contabilitatea operatiunilor cu si fara numerar- ionescu dan

Contabilitatea operaţiunilor privind decontările cu şi fără numerar la S.C. MONDIAL S.R.L.

Capitolul I

Aspecte legislative

1.1. Problematica decontărilor în accepţiunea legislaţiei în vigoare

Contabilitatea trezoreriei are ca obiect evidenţa existenţei şi mişcării titlurilor

de plasament, disponibilităţilor din conturi la bănci, disponibilităţi din casă, creditelor

bancare pe termen scurt şi a altor valori de trezorerie.

Operaţiunile în numerar sunt legate de disponibilităţile din casă.

Operaţiunile fără numerar se referă la: conturile la bănci, acreditive şi avansuri

de trezorerie.

Disponibilitaţile de casă se ţin separat cele păstrate în lei, faţă de cele în devize.

Evidenţa operativă a acestor valori se ţine în registrul de casă. Disponibilităţile în

devize se înregistrează în contabilitate la cursul zilei.

Înregistrarea în contabilitate a operaţiilor financiare în lei sau în devize se

efectuează cu respectarea Regulamentului operaţiilor de casă şi a normelor stabilite

de Banca Naţională a României.

Conturile la bănci cuprind:

valorile de încasat (cecuri şi efecte comerciale depuse la bănci);

disponibilităţile în lei şi în devize;

carnete de cecuri cu limită de sumă;

credite bancare pe termen scurt;

dobânzi aferente disponibilităţilor.

Conturile bancare se evidenţiază analitic pe fiecare bancă în parte.

Dobânzile de încasat se înregistrează la venituri financiare, iar cele de plătit la

cheltuieli financiare.

Disponibilităţile băneşti din conturile bancare pot funcţiona la vedere sau la

termen. În situaţia în care încasările sunt mai mari decât plăţile, soldul contului

5


reprezintă disponibilităţile băneşti iar dacă încasările sunt mai mici decăt plăţile,

soldul exprimă creditele acordate de către bancă.

Acreditivele reprezintă disponibilităţi băneşti acordate ale unitaţii, aflate într-un

cont bancar, la dispoziţia unui terţ, de regulă furnizor, şi destinate plăţii acestuia pe

măsura îndeplinirii condiţiilor aferente acreditivului (livrării mărfurilor, executării de

lucrări, prestării serviciilor). Acreditivele se pot deschide în lei sau în devize.

Avansurile de trezorerie reprezintă sumele băneşti acordate cu anticipaţie unor

furnizori prestatori de servicii sau executanţi de lucrări pentru a înlesni achitarea cu

grad sporit de certitudine şi în timp mai scurt a lucrărilor executate în cadrul

prevederilor contractuale.

Avansurile de trezorerie se pot acorda în numerar salariaţilor delegaţi să

efectueze plăti în favoarea întreprinderii.

Creditele pe termen scurt sunt acordate de bancă în lei sau în devize sub formă

de împrumut pe termen scurt (între 1 şi 5 ani). Rata dobânzii pentru aceste

împrumuturi se stabileşte la fiecare prelungire a duratei creditului, ţinându-se cont de

evoluţia dobânzii pe pieţele financiare, asfel încât plasamentele de acest gen să fie

aducatoare de profit mai mare decât cel realizat prin depunerea capitalului la bancă.

1.2. Aria documentelor utilizate şi a instrumentelor de plată

Relaţiile între societăţile comerciale şi alte persoane fizice sau juridice dau

naştere în cadrul climatului economic la obligaţii băneşti care se pot efectua, după

caz, în numerar şi fără numerar.

Plata în numerar se realizează imediat, fără intermediere, prin mişcare directă a

sumelor băneşti.

Documentele de încasări/plăţi în numerar folosite pentru înregistrarea

operaţiunilor de casă sunt urmatoarele: chitanţa şi bonul fiscal, factura fiscală , statul

de plată, borderoul documentelor achitate cu cecuri de decontare, registrul de casă.

6


Chitanţa serveşte ca document justificativ pentru încasarea unei sume în

numerar în casieria societăţii comerciale. Ca o variantă a chitanţei este chitanţa pentru

operaţii în valută.

Predarea sumelor de către casierul societăţii comerciale în cauză către casierii

plătitori se consemnează în Procesul verbal de plăţi .

Împuternicirea este documentul justificativ prin care se autorizează o persoană

membră a familiei sau încadrată în muncă la aceeaşi unitate pentru a încasa drepturi

băneşti de la casieria întreprinderii când titularul nu se poate deplasa pentru aceasta.

Factura fiscală este un document pe baza căruia se întocmesc instrumente de

plată a produselor şi a mărfurilor livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate. Se

poate folosi şi ca document de însoţire pe timpul transportului şi de recepţie-încasare

în gestiunea primitorului.

Plata salariaţiilor se face prin state de plată semnate de beneficiar, iar încasarea

mărfurilor vândute cu amănuntul se face prin case de marcat.

Borderoul documentelor achitate cu cecuri de decontare este utilizat ca

document, împreună cu anexele, pentru sumele achitate cu cecuri de decontare, din

carnetele cu şi fără limită de sumă.

Registrul de casă, în lei sau valută, serveşte ca document centralizator de

înregistrare operativă a încasărilor şi plăţilor în numerar efectuate de casieria

întreprinderii pe baza actelor justificative. Pe baza lui se stabileşte soldul de casă la

sfârşitul fiecărei zile.

Conform O.M.F. nr.1850/2006, registrul de casă este folosit ca:

- document de înregistrare operativă a încasărilor şi plăţilor în numerar efectuate prin

casieria unităţii pe baza actelor justificative;

- document de stabilire la sfârşitul fiecărei zile a soldului de casă;

- document de înregistrare zilnică în contabilitate a operaţiilor de casă.

Prin HG 2185/30.11.2006 :

1. Operaţiunile de încasări şi plăţi între persoanele juridice se efectuează numai

prin instrumente de plată fără numerar, cu excepţiile prevăzute la art. 5 alin. 2 lit. a),

7


b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr.15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-

valutare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 131/1996, cu

modificările ulterioare.

În afară de numerarul în lei şi în valută, în casierie se pot păstra şi alte valori

printre care enumerăm:

- timbre fiscale şi poştale;

- bilete la tratament şi odihnă;

- tichete şi bilete de călătorie;

- alte valori.

Plăţile fără numerar se caracterizează prin:

natura lor dublă determinată de un flux de întrări în conturi şi de un flux de

mesaje între părţi conţinând instrucţiunile de plată; scurgerea unei anumite perioade de timp între momentul iniţierii şi cel al

finalizării plăţii; pentru un comision sporit, băncile scurtează acest timp prin

folosirea mijloacelor moderne de comunicare (SWIFT, plăţi electronice);

existenţa unuia sau mai multor intermediari în persoana băncilor.

Agenţii economici care deţin valută în cont şi au datorii la intern neachitate

sunt obligaţi să schimbe valuta în lei pentru achitarea datoriilor respective, cu

excepţia cazurilor în care există obligaţii de plată la extern cu scadenţa de până la 30

zile.

Regulamentul operaţiilor de casă ale unitaţilor economice din 5 iulie 1976

defineşte casierul ca fiind persoana împuternicită să efectueze operaţii de încasări şi

plăţi în numerar. Împuternicirea de casier poate fi dată oricărei persoane încadrată în

unitate sau în subunităţile acesteia, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege

pentru a fi gestionar.

Instrumentele de plată incluse în sistemul de plăţi din România sunt:

Cecul

Cambia

Ordinul de plată

8

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=10995

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=8670


Biletul la ordin

Cecul este un instrument de plată utilizat de titularii de conturi bancare cu

disponibil corespunzator în aceste conturi .

Disponibilul este creat printr-un depozit bancar, din operaţii de încasări sau

prin acordarea unui credit bancar.

Fig. 1.1. CIRCUITUL CECULUI

Cecul pune în legatură trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul.

Instrumentul este creat de trăgător care, în baza unui disponibil constituit în prealabil

la o societate bancară, dă un ordin necondiţionat acesteia, care se află în poziţie de

tras, să plăteasca la prezentare, o sumă determinată unei terţe persoane sau însuşi

trăgătorului emitent aflat în poziţie de beneficiar.

