1rwh[solfdwlyuhihulwrduhod'luhfwlyd 8 ... efficiency... · 2 articolul 7: scheme de obligaŢii...
TRANSCRIPT
RO RO
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, XXX
[…](2013) XXX draft
DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI
Notă explicativă referitoare la Directiva 2012/27/UE privind eficiența energetică, de
modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/CE și de abrogare a Directivelor
2004/8/CE și 2006/32/CE
Articolul 7: Scheme de obligații în ceea ce privește eficiența energetică
COURTESY TRANSLATION OF SWD(2013) 451 FINAL
1
CUPRINS
A. INTRODUCERE .................................................................................................................................. 2
B. CUM SE CALCULEAZĂ CANTITATEA NECESARĂ DE ECONOMII DE ENERGIE? .................................. 2
C. CE INSTRUMENTE DE POLITICĂ ŞI CE CRITERII VOR FI UTILIZATE? ................................................. 9
D. CARE VOR FI SECTOARELE ŞI ACŢIUNILE INDIVIDUALE VIZATE? .................................................. 16
E. CUM SE CALCULEAZĂ ECONOMIILE DE ENERGIE PENTRU FIECARE ACŢIUNE INDIVIDUALĂ? ....... 20
F. CARE SUNT CERINŢELE DE MĂSURARE, CONTROL, CALITATE, MONITORIZARE ŞI VERIFICARE? ... 23
G. CARE SUNT CERINŢELE DE RAPORTARE? ....................................................................................... 25
H. LISTĂ DE STUDII ŞI LUCRĂRI .......................................................................................................... 26
2
ARTICOLUL 7: SCHEME DE OBLIGAŢII ÎN CEEA CE PRIVEŞTE EFICIENŢA
ENERGETICĂ
A. INTRODUCERE
1. Articolul 7 din Directiva privind eficienţa energetică1 (în continuare „DEE” sau „directiva”)
poate fi pus în aplicare prin dispunerea sau stabilirea uneia dintre următoarele măsuri de
politică sau a unei combinaţii a acestora: (i) scheme de obligaţii în materie de eficienţă
energetică sau (ii) măsuri de politică alternative.
În acest sens, fiecare stat membru trebuie să parcurgă anumite etape:
1. stabileşte cantitatea totală de economii de energie care trebuie să fie realizate şi
repartizarea acestora pe perioada obligaţiei (a se vedea secţiunea B);
2. decide dacă utilizează scheme de obligaţii în materie de eficienţă energetică sau măsuri
de politică alternative sau ambele şi, în timp ce proiectează schemele sau măsurile, se
asigură că sunt îndeplinite anumite criterii (a se vedea secţiunea C);
3. stabileşte care sectoare şi acţiuni individuale trebuie să fie vizate astfel încât să se
realizeze cantitatea necesară de economii de energie (a se vedea secţiunea D); stabileşte
modul de calculare a economiilor de energie rezultate ca urmare a acţiunilor individuale (a
se vedea capitolul E);
4. asigură controlul, verificarea, monitorizarea şi transparenţa schemei sau a măsurilor
de politică alternative (a se vedea secţiunea F); şi
5. raportează şi publică rezultatele (a se vedea secţiunea G).
2. Există diferenţe în unele dintre aceste etape, în funcţie de măsura/măsurile de politică
preconizată(e) a fi utilizată(e). Diferenţele, atunci când este cazul, sunt indicate în text.
3. De asemenea, documentul include în secţiunea H o listă a diferitelor rapoarte şi studii care ar
putea susţine stabilirea de măsuri de politică naţională. Lista este orientativă, având caracter
de ghidare şi nu este exhaustivă.
4. Prezenta notă îşi propune să ofere statelor membre orientări cu privire la modul de aplicare a
articolului 7 din DEE. Nota precizează punctul de vedere al Comisiei, nu modifică efectele
juridice ale directivei şi nu aduce atingere interpretării obligatorii a articolului 7 furnizate de
către Curtea de Justiţie.
B. CUM SE CALCULEAZĂ CANTITATEA NECESARĂ DE ECONOMII DE ENERGIE?
5. Cantitatea de economii de energie preconizată a fi realizată în perioada obligaţiei de şapte ani
(1 ianuarie 2014 –31 decembrie 2020) se calculează în acelaşi mod, indiferent de metodele
care vor fi utilizate pentru a realiza acest lucru. În acest scop, sunt relevante următoarele
întrebări:
1 Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa
energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2012/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2004/8/CE şi
2006/32/CE, JO L 315, 14.11.2012, p. 1.
3
1. Care seturi de date urmează să fie folosite în calcul?
2. Cum se calculează cantitatea totală de economii de energie preconizate a fi realizate în
perioada de şapte ani a obligaţiei?
3. Cum trebuie să fie repartizate economiile de energie necesare pe perioada de şapte ani a
obligaţiei?
4. Care opţiuni de la articolul 7 alineatul (2) pot fi utilizate şi în ce măsură?
B1. Care seturi de date urmează să fie folosite în calcul?
6. Articolul 7 alineatul (1) specifică:
„Fiecare stat membru stabileşte o schemă de obligaţii în ceea ce priveşte eficienţa
energetică. Respectiva schemă asigură că distribuitorii de energie şi/sau furnizorii
de energie care sunt desemnaţi ca părţi obligate în temeiul alineatului (4) şi care îşi
desfăşoară activitatea pe teritoriul fiecărui stat membru realizează un obiectiv
cumulativ în materie de economii de energie la nivelul utilizării finale până la 31
decembrie 2020, fără a aduce atingere alineatului (2).
Acest obiectiv este cel puţin echivalent cu obţinerea unor economii noi în fiecare an,
de la 1 ianuarie 2014 şi până la 31 decembrie 2020, de 1,5 % din volumul vânzărilor
anuale de energie către consumatorii finali ale tuturor distribuitorilor de energie sau
ale tuturor furnizorilor de energie ca volum, calculat ca medie pe perioada de trei
ani imediat anterioară datei de 1 ianuarie 2013. Vânzările de energie, ca volum,
utilizate în transport, pot fi excluse parţial sau integral din acest calcul …”
7. Rezultă că, pentru a calcula cantitatea totală a economiilor necesare, trebuie să fie calculată
mai întâi media vânzărilor anuale de energie, ca volum, la consumatorii finali ai
distribuitorilor de energie sau ai furnizorilor de energie pentru cei trei ani înainte de 1 ianuarie
2013, de exemplu, pentru 2010, 2011 şi 2012. Vânzările de energie pentru sectorul
transporturilor poate fi exclus parţial sau total din acest calcul. Pentru a stabili seturile de date
statistice preconizate a fi utilizate, ar trebui să fie luate în considerare următoarele definiţii de
la articolul 2:
„(20) „distribuitor de energie” înseamnă o persoană fizică sau juridică, inclusiv un
operator de sistem de distribuţie, responsabilă de transportul energiei în vederea
livrării acesteia la consumatorii finali sau la staţiile de distribuţie care vând energie
consumatorilor finali;
(21) „operator de sistem de distribuţie” înseamnă „operator de distribuţie” astfel cum
este definit în Directiva 2009/72/CE şi, respectiv, în Directiva 2009/73/CE;
(22) „furnizor de energie” înseamnă o persoană fizică sau juridică care vinde energie
consumatorilor finali;
(23) „consumator final” înseamnă o persoană fizică sau juridică care achiziţionează
energie pentru propriul său consum final;”.
Astfel, directiva prevede că toată energia finală (cu posibila excepţie a energiei utilizate în
sectorul transporturilor) care este vândută unei persoane fizice sau juridice este inclusă în
calcule. Dimpotrivă, sunt excluse volumele de energie transformată la faţa locului şi pentru uz
4
propriu şi cele care sunt folosite pentru producerea altor forme de energie pentru uz
neenergetic. Definiţiile includ atât energie prin reţea, cât şi cea din afara reţelei (de exemplu,
păcură, biomasă pentru încălzire). Pentru energia electrică prin reţea, textul nu face o
distincţie între energia electrică care trece prin reţeaua de distribuţie de înaltă, medie sau joasă
tensiune. Toate acestea trebuie să fie incluse în măsura în care există o achiziţie. Datele
respective sunt colectate de Eurostat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1099/2008.
8. În ceea ce priveşte seturile de date statistice preconizate a fi utilizate în calcularea cantităţii
necesare de economii, serviciile Comisiei consideră că categoriile Eurostat „Consum final de
energie” (cod B_101700) şi, eventual, excluzând parţial sau în întregime „Consumul final de
energie – transport” (cod B_101900) conţin elementele care sunt cerute de articolul 7 alineatul
(1) (a se vedea caseta de mai jos). Utilizarea categoriilor Eurostat ar însemna evitarea oricărei
contabilizări duble.
Definiţiile relevante de la Eurostat
Consumul final de energie (codul B_101700) vizează energia furnizată la domiciliul
consumatorului final pentru toate utilizările energiei. Aceasta reprezintă suma consumului
final de energie – industrie (codul B_101800), a consumului final de energie – transport
(codul B_101900) şi a consumului final de energie – gospodării, comerţ etc. (codul
B_102000).
Consumul final de energie – industrie (codul B_101800) vizează consumul din toate
sectoarele industriale, cu excepţia „sectorului energetic” (a se vedea codul B_101300).
Cantităţile de combustibili transformate în centralele electrice ale autoproducătorilor
industriali şi cantităţile de cocs transformate în gaz de furnal nu sunt introduse în consumul
industrial global, ci în alimentarea de transformare (a se vedea codurile B_101022,
Alimentarea centralelor termice autoproducătoare şi codul B_101006, Alimentarea
instalaţiilor cu furnal).
Consumul final de energie – transport (codul B_101900) vizează consumul în toate tipurile de
transport, de exemplu, feroviar, rutier, aerian şi pe căi navigabile interioare.
Consumul energetic final – gospodării, comerţ etc. (codul B_102000) vizează cantităţile
consumate de gospodăriile particulare (cod B_102010), servicii (codul B_102035),
agricultură/silvicultură (codul B_102030), pescuit (codul B_102040) şi nespecificate (codul
B_102040).
În plus, pentru informare, consumul neenergetic final (codul B_101600) vizează utilizarea
produselor energetice în scopuri neenergetice. Acesta reprezintă suma consumului
neenergetic final în industria chimică (codul B_101601) şi în industriile nechimice (codul
B_101602).
