Huian M.C. “Contabilitatea activelor şi datoriilor financiare la societăţile comerciale” Editura Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi 2013 pp 34-122

“Creanţele reprezintă o avere virtuală a firmei, având un grad de lichiditate mai redus decat cel al disponibilităţilor bănesti.Apariţia lor în contabilitate ţine de crearea drepturilor faţă de debitori iar dispariţia vine la momentul stingerii (de cele mai multe ori,prin încasare ) a acestora.Creanţele comerciale provin din creditul comercial clasic sau cambial şi iau forma efectelor de comerţ.

Pentru societăţile comerciale, principala categorie de creanţe este reprezentată de cele faţă de clienţii carora le-au vândut bunuri si servicii a caror contravaloare nu a fost deocamdată colectată.Factura este documentul ce consfinţeşte apariţia acestor creanţe.

Accelerarea perioadei de încasare a creanţelor comerciale ale firmelor se poate realiza prin scontare si prin factoring sau forfetare.Factoring-ul este operatiunea prin care clientul,denumit adherent, transfera propietatea creanţelor sale comerciale instituţiei de credit,denumită factor,aceasta având obligaţia,conform contractului încheiat de a asigura încasarea creanţelor aderentului.Din punct de vedere al dreptului de regres pe care factorul îl poate exercita asupra aderentului, există: factoringul cu regres si factoring fară regres.

Forfetarea este o vânzare de creanţe,dar unii specialişti o vad mai degrabă drept “un mijloc de finanţare a comerciantului vânzător de bunuri sau prestator de servicii” “