Cele trei persoane care sunt puse în legatură prin cec fac operaţii legate de

acest instrument în nume propriu: trăgătorul emite cecul, posesorul legitim îl

încasează, iar trasul îl plăteşte.

Cecul se plăteşte “la vedere” adică la prezentare. Termenele de prezentare la

plată a cecurilor emise şi plătibile în România sunt: 8 zile, dacă cecul este în

localitatea în care a fost emis şi 15 zile când plata se face în altă localitate.

Din punct de vedere al persoanei către care este plătibil, cecul poate fi:

- cec plătibil unei anumite persoane cu sau fără clauza “la ordin” (cec girabil). Cecul

girabil se poate transfera prin gir cu toate drepturile care decurg din acestea.

9

TRAS (BANCĂ) BANCA BENEFICIARĂ

TRĂGĂTOR (CUMPĂRĂTOR) BENEFICIAR

(FURNIZOR)


- cec plătibil unei anumite persoane cu clauza ”nu la ordin”. Acest tip de cec nu poate

fi transmis prin gir, ci numai pe calea cesiunii ordinare.

- cecul la purtător este plătit fie persoanei desemnată ca beneficiar, fie purtătorului

instrumentului. Cecul la purtător se transmite prin simpla remitere a titlului de la un

purtător la altul.

Cecul mai poate fi: certificat, de călătorie, barat şi de virament.

Cecul certificat este cecul prin care banca aflată în poziţie de tras confirmă,

înaintea remiterii cecului către beneficiar, existenţa fondurilor necesare efectuării

plăţii, iar trăgătorul nu mai poate retrage această sumă din contul sau până la

expirarea perioadei de prezentare.

Cecul de călătorie este cecul prin care trăgătorul poate condiţiona plata

acestuia de identitatea dintre semnătura persoanei care a primit cecul (posesorul) şi

semnătura persoanei care încaseaza cecul la prezentarea acestuia. Acest tip de cec

oferă un mijloc uşor de plată şi în acelaşi timp foarte sigur.

Cecul barat poartă două linii paralele verticale sau oblice, dar nu orizontale,

oriunde pe faţa instrumentului şi care în spaţiul delimitat de aceste două linii poate fi

înscrisă denumirea unei societăţi bancare şi se numeşte cec cu barare specială sau

poate să nu fie înscris nimic şi se numeşte cec cu barare generală. În acest caz

beneficiarul este obligat să recurgă la serviciul unei societăţi bancare printr-o unitate

bancară aparţinând acesteia care să primească plata în locul său.

Cecul de virament serveşte la virarea sumei din contul emitentului în contul

beneficiarului.

Girul este un act prin care posesorul cecului numit ”girant” transferă altei

persoane numită “giratar”, toate drepturile decurgând din cecul astfel redactat şi

completat.

Ca şi girul, cesiunea de creanţă este un mijloc specific de transmitere a

obligaţiilor constând în acordul de voinţă (contractual) prin care creditorul (cedentul)

transmite în mod voluntar, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul său de creanţă

10


unei persoane (cesionarului), care poate deveni astfel creditor în locul său şi care va

putea încasa de la debitor creanţa cedată.

Avalul este o garanţie personală prin care o persoană denumită avalist (cel care

dă avalul) garantează obligaţia asumată de una dintre persoanele obligate prin cec

denumită avalizat, pentru toată suma menţionată pe cec sau pentru o parte din ea.

Cambia este simultan un instrument de plată şi un titlu de credit negociabil

creat de trăgător în calitate de creditor care dă ordin debitorului său, numit tras, să

plătească o sumă de bani fixată la o dată determinată în timp unui beneficiar sau la

ordinul acestuia.

Potrivit Codului Comercial, cambia cuprinde fie obligaţia de a plăti, fie

obligaţia de a face pe altul să plătească la scadenţă suma stabilită; în această a doua

ipoteză înscrisul căpătând denumirea de trata.

Operaţiunile specifice cambiei sunt:

Acceptarea este actul prin care trasul, către care s-a adresat trăgătorul pentru

plata prin emiterea titlului, se obligă să plătească, la scadenţă suma arătată în cambie,

posesorului legitim al titlului.

Trasul nu este obligat prin lege să o accepte. Prezentarea la acceptare va putea

fi făcută oricând atât de posesorul cambiei, cât şi de un simplu deţinător al ei, la

domiciliul trasului, dacă trăgătorul nu a fixat un termen pentru prezentare, dar nu mai

târziu de data scadenţei. Acceptarea cambiei se realizează prin simpla semnatură a

trasului sau prin cuvântul ”acceptat” sau printr-o altă exprimare echivalentă semnată

de tras. Trasul poate restrânge acceptarea la o suma mai mică decât aceea prevăzută

în cambie.

Scadenţa este termenul la care cambia este exigibilă şi trebuie plătită. Ea

trebuie să rezulte cu precizie din textul cambiei şi trebuie să conţină ziua sau

termenul maxim de prezentare a creditorului la plată. Scadenţa cambiei poate fi: la

vedere, la un anumit termen de la vedere, la un anumit timp de la data emiterii şi la o

data fixă înscrisă. Posesorul cambiei care nu este plătibilă la vedere trebuie să o

prezinte la plată în ziua scadenţei sale sau la cel mult două zile de la aceasta.

11


Prezentarea la plată trebuie efectuată în locul desemnat pe cambie. Cel care plăteşte

cambia poate pretinde ca aceasta să-i fie predată cu menţiunea de achitare scrisă de

posesor. Posesorul nu poate refuza o plată parţială. În acest caz de plată parţială, cel

care plăteşte (trasul) poate cere să i se facă pe cambie menţiunea de plată şi să

înmâneze o chitanţă în acest sens.

Girul este un act prin care posesorul cambiei, numit girant, transferă toate

drepturile ce decurg din cambie altei persoane (girator), care la rândul său are dreptul

să transmită cambia unei alte persoane. Girul presupune menţionarea în scris pe

versoul cambiei a ordinului necondiţionat “Plătiţi lui…” cu indicarea noului posesor

şi semnătura celui care transmite cambia mai departe.

Cesiunea de creanţă ordinară este un act prin care creditorul numit cedent

transferă dreptul său de creanţă unei alte persoane numită cesionar şi se realizează

atunci când pe cambie nu este menţionat “la ordin”. Spre deosebire de gir cesiunea de

creanţă ordinară devine valabilă numai din momentul notificării ei debitorului său din

momentul în care debitorul o acceptă prin act autentic.

Avalizarea. Avalul reprezintă un act prin care o persoana numită avalist (alta

decât trăgătorul sau acceptantul) devine girant pentru obligaţiile unui coobligat, numit

avalizat, faţă de o cambie. Avalul se va înscrie pe cambie utilizându-se expresiile:

”Pentru aval” sau “Pentru garanţie” urmate de semnătura avalistului. Este obligatoriu

pentru avalist să indice persoana pentru care a fost dat avalul.

Scontarea este operaţia de vânzare a cambiei la o bancă, înainte de scadenţă,

în urma căreia posesorul cambiei obţine valoarea nominală a acesteia mai puţin agio

(taxa de scont). În urma acestui act banca devine beneficiarul cambiei.

Protestul poate fi legal sau convenţional. Dacă trasul refuză plata cambiei la

scadenţă, posesorul ei trebuie să iniţieze procedura de “Protest de neplată” la

judecătoria locului plăţii. Dacă banca este beneficiară a unei cambii, protestul trebuie

să fie intocmit de către bancă. Dacă trasul refuză acceptarea cambiei, posesorul ei

iniţiaza procedura de “Protest de neacceptare”. În urma execuţiei judecătoreşti

urmează executarea silită.

12


Ordinul de plată este o dispoziţie necondiţionată, dată de către emitentul

acesteia unei societăţi bancare receptoare de a pune la dispoziţia unui beneficiar o

anumită sumă de bani.