9. În acest fel, de exemplu, sunt excluse din calcul în mod automat următoarele categorii:
consumul neenergetic final (codul B_101600); alimentarea centralelor termice autoproducătoare (codul B_101022);
alimentarea instalaţiilor cu furnal (cod B_101006);
5
energia electrică utilizată pentru echilibrarea sistemului energetic, care nu a avut loc la
nivelul utilizatorului final al energiei.
10. Energia electrică utilizată pentru automobile electrice şi energia generată de gospodării pentru
uzul propriu pot fi excluse din acest calcul. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să
elaboreze o metodologie şi să justifice acest lucru în notificarea către Comisie [astfel cum se
menţionează în anexa V partea 4 litera (c)].
11. De asemenea, pot fi utilizate şi alte surse naţionale de date, inclusiv date de la furnizori de
energie, în măsura în care acestea conţin aceleaşi elemente şi conduc la cantităţi similare.
Utilizarea surselor statistice alternative şi orice diferenţă dintre cantităţile rezultate trebuie
explicată şi justificată în notificarea către Comisie [astfel cum se menţionează în anexa V
partea 4 litera (c)].
12. În cazul în care datele pentru 2012 nu sunt disponibile atunci când statele membre trebuie să
notifice Comisia cu privire la articolul 7 (şi anume, la sfârşitul anului 2013), în notificarea
către Comisie pot fi utilizate şi explicate estimări ale experţilor [astfel cum se menţionează în
anexa V partea 4 litera (c)]. Cu toate acestea, în cazul în care și în momentul în care sunt
disponibile date oficiale, există discrepanţe semnificative între cifrele estimate şi cele reale,
atunci cantitatea economiilor necesare ar trebui să fie reajustată la cifrele reale înregistrate.
B2. Cum se calculează cantitatea totală de economii de energie preconizate a fi
realizată în perioada de şapte ani a obligaţiei?
13. Următorul pas este multiplicarea cu 1,5 % a nivelului mediu stabilit pentru 2010, 2011 şi
2012, pentru a calcula „noua” cantitate anuală care trebuie să fie economisită. În plus, potrivit
conceptului „durată de viaţă” din anexa V partea 2 litera (e), se consideră că fiecare acţiune
individuală de economisire a energiei oferă economii nu numai în anul de punere în aplicare,
ci şi în anii următori până în 2020. Din acest motiv, cantitatea necesară de economii trebuie să
fie „cumulată” de la an la an (în caz contrar, acţiunile pe un singur an ar putea fi considerate
suficiente pentru a îndeplini întreaga cerinţă). Cantitatea totală care se preconizează a fi
realizată pe parcursul întregii perioade este, prin urmare, o sumă a următoarelor procente
cumulative: 2014 – 1,5 %; 2015 – 3 %; 2016 – 4,5 %; 2017 – 6 %; 2018 – 7,5 %; 2019 – 9 %;
2020 – 10,5 %.
14. De exemplu, un stat membru ar putea avea un consum de energie de 102 milioane de tone de
echivalent petrol (Mtep) în 2010, 98 Mtep în 2011 şi 100 Mtep în 2012 – rezultând o medie de
100 Mtep pentru cei trei ani de dinainte de 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, cantitatea totală a economiilor necesare în statul membru respectiv pentru 2014,
prin punerea în aplicare a articolului 7, ar fi (100 x 1,5 % x 1 an) = 1,5 Mtep. Cantitatea totală
necesară pentru 2015 ar fi (100 x 1,5 % x 2 ani) = un cumul de 3 Mtep. Calcule similare pot fi
efectuate pentru fiecare dintre anii următori, până în 2020, în raport cu care cantitatea
necesară totală va fi (100 x 1,5 % x 7 ani) = 10,5 Mtep. Acest lucru implică faptul că volumul
total al economiilor de energie prevăzut pe întreaga perioadă de şapte ani ar fi de 42,0 Mtep,
și anume:
An Economii de energie [Mtep] Total
2014 1,5 1,5
2015 1,5 1,5 3,0
6
2016 1,5 1,5 1,5 4,5
2017 1,5 1,5 1,5 1,5 6,0
2018 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 7,5
2019 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 9,0
2020 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 10,5
Total 42,0 Mtep
B3. Cum trebuie să fie repartizate economiile de energie necesare pe perioada de
şapte ani a obligaţiei?
15. Dacă se utilizează schemele de obligaţii în materie de eficienţă energetică, nu există nicio
obligaţie de a raporta modul în care efortul se întinde pe perioada obligaţiei, deoarece ultima
teză din articolul 7 alineatul (1) prevede doar că:
„Statele membre decid modul în care se repartizează cantitatea calculată de economii
noi, menţionată la al doilea paragraf, pe parcursul perioadei respective.”
Cu toate acestea, statele membre ar trebui să stabilească modul în care economiile vor fi
eşalonate pe parcursul perioadei. De exemplu, un stat membru ar putea alege o creştere liniară
a economiilor în timp; altul ar putea decide să înceapă mai târziu şi să solicite economii mai
mari spre mijlocul/sfârşitul perioadei.
16. În cazul în care se folosesc măsuri alternative de politică [în conformitate cu articolul 7
alineatul (9)] şi/sau fondul naţional de eficienţă energetică [în conformitate cu articolul 20
alineatul (6)], trebuie să fie introduse cel puţin două perioade intermediare, astfel cum se
prevede la articolul 7 alineatul (10) litera (a):
„Fără a aduce atingere alineatului (11), criteriile pentru măsurile de politică
adoptate în conformitate cu alineatul (9) al doilea paragraf şi cu articolul 20
alineatul (6) sunt următoarele:
(a) măsurile de politică prevăd cel puţin două perioade intermediare până la 31
decembrie 2020 şi duc la atingerea nivelului de ambiţie prevăzut la alineatul
(1);”
Durata acestor perioade şi economiile care trebuie realizate trebuie să fie raportate în
conformitate cu cerinţele din anexa V partea 4 literele (c) şi (d):
„4. Notificarea metodologiei
Statele membre notifică Comisiei, până la 5 decembrie 2013, metodologia detaliată
propusă pentru operarea schemelor de obligaţii în materie de eficienţă energetică şi
în sensul articolului 7 alineatul (9) şi al articolului 20 alineatul (6). Cu excepţia
cazului impozitelor, notificarea include detalii privind: …
(c) nivelul obiectivului de economisire a energiei sau al economiilor preconizate a
fi realizate în întreaga perioadă şi în perioadele intermediare;”
7
Nu există cerinţe privind lungimea perioadelor intermediare şi nivelurile de economii care
trebuie să fie realizate.
B4. Care opţiuni de la articolul 7 alineatul (2) pot fi utilizate şi în ce măsură?
17. Articolul 7 alineatele (2) şi (3) prevede că:
„2. Fiecare stat membru poate, sub rezerva alineatului (3):
(a) să efectueze calculul în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf,
utilizând valori de 1 % în 2014 şi 2015; 1,25 % în 2016 şi 2017; şi 1,5 % în
2018, 2019 şi 2020;
(b) să excludă din calcul, ca volum, toate sau o parte din vânzările de energie
utilizată în activităţile industriale enumerate în anexa I la Directiva
2003/87/CE;
(c) să permită ca economiile de energie realizate în sectoarele transformării,
distribuţiei şi transportului de energie, incluzând infrastructura de termoficare
şi răcire centralizată eficientă, ca urmare a punerii în aplicare a cerinţelor
prevăzute la articolul 14 alineatul (4), la articolul 14 alineatul (5) litera (b) şi
la articolul 15 alineatele (1)-(6) şi (9), să se scadă din cantitatea de economii
de energie prevăzute la alineatul (1); şi
(d) să scadă economiile de energie rezultate din acţiunile individuale nou puse în
aplicare de la 31 decembrie 2008, care continuă să aibă impact în 2020 şi care
pot fi măsurate şi verificate, din cantitatea de economii de energie menţionate
la alineatul (1).
3. Aplicarea alineatului (2) nu conduce la o reducere de mai mult de 25 % din
cantitatea de economii de energie prevăzute la alineatul (1). Statele membre care fac
uz de alineatul (2) notifică acest lucru Comisiei până la 5 iunie 2014, inclusiv
elementele enumerate la alineatul (2) care urmează să se aplice şi un calcul care
arată impactul acestora asupra cantităţii de economii de energie prevăzute la
alineatul (1)”.
Rezultă că există anumite posibilităţi care permit luarea în considerare a anumitor
circumstanţe naţionale şi acest lucru poate conduce la o cantitate mai mică de economii de
energie la utilizatorii finali care trebuie să fie realizată pe parcursul perioadei de şapte ani.
18. Următoarele patru posibilităţi sunt incluse în text:
a. calcul bazat pe o rată de economisire anuală inferioară;
b. excluderea integrală sau parţială a industriei ETS;
c. contabilizarea unor economii de energie de la sectoarele de transformare şi de transport a
energiei; şi/sau
d. acţiuni timpurii adoptate după sfârşitul anului 2008, care încă livrează economii în 2020.
Posibilităţile (a) şi (b) sunt legate de cantitatea totală a economiilor de energie care urmează
să fie obţinută – a se vedea exemplele de mai jos.
8
Ultimele două posibilităţi – (c) şi (d) – sunt legate de întrebarea referitoare la economiile de
energie care pot fi contabilizate din realizarea cantităţii necesare de economii de energie.
Ca exemple:
În cazul în care un stat membru a utilizat doar posibilitatea prevăzută la articolul 7
alineatul (2) litera (a) de efectuare a calculului cu rate mai mici (1,0 % pentru 2014 şi
2015, 1,25 % pentru 2016 şi 2017 şi 1,5 % pentru 2018, 2019 şi 2020), atunci cantitatea
totală de economii care se preconizează a fi realizată în perioada respectivă este suma
următoarelor procente cumulative: pentru 2014 – 1,0 %, 2015 – 2,0 %, 2016 – 3,25 %,
2017 – 4,5 %, 2018 – 6,0 %, 2019 – 7,5 %, 2020 – 9,0 %. Continuând cu exemplul folosit
în secţiunea B2 de mai sus, cantitatea de economii necesare pentru perioada de şapte ani
ar fi de 33,25 Mtep (şi nu de 42,0 Mtep).
