cum-creezi-atractie-sexuala-intr-un-barbat

5
Cum creezi atractie sexuala intr-un barbat? Cred că avem vreo săptămână de când ne întâlnim, dulcegării, priviri, atingeri, săruturi blânde, fără sex. De ce, doar femeile fac dragoste pentru a fi iubite, de ce aştept? E frumos, bun, inteligent, atent, atrăgător, rafinat, educat, relaxat. Dar nu este îndeajuns. M-am oprit. Mi-a ajuns. Nu merg mai departe. A intervenit raţiunea şi asta îmi dă semne că nu e ce trebuie, chimia lipseşte din moment ce -i construiesc profilul…alţii îi spun maturizare, eu îi spun lipsa condimentului esenţial, fără atracţie sexuală nu se construieşte o lume de iubire, cel puţin pentru mine. Eu n-am nevoie de un soţ bun, eu vreau viaţa de la -nceput!! Cu ce-ncepi? Sexul sau Emoţia? Cum bine ştii bărbaţii sunt vizuali, când te văd pentru prima oară, nu spun, mamă ce soţie bună e asta, ci mamă, ce bună e asta! El te doreşte pentru că i-ai trezit amintirile din copilărie, ai tu ceva special, acel ceva pe care îl mai avea şi prima femeie din viaţa lui, mama, bunica, mătuşa, cine era prin preajmă. Declaraţii până în zorii dimineţii, el te vrea de la bust în jos cât mai devreme şi tu transpiri ca să-i smulgi promisiunea că o să vă mai vedeţi după ce vă cunoaşteţi îndeaproape. Te dezbraci? Mai aştepţi să descoperi afinităţi, trăsături comune? Era un citat care spunea că femeile fac sex ca să fie iubite şi bărbaţii iubesc ca să facă sex. Sexul nu înseamnă iubire, dar ca să ajungi la iubire treci înainte prin sex, altfel nu se mai leagă nicio iubire. De asta natura ne-a construit cu dorinţa sexuală, altfel nu mai ne reproducem. Atenţie cu cine te bagi în pat, s-ar putea să nu mai poţi da înapoi abia după câteva luni bune, dacă uniunea nu seamănă cu tabloul conjugal pe care l -ai pictat minuţios. Şi cum se face că te-ai îndrăgostit de-un nemernic, de-un dobitoc? După sex, creierul eliberează oxitocina, şi tu te declari îndrăgostită, pierdută, în sevraj, ceea ce te leagă chiar şi de un partener nepotrivit. Cauţi plăcere, siguranţă, căldură, sentimentul iubirii lângă cel care-ţi oferă orgasme. Amant bun sau soţ bun?

Upload: gabriel-simon

Post on 25-Oct-2015

27 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

prostii

TRANSCRIPT

Page 1: Cum-creezi-atractie-sexuala-intr-un-barbat

Cum creezi atractie sexuala intr-un barbat?

Cred că avem vreo săptămână de când ne întâlnim, dulcegării, priviri, atingeri,

săruturi blânde, fără sex. De ce, doar femeile fac dragoste pentru a fi iubite, de ce

aştept?

E frumos, bun, inteligent, atent, atrăgător, rafinat, educat, relaxat. Dar nu este

îndeajuns. M-am oprit. Mi-a ajuns. Nu merg mai departe. A intervenit raţiunea şi

asta îmi dă semne că nu e ce trebuie, chimia lipseşte din moment ce-i construiesc

profilul…alţii îi spun maturizare, eu îi spun lipsa condimentului esenţial, fără

atracţie sexuală nu se construieşte o lume de iubire, cel puţin pentru mine. Eu n-am

nevoie de un soţ bun, eu vreau viaţa de la-nceput!!

Cu ce-ncepi? Sexul sau Emoţia?

Cum bine ştii bărbaţii sunt vizuali, când te văd pentru prima oară, nu spun, mamă

ce soţie bună e asta, ci mamă, ce bună e asta!

El te doreşte pentru că i-ai trezit amintirile din copilărie, ai tu ceva special, acel

ceva pe care îl mai avea şi prima femeie din viaţa lui, mama, bunica, mătuşa, cine

era prin preajmă.

Declaraţii până în zorii dimineţii, el te vrea de la bust în jos cât mai devreme şi tu

transpiri ca să-i smulgi promisiunea că o să vă mai vedeţi după ce vă cunoaşteţi

îndeaproape.

Te dezbraci? Mai aştepţi să descoperi afinităţi, trăsături comune?

Era un citat care spunea că femeile fac sex ca să fie iubite şi bărbaţii iubesc ca să

facă sex. Sexul nu înseamnă iubire, dar ca să ajungi la iubire treci înainte prin sex,

altfel nu se mai leagă nicio iubire. De asta natura ne-a construit cu dorinţa sexuală,

altfel nu mai ne reproducem.

Atenţie cu cine te bagi în pat, s-ar putea să nu mai poţi da înapoi abia după câteva

luni bune, dacă uniunea nu seamănă cu tabloul conjugal pe care l-ai pictat

minuţios.

