constantin_ciobanu_pictura din moldova

ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL STUDIUL ARTELOR

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 73.04(478)„15/16”(043. 2)

CIOBANU CONSTANTIN

SURSELE LITERARE ALE PROGRAMELOR ICONOGRAFICE DIN PICTURA MURALĂ

MEDIEVALĂ MOLDAVĂ

Specialitatea 17. 00. 04 – Arte vizuale (arta plastică, decorativă, aplicată, teoria şi istoria artelor, istoria culturii şi civilizaţiei)

CHIŞINĂU

2005

CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………… 3

Partea I. Asediul Constantinopolului în pictura murală exterioară moldavă... 17

Capitolul 1. Istoria cercetării iconografiei Asediului Constantinopolului … … 17

Capitolul 2. Sursele literare bizantine ale Asediului Constantinopolului din pictura

exterioară moldavă…………………………………………………………… 32

Capitolul 3. Sursele literare originale slavone ale Asediului Constantinopolului din

pictura exterioară moldavă …………………………………………………… 50

Capitolul 4. Asediul Constantinopolului în ilustraţia de carte din secolul XVI… 97

Concluzii la Partea I-a ………………………………………………………….108

Partea II. Sursele literare ale profeţiilor înţelepţilor antichităţii din pictura murală

a Moldovei ………………………... ………………………………………….. 110

Capitolul 1. Istoria cercetării profeţiilor înţelepţilor antichităţii ……………… 110

Capitolul 2. Profeţiile înţelepţilor antichităţii în operele de artă şi în literatura de

expresie slavonă ………………………... …………………………………… 131

§ 1. Profeţiile înţelepţilor din exonartexul bisericii Maicii Domnului Ljeviška din

Prizren ( începutul secolului XIV) …………………………………………… 135

§ 2. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din Viaţa despotului Stefan Lazarevici a lui

Konstantin Kostenečki ( 1431) ……………………………………………….. 138

§ 3. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din prima redacţie a Cronografului rus

(1516 -1522) …………………………………………………………………... 151

§ 4. Profeţiile înţelepţilor antici din cartea a 37-a (1523-1526) a caligrafului Guri

Tuşin …………………………………………………………………………... 172

§ 5. Profeţiile înţelepţilor antichităţii în manuscrisele slavono-ruse din secolele

XVII-XVIII ……………………………………………………………………. 243

§ 6. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din „Albina” sârbească …………………. 252

1

Capitolul 3. Redacţiile greceşti ale profeţiilor înţelepţilor antichităţii din pictura

murală....................................................................................................................261

Capitolul 4. Spusele înţelepţilor antichităţii din pictura exterioară moldavă ce nu

sunt incluse în culegerile bizantine sau slavone de profeţii …………………… 289

Concluzii la Partea a II-a ...…………………………………………………… 294

Concluzii generale ..…………………………………………………………... 300

Anexa 1. Tradiţia pseudo-inscripţiilor din pictura murală moldavă în contextul

artei bizantine şi post-bizantine………………………... ……………………. 302

Anexa 2. O redacţie iconografică rară descoperită în pictura murală a altarului

bisericii Sfântul Nicolae a Mănăstirii Probota ………………………... ……. 322

Bibliografie ………………………... ………………………………………… 330

Cuvinte-cheie ………………………………………………………………….. 380

Adnotare ...……………………………………………………………………. 381

Summary ………………………………………………………………………. 383

Резюме ……………………………………………………………………….. 385

2

Introducere Actualitatea investigaţiei. Programele iconografice ale picturilor murale de la

mănăstirile şi bisericile Moldovei medievale au servit deja drept obiect de studiu

mai multor generaţii de cercetători1. Sursele literare ale majorităţii temelor,

1 Vezi următoarele ediţii: Wladyslaw Podlacha, Pictura murală din Bucovina, în Umanismul picturii murale postbizantine, V. I, Bucureşti,1985; Oreste Tafrali, Le siège de Constantinople dans les fresques des églises de Bucovine, în Mélanges offerts à M. Gustave Schlumberger, V. II, Paris, 1924, p. 456 – 461; idem, Iconografia Imnului Acatist, în BCMI, Anul VII, fasc. 1 - 4, Bu-cureşti, 1914; idem, Le siège de Constantinople et les portraits de la famille du prince Pierre Ra-reş dans les fresques de l’église de Moldovita, în Arta şi arheologia, Anul III, Fasc. 3, Bucureşti, 1929, p. 1 – 9; Oreste Luţia, Legenda Sf. Ioan cel Nou dela Suceava în frescurile din Voroneţ, în Codrul Cosminului, Anul I, 1924, Cernăuţi, 1925, p. 281-354; Paul Henry, Folklore et iconogra-phie religieuse. Contribution à l’étude de la peinture moldave, în Bibliothèque de l’Institut fran-çais de Hautes-Études en Roumanie, I , Mélanges, 1927, p. 63-97; idem, L’arbre de Jessé dans les églises de Bukovine, în Extrait de la Bibliothèque de l’Institut français de Hautes-Études en Roumanie, II , Mélanges, 1928, Bucarest, 1929, p 1- 31; idem, Quelques notes sur la representa-tion de l’Hymne Akathiste dans la peinture murale exteriaure de Bukovine, în Extrait de la Bibli-othèque de l’Institut français de Hautes-Études en Roumanie, II, Mélanges,1928, Bucarest, 1929, p. 33 - 49; idem, Monumentele din Moldova de Nord. De la origini pînă la sfîrşitul secolului al XVI-lea. Contribuţii la studiul civilizaţiei moldave, Bucureşti, 1984; I.D. Ştefănescu, L’évolution de la peinture religieuse en Bukovine et en Moldavie, Paris,1928; idem, L’évolution de la peintu-re religieuse en Bukovine et en Moldavie, depuis les origines jusqu’au XIXe siècle. Nouvelles re-cherches. Étude iconographique, Paris, 1929; idem, L’art byzantin et l’art lombard en Transyl-vanie. Peintures murales de Valachie et de Moldavie, Paris, 1938; idem, L’illustration des Litur-gies dans l’art de Byzance et de l’Orient, Bruxelles,1936; idem, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti, Bucureşti,1973; André Grabar, Les Croisades de l’Europe orientale dans l’Art, în Mélanges offerts à Charles Diehl, Vol. II, Paris, 1930, p.19 – 27; idem, L’origine des façades peintes des églises moldaves, în Mélanges offerts à Nicolae Iorga, Paris, 1935, p. 365 – 383 ; idem, L’Art de la fin de l’Antiquité et du Moyen Âge, Paris, Fondation Schlumberger pour les études byzantines, V. I – II, 1968; idem, Un cycle des „capitales” chrétiennes dans l’art moldave du XVIe siècle, în Jahrbuch der Österreichischen Byzantinistik, 21, Wien, 1972, p. 125 – 130; idem, La représentation des « peuples » dans les images du Jugement dernier en Europe orientale, în Byzantion, T. 50, Bruxelles, 1980, p. 186-197; Nicolae I. Şerbănescu, Împresurarea Ţarigradului în zugrăveala bisericilor noastre, în Ortodoxia, 1953, nr. 3, p. 438 – 463; M.A.Mu-sicescu, M.Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958; Petru Comarnescu, Îndreptar artistic al monumentelor din nordul Moldovei. Arhitectura şi fresca în sec. XV-XVI, Suceava, 1961; Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare moldoveneşti (I ), în SCIA, T. X, nr. 1, Bucureşti, 1963, p. 57 – 93; idem, Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare moldoveneşti (II), în SCIA, Seria AP, T. XIX, Bucureşti, 1972, p. 37 – 53; Istoria Artelor Plastice în România, redactată de un colectiv sub îngrijirea acad. Prof. George Oprescu, Vol. I – II, Bucu-reşti, 1968, 1970; Teodora Voinescu, Un aspect puţin cercetat în pictura exterioară din Ţara Ro-mânească: motivul sibilelor, în SCIA, Seria AP, T. XVII, Bucureşti,1970, p.195 - 210; Irineu Cră-ciunaş, Bisericile cu pictură exterioară din Moldova, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, 1969, nr. 7 - 9, p. 406 - 444; 1970, nr. 3 - 6, p. 133 - 153; 1970, nr. 9 -10, p. 480 - 520; Virgil Vătăşia-nu, Pictura murală din nordul Moldovei, Bucureşti, 1974; Grigore Nandriş, Umanismul picturii

3

subiectelor şi motivelor din pictura interioară şi exterioară a ctitoriilor bucovinene

au fost deja identificate. În ultimele două-trei decenii s-a observat un progres

considerabil şi în cercetarea tipologiei iconografice a spaţiilor interioare (altarului,

naosului, gropniţelor, nartexurilor ş. a.) ale locaşurilor moldave din secolele XV –

XVI2. Cercetarea ciclurilor iconografice specifice (de tipul „Menologului”3) şi

murale postbizantine din Estul Europei, în Umanismul picturii murale post-bizantine, V.II, Bu-cureşti, 1985; Vasile Drăguţ, Dragoş Coman maestrul frescelor de la Arbore, Bucureşti,1969; idem, Humor, Bucureşti, 1973; idem, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bu-cureşti,1976; idem, Arta românească. V.1, Preistorie, antichitate, ev mediu, renaştere, baroc, Bucureşti, 1982; idem, Pictura murală din Moldova, Secolele XV – XVI, Bucureşti,1982; idem, Dobrovăţ, Bucureşti, 1984; idem, Du nouveau sur les peintures murales extérieures de Molda-vie. Considerations historiques et iconografiques, în RRH, 1987, nr. 1-2, p. 49-84; Wilhelm Nys-sen, Pămînt cîntînd în imagini. Frescele exterioare ale mînăstirilor din Moldova, Bucureşti, 1978; Corina Popa, Bălineşti, Bucureşti,1981; Michael D.Taylor, Three local motifs in Moldavi-an Trees of Jesse, with an excursus on the liturgical basis of the exterior mural programs, în Re-vue des études sud-est européennes, T. XII, nr. 2, Bucarest, 1974, p. 267 – 275; idem, A historia-ted Tree of Jesse, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 34-35, Washington, 1980 –1981, p. 125 – 176; Ion I. Solcanu, Pr.Costache Buzdugan, Biserica Voroneţ, Iaşi, 1984; Bucovina. La peinture mu-rale moldave aux XVe – XVIe siècles, album, text de Răzvan Theodorescu, Bucureşti,1994; Constanţa Costea, Despre reprezentarea sfântului Ioan cel Nou în arta medievală, în Revista monumentelor istorice, Anul LXVII, nr. 1 – 2, Bucureşti, 1998, p. 18 – 35. 2 Vezi următoarele articole: Maria Ana Musicescu, Consideraţii asupra picturii din altarul şi naosul Voroneţului, în Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare, culegere de studii îngrijită de M.Berza, Bucureşti,1964, p. 363 – 418; Ecaterina Cincheza-Buculei, Sur la peinture du narthex de l’église du monastère de Bucovat (XVIe siecle): présence d’un peintre grec ignoré, în RRHA, Série Beaux – Arts, T. XXVI, Bucureşti,1989, p. 11 – 26; idem, Le programme icono-graphique du narthex de l’église du monastère de Voronet, în RRHA, Série Beaux –Arts, T. XXX, Bucureşti,1993, p. 3 – 24; idem, Programul iconografic al gropniţelor moldoveneşti ( secolul XVI), în Artă românească / Artă europeană, Oradea, ed. Muzeului Ţării Crişurilor, 2002, p. 85-96; Anca Vasiliu, Biserica Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ. Dosar de restaurare a picturii murale din absida altarului.Observaţii şi ipoteze de lucru privind picturile murale aflate în curs de restaurare, în SCIA, Seria AP, T. 41, Bucureşti, 1994, p. 60 – 81 şi fig. 1, 2; Tereza Sinigalia, Voica Maria Puşcaşu, Observaţii asupra unor detalii iconografice din pictura naosului bisericii mînăstirii Probota, în SCIA, Serie AP, T. 43, 1996, p. 59 – 67; Tereza Sinigalia, Les peintures murales du sanctuaire de l’église St. Nicolas du Monastère de Probota. Iconographie et liturgie, în Revue roumaine d’histoire de l’art, Série Beaux-Arts, T. XXXVI-XXXVII, Bucarest, 1999-2000, p. 3 – 10; idem, Observaţii asupra tabloului votiv din Biserica Sf. Nicolae a Mănăs-tirii Probota, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, 2003, p.143 – 148; idem, Programul iconografic al spaţiului funerar din Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Satul Arbore, în Revista monumentelor istoice, Anul LXXII, Nr. 1, 2001 – 2003, Bucureşti, Institutul Naţional al Monumentelor istorice, 2003, p. 27 – 34; Geanina Roşu, Tabloul funerar din pronaosul bisericii Arbore. Semnificaţii. Restaurare, în Revista monumentelor istoice, Anul LXXII, Nr. 1, 2001 – 2003, Bucureşti, Institutul Naţional al Monumentelor istorice, 2003, p. 22 – 26; Constanţa Costea, Nartexul Dobrovăţului. „Dosar arheologic”, în Revista Monumentelor Is-

4

studiul interdisciplinar al tablourilor votive4 au permis precizarea datării unor

edificii şi reconsiderarea unor puncte de vedere în ceea ce priveşte motivaţia

actului ctitoricesc şi a statutului programatorilor tematicii picturilor murale din

Moldova lui Petru Rareş. Informaţii extrem de utile pentru studiul iconografiei

frescelor moldave au fost obţinute în urma lucrărilor de restaurare. Recuperarea

unor porţiuni din pictura originală de la biserica Înălţarea Domnului a mănăstirii

Neamţ5, curăţarea pronaosului (pictura arcosolium-ului ş. a.) bisericii Tăierea

capului Sf. Ioan Bo-tezătorul de la Arbore6, finalizarea ambiţiosului proiect de

restaurare integrală a picturilor murale ale bisericii Sf. Nicolae a mănăstirii

torice, LX, nr. 1, Bucureşti, 1991, p. 10 - 22; idem, Naosul Suceviţei, în Arta românească / Artă europeană. Centenar Virgil Vătăţianu, Oradea, 2002, p. 105-116. 3 Vezi articolele Ecaterinei Cincheza Buculei: Menologul de la Dobrovăţ (1529), în SCIA, Se-ria AP, T. 39, Bucureşti,1992, p. 7 – 32 şi Tema „Menologului” din pictura Bisericii Mănăstirii Neamţ, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, 2003, p. 135 – 142; 4 Vezi: Oreste Tafrali, Le siège de Constantinople et les portraits de la famille du prince Pier-re Rareş dans les fresques de l’église de Moldoviţa, în Arta şi arheologia, Anul III, Fasc. 3, Bu-cureşti, 1929, p. 1 – 9; Teodora Voinescu, Portretele lui Ştefan cel Mare în arta epocii sale, în Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare, culegere de studii îngrijită de M.Berza, Bucureşti,1964, p. 463 – 478; Sorin Ulea, Datarea frescelor bisericii mitropolitane Sf. Gheorghe din Suceava, în SCIA, Seria AP, T. 13, nr. 2, Bucureşti,1966, p. 207 – 231; Vasile Drăguţ, Dra-goş Coman maestrul frescelor de la Arbore, Bucureşti,1969; idem, Dobrovăţ, Bucureşti, 1984; Ion I. Solcanu Datarea ansamblului de pictură de la biserica Arbure. I – Pictura interioară, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XII, 1975, p. 35 – 53; idem, Biserica din Bălineşti: datarea construcţiei şi a picturii interioare, în Anuarul Institutului de Is-torie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XIX, 1982, p. 531 – 537; idem, pr. Costache Buzdu-gan, Biserica Voroneţ, Iaşi, 1984; Corina Popa, Bălineşti, Bucureşti,1981; Marina Ileana Saba-dos, Sur un portrait votif inédit de Bistriţa-Neamţ, în Revue des études sud-est européennes, T. XXX, Nr. 1-2, Bucureşti, ed. Acad. Române, 1992, p. 89 – 96; Tereza Sinigalia, Observaţii asu-pra tabloului votiv din Biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii Probota, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, 2003, p.143 – 148; idem, Ctitori şi imagini votive în pictura murală din Moldova la sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea. O ipoteză, în Arta istoriei. Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de ani, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 2004, p. 59 – 65. 5 Vezi: Anca Vasiliu, Biserica Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ ... . 6 Vezi: Tereza Sinigalia, Programul iconografic al spaţiului funerar din Biserica Sf. Ioan Bo-tezătorul din Satul Arbore ...; Geanina Roşu, Op. cit. .

5

Probota7 ş. a. au făcut posibil studiul iconografiei autentice a vechilor picturi

murale şi au creat premisele apariţiei unor ediţii importante8.

În domeniul studiilor de iconografie a picturii medievale româneşti perioada

actuală ar putea fi caracterizată drept o perioadă de acumulare a noi informaţii

inedite, datorate atât recentelor restaurări, cât şi aprofundării cercetării surselor

tradiţionale prin recursul direct nu numai la literatura biblică, apocrifă sau

patristică, ci şi la exegetica bizantină şi post-bizantină, la tratatele de liturgică sau

la istoria ritualurilor creştine ortodoxe. Evident, că operele de sinteză în domeniul

iconografiei picturii „feudale” româneşti, de tipul celor semnate de Wladislaw

Podlacha9, Paul Henry10 sau I.D.Ştefănescu11, nu mai pot face faţă rigorilor şi

imperativelor cercetării moderne. Nu poate suplini această lacună nici multitudinea

de albume dedicate monumentelor din nordul Moldovei, editate în ultimii 20 – 30

de ani. Noile cercetări de sinteză a picturii Moldovei medievale (Anca Vasiliu12) s-

au orientat mai mult spre crearea unor „teologii” şi „filosofii” în imagini (definirea

unor categorii de tipul „diafanului” etc.), studiul surselor literare ale programelor

iconografice fiind trecut în planul doi al cercetării. Alte lucrări mai detaliate din

ultimii 10 – 15 ani (de tipul Catedrala episcopiei Romanului de Marina Ileana

7 Proiect finanţat de Japan Trust Fund şi realizat de guvernul Român în colaborare cu UNE-SCO. 8 În această ordine de idei merită să fie citată una din cele mai prestigioase ediţii din ultimii ze-ce ani: The Restoration of the Probota Monastery (1996 – 2001), Paris, ed. UNESCO, 2001, 410 p.+ 843 il. + 19 pl. A se vedea şi articolele: Voica Maria Puşcaşu, Cercetări arheologice la Biserica Mănăstirii Probota, construită de voievodul Petru Rareş, în Revista monumentelor isto-rice, Anul LXVI, nr. 1 – 2, Bucureşti, 1997, p. 8 – 24; Gh. I. Cantacuzino, Cercetările arheologi-ce de la Mănăstirea Probota – zona de vest a incintei (1994), în Revista monumentelor istorice, Anul LXVI, nr. 1 – 2, Bucureşti, 1997, p. 25 – 28. 9 Vezi: Wladislaw Podlacha, Pictura murală din Bucovina ... . 10 Vezi: Paul Henry, Folklore et iconographie religieuse ... ; idem, L’arbre de Jessé ... ; idem, Monumentele din Moldova de Nord ...; idem, Quelques notes sur la representation de l’Hymne Akathiste... . 11 Vezi: I.D. Ştefănescu, L’évolution de la peinture religieuse en Bukovine et ... ; idem, L’évo-lution de la peinture religieuse... Nouvelles recherches ...; idem, L’art byzantin et l’art lombard ...; idem, L’illustration des Liturgies... ; idem, Iconografia artei bizantine... . 12 Vezi: Anca Vasiliu, Monastères de Moldavie: XIVe – XVIe siècles. Les Architectures de l’image, Milano-Paris, 1998; idem, Le mot et le verre. Une définition médiévale du „diaphane”, în RRHA, Série Beaux – Arts, T. XXX, Bucureşti, 1993, p. 3 – 24.

6

Sabados, 199013, sau The Restoration of the Probota Monastery, UNESCO,

200114) au abordat con-ţinutul programelor iconografice ale unor monumente

izolate. Cât priveşte „investigarea artistică” din cartea artistului plastic şi editorului

Sorin Dumitrescu Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc15, valoarea ei

pare a fi mai mult decât discutabilă.

Au mai rămas însă o serie de imagini şi de texte zugrăvite, raritatea sau

complexitatea cărora nu permite o interpretare univocă. Astfel, în pofida

numărului suficient de studii apărute pe parcursul unui întreg secol de cercetări,

identificarea nume-lor şi provenienţa „spuselor” înţelepţilor antici din frescele de

la biserica Sf. Gheorghe (Suceava), de la mănăstirile Humor, Moldoviţa, Voroneţ

şi Suceviţa mai generează încă şi astăzi multiple întrebări, problema, ca atare, ne

fiind realmente soluţionată. Mai mult decât atât. Datele de care dispun mă

îndreptăţesc să afirm că, de la apariţia studiului lui Vasile Grecu din anul 192416, a

ediţiei postume a lui Grigore Nandriş din 197017 şi a monografiei lui Ivan Dujcev

din 197818, nu s-a mai observat, practic, nici un progres în ceea ce priveşte

rezolvarea acestei probleme. Cât priveşte iconografia temei „Asediul

Constantinopolului” din pictura exterioară moldavă, aici nu lipsesc tentativele

(inclusiv de ultimă oră!) de interpretare şi de exegeză. Aceste tentative sunt, însă,

adesea rodul imaginaţiei autorilor, care, ne având întotdeauna pregătirea

necesară19, se încumetă să abordeze o temă extrem de complexă. Or, înainte de a

purcede la diverse interpretări, se cere o cercetare exhaustivă a tuturor posibilelor 13 Vezi: Marina Ileana Sabados, Catedrala episcopiei Romanului, Roman, 1990. 14 Vezi lucrarea indicată în nota 8. 15 Vezi: Sorin Dumitrescu, Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc, Bucureşti, 2001. 16 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen Altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kirchen-malerei des Morgenlandes, în Bulletin de la section historique de l’Académie Roumaine, T. XI, Congrès de byzantinologie de Bucarest, Mémoires, Bucarest, ed. Cultura naţională, 1924, p.1- 68. 17 Vezi: Grigore Nandriş, Christian Humanism in the Neo-Byzantine Mural Painting of Eas-tern Europe, London, ed. Kew/Surrey, 1970. Traducerea românească a acestei cărţi este citată în nota 1. 18 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели в старата българска жи-вопис, София, 1978.

7

surse literare şi iconografice a imaginii Asediului capitalei bizantine, care – mă

încumet să afirm acest lucru – aşa şi nu a fost întreprinsă până în prezent. O altă

temă care, din câte ştiu, n-a fost abordată în istoriografia artei medievale româneşti

o constituie studiul semnificaţiei pseudo-inscripţiilor din pictura murală. Aceste

pseudo-inscripţii sunt destul de frecvente în frescele din Ţara Românească

(biserica Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş ş. a.) sau în frescele din Moldova

secolului XVI, dar, cu excepţia utilizării termenului de pseudo-inscripţie20 şi a

câtorva referinţe tangenţiale (legate mai mult de stil, decât de semnificaţie21),

fenomenul scrierii simulate din pictura parietală a rămas în afara orbitei de studiu

al istoricilor de artă.

Gradul de studiere a fiecărei teme investigate este prezentat pe larg în primele

capitole a celor două părţi ale tezei şi în primele alineate ale anexelor.

Scopul principal al tezei ţine de stabilirea surselor literare ale iconografiei

celor mai controversate (şi bogate în interpretări!) teme din pictura exterioară

moldavă. Aceste teme sunt: „Asediul Constantinopolului” din cadrul ciclului

„Imnului Acatist” şi „spusele” înţelepţilor antici din cadrul compoziţiei „Arborele

lui Iesei” sau din decorul contraforturilor. Dar obiectivele tezei nu se rezumă doar

la stabilirea izvoarelor literare. Un rol foarte important este acordat sistematizării

acestor izvoare, stabilirii filiaţiilor existente între diverse manuscrise,

interdependenţei între „mărturiile” scrise din aceste manuscrise şi „mărturiile”

zugrăvite în fresce sau miniaturi, reconstituirii redacţiilor iniţiale a numelor

(ulterior deformate) a unor înţelepţi antici, emiterii unor ipoteze legate de motivaţia

apariţiei unor teme din pictura exterioară moldavă etc.

Obiectivele lucrării date ţin de un domeniu destul de vast al cercetării, –

domeniu – în care un rol foarte important este acordat contextului istoric şi

climatului spiritual în care s-au produs fenomenele literare sau artistice analizate.

19 Cazul lui Sorin Dumitrescu. 20 Vezi: The Restoration of the Probota..., p. 58 şi trad. românească la p. 367. 21 Vezi: Daniel Barbu, Pictura murală din Ţara Românească în secolul al XIV-lea, Bucureşti, 1986, p. 45.

8

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în introducerea în circuitul

ştiinţific a unor surse de ordin istoric, literar şi artistic, care (deşi au fost şi sunt

cunoscute cercetătorilor din alte domenii!) au rămas, totuşi, până în prezent, la

periferia sferei de interese a istoricilor artei medievale româneşti şi care, cu rare

excepţii, nu au fost niciodată amintite în contextul interpretărilor imaginilor

„Asediului Constantinopolului” sau în contextul stabilirii identităţii numelor şi a

citatelor înţelepţi-lor antici din pictura murală a Moldovei secolului XVI. Astfel de

surse s-au dovedit a fi omilia bizantină din secolul IX „Hymnus Acathistus. De

obsidione Constantinopolis”22, redacţia “Troiţk” a povestirii lui Nestor Iskander

dedicate cuceririi Tarigradului de către otomani23, unele ilustraţii din volumele 2

Ostermann24 şi Şumilov25 a „Codicelui împărătesc ilustrat”, majoritatea

manuscriselor greceşti şi slavo-ne ce conţin culegerile de profeţii ale înţelepţilor

antichităţii citate în studiile semnate de A. von Premerstein26, H. Erbse27, L.

Bréhier28, I. Franko29, N. A. Kazakova30 ş. a. Lărgirea bazei de izvoare nu

epuizează noutatea cercetării. Noi sunt şi în-cercările de sistematizare a surselor

22 Vezi: Химн Акатист. Слово на обсада на Цариград, în Извори за Българската исто-рия,Ч. III, Т. VI, София, 1960, р. 171-174. 23 Vezi: Нестор Искандер, Повесть о взятии Царьграда турками в 1453 году, în Памят-ники литературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Москва, 1982, p. 216 – 267. 24 Vezi: А.В. Арциховский, Древнерусские миниатюры как исторический источник, Москва, 1944, des. 14 de la p. 52. 25 Vezi ilustraţia „Asediul Ţarigradului de către turci în anul 1453” în cartea: Памятники ли-тературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Москва, 1982. 26 Vezi: Adolf von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise als Verkünder der christlichen Lehre in Handschriften und Kirchenmalereien, în Festschrift der Nationalbibliothek in Wien, he-rausgegeben zur Feier des 200jährigen Bestehens des Gebaudes, Wien, 1926, p. 647 – 666; id-em, Neues zu den apokryphen Heilsprophezeiungen heidnischer Philosophen in Literatur und Kirchenkunst, în Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher, IX, 1932, p. 338 – 374; idem, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philosophensprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”, Atena, 1935, p. 177 – 189. 27 Vezi: Hartmut Erbse, Fragmente griechischer theosofien, în Hamburger Arbeiten zur Alter-tumswissenschaft, band 4, Hamburg, 1941. 28 Vezi: Louis Bréhier, La légende des Sages païens a Byzance, în Mélanges d’histoire du Moyen Âge dédiés à la mémoire de L.Halphen, Paris, 1951, p. 61-69. 29 Vezi: Iван Франко, Апокрiфи i легенди з україньских рукописїв, Т. II, Апокрiфи новоза-вiтнi, Лвїв, 1899 , р. 1 – 35. 30 Vezi: Н.А. Казакова, “Пророчества еллинских мудрецов” и их изображения в русской живописи XVI – XVII вв., în ТОДРЛ, Т. XVII, Москва- Ленинград,1961, р. 358 – 368.

9

studiate, încercările de stabilire a existenţei unor surse literare sau artistice, astăzi

dispărute, dar care au existat cu certitudine şi care pot fi chiar (într-o anumită

măsură!) reconstituite. Or, anume aceste surse puteau să joace un rol considerabil

în geneza celor mai controversate tipuri iconografice din pictura murală moldavă.

Astfel de surse, actualmente dispărute, după părerea subsemnatului au fost:

imaginea Asediului unei cetăţi ce a servit drept prototip ilustraţiei Asediul

Smolenskului din volumul 2 Ostermann al Codicelui împărătesc ilustrat31 şi

protograful comun slavon al spuselor înţelepţilor antici, – protograf, – care se

reconstituie în baza textelor de pe filacterele filosofilor din frescele moldave şi a

citatelor analoge din manuscrisul de la mănăstirea Kirilo-Belozersk, caligrafiat de

Guri Tuşin32.

Noutatea rezultatelor obţinute de subsemnat nu rezidă, doar în studiul surselor

manuscrise. Un rol foarte important l-au jucat cercetările efectuate nemijlocit la

mănăstirile şi bisericile din judeţul Suceava, de la Iaşi (mănăstirea Cetăţuia), de la

Bucureşti (biserica „cu sfinţi”) şi de la Moscova ( catedralele Adormirea Maicii

Domnului şi Bunavestirea a Kremlinului, catedrala Smolensk a mănăstirii

Novodevici ş. a.). În urma acestor cercetări au fost pentru prima dată lecturate o

serie de „spuse” ale filosofilor antici, care anterior (în studiile lui Vasile Grecu33,

I.D.Ştefă-nescu34, Grigore Nandriş35 ş. a.) fie că au fost completamente ignorate,

fie că au fost interpretate sau atribuite în mod eronat. Astfel, a fost descoperit

faptul că profeţia de pe filacterul lui Plutarh din pictura exterioară a bisericii Sf.

Gheorghe (Suceava) prezintă un fragment din celebra „mărturie” referitoare la

Hristos din „Antichităţile iudaice” a lui Iosif Flaviu36. La aceeaşi biserică a mai

fost identificată şi citită inscripţia slavonă de pe filacterul „Elinului Zmovagl”. 31 Vezi sursa indicată în nota 24. 32 Vezi: Н.А. Казакова, Op. Cit., p. 367 – 368. 33 Vezi studiul lui Vasile Grecu indicat în nota 16. 34 Vezi: I.D. Ştefănescu, L’évolution de la peinture religieuse en Bukovine... Nouvelles recher-ches ... , p. 160 – 163. 35 Vezi: Grigore Nandriş, Op. cit., p. 51 – 81.

10

Anterior, această inscripţie, din cauza altitudinii considerabile la care este

zugrăvită, nu a fost accesibilă cercetătorilor. S-a dovedit că ea este aproape identică

cu inscripţia de pe filacterul „Elinului Udi-” de la mănăstirea Suceviţa37.

Autorul şi-a permis să emită şi câteva ipoteze în ceea ce priveşte identificarea unor

nume „exotice” de filosofi antici din pictura parietală medievală moldavă şi

bulgară. Aceste ipoteze se bazează pe conţinutul „spuselor” filosofilor şi nu pe

jocul gratuit al posibilelor modificări de ordin caligrafic ale caracterelor slavone. În

majoritatea cazurilor, identificările propuse de subsemnat infirmă opiniile expuse

anterior de Gr. Nandriş.

Originalitatea demersului subsemnatului ţine şi de interpretarea caracterului

mărturiilor literare medievale. S-a dovedit că unele din aceste mărturii au un

caracter profetic bine pronunţat. Astfel, finalul redacţiei Troiţk a povestirii

„Despre luarea Ţarigradului”, atribuită enigmaticului Nestor Iskander, include

„profeţia” lui Pseudo-Daniel (legată de eliberarea Constantinopolului)38. Or,

anume această po-vestire, împreună cu textul omiliei „Hymnus Acathistus. De

obsidione Constantino-polis”39, inclusă în Triod, au şi stat la baza constituirii

iconografiei imaginii „Asediului Constantinopolului” din pictura exterioară

moldavă. Cât priveşte elementul profetic, prezent în „spusele” scriitorilor şi

filosofilor antici, el are o istorie mile-nară şi descinde încă din sursele literare ale

Antichităţii târzii şi ale Imperiului Bizantin timpuriu40. Aceste constatări, la care s-

a ajuns în urma studiului amănunţit al izvoarelor medievale, au permis explicarea

motivelor includerii imaginii Asediului Constantinopolului şi a spuselor

înţelepţilor antici în cadrul programelor iconografice a ctitoriilor rareşiene.

36 Este vorba de mărturia referitoare la Hristos inserată în § 3 din cap. 3 al Cărţii a XVIII-a a Antichităţilor iudaice a lui Iosif Flaviu. 37 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen Altheidnischer Denker..., p. 17. 38 Vezi: Памятники литературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Москва, 1982, p. 264 – 266. 39 Vezi sursa indicată în nota 22. 40 Provenienţa şi caracterul „spuselor” înţelepţilor elini din culegerile bizantine de profeţii au fost studiate în detaliu de A. von Premerstein şi H. Erbse. Vezi lucrările indicate în notele 26 şi 27.

11

În legătură cu recentele dezveliri ale picturii iniţiale din spaţiul altarului

bisericii Sf. Nicolae a mănăstirii Probota, una din anexele tezei este consacrată

elucidării surselor imaginii extrem de rare a lui Iisus Hristos cu mâinile retezate,

ţinut în braţe de Sf. Ioan Hrisostomul41. În altă anexă este abordată problema

analogiilor de ordin interpretativ, existente între pseudo-inscripţiile din pictura

medievală moldavă şi stilul literar al împletiturii de cuvinte, devenit popular după

reforma scrierii slavone iniţiate de patriarhul Eftimie al Târnovei şi de elevii lui

(Konstantin Kostenečki ş. a.)42.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al investigaţiei a fost determinat

în mare măsură de cercetările deja existente (în domeniul studiat) datorate unor

savanţi de talia lui André Grabar43, Vasile Grecu44, Adolf von Premerstein45,

41 Vezi imaginea în: The Restoration of the Probota..., fig. 139 şi 140 de la p. 80 şi 81. 42 Vezi: Dmitri S.Lihaciov, Prerenaşterea rusă. Cultura Rusiei în vremea lui Rubliov şi a lui Epifanie Preaînţeleptul ( Sfîrşitul sec. al XIV-lea – începutul sec. al XV-lea), Bucureşti, 1975, p. 91 – 103. 43 Vezi lucrările lui André Grabar indicate în nota 1. 44 Vezi: Vasile Grecu, Antike Philosophen in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în Comp-tes rendus du Congrès des études byzantines de Bucarest, Bucureşti, 1923; idem, Neue Quellen zu der ’Ερμηνία τη~ς ζωγραφικη~ς τέχνης des Dionysos von Phourna (rezumé), în „Section d’Ar-chéologie et de Philologie Byzantines” din Comptes rendus du Congrès des études byzantines de Bucarest, Bucureşti, 1923, p. 73 - 74; idem, Darstellungen Altheidnischer Denker und Schrift-steller in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în Bulletin de la section historique de l’Acadé-mie Roumaine, T.XI, Congrès de byzantinologie de Bucarest, Mémoires, Bucarest,1924, p. 1- 68; idem, Eine Belagerung Konstantinopels in der rumänischen Kirchenmalerei, în Byzantion, T. I, 1924, p. 273-289; idem, Versiunile româneşti ale erminiilor de pictură bizantină, în Codrul Cos-minului, Anul I, 1924, Cernăuţi,1925, p. 109-174; idem, Contribuţii la studiul izvoarelor manu-alului de pictură bizantină, în Închinare lui Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de ani, Cluj, 1931, p. 189-195; idem, Manualul de pictură a lui Dionisie din Furna în româneşte, Extras din Codrul Cosminului, nr. VII, Cernăuţi, 1931, p. 51 - 59; idem, Influenţe sârbeşti în ve-chea iconografie bisericească a Moldovei, în Codrul Cosminului, nr. IX, Cernăuţi, 1935, p. 235 -242; idem, O ediţie critică a manualului de pictură bizantină, în Codrul Cosminului, nr. IX, Cer-năuţi, 1935, p. 105-128; idem, Cărţi de pictură bisericească bizantină. Introducere şi ediţie criti-că a versiunilor româneşti atât după redacţiunea lui Dionisie din Furna, tradusă la 1805 de arhi-mandritul Macarie, cât şi după alte redacţiuni mai vechi traduceri anonime, Cernăuţi, 1936; idem, Filosofi păgîni şi sibile, Extras din „Arta şi tehnica grafică”, Caiet 10, Bucureşti, 1940, p. 30 - 41; idem, Viaţa Sfântului Nifon. O redacţiune grecească inedită, Bucureşti,1944; idem, La chute de Constantinople dans la littérature populaire roumaine, în Byzantinoslavica, XIV, Pra-gue, 1953, p. 55-81; idem, Recenzie la Paul Henry: Folklore et iconographie religieuse, în Cod-rul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928, Cernăuţi, 1929, p. 601- 604; idem, Recenzie la Adolf von Premerstein: Griechisch-heidnische Weise als Verkünder christlichen Lehre in Handschrif-ten und Kirchenmalereien, în Codrul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928,

12

Hartmut Erbse46, Miltiadis Miltos Garidis47, Ivan Dujcev48, Michael D.Taylor49 ş.

a. Cercetarea a impus aplicarea unui arsenal metodologic interdisciplinar în care,

pe lângă tradiţionala metodă iconografică50 de stabilire a tematicii şi a sensului

operelor de artă, a mai fost necesar recursul la unele metode de descriere a

manuscriselor şi de interpretare a surselor literare, specifice paleografiei şi istoriei

literaturii medievale. În strânsă interconexiune cu metodele de investigaţie

menţionate mai sus a fost aplicată şi metoda comparativă51 de cercetare a

izvoarelor istorice şi artistice. Fără această metodă ar fi fost imposibilă nu numai

analiza surselor existente sau stabili-rea unor fapte, referitor la care nu există

informaţii directe, ci şi verificarea ipoteze-lor propuse.

Cernăuţi, 1929, p. 608; idem, Recenzie la Oreste Tafrali: Le siège de Constantinople dans les fresques des églises de Bucovine, din Mélanges offerts à Gustave Schlumberger, Paris, 1924, V. II, p. 456-461, în Codrul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928, Cernăuţi, 1929, p. 607-608. 45 Vezi lucrările lui A. von Premerstein indicate în nota 26. 46 Vezi: Hartmut Erbse, Fragmente griechischer theosofien... . 47 Vezi: Miltiadis Miltos Garidis, Contacts entre la peinture de la Grèce du nord et des zones centrales balkaniques avec la peinture moldave de la fin du XVe siècle, în ACIEB (XIV), V.II, Bucarest, 1975, p. 563-569; idem, La représentation des „nations” dans la peinture post-byzan-tine, în Byzantion, T. 39, Bruxelles, 1969 (1970), p. 86-103; idem, Notes sur l’iconographie des sièges de Constantinople, în Byzantinisch-Neugriechischen Jährbucher, 1977, p. 99-114; idem, La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les pays sous domination etrangère, Athènes, 1989. 48 Vezi: Ivan Dujcev, La conquete turque et la prise de Constantinople dans la litterature slave contemporaine, în Byzantinoslavica, T.VII, nr. 2, Prague, 1956, p. 276-340; idem, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în Зборник радова Српске Академиjе На-ука, XLIX, Кн. 4, 1956, р. 149 – 155; idem, О древнерусском переводе “Рыдания” Иоанна Евгеника, în Византийский временник, Т. 12, Москва, 1957, р. 198 – 202; idem, Les sources slaves pour l’histoire de Byzance, în Actes du premier Congres international des études balkani-ques et sud-est européennes: Sofia, 26.08. 1966- 01. 09. 1966, T. III, Histoire, Sofia, 1969, p. 321-332; idem, Nouvelles données sur les peintures des philosophes et des écrivains païens à Backovo, în Revue d’études sud-est européennes, T. IX, nr. 3, 1971, p. 391-395; idem, Древно-езически мислители и писатели в старата българска живопис, София, 1978. 49 Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 34-35, Washington, 1980-1981, p. 125 – 176; idem, Three local motifs in Moldavian Trees of Jesse, with an excursus on the liturgical basis of the exterior mural programs, în Revue des études sud-est européennes, T. XII, nr. 2, Bucarest, 1974, p. 267 – 275; idem, The Prophetic Scenes in the Tree of Jesse at Orvieto, în: Art Bulletin, nr. 54, Washington, 1972, p. 413 – 416. 50 Referitor la specificul metodei iconografice de cercetare vezi studiul lui Erwin Panofsky “Iconografia şi iconologia: Introducere la studierea artei în Renaştere”: Erwin Panofsky, Artă şi semnificaţie, Bucureşti, 1980, p. 57 – 90. 51 Referitor la specificul metodei comparative de cercetare în domeniul ştiinţelor istorice vezi: Jerzy Topolski, Metodologia istoriei, Bucureşti, 1987, p. 325 – 328.

13

Din punct de vedere logic, la baza majorităţii afirmaţiilor prezentate în teză, a

stat metoda inductivă de tragere a concluziilor. Avantajul acestei metode rezidă în

faptul că, spre deosebire de metoda deductivă (unde se trece de la „general” la

„particular”), metoda inductivă acţionează de la „particular” la „general”52.

Astfel, sunt evitate ideile preconcepute şi sunt respectate mai bine izvoarele

istorice.

De domeniul metodologiei ţine şi principiul briciului lui Ockham utilizat de

subsemnat în cadrul investigaţiilor. Or, acest principiu metodologic al economiei

gândirii, exprimat de doctorul invincibilis prin formula „pluritas non est ponenda

sine necessitate” („nu trebuie să punem mai multe lucruri fără necesitate”)53, este

pe deplin aplicabil în cazul studiului filiaţiilor existente între diverse manuscrise

medievale. Astfel, atunci când emitem unele ipoteze referitoare la existenţa unor

protografe sau manuscrise intermediare dispărute, niciodată nu trebuie să ne

imaginăm că aceste protografe sau manuscrise intermediare au fost mai multe

decât ne permit să afirmăm acest lucru manuscrisele existente. Evident că, în

realitate, puteau exista şi unele copii textuale identice dispărute ale unora şi

aceloraşi manuscrise, dar, din punct de vedere metodologic, este corect a indica

doar manuscrisul-sursă, făcând abstracţie de copiile lui identice.

O problemă separată, cu anumite implicaţii de ordin metodologic, a constituit-o

problema limbii în care au fost alcătuite sau copiate manuscrisele studiate. Scopul,

posibilităţile şi volumul cercetării nu au permis aprofundarea în specificul regional,

temporal şi dialectal al limbilor greacă sau slavonă, – limbi, – în care sunt

ortografiate majoritatea manuscriselor citate în teză. Din acest motiv, în cadrul

lucrării nu a fost specificat (decât cu rare excepţii!) izvodul concret (sârbesc,

medio-bulgar, vechi rus etc.)54 în care a fost scris cutare sau cutare manuscris

52 Ibidem, p. 318. 53 Vezi: Între Antichitate şi Renaştere. Gîndirea Evului Mediu. De la începuturile patristice la Nicolaus Cusanus, Vol. II, Bucureşti, 1984, p. 238. 54 Referitor la specificul diverselor “izvoade” slavone vezi: В.Н.Щепкин, Русская палеогра-фия, Москва, 1967, р. 30 – 34.

14

slavon. Din acelaşi motiv nu au putut fi indicate nici particularităţile regionale sau

evoluţia istorică a limbii elene din textele greceşti inserate în majoritatea

culegerilor bizantine şi post-bizantine analizate. Aceste omiteri, inevitabile într-o

lucrare limitată ca volum şi situată în afara sferei de interese propriu-zise ale

filologiei clasice sau ale slavisticei, nu au ştirbit, însă, prin nimic gradul de

relevanţă a izvoarelor ce au stat la baza concluziilor.

Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele investigaţiilor

prezentate în cadrul tezei pot fi utilizate la elaborarea unor lucrări de sinteză în

domeniul artei medievale din spaţiul sud-est european. Precizarea şi îmbogăţirea

bazei de izvoare referitoare la tipul iconografic al „Asediului Constantinopolului”

ar putea îmbogăţi compendiile sau lexicoanele dedicate iconografiei creştine

medievale. Inscripţiile slavone din frescele moldave, lecturate pentru prima dată

sau corectate în baza manuscriselor de epocă, – inscripţii, care joacă un rol extrem

de important în partea a 2-a a tezei, – ar putea fi incluse într-un eventual corpus de

inscripţii medievale ale ctitoriilor de pe teritoriul României.

Teza oferă posibilitatea continuării investigaţiilor picturii medievale moldave

din perspectiva raportului: text scris – imagine pictată. Deşi acest principiu de bază

ale oricărei investigaţii cu caracter iconografic este demult cunoscut, o analiză

textologică suficient de profundă (dacă nu la nivel de manuscris, atunci cel puţin la

ni-vel de redacţie!) a surselor literare bizantine şi slavone medievale ale

programelor iconografice moldave din secolele XV – XVI rămâne încă a fi

realizată.

Odată cu punerea în circuit a tezei, ea ar putea fi de folos profesorilor şi

studenţilor de la instituţiile de învăţământ superior, unde este studiată arta sau

cultura medievale de sorginte bizantină. Totodată, teza ar prezenta un anumit

interes pentru masteranzii sau doctoranzii în domeniile istoriei, istoriei artei şi

literaturii medievale greco-bizantine, post-bizantine, slavone şi române vechi.

Aprobarea rezultatelor investigaţiilor. Teza a fost elaborată în cadrul secţiei

„Arte plastice” a Institutului Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. O

15

bună parte din conţinutul tezei a fost reflectat în diverse culegeri de studii şi de

articole ştiinţifice apărute în republică sau în străinătate, în anuarele Institutului

Studiul Artelor şi în mijloacele electronice de informare (lista acestor publicaţii

este anexată în cadrul autoreferatului tezei de doctor habilitat). Specificul

iconografiei Moldovei medievale a constituit un obiect de studiu important în cele

trei monografii şi monografii-albume publicate de subsemnat (Biserica Adormirea

Maicii Domnului din Căuşeni, Chişinău, ed.„Ştiinţa”, 1997; Patrimoniul cultural

al Republicii Moldova, Chişinău, ed.„Arc” şi „Museum”, 1999 – în colaborare cu

T. Stavilă şi T. Diaconescu; Icoane vechi din colecţii basarabene, Chişinău, ed.

„Arc”, 2000 – în colaborare cu T. Stavilă).

Rezultatele investigaţiilor au fost prezentate în cadrul a şapte simpozioane inter-

naţionale (care au avut loc la Chişinău, Căuşeni, Die, Alba-Iulia – Câlnic, Sibiu –

Câlnic, Cluj, Bucureşti) şi a mai mult de zece conferinţe şi simpozioane naţionale.

Volumul total al materialelor publicate depăşeşte 50 c. a.

16

Partea I

Asediul Constantinopolului în pictura murală exterioară moldavă

Capitolul 1. Istoria cercetării iconografiei Asediului Constantinopolului.

Imaginea Asediului Constantinopolului zugrăvită pe faţadele bisericilor din

nordul Moldovei medievale (Sf. Gheorghe-Hîrlău, 1530; Probota, 1532;

Sf.Gheorghe-Suceava, 1534; Humor, 1535; Moldoviţa, 1537; Coşula, 1537;

Arbore, 1541? ş. a.) a trezit demult interesul istoricilor de artă şi a bizantinologilor.

Marea majoritate a cercetătorilor picturilor exterioare rareşiene şi-au concentrat

eforturile pentru a da o explicaţie apariţiei acestui subiect în cadrul programelor

iconografice şi pentru a-i stabili sursele şi semnificaţia. Franz Adolf

Wickenhäuser1 în 1881, Nicolae Iorga2 în 1905 şi Wladislaw Podlacha3 în 1912,

fără a iniţia o analiză detaliată a temei Asediului, considerau că frescele moldave

(cu excepţia celei de la Arbore) prezintă asediul final al capitalei bizantine care a

avut loc în anul 1453. Profesorul Vasile Grecu printre primii a realizat un studiu

mai detaliat al acestei teme4. În anul 1924 el a emis ipoteza conform căreia arta

athonită ar fi cunoscut de asemenea tema Asediului. În pofida faptului că

exemplele concrete ale acestei imagini lipsesc astăzi completamente în picturile

păstrate la Sfântul Munte, una din minunile arhanghelului Mihail (căruia Erminia

lui Dionisie din Furna5 îi atribuie o intervenţie miraculoasă în favoarea

Ţarigradului!) după părerea lui V. Grecu conţine aluzii directe în sprijinul acestei

1 Franz Adolf Wickenhäuser, Geschichte der Klöster Homor, Sct. Onufri, Horodnik und Petra-uz, p.17. Cartea aceasta formează vol. I din lucrarea Molda, oder Beiträge zur Geschichte der Moldau und Bukowina, Czernowitz, 1881. 2 Nicolae Iorga, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti, 1905, p.102. 3 Wladislaw Podlacha, Malowidla scienne w cerkwiach Bukowiny, Lwow, 1912, p. 33; există traducerea română: Wladyslaw Podlacha, Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbi-zantine, Vol. I, Bucureşti, 1985, p. 90. 4 Vasile Grecu, Eine Belagerung Konstantinopels in der rumänischen Kirchenmalerei, în “By-zantion”, 1924, I, p. 284-285. 5 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură, Bucureşti, 1979, p. 209.

17

ipoteze6. Aproximativ în aceeaşi perioadă Oreste Tafrali a publicat în limba

franceză articolul Le siège de Constantinople dans les fresques des églises de

Bucovine7 . Reprezentarea Asediului în picturile bucovinene O. Tafrali o lega de

contextul Imnului Acatist. El considera că Asediile Constantinopolului din toate

frescele moldoveneşti se referă la secolul VII, când a avut loc asediul persano-

avar, iar apariţia turcilor şi a artileriei este doar un anacronism comis de zugravii

lui Petru Rareş8. O părere similară, axată pe ideea confuziei asediului persano-avar

cu cel otoman, a expus în 1928 şi istoricul de artă român I. D. Ştefănescu în cartea

L’évolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie 9. Cercetătorul

francez Paul Henry, nefiind suficient de bine informat în ceea ce priveşte prezenţa

temei Asediului în pictura ortodoxă din afara Moldovei, a afirmat în mod eronat că

“nu a auzit vorbindu-se nicăieri în altă parte despre asemenea temă, care nu

există(? – C.C.) în nici un manual şi nu se întâlneşte decât în cele câteva biserici

din secolul al XVI-lea, pierdute la poalele Carpaţilor”10. André Grabar, în recenzia

sa la studiul lui Paul Henry11, a citat Asediul Constantinopolului şi Ciclurile esca-

tologice printre cele două exemple de picturi murale ce se întâlnesc şi în arta rusă

din secolele XVI-XVII. Într-un alt articol, publicat în 1947, acelaşi André Grabar

menţiona prezenţa Asediului pe câmpurile unei icoane ruse de secol XVII, atribuită

atelierului renumitului zugrav S.Uşakov12. Cât priveşte ilustraţiile la Imnul Acatist,

6 Vezi: Vasile Grecu, Op. cit., p. 284-285. 7 Oreste Tafrali, Le siège de Constantinople dans les fresques des églises de Bucovine, în: “Mé-langes offerts à M.Gustave Schlumberger”, Vol.2, Paris, 1924, p. 461. 8 Ibidem. 9 I.D.Ştefănescu, L’évolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie, Paris, 1928, p.109; De notat faptul că, nici în ediţia Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti (Bucureşti, 1973) I.D.Ştefănescu nu şi-a schimbat părerea. Asediul Constantinopolului a rămas pentru el « o temă accesorie… aninată (!?) Imnului Acatist » ( p. 155). 10 Paul Henry, Monumentele din Moldova de nord. De la origini pînă la sfîrşitul secolului al XVI-lea, Bucureşti, 1984, p. 219; cartea a fost tradusă în limba română după ediţia: Paul Henry, Les églises de la Moldavie du Nord des origines à la fin du XVIe siècle, Paris, 1930. 11 André Grabar, Notices sur les églises de la Moldavie du Nord, în « Mélanges Nicolae Iorga », Paris, 1932; Studiul respectiv a fost consultat de subsemnat după ediţia: L’art de la fin de l’Anti-quité et du Moyen Âge, p.899. 12 André Grabar, Un graffite slave sur la façade d’une église de Bucovine, în L’art de la fin de l’Antiquité et du Moyen Âge, p. 74, notele 2 , 3; Prezenţa Asediului Constantinopolului pe cîmpul

18

Grabar considera că atât varianta Imnului ce cuprindea scena Asediului, cât şi vari-

anta Imnului fără de această scenă, au apărut ambele în Bizanţ, înainte de 145313.

În anul 1935 deja amintitul Vasile Grecu publică în Codrul Cosminului un scurt

articol14 dedicat influenţelor sârbeşti în vechea iconografie bisericească a Moldo-

vei. Pe paginile acestei publicaţii cercetătorul român menţiona că la Congresul de

bizantinologie de la Sofia din 1934 restauratorul vechilor monumente sârbeşti G.

Bošcovič i-a comunicat despre descoperirea (după îndepărtarea tencuielii de

suprafaţă) pe peretele sudic al bisericii Sf. Petru de pe insula Veliki Grad a lacului

Prespa a unei picturi exterioare cu imaginea Asediului unei cetăţi. Ulterior a fost

confirmat faptul că acest Asediu este un Asediu al Constantinopolului şi că el

„deschide” ciclul de picturi exterioare ale bisericii Sf. Petru ce ilustrează Imnul

Acatist. Datarea iniţială a acestei picturi cu sfârşitul de secol XIII – începutul de

secol XIV, propusă de Bošcovič, a fost revăzută după compararea cu frescele

exterioare conservate la mănăstirile Treskavetz şi Zaum. Actualmente majoritatea

cercetătorilor consideră că picturile faţadelor bisericii Sf. Petru trebuie datate cu

anii 60-70 ai secolului XIV15.

icoanei ruse în cadrul celorlalte 24 de scene ce ilustrează Imnul Acatist l-a îndemnat pe cercetă-torul francez la concluzia că Asediul este transpunerea iconografică fidelă a strofei introductive la imn, numite Proimion. 13 Ibidem, nota 3. Referitor la ilustrarea Imnului Acatist vezi următoarele studii: Oreste Tafrali, Iconografia Imnului Acatist, în BCMI, Anul VII, fasc. 1 - 4, Bucureşti, 1914; Paul Henry, Quel-ques notes sur la representation de l’Hymne Akathiste dans la peinture murale exteriaure de Bu-kovine, în Extrait de la Bibliothèque de l’Institut français de Hautes-Études en Roumanie, II, Mélanges, 1928, Bucarest, ed. Cultura naţională, 1929. p. 33 – 49; J.Mysliveć, Ikonografie Aka-thistu Panny Marie, în Seminarum Kondakovianum, Recueil d’études. Archéologie. Histoire de l’Art. Études byzantines. V, Prague, éd. Institut Kondakov, 1932, p. 97-130; Gordana Babić, L’Iconographie constantinopolitaine de l’Acathiste de la Vierge à Cozia (Valachie), în Зборник радова Византолошког Института, XIV/XV, Београд, 1973, р. 173 – 189; Tania Velmans, Une illustration de l’Acathiste et l’iconographie des hymnes liturgiques à Byzance, în Cahiers archéologiques, XXII, 1972, p. 38 şi urm.; idem, Création et structure du cycle iconographique de l’Akathiste, în ACIEB (XIV), V. III, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1976, p. 469 – 473 + 9 il. 14 Vasile Grecu, Influenţe sârbeşti învechea iconografie bisericească a Moldovei, în “Codrul Cosminului”, Cernăuţi, 1935, p. 235-242, fig. 1-4. 15 Vezi: М.А.Орлова, Наружные росписи средневековых храмов. Византия, Балканы, Древняя Русь, ed. a 2-a, compl., Москва, 2002, p. 113-114.

19

După cel de al doilea război mondial, când în 1953 s-au împlinit 500 de ani de

la cucerirea Constantinopolului de către otomani, au apărut mai multe studii şi

articole consacrate ultimului asediu al capitalei bizantine (inclusiv oglindirii

acestui eveniment crucial din istoria Europei în literatură şi în artele plastice). Aici

voi face referinţă doar la două publicaţii de acest gen, trecute cu vederea de

istoricii de artă, dar care prezintă un real interes pentru cercetarea surselor

iconografiei Asediului Constantinopolului. Prima publicaţie este semnată de

preotul Nicolae I. Şerbănescu şi a apărut cu genericul „ Împresurarea Ţarigradului

în zugrăveala bisericilor noastre”16. În acest articol s-a încercat o identificare între

conţinutul povestirii Pentru luare(a) prea slăvitei cetăţi a Ţarigradului, care şi

Noul Râm s-au numit şi redacţia iconografică a frescelor cu imaginea Asediului

Constantinopolului de la Humor şi Moldoviţa, unde pictura murală s-a conservat

mai bine. A doua publicaţie este semnată de Vasile Grecu şi a apărut la Praga în

revista “Byzantinoslavica”17. Cunoscutul bizantinolog român abordează povestirea

Pentru luarea...Ţarigradului în contextul mai vast al totalităţii manuscriselor şi

tipăriturilor timpurii româneşti. Oglindirea acestei povestiri în artele plastice este,

însă, abordată doar tangenţial de Vasile Grecu în momentul când scrie despre

imaginea “misterioasei” împărătese din frescele moldave18.

În anul 1961 Petru Comarnescu oferă o interpretare destul de ciudată a apariţiei

Asediului în picturile murale din perioada primei domnii a lui Petru Rareş. După

părerea lui, exprimată în cunoscutul Îndreptar artistic al monumentelor din nordul

Moldovei : “ura împotriva suzeranilor otomani era atât de puternică şi nădejdea

într-o nouă minune atât de manifestă încât zugravii de la Humor şi Moldoviţa ... au

preferat...pentru a ţine trează împotrivirea faţă de turci, să evoce o înfrângere(!) în

16 Nicolae I.Şerbănescu, Împresurarea Ţarigradului în zugrăveala bisericilor noastre, în „Orto-doxia”, 1953, nr. 3, p. 438-463. 17 Vasile Grecu, La chute de Constantinople dans la littérature populaire roumaine, în « Byzan-tinoslavica », XIV, 1953, p. 55-81. 18 Ibidem, p. 57.

20

loc de o biruinţă”19. Dacă ne amintim de opinia lansată anterior de medievistul

francez André Grabar, conform căreia „nici un ordonator de picturi ortodoxe din

secolul al XVI-lea nu ar fi acceptat reprezentarea celui mai mare dezastru creştin

pe faţadele unei biserici”20 această interpretare a lui P. Comarnescu pare a fi mai

mult decât discutabilă. Ulterior, pe paginile aceluiaşi Îndreptar autorul reiterează

opinia greşită a lui Paul Henry despre circulaţia geografică limitată a temei Asedi-

ului: “Asediul Constantinopolului pare a nu se găsi pictat decât în Moldova”(!?—

C.C.)21.

Începând cu anul 1963 istoricul de artă Sorin Ulea publică o serie de articole şi

studii dedicate picturii exterioare moldoveneşti22. Motivaţia apariţiei temei Asediu-

lui Constantinopolului joacă un rol destul de important în aceste cercetări. Sorin

Ulea combate punctele de vedere a lui Oreste Tafrali şi Paul Henry care reduceau

inadvertenţele de ordin cronologic din scena Asediului doar la simple anacronisme

comise de zugravi. A accepta explicaţia doar în formă de anacronism, scrie Sorin

Ulea, înseamnă a ne lăsa înşelaţi de aparenţe. Zugravii lui Petru Rareş, după

părerea istoricului de artă român, erau departe de a comite un anacronism. Ei nu au

făcut decât să adapteze tema Asediului, şi deci a întregului Imn Acatist, realităţilor

ţării lor, transformându-l într-o invocaţie cu caracter demonstrativ naţional: “aşa

cum Fecioara i-a ajutat odinioară pe bizantini să-i înfrângă pe asediatorii perşi,

tot aşa astăzi să-i ajute pe moldoveni să-i înfrângă pe cotropitorii turci”23. Cât

priveşte imaginea Ţarigradului din frescele moldave, Ulea consideră că aici „ avem

19 Petru Comarnescu, Îndreptar artistic al monumentelor din nordul Moldovei ( arhitectura şi fresca în sec. XV-XVI ), Suceava, 1961, p. 258. 20 André Grabar, Un graffite slave… , p. 73. 21 Petru Comarnescu, Op. cit., p. 259. 22 Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare moldoveneşti, în SCIA, T.10, nr.1, 1963, pp. 57-93 şi T.19, nr.1, 1972, p. 37-53; idem., La peinture extérieure moldave: où, quand et comment est-elle apparue?, în “Revue roumaine d’histoire”, 1984, nr. 4, p. 285-311. 23 Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia… , T.10, p. 72.

21

nu numai o imagine a Constantinopolului victorios, ci şi un simbol al Sucevei, şi,

prin extindere, al Moldovei victorioase”24.

În pofida polemicilor, uneori destul de virulente, ce au existat între Sorin Ulea

şi Vasile Drăguţ, ultimul s-a situat pe o poziţie destul de apropiată în ceea ce

priveşte semnificaţia Asediului din picturile exterioare moldave. În albumul

Humor, publicat de editura „Meridiane” în 1973, Vasile Drăguţ interpreta Asediul

în calitate de manifest concomitent antiotoman şi îndreptat împotriva Reformei,

care nega cultul Maicii Domnului şi capacităţile protectoare miraculoase ale

imaginilor ei25. Cât priveşte bisericile din „peisajul” urban al Constantinopolului,

după părerea lui V.Drăguţ, „ele au siluete specific moldoveneşti”26. Mai prudent în

ceea ce priveşte „asocierile” cu oraşele sau bisericile moldave, Virgil Vătăşianu a

preferat doar să consemneze în cazul Asediului Constantinopolului, „ aluzii la

evenimente contemporane” cu specificarea că aici „este vorba de o invocare a

ajutorului Fecioarei în lupta antiotomană”27.

Irineu Crăciunaş, în studiul Bisericile cu pictură exterioară din Moldova28,

după o trecere în revistă a publicaţiilor anterioare dedicate temei Asediului,

aminteşte şi de faimoasa Mare plângere adresată de Ivaşko Peresvetov tânărului ţar

al Rusiei Ivan al IV-lea (viitorul Ivan cel Groaznic)29. Autorul Marii plângeri îi

atribuie lui Petru Rareş lectura cărţilor “despre luarea Ţarigradului” şi învinuirile

îndreptate contra bizantinilor, care, prin greşelile şi păcatele lor, l-au mâniat pe

Dumnezeu şi au provocat dezastrul de la 1453. Cât priveşte redacţiile Asediului din

pictura moldavă, Irineu Crăciunaş era de părerea că redacţia de la Arbore

reprezintă asediul persano-avar al Constantinopolului din anul 626, iar redacţiile de

24 Ibidem, p. 72. 25 Vasile Drăguţ, Humor, Bucureşti, 1973, p. 30-31; Vezi şi articolul: idem., Du nouveau sur les peintures murales extérieures de Moldavie. Considérations historiques et iconographiques, în “Revue roumaine d’histoire”, 1987, nr. 1-2, pp. 75-76. 26 Ibidem, p. 30. 27 Virgil Vătăşianu, Pictura murală din nordul Moldovei, Bucureşti, 1974, p. 25. 28 Irineu Crăciunaş, Bisericile cu pictură exterioară din moldova ( III ), în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, 1970, nr. 9-10, p. 480-520. 29 Ibidem, p. 500-501.

22

la celelalte ctitorii, unde s-au mai păstrat frescele, reprezintă tot asediul din 626,

dar „actualizat” cu elemente din asediul otoman de la 145330. Această „actualizare”

a fost inspirată de istorisirea Pentru luarea preaslăvitei Cetăţi a Ţarigradului31 şi

nu este exclus ca zugravii lui Petru Rareş s-o fi ilustrat în frescele de la Sf.

Gheorghe-Suceava, Humor şi Moldoviţa.

Constituirea imaginii Asediului Constantinopolului, în calitate de parte

componentă a programului iconografic al faţadelor, este strâns legat de problema

genezei picturii exterioare moldoveneşti. Mult timp s-a considerat că pictura

exterioară este un fenomen apărut abia pe timpul lui Petru Rareş∗. În anul 1972,

însă, Dumitru Nastase a emis o ipoteză, conform căreia „în jurul anului 1530

trecuseră aproximativ trei decenii de la apariţia primelor ansambluri de pictură

exterioară moldovenească” 32. Argumentul principal invocat de D. Nastase în

favoarea acestei noi cronologii ţine de dispariţia la bisericile construite în ultima

perioadă a domniei lui Ştefan cel Mare (Bălineşti, Volovăţ, Dobrovăţ, Reuseni,

Arbore) a decorului exterior aparent (cărămizi, discuri smălţuite) şi de reducerea

sau chiar eliminarea totală a sistemului de ocniţe şi firide oarbe, nelipsite până

atunci în plastica faţadelor33. Asemenea transformări pot fi motivate doar de

30 Ibidem, p. 501. 31 Ibidem, p. 500. ∗ Nu este cazul de a aborda în acest studiu problema extrem de complicată a genezei picturii ex-terioare în Moldova medievală. Totuşi, merită să fie amintit faptul că decorul exterior al ctitorii-lor moldave ţine încă de secolul XV. Astfel, suprafeţe întinse de pictură exterioară datând din 1-a jumătate a secolului XV se păstrează până în prezent pe faţada de sud a bisericii catolice din Ba-ia, fragmente de frescă exterioară au fost descoperite „in situ” la prima biserică a mănăstirii Pro-bota. Epocii lui Ştefan cel Mare îi sunt atribuite banda decorată cu vrejuri şi palmete din podul bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneţ (de pe peretele de vest al pronaosului), ca şi figurile de sfinţi, care ornamentează firidele de la mănăstirea Neamţ. Vezi: Paraschiva-Victoria Batariuc, Decorul ceramic al monumentelor din Moldova medievală (secolele XIV – XVII), în SCIA, Seria „Arte plastice”, T. 42, Bucureşti, 1995, p. 11. 32 Vezi: Dumitru Nastase, Biserica din Bălineşti şi pictura ei exterioară, în SCIA, T.43, nr.1, 1996, p.12 cu trimitere la : Idem, Ideea imperială în Ţările Române.Geneza şi evoluţia ei în ra-port cu vechea artă românească(secolele XIV-XVI), „Fondation Européenne Dragan”, 9, Atena, 1972, p. 8-9 şi nota 13 la pp. 24-26. 33 Vezi: Dumitru Nastase, Biserica din Bălineşti…, p.10.

23

imperativul omogenizării suprafeţei zidurilor locaşurilor pentru a permite

acoperirea lor ulterioară cu picturi exterioare.

Asediile Constantinopolului din anii 626 şi 1453 nu au fost singurele asedii ale

capitalei bizantine care au fost invocate pentru a da o explicaţie iconografiei fresce-

lor moldave dedicate acestei teme. Astfel, deja amintitul Dumitru Nastase,

bazându-se pe conţinutul unei cronici slavone (descoperite încă la sfârşitul

secolului XIX de Ioan Bogdan) ce relata evenimentele cuprinse între anii 1296-

1413, a ajuns la concluzia că imaginile Asediului, pictate pe parcursul primei

domnii a lui Petru Ra-reş, reflectă asediul real al capitalei bizantine întreprins de

sultanul Baiazid I Fulgerul în anii 1397-1402 şi soldat cu un eşec total al

otomanilor34.

Aproximativ în aceeaşi perioadă cu apariţia studiilor lui D.Nastase, în anul 1976

apare şi studiul cercetătorului grec Miltiadis Miltos Garidis dedicat iconografiei

Asediului Constantinopolului35. Modest ca volum, dar important prin bogăţia

materialelor factologice introduse în circuitul ştiinţific, acest studiu încearcă să

schiţeze specificul iconografiei Asediilor Constantinopolului în diverse tradiţii

culturale: occidentală, moldavă, rusă, sud-slavă. Peste trei ani, în 1980, vede

lumina tiparului monografia lui Ćvetan Grozdanov consacrată şcolii de pictură

murală de la Ohrida din secolul XIV36. În această monografie, apărută la Belgrad,

este inserată o nouă reprezentare, mai exactă decât cea a lui Bošcovici, a imaginii

34 Idem., L’héritage impèrial byzantin dans l’art et l’histoire des pays roumains. « Fondation européenne Dragan », 1976 , Milano, p. 14 ; Din câte ştiu încercări de a lega imaginea Asediului Constantinopolului din frescele moldave de asediile capitalei bizantine din anii 677, 717-718, 860, 1411-1413, 1422 nu s-au făcut. Aici mai merită să fie menţionat faptul că Ioan Bogdan con-sidera cronica o creaţie bulgărească de secol XV. Dumitru Nastase, însă, consideră că originalul acestei povestiri trebuie atribuit cronicii greceşti a lui Ioan Chortasmenos. 35 Miltiadis-Miltos Garidis, Notes sur l’ icônographie des sièges de Constantinople, în « Byzan-tinisch-Neugriechischen Jahrbucher » , 1977, p. 99-114. 36 Цветан Грозданов, Охридско зидно сликарство XIV века. Студиjе-2, Београд, 1980; De fapt acest studiu al lui C.Grozdanov dezvolta unele idei expuse încă în 1966 în articolul Илус-трација химни Богородичны Акатиста у церкви Богородици Перивлепте у Охриду în “Зборник С.Радојчића”, Београд, 1966, p. 39-52.

24

Asediului Constantinopolului din biserica Sf. Petru de la lacul Prespa37. Aceeaşi

ediţie include şi copia fotografică a inscripţiei greceşti cu strofa introductivă (aşa

numitul Proimion) la Imnul Acatist, zugrăvită în interiorul bisericii Maicii

Domnului Peribleptos din Ohrida38. Prezenţa acestei strofe introductive (a cărei

ilustraţie mult timp a fost considerată imaginea Asediului Constantinopolului) deja

în picturile de la Peribleptos este un indiciu al apariţiei destul de timpurii a

premiselor constituirii iconografiei Asediului în redacţia-i persano-avară.

În anii 70-80 ai secolului XX editura „Sport-Turism” din Bucureşti publică o

serie de micro-albume menite să popularizeze locaşurile cu picturi murale

exterioare din nordul Moldovei. În prezentările destul de succinte a monumentelor

din aceste micro-albume nu putem găsi noi interpretări ale temei Asediului. Merită,

totuşi, să menţionăm textul introductiv la albumul Moldoviţa (Bucureşti, 1978)

semnat de Corina Nicolescu. În acest text autoarea apreciază faptul că Asediul

Constantinopolului de la Moldoviţa a fost „tratat cu expresia dramatică cea mai

intensă din toată arta bizantină sau de tradiţie bizantină”39. O încercare de

popularizare a patrimoni-ului artistic din Moldova medievală a fost întreprinsă şi

de Wilhelm Nyssen. Scrisă într-o formă poetică, cu multe citate din scrierile

patristice şi din interpretările liturghiei după Nicolae Cabasila, cartea acestuia,

întitulată Pămînt cîntînd în imagini, a apărut în versiune românească în anul 1978.

Tema Asediul Constantinopolului din frescele bucovinene, este amintită de Nissen

doar o singură dată, în legătură cu pictura Acatistului de la Moldoviţa40. Asemeni

lui O. Tafrali, Nissen consideră că aici este vorba de împresurarea capitalei

bizantine de către perşi la începutul secolului VII.

37 Se are în vedere desenul care a fost publicat pentru prima dată în articolul lui B. Knejevič Црква Светог Петра у Преспи din culegerea Зборник за ликовне уметности, nr. 2, Нови Сад, 1966, fig. 6. Ulterior, acest desen a fost republicat si de Cvetan Grozdanov in cartea: ?ве-тан Грозданов, Охридско зидно сликарство..., р. 131, fig.32. 38 Цветан Грозданов, Op. cit., p. 129. 39 Corina Nicolescu, Ion Miclea, Moldoviţa, Bucureşti, 1978, p. 24. 40 Wilhelm Nyssen, Pămînt cîntînd în imagini. Frescele exterioare ale mănăstirilor din Mol-dova, Bucureşti, 1978, p. 141; tradus după ediţia: idem., Bildgesang der Erde. Auβenfresken des Moldaukloster in Romänien, Trier, 1977.

25

Ion I. Solcanu, nefiind de acord cu tradiţionala (anul 1541 – C.C.) datare a

picturii exterioare de la Arbore, a invocat redacţia Asediului Constantinopolului

din 626, reprezentată pe peretele sudic, drept argument în favoarea datării frescelor

ctitoriei lui Luca Arbore cu primul deceniu al secolului XVI41. Or, anume această

redacţie a Asediului timpuriu al Constantinopolului este cunoscută în pictura

balcanică din secolul XV (biserica Sf. Petru de la lacul Prespa). Într-un anumit sens

putem constata apropierea punctelor de vedere a lui Ion I. Solcanu şi a lui Dumitru

Nastase în ceea ce priveşte datarea frescelor cu imaginea Asediului. Aceasta însă

nu se referă la conţinutul şi semnificaţia acestor fresce, ambii cercetători având aici

opinii distincte.

Sorin Ulea, pe parcursul anilor 80 ai secolului XX, nu şi-a schimbat părerea în

ceea ce priveşte perioada rareşiană de apariţie a picturii exterioare moldoveneşti.

La 23 mai 1984, în cadrul Institutului de Istoria Artei “George Oprescu” din Bucu-

reşti, el ţine o comunicare dedicată acestui subiect, pe care o publică în limba

franceză în acelaşi an pe paginile revistei „Revue roumaine d`histoire”42. Una din

idei-le noi apărute în acest studiu al lui Ulea ţine de prezenţa ca idee a Asediului

deja în anul 1529, în cadrul picturilor pronaosului de la Dobrovăţ, unde în calota

bolţii era amplasată imaginea Maicii Domnului, iar pe timpanul de sud-vest –

inscripţia slavonă „ÂÚÇÁÐÀÍÍÎÉ ÂÎÅÂÎÄh ÏÎÁhÄÈÒÅËÜÍÀ¤”

(„comandantului apărător şi biruitor”)43. Or, această inscripţie nu este nimic

altceva decât începutul proimionului – a strofei introductive la Imnul Acatist –

care, după cum a demonstrat-o încă André Grabar, a fost ilustrată la ctitoriile

rareşiene de mai târziu prin imaginea Asediului Constantinopolului44. În acelaşi an

1984 J. Lafontaine-Dosogne, în articolul L’illustration de la première partie de

41 Ion I. Solcanu, Datarea ansamblului de pictură de la biserica Arbure. II. – Pictura exte-rioară. Începuturile picturii exterioare din Moldova,în Anuarul institutului de istorie şi arhe-ologie“A.D.Xenopol”, T. XVIII, Iaşi, 1981, p. 176-177. 42 Sorin Ulea, La peinture extérieure moldave: où quand et comment est-elle apparue? în “Re-vue roumaine d’histoire”, 1984, nr. 4, p. 285-311. 43 Ibidem, p. 297-298. 44 Vezi nota 12.

26

l’Hymne Akathiste et sa relation avec les mosaïques de l’Enfance de la Kariye –

Djami45, a încercat să stabilească unele afinităţi între semnificaţia Rugului lui

Moise şi semnificaţia Asediului Constantinopolului. Faptul că în majoritatea

bisericilor moldave imaginea Divinităţii văzută de Moise pe muntele Horeb capătă

înfăţişarea Maicii Domnului de tip Blaherniotissa46 pare a fi un moment

semnificativ. Or, aceleiaşi Blacherniotisse i se datorează şi „miraculoasa” victorie

a bizantinilor în cazul asediului persan al Constantinopolului 47.

O temă, care la prima vedere doar tangenţial ţine de interpretarea Asediului a

abordat Constanţa Costea în articolul Constantinopolul în iconografia târzie din

Ţara Românească48. În partea a doua a acestui articol, întitulată Iconografia târzie

a Imnului Acatist: un caz neobişnuit, autoarea a încercat să stabilească sursele des-

tul de rare ale imaginii de pe icoana „Maica Domnului cu pruncul – izvorul vieţii”

păstrată la biserica „Colţea” din Bucureşti. C. Costea a observat, că iconografia

ferecăturii acestei icoane nu priveşte, în majoritatea scenelor, cultul şi sărbătorile

Maicii Domnului, ci manifestările ei militare49. Câteva detalii de referinţă

(Mandylionul, icoana “Hodighitriei”, crucea, corăbiile ş. a.) ale acestei ferecături

au fost identificate de cercetătoare şi în textul slujbei Acatistului din sâmbăta

săptămânii a cincea a Postului Mare tipărită în 1782 în cadrul Triodului de la

Rîmnic50. Or, această slujbă include lectura Imnului Acatist continuată de lectura

unor naraţiuni despre salvarea miraculoasă a capitalei bizantine pe parcursul mai 45 J. Lafontaine-Dosogne, L’illustration de la première partie de l’Hymne Akathiste et sa rela-tion avec les mosaïques de l’Enfance de la Kariye-Djami , în « Byzantion », T.54, Bruxelles, 1984, p. 648-702. 46 Ibid., p. 666; Anca Vasiliu a exprimat, însă, altă opinie. După părerea ei Rugul lui Moise re-levă mai degrabă idealurile vieţii monastice orientale, în special practicile isihaştilor de contem-plare a energiilor necreate. În cazul picturilor exterioare de la Moldoviţa, unde Rugul precede Imnul şi Asediul, Anca Vasiliu, însă, nu exclude justeţea afirmaţiilor lui J.Lafontaine-Dosogne. Vezi: Anca Vasiliu, Monastères de Moldavie. XIVe-XVIe siècles. Les Architectures de l’ image. Milano-Paris, 1998, p. 246, nota 104. 47 Vezi textul omiliei Hymnus Acathistus (De obsidione Constantinopolis)din capitolul 2 şi tra-ducerile lui în limbile slavonă şi română, incluse în Triod. 48 Constanţa Costea, Constantinopolul în iconografia tîrzie din Ţara Românească, în SCIA, T. 40, nr.1, 1993, p. 53-67. 49 Ibidem, p. 61.

27

multor asedii. Cu părere de rău C. Costea n-a identificat sursele bizantine primare

ale acestor na-raţiuni cuprinse de Triod.

Răzvan Theodorescu nu a cercetat în mod special iconografia Asediului

Constantinopolului. Dar în lucrarea Civilizaţia românilor între medieval şi modern.

Orizontul imaginii (1550-1800) el a apreciat fenomenul picturii exterioare

moldoveneşti drept un fenomen post-medieval şi drept o mutaţie substanţială în

sfera esteticului51.Această mutaţie este însoţită de nevoia de naraţie, de retorică,

apărute nu numai în pictură, ci şi în arhitectură, în literatura cronicarilor (cazul lui

Macarie), în epigrafică. Imaginea Asediului Constantinopolului în această ordine

de idei nu face o excepţie. Să ne amintim doar cu câtă minuţie sunt tratate

veşmintele asediatorilor, câte detalii autentice găsim în imaginea Cetăţii

Ţarigradului, a Perei vecine etc. În albumul Bucovine. La peinture murale moldave

aux XVe –XVIe siècles, editat de Comisia Naţională a României pentru UNESCO

în 1994, Răzvan Theodorescu caracterizează Asediul din pictura exterioară

moldavă drept „o scenă plină de savoare, de pitoresc şi de mişcare”52. Autorul

albumului mai aminteşte şi de afinităţi-le ce pot să existe între mesajul acestei

scene de pe faţadele bisericilor rareşiene şi însăşi ideile lui Petru Rareş, după cum

le cunoaştem, fie şi într-o versiune extrem de deformată din mărturiile conţinute în

Marea Plângere a lui Ivan Peresvetov53.

În studiul dedicat Judecăţii de apoi din pictura moldavă, apărut în 1984 la

Freiburg im Branau, Ana Dumitrescu54 abordează tangenţial şi tema Asediului. Ea

nu acceptă categoric interpretările acestei teme propuse în anii 60-70, remarcând

caustic că astfel de interpretări se datorează „reacţiei omului modern, hărţuit de

50 Ibidem, p. 64: 51 Vezi: Răzvan Theodorescu, Civilizaţia românilor între medieval şi modern. Orizontul imagi-nii (1550-1800) , I, Bucureşti, 1987, p. 15-23. 52 Răzvan Theodorescu, Bucovine. La peinture murale moldave aux XVe-XVIe siècles, Bucarest, 1994, p. 30. 53 Ibidem. 54 Ana Dumitrescu, Les représentations moldaves du Jugement Dernier dans la première moitié du XVIe siècle, în “Institutul român de cercetări – Freiburg. Buletinul bibliotecii române”, Vol. XI (XV), Serie nouă, Freiburg im Branau, 1984, p. 337-372.

28

cenzu-ră”55. Asemeni lui Paul Henry şi Oreste Tafrali, Ana Dumitrescu crede că

zugravii lui Rareş în cazul Asediului au comis un anacronism cauzat de lipsa

cunoştinţelor istorice. Punctul slab al afirmaţiilor Anei Dumitrescu ţine de

concluzia (pe care o propune cititorului) din care rezultă că zugravii de la Arbore şi

de la Voroneţ ar fi fost mai cultivaţi (!?—C.C.)56 .

Anca Vasiliu exprimă câteva observaţii preţioase referitoare la scenele

Asediului în cartea Monastères de Moldavie. XIVe-XVIe siècles. Les Architectures

de l’ image (Milano-Paris, 1998). Astfel, în ediţia franceză, ea menţionează un

moment trecut cu vederea de majoritatea cercetătorilor. Noi vom remarca, scrie

A.Vasiliu, că în cele două paragrafe (ale textului strofei introductive la Imnul

Acatist, care de atâtea ori a fost invocat în calitate de motiv sau sursă pentru

imaginea Asediului—C.C.) nu apare nici o aluzie istorică; chiar dacă tradiţia

iconografică consacră un „Asediu al Constantinopolului” în calitate de ilustraţie

a dedicaţiei Maicii Domnului, această tradiţie nu pare să fie mai veche de epoca

paleologă (din istoria bizantină – C.C.)”57. Anca Vasiliu însă nu dezvoltă aceste

observaţii judicioase şi, în consecinţă, nu descoperă adevăratele surse literare

bizantine, care au stat la baza constituirii iconografiei iniţiale a Asediului

Constantinopolului. Abordând rolul Imnului Acatist în cadrul picturi exterioare

moldave, Anca Vasiliu este de părerea că, avansând de la textul proimionului,

întreaga reprezentare a Imnului poate fi considerată ca „une action de grâce (o

acţiune de recunoştinţă)”58 . Este destul de verosimil, scrie cercetătoarea, ca “o

aluzie, o solicitare chiar, să se subînţeleagă în reprezentarea „Asediului” pe

55 Ibid., p. 341. Textul original francez sună în felul următor: „Il nous semble qu’il s’agit de nou-veau d’une réaction d’homme moderne tracassé par la censure.” 56 Ibidem, p. 342. 57 Anca Vasiliu, Op. cit., p. 159. Textul original francez este următorul: „Nous remarquerons pourtant que dans les deux paragraphes de ce texte aucune allusion historique n’apparaît propre-ment, même si la tradition iconographique consacre justement „un siège de Constantinople” comme illustration de la dédicace (et encore, cette tradition semble-t-elle ne pas remonter au-delà de l’époque paléologue)”. 58 Ibidem, p. 159.

29

pereţii bisericilor unei ţări ameninţate, la rândul ei, de invazia otomană”59. Altă

idee interesantă abordată de Anca Vasiliu ţine de finalitatea reprezentării scenei

Asediului: Proimionul, pe care-l ilustrează Asediul, ţine de prosternare, de

rugăciune, de acţiunea de miluire. Aici, se realizează tacit, dar clar, antiteza între

Oraşul terestru şi Cetatea ideală, între cele două capitale – Constantinopol şi

Ierusalim – cuplu antinomic format de lumea în stare de asediu (deveni-rea) şi

tronul gloriei (eternitatea)60.

O carte extrem de controversată, dedicată semnificaţiei picturii murale

exterioare rareşiene, a publicat în anul 2001 artistul plastic Sorin Dumitrescu61.

Pretenţios întitulată “Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc”(!? – C.C.),

această ediţie nu corespunde rigorilor ştiinţifice. Se simte că autorul este un

diletant în domeniul bizantinologiei şi al literaturii medievale. Încercarea lui S.

