Cultura defineste sfera de influenta a scrisului; ea este un factor dinamic, universal

Cultura defineste sfera de influenta a scrisului; ea este un factor dinamic, universal. Nu scrisul da nastere culturii, ci cultura - prin ruimentele ei - da nastere scrisului.In evolutia culturii, scrisul ia infatisarea unui fenomen istoric ale carui faze de dezvoltare se intind de-a lungul mai multor secole; scrisul il delimiteaza pe omul cult de cel primitiv in acelasi fel in care gandirea il delimiteaza pe om de animal.

Descoperirea scrisului are pentru om - a carui existenta este atat de scurta! - o valoare impresionanta: timpul scurs de la aparitia omului pe Pamant (Cuaternar) si pana la aparitia primelor scrieri se masoara in sute de mii de ani.Daca omul exista pe suprafata Pamantului de peste un milion de ani, vorbirea articulata - adica transmiterea orala a gandirii - n-a aparut decat de 500.000 de ani. Cel mai vechi sistem de scriere propriu-zisa - ideografia - nu e mai batran de 6.000 ani, iar litera - in acceptia acrtuala a cuvantului (imaginea grafica a unui sunet vocalic sau consonantic) - a implinit de abia 3.000 ani.

Inca de la aparitia sa pe Pamant, omul a simitit nevoia sa comunice.Pitecantropul (omul-maimuta) se exprima prin sunete putin diferentiate si prin gesturi. Urme fosile ale acestui stramos al omului au fost descoperite de catre E. Dubois in Insula Java, in periuoada 1891-1892. Varsta aproximativa a fosilelor descoperite a fost stabilita la sfarsitul erei tertiare si inceputul celei cuaternare.

Urmasul omului-maimuta, Homo primigenius - cea dintai figura la care elementele omenesti precumpaneau asupra celor animalice si, totodata, Prometeul care a pus focul in slujba omenirii - inventeaza comunicarea la distanta, folosind semnale luminoase si trambe de fum. Era insa nevoie de altceva, de un sisrem superior de pastrare a evenimentelor, pe care creierul lui Homo primigenius nu-l putea inca nascoci.

Cu 100.000 ani ,mai tarziu, in epoca veche a pietrei (Paleoloiticul supertior), il intalnim pe urmasul direct al lui omului-maimuta - Homo sapiens, ale carui resturi fosile au fost gasite - pe teritoriul Romaniei - in Pestera Cioclovina (Judetul Hunedoara) si la Giurgiu. Este peroiada cand incep sa se contureze cele doua mari rase actuale (rasa alba/europeana si rasa galbena/mongoloida.

Vanatorii Paleoliticului superior au impodobit peretii pesterilor din Spania si Franta (Les Combarelles, Lascaux, Altamira) cu remarcabile desene sau piucturi din care se desprind - evident - scene traite de pictoruk primitiv.Creatia sa are insa valoare de document, de informatie care are puterea de a transmite - peste milenii - evenumente.Daca ar fi fost inventata scriertea, omul ar fi putut nota aceste evenimente. Dar aceasta nu exista si atunci purtatorul anonim de vesti mentiona evenimentele cu ,mijloacele si in maniera cea mai moderna a acelor timpuri - desena sau sculpta scenele vazute. La Jimnium, in nordul Australiei, au fost descoperite niste cercuri gravate in stanca. Se apreciaza ca aceste semne au fost facute cu 75.000 ani i.Cr. Daca datarea se confirma, acestea sunt cele mai vechi semne realizate de om.Arta primitiva isi are originea in necesitatea omului de a comunica. Ea a luat nastere pe parcursul procesului de dezvoltare al muncii si societatii - amplificandu-se, evoluand treptat, simultan cu evolutia modificarilor fiziologice ale organelor senzoriale ale homonizilor pana la Homo sapiens.Aceasta prima etapa a evolutiei scrierii se numeste pictografie - sistem de reprezentari care pot evoca sunete sau sensuri ale cuvintelor.

Apoi a urmat ideografia, sistem de scriere cu ajutorul ideogramelor - semne care reprezinta obiectele. In ideografie, accentul este pus pe continutul de idei al imaginii si nu pe o reprezentare fidela naturii.

