curierul - primariabebaveche.ro · ea deponeului de la ghizela, construirea staţiei de transfer de...

4
Începând cu această primăvară, la robinetele locuitorilor din Pordeanu a început să curgă o apă foarte murdară, albăstruie, cu multe sus- pensii în ea, care atunci când se de- puneau, formau un strat fin de mâl. Apa a început să aibă un pronunţat miros de gaze. Acest fapt a alertat autorităţile locale, judeţene şi cen- trale. Pordeanu, în centrul atenţiei naţionale Preţ de câteva zile, Pordeanu s-a aflat în atenţia presei din toată ţara. „Ceea ce nu s-a spus, nici în ziare şi nici la televizor, a fost că problema nu este recentă, ea este mult mai veche. De cel puţin 20 de ani avem această problemă la Pordeanu, dar ea nu a fost niciodată atât de presantă ca în această primăvară”, a explicat dom- nul primar. Apă cu gaz, amoniu şi fier Dacă la început se credea că ar fi de vină precipitaţiile foarte abun- dente de anul trecut, care au dus la agravarea situaţiei, acest fapt a fost infirmat de verificările specialiştilor de la Apele Române. Concluziile pre- liminare pe care specialiştii le-au tras, în urma unui prim set de analize de laborator, confruntate cu datele teh- nice ale forajelor, sunt că nivelul de gaz natural de sondă este foarte ridi- cat, precum şi nivelul de amoniu şi de fier. Concluzia este că, fără îndoială, exploatările petroliere din zonă au o influenţă determinantă asupra calităţii apei de la Pordeanu. Ajutor de la ISU Banat În toată această perioadă, Prefectura, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, a pus la dispoziţia locui- torilor din Pordeanu o cisternă care aduce săptămânal apă potabilă pen- tru cele 30 de gospodării. Ei vor de- servi nevoia de apă a locuitorilor atât timp cât va fi necesar. Soluţiile, pe masa autorităţilor În acest moment, se aşteaptă rezul- tatul unui set mare de analize care a fost trimis la un institut specializat din Câmpina. Abia după interpre- tarea acestor analize, în luna august, se va trage o concluzie clară despre ce trebuie făcut pentru remedierea situaţiei, pentru ca apa se fie din nou potabilă. “Din discuţiile pur- tate cu specialiştii, se prefigurează două variante de lucru: prima soluţie este racordarea reţelei de apă de la Pordeanu la cea de la Cherestur, a doua constă în montarea la Pordeanu a unei staţii de tratare a apei prin fil- trare”, a explicat primarul. El a luat în calcul ambele variante, dar consideră că varianta filtrării apei, deşi este mai scumpă, este cea mai potrivită. Colaborare cu OMV Petrom Trebuie subliniat că domnul primar a făcut demersuri la compania OMV Petrom, care exploatează câmpul petrolifer din zonă. El s-a deplasat la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu directorul general executiv, doamna Mariana Gheorghe. Compania şi-a arătat disponibilitatea pentru dialog şi în urma discuţiilor a declarat că în această problemă este dispusă să susţină comunitatea locală. Acum, soluţia cea mai bună depinde de modul în care compania va înţelege să rezolve situaţia creată. „Cetăţenii trebuie să înţeleagă că problema lor va fi cu siguranţă rezolvată şi că se fac eforturi pe toate planurile pentru ca problema să fie rezolvată cât mai repede”, a conclu- zionat