corbi de piatra - studiu interdisciplinar - prezentarea monumentului (cap. 1)

Prezentarea monumentului

1

1.1. Datarea

1.2. Arhitectura

1.3. Pictura

1.4. Ctitorii

Biserica rupestră de la Corbii de Piatră, cunoscută din documente ca biserică de mănăstire, a fost săpată într-un masiv pietros nu departe de Câmpulung și

Curtea de Argeș, primele reședințe ale voievozilor români, și își leagă istoria de începuturile Țării Românești, fiind o prețioasă mărturie a acestei perioade. Problemele principale pe care monumentul le ridică, în etapa actuală de cercetare, privesc datarea, explicarea planului mai special de navă unică cu două abside la răsărit și reconstituirea programului iconografic.

Conf. Univ. Dr. Ecaterina Cincheza-Buculei*

* Institutul de Istoria Artei al Academiei Române; Universitatea Națională de Arte

12

CORBII DE PIATRA - Studiu Interdisciplinar

Lipsa documentelor mai timpurii sau a vreunei inscripții face aproape imposibilă stabilirea unei date certe a ctitoririi bisericii. O încadrare în timp sau rezolvarea problemelor pe care acea-sta le ridică nu se poate realiza decât prin completarea datelor istorice cu cercetarea riguroasă a frescelor. Dar, greutățile ine-rente ale unei astfel de abordări, pictura fiind grav deteriorată, a dus la formularea unor diferite și variate concluzii în ceea ce privește data executării ansamblului mural. Astfel, picturile au fost datate în secolul al XIV-lea1, „mai târziu”2, la sfârşitul vea-cului al XIII-lea sau la începutul celui de al XIV-lea3, în secolul al XVI-lea4.

Tradiţia, luată în calcul de Carmen Laura Dumitrescu în pri-mul ei studiu dar la care a renunţat ulterior, leagă întemeierea bisericii de la Corbi de domnia primului Basarab (1310-1352)5, a cărui reşedinţă domnească era Câmpulungul, pomelnicul mănăstirii numindu-l în calitate de ctitor, alături de Neagoe Voievod, Radu Voievod, Ruxandra Doamna și Despina Doam-na. Chiar dacă inițiativa săpării în piatră a bisericii se poate atribui unor călugări stabiliți aici, meritul decorării ei cu fresce, afirmă autoarea, îi revine cu certitudine voievodului6. Într-un alt studiu mai recent, pe baza analizei stilistice a picturilor, C. L. Dumitrescu datează ansamblul mural de la Corbi fie la sfârşitul veacului al XIII-lea, fie la începutul celui următor, dar îi schimbă lăcașului statutul inițial de biserică de mănăstire, iar din dorinţa de a găsi şi argumente istorice pentru datarea la sfârșitul seco-lului al XIII-lea, leagă începuturile monumentului de momentul „descălecării” lui Radul Negru, septembrie 1289 - august 1290. În felul acesta propune și o soluție pentru planul atât de special al bisericii, căci, presupune autoarea, venit din Transilvania însoţit de o populaţie civilă mixtă alcătuită din români şi saxoni, Radul Negru fusese nevoit să țină seama de nevoile acestei populaţii ce trebuia să convieţuiască împreună, fiind de confesiuni diferite: ortodoxă şi catolică, populație care nu avusese timpul şi mijloa-cele de a construi două lăcașuri, și pentru care o biserică cu două altare putea servi cultului fiecăreia dintre confesiuni. Aşadar, tipul cu două abside de la Corbi ar fi rezultatul consacrării bi-sericii a doi sfinţi diferiţi corespunzători celor două confesiuni: Maica Domnului – respectiv Adormirea Maicii Domnului pen-tru ortodocşi – şi Sf. Petru, ca legătură cu scaunul apostolic de la Roma, pentru catolici7. Împreună cu Radu Negrul, ar fi venit în Ţara Românească și meşterii constructori ai bisericii rupestre, de formaţie occidentală, cunoscători ai arhitecturii cisterciene, prin apropiata, din punct de vedere geografic, mănăstire cisterciană de la Cârţa8. Faptul că bolta naosului nu este rotunjită ci a fost cioplită în două suprafețe ce se îmbină în unghi, nișele plate din

naos terminate în arce semicirculare sau profilul dreptunghiu-lar al nervurilor arcelor absidelor sunt trăsaturi ale arhitecturii care nu ne permit totuși să le considerăm o îmbinare de forme gotice și romanice care să justifice existența unui șantier cister-cian la Corbi. Forma bisericii și detaliile decorative sunt proprii arhitecturii rupestre orientale și nu pot fi datate prin analogii cu arta specifică Occidentului secolului al XIII-lea, așa cum nu poate fi coborât în timp nici actul ctitoririi monumentului, de vreme ce teoria „descălecatului” lui Radu Negrul, controversată de-a lungul timpului, a fost combătută de cei mai mulți istorici cu argumente solide9.

Daniel Barbu, fără să ţină seama de rezultatele la care a ajuns Carmen Laura Dumitrescu, socotind că pictura este mult prea degradată ca să poată fi studiată, afirmă că „pe baza unei strân-se lecturi a documentelor disponibile privitoare la acest locaş”, a „dedus cu certitudine anul întemeierii:1505/06, potrivit unei inscripţii încă accesibile la 1840”, iar pe cel al pictării perioa-da dintre 1522-1526, ctitorirea ansamblului mural atribuind-o monahiei Magdalina ajutată de Radu de la Afumaţi. Autorul socotește că pictura a fost realizată sub influența școlii vene-to-creatane „cu sprijinul meşterilor şantierului domnesc de la Argeş”, devenind astfel „reflex al atelierului aulic de la Argeş, condus de zugravul Dobromir”10. Este clar faptul că Daniel Bar-bu se bazează numai pe documentele istorice existente din se-colul al XVI-lea, şi o socoteşte ctitor pe Muşa, soţia comisului Hamza, ea stăpânind la 1503 satele Corbii de Piatră şi Mălureni11. Între anii 1503 şi 1506 Mușa s-a călugărit la mănăstirea Valea sub numele de Magdalina, fiind astfel pomenită într-un document din 1506 prin care Radu cel Mare făcea o danie mănăstirii Valea „unde trăiesc călugăriţele” şi „pe care a ridicat-o, a înnoit-o şi a întărit-o monahia Magdalina”12. Din timpul domniei lui Neagoe Basarab, anul 1512, 23 iunie și septembrie 27, datează alte două documente prin care monahia Magdalina este atestată ctitor la mănăstirea Corbii de Piatră, pe care o reface, fiind părăsită la acea dată, şi o înzestrează cu mai multe danii, ca apoi să o închine lui Neagoe Basarab, ca „mănăstirea să fie domnească”13. În 1515 mănăstirea de la Corbi este pomenită într-un document tot de la Neagoe Basarab ca mănăstire de călugări, obştea de călugăriţe fiind, se pare, mutată la mănăstirea Cornet14. În 1517 Neagoe Basarab îşi arogă demnitatea de „ctitor următor” al mănăstirii Corbii de Piatră cu „hramul împărătesc și lăcaș al sfintei, prea-curatei, preabinecuvântatei stăpânei noastre născătoare de Du-mnezeu și pururea fecioară Maria, a ei Adormire”, prin dania de 700 asprii anual în ziua de Sf. Petru, cerând în schimb să i se facă paraclis şi liturghie o dată pe săptămână cât va fi în viaţă

1.1. Datarea

13


şi o dată pe an după moarte15. Monahia Magdalina mai este pomenită într-un document din 151916 dat de Neagoe Basarab şi în 1526, în două documente de la Radu de la Afumaţi17.