Prima scriere ideografica - aparuta in anul 3.000 i.Cr. - o reprezinta hieroglifele egiptene - semnme sacre si oarecum oficiale ale vechilor egipteni. Majoritatea hieroglifelor reprezentau desene simplificate care desemnau obiectele respective sau simbolizau notiuni legate de acestea.Unele hieroglife au inceput sa fie folosite la notarea consoanelor - a consoanei cu care incepea cuvantul respectiv. Scrierea hieroglifica a fost insa abandonata odata cu patrunderea crestinismului in Egipt, iar - cu timpul - secretul acestei scrieri s-a pierdut.

Hieroglifele au fost descifrate de catre orientalistul Jean-Francois Champollion in anul 1821. Acesta a reusit sa le descifreze, gasind acelasi text in hieroglife, in demotica (scriere egipteana superiooara hieroglifelor) si in greaca veche, pe o piatra numita "piatra de la Rosette". Avand la indemana acelasi text scris in trei feluri diferite, savantul a constatat ca numeroasele hieroglife reprezentau consoanele, vocalele nefiind notate. De exemplu, hieroglifa care reprezinta sunetul "r" este redata prin forma unei guri, deoarece cuvantul "gura" se pronunta "ra" si contine - deci - sunetul R. Alte hieroglife reprezentau un obiect sau o actiune simpla; de exemplu, desenul care reprezinta un om dezechilibrat inseamna "a cadea".

Hieratica este o varianta simplificata a scrierii hieroglifice. Documentele care atesta existenta hieraticii dateaza din perioada primelor dinastii. Deoarece scrierea hieroglifica - prin caracterul sau ornamental - nu permitea o notare rapida, s-a dezvoltat un decalc (copie pe hartie de calc a uni desen original) semn cu semn al notarii hieroglifice, o schematizare a originalului sau lapidar. Hieratica era intrebuintata la scrierea papirusurilor atat in administratie cat si in literatura.

Hieratica era scrisa cu o trestie cu varful strivit - asemanatoare unei pensule - care ii imprima eleganta si suplete. Curand, hieratica a evoluat independent de modelul sau, folosind ligaturi si semne modificate. Introducerea condeiului de trestie cu varf ascutit a saracit aspectul elegant al hieraticii, simplificandu-l la o forma lineara. Cu timpul, ea a devenit o scriere rezervata textelor religioase pe papirus - motiv pentru care grecii au numit-o scriere hieratica, adica scriere sfanta.

Demotica este vechea scriere cursiva egipteana aparuta spre sfarsitul sec. VII i.Cr. Numita "demotica populara" de catre Herodot, aceasta scriere deriva din hieratica administrativa. S-a impus ca scriere curenta timp de aproape 1.000 ani, hieroglifele fiind utilizate aproape exclusiv la inscriptii lapidare, iar hieratica - in opere religioase. Demotica era utilizata la scrierea contractelor, a textelor juridice, a textelor administrative si a multor opere literare .

Mormintele egiptene pastreaza numeroase inscriptii pictate sau gravate care au - dincolo de valoarea lor documentara - o valoare artistica.

Tot ideografice sunt si scrierile hitita, chineza, japoneza, cea azteca si cea a locuitorilor din Camerun.

Popoarele Mesopotamiei (sumerienii, akkadienii, babilonienii, asirienii, alamitii etc.) foloseau o scriere denumita "cuneiforma".Este o scriere in forma de unghiuri, folosita de aceste popoare care traiau in Antichitate intre Tigru si Eufrat. In intreaga istorie a cuneiformei, materialul de scris a fost - prin excelenta - argila, usor de incizat cu ajutorul uni stilet confectionat dintr-o tija de trestie ascutita la varf.

Descifrarea cuneiformelor a fost initiata de catre germanul Georg Friedrich Grotenfend, al carui memoriu - "Proevia de cuneatis quas vacant inscriptionibus Persepolitanis legendis et explicandis relatio" - a fost prezentat, in 1802, la Academia de Stiinte din Gottingen. Cercetarile au fost reluate - cateva decenii mai tarziu - de francezul E. Burnouf si de norvegianul Chr. Lassen.Progrese remarcabile pe calea descifrarii cuneiformelor s-au facut prin studiile englezului Henri Rawlinson, care a descifrat si tradus - in anul 1846 - celebra inscriptie trilingva de la Behistum (Iran). Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, a devenit posibila citirea diferitelor cuneiforme in care erau scrise numeroase limbi vorbite pe acest teritoriu, un loc de seama intre acestea detinandu-l sumeriana (in sudul Mesopotamiei) si akkadiana (limba vorbita in nordul Mesopotamiei, incluzand doua directii principale: babiloniana si asiriana).