În cazul în care un stat membru a utilizat doar posibilitatea prevăzută la articolul 7
alineatul (2) litera (b) şi exclude din calcul, în totalitate sau parţial, industria conform
schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) în temeiul articolului 7
alineatul (1), atunci statul membru ar trebui să stabilească volumul de energie livrată sau
vândută cu amănuntul utilizat pentru aceste activităţi industriale. Acest calcul ia ca punct
de plecare energia care este utilizată pentru activităţile enumerate în anexa I la Directiva
ETS2 şi care este contabilizată în conformitate cu definiţia Eurostat a consumului final de
energie (codul B_101700). Din această cantitate trebuie să fie dedusă energia utilizată
pentru cele trei „activităţi din sectorul energiei” care sunt enumerate în anexa I la
Directiva ETS: instalaţii de ardere cu o putere termică nominală de peste 20 MW (cu
excepţia instalaţiilor pentru deşeuri periculoase sau urbane); rafinăriile de petrol; şi
cuptoarele de cocsificare şi energia utilizate în domeniul aviaţiei3. Apoi, statele membre
vor trebui să excludă din calcul, parţial sau integral, această cantitate calculată de energie
finală, asigurându-se că rezultatul după deducere nu este mai mic de 75 % din ceea ce ar fi
fost calculat în conformitate cu secţiunea B2 (şi anume, în exemplul dat acolo, reducerea
nu poate fi mai mare de 10,5 Mtep şi cantitatea necesară de economii trebuie să fie de cel
puţin 31,5 Mtep).
În cazul în care un stat membru a utilizat doar posibilitatea prevăzută la articolul 7
alineatul (2) litera (c) şi contabilizează anumite economii de energie din sectoarele de
transformare şi de transport a energiei din cantitatea necesară de economii preconizată a fi
realizată în perioada respectivă, atunci această cantitate nu trebuie să depăşească 25 % –
prin urmare, în exemplul de la secţiunea B2, cel mult 10,5 Mtep [acţiunile individuale
permise în conformitate cu litera (c) sunt analizate în secţiunea D2 de mai jos].
În cazul în care un stat membru a utilizat doar posibilitatea prevăzută la articolul 7
alineatul (2) litera (d) şi a contabilizat „acţiunea timpurie” din cantitatea necesară de
economii care trebuie să fie realizată în perioada respectivă, atunci s-ar putea contabiliza
2 Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui
sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii astfel cum a fost
modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 şi de
modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, JO L 275, 25.10.2003, p. 32. 3 Alternativ, pentru a stabili cantităţile de energie utilizată în industriile non-ETS, cifra raportată a consumului
final de energie pentru sectorul industrial corespunzător ar putea fi înmulțită cu raportul ETS/non-ETS al
emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel cum sunt raportate în inventarele de gaze cu efect de seră.
9
economii din acţiuni individuale efectuate după sfârşitul anului 2008, care continuă să
livreze economii de energie în anul 2020. Această cantitate nu trebuie să depăşească 25 %,
prin urmare, în exemplul de la punctul B2, cel mult 10,5 Mtep.
19. Nu se impune statelor membre nicio limitare asupra alegerii sau combinării celor patru
posibilităţi, dar, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3), toate posibilităţile selectate luate
împreună trebuie să însumeze cel mult 25 % din economiile solicitate în temeiul articolului 7
alineatul (1).
De exemplu, un stat membru ar putea reduce cantitatea necesară de economii care trebuie să
fie realizată cu 5,25 Mtep din cauza excluderii parţiale a industriilor ETS şi să necesite
economii de 36,75 Mtep pe parcursul perioadei. În acelaşi timp, acesta ar putea decide să
contabilizeze până la 5,25 Mtep din acţiuni individuale după sfârşitul anului 2008 care
continua sa livreze economii de energie în anul 2020.
C. CE INSTRUMENTE DE POLITICĂ ŞI CE CRITERII VOR FI UTILIZATE?
20. Următoarele întrebări trebuie să fie analizate la stabilirea măsurilor de politică care urmează a
fi utilizate pentru respectarea cerinţelor de la articolul 7:
1. Ce măsuri de politică sau combinaţii ale acestora urmează să se aplice?
2. Ce criterii ar trebui să fie îndeplinite în proiectarea măsurilor de politică?
3. Este permisă contabilizarea dublă a economiilor de energie în sensul articolului 7?
C1. Ce măsuri de politică sau combinaţii ale acestora urmează să se aplice?
21. Articolul 7 prevede realizarea cantităţii necesare de economii de energie prin intermediul
schemelor naţionale de obligaţii în materie de eficienţă energetică sau alte „măsuri de
politică”. Măsurile de politică trebuie să fie concepute pentru a realiza „economii de energie
la nivelul utilizării finale”, care sunt „din rândul consumatorilor finali” [astfel cum este
prevăzut la articolul 7 alineatul (1) şi alineatul (9] şi sunt definite ca „un instrument de
reglementare, financiar, fiscal, voluntar sau de furnizare a informaţiilor stabilit în mod
oficial şi pus în aplicare într-un stat membru pentru a crea un cadru favorabil, o cerinţă sau
un stimulent pentru ca actorii de pe piaţă să furnizeze şi să achiziţioneze servicii energetice şi
să întreprindă alte măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice” [articolul 2 alineatul (18)].
Această formulare exclude măsuri de politică ce vizează în primul rând să sprijine obiectivele
de politică altele decât eficienţa energetică sau serviciile energetice, precum şi politici care
declanşează economii la nivelul utilizării finale care nu sunt realizate în rândul consumatorilor
finali.
Exemple de astfel de măsuri de politică ar fi construirea de drumuri noi pentru a uşura
congestionarea traficului, diverse taxe pentru reţele de distribuţie a energiei sau tarife fixe
("feed-in tariffs").
22. În ceea ce priveşte alegerea măsurilor de politică, directiva menţionează schemele de obligaţii
în materie de eficienţă energetică [descrise la articolul 7 alineatele (1)-(8)] sau „alte” măsuri
de politică [descrise la articolul 7 alineatele (9)-(11) şi la articolul 20 alineatul (6)].
10
Articolul 7 alineatul (9) primul şi al doilea paragraf precizează că sunt posibile orice
combinaţii de măsuri de politică, cu condiţia menţinerii „echivalenţei”:
„…Cu condiţia menţinerii echivalenţei, statele membre pot combina schemele de
obligaţii cu măsuri de politică alternative, inclusiv cu programe naţionale privind
eficienţa energetică.
Măsurile de politică menţionate la primul paragraf pot include, dar nu se limitează
la următoarele măsuri de politică sau combinaţii ale acestora …”
23. Schemele de obligaţii în materie de eficienţă energetică sunt scheme obligatorii, stabilite de
către un stat membru, care impun o obligaţie asupra furnizorilor de energie pentru a realiza
economii în rândul consumatorilor finali. Cerinţele relevante pentru înfiinţarea şi funcţionarea
schemelor de obligaţii se regăsesc în articolul 2 definiţiile 14, 18-22 şi 24; articolul 7 alineatul
(1) și articolul 7 alineatele (4)-(8), precum şi în anexa V părţile 1, 2 şi 4. De asemenea,
dispoziții relevante se găsesc la articolul 18 alineatul (3). Furnizorii de energie care fac
obiectul obligaţiilor care decurg din astfel de scheme sunt „părţile obligate” şi urmează să fie
desemnate de către fiecare stat membru, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii,
dintre distribuitorii de energie şi/sau furnizorii de energie care îşi desfăşoară activitatea pe
teritoriul său [articolul 7 alineatul (4)]. Distribuitorii de combustibil pentru transport sau
comercianţii care vând cu amănuntul combustibil pentru transport care îşi desfăşoară
activitatea pe teritoriul unui stat membru pot fi, de asemenea, incluşi, indiferent dacă energia
utilizată în sectorul transporturilor este inclusă în calculul de la articolul 7 alineatul (1) şi
indiferent dacă se permite contabilizarea acţiunilor individuale din sectorul transporturilor în
cadrul schemelor.
Astfel cum s-a explicat în secţiunea B3, statele membre trebuie să stabilească modul de
calculare a cantităţii de economii de energie care trebuie să fie eşalonată în perioada
obligaţiei.
Pentru a oferi părţilor obligate flexibilitate în ceea ce priveşte modul de realizare a
economiilor necesare, statele membre pot să le permită acestora să obţină economii de energie
de la furnizorii de servicii energetice sau de la terţi, cu condiţia să existe un proces de
aprobare a economiilor respective [articolul 7 alineatul (7) litera (b)].
Schemele de obligaţii în materie de eficienţă energetică pot fi, de asemenea, utilizate pentru a
promova obiective sociale, cum ar fi combaterea sărăciei energetice [articolul 7 alineatul (7)
litera (a)].
Statele membre pot permite, în temeiul articolului 20 alineatul (6), părţilor obligate la o
schemă de obligaţii în materie de eficienţă energetică să-şi îndeplinească obligaţiile
contribuind la Fondul naţional pentru eficienţă energetică. Cantitatea cu care contribuie ar
trebui să fie egală cu investiţiile pe care părţile obligate ar trebui să le facă altfel pentru a
realiza cantitatea de economii pe care ar trebui să o realizeze.
24. „Celelalte” măsuri de politică sau măsurile de politică „alternative” ar putea lua diferite
forme. La articolul 7 alineatul (9) şi la articolul 20 alineatul (6) sunt menţionate următoarele
posibilităţi (lista nu este exhaustivă):
Impozitele pe energie sau pe CO2
11
Acestea sunt taxele stabilite de către un stat membru care au ca efect reducerea
consumului de energie la utilizatorii finali. Cerinţele relevante pentru această măsură se
regăsesc la articolul 2 alineatele (17), (18) şi (19), articolul 7 alineatele (9)-(11) şi în anexa
V părţile 3 şi 4. Partea în cadrul acestor sisteme este o „autoritate publică de punere în
aplicare” care este „un organism reglementat de dreptul public, responsabil cu realizarea
sau monitorizarea impozitării energiei sau a carbonului, a sistemelor şi instrumentelor
financiare, a stimulentelor fiscale, a standardelor şi normelor, a sistemelor de etichetare
energetică, a formării şi educaţiei”.
