cuprins - ucdcbv.ucdc.ro/bv/d_2_drept_administrativ_special_vasilescu... · web viewpentru...

CUPRINS

INTRODUCERE ......................................................................................................................................

Unitatea de învăţare 1Președintele României

1.1. Introducere ...........................................................................................................................................1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ..................................................................................1.3. Conţinutul unităţii de învăţare .............................................................................................................

1.3.1 Alegerea PreședinteluiRomâniei.......................................................................................1.3.2. Mandatul Președintelui României....................................................................................1.3.3. Actele politice și actele juridice ale Președintelui României............................................1.3.4. Atribuțiile Președintelui României...................................................................................1.3.5. Răspunderea politică și răspunderea juridică a Președintelui României...........................

1.4. Îndrumător pentru autoverificare .........................................................................................................

Unitatea de învăţare 2Guvernul României

2.1. Introducere ..........................................................................................................................................2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ..................................................................................2.3. Conţinutul unităţii de învăţare .............................................................................................................

2.3.1. Preocedura de învestire a Guvernului ................................................................................2.3.2. Componența Guvernului ....................................................................................................2.3.3. Condiții și incompatibilități pentru membrii Guvernului...................................................2.3.4. Funcționarea Guvernului ...................................................................................................2.3.5. Actele Guvernului ..............................................................................................................2.3.6. Încetarea funcției de membru al Guvernului......................................................................2.3.7. Încetarea mandatului Guvernului......................................................................................2.3.8. Controlul exercitat de Parlament asupra Guvernului.........................................................2.3.9. Răspunderea politică a Guvernului.....................................................................................2.3.10. Răspunderea juridică a membrilor Guvernului................................................................2.3.11. Administrația publică centrală de specialitate..................................................................


Unitatea de învăţare 3Administrația publică locală

3.1. Introducere ...........................................................................................................................................3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare..................................................................................3.3. Conţinutul unităţii de învăţare .............................................................................................................

3.3.1. Principii de bază ................................................................................................................3.3.2. Alegerea autorităților administrației publice locale ..........................................................3.3.3. Consiliul local.....................................................................................................................3.3.4. Primarul și Viceprimarul.....................................................................................................3.3.5. Consiliul Județean...............................................................................................................3.3.6. Președintele și vicepreședintele consiliului județean.........................................................


Unitatea de învăţare 4 Prefectul și subprefectul

4.1. Introducere ...........................................................................................................................................4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ...........................................................4.3. Conţinutul unităţii de învăţare .............................................................................................................

4.3.1Condiții pentru numirea în funcție ....................................................................................4.3.2. Rolul și atribuțiile prefectului și subprefectului ........................................................4.3.3. Instituția prefectului ................................................................................................

4.4. Îndrumător pentru autoverificare ........................................................................................................

Unitatea de învăţare 5 Contenciosul administrativ

5.1. Introducere ...........................................................................................................................................5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................................................5.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................

5.3.1. Noțiune și trăsături ..........................................................................................5.3.2. Instanțele de contencios administrativ 5.3.3. Obiectul acțiunii..........................................5.3.4. Fazele procedurii contenciosului administrativ 5.3.5. Subiectele care pot sesiza instanța de contencios administrativ....5.3.6. Actele nesupuse controlului și limitele controlului...........5.3.7. Executarea hotărârilor definitive și irevocabile..............

5.4. Îndrumător pentru autoverificare .....................................................................

INTRODUCERE

Numeroasele intervenții legislative asupra actelor normative aplicabile unor probleme specifice dreptului public implică cu necesitate asigurarea unei informații actualizate a sistemului administrației publice. Prin cunoașterea principiilor, a rolului, a competențelor și atribuțiilor fiecăreia dintre autoritățile administrației publice centrale și locale se poate înțelege corect și complet funcționarea sistemului administrativ, astfel cum acesta este configurat prin dispozițiile Legii fundamentale.

În abordarea problematicii, prezentarea pleacă de la principiile instituite de Constituție, urmărindu-se apoi dezvoltarea acestora la nivelul legii și al actelor normative cu forța juridică a legii, fiind valorificate ideile avansate până în acest moment în doctrină, dar şi practica instanţei de contencios constituţional, precum şi cea a instanţelor de contencios administrativ, rezultând astfel coordonatele care stau la baza sistemului administraţiei publice din România.

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind organizarea și funcționarea autorităţilor puterii executive - Preşedintele României şi Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prefectul - ca reprezentant al Guvernului pe plan local, dar şi a autorităţilor administraţiei publice locale - consiliul local, primarul, consiliul judeţean și președintele consiliului județean. De asemenea, în final este abordat și contenciosul administrativ, în prezentarea acestei instituţii de drept fiind reliefate regulile consfinţite prin normele legale, ținându-se seama de aspectele care au ridicat probleme în practică şi discuţii în literatura de specialitate.

Prezentarea are în vedere și unele decizii ale Curții Constituționale prin care instanţa de contencios constituţional a clarificat, cu valoare de principiu, unele dintre problemele legate de interpretarea şi aplicarea normelor legale în litera şi spiritul principiilor constituţionale.

Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi principiile și noțiunile specifice dreptului administrativ, vor înțelege modul în care funcţionează autoritățile și instituțiile administrației publice din România, competența materială și teritorială a acestora, precum și raporturile de subordonare, colaborare și de autoritate dintre ele.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențe generale și specifice:

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)

identificarea de noțiuni, principii, elemente componente și raporturi juridice în cadrul disciplinei drept administrativ;

utilizarea corectă a termenilor de specialitate din sistemul administrației publice; cunoașterea rolului și a atribuțiilor autorităților din administrația publică centrală

și locală; cunoașterea condițiilor pentru ocuparea funcțiilor de Președinte al României și

membru al Guvernului; cunoașterea condițiilor pentru ocuparea funcțiilor de consilier local/consilier

județean, primar și președinte al consiliului județean; identificarea categoriilor de acte ce pot fi emise de autoritățile administrației

publice centrale și locale și regimul juridic al acestora; răspunderea autorităților administrației publice centrale și locale înțelegerea noțiunilor specifice și a procedurii de contencios administrativ2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,

precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei) explicarea elementelor componente ale sistemului administrației publice; realizarea de ierarhii și conexiuni între elementele sistemului administrației

publice; explicarea organizării și funcționării autorităților administrației publice centrale

și locale; interpretarea și aplicarearea reglementărilor legale specifice administrației

publice; capactitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor în administrația

publică.3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice

specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare) relaţionări între elementele sistemului administrativ din România; descrierea unor stări, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii specifice

administrației publice; capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului; abilităţi de cercetare și creativitate în derularea activităților din administrația

publică; găsirea unor soluții în rezolvarea unor probleme practice din administrația

publică; capacitatea de a concepe proiecte, de a organiza şi a derula unele activităţi din

administrația publică; capacitatea de a evita generarea unor litigii în activitățile specifice administrației

publice capacitatea de a contribui la soluţionarea litigiilor pe calea contenciosului

administrativ.4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul

ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )

reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde prompt la întrebări;

implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina drept administrativ; acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc.

conform legislaţiei în vigoare; capacitatea de a avea un comportament corect, potrivit normelor legale; capacitatea de a aprecia diversitatea soluțiilor şi posibilitatea îmbunătățirii

acestora;

abilitatea de a colabora cu specialiştii din domeniul administrației publice, dar și din alte domenii conexe.

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, necesare întregirii cunoştinţelor teoretice și practice în domeniul administrației publice. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului fiecărei grupe:

1. Președintele României (1 ora)2. Guvernul României (1 ora)3. Administrația publică locală (1 ora)4. Contenciosul administrativ (1 ora)

Structura cursului

Cursul este compus din 5 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Președintele României - conotații conceptuale (6 ore)Unitatea de învăţare 2. Guvernul României (6 ore)Unitatea de învăţare 3. Administrația publică locală (4 ore)Unitatea de învăţare 4. Prefectul și subprefectul (2 ore)Unitatea de învăţare 5. Contenciosul administrativ (6 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea următoarele subiecte:

1. Răspunderea politică și răspunderea juridică a Președintelui României (2 ore)2. Actele Guvernului (2 ore)3. Autoritățile administrației publice locale (2 ore)4. Subiectele care pot sesiza instanța de contencios administrativ (2 ore)

Bibliografie obligatorie:

- Benonica Vasilescu, Drept administartiv, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011

- Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2009

- Dana Tofan, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, București, 2008

Metoda de evaluare:Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de subiecte in extenso și grile, ţinându-se

cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.

Unitatea de învăţare 1

Președintele României

1.1. Introducere1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1 Alegerea PreședinteluiRomânie1.3.2. Mandatul Președintelui României1.3.3. Actele politice și actele juridice ale Președintelui României1.3.4. Atribuțiile Președintelui României1.3.5. Răspunderea politică și răspunderea juridică a Președintelui României

1.4. Îndrumător pentru autoverificare

1.1. Introducere

În sistemul constituţional român, Preşedintele României face parte din puterea executivă, alături de Guvern, fiind astfel instituţionalizat modelul dualist de organizare a puterii executive.

Rolul Preşedintelui României este prevăzut de art.80 din Constituţie.

Din redactarea textului constituțional rezultă că Preşedintele României îndeplineşte următoarele funcţii:

1. funcţia de reprezentare 2. funcţia de garant al independenţei naţionale, al unităţii şi al

integrităţii teritoriale a ţării 3. funcţia de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna

funcţionare a autorităţilor publice 4. funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între

stat şi societate.Potrivit reglementărilor constituţionale, regimul politic

românesc poate fi caracterizat ca un regim semi-prezidenţial „atenuat” sau „parlamentarizat”, în sensul sporirii aportului celorlalţi factori de putere, în principal, a Parlamentului în viaţa politică a ţării (Mihai Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan şi colectivul, Constituția României-comentată și adnotată, București, 1992, p.184.)