Fig. 1.2. CIRCUITUL ORDINULUI DE PLATĂ

Emitent este persoana care emite un ordin de plată pe cont propriu. Plătitor este

prima persoană care emite, în nume şi pe cont propriu, ordinul de plată în cadrul unui

transfer-credit. Beneficiarul este persoana desemnată prin ordinul de plată de către

plătitor să primescă o anumită sumă de bani.

Ordinul poate fi emis pe suport clasic (pe hârtie) sau pe suporturi

neconvenţionale (magnetic sau electronic).

Biletul la ordin este un titlu de credit, sub semnatură privată, care pune în

legatură în procesul creării sale două persoane: subscriitorul (sau emitentul) şi

beneficiarul. Titlul este creat de emitent în calitate de debitor care se obligă să

plătească o sumă de bani fixată, la un anumit termen sau la prezentarea unei alte

persoane, denumită beneficiar care are calitatea de creditor.

Biletul la ordin este o promisiune de plată şi nu un mandat de plată.

El se transmite prin girare, obligaţiunile rezultate din acesta fiind aceleaşi ca şi

cele rezultate dintr-o cambie.

13

BANCA PLĂTITORULUI

(EMITENTĂ)

BANCA BENEFICIARĂ

PLĂTITOR (CUMPĂRĂTOR)

BENEFICIAR (FURNIZOR)


1.3. Generalităţi privind operaţiile în numerar şi fără numerar

Contabilitatea măsoară şi înregistrează elementele patrimoniale ca valori

economice ale întreprinderii. Mărimea acestor valori este aproximată şi evidenţiată

prin intermediul etalonului monetar, ca urmare a operaţiunii de evaluare.

Evaluarea asigură un numitor comun tuturor particularităţilor activităţilor

derulate de societate şi constituie partea cea mai importanta a muncii contabile,

deoarece după efectuarea ei nu rămâne decât înregistrarea în contabilitate a activităţii,

potrivit formulei contabile.

Prin evaluare se înţelege exprimarea bănească (valorică) a existenţei şi mişcării

elementelor patrimoniale. Numai cunoaşterea exactă a volumului şi structurii acestora

în orice moment poate asigura obţinerea informaţiilor necesare luării deciziilor de

către corpul managerial al agenţilor economici.

La finele exerciţiului, disponibilităţile în devize se evaluează la zi, urmând ca

diferenţele favorabile de curs să se înregistreze la venituri financiare, iar cele

nefavorabile la cheltuiele financiare.

Capitolul II

Referiri tematice la Standardele Internaţionale

de Contabilitate

Dezvoltarea contabilităţii româneşti este strâns legată de dezvoltările în

domeniul care au loc la nivel european şi internaţional, astfel încât România îşi poate

găsi locul în economia globală care se prefigurează.

14


Direcţiile dezvoltării domeniului contabilităţii în ţara noastră au fost clar

definite şi s-au concretizat în asimilarea Directivelor Europene şi a Standardelor

Internaţionale de Contabilitate.

Utilizarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate permite societăţilor

româneşti să comunice într-un limbaj contabil internaţional, general recunoscut şi

înţeles de investitori. Calitatea situaţiilor financiare va putea fi îmbunătăţită şi

caracterul util al acestora vor fi apreciate la nivel mondial.

Totodată, aplicarea corectă a Standardelor Internaţionale de Contabilitate şi

exercitarea unui audit financiar riguros pot să conducă la creşterea încrederii

investitorilor interni şi internaţionali în informaţiile contabile şi, implicit, atragerea

investiţiilor de capital, atât de necesare economiei româneşti.

În acest capitol vom prezenta obiectivele şi ariile de aplicabilitate, definiţii şi

evaluări privind activitatea de trezorerie conform Standardelor Internaţionale de

Contabilitate.

Fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi, descrierea şi evaluarea

instrumentelor financiare sunt prevăzute de următoarele norme IAS:

IAS 7 “Situaţiile fluxurilor de numerar”;

IAS 21 “Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar”;

IAS 32 “Instrumentele financiare: prezentare şi descriere”;

IAS 39 “Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare”.

2.1. Prezentarea obiectivelor şi a ariilor de aplicabilitate

Informaţiile ce vizează fluxurile de trezorerie ale unei unităţi patrimoniale

oferă o bază de evaluare a capacităţii întreprinderii de a genera elemente de trezorerie

şi echivalente de trezorerie, cât şi nevoile de utilizare a acestor elemente de către

întreprindere.

Obiectivul normei IAS 7 “Situaţiile fluxurilor de numerar” este de a solicita

informaţii care trebuie prezentate prin intermediul situaţiei fluxurilor de numerar şi

15


care clasifică fluxurile de numerar în timpul perioadei pe activităţi de exploatare,

investiţie şi finanţare.

Informaţiile ce vizează fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi sunt

folositoare utilizatorilor situaţiilor financiare deoarece ele oferă acestora o bază de

evaluare a capacităţii întreprinderii de a genera elemente de trezorerie şi echivalente

de trezorerie cât şi nevoile de utilizare a acestor elemente de către întreprindere.

Deciziile economice pe care le iau utilizatorii impun evaluarea acestei

capacităţi cât şi cunoaşterea scadenţelor şi asigurarea concretizării elementelor de

trezorerie.

O unitate patrimonială trebuie să întocmească situaţia fluxurilor de trezorerie

conform IAS 7 şi să o prezinte ca o parte integrantă a situaţiilor sale financiare pentru

fiecare perioadă pentru care sunt prezentate aceste situaţii financiare.

Conform acestei norme, expresia fluxurilor de trezorerie desemnează

ansamblul intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi sau de echivalente de lichidităţi, fiind

prezentate sub forma tabloului fuxurilor de trezorerie.

Lichidităţile se referă la fondurile disponibile şi la depozitele la vedere.

Echivalentele de lichidităţi sunt plasamente pe termen scurt.1

Unităţile patrimoniale au nevoie de elemente de trezorerie, în mod esenţial,

pentru aceleaşi motive, indiferent care este activitatea principală generatoare de

venituri. Ele au nevoie de aceste elemente, pentru a-şi conduce activitaţile, a achita

obligaţiile lor şi a asigura remunerarea investitorilor lor.

Un tablou al fluxurilor de trezorerie, atunci cand el este utilizat împreună cu

celelalte situaţii financiare, furnizează informaţii ce permit utilizatorilor să evalueze

schimbările activului net al unei întreprinderi în structura sa financiară (inclusiv

lichiditatea şi solvabilitatea sa) şi capacitatea acesteia de a modifica valorile

fluxurilor de trezorerie pentru a se adapta schimbărilor de circumstanţe şi

oportunităţi.

1 Niculae Feleagă “Sisteme contabile comparate” vol II

16


Informarea privind istoricul fluxurilor de trezorerie este utilizată adesea ca un

indicator util al valorilor, scadenţelor şi a gradului de certitudine privind fluxurile de

trezorerie viitoare.

Un tablou al fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor situaţiilor financiare:

- să evalueze capacitatea de a degaja lichidităţi;

- să determine necesităţile de lichidităţi;

- să prevadă scadenţele şi riscul încasărilor viitoare;

- să compare rezultatele întreprinderii prin eliminarea efectelor utilizării diferitelor

metode contabile pentru aceleaşi operaţii şi evenimente.

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările şi ieşirile de fonduri

ale exerciţiului făcându-se clasificarea în: fluxuri generate de activitatea de

exploatare, de investiţii şi de finanţare. Cu alte cuvinte, tabloul se bazeaza pe o

clasificare funcţională a fluxurilor întreprinderii. Soldul fluxurilor fiecărei categorii

relevă mărimea contribuţiei fiecărei funcţii în variaţia trezoreriei întreprinderii.

Prezentarea instrumentelor financiare sunt prevăzute de norma IAS 32

“Instrumente financiare: prezentare şi descriere”, al cărei obiectiv este de a ajuta

utilizatorii de situaţii financiare să inţeleagă instrumentele financiare care apar în

bilanţ şi în afara bilanţului, precum şi semnificaţia acestora în raport cu poziţia

financiară a unei întreprinderi, performanţa şi fluxurile ei de trezorerie.