Dumitrescu de a re-duce toată bogăţia surselor literare ale programelor

iconografice rareşiene doar la Vedenia Sfântului Nifon al Constanţianei62 este

absurdă şi nu corespunde realităţii. Cu toate acestea cartea s-a bucurat de succes în

rândul cititorilor şi, în pofida limbajului heteroclit şi al aserţiunilor hazardate, s-a 59 Ibidem: « Il est vraisemblable, sinon certain, qu’une allusion – une supplication même – était sous-entendue dans la figuration du Siège sur les parois des églises d’un pays menasé à son tour par l’invasion ottomane ». 60 Ibidem, p. 164: « Le prooimion touche aux question de la prosternation, de la prière, de l’ac-tion de grâce, et réalise tacitement, mais clairement, l’antithèse de la ville terrestre et de la cité celesté, des deux capitales Constantinople et Jérusalem – le couple antinomique formé par le monde en état de siège (le devenir) et le trône de la gloire (l’eternité) ». 61 Vezi: Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc (o investigare artistică a bisericilor – chivot din nordul Moldovei întreprinsă de Sorin Dumitrescu), Ed. Anastasia, tiparit la Braşov, 2001. 62 Chintesenţa punctului de vedere al lui Sorin Dumitrescu în ceea ce priveşte rolul vedeniei Sf. Nifont al Constanţianei este exprimată la p. 97 a cărţii (menţionate în nota precedentă): «Redes-coperirea prezenţei parietale a Sfântului Nifon al Constanţianei, perceperea posturii eminente pe care i-a acordat-o ctitorul la Voroneţ, zugrăvindu-i icoana în frescă laolaltă cu icoanele celorlalţi prestigioşi martori ai umanităţii la Judecata de Apoi, precum şi sesizarea uimitoarelor similitu-dini şi corespondenţe dintre textul Vedeniei asupra Înfricoşatei Judecăţi, prezentă în hagiografia sfântului, şi iconografia Judecăţii de la Voroneţ şi de la celelalte biserici ale lui Rareş, ne-au con-dus, într-o primă fază, la identificarea textului Vedeniei ca fiind sursa scripturistică pe baza căre-ia a fost redactată nu numai Judecata, ci întregul program iconografic exterior, pentru ca ulterior, într-o a doua fază, să constatăm şi să ne convingem că, de fapt, tot vedenia sfântului este şi cea

30

învrednicit de o postfaţă semnată de Profesor Dr. Andrei Pleşu63. Asediului

Constantinopolului Sorin Dumitrescu îi acordă un loc extrem de important în

economia totală a textului. Polemizând indirect cu André Grabar, potrivit căruia

nici un ctitor medieval n-ar fi acceptat să zugrăvească cea mai mare catastrofă a

creştinătăţii, autorul “Chivotelor...” consideră că „imaginea Asediului prezintă

iconografia unei catastrofe redemptorii, adică icoana lucrării Proniei în

istorie”64. Într-un capitol anterior65, acelaşi autor, mergând pe urmele lui

J.Lafontaine-Dosogne (fără a-i pomeni însă numele!) încearcă să stabilească o

legătură de ordin semantic între temele Asediului, Rugului lui Moise şi a Parabolei

fiului risipitor. În icoana Luării Constantinopolului, scrie Dumitrescu,

Constantinopolul a devenit substitutul teologic al tufei de odinioară care nu se

mistuie. Catastrofa redemptorie pe care o suportă capitala bizantină nu-i epuizează

vocaţia creştină... iar icoana Parabolei fiului risipitor este cea care deschide

orizontul semnificaţiilor finale, pe care le totalizează semnificaţia globală a

programului ico-nografic66. Sorin Dumitrescu crede că a descoperit adevărata

care a furnizat ctitorului însuşi modelul chivotelor ecumenice rareşiene, cum ar trebui numite de acum înainte bisericile acoperite complet cu fresce exterioare, din vremea lui Rareş. » 63 Elogiile lui Andrei Pleşu la adresa cărţii lui Sorin Dumitrescu mi se par, cel puţin, hazardate. A scrie despre demersul lui Dumitrescu că ţine“de domeniul excepţionalului” este, evident, o exagerare. Dar unele critici (în special a interpretărilor lui Sorin Ulea), conţinute în postfaţa sem-nată de Pleşu, merită atenţie: „În capitolul pe care l-a redactat pentru primul volum din Istoria Artelor Plastice în România ( Bucureşti, Meridiane, 1968, p. 366), Sorin Ulea se departajează de predecesorii săi într-un chip deopotrivă radical şi stupefiant: „Toţi cercetătorii de până acum – spune el – au atribuit picturii exterioare moldoveneşti o semnificaţie teologică (...). Este oare jus-tificată această interpretare?” Textul reputatului medievist face imposibilul pentru a demonstra că nu. Frescele bucovinene au un “conţinut de idei”(expresia aparţine dlui Ulea) strict laic, desti-nat să slujească unui scop propagandistic şi militar. Comanditarul a cerut pictorului să „activeze masele”, să livreze „un sprijin ideologic politicii antiotomane” a curţii moldoveneşti. În contextul României socialiste, o asemenea teză va fi sunat, poate, plauzibil şi, în orice caz, oportun. Dacă însă ne dezmeticim puţin şi recuperăm măcar criteriile bunului simţ, lucrurile apar într-o lumină suprarealistă. E ca şi cum un igienist sui generis, dezamăgit de opinia generală care vede în să-pun un instrument pentru spălat, s-ar ingenia să demonstreze, oftând relativist, că, în realitate, să-punul e ceva cu care se scrie pe oglindă sau cu care se parfumează ceaiul.(...)”. 64 Vezi: Chivotele lui Petru Rareş ... , p. 231. 65 Este vorba de capitolul cu titlul « kilometric »: Descrierea tipului rareşian de discursivitate iconografică parietală, prin analiza formelor şi strategiilor elocuţiei folosite de ctitor pe faţada sudică a Sfintei Mănăstiri Humor. Vezi : Ibid., p. 152-169. 66 Ibidem, p. 168-169.

31

semnificaţie a compoziţiei Asediul Constantinopolului în plângerea lui Ivaşko

Peresvetov, care, după părerea lui, „reprezintă documentul capital, îndelung

neglijat, ce elucidează adevărata temă, rostul şi postura iconografiei dedicate

Constantinopolului împresurat”67.Din punctul de vedere al subsemnatului,

plângerea lui Peresvetov prezintă, desigur, un mare interes pentru studiul temei

Asediului, dar trebuie să ţinem cont de tendenţiozitatea autorului ei şi de caracterul

compilator al acestei scrieri. Cu atât mai mult că detaliile concrete privind Asediul,

Peresvetov, nefiind martor ocular, le-a preluat din celebra povestire despre Luarea

prea slăvitei cetăţi a Ţarigradului, semnată de enigmaticul Nestor Iskander68.

Deci, referindu-ne la Peresvetov, nu putem vorbi de o sursă primară, utilă stabilirii

iconografiei Asediului. Cât priveşte Povestirea lui Nestor Iskander sau mărturiile

dedicate asediilor Constantinopolului din Triod, – ambele aceste scrieri au rămas

în afara demersului iniţiat de S. Dumitrescu.

Capitolul 2. Sursele literare bizantine ale Asediului Constantinopolului din

pictura exterioară moldavă.

Strofa introductivă la Imnul Acatist (aşa-numitul Proimion) invocată de André

Grabar69 în calitate de sursă a Asediului Constantinopolului nu explică varietatea şi

bogăţia de detalii a acestei imagini din pictura exterioară moldavă. Or, textul

Proimionului – Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din

nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi / Ci ca ceea ce ai

stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: “Bucură-te

mireasă, pururea Fecioară!” 70 – nu oferă nici un fel de informaţii concrete

67 Ibidem, p. 308. 68 Despre sursele operei lui Peresvetov vezi paragraful 4 al capitolului “Сочинения Пересве-това, их редакции, состав и источники” din cartea: А.И.Зимин, Пересветов и его совре-менники, Москва, 1958, pp. 272-288. 69 Vezi: André Grabar, Un graffite slave … , p. 74. 70 Traducerea strofei introductive (proimionului) este dată în conformitate cu redacţia actuală a Triodului. Originalul grecesc însă diferă într-o anumită măsură de actualele traduceri româneşti.

32

privind structura sau detaliile ce trebuie reprezentate în scena Asediului. De altfel,

ele nici nu puteau apare în Proimion, întrucât acest text, asemeni întregului text

versificat al Imnului Acatist, orientează spre „valori transistorice şi universale”.

Comemorarea evenimentului istoric concret ce s-a produs la Constantinopol în

anul 626 era doar motivul apariţiei acestui text poetic71 fără a avea repercusiuni

directe asupra conţinutu-lui său. Faptul că Sinaxarele ortodoxe au adăugat ulterior

şi comemorarea altor asedii ale capitalei bizantine (din anii 677, 717-718 şi 864)72

probează “lipsa de aluzii directe de ordin istoric” ale acestui text73. În cazul cel mai

bun Proimionul poate fi acceptat doar ca simbol al victoriei permanente a Maicii

Domnului asupra necredincioşilor. Dar „simbolismul militar şi patriotic este destul

de frecvent în imnografia bizantină, îndeosebi cu referire la Theotokos (Maica

Domnului)”74, fapt ce îngreunează constituirea unui tip iconografic special, dedicat

Ofer mai jos traducerea ad litteram a acestei strofe în conformitate cu ediţia semnată de Maka-rios Simonopetritul (Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Sibiu, 2003, p. 369-370): „Generalissimei apărătoare, ca una ce am fost izbăvită din lucruri cumplite, cele de biruinţă îţi aduc ţie, Născătoare de Dumnezeu, ca nişte mulţumiri, eu, cetatea ta. Ci ca una ce ai stăpînire nebiruită (invincibilă), din tot felul de primejdii slobozeşte-mă, ca să strig ţie: Bucură-te Mireasă nemiresită!”. O traducere rusă reuşită, ce păstrează ritmul versurilor Proimionului, a realizat Ser-ghei Averinţev în cartea: Многоценная жемчужина, Киев, 2003, р. 149-151. 71 Nu este cazul de a expune aici multiplele controverze în ceea ce priveşte atribuţia şi datarea Proimionului şi a Imnului Acatist. Doritorii să se documenteze mai în detaliu pe marginea acestui subiect pot consulta următoarele publicaţii: K.Krumbacher, Geschichte der byzantinischen Lite-ratur, München, 1897, p. 671-672; А.Пападопулос-Керамевс, Акафист Божьей Матери, Русь и патриарх Фотий, în « Византийский Временник », X, 1903, p.357-401 (ediţie în mare parte depăşită de cercetările efectuate în secolul XX); Алексей Попов, Православные русские акафисты, изданные с благословления Святейшаго Синода, Казань, 1903; Никодим П. Кондаков, Иконография Богоматери, Т. II, Петроград, 1915, р. 386-387; Krypiakewicz, De Hymni Acathistu auctore, în « Byzantinische Zeitschrift », XVIII, 1909, p. 356-382; A.Frolow, L’Hymne Akathiste în „Revue de l’histoire des Religions”, CXXVII, 1944, p. 69-70 şi p. 94-98; G.G.Meerseman, Der Hymnus Akathistos in Abendland, 2 Vol., Freiburg im Branau, 1960; E.Wellesz, The Akathistos Hymn, Copenhagen, 1957; J.Grosdidier de Matons, Romanos le Mé-lode et les origines de la poésie religieuse à Byzance ( Les religions 1), Paris, 1978 ; Ю.А.Кула-ковский, История Византии. Т.III ( 602-717 годы), Санкт-Петербург, 1996, р. 82-83; Ma-karios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Sibiu, 2003, p. 369-375. 72 Vezi: J.Grosdidier de Matons, Op. cit., pp.33-36 sau G.G.Meerseman, Op. cit., p. 15-16. 73 Vezi: Anca Vasiliu, Op. cit., p. 159. 74 Makarios Simonopetritul, Op. cit., p. 370 cu trimitere la lucrarea lui J.Ledit, Marie dans la liturgie Byzantine (Théologie historique 39), Paris, 1976, pp. 314-317. Autorul studiului mai aminteşte de remarca lui André Grabar privitoare la simbolismul anticei zeiţe a victoriei Nike,

33

unui eveniment istoric concret. Pe de altă parte imaginea Asediului

Constantinopolului din pictura exterioară moldavă este suficient de bogată în

detalii istorice concrete (ce generează o naraţiune desfăşurată) care nu pot fi

explicate sau motivate doar de intervenţiile sau fanteziile zugravilor. Este absolut

clar că au existat şi alte surse literare ce le-au servit drept model atât

programatorilor ansamblurilor de fresce, cât şi artiştilor plastici ai epocii lui Petru

Rareş.

Pentru a identifica aceste surse în imensul ocean al literaturii bizantine şi post-

bizantine este necesar să stabilim unele constante comune care ar caracteriza, dacă

nu toate, cel puţin o parte din compoziţiile cu imaginea Asediului

Constantinopolului, pictate atât în Moldova, cât şi în alte ţări ortodoxe. În acest

context trebuie să precizez că afirmaţia lui Sorin Ulea, conform căreia „între

compoziţia sârbească (a Asediului Constantinopolului – C.C.) şi cele moldoveneşti

nu există nici o asemănare”75 nu rezistă criticii. Or, există o serie de detalii comune

în atributele şi în gestica personajelor reprezentate. Examinând releveele Asediului

Constantinopolului de la biserica Sf. Petru de pe insula Veliki Grad a lacului

Prespa76 observăm, că în prim-planul imaginii apărătorilor cetăţii, figurează

(asemeni Humorului şi Moldo-viţei!) un sobor de preoţi. Ca şi la Moldoviţa figura

centrală din acest sobor ( patriarhul !?) ţine veşmântul Maicii Domnului, iar preotul

din dreapta – Sfânta Scriptură. Apariţia patriarhului(?) cu veşmântul Maicii

Domnului, situat în centrul grupului de preoţi, nu este o simplă coincidenţă.

Regăsim aceeaşi imagine a patriarhului, scufundând în apa Bosforului veşmântul

Maicii Domnului, şi în cadrul imaginii Asediul Constantinopolului de pe câmpurile

laterale ale icoanelor ruse din secolul XVII dedicate „Bunavestirii cu scene din transpus asupra Maicii Domnului în epoca împăratului Heraclie, cf. A.Grabar, L’Iconoclasme byzantin, Paris, 1957, p.35-36. 75 Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia ... , p. 59. 76 Vezi schiţa lui G.Bošovič în: Vasile Grecu, Influenţe sârbeşti ... , fig.4; Releveul lui B. Kne-jevič a fost publicat în articolul Црква Светог Петра у Преспи din culegerea Зборник за ли-ковне уметности, nr. 2, Нови Сад, 1966, p. 245 – 265, fig. 6. Ulterior, acest releveu a fost re-

34

Acatist” (de la catedrala Bunavestire a Kremlinului moscovit şi de la biserica Sf.

Treime din cartierul moscovit Nikitniki, atribuită şcolii lui Simon Uşakov)77.

Apare această imagine şi în imensa frescă cu Asediul Constantinopolului din

Catedrala Smolensk a Mănăstirii Novodevici din Moscova (anul 1598, conform

datării lui P. P. Muratov)78. Putem identifica imaginea patriarhului Fotie

scufundând în apele Bosforului veşmântul Mariei (pentru a apropia furtuna!) şi

într-o miniatură a Codicelui împărătesc de letopiseţe ilustrat (Царский лицевой

летописный свод) întocmit la Moscova în a doua jumătate a secolului XVI. Deşi

miniatura respectivă79 nu oglindeşte asediile capitalei bizantine din 626 sau 1453,

ci pe cel din 860, soldat cu scufundarea flotei ruşilor conduse de Askold şi Dir,

structura compoziţională a acestei ilustraţii este similară structurii compoziţionale a

scenei Asediului de la biserica Sf. Petru sau de pe câmpul lateral al icoanei şcolii

lui Uşakov. În toate cele trei cazuri observăm corăbiile asediatorilor, înecate de

furtună, şi imaginea „patriarhului”, cu veşmântul Maicii Domnului. Acolo unde

„patriarhul” numai se pregăteşte să scufunde îmbrăcămintea Mariei, cum este cazul

frescei de la Humor, flota asediatorilor, sugerată de cele trei corăbii pictate în

stânga compoziţiei, este încă intactă. La Moldoviţa catastrofa s-a produs deja:

„patriarhul” a ridicat veşmântul Maicii Domnului din apă, furtuna s-a dezlănţuit,

iar două din cele trei corăbii au fost deja scufundate, fapt sugerat de cele două

prore emergente sub un unghi de 45 de grade, similar unghiului de emergenţă a

publicat de Ćvetan Grozdanov în cartea: Цветан Грозданов, Охридско зидно сликарство..., р. 131, fig.32. 77 Privitor la icoana de la catedrala Bunavestire a Kremlinului moscovit vezi: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Благовещенский Собор Московского Кремля, Москва, 1990, p. 65 – 66, il. 188. O imagine a Asediului Constantinopolului de pe cîmpul lateral al icoanei de la biserica Sf. Treime din Nikitniki, pictată de Iakov Kazaneţ, Gavrilo Kondratiev şi Simon Uşakov în anul 1659, a fost publicată de Igor Em.Grabari în al 6-lea volum al Istoriei arte ruse (ediţia de până la Revoluţia din 1917): Игорь Эм. Грабарь, История русского искусства, Т. VI, p. 437. 78 Vezi: С.Л.Ретковская, Смоленский Собор Новодевичьего Монастыря, Москва, 1954, p. 18. 79 O reproducere a acestei miniaturi vezi în: А.В.Чернецов, Древнейшие события русской истории на миниатюрах XVI века, în ТОДРЛ, Т. XLIV, Ленинград, 1990, p. 423, miniatura nr. 5.

35

prorelor corăbiilor scufundate desenate în miniatura Codicelui sau pictate pe

câmpul icoanei atribuite şcolii lui Uşakov.

Edificatoare se dovedeşte a fi compararea imaginilor Asediului de la Humor şi

Moldoviţa cu icoana “Maica Domnului cu pruncul – Izvorul vieţii” de la biserica

„Colţea” din Bucureşti (anul 1788). Constanţa Costea, care a studiat această icoa-

nă80, a observat pe ferecătura ei câteva detalii de referinţă care se regăsesc şi în tex-

tul dedicat Asediului Constantinopolului din Triodul tipărit la Râmnic în 1782, pe

timpul păstoririi episcopului Filaret. Este vorba de imaginile flotei asediatorilor, a

Mandylionului, a Crucii şi a icoanei Maicii Domnului cu pruncul Iisus în braţe81.

Toate aceste patru detalii se găsesc şi în imaginea Asediului Constantinopolului de

la Moldoviţa. Or, dacă ne uităm atent la imaginea ierarhului din stânga “patriarhu-

lui”, observăm, că el ţine în mâna stângă o cruce, (care se pierde, ce-i drept pe

fundalul decorului brodat cu cruci al sacosului şi omoforului său). La acestea se

adaugă veşmântul Maicii Domnului care, deşi nu figurează sub formă de motiv

separat în ferecătura icoanei, este, totuşi, prezent atât în picturile de la Moldoviţa şi

de la Humor, cât şi în textul respectiv din Triod82. Evident, că apariţia

Mandylionului în Asediul de la Moldoviţa şi în povestirea din Triod este rezultatul

unei confuzii de ordin istoric83. Aceasta însă nu afectează tema Asediul

80 Vezi: C.Costea, Op. cit., p. 60-66. 81 Ibidem, p.64-65, Fig. 20-23. 82 Textul Triodului de la Râmnic a fost consultat de subsemnat după exemplarul păstrat în fon-dul „carte rară” a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova. Această tipăritură este din anul 1782, şi nu din 1781, după cum indică C.Costea în articolul menţionat. Cf. Preot Prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2, Bucureşti, 1994, p. 426. 83 Din punct de vedere istoric amintirea Mandylionului în textul Triodului şi reprezentarea lui în fresca de la Moldoviţa sunt nişte anacronisme. Or, nici în timpul asediului persano-avar de la 626, nici în timpul asediilor arabe, nici în timpul asediilor otomane din 1397-1402, 1422 şi 1453, adevăratul Mandylion nu se afla la Constantinopol. În secolul VII el era încă la Edessa, iar după criciada a 4-a (din 1204) urmele lui se pierd, probabil, în Occident. Una din versiunile istoricilor identifică Mandylionul cu faimosul Giulgi de la Torino. Deşi analizele la carbon radioactiv au arătat că giulgiul este cu mult mai recent, discuţiile savanţilor pe marginea acestei teme nu au în-cetat. Există însă mărturii mai sigure, de ordin istoric, care atestă absenţa Mandylionului la Con-stantinopol în anul 1453. Astfel, prezenţa Mandylionului în calitate de Palladium al oraşului de pe malul Bosforului nu este amintită nici de cronicarii greci ai ultimului asediu, nici de Konstan-tin din Ostrowića, nici de martorii italieni. Episodul cu Mandylionul din prima parte a povestirii lui Nestor Iskander (despre cucerirea Ţarigradului) se datorează unei interpolări dintr-o poves-

36

Constantinopolului, cea mai veche reprezentare a căreia o găsim într-o sursă

occidentală de secol XIII: miniatura Asediul Constantinopolului din ilustraţiile la

Poemele lui Gauthier de Coincy84. Sursele occidentale, însă, sunt destul de

îndepărtate de iconografia acestei teme în tradiţia ortodoxă. Este mai logic să

căutăm sursele acestei iconografii în literatura bizantină decât în cea occidentală.

Or, detaliile imensei naraţiuni plastice oferite de Asediu, fiind absente în Proimion,

trebuie să fi existat în alte izvoare bizantine, de unde au şi fost preluate şi traduse

în capitolul respectiv din versiunile slavone sau româneşti ale Triodului. Constanţa

Costea menţionează, că Geografia Ecleziastică a Imperiului Bizantin semnalează

multiple “fapte istorice” în care, prin intervenţia miraculoasă a Maicii Domnului,

capitala de pe malul Bosforului a fost sal-vată de invadatori85. Unele din aceste

„fapte” identificate în textele vechi româneşti privesc versiuni corupte ale

„faptelor” cuprinse în originalele greceşti ale pomenitei Geografii Ecleziastice86.O

tire mai veche, dedicată întemeierii Ţarigradului. Relatarea lui Pseudo-Sphrantzes (probabil, Ma-carios Melissenos, mitropolit al Monembasiei), întocmită după lupta de la Lepanto (1571) la un secol şi ceva de la data ultimului asediu, aminteşte, ce-i drept, de „cinstitele icoane şi Dumneze-ieştile figuri şi flamure”. Dar ea nu poate servi drept argument în favoarea prezenţei Mandylionu-lui la Constantinopol, întrucât noţiunea de «Dumnezeieştile figuri»(«Θτίων έκτοπωμάτων» ) poa-te semnifica atât imaginea obţinută prin imprimare ( cazul Mandylionului) cât şi alte tipuri de imagini (pictate sau sculptate în relief). Alte episoade din istoria ultimelor secole de existenţă ale Constantinopolului acordă credit presupunerii că Mandylionul a pierdut funcţia de Palladium (Ocrotitor) al oraşului încă înainte de cruciada de la 1204. Astfel, Holger Kersten şi Elmar R. Gruber consideră că după transferarea de la Edessa la Constantinopol în anul 944 (pe timpul îm-păratului Romanos Lacapenus) şi după cucerirea Edessei, Mandylionul îşi pierde o mare parte din utilitatea sa de obiect protector. Or, protecţia garantată în scrisoarea (apocrifă) adresată rege-lui Abgar cel Negru, despre care ne relatează Procopius din Cezareea, se referea în mod explicit la oraşul Edessa. Şi ce valoare ar mai fi avut un Palladium, care nu putea apăra nici măcar prop-riul oraş? Se pare că acesta era argumentul principoal care l-a determinat pe împăratul bizantin Alexios al V-lea Murtzuflos să excludă Mandylionul din rândul obiectelor sacre (icoane făcătoare de minuni ş.a.) luate de bizantini în timpul atacului nereuşit asupra cruciaţilor din aprilie 1204. Or, la 1204 Mandylionul era încă la Constantinopol! Cf. Holger Kersten, Elmar R.Gruber, Isus? Bucureşti, 1996, p.230-231. 84 Vezi: Sirarpie Der Nersessian, Two Miracles of the Virgin in the Poems of Gauthier de Coi-ncy, în Dumbarton Oaks Papers, T.42, 1988, p. 157-163, citat după C.Costea, Op. cit., p.64, nota 41. 85 Vezi: R.Janin, La Géographie ecclésiastique de l’Empire Byzantin. Première partie. Le Siège de Constantinople et le Patriarcat Oecuménique, T. III, Les églises et les monastères, Paris, 1953. citat după C.Costea, Op. cit., p.60 şi nota 35. 86 Ibidem., p.64.

37

parte din aceste istorii selectate au fost incluse şi în Triodul de la Râmnic, în

calitate de lecturi folositoare la Slujba Acatistului din sâmbăta săptămânii a cincea

a Postului Mare. Or, se ştie foarte bine, că atât structura, cât şi conţinutul Triodului

au fost definitivate în limba greacă (în Bizanţ) cu mult înainte de primele traduceri

slavone sau de traducerea românească cuprinsă în ediţia de la Râmnic din 178287.

Personal, cred că am reuşit să identific sursa bizantină a povestirii dedicate

salvărilor miraculoase ale Constantinopolului, traducerea românească a căreia din

Triod a fost invocată de Constanţa Costea în calitate de posibilă sursă literară a

iconografiei ferecăturii icoanei “Maicii Domnului – Izvorul vieţii” de la biserica

„Colţea”. Este vorba de omilia „Hymnus Acathistus. De obsidione

Constantinopolis”88. Scrisă în proză, această omilie este cunoscută şi cu genericul

abreviat de „Hymnus Acathistus”89, deşi textul poetic al Imnului Acatist (dedicat

Fecioarei Maria) nu are nimic în comun cu această scriere! Manuscrisul cel mai

vechi care cuprinde această operă literară se află la Biblioteca Naţională din Paris,

la cota: Cod. Paris. Gr. Suppl. 24190. Există şi câteva traduceri în limba latină a

acestui text91. „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis homilia” a

constituit obiectul de studiu al mai multor bizantinologi de talia lui K.

Krumbacher92, Iu. Kulakovski93, A. Papadopulos-Kerameus94, Gy. Moravcsik95.

Iniţial, se credea că autor al acestei omilii este George Pisidul96, – scriitor bizantin

87 Vezi capitolul „Evoluţia Triodului” din cartea: Makarios Simonopetritul, Op. cit., p.17-28. 88 Vezi: Извори за Българската история, III. Т.VI, София, 1960, p.171-174; in Patrologiae Graecae. Cursus completus. redactată de abatele J.-P. Migne, acest text întră în vol. XCII, col. 1348-1372. Textul Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis homilia nu trebuie con-fundat cu textul omiliei De obsidione Constantinopolis cunoscut din manuscrisele Cod. Paris. Suppl. 241 (sec. X) şi Cod. Vatican gr.1572 (sec. XI-XIII). 89 Ibidem, p.171. 90 Ibidem, p.171. 91 Vezi: Jo.Pitra, Analecta Sacra, I, Romae, 1876, p.250-262 şi traducerile paralele din greacă în latină cuprinse în Patrologiae Graecae a lui J.-P.Migne, vol. XCII, col. 1348-1372. 92 Karl Krumbacher, Geschichte der Byzantinischen Literatur, München, 1897, p.672. 93 Ю.А.Кулаковский, История Византии (602-717 годы), Санкт-Петербург, 1996, р.74-87. 94 А.Пападопулос-Керамевс, Акафист Божьей Матери, Русь и патриарх Фотий, în “Ви-зантийский Временник”, X, 1903, p.357-401. 95 Gy.Moravcsik, Byzantinoturcica, Vol. 1, Berlin, 1958, p.294-295. 96 Vezi: Извори за Българската история ... , p.171.

38

din prima jumătate a secolului VII. Ulterior, s-a constatat că aluziile la invaziile

arabe infirmă această atribuţie şi datare97. Actualmente se consideră că omilia

menţionată a fost alcătuită în prima jumătate a secolului IX la Constantinopol, de

un autor necunoscut98. Pentru a ne convinge de faptul, că textul românesc dedicat

Asediilor Constantinopolului din Triodul de la Râmnic (care conţine descrierea

detalii-lor reprezentate pe ferecătura icoanei de la „Colţea”!) nu este nimic altceva

decât o traducere, făcută, probabil, prin mijlocirea limbii slavone, a originalului

grecesc al acestei omilii, este suficient să comparăm următoarele fragmente:

Hymnus Acathistus. De obsi-dione Constantinopolis homi-lia, 1-a jumătate a secolului IX

Traducerea slavonă din Triod 99

Traducerea românească din Triodul de la Rîmnic, 1782, foile: ÑKÃ-ÑKÅ(263-265)

...‘Ηρακλείου την αυτοκράτο-ρα ‘Ρωμαίοις αρχην διέπον-τος , ό των Περσων βασιλευς Χοςρόης ιδων τα ‘Ρωμαίων ’άκρως ταπεινωθέντα παρα Φώκα βασιλέως του τυράν-νου, ‘ένα των σατραπων Σάρ-βαρον ’όνομα μετα χιλιάδων πλειόνων στέλλει, πασαν την ‘Έω αυτω ύποποιήσασθαι...

...: Èðàêë³þ ñàìîäåðæàâíîå ãðg÷gñêîg íà÷àëüñòâî ïðà-â#mu, Õîñpîé æg ïgðññê¿é öàðü, âèähâú ãðg÷gñêà# ñêèïòðà ñìèðèâøàñ#, ^ Ôwêè öàð# ìu÷èògë#, gäèíàãî ^ âgëüìîæú ñâî-èõú Ñàðâàðà èìgígìú, ñú òûñ#màìè ìíîãèìè âîèí-ñòâú ïîñûëàgòú, âñ# âoñ-òw÷íû# ñòðàíû ïîêîðèòè ñgáh.

... stăpînind Iraklie monarhul împărăţia grecească şi Hosro-iu împăratul perşilor, văzând pre greci foarte înpilaţi şi îm-bulziţi de Foca tiranul împă-rat, au trimis pre unul din bo-iarii săi cei de sfat, anume Sarvar, cu multe mii de oşti, ca să ia toate laturile Răsări-tului, şi să le supue supt stă-pinirea lui...

Χαγάνος γε μην ό των Μυσων και Σκυθων αρχηγός, μαθων τον βασιλέα διαπόντιον ες Πέρσας γενόμενον, τας μετα ‘Ρωμαίων διαλύσας σπονδάς, στίφη μυριάριθμα επαγόμενος δια των δυτικων εισβάλλει μερων εις την Κωνσταντίνου, κατα Θεου λασφήμους εκπέμ-πων φωνάς˚ αυτικα τοίνυν ή μεν θάλασσα πλοίων, ή δε γη πεζων και ίππέων απείρον

Õàãàíú æg ìvñwíñê¿é, è ñêvfñê¿é íà÷àëüíèêú qáh-ähâú w öàðh, "êw ïî ìîðþ Ïîíòñêîìu ^øgëú eñòü ðàçðhøèâú ìèðú íà ãðgêè, ïîëêè òüìî÷èñëgííû# ïîä-âèãú, ^ çàïàäíûõú ñòðàíú íà Êwíñòàíò³íü ãðàäú ïðè-õîäèòú, íà áãà õuëüíû# ãëàñû âîçñûëà#. Àá¿g æg êuïíw ìîðg qáw êîðàáëü-ìè, çgìë# æg ïhøèìè è âñàäíèêè ágç÷èñëgííûìè

Iară Hagan, voevodul Mysii-lor şi al Skythilor auzind că împăratul Iraklie au mers pre Marea Pontului stricând pacea cu grecii, au ridicat multe mii de oşti din părţile de(n) spre apus, şi au venit asupra Ţari-gradului, carii înşi înălţa gla-surile cu hule asupra lui Du-mnezeu; şi îndatăşi cu adevă-rat au umplut mare de corăbii, şi pământul de oameni pedeş-tri şi călări nenumăraţi, iară

97 Ibidem. 98 Ibidem. 99 Textul slavon din Triod a fost reprodus după ediţia: Òð¿wä¿îíú ñ³åñòü òðèïhñíåöú(òð¿-wäü ïîñòíà#), Ìîñêâà, ÂÃ(2003), p.òë-òëâ (330-332).

39

’έμπλεως ήν˚ Σέργιος δε ό πατριάρχης, πολλα τον της Κωνσταντίνου παρεκάλει λα-όν, μη καταπίπτειν, αλλα πα-σαν την ελπίδα εκ ψυχης εις Θεον αναφέρειν, και εις την αυτου Μητέρα την πανάχραν-τον Θεοτόκον˚ και μην και Βωνος πατρίκιος ό τηνικαυτα την πόλιν διέπων, τα ανή-κοντα εις αποτροπην των πολεμίων παρεσκευάζετο... ΄Ο δε πατριάρχης τας θείας εικόνας της Θεομήτορος μετα παντος επαγόμενος του πλή-θους περιήει το τειχος ’άνω-θεν, εντευθεν το ασφαλες αυ- των ποριζόμενος˚ ώς δε ό μεν Σάρβαρος εξ έώας, Χαγάνος δε απο δυσμων πυρπολειν τα πέριξ της πόλεως ’ήρχοντο˚ ό πατριάρχης την αχειροποί-ητον του Χριστου εικόνα, και τα τίμια και ζωοποια ξύλα, προσέτι δε και την τιμίαν εσ-θητα της Θεομήτορος επιφε-ρόμενος, δια των τειχων περι-ήρχετο. Χαγάνος δε ό Σκύ-θης, δια των χερσαίων τειχων προσβάλλει τη Κωνσταντίνου συν πλήθει απείρω ’άκρως εξ ‘όπλων ησφαλισμένος, και το-σούτω, ώς ‘ένα ‘Ρωμαιον προς δέκα Σκύθας σαφως διαμάχεσθαι˚ αλλ’ ή αμαχος πρόμαχος δια των παρευρε-θέντων ολίγων πάνυ στρατιω-των εν τω ναω ταύτης τω της πηγης πλείστους αυτων πα-ραπώλεσεν... τα δε μονόξυλα όπλιτων πλήρη, δια του επι-λεγομένου κέρατος κόλπου εις τον εν Βλαχέρναις ναον της Θεομήτορος καταγόμενα, καταιγίδος αιφνηδον τη θα-λάσση επεισπεσούσης ραγ-δαίας, και διαιρησάσης ταύ-την εις τμήματα, συν τοις πλοίοις ‘άπασι των εχθρων

èñïîëíü á#øg. Ñgðã¿é æg ïàòð¿àðõú Êwíñòàíò³í# ãðàäà, ëþäè ìíîãw qòh-øàøg, íg ^ïàäàòè, íè pàç-ñëàáë#òèñ#: íî âñg qïî-âàí¿g ^ äuøè íà Áãà âîç-íîñèòè, è íà ìòðü Eãî Ïðg-÷(ñ)òuþ Áöu: òàêîæg è Âwíîñú ïàòð³ê¿é, èæg òîãäà ãðàäú ïðàâë#øg, ïîäwáíà# íà ^âðàmgí¿g ðàòíèêwâú qñòðî#øg...Ïàòð¿àðõú æg Áægñòâgííû# iêwíû Áãîìà-ògðg, ñî âñhìú ìíîægñ-òâîìú íîñ# wáõîæäàøg ïî ñòhíàìú ñâûøg, è ^òuäu qòâgðæägí¿g èìú ïîäàâà#. ±êw qáw Ñàðâàðú ^ Âîñ-òîêà, Õàãàíú æg ^ Çàïàäà èä#ñòà, ñîægmè îêðgñòíà# ãðàäà: ïàòð¿àðõú æg ígðuêî-òâîðgííuþ Õð(ñ)òîâu iêw-íu,è ÷gñòíà# è æèâîòâîð#-mà# äðgâà, êú ñgìu æg è ÷gñòíuþ ðèçu Áãîìàògðg íîñ#, ïî ñòhíàìú wáõîæ-äàøg. Õàãàíú æg ñêvd#-íèíú ñuøgþ, ñòhíàìú Êwíñòàíò³í# ãðàäà íàïà-äàgòú, ñî ìíîægñòâîìú ágç÷èñëgííûìú, êðhïêîèç-ð#äíw îðuæ¿è qòâgðæägíè: è òîëèêî ìíîægñòâî á#øg, "êw eäèíîìu ãðg÷èíu ñú ägñ#òìè ñêvd#íû "âh áðàòèñ#. Ío ígwáîðèìà# ïîáîðíèöà, wáðhòøèìèñ# ìàëûìè shëw âîèíû âú õðàìh e#, íàðèöàgìhìú Ïèƒiè, ìíîæàéøû# èõú ïîƒuáè... Ìîíîkvëà æg îðu-æíèêwâú èñïîëígíà, íhä-ðîìú ãëàãîëgìûìú Ðîãîìú, êî õðàìu Áƒîìàògðg ñumgìu âî Âëàõgðíàõú, áuðè âígçà-ïu ñèëüíh ìîðþ ïðèïàäøè, è ðàçähëüøuñ# eìu âú ñh-÷gí¿g, ñú êîðàáëè âñhìè âðàãwâú ðàñòëhøàñ#. È

Serghie, patriarhul Ţarigradu-lui au învăţat pre mult norod ca să nu se teamă, ci din suf-let să-şi puie toată nădejdea întru Dumnezeu şi întru Mai-ca lui Dumnezeu ce cu totul cinstită. Spre aceasta şi Vo-nos marele boiariu carele era ispravnic atunce preste cetate, tot ori ce trebuia spre izgoni-rea nepriatenilor au gătit... Şi patriarhul purtând Dumneze-ieştile icoane ale Maicii lui Dumnezeu, împreună cu tot norodul au umblat împrejur pre deasupra zidului Cetăţii, de acolo dându-le întărire lor. Iară când Sarvar despre Răsă-rit, iară Hagan despre apus merge să arză cetăţile cele de prinprejur, atunce patriarhul purtând icoana lui Hristos ce nefăcută de mînă, şi cinstitele şi de viaţă făcătoarele cruci, încă şi cinstitul veşmânt al Maicii lui Dumnezeu, umbla pre ziduri împrejur; iară Ha-gan skythenul pre uscat au dat năvală la zidurile Cetăţii cu mulţime de oaste nenumă-rate, carii era foarte tare înt-rarmaţi şi întăriţi, şi atâta mul-ţime era cât asupra unui grec pute să de războiu zece sky-thi. Însă Apărătoarea cea ne biruită, cu puţinii ostaşi ce s-au aflat în beserica ei ce se cheamă Pighia, foarte mulţi dintrînşii au ucis...Iară coră-biile cele pline de ostaşi într-armaţi, mergând prin sînul mării ce se cheamă Keratos spre beserica Maicii lui Dum-nezeu, care este Vlaherne, şi fără de veste lovindu-le o fur-tună mare, şi rumpându-le şi sfărîmându-le, toate corăbiile acele cu vrăjmaşii sau înecat, şi pute să vază cineva lucrare pre mare şi pre slăvită a Pre

40

διεφθάρη,και είδεν ’άν τις πα-ράδοξον αριστούργημα της πανάγνου, και Θεομήτορος˚...

á#øg âèähòè òî ïðgñëàâíîg èçð#äíîähéñòâ¿g Ïðg÷(ñ)-òû# è Áƒîìàògðg, ...

Curatei Maicii lui Dumne-zeu...

...’Αλλα και το τρίτον αύθις επι Λέοντος του ’Ισαύρου, οί εξ ’Άγαρ ύπερ πλείστας μυρι-άδας αριθμούμενοι, πρωτον μεν την των Περσων αφανί-ζουσι βασιλείαν, είτα την Αϊγυπτον, και Λιβύην επι-δραμόντες, και ’Ινδούς, Αιθί-οπάς τε και ‘Ισπανούς, ‘ύστε-ρον και κατ’αυτηςτης Βασι-λίδος των πόλεων επιστρα-τεύουσι, χίλια οκτακόσια πλο-ια επιφερόμενοι, κυκλώσαν-τες ούν αυτήν, ώς αυτίκα δια-ναρπάσαντες ’έμενον. Ό δε της πόλεως ίερος λαος το σεπτον ξύλον του τιμίου και ζωοποιου σταυρου, και την σεβάσμιον εικόνα της Θεομή-τορος όδηγητρίας επαγόμε-νοι, το τειχος περιεκύκλουν, συν δάκρυσι τον Θεον ίλε-ούμενοι ...

...Íî è âú òðgò¿g ïàêè, ïðè Ëüâh ²ñàvðh, àãàð#íg ïà÷g ìíîæàéøèõú òeìú ÷èñëîì, ïgðâhg qáw Ïgðññêîg ðàçî-ð#þòú öàðñòâî, òàæg Åƒv-ïgòú è Ë¿âvþ. Wáògêøg æg è ²íäiþ,Ed¿îï¿þ æg è ²ñïà-í¿þ, íàïîñëhäîêú æg è íà ñàìûé öàðñê¿é ãðàäú âîþ-þòú, òûñ#m¿þ îñì¿þ ñwòú êîðàáëgé íîñèìè¦ wêðuæèâ-øg qáw eƒî, "êw àá¿g ðàñ-õèòèòè eƒî æäàõu. Ãðàä-ñò¿è æg ñâ#mgíí¿è ëþä¿g, ÷gñòíîg äðgâî ÷gñòíàãw è æèâîòâîð#màãw Êð(ñ)òà, è ÷(ñ)òíuþ iêwíu Áãîìàòg-ðg Oäèãèòð¿è wáíîñ#mg, ñòhíu wêðuæàõu, ñî ñëgçà-ìè Áƒà qìèëîñòèâë#þ-mg... Ãðàäú áî ñèëgíú ñú ígágñg ñïàäú, âîçâðhí¿g ìî-ð# ñîòâîðèâú, ñìîëu êîðàá-ëgé ðàñïuñòè¦ è òàêw ìíî-ægñòâî ágç÷èñëgííîg îíîg âîèíñêèõú êîðàáëgé ïîãèág, òðgìú òîêìw íà âîçâhmg-í¿g wñòàâëüøûìñ#. Ñèõú ðàäè qáw âñhõú ïðggñògñ-òâgííûõú ÷uägñú Âñg÷èñ-òû# è Áãîìàògðg, íàñòî-#m¿é ïðàçäíèêú ïðàçäíu-gìú. Ígñhäàëüíûé æg ðg÷g-ñ#, çàíg ïðîñòw ñòî#mg òîãäà âñè ëþä¿g âú íîmü îíuþ, Ñëîâà Ìòðè ïhñíü âîñïhøà, è "êw âî âñhõú èíûõú ñhähòè ^ îáû÷à# èìumg, âú íàñòî#mèõú Áãîìàògðg, ïðîñòè âñè ñëuøàgìú.

... Încă şi a treia oară în zilele lui Leon Isaurul, iarăşi s-au sculat tătarii cu mai multe nu-mere de mii. Şi întăiu au stri-cat împărăţia (pag.ÑKÅ) Per-şilor, apoi Eghipetul şi Livia, încunjiurând încă şi India şi Ethiopia şi Işpania. Mai pre urmă şi asupra singur Ţari-gradului s-au oştit, aducând o mie şi opt sute de corăbii, şi încunjiurându-l să nădăjduia că îndată-şi îl vor rîsipi. Iară norodul Cetăţii şi preoţii luând cinstitul lemn al cinsti-tei şi de viaţă făcătoare cruci, şi cinstita icoana Maicii lui Dumnezeu apărătoarei, au încunjiurat zidul Cetăţii cu lacrimi rugându-se lui Dum-nezeu... Că grindină silnică căzând din ceriu şi făcând în-fierbântare mării, s-au topit smoala corăbiilor: şi aşa are mulţime nenumărată de co-răbii au perit, numai trei ră-mânând de s-au întors. Deci, pentru aceste minuni toate mai presus de fire, ale Pre Curatei Maicii lui Dumnezeu prăznuim acest Praznic de acum. Şi se cheamă Akathist, adecă ne şedere, pentru că tot norodul stând în picioare atu-nce, au cântat în noapte acea cântare Maicii Cuvântului, şi pentru că la toate altele ne-am obicinuit a şede, iară la acest Akathist toţi stând în picioare ascultăm.

41

Comparând textul grecesc al omiliei cu traducerile lui din Triod observăm că

versiunea slavonă este mai apropiată de original. Versiunea românească de la

Râmnic, judecând după sintaxa frazelor traduse, pare să fie o traducere a versiunii

slavo-ne şi nu a originalului grecesc. Cu toate acestea textul originalului este

reprodus fidel, fără scăpări sau omiteri deliberate. Prin aceasta traducerea

românească a omiliei din Triodul de la Râmnic se deosebeşte de actualele traduceri

româneşti din Triod. Or, dacă comparăm textul românesc de secol XVIII, reprodus

mai sus, cu ultimele ediţii ale Triodului100 observăm că unele amănunte importante

au dispărut completamente. Astfel, în rândul relicvelor purtate de preoţi, a încetat

să mai fie amintit cinstitul veşmânt al Maicii lui Dumnezeu101, care figura anterior

în originalul grecesc şi în traducerea de la Râmnic. Rolul veşmântului Maicii

Domnului este, însă, extrem de important în descrierea minunii distrugerii flotei

asediatorilor şi în descrierea ceremoniilor religioase din interiorul cetăţii

Constantinopolului.

Analizând descrierile procesiunilor religioase din textul omiliei observăm

similitudini frapante în stilul şi topica relatării unor evenimente separate în timp de

câteva secole (procesiunea de pe timpul împăratului Iraklie este redată în aceeaşi

termeni şi are aceeaşi structură ca procesiunea de pe timpul împăratului Leon

Isaurul). Fenomenul dat era tipic pentru literatura medievală, inclusiv pentru cea

bizantină. Or, în pofida nesfârşitelor enumerări de împăraţi şi domnii, omiletica

scriitori-lor bizantini era profund refractară irepetabilităţii şi specificităţii faptului

istoric. În omiletică era preţuită repetabilitatea fenomenului, întrucât aceasta era

chezăşia acţiunii permanente a Divinităţii în istorie, a intervenţiilor miraculoase

repetate ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor în favoarea drept credincioşilor.

Constatarea acea-sta se referă nu numai la secolele IX – X, când au fost întocmite

cele câteva redacţii conservate ale omiliei „Hymnus Acathistus. De obsidione

100 Vezi, de exemplu, textul Triodului( care cuprinde slujbele bisericeşti de la Duminica vame-şului şi a Fariseului până la sfânta înviere) tipărit de Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova la Orhei, în anul 1998, p. 397-398. 101 Ibidem, p. 397.

42

Constantinopolis”102, ci şi la scrierile de mai târziu, inclusiv la cele din epoca

paleologă, traduse în mare parte în slavonă. Un exemplu grăitor în acest sens îl

prezintă aşa-numita Cronică bulgară din 1296-1413103. Aici, după părerea lui

Dumitru Nastase, episodul cu asediul eşuat al Constantinopolului (1402) de pe

timpul sultanului Baiazid I este luat şi tradus în slavonă din Cronica pierdută a lui

Ioan Chortasmenos104. Or, în această cronică bizantină relativ tardivă, judecând

după fragmentele rămase în traducere slavonă, descrierile procesiunilor religioase

de pe timpul asediului Constantinopolului din 1397 –1402 utilizează aproximativ

aceeaşi termeni, sintagme şi figuri de stil, pe care le aplicau şi autorii bizantini cu

jumătate de mileniu mai devreme, la descrierea unor asedii mai vechi ale capitalei

imperiului: „Ïîâgëh æg è ïàòð¿àðõú êvðü Àíòîí¿g ñú âúñhìü ïðè÷üòîìú è

êëèðîñîìú âúç#òè ÷üñòíû êðúñòú è iêwí@ Ïðh÷èñòû# Âëàäû÷èö@

íàøu Áƒîðîäèö@ è îáðàçú Ãîñïîäà Áƒà è Ñïàñà íàøgãî Èñqñà Õðèñòà, è

òàêî îáõîæäààõ@ ñòhíû ãðàäu ïîñòîì è ìîëèòâàìè ...”105. Identitatea

sfintelor relicve din această descriere bizantină din secolul XV cu sfintele relicve

din procesiunea reprezentată în scenele Asediului de la Humor şi Moldoviţa,

prezenţa turcilor şi a artileriei în cronică şi în fresce, l-au îndemnat, fireşte, pe D.

Nastase să afirme că Asediile Constantinopolului din pictura moldavă (cu excepţia

celui de la Arbore) sunt ilustraţii fidele ale acestei relatări a asediului real al

Constantinopolului iniţiat de sultanul Baiazid I la sfârşitul secolului XIV106. Dar,

absenţa în Cronica bulgară a unor detalii importante din frescele moldave

(împărăteasa, veşmântul Maicii Domnului, flota inamică ş. a.) infirmă această

afirmaţie desul de originală a lui Dumitru Nastase. Cu toate acestea, din punct de

102 Este vorba de redacţiile A şi B ale omiliei Hymnus Acathistus.De obsidione … , care nu se deosebesc substanţial. Cf. Извори за Българската история... , p. 171. 103 Vezi: Ioan Bogdan, Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtschreibung, în: ”Archiv für slavische Philologie”, 13, 1891, p. 526-535. 104 Vezi: Dumitru Nastase, Une chronique byzantine perdue et sa version slavo-roumaine ( La Chronique de Tismana, 1411-1413), în “Cyrillomethodianum” , IV, Thessalonique, 1977, p. 143. 105 Ioan Bogdan, Op. cit., p. 532. 106 Dumitru Nastase, L’héritage imperial byzantin… , p.14.

43

vedere metodologic, afinităţile remarcate de Dumitru Nastase în stilul şi în

conţinutul descrierilor diferitelor asedii ale cetăţii de pe malul Bosforului trebuie

luate permanent în consideraţie pe parcursul identificării surse-lor literare ale

iconografiei temei Asediului. Or, în pofida faptului că Cronicile bizantine nu oferă

texte identice celui din „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis

homilia”, în ansamblul tuturor scrierilor dedicate asediilor capitalei bizantine există

multiple afinităţi şi similitudini. Este de ajuns să comparăm începutul omiliei citate

mai sus cu fragmentul din Cronica lui George Hamartolos107, în care se povesteşte

despre expediţia lui Sarvar (Saiten în una din traducerile slavone) împotriva

Constantinopolului, pentru a observa că prima frază are o structură gramaticală

destul de apropiată în ambele texte. Persistă aceste similitudini şi în descrierile

asediilor din cronicile ulterioare (la Constantin Manases108 ş. a.). Nu pot fi ignorate

nici similitudinile cu mărturiile din Războiul cu avarii a lui George Pisidul109 sau

din Omilia la izbăvirea Constantinopolului (De obsidione Constantinopolis

homilia) atribuită lui Theodor Sinkel110.

Cred că, împreună cu textul tradus în slavonă a Cronicii lui Manases, omilia

„Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis”, în versiunea-i din Triod, a

jucat un rol important la întocmirea alineatelor dedicate asediului persan al

Constantinopolului din Cronica universală a lui Mihail Moxa (1620)111. Or, textul

lui Moxa, inspirat în cea mai mare parte de Manases112, conţine un scurt rezumat al

107 Vezi: В.М.Истринъ, Хроника Георгiя Амартола въ древнем славянском переводе,Т. I, Петроград, 1920, р. 433-435. 108 Una din redacţiile slavone ale Cronicii lui Manases (cu episodul respectiv) poate fi consultată în anexa ediţiei: Mihail Moxa, Cronica universală, ed. critică de G.Mihăilă, Bucureşti,1989, p. 287-288. 109 Vezi:Georgii Pisidae, Bellum avaricum, citat după Извори за Българската история..., р.57-66. 110 Vezi: De obsidione Constantinopolis homilia, în Извори за Българската история... , р. 41-55. 111 Vezi: Mihail Moxa, Op. cit., p. 159-160. 112 Compară textul românesc al lui Moxa de la foaia 79r la foaia 81r (conform fotocopiilor inse-rate în ediţia îngrijită de G.Mihăilă – vezi cartea indicată în nota precedentă, p. 159-160 şi p.507- 509) cu capitolul Împărăţia lui Iraklie ( Öð(ñ)òâî Èðàêë¿åâî ) din traducerea slavonă a Croni-cii lui Constantin Manases – Vezi: Ibidem, p. 287-288.

44

asediului persan din 626, unele detalii ale căruia puteau fi preluate din omilia

bizantină inserată în Triod. Astfel, apariţia ploilor cu grindine (din relatarea lui

Moxa a asediului persan)113 nu am reuşit s-o identific în traducerile slavone ale

cronicilor lui Hamartolos114 sau Manases115. De fapt grindina apare în descrierea

altui asediu al capitalei bizantine (a celui arab de pe timpul lui Leon Isaurul), ce

urmează asediului persan116. Ambele descrieri, însă, formează un text continuu în

traducerea slavonă a omiliei „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis”

inclusă în Triod. În acest context merită să amintim reprezentarea ploii cu grindină

din fresca Asediului de la Arbore. Este absolut clar că nu numai cronicarul oltean

Mihail Moxa în primul sfert al secolului XVII, dar şi zugravii moldoveni din

secolul precedent, considerau grindina (în rând cu viforul, vântul şi ploaia) drept

una din stihiile ce s-au abătut prin intervenţia miraculoasa a Maicii Domnului

asupra asediatorilor.

Din mulţimea de biserici înălţate în capitala bizantină omilia „Hymnus Acathis-

tus. De obsidione Constantinopolis” menţionează doar două: biserica mănăstirii

Izvorul Vieţii, numită Pighia117, şi celebra biserică din Blaherne118. În picturile

murale cu scena Asediului Constantinopolului reprezentarea bisericilor, de

asemenea, joacă un rol important. La Moldoviţa putem enumera mai multe biserici

reprezentate în interiorul zidurilor Cetăţii, iar la Humor, Arbore şi la Sf. Petru (din

113 Mihail Moxa, Op. cit., p. 160 şi fotocopia 80v de la p. 508. 114 Vezi: В.М.Истрин, Op. cit., p. 433-435. 115 Vezi: Mihail Moxa, Op. cit., p. 287-288. 116 Vezi p. 19 a prezentulul capitol. 117 Vezi p. 18 a prezentului capitol. Mai multe informaţii despre mănăstirea şi biserica Izvorul Vieţii (Pighia) de lângă Constantinopol poate fi găsită la N. Kondakov, R.Janin şi R.Guilland: Никодим П.Кондаков, Иконография Богоматери, Т. II, Петроград, 1915, р. 372-377; R. Ja-nin, Constantinople Byzantine. Développement urbain et répertoire topographique, Paris, 1950, p. 140; Rodolphe Guilland, Études de topographie de Constantinople byzantine, Amsterdam, 1969, T. I, p.228, T. II, p. 45 şi p. 97. 118 Vezi textul omiliei „Hymnus Acathistos. De obsidione Constantinopolis”. Bisericii din Bla-herne Nikodim Kondakov i-a dedicat un compartiment întreg în fundamentala-i monografie “Iconografia Maicii Domnului”— Vezi: Никодим П. Кондаков, Op. cit., T. II, p. 55-123.

45

regiunea lacului Prespa)119 putem observa conturul unui locaş impunător, situat

chiar în centrul incintei asediate. Luând în consideraţie faptul că mănăstirea cu

biserica Izvorul Vieţii (Pighia) s-a aflat pe tot parcursul Evului Mediu în afara

zidurilor Constanti-nopolului120 este lesne să presupunem că locaşul impunător,

zugrăvit în fresce, ar trebui să reprezinte biserica din Blaherne. În favoarea acestei

ipoteze pledează şi situarea locaşului (din frescele menţionate) în apropierea

zidului de incintă orientat spre Cornul de Aur (“prin sânul mării ce se cheamă

Keratos”) şi nu spre Marea de Marmara, cum ar fi în cazul reprezentării catedralei

Sf. Sofia.

Utilă s-a dovedit a fi compararea etniilor asediatorilor, enumerate la începutul

omiliei „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis”121, cu popoarele no-

minalizate în inscripţia explicativă slavonă zugrăvită în cadrul imaginii Asediului

de la Arbore: „Â Ë(g)ÒW / SËÅ(?): ÏÐ¿(ä) ÕÎÑÐî(²) ÖÐÜ* ÑÜ ÏÅ(ð)-

ØÑÈ* ÈÇÍ(?) ÕÛ*Í ÑÊÛÕÛ* ÈË¿Â¿È* ÈÄWËÎÏÎÊËWÍÈ×* ÍÀ

ÖÐÃðÀ(ä)...”.(„În anul 6035 (?)122veni Hosroi împăratul perşilor şi...cu ha-

nul(?) sciţilor şi cu libienii(?) idolatri împotriva Ţarigradului”)123. Deja Vasile

Grecu în articolul “Eine Belagerung Konstantinopels in der rumänischen Kirchen-

malerei”, apărut în 1924, a pus două semne de întrebare în faţa traducerii etnoni-

melor sciţilor şi libienilor din inscripţia de la Arbore124. Personal, nu mă îndoiesc

de faptul că „ÑÊÛÕÛ” îi desemnează pe avari. Or, după cum am văzut atât în

omilia „Hymnus acathistus. De obsidione Constantinopolis” cât şi în traducerile 119 Cât priveşte biserica Sf.Petru de la lacul Prespa vezi schiţa lui Bošcovič şi releveul lui Groz-danov indicate în nota 76. 120 Vezi publicaţiile lui N.P.Kondakov, R.Janin şi R.Guilland indicate în nota 117. 121 Vezi textul omiliei „Hymnus Acathistos. De obsidione Constantinopolis”. 122 Evident că data a.6035(= anul 527 de la Hristos) este greşită. Atât Vasile Grecu cât şi Paul Henry au remarcat că aici trebuia indicat anul 6135 de la facerea lumii ( de la Hristos anul 626-627). Vezi: Vasile Grecu, Eine Belagerung... , p. 288 şi Paul Henry, Op. cit., p. 219, nota 2. 123 Inscripţia dată a fost transcrisă de subsemnat (în luna februarie 2003) după originalul frescei Asediului de la ctitoria din satul Arbore.Compararea cu transcrierea din 1924 a aceleiaţi inscripţii de către Vasile Grecu a demonstrat corectitudinea lecturii bizantinologului român – Vezi: Vasile Grecu, Eine Belagerung..., Fig.6 de la p.287 şi transliterarea slavonă şi traducerea germană la p. 288.

46

slavone a vechilor cronici bizantine (Manases ş.a.) prin sciţi (ñêvfû sau într-o

formă coruptă ñêûõû) erau indicaţi avarii125. Cu totul alta este situaţia în cazul

identificării poporului, desemnat la Arbore prin etnonimul „ÈË¿Â¿È”. Evident că

aici nu poate fi vorba de libieni întrucât ei nu numai că nu au participat la asediul

din 626, dar nici nu sunt pomeniţi în calitate de asediatori de cronicile bizantine126.

Este drept că Libia figurează în calitate de ţară cucerită de agareni (arabi) în omi-

lie127 şi în alte surse bizantine referitoare la asediile arabe ale Constantinopolului.

A trage de aici concluzia unei confuzii între cuceritori şi cuceriţi, comise de

zugravi sau de programatori, ar fi, cel puţin, prematur. Să nu uităm că etnonimul

libieni, situat după etnonimul sciţi (avari), este ortografiat la Arbore cu un „ije”

È iniţial: „ÈË¿Â¿È”. Ce populaţie ar putea fi desemnată de aceşti Ilivii ? Istoricii

de mult au stabilit că oastea haganului (numit la Arbore în forma tătărească

abreviată de han), în timpul asediului din 626, era compusă din avari şi slavi128. Iu.

A. Kulakovski, în al 3-lea volum al monumentalei Istorii bizantine(602-717), cu

trimitere la textul Miracula S. Demetrii (Minunile Sf. Dimitrie), aminteşte de

distrugerile ca-uzate de slavi la începutul secolului VII Tesaliei, insulelor Ciclade,

întregii Ahaie, Epirului, unei părţi a provinciei Asia şi celei mai mari părţi a

Iliricului129. Or, după cum mărturisesc atât descoperirile arheologice, cât şi

124 Ibidem, p. 288. 125 Vezi: Mihail Moxa, Op. cit., p. 288. În privinţa nominalizării avarilor autorii bizantini nu sunt unanimi.Teofan Mărturusitorul, Theofilact Simokatta şi Ioan Malala îl identifică prin etno-nimul de “Huni” iar George Hamartolos scrie despre poporul Oubrilor( Ugrilor?)—Vezi: И.С. Чичуров, Византийские исторические сочинения: „Хронография” Феофана, „Бревиарий” Никифора. Текст, перевод, комментарии, Москва, 1980, p. 98, nota 205. 126 Vezi Cronicile lui Theofan Mărturisitorul, George Hamartolos, Constantin Manases şi Brevi-arul patriarhului Nichifor. 127 Vezi textul omiliei „Hymnus Acathistos. De obsidione Constantinopolis”. 128 Despre participarea slavilor la Asediul din 626 scrie istoricul bizantin Theofan Mărturisito-rul. Pentru a-i numi el foloseşte etnonimul ”Σκλάβοις”, — Vezi: И.С.Чичуров, Op. cit., p. 34 şi nota 208 de la p.98-99. După părerea cercetătorilor F.Barišič şi A.Pertusi slavii formau cea mai mare parte a infanteriei şi flotei kaganului, iar avarii formau cavaleria, -- Vezi: F.Barišič, Le si-ège de Constantinople par les avares et les slaves en 626, în “Byzantion”, XXIV, 1954, p.371-395; Giorgio di Pisidia. Poemi.Panegirici epici. A cura di A.Pertusi, Ettal., 1959, p. 214. 129 Vezi: Ю.А.Кулаковский, Op. cit., p.75 cu trimitere la Miracula S.Demetrii, Acta Sanct., Ap-rilis, IV, p. 162.

47

scrierile hagiografice (Minunile Sf. Dimitrie ş. a.) migraţiunea slavilor spre sud

atinse deja Iliricul şi o bună parte a coastei estice a Mării Adriatice130. Datorită

acestei ieşiri spre mare slavii au învăţat de la vechile populaţii de pe litoral arta de

a naviga. Nu întâmplător în cadrul asediului Constantinopolului din 626 anume

slavii asigurau cu luntri şi mateloţi ar-mata haganului131. Aşa că nu este exclus ca

prin etnonimul Ilivii să fie nominalizaţi slavii din Iliric, participanţi împreună cu

perşii şi cu avarii (sciţii) la asediul capitalei bizantine. Or, după cum se observă

foarte bine, ortografierea slavonă a etnonimelor ÈË¿Â¿È şi ÈË¿Ð¿È este foarte

apropiată din punct de vedere caligrafic şi putea fi uşor confundată de zugravi sau

de copişti. În favoarea acestei ipoteze optează şi componenţa etniilor participante

la asediul din 626 (conform surselor bizantine). Astfel, după cum am văzut mai

sus, în omilia „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis” după perşii

conduşi de Sarvar, urmează mysii şi sciţii (skythii)132 subordonaţi haganului avar.

Cronicile bizantine (şi traducerile lor slavone) de asemenea pomenesc de perşi şi

sciţi, mai adăugându-i pe midieni, haldeeni, asirieni, parţi, bactrieni şi alte

populaţii, mai mult sau mai puţin reale, nominalizate, de obicei, prin apelative

antice133. Observăm, că midienii din aceste cronici ocupă un loc de frunte în lista

popoarelor asediatoare, similar locului ocupat de mysii descrişi în omilie. Istoricii

au remarcat că scriitorii medievali deseori îi confundau pe midieni cu perşii sau cu

mysii (toţi locuitori ai Asiei Mici). Mysii, la rândul lor, erau deseori confundaţi cu

moesii din Peninsula Balcanică134. În secolul I după Hristos celebrul geograf al

antichităţii Strabon a încercat să stabilească raportul de rudenie între mysii şi

moesii: „mysii erau tot traci, iar acum ei poartă numele de moesii; dintre ei provin

mysii de astăzi care trăiesc printre lydieni, frigieni şi troieni” (Geografia, VII,

130 Ibidem, p. 75-76. 131 Vezi notele 128 şi 129. 132 Vezi p. 15 a prezentului capitol. 133 Vezi enumerarea popoarelor participante la asediul din 626 în Cronica lui Constantin Manases: Mihail Moxa, Op. cit., p.159, notele 7, 8, şi p. 287 (traducerea slavonă a cronicii). 134 Vezi: Enciclopedia civilizaţiei romane, Bucureşti, 1982, p.510.

48

295)135. Ulterior, probabil, că bizantinii au extins etnonimul de mysii şi asupra

slavilor de sud, care au ocupat locul vechilor triburi tracice din fosta provincie

Moesia şi care s-au alăturat avarilor în cadrul expediţiei contra Constantinopolului.

Aceasta este explicaţia apariţiei etnonimului mysii (μυσών) în textul omiliei De

obsidione Constantinopolis dată de redactorii bulgari ai ediţiei academice Izvoarele

istoriei Bulgariei (Извори за Българската история) III, Vol.6 136. Un argument

în favoarea acestei explicaţii ţine de imposibilitatea înrolării în armata haganului

avar a mysiilor din Asia Mică, care, chiar dacă ar fi participat la campanie, ar fi

fost în subordonarea satrapului persan Sarvar. În cazul dacă această ipoteză, destul

de verosimilă, a specialiştilor bulgari este justă, se poate constata identitatea celor

trei etnii ale asediatorilor nominalizate în omilia „Hymnus Acathistus. De

obsidione Constantinopolis” cu etniile din inscripţia explicativă de la Arbore. Mai

mult decât atât. În pofida deosebirilor din redacţiile onomastice atestate ale acestor

trei etnii, în pofida divergenţelor de ordin caligrafic sau stilistic, atât fresca de la

Arbore (evident, după corectarea ilivilor în iliri), cât şi omilia bizantină inserată în

Triod oferă componenţa naţională reală a asediatorilor din anul 626.

Precizia cercetării ne impune să mai amintim de încă o lectură posibilă a

cuvântului “Ilivii” din inscripţia de la Arbore. În cazul dacă, totuşi, conjuncţia „I”

(trad. rom. „şi”) trebuie citită separat de cuvântul „Livii” mai există încă o

interpretare posibilă a acestei inscripţii. Astfel, A. I. Ivanov, în cartea „Moştenirea

literară a lui Maxim Grecul” („Литературное наследие Максима Грека”,

Ленинград, Наука, 1969, р. 183) a observat că în unele manuscrise slavone care

conţineau „Epistola către tânărul Mihail Vasilievici, fiul cneazului Petr Şuiski”

sintagma „Ä¿â¿èõ ñòðàíàõú” era ortografiată în forma greşită de „Ë¿â¿èõ

ñòðàíàõú”(manuscrisul de la Muzeul de Stat de Istorie a Federaţiei Ruse, colecţia

Hludov, nr. 75, capitolul 88, f. 107). Nu este exclus ca zugravii sau autorii

135 Strabon este citat după ediţia academică rusă redactată de prof. S.L.Utcenko: Страбон, Гео-графия в 17 книгах, Москва, 1994, p. 270. 136 Vezi: Извори за Българската история ... , p.171, nota 2.

49

protografului inscripţiei de la Arbore să fi comis aceeaşi greşeală, mai ales că în

rezultatul ştergerii elementului orizontal al literei „dobro” era inevitabilă apariţia

literei „liudie”, cu care începe cuvântul Livii. Cuvântul următor

„ÈÄWËÎÏÎÊËWÍÈ×” („idolatri”) nu contravine acestei lecturi. În acest caz

îmbinarea de cuvinte în limba slavonă „È Ë¿Â¿È ÈÄWËÎÏÎÊËWÍÈ×” de la

Arbore ar trebui citită în felul următor: „È Ä¿Â¿È ÈÄWËÎÏÎÊËWÍÈ×” („şi a

zeilor idolatri”).

Capitolul 3. Sursele literare originale slavone ale Asediului Constantinopolului

din pictura exterioară moldavă.

Imaginile Asediului Constantinopolului de la Humor şi Moldoviţa cuprind o serie

de amănunte ce nu-şi găsesc explicaţia în textul omiliei „Hymnus Acathistus. De

obsidione Constantinopolis”. Este vorba de prezenţa artileriei, inexistente pe

timpul asediilor persano-avare, arabe sau slave, de prezenţa turcilor otomani şi a

ienicerilor, de prezenţa împărătesei în cadrul procesiunii religioase ş. a. Apariţia

artileriei este un moment important, remarcat de majoritatea cercetătorilor137. Cu

toate acestea artileria nu este indicele decisiv pentru stabilirea perioadei asediilor

zugrăvite în frescele moldave. Avem exemple de opere de artă medievală ortodoxă

în care chiar şi armata lui Alexandru Macedon este dotată cu tunuri ce corespund

ultimelor performanţe ale gândirii inginereşti de sfârşit de secol XVI sau de

început de secol XVII. Astfel, pe o placă de teracotă smălţuită (de secol XVII !) de

la mănăstirea Ipatievsk (Rusia, regiunea Kostroma), avem reprezentate două tunuri

de toată frumuseţea în scena asaltului unei cetăţi ce ilustrează un epizod din

Alexandria medievală138. În Letopiseţul slavon de la Königsberg, cunoscut şi sub

denumirea de Letopiseţul Radziwiłł, pe foaia 217r a cronicii este reprezentat

asediul oraşului Vladimir de către ostaşii din Rostov. Acest asediu a avut loc

137 Vezi publicaţiile indicate în notele 4,7,10,12,16,17,19,22,25,27,28,34,39,42,46,52 . 138 Vezi: В.Г.Брюсова, Ипатиевский монастырь, Москва, 1982, р. 63, il.64 si p.64.

50

nemijlocit după asasinarea cneazului Andrei Bogoliubski în anul 1174, când nu

numai cnezatele ruseşti, dar nici Europa Occidentală şi nici Imperiul Bizantin nu

cunoşteau artileria. Cu toate acestea, în ambrazura turnului cetăţii atacate,

miniaturistul anonim a desenat un tun impunător din gura căruia ţâşneşte focul139.

Chiar şi în textul Triodului de la Râmnic140 (în afara traducerii omiliei „Hymnus

Acathistus. De obsidione Constantinopolis”), la pagina ÑÍÅ (255), în cadrul altei

descrieri a asediului persano-avar al Constantinopolului, sunt pomenite „tunurile”:

„ ... şi pre uscat meşteşugirile cele de stricare (a) zidului apropia, tunurile şi altele

spre sfărâmare Cetăţii, iară pre mare rânduia mulţime multă de corăbii

perseşti...”.

Cu mult mai relevantă pentru stabilirea surselor literare ale Asediului de la Hu-

mor şi Moldoviţa se dovedeşte a fi prezenţa imaginii împărătesei. Apariţia acestui

chip nu este întâmplătoare în pictura exterioară moldavă. Or, la Humor,

împărăteasa este pictată alături de împărat, iar la Moldoviţa ea conduce o

procesiune religioasă a femeilor bizantine. Nu este exclus ca împărăteasa să fi fost

reprezentată la Probota, Baia, Sf. Gheorghe-Suceava şi la alte ctitorii, starea de

conservare a cărora ne lipseşte astăzi de posibilitatea de a afirma cu certitudine

acest lucru. Dar ce personalitate istorică concretă este sugerată de această imagine?

Sau poate că aici avem doar un chip inventat, datorat unei ficţiuni literare ce a

influenţat constituirea iconografiei respective? Or, se ştie că Fabia-Eudochia, prima

soţie a împăratului Heraklius, era deja moartă pe timpul asediului din 626141, iar a

doua soţie – Martina – se afla departe în Asia142. Nici fiul lui Heraklius,

Constantin, care rămase în timpul asediului în interiorul Cetăţii, nu putea fi

reprezentat cu soţia, întrucât, fiind prea tânăr, era necăsătorit143. Cronicile bizantine

139 Vezi: О.И.Подобедова, Миниатюры русских исторических рукописей. К истории рус-ского лицевого летописания, Москва, 1965, p.83, il. 39. 140 Vezi nota 82. 141 Vezi: S.B.Daşkov, Dicţionar de împăraţi bizantini, Bucureşti, 1999, p.124. 142 Vezi: Ю.А.Кулаковский, Op. cit., p. 64 şi urm. Numele imperial al Martinei era Anastasia — Ibidem, p. 447. 143 Vezi: S.B.Daşkov, Op. cit., p. 135-138.

51

(Theofan Mărturisitorul144, George Hamartolos145, Breviarul patriarhului

Nikifor146, Konstantin Manases147, ş. a.), omilia „Hymnus acathistus. De

obsidione...”148, ţin cont de aceste realităţi şi nu amintesc de împărătese aflate la

Constantinopol în perioada asediului persano-avar. Situaţia este similară şi în cazul

asediului otoman din 1397-1402. Sursa istorică principală care descrie acest asediu

– Cronica Bulgară din 1296-1413 – nu atestă prezenţa soţiei basileului bizantin în

cetatea de pe malul Bosforului149. Cât priveşte asediul otoman final al

Constantinopolului, aici apare o discrepanţă flagrantă între realitatea istorică şi

unele „mărturii” literare ale contemporanilor. Majoritatea istoricilor bizantini

afirmă că ultimul basileu – Constantin XII Paleologul Dragases – era în 1453

văduv pentru a doua oară150. Ce-i drept, urcând pe tronul imperiului, el s-a logodit

cu o principesă din „Iveria” (Georgia) care, însă, n-a mai apucat să sosească la

Constantinopol151. Datorită Memoriilor lui Georgios Sphrantzes, participant la

soliile trimise în Georgia152, ştim foarte bine care erau planurile matrimoniale ale

împăratului bizantin. Ceilalţi istorici bizantini din perioada căderii imperi-ului

(Mihail(?) Ducas153, Laonic Chalcocondil154, Critobul din Imbros155) acordă mai

144 Fragmentele respective din Cronografia lui Teofan Mărturisitorul au fost publicate în origi-nal şi în traducere rusă de I.S.Ciciurov: И.С.Чичуров, Op. cit., p.34-35 ( textul grecesc) şi p.58-59 (tradu-cerea rusă). 145 Vezi nota 114. 146 Vezi episodul dat în originalul grecesc al lui Theofan şi în traducere rusă la: И.С.Чичуров, Op. cit., p. 152-153 ( textul grecesc), p.160-161 ( traducerea rusă). 147 Vezi nota 115. 148 Vezi p. 15-20 din acest capitol. 149 Vezi nota 103. 150 Prima soţie a lui Constantin Paleologul a fost nepoata stăpînitorului Epirului Magdalena Torco (după căsătorie Teodora), care a murit în 1430 fără să fi avut copii. A doua soţie a viito-rului împărat a fost Caterina, fiica lui Dorino Gattilusi, principe de Lesbos. Dar şi ea a murit în 1441, fără să lase copi. Vezi: Steven Runciman, Căderea Constantinopolului .1453 , Bucureşti, 1991, p. 64-65. 151 Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 69 şi Charles Diehl, Figuri bizantine, Vol 2, Bucureşti, 1969, p. 296-299. 152 Vezi: Georgios Sphrantzes, Memorii (1401-1477), În anexă Pseudo-Phrantzes (Macarie Me-lissenos) Cronica (1258-1481) ed. critică de Vasile Grecu, Bucureşti, 1966, p. 75-87 (text paralel în greacă şi română). 153 Ducas, Istoria turco-bizantină (1341-1462), ed. critică de Vasile Grecu, Bucureşti, 1958.

52

puţină atenţie acestor planuri, dar şi ei sunt de acord cu faptul că în timpul

asediului din 1453 Constantinopolul nu avea împărăteasă. Nici celebrele Monodii

sau Threnosuri (plângeri în legătură cu căderea Ţarigradului)156 şi nici Însemnările

ienicerului, redactate în slavonă de Konstantin Mihailovici din Ostrowića157, nu

amintesc de prezenţa împărătesei în cetatea asediată. Cu toate acestea, există surse

literare care atestă prezenţa, ba chiar şi participarea activă, în 1453 a soţiei

basileului bizantin la procesiunile religioase menite să apere Constantinopolul.

Preotul Nicolae I. Şerbănescu a identificat prezenţa împărătesei în textul unei

povestiri populare, existente în mai multe redacţii româneşti de secol XVIII –

început de secol XIX, întitulate în majoritatea manuscriselor cu genericul: „Pentru

luare(a) prea slăvitei Cetăţi a Ţarigradului, care şi Noul Râm s-au numit, carea s-

au robit de Mohamet al doilea şi al optulea împărat al Turcilor de la anul de la

Întrupare(a) lui Hristos 1453, mai, 29”158. Vasile Grecu a stabilit locul acestei

povestiri în literatura populară românească159. După părerea lui existau trei

versiuni de texte româneşti dedicate cuceririi Ţarigradului de către otomani160.

Prima versiune era formată de traducerile şi adaptările preluate din Cronograful

grecesc al lui Dorotei al Monembasiei161, iar a doua versiune era formată de

traducerile unor fragmente din Cronograful lui Matei Cygala (Kigala)162. În aceste

154 Laonic Chalcocondil, Expuneri istorice.Creşterea puterii turceşti. Căderea împărăţiei bi-zantine, ed. critică de Vasile Grecu, Bucureşti, 1958. 155 Critobul din Imbros, Din domnia lui Mahomed al II-lea. Anii 1451-1467, ed. critică de Vasi-le Grecu, Bucureşti, 1963. 156 O trecere în revistă a acestor opere literare şi o bibliografie destul de exhaustivă vezi în: H-G.Beck, Geschichte der byzantinischen Volksliteratur. München, 1971, p. 163-167. Un studiu al Monodiei la căderea Constantinopolului a lui Ioan Eugenikos vezi în: И.И.Фонкич, Иоанн Ев-геник и его “Монодия на падение Константинополя”, în “Византия между Западом и Востоком”, Санкт-Петербург, 1999, р. 270-292. 157 Vezi: Записки янычара, написаны Константином Михайловичем из Островицы, Мос-ква, 1978. Aceste “însemnări ale enicerului” au fost descoperite abia în 1823 la mănăstirea cato-lică din Berdicev. Denumirea însemnărilor i-o datorăm lui A. Galenzovsky. Ca atare acest text a avut o cir-culaţie extrem de limitată la sfîrşitul Evului Mediu şi în secolele ce au urmat. 158 Vezi: Nicolae I.Şerbănescu, Op. cit., p. 460-461. 159 Vezi: Vasile Grecu, La chute de Constantinople ... , p. 55-59. 160 Ibidem, p. 56-57. 161 Ibidem, p.56. 162 Ibidem.

53

versiuni, traduse în limba ro-mână pe parcursul secolelor XVII-XVIII, nu se

pomeneşte de nici o împărăteasă. Doar a treia versiune a povestirii populare,

consacrate tragicului eveniment de la 1453, acordă o anumită atenţie prezenţei şi

evadării împărătesei din Constantinopolul asediat163. Exact acestei ultime versiuni

îi corespunde manuscrisul “Pentru luare(a) prea slăvitei Cetăţi a Ţarigradului... ”.

Asemeni lui Nicolae I. Şerbănescu, Vasile Grecu credea că doar a treia versiune

a povestirii despre cucerirea capitalei bizantine din literatura populară românească

ar fi putut influenţa iconografia Asediilor Constantinopolului din vechea pictură

moldavă: „ les deux premières versions... ne parlent d’ aucune impératrice. Ce fait

semble prouver que la représentation du Siège de Constantinople dans la peinture

ecclésiastique ancienne des Roumains a été modifié d’ après le récit de la chute de

Tzarigrad donné par cette (troisième – C.C.) version. Car, en tête de la procession

qui se déroule sur les murs de la cité, apparaît une impèratrice couronnée, tandis

que dans la figuration primitive, on ne trouve dans la procession qu’ une image de

la Vierge. La troisième version est, par rapport aux deux autres beaucoup plus

riche en divers détails, qui manquent dans les autres, elle est en général beaucoup

plus longue et plus explicite”164. Dar, ce prezintă şi de unde provine această a treia

versiune a povestirii despre cucerirea Ţarigradului din manuscrisele româneşti ?

Răspunsul la această întrebare în istoriografia românească l-a dat Nicolae Iorga în

1927, când a publicat (în studiul “Une source negligée de la prise de Constanti-

nople”)165 unele fragmente din „Povestirea despre luarea Ţarigradului”

(„Ïîâhñòü î âç#ò¿è Öàðüãðàäà”), extrem de populară în literatura slavono-

rusă. Ulterior, în 1953, şi Vasile Grecu a menţionat că povestirea despre luarea

Ţarigradului din vechea literatură populară românească, prin particularităţile celei

de a treia versiuni, se apropie de versiunea slavonă prezentă în “Ïîâhñòü î

163 Ibidem, p. 57. 164 Ibidem. 165 Vezi: Nicolae Iorga, Une source négligée sur la chute de Constantinople, în „Académie Roumaine, Bulletin de la Section Historique”, XIII, 1927, p. 69-88.

54

âç#ò¿è Öàðüãðàäà”166. Or, la baza versiunii slavone a stat Povestirea despre

luarea Ţarigradului a enigmaticului Nestor Iskander, numele căruia a fost

identificat abia în 1886 de arhimandritul Leonid (Lev Aleksandrovici Kavellin,

1822-1891) datorită descoperirii la Lavra Troiţe-Serghiev a unui manuscris

(nr.773) de început de secol XVI, ce conţinea epilogul povestirii167. Cine a fost

exact acest Nestor Iskander [mai exact Èñêèíähðú (Iskinder), după cum o atestă

manuscrisul] şi cărui popor a aparţinut nu se ştie. Până la 1886 povestirea despre

cucerirea Ţarigradului fu copiată în sute de manuscrise şi tipărită în mai multe

ediţii, fiind considerată anonimă. Puţinele date biografice referitoare la autorul

acestei scrieri se conţin doar în epilogul manuscrisului descoperit la Lavra Troiţe-

Serghiev168. Datorită lui, aflăm că Nestor în tinereţe a fost luat prizonier de către

turci şi silit să se convertească la mahomedanism169. În calitate de oştean al armatei

sultanului el a suferit mult în timpul campaniilor militare. Ulterior a participat

împreună cu otomanii la asediul Constantinopolului. Rămas, însă, în suflet creştin,

Nestor a încercat să afle şi să descrie, zi cu zi, tot ceea ce se făcea în tabăra turcilor

din afara oraşului170. După ce, cu voia lui Dumnezeu, turcii au cucerit Ţarigradul,

Nestor s-a străduit să afle de la bărbaţii demni de încredere din tabăra asediaţilor

tot ce s-a petrecut în interiorul cetăţii pe parcursul asediului. El a expus toate

acestea pe hârtie, creştinilor întru amintire a acestei teribile mărturii a voinţei lui

Dumnezeu171.

166 Vezi: Vasile Grecu, La chute de Constantinople … , p. 57. 167 Vezi: Повесть о Царьграде ( его основании и взятии турками в 1453 году) Нестора Искандера XV века, Сообщил архимандрид Леонид, Санкт-Петербург, 1886, in seria “Па-мятники древней письменности и искусства”, Выпуск 62. 168 Vezi: Повесть о взятии Царьграда турками в 1453 году, în “Памятники литературы Древней Руси. Вторая половина XV века” Москва, 1982, p. 266-267. 169 Ibidem. 170 Ibidem. 171 Ibidem.

55

Mult timp s-a vehiculat ideea că povestirea lui Nestor Iskander nu este scrisă de

un participant la asediu, cu atât mai mult de un mercenar islamizat172. Erau

invocate argumente serioase în favoarea provenienţei acestei povestiri din mediile

mănăstireşti de început de secol XVI. Cât priveşte datarea, lucrurile s-au clarificat

abia în anul 1961 când cercetătorul rus S. N. Azbelev, într-o extrem de succintă

publica-ţie173, a reprodus fotocopia unui fragment din povestirea lui Nestor

Iskander, descoperit la Biblioteca Publică “M. E. Saltîkov-Şcedrin” din Sanct-

Peterburg (pe atunci Leningrad). Or, particularităţile paleografice ale acestui

fragment (Q.IV, 554) probează indiscutabil faptul că el a fost caligrafiat în ultimele

decenii ale se-colului XV şi nu în secolul XVI174. De aici este uşor să ajungem la

concluzia, că manuscrisul de secol XVI de la Lavra Troiţe-Serghiev (aşa-numita

redacţie Troiţk), descoperit de arhimandritul Leonid, nu putea fi protograful iniţial

al tuturor manuscriselor ce conţineau povestirea lui Nestor Iskander. Mai mult

decât atât. Textul fragmentului descoperit de Azbelev nu corespundea redacţiei

Troiţk a povestirii, considerată până atunci cea mai veche, ci corespundea redacţiei

cronografice (numită astfel datorită includerii acestei redacţii a povestirii în

172 Astfel, M.N.Speranski presupunea că povestirea a fost scrisă la începutul secolului XVI de un experimentat cărturar rus. Vezi: М.Н.Сперанский, Повести и сказания о взятии Царь-града турками (1453) в русской письменности XVI-XVII веков, în ТОДРЛ, X, Москва-Ле-нинград, 1954, p. 151. A.I.Sobolevski, de asemenea, nega paternitatea lui Nestor Iskander si considera că povestirea a fost scrisă de un martor ocular al asediului din 1453, care făcea parte din colonia ruşilor aflaţi în interiorul Constantinopolului asediat – Vezi: А.И.Соболевский, Пе-реводная литература Московской Руси XIV-XVII веков, Санкт-Петербург, 1903, р. 13. 173 Vezi: С.Н.Азбелев, К датировке русской Повести о взятии Царьграда турками, în ТОДРЛ, XVII, Москва-Ленинград, 1961, р. 336-337. 174 S.N.Azbelev a remarcat că textul fragmentului povestirii, ortografiat cu semiunciale, utili-zează în calitate de litere suprapuse în intervalele dintre rânduri doar consoanele d, s, ì, õ şi ò. Acest fenomen este caracteristic caligrafiei slavono-ruse din a 2-a jumătate a sec. XV. Pe de altă parte manuscrisul nu utilizează în calitate de litere suprapuse consoanele á, ƒ, ê, í, ð şi vocala è – fenomen apărut chiar în primul deceniu al secolului XVI. Vezi: ?.?.Азбелев, Op. cit., p. 337 cu trimitere la manualul de paleografie a lui V.N.Şcepkin ( В.Н.Щепкин, Учебник русской па-леографии, Москва, 1918, р. 122-123). Cu toate acestea, inca timp de cateva decenii, mai erau cercetători care puneau sub semnul întrebării această datare a povestirii lui Iskander.Astfel, în anul 1975, la al XIV-lea Congres internaţional al ştiinţelor istorice din San-Francisco, Ihor Šev-čenko (SUA) considera că povestirea a fost scrisă în secolul XVI.