În ceea ce ne privește socotim că datele de care dispunem privind istoria, tradiția și stilul picturilor îl indică pe Basarab I ca pe un posibil ctitor al bisericii mănăstirii de la Corbi18. Aceas-ta nu exclude faptul ca o comunitate de călugări să se fi stabi-lit aici mai înainte, satul Corbi întemeindu-se, mai târziu, în preajma acestei aşezării monastice. Amenajări ale unor peșteri locuite de călugări se mai pot vedea și astăzi pe malul opus al Râului Doamnei, la Muchea Mare, în locul ce-și mai păstrează toponimicul „la chilii”. De altfel, o mănăstire se întemeia adesea după ce o comunitate se aduna în jurul unor monahi aflați deja

15 16 17

19 20 2122

232425262728

0 0,5 1 1,5 2 3 4 5m

18

1 2

3

4 5 6

78910

12 13 14

11

0 0,5 1 1,5 2 3 4 5m

0 0,5 1 1,5 2 3 4 5m

Fig.1.1. CorbiidePiatră,plan(IoanaOlteanu)

Fig.1.2. CorbiidePiatră,secțiunelongitudinală,sud(IoanaOlteanu): 1.MaicaDomnuluipetroncuIisusînbrațe,întrearhangheli,

2.Sf.VasilecelMare,Sf.GrigoriecelMare,3.SacrificiulluiAvraam,4.ArhanghelulMihail,5.Sf.Militari,6.Tabloulvotiv,7.ÎnvierealuiLazăr,8.ÎntâmpinareaDomnului,9.Nașterea,10.BunaVestire-MaicaDomnului,11.Deisis–IoanBotezătorul,12.Înălțarea,13.SchimbarealaFață,14.Botezul

Fig.1.3. CorbiidePiatră,secțiunelongitudinală,nord(IoanaOlteanu):15.IntrareaînIerusalim(?),16.Răstignirea,17.Coborârealaiad/Anastasis,18.Deisis-MaicaDomnului,19.?,20.Coborâreadepecruce(?),21.Mironosițelelamormânt(?),22.BunaVestire–ArhanghelulGavriil,23.IisuspetronsauAmnosîntrearhangheli,24.Sf.Ierarh,25.Sf.IoanBotezătorul,Sfânt(?),26.(?),27.(?),28.CoborâreaSfântuluiDuh

în sihăstrie19. Prima atestare documentară a satului datează abia din 1456, ca posesiune a jupanului Mogoş20, cu mult înainte ca Mușa/Magdalina să fie pomenită în documente. Stilul frescelor face însă imposibilă datarea lor în secolul al XVI-lea. Nu există nicio legătură între acestea şi şcoala veneto-cretană, după cum susține D. Barbu, toate documentele referitoare la monahia Ma-gdalina referindu-se la o etapă ulterioară întemeierii mănăstirii care, după tradiţie și după cum rezultă din documente, a fost iniţial mănăstire de călugări. În anul 1809 biserica mănăstirii va fi transformată în biserică de mir, acum și cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, pentru nevoile unor emigranţi ardeleni refugiaţi la sud de Carpaţi şi stabiliţi în preajma mănăstirii, la Jghiaburi21.

1.2. Arhitectura

Biserica este alcătuită dintr-un naos dreptunghiular și destul de larg (cca. 7,60 m. x 6,10 m.) și două abside în formă de potcoavă la răsărit, adânci de câte aproximativ 2,50 m. fiecare, ușor orien-tate spre sud și spre nord, despărțite inițial printr-un perete de piatră gros. Nivelul de călcare al altarului este ridicat cu două trepte față de navă. La un moment dat, posibil în secolul al XIX-lea când a fost schimbată destinația bisericii, zidul despărțitor a fost suprimat păstrându-se din el numai o parte cubică care a fost transformată în masa altarului astfel unificat22 (fig. 1.1, fig. 1.4). Tot atunci au avut de suferit și arcele supralărgite dinspre naos care au fost unite artificial prin spargere. Ele sunt prevăzute

14


Fig.1.4. Pereteledintreabsidelederăsărit(fotoE.C.-B.) Fig.1.5. NervuriarcabsidadeS-E(fotoE.C.-B.)

Fig.1.7. AbsidadeN-E(fotoI.O.)

15


cu câte trei nervuri cu profile dreptunghiulare decorate în frescă (fig. 1.5). Din peretele de răsărit al fiecărei abside au fost cioplite câte două mese, dintr-o singură bucată, o parte mai îngustă ce servea probabil slujbei proscomidiei și cealaltă mai largă ca altar23 (fig. 1.6, fig. 1.7). În grosimea meselor, spre absidă, s-au săpat suprafețe rectangulare care au creat câmpuri, înscrise în rame de piatră ușor rotunjite, ce au fost decorate cu motive geometrice pictate. Ceea ce a fost socotit „o umivalniță” în masa din absida sudică, și folosită ca argument pentru aparteneța acesteia cultului or-todox, spre deosebire de absida de la nord dedicată cultului catolic, de către C. L. Dumitrescu24, este o intervenție târzie, posibil din aceeași perioadă în care a avut loc suprimarea peretelui ce despărțea cele două abside.

Naosul se încheie în partea superioară cu o boltă în arc frânt, la răsărit, deasupra deschiderilor absidelor formându-se astfel un timpan. Pereții de nord și sud au fost decorați cu câte patru arcade înalte, ce delimitează suprafețele astfel create oferindu-le aspectul unor nișe plate (fig. 1.2, fig. 1.3, fig. 1.8). Acest tip de nișe sunt caracteristice arhitecturii ru-pestre și le regăsim aproape peste tot, în Cappadocia, Ita-lia sau pe valea Lomului. La sud, cea de a doua nișă a fost

Fig.1.6. AbsidadeS-E(fotoE.C.-B.)

Fig.1.8. Vederedinnaossprealtar(fotoI.O.)

16


străpunsă de o fereastră pătrată, iar în cea dinspre vest a fost tăiată o ușă, ambele deschideri pentru a se face comunicarea cu noul pronaos săpat pe latura sudică a bisericii în 1814.

În 1819, după cum consemnează o inscripţie pictată, se adaugă tâmpla de zid, opera unui meșter Ștefan. În 1887 se prăbuşeşte şi este refăcut peretele de vest, care iniţial avea o uşă şi două ferestre mici25. În prezent biserica şi-a recăpătat statutul de mănăstire de călugări.

Rămâne întrebarea de ce biserica de la Corbii de Piatră a fost construită cu două abisde. Tipul de biserici cu două abside aparţine frecvent bisericilor cu două nave, fiecărei nave core-spunzându-i o absidă, răspândite în Cappadocia sau sudul Ita-liei, după cum am arătat. S-au făcut deja analogii cu lăcașurile din aceste zone și în special cu biserica Sf. Procopie de la Fasano, secolul al XI-lea, dar şi la aceasta apare o diferenţă majoră față de Corbi, şi anume cele două abside nu sunt despărţite printr-un perete26. Biserici de zid cu o navă unică şi două abside au fost semnalate în sudul Greciei şi în insulele din Marea Egee. Pa-nayotidis Vocotopoulos socoteşte că cele două abside se explică prin dedicarea bisericii a doi sfinţi diferiţi, originea aflându-se în bisericile orientale cu două nave şi două abside dedicate mai multor sfinţi, fenomen extins, după cruciada din 1205, în teri-toriul grec aflat acum sub dominaţia „occidentală şi veneţiană”, acolo unde o populaţie mixtă era nevoită să convieţuiască împreună fiind de confesiuni diferite: oriental-ortodoxă şi ro-mano-catolică. Astfel fiecare altar era consacrat unei confesiuni şi Liturghia se desfăşura separat pentru fiecare în parte27. După cum s-a văzut din documentele existente, pentru biserca de la Corbi nu avem niciun indiciu care să sugereze existența a două hramuri, consemnarea sfinților Petru și Pavel ca patroni ai bi-sericii fiind târzie, aceștia neregăsindu-se nici în iconografie ca ocrotitori speciali ai bisericii28. Pe de altă parte, Konstantin Kalokyris, punând întreaga decorație murală a bisericilor din Creta sub semnul reacției locuitorilor ei împotriva venețienilor ocupanți, deci a Bisericii catolice, afirmă că „incontestabil, picturile murale erau mijlocul de expresie prin care conștiința