domnul primar. Anul III • Nr 7 (25) • iulie 2011 • Ziar editat de Primăria Beva Veche • Apare lunar GRATUIT Cu ocazia rugii de la Beba Veche, toţi locuitorii sunt rugaţi facă curăţenie în faţa case- lor pentru a întâmpina cum se cuvine oaspeţii care vor vizita comuna noastă! CURIERUL de BEBA VECHE Soluţii pentru criza apei de la Pordeanu Aşa “arde” apa de la Pordeanu Primăria reaminteşte cetăţenilor asigurarea locuinţelor este obligatorie şi că termenul de la care va începe aplicarea amenzilor este data de 5 august. “Sperăm să nu se ajungă la amenzi, pentru că nu acesta este scopul măsurii, dar fie- care trebuie să înţeleagă că asigu- rarea este o obligaţie dar şi că există multe avantaje pe care le pot avea dacă îşi asigură casa”, a spus prima- rul Ioan Bohancanu. Legea prevede ca fiecare locuinţă/ gospodărie să aibă o asigurare de bază, care include protecţia în caz de dezastre naturale (cutremur, alunecări de teren, inundaţii). Preţul pentru o astfel de poliţă de bază în- cepe de la 10 euro pe an. Pentru locuinţele care sunt în gen- eral ferite de calamităţi naturale, cum este şi cazul comunei noastre, mult mai importante sunt preve- derile asigurărilor suplimentare: pentru o sumă de minim 10 euro în plus, vă puteţi proteja casa de incen- dii, trăznet, explozii, căderi de corpuri, izbirea de autovehicule, fenomene atmos- ferice extreme etc. De asemenea, o poliţă suplimentară creşte suma asigurată de la 10 la 20 mii euro (pentru clădire) şi 2.000 de euro pentru conţinut. Foarte important, ea acoperă furtul şi cazurile de van- dalism care se produc cu această ocazie. Astfel, o poliţă care acoperă toate riscurile, pentru o gospodărie normală, se ridică la 85 de lei. Deşi primăria nu se ocupă cu asigurările, în cadrul instituţiei sunt doi angajaţi care în mod facultativ se ocupă cu încheierea de asigurări. Este vorba despre Fűlop Attila şi Crăciun Meda. Expiră termenul limită pentru asigurarea obligatorie a locuinţelor Casa de Ajutor Reciproc a Pensio- narilor – filiala Sânnicolau Mare, face înscrieri de noi membri. Pentru a vă înscrie, trebuie să fiţi majori, să achitaţi o cotizaţie lunară şi să cunoaşteţi şi să respectaţi statutul organizaţiei. Odată înscrişi, sunteţi membru cu drepturi depline şi puteţi participa la şedinţele CARP. Domnul Petru Rediu, coordona- torul filialei, ne-a declarat că se intenţionează deschiderea unui centru zonal la Sânnicolau Mare. De asemenea, se caută o persoană de nădejde care să se ocupe de înscrie- ri, gestionarea împrumuturilor etc., pe raza comunei Beba Veche. CARP Sânnicolau Mare, vine în sprijinul pensionarilor 15 august este ziua în care creştinii o preamăresc pe Fecioara Maria, patroana spirituală a bisericii şi a comunităţii. Ca în fiecare an, va avea loc slujba de rugă, iar la orele 18.00 va fi tăierea colacului prin care se va da startul Rugii. Pe scena amenajată în curtea bis- ericii va urca o formaţie de muzică populară care va întreţine atmosfera până seara târziu. Deasemenea, vor fi amenajate mese pentru ca fiecare să îşi poată aduce goştii la un pahar de bere, iar agenţii economici vor furniza cele necesare desfăşurării petrecerii. Toţi locuitorii comunei sunt aşteptaţi cu drag să participe! Ruga de la Beba Veche