În materie de prezentare, norma IAS 32 tratează clasificarea instrumentelor

financiare în pasiv (pasivul extern) şi în capitaluri proprii, clasificarea dobânzilor,

dividendelor, profiturilor şi pierderilor, legate de aceste instrumente, precum şi

circumstanţele în care activele şi pasivele financiare trebuie să fie compensate.

În materie de informare, norma IAS 32 vizează factorii care influenţează

mărimea, scadenţa şi gradul de certitudine privind fluxurile de trezorerie viitoare ale

unei întreprinderi, relative la instrumentele financiare, precum şi principiile contabile

aplicate acestor instrumente.

Norma IAS 32 se aplica prezentării şi informării legate de toate tipurile de

instrumente financiare, contabilizate sau nu, excepţie făcând:

17


- participaţiile în filiale;

- participaţiile în întreprinderile asociate;

- participaţiile în întreprinderile de tip joint-ventures;

- obligaţiile angajaţilor şi fondurilor privind pensiile de toate tipurile;

- obligaţiile patronatului în virtutea planurilor de subscriere şi de cumpărare de

acţiuni;

- obligaţiile generate de contractele de asigurare.

Deşi acest standard nu se aplică participaţiilor unei întreprinderi în filiale, se

aplică tuturor instrumentelor financiare incluse în situaţiile financiare consolidate ale

unei societăţi-mamă, indiferent dacă acele instrumente au fost deţinute sau emise de

către societatea-mamă sau de o filială.

Instrumentele financiare cuprind instrumente primare precum creanţele,

datoriile şi titlurile de capitaluri proprii, cât şi instrumente derivate, ca de exemplu

opţiunile, contractele la tremen şi swaps referitoare la rata dobânzii şi la cursurile de

schimb.

Definiţiile activului financiar şi pasivului financiar includ, parţial, termenii de

activ financiar şi de instrument financiar, dar aceste definiţii nu sunt circulare. Atunci

când există un drept sau o obligaţie contractuală de a schimba instrumentele

financiare, instrumentele de schimb dau naştere la active financiare, la pasive

financiare sau la instrumente de capitaluri proprii. Drepturile şi obligaţiile

contractuale care nu implica transferul unui activ financiar nu intră în câmpul de

aplicare al definiţiei unui instrument financiar.

Activele financiare precum stocurile, imobilizările corporale, activele

închiriate, şi activele necorporale, ca de exemplu brevetele şi mărcile, nu sunt active

financiare. Aceste feluri de active generează o intrare de trezorerie sau de alte

active, dar nu generează un drept actual de a primi elemente de trezorerie sau alte

active financiare.

18


Exemple uzuale de active financiare reprezentând un drept contractual de a

încasa numerar în viitor cât şi de datorii financiare corespunzătoare reprezentând o

obligaţie contractuală de a plăti numerar în viitor sunt:

- creanţele şi datoriile pe termen scurt comerciale;

- efectele comerciale de încasat şi de plătit;

- împrumuturi de încasat şi de plătit;

- obligaţiuni de încasat şi de plătit.

În toate cazurile, dreptul contractual al uneia dintre părţi de a încasa (sau

obligaţia de a plăti) numerar este asociat cu obligaţia corespunzătoare a celeilalte

părţi de a plăti (sau dreptul de a încasa).

Conform normei IAS 21 “Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar”

pentru a include tranzacţiile în valută şi operaţiunile din străinătate în situaţiile

financiare ale unei întreprinderi, tranzacţiile trebuie exprimate în moneda de raportare

a acesteia, iar situaţiile financiare ale operaţiunilor din străinătate trebuie, de

asemenea, convertite în moneda de raportare a întreprinderii.

O operaţie în valută trebuie înregistrată în momentul recunoaşterii iniţiale în

moneda de raportare, aplicându-se sumei în valută cursul de schimb dintre moneda de

raportare şi moneda străină, la data efectuării tranzacţiei.

La fiecare dată a bilanţului, elementele monetare exprimate în valută trebuie

raportate utilizând cursul de închidere.

La fiecare dată a bilanţului:

- elementele monetare exprimate în valută trebuie raportate utilizând cursul de

închidere;

- elementele nemonetare înregistrate la costul istoric şi exprimate în valută trebuie

raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării tranzacţiei;

- elementele nemonetare înregistrate la valoarea justă şi exprimate în valută trebuie

raportate utilizând cursul de schimb existent în momentul determinării valorilor

respective.

19


Diferenţele de curs valutar ce apar cu ocazia decontării elementelor monetare

sau a raportării elemntelor monetare ale unei întreprinderi la cursuri diferite faţă de

cele la care au fost raportate în situaţiile financiare anterioare, trebuie recunoscute ca

venituri sau ca cheltuieli în perioada în care apar.

Obiectivul normei IAS 39 “Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare”

este de a stabili principii pentru recunoaşterea, evaluarea şi prezentarea informaţiilor

privind instrumentele financiare în situaţiile financiare ale unei întreprinderi.

După achiziţionare, majoritatea datoriilor financiare trebuie să fie evaluate la

valoarea iniţială de înregistrare, mai puţin rambursările valorii nominale şi

amortizarea.

Atunci când un activ financiar sau o datorie financiară este iniţial

recunoacut(ă), o întreprindere trebuie să-l evalueze la costul său, ceea ce înseamna

valoarea justă a contraprestaţiei oferite în cazul unui activ sau primite în cazul unui

pasiv.

Costurile de tranzacţionare sunt incluse în evaluarea iniţială a tuturor activelor

sau datoriilor financiare.

Ulterior recunoaşterii iniţiale, toate activele financiare trebuie să fie reevaluate

la valoarea justă, excepţie facând următoarele elemente:

-credite şi creanţe create de întreprindere şi nepăstrate pentru tranzacţionare; alte

investiţii cu scadenţă fixă pe care întreprinderea intenţionează să le păstreze până la

scadenţă;

- active financiare ale căror valori juste nu sunt evaluate credibil.

2.2. Evaluări şi definiţii ale noţiunilor utilizate în contabilitatea decontărilor

Trezorerie constituie ansamblul lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi.

Conform normei IAS 7, lichidităţile cuprind disponibilităţile băneşti şi

depozitele la vedere.

20


Echivalentele de lichidităţi sunt investiţiile financiare pe termen scurt şi extrem

de lichide care se convertesc cu uşurinţă într-o mărime determinată de lichidităţi şi a

căror valoare nu riscă să se schimbe în mod semnificativ.

Scopul deţinerii echivalentelor de lichidităţi este de a face faţă angajamentelor

de trezorerie pe termen scurt. Titlurile care reprezintă capitalurile proprii sunt excluse

din echivalentele de lichidităţi. Fac excepţie acţiunile privilegiate achiziţionate cu

puţin timp înaintea scadenţei lor şi au o dată de rambursare determinată.

Dacă împrumuturile bancare sunt, în principiu, elemente ale activităţilor de

finanţare, împrumuturile pe termen scurt, la vedere, acordate prin conturile curente,

sunt incluse, în unele tări, în categoria lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi.

Fluxurile de numerar sunt intrările sau ieşirile de numerar şi echivalente ale

acestuia.

Un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările şi ieşirile de

fonduri generate de activităţile de exploatare, de investiţii şi de finanţare.

Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi generatoare de venituri şi

orice alte activităţi, cu excepţia celor definite ca fiind activităţi de investiţii sau de

finanţare. Astfel constituie fluxuri de trezorerie ale exploatării, în principal:

- încasările care decurg din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;

- încasările care provin din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;

- plăţile privind furnizorii şi salariaţii;

- plăţile de impozite, exceptând cazurile când ele vizează activităţile de investiţii sau

de finanţare.

Valoarea fluxurilor de numerar ce provin din activităţi de exploatare este

indicatorul cheie al măsurii în care activitatea întreprinderii a generat suficient flux de

numerar pentru a rambursa împrumuturi, pentru a menţine capacitatea de funcţionare

a întreprinderii, pentru a plăti dividende şi pentru a face noi investiţii fără a recurge la

surse externe de finanţare.

21


Activităţile de investiţie constau în achiziţionarea şi înstrăinarea de active pe

termen lung, precum şi alte investiţii care nu sunt incluse în echivalente de lichidităţi.

