TEMA: CONTRACTUL DE MANDAT

PLANUL TEZEI:

Introducere--------------------------------------------------------------------------------3

Actualitatea temei investigate----------------------------------------------------3

Scopul i obiectivele tezei--------------------------------------------------------4ș

Capitolul I. Considera ii generale despre contractul de mandat.ț

1.1. Istoricul contractului de mandat--------------------------------------------------------------5

1.2. Noţiunea Contractului de Mandat--------------------------------------------------7

1.3. Elementele Contractului de Mandat------------------------------------------------10

1.4.Caracterele juridice ale Contractului de Mandat----------------------------------19

1.5. Delimitarea de alte contracte civile-------------------------------------------------23

Capitolul II. Condiţiile de validitate a contractului de mandat-----------------24

2.1.Capacitatea juridică a părţilor--------------------------------------------------------26

2.2.Consimţămîntul părţilor--------------------------------------------------------------27

2.3.Obiectul contractului de mandat-----------------------------------------------------28

2.4.Forma mandatului---------------------------------------------------------------------29

Capitolul III. Efectele Contractului de Mandat------------------------------------31

Capitolul IV. Încetarea Contractului de Mandat----------------------------------38

2

Concluzii i recomandăriș -----------------------------------------------------------41

Bibliografie---------------------------------------------------------------------------------

3

I n t r o d u c e r e

Actualitatea temei investigate.

Printre contractele care sunt cel mai des folosite de către societatea

contemporană se numară cu siguran ă cel de mandat. De i de o importan ăț ș ț

majoră contractul de mandat ridică multe semne de întrebare care trebuie

lămurite înainte ca par ile să încheie o astfel de conven ieț ț .

Supranumit de unii autori „contractul cu o mie de feţe” , mandatul a apărut nu

numai din necesitatea încheierii unor contracte între persoane care se găsesc la

distanţă, dar chiar pentru a suplini inegalitatea de inteligenţă şi aptitudini dintre

oameni , căci uneori recurgem la serviciile altuia pentru a realiza ceea ce nu

putem înfăptui singuri. Importanţa mandatului pentru viaţa cotidiană şi, în

special, cea juridică nu mai trebuie pusă la îndoială. Se remarcă atât existenţa

mandatului clasic, reglementat de Codul civil, având la bază legături de rudenie

sau prietenie, cât şi aplicaţii din ce în ce mai frecvente în ceea ce îi priveşte pe

profesionişti: avocaţi, notari, agenţi imobiliari, agenţi de asigurări etc.Datorită

intensificării relaţiilor transnaţionale, dispoziţii referitoare la mandat (denumit

uneori şi contract de intermediere) găsim atât în convenţiile internaţionale , cât

şi în legisla ia actuală a Republicii Moldova). Uneori, în practică, mandantul nuț

are decât rolul de a cerceta şi de a negocia. Pe de altă parte, în unele cazuri, deşi

lucrează în interesul unei alte persoane, mandatarul încheie actul în numele său

personal (mandat fără reprezentare).

În doctrină sa afirmat că mandatul se află la originea tuturor contractelor .

Fără a fi atât de generoşi cu acesta, apreciem că mandatul prezintă o importanţă

deosebită, deoarece, prin intermediul lui, facilitându-se încheierea altor

contracte civile sau comerciale, sunt dinamizate raporturile juridice de drept

privat.

4

Contractul de mandat ocupă un loc aparte în rândul contractelorcivile,

deoarece, prin intermediul lui, participanţii la circuitul civil pot încheia, în

principiu, orice alt act juridic, cu excepţia celor pentru care legea pune expres

condiţia să fie încheiate personal de către părţi.

Scopul i obiectivele tezei.ș

Prezenta lucrare tiin ifică are drept scop i obiectivele efectuarea unei analizeș ț ș

complexe a contractului de mandat i anume: ș

Apari ia contractului de mandat;ț

Evolu ia contractului de mandat;ț

Dezvoltarea i perfec ionarea cadrului legislativ care reglementeazăș ț

institu ia contractului de mandat;ț

Importanta contractului de mandat în circuitul civil;

Depistarea lacunelor în legisla ia na ionala;ț ț

Formularea propunerilor de lege ferenda;

Diferen ele contractului de mandat i alte contracte civile;ț ș

5

Capitolul I. Considera ii generale despre contractul de mandat.ț

1.1. Istoricul contractului de mandat

Mandatul este unul dintre cele mai vechi contracte. El trebuie să se fi practicat în

dreptul grec, ca și în dreptul roman, căci circumstanțele care dau loc acestui tip de

contract, cum ar fi absența, boala, lipsa de experiență în afaceri, s-au întîlnit din toate

timpurile, la toate popoarele. Dar, în legătură cu acest contract, insuficiența surselor

se face simțită atît de mult încît există autori care afirmă că pentru istoricii dreptului

ar fi imposibil să vorbească despre mandat și despre acțiunile care țin de acesta.

Există, cu toate acestea, discursuri ale oratorilor unde se pot găsi urme ale acestui

contract. Voi încerca în continuare să degajez, din aceste discursuri, cîteva reguli

privitoare la contractul de mandat. Oratorul Demostene spune, într-o pledoarie a sa,

că în momentul plecării în Sicilia l-a însărcinat pe Nicostat să-i supravegheze și să-i

administreze afacerile, ca și în trecut.1

S-a dorit să se vadă un caz de mandat, după Plutarh, în acțiunea pe care Diomede a

îndreptat-o contra lui Alcibiade.2 Dar această ipoteză este foarte contestabilă.

6

De o manieră generală, în dreptul antic, actul îndeplinit de mandatar pentru

mandant poate să țină de administrarea patrimoniului, dar nu se rezumă doar la

aceasta, putînd ține de un fapt juridic oarecare. Astfel kyrios-ul (seniorul) poate să

delege unui terț exercițiul funcțiunilor sale tutelare, încredințîndu-i în special

mandatul de a trece la engyésis-ul (punere în gaj a tinerei fete și a dotei sale,

contractată între kyrios și viitorul soț) pupilei sale.3 Întrebarea pe care istoricii și-au

pus-o este aceea dacă mandatul era gratuit la Atena, așa cum era el la Roma. Așa s-ar

părea, conform pledoariilor lui Demostene în care nu se vede că aceia care

administrează bunurile absentului ar primi vreo remunerație de vreun fel. Cu toate

acestea, nici contrariul nu este imposibil, căci nimic nu dovedește cu siguranță că

gratuitatea ar fi de natura mandatului.4

Mandatul este, în epoca imperială, la Roma, un contract consensual prin care o

persoană însărcinează o altă persoană, care acceptă, să-i facă gratuit un serviciu.

Caracteristica principală a mandatului o reprezintă inexistența unui echivalent, adică

gratuitatea din partea mandatarului. Scopul principal al mandatului nu era interesul

personal al părților contractante, ca în cazul serviciilor sau al lucrărilor remunerate, ci

datoria (oficium) sau prietenia (amicitia). Se considera deci nepotrivit ca cineva să

solicite plată, salariu sau echivalent de la un prieten pentru a desfășura o activitate.

Sfera noțiunii de mandat se lărgește în perioada desfăurării lucrărilor libere înglobînd

atît cazuri de acțiuni gratuite cît și acțiuni cu plată a mandatarului.

Contractul de mandat a existat cu siguranță în dreptul daco-roman, sistemul de

drept local fiind un amestec între dreptul autohton și dreptul roman vulgar, dar nu s-

au păstrat izvoare în legătură cu acesta, avînd ca specific înlăturarea formalismului și

a rigidității. Totuși, «dezvoltarea producției de mărfuri, lărgirea sferei acesteia

precum și marea varietate a produselor au impus intensificarea schimbului de

mărfuri, atît în interiorul provinciei Dacia, cît și cu alte provincii sau teritorii ale

imperiului. Efectuarea acestor schimburi nu puteau fi făcute numai de producători

7

direcți, recurgîndu-se la negustori de profesie»6. Nimic nu ne împiedică să credem că

erau făcute, de asemenea, și prin intermediul mandatarilor.

În secolul al XVII-lea, mandatul este reglementat în legiuirile române ti. Deș

exemplu, atunci cînd asupra mandatarului s-a produs un act de violen ă în urmaț

căruia i-a pierdut bunurile care i-au fost încredin ate prin contractul deș ț

mandat, spre valorificare, nu este răspunzător în fa a mandantului, nefiindț

obligat să-l despăgubească pe acesta. Bineîn eles, el trebuie să facă probaț

violen ei, pentru a nu răspunde. Un alt caz care se prezintă este cel în careț

mandatarul, care este mandatar în mai multe contracte de mandat, nu poate să-l

despăgubească pe cel păgubit din bunurile care i-au fost încredin ate printr-unț

alt contract de mandat.7

1Demostene, Nicostate &5; conf. Dareste, Plaidoyers civils de Démosthène, t. II, p. 200, nota 1.

2Platner, Der Process und die Klagen bei den Attikern, t. II, p. 378; Caillemer, Le mandat et la commission, dans les Mémoires de l'Académie de Caen, 1876, p. 527 ]i urm.

3Beauchet, Histoire du droit privé de la République athénienne, t. I, p. 135.

4Idem, t.IV, p. 374.

5Zepu Panagioti, Codul special al obliga\iilor, Partea B, Atena, 1965, p. 413-414.

6M. Macrea, Via a în Dacia romană, Bucure ti, 1969, p. 30, în Platon Ioan, Istoria dreptului românesc, ed. a II-a revăzută i ț ș șadăugită, ed. Sylvi, Bucure]ti, 1997, p. 37.

7Istoria dreptului românesc, vol. I, responsabil prof . univ. dr. docent Vladimir Hanga, secretar tiin ific i coordonator tehnic ș ț șdr. Liviu P. Marcu, autori dr. Gheorghe Cron i al ii, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucure ti, 1980, p. 571.ț ș ț ș

În timpul Regatului Unit Român contractul de mandat era reglementat de

codul civil adoptat în 1864. Sub reglementarea Codului civil de la 1864,

mecanismul juridic al reprezentării se explica doctrinar i jurispruden ialș ț

plecînd de la efectele contractului de mandat clasic, prin natura sa un contract

care prezuma reprezentarea.

Codul Civil din R.S.S.M din 1964 nu reglementa institu ia mandatului.ț

8

1.2. Noţiunea Contractului de Mandat

Contractul de mandat reprezintă acordul de voinţe care se realizează între două

părţi - numite mandant şi mandatar - prin care mandatarul se obligă să încheie

acte juridice în numele şi pe seama mandantului, pe baza unei împuterniciri de

reprezentare pe care acesta i-a dat-o.

Mandatul poate fi special pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii

determinate (pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate

afacerile mandantului).

Mandatul formulat în termeni generali nu conferă decît împuternicirea

de a încheia acte de administrare şi conservare. Împuternicirea de a încheia

alte acte urmează a fi formulată numai printr-o clauză expresă, cu excepţia

mandatului autentificat notarial şi dat în avans pentru incapacitatea

mandantului.

Intensificarea şi diversificarea raporturilor juridice civile determină

necesitatea crescîndă şi oportunitatea utilizării sporite a contractului de mandat.