Meritul descoperirii alfabetului si a unei scrieri cu alfabet fonetic apartine fenicienilor, care au pornit de la hieroglifele egiptene. Scrierea feniciana este o scriere semitica de origine egipteana, aparuta - intr-o forma arhaica - in sec.IV i.Cr. Alfabetul se compunea din 22 semne. Ca in majoritatea scrierilor semitice, nu se notau vocalele. De la fenicieni, alfabetul a fost preluat - cu mici modificari - de catre greci, de la care l-au preluat romanii. Potrivit legendei, alfabetul fenician a fost introdus in Grecia de Cadmos - personaj mitologic - intemeietorul orasului Teba din Boetia.

Termenul alfabet este de origine semita, provenind de la "aleph" (bou) si "beth" (casa), primele doua litere ale alfabetului fenician. Ordinea, numarul caracterelor si, mai ales, forma lui stau la baza tuturor celorlalte scrieri alfabetice.

Alfabetul chirilic este al doilea alfabet slav ca vechime, dupa cel glagolitic. a fost creat de fratii Constantin Chiril si Metodiu si are la baza scrierea majuscula greaca. Incepand din sec. IX, s-a raspandit in majoritatea tarilor de limba slava, fiind mai simplu si mai practic decat semnele glagolitice. Are 43 de semne, dintre care 27 au valoare numerica si se numesc slavo-cifre. A fost folosit la scrierea limbii slave vechi incepand din sec. IX, medioslave si a celei romanesti incepand din sec XVI pana in sec. XIX. In Romania era folosit - mai ales - pentru documentele de cancelarie si cartile de cult slavone si romanesti.

Prima incercare de adaptare a slovelor chirilice la slovele limbii romane o face Ienachita Vacarescu in Gramatica sa de la 1787 - reducand cele 43 de semne chirilice la 38. Gramatica lui Heliade-Rdulescu - tiprita lin anul 1828 - nu mai pastreaza decat 30 de caracrtere chirilice, eliminand - totodata - semnele diacritice si prescurtarile traditionale.

In 1860 in Tara Romneasca si in 1862 in Moldova, alfabetul chirilic a fost inlocuit cu cel latin, in intreaga administraie. Dupa aceadsta data, nu va mai fi intalnit decat in tipariuturile bisericesti (pana in 1881) si doar sporadic in alte scrieri, tipografia lui Georg de Closius din Sibiu fiind singura care a continuat sa scoata carti romanesti cu litere chirilice pana in anul 1925.

Alfabetul de tranzitie este faza intermediara in trecerea de la un alfabet la altul, intre coordonatele aceleiasi limbi. Cu referire la limba romana, prin alfabet de tranzitie sau alfabet civil se intelege fiecare dintre alfabetele de la sfarsitul sec. XIX, cu deosebire acelea propuse si utilizate de Heliade in peripoasda 1836-1844 in periodicele si cartile imprimate in tipografia sa, care cuprindeau un amestec de litere latine cu slove chirilice, tinzand spre inlocuirea treptata a alfabetului chirilic cu cel latin.

Alfabetul fonetic este sistemul de semne grafice intrebuintat pentru notarea pronontarii cat mai exacte a sunetelor unei limbi. Alfabetul fonetic international este alfabetul fonetic unic pentru toate limbile, care are la baza principiile redactate de Asociatia Internationala de Fonetica.

Alfabetul glagolitic este primul alfabet slav, creat in 863 de catre Chiril, misionar grec trimis de Bizant in Moravia pentru a talmaci - impreuna cu fratele sau, Metodiu - carti de cult in limba slava. Chiril a alcatuit alfabetul glagolitic pornind de la scrierea minuscula greaca din sec. IX, la care a adaugat caractere de origine orientala (ebraica, samariteana, copta etc.). Alfabetul glagolitic a cuprins - initial - 38 de semne, iar in ultima faza de dezvoltare - 40. A cunoscut doua directii: glagoliticul cu duct rotund folosit - mai ales - de bulgari si glagoliticul cu duct patrat folosit - in special - de ccroati. Avand o scriere complicata si caracter putin practic, alfabetul glagolitic va cunoaste o existenta scurta. Incepand din sec. X, acest alfabet a fost sustituit treptat cu cel chirilic, mentinandu-se doar in cateva regiuni locuite de croati.