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoașterea locului și rolului Președintelui României în sistemul constituțional;

– calificarea regimului politic din România;– cunoașterea condițiilor și a modalității de alegere a

Președintelui României;– identificarea atribuțiilor Președintelui României;– cunoașterea actelor Președintelui României și a regimului

juridic al acestora– condițiile răspunderii politice și răspunderii juridice a

Președintelui României.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să identifice elementele care caracterizează regimul politic din România și poziția Președintelui României în sistemul constituțional;

– studenţii vor putea să descrie particularitățile condițiilor de eligibilitate pentru funcția de Președinte al României;

– studenţii vor putea să diferențieze atribuțiile Președintelui României care sunt exercitate în mod condiționat de cele exercitate în mod exclusiv

– studenţii vor putea să identifice condițiile de valabilitate a decretelor emise de Președintele României;

– studenții vor cunoaște elementele specifice răspunderii politice și răspunderii juridice a Președintelui României

– studenții vor cunoaște raporturile juridice care se stabilesc între Președintele României și celelalte autorități din sistemul constituțional.

Timpul alocat unităţii de învățare:

Pentru unitatea de învățare Președintele României, timpul alocat este de 6 ore.

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1 Alegerea PreședinteluiRomânie

Accesul la funcţia de Preşedinte al României aparţine, în principiu, fiecărui cetăţean român care îndeplineşte următoarele condiţii:

- are cetăţenia român şi domiciliul în ţară - are drept de vot- nu îi este interzisă asocierea în partide politice - are vârsta de 35 de ani împliniţi până în ziua alegerilor

inclusiv, - nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decâtpentru cel mult două mandate, care pot fi şi succesive.

Potrivit art.81 alin.(1) din Constituţie şi art.1 din Legea nr.370/2004, Preşedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Potrivit Legii nr.370/2004, propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se fac în scris, se depun şi se înregistrează la Biroul Electoral Central în 4 exemplare.

Candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. Contestaţiile se fac în scris şi se soluţionează, în termen de cel mult două zile de la înregistrare, de Curtea Constituţională.

Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. În al doilea tur de scrutin este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

Candidatul a cărui alegere a fost validată depunere jurământului în faţa celor două Camere ale Parlamentului, în şedinţă comună.

1.3.2. Mandatul Președintelui României

Potrivit art.83 din Constituţie, mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului până la depunerea jurământului de Președintele nou ales. Mandatul Președintelui României poate fi prelungit prin lege organică în caz de război sau de catastrofă.

Constituţia reglementează în art.84 alin.(1) incompatibilităţile

funcţiei de Preşedinte al României statuând că acesta nu poate fi membru al unui partid politic şi nu poate îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată.

Pe perioada mandatului prezidenţial pot interveni unele evenimente care să determine o imposibilitate definitivă sau temporară a exercitării atribuţiilor. În aceste împrejurări vorbim de „vacanţa funcţiei” şi de „interimatul funcţiei”.

Conform art.97 alin.(1) din Constituţie, vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine, în caz de:

a) demisie; b) demitere din funcţie;c) imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor;d) deces. Interimatul funcţiei de Preşedinte al României intervine,

conform art.98 alin.(1) din Constituţie, în situaţia în care:a) funcţia devine vacantă;b) Preşedintele este suspendat din funcţie; c) Preşedintele se află în imposibilitate temporară de a-şi

exercita atribuţiile. Până la depunerea jurământului de către Preşedintele ales sau

până la reluarea exercitării atribuţiilor de către Preşedintele în funcţie, interimatul funcţiei prezidenţiale se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Prin Constituție atribuțiile Președintelui interimar sunt limitate, acesta neputând să adreseze mesaje Parlamentului, să dizolve Parlamentul și să consulte cetăţenii prin referendum.

1.3.3. Actele politice și actele juridice ale Președintelui României

Preşedintele României emite două categorii de acte: acte politice şi acte juridice.

Mesajul constituie principalul act politic al Preşedintelui României și are ca suport constituţional, fie art.88, potrivit căruia Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii, fie art.92 alin.(3), conform căruia, în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj.

În conformitate cu dispoziţiile art.100 alin.(1) din Constituţie, în exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete. Pentru ca decretele emise de Preşedintele României să poată produce efecte juridice, Constituţia reglementează două condiţii:

a) obligativitatea publicării lor în Monitorul Oficial al României;

b) contrasemnarea unora dintre ele de către primul-ministru.Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.

1.3.4. Atribuțiile Președintelui României

Atribuţiile Preşedintelui României pot fi clasificate după diferite criterii, această operaţiune punând în valoare multiplele valenţe pe care instituţia şefului statului le are în raport cu celelalte puteri ale statului şi cu electoratul.

Cursul prezintă atribuţiile Preşedintelui României raportat la subiectele faţă de care se exercită (Parlament, Guvern, electorat), adăugând atribuţiile în domeniul apărării şi în situaţii excepţionale.

A. Atribuţii în raport cu Parlamentul Potrivit prevederilor constituţionale, principalele atribuţii ale

Preşedintelui României în raporturile sale cu Parlamentul privesc:a) Adresarea de mesajeb) Convocarea Parlamentului în sesiune

c) Dizolvarea Parlamentului d) Promulgarea legii B. Atribuții în raport cu GuvernulPreşedintele României are, în raport cu Guvernul, următoarele

atribuţii principale:a) Desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-

ministrub) Numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat

de Parlament c) Revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului la

propunerea primului-ministrud) Consultarea Guvernului cu privire la problemele urgente şi de

importanţă deosebită e) Participarea la şedinţele Guvernului C. Atribuţii în raport cu electoratulConform art.90 din Constituţie, Preşedintele României, după

consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-ţi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la problemele de interes naţional.

Actul normativ care reglementează instituţia referendumului este Legea nr.3/2000.

Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.

Potrivit art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.341/2013, referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente (art.5 alin.(3) din lege).

Precizăm că, în conformitate cu art.II din Legea nr.341/2013, dispozițiile acesteia intră în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (16 decembrie 2013), precizare care reprezintă punerea de acord a legii cu Decizia nr.334 din 26 iunie 2013 a Curții Constituționale.

D. Atribuţii în domeniul apărării şi în situaţii excepţionaleExercitarea atribuţiilor în domeniul apărării şi în situaţii

excepţionale de către Preşedintele României este legitimată de calitatea de şef al statului şi de funcţia de garant al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale, precum şi de calitatea de comandant al forţelor armate şi de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Atribuțiile din această categorie sunt:

a) Declararea mobilizării parţiale sau totale a forţelor armateÎn aplicarea dispoziţiilor constituţionale a fost adoptată Legea

nr.355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război. Legea definește starea de

mobilizare, demobilizarea și starea de război, și precizează autorităţile publice care au competența, potrivit Constituţiei, să le declare.

b) Luarea măsurilor necesare pentru respingerea agresiunii armate îndreptată împotriva ţării

c) Instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţăActul normativ care reglementează starea de asediu și starea de

urgenţă este Ordonanţa de urgenţă nr.1/1999. Actul normativ definește starea de asediu și starea de urgenţă și stabilește conținutul decretului Președintelui, instituțiile implicate, precum și perioadele maxime pentru care cele două stări se pot institui.

1.3.5. Răspunderea politică și răspunderea juridică a Președintelui României

A. Răspunderea politicăÎn conformitate cu art.95 alin.(1) din Constituţie, în cazul

săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.

Propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se comunică neîntârziat Preşedintelui României.

Propunerea de suspendare se trimite Curţii Constituţionale, care emite un aviz consultativ.

Hotărârea Parlamentului de suspendare din funcţie se comunică Preşedintelui României în termen de 48 de ore de la luarea măsurii, urmând a fi instituit interimatul funcției.

Hotărârea Parlamentului se trimite şi Guvernului care, în termen de 30 de zile de la data suspendării din funcţie a Preşedintelui României, va organiza referendumul pentru demiterea acestuia.

Dacă în urma referendumului demiterea Preşedintelui României a fost respinsă, acesta îşi va relua exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor constituţionale. Dacă însă, în urma referendumului, electoratul a decis demiterea din funcţie a Preşedintelui României, intervine vacanţa funcţiei, urmând ca în termen de trei luni Guvernul să organizeze alegeri prezidenţiale.

B. Răspunderea juridicăPotrivit art.96 alin.(1) din Constituţie, Camera Deputaţilor şi

Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.

Legea nr.286/2009 privind Cod penal reglementează în art.398 înalta trădare. Potrivit acestui text, faptele prevăzute în art.394-397, respectiv trădarea, trădarea prin transmiterea de informaţii secrete de stat, trădarea prin ajutarea inamicului şi acţiuni împotriva ordinii constituţionale, săvârşite de Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi

interzicerea exercitării unor drepturi.Propunerea de punere sub acuzare a Preşedintelui României

poate fi inițiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României.

Potrivit art.96 alin.(3) din Constituție, de la data punerii sub acuzare până la data demiterii, Președintele României este suspendat de drept din funcţie.

Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dacă Preşedintele a fost condamnat, el este demis de drept din funcţie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În această situaţie, funcţia de Preşedinte al României devine vacantă, Guvernul având obligaţia să organizeze alegeri prezidenţiale, în termen de trei luni de la această dată.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale. În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. Pentru a candida la funcția de Președinte al României, persoana trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- să aibă cetățenia română și domiciliul în țară- să aibă drept de vot- să nu îi fie interzisă asocierea în partide politice- să aibă vârsta de 35 de ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv- să nu fi îndeplinit anterior două mandate.Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului

până la depunerea jurământului de Președintele nou ales. Mandatul Președintelui României poate fi prelungit prin lege organică în caz de război sau de catastrofă.

În timpul mandatului Președintele României nu poate fi membru al unui partid și nu poate îndeplini nicio altă funcție publică sau privată.

Vacanța funției de Președinte al României intervine în următoarele situații: demisie demitere din funcţie

imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor deces.

Interimatul funcţiei de Preşedinte al României intervine în cazul în care: funcţia devine vacantă Preşedintele este suspendat din funcţie Preşedintele se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile.