56

Cronograful rus )175. Întrucât, însă, prima redacţie a Cronografului rus (aşa numita

redacţie-1512) , conform ultimelor cercetări ale lui B. M. Kloss, a fost întocmită

între anii 1516-1522176, rezulta că redacţia cronografică a povestirii lui Nestor

Iskander exista deja cel puţin cu un deceniu şi jumătate înainte de întocmirea

Cronografului rus! Deci, povestirea nu putea fi doar o prelucrare sau o amplificare

a textului cronografic, ci era o operă independentă, compusă într-o perioadă când

mai erau încă în viaţă martorii oculari ai asediului din 1453. Nu este exclusă

existenţa unei redacţii comune, ce a servit drept protograf atât redacţiei

Cronografice a povestirii, cât şi redacţiei Troiţk. În favoarea acestei ipoteze,

avansate de M.N.Speranski177, pledează faptul că redacţia Troiţk este mai

desfăşurată, iar redacţia Cronografică pare să fie o prescurtare a unei redacţii mai

ample, care după cum rezultă din fragmentul descoperit de Azbelev, este diferită şi

independentă de redacţia Troiţk.

Variantele româneşti ale povestirii despre luarea Ţarigradului, care au avut

drept sursă primară textul lui Iskander178, sunt relativ târzii. Din acest motiv,

175 Vezi: С.Н.Азбелев, Op. cit., p. 337. 176 Vezi: Б.М.Клосс, Иосифо-Волоколамский монастырь и летописание конца XV – пер-вой половины XVI века, în “Вспомогательные исторические дисциплины”, Т. 6, Ленин-град, 1974, р. 115-126 si О.В.Творогов, Хронограф русский, articol în Словарь книжников и книжности Древней Руси, Выпуск 2, Часть 2 ( Л-Я), Ленинград, 1989, р. 501. 177 Vezi: М.Н.Сперанский, Op. cit., p. 158. 178 Lista manuscriselor româneşti ce conţin diverse redacţii ale Povestirii despre luarea Ţari-gradului este impunătoare. Deja preotul Nicolae I.Şerbănescu făcea trimitere la următoarele ma-nuscrise: nr.83 (ff. 61-84) de la Biblioteca Patriarhiei Române, nr. 44 (ff.116-133), nr. 154 (ff. 36-73), nr.1412 (ff. 1-16), nr. 1424 (ff. 47-63), nr. 1433 (ff. 81-104), nr. 1789 (ff.25-54), nr. 1817 ( ff.72-96) de la Biblioteca Academiei Române şi manuscrisul (fără număr) de secol XVIII din colecţia părintelui C.Bobulescu. Lista acestor manuscrise ar mai putea fi completată. Astfel, Paul Cernovodeanu, în articolul Préoccupation en matiere d’histoire universelle dans l’historiogra-phie roumaine aux XVIIe et XVIIIe siècle ( III ) în “Revue roumaine d’histoire”, X, 1971, nr, 4, p. 713-714, mai aminteşte de următoarele manuscrise de la Biblioteca Academiei Române: Ţara Românească – nr. 1156 (ff. 90-108) copiat după 1764; nr.3151 (ff. 127-173) copiat de egumenul Grigorie de la mănăstirea Cozia şi datat cu 12 iulie 1766; nr. 1234 (ff. 41-82v) copiat de igume-nul de la mănăstirea Căldăruşani în 1781; nr. 3144 (ff. 99-122v) copiat în 1792 de Ioaniţă logo-fătul; nr. 2150 (ff. 250-272) copiat în 1779 de logofătul Vasile Malinescu; nr. 4133 (ff. 167-212) copiat de un anonim la sf. sec. XVIII; nr. 5919 (ff. 119-158), fără dată; nr. 1663 (ff. 8-27), fără dată; nr. 1158 (ff. 59-98) copiat în 1813 datorită lui Gheorghe Basarabov din Bucureşti; nr. 3403 ( ff. 46-75v) copie din 1816 datorată lui Alexandru Pastia din Bucureşti; Moldova – nr. 96 (ff. 127-152) copiat de Gheorghe Vîrnav în 1780, nr.1517 (ff. 1-33v) copiat de un anonim de la Tîr-

57

probabil, preotul Nicolae I. Şerbănescu a invocat posibilitatea circulaţiei sub formă

orală a acestei povestiri în Moldova secolelor XV-XVI179. Într-adevăr, nu este

exclus ca pe teritoriul statului feudal moldovenesc să fi circulat atât relatări oficiale

cât şi legende populare referitoare la cucerirea Constantinopolului. Istoricul

polonez Jan Dlugosz aminteşte între cele mai timpurii mărturii despre cucerirea

Ţarigradului şi scrisoarea domnului Moldovei Alexandu al II-lea180. Pe cât puteau

să-i influenţeze pe zugravii lui Petru Rareş aceste mărturii scrise sau povestiri orale

astăzi este im-posibil de stabilit. Dar un lucru este cert. Povestirea lui Nestor

Iskander a circulat timp de două secole în Moldova doar în redacţie slavonă.

Versiunile ei din manuscrisele româneşti sunt târzii şi nu s-au inspirat de loc din

filonul folcloric, ci au fost traduse după primele ediţii ruseşti, tipărite la Moscova şi

la Sanct-Peterburg în se-colul al XVIII-lea181. Exemplul cel mai concludent în

acest sens ni-l oferă însăşi titlul povestirii din manuscrisele româneşti. Astfel, gul Neamţ înainte de 1808; nr. 1572 (ff. 37-90) copiat de un anonim la începutul sec. XIX, nr. 5125 din care s-au păstrat doar 3 pagini copiate înainte de 1807. În afară de manuscrisele de la Academia Română Cernovodeanu mai aminteşte de manuscrisul II/68 de la Biblioteca Centrală Universitară “M.Eminescu” din Iaşi. Acest manuscris s-a dovedit a fi o copie prescurtată a po-vestirii realizată în 1794 la schitul Mădîrjac, în apropierea Iaşilor. 179 Vezi: Nicolae I. Şerbănescu, Op. cit., p. 461. 180 Vezi: Ioannes Dlugossius, Lib. 13, ad ann.1453, Lipsiae, MDCCXII, p. 115-119. Este vorba de scrisoarea din 1453 a domnului Moldovei Alexandru II ( 1449, 1452-1454, 1455) către regele Poloniei Kazimir, în care se spune că Ţarigradul a fost cucerit de turci. I.Pogodin a încercat să nege autenticiţatea acestei scrisori, afirmând că un domn ortodox nu-i putea învinui pe greci de nerespectarea unirii cu biserica Romei.(Cf. И.Погодин, Обзор источников по истории осады и взятия Византии турками в 1453 году, în ЖМНП, Часть CCLXIV, Санкт-Петербург, 1889, p.253.) Dar daca luam in consideraţie educaţia acestui tânăr domn şi oscilaţiile lui între Po-lonia şi Ungaria – ambele state catolice – o astfel de apreciere a motivelor dezastrului de la 1453 poate fi motivată. Gheorghe Şincai aminteşte de această mărturie a lui Dlugosz în “Hro-nica Românilor”: „Marţi, înainte de serbătoarea S.Margarete, adecă în 9 iulie, întrând craiul în Cracovia... slabă veste s-au adus prin cărţile şi solii lui Alexandru, voevodul Moldovei, că Ţa-rigradul, mitropolia grecilor, s-au luat prin împăratul turcilor”( Hronica Românilor, T.II, Bucu-reşti, 1969, p.35). 181 Lista acestor ediţii de secol XVIII poate fi consultată în: Описание изданий гражданской печати 1708- январь 1725 г., Москва-Ленинград, 1955, р. 138, 142, 190-191, 406-407 si Сводный каталог русской книги гражданской печати века. 1725-1800. Т. I (А-И), Москва, 1962, р. 412-413, nr. 2710-2721. Situaţia este analoagă şi în cazul traducerilor manuscrise bulgă-resti ale povestirii, publicate de L.G.Miletici ( Л.Г.Милетич, Повесть на падението на Царь-град в 1453 г. În Сборник на народни умотв. и книжнина, София, 1895, Т. XII, p. 399-462 ).

58

genericul „Istoria pentru robia şi luarea slăvitei cetăţi a Ţarigradului, care se

numeşte Constantinopoli şi Roma noao pre care l-au robit Mahomet al doilea,

sultanul turcesc al optulea, la anul de la Hristos 1453”182 sau genericul „Pentru

luarea preaslăvitei cetăţii Ţarigradului care şi nou Rîm s-au chemat, care s-au

robit de Mohamet al doilea, al optule împărat al turcilor la 1454 (!?)”183 nu

figurau în redacţiile slavone de secol XVI. Mihail N. Speranski se pare că a fost

primul cercetător care a observat că titulatura sultanului „Mahomet al doilea şi al

optulea împărat al turcilor” apare pentru prima dată în anul 1692, în denumirea

capitolului 6 al Istoriei scitice (Скифская история) a lui Andrei Lîzlov184. Or, se

ştie că Lîzlov şi-a întocmit scrierea compilând din redacţia cronografică a

povestirii lui Nestor Iskander, din Cartea gradelor genealogiei împărăteşti

(Степенная книга царского родословия) şi din câteva surse occidentale (M.

Kromer, M. Strzykowski ş. a.)185. Modificările operate de Lîzlov au fost preluate şi

de redactorii primelor ediţii tipărite ale povestirii: ediţia moscovită din 1713186 şi

ediţiile peterburgheze din 1716 şi 1723187. Schimbarea titlului operei (de către A.

Lîzlov) nu este singura modificare atestată şi în traducerile manuscrise româneşti.

A fost interpolat şi citatul (amintit de Nicolae I. Şerbănescu188) referitor la „ podul

de 2000 stânjeni de la locul ce se cheamă Pera până la Galata”. Acest citat apare

pentru prima dată în aşa-numita Carte a gradelor genealogiei împărăteşti (anii

1560-1563)189. Din operele istoricilor polonezi Lîzlov a adăugat episodul referitor

Spre deosebire de traducerile sârbeşti care se orientează spre redacţia cronografică a povestirii lui Iskander, traducerile bulgăreşti au fost făcute după prima ediţie tipărită rusă din 1713. 182 Vezi: Paul Cernovodeanu, Op. cit., p. 713. Numeraţia manuscriselor la Cernovodeanu coin-cide cu numeraţia din Catalogul manuscriselor româneşti alcătuit de Gabriel Ştrempel. 183 Ibidem. 184 Vezi: М.Н.Сперанский, Из истории русско-славянских литературных связей, Москва, 1960, р. 222, nota 23. 185 Ibidem, p. 214, nota 9 şi p. 215. 186 Ibidem, p. 223 187 Vezi nota 181. 188 Vezi: Nicolae I.Şerbnescu, Op. cit., p. 441. 189 М.Н.Сперанский, Op. cit., p. 216.

59

la trădătorul bizantin Gherşuk190, care i-a ajutat pe turci să afle unde sunt situate

sectoarele cele mai slabe ale zidurilor Constantinopolului. Au mai existat şi alte

interpolări operate de redactorii ediţiilor ruseşti din secolul XVIII, care au

completat textul redacţiei lui Lîzlov cu unele date suplimentare preluate din scrieri-

le lui Calvisius, lui Alexander Gwagnin şi a lui Ioan Ludwig Gotfried191.

Modificările povestirii au încetat doar odată cu apariţia primelor ediţii tipărite (deja

ruse şi nu slavone!). În cele trei secole de existenţă în formă manuscrisă textul

iniţial al lui Nestor Iskander a evoluat de la o povestire militară, plină de

superstiţii, exagerări, fantezii, preziceri şi viziuni, la o povestire cu caracter istoric

(evident, în spiritul istoriografiei „savante” a secolului XVIII). Secolul XIX, cu

atitudinea-i hipercritică în ceea ce priveşte sursele istorice, a exclus povestirea lui

Iskander din circuitul ştiinţific, întorcând-o la statutul ei iniţial de operă literară

subiectivă, datorată unui au-tor obscur şi credul, pierdut în negura veacurilor.

Din cele expuse devine clar că traducerile româneşti ale povestirii despre luarea

Ţarigradului ne oferă un tablou deformat, cu prea multe lacune şi interpolări.

Există unele fragmente ale redacţiilor slavone timpurii ale povestirii, care joacă un

rol foarte important în interpretarea contextului istoric al apariţiei frescelor cu

imaginea Asediului Constantinopolului, care sunt absente în traducerile

româneşti192 sau ruse. Cum arăta, aşadar, textul slavon al povestirii despre luarea

Ţarigradului pe timpul lui Petru Rareş ?

Evident că structura povestirii lui Nestor Iskander nu era omogenă. Majoritatea

istoricilor literaturii slavone şi ruse vechi care au analizat-o193 au remarcat multiple

190 Ibidem, p. 215. 191 Ibidem, p. 222 şi Boris Unbegaun, Les relations vieux-russes de la prise de Constantinople, în « Revue des études slaves » , I, T. IX, fasc. 1-2, Paris, 1929, p. 20-23. 192 Este cazul Viziunii lui Pseudo-Daniel, prezentă în redacţia Troiţk a povestirii lui Iskander, dar exclusă în redacţia Cronografică şi în manuscrisele şi tipăriturile ulterioare, inclusiv în traduce-rile româneşti. Conform punctului de vedere a lui M.O.Skripil, Viziunea lui Pseudo-Daniel dăcea parte din redacţia iniţială a povestirii lui Iskander. Vezi: М.О.Скрипиль, “История” о взятии Царьграда турками Нестора Искандера, în ТОДРЛ, Т. Х, Москва-Ленинград, 1954, р. 176. 193 Povestirea lui Nestor Iskander a fost studiată de mulţi cercetători. Ofer mai jos doar princi-palele publicaţii: В.Яковлев, Сказание о Цареграде по древним рукописям, Санкт-Петер-бург, 1868; А.Попов, Изборник славянских и русских сочинений и статей, внесенных в хро-

60

interpolări chiar în redacţiile timpurii ale povestirii. Este aproape cert faptul că

începutul povestirii, care are un caracter etiologic (legat de întemeierea

Ţarigradului) şi care culminează cu epizodul victoriei simbolice a şarpelui

(islamului) asupra ac-vilei (creştinilor bizantini), forma cândva un text autonom, ce

a fost alipit într-un mod destul de rudimentar la textul de bază194. Cu toate acestea

nu putem nega existenţa nucleului acestei povestiri: relatarea amintirilor cotidiene,

bogate în detalii militare, a participantului la asediu Nestor Iskander195.

Împărăteasa trebuie să fi fost amintită de mai multe ori în textul povestirii ca

participantă, în rând cu împăratul, patriarhul şi cu clerul, la procesiunile religioase

din oraşul asediat196. Este cert că erau pomenite nobilele femei şi copiii bizantini

нографы русской редакции, Москва, 1869; Повесть о Царьграде (его основании и взятии турками в 1453 году ) Нестора Искандера ХV века, - Сообщил архимандрид Леонид, Санкт-Петербург, 1886 ( ПДПИ, Вып. 62); И.И.Срезневский, Повесть о Царьграде în “Ученные записки II отделения Императорской Академии Наук”, Кн.1, разд. 3, Санкт-Петербург, 1854, p. 5-49; Г.Дестунис, Новоизданный список повести о Царьграде în ЖМНП, 1887, февраль, р.366-383; Boris Unbegaun, Op. cit., p. 13-38; Г.П.Бельченко, К воп-росу о составе исторической повести о взятии Царьграда în “Сборник статей к 40-ле-тию ученой деятельности академика А.С.Орлова”, Ленинград, 1934, р. 507-513; Н.А. Смирнов, Историческое значение русской “повести” Нестора Искандера о взятии тур-ками Константинополя в 1453 году, în „Византийский временник”, Т. 7, Москва, 1953; М.Н.Сперанский, Повести и сказания о взятии Царьграда турками (1453) в русской пись-менности XVI-XVII веков în ТОДРЛ, Т. Х, Москва-Ленинград, 1954, р. 136-165; М.Н.Спе-ранский, Из истории русско-славянских литературных связей, Москва, 1960, р. 211-224; М.О.Скрипиль, История о взятии Царьграда турками Нестора Искандера, în ТОДРЛ, Т. Х, Москва-Ленинград, 1954, р. 166-184; С.Н.Азбелев, Op. cit., p. 334-337; М.В.Мелихов, Повесть Нестора Искандера и исторические источники о взятии Царьграда турками в 1453 году, în Древнерусская литература. Источниковедение.(Сборник научных трудов), Ленинград, 1984, р. 84-96; Ivan Dujčev, La conquete turque et la prise de Constantinople dans la literature slave contemporaine ( III ), în “Byzantinoslavica”, T. XVII, nr. 2, Prague, 1956, p.276-340. 194 Vezi: И.И.Срезневский, Op. cit., p. 4. 195 Majoritatea cercetătorilor contemporani consideră că Povestirea lui Iskander a avut acest nucleu iniţial. Există însă şi alte puncte de vedere. Astfel, M.O.Skripil considera că toată poves-tirea a fost scrisă de Nestor, iar O.V.Tvorogov socoate că povestirea a fost alcătuită de un alt căr-turar, epilogul lui Iskander fiind doar o mistificare. Vezi: М.О.Скрипиль, Op. cit., p. 182-184 şi О.В.Творогов, articolul Нестор Искандер în Литература Древней Руси. Биобиблиографи-ческий словарь, Москва, 1996, р. 118-119. 196 Acest lucru rezultă din redacţia Troiţk a povestirii.Vezi episoadele în care figurează împă-răteasa în textul slavon şi în traducerea rusă contemporană a povestirii lui Iskander la p. 232-233, 258-259, 260-261, 264-265 a ediţiei: Памятники литературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Москва, 1982.

61

conduşi în aceste procesiuni de împărăteasă: „òàêîæg è ìíîægñòâî áëãîðîä-

íûõú ægíú è ähògé ñú ö(à)ðèögþ”197. De aici se puteau inspira programatorii

şi zugravii de la Moldoviţa, care au adăugat (la imaginea tradiţională a procesiunii,

descrise în Triod) imaginea procesiunii nobilelor bizantine îndrumate de soţia

basileului. Cercetătorii au fost demult contrariaţi de prezenţa în cadrul povestirii a

acestei împărătese, realmente inexistente (conform surselor bizantine). I. Sre-

znevski a înaintat în 1855 chiar şi o ipoteză din care se poate trage concluzia că la

Constantinopol a existat o împărăteasă în timpul asediului din 1453. În sprijinul

acestei ipoteze el a făcut trimitere la o relatare tardivă a lui Teodosie Zygomalas

din “Turcograecia” (p. 96), care afirma că în ajunul căderii cetăţii împărăteasa a

fost sugrumată de bizantini pentru a nu nimeri în mâinile turcilor198. Este însă

evident că această împărăteasă nu putea fi soţia lui Constantin Paleologul. Posibil,

că sub titlul de împărăteasă Zygomalas avea în vedere vre-o ‘ρήγισσα sau

δέσποινα de neam imperial199. Nu este exclus ca Nestor Iskander, care se afla în

tabăra inamică, să nu fi ştiut de toate aceste subtilităţi ale curţii bizantine, şi să-i fi

atribuit acestei persoane de rang imperial titlul de împărăteasă. Mai ales că aceasta

nu este singura confuzie (în ceea ce-i priveşte pe bizantini) atestată la Nestor. O

altă confuzie ţine de prezenţa patriarhului Anastasie la Constantinopol în timpul

asediului200. Din surse istorice demne de încredere ştim că în acea perioadă

capitala bizantină nu avea patriarh ortodox201, iar însăşi societatea era divizată între

adepţii unirii cu biserica Romei (dintre care făcea parte însuşi basileul) şi adepţii

partidului ortodocşilor intransigenţi în frunte cu Georgios Scholarios (viitorul 197 Ibidem, p. 232-233. 198 Vezi: И.И.Срезневский, Op. cit., nota 21 de la p. 32. Teodosie Zygomalas, protonotar, mai tîrziu dicheofilax al patriarhiei ecumenice, a trăit în a 2-a junătate a secolului XVI. Istoria Poli-tică (1391-1578), pe care a copiat-o şi redactat-o, i-a servit lui M.Crusius la întocmirea Turco-graeciei. Vezi: Demostene Russo, Studii istorice greco-române, Vol. I, Bucureşti, 1939, p. 63-65. 199 Ibidem. 200 Vezi: Памятники литературы Древней Руси ... , p. 224-225, 232-233, 234-235, 236-237, 244-245, 248-249, 254-255.

62

patriarh Ghenadie)202. Patriarh cu numele Anastasie în genere n-a existat în Bizanţ

pe tot parcursul secolului XV203. Abia în secolul XVI Constantinopolul va fi

păstorit de un patriarh Anastasie204, fapt, care-i va îndemna pe unii istorici să

creadă că autorul povestirii despre luarea Ţarigradului a trăit în acest secol.

Descoperirea fragmentului publicat de Azbelev, infirmă, însă, aceste presupuneri.

Cu mult mai plauzibilă pare ipoteza unei interpolări de secol XVI a textului iniţial

sau ipoteza unei confuzii comise de însuşi Nestor Iskander. Or, în perioada

asediului din 1453 exista un patriarh omonim la Ierusalim205. Nu poate fi exclusă

nici ipoteza lui I. Sreznevski conform căreia Nestor Iskander a confundat numele

Anastasie cu numele patriarhului ce a păstorit Constantinopolul înainte de asediu şi

pe care-l chema Afanasie206. Acest Afanasie, pomenit de Macarie Melissenos

(Pseudo-Sphrantzes) în Cronica anilor 1258-1481 207, într-adevăr s-a aflat în

fruntea patriarhiei Ţarigradului după alungarea patriarhului Grigorie III Mammas,

adept al unirii cu Roma208. Atunci când în 1451 Constantin Paleologul, din

considerente politice, a vrut să-i impună lui Afanasie unirea bisericilor, acesta a

refuzat categoric şi s-a retras din scaunul patriarhal209. În locul lui a venit la

Constantinopol în 1452 cardinalul Isidor care împreună cu împăratul au semnat pe

data de 1 noiembrie actul unirii celor două biserici210. Dar, majoritatea grecilor aşa

şi n-au recunoscut unirea. Când, în anul 1453, după cucerirea Cetăţii, sultanul i-a

întrebat pe locuitorii rămaşi în viaţă dacă au sau nu patriarh, ei au răspuns unanim

201 Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 203 şi О.В.Творогов, articolul Нестор Искандер, în Литература Древней Руси ..., p. 119. 202 Steven Runciman, Op. cit., p. 77-85 şi И.И.Срезневский, Op. cit., p. 31, nota 20. 203 Vezi: Historia politica et patriarchica Constantinopoleos (ed. I, Bekker, Corpus Scriptorum Historiae Byzantinae), Bonn, 1849. 204 Ibidem. 205 Vezi: P.Năsturel, Lista patriarhilor ortodocşi, în « Hrisovul » , VII, 1947, p. 167, citat după Vasile Grecu, La chute de Constantinople … , p. 58. 206 И.И.Срезневский, Op. cit., nota 20 de la p. 31. 207 Vezi: Georgios Sphrantzes, Memorii …, p. 174-175. 208 И.И.Срезневский, Op. cit., nota 20 de la p. 31. 209 Ibidem. 210 Ibidem.

63

că nu au211. Din toate aceste lupte şi polemici inter-confesionale, ce slăbeau

unitatea apărătorilor Constantinopolului în ultimele zile înainte de catastrofă, nimic

nu răzbate pe paginile povestirii lui Nestor Iskander. Pentru el exista doar un

singur patriarh, bun sfătuitor al împăratului, tălmăcitor al prevestirilor divine,

conducător al procesiunilor religioase şi centru de coeziune al tuturor

credincioşilor oraşului. Între această imagine falsă a unităţii confesionale ce

domnea la Ţarigrad în timpul asediului, creată de autorul povestirii, şi imaginea

procesiunii religioase din fresca de la Moldoviţa afinităţile sunt evidente. Deşi nu

avem garanţia de sută la sută că figura centrală (care poartă veşmântul Maicii

Domnului) din procesiunea pictată la această mănăstire îl desemnează pe patriarh,

to-tuşi, imaginea monolită a clerului, militarilor şi laicilor creează o atmosferă de

unitate confesională similară celei descrise de Nestor Iskander212.

Adevăratul patos al povestirii istoriei luării Ţarigradului ţine, însă, de scenele

militare, de descrierea pregătirii asediului, a planurilor de continuare a campaniei şi

a luptelor propriu-zise. Mai puţină atenţie este acordată flotei şi ciocnirilor navale.

Astfel, Iskander a omis epizodul extrem de important al transportării flotei

otomane pe uscat în Cornul de Aur, căruia alţi istorici i-au acordat multă atenţie213.

Aici merită să menţionăm că această performanţă logistică nu şi-a găsit oglindirea

nici în pictura exterioară moldavă. Asemeni altor cronicari Nestor nu a ignorat

rolul artileriei în asediu. Ce-i drept, el nu l-a numit pe inginerul Orban, dar a

amintit de tunurile colosale turceşti, care au jucat un rol decisiv în spargerea

zidurilor cetă-ţii214. Un rol foarte important în povestire i-a fost rezervat

genovezului Giustiniani (numit Zustunei), care apare în calitate de mână dreaptă a

211 Răspunsul complet al grecilor a fost: “Nu avem patriarh, iar cel care a fost patriarh, (plecat) de bunăvoie, până acum fiind în viaţă, aşezat rămîne” (“ Non habemus patriarcham, qui enim pat-riarchia fuit, sua sponte, adhuc vivens, sedem suam reliquit”) – citat după Historia politica et patriarchica Constantinopoleos, Bonn, 1849, p. 79. 212 Vezi această descriere în: Памятники литературы Древней Руси ... , р. 254-255. 213 Acest moment a fost remarcat de mai mulţi cercetători. O ipoteză privind motivele exclude-rii de către Nestor Iskander a acestui important episod al asediului a fost înaintată de M.V.Meli-hov – Vezi: М.В.Мелихов, Op. cit., p. 93. 214 Vezi: Памятники литературы Древней Руси ... , р. 228-229, 232-233.

64

împăratului. Chiar şi evadarea rănitului Giustiniani (şi a detaşamentului său) în

ultimele clipe ale bătăliei este îndreptăţită şi scuzată de autor215. Nu a fost trecut cu

vederea nici semilegendarul Rahkavei, care, „urcat pe o piatră, luând paloşul cu

ambele mâini, îl despică în două, de la umăr în jos”, pe turcul Amarbei

(Ðàõêàâhé æg, íàñòuïèâú íà êàìgíü, uäàðè åƒî ìg÷gì ïî ïëh÷þ îáhðu÷

è ðàçñh÷g åƒî íàäâîg)216. De remarcat că acest Rahkavei al versiunii slavone a

povestirii, cu numele uşor modificat (în Rangabei217), figurează şi în a treia

versiune a textelor româneşti ce conţin povestirea populară despre luarea

Ţarigradului. Consultând doar redacţiile româneşti (care sunt tardive) preotul

Nicolae I. Şerbănescu a crezut chiar că lupta cavalerului creştin cu cel musulman,

reprezentată în scenele Asediului de la Humor şi Moldoviţa, este o ilustraţie a

confruntării acestui Rangabei cu Amarbei218. Or, în manuscrisul nr.83 de la

Biblioteca Patriarhiei Române (la care face trimitere N.I. Şerbănescu) descrierea

acestei confruntări este redusă la minimum. Precizarea legată de piatra pe care s-a

urcat Rangabei pentru a-l putea spinteca mai bine pe cavalerul Amarbei acolo nu

figurează. Din acest motiv Nicolae I. Şerbănescu nu avea de unde să ştie că lupta

lui Rangabei cu Amarbei era o luptă între un ostaş pedestru şi un călăreţ. Faptul că

Oreste Tafrali încă în 1922 a identificat inscripţia cu numele „Toma”219 în dreptul

capului cavalerului creştin reprezentat în fresca de la Humor se pare că i-a scăpat

lui Şerbănescu. Ulterior, în 1963, Sorin Ulea a încercat să-l identifice pe acest

cavaler creştin cu Toma de la Suceava, autorul picturilor murale. În sprijinul

acestei ipoteze Ulea a invocat inscripţia „Toma” descoperită de Tafrali, boneta

călăreţului zugrăvit, tipică pentru demnitarii moldoveni din veacurile XV – XVI, şi

existenţa unei scrisori din 1541, trimise bistriţenilor şi semnate de un “Toma,

zugrav din Suceava, curtean al slăvitului şi măritului domn moldovean, Petru 215 Ibidem, p. 252-253. 216 Ibidem, p. 238-239. 217 Vezi: Nicolae I. Şerbănescu, Op. cit., p. 461, nota 87 şi Vasile Grecu, La chute de Constanti-nople… , nota 48. 218 Nicolae I.Şerbănescu, Op. cit., nota 87.

65

voievod ”220. Într-adevăr, este destul de plauzibil faptul ca Toma, autorul frescelor

de la Humor, şi Toma, zugravul şi curteanul din Suceava, să fie una şi aceeaşi

persoană. Dar în ceea ce priveşte identificarea călăreţului Toma, reprezentat în

frescă, cu zugravul Toma, ipoteza lui Ulea pare a fi “forţată”. Or, prima jumătate a

secolului XVI nu este încă epoca autoportretelor zugravilor în pictura ortodoxă. Pe

atunci chiar şi ctitorii, dacă erau reprezentaţi, aveau locuri stabilite în mod special

în cadrul economiei programului iconografic. Este puţin probabil ca programatorii

frescelor şi ctitorii mănăstirii să-i permită unui zugrav, chiar şi în rangul de

curtean, să-şi înveşnicească numele şi chipul sub formă de cavaler bizantin într-o

frescă exterioară extrem de importantă. În acest sens par valabile obiecţii-le expuse

în 1984 de Ana Dumitrescu: “Une telle audace de la part d’ un peintre, fusse-t-il

courtisan, nous semble discutable pour cette époque-là, en Moldavie. A un moment

où les artistes ne signaient pas leur oeuvres aurait-il osé faire son pro-pre portrait

parmi les saints personnages et marquer son nome à coté ? Peu pro-bable”221. Cât

priveşte boneta moldovenească sau ortografierea numelui Toma (Òîìà) prin

„tverdo”(Ò) şi nu prin „fita”(F) acestea nu sunt argumente suficiente în

favoarea ipotezei lui Sorin Ulea. Avem foarte multe exemple de picturi medievale

în care îmbrăcămintea personajelor istorice sau biblice zugrăvite corespunde modei

din perioada de realizare a frescelor. Chiar şi în scena Asediului

Constantinopolului pictată la mănăstirea Novodevici din Moscova, apărătorii

cetăţii au fost reprezentaţi în haine şi armuri ce corespundeau modei ruseşti a

epocii lui Ivan cel Groaznic222. Nici apariţia literei „tverdo” în numele cavalerului

nu poate fi un indice al provenienţei „româneşti” a personajului reprezentat în

frescă. Acest „tverdo” (în loc de „fita”) indică mai degrabă provenienţa

românească a zugravilor care au ortografiat inscripţia slavonă cu numele

219 Vezi: Oreste Tafrali, Biserica mănăstirii Humorului în “Viitorul” din 1.X. 1922. 220 Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia ... , p. 72-73. Scrisoarea “curteanului” Toma către bis-triţeni a fost publicată în colecţia Hurmuzaki, XV/ 1, 1911, p. 400. 221 Ana Dumitrescu, Op. cit., p. 343. 222 Vezi: С.Л.Ретковская, Op. cit., p. 18.

66

luptătorului. Or, nu putem spune că apostolul Toma, numele căruia este de

asemenea ortografiat prin „tverdo” în loc de „fita” pe ferecătura unei icoane ce i-a

aparţinut cândva lui Petru Şchiopul223, a fost român. Dar cine este, atunci, acest

călăreţ neînfricat cu numele Toma din pictura de la Humor? Cronicile bizantine224,

scrierile istoricilor turci225, relatările curiei papa-le226, mărturiile occidentalilor227

şi armenilor 228 păstrează tăcerea la acest capitol. Cert este doar faptul că cavalerul

Toma nu poate fi despotul Toma Paleologul, (fratele împăratului Constantin şi tatăl

Sofiei Paleolog, viitoarei suverane a Moscoviei), întrucât el n-a participat la

apărarea oraşului. Nu figurează în cronicile şi relatările amintite mai sus nici alţi

apărători ai Constantinopolului care ar fi purtat acest nume229. Se pare că răspunsul

la această întrebare ni-l oferă doar redacţiile slavone ale povestirii lui Nestor

Iskander. Să comparăm, bunăoară, episodul povestirii în care sunt enumeraţi

apărătorii bizantini ai breşei formate în zidul cetăţii, un-de este înfruntat flaburarul

(port-drapelul) otoman cu episodul în care sunt pomeniţi salvatorii împărătesei. În

primul caz este pomenit „ protostratorul cu fiul său Andrei şi cu oameni mulţi”

(„...ïðwòîñòðàòîðú è ñûíú eƒî Àíäðhé ñî ìíîçèìè ëþäüìè ïîñêîðèøà

íà òqðêè...”)230. În al doilea caz este pomenit “marele duka, marele domestic,

anaktosul şi fiul protostratorilor Andrei cu nepotul său Asan Toma Paleologul”

(„>êî âgëèêûé äuêàñú è âgëèêûé äîìhñòèêú è àíàêòîñú, è

223 Este vorba de ferecătura icoanei Sfinţii apostoli Petru şi Pavel ( 16,5 cm x 16, 5 cm) de la Kunsthistorisches Museum din Viena. Vezi reproducerea în albumul: Corina Nicolescu, Arta metalelor preţioase în România, Bucureşti, 1973, Fig. 68, catalog 58. 224 Vezi scrierile bizantine indicate în notele 152-155. 225 Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 204-205 şi H.Turková, La prise de Constantinople d’ap-rès le Seyāhatnāme d’Evliyā Celebī în „Byzantinoslavica”, T. XXX, nr.1, Prague, 1969, p. 47-72. 226 Vezi: И.Погодин, Op. cit., p. 227-242. Scrisorile lui Enea Silvio Piccolomini şi Lauro Qui-rini către papa Nicolae al V-lea au sunt publicate şi în traducere rusă: А.А.Медведев, Падение Константинополя в греко-итальянской гуманистической публицистике XV века, în Визан-тия между Западом и Востоком, Санкт-Петербург, 1999, р. 312-314, 320-325. 227 Ibidem. Vezi şi: Agostino Pertusi, La caduta di Costantinopli (Antologia), Vol. I-II, Milano, 1976. 228 Vezi: А.С.Анасян, Армянские хронисты о падении Константинополя, în „Византий-ский временник”, Т.VII, Москва, 1953, p. 444-466. 229 Vezi: И.И.Срезневский, Op. cit., nota 90 la p. 40-41. 230 Памятники литературы Древней Руси..., Op cit., p. 252-253.

67

ïðwòîñòðàòîðîâ ñûíú Àíäðhé è áðàòàíè÷ eƒî Àñàí Fîìà

Ïàëhîëîãú”)231. Probabil, că acest Asan Toma Paleologul, întrucât apare

permanent alături de fiul protostratorului Andrei, intra în grupul „oamenilor mulţi”

ce apărau zidul cetăţii de atacul flaburarului otoman. Important este şi faptul, că în

calitate de persoană din anturajul protostratorului şi al fiului acestuia, Asan Toma

Paleologul trebuie să fi luptat în rândul cavaleriei. Or, după cum se ştie

protostrato-rii, la sfârşitul Imperiului Bizantin, erau demnitarii responsabili de

grajduri şi de starea de pregătire a cavaleriei232. Este puţin probabil ca Nestor

Iskander să-l fi inventat pe acest Asan Toma Paleologul, întrucât toate celelalte

persoane nominalizate în fragmentele citate mai sus au fost reale, fiind pomenite şi

în alte cronici ale asediului. (Mai mult decât atât, se ştie că la ordinul sultanului,

după cucerirea oraşului, aceşti luptători au fost executaţi233). Prima parte a numelui

lui Asan Toma Paleologul, pare să sugereze o înrudire cu neamul Asăneştilor,

demult înrudit cu familia imperială a Paleologilor. Aceşti Asăneşti, în rând cu

Comnenii şi Cantacuzinii se numărau şi printre strămoşii Elenei-Ecaterina

Brancovici234, fiica despotului sârb Iovan Brancovici (1465-1502) şi cea de a doua

soţie a lui Petru Rareş, care, se presupune, a jucat un rol considerabil în activitatea

ctitoricească promovată de soţul ei235. Prezenţa în fresca de la Humor a acestui

Asan Toma Paleologul nu poate fi, desigur, garantată. Dar raţionamentul includerii

şi evidenţierii în cadrul programului iconografic a unei imagini cu caracter

genealogic, pare a fi mai verosimil decât acceptarea de către ctitori a

autoportretului zugravului expus pe faţada edificiului. Putea exista, ce-i drept, şi o

231 Ibidem, p. 264-265. 232 И.И.Срезневский, Op. cit., nota 76 la p. 38. 233 Памятники литературы Древней Руси … , p.264-265. 234 Vezi: Ştefan S.Gorovei, Familia lui Petru Rareş, în culegerea de studii “Petru Rareş”, Bu-cureşti, 1978, p. 268. Ulterior, Ştefan S.Gorovei a aprofundat cercetările arborelui genealogic al Elenei Ecaterina Brancovici. El menţionează că întemeietorul familiei Branco a fost sebastocra-tor la Ohrida în 1346, fiul lui Grigorie a dobândit titlui de caesar, iar alt fiu – Vuk – născut la 1397 a fost ginerele cneazului Lazăr. Vezi: Ştefan S.Gorovei, Petru Rareş, Bucureşti, ed. Mili-tară, 1982, p. 74. 235 Acesta era punctul de vedere al lui Nicolae Iorga.

68

legătură simbolică între numele călăreţului reprezentat în frescă şi numele

zugravului. Zugravul Toma putea să-l picteze pe Asan Toma Paleologul în centrul

compoziţiei Asediului Constantinopolului dorind să facă o aluzie la propria-i

persoană. Astfel de „semnături” indirecte erau frecvente pe parcursul Evului

Mediu. Să ne amintim doar de rolul sfinţilor patroni sau ai sfinţilor omonimi

ctitorilor care adesea erau evidenţiaţi în cadrul programelor iconografice. O

mostră elocventă a unei astfel de atitudini a remarcat Ecaterina Cincheza-Buculei

în Menologul de la Dobrovăţ, unde egumenul Macarie şi-a lăsat „semnătura” în-

locuind imaginea Mariei Egiptencei, reprezentate de obicei la data de 1 aprilie, prin

imaginea omonimului său – egumenului Pelechitului Macarius din Bithinia236.

Un rol foarte important acorda Nestor Iskander prevestirilor şi profeţiilor

căderii capitalei bizantine. Evident că el nu este singurul autor care să le acorde

atenţie. Majoritatea descrierilor fenomenelor ciudate ce au precedat cucerirea

Constantinopolului se află în scrierile cronicarilor bizantini ai Asediului. Astfel,

Critobul din Imbros povesteşte despre o icoană căzută pe pământ ce s-a făcut grea

ca plumbul şi despre o grindină ce pe neaşteptate se dezlănţui din seninătatea

cerului237. Pseudo-Sphrantzes (Macarios Melissenos), la mai mult de 100 de ani

după catastrofa de la 1453, relatează despre lumina coborâtă din ceruri, care nu s-

a desfăşurat ca de obicei încât să stea noaptea deasupra oraşului, ci numai din

depărtare s-a arătat şi îndată, împrăştiindu-se, a dispărut238. Laonic Chalcocondil,

deşi nu scrie nimic despre semnele prevestitoare, totuşi, pomeneşte de proorocirile

Sibilei despre căderea oraşului şi de lista împăraţilor bizantini întocmită de Leon

Înţeleptul – listă care se termină cu Ioan al VIII-lea Paleologul şi cu patriarhul

Iosif (mort în 1439), ignorându-l pe Constantin XII Paleologul239. Există, însă, o

descriere a unui semn de rău augur, care se întâlneşte doar în textul povestirii lui

236 Vezi: Ecaterina Cincheza-Buculei, Menologul de la Dobrovăţ (1529) în SCIA, T. 39, nr. 1, 1992, p. 16 – 17. 237 Critobul din Imbros, Op. cit., 45,1-46,1. 238 Georgios Sphrantzes, Op. cit., p. 408-409. 239 Laonic Chalcocondil, Op. cit., p.235-236.

69

Nestor Iskander şi în modificările ei de mai târziu. Această descriere îşi găseşte

oglindirea plastică în fresca Asediului de la Moldoviţa. Este vorba de “ploaia cu

picături roşii”. Majoritatea istoricilor care au descris fresca de la Moldoviţa au

crezut că acolo, ca şi la Arbore, este reprezentată doar o ploaie cu pietre, grindine

şi limbi de foc240. În realitate, însă, forma şi culoarea petelor de un roşu închis, ce

„cad ” din cele două semicercuri albe ale cerului întunecat, nu seamănă a scântei

sau flăcări. Forma acestor pete aminteşte mai mult de forma unor picături uriaşe.

Localizarea acestor pete infirmă presupunerile unor istorici conform cărora ele ar

reprezenta o ploaie cu foc, revărsată doar asupra asediatorilor. În realitate, în fresca

de la Moldoviţa putem urmări această ploaie căzând şi asupra turcilor, şi asupra

apărătorilor bizantini din turnul (stâng) de la intrarea în Cornul de Aur, şi asupra

cavalerului creştin care-l răpune pe turcul căzut din şa. Sursă literară primară în

care putem găsi descrierea acestei ploi cu picături roşii (cu sânge?) este, după cum

am menţionat, povestirea lui Nestor Iskander. Doar aici găsim următorul alineat:

„Iar când a venit a şaptea oră a nopţii, s-a aşternut asupra oraşului un adânc

întuneric, văzduhul în înălţimi s-a condensat şi s-a oprit deasupra urbei;

deplângând-o au început să cadă, asemeni unor lacrimi, picături mari cât ochiul

bivolului, roşii întunecate, ce s-au ţinut pe pământ mult timp”(„Â ñgäìûé qáî

÷àñú íîmè íà÷àòú íàäñòóïàòè íàäú ãðàäîìú òìà âgë³à, âúçäuõu qáî

íà àgðh îƒóñòèâøqñ#, íàäúïèñàñ# íàä ãðàäîìú ïëà(÷g)âíûìú

îáðàçîìú è èñïumààøg àêè ñëhçû êàïëè âgëèöû, ïîäîáíè âgëè÷gñòâîìú

è âçîðîìú áuéâàëíîìu îêu, ÷gðüâëhíû, è ògðüïë#õu íà çgìëè íà äîëƒú

÷àñú, ...”)241.

Povestirea lui Nestor Iskander s-a bucurat de o largă circulaţie în lumea

ortodoxă. Indiferent de personalitatea, naţionalitatea242 sau chiar probitatea

240 Vezi, de exemplu: Alexandru Tănase, O istorie umanistă a culturii române, Vol.I, Iaşi, 1995, p.275. 241 Памятники литературы Древней Руси ... , р. 254. 242 Majoritatea cercetătorilor ruşi ( M.O.Skripil,B.A.Larin ş.a.) consideră că autorul povestirii (Iskander sau un alt cărturar anonim) a fost rus. Cercetătorii occidentali (B.Unbegaun, S.Runci-

70

autorului (sau autorilor?) – discutate până în ziua de azi – această povestire trebuie

să fi fost extrem de populară deja la începutul secolului al XVI-lea între cărturarii

de expresie slavonă. În caz contrar ar rămâne inexplicabilă includerea ei aproape

integrală în calitate de anexă la Cronograful rus (redacţia anului 1512)243. Spre

deosebire de Însemnările lui Konstantin din Ostrowića244, scrise într-o slavonă

vulgară, plină de polonisme şi sârbisme, Povestirea despre luarea Ţarigradului, în

pofida greşelilor factologice, denotă, totuşi, o anumită cultură şi erudiţie. Probabil

că textul iniţial al însemnărilor cotidiene ale lui Nestor Iskander a fost substanţial

redactat şi, după moda timpului, interpolat cu fragmente din literatura profetică.

Acest proces putea să aibă loc doar în scriptoriile sau bibliotecile mănăstireşti. Pe

teritoriul Moldovei medievale povestirea lui Nestor Iskander trebuie să fi circulat

în redacţie slavonă la scurt timp după definitivarea textului. Este destul de

verosimil ca Petru Rareş să fi cunoscut conţinutul acestei scrieri. În favoarea

acestui fapt vorbesc mai multe mărturii. Astfel, în Marea plângere a călătorului şi

reformatorului rus Ivan Peresvetov, care a stat la Suceava în anii 30 ai secolului

XVI, putem citi următoarele sfaturi, atribuite lui Petru Rareş şi adresate tânărului

pe atunci ţar al Rusiei Ivan cel Groaznic: „Dacă vrei (să cunoşti) înţelepciunea

împărătească, să ştii despre oştire şi despre aşezămintele vieţii împărăteşti, atunci

să citeşti (până la sfârşit) despre luarea Constantinopolului (în original – luarea

grecească , âç#òèg ƒðh÷hñêîg – C.C.), să nu cruţi pre sine cu nimic şi acolo vei

găsi tot ajutorul lui Dumnezeu”( traducere de Ştefan Ciobanu)245. Dar ce prezenta

această luare grecească, necesitatea lecturii căreia era invocată de domnul

moldovean ? Luând în consideraţie faptul că Povestirea lui Nestor Iskander era

deja inclusă în Cronograf şi că ea a servit drept sursă de inspiraţie la întocmirea man) au remarcat că textul redacţiilor mai vechi ale povestirii este scris într-un dialect, care pare să aparţină mai degrabă Balcanilor decât Rusiei. Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 203. 243 Vezi: Полное собрание русских летописей,Т. 22, Ч. 1- Русский хронограф, Санкт-Пе-тербург , 1911, р. 443-460. 244 Vezi nota 157.

71

Marii plângeri, este lesne de presupus că sub denumirea de luare grecească

Peresvetov îi atribuia lui Petru Rareş lectura acestei povestiri 246. Este puţin

probabil ca Peresvetov să fi citit izvoarele greceşti, latine sau italiene cu relatările

asediului. Cât priveşte însemnările lui Konstantin din Ostrowića, A. A. Zimin

presupune că Peresvetov nu le cunoştea, iar afinităţile ce pot fi depistate în cazul

comparării acestor scrieri se datorează doar climatului intelectual al acelei epoci247.

În deceniul trei al secolului XVI mai existau, ce-i drept, câteva texte traduse în

slavonă şi dedicate căderii Constantinopolului. Este vorba de celebrele Threnosuri

sau Monodii (de tipul celei a lui Ioanis Eughenikos)248 şi de relatarea Despre

luarea Ţarigradului datorată lui Enea Silvio Piccolomini (viitorul papă Pius al II-

lea), tradusă din latină în slavonă de Sf. Maxim Grecul (Mihail Trivolis)249. Dar,

spre deosebire de povestirea lui Iskander, aceste opere nu puteau fi amintite în

calitate de lecturi folositoare, întrucât genul primelor, fiind o sinteză între bocet şi

elegie, presupune mai degrabă declamarea decât lectura, iar relatarea lui Enea

Silvio este mult prea succintă pentru a putea servi drept sursă de cunoaştere a

aşezămintelor vieţii împărăteşti. Andrei Pippidi, colaţionând informaţiile din

studiile lui Boris Unbegaun şi a lui Ivan Dujcev ajunge la aceeaşi concluzie:

„Singurele izvoare care puteau fi accesibile atât domnului moldovean, cât şi

interlocutorului său, Peresvetov, sunt cele slavone. Dintre acestea indicaţia (din

Marea Plîngere) priveşte relatarea lui Nestor Iskander”250. A doua mărturie

245 Vezi originalul slavon şi traducerea rusă în: Памятники литературы Древней Руси ... , p.602-603; traducerea românească a lui Ştefen Ciobanu din 1926 în: Chivotele lui Petru Rareş ..., p. 349. 246 Acesta este şi punctul de vedere al lui Andrei Pippidi. Vezi: Tradiţia politică bizantină în ţă-rile române în secolele XVI-XVIII, Bucureşti, 1983, p. 78. 247 Vezi: А.А.Зимин, Пересветов и его современники, Москва, 1958, р. 280-281. 248 Influenţa textului versificat al unei astfel de Monodii se simte în versiunea iniţială a capitolu-lui 208 dedicat căderii Ţarigradului din Cronograful rus de redacţie 1512. În copiile de la sfîrşi-tul anilor 30 ai secolului XVI acest capitol a fost înlocuit de redacţia cronografică a povestirii lui Nestor Iskander. 249 Vezi: Б.М.Клосс, Максим Грек – переводчик повести Энея Сильвия” Взятие Констан-тинополя турками”, în “Памятники культуры. Новые открытия, Ежегодник-1974”, Мос-ква, 1975, р. 55-61. 250 Vezi: Andrei Pippidi, Op. cit., p. 78.

72

importantă o prezintă frescele moldave cu imaginea Asediului Constantinopolului

din perioada primei domnii a lui Rareş. Or, după cum am menţionat mai sus,

imaginile împărătesei, a ploii cu picături roşii (de la Moldoviţa) şi a cavalerului

Toma (de la Humor) puteau să apară doar ca rezultat al lecturii povestirii lui Nestor

Iskander. Mai există şi o mărturie indirectă, ulterioară epocii lui Petru Rareş, din

care putem trage, totuşi, concluzia că în Ţările Române această povestire era

cunoscută în varianta-i slavonă cu mult înainte de primele ei traduceri în

româneşte. Astfel, în Cronica universală, întocmită în jurul anului 1620 de

cronicarul oltean Mihail Moxa, putem citi că Ţarigradul a fost luat într-o zi de

vineri(!?)251. Or, se ştie foarte bine că Constantino-polul a fost cucerit într-o zi de

marţi. Dar, de unde putea apare această eroare în Cronica lui Moxa? Răspunsul

este simplu. Această zi a săptămânii apare în Cronică datorită calculului efectuat

după datele cronologice greşite furnizate de textul povestirii lui Nestor Iskander.

Într-adevăr, acolo sunt pomenite semnele fatale (de rău augur) care au loc „...în

ziua de 21 mai, pentru păcatele noastre, în noaptea (de joi —C.C.) spre

vineri...”252. Or, dacă 21 mai este joi, data de 29 mai – ziua când a căzut

Constantinopolul – trebuie să fie vineri. Aici mai merită să accentuăm, că, deşi

erorile în indicarea zilei cuceririi capitalei bizantine sunt frecvente în cronografia

medievală (în Letopiseţul de la Putna253 putem citi că Ţarigradul a fost cucerit „în

august, 26 zile a anului 1454”!?), eroarea comisă de Moxa se mai întâlneşte doar în

textul citat al lui Iskander.

De ce a trezit, totuşi, povestirea lui Nestor Iskander interesul lui Rareş ? De ce a

îngăduit domnul moldovean ca (la ctitoriile din perioada primei lui domnii) scena

tradiţională a Asediului Constantinopolului inspirată de lecturile din Triod, să fie

scoasă din contextul ei istoric şi să fie modificată în conformitate cu relatările

acestei povestiri ? Îmi permit aici să expun o ipoteză proprie fondată pe colaţiona-

251 Mihail Moxa, Op. cit., p. 219. 252 Памятники литературы Древней Руси ... , р. 242-243. 253 Cronicile slavo-romîne din sec. XV-XVI publicate de Ion Bogdan, Bucureşti, 1959, p. 70.

73

rea diverselor redacţii slavone ale textului lui Nestor Iskander, pe studiul evoluţiei

situaţiei istorice din Moldova anilor 20-30 ai secolului XVI şi pe analiza

mentalităţilor acelei epoci. Esenţa acestei ipoteze constă în evidenţierea unor

corespondenţe între fantasticul curs al vieţii lui Rareş şi profeţiile despre

eliberatorul Ţarigradului, conţinute în redacţiile timpurii ale povestirii lui

Iskander. Să ne amintim de provenienţa bastardă a lui Petru Rareş, de statutul său

social iniţial modest, de ne-aşteptata sa chemare la domnie, de vârsta relativ

înaintată (conform longevităţii medievale)254 a urcării în scaunul Moldovei, şi să

comparăm aceste repere biografice din viaţa domnului cu următorul citat tradus

româneşte din finalul povestirii slavone despre luarea Ţarigradului (în redacţia

Troiţk de secol XVI): „ Se va ridica marele Filip cu optsprezece popoare, care se

vor aduna în oraşul de pe cele şapte coline (Constantinopolul – C.C.), şi se va

începe o luptă, cum n-a mai fost, şi va curge sângele oamenilor asemeni râurilor

pe jgheaburile şi străzile oraşului (ce-lor şapte coline — C.C.) şi se va tulbura

marea de acest sânge până la Gura-i Îngustă. Atunci Vovus va striga, şi Skerolaf

va suspina, iar Staforin va glăsui: „Ridicaţi-vă, ridicaţi-vă, pace vouă şi

răzbunare vrăjmaşilor. Ieşiţi din oraşul celor şapte coline pe partea dreaptă şi veţi

vedea un om, stând între doi stîlpi (coloane !? – C.C.), cărunt, milostiv, de statură

mijlocie, îmbrăcat ca un cerşetor, cu privirea pătrunzătoare (în text –ascuţită –

C.C.), gânduri cuvioase, marcat pe fluierul piciorului drept de un semn. Aduceţi-l

şi încoronaţi-l împărat la împărăţie”. Şi, luându-l, patru îngeri purtători de viaţă îl

duc în Sfânta Sofie, îl încoronează, îi dau în mâna dreaptă arma şi-i zic:

„Îmbărbătează-te şi învinge-ţi duşmanii!”. Şi luând arma de la acei îngeri, îi va

răpune el pe ismailteni, pe etiopieni, pe frângi, pe tătari şi orice alt popor. Iar pe

ismailteni îi va separa în trei părţi: pe unii îi va învinge cu arma, pe alţii îi va

boteza, iar pe ultimii îi va alunga cu mare mânie până (la locul ce se cheamă)

Monodendrion. Şi la întoarcerea lui se vor deschide oamenilor comorile terestre,

254 În momentul ocupării tronului Petru Rareş avea în jur de 40 de ani. Vezi: Ion Toderaşcu, Înscăunarea, în culegerea de studii « Petru Rareş », Bucureşti, 1978, p. 54.

74

şi toţi se vor îmbogăţi, şi nimeni nu va mai fi cerşetor, şi Pământul va aduce de

şapte ori mai multe roade, iar din armele ostaşilor vor face seceri. Şi va domni el

treizeci şi doi de ani, iar după ce va muri, va veni altul din neamul lui...”.(„È

âîñòàígò âgëèêûé Ôèëèïïú ñú "çûêû îñìüíàähñ#ò, è ñîáhðuòüñ# âú

Ñgäìîõîëìîì, è ñðàçèòüñ# áîé, èæh íg áûñòü íèêîëèæg, è ïîòhêuòú ïî

uäîëèeì è ïî uëèöàì Ñåäìîõîëìàƒî, >êî ðgêè, êðîâè ÷gëîâh÷gñêûà, è

âîçìuòèòüñ# ìîðg ^ êðîâè äî Òhñíàãî qñò>. Òîƒäà Âîâuñ âîçîïègò, è

Ñêgðîëàô âîñïëà÷gò, è Ñòàôîðèí ðg÷gò: ”Ñòàíèòh, ñòàíüòg, ìèð âàìú è

îòìùgíèg íà ígïîñëuøíûõ. Èçèähòg íà ähñíûg ñòðàíû Ñgäìîõîëìàãî è

îáð#mgòg ÷gëîâhêà u äâîþ ñòîëïîâú ñòî"mà, ñgäèíàìè ïðàâåäíûìè, è

ìèëîñòèâà, íîñ#mà íèmàà, âçîðîì îñòðà, ðàçuìîì æg êðîòêà, ñðgäí#ãî

âðüñòîþ, èìhþmà íà ähñíhé íîçh ïîñðåäè ãîëhíè áhëgƒ. Âîçìèòg eƒî è

âhí÷àéòg ögñàðgì”. È âçgìøg ÷gòûðè àƒƒgëû æèâîíîñíû è ââhäuòú eƒî

âú ñâ#òqþ Ñîôèà, è âhí÷àþòú è ögñàð#, è äàä#ò âú ähñíqþ ðqêu

eƒî wðuæèg, ãëàãîëþmè eìu: ”Ìqæàéñ> è ïîáhæàé âðàãû ñâî#!” È

âîñïðègì wðuæèg ^ òîà àããgëà è ïîðàçèòü èçìàèëòû, è eôèîïû, ôðqãû,

è òàòàðg, è âñ>êú ðîäú. È qáî èçìàèëòû ðàçähëèòü íàòðîg: ïðüâqþ

÷àñòü ïîáhäèò wðuæègì, âòîðqþ êðgñòèòü, òðgòüþ æg ^ægígòú ñú

âgëèêîþ "ðîñòèþ äî Åäèíàäqáíàãî. È âú âîçâðàmgíèg eãî îòêðûþòüñ#

ñîêðîâèmà çgìíà>, è âñh îáîãàòhþòü, è íèêòîæg íèm áqägòü, è Çåìë#

äàñòü ïëîäú ñâîé ñgäìhðèögþ, wðuæè# ðàòíà# ñúòâîð#òú ñgðïîâg. È

öàðñòâugò ëhò ËÂ(32) è ïî ígì âúñòàígòú èíú ^ ígƒî”)255. Cititorul

iniţiat în literatura apocrifă îndată va recunoaşte în alineatul citat mai sus un

fragment din Viziunea lui Pseudo-Daniel. În originalul grecesc al Viziunii din

manuscrisul Codex Veneto St. Marci,125, class II (sec. XIII)256 nu figurează

255 Памятники литературы Древней Руси ... , р. 264-265. 256 Vezi: Учение об Антихристе в древности и средневековье, Санкт-Петербург, 2000, р. 458-459.

75

semnul de pe gamba piciorului, dar este pomenit un toiag257, în care se sprijină vii-

torul împărat. Cea de a treia parte a ismailtenilor conform acestui manuscris nu

este alungată, ci nimicită până „la ultimul (singurul?) copac” ( „έως τοΰ Μοναδέν-

δρου”). Cât priveşte calităţile împăratului varianta grecească este mai laconică.

Acolo figurează doar “un om drept, milostiv, blând, aspru doar la exterior,

încărcat de ani”258. Redacţia Troiţk a povestirii lui Nestor Iskander nu este unica

(şi, probabil, nu este nici prima) relatare despre cucerirea Ţarigradului care include

această Viziune a lui Pseudo-Daniel. Or, după tragedia din 1453, miraculoasa

eliberare a Constantinopolului de otomani intră în orizontul de aşteptare al

majorităţii creştinilor. Un exemplu grăitor în acest sens ni-l oferă istoricul bizantin

Mihail(?) Ducas, care în Istoria turco-bizantină (1341-1461) face trimitere la

aceeaşi Viziune a lui Pseudo-Daniel : „ ... După aceea însă se va coborî un înger

(din cer) cu sabia în mână şi va da împărăţia şi sabia unui bărbat necunoscut, ce

are să se găsească atunci stând lângă coloană, un om simplu de tot şi sărăcăcios,

şi-i va spune: „Ţine această sabie şi răzbună poporul domnului!”. Atunci turcii

vor lua-o înapoi la fugă şi bizantinii îi vor goni tăindu-i şi-i vor alunga şi din

Constantinopole şi din apus şi din părţile de răsărit până la graniţele Persiei într-

un loc numit Monodendrion” („ Μετα δε ταυτα καταβας ’άγγελος φέρων

‘ρομφαίαν παραδώσει την βασι-λείαν συν τη ‘ρομφαία ’ανωνύμω τινι ’ανδρι

ευρεθέντι τότε ’εν τω κίονι ‘ισταμέ-νω, λίαν ’απερίττω και πενιχρω και ’ερει

αυτω: „Λαβε την ‘ρομφαίαν ταύτην και ’εκδίκησον τον λαον Κυρίου.” – Τότε

τροπην ‘έξονται οί Τουρκοι και οί ‘Ρωμαιοι καταδιώξουσιν αυτους κόπτοντες και

’εξελάσουσιν και ’εκ της Πόλεως και ’απο της δύσεως και ’απο των της

’ανατολης μερων ’άχρι ‘ορίων Περσίας ’εν τόπω κα-λουμένω Μονοδενδρίω”)259.

Evident că Petru Rareş şi curtenii lui nu puteau citi textul acestei Viziuni îi redacţia

257 Ibidem, p. 459. În traducerea rusă figurează cuvântul “трость” care poate fi tradus si prin substantivele „baston” sau „trestie” . Cu parere de rău varianta grecească, fotocopia sau faximilul textului original mi-au fost inaccesibile. 258 Ibidem. 259 Ducas, Op. cit., p. 364-365.

76

transmisă de Ducas. Dar în redacţia Troiţk, care exista deja, Viziunea lui Pseudo-

Daniel din povestirea lui Iskander trebuie să-i fi fost cunoscută domnului

moldovean. În favoarea acestui fapt există o mărturie indirectă. Ea ţine de faptul că

redacţia Troiţk (de secol XVI), deşi nu este atestată în ce-le mai vechi manuscrise

ale Povestirii lui Iskander, oferă, totuşi, textul integral al protografului acestei

scrieri. Redacţia Cronografică oferă doar o variantă prescurtată a Povestirii260, –

variantă – din care Viziunea lui Pseudo-Daniel şi epilogul lui Nestor Iskander au

fost excluse. Lucrul acesta s-a făcut din considerente politico-ideologice. Or,

pentru autorii Cronografului rus era important ca finalul povestirii să culmineze cu

profeţia din criptograma de pe mormântul lui Constantin cel Mare din biserica Sf.

Apostoli din Constantinopol, – criptogramă, – în care, conform descifrării lui

Georgios Scholarios din 1421, se amintea poporul blond (ξανθόν γένος, în slavonă

ðuñ¿é æg ðîäú), ce urma să-i izgonească pe ismailteni din Ţarigrad261. Acest

popor blond, datorită unei asocieri de ordin fonetic din traducerile slavone şi ruse

vechi ale profeţiei (ðuñ¿é—ðuññê¿é ), era considerat a fi poporul rus. Pentru

Balcani sau pentru Ţările Române accentul final pus pe poporul rus era, însă,

absolut irelevant. Aşa că este mai mult ca probabil faptul, că povestirea lui Nestor

Iskander a circulat aici pe parcursul secolului XVI într-o redacţie slavonă

neprescurtată, mai apropiată de redacţia Troiţk, decât de cea Cronografică.

Viziunea lui Pseudo-Daniel putea fi cunoscută cărturarilor moldoveni din

secolul XVI şi din surse independente de povestirea lui Iskander. Este simptomatic

faptul că în Codexul de la Tulcea (manuscrisul slavon nr. 649 al Bibliotecii

Academiei Române), întocmit în Moldova la sfârşitul secolului XVI sau la

începutul secolului XVII, înaintea cronicii de domnie a lui Ştefan cel Mare ( ff.

236-245) sunt amplasate Viziunea lui Pseudo-Daniel şi Apocalipsul lui Metodiu,

260 Vezi: Полние собрание русских летописей, Т. 22, Ч. 1, Санкт-Петербург, 1911, р. 443-460. 261 Vezi: И.И.Срезневский, Op. cit., nota 91 de la p. 41-43.

77

episcopul Patarei (ff. 1- 101)262. Acest fapt probează existenţa pe teritoriul

Moldovei secolului XVI a unei tradiţii oraculare providenţialiste, axate pe ideea

eliberării miraculoase a capitalei bizantine de necredincioşi263. Petru Rareş trebuie

să fi fost familiarizat cu această tradiţie şi, poate chiar, s-o fi interpretat în strânsă

legătură cu propria-i persoană. Or, după cum o atestă culegerea de legende O samă

de cuvinte a cronicarului Ion Neculce264, Petru Rareş, în amintirea generaţiilor ce i-

au urmat, n-a rămas ca un om străin providenţialismului şi prevestirilor. Episodul

semi-folcloric, relatat de Neculce, în care este descris visul profetic al lui Rareş de

la Docolina (dealurile i se închină viitorului domn!)265, ne oferă portretul unei

persoane susceptibile, cel puţin, oniromanţiei. Există şi surse istorice sigure din

care putem trage concluzia că, într-o anumită perioadă a vieţii, Petru Rareş nu

numai a sperat, dar chiar a şi propus eliberarea Constantinopolului. Astfel, în 1536,

la un an după zugrăvirea Humorului şi cu un an înainte de decorarea Moldoviţei,

Petru Rareş declara solilor Bànffy şi Gerendy că „unind forţele Moldovei cu ale

Transilvaniei şi ale Ţării Româneşti, şi cu condiţia ca Habsburgii să-i trimită

numai 15 000 de oameni, el va merge până la Constantinopol (!)”266. Este

interesant faptul că, în cadrul expediţiei antiotomane, Petru Rareş (deşi recunoştea

formal superioritatea de jure a împăratu-lui Sfântului Imperiu Roman de Naţiune

Germană Carol Quintul) plănuia să joace rolul principal. Acest fapt este atestat de

ponderea numerică a oştirilor ce urmau să înainteze spre Constantinopol: „45000

de moldoveni, 20000 de ardeleni, 25000 de munteni şi doar 15000 de oameni din 262 Vezi: Dan Ioan Mureşan, Rêver Byzance. Le dessein du prince Pierre Rareş de Moldavie pour libérer Constantinople, în Études byzantines et post-byzantines, IV, Iaşi, 2002, p. 232. 263 Cu privire la literatura profetică ce viza eliberarea Constantinopolului vezi capitolul Profeţi-ile despre sfîrşitul dominaţiei otomane din cartea: Andrei Pippidi, Op. cit., p. 83-90. O trecere în revistă a acestei literaturi profetice din literatura slavonă de pe teritoriul Bulgariei a fost realizată de Vasilka Tăpkova-Zaimova în studiul Pour commemorer la prise de Constantinople: quelques textes et images de presage ( în Arta istoriei. Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de ani, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 2004, p. 49 – 57). 264 Vezi: Constantin C.Giurescu, Valoarea istorică a tradiţiilor consemnate de Ion Neculce, în volumul - „Studii de folclor şi literatură”, Bucureşti, 1967, p. 440. 265 Vezi: Ion Toderaşcu, Op. cit., p. 51.

78

partea Maiestăţii Cezaree (Carol Quintul — C.C.) şi a Maiestăţii Regale

(Ferdinand de Habsburg, fratele lui Carol — C.C.)”267. Despre intenţiile lui Rareş

de a iniţia o campanie antiotomană (profitând de faptul că sultanul Soliman

Magnificul în acel an se afla cu forţele principale ale armatei în îndepărtata

Persie268) scrie şi Ioan de Weese, arhiepiscop de Lund şi reprezentant al lui Carol

Quintul, care media în Transilvania pacea între Ferdinand de Habsburg şi Ioan

Zàpolya269. De la el aflăm că vistiernicul lui Petru Rareş, pe nume Mateiaş, i-a

transmis doleanţa domnului Moldovei de a nu încheia pacea cu Zàpolya, care în

acel moment era aliatul turcilor: „ ... el roagă să nu închei pace cu acest voievod

Ioan ( Zàpolya — C.C.), căci domnul său ( Petru Rareş — C.C.) la orice cerere a

mea, este gata să vină cu 30 000 sau 40 000 de ostaşi aleşi şi va da Transilvania în

mâinile regelui romanilor (Ferdinand de Habsburg – C.C.) şi când Maiestatea

Voastră ar vrea să pornească ceva pe uscat împotriva turcilor, domnul său va da

ajutor cu 60 000 sau 80 000 de ostaşi aleşi”270. Sigur că Petru Rareş a nutrit

sentimente antiotomane şi înainte de anii 1535-1536. Semnificativă în această

privinţă este remarca adăugătoare a domnului la hrisovulul din 13 martie 1533,

acordat mănăstirii Hilandar de la Muntele Athos: „ ...şi dacă Dumnezeu slăvit în

Treime şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu... ne miluiesc şi ne scapă din

mâinile popoarelor străine...”271. Probabil că sub denumirea de popoare străine se

aveau în vedere în acel moment istoric turcii şi polonezii. Hrisovulul pomenit mai 266 Vezi: Călători străini despre Ţările Române, I, p. 378 citat după Andrei Pippidi, Op. cit., p. 161. 267 Ibidem, I, p. 377-378 şi Dan Ioan Mureşan, Op. cit., p. 238. Alianţa lui Petru Rareş cu regele Ferdinand (fratele lui Carol Quintul) s-a realizat prin intermediul lui Georg Reicherstorffer, sas ardelean, „secretar şi comisar” regal, fost în Moldova în 1527 şi 1534. În actul semnat la Iaşi în 1535 şi sigilat cu sigiliul mare domnesc şi cu sigiliile marilor boieri se puneau bazele unei alianţe contra turcilor şi tătarilor. Vezi: D.Ciurea, Relaţiile externe ale Moldovei în secolul al XVI-lea, în Anuarul Institutului de istorie şi arheologie „A.D.Xenopol”, T. X, Iaşi, 1973, p. 11. 268 Pe data de 11 iunie 1534 sultanul a plecat în lunga campanie contra Iranului. Vezi: Tahsin Gemil, În faţa impactului otoman, în culegerea de studii “Petru Rareş”, Bucureşti,1978, p. 147. 269 Vezi: Hurmuzaki, Documente, II, 1, p. 103-104, doc. LI; I.Ursu, Petru Rareş, Bucureşti, 1923, p. 40-41, p. 99-100; Eugen Denize, Moldova lui Petru Rareş: între imperiali şi otomani, în Anuarul Institutului de istorie şi arheologie „A.D.Xenopol”, XXVI, nr.1, Iaşi, 1989, p. 241. 270 Eugen Denize, Op. cit., p. 241.

79

sus a fost primit de egumenul sârb Macarie care, după părerea lui Dan Ioan Mure-

şan, era un apropiat al arhiepiscopului de Ohrida Prohor272. Acest document este

interesant şi din considerentul că stipulează recitarea polihroniului cu pomenirea

numelui lui Petru Rareş273. Or, de o astfel de cinste se puteau bucura la Muntele

Athos doar împăraţii bizantini! Aici trebuie de menţionat că între aspiraţiile

imperiale ale domnilor din ţările ce au preluat moştenirea bizantină şi dezideratul

de eliberare a Ţarigradului exista o strânsă legătură. Doar numai la Constantinopol

pu-tea fi încoronat în calitate de împărat creştin unsul lui Dumnezeu. Dan I.

Mureşan presupune că şi Petru Rareş a nutrit asemenea ambiţii imperiale pe

parcursul primei domnii. În favoarea acestei presupuneri el invocă stipulările

hrisovulului citat mai sus, prioritatea numerică a oastei moldoveneşti ce trebuia să

participe la coaliţia antiotomană şi textul ceremonialului de încoronare a ţarilor (!)

comandat de Petru Rareş la Muntele Athos şi adus în 1533 de acelaşi Macarie în

Moldova274. Într-adevăr, la ce putea să-i servească lui Petru Rareş, deja uns la

domnie, acest ceremonial imperial ? Răspunsul la această întrebare îl putem

deduce din conţinutul ceremonialului. Or, acest conţinut diferă substanţial de

conţinutul ceremonialului practicat în Moldova secolului al XVI-lea. Textul

ceremonialului de încoronare a ţarilor, comandat de Rareş, nu pune accentul pe

271 Dan Ioan Mureşan, Op. cit., p. 239. 272 Ibidem, p. 252. Dan Ioan Mureşan presupune că acest Prohor, prin oamenii săi din Tran-silvania, a fost mijlocitor în căsătoria lui Petru Rareş cu Elena (Ecaterina) Brancovici. 273 P.Ş.Năsturel, Le Mont Athos et les Roumains. Recherches sur leurs relations du milieu du XIVe siècle à 1654, în “Orientalia Christiana Analecta”, nr.227, Roma, 1986, p. 137-138. 274 Dan Ioan Mureşan, Op. cit., p. 256. Textul acestui Ceremonial ( numit în limba latină Desig-natio regis) a fost reprodus în limba franceză după manuscrisul provenit de la mănăstirea Solovki de D.I.Mureşan (Op. cit., p. 241-244). Primul cercetător care a descris manuscrisul nominalizat a fost Boris Plotnikov, care a observat pe foaia 107v nota călugărului Balaam, datorită căreia ma-nuscrisul a fost atribuit. În această notă era scris:” … s-a terminat de copiat la mănăstirea Zogra-fu, de la Sfântul munte, în luna februarie, a 24-a zi 7040 (1532), pe timpul domniei lui Petru vo-ievod”. În afară de textul Ceremonialului manuscrisul mai cuprinde 3 Liturghii: după Sf. Ioan Gură de Aur, după Sf. Vasile cel Mare şi “Liturghia catehumenilor”. Ceremonialul de încoronare imperial, adus de Macarie, denotă faptul că Prohor, arhiepiscop de Ohrida, s-a angajat să-l înco-roneze pe Petru Rareş ca împărat la sfîtşitul războiului antiotoman. După toate probabilităţile, Rareş, din partea sa i-a făgăduit arhiepiscopului că va accepta jurisdicţia ecclesiastică a Patriarhi-ei de Ohrida pentru Biserica Ortodoxă a Moldovei.Vezi: Ibidem, p. 256.

80

latura juridică, ci pe doctrina harismatică a puterii imperiale275. Acest text este de

fapt o revenire la Taxis-ul din epoca Comnenilor (secolul XII) în detrimentul

Syntagmei (cu conotaţii juridice şi supralicitarea rolului patriarhului) aplicate la

ceremoniile de ungere a domnilor din Ţările Române276. Din concluzia deja

amintitului Dan I. Mureşan reiese că apariţia în Moldova anului 1533 a textului

ceremonialului de încoronare imperial, adus de Macarie, denotă faptul că Prohor,

arhiepiscopul de Ohrida, s-a angajat să-l încoroneze pe Petru Rareş ca împărat la

sfârşitul războiului antiotoman plănuit, iar domnul i-a făgăduit arhiepiscopului că

va accepta jurisdicţia ecleziastică a Patriarhiei de Ohrida pentru Biserica Ortodoxă

a Moldovei277.

Planurile antiotomane ale lui Rareş din 1535-1536 nu erau doar rezultatul

conjuncturii ce se crease la mijlocul deceniului patru al secolului XVI (expediţia

sultanului în Persia278, asasinarea lui Aloisio Gritti279, moartea în 1532 a ginerelui

lui Petru Rareş, domnului Ţării Româneşti Vlad Înecatul280 ş. a.). În realitate

domnul moldovean înţelegea foarte bine că statutul provizoriu de teritoriu de

legământ ( dar-ül-ahd )281, obţinut de ţara sa de la turci, va fi, mai devreme sau

mai târziu, pus sub semnul întrebării de dorinţa sultanului de a spori dependenţa

Ţărilor Române. Era mai mult ca sigur că Poarta nu se va mulţumi doar cu darea

simbolică plătită de Moldova şi cu obligaţia (mai mult nominală) de acordare a

asistenţei politice şi militare în caz de urgenţă. Pericolul transformării Moldovei

într-un teritoriu islamic ( dar-ül-islam)282, după modelul teritoriilor sud-dunărene

cucerite, era pe atunci absolut real. Evident că, în primii ani după înscăunare, Petru

275 Ibidem, p. 247. 276 Ibidem. 277 Ibidem, p. 256; Vezi, de asemenea, nota 274. 278 Vezi nota 268. 279 Vezi: Aurel Decei, Aloiso Gritti în slujba sultanului Soliman Kanunî, după unele documen-te turceşti inedite (1533-1534), în “Studii şi materiale de istorie medie”, VII, Bucureşti, 1974, p. 101-160. 280 Vezi: Tahsin Gemil, Op. cit., p. 147. 281 Ibidem, p. 143. 282 Ibidem, p. 143-144.

81

Rareş nu-şi putea exterioriza aspiraţiile antiotomane. Mai mult decât atât. El era

nevoit să le camufleze şi să acorde ajutor Porţii. Din acest motiv el fu obligat la

sfârşitul anilor douăzeci ai secolului XVI să trimită, la porunca sultanului, trupe în

Transilvania283. În 1528, când diplomatul Ieronim Laski a reuşit să încheie din

numele lui Ioan Zàpolya un tratat de alianţa cu sultanul284, căruia i-a urmat

pregătirea marii campanii antihabsburgice iniţiate de către însuşi Soliman

Magnificul, Petru Rareş fu nevoit să-i susţină pe otomani. Cu toate acestea el a

evitat să vină personal la Buda, după căderea oraşului la 8 septembrie 1529, pentru

a-şi prezenta omagiul de credinţă sultanului285. Păstrând libertatea de a dezavua

acest omagiu la momentul oportun Rareş a preferat să-l depună „prin delegaţi”286.

Evident că antrenarea, fie şi forţată, a domnului moldovean în planurile

antihabsburgige ale otomanilor din 1528 – 1529 a dus la stoparea tratativelor cu

Carol Quintul şi cu fratele lui Ferdinand, începute în 1527 prin solia logofătului

Teodosie287. Dar faptul că Viena, spre deosebire de Veliko Tîrnovo, Belgrad sau

Buda, a rezistat asediului turcesc din toamna anului 1529288, a impresionat întreaga

Europă şi a creat condiţii prielnice reiterării tentativelor de alianţă cu Habsburgii.

Eşecul de la Viena a fost, de fapt, primul eşec al turcilor pe teatrul de război

european, primul asediu al unei capitale creştine im-portante soldat cu un insucces.

Acest insucces, cauzat nu atât de forţa imperialilor, cât de venirea iernii şi de

dificultăţile de ordin logistic suportate de armata sultanului289, a sporit, însă,

simţitor aşteptările unei revanşe antiotomane şi a alimentat un anumit timp credinţa

283 Ibidem, p. 144-145. 284 Ibidem, p. 142. 285 Ibidem, p. 145. 286 Tahsin Gemil atrage atenţia asupra faptului că în septembrie 1529 Petru Rareş nu era la Bu-da ci în Moldova. Vezi: Ibidem, nota 24 de la p. 145 cu trimitere la colecţia de documente Hur-muzaki, XV, 1, p. 334. 287 Vezi: Eugen Denize, Op. cit., p. 239. 288 Vezi: André Clot, Soliman Magnificul, Bucureşti, 1997, p.78-81 şi ?.А.Петросян, Осман-ская Империя: могущество и гибель, Москва, 1990, р. 63-64. 289 Vezi: André Clot, Op. cit., p. 81.

82

într-o eventuală eliberare miraculoasă a Ţarigradului290. Într-adevăr, oare miracolul

salvării Vienei în 1529 nu era o prefigurare a miracolului eliberării

Constantinopolului de musulmani ? Contemporanii acelor evenimente căutau

îndreptăţirea aşteptărilor mult dorite nu atât în realităţile politice, economice sau

militare ale timpului cât în literatura profetică şi mantică. Or, marea majoritate a

viziunilor, a oracolelor şi a profeţiilor ce circulau pe atunci în lumea creştină nu

ofereau otomanilor un credit prea mare în ceea ce priveşte stăpânirea Constantino-

polului291. În acest climat spiritual apocalipsul lui Metodie, episcopul Patarei,

profeţiile împăratului Leon Înţeleptul, viziunile lui Pseudo-Daniel şi ale lui Andrei

Nebunul, criptograma de pe mormântul lui Constantin cel Mare292 ş. a. se bucurau

de un mare succes. La ele s-au adăugat în anii 30-40 ai secolului XVI şi alte

profeţii, dintre care de o largă circulaţie s-a bucurat Legenda mărului roşu (mărul,

prin omologare cu globul, semnifica imperiul universal, iar Constantinopolul,

identificat cu acest imperiu universal, urma să fie eliberat în timpul cel mai

apropiat)293. Curios lucru, dar anul 1529, în toamna căruia a rezistat Viena, pare să

coincidă cu începutul reprezentării temei Asediului Constantinopolului în pictura

moldovenească. Acest lucru a fost confirmat de cercetările lui Sorin Ulea la

mănăstirea Dobrovăţ. După părerea istoricului de artă român, caligrafierea

proimionului în slavonă (pe timpanul sud-vestic al pronaosului bisericii mănăstirii)

probează existenţa ca idee a temei Asediului deja în anul decorării cu fresce a

acestei ctitorii (1529)294. Peste un an, în 1530, Asediul va apare sub forma unei

“naraţiuni plastice” desfăşurate pe faţada nordică a bisericii Sf. Gheorghe din

290 Vezi: Jean Deny, Les pseudo-prophéties concernant la Turquie au XVIe siècle, în “Études islamiques”, X, nr.2, 1936, p. 204-220. 291 Ibidem; Vezi de asemenea capitolul “Profeţiile despre sfîrşitul dominaţiei otomane” în: Andrei Pippidi, Op. cit., p. 83-90. 292 Lista principalelor scrieri cu caracter profetic (legate de eliberarea Constantinopolului) figu-rează la I.Sreznevski: И.И.Срезневский, Op. cit., nota 91 la p. 41-43. Cele mai importante frag-mente din textele profeţiilor lui Metodiu şi a viziunilor lui Pseudo-Daniel şi a lui Andrei Nebunul pot fi consultate în traducere rusă după ediţia: Учение об Антихристе … , p. 438-480. 293 Vezi: Andrei Pippidi, Op. cit., p. 86. 294 Vezi: Sorin Ulea, La peinture exterieure moldave … , p. 297-298.

83

Hîrlău295. Cu părere de rău distrugerea acestei fresce de la Hârlău nu ne permite să

stabilim ce tip de Asediu era acolo re-prezentat. Puţin ce putem spune şi despre

Asediul de pe faţada sudică a bisericii Sf. Nicolae a Mănăstirii Probota (1532).

Judecând, însă, după imaginile Asediilor conservate mai bine la biserica Sf.

Gheorghe din Suceava (1534), la mănăstirile Humor (1535), Moldoviţa (1537) şi

luând în consideraţie intervalul de timp relativ scurt al realizării tuturor acestor

picturi murale, pare a fi destul de probabilă o înrudire conceptuală, tematică şi

stilistică a acestor fresce.

Problema interpretării scenei Asediului Constantinopolului din pictura

exterioară moldavă nu se reduce doar la stabilirea surselor ei iconografice şi

literare. Mai există dimensiunea implicită a actului ctitoricesc296, care a acordat

atâta atenţie Asediului încât a amplasat frescele cu această imagine la locul cel mai

văzut al faţade-lor. După părerea lui Dumitru Nastase „domnii, care au pus să fie

zugrăvită acea-stă imagine simbolică, au transferat asupra lor şi asupra ţării lor

strâmtorate de turci, drepturile imperiale ale oraşului pe care năzuiau să-l

elibereze. Puterea lor suverană trebuia, deci, să înmănuncheze rangul imperial cu

acela de domn moldovean”297. Asediul Constantinopolului, atât cel real cât şi cel

plăsmuit în operele de artă, era indisolubil legat de soarta moştenirii bizantine şi,

îndeosebi, de persistenţa ideii imperiale∗ în ţările ortodoxe. Or, împăratul bizantin,

conform doctrinei răsăritene, era singurul împărat veritabil, conducător de drept

al întregii comunităţi a popoarelor creştine298. Cu câteva decenii înaintea căderii

capitalei de pe malul Bosforului, patriarhul ecumenic Antonie al IV-lea îi explica

marelui cneaz al Moscovei Vasili I (1389 – 1425) că, „ ...este absolut imposibil ca

295 Vezi: Sorin Ulea, Originea şi semnificaţia … , nota 2 de la p. 70-71. 296 Expresia “actul ctitoricesc” a fost preluată de subsemnat din titlul unui articol al lui Ion I. Solcanu: Idem., Motivaţii etice şi ideologice ale actului ctitoricesc la Ştefan cel Mare, în Anua-rul Institutului de istorie şi arheologie “A.D.Xenopol”, T. XXIV, nr. 1, Iaşi, 1987, p. 137. 297 Dumitru Nastase, Ideea imperială ... , p. 9. ∗ Nicolae Iorga a dedicat ideii imperiale bizantine în Ţările Române un capitol întreg din cu-noscuta-i carte “Byzance après Byzance”. Vezi capitolul Ideea imperială bizantină prin domnii romîni în: Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ, Bucureşti, 1972, p. 124 – 153. 298 Ibidem, p. 2.

