SISTEMUL CONTABIL DIN MAREA BRITANIE

Trăsăturile esenţiale ale contabilităţii în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sunt: simplitate libertatea judecăţii profesionale

este o ţară de drept cutumiar

Britanicii au construit în imperiul lor o şcoală de contabilitate anglo-saxonă.Britanicii de-a lungul timpului au reuşit să exporte „cultura profesiei contabile de tip liberal” şi conceptul de imagine fidelă.

Trăsăturile esenţiale ale contabilităţii britanice

participarea nesemnificativă a statului la reglementarea contabilă;

orientarea informaţiilor financiare către nevoile marilor societăţi comerciale;

reglementarea şi evoluţia principiilor contabile prin efortul unei profesii liberale puternice;

necesitatea realizării misiunii de control al conturilor, prin serviciile puse la dispoziţie de cabinetele de audit.

Evoluţia reglementărilor contabile în Marea Britanie

În 1696, G. King (Anglia) elaborează primul sistem icipient de contabilitate naţională

Primele reglementări contabile au apărut în Marea Britanie după revoluţia industrială şi aveau ca obiect doar societăţile pe acţiuni;

Pentru a constitui o societate pe acţiuni era necesar un mandat regal sau o lege specială. Regulile contabile făceau parte din statut;

În anul 1844 s-a promulgat Joint Stock Companies Act care permitea constituirea S.A. fără aprobarea Parlamentului;

Legea din 1844 cerea publicarea unui bilanţ auditat, complet şi onest (full and fair), fără a-i detalia conţinutul.

Evoluţia reglementărilor contabile în Marea Britanie

Cea mai importantă reformă s-a produs odată cu adoptarea Companies Act în anul 1947, înlocuită un an mai târziu printr-o lege consolidată, adică un act normativ care anulează toate dispoziţiile precedente pentru a le grupa într-o lege nouă.

Istoricii apreciază aportul deosebit al asociaţiei profesionale ICAEW în realizarea acestei reforme.

Conform Companies Act 1947, deveneau obligatorii publicarea contului de profit şi pierdere, se clarificau noţiunile de provizion şi rezervă iar crearea de rezerve oculte era interzisă.

Legea prevedea că persoanele care efectuau auditul trebuie să facă parte dintr-o asociaţie profesională.

Evoluţia reglementărilor contabile în Marea Britanie

Legea companiilor a fost din nou modificată în 1981, urmare a implementării cerinţelor Directivei a 4-a europene.

Aspectele contabile ale Companies Act 1981 cuprind: modelele de prezentare ale situaţiilor financiare, regulile detaliate de evaluare şi informaţiile care trebuie prezentate în notele la situaţiile financiare.

Legea a fost din nou amendată în anul 1989 odată cu adoptarea celei de 7-a Directive europene.

În Regatul Unit, obligaţia situaţiilor financiare de a prezenta “a true and fair view” (TVF) prevalează asupra respectării oricărei alte reglementări.

Sensul cerinţei TFV este de competenţa curţilor de justiţie care vor ţine seama de opinia experţilor în domeniu, iar viziunea organismului de normalizare Accounting Standards Board va avea o importanţă deosebită.

Principalele trăsături ale sistemelor contabile anglo-saxone

Mediul economic şi social

Originea finanţării Pieţe financiare în principal

Cultura Individualistă

Sistemul juridic Dominat de jurisprudenţă Regulile sunt elaborate de organizaţii

Sistemul fiscal Contabilitatea este independentă de fiscalitate

Principalele trăsături ale sistemelor contabile anglo-saxone

Obiectivele contabilităţiiObiectivele contabilităţii

Utilizatorii principali ai situaţiilor financiare în esenţă investitorii

Principii contabile Reprezentarea exactă, imaginea fidelă

Extinderea publicării Tendinţa spre o largă publicare

Latitudinea în materie contabilă Puţine opţiuni decontabilizare şi de evaluare

Calculul beneficiului Calculul beneficiului util luării deciziilor; - reprezentarea exactă, imaginea fidelă; - dominaţia principiului independenţei exerciţiului - fără limită în distribuirea beneficiilor; - fără rezerve latente

Relaţia contabilitate – fiscalitate Independenţa contabilităţii şi a fiscalităţii

Exemple de ţări SUA, Regatul Unit, Irlanda, Canada, Australia, Olanda

Instituţiile normalizării şi reglementării contabile în Marea Britanie

Comitetul de normalizare contabilă britanică a propus în anii ’80, crearea unei entităţi independente de profesie, dotată cu puterea de a emite norme, inspirată după modelul american.

Prin Legea companiilor din 1989, guvernul şi-a arogat dreptul de a numi un consiliu responsabil cu reglementarea contabilă, numit „Financial Reporting Council” (Consiliul Raportării Financiare), care va fi instalat în anul 1990.

Pentru a-şi realiza obiectivele, FRC dispune de 2 comitete importante:

Consiliul standardelor de contabilitate – ASB şi Grupul de revizuire a raportării financiare – FRRP.

FRC a fost numit drept unic organism normalizator independent în sfera contabilităţii şi auditului, responsabil cu elaborarea şi

implementarea de standarde. Are în subordine cinci consilii:

ASB – Accounting Standards Board

APB – Auditing Practises Board

POB – Profesional Oversight Bpard gor Accountancy

FRRP – Financial Reporting Reveiw Panel

AIDB – Accountancy Investigation and Discipline Board

Rolul ASB (Accounting Standards Board)

Emite standarde pentru situaţiile financiare anuale, cunoscute sub denumirea de Financial Reporting Standards – FRS şi proiecte de norme pentru situaţiile financiare.

Publicarea cadrului conceptual britanic (1999), Statement of Principles for Financial Reporting, cu rol deosebit în procesul de normalizare.