În prezent, pentru exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor, subiecţii de

drept civil recurg tot mai frecvent la serviciile de reprezentare şi intermediere

oferite atît de persoanele fizice, cît şi de persoanele juridice, care înfăptuiesc în

numele şi pe contul reprezentaţilor diferite acţiuni ce au drept efect apariţia,

modificarea şi stingerea raporturilor juridice.

Amploarea raporturilor de reprezentare şi intermediere este determinată de

diverşi factori de ordin obiectiv de ordin subiectiv. Printre aceşti factori

menţionăm lipsa de experienţă în anumite domenii de activitate, economia de

timp şi de surse finanţare, imposibilitatea permanentă sau temporară de a

încheia anumite acte etc. Astfel, pentru primirea salariului, încheierea unor

9

contracte, săvârşirea altor acte juridice, în diverse situaţii cînd subiecţii

dreptului civil socot de cuviinţă, aceştia recurg la institutul reprezentării.

Raporturile juridice de reprezentare pot apărea în virtutea diferitelor temeiuri,

inclusiv din contracte. Printre contractele ce dau naştere raporturilor juridice de

reprezentare cel mai răspîndit este contractul de mandat.

Potrivit prevederilor art. 1030 CC, prin contractul de mandat o parte (mandant)

împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte

juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în

numele şi pe contul mandantului.

Esenţa reprezentării în baza contractului de mandat rezidă în posibilitatea

mandantului de a fi subiect al raporturilor juridice civile prin intermediul unui

terţ - mandatar, împuternicit să reprezinte în astfel de raporturi interesele

primului la încheierea de acte juridice. De altfel, contractul de mandat se

prezintă ca o formă clasică a reprezentării, deoarece în baza acestui contract

reprezentatul (mandant) transmite împuternicirile sale în ceea ce priveşte

încheierea de acte juridice reprezentantului (mandatar), efectele actelor juridice

astfel încheiate răsfrângându-se asupra reprezentatului (mandant). În această

ordine de idei contractului de mandat îi sunt aplicabile şi normele ce

reglementează reprezentarea şi procura (art. 242-258 CC).

Într-o accepţiune obiectul contractului de mandat presupune acordarea

serviciilor de intermediere, fapt care permite de a susţine că mandatul se

prezintă atât ca formă juridică de reprezentare, cât şi de intermediere. Cu toate

că normele speciale cu privire la intermediere în general şi intermedierea

comercială în particular se conţin într-un capitol aparte al Codului civil (art.

1179-1198 CC), conţinutul acestor norme admite posibilitatea aplicării faţă de

intermediere a normelor ce reglementează mandatul.

10

Definiţia legală a contractului de mandat atribuie raporturile juridice apărute

în baza acestuia la categoria raporturilor de drept civil ce presupun obligaţiile de

prestare de servicii. Acest fapt denotă interferenţa juridică a contractului de

mandat cu contractele de prestare servicii, cum sunt: contractul de administrare

fiduciară, contractul de comision, de expediţie, agenţia ş.a. Cu toate acestea,

Codul civil reglementează contractul de mandat prin prisma particularităţii sale

specifice şi indispensabile cum este caracterul fiduciar, ceea ce în primul rând

stă la baza delimitării mandatului de construcţiile juridice menţionate. Mai mult

ca atât, specificul mandatului, care de altfel rezidă şi în faptul că acţiunile

mandatarului săvârşite în numele mandantului condiţionează apariţia,

modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor pe contul ultimului, poate fi

invocat drept criteriu de delimitare a contractului de mandat de contractele de

prestării servicii.

Contractul de mandat nu trebuie confundat cu cel de acordare a serviciilor de

asistenţă juridică în instanţele judiciare. Acest contract, spre deosebire de

contractul de mandat, nu presupune apariţia, modificarea sau stingerea

drepturilor şi obligaţiilor în persoana clientului, urmând să fie reglementat de

normele Codului civil cu privire la prestarea serviciilor (art. 970-978 CC).

Posibilitatea de a încheia contractul de mandat şi cu titlu oneros condiţionează

asemănarea acestuia cu contractul de muncă sau cu contractul de antrepriză.

Deosebirea principială constă însă în faptul că mandatarul este împuternicit a-1

reprezenta pe mandant la încheierea de acte juridice, fiind totodată

reprezentantul mandantului, pe când obiectul contractului de muncă sau de

antrepriză îl formează acte sau fapte materiale, iar angajatul (salariat) şi,

respectiv, antreprenorul nu au calitatea de reprezentanţi. De menţionat însă că

salariatul poate fi împuternicit de a-1 reprezenta pe angajator, sau unitatea unde

lucrează, tot aşa cum clientul îl poate împuternici pe antreprenor de a-l

11

reprezenta la încheierea de acte juridice în numele clientului. În aceste cazuri

atât salariatul, cât şi antreprenorul vor avea calitatea de mandatar, volumul

drepturilor şi obligaţiilor acestora fiind determinat de reglementările Codului

Civil cu privire la mandat.

1.3. Elementele Contractului de Mandat

Contractul de mandat comportă un caracter universal în sensul că în calitate de

părţi la acest contract pot apărea orice subiecţi de drept civil. Părţile

contractului de mandat sunt mandantul şi mandatarul. Indiferent de faptul dacă

mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, mandantul trebuie să aibă

capacitatea juridică necesară pentru a figura drept parte în raporturile juridice

apărute în baza actelor încheiate de mandatar cu terţele persoane. De altfel, în

baza contractului de mandat, parte în raporturile cu terţii apare nu mandatarul,

ci mandantul.

Pentru determinarea capacităţii juridice a mandantului prezintă interes doar

natura juridică a actelor încheiate de către mandatar cu terţele persoane, în

această ordine de idei este raţional a distinge între actele de administrare, de

conservare sau de dispoziţie.

Mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, deoarece în actele

juridice pe care acesta le încheie în numele şi pe contul mandantului trebuie să

manifeste un consimţământ valabil exprimat. Conform prevederilor art. 199,

alin. 2 CC, consimţămîntul este valabil dacă provine de la o persoană cu

discernământ, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este

viciat. Lipsa consimţământului sau viciile de voinţă sunt apreciate nu numai în

persoana mandantului, dar şi în persoana mandatarului.

12

Cu toate că legea nu prevede conceptul de mandat profesional, Codul civil

stipulează că mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros (art. 1033, alin.

2 CC). Se impune concluzia că mandatul profesional este mandatul încheiat cu

scop lucrativ (comercial), iar în calitate de mandatari profesionali pot apărea

persoane fizice sau juridice speciale, activitatea de reprezentare la încheierea de

acte juridice a cărora constituind îndeletnicirea (profesiunea) acestora.

Respectiv, mandatarul profesionist (persoană fizică sau persoană juridică)

trebuie să dispună de documentele corespunzătoare ce-i oferă dreptul de a

participa la raporturile juridice cu terţii într-o atare calitate.

Codul civil presupune posibilitatea desemnării mai multor mandatari pentru

încheierea unui act juridic (art. 1037 CC). Astfel, mandantul poate desemna

printr-un contract mai mulţi mandatari sau poate încheia contracte separate cu

mai mulţi mandatari pentru a fi reprezentat la încheierea aceluiaşi act juridic. În

acest sens, condiţia valabilităţii contractului de mandat încheiat în formula

juridică respectivă este ca acţiunile întreprinse de câtre toţi mandatarii în

vederea executării mandatului să fie acceptate, deoarece, potrivit art. 1037, alin.

1 CC, mandatul produce efecte numai în cazul în care este acceptat de toţi

mandatarii.

Acceptarea mandatului poate fi exprimată prin săvîrşirea de către mandatari a

acţiunilor respective împreună ori prin aprobarea în formă scrisă sau în altă

formă stabilită de lege a acţiunilor celorlalţi comandatari.

Potrivit alin. 2 art. 1037 CC, mandatarii urmează încheie împreună toate actele

vizate în mandat, dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din

mandat. Pentru executarea obligaţiilor asumate ei răspund solidar. Menţionăm

însă că încheierea împreună de către comandatari a tuturor actelor vizate în

mandat nu reprezintă o condiţie obligatorie a activităţii acestora în baza

contractului de mandat. În contractul încheiat prin care se desemnează mai

13

mulţi mandatari sau în mandatul propriuzis pot fi specificate şi alte modalităţi

de acţiune a comandatarilor. Mai mult ca atît, comandatarii sunt în drept să

stabilească de sine stătător (separat de mandant) mecanismul de executare

colectivă a mandatului. Principiala în acest sens rămîne a fi acceptarea din

partea tuturor mandatarilor a executării mandatului.

Obligaţia încheierii împreună a tuturor actelor vizate în mandat determină,

bineînţeles, şi răspunderea solidară a comandatarilor, care poate surveni pentru

executarea necorespunzătoare sau neexecutarea obligaţiilor asumate prin

contract. Răspunderea solidară survine şi în cazurile cînd în contract se

stipulează sau rezultă cu certitudine din mandat faptul că mandatarii nu sunt

obligaţi să încheie împreună toate actele vizate în mandat. Răspunderea solidară

a comandatarilor se datorează nu atât încheierii împreună a actelor vizate în

mandat, cît acceptării mandatului de către toţi mandatarii.

Potrivit art. 1037, alin. 3 CC, se consideră depăşire a împuternicirilor

mandatarului încheierea unipersonală a actelor juridice pe care acesta a fost

împuternicit să le încheie împreună cu alte persoane desemnate în această

privinţă. În acest caz, dacă există pretenţii din partea mandantului referitor la

executarea contractului el este în drept să înainteze acţiuni împotriva oricărui

comandatar. Aceştia, la rândul lor, au dreptul la acţiune de regres împotriva

comandatarului care a acţionat cu depăşire a împuternicirilor. Dacă însă actul

juridic pentru încheierea căruia au fost desemnaţi mai mulţi mandatari a fost

încheiat unipersonal de câtre unul din comandatari în condiţii mai avantajoase

pentru mandant decât cele convenite, aceste acţiuni nu se califică drept depăşire

a împuternicirilor.

Legea permite mandatarului reprezentarea mai multor persoane (mandanţi)

pentru încheierea aceluiaşi act. În acest sens art. 1038, alin. 1 CC, prevede că

mandatarul care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane

14

ale căror interese sunt sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare

mandant, cu excepţia cazului cînd uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a

dublei reprezentări îl exonerează de această obligaţie pe mandatar. Din

dispoziţia acestei norme se observă că realizarea conformă a dublei reprezentări

implică respectarea unor condiţii obligatorii în cazul când interesele

mandanţilor sunt sau ar putea fi în conflict.

Acestea sunt:

- condiţia informării obligatorii a fiecărui mandant despre dubla reprezentare;

- condiţia imparţialităţii mandatarului faţă de fiecare mandant (art. 1038, alin. 2

CC).

În unele cazuri mandatarul nu este obligat să informeze pe fiecare mandant

despre dubla reprezentare. Legea prevede această posibilitate pentru mandatar

doar ca o excepţie şi numai atunci cînd dubla reprezentare este cunoscută de

către mandanţi, sau când uzanţele în materie îl exonerează pe mandatar de

obligaţia informării mandanţilor.

