2 ap

rilie

201

0 3

,3 le

iN

r. 3

Director: Mugur Gorea Redactor-şef: Marius Cosmeanu Concept grafic: Cătălin Pavel Coperta: Dion Editorialişti: Emil Hurezeanu, Cătălin Ştefănescu, Radu Paraschivescu, Traian Ungureanu, Costi Rogozanu, Sabina Fati, Vasile Dâncu, Liviu Vânău, Andrei Dorobanţu, Mihnea Boştină, Călin Alexa, Anda Păcurar, Zoltán Rostás, Péter Demény Foto: Cristian ilea Caricaturişti: Costel Pătrăşcan, Gabriel Rusu SGR: Arina Petrovici Life&SciTech: ionuţ Dulămiţă Cultură: Alina Purcaru, Andra Matzal Cover Story: Pavel Lucescu, ionuţ Dulămiţă, Adrian Deoancă, Alexandra Bădicioiu Satul Global: Laura Cernahoschi High Story: Adrian Majuru Dolce Cabana: Dan Păvăloiu Tendinţe: Dora Constantinovici A.E.I.O.U.: Cosmin Popan, Vlad Gliga, Andra Matzal, Andreea Tănase, iancu Barbărasă, Mihai Pârlea, Radu Moţ Corespondenţi: Renate Weiss (Braşov), Camelia Sisko (Cluj), ovidiu Scutelnicu (Sibiu), Anca ionuş (Timişoara), Ligia Voro (Tîrgu Mureş), Daniel ionescu (new York), Annamaria Damian (Madrid), Ciprian Ranghel (Bruxelles), Cosmin Costinaş (Amsterdam), Hajnal Bessenyei (Viena), Adina Luca (Londra) Editor online: Moldovan Eliodor.

Editat de INFORMAŢIA SRL iSSn: 2067–5844Adresa redacţiei: 540.044 Târgu Mureş, str. Arany Janos nr. 35, tel./fax: 0265.211.972, 0365.804.814, 0729.988.805. email: office@ofcorso.ro, www.ofcorso.roPR&Marketing: ioana Baciu (0729.988.832) Difuzare: ioan Cengher (0729.988.809)

© Copyright 2010 informaţia SRL Târgu Mureş. Reproducerea integrală sau parţială sub orice formă este permisă numai cu acordul scris al editorului.

Citesc acum ştirea cu Teo Trandafir, cunoscută realizatoare şi globetrotter pe la televiziunile autohtone, ajunsă candidată PD-L pentru funcţia de deputat într-un colegiu din Bucureşti. Treaba asta, cu vedetele evadate din profesie în politică, nu e tocmai nou-nouţă. Ronald Reagan şi Arnold Schwartzeneger sunt doar doi dintre cei care au netezit drumul către acest model. Specialiştii îi spun transfer de autoritate. La câtă criză de autoritate este prin structurile de partid din România, poate că nici nu strică puţin profesionalism. Măcar în materie de comunicare. La urma urmei, mai bine Teo decât Gigi, mai bine Nicolici decât Felix. Asta, în condiţiile unei vieţi politice care aduce uşor cu un spital de boli infecţioase.

Îmi pun, totuşi, întrebarea: oamenii aceştia ajung în politică pentru că au vizibilitate sau li se oferă vizibilitate ca să ajungă în politică? Nu vă grăbiţi cu răspunsul! Lista celor care, după o perioadă de „modelare“ media, au plonjat suprinzător de repede în politică sau prin preajma ei e lungă. Amintiţi-vă doar de Mircea Geoană, Horia Roman Patapievici sau Theodor Paleologu. Politica are nevoie de profesionişti, dar are nevoie mai ales de un partid de profesionişti, nu de oligarhii care folosesc imaginea ve de-telor doar pentru a-şi mai retuşa ridu-rile sociale. Estetica nu bate etica.

SUMAR

M. Cosmeanu

Nihil Sine TeoViaţa bate câmpii pag. 4

De facto: Transilvania poe-ţilor lui Vasile Dâncu pag. 5

De facto: Cătălin Ştefă-nescu despre noua „eli-tă“ a orașelor pag. 5

Interviu: Radu Voinea, an-trenorul naţionalei femi-nine de handbal pag. 6-7

Life & Sci Tech: Ştirile lu-mii de mâine pag 8-9

Yes, week end! Ştiri locale şi comentarii din Braşov, Cluj, Mureş, Sibiu, Timiş pag 10-15

Feţele oraşului: Juni de toa-te felurile şi de toate vîr-stele, la Braşov pag. 11

Mitikă: Péter Demény despre condiţia de ungur ca pro-blemă profesională pag 12

Relax in the City: Ale-xandra Bădiciou des-pre săracii liberi pag 13

Dolce Cabana: Dan Păvălo-iu, la Beliş-Fântânele pag 17

Cover Story: Vocile care scot România la shop-ping pag. 18-22

Poveşti urbane: Obice-iuri cu fete cuminţi şi mai puţin cuminţi pag 24

Reportaj: Împuşcatul co-coşului la Apaţa pag 25

Interviu: Paştele cai-lor pică joia pag. 27

Satul Global: Patriotis-mul obligatoriu, acum şi în Slovacia pag. 30

Corespondenţe: Pa-ris şi Madrid pag. 30-31

Avanpremieră: Amba-sadorul invizibil, de Ni-chita Danilov pag. 32

Tendinţe: „Seinfelzii“ de România pag. 33

Economie: Cât mai creş-te leul? pag. 35

Limba noastră-i o cămară: Costi Rogozanu despre mun-că, tortură şi martiriu pag. 35

A.E.I.O.U.: Film, carte, muzică & Co pag. 36-37

Fotbal & More: Radu Paras-chivescu despre uimirea lui Enzo Bearzot şi contra-spio-najul cu ţuicomicină pag. 38

1001 DE SEMnE

VIAȚA BATE CÂMPII

„Un popor de oi naşte un guvern de lupi!“

Mircea Petcu, vicepreşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor

din Braşov

„M‑am dus până la Bucureşti după Olaru ca

să îl promovez şi să ajungă unde a ajuns. A uitat

probabil acest aspect“Fostul director de la CNM

ASTRA, Corneliu Bucur, despre actualul director Valeriu Olaru

„Cum să anunţăm, prin zvonuri? Ies eu în faţa teatrului şi întâlnesc

doi‑trei oameni şi le spun să răspândească zvonul că peste două zile vom avea

un spectacol? Este aberant.“

Kárp György, director general adjunct al Teatrului Naţional din Târgu Mureş, despre interdicţia ca instituţiile de cultură să mai cheltuie bani pentru reclamă

„Este un film ce va schimba lumea“

Preşedinta „Women Solidarity“, Nicoleta Postolache, soţia

europarlamentarului PD-L din Cluj Rareş Niculescu, după

vizionarea filmului Avatar, a lui James Cameron

„Să câştigăm împreună bătăliile viitorului, mai

degrabă decât să luptăm războaiele trecutului“

Declaraţie făcută de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, la Timişoara, în cadrul unei

întâlniri cu profesorii din mediul universitar“

CO R S O | săptămânal de cultură urbană4

DE FACTO

Când se arată primăvara cu greu, după ierni înfiorător de albe şi copleşi-tor de lungi, mi se face dor de poeţii ar-deleni. Primăvara mi-e dor de ardeleni nu pentru că ei scriu cel mai bine des-pre primăvară. Niciodată poeţii nu ne ajută să înţelegem anotimprile sau via-ţa, ei mai mult ne zăpăcesc, schimbă vorba, se conversează cu Dumnezeu.

Prima dată mi-e dor de Traian Furnea, pentru că el s-a stins şi nu-i pot uita poezia despre fata de la ţară care nu poate fugi la oraş, pentru că i se încurcă părul printre blocuri. Mi-l aduc aminte cât se bucura pentru că „Dumnezeu i-a lăsat pe toţi poetii cu acelaşi număr la pantof“.

Pe Nicolae Băciuţ l-am cunoscut demult, când era soldat pe Calea Ar-matei Roşii, din Bistriţa, şi, ca şi atunci, îi mulţumeşte lui Dumnezeu „pentru că nu s-a născut în altă limbă“.

De Ioan S. Pop mi-e dor mai ales pentru că nu am avut noroc să-l în-

tâlnesc, aş fi vrut să beau cu el o pă-lincă bună de la tata, deşi amândoi suntem pierduţi prin Bucureştiul fără ieşire şi sigur a trecut pe la mine prin comună când a luat trenul, zis „Fan-toma“, în drumul lui spre Bucureşti. El a spus într-o zi că „Poezia seamă-nă într-un fel cu Dumnezeu, adică nu progresează“.

De Ion Mureşan mi-e dor când mă plimb prin Cluj şi văd că „Pescarul“ nu mai este, iar „Arizona“ şi „Croco“ au fost învinse şi ele. Noroc că Muri are, totuşi, mare încredere în Dum-nezeu, „iar Dumnezeu, în marea lui bunătate, imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului/ şi îi invită pe alcoolici să privească“.

Mi-e dor şi de Ioan Pintea, prietenul copilăriei mele, cel care şi-a facut viaţa ofrandă lui Dunezeu şi vorbeşte de di-mineaţa cu El, când se întrupează în lu-mina albă a florilor cireşilor din grădina casei sale parohiale de la Chintelnic.

În Transilvania poeţilor, Dumne-zeu nu este nici român, nici ungur, nici neamţ, nu face politici multiculturale, nici nu vine pe rând, la Paştele unguri-lor sau la cele ale românilor. În Transil-vania, poeţii îl conving pe Dumnezeu să stea mereu pe aici, să facă tot felul de chestii nedumnezeieşti, ca lebedele de pe lacul Gilău, care uită să mai ple-ce în ţările calde. Îl ţin de vorbă şi el, în marea lui bunătate – cum zice Muri –, le ţine lor, poeţilor de urât şi aşa o să-l avem şi noi de Paşte mai aproape.

Hristos a inviat! Boldog Húsvéti Ünnepeket! Frohe Ostern!

În Transilvania poeţilor...

Vasile Sebastian Dâncu

Jocuri de-ale timpului

Cătălin Ştefănescu

Complexul Burebista

Cică, în natură, nimic nu se pier-de, totul se transformă. Așa o fi fost, pentru Lavoisier, așa o fi pentru felu-rite ramuri ale științei, pentru profe-sorii de chimie și pentru participanții la olimpiadele internaționale. Pentru unii dintre vechii locuitori ai orașelor din Ardeal, sigur n-a fost așa. Ei sunt, astăzi, martorii unui supliciu, care ține de mulți ani, și care își desăvârșește, în libertate, opera totală. Dacă Lavo-isier are dreptate, înseamnă că bise-ricile vechi și casele minunate, dă-râmate în timpul comunismului, nu s-au pierdut definitiv. Ele s-au trans-format. În moloz. În praf. Ei bine, știu niște oameni care tare l-ar contrazi-ce pe savantul francez. Niște oameni care au văzut cu ochii lor, cum decla-ră lumea, veselă, că se transformă, și

încă în mai bine, dar cum, de fapt, se pierde, se prăbușește în neant, cu un entuziasm incredibil. Orice fereas-tră de lemn care moare sub victoria albă a termopanului, orice piatră cu-bică înlocuită de un biscuit de ciment, orice piațetă acoperită de o fântână din marmură, cu becuri multicolo-re și difuzoare din care răzbate victo-rios folclorul contemporan, pot spu-ne povestea acestui sfârșit de lume. O lume care a trăit din plin victoria cla-sei muncitoare la orașe și sate. O vic-torie care, culmea, se desăvîrșește azi, cînd clasa muncitoare, neștiutoare de carte, cu bască și salopetă, vine să de-monstreze triumfător că vorbele lui Lavoisier sunt, de fapt, valabile. Și adevărul e că, da, clasa muncitoare nu s-a pierdut. Ea s-a transformat în

noua „elită“ a orașelor. Nea Nicu de la Scornicești și tăticii lui ideologici au știut să gîndească pe termen al dracu-lui de lung. Întâi, ei, primii născuți ai egalitarismului, au căsăpit cât au pu-tut din oamenii care n-au vrut să se transforme. Pe urmă, nepoții lor au desăvîrșit lucrarea la nivel simbolic. O victorie splendidă a ţăranului din li-teratura de oportunism ideologic. Un triumf al lui „noi vrem pământ“. În cele din urmă, l-au câștigat. Dar nu în satul lor de baștină, ci la oraș. Ce să fie asta? Pierdere sau transformare?

52-8 A PR I L I E 201 0

Când toată lumea pasează răs-punderea şi caută anticipat scuze, dumneavoastră vă gândiţi, ba chiar promiteţi, Liga Campionior. De unde acest „tupeu“?

Deocamdată suntem în semifinale, obiectivul este finala. Ar fi păcat să nu ne dorim acest lucru dacă tot am ajuns aici. Nu va fi uşor, de aici încolo va-lorile sunt sensibil egale, totul depin-de de mici detalii, de formă, de şan-să. Până la trofeu, urmează dubla cu Gyor ETO şi ştiţi cum, următorul meci este cel mai important întotdeauna. În sport, cred că este normal să îţi doreşti primul loc, asta este toată filozofia. Şi cu naţionala, cu care mă aflu acum în cantonament pentru meciul cu Ucrai-na, îmi doresc tot primul loc.

Sala din Sighişoara vă poartă nu-mele. Dar ce se întâmplă cu handbalul care l-a dat României pe Radu Voina?

Din păcate, handbalul nu mai aparţine Sighişoarei, în sensul că Si-ghişoara nu mai are echipă. Însă, Fede-raţia a construit aici un Centru Olimpic de Excelenţă pentru handbaliştii tineri, de 16-18 ani. Deja sunt patru-cinci care au ajuns să joace în prima ligă, ceea ce este foarte bine. Handbalul din Sighi-şoara aparţine acum României.

Nu mai aveţi vreo rudă prin zonă, care să vă moştenească talentul?

[râde] Nu, nu... Nu e de ajuns că a făcut băiatul [Bogdan Voina, jucă-

tor la Steaua, echipa la care a strălucit Radu Voina – n.red.] handbal?

Vă aflaţi în cantonament cu naţi-onala de fete. La Mondialele din Chi-na am ocupat locul 4, la Europene am terminat pe 8. Aveţi sentimentul că se putea mai mult?

Sunt convins că se putea mai mult, fetele sunt valoroase. La Cam-pionatul Mondial din China a fost lip-să de şansă. În sport trebuie să mai ai

şi aşa ceva, „bulan“ – cum se spune. A fost un şut apărat al Cristinei Neagu în meciul cu Norvegia, un gol primit pe final cu Spania şi totul s-a schim-bat în defavoarea noastră. Pe undeva este frustrant, dar trebuie să mergem întotdeauna înainte.

Ce se întâmplă cu băieţii? Cum vede un multiplu medaliat olimpic situaţia din handbalul masculin?

Of, handbalul masculin – şi spun asta cu o apăsare în suflet – traver-sează o perioadă dificilă. Din păcate, nu mai suntem în primele zece echi-pe, în căldarea aceea în care ajungi să te baţi cu cei puternici. Ne aflăm în a doua găletuşă şi este foarte greu să ieşim de acolo. În ultimul timp, par-că se mişcă ceva la nivel de echipe de club, o demonstrează HCM Constanţa [joacă în optimile Ligii Campionilor cu Vezsprem, fosta echipă a lui Mari-an Cozma – n.red.].

Ce spun şi foştii dumneavoastră colegi din „generaţia de aur“?

Cam acelaşi lucru. Din păcate, mulţi dintre noi nu mai sunt.

Dar ce mai merge în sportul româ-nesc în afară de handbalul feminin?

Nu am vrut să o spun eu, ca să fim acuzaţi de lipsă de modestie, însă, din păcate, situaţia este dificilă, ca să nu spun catastrofală, în sportul româ-nesc. Încercăm să ţinem sus stindar-dul Federaţiei, al sportului românesc, chiar dacă fetele nu primesc respec-tul pe care îl merită.

În ce sens?Păi există fotbal şi alte sporturi.

Să nu fiu greşit înţeles, şi mie îmi pla-ce fotbalul, mă uit la meciuri, dar ceea ce se promovează sunt şuşane-lele. Ca să dau un singur exemplu, handbalul a fost mediatizat în ultima

Radu Voina: Sportul românesc cade. FăRă paRaşută!Are de gât vreo patru medalii olimpice, dar nu este atât de mediatizat ca Gigi Becali. Ţine sportul românesc sub perfuzii cu performanţele din handbalul feminin, este mâhnit că, în continuare, există „fotbalul şi alte sporturi“, dar promite Liga Campionilor cu Oltchim şi locul întâi cu naţionala. Are o mare lehamite atunci când vine vorba de politicieni, ironizează proiectul celor „400 de săli de sport“, dar, pentru că îi pasă, Radu Voina s-ar înscrie într-un Partid al Sporturilor.  IntervIu de vIorel dobran

IntervIu

„Cele 400 de săli cu care se laudă politicienii sunt săli în care joacă fotbal poliţiştii şi alte structuri, nu sunt săli pentru performanţă sportivă.“

6 Co r S o | săptămânal de cultură urbană

72-8 a Pr I l I e 201 0

Radu Voina: Sportul românesc cade. FăRă paRaşută!

săptămână prin legătura dintre Ada Nechita şi un fotbalist [tabloidele au scris despre povestea de iubire dintre fotbalistul Florin Costea şi handbalis-ta Ada Nechita – n.red.]. Cred că fie-care are dreptul la viaţă privată, dar nu ar strica puţin mai mult profesio-nalism în tot ceea ce facem.

Apropo de fete, cum se descurcă un bărbat printre atâtea handbaliste?

Ha, ha... Mă descurc. Nevastă-mea mă lasă, am ajuns la o vârstă de care nu se mai teme. Este o meserie pe care ne-am asumat-o, care ne place, că alt-fel făceam altceva, avem psihologi la echipă, totul este în ordine din acest punct de vedere.

Cristian Ţopescu spunea cândva că handbalul este sportul care s-ar plia cel mai bine pe firea poprului ro-mân. Sunteţi de aceeaşi părere?

Da, cred că are dreptate. Dacă pri vim în urmă (asta e, din păcate, în urmă), handbalul a făcut onoare aces-tei ţări. Nimic nu poate ţine, însă, la infinit.

De acord, sportul românesc este în declin, nu trebuie să vină nimeni cu rigla să măsoare dezastrul. Dar de ce s-a ajuns aici?

Trăim în România şi orice faci – nu e bine. Victoria e uşor de supor-tat, dar atunci când pierzi, e dramă, e tragedie. Avem prostul obicei de a

dramatiza totul, cred că ţine de edu-caţie. Până la urmă, vorbim despre sport, despre jocuri, trebuie răbdare şi timp ca să construieşti ceva.

Chiar dumneavoastră aţi avut ase menea experienţe neplăcute după Europene. V-aţi împăcat cu domnul Tadici?

Într-adevăr, am avut şi eu de lup-tat cu astfel de mentalităţi, dar aici nu este vorba de mine. Cât despre dl Ta-dici, eu nu m-am certat niciodată cu el, nu sunt o fire conflictuală. Dânsul a fost selecţioner înaintea mea, a avut nişte păreri, atâta tot. Despre restul, întrebaţi-l pe dânsul.

Sportul a ajuns a şaptea spiţă la roata unui minister, dar când a fost ceva de restructurat s-a aflat primul pe listă. Cât contează acest lucru?

Enorm, este un factor determi-nant. Păi, noi jucăm şi acum în săli-le construite de Ceauşescu, e de înţe-les pe undeva de ce îl plânge lumea. Ceauşescu a înţeles că sportul este cel mai bun ambasador al României, a creat condiţii bune pentru desfăşu-rarea activităţii. Acum, sportul nu se mai află printre priorităţi, iar efectele se văd cu ochiul liber.

Păi s-au construit 400 de săli de sport.

[uşor iritat] Ei, hai să fim serioşi, ăla a fost un pariu.

Un pariu garantat, totuşi, de Ion Ţiriac.

Alea sunt săli în care joacă fotbal poliţiştii şi alte structuri, că au bani să le închirieze, nu sunt săli pentru per-formanţă sportivă. Măcar dacă sportul şcolar s-ar dezvolta în aceste săli, ca să crească baza de selecţie, dar nu se în-tâmplă nici asta. Cu sportul românesc suntem în cădere liberă, aceasta este re-alitatea, şi nici măcar nu avem paraşută.