Pe teritoriul Romaniei, alfabetul glagolitic a fost putin intrebuintat, acest tip de grafie fiind atestat de micul grafit din sec. IX, descoperit la Biserica Rupestra de la Basarabi (Murfatlar), de criptogramele protopsaltului Eustahe, precum si de partea a doua a Psaltirii Scheiene.In TRansilvania a fost folosit si la scrierea documentelor.

Alfabetul gotic a fost allcatuit de Wulfilla (311-383) - episcopul vizigotilor de la nord de Dunare - prin derivare din cel grec, mentinand si unele elemente runice, pentru a talmaci Biblia in limba gotilor.Un fragment din aceasta traducere - transcrisa cu litere de argint in sec. VI (Codex Argenteus), in Italia - este pastrat la Uppsala (Suedia) si constituie cel mai vechi text literar de limba germana cunoscut pana astazi.

Alfabetul grec este denumirea data alfabetului raspandit la poporul grec in Antichitate, in mai multe variante: eolo-doric, atic, insiular si ionian.Acum 3.600 de ani, in Creta a aparut prima scriere conventionala denumita "Linearul A" ale carei caractere reprezentau diferite combinatii de ordin fonetic.Cu 200 de ani mai tarziu, insula a fost cucerita de triburile indo-europene ale aheilor care au navalit din Balcani si si-au impus cultura razboinica, adaptand scrierea cretana "Linearul A" la arhaica limba greceasca pe care o vorbeau.Astfel a luat nastere scrierea numita "Linearul B", si alcatuita din 83 de semne. Grecii au meritul de a fi inventat vocalele si de a fi creat - pentru prima data - un sistem vocalic de sine statator, pe care l-au atasat consoanelor preluate de la fenicieni, punand bazele scrierii alfabetice. S-a creat astfel primul sistem de scriere pe deplin alfabetic. Alfabetul grec a fost intrebuintat in Tara Romaneasca si Moldova la redactarea unor manuscrise si tiparituri.

Alfabetul latin provine din varianta eolo-dorica acelui grec. Romanii au adaptat structurii latine alfabetul grec adus de colonisti in peninsula italica in sec. VII i.Cr.

Alfabetul latin a fost intrebuintat in cancelariile statelor medievale romanesti alaturi de cel chirilic.Cel mai vechi text romanesc scris cu litere latine este "Cartea de Cantece" (Cluj, 1571-1575), cunoscut si sub denumirea de "Fragmentul Teodorescu", dupa numele primului sau proprietar.In Moldova, cea mai veche incercare de a utiliza sistematic alfabetul latin apartine logofatului Luca Stroici, care - in 1593 - a scris in litere latine rugaciunea "Tatal Nostru", inclusa - ca mostra de limba romana - in lucrarea umanistului polonea Stanislaw Sarnicki (Cracovia, 1594).Acelasi Stroici semna cu alfabetul latin acte oficiale redactate cu caractere chirilice. In acest sens, se cunoaste un document din 1580 subscrios "Stroici Logofet""cu caractere latine.

In 1648, s-a tiparit la Alba-Iulia - cu alfabetul latin - "Catehismu cavaleresc", tradus in romaneste de catre Stefan Forgas. Samuel Micu a publiucat - in 1779 - la Viena, o "Carte de Rugaciuni", prima lucrare tiparita in intregime cu litere latine.Volumul se incheie cu "Literele romanilor cele vechi" - lista alfabetica latina insotita de norme asupra folosirii acestuia.Aceasta este prima incercare de alcatuire si aplicare a unui sistem ortografic cu literte latine.

Lui Timotei Cipariu ise datoreaza adaptarea alfabetului latin in ortografie, alfabet utilizat pentru prima data de el insusi la editarea Revistei "Organul Luminarii" (1847). Dupa 1780, tipariturile romanesti cu litere latine s-au inmultit. Astfel, in 1801, S.M. Klein a scos la Sibiu "Acathist", a carui introducere cuprinde principiile scrierii limbii romane cu caractere latine.In Moldova, in 1838, a aparut un "Catihisis" a;lcatuit de Neofit Scriban, cu o introducere scrisa de Mihail Kogalniceanu..In noiembrie 1844, Heliade a publicat "Curierul de ambe sexe" - integral in alfabetul latin. Inlocuirea slovelor chirilice cu cele latine a devenit oficiala dupa 1860.