Fluxurile rezultate din activităţi de investiţii se referă la:

- plăţi efectuate pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale, precum

şi a altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate şi

plăţile implicate de imobilizările produse de întreprindere pentru sine;

- încasări care decurg din vânzarea de imobilizări corporale şi necorporale, precum şi

a altor active pe termen lung;

- plăţi efectuate pentru achiziţionarea de titluri de participare şi de titluri de creanţă

ale altor întreprinderi precum şi plăţi efectuate pentru achiziţionarea de participaţii în

întreprinderile de tip joint-ventures;

- încasări relative la vânzarea de titluri de participare şi de titluri de creanţă ale altor

întreprinderi;

- avansurile de trezorerie şi împrumuturile acordate;

- încasările care decurg din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor acordate altor

părţi.

Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activităţi de

investiţii este importantă deoarece fluxurile de numerar reprezintă mărimea în care

cheltuielile au fost efectuate pentru resurse menite a genera venituri şi fluxuri de

numerar în viitor.

Activităţile de finanţare sunt acele activităţi care antrenează schimbări în

mărimea şi structura capitalurilor proprii şi capitalurilor împrumutate ale

întreprinderii. Mişcările de trezorerie generate de activităţile de finanţare se referă la:

- încasările din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente ale capitalurilor proprii;

- vărsăminte efectuate acţionarilor pentru achiziţionarea sau răscumpararea acţiunilor

întreprinderii;

- încasări din emisiunea de împrumuturi obligatare, de împrumuturi statutare, de

bilete de trezorerie, de titluri de împrumut ipotecar sau a altor titluri de împrumut pe

termen scurt sau lung;

22


- rambursarea sub formă de lichidităţi a sumelor împrumutate;

- vărsămintele efectuate de un locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la

un contract de locaţie- finanţare.

Conform IAS 32 un instrument financiar este orice contract care dă naştere atât

la un activ financiar al unei întreprinderi cât şi unui pasiv financiar sau unui

instrument de capitaluri proprii ale unei alte întreprinderi.

Un activ financiar este orice activ sub formă de:

- elemente de trezorerie (cash);

- drept contractul de a primi de la o altă întreprindere disponibilităţi sau un alt activ

financiar;

- drept contractual de a schimba instrumente financiare cu o altă întreprindere, în

condiţii potenţial favorabile;

- instrument de capital propriu al unei alte întreprinderi.

Banii (numerarul) sunt un activ financiar deoarece reprezintă mijlocul de

schimb şi de aceea este baza de evaluare şi raportare în situaţiile financiare ale tuturor

tranzacţiilor. Un depozit deţinut la o bancă sau la o instituţie financiară similară este

considerat activ financiar deoarece reprezintă dreptul contractual al deponentului de a

obţine numerar de la acea instituţie sau de a trage un cec sau un instrument similar în

favoarea unui creditor pentru plata unei obligaţii financiare.

Un pasiv financiar este orice pasiv (extern) care reprezintă o obligaţie

contractuală:

- de a da unei alte întreprinderi disponibiliăţti sau un alt activ financiar;

- de a schimba instrumente financiare cu o altă întreprindere, în condiţii potenţial

nefavorabile.

Un instrument de capitaluri proprii este orice contract ce pune în evidenţă un

interes rezidual în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor pasivelor

(externe).

23


Activele şi pasivele financiare monetare sau instrumente financiare monetare

sunt active şi pasive financiare ce urmează a fi încasate sau plătite în schimbul

disponibilităţilor, pentru o sumă fixă sau determinabilă.

Valoarea justă este mărimea pentru care un activ ar putea să fie schimbat, sau

un pasiv stins, între părţi bine informate şi care îşi dau consimţământul în cadrul unei

tranzacţii efectuate în condiţii de concurenţă normală.

Valoarea de piaţă este preţul care ar putea fi obţinut din vânzarea unui

instrument financiar, pe o piaţă activă.

Conform IAS 21, moneda de raportare este moneda utilizată la prezentarea

situaţiilor financiare.

Valuta este o monedă, alta decât moneda de raportare a societăţii.

Cursul de schimb valutar reprezintă raportul de schimb dintre două monede.

Diferenţa de curs valutar constituie diferenţa ce rezultă din raportarea aceluiaşi

număr de unităţi ale unei valute în moneda de raportare la cursuri de schimb diferite.

Cursul de închidere este cursul de schimb la vedere, la data întocmirii

bilanţului.

O tranzacţie în valută este o tranzacţie care este exprimată sau care necesită

decontarea în valută, inclusiv tranzacţiile rezultate, atunci când o întreprindere:

- cumpără sau vinde bunuri sau servicii, al căror preţ este exprimat în valută;

- împrumută sau oferă spre împrumut fonduri, iar sumele ce urmeaza a fi plătite sau

încasate sunt exprimate în valută;

- devine parte a unui contract de schimb valutar nerealizat;

- achiziţionează sau înstrăinează active, contractează sau achită datorii exprimate în

valută prin alte modalităţi decât cele enumerate mai sus.

Capitolul III

Descrierea activităţii S.C. MONDIAL S.R.L.

24


3.1. Sectorul din care face parte societatea şi evoluţia industriei textile

româneşti

Industria textilă şi a produselor textile după anul 1989 a suferit modificări

structurale esenţiale. Astfel, în anul 1989, 16,2% din producţia realizată era destinată

exportului şi 83,8% pieţii interne. În anul 2007, 79,1% din volumul producţiei a fost

destinat exportului.

Acest sector industrial este un sector important al industriei româneşti deoarece:

- angajează o forţă de muncă în principal feminină, cu un nivel superior de

calificare, la nivelul anului 2007, ponderea în industrie fiind de 5,4%;

- contribuie la stabilitatea socială, fiind reprezentată în majoritatea judeţelor ţării;

- deţine o pondere de 4,9% din exportul economiei naţionale, realizat la nivelul

anului 2007;

- ponderea industriei în PIB, la nivelul anului 2007, a fost de 1,1%.

În ultimii 14 ani, în acest domeniu s-au investit cca.820,5 mil. EURO, din care

346,4 mil EURO din surse proprii.

Analiza şi diagnoza evoluţiei activităţii industriei textile realizate, au pus în

evidenţă urmatoarele

Puncte tari:

- este o industrie viabilă, produsele au desfacere asigurată deoarece sunt destinate

necesităţilor vitale şi de modă;

- valorifică superior materiile prime (lana, fibre liberiene);

- grad ridicat de calificare a forţei de muncă şi cost redus pentru crearea unui nou loc

de muncă;

Puncte slabe:

- pondere mare de utilaje şi tehnologii neperformante în filaturi, ţesătorii şi finisaje

textile;

- costuri mari de fabricaţie în subsectoarele primare datorită :

25


- capacităţilor mari nerestructurate, cu flexibilitate şi adaptabilitate redusă la

cerinţele pieţelor;

- folosirea unor capacităţi sub limita de rentabilitate;

- personal supradimensionat;

- consumuri materiale şi energetice mari faţă de cele realizate pe plan

mondial;

- lipsa materiilor prime indigene (in, canepa, lâna);

- creşterea puternică a preţului la utilităţi.

Oportunităţi:

- existenţa a trei mari pieţe potenţiale – U.E., S.U.A. şi ţările C.S.I.;

- mediu propice de creare a IMM-urilor, cu cheltuieli de investiţii reduse, utilizarea

de resurse locale, contribuind la realizarea unor programe de dezvoltare regională;

- existenţa unui fond important de mijloace fixe-constituite din clădiri, instalaţii şi

infrastructura-care permite reducerea efortului investiţional necesar realizării de

noi capacităţi de producţie.

Constrângeri:

- competiţia sporită din partea produselor europene şi asiatice;

- necesitatea realizării de investiţii privind protecţia mediului în societăţile

comerciale din sectorul textile;

- concurenţa tot mai acerbă pe piaţa mondială, manifestată şi prin regruparea

producătorilor internaţionali, încheierea de cât mai multe acorduri comerciale pe

termen lung şi elaborarea în comun a unor noi politici de piaţă;

- menţinerea “creditelor scumpe” pentru acţiuni de modernizare si retehnologizare;

- creşterea preţurilor pe plan mondial la materiile prime.