Atunci de ce nu intraţi în politică? A încercat Ilie Năstase, au fost ceva tatonări cu Nadia Comăneci, mai sunt şi alţi sportivi care au avut tangenţe cu această zonă.

Aştept să se înfiinţeze Partidul Sporturilor şi mă înscriu. Ceea ce se întâmplă în politica actuală nu mă interesează, ca să nu folosec cuvinte mai dure. Noi ne vedem de treabă pe felia noastră, atât cât şi cum putem.

Vorbeaţi de handbalul masculin şi de excepţia numită HCM Constanţa. Nu se întâmplă acelaşi lucru şi la fete. Cum v-aţi descurca la naţională fără Oltchim Rm.Vâlcea?

Situaţia este oarecum asemănă-toare. Sunt opt-zece fete de la naţi-onală, peste care s-au adunat anii şi în curând vor trebui – asta este! – să abandoneze marea performanţă. Ce e de făcut? Aici este greu de găsit o so-luţie, pentru că – ştiţi ceva? – în spate este doar un vid imens.

ANDA PĂCURAR, psihoterapeut adlerian

Unii sunt inteligenţi cu cifrele, alţii cu mâinile, alţii cu natura etc. Sunt opt feluri în care putem fi inteligenţi – susţine psihologul Howard Gardner. Una dintre formele cele mai seducătoare de inteli-genţă este cea muzicală. Şi aici nu e vorba doar de a simţi şi reda muzica, ci şi de a folosi ritmul, to-nul, armonia vocii atunci când comunicăm. Sau, altfel spus, nu e muzică mai complexă şi mai miş-cătoare decât însăşi vorbirea.

Nu ştiu de ce povestitorul o face mereu pe vulpe să pară posesoarea cea mai abilă a glasu-lui cald şi atât de convingător. Vocea ei îl lasă pe urs fără coadă şi pe corb fără caşcaval. Şi impre-sia mea este că nu doar vocea o face pe roşca-tă să obţină ce vrea şi când vrea, ci şi modul în care frazează. Cei care au urmărit-o cu atenţie în întâlnirea cu nefericitul corb au scris apoi teoria psihologiei inverse.

Eu cred însă, că, în timp, vulpea şi-a dezvol-tat şi spiritul comunitar şi când a fost să ia chip de femeie a devenit Şeherezada. Şi aşa frumos a re-uşit ea apoi să cruţe vieţile fecioarelor din regatul persan şi să convingă cel mai neînduplecat băr-bat că femeile pot fi fidele. Şi-a folosit doar vocea.

Ştiu că au ajutat-o cele o mie şi una de po-veşti, dar oricâţi scriitori ar fi avut pe lângă ea, nimic nu ar fi salvat-o dacă nu ştia când să tacă şi când să reînceapă să povestească; dacă din to-nul vocii ei nu simţea regele acţiunea, suspansul, erotismul sau noua poveste anticipată de finalul celei încă neterminate. Cuceritor umorul Şehe-rezadei. Ironiza aşa cald marea îngrijorare mas-culină sau spunea aceeaşi poveste schimbând fi-nalul dramatic într-unul amuzant.

Copiii Şeherezadei au moştenit harul mamei şi-i mai auzi câteodată. Au voci calde sau bine timbrate, te învăluie sau te ţin în suspans, îţi in-duc transa sau măcar îţi dau sugestii de bine.

LIFE

Miss Understanding

Grupaj de știri realizat de Ionuț Dulămiță

Inteligenţa muzicală

de mii de titluri conţine primul catalog online al cărţilor disponibile în România, lansat săptămâna aceasta. 40 din 5 copii britanici, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, foloseşte

site-uri de socializare precum Facebook, Bebo sau MySpace.1CIFRE

Full-page BrailleA fost dezvoltat un sistem de citire Braille care le permite, în sfarşit,

orbilor să citească deodată o pagină întreagă pe Internet. (Sura: „Wired“)

Bărbaţii se îmbolnăvesc mai uşor decât femeile. Bărbaţii şi-au dezvoltat un sistem imunitar mai slab decât femeile, din cauza predilecţiei acestora pentru stilul de viaţă „trăieşte repede, mori tânăr“. (Sursa: „The Telegraph“)

Drumul spre parfumul perfect. Pen-tru a lărgi gama de izuri împrăştiate de parfumuri, biologii folosesc acum o metodă inovativă, prin care captează

noi mirosuri din natură: acoperă o plantă cu o cupolă de sticlă, extrag va-porii din interior, îi analizează şi îi fo-losesc ca materie primă pentru pro-duse. (Sursa: „Science Daily“)

Ţigările mentolate intră sub lupă. Food and Drug Administration din SUA a de-cis ca o comisie de experţi să analizeze riscurile la care s-ar expune fumătorii de ţigări mentolate. (Sursa: WebMD)

Întăritor cu sombrero

Planta agave, care a dat lumii băutura tequila, conţine şi o substanţă ce poate fi folosită ca aditiv nu-tritiv şi care protejează organismul de osteo-poroză. (Sursa: „Sci-ence Daily“)

8 CO R S O | săptămânal de cultură urbană

Ciocolata îndulceşte inimaUn studiu realizat de Institutul German pentru Nutriţie pe 19.000 de oa-

meni arată că, atunci când e consumată în cantităţi mici, ciocolata poate face bine la sănătate. Subiecţii care obişnuiau să consume jumătate de tabletă de ciocolată pe săptămână aveau o tensiune arterială mai scăzută şi cu 39% mai puţine şanse de a suferi un atac de cord sau unul cerebral. (Sursa: BBC News)

92-8 A PR I L I E 201 0

ANDREI DORObANţU, fizician

...Horaţio, la care niciodată nu ai visat în fi-losofia ta. Ne vom aminti poate cândva cuvin-tele lui Hamlet. Pentru că atunci LHC, gigan-ticul accelerator conceput pentru a re-crea în laborator Universul aşa cum era el în primele câteva trilionimi de secunde ale actualei sale existenţe, s-ar putea să ne pună în faţă semne ale unor lucruri la care nu că nu ne-am gân-dit, dar poate că eram mai liniştiţi ştiindu-le bine păzite în paginile noastre de teorie. Ce s-a schimbat între timp? Vineri, 19 martie, ora Genevei 5:32, s-a depăşit de peste trei ori cea mai mare energie atinsă vreodată într-un accelerator de particule: 3,5 TeV pentru fie-care dintre cele două fascicule de protoni care circulă în sens contrar. Trei mii de miliarde de electronvolţi. Energia a ...trei gâze în zbor, de exemplu, dar dacă pui la un loc milioanele de miliarde de miliarde de particule care trec în fiecare secundă printr-un centimetru pătrat al tunelului, lucrurile încep să se schimbe.

Marţi, 30 martie, s-a scris istorie: la ora 13 :06, ora Genevei, cele două fascicule au fost făcute să se ciocnească. La CERN a început fizi-ca adevărată – FIRST PHYSICS a fost titlul pa-ginii web a LHC. La ce ne putem aştepta când datele colectate vor fi suficient de multe pen-tru a permite descoperiri? Iată câteva previzi-uni: 2010-2011 – bosonul Higgs, sau Particula lui Dumnezeu; 2012 – indicii ale unor dimen-siuni suplimentare ale spaţiului în care trăim; 2017 dovada totală a Supersimetriei; 2019 – descoperirea unei noi forţe şi a particulei care o transmite. Despre toate acestea în episoade-le următoare. Nu pentru că sunt eu fizician, ci pentru că ceea ce se va întâmpla la Geneva, în LHC, ne va spune lucruri care ne vor schimba profund viaţa şi modul nostru de a gândi.

SCI&TECH

Colțul lui Einstein

Sunt lucruri pe Pământ şi-n Cer...

Omenirea a intrat în Antropocen

Un studiu recent arată că oamenii au afectat planeta atât de mult, în ul-timele două secole, încât ar trebui declarată o nouă eră geologică: „Antro-pocenul“ – perioadă în care sunt anunţate extincţii de mari proporţii ca-uzate de urbanizare, poluare sau sporirea populaţiei. Oficial, Pământul se află încă în Holocen, perioadă ce include naşterea şi dezvoltarea civilizaţiei umane şi care a început acum circa 12.000 de ani. (Sursa: Greenfudge.org)

de oameni au participat la un protest de susţinere a postului de radio bbC 6 Music, pentru a nu fi închis.2.000 de magneţi au dirijat, cu viteza luminii,

razele de protoni în interiorul acceleratorului de particule de la Geneva, într-o premieră istorică.1.200

Schimbările climatice i-au în-gro pat pe khmeri. Două secete şi o perioadă musonică marcată de ploi puternice au dus la prăbuşi-rea civilizaţiei khmerilor din Ang-kor, Cambodgia, acum 600 de ani – arată un studiu recent. (Sursa: „Livescience“)

Broaştele râioase simt cutre-murele. Broaştele râioase dintr-un oraş italian şi-au părăsit locul de

baştină cu 5 zile înainte de un cu-tremur. S-au întors abia după alte câteva zile, ceea ce nu prea fac ni-ciodată. (Sursa: „Livescience“)

Şerpii antici din Madagascar. Şerpii orbi, asemănători viermi-lor, constituie unul dintre cele două grupuri de organisme care convieţuiesc în Madagascar de 100 de milioane de ani încoace. (Sursa: „Science Daily“)

Activist de mediu îngheţat în AntarcticaJames Schneider, celebru ac-

tivist împotriva încălzirii globa-le, a fost găsit îngheţat, alături de un prieten al său, jurnalist, la peste 140 km de Staţia de la Po-

lul Sud, unde ecolgistul se duse-se să filmeze devastările produse de schimbările climatice asupra stratului de gheaţă. (Sursa: „FOX Nation“)

CO R S O | săptămânal de cultură urbană10

FEȚELE ORAȘULUI

BRAŞOV

Paradă de neuitatJuni de toate felurile şi de toate

culorile, la Braşov, într-o con gre-gaţie specială. Ca în fiecare an, în Duminica Tomii, cele şapte grupuri de juni (chiar şi cei bătrâni) vor coborî în cetate pentru tradiţionala lor paradă. (Agenda locală a Braşo­vului, în pagina 11)

CLUJ

Înapoi, cu fete şi băieţiLa Cluj, noaptea se păcăleşte cel

mai bine timpul. Retro Night în La Ţevi sau petrecere pe ritmurile anilor ’70, ’80, ’90 şi 2000 în Club After Eight. Tot acolo, Student Party cu accente mexicane: până la ora 23,

domnişoarele pot consuma tequila nelimitat, din partea clubului.

Pentru pragmatici, în acelaşi club, Petrecerea brăţărilor. Codul culorilor: Roşu: du-te şi deranjează pe altcineva!!!, Albastru: sunt cu prieten(ă), Galben: sunt timid(ă), fă tu primul pas!!!, Verde: la mine sau… la tine??? (Agenda locală a Clujului, vezi pagina 12)

TÂRGU MUREŞ

Live în BastionMai puţin teatru şi mai multă

muzică în Târgu Mureş, la Teatru 74. Joi, 8 aprilie, este programat un con-cert Cassa 3 şi karaoke cu acompan-iament live. Spectacolul va avea loc în Bastionul Măcelarilor. (Agenda lo­cală a Târgu Mureşului, în pagina 14)

TIMIŞOARA

Amprente studenţeşti Amprentare se numeşte expo-

ziţia de grafică a studenţilor Szabo Andor şi Sava Laura Alexandra, din Timişoara. Lucrările vor sta pe sime-zele Papillon Café până joi, 8 apri-lie. (Unde şi cum, aflaţi în pagina 15)

SIBIUŢesături la măcelari

Sibienii interesaţi de prima colecţie de textile din Transilva-nia pot vizita expoziţia A ţese în-tre locuire şi amintire în sudul Transilvaniei care are loc în ve-chea hală a măcelarilor, acum “Casa Artelor”. (Agenda loca­lă a Sibiului, în pagina 13)

L M M J V S D5 6 7 8 2 3 4

Yes, weekend!

Foto

Reu

ters

112-8 A PR I L I E 201 0

BRAȘOVFEȚELE ORAȘULUI

„Musica a devenit unul dintre cei mai puternici factori de civilisaţiune. Aşa Italia, Francia, Ger-mania sunt mult mai în-aintate în musică, decât acele ţări unde civilisa-ţiunea n-a ajuns acelaşi grad de desvoltare. Noi Românii, cu toate că sun-tem o naţiune aptă în grad suprem de civilisaţiune şi foarte bogată în talente, n-am putut încă trece nici măcar de pragul musi-cei populare, şi aşa n-am putut face progresul ce se cere pentru adevărata artă“ – scria Iacob Mure­şianu în numărul 1 al publi­caţiei „Musa Română“.

În sus, printre cărţi. Librăria Okian vă aşteaptă să vizionaţi ex-poziţia de icoane Ceriuri de lumină, a Voichiţei Tudoriu. Perioada de ex-punere: 22 martie-8 aprilie.

Germania după Zid. Centrul Cultural Ger man vă invită la sediul său să vizionaţi expoziţia de fotogra-fie Ortszeit. Ora locală, autor Stefan Koppelkamm. În timpul călătoriilor sale prin Germania de Est în 1990 – după căderea Zidului, dar înainte de reunificare –, Stefan Koppelkamm şi-a dorit să păstreze prin interme-diul fotografiilor o lume despre care ştia că va dispărea în scurt timp.

Doi în oglindă. În perioada 31 martie-9 mai, Muzeul de Artă Bra-şov organizează expoziţia tinerilor artişti braşoveni, Radu Belcin şi Fla-via Pitiş, Privind prin oglindă. Reu-

nind două viziuni artistice, expozi-ţia pune la îndoială natura aparentă a realităţii. Cu tonalităţi diferite sti-listic, lucrările celor doi artişti pot fi privite ca o oglindă prin care putem întrezări o altă lume, care, asemenea imaginii din oglindă, o reflectă pe a noastră, fără a se identifica cu ea.

Sfinţi cu amprentă de Arde-al. Cu prilejul sărbătorilor pascale, Muzeul de Etnografie Braşov vă in-vită să vizitaţi expoziţia de icoane pe sticlă intitulată Icoane transilvănene.

Oul, ca exponat. Muzeul Etno-grafic Săcele găzduieşte, până în 15 aprilie, microexpoziţia de ouă în-condeiate ce marchează încheierea Atelierului de încondeiat ouă susţi-nut de muzeu. Cu acest prilej, elevii Şcoalii Generale nr. 4 „Fraţii Popeea“ din Săcele vor avea ocazia să se în-

tâlnească cu meşterii ce încondeiază ouă din Săcele, invitaţi să-şi expună lucrările în microexpoziţie: Ion Mă-năilescu, Barkó Etelka, Feier Iolanda, Anişoara Ţugui, Kajcsa Ernö.

TEATRUVicii. Sex, drugs and rock and roll

de Eric Bogossian, la Teatrul „Sică Alexandrescu“ – Sala Studio. Joi, 8 aprilie, ora 19:00. Preţul biletelor: 10 lei, preţ redus pentru elevi, stu-denţi: 5 lei.

Probleme în cuplu. Fantezii­le sexuale ale soţului meu aproape că m­au înnebunit de John Tobias, re-gia: Şerban Puiu. Teatrul „Sică Ale-xandrescu“ – Sala Mare. Vineri, 9 aprilie, ora 19:00. Preţul biletelor: 11 lei, 9 lei, preţ redus pentru elevi, studenţi: 5 lei.

FILMÎntâlnire mondială. Date Night

(premieră mondială, regia: Shawn Levy) vă aşteaptă Cityplex Braşov (Str. Bazaltului nr 2, în incinta Elia-na Mall - etaj 1). Tot acolo, Up in The Air (dramă, 2009, regia: Jason Reit-man), Book of Eli (acţiune, 2010, re-gia: Albert Hughes şi Allen Hughes), Alice in Wonderland (fantasy, 2010, regia: Tim Burton), Shutter Island (thriller, 2010, regia: Martin Scor-sese), Triage (dramă, 2009, re-gia: Danis Tanovic), Edge Of Dar­kness (thriller, 2010, regia: Martin Campbell). În orice altă zi în afară de ziua de Paşte. Duminică, 4 apri-lie 2010, cinematograful este închis.

CONCERT & PARTYRock polonez în trei. Concert

al trioului garage rockabilly din Po-lonia, The Jet Sons, la Crossroads Rock Pub (Str. Lungă nr. 213), Vi-neri, 9 aprilie, ora 20:00. Eveni-mentul va continua până diminea-ţa pe ritmurile rock and roll alături de Dj Nemo. Bilete intrare: 10 lei + 13 lei – consumaţie obligatorie.

GASTRONOMIEMâncare pe îndelete. Slow

Food, în Piaţa Sfatului, joi şi vineri, 1-2 aprilie, program 10:00-16:00. Târg de produse tradiţionale.

CONCERTBach pentru creştini. Biseri-

ca Neagră găzduieşte duminică, 4 aprilie, de la ora 17:00, Bucuraţi­vă, creştini!, un concert vocal-simfo-nic. Participă: Corul „Bach“, dirijat de Steffen Schlandt, soliştii Mocanu Prezsmer Erika, Zsolt Szilagyi, Dan Popescu. În program: J.S. Bach – Cantata de Paşte „Bucuraţi­vă, creş­tini!“, Gloria. Biletele se pot procura de la Biserica Neagră. Manifestarea are loc în cadrul itinerariului mu-zical în biserici braşovene intitulat „Moartea şi Învierea Domnului“.

EVENIMENTParada junilor. Ca în fiecare an,

în Duminica Tomii, cele şapte gru-puri de juni (Junii Tineri, Junii Bă-trâni, Junii Braşovecheni, Junii Cur-cani, Junii Dorobanţi, Junii Albiori, Junii Roşiori) vor coborî în cetate pentru tradiţionala lor paradă. Eve-nimentul este dedicat împlinirii a 775 de ani de la prima atestare do-cumentară a Braşovului.

EXPOZIŢIITradiţii de nobil. Castelul Bran

vă invită, în perioada 24 martie-15 aprilie, la expoziţia Paşti la castel, cu icoane şi artă naivă, ouă încon-deiate şi patiserie tradiţională. Ni-colae Purcărea, Zina Manesă-Bur-loiu, Fejer Iolanda, Mioara Todor, Nina Ghinea, Kajcsa Anna sunt câţiva dintre creatorii populari care vor reprezenta Braşovul la această manifestare.

Arhiepiscopia Catolică de Bucureşti face referire la anul 1321, „consemnat în scrieri-le vremii“, ca an în care s-ar fi ridicat biseri-ca Bărăţia, fără să se specifice care anume sunt aceste scrieri ale vremii.

Controversat rămâne şi numele de Bărăţia, cuvântul putând proveni atât din maghiarul barát, cât şi din vechea slavă (brat), în ambele limbi având sensul de călugăr, frate. Atestarea documentară certă a bisericii Bărăţia se afla în scrisoarea Ecaterinei Salvaresi, soţia domnito-rului Alexandru Mircea, trimisă în 24 februa-rie 1578, din „Bucurescii Munteniei“, către sora sa, Mărioara Vallarga, aflată în Italia. Ea pome-neşte de o biserică „frâncă“, deşi ancadramen-tele de piatră păstrate parţial până astăzi se da-

torează franciscanilor catolici bulgari şi sunt din anul 1666. Biserica a ars în mai multe rân-duri, iar la înfăţişarea sa actuală a contribuit în mod substanţial arhitectul Cortobius în 1928.

Pastorul unitarian Sándor Ürmösy ne spu-ne că, la 1843, Bărăţia avea un turn înalt cu două clopote şi un ceas cum nu exista în toa-tă ţara, interiorul bisericii era bogat şi frumos ornamentat, iar casa parohială situată în cur-te avea două etaje. Potrivit datelor aflate de la preoţii maghiari ai bisericii, date în care reali-tatea se amestecă cu tradiţia orală, comunita-tea catolică ar fi apărut încă de la sfârşitul se-colului 13 şi ar fi fost întemeiată de călugării franciscani ce aparţineau de provincia bulgară situată la sudul Dunării.

