----

Perioada dificilă prin care tre -ce economia mondială şi îngri-jorarea sporită privind capacita-tea Uniunii Europene şi a zoneieuro de a-şi dovedi viabilitateaa determinat la nivelul insti -tuŃiilor europene o preocuparespo rită privind comunicarea cuce tă Ńeanul de rând. În esenŃă,sco pul este acela de a crea oima gine corectă asupra benefi-ciilor pe care le implică apar-

tenŃa la UE. Printre cele mai vulnerabile probleme deimagine cu care se confruntă Uniunea Europeană esteimpresia unui colos costisitor a cărui creştere continuăa contribuit la împovărarea europenilor. Evident, contri-buŃiile la bugetul Uniunii Europene reprezintă pentru sta-tele membre obligaŃii ce nu pot fi evitate şi fac partedintre costurile inerente ale integrării. Adesea însă,dimensiunile reale ale acestor contribuŃii sunt în mediemai mici decât credem. Din dorinŃa de a prezenta câtmai aproape de realitate aceste costuri, în perioada dez-baterii bugetului multianual pentru perioada 2014-2012,Co misia Europeană a publicat un material referitor la celemai importante mi turi legate de bugetul UE, oferind ex -plicaŃii şi încercând demontarea acestora.

Pentru aceste rânduri am ales 10 dintre cele maifrecvente mituri, a căror demontare se bazează pe expli-caŃii logice şi argumentate.

1. Mit: bugetul UE este enorm. Nu, nu este. În anul2011 bugetul Uniu nii Europene a fost în jur de 140 mi -liarde Euro, ceea ce înseamnă foarte puŃin în compara-Ńie cu suma totală a bugetelor naŃionale care a fost deaproximativ 6.300 miliarde Euro la ni velul celor 27 destate membre. Cu alte cuvinte, cheltuielile guvernamen-tale ale celor 27 de state sunt de aproximativ 50 de orimai mari decât bugetul UE. În medie, fiecare cetăŃeanplăteşte anual aproximativ 67 de eurocenŃi pe zi.Exprimat ca procent din PIB, bugetul UE reprezintăaproxi mativ 1% din PIB-ul UE 27, în timp ce bugetelenaŃionale reprezintă în me die aproximativ 44% din PIB-ul fiecă rui stat. Bugetul UE este întotdeauna echilibrat,ceea ce înseamnă că nici mă car un euro cheltuit nu estepe datorie.

În secolul al XVII-lea, cândColbert l-a întrebat pe ThomasLe Gendre, un bogat negustorşi posesor al unor mari averi înAfrica şi America, cum ar putearegele şi administraŃiile sale săajute comerŃul, acesta a răspuns:„Laissez-nous faire” (LăsaŃi-nesă acŃionăm). Expresia era unrăspuns, dar şi o rugăminte,mai târziu aceasta devenind o revoluŃie. Expresia era un sfatpolitic practic, care a devenit după aceea un principiu teore -tic. Astfel, formula lui Thomas Le Gendre, „laissez-faire”, a fost

adoptată de către Vincent de Gournay, unul dintre creatorii curentului fiziocrat, careformează baza principiilor economiei liberale moderne. Din punct de vedere practic,principiul laissez-faire se prezintă ca o condamnare a mercantilismului. Diri jismul insti-tuit începând cu secolul al XV-lea dusese câteva naŃiuni la ruină şi provocase războaieneîncetate şi costisitoare pentru toŃi cei implicaŃi. La modelul englez bazat pe pro-tecŃionismul exterior, monarhia franceză adăugase obstacole în calea comerŃului in tern:reglementarea dominând atât ac tivităŃile meseriaşilor, cât şi pe cele ale negustorilor,parlamentele legeferănd de asemenea, în domeniul agriculturii, al transportului, iarregele a transformat numeroase funcŃii publice şi le-a înzestrat cu un monopol, o fis-calitate epuizantă juxtapunând scutiri arbitrar. Expresia laissez-faire este reacŃia unorpersoane dinamice, oprimate de eco nomia dirijată.

Social media esteo unealtă puternică depromovare a compa -niilor, iar dezvoltareaacestora este legatăde capacitatea com-paniilor de a se adap-ta la noile tendinŃe depiaŃă. Marketing-ul di -gital înseamnă pro-movarea produselor şiserviciilor distribuite

folosind tehnologia digitală şi folosind canalede social media pentru a ajunge la consuma-tori în timp util, mod relevant, personal şi cucosturi reduse. Acesta foloseşte zonele tra -diŃionale de marketing, cum ar fi marketinguldirect, având aceleaşi metode de comunicare,dar audienŃa este formată din mediile sociale.

Social media este în linii mari folosită decătre organizaŃiile private sau publice în mul-tiple scopuri de marketing şi comunicare.Companiile par că au început să conştien-tizeze acest lucru şi au alocat resurse con-siderabile pentru campaniile de social mediaşi îşi intensifică utilizarea acestui nou mediupentru a atrage clienŃii.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

„Nu sunt contra ideii so -cialiste, dae sunt împotrivaa ceea ce s-a făcut în nu -mele acestei idei”.

Eugen Ionescu

c my b

c my b

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 369 anul VIII vineri, 7 decembrie 2012 1 RONPUNCTULPE EUROPA

„Cine se face oaie, lupul îl mănâncă”(ÎnŃelepciune populară)

În lumea economico – financiară, americanul Alan Greenspan,cercetător de valoare, este apreciat unanim ca unul dintre promo-torii hotărâŃi ai dereglementărilor financiare. Cu o „cuvertură” po -litică susŃinută de fostul preşedinte american Ronald Reagan, darşi de fostul prim-ministru britanic Margaret Theatcher, A. Green -span nu doar că şi-a afirmat, sus şi tare, încrederea în capaci-tatea exclusivă de autoreglare a capitalismului financiar, dar prinpoziŃiile înalte pe care le-a avut în structurile financiare americaneşi mondiale, a contribuit intens şi direct la punerea în practică a

ideilor sale. Prin primăvara anului 2007 îşi va publica „Memoriile”.

9-10 decembrie 1991. În cadrul reuniunii la nivel înalt a CEE, de la Maastricht, s-a adoptat “Acordul privind creşterea unei uniuni politice, economice şi monetare”.

Dan POPESCUcontinuare ^n pag. 4-5

continuare ^n pag. 3

continuare ^n pag. 6-7

dr. SilviaM~RGINEAN,ULBS

dr. Eduard STOICA,ULBS

continuare ^n pag. 2

Libertatea de a ac]iona Arti}tii }i politica

Petru-Ovidiu DUMBR~VEANU pag. 8

asistent univ. drd.Alin OPREANA,ULBS

„Turbulen]e” sau „pr@bu}iri”?(I)- pie]e }i institu]ii: de la confrunt@ri la colaborare -

Marketing-ul digital }i social media

Radu Aftenie - “Baronul Samuel Brukenthal”

Vincent de Gournay

Alan Greenspan

Un exerci]iu de transparen]@:

10 mituri referitoarela bugetul Uniunii

Europene }i realitateadin spatele lor

DOCTRINE ECONOMICE2 VINERI 7 DECEMBRIE 2012

urmare din pagina 1Ea este o petiŃie în fa voarea liber -

tăŃii de a întreprinde şi a li berei circu-laŃii: laissez-faire, laissez-passer. Turgot, acondus principiul laissez-faire la celmai înalt nivel prin obŃinerea de la Lu -dovic al XVI-lea unui decret, prin carese instaura libertatea comerŃului cu grâne(1774), şi a unui edict prin care seeliminau breslele de meseriaşi organi-zate cu reprezentanŃi aleşi şi care asi -gurau respectarea unui regulament internşi plata impozitelor datorate regelui.

Între timp, conceptul de laissez-fairecâştigase statutul de principiu de filo-zofie economică. El este extensia logi -că a doctrinei dreptului natural şi or -dinii naturale, propagată în secolul alXVII-lea de Grotius, Pufendorf şi maiales Locke. Ideea unei ordini economi -ce naturale s-a impus treptat şi în celedin urmă, datorită lui Turgot şi lui AdamSmith, se va stabili că schimbul, sprecare oamenii au o înclinaŃie firească,este o sursă de avantaje reciproce, spo -rind bunăstarea celor care îl practică şiduce la armonie socială. De trei seco -le, partizanii politicii laissez-faire nu auîncetat să lupte împotriva monopolu -rilor, privilegiilor, arbitrarului fiscal, ma -nipulărilor monetare, reglementării, chel-tuielilor publice şi protecŃionismului.Spre deosebire de mercantilişti, AdamSmith face apologia laissez - faire-ului;într-o formă mai generală, clasicii suntfondatorii liberalismului economic, ar -gumentele lor fiind reluate şi dezvoltatepe larg de către neoclasicii şi neolibe -ralii contemporani. Astăzi, globalizarea şihipertrofia sectorului public fac aceastăluptă şi mai intensă. De asemena, tre-buie ştiut faptul că laissez-faire nu în -seamna anarhie, ci coordonarea activi -tăŃiilor economice printr-un proces des-centralizat: piaŃa. laissez-faire nu înseam -na nici laissez aller, absenŃa de reguli,ci respectarea unor reguli deduse liberdin drepturile individuale, printr-o tra-ducere socială în permanentă evoluŃie,fiind, de asemenea, şi o exingenŃă deresponsabilitate personală.

Politica economică liberală nu de -fineşte obiective precise privind activi-tatea economică, dar nici nu excludeposibilitatea ca o colectivitate liberalăsă-şi fixeze obiective globale privind ni -velul de educaŃie sau starea de săna -tate a populaŃiei, efortul de investiŃieproductivă, stabilitatea sistemului ban-car sau cuantumul economiilor pe ter-men lung investit în acŃiuni, pentru aconsolida fondurile proprii ale între-prinderilor. Dat fiind că preŃurile rela-tive joacă un rol decisiv în alocarearesurselor societăŃii, liberalismul econo -mic recomandă o mare rigoare a poli -ticii macroeconomice pe termen lung,accentuată de o politică monetară caresă asigure stabilitatea preŃurilor, men Ńinând totodată un nivel de lichiditateîn economie. Constrângerile de concu -renŃă internaŃională cer ca echilibrulbugetar să fie păstrat cu un nivel alcheltuielilor publice care să nu-l depă -şească pe cel al Ńărilor concurente şica politica valutară să asigure stabili-tatea externă a monedei fără a recon-sidera competitivitatea întreprinderilor.Liberalismul economic dă naştere unoraşteptări precise în domeniul stimulen-telor referitoare la producŃie şi muncă,economisire şi investiŃie, lăsând deciun rol considerabil statului în definireaşi aplicarea unor reguli concurenŃialegenerale şi în căutarea bunăstării co -lective. Statul nu trebuie să fie un ac -tor discreŃionar, care denaturează libe -rul joc al concurenŃei sau favorizeazăanumiŃi producători, în raport cu alŃii.