națională a fost susținută și hrănită”29, împrejurări în care e greu de crezut că cele două confesiuni ar fi putut conviețui în aceeași biserică. Același fenomen, în condiții asemănătoare, îl întâlnim și în ctitoriile românești din Transilvania secolelor XIV-XV30. Sinodul de la Buda din 1279 stabilise chiar pedepse pentru ca-tolicii care ar fi intrat în bisericile „schismaticilor” ortodocși31, iar cronicile și documentele vremii vorbesc despre deosebirea de credință dintre catolicul Carol Robert și „schismaticul”/ortodoxul Basarab I32. Așadar, în aceste condiții, nu putea fi posibilă, împărțirea unui lăcaș de cult între cele două confesiuni nici în Transilvania, nici la Corbii de Piatră. Această teorie a fost combătută și de D. Barbu care, nefondat însă, consideră că cele două abside „serveau pentru două rituri, bizantin și latin, ale aceleiași confesiuni, cea romano-catolică”, deși recunoaște absența informațiilor documentare sau a mărturiilor arheologi-ce „despre existența în Transilvania la sfârșitul secolului al XIII-lea a unor creștini de rit oriental uniți cu Roma”33.

O explicație a bisericilor duble cu două abside îi aparține lui Ch. Delvoye și a fost pusă în legătură cu funcția lor diferită, și aplicată planului bazilicii cu două abside de la Pitzunda, Geor-gia, din a doua jumătate a secolului al VI-lea, în care o navă şi un altar servea pentru desfăşurarea Liturghiei, iar cealaltă ca baptisteriu34.

Evident nu este cazul bisericii de la Corbii de Piatră, dar fe-nomenul e semnificativ pentru înțelegerea funcției duble a unui lăcaș de cult, ceea ce ar putea fi aplicat și la Corbi, aici însă, fiind vorba de o biserică de mănăstire şi de plan preluat, funcția dublă a putut fi liturgică și funerară. Această ipoteză este susţinută, de altfel, şi de latura eshatologică a programului iconografic. Un ar-gument ar mai putea fi preocuparea „ctitorului următor”, Neagoe Basarab, pentru grija de care a dat dovadă organizându-și sluj-bele de parastas la mănăstirea de la Corbi încă din timpul vieții, deși nu urma să fie îngropat aici, ca și pe cele ale „sfîntrăposaților ctitori, ce au fost mai înainte”35. Exemple de biserici duble, etaja-te însă, în care una dintre cele două avea rol funerar se găsesc în spaţiul balcanic, de exemplu la Backovo36 sau Boiana37.

17

Fig.

1.9.

Ab

sida

deS

-E,M

aica

Dom

nulu

ipet

ron

cuIi

susî

nbr

ațe,

între

arh

angh

eli(f

oto

E.C.

-B.)

1818

Fig.1.10.AbsidadeS-E,Iisuscopil,detaliu(fotoE.C.-B.)

19


Pictura se păstrează fragmentar şi într-o stare avansată de degra-dare, o analiză stilistică și iconografică fiind foarte anevoioasă dar nu imposibilă. Astfel, din fragmentele ce se mai citesc în cele două abside estice, rezultă că în cea dinspre sud-est, central, a fost pictată MaicaDomnuluipetroncuIisusînbraţe, Pruncul binecuvântând şi ţinând cu o mână un rotulus strâns (fig. 1.9, fig. 1.10). Chipurile lor sunt distruse. Speteaza tronului este joasă și ușor arcuită. Este de culoare ocru cu elemente decorati-ve simple care formează casetoane pe laturile din față a părților lui laterale. Fecioara stă pe o pernă ovală roșie. Veșmântul ei este de purpură violet iar al Pruncului de un roșu cinabru. Doi arhangheli monumentali cu aripi ample ocru spre exterior și gri albăstrui penajul dinspre interior, înveșmântați în loros impe-rial bogat ormanentat cu perle, străjuiesc grupul central fiind ușor aplecați spre el, în poziție de adorare (fig. 1.11). Se ghicește numai conturul capetelor. În partea dreaptă a tronului se mai vede, fragmentar, un ierarh, parțial distrus o dată cu suprimarea peretelui despărțitor al absidelor38, iar în stânga alți doi ierahi (fig. 1.12). La aceștia se mai observă trăsături ale portretelor care îi pot identifica cu Sf. Vasile cel Mare, pe cel cu barbă neagră lungă ascuțită, şi cu Grigorie cel Mare, pe cel cu barbă albă lată, ceea ce face posibilă presupunerea că la nord a fost pictat Sf. Ioan Gură de Aur. Sf. Grigorie ține cu ambele mâini un rotulus desfăcut pe care se mai văd urmele unei inscripții ilizibile, cu siguranță un fragment de text liturgic, scris în limba greacă. Un asemenea rotulus e posibil să fi avut în mâini și Sf. Vasile cel Mare. Sfinții ierarhi sunt ușor înclinați spre Maica Domnului și sunt înveşmântaţi cu feloane polistavrion cu cruci mari negre pe fond alb, cu bederniță și epitrahil ocru deschis, ambele decorate cu romburi în care sunt înscrise flori cu patru petale stilizate geometric. Compoziția ocupă practic toată absida și se încheie chiar deasupra meselor liturgice. Părțile superioare al ambelor abside nu mai păstrează nimic din decorație, dar suprafețele re-spective sunt prea mici pentru ca aici să fi avut loc o scenă39. Așa cum s-a mai spus au fost unite într-un singur registru două teme specifice absidei altarului40, imaginea Maicii Domnului a Întrupării adorate de arhangheli cu reprezentarea sfinților ie-rarhi, ilustrare a tainei Întrupării și a rolului activ al ierarhilor în desfășurarea Liturghiei, aluzie la jertfa euharistică.

În absida dinspre nord, pictura este mult mai deteriorată ceea ce a dus inevitabil la identificări ipotetice: Iisus alMilelor după I. D. Ştefănescu care a presupus existența aici a trei siluete41, sauIisuspetron adoratdeîngeri, scenă interpretată de C. L. Dumi-trescu ca o reprezentare a Gloriei divine exaltată de arhangheli și fără conținut dogmatic, o figurare a Pantocratorului, aseme-

nea lui Iisus dinDeisis-ul de deasupra absidelor, adică realiza-rea unui ”pleonasm iconografic”42. D. Barbu, în mod neașteptat, afirmă că se mai văd două registre și anume în registrul superior Iisus Hristos pe tron „ca împărat asistat de puterile îngerești”, iar în registrul inferior o „teorie” de ierarhi, așadar o ilustrare a așezării acoperământului discului, când se rostește Psalmul 92 („Domnul a împărățit...”), rugăciune fixată în cult în timpul sluj-bei proscomidiei în al treilea sfert al secolului al XIV-lea, ceea ce face posibilă, în opinia autorului, datarea picturii în secolele XV-XVI și atribuirea ei surselor veneto-cretane43.