Povestea Bărăţiei bucureşteneADRIAn MAJURU, istoric

CO R S O | săptămânal de cultură urbană12

CLUJFEȚELE ORAȘULUI

Mitikă

Ungurul neaoşDEMény PétER

Oricine orice ar spune, unui clujean adevărat nu-i poate plăcea centrul Clu-jului. Nu are cum să-i placă. Un ma-ghiar veritabil nici măcar nu se apro-pie de Piaţa Unirii; s-a schimbat în aşa hal, încât nici nu mai e a noastră. Un ungur care se respectă ocoleşte la dis-tanţă centrul şi nimic pe lumea asta nu-i poate schimba decizia. Nici măcar când o ia pe scurtătură nu trece pe aco-lo. Chiar dacă provocările sunt nume-roase. Bunăoară, sunt unii care spun că suntem aşa de aproape de ziduri-le Stephansdomului din Viena, încât parcă le-am putea atinge. Aiurea! Toţi sunt nişte scursuri europene, o ruşi-ne a naţiei noastre! Cui îi pasă de Viena şi de Stephansdom??! La urma urme-lor, ce suntem noi, austrieci ori ma-ghiari?! Să fie sănătoşi cu sfânta lor bi-serică, Clujul e doar unul! Mai exact, a fost doar unul. Oricum, e al nostru!

Sau, sunt unii mai versaţi decât un şar-pe, care spun că toate acestea trebuie abordate profesional, cei mai în măsu-ră să limpezească apele fiind arhitec-ţii. Dar cu ăştia chiar nu ai ce discuta! Păi ce, inima e o problemă profesio-nală?! Sau condiţia de ungur – este ea o problemă profesională?! E cum-va o problemă profesională faptul că inima bate în dreapta sau în stân-ga?! Ei bine, oricine orice ar spu-ne, inima bate în partea dreaptă!

Doamne, iartă-mă! Niciuna dintre pro-blemele astea nu e profesională. Sigur că nu e, totul e o chestiune de opţiune. Cine vrea să îşi păstreze inima curată, adică de maghiar, aceluia n-are cum să îi placă Piaţa Unirii, orice ar spune cei cu inimă străină. Totuşi, cine are chef poate trece pe acolo, aşa măcar aflăm şi noi cine e de partea noastră şi cine nu.

„Kolosvari Hirlap“, aprilie 1910

Funcţionarea ambulanţeiAsociaţia Voluntară a Ambulanţei Cluj a dat acum publicităţii situ-aţia activităţii pe luna martie a acestui an, care din nou stă mar-tor că asociaţia bravă, a acordat şi luna trecută ajutor tuturor celor care au avut nevoie. Potrivit situaţiei oficiale, în decursul acestei luni, paramedicii au fost solicitaţi în 278 de cazuri, ceea ce ar veni 9 cazuri pe zi. De la înfiinţare, asociaţia a intervenit în 39.798 de cazuri. Asociaţia şi-a început activitatea în anul lui 1892, aşadar, în doar 18 ani a ajuns la această cifră uriaşă.

FILMPuşcăriaşi şi dragoniFilmul care a încântat Eu­

ropa, Eu când vreau să fluier, fluier, în regia lui Florin Şer-ban, cu George Pistereanu, Ada Condeescu, poate fi vizio-nat la cinema Republica. Ore-le 13-15,30-18-20,30-23. Preţ redus la proiecţiile de la ora 13.00 şi 23.00, respectiv 8 lei. Preţ normal, 10 lei. Cum să îţi dresezi dragonul, regia: Dean DeBlois şi Chris Sanders, voci: Jay Baruchel (Hiccup), Gerard Butler (Stoick), cinema Arta. Orele 14,30-17-19,30. Preţ re-dus la proiecţia de la ora 14.30, 5 lei. Preţ întreg 7 lei. Cele două cinematografe vor fi închise în data de 4 aprilie.

Premiere cu umorDateNight (Întâlnire cu

surprize), regia: Shawn Levy, cu Steve Crell şi Tina Fey, joi, ora 19.30, Cinema Odeon, Po-lus Center

Green Zone (Zona Verde), re-gia: Paul Greengrass, cu Mat Da-mon, vineri 2 aprilie, duminică, 4 aprilie – joi, 8 aprilie, 20.15 Cine-ma Odeon, Polus Center

She’s Out of my League (Nu­i de nasu meu), regia: Jim Fi-eld Smith, cu Jay Baruchel, Ali-ce Eve, vineri, luni – joi: 14:00, 16:00, 20:45 sâmbătă: 14:00, 16:00, duminică: 16:00, 20:45, Cinema Odeon, Polus Center

Hot Tub Machine (Tele-por taţi în adolescenţă), regia: Steve Pink, cu John Cusack, Clarke Duke, vineri, duminică – joi: 17:00, 19:00, 21:00 sâmbătă: 17:00, 19:00, Cinema Odeon, Polus Center

The Princess & The Frog (Prinţesa şi broscoiul), regia: Ron Clements, John Musk-er, voci: Anika Noni Rose (Ti-ana), Bruno Campos (Prince Naveen), vineri – sâmbătă, luni – joi: 13:45, 16:15, Cinema Odeon, Polus Center

EVENIMENTEShopping verdeVineri aveţi şansa să mai

vizitaţi cea de a doua ediţie a Târgului Verde, de la Iuli-us Mall. Ediţia din septembrie 2009 a avut un real succes, motiv pentru care clujenii au din nou ocazia să guste din cea mai largă varietate de produse bio din România. Participanţii la târg sunt din toate domenii-le de activitate ce se regăsesc în sfera bio, eco, natural.

Cu folclorul la magazinStand special de Paşte or-

ganizat de Galeriile de Artă Po-pulară în Hypermarket Cora, în perioada 25 martie-3 aprilie.

Romani ShowSpectacol de Ziua Interna-

ţională a Rromilor, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj la Casa de Cultură a Stu-denţilor, joi, 8 aprilie, ora 15.00.

CONCERTEMuzică pe muteşteIoan Gyuri Pascu & The

Blue Workers, în Irish and Music Pub, joi, 8 aprilie, ora 21:00, Intrare: 20 Lei.

Mute şi False Identity, în Irish and Music Pub, vineri, 2 aprilie , ora 20:00.

NIGHT LIFEFete, băieţi şi decenii tre-

cuteRetro Night La Ţevi, vineri,

2 aprilie, şi marţi, 5 aprilie.Karaoke, La Ţevi, mier-

curi, 7 aprilie.Student Party în Club Af-

ter Eight, luni, 4 aprilie. In-trarea e 5 lei pentru fete şi 10 pentru băieţi. Până la ora 23.00, domnişoarele pot con-suma tequila nelimitat, din partea clubului.

Dub Wizzard, luni, 4 apri-lie, ora 22.00, club La Gazzete.

Petrecerea brăţărilor, Club After Eight, miercuri, 7 apri-lie. Codul culorilor: Roşu: du-te şi deranjează pe altcineva, Albastru: sunt cu prieten(ă), Galben: sunt timid(ă), fă tu primul pas, Verde: la mine sau… la tine?

Retro Party, Club After Ei-ght, în fiecare joi. Muzică din anii ’70 până azi.

TEATRUÎntre demoni, strigăte şi

insectePatimile, un spectacol-

lectură de Szocs Geza, în noua sală studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, vineri, 2 apri-lie, ora 20.00.

Demonii, de F.M. Dosto-ievski, regia: Albu Istvan, în noua sală studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, marţi, 6 aprilie, ora 19.00. Spectacol interzis tinerilor sub 16 ani.

Strigăte şi şoapte, de Ing-mar Bergman, în regia lui An-drei Şerban, în noua sală studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, miercuri, 7 aprilie, şi joi, 8 aprilie, ora 20.00.

Visul unei nopţi de vară, de W. Shakespeare, regia: Sorin Misirianţu, în sala mare a Tea-trului Naţional Cluj, marţi, 6 aprilie, ora 19.00.

Insecte, după Fraţii Čapek, regia: Andreea Iacob, Sala Eup-horion a Teatrului Naţional Cluj, miercuri, 7 aprilie, ora 19.00.

OPERĂTompa Miklos vine cu

BethlenTraviata, de Giuseppe Ver-

di, Opera Naţională Română, miercuri, 7 aprilie, ora 18.30.

Contesa Maritza, de Kál-mán Imre, Opera Maghiară din Cluj, duminică, 4 aprilie.

Bethlen, de Závada Pál, Ope ra Maghiară din Cluj, joi, 8 aprilie, ora 19.30. Spectacolul este prezentat de Teatrul Naţio-nal din Târgu Mureş, Compania „Tompa Miklos“.

132-8 A PR I L I E 201 0

FEȚELE ORAȘULUI

FILMArhanghelul Mihail, ver-

siunea HollywoodCinema Arta prezintă Le­

giunea, acţiune, SUA, 2010. Regia: Scott Charles Stweart. Cu: Dennis Quaid, Paul Bet-tany, Lucas Black. Durata: 104 min.

Un restaurant ieşit din comun devine câmp de bătă-lie pentru supravieţuirea ra-sei umane. Când Dumnezeu îşi pierde încrederea în umanita-te, îşi trimite legiunea de îngeri pentru a aduce Apocalipsa. Singura speranţă a umanită-ţii stă într-un grup de străini captivi într-un restaurant cu Arhanghelul Mihail. Zilnic, la cinema Arta, de la orele: 14.00, 16.30, 19.00, 21.30

CONCERTEOaspeţi britanici cu da-

ruri muzicaleConcert vocal­simfonic. In-

vitaţi: Universitatea Whitgift, Anglia. În program: Antonio Vivaldi, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Johann Sebastian Bach, Gabriel Fauré, Georges Bizet, Herbert Howells, Karl Jenkins. Marţi, 6 aprilie, Sala Thalia, de la ora: 19.00.

Concert simfonic. Solişti: Constantin Sandu, Eugen Sibişescu-Duran. Dirijor: Petre Sbârcea. În program: Robert Schumann – Uver­tura „Manfred“ op. 115, Iulia Cibişescu-Duran – Concer­tul pentru vioară şi orchestră, Johannes Brahms – Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Si b major op. 83. Joi, 8 aprilie, sala Thalia.

Concert Rareş Popşa & Jörg Enz Jazz Guitar Duo. Joi, 8 aprilie, Café Wien, ora 21.00.

Krypton de pub vechiConcert Krypton – joi, 8

aprilie, Oldies Pub, ora 21.30. Formaţia a luat fiinţă în urmă cu 24 de ani, în Bucureşti, la iniţiativa lui Eugen Mihăes-cu, Gabi Golescu, Mihai Ro-taru şi George Lupu. Mă pre­fac în ploi este albumul din 2007, cu care Eugen Mihăes-cu a relansat trupa.

TEATRUCând tipicarul întâlneşte

moarteaWie feuere ich meinen Mor­

der / Am angajat un ucigaş pro­fesionist, de Aki Kaurisma-ki. Regia: Radu-Alexandru Nica. Cu: Georg Potzolli, Jo-hanna Adam, Franz Kattes-ch, Horia Nicoară, Pali Vec-sei. „Pe o structură de tip poliţist, spectacolul descrie povestea unui bărbat ano-

SIBIU

nim, tipicar şi cu un auto-control excesiv, dar de o simpatică stângăcie şi nai-vitate, care, confruntându-se cu moartea, îşi descoperă pofta de viaţă.“ (Radu-Ale-xandru Nica) Miercuri, 7 aprilie, Teatrul Naţional „Radu Stanca“, ora 19.00

Von Trier adaptat la viaţăBreaking the Waves sau via­

ţa binecuvântată a lui Bess, adap-tare scenică de Sanda Anasta-sof, după un scenariu de Lars von Trier. Cu: Ofelia Popii, Ma-rius Turdeanu, Diana Fufezan. Joi, 6 apilie, Teatrul Naţional „Radu Stanca“, ora 19.00.

Lumină pentru mici şi mariO rază de soare, în regia

L.K. Kalmar. Teatrul pentru copii şi tineret Gong, ora 11.00, sâmbătă, 3 aprilie.

EXPOZIŢIIUrmaşii lui MajewskiAvem un logo, ce­aţi fă­

cut cu el? La începutul anu-lui 2009, reţeaua Institutelor Poloneze din întreaga lume a primit un nou logo, creat de Lech Majewski (poet, scriitor, artist, regizor, producător de film). „Omuleţul“ este urma-şul stilizat, simplificat, al unei alte creaţii a artisului, care a apărut pe afişul piesei de tea-tru Cartoteca (sau Kartoteka) de Tadeusz Różewicz, jucat la Teatrul „Wanda Siemaszko-wa“ (după numele unei actri-ţe şi regizoare poloneze, de la început de secol XX) din Rzes-zów. În expoziţia de faţă, sunt prezentate majoritatea lucră-rilor care au figurat şi în ex-poziţia de la Bucureşti. Galeria Atrium, Piaţa Mică nr. 16.

Arta pe înţelesul tuturorArtur Coulin, 1869 – 1912.

Sala Polivalentă a Casei Albas-tre (Piaţa Mare nr. 4). Expozi-ţia va fi deschisă până în data de 25 aprilie. Prezentări gra-tuite pentru public (cu pla-ta biletului de intrare) vor avea loc în fiecare joi (1, 8, 15, 22 aprilie) la ora 15.00. Pen-tru elevi, prezentări gratui-te se vor face (pentru grupuri de minimum 15 persoane, cu programare prealabilă) în fi-ecare miercuri, joi şi vineri, până la 23 aprilie, între orele 10.00-16:30.

Ţesături la măcelariA ţese între locuire şi amin­

tire în sudul Transilvaniei pre-zintă colecţia de textile din sudul Transilvaniei, din patri-moniul secţiei Muzeului Civili-zaţiei Transilvane „Astra“. Ex-

Relax In The City

Noii săraci. Ăia vechi şi liberi ALExAnDRA BăDICIOIU

„– Acum uită-te și tu la ăia din față. Au griji, numără kilometrii, se gân-desc unde or să doarmă la noapte, câți bani costă benzina, cum e vremea, cum o să ajungă acolo și, cu toate as-tea, ei or să ajungă acolo oricum. Dar ei nu știu decât să se agite și să trăde-ze timpul cu false urgențe și altele, te-mători și plângăcioși, sufletele lor nu se vor liniști până nu se vor agăța de o grijă clară și dovedită și, odată găsită, mutrele lor vor căpăta expresia adecva-tă și vor umbla așa, cu un aer nefericit, și timpul va trece pe lângă ei și ei știu asta și și asta-i neliniștește îngrozitor.“

E o perioadă numai bună pentru Pe drum-ul lui Jack Kerouac, îi spuneam unui prieten, în timp ce ne numă-ram creditele de pe cap de locuitor. E tot cu săraci, i-am rezumat-o scurt. Dar cu săraci din ăia liberi. E comic (doar atunci când poți să te dezlipești de context și să te așezi și tu, alături de Dean și Sal pe bancheta din spate, făcând mișto de personajul care a ră-mas să conducă) să îl citești pe Kero-uac în autobuz, cu laptopul în spate, internetul de gât și ratele în spate-le minții. E cu săraci din ăia care co-lindă America cu un dolar în buzu-nar, fumează chiștoace și iubesc femei cu gândul la următoarea destinație. Dar, mai ales, e cu libertate.

Acum avem săraci de tip nou, corpo-ratist, iar lipsa care îi macină se mă-soară, exact cum spunea personajul lui Kerouac acum 50 de ani, în griji. Din acelea clare, singurele care dau expre-sia adecvată chipului. Dar, „viața-i viață și oamenii sunt oameni“. Fieca-re mănâncă din ea ce îl lasă sufletul.Va urma.

poziţia are loc în vechea hală a măcelarilor, acum „Casa Ar-telor“, zilnic de la ora 10.00, până la data de 18 mai.

Dumnezeu pe sticlăPentru expoziţie Munte­

le de nouri şi flori au fost selec-tate doar icoane pe sticlă din Ţara Făgăraşului şi Ţara Bâr-sei. La Casa Hermes, expozi-ţia va fi deschisă până la data de 6 iunie.

Ghips de liceuÎn dialog cu spaţiul – pre-

zentare de ghipsuri a elevilor clasei a X-a a Liceului de Artă din Sibiu, cu 27 de lucrări de desen după copiile în ghips. Expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul anului, la Muzeul Brukenthal.

EVENIMENTELiric showDor de cuvinte. Spectacol

de poezie cu Bogdan Strătean. Luni, 5 aprilie, ora 21.00, la Atrium Cafe.

Triluri în competiţieVară, vară, primăvară –

festival-concurs naţional al tinerilor interpreţi de muzi-că populară. Preselecţia va avea loc miercuri, 7 apri-lie, de la ora 16.00, la Cercul Militar din Sibiu, iar juriul va decide finaliştii compe-tiţiei. Aceştia vor evolua în cadrul festivalului-concurs, organizat joi, 8 aprilie, de la ora 18.00, la Casa de Cultu-ră a Sindicatelor din Sibiu. Câştigătorii festivalului vor fi premiaţi în cadrul Galei de vineri, 9 aprilie, de la ora 18.00, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Chicago – The Musical cu Ozana Barbancea

Cântăreaţa de operă, cu-noscută pentru show-urile de jaz vine la Sibiu cu Cornel Lepădat, a cărui chitară va aduce un suflu nou în acom-paniamentul piesei. Vineri, 2 aprile, la Imperium Pub, de la ora 21,30.

FEȚELE ORAȘULUI tÂRGU MUREȘ

FILMEScorsese şi dispariţiile trecuteShutter Island (thriller, 2010,

regia: Martin Scorsese, cu Leo-nardo di Caprio). Cinema Arta, ore-le 16:30, 19:00, 21:30. Joi, 8 aprilie, spectacolele sunt doar de la 16:30 şi 19:00.

CONCERTELive în BastionTeatru 74 ne propune, în aceas-

tă săptămână, mai puţin teatru şi mai multă muzică. Joi, 8 aprilie, este programat un concert Cassa 3 şi karaoke cu acompaniament live. Spectacolul va avea loc în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Tîrgu Mureş, de la 21:00. Intrarea este liberă.

RECITALŞcoala londoneză în concertCu Grig Cuciuc la vioară, Ali-

ce Parr la oboi şi Edward Howell la orgă, Corul şi Orchestra de Cameră a şcolii londoneze Whitgift vor sus-ţine, în ajun de Paşte, un concert extraordinar în Sala Mare a Filar-monicii de Stat, de la ora 19:00. Din program: Concert pentru oboi şi vioa­ră – Johann Sebastian Bach, Simfonia Messiah – Handel, Abdelazer – Pur-cell, Suita gotică – Boellmann.

Concert de orgă în Cetate Sophie Winter şi Edward How-

ell – Şcoala Whitgift – vor concerta duminică, 4 aprilie, de la ora 17.30, la Biserica Reformată din Cetatea Tîr-gu Mureşului. Organiştii britanici vor

interpreta piese de: J. S. Bach, Louis Vierne, F. A. Guilmant, Philip Moore, Joseph Bonnet şi L. Boellmann.

Maeştrii în bisericăCorul şi Orchestra celebrei şco-

li britanice de muzică vor inter-preta, sub bagheta dirijorilor Iain Mcgregor, Philip Winter, Rossana Whitfield, Alan Weackley, Catheri-ne McKav, un concert vocal-instru-mental. În program figurează opere ale cunoscuţilor compozitori Corel-li, Boccherini, Handel, Bach, Pee-ters, Vivaldi şi Mozart. Concertul va avea loc duminică, 4 aprilie, de la ora 19:30, la Biserica Reformată din Cetatea Tîrgu Mureşului.

EXPOZIŢII Înviere la muzeuSala de expoziţii a Muzeului de

Etnografie şi Artă Populară (Piaţa Trandafirilor nr. 11) găzduieşte până în 5 mai expoziţia de icoane pe sticlă Învierea, semnată călugărul Nicolae Rumânu. Expoziţia este deschisă de marţi până vineri, de la ora 10:00 la 16:00, iar sâmbătă şi duminică de la 10:00 la 13:00.

Şulea şi Sfântul MahramăPictorul Ioan Şulea va expune

timp de două săptămâni la Galeriile Artiştilor Plastici. Expoziţia Sf. Ma­hramă vernisată marţi, 30 martie, poate fi vizitată de marţi până vineri între orele 10.00-16.00, iar sâmbă-tă şi duminică între 10:00 şi 13:00. Luni este închis.