Sistemele şi instrumentele de finanţare şi stimulentele fiscale Acestea sunt măsuri de politică stabilite de către un stat membru care conduc, printr-un
stimulent monetar şi fiscal, la aplicarea de tehnologii sau tehnici eficiente din punct de
vedere energetic şi au ca efect reducerea consumului de energie la utilizatorii finali.
Cerinţele relevante pentru stabilirea şi punerea în aplicare a acestor măsuri se regăsesc la
articolul 2 alineatele (15), (17) şi (19), articolul 7 alineatele (9)-(11) şi în anexa V părţile
1, 2 şi 4. Monitorizarea acestei măsuri de politică trebuie să fie efectuată de către o
„autoritate publică de punere în aplicare” sau o „parte mandatată”. O „parte
mandatată” este o entitate juridică căreia i-au fost delegate competenţe de către
administraţia publică sau de un alt organism public pentru a dezvolta, gestiona sau
exploata un sistem de finanţare în numele administraţiei publice sau al altui organism
public. În cazul schemelor sau al instrumentelor de finanţare, finanţarea trebuie să provină
fie numai din surse publice (europene sau naţionale), fie dintr-o combinaţie de surse
publice (europene sau naţionale) şi surse private (de exemplu, bănci, fonduri de investiţii,
fonduri de pensii) care vizează în mod explicit realizarea de acţiuni individuale care
conduc la economii de energie la utilizatorii finali4.
Fondul național pentru eficiență energetică Acesta poate fi orice fond stabilit de către un stat membru cu scopul de a sprijini
iniţiativele naţionale în materie de eficienţă energetică. Cerinţele relevante pentru
înfiinţarea şi operarea unor astfel de fonduri se regăsesc la articolul 2 alineatele (15), (17)
şi (19), articolul 7 alineatele (9)-(11), articolul 20 alineatul (6) şi în anexa V părţile 1, 2 şi
4. Monitorizarea acestei măsuri de politică trebuie să fie efectuată de către o „autoritate
publică de punere în aplicare” sau o „parte mandatată”. Pentru a fi luată în considerare,
în sensul articolului 7, finanţarea trebuie să provină fie numai din surse publice (europene
sau naţionale), fie dintr-o combinaţie de surse publice (europene sau naţionale) şi surse
private (de exemplu, bănci, fonduri de investiţii, fonduri de pensii, părți obligate) care
vizează în mod explicit realizarea de acţiuni individuale care conduc la economii de
energie la utilizatorii finali5.
Reglementările şi acordurile voluntare Acestea sunt măsuri de politică stabilite de către un stat membru care conduc la aplicarea
de tehnologii sau tehnici eficiente din punct de vedere energetic şi au ca efect reducerea
consumului de energie la utilizatorii finali. Acestea ar putea fi măsuri obligatorii juridic
4 În ceea ce priveşte fondurile europene, este de menţionat că statele membre trebuie să repartizeze cel puţin 20
% din alocarea de la Fondul european de dezvoltare regională pentru perioada 2014-2020 în regiunile mai
dezvoltate, 15 % în regiunile de tranziţie şi 10-12 % în regiunile mai puţin dezvoltate, pentru energie
regenerabile şi eficienţă energetică.
5 Ibid 4.
12
care impun tehnologii sau tehnici sau acorduri voluntare specifice de eficienţă energetică
în care actorii – industria sau autorităţile locale – aderă la anumite acţiuni. Cerinţele
relevante pentru înfiinţarea şi operarea acestor măsuri de politică se regăsesc la articolul 2
alineatele (16), (18) și (19), articolul 7 alineatele (9)-(11) şi în anexa V părţile 1, 2 şi 4.
Cei care au participat la astfel de instrumente de politică se numesc „părţi participante” şi
includ „întreprinderi sau organisme publice care s-au angajat să atingă anumite
obiective în cadrul unui acord voluntar sau cărora li se aplică un instrument naţional de
politică de reglementare”.
Standardele şi normele Acestea sunt măsuri de politică (cum ar fi codurile de construcţie, cerinţele minime de
performanţă pentru procese) stabilite de către un stat membru, care vizează îmbunătăţirea
eficienţei energetice, de exemplu, a produselor, a serviciilor, a clădirilor şi a vehiculelor.
Nu se iau în considerare standardele şi normele care sunt „obligatorii şi aplicabile în
statele membre în temeiul dreptului Uniunii”; acest lucru este explicat la punctele Error!
Reference source not found. şi 36 de mai jos. Cerinţele relevante pentru această măsură
se regăsesc la articolul 2 alineatele (17), (18) şi (19), articolul 7 alineatele (9)-(11) şi în
anexa V părţile 1, 2 şi 4. Părţile în cadrul acestor scheme sunt „autorităţi publice de
punere în aplicare”.
Sistemele de etichetare energetică Acestea sunt sisteme de etichetare stabilite de către un stat membru, cu excepţia celor care
sunt obligatorii şi aplicabile în statele membre în temeiul dreptului Uniunii (de exemplu,
economiile provenite din simpla introducere a unei etichete energetice în conformitate cu
Directiva privind etichetarea energetică6 nu pot fi contabilizate
7). Cerinţele relevante
pentru stabilirea şi punerea în aplicare a acestora se regăsesc la articolul 2 alineatele (17),
(18) şi (19), articolul 7 alineatele (9)-(11) şi în anexa V părţile 1, 2 şi 4. Trebuie remarcat
faptul că este necesară o analiză atentă a impactului unor astfel de etichete, astfel încât să
se stabilească legătura dintre etichetă şi acţiunile individuale care pot fi atribuite acesteia.
Formarea şi educaţia, inclusiv programe de consiliere în materie energetică Acestea sunt măsuri de politică stabilite de către un stat membru care conduc la aplicarea
unor tehnologii sau tehnici eficiente din punct de vedere energetic şi au ca efect reducerea
consumului de energie la utilizatorii finali prin intermediul, de exemplu, al unor programe
de formare pentru auditori energetici, programe de educaţie pentru manageri energetici
sau programe de consiliere energetică pentru gospodării. Cerinţele privind stabilirea şi
punerea în aplicare se regăsesc la articolul 2 alineatele (17), (18) şi (19), articolul 7
alineatele (9)-(11) şi în anexa V părţile 1, 2 şi 4. Monitorizarea acestei măsuri de politică
trebuie să fie efectuată de către o „autoritate publică de punere în aplicare”. Trebuie
remarcat faptul că este necesară o analiză atentă a impactului unor astfel de măsuri pentru
a stabili legătura dintre activitatea de formare sau educare şi acţiunile individuale care pot
fi atribuite acesteia.
6 Directiva 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin
etichetare şi informaţii standard despre produs, a consumului de energie şi de alte resurse al produselor cu impact
energetic, JO L 153, 18.6.2010, p. 1. 7 Etichetarea energetică a produselor în temeiul Directivei privind etichetarea energetică poate fi utilizată ca
element al altor măsuri de politică alternative (de exemplu, stimulente fiscale sau de finanţare, obligaţiile de
eficienţă energetică, acorduri voluntare). Impactul acestor măsuri de politică alternative trebuie contabilizat ca
urmare a cerinţelor de la articolul 7 şi anexa V.
13
Alte măsuri de politică alternative Lista prevăzută la articolul 7 alineatul (9) nu este exhaustivă, putând fi aplicate și alte
măsuri de politică. Cu toate acestea, conform cerinţelor de la alineatul (9) ultimul paragraf
cea de-a treia teză, statele membre trebuie să explice în notificarea lor către Comisie
modalitatea de obţinere a unui nivel echivalent de economii, de monitorizare şi verificare.
25. Pentru a reduce sarcina administrativă şi pentru a asigura un cadru de politică cuprinzător, un
stat membru poate grupa toate măsurile individuale pentru punerea în aplicare a articolului 7
într-un program naţional cuprinzător pentru eficienţă energetică [articolul 7 alineatul (9) şi
considerentul 23].
26. Poate fi utilizată orice combinaţie de instrumente de politică menţionate mai sus. Din cauza
naturii diverse a provocărilor pentru diferitele sectoare de utilizare finală, ar putea exista
instrumente de politică diferite care vizează fiecare dintre sectoarele respective. De exemplu,
un stat membru ar putea obţine o parte din economiile necesare prin intermediul unei scheme
noi sau existente de obligaţii în materie de eficienţă energetică; parţial prin intermediul unor
instrumente noi sau existente de politică financiară, pentru sectorul rezidenţial; parţial prin
intermediul unor acorduri cu sectoarele industriale; parţial prin intermediul unor politici
fiscale (cum ar fi taxele pe CO2); parţial prin punerea în aplicare a dispozițiilor privind
auditurile energetice de la articolul 8; şi parţial prin programe locale de promovare a
transportului urban mai eficient. Impactul tuturor acestor măsuri ar trebui să fie cuantificat
astfel cum este se menţionează în diferitele secţiuni ale prezentei note.
14
C2. Ce criterii ar trebui să fie îndeplinite în proiectarea măsurilor de politică?
27. Proiectarea concretă a măsurilor de politică pentru a respecta articolul 7 trebuie să fie stabilită
de către statele membre, în conformitate cu cerinţele de bază şi criteriile prevăzute la articolul
7 şi anexa V. Acestea sunt rezumate în tabelul de mai jos.