84

creştinii, având biserică să nu aibă şi împărat. Căci împărăţia şi biserica formează

o unitate şi nu se îngăduie ca ele să fie separate...”299. Dispariţia basileului

bizantin în urma asediului din 1453 a generat nu numai ideea occidentală a unei

cruciade antiotomane, dar şi ideea unei reconquista (conform exemplului

Paleologilor care au restabilit imperiul după cucerirea latină din 1204) organizate

de popoarele ortodoxe încă nesubjugate de Poartă300. Moldova şi Ţara Românească

urmau să joace un rol important în cadrul acestei reconquista, care, cu părere de

rău aşa şi nu s-a realizat în acel secol. Au mai existat încercări de a salva

moştenirea bizantină (împreună cu ideea imperială!) şi pe alte căi. Astfel, cu mult

înainte ca Filofei — călugăr la mănăstirea Eleazar din Pskov – să fi lansat în

mediile intelectuale ruseşti din secolul XVI teoria „Moscova – a treia Romă”301, o

teorie similară de translaţie a centrului statalităţii şi spiritualităţii ortodoxe exista

deja. Cu aproximativ un secol înainte de căderea Constantinopolului, în literatura

medio-bulgară din veacul XV apare ideea „transferării gloriei” Romei şi

Constantinopolului oraşului Tîrnova. După părerea cunoscutului istoric şi om

politic rus de la începutul secolului XX P. N. Miliukov, „călugărul Filofei, la

instigaţia lui Misiur Munehin, a preluat doar o formulă medio-bulgară consacrată şi

a aplicat-o Moscovei”302. Or, ficţiunea „Moscova – a treia Romă”, care a căpătat

299 Miklosich-Müller, Acta et diplomatia graeca Medii Aevi sacra et profana, II, Viena, 1862, Nr. 447, p. 191, citat după: Dumitru Nastase, L’héritage imperial byzantin dans l’art et l’histoire des pays roumains, Milano, 1976, p. 1. 300 Dumitru Nastase, Ideea imperială ... , p. 5. 301 Despre Filofei şi ideea „Moscova – a treia Romă” vezi: Н.Н.Гольдберг, Идея Москва – Третий Рим в цикле сочинений первой половины XVI века, în ТОДРЛ, T. XXXVII, Ленин-град, 1983, р. 139-149. 302 Vezi: П.Н.Милюков, Очерки по истории русский культуры, citat după ?.?.Успенский, История Византийской Империи XI-XV веков.Восточный вопрос, Москва, 1997, р. 665; Ai-ci merita sa fie mentionat faptul că oraşul Tîrnova, vechea capitală a Ţaratului Bulgar, n-a fost ignorat în pictura medievală moldavă. Încă înainte de cel de al 2-lea Război Mondial André Gra-bar a atras atenţia asupra folosirii de către zugravii de la Arbore a unui vechi model bulgăresc (de secol XIV) în prezentarea scenei “Transferarea moaştelor Sfintei Parascheva de la Epivat la Tîr-nova în 1235”. Textul explicativ, ce însoţeşte imaginea probează acest lucru: “ ... çäg ïîñòàâè-øà ñòàà Òðüíîâh ƒðàäh. Q... ïîuø... öhëáû äî ñåƒ(î)òíg...”( “...aici a fost depusă sfânta în oraşul Tîrnova. Unde...vindecă până astăzi...”).Paradoxul acestui text de la Arbore constă în faptul, că la etapa când au fost pictate frescele acestei ctitorii, moaştele Sfintei Parascheva se af-

85

cu timpul în Rusia ponderea unei doctrine de stat cu multiple consecinţe ideologice

şi juridice, nu a fost singura ficţiune inventată cu scopul de a legitima succesiunea

bizantină. Probabil că, în mediul novgorodean, la sfârşitul secolului XV sau la

începutul secolului XVI apare aşa numita Povestire despre comănacul alb

(Сказание о новгородском белом клобуке)303. Conform acestei povestiri

comănacul alb (alegorie a puterii) a fost dăruit de împăratul Constantin cel Mare

papei Silvestru. Papii, ce i-au urmat la scaunul pontifical, fiind speriaţi de nişte

teribile revelaţii, au preferat să trimită comănacul la Constantinopol. Dar şi aici

preţiosul obiect era în pericol. Aproximativ în aceeaşi perioadă patriarhul

Ţarigradului Filotei îi visă pe papa Silvestru şi pe împăratul Constantin care-l

sfătuiau să trimită sfântul comănac la Novgorod. Interpretarea acestei povestiri este

extrem de simplă. Comănacul simboliza puterea unită a statului (împăratul

Constantin) şi a bisericii (papa Silvestru). Această putere era transferată de la

Roma la Constantinopol, iar de la Constantinopol la Novgorod304. Aşa că Moscova

sau Tîrnova nu erau singurele oraşe pretendente la glorioasa moştenire romano-

bizantină. Evident că în condiţiile întăririi statului moscovit centralizat, această

ficţiune novgorodeană nu putea concura cu ficţiunea despre a treia Romă lansată

de călugărul Filofei.

În această multitudine de ficţiuni cu caracter legitimist, apărute în primele

decenii de după catastrofa de la 1453, şi-a găsit dezvoltarea şi episodul cu fuga

„împărătesei” din Ţarigrad, amintit în povestirea lui Nestor Iskander. Această

împărăteasă, realmente inexistentă, dar prezentă în povestire şi în frescele moldave

(Humor, Moldoviţa), a devenit în literatura rusă de la mijlocul şi de la sfârşitul

secolu-lui XVI purtătoarea principală a legitimităţii moştenirii spirituale bizantine.

Nu ştim pe cât au fost de influenţaţi Maxim Grecul sau prinţul Andrei Kurbski de lau deja de peste 100 de ani la Belgrad, iar după cucerirea şi acestui oraş de către otomani, în anul 1521, ele au fost transferate la Constantinopol. Până la aducerea acestor moaşte în Moldova, pe timpul lui Vasile Lupu, urma să mai treacă un secol. Vezi: André Grabar, L’art de la fin de l’antiquité et du moyen âge, I, Paris, 1968, p. 79, nota 2. 303 Vezi: Ф.И.Успенский, Op. cit., p. 667.

86

istoria reală a transportării cărţilor greceşti la Moscova de către Sofia Paleolog cu

prilejul căsătoriei ei cu marele cneaz Ivan al III-lea305, dar unele paralele între

istoria reală şi ficţiunea inventată din Povestirea despre soarta cărţilor greceşti306

se im-pun de la sine. Există, însă, şi deosebiri substanţiale. Sofia Paleolog nu era

împărăteasă bizantină, ci doar nepoată de frate a ultimului basileu. Ea a venit în

Moscovia nu din Bizanţ, ci din Italia. Cărţile greceşti aduse de Sofia nu formau

biblioteca imperială sau patriarhală, ci reprezentau doar o parte infimă a imensei

moşteniri literare greceşti. În povestirea relatată de Kurbski împărăteasa bizantină

transportă vistieria şi biblioteca („ñî ãàçîôèëàê¿gþ êíèæíîþ”) întâi la Veneţia şi

în insula Rodos307. Veneţienii traduc cărţile din greacă în latină, le tipăresc, şi

încep să le vândă la un preţ de nimic prin toată Italia. Însuşi Kurbski, în textul

povestirii, îl în-treabă pe Maxim Grecul dacă aceste cărţi au fost traduse în slavonă

şi, dacă au fost, atunci la cine le putem găsi – la sârbi, la bulgari sau la alte popoare

slave308. Maxim îi răspunde că cărţile existau anterior doar în greceşte întrucât,

până la căderea Constantinopolului, împăraţii bizantini nu îngăduiau traducerea lor.

După acest dialog urmează justificările prinţului Kurbski legate de fuga lui din

Rusia cauzată de politica cruntă şi perfidă a lui Ioan cel Groaznic. În cadrul acestor

justificări prinţul abordează şi ideea transferării imperiului (translatio imperii)

bizantin309. Această transferare, din punctul lui de vedere, nu constă în translocaţia

unui imperiu transcendental, ci în transferarea bunurilor culturale: de la greci la

latini, iar de la la-tini (italieni—C.C.) la slavi(= ruşi)310. Relatarea lui Kurbski

despre soarta cărţilor greceşti, inserată în prefaţa la Noul Mărgăritar al Sf. Ioan

304 Ibidem. 305 Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 193. 306 Privitor la ciclul de povestiri ruse vechi, legate de cărţile greceşti, vezi: Н.В.Синицына, Русские тексты о судьбе “греческих книг” после падения Константинополя, în Византия и Русь, Москва, 1989, р. 236-246. 307 Ibidem, p. 240. 308 Ibidem, p. 239. 309 Ibidem. 310 Ibidem.

87

Gură de Aur311, pare neterminată. Ce-i drept, el nici nu a avut intenţia de a expune

întreaga legendă auzită cândva în interpretatea lui Maxim Grecul. Din fericire s-a

păstrat Continuarea legendei în care se povesteşte că latinii (= italienii—C.C.),

după ce au tradus cărţile, din dorinţa de a distruge spiritualitatea ortodoxă şi

amintirea Imperiului Bizantin, au ars originale lor greceşti312. Prin aceasta ei s-au

identificat cu barbarii turci-musulmani, care au distrus Constantinopolul. Doar ruşii

au fost singurul popor, iar Rusia Moscovită – singura ţară, care, conform acestei

legende, au păstrat nealterate spiritualitatea, credinţa şi moştenirea bizantine.

Mărturie a acestui fapt este biblioteca ţarului Vasile III – cea mai mare, după

părerea autorului scrierii, colecţie din lume de cărţi greceşti313. Dacă comparăm

relatarea lui Kurbski cu această Continuare a povestirii despre cărţile greceşti,

observăm că ultima este cu mult mai tendenţioasă. Probabil că originalul povestirii

nu era atât de ancorat ideologic la noua doctrină a puterii moscovite. Cu toate

acestea, în pofida divergenţelor existente în ceea ce priveşte paternitatea acestei

Continuări, sursa iniţială a întregii povestiri pare aceeaşi – relatarea orală a lui

Maxim Grecul314.

Prinţul Kurbski şi autorul anonim al Continuării povestirii despre cărţile

greceşti nu sunt singurii cărturari din secolul XVI pe care i-a preocupat soarta

moştenirii bizantine. Deja amintitul Ivaşko Peresvetov utilizează de asemenea

mitul despre cărţile greceşti. Arderea cărţilor figurează şi la el, ce-i drept, în alt

context. În scrierea călătorului rus acest act barbar urma să fie executat la ordinul

sultanului Magmet (Mahomed al II-lea)315. Iluminat, însă, de o forţă divină,

datorată rugăciunilor patriarhului Anastasie (!?)*, sultanul îşi contramandează

ordinul. El porunceşte ca toate aceste cărţi să fie traduse în turceşte. Aceste 311 Vezi: A.M.Kurbskij, Novyi Margarit. Historisch-kritische Ausgabe auf der Grundlage der Wolfenbütteler Handschrift, Vol.I, Giessen, 1976, p. 4-5. 312 Vezi: Н.В.Синицына, Op. cit., p. 242. 313 Ibidem. 314 Privitor la sursa iniţială a acestei Continuări, vezi: Ibidem, p. 241. 315 Ibidem, p. 242; Vezi de asemenea: А.А.Зимин, Сочинения И.Пересветова, Москва-Ле-нинград, 1956, р. 147-161.

88

traduceri devin pentru Magmet un izvor de înţelepciune datorită căruia el reuşeşte

să impună în împărăţia sa adevărul (ïðàâäà) şi dreptatea. Acelaşi lucru, după

părerea lui Peresvetov, trebuie să-l facă şi ţarul Rusiei Ivan al IV-lea (cel Groaznic)

dacă el nu vrea ca Rusia să suporte soarta Bizanţului316.

După cum vedem, spiritul „pragmatic” al lui Peresvetov a schimbat accentele în

interpretarea noţiunii de moştenire spirituală bizantină. Cărţile greceşti nu mai

sunt la el un fel de talisman care doar legitimează moştenirea imperială bizantină.

Nu sunt ele nici un bun cultural abstract, preţuit de Kurbski, mai degrabă, în

calitate de valoare autonomă. Literatura greacă devine la Peresvetov catalizatorul

unor acţiuni sociale transformatoare, care, prin fantezistu-i model otoman, trebuie

să schimbe şi starea de lucruri din Rusia. Merită să fie amintită şi distincţia netă, pe

care o face Peresvetov între grecii epocii căderii Constantinopolului şi cărţile

greceşti. Spre deosebire de înţelepţii autori ai scrierilor bizantine, grecii sunt

caracterizaţi drept „leneşi” (în apărarea credinţei creştine), „hoţi” ( luau pentru sine

de zece ori mai mult decât pentru împărat), „câini flămînzi”317 etc. Prin acţiunile

lor necugetate şi prin infidelitatea lor ei l-au mâniat pe Dumnezeu într-o măsură

atât de mare încât acum „răscumpără la împăratul turcesc credinţa lor creştină,

dau împăratu-lui... mari biruri, şi, singuri, sunt în sclavie...”318. Ideea culpabilităţii

unei naţiuni (grecii) şi nu a unei întregi confesiuni (ortodocşii) este o idee relativ

tardivă. În plin Ev Mediu specificul naţional era eclipsat în mare parte de unitatea

sau de deosebirile de ordin confesional. Cronicarii bizantini ai asediului de la 1453

au stăruit nu o singură dată asupra polemicilor religioase, schismelor şi trădărilor

de care erau responsabili compatrioţii lor, dar niciodată (nici chiar în scrierile

turcofilului Critobul din Imbros319) n-au făcut generalizări la nivelul unei întregi

naţiuni. Literatura timpurie (secolul XV) de expresie slavonă, dedicată căderii

* Numele Anastasie al patriarhului Peresvetov l-a luat de la Nestor Iskander. 316 Vezi: Н.В.Синицына, Op. cit., p. 242. 317 Vezi traducerea lui Ştefan Ciobanu în: Chivotele lui Petru Rareş ... , p. 350, 360. 318 Ibidem, p. 356. 319 Vezi lucrarea indicată în nota 155.

89

Bizanţului, de asemenea n-a prea speculat pe contul identităţii naţionale a

învinşilor. Konstantin din Ostrowića manifestă doar compasiune faţă de împăratul

urbei cucerite320, iar Nestor Iskander, deşi aminteşte de „păcatele” orăşenilor, le

consideră comune tuturor creştinilor: „şi aşa s-a întâmplat şi s-a înfăptuit după

păcatele noastre”(„ è ñèì ñèöh áûâàgìûìú è òàêî ñúâðüøàgìûìú ƒðhõú

ðàäè íàøàõú”)321. Chiar şi atunci când Nestor deplânge soarta

Constantinopolului, el nu învinuieşte vreo naţiune ci scrie doar despre oraş,

personificându-l şi invocându-l: „Tu, asemeni unui nebun, îţi întorceai faţa de la

graţia divină şi de la binefaceri, tinzând la rele şi la fărădelegi, şi iată că şi-a

îndreptat Dumnezeu mânia Sa asupra ta şi te-a predat în mâinile duşmanilor tăi.

Şi cine oare, văzând acestea, nu va boci şi nu va plânge în hohote...” ( „Òû æg,

#êî ígèñòîâgí, gæg íà ògáh ìèëîñòü Áæ¿þ è mgäðîò îòâðàmàgøñ# è íà

çëîäh"íè# è ágçàêîíèg îáðàmàgøgñ#. È ñg íûíh îò-êðûñ# ƒíhâ Áæ¿é íà

ògáh è ïðgäàñòú ògáh âú ðuög âðàãîìú òâîèì. È êòî î ñhì íg

âîñïëà÷gòüñ# èëè íg âîçðûäàgòú” )322. Ideea de a-i învinui pe greci de

dezastrul de la 1453 se pare că aparţine occidentalilor. Astfel, la Leonard din Chios

– arhiepiscopul catolic al insulei Lesbos, care şi-a redactat raportul către papa

Nicolae al V-lea la vreo şase săptămâni după căderea Constantinopolului – putem

găsi următoarele exclamaţii: „ Sed o Graecorum impietatem! O patriae di-

reptores! O avaros!...”323. În literatura popoarelor ortodoxe culpabilitatea grecilor

pentru pierderea Constantinopolului a început să fie invocată mai târziu, din

secolul al XVI-lea, în special de către ruşi. Peresvetov nu este nici primul, nici

singurul exponent al acestui mod de a explica istoria. Desigur că Petru Rareş nu

împărtăşea întru totul acea antipatie faţă de greci pe care i-o atribuie călătorul rus.

Procesiunile pioase ale grecilor constantinopolitani reprezentate în scenele

320 Vezi: Записки янычара... , р. 72. 321 Памятники литературы Древней Руси ... , р. 264. 322 Ibidem, p. 260. 323 Leonhardi Chiensis, De Urbis Constantinopoleos jactura captivitateque, în: И.И.Срезнев-ский, Op. cit., p. 59.

90

Asediului de la Humor şi Moldoviţa confirmă acest lucru. Posibil, că Petru Rareş

era mustrat de conştiinţa unui „păcat colectiv” al tuturor creştinilor ortodocşi care

n-au reuşit să menţină capitala creştinismului răsăritean. În favoarea acestei ipoteze

pare să pledeze imaginea Parabolei fiului risipitor, reprezentată în apropierea

scenei Asediului la Moldoviţa (pe stâlpii pridvorului), la Humor (în dreapta

Asediului) şi la Sf. Gheorghe-Suceava (pe aceeaşi faţadă sudică)324. Or,

semnificaţia Parabolei este bine definită: fiul risipitor se va întoarce la tatăl său şi

va fi primit de acesta. Nu în zadar în unele fresce moldave acest tată este

reprezentat purtând nimb cruciger cu iniţialele numelui lui Hristos325. Aşa şi

Constantinopolul, ispăşindu-şi pedeapsa cauzată de „rătăcirea” locuitorilor săi, va

fi din nou luat de Dumnezeu sub ocrotire. Cât priveşte atitudinea filo-turcă pe care

i-o atribuie Peresvetov lui Petru Rareş326, falsificarea este evidentă. Nu putea

domnul moldovean să exprime acea admiraţie hipertrofiată faţă de sultanul turc şi

faţă de ordinea instaurată de ultimul pe teritoriul Imperiului Otoman. Cu atât mai

mult el n-ar fi exprimat-o în faţa soliei din care făcea parte Peresvetov. Or, se ştie

că solii erau emisarii magnatului polonez Andrzej Teczynski, care-şi oferise

serviciile lui Ferdinand de Habsburg, – rege al Cehiei, pretendent la coroana

maghiară şi duşman înverşunat al Porţii Otomane327. În condiţiile mijlocului anilor

treizeci ai secolului XVI, când însuşi Petru Rareş căuta aliaţi în lupta antiotomană,

astfel de aprecieri ale sultanului ar fi absolut ireale. Erijându-se în porta-voce a

domnului moldovean, care se bucura de mare autoritate în lumea ortodoxă,

Peresvetov exprimă, de fapt, propriul program de reorganizare a Rusiei şi propriile

simpatii sau antipatii naţionale. Or, grecii-bizantini nu sunt nici pe departe agreaţi

de acest autor. Mai mult decât atât. Ei sunt blamaţi şi insultaţi. Această atitudine 324 Unii cercetători presupun că şi la Voroneţ Parabola fiului risipitor era reprezentată alături de Asediu, pe peretele nordic. Despre existenţa imaginii Parabola fiului risipitor pe peretele su-dic al bisericii Sf.Gheorghe-Suceava, vezi: P.Comarnescu, Op. cit., p. 242. 325 Astfel, la Humor îl vedem pe Iisus în rolul tatălui, căruia fiul rătăcitor i se înclină. Vezi: P. Comarnescu, Op. cit., p. 261. 326 Vezi: Chivotele lui Petru Rareş …, p. 354-355, 361-362, 364.

91

este pe deplin explicabilă. După căderea Bizanţului, emanciparea statelor ortodoxe

neocupate de turci a contribuit la apariţia şi dezvoltarea unei atitudini de

desconsiderare faţă de greci chiar şi din partea unor reprezentanţi de rând a

populaţiilor acestor state. Un exemplu elocvent în acest sens ni-l furnizează

inscripţia zgâriată de un vizitator necunoscut pe suprafaţa frescei de la Moldoviţa

cu imaginea asediului Constantinopolului: „Ei pictează glorioasa victorie a

Constantinopolului asupra haganului sciţilor, dar de ce nu-şi pictează propria

nenorocire şi dezastru pe care l-au suportat de la emirul sarazin (evident, că se are

în vedere sultanul turc, or sarazinii niciodată n-au cucerit Constantinopolul – C.C.)

atunci când (el) a luat Constantinopolul?” ( „ñëàâíu qáî ïîáhäu íàïèñóþò

êîí(ñ)-òàíòèíîïîëüñêuþ íàä êàãàíîì ñêèòñêûì. ïî÷òîæg qáî íg ïèøuò

áhäu ñâîþ è ïîãûágëü "(æ)g ïîñòðàäàøà ^ àìèðh ñàðàöèíñêàƒà gƒäà

âúçgòü Êîíñòà(íòè)íîïîëü”)328. André Grabar, care a descifrat şi a publicat în

1930 această inscripţie slavonă, considera că autorul ei anonim nu putea trăi într-o

perioadă prea îndepărtată de perioada de realizare a frescelor329. În favoarea acestei

datări pledează atât caligrafia cât şi textul inscripţiei (expresia „ ...de ce nu-şi

pictează...” este la timpul prezent). Acest vizitator anonim, care şi-a manifestat

nemulţumirea şi dezacordul prin grafitul zgâriat, a văzut în fresca de la Moldoviţa

doar „ o scenă istorică precisă ” (A. Grabar)330, dedicată evenimentului din anul

626 – asediului nereuşit al Constantinopolului de către haganul „sciţilor” (avarilor

— C.C.). El nu a atras atenţia la tunurile şi ienicerii zugrăviţi. După catastrofa

capitală de la 1453, acestui vizitator i s-a părut ridicolă reiterarea amintirii unor

victorii demult apuse ale constantinopolitanilor, iar planul ideal al imaginii

Asediului, simbolismul perpetuu al acestei reprezentări, i-au scăpat funciarmente.

Însăşi denumirea de Constantinopol, aleasă de anonim, este rodul distanţării

327 Vezi: Dan Horia Mazilu, Voievodul dincolo de sala tronului. Scene din viaţa privată, Bucu-reşti, 2003, p. 503-504. 328 André Grabar, Un graffite slave … , p. 75. 329 Ibidem, nota 1 de la p. 75. 330 Ibidem, p. 75.

92

istorice de evenimentul zugrăvit. Să ne amintim că pe suprafaţa frescei este

ortografiat: “Aici e Ţarigradul” ( çäg...Öàðèãðàäú )331 şi nu „Aici e

Constantinopolul”. Înlocuirea denumirii vechi de Ţarigrad prin Constantinopol în

literatura de expresie slavonă sau rusă veche este legată pe de o parte de

dezvoltarea cunoştinţelor istorice în Europa răsăriteană332, iar pe de altă parte de

emanciparea sentimentului naţional în statele ortodoxe neaservite333, – state –

pentru care oraşul de pe malul Bosforului, ocupat de sultan, a încetat să mai fie

oraş al împăraţilor (ţarilor) creştini. Dacă pentru Petru Rareş şi zugravii lui exista

doar Ţarigradul – oraşul cezarilor, noua Romă, marea capitală creştină, locul

autorităţii imperiale supreme etc. – pentru vizitatorul anonim de la Moldoviţa

exista doar Constantinopolul – oraşul întemeiat de Constantin I şi pierdut de

Constantin al XII Paleologul, oraş al grecilor, vinovaţi de trufie şi de impietate,

care, în ultimă instanţă, au şi cauzat pierderea capitalei bizantine. În pofida faptului

că intervalul de timp (între realizarea frescelor rareşiene cu imaginea Asediului şi

vizita călătorului anonim la Moldoviţa nu a fost chiar atât de mare), deosebirile în

înţelegerea semnificaţiei imaginii sunt imense. Din punctul meu de vedere, Petru

Rareş, împreună cu curtenii şi cu programatorii picturilor murale din perioada

primei lui domnii, vedeau reprezentarea Asediului Constantinopolului încă cu ochii

medievali ai bizantinilor. Or, după cum scrie André Grabar, gândirea bizantină

privea tema Asediului cu „ochii lăuntrici”( „yeux intérieurs”)334. Ea ignora

dificultăţile de ordin logic, care-i contrariau pe cugetătorii de tip „raţionalist”

dintre care făcea parte, probabil, şi autorul anonim al inscripţiei de la Moldoviţa.

Pentru misticul bizantin înfrângerea de la 1453 nu ştirbea cu nimic darul victoriei

331 Vezi imaginea Asediului Constantinopolului de la Moldoviţa cu textul respectiv în: Răzvan Theodorescu, Bucovine. La peinture murale moldave … , il. 46 de la p. 89. 332 În Rusia moscovită înlocuirea denumirii de Ţarigrad prin Constantinopol s-a produs deja în cadrul « Istoriei scitice » a lui Andrei Lîzlov (sec.XVII), care a fost profund influenţat de isto-riografia poloneză. 333 Vezi: André Grabar, Un graffite slave … , p. 80. 334 Ibidem, p. 75.

93

permanente (A. Grabar)335 oferit de Maica Domnului marii capitale creştine.

Acelaşi punct de vedere în privinţa victoriei permanente, obţinute dacă nu în

prezentul imediat, atunci cel puţin în viitorul apropiat şi previzibil, îl exprimă şi

Nestor Iskander la sfârşitul povestirii despre luarea Ţarigradului: „ ...doar dacă s-

au adeverit profeţiile lui Metodiu al Patarei şi a lui Leon Înţeleptul, se vor adeveri

şi ultimile profeţii (din Viziunea lui Pseudo-Daniel şi de pe mormântul lui

Constantin cel Mare – C.C.)” („ ... íî qáî äà ðàçqìhgøè, î îêààííh, àmg

âñ# ïðgæg ðå÷åííà> Ìhfîdègìú Ïàòàðîìñêûì è Ëâîìú Ïðgìqdðûì è

çíàìgí> î ãðàäh ñgìú ñúâgðøèø"ñ#, òî è ïîñëhäígà íg ïðièäuòü, íî

òàêîæg ñîâðüøèòèñ# èìuòú...”)336. Or, aceste ultime profeţii garantau

eliberarea Ţarigradului de sub jugul fiilor lui Ismail (ismailteni = musulmani –

C.C.). Preotul, ce, conform legendei bizantine, la venirea turcilor intrase cu sfintele

daruri în peretele altarului Sfintei Sofii, urma să iasă nevătămat din acest perete la

venirea creştinilor! Probabil că, datorită acestor profeţii, favorabile creştinilor,

Petru Rareş şi apropiaţii săi au conjugat imaginile tradiţionale ale Asediului din

626 (existente deja în pictura murală sud-slavă) cu descrierile Asediului din 1453,

conţinute în povestirea lui Nestor Iskander. În afara acestui context prospectiv,

orientat spre viitor, ar fi imposibil de explicat reprezentarea „celui mai mare

dezastru creştin pe faţadele unor biserici”(A. Grabar)337. Mai mult decât atât.

Faptul că viziunea lui Pseudo-Daniel, inserată în finalul povestirii, prevestea

eliberarea oraşului de pe cele şapte coline de către un suveran, asemeni lui Rareş,

chemat la domnie338, putea doar să sporească prestigiul şi să minimalizeze

carenţele provenienţei bastarde a fiului natural al lui Ştefan cel Mare. Or, trebuie să

ne dăm bine seama că, atât tradiţia populară orală, cât şi Cronica lui Macarie339, ne

prezintă un tablou idilic al chemării la domnie a lui Petru Măjariul (Rareş). 335 Ibidem. 336 Vezi: Памятники литературы Древней Руси... , р. 264. 337 André Grabar, Un graffite slave … , p. 73. 338 Vezi textul indicat în nota 255.

94

Realitatea era, probabil, cu mult mai nuanţată. Chiar dacă am presupune că toţi

boierii, în frunte cu mitropolitul, au acceptat unanim alege-rea lui Rareş, discuţiile

private, legate de provenienţa şi de îndeletnicirile anterioare ale domnului, nu

puteau fi evitate. În favoarea unei atare afirmaţii pledează tabloul votiv de la

Dobrovăţ, realizat printre primele, în 1529, la numai doi ani după chemarea la

domnie. Acest tablou votiv, după părerea lui Vasile Drăguţ: „ a fost conceput de

fiul hangiţei din Hârlău ca un act de legitimare. Asemănător tatălui său Ştefan cel

Mare şi fratelui său Bogdan, fiindu-le întru totul egal prin măreţia ţinutei şi a

portului, Petru Rareş se înfăţişează în ochii contemporanilor ca os domnesc şi

drept urmaş în scaunul ţării. Aşadar, frumoasa imagine ce înnobilează naosul

Dobrovăţului exprimă, odată cu gândul pios al donatorului, voinţa sa de putere ca

legitim succesor al celui ce fusese Ştefan cel Mare”340. Dan I. Mureşan a încercat

chiar să stabilească o legătură între semnificaţia cuvântului „ţarstvie” din Cronica

lui Macarie, portretul votiv de la Dobrovăţ, ciclul frescelor „capitalele creştine”

(Sinai, Athos, Ierusalim) şi imaginea „Dojana regelui David ”341. După părerea

acestui cercetător, aici avem un exemplu de aspiraţie imperială342, care, ulterior, în

virtutea nefavorabilului curs al istoriei, se va transforma la alţi domni (Alexandru

Lăpuşneanul, Ieremia Movilă ş. a.) în ideologia cripto-imperială343 din a doua

jumătate a secolului al XVI-lea şi din prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Încheind acest capitol merită să menţionăm că povestirea lui Nestor Iskander, în

diverse redacţii, s-a bucurat de un larg răsunet în lumea cărturarilor de expresie

slavonă din secolele XVI-XVII. Textul ei a influenţat compoziţia şi stilul mai mul-

339 Pentru originalul slavon şi traducerea Cronicii lui Macarie vezi: Cronicile slavo-romîne ... , p. 74-105. 340 Vasile Drăguţ, Dobrovăţ, Bucureşti, 1984, p. 8. 341 Dan Ioan Mureşan, Op. cit., p. 224. 342 Vezi: Ibidem, p. 235. 343 Despre ideea imperială şi cripto-imperiul creştin vezi: Dumitru Nastase, L’idée imperiale dans les Pays Roumains et « le crypto-empire chrétien » sous la domination ottomane. État et importance du problème, în “Symmeikta”, Athènes, 1981, p. 201-251. Însaşi expresia “conceptia suverana cripto-imperială” , după cum notează Dumitru Năstase a fost introdusă în circuitul şti-inţific de Alexandru Randa (1971). Vezi: Dumitru Nastase, L’héritage imperial byzantin ... , p. 15.

95

tor povestiri apărute în Rusia acelei perioade ( Istoria împărăţiei Cazanului, Po-

vestirea lui Avrami Paliţîn, Letopiseţul începutului împărăţiei ş. a.)344. De

povestirea lui Iskander s-a folosit şi istoricul Iohann Verner Pauze (mort în 1735)

când a alcătuit Istoria Ţarigradului345. În pofida epilogului controversat – în care

Nestor se prezintă ca fost participant la asediu – textul scrierii nu are caracterul

unor memorii de tipul celor ale lui Sphrantzes. Povestirea lui Iskander este cu mult

mai accesibilă şi mai atractivă decât descrierile obiective, dar greoaie ale grecilor

(în special faţă de textul arhaizant al lui Laonic Chalcocondil346). Putem fi siguri că

acea-stă povestire, în redacţiile ei slavone timpurii, neprescurtate, era nu numai

citită, dar şi ilustrată la curtea lui Petru Rareş. În favoarea existenţei unei tradiţii

artistice deja constituite de ilustrare a povestirii vorbesc frescele cu imaginea

Asediului Constantinopolului de la Humor, Moldoviţa şi, din cât putem judeca

tinând cont de starea precară de conservare, de la Sf. Gheorghe-Suceava. Or, dacă

detaliile acestor fresce (împărăteasa, patriarhul, ploaia cu picături roşii, călăreţul

Toma, artileria, turcii etc.) probează cunoaşterea de către zugravi şi programatori a

conţinutului po-vestirii lui Nestor Iskander, atunci structura compoziţională bine

gândită a aceloraşi fresce vorbeşte despre existenta unei tradiţii deja constituite de

ilustrare a unor epi-soade inspirate de această povestire.

344 Vezi: Словарь книжников и книжности Древней Руси, Вып. 2, Ч.2 (Л-Я), Ленинград, 1989, р. 196. 345 Vezi: Г.Н.Моисеева, “История царьградская” Иоганна Вернера Паузе – неизвестное сочинение начала XVIII века, în Культурное наследие древней Руси. Истоки, становление, традиции, Москва, 1976, р. 205-210. 346 Laonic Chalcocondil era un reprezentant tipic al curentului elenofil de la sfîrşitul Imperiului Bizantin. Imitând istoriografia antică el arhaiza toponimele şi etnonimele existente în secolul XV. Sintaxa şi stilul scrierilor sale imită formelei limbii greceşti din perioada clasică, ceea ce-l făcea greu accesibil contemporanilor. Chiar şi numele său Laonic este o transformare în stil antichizant al numelui creştin Nicolae. Vezi: ?.?.Бибиков, С.К.Красавина, Некоторые особенности ис-торической мысли поздней Византии, în “Культура Византии (III). ХIII- первая половина XV века”, Москва, 1991, р. 296.

96

Capitolul 4. Asediul Constantinopolului în ilustraţia de carte din secolul XVI.

Stabilirea surselor literare, a conţinutului şi a interpretărilor Asediului Constan-

tinopolului din pictura exterioară moldavă nu epuizează problematica generată de

acest tip iconografic. Mai rămîne de stabilit provenienţa modelului artistic al

compoziţiilor (extrem de complexe) din frescele zugrăvite. Sunt oare aceste

compoziţii, cu o structură pronunţat narativă, doar rodul eforturilor programatorilor

şi zugravi-lor lui Petru Rareş sau, poate că, existau deja, în tradiţia creştină

răsăriteană sau occidentală, unele elaborări artistice care au înlesnit constituirea

versiunilor monumentale ale Asediului din pictura moldavă ? Cu părere de rău,

moştenirea monumentală medievală extra-moldavă este mult prea săracă pentru a

putea ajunge la nişte concluzii univoce. Tipul iconografic al Asediului de la

biserica Sf. Petru de pe insula Veliki Grad a lacului Prespa347 poate furniza doar

unele informaţii extrem de generale în ceea ce priveşte structura compoziţională a

tipului iconografic omonim de la Arbore şi în ceea ce priveşte imaginea procesiunii

ierarhilor din celelalte fresce. Iconografia sud-slavă a acestei scene, însă, nu ne

spune nimic despre structura compoziţională a imaginii asediatorilor, despre

amplasarea artileriei, ienicerilor şi a altor detalii, considerate de unii cercetători

drept „anacronice”. Acelaşi lucru pu-tem să-l spunem şi despre tipul iconografic al

Asediului de la catedrala Smolensk a mănăstirii Novodevici din Moscova348. Cât

priveşte ilustrarea strofei introductive la Imnul acatist (aşa numitul „Proimion”) de

la mănăstirea Terapont, acolo echipa lui Dionisie a ignorat totalmente Asediul,

preferând să zugrăvească o scenă de adorare a icoanei Maicii Domnului349. În

347 Vezi releveul indicat în nota 37. 348 Vezi: С.Л.Ретковская, Op. cit., p. 18. 349 Vezi: И.Е.Данилова, Фрески Ферапонтова монастыря, Москва, 1970; idem, Иконогра-фический состав фресок Рождественской церкви Ферапонтова монастыря, în “Из исто-рии русского и западноевропейского искусства”, Москва, 1960, р.118-129; Т.Н.Михельсон, Живописный цикл Ферапонтова монастыря на тему Акафиста, în ТОДРЛ, Т. XXII, Ле-нинград, p. 144-164; M.C.Ceребрякова, О размещении акафистных компизиций в северо-

97

domeniul picturii de şevalet în tehnica tempera situaţia nu este cu mult mai bună.

Afinităţile, ce există realmente, între compoziţia Asediului de pe câmpul lateral al

icoanei „Buna Vestire cu scene din Acatist”, datorate şcolii lui S. Uşakov350, şi

compoziţia Asediului din fresca amintită de la biserica Sf. Petru, nu pot fi atestate

în cazul compoziţiilor Asediului de la mănăstirile Humor şi Moldoviţa.

Există, însă, un domeniu al artelor plastice în care tema Asediului unei cetăţi, în

general, şi a Asediului Constantinopolului, în particular, apare cu mult mai des

decât în frescă sau icoană. Este vorba de ilustraţia de carte medievală. Or, prima

imagine a Asediului Constantinopolului, este atestată într-o miniatură occidentală

din secolul XII, ce ilustrează Cartea cu poeme a lui Gauthier de Coincy351.

Executată (cu mult înainte de cucerirea otomană) într-un limbaj absolut străin artei

medievale sud-est europene, această miniatură nu are nimic în comun cu Asediile

din pictura moldavă. Nici miniaturile franceze de secol XV, ce ilustrează deja

asediul de la 1453, nu varsă suficientă lumină în ceea ce priveşte geneza redacţiilor

moldave a acestei compoziţii. În unele din aceste miniaturi oastea turcească apare

îmbrăcată în armuri occidentale, iar zidurile capitalei bizantine amintesc mai mult

de zidurile unor incinte fortificate apusene352. Afinităţile de ordin topografic, ce

există între imaginea Ţarigradului din fresca de la Moldoviţa şi imaginea din

miniatura Asediul Constantinopolului, inserată în manuscrisul nr. 9087 a

Bibliotecii Naţionale din Paris353, se datorează doar panoramei reale

inconfundabile a Cetăţii de pe malul Bosforului, filiaţiile stilistice fiind totalmente

excluse.

Miniatura ortodoxă, în special cea rusă, a cunoscut de asemenea tema Asediului

Constantinopolului în diverse redacţii. Astfel, în volumele Codicelui împărătesc

западном углу собора Ферапонтова монастыря, în ТОДРЛ, Т. XXXVIII, Ленинград, 1985, р.79-85. 350 Vezi nota 77. 351 Vezi imaginea în articolul: Sirarpie Der Nersessian, Op. cit., p. 157-163. 352 Vezi o astfel de miniatură franceză de secol XV în ediţia: Всемирная история, Т. III, Мос-ква, 1957, р. 765. 353 Vezi o reproducere a acestei miniaturi în cartea: Steven Runciman, Op. cit., il 14.

98

ilustrat de letopiseţe (Царский лицевой летописный свод)*, cunoscut şi sub

denumirea improprie de Carte a ţarilor (Царская книга) întocmit pe timpul lui

Ivan cel Groaznic, pot fi descoperite mai multe miniaturi ce ilustrează asediile

Ţarigradului de către slavi, cruciaţi, turci ş. a. Unele detalii din aceste miniaturi

(cum sunt cele trei corăbii ale slavilor răsturnate de furtună din ilustraţia de pe

foaia 969a a volumului cu caracter cronografic F.IV, 151 de la Biblioteca Publică

de Stat „M.E. Saltîkov-Şcedrin” din Sanct-Peterburg354) pot fi similare imaginii

luptei navale din Asediul de la Moldoviţa. Însă structura compoziţională a acestor

miniaturi este completamente diferită. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre

ilustraţia Atacul aga-renilor asupra Constantinopolului de pe foaia 219 a

manuscrisului ilustrat (de se-col XVI) din colecţia Egorov (actualmente fondul

Egorov – 1844 a Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse din Moscova)355. Or,

procesiunea bizantinilor, reprezentată cu lux de amănunte în această ilustraţie,

diferă substanţial, atât după compoziţie cât şi după portul personajelor desenate, de

procesiunile bizantinilor zugrăvite la Hu-mor sau Moldoviţa.

Există, totuşi, o miniatură rusă veche extrem de relevantă în ceea ce priveşte

istoria constituirii compoziţiei Asediului de la mănăstirea Moldoviţa. Întrucât * Codicele împărătesc ilustrat de letopiseţe este alcătuit din 10 volume decorate cu mai mult de 10 mii de desene. Primul volum, cu caracter cronografic, este păstrat la Muzeul Istoric de Stat din Moscova (Муз. 358, Хрон.). Al doilea volum cuprinde aşa-numitul Letopiseţ vechi şi se păs-trează la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse din Sankt-Peterburg ( 30.7.30, Древний летописец, I ) Acest volum, dupa numele ultimului proprietar este deseori numit Volu-mul 1 Ostermann. Volumul 3 continuă Cronograful din 1 volum, dar se află la Biblioteca Publică „M.E.Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg ( F.IV, 151). Volumul 4 este numit adesea Volumul Goliţîn. El se păstrează la aceeaşi bibliotecă peterburgheză ( F. IV, 225). Volumul 5 este cunos-cut sub denumirea Volumul Laptev şi se află la aceeaşi bibliotecă ( F. IV, 233). Volumele 6 şi 7 prezintă continuarea Letopiseţului din volumul 2 şi se află la biblioteca Academiei de Ştiinţe din Sankt-Peterburg. Primul din aceste două volume se mai numeşte Volumul 2 Ostermann. Volumul 8 este cunoscut sub denumirea de Volumul Şumilov. El se află la Biblioteca Publică “M.E.Saltî-kov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg ( F. IV, 232). Volumul 9, cunoscut şi sub denumirea de Volu-mul Sinodal, conţine Letopiseţul Nikonovsk ilustrat şi se păstrează la Muzeul Istoric de Stat din Moscova (cota: Sinod. 962). Volumul 10 se află la acelaşi muzeu la cota: Sinod. 149. Denumirea acestui ultim volum – Cartea împărătească ( ??рственная книга) – este folosită de unii cerce-tători în calitate de generic pentru toate cele 10 volume. 354 Vezi miniatura indicată în nota 79.

99

această miniatură reprezintă Asediul Smolenskului şi nu pe cel al Ţarigradului, ea,

din câte ştiu, nu a fost niciodată amintită în lucrările ce vizează iconografia

Asediului Constantinopolului. Denumirea completă a miniaturii este „Asediul

Smolenskului de către oastea lui Vitold în anul 1403-1404 ”. Ea are numărul B-

1312 şi ilustrează una din paginile Volumului 2 Ostermann al Codicelui împărătesc

ilustrat din al treilea pătrar al secolului XVI356. Între imaginea asediatorilor de la

Moldoviţa şi re-prezentarea oastei lui Vitold din această miniatură există evidente

similitudini de ordin compoziţional. În special aceste similitudini se observă în

amplasarea tunurilor şi a călăreţilor. Astfel, în prim-planul miniaturii vedem două

tunuri mari şi doi artilerişti. Aceste două tunuri acoperă un al treilea tun sau

bombardă, din care poate fi desluşită doar jumătatea de jos a ţevii. În planul doi

vedem un cavaler şi încă două tunuri de dimensiuni mai mici. În planul trei

urmează imaginea lui Vitold călare, a unui arcaş şi a încă câtorva ostaşi. Cetatea

Smolenskului se află în partea stângă a miniaturii. Aici vedem mai multe turnuri,

ziduri de apărare, oastea asediaţilor fiind situată în interiorul cetăţii. Acţiunea se

desfăşoară de la dreapta spre stânga. Ţevile tunurilor asediatorilor sunt orientate

sub un unghi de 35-40 grade faţă de suprafaţa solului. Roata tunului din prim-plan

atestă existenţa afetului. Artileriştii poartă şepci cu cozoroc. Subiectul miniaturii

ţine de un epizod din războiul dus de Ordinul Teuton în alianţă cu marele principe

Andrei Olgherdovici şi cu cneazul Smolenskului Sveatoslav Ivanovici contra

regelui Poloniei Vladislav Jagello, a marelui cneaz al Lituaniei Skirgaillo şi a deja

pomenitului Vitold357. La Moldoviţa imaginea asediatorilor este similară, evident,

cu excepţia portului otoman. Astfel, în prim-planul frescei se observă două tunuri

mari orientate similar tunurilor din prim-planul miniaturii. Artileriştii turci poartă

şepci cu cozoroc, ca şi artileriştii lui Vitold. Ion I. Solcanu a observat deosebirea

355 Vezi: А.Н.Свирин, Искусство книги Древней Руси XI-XVII веков, Москва, 1964, p. 127-128 si il. de la p. 267. 356 Vezi: А.В.Арциховский, Древнерусская миниатюра как исторический источник, Мос-ква, 1944, des. 14 de la p. 52. 357 Vezi: Всемирная история. Крестовые походы. Москва-Минск, 1999, р. 759-760.

100

în portul tunarilor sultanului (faţă de portul ienicerilor) şi a presupus că zugravii de

la Humor şi Moldoviţa au reprezentat nişte artilerişti europeni (posibil, chiar

moldoveni?)∗. Comandantul otoman ce apare călare de după colină, în planul doi al

picturii murale, ocupă un loc similar locului ocupat de cavalerul lituanian din

ilustraţia Codicelui. Chiar şi piciorul stâng, din faţă, al calului este ridicat identic.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre imaginea celui de al doilea călăreţ turc,

situat în spatele primului în pictura de la Moldoviţa. El ocupă o poziţie analogă

poziţiei lui Vitold în rândurile armatei asediatorilor din miniatură. Similitudinile şi

analogiile între fresca Asediul Constantinopolul de la Moldoviţa şi miniatura

Asediul Smolenskului din Volumului 2 Ostermann nu pot fi explicate doar prin

cunoaşterea de către pictori a tacticii de asediere a cetăţilor (amplasării artileriei,

infanteriei, cavaleriei etc.). Cu atât mai mult că această tactică, după cum o atestă

sursele istorice, era absolut diferită în cazul celor două asedii. Există şi unele

inadvertenţe în reprezentarea artileriei. Astfel, giganticele tunuri, turnate de

meşterul Orban pentru sultan358, nu semănau de loc cu tunurile, reprezentate la

Moldoviţa sau la Humor∗. Neavând afeturi, ele nu puteau avea doar două roţi. Pe

teren ele erau transportate în caruri, trase de mai multe zeci de perechi de cai şi boi.

Ienicerii nu se aflau în urma, ci în faţa artileriei, asigurându-i protecţia în cazul

eventualelor atacuri nocturne, neaşteptate, ale bizantinilor. În cazul asediului

Smolenskului de asemenea nu existau afeturi şi, respectiv, nu puteau exista tunuri

∗ Vezi: Ion I.Solcanu, Artă şi societate românească ( sec. XIV – XVIII), Bucureşti, ed. Enciclo-pedică, 2002, p. 91. 358 Tunul lui Orban care a spart zidul cetăţii Constantinopolului nu a ajuns până în zilele noastre. Dar se ştie că el avea o greutate de cca. 32 de tone şi o lungime de 8 metri 12 cm.(Vezi: Steven Runciman, Op. cit., p. 91). La Muzeul “Tower”din Londra se păstrează alt tun ( din 1464) al lui Mahomed II Fatih (Cuceritorul). Greutatea lui fiind de 17 tone, el, evident, nu dispune de afet. Vezi imaginea acestui tun în: А.А.Шокарев, История оружия. Артиллерия. Москва, 2001, р. 24. ∗ Solzii, ce decorează suprafaţa ţevilor tunurilor de la Humor şi Moldoviţa indică faptul că zug-ravii au vrut să reprezinte nişte couleuvrine ( tunuri lungi, cu ţeavă îngustă, apărute în secolul XVI). Or, denumirea couleuvrine pentru acest tip de artilerie se trage de la substantivul francez couleuvre ( şarpe de apă ). Ea are o paralelă şi în limba germană ( schlange = şarpe). În tradiţia românească acest tip de tunuri era numit uneori dragon.

101

pe două roţi359. Cel mai simplu ar fi să presupunem că zugravii lui Petru Rareş au

reprezentat în scena asediului de la 1453 tehnica de luptă (în special artileria) din

prima jumătate a secolului XVI (pe care o cunoşteau din proprie experienţă), iar

ilustratorii ruşi ai Codicelui, care au activat în anii 60-70 ai secolului XVI360, au

preluat imaginea elaborată în Moldova şi au adaptat-o specificului asediului

Smolenskului din 1403. Realitatea pare să fie, totuşi, cu mult mai complicată.

Astfel, profesorul A. Arţihovski încă în 1944 a observat că tunurile din miniatura

B-1312 a Volumului 2 Ostermann a Codicelui împărătesc de letopiseţe, în pofida

perechilor de roţi reprezentate, sunt extrem de arhaice361. Oricât de schematic nu ar

fi desenul miniaturii, el permite să distingem cercurile de metal încinse peste

locurile de sudură a componentelor ţevilor tunurilor. Or, acest tip de tunuri, cu

ţevile încinse cu cercuri, dispare totalmente la sfârşitul secolului XV, odată cu

dezvoltarea metalurgiei şi a artei de a turna bronzul sau fonta362. Ţevile armelor

grele de foc devin monolite, iar necesitatea sudurilor dispare. Faptul că, pe timpul

lui Vitold, la începutul secolului XV, existau tunuri sudate corespunde realităţii.

Dar, de unde să ştie de acest lucru autorii miniaturii B-1312, care au trăit peste un

secol şi jumătate, când astfel de tunuri nu se mai foloseau (ele fiind demult

retopite), iar muzee ale artileriei nu existau363? În copiile frescelor din Moldova

miniaturiştii lui Ioan cel Groaznic nu ar fi putut găsi sursa de inspiraţie, întrucât

toate tunurile zugrăvite aici sunt monolite şi ţin de secolul XVI. Singura explicaţie

plauzibilă, care se impune în acest caz, ţine de existenţa unor imagini mai vechi,

probabil, de secol XV, copiate de miniaturiştii ruşi din a doua jumătate a secolului

359 Privitor la apariţia şi răspândirea afeturilor (în anii 60-70 ai sec XV), vezi: А.А.Шокарев, Op. cit., p. 34 si Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaşiei, Vol. 4, Bucureşti, 1995, p. 156-157. 360 Există diferite puncte de vedere în ceea ce priveşte datarea exactă a Codicelui împărătesc ilustrat. Personal am optat în favoarea datărilor propuse de O.I.Podobedova în cartea: О.И.Подо-бедова, Миниатюры русских исторических рукописей, Москва, 1965. 361 Vezi: А.В.Арциховский, Op. cit., p. 50-51. 362 Ibidem, p. 51. 363 Lipsa cunoştinţelor arheologice a pictorilor acelui secol în ceea ce priveşte evoluţia artileriei este confirmată şi de prof. A.V.Arţihovski. Vezi: Ibidem, p. 51.

102

XVI364. Nu este exclus ca aceste imagini să fi ilustrat nişte letopiseţe ruse sau

cronici polono-lituaniene de secol XV, astăzi pierdute. Despre existenţa unor

ilustraţii „intermediare” ce au precedat şi au servit drept sursă la elaborarea

miniaturilor Codicelui împărătesc ilustrat scrie nu numai profesorul A.V.

Arţihovski, dar şi cunoscutele cercetătoare ale artei plastice ruse din secolul XVI

V.F. Pokrovskaia365 şi O.I. Podobedova366. În favoarea acestei ipoteze pledează şi

statistica evoluţiei în timp a armamentului, oglindită de miniaturile Codicelui

menţionat. Astfel, A.V. Arţihovski a observat că, din totalitatea de tunuri desenate

în miniaturile volumelor Codicelui, tunurile arhaice, cu multe suduri, sunt

majoritare în volumele ce se referă la evenimentele mai vechi, de sfârşit de secol

XIV sau de început de secol XV. Toate cele 10 miniaturi cu imaginea artileriei din

Volumul 2 Ostermann (care descrie evenimentele de la 1379 la 1425) prezintă

tunuri de tip arhaic367. În volumul următor Goliţîn al Codicelui (care descrie

evenimentele de la 1425 la 1472) există o paritate între tunurile arhaice (47 de

miniaturi) şi cele mai noi (48 de miniaturi368). Volumul Şumilov, care cuprinde

evenimentele de la 1472 la 1534, prezintă tunuri arhaice doar în 6 miniaturi, pe

când tunuri modernizate – în 22 de miniaturi369. Volumul Sinodal, dedicat

perioadei cuprinse între anii 1535 – 1567, atestă raportul: 3 tunuri arhaice contra a

64 de tunuri modernizate370. Evident, că acest tablou destul de obiectiv al evoluţiei

ar-tileriei în miniaturile Codicelui nu se datorează cunoştinţelor de ordin istoric ale 364 Această idee este este expusă de prof. A.V. Arţihovski la p. 55 a cărţii menţionate în nota 356. 365 Vezi: В.Ф.Покровская, Из истории создания Лицевого Свода второй половины XVI ве-ка, în Материалы и сообщения по фондам Отдела рукописной и редкой книги Библиотеки Академии Наук СССР, Москва-Ленинград, 1966. 366 Vezi: О.И.Подобедова, О некоторых возможных аспектах описания иллюминирован-ных рукописей (в порядке одсуждения), în Проблемы научного описания рукописей и фак-симильного издания памятников письменности. Материалы Всесоюзной конференции, Ле-нинград, 1981, р. 108. 367 Vezi: А.В.Арциховский, Op. cit., p. 51. 368 Numărul 48 este rezultatul sumei (7+17+24) celor trei tipuri de tunuri noi (conform clasifi-cării lui A.V.Arţihovski) apărute în a 2-a jumătate a secolului al XV-lea şi pe parcursul secolului al XVI-lea. Vezi: Ibidem, p. 51. 369 Ibidem.

103

ilustratorilor sau comanditarilor. Mulţimea de anacronisme din alte domenii ale

culturii materiale, zugrăvite în miniaturi, certifică acest fapt. Oglindirea corectă a

evoluţiei artileriei poate fi explicată doar de tradiţia copierii în cadrul volumelor

Codicelui a unor miniaturi mai vechi, contemporane evenimentelor zugrăvite. Or,

interesul manifestat faţă de armament în ilustraţia de carte era net superior intere-

sului manifestat faţă de alte sfere ale artelor sau meşteşugurilor medievale. Nu este

absolut necesar ca prototipul miniaturii B-1312 să fi reprezentat împresurarea

Smolenskului de către Vitold. Acolo putea tot atât de bine să figureze o scenă de

asediu de la începutul secolului XV a oricărui alt oraş medieval european (bizantin,

rus, polono-lituanian etc.). Ulterior, compoziţia acestui asediu, fiind multiplicată

prin intermediul ilustraţiilor de carte sau a desenelor din caietele de modele, astăzi

pierdute, a servit drept sursă de inspiraţie şi zugravilor lui Petru Rareş. Pentru Ase-

diul Constantinopolului ei au preluat doar schema compoziţională a imaginii asedi-

atorilor şi a amplasării artileriei, modificând vestimentaţia ostaşilor în conformitate

cu portul otoman, care le era destul de bine cunoscut. Nu este exclus faptul, că

adaptarea imaginii la realităţile asediului de la 1453 s-a produs în cadrul ilustrării

Povestirii despre luarea Ţarigradului a lui Nestor Iskander, înainte de realizarea

picturilor murale. Unde puteau fi executate primele ilustraţii la această povestire nu

se ştie, dar faptul că ele au existat înainte de decorarea cu miniaturi a Codicelui îm-

părătesc este aproape cert. Or, însăşi Codicele, prin numărul imens de miniaturi ce

ilustrează redacţia cronografică a povestirii lui Iskander (pe care o inserează)371, ne

demonstrează existenţa unei tradiţii anterioare, deja bine constituite, de ilustrare

detaliată a acestei povestiri. Cu părere de rău, majoritatea acestor miniaturi (ce în-

frumuseţează Volumul Goliţîn al Codicelui) rămîn nepublicate până în prezent. Nu

370 Ibidem. 371 Despre numărul imens de miniaturi dedicate ilustrării Povestirii lui Nestor Iskander din cad-rul volumului Goliţîn al Codicelui împărătesc ilustrat vorbeşte numărul de pagini acordat anului 1453 (la care se referă povestirea) în raport cu anii precedenţi şi ulteriori: 1452 – 4 foi ( ff. 732-766), 1453 – 118 foi!( ff. 736-854), 1454 – 2 foi ( ff. 855-856v), 1455 – 2 foi ( ff. 857-858), 1456 – 15 foi ( ff. 858v-873). Vezi: О.И.Подобедова, Миниатюры русских исторических рукопи-сей ... , р. 331.

104

este exclus ca printre ele să existe unele, extrem de apropiate compoziţional de

frescele moldave ale Asediului. Din ceea ce a fost publicat, se poate doar trage con-

cluzia că miniatura cu imaginea Asediului Ţarigradului din Volumul Goliţîn (ce

ilustrează fragmentul textului lui Iskander în redacţie cronografică început cu cu-

vintele: „À ñàìú ïðgäèâíûìú îïîë÷gí¿gìú...”)372 are, din punct de vedere com-

poziţional, multe calităţi specifice proprii, absente în alte Asedii. Deşi unele detalii,

cum sunt corăbiile asediatorilor, bisericile din interiorul cetăţii, orientarea tunurilor

sub 30-45 de grade ş.a., figurează şi în imaginile Asediului capitalei bizantine din

frescele moldave, totuşi, structura generală a imaginii asediatorilor şi a artileriei di-

feră substanţial. Astfel, numărul şi amplasarea tunurilor din partea dreaptă a com-

poziţiei Asediului, incluse în Volumul Goliţîn, nu au echivalente. Gurile majorităţii

tunurilor din miniaturile acestui volum au formă de pîlnie, prin ce se deosebesc atât

de tunurile desenate în Volumul 2 Ostermann cât şi de tunurile pictate în frescele

exterioare moldave. O altă trăsătură specifică a ilustraţiei Asediul Constantinopolu-

lui din volumul menţionat, ţine de includerea în imagine a aruncătoarelor de pietre

(catapultelor, balistelor) şi a unor instalaţii tehnice de forţare a zidurilor. Or, toate

aceste maşini de război medievale, cu excepţia tunurilor, lipsesc totalmente atât în

pictura murală rareşiană, cât şi în miniatura Asediul Smolenskului. Toate deosebiri-

le atestate în imaginile Asediilor Constantinopolului (atât la Moldoviţa cât şi în

Volumul Goliţîn) nu exclud, ci, invers, confirmă existenţa unei variate tradiţii de

ilustrare a Povestirii lui Nestor Iskander. Această tradiţie a existat nu numai în Ru-

sia lui Ivan cel Groaznic, unde a fost ilustrat Codicele împărătesc, ci şi în Moldo-

va lui Petru Rareş. În favoarea acestui fapt pledează atât unele detalii din frescele

bucovinene ( împărăteasa, patriarhul, ploaia cu picături roşii etc.) cât şi succesiu-

nea de scene în prezentarea Asediului Constantinopolului, remarcată datorită

comparării frescelor, conservate mai bine la Humor şi Moldoviţa. Pentru a ne 372 Vezi ilustraţia „Asediul Ţarigradului de către turci în anul 1453”(„Осада Царьграда тур-ками в 1453 году”) în cartea: Памятники литературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Москва, 1982. O alta celebra miniatură din acelaşi volum Goliţîn ilustrează introducerea la povestirea lui Nestor Iskander şi prezintă scena luptei şarpelui cu acvila.

105

convinge că cele două ctitorii, în cazul Asediului, prezintă o succesiune de

evenimente (dintr-o unică povestire) este de ajuns să atragem atenţia la câteva

detalii. Astfel, cavalerul Toma, în pictura de la Humor (1535), doar îl loveşte pe

călăreţul turc, pe când în pictura de la Moldoviţa (1537), acest călăreţ cade deja de

pe cal. În fresca de la Humor de zidurile Constantinopolului, pe mare, se apropie

trei corăbii ale asediatorilor, pe când în fresca de la Moldoviţa două din ele au fost

deja răsturnate şi îneca-te de furtună. Or, această viziune succesivă a scenelor nu

este specifică picturii monumentale. Aici mai degrabă se întrezăreşte influenţa

codexurilor ilustrate cu mul-te miniaturi, în care fiecărui episod al naraţiunii i se

rezervă câte o ilustraţie.

Cât priveşte structura imaginii Asediului, aici zugravii lui Petru Rareş au adaptat

proporţiile alungite ale miniaturilor la structura orizontală a frescelor. Din acest

motiv oastea asediatorilor în picturile de la Humor şi Moldoviţa se desfăşoară de-a

lungul faţadei sudice, pe când în miniaturile Codicelui (şi, probabil, în prototipurile

acestor miniaturi) predomină desfăşurarea pe verticală. Tunurile arhaice, de tipul

celor reprezentate în Asediul Smolenscului au fost înlocuite cu tunuri mai noi încă

pe parcursul ilustrării povestirii lui Nestor Iskander. Dar modul de amplasare al

artileriei în cadrul miniaturilor a rămas acelaşi. De aici el a fost preluat şi de

zugravii de la Moldoviţa. Detaliile legate de portul şi vestimentaţia otomanilor nu

puteau fi reproduse în miniaturi tot atât de bine ca în fresce. Astfel, ilustraţiile la

Povestirea lui Nestor Iskander din Codicele împărătesc ilustrat, fac abstracţie de

specificul etnografic al oastei sultanului. Nu este exclus ca acest specific să fi fost

absent şi în miniaturile mai vechi, ce au servit de model ilustratorilor Codicelui. În

schimb zu-gravii lui Petru Rareş, cunoscându-i pe turci nu doar din auzite, au putut

să-şi per-mită o reprezentare cu mult mai veridică a armatei sultanului. Mai trebuie

luat în consideraţie şi faptul că ilustratorii Codicelui împărătesc al lui Ioan cel

Groaznic, au trăit şi au lucrat peste trei sau patru decenii după zugravii lui Petru

Rareş. Activând într-o epocă mai tardivă, cu o tehnică militară mai performantă,

miniaturiştii ruşi au putut să prezinte, în ilustraţia Asediului Ţarigradului din

106

Volumul Goliţîn, tunuri cu guri în formă de pâlnie. Este evident, că nici pe timpul

ultimului asediu al capitalei bizantine, nici pe timpul executării primelor ilustraţii

la Povestirea lui Nestor Iskander, astfel de tunuri încă nu existau373. Frescele

moldave par să confirme acest fapt, ignorând totalmente tipul respectiv de arme. În

general, trebuie de menţionat că, picturile murale cu imaginea Asediului

Constantinopolului, fiind realizate mai devreme decât miniaturile ruseşti ale

Codicelui, atestă mai multe similitudini cu prototipurile mai timpurii ale imaginii

Asediului (nu neapărat a Constantinopolului!). Datorită acestui fapt s-a creat o

situaţie paradoxală: imaginea Asediu-lui Constantinopolului de la Moldoviţa s-a

dovedit a fi mai apropiată, din punct de vedere compoziţional, de miniatura Asediul

Smolenskului din Volumul 2 Ostermann al Codicelui împărătesc ilustrat decât de

miniatura Asediul Ţarigradului din Volumul Goliţîn al aceluiaşi Codice. Dacă

luăm, însă, în consideraţie faptul că miniatura Asediul Smolenskului urmează, după

toate probabilităţile, un model mai vechi, de secol XV a imaginii Asediului unei

cetăţi, care putea servi drept prototip primelor ilustraţii ale povestirii lui Nestor

Iskander, totul devine explicabil. Or, zugravii de la Humor şi Moldoviţa,

neignorând totalmente imaginea procesiunii religioase (de pe timpul asediului

persano-avar) descrise în Triod, au pus, totuşi, ac-centul pe reprezentarea asediului

otoman din 1453 în conformitate cu modelul furnizat de ilustraţiile timpurii ale

Povestirii lui Nestor Iskander.

373 În Occident tunurile cu gura în formă de pîlnie apar în anii 80 ai secolului XV (Vezi: ?.?. Арциховский, Op. cit., p. 51). În Europa răsăriteană ele sunt o raritate până în anii 20 ai secolu-lui XVI. Or, la această dată, Povestirea lui Nestor Iskander avea mai mult de un sfert de veac şi exista deja atât în redacţia Ţroiţk cât şi în cea Cronografică. Evident că această largă răspândire a Povestirii în diverse redacţii crea condiţii prielnice ilustrării.

107

Concluzii la Partea I-a:

Din punctul de vedere al autorului tezei, Petru Rareş, împreună cu curtenii şi

cu programatorii picturilor murale din perioada primei lui domnii, vedeau

reprezentarea Asediului Constantinopolului încă cu ochii medievali ai

bizantinilor. Or, după cum scrie André Grabar, gândirea bizantină privea tema

Asediului cu „ochii lăuntrici”( „yeux intérieurs”). Ea ignora dificultăţile de ordin

logic, care-i contrariau pe cugetătorii de tip „raţionalist”. Pentru misticul

bizantin înfrângerea de la 1453 nu ştirbea cu nimic darul victoriei permanente

(A. Grabar) oferit de Maica Domnului marii capitale creştine. Acelaşi punct de

vedere în privinţa victoriei permanente, obţinute dacă nu în prezentul imediat,

atunci cel puţin în vii-torul apropiat şi previzibil, îl exprimă şi Nestor Iskander la

sfârşitul povestirii despre luarea Ţarigradului:„ ... doar dacă s-au adeverit

profeţiile lui Metodiu al Patarei şi a lui Leon Înţeleptul, se vor adeveri şi

ultimele profeţii (din Viziunea lui Pseudo-Daniel şi de pe mormântul lui

Constantin cel Mare)”. Or, aceste ultime profeţii garantau eliberarea

Ţarigradului de sub jugul fiilor lui Ismail (ismailteni = musulmani). Probabil că,

datorită acestor profeţii, favorabile creştinilor, Petru Rareş şi apropiaţii săi au

conjugat imaginile tradiţionale ale Asediului din 626 (existente deja în pictura

murală sud-slavă) cu descrierile Asediului din 1453, conţinute în povestirea lui

Nestor Iskander. În afara acestui context prospectiv, orientat spre viitor, ar fi

imposibil de explicat reprezentarea „celui mai mare dezastru creştin pe faţadele

unor biserici”(A. Grabar). Mai mult decât atât. Faptul că viziunea lui Pseudo-

Daniel, inserată în finalul povestirii, prevestea eliberarea oraşului de pe cele

şapte coline de către un suveran, asemeni lui Rareş, chemat la domnie, putea

doar să sporească prestigiul şi să minimalizeze carenţele provenienţei bastarde a

fiului natural al lui Ştefan cel Mare.

108

Un rol foarte important în geneza tipului iconografic al „Asediului

Constantinopolului” l-a jucat ilustraţia de carte. Despre acest lucru vorbeşte

elocvent viziunea succesivă a evenimentelor prezentate în scenele Asediului de

la Humor (1535) şi Moldoviţa (1537). Or, această viziune succesivă a scenelor

nu este specifică picturii monumentale. Aici mai degrabă se întrezăreşte

influenţa codexurilor ilustrate, cu multe miniaturi, în care fiecărui episod al

naraţiunii i se rezervă câte o ilustraţie.

S T E M A

Sursele imaginii Asediul Constantinopolului din pictura moldavă

De obsidione Constantinopolis homilia. Sec. IX.

Asediul unei cetăţi europene. Ilustraţie-prototip. Înc. secolului XV.

Triodul bizantin

Triodul slavon

Prototipul ilustraţiei Asediul Smolenskului de către Vitold. Mijl. Sec. XV.

Asediul Smolenskului de către Vitold. Miniatură din volumul 2 Oster-mann al CoduluiÎmpără-tesc ilustrat. Anii 60-70 ai sec XVI.

Redacţia Cronogra-fică a povestirii. Înc. Sec. XVI.

Asediul Constantinopolu-lui. Prototipul ilustraţiilor la povestirea lui Iskander.

Primele ilustraţii ale redacţiei Cronografice a povestirii lui Nestor Iskander. Anii 20 –50 ai sec. XVI.

Asediul Constantinopo-lului. Miniatură din volumul Goliţîn al Codului Împărătesc ilustrat. Anii 60-70 ai sec. XVI.

Asediul ConstantinopoluluiHumor. 1535.

Asediul Constantinopolului Moldovi-ţa.1537.

Redacţia Troiţk a povestirii. Sec. XVI.

Asediul Con-stantinopolu-lui. Fresca de la Arbore. 1541 (?)

Asediul Con-stantinopolu-lui. Frescă a bis. Sf.Petru Lacul Prespa. Anii 60-70 ai sec. XIV

Triodul de la Râmnic. 1781.

Redacţiile slavone timpurii ale po-vestirii lui Nestor Iskander despre luarea Ţarigradului. Sf. Sec. XV.

109

Partea II

Sursele literare ale profeţiilor înţelepţilor antichităţii din pictura

murală a Moldovei.

Capitolul 1. Istoria cercetării profeţiilor înţelepţilor antichităţii.

Epocile elenistică şi romană imperială au lăsat moştenire Bizanţului numele şi

spusele legislatorilor şi moraliştilor perioadei arhaice (sec.VII-VI înainte de

Hristos), cunoscuţi în istoria filozofiei ca “cei şapte înţelepţi ai antichităţii”. Nu

este cazul să stăruim aici asupra numărului exact al acestor înţelepţi — număr, –

care, după cum o mărturisesc sursele antice, era cu mult mai mare decât simbolicul

numeral şapte1. Cu atât mai mult nu este cazul să amintim aici aforismele laconice

a acestor înţelepţi (de tipul “niciodată prea mult” sau “cunoaşte-te pe tine însuţi”)2.

Oricum, credinţa creştină şi controversele teologice de la sfârşitul antichităţii şi din

primele secole de existenţă ale Imperiului Bizantin au dus la substituirea totală a

acestor aforisme, genul gnomic al spuselor filosofilor fiind înlocuit de genul

profetic. Schimbări substanţiale s-au produs şi în componenţa nominală a grupului

înţelepţilor. Din cei şapte filosofi ai epocii arhaice în manuscrisele medievale îi

regăsim doar pe Solon din Atena, pe Bias din Priena şi pe Chilon din Sparta3, –

ultimul fiind uneori confundat cu Filon din Alexandria4. În schimb, culegerile

1 Platon, în dialogul „Protagoras” ( 343 a ), aminteşte de şapte filosofi: Thales din Milet, Pitta-kos din Mitilena, Bias din Priena, Solon din Atena, Kleobules din Lindos, Mison din Chena şi Chilon din Sparta. În Antologia lui Stobaios ( III, 1, 172) s-au păstrat citatele înţelepţilor antichi-tăţii din culegerea lui Demetrios din Faleron ( cca. 350 – 283 înainte de Hristos). Cu o singură excepţie (în loc de Mison din Chena este citat Periandru din Corinth) acolo figurează aceleaşi nu-me de înţelepţi ca şi la Platon. Cu mult mai vastă este lista înţelepţilor la Diogene Laertios ( I, 40). Acolo, în afară de filosofii amintiţi de Platon şi Demetrios, mai apar numele lui Leofantes din Efes, a lui Epimenidos din insula Creta, a lui Pitagoras din Samos, a lui Akusilaios din Argos şi a legendarilor Linos, Orfeu şi Anacharsis. 2 Vezi: Platon, dialogul „Protagoras”, 343 b. 3 Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens a Byzance, în: „Mélanges d’histoire du Moyen Âge dédiés a la mémoire de L. Halphen”, Paris, 1951, p. 65. 4 Pentru a ne convinge de confuziile între numele Chilon şi Filon este suficient să comparăm citatul atribuit lui Filon Filologul în „Cartea de pictură” a lui Dionisie din Furna cu citatul atri-

110

bizantine i-au introdus în rândul celor şapte pe unii filosofi, istorici şi scriitori

greci ai epocii clasice (Platon, Aristotel, Tucidide, Sofocle)5, pe unii eroi

mitologici (Iason)6, pe unii înţelepţi legendari sau orientali (Hermes Trismegistul,

persanul Ostanes)7, excluzându-i în acelaşi timp pe cîţiva înţelepţi ai epocii arhaice

(de exemplu: pe Pittacos din Mitilena sau pe Periandru din Corinth). În onomastica

înţelepţilor s-au pro-dus modificări atât de spectaculoase, încât nici astăzi, după

aproape două secole de cercetări întreprinse de cei mai prestigioşi filologi şi

istorici, nu putem afirma cu certitudine dacă sub numele legendarului rege Thulis

al Egiptului (din manuscrise-le bizantine!) nu se ascunde primul mare filosof al

antichităţii elene Thales din Milet.

Antichitatea ne-a lăsat nu numai aforismele, ci şi imaginile înţelepţilor —

imagini — însoţite, uneori, de spusele lor celebre. În mozaicurile de la Baalbek

(actualmente la muzeul din Beirut)8, de la Apameea9 sau de la Köln10 putem vedea

şi astăzi „portretele” filosofilor, deveniţi legendari. Astfel, în mozaicul muzeului

din Beirut, anticul Bias este reprezentat într-un medalion rotund, având chipul unui

buit lui Chilon în unele erminii româneşti de început de secopl XIX. În primul caz este vorba de cuvintele: „El, cu belşug de flăcări şi-n foc veşnic, plecat-a dincolo de necuprins; iar teamă de el au ceruri şi pământ, mare şi hău, iad şi demoni; că veşnic este şi fără denceput şi preafericit” (Dionisie din Furna, Carte de pictură, Bucureşti, 1979, p. 125 –126). În al doilea caz este vorba de cuvintele „Acesta iaste mai mare, fără de asemănare decât ceriul, izvor neîncetat şi foc nemu-ritoriu, de care se cutremură cerurile, pământul şi marea şi adâncul cel din tartar şi demonii; şi iaste însuşi tată, întreit fericit”(Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină, Cernăuţi, 1936, p. 362). Or, deşi deosebirile stilistice şi lexicale între aceste traduceri româneşti (făcute în secole diferite!) sunt considerabile, totuşi este evident faptul că în ambele cazuri iniţial a fost vorba de acelaşi text original grecesc, ce a fost atribuit mai întăi lui Chilon, iar pe urmă – lui Fi-lon. 5 Vezi manuscrisele bizantine din grupul “tau” în cartea: Hartmut Erbse, Fragmente griechi-scher Theosofien, Hamburg, 1941, p. 218 – 219. 6 Vezi manuscrisele bizantine din grupul “hi” în: Ibidem, p. 211. 7 Vezi manuscrisele bizantine din grupul “hi” în: Ibidem, p. 209 şi 212. 8 Vezi: Герман Хафнер, Выдающиеся портреты античности, Москва, 1984, р. 22. 9 Vezi: André Grabar, Les voies de la création en iconographie chrétienne, Paris, 1979, p. 130 şi il. 51 de la p. 134. 10 Vezi: Герман Хафнер, Op. cit., p. 23 sau Чубова А.П., Иванова А.П., Античная живо-пись, Москва, 1966, il. 175.

111

bătrân cărunt, cu barba lungă. În interiorul medalionului putem citi originalul

grecesc al celebrului său dicton: „Cei mai mulţi dintre oameni sunt răi”11.

Pe parcursul istoriei bizantine spusele înţelepţilor antici s-au transformat într-un

gen de literatură oraculară, de factură populară. Menirea acestei literaturi era să

confirme, prin autoritatea legendarilor filosofi, justeţea teologiei creştine: a dogme-

lor referitoare la Sfânta Treime şi la neprihănirea Fecioarei, la cea de a doua

venire a Mesiei şi la venerarea Mariei în calitate de Theotokos ( Mamă a lui

Dumnezeu) ş. a . Apelează la acest gen de literatură populară nu numai unii

părinţi ai bisericii (în special Sf. Chiril al Alexandriei12), ci şi unii istorici (în

special Ioan Malalas13). Or, mult timp, corespunderea prezicerilor înţelepţilor

păgîni dogmaticii creştine era garantată de autoritatea episcopului Atanasie al

Alexandriei (cca. 295-373), căruia, în mod eronat, îi era atribuită culegerea de

spuse a anticilor din omilia „Commentarius de Templo Athenarum”14 .

Actualmente, datorită cercetărilor lui Adolf von Premerstein15, se ştie că cele mai

vechi culegeri de profeţii ale înţelepţilor antici apar în literatura bizantină doar în

secolul V, pe timpul împăratului Zenon (cca. 474-491)16. Ele poartă genericul

impropriu de Oracole a zeilor elini şi sunt cunoscute în cel puţin şase redacţii17.

Titlul redacţiei bizantine celei mai recente ( aşa numita redacţie F ) leagă profeţiile

înţelepţilor elini de imaginea Arborelui lui Iesei18. Astfel, capitolul ce cuprinde

profeţiile respective din Codexul Parisinus Graecus 400, caligrafiat în secolul al

XIV-lea, are genericul: „’Αρμώδια ρησίδια έλλήνων εις την του ιεσθαι αγγ΄ ( = 11 Vezi imaginea în: Герман Хафнер, Op. cit., p. 80. 12 Vezi: Sfântul Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Bucureşti, 2000, p. 53 – 67 şi p. 319 – 320. 13 Vezi: Ioannis Malalae, Chronographia, ed. L. Dindorfi, Bonnae, 1831, p. 25 –27, 40 – 41, 65 – 66, 77 – 78, 230 – 231. 14 Vezi: J.P.Migne, Patrologiae. Cursus completus, Patres graeci, T.XXIII, col. 1428-1429. 15 A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philosophensprü-chen im Codex Bodleianus Roe – 5, în: „Εις μνήμην Σ. Λάμπρου”, Atena, 1935, p. 177 – 189. 16 Vezi nota 3. 17 Vezi: A. von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise als Verkünder christlicher Lehre in Handschriften und Kirchenmalereien, în „Festschrift der Nationalbibliotek in Wien, herausgege-ben zur Feier des 200jährigen Bestehens des Gebaudes”, Wien, 1926, p. 647 – 666.

112

ιεσσαι αγγέλλεσθαι ‘ρίζαν, - von Premerstein)” („Potrivirea spuselor elinilor

anunţând rădăcina lui Iesei”)19. Acest generic este o mărturie irefutabilă a faptului

că, deja din secolul XIV, în manuscrisele bizantine, profeţiile elinilor (a

înţelepţilor antichităţii) erau asociate imaginii rădăcinii (= arborelui) lui Iesei. Aşa

că apropierea celor două teme iconografice (a Arborelui lui Iesei şi a filosofilor

antichităţii) în reliefurile faţadei Domului din Orvieto20, în pictura exterioară

moldavă21 sau în frescele sârbeşti22, bulgăreşti23 şi athonite24 pare să fie reflexul

unei tradiţii literare deja consacrate.

Din totalitatea de reliefuri şi fresce medievale cu compoziţia „Arborele lui

Iesei”∗, profeţiile înţelepţilor antichităţii mai pot fi lecturate doar în interiorul

bisericii Maicii Domnului Ljeviška din Prizren (începutul sec. XIV), la trapeza

Lavrei Athonite (cca. 1535), în picturile exterioare a mănăstirilor moldave de secol

XVI, în decorul galeriei (exonartexului) catedralei Bunavestirea a Kremlinului

moscovit (anii 1547 -1551 şi, posibil, 1564), la mănăstirea Cetăţuia din Iaşi

(1672), la trapeza mănăstirii Bačkovo (1623) şi la biserica Naşterea Domnului din

Arbanasi (1681).

18 Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens ..., p. 65. 19 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 87. 20 Vezi: Enzo Carli, Il Duomo di Orvieto, Rome, 1965. il. 20 – 34. 21 Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé dans les églises de Bukovine, în „Bibliothèque de l’Insti-tut français de hautes études en Roumanie, II, Mélanges, 1928”, Bucarest, 1929, p. 1 – 24. 22 Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-дице Льевишке, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. LXV - Византолошки инсти-тут, Кн. 6, 1960, р. 43 – 57. 23 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели в старата българска живо-пис, София, 1978, р. 9 – 25 si traducerea germană la p.127 – 140. 24 Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé…, p. 24 – 27 şi tab. nr. 6 de la p. 25 şi nr. 7 de la p. 28. ∗ Este vorba de frescele de la Sopoćani (1268-1270), de la Arilje (1296), de reliefurile Domului din Orvieto (1305 -1308? sau 1310?), de frescele bisericii Maicii Domnului Ljeviška din Prizren (1307-1309 sau 1310-1313), de frescele de la biserica Sf. Apostoli din Tessaloniki (1315), de fre-scele de la mănăstirile Studenića (cca. 1325) şi Dečani (1350), de picturile exterioare moldave din secolul XVI, de decorul trapezei Lavrei Athonite ( cca. 1335), de picturile murale de la mă-năstirile Dochiariu (1568) şi Moraća (1577-1578), de decorul trapezei mănăstirii Bačkovo (1623) şi de frescele bisericii Naşterea Domnului din Arbanasi (1681). Cât priveşte frescele cu imaginea Arborelui lui Iesei de la biserica Sf.Petru şi Pavel din Tîrnovo (a 2-a jumătate a sec. XV) şi de la biserica Sf. Dimitrie din Boboşevo, în primul caz înţelepţii antici nu au fost în gene-re reprezentaţi, iar în al doilea caz au fost reprezentaţi doar o Sibilă şi profetul biblic Balaam.

113

Mai numeroase sunt acele locaşuri în frescele cărora spusele anticilor nu sunt

le-gate nemijlocit de „Arborele lui Iesei”. Conform cercetărilor lui Nikos A. Bees

din 192325, a lui K. Spetsieris din 1963-196426, a lui I. N. Karmires din 196427 şi a

lui O. Lampsides din 197328, pe teritoriul Greciei continentale şi a regiunii Ikonion

(Asia Mică) s-au păstrat câteva mănăstiri şi biserici, pe pereţii cărora sunt

reprezentaţi înţelepţii antichităţii cu profeţiile respective, ortografiate pe filactere.

Astfel, diverse redacţii greceşti ale acestor profeţii pot fi descoperite la biserica Sf.

Nicolae Spanos a mănăstirii Philantropini de lângă Ianina (Epir, 1560)29, la

mănăstirea „Gola” din Lakedaemon (Pelopones,1673)30, în capela „Portaitissa” a

mănăstirii Iviron (Mun-tele Athos, 1683)31, în nartexul mănăstirii Vatoped

(Muntele Athos, sec. XVII)32, la mănăstirea Velas din Epir33, în biserica greacă

părăsită din or. Ikonion (actualul Konya, Asia Mică, secolul XVIII)34, în bisericile

Sf. Ilie (1744)35 şi Sf. Gheorghe (1792)36 din Sjatišta. A mai existat, ce-i drept, un

ansamblu de picturi murale foarte vechi (secolul XII !) unde figurau imaginile şi

profeţiile lui Socrate, Platon, Aristotel, Chilon, Solon, Thucidide şi Plutarh. Este

vorba de biserica mănăstirii Sf. Cruce din Ierusalim37, vizitată încă în anul 1192 de

25 Vezi: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidnischer Denker und Autoren in der Kirchenmale-rei des Griechen, în „Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher”, IV, 1923, p. 107 – 128. 26 Vezi: K. Spetsieris, Εικόνες ‘Ελλήνων φιλοσόφων εις εκκλησίας, în: „’Επιστημονικη` επετηρις της Φιλοσοφικης σχολης του Πανεπιστημίου”, ’Αθηνων, 2 Série , XIV, 1963/1964, p. 386 – 458. 27 Vezi revista: „Θεολογία”, XXXV (35), 1964, p. 344 – 347. 28 Vezi: O. Lampsides, Μικρα συμβολη εις τας παραστάσεις αρχαίων φιλοσόφων εις εκκλησίας, în „Θεολογία”, XLIV (44), 1973, p. 351 – 353. 29 Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411. 30 Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 406 – 410. 31 Vezi: Nikos A.Bees, Op. cit., p. 121. 32 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine din estul Europei, în: Wla-dyslaw Podlacha, Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine, V. II, Bucureşti, 1985, p. 76. 33 Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 413 - 414. 34 Vezi: Nikos A.Bees, Op. cit., p. 125 – 126. 35 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители… , p. 31 – 32 şi traducerea germană la p. 145. 36 Ibidem, p. 32 şi traducerea germană la p.145. 37 Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 426 - 427.

114

marele poet georgian Şota Rustaveli38 – autorul genialului poem „Viteazul în piele

de tigru”. Cu părere de rău, nici aceste picturi cu imaginile şi spusele filosofilor,

nici copiile lor mai tardive de pe uşile acestei biserici nu s-au păstrat până în

prezent∗. În ceea ce priveşte numeroasele variante slavone ale profeţiilor

înţelepţilor antichităţii din podlinnikurile explicative39, din picturile murale40 şi

din decorul batanţilor uşilor bisericilor41 ruseşti, ele sunt – cu excepţia uşilor

sudice a catedralei Adormirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit –

posterioare perioadei de realizare a frescelor rareşiene. Ce-i drept, nu este exclus ca

în regiunea Novgorodului, după cum credea F.Buslaev42, să fi existat deja la

sfârşitul secolului XV - începutul secolului XVI unele imagini, astăzi dispărute, ale

„înţelepţilor elini”.

Tradiţia occidentală de prezentare a filosofilor antici diferă substanţial de cea

bizantină. Acest lucru încă nu se simte în inscripţiile latine de pe filacterele

sculpturi-lor lui Platon şi Aristotel ce încununează Domul din Siena43 sau în

38 Vezi: Иван Дуйчев, Op. cit., p. 32 şi traducerea germană la p. 145. ∗ Fostul mitropolit al Atenei Hrisostom Papadopulos, care a vizitat mănăstirea Sf. Cruci înainte de anul 1893 a confirmat mărturia lui Rustaveli. Dar, tot el a mai menţionat, că încă înainte de secolul XVII, frescele „cu filosofi” au fost repictate, imaginile anticilor rămînînd doar în forma unor copii „desenate” pe uşile bisericii. Ulterior, şi aceste imagini au dispărut. Întrucât nici poetul georgian şi nici mitropolitul grec nu au reprodus conţinutul inscripţiilor, rămîne doar să ghicim cărei redacţii puteau aparţine spusele filosofilor din aceste fresce. Vezi: ?ван Дуйчев, Древное-зически мислители и писатели в старата българска живопис, София, ed.“Септември”, 1978, р. 32 39 Vezi capitolul XVIII, dedicat podlinnikurilor ruseşti în cartea: Н.В.Покровский, Очерки памятников христианского искусства и иконографии, 3-ее изд., Санкт-Петербургъ, 1910, р. 398 – 431. Vezi, de asemenea, profeţiile înţelepţilor elini din podlinnikul explicativ Stroganov în cartea Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства, Санкт-Петербургъ, 1910, р. 376 – 380. 40 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения в русской жи-вописи XVI – XVII вв., în „Труды отдела древнерусской литературы Института русской литературы” АН СССР, Т. XVII, Москва-Ленинград, 1961, р. 365 – 366. 41 Imaginile filosofilor şi sibilelor de pe uşile sudice a catedralei Adormirea Maicii Domnului a Kremlinului Moscovit sunt amintite de N.A.Kazakova în lucrarea citată în nota precedentă. Cât priveşte imaginile lui Platon, Menandru şi Balaam de pe uşile sudice a catedralei Sf. Treime de la Mănăstirea Ipatievsk din Kostroma vezi: В.Г.Брюсова, Ипатьевский Монастырь, Москва, 1982, р. 23 si il. nr. 33. 42 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377. 43 Vezi: Gian Lorenzo Mellini, Giovanni Pisano, Milano, Electa Editore, f.a., p. 61.