Taximetrele de curse în ju-deţ vor face şi curse de piaţă în oraş, după cereri şi reclamaţi-uni de luni de zile, din partea proprietarilor de automobile de lux din oraşul nostru, cari, deşi plăteau municipiului taxa de 30 lei pe zi, nu aveau voe să facă curse în oraş, ci numai în judeţ.

Comisia interimară muni-cipale a hotărât totuşi să apro-be şi cursele în oraş, cu ur-

mătorul tarif: în interiorul ora şului, 10 minute, 25 lei; dela gara mare la gara mică, 30 lei; maşina comandată la locuinţă, 35 lei; la cartierul funcţionari-lor, 35 lei; la liceul militar, 40 lei; la înmormântări, la cunu-nii şi la cursele afară din oraş, după învoială; În timpul nopţii, vara, cu 10%, în plus; iar iar-na cu 20 % în plus. („Straja“, 10 septembrie 1932)

Tariful la automobile

Hi Story

Că Avram Iancu suntem toţi…RăzVAn PÂRÂIAnU, istoric

Eroii naţiunii sunt mai întotdeauna aureolaţi de un nimb al mitului care îi scoate din lumea lor şi îi transpune într-o ordine a personajelor şi a faptelor exemplare. Şi totuşi, aceşti eroi au fost oameni şi tocmai umanităţii lor datorăm eroismul faptelor lor. Un astfel personaj a fost Avram Iancu. Se ştie, în genere, cum Franz Iosif l-a aşteptat pe munte-le Găina şi cum Iancu nu s-a arătat, sfătuit poate de prie-teni sau dezamăgit de politica imperială a tânărului împă-rat. O întâmplare mai puţin cunoscută este vizita lui Iancu la Viena, episod povestit de Ioan Cavaler de Puşcariu în Notiţele sale. Cum s-a petrecut: după ocuparea Ardealu-lui de către trupele ruseşti, în 1848, comandanţii ruşi le-au acordat lui Iancu şi oamenilor săi decoraţii şi recompense băneşti. Decoraţiile austriece au întârziat o vreme, deoare-ce au fost instituite noi ordine cu grade inferioare, care nu implicau înnobilarea celui onorat astfel.

Cu acest prilej, a ajuns şi Iancu la Viena unde, după „vechiul obicei“, se întâlnea seară de seară cu studenţii români cu care cânta şi benchetuia până târziu. După o vreme, auzind Şaguna despre prezenţa lui Iancu la Viena, l-a chemat la el şi l-a sfătuit cum să se prezinte la Curte şi în înalta societate, extrem de doritoare să îl cunoască pe marele bărbat al ro-mâ nilor. Astfel, Iancu ar fi trebuit să închirieze un apar ta-ment de 4-5 camere la hotel Munsch (actualul hotel Amba-sador), să îşi pună un „lacheu în livrea“ la uşă, să facă vizite preşedintelui Consiliului de Miniştri şi celorlalţi miniştri, apoi să aştepte întoarcerea vizitelor acestora, pentru ca, ul-terior, să dispară o vreme pentru a-şi „susţine nimbul său şi al naţiunii“. Iancu nu ascultă sfatul şi rămase mai departe în Viena „până deveni cotidian şi comun“ şi până primi un aviz al poliţiei şi se reîntoarse acasă, în munţi.

Episod este fără îndoială mai puţin eroic, dar arată o faţă a lui Iancu în care mulţi poate s-ar regăsi. Nu este Iancu ero-ul, neînfricatul, neîndurătorul etc., ci omul în epoca sa, omul cu îndoielile sale şi cu erorile sale. Nu e Iancu care se zborşeşte la împărat că nu s-a luptat pentru jucării, ci Iancu care este intimidat de lumea vieneză şi caută compania ce-lor asemenea lui. Fără patetism şi retorică de epigon, Iancu îşi poate recăpăta profilul uman, profil schimonosit adesea de hagiografia patriotardă în căutare de noi şi noi mucenici.

CO R S O | săptămânal de cultură urbană14

152-8 A PR I L I E 201 0

tIMIȘOARAFEȚELE ORAȘULUI

CLUBBINGRitm fără numeRaresh, El Cezere & Dargo vin vineri, 2 apri-

lie, la Club No Name. Biletul intrare este de 25 lei până la ora 1:00.

EVENIMENTECumpărături în aer liberTârgul de Primăvară din Piaţa Victoriei va fi

deschis până în data de 11 aprilie pentru toţi timi-şorenii. În centrul oraşului, veţi găsi de la obiec-te de artizanat expuse spre vânzare – icoane, pic-turi, decoraţiuni din ceramică, ornamente şi ouă încondeiate.

SPECTACOLEIepuraşi interactiviÎn cadrul programului Opt săptămâni de tea­

tru pentru copii la Real 3, Fantasia prezintă sâm-bătă, 3 aprilie, Paştele Iepuraşilor. Spectacolul in-teractiv va fi urmat de un atelier de vopsit ouă şi de confecţionat decoraţii pentru Paşte, de dansuri şi de jocuri. Accesul este liber.

TEATRUStoppard şi morţii luiTeatru Maghiar de Stat din Timişoara prezin-

tă miercuri, 7 aprilie, de la ora 18.00, piesa de tea-tru Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi de Tom Stoppard. Regia: Victor Ioan Frunză. Spectacolul va avea loc în Sala Mare.

OPERĂCucerire simfonicăOpera Română din Timişoara prezintă Caval­

leria rusticana de P. Mascagni. Vineri, 2 aprilie, de la ora 19.00.

Sub lumina reflectoarelor, Carmina Burana de C. Orff poate fi urmărită miercuri, 7 aprilie, de la ora 19.00, la Opera Română din Timişoara.

EXPOZIŢIENoaptea în vizită Seria expoziţiilor semnate de plasticieni pro-

fesionişti continuă în galeria oficială a Uniunii Ar-tiştilor Plastici din Timişoara. Demersul plastic poartă semnătura artistică a Norei Blaj. Expoziţia Nocturne are loc la Helios, până în 7 aprilie.

Amprente de studenţiFundaţia Rubin şi Papillon Café orgnizează

expoziţia de grafică a studenţilor Szabo Andor şi Sava Laura Alexandra intitulată Amprentare. Lu-crările vor sta pe simezele Papillon Café până în 8 aprilie.

Galeria Helios găzduieşte de joi, 8 aprilile, expoziţia plasticianului timişorean Gabriel Bodna­riu. Lucrările vor sta pe simeze două săptămâni.

CURSURIMediatori şi dansatori în formareÎntre 8 şi 12 aprilie, se organizează cursul de

expert accesare fonduri structurale. Persoanele in-teresate sunt aşteptate, în acestă perioadă, la Ho-tel Restaurant Boavista.

Timişorenii care vor să urmeze cursul de for­mare a mediatorilor sunt aşteptaţi până în 5 aprilie, la ora 16.00, pe str. Jiul nr. 2. Cursul se va desfă-şura în perioada 12-25 aprilie.

Salsa Addicted Team îşi formează o grupă nouă din 6 aprilie. Marţi şi joi, de la ora 19:00, ti-mişorenii care vor să înveţe să danseze Salsa sunt aşteptaţi în Piaţa Unirii.

„Trenurile exprese şi accelerate vor fi pre-văzute cu aparate de radio. Direcţia căilor ferate a hotărât să în-zestreze pe viitor trenu-rile exprese şi accelera-te cu aparate de radio. Personalul de serviciu din vagoane va pune la dispoziţia publicului, în schimbul unei anumite taxe, căşcile necesare“. („Voinţa Banatului“ din 30 martie 1930).

Din presa vremii, acum 81 ani

Mă întîlnesc la tot pasul cu scuza că „nu vin la con-certe, pentru că nu înţeleg muzica“. Sunt o droaie de oa-meni bine, stilaţi, al naibii de şcoliţi, care înţeleg litera-tura, artele plastice, ştiu ce este poezia, dar pur şi simplu nu înţeleg muzica. Mă uimesc întotdeauna prin efortul lor – se pare încununat de succes – de a înţelege măcar ceva din artă, chiar dacă muzica le rămîne interzisă. Dar cel mai adesea, aceşti cunoscători într-ale muzelor îmi provoacă abuzuri introspective: oare eu înţeleg ceva din ea şi ce e de înţeles în muzică? Ca absolvent – şi nu pe brînci! – de con-servator, ştiu ce este o expoziţie, cu prima şi a doua temă, ştiu ce e puntea, tratarea şi reexpoziţia, de altfel nu e mare scofală să ştii care este deosebirea dintre o fugă şi o ciaco-nă, între un rondo şi o temă cu variaţiuni. Dar întrebarea pe care mi-o pun este dacă toate astea adunate la un loc mă fac să înţeleg muzica. Şi de aici nu mai e decît un pas mic de tot pînă la întrebarea dacă muzica trebuie înţeleasă. De bună seamă că, într-o oarecare măsură, da, altminteri la ce bun atîtea studii de la pre- pînă la postuniversitare, masterate şi doctorate în muzicologie. Despre instrumen-tişti nici nu poate fi vorba aici, pentru ei muzica este o me-serie atît de concretă, încît toată lumea îi bănuieşte că mă-car ei înţeleg ceea ce fac (şi ce bine ar fi să fie aşa). Dar dacă toate acestea ar fi absolut necesare pentru a înţelege mu-zica, atunci ea ar rămîne la stadiul cadavrelor din sălile de disecţii. Un fel de rebus anagramat, oferit spre delectare unor apucaţi de morbul analizelor înşiruirilor de sunete. Se vede că muzica are în ea ceva de speriat. Mai toată lu-mea îşi dă cu părerea despre o operă scrisă, fără să-şi pună întrebarea dacă înţelege literatura sau nu. Cu arta plasti-că e cam la fel. Doar muzica e lăsată de izbelişte sau, cine ştie, poate ridicată pe un piedestal la care e greu de ajuns. Dar nu orice fel de muzică. Nu am auzit pe nimeni spunînd că nu înţelege muzica lui Michael Jackson, a Madonnei sau a Beatles-ilor. Dar am auzit de multe ori – normal, firesc de multe ori – că una sau alta nu-i place unuia sau altu-ia. Aşadar, există un gen de muzică cu tot mai multe sti-luri faţă de care nu se ridică întrebarea hermeneutică, ci

este lăsată pe placul simţurilor, cum este şi firesc să fie. Nu cred că mulţimile de fani care leşinau la concertele Bea-tles-ilor aveau prea multe cunoştinţe de forme şi de armo-nie – cu toate că muzica lor e genială şi pentru că au reuşit să aducă ceva nou şi în chip de continuatori ai marii muzici „clasice“. Nici în cazul lor, nici în al multora de după ei nu s-a pus problema înţelegerii. Şi atunci cu ce au păcătuit Sc-hubert, Schumann şi, cel mai corect, Şostakovici? Din Be-ethoven cred că „înţeleasă“ e doar simfonia a noua şi din ea finalul ultimei părţi, cînd sună ca telefonul. Nu m-aş mira să aflu că, dacă ar şti că înaintea imnului european mai sunt trei părţi, să se producă o mişcare de masă mă-car pe vechiul continent. Dar bine că măcar atîta „înţeleg“ europenii care şi-au pîngărit mai tot ce aveau de pîngărit din zestrea lor spirituală. Cînd eram copil, s-a dat la radio Bucureşti integrala sonatelor pentru pian de Beethoven, cu Wilhelm Kempf, dacă bine-mi amintesc. Era seara destul de tîriu, le ascultam deja în pat, cu notele în faţă, împreună cu bunica. Cred că a fost ultima oară cînd eram sigur că în-ţeleg ce aud. Şi asta în mod firesc, pentru că singurele efor-turi pe care le făceam erau să nu adorm. Le-am ascultat nu demult cu Barenboim şi zău că numai atunci am ieşit din plăcerea de a le asculta cînd mi-am amintit cîte ceva din cele pe care le-am aflat învăţîndu-le. Doar în acele clipe am „uitat“ ce muzică frumoasă este în ele. Cît de mult îmi plac. În timp ce scriu aceste rînduri, ascult cvartetul Fata şi moartea de Schubert. Zău că nu e nimic de înţeles în el. E doar o minunăţie. În rest, nu mai înţeleg nimic.

Muzica, ceva de speriatMarius Tabacu

cO r s O | săptămânal de cultură urbană16

arMOnii

172-8 A PR I L I E 201 0

Se poate ajunge din Huedin (cam 20 km) sau din Cluj-Napoca, pe ruta Gilău-Tarniţa-Mărişel-Baraj. Ambele drumuri sunt asfaltate. În satul Beliş, precum şi pe cozile de lac, sunt o sumedenie de pensiuni. De asemenea, abundă locurile de campare.

Lacul Beliş-Fântânele s-a format odată cu construirea barajului. Acu-mularea acoperă acum satul vechi, turla fostei biserici ieşind şi acum din apă atunci când nivelul este scăzut. Lacul este foarte mare, atât ca supra-faţă, cât şi ca volum de apă. Are două cozi principale şi anume Giurcuţa-Do-da Pilii (aici se varsă Someşul Cald) şi Poiana Horii (unde se varsă râul Beliş).

Mărimea lacului, precum şi calita-tea apei (Belişul este rezervorul de apă al Clujului), fac ca principalele activităţi turistice în zonă să fie legate de... apă. Începând cu primăvara aceasta, s-a in-terzis accesul pe lac cu orice fel de am-barcaţiuni cu motor. Aşadar, cei care doresc să-l parcurgă pe apă o vor face fie cu bărci cu vâsle, pânze sau motoa-re electrice, fie cu caiacul sau canoea. Locul este foarte căutat de amatorii de înot, pentru că vara apele sunt călduţe la suprafaţă şi curate. Formal, înotul nu este permis, dar toată lumea îl practică.

Vara, principala formă de recre-ere este pescuitul, care este legal pe râurile care alimentează lacul între 1 mai şi 15 septembrie, iar pe lac se poate pescui tot anul. Specia domi-nantă o constituie cleanul, iar cu-noscătorii ştiu că pescuitul din barcă, la muscă, pe Beliş, este foarte spor-nic. În apă călduţă, pe lângă maluri

dau rezultate muştele mari, viu co-lorate, în special portocaliu-negru şi roşu-negru. Lacul mai are şi păstrăv de lac şi coregon, dar capturile sunt tot mai rare, nişa ecologică a salmo-nidelor fiind ocupată de clean şi mai nou, biban. Foarte bune rezultate dă spinning-ul din barcă sau pescuitul la plută, de pe mal. Râurile care ali-mentează lacul sunt destul de bogate în păstrăv indigen şi lipan.

De pe la jumătatea lunii iulie, pă-durile şi plaiurile din jur se umplu de zmeură, afine, merişoare şi ciuperci. Camparea pe malul lacului este per-misă, cu menţiunea că, din acest an,

echipe de control ale jandarmeri-ei montane vor aplica amenzi drastice pentru gunoaie. De doi ani, circulă po-veşti neadevărate legate de urşi – care preferă, de fapt, malurile de pe partea opusă şoselei. Totuşi, dintr-o ambar-catiune silenţioasă, în lumină de cre-puscul sau după ploaie, putem observa şi fotografia (sau filma) căprioare sau cerbi ieşiţi la păscut sau să se usuce.

Cel mai urât lucru pe care-l poa-te face un turist la Beliş este să arun-ce în apă orice fel de deşeu; oricum, din acest punct de vedere, al curăţe-niei adică, lacul este departe de a fi un model...

Lacul Beliş-FântâneleDAn PăvăLoIu

DoLcE cAbAnA

Vocile care dau tonul la shopping

COVER STORY

18

Actorii şi vocile din publicitatePublicitatea atrage din ce în ce

mai mulţi actori care îşi „vând“ vo-cea unor produse. Unii dintre ei fac acest lucru strict din raţiuni finan-ciare, în timp ce alţii o fac mai ales pentru experienţă. Pentru un actor, publicitatea nu mai e un lucru de-gradant. Aceasta era mentalitatea României anilor ’90. Acum lucrează mulţi în publicitate sau ca voice-over (voci pentru companii şi posturi de televiziune cunoscute). Câţiva din-tre ei au lăsat meseria de bază pentru publicitate – domeniu care le oferă şi timp şi bani. A pune o voce înseamnă profesionalism şi disciplină ca în tea-tru, însă aduce la sfârşit o sumă mult mai mare: un astfel de spot este plătit cu 100-500 de euro, în funcţie de ne-gociere şi de preţul pieţei. Spre exem-plu, voci precum cea a lui Marcel Iu-reş sau a regretatului Florin Pittiş se plăteau în anii trecuţi cu minimum 500 de euro.

„Am plecat din teatru pentru că mi se părea umilitoare condiţia de ac-tor bugetar al României, am plecat de la un salariu de 600 de lei, care nu-mi ajungea nici pentru chirie şi, fiind deja pe piaţa publicităţii, mi se părea mai profitabil să îmi împrumut vocea pentru două-trei reclame. Îmi lipseş-te teatrul, dar am ajuns la concluzia că acum nu e un moment bun pentru el“ – explică pentru „Corso“, actorul din Târgu Mureş şi voce a postului Ci-nemax, Radu Bânzaru.

În ce priveşte banii pentru un spot, ei se negociază după cât de mult se difuzează spotul, exclusivităţi, însă, nu prea sunt. Bânzaru spune că s-a pus problema, la un moment dat, ca vocea lui să fie folosită exclu-siv pentru o marcă de bere, dar asta ar fi însemnat să nu mai accepte ni-cio altă reclamă pentru un alt produs şi, după nişte discuţii despre plată şi nişte pretenţii pecuniare puţin exa-gerate, cei care propuseseră exclu-sivitatea s-au retras. În rest, un spot este plătit de la 100 de euro şi ajunge la 150-200. „Gândeşte-te că eu câştig banii ăştia, să zicem, aproximativ 500 de lei pentru cinci minute de muncă.

Cum să mă revolt şi să cer mai mult, când mă gândesc că sunt oameni care sapă şanţuri şi lucrează efectiv fizic şi câştigă la fel? Păi nu m-ar bate Dum-nezeu?!“ – adaugă actorul târgumu-reşean. El mai spune că dintre toţi cei care se ocupă de realizarea spoturilor (client-agenţie-casă de producţie-studio audio sau video) cel mai puţin

câştigă „vocile“: Drumul dintre cli-ent şi „voci“ este unul lung, iar cei de la capătul lui iau cei mai puţini bani şi chiar şi pe aceia în tranşe, la distanţe de câteva luni.

Chiar dacă sunt mulţi actori care-şi împrumută vocile, puţine se impun cu adevărat prin spoturi. Sunt unele voci „bune la toate“, de care clien-ţii, până la urmă, „profită“ şi pentru promovarea unui iaurt şi a unei ma-şini şi a unei emisiuni. Clientul poa-te să vrea, de exemplu, să schimbe vocea unui spot şi atunci apelează la banca de date a casei respective, as-cultă una, două, trei voci şi alege ce i se pare lui că s-ar potrivi. Culmea, de cele mai multe ori, vocea aleasă se dovedeşte a fi exact a celui cu care lucrase anterior şi pe care voia să o schimbe. E şi normal, clientul ascul-tă şi el, poate zilnic, spoturile la radio şi vocea respectivă îi devine familia-ră, aşa că se opreşte automat la ea. De asta e greu să intre voci noi pe piaţă.

Până la urmă, înainte de a ajun-ge la timbrul vocal al fiecăruia, muzi-cologul şi compozitorul Mihnea Bru-mariu spune că e de discutat asupra textului reclamelor şi al promo-uri-lor şi a ceea ce transmit ele. „Nu ştiu dacă există vreun model de cuanti-ficare a unei voci pentru o reclamă, evident că o voce mai masculină, mai gravă, mai sexy, este mai căutată de-cât una înaltă şi piţigăiată, dar dacă

Nu e un mit, vocile bune chiar există şi nu e vorba de cele prelucrate, ci de cele care chiar şi fără ajutorul vreunui aparat de ultimă generaţie te fac să te „topeşti“ sau să devii atent sau să visezi. Câtă muncă şi cât talent există în spatele unor reclame pe care le auzim zilnic (unele mai bune, altele mai proaste) ştiu poate doar cei care sunt remuneraţi pentru ceea ce fac. Majoritatea sunt actori şi majoritatea sunt modeşti, nu se laudă cu vocea lor, pentru că majoritatea fac asta ca să-şi rotunjească veniturile. Un lucru e sigur: vocile lor te pot face să schimbi canalul sau să fugi în primul supermarket.