Măsură de politică
Criterii care trebuie
îndeplinite de măsura
de politică
Articole
relevante
Scheme
de
obligaţii
în
materie
de EE
Impozite
pe
energie
şi pe
CO2
Reglementări
sau acorduri
voluntare
Scheme de finanţare şi
instrumente fiscale, standarde
şi norme, etichetare
energetică, formare şi
educaţie
Articole relevante
A7
alineatul
(1)
A7
alineatul
(9) litera
(a)
A7 alineatul (9)
litera (c)
A7 alineatul (9) literele
(b), (d), (e), (f) şi A20
alineatul (6)
Să conducă la
realizarea nivelului de
ambiţie stabilit la
articolul 7 alineatul (1)
A7 alineatul
(1) şi alineatul
(10) litera (a)
√ √ √ √
Să prevadă cel puţin 2
perioade intermediare A7 alineatul
(10) litera (a) X √ √ √
Responsabilitate clar
definită: a părţii
obligate (OP), a părţii
mandatate (EP), a
părţii participante (PP),
a autorităţii publice de
punere în aplicare
(IPA)
A7 alineatul
(4), alineatul
(10) litera (b)
√ OP √ IPA √ PP √ IPA sau EP
Economii stabilite în
mod transparent
A7 alineatul
(4), alineatul
(10) litera (c)
√ √ √ √
Economii exprimate în
energie primară sau
finală utilizând factorii
de conversie din anexa
IV
A7 alineatul
(10) litera (d) √ √ √ √
Economii calculate pe
baza anexei V punctele
(1) şi (2)
A7 alineatul
(10) litera (e) √ X √ √
Economii calculate pe
baza anexei V punctul
(3)
A7 alineatul
(10) litera (f) X √ X X
Raportul anual
elaborat de PP, cu
excepţia cazului în
care nu este posibil
A7 alineatul
(10) litera (g) X X √ X
Date care trebuie
furnizate de OP, dacă
este necesar
A7 alineatul
(8) √ X X X
Monitorizarea
rezultatelor
A7 alineatul
(6), alineatul
(10) litera (h)
√ √ √ √
Sistem de control A7 alineatul
(6), alineatul √ √ √ √
15
Măsură de politică
Criterii care trebuie
îndeplinite de măsura
de politică
Articole
relevante
Scheme
de
obligaţii
în
materie
de EE
Impozite
pe
energie
şi pe
CO2
Reglementări
sau acorduri
voluntare
Scheme de finanţare şi
instrumente fiscale, standarde
şi norme, etichetare
energetică, formare şi
educaţie
(10) litera (i)
Date privind tendinţele
anuale publicate anual
A7 alineatul
(8), alineatul
(10) litera (j)
√ √ √ √
Notă: √ - indică faptul că respectivul criteriu este necesar pentru măsura de politică respectivă, X – indică faptul
că respectivul criteriu nu este necesar pentru măsura de politică respectivă. „A” înseamnă articol.
16
C3. Este permisă contabilizarea dublă a economiilor de energie în sensul articolului
7?
28. Combinarea mai multor măsuri de politică ar putea conduce la realizarea unei singure acţiuni
individuale. Articolul 7 alineatul (12) prevede explicit că, în acest caz, nu se va face o
contabilizare dublă a economiilor de energie care provin din acţiunea individuală:
„12. Statele membre se asigură că, în situaţia în care impactul măsurilor de politică se
suprapune cu cel al acţiunilor individuale, nu se va face o contabilizare dublă a
economiilor de energie.”
Metoda pentru a asigura acest lucru se va decide la nivel naţional şi trebuie să fie raportată în
conformitate cu anexa V partea 4 litera (f) privind metodologia de calcul.
D. CARE VOR FI SECTOARELE ŞI ACŢIUNILE INDIVIDUALE VIZATE?
29. În stabilirea sectoarelor şi a acţiunilor individuale efectuate ca urmare a măsurilor de politică
din care pot fi contabilizate economiile de energie, pot apărea următoarele întrebări:
1. Există limitări în ceea ce priveşte alegerea sectoarelor?
2. Care sunt acţiunile individuale din care pot fi contabilizate economiile?
3. Când ar trebui să aibă loc acţiunile individuale?
D1. Există limitări în ceea ce priveşte alegerea sectoarelor?
30. Articolul 7 are drept scop declanşarea economiilor de energie de la „utilizatorii finali” de
energie [alineatul (1) a doua teză] şi nu există limitări cu privire la sectoarele de consum
energetic final care pot fi vizate de măsuri naţionale de politică instituite pentru punerea în
aplicare a articolului respectiv. Economiile obţinute ca urmare a unor măsuri de politică în
sectorul transporturilor şi în industriile ETS pot fi contabilizate, chiar dacă consumul
energetic al acestor sectoare a fost exclus de la calculul cantităţii totale de economii de
energie, astfel cum se menţionează în secţiunea B1 din prezenta notă.
31. Pe lângă economiile de energie la nivelul utilizării finale, unele state membre pot decide,
astfel cum se menţionează în secţiunea B4 de mai sus, să vizeze – în limita de 25 % prevăzută
la articolul 7 alineatele (2) şi (3) – anumite economii „pe latura aprovizionării” obţinute din
sectoarele transformării, distribuţiei şi transportului de energie, inclusiv o infrastructură
eficientă de încălzire şi răcire (pentru detalii, a se vedea punctul Error! Reference source not
found. de mai jos).
D2. Care sunt acţiunile individuale din care pot fi contabilizate economiile?
32. Pentru a cuantifica impactul măsurilor de politică, vor fi luate în considerare numai
economiile de energie care sunt obţinute din „acţiuni individuale” reale care rezultă din
punerea în aplicare a măsurilor de politică. Economiile pot fi contabilizate din orice acţiuni
individuale care (i) economisesc energie şi (ii) sunt efectuate ca urmare a unei măsuri de
politică a unui stat membru. Acest lucru rezultă din următoarele definiţii de la articolul 2:
17
„(18) „măsură de politică” înseamnă un instrument de reglementare, financiar, fiscal,
voluntar sau de furnizare a informaţiilor stabilit în mod oficial şi pus în aplicare
într-un stat membru pentru a crea un cadru favorabil, o cerinţă sau un stimulent
pentru ca actorii de pe piaţă să furnizeze şi să achiziţioneze servicii energetice şi să
întreprindă alte măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice;
(19) „acţiune individuală” înseamnă o acţiune care duce la îmbunătăţiri verificabile şi
măsurabile sau care pot fi estimate ale eficienţei energetice şi care este efectuată ca
rezultat al unei măsuri de politică;”
33. Anexa V partea 2 litera (c) prevede că, pentru a fi luate în considerare,
„(c) trebuie să se poată demonstra că activităţile părţii obligate, participante sau
mandatate sunt pertinente pentru realizarea economiilor de energie preconizate;”.
Din acest „test de pertinenţă” rezultă că nu pot fi luate în considerare introducerea legislaţiei
europene sau îmbunătăţirile automate datorate acesteia, de exemplu, forţele de piaţă sau
evoluţiile tehnologice. Statele membre nu pot contabiliza acţiuni care oricum ar fi avut loc.
Activităţile părţilor naţionale din sectorul public care pun în aplicare măsura de politică
trebuie să fie „pertinente” pentru efectuarea acţiunii. Termenul „pertinent” înseamnă că
partea în cauză trebuie să fi contribuit la realizarea acţiunii specifice individuale în cauză şi că
subvenţia sau implicarea părţii obligate, participante sau mandatate nu trebuie să fi avut ceea
ce este în mod clar doar un efect minim în decizia utilizatorului final de a realiza investiţii în
eficienţa energetică. Termenul „a demonstra” înseamnă că statele membre trebuie să poată
demonstra acest lucru.
34. Pe lângă testul de pertinenţă, anexa V partea 2 litera (a) şi partea 3 litera (a) prevede că, în
unele cazuri, se pot contabiliza doar economiile care depăşesc cerinţele minime care provin
din legislaţia UE. Acest lucru este relevant pentru acţiuni individuale care decurg din
schemele de obligaţii în materie de eficienţă energetică, măsurile de politică alternative şi un
fond naţional pentru eficienţă energetică legate, de exemplu, de următoarele legi europene:
pentru produse – cerinţele stabilite prin măsuri de punere în aplicare în temeiul
Directivei privind proiectarea ecologică8;
pentru autoturisme noi şi vehicule utilitare uşoare noi – standardele de performanţă
privind emisiile stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 443/20099 şi Regulamentul (UE) nr.
510/201110
;
pentru impozite – nivelurile minime de impozitare aplicabile combustibililor astfel
cum se prevede în Directiva 2003/96/CE a Consiliului privind restructurarea cadrului
8 Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui
cadru pentru stabilirea cerinţelor în materie de proiectare ecologică pentru produsele cu impact energetic
(reformare), JO L 285, 31.10.2009, p. 10. 9 Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 aprilie 2009 de stabilire a
standardelor de performanţă privind emisiile pentru autoturismele noi, ca parte a abordării integrate a
Comunităţii de a reduce emisiile de CO2 generate de vehiculele uşoare, JO L 140, 5.6.2009, p. 1. 10
Regulamentul (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2011 de stabilire a
standardelor de performanţă privind emisiile pentru vehiculele utilitare uşoare noi, ca parte a abordării integrate
a Uniunii de reducere a emisiilor de CO2 generate de vehiculele uşoare, JO L 145, 31.5.2011, p. 1.
18
comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii11
sau în Directiva
2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată12
.
Atunci când aceste texte juridice sunt modificate sau sunt adoptate noi măsuri de punere în
aplicare, se vor aplica nivelurile noi.
35. Dimpotrivă, în cazul în care performanţa energetică necesară este determinată de opţiuni de
politică naţională care nu decurg din cerinţele obligatorii şi aplicabile ale UE, atunci, pentru
acţiunile individuale care decurg din astfel măsuri de politică, toate economiile de energie
rezultate pot fi atribuite acţiunilor individuale.
36. Pe lângă limitele menţionate la punctul Error! Reference source not found., directiva
impune limitări suplimentare în ceea ce priveşte posibilitatea contabilizării economiilor
obţinute ca urmare a anumitor măsuri de politică alternative. Pentru măsurile de politică
alternative (altele decât impozitarea), acestea – astfel cum este prevăzut la articolul 7 alineatul
(9) literele (d) şi (e) – sunt:
„(d) standarde şi norme care urmăresc îmbunătăţirea eficienţei energetice a produselor
şi a serviciilor, inclusiv a clădirilor şi a vehiculelor, cu excepţia cazurilor în care
acestea sunt obligatorii şi aplicabile în statele membre în temeiul dreptului Uniunii;
(e) sisteme de etichetare energetică, cu excepţia celor care sunt obligatorii şi aplicabile
în statele membre în temeiul dreptului Uniunii;”
Precizarea „obligatorii şi aplicabile în statele membre în temeiul dreptului Uniunii” înseamnă
că, atunci când în legislaţia europeană sunt stabilite nivelurile concrete de performanţă
energetică sau sistemele de etichetare, economiile de energie care rezultă din acţiuni
individuale care decurg din transpunerea automată a nivelurilor respective nu pot fi
considerate drept o măsură de politică alternativă. Numai în cazul în care nivelurile stabilite
pe plan naţional sunt mai ambiţioase decât cele prevăzute la nivel european – în măsura în
care acest lucru este posibil din punct de vedere juridic – poate fi contabilizată diferenţa dintre
nivelurile obligatorii la nivel european şi nivelurile concrete stabilite.