Upload: others

Post on 12-Sep-2019

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: CURIERUL - primariabebaveche.ro · ea deponeului de la Ghizela, construirea staţiei de transfer de la Timişoara, a centrelor de colectare de la Jimbolia, Deta şi Făget, dar şi

Începând cu această primăvară, la robinetele locuitorilor din Pordeanu a început să curgă o apă foarte murdară, albăstruie, cu multe sus­pensii în ea, care atunci când se de­puneau, formau un strat fin de mâl. Apa a început să aibă un pronunţat miros de gaze. Acest fapt a alertat autorităţile locale, judeţene şi cen­trale.

Pordeanu, în centrul atenţiei naţionalePreţ de câteva zile, Pordeanu s­a aflat în atenţia presei din toată ţara. „Ceea ce nu s­a spus, nici în ziare şi nici la televizor, a fost că problema nu este recentă, ea este mult mai veche. De cel puţin 20 de ani avem această problemă la Pordeanu, dar ea nu a fost niciodată atât de presantă ca în această primăvară”, a explicat dom­nul primar.

Apă cu gaz, amoniu şi fierDacă la început se credea că ar fi de vină precipitaţiile foarte abun­dente de anul trecut, care au dus la agrava rea situaţiei, acest fapt a fost infirmat de verificările specialiştilor de la Apele Române. Concluziile pre­

liminare pe care specialiştii le­au tras, în urma unui prim set de analize de laborator, confruntate cu datele teh­nice ale forajelor, sunt că nivelul de gaz natural de sondă este foarte ridi­cat, precum şi nivelul de amoniu şi de fier. Concluzia este că, fără îndoială, exploatările petroliere din zonă au o influenţă determinantă asupra calităţii apei de la Pordeanu.

Ajutor de la ISU BanatÎn toată această perioadă, Prefectura, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, a pus la dispoziţia locui­torilor din Pordeanu o cisternă care

aduce săptămânal apă potabilă pen­tru cele 30 de gospodării. Ei vor de­servi nevoia de apă a locuitorilor atât timp cât va fi necesar.

Soluţiile, pe masa autorităţilorÎn acest moment, se aşteaptă rezul­tatul unui set mare de analize care a fost trimis la un institut specializat din Câmpina. Abia după interpre­tarea acestor analize, în luna august, se va trage o concluzie clară despre ce trebuie făcut pentru remedierea situaţiei, pentru ca apa se fie din nou potabilă. “Din discuţiile pur­tate cu specialiştii, se prefigurează

două variante de lucru: prima soluţie este racordarea reţelei de apă de la Pordeanu la cea de la Cherestur, a doua constă în montarea la Pordeanu a unei staţii de tratare a apei prin fil­trare”, a explicat primarul. El a luat în calcul ambele variante, dar consideră că varianta filtrării apei, deşi este mai scumpă, este cea mai potrivită.

Colaborare cu OMV Petrom Trebuie subliniat că domnul primar a făcut demersuri la compania OMV Petrom, care exploatează câmpul petrolifer din zonă. El s­a deplasat la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu directorul general executiv, doamna Mariana Gheorghe. Compania şi­a arătat disponibilitatea pentru dialog şi în urma discuţiilor a declarat că în această problemă este dispusă să susţină comunitatea locală. Acum, soluţia cea mai bună depinde de modul în care compania va înţelege să rezolve situaţia creată.„Cetăţenii trebuie să înţeleagă că problema lor va fi cu siguranţă rezolvată şi că se fac eforturi pe toate planurile pentru ca problema să fie rezolvată cât mai repede”, a conclu­zionat domnul primar.

Anul III • Nr 7 (25) • iulie 2011 • Ziar editat de Primăria Beva Veche • Apare lunar • GRATUIT

Cu ocazia rugii de la Beba Veche, toţi locuitorii sunt rugaţi

să facă curăţenie în faţa case­lor pentru a întâmpina cum se

cuvine oaspeţii care vor vizita comuna noastă!

CURIERULde BEBA VECHE

Soluţii pentru criza apei de la Pordeanu

Aşa “arde” apa de la Pordeanu

Primăria reaminteşte cetăţenilor că asigurarea locuinţelor este obligatorie şi că termenul de la care va începe aplicarea amenzilor este data de 5 august. “Sperăm să nu se ajungă la amenzi, pentru că nu acesta este scopul măsurii, dar fie­care trebuie să înţeleagă că asigu­rarea este o obligaţie dar şi că există multe avantaje pe care le pot avea dacă îşi asigură casa”, a spus prima­rul Ioan Bohancanu.

Legea prevede ca fiecare locuinţă/gospodărie să aibă o asigurare de bază, care include protecţia în caz de dezastre naturale (cutremur, alunecări de teren, inundaţii). Preţul pentru o astfel de poliţă de bază în­cepe de la 10 euro pe an. Pentru locuinţele care sunt în gen­eral ferite de calamităţi naturale, cum este şi cazul comunei noastre, mult mai importante sunt preve­derile asigurărilor suplimentare:

pentru o sumă de minim 10 euro în plus, vă puteţi proteja casa de incen­dii, trăznet, explozii, căderi de corpuri, izbirea de autovehicule, fenomene atmos­ferice extreme etc. De asemenea, o poliţă suplimentară creşte suma asigurată de la 10 la 20 mii euro (pentru clădire) şi 2.000 de euro pentru conţinut. Foarte important, ea acoperă furtul şi cazurile de van­dalism care se produc cu această ocazie. Astfel, o poliţă care acoperă toate riscurile, pentru o gospodărie normală, se ridică la 85 de lei.