În acest caz este necesar să se distin -gă figurile clasice ale statului (stat dedrept şi stat regalian) şi figurile salemoderne (stat-providenŃă şi stat-strateg).

În contextul economic al laissez-faire-ului statul trebuie să impună regulide eficacitate care să limiteze povarasa fiscală, fără ca această exigenŃă săpoată fi percepută ca un obstacol încalea capacităŃilor sale de a sprijinidezvoltarea producătorilor economici şide a favoriza bunăstarea lucrătorilor şia consumatorilor prin toate mijloacele.

Cu toate acestea, încrederea în „mânainvizibilă” a pieŃei şi în funcŃionareaarmonioasă a unei economii eliberate afost zdruncinată de aşa-numitele crizede supraproducŃie, pe care unii le con-sideră legate de revoluŃia industrială. Înacest context, Jean Baptiste Say a de -monstrat imposibilitatea teoretică acrizei într-o economie bazată pe schim-bul liber al produselor rezultate din li -bertatea de a întreprinde, adică peschimbul adevăratelor drepturi proveni -te din crearea de avuŃie. Prin contrast,Say nu dispunea de suficiente elemen -te pentru a explica permanenŃa crizelor:ea provenea din faptul că guvernele con -tinuau să încalce principiul laissez-faire.

Capitalismul laissez-faire cunoscutşi sub numele capitalismului pur sauabsolutismul de piaŃă, reprezintă, înprincipiu, convingerea că pieŃele suntauto-corectate şi auto-reglementate. Sus-Ńinătorii laissez-faire-ului cred că inter-venŃiile statului ar trebui să fie minime,în mărime, şi să se reducă numai larolul de arbitru. Această filozofie eco-nomică a părut că a eşuat în actualacriză în care s-a pus foarte des între-barea “Este sfârşitul capitalismul lais-sez-faire?”. În acest sens, un exemplueste situaŃia în care guvernul StatelorUnite a făcut exact opusul doctrinei li -berale în cazul AIG, cand a intervenitpentru a salva AIG, sistemul financiaramerican şi pe cel global, despre carespun oponentii laissez-faire, s-ar fi pră -buşit. Totuşi, niciunul dintre partizaniipoliticilor intervenŃioniste nu a luat încalcul efectele pe termen lung determi-nate de intervenŃia discreŃionară. În

schimb, capitalismul laissez-faire a spus"Să dea faliment Lehman Brothers", iarGuvernul federal s-a conformat. Deşidecizia este criticată datorită consecin -Ńelor sale (restrângerea pieŃelor creditu -lui),aceasta a dus la o eficientizare şila o mai bună alocare a resurselor petermen lung.

AfirmaŃia privind sfârşitul laissez-faire-ului a mai fost discutată şi decătre John Maynard Keynes într-unarticol din 1926 („The end of laissez-faire”), dar aşa cum nu s-au epuizatsoluŃiile de tip laissez-faire atunci, aşanici astăzi nu putem considera că estedepăşită această teorie. Nici macăr lau-reatul Premiului Nobel pentru econo -mie, Joseph Stiglitz nu crede că se varenunŃa la politica laissez-faire. Imediatdupă aprobarea planului de salvare agigantului asigurărilor AIG prin inter-venŃia guvernului, Stiglitz prevedea treisoluŃii posibile de ieşire din colapsul fi -nanciar: inflaŃie, restructurarea datoriilorşi laissez-faire. InflaŃia este puternic res-pinsă de către Ńările creditoare, deoa -rece le-ar reduce veniturile. În plus, po-liticienii în general, şi Obama în spe-cial, sunt atât de implicaŃi în sectorulfinanciar (un exemplu în acest sensfiind numărul mare de membri ai gu -vernelor care au legături strânse cudomeniul financiar-bancar) încât nu sepoate lua decizia de a lupta împotrivapatriei lor. În mod similar, restruc-turarea datoriilor ar recunoaşte că sec-torul financiar a eşuat şi ar puteadăuna grav ideologia liberală. În celedin urmă, singura soluŃie posibilă ră -mâ ne soluŃia laissez-faire, cum a facutJaponia în ultimele decenii. Totuşi, încontextul crizei economice actuale, carea început în a doua parte a anului2008, când principalele economii dez-voltate ale lumii au intrat în recesiune(deşi efectele în sectorul financiar s-ausimŃit încă din vara anului 2007), aadus cu sine o utilizare amplă a ambe-lor pârghii – monetară şi fiscală – decătre băncile centrale şi guvernele dinmulte state ale lumii. IntervenŃiile dis-creŃionare la o scară fără precedent ceau avut loc în majoritatea statelor afec-

tate de criză sunt în cel mai bun cazun paliativ pe termen scurt, dar pe ter-men lung acestea vor amplifica situaŃiade criză, creând condiŃiile unei stagnărieconomice şi a unui mediu inflaŃionistcu efecte negative, de durată, asupracondiŃiilor necesare pentru prosperita -tea economică, în viitor.

La nivel monetar, obiectivul institu -Ńiilor bancare centrale a fost protejareasistemului bancar şi prevenirea uneideflaŃii, ca urmare a prăbuşirii unorbănci sau instituŃii financiare de credit.Acest lucru s-a realizat printr-un excesmonetar. În acest caz, excesul mone-tar este doar una dintre erorile depolitică monetară făcute de autorităŃi înactuala criză. A doua, este utilizareapoliticilor monetare în rol de politicăindustrială - cea mai vizibilă situaŃiefiind Statele Unite .

Criza economică declanşată în urmacolapsului imobiliar din SUA şi din maimulte economii europene, propagatăprin sectorului financiar american şiinternaŃional expus la instrumentele de -rivate create pe baza creditului imobi -liar, a reînviat în forŃă politicile fiscaleexpansioniste de stimulare a econo -miei. Formulate şi puse în aplicarepentru prima dată în timpul MariiCrize, principiile teoretice şi aplicaŃiilepractice ale politicilor fiscale activisteau făcut obiectul unor numeroase tes -tări şi revizuiri în ultimii 50 de ani,fiind în bună măsură discreditate pânărecent în comunitatea academică şi depolicymakers. Cu toate acestea, pre-siunea politică, şi poate chiar psiholo -gică, creată în Statele Unite şi Europade criza din momentul de faŃă a dusla adoptarea unor vaste programe fis-cale anti-ciclice ale căror rezultate ră -mân extrem de îndoielnice. În momen-tul de faŃă popularitatea politicilor fis-cale expansioniste în rândul autorită -Ńilor guvernamentale este greu de con-testat, bazele acestora şi şansele lor dereuşită sunt extrem de discutabile. Creş-terea explozivă a deficitului bugetar pefondul reducerii veniturilor fiscale pre-supune atragerea unor finanŃări masivedin sectorul privat intern sau extern. Celmai important efect negativ al interven -Ńiilor fiscale este totuşi blocarea ajus -tării la erorile investiŃionale şi risipa decapital realizată în perioada premergă-

toare crizei, dar revelată de aceasta.Deşi într-o conjuctură economică ne -

favorabilă, sunt mulŃi dintre criticii luiFriedman care recunosc totuşi efectelebenefice ale politicilor de reducere aimplicării statului în economie (deregle-mentare, privatizare, reducerea cheltu-ielilor publice, reducerea impozitelor,neintervenŃia în piaŃa valutară). EsenŃialeste să le fie lasată oamenilor liber-tatea de a lua decizii, chiar dacă mulŃivor avea de pierdut de pe urma de -ciziei lor, susŃine Friedman – căci indi -ferent dacă pierd sau câştigă, noi casocietate avem de câştigat de pe urmafaptului că ei şi-au asumat nişte ris -curi. Criza economică a dat curaj mul-tor voci nu numai să pună la îndoialăvirtuŃile pieŃei libere şi ale globalizării,aşa cum le-au teoretizat Friedman şiŞcoala de la Chicago, ci şi să readucăîn discuŃii vechile idei de sorginte key-nesiană – stimularea economiei princreşterea cheltuielilor publice şi impli-carea statului în reglarea dezechilibreloreconomiei, în loc să lase aceasta peseama pieŃei.

Krugman previziona în 2008 soluŃiaintervenŃionistă, în ceea ce priveşte re -zolvarea crizei economice, prin intro-ducerea în sistem de mai mult capital.Însă, tot Krugman atrăgea atenŃia cădupă infuzia de capital în economie,prin participarea în cadrul unor corpo-raŃii strategice, este absolut necesar casectorul economic să fie reprivatizat însiguranŃă. Criza este vazută de mulŃieconomişti ca o consecinŃă inevitabilăa exceselor anterioare ale economiei, şirealmente ca pe un proces de însănă-toşire. Revenirea, declara Joseph Schum-peter „este sănătoasă doar dacă vinedin sine. Orice resuscitare care nu sedatorează decât stimulării artificiale valăsa neisprăvită o parte din ceea cesunt chemate să rezolve recesiunile, şiva adăuga încă o nepotrivire care-i esteproprie şi care va trebui şi ea să fielichidată, ameninŃând astfel activitateaeconomică cu încă o criză şi mai gravăîn viitor”.

În încheiere, îl citez pe ThomasJefferson, care spunea ca „guvernelesunt instituite printre oameni pentru aasigura... anumite drepturi inalienabile,printre acestea regăsindu-se viaŃa, li -bertatea şi căutarea fericirii”.

Libertatea de a ac]ionaasistent univ. drd.Alin OPREANA, ULBS

Adam Smith

Milton Friedman

3UNIUNEA EUROPEAN~VINERI 7 DECEMBRIE 2012

urmare din pagina 12. Mit: bugetul UE creşte conti-

nuu, în timp ce guvernele naŃionaleîşi reduc cheltuielile. Greşit: eşi buge-tul UE a crescut în timp, acesta acrescut mult mai lent comparativ cubugetele naŃionale. Astfel, în perioa-da 2000-2010, bugetele naŃionale aucrescut cu aproximativ 62% în timpce bugetul UE a crescut cu 37%. Chiarşi în 2011 şi 2012 bugetele naŃiona-le au continuat să crească în 23, res-pectiv 24 dintre statele membre.