În cazul în care există alte politici alternative (cum ar fi politici de finanţare, politici fiscale,
acorduri voluntare) care accelerează absorbţia, de exemplu, de produse, clădiri, vehicule sau
servicii mai eficiente, atunci creditul deplin pentru economiile provenite din acţiunea
individuală poate fi contabilizat pentru toate, în afară de cele enumerate în anexa V partea 2
litera (a) şi partea 3 litera (a). Pentru acestea, nivelurile stabilite ca urmare a punerii în
aplicare a legislaţiei UE menţionate în anexa V partea 2 litera (a) şi partea 3 litera (a) se aplică
drept puncte minime de pornire pentru calculul economiilor de energie obţinute din toate
acţiunile individuale.
37. Nu există limitări cu privire la tipul de măsuri de economisire a energiei la nivelul utilizării
finale care pot fi contabilizate.
11
Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de
impozitare a produselor energetice şi a electricităţii, JO L 283, 31.10.2003, p. 51. 12
Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea
adăugată, JO L347, 11.12.2006, p. 1.
19
38. Dimpotrivă, pot fi contabilizate numai economii limitate care decurg din acţiuni individuale
care economisesc energie la producerea, transformarea şi transportul de energie. În primul
rând, cantitatea de economii de energie provenite de la astfel de măsuri este limitată de
articolul 7 alineatul (3) (astfel cum s-a explicat în secţiunea B4). În al doilea rând, acţiunile
individuale trebuie să rezulte din punerea în aplicare a cerinţelor de la articolul 14 alineatul
(4), articolul 14 alineatul (5) litera (b) şi articolul 15 alineatele (1)-(6) şi (9) din directivă. Pe
scurt, economiile de energie de pe latura aprovizionării pot fi contabilizate în „pachetul de 25
%”, în cazul în care acestea provin din acţiuni individuale realizate ca urmare a:
măsurilor de politică adoptate de către statele membre pentru a dezvolta o
infrastructură eficientă de încălzire şi răcire urbană şi/sau pentru a se adapta la
dezvoltarea cogenerării cu randament ridicat şi la utilizarea încălzirii şi răcirii rezultate
din căldura reziduală şi din surse de energie regenerabile;
economiile de energie realizate atunci când, în urma unei analize cost-beneficiu, se
efectuează o conversie, în timpul unei renovări substanţiale, la cogenerare cu randament
ridicat, a unei instalaţii termice existente de producere a energiei electrice cu o putere
termică totală de peste 20 MW;
măsuri de politică adoptate de către statele membre pentru a spori eficienţa
transportului şi a distribuţiei; sau
măsuri de politică adoptate de către statele membre care încurajează operatorii de
instalaţii care execută arderea combustibililor cu putere termică nominală totală de 50
MW sau mai mare să își îmbunătăţească ratele operaţionale nete medii anuale.
D3. Când ar trebui să aibă loc acţiunile individuale?
39. Având în vedere că se solicită „noi” economii, nu tot ceea ce statele membre au realizat, în
orice moment, în domeniul eficienţei energetice la nivelul utilizării finale poate fi contabilizat
în sensul articolului 7. Articolul conţine norme pentru a defini situaţia în care trebuie să aibă
loc acţiunile pentru ca acestea să fie scăzute din economiile de energie necesare.
40. Ar fi putut fi adoptate două mari abordări:
(a) cerinţele de la articolul respectiv ar fi trebuit să fie îndeplinite prin noi măsuri de
politică. Ar fi putut fi excluse economiile care decurg din măsuri de politică care au
existat înainte de o anumită dată limită; sau
(b) cerinţele de la articolul respectiv ar fi trebuit să fie îndeplinite prin noi acţiuni
individuale. Ar fi putut fi contabilizate economiile din acţiuni individuale efectuate
după data limită, chiar dacă măsura de politică care a dat naştere acţiunilor – de
exemplu, o schemă de finanţare – a fost introdusă înainte de această dată.
Textul preia cea de-a doua abordare, şi anume, pot fi contabilizare economii din acţiuni
individuale, efectuate în perioada obligaţiei (după 1 ianuarie 2014 şi până la 31 decembrie
2020), chiar dacă măsura de politică care a dat naştere la acţiunile respective a fost introdusă
înainte de această dată.
De exemplu, dacă un stat membru a instituit în anul 2005 o schemă de finanţare pentru
înlocuiri de ferestre, care continuă să fie aplicată în 2014, finanţând 100 000 de înlocuiri de
ferestre pe an pot fi contabilizate economiile din acţiunile individuale – înlocuirile de ferestre
– în 2014 şi în anii următori. Dacă statele membre au decis să utilizeze posibilităţile prevăzute
20
la articolul 7 alineatul (2) litera (d) (a se vedea secţiunea B4 de mai sus), pot fi contabilizate și
economiile realizate din înlocuirea de ferestre de la sfârşitul anului 2008 până la sfârşitul
anului 2013.
41. Articolul 7 alineatul (7) litera (c) prevede că:
“7. În cadrul schemei de obligaţii în materie de eficienţă energetică, statele membre pot:
[…]
(c) să permită părţilor obligate să contabilizeze economiile obţinute într-un
anumit an ca şi când acestea ar fi fost obţinute în oricare dintre ultimii patru sau
următorii trei ani.”.
Această dispoziție în cazul schemelor de obligaţii în materie de eficienţă energetică
precizează că statele membre pot acorda o flexibilitate suplimentară părţilor obligate să scadă,
din cantitatea necesară de economii de energie pe care trebuie să o realizeze, economiile de
energie din acţiuni individuale obţinute cu patru ani înainte sau trei ani după anul în care
acestea sunt realizate de fapt.
Atunci când iau în considerare această dispoziţie, statele membre ar trebui să aibă în vedere
faptul că domeniul de aplicare temporal al articolului în cauză este stabilit în primul alineat,
potrivit căruia părţile obligate trebuie să realizeze un obiectiv de eficienţă energetică
echivalent cu economii noi de 1,5 % în fiecare an, din ianuarie 2014 până la 31 decembrie
2020. Articolul 7 alineatele (2) şi (3) prevede o derogare limitată de la acest domeniu de
aplicare temporal, iar legiuitorul a supus această derogare satisfacerii anumitor condiţii
precum un plafon de 25 % şi notificarea prealabilă a Comisiei.
E. CUM SE CALCULEAZĂ ECONOMIILE DE ENERGIE PENTRU FIECARE ACŢIUNE
INDIVIDUALĂ?
42. Metodologia pentru articolul 7 trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
1. Ce cantitate de economii de energie poate fi atribuită fiecărei acţiuni?
2. Cum ar trebui să fie contabilizată „durata de viaţă” a îmbunătăţirilor privind eficienţa
energetică?
E1. Ce cantitate de economii de energie poate fi atribuită fiecărei acţiuni?
43. Normele privind cantitatea de economii de energie care poate fi atribuită fiecărei acţiuni
individuale trebuie să fie stabilite de statele membre, în conformitate cu cadrul stabilit la
articolul 7 şi în anexa V.
44. Pentru toate măsurile de politică (inclusiv cele care decurg din schemele de obligaţii în
materie de eficienţă energetică şi din toate măsurile de politică alternative, cu excepţia
impozitării), trebuie să fie urmate principiile prevăzute în anexa V părţile 1 şi 2. În partea 1,
sunt menţionate patru metode pentru calcularea economiilor pentru diferite tipuri de acţiune:
„economii preconizate” (valori standard pentru fiecare măsură), „economii contorizate”
21
(măsurare înainte şi după), „economii gradate” (pe baza estimărilor tehnice) şi „economii
monitorizate” (pe baza răspunsului consumatorilor). Atunci când se aplică cele patru metode,
trebuie să fie respectate nivelurile care sunt prevăzute în anexa V partea 2 literele (b) şi (c).
Până în prezent, metodologiile utilizate cel mai frecvent pentru obligaţiile de eficienţă
energetică au fost economiile preconizate şi cele gradate.
Statele membre vor trebui să stabilească măsurile eligibile de eficienţă energetică pentru care
există norme de economisire a energiei dovedite independent sau bine stabilite. Pentru
măsurile respective, pot fi utilizate economii preconizate sau tehnice. Se recomandă ca statele
membre să publice informaţii privind modul în care sunt stabilite economiile preconizate sau
gradate şi cantitatea de economii care este atribuită diferitelor măsuri individuale şi să se
asigure accesul liber la aceste informaţii. În special, ar trebui să fie definite economiile
gradate „pe baza metodologiilor şi standardelor de referinţă stabilite la nivel naţional de
experţi calificaţi sau acreditaţi care sunt independenţi faţă de părţile obligate, participante
sau mandatate implicate”. În cazul altor măsuri, economiile de energie vor fi contorizate sau
monitorizate pentru a determina valorile acestora.
45. Pentru măsurile politice de natură fiscală e necesar a fi urmate principiile din Anexa V partea
3 litera (a). Pentru a calcula valoarea economiilor din impozite, se va utiliza elasticitatea
cererii cu privire la prețuri, pentru a estima modul în care creșterea prețurilor determinată doar
de impozite (și nu de inflație și de alte politici) ar conduce la schimbări în comportamentul
consumatorilor.
Pentru stimulentele fiscale care, de exemplu, oferă consumatorilor o reducere a impozitului
dacă aplică anumite măsuri de economisire a energiei sau dacă fac parte dintr-un acord
voluntar, se aplică normele prevăzute în anexa V părţile 1 şi 2.
46. Dacă se utilizează mai multe tipuri de măsuri de politică combinate, de exemplu, o schemă de
obligaţii în materie de eficienţă energetică şi stimulente fiscale sau stimulente fiscale, formare
şi educaţie şi etichetare, trebuie să se evite contabilizarea dublă şi trebuie să fie clar care
dintre economiile realizate vor fi atribuite fiecăreia dintre măsuri, astfel cum se prevede la
articolul 7 alineatul (12).
E2. Cum ar trebui să fie contabilizată „durata de viaţă” a îmbunătăţirilor privind
eficienţa energetică?