Deşi primăria nu se ocupă cu asigurările, în cadrul instituţiei sunt doi angajaţi care în mod facultativ se ocupă cu încheierea de asigurări. Este vorba despre Fűlop Attila şi Crăciun Meda.

Expiră termenul limită pentru asigurarea obligatorie a locuinţelor

Casa de Ajutor Reciproc a Pensio­narilor – filiala Sânnicolau Mare, face înscrieri de noi membri. Pentru a vă înscrie, trebuie să fiţi majori, să achitaţi o cotizaţie lunară şi să cunoaşteţi şi să respectaţi statutul organizaţiei. Odată înscrişi, sunteţi membru cu drepturi depline şi puteţi participa la şedinţele CARP.

Domnul Petru Rediu, coordona­torul filialei, ne­a declarat că se intenţionează deschiderea unui centru zonal la Sânnicolau Mare. De asemenea, se caută o persoană de nădejde care să se ocupe de înscrie­ri, gestionarea împrumuturilor etc., pe raza comunei Beba Veche.

CARP Sânnicolau Mare, vine în sprijinul pensionarilor

15 august este ziua în care creştinii o preamăresc pe Fecioara Maria, patroana spirituală a bisericii şi a comunităţii. Ca în fiecare an, va avea loc slujba de rugă, iar la orele 18.00 va fi tăierea colacului prin care se va da startul Rugii.

Pe scena amenajată în curtea bis­ericii va urca o formaţie de muzică populară care va întreţine atmosfera până seara târziu. Deasemenea, vor fi amenajate mese pentru ca fiecare să îşi poată aduce goştii la un pahar

de bere, iar agenţii economici vor furniza cele necesare desfăşurării petrecerii. Toţi locuitorii comunei sunt aşteptaţi cu drag să participe!

Ruga de la Beba Veche

Page 2: CURIERUL - primariabebaveche.ro · ea deponeului de la Ghizela, construirea staţiei de transfer de la Timişoara, a centrelor de colectare de la Jimbolia, Deta şi Făget, dar şi

www.primariabebaveche.roCURIERUL de BEBA VECHE2 4 VI 1920

Trei întrebări, la trei ani de mandat

Contorizarea a eficienti-zat consumul de apăNici nu a fost bine finalizată lu­crarea de contorizare a apei, că primele rezultate au început să apară! Distribuţia apei s­a făcut cu circa 25­30% mai eficient, risipa de apă reducându­se în mod con­sistent. De asemenea, primăria are acum posibilitatea să moni­torizeze şi să elimine pierderile

de pe reţea. Un alt efect pozitiv al contorizării este menţinerea unei presiuni corespunzătoare, deoarece reţeaua nu mai este suprasolicitată. „Este un pas foarte important care trebuia făcut. Se risipea enorm de multă apă, pen­tru că nu exista o evidenţă clară a consumului”, a spus primarul.

Lucrările de la Şcoala mică au fost terminate

A fost finalizată lucrarea de mo­dernizare a Şcolii cu clasele I­IV din Beba Veche. Curtea şcolii a fost betonată şi împrejmuită, ast­fel că de acum înainte copiii se vor putea juca în curăţenie şi nu vor mai suporta calvarul noroiu­lui purtat în clase. Pe lângă ame­najarea curţii interioare, a fost finalizată şi faţada, acoperişul pre­cum şi restul lucrărilor de ame­najare şi întreţinere a clădirii. La toamnă, când cei mici se vor înto­arce din vacanţă, vor avea parte de condiţiile cele mai bune.

Pe scurtAflat la finele celui de­al treilea an de mandat, domnul primar ne­a răspuns, într­un interviu pe scurt, la trei întrebări legate de activitatea primăriei şi planurile pentru anul vii­tor.