Potrivit prevederilor art. 1038, alin. 3 CC, mandantul care nu este în măsură să

cunoască dubla reprezentare poate, în cazul în care a suferit un prejudiciu, să

ceară declararea nulităţii actului încheiat de mandatar. Aşadar, în vederea

protejării intereselor sale patrimoniale, mandantul poate cere declararea

nulităţii actului încheiat de mandatar însă pentru aceasta se impun două condiţii

legale obligatorii, după cum urmează:

- necunoaşterea de către mandant a dublei reprezentări, care se poate datora

atît neinformării, cît şi informării tardive;

- suportarea de către mandant a unui prejudiciu.

15

Ţinînd seama de faptul că prin art. 1034 Codul civil admite un spectru larg de

împuterniciri ale mandatarului, care nu se reduc doar la prevederile exprese ale

mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa

acestuia, în vederea protejării intereselor mandantului legea stabileşte şi

anumite limite în ceea ce priveşte capacitatea juridică a mandatarului la

încheierea actelor juridice în numele mandantului. Astfel, art. 1039, alin. 1 CC

prevede că mandatarul nu poate încheia acte juridice în numele mandantului cu

sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazului când este autorizat

expres sau când mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui. La fel,

în această privinţă menţionăm şi art. 251 CC care stabileşte că reprezentantul nu

are dreptul, în măsura în care nu îi este permis în mod expres, să încheie acte

juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în

calitate de reprezentant al unui terţ, cu excepţia cazului în care actul juridic

constă exclusiv în executarea unei obligaţii.

De menţionat că pentru a evita impactul situaţiei de încheiere a actelor juridice

cu sine însuşi asupra valabilităţii lor faptul cunoaşterii de către mandant a unei

astfel de împuterniciri trebuie să preceadă săvârşirea acţiunilor mandatarului.

Potrivit prevederilor art. 1039, alin. 2 CC, numai mandantul poate cere

declararea nulităţii actului juridic încheiat cu încălcarea regulii prevăzute la alin.

1.

Conform art. 226 CC, nulitatea poate fî declarată numai în cazul în care se

demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre limitări. În cazul

încheierii de câtre mandatar a unui act cu sine însuşi numai mandantul îl poate

autoriza în această privinţă şi, respectiv, ştie sau trebuie să ştie despre această

circumstanţă.

Condiţiile generale care se impun de câtre legislator obiectului actului juridic

sunt: să fie licit, să se afle în circuitul civil şi să fie determinat sau determinabil

16

cel puţin în specia sa (art. 206, alin. 2 CC). în ceea ce priveşte obiectul

contractului de mandat, se impun anumite precizări.

Mandatul are ca obiect reprezentarea mandantului la încheierea de acte

juridice de către mandatar, adică săvârşirea de către mandatar a acţiunilor

juridice în numele şi pe contul mandantului, îndreptate spre apariţia,

modificarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile. Respectiv, obiectul

contractului de mandat îl formează serviciile juridice de reprezentare, care nu

pot fi materializate. De exemplu: mandantul îl împuterniceşte pe mandatar să

încheie un contract de locaţiune, de vânzare-cumpărare, de schimb etc.

În procesul executării contractului de mandat mandatarul deseori realizează şi

acte materiale, cum ar fi: preluarea bunului care urmează a fi vândut de către

mandatar în numele şi pe contul mandantului, verificarea bunului care urmează

a fi cumpărat de câtre mandatar în numele şi pe contul mandantului etc. Cu toate

că unii autori atribuie aceste acte la obiectul contractului de mandat, în opinia

noastră, actele materiale săvîrşite de către mandatar în scopul executării

contractului de mandat, având un caracter accesoriu, nu reprezintă obiectul

propriu-zis al contractului de mandat şi nu schimbă esenţa acestuia, însă

contribuie la realizarea cauzei contractului.

Obiectul contractului de mandat, asemenea obiectului oricărui act juridic,

trebuie să fie licit. Caracterul licit al obiectului contractului de mandat

presupune că cţiunile pe care este împuternicit să le săvîşească mandatarul în

vederea încheierii de acte juridice nu trebuie sădepăşească limitele legii. Orice

indicaţie parvenită din partea mandantului, contrară prevederilor legale, nu este

obligatorie pentru mandatar. Mai mult ca atât, în cazul în care mandatarul

urmează indicaţii contrare legii acesta poate suporta consecinţe juridice

negative, fiind posibilă chiar şi tragerea lui la răspundere.

17

Potrivit prevederilor art. 670 CC, este nul contractul al cărui obiect reprezintă o

prestaţie imposibilă. Aşadar, obiectul contractului de mandat trebuie să

întrunească doar prestaţii posibile. Posibilitatea prestaţiilor presupune

posibilitatea executării mandatului în mod obişnuit, cu mijloace cunoscute şi

accesibile pentru mandatar.

Nu pot constitui obiect al contractului de mandat actele juridice ce comportă

caracter strict personal, adică actele care, potrivit legii sau naturii lor, nu pot fi

încheiate prin mandatar. La aceste acte se referă: testamentul, căsătoria,

exercitarea drepturilor părinteşti ş.a.

Complexitatea obiectului contractului de mandat determină felurile

mandatului. In funcţie de întinderea împuternicirilor conferite mandatarului,

mandatul poată fi general sau special.

Conform prevederilor art. 1032, alin. 1 CC, mandatul poate fi special pentru o

operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate (pentru o afacere sau

pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate afacerile mandantului).

Aşadar, în funcţie de felurile mandatului se disting şi regimurile juridice

deosebite care oferă mandatarului atât posibilitatea de a săvârşi un act juridic ce

acoperă o operaţie juridică (de exemplu: împuterniciri în vederea încheierii unui

contract de locaţiune) sau anumite acte juridice de acelaşi gen care acoperă mai

multe operaţii determinate (de exemplu, împuterniciri pentru perfecta-rea

anumitor tipuri de prestări servicii) - regimul juridic al mandatului special, cât şi

posibilitatea de a săvârşi un spectru larg de acte juridice ce acoperătoate

afacerile mandantului - regimul juridic al mandatului general.1

Este raţional ca mandatul, indiferent de felul său, să fie formulat expres în

clauzele contractuale sau în procură, deoarece, în caz contrar, legea prevede 1 Principalele Contracte de Drept Civil editura “Oscar Print”, Autori: Dr. Raul Petrescu, pag. 84;

18

numai apariţia împuternicirii de încheiere a actelor de administrare şi

conservare. Astfel, potrivit art. 1032, alin. 2 CC, mandatul formulat în termeni

generali nu conferă decât împuternicirea de a încheia acte de administrare şi

conservare. Împuternicirea de a încheia alte acte urmează a fi formulata numai

printr-o clauză expresă, cu excepţia mandatului autentificat notarial şi dat în

avans pentru incapacitatea mandantului.

Cu toate că potrivit art. 1034, alin. 1 CC împuternicirile mandatarului nu se

limitează la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce

poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia; cu excepţiile prevăzute la art.

1032, alin. 2, mandatarul nu poate depăşi limitele împuternicirilor date de câtre

mandant, fiind totodată, potrivit art. 1040, alin. 1 CC, obligat să îndeplinească

indicaţiile mandantului.

Cu toate acestea, mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile

mandantului dacă în funcţie de circumstanţe, poate presupune că mandantul,

având cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat o asemenea abatere. Până la

abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat sa-1 notifice

despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazurilor când

amânarea prezintă un pericol pentru executare (art. 1040, alin. 2 CC).

Legea nu stabileşte condiţii speciale în ceea ce priveşte forma contractului de

mandat. Acesta se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante,

având, dupăcum am mai menţionat, caracter consensual. Potrivit art. 1031 CC,

acceptarea mandatului poate fi expresă sau tacită, adică să rezulte din actele sau

chiar din tăcerea mandatarului. Prin derogare de la dreptul comun în materie de

probaţiune se impune concluzia că în cazul mandatului tacit dovada acestuia se

poate face prin martori sau prezumţii.

Pornind de la faptul că prin esenţa sa mandatul este totuşi reprezentativ, este

raţional a recurge la forma scrisă a mandatuluiîn vederea oferirii terţilor

19

posibilităţii de verificare a limitelor împuternicirilor oferite de câtre mandant

mandatarului. Mai mult ca atît, după cum am remarcat, potrivit art. 1032, alin. 1

CC, mandatul poate fi general sau special, ceea ce încă o dată denotă

raţionalitatea formei scrise a contractului de mandat, nemaivorbind de procură,

care potrivit art. 252, alin. 1 CC se prezintă drept înscrisul întocmit pentru

atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor

reprezentanţi.

Aşadar, în practică, mandatul se exteriorizează printr-un înscris constatator

cunoscut cu denumirea de procură. Cu aceeaşi semnificaţie de reprezentare în

literatura de specialitate deseori se folosesc şi termenii delegaţie, împuternicire.

Procura este documentul care în virtutea naturii sale juridice are o dublă

semnificaţie. În primul rând, procura atestă operaţiunea juridică numită

negotium prin care o persoană împuterniceşte altă persoană să încheie unul sau

mai multe acte juridice în numele şi pe contul ei. Intr-o atare accepţiune procura

este un act juridic unilateral care urmează a fi acceptat de către andatar prin

executarea împuternicirii. În al doilea rînd, procura semnifică mijlocul numit

instrumentum, servind drept mijloc de probaţiune a formei scrise a contractului

de mandat2 şi, mai cu seamă, condiţie de executare a acestuia, deoarece în lipsa

procurii nu pot fi săvârşite de câtre mandatar unele acţiuni juridice, aceasta la

rândul său concretizând volumul împuternicirilor mandatarului (drepturile şi

obligaţiile lui).

Luînd în consideraţie faptul că procura în unele cazuri se prezintă şi ca mijloc

de probaţiune a contractului de mandat, urmează să delimităm cazurile când în

vederea executării contractului de manda este necesar de a mai întocmi şi o

prcură şi cazurile când pentru săvârşirea acţiunilor în numele mandantului

mandatarului îi este suficientă doar trimiterea la contractul de mandat. Este

2 Drept Civil / Contracte Civile Chişinău 2004, Autori: Igor Trofimov, pag.52;

20

raţional de a întocmi procuri în cazurile încheierii contractelor şi săvârşirii

actelor juridice cu titlurile de valoare şi mijloacele băneşti ale mandantului. În

celelalte cazuri mandatarul poate recurge la executarea mandatului fiind

suficientă doar trimiterea la contract fără prezentarea procurii. De menţionat că

în cazul unor divergenţe între împuternicirile oferite prin procură şi conţinutul

contractului de mandat în raporturile dintre mandant şi mandatar, prioritate

pentru aplicare au prevederile contractuale, iar în raporturile dintre mandatar şi

terţi, împuternicirile oferite prin procură.