În realitate pictura urmează aceeași schemă iconografică ca în absida de la sud-est, și se desfășoară pe un singur registru. Fragmentele păstrate sunt însă prea mici pentru o identificare certă. Prezenţa clară a doi ierarhi, perceptibili numai prin câteva fragmente de veşmânt – epitrahil şi epigonaţiul - spre nord, şi a unui diacon spre sud, alături de doi arhangheli monumentali înveșmântați tot în loros imperial ca și cei din absida pereche dar mult mai degradați, presupun ilustrarea unui ritual liturgic, fără legătură cu slujba proscomidiei, sau cu un alt moment de exaltare a gloriei lui Hristos. Nu se pot distinge urme de culoare care să fie din veșmântul lui Hristos (fig. 1.7, fig. 1.4). Numai câteva tușe mici de ocru și o formă, ciudată tot ocru, fac posibilă presupunerea pictării aici a unui tron, dar și a unui baldachin sub care putea să fie reprezentat altarul cu Amnos-ul, prezența ierarhilor și a unui diacon sugerând participarea lor la ritualul Melismos-ului. Teofaniile absidale cu Hristos pe tron, în glorie sunt mult prea timpurii și au fost înlocuite în timp cu imagi-nea Maicii Domnului adorate de îngeri și sfinți ca teofanie a Întrupării44. Le mai întâlnim în Cappadocia dar în alt context45. Pictat bust în absidă, Hristos apare mai ales în biserici mici provinciale fără cupolă, cu o iconografie mai arhaică, în sudul Greciei sau Creta. La Agios Nicolaos din Kampia, Beoția, Panto-cratorul bust ocupă singur conca absidei46 ca și în Creta, la Kar-daki (sec. XIII)47, la Alepochori, Sotiras (1260-1280) și Agios Ni-colaos din Geraki (sfârșitul secolului al XIII-lea) este însoțit de arhangheli dar peste tot este nelipsit registru cu ierarhi săvârșind ritualul Melismos-ului48. Dacă la Corbi a foat pictat Hristos pe tron, asistăm la aceeași comprimare a registrelor ca în absida sudică dar cu trimitere la Liturghie, Pantocratorul fiind pomenit în rugăciunea tainică a preotului din timpul cântării heruvimi-ce ca „Împărat al slavei”, rugăciune care trimite la întrupare și jertfă: „... Te-ai făcut om, și Arhiereu al nostru... și, ca un Stăpân a toate, ne-ai dat slujba sfântă a acestei jertfe liturgice și fără de sânge; că singur Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stăpânești cele cerești și cele pământești, Care Te porți pe scaunul heruvimilor,

1.3. Pictura

2020Fig.1.11. AbsidadeS-E,Arhanghel(fotoE.C.-B.)

21


Domnul serafimilor și Împăratul lui Israel...”49. Cel despre care se poate spune că preia rolul Pantocratorului

din cupolă este Hristos dinDeisis, pictat pe timpanul de est, cen-tral, dominând astfel tot naosul. Figurat bust, supradimensionat în raport cu spațiul și personajele care îl însoțesc, El poartă în mâini Evanghelia pe care au fost scrise în limba greacă cuvintele din Ioan 8.12: „Eu sunt Lumina lumii, cine îmi urmează mie nu va trăi în întuneric”, în timp ce binecuvântează cu mâna dreaptă. Maria şi Ioan sunt figuri întregi. C. L. Dumitrescu interpretează această imagine ca pe o „viziune teofanică a gloriei cereşti a lui Iisus”. Deisis-ul,sub semnul căreia sunt unite ambele abside, este o temă răspândită în secolul al XII-lea şi al XIII-lea în absidele altarelor din mediile monastice din Cappadocia, Italia, Georgia, sau în biserici din Grecia/Creta având un vădit caracter eshatologic dar și liturgic50 și este caracteristică spațiilor funerare. În acest scop presupunem că a fost folosită tema în biserica mănăstirii de la Corbii de Piatră. Buna Vestire cu arhanghelul Gavriil pictat spre nord, dar în mare parte distrus şi Fecioara în picioare spre sud, urmează o compoziţie mai arhaică, specific orientală. La auzul cuvintelor arhanghelului Fecioara se ridică într-o atitudine respectuoasă comandată de ceremonialul bizantin specifică idealului grec, aşa cum apare în cele două exemple din arta bizantină semnalate de G. Millet: Paris.gr.510 şi în Cappadocia, la Toqale51. În spatele Fecioarei se vede o arhitectură masivă cu acoperiș în două ape și două coloane care sugerează bazilica din Nazaret, detaliu iconografic arhaic care s-a pierdut în secolele IX-XI dar la care vor reveni pictorii veacurilor XII-XIV52. SacrificiulluiAvraameste pictat în dreptul absidei de Sud-Est. Compoziţia este structurată pe verticală. Avraam este aplecat pregătindu-se să-şi înjunghie fiul pe care îl ţine cu braţul stâng, în timp ce priveşte în sus spre îngerul ce coboară spre el. Îngerul are nimbul decorat cu perle. (fig. 1.13, fig. 1.14).

În naos (fig. 1.2), jumătatea de sud a bolţii şi peretele adiacent au primit scene din Ciclul MarilorSărbători. Primul registru, în care compozițiile se desfășoară în friză, cuprinde: Înălţarea(Η AΝΑΣΤΑΣΗΣ) cu Iisus în dublu medalion rotund susținut de doi îngeri, în partea superioară a compoziției, și Fecioara orantă între doi îngeri și apostoli în partea inferioară (fig. 1.15);Schim-barea laFaţă ([Η ΜΕΤΑΜ]ΟΡΦΟΣΗΣ), cu Iisus în mandor-lă ovală din care ies mănunchiuri de raze, între Ilie și Moise, cei trei apostoli fiind căzuți la pământ după modelul bizan-tin în care Petru vorbește, Iacob privește în sus peste umăr și Ioan cade cu fața în jos53 (fig. 1.16);Botezul,scenă pe jumătate pierdută, dar în care pot fi urmărite mai multe detalii arhaice, întâlnite în pictura bizantină din secolele XIII și XIV: Iisus nud şi în poziţie drept, personificarea Iordanului, cărămida pe care