Alfabetele limbilor moderne au la baza alfabetul fenician sau cel grecesc. Alfabetele vechilor popoare semitice stau la baza alfabetului ebraic, a celui arab si - probabil - a celor indiene. Dar, cu toate acestea, scrioerea majoritatii limbilor foloseste un sistem de litere provenite direct din alfabetul latin

De-a lungul timpului - dincolo de rolul sau fundamental in comunicare - scrierea s-a dezvoltat si ca preocupare artistica - caligrafia, infrumusetarea constienta a scrisului.In Evul Mediu se foloseau penele de gasca, cu ajutorul carora se obtineau linii mai mult sau mai putin pline - dupa forma si inclinarea penei. Sufocat de aglomerarea ornamentelor, textul a fost curand degajat de acest decor, pe masura ce atentia caligrafilor s-a concentrat asupra punerii in valoare a initialei primului cuvant, care trebuia desenata intr-o miscare continua. Organizati in scriptorii, maestrii caligrafi au lasat in urma numeroase capodopere, mabnuscrisele lor fiind decorate cu frontispicii, initiale siu miniaturi. Sunt celebre - prin valoarea lor artistica - manuscrisele medievale grecesti, siriene, georgiene si armenesti, cele franceze, italiene si cehesti.

Caligramele sunt versuri asezate in forma de desene (diferite obiecte, plante, pasari etc.) pentru a include continutul intr-o anumita vizualitate. Poetul grec Simnios din Rhodos (sec. IV i.Cr.) a dat poeziilor sale infatisarea obiectelor pe care le descria: Oul, Pasarea, Litera H etc. Poetul Guillaume Appolinaire a recurs la figuri geometrice in versurile sale din volumul "Caligrammes" (Paris, 1918).Reprezentantii avangardei romanesti si-au manifestat predilectia pentru asemenea forme - denumite de Ilarie Voronca "pictopoezii".

Scrierea runica este scrierea vechilor popoare germanice, derivata dintr-un alfabet italic de nord si folosita - initial - ca scriere secreta religioasa. Denumirea semnelor din aceasta scriere vine de la goticul "runa" care inseamna "taina". Una dintre cele mai vechi inscriptii runice a fost gasita in tarile scandinave, unde aceasta scriere a fost intrebuintata timp mai indelungat. In anul 1812, sapaturile facute la Negau in Stiria, au scos la lumina 20 de coifuri de bronz; erau puse cu grija unele peste altele in acelasi fel in care si-ar aseza un negustor stocul. Unul dintre coifuri avea patru inscriptii intr-o limba italica, iar un altul - o inscriptie germanica cu litere utilizate in Italia de Nord. Aceasta din urma suna in felul urmator: harigasti teiwai. Aceste cuivinte reprezentau o urare, o binecuvantare adresata Zeului Heergast - Zeul Razboiului, lui Wotan. Prin aceasta formula, purtatorul coifului se afla sub protectia acestui zeu. Este cea mai veche inscriptie de limba germanica cunoscuta pana acum, datand din sec. III i.Cr.

Cea mai veche inscriptie runica cunoscuta pana in prezent. Se gaseste in Suedia pe stanca de la Rok, care poarta aproape 800 de semne. Curioasele semne de pe marginea superioara sunt - probabil - elementele unei scrieri secrete, bazate pe ordinea literelor in alfabetul runic.

Scrierea fonetica este un sistem de scriere care reprezinta aspectul sonor in care sunt notate fonemele alcatuitoare ale unui cuvant. Daca elementele reprezentate sunt silabele, se numeste scriere silabica , iar daca este vorba de sunete - alfabetica.

Scrierea telegrafica este un tablou de corespondente intre semnele unui cod si cele grafice pe care le reprezinta. Asa-numitul alfabet Morse este compus din combinatii de puncte si de linii care reprezinta literele alfabetului, cifrele si semnele ortografice. Sistemul a fost inventat de catre americanul Samuel Morse - parintele telegrafului electric - in anul 1832.

