Cu permisiunea tatei, l- am întrebat ieri după- amiază

pe Dussel dacă ar vrea să fie atât de amabil și să accepte

(foarte politicos, nu- i așa?) să folosesc măsuţa noastră de

două ori pe săptămână, între patru și cinci și jumătate.

Oricum stau în fiecare zi acolo de la două și jumătate

până la patru, cât doarme Dussel, dar în restul timpului

camera și măsuţa sunt zonă interzisă. Dincolo, în camera

noastră comună, este prea multă agitaţie după- amiaza și

nu se poate lucra. De altfel, și tatei îi place să stea uneori

după- amiaza la birou și să lucreze.

Aveam deci motive întemeiate, iar întrebarea n- am

pus- o decât din pură politeţe. Da’ ce crezi că a răspuns

marele savant Dussel? „Nu.“ Un „nu“ sec și categoric.

Am fost indignată și nu m- am lăsat cu una, cu două,

așa că l- am întrebat care e motivul „nu“- ului.