stă cu picioarele Iisus, David cu un sul desfăcut în mână pe care a fost scris un text în grecește în cea mai mare parte șters și Isaia cu barbă lungă albă, binecuvântând, în spatele Botezătorului54. Registrul inferior cuprinde, de la est spre vest:NaşterealuiIisus55, ÎntâmpinareaDomnului șiÎnvierealuiLazăr. În scenaNașterii(fig. 1.17), Maria stă în faţa lui Iosif aflat la stânga, privind înain-te, cu braţele pe lângă corp, pentru a arăta că a născut fără du-reri, după ordinea din compoziţiile cappadociene, tip comun Bizanţului şi Occidentului, dar mai răspândit în Italia/Athos. Iosif cu capul sprijinit în mâna stângă și cu dreapta pe genun-chi privește gânditor drept înainte (fig. 1.18, fig. 1.19). În spatele Mariei se desfășoară baia Pruncului. Copilul este ținut în brațe de una dintre femei și este ușor înclinat spre vasul cu apă în care își întinde mâna, în timp ce cealaltă toarnă apa dintr-un vas cu două toarte. Alături, doi păstori stau de vorbă privind în sus. Cel tânăr, cu o căciulă țuguiată pe cap, arată cu mâna în sus (fig. 1.20, fig. 1.21). În colțul drept al scenei îngerul se arată păstorului care cântă la fluier aşezat ca în Cappadocia, cu pi-cioarele încrucișate și ciorapi negrii, cu fluierul despărţit uşor de buze, motiv oriental care a căpătat supleţea elenistică, a fost abandonat în secolul al XII-lea de Bizanţ pentru a fi preluat iar din secolul al XIV-lea56 (fig. 1.22). În centrul compoziției este plasată ieslea cu Pruncul culcat spre care se îndreaptă cei trei magi cu daruri. Se mai vede primul, bătrân ținând în mâini un chivot împodobit cu perle. Catapeteasma nouă taie scena în dreptul magilor, ceilalți doi rămânând în spatele ei. Urmează În-tâmpinareaDomnului(fig. 1.23).Centrul compoziției este mar-cat de altarul acoperit cu un baldachin de formă geometrică. Pe masa altarului se află Evanghelia închisă și decorată cu perle. În dreapta, Maria este urmată de Iosif ce duce colivia cu cei doi porumbei de jertfă (fig. 1.24). Copilul se află deja în brațele lui Simeon și întinde mâinile spre mama Lui (fig. 1.25). În spatele lui Simeon apare profetesa Ana cu un sul desfăcut pe care tex-tul este scris cu litere mari, în grecește ca pe toate celelate (ΤΥ [TON?] ΤΟ [Β]ΡΕΦΟΣ ΥΡΑΝωΝ ΚΕ ΓΗΝ Ε[Σ]ΤΕΡΕΟΣΕΝ)57 (fig. 1.26). În spatele ei a fost plasată o arhitectură cu acoperiș în două ape care face pandant unui grup de clădiri cu acoperiș plat din partea opusă. Învierea luiLazăr este o compoziție cu mai multe personaje (fig. 1.27, fig. 1.28, fig. 1.29). Iisus urmat de un grup de apostoli se îndreaptă spre mormântul lui Lazăr din care nu se mai vede decât un mic colț alături de care stau patru personaje dintre care unul își duce veșmântul la nas, urmând tradiția cappadociană reluată în pictura secolului al XIV-lea58 (fig. 1.30). Maria, cu o expresie de profundă durere întipărită pe față, căzută la picioarele lui Iisus îi sărută piciorul stâng pe care îl ține cu mâinile acoperite (fig. 1.31), în timp ce Marta îngenunchiată își ridică mâinile spre Iisus (fig. 1.32). Pictura de

2222Fig.1.12. AbsidadeS-E,Sf.GrigoriecelMare,detaliu(fotoE.C.-B)

23Fig.1.13. Naos,pereteE-S,SacrificiulluiAvraam,detaliu(fotoE.C.-B.)

2424

Fig.1.14.N

aos,pereteE-S,SacrificiulluiAvraam,detaliu(fotoE.C.-B.)

25


pe latura nordică a naosului s-a distrus în cea mai mare parte (fig. 1.3). Se mai păstrează urme pe boltă primul registru, care permit reconstituirea câtorva scene: Coborârealaiad/Anastasis, spre răsărit, într-o redactare arhaică cu Adam (fig. 1.33) într-o parte a lui Iisus şi Eva în cealaltă, și un grup de trei personaje cu nimburi, drepți și regi ai Vechiului Testament; Răstignirea, cu Maria susținută de o femeie (fig. 1.34) de o parte a crucii și Ioan și Longinus de cealaltă parte. Se mai vede un înger în colțul supe-rior drept. Scena următoare, prima de fapt în desfășurarea eve-nimentelor și aflată spre vest este aproape în întregime distrusă.

Urma de cetate ce se mai zărește în partea dreaptă a compoziției și ordinea firească a evenimentelor fac posibilă presupunerea că aici a fost pictată IntrareaînIerusalim. În registrul următor, prima scenă de la vest spre est nu se poate încă identifica. Se ghicesc două personaje în picioare dintre care cel central, cu pi-cioarele desculțe în sandalele tradiționale pare a fi un prooroc, deoarece are un sul desfăcut în mâini cu o inscripție din care se mai văd numai câteva litere mari, la cel de al doilea fiind vizible numai poalele veșmântului de culoare gri albăstrui. Urmează o posibilă Coborâredepecruce și Mironosițelelamormânt(?).

Fig.1.15. Naos,S,Înălțarea(fotoI.O.)

26Fig.1.16. Naos,S,SchimbarealaFață(fotoI.O.)

27


Fig.1.17. Naos,S,NașterealuiIisus(fotoDanMohanu)

În registrul inferior, sub arcade au fost pictaţi, la sud, arhan-ghelul Mihail (fig. 1.35), lângă altar, doi sfinţi militari, posi-bil Gheorghe și Dimitrie (fig. 1.36), sub arcada următoare şi, alăturat, o scenă în mare parte distrusă în care I. D. Şefănescu presupune că a fost pictat episodul în care Iisus copil vorbeșteîntemplu59,iar C. L. Dumitrescu un posibil tablou votiv60. De-taliile care s-au mai păstrat fac parte cu siguranță dintr-un ta-blou votiv care merită toată atenția și asupra căruia vom reveni. Cea de a patra nişă, cea dinspre vest, a fost distrusă prin tăierea uşii ce duce spre pronaosul săpat în stâncă în secolul al XIX-lea. Fragmentele care se mai vedeau la un moment dat deasu-pra uşii au fost acoperite cu zugrăveli recente, posibil Pahomieşi Îngerul după cum se mai poate vedea din fotografia lui I.D. Ştefănescu, interpretare a Laurei Dumitrescu, alături şi de va-rianta arh. Gavriil şi un sfânt oarecare61. I.D.Ştefănescu propu-nea Buna Vestire62, existentă însă deja în naos, pe peretele de răsărit. Nișele din registrul inferior de la nord nu mai păstrază decât câteva urme de pictură: în cea dinspre vest fragmente din-

tr-o compoziție ce poate fi identificată cu CoborâreaSfântuluiDuhîntr-o redactare arhaică (apostolii șezând pe o banchetă ce nu urmează încă un traseu accentuat semicircular, Tronul Heti-masiei, foarte deteriorat, din care ies câteva raze, ușile închise în spatele cărora sunt plasați apostolii, o reprezentare a neamurilor printr-un grup de personaje în prim plan, greu lizibil), și în nișa de lângă altar doi sfinți fragmentar conservați. Unul dintre ei este cu siguranţă Ioan Botezătorul cu părul căzând în şuviţe on-dulate pe umărul stâng și o cruce înaltă purtată în mâna stângă63 (fig. 1.37), celălalt păstrează numai conturul nimbului.

Programul iconografic al naosului ridică mai puține pro-bleme. El se reduce practic, cu excepția imaginilor din nișe, la reprezentarea Marilor Sărbători și Patimilor într-o formă de ciclu exterm de redusă, absența peretelui de vest, a scenelor distruse de la nord sau a celor încă indescifrabile împiedicând însă cercetarea lui completă. Ordinea pare aleatorie. Dacă în-cepem lectura cu BunaVestire de la est, și continuăm cronolo-gic la sud, registrul inferior al bolții, cu Nașterea, Întâmpinarea,

2828Fig.1.18. Naos,S,NașterealuiIisus,detaliu(fotoI.O.)

3030

Fig.1.20. Naos,S,NașterealuiIisus,detaliu(fotoI.O.)