Interimatul funcţiei prezidenţiale se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Președintele emite acte politice și acte juridice. Mesajul constituie principalul act politic al Preşedintelui României. În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele României emite decrete. Pentru ca decretele Președintelui României să poată produce efecte juridice, acestea trebuie să îndeplinească două condiții:

să fie contrasemnate de primul-ministru să fie publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. În raport cu Parlamentul, Președintele României are următoarele atribuții: adresarea de mesaje convocarea Parlamentului dizolvarea Parlamentului promulgarea legii.În raport cu Guvernul, Președintele României are următoarele atribuții: desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament revocarea și numirea unor membri ai Guvernului la propunerea primului-ministru consultarea Guvernului participarea la ședințele Guvernului

Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național. Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.

În domeniul apărării şi în situaţii excepţionale, Președintele României exercită următoarele atribuții:

declararea moblilizării parțiale sau totale a forțelor armate luarea măsurilor necesare pentru respingerea agresiunii armate îndreptate împotriva

țării instituirea stării de asediu sau a stării de urgență.

În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.

Dacă Parlamentul adoptă hotărârea de suspendare din funcție a Președintelui României se instituie interimatul funcției și se organizează un referendum pentru demiterea Președintelui României.

În cazul în care demiterea Preşedintelui României a fost respinsă de electorat, acesta îşi va relua exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor constituţionale.

Dacă însă, în urma referendumului, electoratul a decis demiterea din funcţie a Preşedintelui României, intervine vacanţa funcţiei, urmând ca în termen de trei luni Guvernul să organizeze alegeri prezidenţiale.

Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. De la data punerii sub acuzare și până la data demiterii Președintele României este suspendat de drept din funcție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. Președintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Concepte şi termeni de reţinut

mandatmesajdecretinerimatul funcțieivacanța funcției suspendare din funcție referendum răspundere politică răspundere juridică mobilizare parțială și moblilizare totală agresiune armată stare de război stare de asediu stare de urgență

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt condițiile de eligibiliate pentru funcția de Președinte al României?2. Prezentați atribuțiile Președintelui României în raport cu Parlamentul.3. Care sunt atribuțiile Președintelui României în raport cu Guvernul?4. Care este regimul juridic al stării de asediu și al stării de urgență?5. Prezentați răspunderea politică a Președintelui României.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Care dintre următoarele condiții pentru a candida la funcția de Președinte al României nu sunt corecte:

a) cetățenia română și reședința în țară;b) drept de vot;c) vârsta de 30 de ani;d) nu a îndeplinit anterior două mandate.

2. Atribuțiile Președintelui României în raport cu Parlamentu sunt următoarele:a) convocarea Parlamentului;b) remanierea Parlamentului;c) suspendarea Guvernului;d) promulgarea legii.

3. Răapunderea politică a Președintelui României intervine în cazul:a) săvârșirii unor fapte penale;b) încălcării prevederilor legale referitoare la alegerea în funcție;c) săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției;d) numirii candidatului la funcția de prim-ministru.

4. Instituirea stării de asediu sau a stării de urgență de face de către :a) Parlament cu consultarea președintelui României; b) Guvern cu aprobarea Consiliul Suprem de Apărare a Țării;c) Consiliul Suprem de Apărare a Țării la propunerea Președintelui României;d) Președintele României.

5. Problemele de interes național care se supun referendumului se stabilesc de către:a) Președintele României cu aprobarea Parlamentului;b) Președintele României în exclusivitate;c) Parlament la sugestia Președintelui României;d) Președintele României în colaborare cu Guvernul.

Bibliografie obligatorie

- Benonica Vasilescu, Drept administartiv, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011

- Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2009

- Dana Tofan, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, București, 2008

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE (se trec la sfarsitul cărții)

Unitatea de învăţare 1: 1) a și c; 2) a și d; 3) c; 4) d; 5) b.


Guvernul României

2.1. Introducere2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Preocedura de învestire a Guvernului 2.3.2. Componența Guvernului 2.3.3. Condiții și incompatibilități pentru membrii Guvernului2.3.4. Funcționarea Guvernului2.3.5. Actele Guvernului2.3.6. Încetarea funcției de membru al Guvernului2.3.7. Încetarea mandatului Guvernului2.3.8. Controlul exercitat de Parlament asupra Guvernului2.3.9. Răspunderea politică a Guvernului2.3.10. Răspunderea juridică a membrilor Guvernului2.3.11. Administrația publică centrală de specialitate


2.1. Introducere

Constituţia prevede în mod expres în art.102 rolul politic şi administrativ al Guvernului, statuând că Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Pentru realizarea programului său de guvernare, Guvernul exercită următoarele funcţii:

a) funcţia de strategie;b) funcţia de reglementare;c) funcţia de administrare a proprietăţii statului;d) funcţia de reprezentare;

e) funcţia de autoritate de stat.



– definirea termenilor cu care operează administrația publică centrală;

– identificarea funcțiilor și a atribuțiilor Guvernului;– cunoașterea etapelor procedurii de învestire a Guvernului;– cunoașterea categoriilor de membri ai Guvernului;– identificarea aspectelor legate de organizarea și funcționarea

Guvernului;– definirea conceptului de ordonanță și ordonanță de urgență;– identificarea modalităților de exercitare a controlului

parlamentar asupra Guvernului;– cunoașterea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului

în fața Parlamantului.


– studenţii vor putea să definească termeni precum revocare, remaniere guvernamentală, moțiune de cenzură, delegare legislativă, încetare a mandatului;

– studenţii vor putea să diferențieze etapele procedurii de învestire a Guvernului;

– studenţii vor putea să identifice regimul juridic diferit aplicabil ordonanțelor și ordonanțelor de urgență;

– studenții vor cunoaște modul de funcționare a Guvernului;– studenții vor identifica organele de specialitate ale

administtrației publice centrale din subordinea Guvernului


Pentru unitatea de învățare Guvernul României, timpul alocat este de 6 ore.


2.3.1. Preocedura de învestire a Guvernului

Potrivit Constituţiei, procedura de învestire a Guvernului, cuprinde 4 etape:

1. desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru de către Preşedintele României;

2. solicitarea votului de încredere de către candidatul la funcţia de prim-ministru;

3. acordarea votului de încredere de către Parlament;4. numirea Guvernului de către Preşedintele României pe baza

votului de încredere acordat de Parlament.

2.3.2. Componența Guvernului

Componenţa Guvernului este prevăzută de dispoziţiile art.102 alin.(3) din Constituţie şi de art.3 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Potrivit acestor reglementări, Guvernul este alcătuit din primul-ministru, un viceprim-ministru, miniştri de stat, miniștri şi miniştri-delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere.

2.3.3. Condiții și incompatibilități pentru membrii Guvernului

În concordanţă cu principiile şi prevederile constituţionale, dispoziţiile art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor statuează că pot fi membri ai Guvernului persoanele care:

au cetăţenia română şi domiciliul în ţară se bucură de exerciţiul drepturilor electorale nu au suferit condamnări penale nu se găsesc într-unul din cazurile de incompatibilitate

prevăzute în Cartea I Titlul IV din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art.105 din Constituţie, funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. Alte incompatibilităţi se

stabilesc prin lege organică. Legea organică în materie este Legea nr.161/2003, care stabilește în art.84 alin.(1) și alte incompatibilități pentru funcţia de membru al Guvernului. Persoanele care exercită funcţia de membru al Guvernului sunt obligate, la data depunerii jurământului, să declare că nu se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Competența de a constata existența stării de incompatibilitate aparține Agenției Naționale de Integritate.

2.3.4. Funcționarea Guvernului

Guvernul se întruneşte săptămânal sau ori de câte este necesar. Şedinţele Guvernului sunt convocate şi conduse de către primul-ministru. La şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice, precum şi în alte situaţii, la cererea primului-ministru, participă şi Preşedintele României.

Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotărâri sau de ordonanţe. De asemenea, ei pot propune proiecte de legi în vederea exercitării dreptului de iniţiativă legislativă al Guvernului. Metodologia de elaborare şi supunere spre aprobarea Guvernului a proiectelor de acte normative se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

În exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi, prin consens. În cazul în care nu se realizează consensul, potrivit art.27 alin.(1) din Legea nr.90/2001, soluţia este decisă de către primul-ministru.

2.3.5. Actele Guvernului

Potrivit prevederilor art.108 din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se adoptă în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta ori în situaţii extraordinare a căror reglementare nu suportă amânare, în temeiul art.115 alin.(4) din Constituţie, ca ordonanţe de urgenţă.

Hotărârile Guvernului sunt acte administrative şi pot avea caracter normativ sau individual. Acestea pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, având ca temei constituţional art.52 alin.(1) din Legea fundamentală şi ca temei legal dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.

În anumite condiții, Guvernul este împuternicit să adopte norme de reglementare primară prin intermediul delegării legislative. În raport cu prevederile constituţionale, delegarea legislativă care operează în favoarea Guvernului intervine în două situaţii:

- delegare legislativă prin intermediul unei legi speciale de abilitare, în temeiul căreia Guvernul poate adopta ordonanţe (art.115 alin.(1) din Constituţie), cunoscute și sub numele de ordonanțe simple;

- delegare legislativă constituţională, în temeiul căreia Guvernul, în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi

amânată, poate adopta ordonanţe de urgenţă (art.115 alin.(4) din Constituţie).

Regimul juridic al ordonanțelor simple este prevăzut de Constituție și de legea de abilitare, în timp ce regimul juridic al ordonanțelor de urgență este prevăzut în exclusivitate de Constituție.

Ordonanţele de urgenţă, precum şi ordonanţele emise în baza unei legi speciale de abilitare pentru care se cere aprobarea lor ulterioară de către Parlament, se aprobă sau se resping printr-o lege, potrivit dispoziţiilor art.115 alin.(7) din Constituţie. Dacă ordonanţele sunt respinse de Parlament, efectele acestora încetează la data intrării în vigoare a legii de respingere; dacă ele sunt aprobate, acestea produc mai departe efecte juridice.