„O voce mai masculină, mai gravă, mai sexy, este mai căutată decât una înaltă şi piţigăiată”Mihnea Brumariu

DORa COnSTanTinOViCi

192-8 a PR i L i E 201 0

ilustrație DiOn

COVER STORY

textul este unul pertinent şi atrage atenţia, timbrul aproape că nici nu mai contează.“

Bogdan Naumovici, director de creaţie al agenţiei Leo Burnett Româ-nia, spune că preferă actorii pentru o reclamă pentru că au un training spe-cific şi pot să redea mai multe stări, în funcţie de ce se cere. A lucrat cu Radu Bânzaru, cu Sandu Gruia, cu Marius Săvescu şi cu mulţi alţii şi a fost foar-te mulţumit de rezultat. Deşi actorii sunt ceva mai „scumpi“, consideră că merită din plin.

Astfel, şi competiţia dintre ac-tori şi animatorii radio de pe „piaţa de voci“ este mare, dar şi cea dintre acto-rii deja consacraţi. Actorul Zoltán Bu-tuc, vocea postului B1TV, e de părere că această competiţie nu e întotdeau-na corectă. Dar ce mai e corect azi? „Încă un pas şi ajungem să vorbim de nevoia înfiinţării unui sindicat. În ab-senţa lui, fiecare se apără cum poate. E un job care se raportează strict la bani. Nimeni nu face asta pentru alt motiv“ – adaugă Zoltán Butuc.

Rodica Mandache, actriţă şi pro-fesor de dicţie, spune că împrumu-tul pe care îl fac actorii reclamelor şi promo-urilor nu e neapărat ceva bun, dar viaţa ajunge să fie costisitoare şi câteodată nu poţi face faţă. „Am vă-zut la televiziunea E!ntertainment un material despre actorii mari, cum e şi

de vedere al stratificării, lumea voci-lor este foarte asemănătoare, majo-ritatea aparţinând actorilor bărbaţi. „În ultimii cinci ani, s-au cam «ales» vocile principale“ – explică Bânza-ru. „Există cam zece voci masculine şi cinci feminine. Nu este o chestie de misoginism faptul că vocile feminine sunt mai puţine, e pur şi simplu vorba de impactul pe care îl are o voce asu-pra unui ascultător; vocile masculine impun mai bine, sau cel puţin aşa cred publicitarii, nu doar la noi.“ De altfel, studiile arată că publicul feminin este mai fidel, aşa că se foloseşte vocea care îl atrage mai mult. Apoi, explică Bogdan Naumovici „sunt mai multe produse la care se pretează o voce de bărbat, produsele financiare sau cele auto, spre exemplu“.

Pe de altă parte, Filip Standavid spune că vocile masculine nu sunt neapărat mai multe, ci poate doar „mai în faţă“. Cu toate acestea, sunt şi excepţii: „Fosta mea colegă Iulia Ver-bancu (Europa FM) e instantaneu re-cognoscibilă. Are una dintre cele mai frumoase voci pe care le-am auzit vreodată. N-am mai auzit matinalul RFI de multă vreme – nu mă mai tre-zesc decât după ora 10 –, dar pe Mi-haela Dedeoglu aş putea s-o ascult ore la rând citind cartea de telefon. Mari-an Megan (RRA) are o voce foarte dis-tinctă. Apoi, mai sunt Liana Stanciu, care e una dintre cele mai longevive voci din radioul comercial românesc,

20 CO R S O | săptămânal de cultură urbană

Robert de Niro, şi-şi băteau joc de ei pentru că, la începutul carierei, jucau în reclame. Dar reclamele erau foar-te bune! Vreau să spun că dacă eşti un actor de nota 10 la teatru, nu te duce să faci reclame doar ca să mai bifezi nişte bani, fă şi reclamele de nota 10, că, până la urmă, orice lucru se poa-te face bine.“

Prezentatorul Kiss FM (pe care îl

ştiţi de la BBC România sau de la Re-alitatea FM) Filip Standavid crede că şi criza are partea ei de vină: „E com-petiţie, iar criza pare s-o fi înăsprit. Actorii au câteva avantaje foarte so-lide. E şi firesc să le aibă.“ Puţini ştiu că Filip a fost cel care a recitat egal şi fără tremor, în data de 1 august 2008, la ora 19 fix: „Aici, BBC. Toate cele bune!“ – atunci când, după 69 de ani de emisie, BBC România a fost închis.

Voci masculine de dragul femeilorDacă „afară“ această industrie a

vocilor este reprezentată prin sindica-te, asociaţii, agenţii, la noi, industria este încă la început. Însă, din punctul

„E un job care se raportează strict la bani. Nimeni nu face asta pentru alt motiv“Zoltán Butuc

şi Doina Jalea, care munceşte, cred, de dinainte să mă fi născut.“

Pentru Cristian Sântu, clujean bucu reşetenizat şi actual prezenta-tor la ProFM, spune că cea mai bună voce a auzit-o la un... taximetrist, care nici în ruptul capului n-a vrut să încerce măcar, să vorbească la radio. „Am încercat să-l conving să pună voci la producţie, tot fără succes...“ – spune Sântu.

Ardealul e frunceaLa prima vedere, majoritatea vo-

cilor vin din provincie (foarte mul-te sunt din Ardeal) în Bucureşti. Este explicabil, dacă ne gândim la diferen-ţa uriaşă de câştig între capitală şi re-stul ţării. Filip Standavid spune că nici aici, în Bucureşti, lucrurile nu sunt chiar roz: „Mai toţi cei care fac recla-me, dublează filme ori sunt announ-cer-i lucrează şi în alte părţi. Nu se câştigă prost, dar se câştigă în salturi.“

Braşoveanul Zoltán Butuc îşi aminteşte de perioada în care o sin-gură voce însemna aproape echiva-lentul unui salariu pe o lună în tea-tru. Cu precizarea că reclama putea fi folosită (ca şi acum), în medie, un an, fără alte plăţi suplimenta-re (sume provenite din drepturile de autor-conexe). Şi perioadele din an sunt foarte diferite: perioada sărbă-torilor de orice fel (când este cere-re) sau perioada vacanţelor (când nu prea). Fluctuează, e un raport dife-rit de la o persoană la alta – explică Zoltán Butuc. „Apoi, sunt două poli-tici de abordare extreme. Una – mult şi ieftin, iar cealaltă – mai puţin ief-tin, dar mai rar. Nu doar acum, că suntem în criză, ci întotdeauna pri-ma variantă a fost mai productivă, cred. Recunosc asta, chiar dacă nu e abordarea mea.“

Marius Iftimovici, dj şi prezen-tator al postului local Radio Transil-vania Satu Mare şi voice-over pentru diverse produse şi firme din zona Ar-dealului, spune, la rândul său, că „e greu să trăieşti dintr-un singur job. Un salariu bun de radio local se în-vârte undeva pe la 1000 de lei. Cred însă, că se poate trăi din voce, dacă faci şi altceva, pe lângă animaţie la radio. Trebuie să poţi pune voce în-tr-un spot radio, trebuie să poţi să ci-teşti, dacă ţi se cere, un text de gen corporate, IVR (interactive voice recor-ding), sau e-learning. Odată obişnu-

212-8 a PR i L i E 201 0

Radu Bânzaru, Cinemax

COVER STORY

În Bucureşti, Filip Standavid spu-ne că accentul se pierde uşor, uşor, dar nu complet; cel puţin nu în tim-pul liber: „Cunosc persoane din Mol-dova (Ionela Tudor, Corina Radu) care vorbesc pe post cea mai corectă limbă română şi care pot reveni fără să clipească la dulşele grai. Cunosc şi ardeleni care lucrează de ani buni în radio şi cărora le scapă fraze precum «Diminiaţa sora mia bia cafia şi pri-via pe giam».“

Clientul nostru, creativul nostruConsumatorii identifică o voce

cu un produs, în urma muncii mai multor echipe. Tibi Sabo dă exem-plul regretatului Florian Pittiş, omul

it, poţi ajunge să câştigi într-o lună chiar mai bine decât doi-trei conce-tăţeni de-ai noştri plecaţi la cules de căpşuni în Spania, la un loc.“ Marius nu e actor, însă are o experienţă de ani buni de radio şi a ajuns să pună voce şi pentru clienţi din alte regiuni ale ţării. Iar faptul că este ardelean a devenit cu timpul mai puţin sesizabil. „Aici, în Transilvania, e mare pro-blemă cu ardelenismele. Acestea pot fi percepute foarte bine de o persoa-nă venită din sudul ţării sau din est. Nu va şti să definească ce aude ciudat în vorbirea unui ardelean, însă, cu si-guranţă, i se va părea hazliu modul în care vorbeşte acesta. Şi reciproca este perfect valabilă.“

Tibi Sabo, fost voice-over ProTV regional Baia Mare şi Satu Mare şi co-respondent ProFM, spune că „poţi să ai o voce remarcabilă, care să-i scoată la aer şi pe faraonii din piramide, dar, dacă ai un accent anume, îşi iau fara-onii catrafusele şi se duc de se culcă la loc“. A cunoscut oameni din breaslă care aveau voce bună, dar poceau cu-vintele, fiindcă vorbeau la microfon ca la o şuetă cu amicii, pe o prispă de prin satele patriei. Cu mult exerciţiu, au scăpat de accent. Sabo spune că primul lucru care i se recomandă unuia care vrea să vorbească la un microfon, este: „Vorbeşte din stomac, nu din gât!“

Apoi mai e problema dicţiei, cine-va îi spunea că atunci când i s-a cerut să ia creionul în gură şi să vorbească,

în loc să-şi pună creionul între dinţi de-a curmezisul, l-a băgat cu vârful în gură. Face parte şi asta din anec-dotica vieţii de „voce“.

Rodica Mandache este de părere că aceia care lucrează în televiziune sau la radio şi inclusiv cei care reali-zează reclame trebuie să fie profesi-onişti, să fie un etalon. „Niciun ab-solvent proaspăt de teatru – şi sunt multe facultăţi de profil în ţară – nu lucrează în radio sau în televiziu-ne, lucrează mereu alţii din alte do-menii şi e păcat, că mulţi dintre cei care vorbesc zilnic prin canalele me-dia sunt neprofesionişti“ – adaugă doamna Mandache.

22 CO R S O | săptămânal de cultură urbană

Scala valorilorVocile produselor: Dorin Nicu-

lescu (Ştirile PRO TV, Stella Artois, Dacia sau Altex; cel care l-a înlocuit pe suport audio pe preşedintele Tra-ian Băsescu în ambele campanii); Radu Bânzaru – Târgu Mureş (Di-carbocalm, Paradontax, Omniasig, târgurile Romexpo); Andreea Măr-gineanu (L’Oréal); Sandu Gruia – Bucureşti (Schweppes); Marius Vin-tilă – Braşov (Zapp, Toyota), Bogdan Tudor – Sibiu (Opel, multifuncţio-nalele HP, SMURD).

Vocile televiziunilor: Flaviu Crişan – Deva (TVR 1), Şerban Pavlu (TVR 2), Damian Oancea (TVRi) şi Mara Panaitescu (TVR Cultural); Radu Bânzaru – Târgu Mureş (Cinemax), Şerban Celea (voce HBO), Valentin Teodosiu şi Bebe Cotimanis – Bu-cureşti (Pro TV); Cătălina Musta-ţă şi Marius Vintilă – Braşov (Nati-onal Geographic); Claudiu Cârtina (Realitatea TV); Dan Creţa – Cluj (Prima TV) şi Vlad Blîndu (Antena 1), Zoltan Butuc – Braşov (B1TV).

2-8 a PR i L i E 201 0

care a legat de vocea lui Teleenciclo-pedia, şi crede că, în conştiinţa pu-blicului larg, se poate ajunge ca o voce să fie un vehicul pentru un pro-dus, iar nu produsul să facă ştiută, cunoscută, vocea.

La capitolul clienţi, există însă şi din aceia care insistă să demonstreze cât sunt de creativi şi nu lasă oame-nii autorizaţi şi plătiţi pentru asta să se ocupe de spoturi. Pentru o „voce“, acest lucru e destul de enervant – spune Radu Bânzaru. Toată lumea începe să-şi dea cu părerea, aici trebuie aşa, dincolo aşa, toţi vor să fie creativi şi „atunci îmi mai pi-erd şi eu răbdarea, pentru că timpul tre-ce şi sunt momen-te în care îmi vine să le dau fiecăruia ba-nii înapoi, să facă ei ce vor şi să mă lase pe mine în pace“. În general, însă, e foarte important ca totul să fie calculat perfect, începând chiar cu numărul de cuvin-te spuse pe secundă; altfel, se ajunge ca un promo să sune ca un avertisment pentru medicamente. În plus, mai sunt şi texte foarte slabe şi sărăcuţe din punct de vedere lexical şi une-

ori ele reprezintă o provocare pen-tru cei care le citesc însă, vorba ace-ea – cine dă banii, comandă muzica. „Se întâmplă să se mai bage clienţii şi peste noi, sunt din aceia mai dori-tori de control şi care vor să contro-leze absolut totul, dar sunt puţini“ – recunoaşte şi Bogdan Naumovici, un „creativ“ cu acte.

Ce e o voce bunăO voce bună ţine mai mult de

ceea ce ai din naştere, mai puţin de muncă. Desigur, se poate lucra în

timp, dar trebuie să ai un minim de „bagaj“ de la mama natură. Radu Bânzaru crede că „vocea ţi-o cultivă Dumnezeu, nu are nimic de a face cu

ceea ce consume; eu beau multă apă rece şi îmi place să mănânc cuburi-le de gheaţă şi nu s-a întâmplat nimic din cauza aceasta“.

Filip Standavid zice că umblă vorba că ar trebui să te ţii departe de mirodenii, de mâncărurile foar-te condimentate. În plus, se adaugă lecţiile de respiraţie (diafragmatica, săraca!) care vin la pachet cu cele de dicţie. „Sunt şi oameni care fac voca-lize înainte de emisie sau înregistra-re, exact cum făceam în generală, la

cor: ma-me-mi-mo-mu. Însă nu am dat peste vre-un român angajat la radio care să-şi protejeze ex-cesiv vocea. Foarte mulţi (mă număr printre ei) fu-mează cel puţin un pachet de ţigări pe zi.“

Aşa cum în „Epoca de aur“ vocile cele mai cu-noscute erau cea a Irinei Margareta Nistor de pe ca-setele video şi cele ale pre-zentatorilor Teleenciclope-diei, în anii 2000, vocile celebre sunt impuse de re-clamele şi promo-urile au-zite zilnic. Până la urmă, avea dreptate Mihai Do-

brovolschi, alt om de radio, care spu-nea că oamenii „vor fi la un moment dat doar comunicare, fără mâini, fără picioare“. Sau poate doar voci.

2-8 a PR i L i E 201 0 23

24 CO R S O | săptămânal de cultură urbană

Parfum stropit, iepuraşi şi Blajini. În Sibiu, datinile sunt ludice, au par-fum de folclor colorat.

Una dintre tradiţiile păstrate poa-te cel mai bine până astăzi este cea a stropitului fetelor. Îmbrăcaţi frumos, băieţii merg să stropească cu parfum tinerele fete. Este un obicei adus de saşii din Sibiu, care a fost preluat de maghiari şi răspândit în toate zonele catolice din Ardeal. Adunaţi în gru-puri, băieţii merg acasă la fete, în a doua zi de Paşte. Dacă odinioară stro-pitul se făcea în familiile nobile cu apă, astăzi obiceiul s-a generalizat, iar tinerii stropesc fetele nemăritate cu parfum. Ajunşi la casa fetei, băieţii rostesc o poezie: „Într-un coş cu pă-sărele, cântă două păsărele. Păsările ciripesc. Îmi daţi voie să stropesc?“ sau „ Eu sunt micul grădinar, cu sti-cluţa-n buzunar. Am zărit aici o floa-re, o stropesc să crească mare“.

După aceasta, băieţii sunt pof-tiţi în casă şi răsplătiţi cu ouă roşii, dulciuri şi băutură. Prea multă bău-tură însă, face ca acest frumos obi-cei să degenereze... După mai mul-te case şi mai multe pahare cu vin, tinerii trec şi pe la fetele considerate imorale, unde stropitul se transfor-mă în „ciuituri“. Fata este ironizată, iar mica poezioară se modifică puţin, în stilul folcloric, mai fără perdea. „Eu sunt micul grădinar, cu sticlu-ţa-n buzunar. Am zărit aici o floare, o stropesc să crească mare. Vai, dar mi-am uitat sticluţa, pot să o stro-pesc cu puţa?“

Pe valea Hârtibaciului, stropitul este dublat de „legănatul fetelor“, iar cojile de la ouă sunt aruncate în

Obiceiuri cu fete cuminţi şi mai puţin cuminţiOvidiu SCutelniCu

SiBiu

râu, pentru ca Blajinii că se apropie de Paştele lor. Blajinii sunt nişte oa-meni care trăiesc la marginea lumii, în Apa Sâmbetei.

Focuri pentru încălzirea morţilorÎn Mărginime, se împodobeşte un

pom asemănător cu cel de la Crăciun, numai că în locul globurilor se agaţă

ouă roşii. În unele locuri, pomul este pus în casă, la fereastră. În alte sate, acest pom este dus noaptea, pe fu-riş, la poarta casei unei fete de mări-tat. Un alt obicei este cel al focurilor. În Joia mare, se aprind focuri pentru ca morţii să se încălzească. Conform tradiţiei, trebuie făcut câte un foc pentru fiecare mort.

Iepuraşul vine tot de la saşiÎn tradiţia saşilor, copiii se bu-

cură cel mai mult de Eierlaufen. Un adult dă drumul la multe ouă roşii din vârful unui deal, iar copiii trebuie să adune cât mai multe.

Tot de la saşi, românii au preluat şi tradiţia Iepuraşului. Copiii adună iar-bă într-un coş şi aşteaptă, în prima zi de Paşte, sosirea Iepuraşului. Acesta vine pe furiş şi ascunde prin grădi-nă ouă roşii, pe care cei mici trebuie să le găsească. Mai nou, Iepuraşul nu mai ascunde ouăle şi preferă să lase în coşul copiilor dulciuri şi chiar jucării.

Mulţi miei în loc de pască

Sibienii nu prepară renumi-ta pască. Nici nu au auzit de aşa ceva. În schimb, aici sunt sacrifi-caţi mult mai mulţi miei decât în alte judeţe ale ţării. Anul acesta, se estimează că la Sibiu vor fi pre-paraţi aproape 100.000 de miei. Slujba de Înviere începe spre di-mineaţă, în general pe la ora 4, şi se termină odată cu ivirea zorilor.

Într-o comună unde majoritari au devenit rromii, o tradiţie de Paşte de origine maghiară, supravieţuieşte de peste 400 de ani. Este vorba de îm-puşcatul cocoşului, eveniment care se pregăteşte înainte de intrarea în post. Băieţii din clasa a VII-a învaţă câteva cântece specifice maghiare. „«Cine se pregăteşte să plece la război/ Trebuie să aibă în mână puşcă...» – aminteşte de întâmplarea de altădată unul din-tre refrene. Repetiţiile continuă până la marea sărbătoare, o dată sau de două ori pe săptămână. La începuturi se sa-crifica un cocoş viu, însă acum se de-senează un cocoş pe o tablă, ce serveş-te drept ţintă“ – spune Bölöni Laszlo, un localnic din Apaţa. Băieţii îşi pregă-tesc şi armele cu care vor împuşca pa-sărea trădătoare, însă mulţi dintre ei au moştenit de la taţii sau bunicii lor ar-baletele pe care le folosesc la întrecere.

În prima zi de Paşte, după slujba de la biserică, însoţiţi de fanfară, bă-

Şi cocoşii se împuşcă, nu-i aşa? La ApaţaRenAte WeiSS

BRAȘOv

ieţii îmbrăcaţi în costum popular ma-ghiar mărşăluiesc prin toată comuna şi alaiul se întregeşte cu oamenii care îi aşteaptă la porţi. Toată lumea cân-tă sau strigă lozinci vesele. O oprire specială se face la statuia lui Apáczai, întemeietorul comunei. Apoi, mulţi-mea se va opri pe un deal, după rui-nele cetăţii. Acolo au loc judecarea şi împuşcatul cocoşului, într-o întrece-re a băieţilor. Fiecare flăcău are drep-tul să tragă la ţintă de trei ori. Un bă-iat costumat în preot va citi sentinţa păsării ce va fi împuşcată. Câştigăto-rul, cel care nimereşte în plin coco-şul, primeşte ca premiu un pahar de rachiu sau o ciocolată. Obiceiul, cu un profund caracter iniţiatic, mar-chează trecerea de la copilărie la ado-lescenţă. Ei sunt bărbaţii de mai târ-ziu, cei ce vor deveni capi de familie.