3.2. Structura organizatorică a societăţii

Societatea comercială “MONDIAL” S.R.L. PLOIEŞTI are ca scop principal

producerea şi comercializarea de produse, promovarea şi punerea în aplicare a

26


iniţiativelor de interes naţional în domeniul fabricaţiei de fire şi ţesături tip lână

cardată şi pieptănată, domenii conexe şi realizare de profit.

Ca obiect de activitate sunt menţionate: producerea de fire şi ţesături lână şi tip

lână cardată şi pieptănată, abur şi apă supraîncălzită; comercializarea produselor

realizate la intern şi extern; activităţi de import - export; sponsorizare de diverse

acţiuni.

Numărul total al salariaţilor societăţii este de peste 41, aceştia fiind defalcaţi în

personalul tehnico-administrativ (TESA), personalul din domeniul informaticii,

maiştri şi muncitori.

Structura organizatorică a societăţii se prezintă astfel:

1 . Serviciul producţie - plan tehnic, subordonat directorului tehnic şi care

conlucrează cu toate compartimentele din societate;

2 . Biroul personal - învăţământ - subordonat managerului general şi care

conlucrează cu organele de specialitate ale administraţiei de stat, cu Direcţia Muncii

şi cu toate compartimentele din societate;

3 . Serviciul - organizarea producţiei şi a muncii - normare - salarizare -

protecţia muncii, subordonat directorului tehnic şi care conlucrează cu toate

compartimentele şi secţiile din societate, cu banca la care are cont deschis, cu

organele teritoriale de statistică, cu Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale, organele

inspecţiei de stat pentru protecţia muncii;

4 . Serviciul aprovizionare, subordonat directorului comercial;

5 . Serviciul de desfacere, subordonat directorului comercial;

Adunarea Generală a Acţionarilor este organul de conducere al societăţii care decide

asupra activităţii acesteia şi asigură politica economica şi comercială. Dintre

atribuţiile acesteia amintim:

- aprobă structura organizatorică a societăţii precum şi normativul de constituire a

compartimentelor funcţionale şi de producţie;

- alege membrii Consiliului de Administraţie şi ai Comisiei de Cenzori, le stabileşte

remunerarea, îi descarcă de activitate şi îi revocă;

27


- alege directorul general care este şi preşedintele Consiliului de Administraţie, îl

descarcă de activitate şi îl revocă;

- stabileşte salarizarea personalului angajat în funcţie de studii şi munca efectiv

prestată;

- examinează, aprobă sau modifică bilanţul şi contul de profit şi pierderi, aprobă

repartizarea profitului conform legii;

- hotărăşte cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea

numărului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora precum şi la cesiunea

acţiunilor;

- hotărăşte cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, la transformarea formei

juridice a societăţii, la comasarea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţii;

- hotărăşte în orice alte probleme privind societatea.

Consiliul de Administraţie, ales de Adunarea Generală a Acţionarilor pentru a

administra societatea, este compus din trei administratori. Atribuţiile acestuia sunt:

- angajează şi concediază personalul, stabileşte drepturile şi obligaţiile acestuia,

stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile sale pe compartimente;

- stabileşte tactica şi strategia de marketing;

- aprobă operaţiunile de încasări şi plăţi, operaţiunile de vânzare şi cumpărare de

bunuri potrivit competenţei acordate;

- aprobă încheierea de contracte de închiriere;

- aprobă încheierea sau rezilierea contractelor potrivit competenţelor acordate;

- supune anual Adunării Generale a Acţionarilor în termen de 60 zile de la încheierea

exerciţiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societăţii, bilanţul

şi contul de profit şi pierdere pe anul precedent, precum şi proiectul de program de

activitate şi proiectul de buget pe anul în curs;

- rezolvă orice alte probleme stabilite de Adunarea Generală a Acţionarilor privind

activitatea societăţii.

Directorul comercial răspunde de organizarea activităţii de aprovizionare şi

desfacere. Are în subordine compartimentele: marketing, aprovizionare, desfacere.

28


Directorul tehnic coordonează activitatea de producţie, având în subordinea sa

compartimentele direct implicate în procesul producţiei.

Directorul financiar (contabil şef) răspunde de organizarea şi conducerea

întregii activităţi financiar - contabile. Are în subordine serviciul financiar - contabil

şi oficiul de calcul, având următoarele atribuţii:

- îndrumă şi coordonează activitatea economică;

- execută controlul financiar preventiv şi controlul intern de gestiune;

- organizează şi controlează evidenţa contabilă;

- efectuează analize economico - financiare cu privire la asigurarea echilibrului

financiar, a capacităţii de plată şi a solvabilităţii;

- propune măsuri pentru eliminarea aspectelor negative.

3.3. Organizarea contabilităţii la S.C. “MONDIAL” S.R.L.

Evidenţa contabilă este asigurată de personalul din cadrul compartimentului

financiar - contabil. Aceasta se reflectă centralizat, neexistând mai multe subunităţi

care să justifice o evidenţă contabilă descentralizată.

Mijloacele tehnico - contabile mai importante folosite în contabilitate sunt:

- documentele primare;

- planul de conturi;

- forma de înregistrare contabilă;

- gradul de mecanizare şi automatizare a lucrărilor de evidenţă.

1 . Documentele primare, ca acte care consemnează operaţiile economice ce au

loc într-o unitate economică, stau la baza înregistrărilor în contabilitate. Dintre cele

utilizate aici amintim: factura fiscală, avizul de expediţie, bonul de consum, bonul de

transfer, bonul de predare.

Utilizarea documentelor primare surprinsă în diferite momente ale procesului

productiv poate fi sintetizată astfel:

a ) Pentru cumpărări:

- factura fiscală;

29


- avizul de expediţie, ca anexă la factură.

Când aceste documente consemnează intrări de materiale, în cadrul magaziei

centrale unde se recepţionează, se întocmesc note de recepţie şi fişe de magazie.

b ) Pentru producţie:

- bonul de consum materiale care se eliberează pe baza fişei tehnologice a produsului

de fabricat;

- nota de predare - transfer - restituire, pentru evidenţa circulaţiei între secţii.

c ) Pentru desfacere:

- factura fiscala;

- avizul de expediţie, ca anexă la factură.

2 . Planul de conturi utilizat este cel reglementat prin Ordonanţa Guvernului

nr. 1752/2007. Acesta conţine conturile necesare înregistrării în contabilitate a

operaţiilor patrimoniale, grupate şi ierarhizate astfel încât să reflecte cât mai fidel

operaţiile economice ce se desfăşoară într-o unitate economică.

3 . Forma de înregistrare contabilă constituie unul din principalele instrumente

ale contabilităţii. Ea asigură înregistrarea documentelor primare şi centralizatoare în

ordine cronologică şi sistematică privitoare la toate operaţiile economice ale unităţii.

Forma de înregistrare contabilă folosită actualmente în societate este cea

adaptată la echipamentele moderne de prelucrare a datelor. Aceasta are în vedere

aceleaşi formulare de lucru specifice formei de înregistrare contabilă pe jurnale.

Astfel, formularistica de lucru utilizată este formată din:

a ) Nota contabilă, care se întocmeşte pe baza documentelor primare sau

centralizatoare şi serveşte în principal pentru efectuarea înregistrării în contabilitatea

sintetică. În nota contabilă se inscriu: numărul documentului, explicaţia operaţiei pe

scurt, simbolul conturilor care se debitează şi se creditează şi suma respectivă.

b ) Jurnalul de înregistrare, care serveşte ca document pentru înregistrarea

cronologică a operaţiilor economice şi stabilirea rulajului lunar al acestora.

c ) Fişele de cont sintetice, care servesc pentru reflectarea operaţiilor

economice consemnate în nota contabilă.

30


d ) Fişele de cont analitice, ce servesc pentru conducerea contabilităţii analitice

la acele conturi sintetice, care se desfăşoară în analitice pe feluri sau grupe de

mijloace şi surse, dintre care amintim:

- fişa de cont pentru operaţii diverse;

- fişa de cont pentru valori materiale;

e ) Balanţe de verificare, care se întocmesc pe baza datelor lunare din conturile

analitice şi sintetice şi servesc pentru verificarea exactităţii înregistrărilor în

contabilitatea analitică şi cea sintetică, precum şi pentru întocmirea bilanţului.