ÎnvierealuiLazăr, urmează, sărind peste peretele de vest, sce-na neidentificată, Coborâreadepe cruce și Învierea sub forma Mironosițelorlamormânt, în registrul corespunzător de la nord. Aceeași lectură nu se mai aplică însă pentru registrul superior, unde la sud avem Înălțarea, SchimbarealaFață și Botezul, iar la nord, Intrarea în Ierusalim, Răstignirea și Coborârea la iad. O explicație ar fi dorința de a plasa strict pe boltă, scenele socoti-

te cele mai importante, scoase din cicluri și plasate în bisericile mai mari de zid în zona superioară a bolții altarului sau în semi-calotele absidelor laterale. Astfel Anastasis-ul se poate citi în pe-reche cu Înălțarea, la nivelul absidelor răsăritene, și se justifică astfel prezența celei de a doua Învieri în „registrul patimilor”, iar Botezul și SchimbarealaFață rămân ca SărbătoriMaridar fac împreună cu Înălțarea, pe un registru de altfel nedespărțit

31

în scene, o trimitere comună la exaltarea laturii divine a lui Iisus, toate trei avînd un caracter „teofanic”64. AdormireaMaiciiDomnului a fost, cu siguranță pictată la vest. Selecția scenelor se regăsește aproape identic în micile biserici cretane din seco-lele XIII-XIV65. Tot la vest ar fi fost loc pentru reprezentări de monahi. Elementele decorative, nu foarte variate, se reduc la palmete și semipalmete simple, zigzaguri și romburi în care se

înscriu flori trilobate foarte stilizate. Inscripțiile scrise cu litere mari în grecește întăresc presupunerea că pictorul de la Corbi a fost grec. Un studiu amănunțit al lor ar fi util și ar putea să aducă lămuriri în încercarea de a stabili zona de proveniență a picto-rului. Nu insistăm asupra stilului deoarece există deja o analiză amănunțită a lui C. L. Dumitrescu66, iar noi aprecieri vor putea fi făcute pe picturile curățate.

33


Fig.

1.22

.N

aos,

S,N

aște

rea

luiI

isus,

deta

liu(f

oto

D.M

.)

34


Fig.1.23. Naos,S,ÎntâmpinareaDomnului(fotoD.M.)

35

Fig.

1.24

.N

aos,

S,În

tâm

pina

rea

Dom

nulu

i,de

taliu

(fot

oE.

C.-B

.)

3636Fig.1.25. Naos,S,ÎntâmpinareaDomnului,detaliu(fotoI.O.).

37Fig.1.26. Naos,S,ÎntâmpinareaDomnului,detaliu(fotoE.C.-B.)

38Fig.1.27. Naos,S,ÎnvierealuiLazăr(fotoI.O.)

39


Fig.1.28. Naos,S,ÎnvierealuiLazăr,detaliu(fotoE.C.-B.)

40



41


Fig.1.30. Naos,S,ÎnvierealuiLazăr,detaliu(fotoI.O.)

42



43



4444Fig.1.33. Naos,N,Anastasis,detaliu,(fotoI.O.)

45


Fig.1.34. Naos,N,Răstignirea,detaliu(fotoI.O.)

4646Fig.1.35. Naos,pereteS-E,ArhanghelulMihail(fotoE.C.-B.)

47


Fig.1.36. Naos,pereteS,Sfințimilitari(fotoE.C.-B.)

4848Fig.1.37. Naos,pereteN-E,Sf.IoanBotezătorul(fotoE.C.-B.)

49


1.4. Ctitorii

Criptic rămâne încă tabloul votiv, amplasat în centrul peretelui sudic (fig. 1.38). Distrus în cea mai mare parte, în stadiul actual al cercetărilor este practic imposibil să se poată identifica per-sonajele ce au fost pictate aici. În mod evident sunt trei, dintre care cel de la mijloc, mai înalt decât celelalte două figuri între care se află, este cu certitudine ctitorul principal. Din fragmen-tele ce se mai pot vedea numai în zona capului, rezultă că este vorba de un bărbat cu plete negre, barbă și mustăți, reprezentat

frontal cu mâna dreaptă îndoită lateral în gest de ofrandă. Este posibil ca în stânga, care nu se mai vede, să fi ținut macheta stâncii cu biserica închinată lui Hristos (fig. 1.39). Acesta apa-re sub forma lui Iisus Emanuel bust, binecuvântând cu ambele mâini, proiectat pe o draperie suspendată lateral și decorată cu grupuri de câte trei puncte roșii, exact deasupra capului ctito-rului (fig. 1.40). Din personajul aflat în dreapta lui nu se mai disting decât o ureche, părul negru și un ochi, suficiente detalii pentru a ne da posibilitatea afirmării existenței aici a unui alt bărbat, un adolescent după staură (fig. 1.41). În stânga, simetric

Fig.1.38. Naos,pereteS,Tabloulvotiv(fotoE.C.-B.)

50


Fig.1.39. Naos,pereteS,Tabloulvotiv,detaliu(fotoD.M.)

51


Fig.1.40. Naos,pereteS,Tabloulvotiv,detaliu(fotoE.C.-B.)

52


Fig.1.41. Naos,pereteS,Tabloulvotiv,detaliu(fotoE.C.-B.)

53


și egal ca înălțime se află un alt personaj, dar fragmentele de păr care se ghicesc nu fac posibilă niciun fel de identificare.

Chiar din atât de puține elemente se poate conchide că: per-sonajul central este o persoană importantă de vreme ce dea-supra capului lui a fost pictat Iisus binecuvântând cu brațele larg deschise, așa cum apare în tablouri votive din Serbia67sau Țara Românească binecuvântându-i pe voievozi68 sau chiar pe mari boieri69; că nu este Radu de la Afumați70, pictura nefiind databilă în veacul al XVI-lea când voievozii purtau coroană din care s-ar fi păstrat un fragment pe capul ctitorului de la Corbi dacă ar fi existat; că singurul tip de coroană care ar fi putut să fie pictată, ținând seama de părțile conservate ale capului, este diadema de tipul celei purtate de Basarab I, la fel ca cea din reprezentarea votivă din Biserica Domnească de la Curtea de Argeș71; că prezența diademei ar face de necontestat stabilirea lui Basarab I în calitate de ctitor la Corbi, și astfel tradiția s-ar

dovedi întemeiată72; că cele două personaje alăturate ar putea fi fiii lui Basarab a căror existență este pomenită în documente chiar înainte de 133073 și despre care se presupune că au luptat alături de tatăl lor împotriva regelui Carol Robert74. Pictarea bi-sericii de la Corbi ar fi databilă astfel în deceniul al doilea al secolului al XIV-lea sau imediat după 1330, autorul ei fiind for-mat în ambianţa picturii bizantine provinciale de sfârşit de veac XIII. Dacă aceste ipoteze nu se vor cofirma, personajul pictat în tabloul votiv ar putea fi socotit un alt voievod sau cnez local, conducător al unei formațiuni prestatale anterioare întemeierii Țării Românești ca stat independent.

Ansamblul mural rămâne o mărturie deosebit de valoroasă, atât pentru istoria monahismului românesc, cât şi pentru feno-menul artistic din perioada de formare ca stat a Ţării Româneşti, conservarea și restaurarea lui fiind cu atât mai mult necesară.