După terminarea întrecerii, toa-tă lumea merge la căminul cultu-ral din Apaţa, unde se va da o masă,

care conţine neapărat şi supă de co-coş cu tăiţei. La balul care urmează şi care ţine până în zorii zilei, este invitată toată lumea din comună. Obiceiul este prilej pentru cei ple-caţi din Apaţa să se reîntoarcă aca-să, să petreacă împreună sfânta săr-bătoare de Paşte, dar şi să se bucure de acest obicei, care le-a marcat co-pilăria. Tradiţia împuşcării cocoşu-lui era în pericol să fie întreruptă pe vremea comunismului, însă obiceiul s-a menţinut nealterat până astăzi. Chiar dacă maghiarii din Apaţa au fost depăşiţi ca număr de locuitorii rromi din comună.

Aliatul tătarilorObiceiul îşi are rădăcinile în

jurul anului 1600, din timpul nă-vălirii tătarilor în comună. Lo-calnicii s-au ascuns în cetate, iar invadatorii au vrut să plece, con-siderând locul părăsit. Numai că un cocoş, urcat pe un zid, a înce-put să cânte. Atunci tătarii şi-au dat seama că mai e cineva în ceta-te, s-au întors şi au măcelărit po-pulaţia refugiată acolo. De atunci, în fiecare an, în prima zi de Paş-te catolic, locuitorii se răzbună simbolic, împuşcând cocoşul.

252-8 A PR i l i e 201 0

„Împușcatul cocoșului“ marchează trecerea de la copilărie la adolescență

BRAȘOV

În general, tradiţiile Sărbătorilor de Paşte nu se mai păstrează la sate, însă printre cele care se mai practică încă în judeţul Cluj se numără udatul şi ofranda morţilor, numită Pomurile. Există însă şi tradiţii noi, precum Vânătoarea de Ouă de la Turda, împrumutată de la saxoni.

În comuna clujeană Sic, Fundaţia „Pro Urbe“ face toate eforturile pen-tru a menţine tradiţia locală de la udat. Preşedintele fundaţiei, Filep Sandor, a povestit pentru „Corso“ că, în dimi-neaţa celei de a doua zi de Paşte, pe la orele 10-11, tinerii se adună la unul din băieţi acasă, se întâlnesc cu muzican-ţii şi pornesc la udat.

„Mergem pe la casele fetelor, îm-brăcaţi în port popular. Fetele, care se îmbracă şi ele în port popular, se pre-gătesc, pun pe masă prăjituri, ouă şi aşteaptă băieţii. Când ajungem la fete, unul din băieţi spune o poezie, după aceea udăm fata şi dansăm dansul nostru tradiţional, în curtea fetei“ – povesteşte Filep.

Pentru a obţine o cultură bună peste an, în ziua de Paşti, imediat după terminarea slujbei religioase, catolicii ies pe câmp, cu praporii din biserică, şi înconjoară holdele – a ex-plicat pentru „Corso“ etnograful Po-zsony Ferenc.

„Sâmbătă se organizează sfinţirea apei, sfinţirea focului, iar duminică dimineaţă, în foarte multe localităţi, şi protestate şi catolice, se înconjoa-ră holdele. Cu steaguri religioase, cu cântece, cu rugăciuni, oamenii fac un fel de cerc magic, pentru că ei cred că dacă fac acest lucru holdele vor avea recoltă bogată. [...] În Cluj, la Floreşti, catolicii ies din biserică şi înconjoa-ră holdele, însă, în judeţul Cluj, sunt foarte puţine comunităţi catolice“ –povesteşte Pozsony.

Pomurile pentru morţi Obiceiul de pomenire a morţilor,

cunoscut sub denumirea de Pomurile, se păstrează în comuna clujeană Co-jocna – afirmă dr. Maria Bocşe, unul din cei mai cunoscuţi cercetători et-nologi din Transilvania.

Crengi de pom se împodobesc cu covrigi şi alte alimente, se pun în mij-locul unui colac, denumit parastas, şi se duc la biserică.

„Acum se mai pune turtă dulce, bomboane, mere, nuci, prune usca-te, ce există la vremea aceasta şi, de asemenea, ceşti, ulcele. Odinioa-ră erau numai din lut, acum se pun şi ceşti de faianţă, de porţelan, şi ba-tiste. Acest parastas, acest colac, se aşează într-un vas mare, în care este pus pomul acesta, se duce la biserică, unde se adună toate aceste parastase, ca ofrandă adusă celor care au murit în ultimele 12 luni. Preotul le binecu-vântează şi apoi toate darurile de pe pom se oferă copiilor, oamenilor să-raci, ca pomenire a morţilor. Daruri-le în colaci, dar de pâine, cum se zice, este hrana mortului, iar ceştile repre-

Tradiţia răzbate în Paştele modern CAmeliA SiSkO

zintă ofranda de apă, să astâmpere setea morţilor de dincolo de lume“ – afirmă Maria Bocşe.

Vânătoare de ouă Centrul „Ion Raţiu“ pentru Demo-

craţie din Turda organizează, încă din 2005, în preajma sărbătorilor de Paş-te, Vânătoarea de Ouă. Copii până la 12 ani sunt îndemnaţi să caute ouă de cio-colată, printre care sunt ascunse şi trei ouă speciale, în schimbul cărora copii primesc premii. Potrivit Doiniţei Pop, coordonatoarea proiectului, obiceiul este unul saxon, iar Vânătoarea de Ouă este organizată la iniţiativa Pamelei Raţiu, nora regretatului Ion Raţiu.

„Vânătoarea de Ouă constă în as-cunderea unor ouă de ciocolată pe un teren cu iarbă. Aici vor fi trei ouă speciale ascunse în difertie locuri, iar acele ouă semnifică premii speciale. Copii sunt împărţiţi în două catego-rii, în funcţie de vârstă: 2-6 ani şi 7-12 ani, iar premiile speciale sunt o bici-letă, o trotinetă, jocuri de societate, puzzle-uri. Fiecare grupă are trei pre-mii“ – explică Doiniţa Pop.

26 CO R S O | săptămânal de cultură urbană

Foto

em

ese

lada

nyi

272-8 A PR I L I E 201 0

tImIșoARA

Care este obiceiul vopsitului ouălor în Banat?

Ouăle ce se vopsesc de Paşte nu se adună mai devreme de jumătatea Pos-tului Paştelui şi trebuie „cocoşite“, adică fecundate. Vopsirea lor efec-tivă se face joi după-amiaza sau, cel mai des, vineri. Tradiţia spune că ouă-le se vopsesc nu în vopsea, cum ve-dem peste tot, ci în foi de ceapă. Nu este specifică zonei încondeierea ouă-lor, cel mult se lipsesc frunze pe ouă, pentru model. În Banat, ouăle vopsi-te se numesc ouă frumoase, etnologic aceste ouă sunt... „chinuite“.

Care este obiceiul cu Botiţa?Botiţa este o pâine care se face cu

aluat nedospit. Se împarte în două părţi egale. Jumătate se mănâncă în amintirea morţilor din familie, iar cealaltă bucată se dă la animalele din curte, ca să fie de sănătate şi noroc pentru cei care sunt în viaţă.

Ce înseamnă pentru bănăţeni postul negru din Vinerea Mare?

Sub puterea ritualităţii sacre stau gândurile celor mai încercaţi, bătrâni şi maturi. În Vinerea Neagră se păstra

post negru, adică ajunare totală sau nemâncare, nelucrare şi chiar nevor-bire. Postul negru este ţinut în cre-dinţa că Dumnezeu îl va feri de boli şi de necazuri pe cel care posteşte.

Duminică este ziua mult aşteptată. Ce se întâmplă atunci?

În Banat, nu se întâlneşte obiceiul cu dusul coşului la biserică pentru a fi sfinţit. În schimb, neamurile şi vecinii îşi duc reciproc pomană pentru morţi. Se dă câte un colăcuş, un ou roşu şi o lumânare. În Duminca Paştelui, mul-te familii aveau hramul neamului, nu al satului. Atunci se adunau la masă toţi ai casei, chiar şi rudele mult mai îndepărtate. În dimineaţa de Paşte, se consumă pască adusă de la biserică, ouă roşii, ciolan de porc şi vin roşu. Pe masa de prânz, se pune o supă de pa-săre, în niciun caz ciorbă de miel. Este nelipsită friptura de miel făcută ca o tocăniţă şi plăcinta dospită cu brânză, nucă, mac şi guguluf, care în Banat se numeşte „gugluf“.

Tradiţia spune că tot anul îţi va merge ca în prima zi de Paşte. Ce fac bănăţe-nii pentru a avea un an liniştit?

Toţi ai casei trebuie să poarte în prima zi de Paşte cămaşă nouă, iar îna-inte de a o îmbrăca, se trece prin ea cu lumânarea aprinsă, adusă de la Denii şi de la Înviere. Când bat clopotele la bi-serică, vestind Învierea Domnului, bă-năţeanul ţine în gură un obiect de fier, pentru a stăvili pădrunderea unor forţe rele ce pot scăpa, într-un nou început al lumii. Şi tot pentru a înlătura forţe-

le „stricăcioase“, se lipesc cojile de la oul roşu consumat de uşă. Tot la sat, se pune pe pragul uşii o brazdă de pământ cu iarbă, iar primii care trebuie să trea-că peste ea sunt copiii.

Prin Învierea Domnului Isus, cei din popor cred că porţile raiului se deschid sufletelor reţinute în prin-soarea iadului...

Cine se naşte în timpul sărbăto-rii, este norocos şi fericit toata via-ţa, iar cine moare se duce direct în rai, pentru că porţile sunt deschise. Nu este bine să se nască niciun copil atunci când limba clopotelor este le-gată, adică înainte de Paşte. În dimi-neaţa de Paşte, se fac şi farmece sau leacuri de dragoste, cu flori culese de pe cele patru dealuri. Pentru a favori-za maritişul, fetele îşi pregătesc un fir tors preţ de şapte ani. Dacă bate grin-dină în ziua de Paşte înseamnă că tot anul va fi slab şi nenorocos.

Ce datini neobişnuite mai sunt cunoscute în Banat?

Paştele Cailor, care se sărbătoreşte anual în ziua de joi, din cea de-a şasea săptămână care urmează după Paşte. Tradiţia spune că în acestă zi, preţ de un ceas, şi pentru o singura dată pe an, caii se satură de păscut iarbă.

Ouă „chinuite“ şi „cocoşite“ din Banat

Post cu nevorbire, brazdă de pământ în pragul uşii, aluat nedospit şi cai care se satură de iarbă. Etnologul Ioan Viorel Boldureanu povesteşte pentru „Corso“ câteva dintre datinile neobişnuite ale bănăţenilor.

AnCA Ionuş

Prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu este unul dintre cei mai cunoscuţi autori în grai bănăţan, folclorist, etnolog, titular al Cursului de Folclo-ristică şi Etnologie la Facultatea de Litere şi Filozo fie a universităţii de Vest din timişoara şi autor al mai multor cărţi despre cultură şi tradiţii bănăţene.

28 CO R S O | săptămânal de cultură urbană

De la Tîrgu Mureş până la Reghin, în dimineaţa Săr-bătorii Paştelui, privirile şoferilor sunt atrase de porţile împodobite cu crenguţe de brad şi hârtie creponată co-lorată. Tradiţia spune că, în ajunul Paştelui, tinerii din satele ungureşti care îşi curtează iubitele le atârnă, fără ca acestea să ştie, crenguţe de brad la poartă. Este un obicei prin care aceştia îşi arată dragostea faţă de alese-le lor. În prima noapte de Paşte, însă, gospodarii care nu prea au darul vorbirii sau sunt mai dificili şi îşi ţin fetele din scurt trebuie să îşi păzească straşnic porţile, mai ales dacă nu sunt din fier forjat, dacă nu vor să le fie furate. De obicei, sătenii vizaţi sunt cei care au fete de măritat. De asemenea, de această „răzbunare“ nu scapă nici fe-tele cu nasul pe sus. Tinerii neînsuraţi scot porţile din

balamale şi fie le ascund, fie le aruncă într-o apă puţin adâncă. Păţitul este apoi nevoit să îşi caute poarta, să o ia în spinare, precum Păcală, stârnind râsete pe uliţe-le satului. Preotul reformat din Dumbrăvioara, Porkoláb Levente, îşi aminteşte şi acum cu umor, că anul trecut a rămas fără porţi: „Pe la ora 3 am auzit că a căzut poarta mare. Când am ieşit am descoperit că nu mai avem nici porţile din spate“.

Şi comunitatea românească şi-a cultivat şi conservat de secole tradiţiile de Paşte. Mitropolitul Ardealului, Sava Brancovici (mitropolit între anii 1656-1659 şi 1662-1680), scria în 1675, de un obicei menit să îl răsplătească pe pri-mul gospodar care ieşea la arat în a doua zi de Paşte. Alte izvoare, precum un document maghiar din 1870, atestă că obiceiul vine chiar din timpul romanilor, sugerând carac-terul său păgân. Sărbătoarea plugarului sau Fuga din tău cum este cunoscută tradiţia, îi adună an de an pe localnicii din Fărăgău (denumirea comunei însemnând cioplitor) la un eveniment inedit pentru orăşenii aflaţi în trecere.

An de an, primul bărbat care iese cu plugul pe câmp este dus în vârful dealului şi de acolo alergat până la iaz. Ajunşi acolo, sătenii aruncă o piatră, pe care bărbatul tre-buie să o scoată din apa încă rece a lacului. Tradiţia spune că dacă plugarul este suficient de iute de picior, dar şi de mână şi ajunge primul la tău şi de acolo la biserică nu mai are nicio datorie faţă de urmăritorii săi. Dacă nu reuşeşte să fie cel dintâi la iaz şi apoi la biserică, unde tradiţia spu-ne că trebuie să tragă clopotele, sătenii care l-au alergat îl vor lovi cu bâtele. Cel mai harnic gospodar poate scăpa de pedeapsă dacă le cumpără bunăvoinţa „adversarilor“ săi, cinstindu-i cu pălincă. De asemenea, plugarului i se per-mite, atunci când nu-l mai ascultă picioarele, să îşi anga-jeze un ucenic care să alerge în locul său.

Anul trecut, nea Vasile a fost desemnat să alerge spre tău. La 70 de ani, localnicul a considerat că vârsta nu îi mai permite să ajungă primul la iaz. Florin Luca l-a înlocuit, dar alegerea nu s-a dovedit cea mai inspirată, tânărul fiind întrecut de consătenii săi.

Fuga din tău este şi un ritual de fertilitate, pe care anu-al localnicii din comuna mureşeană îl repetă cu speranţa de rod bogat.

Porţi de furat şi Fuga din tău Ligia VORO

TÂRgu muReș

PuBLiCiTaTe

Laura CernahosChi

Imnul naţional cântat în fiecare luni dimineaţa, în şcoli şi universităţi, steagul, stema, prima strofă din imn şi fragmente din Constituţie atârnate pe pereţi în instituţiile de stat, precum şi banner-e pe care să se postuleze mân-dria de a aparţine naţiunii. Nu e vor-ba de o recapitulare a obligaţiilor din vremurile comuniste, ci de prevederi dintr-o lege a patriotismului, ce a tre-zit controverse uriaşe în Slovacia.

Proiectul a fost redactat de Par-tidul Naţional Slovac, pentru a con-tracara mişcarea minorităţii maghia-re care dorea obţinerea mai multor drepturi. Proiectul a fost susţinut, iniţial, şi de către premierul de stân-ga Robert Fico, acesta văzând în lege o oportunitate de a câştiga voturi în alegerile ce vor avea loc la vară.

Partidul Naţional Slovac, care a venit cu această propunere, este o for-maţiune ultranaţionalistă condusă de Jan Slota, lider cunoscut pentru ata-

curile sale xenofobe la adresa minori-tăţii maghiare. Slota susţine, însă, că prin această iniţiativă a dorit doar să îi facă pe slovaci să devină mai mân-dri de propria ţară. „Relaţia copiilor cu propria ţară, cu patria, nu se află la un nivel decent“ – declara Slota pen-

tru „The Time“. Însuşi Slota, cel care susţine ca imnul naţional să fie cântat în şcoli în fiecare luni, are, însă, une-le deficienţe în domeniul patriotismu-lui de paradă: într-un interviu acordat în urmă cu două sau trei săptămâni, a încurcat atât versurile imnului, cât şi autorul care a compus melodia.

Guvernul Fico nu se mulţumeşte să impulsioneze patriotismul prin cânte-ce, ci vrea să reformuleze şi istoria. Mai nou, vrea să demonstreze că rădăcini-le slovacilor s-ar afla în Moravia Mare din secolul XIX. Majoritatea istorici-lor consideră, însă, că este vorba de o manipulare politică a istoriei, pentru a lega actualul stat slovac de o putere et-nic pură din trecutul îndepărtat.

Peste o mie de studenţi şi profesori, aflând că vor fi obligaţi să cânte imnul, altfel riscând concedierea sau exma-tricularea, au ieşit în stradă, pentru a protesta faţă de patriotismul cu for-ţa. Pe pancardele protestatarilor stă-tea scris: „Aici e Slovacia, nu Coreea de Nord“, „Pyongyang de pe Dunăre“ sau „Nu, patriotismului cu forţa“. Au fost create grupuri împotriva legii pe Face-book, care au adunat mii de semnături.

Legea ar fi trebuit să fie promul-gată la 1 aprilie, dar preşedintele slo-vac, Ivan Gasparovici, a întors-o la Parlament. Preşedintele şi-a explicat

Slovacia: patriotism cu forţa

annamaria Damian (madrid)

Ce este Gran Vía? În afară de un bulevard imens, pe care se circu-lă infernal la orele de vârf, strada pe care Posh îşi fă-cea cumpărăturile, pe vre-mea când soţul său, David Beckham, era „galactic“ sau o stare de spirit fără de care Madridul nu poate fi oraşul cosmopolit, conser-vator, dar şi rebel, artis-tocratic... Orice capitală

are o stradă emblemati-că, un loc de promena-dă, iar Madridul se poate mândri cu cel puţin una, care duminica aceas-ta împlineşte 100 de ani.

Musicaluri anunţa-te cu afişe uriaşe şi viu colorate, magazine pen-tru buzunare privilegia-te, apartamente de vân-zare cu 6.000 de euro metrul pătrat, zgomot de trafic şi agitaţia norma-lă unui bulevard dintr-o

capitală europeană. Aşa arată astăzi Gran Vía.

Gran Vía este celebra-tă anul acesta în fiecare zi, prin concerte, cicluri de filme vechi (Casablanca, Pe aripile vântului), în me-moria actorilor principali care erau şi protagoniştii premierelor şi care, după eveniment, erau oaspeţii barului Chicote, deschis şi astăzi pe aceeaşi Gran Vía (de câte ori mă gândesc la Chicote, simt mirosul ca-

felei cu puţin lapte, cor-tado, băută în atmosfera boemă, perfect integra-tă lumii artistice din orice loc bun din lumea asta). Este sărbătorită, totoda-tă, cu poveşti pentru copii despre istoria care a înce-put în 1910, când lucrările au fost inaugurate de rege-le Alfonso XIII, expoziţii, conferinţe sau concursuri de aperitive şi cocktai-luri. O aventură care poate fi trăită în fiecare zi, dar în mod special în acest an.

satuL gLobaL

Un secol de Gran Vía

30 Co r s o | săptămânal de cultură urbană

„Relaţia copiilor cu propria ţară, cu patria, nu se află la un nivel decent“Jan slota

gestul nu prin faptul că ar avea vreo problemă cu legea, ci cu data la care ar fi urmat să fie promulgată: „Aceas-tă dată aduce un zâmbet pe feţele oa-menilor. Nu cred că este potrivit să adoptăm o asemenea lege într-o ase-menea dată“. Nu numai că ziua pă-călelilor nu era potrivită pentru un asemenea Act Patriotic, dar şcolile nici nu aveau timp pentru a achizi-ţiona megafoanele necesare difuză-rii imnului sau steagurile prevăzute în lege. Aşa încât, legea va fi amânată pentru luna septembrie, după ce vor trece şi alegerile.