Între contractul de mandat şi procură există o interdependenţă. Aceasta se

prezintă în felul următor: dacă legea prescrie formă autentică actului la care

urmează să participe mandatarul în numele mandantului (de exemplu,

înstrăinarea unui imobil, ipoteca etc.), atunci mandatul trebuie să fie şi el

autentic, dat fiind faptul că cele două acte formează un tot indivizibil.3 Într-

adevăr, potrivit art. 252, alin. 2 CC, procura eliberată pentru încheierea de acte

juridice m formă autentică trebuie să fie autentificată notarial. Altfel se prezintă

situaţia atunci când actul juridic pe care este împuternicit să-1 încheie

mandatarul în numele şi pe contul mandantului îmbracă forma autentică prin

voinţa părţilor, fără ca legea să impună în mod imperativ acest lucru. În acest caz

nu este necesară autentificarea notarială a procurii.

Codul civil alRepublicii Moldova nu conţine reglementări speciale în ceea ce

priveşte termenul contractului de mandat, fapt ce oferă părţilor contractante

posibilitatea să stabilească de sine stătător termenele contractuale speciale şi

termenul general în funcţie de perioada necesară executării mandatului şi de

particularităţile acestuia, sau să încheie contractul pe un termen nedeterminat.

Pornind de la faptul că contractul de madat şi procura în unele cazuri se prezintă

3 Drept Civil editura “Cartier Juridic” Chişinău 2005, Autori: Alexandru Rotari, Aurel Băieşu, Oleg

Efrim, pag. 40

21

ca un tot indivizibil, termenul contractului poate fi determinat de termenul

pentru care mandatarului îi este eliberată procura.

Putem vorbi despre preţ ca element al contractului de mandat numai în

cazurile când este vorba de mandatul oneros, deoarece, de regulă, mandatul se

prezintă ca un contract cu titlu gratuit. Mandantul este obligat să plătească

mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract

(alin. 1 art. 1033 CC). Codul civil a stabilit regula conform căreia mandatul

profesional este prezumat cu titlu oneros (art. 1033, alin. 2 CC).

Cuantumul retribuţiei mandatarului este determinat prin acordul părţilor şi

variază în funcţie de complexitatea împuternicilor mandatarului, gradul de

calificare al acestuia etc. În acelaşi timp prin art. 1033, alin. 3 CC se stabileşte că

în cazul mandatului oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului

retribuţia stabilită prin contract, în baza legii, prin uzanţe sau în funcţie de

valoarea serviciilor acordate.

1.4. Caracterele juridice ale Contractului de Mandat

Referindu-ne la caracterele juridice ale mandatului, menţionăm că contractul

de mandat este un contract consensual, de regulă unilateral, cu titlu gratuit.

Aşadar, contractul de mandat are un caracter consensual, deoarece se

consideră valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante.

În acest sens mandatarul îşi poate da consimţământul în mod expres sau tacit,

deoarece, potrivit prevederilor art. 1031 CC, acceptarea mandatului este expresă

sau tacită. Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele sau chiar din tăcerea

mandatarului. Observăm că în materia reglementării încheierii contractului de

22

mandat, legiuitorul reflectă regulile generale privind încheierea contractului

(art. 679-703 CC).

Am menţionat că contractul de mandat, de regulă, este un contract unilateral cu

titlu gratuit, în sens că îl obligă doar pe mandatar (nu interesează faptul că, în

raporturile cu terţii, obligaţiile aparţin mandantului) şi nu presupune

remuneraţie. Legea însă nu interzice ca mandatarul să fie remunerat de către

mandant. Obligaţia mandantului de remunerare a mandatarului există doar în

cazurile prevăzute de lege sau de contract (art. 1033, alin. 1 CC). Conform

prevederilor art. 1033, alin. 2 CC, mandatul profesoral este prezumat cu titlu

oneros. Prin urmare, de regulă, mandatul este prezumat cu titlu gratuit, ceea ce

de altfel rezultă şi din definiţia legală a contractului de mandat.

Aşadar, în cazul în care mandatul este gratuit, putem vorbi despre caracterul

unilateral al acestuia (regulă), iar dacă este oneros, are caracter sinalagmatic

(excepţie). Mandatul gratuit operează în exclusivitate raporturi juridice de

reprezentare, pe când mandatul oneros presupune atât raporturi juridice de

reprezentare, cât şi raporturi juridice de intermediere.

Analiza contractului de mandat permite să evidenţiem un şir de trăsături

specifice acestuia:

1. Contractul de mandat este, de regulă, un contract intuitu personae, făcând

parte din contractele care se încheie în considerarea calităţilor mandatarului. De

exemplu, analizând calităţile profesionale ale mandatarului şi împuternicindu-1

de a-1 reprezenta la încheierea unui contract, mandantul previne într-o măsură

oarecare eventualele probleme care ar putea apărea în cazul când contractul ar

fi fost încheiat de către mandantul însuşi.

2. Raporturile juridice apărute în baza contractelor de mandat sunt de obicei

fiduciare, cu excepţia cazurilor când participanţii acestora sunt persoane

23

juridice4. în pofida excepţiei menţionate, acest fapt permite totuşi de a atribui

contractul de mandat la categoria contractelor fiduciare.

3. În raporturile cu terţii mandatarul acţionează în numele mandantului.

Respectiv, toate drepturile şi obligaţiile care rezultă din actele juridice încheiate

în baza contractului de mandat apar, se modifică sau se sting în numele

mandantului. Prin aceasta contractul de mandat se deosebeşte de unele

contracte de prestări servicii cum sunt contractul de comision şi contractul de

expediţie.

4. În baza contractului de mandat mandatarul se obligă să acţioneze nu numai în

numele mandantului, dar şi pe contul acestuia. Respectiv, tot ceea ce se obţine

sau poate fi obţinut din executarea de acte juridice încheiate în baza contractului

de mandat devine proprietatea mandantului. Mai mult ca atît, în vederea

protecţiei drepturilor mandantului, Codul civil prevede reglementarea în baza

căreia bunurile dobîndite de către mandatar, în numele său, dar pe contul

mandantului, în cadrul executării obligaţiilor contractuale sau care i-au fost

transmise de mandant pentru executarea mandatului sunt considerate, în raport

cu creditorii mandatarului, bunuri ale mandantului (art. 1045 CC).

5. Fiind, după cum am menţionat, o formă clasică a reprezentării, contractului de

mandat îi sunt aplicabile şi normele ce reglementează reprezentarea şi procura

(art. 242-258 CC). Menţionăm însă că funcţia contractului de mandat se reduce în

general la reglementarea raportului apărut între mandant şi mandatar (partea

internă a reprezentării). Scopul contractului de mandat ţine totuşi nu de

reglementarea raporturilor între părţile contractante, ci presupune ne

reprezentarea mandantului în raporturile cu terţii. Ţinând seama de acest fapt,

raportul de reprezentare apărut în baza contractului de mandat interesează şi

relaţiile cu terţii (partea exterioară a reprezentării). Împuternicirile

4 Contracte Civile Speciale editura “All Beck” Bucureşti 2000, Autor: Corneliu Turianu, pag. 75;

24

mandatarului în relaţiile cu terţii în vederea executării contractului de mandat

se fixează, de regulă, în procură.

6. Codul civil prevede şi o modalitate specifică de stabilire a raporturilor

contractuale de mandat. Astfel, potrivit prevederilor art. 1031 CC, acceptarea

mandatului este expresă sau tacită. Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele

sau chiar din tăcerea mandatarului.

7. O particularitate a mandatului este şi faptul că contractul de mandat este, de

regulă, cu titlu gratuit. Contractul de mandat poate fi şi oneros, dar numai în

cazurile prevăzute de lege sau de contract (art. 1033, alin. 1 CC).

Deşi mandatul este, în principiu, un contract cu titlu gratuit, legea nu interzice

ca mandatarul să fie remunerat, dacă există stipulaţie expresă în acest sens. Deci

legiuitorul prezumă numai gratuitatea mandatului, caracterul gratuit nu este de

esenţa, ci numai de natura contractului). Dacă mandatarul este un profesionist,

prezumţia de gratuitate nu operează, cuantumul remuneraţiei urmînd a fi

stabilit - în lipsă de stipulaţie şi criterii legale - de către instanţă, avînd în vedere

natura şi volumul serviciilor prestate.

Prin faptul că mandatul poate fi cu titlu oneros, el se aseamănă cu contractul de

muncă şi contractul de antrepriză. Principala deosebire constă în aceea că

mandatul are ca obiect (principal) încheierea de acte juridice cu terţii şi, de

regulă, mandatarul este reprezentantul mandantului, în timp ce contractul de

muncă sau de antrepriză are ca obiect acte sau fapte materiale şi intelectuale

prestate pentru cealaltă parte contractantă, iar salariatul, respectiv

antreprenorul (arhitectul), nu are calitatea de reprezentant.5

Precizăm însă, că salariatul poate primi împuternicire de reprezentare din

partea unităţii (de exemplu, pentru achiziţionarea de bunuri), în care caz va avea

5 Drept Civil / Contracte Civile Chişinău 2004, Autori: Igor Trofimov, pag. 54;

25

calitatea de mandatar, cel puţin în raporturile dintre el şi terţul contractant,

precum şi între acesta din urmă şi mandant, chiar dacă în raporturile dintre

mandant şi salariatul lui (mandatar), datorită raporturilor de muncă (raporturi

de subordonare), regulile mandatului vor fi înlocuite parţial cu regulile

aplicabile raportului de muncă (obligativitatea acceptării şi executării

mandatului, răspunderea mandatarului faţă de mandant potrivit regulilor din

dreptul muncii, iar nu din dreptul civil | etc.)3. Tot astfel, antreprenorul poate fi

împuternicit să încheie anumite acte juridice în numele clientului (de exemplu,

să obţină avize sau autorizaţii din partea organelor competente).

|

Pe de altă parte, un liber profesionist care, de regulă, este un reprezentant

(mandatar), nu întotdeauna v-a avea această calitate. De exemplu, avocatul care

dă numai consultaţii juridice' sau care acordă numai asistenţă juridică, fără

puteri de reprezentare, are în raporturile civile de regulă, calitatea de

antreprenor, iar nu de mandatar. Mandatul este, de regulă, un contract

consensual, care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi supus

vreunei forme speciale. După cum s-a spus "mandatul poate fi dat în formă scrisă

sau chiar verbală ori în mod tacit (În practică, mandatul este constatat de obicei

printr-un înscris numit procură sau împuternicire.

Procura, ca negotium, este un act juridic unilateral (exprimînd voinţa

mandantului, oferta de mandat), iar ca instrumentum, este înscrisul în care se

enumeră actele juridice ce urmează să fie îndeplinite de mandatar procurator în

numele mandantului. Părţile redactează un înscris pentru a terţii să fie în

măsură să verifice puterile conferite mandatarului, precum şi limitele în care

acesta poate contracta în numele mandantului.

Cînd actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului urmează

să fie încheiat în formă solemnă (de regulă, autentică), atunci procura trebuie să

26

fie dată şi ea în aceeaşi formă, deoarece procura (mandatul) formează un tot

indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat (regula simetriei formelor). Astfel,

de exemplu, mandatarul împuternicita să cumpere sau să schimbe un teren ori

să încheie un contract de donaţie sau să constituie o ipotecă etc., trebuie să

înfăţişeze o procură (sau un contract de mandat) în formă autentică.