3. Mit: cea mai mare parte abugetului este cheltuită de adminis-traŃia europeană. Greşit. Cheltuielileadministrative reprezintă aproximativ6% din bugetul UE, salariile fiind apro-ximativ jumătate din această sumă.Peste 94% din bugetul european estedirecŃionat către cetăŃeni, regiuni, oraşe,fermieri şi firme. SalariaŃii instituŃiiloreuropene contribuie la elaborarea şiimplementarea politicilor UE, cu im -pact direct asupra cetăŃenilor, exem-plele fiind multiple: liberalizarea trafi-cului aerian, tarifele de roaming saudeciziile cu privire la carteluri. Chel -tuielile administrative au fost stabileo perioadă lungă de timp şi în anul2012 Comisia Europeană a decis în -gheŃarea acestora. Numărul de anga-jaŃi nu a crescut, cu excepŃia creşte-rilor impuse de extinderea UE. De 7ani Comisia Europeană a trecut prin -tr-un proces major de reformă carea presupus introducerea unor con-tracte cu salarii mai mici, vârstă depensionare mai ridicată, drepturi maireduse după pensionare şi contribu-Ńii mai mari la fondurile de pensii.Această reformă a dus deja la eco-nomisirea a 3 miliarde de euro şi vagenera încă 5 miliarde de euro eco-nomie până în 2020.

4. Mit: bugetul UE este afectatde fraude masive. RezoluŃiile date deCurtea Europeană a Auditorilor aratăcă conturile UE reflectă corect modulîn care au fost cheltuiŃi banii. Existădesiguri şi erori, care în general re -prezintă între 2 şi 5% din sumele chel -tuite, cu rată mai mare a erorilor pepolitica de coeziune. Erorile nu repre-zintă fraude. Cu aproximaŃie, 0,2%din totalul cheltuielilor au fost sus-pectate de fraudă.

5. Mit: bugetul UE costă preamult. Nu e adevărat. În medie, con-tribuŃia la bugetul UE a unui cetăŃeaneuropean reprezintă aproximativ echi-valentul a 4 zile de muncă.

6. Mit: cea mai mare parte a bu -getului UE merge către fermieri. Greşit.În 1970, aproxiativ 70% din bugetulUE era cheltuit pe agricultură. În 2011,ajutoarele directe acordate fermierilorşi cheltuielile legate de piaŃa produ-selor agricole reprezentau 30% dinbuget, iar cheltuielile pentru dezvolta-rea rurală aproximativ 11%, tendinŃafiind de scădere. Mai mult, aceastăpondere relativ ridicată poate fi consi -derată pe deplin justificată. Agricultu -ra este singura politică finanŃată inte-gral din fonduri europene, ceea ce în -seamnă că cheltuielile UE înlocuiescîn mare măsură cheltuielile naŃionaleîn acest domeniu. Bugetul alocat Poli -ticii Agricole Comune nu a crescut înmomentul extinderii UE de la 15 la27 de state membre.

7. Mit: din cauză că preŃurile laalimente sunt ridicate am putea eli-mina subvenŃiile acordate agriculturii.Dimpotrivă. Creşterea şi fluctuaŃiile pre -Ńurilor la produsele agricole arată im -portanŃa investiŃiilor în agricultură cuscopul de a asigura echilibrul cerere

– ofertă. PreŃurile înalte presupun căcererea este mai mare decât oferta.Cererea globală de alimente este esti-mată să crească cu 50% până în2030 datorită creşterii populaŃiei şi aschimbării tiparelor de alimentaŃie înnumeroase Ńări în curs de dezvolta-re. Problema este prin urmare unaglobală, ceea ce subliniază provoca-rea fundamentală – siguranŃa alimen-tară - şi importanŃa faptului ca Euro -pa să-şi menŃină potenŃialul privindproducŃia agricolă în toate zonelepentru a nu deveni supra-dependen-tă de importurile de alimente. Maimult, din moment ce în Europa posi-bilităŃile de extindere a suprafeŃelorcultivate sunt limitate, creşterea pro-

ductivităŃii se realizează prin inovaŃieşi cercetare. Politica de dezvoltare ru -rală poate ajuta fermierii europeni săadopte noi tehnologii de producŃie şisă accelereze transferul tehnologic.

8. Mit: Politica Agricolă Comunăcreează un surplus de produse agrico -le şi îi afectează negativ pe fermieriidin cele mai sărace Ńări ale globului.Vremea „lacurilor cu vin” şi a „munŃi -lor de unt” este demult apusă. În ulti -mii 10 ani reforma PAC a făcut caaceasta să devină mult mai „priete-noasă” cu Ńările în curs de dezolta-re. Astăzi, acestea au parte de taxevamale reduse, în condiŃiile în careaproximativ 70% din importurile deproduse agricole ale UE au ca origine

Ńări în curs de dezvoltare. Mai mult,subvenŃiile de export ale Uniunii s-auredus drastic: cu 15 ani în urmăaproximativ 10 miliarde de euro pean erau cheltuiŃi pe subvenŃii de export,iar în 2009 acestea au ajuns la doar350 milioane. Fermierul mediu euro-pean primeşte mai puŃin de jumăta-te din ceea ce primeşte fermierul ame-rican din fonduri publice. UE este nunumai cel mai mare contributor glo-bal la ajutoarele pentru dezvoltare dareste şi cel mai important partenercomercial pentru Africa. Aproximativ40% din exporturile africane merg cătreUE şi valoarea totală a importuriloreuropene de produse agricole dinŃările în curs de dezvoltare depăşesc

cu 20% valoarea importurilor SUA,Canada, Japonia, Australia şi NouaZeelandă la un loc.

9. Mit: politica de coeziune nueste decât filantropie costisitoare. Po-litica de coeziune ajută regiunile şiŃările mai puŃin dezvoltate ale UE sărecupereze din decalaje şi să se inte-greze în piaŃa comună. În realitateaceasta este o politică de investiŃii petermen lung de pe urma căreia bene-ficiază întreaga Europă. De exemplu,exporturile intra-UE către regiunilecare au beneficiat de fonduri de coe -ziune au crescut considerabil. Existăo legătură directă între politica de coe -ziune şi creşterea economică în UE.InvestiŃiile regionale înseamnă dez-voltare europeană. Creşterea realizatăîntr-o regiune mai săracă duce la cum-părarea de bunuri şi servicii din altăregiune mai bogată. Aceasta contri-buie la dezvoltarea pieŃei unice, carereprezintă între 60% şi 80% din expor-turile statelor membre. Pentru perioa-da 2000-2006 din fiecare euro inves-tit prin politica de coeziune au rezul-tat 2,1 euro, iar până în 2020 se esti-mează că se va ajunge la 4,2 euro.

10. Mit: cadrul financiar multia-nual este un alt exemplu de econo-mie centralizată. Cu siguranŃă nu. Acestadefineşte priorităŃile pe termen lungîn privinŃa cheltuielilor UE şi stabileş-te sumele maxime anuale ce vor fi chel -tuite pe fiecare prioritate. Rezultateleau în vedere faptul că bugetul nupoate scăpa de sub control şi că seva focaliza pe priorităŃile reale. Nici -odată bugetul UE nu este deficitar,nu se finanŃează prin împrumuturi şicheltuie doar ceea ce încasează.

Deşi dezbaterea cu privire la cos-turile şi beneficiile apartenenŃei laUniunea Europeană a ajuns în ultimiiani să aibă puternice accente naŃio-nale, argumentele fiind considerabildiferite în fiecare Ńară, eforturile UEde a lămuri câteva dintre situaŃiile încare efectele integrării sunt greşit înŃe-lese sunt apreciabile şi de apreciat.

Un exerci]iu de transparen]@: 10 mituri referitoare la bugetul UniuniiEuropene }i realitatea din spatele lor

dr. SilviaM~RGINEAN, ULBS

Bruxelles, sediul Uniuni Europene.

PIE[E {I INSTITU[II VINERI 7 DECEMBRIE 20124c my b

c my b

c my bc my b

urmare din pagina 1„Memorii” în care, presupunând

că acest tip de lucrări ce se adre -sează mai ales posterităŃii, este sutăla sută sincer, nu face nici un fel derabat crezului său „sacrosanct” în vir -tuŃiile „atât de puternice ale pieŃelorfinanciare de a regla lumea”. Oricum,o „fidelitate” de neclintit, cam de felulacelor fidelităŃi („Onoarea mea estefidelitatea”) care au prăbuşit omeni -rea în cumplitul cataclism care a fostcel de-al Doilea Război Mondial, cuurmările sale atât de dramatice, atâtde binecunoscute şi simŃite. Sau dacăne-am gândi la exclusivele virtuŃi alestatului - şi ele de neclintit – dinconcepŃia lui Lenin şi Stalin. „VirtuŃi”care au avut, la rândul lor, urmărilepe care le ştim cu toŃii. Nu estecazul, însă, să facem comparaŃii. Dealtfel, nici nu se pot face comparaŃiiefective, ci doar în semantică, maimult ca sens.

Dar, de fapt, ce susŃine A. Greenspan,autorul cunoscutei sintagme „TimpulturbulenŃelor”, „turbulenŃe” pe care leînŃelege în felul său, mai mult „ca olipsă de piaŃă” şi nu ca „exces depiaŃă”? Crede, ca şi Adam Smith –pe bună dreptate, adăugăm noi – călibera mişcare a indivizilor lucrândpentru propriul lor interes conduce lao economie în creştere şi stabilă. Peurmă, iată, acest model teoretic al per-fecŃiunii pieŃei, mai susŃine Greenspan,funcŃionează dacă se respectă douăcondiŃii fundamentale: a) oamenii tre-buie „să fie liberi să acŃioneaze în pro-priul lor interes”; b) oamenii „să nufie supuşi şocurilor exterioare sau unordirective economice”. Cu alte cuvinte,o dezetatizare şi dezinstituŃionalizarecvasi sau chiar completă. Deşi, cu„şocurile exterioare” lucrurile sunt cevamai complicate. Este drept, aratăA.G., „inevitabilele erori şi excesul deentuziasm al actorilor pieŃii mondiale,precum şi şocurile care urmeazăcrează dezechilibre, mari sau mici”.În acest timp, însă, „chiar în situaŃii

de criză, economiile se pot redresaele înseşi”... „Nu vor fi repetiŃii încascadă ale precedentelor epoci”...„Precum capitalismul însuşi, mondia -lizarea, ceea ce înseamnă extindereacapitalismului pe pieŃele mondiale, faceobiectul criticilor intense ale celorcare nu văd decât aspectul destructival «distrugerilor creatoare». Totuşi, toatedovezile credibile arată că beneficiilemondializării exced asupra costurilorei, chiar dincolo de frontierele eco-nomice... În loc să distrugem edifici-ul pe care se sprijină prosperitatealumii ar trebui, prin consecinŃă, săfacem cele mai mari eforturi pentrua calma temerile pe care le inspiră

cota ameninŃătoare a «distrugerilorcreatoare»”.