Din punct de vedere al naturii juridice, ordonanţele simple şi ordonanţele de urgenţă emise de Guvern sunt acte legislative, nu administrative, deşi sunt “opera” unei autorităţi administrative. Ele au forţa juridică a legii, forţă care este determinată, în principal, de obiectul reglementării şi nu de natura organului emitent.

Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României, nepublicarea având ca efect inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Singura excepţie de la obligaţia publicării o constituie hotărârile cu caracter militar, care se comunică numai instituţiilor interesate.

2.3.6. Încetarea funcției de membru al Guvernului

Potrivit dispoziţiilor art.106 din Constituţie, funcţia de membru al Guvernului încetează în următoarele cazuri:

demisie revocare pierderea drepturilor electorale stare de incompatibilitate deces alte cazuri prevăzute de lege (demiterea)

2.3.7. Încetarea mandatului Guvernului

Dispozițiile art.110 alin.(1) din Constituţie statuează că Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.

Conform art.110 alin.(2) din Constituţie, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una din situaţiile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului, cu excepţia revocării, ori dacă acesta este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Retragerea încrederii Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură are drept consecinţă încetarea mandatului cu care el a fost învestit de către Parlament. În cazul în care Guvernul este demis ca urmare a situației în care se află persoana primului-ministru, Preşedintele României va desemna

un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar.Instituția interimatului intervine şi în cazul în care funcţia de

ministru încetează ori dacă ministrul este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile pentru o perioadă de cel mult 45 de zile, situație în care Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, desemează un ministru interimar.

Guvernul al cărui mandat a încetat ca urmare a validării alegerilor parlamentare generale sau ca urmare a demiterii este competent să îndeplinească, potrivit art.110 alin.(4) din Constituţie, numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.

2.3.8. Controlul exercitat de Parlament asupra Guvernului

Dispoziţiile art.111 alin.(1) din Constituţie prevăd că Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.

Modalitățile prin care se exercită controlul parlamentar sunt: întrebări, interpelări, comisii de anchetă, moțiuni simple.

2.3.9. Răspunderea politică a Guvernului

Constituţia României prevede în art.109 alin.(1) că Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia”

Sancţiunea corespunzătoare răspunderii politice a Guvernului este demiterea acestuia ca urmare a retragerii de către Parlament a încrederii acordate, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură.

Potrivit art.113 alin.(1) din Constituţie , Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiată regulamentar se face după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. După dezbatere, moţiunea este supusă votului.

Adoptarea moţiunii de cenzură atrage demiterea Guvernului şi declanşarea procedurii de formare a unui nou Guvern. Respingerea moţiunii de cenzură are ca efect păstrarea de către Guvern a încrederii acordate de către Parlament. Deputaţii şi senatorii care au semnat o moţiune de cenzură nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.

Potrivit art.114 alin.(1) din Constituţie, Guvernul îşi poate

angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

În termen de 3 zile de la angajarea răspunderii, se poate formula o moţiune de cenzură, care poate fi semnată chiar şi de către deputaţii şi senatorii care au mai iniţiat, în aceeaşi sesiune, o moţiune de cenzură. Moţiunea se dezbate în şedinţa comună a celor două Camere.

Dacă moţiunea de cenzură este votată, Guvernul este demis, urmând a fi declanşată procedura de formare a unui nou Guvern.

Dacă însă, nu este iniţiată nicio moţiune de cenzură sau dacă aceasta nu este votată, aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern, iar proiectul de lege se consideră adoptat.

Legea astfel adoptată, este înaintată Preşedintelui României pentru promulgare. În cazul în care Președintele cere reexaminarea legii, dezbaterea acesteia se va face în ședința comună a celor două Camere.

2.3.10. Răspunderea juridică a membrilor Guvernului

Temeiul răspunderii juridice a membrilor Guvernului îl reprezintă dispoziţiile art.109 alin.(2) şi (3) din Legea fundamentală.

Potrivit art.109 alin.(2), numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În conformitate cu alin.(3) al aceluiaşi articol din Constituţie, cazurile de răspundere şi pedepsele aplicate membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială. În aplicarea textului constituțional a fost adoptată Legea nr.115/1999.

Hotărârea definitivă de condamnare a unui membru al Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, membrul Guvernului fiind demis din funcţie de Preşedintele României la propunerea primului-ministru.

2.3.11. Administrația publică centrală de specialitate

În subordinea Guvernului funcționează ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale.

Temeiul de ordin constituţional îl constituie art.116 alin.(1) din Legea fundamentală, potrivit căruia ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului şi art.117 alin.(1) în conformitate cu care ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează, potrivit legii”.

Constituţia nu menţionează expres care anume sunt ministerele şi nici nu precizează numărul acestora. În practică, ele au fost

nominalizate prin hotărârile Parlamentului prin care s-a acordat votul de încredere Guvernului, fiind acceptat Programul de guvernare şi lista cu membrii cabinetului.

În prezent, numai Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Internelor sunt organizate şi funcţionează pe baza unor acte normative cu forţa juridică a legii, celelalte ministere funcţionează în baza dispoziţiilor Legii nr.90/2001 şi a hotărârilor Guvernului.

Potrivit Constituţiei şi Legii nr.90/2001, ministerele pot avea în subordinea lor servicii publice deconcentrate, care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale.

În subordinea Guvernului funcţionează, alături de ministere, și alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, temeiul constituțional fiind reprezentat de art.117 alin.(2) din Legea fundamentală, potrivit căruia Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.

Conform dispoziţiilor art.116 alin.(2) şi art.117 alin.(3) din Constituţie, administraţia centrală de specialitate se realizează şi de autorităţile administrative autonome.

Aceste entități, deşi prin natura lor juridică şi a activităţilor pe care le realizează, sunt autorităţi administrative, ele nu se subordonează nici Guvernului şi nici unor ministere sau altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, ci sunt, aşa cum le califică prevederile constituţionale, autorităţi autonome.

Unele din aceste autorităţi sunt prevăzute expres de Constituție (Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ), altele. sunt înfiinţate prin lege organică (Autoritatea Electorală Permanentă, Agenţia Naţională de Integritate, Consiliul Concurenţei).



Potrivit Constituţiei, procedura de învestire a Guvernului, cuprinde 4 etape: desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru de către Preşedintele

României solicitarea votului de încredere de către candidatul la funcţia de prim-ministru acordarea votului de încredere de către Parlament numirea Guvernului de către Preşedintele României pe baza votului de încredere

acordat de Parlament.Potrivit dispoziţiilor art.102 alin.(3) din Constituţie şi art.3 din Legea nr.90/2001 privind

organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, Guvernul este alcătuit din

primul-ministru, un viceprim-ministru, miniștri de stat, miniștri și miniștri-delegați cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru.

Pot fi membri ai Guvernului persoanele care: au cetăţenia română şi domiciliul în ţară se bucură de exerciţiul drepturilor electorale nu au suferit condamnări penale nu se găsesc într-unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute în Cartea I Titlul IV

din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. Legea organică în materie este Legea nr.161/2003, care stabilește în art.84 alin.(1) și alte incompatibilități pentru funcţia de membru al Guvernului.

În exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi, prin consens. Dacă nu se realizează consensul, soluţia este decisă de primul-ministru.

Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se adoptă în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta ori în situaţii extraordinare a căror reglementare nu suportă amânare, în temeiul art.115 alin.(4) din Constituţie, ca ordonanţe de urgenţă.

Ordonanţele de urgenţă, precum şi ordonanţele emise în baza unei legi speciale de abilitare pentru care se cere aprobarea lor ulterioară de către Parlament, se aprobă sau se resping printr-o lege, potrivit dispoziţiilor art.115 alin.(7) din Constituţie. Dacă ordonanţele sunt respinse de Parlament, efectele acestora încetează pe data intrării în vigoare a legii de respingere; dacă ele sunt aprobate, acestea produc mai departe efecte juridice.

Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României, nepublicarea având ca efect inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Fac excepţie hotărârile cu caracter militar, care se comunică numai instituţiilor interesate.

Funcţia de membru al Guvernului încetează în următoarele cazuri: demisie revocare pierderea drepturilor electorale stare de incompatibilitate deces alte cazuri prevăzute de lege (demiterea)

Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.Guvernul este demis:

la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate prin adoptarea unei moțiuni de cenzură

dacă primul-ministru se află în una din situaţiile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului, cu excepţia revocării, ori dacă acesta se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.

Modalitățile prin care Parlamentul exercită controlul asupra activității Guvernului sunt: întrbări, interpelări, comisii de anchetă, moțiuni simple.

Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

Instrumentul politic prin care Parlamentul poate retrage încrederea acordată Guvernului este moţiunea de cenzură. Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Adoptarea moţiunii de cenzură atrage demiterea Guvernului. Guvernul demis îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice.

Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

În termen de 3 zile de la angajarea răspunderii, se poate formula o moţiune de cenzură. Dacă moţiunea de cenzură este votată, Guvernul este demis. Dacă însă, nu este iniţiată nicio moţiune de cenzură sau dacă aceasta nu este votată, aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern, iar proiectul de lege se consideră adoptat.

Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicate membrilor Guvernului sunt reglementate de Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

Hotărârea definitivă de condamnare a unui membru al Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, membrul Guvernului fiind demis din funcţie de Preşedintele României la propunerea primului-ministru.

În subordinea Guvernului funcționează ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale.

Ministerele pot avea în subordinea lor servicii publice deconcentrate, care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale.

Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.

Administraţia publică centrală de specialitate se realizează şi de autorităţile administrative autonome. Acestea nu se subordonează nici Guvernului şi nici unor ministere sau altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, ele funcționând în mod autonom. Unele sunt prevăzute expres de Constituție, altele sunt înființate prin legi organice.


procedură de învestireministruremanierehotărâredelegare legislativăordonanță ordonanță de urgență interpelare moțiune simplă moțiune de cenzură angajarea răspunerii servicii publice deconcentrate


1. Care sunt etapele procedurii de învestire a Guvernului?2. Prezentați situațiile de încetare a mandatului Guvernului.

3. Care este regimul juridic al ordonanțelor de urgență?4. În ce constă angajarea răspunderii Guvernului?5. Prezentați răspunderea politică a Guvernului.