47. După ce se stabilește ce cantitate de economii de energie va fi atribuită fiecărei acţiuni
individuale, următorul pas este să se stabilească perioada în care acţiunea va continua să
livreze economii de energie. Articolul 7 se axează pe cantitatea de economii care trebuie să fie
realizate până în 2020, iar textul anexei V partea 2 litera (e) precizează că:
„(e) calcularea economiilor de energie ţine seama de durata de viaţă a economiilor.
Acest lucru poate fi obţinut prin calcularea economiilor pe care fiecare acţiune
individuală le va realiza între data punerii sale în aplicare şi 31 decembrie 2020.
Alternativ, statele membre pot adopta o altă metodă decât cea preconizată pentru a
obţine cel puţin aceeaşi cantitate totală de economii. Atunci când utilizează alte
metode, statele membre se asigură cu valoarea totală a economiilor de energie
calculată pe baza acestor alte metode nu depăşeşte valoarea economiilor de energie
care ar fi rezultat din calcul în momentul calculării economiilor pe care fiecare
22
acţiune individuală le va realiza între data punerii sale în aplicare şi 31 decembrie
2020. Statele membre descriu în detaliu, în primul plan naţional de acţiune pentru
eficienţă energetică în conformitate cu anexa XIV din prezenta directivă, care sunt
celelalte metode pe care le-au folosit şi ce dispoziţii au fost aplicate pentru a asigura
îndeplinirea prezentei cerinţe obligatorii de calculare;”
Prin urmare, un stat membru poate alege să atribuie fiecărei acţiuni individuale economiile
„reale” pe care acţiunea le va realiza între anul de punere în aplicare a acesteia şi 2020.
Această metodă este numită în continuare metoda „directă”.
48. Alternativ, în special pentru a promova îmbunătăţiri pe termen lung în materie de eficienţă
energetică, statele membre pot devia de la această metodă – cu condiţia ca alegerea lor să
conducă la cantitatea necesară de economii de energie, calculată astfel cum se menţionează la
punctele Error! Reference source not found.-Error! Reference source not found. de mai
jos, care va fi efectiv realizată până în anul 2020.
49. Pentru a ilustra metoda „directă”, ar putea fi avută în vedere o acţiune individuală – de
exemplu, o înlocuire de fereastră – care economiseşte 1 tonă de echivalent petrol (tep) din
consumul de energie pe an şi care continuă să furnizeze această economisire an de an.
Conform metodei directe, în cazul în care acţiunea se desfăşoară în 2014, se va economisi 1
tep în 2014 şi 1 tep în fiecare an ulterior până în 2020, însumând un total de 7 tep. Dacă
acţiunea este efectuată în 2015, se va economisi 1 tep în fiecare an în perioada 2015-2020,
ceea ce reprezintă un total de 6 tep. Dacă este efectuată în 2020, acţiunea va contribui la
cerinţă doar în anul respectiv, reprezentând un total de 1 tep.
50. Dimpotrivă, o acţiune cu o durată de viaţă mai scurtă – de exemplu, o campanie de informare
– poate economisi 1 tep în anul de punere în aplicare şi nimic ulterior. Din nou, în
conformitate cu metoda „directă”, indiferent de anul de punere în aplicare între 2014 şi 2020,
contribuţia sa va fi de 1 tep. Ar trebui remarcat faptul că statele membre trebuie să garanteze
că se atinge cantitatea totală de economii de energie, astfel cum este precizată în secţiunea B2.
De exemplu, în cazul în care un stat membru introduce predominant acţiuni individuale de
scurtă durată la începutul perioadei de şapte ani a obligaţiei, atunci acesta va trebui să adopte
măsuri suplimentare pentru a realiza economiile necesare.
51. Metoda „directă” îndeplineşte în mod clar condiţia conform căreia metoda de calcul trebuie să
conducă la cantitatea necesară de economii care va fi efectiv realizată până în 2020, dar are
două dezavantaje. În primul rând, astfel cum se arată la punctul Error! Reference source not
found., metoda poate da valori diferite pentru aceeaşi acţiune, în funcţie de anul în care este
pusă în aplicare. În al doilea rând, pentru că îşi propune să calculeze economii până în 2020,
metoda permite să fie luat în considerare un maxim de 7 ani de economii – deși unele acţiuni
oferă economii pe o perioadă mult mai lungă (ferestrele noi, de exemplu, pot fi valabile 25 de
ani). Este posibil ca metoda directă să nu ofere suficiente stimulente pentru acţiunile de lungă
durată.
52. Statele membre care dispun de scheme de economisire au abordat această problemă în moduri
diferite – toate mai complicate decât abordarea „directă”.
53. O alternativă la „metoda directă” este de a acorda fiecărei acţiuni o „valoare indice” care să
reflecte durata de viaţă preconizată a acesteia. Conform acestei metode, o campanie de
informare ar putea avea o „valoare indice” de 0,25, în timp ce o înlocuire de ferestre ar putea
23
avea o „valoare indice” de 6. Dacă fiecare dintre aceste acţiuni economiseşte 1 tep pe an,
atunci economisirea atribuită unei campanii de informare ar fi de (1 x 0,25) = 0,25 tep.
Economisirea atribuită unei înlocuiri de ferestre, indiferent de anul de punere în aplicare, ar fi
(1 x 6) = 6 tep. Un stat membru care utilizează această metodă trebuie să se asigure că
rezultatul nu este mai mare decât cel dat de abordarea „directă”13
.
54. O a doua alternativă este de a „plafona” duratele de viaţă atribuite acţiunilor individuale. De
exemplu, ar putea fi ales un „plafon” de 5 ani. Conform acestei metode, economisirea
atribuită unei campanii de informare va fi de 1 tep. Economisirea atribuită unei înlocuiri de
ferestre, indiferent de anul de punere în aplicare, ar fi (1 x 5) = 5 tep. Din nou, un stat membru
care utilizează această metodă trebuie să se asigure că rezultatul nu este mai mare decât cel
dat de abordarea „directă”.
55. O a treia alternativă este să se utilizeze întregile durate de viaţă, dar să se scadă economiile
din anii viitori. De exemplu, ar putea fi aleasă o rată de reducere de 10 % pe an. Conform
acestei metode, economisirea atribuită unei campanii de informare ar fi de 1 tep.
Economisirea atribuită unei acţiuni individuale cu o durată de viaţă de 4 ani, care
economiseşte 1 tep în fiecare an, ar fi:
Anul 1 1,0 tep
Anul 2 (1,0 x 0,9) = 0,9
Anul 3 (0,9 x 0,9) = 0,81
Anul 4 (0,81 x 0,9) = 0,73
Total 3,44 tep
Economisirea atribuită unei înlocuiri de ferestre cu o durată de viaţă de 25 de ani, indiferent
de anul de punere în aplicare, ar fi de 9,28 tep. Din nou, un stat membru care utilizează
această metodă trebuie să se asigure că rezultatul nu este mai mare decât cel dat de abordarea
„directă”.
F. CARE SUNT CERINŢELE DE MĂSURARE, CONTROL, CALITATE, MONITORIZARE ŞI
VERIFICARE?
13
Imaginaţi-vă că un stat membru trebuie să economisească 35 Mtep în această perioadă şi se aşteaptă să
realizeze acest lucru printr-o campanie de informare pe an, generând, de exemplu, 1 milion de acţiuni (eficienţa
fiecărei acţiuni este de 1 tep, fapt demonstrat de un studiu) şi printr-un milion de înlocuiri de ferestre pe an
(valoarea preconizată a fiecăreia este estimată la 1 tep).
În conformitate cu „metoda directă”, fiecare dintre campaniile de informare ar permite realizarea a 1 Mtep în
anul în care se desfăşoară sau 7 Mtep în total pentru cele 7 campanii din perioada de 7 ani până în 2020. Cele 1
milion de înlocuiri de ferestre vor oferi economii egale cu 7 Mtep pentru cele 1 milion de ferestre înlocuite în
primul an, 6 Mtep pentru 1 milion de ferestre înlocuite în cel de-al doilea an, 5 Mtep pentru al treilea, 4 Mtep
pentru al patrulea, 3 Mtep pentru al cincilea, 2 Mtep pentru a şaselea, 1 Mtep pentru al şaptelea, în total, 28 Mtep
până în 2020. Economiile realizate din campanii de informare şi înlocuiri de ferestre, se cifrează, astfel, la 7
Mtep + 28 Mtep, în total, 35 Mtep.
Prin metoda „valorii indice”, un stat membru poate alege să aplice o valoare indice de 0,25 pentru campaniile de
informare şi de 4,75 pentru înlocuirile de ferestre. Campaniile de informare ar putea fi socotite ca furnizând 0,25
Mtep în anul în care sunt realizate sau 1,75 Mtep în total pentru cele şapte campanii din cei 7 ani până în 2020.
Cele 7 milioane de înlocuiri de ferestre realizate în perioada respectivă vor însemna economii de 7 Mtep înmulţit
cu factorul de 4,75, rezultă 33,25 Mtep. Economiile din campanii de informare şi înlocuiri de ferestre ar fi apoi
calculate ca 1,75 Mtep + 33,25 Mtep, în total 35 Mtep.
24
56. Măsurarea, controlul, calitatea, monitorizarea şi verificarea adecvată a economiilor trebuie să
fie asigurată în conformitate cu dispoziţiile articolului 7 alineatele (6) şi (10):
„6. Statele membre se asigură că economiile rezultate din aplicarea alineatelor (1), (2)
şi (9) din prezentul articol şi a articolului 20 alineatul (6) se calculează în
conformitate cu anexa V punctele 1 şi 2. Acestea pun în aplicare sisteme de
măsurare, control şi verificare în temeiul cărora se verifică cel puţin o parte
semnificativă şi un eşantion reprezentativ din punct de vedere statistic din măsurile
de îmbunătăţire a eficienţei energetice puse în practică de către părţile obligate.
Măsurarea, controlul şi verificarea sus-menţionate se realizează în mod independent
faţă de părţile obligate.