4 . Evidenţa contabilă, asa cum s-a amintit anterior, este condusă prin

intermediul calculatorului electronic. Acesta, ca mijloc de prelucrare a datelor folosit

în procesul de culegere, prelucrare, transmitere, folosire şi păstrare a informaţiilor

economice, permite utilizarea operativă a acestora în vederea luării deciziilor privind

optima desfăşurare a operaţiilor economice.

Utilizarea tehnicii moderne de calcul este avantajoasă pentru faptul că se

reduce necesarul de personal utilizat la prelucrarea datelor, se scurtează termenul de

furnizare a informaţiilor, sporeşte exactitatea acestora şi implicit asigură factorilor de

decizie posibilitatea luării în timp util a măsurilor privind respectarea anumitor

consumuri de mijloace materiale şi băneşti, evitarea abaterilor negative de la anumite

norme.

Capitolul IV

Contabilitatea decontărilor în numerar

şi fără numerar

31


4.1. Contabilitatea decontărilor în numerar şi a altor valori

Circulaţia numerarului se referă la relaţiile băneşti dintre unităţile economice şi

instituţii pe de o parte şi populaţie pe de altă parte, la operaţiunile băneşti legate de

circulaţia mărfurilor cu amănuntul.

Între circulaţia cu numerar şi cea a banilor există o strânsă legătură şi o unitate

deplină, fapt ce permite transformarea uneia în cealaltă. Spre exemplu, mijloacele

băneşti intrate în conturile societăţilor se cheltuiesc prin eliberare de numerar pentru

salarii. Pe de altă parte, numerarul încasat din vânzarea mărfurilor se depune în cont

la bancă pentru efectuarea unor plăţi.

Sumele în numerar, în lei sau în devize sunt păstrate în casieria unităţii cu

gestionarea lor distinctă.

Existenţa şi mişcarea acestor sume este reflectată de contul 531 “Casa”.

531 “CASA”

Este un cont de activ, care ţine evidenţa numerarului aflat în casieria unităţii,

precum şi a mişcării acestuia, ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate.

În debitul contului se înregistrează toate încasările de numerar.

În creditul contului se înregistrează toate plăţile în numerar efectuate de

unităţile patrimoniale.

Soldul contului reprezintă numerarul existent în casierie. Acest sold trebuie să

fie regăsit şi în registrul de casă al unităţii patrimoniale ca diferenţă între încasările şi

plăţile în numerar.

Pentru contabilizarea distinctă a operaţiunilor cu numerar în lei şi a celor în

valută contul 531 “Casa” se subdivide în două subconturi:

5311 ”Casa în lei”

5314 “Casa în devize”

Operaţiunile de încasări şi plăţi cu numerar se regăsesc în documentul numit

“Registrul de casă”, care se întocmeşte zilnic.

32


4.1.1. Operaţiuni de încasări şi plăţi cu numerar în lei

Exemplu:

SC MONDIAL SRL efectuează urmatorele operaţiuni de încasări şi plăţi cu

numerar:

- depunere numerar la bancă – 10.000 lei

- ridicare numerar de la bancă – 5.000 lei

- încasare din vânzarea mărfurilor – 15.000 lei

- plata unui avans de trezorerie – 4.000 lei

- plata indemnizaţiilor pentru concediul de odihnă conform statelor de plată a

salariilor – 12.000 lei

- plata unor salarii ca urmare a unor cereri de restituire – 6.000 lei

Înregistrări contabile:

depunere numerar la bancă

581 “Viramente interne” = 5311 “Casa în lei” 10.000

ridicare numerar de la bancă

5311 “Casa în lei = 581 “Viramente interne” 5.000

încasare din vânzare de mărfuri de la clienţi

5311 “Casa în lei” = 411 “Clienţi” 15.000

acordare avans de trezorerie

542 “Avansuri de trezorerie” = 5311 “Casa în lei” 4.000

plată indemnizaţii pentru concediul de odihnă

421 “Personl-remuneraţii = 5311 ”Casa în lei” 12.000

datorate”

ridicare drepturi salariale

426 “Drepturi de personal = 5311 “Casa în lei”

6.000

neridicate”

33


Operaţiunile de transferuri de disponibilităţi băneşti între conturile de trezorerie

sunt înregistrate în contul de tranzit 581 “Viramente interne”. Acest cont permite

contabilizarea fără risc de dubla folosire a viramentelor de disponibilităţi dintr-un

cont de trezorerie în alt cont de trezorerie.

4.1.3. Operaţiuni cu alte valori

În casieria unităţii, alături de numerarul în lei şi în devize se mai păstrează şi

gestionează şi alte valori. În această categorie se mai includ timbre fiscale şi poştale,

bilete de tratament şi odihnă, tichete şi bilete de călătorie.

Evidenţa acestora se realizează prin intermediul contului 532 “Alte valori”.

532 “Alte valori”

Este un cont de activ.

În debitul contului se înregistrează valoarea bunurilor valorice, timbrelor

fiscale şi poştale, biletelor de tratament şi odihnă, tichetelor şi biletelor de călătorie şi

a altor valori achiziţionate.

În creditul contului se inregistrează valoarea bunurilor valorice, timbrelor

fiscale şi poştale, biletelor de tratament şi odihnă, tichetelor şi biletelor de călătorie şi

a altor valori consumate.

Soldul contului reprezintă alte valori existente în casieria unităţii.

Exemple:

1. SC MONDIAL SRL achiziţionează cu plata în numerar timbre fiscale şi

poştale în valoare de 2.000.lei.

532 “Alte valori” = 5311 “Casa in lei”

2.000

2. Se eliberează timbre fiscale în sumă de 2.000. lei.

626 “Cheltuieli poştale şi taxe = 532 “Alte valori”

2.000

34


de telecomunicaţii”

4.2. Contabilitatea decontărilor fără numerar

Decontările fără numerar reprezintă decontări prin conturile bancare. Acestea

deţin ponderea cea mai mare în cazul decontărilor între unităţile economice.

Reflectarea acestor decontări se face cu ajutorul conturilor din grupa 51

“Conturi la bănci”.

Contabilitatea operaţiilor fără numerar asigură evidenţa valorilor de încasat, a

conturilor curente la bănci, a dobânzilor, a creditelor bancare pe termen scurt, a

acreditivelor şi a avansurilor de trezorerie.

4.2.1. Contabilitatea valorilor de încasat

În categoria valorilor de încasat se cuprind cecurile de încasat şi efectele de

încasat primite de la clienţi.

Cecul este ordinul de plată dat de titularul unui cont curent către banca la care

îşi ţine depozitul, de a elibera o anumită sumă de bani persoanei înscrise în cec sau

prezentatorului acestuia. Titularii de depozite folosesc cecurile în mod frecvent,

pentru achitarea mărfurilor cumpărate, fapt care le atribuie şi la rolul de instrumente

de credit pentru circulaţia mărfurilor.

Efectele de încasat sunt titluri de credit care nu au valoare proprie. Ele sunt

concomitent simbol al banilor şi document de expresie a relaţiilor de credit, respectiv

relaţii dintre debitori şi creditori. Creditul comercial dă naştere la titlul de credit sub

forma cambiei.

Cambia este obligaţia scrisă de a plăti sau de a face să plătească, la scadenţă, o

sumă de bani.

35


Cambia care cuprinde numai obligaţia de a plăti se mai numeşte şi bilet la

ordin. În cazul biletului la ordin, în relaţia de credit apar două persoane: debitorul şi

beneficiarul.

În situaţia în care creditorul dă ordin beneficiarului să plătească la scadenţă

suma datorată unei persoane specificată în cambie, cambia se mai numeşte poliţă sau

trată.

În circuitul tratei participă trei persoane: trăgătorul – acela care emite cambia,

trasul – acela care a achitat şi beneficiarul – acela care primeşte banii.

Reflectarea acestora în contabilitate se face cu ajutorul contului 511 “Valori de

încasat”.