1. Care dintre următoarele etape nu se regăsesc în procedura de învestire a Guvernului: a) numirea Guvernului pe baza votului de învestitură acordat de Parlament;b) consultarea partidelor politice neparlamentare;c) desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru;d) demisia candidatului la funcția de prim-ministru.

2. Pentru a putea fi membru al Guvernului, persoana trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie cetățean român cu domiciliul în țară;b) să mai fi îndeplinit anterior funcții și demnități publice;c) să aibă studii superioare;d) să se bucure de exercițiul drepturilor electorale;

3. Care dintre următoarele variante nu reprezintă modalități de încetare a mandatului Guvernului:a) retragerea încrederii de către Parlament prin adoptarea unei moțiuni de cenzură;b) remanierea guvernamentală;c) demisia primului-ministru;d) imposibilitatea primului-ministru de a-și exercita atribuțiile mai puțin de 45 de zile;

4. Guvernul își poate angaja răspunderea asupra:a) unui proiect de lege; b) unui proiect de legea și a unui program în mod simultan;

c) unei declarații de politică generală;d) unui program.

5. Serviciile publice deconcentrate aparțin de:a) Guvern;b) prefectură;c) Parlament;d) ministere.


- Benonica Vasilescu, Drept administartiv, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011- Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Ediția a III-a

revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2009- Dana Tofan, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, București, 2008


Unitatea de învăţare 2: 1) b și d; 2) a și d; 3) b și d; 4) a, c și d; 5) d.

Unitatea de învăţare 3Administrația publică locală

3.1. Introducere

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Principii de bază3.3.2. Alegerea autorităților administrației publice locale 3.3.3. Consiliul local3.3.4. Primarul și Viceprimarul3.3.5. Consiliul Județean3.3.6. Președintele și vicepreședintele consiliului județean


3.1. Introducere

Potrivit Constituției, unitățile administrativ-teritoriale sunt comunele, orașele și județele, iar conform Legii administraţiei publice locale ne 215/2001, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu.

Administrația publică locală din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.

Autoritățile administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși.

Consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.

Președinții consiliilor județene se aleg, la fel ca și primarii, prin vot uninominal.

3.1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare


– cunoașterea specificului administrației publice locale;– cunoașterea principiilor pe care se întemeiază administrația

publică locală;.

– definirea termenilor de autonomie locală, descentralizare, deconcentrare a serviciilor publice;

– cunoașterea modalităților de alegere și funcționare a autorităților administrației publice locale;

– identificarea actelor ce pot fi emise de autoritățile administrației publice locale și a regimului lor juridic.


– studenţii vor putea să definească termeni, precum autonomie, descentralizare, deconcentrare

– studenţii vor putea să diferențieze modalitatea de alegere a consilierilor locali și a consilierilor județeni față de aceea a primarilor, respectiv a președinților consiliilor județene

– studenţii vor putea să descrie particularitățile de organizare și funcționare a consiliului local

– studenţii vor putea să identifice situațiile de încetare a mandatului de consilier local sau de primar

– studenții vor cunoaște și identifica modalitățile de dizolvare a consiliului local sau consiliului județean


Pentru unitatea de învățare Administrația publică locală, timpul alocat este de 4 ore.


3.3.1. Principii de bază

Principiul descentralizăriiDispoziţiile art.120 alin.(1) din Legea fundamentală prevăd trei

principii de bază pe care se întemeiază administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale:

principiul descentralizării principiul autonomiei locale principiul deconcentrării serviciilor publice.

Alături de aceste principii, Legea administraţiei publice locale prevede în art.2 alin.(1) și principiile eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor

în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit., statuând că aplicarea celor șase principii nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României.

Textul din legea administraţiei publice locale nu poate fi interpretat că adăugă la Legea fundamentală, deoarece cele trei principiul sunt şi ele consacrate la nivel constituţional.

Principiul descentralizăriiRegulile generale, principiile, precum şi cadrul instituţional

pentru desfăşurarea procesului de descentralizare administrativă şi financiară în România sunt reglementate de Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006. Potrivit acestei legi, descentralizare reprezintă transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.

Referitor la competenţele autorităţilor administraţiei publice locale, legea prevede că în vederea asigurării serviciilor publice de interes local, autorităţile administraţiei publice locale exercită, în condiţiile legii, competenţe exclusive, competenţe partajate şi competenţe delegate.

Potrivit legii, competenţele exclusive sunt competenţele atribuite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale. Autoritățile au dreptul de decizie şi dispun de resursele şi mijloacele necesare realizării acestor competențe.

Competenţele partajate sunt, potrivit legii, competenţele exercitate de către autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu alte niveluri ale administraţiei publice (judeţean sau central), cu o separare clară a finanţării şi a puterii de decizie pentru fiecare responsabil în parte.

Competenţele delegate sunt competenţele atribuite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale, împreună cu resursele financiare corespunzătoare, de către autorităţile publice centrale, pentru a le exercita în numele şi în limitele stabilite de către acestea.

Principiul autonomiei localeÎn conformitate cu prevederile art.3 alin.(1) din Legea

administraţiei publice locale, prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.

Definiţia are în vedere conceptul de autonomie locală, astfel cum acesta este prevăzut de art.3 din Carta Europeană a Autonomiei Locale adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr.199/1997.

Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz. Competenţele şi atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale se stabilesc numai prin lege.

Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege.

Fundamentul economic al autonomiei locale îl reprezintă sfera patrimonială pe care autorităţile locale o gestionează, în condiţiile

legii, ca un autentic proprietar. Unităţile administrativ-teritoriale au în proprietate bunuri şi mijloace financiare care sunt utilizate în conformitate cu interesele colectivităţilor locale.

În scopul asigurării autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în condiţiile legii.

Cu privire la exercitarea drepturilor de către cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, ca expresie a autonomiei locale, dar şi a caracterului democratic al statului, în concordanţă cu standardele europene, Constituţia consacră expres dreptul cetăţenilor români ce aparţin unei minorităţi naţionale care are în unitatea administrativ-teritorială respectivă o pondere semnificativă, de a folosi în scris sau oral, în relaţiile cu autorităţile locale, limba maternă.

În corelare cu dispozițiile Legii fundamentale, art.19 din Legea nr.215/2001 prevede în că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne.

Principiul deconcentrării serviciilor publiceAcest principiu este un concept nou, întrucât el nu a fost

prevăzut inițial în Constituţie, fiind introdus în Legea fundamentală ca urmare a revizuirii acesteia.

Potrivit Legii-cadru a descentralizării, deconcentrare este definită ca fiind redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu

În cazul deconcentrării, serviciile publice organizate pe plan local rămân parte integrantă a sistemului ierarhiei centrale. Așadar, ele sunt încorporate organic în structura ministerelor, deci în administraţia statului, ele desfăşurându-şi activitatea nu la centru, ci într-o unitate administrativ-teritorială, adică deconcentrat.

Deconcentrarea nu poate fi confundată cu descentralizarea, deoarece fiecare dintre ele au conţinuturi distincte, deşi ambele sunt specifice statului de drept. Deconcentrarea constituie un regim juridic administrativ care se situează între centralizare şi descentralizare, fiind o centralizare atenuată sau o slabă descentralizare.

Principiul eligibilității autorităților administrației publice locale

Acest principiu nu este formulat în mod expres de dispoziţiile art.120 din Constituţie, însă el se regăsește în cadrul art.121, care prevede că autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia în comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii, iar despre consiliile judeţene se statuează că acestea sunt alese şi că funcţionează în condiţiile legii (art.122 alin.(2)).

Legea administraţiei publice locale prevede în art.25 că aleşii locali sunt primarul, consilierii locali, preşedintele consiliului judeţean şi consilierii judeţeni. În asigurarea

liberului exerciţiu al mandatului lor, aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Puterea acestor autorități nu derivă din puterea statului, ci din aceea a alegătorilor, pe care îi reprezintă, acţionând în numele lor.

Principiul legalitățiiDeși nu este prevăzut de art.120 din Constituție, pornind de la

dispoziţiile art.1 alin.(1) din Constituţie, potrivit cărora în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, rezultă că principiul legalităţii este un principiu aplicabil în toate domeniile de activitate, fiind obligatoriu atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, pentru celelalte persoane juridice de drept public şi privat, cât şi pentru cetăţeni.

Principiul legalităţii impune consacrarea numai prin normă cu putere de lege a structurilor organizatorice care au calitatea de autorităţi ale administraţiei publice locale, a modului de organizare și funcționare, a atribuțiilor și a actelor pe care le adoptă acestea.

Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit

Acest principiu îşi are esenţa în dispoziţiile art.2 alin.(1) din Constituţie, care statuează că suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

Legea administrației publice locale recunoaşte posibilitatea de consultare a locuitorilor prin referendum, dispunând prin art.22 obligativitatea organizării acestuia ori de câte ori se pune problema modificării limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor.

Instituţia referendumului este prevăzută de Legea nr.215/2001 şi ca modalitate de dizolvare a consiliului local sau a consiliului judeţean ori pentru încetarea înainte de termen a mandatului de primar, atunci când acesta nesocoteşte interesele generale ale colectivităţii locale sau nu exercită atribuţiile care îi revin potrivit legii.

3.3.2. Alegerea autorităților administrației publice locale

Potrivitart art.25 din Legea administraţiei publice locale, aleşii locali sunt primarul, consilierii locali, preşedintele consiliului judeţean şi consilierii judeţeni.

Consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, iar primarul şi preşedintele consiliului judeţean se aleg tot pe circumscripţii electorale, dar pe baza scrutinului uninominal.