54


D. Ştefănescu, La peinture religieuse en Valachie et enTransylvanie depuis les origines jusqu’au XIXe siècle, (Ad-denda), Paris, 1932, pp. 421-424, pll. XXVIII/1, XXIX; Idem, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudaleromâneşti,Bucureşti, 1973, p. 187, fără a argumenta, autorul restrânge perioada posibilă pictării lăcașului la un moment contemporan cu cel al decorării bisericii Sf. Nicolae de la Curtea de Argeș sau „mai vechi cu trei patru decenii”.V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în Țările Române, I, București, 1959, pp. 186, 340, n. 1.Carmen Laura Dumitrescu, Biserica rupestră Corbii dePiatră,celmaivechiansambludepictură-cunoscutastăzi-dinȚaraRomânească,Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arte Plastice (SCIA.AP), T.22, București, 1975, pp. 23-51; Idem, Chronique etMonumentTémoin,Unehypothèsea propos d’une église rupestre a deux absides en Valachie, 1984, Buletinul Bibliotecii Române, Studii și documente românești, XI(XV), Freiburg, 1984, pp. 15-54.Daniel Barbu, O mărturie a relațiilor artistice româno-grecești: Corbii de Piatră (datare și încadrare stilistică), Cercetări de Istorie şi Civilizaţie Sud-Est Europeană, IV, 1987, pp. 113-123, Idem, Relaţiiartisticedintreţărileromâneşi şcoala veneto-cretană în secolul al XVI-lea, Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1991, p. 20. A se vedea și N. Stoicescu, Bibliografialocalităților și monumentelor feudale din România, I-ȚaraRomânească, (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea), 1, A-L, Craiova, 1970, p. 194. R. Theodorescu, UnmileniudeartălaDunăreadeJos(400-1400), București, 1976, pp. 191-192, îmbrățișează ideea recunoașterii ctitorului picturilor în persoana voievodului Basarab I. C. L. Dumitrescu, BisericarupestrăCorbiidePiatră, pp. 44-47, n. 53.C. L. Dumitrescu, Unehypothèse, pp. 39-48.Ibidem, pp. 20-21. Istoria Românilor, III, Genezele românești, coordonatori Șt. Pascu și R. Theodorescu, București, 2001, N. Constantinescu, Șt. Olteanu, M. D. Matei, Șt. Ștefănescu, 4.„Unificareaformațiunilorpoliticedinspațiulextracarpatic”,pp. 523-573. D. Barbu, loc cit.; Idem, O mărturie a relațiilor artisticeromâno-grecești, p. 115, nu crede posibilă nici prezența unui pictor grec în Țarea Românească în jurul anului 1300 (la Corbi inscripțiile fiind în l. greacă).

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.8.9.

10.

Documenta Romaniae Historica (D.R.H.), B, Țara Românească, II, București, 1972, nr. 21, pp. 56-57.Ibidem, nr. 49, pp. 104-106. Ibidem, nr. 103, pp. 205-206; nr. 114, pp. 231-233.Ibidem, nr. 133, pp. 266-268. „Să vină călugării în fiecare an, după obicei, la sfântul Petru, să ia obrocul ... iar nouă ... să ne cânte în fiecare săptămână o zi, seara, paraclis cu băutură și colivă, iar dimineața sfânta liturghie, cît timp vom fi în viață; iar după moartea noastră, să ni se cânte în fiecare an într-o zi, fie <orice> zi, seara, paraclis și neprihănire cu băutură și colivă, iar dimineața sfânta liturghie cu sobor și cu băutură și la zi să ni se facă masă ca și sfânt răposaților ctitori, ce au fost mai înaintea noastră...” (Ibidem, nr. 153, pp. 295-297). Faptul că dania este făcută în ziua sfântului Petru nu justifică presupunerea punerii bisericii sub ocrotirea specială a lui, așa cum s-a crezut (C. L. Dumitrescu, op. cit., pp. 45-46), cu atât mai mult cu cât atât în acest document, ca și în cele anterioare, este pomenit numai hramul Adormirii Maicii Domnului. Mai degrabă, ținându-se seama și de dorințele cu caracter funerar ale binefăcătorului, alegerea zilei de Sf. Petru poate fi asociată cu sărbătorirea morților în mod special în această zi, când mai există obiceiul de a se da ”colac cu lumânare” și mere pentru cei defuncți (Moșii de Sân-Petru, S. Fl. Marian, Înmormântarealaromâni, București, 1995, p. 250). D.R.H., B, II, nr. 188, pp. 356-358.D.R.H., Țara Românească, III, București, 1975, nr. 6, pp. 7-8; nr. 23, pp. 41-42, nr. 29, pp. 51-52; DocumenteprivindistoriaRomâniei (D.I.R.), B, Țara Românească, XVI, II, București, 1951, nr. 18, pp. 21-22. Pe baza interpretării acestor docu-mente, D. Barbu, op. cit., pp. 119-122, conchide că Mușa s-a călugărit înainte de 1 septembrie 1506, a amenajat imediat un „precar” lăcaș în stâncă, în 1512 a închinat mănăstirea domniei, între 1512 și 1519 biserica aflându-se în grija călugărilor de la Curtea de Argeș, în 1519, monahia Magdalina a primit de la Neagoe Basarab un privilegiu domnesc în vederea ridicării „în vale” a unei mănăstiri de călugărițe, proiect ce nu s-a realizat banii fiind folosiți la pictarea bisericii de la Corbi între 1522 și 1526, cu ajutorul voievodului Radu de la Afumați. Nu stăruim asupra acestor idei dar, dacă statutul unei mănăstiri se poate schimba în timp, e greu de crezut ca atâta timp cât ctitorul, provenit dintr-o obște de călugărițe și stareță, este încă în viață, să-și lase un timp mănăstirea în grija unei comunități de călugări și să revină după câțiva ani pentru a o picta. Pe de altă parte,

11.

12.13.14.15.

16.17.

Note

55


D. Barbu, crede că denumirile de Corbii de Piatră, Valea și Meriș (se pare altă ctitorie a Magdalinei) sunt ale uneia și aceleași mănăstiri, cea de la Corbi; C. L. Dumitrescu, BisericarupestrăCorbiidePiatră, p. 48, n. 70, formulează prima o asemenea ipoteză la care renunță însă imediat cu argumente proprii.Vezi 1.4. Ctitorii.Pe valea Lomului, așezările sihaștrilor sunt considerate anterioare primelor texte scrise care atesă existența comunității monastice de la Ivanovo în secolul al XIII-lea, Milko Bitchev, Lespeinturesmuralesd’Ivanovo, Sofia, 1965 (în l. bulgară, rezumat în limbile germană, rusă, franceză, engleză, p. 127); la fel este cazul mănăstirii rupestre a lui Petar Koriški, sec. XIII-XIV, Olivera Marković, Les restesdu monastère Petar Koriški, Starine Kosovo i Metohije, IV-V, Priștina, 1971, pp. 409-423 (în l. sârbă, rezumat în l. franceză).D.R.H., B, I, nr. 113, pp. 196-197.C. D. Aricescu, Istoria Kămpulungului, prima residență aRomâniei, București, 1855-1856, partea a II-a, pp. 108-109; C. L. Dumitrescu, op.cit., pp. 49-50, n. 78.Se văd clar urmele spargerii, iar pictura, din care se mai distinge o parte dintr-un ierarh în absida dinspre sud, a fost în mod evident distrusă o dată cu peretele respectiv. În sudul Italiei, loc de înfloririe a monahismului italo-grec, la Massafra: San Simeone Famosa, biserica are o singură navă și două abside cu altarele adosate pereților; San Marco, biserica de plan neregulat cu trei nave și două abside; la fel la Mottola: Madonna delle Sette Lampade, unde biserica are însă două nave; Forcella, biserică cu navă unică și două abside sau la Manduria, biserica San Pietro Mandurino cu mai multe capele anexe și două abside mici ușor deviate spre sud și nord, Cosimo Damiano Fonseca, Civilita’RupestreinTerraJonica, Milano, 1970, p. 134, fig. 112, p. 120, fig. 96, p. 154, fig. 113, p. 165, fig. 151, p. 104, fig. 75.C. L. Dumitrescu, Unehypothèse, p. 44. C. D. Aricescu, op.cit., pp. 107-109.I. D. Ștefănescu, LapeinturereligieuseenValachieetenTran-sylvanie, pp. 423-424 ; C. L. Dumitrescu, op.cit., p. 19.P. Vocotopoulos, Simvoli eis tin meletin ton monohoronnaon meta dio koghon terou, Charistirion eis Anastasion K.Orlandon, 4, Athènes, 1967-1968, pp. 66-74, apud, C.L Dumitrescu, op.cit., pp. 19-20, n. 11. În Grecia, în biserici de sec. XIII, sfinți patroni apar în conca absidei altarului, Sophia Kalopissi-Verti, OsservazioniiconografichesullapitturamonumentaledellaGreciaduranteilXIIIsecolo, XXXI Corso di cultura sull’arte ravennate e

18.19.