[…]
10. Fără a aduce atingere alineatului (11), criteriile pentru măsurile de politică
adoptate în conformitate cu alineatul (9) al doilea paragraf şi cu articolul 20
alineatul (6) sunt următoarele:
[…]
(h) se asigură monitorizarea rezultatelor şi sunt considerate măsuri adecvate în
situaţia în care progresele sunt nesatisfăcătoare;
(i) este înfiinţat un sistem de control care include şi verificarea independentă a
unei părţi semnificative din punct de vedere statistic a măsurilor de
îmbunătăţire a eficienţei energetice;”
şi ale anexei V partea 2:
„2. În stabilirea economiilor de energie pentru o măsură de eficienţă energetică în
scopul articolului 7 alineatele (1) şi (2), al articolului 7 alineatul (9) literele (b), (c),
(d), (e) şi (f) şi al articolului 20 alineatul (6) se aplică următoarele principii:
[…]
(g) în vederea promovării adoptării măsurilor în materie de eficienţă energetică,
statele membre se asigură că sunt menţinute standardele de calitate pentru produse,
servicii şi aplicarea măsurilor. În cazul în care nu există astfel de standarde, statele
membre acţionează împreună cu părţile obligate, participante sau mandatate pentru
a le introduce.”
57. Următoarele elemente relevante trebuie să fie raportate în conformitate cu anexa V partea 4:
„ (i) standardele de calitate;
(j) protocoalele de monitorizare şi de verificare şi modul în care este asigurată
independenţa acestora faţă de părţile obligate, participante sau mandatate;
(k) protocoalele de audit”.
25
58. Statele membre trebuie să stabilească norme referitoare la sancţiuni eficiente, proporţionale şi
cu efect de descurajare, aplicabile în cazul nerespectării dispoziţiilor naţionale adoptate în
temeiul articolului 7 şi al articolului 18 alineatul (3) şi trebuie să ia măsurile necesare pentru a
se asigura că acestea sunt puse în aplicare.
G. CARE SUNT CERINŢELE DE RAPORTARE?
59. Articolul 7 şi anexa V prevăd că:
până la 5 decembrie 2013, fiecare stat membru trebuie să raporteze:
1. cantitatea de economii de energie care trebuie să fie realizate în perioada obligaţiei şi
modul de calculare a acesteia. Aceasta poate include o explicaţie a eventualităţii
utilizării posibilităţilor de la articolul 7 alineatul (2);
2. metodologia detaliată propusă pentru operarea schemelor de obligaţii în materie de
eficienţă energetică, în sensul articolului 7 alineatul (9) şi al articolului 20 alineatul
(6). Raportul trebuie să se bazeze pe datele furnizate în anexa V partea 4;
3. măsurile de politică pe care statele membre intenţionează să le adopte, în sensul
articolului 7 alineatul (9) ultimul paragraf şi al articolului 20 alineatul (6), respectând
cadrul prevăzut în anexa V punctul 4 şi indicând modalitatea prin care acestea vor
obţine cantitatea necesară de economii. În cazul măsurilor de politică menţionate la
alineatul (9) al doilea paragraf şi la articolul 20 alineatul (6), notificarea trebuie să
demonstreze modul de îndeplinire a criteriilor de la articolul 7 alineatul (10). În cazul
măsurilor de politică altele decât cele menţionate la al doilea paragraf sau la articolul
20 alineatul (6), statul membru trebuie să explice modalitatea de obţinere a unui nivel
echivalent de economii, de monitorizare şi de verificare.
Comisia poate să facă sugestii de modificare în termen de trei luni de la notificare.
În ambele cazuri, statul membru poate trimite măsuri de politică şi metodologia
planificate sau propuse sau versiuni „finalizate”.
Până la 30 aprilie 2014 şi la fiecare trei ani, ca parte a planurilor sale naţionale de
acţiune pentru eficienţă energetică, fiecare stat membru trebuie să raporteze:
O serie de aspecte astfel cum sunt prevăzute în Decizia de punere în aplicare a Comisiei
din 22 mai 2013 (2013/242/UE) de stabilire a unui model pentru planurile naţionale de
acţiune pentru eficienţă energetică şi documentul de orientare aferent (SWD(2013) 180).
Până la 5 iunie 2014, fiecare stat membru trebuie să raporteze:
Articolul 28 din DEE stabileşte 5 iunie 2014 drept termenul limită general pentru
transpunere până la care statele membre trebuie să notifice oficial legislaţia prin care se
transpune directiva în legislaţia naţională. Prin urmare, fiecare stat membru trebuie să
trimită până la data respectivă toate măsurile finalizate de transpunere a articolului 7 şi a
articolului 20 alineatul (6).
26
În plus, în cazul în care un stat membru face uz de excepţiile prevăzute la articolul 7
alineatul (2), acesta trebuie să notifice acest lucru Comisiei până la 5 iunie 2014 şi modul
în care acest lucru este luat în considerare în cadrul legislativ notificat. Acesta ar trebui să
includă opţiunea aleasă pentru aplicare dintre posibilităţile enumerate la articolul 7
alineatul (2) şi modul în care sunt îndeplinite cerinţele din anexa V cu privire la calculul
economiilor de energie şi ale articolului 7 alineatul (3) cu privire la reducerea maximă
posibilă. De asemenea, ar trebui să fie inclus un calcul care să indice impactul acestora
asupra cantităţii de economii de energie prevăzute la articolul 7 alineatul (1).
În cazul în care un stat membru decide să modifice cadrul politicii de punere în aplicare a
articolului 7 după notificarea sa din iunie 2014, acesta trebuie să se asigure că se
păstrează şi se garantează un cadru politic coerent, care garantează îndeplinirea
obiectivului general al articolului 7 şi că toate modificările aferente sunt aduse la
cunoştinţa Comisiei.
Metode de notificare:
Statele membre trebuie să notifice dispoziţiile legale de transpunere a directivei în
legislaţia naţională folosind baza de date „NIF”. Pentru a asigura un transfer eficient de
informaţii, se încurajează utilizarea bazei de date „NIF” pentru celelalte notificări
solicitate în temeiul directivei, cum ar fi articolul 7 alineatele (3) şi (9) şi anexa V punctul
(4).
60. De asemenea, fiecare stat membru:
pentru schemele de obligaţii în materie de eficienţă energetică – trebuie să publice, o dată
pe an, începând din 2014 în cazul în care sunt disponibile date, economiile de energie
realizate de fiecare parte obligată sau de fiecare subcategorie de parte obligată, precum şi
economiile totale realizate în cadrul schemei, astfel cum se precizează la articolul 7
alineatul (6); şi
pentru politicile alternative – trebuie să publice anual, începând din 2014 în cazul în
care sunt disponibile date, date privind tendința anuală a economiilor de energie, astfel
cum se prevede la articolul 7 alineatul (10) litera (f).
61. Pentru părţile participante şi părţile obligate sunt stabilite următoarele cerinţe:
părţile participante – acestea trebuie să întocmească anual un raport privind economiile
de energie realizate, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este fezabil, iar raportul
este pus la dispoziţia publicului, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (10) litera
(g);
părţile obligate – acestea trebuie să transmită, la cererea unui stat membru care poate fi
formulată cel mult o dată pe an, informaţii specifice (agregate) referitoare la consumatorii
lor finali, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (8).
H. LISTĂ DE STUDII ŞI LUCRĂRI
27
62. Următoarele studii oferă orientări suplimentare neobligatorii cu privire la schemele de
obligaţii în materie de eficienţă energetică şi politici alternative:
Eoin Lees. 2012. Energy efficiency obligations - the EU experience [Obligaţii în materie de
eficienţă energetică – experienţa UE]. Citat la adresa:
http://www.eceee.org/press/2012/energy-efficiency-obligations-the-EU-
experience/resolveuid/bf45556b241774005c8e990bb7ce36ca
Joint European Commission and eceee seminar on Energy Efficiency Obligations. 2011.
[Seminarul comun al Comisiei Europene şi al Consiliului European pentru o Economie
Eficientă Energetic (ECEEE) privind obligaţiile în materie de eficienţă energetică.
2011]. Materialele seminarului sunt disponibile la adresa:
http://www.eceee.org/eceee_events/energy-efficiency-obligations
Centrul Comun de Cercetare (JRC). 2010. Voluntary agreements in the fields of Energy
Efficiency and emission reduction: review and analysis of the experience in member
states of the European Union [Acordurile voluntare în domeniul eficienţei energetice şi
al reducerii emisiilor: revizuire şi analiză a experienţei în statele membre ale Uniunii
Europene]. Citat la adresa:
http://ec.europa.eu/energy/efficiency/studies/doc/2010_05_jrc_va_study.pdf
JRC. 2010. Financing Energy Efficiency: Forging the Link between Financing and Project
Implementation [Finantarea eficienței energetice: consolidarea legăturii dintre
finanţarea şi punerea în aplicare a proiectului]. Citat la adresa:
http://ec.europa.eu/energy/efficiency/doc/financing_energy_efficiency.pdf
JRC. 2009. Energy Saving obligations and tradable white certificates [Obligaţii în materie de
economisire a energiei şi certificatele albe comercializabile]. Citat la adresa:
http://ec.europa.eu/energy/efficiency/studies/doc/2009_12_jrc_white_certificates.pdf
63. Pot fi utile următoarele rapoarte privind monitorizarea şi verificarea economiilor de energie:
ECEEE şi RAP. 2012. Determining Energy Savings for Energy Efficiency Obligation
Schemes [Determinarea economiilor de energie pentru schemele de obligaţii în materie
de eficienţă energetică]. Citat la adresa: http://www.eceee.org/EED/Rap-ESO-report
“Energy Efficiency Programs,” Proceedings of the 2010 International Energy Program
Evaluation Conference [„Programe de eficienţă energetică”, Lucrările Conferinţei
Internaţionale Programul de Evaluare a Energiei. 2010], Paris, Franţa: IEPEC. Citat la
adresa: http://www.iepec.org/2010PapersTOC/2010TOC.htm
Energy Efficiency Services Club (ClubS2E). Energy Efficiency Services Measurement and
Verification Guide 2009 (in French) [Clubul Servicii de Eficienţă Energetică
(ClubS2E). Ghidul de măsurare şi verificare a serviciilor de eficienţă energetică 2009
(în limba franceză)]. Citat la adresa:
http://www.clubs2e.org/Content/Default.asp?PageiD=285
International Performance Measurement and Verification Protocol (IPMVP). 2012 [Protocolul
Internaţional de Măsurare şi Verificare a Performanţelor (IPMVP). 2012]. Citat la
adresa: http://www.evo-world.org/index.php
Vine, E., N. Hall, K. Keating. M. Kushler and R. Prahl. 2010. “Emerging Issues in the
Evaluation of Energy Efficiency Programmes [„Problemele emergente în evaluarea
programelor de eficienţă energetică”]