Şi cum se face că te-ai îndrăgostit de-un nemernic, de-un dobitoc?

După sex, creierul eliberează oxitocina, şi tu te declari îndrăgostită, pierdută,

în sevraj, ceea ce te leagă chiar şi de un partener nepotrivit. Cauţi plăcere,

siguranţă, căldură, sentimentul iubirii lângă cel care-ţi oferă orgasme.

Amant bun sau soţ bun?

Page 2: Cum-creezi-atractie-sexuala-intr-un-barbat

El e un distrus, sărac, fără perspective de viitor şi tu eşti în cap după el. Cum aşa?

Tu care ţi-ai jurat c-o să te măriţi cu un milionar. La cum arăţi, n-ai niciun

impediment. Ce cauţi cu un pierde vară? Unde e lista calităţilor lui? Unde a

dispărut?

Îmi aduc aminte ceva de genul: Inteligent, frumos, statut social înalt, bogat,

spiritual, cu simţul umorului, atent, viril, până-n 40 de ani. Şi el?? E un amărât

frumos. Ai bifat o căsuţă, frumos, ah, era să uit, şi viril.

Te-ai sabotat? Ai o listă şi n-o foloseşti? Ce te faci peste un an, doi, după ce

atracţia sexuală se consumă? O iei de la capăt? Vânătoare de un altul?

Shopping de bărbaţi, scoate lista şi bifează, nu te sabota!

Înţelege că avem un creier vechi, care îşi face de cap, creierul reptilian te duce

direct în pat. Creierul e ca un robot, e setat să-ţi dea anumite răspunsuri la

semnalele vizuale, auditive, olfactive. Atracţia sexuală la o distanţă de un click şi

te-ai şi îndrăgostit, el e!!

De ce sunt atât de nefericită, singură şi nesatisfăcută dacă totul e atât de simplu?

Păi, mai avem şi o experienţă în spate, pozitivă ori negativă, credinţe şi convingeri,

o biologie, diferenţe sociale, aşteptări, fantasme.

Cum se făcea că părinţii noştrii n-aveau atâtea complicaţii şi informaţii în braţe şi

erau mai fericiţi? Şi încă sunt împreună!!

Societatea te-a învăţat să ai pretenţii, să-l alegi pe cel mai bun, să-l aştepţi pe Făt-

Frumos, uită-te la Brad şi Angelina. Ea e mai bună decât tine? Şi tu meriţi o partidă

pe măsură, nu arăţi ca ea dar în planul tău eşti cea mai frumoasă.

Vreau un bărbat frumos, inteligent, viril. Cer prea mult de la un milionar?

Natura ne-a înzestrat cu atracţie sexuală ca să ajungem mai aproape unul de

celălalt. Dorinţa ne face să ne simţim buni pentru celălalt şi să ne dorim un bărbat.

Dacă n-am avea atracţie n-am avea nici discuţii despre iubire şi durere, şi nici n-am

mai saliva după un abdomen lucrat, nu-i aşa? Şi gena n-ar mai călători…

E mai multă chimie decât poezie

Ia exemplul mirosului şi atracţiei, mirosul ne stabileşte potrivirea genetică. Femeile

care iau anticoncepţionale fac alegeri proaste în materie de parteneri, fiindcă atrag

parteneri cu gene similare şi potrivirea genetică se găseşte în gene diferite.

Suntem atrase de amprenta olfactiva ce ne-o lasă pe piele, pe cearşaf.

La laborator, iubire!!

Page 3: Cum-creezi-atractie-sexuala-intr-un-barbat

Ca să nu mai aleg prost, hai la analize. Ca să-mi asigur calitatea vieţii sexuale şi

emoţionale, ca să fac copii sănătoşi, ca să am un sistem imunitar beton, fidelitate,

fertilitate, orgasme!!

Ăsta-i secretul fericirii în cuplu?

Darwin avea dreptate, suntem programaţi genetic, la naiba cu listele calităţilor, cu

masculul ideal şi Făt-Frumos, când vine vorba de atracţie, inteligenţa se stinge şi

genetica stă între noi, miros şi feromoni.

Dacă vrei să legi un parteneriat profitabil uită de pasiune şi amor nebun, mergi pe

firul raţiunii şi “îndrăgosteşte-te” de-un milionar.

Se poate orice, draga mea, asta e vestea bună. Dar, dacă cauţi şi potrivire sexuală,

pasiune şi milioane, statut social, umor, e mai greu, ai nevoie de mai multă răbdare.

Bărbaţii nu se înmulţesc peste noapte, din păcate, şi dacă n-ai răbdare te încurci cu

prima “rază de soare”, din teamă de a nu suferi de singurătate. Câte fete măritate şi

disperate ştiu, care au mers pe principiul mai bine prost însoţită decât singură, încât

nu-mi pare rău că încă îl aştept pe “cel mai bun”. Primesc şi răspuns la filozofia

mea, nu te gândi că vorbesc tot timpul de una singură..