Candidaturile pentru consiliile locale şi consiliile judeţene, cele pentru primari şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene se propun de partidele politice sau alianţele politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr.14/2003. Se pot depune candidaturi şi de către alianţele electorale constituite în condiţiile legii, de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaturi independente.

Atribuirea mandatelor pentru consilierii locali și pentru

consilierii județeni se face de biroul electoral de circumscripţie în ordinea înscrierii candidaţilor pe listă şi începe cu lista de candidaţi pentru care au fost exprimate cele mai multe voturi.

Candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sunt declaraţi supleanţi în listele respective. În caz de vacanţă a mandatelor de consilieri aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sunt înscrişi în liste.

Este declarat ales primar, respectiv președinte al consiliului județean, candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin. În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidații care se află în această situație. În cazul în care situația de balotaj intervine între doi candidați la funcția de primar, între care urmează să se desfășoare turul al doilea de scrutin, iar unul dintre aceștia decedează, renunță sau nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi ales, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripție declarandu-l primar pe celălalt candidat.

Biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau judeţeană, după caz, eliberează certificatul doveditor al alegerilor consilierilor locali, respectiv consilierilor judeţeni, primarului, precum şi preşedintelui consiliului judeţean.

3.3.3. Consiliul local

Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe baza scrutinului de listă sau în mod independent. Mandatul consilierului local este de 4 ani.

Constituirea consiliului local se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor. În acest scop, consilierii aleşi sunt convocaţi în şedinţă de către prefectul judeţului.

Pentru validarea mandatelor, consiliile locale aleg prin vot deschis o comisie de validare alcătuită din 3-5 consilieri. După validarea mandatelor şi depunerea jurământului de către cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului local, consilierul care a condus şedinţa declară consiliul legal constituit

Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.

Consiliul local exercită categoriile de atribuţii prevăzute în mod expres de Legea administrației publice locale.

Consiliul local se întruneşte lunar în şedinţe ordinare, precum şi în şedinţe extraordinare. În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului nu cere o altă majoritate.

Hotărârile consiliului local se semnează de consilierul care conduce şedinţa şi se contrasemnează, pentru legalitate, de secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

Secretarul unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia să comunice de îndată primarului şi prefectului hotărârile adoptate de consiliul local, dar nu mai târziu de 3 zile de la data adoptării.

Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi produc

efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, iar cele individuale, de la data comunicării.

Mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta este arestat preventiv.

Calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: demisie; incompatibilitate; schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia; lipsa nemotivată de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege; condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; punerea sub interdicţie judecătorească; pierderea drepturilor electorale; pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales; deces.

Consiliul local se dizolvă de drept în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv; în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre; în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.

Consiliul local poate fi dizolvat și prin referendum local.Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în

absenţa acestuia, secretarul unităţii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, oraşului sau municipiului.

3.3.4. Primarul și Viceprimarul

Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar, iar municipiile reşedinţă de judeţ au un primar şi doi viceprimari, aleşi în condiţiile legii. Primarul este autoritatea executivă a administrației publice locale.

Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, în camera de consiliu a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna sau oraşul, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei.

După prezentarea rezultatului validării, primarul depune în faţa consiliului local jurământul. Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.

Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales.

Viceprimarul se alege în şedinţa de constituire a consiliului local, din rândul consilierilor validaţi, cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie. Viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale.

Primarul îndeplineşte categoriile de atribuţii prevăzute de art.63 alin.(1) din Legea nr.215/2001.

În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate.

Dispoziţiile primarului se comunică în mod obligatoriu

prefectului judeţului, de către secretarul unității administrativ-teritoriale, în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor.

Calitatea de primar încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: demisie; incompatibilitate; schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; punerea sub interdicţie judecătorească; pierderea drepturilor electorale; pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales; deces; dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic; dacă nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.

Mandatul primarului poate înceta și ca urmare a rezultatului unui referendum local.

Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. Primarul răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale.

3.3.5. Consiliul Județean

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

Consiliile județene sunt compuse din consilieri județeni aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe baza scrutinului de listă sau în mod independent. Mandatul consilierului județean este de 4 ani. Consiliul judeţean ales în conformitate cu prevederile legii se completează cu preşedintele consiliului judeţean, care are drept de vot şi conduce şedinţele acestuia.

Consiliile judeţene se constituie în termen de 3 zile de la data depunerii jurământului de către preşedintele consiliului judeţean. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi pentru şedinţa de constituire se face de preşedintele consiliului judeţean.

Pentru validarea mandatelor, consiliile judeţene aleg prin vot deschis, dintre membrii lor, pe întreaga durată a mandatului, o comisie de validare alcătuită din 3-5 consilieri aleşi.

Consiliul judeţean se declară legal constituit, dacă majoritatea consilierilor județeni validaţi au depus jurământul.

Consiliul judeţean îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou ales.

Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţă ordinară în fiecare lună, precum şi în şedinţe extraordinare.

În exercitarea atribuţiilor care îi revin, consiliul judeţean adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de

cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.

Hotărârile consiliului judeţean se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de secretarul judeţului.

Suspendarea de drept și încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean are loc în aceleaşi condiţii ca suspendarea și încetarea mandatului de consilier local.

Consiliul judeţean se dizolvă de drept sau prin referendum judeţean. Dizolvarea de drept are loc în aceleași situații în care se dizolvă și consiliul local. Consiliul judeţean poate fi dizolvat prin referendum organizat ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 20% din numărul cetăţenilor cu drept de vot, înscrişi în listele electorale ale județului.

3.3.6. Președintele și vicepreședintele consiliului județean

Preşedintele consiliului judeţean se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pe baza scrutinului uninominal.

Validarea alegerii preşedintelui consiliului judeţean se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, în camera de consiliu a tribunalului, de către preşedintele tribunalului sau înlocuitorul acestuia.

Preşedintele consiliului judeţean care a fost validat depune în faţa preşedintelui tribunalului şi a prefectului, în şedinţă publică, jurământul. Preşedintele consiliului judeţean care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.

Consiliul judeţean alege dintre membrii săi 2 vicepreşedinţi. Vicepreşedinţii consiliului judeţean îşi păstrează calitatea de consilier judeţean.

Dispozițiile legale referitoare la încetarea de drept a mandatului de primar se aplică, în mod corespunzător, şi pentru preşedintele consiliului judeţean.

Preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte categoriile de atribuţii prevăzute de Legea administrației publice locale. În exercitarea atribuțiilor sale, președintele consiliului județean emite dispoziții care se transmit prefectului de către secretarul județului.

În cazul suspendării din funcţie a preşedintelui consiliului judeţean, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de unul dintre vicepreşedinţi desemnat de consiliul judeţean prin votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie.



Principiile pe care se întemeiază administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale sunt: principiul descentralizării principiul autonomiei locale principiul deconcentrării serviciilor publice principiul eligibilității autorităților administrației publice locale principiul legalității principiul consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes deosebit.

Autoritățile administrației publice locale sunt consiliul local, primarul, consiliul județean și președintele consiliului județean.

Consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, iar primarul şi preşedintele consiliului judeţean se aleg tot pe circumscripţii electorale, dar pe baza scrutinului uninominal.

Mandatele pentru consilierii locali și pentru consilierii județeni se atribuie de biroul electoral de circumscripţie în ordinea înscrierii candidaţilor pe listă şi începe cu lista de candidaţi pentru care au fost exprimate cele mai multe voturi. Candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sunt declaraţi supleanţi în listele respective.

Este declarat ales primar, respectiv președinte al consiliului județean, candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin. În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidații care se află în această situație. În cazul în care situația de balotaj intervine între doi candidați la funcția de primar, respectiv de președinte al consiliului județean între care urmează să se desfășoare turul al doilea de scrutin, iar unul dintre aceștia decedează, renunță sau nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi ales, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripție declarandu-l primar pe celălalt candidat.

Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, în camera de consiliu a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna sau oraşul, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei.

Mandatul de consilier local, de consilier județean, de primar, respectiv de președinte al consiliului județean este de 4 ani.

Constituirea consiliului local se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor. După validarea mandatelor şi depunerea jurământului de către cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului local, consilierul care a condus şedinţa declară consiliul legal constituit.

Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.

Consiliul local se întruneşte lunar în şedinţe ordinare, precum şi în şedinţe extraordinare.În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri cu votul majorităţii

membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului nu cere o altă majoritate.

Hotărârile consiliului local se semnează de consilierul care conduce şedinţa şi se contrasemnează, pentru legalitate, de secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

Calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în caz de: demisie; incompatibilitate; schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia; lipsa nemotivată de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; imposibilitatea exercitării mandatului pe o

perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege; condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; punerea sub interdicţie judecătorească; pierderea drepturilor electorale; pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales; deces.

Consiliul local se dizolvă de drept: în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv; în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre; în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.

Consiliul local poate fi dizolvat și prin referendum local.Primarul este autoritatea executivă a administrației publice locale.Viceprimarul se alege în şedinţa de constituire a consiliului local, din rândul consilierilor

validaţi, cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie. Viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale.

Calitatea de primar încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: demisie; incompatibilitate; schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; punerea sub interdicţie judecătorească; pierderea drepturilor electorale; pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales; deces; dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic; dacă nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.

Mandatul primarului poate înceta și ca urmare a rezultatului unui referendum local.Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean,

pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

Consiliile judeţene se constituie în termen de 3 zile de la data depunerii jurământului de către preşedintele consiliului judeţean. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi pentru şedinţa de constituire se face de preşedintele consiliului judeţean.

În exercitarea atribuţiilor care îi revin, consiliul judeţean adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Hotărârile se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de secretarul judeţului.

Încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean are loc în aceleaşi condiţii ca încetarea mandatului de consilier local. Dizolvarea de drept a consiliului județean are loc în aceleași situații în care se dizolvă și consiliul local. Consiliul judeţean poate fi dizolvat prin referendum.

Validarea alegerii preşedintelui consiliului judeţean se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, în camera de consiliu a tribunalului, de către preşedintele tribunalului sau înlocuitorul acestuia.