... Sigur că A. Greenspan are, re -petăm, mare dreptate când susŃinecă indivizii lucrând pentru propriul lorinteres generează o economie în creş-tere şi stabilă. Problema este dacăîntr-o realitate foarte complexă, domi -nată de unii care decid economic şipolitic şi care nu sunt sfinŃi, toŃi oa -menii lucrează doar în propriul lor in -teres. Problema este dacă intereseleunora, într-o economie de penurie,pot concubina, pot coabita, fără niciun fel de dificultăŃi insurmontabile,cu interesele celorlalŃi, dacă interese-le celor foarte puŃini decidenŃi, dor-

nici să-şi conserve poziŃiile privilegia -te, pot coopera cu interesele celorpentru care se decide, foarte mulŃi ne -căjiŃi. Eu cred că sunt nu puŃine ob -stacole astfel, ceea ce impune un rol,după caz, minor sau mai amplu, insti -tuŃiilor. Pe urmă – dar mai sunt încămulte altele până aici, de care nu neocupăm în rândurile de faŃă – oareedificiul mondial actual sprijină pros-peritatea lumii, cum susŃine banche -rul american? Nu cred. Pe de o parte,nici pe departe, în prezent, nu avem„o prosperitate a lumii” şi nici motoareefective care să funcŃioneze doar înaceastă direcŃie. În anii 1945 – 1975,„Les trente glorieuses”, da, când

instituŃiile, o serie întreagă de politi-ci sociale au avut şi ele un anumerol în dezvoltare, dar nu acum. Nuacum când, în măsură importantă, pebaza mai multor dereglementări suc-cesive, cu efecte mondializatoare vă -dite mai ales după 1970 – 1980, înlume s-au amplificat şi accentuatmarile prăpăstii între cei foarte puŃi-ni – câteva zeci de milioane de indi-vizi foarte bogaŃi – şi cei mulŃi, circa6 miliarde de oameni foarte săraci.Ce „prosperitate”, care „prosperitate”?Iar a trece cu vederea astfel de lu -cruri înseamnă a persevera pe un drumcare, iată, se vădeşte cu erori.

Mai departe. Se corectează oare„inevitabilele erori sau accesele de en-tuziasm ale actorilor pieŃii mondiale”,„dezechilibrele create astfel”, de lasine? Economiile se pot oare „redre -sa de la sine”, când, de fapt, dezechi-librele, multe dintre ele, le-au fost,de fapt, induse din afară, mai binespus din afara unui anume spaŃii deobiectivitate? Deci, foarte puternic, peinfluenŃe globale, din interiorul spaŃiu -lui global? Avem oare o „realitate”atât de curată, de idilică? Sunt oarepieŃele fără acumulări, în timp, deinterese cinice, grav penale, dincolode perceptele economice clasice? Auoare, acum, structurile fiabilitateaînceputurilor, când nici atunci aceas-ta nu se prea vădea ca atare? În ca -drul pieŃelor, oare energiile pozitive de-colează şi aterizează, finalizează, valo -rifică lin, oferind social rezultate din-tre cele mai spectaculoase? Din păcate,nu. Cum, până la urmă, rezultateletrebuie să fie şi sociale, miliardele şimiliardele de marginalizaŃi, în pofidapropriului lor efort individual, neatra -şi şi neintegraŃi în activităŃi, fiind şiei oameni şi nu afara lumii, în afara„prosperităŃii”. „TurbulenŃele” pe carele menŃionează Greenspan sunt, defapt, veritabile şi mortale cataclisme,unele globale, iar altele cu efecte glo -balizatoare...

O întreagă istorie economică a

„Turbulen]e” sau „pr@bu}iri”? (I)- pie]e }i institu]ii: de la confrunt@ri la colaborare -

Dan POPESCU

Margaret Thatcher

Ronald Reagan

VINERI 7 DECEMBRIE 2012 5c my b

c my b

c my b

PIE[E {I INSTITU[II

c my b

lumii demonstrează că, sigur, pieŃeleau generat şi generează progres, darşi instituŃiile ca atare. De altfel, la doarcâteva luni de la apariŃia volumuluide memorii semnat A. Greenspan,economia lumii va cunoaşte adevă -rate ravagii economice. Ea se va pră -buşi într-o cumplită criză, printre celemai mari cunoscute în decursul exis-tenŃei sale. O criză în care catastro-fa „subprimes”-le va reprezenta doardebutul. Nu lipsa de piaŃă, ci practic,excesul de piaŃă, o piaŃă privită, înteorie, idilică, când ea nu era astfel,au generat asemenea neajunsuri. Înge neral, puterea şi banii constituie uncuplu dialectic. Dacă banii au fost,întotdeauna, un mijloc de a cuceri,direct sau indirect puterea, exerciŃiulputerii a fost – şi este – pentru mulŃidintre subiecŃii săi cel mai sigur mij -loc de a face avere. Din păcate, pen-tru România, pentru economia noas-tră, situaŃia este, în bună măsură, şimai rea şi mai dereglată decât înlume. Din motive specifice tranziŃieinoastre, motive care – în opinia mea– trebuie căutate în ascensiunea bene -ficiarilor, profitorilor, corupători şi co -rupŃi, mai mult sau mai puŃini sub-terani, ai RevoluŃiei. Dar, să revenim.A. Greenspan exagerează binişor însusŃinerile sale exclusive „pro piaŃă”.Pot fi „convingeri”, dar acest lucru nuare prea multă importanŃă. Desigur,chiar dacă nu este exclusiv, rolulvital al pieŃii într-o economie nu tre-buie neglijat. Să-l corelăm, însă, să-lasociem cu o serie întreagă de alteaspecte. Despre ce este vorba? Nevom referi secvenŃial în acest sens.

Unul dintre cei mai rafinaŃi şi mai„reuşiŃi prezicători” oameni politici ailumii, cu o foarte mare deschiderecătre economie, a fost Charles MauriceDe Périgord Talleyrand (1754–1838).Înalt prelat, episcop de Autun, depu-tat în Constituantă şi, depărtându-sede un anume statut privilegiat al bis-ericii catolice, şef al „clerului consti-tuŃional”, va abandona instituŃia carel-a consacrat într-o etapă importantăa vieŃii sale, devenind ministrul Afa -cerilor Străine al lui Napoleon (1797–1807). Intrigând împotriva împăratu-lui, a fost disgraŃiat, dar va deveniministrul Afacerilor Străine al lui Lu -dovic al XVIII-lea, al RestauraŃiei. Areun cuvânt greu de spus în Congresulde la Viena, din 1815, ulterior ocu -pând funcŃia de ambasador al Rega -

tului francez la Londra (1830–1835).MulŃi l-au considerat trădător al bise -ricii, al RevoluŃiei, al împăratului Na -poleon, chiar al lui Ludovic al XVIII-lea, etc. Talleyrand s-a apărat spu -nând că „s-a depărtat de mai mariisăi atunci când drumul acestora numai coincidea cu cel necesar al Fran -Ńei”, Ńara sa pe care „nu a trădat-oniciodată”. Am redat asemenea foartesuccinte repere biografice ale acesteimari personalităŃi pentru a înŃelegemai bine cuvintele sale referitoare laraportul dintre financiari, acŃiunile lorca atare, şi stat situat uneori pe o po -ziŃie nu prea apropiată de a primilor.Scria, dar, Talleyrand: „Financiarii nu-şi fac bine afacerile lor decât atuncicând Statul le face rău”. Deci, o situa -Ńie dezirabilă ar fi aceea când statulîncurajează „financiarii” să acŃionezeşi în sensul misiunii sale de protec-tor al unei naŃiuni, iar financiarii, urmă-rind câştigul lor individual şi social,respectă misiunea statului. Altminteri,nu. Are perfectă dreptate CharlesMaurice De Périgord Talleyrand şi,măcar el, nu are cum să fie acuzatde promotor furtunos de revoluŃii. Depromotor de acŃiuni pentru emanci-parea săracilor, acŃiuni care să nu fielipsite de resurse economice. Îşi dă -dea însă seama că nu se poate altfel,că statul trebuie să facă şi pentru ceimulŃi ceva...

Ce va spune, însă, actualul preşe -dinte al FranŃei, François Hollande,circa două sute de ani mai târziu, înconfruntare cu o lume economică ves-tică tot mai speculativă şi financia-rizată ca atare în exces? Cu o lumecare „a uitat” producŃia promovând in-tens speculaŃia aducătoare de imenseprofituri pentru foarte puŃini? Ce vaspune fidel doctrinei socialiste – acelsocialism francez de cea mai bunăcalitate, cu o mare deschidere spre„social” şi cu rezultate, când a fost ca-zul, excelente –, şi denunŃând „pu -terea ocultă a banilor” care a produsşi produce rău socialului? Iată ce vaspune în ianuarie 2012: „Veritabilulmeu adversar nu are nume, nu arefigură (n'a pas de visage, n.n.), nuare partid. El nu va prezenta nicio-dată candidatura sa în alegeri, şitotuşi el guvernează: acest adversareste lumea finanŃelor”.