511 “Valori de încasat”

Este un cont de activ care ţine evidenţa valorilor de încasat, cum sunt cecurile

şi efectele comerciale primite de la clienţi, pentru produsele livrate, lucrările

executate şi serviciile prestate de unitatea patrimonială.

Se debitează cu valoarea cecurilor şi efectelor comerciale primite de la clienţi.

Se creditează cu valoarea cecurilor şi efectelor comerciale încasate şi cu

valoarea sconturilor acordate.

Soldul debitor reprezintă valoarea cecurilor şi efectelor comerciale neîncasate.

Acest cont se desfaşoară pe următoarele subconturi:

5112 “Cecuri de încasat”

5113 “Efecte de încasat”

5114 “Efecte remise spre scontare”

4.2.2. Contabilitatea operaţiilor prin conturi curente la bănci

36


Conturile la bănci includ disponibilităţile în lei şi în valută, sumele în curs de

decontare, dobânzile de plătit aferente creditelor bancare atrase şi dobânzi de încasat

aferente disponibilităţilor din conturi curente.

Prin conturile bancare se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi. Aceste

conturi curente sunt de mai multe feluri, şi anume:

- conturi curente bancare acoperite, care funcţionează numai în limita

disponibilităţilor existente, soldul contului exprimând disponibilităţile băneşti ce pot

fi folosite în continuare pentru efectuarea plăţilor;

- conturi curente bancare acoperite, care pot prezenta alternativ solduri debitoare şi

creditoare. Soldul creditor reprezintă disponibilităţile băneşti existente păstrate în

bancă şi în baza cărora pot fi efectuate ulterior plăţi solicitate de titularii de conturi.

Soldul debitor reprezintă plăţile efectuate de bancă peste disponibilităţile băneşti

evidenţiate ca atare respectiv creditele de care beneficiază prin aceste conturi.

512 “Conturi curente la banci”

Este un cont bifuncţional, cu ajutorul căruia se ţine evidenţa disponibilităţilor

în lei şi în devize aflate în conturi la bănci, a sumelor în curs de decontare precum şi a

mişcării acestora.

În debitul contului se înregistrează sumele depuse sau virate în cont.

În creditul contului se înregistrează sumele ridicate în numerar din cont sau

virate în alt cont de trezorerie.

Soldul creditor reprezintă disponibilităţile în lei şi în devize, iar soldul creditor,

creditele primite.

Operaţiunile bancare în devize sunt reflectate de contul 5124 “Disponibil la

bănci în devize” şi în măsura în care băncile acordă împrumuturi sau credite în devize

pentru activitatea curentă, acest cont este bifuncţional.

Operaţiunile bancare în devize se contabilizează atât în lei cât şi în devize,

asigurându-se astfel respectarea reglementărilor în vigoare1, conform cărora:

1 Legea Contabilităţii nr.82 din 1991

37


“operaţiunile prin contul de devize se înregistrează în contabilitate la cursul zilei sau

la un curs fix”. Deoarece contabilitatea se ţine conform legii contabilităţii în moneda

naţională, la sfârşitul exerciţiului disponibilităţile existente în conturi la bănci în

devize se evaluează la cursul de schimb de la acea dată (ultimul curs BNR).

Diferenţele de curs valutar se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare,

după caz. Pentru diferenţele de curs valutar rezultate în urma operaţiunilor bancare de

lichidare a creanţelor şi datoriilor în valută se utilizează conturile:

765 “Venituri din diferenţe de curs valutar”

665 “Cheltuieli din diferenţe de curs valutar”

Pentru disponibilităţile existente în conturile curente întreprinderea încasează

dobânzi, iar pentru creditele primite prin aceste conturi se plăteşte dobânda. În

măsura în care se pune problema cuantificării lor la sfârşitul exerciţiului, dobânzile de

primit şi cele de plătit aferente contului de disponibil se reflectă în contul 518

“Dobânzi”.

Pentru înregistrarea distinctă a dobânzilor de încasat şi a celor de plătit, contul

518 “Dobânzi“ se subdivide în:

5186 “Dobânzi de plătit”

5187 “Dobânzi de încasat”

518 “Dobânzi”

Este un cont bifuncţional, care ţine evidenţa dobânzilor datorate, precum şi a

dobânzilor de încasat, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente,

respectiv disponibilităţile aflate în conturile curente.

Dobânzile datorate şi cele de încasat, aferente exerciţiului în curs, se

înregistrează la cheltuieli financiare, respectiv venituri financiare.

În debitul contului se înregistrează dobânzile de încasat aflate în conturile

curente şi cele plătite aferente împrumuturilor primite.

38


În creditul contului se înregistrează dobânzile datorate aferente creditelor

acordate de bănci în conturile curente şi cele încasate, aferente disponibilităţilor aflate

în conturile curente.

Soldul debitor reprezintă dobânzile de primit, iar soldul creditor, dobânzile de

plătit.

4.2.4. Contabilitatea acreditivelor şi avansurilor de trezorerie

Acreditivul reprezintă disponibilităţile baneşti ale unităţii, aflate într-un cont

bancar, la dispoziţia unui terţ (de regulă furnizor) şi destinate plăţii acestuia pe

măsura îndeplinirii condiţiilor aferente acreditivului (livrării de mărfuri, prestării de

servicii).

Operaţiunile de deschidere a acreditivelor, plaţile din acreditivele constituite,

lichidarea acestora la încetarea valabilităţii folosirii lor sunt reflectate de contul:

541 “Acreditive”

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa acreditivelor în bănci pentru efectuarea

de plăţi în favoarea terţilor.


În debitul contului se înregistrează sumele virate în conturile deschise la

dispoziţia terţilor şi diferenţele favorabile de curs valutar, aferente soldului la

închiderea exerciţiului privind acreditivele deschise în devize.

În creditul contului se înregistrează sumele plătite terţilor sau virate în conturile

de disponibilităţi ca urmare a încetării valabilităţii acreditivului şi diferenţele

nefavorabile de curs valutar aferente operaţiilor şi soldului privind acreditivele

deschise în devize.

Exemplu:

39


SC MONDIAL SRL dispune deschiderea unui acreditiv în sumă de 10.000 lei

şi dispune plata unui furnizor din acest acreditiv în sumă de 7.500 lei. Restul de 2.500

lei se retrag fiind neutilizaţi.

Înregistrări contabile:

deschiderea acreditivului

5411 “Acreditive” = 581 “Viramente interne” 10.000.

plata furnizorului

401 “Furnizori” = 541 “Acreditive” 7.500.

recuperarea acreditivului neutilizat

5121 “Conturi la bănci în lei” = 5411 “Acreditive” 2.500.

Avansurile de trezorerie sunt sume încredinţate unor terţi în vederea

efectuării unor plăţi în favoarea unităţii şi justificării avansului acordat. Operaţiunile

cu aceste sume sunt contabilizate în contul:

542 “Avansuri de trezorerie”


În debitul contului se înregistrează sumele virate în conturi la bănci sau

acordate în numerar.

În creditul contului se înregistrează : plăţile efectuate din avansuri de

trezorerie; cheltuieli pentru acţiunile de protocol, reclamă şi publicitate; cheltuielile

pentru transportul de bunuri, precum şi transportul colectiv de personal; cheltuielile

ocazionate de deplasări, transferări; diferenţele nefavorabile de curs valutar, cu ocazia

lichidării avansurilor de trezorerie; valoarea serviciilor poştale şi a taxelor de

telecomunicaţii; plăţile efectuate pentru alte servicii executate de terţi.

Soldul contului reprezintă sumele acordate ca avansuri de trezorerie,

nedecontate.

40


Exemplu:

SC MONDIAL SRL acorda un avans de 3.000. lei, din care au fost justificaţi

numai 2.750 lei. Factura de la furnizori a fost în sumă de 2.600 lei, cheltuieli de

deplasare 150 lei. Restul sumei de 250 lei este depusă în casieria unităţii.

Înregistrare contabilă:

% = 542 “Avansuri de trezorerie” 3.000

401 “Furnizori” 2.600

625 “Cheltuieli de deplasări,

detaşări, transferări” 150

5311 “Casa în lei” 250

41

contabilitatea operatiunilor cu si fara numerar- ionescu dan

Documents