Consiliul judeţean alege dintre membrii săi doi vicepreşedinţi. Vicepreşedinţii îşi păstrează calitatea de consilier judeţean.

În exercitarea atribuțiilor sale, președintele consiliului județean emite dispoziții care se transmit prefectului de către secretarul județului.


descentralizare;autonomie locală;afacere internațională; deconcentrare; dizolvare; referendum local/județean; competențe exclusive;

competențe partajate. competențe delegate

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Care sunt principiile pe care se întemeiază administrația publică locală?2. Prezentați caraceristicile principiului autonomiei locale.3. Care sunt diferențele dintre descentralizare și deconcentrare?4. Care sunt situațiile care determină încetarea înainte de termen a mandatului de primar?5. Prezentați cazurile în care intervine dizolvarea consiliului local.


1. Care dintre următoarele variante nu reprezintă competențe ale autorităților administrației publice locale:

a) competențe corelate;b) competențe partajate;c) competențe exclusive;d) competențe subordonate.

2. Care dintre următoarele variante nu reprezintă principii pe care se întemeiază administrația publică locală?

a) principul autonomiei locale;b) principiul diversității şi responsabilității;c) principiul partajării competențelor;d) principiul deconcentrării serviciilor publice.

3. Care dintre următoarele afirmații este greșită?a) autonomia locală este numai administrativă și financiară;

b) conducătorii serviciilor publice deconcentrate sunt numiți și eliberați din funcție de miniștri;

c) descentralizarea conferă dreptul autorităților centrale de a anula actele emise de autoritățile administrației publice locale;

d) principiul subsidiarității este un principiu pe baza căruia se desfășoară procesul de descentralizare.

4. Care dintre următoarele variante nu reprezintă o modalitate de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local?

a) pierderea drepturilor electorale; b) arestarea preventivă;c) deces;d) incompatibilitate.

5. Dizolvarea consiliului local are loc în următoarele situații:a) dacă nu a adoptat în două ședințe ordinare consecutive nicio hotărâre;b) prin referendum;c) dacă nu se întrunește timp de două luni consecutiv;d) dacă numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu și nu se poate completa prin

supleanți.

Bibliografie obligatorie- Benonica Vasilescu, Drept administartiv, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011- Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Ediția a III-a

revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2009- Dana Tofan, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, București, 2008


Unitatea de învăţare 3: 1) a și d; 2) b și c; 3) c; 4) b; 5) b, c și d.


Prefectul și subprefectul

4.1. Introducere ...........................................................................................................................................4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ...........................................................4.3. Conţinutul unităţii de învăţare .............................................................................................................

4.3.1Condiții pentru numirea în funcție ....................................................................................4.3.2. Rolul și atribuțiile prefectului și subprefectului ........................................................4.3.3 Instituția prefectului ................................................................................................

4.4. Îndrumător pentru autoverificare ........................................................................................................

4.1. Introducere

Potrivit dispoziţiilor art.123 din Legea fundamentală, prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. Legea organică în materie este Legea nr.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.

Calitatea de autoritate publică a prefectului are trăsături proprii, care o deosebesc de celelalte autorităţi ale administraţiei publice, între care amintim:

- scopul principal al prefectului este protejarea interesului naţional exprimat în legi, decrete şi în actele Guvernului - hotărâri şi ordonanţe, prefectul fiind garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local;

- prefectul se află în raporturi de subordonare cu autoritatea centrală - Guvernul, al cărei reprezentant este, care poate să anuleze actele prefectului neconforme cu legea.



– cunoașterea cadrului constituțional și legal în contextul căruia acționează prefectul și subprefectul;

– identificarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi numită în funcția de prefect sau subprefect;

– atribuțiile prefectului și subprefectului;– identificarea actelor ce pot fi emise de prefect în exercitarea

funcției și regimul juridic al acestora;– cunoașterea competențelor și a modului de organizare și

funcționare a instituției prefectului.


– studenţii vor putea să definească termeni precum prefect, subprefect, control de legalitate;

– studenţii vor putea să diferențieze regimul juridic aplicabil categoriei înalților funcționari publici;

– studenţii vor putea să cunoască rolul și atribuțiile prefectului;

– studenţii vor putea să identifice situațiile de încetare a raportului de serviciu al prefectului și subprefectului;

– studenții vor cunoaște principalele atribuții ale structurilor de specialitate din cadrul instituției prefectului.


Pentru unitatea de învățare Prefectul și subprefectul, timpul alocat este de 2 ore.


4.3.1. Condiții pentru numirea în funcție

Guvernul numeşte în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti un prefect.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor care îi revin, prefectul este ajutat de 2 subprefecţi, iar în municipiul Bucureşti prefectul este ajutat de 3 subprefecţi.

Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici. Funcțiile incompatibile cu calitatea de prefect şi subprefect sunt prevăzute de art.85 alin.(1) din Legea nr.161/2003.

Prefecţii şi subprefecţii nu au dreptul la grevă, nu pot să înfiinţeze organizaţii sindicale proprii şi nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice, potrivit legii, sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică.

Încetarea raportului de serviciu al prefectului şi subprefectului, are loc în următoarele condiţii: de drept; prin acordul părţilor, consemnat în scris; prin eliberarea din funcţia publică; prin destituirea din funcţia publică; prin demisie.

4.3.2. Rolul și atribuțiile prefectului

În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi a primarilor, a consiliilor judeţene şi a preşedinţilor consiliilor judeţene să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legii.

Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine.

Prefectul verifică legalitatea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene și în cazul în care le consideră nelegale le poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ.

În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor administrativ-teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual. Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către subprefectul care are sarcina de a le pune în aplicare.

Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului Afacerilor Interne şi se publică, potrivit legii.

4.3.3. Instituția prefectului

În scopul exercitării prerogativelor ce revin prefectului se organizează şi funcţionează instituţia prefectului. Aceasta este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu condusă de către prefect.

Personalul din cadrul instituţiei prefectului este format din funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special şi personal contractual.

Numirea, respectiv încadrarea, precum şi modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă ale personalului din cadrul instituţiei

prefectului se fac prin ordin al prefectului. În cadrul instituţiei prefectului se pot organiza oficii

prefecturale prin ordin al prefectului.În fiecare judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti,

funcţionează un colegiu prefectural compus din prefect, subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, care îşi au sediul în judeţul respectiv. Regulamentul de funcţionare a colegiului prefectural se aprobă prin ordin al prefectului.



Guvernul numeşte în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti un prefect. Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor care îi revin, prefectul este ajutat de 2 subprefecţi, iar în municipiul Bucureşti prefectul este ajutat de 3 subprefecţi.

Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici.Încetarea raportului de serviciu al prefectului şi subprefectului are loc în următoarele

condiţii: de drept; prin acordul părţilor, consemnat în scris; prin eliberarea din funcţia publică; prin destituirea din funcţia publică; prin demisie.

Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

Prefectul verifică legalitatea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene și în cazul în care le consideră nelegale le poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual. Ordinele cu caracter normativ se comunică Ministerului Afacerilor Interne. Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către subprefectul care are sarcina de a le pune în aplicare. Atribuţiile care revin fiecărui subprefect se stabilesc prin ordin al prefectului.

În scopul exercitării prerogativelor ce revin prefectului se organizează şi funcţionează instituţia prefectului. Personalul din cadrul instituţiei prefectului este format din funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special şi personal contractual.

În cadrul instituţiei prefectului se pot organiza oficii prefecturale prin ordin al prefectului.În fiecare judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, funcţionează un colegiu prefectural

compus din prefect, subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, care îşi au sediul în judeţul respectiv.


prefect/subprefect;control de legalitate;subordonare; înalți funcționari publici; oficiu prefectural; colegiu prefectural;

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Care este rolul prefectului ?2. Cine controlează activitatea prefectului ?3. Prefectul poate anula actele autorităților administrației publice locale pe care le consideră

nelegale ?4. Actele prefectului și regimul juridic al acestora.

Teste de evaluare/autoevaluare1. Prefectul și subprefectul fac parte din categoria:

a) personalului contractual;b) funcționarilor publici de execuție;c) înalților funcționari publici;d) funcționarilor publici de conducere.

2. Prefectul se numește în funcție prin:a) decizie a primului-ministru;b) hotărâre a Guvernului;c) ordin al ministrului;

d) hotărârea consiliului județean.

3. Care dintre următoarele variante nu sunt corecte:a) în exercitarea atribuțiilor prefectul emite decizii;b) prefectul exercită controlul de legalitate asupra actelor emise de autoritățile administrației

publice locale;c) succesul rapid şi necondiţionat în afaceri;d) prefectul poate să facă parte din partide politice.

4. În exercitarea atribuțiilor subprefectul emite următoarele acte:a) ordine și instrucțiuni; b) nu emite niciun act;c) dispoziții;d) hotărâri.

5. Care dintre următoarele variante nu sunt corecte:a) prefectul emite ordine cu caracter normativ;b) prefectul este funcționar public de execuție;c) fiecare instituție a prefectului are organizate 5 oficii prefecturale;d) între prefect și consiliile locale și județene există raporturi de subordonare.


- Legea nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului- Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici- Benonica Vasilescu, Drept administartiv, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011- Liviu Giurgiu, Evoluții recente în procesul legislativ de modernizare a administrației publice românești, cu privire specială la controlul de tutelă administrativă exercitat de prefect, în revista Curierul Judiciar nr.7-8/2006


Unitatea de învăţare 4: 1) c; 2) b; 3) a, c și d; 4) b; 5) b, c și d.


Contenciosul administrativ

5.1. Introducere5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.1. Noțiune și trăsături5.2. Instanțele de contencios administrativ5.3. Obiectul acțiunii5.4. Fazele procedurii contenciosului administrativ5.5. Subiectele care pot sesiza instanța de contencios administrativ5.6. Actele nesupuse controlului și limitele controlului5.7. Executarea hotărârilor definitive și irevocabile


5.1. Introducere

Contenciosul administrativ a apărut în condiţiile aplicării principiului separaţiei puterilor în stat, cu referire la litigiile ivite între administraţia de stat şi cei administraţi, a căror soluţionare se făcea prin aplicarea regulilor dreptului public.