Reporter: Domnule primar, cum a fost acest al treilea an de mandat?Ioan Bohancanu: În cel de­al treilea an al actualului mandat, lucrurile au început să prindă un contur clar, proiectele să se materializeze. Chiar dacă banii au fost foarte puţini, am încercat să îi împărţim în mod re­zonabil, în aşa fel încât să facem cât mai multe lucrări, de care să benefi­cieze cât mai mulţi cetăţeni. Acum se finalizează lucrările la şcoli, a început să prindă contur şi centrul civic, care pe zi ce trece este tot mai frumos, lucrările de la căminul cultural de la Cherestur se apropie de final, alături de parcarea din faţa lui. Acestea sunt doar câteva din proiectele la care lucrăm în momentul de faţă.

R: Care sunt priorităţile în următoarea perioadă?IB: Noi am identificat doleanţele cetăţenilor şi concluzia a fost că în acest moment sănătatea este pri­oritatea numărul unu. Dorim să fim alături de ei, să îi ajutăm şi să existe un sistem medical bine pus la punct. În acest sens am decis că vom de­mara lucrările pentru renovarea dis­pensarului din Beba Veche. Nu mai aşteptăm fonduri din alte părţi, pen­tru că întârzie la nesfârşit, aşa că le

vom face din fonduri proprii. Nu am uitat că am promis să facem şi câteva trotuare. Începând cu luna septembrie­octombrie vom pregăti cel puţin 1km­1,5 km de trotuare, mai ales în cartierele mai îndepărtate, unde ele nu există deloc. O altă prioritate pentru comuna noastră sunt tinerii. Trebuie să găsim soluţii pentru tineri, pentru că, dacă nu le oferim condiţii, pleacă, şi cu ei pleacă şi viitorul comunei.

R: Aveţi în plan un program pentru tineri? IB: În acest moment, tinerii practic nu au un loc unde să îşi petreacă timpul împreună, aşa că decât să îi vedem atraşi de tot felul de tentaţii care îi corup, mai bine să le asigurăm un loc unde să poată desfăşura activităţi interesante pentru ei. Vreau să îi anunţ pe tineri că avem intenţia să achiziţionăm o locaţie, unde să înfiinţăm un club al tineretului la Beba Veche. De asemenea, dorim

să facem un club al tineretului şi la Cherestur. Clădirea veche din spatele căminului cultural va fi renovată şi transformată într­un centru pentru tineri, unde aceştia să se poată întâl­ni, să poată practica sporturi, să aibă internet, să asculte muzică etc.O altă modalitate prin care vrem să îi impulsionăm este prin sport. De­

oarece nu am reuşit să introducem în echipa de fotbal mai mult de 4­5 jucători din Beba Veche, majoritatea fiind din alte localităţi, ne­am gân­dit să punem la punct un sistem prin care echipa să fie alimentată cu talente locale. De aceea, vreau să susţinem echipa de seniori înfiinţând echipe de juniori formate din copii de la clasele V­VI şi VII­VIII antrenaţi de un antrenor licenţiat. Sunt mulţi copii talentaţi dar care la şcoală nu joacă fotbal decât într­un cadru ne­organizat. Vrem să îi motivăm, să îi pregătim, pentru ca în viitor să aibă posibilitatea să joace la echipa mare şi să obţină rezultate.

Deponeul de la Ghizela este gata fiind pregătit să primească primul transport de gunoi din gospodăriile timişenilor. Lucrările la deponeul de la Ghi­zela au demarat cu bani de la bugetul Consiliului Judeţean Timiş (CJT) beneficiind şi de fonduri europene.

Proiectul, în ansamblul său, cuprinde construirea şi utilar­ea deponeului de la Ghizela, construirea staţiei de transfer de la Timişoara, a centrelor de colectare de la Jimbolia, Deta şi Făget, dar şi închiderea depoz­itelor de la Şag­Parţa, Lugoj, Buziaş, Sânnicolau Mare, Jimbolia şi Făget. Toate acestea au costat 50 de milioane de euro. Din aceşti bani, numai deponeul de la Ghizela a cos­tat 21 milioane de euro, din care 16 milioane de euro sunt bani din fon­duri europene, restul de la bugetul

central şi judeţean.