115

reliefurile cu imaginile filosofilor din registrele inferioare ale „Arborelui lui Iesei”

de pe faţada Domului din Orvieto44. Dar, deja în frescele catedralelor din Ulm, Pisa

şi Mesina se observă ponderea majoră a filosofilor şi scriitorilor latini. Astfel, pe

stranele Catedralei din Ulm (1469-1474), alături de filosofii greci Socrate, Platon,

Aristotel, Pitagora, de astronomul Ptolemeu, mai figurează oratorii, poeţii şi

scriitorii latini Cicero, Terenţiu, Seneca, Quintilian45. La Catedrala din Pisa, în

cadrul compoziţi-ei „Apoteoza Sf. Toma de Aquino”, sunt reprezentaţi filosofii

Platon şi Aristotel oferindu-i doctorului angelic operele lor46.

Întrucât în reliefurile de la Orvieto (cca. 1305-1308? sau 1310?) filacterele din

mâinile filosofilor antici nu conţin inscripţii47, iar în frescele cu imaginea „Arbore-

lui lui Iesei” de la Sopoćani (cca. 1268-1270),Tessaloniki (1315), Studenića (1325)

şi Dečani (1350), imaginile filosofilor fie că s-au pierdut, fie că nu au existat în ge-

nere48, rezultă că cele mai vechi profeţii ale anticilor din pictura murală creştină

răsăriteană s-au păstrat la Arilje (1296)49, la Prizren (începutul sec. XIV)50, în

Moldova primei jumătăţi a secolului XVI51 şi la Muntele Athos ( Trapeza Lavrei

— cca. 1535)52. Dacă la aceasta mai adăugăm faptul că în fresca de la Arilje, între

ramurile „Arborelui lui Iesei”, s-a păstrat doar imaginea Sibilei ţinând un filacter

ilizibil53, iar în fresca de la Prizren s-au păstrat doar numele Sibilei şi inscripţiile

44 Vezi: Enzo Carli, Op. cit., il. 20, 22, 23. 45 Vezi: Grigore Nandriş, Op. cit., p. 79. 46 Este vorba de tabloul „Apoteoza Sf. Toma de Aquino” atribuit de unii cercetători lui Fran-cesco Traini ( amintit în perioada 1321 – 1344). Vezi: Виктор Н.Лазарев, Происхождение итальянского Возрождения, Т. II, Искусство Треченто, Москва, 1959, р. 217 – 218 si tab. 168 de la p. 484. 47 Vezi nota 44. 48 Privitor la prezenţa sau absenţa imaginilor înţelepţilor antichităţii în cadrul frescelor cu ima-ginea “Arborelui lui Iesei”, vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 34 – 35, Washington, 1980-1981, p. 128 – 130. 49 Vezi: Н.Л.Окуневъ, Арилье. Памятникъ сербскаго искусства XIII века, în „Seminarium Kondakovianum”, VIII, Prague, 1936, p. 249 şi il 2 de pe tabelul XII. 50 Vezi: Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 – 45 şi desenele de la p. 45, 48, 51. 51 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kirchen-malerei des Morgenlandes, în „Bulletin de la Section Historique”, T. XI, „Congrès de Byzantino-logie de Bucarest, Mémoires”, Bucarest, 1924, p. 3 – 21. 52 Vezi: Gabriel Millet, Monuments de l’Athos. I. Les peintures , Paris, 1927, il. 3 de la p. 151. 53 Vezi nota 49.

116

lui Platon şi Plutarh54, ajungem la concluzia că cele mai vechi culegeri desfăşurate

de profeţii ale înţelepţilor antichităţii (din pictura murală) s-au păstrat doar pe

faţadele mănăstirilor moldave de pe timpul lui Petru Rareş şi în decorul interior al

trapezei Lavrei Athonite.

În general, însă, atât în Grecia continentală, cât şi în Orientul apropiat,

compoziţia desfăşurată a Arborelui lui Iesei nu se întâlneşte. Aici, majoritatea

frescelor sunt tributare modelului nedezvoltat al acestei compoziţii, venit din

Occident, — model – în care Arborele lui Iesei este slab ramificat şi în care lipsesc

atât subiectele biblice (intercalate în interiorul volutelor formate de crengile

pictate) cât şi filosofii antici. Iconografia acestui model occidental nedezvoltat al

Arborelui lui Iesei a fost studiată de cei mai cunoscuţi istorici de artă europeni. Ea

a prilejuit o vie polemică şi a servit drept obiect de studiu unor cercetători de talia

lui Emile Mâle55, Louis Réau56 şi Arthur Watson57. Originea acestei iconografii a

fost căutată întâi în vitraliul cu imaginea Arborelui de la Saint-Denis, comandat de

abatele Sujer în jurul anului 1144 (E. Mâle, 1914)58. Ulterior, L. Réau şi alţii au

observat că există mostre mai timpurii ale acestui tip iconografic59. S-a dovedit că

imaginea Arborelui lui Iesei din Evangheliarul de la Vyšehrad din Praga ţine de

sfârşitul secolului XI60. În lumea bizantină această iconografie primară a Arborelui

a pătruns în mare parte datorită cruciaţilor. Astfel, una din primele imagini est-

mediteranene a Arborelui lui Iesei poate fi descoperită în picturile murale a

54 Vezi desenele indicate în nota 50. 55 Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIe siècle en France, Paris, 1928, p. 168 – 175 şi idem, L’Art religieux du XIIIe siècle en France, Paris, 1943 (retipărit în1993), p. 327 –329 şi p. 605 – 606. 56 Vezi: Louis Réau, Iconographie de l’art chrétien. T. II, P. I, Iconographie de la Bible. Nou-veau Testament, Paris, 1957, p. 130 – 138. 57 Vezi: Arthur Watson, The Early Iconography of the Three of Jesse, London, 1934. 58 Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIe siècle..., p. 168 – 170 şi fig. 134. 59 Vezi: Louis Réau, Op. cit., p. 131. 60 Ibidem. După părerea lui Arthur Watson tradiţia manuscrisă a reprezentării Arborelui lui Ie-sei apare în Occident încă în secolul IX. Vezi nota 57.

117

bisericii Naşterea Domnului din Betleem∗, datate cu anul 116961. Or, se ştie că la

zugrăvirea acestei biserici au participat trei artişti de formaţie diferită: mozaicarul

bizantini Basileus, călugărul grec Efraim şi pictorul veneţian Zan (Ioan)62. Ulterior

imaginea nedezvoltată a Arborelui lui Iesei pătrunde în Asia Mică (galeria nordică

a bisericii Sf. Sofia din Trebizonda, cca. 1260-127063), în Grecia continentală64 şi

în Balcani65 etc. Mostre „elocvente” ale acestui model de Arbore a lui Iesei putem

găsi atât în pictura interioară, cât şi în cea exterioară. Un exemplu excelent de

pictură exterioară cu imaginea nedezvoltată a Arborelui lui Iesei s-a păstrat la

biserica Panaghia Mavriotissa din Castoria (sec. XIII)66. Pe teritoriul României,

cea mai veche reprezentare a Arborelui lui Iesei, de asemenea, ţine de acest model

nedezvoltat. Este vorba de cunoscuta frescă de la biserica din Mediaş

∗ Din cauza influenţei occidentale, André Grabar considera că Arborele lui Iesei din fresca de la Betleem nu poate fi considerat specific artei monumentale bizantine de secol XII. După părerea lui, în iconografia bizantină Arborele lui Iesei nu apare înainte de secolul XIV. Spre deosebire de alţi cercetători, savantul francez căuta originea acestei iconografii nu atăt în arta occidentală, cât în moştenirea artei elenistice (vezi: André Grabar, La peinture religieuse en Bulgarie, Paris, 1928, „Librairie orientaliste Paul Geuthner”, p. 278 şi nota 5 de la p. 278).Viktor N.Lazarev con-sidera că tema iconografică Arborele lui Iesei putea să evolueze paralel atât în Occidentul cât şi în Orientul creştin ( vezi: В.Н.Лазарев, Мозаики Софии Киевской, Москва, 1960, р. 93 si p. 97 nota 5). În arealul artei bizantine Arborele lui Iesei a mai fost reprezentat în tehnica mozaicului pe pereţii galeriei acoperite a bisericii Maicii Domnului Peribleptos din Constantinopol. Aceste mozaicuri nu s-au păstrat, dar ele sunt amintite de călătorul spaniol Clavijo de Ruy Gonzales în cadrul descrierii bisericii „Peribelico”(corect „Peribleptos”) din cunoscuta-i lucrare „Itinerar al ambasadei spaniole la Samarkand în anii 1403 – 1406” (vezi: Клавихо де Рюи Гонзалес, Днев-ник путешествия ко двору Тимура в Самарканде в 1403 – 1406 гг., перевод И.И.Срезнев-ского, “Сборник Отделения русского языка и словесности Императорской Академии На-ук”, Т. 28, Санкт-Петербургъ, 1881, р. 59 - 60). Datarea acestui mozaic cu imaginea Arborelui lui Iesei rămîne însă neelucidată până în prezent (vezi: М.А.Орлова, Наружные росписи средневековых храмов. Византия. Балканы. Древняя Русь, 2-е изд., Москва, 2002, р. 57 ). 61 Vezi: Ярослав Фолда, Искусство Латинского Востока. 1098 – 1291, în История крес-товых походов, под ред. Джонатана Райли-Смита, Москва, ed.“Кронпресс”, р. 176 si nota 2 de la aceeaşi pagină. 62 Ibidem, p. 177. 63 Vezi: Е.А.Луковникова, Иконографическая программа декорации нартекса и притво-ров церкви Софии в Трапезунде, în „Византийский временник”, Nr. 62 (87), Москва, 2003, р. 147. 64 Vezi: М.А.Орлова, Наружные росписи средневековых храмов. Византия. Балканы. Древняя Русь, 2-е изд., Москва, 2002, р. 80 – 81. 65 Ibidem, p. 81. 66 Ibidem, p. 80 şi ilustraţia color nr. 2.

118

(Transilvania)67, care cu mai bine de un secol devansează primele imagini ale

Arborelui din pictura exterioară moldavă. Dar, între acest model şi modelul

desfăşurat al Arborelui lui Iesei, existent în Moldova sau la muntele Athos, distanţa

este enormă.

Profeţiile şi imaginile înţelepţilor elini au servit drept obiect de studiu mai mul-

tor generaţii de savanţi. În istoria modernă, cercetarea acestor profeţii începe din

anul 1691, când a fost publicată epistola lui Richard Bentley „ad Millium”68, care

includea fragmentul „Χρησμοι και θεολογίαι ‘ελλήνων φιλοσόφων”69. De la prima

traducere în limba franceză (1845) a „Erminiei” lui Dionisie din Furna realizată de

P. Durand şi comentată de A. Didron70 nu a încetat acumularea de date noi privind

conţinutul şi paternitatea profeţiilor înţelepţilor antici din arta medievală bizantină,

post-bizantină şi occidentală. În anul 1888, J.B.Pitra a publicat fragmentul

„Simfonia vechilor filosofi elini” în al 5-lea volum al ediţiei „Analecta Sacra et

classica specilegio Solesmensi parata V”71. Această activitate de valorificare a

moştenirii literare bizantine a fost continuată în anul 1927 de A.Delatte prin

publicarea în primul volum al ediţiei „Anecdota Atheniensia” a fragmentului

„Profeţiile celor şapte filosofi”72.

Istoricii de artă de asemenea şi-au adus aportul în studiul profeţiilor anticilor.

Astfel, încă la sfîrşitul secolului XIX (1898), în prima ediţie a celebrei sale cărţi

„L'art religieux du XIIIe siècle en France”, Emile Mâle recunoştea faptul că „arta

bizantină a fost infinit mai ospitalieră marilor personalităţi ale lumii antice” (de-

67 Vezi: Vasile Drăguţ, Arta gotică în România, Bucureşti, 1979; p. 234 şi fig. 269. 68 Vezi: Hartmut Erbse, Fragmente griechischer Theosofien…, p. 53. 69 Textul integral al fragmentului este reprodus în: J.-P.Migne, Patrologiae. Cursus completus. Patres graeci, T. 97, p. 722. 70 Vezi: Manuel d’Iconographie chrétienne grecque et latine... traduit du manuscrit byzantin „Le guide de la peinture”, Paris, 1845. Denumirea lucrării este citată după textul studiului intro-ductiv al lui Victor Ieronim Stoichiţă la „Cartea de pictură” a lui Dionisie din Furna (Bucureşti, ed. Meridiane, p. 32, nota 1). 71 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 53 şi nota 122 de la p. 53. 72 A. Delatte, Anecdota Atheniensia, I, Paris, 1927, p. 328 şi urm.. Cartea este citată după: Har-tmut Erbse, Op. cit., p. 53 şi nota 123 de la p. 53.

119

cât cea occidentală – C.C.)73. În aceeaşi carte E. Mâle citează profeţiile lui Platon,

Aristotel şi Sofocle preluate din „Erminia” lui Dionisie74 şi mai aminteşte de

misterioasa eglogă a lui Vergiliu, de acrostihul Sibilei şi de replica

veterotestamentară a lui Balaam75.

Pe parcursul secolului al XIX-lea în Imperiul Rus de profeţiile înţelepţilor elini

s-au ocupat cunoscutul istoric al literaturii Fiodor Buslaev, scriitorul ucrainean

Ivan Franko şi lingvistul Mihail Speranski. În volumul doi al „Operelor alese”,

dedicat arheologiei şi istoriei artei, F. Buslaev reproduce profeţiile Sibilei şi ale

înţelepţilor antici din podlinnikul explicativ păstrat pe atunci în colecţia contelui

Stro-ganov76. La aceeaşi pagină a cărţii lui Buslaev77 putem găsi şi profeţiile

anticilor ortografiate pe o serie de icoane ( de la biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii

Oten (1462) de la biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii Viajiţk, din iconostasul

catedralei Schimbării la Faţă a Mănăstirii Hutînsk ş. a.). Ivan Franko publică în

volumul II al antologiei „Апокрiфи i легенди з украïньских рукописïв” (Lvov,

1899)78 redacţia slavonă de secol XVII a profeţiilor înţelepţilor elini din

manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici, iar Mihail Speranski publică în

culegerea „Переводные сборники изречений в славяно-русской письменности”

(Moscova, 1904)79 profeţiile înţelepţilor elini din ultimul capitol al „Albinei”

sârbeşti80. Lui Aleksandr Iaţimirski îi datorăm o mărturie importantă a prezenţei

profeţiilor filosofilor într-o culegere de texte slavone din secolul XVII, păstrată la

73 Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIIe siècle..., p. 605. 74 Ibidem, p. 605. 75 Ibidem, p. 328. 76 Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства, Санкт-Петербургъ, 1910, р. 377 – 379. 77 Ibidem, p. 377. 78 Iван Франко, Апокрiфи i легенди з украiньских рукописiв,Т. II, Львiв, 1899, p. 33 – 35. 79 М.Н.Сперанскiй Переводныя сборники изречений въ славяно-русской письменности. Исследования и тексты, Москва, 1904. 80 Ibidem, p. 103 – 104.

120

Mănăstirea Agapia81. S-a dovedit că ace-astă culegere este identică cu culegerea de

profeţii din manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici.

Cele mai fundamentale studii dedicate profeţiilor înţelepţilor antici au fost

realizate în anii 20-40 ai secolului XX. Astfel, în anul 1923, apare articolul

bizantinologului grec Nikos A. Bees „Darstellungen altheidnischer Denker und

Autoren in der Kirchenmalerei der Griechen”82. Conform cercetărilor lui Nikos A.

Bees pe teritoriul Greciei continentale şi a regiunii Ikonion (Asia Mică) s-au

păstrat câteva mănăstiri şi biserici, pe pereţii cărora sunt reprezentaţi înţelepţii

antichităţii cu profeţiile respective, ortografiate pe filactere. Profesorul Vasile

Grecu a dedicat în anii 20 şi 30 o serie întreagă de studii cărţilor de pictură

bisericească bizantină şi post-bizantină din colecţiile româneşti83. În aceste studii el

a prezentat atât profeţiile înţelepţilor antici păstrate în erminiile româneşti, cât şi

profeţiile ortografiate în slavonă din cadrul picturilor murale rareşiene şi post-

rareşiene din Bucovina (sibilele şi înţelepţii antici de la biserica Sf. Gheorghe a

mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava, de la mănăstirile Humor, Moldoviţa,

Voroneţ, Suceviţa ş. a.)84. Cu părere de rău multe din descifrările şi transliterările

81 Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ, în „Сборникъ Отделенiя русскаго языка и словесности Императорской Академiи Наукъ”, Т. 79, Санкт-Петербургъ, 1905, р. 77 – 78. 82 Vezi nota 25. 83 Vezi: Vasile Grecu, Neue Quellen zu der ’Ερμηνία της ζωγραφικης τέχνης des Dionysios von Phourna ( rezumé), în „Comptes rendus du Congrès des études byzantines de Bucarest. Section d’Archéologie et de Philologie Byzantines”, Bucureşti, 1923; idem, Antike Philosophen in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în „Comptes rendus du Congrès des études byzantines de Bu-carest. Section d’Archéologie et de Philologie Byzantines”, Bucureşti, 1923; idem, Darstellun-gen altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în „Bulletin de la Section Historique”, T. XI, „Congrès de Byzantinologie de Bucarest, Mémoires”, Bu-carest, 1924, p. 3 – 67; idem, Versiunile româneşti ale erminiilor de pictură bizantină, în „Cod-rul Cosminului”, Anul I, Cernăuţi, 1925, p. 109 – 174; idem, Manualul de pictură a lui Dionisie din Furna în româneşte, extras din „Codrul Cosminului”, VII, Cernăuţi 1931, p. 51 – 59; idem, Contribuţii la studiul izvoarelor manualului de pictură bizantină, în „Închinare lui Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani”, Cluj, 1931, p. 189 – 195; idem, O ediţie critică a Manualului de pictură bizantină, în „Codrul Cosminului”, IX, Cernăuţi, 1935, p. 105 – 128; idem, Cărţi de pictură bisericească bizantină. Introducere şi ediţie critică a versiunilor româneşti atât după redacţiunea lui Dionisie din Furna, tradusă la 1805 de arhimandritul Macarie cât şi după alte redacţiuni mai vechi anonime, Cernăuţi, 1936. 84 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 4 – 21.

121

slavone a profeţiilor anticilor din pictura moldavă, incluse de Vasile Grecu în

studiul „Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller in der

Kirchenmalerei des Morgenlandes”85,sunt inexacte. O par-te din descifrările

textelor slavone, propuse de Vasile Grecu, au fost preluate şi traduse în limba

franceză de I.D. Ştefănescu în lucrarea „L'evolution de la peinture religieuse en

Bucovine et en Moldavie. Nouvelles Recherches”86. Un important pas înainte în

cercetarea spuselor anticilor a fost făcut de filologul austriac Adolf von

Premerstein, care, în anul 1926, a publicat articolul „Griechisch-heidnische Weise

als Verkünder christlicher Lehre in Handschriften und Kirchenmaleireien”87. În

acest articol au fost depistate o serie de surse a profeţiilor filosofilor păgâni din

literatura bizantină. Cât priveşte pictura exterioară moldavă, savantul austriac l-a

identificat pe enigmaticul Astakoe de la Moldoviţa ( = Astakue de la Suceviţa) cu

magul persan Ostanes88. O recenzie pertinentă la articolul lui A. von Premerstein a

publicat în acelaşi an belgianul Henry Gregoire pe paginile revistei „Byzantion”89.

Anii 30 sunt perioada când A. von Premerstein îşi definitivează cercetările surselor

profeţiilor anticilor din literatura greco-bizantină. Studiile lui din 193290 şi 193591

constituie o contribuţie importantă în acest domeniu. Ele demonstrează că primele

culegeri bizantine cu profeţii ale anticilor apar pe timpul împăratului Zenon (cca.

85 Vezi publicaţia indicată în notele 51 şi 84. 86 Această carte a lui I.D.Ştefănescu a apărut la Paris, la editura „Librairie orientaliste Paul Geuthner”, în anul 1929. Profeţiile înţelepţilor sunt amintite la p. 162 – 163. Ulterior, I. D. Şte-fănescu a revenit asupra acestei tematici şi în ediţia apărută în româneşte cu genericul „Iconogra-fia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti” (Bucureşti, 1973, p. 177 - 179). 87 Vezi: A. von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise als Verkünder christlicher Lehre in Handschriften und Kirchenmalereien, în „Festschrift der Nationalbibliotek in Wien, herausgege-ben zur Feier des 200jährigen Bestehens des Gebaudes”, Wien, 1926, p. 647 – 666 88 Ibidem, p. 660. 89 Vezi: „Byzantion”, nr. II, 1926, p. 544-550. 90 A. von Premerstein, Neues zu den apokryphen Heilsprophezeiungen heidnischer Philoso-phen in Literatur und Kirchenkunst, în Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher, IX, 1932, p. 338 – 374. 91 A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philosophen-sprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”, Atena, 1935, p. 177 – 189.

122

474-491), iar atribuirea lor Sf. Atanasie cel Mare (cca. 295-373) este rodul unor

legende.

Cel mai important studiu al spuselor filosofilor antici inserate în literatura

bizantină îi aparţine însă filologului german Hartmut Erbse. În primele luni ale

celui de al 2-lea război mondial el a finalizat lucrarea cu genericul „Fragmente

griechischer Theosofien”92. Cartea lui Erbse a apărut la Hamburg în 1941. Din

momentul editării, ea devine o raritate bibliografică, întrucât cea mai mare parte a

tirajului, încă nerealizat, este arsă în urma unui bombardament al aviaţiei aliate93.

Importanţa studiului lui Erbse este greu de supraapreciat. Acesta este, de fapt,

singurul studiu în care, conform celor mai bune tradiţii ale şcolii de filologie

clasică germană, sunt examinate toate manuscrisele bizantine (cunoscute la acea

vreme!) ce conţin profeţiile înţelepţilor antici. După gradul de erudiţie şi

meticulozitatea cercetării, studiul lui Erbse nu are echivalente nici în literatura

antebelică, nici în cea postbelică. Meritul principal al savantului german constă în

clasificarea sistematică a marii majorităţi a culegerilor greco-bizantine de profeţii

şi spuse ale anticilor. Astfel, Erbse a reuşit să identifice, în oceanul imens de

culegeri bizantine, câteva grupuri distincte de manuscrise, pe care le-a numit

utilizând literele alfabetului grec ( grupul „o mega”94, grupul „hi”95, grupul „pi”96,

grupul „mi”97, grupul „tau”98, grupul „delta”99 ş. a .). Tot lui îi aparţine şi meritul

de a fi datat toate protografele manuscriselor acestor grupuri. Unul din puţinele

manuscrise rămase inaccesibile lui Hartmut Erbse – Codexul Matritensis nr.115

(din secolul XV) – devine în perioada postbelică obi-ectul de studiu al

bizantinologului francez Louis Bréhier. În articolul „La légende des sages païens a

92 Hartmut Erbse, Fragmente griechischer Theosofien, Hamburg, 1941. 93 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели…, p. 57 şi traducerea germa-nă la p. 166. 94 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 – 208. 95 Ibidem, p. 209 – 212. 96 Ibidem, p. 213 – 214. 97 Ibidem, p. 216 – 217. 98 Ibidem, p. 218 – 219. 99 Ibidem, p. 220 – 222.

123

Byzance”100 cunoscutul bizantinolog publică traducerea franceză a unor fragmente

din acest manuscris101.

În anii 50 mai apar două studii importante referitoare la spusele şi imaginile

filosofilor antici din literatura şi pictura murală de la sud de Dunăre. Astfel,

cercetătorul bulgar Ivan Dujcev publică articolul „Константин Философ и

предсказани-ята на мъдрите елини”102. În acest articol sunt identificate sursele

greceşti a profeţiilor înţelepţilor antici din textul slavon al „Vieţii despotului Stefan

Lazarevici” (compus de Konstantin Kostenečki în anul 1431). Cercetătorul sârb

Dejan Medako-vić publică în articolul „Претставе античких философа и

сивила у живопису Богородице Льевишке”103 releveele∗ imaginilor filosofilor

Platon şi Plutarh, precum şi imaginea Sibilei, din exonartexul bisericii Maicii

Domnului Ljeviška din Prizren.

Cercetătoarea rusă N. A. Kazakova a fost prima care, încă la începutul anilor 60

ai secolului XX, a clasificat culegerile de profeţii ale înţelepţilor antici din

literatura slavono-rusă a secolelor XVI – XVIII104. Ei îi aparţine meritul publicării

spuse-lor înţelepţilor antichităţii din Cartea a 37-a, caligrafiată în anii 1523-1526,

de fostul egumen al mănăstirii Kirilo-Belozersk Guri Tuşin105. Or, studiile dedicate

100 Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens a Byzance, în: „Mélanges d’histoire du Moyen Âge dédiés a la mémoire de L. Halphen”, Paris, 1951, p. 61 – 69. 101 Ibidem, p. 66 – 67. 102 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în: „Зборник радова Српске академиjе наука”, XLIX, - Византолошки институт, Кн. 4, 1956, p. 149-155. 103 Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-дице Льевишке, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. LXV - Византолошки инсти-тут, Кн. 6, 1960, р. 43 – 57. ∗ Releveele au fost executate de B.Jivković. 104 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения в русской жи-вописи XVI – XVII вв., în „Труды отдела древнерусской литературы Института русской литературы” АН СССР, Т. XVII, Москва-Ленинград, 1961, p. 361 si idem, Пророчества еллинских мудрецов, în Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV - XVI в., Ч. 2-я, (Л – Я), Ленинград,1989, р. 305 – 306. 105 Ibidem, p. 367 – 368.

124

personalităţii şi manuscriselor lui Guri Tuşin, semnate de N. A. Kazakova, nu şi-au

pierdut actualitatea nici până în prezent106.

În anul 1964 profesorul grec K. Spetsieris publică studiul „Εικόνες‘Ελλήνων φι-

λοσόφων εις εκκλησίας”(„Imaginile filosofilor în biserici”)107. Acest studiu este, de

fapt, o dezvoltare a studiului lui Nikos A. Bees din anul 1923108. Aici sunt descrise

spusele şi imaginile filosofilor din bisericile de pe teritoriul Greciei continentale şi

insulare, a muntelui Athos şi a regiunii Ikonion din Asia Mică. Spre deosebire de

N. A. Bees, K. Spetsieris oferă în studiul său o serie de fotografii a inscripţiilor de

pe filacterele filosofilor zugrăviţi. Cu părere de rău el nu reproduce toate textele

exis-tente şi nu le transliterează. Lasă de dorit şi calitatea fotografiilor. Or, ele nu

sunt suficient de clare pentru a putea permite o lectură univocă a inscripţiilor.

Trezesc nedumerire şi unele afirmaţii ale lui K. Spetsieris. Astfel, el consideră că

cel mai vechi „ansamblu” de filosofi precreştini din pictura murală ortodoxă

(Aristotel, Platon?, Plutarh, Solon, Tucidide, Hilon, Homer şi Sibila) îl prezintă

frescele din nartexul mănăstirii „Izvorul vieţii” („Zoodochos Pege”, supranumită

„Gola”∗) din vechea provincie Lakedaemon a peninsulei Pelopones. K.Spetsieris

datează pictura din acest nartex cu secolul XIV109. Această datare excesiv de

timpurie intră, însă, în contradicţie cu punctul de vedere al majorităţii

cercetătorilor110.

106 În afară de articolul consacrat profeţiilor înţelepţilor antichităţii (indicat în notele 40, 104 şi 105), N.A.Kazakova a mai elaborat un studiu dedicat vieţii şi activităţii lui Guri Tuşin: Н.А.Ка-закова, Книгописная деятельность и общественно-политические взгляды Гурия Тушина, în Труды отдела древнерусской литературы, Т. XVII, Москва-Ленинград, 1961, р.169 – 200. 107 Vezi: K. Spetsieris, Εικόνες ‘Ελλήνων φιλοσόφων εις εκκλησίας, în: „’Επιστημονικη` επετηρις της Φιλοσοφικης σχολης του Πανεπιστημίου”, ’Αθηνων,, 2 Série , XIV, 1963/1964, p. 386 – 458. 108 Vezi lucrarea indicată în nota 25. ∗ Mănăstirea a fost numită „Gola” din cauza reliefului terenului adiacent, lipsit de vegetaţie.Ter-menul „Gola” a provenit din slavonă, dar s-a încetăţenit şi în mediul grecesc. 109 Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 406 – 410. 110 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-mană la p. 144.

125

În anul 1967 văd lumina tiparului două articole dedicate imaginilor filosofilor

antici din pictura murală ortodoxă. Primul din aceste articole este semnat de profe-

sorul Ştefan Bîrsănescu şi este dedicat filosofilor de la Suceviţa111. După părerea

lui Bîrsănescu, cunoştinţele referitoare la filosofii antici nu puteau veni în Ţările

Române din Bizanţ, căci, în secolul al XIV, acest centru cultural se afla într-o mare

decădere112. În schimb, în perioada respectivă, existau legături strânse între Moldo-

va şi Italia ( Roma şi Veneţia)113. Într-adevăr, factorul renascentist a jucat un anu-

mit rol în alimentarea interesului pentru filozofia antică, dar, după părerea

subsemnatului, el nu trebuie absolutizat. Or, majoritatea inscripţiilor de pe

filacterele înţelepţilor din pictura exterioară moldavă nu au nimic în comun cu

operele autentice ale filosofilor antici, descoperite de Renaştere. De fapt, conţinutul

acestor inscripţii se înscrie completamente în acea viziune asupra antichităţii care

s-a format încă în evul mediu bizantin114. Cel de al doilea articol apărut în 1967

este semnat de istoricul de artă bulgar Atanas Bojkov115. Apărut în revista

„Izkustvo” din Sofia, el are un caracter de popularizare şi nu conţine date noi,

referitoare la profeţiile înţelepţilor antici din pictura murală. Rămîne

neargumentată încercarea lui Bojkov de a deduce în exclusivitate din literatura

medio-bulgară fenomenul apariţiei sibilelor de pe faţadele ctitoriilor moldave de

secol XVI116.

De filosofii antici din pictura murală s-a ocupat şi slavistul român, stabilit la

Londra, Grigore Nandriş. Deja după moartea slavistului a văzut lumina tiparului

cartea sa, întitulată „Christian Humanism in the Neo-Byzantin Mural Painting of

111 Vezi: Ştefan Bârsanescu, Filosofii de la Suceviţa, în Magazin istoric, Anul I, Bucureşti, 1967, nr. 8, p. 9 -13. Aceleaşi idei sunt exprimate şi în studiul monografic apărut peste patru ani: idem, Pagini nescrise din istoria culturii româneşti (sec. X – XVI), 1971, p. 182 – 188. 112 Vezi: Ştefan Bârsanescu, Filosofii de la Suceviţa…, p. 13. 113 Ibidem, p. 13. 114 Vezi o remarcă referitoare la caracterul umanist, dar de provenienţă bizantină, al imaginilor filosofilor antici din pictura murală medievală ortodoxă în cartea: Иван Дуйчев, Древноезичес-ки мислители и писатели…, p. 35. 115 Vezi: Атанас Божков, Образите на антични философи в старата българска живопис, “Изкуство”, XVIII, 1967, nr. 10, София, 1967, р. 14 – 19. 116 Ibidem, p. 19.

126

Eastern Europe”(1970, traducerea română din 1985117). Capitolul 2 al acestei cărţi

a fost dedicat, în exclusivitate, identificării numelor filosofilor greci din frescele

moldave118. Neajunsul metodologic principal al demersului lui Nandriş constă în

faptul că el, studiind posibilele modificări şi coruperi a numelor filosofilor, a

ignorat totalmente conţinutul profeţiilor lor. Majoritatea identificărilor numelor

filosofilor, obţinute de Nandriş în urma unor fantasmagorice manipulări cu

caracterele chirilice, trezesc mari îndoieli. Este absolut greşită identificarea lui

Astakoe de la Moldoviţa ( Astakue de la Suceviţa) cu filosoful Aristokritos119.

Această afirmaţie a lui Nandriş (de altfel, ca şi întreaga carte a slavistului român) a

fost dur şi argumentat criticată de bizantinologul francez J. Gouillard (Paris):

„... la restitution jugée décisive par Nandriş est celle de Astakoe en Aristokritos.

Ce personnage, condamné dans une formule d’abjuration comme l’auteur d’ une

Théosophie où il aurait professé l’égalité de toutes les religions du monde gréco-

romain, devient ici le champion d’une réconciliation du néoplatonisme et du

christianisme, d’ un humanisme chrétien qui lui aurait valu de prendre place sur le

mur des églises. Cette thèse ne repose sur rien. Nandriş, faute de comprendre le

grec, accumule les confusions au sujet d’Aristocritos ...”120. Nu rezistă criticii nici

identificarea lui Palinos din pictu-ra Trapezei Lavrei Athonite cu filosoful

Apollonios121. În realitate, după cum vom demonstra în prezentul studiu, apariţia

numelui Palinos (gr.Παλινος) în fresca de la Lavra nu e nimic altceva decât

rezultatul lecturii eronate a cuvântului „παλιν” (rom. „înapoi” sau „din nou”) din

manuscrisele greceşti a grupului „delta”122.

117 Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine din estul Europei, în: Wladyslaw Podlacha, Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine, V. II, Bucureşti, 1985, p. 27 – 79 şi p. 84. 118 Ibidem, p. 51 – 81. 119 Ibidem, p. 54 – 57. 120 J.Gouillard, Nandriş Grigore: Christian Humanism in the Neo-Byzantine Mural Painting of Eastern Europe, recenzie în Byzantinoslavica, XXXII, nr. 2, Prague, 1971, p. 346. 121 Grigore Nandriş, Contribution à l’étude de la peinture murale de Lavra, în Le millénaire du Mont Athos, II, Venice-Chevetogne, 1965, p. 270-271. 122 Vezi reproducerea originalului grecesc al culegerii de profeţii din grupul “delta” în: Hart-mut Erbse, Op. cit., p. 220 – 222.

127

În anii 70 ai secolului trecut profesorul Ivan Dujcev publică câteva articole123 şi

un studiu monografic cu genericul „ Древноезически мислители и писатели в

старата българска живопис”124,— toate – dedicate imaginilor şi spuselor

filosofilor antici din pictura medievală de pe teritoriul actualei Bulgarii. În aceste

studii savantul bulgar oferă fotografiile cu imaginile filacterelor tuturor înţelepţilor

antichităţii din picturile murale de la trapeza mănăstirii Bačkovo şi de la biserica

Naşterea Domnului din Arbanasi125. De asemenea el propune traducerile în limbile

bulgară şi germană a spuselor acestor înţelepţi126. Lucrarea filologului german

Hartmut Erbse îi era cunoscută lui Dujcev. El o citează în textul unuia din

capitolele studiului său monografic127 şi face trimiterile bibliografice respective.

Cu toate acestea Dujcev nu beneficiază de rezultatele cercetării lui Erbse. Astfel, el

nici măcar nu aminteşte de culegerile de profeţii greceşti din grupul „delta”,

conţinutul cărora constituie, de fapt, modelul textelor de pe filacterele înţelepţilor

de la Bačkovo şi Arbanasi. Ignorarea acestor culegeri de manuscrise îl împiedică

pe Dujcev să stabilească filiaţiile directe ce există între spusele filosofilor din

fresca trapezei Lavrei Athonite şi spusele filosofilor de la Arbanasi. În ceea ce

priveşte provenienţa imaginii conjugate a Arborelui lui Iesei şi a înţelepţilor antici,

poziţia lui Dujcev pare a fi destul de judicioasă. El evită antiteza Moldova –

Muntele Athos şi toate punctele de vedere unilaterale, exprimate anterior de Paul

Henry128, Atanas Bojkov129 sau Grigore Nandriş∗. Slavistul bulgar considera că

123 Vezi articolul cel mai important: Ivan Dujcev, Nouvelles données sur les peintures des phi-losophes et des écrivains païens à Backovo, în Revue d’études sud-est européennes, T. IX, nr. 3, 1971, p. 391-395. 124 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., р. 9 – 25 si traducerea germană la p.127 – 140. 125 Ibidem, ilustraţiile la p. 70 – 125. 126 Ibidem, p. 73, 75, 77, 79, 81, 83, 87, 89, 91, 93, 95, 97, 101, 103, 105, 107, 109, 111, 115, 117, 119, 121, 123, 125. 127 Ibidem, p. 57 ( în traducerea germană – p. 166 ) şi nota 170. 128 Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé… , p. 29. 129 Vezi: Атанас Божков, Образите на антични философи... , р. 18 – 19. ∗ Grigore Nandriş susţinea teza exportului din Moldova la Muntele Athos a temei şi iconografiei desfăşurate a Arborelui lui Iesei cu imaginile filosofilor.Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul pic-

128

„tema iconografică specifică a Arborelui lui Iesei cu filosofii antici este rezultatul

unui curent umanist în spiritualitatea lumii bizantine, — curent — care a fost

generat, atât în formă de concept teoretic cât şi de imagine plastică, într-o epocă

istorică cu mult mai timpurie ( decât secolul XVI—C.C.)”130.

Un pas foarte important în studierea surselor iconografiei Arborelui lui Iesei l-a

făcut cercetătorul american (din Chicago) Michael D. Taylor. În anii 60-80 ai

secolului trecut el a susţinut o teză de doctorat131 şi a publicat o serie de studii în

care a demonstrat existenţa unui arhetip al compoziţiei desfăşurate a Arborelui lui

Iesei132. Apariţia acestui arhetip în anii 1262-1264 este, după părerea lui Michael

D. Taylor, o consecinţă a instituirii de către papa Urban al IV-lea (1261-1264) a

sărbătorii Corpus Christi ∗. De la acest arhetip au pornit două linii de evoluţie133.

Cea occidentală este reprezentată de relieful Arborelui lui Iesei de pe faţada

Domului din Orvieto (1305-1308? sau 1310?)134. Cea orientală este mai bogată şi

mai ramificată. Astfel, după o evoluţie rectilinie marcată de compoziţiile Arborele

lui Iesei de la mănăstirea Sopoćani (cca 1268-1270), de la biserica Sf. Achilie din

Arilje (1296) şi de la biserica Maica Domnului Ljeviška din Prizren (1307-1309 turii murale postbizantine din estul Europei, în: Wladyslaw Podlacha, Grigore Nandriş, Umanis-mul picturii murale postbizantine, V. II, Bucureşti, 1985, p. 85. 130 Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., р. 35 si traducerea germană la p. 148. 131 Vezi: Michael D. Taylor, The Iconography of the Facade Decoration of the Cathedral of Orvieto, Ph. D. Dissertation, Princeton University, 1969, 108 ff. 132 Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 34 – 35, Washington, 1980-1981, p. 125 – 143. ∗ Această sărbătoare a fost instituită prin bula papală „Transiturus de mundo”, emisă la Orvieto pe data de 11 august 1264. Instituirea sărbătorii Corpului lui Hristos ( Corpus Christi) era dictată de logica luptei cu ereticii din nordul Italiei, în mod special cu patarii. Scopul sărbătorii consta în onorarea prezenţei reale a lui Iisus Hristos în cadrul sacrificiului Euharistic. Or, această prezenţă reală era negată de eretici. Prin imaginea desfăşurată a Arborelui lui Iesei credincioşii puteau ur-mări nu numai genealogia, dar şi o serie de scene din viaţa pământească a Mîntuitorului, inclusiv Naşterea Domnului şi Răstignirea (Sacrificarea Domnului). Cu părere de rău Taylor nu dă răs-puns la întrebarea: „de ce primele exemple conservate de iconografie desfăşurată a Arborelui lui Iesei se află, totuşi, la Sopoćani şi Arilje, şi nu la Orvieto?”. (Vezi: Michael D.Taylor, A Histori-ated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 35, Washington, 1980-1981, p.150-151). 133 Vezi aceste două linii de evoluţie în Stemma de la p. 139 a studiului lui Michael D.Taylor indicat în nota precedentă.

129

sau 1310 -1313), în jurul anului 1315 apare prima ramificaţie – aşa-numitul model

athonit care este exemplificat de Arborii lui Iesei de la biserica Sf. Apostoli din

Tessaloniki (cca. 1315), de la Trapeza Lavrei (1535-1536) şi de la mănăstirea

Dochiariu (1568)135. Starea proastă de conservare a frescei de la Tessaloniki nu ne

permite, însă, să afirmăm dacă au existat sau nu imaginile înţelepţilor antici în

cadrul compoziţiei Arborele lui Iesei. Modelul românesc, exemplificat de Arborii

lui Iesei din picturile exterioare moldave, apare, după părerea lui Taylor înainte de

anul 1530136. El nu descinde direct din aşa-numitul model athonit (mai corect ar fi

să-l numim modelul de la Tessaloniki), deşi are mult în comun cu acesta. De fapt,

modelul românesc este o dezvoltare până la extremă a liniei de evoluţie începută la

Sopoćani şi continuată la Studenića (cca. 1325) şi Dečani (cca. 1350)137. În arealul

sud-slav această linie de evoluţie a mai fost urmată de Arborele de la Morača

(1577-1578) şi de Arborii de la Trapeza mănăstirii Bačkovo (1623) şi de la

Arbanasi (1681)138. Pentru cercetarea iniţiată de subsemnat ultimele două cazuri

sunt semnificative în ceea ce priveşte demonstrarea independenţei textelor de pe

filacterele înţelepţilor de modelul iconografic general al compoziţiei Arborele lui

Iesei. Or, aceste texte nu au aproape nimic în comun cu profeţiile din pictura

murală moldavă, fiind cu mult mai apropiate de profeţiile filosofilor reprezentaţi în

Trapeza Lavrei Athonite139.

134 Ibidem, vezi Stemma de la p. 139. 135 Ibidem. 136 Vezi: Ibidem, p. 129 – 130, p. 140 şi Stemma de la p. 139. 137 Ibidem, vezi Stemma de la p. 139. 138 Ibidem. 139 Vezi în cadrul prezentului studiu: paragraful 3 cu genericul „Redacţiile greceşti ale profeţii-lor înţelepţilor antichităţii din pictura murală”.

130

Capitolul 2. Profeţiile înţelepţilor antichităţii în operele de artă şi în literatura

de expresie slavonă.

Numărul impunător de culegeri greceşti cu profeţiile înţelepţilor antichităţii140 se

află în contradicţie cu numărul extrem de redus de manuscrise sau de picturi mura-

le în care aceste profeţii sunt reproduse în limba slavonă. Dacă facem abstracţie de

profeţiile disparate ale anticilor conţinute în traducerile cronicilor lui Malala141,

Hamartolos142 şi Manases143, de mărturia lui Iosif Flaviu referitoare la Hristos144,

de unele citate atribuite lui Hermes Trismegistul în Palie ( Palia Krehivsk)145 şi de

o profeţie interpolată în textul Povestirii despre filosoful elin, preaînţeleptul

Aristotel anexată la Taina Tainelor146, anterioare picturilor murale din epoca

140 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 – 222. 141 Vezi: В. Истринъ, Первая книга Хроники Иоанна Малалы, în Записки Импер. АН, 1897, Ист.-филол. oтд., Сер. 8, Т. 1, nr. 3, p. 1 – 29; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книга 2-я, în Летопись историко-филологического общества при Импер. Ново-российском Университете, Одесса, Византийско – славянские отделение, 1902, Т. 7, р. 437 – 486; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книга 4-я, în Летопись исто-рико-филологического общества при Импер. Новороссийском Университете, Одесса, Ви-зантийско – славянские отделение, 1905, Т. 8, р. 342 – 367; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книга 5-я, în Летопись историко-филологического общества при Импер. Новороссийском Университете, Одесса, Византийско – славянские отделение, 1910, Т. 9, Ч. 2, р. 1 – 51; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книги 6-я и 7-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 89, nr. 3, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1912; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книги 8-я и 9-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 89, nr. 7, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1912; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книги 11-я -14-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 90, nr. 2, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1914; idem, Хроника Иоанна Малалы в славянском пе-реводе, Книги 15-я - 18-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 91, nr. 2, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1915. 142 Vezi: В. Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Петроград, Российская Государственная академическая типография, 1920. 143 Vezi unele fragmente traduse în slavonă din Cronica lui Manases în compartimentul „iz-voare” al ediţiei: Mihail Moxa, Cronica universală, Ediţie critică de G.Mihăilă, Bucureşti, ed. Minerva, 1989, p. 227 – 342. 144 Vezi traducerile vechi slavone a „mărturiei” lui Iosif Flaviu în ediţiile: В. Истринъ, Хрони-ка Георгия Амартола… , p. 225, şi Н.А.Мещерский, История иудейской войны Иосифа Флавия в древнерусском переводе, Москва - Ленинград,1958, p. 259. 145 Vezi un fragment din „Palia Krehievsk” cu spusele lui Hermes Trismegistul în antologia: Iван Франко, Апокрiфи i легенди... , Т. II, Львiв, 1899, p. 1 – 2. 146 Vezi: В.Райэн (F.Ryan), Древнерусский перевод жизнеописания Аристотеля Диогена Лаэртского, în „SLAVIA. Časopis pro slovanskou filologii”, XXXVII, nr. 2, Praha, 1968, p. 353

131

rareşiană sunt doar patru culegeri de spuse ale gânditorilor antichităţii conservate

până în prezent în redacţii slavone. Este vorba de inscripţiile de pe filacterele

filosofilor Platon şi Plutarh reprezentate în pictura murală a bisericii Maica

Domnului Ljeviška din Prizren (primele decenii ale secolului al XIV, posibil 1307-

1309)147, de profeţiile înţelepţilor antici inserate în Viaţa despotului Stefan

Lazarevici întocmită în 1431 de Konstantin Kostenečki148, de capitolul 82

(„Despre înţelepţii elini”) inclus în prima redacţie a Cronografului rus149 şi de

fragmentul cu spusele anticilor din cartea a 37-a caligrafiată în anii 1523-1526 de

cunoscutul cărturar rus, fost egumen al mănăstirii Kirilo-Belozersk, Guri Tuşin150.

În cazul dacă se va adeveri că plăcile de aramă cu imaginile aurite ale filosofilor

antici ce decorează uşile portalului sudic al catedralei Adormirea Maicii Domnului

a Kremlinului moscovit sunt de sfârşit de secol XV sau început de secol XVI, ar

putea să existe şi un al cincilea exemplu de culegere de profeţii anterioară

picturilor moldave.

Merită să fie menţionat faptul că monostihurile din Înţelepciunea lui Menan-

dru151 sau exemplele, pildele, zicătorile, aforismele şi aserţiunile cu caracter

şi Памятники литературы Древней Руси. Конец XV - первая половина XVI века, Москва, 1984, p. 592 – 593. 147 Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 şi desenele de la p. 48 şi 51. 148 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în: „Зборник радова Српске академиjе наука”, XLIX, - Византолошки институт, Кн. 4, 1956, p. 149-155 şi Куйо Куев, Житието на Стефан Лазаревич от Константин Костенечки, София,1983, fotografia de la f. 144. 149 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года, în Полное собрание русских летописей, Т. XXII, Санкт-Петербургъ, Тип. М.А.Александрова, 1911, p. 164 – 165. 150 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения... , p. 367 – 368. 151 Vezi:W. Jagić, Die Menandersentenzen in der altkirchenslavischen Übersetzung, în „Sit-zungberichte der philosophisch-historischen Classe der kaiserliche Akademie der Wissenschaf-ten”, Bd. 2, Abt. 7, Wien, 1892; В.Семеновъ, Мудрость Менандра по русским спискам, în Памятники древней письменности, вып. 88, Санкт-Петербургъ, 1892; М.Н.Сперанскiй, Переводныя сборники изречений въ славянской письменности, Москва, 1905, p. 393 – 414; Ватрослав Jагиђ, Разум и философиjа из српских кньижевних старина, în Споменик, Т. 13, Београд, 1892, р. III – XIX si p. 1 – 21.

132

moralizator atribuite anticilor şi conţinute în textele Izmaragdelor152 sau ale

Albinelor (Êíèƒà Ï÷hëà )153, traduse de timpuriu în slavonă, nu au nimic în

comun* cu profeţiile anticilor prezentate în pictura exterioară moldavă. Nu pot fi

luate în consideraţie nici mărturiile lui Fiodor Buslaev privitoare la textele

profeţiilor înţelepţilor de pe icoanele bisericii Sf. Nicolae a Mănăstirii Otensk

(1462)154 întrucât aceste icoane au fost zugrăvite cu mult după întemeierea

mănăstirii155. Acelaşi lucru se poate spune şi despre icoanele cu profeţii de la

biserica cu hramul Sf. Nicolae a Mănăstirii Viajiţk. Cu toate acestea este cert faptul

că în secolul XV şi la începutul secolului XVI existau cu mult mai multe opere de 152 Vezi: В.А.Яковлев, К литературной истории древнерусских сборников. Опыт иссле-дования “Измарагда”, Одесса, 1893; А.И.Cоболевский, К литературной истории древне-русских сборников. Опыт исследования “Измарагда” В.А.Яковлева (Одесса, 1893), în Журнал министерства народного просвещения, 1894, nr. 1, Санкт-Петербургъ, 1894, р. 233 – 238; П.В.Владимиров, Из истории древнерусской письменности: Переводнве творе-ния отцов церкви. Вопросы и ответы. Измарагды, în ЧИОНЛ, книга 9, отд. 4, Киев, 1895, р. 28 – 44; В.Изергинъ, Материалы для литературной истории древне-русских сборников. I – II серия, în Сборник Отделения русского языка и словесности, Т. LXXXI, nr. 1, Санкт-Петербургъ,1905, p. 16 – 78; О.В.Творогов, “Измарагд” особого состава из собрания Ун-дольского, în: Проблемы культурного наследия, Москва, Наука, 1985, р. 151 – 154; О.В. Творогов, articolul“Измарагд” în Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 1-я, ( А-К), Ленинград,1988, p. 397 – 401. 153 Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, Nach-druck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von Dmit-rij Tschižewskij, München,1970, Band 28 in „Slavische Propyläen”; П.Бессонов, Книга “Пче-ла”: Памятник древней русской словесности переведенный с греческого, în Вестник Об-щества истории и древностей российских, Книга 25, Санкт-Петербургъ, 1857; М.Н.Спе-ранскiй, Переводныя сборники изречений въ славяно-русской письменности. Исследования и тексты, Москва, 1904, р. 155 – 392, şi anexa la p. 48 – 62; Виктор Семеновъ, Материалы к литературной истории русских “Пчёл”, I, из серии Чтения в Императорском обществе Истории и Древностей Российских при Московском Университете за 1895 г., Книга 2-я, Москва,1895; Виктор Семеновъ, Древняя русская “Пчела” по пергаменному списку, în Сборник Отделения русскаго языка и словесности Импер. АН, Т. 54, nr. 1, Санкт-Петер-бургъ, 1893; С.А.Щеглова, “Пчела” по рукописям Киевских библиотек: опыт изучения и тексты, Санкт-Петербургъ, 1910; “Пчела”(подготовка текста В.В.Колесова) in: Памят-ники литературы Древней Руси. XIII век, Москва, 1981, p. 486 – 519, 614 – 616. * Singura excepţie în acest sens tine de textul Albinei sârbeşti, unele manuscrise ale căreia con-ţin în ultimul capitol profeţii referitoare la Hristos. Acest capitol este, însă, o interpolare tardivă, provenită din alte surse. 154 Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства, Санкт-Петербургъ, 1910, р. 377.

133

artă şi manuscrise în care figurau redacţiile slavone ale profeţiilor şi spuselor

gânditorilor antichităţii. Astfel, în arealul sud-slav, la biserica Sf. Achilie din Arilje

(1296)156 şi la deja pomenita biserică Maica Domnului Ljeviška din Prizren157

putem observa imaginile Sibilei, ţinând filactere cu inscripţii, astăzi indescifrabile.

Or, după cum o probează marea majoritate a frescelor, Sibila este un indiciu

aproape sigur al prezenţei şi celorlalţi înţelepţi ai antichităţii cu profeţiile

respective. Există, probabil, şi astăzi unele opere de artă provincială de secol

XV - început de secol XVI care ne-ar putea furniza informaţii suplimentare în ceea

ce priveşte spusele anticilor din pictura murală sau din arta icoanei acelei perioade.

Un exemplu în acest sens ni-l oferă perioada imediat următoare, care cuprinde a

doua jumătate a secolului XVI. Până în anii 70 ai secolului XX, timp de peste un

veac de când au fost iniţiate primele cercetări sistematice ale spuselor anticilor din

pictura murală ortodoxă, se ştia foarte puţin despre profeţiile lui Platon, Menandru

şi a biblicului Balaam de pe uşile de cupru (cu imagini aurite) a portalului sudic al

bisericii Sf. Treime a Mănăstirii Ipatievsk de la Kostroma. Publicate ocazional,

într-o culegere cu caracter mai degrabă turistic158, fotografiile acestor uşi ar fi

rămas şi astăzi la periferia circuitului ştiinţific, dacă nu ar fi fost examinate cu

atenţie, confruntate cu originalul şi republicate de către cercetătoarea

V.G.Briusova159 în monografia dedicată mănăstirii Ipatievsk. În aceeaşi ordine de

idei merită să fie amintită şi ipoteza doctorului Vlad R. Petcović despre existenţa

unor fragmente cu imaginile filosofilor antici în nartexul bisericii Mântuitorului

din Jića (sfârşitul secolului XVI)160. Cu părere de rău, în pofida timpului scurs de

155 Vezi: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Благовещенский Собор Москов-ского Кремля, Москва, 1990, nota 13 de la p. 95. 156 Vezi: Н.Л.Окуневъ, Op. cit., p. 249 şi il 2 de pe tabelul XII. 157 Vezi: Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 şi ilustraţia la p. 45. 158 Vezi: Ф.Кудряцев, Золотое кольцо, Ленинград, 1974, il. 60 de la p.116 si il. 61 de la p.117. 159 Vezi: В.Г.Брюсова, Ипатьевский монастырь, Москва, 1982, р. 23 si il. 33. 160 Vezi: Влад.Р.Петковиђ, Спасова црква у Жичи, Београд, 1912, р. 74 si p. 78. Lucrarea este citată după studiul: Деjан Медаковиђ, Op. cit., nota 53 de la p. 53.

134

la data emiterii acestei ipoteze (în anul 1912!), starea precară a frescelor de la Jića

nu ne permite nici astăzi s-o confirmăm sau s-o infirmăm.

§ 1. Profeţiile înţelepţilor din exonartexul bisericii Maicii Domnului Ljeviška

din Prizren ( începutul secolului XIV).

Cercetătorul sârb Dejan Medacović a publicat releveele∗ imaginilor filosofilor

Platon şi Plutarh, precum şi imaginea Sibilei din exonartexul bisericii Maicii

Domnului Ljeviška din Prizren161. Pe filacterul lui Plutarh este ortografiată cu

caractere chirilice o redacţie specifică a binecunoscutului text: Ïðhæäg Îògöü

ïîò(î)ìú æg Ñ(ëîâî) è Ä(u)õü ñ í³ìè... ( Întâi tatăl, pe urmă Cuvântul şi

Duhul cu ei ...)162. De obicei acest text în culegerile de profeţii greceşti sau slavone

îi este atribuit lui Thulis (Thulidos, Thulid sau Tule), regele Egiptului163. La

mănăstirea Suceviţa un text similar este atribuit elinului(!?) Goliud164, numele

căruia pare să fie un antroponim corupt, provenit de la acelaşi Thulid. În

manuscrisul lui Guri Tuşin, după cum vom vedea în capitolele următoare, un text

apropiat este atribuit filosofu-lui [O]lor165, numele căruia este inexistent în tradiţia

bizantină.

Imaginea lui Platon, în fresca de la Prizren este situată deasupra imaginii lui

Plutarh. Textul profeţiei celebrului filosof este următorul: Â íhêîå âðhìå õî-

måòü ñíèòè íà çåì(ë)u¦ Ñë(î)â(î) ïëüò æ(è)ò...âû... ( Într-un anumit

∗ Releveele au fost executate de B.Jivković. 161 Vezi: Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 şi ilustraţiile de la p. 45, 48, 51. 162 Ibidem, p. 43. 163 În ceea ce priveşte culegerile greceşti ce includ această profeţie a lui Thulis vezi manuscrise-le bizantine din grupurile „o mega” şi „hi” în cartea lui Hartmut Erbse: Op. cit., p. 207 şi 212; în ceea ce priveşte culegerile slavone vezi profeţiile lui Thulidos din „Viaţa despotului Stefan Laza-revici”, a lui Fulidos din prima re-dacţie a „Cronografului rus” şi a lui Olor din Cartea a 37-a a lui Guri Tuşin. 164 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller… , p. 17. 165 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения... , p. 368.

135

timp vrea să coboare pe pământ Cuvântul, trupul vieţii ... )166. După cum a

remarcat Dejan Medacović, aceste cuvinte nu se găsesc în textele culegerilor

greceşti de pro-feţii ale înţelepţilor antichităţii sau în traducerile slavone vechi,

anterioare mijlocului de secol XVI167. Un conţinut apropiat au cuvintele Sibilei

Europia din Profeţiile celor 12 sibile : ”Ïð¿äeòú ñ ígágñè íà çgìëþ Áîã‚ Ñëîâî

ïðgäâg÷íîg æèâî...”168. Dar, pe lângă faptul că profeţia Sibilei nu este identică cu

profeţia lui Platon de la Prizren, provenienţa redacţiei slavone a acestei profeţii este

târzie. Ea nu se datorează surselor antice169 (Terentius Varro170, Plinius cel

Bătrân171, Pausanias172, Claudius Aelianus173, Lactanţiu174, Augustin175,

„Oraculorum Sibyllinorum”176 ş. a.) ci Cronicii lui Martin Bielski, apărute la

Cracovia în 1564177. Mai apropiat de textul profeţiei lui Platon de la biserica Maicii

Domnului Ljeviška este textul atribuit aceluiaşi filosof în manuscrisul Albinei

sârbeşti păstrat la Muzeul Ceh din Praga (colecţia Šafařík, Nr. 19, f. 319r,v): 166 Vezi: Деjан Медаковиђ, Op. cit., p. 43 şi ilustraţia de la p. 51. 167 Ibidem, p. 52. Ce-i drept, partea a doua a acestui citat (atribuit la biserica Ljeviška lui Pla-ton), într-o formă amplificată şi versificată, se întîlneşte în Parafraza la Evanghelia după Ioan (aşa-numitele Fapte ale lui Iisus, Cântul 6, vers 164) compusă în greceşte în 1-a jumătate a seco-lului V de către Nonnus din Panopolis (Panopolis este denumirea vechiului oraş egiptean Khmim). 168 Vezi aceste cuvinte ale Sibilei Europia în: Iван Франко, Апокрiфи i легенди..., p. 20 – 21. 169 În ceea ce priveşte sursele antice referitoare la numărul, spusele şi onomastica Sibilelor vezi: A.Bouché-Leclercq, Histoire de la divination dans l’Antiquité, T. II, Paris, 1880, p. 138 – 139, 166 şi 192 – 193. 170 Marcus Terentius Varro a abordat problema numărului, onomasticii şi a spuselor Sibilelor (precum şi etimologia termenului de „Sibila”) în lucrarea „Antichităţile romane”. Această lucrare a lui Varro a fost pierdută, dar, datorită unor citate păstrate în tratatul lui Lactanţiu „Divinarum institutionum”( cartea I, capitolul 6, 7 - 14 ş.a.), unele spuse celebre ale Sibilelor, precum şi „Ca-nonul varronian” (în care erau indicate numele celor zece Sibile ale antichităţii) s-au păstrat până în prezent. 171 Vezi:C. Plini Secundi ( Plinius cel Bătrân), Naturalis Historia, III, 123; VII, 119 – 120; XI, 105; XIII, 88; XVIII, 286; XXXIV, 22 şi 29. 172 Vezi: Pausanias, Graeciae descriptio, II, 7,1; VII, 8,8; X, 9,11 şi 12, 9 -10. 173 Vezi: Claudius Aelianus, Poikile stoa ( Istorii variate), XII, 35. 174 Vezi: L.C.Lactantii Firmiani, Divinarum institutionum, I,6; I,8, I,15; II,7; II,11 – 12; II,16; IV,6; IV,15 – 20. 175 Vezi: Aurelius Augustinus, De civitate Dei, XVIII, cap. 23. 176 Vezi traducerea rusă integrală a „Oracolelor Sibiline” în ediţia: Книги Сивилл (перевод Марии Витковской и Вадима Витковского), Москва, „Энигма”,1996.

136

„Ïëàòîí Åëë¿íü ðå(÷g). Ïîç(ä)h íeêî(æ)äà. âú ìíîƒî ïðw(ñ)òðàííuþ

çgìëþ ñ¿þ ïð¿èähòü ïëüòü ágç îöà è ðî(ä)èòñg” ( Platon elinul a spus:

“Tîrziu, cândva, pe acest pământ mult desfăşurat va veni plodul fără de tată şi se

va naşte...”)178. Deşi acest text ţine de un manuscris sârbesc de secol XVII, el

aparţine unei tradiţii profetice mai vechi, care denotă persistenţa în acelaşi areal

sud-slav a unor formule textuale consacrate ( cuvântul „ïëüòü”!) ce nu se mai

întâlnesc în alte regiuni de circulaţie a literaturii slavone179.

Inscripţia de pe filacterul Sibilei de la biserica Maicii Domnului Ljeviška nu s-a

păstrat. Dar numele Sibilei s-a conservat. Astfel, aflăm că este vorba de Ñ¿âèëà

öàð¿öà (Ýôè)îïñêà ( Sibila, împărăteasa Etiopiei)180. Atribuirea demnităţii

imperiale Sibilei este un fenomen medieval. El se datorează confuziei între

apelativul „sibila” şi numele proprii Sambeta181 sau Samvifa182, care, în unele

scrieri medievale, erau identificate cu numele reginei din Saba183. Or, forma

onomastică „Sabbe” atribuită Sibilei egiptene sau babiloniene se întâlneşte încă în

antichitate, la Pausanias184 . Datele de care dispun certifică faptul că pentru prima

dată Sibila a fost numită „împărăteasă” ( = „regină”) în Cronica lui George

Hamartolos185. Apariţia Etiopiei în calitate de patrie a Sibilei, se datorează

177 Denumirea poloneză completă a Cronicii lui Martin Bielski este: Kronika, to iesth Historya świata na sześć wieków a cztery monarchie rozdzielona. 178 Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, în Nachdruck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von Dmitrij Tschižewskij, München, ed. Wilhelm Fink Verlag, 1970, Band 28 in „Slavische Propylä-en”, p. 104. 179 Privitor la raritatea acestui text în literatura slavonă vezi remarca lui Dejan Medaković în: ?еjан Медаковиђ, Op. cit., p. 52. 180 Ibidem, p. 43, desenele de la p. 45 şi 48. 181 Vezi: A.Bouché-Leclercq, Histoire de la divination dans l’Antiquité, T. II, Paris, 1880, p. 192 – 193. 182 Vezi numele Samvifi în traducerile lui Maxim Grecul din Lexikonul Suidas: Алексей И. Иванов, Литературное наследие Максима Грека, Ленинград,1969, fr. nr. 87 de la p. 75. 183 Asupra acestor confuzii încă în secolul XVI atrăgea atenţia Maxim Grecul. Vezi: Д.М. Бу-ланин, Переводы и послания Максима Грека, Ленинград,1984, p. 167. 184 Vezi: Pausanias, Graeciae descriptio, X, 12, 9. 185 Vezi: В.Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-роград, 1920, p. 145. “Întîietatea” lui Hamartolos în identificarea Sibilei cu regina din Saba a fost stabilită de C. de Boor în ediţia Georgi Monachi chronicon, Lipsae, 1904, p. 200 – 201. Luc-

137

apocrifelor dedicate regelui Solomon. În unele din aceste apocrife apare aşa-numita

Öàð¿öà þæñêà> ( împărăteasa Sudului)186, care era confundată cu împărăteasa

Etiopiei187.

§ 2. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din Viaţa despotului Stefan Lazarevici a

lui Konstantin Kostenečki ( 1431). Cărturarul medieval Konstantin Kostenečki s-a născut în a 2-a jumătate a

secolului XIV şi a activat în prima jumătate a secolului XV188. Anii exacţi ai

naşterii şi morţii lui constituie până în prezent obiectul unor dezbateri în slavistica

sud-dunăreană. Numele i se trage de la oraşul Kosteneţ, în actualul district

administrativ Pazardjik din sudul Bulgariei189. Se ştie că viitorul cărturar a studiat

la mănăstirea Bačkovo, fiind elev al lui Andronik (Andrei)190, care era, la rândul

lui, unul din discipolii patriarhului Evtimie al Târnovei (mort în 1402) —

iniţiatorului reformei scrierii slavone medio-bulgare191. Cea mai celebră lucrare a

lui Kostenečki se consideră „Explicarea alfabetului”192. Reputaţia înaltă de literat

rarea lui C. de Boor este citată după: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека..., nota 76 de la p. 74. 186 Vezi: Памятники старинной русской литературы издаваемые графом Григорием Кушелевым-Безбородко, Вып. III, Санкт-Петербургъ, 1862, p. 54 – 55. 187 Cu privire la legăturile ce există între ciclurile de legende dedicate regelui Solomon, împă-rătesei din Saba şi Etiopiei, vezi: Александр Веселовский, Эфиопская легенда о сыне Соло-мона и царице Савской, în Александр Веселовский, Мерлин и Соломон, Москва-Санкт-Пе-тербург, 2001, р. 383 – 390. 188 Куйо Куев, Житието на Стефан Лазаревич от Константин Костенечки, София, 1983, p. 9. 189 Ibidem. 190 Ibidem. 191 Privitor la importanţa operei lui Eftimie din Târnova vezi: История всемирной литерату-ры, Т. 3, Москва,1985, р. 459 – 460, 525 – 527; Георгий Данчев, Творчество Евфимия Тыр-новского в румынских землях, în ACIEB (XIV), V. II, Bucureşti, 1975, p. 555 – 558 şi Л.В.Го-рина, Антиеретическое сочинение Евфимия Тырновского в Русском хронографе редакции 1512 года ( к истории болгаро-русских культурных связей конца XIV – начала XVI веков), în Балканские исследования, Вып. 2, Проблемы истории и культуры, Москва, 1976, р. 265 – 283. 192 Vezi: Куйо Куев, Op. cit., p. 9. În ceea ce priveşte specificul operei literare a lui Konstan-tin Kostenečki vezi: Dmitri S. Lihaciov, Prerenaşterea rusă. Cultura rusă în vremea lui Rubliov şi a lui Epifanie Preaînţeleptul, Bucureşti, 1975, p. 87 – 90.

138

şi gânditor i-a atribuit lui Kostenečki, în secolele ce au urmat, onorificul apelativ

de filosof ( Konstantin Filosoful), asemuindu-l prin aceasta cu celebrul întemeietor

al scrierii slavone din secolul IX Konstantin-Kiril193 (numit şi Konstantin

Filosoful).

Viaţa lui Stefan Lazarevici( 1389-1427) a fost terminată de Konstantin

Kostenečki în 1431, la 4 ani după moartea despotului194. Titlul slavon complet al

acestei scrieri este următorul: ”Æèòèg è æèçíü ïðèñíîïîìüíèìààãî,

ñëîâ@mààƒî, áëàãî÷üñòèâààãî ãîñïîäèíà Ñòåôàíà”195. Slaviştii au

demonstrat faptul că Kostenečki a preluat din opera lui Plutarh (biografia lui

Alexandru cel Mare∗ ş. a.) structura compoziţională a biografiei lui Stefan

Lazarevici196. R. Marić a atras atenţia şi asupra citatelor din literatura istorică

bizantină, frecvente la Kostenečki ( Zonara, Skilitza, Manases, Glykas ş.a.)197.

Pentru a intui motivele includerii profeţiilor înţelepţilor antichităţii în naraţiunea

dedicată vieţii suveranului sârb trebuie să înţelegem care era climatul cultural în

teritoriile sud-dunărene la sfârşitul secolului XIV - începutul secolului XV. Or, unii

specialişti (Gunar Svane ş. a.) presupun că aceste profeţii nu au fost selectate şi

traduse din greceşte de Kostenečki, ci de însuşi despotul Stefan Lazarevici (!)198. În

favoarea acestei ipoteze par să pledeze atât remarca din Viaţa despotului, în care se

spune că Stefan era „ñâgäqm âú çàãàäêàõ ðîäà” („cunoscător al enigmelor

193 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în: „Зборник радова Српске академиjе наука”, XLIX, - Византолошки институт, Кн. 4, 1956, nota 1 de la p. 149. 194 Privitor la întîrzierea cu 4 ani a lui Kostenečki în întocmirea acestei scrieri panegirice vezi: Гунар Сване, Константин Костенечки и его биография сербского деспота Стефана Ла-заревича, în Славянские культуры и Балканы, 1, София, 1978, р. 321 – 324. 195 Vezi: Куйо Куев, Op. cit., p. 11. ∗ După cum Plutarh îşi începe naraţiunea cu lupta de la Cheroneia şi cu ultimele zile de domnie ale regelui Macedoniei Filip, tatăl lui Alexandru, aşa şi Kostenečki începe biografia lui Stefan Lazarevici cu Lupta de la Kossovo Polje din 1389 şi cu moartea kneazului Lazar, tatăl despotului Stefan, ce a urmat la scurt timp după această luptă. 196 Vezi: Гунар Сване, Op. cit., p. 326. 197 Vezi: Р. Мариђ, Трагови грчких историчара у делима Константина Филозофа, în „Гласник Србски АН”, nr. CLX, Други разред 95, Београд, 1946, р. 5 – 33, citat dupa: Гунар Сване, Op. cit., p. 324 şi p.327. 198 Vezi: Гунар Сване, Op. cit., p. 332.

139

neamului”, probabil, “neamului omenesc” – C.C.)199, cât şi faptul că aceluiaşi

Stefan i se atribuie şi redacţia traducerii slavone de secol XV a Profeţiilor

împăratului bizantin Leon Preaînţeleptul200. La acestea se adaugă şi mărturia din

partea a 4-a a introducerii la Viaţa despotului, din care putem conchide că Stefan

Lazarevici, asemeni majorităţii contemporanilor săi, era îngrijorat de profeţiile

legate de venirea sfârşitului lumii, care se aştepta în anul 7000 ( 1492 de la

Hristos)201. Atmosfera angoasantă şi precaritatea condiţiei umane din Serbia

secolului ce a urmat luptei de la Kosovo Polje putea doar să stimuleze interesul

cărturarilor faţă de literatura profetică antică şi bizantină. Iar Stefan Lazarevici era

nu numai despotul Serbiei, moştenitor al gloriei apuse a tatălui său – cneazul

Lazar, ci şi scriitor, autor al Cuvântului de dragoste (Ñëîâî ëþáúâg ) compus

după modelul Psalmului 134 al regelui David şi adresat în anul 1409, în semn de

conciliere, fratelui său Vuk Lazarevici202.

Viaţa despotului Stefan Lazarevici este cunoscută atât în redacţia integrală cât şi

în cea prescurtată. Există mai multe manuscrise de provenienţă sud-slavă sau rusă

veche care conţin aceste redacţii:

1. Enigmaticul fragment (probabil, de secol XV, astăzi dispărut, fără de început

şi cu lacune la mijlocul textului) descris de V. I. Grigorovici într-o scrisoare

adresată lui I. I. Sreznevski şi publicată în 1858203;

2. Manuscrisul din Kazan (a 2-a jumătate a secolului XV, redacţia

prescurtată)204;

3. Manuscrisul de provenienţă sârbească, inserat într-un Zbornik datat cu anul

1567, ce i-a aparţinut în secolul XIX ispravnicului muntenegrean Baltazar

Bogišić (1834-1908)205;

199 Ibidem. 200 Ibidem, p. 331. 201 Ibidem, p. 332. 202 Ibidem. 203 Vezi: Куйо Куев, Op. cit., p. 15 – 19. 204 Ibidem, p. 19 – 20. 205 Ibidem, p. 20 – 21.

140

4. Manuscrisul Troiţki de la sfârşitul secolului XV, de provenienţă rusă veche,

descoperit la Lavra Troiţe-Serghiev206;

5. Manuscrisul Volokolamsk, de provenienţă rusă veche, inserat într-o culegere

de sfârşit de secol XV- început de secol XVI (redacţia integrală)207;

6. Manuscrisul Kirilo-Belozersk, de provenienţă rusă veche, inserat într-o

culegere de mijloc de secol XVI (redacţia integrală)208;

7. Manuscrisul Pogodin (secolul XVI, de provenienţă rusă veche, nepublicat

până în prezent, ce conţine redacţia prescurtată a Vieţii despotului)209;

8. Manuscrisul Ćetinsk (datare incertă, provenienţă sud-slavă), ce cuprinde

redacţia integrală a Vieţii despotului210;

9. Manuscrisul pe pergament (de secol XV, redacţia prescurtată), descris de J.

Danicić în anul 1858 pe paginile revistei sârbeşti „Glasnik” (nr. X)211;

10. Fragmentul Vieţii despotului descoperit de V. I. Grigorovici la mănăstirea

Zografu de la Muntele Athos ( actualmente la Biblioteca Institutului Patriarhal

din Tesalonik)212;

11. Fragmentul de secol XVII din Viaţa despotului, descoperit de profesorul

Vatroslav Jagić într-o culegere ce provenea de la mănăstirea Soloveţk şi con-

ţinea textul Mineielor pentru luna Iulie ( actualmente la Biblioteca Publică “M.

E. Saltîkov-Şcedrin" din Sankt-Petersburg)213.

Datorită cercetărilor lui Kujo Kuev (din anii 80 ai secolului XX214, dar care se

bazează în mare parte pe cercetările lui S. Rozanov de la începutul secolului

206 Ibidem, p. 21 – 22. 207 Ibidem, p. 22. 208 Ibidem, p. 22 – 24. 209 Ibidem, p. 24. 210 Ibidem, p. 25 – 27. 211 Ibidem, p. 28 şi nota 44 de la p. 29. 212 Ibidem, p. 27. 213 Ibidem, p. 28. 214 Vezi lucrarea lui Kujo Kuev indicată în nota 188.

141

XX215) a fost stabilită existenţa la începutul secolului al XVI-lea a redacţiei

integrale a Vieţii despotului, atât în varianta sud-slavă cât şi în cea rusă veche.

Exemplul cel mai edificator ni-l oferă manuscrisul provenit de la mănăstirea Iosifo-

Volokolamsk. Acest manuscris de la frontiera secolelor XV-XVI prezintă redacţia

integrală a Vieţii lui Stefan Lazarevici într-o variantă de provenienţă rusă veche şi

nu sud-slavă216! Faptul că această variantă a fost descoperită la mănăstirea

Volokolamsk este semnificativ. Or, la aceeaşi mănăstire, peste aproximativ un

deceniu şi jumătate (în anii 1516-1522, conform cercetărilor lui B.M.Kloss217), a

fost întocmită prima redacţie a Cronografului rus ( numită prin tradiţie: Redacţia-

1512) care include în capitolul 82 toate profeţiile înţelepţilor antichităţii218

cuprinse în Viaţa despotului Stefan Lazarevici. Cunoscutul cercetător bulgar Ivan

Dujcev a observat că sursa grecească cea mai probabilă a acestor profeţii, traduse

în slavonă, o constituie redacţia profeţiilor înţelepţilor antichităţii inserate în

manuscrisul bizantin de secol XI Codex Baroccianus de la biblioteca Bodleyană

din Oxford (nr. 50)219. Fragmentul acestui manuscris în care figurează profeţiile

anticilor are genericul „Χρησμοι και θεολογίαι Έλλήνων φιλοσόφων”220.

Colaţionarea textului acestui fragment bizantin cu textul slavon al profeţiilor din

“redacţia integrală” (după manuscrisul mai bine conservat, de provenienţă rusă

veche, de la mănăstirea Kirilo-Belozersk221 şi după variantele sud-slave din

manuscrisele Ćetinsk şi Bogišić folosite V. Jagić la prima publicare a Vieţii... din

215 Vezi: С.Розанов, “Житие сербского деспота Стефана Лазаревича” и русский “Хро-нограф”, în Известия ОРЯС Императорской АН, Т. XI, кн. 2-я, Санкт-Петербургъ, 1906, р. 62 – 97. 216 Vezi: Куйо Куев, Op. cit., p. 22 şi p. 29. 217 Vezi: О.В. Творогов, “Хронограф русский”, în: Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград,1989, р. 501. 218 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года, în Полное собрание русских летописей, Т. XXII, Санкт-Петербургъ, Тип. М.А.Александрова, 1911, p. 164. 219 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ … , p. 153 – 154. 220 Ibidem, p. 153 sau J.-P.Migne, Patrologiae. Cursus completus. Patres graeci, T. 97, p. 722. 221 Vezi: „ fotografia de la f. 144.

142

1875222) certifică legătura indubitabilă între redacţia grecească de secol XI şi

traducerile în slavonă a profeţiilor incluse în biografia despotului Stefan Lazarevici

de Konstantin Kostenečki: Profeţiile înţelepţilor antici din Viaţa despotului Stefan Lazarevici (1431) de Konstan-tin Kostenečki. (Conform studiului lui Ivan Dujcev).

Profeţiile înţelepţilor antici din Codex Baroccianus de la Biblioteca Bodleyană din Ox-ford (nr. 50), secolul XI. ( Cifrele indică ordinea profe-ţiilor în originalul bizantin al manuscrisului).

Traducerile vechi româneşti a profeţiilor înţelepţilor anti-chităţii din „erminii”, din pic-tura murală de secol XVIII şi din literatura patristică.

Ðg÷g áî Ôqêèäèäü¦ ³eäè-íî òðè è òðè³eäèíî ágñïëü-òíî, îáðàçüíî ³eñòü òðî-èöà.

6. Θουκυδίδου. Το ΄έν τρία και τα τρία ΄έν, ΄άσαρκον προσωπικόν ...

Tucidide: Cel unul se împarte în trei şi ceale trei în unul, fără de trup …- profeţia lui Platon dintr-o traducere veche româ-nească a Cărţii de pictură a lui Dionisie din Furna. Manuscri-sul nr.1283, Bibl. Acad. Ro-mâne.

Àðèñòîògëü æg¦ ígqñûïü-íî ³eñòüñòâî áæ¿" áûò¿" íg èìqmè íà÷àëî, îòü í³g-ãîæg âüñgêðhïêî³e ñqmü-ñòâèòü ñ@ ñëîâî.

4. ’Αριστοτέλους. ’Ακάματος φύσις θεου, γενέσεως ουκ ’έχουσα ’αρχην, ’εξ αυτης δ’ό πανσθενης ουσίωται λόγος ...

Aristotel: Firea naşterii lui Du-mnezeu iaste fără de trudă (co-rect – fără de început – C.C.), căci de la sineşi se înfiinţează însuşi cuvântul. – Ms. nr.1283.

²gðìèñü æg òðèâgëèêûè¦ çàêëèí"þ òg ígáî âgëèêà-àãî áîãà ähëî, çàêëèí"þ òg ãëàñîìü îòü÷¿èìü, èæg ïðîâhøòà ïðhæäg ³eƒäà âüñü ìèðü qòâðüäè, çàê-ëèíàþ òg âü ³eäèíîðîäü-íààãî ³eƒî ñëîâà è äqõà.

3. Έρμου μεγίστου περι Παν-τοκράτορος. Όρκίζω σε, ουρα-νέ, θεου μεγάλου σοφον ’έρ-γον ... όρκίζω σε, φωνη πατ-ρός, ’ήν ’εφθέγξατο πρώτην, ήνίκα κόσμον ’άπαντα ’εστη-ρίξατο βουλη. φωνην πατρός .. τον μονογενη λόγοω αυτου ...

Hermes Trismegistul: Te jur (implor – C.C.) pe Tine cerule, făptură înţeleaptă a lui Dum-nezeu Celui mare. Te jur pe Tine cu glasul Tatălui cu care Ţi-a glăsuit mai întăi, atunci când El a pus temeliile lumii întregi ... ( te implor întru Cuvântul şi Duhul Lui unul-născut – C.C.) – Acestea sunt cuvintele atribuite lui Orfeu(!) din traducerea românească a Celor 10 cărţi împotriva lui Iulian Apostatul a Sf. Chiril al Alexandriei.

À Ñòàèêü âüçüïè¦ ïî÷ü-ògì Ìàðèþ, "êî äîáðh ñü-êðûâüøqþ òàèíüñòâî, îòü í³e³e áî õîøògòü ðîäèòè ñg

14. ’Αστάνου περι της Θεοτόκου. Τιμήσωμεν την Μαριάμ, ώς καλως κρύψασαν το μυστήριον ...

Filosoful Stoici (sic!): Să cin-stim pe Maria care bine a as-cuns taina (cea din veac), din care va să se nască Dumnezeu (Hristos) – Biserica cu sfinţi

222 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149 şi nota 2; Vezi de asemenea: Куйо Куев, Op. cit., p. 29.

143

Õðèñòîñü. din Bucureşti, anul 1728. Fqëèäîñü æg ðg÷g¦ ïðh-æäg Áîãü, òà æg Ñëîâî è Äqõü ñü íèìü.

15. Θουλις ό Αϊγυπτίων βασι-λεύς ... Πρωτα θεός, μετέπειτα λόγος, και πνευμα συν αυτοις˚ (σύμφυτα δε πάντα και εις ’έν ιόντα; ...)

Filosofu(l) Fokidi (sic!) – (co-rect Thulis—C.C.): Mai înain-te Dumnezeu dă un (corect –de asemenea—C.C.) Cuvânt-(ul) şi D(u)hul cu dînsul... – Biserica cu sfinţi din Bucu-reşti, anul 1728.

Comparând profeţiile înţelepţilor antichităţii din manuscrisul bizantin de secol

XI cu traducerea slavonă din Viaţa despotului Stefan Lazarevici observăm o serie

de modificări a textului grecesc original. Astfel, a fost substanţial scurtată profeţia

lui Thulis şi au fost incluse completări la profeţiile lui Thucidid şi Astanes

(Stoici!?—în traducerea românească de secol XVIII ). Spusele celor 15 filosofi şi

gânditori ai antichităţii din manuscrisul de la Oxford au fost reduse în biografia

despotului la 5 profeţii ( Platon şi Orfeu, care, de asemenea, sunt pomeniţi în textul

lui Kostenečki223, nu pot fi număraţi aici, întrucât profeţiile lor lipsesc – C.C.).

Ordinea citării profeţiilor, de asemenea, este diferită în traducerea slavonă.

În pictura exterioară moldovenească din secolul XVI putem găsi trei din cele

cinci profeţii selectate în Viaţa despotului Stefan Lazarevici. Ce-i drept, zugravii

din Moldova n-au introdus modificările spuselor anticilor operate de Kostenečki

(sau poate chiar de însuşi Stefan Lazarevici!?). Astfel, pe filacterul lui Fukid

(Tucidide) de la biserica Sf. Gheorghe-Suceava (1534) figurează în limba slavonă

profeţia lui Ôqêèäèäü, dar fără adaosul „îáðàçüíî ³eñòü òðîèöà”224. La

mănăstirea Suceviţa lui Goliud i se atribuie profeţia lui Thulis ( Fqëèäîñü) dar

într-o redacţie diferită, mai amplă şi mai apropiată de originalul grecesc: „Ïðüâhé

Á(î)ã ïîòî(ì) ñëîâî è ä(q)õú ñü íè(ì) eäèíîâúçðàñíà âúñh”225.

223 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149. 224 Vezi imaginea în: Pictura murală din Moldova, Secolele XV - XVI, text deVasile Drăguţ, antologie de imagini de Petre Lupan, Bucureşti, ed. Meridiane, 1982, il. 81. 225 Vezi: M.A.Musicescu, M.Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958, Fig. 72 de la p. 83. Transliterarea inscripţiei de pe filacterul lui Goliud de la Suceviţa a fost publicată pentru prima dată ( ce-i drept cu unele inexactităţi) de Vasile Grecu în: Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller… , p. 17.

144

Profeţia lui Astanes (’Αστάνου) figurează şi în frescele de la mănăstirile

Moldoviţa226 şi Suceviţa227. Ea este atribuită în cazul moldav nu filosofului Staik

(Ñòàèêü = Stoic), ci lui Astakoe (Moldoviţa)228 sau Astakue (Suceviţa)229.

Redacţia slavonă a profeţiei acestui Astakoe (Astakue) diferă de redacţia din Viaţa

despotului Stefan Lazarevici. Ea este o traducere fidelă a textului grecesc al

profeţiei şi nu cuprinde interpolarea „îòü í³e³e áî õîøògòü ðîäèòè ñg

Õðèñòîñü”.

Observaţiile de mai sus atestă faptul că redacţiile slavone din 1431 ale profeţii-

lor înţelepţilor antichităţii din Viaţa despotului Stefan Lazarevici nu au putut servi

drept protograf redacţiilor profeţiilor analoge de pe teritoriul Moldovei secolului al

XVI-lea. Probabil că au existat alte manuscrise slavone, mai apropiate de

originalele greceşti, care au fost folosite de programatorii frescelor zugrăvite pe

timpul lui Petru Rareş şi a Movileştilor.

