Copiilor noştri – de limbă şi independenţă Neni şi tante zile’ntregi tot vorbeeeesc întortocheat, Încercînd să lămurească ce atunci s-a întîmplat, De ce’n anul ’89 moldovenii toţi ca unul Au ieşti în străzi şi pieţe inspiraţi d’idei comune. Obosiţi de vorbăraia a acestor vii perdanţi, Cari se cred ei n’altceva, ci ai neamului atlanţi, Voi, ca doctorul lui Goethe, după ce atîte-aţi vrut, Vă gîndiţi cu dezolare: „Am rămas cu ce-am avut.” Timpul, banii, îngîmfarea, alcoolul şi puterea, Ruperea de realitate – au făcut ale lor rele, Aruncînd înceţoşare peste-aceşti atlanţi sleiţi, De le-e greu să nască vorbă – simplă şi pe înţeles. Care este, deci, motivul? Ce-am vrut noi cu toţii oare? Am vrut limba să ne-o scoatem din bucătării, căsoaie, S’o putem vorbi deschis, liber şi fără ruşine, Fără ca să auzim: „Говори по-человечески!” Asta-i totul. Da, atît. E motivul cel de bază; Ce pe urmă s-a’ntîmplat – au fost nişte derivate; N’am vrut, sigur, copilandri, să ştiţi fără de tăgad, Îmbădărănirea ţării, nepăsare de la stat; N-am vrut multe alte lucruri, ce oricum s-au întîmplat; Dar şi pentru-aceste daruri, ce Pandora ni le-a dat Este cale de scăpare, ce implică’n mod etern Dragoste, înţelepciune, curaj, optimism şi zel.

Andrei Onea 30 August 2011