... După cum arătam în capitolul„Universul tumultos al datoriilor su -verane” din recenta mea carte „Criza

indecentă” (vezi, deasemenea, ClaudeWeill, Et pourtant, il gouverne, în „Lenouvel Observateur”, Le pouvoir etl'argent, octobre – novembre 2012),echilibrul între bani şi putere a fostşi este „instabil”. Regii şi principii di -nainte erau cheltuitori, iar războaieleruinătoare. Când visteriile, casele debani erau goale, ei recurgeau la îm -prumuturi. Se dădeau pe mâna băn-cilor şi a bancherilor. Spania „seco -lului de aur”, de exemplu, cel maiputernic imperiu al Europei aceluitimp. Întotdeauna în lipsă de bani, înpofida aurului pe care-l aduceau dincele două Americi, descendenŃii luiCarol Quintul „au aflat o metodă ui -mitoare pentru a diminua datoriilelor, spoliind pe creditorii respectivi:bancruta, şase într-un secol”. Au fostpromovate şi procedee mai radicale:procese trucate, revolte şi pogromuri(manipulate, Ńinând seama de origi -nea etnică a celor mai mulŃi ban -cheri), exil, spânzurătoarea. (De alt-fel, condamnarea la moarte şi moartesub gestul călăului erau practici des

întâlnite în FranŃa secolelor XIV-XVII,şi nu doar în FranŃa, pentru cei careîndeplineau pe lângă rege funcŃia pecare astăzi tindem să o numim ministrude finanŃe. Cei mai mulŃi dintre con-damnaŃi erau acuzaŃi pe drept, uneorişi pe nedrept, demulte ori din invi-die de cei care doreau să le ia locul)„Atunci când asemenea expedienteerau, au fost epuizate, au survenitrevoluŃiile, eliminând şi pe regi şi pebancheri”. Iar o bună perioadă, chel-tuielile s-au diminuat sensibil... Cumînsă timpu rile s-au schimbat, mora -vurile au de venit mai dulci, iar situ-aŃia actuală nu este, totuşi, fără cevaanalogie cu cele din trecut, nimeni înprezent, însă, nu se gândeşte săspânzure pe ban cheri pentru a reglaproblema datoriilor suverane.

Nici nu prea ai avea, de fapt, pecine să „spânzuri”, deoarece nu estevorba atât de bancheri, de diriguitoriifinanŃelor lumii, cât, în mod direct,de pieŃe. Printre altele, milioane şi mi -lioane de oameni care au economisitşi economisesc, care au încredinŃat

economiile lor gestionarilor de fon-duri de un tip sau altul, au ignoratşi încă ignoră aproape totul în ceprivea şi priveşte „acrobaŃiile finan-ciare”. Banii tuturor, pentru câştigulcâtorva. Lupte implacabile pentru vic-torii efemere. În fapt, denunŃarea pu -terii oculte a banilor a devenit o veri -tabilă retorică politică, şi a stângii,dar, deloc arareori şi a unei dreptemai puŃin implicată în cupidităŃi şispeculaŃii veroase. Din păcate, pentrucriză au plătit cei mulŃi, băncile aubeneficiat şi beneficiază de injecŃii cucapital public, iar cei cu adevărat vi -novaŃi s-au ales, mulŃi, cu salarii „com-pensatorii” şi profituri uriase. Nu maimerge. În fapt, marea criză economi -co – financiară de acum, cu marile eidrame provocate brutal şi uluitor, cusperanŃe distruse pentru miliarde şimiliarde de oameni, anunŃă, în opiniamultora, „sfârşitul erei de aur a fi -nanciarizării excesive”.

Să explicăm. Scriam în „Amurgullumilor paralele” (2011): „Ciclul de ac-tivitate din antichitate şi până sprecapitalismul de început a fost bazatcu precădere pe sectorul primar, peo agricultură în general cu o slabă pro-ductivitate. Odată cu revoluŃiile indus -triale europene, proces pentru econo -mie sinonim cu Renaşterea de cevamai devreme în artă sau cu Iluminis -mul în filozofie, vor fi privilegiaŃi, pebună dreptate, creatorii de substanŃăeconomică, inginerii, economiştii, ma -nagerii, comercianŃii, bancherii, mate -maticienii, chimiştii, fizicienii, biologii,profesorii, inventatorii în prim plan,sociologii, muncitorii specialişti, ş.a.Ei se vor afla cu toŃii, în timp, inclu-siv pecuniar, «à la une» pentru socie -tăŃi”. Dereglementările excesive, celemai multe în anii 1980 şi apoi, vorgenera privilegierea mai ales a specu -latorilor şi a speculanŃilor care, din-colo de limite admise corect într-oeconomie de piaŃă, nu crează sub-stanŃă economică ci „economie pehârtie”. Asemenea corupŃia, birocraŃiaşi chiar indiferenŃa la cei care suntspoliaŃi. Or, criza economico – finan-ciară actuală a fost şi este un sem-nal spre o „depravare” economicăfoarte accentuată, pronunŃată, cu ur -mări tragice incalculabile. Economiareală, care produce, mai ales că revo -luŃiile industriale continuă să se des-făşoare şi trebuie să aibe teren ast-fel, este necesar să reînceapă să-şireintre în drepturi.

(va urma)

Francoise Hollande

Paris

urmare din pagina 1În viitor, o afacere care nu are

are cont pe o reŃea de socializaresau un blog propriu va fi consider-ată ca fiind suspectă de către publicşi iată că de la studiul lor până înprezent blog-ul a devenit o unealtăcomună şi pentru utilizatorii maipuŃin experimentaŃi. Urmare a popu-larităŃii sale în rândul practicanŃilor,numeroase cărŃi de afaceri şi des -crieri au fost publicate în domeniulmarketingului în social media. Cu toateacestea, în ciuda popularităŃii în creş -tere a practicii, cercetarea academicăpe aceasta tema este încă limitată.

Marketingul în social media poatefi definit ca "o interacŃiune cu un setde conversaŃii online, din perspectivamarketingului, pe baza convergenŃei(deoarece conversaŃiile pot cuprindedeopotrivă noile tehnologii şi mass-media)". Potrivit “The Society for NewCommunications Research”, 57% dinprofesionişti de comunicare socialăafirmă că social media devine multmai valoroasă pentru activităŃile lor,în timp ce 27% la sută raportează căsocial media este un element centralal strategiei lor de comunicare. Uneledintre cele mai frecvente tehnici so -cial media folosite de către organiza-Ńii, în scopul de a-şi atinge obiecti -vele de marketing sunt blogurile, videoonline, reŃelele sociale şi difuzareaonline. Figura de mai jos prezintă unclasament al instrumentelor de socialmedia utilizate de către organizaŃii.

Caracteristicile marketingului în social media

Deşi Internetul poate fi consideratpur şi simplu un alt canal de difu -zare al mesajelor de marketing uneiaudienŃe mai largi, pot apare diferen -Ńe majore între diferite modele de mar-keting, din cauza caracterului demo-cratic al social media, o abordare demarketing tradiŃional nu ar obŃinerezultate favorabile.

Din aceasta cauză sunt propusenoi modele în locul “Old Marketing”,“marketing model of mass media” sau“Old Rules of Marketing”. Tabelul demai jos prezintă din juxtapunerea ce -lor două modele diferite: de marketingtradiŃional (“Old Marketing”) faŃă de mar -keting-ul social media (“New Marketing”).

Astfel, spre deosebire de alte stra -tegii de comunicare unidirecŃională,în marketingul de social media:• Companiile continuă dialogul şi sta-bilirea de relaŃii pe termen lung cuconsumatorii actuali şi potenŃiali, prinintermediul Internetului;• Tehnicile tradiŃionale de segmen -tare (sex, vârstă sau socială), nu potfi aplicate la acest mediu nou, pen-tru că pe Internet consumatorii tindsă se grupeze în funcŃie de atitudineşi de interese;• În timp ce restul canalelor folositeîn mod tradiŃional pentru comunica -rea de marketing corporativ permitclienŃilor doar să vorbească cu corpo -raŃiile, social media facilitează şi co -municarea între clienŃi. Acest lucruface mass-media socială un “elementhibrid al mixtului de promovare”;• Datorită “democratizării informaŃi-ilor şi a mass-media” provocată desocial media companiile prezente peInternet nu pot avea un control totalasupra conŃinutului mesajului brandu -rilor lor şi a procesului de comuni-care. Unii autori subliniază că odatăcu creşterea nivelului de control al con-sumatorilor, creşte şi nivelul de an -gajament cu o companie, un brandsau un produs. Consumatorii devin su -

biecŃi activi, din moment ce sunt înmăsură să participe la forumurionline, pot scrie propriile bloguri şicomentează asupra altora, să devinăşi să formeze lideri de opinie, săboicoteze branduri, să difuzeze clipurivideo şi audio şi să împărtăşeascăconŃinutul cu alŃii;• “Cuvântul din gură-în-gură” pe In -ternet, cunoscut si sub denumirea de“word-of-mouse”, devine cu adevăratrelevant. Prin urmare, companiile ur -măresc să fie recomandate de cătreutilizatorii de Internet. După cum spu-nea şi Mark Zuckerberg unul din crea -torii Facebook: “nimic nu influenŃeazăoamenii mai mult decât o recoman-dare de la un prieten de încredere”.O recomandare a unui prieten de încre-dere este “Sfântul Graal” al publicităŃii.• Noile caracteristici tehnice şi esteti -

ce ale mesajului devin cruciale, deexemplu interactivitatea şi capacitateasa de a fi partajat electronic.• Apar termeni şi metode noi demăsurare a eficienŃei unei strategii demarketing. Concepte, cum ar fi SearchEngine Optimization (SEO) şi Social Me-dia Optimization (SMO), au devenitpractici comune în literatura de mar-keting. Astfel, SEO se referă la impor -tanŃa utilizării cuvintelor cheie, astfelîncât consumatorii pot găsi informaŃiicu privire la o companie atunci cândutilizează motoarele de căutare, cumar fi Google, în timp ce SMO indicărelevanŃa optimizării interactivităŃii în -tre diferitele surse de social media(RSS, social bookmarking, blogging-ul,etc). Scopul SMO este acela de acreşte numărul de vizitatori către unsite web prin îmbunătăŃirea elemen -telor de “linkuri-abilitate" şi “marcare”a acestuia.• Noi temeri şi ameninŃări apar pen-tru companiile, preocupate de proble -me legate de Internet, cum ar fi infor -maŃiile dezvăluite pe Internet de cătreangajaŃi, viruşi şi activităŃi de spionaj,probleme juridice şi comentariile proas-te pe un blog.

Strategii comune de marketingîn social media

În continuare vom discuta de blo -guri, comunităŃi virtuale, reŃele de so -

cializare, micro-bloguri şi mesaje vi -rale, ca fiind unele dintre strategiilecele mai comune strategii de mass-media socială utilizate de organizaŃii.

Strategia de bloggingÎn articolul său defineşte blogging-

ul ca o noutate, care influenŃeazădisciplina relaŃiilor publice. Blog-urilesunt de obicei definite ca jurnale per-sonale găzduite pe Internet, similarcu site-urile simple de web. Cuvântul"blog" este o abreviere a expresiei "weblog". Internetul şi în particular blog-ging-ul permit oamenilor obişnuiŃi săevite barierele create de presă (cumar fi finanŃarea necesară publicării saugestionarea corecturilor editorilor) pu-blicarea de conŃinut propriu şi de aintra în contact cu cititorii din întrea-ga lume.