O istorie foarte interesantă are identificarea numelui filosofului antichităţii

căruia i se atribuie profeţia “Să cinstim pe Maria ...”. Potrivit celui mai vechi

manuscris bizantin conservat până în zilele noastre (Codex Baroccianus, Oxford,

50, secolul XI)230 această profeţie îi aparţine lui Astanu (’Αστάνου)231 – nume

propriu care, la cazul nominativ, ar trebui să se pronunţe Astanes232. Acest Astanes

nu e nimeni altul decât celebrul mag de origine persană Ostanes, cunoscut din mai

multe scrieri ale antichităţii, inclusiv din Istoria naturală (Naturalis historia) a lui

Plinius cel Bătrân233. Atribuirea acestei profeţii lui Ostanes a fost pentru prima dată

226 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller… , p. 8. 227 Vezi: M.A.Musicescu, M.Berza, Op. cit., Fig. 73 de la p. 84; Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller… , p. 17. 228 Vezi sursa indicată în nota 226. 229 Vezi sursele indicate în nota 227. 230 Cu privire la vechimea manuscriselor bizantine din acest grup vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 53 – 54 şi stemma de la p. 61. 231 Ibidem, p. 212 şi nota 5 de la p. 212. 232 Vezi: С.И.Соболевский, Древнегреческий язык, Москва, 2003, р. 27, § 113. 233 Vezi: C. Plini Secundi ( Plinius cel Bătrân), Naturalis Historia, XXVIII, 6; XXVIII, 69; XXVIII, 256; XXVIII, 261; XXX, 8; XXX, 11; XXX, 14.

145

semnalată încă în anii 20-30 ai secolului trecut de filologul A. von Premerstein234.

Ulterior, însă, Grigore Nandriş – după o fantasmagorică manipulare cu caracterele

şi abrevierile slavone, în urma căreia Astakoe de la Moldoviţa şi Astakue de la

Suceviţa s-au transformat în filosoful Aristokritos(?— C.C.)235 – a încercat să

combată punctul de vedere a lui A. von Premerstein236. Aceste manipulări gratuite

a lui Nandriş (de altfel, ca şi întreaga carte a slavistului român) au fost vehement

criticate de bizantinologul francez J. Gouillard (Paris)237. O succintă remarcă

privitoare la enigmaticul Astakoe a mai fost expusă într-o publicaţie postumă a

profesorului de la Cernăuţi V. Bogrea238. Acolo numele propriu Astakoe “ este

interpretat ca un reflex slav al grecescului οί Στωΐκοί ”239. Personal, înclin să-i dau

dreptate lui A. von Premerstein. Cercetarea de faţă aduce încă două mărturii

(neinvocate de filologul austriac!) în favoarea atribuirii profeţiei „Să cinstim pe

Maria ...” magului persan Ostanes. Prima ţine de existenţa unui manuscris bizantin

de secol XIII (Codex Parisinus Graecus, nr. 1168, f. 54) în care aceeaşi profeţie

este corect atribuită lui Ostanes240. Al doilea argument ţine de sursa iniţială a

profeţiei „Să cinstim pe Maria, care bine a ascuns taina ...”. Or, această profeţie,

în redacţia ei antică, evident diferită de redacţiile bizantine de la începutul celui de

al doilea mileniu, era din capul locului atribuită lui Ostanes. Astfel, în textul

dialogului elenistic tardiv „Cleopatra”, reprodus de C. A. Browne în revista

„Ambix”241 şi citat de către Jack Lindsay în cartea „The Origins of Alchemy in

graeco-roman Egypt” (1970, traducerea franceză – 1986), putem găsi următorul

fragment:„ ... Ostanès et ceux qui l’accompagnaient répondirent à Cléopatre: Au

234 Vezi: A.von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise…, p. 660. 235 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p.55. 236 Ibidem, p. 54 – 55. 237 Vezi recenzia indicată în nota 120. 238 Vezi: Vasile Bogrea, Doi sfinxi ai picturilor murale de la mănăstirile Bucovinei: „Elen As-takoe” şi „Elen Zmovagl”, în Codrul Cosminului, Anul II şi III, Cernăuţi, 1927, p. 607-608. 239 Ibidem, p. 608. 240 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 54, stemma de la p. 61 şi textul original grec de la p. 212. 241 Vezi articolul lui C.A.Browne în: „Journal of Society for Study of Alchemy and Early Che-mistry”,1946, nr. III, p. 15-25.

146

plus profond de toi se cache un étrange et terrible mystère. Illumine-nous en

répandant ta lumière sur les éléments…”(…Ostanes şi cei care-l însoţeau

răspunseră Cleopatrei: În adâncul tău se ascunde o stranie şi teribilă taină.

Luminează-ne răspândind lumina ta asupra stihiilor …)242. Ideea ascunderii tainei

din acest dialog este formulată în termeni aproape identici cu termenii utilizaţi în

profeţia lui Astanu din manuscrisul bizantin de la Oxford. În traducere slavonă

regăsim aceeaşi formulare atribuită Staikului în Viaţa despotului Stefan Lazarevici

şi lui Astakoe (Astakue) în pictura exterioară moldavă. Faptul că în dialog figurează

Cleopatra (şi nu Maria !) certifică evoluţia îndelungată pe care a avut-o acest citat

în literatura antică târzie şi în literatura bizantină timpurie. Astfel, încă în lumea

greco-romană, alchimista Cleopatra, numele căreia a fost conferit dialogului, era

adeseori asociată cu o altă alchimistă – Maria Evreica ( Marie la Juive)243 sau cu

Maria Copta244. Jack Lindsay notează faptul că „Alchimista Cleopatra pare a fi

asociată şcolii alchimice a Mariei”245. Potrivit acestui cercetător există multiple

similitudini între dialogul Cleopatra şi alte dialoguri de origine gnostică sau

ermetică ce abordează o problematică similară. Astfel, s-a păstrat în versiune latină

dialogul (tradus după o interpretare arabă medievală a originalului grecesc pierdut)

între regele Calid şi filosoful Morien. În acest dialog discursul Cleopatrei este

atribuit alchimistei Maria246! Există izvoare arabe, de tipul celebrului Kitab-al-

Habib, care leagă tradiţia cunoştinţelor oculte datorate semi-legendarului Ostanes

de tradiţia dialogurilor întreţinute de acest mag cu Maria Evreica247. Din toate

aceste texte devine clară evoluţia pe care a suportat-o pe parcursul istoriei

fragmentul cu replica lui Ostanes din dialogul Cleopatra: taina (misterul) atribuit

iniţial Cleopatrei devine cu timpul atributul altei alchimiste – Mariei Evreicei – 242 Vezi: Jack Lindsay, Les origines de l’alchimie dans l’Égipte gréco-romaine, Monaco, Col-lection „Gnose”, Jean-Paul Bertrand éditeur, 1986, p. 275. 243 Ibidem, p. 273. Cu privire la şcoala alchimică a Mariei Evreicei vezi capitolul 11 al cărţii lui J.Lindsay (p. 259 – 272). 244 Ibidem, p. 271 – 272. 245 Ibidem, p. 273. 246 Ibidem, p. 272.

147

care, la rândul ei, după victoria totală a creştinismului, este identificată cu Fecioara

Maria. Însăşi marele mister alchimic se transformă în taina întrupării lui Hristos.

Cât priveşte transformarea numelui Ostanes în Stoicul manuscriselor ruseşti248 sau

în “filosoful Stoici” din unele picturi murale româneşti (de secol XVIII)249 aici par

să existe mai multe etape. Iniţial în manuscrisele bizantine a figurat numele

Ostanes (la cazul genitiv Ostanu!250). Fiind ortografiat pe câmpurile laterale a

paginilor verso a codexurilor ce conţineau profeţiile anticilor, în rezultatul ajustării

prin retezare a foilor deteriorate, acest nume a pierdut majuscula iniţială “O

mikron” care, ulterior, a fost înlocuită de vocala “Alfa”. Acestui fenomen i se

datorează apariţia formei onomastice Astanu din manuscrisul de la Oxford de secol

XI. Nimerind în spaţiile de expresie slavonă, unde numele, operele şi profeţiile

magului erau aproape necunoscute251, forma onomastică Astanu a căpătat sufixul

“–kъ” şi s-a divizat în două cuvinte: conjuncţia A şi substantivul Ñòàè-êü. Acest

lucru a fost favorizat de similitudinea între formele grafice a literei greceşti

majuscule “ni”(Ν) din numele Astanu şi a literei slavone “ije” (è) din substantivul

Ñòàè-êü. Particularităţile foneticii sud-slave au păstrat vocala „a” în acest cuvânt,

fapt certificat de numele Staik din Viaţa despotului Stefan Lazarevici. În Rusia a

apărut, probabil, pronunţarea specifică „în -o” a acestui substantiv, fapt certificat

de diferite manuscrise ruseşti de secol XVI-XVII, inclusiv de prima redacţie a

Cronograful rus252. În Moldova secolului XVI, în Bulgaria şi Serbia secolului

XVII acest fenomen nu s-a produs. Aici au avut loc alte fenomene – nu atât de 247 Ibidem, p. 156 – 157. 248 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164. 249 Vezi inscripţiile ce însoţesc imaginile filosofilor din picturile murale a Bisericii cu Sfinţi din Bucureşti (anul1728) în: Teodora Voinescu, Un aspect puţin cercetat în pictura exterioară din Ţara Românească: motivul sibilelor, în SCIA, Seria AP, T. XVII, Bucureşti, 1970, nota 4 de la p. 196. 250 Vezi nota 232. 251 Despre absenţa unei tradiţii slavone de ortografiere a numelui lui Ostanes vorbeşte apariţia formei nominale abreviate Tan, atestate în unul din manuscrisele Scrisorii către un călugăr, cu rangul de egumen... a Sf. Maxim Grecul – monah grec de o vastă cultură atăt bizantină cât şi oc-cidentală, sosit în Rusia Moscovită abia în primul deceniu al secolului al XVI-lea.Vezi: Д.М. Бу-ланин, Переводы и послания Максима Грека, Ленинград,1984, nota 71 de la p. 73.

148

ordin fonetic cât de ordin paleografic. Sufixarea „prin –k” a avut loc şi aici, dar

forma onomastică nu s-a divizat în conjuncţie şi substantivul comun „stoik”.

Formele nominale Astakoe (Moldoviţa), Astakue (Suceviţa), Astakor (Arbanasi)253

şi Astakie (“Albina” sârbească)254 probează existenţa radicalului stabil Astak- şi a

unor terminaţii arbitrare (-oe, -ue, -or, -ie). Probabil că aceste terminaţii diferite au

apărut sub influenţa cuvintelor următoare, ortografiate la un loc, în conformitate cu

principiul “scrierii continue”255, specifice caligrafiei slavone a acelei epoci. Nu este

exclusă nici o posibilă completare (cu terminaţii arbitrare), cauzată de pierderea

ultimelor litere a numelor în rezultatul distrugerii câmpurilor vechilor manuscrise

(evident, în cazul ortografierii acestor nume pe câmpurile părţii recto a foilor

caligrafiate). Cât priveşte dispariţia în cadrul radicalului „Astak-” a vocalei

“ije”(è) din cuvântul „AStaik- ”(ÀÑòàèê-) pot exista două explicaţii. Prima este

foarte simplă: în cazul “scrierii continue” elementele verticale ale literelor

învecinate se contopeau, ceea ce trebuia să reducă litera “ije” la o simplă şi

neglijabilă bară orizontală de legătură. A doua explicaţie ţine de prescurtarea literei

„ije” prin suprascriere. Cât priveşte Ţara Românească din secolul XVIII unde, la

Biserica cu sfinţi din Bucureşti (1728) este atestat acelaşi citat al lui Astanes

atribuit, însă, filosofului Stoici256 (sic!—C.C.), influenţa rusească este evidentă. Or,

după cum am văzut mai sus, nici Moldova secolului al XVI şi nici slavii de sud din

secolele XV-XVII nu au utilizat vocala „o” la ortografierea derivatelor slavone a

acestui nume. Mai mult decât atât. Nici în Moldova şi nici la slavii de sud, cu

excepţia redacţiei din Viaţa despotului Stefan Lazarevici, nu s-a produs

transformarea derivatelor slavone a numelui propriu Astanu (Astak-) în

substantivul comun “stoic”. Traducerea românească a profeţiei lui Stoici (de la

252 Vezi nota 248. 253 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., ilustraţiile şi traducerile de la p. 102 – 103. 254 Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele)... , p. 104. 255 Privitor la noţiunea de „împletitură de cuvinte” în literatura slavonă vezi: Dmitri S. Liha-ciov, Op. cit., p. 91. 256 Vezi trimiterea la lucrarea Teodorei Voinescu din nota 249.

149

Biserica cu sfinţi) după manuscrisele ruse vechi pare să fie confirmată şi de

redacţia concretă a acestei profeţii. Or, sfârşitul profeţiei „ ...din care va să se

nască Dumnezeu”257 nu figurează nici în redacţiile greco-bizantine258, nici în cele

din Moldova secolului XVI259, nici în „Albina” sârbească260 de secol XVII. După

cum am indicat mai sus această completare apare pentru prima dată în Viaţa

despotului Stefan Lazarevici261, de unde este copiată şi popularizată de multiplele

redacţii ale Cronografului rus262, care, la rândul lor, joacă un rol decisiv în

redactarea erminiilor explicative ruseşti (aşa-numitele Толковые иконописные

подлинники)263. Întrucât probabilitatea ca programatorii sau zugravii de la Biserica

cu sfinţi din Bucureşti să aibă la îndemână rarisimele manuscrise ale Vieţii

despotului264 este aproape nulă, rămâne de presupus că fie ei înşişi, fie primii

traducători în limba română a acestei profeţii a lui Ostanes, au folosit una din

multiplele copii cu profeţii ale filosofilor antici, inserate în diversele redacţii ale

Cronograful rus265, în erminiile explicative sau în alte scrieri, ce au avut drept

sursă primară Cronograful.

257 Ibidem, nota 4 de la p. 196. 258 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 212. 259 Vezi inscripţiile de pe filacterele lui Astakoe ( Astakue) de la Moldoviţa şi de la Suceviţa. 260 Vezi conţinutul profeţiei lui Thilis (!) din „Albina” sârbească în: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele)... , p. 103. 261 Privitor la această completare din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” vezi remarca lui Ivan Dujcev în: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p. 155. 262 Vezi nota 248 263 Vezi paragraful 2.5 al prezentului studiu. 264 Vezi numărul redus de manuscrise ce conţin „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” în: Куйо Куев, Op. cit., p. 15 – 28. 265 Privitor la copiile şi redactiile ulterioare ale Cronografului rus, ce conţin profeţiile înţelepţi-lor antichităţii, vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения…, p. 361.

150

§ 3. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din prima redacţie a Cronografului rus

(1516-1522).

Marea sinteză a cunoştinţelor medievale oferită de prima redacţie a Cronografu-

lui rus depăşeşte cu mult obişnuitul gen al letopiseţelor sau cronicilor locale. Con-

statarea reputatului istoric al literaturii ruse vechi Dmitri S. Lihaciov, potrivit

căreia „cronicile erau adevărate enciclopedii istorice originale”266, este întru totul

valabilă şi în cazul voluminoasei prime redacţii a Cronografului rus. Or, această

operă, de primă mărime în literatura ortodoxă a timpului respectiv, nu a ignorat

preziceri-le gânditorilor antichităţii. Capitolul 82 al Cronografului este dedicat în

exclusivitate acestor preziceri, având genericul „Despre înţelepţii elini” („Î

Åëëèíñêûõú ìqäðeöhõú”)267. El urmează capitolului 81 dedicat profeţilor

biblici („Î ïðîðîögõú”)268. Această vecinătate a spuselor vizionarilor biblici şi a

filosofilor antichităţii generează afinităţi de ordin structural cu imensa compoziţie a

Arborelui lui Iesei din picturile exterioare moldave sau din fresca trapezei Lavrei

Athonite, unde, de asemenea, spusele profeţilor biblici sunt „confirmate” de

profeţiile gânditorilor elini sau orientali.

Datarea, paternitatea şi provenienţa geografică a primei redacţii a Cronografului

rus (aşa-numita Redacţie din anul 1512) a constituit timp de peste un secol obiectul

unei vii controverse între slavişti. Însăşi denumirea Cronografului, unde este

amintit anul 1512, prezintă, de fapt, un anacronism. Doar A. N. Popov – autorul

primului studiu monografic (din 1869) dedicat Cronografului — accepta fără

rezerve anul 1512 în calitate de dată exactă a întocmirii primei redacţii a acestei

scrieri269. Ulterior, pe parcursul a mai mult de o jumătate de secol, a prevalat

266 Vezi: Dmitri S. Lihaciov, Op. cit., p. 142. 267 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164. 268 Ibidem, p. 162 – 164. 269 Vezi: Андрей Попов, Обзор хронографов русской редакции, Вып. 2-й, Москва, 1869, р. 2.

151

datarea propusă de academicianul A. A. Şahmatov în anul 1899270. Din punctul de

vedere al academicianului prima redacţie a Cronografului rus este, de fapt, o a

treia redacţie (compilată după un manuscris de sfârşit de secol XV) a unui vechi

cronograf sud-slav dispărut, originalul căruia a fost alcătuit în jurul anului 1442 de

Pahomie Sârbul (Pahomie Logofătul)271. În a doua jumătate a secolului XX această

datare extrem de timpurie a fost revăzută de cercetătorii B. M. Kloss şi O. V.

Tvorogov. Iniţial, în anul 1971, B. M. Kloss considera că prima redacţie a

Cronografului rus a fost alcătuită la mănăstirea Iosifo-Volokolamsk în perioada

cuprinsă între anii 1488-1492272. La mijlocul anilor 70 B. M. Kloss şi-a revăzut,

însă, datarea iniţială. El a observat că prima redacţie a Cronografului rus este

tributară Codicelui prescurtat (Сокращенный свод) din anul 1495273. Deci,

această redacţie nu putea fi anterioară mijlocului ultimului deceniu al secolului

XV274. Corectând calculul anilor amintiţi în capitolul introductiv cu genericul

„Expunerea credinţei”(„Изложение о вере”), B. M. Kloss a ajuns la concluzia că

prima redacţie a Cronografului rus a fost alcătuită între anii 1516-1522275. Această

datare a fost acceptată de majoritatea specialiştilor, inclusiv de O. V. Tvorogov, –

cel mai reputat, la etapa actuală, cunoscător al vechilor cronici şi letopiseţe ruse276.

Cu părere de rău nu s-a păstrat până în zilele noastre protograful iniţial al acestei

prime redacţii a Cronografului. Astfel, cel mai vechi manuscris cu textul

Cronografului, provenit de la mănăstirea Volokolamsk şi datat cu anii 20 ai

secolului XVI, nu poate fi considerat protograf al întregii scrieri, întrucât conţine

270 Vezi: А.А.Шахматов, К вопросу о происхождении “Хронографа”, în: Сборник ОРЯС Императорской Академии Наукъ, Т. LXVI, nr. 8, Санкт-Петербургъ, 1899, р. 1 – 121. 271 Vezi: А.А.Шахматов, Пахомий Логофет и “Хронограф”, în ЖМНП, 1899, nr. 1, Санкт-Петербургъ, 1899, р. 200 – 207; idem, Древнеболгарская энциклопедия X века, în: Ви-зантийский временникъ, Т. VII, Вып. 1-2, Санкт-Петербургъ, 1900, р. 1 – 35. 272 Vezi: Б.М.Клосс, О времени создания русского хронографа, ТОДРЛ, Т. XXVI, Ленин-град, Наука, 1971, р. 244 – 255. 273 Ibidem, p. 254 – 255. 274 Vezi: О.В.Творогов, Древнерусские хронографы, Ленинград, 1975, р. 189. 275 Vezi: О.В.Творогов, “Хронограф русский”, în: Словарь книжников и книжности Дре-вней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград,1989, р. 500 – 501. 276 Ibidem, p. 501.

152

doar primele 105 capitole din totalul de 208 capitole277. Manuscrisul cel mai vechi,

care conţine textul integral al primei redacţii a Cronografului rus, este din anul

1538278. El a fost copiat din ordinul lui Dosifei Toporkov de doi copişti, unul dintre

care purta pitorescul nume de Vasian Drakula (...À äîï³ñàëú ñ³þ êúíèƒu

ìíîƒîƒðhøíûé âî èíîöhõú Âàñ³àíú, ïî ðgêëu Äðàêuëà, à çàìûøëåíègìú

è ïîâgëhíègìú ãîñïîäèíà ñòàðöà Äîñîfhà. Ëhòà 7046...)279. Actualmente

acest manuscris este divizat în două codexuri, primul aflându-se în colecţia Uvarov

(nr. 356) a Muzeului Istoric de Stat din Moscova, iar al doilea în fondul de carte

rară a Bibliotecii Publice „M. E. Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Petersburg (cota

F.IV, 178)280. Există încă un număr impunător de manuscrise mai tardive, care

conţin integral sau parţial textul primei redacţii a Cronografului rus. Clasificarea

tuturor manuscriselor acestei redacţii a fost făcută încă la începutul secolului XX

de S. P. Rozanov, care le-a divizat în cinci categorii: redacţia principală, redacţia

de tip Voskresensk, redacţia prescurtată, redacţia de tip Pogodin şi redacţia

intermedia-ră281. Identificarea acestor categorii depăşeşte cu mult scopul cercetării

iniţiate de subsemnat. De aceea voi constata doar faptul, că profeţiile înţelepţilor

antici din capitolul 82 al Cronografului figurează în marea majoritate a acestor

manuscrise, inclusiv în cel mai vechi manuscris, provenit de la mănăstirea

Volokolamsk (din anii 20 ai secolului XVI), şi în primul manuscris ce păstrează

textul integral, finalizat în anul 1538 la porunca stareţului Dosifei282.

În total, capitolul 82 al primei redacţii a Cronografului rus conţine 11 profeţii

ale anticilor. Primele cinci profeţii au fost copiate aproape ad litteram din alineatul

cu profeţiile anticilor inserat în Viaţa despotului Stefan Lazarevici a lui Konstantin

277 Ibidem. 278 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. I. 279 Ibidem, nota „a” de la p. 218. 280 Privitor la amplasarea actuală a manuscriselor ce conţin textul primei redacţii a Cronografu-lui rus vezi: О.В.Творогов, “Хронограф русский”…, p. 501. 281 Vezi: С.Розанов, Заметки по вопросу о русских хронографах, în ЖМНП, 1904, nr. 1, Санкт-Петербургъ, 1904, р. 128 – 136 si О.В.Творогов, “Хронограф русский”…, p. 501. 282 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164 – 165.

153

Kostenečki283. Modificările operate în textul acestor 5 profeţii ţin mai mult de

ortografierea unor cuvinte (în special a numelor înţelepţilor!), adaptată tradiţiei şi

normelor fonetice ale limbii ruse vechi, în detrimentul normelor literare ale

slavonei medio-bulgare. Astfel, numele lui Hermes Trismegistul (²eðìèñü æg

òðèâgëèêûé) din scrierea lui Kostenečki284 este ortografiat în Cronograf în forma

rusă populară Eremiï (Åðåì³é)285, numele „Fqëèäîñü”286 – în forma

„Ôuëèäîñú”287, iar expresia „À Ñòàèêü âüçüïè”288 – în forma „È ñòîèêú

ðg÷g”289. Este exclusă din capitolul 82 al Cronografului ultima frază a alineatului

respectiv din Viaţa despotului..., unde sunt pomeniţi Platon şi Orfeu290. În schimb

autorul (sau autorii ?) anonim(i) al Cronografului rus au mai adăugat la primele 5

profeţii pomenite mai sus încă 6 profeţii compilate din alte izvoare medievale.

1. Prima din aceste 6 profeţii este atribuită nu unui filosof, ci însuşi zeului Apo-

lo(n). Ea are o istorie bogată şi provine din manuscrisele bizantine. În limba greacă

diversele redacţii ale acestei profeţii pot fi găsite în următoarele manuscrise:

fragmentul „Simfonia” din Codex Vatican Graecus nr. 2200 (sec. VIII-IX), Codex

Parisinus Graecus nr. 690 (sec. XII), Codex Parisinus Graecus nr. 1168 (sec.

XIII), Codex Sinaiticus nr. 383 (sec. X-XI), Codex Oxon. Baroccianus nr. 50 (sec.

XI), Codex Sinaiticus nr. 327 (sec. XV), Codex Lipsiae Universitatis nr. 70 (sec.

283 De altfel, acesta nu este singurul fragment interpolat în Cronograf din Viaţa despotului Ste-fan Lazarevici. Privitor la interpolările cronografice inspirate de Viaţa despotului… vezi: Анд-рей Попов, Обзор хронографов…, p. 40 – 52 şi С.Розанов, Житие сербского деспота Сте-фана Лазаревича” и русский “Хронограф”, în Известия ОРЯС Императорской АН, Т. XI, кн. 2-я, Санкт-Петербургъ, 1906, р. 62 – 97. 284 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149; Vezi de asemenea: Куйо Куев, Op. cit., fotografia de la f. 144. 285 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164. 286 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149. 287 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164. 288 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149. Vezi de asemenea: Куйо Куев, Op. cit., fotografia de la f. 144. 289 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164. 290 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ…, p.149 şi Русский хронограф, Ч. I , Хро-нограф редакции 1512 года..., p. 164.

154

XVI) şi Codex Bodleyanus Roe-5 (sec. XVII)291. În cel mai vechi din aceste

manuscrise (fragmentul „Simfonia” de la Vatican) această profeţie este întitulată

„Χρησμος ’εν Δελφοις ’εν τω ίερω ” („Profeţia din templul de la Delphi”)292. În alte

manuscrise această profeţie este întitulată „Profeţia lui Apolo(n) cu privire la

Hristos dată la Delphi”293. Textul ei nu trebuie confundat cu textul profeţiei lui

Apolo de la templul din Atena, care, de asemenea, se găseşte în foarte multe surse

bizantine294 şi post-bizantine, inclusiv în Cartea de pictură a lui Dionisie din

Furna295. Există, ce-i drept, unele manuscrise greceşti, de tipul Codexului de la

Madrid (Codex Matritensis Graecus, nr. 115, sec. XV), studiat şi tradus parţial în

franceză de Louis Bréhier (1951), în care ambele texte ale lui Apolo sunt conjugate

într-o unică profeţie296. În literatura rusă din prima jumătate a secolului al XVI mai

există o sursă importantă în care figurează o redacţie specifică a profeţiei lui Apolo

dată în templul de la Delphi. Este vorba de tratatul „Cuvânt împotriva relei

credinţe a armenilor”, datorat Sfântului Maxim Grecul. Acolo putem citi

următorul alineat: În vremea în care domnea întunericul slujirii la idoli, în Elada

era un loc cunoscut ... numit Pithia (sic—C.C.)... un slujitor al zeului Apolo,

văzând tulburarea cea atât de mare ce a pătruns în toată lumea şi care în scurt

timp a zguduit toate popoarele, şi dorind să afle de la zeul său, Apolo, ce este

această nouă propovăduire care se rosteşte pe tot pământul despre un nou

Dumnezeu, Iisus Hristos, a îndrăznit să îl întrebe despre aceasta. Însă diavolul,

291 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 206, p. 211 şi app.crit. de la p. 211, p. 214 , p. 218. Vezi de asemenea: A.von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philoso-phen-sprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”,Atena, 1935, p.185. 292 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 206. 293 Vezi: Ibidem, p. 211. 294 Vezi: Ibidem, p. 216. O variantă slavonă a profeţiei din sanctuarul atenian al zeului Apolo este inserată la p. 779 – 780 a manuscrisului Zamoisk. Vezi: Iван Франко, Апокрiфи i легенди з украiньских рукописiв,Т. II, p. 2 – 3. 295 În Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna, datată cu anii 30-40 ai secolului al XVIII, profeţia din templul din Atena este atribuită filosofului Apolonius. Evident, că în vechile manus-crise bizantine figura iniţial numele Apolo.Ulterior, numele acestei zeităţi, prin analogie cu nu-mele celorlalţi filosofi, s-a transformat în numele Apolonius. Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură, Bucureşti, 1979, p. 125. 296 Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens …, p. 66.

155

duşmănind buna credinţă a lui Hristos s-a mâniat pe slujitorul lui pentru

întrebarea pusă de el şi nu l-a lăudat, ci i-a spus: „Mai bine ar fi fost ca tu să nu

mă întrebi deloc despre aceasta, o slujitorul meu blestemat !”. Cu toate acestea,

fiind silit de puterea lui Dumnezeu şi fără să vrea, i-a spus în câteva cuvinte

slujitorului său taina cea înfricoşătoare a întrupării lui Hristos, Dumnezeu -

Cuvântul şi a patimii Lui mântuitoare, adăugând la sfârşit: „Cel care a pătimit

este Dumnezeu, însă dumnezeirea Lui nu a pătimit”297. Ultima frază din citatul de

mai sus are un conţinut similar conţinutului profeţiei lui Apolo(n) din capitolul 82

al Cronografului rus. Redacţia ei, însă, diferă substanţial de redacţia cronografică:

Profeţia lui Apolon din capitolul 82 al primei redacţii a Cronografului rus (anii 1516-1522)

Profeţia lui Apolon din Cuvântul împotriva relei credinţe a armenilor a Sf. Maxim Grecul, (anii 30 ai secolului al XVI-lea).

Àïîëîíú ðg÷g¦ è íg õîò#mà ì# èæg äîìà îòãîí"òú îòú ÷þäíhéøàãî Á(î)ãà è äûõàí³à, eëìà çåìåíú ì# íuäèòú íg-ágñíûé ñâhòú è ïîñòðàäàâûé Áîƒú eñòü è Áîægñòâî (íg) ïîñòðàäà ñàìî.

Îáà÷g æg Áîæåñòâåííîþ ñèëîþ íuäèì... ïîñëgäígg ñëîâî ïðèðgê¦ è ïîñòðàäàâûé Áîƒú åñòü, à Áîægñòâî Åãî íg ïîñòðàäà. ( I, 176-177).

Cercetătorul rus D. M. Bulanin a presupus că fragmentul cu profeţia lui

Apolo(n) din Cuvântul împotriva relei credinţe a armenilor a fost tradus de Maxim

Grecul din Lexikon-ul lui Suidas (secolul IX)298. El a observat că tot fragmentul de

aproa-pe o pagină, care începe cu cuvintele „În vremea în care domnea

întunericul...” şi se termină cu cuvintele „...însă dumnezeirea Lui nu a pătimit”, are

o corespondenţă directă în acest Lexikon299. Spre deosebire de fragmentul lui

Maxim Grecul, textul cronografic al profeţiei lui Apolo(n) nu provine din Lexikon-

ul lui Suidas. El pare a fi o traducere destul de fidelă, realizată după originalul

grecesc conţinut în fragmentul “Simfonia” din Codex Vatican Graecus nr. 2200

297 Vezi: Sfântul Maxim Grecul, Adevăr şi minciună. Scrieri dogmatico-polemice, V. II, Ga-laţi, 2003, p.129. 298 Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека, Ленинград,1984, p.20 –21. 299 Suidae Lexicon, Pars.1, p. 411, A 4413, Ed. A.Adler, 1928. Citat după: Д.М.Буланин, Ле-ксикон Свиды в творчестве Максима Грека, ТОДРЛ, Т. XXXIV, Ленинград,1979, р. 283.

156

(sec.VIII-IX): „ ... και τουδ’ ουκ εθέλων ελήλαμαι δόμου˚ οίχετ’ ’Απόλλων, οίχετ’

επει βποτος είς με βι-άζεται ουράνιος φώς, και ό παθων θεός εστι και ου θεότης

πάθεν αυτή...”300. Ţinând cont de caracterul compilator al textului primei redacţii a

Cronografului rus este puţin probabil ca traducerea să fi fost făcută de autorii

acestei scrieri. Probabil, că exista deja o traducere slavonă a textului profeţiei lui

Apolo după o redacţie bizantină apropiată de redacţia inserată în fragmentul

„Simfonia”. Această traducere, asemeni traducerilor celorlalte cinci profeţii din

Viaţa despotului Stefan Lazarevici, a şi fost compilată de alcătuitorii

Cronografului.

2. A doua din cele 6 profeţii suplimentare este atribuită lui Hermes, numit

conform tradiţiei populare Eremeï301. Aceasta este de fapt a doua profeţie a lui

Hermes Trismegistul din capitolul 82 al Cronografului rus. Apariţia repetată a

numelui aceluiaşi “filosof” în cadrul uneia şi aceleiaşi culegeri de profeţii probează

caracterul mecanic şi superficial al compilării cronografice. Asemeni primei

profeţii, şi această a doua profeţie a lui Hermes are o provenienţă extrem de veche.

Se pare că prima ei atestare figurează în tratatul Cohortatio ad graecos al lui

Pseudo-Justin302 (sfîrşitul secolului II - începutul secolului III după Hristos). În

limba latină o redacţie apropiată a acestei profeţii descoperim în Epitoma la

Divinarum Institutionum (4,5) a lui Lucius Coelius Firmianus Lactantius (cca. 240-

cca. 320 după Hristos). Sfântul Chiril al Alexandriei (mort în anul 444 după

Hristos) a reprodus această profeţie (într-o formă lejer modificată!) în prima carte a

tratatului său Pentru sfânta religie a creştinilor împotriva cărţilor nelegiuitului

Iulian: „Pe Dumnezeu să-L cu-geţi este lucru grozav de greu, să-L arăţi este cu

neputinţă chiar dacă este cu putinţă să-L cugeţi, pentru că ceea ce este netrupesc nu

este cu putinţă să fie înţeles de cel trupesc. Şi ceea ce este perfect nu poate fi

priceput de ceea ce nu este perfect, este nespus de greu să stea împreună ceea ce

300 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 206. 301 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164. 302 Vezi: J.P.Migne, Patrologiae. Cursus completus, Patres graeci, T.VI, col. 312 A.

157

este veşnic cu cel ce durează doar puţină vreme…”303. O redacţie a acestei profeţii,

foarte apropiată de cea a Sf. Chiril, putem găsi în Antologia lui Stobaios304 (secolul

V după Hristos).

În Cronografului rus această profeţie a lui Hermes nu a pătruns însă direct din

sursele antice târzii sau bizantine timpurii. Redacţia slavono-rusă din Cronograf

este de fapt o traducere a unei redacţii greceşti mai tardive a profeţiei lui Hermes, –

redacţie, la care a fost adăugat calificativul de “triipostatic”(„τρισυπόστατος”) care

nu figura în redacţiile primare greceşti. Existenţa unei atare redacţii bizantine

tardive este atestată în manuscrisul de secol XIV Codex Parisinus Graecus nr.

400, (f. 33v-34r)305, redacţia cronografică slavono-rusă fiind doar o traducere

fidelă a originalului grecesc din acest manuscris: Profeţia lui Asklepios din Co-dex Parisinus Graecus 400 (sec. XIV).

Profeţia a 2-a a lui Eremeï din capitolul 82 al primei redacţii a Cronografului rus (anii1516-1522).

Traducerea românească a profeţiei.

Θεον νοησαι μεν χαλεπόν, φράσαι δέ ’αδύνατον, ’έστιν γαρ τρισυπόστατος ’ανερμή-νευτος ουσία και φύσις˚ ουτ’ ’έχουσα παρα βροτοις εξομοί-ωσιν.

È ïàêè Åðgìhé ðg÷g¦ Áîãà ðàçqìhòè ígqäîáíî,gñòü áî òðèñúñòàâgíú è ígñêà-çàígíú, ñqmgñòâî è eñòüñ-òâî, ígèìumgg âú ÷gëîâh-ögõú qïîäîáëåí³g.

A gândi pe Dumnezeu este greu, a spune este cu neputin-ţă, întrucât (El) este din trei ipostaze alcătuit, fiinţă şi fire, neavând între muritori asemă-nare.

Faptul că în textul grecesc în loc de Hermes Trismegistul figurează numele

Asklepios nu trebuie să ne surprindă. Or, se ştie că unul din dialogurile Corpusului

Hermetic se numeşte Asklepios, sau Cartea sacră a lui Hermes Trismegistul

adresată lui Asklepios306.

303 Vezi: J.P.Migne, Patrologiae. Cursus completus, Patres graeci, T.LXXVI, col. 549 B. Exi-stă şi traducerea românească în ediţia: Sfântul Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iuli-an Apostatul, Bucureşti, 2000, p. 60. 304 Vezi: Stobaeus, Antologia, ed. Scott-Hermann, I, p. 380, citat după ediţia: Гермес Трисме-гист и герметическая традиция Востока и Запада, Составитель К.Богуцкий, Киев, ed. “Ирис”, Москва, ed. “Алетейа”, 1998, р. 133. 305 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 93 şi nota 178 de la p. 93. 306 Vezi: Гермес Трисмегист и герметическая традиция..., p. 93 – 132.

158

În pictura exterioară moldavă de secol XVI această profeţie a lui Hermes

Trismegistul nu s-a conservat. Nu este exclus ca ea să fi fost prezentă pe filacterul

unu-ia din cei 30 (14 + 16) de filosofi reprezentaţi pe faţada sudică şi pe

contraforturile bisericii Sf. Gheorghe-Suceava. Cu toate acestea, descoperim

această profeţie în picturile exterioare din Ţara Românească, zugrăvite la începutul

secolului al XIX-lea (filacterul filosofului Ermi(s) cu textul „Pre Du(m)nezeu(l)

acel ce nu ieste lesne∗...” din fresca exterioară pictată în anul 1819 la biserica Sf.

Ioan Botezătorul de la Neghineşti-Cacova307, comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea).

Mai merită să menţionez că, pentru cercetarea imaginii filosofilor din pictura

exterioară moldavă, Codexul Parisinus Graecus 400, caligrafiat în secolul al XIV-

lea, este important nu atât datorită acestei spuse a lui Hermes cât datorită genericu-

lui capitolului ce cuprinde profeţiile înţelepţilor antichităţii: „’Αρμώδια ρησίδια έλ-

λήνων εις την του ιεσθαι αγγ΄ ( = ιεσσαι αγγέλλεσθαι ‘ρίζαν, - von Premerstein)”308

(„Potrivirea spuselor elinilor anunţând rădăcina lui Iesei”). Acest generic este o

mărturie irefutabilă a faptului că, deja din secolul XIV, în manuscrisele bizantine

profeţiile elinilor (a înţelepţilor antichităţii — C.C.) erau asociate imaginii

rădăcinii ( = arborelui – C.C.) lui Iesei309. Aşa că apropierea celor două teme

iconografi-ce (a Arborelui lui Iesei şi a filosofilor antichităţii) în reliefurile faţadei

Domului din Orvieto310, în pictura exterioară moldavă sau în frescele sârbeşti,

bulgăreşti şi athonite pare să fie reflexul unei tradiţii literare deja consacrate.

3. Spre deosebire de majoritatea “profeţiilor anticilor”, falsificate sau inventate

la sfârşitul antichităţii şi în primele secole de existenţă ale Imperiului Bizantin,

afirmaţia lui Platon din capitolul 82 al Cronografului rus are o sursă autentică şi

∗ Expresia „nu ieste lesne” a apărut aici fiind o traducere ad litteram a adverbului slavono-rus „íåqäîáíî”. 307 Vezi: Andrei Paleolog, Pictura exterioară din Ţara Românească (secolele XVIII – XIX), Bucureşti, 1984, il. 30. 308 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 87. 309 Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens …, p. 65; Miltiadis-Miltos Garidis, La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les pays sous domination etrangère, Athènes, ed.C.Spanos, 1989, p. 156 şi nota 735 de la p. 156. 310 Vezi: Enzo Carli, Il Duomo di Orvieto, Rome, 1965. il. 20 – 34.

159

poate fi descoperită în scrierile marelui filosof. Astfel, J. V. Haney a stabilit faptul

că cita-tul „Binele nu este pricina tuturor lucrurilor, ci doar a celor bune, el

nefiind vinovat pentru cele rele” provine din Republica (II, 379b) lui Platon şi că

el era destul de bine cunoscut în Rusia primei jumătăţi a secolului al XVI-lea311. În

diverse redacţii slavone sau ruse vechi acest citat poate fi descoperit în traducerile

Cronicii lui Hamartolos312, în scrierile lui Maxim Grecul313 şi în deja pomenitul

capitol al Cronografului rus. Ce-i drept, în literatura creştină, substantivul „Binele”

a fost în-locuit cu cuvântul „Dumnezeu”, dar de la aceasta sensul afirmaţiei nu s-a

schimbat, întrucât însuşi Platon, în citatul respectiv, examina binele drept o

însuşire a zeităţii314.

Este, însă, evident că traducătorii în limba slavonă a acestui citat din Platon nu s-

au folosit de textul original al Republicii. Cu mult mai probabil pare a fi

împrumutul din culegerile de profeţii bizantine sau din opera patristică. Or, acest

fragment autentic din opera platoniană a intrat de timpuriu în circuitul literaturii

creştine antice şi bizantine. Într-o formă uşor modificată, acest fragment este

prezent în operele apologeţilor creştini deja din secolul al 2-lea după Hristos! Îl

descoperim citat în paragraful 44 al Primei Apologii a lui Justin Martirul (cca. 100

– 165 după Hristos). În această scriere Justin afirmă că “vina o poartă omul care

alege, iar Dumnezeu este nevinovat ( pentru cele rele – C.C.)”315. Conform

apologetului creştin Platon a preluat ideea iresponsabilităţii Divinităţii pentru răul

existent în lume de la biblicul Moise316. În scrierile din epoca bizantină descoperim

această afirmaţie a lui Platon în Lexikon-ul lui Suidas (sec.IX)317, în Cronica lui

311 Vezi: J.V.Haney, From Italy to Muskovy.The Life and Works of Maxim the Greek, Mün-chen, 1973, p. 141. 312 Vezi: В.Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-роград, 1920, p. 76. 313 Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека, Ленинград,1984, p. 169. 314 Vezi fraza „Dar nu este zeul, prin firea sa, bun şi nu trebuie declarat astfel” în: Platon, Re-publica, II, 379 b. 315 Vezi: Раннехристианские церковные писатели. Антология, Москва, 1990, р. 165. 316 Ibidem. 317 Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека..., p. 169.

160

George Hamartolos (sec. IX)318 şi într-o serie de manuscrise greceşti relativ târzii

ce cuprind profeţiile înţelepţilor antici, din care merită să fie menţionat

manuscrisul Codex Bodleyanus Roe-5 (sec. XVII)319 şi Codex Athenianus Graecus

nr. 431 (sec. XVIII)320. Din aceste diverse surse greceşti şi s-au inspirat

traducătorii în limba slavonă a citatului platonian. Analiza textologică, asupra

căreia nu are rost să stăruim în cadrul prezentei cercetări, a demonstrat că toate cele

trei traduceri slavone sunt independente: Maxim Grecul a tradus citatul după textul

Lexikon-ului lui Suidas, traducătorul lui Hamartolos a utilizat originalul grecesc al

acestei Cronici, iar alcătuitorul Cronografului rus s-a folosit de o traducere slavonă

deja existentă, făcută după un text grecesc apropiat de textul conţinut în Codex

Bodleyanus Roe-5. În ultimul caz, provenienţa tardivă, de secol XVII, a Codexului

Bodleyanus Roe-5 nu trebuie să ne surprindă. Or, după cum a demonstrat-o A. von

Premerstein321, acest manuscris grecesc păstrează într-o formă aproape intactă unul

din cele mai vechi tipuri de culegeri a profeţiilor anticilor despre Hristos. Nu în

zadar redacţia culegerii de profeţii din acest manuscris a fost mult timp atribuită

Sfântului Atanasie cel Mare (anii 295- 373 după Hristos)322 şi a fost inclusă în

volumul XXVIII al Patrologiei lui J.- P. Migne (col. 1427-1432). Aşa că este cert

faptul că, în perioada când se efectua traducerea în slavonă a textului afirmaţiei lui

Platon, existau manuscrise greceşti cu un text similar celui din Codex Bodleyanus

Roe-5.

4. Profeţia „filosofului anonim” din capitolul 82 al Cronografului rus este

extrem de importantă pentru cercetarea spuselor anticilor din pictura exterioară

moldavă. Fiind atribuită lui Platon, o redacţie slavonă specifică a acestei profeţii

318 Vezi nota 312. 319 Vezi: A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philoso-phen-sprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”, Atena, 1935, p. 185. 320 Ibidem, p. 178. 321 Ibidem, p. 178 – 179, 186 – 189. 322 Ibidem, p. 178 – 179 şi Miltiadis-Miltos Garidis, La peinture murale dans le monde ortho-doxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les pays sous domination etrangère, Athè-nes, ed.C.Spanos, 1989, nota 891 de la p. 180.

161

poate fi citită şi astăzi pe faţadele ctitoriilor de la Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa.

Spre deosebire de alte spuse ale anticilor, ce au pătruns în culegerile bizantine din

litera-tura patristică a primelor secole ale erei lui Hristos, această profeţie a

„filosofului anonim” apare mai târziu, odată cu întocmirea marilor cronici

medievale. Se pare că prima atestare a acestei profeţii o găsim în Cronografia∗ lui

Teofan Mărturisitorul (anii 752 – 818)323. De aici profeţia anonimului pătrunde în

scrierile cronicarilor bizantini ( Hamartolos324, Manases325, Zonara326 ş. a.). În

literatura latină o referire la ea putem descoperi în Summa Theologiae a Sfântului

Toma de Aquino ( Pt. II – II, quest. 2, a.7)327. Prima traducere în limba română a

acestei profeţii i-o datorăm lui Mihail Moxa (1620), al cărui text pare a fi inspirat

de versiunea slavonă a Cronicii lui Constantin Manases: “Într-acéea vréme săpa

un om la un zid. El găsi un mormânt de marmure şi un mort într-îns(ul—C.C.) şi

slove scrise, de zicea: H(risto)s va naşte den fată, şi crez, iară în zilele lu(i)

Costantin împărat şi a Irinei iar(ă) mă va vedea soarele”328.

Probabil, că în literatura slavonă această profeţie a pătruns de timpuriu, odată cu

traducerea Cronicii lui George Hamartolos. Indiferent de rezolvarea controversatei

probleme a locului exact unde a fost făcută traducerea329, limita temporală a

acestui important eveniment cultural nu pare să depăşească secolul al XI-lea330.

∗ Vezi Cronografia lui Teofan după ediţia din Bonn, 1839, I, p. 704. 323 Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 34 – 35, Washington, 1980-1981, nota 40 de la p. 136 sau C. Mango, A Forget Inscription of the Year 781, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. Византолошки институт, Кн. 8, 1963, р. 201. 324 Vezi: В.Истринъ, Хроника Георгия Амартола..., p. 482 –483. 325 Vezi fragmentul respectiv tradus în slavonă din Cronica lui Manases în compartimentul „izvoare” al ediţiei: Mihail Moxa, Cronica universală, Ediţie critică de G.Mihăilă, Bucureşti, 1989, p. 301. 326 Vezi: A.Jacobs, Ζωναρα~ς, în Die byzantinische Geschichte bei Johannes Zonaras in slavi-scher Ubersetzung, seria „Slavische Propilaen”, Bd. 98, Munchen, 1970, p. 167 – 168. 327 Citat după: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse..., nota 41 de la p. 137. 328 Vezi: Mihail Moxa, Cronica universală..., p. 171. 329 Punctele de vedere existente în această controversată problemă sunt expuse în articolul: О.В.Творогов, Хроника Георгия Амартола, din: Словарь книжников и книжности Древ-ней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 468. 330 Ibidem.

162

Presupunerea că profeţia filosofului anonim a fost tradusă direct după Cronografia

lui Teofan Mărturisitorul nu rezistă criticii, întrucât opera acestui istoric bizantin,

spre deosebire de opera lui Hamartolos, a rămas aproape necunoscută în literatura

slavonă pe tot parcursul Evului Mediu331. Ulterior, datorită traducerii în slavonă a

Cronicii lui Manases332, a Paralipomenului lui Zonara333, datorită scrierilor lui

Maxim Grecul334, au apărut diverse redacţii slavone ale acestei profeţii.

În textul Cronografului rus profeţia anonimului figurează de două ori: în

capitolul 82, împreună cu profeţiile celorlalţi filosofi335, şi în capitolul 158, dedicat

domniei împărătesei Irina şi a fiului ei Constantin al VI-lea336. În ambele cazuri

atestate în Cronograf este vorba de aceeaşi redacţie a profeţiei, prezentate integral

în capitolul 158 şi cu unele abrevieri în capitolul 82. O. V. Tvorogov a presupus că

această profeţie, asemeni marii majorităţi a citatelor din Cronica lui Hamartolos, a

pătruns în textul Cronografului rus prin filiera intermediară a Letopiseţului Elin şi

Roman337. Oricum, cu excepţia paternităţii profeţiei şi a numelui împărătesei

bizantine pomenite în inscripţie, nu se observă o diferenţă prea mare între

principalele redacţii slavone:

331 În literatura slavonă erau cunoscute multe fragmente din Cronografia lui Teofan. Dar ele au pătruns aici datorită interpolărilor conţinute în Cronicile lui Hamartolos, Manases ş.a. Singu-rul fragment, care în mod indubitabil a fost tradus în slavonă direct din Cronografia lui Teofan, este inserat la sfîrşitul traducerii Cronicii lui George Sinkellos.Dar în acest fragment sunt relatate evenimentele care au avut loc pănă la încoronarea lui Constantin cel Mare. Evident că în acest fragment nu intra episodul ce relata despre descoperirea mormîntului „filosofului anonim” în Tracia. Vezi: О.В.Творогов, Хроника Георгия Синкелла, în Словарь книжников и книжнос-ти Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 471. 332 Vezi nota 325. 333 Vezi lucrarea citată în nota 326. 334 Este vorba de tratatul polemic al lui Maxim Grecul întitulat „Cuvânt de acuzare împotriva rătăcirii agarenilor şi împotriva lui Mahomed, câinelui ticălos, care a născocit-o”, unde profeţia anonimului este atribuită lui Orfeu. Traducerea românească a acestui tratat (Sfântul Maxim Gre-cul, Adevăr şi minciună. Scrieri dogmatico-polemice, Vol.II, Galaţi, 2003, p. 79) oferă doar o variantă prescurtată a acestei profeţii. Originalul lui Maxim Grecul aflat la Biblioteca de Stat a Federaţiei Ruse din Moscova ( fond. 173, colecţia Academiei Teologice din Moscova, nr.42, f. 83) era mai desfăşurat şi mai apropiat de textul lui Hamartolos. 335 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 165. 336 Ibidem, p. 321. 337 Vezi: О.В.Творогов, Хроника Георгия Амартола, din: Словарь книжников и книж-ности Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 468.

163

Profeţia filosofului anonim din traducerea slavonă a Cronicii lui Hamartolos.

Profeţia filosofului anonim din traducerea slavonă a Cronicii lui Manases.

Profeţia filosofului anonim din capitolul 82 al primei redacţii a Cronografului rus. Anii 1516-1522.

Profeţia lui Orfeu din Cuvântul de acuzare împotriva...lui Maho-med a lui Maxim Gre-cul. Anii 25-30 ai sec. XVI.

Õñ õî÷g(ò) ðîäè-òèñ# èç Ì(à)ð\ äâû, è âhðqþ âú íü, ïðè Êîñòèíòè-íh (æ)è Èðèíh ïðàâîâhðíû(õ)öðü, w ñëíög, ïàêû ì# qçðèøè

Õñ õîmg(ò) ðîäè-òè ñ# èç Ì(à)ð¿@ äâû è âhðq@ âú íü, ïðè Êwñòàíäè-íh æg è Èðèíh öàðgìà ïàêû, w, ñëíög, qçðèøè ì#

Õðèñòó ðîäèòèñ# îòü ähâû è âhðóþ âú ígƒî, âú äíè æg Êîíüñòÿíòèíà è Èðèíû, î ñîëíög, ïàêè ìÿ qçðèøè

Õñ õîmgò ðîäèòèñ# ^ ähâû Ìàðiè è âhðóþ âú ígƒî, ïðè Êîíñòàíòèíh è Èðèíh ïàêû, ñëíög, qçðèøè ìgíg

Profeţia lui Platon de la mănăstirea Moldo-viţa. Anul 1537.

Profeţia lui Platon de la mănăstirea Voro-neţ. Anul 1547.

Profeţia lui Platon de la mănăstirea Suce-viţa. Sfârşitul sec. XVI.

Redacţia românească a profeţiei lui Platon din ms. nr. 1283 al Bibl. Acad. Române. (înc. sec. XIX).

Õu ðîä...^ äâö Ìà-ðià âhðqþ âú ígƒî ïðè Êîñòàíòèíh æg è Åëgíh ïðàâîâhð-íî... æg...

Õu ðîäèòèñ# ^ äâè Ìð¿à âhðu# âú íg-ƒî ïðè Êîñòàíüòè-íh æg è Åëgíh ïðà-âîâhðí¿ öð³...êîñòè...

Õu ðîäèò(ñ)e ^ (ä)âög Ìð¿g âhðug âú...÷àñî(?)ïðè Êîñòà(í)òèíh ¿ Åëèíh ïðàâîâh(ð)-íîé æg öðþ ...ïàêè ñíëöu...

Platon: Hristos are a se naşte din fecioara Maria şi crez întru Dânsul, iar pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina mă va vedea soarele.

Analizând tabelul de mai sus ajungem la următoarele concluzii:

a) Din toate traducerile slavone a profeţiei filosofului anonim cea mai apropiată

redacţie de Cronica lui Hamartotos se află în Cronica lui Constantin Manases.

Acest lucru este pe deplin explicabil, întrucât aceste traduceri sunt cele mai

vechi şi, probabil, chiar dependente una de alta;

b) Redacţia profeţiei anonimului din capitolul 82 al Cronografului rus pare a fi o

prescurtare a aceleiaşi profeţii din capitolul 158, la baza căruia au stat

traducerile vechilor cronici bizantine;

c) Redacţia lui Maxim Grecul, nu pare să fie substanţial diferită de celelalte

redacţii slavone şi ruse vechi, deosebirea principală ţinând de atribuirea lui Or-

feu338 a acestei profeţii; 338 Privitor la atribuirea lui Orfeu a acestei profeţii vezi articolul: В.Н. Сергеев, О надписях к изображениям “эллинских мудрецов”, în ТОДРЛ, Т. XXXVIII, Ленинград,1985, р. 327 – 328.

164

d) Variantele atestate de pe teritoriul Moldovei secolului al XVI-lea formează o

redacţie specifică, în care paternitatea profeţiei este atribuită lui Platon, iar nu-

mele împărătesei Irina este înlocuit de numele împărătesei Elena;

e) Deosebirile în transcrierea numelui Konstantin ( Êîñòèíòèíh,

Êwñòàíäèíh, Êîíüñòÿíòèíà, Êîñòàíüòèíh ) ţin de particularităţile

fonetice a diverselor dialecte slavone vorbite339. Faptul că în toate variantele

acestui nume atestate în picturile exterioare moldave de secol XVI lipseşte

consoana “n” (din prima silabă) indică provenienţa veche sud-slavă a acestei

transcrieri. În variantele slavono-ruse mai noi, conţinute în redacţia

cronografică sau în Cuvântul... lui Maxim Grecul, această consoană este

prezentă;

f) În favoarea arhaismului redacţiei slavone a profeţiei lui Platon atestate în

frescele moldave pare să pledeze şi prezenţa adjectivului ïðàâîâhðíîé (drept

credincioase). Or, după cum vedem din tabel, acest adjectiv, în afară de

Moldova, figurează doar în traducerea Cronicii lui Hamartolos, care, după

cum se ştie, a fost prima traducere în slavonă a acestei profeţii.

Din cele expuse mai sus devine clar că între redacţia profeţiei anonimului din

Cronograful rus şi redacţia profeţiei atribuite în frescele moldave lui Platon nu

există filiaţii directe. Redacţia moldavă pare a fi mai veche şi mai apropiată de

variantele sud-slave ale acestei profeţii. Este extrem de semnificativă substituirea

numelui împărătesei Irina prin numele împărătesei Elena (sau Elina). Acest

fenomen s-a produs doar în Moldova secolului al XVI-lea şi nu se mai întâlneşte în

altă parte. Cât priveşte apartenenţa acestei profeţii lui Platon, Moldova nu este

singura ţară unde putem depista această atribuţie. În manuscrisele greceşti cu

profeţii ale antici-lor din grupul „delta” (conform clasificării lui Hartmut Erbse)340

339 Privitor la influenţa limbii greceşti vorbite asupre transcrierii slavone a numelui Êwñòàí-äèíh vezi: М.Н.Сперанский, Повести и сказания о взятии Царьграда турками (1453) в русской письменности XVI – XVII вв. Ч. I, în ТОДРЛ, Т. X, Москва – Ленинград, 1954, nota 1 de la р. 152. 340 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 221.

165

şi în decorul uşilor portalului sudic al bisericii Sf. Treime a mănăstirii Ipatievsk din

Kostroma341, redacţiile specifice ale acestei profeţii sunt, de asemenea, atribuite lui

Platon. Asupra redacţiei slavono-ruse de la Kostroma (sfârşitul secolului al XVI-

lea) vom reveni în capitolul consacrat profeţiilor înţelepţilor antichităţii din cartea a

37-a a lui Guri Tuşin. Referitor la redacţiile greceşti atestate342, merită să fie

menţionat faptul că ele sunt relativ târzii (secolele XVI-XVII) şi nu amintesc de

numele împăraţilor Constantin şi Irina (sau Elena), deşi pomenesc de împăraţii

drept credincioşi: „Πλάτων ό μεγαλωνυμος ειπεν˚... ό δε υίος αυτου ό Χριστος

μέλλει γεννηθηναι εκ παρθένου Μαρίας και πιστεύω εις αυτόν. ’Επι δε εύσεβους

βασιλέως πάλιν ’όψει με, ’ήλιε ...”343. În această ordine de idei putem afirma că

redacţia profeţiei lui Platon, ortografiată în limba slavonă pe faţadele bisericilor

moldave, atât prin conţinut (aproape identic cu originalul Cronicii lui

Hamartolos!), cât şi prin paternitate (Platon!), este cu mult mai apropiată de

manuscrisele greceşti decât redacţia aceleiaşi profeţii, atribuită anonimului, din

Cronograful rus.

Nici atribuirea profeţiei anonimului lui Orfeu nu a rămas fără urme în artele

plastice. Cercetătorul V. N. Sergheev a descoperit la biserica Sf. Treime din

Ostankino (actualmente în raza oraşului Moscova) o icoană de secol XVIII cu

imaginea lui Orfeu, însoţită de textul profeţiei anonimului344. El a presupus că

această atribuire destul de rară a profeţiei se datorează influenţei pe care a

exercitat-o opera lui Maxim Grecul asupra alcătuitorilor erminiei de care s-au

folosit zugravii de la Ostankino345.

Itinerarul ilustrării profeţiei anonimului în operele de artă plastică pare să

contrazică itinerarul migraţiei textului acestei profeţii. Astfel, cea mai veche

341 Vezi: В.Г.Брюсова, Ипатьевский монастырь, Москва, 1982, il. 33. 342 Este vorba de redacţiile inserate în Codex Atheniensis nr. 701 (sec. XVI), de Codex Athous Vatoped. nr. 754 ( sec. XVII) şi de Codex Athous Lavra nr. 758 ( sec. XVII). 343 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 221. 344 Vezi: В.Н. Сергеев, О надписях к изображениям “эллинских мудрецов”…, р. 327 – 328. 345 Ibidem, p. 327.

166

imagine conservată a filosofului anonim o descoperim nu în Bizanţ ci în Italia, în

cadrul reliefurilor faţadei Domului din Orvieto (1321-1330)346, atribuite echipei de

sculptori condusă de Lorenzo Maitani347. Aici, în cadrul compoziţiei Arborele lui

Iesei, în registrul cu imaginile înţelepţilor antichităţii, putem vedea sculptată o

raclă deschisă ce conţine un schelet348. În pofida faptului că reliefurile de la

Orvieto nu conţin texte scrise, este absolut clar că aici e vorba de racla cu profeţia

anonimului (referitoare la Hristos) descoperită pe timpul împăraţilor Constantin şi

Irina. Or, mormântul deschis cu imaginea scheletului figurează nu numai la

Orvieto ci şi la mănăstirile Moldoviţa∗, Voroneţ, Suceviţa, la biserica Sf. Treime a

mănăstirii Ipatievsk349 şi în alte locaşuri, unde legătura între text şi imagine nu

trezeşte nici un fel de dubii. Ulterior, în cărţile de zugrăvie româneşti de la sfârşitul

secolului al XVIII-lea sau de la începutul secolului al XIX-lea amintirea

provenienţei tombale a profeţiei nu va fi uitată. Ca şi în vechile cronici ale lui

Teofan sau Hamartolos, în erminiile de tipul celei de la cota nr. 1283 (din fondul

de carte manuscrisă a Bibliotecii Academiei Române) profeţia „Hristos are a se

naşte din fecioara Maria...” va fi precedată de textul: „Aceastea s’au aflat scrise

pre mormântul lui”350.

5.- 6. Profeţia lui Dionisos adresată lui Propie şi profeţia celor trei magi din

capitolul 82 al Cronografului rus sunt compilate din scrierea apocrifă întitulată Po-

346 Vezi: Enzo Carli, Il Duomo di Orvieto, Rome, 1965. il. 22. 347 După părerea lui V.N.Lazarev însuşi Maitani e executat doar o parte din reliefurile de pe pi-lonul nordic şi de pe cel sudic al Catedralei din Orvieto. Cât priveşte reliefurile cu imaginea Ar-borelui lui Iesei de pe pilonul din dreapta portalului central al catedralei, ele par să fie executate de sculptorii echipei lui Maitani.Vezi: В.Н.Лазарев, Происхождение итальянского Возрож-дения, Т. II, Искусство Треченто, Москва,1959, р. 133. 348 Vezi nota 346. ∗ În toate frescele moldave de secol XVI unde în cadrul compoziţiei Arborele lui Iesei este re-prezentat Platon, deasupra capului filosofului vedem zugrăvită racla deschisă ce conţine scheletul filosofului anonim. 349 Vezi lucrarea indicată în nota 341. 350 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină, Cernăuţi, 1936, p. 360.

167

vestirea lui Afrodiţian351. Această povestire a fost tradusă în limba slavonă de două

ori. Prima traducere datează din perioada premongolă, cel mai vechi manuscris

conservat până în zilele noastre fiind din secolul XIII352. A doua traducere slavonă,

după părerea lui P. E. Şcegolev, a fost realizată la Constantinopol sau la Muntele

Athos la sfârşitul secolului XIV – începutul secolului XV354.

Merită să fie menţionat faptul că Povestirea lui Afrodiţian nu a apărut în

literatura bizantină în forma unei opere de sine stătătoare. Ea este doar un fragment

dintrun ciclu mai vast de lucrări cu genericul Povestiri despre evenimentele din

Persida (Persia)355. Specialiştii datează acest ciclu cu anii 30 ai secolului V şi îl

atribuie lui Filip Sidetul, elevul lui Ioan Gură de Aur356. Evenimentele din Persida

sunt, de fapt, relatarea polemicii între creştini, păgâni şi evrei, care a avut loc la

curtea regelui Arrenat, mediator sau arbitru al dezbaterilor fiind preotul zoroastrian

Afrodiţian357. De la numele acestui preot zoroastrian provine şi denumirea

fragmentului, deşi, în treacăt fie spus, pe parcursul întregului text al povestirii acest

personaj este absent.

Compoziţional, Povestiea lui Afrodiţian poate fi divizată în două părţi358. În

prima parte se relatează despre apariţia în noaptea naşterii lui Hristos a unei stele

deasupra sanctuarului păgân din Persida. Odată cu apariţia stelei toate statuile din

templu au căzut prosternându-se în faţa statuii zeiţei Ira (Hera? – C.C.), pe capul

351 Vezi textul slavon şi traducerea rusă a „Povestirii lui Afrodiţian” în ediţia: В.В.Мильков, Древнерусские апокрифы, seria „Памятники древнерусской мысли”, Выпуск I, Санкт-Пе-тербург, 1999, р. 712 – 734. 352 Vezi: А.Г.Бобров, Сказание Афродитиана, în Словарь книжников и книжности Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 397. 354 Ibidem. 355 În limba greacă au fost descoperite 29 de manuscrise cu Povestirea evenimentelor din Per-sida ce conţin Povestirea lui Afrodiţian. Unii cercetători, însă, presupun că Povestirea lui Afrodi-ţian a apărut mai devreme, încă la sfîrşitul secolului IV, înainte de constituirea întregului ciclu. Care nu ar fi rezolvarea acestei probleme un lucru este cert. Deja în secolul VI această povestire îi era bine cunoscută celebrului cronicar bizantin Ioan Malala (anii 491-578 după Hristos), iar în secolul VIII la această povestire face trimitere şi Ioan din Eubeea. Vezi: В.В.Мильков, Op. cit., p. 712. 356 Vezi: В.В.Мильков, Op. cit.…, p. 712. 357 Ibidem, p. 713. 358 Ibidem.

168

căreia a apărut cununa regală. Înţelepţii persani au înţeles semnificaţia acestei

prevestiri şi i-au trimis pe cei trei magi să se închine Mariei şi pruncului Hristos359.

În partea a doua a povestirii sunt prezentate relatările magilor despre ceea ce au

văzut şi au spus în Ţara Sfântă360.

Conform concluziei lui P. E. Şcegolev, Povestirea lui Afrodiţian este o operă

sincretică, constituită din motive păgâne şi creştine361 „lipite”, uneori, destul de

rudimentar. Apărută în Bizanţul primului mileniu după Hristos, această povestire

posedă, însă, unele afinităţi cu scrierile occidentale de la sfârşitul Evului Mediu.

Astfel, în Legenda despre cei trei sfinţi împăraţi (Die Legende von den heiligen

drei Königen) a lui Iohann din Hildesheim (sec. XIV) figurează cei doisprezece

astrologi de pe muntele Faus362 care sunt echivalentul înţelepţilor persani din

Ciclul povestirilor din Persida363. Asemeni înţelepţilor, ei observă venirea stelei şi

îi înştiinţează pe cei trei magi (Melhior, Balthasar şi Jaspar)364 de naşterea regelui

Iudeii.

Nu este exclus faptul, ca Povestirile din Persida să conţină un grăunte de adevăr

în ceea ce priveşte polemicele religioase ce au avut loc în Persia pe timpul lui

Bahmar al V-lea (420-438 după Hr.)365. În exegetica bizantină „operele”, atribuite

în mod fantezist preotului zoroastrian Afrodiţian, au început să fie comparate cu

profeţiile înţelepţilor păgâni care au vestit venirea lui Hristos. Însuşi Afrodiţian —

preot suprem ne-creştin – care a recunoscut superioritatea lui Hristos, a devenit

subit o figură emblematică, care asigura succesiunea legitimă de la păgânism la

creştinism, garantând în acelaşi timp fidelitatea tradiţiei ancestrale366. Ce-i drept, în

359 Vezi conţinutul acestei părţi a povestirii în ediţia: В.В.Мильков, Op. cit.…, p. 718 - 719 (textul slavon) şi p. 724 – 725 (traducerea rusă contemporană). 360 Ibidem, p. 720 – 723 (textul slavon) şi 726 – 729 (traducerea rusă contemporană). 361 Vezi: А.Г.Бобров, Сказание Афродитиана..., p. 397. 362 Vezi: Иоанн Хильдесхаймский, Легенда о трех святых царях, Перевод А.Ярина, Москва,1998, р. 35 – 36. 363 Vezi: В.В.Мильков, Op. cit.…, p. 720 (textul slavon) şi p. 726 (traducerea rusă contempo-rană). 364 Vezi: Иоанн Хильдесхаймский, Op. cit.., p. 27 şi p. 48 – 49. 365 Vezi: В.В.Мильков, Op. cit.…, p. 712. 366 Ibidem, p. 713.

169

culegerile bizantine de profeţii spusele magilor sau alte citate din Povestirea lui

Afrodiţian nu au fost niciodată incluse în aceleaşi capitole sau alineate cu

prezicerile anticilor367.

În textul capitolului 82 al Cronografului rus, compilările din Povestirea lui

Afrodiţian s-au făcut după a doua traducere slavonă. Acest fapt devine evident dacă

ne amintim că numele magilor (Elimeleh, Elisur şi Eliav), din capitolul respectiv al

Cronografului, nu apar nici în originalele greceşti368 şi nici în prima traducere sla-

vonă369. Ortografierea acestor compilări este destul de apropiată de ortografierea

textelor Povestirii caligrafiate la sfârşitul secolului XV sau la începutul secolului

XVI370.

Mulţimea de manuscrise slavone şi ruse vechi în care s-a păstrat Povestirea lui

Afrodiţian probează popularitatea de care s-a bucurat această scriere în Evul Me-

diu. Conform cercetărilor preliminare ale lui A. G. Bobrov au fost depistate circa

73 de manuscrise cu textul ambelor traduceri ale povestirii, dintre care tocmai 53(!)

conţineau traducerea iniţială371. Răspândirea largă a Povestirii în Rusia şi în ţările

balcanice372, conţinutul ei necanonic şi destul de echivoc, l-au îndemnat pe Sf.

Maxim Grecul (în al doilea pătrar al secolului al XVI-lea) să scrie un tratat întreg

367 Nu am reuşit să identific nici un citat din „Povestirea lui Afrodiţiat” în culegerile originale greceşti de profeţii ale anticilor publicate de H.Erbse, A. von Premerstein, Louis Bréhier ş.a. 368 Vezi: В.В.Мильков, Op. cit.…, nota 40 de la p. 733 sau А.Г.Бобров, Апокрифическое „Сказание Афродитиана” в литературе и книжности Древней Руси, Санкт-Петербург, 1994, р. 130. 369 Vezi sursele indicate în nota 368. Cât priveşte reproducerea primei traduceri slavone a Po-vestirii lui Afrodiţian, vezi Manuscrisul Tolstoi din secolul XIII de la Biblioteca Publică „M.E. Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Petersburg (I.F. Nr. 39) publicat în ediţia: Памятники старинной русской литературы издаваемые графом Григорием Кушелевым-Безбородко, Вып. III, Санкт-Петербургъ, 1862, р. 74 – 75. 370 Pentru a exemplifica această afirmatie este suficient să colaţionăm profeţiile interpolate în Cronograful rus din Povestirea lui Afrodiţian cu textul propriu-zis al acestei povestiri prezentat de manuscrisul de secol XVI din colecţia Ovcinnikov (nr. 54, f. 96 – 98) a fondului de carte rară a Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse. Vezi transliterarea slavonă a ultimului text în: Vezi: В.В. Мильков, Op. cit.…, p. 720 şi 722 – 723. 371 Vezi: А.Г.Бобров, “Сказание Афродитиана” в домонгольском переводе (вопросы тек-стологии), în Древнерусская литература.Источниковедение. Ленинград,1984, р. 20. 372 Cu privire la răspîndirea în lumea ortodoxă a Povestirii lui Afrodiţian vezi: В.В.Мильков, Op. cit., p. 714.

170

îndreptat împotriva acestei scrieri373. Cu toate acestea, în pofida faptului că din a 2-

a jumătate a secolului al XVI-lea Povestirea lui Afrodiţian a intrat în listele cărţilor

interzise de biserică374, ea a continuat, totuşi, să circule atât în mediile clericale cât

şi în cele laice. Profeţia lui Dionisos spusă lui Propie şi profeţia magilor continuau

să fie copiate şi în redacţiile de secol XVII a Cronografului rus375. Imaginea lui

Afrodiţian a fost reprezentată în a 2-a jumătate a secolului al XVI-lea pe uşile

portalului nordic al Catedralei Bunavestirea a Kremlinului moscovit376. În

culegerile separate de profeţii ale anticilor, redactate în limba rusă veche şi datate

din secolul al XVII-lea, putem descoperi doar profeţia lui Dionisos. Astfel, în

fragmentul cu profeţiile înţelepţilor din manuscrisul ce i-a aparţinut preotului

Iaremeţki-Bilahevici (sfârşitul sec. XVII, publicat de Ivan Franko), putem

descoperi o redacţie a spuselor lui Dionis către Propie377 foarte apropiată de

redacţia din capitolul 82 al Cronografului rus378. Această profeţie era destul de

bine cunoscută şi în Moldova acelei perioade. Or, şi aici s-au păstrat atât

manuscrise slavone cu textul Povestirii lui Afrodiţian379, cât şi unele culegeri de

profeţii ale anticilor ce cuprindeau spusele lui Dionisos. Un astfel de manuscris,

aproape identic manuscrisului Iaremeţki-Bilahevici, a fost descoperit de profesorul

373 Titlul tratatului lui Maxim Grecul este următorul: Cuvânt de acuzare împotriva scrierii min-ciunoase şi vicioase a lui Afrodiţian (Слово обличительном вкупе и развращательном лжи-ваго писания Афродитиана). Vezi: Сочинения преподобного Максима Грека, Ч. II, Казань, 1859 – 1862, p. 125 – 149. 374 Privitor la perioada interzicerii de către biserică a Povestirii lui Afrodiţian, vezi: А.Г.Боб-ров, Сказание Афродитиана în Словарь книжников и книжности Древней Руси. XI – пер-вая половина XIV в., Ленинград,1987, p. 397. 375 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения в русской живописи XVI – XVII вв., în „Труды отдела древнерусской литературы Института рус-ской литературы” АН СССР, Т. XVII, Москва-Ленинград, 1961, p. 361 si Iван Франко, Апокрiфи i легенди з украiньских рукописiв,Т. II, Львiв, 1899, p. 34. 376 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 365. 377 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34. 378 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 165. 379 Vezi: N.Cartojan, Cărţile populare în literatura română, Vol. II, Bucureşti, 1974, p. 103 – 105.

171

A. A. Iaţimirski la mănăstirea Agapia380. În pictura murală exterioară moldavă nu

s-au păstrat profeţii inspirate de Povestirea lui Afrodiţian. Astăzi este imposibil de

stabilit dacă pe filacterele şterse ale înţelepţilor, rămaşi necunoscuţi, de pe faţadele

bisericii Sf. Gheorghe-Suceava, bisericii Sf. Nicolae a mănăstirii Probota sau de pe

faţadele altor ctitorii de secol XVI au figurat sau nu citate din această Povestire.

Absenţa citatelor menţionate în frescele conservate mai bine, pare să încline

balanţa în favoarea excluderii de către programatorii picturilor murale moldave a

unor profeţii compilate din scrieri atât de compromise şi de echivoce precum era

Povestirea lui Afrodiţian.

§ 4. Profeţiile înţelepţilor antici din cartea a 37-a (1523-1526) a caligrafului

Guri Tuşin.

Profeţiile înţelepţilor antici caligrafiate pe paginile cărţii a 37-a a fostului

egumen al mănăstirii Kirilo-Belozersk Guri Tuşin sunt extrem de importante

pentru studiul surselor literare a textelor de pe filacterele filosofilor din compoziţia

Arborele lui Iesei. Este suficient să amintim că doar pe faţadele pictate a

locaşurilor moldave de secol XVI se găsesc 11 profeţii din manuscrisul lui

Tuşin381, iar în inscripţiile parietale şi în decorul uşilor catedralelor Kremlinului

moscovit, zugrăvite pe timpul lui Ivan cel Groaznic, putem depista un număr şi mai

impunător de spuse ale anticilor, identice celor din cartea fostului egumen382.

380 Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ, în „Сборникъ Отделенiя русскаго языка и словесности Императорской Академiи Наукъ”, Т. 79, Санкт-Петербургъ, 1905, р. 77 – 78. 381 Conţinutul şi paternitatea acestor profeţii vor fi analizate în paginile următoare ale acestui paragraf. 382 Privitor la profeţiile anticilor din picturile murale şi din decorul uşilor catedralelor Kremli-nului moscovit vezi articolul: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изобра-жения..., p. 365 – 366.

172

S-au păstrat puţine mărturii documentare referitoare la Guri Tuşin. Anul exact al

naşterii lui nu se cunoaşte383. Se ştie, însă, că el provenea din familia de boieri

Kvaşnin şi că înainte de a se călugări purtase prenumele de Grigori384.Tuşin nu era

numele lui adevărat, ci o poreclă moştenită de la străbunicul său numit „tuşa”(„na-

milă de om”)385. Aproximativ în anii 1478 sau 1479 Guri, în vârstă de 23-26 ani, se

călugăreşte la mănăstirea Kirilo-Belozersk386. Acolo el devine apropiatul lui Nil

Sorski, de la care s-a păstrat chiar o scrisoare cu câteva poveţe adresate lui

Tuşin387. În anul 1484, după cinci ani de la intrarea în mănăstire, Guri devine

egumen388. Numirea lui Tuşin în această funcţie importantă a fost precedată de un

eveniment ne elucidat de istorici până în prezent. La sfârşitul lunii iulie 1483

cincisprezece bătrâni călugări( rus.- starţî), discipoli şi admiratori ai lui Nil

Sorski, au părăsit mănăstirea şi s-au întors abia peste o jumătate de an389, deja după

ce Serapion, egumenul de atunci, fu destituit din ordinul cneazului local Mihail

Andreevici. Iosif Voloţki, scriind despre acest exod al călugărilor în scrisoarea

„Răspuns curioşilor” („Отвещание любозазорным”), îl interpreta drept un act

de protest al adepţilor intransigenţi a normelor de conduită instituite de Nil Sorski

faţă de abuzurile egumenului Serapion390. Într-adevăr, se pare că acceptând cele

treizeci de sate din regiunea Vologodsk, dăruite mănăstirii de marele cneaz al

383 A.K.Kazakova presupunea că în momentul când Guri Tuşin s-a călugărit (anul 1478 sau 1479) el trebiuia să aibă între 23 – 26 de ani. Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность и общественно-политические взгляды Гурия Тушина, în ТОДРЛ, Т. XVII, Москва- Ленин-град, 1961, р.170. 384 Vezi: Ibidem, p. 170. 385 Vezi: Н.К.Никольский, Общинная и келейная жизнь в Кирилло-Белозерском монас-тыре в XV и XVI веках и в начале XVII века, în seria “Христианское чтение”, Санкт-Петер-бургъ, 1907, p. 174 si nota 1 de la p. 174. 386 Vezi nota 383. 387 Această scrisoare a lui Nil Sorski adresată lui Tuşin se află în colecţia de manuscrise „Kiri-lo-Belozersk” de la Biblioteca publică „M.E.Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg (nr. 142/ 1219, ff. 196r – 199 v). Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., nota 48 de la p. 179. 388 Vezi: Ibidem, p. 171. 389 Vezi: Ibidem, p. 171 şi p. 200. 390 Ibidem, p. 171.

173

Moscovei Ivan al III-lea391, egumenul deviase de la principiul de bază al curentului

nestiajateli – dezinteresarea materială – curent, al cărui iniţiator şi promotor fu Nil

Sorski392. Acest lucru nu putea trece neobservat, or, pe lângă aspectele morale ale

gestului egumenului, aici mai erau lezate autoritatea şi prestigiul cneazului local,

profund afectat de acest act de donaţie393. Odată cu venirea în fruntea mănăstirii a

tânărului Guri, satele i-au fost întoarse marelui cneaz394, iar conflictul cu cei 15

bătrâni călugări fu aplanat395. Tuşin s-a dovedit a fi un diplomat abil, care ştia să

manevreze foarte bine în „triunghiul” format de interesele marelui cneaz al

Moscovei (iniţial Ivan al III-lea, pe urmă Vasili al III-lea), a cneazului local Mihail

Andreevici şi a fanaticilor mişcării nestiajateli. În orice caz, întoarcerea „darului”

nu i-a ofensat pe marii cneji. Mai mult decât atât. Peste câţiva ani Vasili al III-lea îi

va dărui lui Guri Tuşin o Evanghelie luxos decorată, pe una din paginile căreia

poate fi citită şi astăzi dedicaţia marelui cneaz396. După doar nouă luni de

egumenie, Tuşin se retrage benevol de la cârma mănăstirii, preferând să se dedice

caligrafierii cărţilor bisericeşti397. El continuă, însă, să se bucure de tot respectul

„fraţilor”, devenind autoritatea spirituală principală a mănăstirii Kirilo-Belozersk.

Despre acest fapt vorbeşte o inscripţie dintr-un „zbornik”(„culegere”) 398 de la

această mănăstire, unde, în afară de extrem de rar întâlnita (în acea perioadă!)

menţiune a datei morţii lui Guri, mai sunt indica-te şi datele decesului surorii şi a

391 Privitor la acest dar al marelui kneaz al Moscovei şi la consecinţele lui vezi: Н.К.Николь-ский, Общинная и келейная жизнь…, p. 173 – 175. 392 Referitor la preceptele morale şi la doctrina lui Nil Sorski vezi: Я.С.Лурье, К вопросу об идеологии Нила Сорского, în ТОДРЛ, Т. XIII, Москва-Ленинград, 1957, р.190-191 si 210-211. 393 Vezi: Я.С.Лурье, Борьба церкви с великокняжеской властью в конце 70-х – первой по-ловине 80-х годов XV века, în ТОДРЛ, Т. XIV, Москва-Ленинград, 1958, р. 222. 394 Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 171. 395 Ibidem, p. 171. 396 Vezi dedicaţia marelui kneaz în colecţia de manuscrise „Kirilo-Belozersk” de la Biblioteca publică „M.E.Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg, nr. 28/33, f. 402. 397 Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 172. 398 Actualmente acest Zbornik se află în „colecţia Sofiisk” a Bibliotecii Publice „M.E.Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg, nr. 1451.

174

ucenicilor lui, stareţilor∗ Simeon, Gherasim şi Filofei399. Moare Guri Tuşin pe data

de 8 iulie 1526, la al optulea deceniu400, lăsând după sine un patrimoniu constituit

din 37 de cărţi copiate în slavonă bisericească, din care până în prezent s-au păstrat

doar 19401.

Cercetătoarea N. A. Kazakova, care a studiat în detaliu manuscrisele lui Tuşin,

a observat predilecţia caligrafului acordată traducerilor slavone din literatura

greco-bizantină402. Astfel, culegerile hagiografice copiate de Tuşin cuprind doar

vieţile sfinţilor greci şi orientali, cu o singură excepţie: Viaţa sfântului Kiril

Belozerski403. Această excepţie este, însă, uşor explicabilă, întrucât Kiril

Belozerski era întemeietorul mănăstirii la care se călugărise caligraful404. Din

operele cu caracter teologic sau etico-filozofic Tuşin preferă literatura patristică

greacă (deja tradusă în slavonă!) şi culegerile de învăţături alcătuite în baza acestei

literaturi (exemplu: Cartea Izmaragd, explicată de sfinţii părinţi, păstrată

actualmente la Biblioteca Publică „M. E. Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-

Petersburg405). Fiind discipol al reformatorului vieţii monastice Nil Sorski, Guri

Tuşin evident că era interesat de cărţile cu caracter ascetico-moral şi vizionar.

Astfel, el copiază din operele lui Teodor Studitul, Pahomie cel Mare, Vasile cel

Mare, Ioan Scărarul (Climax) ş.a406. În tinereţe caligraful se pare că avu o perioadă

când fu pasionat şi de literatura bizantină cu caracter mistico-religios. Despre

∗ Aici cuvântul slavono-rus „stareţ” indică vîrsta înaintată a călugărilor decedaţi şi nu statutul de stareţ ( egumen) al mănăstirii. 399 Vezi foile 190v şi 262r a Zbornikului indicat în nota 398. Citat după: Н.А.Казакова, Кни-гописная деятельность ..., nota 18 de la p. 172. 400 Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 172. 401 Ibidem, p. 172 – 173 şi nota 23 de la p. 172 – 173. 402 Ibidem, p. 177. 403 Actualmente acest manuscris se află în colecţia „Kirilo-Belozersk” de la Biblioteca publică „M.E.Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peterburg (nr. 142/ 1219, ff. 12r – 115 v). Vezi: Н.А.Казако-ва, Книгописная деятельность ..., nota 45 de la p. 177. 404 Vezi:Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 177. 405 Actualmente acest manuscris se află în „Colecţia Sofiisk”, nr. 1451, f. 119r-125r. 406 Vezi:Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 178 – 179.

175

aceasta vorbesc copiile slavone a unor scrieri a lui Isac Sirul, Simeon Noul Teolog,

Grigore Sinaitul, Petru Damaschinul ş.a407.

Guri Tuşin nu a fost izolat de principalele curente ale vieţii spirituale a perioadei

în care a trăit. Conform aspiraţiilor sale, el poate fi caracterizat drept un

reprezentant tipic al curentului moderat din cadrul mişcării nestiajateli de la

sfârşitul secolui al XV-lea şi din primul sfert al secolului al XVI-lea408. Pietatea

faţă de Nil Sorski şi de idealurile mişcării nestiajateli s-au îmbinat la el în mod

firesc cu interesul manifestat faţă de opera şi personalitatea lui Maxim Grecul409.

Ultimul, fiind călugăr athonit sosit în Rusia în jurul anului 1518410, îl interesa pe

Guri atât în calitate de traducător al moştenirii bizantine, cât şi în calitate de

corector al erorilor apărute în traducerile slavone a cărţilor bisericeşti ortodoxe. Nu

este exclus ca interesul caligrafului faţă de profeţiile înţelepţilor antichităţii

referitoare la Fecioara Maria, Întrupare, Sf. Treime ş. a. să fi fost alimentat de

povestirile orale, ulterior de traducerile şi de scrierile originale în slavonă

bisericească a eruditului călugăr athonit care, datorită îndelungatului sejur la

Veneţia, Padova, Ferrara, Florenţa dispunea şi de o vastă cultură umanistă

occidentală411. Or, după cum o atestă manuscrisele conservate, citatele cu profeţii

ale anticilor sunt destul de frecvente în opera Sfântului Maxim412.

O vie polemică în istoriografia rusă a fost generată de elucidarea atitudinii lui

Guri Tuşin faţă de principalul oponent al lui Iosif Voloţki — Vassian Patrikeev, –

autor al controversatului tratat Cuvânt despre eretici şi redactor al uneia din

407 Ibidem, p. 178. 408 Privitor la această caracterizare a lui Guri Tuşin vezi: Н.К.Никольский, Общинная и ке-лейная жизнь…, p. 174 – 177. O caracterizare generală a personalităţii lui Tuşin oferă şi N.K. Kazakova în: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 194. 409 Vezi:Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 181 – 182. 410 Vezi: Н.В.Синицына, Максим Грек в России, Москва, 1977, р. 3. 411 Privitor la sejurul lui Maxim Grecul în Italia vezi studiul: Алексей И.Иванов, Максим Грек и итальянское Возрождение. К постановке вопроса, I, în Византийский временник, Т. 33, Москва,1972, р. 140 – 157 ; Т. 34, Москва,1973, р. 112 – 121. 412 Despre unele profeţii ale înţelepţilor antici în creaţia literară a lui Maxim Grecul vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека..., p. 42 şi p. 165 - 169.