”Este o realizare deosebită pen­tru CJT, pentru Timiş. Deponeul deserveşte toate gospodăriile timişene, toţi locuitorii de la oraşe, comune ori de la sate. Mă bucur că

acest proiect modern şi eco­logic a devenit realitate. Per­sonal am ţinut foarte mult ca deponeul să se finalizeze şi să fie operaţional. Investiţia a presupus un efort financiar substanţial din partea CJT. Dar a meritat. Deponeul de la Ghizela rezolvă problema depozitării deşeurilor din întreg judeţul” spune Constatin Ostaficiuc, preşedintele CJ Timiş.

“Colectarea gunoiului la Beba Veche va rămâne la fel ca şi până acum, doar că gunoiul nu va mai fi dus la Buziaş, ci la Ghizela. Firma cu care avem

contract este foarte serioasă. Tar­ifele vor rămâne şi ele neschimbate. Singurele probleme sunt legate de colectarea taxei de gunoi şi ne­am propus să avem rezultate mai bune în acest sens”, a declarat primarul Ioan Bohancanu.

O realizare deosebită a Consiliului Judeţean Timiş

Page 3: CURIERUL - primariabebaveche.ro · ea deponeului de la Ghizela, construirea staţiei de transfer de la Timişoara, a centrelor de colectare de la Jimbolia, Deta şi Făget, dar şi

Aşa cum am amintit în numărul trecut din Curierul de Beba Veche, Primăria a dat startul la concursul “Cea mai frumoasă casă”, prin care vor fi premiate atât cea mai frumoasă casă cât şi cel mai frumos spaţiu verde din faţa casei. Dar pentru a câştiga faima întregii co­mune, concurenţii vor trebui să se îngrijească de case şi de spaţiul verde şi să le aducă îmbunătăţiri dacă vor dori să obţină cât mai multe puncte. În continuare vă prezentăm regulamentul de desfăşurare.

REGULAMENT1. Perioada de desfăşurare a concursului: 1 iunie ­ 7 oc­tombrie 2011.2. Modul de înscriere: co­misia nominalizează casele participante, iar cei care nu au fost nominalizaţi dar vor să participe, se pot înscrie la Primărie şi vor fi publicaţi în ziar.3. Personalul primăriei şi con­silierii locali nu pot participa la concurs. 4. Pe durata concursului, participanţii pot efectua îmbunătăţiri ale aspectu­lui casei şi a spaţiului verde, pentru a­şi spori şansele.5. Evaluarea va fi făcută în data de 7 octombrie, iar pre­mierea în cadrul Zilelor Co­munei (8­9 octombrie).6. Punctajul maxim este de 30 de puncte.7. Pentru concursul “Cea mai frumoasă casă” se acordă : • întreţinere: maxim 10 pct. • ingeniozitate: max 10 pct.• faţada şi poarta: max10 pct. 8. Pentru concursul “cel mai frumos spaţiu verde” se acordă:• arbori şi arbuşti ornamen­tali: max 10 pct.• gazon: max10 pct.• flori: max 10 pct.9. Valoare premiilor pentru “Cea mai frumoasă casă”:• Premiul I: 500 RON• Premiul II: 300 RON• Premiul III: 200 RON10. Valoarea premiilor pen­tru “Cel mai frumos spaţiu verde”: • Premiul I: 500 RON• Premiul II: 300 RON• Premiul III: 200 RONConcurenţilor le urăm mult

succes!

CURIERUL de BEBA VECHE 34 VI 1920

Start la concursul “Cea mai frumoasă casă“ şi “Cel mai frumos spaţiu verde”