Fireşte, cele mai deranjate de această lege sunt minorităţile naţio-nale. Într-o ţară cu cinci milioane şi jumătate de cetăţeni, există nu mai puţin de 13 minorităţi. Minoritatea maghiară se ridică la 530.000 de ce-tăţeni, iar romii sunt 380.000. Con-form proiectului de lege, în sălile de clasă va fi afişat fragmentul de înce-put al Constituţiei slovace, „Noi, na-ţiunea slovacă...“ – un fragment care deranjează celelalte grupuri etnice. Minorităţile sunt cu atât mai suscep-tibile, cu cât există deja o lege în Slo-vacia care prevede ca oficialii şi doc-

torii să folosească limba slovacă, cei care utilizează cu precădere o lim-bă minoritară putând fi amendaţi cu până la 7.300 de euro.

Susţinătorii legii spun că este normal pentru o naţiune care s-a aflat aproape în permanenţă sub con-ducere străină, devenită indepen-dentă abia în 1993, să încerce să ca-pete o amprentă patriotică puternică. Dar în noul context al Uniunii Euro-pene, este ciudată o impunere a pa-triotismului prin lege.

De altfel, aceasta nu este prima perioadă din scurta istorie a statu-lui slovac în care asistăm la un curent naţionalist de proporţii. Imediat după declararea independenţei, sub con-ducerea lui Vladimir Meciar, Slova-cia a avut parte de o perioadă izolaţi-onistă şi autoritară. Din acest motiv, secretarul de stat american din acea vreme, Madeleine Albright, s-a refe-rit la un moment dat la Slovacia ca la „gaura neagră din centrul Europei“.

aDrian h. PoPesCu (Paris)

De câte ori nu ne-am plâns, fiecare dintre noi, de neajunsurile birocrati-ce românești? De câte ori drumurile de la o instituție la alta, fără sens și logică, nu ne-au răpit diminețile de la muncă și uneori mai multe ore după-amiază?

Mi-am amintit cu de-osebită „plăcere” de aces-te momente într-o altă țară: Franța. Abia sosit în „Orașul luminilor”, am purces cu

un amic la închirierea unui apartament cu trei camere T3. Am căutat asiduu o ofer-tă care să nu ne dea bugetul peste cap, să fie undeva lân-gă metrou și, dacă se poa-te, să nu fie chiar dincolo de „granițele” Parisului.

Undeva într-o vitrină am descoperit oferta imobi-liară. Nici prea scump, nici prea mare, nici departe, dar nici în centru, numa’ bun pentru doi români. Primul contact cu birocrația fran-ceză privată a fost extrem

de interesant. Agenția ne-a rezervat oferta. „Cool! Gata, s-a rezolvat!”. Am păstrat momentul de bucurie pen-tru trei săptămâni mai târ-ziu, când exclamația a trecut bucuria pe contrasens : „Uf! Am scăpat!”.

Ne-am întors pașapoar-tele pe toate părțile, pentru a convinge că sunt autenti-ce. Aveam cash suficient de acasă. Ni s-a cerut să facem dovada finanțării șederii. Cum banii de la ONG nu ve-niseră, iar până la prima pla-

tă mai erau două, finanțarea a fost declarată prezumtivă. În cel mai serios mod, ni s-a solicitat un părinte drept ga-rant. Îmi amintesc momen-tul de uimire pe care l-am avut. Am întrebat pe la alți români care ne-au confir-mat că pentru chiriașii cu risc de neplată, se mai cere și așa ceva. Sub soarele su-perb al Parisului, la o cafe-nea discretă pe lângă stra-da Șarpelui (Rue Serpent), ne amintim cu plăcere de birocrația de acasă.

Cu chirie în Franţa: „Garantează tata?!“

Foto

reu

ters

312-8 a Pr i L i e 201 0

Robert Fico în dilemă: să aleagă ca model Apusul sau opusul

Cartea întâi: AndroginiiAnghilele„Ce‑o să se întâmple?“ replică Le‑

ons. „Oare Mântuitorul n‑a spus «Iată aceasta e carnea mea şi acesta e sânge‑le meu, mâncaţi, beţi, veseliţi‑vă»?“

Leons îi mai aminti lui Briedis de minunea din pustiu, unde Iisus în‑mulţise pâinile şi peştii, săturând mulţimea. Murind, tatăl lor înviase. O parte din carnea sa era vie. Sufle‑tul îi vieţuia în sutele de anghile ca‑re‑i năpădiseră cadavrul. Dar, pro‑babil, dorinţa lui era una mult mai mare. Poate că sufletul tatălui voia să populeze nu numai aceste nevinova‑te vieţuitoare, poate voia să sălăşlu‑iască în carnea semenilor săi?! Ajuns cu logica aici, Briedis îi reaminti de‑o veche legendă letonă, în care fiii mă‑nâncă inima tatălui lor mort ca să‑i păstreze viu sufletul în piept. Brie‑dis dădu din umeri a lehamite. Frate‑le său avea o fire atât de încăpăţâna‑tă, încât, dacă‑i intra ceva în cap, nu mai aveai scăpare. În afară de aceas‑ta, îl atrăgea şi pe el câştigul. În sfâr‑şit, fraţii se ciorovăiră între ei şi, până la urmă, căzură la pace. Hotărâră să păstreze secretul doar pentru ei. De altfel, ce ar fi spus lumea dacă ar fi aflat că năvodul şi momeala la care pescuiesc Leons şi Briedis este un ca‑davru. Şi încă nu orice fel de cadavru, ci cadavrul tatăl lor, căzut pradă mă‑rii! Fraţii, însă, se mai temeau încă de un lucru: de „concurenţă“... Câşti‑gul i‑ar fi putut tenta şi pe alţii. Dar,

cum să‑ţi spun, de ceea ce te temi nu scapi. Într‑o seară, Briedis se duse la cârciumă şi se îmbătă crunt. La beţie, îi povesti unui prieten toată tărăşenia. Drept care, după vreo două zile, pe mare mai apăru un pescar de anghile. Prietenul îşi făcuse curaj şi, dezgro‑pând un mort din cimitir, îl folosea acum ca momeală. În sat, lumea în‑cepu să facă fel de fel de presupuneri. Mulţi se întrebau: ce momeală pun în năvodul lor fraţii Balanzaizis că prind atâta peşte? Lumea începu să‑i pân‑dească, ascunsă printre stânci. Cu‑rând, secretul deveni al tuturor. Şi atunci se întâmplă un fapt uluitor; încetul cu încetul, morţii din cimitir luară calea mării. În locul lor, sătenii aşezau în sicriu nişte mogâldeţe um‑plute cu paie şi fân. Cum se întuneca, bărbaţii ieşeau în larg. Unii pescuiau la lumina felinarelor, alţii foloseau lanterne, alţii lumânări. Se apro‑pia Paştele. Sezonul de pescuit era în toi. Ca un făcut, marea fierbea de anghile. Apăruse însă şi o problemă. Abundenţa de marfă alarmase auto‑rităţile, care‑şi trimiseră iscoadele în sat. Urmară cercetările. În săptămâ‑na Paştelui, întreg satul era pe jar. A avut loc o expertiză. S‑au făcut des‑humări. În locul decedaţilor, au gă‑sit doar simple gioarse. Sau nici atât. Cimitirul se mutase în mare. În bur‑ta fiecărei anghile zăcea câte o bucată de mormânt. În curând, a urmat pro‑cesul. Nu era uşor să judeci întreg sa‑tul... Asta pe de‑o parte. Pe de alta,

nici autorităţile nu voiau ca povestea cu cadavrele să ajungă în presa stră‑ină. Anghilele luau calea exportului. Ajungeau în Germania, în Suedia şi Olanda. Prin urmare, scandalul putea lua proporţii internaţionale. Exportul peştelui, care aducea un câştig enorm statului, putea fi afectat. Aşa că, până la urmă, autorităţile au închis ochii. Cazul a fost muşamalizat. Ba unii au primit chiar şi medalii pentru între‑cerea socialistă. Singurii care au avut de suferit au fost fraţii Balanzaizis. Amândoi au fost condamnaţi la ani grei de lagăr. Ghici pentru ce? Pentru propagandă anticomunistă...

Lein răsuflă adânc. Ochii săi obo‑siţi scrutară orizontul. O cută adâncă îi brăzda fruntea. Poetul aruncă o pri‑vire spre mine şi spuse:

Şi totuşi, povestea anghilelor nu se termină aici. De ce nu mă întrebi ce s‑a întâmplat cu ele? Unde au ajuns? Ei, bine, de ajuns au ajuns în gâtle‑jul unor oameni res pectabili. Şi care a fost efectul? Efectul a fost unul ulu‑itor. Se pare că bătrânul suferise de cancer la plămâni. Zilele lui erau ori‑cum numărate. Exista chiar bănuia‑la că bătrânul Balanzaizis şi‑ar fi pus capăt zilelor. Ei, bine, şi aici intervi‑ne elementul miraculos, conform re‑latărilor apărute în presa vremii, s‑a constatat că, în proporţie de optzeci la sută, pacienţii care sufereau de aceas‑tă boală s‑au vindecat consumând carnea de anghilă. În ei, sufletul lui Balanzaizis prindea o nouă viaţă...

Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil

CO R S O | săptămânal de cultură urbană32

fiCțiune

Titlu in curs de aparitie la editura Cartea Romaneasca

332-8 A PR I L I E 201 0

Noţiunea de stand-up comedy există încă din secolul XIX, din pe-rioada vaudeville-urilor americane şi a monoloagelor umoristice. Comi-cii de atunci aveau însă, în repertoriu, umorul „albastru“ considerat inde-cent şi poate şi din cauza acestui lu-cru, accesul publicului la spectacole era limitat. Cei care participau atunci la spectacole erau comici radio, obiş-nuiţi să-şi deschidă emisiunile cu ast-fel de monologuri. Între anii ‘50-’60, noua generaţie a comicilor americani a început să exploateze subiectele po-litice, rasiale şi umorul sexual, iar în anii ‘70, fenomenul stand-up comedy a luat o mare amploare, mai ales că unii dintre comici au devenit vedete, un fel de simboluri ale contraculturii (une-ori limbajul i-a trimis la închisoare). Au apărut apoi şi cluburile de profil, iar prin anii ‘90 deja piaţa era suprasa-turată. După difuzarea serialului Sein-feld, stand-up-ul şi-a recâştigat sim-patia şi, odată cu apariţia televiziunii HBO în programul americanilor, a în-ceput şi ascensiunea stand-up come-dy-ului pe piaţa de entertainment.

În România, sunt în jur de două-zeci de comedianţi cu experienţă şi încă mai vin din spate mulţi amatori. Toţi sunt, însă, dependenţi de clubu-rile şi localurile autohtone şi de felul în care acestea hotărăsc să includă sau nu în program câte un spectacol atunci când consideră că acesta îi aduce cli-enţii pe care în mod obişnuit nu i-ar avea. Ca o alternativă, din 2008, HBO România produce şi „Stand-up Café“ – un show al cărui protagonişti sunt: Dragoş Pop, Patricia Nedelea şi Adri-an Cucu, cei trei componenţi ai trupei ESUA (Entertainment and Stand-up Academy) din Cluj.

Adrian Cucu spune că preferă spectacolele de stand-up sub formă clară de eveniment, o dată la câteva luni, celor câteva zeci pe care le-ar

putea avea prin diverse cluburi şi că, deşi practică stand-up din 2005, nu îşi aminteşte să fi avut vreodată parte de o sală rece, aşa cum se mai întâmplă uneori în meseria asta. Cu toate astea „sunt şi indivizi care efectiv nu râd, nu înţeleg nici poantele şi nici moti-vul pentru care există stand-up co-medy“ – susţine el. Colega lui de tru-pă, Patricia Nedelea, care a început să urce pe scenă tot din 2005, crede că nu există o diferenţă între sexe atunci când eşti pe scenă, dar că „mie mi se pare mai greu să găteşti decât să faci

stand-up, alte femei cu care am vor-bit spun că lor le-ar fi greu, chiar im-posibil să se expună astfel“. Comedi-anţii preferaţi ai Patriciei sunt Dough Stanhope şi, bineînţeles, şi o femeie, Sarah Silverman.

Toma, Sergiu şi Radu de la Aristo-craţii au cartierul general în Bucureşti, unde performează în cele două cluburi de profil (singurele din ţară) Café Deko şi Club 99 dar şi în altele care organi-zează seri de stand-up şi uneori merg în turnee prin ţară (în luna martie, spre exemplu, au avut spectacole în Cluj, Târgu Mureş, Reşiţa, Timişoara şi alte şapte oraşe din Ardeal). Uneori au spectacole zilnic, timp de o săptămâ-nă, alteori doar două-trei pe săptămâ-nă, în funcţie şi de apariţia unor eve-nimente speciale sau locaţii noi.

Pentru a ajunge comediant de stand-up nu trebuie să participi la ni-cio preselecţie, lucrurile sunt simple: „Majoritatea apar la serile de ama-tori şi apoi se cern singuri, dispar întâi cei care îşi dau seama că nu le place, apoi cei cărora nu le place să muncească şi un pic mai greu cei care sunt complet neamuzanţi. Dar mai greu!“ – spune Sergiu, cel care orga-nizează cea mai constantă seară pen-tru amatori, la Club 99 din Bucureşti. Comedianţii lor preferaţi sunt: Lo-uis CK, Steven Wright, Jimmy Carr, George Carlin, Brendon Burns, Doug Stanhope, John Stewart, Bill Maher, Demetri Marti şi Brian Regan.

Se feresc să vorbească despre cât câştigă, dar spun că se poate trăi ex-clusiv din asta, cel puţin majoritatea trupelor care au ceva mai multă ex-perienţă. Avînd în vedere că se strîng uşor peste 100 de persoane la astfel de show-uri şi că un bilet e minimum 20 de lei, sumele sînt frumuşele şi pen-tru clubul care are, în felul acesta, consumaţie din plin şi pentru artişti care-şi iau partea lor.

„Seinfelzi“ de România

tEndInțE

Un stand-up comic este cel care face comedie într-o manieră infor-mală, vorbind cu publicul în ab-senţa celui de-al „patrulea perete“ teatral. Se practică în cluburi, cole-gii, săli de teatru, locaţii alternative – aproape oriunde există un public doritor şi deschis la comedie. Co-micul redă o serie de poveşti amu-zante într-un ritm rapid, glume scurte (numite bit-uri) şi one-line-rs (glume care au şi pregătirea, şi poanta în interiorul aceleiaşi fraze).

CO R S O | săptămânal de cultură urbană34

Mihai PÂRlea

Te rog, dragă cititorule, să te gân dești pentru o clipă la un lucru simplu, de preferință material, pe care ți-l dorești de ceva vreme. Nu foarte exotic, dar nici foarte iefin. Acel lucru, fără de care ai putea să-ți traiești liniștit restul vieții, dar ți-ar prinde bine... Însă nu se întâm-plă să se-adune resursele pentru el.

Te-ai gândit ce să fie? O mașină nouă, care să consume mai puțin prin oraș? Un parchet sau un pat care să nu scârțâie în momentele-cheie? Un pix mai albastru decât actualul? Și lista poate continua...

Până nu demult, se găsea o reclamă pentru orice. Mai mult sau mai puțin, toți puteam fi încadrați în niște „demografice“. Pentru noi, se compunea un spot, un banner, se „sponsoriza“ o campa-nie de cuvinte-cheie pe Internet etc. La urmă, ieșeam la cumpă-rături, conformându-ne cu rețeta sănătoasă de consumism, la care am aderat, chiar și fără să știm. În ultimul an, însă, vânzăto-rul se plânge că nu i-a mai ieșit socoteala în târg, iar clientul nu se mai poate împrumuta așa ușor de pe la bănci. Și-așa începe dile-ma. Surprize în regim de domino: media a început să găsească „efectele pozitive ale crizei“, în publicitate s-a instaurat creativi-tatea forțată, iar decizia de cumpărare, în sine, a devenit o operațiune scumpă.

Oarecum natural, în jurul nostru, cumpărătorii de „orice ți-ar face viața mai frumoasă“, modești de altfel, au început să se docu-menteze mai mult și mai în detaliu înainte să cumpere. Lăudabil.

S-ar putea să fii puțin în eroare dacă dai mai departe vorba că pe Internet se găsește cam tot ce te-ar putea interesa despre un produs X. Fie preț – www.price.ro, de exemplu, fie calități – direct pe website-ul producătorului. Nu zice nimeni că relevanța unui website nu ar sta și în numele domeniului. Acel www pe care-l achiziționează băieții ăia cu site-urile, cu toții avem prieteni dezvoltatori. Îmi este încă neclară cantitatea de alcool necesară unei achiziții de genul: sfbiserica-cazare-im-port-grecia-transport-marfa-international-credit-card.ro.

În lumina celor de mai sus, cred că lupta pentru relevanță și seo (search engine optimization) a căpătat o nouă dimensiune: irelevanța. Recenta lipsă de idei din publicitate pare că a ajuns şi pe Internet. Poate o doză de umor gri nu strică niciodată. Site-ul despre care v-am relatat urmează să vândă, printre altele, mo-bilier. Bisericesc. Din Grecia. Probabil cu cardul. Credit cardul.

Revin cu amănunte la momentul lansării, deși sper să schimbe domeniul, pentru binele celor care vor dori să taste-ze adresa lor. Poate crea probleme tehnice de memorie. Umană.

alina PuRCaRu

Până când n-o să ne lămurim că lecturile pu-blice nu sunt un moft, ci o practică absolut fireas-că, n-o să auzim nici prea mulţi scriitori citindu-şi inteligibil textele în faţa cititorilor (lectura cere alte abilităţi decât scrisul) şi nici n-o trăim prea curând miracolul de a vedea oameni plătindu-şi bilet să asculte un fragment dintr-o carte. Se poate argumenta că şi fără asta se poate trăi. Am văzut şi cum se întâlneşte lumea culturală ca să dezbată public o problemă: plictisitor, de cele mai multe ori, autist, neprofesionist, paralel. Nu avem disciplina dezbaterii publice, nu avem obişnuinţa vorbitului în public şi nici nu suntem tocmai an-trenaţi să ascultăm.

Nu moft, ci terapie pură ar fi la noi obişnuinţa de a asculta scriitorii citind în public şi chiar dacă iniţial pot fi stângăcii de ambele părţi, ieşi câşti-gat măcar pentru faptul că te familiarizezi cu un alt mod de a purta un dialog: Cum pun o întrebare? Oare pe alţii interesează asta? Oare n-am vorbit prea mult? Genul ăsta de chestionări nu te încearcă, în general, stând în fotoliul din sufragerie. Dar asta e o poveste pe care nu au chef s-o audă cei care ştiu din start că românii nu citesc, că nu e public, că nu rentează etc.

Pe cât e de adevărat că aşa se întâmplă de cele mai multe ori, pe atât e de neprofitabil să grăbeşti concluzia că aşa va fi mereu sau că nu există inte-rers. Am văzut că există: la Muzeul Ţăranului Ro-mân din Bucureşti, unde, o bucată de vreme, Mi-rela Florian a încercat să organizeze lecturi publice şi să şi facă rost de fonduri din care să plătească scriitorii. Am auzit scriitori impecabil racordaţi la audienţă şi am auzit scriitori extraordinari în pagi-nă, dar pierduţi cumva în faţa propriilor cititori. Şi public la fel de diferit ca lecturile. Nu ştiu dacă Mi-rela Florian a reuşit să scoată Povestitorii de la Şosea din blocajul lipsei de sponsori. Aş zice că nu, după pauza lungă pe care au luat-o întâlnirile. Mi-aş dori să folosesc cât mai rar posibil cuvintele „poa-te“, „să sperăm“, „baftă“.

Un client informat este un client deștept

Scriitorii în public: schimbăm ceva?

Re-tOuR

352-8 A PR I L I E 201 0

LucIAn DAvIDEscu

... e una dintre între-bările pe care nu-mi place să le aud. Niciodată!

Până unde creşte, până unde scade, ace-laşi lucru. Dacă ştiam, îmi număram acum milioa-nele şi ţineam secretul pentru mine.