176

traducerile timpurii ale celebrei Kormceaia Kniga (Carte de orientare)413.

Profesorul N. K. Nikolski considera că Tuşin, deşi era din acelaşi „partid” anti-

iosiflean, nu-l agrea pe Vassian414. Dar, cercetătoarea N. A. Kazakova a

demonstrat că citatul, în baza căruia profesorul a ajuns la această concluzie (din

manuscrisul Sofiisk, nr. 1468, f. 36v), nu a fost corect lecturat. Cuvântul

„èñïðàâèë” („a corectat”— se avea în vedere corectarea operelor lui Vassian –

C.C.) trebuie citit separat „èç ïðàâèë” (din pravilele—lui Vassian – C.C.)415.

Singura concluzie obiectivă la care se poate ajunge, urmărind raporturile între cei

doi reprezentanţi ai curentului anti-iosiflean de la începutul secolului al XVI-lea,

ţine de faptul că Guri Tuşin, care nu era scriitor ci doar cărturar şi copist, urmărea

cu atenţie şi folosea cu succes în compilările lui creaţiile literare ale lui Vassian416.

Aceasta însă nu înseamnă că el era întru totul de acord cu ideile, adesea insolite,

ale lui Patrikeev. Or, se ştie că în cadrul polemicilor cristologice de la sfârşitul

secolului al XV – începutul secolului al XVI-lea, demascându-i pe reprezentanţii

ereziei novgorodeano-moscovite care negau natura divină a lui Hristos, Vassian

căzu în altă extremă, ignorând, de fapt, natura umană a Mîntuitorului417. Spre

deosebire de el, Guri rămase fidel doctrinei ortodoxe tradiţionale, fapt care se

observă şi în selecţia profeţiilor anticilor referitoare la Hristos, inserate în Cartea a

37-a, caligrafiată deja în ultimii lui ani de viaţă418. Apariţia acestei selecţii în opera

lui Tuşin trezeşte multe întrebări. Este evidentă intenţia caligrafului de a întări

autoritatea dogmelor ortodoxe privitoare la întruparea Mântuitorului din Fecioara

Maria prin apelul la autoritatea marilor gânditori ai antichităţii419. Acest lucru îl

413 Privitor la opera lui Patrikeev vezi studiul: Н.А.Казакова, Вассиан Патрикеев и его со-чинения, Москва-Ленинград, 1960. 414 Vezi: Н.К.Никольский, Общинная и келейная жизнь…, nota 2 de la p. 176. 415 Vezi: Н.А.Казакова, Вассиан Патрикеев и его сочинения..., p. 287 sau idem, Книгопис-ная деятельность ..., p. 182 – 183. 416 Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 183. 417 Vezi: Н.А.Казакова, Вассиан Патрикеев и его сочинения..., p. 96 – 98 sau idem, Книго-писная деятельность ..., p. 189. 418 Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 189. 419 Ibidem, p. 190.

177

apropie pe Tuşin de alcătuitorul anonim al primei redacţii a Cronografului rus.

Dar, să nu uităm că Cronograful a fost compus în cu totul alt mediu spiritual – la

mănăstirea Iosifo-Volokolamsk420, principalul centru de iradiere a gândirii

iosiflene – pe când caligraful Guri aparţinea curentului opozant, reprezentat de

nestiajateliï de la mănăstirea Kirilo-Belozersk421. Or, spre deosebire de Italia

renascentistă, de ţările balcanice sau de Muntele Athos, unde numele şi unele opere

ale autorilor antici (fie şi substanţial falsificate) au intrat demult în patrimoniul

spiritualităţii creştine, biserica ortodoxă a Moscoviei primelor trei decenii a

secolului al XVI-lea era încă profund refractară oricărei tradiţii culturale presupuse

a fi eterodoxă. În pofida faptului că (datorită traducerilor slavone a cronicilor lui

Malalas sau Hamartolos!) numele şi unele citate din antici erau cunoscute

cărturarilor ruşi, în pofida faptului că pe batanţii uşilor sudice a catedralei

Adormirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit erau deja reprezentate figurile

şi spusele înţelepţilor antici, atitudinea oficială a bisericii ruse faţă de scrierile şi

personalitatea autorilor precreştini rămânea extrem de circumspectă şi de

bănuitoare. Despre aceasta ne vorbesc materialele procesului judiciar intentat în

anul 1531 deja amintitului Vassian Patrikeev de către cercurile clericale oficiale

moscovite422. În rechizitoriul formulat de mitropolitul Daniil, lui Vassian i se

imputa, printre altele, şi includerea „învăţăturii lui Oristotel, Omir, Filip(?),

Alexandr(?) şi Platon” în pravilele inserate în Kormceaia Kniga423. Evident, că

aici era vorba de o învinuire absolut lipsită de temei. În textul redactat de Vassian

al cărţii Kormceaia nu găsim nici un fel de aluzii la gânditorii antici precreştini424.

Această învinuire ar fi fost mai logic să-i fie adresată lui Tuşin, care făcu trimitere

la spusele anticilor în polemica sa indirectă cu Vassian privind natura lui 420 Vezi: А.Д.Седельников, Досифей Топорков и Хронограф, în Известия АН СССР, 1929, nr. 9, VII Seria, Отделение гуманитарных наук, Ленинград, 1929, р. 755 – 773 sau Б.М. Клосс, О времени создания русского хронографа, ТОДРЛ, Т. XXVI, Ленинград, 1971, р. 244 – 255. 421 Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 170. 422 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 363. 423 Vezi: Н.А.Казакова, Вассиан Патрикеев и его сочинения..., p. 292.

178

Hristos425. Dar caligraful la acel moment era deja mort426. Oricum, fenomenul

culpabilizării într-un proces judiciar din simplul motiv al citării filosofilor antici

este simptomatic. El denotă faptul că la începutul anilor 30 ai secolului XVI

ierarhii de frunte a bisericii ortodoxe moscovite, spre deosebire de cărturarii de la

mănăstiri şi de unii reprezentanţi ai aristocraţiei laice, nu erau încă pregătiţi să

accepte moştenirea antichităţii precreştine, fie ea chiar şi în forma extrem de

„purificată”, imprimată de patristica greacă şi lexicografia bizantină. Abia pe

timpul lui Ivan cel Groaznic atitudinea faţă de înţelepţii antici se schimbă radical,

numele, imaginile şi citatele cu spusele lor apărând tot mai des în manuscrise şi în

operele de artă plastică427. Argumentele cu care operează din anii 40 ai secolului al

XVI-lea biserica ortodoxă rusă (luptând cu ereziile) cunosc o înnoire substanţială.

Profeţiile anticilor referitoare la natura lui Hristos, la Sfânta Treime, la virginitatea

Mariei ş. a . din literatură prohibită se transformă în mărturii preţioase, menite să

confirme încă odată justeţea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradi-ţii428. În a doua

jumătate a secolului al XVI şi pe întreg parcursul secolului al XVII-lea profeţiile

elinilor sunt copiate în zeci de exemplare429. În aceeaşi perioadă ele pătrund masiv

în pictura murală şi în decorarea portalurilor şi uşilor ferecate ale bisericilor

ruseşti430. Versiunea slavono-rusă a uneia din redacţiile acestor culegeri de profeţii

este tipărită pentru prima dată în anul 1644 de Mihail Rogov în cadrul aşa-numitei

424 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 363. 425 Vezi notele 418 – 419. 426 Guri Tuşin a murit în anul 1526. Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 172. 427 Aici este de ajuns să amintim de imaginile filosofilor antici pictate în anul 1564 în galeria bisericii „Bunavestire” a Kremlinului moscovit. Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 365. 428 Privitor la pătrunderea în Rusia secolului XVI a ideilor umaniste şi la apelul autorităţii an-ticilor în polemicile hristologice vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 190. 429 O prezentare succintă a principalelor manuscrise şi prime-tipărituri (ruse vechi) în care se conţin profeţiile înţelepţilor antici vezi în artiolul: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских муд-рецов и их изображения..., p. 359 – 361. 430 Vezi: Ibidem, p. 365 – 367.

179

Cărţi a lui Kiril (Кириллова книга)431. Probabil, că în acelaşi secol XVII ele intră

şi în textele erminiilor explicative ruseşti (толковые иконописные

подлинники)432. În Moldova – cu mult mai apropiată de Balcani şi de Italia –

invocarea autorităţii anticilor pare să fi început în mod sistematic cu un deceniu

mai devreme decât în Rusia moscovită, frescele faţadelor rareşiene din anii 30 ai

secolului XVI oferind o mărturie concludentă în acest sens.

Revenind la profeţiile înţelepţilor antici din cartea a 37-a a lui Guri Tuşin

trebuie de menţionat, că ele ocupă foile 91v-94r a codexului in quatro din Colecţia

Sofiisk, nr. 1468 a Bibliotecii Publice „M. E. Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-Peters-

burg433. Textul manuscrisului este caligrafiat cu semiunciale (aşa-numitul

полуустав)434. Pe foaia 182 a codexului se păstrează o remarcă în care se indică

faptul, că „zbornicul dat prezintă a 37-a carte scrisă cu mâna păcătosului întru

Hristos Guri Tuşin”435. Paragraful dedicat profeţiilor anticilor are genericul: „Unii

au spus: şi de la înţelepţii elini s-a prorocit venirea lui Hristos, de la

fecioară.”(“Ígöèè ðgøà¦ è ^ eëèíñêûõ ìuäðhöú ïðîðî÷åñòâîâàõu ïðî

Õðèñòîâî ïðèøgñòâèg, eæg ^ ähâû.”)436.

Pentru a putea analiza mai bine structura profeţiilor din manuscrisul lui Tuşin,

propun în tabelul de mai jos textul integral al paragrafului respectiv437:

431 Denumirea Cartea lui Kirill provine de la genericul primului tratat din această culegere: „Cartea lui Kirill, arhiepiscopul Ierusalimului despre a doua venire a lui Hristos ”. 432 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства, Санкт-Петербургъ, 1910, р. 377 – 378. Privitor la datarea podlinnikurilor rusesti vezi: Н.В. Покровский, Очерки памятников христианского искусства и иконографии, ed.3, Санкт-Петербургъ,1910, р. 404 – 405 si 422 - 424. 433 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 367-368. 434 Ibidem, p. 367. 435 Ibidem, p. 367 şi idem., Книгописная деятельность ..., nota 43 de la p. 177. 436 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 367. 437 Transliterarea a fost operată de subsemnat cu caractere vechi slavone după textul transliterat de N.A.Kazakova (cu caractere ruseşti contemporane) în studiul indicat în nota precedentă. Idea-lă ar fi fost o transliterare directă după manuscris sau după nişte fotografii calitative, dar, la etapa

180

1. (f. 91v) Ðgøà áî ígöèè. Àðèñòîògëü, eëèíñêûé ôèëîñîô, ãëàãîëgòü¦ Àïîëîíú íhñòü Áãú, íî æðhöú. Íî gñòü Áãú íà íhágñgõ, gìóæg ñí¿èòè íà çgìëþ ³ âîïëîòèòè ñ" ^ ä(h)âè ÷(èñ)ò¿". Âú ígƒî æg è àçú âhðuþ. À ïî ìîgé ñì(g)ðòè òûñ#mà è îñìüñîò ëhòú ñí¿èòè eìó íà çg(ì)ëþ, à ÷gòèðgõú ñòhõú ëhòú ïî áægñòâgííhìú gƒî ðîægñ-òâh ìîè êîñòè wñ¿"gòü ñëíög. 2. ±êî æg ÷òî î Ïëàòîíg eëèíg âú îòg÷gñêûõú íîñèòñ" ïîâgñògõú. Äîñàægí áûñòü îí, qìíûé äðhâëg, (f. 92r) ^ ígêîgƒî õðèñòèàíèíà, "êî ágçáîægí è ëuêàâ uêàð#gì ág. Â ñíå æg ïðgäñòàâú äîñàæàþmgìu¦ Àç áî, ðg÷g, ƒðhøíà qáî ñhág áèòè íg ^ìgmu ñ". Õ(ñ)òu æg âî àäú ñõîä"mu íè eäèíú ïðgæäg ìgíg âhðîâà âú ígƒî. 3. Åð’ì¿é uáî Òðgâgëèê¿é, eƒèïò"íèí áûâú ÷gëîâhêú eëèí, áhñhäugòü ñâî" ñëîâgñg è ñâîg áãîñëîâig ñêàçugòú¦ Áãà qáî ðàçuìhòè íguäîáíî, ñêàçàòè æg ígâúçìîæíh, eñòü áî òðèñúñòàâgíú è ígñêàçàígíú, ñumgñòâî è eñògñòâî íg èìumhg âî ÷gëîâhögõ qïî-äîáëgí¿". 4. Ìgíàí’ä[ð]∗. Ígèçñëhäîâàíî è ígèçðg÷gíî ³ ígðàçðuøgíî Áægñòâî â òðè ëèöà, ñúñòàâë"gìî è ïðî(f. 92v)ñëàâë"gìî, ^ ÷gëîâhêú âígìëgìî, è ïðîñëàâë"gìî. Áãu ðîäèòè ñ" ^ äâèöè ÷èñò¿" Ìð¿è, âú ígƒî æg è àçú âhðuþ. 5. [W]ìèðîñ. Ñâhòèëî çgìíûì âúñ¿"gòú âî "çûöhõú Õñ, õîäèòè íà÷ígòú ñòðàííî è ñúâîêóïèòè õîò" çgìíà" ñú í(g)áñíà". 6. [Â]àëààìú. Ìúçäû ðàäè âgë> âúñõîòg ïðîêë"òè ²èç(ð)ë" è ñòàâú íà êàìûög è ðg÷g¦ Áëãîñëîâëgíig ²èç(ð)ëþ, "êî äîáðè äîìîâh òâîè ²"êîâh è ñgëgí> òâî> ²èç(ð)-ëþ, "êî ñòðàíû îñgí"þmà, "êî ñàäè ïðè âîäàõú, "êî ñêèí> "æg âúäðuçè Áãú, "êî êgäðû ïðè âîäàõú, âúñ¿"gòú çâhçäà ^ ²"êîâà è âúñòàígò ÷ëâêú ^ ²èç(ð)ë", è ñú-òð¸ò êí>ç# Ìîàâñêû", è ïëhíèòú âñ" ñûíû Ñèôîâû, è (f. 93r) áuäåò eägì, íàñëhäèh eƒî, è Èñààâ, âðàãú eƒî, Ièç(ð)ëü ñúòâîðèëú eñòü êðhïîñòü. 7. Ôðèãè["]. Âú ðuöh ígâhðíûõú ïîñëhäè ïð¿èägòú, äàäuòú æg Ã(ñ)äó çàuøgí¿g, ðuêàìà ñêâhðíèìà áègí¿g âúñïð¿èìúøè, uìîë’÷èòú. 8. Ñèâè[ëëà]. Åãäà çíàì" çgìë# ïîòîìú âúçìîêígò, ^ íáñh öðü ïð¿èägòú âú âhêè áuäum¿é. 9. Èñuñ Ñè[ðà]õîâú. Åäèíú eñòü ïðgìuäðú è ñòðàøgí, çhëî ñhä>é íà ïðgñòîëg ñâîgì Ãäü, âñ#êà ïðgìuäðîñòü ^ Ãäà è ñ íèìú eñòü âú âhêû. 10. Ñîëë[î]íîñ. Ígïîñòèæèìà è áãîíà÷àëíà" çàð" ñí¿éäg ñ âèñîòè è ïðîñâhòè ñhä"-m¿" âú ò’ìh è ñhíè ñìðòíhè. 11. Åuðè[äèò]. Àçú ÷à# ígïð¿êîñíîâgííîìu ðîäèòè ñ# (f. 93v) ^ ä(h)âû è âúñêð(h)-ñèòè ìðòâ¿" ³ ïàêû ñóäèòè èìú. 12. Ïëuòàðõú. ²èñ(uñ) ìuæ ìuäðú, àmg ìuæà òîƒî íàðèöàòè ïîäîáàgòú, ïðgâûøí"ƒî âèíà ïðgáûâàgòú. 13. [À]íàñêîðèä. Ïðè¿äg íèçú ñúm¿é ïðgïðîñòûé ñúmgñòâîìú ^ âúñg" ÷ñò¿" ä(h)âè-öè è áãîwáðàçíè# ígâhñòh, wámgg âúñêðgñgí¿g âñhì äàðu"(é). actuală, acest deziderat rămîne irealizabil. Oricum, acest neajuns al reproducerii textului nu afec-tează conţinutul lui şi nu împiedică stabilirea filiaţiilor şi paralelismelor cu alte texte similare. ∗ Începînd cu Menand(r) numele înţelepţilor sunt ortografiate pe cîmpurile manuscrisului. Lite-rele pierdute în urma ajustării cîmpurilor foilor sunt prezentate în paranteze pătrate conform re-constituirii propuse de N.A.Kazakova.

181

14. [Ä]¿wƒgíú. Íà÷àëî ðîäíèìü ƒyáèògëü áúë(à)ãî÷hñòíhé ähâèöè âúñgëè(ò) ñ" âú uòðîáu, íà÷àëî ðîäí(îì)u ^öu Ñíú. 15. [W]ëîðú. Ïgðâ¿g Áãú, ïîòîì Ñëîâî è Äõú Ñâ#òûé, ñ íèìú gäèíîâúçðàñòíà âñ". 16. [Ñè]âèëëà. ^ ágçígâhñòí¿" i âñg÷èñò¿" ä(h)âè Áãu "âèòü ñ", íèçú âú Àäh ñu-mu, Åƒî æg òðgïgmuòú àããgëè (f. 94r) è ÷ëâh÷gñò¿è ìûñëè. 17. Àôðîäè[ò¿"íú]. Õ(ñ)òó ðîäèòè ñ" ^ ä(h)âèöè ÷èñò¿" ñâ#òû" Ìð¿", âú ígƒî æg è àçú âhðuþ. 18. Õgë[îíú]. Ígñúähëàííà gñògñòâà áægñòâgííàãî ðîægí¿" íg èìumè íà÷àëà. 19. Ëèñè[ìàõ]. Äðgâí¿é íîâú, à íîâ¿é äðgâí¿é, ágçíà÷àëgí ïî ^öè, ðîægí ïî ìàògðè ^ ä(h)âè ÷èñò¿".

Comparând profeţiile de mai sus cu profeţiile din capitolul 82 al primei redacţii

a Cronografului rus, observăm o diferenţă substanţială de conţinut. Doar profeţia

lui Hermes Trismegistul (nr. 3) coincide aproape textual cu profeţia a doua a

aceluiaşi Hermes (Eremeï) din Cronograf 438. Profeţiile lui Aristotel (nr. 1) şi

Afrodi[ţian] (nr. 17) conţin fragmente identice cu profeţia filosofului anonim439,

dar nu acoperă tot textul acestei profeţii. Apropiate sunt şi spusele atribuite lui

[O]lor (nr. 15) în manuscrisul lui Tuşin şi, respectiv, lui Fulidos în Cronograf 440,

deşi, şi aici, redacţiile sunt diferite. În rest, cele 15 profeţii din Cartea a 37-a a

caligrafului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk nu au echivalente în textul

cronografic. De aici rezultă autonomia reciprocă a ambelor culegeri de profeţii şi

diferenţa substanţială a surselor folosite de Guri Tuşin în raport cu sursele

alcătuitorilor primei redacţii a Cronografului rus. Dar care erau, totuşi, aceste surse

? Pentru a răspunde la această întrebare se cere o examinare detaliată a fiecărei

profeţii din manuscrisul lui Tuşin.

1. Profeţia lui Aristotel este rezultatul sintezei a două profeţii distincte. Prima,

oglindită de cuvintele „ Apolo(n) nu este Dumnezeu...”, este o reminiscenţă din

ciclul bizantin timpuriu de legende, legate de profeţiile lui Apolo în templele din

Delphi şi din Atena441. O profeţie de acest tip a fost examinată de subsemnat în

paragraful precedent, consacrat capitolului 82 al Cronografului rus (nr.1). Cea de a 438 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164 –165. 439 Ibidem, p. 165. 440 Ibidem, p. 164.

182

doua profeţie, începută cu cuvintele “... întrupat din fecioară şi cred în El...”, este

o redacţie modificată a profeţiei filosofului anonim (atribuite ulterior şi lui

Platon442), apărută pentru prima dată în cronicile bizantine (Teofan Mărturisitorul,

George Hamartolos ş. a .)443. Ea a fost examinată în capitolul precedent (nr. 4).

Aici merită să fie menţionat doar faptul că în manuscrisul caligrafului sunt excluse

numele împăraţilor Constantin şi Irina, iar profeţia este atribuită lui Aristotel.

Aceasta este o eroare de atribuţie, ce a apărut pe parcursul copierii protografului. În

realitate paternitatea profeţiilor lui Aristotel şi a lui Platon din textul lui Tuşin

trebuie inversată: cuvintele lui Aristotel trebuie să-i aparţină lui Platon şi viceversa.

În favoarea acestei inversări pledează următoarele:

a) partea a doua a profeţiei lui Aristotel, care începe cu cuvintele “...întrupat din

fecioară…”(“i âîïëîòèòè ñ> ^ ä(h)âè...”), este o traducere a unui

fragment din profeţia lui Platon, păstrată în manuscrisele greceşti din grupul

“delta”(conform clasificării lui Hartmut Erbse): “... Χριστος μέλλει

γεννηθηναι εκ παρθένου Μαρίας και πιστεύω εις αυτόν...”444. Faptul, că aceste

manuscrise greceşti sunt relativ tîrzii (sec. XVII) nu împiedică această

atribuţie, întrucât, textul lor oglindeşte o tradiţie cu mult mai veche;

b) În marea majoritate a manuscriselor şi operelor de artă create pe parcursul

secolelor XVI-XVII partea a doua a profeţiei lui Aristotel din manuscrisul lui

Tuşin este permanent atribuită lui Platon ( frescele de la Moldoviţa, Voroneţ,

Suceviţa, uşile bisericii Sf. Treime a mănăstirii Ipatievsk din Kostroma445,

podlinnikul explicativ Stroganov446, manuscrisul preotului Iaremeţki-

Bilahevici447, unele erminii româneşti publicate de V.Grecu448 ş. a .);

441 Vezi lucrările citate în notele 291, 294 şi 295. 442 Vezi lucrările şi manuscrisele citate în notele 340, 341 şi 342. 443 Vezi cronicele bizantine şi articolele teoretice indicate în notele 323 – 326. 444 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 221. 445 Vezi: Ф.Кудряцев, Золотое кольцо, Ленинград, 1974, il. 60 de la p.116 sau В.Г. Брюсо-ва, Ипатьевский монастырь, Москва, 1982, il. 33. 446 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства, Санкт-Петербургъ, 1910, р. 377 – 378. 447 Vezi: Iван Франко, Апокрiфи i легенди з украiньских рукописiв,Т. II, Львiв, 1899, p. 33.

183

c) Prima parte a profeţiei lui Aristotel, începută cu cuvintele “Àïîëîíú íhñòü

Áãú...”, este atribuită lui Platon în imaginea de pe uşile bisericii Sf. Treime a

mănăstirii Ipatievsk (sf. sec. XVI)449, în decorul marginal al icoanei cu

imaginea Sf. Ioan Teologul de la biserica Sf. Nicolae mănăstirii Viajiţk450, în

manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici (sec. XVII)451 şi în alte manuscrise similare

(de tipul celui descoperit de A. A. Iaţimirski la mănăstirea Agapia452). În

traducere românească (“Apolon nu iaste Dumnezeu”) începutul acestei profeţii

este atribuit lui Platon şi în picturile exterioare de la biserica cu hramul Sf.

Cuvioasa Paraschiva de la Foleştii de Jos (Ţara Românească, 1809)453.

2. Profeţia lui Platon din manuscrisul lui Tuşin a avut o circulaţie mai restrânsă

decât cea a lui Aristotel. Astfel, ea nu a fost identificată pe faţadele pictate a

mănăstirilor moldoveneşti de secol XVI. După cum am menţionat mai sus, textul

profeţiei trebuie atribuit lui Aristotel. Aparţinând filosofului din Stagira,

descoperim diverse redacţii ale acestei profeţii în manuscrisul Iaremeţki-

Bilahevici454, în manuscrisul amintit de la mănăstirea Agapia455 şi în podlinnikul

explicativ Stroganov456.

3. Profeţia lui Ermiï (Hermes Trismegistul) din manuscrisul lui Tuşin, după cum

s-a menţionat deja, este foarte apropiată de a doua profeţie lui Eremiï din capitolul

82 al primei redacţii a Cronografului rus 457. Sursele ei au fost elucidate în

paragraful precedent. Aici merită doar să menţionăm faptul, că apropierea ambelor

redacţii slavone a acestei profeţii a lui Hermes indică un protograf comun, anterior 448 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină, Cernăuţi, 1936, p. 362, p. 360. 449 Vezi ilustraţiile indicate în nota 445. 450 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377. 451 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33. 452 Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ, în „Сборникъ Отделенiя русскаго языка и словесности Императорской Академiи Наукъ”, Т. 79, Санкт-Петербургъ, 1905, р. 77 – 78. 453 Vezi: Andrei Paleolog, Pictura exterioară din Ţara Românească (secolele XVIII – XIX), Bucureşti, 1984, il. 64. 454 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33. 455 Vezi: А.И.Яцимирскiй, Op. cit., p. 77 – 78. 456 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 378.

184

anilor alcătuirii Cronografului (1516-1522)458. Or, deosebirile de fond între

selecţia profeţiilor anticilor din manuscrisul lui Tuşin şi din textul cronografic

exclud o influenţă directă.

4. Profeţia lui Menand(r) merită o examinare minuţioasă∗. După conţinut ea este

strâns legată de profeţia precedentă a lui Hermes. Or, ambele profeţii, în cel mai

autentic spirit areopagitic, proclamă imposibilitatea cunoaşterii raţionale a lui

Dumnezeu.

Originea acestei profeţii nu poate fi descoperită în operele anticului

Menandru459, în monostihurile atribuite lui în Evul Mediu460 sau în culegerile

bizantine şi slavone de tipul Înţelepciunii lui Menandru461. Nu figurează această

profeţie nici în lucrările unor autori antici sau bizantini, omonimi ai marelui scriitor

antic (Menandru, discipol al lui Simon magul462 sau istoricul Menandr Protektor463

ş. a .). Louis Bréhier a descoperit un text grecesc cu idei similare, atribuit, de

asemenea, lui Menandru în Codex Matritensis, nr. 115 (f. 127a)464, datat cu secolul

XV. Celebrul bizantinolog a reprodus, însă, doar traducerea franceză a originalului,

fapt care împiedică stabilirea exactă a redacţiei greceşti a textului. Cu toate acestea

citatul: “Ménandre déclare Dieu inaccessible a l’homme. Adore-le, mais ne

457 Vezi nota 438. 458 Privitor la datarea primei redacţii a Cronografului rus vezi studiile indicate în notele 272 şi 275. ∗ În afară de manuscrisul lui Guri Tuşin găsim această profeţie atribuită lui Menand(r) în deco-rul pilastrului galeriei Catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit (zugrăvit în 1564 şi repic-tat în 1648 şi 1667), în decorul aurit al uşilor nordice a aceleiaşi catedrale (unde Menandr este re-prezentat alături de Hermes Trismegistul), în Podlinnikul explicativ Stroganov (sec.XVII) şi în manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici (sec. XVII). 459 Vezi: Менандр, Комедии. Фрагменты, Москва, 1982. 460 Vezi publicaţiile indicate în nota 151. 461 Vezi nota precedentă. 462 Unele date privind persoana şi opera acestui Menander provin din terţe surse: “Apologia” ( I, 26, 56) Sfântului Justin Martirul, “Adversus haeresies”( I, 23, 8) a Sfântului Irineu, “Historia Ecclesiastica”( IV, 22) a lui Eusebiu din Cezareea. 463 Vezi: Karl Krumbacher, Geschichte der byzantinischen Literatur, München, 1898, p. 253 şi urm.; B.Baldwin, Menander Protector, în „Dumbarton Oaks Papers”, T. 32, Washington, 1978; Менандр Протектор în “Свод древнейших письменных известий о славянах”, Т. I , ( I – VI в.), Москва, 1991, р. 311 – 356. 464 Vezi: Louis Bréhier, La légende des sages païens ..., p. 67.

185

demande pas quel il est et comment il est” (“Menandru îl declară pe Dumnezeu

inaccesibil omului. Adoră-L, dar nu întreba cine este El şi cum este El”)465 denotă

o înrudire ideatică (dar nu textuală sau redacţională!) cu prima parte a spusei lui

Menand(r) din manuscrisul lui Tuşin: „Necercetată şi nerostită şi neruinată este

Divinitatea cea din trei feţe (ipostaze—C.C.) alcătuită, de om ascultată şi

slăvită...”. Datorită fundamentalei cercetări a lui Hartmut Erbse astăzi putem

constata identitatea profeţiei lui Menandru din manuscrisul bizantin de la Madrid,

cercetat de Louis Bréhier, cu spusele aceluiaşi înţelept inserate în culegerile de

profeţii ale anticilor din grupul de manuscrise „pi”∗: „Θεον σέβου και μάνθανε, μη

ζήτει δε τίς εστιν ’ή πως εστιν˚ είτε γαρ ‘έστιν είτε ουκ ’έστιν, ώς ’όντα του τον και

σέβου και μάνυανε˚ ασεβης γαρ τον νουν ό θέλων μανθάνειν θεόν”466. Cel mai

vechi manuscris din acest grup „pi” face parte din secolul XII ( Codex Parisinus

Graecus 690)467, dar sursa primară a profeţiei lui Menandru este şi mai veche. Ea

poate fi descoperită în unele culegeri bizantine de secol XI ce cuprind textul aşa-

numitei Comparaţii a lui Menandru cu Filistion (Μενάνδρου και Φιλιστίωνος

σύγκρισις)468 şi la enciclopediştii greci de la sfârşitul antichităţii. Astfel, un text

similar apare deja în secolul V după Hristos la Stobaios469.

Textul slavon al profeţiei lui Menand(r) din cartea a 37-a a lui Tuşin, deşi are un

conţinut similar, nu este, totuşi, o traducere din greacă. Or, originalul grecesc nu

includea referiri la cele trei feţe( ipostaze) ale Divinităţii sau la faptul că ea nu

poate fi ruinată. Cât priveşte sfârşitul profeţiei lui Menand(r), unde se spune că

465 Ibidem. ∗ Din acest grup fac parte următoarele manuscrise:Codex Paris. Gr. 690 (sec. XII), Codex Athen. Gr. 1070 (sec. XIII), Codex Laur. Plut. 58,30 (sec. XIV), Codex Patm. 263 (sec. XIV),Codex Paris. Suppl. Gr. 689 (sec. XIV), Codex Paris. Gr. 2665 (sec. XIV/ XV), Codex Vatic. Gr. 62 (sec. XV), Codex Vind. Theol. Gr. 153 (sec. XV), Codex Matritensis 115 (sec. XV),Codex Va-tic. Urb. Gr. 76 (sec. XV/ XVI), Codex Paris. Gr. 2551 (sec. XV/ XVI), Codex Sinait. 1189(sec. XVI), 466 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 214. 467 Vezi: Ibidem, p.126 – 127 şi p. 213 – 214. 468 Această comparaţie figurează în următoarele manuscrise: Codex Paris.Gr. 1166 (sec. XI) şi Codex Paris. Gr. 2720 ( sec. XVI). Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 126 – 127. 469 Vezi: Stobaeus, ed. Wachsm. Ecl. II. p. 4, n. 5, a-c.

186

Dumnezeu se va naşte din Fecioara Maria, este evidentă eroarea comisă de copist.

Or, acest text, existent în profeţia filosofului anonim sau a lui Platon, nu i-a

aparţinut niciodată lui Menandru.

În pictura exterioară moldavă de secol XVI găsim profeţia lui Menand(r) (într-o

redacţie slavonă apropiată de cea a lui Tuşin) la ctitoriile de la Voroneţ şi de la Sf.

Gheorghe-Suceava. Ce-i drept, aici ea nu este atribuită lui Menandru, ci lui

Thghilid (Fƒ³ëèä la Voroneţ şi F... la Sf.Gheorghe-Suceava). Textul acestei

profeţii (păstrat relativ mai bine la Voroneţ), din cauza altitudinii la care este

zugrăvit nu a fost reprodus nici de Vasile Grecu în studiul său din 1924470 şi nici de

Grigore Nandriş în ediţia postumă a lucrării “Umanismul picturii murale

postbizantine”471. Cu toate acestea consider că fragmentul acestui text, conservat

până în prezent în frescele de la Voroneţ, merită să fie reprodus: „ ... äîâàí(î)/ è

ígèçðg/÷gíî è íg(ðà)/çðuøgí(î)/ Áæ(â)î âú/ òðè ëèö/à ñúñòà... ”. Mai

merită de accentuat faptul, că identificarea lui Thghilid cu dramaturgul antic

Euripide, propusă de Nandriş472 nu rezistă criticii. Or, această identificare se

bazează pe un joc gratuit şi nemotivat cu caracterele chirilice. În realitate aici, prin

numele Thghilid, este indicat istoricul Thukidid (Tucidide). Faptul că în fresca de

la Sf. Gheorghe-Suceava Tucidide (având numele ortografiat în forma Thudik!)

mai figurează cu o altă profeţie473 nu trebuie să ne surprindă. Cazuri de acestea mai

sunt în pictura exterioară moldavă. Un exemplu în acest sens ni-l oferă filosofii

zugrăviţi pe contraforturile de la mănăstirea Moldoviţa unde Astakoe apare, de

asemenea, de două ori474. În favoarea identificării numelui Thghilid cu Thukidid

pledează nu numai caligrafia slavonă similară a ambelor nume (Fƒ³ëèä475—

470 Vezi studiul indicat în nota 51. 471 Vezi cartea indicată în nota 32. 472 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 61 – 62. 473 Vezi: Pictura murală din Moldova, Secolele XV - XVI, text: Vasile Drăguţ, antologie de imagini: Petre Lupan, Bucureşti,1982, il. 81. 474 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 74. 475 Prima consoană chirilică „d”(ä) din numele Thukidid, putea uşor să se transforme în „l”(ë) în urma pierderii elementului orizontal.

187

F(u)ê³äèä), dar şi o serie de manuscrise bizantine, în care profeţia atribuită de

obicei lui Menandru, este prezentată drept o profeţie a lui Tucidide. Astfel, în

Codex Bodleyanus Roe-5 putem citi următorul alineat, atribuit lui Tucidide:

„Θουκυδίδης ό ρήτωρ είπε˚ Θεον σέβου και μάνθανε, και μη ζήτει, ό ποιός εστιν˚

ώς ’όντα τουτον και σέβου και γνωθι˚ εύσεβης γαρ τον νουν ό θέλων μανθάνειν

θεόν. Και ταυτα μεν ό Θουκυδίδης είπε”476. Nu trebuie să fii mare cunoscător de

limbă greacă pentru a vedea că acest alineat nu este nimic altceva decât o redacţie

specifică a profeţiei lui Menandru din manuscrisele grupului „pi”, studiate de

Hartmut Erbse477. Apare însă întrebarea: de ce s-a produs această schimbare de

paternitate a profeţiei iniţial atribuite lui Menandru ? Răspunsul este cât se poate de

simplu. În manuscrisele, care au servit drept protograf codexului Bodleyanus Roe-

5, pe parcursul copierii, s-a produs translarea involuntară (dar ordonată!) a

numelor înţelepţilor∗ în dreptul profeţiilor următoare. O simplă comparaţie a

spuselor filosofilor antici din manuscrisele grupului „pi” cu profeţiile din Codex

Bodleyanus ne convinge de acest fapt:

Manuscrisele grupului „pi”. Sunt date doar numele filoso-filor şi primele cuvinte ale profeţiilor.

Direcţia translării numelor filosofilor

Codex Bodleyanus Roe-5. Sunt date doar numele filoso-filor şi primele cuvinte ale profeţiilor.

1.Χείλον – ’Οψέ ποτέ... 2.Θουκίδιδης – ’Ακάματος ... 3.Μένανδρος – Θεον σέβου... 4.Πλάτον—‘Ο παλαιος νέος...

1.Χείλον – ’Ακάματος ... 2.Θουκίδιδης – Θεον σέβου... 3.Μένανδρος–‘Ο παλαιος νέος 4.Πλάτον – ’Επειδη...

După cum vedem din tabelul de mai sus profeţia lui Tucidide din manuscrisele

grupului „pi” în Codex Bodlaianus Roe-5 este atribuită lui Hilon, cea a lui

Menandru – lui Tucidide, iar cea a lui Platon – lui Menandru. Probabil, că

fenomenul translării numelor înţelepţilor s-a produs cu mult înainte de secolul

476 Vezi: A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat..., p. 184. 477 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 214. ∗ Aceste nume fiind amplasate, de obicei, în afara textului de bază, pe cîmpurile laterale ale foi-lor manuscrise.

188

XVII când a fost caligrafiat Codexul Bodleyanus. Apariţia numelui Thghilid în

picturile exterioare de la mănăstirea Voroneţ ( 1547) pare să confirme acest lucru.

Or, este evident că numele Thghlid (Fƒ³ëèä ) este rezultatul coruperii fonetice şi

caligrafice a numelui Thukidid (Fqêèäèä = Fuê³äèä): diftongul q, ortografiat

adesea în for-mă de u suprascris a dispărut, consoana surdă ê s-a transformat

(conform specificului foneticii româneşti medievale∗) în consoana sonoră ƒ, iar

prima consoană ä s-a transformat într-un ë pierzând elementul orizontal de

legătură. Identificarea lui Thghilid cu Euripide, propusă de Nandriş, trebuie

exclusă şi din considerente de ordin istoric. Or, în majoritatea textelor slavone de

secol XVI, numele lui Euripide nu era ortografiat în formele Evripid, Oripid sau

Orilid, cum credea slavistul478, ci în forma Evropid479. Apariţia acestui „o” în

centrul cuvântului spulberă toate argumentele de ordin caligrafic care leagă forma

onomastică Thghilid de numele dramaturgului antic.

Identificarea numelui Thghilid de la Voroneţ nu se limitează doar la alternativa

între Tucidide şi Euripide. Mai există o ipoteză, conform căreia inscripţia cu nume-

le filosofului de la ctitoria lui Grigore Roşca l-ar desemna pe Filistion – scriitor

grec minor din epoca elenistică480. În favoarea acestei ipoteze vorbeşte asocierea

numelor lui Menandru şi a lui Filistion dintr-o serie de culegeri bizantine

nominalizate mai sus481. Personal nu cred că Thghilid este o corupere fonetică sau

ortografică a numelui scriitorului elenistic. În primul rând, spre deosebire de

numele lui Tucidide, numele lui Filistion era absolut necunoscut în literatura de

expresie slavonă. Or, anume cu acest tip de literatură operau programatorii de pe ∗ Fenomenul sonorizării consoanelor, specific limbii române, în pictura exterioară moldavă şi-a găsit exemplificarea cea mai elocventă în ortografierea numelui dramaturgului Sofocle în forma de Zmovagl (!). 478 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 61 – 62. 479 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 185. 480 Vezi lucrarea lui W. Studemund, Menandri et Philistionis comparatio cum appendicibus edita, în Index lectionum in universitate litt., Uratislaviensi, 1887, p. 24, v. 77 – 82. Citat după Hartmut Erbse, Op. cit., nota 252 de la p. 126.

189

timpul lui Petru Rareş. În al doilea rând, chiar şi atunci când apare o formă

onomastică greacă apropiată de forma Filistion (cum este cazul numelui Filis din

manuscrisul grecesc Codex Athous Laura Z-64 din anul 1602482), se dovedeşte că

în operele mai timpurii profeţia respectivă era atribuită celebrului Filon (cazul

trapezei Lavrei Athonite)483. În al treilea rând, este mult prea puţin probabil ca

programatorii sau zugravii de la Voroneţ să fi recurs la culegeri cu texte din doar

unul sau doi autori (după cum sunt Comparaţiile între Menandru şi Filistion sau

Spusele lui Menandru şi a lui Filistion484), când ei aveau la îndemână culegeri mai

variate de profeţii, în care era prezentat un număr mai mare de gânditori ai

antichităţii.

Încheind discuţia referitoare la profeţia lui Menand(r) ţin să menţionez că

apariţia la Voroneţ şi, probabil, la Sf.Gheorghe-Suceava a unei atribuţii diferite

(faţă de atribuţia din manuscrisul lui Tuşin) a acestei profeţii, probează existenţa

unor deosebiri redacţionale teritoriale între variantele culegerilor de profeţii ce

circulau în Moldova şi în Rusia medievale. Deşi (după cum vom vedea din analiza

profeţii-lor lui Plutarh şi a uneia din Sibile!) a existat un protograf slavon iniţial,

comun textelor din Moldova şi textului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk, numărul

variantelor manuscrise intermediare, astăzi dispărute, care separau redacţiile

moldoveneşti de cele ruseşti, pare a fi impunător.

5. Profeţia lui [O]miros din ultima carte a lui Tuşin se întâlneşte şi în frescele

moldave. La Voroneţ∗, numele aedului este şters, dar textul se citeşte destul de

bine. Redacţia acestui text slavon conţine mai puţine forme ruseşti decât redacţia

lui Tuşin şi, în pofida datării ulterioare (1547), pare să reproducă un protograf mai

481 Vezi manuscrisele Codex Parisinus Graecus 2720, f. 1-2b (sec. XVI), Codex Parisinus reg. 1166, f. 307v – 308r (sec. XI) şi Codex Atheniensis Graecus 1070, f. 169r – 175r. Citat după: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 126 – 127. 482 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 98. 483 Vezi: Grigore Nandriş, Contribution à l’étude de la peinture murale de Lavra, în Le millé-naire du Mont Athos, II, Venice-Chevetogne, 1965, p. 270 sau Hartmut Erbse, Op. cit., p. 99. 484 Vezi notele 480 şi 481. ∗ Imaginea lui Homer este amplasată în fresca de la Voroneţ în coloana stîngă cu filosofi, ce mărginesc compoziţia „Arborele lui Iesei”, pe locul al patrulea (de sus).

190

vechi decât manuscrisul călugărului rus: „Ñâhò íà /îçeìü/íûìú â/úñ³>/gòú

âú />çûö/hõú...” (“Ca o lumină va străluci pe pământ între popoare [Hris-

tos]...”). La Vatra Moldoviţei, inscripţia analogă de pe contrafortul cu imaginile

filosofilor este extrem de deteriorată. Cu toate acestea, cele câteva litere rămase

(...âhò...âúñ³>eòú...) şi numele Omir al înţeleptului permit stabilirea identităţii

acestei profeţii cu cea de la Voroneţ şi cu cea din manuscrisul lui Tuşin.

Sursele literare ale profeţiei lui [O]miros rămân neelucidate. Vasile Grecu nu a

examinat această profeţie în studiul său485. Este cert faptul că în operele atribuite

marelui poet al antichităţii cuvintele date lipsesc. Această afirmaţie se bazează nu

atât pe prezenţa numelui lui Hristos, care putea fi interpolat în Evul Mediu, cât pe

structura şi lexicul profeţiei, care amintesc de formulele consacrate ale Vechiului

Testament486. De altfel, există unele afinităţi între textul lui Homer şi cel al lui

Valaam, (care îi urmează) din manuscrisul călugărului rus. Ambilor le este

atribuită folosirea verbului „a străluci”(„âúñ¿"åòú”)487. Există o legătură şi între

spusele lui Homer cu partea a doua a citatului atribuit lui Menand(r), început cu

cuvintele „Hristos se va naşte...”. Pentru a înţelege în ce constă această legătură

trebuie să examinăm imaginea lui Omiros şi Afrodiţian de pe batantul stâng∗∗ al

uşilor portalului nordic al Catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit. Acolo,

textul lui Afrodiţian, fiind alăturat textului lui Omiros, reproduce partea a doua a

profeţiei lui Menand(r) din manuscrisul lui Tuşin488. Deşi uşile catedralei au fost

turnate peste câteva decenii după moartea caligrafului489, nu este exclus ca ele să

485 Este vorba de studiul: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în „Bulletin de la Section Historique”, T. XI, „Congrès de Byzantinologie de Bucarest, Mémoires”, Bucarest, 1924, p. 3 – 67. 486 Pentru a ne convinge de acest lucru este suficient să ne amintim de versul 3 din capitolul 12 al Carţii lui Daniel. 487 În cazul lui Valaam este vorba de citatul biblic „Va răsări o stea din Iacov”( Numeri, 24,17) în care verbul „a răsări” a fost înlocuit de verbul „a străluci”. ∗∗ Pe batantul drept al acestor uşi sunt reprezentaţi Hermes Trismegistul şi Menandru. 488 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 365. 489 Privitor la datarea acestor uşi vezi: ?.Суслов, Благовещенский собор в московском Кре-мле, în: Памятники древнерусского искусства, Вып. II, Санкт-Петербургъ, 1909, р. 6 – 11, tab. II – 4, tab. II – 11; Вып. III, Санкт-Петербургъ, 1910, p. 11 – 26.

191

păstreze ordinea profeţiilor din nişte manuscrise mai vechi, ce-i puteau servi drept

protograf. Consecutivitatea profeţiilor lui Afrodiţian şi Omiros din vechile

manuscrise pare să fie confirmată şi de manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici (sec.

XVII), în care spusele celor doi sunt învecinate, fără a fi însă contopite490. Fiind

situate alături, în unele copii profeţiile lui Afrodiţian şi Omiros au fuzionat,

formând un text comun, atribuit lui Omiros. Despre existenţa acestui text (atribuit

lui Omiros) care începea cu citatul „Hristos se va naşte din fecioara Maria”

vorbesc frescele de la Voroneţ, unde descoperim acest citat ortografiat în slavonă

pe filacterul filosofului numit Umir (uìèððú)491. În manuscrisele ruseşti, ce au

servit drept protograf lui Tuşin, probabil că acest text a fost amplasat după profeţia

lui Menandr(r). Din neatenţie, prima frază, care coincidea cu profeţia lui Afrodiţian

( „Hristos se va naşte...”), a fost alipită profeţiei anterioare (primei părţi a profeţiei

lui Menandr). Astfel, a apărut profeţia desfăşurată a lui Menand(r) din manuscrisul

lui Tuşin, analizată în punctul 4 al paragrafului dat. Ulterior, observând absenţa

profeţiei lui Afrodi[ţian] (care coincide, de fapt, cu profeţia filosofului anonim sau

cu cea a lui Platon, analizate mai sus), Guri Tuşin a mai repetat-o odată,

caligrafiind profeţia a 17 de pe foaia 94r din cartea sa. Tot acest episod, legat de

erorile apărute în rezultatul fuzionării textelor şi transcrierii manuscriselor, ar fi

nesemnificativ dacă nu ar proba asocierea în perechi a imaginilor şi profeţiilor

înţelepţilor antici. Fenomenul apariţiei perechilor de profeţii a mai fost relevat de

subsemnat atunci când s-a atras atenţia asupra apropierii conţinutului profeţiilor lui

Hermes şi Menandru, Omiros şi Valaam sau asupra inversării paternităţii

profeţiilor lui Aristotel şi Platon. Apare însă întrebarea: de ce a apărut şi la ce putea

servi această împerechere a textelor şi, posibil (în arte-le plastice), a imaginilor

înţelepţilor ? Doar nici în culegerile greco-bizantine de profeţii, nici în Viaţa

despotului Stefan Lazarevici sau în Cronograful rus nu am întâlnit acest fenomen. 490 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34. 491 O imagine a acestui Umir cu textul respectiv ortografiat pe filacter vezi în ediţia: Bucovina. La peinture murale moldave aux XVe – XVIe siècles, Album, text de Răzvan Theodorescu, Bucu-reşti, ed. Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, 1994, il. 3 de la p. 139.

192

Răspunsul trebuie căutat în practica artistică de decorare a portalurilor şi uşilor

locaşurilor (cazul catedralelor Kremlinului moscovit492, a mănăstirii Ipatievsk din

Kostroma493), în modul de amplasare a filosofilor pe contraforturile bisericilor cu

picturi exterioare (cazul moldav) ş. a . În pofida faptului că toate operele de artă

plastică ortodoxă, în care filosofii sunt reprezentaţi în grupuri a câte doi, ţin de o

perioadă ulterioară datei morţii lui Tuşin, cartea a 37-a a caligrafului, datorită

perechilor de spuse ale anticilor ce le conţine, pare să indice apariţia timpurie

(înainte de anii 1523-1526) a acestui fenomen în practica artistică. Este absolut clar

că fostul egumen de la mănăstirea Kirilo-Belozersk n-a stat să copieze inscripţiile

de pe uşile sau din decoraţia portalurilor bisericilor. Dar el avea la îndemână

culegeri, în care profeţiile puteau fi deja grupate în perechi. Or, în favoarea unor

astfel de culegeri, menite să servească necesităţilor zugravilor, pare să pledeze

nominalizarea operelor de artă plastică în selecţia de profeţii ale anticilor din

manuscrisul Sofiisk – 1449 (caligrafiat în 1602) unde, pe foaia 521, putem citi

urmă-torul text: „Priveşte, înţelepţii iudei şi filosofii elini sunt pictaţi în catedrale

pe uşi-le bisericilor pentru profeţiile lor, ei prezicând întruparea Mântuitorului din

Fecioară ! ”494.

6. Profeţia lui Valaam din manuscrisul lui Tuşin este de provenienţă biblică495.

Ca atare Valaam (Balaam) nu făcea parte din lista înţelepţilor antichităţii prezenţi

în culegerile timpurii bizantine. Probabil, sub influenţă occidentală, profeţiile

biblicului Balaam intră în manuscrisele slavone, ruse vechi, româneşti şi în unele

culegeri greceşti tardive, de tipul culegerii inserate în Cartea de pictură a lui

Dionisie din Furna496. Istoricul de artă francez Emile Mâle explica apariţia imaginii

şi spuselor profetului biblic în pictura murală şi în arta vitraliilor prin rolul jucat de

492 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 365 – 366. 493 Vezi nota 445. 494 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 366 şi nota 36 de la p. 366. 495 Vezi: Cartea „Numeri”, cap. 24, vers. 5-6 şi 17-18. 496 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură, Bucureşti, 1979, p. 126.

193

personajul ce-l întruchipa pe Balaam în procesiunile religioase occidentale,

prilejuite de sărbătorile Crăciunului sau ale Bobotezei: „Procesiunea intra în

catedrală şi fiecare profet, la auzul numelui său venea să ofere mărturia

adevărului recitând câte un verset. Isaia vorbea de lăstarul ce va răsări din

rădăcina lui Iesei. Abacuc anunţa că copilul va fi recunoscut între două animale,

David prezicea împărăţia universală a lui Mesia... Chiar şi păgânii erau invitaţi să

mărturisească: Vergiliu îşi recita misterioasa eglogă497, Sibila îşi cânta acrostihul

de la sfârşitul vremurilor498, Nabucodonosor proclama că L-a văzut pe Fiul

Domnului în mijlocul flăcărilor cuptorului, Balaam, în sfârşit, înainta, urcat pe

măgăriţă şi anunţa că o stea se va ridica deasupra lui Iacov”499.

Pictura murală exterioară din Moldova secolului al XVI-lea nu-l include pe

Valaam în şirul înţelepţilor antichităţii. Aceasta nu înseamnă însă că el este absent

în imensa compoziţie Arborele lui Iesei. Pur şi simplu imaginea profetului

(încălecat pe măgăriţă şi oprit de înger) este situată în interiorul volutelor formate

de ramificările arborelui genealogic al lui Hristos, în registrul de jos, alături de

imaginile Celor trei tineri în cuptorul de foc, Ungerii lui David, Lânii lui Ghedeon,

Scării lui Iacov şi Viziunii lui Iezechiel 500. Apare Valaam şi în pictura exterioară

497 Este vorba de fragmentul „Lui Pollio” din „Bucolicele” lui Virgiliu, cunoscut în literatura medievală sub denumirea improprie de Egloga a IV-a. În acest fragment se vorbeşte despre naş-terea unui prunc minunat, a cărui venire pe lume va încheia epoca de fier şi va aduce vîrsta-de- aur în Univers: „Ultima Cumaei venit iam carminis aetas; / magnus ab integro saeclorum nasci-tur ordo. / iam redit et virgo, redeunt Saturnia regna; / iam nova progenies caelo demittitur al-to. / tu modo nascendi puero, quo ferrea primum / desinet ac toto surget gens aurea mundo, / casta fave Lucina: tuus iam regnat Apolo...”. În Evul Mediu naşterea acestui prunc minunat era identificată cu naşterea lui Hristos. Vezi traducerea românească în ediţia: Virgiliu, Horaţiu, Iuve-nal, Pagini alese (Traduceri de Lascăr Sebastian), Bucureşti, 1969, p. 9 – 11. 498 Este vorba de versurile 217 – 250 din cântul al VIII-lea al Oracolelor Sibiline (Oraculorum Sibyllinorum). Primele litere din fiecare vers al originalului acestui fragment formează acrostihul grecesc, care, tradus româneşte, conţine următoarele cuvinte: „Iisus Hristos, fiul Domnului, Mân-tuitorul, Crucea”. O traducere românească a acestor versuri figurează în ediţia: Eusebiu din Ce-zareea, Scrieri. Partea a doua. Viaţa lui Constantin cel Mare, Bucureşti, 1991, p. 279 – 280. 499 Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIIe siècle en France, Paris, 1943 (retipărit în1993), p. 328. 500 Vezi: Bucovina. La peinture murale moldave aux XVe – XVIe siècles, Album..., il 40 de la p. 83 şi il. 57 de la p. 99; The Restoration of the Probota Monastery (1996 – 2001), Paris, ed. UNESCO, 2001, fig. 357 de la p. 229.

194

de secol XVIII – XIX din Ţara Românească. Aici el face parte din şirul profeţilor

biblici501.

Amplasarea lui Valaam în rândul înţelepţilor antichităţii se produce în arta

plastică rusă din a 2-a jumătate a secolului al XVI-lea, probabil, sub influenţa

culegerilor de profeţii de tipul celei a lui Guri Tuşin. Descoperim imaginea

profetului biblic (oprit de arhanghelul Mihail!) situată simetric în raport cu

imaginea filosofului Platon, pe uşile portalului sudic al bisericii Sf. Treime a

mănăstirii Ipatievsk502. Inscripţia slavonă ce însoţeşte imaginea de pe aceste uşi503

este aproape identică cu textul atribuit lui Valaam în manuscrisul lui Tuşin.

Împreună cu înţelepţii antichităţii pătrunde Valaam şi în erminiile (podlinniku-

rile) ruseşti din secolele XVII-XVIII. Astfel, în podlinnikul explicativ fără

miniaturi ce i-a aparţinut contelui Stroganov, numele profetului biblic figurează în

vecinătatea numelor lui Tucidide şi Hermes Trismegistul504. Această erminie oferă

chiar şi unele indicaţii privitoare la chipul lui Valaam: „Cărunt, barba ca la Nico-

laï (! — C.C.), pe cap poartă o năframă, cârlionţat, veşmântul (exterior – C.C.) –

de culoarea cinabrului, veşmântul dedesubt – azuriu”505. Probabil că această

descriere a chipului profetului, care nu figura în manuscrisele slavone cu spusele

înţelepţilor antichităţii, a pătruns în podlinnikul explicativ Stroganov dintr-un

protograf mai vechi, posibil de origine grecească, utilizat de zugravi. Aceasta

ipoteză pare să fie confirmată de Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna, unde

găsim o descriere similară a lui Valaam:”...bătrân cu barbă rotundă, cu năframă

pe cap, ce zice: O stea răsare din Iacov;”506.

7. — 8. şi 16. Foarte interesante sunt profeţiile celor trei Sibile din manuscrisul

lui Tuşin (Frighia, Sivi[lla] şi [Si]villa). În rândurile ce urmează voi încerca să

stabilesc sursele acestor profeţii. 501 Vezi: Andrei Paleolog, Pictura exterioară din Ţara Românească ..., p. 99. 502 Vezi: Ф.Кудряцев, Золотое кольцо..., il. 61 de la p.117. 503 Ibidem. 504 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377. 505 Ibidem.

195

Prima redacţie a Cronografului rus nu cuprindea încă profeţiile Sibilelor507. În

pofida atestării imaginii Sibilei în frescele sud-slave de la biserica Maicii Domnu-

lui Ljeviška (sec. XIV)508 şi în pofida amintirii ei în traducerea slavonă a Cronicii

lui Hamartolos509, mult timp s-a considerat că profeţiile sibiline au întrat în litera-

tura slavono-rusă prin intermediul Cronicii istoricului polonez Martin Bielski, une-

le fragmente ale căreia au fost incluse în redacţiile tîrzii ale Cronografului rus,

alcătuite la sfîrşitul secolului XVI – începutul secolului XVII510. De aici textele

pro-feţiilor au fost copiate în diversele tipuri de podlinnikuri explicative utilizate de

zugravi511.

Datorită manuscrisului lui Tuşin putem demonstra în mod irefutabil cunoaşterea

de către cărturarii ce scriau în slavonă (cu mai mult de un sfert de secol înainte de

apariţia în 1551 a Cronicii lui Martin Bielski512 !) a unor citate din Oracolele Siby-

line513. Or, dacă examinăm profeţia Sibilei Frighia (Âú ðuöh ígâhðíûõú...) din

textul caligrafului rus, observăm, că ea este, de fapt, o traducere prescurtată în sla-

vonă a versurilor 287-288 şi 292 din Cântul al VIII-lea al Oracolelor Sibiline514. O

altă redacţie slavono-rusă a versului 287, făcută ceva mai tîrziu (după 1530),

descoperim şi la Maxim Grecul în paragraful 89 (conform clasificării lui

A.I.Ivanov) al presupuselor traduceri din Lexikonul Suidas515. Cum au ajuns, însă,

506 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126. 507 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164 – 165. 508 Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-дице Льевишке, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. LXV - Византолошки инсти-тут, Кн. 6, 1960, р. 43 – 57. 509 Vezi: В.Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-роград, 1920, p. 145. 510 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 359. 511 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 378 – 380 şi il. 99 – 103 de la p. 380. 512 Privitor la conţinutul, structura şi diversele ediţii ale Cronicii lui Martin Bielski vezi artico-lul: О.В.Творогов, Хроника Мартина Бельского, în Словарь книжников и книжности Дре-вней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград,1989, р. 496 – 498. 513 Textul Oracolelor Sibiline a fost verificat după traducerea rusă semnată de Maria şi Vadim Vitkovski. Vezi: Книги Сивилл, Москва, ed.”Энигма”, 1996. 514 Vezi: Книги Сивилл, Москва, 1996, p. 110. 515 Vezi: Алексей И.Иванов, Литературное наследие Максима Грека, Ленинград, 1969, р. 75.

196

aceste citate în literatura de expresie slavonă ? Care au fost acele cărţi sau

manuscrise prin mij-locirea cărora a fost posibilă familiarizarea, fie şi lacunară, cu

importantul text al Oracolelor sibiline ? Răspunsul la aceste întrebări l-a dat

cercetătorul D.M.Bulanin în articolul Despre una din sursele operelor lui Maxim

Grecul (Об одном из источников сочинений Максима Грека)516. El a observat,

că, în afară de celebrul acrostih al Sibilei ce forma numele lui Hristos, din

Oracolele Sibiline Maxim Grecul a mai tradus 17 versuri, la prima vedere

disparate, ce începeau cu deja amintitul vers 287517. Apelul la Lexikonul Suidas nu

explică această selecţie operată de cărturarul athonit stabilit în Rusia. În realitate,

după cum indică D. M. Bulanin, Maxim Grecul a tradus aceste versuri după

Comentariile518 lui J. L. Vives la tratatul De Civitate Dei a lui Aureliu Augustin519.

Cercetările au arătat că aceste 17 versuri, exact în această ordine, le-a citat pentru

prima dată în limba originalului grec Lactanţiu (tratatul Divinae institutiones, lib.

IV, cap. XVIII şi XIX)520. De la Lactanţiu aceste versuri, în aceeaşi ordine, le-a

tradus în limba latină Augustin în ultima parte a capitolului XXIII a cărţii a XVIII-

a a celebrului său tratat De Civitate Dei521. Din textul lui Augustin fragmentul

respectiv a fost citat de Vives în Comentariile sale din 1522. Aceste Comentarii,

nu ştim prin ce filieră, au ajuns să fie citite şi fragmentar traduse de Maxim Grecul,

care cunoştea bine latina. Or, profeţia Sibilei Frighia din manuscrisul lui Tuşin

reproduce în traducere slavonă primele 2 versuri din selecţia celor 17 versuri

atestată pentru prima dată la Lactanţiu. Dar Tuşin nu putea să folosească traducerea

lui Maxim Grecul a acestor versuri, întrucât ea a fost făcută deja după moartea sa,

516 Vezi: Д.М.Буланин, Об одном из источников сочинений Максима Грека, în ТОДРЛ, Т. XXXIII, Ленинград,1979, р. 432 – 433. 517 Este vorba de următoarele versuri: cântul VIII, versurile 287-290, 292-294, 303-304; cântul VI, versurile 22-24 şi cântul VIII, versurile 305-306, 312-314. Vezi: Д.М.Буланин, Об одном из источников сочинений Максима Грека…, p. 433. 518 Denumirea latină a acestor comentarii publicate la Bazel în anul 1522 este: De Aurelii Au-gustini opus absolutissimum de Civitate Dei, emendatum per J.L.Vivem et dignis commentariis illustratum. 519 Vezi: Д.М.Буланин, Об одном из источников сочинений Максима Грека…, p. 432. 520 Ibidem, p. 433. 521 Ibidem.

197

în anii 30 ai sec. XVI522. Nici Maxim Grecul nu putea să se inspire din textul lui

Tuşin care-i era absolut necunoscut. Redacţiile slavone a ambelor traduceri doar

confirmă independenţa lor reciprocă: Profeţia Sibilei Frighia din Cartea a 37-a a lui Guri Tuşin

Profeţia Sibilei din paragraful 89 al presupuse-lor traduceri a lui Maxim Grecul din Lexikonul Suidas.

Âú ðuöh ígâhðíûõú ïîñëhäè ïð¿èägòú, äàäuòú æg Ã(ñ)äó çàuøgí¿g, ðuêàìà ñêâhðíèìa áègí¿g âúñïð¿èìúøè, uìîë’-÷èòú.

Âú ðuêàõú æg ágççàêîíûõú è ígâhðíûõú îïîñëg ïð¿èägòú...

În mîinile necredincioşilor va veni, va fi bătut peste urechi de mîini mişele, (dar) suportând bătaia va tăcea.

În mîinile celor fără de lege şi a necredincioşi-lor pe urmă va veni...

Întrucât Tuşin nu era cunoscător de greacă sau latină, iar toate operele caligrafia-

te le-a copiat după traduceri deja existente523, rămîne doar să presupunem, că a

existat o traducere slavonă mai veche a versurilor 287-288 şi 292 din Cântul al

VIII-lea al Oracolelor Sibiline – traducere – ce i-a rămas necunoscută lui Maxim

Gre-cul. Acest fapt confirmă încă o dată caracterul compilator al culegerii

profeţiilor înţelepţilor antichităţii din Cartea a 37-a a caligrafului rus. Devine

evident că el nu putea fi nici traducătorul şi nici antologatorul acestei culegeri. În

favoarea acestei concluzii pledează şi atribuirea profeţiei de mai sus Sibilei

Frighia. În realitate, după cum o atestă operele de la sfârşitul antichităţii

(„Oracolele Sibiline”524, Lactanţiu525, Augustin526) profeţia dată aparţinea unei

Sibile anonime. Sibila Frigiană (Frighia) este amintită în textele antice (canonul

varronian)527, dar în cu totul alt context. Copiştii de mai târziu a protografului

manuscrisului lui Tuşin şi-au dat seama de acest lucru şi au exclus numele Frighiei

522 Ibidem. 523 Vezi: Н.А.Казакова, Книгописная деятельность ..., p. 174 – 177. 524 Vezi nota 514. 525 Vezi: Lucius C. Firmianus Lactantiu, Divinae institutiones, lib. IV, cap. XVIII şi XIX. 526 Vezi: Aurelius Augustin, De Civitate Dei, lib. XVIII, cap. XXIII. 527 Canonul „varronian” al sibilelor este amintit de Lucius C. Firmianus Lactantiu, Divinae in-stitutiones, lib. I, cap. VI. Vezi nota 170.

198

înlocuindu-l cu numele Sibilei din Roma528. Din a doua jumătate a secolului al

XVI-lea, sub influenţa Cronicii lui Martin Bielski, profeţia Sibilei Frighia reapare

în manuscrisele poloneze, slavone, ruse vechi şi – mai târziu, din secolul al XVIII-

lea — în manuscrisele şi picturile murale româneşti (picturile exterioare de la

Foleştii de Jos529şi Horezu530, manuscrisul lui Ghenadie al Râmnicului531ş.a.). În

secolul XVIII o traducere rusă a acestei profeţii este inclusă de Nicolae Milescu

Spătarul în cartea sa Despre Siville532. Ea păstrează parţial chiar lexicul, ritmica şi

unele rime ale originalului polonez. Dar, toate aceste versuri ale Sibilei Frigiene,

inspirate sau traduse direct din Cronica lui Bielski, au un conţinut total străin celui

din manuscrisul lui Tuşin: Martin Bielski. Kronika, to iesth Historya świata na sześć wieków, Kraków, 1564 (ediţia a 2-a)

Nicolae Milescu Spătarul. Cartea despre Sibile (scrisă în limba rusă la Moscova în anii 1672 -1673)

Manuscrisul lui Ghenadie al Rîmnicului, 1891.

O Sybillah 8. Sybilla Frigia: Widziałam wszech naywysz-nego Na swiat bardzo gniewliwe-go: Miał ludzie zlosliwe strawie, Zas się z nimi chce poprawic. Posle do Panny aniela, Aby go z wiara przyiela. Tak się Bogu podolalo: Gdy On wezmie z Panny cialo, Ma ie za swe ofiarowac, Upadle ludzie ratowac.

Сивилля девятая Фригианина: Видех Господа над всеми превысочайшего, На злобный мир зело гневливаго, / Хотя убо без-божных людей погубити И паки братство с ними поволит имети. / Послет ко девице аггела своего/ Якобы со верою прияла онаго/ Пре-вечнаго Бога. Сие есть ми-лосердие. / Аще он приимет от девицы тело / И оное за своих относити будет, / И оскорбленных людей сохра-нити будет.

Sivila Frighie: Văzut-am pre Domnul cel prea înalt, De către toţi fiind foarte mîni-os / Spre făcătoarea de rele, lumea vrut-a să piardă / Pre oamenii cei răi, Şi iarăşi va face frăţie cu dînşii./ Trimite-va la Fecioară pre îngerul său/ Cu credinţă să-l primească pre Dînsul, / Iar Dumnezeu mai înainte de veci foarte îi este drag, / Ca să i-a trup din Feci-oară, / Şi să-l facă pre el jertfă pentru ai săi,/ Şi va pre oamenii curaţi să-i puie la bine...

528 Vezi manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici în: Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34. 529 Vezi: Andrei Paleolog, Pictura exterioară din Ţara Românească..., il. 64. 530 Ibidem, il. 63. 531 Vezi: Iconografia. Arta de a zugrăvi biserici şi icoane bisericeşti (după un manuscris publi-cat în 1891 de adormitul întru fericire episcopul Ghenadie al Rîmnicului Noului Severin), Bucu-reşti, 1903, p. 119 – 121. 532 Vezi: Николай Гаврилович Милеску Спафарий, Эстетические трактаты, Подготов-ка текстов и вступительная статья О.А.Белобровой, Ленинград, 1978, р. 78 – 80.

199

Profeţia celei de a doua Sibile din manuscrisul lui Tuşin conţine versurile „Când

musti-va pământul sudoare, din cer veni-va împăratul tuturor veacurilor”(„Åãäà

çíàì" çgìë# ïîòîìú âúçìîêígò, ^ íáñh öðü ïð¿èägòú âú âhêè áuäu-

m¿é...”). Aceste versuri sunt o traducere în slavonă a versurilor 217-218 din Cântul

al VIII-lea al Oracolelor Sibiline533. De fapt ele sunt cele mai cunoscute şi cele mai

citate versuri din toate cele 14 cânturi ale Oracolelor, întrucât cu ele începe

celebrul acrostih al Sibilei, cunoscut încă de la sfârşitul antichităţii (care forma

cuvintele: Iisus Hristos, Fiul Domnului, Mântuitorul, Crucea – ΙΗΣΟΥΣ

ΧΡΕΙΣΤΟΣ ΘΕΟΥ ΥΙΟΣ ΣΩΤΗΡ ΣΤΑΥΡΟΣ !)534. Acest acrostih a fost tradus

din greacă în latină de Aureliu Augustin în tratatul De Civitate Dei (XVIII, 23).

Eusebiu din Cezareea a inclus originalul grecesc al acrostihului în textul

Cuvântării lui Constantin cel Mare către adunarea sfinţilor (18, 2)535. N-a fost

uitat acrostihul nici în lumea bizantină şi post-bizantină. Primele lui versuri (217-

219) figurează în mai multe culegeri greceşti de profeţii ale înţelepţilor

antichităţii536. Era cunoscut acrostihul şi la Muntele Athos, după cum o certifică

manuscrisul din sec. XVII Codex Athous Laura 758 (f. 60v-62r)537. Versurile 218-

219 ale aceluiaşi acrostih sunt prezente şi în Cartea de pictură a lui Dionisie din

Furna, fiind atribuite Înţeleptei Proorociţe538. În picturile exterioare moldave de

secol XVI nu găsim aceste cuvinte, dar în picturile murale de secol XVII de la

Cetăţuia (Iaşi) putem descoperi un fragment deteriorat din acest acrostih,

ortografiat în original cu majuscule şi atribuit Sibilei: „ΗΞΕΙ ... ‘ΕΝΟΘ

533 Traducerea românească a acestor versuri datorată lui Radu Alexandrescu sună în felul ur-mător: „Iată, musti-va pământul sudoare, semn aducând de judecată: / Iată-L coborând din cer pe Împăratul tuturor veacurilor, ...”. Vezi: Eusebiu din Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, Bucureşti, 1991, p. 279. 534 Vezi: Книги Сивилл, Москва, 1996, p. 108 – 109. 535 Vezi: Eusebiu din Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare..., p. 279 – 280. 536 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 188 şi nota 1 de la p. 188. 537 O atestare documentară în limba greacă a începutului acrostihului Sibilei într-o culegere de profeţii ale înţelepţilor antici ne oferă manuscrisul Codex Athous Laura 758 ( f. 60v – 62r) Vezi: Spyridon S. Eustratiades, Catalog of the Graek Mss. in the library of the Laura, Cambridge, 1925, p. 116. 538 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126.

200

(Β)ΑΣΙΛΕΥ... ΩΝ ΜΕΛ... ΚΡΝΑ...ΠΑΣ... ΚΑΙ ...”539. Vasile Grecu a demonstrat că

acest fragment conservat cu unele lacune corespunde versurilor 218-219 din

Cântul al VIII-lea al Oracolelor Sibiline: „‘'Ηξει ουρανόθεν βασιλευς αιώνων

μέλλων κριναι πασαν σάρκαν και...”(„Veni-va din cer împăratul veacurilor, ce

judeca-va toată făptura...”)540. Ulterior, la sfârşitul secolului al XVIII şi la

începutul secolului al XIX, datorită traducerii Erminiei lui Dionisie din Furna şi a

altor manuscrise bizantine mai vechi, aceste versuri vor pătrunde în cărţile de

zugrăvie româneşti în următoarea redacţie (publicată de V. Grecu): „Siville —

Veni-va din ceriu împăratul veacurilor, care iaste să judece tot trupul şi lumea

toată, vedea-vor şi oamenii Dumnezeu, credincioşii şi necredincioşii. Din pântece

de mireasă, cu totul neîntinată fecioară, iaste să se întrupeze unul Dumnezeu,

însuşi fără de început, neapropiat, un dumnezeu cuvântul, de care se cutremură

ceriurile şi gândurile oamenilor”541. Spusele Sivilei din cărţile de zugrăvie

româneşti nu se reduc doar la atestarea traducerii versurilor 218-219 din cântul al

VIII-lea al Oracolelor Sibiline. În realitate, după cum se vede din citatul de mai

sus, traducerea românească a profeţiei Sivilei este mai vastă şi cuprinde o a doua

frază, începută cu cuvintele „Din pântece de mireasă...”, ce nu se găseşte în

Oracole542. Conţinutul şi amplasarea acestei fraze în cadrul textului românesc, în

pofida datării lui tardive, oferă cheia soluţionării provenienţei profeţiei celei de a

treia Sivile din manuscrisul lui Tuşin şi, respectiv a profeţiilor aproape identice ale

Împărătesei Sivilla din picturile exterioare moldoveneşti de secol XVI (Moldoviţa,

Voroneţ şi Suceviţa). Or, după cum este evident, profeţia slavonă “ ^

ágçígâhñòí¿" ³ âñg÷èñò¿" ä(h)âè Áƒu "âèòü ñ", íèçú âú Àäh ñumu, Åƒî

æg òðgïgmuòü àããgëè è ÷(g)ëâh-÷gcò¿è ìûñëè”543 corespunde aproape

integral conţinutului frazei a 2-a a profeţiei Sivilei din Cărţile de zugrăvie 539 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 23. 540 Ibidem. 541 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină, Cernăuţi, 1936, p. 360. 542 Lipsa acestor cuvinte poate fi verificată după ediţia: Книги Сивилл, Москва, 1996, p. 108 – 109.

201

româneşti: „ Din pântece de mireasă, cu totul neîntinată Fecioară, iaste să se

întrupeze ... Dumnezeu,... de care se cutremură cerurile ( la Tuşin – îngerii) şi

gândurile oamenilor”544. Un text absolut similar găsim şi în Cartea de pictură a lui

Dionisie din Furna (anii 1729-1733): „Dintr-o Fecioară cununată şi fără de

prihană, naştese-va fiul Domnului... de care se vor teme cerurile şi oamenii şi

înţelepţiile”545. Însă, spre deosebire de Cărţile de zugrăvie româneşti, la Dionisie

din Furna acest text nu este atribuit Sibilei, ci „altui înţelept”546. Culegerile

bizantine, care sunt cu mult mai vechi decât erminia lui Dionisie, de asemenea, nu

atribuie Sibilei acest text. Astfel, în manuscrisele din grupul „tau” (conform

clasificării lui Hartmut Erbse) conţinutul acestui text este divizat în două profeţii,

situate după profeţia Sibilei (!), dar atribuite lui Platon şi Plutarh547. Dacă

comparăm originalul bizantin din cel mai vechi manuscris al grupului „tau” (Codex

Atheniensis Graecus nr. 373, secolul XV)548 cu profeţia altui înţelept din Erminia

lui Dionisie549 şi cu profeţia Sibilei din Cărţile de zugrăvie româneşti550, înţelegem

etapele modificării paternităţii spuselor filosofilor Platon şi Plutarh – spuse – care,

în rezultatul unor alipiri la spusele anterioare, au dus la apariţia profeţiei celei de a

treia Sivile din manuscrisul lui Tuşin şi la profeţia Împărătesei Sivila din frescele

exterioare moldave. Faptul că erminia lui Dionisie sau Cărţile româneşti sunt

ulterioare secolului XVI551, nu este un impediment în stabilirea acestor etape,

întrucât aceste scrieri oglindesc un proces cu mult mai vechi al modificării

543 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368. 544 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360. 545 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126. 546 Ibidem. 547 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 218. 548 Ibidem, p. 87 şi p. 218. 549 Vezi nota 546. 550 Vezi nota 541. 551 Privitor la datarea Cărţii de pictură a lui Dionisie din Furna vezi studiul: Victor Ieronim Stoichiţă, „Cartea de pictură” a lui Dionisie din Furna. Încercare de definire structurală, în Dionisie din Furna, Carte de pictură... , nota 1 de la p.12 – 13. Privitor la datarea Erminiilor ro-mâneşti vezi monografia: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 2, p. 25 – 26, p. 32.

202

paternităţii textelor, început, probabil, încă în ultimele decenii de existenţă ale

Imperiului Bizantin. Tabelul de mai jos ne permite să urmărim aceste etape: Codex Athen.Graecus 373, f. 145v-147v. Sec. XV

Traducerea românea-scă a Cărţii de pictură a lui Dionisie din Furna. Anii 1729-1733.

Cărţile de zugrăvie româneşti. Ms.A,T,B, C, conform clasificării lui V.Grecu. Sf. sec. XVIII- înc. sec XIX.

Cartea a 37-a a lui Guri Tuşin.Anii 1523-1526. Acelaşi text, cu mici prescurtări, se în-tâlneşte la Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa.

4. Σιβύλλης – ’ήξει ουρανόθεν βασιλευς αίώνων ό μέλλων κρι-ωαι πασαν σάρκα και κόσμον ’άπαντα (Orac. Sibyl. VIII, 218-219).

Înţeleapta Proorociţă – Veni-va din cer Re-gele vremilor, ce jude-ca-va toţi oamenii şi toată făptura.

Siville – Veni-va din ceriu Împăratul veacu-rilor, care iaste să ju-dece tot trupul şi lu-mea toată, vedea-vor şi oamenii (pe) Dum-nezeu, credincioşii şi necredincioşii. ↓

5. Πλάτωνος – Έκ μη-τρονύμφου παναμώ-μου παρθένου μέλλει παρειναι του θεου μό-νος λόγος.

Alt înţelept – Dintr-o fecioară cununată şi fără de prihană, naşte-se-va fiul Domnului, ↓

Din pîntece de mirea-să, cu totul neîntinată fecioară, iaste să se întrupeze unul Dum-nezeu, ↓

[Ñè]âèëëà¦ ^ ágç-ígâhñòí¿" ³ âñg÷èñ-ò¿" ä(h)âè Áƒu "âèòü ñ", (íèçú âú Àäu ñumu), ↓

6. Πλουτάρχου – Άναρχος απρόσιτος είς θεου λόγος, ‘όν ούραωοι τρέμουσιν ’άνθρωποι νόες.

unul şi fără de înce-put, singurul Dumne-zeu şi Cuvânt de care se vot teme cerurile şi oamenii şi înţelepţiile.

Însuşi fără de început, neapropiat un Dumne-zeu Cuvântul, de care se cutremură cerurile şi gândurile oamenilor

Åƒî æg òðgïgmuòü àƒƒgëè è ÷ëâh÷gñò¿è ìûñëè.

7. Σόλωνος ’Αθηναί-ου – Ουκ έφικτόν μοι εστι ταυτα προς άμυή-τους ειπειν, οΰτε δε φανερως παραθέσθαι, πλην τω νοΐ ακούσα-τε˚ ’ότι ούτός εστιν ό κατ’ουρανον βεβηκώς μεγάλου φλογος ύπερ-βάλλων, ‘όν τρέμου-σιν ούρανοι γαιά τε και θάλαττα, αύτοπά-τωρ, ’απάτωρ, τρισόλ-βιος.

Solon Athineul – Mă-carcă înfricoşate sânt aceastea cătră cei ne-învăţaţi, nici la arătare o punem; însă de a în-ţăleage auziţi că chi-pul cel ce covârşaşte lumina cea mare, de carele se cutremură oamenii, ceale pămân-teşti şi marea, însuşi tată tuturor şi de trei ori fericit iaste.

După cum vedem din textul grecesc al primei coloane a tabelului de mai sus

profeţia Sibilei (Orac. Sibyl. VIII, 218-219)552 este urmată de profeţia lui Platon,

iar profeţia lui Plutarh de cea a lui Solon. Ultimele două profeţii sunt chiar legate

203

după sens, exprimând cutremurarea întregului Univers în faţa Domnului (ούρανοι

τρέμουσιν...). Această asociere a profeţiilor lui Plutarh şi Solon indică faptul că

Codexul atenian de secol XV reproduce varianta iniţială a ordinii şi paternităţii

profeţiilor din grupul de manuscrise „tau”. Ulterior, pe parcursul copierii, alte

profeţii ale lui Platon şi Plutarh, mai răspândite, le-au înlocuit pe cele din Codexul

atenian. Cu toate acestea, profeţiile menţionate nu au dispărut totalmente din

manuscrisele greceşti. În Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna o profeţie

similară cu cea a lui Solon este atribuită lui Filon553, iar profeţia lui Platon şi

Plutarh, fiind unite, au fost atribuite „altui înţelept”554. Nici un manuscris grecesc,

însă, nu a atribuit profeţia Platon+Plutarh Sibilei. Probabil, că acest lucru s-a

produs deja pe parcursul traducerii în slavonă a unor fragmente din manuscrisele

greceşti de tipul celor din grupul „tau” sau de tipul protografelor erminiei lui

Dionisie din Furna. Atribuirea acestei profeţii Sibilei nu s-a produs în mod

deliberat, ci a fost rezultatul scăpării numelor filosofilor Platon şi Plutarh sau a

sintagmei „alt înţelept”, ortografiate, de obicei, în locul cel mai vulnerabil al

manuscriselor – pe câmpurile laterale. În rezultatul acestor scăpări atribuţia

profeţiei anterioare, care, dacă ne amintim, ţinea de numele Sibilei (Oracolele

Sibiline, VIII, 218-219) a devenit o atribuţie comună pentru toate cele trei profeţii (

Sibila+Platon+Plutarh). O oglindire a acestui stadiu în evoluţia manuscriselor ni-l

oferă traducerile tardive româneşti conţinute în Cărţile de zugrăvie publicate de

V.Grecu555. După cum vedem din tabel, ele urmează fidel textul grecesc din

manuscrisele grupului „tau”, dar atribuie toate cele trei profeţii doar Sibilei. Cu

552 Vezi: Книги Сивилл, Москва, 1996, p. 108. 553 Se pare că în protografele Erminiei lui Dionisie din Furna aici, în loc de Filon, trebuie să fi figurat Hilon sau Heilon. Vasile Grecu a descoperit un astfel de manuscris grecesc (aparţinînd unei redacţii mai arhaice decât Cartea lui Dionisie) în care profeţia dată este atribuită lui Hilon. Mai mult decât atât. Hilon, fiind unul dintre cei şapte înţelepţi ai antichităţii trebuie să fi figurat în cele mai timpurii culegeri de profeţii ale anticilor, întocmite în lumea bizantină. Vezi: Vasile Grecu, Contribuţii la studiul izvoarelor manualului de pictură bizantină, în „Închinare lui Nico-lae Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani”, Cluj, 1931, p.195. 554 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126. 555 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360.

204

aceasta, însă, procesul de modificare a profeţiilor nu a luat sfârşit. Manuscrisul lui

Tuşin şi picturile exterioare de la Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa probează

dispariţia părţii autentice din profeţia comună Sibila+Platon+Plu-tarh şi atribuie

Sibilei doar acea parte a profeţiei care, anterior, în manuscrisele bizantine din

grupul „tau”, aparţinea lui Platon şi Plutarh. De ce a avut loc, însă, misterioasa

dispariţie a părţii autentice din profeţia comună ? Se pare că manuscrisul lui Guri

Tuşin ne dă răspuns şi la această întrebare. Probabil, copistul unuia din

protografele slavone ale acestui manuscris a observat că versul 218 al Sibilei din

Oracolele Sibiline se repetă de două ori: prima dată fiind atribuit, împreună cu

versul 217, celei de a doua Sivi[lle], iar a doua oară fiind atribuit, împreună cu

versul 219 şi cu profeţia lui Platon+Plutarh, celei de a treia [Si]ville. Dorind să

evite această repetiţie, copistul a exclus prima frază (ce cuprindea versurile 218-

219), reducând, de fapt, profeţia comună atribuită celei de a treia [Si]ville la textul

iniţial atribuit lui Platon şi Plutarh în manuscrisele greceşti. Probabil, că de la

acest protograf slavon descinde nu numai redacţia lui Tuşin, dar şi redacţia

profeţiilor Împărătesei Sibila din pictura exterioară moldavă. Existenţa acestui

protograf pare a fi confirmată de apropierea redacţiei textului profeţiei [Si]villei a

treia din manuscrisul lui Tuşin de redacţiile conservate mai bine ale textului

profeţiei Sibilei din frescele perioadelor de domnie a lui Petru Rareş şi a

Movileştilor. Astfel, chiar şi interpolarea „íèçú âú Àäh ñumu”, inexistentă în

originalele greceşti556, este prezentă atât în redacţia manuscrisului de la mănăstirea

Kirilo-Belozersk cât şi pe filacterul Sibilei de la Suceviţa557.

Din cele expuse mai sus devine clar că paradoxala atribuire Sibilei (în picturile

murale moldave şi în manuscrisele slavone) a unor citate străine, inexistente în bo-

gata tradiţie a scrierilor sibiline antice sau bizantine timpurii, îşi are explicaţia sa.

Aici nu poate fi vorba de incompetenţa zugravilor sau programatorilor frescelor, ci

de o tradiţie atributivă deja constituită, datorată, pe de o parte, complicatelor

556 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 218. 557 Vezi: M.A.Musicescu şi M.Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958, fig. 74 de la p. 84.

205

procese de circulaţie şi de reproducere a manuscriselor greco-bizantine, iar, pe de

altă parte, – inerentelor modificări şi interpolări ale textului iniţial, apărute pe

parcursul traducerilor în limba slavonă.