Ţi-e uşor să vorbeşti, eu împlinesc 36 de ani, tu mai ai timp, îmi zice o prietenă.

De ce te cerţi cu mine? Eu încercam să-ţi răspund la disperare, să nu mă uit ca

tâmpita la tine în semn de compătimire şi nici să te încurajez că nu ţi-e atât de rău.

Asta e părerea mea, nu m-aş combina cu unul care mi-e inferior şi nu mă incită,

chiar dacă mâine aş împlini 50 de ani! Fiecare alege ce i se potriveşte, dar

răspunsul îl vezi şi tu în sala de tribunal, nepotrivire de caractere, în loc de, ţi-a

crescut burtă, nu mi-ai oferit un orgasm, n-am ce vorbi cu tine, eşti prost!!

“Degeaba ne-am câştigat dreptul la vot dacă orgasmul nostru nu e garantat

constituţional, ca al bărbaţilor.” Simona Catrina

Un amant bun, nu e neapărat un soţ bun şi invers..

Acum că ţi-ai ales partenerul potrivit hai să vedem cum te alege el pe tine.

Tinereţe, sănătate, trăsături blânde, buze umezite şi mai ştiu eu ce preferinţe are.

Se pare că trăsăturile interioare au şi ele mare valoare, să nu crezi că-şi rupe gâtul

doar după forme şi nuditate. Şi el, ca tine îşi doreşte iubire şi fericire lângă

partener.

Page 4: Cum-creezi-atractie-sexuala-intr-un-barbat

Aprecierea e un factor decizional în viaţa lui şi a ta. Toată lumea vrea să se simtă

apreciat, admirat, aplaudat şi toţi fug de umilinţe, devalorizări, suferinţe

sentimentale.

Eşti vie, deschisă, naturală, spontană şi independentă? Ai o viaţă interioară şi

exterioară bogată?

Bărbatul caută o femeie care e la fel de bogată ca şi el, spiritual, nu financiar, să fie

activă, au murit timpurile pasivităţii, îndrăzneaţă, nu vulgară ori agresivă,

emancipată, să se exprime liber, să ceară şi să dăruiască fără teama că nu va fi

răsplătită, să-i pese de plăcerea bărbatului, să fie interesată de sexualitate, să ia

iniţiativa, să alterneze rolurile activ pasiv cu partenerul, să inoveze, sigură pe ea,

inteligentă, sinceră, generoasă, afectuoasă, fidelă.

Bineînţeles că avem şi excepţii de valoare, nu asta ne interesează acum.

Să vedem ce-i mai atrage?

Semnalele sexuale cu care îl seduci – formele şi mişcările tale de atracţie-

respingere.

Nu cunosc bărbat care să fie excitat când te dezbrăca din prima, căruia i se pune

totul pe tavă, oferă-i un pic şi retrage-te, astfel creşti atracţia sexuală dintre voi.

În urma unor cercetări bărbaţii sunt seduşi de: sâni(23%), faţă(20%), fese(13),

picioare(5%) şi mâini(1%). Bărbaţii au evoluat, nu mai sunt doar animale, caută

mai mult la o femeie, ochii sunt oglinda sufletului, pupila dilatată îl atrage

irezistibil şi se trezeşte pulsiunea sexuală. Vezi ce importantă este o simplă privire

în ochi?

Gura, pielea, au o grămadă de terminaţii sexuale, sărutul e un moment de maximă

intensitate, şi cum el e flămând de atenţie, sărutări, plăcere sexuală, tu eşti stăpâna

sufletului lui. Foloseşte toate aceste binecuvântări ca să-l seduci.

Bărbaţii nu se gândesc doar la sex!!

20% din bărbaţi declară că actul sexual este cea mai mare plăcere. În timp ce 80%

declară că este o plăcere mare, dar nu mai mare decât cea produsă de afecţiunea

femeii iubite, copii, succes profesional, sportiv.

Nu e de ajuns să-l seduci, mai trebuie să-l şi păstrezi.

Cum îl păstrezi? Rămâne să discutăm într-o temă viitoare.

Acum vreau să te las să te gândeşti la cum te simţi când eşti privită de un bărbat.

Care-i primul gând care-ţi trece prin minte:

Page 5: Cum-creezi-atractie-sexuala-intr-un-barbat

Ce vrea acest bărbat de la mine?

Femeia obiect, lipsită de energie, nu îndrăzneşte să facă nimic, paralizată.

Femeia obiect caută bărbat dominator ca să execute, să fie condusă. Te regăseşti?

Ce vreau eu cu acest bărbat?

Femeia subiect e activă, ştie ce vrea, cere, oferă, trăieşte fără aprobarea celorlalţi.

Femeia subiect caută un subiect egal ei, nu se-ncurcă în dependenţe şi toxine.

Te regăseşti?

Atâta timp cât nu îţi dai seama cine eşti cu adevărat, nu vei putea cuceri inima unui

bărbat adevărat, şi vei trăi pe jumătate, fără să ajungi în miezul vieţii.