În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră că mandatarul

trebuie să fie împuternicit prin procură autentică numai în cazul în care legea

prevede o asemenea formă pentru validitatea actului juridic ce urmează să fie

încheiat prin mandatar, nu însă şi atunci cînd acest act urmează să fie încheiat în

formă autentică prin voinţa părţilor, fără ca legea să prevadă o atare cerinţă.

1.5. Delimitarea de alte contracte civile

De regulă, în dreptul civil mandatul este un contract cu titlu gratuit,

mandatarul nefiind remunerat pentru serviciile pe care le face mandantului de a

încheia unul sau mai multe acte juridice în numele şi pe seama sa. Caracterul

gratuit al contractului de mandat civil ţine numai de natura contractului, nu şi de

esenţa lui. Astfel, mandatul civil poate fi cu titlu oneros. În acest caz, mandatul se

aseamănă fie cu contractul de antrepriză de lucrări, fie cu cel de muncă.

Principala deosebire între contractul de mandat şi contractul de antrepriză

sau de muncă constă în obiectul acestora. În cazul mandatului, mandatarul are

de încheiat, în principal, acte juridice şi, uneori, fapte materiale necesare actelor

juridice, în timp ce, în cazul antreprizei de lucrări şi a contractului de muncă,

antreprenorul şi angajatul îndeplinesc, în principal, fapte materiale şi

intelectuale.

O altă deosebire este aceea referitoare la calitatea de reprezentant pe care o

are, de regulă, numai mandatarul. Acesta acţionează în numele şi pe seama

27

mandantului, care va răspunde faţă de terţele persoane pentru obligaţiile

asumate de mandatar, în limitele împuternicirii acordate.

Antreprenorul, de regulă, nu are calitatea de reprezentant al clientului

(beneficiarului). În mod excepţional el poate primi împuternicire de la client să

obţină avizele, autorizaţiile necesare ridicării construcţiei sau realizării lucrării

care fac obiectul contractului.

Angajatul se poate afla în aceeaşi situaţie dacă angajatorul îl împuterniceşte să-

l reprezinte faţă de terţi în încheierea unor acte juridice, dar această activitate

are caracter excepţional şi oricum este secundară activităţii principale, care

constă în îndeplinirea de fapte materiale sau intelectuale.

Contractul de mandat nu trebuie confundat cu alte contracte, cu care se

aseamănă. Delimitarea de alte contracte se impune pentru a stabili regimul

juridic aplicabil raporturilor dintre părţi.

Mandatul cu titlu oneros se deosebeşte de contractul de muncă şi de contractul

de antrepriză, întrucît mandatarul încheie acte juridice şi este reprezentantul

mandantului, în timp ce salariatul sau antreprenorul săvârşesc acte sau fapte

materiale şi nu au calitatea de reprezentant.

Contractul de mandat se deosebeşte şi de vînzare, deoarece cumpărătorul

devine proprietarul bunului vîndut, pe cînd mandantul este reprezentat de

mandatar. 6

Capitolul II. Condiţiile de validitate a Contractului de Mandat

6Contracte Civile Speciale editura “All Beck” Bucureşti 2000, Autor: Corneliu Turianu, pag. 78;

28

Mandatul poate fi expres sau tacit, putînd fi dat în formă scrisă sau chiar

verbal.

În practică mandatul este constatat, de regulă, printr-un înscris numit procură.

Întocmirea unui înscris este necesară pentru ca terţii să verifice puterile

conferite mandatarului de către mandant, precum şi limitele în care acesta poate

contracta în numele mandantului.

Procura are o dublă semnificaţie. În primul rînd, procura semnifică

operaţiunea juridică numită "negotium", prin care o persoană împuterniceşte o

altă persoană (mandatar, procurator) să încheie unul sau mai multe acte juridice

în numele şi pe seama ei. Din acest punct de vedere, procura este un act juridic

unilateral care urmează a fi acceptat de către mandatar prin executarea

împuternicirii.

În al doilea rând, procura semnifică mijlocul juridic numit "instrumentum ",

care dovedeşte existenţa şi, mai cu seamă, conţinutul mandatului, categoriile de

acte juridice care vor fi încheiate şi limitele puterilor conferite mandatarului.

Procura poate fi dată sub forma înscrisului, sub semnătură privată sau sub

forma înscrisului autentic.

Forma autentică a procurii este necesară ori de câte ori actul juridic pe care-1

va încheia mandatarul (procuratorul) cu terţa persoană trebuie întocmit în

formă autentică. Potrivit principiului simetriei formelor actelor juridice, procura

formează un tot indivizibil cu actul juridic pentru încheierea căruia a fost dată.

Nu interesează dacă actul încheiat cu terţa persoană trebuie făcut în formă

autentică, deci are caracter solemn, ori acest lucru a fost decis de părţi. Este

suficient ca actul încheiat cu terţa persoană să fie întocmit în formă autentică

pentru ca şi procura dată pentru realizarea lui să aibă aceeaşi formă autentică.

29

În situaţia unui mandat cu titlu oneros, trebuie să se întocmească un contract

de mandat în care se vor stipula obligaţiile ambelor părţi (mandant şi

mandatar), urmînd a fi semnat de acestea.

Cînd actul juridic pe care urmează să-1 încheie mandatarul este autentic, atunci

şi procura trebuie întocmită în formă autentică. Acest lucru se datorează faptului

că mandatul formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat.

Totuşi, mandatul trebuie să fie dat în formă autentică numai în cazul în care

legea prevede forma autentică pentru validitatea actului juridic ce urmează a fi

încheiat de mandatar, nu şi atunci când acest act a fost încheiat în formă

autentică, fără ca legea să prevadă o atare cerinţă.

Mandatul poate fi expres, dar şi tacit Mandatul tacit trebuie să rezulte din

împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenţia părţilor.

Mandatul tacit nu trebuie confundat cu mandatul aparent, întrucât în cazul

mandatului aparent terţii încheie contractul cu convingerea că mandatarul are

puterea de a reprezenta, fără ca, în realitate, mandatarul să aibă această putere

(de exemplu, mandatul a fost revocat sau mandatarul a depăşit limitele

reprezentării).7

În privinţa dovezii mandatului, trebuie să distingem după cum mandatul este

expres sau tacit. În toate cazurile, acceptarea mandatului poate fi dovedită prin

executarea lui de către mandatar

Dacă mandatul este expres, dovada se face după regulile dreptului comun,

dacă nu există prevederi legale speciale, în principiu prin înscris autentic sau

sub semnătură privată.

7 Contracte Civile editura “Lumina Lex” Bucureşti 1998, Autori: I. Motica, Florin Moţiu, pag. 46;

30

Dacă mandatul este tacit, dovada acestuia se poate face, atât de către părţi, cât

şi de terţul cu care contractează mandatarul sau de alţi terţi prin orice mijloc de

probă.

În cazul în care nu poate fi dovedită încheierea contractului de mandat, atunci

raporturile dintre părţi se vor soluţiona potrivit regulilor gestiunii de afaceri sau

îmbogăţirii fără justă cauză.

2.1. Capacitatea juridică a părţilor

În privinţa capacităţii, legea nu prevede condiţii speciale, astfel că vor fi

aplicabile regulile dreptului comun. Se impun totuşi anumite precizări, datorită

specificului contractului de mandat, cu privire la capacitatea cerută mandantului

şi mandatarului.

Capacitatea mandantului se apreciază în funcţie de natura actului juridic pe

care urmează să-1 încheie prin mandatar (act de administrare, act de

conservare sau act de dispoziţie). El trebuie să fie capabil de a contracta el

însuşi actul pentru încheierea căruia îl însărcinează pe mandatar.

În privinţa mandatarului, în toate cazurile, acesta trebuie să aibă capacitatea

deplină de exerciţiu, deoarece în actele pe care încheie în numele mandantului

trebuie să exprime un consimţămînt valabil.

2.2. Consimţămîntul părţilor

31

Întrucît, în principiu, mandatul are caracter consensual, consimţământul

părţilor nu trebuie să îmbrace vreo formă specială, el trebuind să îndeplinească

condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea oricărei convenţii, adică:

a) să provină de la o persoană cu discernământ;

b) să fie exteriorizat;

c) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;

d) să nu fie viciat de vicii de consimţământ (eroare, dol, violenţă sau leziune).

Deoarece mandatul se încheie „intuitu personae", eroarea asupra persoanei

mandatarului va atrage nulitatea mandatului.

Unele precizări se impun în legătură cu actul cu sine însuşi, dubla reprezentare şi

mandatul în interes comun.

Actul cu sine însuşi apare în situaţia în care mandatarul încheie actul juridic

care formează obiectul contractului cu sine însuşi şi nu cu un terţ. Rolul

terţului este luat chiar de către mandatar în acest caz. În cazul dublei

reprezentări, contractul este încheiat numai de către mandatar, în numele şi

pe seama altor două persoane, pe care tot el le reprezintă. În privinţa

acestora, în literatura juridică s-a exprimat opinia că autocontractul

(denumire sub care sunt cunoscute actul cu sine însuşi şi dubla reprezentare)

ar neglija interesele mandantului sau mandanţilor şi că mandantul ar putea

cere anularea actului pentru dol prin reticenţă.

Autocontractul nu trebuie confundat cu mandatul în interes comun („procuratio

in rem suam"), în acest caz, nu se poate pune problema nulităţii, deoarece

mandatarul contractează cu un terţ pe care nu-1 reprezintă, numai ca, alături de

mandant, este şi el cointeresat în încheierea actului care formează obiectul

mandatului. De exemplu, un teren este proprietate comună a două persoane şi

32

unul dintre coproprietar dă mandat celuilalt coproprietar să-i vândă partea sa

este posibil ca şi mandatarul să fie interesat să vândă partea sa, astfel că el va

acţiona atât în numele mandantului, cât şi în interes propriu.

2.3. Obiectul contractului de mandat

Obiectul contractului trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de

lege pentru validitatea oricărui contract trebuind să existe, să fie în circuitul

civil, să fie determinat sau determinabil, să fie pasibil şi să fie licit.

În toate cazurile, obiectul contractului de mandat îl pot forma numai actele

juridice, nu şi faptele materiale.

Actele juridice cu caracter personal nu pot fi făcute prin mandatar (de exemplu,

testamentul, mărturia într-un proces, răspunsul la interogatoriu etc.).

În privinţa întinderii mandatului, acesta poate fi special sau general. Mandatul

este special, cînd se dă pentru o singură operaţie juridică („procuratio unicus

rei") sau pentru anumite operaţii determinate, şi general, când mandatarul

primeşte împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului

(„procuratio omnium bonorum").

Mandatul conceput în termeni generali nu este valabil decît pentru actele de

administrare şi de conservare; de aici rezultă că puterile oferite mandatarului

sunt supuse unei interpretări restrictive, fiind protejate de lege interesele

mandantului.