Actul normativ care reglementează contenciosul administrativ este Lege nr.554/2004.

În literatura de specialitate se deosebesc două categorii de contencios administrativ şi anume:

-Contenciosul administrativ în anulare, care conferă instanţei de contencios administrativ competenţa să anuleze în tot sau în parte un act administrativ nelegal

-Contenciosul administrativ de plină jurisdicţie, care conferă instanţei de contencios administrativ nu numai dreptul să anuleze în tot sau în parte actul administrativ atacat ori să oblige autoritatea publică să rezolve o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, ci şi dreptul de a acorda despăgubiri pentru daunele cauzate prin actul administrativ adoptat sau emis ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept ori la un interes recunoscut de lege.



– cunoașterea noțiunilor specifice contenciosului administrativ;– definirea termenilor de persoană vătămată, autoritate publică, refuz nejustificat; nesoluționarea în termen legal a unei cereri; procedură prealabilă;– cunoașterea subiectelor care pot sesiza instanța de contencios administrativ;– definirea conceptului de tutelă administrativă;– identificarea soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ.


– studenţii vor putea să definească termenii cu care operează contenciosul administrativ;– studenţii vor putea să diferențieze condițiile în care fiecare subiect poate sesiza instanța de contencios administrativ; – studenţii vor putea să descrie particularitățile recursului grațios;– studenţii vor putea să identifice condițiile în care se poate solicita suspendarea actului administrativ;– studenții vor cunoaște actele administrative exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ;– studenții vor cunoaște și identifica sancțiunile aplicabile în cazul neexecutării hotărârilor definitive pronunțate de instanțele de contencios administrativ.


Pentru unitatea de învățare Contenciosul administrativ, timpul alocat este de 6 ore.


5.3.1. Noțiune și trăsături

Potrivit art.2 alin.(1) lit.f) din Legea nr.554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Contenciosul administrativ reglementat de Legea nr.554/2004 are următoarele trăsături:

- este un contencios de plină jurisdicţie;- recunoaşte competenţa de a sesiza instanţa de contencios

administrativ şi unor autorităţi publice sau structuri neguvernamentale prin exercitarea fie a contenciosului subiectiv, fie a contenciosului obiectiv

- instituie o procedură prealabilă;- are două grade de jurisdicţie;- acţiunea poate fi formulată şi personal împotriva persoanei

care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.

5.3.2. Instanțele de contencios administrativ

Instanţele de contencios administrativ sunt: -secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie -secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel -tribunalele administrativ-fiscale.Dispozițiile art.10 alin.(1) şi (2) din lege reglementează

competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ. În ceea ce privește competența teritorială, art.10 alin.(3) din lege prevede că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

5.3.3. Obiectul acțiunii

Potrivit art.8 din Legea nr.554/2004, obiectul acțiunii îl poate constitui:

- anularea în tot sau în parte a unui act administrativ- obligarea autorităţii publice de a emite un act sau un alt înscris- repararea pagubei cauzate - reparaţii pentru daune morale Întrucât contractele administrative sunt asimilate prin lege

actelor administrative, obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui şi aceste contracte.

Legea prevede în acest sens că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.

La judecarea litigiilor care au ca obiect contactele administrative, instanţa trebuie să aibă în vedere faptul că principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.

5.3.4. Fazele procedurii contenciosului administrativ

Procedura contenciosului administrativ cuprinde două faze: procedura prealabilă sesizării instanţei şi procedura în faţa instanţei de contencios administrativ.

Procedura prealabilă este reglementată de dispoziţiile art.7 din lege, care statuează că înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Procedura prealabilă la autoritatea publică emitentă este obligatorie, în timp ce sesizarea organului ierarhic superior este facultativă.

Plângerea prealabilă este necesară şi în cazul contractelor administrative.

Legea stabilește în mod expres când procedura prealabilă nu este obligatorie.

Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ începe cu introducerea acţiunii care se face în termen de 6 luni de la: data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii; data expirării termenului prevăzut la art.2 alin.(1) lit.h) din lege, calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; data încheierii procesului-verbal de finalizare a proceduriiconcilierii, în cazul contractelor administrative.

Pentru acţiunile formulate de Avocatul Poporului, Ministerul Public, prefect şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici termenul de 6 luni curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, dar nu mai târziu de 1 an de la data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Termenul de 6 luni este un termen de prescripţie, în timp ce termenul de 1 an este un termen de decădere.

Cererile adresate instanţei de contencios administrativ se judecă de urgenţă şi cu precădere în şedinţă publică, în completul stabilit de lege.

Acţiunea în justiţie poate fi formulată şi împotriva persoanei care a fundamentat, a propus, a avizat, a elaborat şi a semnat soluţia de a refuza rezolvarea unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim.

5.3.5. Subiectele care pot sesiza instanța de contencios administrativ

Potrivit legii, pot sesiza instanța de contencios administrativ:- orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri;

- persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept;

- Avocatul Poporului;- Ministerul Public; - autoritatea publică emitentă a unui act administrativ

unilateral nelegal, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice;

- persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale.

- Prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi orice subiect de drept public. Acţiunile formulate de prefect şi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici determină suspendarea de drept a actului administrativ atacat.

5.3.6. Actele nesupuse controlului și limitele controlului

Actele exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ sunt prevăzute expres de art.126 alin.(6) teza întâi din Constituție: Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Dispozițiile art.5 alin.(1) din Legea nr.554/2004 precizează și limitele controlului, în sensul că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.De asemenea, se precizează că actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.

5.3.7. Executarea hotărârilor definitive

Hotărârile pronunţate de instanţele de contencios administrativ, definitive sunt puse în executare de către autoritatea publică pârâtă.

În cazul în care prin hotărâre se dispune obligarea autorităţii publice să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ ori să elibereze un alt înscris executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru nerespectarea acestei obligaţii, legea instituie o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. Amenda se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate să pună în executare hotărârea.



Contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Contenciosul administrativ are două grade de jurisdicție: fond și recurs.Instanţele de contencios administrativ sunt: -secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel -tribunalele administrativ-fiscale.Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate constitui:- anularea în tot sau în parte a unui act administrativ- obligarea autorităţii publice de a emite un act sau un alt înscris- repararea pagubei cauzate - reparaţii pentru daune moraleInstanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze și litigiile care apar în

fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.

Procedura contenciosului administrativ cuprinde două faze: procedura prealabilă sesizării instanţei competente şi procedura în faţa instanţei de contencios administrativ.

Subiectele care pot sesiza instanța de contencios administrativ sunt: orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau inters legitim persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act

administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept Avocatul Poporului Ministerul Public autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal persoana vătămată prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe neconstituţionale prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici și orice subiect de drept public.Actele exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ sunt: actele administrative care privesc raporturile cu Parlamentul actele de comandament cu caracter militar.

Hotărârile pronunțate de instanțele de contencios administrative definitive se execută în termenul prevăzut în cuprinsul lor sau în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive.


contencios administrativ;procedură prealabilă;acte de comandament cu caracter militar;

persoana vătămată prin ordonanțe neconstituționale; termen de prescripție; termen de decădere.


1. Care sunt subiectele care pot sesiza instanța de contencios administrativ?2. Competența materială și teritorială a instanțelor de contencios administrativ3. Prezentați actele exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ.4. Care sunt cazurile în care nu este obligatorie procedura prealabilă?5. Descrieți procedura în fața instanței de contencios administrativ?


1. Care dintre următoarele variante nu sunt corecte: a) prefectul exercită tutela administrativă;b) Avocatul Poporului poate sesiza instanța de contencios administrativ;c) actele autorităților administrației publice locale sunt exceptate de la controlul instanței de

contencios administrativ;d) judecătoriile sunt instanțe de contencios administrativ.

2. Care din următoarele variante sunt corecte:a) procedura prealabilă se realizează în termen de 30 de zile de la comunicarea actului

administrativ;b) procedura prealabilă este obligatorie la autoritatea publică ierarhic superioară;c) instanța de contencios administrativ poate fi sesizată în termen de 2 ani de la emiterea

actului administrativ;d) contenciosul administrativ are trei grade de jurisdicție.

3. Subiectele care pot sesiza instanța de contencios administrativ sunt:a) Ministerul Public;b) Ministerul Justiției;c) Agenția Națională a Funcționarilor Publici;d) Guvernul.

4. Următoarele autorități publice nu sunt obligate să îndeplinească procedura prealabilă:a) Guvernul; b) prefectul;c) Parlamentul;d) Avocatul Poporului.

5. Care dintre următoarele variante nu sunt corecte:a) actele autorităților administrației publice centrale sunt exceptate de la controlul instanței

de contencios administrativ;b) instanța de contencios administartiv poate fi sesizată în termen de 3 luni de la

comunicarea actului administrativ;c) hotărârile pronunțate de instanțele de contencios administrativ se atacă cu apel;d) persoana vătămată prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe neconstituționale poate

sesiza instanța de contencios administrativ.


- Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ - Benonica Vasilescu, Drept administrativ, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011

- Iorgovan, L. Vișan, A.S. Ciobanu, D.I. Pasăre, legea contenciosului administrativ –cu modificările și completările la zi – comentariu și jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2008- Gabriela Bogasiu, Legea contenciosului administrativ comentată și adnotată cu legislație, jurisprudență și doctrină, Ed. Universul Juridic, București, 2008 - Dacian Cosmin Dragoș, Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 2, Ed. C.H. Beck, București, 2009


Unitatea de învăţare 5: 1) c; 2) a; 3) a și c; 4) b și d; 5) a, b și c.

cuprins - ucdcbv.ucdc.ro/bv/d_2_drept_administrativ_special_vasilescu... · web viewpentru...

Documents