A ._K _._U .._5 .....

B _..L ._..V ..._ 6 _....

C _._.M _ _W ._ _7 _ _...

D _..N _.X _.._8 _ _ _ .

E .O _ _ _Y _._ _.9 _ _ _ _.

F .._.P ._ _ .Z _ _..0 _ _ _ _ _

G _ _ .Q _ _._1 ._ _ _ _. ._._._

H ....R ._.2 .._ _ _, _ _.._ _

I ..S ...3 ..._ _: _ _ _..

J ._ _ _T _4 ...._; . _ _ _ _.

Acestor semne le corespund semnalizari cu aparate si lumini. In radio, acestea sunt transpuse in sunete lungi si scurte - utilizate si la indicarea orei exacte.

Stenografia (scrierea stransa) este un sistem de scriere simplificata, cu ajutorul careia se poate nota vorbirea cu aceeasi viteza cu care este scrisa.Necesitatea unui scris prescurtat - mai rapid decat cel obisnuit - s-a simtit de multa vreme; primele incercari dateaza din Antichitate. Dintre acestea, cea mai cunoscuta este cea a lui Tirone, sclav eliberat al lui Cicero. Notele tironiene - drenumire sub care este cunoscut acest prim sistem de scriere simplificata - constau din abrevieri conventionale (in numar foarte mare), grefate pe alfabetul latin. Prescurtarile No. pentru "numar", P.S. pentru "post-scriptum", & pentru "et" nu sunt altceva decat o mostenire a vechilor note tironiene. Stenografia propriu-zisa ia nastere abia in momentul in care se creeaza un alfabet de sine statator, alcatuit special in acest sens. Primul sistem de stenografie - in adevaratul sens al cuvantului - apare la inceputul sec. al XVII-lea.Dupa cateva incercari mai putin reusite, John Willis publica - in 1602 - "The Art of Stenography" ("Arta Stenografiei"), creind - odata cu noua scriere - si numele ei. In secolele urmatoare, stenografia cunoaste o mare dezviltare. Apar, sub diferite deumiri, numeroase sisteme stenografice - incercandu-se sa se rezolve problema in diverse moduri. Unele stenografii sunt geometrice, adica intrebuinteaza linia dreapta -sub diferite forme si dimensiuni, cercul si fragmentele lui (scoala anglo-franceza), in timp ce altele -denumite cursive - isi constituie alfabetele din elemente ale scrisului obisnuit (scoala germana). Printre cele mai cunoscute sisteme stenografice - ale caror utilizare nu s-a limitat numai la tarile lor de origine si care au dat nastere unor adevarate curente stenografice - se numara cele create de Taylor (1786), Gabelsberger (1834), Pitman (1837), Dupploye (1867), Gregg (1888). Odata cu Revolutia de la 1848, stenografia este introdusa sin in Romania. Parintele acesteia este C.A.Rosetti care publica in plina revolutie - la 21 august 1848 - in ziarul "Pruncul roman" o "Instiintare" prin care se oferea "cu mare bucurie" sa predea stenografia "tinerilor ce vor voi sa o invete", deoarece - socotea el - "a sosit timpul sa aiba si romanii trebuinta de stenografie". Henri Stahl (1877-1902) este cel care a stabilit primul sistem de stenografie romanesc, pe baza frecventei si combinatiilor sunetelor din limba romana. Stahl experimenteaza acest sistem la Academia de Razboi, iar mai tarziu - la Universitatea Populara a lui Nicolae Iorga de la Valenii de Munte.

Dupa cel de al doilea razboi mindial, Profesorul Andre Eckardt si-a propus sa infiinteze un nou sistem de scriere. Ca si stenografia, scrierea noua nu inlatura nici una din scrierile vii, ci era menita - alaturi de scrierile alfabetice - sa serveasca popoarelor lumii - in diferite imprejurari - in scopul de a favoriza intelegerea intre ele. Exista de mult, in afara de cifre - a caror semnificatie este universal cunoscuta, o serie de semne incetatenite si intelese peste tot la fel ca si cifrele. Astfel, semnul = inseamna "egalitate", ~ inseamna "asemenea", ? - "intrebarsemne care au si in prezent o circulatie internationala - aritmetica, algebra, geometrie, astronomie, fizica, chimie, in traficul rutier, in medicina si farmacologie.