În baza unui mandat general, mandatarul nu poate încheia decât acte de

administrare şi de conservare. Specializarea nu trebuie însă dusă la extrem,

33

astfel încît mandatul este special dacă va indica natura operaţiei juridice şi

obiectul ei.

În legătură cu aceste aspecte, în practica judiciară s-a decis că renunţarea la

judecată reprezintă o desistare, deci un act de dispoziţie.

De aceea, declaraţia de renunţare trebuie făcută personal sau prin mandatar cu

procură specială. De asemenea, s-a arătat că procura generală de reprezentare

nu aceste suficientă pentru îndeplinirea unor acte procedurale într-un proces,

acte care conţin elemente de dispoziţie, cum sunt: recunoaşterea, tranzacţia,

înscrierea în fals, pentru acestea fiind necesară o procură specială.

Indiferent de întinderea mandatului (general sau special), mandatarul nu

poate depăşi limitele puterilor ce i-au fost conferite de mandant. Mandatarul

trebuie să se încadreze în limitele împuternicirii primite de la mandant. Dacă

mandatarul încheie acte juridice prin care depăşeşte limitele împuternicirii sale,

atunci el va răspunde personal pentru prejudiciile cauzate atît faţă de mandant,

cît şi faţă de terţul cu care a contractat.

Mandantul nu poate fi obligat faţă de terţul cu care mandatarul a contractat

peste limitele împuternicirii în afara cazului cînd a ratificat actul astfel încheiat.

2.4. Forma mandatului

Deşi mandatul este un contract consensual, care ia naştere prin simplul acord

al părţilor, întocmirea unui înscris este necesară pentru ca terţii să fie în măsură

a verifica puterile conferite mandatarului, precum şi limitele în care se poate

contracta în numele mandantului.

34

Cînd actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului urmează

a fi încheiat în formă autentică, atunci şi actul constatator al mandatului

(procura ori împuternicirea) este necesar să se încheie în formă autentică,

întrucît mandatul formează un tot indivizibil cu actul în vederea a fost dat.

În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră că mandatarul

trebuie să fie împuternicit prin procură autentică numai în cazul în care legea

prevede o asemenea formă pentru validitatea actului juridic ce urmează să fie

încheiat prin mandatar, nu însă şi atunci că acest act urmează să fie încheiat în

formă autentică prin voinţa părţilor, fără ca legea să prevadă o atare cerinţă.8

Pe de altă parte, pentru unele operaţii juridice, legea prevede necesitatea unei

procuri autentice indiferent de forma actului juridic ce urmează să fie încheiat

de către mandatar, în numele mandantului. De exemplu, unităţile cu capital de

stat şi cooperatiste pot face plăţi în numerar numai persoanelor indicate în

documente sau celor împuternicite de acestea pe bază de procură autentificată,

specială sau general, cu excepţia retribuţiilor, burselor, ajutoarelor din fondurile

de asigurări sociale, premiilor şi altor drepturi asimilate acestora, care pot fi

plătite membrilor din familia titularului sau altui salariat din aceeaşi unitate, pe

bază de împuternicire (procură) sub semnătură privată, vizată de şeful ierarhic

titularului drepturilor băneşti.

Cînd mandatul este un contract consensual, consimţământul părţilor poate fi

dat şi în mod expres, dar şi în mod tacit. Mandatul tacit rezultă din acele

împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenţia părţilor. Oferta de mandat

special, în orice caz, trebuie să fie expresă, în schimb, acceptarea ofertei de

mandat poate fi tacită, inclusiv în cazul mandatului special sau autentic,

rezultând din executarea lui din partea mandatarului.

8 Drept Civil editura “Cartier Juridic” Chişinău 2005, Autori: Alexandru Rotari, Aurel Băieşu, Oleg

Efrim, pag. 89;

35

Mandatul tacit nu trebuie să fie confundat cu mandatul aparent; în acest caz

deşi lipseşte voinţa mandantului de a fi reprezentat (mandatarul a depăşit

împuternicirea sau mandatul a încetat anterior ori nici n-a existat în

realitate)terţii contractează cu credinţa scuzabilă şi legitimă fără vreo culpă, dar

nu neapărat eroare comună) că mandatarul aparent are puteri de reprezentare;

cum s-a spus, "credinţa legitimă valorează titlu". Astfel se întîmplă, de exemplu,

în cazul revocării mandatului, care nu a fost adusă la cunoştinţă terţilor

indiferent că mandantul a fost ori nu în culpă (dar nici complet străin de

aparenţa creată). Buna-credinţă a terţului se prezumă potrivit regulilor generale.

Mandatul aparent produce efecte ca şi cum mandatarul aparent ar fi avut

puteri de reprezentare; aşa cum există mandat fără reprezentare, se recunoaşte

şi reprezentarea fără mandat. În consecinţă, terţul contractant de bună-credinţă

poate acţiona (dar nu este obligat în acest sens) împotriva mandantului în baza

actului încheiat cu mandatarul aparent, caz în care va fi obligat să execute şi

obligaţiile asumate (de exemplu, dacă cere predarea lucrului vîndut de

mandatarul aparent va fi obligat să plătească preţul).În schimb, persoana

reprezentată fără voia ei poate acţiona împotriva terţului numai dacă a ratificat

actul încheiat de mandatarul aparent, caz în care mandatul aparent se

transformă cu efect retroactiv (de la data încheierii actului) într-un mandat de

reprezentare de drept comun. În lipsa ratificării, mandatarul aparent răspunde

faţă de mandant (cu care nu are raporturi contractuale) pe teren delictual sau ca

un negotiorum gestor, după cum a fost sau nu în culpă. Răspunderea

mandatarului aparent poate fi angajată şi faţă de terţul contractant, dar numai

extracontractual (delictual), deoarece nu a contractat în nume propriu.

Capitolul III. Efectele Contractului de Mandat

36

Fiind, după caz, unilateral sau sinalagmatic, contractul de mandat comportă

drepturi şi obligaţii ale părţilor determinate în funcţie de caracterul gratuit sau

oneros al acestuia.

Ţinînd cont de faptul că mandatarul încheie acte juridice în numele şi pe contul

mandantului, obligaţia principală a mandatarului este de a executa mandatul în

conformitate cu indicaţiile mandantului (art. 1040, alin. 1 CC). Indicaţiile în ceea

ce priveşte modalitatea şi condiţiile de executare a mandatului se pot conţine

atât în contractul de mandat, cât şi în instrucţiunile separate date de câtre

mandant mandatarului. În cazul divergenţelor pe care le conţin prevederile

contractuale faţă de instrucţiunile mandantului în ceea ce priveşte executarea

mandatului, prioritate au prevederile contractuale.

Neexecutarea obligaţiei de a executa mandatul în conformitate cu indicaţiile

mandantului (abaterea de la indicaţiile mandantului), care potrivit reglementării

generale prevăzute la art. 602, alin. 2 CC include orice încălcare a obligaţiilor,

inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă, atrage după sine

răspunderea mandatarului, cu excepţia cazurilor când abaterile sunt în favoarea

mandantului.

Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului, dacă, în

funcţie de circumstanţele executării mandatului, poate presupune că mandantul,

având cunoştinţă de situaţia certă, ar fi aprobat o asemenea abatere. Mandatarul

beneficiază de acest drept în mod condiţionat. Până la abaterea de la indicaţiile

mandantului, mandatarul este obligat să-l notifice despre noile circumstanţe şi

să aştepte decizia lui. Excepţia o formează cazurile când amînarea prezintă un

pericol pentru executare (art. 1040, alin. 2 CC).

37

Daca executarea de câtre mandatar a indicaţiilor date de mandant duce, în mod

vizibil, la dezavantajarea acestuia din urmă, mandatarul trebuie să execute

indicaţiile doar după ce a comunicat mandantului dezavantajele posibile, iar

acesta insistă asupra indicaţiilor (art. 1040, alin. 3 CC).

Cît priveşte împuternicirile mandatarului, acestea, potrivit art. 1034 CC, nu se

limitează la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce

poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, cu excepţiile prevăzute de lege.

Mandatarul poate încheia toate actele care pot fi deduse din împuternicirile lui şi

care sunt necesare pentru îndeplinirea mandatului. Împuternicirile date unei

persoane pentru a încheia acte care ţin de profesia sau funcţia pe care o exercită

şi care rezultă din natura lor nu trebuie să fie stipulate expres.

În cazul mandatului cu titlu gratuit, spre deosebire de mandatul oneros,

mandatarul răspunde numai pentru intenţie sau pentru culpă gravă.

Considerăm principial a remarca faptul că prin executarea mandatului nu

trebuie înţeleasă încheierea neapărată a actului juridic de către mandatar. In

cazul când din anumite considerente de ordin obiectiv mandatarul nu reuşeşte

să încheie actul juridic în condiţiile stabilite de mandant, dar dovedeşte că pe

parcursul executării mandatului cu titlu gratuit a acţionat prudent, depunînd

toată diligenţa, răspunderea lui nu va fi angajată. Aceasta se datorează faptului

că obligaţia mandatarului de a încheia acte juridice în baza contractului de

mandat este o obligaţie de prudenţă şi diligenţă, în care obţinerea rezultatului

final (încheierea de acte juridice) nu poate fi garantată. În această ordine de idei,

art. 1035 CC prevede că mandatarul este obligat să acţioneze în interesul

mandantului cu prudenţă şi diligenţă şi să evite apariţia conflictelor între

interesele sale personale şi interesele mandantului.

În cazurile raporturilor juridice de mandat operează norma dispozitiv generală

ce prevede executarea personală a mandatului de către mandatar, deoarece

38

contractul de mandat este încheiat intuitu personae. În această ordine de idei art.

1036, alin. 1 CC prevede obligaţia mandatarului de a executa personal mandatul,

dacă nu i se permite prin contract transmiterea mandatului câtre un terţ. Se

permite atragerea de ajutoare pentru a-l asista pe mandatar în exercitarea

mandatului. În aşa fel, mandatarul este în drept să transmită executarea

mandatului către un terţ numai cu acordul prealabil al mandantului, adică, dacă

acest drept este stipulat în clauzele contractuale. Cît priveşte atragerea de

ajutoare pentru a-l asista pe mandatar în executarea mandatului, legea nu

prevede condiţii speciale, aceasta prezentîndu-se ca o prerogativă a

mandatarului.

Cu toate că mandatul este un contract intuitu personae, legea permite în mod

condiţionat posibilitatea transmiterii executării mandatului către un terţ chiar şi

în cazul cînd contractul nu prevede această posibilitate. Astfel, conform

prevederilor art. 1036, alin. 2 CC, în cazul în care o cer interesele mandantului,

mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza

unor circumstanţe imprevizibile, nu poate executa mandatul şi nu are

posibilitatea să-l informeze despre aceasta pe mandant în timp util.

Transmiterea executării mandatului către un terţ este supusă unor reguli

specifice la capitolul răspunderii mandatarului, deoarece anume răspunderea

mandatarului pentru acţiunile persoanei terţe interesează mai cu seamă în acest

context. Potrivit (art. 1036, alin. 3 CC), pentru actele persoanei căreia i-a

transmis mandatul fără a fi autorizat, mandatarul răspunde ca pentru actele

proprii. Astfel, legislatorul invocă răspunderea necondiţionată a mandatarului

pentru actele terţului căruia i-a fost transmis mandatul fără autorizarea

mandantului ca pentru actele sale proprii.