Câteva caracteristici comune ale blog-urilor: (1) ordinea cronologică inversăa mesajelor (ultimul mesaj este întot-deauna în partea de sus), (2) cate-goriile de "etichete" create de bloggerîn scopul de a facilita organizareaintrărilor de blog, (3) conŃinutul careeste pe deplin controlat şi gestionatde către autorul său, (4) posibilitateacititorilor de a publica comentarii şi(5) modul personal în care sunt înmod normal scrise. Termenul de Blo -gosfera este folosit pentru a desem-na o întreagă reŃea de bloguri dinspaŃiul virtual, în timp ce un bloggereste persoana care scrie / deŃine unblog, şi termenul "to blog" sau deblogging sunt de obicei folosiŃi atun-ci când vorbim despre procesul de ascriere şi de a actualiza un blog.

Una dintre caracteristicile princi-pale ale blogosferei este că nu existăun "responsabil al ei, dar ea se ges-tionează ca un organism auto-guver-nant. Astfel, bloggeri trebuie să urmezeun anumit "cod de conduită", ale căruinorme sugerează să se utilizeze în -totdeauna referinŃe, oferirea de legă-turi către alte site-uri, permit citito-rilor să publice comentarii, şi trebuiesă fie cât mai scurte şi concrete. Deexemplu, autorii recomandă blogger-ilor să scrie postări care nu au maimult de 500 de cuvinte, să fie trans-parenŃi, să facă modificări vizibile, şiniciodată sa nu şteargă posturi.

Companiile şi-au dat seama de po -tenŃialul pe care îl poate oferi blog-ging-ul, de exemplu posibilitatea de astabili conversaŃii cu clienŃii şi publi-carea de conŃinut propriu, fără impli-carea unor terŃe părŃi. De asemenea,a devenit tot mai important să se co -lec teze feedback din partea clienŃilorşi să se interac Ńioneze cu ei, deoare -ce ca nalele de comunicare cor pora -tistă tradiŃionale (cum ar fi mass-me -dia, comunicatele de presă sau site-urile web 1.0) nu sunt eficiente în acestsens,. În consecinŃă, aşteptările acŃio-na rilor s-au schimbat, de asemenea,iar acum se aşteaptă să fie distraŃi şiau nevoie de un motiv sub stanŃialpentru a citi con Ńinutul corporativpentru a se implica într-o conversa -Ńie cu o companie,.

În ciuda marii varie tăŃi a blog-uri -lor corporative din spaŃiul ciberneticsubiectul principal al tutu ror acesto-ra este compania şi produsele sale şiastfel sunt utilizate drept canale decomunicare de marketing. Un blog cor-pora tiv poate fi un instrument puternic,mai ales dacă acesta este folosit pen-tru a suplimenta alte canalele de co -municare corporatistă.

Blogging-ul poate ajuta la stabili -rea unei co munităŃi pasionate în jurulunei companii şi a produ selor sale,construirea de relaŃii pe termen lungcu acŃionarii, să consolideze o marca,şi să demonstreze expertiza unei com-panii în cadrul unui domeniu. În plus,susŃine că blogging-ul poate ajuta ocompanie sa convingă sau să emitămesaje clare pentru acŃionari.

Din perspectiva marketingului, altebeneficii ale blogului companiilor in -clud: feedback cu privire la produseşi servicii; consolidarea relaŃiilor cuclienŃii; sursa de idei noi şi de cerce -tare, viteză şi flexibilitate în comuni-carea mesajelor corporative, umaniza-rea companiei; posibilitatea de a ajungela publicul Ńintă cu costuri reduse,precum si un mediu de branding-ulangajaŃilor şi comunicarea în condiŃiide criză. Analiştii chiar susŃin că “încâŃiva ani blogging-ul va fi la fel deobişnuit pentru afaceri, cum este unsite web astăzi. Cultura va fi schim-bata: blogging-ul va fi mai puŃin ami-cal, mult mai comercial”. Cu toateacestea, marea întrebare pentru com-panii este, dacă ar trebui să ia totuşiîn considerare blogging-ul.

Decizia depinde foarte mult de câtde des acŃionarii unei companii navi -ghează pe internet cu scopul de a găsiinformaŃii despre produsele şi ser-viciile sale. În cazul în care o fac înmod regulat, blogging-ul poate fi uninstrument de marketing pentru ocompanie mare şi contribuie la reali -za rea de capital de popularitate într-un mod ieftin şi eficient. Pe de altăparte, marile corporaŃii, care participăla conversaŃii online, ar trebui să iaîn considerare scopul prezenŃei loronline cu mai multă atenŃie din cauzadimensiunii şi influenŃei lor.

Cea mai bună strategie pentru acrea un blog corporatist (nu conteazădacă compania este mică sau mare),este de a avea un obiectiv de comu-nicare, care trebuie să fie transmiscititorilor săi. În plus o companie artrebui să stabilească nişte linii direc-toare pentru angajaŃii care se ocupa deblog-ul organizaŃiei O organizaŃie tre-buie să înŃeleagă pe deplin cum func-Ńionează blogosfera, cu scopul de aajunge la potenŃialul său maxim şi dea nu lua decizii necugetate. Blo gurilecorporative ar trebui să urmeze toateregulile blogosferei, să fie actualizatedestul de des, să nu fie folo site caun instrument pentru a împinge mesajede marketing sau ca produs intensiv de

publicitate, dar să rămână profesional.În comparaŃie cu instrumentele de

comunicare tradiŃionale, formatul deblog permite mai multă flexibilitateşi, prin urmare, ar trebui să fie scrisîntr-un mod distractiv şi personal, săfie interesant de citit, şi să rămânădeschis la critici.

Strategia comunităŃii virtualePersoanele care comunică pe inter -

net pot constitui ceea ce au fost de -numite comunităŃi “virtuale" sau “on -line”. Conform lui, o comunitate virtua -lă este “o agregare socială de persoa -ne care participă la discuŃii publicesuficient de mult timp, cu sentimentuman suficient, pentru a forma “pânze”de relaŃii personale în spaŃiul cibernetic”.

Deşi membrii acestora pot fi dis-persaŃi geografic, comunităŃile virtua -le sunt similare cu comunităŃile tradi -Ńionale, chiar dacă relaŃiile dintre aceş-tia se pot dezvolta fără nici o întâl-nire fizică de-a lungul timpului.

Consumatorii participă în comu-nităŃile virtuale, cu scopul de a sat-isface o serie de nevoi sociale şi psi-hologice. Potrivit acestora, aceste ne -voi sunt abordate printr-o serie de va -lori-cheie pe care comunităŃile onlinele cuprind: (1) Valoarea funcŃională (deexemplu, sfaturi, informaŃii, şi exper-tiză), (2) valoarea socială (de exem-plu, prietenie, sprijin emoŃional, stimade sine, statut social, consolidarea so -cială), şi (3) valoarea de divertis-ment. Multe comunităŃi virtuale suntformate în jurul activităŃilor de con-sum. ComunităŃile virtuale care suntconstituite în jurul unui brand suntnumite "comunităŃi de marcă" virtualesau online,.

"Site-urile de partajare idei" sunt unbun exemplu pentru modul în carecompaniile folosesc puterea comuni -tăŃilor online pentru a-i antrena peconsumatori şi pentru a-şi consolidamărcile proprii. Pe site-uri cum ar fiDell, utilizatorii pot să îşi prezinte ide -ile cu privire la modul de îmbunătă -Ńire a produselor şi a serviciilor. Co -munitatea va discuta şi va vota apoidiferitele idei. Sugestiile cele mai po -pulare sunt mai târziu studiate şiimplementate de către managementulcompaniei. În general, site-urile departajare de idei sunt moduri econo -mice, eficiente şi directe de utilizarea comunităŃilor virtuale pentru a obŃinefeedback de la consumatori, dar şide a-i implica în procesul de dez-voltare al produsului.

Strategia pentru reŃelele de socializareMai departe vom discuta despre

cele mai cunoscute reŃele de so -cializare şi cum sunt acestea folositeîn strategia companiilor pentru e-bu -siness, respectiv e-marketing. Site-urilereŃelelor de socializare sunt de ase -menea cunoscute ca şi site-uri orien-tate către consumator. Potrivit, site-urile reŃelelor de socializare sunt unuldintre motoarele principale ale Web2.0, deoarece astfel de site-uri oferăconsumatorilor un nivel ridicat decontrol asupra conŃinutului. Site-urilereŃelelor de socializare pot fi definiteca platforme de social media, careoferă persoanelor posibilitatea de ase conecta şi de a interacŃiona cu alŃiutilizatori. Autorii subliniază faptul căindivizii utilizează site-urile reŃelelorde socializare pur şi simplu pentrucă le place "să se conecteze cu altepersoane", şi pentru că "apelează lainstinctul nostru pentru colectare".

În aceast subcapitol, explorăm Face -book şi MySpace două dintre celemai populare site-uri de socializare.Totuşi există multe alte site-uri popu -lare bazate pe un consum de media

SOCIAL MEDIA VINERI 7 DECEMBRIE 20126

dr. Eduard STOICA,ULBSMarketing-ul digital }i social media

SOCIAL MEDIAVINERI 7 DECEMBRIE 2012 7

cum ar fi site-ul profesional LinkedInşi alte site-uri de distribuŃie de con -Ńinut orientat către consumatori, cumar fi YouTube sau Flickr, care au deasemenea o influenŃă substanŃială on-line aşa cum am arătat în subcapi-tolul 2.8.1., figura 2.4., în studiilerealizate de (MarketingProfs & Con tentMarketing Institute, 2012).

MySpace and Facebook sunt printrecele mai populare site-uri de socia -lizare (Weber, 2009). Potrivit, acestesite-uri pot oferi companiilor posibili -tatea de a ajunge la milioane de uti-lizatori. În timp ce Facebook a deve -nit un instrument de marketing puternic,datorită numărului ridicat de adulŃi şia utilizatorilor cu “gulere albe” (Gillin,2008), MySpace este extrem de popu -lar printre adolescenŃi. Chiar se afir-mă că MySpace a devenit un “stil deviaŃă mainstream” în SUA,. subliniazăfaptul că există o mare presiune so -cială asupra indivizilor, în special asu -pra celor tineri, din partea colegilorsă se alăture site-urilor reŃelelor de so -cializare precum Facebook şi MySpace,pentru ca o parte semnificativă dinviaŃa lor socială “se întâmplă” defapt on-line.