Utilizand aceste semne, Profesorul Eckardt a inventat un sistem nou, care imbina avantajele unei scrieri ideografice cu cele ale unei scrieri alfabetice. Aceasta scriere simbolica - valabila la toate popoarele - consta din semnele cele mai simple: punct, linie, arc, carlig, patrat etc. Aceasta scriere cuprinde 180 semne de baza pentruexpresiile curente din viata cotidiana, economie, comert si stiinte, care amintesc - in masura posibilului - de obiectul sau notiumea respectiva. Astfel, semnul pentru copil este reprezentat printr-un cap si un corp infasurat in scutece, ochiul si urechea - prin arcuri dispuse in sensurile corespunzatoare (cu un punct in plus pentru ochi), soarele - printr-un cerc, luna - printr-o sfera, apa - prin trei picaturi care cad, munca - prin doua linii incrucisate simbolizand doua brate, casa - printr-un acoperis pictat pe doua coloane.

Tot sistemul ar fi ramas insa imperfect daca semnele nu s-ar fi putut clasa intr-un dictionar. Inventatorul acestui sistem a prevazut cele 180 de semne cu cate o denumire.Aceasta denumire nu face parte insa din vreo limba existenta, ci a fost inventata folosind cele mai simple silabe: Aceste denumiri pot fi transpuse in alfabetul Morse si in scrierea Braille. Profesorul Eckardt numeste scrierea sa internationala SAFO ("sens" si "scriere"), deci o scriere care reda sensul, nu vorbele.

Mai simplu decat alfabetul Morse este alfabetul pentru orbi. El consta din puncte, dar nu dispuse linear, ci in grupe de cate sase. Timp de milenii, orbii n-au avut alte resurse decat mila celor din jurul lor: daca soarta lor nu era prea vitrega, o ruda sau un prieten le citea cu voce tare. De obicei, viata interioara a orbilor este foarte bogata. Nefiind distrati de impresii vizuale, de culori si de formele lumii exterioare, ei sunt mai receptivi lumii ideilor. Spre sfarsitul sec. al XVIII-lea, a inceput sa castige teren in Franta ideea ca posibilitatile ce se ascund in orbi ar putea fi dezvoltate, iar ei - indrumati catre o activitate folositoare. In 1784 - cu putin timp inaintea Revolutiei Franceze - ia fiinta la Paris primul Institut pentru Orbi, unde li se preda si citirea.

O femeie oarba, muziciana Paradis de la Viena, ii daduse unele sugestii directorului acestui institut pentru tiparirea unor texte numai cu majusculele alfabetului latin, in asa fel incat acestea sa iasa in relief si sa poata fi recunoscute prin pipaire. Citirea literelor in relief era insa o silabilisire anevoioasa; cat despre scris, acesta ramanea imposibil pentru orbi. In anul 1818, a fost adus la acest institut uncopil de 10 ani - Louis Braille - care, printr-un accident, isi pierduse vederea la varsta de trei ani. Era deosebit de dotat - avand inclinatii spre muzica, iar incapacitatea de a citi, dar - mai ales - de a invata notele reprezentau - pentru el - o durere apasatoare. Dupa ce isi insusi toata instructia pe care o putea primi aici, Braille deveni - la randul sau - profesor la acest institut. Intr-o zi, ii cazu in mana o scriere inventata de un om cu ochi sanatosi - ofiterul francez Charles Barbier - conceputa a fi o scriere secreta care sa poata fi citita si pe intuneric. Barbier imaginase un sistem in care literele sa fie redate prin puncte iesite in relief. Braille si-a dat seama ca metoda punctelor era mai buna decat cea a literelor iesite in relief. Aceasta intrebuinta 11 puncte - prea multe pentru a fi percepute dintr-o data chiar si prin pipaitul atat de dezvoltat al orbilor. Asadar, Braille a redus numarul punctelor la sase si le-a grupat astfel: Tiparind unul sau mai multe din aceste semne si lasandu-le la o parte pe celelalte, se pot obtine 63 de combinatii. Aceste puncte se imprima pe hartie in asa fel incat degetele sensibile ale orbilor sa le poata simti. Din pozitia punctelorfata de celelalte si din spatiile dintre ele, el recunoaste literele si le poate citi. Dar Braille s-a ocupat si de scrierea orbilor: un aparat extrem de ingenios serveste la scris. O hartie se aseaza peste o rama; peste rama seaseaza o placa prevazuta cu gaurele; astfel orbul poate gasi pozitia punctelor dorite si strapunge hartia cu un betisor potrivit. Reusind sa redea cu cele 63 de semne alfabetul, cifrele si demnele de punctuatie, Braiile a deschis o noua poarta catre lumea ideilor pentru orbi. Isi scrie prima carte cu puncte in 1829, dar inventia ii va fi incoronata cu succes abia in anul 1850 si - de aacum - este introdusa in toate institutele pentru orbi din Franta. Scrierea Braille pentru orbi este raspandita astazi in lumea intreaga: orice text, orice problema matematica, orice formula chimica, orice piesa de muzica pot fi notate cu aceste simple sase puncte si - multumita lor - milioane de orbi participa la viata intelectuala.