În cazul în care transmiterea mandatului către un terţ este sancţionat de câtre

mandant, răspunderea mandatarului se limitează doar în privinţa alegerii

39

terţului, sau în ceea ce priveşte transmiterea incompletă ori tardivă a

instrucţiunilor de executare a mandatului. Astfel, potrivit prevederilor art. 1036,

alin. 4 CC, dacă transmiterea mandatului câtre un terţ este permisă, mandatarul

răspunde doar pentru vina ce-i revine în privinţa alegerii terţului şi pentru

modul în care i-a transmis instrucţiunile.

In vederea asigurării protecţiei drepturilor mandantului în cazul transmiterii

mandatului câtre un terţ legislatorul stabileşte dreptul mandantului de a înainta

acţiuni în justiţie faţă de persoanele care 1-au asistat sau 1-au substituit pe

mandatar. Astfel, potrivit art. 1036, alin. 5 CC, mandantul are în toate cazurile

dreptul de a intenta acţiune persoanei care 1-a asistat sau 1-a substituit pe

mandatar.

Legea obligă mandatarul, la cererea mandantului, să pună la dispoziţia acestuia

din urmă toată informaţia cu privire la executarea contractului şi să dea

explicaţiile necesare în această privinţă. La executarea mandatului mandatarul

este obligat să-1 informeze despre aceasta pe mandant şi să prezinte darea de

seamă în forma convenită de câtre părţi asupra tuturor acţiunilor de

reprezentare întreprinse (art. 1041, alin. 1 CC).

Drept excepţie de la prevederile art. 1041 alin. 1 CC se prezintă posibilitatea pe

care o au părţile contractului de mandat de a exclude prin acordul lor total sau a

limita volumul de obligaţii în ceea ce priveşte prezentarea informaţiilor şi a dării

de seamă despre executarea mandatului. În acest sens, art. 1041, alin. 2 CC

prevede că convenţia în al cărei temei obligaţiile mandatarului de a prezenta

informaţii despre acţiunile întreprinse de către acesta în vederea executării

mandatului şi darea de seamă despre executarea propriu-zisă a contractului se

face în scris.

Mandatarul, fiind în esenţă un reprezentant al mandantului, se obligă să

încheie acte juridice, acţionând în numele şi pe contul acestuia. Prin efectul legii

40

mandatarul nu obţine nici un drept asupra bunurilor dobândite în urma

executării obligaţiilor sale contractuale. Mai mult ca atât, mandatarul este

obligat să remită necondiţionat mandantului tot ce a primit de la acesta în

vederea executării mandatului şi nu a utilizat în acest scop, inclusiv, după caz, şi

procura al cărei termen de acţiune nu a expirat. În acest sens art. 1043 CC

prevede că mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit

pentru executarea mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce

a dobândit în executarea obligaţiilor sale contractuale.

În cazul mandatului oneros mandatarul este îndreptăţit să reţină ceea ce îi

datorează mandantul atît din sumele pe care trebuie să le remită acestuia, cît şi

din sumele încredinţate pentru executarea mandatului. In acest sens, art. 1033,

alin. 4 CC prevede că mandatarul are dreptul să reţină din sumele pe care trebuie

să le remită mandantului ceea ce mandantul îi datorează pentru executarea

mandatului. El are dreptul să reţină din sumele încredinţate pentru executarea

mandatului ceea ce i se cuvine.

Legea stabileşte obligaţii speciale ale mandatarului în ceea ce priveşte

confidenţialitatea informaţiei deţinute de el. In acest sens, art. 1042, alin. 1 CC

prevede că mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a devenit

cunoscută în cadrul activităţii sale, dacă mandantul are un interes justificat în

păstrarea secretului asupra ei şi dacă nu există, în baza dispoziţiilor legale, o

obligaţie de dezvăluire sau dezvăluirea nu este permisă de mandant. Obligaţia de

păstrare a confidenţialităţii subzistă şi după încetarea mandatului (art. 1042,

alin. 2 CC). De asemenea, mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul

său atît informaţia pe care o obţine, cât şi bunurile pe care le primeşte ori pe

care este obligat să le administreze în exercitarea mandatului, dacă nu are

consimţământul mandantului sau dacă dreptul de folosinţă nu rezultă din lege

sau din mandat (art. 1044, alin. 1 CC). Odată fiind încălcată această obligaţie, pe

41

lîngă compensaţiile la care este ţinut pentru prejudiciul cauzat, mandatarul, în

cazul folosirii informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească

mandantului pentru folosirea informaţiei o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa

datorită folosirii ei, iar în cazul când a folosit un bun, o chirie corespunzătoare.

Dacă foloseşte pentru sine banii pe care trebuie să-i remită mandantului ori să-i

utilizeze în favoarea acestuia, mandatarul va datora dobânzi din momentul

cheltuirii banilor (art. 1044, alin. 2 CC).

Obligaţia principală a mandantului în cazul contractului de mandat oneros

rezidă în remunerarea mandatarului. În acest sens art. 1033, alin. 1 CC prevede

că mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în

cazurile prevăzute de lege sau de contract.

Modalitatea de remunerare a mandatarului pentru serviciile acordate poate fi

stabilită prin acordul părţilor contractante în mod diferit. Remunerarea poate

consta într-o sumă bănească fixă, achitată integral la momentul încheierii sau

executării contractului de mandat. La fel, retribuirea mandatarului se poate

efectua prin achitarea eşalonată a sumelor de bani, cuantumul fiind stabilit în

funcţie de acţiunile efectiv înfăptuite de câtre mandatar în vederea executării

mandatului. în virtutea faptului că contractul de mandat, fiind o modalitate de

reprezentare, se prezintă şi ca o modalitate de intermediere, părţile contractului

pot negocia şi achitarea serviciilor de intermediere printr-o cotă procentuală,

coraportată la beneficiul obţinut de către mandant din tranzacţie.

Prin acordul părţilor retribuţia mandatarului poate îmbrăca şi forma unor

beneficii patrimoniale în persoana acestuia.

Mai mult ca atât, indiferent de caracterul oneros sau gratuit al contractu-lui de

mandat, mandantul este obligat să compenseze cheltuielile efectuate de

mandatar pe parcursul executării mandatului, pe care acesta, în funcţie de

împrejurări, consideră oportun de a le efectua. În această privinţă în art. 1046,

42

alin. 1 CC se menţionează că cheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru

executarea obligaţiilor contractuale şi pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le

consideră necesare trebuie compensate de către mandant. Mandantul nu este

îndreptăţit să refuze restituirea acestor cheltuieli chiar dacă actul juridic în

vederea căruia a fost eliberat mandatul nu a fost încheiat.

Mandantul este în drept să refuze compensarea cheltuielilor efectuate de câtre

mandatar doar în cazul mandatului oneros şi numai cu îndeplinirea condiţiei că

cheltuielile suportate de câtre mandatar se compensează prin remuneraţie.

Astfel, nu pot fi înaintate pretenţii, în temeiul art. 1046, alin. 1 CC atunci când

cheltuielile urmează a fi compensate prin remuneraţie. Cheltuielile care se fac în

mod obişnuit la executarea unor obligaţii de felul celor stipulate în contract sau

cheltuielile care ar fi fost făcute de mandatar şi în absenţa contractului sunt

considerate compensate prin remuneraţie, dacă restituirea lor nu se face în mod

obişnuit şi dacă nu s-a convenit altfel (art. 1046, alin.2CC). .

La cererea mandatarului, mandantul este obligat să plătească acestuia un

avans pentru cheltuielile necesare executării mandatului (art. 1046, alin. 3 CC).

în afară de repararea prejudiciilor produse din vina mandantului, conform

prevederilor art. 1047, alin. 1 CC, mandantul este obligat să repare şi prejudiciul

produs fără vina sa pe care mandatarul 1-a suferit în executarea mandatului,

dacă prejudiciul este rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-

a produs în urma executării unei indicaţii a mandantului. Astfel, observăm că

legislatorul prevede repararea prejudiciilor cauzate fără culpa mandantului în

mod condiţionat, adică numai în cazurile când există una din următoarele

condiţii:

• prejudiciul cauzat mandatarului este rezultatul unui pericol legat de obligaţia

contractuală;

43

• prejudiciul cauzat mandatarului se datorează unei indicaţii a mandantului pe

care a urmat-o mandatarul.

De menţionat că în unele cazuri legea permite liberarea mandantului de

obligaţia de a repara prejudiciul cauzat mandatarului chiar şi atunci când se

întrunesc condiţiile prevăzute de art. 1047, alin. 1 CC. în acest sens art. 1047, alin.

2 CC menţionează că nu se poate formula o pretenţie în temeiul alin. (1) atunci

cînd un prejudiciu de felul celui care s-a produs urmează a fi acoperit prin

remuneraţie sau cînd prejudiciul a fost practic produs printr-o acţiune care nu

era necesară executării obligaţiilor contractuale ale mandatarului sau printr-o

omisiune a lui. Astfel, liberarea mandantului de obligaţia reparării prejudiciului

cauzat mandatarului este posibilă în următoarele cazuri:

- prejudiciul urmează a fi acoperit prin remuneraţie (dacă acoperirea

prejudiciului din contul remuneraţiei va fi contestată, sarcina probei se pune pe

seama mandatarului);

- prejudiciul s-a produs printr-o acţiune care nu era necesară executării

obligaţiilor contractuale ale mandatarului;

- prejudiciul s-a produs printr-o omisiune a mandatarului.

Capitolul IV. Încetarea Contractului de Mandat

Particularităţile contractului de mandat la capitolul încetării acestuia se

datorează atît faptului că mandatul se încheie, după cum am mai menţionat,

intuitu personae,cît şi caracterului fiduciar al raporturilor stabilite între părţi în

urma încheierii contractului. Aşadar, pe lîngă temeiurile generale de stingere a

obligaţiilor contractuale (de exemplu: prin executare, expirarea termenului),

44

caracterul specific al contractului de mandat determină şi temeiuri speciale în

acest sens, cum sunt: revocarea mandatului, renunţarea mandatarului, decesul

sau incapacitatea uneia din părţile contractante.

În cazul formulării normelor despre denunţarea contractului de mandat

legislatorul foloseşte termenul revocare, care este echivalent cu termenul

denunţare.

Potrivit regulii generale, contractul de mandat este revocabil, adică poate fi

denunţat de către părţile contractante. Revocabilitatea mandatului este una din

particularităţile distincte ale contractului de mandat, reprezentând dreptul

fiecărei părţi contractante de a denunţa în mod unilateral în orice timp

contractul. În acest sens, art. 1050, alin. l CC, menţionează că mandatul poate fi

denunţat oricând de oricare dintre părţi. Aşadar, mandatul poate fi denunţat

(revocat) în mod unilateral atât de mandant, cât şi de mandatar indiferent de

caracterul gratuit sau oneros al acestuia. Mai mult ca atât, este nulă clauza prin

care se exclude dreptul unei părţi de a denunţa mandatul (art. 1050, alin. 5 CC).