Jung

Băluţoiu

Ardelean

Boros

Trif

Tilin Pop

Pistrui

Pordeanu

Cherestur

Beba Veche1 2 3

4 5 6 7

8 9 10 11

12 13 14 15

16 17 18 19

20 21 22 23

24 25 26

27 28 29 30

31 32 33

Laki

Muraru

Iena

Garaba

Garaba

Motrescu

Moacă

Nemeth

Metzger

Mudava

Garaba

Gallman

Botnar

ValeşcaIena

Bruder

Negrea

Filip

Farago

SuliSuli

Mâţ

Hegyes

NanuBara

th

•••

•••

•••

Page 4: CURIERUL - primariabebaveche.ro · ea deponeului de la Ghizela, construirea staţiei de transfer de la Timişoara, a centrelor de colectare de la Jimbolia, Deta şi Făget, dar şi

www.primariabebaveche.roCURIERUL de BEBA VECHE4 4 VI 1920

Preacurată şi binecuvantată de Dumnezeu Născătoare

Marie, Maica cea bună a Bunu­lui Împărat, varsă mila Fiului Tău şi Dumnezeului nostru,

spre pătimaşul meu suflet, şi cu rugăciunile tale mă îndreptează

spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieţii mele, fără prihană

să o trec, şi pentru tine Raiul să dobândesc, Fecioară de

Dumnezeu Născătoare, care eşti una Curată şi binecuvântată.

Rugăciune către Maica Domnului

DECESE †Terlai Ana

Fabian AurelDumnezeu să-i odihnească

în pace!

August• 6 S Schimbarea la faţă a Dom­nului (dezlegare la peşte)• 7 D Sf Cuvioasă Teodora de la Sihla (dezlegare la ulei şi vin)• 11 J Sf. Ierarh Nifon• 15 L Adormirea Maicii Domnului

Sărbători religioase ortodoxe

Căsătorii (nu au fost înregistrate)

Colţul de istorie: Protus civitatis Bebenzis

În Monografia comunei Beba Veche, profesorul Gheorghe Fibişan scoate la iveală date despre vechimea localităţii. Referindu­se la Beba Veche, Istoricul Novotny arată în scri­erea sa că pe aceste meleaguri au existat români înainte de 1247. Pe

un tablou datat 1444, scrie „Protus civitatis Bebenzis” (preotul localităţii Beba) ­ acest tablou reprezintă un bătrân cu barbă albă şi se presu­pune că ar fi preotul Botan, primul preot ortodox care a slujit în biserica de lemn care a existat lângă casa lui Bârlici din Beba, unde se vede şi azi groapa de unde a fost scos pământul

pentru clădirea bisericii, fapt atestat în 1763 în harta de atunci unde Beba figurează ca “Alt glaubig und vala-chisches ort”.

(Not: cei care deţin fotografii de epocă, sunt rugaţi să le trimită la Primărie pentru a putea fi reproduse în nume-rele viitoare ale Curierului)

August - Gustar• 6 S Schimbarea la faţă a Dom­nului• 9 M Sf Tereza Benedicta a Crucii• 10 M Sf Laurenţiu • 15 L Adormirea Maicii Domnului

Sărbători religioase romano-catolice

Se povestește că la un moment dat, la Buddha a venit un grup de discipoli.“Maestre, aici în sat trăiesc o mulțime de ermiţi şi intelectuali care se complac într­o continuă disputa, unii spunând ca lumea este infinită şi eternă, ceilalți că ea este finită şi muritoare; unii spun că sufletul moare împreună cu corpul în timp ce ceilalți că el trăieşte etern şi așa mai departe. Ce poți sa spui Maestre în ceea ce îi privește?”

Privindu­i, Buddha le­a răspuns: “Cândva demult trăia un rege care chemându­şi servitorii le­a spus: Adunați­vă cu toții, servi­tori credincioși, apoi mergeți de strângeți la un loc pe toți oamenii născuți orbi din împărăţie, pentru a le arăta un elefant.’”.

“Prea bine, mărite rege” au spus ser­vitorii, după care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor. Când toți cei născuți orbi au fost adunați în

locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor şi le­a spus, “Acesta este un elefant”. Apoi unui orb i­a prezentat capul elefantului, altui orb i­a prezen­tat trompa, altuia urechea şi așa mai departe, spunându­i fiecăruia că ceea ce i­a arătat a fost un elefant.

De fiecare data când regele prezen­ta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta, “Așadar orbule, ai văzut cum arată un elefant? Spune­mi acum, ce fel de lucru este un elefant?” Cei cărora li s­a prezentat capul elefan­tului au spus că elefantul este ca o oală. Apoi cei cărora li s­a arătat ure­chea au spus că elefantul este ca un coş de fructe; cei cărora li s­au arătat colții de fildeș au spus că elefan­tul este ca un plug; cei cărora li s­a

arătat trunchiul ele­fantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei cărora li s­a arătat picioarele au spus ca elefantul este ca şi coloana care susține un tem­plu; cei cărora li s­au arătat coada au spus că elefantul este ca o perie.