A emis până în prezent 28 de standarde de raportare financiară, între care unul pentru entităţile mici.

Urmăreşte convergenţa standardelor sale cu cele emise de IASB. Societăţile cotate britanice vor aplica obligatoriu standardele

IAS/IFRS pentru situaţiile lor consolidate, începând cu anul 2005.

Asociaţii profesionale britanice

ICAEW – Institutul experţilor contabili din Anglia şi Ţara Galilor

ICAS – Institutul experţilor contabili din Scoţia

ICAI - Institutul experţilor contabili din Irlanda

ACCA – Asociaţia contabililor autorizaţi

CIMA – Institutul contabililor de gestiune

CIPFA – Institutul de finanţe publice şi de contabilitate publică

Contabilitate-fiscalitate în Marea Britanie

În Regatul Unit, înţelegerea contabilităţii nu impune cunoaşterea fiscalităţii;

În pofida prejudiciului fiscal, o întreprindere britanică are interesul să maximizeze profitul său;

Înregistrările contabile nu sunt determinante pentru calculul profitului fiscal;

În vederea determinării rezultatului impozabil, amortizările sunt calculate pe baza duratelor de viaţă admise de autorităţile fiscale, indiferent de cele utilizate în contabilitate;

Orice diferenţă între contabilitate şi documentaţia fiscală trebuie să fie justificată.

Modalitatea de ţinere a contabilităţii

Orice societate britanică este liberă să adopte organizarea care îi convine cel mai bine în legătură cu:

forma registrelor contabile; planul de conturi; modelele de înregistrări contabile.

Legea companiilor se limitează la prezentarea obiectivelor generale ale oricărui sistem informaţional contabil.

Situaţiile financiare britanice

Bilanţul Contul de profit şi pierdere Situaţia câştigurilor şi pierderilor totale recunoscute Situaţia variaţiilor capitalurilor proprii Situaţia fluxurilor de numerar Notele la situaţiile financiare

Politici şi opţiuni contabile britanice privind imobilizările necorporale

Cf. SSAP 13 Accounting for Research and Development, costurile de cercetare pură şi aplicată trebuie recunoscute drept cheltuieli;

Costurile de dezvoltare pot fi recunoscute ca active dacă sunt îndeplinite criterii stricte comparabile cu cele stipulate de IAS 38;

O diferenţă faţă de IAS/IFRS o constituie momentul începerii amortizării activelor necorporale achiziţionate;

Cf. standardelor britanice, amortizarea începe de la data achiziţiei, pe o durată de până la 5 ani;

Cf. IFRS, amortizarea începe atunci când activul devine gata de utilizare, anterior acestei date el fiind doar examinat în vederea identificării unei eventuale deprecieri.

Politici şi opţiuni britanice privind imobilizările corporale

În general, există 3 mari categorii de imobilizări corporale: Terenuri şi clădiri Instalaţii tehnice şi utilaje Accesorii, echipamente şi mobilier În ce priveşte terenurile şi construcţiile se disting freehold property şi

leasehold property.

O situaţie aparte o are categoria “investment properties” – terenuri şi construcţii deţinute pt. Potenţialul investiţional şi nu pt. nevoile întreprinderii.

SSAP 19 Accounting for Investment Properties impune prezentarea acestor active în bilanţ la valoarea lor de piaţă la fiecare dată a bilanţului, fără a fi amortizate.

Politici şi opţiuni britanice privind imobilizările corporale

Activele fixe corporale se recunosc iniţial la costul lor, ulterior, întreprinderea poate alege să le reevalueze;

O reevaluare completă a unei categorii de active corporale trebuie să fie efectuată cel puţin din 5 în 5 ani, iar o reevaluare interimară în cel de-al 3-lea an;

Pt. a determina valoarea activelor corporale supuse reevaluării, FRS 15 “Tangible fixed assets”, face trimitere la modul de determinare a valorii curente (valoarea pentru întreprindere);

Valoarea pt. întreprindere = min. (cost de înlocuire, valoarea recuperabilă) Valoarea recuperabilă = max. (valoarea de utilizare, valoarea realizabilă)

Politici şi opţiuni britanice privind imobilizările corporale

Cf. FRS 15, “scopul amortizării este acela de a reflecta în profitul din exploatare costul folosirii imobilizărilor corporale (adică beneficiile economice consumate)”.

Întreprinderile trebuie să recunoască o cheltuială cu amortizarea chiar dacă activul s-a apreciat sau a fost reevaluat;

Metoda de amortizare trebuie să reflecte modul în care

aceste beneficii economice sunt consumate; Clădirile construite pe terenurile care aparţin întreprinderii sunt amortizate

pe durata lor economică utilă; Pentru instalaţiile tehnice şi mijloacele de transport amortizarea se

calculează în funcţie de durata economică utilă.

Politici şi opţiuni britanice privind imobilizările corporale

Valoarea amortizabilă se determină ca diferenţă între costul activului sau valoarea sa reevaluată şi valoarea reziduală;

Amortizarea contabilă nu are influenţă asupra rezultatului fiscal, prin urmare întreprinderile pot fi tentate să diminueze valoarea amortizabilă cu valoarea reziduală pentru a înregistra o cheltuială cu amortizarea cât mai mică;

Metodele de amortizare folosite sunt: metoda liniară, metoda degresivă cu cotă fixă, metoda SOFTY, metoda unităţilor de producţie.

Practica imobilizării activelor achiziţionate în leasing financiar a apărut foarte târziu în contabilitatea britanică, prin emiterea SSAP 21 Accounting for Leases (1984)

Activele care fac obiectului unui contract de leasing financiar vor fi contabilizate în activele din aceeaşi clasă ale locatarului, la valoarea lor justă din momentul încheierii contractului.