Facebook şi MySpace, ca oricarealte site-uri de socializare, oferă unspaŃiu unde utilizatorii îşi pot creapropriul profil cu informaŃii despre eiînşişi, şi să se conecteze cu alte per-soane (prieteni, cunoştinŃe, colegi deserviciu şi oameni cu interese simi-lare). Facebook oferă, de asemenea,utilizatorilor săi acces la aplicaŃii aleunor părŃi terŃe (cum ar fi jocuri, ches-tionare, cadouri virtuale, etc.) precumşi posibilitatea de actualizare a sta-tus-ului propriu. PosibilităŃile de rela -Ńionare şi în acelaşi timp de divertis-ment sunt, probabil, unele dintre mo -tivele pentru care popularitatea Face -book a crescut atât de repede, (Gillin,2008). AplicaŃii ale unor părŃi terŃe("widgeturi") sunt, de asemenea, dispo -nibile pe MySpace, dar nu sunt atâtde bine dezvoltate. subliniază faptulcă există unele similarităŃi între blog-ging şi platformele retelelor de socia -lizare precum Facebook şi MySpace,deoarece un profil de Facebook sauMySpace este de fapt "un blog gene -rat automat, unde... povestea este ra -portată sau narată de Facebook".

În ceea ce priveşte utilizarea cor-porativă a Facebook si MySpace, aces-te platforme ajută în construirea de

relaŃii cu consumatorii şi în creareade comunităŃi online, care sunt, deobicei, foarte costisitoare de construitoriunde altundeva pe Internet (Per -cival, 2008), (Gillin, 2008). În plus,site-urile sunt foarte eficiente în fur -nizarea de feedback de la clienŃi, pre-cum şi în a accesa informaŃiile per-sonale afişate pe site (Percival, 2008),(Gillin, 2008).

Potrivit Gillin (2008) principala di -ferenŃă între Facebook şi MySpaceeste scopul acestora. În timp ce Face -book este mai adecvat în stabilireade relaŃii şi în implicarea într-o con-versaŃie cu acŃionarii interesaŃi de ocompanie sau de produsele acesteia.MySpace poate fi folosit mai mult caun mediu de branding şi de crearede divertisment pentru publicul ado-lescent. În general, utilizatorii petrecmai mult timp pe Facebook decât peMySpace.

Pe Facebook şi MySpace, com-paniile pot crea grupuri sau paginiproprii şi mai apoi să invite utiliza-torii să li se alăture. Totuşi, o com-panie care intră pe un site de so -cializare trebuie să ofere o anumităvaloare pentru utilizatorii săi înaintede a-i "invita" să se alăture reŃeleiproprii. Crearea unei pagini sau a unuigrup nu este suficientă, astfel com-paniile ar trebui să îşi Ńină utilizatoriiinformaŃi şi trebuie sa le împărtăşeas-că informaŃii interesante şi clipuri vi -deo, să organizeze concursuri, etc. Caşi în oricare alte medii sociale, com-paniile trebuie să respecte normelemediului în care se află, deci să fieîntotdeauna transparenŃi, dezvăluindcine sunt şi care este scopul aderăriila site-ul respectiv. Companiile ar tre-bui să evite folosirea site-urilor reŃe -lelor de socializare pur şi simplu casite-ul companiei. Pentru a fi obser-vat, trebuie să încerce să fie maiinteractiv şi distractiv, şi să păstrezeîn minte faptul că participă în platfor -me", unde vizitatorii sunt parte a dia-logului, nu doar observatori pasivi".

Twitter marketingCreat în 2006, Twitter este un in -

strument relativ nou, pe care com-paniile îl pot folosi simultan cu ca -nalele de comunicare tradiŃionale.AplicaŃia, care a început pentru ca uninstrument foarte personal, este înprezent extrem de folosit de cătrecorporaŃii.

Pe scurt, Twitterpoate fi definit ca furnizorde servicii de micro-blog -ging. Persoanele care îl fo -losesc trebuie să răspun -dă la întrebarea "ce faci?",în maxim 140 de caractere.

De obicei, utilizato -rii de Twitter îşi împăr -tăşesc gândurile, ideilesau ex perienŃele cu prie -tenii lor, deşi este po -sibil, de asemenea, săofe re link-uri către arti -cole din ziare, bloguri, de-claraŃii ale companiilor,imagini, cli puri video, pod -cast-uri. Twitter permitecompaniilor să îşi con -tacteze pu blicul "într-unmod nederanjant". Untweet este o actualizarede stare de pe un contde Twitter, în timp ce"adepŃii" sunt reŃeaua depersoane care urmărescactualizările contului; iarTweetere sau Tweetererssunt oa menii care folos-esc Twitter/

Principala caracter-istică a Twitter este fap-tul că toate conturile deutilizator sunt publice şică toată lumea poateretrimite (retweet) update-ul alt cuiva prin contul lor

personal, astfel încât propria lorreŃea de "adepŃii" sa poată citi. Maimult, utilizatorii pot trimite mesajedirecte pentru "adepŃii" lor şi pot facelegătura între contul lor de Twitter şiprofilul de Facebook.

Twitter este un canal de comuni-care ieftin pentru companii care: (1)le permite să ajungă la consumatoriiactuali şi potenŃiali; (2) contribuie lagestionarea relaŃiilor cu clienŃii prinstabilirea unor conversaŃii cu ei; (3)ajută la creşterea recunoaşterii bran-dului şi contribuie la managementulreputaŃiei în situaŃii de criză; (4) sta-bileşte dialoguri cu utilizatorii influ-enŃi; (5) menŃine actualizată compa-nia în legătură cu cele mai recentetendinŃe din piaŃă şi (6) ajută la ur -mă rirea concurenŃilor on-line. În plus,după cum (Gillin, 2008) subliniază,Twitter oferă viteza şi flexibilitate, re -surse care sunt foarte apreciate înmediul turbulent de astăzi.

Twitter ar putea fi predominant fo-losit de companii care fac afaceri on-line sau au o prezenŃă puternică on-line. Companiile care se gândesc lacrearea unui cont corporativ pe Twitterar trebui să ia în considerare urmă-toarele sugestii:• Este important să se stabilească unobiectiv clar de comunicare şi săexiste transparenŃă în faŃă "adepŃilor".• Cel mai bun mod de a răspândiştiri despre o companie este retwee-tul. Pentru a realiza acest lucru, esteimportant să sugeraŃi o ştire intere-santă, şi să scrieŃi actualizări care nuau mai mult de 120 de caractere.• Ca în orice alt tip de aplicaŃie desocial media, mediul de afaceri artrebui să evite promovarea produ -selor, să rămână proactiv, şi să reac -Ńioneze la ceea ce scriu "adepŃii" lor(Micek & Whitlock, 2012);• (Micek & Whitlock 2012) de ase -menea, sugerează companiilor că artrebui să fie creative timpul utilizăriiTwitter, să fie avangardişti şi să pro-ducă un impact cu fiecare “tweet";• AngajaŃii ar trebui să fie cei res -pon sabili de gestionarea conturilorcorporative de Twitter în cadrul uneicompanii, deoarece aceasta ajută laumanizarea corporaŃiei (Karpinski, 2009);• Conturi diferite pot fi create pen-tru diferite scopuri, cum ar fi comu-nicate de presă corporative, oferte delocuri de muncă, precum şi promo -varea de evenimente şi produse noi.

În România sunt multe exemple decompanii care utilizează în prezentTwitter. Companii media cum ar fi An -tena3, Realitatea TV, Pro TV, precumşi companii care oferă locuri de muncăBestJobs, Sobis Trendwalder.

Strategia de marketing viralMarketing-ul viral poate fi "orice

strategie care încurajează persoanelefizice să transmită un mesaj de mar-keting către alŃii, creând un potenŃia -lul de creştere exponenŃială a expu -ne rii la mesaj şi influenŃă". Marke -tingul viral încearcă să utilizeze "vorba-din gura în gura" generată pe Internet,în vederea atingerii obiectivelor sale.Termenul "viral", se referă la modulîn care aceste mesaje de marketingsunt răspândite de la o persoana laalta, similar cu viruşii biologici saude calculator, prin utilizarea de in -strumente de comunicare online, cumar fi e-mail sau reŃelele sociale.

Mesajele marketingului viral potlua forma clipurilor video, imaginilor,a textelor, mesajelor text mobile saupodcast-uri. Atunci când o companiesau agenŃie de publicitate dezvoltă unmesaj de marketing viral, cu scopulde a atinge un obiectiv specific, con -Ńinutul şi distribuŃia sunt factorii cheieai succesului. Succesul marketinguluiviral provine din auto-publicarea deconŃinut online, pe care oamenii do -resc să îl împărtăşească. Un mesajde înaltă calitate virală se caracteri -zează prin următoarele opt criterii:• Poveste remarcabilă: mesajele viralesunt distractive, provocatoare, ireve -renŃioasă, sau subversive;• AderenŃa: mesajele virale sunt proas-pete şi originale;• RelevanŃa: mesajele virale nu par aavea un scop de marketing. Astfel,asocierea cu un produs sau cu ocompanie este foarte subtilă;• Portabilitate: mesajele virale suntîntr-un format uşor de partajat folo -sind computerul şi tehnologiile mobile;• UşurinŃa în distribuire: mesajele vi -rale afişează o poveste bună, care în -curajează utilizatorii să o împărtă -şească cu alŃii;• Sincronizare/actualitate: mesajele vi -rale nu au fost difuzate prin alte ca -nale mass-media înainte.• Atractivitatea conŃinutului: mesajelevirale atrag atenŃia utilizatorului cuuşurinŃă;• Adâncimea: Mesajele virale sunt ca -pabile să se transforme de la o sin-gură unitate de informaŃie la o uni-tate complexă de experienŃe posibile.