20.21.

22.

23.

24.25.26.

27.

28.

bizantina, Ravenna, 7/14 aprilie 1984, Ravenna, 1984, pp. 201-204, fig. 5.K. Kalokyris, The byzantine wall paintings of Crete, 1957, English Translation, Red Dust, New York, 1973, p. 179.Ecaterina Cincheza-Buculei, Implicații sociale și politiceîn iconografiapicturiimedievale româneștidinTransilva-nia,secoleleXIV-XV.Sfințiimilitari, SCIA.AP, T.28, 1981, pp. 3-34.A. Bunea, Încercare de istoria Românilor până la 1382, București, 1912, p. 199.I. Lupaș, AtaculregeluiCarolRobertcontraluiBasarabcelMare, 1330, Cluj, 1932, p. 11, n. 3.D. Barbu, op.cit., p. 116.L. Khroushkova, Les baptistères paléochrétiens du littoralorientalde laMerNoire,Recueil des travaux de l’Institut d’études byzantines, XX, pp. 20-21, fig. 8; Ch. Delvoye, Baptisterium Reallexikon zur byzantinische Kunst, Bd. I, Stuttgart, 1961, S, pp. 548-549; Idem, Lescaracteristiquesdel’architecturepaléobyzantine, XIV Corso di cultura sull‘arte ravennate e bizantina, 5/17 Marzo 1967, Ravenna, 1967, p. 103.Vezi supra n. 15. Faptul că nu s-au găsit morminte săpate în stâncă în interiorul bisericii nu exclude posibilitate existenței și a unei funcții funerare a lăcașului.Elka Bakalova, The Ossuary-Church of the BachkovoMonastery, Sofia, 1977 (în l. bulgară, rezumate în limbile engleză, germană și franceză).Biserka Penkova, Von der kommemorativen Funktion derKapelleimzweitenStockderKirchevonBojana,Problemi na izkustvoto, Sofia, 1995, 1, pp. 29-41(în l. bulgară).Prin suprimarea acestui perete s-a distrus pictura care se continua de o parte și de alta a lui.I. D. Ștefănescu, op. cit., p. 423 socotește că pictura din absida de sud-est a suferit o posibilă restaurare în secolul al XVI-lea, dar stratul de culoare este cel originar iar trăsăturile stilistice ale fragmentelor se regăsesc și în restul ansamblului.C. L. Dumitrescu,op.cit., p. 27.I. D. Ștefănescu, op.cit., p. 422.C. L. Dumitrescu,op.cit., pp. 26-28.D. Barbu, op.cit., pp. 119-122.A. Grabar, Martyrium.Recherches sur le cultedes reliqueset l’art chrétien antique, II, Iconographie, Paris, 1946, pp. 207-234.C. Jolivet-Lévi, LeséglisesbyzantinesdeCappadoce:lepro-grammeiconographiquedel’absideetdessesabords, Paris, 1991.

29.

30.

31.

32.

33.34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.41.42.43.44.

45.

56


Sophia Kalopissi-Verti, op.cit., pp. 199-200, fig. 4.K. Kalokyris, , op.cit., p. 50, BW 9.Sophia Kalopissi-Verti, op.cit., pp. 199-205.Liturghier, București, 1995, pp. 138-139. Prezența Pantocra-torului în absida altarului și legătura lui cu Liturghia a fost remarcată și în mediu ortodox provincial din Transivania secolului al XV-lea, la Densuș, Ecaterina Cincheza-Buculei, Leprogrammeiconographiquedesabsidesdeséglisesà RîudeMorietDensuş, Revue Romain d’Histoire de l’Art, Série Baux Arts, XIII, 1976, 96-110; Idem, Iconografieșictitori.Transilvania (secolele XIV-XV), Tabor, Revistă de cultură și spiritualitate românească, IV, 2, Cluj Napoca 2010, pp. 60-61.Sophia Kalopissi-Verti, op.cit., pp. 200-201, nn. 37, 38.G. Millet, Recherches sur l’iconographie de l’évangile auxXIVe,XVeetXVIesiècles,d’aprèslesmonumentsdeMistra,delaMacédonieetduMont-Athos, Paris, 1960, pp. 67-92.Ibidem, pp. 67-92.Ibidem, p. 222.Ibidem, pp. 170-215.I. D. Ștefănescu, op.cit., p. 422, propune, în mod nejustificat, StihireadeCrăciun.G. Millet,op.cit., pp. 93-114.Scena urmează o schemă iconografică foarte asemănătoare celei de la Sf. Gheorghe din Vathyako, Creta, socotită pictată în stil „monastic” de influență cappadociană, textul de pe sulul Anei fiind scris tot cu litere mari și aproape identic, K. Kalokyris, op.cit., pp. 56-57, BW 19.G. Millet, op.cit., p. 236; pp. 232-254.I. D. Ștefănescu, op.cit., p. 422.C. L. Dumitrescu, op.cit., p. 25. Idem. I. D. Ștefănescu,op.cit., p. 422.Deși propune ca identificare pe Sf. Ioan Botezătorul,

46.47.48.49.

50.51.

52.53.54.55.

56.57.

58.59.60.61.62.63.

C. L. Dumitrescu optează în final pentru un sfânt pustnic,Biserica rupestră Corbii de Piatră, p. 33; Idem, Unehypothèse, p. 25.Ibidem, p.26.K. Kalokyris, op.cit., pp. 49-98.C. L. Dumitrescu,BisericarupestrăCorbiidePiatră,pp. 39-43; Idem, Unehypothèse, pp. 28-38. La Arilje regle Milutin și regele Dragutin; Vladislav și Urošic, fiii regelui Dragutin, S. Petković, Arilje, Beograd, 1965, figg. 2,3.La Curtea de Argeș, biserica episcopală - Radu Paisie și fiul său Marco, Neagoe Basarab și Despina Doamna; la Tismana - Radu cel Mare și Mircea Ciobanul, domnițele Stanca, Voica, Maria și Stana, Carmen Laura Dumitrescu, PicturamuralădinȚaraRomâneascăînveaculalXVI-lea, București, 1978, figg. 17, 10, 26, 34. La Tismana – Nedelco Bălăceanu cu soția și fiul; la Bucovăț - Stepan mare ban și Pîrvu mare clucer, Ibidem, figg. 27, 28.D. Barbu, op.cit., p. 119.Existența sau absență unei astfel de diademe se va putea stabili numai în urma intervențiilor de curățire a picturii.D. Barbu, op. cit., p. 119, neagă veridicitatea tradiției presupunând că la un moment dat un „copist a făcut din neglijență două personaje din numele lui Neagoe Basarab”.Ultimul capitol – RexvaditcumexercitucontraBazaraad – din Chronicon Pictum Vindobonese, în care Basarab îi propunea lui Carol Robert pacea, printre altele, oferindu-i serviciile unuia dintre fiii lui, Franciscus Toldy, DeGestisHungarorum ab origine gentis ad annum 1330 producta, Pestini, 1867, pp. CXVI-VXVIII, apud I. Lupaș, op. cit., pp. 12-13. C. C. Giurescu, IstoriaromânilordincelemaivechitimpuripînălamoartearegeluiFerdinand, București, 2000, p. 102.

64.65.66.

67.

68.

69.

70.71.

72.

73.

74.

corbi de piatra - studiu interdisciplinar - prezentarea monumentului (cap. 1)

Documents