Subliniem însă că aplicarea regulii generale în ceea ce priveşte revocarea

mandatului comportă anumite condiţii şi efecte, ce diferă în funcţie de partea

contractantă care o înfăptuieşte.

Revocarea mandatului necesită a fi notificată atît mandatarului, cît şi terţelor

persoane cu care a contractat mandatarul în vederea executării mandatului,

dacă acordarea împuternicirilor câtre mandatar s-a făcut prin exprimarea

voinţei faţă de terţele persoane cu care mandatarul urmează a contracta.

Revocarea mandatului notificată numai mandatarului nu se poate opune terţilor

care, fără a şti despre revocare, au contractat cu bună-credinţă cu mandatarul. În

acest caz, mandantul are drept de regres împotriva mandatarului (art. 1050, alin.

2 CC).

45

Mandatarul poate denunţa mandatul odată fiind îndeplinită cel puţin una din

următoarele condiţii:

• să fie asigurată posibilitatea mandantului de a se îngriji în continuare de actele

asupra cărora s-a contractat;

• să existe motiv întemeiat pentru denunţarea mandatului.

Dacă există motive întemeiate, mandatarul poate renunţa necondiţionat la

mandat, în sens că nu este ţinut să asigure mandantului posibilitatea să se

îngrijească de actele asupra cărora deja s-a contractat. Condiţiile invocate de

legislator în privinţa dreptului mandatarului de a denunţa mandatul din proprie

iniţiativă sunt chemate să protejeze interesele legitime ale mandantului. În acest

sens, art. 1050, alin. 3 CC prevede că mandatarul poate denunţa mandatul doar în

aşa fel încât să fie posibil pentru mandant să se îngrijească în continuare de

actele asupra cărora s-a contractat, cu excepţia cazului când există motiv

întemeiat pentru a denunţa.

În cazul cînd mandatarul nu oferă mandantului posibilitatea de a se îngriji în

continuare de actele asupra cărora s-a contractat, mandantul are dreptul la

daune interese. In privinţa existenţei motivelor întemeiate care servesc drept

temei pentru liberarea mandatarului de obligaţia de a asigura posibilitatea

mandantului să se îngrijească de actele asupra cărora s-a contractat, acestea nu

sunt enumerate în lege, prin urmare, părţile, prin acordul lor, având posibilitatea

de a le stipula în contract.

Drept efect al denunţării mandatului de către mandant se prezintă obligaţia

acestuia în privinţa compensării tuturor cheltuielilor suportate de către

mandatar ce ţin de executarea mandatului, indiferent de nivelul sau etapa de

executare a acestuia. În aşa fel, potrivit art. 1050, alin. 4 CC, dacă a denunţat,

mandantul este obligat faţă de mandatar la compensarea tuturor cheltuielilor

46

apărute în executarea contractului. Dacă mandatul este cu titlu oneros,

mandantul trebuie să plătească mandatarului remuneraţia convenită.

Potrivit regulii generale, decesul sau incapacitatea mandantului nu servesc

drept temei de stingere a raporturilor contractuale. Prin acordul părţilor

contractante sau în virtutea conţinutului obligaţiei contractuale se poate deroga

de la această regu

47

Concluzii i recomandăriș .

Contractul de mandate constituie unul dintre cele mai răspîndite contracte de

reprezentare, considerinduse a fi fundamental rela iilor de reprezentareț

conven ională.Chiar i în condi iile drastice ale sistemului romanic, acestț ș ț

contract s-a înfă at ca un veritabil izvor al acestui tip de rela ii, de la elș ț

ramificîndu-se pe parcursul timpului o gama larga de alte contracte similare.

În zilele noastre mandatul are o utilizare explozivă în special în materie

comercială.Codul Civil al RM reglementează raporturile de mandat în art. 1030-

1052 din aceste prevederi se desprinde o legatură juridică accentuată între

asemenea institu ii a dreptului civil ca reprezentare reglementata în parteaț

generală a Codului Civil , mandatul ca forma derivată a acesteia iș

procura.Mandatul se referă la aspectul intern al raporturilor dintre reprezentant

i reprezentat, pe cînd reprezentarea prive te aspectul extern al acestorș ș

raporturi adica rela iile dintre reprezentat i reprezentant pe de o parte iț ș ș

ter ul contractant pe dealta parte .Prin urmare reprezentarea este de naturaț

contractului de mandate, iar nu de esen a lui. De i Codul Civil reglementeazăț ș

doar mandatul cu reprezentare, existen a mandatului fară reprezentare nu esteț

contestata de nimeni, utilitatea sa practică impunînduse de la sine.

În acela i timp, raporturile juridice specific mandatului s epot crea nu numaiș

în temeiul unui contract, ci i în temeiul legii în cazurile expres prevazute.Amș

putea da cu titlu de exemplu prezum ia de mandate tacit, reciproc dintre so iț ț

precum i raporturile dintre persoana juridical i cei care-i alcătuiesc organelleș ș

de conducere.

Prin urmare, exista atit reprezentare fară mandate cît i mandate fărăș

reprezentare.

48

Individualizarea contractului de mandate se manifesta tot o data i prinș

obiectul său, care poate consta doar în presta ia încheierii de acte juridice ceiaț

ce exclude extinderea obiectului acestuia i asupra actelor materiale. ș

Raporturile de mandat persistă atât între persoanele fizice, cît şi cu

participarea subiectelor de drept civil cu statut de persoană juridică. Esenţa

juridică a raportului de mandat constă în posibilitatea figurării în calitate de

parte (subiect) a acestui raport prin intermediul unei alte persoane terţe,

împuternicită să reprezinte în astfel de raporturi interesele patrimoniale ale

persoanei reprezentate. Anume prin această particularitate juridică a raportului

de mandat, legislatorul scoate în relief calitatea specifică a mandatului ca formă

juridică de intermediere. Cu toate că normele speciale despre intermediere în

general şi intermedierea comercială se conţin într-un capitol aparte al Codului

Civil (Art.art.1179-1198), şi legislatorul n-a evidenţiat legătura expresă dintre

aceste construcţii juridice, conţinutul normelor în cauză ne indică posibilitatea

aplicării faţă de normele intermedierii a normelor ce reglementează mandatul.

În acelaşi context poate fi stabilită legătura juridică dintre mandat şi

reprezentare (Art. art. 242-258). Legătura dintre mandat şi reprezentare este

unidirecţională, ceea ce înseamnă că mandatul presupune raporturi de

reprezentare. Reprezentarea însăşi nu este legată organic de mandat. Vis-a-vis

de instituţiile tradiţionale ale dreptului civil cu care poate fi analizată în plan

comparativ mandatul, actualul Cod Civil conţine unele construcţii juridice, care

datorită diferitor mecanisme de încheiere, executare, efecte juridice pot fi în

practica contractuală asemuite cu mandatul. Astfel reglementările contractului

în folosul unui terţ prin care debitorul (promitentul) se obligă sa efectueze

prestaţia nu creditorului (stipulantului), ci terţului (beneficiarului), indicat

sau ne indicat în contract, care obţine in mod nemijlocit dreptul sa pretindă

prestaţia in folosul său, pot fi contrapuse cu cele din materia mandatului. O

situaţie analogică poate apărea şi în cazul raportului de fidejusiune, unde o parte

49

(fidejusor) se obliga faţă de cealaltă parte (creditor) sa execute integral sau

parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului. Elementul juridic de prestaţie în

folosul altei persoane, sau pentru altă persoană nu poate forma o identitate

juridică dintre aceste contracte.

Conform definiţiei legale, expuse în acest articol, contractul de mandat se

atribuie la categoria obligaţiilor juridico-civile de prestare a serviciilor juridice.

Acest fapt denotă interferenţa juridică a acestui contract cu celelalte contracte

de prestare a serviciilor, în special cu cele de prestare a serviciilor juridice, ca

comisionul şi agenţia, administrarea fiduciară, expediţia ş.a. Însă legislatorul a

modelat această construcţie juridică, ţinând cont de caracterele indispensabile

ale mandatului, şi anume: caracterul fiduciar al raportului respectiv, care la

rândul său este determinat de faptul că acţiunile mandatarului condiţionează

apariţia, modificarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor, precum şi faptul că

mandatarul săvârşeşte aceste acţiuni juridice din numele mandantului. Anume

această trăsătură juridică delimitează contractul de mandat de contractul de

acordare a serviciilor de asistenţă juridică în instanţele de judecată, care nu

prevede apariţia, modificarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor. Un

asemenea contract urmează să fie guvernat de normele Codului Civil privitoare

la prestarea serviciilor (art.art 970-978).

Pentru reglementarea juridică a raporturilor de mandat legislatorul utilizează

noţiunea de cooperare, făcând trimitere la raportul contractual dintre mandant

şi mandatar. Conţinutul obligaţiei de cooperare dintre părţile vizate, reprezintă

o consecinţă logică a caracterului fiduciar a relaţiilor dintre părţi. Mandantul nu

se eliberează totalmente de obligaţii în urma încheierii contractului şi

transmiterii împuternicirilor, dar urmează activ să susţină mandantul în

exercitarea mandatului prin crearea condiţiilor optime pentru activitatea

50

mandatarului şi anume, punerea la dispoziţie a informaţiei, documentaţiei

necesare mandatarului, achitarea la timp a conturilor şi.a.

B I B L I O G R A F I E

1. Drept Civil editura “Cartier Juridic” Chişinău 2005

Autori: Alexandru Rotari, Aurel Băieşu, Oleg Efrim (pag. 297 – 314).

2. Drept Civil / Contracte Civile Chişinău 2004

51

Autori: Igor Trofimov (pag.9 – 12; 76 – 94).

3. Contracte Civile Speciale editura “All Beck” Bucureşti 2000

Autor: Corneliu Turianu (pag.211 – 225).

4. Tratat de Drept Civil editura “Universul Juridic” Bucureşti 2001

Autor: Francisc Deak (pag. 311 – 335).

5. Contracte Civile editura “Lumina Lex” Bucureşti 1998

Autori: I. Motica, Florin Moţiu (pag.215 – 240).

6. Drept Civil editura “Oscar Print” Bucureşti 2000

Autori: profesori universitari: Iosif R. Urs şi Smaranda Anghieni

(pag.107 – 119).

7. Drept Civil. Curs selective editura ALL Back, 2003

Autori: Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu

9. Principalele Contracte de Drept Civil editura “Oscar Print”

Autori: Dr. Raul Petrescu

52

10. Drept civil. Contracte speciale Genoiu Ilioara, Cernat Cosmin, Barbu

Vlad

11.   Drept Civil , Contracte Speciale, Emilian Ciongaru, Mihai Secula editura Scrisul Românesc

12. Comentariul Codului Civil

13. Codul Civil al Republicii Moldova.

53

Ministerul Educa iei al ț Republicii Moldova

Universitatea de Stat

Facultatea de drept

Catedra de drept civil

54

Teză de an

Tema:Contractul de mandat

Coordonator tiin ific:Pistruga Vitalieș ț

Elaborat de Carp Mircea

Chi inău 2012ș

55