Persoanele cu deficiente de auz comunica intre ele cu ajutorul unui limbaj numit "limbajul semnelor". Pozitia degetelor si orientarea palmelor, directia miscarii si expresia fetei alcatuiesc un semn care apartine nu unui cuvant, ci unei idei. Astfel, unirea palmelor sub forma unui acoperis inseamna "casa", iar cand cineva se prinde de cot exprima actiunea de a ajuta. Fiecare tara are propriul sistem de semne, dar surzii de nationalitati diferite se pot intelege foarte usor. Pentru anumite cuvinte - cum ar fi numele proprii - surzii folosesc un alfabet al gesturilor: dactilologia.Fiecarei litere a alfabetului ii corespunde o pozitie a degetelor de la mana.

Ca stiinta si arta de a determina caracterul unei persoane pe baza examinarii scrisului acesteia, grafologia constituie un mod eficient de explorare a personalitatii. Drept urmare, grafologia si-a gasit aplicatii in numeroase domenii de activitate - medicina, cercetare istorica, istorie literara, criminologie si criminalistica etc. O ramura a sa - grafologia patologica - se ocupa cu studiul deformarii scrisului atunci cand acesta este cauzata de bolile mintale. In justitie, studiulscrierii determina autenticitatea actelor si a semnaturilor de pe acte. Fiind un aspect material al unui efort spiritual, al unei activitati psihologice, scrisul poate ajuta - de asemenea - la studiul indemanarii si al deprinderilor omului - printr-o serie de teste psihologice - si examineaza, astfel, aptitudinile fizice si psihologice ale subiectului. In unele tari din lume, angajarea in numeroase functii se face pe baza unor analize grafologice; in numeroase intreprinderi, psihologii conlucreaza cu grafologii specialisti pentru testarea aptitudinilor de munca. In unele state, posibilitatile grafologice au fost recunoscute oficial. Astfel, in Franta, Societatea Franceza de Grafologie a luat fiinta in anul 1971, ca fiind o institutie de utilitate publica. Putin mai tarziu, Ministerul Muncii din aceasta tara a situat la nivelul de inginer calificarea unui grafolog consultant.

Bibliografie:

BIBLIOGRAFIE

1) BOIA, Aurel si colab. - Stenografia - manual pentru scoli de specializare postliceala Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti 1977

2) BOIA, Aurel - Stenodactilografie - manual pentru licee economice, administrative si de servicii (lucrator n administratie si servicii) clasele IX-XII Editura Didactica si Pedagogica S.A.Bucuresti 1997

3) BRATESCU, Gheorghe - De la dsenele rupestre la satelitii de comunicatii Editura Albatros Bucuresti

4) COLIN, Vladimir - Povestea scrierii de la A la Z Editura Didactica si pedagogica Bucuresti 1966

5) FRATILA, Adrian - Scrisul - oglinda personalitatii. Editura Coloseum Bucuresti 1994

6) NAUDIN, Claude si colab - Comunicarea de la origini la Internet (Colectia Enciclopedia Larousse pentru tineri) Editura RAO Bucuresti 1996

7) OLTEANU, Virgil - Din istoria si arta cartii - Lexicon Editura Enciclopedica 1992

8) PRVU, Maria si colab. - Stenografia pentru toti n limbile romna, engleza, franceza, germana, spaniola Editura Cantemir Bucuresti 1993