Dacă era o ştiinţă, prognoza cursului trebuia să fie printre cele mai complicate. Dar nu e nici măcar atât. Este o loterie în care fiecare aşteptare colectivă poate să dea peste cap rezultatul.

Să luăm cazul recent. După toate analizele tehni-ce, leul avea toate motivele să se aprecieze ani în şir. E asta o garanţie? Nu, dimpotrivă. Doar un element de risc în plus.

Atraşi de istoricul de apreciere a leului şi de dobân-zile mici la valută, românii s-au împrumutat în euro. Dar oare degeaba erau dobânzile mici? Oare nu plăteş-te nimeni paguba. Ei bine, da. O plătesc tot românii, nu neapărat aceiaşi, după ce mormanele de împrumuturi luate au spulberat orice aşteptare şi au copleşit leul.

Se pot câştiga bani din cursul valutar, desigur. Când aşteptările celor mulţi sunt speculate de replica inteligentă a câtorva. Când România şi-a demonstrat ambiţia de-a stopa deprecierea leului, fondurile de in-vestiţii au tras o concluzie nouă. Leul e bun şi se pot face profituri şi dacă mizezi pe întărire, iar în drum cu-legi dobânzile mai mari. Se numeşte carry-trade.

Vestea proastă e că astfel de exoduri de capital sunt dăunătoare oricum. La fel şi orice apreciere predictibi-lă. Mai devreme sau mai târziu, vine nota de plată.

Să luăm exemplul elveţienilor. Cumpără euro, do-lari, obligaţiuni, orice, cu bani tipăriţi doar ca să nu lase francul să se întărească. Tot degeaba. Chiar şi cu dobândă zero, unii îl iubesc prea mult.

Şi leul ar putea avea destin de monedă „iubită“ pe termen mediu, asta e clar. Însă are o bizară timiditate cuantică. Creşte doar dacă nu te uiţi la el.

costI RogozAnu

Mai întâi, a fost tortu-ra. Aşa s-ar rezuma etimo-logia cuvântului muncă. În dicţionarul etimologic al lui Ciorănescu, sensul principal este „martiriu, chin, supli-ciu“. Abia apoi vine şi sensul recunoscut astăzi al muncii: „lucru, treabă“. În slavă, era mąka şi indica tortura, chi-nul, martiriul. Toate trebuie înţelese în context religios. Este şi motivul pentru care vă stresez cu un cuvânt aşa de enervant în pragul sărbătorilor. Înainte să devină munca noastră cea de toate zilele, munca era indiciul esenţial pentru definirea martirului. Din slavul mąka vine şi cuvântul mucenic – varianta autohtonă a mult mai preţiosului martir. Chinul şi tortura sunt definitorii pentru mucenic, pentru cel care a pătimit pentru Isus.

„Muncitor“ a fost învestit tîrziu cu sensul cunoscut azi, o influenţă a avut şi noua definire ideologică de după industrializare – muncitorul devenind o „clasă“ în de-finiţiile filozofilor şi sociologilor acum vreo 200 de ani. Însă rădăcinile sunt pline de suferinţă. Şi în latină, labo-rare avea, înainte de apariţia creştinismului, prinsă în pa-radigma semantică, ideea de chin, frământare. Munca era strâns legată de statutul de sclav şi de efortul fizic. Creşti-nismul a fost numit de duşmanii săi din Imperiu şi „religia sclavilor“. Dar chinul sclavilor a căpătat, prin mucenicii torturaţi de duşmanii noii religii, care lua cu asalt Imperiul Roman acum 2.000 de ani, mult mai nobila nuanţă de su-ferinţă pentru credinţă. Multe limbi romanice au preferat rădăcina travail din franceza veche – originar, tot „chin“ desemna, cam ca slavul mąka. Rădăcina labor din lati-nă a revenit neologistic să desemneze tot ce e mai nobil în muncă: „laboratorul“ sau acţiunea de „a elabora“.

Nimic nu se potriveşte mai bine cu Paştele decât munca. Pentru că e o întoarcere spre sensul arhaic, pen-tru că e despre „muncile“ lui Isus, adică despre cazne, patimi, pedepse. După sărbători, după supliciul plăcut al alimentării în exces din cele trei zile dedicate Paştelui, totul revine la normal. Adică la munca cea de toate zile-le, supliciul în variantă modernă după care, mai ales în vremuri de criză, alergăm cu toţii. Ceva s-a schimbat în 2.000 de ani, nu puteţi spune că nu. Atunci, munca era impusă, era sclavie sau tortură. Acum, toţi oamenii aler-gă înnebuniţi după ceva de muncă.

Cât mai creşte leul?Munca de Paşte

vREMuRI

Limba noastră-i o cămară Economie

Lucian DavidescuCosti Rogozanu

Jurnalul ascuns, de Sebastian Bar-ry, Editura Univers, trad. Liliana Pop. Despre acest roman s-a vorbit intens anul trecut (e drept că în Ir-landa şi Marea Britanie) şi nu doar pentru că a luat câteva premii im-portante, ci pentru ce e, realmen-te: o reuşită! O poveste ingenios în-chegată (cu puţin sirop la final!) din memoriile pe care le scrie Roasean-ne McNulty, o bătrână internată în-tr-un ospiciu, şi investigaţiile făcute de medicul care o are în grijă. Avem istorii din trecut, Irlanda în războ-iul de independenţă, viaţa într-un sătuc aspru şi răutăţile de care sunt în stare oamenii mânaţi de bune in-tenţii. Memoria e însă, personajul principal şi incredibila ei fragilitate.

Iarna la Lisabona, de Antonio Muñoz Mo-lina, Editura Leda, trad. Ileana Mihăi-lă. Romanul este un clasic al literaturii spaniole contem-porane, o carte-cult

pentru cei înclinaţi către jaz şi iubiri dificile. Protagonişti sunt Santiago Biralbo, un pianist sclipitor şi Lucre-ţia, femeia de care se îndrăgosteş-te fără leac. Este o carte a căutărilor şi a vagabondajului cu jaz în fundal, prin baruri de noapte, străzi pus-tii, prin Lisabona şi Madrid şi sigur, prin trecut şi dorinţe dureros de vii.

Un oarecare Lucas, de Julio Cortázar, Editura Polirom, trad. Mona Ţepe-neag. Dacă există cu adevărat o me-teorologie a lecturii, nu cred că e anotimp mai potrivit să-l citeşti pe Cortázar ca primăvara. Această car-te mică e tradusă în premieră şi e mult mai experimentală decât re-stul povestirilor lui. E făcută din fă-râme de jaz, imagini vechi şi iubiri domoale, încă una despre imposi-bilitatea de a fi „un oarecare“, boala care-i ţine vii pe eroii lui Cortázar.

Alina Purcaru

Nici karaoke-le nu mai e ce-a fost. Oamenii cu greutate din indus-tria adulatei specii de divertisment – karaoke – se declară şi ei atinşi de criză. Odată cu intrarea masivă a jocurilor video de karaoke, care-ţi permit să te desfăşori vocal (şi une-ori instrumental) la domiciliu, mul-te cluburi de gen au fost închise şi mulţi animatori (KJ) şi-au pierdut joburile. Se pregăteşte o contralovi-tură – oferte speciale, cu tehnolo-gii de ultimă oră şi băutură gratis.

Mitraliere şi droguri de operetă. Ultima lovitură primită de melomanii mexicani este spectacolul Camelia din Texas, inspirat de violenţa cotidiană din Mexico City: 15.000 de morţi în 4 ani. Traficul de droguri şi crima orga-nizată sunt highlight-urile producţiei (la care s-a lucrat zece ani) inspirate de o cunoscută legendă mexicană din familia narcocorridos – balade care atestă lunga experienţă a mexicanu-lui cu narco-violenţa.

Misticul şi electronica. Fost de-pendent de diferite substanţe, con-vertit în maestru de yoga, navetist între Deşertul Mojave şi Los An-geles, Sumach Ecks (la fel de exo-tic este şi sound-ul lui) şi-a lansat primul album sub numele de Gon-jasufi. A Sufi and A Killer (Warp Re-cords) e un colaj fără precedent de hip hop, electronice psihedelice, folk şi blues, al cărui rezultat se de-codifică după ascultări repetate.

Andra Matzal

Silviu Purcărete a reluat filmările la Undeva la Palilula, film al cărui producător este Tudor Giurgiu. Este primul film al prestigiosului regi-zor de teatru, o comedie neagră despre viaţa într-un oraş de pro-vincie prin anii 1960. Director de imagine este Adrian Silişteanu, fil-mul va dura aproximativ două ore şi îi are în distribuţie pe Dimeny Aron, Ofelia Popii, Răzvan Vasi-lescu, George Mihăiţă, Ilie Ghe-orghe şi Ioana Crăciunescu.

La Cannes, s-a anunţat deja filmul care va deschide festivalul. Este vor-ba de noul film al lui Ridley Scott, Robin Hood. După Errol Flynn şi Ke-vin Costner, este rândul lui Rus-sell Crowe să in-terpreteze rolul eroului din Not-tingham. Cei doi, Scott şi Crowe, au mai colabo-rat la Gladiato-rul, unul dintre cele mai mari suc-cese comerciale ale regizorului. Era normal ca vrăjitorii vânzărilor de la Hollywood – producătorii de fil-me – să mai încerce o lovitură.

Apropo de vânzări: mania 3D, care a cuprins Hollywoodul, se întin-de şi la desenele animate. Nu pe-ste mult timp, vom vedea Popeye în 3D. Proiectul este în dezvoltare şi vine la puţină vreme după ce s-a anunţat că, anul viitor, vom pu-tea să îl vedem pe Chaplin în 3D. Nu este vorba de o revoluţionare a cinematografiei, ci doar de un nou truc de marketing, găsit de cei mai buni vânzători din lumea asta. Cumpăraţi-vă ochelari: intră pe piaţă şi televizoarele 3D. Şi nici măcar nu sunt exagerat de scum-pe! Deja ni se pregătesc reclame-le tridimensionale pe televizoa-re, vor intra în emisie de la anul...

Vlad Gliga

a.e.i.o.u.

CaRTe MuZiCĂ FiLM

36 Co R S o | săptămânal de cultură urbană

A murit fotograful vedetelor rock, Jim Marshall. Jim Marshall este renu-mit pentru realizarea unora dintre cele mai cunoscute fotografii cu muzicieni rock, precum Jonny Cash, Bob Dylan, Janis Joplin sau Jimi Hendrix. A foto-grafiat ultimul concert al trupei Bea-tles, Festivalul Woodstock şi, în anul 1972, a urmat în turneu trupa Rolling Stones. Jim Marshall a surprins cele mai importante personalităţi ale mu-zicii rock în posturi inedite, fiind re-cunoscut pentru abilitatea sa de a da dinamism fotografiilor. Lucrările sale au fost prezentate în numeroase expo-ziţii şi cărţi, ultima sa carte, intitula-tă Trust: Photographs by Jim Marshall (2009), urmând să fie prezentată în cadrul unei expoziţii la Fahey-Klein Gallery din Los Angeles, începând cu 1 aprilie 2010. Jim Marshall a murit în somn la 23 martie, în New York.

Tabără foto-video la Câmpina. Aso-ciaţia Euroarte organizează la Câm-pina, o tabără de activităţi foto şi vi-deo, în cadrul proiectului „EuroArt Camp“. În perioada 19-26 aprilie, 30 de tineri fotografi din Germania, Es-tonia, Spania, Turcia, Cehia şi Româ-nia se vor aduna pentru o săptămână, pentru a participa la workshop-uri foto şi video, seri interculturale, videopro-iecţii şi alte activităţi. Cele mai bune imagini vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii itinerante în Câmpina, în Bucureşti, la începutul lunii mai, şi în cele 5 ţări partenere, în lunile mai şi iunie. Detalii găsiţi pe: www.euroart-camp.blogspot.com.

Andreea Tănase

Cum să faci un viral. Modelul Bush Jr. Se dau următoarele: fostul președinte al SUA și-a șters mâna de cămașa lui Clinton în timpul unei vizite în Haiti. Asta, după ce Bush tocmai strânsese, cu aceeași mână, mâna unui localnic. Mo-mentul, imortalizat de camere-le video, a făcut turul Internetu-lui. Bush poate nici nu s-a șters de fapt, de dosul lui Clinton, dar asta nici nu mai contează, nimeni nu stă să caute nuanțe. Aproape 2 milioa-ne de vizualizări pe Youtube. Cam de 100 de ori mai multe decât pe-rechile de ochi ce-au văzut pe net palma lui Băsescu. Se poate viziona aici: http://tinyurl.com/palma-bush.

Pirații francezi au viață lungă. După adoptarea legii Hadopi în Franța, la sfârșitul anului trecut, pirate-ria pe Internet nu s-a redus prea mult. Decizia de a tăia de la Internet pe oricine recidivează în a descăr-ca ilegal conținut online nu pare să fi schimbat în bine comportamen-tul internauților. Doar 15% din-tre cei care foloseau rețelele pe-er-to-peer au renunțat la această practică. Și deși numărul piraților peer-to-peer a scăzut, cel al al-tor tipuri de pirați informatici e în creștere după adoptarea legii Ha-dopi. (Sursa: ArsTechnica.com)

A murit reputația online! Nu demult, cunoscutul Michael Arrington de la blogul de tehnologie TechCrunch.com anunța că spațiul privat e mort pe Internet. Acum vine cu o con-cluzie și mai dură: reputația onli-ne e compromisă complet. Și zice el că e o chestiune de timp până să apară site-urile care să agregheze conținut defăimător și anonim des-pre fiecare dintre noi. Ne apropi-em de ce trebuie: în sfârșit, netul a venit de hac control freakness-ului. (Sursa: TechCrunch.com)

Cosmin Popan

@lfabetizarea. Cu toate avataruri-le lui, „coadă de maimuţă“ (pentru români, sud-africani etc.) sau „de porc“ (pentru norvegieni), „şoricel“ (la chinezi) sau „câine“ (la ruşi), simbolul @ a fost introdus în grafica oficială a brandului Museum of Mod-ern Art (NY). La aproape 40 de ani de la inventarea emailului, arondul – despre care unii susţin că ar data de prin secolul VII, iar alţii, din Evul Mediu – este din ce în ce mai folosit în reţelele sociale, pentru tagging.

Ploaie de pisoare false. Mai mulţi colecţio-nari din Italia, Ba-sel şi chi-ar Buenos Aires s-au plans, în ulti-ma vreme, de invazia falsurilor după Fântâna prin care Marcel Duchamp (sub pseudonimul R. Mutt) rupea gura târgului artistic în 1917. Pi-soarele sunt replici făcute de Arturo Schwartz, dealer de artă şi prieten al lui Duchamp, cunoscut pentru viciul de a măslui celebrul vas de porţelan. Soţia dadaistului nu ştie ce să mai creadă: „Dar Arturo era foarte apro-piat de Marcel…“.

Obiectiv: arheologie. O plantă uriaşă de vreo 2.000 de ani, din deşertul Namibiei, o bacterie de 500.000 de ani de la Institutul Bohr, din Copen-haga, un pin gigantic din California, ajuns şi el pe la vreo 5.000… Iar lista rămâne deschisă. Cel puţin pentru Rachel Sussman, fotograf american, care lucrează la un nou proiect: să fotografieze cât mai multe dintre cele mai vechi organisme de pe pământ. Are blog, îl găsiţi pe Google.

Andra Matzal

FoTo SoCiaL Media &Co.

372-8 a PR i L i e 201 0

De obicei, înaintea unui meci important, Federaţia Ro-mână de Fotbal planifică un amical fără migrene. Sparring-partner-ul se comportă docil şi încasează câte goluri trebuie, pentru ca „băieţii“ să fie zmei la ora H din Ziua Z. (O logică stranie, căci, dacă baţi amical Metalul Mija nu e obligatoriu să treci oficial de Brazilia.) În 30 martie 1983, Mircea Luces-cu se opune acestei forme de masaj psihologic şi tocmeşte un amical cu Iugoslavia, la Timişoara. Misiunea sparring-partener-ului e inedită. Musafirul trebuie să dea de pământ cu gazda, călcând în crampoane regulile de bună convieţu-ire frontalieră. Şarada e montată pentru ochii lui Enzo Bear-zot, selecţionerul campioanei mondiale Italia. Fără internet şi DVD-uri, spionajul fotbalistic de atunci arată simplu: te sui în avion, te prezinţi în tribună şi iei notiţe. Iar Bearzot are mult de scris, căci Italia urmează să vină la Bucureşti în apri-lie, pentru un meci de calificare la Euro 1984.

România-Iugoslavia se termină 0-2, prilej pentru presa vremii să acrediteze teza fotografiei mişcate. Distribuţia ră-mâne cea de pe afiş, dar se schimbă piesa. Enzo Bearzot ni-mereşte în plin teatru absurd şi constată că nimic din ce vede pe teren nu are noimă. După nouăzeci de minute de farsă, carnetul lui de însemnări e aproape virgin. Doar pe pagina a treia stă scris un nume. Cu majuscule şi cu un semn de excla-mare. Vulpe bătrână, Lucescu îi arată oaspetelui din tribună ce NU o să joace România în aprilie şi îşi râde în barbă. Tot ce se petrece pe stadion sugerează că e ceva în neregulă. Meciul are loc în România, dar publicul ţine cu sârbii. Mijlocaşii pa-sează prost, fundaşii cugetă la nemurirea sufletului şi fac un marcaj grotesc, atacanţii se agită steril şi pierd toate dueluri-le. Până şi arbitrul are un nume imposibil: Makevos Mkrtci-an. Bertolt Brecht şi Alfred Jarry par naşii spirituali ai acestei întâmplări din martie, când selecţionerul campioanei mon-diale e minţit strategic, pe banii lui şi fără strop de jenă.

După meci, Bearzot e invitat la un protocol de gradul zero. Sobrietatea formulei maschează un chiolhan năpras-nic, unde Don Enzo ocupă locul de onoare. Totul se petrece departe de ochii lumii, la câteva zeci de kilometri de Timi-şoara, într-un sat sârbesc. Pe masă răsar sticle cu un lichid care îi e descris musafirului prin poreclele clasice: prunici-lină, ţuicomicină, vitamina Ţ sau – în varianta răcoritoare – palincola. Bearzot bea măsurat, în acelaşi ritm, şi îşi mestecă pipa. Cu timpul, cuvintele încep să-i iasă mai greu din gură, iar limba îi patinează. Bucatele de pe masă dispar în burdi-hane lacome, cântecele deşucheate se aud tot mai tare, sti-clele fac loc altor sticle. Între toţi şi toate, cu mintea cuceri-tă de asediul nocturn, Don Enzo pare obsedat de o urmă a

meciului de la Timişoara. Din când în când, spune ceva doar de el ştiut. Vecinii încearcă să-l priceapă. „Come?“ Bătrânul îşi priveşte pipa şi tace. Spre sfârşitul chiolhanului, când in-digestia îşi pândeşte victimele, Don Enzo mai spune o dată cuvântul misterios, de data asta în liniştea care se lasă. „Be-leni.“ Cu accent pe prima. Ce-o fi însemnând asta? Nimeni nu ştie italiana atât de bine. „Be-le-ni“, repetă silabisind Bearzot, parcă sâcâit de opacitatea anturajului. Într-un târ-ziu, cineva elucidează străluminat taina. „Bölöni“ – traduce el şoptit. „Ecco“ – aprobă italianul. „Ce-i cu el?“ – se intere-sează un alt mesean, abia rostind cuvintele. Bearzot fornăie blazat. „Dac-ar avea Giancarlo [Antognoni] al meu mintea lui, nu ne-ar bate nimeni.“

Scena are loc la sfârşitul lui martie 1983. Pe 16 aprilie, România învinge Italia cu 1-0 pe stadionul 23 August din Bu-cureşti. Pe tabela de marcaj, numele marcatorului Bölöni e trecut cu tot cu umlauturi. Enzo Bearzot nu reuşise să le pro-nunţe, nu pricepuse nimic din ce-i arătase Lucescu în ami-calul cu Iugoslavia şi nu refuzase nici un pahar de tărie. Cu toate acestea, văzuse ce era de văzut şi notase un cuvânt în agendă. Cuvântul de pe tabelă.

Enzo şi momeala refuzatăfootball&more

radu Paraschivescu

co r s o | săptămânal de cultură urbană38

INFOgraFIc