Apoi toți orbii adunați în acea piață au început să se îmbrâncească şi să ţipe, “Așa arată elefantul!”, “Ba nu, elefantul nu arată așa!”, “Ba da!”.

Maestrul a încheiat, spunând “La fel sunt si acești predicatori şi intelec­tuali care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nu le­au văzut… Prin ignoranţa lor sunt exact ca orbii din povestea cu împăratul: certăreți şi deformând realitatea într­un fel sau altul.

Poveşti adevărate, poveşti cu tâlcOrbii şi elefanţii

Triplex Beba Veche, pe locul 9 în clasamentul final

Liga V Seria I-a

Nr Echipa M V E I Gm Gp P1 AS Banatul Nerău 30 23 4 3 91 27 73p

2 AS Tricoul 1 Iunie Timişoara 30 21 7 2 108 39 70p

3 CS Unirea Sânnicolau Mare 30 21 2 7 102 47 65p

4 AS Unirea Grabaţi 30 18 8 4 84 40 62p

5 AS Voinţa Valcani 30 19 5 6 60 41 62p

6 AS Carani 30 14 6 10 59 39 48p

7 Plavii Delia Sânpetru Mare 30 14 5 11 67 43 47p

8 CS Cocoşul Orţişoara 30 14 3 13 74 58 45p

9 AS Triplex Beba Veche 30 11 2 17 51 60 35p

10 AS Mureşul Cenad 30 9 5 16 64 87 32p

11 FC Avântul Periam 30 9 4 17 50 88 31p

12 CS Glentoran Carani 30 9 3 18 55 80 30p

13 AS Frontiera Timişoara 30 8 3 19 35 69 27p

14 AS FC Voinţa Biled 30 7 2 21 55 99 23p

15 AS Steaua Roşie Variaş 30 7 0 23 48 133 21p

16 AS Mureşul Igriş 30 6 1 23 44 97 19p

Clasament final sezon 2010-2011

Notă: P ­ puncte; M ­ meciuri jucate; V ­ victorii; E ­ egaluri; I ­ înfrângeri; Gm ­ goluri marcate; Gp ­ goluri primite

S­a terminat campionatul judeţean de fotbal şi totodată Triplex Beba Veche a intrat în binemetitata vacanţă. Băieţii noştri au obţinut un

onorabil loc 9, ceea ce, pentru prima participare într­o competiţie de ase­menea nivel, este o realizare destul de bună.

În numărul viitor, vă vom prezenta amănunte interesante legate de planul de reorganizare a echipei de fotbal.

LOTUL TRIPLEX BEBA VECHE Terlai Cristian (1987)

Miron GrigoreI (1983)Simon Tiberiu (1992)

Ardelean Nicolae (1984)Talpoş Daniel (1993)

Bohancanu Mirel (1989)Fibişan Ciprian (1991)

Sumalan Gabriel (1986)Babuscov Marian (1991)Miricov Gheorghe (1987)

Dudar Lazăr (1981)Suciu Sorin (1990)

Roşu Gheorghe (1989)Ardelean Claudiu (1989)

Ianţoc Ioan (1991)Terlai Sorin (1988)

Fabian Vasile (1991)Miron Ioan (1985)

Fibişan Octavian (1968)Vasilcin Marian (1981)

Rugăciune de searăÎngerul lui Hristos, păzitorul

meu cel Sfânt şi acoperitorul sufletului şi al trupului meu,

iartă­mi toate câte am greşit în ziua de astăzi, şi de toată viclenia

vrăjmaşului meu celui potrivnic mă izbăveşte, ca să nu mânii

cu nici un păcat pe Dumnezeul meu şi te roagă pentru mine

păcătosul şi nevrednicul rob, ca să mă arăţi vrednic bunătăţii şi

milei Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului meu Iisus Hristos şi

tuturor Sfinţilor. Amin.