Riscuri şi provocări în folosireamarketingului în social media

Companiile sunt îngrijorate de ris -curile şi ameninŃările implicate înmass-media socială. În afară de une -le probleme "tehnice", cum ar fi viru -şii şi activităŃile de spionaj, prejudi-ciul reputaŃiei şi eliberarea de infor-maŃii confidenŃiale sunt cele mai co -mune temeri care opresc corporaŃiilede la implicarea în social media

a) Viruşii şi activitatea de spionajSe recomandă conştientizarea ris -

curilor pe care utilizarea social mediale poate ridica unei organizaŃii. Înciu da multiplelor beneficii ale aplicaŃi-ilor Web 2.0, companiile care comu-nică pe Internet trebuie să se prote-jeze împotriva atacurilor viruşilor şiale posibilelor activităŃi de spionaj; caorice alt utilizator de Internet, com-paniile nu trebuie să uite importanŃade a se menŃine informate desprecele mai recente inovaŃii anti-virus,să folosească un program anti-viruseficient şi sa ia în considerare chiarposibilitatea de a contracta serviciileunei companii de specialitate.

b) Prejudiciul reputaŃieiDeşi tot mai multe companii fo -

losesc social media pentru a comu-nica cu acŃionarii, unor organizaŃii leeste încă frică de primirea feedback-ului negativ şi de critica pe site-urileproprii. Aşa cum a fost subliniat an -terior, autorii din mass-media socialărecomandă companiilor să fie des -chise la critici şi să se angajeze într-o conversaŃie cu detractorii lor. Astfel,companiile ar trebui să participe laconversaŃii ce au ca subiect şi au locpe internet, deoarece, datorită carac-teristicilor intrinseci ale social-media,critica şi comentariile negative se vorîntâmpla. De fapt, o companie estemult mai probabil să fie crezută decomunitatea online dacă nu este spe-riată să îşi menŃină deschiderea. “Pemăsură ce secretivitatea dumnea -voastră scade, încrederea comunităŃiiîn compania dumneavoastră creşte.Aceasta este o parte fundamentală aangajării şi încurajării bloggerilor. Întimp ce, în mod evident, nu doriŃi sădivulgaŃi ceva cu adevărat secret (cumar fi viitoarele modele de produse sauproblemele financiare), aceştia potface lucruri de bun simŃ pentru acreşte încrederea clienŃilor dumnea -voastră în companie, să construiascărelaŃii şi să ajute clienŃii”.

c) Publicarea de informaŃii confidenŃialeOrganizaŃiile se tem uneori de ris -

curile de operare într-un astfel decontext larg, cum este spaŃiul virtu-al. Eliberarea de informaŃii vitale potproveni, atât din activităŃi de spionajsau a viruşilor, cât şi din cadrulorganizaŃiei în sine. De obicei com-paniile sunt atente, la informaŃiilecare ar putea fi dezvăluite de către an -gajaŃii lor. În ceea ce priveşte aceastăobiecŃie recomandă să nu existe re -guli specifice de utilizare a socialme dia: “Aş sugera punerea în aplicarea politicilor corporatiste care spun căangajaŃii nu pot hărŃui sexual penimeni, că nu poate dezvălui secrete,nu pot folosi informaŃii din interiorpentru a tranzacŃiona acŃiuni sau dea influenŃa preŃurile şi nu trebuie săvorbească rău despre concurenŃă învreun fel sau prin orice media. Liniiledirectoare ar trebui să includă poştăelectronică, scrierea unui blog, co -mentarea pe bloguri (şi pe forumurionline sau camere de chat, reŃele desocializare şi alte forme de comuni-care. În loc să se concentreze pe liniidirectoare pentru social media (la ni -vel de tehnologie), este mai bine săse concentreze asupra modului în careoamenii se comportă”.

d) Încălcarea vieŃii private a con-sumatorilor

Aşa cum subliniază, “întrebări degenul “cine şi ce drepturi au la infor-maŃie?” sau “ce se întâmplă cu in -for maŃia odată ce un utilizator îşi în -chide un cont?” sunt importante”. Esteo delimitare extrem de fină între ceface o experienŃă personală şi rele-vantă şi ce ii face pe oameni să îşisimtă invadată viaŃa privată. Prin ur -mare, autorii din social media subli -niază importanŃa respectării vieŃii pri-vate a consumatorilor şi nevoia de afi foarte atenŃi cu privire la conŃinu-tul online produs de către utilizatori.Au fost multe dezbateri cu privire laacest aspect online. De exemplu, înfebruarie 2010 Facebook a adus la zipoliticile de confidenŃialitate, eliminânddreptul utilizatorilor asupra conŃinutu-lui pe care l-au publicat online dupăce îşi închid contul. Facebook a avutde înfruntat o “avalanşă de proteste”după ce blogger-ul Chris Walters apublicat un post intitulat “Facebook'sNew Terms Of Service: 'We Can DoAnything We Want With Your Con -tent. Forever”. Aceste critici au deter-minat compania să retragă acele mo -dificări şi să creeze o politică de con-fidenŃialitate publică care să poată firevizuită şi votată de către utilizatori.

Există o permanentă dispută întrepartizanii şi susŃinătorii conceptuluimarxist, din nefericire şi din păcate,încă existent în mintea unora, cu pre -ponderenŃă a nostalgicilor regimuluicomunist, potrivit căruia, atrtiştii şi artatrebuie să se implice în viaŃa socială şipolitică a cetăŃii, a locuitorilor acesteia.

Este adevărat că au fost multe pe -rioade în istoria unor popoare şi na -Ńiuni în care s-au exacerbat sentimen-tele patriotice, care au generat şi de -terminat anumite atitudini politice, re vo-luŃionare, ce au pătruns în lumea artei,cum au fost cele din secolul 19, daraces tea nu au devenit definitorii pen-tru soarta artei. La noi în România scriito-rii, poeŃii, pictorii, în general oameniide cultură, litere şi artă s-au implicatîn politică, fiind influienŃat de valulrevoluŃionar ce a cuprins întreagaEuropă la mijlocul secolului 19. Uniiau ajuns să joace un rol însemnat înpolitică, să conducă destinele Ńării.

Astfel, personalităŃi de marcă pre -cum Vasile Alecsandri, Mihail Kogălni -ceanu, Octavian Goga, Nicolae Iorgaşi alŃii, au ajuns datorită unor calităŃiculturale, etico-morale şi patriotice de

excepŃie, pentru o durată mai maresau mai mică de timp, să fie con-ducători de guvern, să contribuie lademocratizarea societăŃii, să ridice sta -tutul de român la rangul pe care so -cietatea românească, după marea Unire,l-a creat în lume.

Chiar dacă o parte dintre acestefiguri de mare anvergură culturală,nu au avut o „doctrină” politică bineconturată, ei au simŃit şi au cunos-cut psihologia şi posologia politicie-nilor români, care se aseamănă înmulte privinŃe cu cea de astăzi. Iată!cum în urmă cu aproape 100 de ani,

mai precis în 1916, poetul OctavianGoga definea statutul politicienilor dela vremea sa şi starea Ńării:

„...łară de secături, Ńară minoră,căzută ruşinos la examenul de capac-itate în faŃa Europei. Aici ne-au aduspoliticienii ordinari, hoŃii improvizaŃiîn moralişti, miniştrii, care s-au vân-dut o viaŃă întreagă, deputaŃilor con-trabandişti. Ne prăbuşim nu de numă -rul duşmanului nici de armamentullui, boala o avem în suflet, e o epide -mie înfricoşătoare de meningită morală.”

Meningita morală s-a extins pânăîn zilele noastre. Ea s-a pelungit şi în

lumea artelor. Actualiiconducătorii politici si-bieni, au conceput oformă perfidă de per-vertire a conştiinŃei ar-tiştilor plastici, lansândun simulacru concursde creaŃie având ca te -mă portretul, gen careîn accepŃia clasică adevenit vetust. Au în -cropit, după criterii alea-torii, cu o ciudată op -Ńiune în care sunt no -mi nalizaŃi Dan Dănilă,soŃii Perjovschi dar esteomis Constantin Noica,ciudat!... nu?... o listă

de personalităŃi ale judeŃului Sibiu,peste 250, începând cu secolul 13 şipână în prezent, pe care au oferit-ofilialei Sibiu a Uniunii Artiştilor Plas -tici, pentru ca artiştii, în funcŃie deopŃiunile lor sentimentale şi culturale,să realizeze portrete ale acestor per-sonalităŃi.

Prin această acŃiune oportunistăinspirată după modelul expoziŃiilor te -matice de tristă amintire din perioa-da comunistă, conducerea sus amin ti-tei filiale, s-a obligat în faŃa primărieiSibiu, să organizeze o expoziŃie, cuportrete ale ilustrelor personalităŃi.

Curios că, din cei peste 65 de ar -tişti profesionişti cuprinşi în eviden -Ńele filialei, doar 21 s-au încumetatsă imortalizeze super vedetele culturiisibiene. Amintim aici numele celormai prolifici dintre portretiştii sibieniprezenŃi în expoziŃie.Cristina Simu, Gheorghe Pârcălăboiu,

Nicu Stancu, Valer Tarcea, Constan -tin Pele, Radu Aftenie, Alina GeaninaIonescu, Constantin Ilea, Ion Constan-tinescu, Adrian Popescu, Anca Giura,Ştefan Orth, Ileana Selbing, Călin Baciu,Eugen Dornescu, Marius David, Flo -rian Toma, Ioan Cândea, Mircea şi

Radu Ignat şi Andrei Szabo. Dintre lucrările cele mai izbutite,

unde se reliefează originalitate în vizi -une, elaborare şi meşteşug, sunt celesemnate de Ştefan Orth, Marius David,Constantin Ilea, Eugen Dornescu, RaduAftenie şi Ioan Cândea. Restul lucră -rilor sunt mediocre, ce relevă câtevaaspecte negative, care nu merită discu -tate în acest material. Ele Ńin de o slabăşi superficială jurizare şi organizare.

ART~ ECONOMIE VINERI 7 DECEMBRIE 20128c my b

c my b

c my bc my b

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, care pot fi

diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul deredac]ie

Redactor }ef coordonator:DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

EMIL DAVIDDAVID

drd. Alin OPREANA,OPREANA,secretar general de redac]ie

editor

GRUPUL DE PRES~

CONTINENT

CAMERA DE COMER[,

INDUSTRIE {I AGRICULTUR~

A JUDE[ULUI SIBIU

NOBLESSE SRL

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Petru-Ovidiu DUMBR~VEANU

SOLILOCVII DE DUMINIC~

8 decembrie 1862. S-a născut Georges Feydeau (m. 1921) dramaturg francez din “La Belle Epoque”,cunoscut pentru farsele şi vodevilurile sale.

Radu Aftenie - “Ioan Lupaş”

Arti}tii }i politica

Constantin Ilea - ”Gustav Kappa“Marius David - “Eginald Schlattner”Ioan Cândea

- “Al. Sterca ŞuluŃiu”Eugen Dornescu - “Klaus Johannis”

Georges Feydeau

Ştefan Orth - “Primarul” Andrei Szabo - “Emil Cioran”