9. Profeţia lui Isus, fiul lui Sirah, este copiată în manuscrisul lui Tuşin din

Vechiul Testament 558. Fiind o citată din Biblie559, acest text nu avea cum să intre

în culegerile bizantine de profeţii ale filosofilor precreştini. Probabil că de

alteritatea acestei profeţii în contextul culegerilor spuselor anticilor şi-au dat

seama şi copiştii ce i-au urmat lui Tuşin. În orice caz din majoritatea manuscriselor

slavone şi ru-se vechi de mai târziu ( manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici560,

Podlinnikul explicativ Stroganov561, manuscrisul de la mănăstirea Agapia, publicat

de Iaţimirski562 ş. a.) această profeţie este exclusă. Pe timpul lui Guri Tuşin situaţia

pare să fi fost de altă natură. În orice caz putem fi siguri că el nu a fost primul

caligraf care a introdus citatul din Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah în lista

profeţiilor înţelepţilor antichităţii. Este aproape sigur faptul că acest citat figura

deja în unul din protografele anterioare manuscrisului fostului egumen. Dacă ar fi

fost altfel, ar rămîne inexplicabilă apariţia profeţiei lui Isus, fiul lui Sirah pe

batantul drept al uşilor nordice a catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit

(mijlocul sec. XVI) şi, alături de una din profeţiile lui Platon, în cadrul

iconostasului bisericii cu hramul Sf. Nicolae a mănăstirii Viajiţk, sub icoana cu

imaginea Sf. Ioan Teologul563. Or, o filiaţie (directă sau mediată de terţe

manuscrise) între Cartea a 37-a a lui Tuşin, rămasă ne-cunoscută până în secolul

XX, şi scrierile sau operele de artă moscovite sau de la mănăstirea Viajiţk era,

practic, imposibilă. În favoarea unei vechi tradiţii de reproducere iterativă a acestei

558 Aceste cuvinte figurează în strofele 1 şi 8 ale capitolului 1 al cărţii biblice a Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah. 559 Nu toţi creştinii recunosc caracterul canonic al Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah. Din re-dacţiile protestante ale canonului Vechiului Testament acest text este exclus. Biserica ortodoxă, însă, acceptă această scriere în calitate de parte componentă a Bibliei. 560 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33 – 35. 561 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377 – 380. 562 Vezi: А.И.Яцимирскiй, Op. cit., р. 77 – 78. 563 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 377.

206

profeţii vorbeşte şi forma onomastică Eleus (!?) ortografiată pe imaginea din

iconostasul bisericii Sf. Nicolae. Este clar că aici nu e vorba de tipul iconografic al

Maicii Domnului Eleusa564, ci de o abreviere şi corupere a cuvintelor Ele(n Is)us

(Elinul Isus – fiul lui Sirah—C.C.). Apariţia, însă, a unor forme onomastice

abreviate atât de ridicole cum este forma Eleus=Elinul Isus, presupune o lungă

modificare a numelui profetului. Este greu să ne imaginăm că aşa ceva ar fi apărut

în Rusia, la o mănăstire importantă, imediat după Conciliul celor o sută de capitole

(Stoglav)565. Luând în consideraţie datarea icoanelor registrului respectiv a

iconostasului mănăstirii Viajiţk566 înţelegem că aici e vorba de o corupere

caligrafi-că apărută în secolul XVII. În frescele exterioare moldave şi în

majoritatea manuscriselor slavone această profeţie şi numele Eleus nu mai sunt

atestate.

10. Profeţia lui Soll[o]nos din manuscrisul lui Tuşin figurează şi în pictura

exterioară de la mănăstirea Suceviţa. Aici ea este atribuită lui Ason (Àñîí)567.

Traducerea românească a acestei profeţii propusă de I. D. Ştefănescu în cartea

„Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti”568 este inexactă. În loc

de „Va veni cu lumină negrăită şi va lumina pe cei ce sunt în întuneric”569 trebuie

de tradus „Lumina de nepătruns a lui Dumnezeu va pogorî din înălţimi şi-i va

lumina pe cei ce şed ... ( sfârşitul frazei – în întunericul şi umbra morţii – este

ştearsă C.C.)”. Lui Vasile Grecu îi aparţine meritul de a fi stabilit sursa acestui

564 Vezi: Конрад Онаш, Аннемария Шнипер, Иконы. Чудо духовного преображения, Москва, Интербук-бизнес, 2001, р. 166 – 171. 565 Privitor la Stoglav vezi: А.В.Карташев, Очерки по истории Русской Церкви, Т. I, Мос-ква, 2000, р. 534 – 545. Despre influenţa deciziilor conciliilor Bisericii Ortodoxe Ruse din seco-lul XVI asupra iconografiei vezi: О.И.Подобедова, Московская школа живописи при Иване IV, Москва, 1972, р. 40 – 58. Privitor la reformele patriarhului Nikon vezi: А.В.Карташев, Очерки по истории Русской Церкви, Т. 2, Москва, 2000, р. 185 – 308. 566 Referitor la datarea iconostasului de la biserica mănăstirii Viajiţk vezi: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Благовещенский Собор Московского Кремля, Москва, 1990, nota 13 de la p. 95. 567 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 17. 568 Vezi: I.D.Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti, Bucureşti, 1973, p. 179. 569 Ibidem.

207

text570. Este vorba de exclamaţia profetului Isaia din partea a doua a versiunii

slavone a Evangheliei apocrife a lui Nikodim: „ ... ëþä¿g ñhä#mg âú òìh

âèähøà ñâhòú âgëèè, æèâumgè âú ñòðàíh è ñhíè ñúìðòíhè. Ñâh(ò)

âîñ¿"gòü íà âû. È ííh ïð¿èäg è ïðîñâhòè íàìú âú ñúìðòè

ñhä#mèìú...”571. Această exclamaţie din evanghelia apocrifă nu este nimic

altceva decât o parafrază a profeţiei biblice din Cartea lui Isaia (cap. 9, v. 2),

repetată şi în Evangheliile după Matei (cap. 4, v. 16) şi după Luca (cap. 1, v. 79).

Întrebarea principală care apare în cadrul analizei acestei profeţii ţine de

atribuţia ei. De ce atât la Guri Tuşin cât şi la mănăstirea Suceviţa această profeţie

nu este atribuită lui Isaia ci, respectiv, lui Soll[o]nos şi lui Ason. În cazul Suceviţei

explicaţia pare a fi mai simplă. Forma onomastică Ason pare să descindă din

lectura eronată a unui rând anterior al Evangheliei apocrife a lui Nikodim, în care

este pomenit Isaia – profetul căruia i se atribuie citatul de mai sus. Acest rând

conţine cuvintele: „…âúï¿à/èñàèà...”(„strigă Isaia”)572. Dacă luăm în consideraţie

faptul că în scrierea slavonă semiuncială litera „ije”(è), posedă o anumită

asemănare cu diftongul „ia” ("), putem presupune o greşeală de transcriere, care a

dus la înlocuirea cuvântului „èñàèà” prin cuvântul „"ñàèà”. Or, din punct de

vedere caligrafic, o confuzie între formele „"ñàè(à)” şi „¿àñîí” (Iason) este

posibilă. Numele Ason a provenit din Iason, în rezultatul pierderii primei litere pe

parcursul transcrierii sau în rezultatul confuziei între literele chirilice pronunţate

identic "=# şi vocala à. Cât priveşte numele legendarului argonaut, el apare

alături de filosofi în unele culegeri de profeţii medievale bizantine. Ce-i drept acolo

570 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 17 şi nota 2 de la p. 17. 571 Vezi: В.В.Мильков, Древнерусские апокрифы, seria „Памятники древнерусской мыс-ли”, Выпуск I, Санкт-Петербург, 1999, р. 795. Traducerea actuală românească a acestui frag-ment din „Evanghelia lui Nicodim” sună în felul următor: Isaia zise: Lumina aceasta vine de la Tatăl şi de la Fiul şi de la Sfântul Duh. Despre ea am profeţit pe când trăiam, zicând: “Pământ al Zabulonului şi ţinutul lui Neftali, poporul care locuia în întuneric va vedea lumina mare”. Vezi: Evanghelii apocrife, trad. de Cristian Bădiliţă, ed. a III-a revăzută, Iaşi – Bucureşti, 2002, p. 199. 572 Vezi: В.В.Мильков, Древнерусские апокрифы ... , p. 795.

208

i se atribuie alte cuvinte. Astfel, în manuscrisele greceşti din grupul „hi”( Codex

Sinait. 383, sec. X/XI ; Codex Oxon. Barocc. 50, sec. XI; Codex Paris. Gr. 690,

sec. XII; Codex Paris. Gr.1168, sec. XIII; Codex Sinait. 327, sec. XV; Codex

Lipsiae Universit. 70, sec. XVI)573, lui Iason, numit basileu al argonauţilor574(!), i

se atribuie întrebarea către Pithia din templul lui Apolo din Delphi575. Această

întrebare (indiferent de faptul dacă îi aparţine lui Iason sau unui alt înţelept), cât şi

răspunsul zeului Apolo, deschid de obicei culegerile bizantine cu profeţii ale

anticilor576 referitoare la Hristos, Treime, Întrupare etc. Nu a fost uitat Iason nici în

epoca barocă. Episodul cu adresarea „prinţului argonauţilor” şi răspunsul idolului

Templului din Atena îl găsim în Cheia înţelesului alcătuită de Ioannykij

Haleatovskyi577.

Dacă raţionamentele de mai sus sunt juste, am putea spune că la mănăstirea

Suceviţa, în cazul imaginii lui Ason, s-a produs o extrem de ciudată asociere între

un citat al lui Isaia dintr-o evanghelie apocrifă şi numele unui erou legendar din

mitologia anticei Helade.

Numele Soll[o]nos, prezent în manuscrisul lui Tuşin, nu poate fi dedus din nu-

mele lui Isaia. Aici trebuie să luăm în consideraţie faptul că a doua vocală „o” din

numele înţeleptului atenian nu figurează în manuscris, fiind o reconstituire a

cercetătoarei N.A.Kazakova578. Conform normelor limbii slavone acest „o” lung,

care era echivalentul sunetului „O mega” din greacă, trebuie să se fi ortografiat nu

prin „î” ci prin „w”. Numele înţeleptului a fost amplasat pe câmpul foii recto a

manuscrisului în două rânduri – Soll (Ñîëë) şi nos (íîñ) – fapt certificat de

dispariţia vocalei „w”, care putea fi omisă doar în cazul situării pe marginea

573 Privitor la aceste manuscrise vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 53 – 54 şi p. 209 – 211. 574 Ibidem, p. 211. 575 Ibidem. 576 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură... , p. 126; Hartmut Erbse, Op. cit., p. 213 şi p. 216. 577 Vezi: Иоанникий Галятовский, Ключ разумения, Львов, 1663, f. ÷ä (94). 578 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368 şi nota „г” de la p. 368.

209

câmpului. Apariţia celor doi de „ l ” din silaba „Soll-”certifică faptul că iniţial nu

era vorba de numele lui Solon. Or, atât în greaca veche cât şi în slavonă numele

înţeleptului se ortografia cu un singur „ l ”579. După toate probabilităţile în

protograful manuscrisului lui Tuşin în loc de Soll[o]nos (Ñîëë[w]íîñ) era

ortografiat Apollωnos (Àïîëëw-íîñ sau ’Απόλλωνος ), nume care se scrie cu doi

de „ l ”580. Primele două litere ale numelui zeului din protograf puteau să se

şteargă, iar Tuşin, sau mai exact caligraful copiat de Tuşin, putea să adauge un „S”

(Ñ) iniţial, crezând că citatul îi aparţine lui Solon. Astfel, a apărut numele

Soll[o]nos. Dar de unde a apărut în protograf numele lui Apollon în dreptul citatei

apocrife din Isaia ? Răspunsul la această întrebare ne-o dă fresca de la Suceviţa581.

Probabil, că a existat un protograf slavon timpuriu cu fragmentul din Evanghelia

apocrifă a lui Nikodim, în care după cum am arătat mai sus, numele lui Isaia se

transformase deja în Iason. (Ulterior, la sfîrşitul secolului XVI la Suceviţa acest

Iason a devenit Ason!) În protograful lui Tuşin, care era cu aproape un secol mai

vechi decât fresca, s-a produs alt proces. Copistul, având, probabil, la îndemână

unele traduceri slavone582 sau poate chiar unele originale greceşti ale manuscriselor

din grupul „hi”, a observat că acolo profeţia atribuită lui Iason este întitulată

Întrebarea lui Iasonos, basileul argonauţilor, Pithiei, în templu, către Apollonos

(’Ερώτησις ’Ιάσωνος βασιλέως των’Αργοναυτων,‘ότε εκτίζετο ό ναός, εις το Πύθιον

του ’Απόλλωνος)583 Alipind acest titlu la profeţia lui Iason=Isaia din Evanghelia

lui Nikodim, el a inclus de fapt numele lui Apollonos în textul profeţiei. De aici,

acest Apollonos a şi nimerit în protograful manuscrisului lui Guri Tuşin.

579 Privitor la variantele greceşti vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 213, 216, 226 ş.a. Privitor la variantele slavone vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34. 580 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 169, 171, 172, 173, 206, 213, 214 ş.a. 581 Vezi: M.A.Musicescu şi M.Berza, Op. cit., fig. 73 de la p. 84. 582 În literatura veche slavonă întrebarea lui Iason şi răspunsul lui Apollo prin intermediul Pi-thiei erau cunoscute datorită traducerilor din Cronica lui Malalas. Astfel, în Cronograful Sofiisk, care este anterior secolului XVI, Iason este numit „arghinaut”(„argonaut”). Vezi: О.В.Творо-гов, Материалы к истории русских хронографов. 2. “Софийский хронограф” и “Хроника” Иоанна Малалы, în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, 1983, р. 203. 583 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 211.

210

Cea mai importantă concluzie la care ajungem în urma studiului modificării

paternităţii spuselor lui Isaia din Evanghelia apocrifă a lui Nikodim, ţine de

originea mai timpurie a numelui Iason în raport cu numele Soll[o]nos. De aici

rezultă că (privitor la numele şi profeţia lui Ason) modelul textului, utilizat de

programatorii şi zugravii de la Suceviţa, a fost compilat dintr-un protograf

independent de protograful manuscrisului lui Guri Tuşin, şi, posibil, anterior

acestuia.

11. Profeţia lui Euri[dit] din Cartea a 37-a a lui Tuşin îi este atribuită în pictura

exterioară moldavă lui Socrate. La mănăstirea Voroneţ textul profeţiei s-a

conservat mai bine584. El este identic cu textul din manuscrisul lui Tuşin, dar se

termină ceva mai devreme, la litera „ì” din cuvântul „ìðòâ¿"”. Tradus româneşte

acest text sună în felul următor: „Eu sper intangibil(ul?) să se nască din Fecioară

şi să învie morţii ca să-i judece…”. La biserica Sf. Gheorghe-Suceava s-a păstrat

doar partea centrală a inscripţiei („ðîä...^ ähâû è âúñêðhñè... ìðòâû#”) şi

numele Sokrat (Ñîêðàò) al înţeleptului585.

Sursele acestei profeţii sunt greu de identificat. Evident că nu găsim nimic

similar nici în mărturiile anticilor referitoare la Socrate586, nici în operele lui

Euripide587, nici în culegerile bizantine cu spusele înţelepţilor588. Există, ce-i drept,

două versuri în Oracolele Sibiline ( Cântul VIII, v. 270∗ şi v. 286∗∗) care, fiind

luate împreună acoperă parţial conţinutul profeţiei lui Euri[dit] = Socrate. Dar

aceste versuri sunt disparate. Ele nu sunt atribuite filosofului sau dramaturgului

584 Vezi: Virgil Vătăşianu, Pictura murală din nordul Moldovei, Bucureşti, 1974, il. 17. 585 Imaginea lui Socrate este situată pe faţada sudică a bisericii Sf.Gheorghe-Suceava, în regis-trul al doilea (de sus) al coloanei cu imaginile filosofilor, ce mărgineşte din partea dreaptă com-poziţia Arborele lui Iesei. 586 Vezi antologia: Суд над Сократом. Сборник исторических свидетельств (Платон, Ксенофонт, Диоген Лаэрций, Плутарх, Либаний), Санкт-Петербург, 2000. 587 Vezi bibliografia operei lui Euripide în: Scriitori greci şi latini, (ediţie coordonată de N.I:Barbu şi Adelina Piatkowski), Bucureşti, 1978, p. 81. 588 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 – 222. ∗ Va pătrunde în Fecioară asemeni oglindirii... ∗∗ Pe cei morţi îi va învia...

211

antic, ci Sibilei, iar redacţia lor diferă substanţial de redacţia profeţiei din

manuscrisul lui Tuşin.

Cât priveşte paternitatea profeţiei, se pare că atribuţia textului lui Euripide se

datorează unui original grecesc. Doar astfel poate fi explicată apariţia în

manuscrisul lui Tuşin a vocalei u(u) din numele dramaturgului antic. Ea

corespunde de fapt literei Ypsilon („ύ”) din transcrierea greacă. Manuscrisele

slavone şi ruse vechi înlocuiesc permanent vocala u prin consoana v. Astfel, în

redacţiile mai tardive ale acestei profeţii în loc de Euri[dit], figurează Evripidiï sau

Evripid. Acest lucru este atestat de manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici589, de

podlinnikul explicativ Stroganov590 şi de pictura iconostasului bisericii Sf. Nicolae

a mănăstirii Viajiţk591. Prima redacţie a Cronograful rus din anii 1516-1522

ortografiază numele lui Euripide în forma Evropid592. Lectura ultimelor trei litere

din numele Euri[dit] este incertă, fiind o reconstituire operată de N. A.

Kazakova593. În mod sigur putem vorbi doar de primele patru litere din numele

dramaturgului antic, caligrafiate nemijlocit de mâna lui Tuşin. Nu este exclus ca

între numele Euri[dit] şi numele Sokrat, atestat în Moldova, să existe o legătură de

ordin caligrafic. Or, dacă ortografiem cu caractere vechi chirilice aceste două

nume, observăm o serie de similitudini, ce puteau, pe parcursul copierii, să

transforme un nume în altul: Åuðèäèò → Ñîêðàò . Vocala E, pierzând elementul

orizontal, se putea transforma într-un Ñ, iar consoana ä, pierzând elementul

orizontal de legătură, – într-un à. Vocala u, fiind scrisă de mână, putea fi uşor

confundată cu consoana Ê. În rest, vocala î din numele Ñîêðàò fiind de mici

dimensiuni, era adesea ortografiată sau deasupra cuvântului sau în interiorul

589 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34. 590 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 378. 591 Ibidem, p. 377. 592 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 185. 593 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368 şi nota „г” de la p. 368.

212

consoanei majuscule Ñ, iar vocala è din numele Åuðèäèò putea fi transformată

într-un semn diacritic deasupra cuvântului.

12. Din toată culegerea de profeţii caligrafiate de Guri Tuşin cea mai cunoscută

este profeţia atribuită în mod eronat lui Plutarh. De fapt, aceasta nici nu este o

profeţie, ci o mărturie referitoare la Iisus Hristos, inserată în cartea a XVIII-a (cap.

3, § 3) a Antichităţilor iudaice a lui Iosif Flaviu: „Γίνεται δε κατα τουτον τον

χρόνον ’Ιησους, σοφος ανήρ, εϊ γε ’άνδρα αυτον λέγει χρή...”(„În acea vreme trăia

Iisus, om înţelept, dacă poate fi numit om...”)594. Despre această mărturie din

secolul 1 al erei noastre au fost scrise sute de studii595. Cred că nici un fragment al

operei flaviene nu s-a bucurat de mai multă atenţie şi n-a generat mai multe

controverse. Pentru a desemna această mărturie a fost chiar introdusă sintagma

latină testimonium flavianum (mărturia flaviană). Unii specialişti neagă totalmente

autenticitatea ei, considerând că aici e vorba de o interpolare medievală596, alţii

susţin că Iisus a fost pomenit de istoricul antic, dar, probabil, fără precizarea „dacă

poate fi numit om”597. Au fost invocate traducerile acestui citat în limbile latină,

slavonă, arabă şi siriană (aramaică). S-a observat că în manuscrisele latineşti

anterioare secolului al VIII-lea lipseşte partea a doua a frazei lui Iosif Flaviu∗, unde

este pusă la îndoială provenienţa umană a lui Hristos598. S-a mai observat că în

opera lui Origene mărturia flaviană este absentă599. Or, acest apologet timpuriu al

creştinismului cunoştea bine şi deseori cita opera istoricului evreu. El chiar

considera că Iosif auzise de Iisus, dar nu-l recunoştea drept Messia600. Din secolul

IV avem mărturii sigure despre existenţa testimoniumului flavianum în literatura 594 Vezi culegerea: Иисус Христос в документах истории, Санкт-Петербург, 1999, р. 87. 595 Vezi o bibliografie succintă a acestor studii în: H.Schreckenberg, Die Flavius-Josephus-Tradition in Antike und Mittelalter, Leiden, 1972; Sh. Pines, An Arab Version of the Testimoni-um Flavianum and its Implications, Jerusalem, 1971. 596 Vezi: Иисус Христос в документах истории…, p. 43 şi nota 1 de la p. 43. 597 Ibidem, nota 113 de la p. 87 şi p. 110 – 113. ∗ vezi partea subliniată a frazei: Fuit autem iisdem temporibus Jesus vir sapiens, si tamen vi-rum eum appellare fas est... 598 Ibidem, nota 113 de la p. 87. 599 Ibidem, p. 110 – 114.

213

creştină. Astfel, în Istoria bisericească (I, XI, 7), compusă în greceşte în jurul

anilor 330 după Hristos de Eusebiu din Cezareea, mărturia lui Iosif Flaviu este

inserată în forma-i integrală601. Ulterior, o regăsim în Cronica lui George

Hamartolos602 şi în alte scrieri istorice bizantine603. Totuşi, culegerile greceşti cu

profeţii ale anticilor, în pofida faptului că pomenesc numele lui Iosif Flaviu (în

cazul unor citate neautentice!604), ignorează totalmente testimoniumul

flavianum605.

În literatura de expresie slavonă mărturia lui Iosif a pătruns de timpuriu datorită

traducerii Cronicii lui George Hamartolos. Academicianul V. M. Istrin considera

că traducerea Cronicii a fost făcută la Kiev în secolul XI606. M. Veingart, N. N.

Durnovo, P. A. Lavrov şi V. A. Rozov erau de părerea că Cronica a fost tradusă şi

mai devreme – în secolul X, – pe teritoriul actualei Bulgarii607. Apariţia celei de a

doua versiuni în limba slavonă a mărturiei a fost prilejuită de traducerea

Războiului iudaic608. Deşi testimoniumul nu făcea parte din originalul grecesc al

acestei opere flaviene, traducătorii în slavonă l-au interpolat în cartea a 2-a

(capitolul 9, alineatul 3)609. Redacţia acestei versiuni a mărturiei diferă substanţial

600 Ibidem, p. 111 şi p. 113. 601 Vezi: Eusèbe de Césarée, Histoire ecclésiastique, Livres I - IV, traduit par Gustave Bardy, Paris, 1952, p. 38. 602 Vezi: В. Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-роград, 1920, p. 225. 603 Este vorba de Lexiconul Suidas (sec. X, articolul „’Ιώσηπος”) şi de operele lui Cedrenus (sec.XI), Euthimie Zigabenos (sec. XII), Mihail Glykas (sec. XII) şi Nichifor Callistos (†1335). Vezi tabelul din culegerea: Иисус Христос в документах истории..., р. 147. 604 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 219. 605 Ibidem, p. 202 – 222. 606 Vezi: О.В.Творогов, Хроника Георгия Амартола, în: Словарь книжников и книжнос-ти Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград,1987, р. 468. 607 Ibidem. 608 Cel mai vechi manuscris slavon conservat, ce conţine fragmente din Istoria Războiului Iu-daic a lui Iosif Flaviu, este datat cu anul 1463. Cu mult mai complete sunt însă manuscrisele de la sfîrşitul secolului XV şi din secolul XVI ce conţin traducerea acestei scrieri (Cronograful nu-mit „al Arhivelor” şi Cronograful „Vilensk”). Vezi: Иисус Христос в документах истории…, p. 130. 609 Vezi: Н.А.Мещерский, История иудейской войны Иосифа Флавия в древнерусском пе-реводе, Москва-Ленинград, 1958, р. 259.

214

de redacţia versiunii din traducerea Cronicii lui Hamartolos610. Mai există şi o a

treia versiune în slavonă a acestei mărturii. Este vorba de fragmentul din opera lui

Maxim Grecul (datat cu anii 20-30 ai secolului XVI) cu genericul „Mărturia

referitoare la Hristos Isus a lui Iosip Iudeul”611. Mult timp s-a crezut că aceasta

este o traducere liberă a lui Maxim din Lexikonul Suidas612. Dar, judecând după

apropierea aproape textuală de versiunea mărturiei din traducerea Cronicii lui

Hamartolos, se pare că călugărul athonit stabilit în Rusia a avut la dispoziţie anume

această veche traducere slavonă a testimoniului flavianum.

Traducerea din manuscrisul lui Guri Tuşin ţine tot de o redacţie apropiată de

versiunea slavonă inserată în traducerea Cronicii lui Hamartolos. Dar aici

deosebirile sunt mai evidente. Astfel, verbul „ƒëàãîëàòè”613 este înlocuit de verbul

sinonim „íàðèöàòè”.

O redacţie identică a primei părţi a textului mărturiei lui Plutarh din cartea lui

Tuşin găsim în redacţia profeţiei lui Iosif Flaviu din Albina sârbească614. Deşi cele

mai vechi manuscrise conservate ale Albinei sârbeşti sunt relativ tardive (secolul

XVII)615, putem fi siguri că redacţia testimoniului flavianum inserată aici este mai

veche decât redacţia din manuscrisul caligrafului rus. Acest fapt este atestat de

atribuţia corectă a profeţiei (lui Iosip Evreul, nu lui Plutarh!)616 şi de absenţa părţii

a doua a textului din redacţia Tuşin (ce conţine cuvintele „ïðgâûøí"ƒî âèíà

ïðgáûâàgòú”) – text, – care, evident, este o continuare versificată a mărturiei lui

Iosif, inexistentă în originalul grec şi în primele traduceri slavone. O altă redacţie a 610 Vezi nota 602. 611 Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека..., p. 168. 612 A.I.Ivanov considera că mărturia flaviană a fost tradusă de Sf. Maxim Grecul direct din „Antichităţile iudaice”. Vezi: А.И.Иванов, Литературное наследие Максима Грека, Ленин-град, 1969, p. 83, nr. 103 şi nota 181 de la p. 83. Acest punct de vedere a fost însă combătut de N.V.Siniţîna, care considera că aici este vorba de o traducere a unui articol din Lexiconul Suidas: Н.В.Синицына, Максим Грек в России, Москва, 1977, р. 68. 613 Vezi nota 602. 614 Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, Nach-druck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von Dmit-rij Tschižewskij, München,1970, Band 28 in „Slavische Propyläen”, p. 104. 615 Ibidem, p. VII şi p. 63.

215

acestei mărturii subsemnatul a reuşit s-o identifice pe filacterul Elinului Plutarh,

pictat pe faţada sudică a bisericii Sf. Gheorghe-Suceava (1534)617. În pofida

faptului că s-a păstrat doar un fragment al textului lui Plutarh – „àme ì@æe òîãà

í(àðèöàòè – C.C.)”618 – el este suficient pentru a înţelege identitatea lui cu textul

corespunzător din manuscrisul lui Tuşin: „Ièñ(uñ) ìuæ ìuäðú, àme ìuæà

òîãî íàðèöàòè ïîäîáàgòú...”. Deosebirile, ce apar în ortografierea unor litere

(de tipul @-u ) sau cuvinte (òîãà – òîƒî), ţin de particularităţile foneticii regionale

şi nu afectează conţinutul textului. Mai mult decât atât, chiar şi atribuirea profeţiei

(lui Plutarh – !?) în fresca suceveană şi în manuscrisul călugărului rus este identică.

Această eroare de atribuţie, în condiţiile absenţei unei filiaţii directe între

manuscrisul de la mănăstirea Kirilo-Belozersk şi picturile exterioare moldave, este

cel mai elocvent argument în favoarea existenţei unui protograf comun. Or, a

presupune că aceeaşi eroare (referitoare la acelaşi citat din opera flaviană!) a putut

să se producă de două ori, separat, fără nici o legătură şi la o distanţă de mii de

kilometri, ar fi o absurditate.

Tabloul de mai jos permite să vizualizăm deosebirile existente între diversele

versiuni ale mărturiei flaviene din literatura slavonă şi să stabilim locul ocupat de

profeţia lui Plutarh din manuscrisul lui Tuşin şi din fresca de la biserica Sf.

Gheorghe-Suceava: 616 Ibidem, p. 104. 617 Textul este pictat pe filacterul lui Plutarh, situat în coloana dreaptă (cu imaginile filosofilor) ce mărgineşte compoziţia Arborele lui Iesei, în registrul al treilea, de sus. 618 Vasile Grecu a încercat să descifreze această inscripţie de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava încă la începutul anilor 20 ai sec. XX( Vezi: Darstellungen altheidnischher Denker und Schrift-steller in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în Bulletin de la Section Historique,T .XI, Con-grès de byzantinologie, Bucarest, 1924, p. 21). Dar necunoscând manuscrisul lui Tuşin (care pe atunci nu era publicat), bizantinologul român a lecturat greşit inscripţia extrem de deteriorată de pe faţadă bisericii:”àmgìæ(?-corect @) æg òîì(?-corect ƒà) ì(?–corect í)àðè"(?–corect ö)...”. El n-a reuşit să recunoască în acest text testimoniumul flavianum. Nu e de mirare că concluzia lui V.Grecu în privinţa sensului acestei inscripţii a fost destul de pesimistă:„sich kaum lesen lassen (!)”. Din datele de care dispun, alte încercări de lecturare a acestei profeţii de la Suceava, până la prezenta cercetare, nu au fost făcute. Fotografia imaginii lui Plutarh, publicată de Ioan Caproşu în cartea Vechea catedrală mitropolitană din Suceava. Biserica Sfântul Ioan cel Nou, (Iaşi, 1980,

216

Traducerea slavonă a mărturiei flaviene din Cronica lui Hamartolos. Sec. X – XI.

Traducerea slavono-rusă a mărturiei flaviene făcu-tă de Maxim Grecul. 1-a jumătate a sec. XVI.

Traducerea slavonă a mărturiei fla-viene din Al-bina Sârbea-scă. Sec. XVII, (după un pro-tograf cu mult mai vechi).

Profeţia lui Plutarh din manuscrisul lui Guri Tuşin 1523-1526.

Profeţia lui Plutarh de la biserica Sf.Gheoghe-Suceava. Anul 1534.

Traducerea slavonă a mărturiei fla-viene din Războiul iu-daic. După manuscrise din sec.XV-XVI.

Áûñòü æg âú òg ëhòà Èñyñú, ìqæú ïðg-ìuäðú èáî ìqæà Åƒî ƒëàƒîëàòè ïîäîáàgòú, áh áî ïðg-ñëàâüíûìú ähëîì òâî-ðgöü...

Áûâàgòú æg âú òî âðh-ì# âú Ieðu-ñàëèìg Èñuñú, ïðg-ìuäð ìuæ, àmg è ìuæà Åƒî ƒëàƒî-ëàòè ëgïî ³eñòü, áh áî ïðgñëàâíûõú ähëú òâîðgöü...

Iîñèïú gâðhèíü ðg÷(g). ²ñ ìuæü ìu(ä)ðú, àmg ìuæà òîƒ(î) íà-ðèöàòè ïî-(ä)áà³eòü.

²èñ(uñ) ìuæ ìuäðú, àmg ìuæà òîãî íàðèöàòè ïîäîáàgòú, ïðgâûøí"ƒî âèíà ïðgáû-âàgòú.

... àmg ì@æg òîƒà í(àðèöàòè – - C.C.)

Òîãäà ÿâèñÿ ìyæú íh-êûé, è àme ìyæeì äîñ-òîéíî eñòü Åƒî íàðemè.

Concluziile la care se poate ajunge în urma analizei versiunilor slavone a

testimoniumului flavianum sunt următoarele:

a) Traducerea din Cronica lui Hamartolos şi traducerea din Războiul iudaic re-

prezintă cei doi poli în jurul cărora gravitează celelalte redacţii;

b) Traducerea din manuscrisul lui Maxim Grecul este tributară traducerii

inserate în Cronica lui Hamartolos, dar are şi unele particularităţi care o

apropie de traducerile din Albina sârbească, din manuscrisul lui Tuşin şi din

pictura murală de la Suceava (apariţia conjuncţiei „àmg”);

p. 85) este inversată şi extrem de necalitativă, din care cauză lectura textului de pe filacter este imposibilă.

217

c) Traducerile din Albina sârbească, din manuscrisul lui Tuşin şi din pictura

murală de la Suceava formează o singură redacţie. Ea ocupă un loc

intermediar între redacţia din Cronica lui Hamartolos şi redacţia din Războiul

iudaic;

d) În pofida faptului că manuscrisele conservate cu textul Albinei sârbeşti sunt

relativ tardive (secolul XVII), varianta testimoniului flavianum din Albină

prezintă starea iniţială a acestei redacţii, maximal apropiată de originalul

grecesc. Ea este anterioară anilor 1523-1526 când a fost caligrafiată Cartea a

37-a a lui Tuşin;

e) Traducerea mărturiei flaviene din manuscrisul lui Tuşin a fost completată cu

un final străin, ce nu exista nici în originalele greceşti, nici în primele

traduceri slavone, inclusiv în Albina sârbească. Scopul completării ţinea de

crearea unui text versificat, care să amintească de profeţiile Sibilelor;

f) Variantele din manuscrisul lui Tuşin şi de la biserica Sf. Gheorghe din Sucea-

va provin de la un protograf comun. Acest lucru este certificat de aceeaşi

atribuţie eronată a mărturiei flaviene istoricului Plutarh;

g) Datarea acestui protograf comun este anterioară anului 1523, când s-a început

lucrul asupra manuscrisului lui Tuşin. Dacă mai luăm în consideraţie faptul

(care va rezulta din studiul manuscrisului Iaremeţki-Bilahevici analizat în

unul din paragrafele următoare!) că între manuscrisul lui Tuşin şi protograf a

mai existat cel puţin un manuscris intermediar, atunci nu este exclus ca

vechimea protografului să devanseze frontiera secolelor XV - XVI.

13. Profeţia lui [A]naskorid din Cartea a 37-a a lui Tuşin îi este atribuită lui

Aristotel în frescele de la mănăstirile Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa. Numele

[A]naskorid nu se găseşte între numele înţelepţilor antichităţii cărora manuscrisele

bizantine le atribuie profeţii referitoare la Hristos619. Transliterarea numelui

[A]naskorid din manuscrisul caligrafului rus nu este sigură întrucât prima literă [A]

619 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 - 222.

218

lipseşte620. A fost emisă ipoteza că aici ar fi vorba de medicul Dioskorid(e)621. Dar,

spre deosebire de numele altor medici celebri ai antichităţii (Hippocrate şi

Galenus)622 numele medicului Dioskoride, nu apare în culegerile bizantine cu

profeţii623. În secolul XVII, în Rusia, această profeţie a lui [A]naskorid i-a fost

atribuită lui Plutarh (a 2-a profeţie a istoricului antic din manuscrisul Iaremeţki-

Bilahevici)624. Probabil că copiştii din secolul XVII au intuit absurditatea atribuirii

acestei profeţii unui înţelept inexistent şi au reatribuit-o înţeleptului precedent care,

după cum am văzut din manuscrisul lui Tuşin, era Plutarh. Nu este exclusă aici şi

influenţa unor manuscrise greceşti din grupul „delta” (conform clasificării lui

Hartmut Erbse), în care o profeţie similară este atribuită de asemenea istoricului

din Cheroneea625: Profeţia lui Plutarh inclusă în manuscrisele greceşti din gru-pul „delta”.

Profeţia lui [A]naskorid din manuscrisul lui Guri Tuşin (= profeţia lui Plutarh din ma-nuscrisul Iaremeţki-Bilahevi-ci şi profeţia lui Aristotel de la Moldoviţa, Voroneţ şi Suce-viţa).

Traducerea românească a pro-feţiei lui Anaskorid = Plutarh = Aristotel.

… ό Πλούταρχος είπεν˚ όψέ ποτε ό ’άναρχος ’ανάρχου γό-νος λόγος επι την πολυσχιδη ταύτην ελάσειε γην και κατοι-κήσει εν αδαει κόρη, ής το ’όνομα Μαρία, και παραδοθή-σεται εις φθόνον εξ απίστου λαου και σταυρωθήσεται˚ και τελος άναστήσεται και σώσει πάντα κόσμον.

[À]íàñêîðèä¦ Ïðè¿äg íèçú ñúm¿é ïðgïðîñòûé ñúmgñ-òâîìú ^ âúñg" ÷ñò¿" ä(h)âèöè è áƒîwáðàçí³# ígâhñòh, wámgg âúñêðñgí¿g âñhì äàðu"(é).

[A]naskorid (= Plutarh): Va veni jos ( în orig.gr. – pe pă-mînt – C.C.) Fiinţă de nealcă-tuită natură, de la preacurata Fecioară, asemeni Domnului mireasă, învierea tuturor dăruind.

620 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368 şi nota „г” de la p. 368. 621 Privitor la viaţa şi opera lui Dioscoride vezi ediţiile: E.Meyer, Geschichte der Botanik, Kö-nigsberg, 1854; В.В.Лункевич, От Гераклита до Дарвина. Очерки по истории биологии, Москва, 1960, р. 126 –128; Культура Византии. IV – первая половина VII в., Москва, 1984, р. 424 şi р. 497. 622 Hippocrate şi Galenus apar şi în pictura murală medievală. O frescă cu imaginea discuţiei între cei doi medici ai antichităţii decorează cripta catedralei din Anagni (Italia, sec. XIII). Vezi imaginea în: В.П.Глазычев, Гемма Коперника, Москва, 1989, р. 247. 623 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 - 222. 624 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34. 625 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 220.

219

Nu este exclus ca între numele [A]naskorid din manuscrisul lui Tuşin şi numele

Aristotel din pictura exterioară moldavă să existe o legătură de ordin caligrafic. Or,

ambele nume conţin acelaşi număr mare de litere chirilice, iar locul unora din

aceste litere coincid în cadrul ambelor cuvinte: Öàðü(?) Àðèñòîògë...(Voroneţ) –

Àíàñêîðèä (manuscrisul Tuşin). Dacă mai luăm în consideraţie faptul că consoana

chirilică finală „d”(ä) din numele Anaskorid în urma pierderii elementului

orizontal de legătură se poate transforma într-un „l”(ë) chirilic, cantitatea de litere

identice se ridică aproape la jumătate: Àðèñòîòeë—Àíàñêîðèä. În rest,

confundarea literelor è şi í sau ò şi ð pare destul de verosimilă.

Luând în consideraţie faptul că numele lui Aristotel figura şi în diversele tipuri

de manuscrise greceşti cu profeţiile anticilor, iar numele lui [A]naskorid nu

figurează nicăieri în afară de manuscrisul lui Tuşin, este logic să presupunem, că în

protograful slavon figura numele filosofului din Stagira. În frescele moldave nu-

mele filosofului nu s-a schimbat (doar la Suceviţa a avut loc o modificare

nesemnificativă atestată de forma onomastică Arestutel ), pe când în Rusia

primului sfert al secolului XVI, după mai multe transcrieri dintr-un manuscris în

altul, s-a ajuns la insolita formă nominală [A]naskorid – formă, – de la care s-au

dezis copiştii ruşi ce au activat în secolul următor.

14. Mărturii surprinzătoare ne oferă profeţia lui [D]iogene din manuscrisul lui

Guri Tuşin. Aceeaşi profeţie figurează şi în frescele moldave — pe filacterul

enigmaticului Zmovagl de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava626 şi pe filacterul lui

Udi de la mănăstirea Suceviţa627. Probabil, că aceeaşi profeţie i-a fost atribuită şi

înţeleptu-lui Zmovagl din pictura exterioară de la Voroneţ, unde, actualmente,

inscripţia de pe filacter este ilizibilă628. În traducere românească ad litteram textul

626 Din datele de care dispun, profeţia lui Zmovagl de pe faţada sudică a bisericii Sf.Gheorghe–Suceava nu a fost până în prezent publicată în literatura de specialitate. 627 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischher Denker und Schriftsteller…, p. 17. 628 Identitatea profeţiilor lui Zmovagl de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava şi de la mănăstirea Voroneţ pare să fie confirmată şi de amplasarea identică a filosofilor cu acest nume în cadrul

220

slavon al profeţiei lui [D]iogene sună în felul următor: „Începutul pieririi rudelor

va pătrunde în pântece de cucernică fecioară, începutul propriului tată fiu,

(cuvântul Domnului – aceste ultime două cuvinte nu figurează în manuscrisul lui

Tuşin, dar se reconstituie după manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici –

C.C.)”.

Vasile Grecu a reprodus pe cât a putut de bine inscripţia de la Suceviţa, dar a

fost nevoit să recunoască că această spusă a misteriosului Udi „refuză orice

semnifica-ţie” („Diesem Spruche lässt sich kein rechter Sinn entwenden”)629. Acest

lucru este explicabil, dacă luăm în consideraţie abrevierile şi starea precară a

textului de la această mănăstire. La biserica Sf. Gheorghe-Suceava începutul

textului profeţiei lui Zmovagl (datorită altitudinii şi situării sub acoperiş) s-a păstrat

mai bine. El ne demonstrează că şi la Suceava, şi la Suceviţa, şi în manuscrisul lui

Tuşin, este vorba de una şi aceeaşi profeţie: Profeţia lui [D]iogen din Car-tea a 37-a a lui Guri Tuşin. Anii 1523-1526.

Profeţia lui Zmovagl de la bi-serica Sf.Gheorghe-Suceava. Anul 1534.

Profeţia lui Udi- de la mănăs-tirea Suceviţa. Sfîrţitul secolu-lui XVI.

[Ä]¿wƒgíú¦ Íà÷àëî ðîä-íèìü ƒyáèògëü áúë(à)ƒî-÷hñòíhé ähâèöè âúñg-ëè(ò) ñ" âú uòðîáu, íà÷àëî ðîäí(îì)u ^öu Ñíú.

Çìîâàãëü¦ Íà÷àëî ðî(ä)-íûì ãyáèòeë...áú...ñò ... ä(h)âö... âúñgëèò...

UÄÈ(í)¦ Íà÷#ëî ðî(ä)í#-(ì)(?)yáèò#(ë) áãî÷h-(ñò)é ä(h)âèöà âúñeëè -òg(ñ)... èì#òâîà(?)ãðîá ...íà÷#ëî

Analizând inscripţiile de mai sus constatăm că, într-adevăr, sfârşitul frazei lui

Udi de la Suceviţa (...èì#òâîà?ãðîá...íà÷#ëî — numele tău, mormânt, început)

nu are nici un sens. Probabil că în protograful iniţial trebuie să fi fost scris

„âúñgëèò ñ" èì#òü âî uòðîáu, íà÷#ëî”— „are a pătrunde în pîntece (de

fecioară—C.C.) începutul ...”.

Prezenţa numelor a trei înţelepţi diferiţi creează anumite dificultăţi în atribuirea

acestei profeţii. Culegerile greceşti cu spusele anticilor nu varsă lumină în această programelor iconografice. Or, atât la Suceava cât şi la Voroneţ Zmovagl este reprezentat în regis-trul superior al coloanei cu imaginile filosofilor ce mărginesc din partea stîngă compoziţia Arbo-rele lui Iesei.

221

chestiune, or, acolo profeţia dată lipseşte. Ce-i drept există unele afinităţi între

partea a doua a profeţiei lui [D]iogene din cartea lui Tuşin şi profeţia lui Tule,

regele Egiptului, din Erminia lui Dionisie din Furna (fraza „Tatăl Fiu şi Fiul Tată,

fără trup şi întrupat fost-a Dumnezeu dintru început”)630. Dar aceste afinităţi nu

sunt suficiente pentru a stabili o atribuţie concludentă. La aceasta se adaugă şi

faptul că partea a doua a profeţiei, începută cu cuvintele „va pătrunde în pântece

de cucernică fecioară”, pare a fi un fragment alipit, ce a aparţinut anterior cu totul

altui înţelept.

Pe parcursul unei cercetări detaliate a izvoarelor slavone medievale am ajuns la

concluzia că între prima parte a profeţiei lui [D]iogene din manuscrisul lui Tuşin∗

şi numele înţelepţilor Zmovagl şi Udi întâlnite în Moldova există, totuşi, o legătură.

Pentru a înţelege natura ei trebuie să ne amintim de încercarea lui Grigore Nandriş

de a-l identifica pe Zmovagl cu marele dramaturg al antichităţii Sofocle. Nu ştiu ca-

re considerente l-au îndemnat pe slavistul român să propună această identificare.

Cele câteva rânduri dedicate numelui Zmovagl din Umanismul picturii murale

post-bizantine din estul Europei nu ne dezvăluie metoda utilizată de acest

cercetător631. Dar logica investigaţiei ştiinţifice cred că ne permite să reconstituim

argumentele principale ale identificării lui Sofocle cu Zmovagl. În această ordine

de idei este important să amintim că forma onomastică greacă „ό σοφος Σοφοκλης”

(înţeleptul Sofocle), în virtutea legităţilor foneticii medievale româneşti (în care

majoritatea consoanelor surde erau sonorizate!) putea să se pronunţe „Zofoz

Sovoglez”. Or, şi în ziua de azi cuvântul filosof, este pronunţat filozof, cuvântul

smântînă – zmântână, iar numele rus Svetlana – Zvetlana. Apariţia consoanei

„Μ” din numele Zmovagl nu se datorează, însă, foneticii, ci caligrafiei. Ea provine

din consoana majusculă „sigma”(Σ) a numelui Σοφοκλης (Sofokles), care, fiind

întoarsă involuntar cu 90 de grade pe parcursul copierii manuscriselor, devenea 629 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischher Denker und Schriftsteller…, p. 17. 630 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 126. ∗ Se are în vedere textul „Începutul pieirii rudelor”.

222

identică ca formă cu consoana „M”. Astfel, din forma orală Zofoz Sovogles se

putea obţine forma Zofoz Movogles. După traducerea în slavonă, o consecinţa

directă a scrierii împletite şi a pierderii terminaţiei -es a fost apariţia sintagmei

Zofozmovogl, din care (în urma retezării primelor litere la ajustarea marginilor

manuscriselor) a şi apărut forma onomastică Zmovogl, modificată ulterior în

Zmovagl. În general, trebuie de spus că în limba slavonă numele lui Sofocle a fost

corupt în cel mai ciudat mod. Astfel, în unul din fragmentele traduse din Cronica

lui Malalas, pe una şi aceeaşi pagină a Cronografului Tihonravov, putem descoperi

numele dramaturgului antic ortografiat şi în forma „Foklios”(Ôîêëèîñú) şi în

forma „Skliflist”(Ñúêëèôëèñòú)632.

Atribuirea lui Sofocle a primelor cuvinte a profeţiei („ începutul pieririi rude-

lor...”) pare să fie confirmată şi de semnificaţia acestor cuvinte. Este extrem de

tentant de a vedea aici o referire la legendarul erou Oedip. În pofida faptului că nu

găsim această frază în opera lui Sofocle (dramele Oedip Rege, Oedip la Colonos ş.

a .), nu este exclus ca în periohele şi epitomele antice sau în enciclopediile şi

lexicoanele bizantine o frază de acest tip să-i fi fost atribuită. Mai ales că în drama

lui Eschil „ Şapte contra Thebei” ( episodul II, strofa III, v. 751-752), privitor la

Laios, tatăl lui Oedip, se declamă următoarele versuri: „ Pierirea proprie şi-a

născut-o — fiul, patricidul Oedip...”∗. În favoarea acestei atribuiri pare să indice şi

apariţia la Suceviţa a numelui Udi-. Primele trei litere ale acestui nume se citesc

bine şi astăzi. Cât priveşte a patra literă, situată deasupra cuvântului, lectura ei este

incertă. Unii cercetători văd acolo un „n”(í) chirilic633. Personal nu exclud această

lectură dar ţin să menţionez că literele chirilice „n”(í) şi „p”(ï) puteau fi uşor

631 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 68 – 69. 632 Vezi studiul: В.Ф.Хрипков, “Хроникa” Иоанна Малалы в составе “Тихонравского хро-нографа”, în ТОДРЛ, Т. XLV, Санкт-Петербург,1992, р. 342. ∗ Această traducere este făcută după traducerea rusă datorată cunoscutului filosof şi filolog-cla-sicist rus Veaceslav Ivanov. Ea oglindeşte mai bine specificul vechilor traduceri slavone şi cores-punde mai bine originalului grecesc decât traducerea lui Alexandru Miran: „Moartea şi-a zămis-lit-o sieşi / pe ucigaşul de tată Edip” ( Vezi: Eschil, Rugătoarele, Perşii, Şapte contra Thebei, Prometeu Înlănţuit, Bucureşti, ed. Univers, 1982, p. 168 – 169).

223

confundate, mai ales în cadrul unei abrevieri de deasupra cuvântului, cum este

cazul de la Suceviţa. Grigore Nandriş credea că numele Udi- este o abreviere a

numelui istoricului Tucidi-de634. El, însă, n-a observat că lui Tucidide (Thudi sau

Thudik din pictura exterioară moldavă) îi sunt atribuite cu totul alte spuse∗, iar

inscripţiile de pe filacterul lui Zmovagl de la Sf. Gheorghe-Suceava şi de pe

filacterul lui Udi- de la Suceviţa prezintă una şi aceeaşi profeţie. În realitate, forma

Udi- este o prescurtare a numelui propriu Udipod (uäèïîäú), prin care în unele

vechi letopiseţe slavone era desemnat Oedip(os). O mărturie în acest sens ne oferă

Cronograful Sofiisk de la Biblioteca Publică „M.E. Saltîkov-Şcedrin” din Sankt-

Petersburg (Colecţia Sofiisk, nr. 1454) pe foaia 348v a căruia, într-un fragment

referitor la Oedip tradus din Cronica lui Malalas, figurează formele onomastice

Udipod (uäèïîäú) şi Udipos (uäèïîñü)635.

Substituirea numelui dramaturgului antic Sofocle (=Zmovagl) prin numele

protagonistului Oedip a dramelor lui s-a produs la Suceviţa din dorinţa de a evita

atribuirea unuia şi aceluiaşi înţelept a două profeţii diferite. Or, Sofocle figura deja

în fresca de la ctitoria movileştilor, ţinând un filacter cu o inscripţie slavonă

identică după conţinut cu celebra profeţie atribuită aceluiaşi dramaturg de Pseudo-

Justin, Clemente din Alexandria, Eusebiu din Cezareea, Theodoret al Cirului,

Chiril al Alexandriei, Ioan Malalas, Cedrenus, Dionisie din Furna636 ş. a.

633 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 68 şi p. 74. 634 Ibidem, p. 68. ∗ În picturile exterioare moldave de secol XVI conţinutul şi atribuţia profeţiilor persistă de la o ctitorie la alta. Dacă facem abstracţie de unele mici deosebiri de ordin redacţional şi de gradul di-ferit de abreviere a textelor am putea spune că toate profeţiile anticilor de pe faţadele moldave formează o unică redacţie. Faptul că la Suceviţa în loc de Zmovagl=Sofocle profeţia i-a fost atri-buită lui Udi- se datorează faptului că Sofocle era deja reprezentat în cadrul frizei cu imaginile fi-losofilor, tinînd un filacter cu o profeţie identică din punct de vedere a conţinutului cu profeţia lui Sofocle din Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna. 635 Vezi: О.В.Творогов, Материалы к истории русских хронографов. 2. “Софийский хро-нограф” и “Хроника” Иоанна Малалы, în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, 1983, р. 200. 636 Este vorba de profeţia: Un Dumnezeu este şi fără de început… ce făcut-a cerul şi pământul într-odată. Privitor la operele autorilor care au folosit acest citat, vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 208.

224

Apariţia în rândul înţelepţilor antichităţii a lui Oedip nu este un caz

extraordinar. Asemeni eroului legendar Iason, pomenit mai sus, în unele culegeri

bizantine cu profeţii ale anticilor este amintit şi Oedip, ce-i drept, cu referire la alte

spuse. Astfel, paragraful 86 al manuscrisului grecesc întitulat „Χρησμοι των

‘Ελληνικων θεων” (din Codex Tubingensis Mb 27 637) începe cu o sentinţă atribuită

lui Oedip de dramaturgul Euripide: „‘`Οτι Εύριπίδης εν Οιδίποδι τω δράματί

[αυτου] φησι: κα-κον γαρ ’άνδρα χρη κακως πράσσειν αεί” („Euripide într-o dramă

prin Oedip spune: (zeii) nenorociri oamenilor le produc de-a pururi”)638.

Presupun că în lexicoanele bizantine mai vechi, astăzi dispărute, profeţia

„Începutul pieririi rudelor” era atribuită lui Oedip. De aici, ea a fost tradusă în

slavonă, unde numele grecesc Oedip s-a transformat în Udipod sau Udipos. De la

acest Udipos prin mijlocirea formei nominale Udi[p] (uäèï) provine inscripţia

Udi[n] (uäèí) atestată la Suceviţa. Numele [D]iogen din manuscrisul lui Tuşin, de

asemenea, pare să fie o formă reconstituită greşit a numelui Udi[n-], după

pierderea vocalei iniţiale U. Or, nici în spusele lui Diogene din Sinope639, nici la

Diogenes din Apollonia640, nici la Antonius Diogenes641, nici la Diogenes din

Oinoanda642, nici la Diogene Laerţiu643 nu găsim citate apropiate de profeţia

menţionată. Când s-a observat că Oedip nu este filosof sau înţelept, ci un personaj

legendar, această profeţie a fost reatribuită celui mai cunoscut dramaturg ce a

abordat drama eroului theban – lui Sofocle. Nu este exclus ca, după modelul

637 Manuscrisul este datat cu secolul XVI. Nu este exclus ca el să fi fost caligrafiat în jurul anu-lui 1580. 638 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 201, rând. 6 – 7. 639 Filosof cinic, disciol al lui Antistene. Din opera lui nu s-a păstrat nimic. Vezi: Scriitori greci şi latini…, p. 208 – 209. 640 Filosof de orientare materialistă. A scris tratatul Peri physeos (Despre natură). Vezi: Scri-itori greci şi latini…, p. 208. 641 Prozator. A scris romanul Ta hyper Thoulen apista. (Minunile de dincolo de Thule). Vezi: Scriitori greci şi latini…, p. 208. 642 Filosof epicureu. Spre sfîrşitul vieţii, pe cheltuiala sa, a pus să se sape o uriaşă inscripţie pe pereţii de marmură a unei săli din Oinoanda, care cuprindea toate aspectele învăţăturii epicurei-ce. Vezi: Scriitori greci şi latini…, p. 208. 643 Vezi: Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, Iaşi, ed. Polirom, 1997.

225

Codexului Tubingensis M 27 644, atât numele eroului, cât şi numele

dramaturgului, să fi figurat împreună pe câmpurile manuscrisului ce conţinea

profeţia menţionată. Probabil că această asociere a dramaturgului şi a eroului s-a

produs încă în cadrul manuscriselor greco-bizantine. Apariţia la mănăstirea

Voroneţ şi la biserica Sf. Gheorghe-Suceava a numelui Zmovagl, provenit de la

sintagma greacă „ό σοφος Σοφοκλης ” pare să confirme acest lucru.

În finalul analizei profeţiei lui [D]iogen=Zmovagl=Udi mai merită să

menţionăm ipoteza identificării numelui Zmovagl cu Zmaragd. Într-adevăr, un

filosof antic cu numele Zma...ragd figurează în pictura murală de pe peretele

nordic al bisericii mănăstirii Humor645. Cu părere de rău textul de pe filacterul

acestui filosof este ilizibil. Grigore Nandriş credea că forma Z(m)a...ragd este o

distorsiune a numelui lui Socrate646. Dar să nu uităm că doar cu un an înainte de

zugrăvirea frescelor de la Humor, în 1534 la biserica Sf. Gheorghe din Suceava

numele lui Socrate era ortografiat în forma slavonă obişnuită de Sokr...

(Ñîêð...)647. Ulterior, în anul 1547 vom regăsi aceeaşi formă Sokrat în pictura

murală exterioară de la Voroneţ648. Este puţin probabil ca într-un interval de timp

atât de scurt să coexiste două transcripţii atât de diferite a numelui unuia şi

aceluiaşi filosof. Numele Zmaragd de la Humor pare să fie sau o corupere a

numelui Zmovagl, atestat cu un an mai devreme la Sf. Gheorghe-Suceava, sau o

calchiere a genericului Izmaragd – titlu al culegerilor de citate moralizatoare

creştine, cunoscute şi în literatura slavonă medievală649. În lipsa textului profeţiei

de la Humor este imposibil de a da un răspuns univoc în cazul acestei alternative. 644 Vezi notele 637 şi 638. 645 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 69. Trebuie să atrag atenţia asupra faptului că Nandriş a lecturat numele filosofului de la Humor în forma Z.aragd ( p. 74). În realitate, după cum am verificat personal, pe faţada nordică a mănăstirii Humor stă scris cu litere chirilice cuvântul Zma…ragd. 646 Filologul austriac A.von Premerstein credea că şi numele Zmovagl provine de la numele So-crate. Vezi: Vezi: A. von Premerstein, Griechisch-heidnische Weise..., p. 660, nota 1. sau Grigo-re Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 69. 647 Acest fapt a fost verificat la faţa locului de subsemnat. 648 Vezi: Virgil Vătăşianu, Pictura murală din nordul Moldovei..., il. 17. 649 Privitor la structura şi componenţa Izmaragdelor vezi lucrările indicate în nota 152.

226

A presupune însă că şi forma nominală Zmovagl este o corupere a genericului

Izmaragd ar fi o eroare întrucât, în nici una din multiplele redacţii ale

Izmaragdului 650, cuvintele lui Zmovagl de la biserica Sf. Gheorghe-Suceava nu se

întâlnesc.

15. Profeţia lui [O]lor din manuscrisul lui Tuşin are o istorie bogată. După cum

am menţionat în unul din paragrafele precedente, această profeţie (într-o formă

lejer modificată şi atribuită lui Plutarh!) a fost zugrăvită la începutul secolului XIV

în pictura murală a bisericii Maicii Domnului Ljeviška din Prizren651. La sfârşitul

secolului XVI ea apare în pictura exterioară de la Suceviţa, fiind atribuită elin-ului

Goliud652. Grigore Nandriş a încercat să-i identifice pe acest Goliud de la

mănăstirea Suceviţa cu filosoful Apollonios653, numele şi spusele căruia figurează

în erminia lui Dionisie din Furna654 şi în pictura murală a bisericii Sf. Nicolae

Spanos din Epir655. El însă n-a luat în consideraţie faptul că cuvintele atribuite lui

Apollonios de Dionisie şi de fresca bisericii epirote nu au nimic în comun cu

inscripţia de pe filacterul lui Goliud de la Suceviţa. Or, dacă facem o incursiune în

istoria evoluţiei culegerilor de profeţii bizantine, ajungem la concluzia că numele

filosofului Apollonios este, de fapt, un substitut al numelui zeului Apollo, iar

profeţia acestui filosof din erminia lui Dionisie este de fapt o redacţie coruptă a

profeţiei referitoare la Hristos adresată celor şapte filosofi păgâni în sanctuarul

zeului656.

Studiul surselor bizantine timpurii a profeţiei lui [O]lor demonstrează atribuirea

ei iniţială lui Thulis (sau Thule) — miticul rege al Egiptului. Fiind atribuită acestui

650 Vezi publicaţiile Izmaragdului, indicate în nota 152. 651 Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила..., р. 43 şi releveul de la p. 48. 652 Vezi: Vezi: M.A.Musicescu şi M.Berza, Op. cit., fig. 72 de la p. 83. 653 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 58 - 59. 654 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125. 655 Vezi: Nikos A.Bees, Op. cit., p. 122. 656 Pentru a observa mai bine această substituire a zeului Apollo prin filosoful Apollonios com-pară culegerile bizantine din grupurile “pi” şi “mi”. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 213 şi p. 216.

227

rege profeţia amintită figurează în Cronica lui Malalas657, în Cronica Pascală658,

în Istoria comparată a lui Cedrenus659, în Lexikonul lui Suidas660,în culegerile de

profeţii bizantine din grupul „hi”661 şi în manuscrisul grecesc Codex Athous 4627 662. În literatura slavonă această profeţie a intrat din secolul X, odată cu traducerea

pe teritoriul Bulgariei actuale a Cronicii lui Malalas663. Fragmentul referitor la

Thulis, tradus din această cronică bizantină, este inserat în mai multe cronografe

slavono-ruse anterioare secolului al XVI: Cronograful Sofiisk (nr. 1454)664,

Cronograful Tihonravov (nr. 704)665, Letopiseţul elino-roman (din colecţia

Pogodin, nr. 1437)666 ş. a. . Pentru a fi inclusă în Viaţa despotului Stefan

Lazarevici profeţia miticului rege al Egiptului a fost tradusă după un original

greco-bizantin, de tipul manuscrisului din Codex Baroccianus Oxford 50 de la

Biblioteca Bodleyană667. Fiind compilată din Viaţa despotului... profeţia lui Thulis

(numit Fulidos) intră şi în capitolul 82 al Cronografului rus 668. Albina sârbească

atribuie această profeţie lui Thukid (Fu-ê¿äü)669, dar este clar că forma coruptă a

numelui înţeleptului ascunde adevăratul nume Thulid(Fuë¿äü), apariţia consoanei

„k”(ê) în loc de „l”(ë) fiind cauzată de contaminarea cu numele apropiat al

657 Vezi: Ioannis Malalae, Chronografia, Liber II, O 27, Bonnae, ed. L.Dindorfi, 1831, p. 25. 658 Vezi: Patrologiae graecum. Cursus completus, ed. A.- J. Migne, T. XCII, l.c. col. 168 B/C. 659 Vezi: Patrologiae graecum. Cursus completus, ed. A.- J. Migne, T. CXXI, l.c. col. 64 B. 660 La cuvântul “Θουλις”. 661 Este vorba de Codex Oxon Barocc. 50 din sec. XI, de Codex Sinait. 327 din sec. XV şi de Codex Lipsiae Universitat. 70 din sec. XVI. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 212. 662 Vezi manuscrisul D’’ în: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 207. 663 Vezi: О.В.Творогов, Хроника Иоанна Малалы, în Словарь книжников и книжности Древней Руси. XI –первая половина XIV в., Ленинград,1987, p. 472. 664 Vezi: О.В.Творогов, Материалы к истории русских хронографов. 2. “Софийский хро-нограф” и “Хроника” Иоанна Малалы, în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, 1983, р. 197. 665 Vezi: В.Ф.Хрипков, Хроника Иоанна Малалы в составе “Тихонравского хронографа”, în ТОДРЛ, Т. XLV, Санкт-Петербург,1992, р. 341. 666 Ibidem, p. 335. 667 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”..., p. 153 – 154 şi nota 23 de la p. 153. 668 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164. 669 Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, Nach-druck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von Dmit-rij Tschižewskij, München,1970, Band 28 in „Slavische Propyläen”, p. 103.

228

istoricului Fukidid (Tucidide)670. Or, imposibilitatea de a-i atribui lui Tucidide

această profeţie a lui Thukid este confirmată de prezenţa propriei profeţii şi a

propriului nume (Fuê¿äèñü) ale istoricului antic, situate pe aceeaşi pagină a

manuscrisului Albinei sârbeşti şi identice după conţinut cu profeţia∗ şi numele

aceluiaşi istoric pictate pe faţada bisericii Sf. Gheorghe-Suceava.

Tabelul de mai jos permite să stabilim locul exact ocupat de redacţia profeţiei lui

[O]lor din manuscrisul lui Tuşin şi de redacţia profeţiei lui Goliud de la mănăstirea

Suceviţa în cadrul redacţiilor bizantine şi slavone a profeţiei lui Thulis ( = Thulid =

= Thulidos = Fulidos):

Cronica lui Ioan Malalas, a 2-a jumătate a se-colului VI,( ed. Dindorf, p. 24-25).

... και μετα Ωρον ’εβασίλευσε Θουλις,... Πρωτα θεός, μετέπειτα λόγος και πνευμα συν αύτοις˚ σύμφυτα δε πάντα και εις ‘έν ίόντα, οΰ κράτος αίώνιον.

Codex Baroccianus de la biblioteca Bodleyană din Oxford, nr. 50, secolul XI.

15. Θουλις ό Αίγυπτίων βασιλεύς... Πρωτα θεός, μετέπειτα λόγος, και πνευμα συν αύτοις˚ σύμφυτα δέ παντα και εις ‘έν ίόντα, οΰ κράτος αίώνιον.

Manuscrisele greceşti din grupurile „omega” şi „hi” (conform clasificării lui Hartmut Erbse)

Θουλις: Πρωτα θεός, μετέπειτα λόγος και πνευμα συν αύτοις, ταυτα δέ σύμφυτα πάντα...

Letopiseţul elino-roman din colecţia Pogodin, nr. 1437, secolul XV.

Ïî ñèõú öàðñòâîâà Àôuëèñú âú Åƒv-ïòh... ^âhmà eìu ñèög¦ Ïðúâîg Áƒú, ïî-òîìú Ñëîâî è Äõú ñú íèìú, âêuïh æg îáà eäèíîñqmà, Åƒî æg äðúæà(âà) âh÷-íà...

Cronograful Sofiisk de la Biblioteca publică „M.E.Saltîkov-Şcedrin”din Sankt-Petersburg, Colecţia Sofiisk, nr.1454. Ms.din secolul XVI, dar care provine de la un protograf mai vechi.

...ïî Îðh Ôvëèñ... è ^âhmà åìu¦ Ïðúâîg Á(î)ãú, ïîòîì Ñëîâî è Ä(u)õú ñú íèìú, âêuïh æ(g) îáà è eäèíîñumà, Åƒî æ(g) äðúæàâà âh÷íà.

Cronograful Tihonravov( nr. 704), Biblioteca de Stat a Federaţiei Ruse din Moscova. Secolul XVI.

...ïî Àñuðh Ôuëèñú...^âhmà eìu¦ Ïðúâîg Áãú, ïîòîì Ñëîâî è Äõú ñú íèìú, âêuïh æg îáà eäèíîñumà. Åƒî æ äðúæàâà âh÷-íà".

Cartea a 37-a a caligrafului Guri Tuşin. Anii 1523-1526.

[W]ëîðú¦ Ïgðâ¿g Áãú, ïîòîì Ñëîâî è Äõú Ñâ#òûé, ñ íèìú eäèíîâúçðàñòíà âñ".

670 O contaminare similară descoperim şi în fresca de la Biserica cu Sfinţi din Bucureşti, unde profeţia lui Thulis, tradusă în româneşte („Mai înainte Dumnezeu, pe urmă Cuvântul şi Duhul cu Dînsul”), este atribuită filosofului Fokidi-. Atrag aici atenţia asupra unor erorii în lectura acestei profeţii citate şi în articolul Teodorei Voinescu „Un aspect puţin cercetat în pictura exterioară din Ţara Românească: motivul Sibilelor”, SCIA, T.17, nr. 2, 1970, p.196, nota 4. ∗ Se are în vedere profeţia lui Tucidude: „Unul în trei şi trei în unul, fără de trup...”

229

Inscripţia de pe filacterul lui Goliud de la mă-năstirea Suceviţa. Sfîrşitul secolului XVI.

Ãîëþ(d)¦ Ïðúâhé Áã(ú) ïîòî(ì) Ñëîâî è Äõú ñú íè(ì) eäèíîâúçðàñíà âúñh

Profeţia lui Thukid din „Albina Sârbească”. Manuscris din secolul XVII, dar care provine de la un protograf cu mult mai vechi.

Fuê¿äü gëë¿íü ðg÷(g)¦ Ïðüâîig Áãü, ïîòîì Ñëî(âî) è Äõú. ñü íè(ì), è ñûeñòüâíàà â(ñ)à

Profeţia lui Thulidos din Viaţa despotului Ste-fan Lazarevici a lui Konstantin Kostenečki. Anul 1431.

Fqëèäîñü æg ðg÷g¦ ïðhæäg Áîãú, òà æg Ñëîâî è Äqõü ñü íèìü.

Profeţia lui Fulidos din capitolul 82 al primei redacţii a Cronografului rus. Anii 1516-1522.

Ôuëèäîñú ðg÷g¦ Ïðhæg Áîãú, òàæg Ñëîâî è Äuõú ñ íèìú.

Examinând tabloul de mai sus ajungem la următoarele concluzii:

a) traducerile profeţiei lui Fulis (sau Afulis) din Letopiseţul elino-roman, din

cronografele Sofiisk şi Tihonravov reproduc fidel originalul grecesc din

Cronica lui Malalas şi formează o unică redacţie;

b) traducerile din Viaţa despotului Stefen Lazarevici şi din Cronograful rus

formează a doua redacţie (prescurtată) a profeţiei lui Thulidos ( = Fulidos =

= Fulis);

c) traducerile din manuscrisul lui Guri Tuşin şi din fresca de la Suceviţa

formează a treia redacţie a aceleiaşi profeţii a lui Thulis, dar o atribuie

respectiv lui [O]lor şi lui Goliud;

d) traducerea din Albina sârbească formează o redacţie separată, apropiată din

punct de vedere structural de redacţia precedentă (a treia).

Este clar că traducerea termenului grecesc „σύμφυτα”(„înrudit”, „de aceeaşi

origine”) prin cuvintele „eäèíîñumà” sau „ñûåñòü(gñò)âíàà” este mai exactă

decât traducerea prin cuvântul „eäèíîâúçðàñòíà”(„de aceeaşi vârstă”). Această

eroare minoră atestată la Suceviţa şi în manuscrisul lui Tuşin denotă încă o dată

existenţa unui protograf comun atât redacţiei din Moldova cât şi redacţiei de la

mănăstirea Kirilo-Belozersk. Ulterior, această eroare va mai apare şi într-o serie de

manuscrise ruseşti provenite de la protograful manuscrisului lui Tuşin

(Manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici, Podlinnikul explicativ al contelui

Stroganov ş.a.).

230

În pofida faptului că numele [O]lor este atestat mai devreme, în anii 1523-1526,

el nu este anterior, ci posterior apariţiei numelui Goliud. Or, modificarea numelui

Thulis din manuscrisele greceşti, după traducerea în limba slavonă a parcurs

următoarele etape. Asemeni majorităţii numelor antice (Artemis—Artemida,

Thetis—Fetida, Kronos—Kronid ş. a.) redacţiile slavone, care nu l-au tradus direct

pe Malalas, au reprodus numele lui Thulis în forma Thulidos. Acest lucru este

atestat cel mai bine de traducerile inserate în Viaţa despotului Stefan Lazarevici şi

în Cronograful rus. După pierderea desinenţei greceşti -os forma Thulidos s-a

transformat în Thulid (Fqëèäú). Nu este exclus ca de la acest Thulid

(Fqëèäú), în urma pierderii primelor litere să fi apărut numele Glid (ãëèäú)

atestat la biserica Sf. Gheorghe din Suceava671. Consoana iniţială „glagoli”(ƒ)

putea să apară în rezultatul ştergerii parţiale a literei iniţiale „fita”(F), iar litera

dublă „unicu”(q) putea fi suprascrisă abreviat deasupra cuvântului şi, ulterior,

abreviată. Similară pare să fie şi apariţia numelui Goliud. Or, forma Thulid

(Fqëèäú), după acelaşi model, se putea transforma în Gulid (Ãqëèäú).

Ulterior, semnul „y” suprascris din cadrul literei „q” a fost ortografiat din

neatenţie după vocala „è”, astfel obţinându-se diftongul „èy” pentru care scrierea

chirilică utilizează semnul „iu”(þ). Astfel, forma nominală Gulid (Ãqëèäú) s-a

transformat în numele filosofului Goliud (ÃÎËÞD), ortografiat cu majuscule în

fresca de la mănăstirea Suceviţa. De la acest „ƒîëþd” (existent, probabil, încă în

protograf), în urma unor modificări caligrafice minimale, provine numele

„[w]ëîð” din manuscrisul lui Tuşin. Pentru a ne convinge de acest lucru este de

ajuns să remarcăm că literele „ãî” au fost greşit copiate în formă de „ot”(w),

diftongul „þ”, pierzând elementul vertical, s-a transformat într-un „î”, iar

consoana „d”, după ştergerea jumătăţii elementului orizontal, – într-un „ð”. În

671 Evident că nu pot fi de acord cu Gr. Nandriş care a încercat să-l identifice numele Glid cu numele celebrului dramaturg Euripide.(Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale post-bizantine…, p. 58 – 59). Consider că numele Glid şi Goliud, atestate în Moldova, provin de la aceeaşi formă nominală iniţială şi nu pot fi separate în cadrul cercetării.

231

urma acestei analize devine clar că numele [O]lor nu putea să apară direct din

forma nominală greacă Thulis (sau din redacţia slavonă timpurie Thulidos) decât

prin mijlocirea formei nominale Goliud. De aici rezultă că protograful utilizat

pentru inscripţia Glid de la Sf. Gheorghe-Suceava (1534) şi pentru inscripţia

Goliud de la Suceviţa (începutul sec. XVI) era cu cel puţin câţiva ani mai vechi

decât manuscrisul lui Tuşin (1523-1526). Luând în consideraţie faptul că unele

profeţii din manuscrisul călugărului rus se întâlnesc şi în decorul uşilor sudice a

catedralei Adormirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit (probabil, turnate

la sfârşitul secolului XV) nu este exclus ca acest protograf slavon să fi fost anterior

secolului XVI.

17. Atribuirea lui Afrodi[tian] a profeţiei a şaptesprezecea din cartea caligrafiată

de Tuşin este rezultatul unei confuzii. Conţinutul acestei profeţii nu are nimic în

comun cu Povestirea lui Afrodiţian672 sau cu Povestirea despre evenimentele din

Persida673, amintite în unul din paragrafele precedente. În realitate, profeţia lui

Afrodiţian este, de fapt, o prescurtare a profeţiei filosofului anonim— profeţie deja

studiată în cadrul compartimentului dedicat capitolului 82 al primei redacţii a

Cronografului rus.

Lectura numelui Afrodi[tian] este incertă întrucât ultimele patru litere sunt şterse

în manuscris. Ele au fost reconstituite de N.A.Kazakova674 în baza unor manuscrise

tardive, de tipul manuscrisului preotului Iaremeţki-Bilahevici din secolul XVII675.

Confruntarea cu sursele slavone mai vechi ale profeţiei filosofului anonim indică

însă o cu totul altă lectură. După toate probabilităţile, în sursa primară, în locul

literelor „ Afrodi-”(Àôðîäè-) figurau literele „ Afrakii-”(Àôðàê¿è). Această sursă

primară pare să descindă din traducerea Cronicii lui Hamartolos, în care săpătorul

(ce a descoperit mormântul cu profeţia filosoful anonim) este caracterizat a fi un

672 Vezi lucrările indicate în notele 351 – 352. 673 Vezi nota 355. 674 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 368 şi nota „г” de la p. 368. 675 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.

232

om trac: „Â äîëƒû æg ñòhíà, ðgêøg ïðèòâîðû, Fðàêèñ(ñ)êûà ÷ëêú íhêûé

êî-ïîâàà wáðhòg ðàêu íàïèñàíq¦ Õñ õî÷g(ò) ðîäèòè ñ# èç Ìðèà äâû, è

âh-ðqþ âú íü. Ïðè Êîíñòèíòèíh è Èðèíh, ïðàâîâhðíû öðü, w ñëíög,

ïàêû ì# qçðèøè” („De-a lungul zidurilor, numite pritvorî, un om trac, săpând,

descoperi o raclă cu inscripţia: Hristos vrea să se nască din Fecioara Maria şi

crez în El, pe timpul împăraţilor dreptcredincioşi Konstintin şi Irina mă va vedea

soarele”)676. Pe parcursul transcrierii manuscriselor slavone, în urma alipirii

conjuncţiei „À” la etnonimul „trac” („Fðàêèñ(ñ)êûà”), acest etnonim s-a

transformat în toponimul „Africa” ( mai exact „Afrikia” – „Àfðèê¿à)”!

Manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici confirmă această transformare. Or, în

acest manuscris, profeţia filosofului anonim se repetă de două ori. Prima dată, după

cum am indicat deja, ea este atribuită lui Afroditian677, iar a doua oară, la sfârşitul

fragmentului, ea este atribuită filosofului anonim, mormântul căruia a fost

descoperit în Afrikia678. Din context devine absolut clar că în acest manuscris

toponimul Afrikia provine din lectura eronată a etnonimului thrac atestat în

traducerea Cronicii lui Hamartolos. Pentru a ne convinge de acest lucru este de

ajuns să comparăm textul traducerii Cronicii lui Hamartolos, citat mai sus, cu

sfârşitul fragmentului dedicat profeţiilor anticilor din manuscrisul Iaremeţki-

Bilahevici: „ Íhê¿é ôhë¿wçîôú, èì" æg eƒî íg íàïèñàííî, ¿ æg wáðhòîøà

ƒðîáú eƒî ìðàìîðgíú âî äíè áëƒî÷gñòèâàƒî Êîíñòàíòèíà è ìògðè eƒî

²ðèíè âî Àfðèê¿è, è âî ƒðîáh ìgðòâgöú, è ïèñàí¿g ñëîâgñà èñòóêàííà

ñèög¦ Õ(ñ)òó õîò"mu ðîäèòè ñ" è âhðuþ âú íeƒî. Âî äíè æg

Êîíñòàíòèíà è Iðèíè, w ñëíög, ïàêè uçðèøè ì"” ( „Un oarecare filosof,

numele căruia nu este scris, în zilele piosului Konstantin şi a mamei lui Irina a

descoperit în Afrikia un mormînt de marmură cu un mort în el şi cu aceste cuvin-te

scrise: Hristos vrea să se nască (din Fecioara Maria – C.C.) şi cred în El, în zilele 676 Vezi: В. Истринъ, Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Пет-роград, 1920, p. 482 – 483. 677 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 34.

233

lui Konstantin şi a Irinei mă va vedea soarele”)679. Dacă luăm în consideraţie

faptul că deja din secolele XV-XVI în dialectele popoarelor de origine slavă

orientală nu se mai simţea diferenţa între sunetele simbolizate de literele „fita”(f)

şi „fert”(ô), ceea ce este atestat şi de cuvântul „Fðàêûà” (Thracia) ortografiat în

unele manuscrise în forma „Ôðàêè"”, este extrem de verosimilă şi ortografierea

cuvântului „Àfðèê¿è” în forma „Àôðèê¿è”. Această ortografiere (prin „fert”)

trebuie să fi fost favorizată şi de faptul că prin această literă era ortografiată

denumirea continentului african care, în secolul XVI, se pronunţa şi se scria în

forma „Àôðèê¿à”(Afrikia)680. Comparând partea numelui lui Afrodi[tian],

ortografiată nemijlocit de mâna lui Guri Tuşin („Àôðîäè-”), cu etnonimul

„Àôðàê¿è-” (care a precedat, probabil, apariţia toponimului „Àôðèê¿è”) ne

convingem de similitudinea ambelor cuvinte. De fapt diferă o singură literă („ä” în

loc de „ê”). Cât priveşte litera „î” ea putea fi foarte uşor confundată cu „à”. De aici

rezultă că prezenţa numelui Afrodi[ţian] în manuscrisul lui Tuşin nu se datorează

citării Povestirii lui Afrodiţian ci este rezultatul unor confuzii apărute în

caligrafierea şi în interpretarea slavonă a etnonimului thrac din fragmentul

Cronicii lui Hamartolos dedicat profeţiei filosofului anonim.

18. Profeţia lui Hel[on] din manuscrisul lui Tuşin nu s-a păstrat în pictura

exterioară moldavă de secol XVI. Fiind atribuită lui Aristotel ea figurează însă în

pictura murală din anul 1672 de la mănăstirea Cetăţuia din Iaşi. Acolo textul este

ortografiat în greceşte şi are următorul conţinut: „ΘΥ ΓΕΝΝΗΣΙΣ/

’ΑΚΑΜΑΤΟΣ/ ’ΕΞ ΑΥΤΟΥ/... Ό ΑΥΤΟΣ/ ΟΥΣΙΟΥΤΑΙ...”681. Vasile Grecu,

care a publicat în 1924 acest text, a observat că el corespunde profeţiei lui Aristotel

din Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna: „’Ακάμαματος φύσει θεου γέννησις˚

εξ αυτου γαρ ό αυτος ουσιουται λόγος ”( „Facerea Domnului este fără de sfârşit iar

678 Ibidem, p. 34 – 35. 679 Ibidem. 680 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 188, 192, 279, 289, 300, 307, 312. 681 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischher Denker und Schriftsteller…, p. 24.

234

Cuvântul pre sine se făcu”)682. În traducerile româneşti de secol XIX a Cărţii lui

Dionisie acest text este caligrafiat în următoarea redacţie: „Firea naşterii lui

Dumnezeu iaste fără de trudă, căci de la sineşi se înfiinţează însuşi cuvântul”683.

Indiferent de redacţie, manuscrisele bizantine din grupurile „mi”684, „tau”685,

„hi”686 şi „o mega”687 atribuie profeţia citată lui Aristotel, iar manuscrisele din

gru-pul „pi”688 – lui Tucidid. Dar nici atribuirea lui Helon nu este o invenţie a lui

Guri Tuşin. Există câteva codexuri bizantine în care apare şi Heilon (de fapt,

Chilon, unul din cei şapte înţelepţi ai Greciei antice, care nu trebuie confundat cu

Filon din Alexandria!). Cel mai cunoscut manuscris redactat în limba greacă unde

în dreptul profeţiei menţionate apare numele lui Heilon (Hilon) este deja pomenitul

Codex Bodleianus Roe-5: „Χείλων ’έφη˚ ’Ακάματος φύσις θεου γεννήσεται˚ εξ

αυτου δε ό αυτος ουσία και λόγος”689. Or, după cum am arătat deja∗, atribuţia

profeţiilor din Codex Bodleyanus Roe-5 este rezultatul permutării numelor

filosofilor (din grupul de manuscrise „pi”!) în dreptul profeţiilor următoare.

Manuscrisul lui Tuşin probează încă o dată că această permutare s-a produs pentru

prima dată nu în Codexul Bodleyanus Roe-5, care e din secolul XVII, ci, cu mult

mai devreme, în unul din protografele din secololele XIV sau XV.

A pătruns această profeţie în arta protorenaşterii italiene şi în scrierile latine

medievale. Astfel, după cât am putut descifra din fotografiile publicate de Gian

Lorenzo Mellini, pe filacterul sculptat al statuii lui Aristotel ce decorează Domul

din Siena (anii 1284-1299) Giovanni Pisano a săpat următoarele cuvinte „...

682 Ibidem, p. 24, nota 1sau Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125. 683 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 362. 684 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 217. 685 Vezi: Ibidem, p. 219. 686 Vezi: Ibidem, p. 210. 687 Vezi: Ibidem, p. 204. 688 Vezi: Ibidem, p. 214. 689 Vezi: A. von Premerstein, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philoso-phen-sprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”,Atena, 1935, p. 184. ∗ În cadrul analizei profeţiei lui Menand(r) din manuscrisul lui Tuşin.

235

NATURA... NATII SIT AT...PRINCIPAL...ET EX...SUBST...TIA...T...”690.

Aceste cuvinte nu sunt nimic altceva decât traducerea în limba latină a profeţiei lui

Aristotel =Tucidid =Hilon: „Infatigabilis erit Dei natura, natii sit atque principal

et ex ipso autem est qui substantia est atque Verbum”691(coincide după conţinut cu

redacţia profeţiei lui Aristotel din manuscrisele greceşti ale grupurilor „o

mega”692 şi „hi”693).

În traducere slavonă existau mai multe redacţii ale profeţiei „Facerea Domnului

este fără de sfârşit...”. Redacţia cea mai veche pare să fie reprezentată de profeţia

lui Aristotel din Viaţa despotului Stefan Lazarevici a lui Konstantin Kostenečki694,

analizată anterior. Acolo, după toate probabilităţile, profeţia a fost tradusă dintr-un

manuscris grecesc de tipul Codexului Baroccianis din secolul XI de la Biblioteca

Bodleyană din Oxford (nr.50)695. Această redacţie slavonă veche, cu modificări

nesemnificative în ortografierea unor litere, este prezentă în capitolul 82 al primei

redacţii a Cronografului rus696 şi în Povestirea despre filosoful elin, preaînţeleptul

Aristotel697, anexată la traducerea slavonă a cunoscutului tratat medieval Secreta

secretorum (Tainaia Tainîh)698. Redacţia textului profeţiei lui Hel[on] din

690 Vezi: Gian Lorenzo Mellini, Giovanni Pisano, Milano, Electa Editore, f.a., p. 61 şi fotogra-fia cu imaginea sculpturii lui Aristotel. 691 Vezi traducerea latină în: A.- J.Migne, Patrologiae Graeca. Cursus completus, T. XCVII, p. 722. 692 Vezi nota 687. 693 Vezi nota 686. 694 Vezi: Куйо Куев, Op. cit., f. 144 sau Иван Дуйчев, Константин Философ и “предска-занията на мъдрите елини”..., p. 149. 695 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”..., p. 153 – 154 şi nota 23 de la p. 153. 696 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164. 697 Vezi: Сказание о еллинском философе, о премудром Аристотеле, în Памятники ли-тературы Древней Руси. Конец XV – первая половина XVI века, Москва, 1984, р. 592 – 595 şi 754 – 755. 698 Tratatul medieval Secreta secretorum (Tainaia Tainîh), cunoscut în literatura slavonă şi sub denumirea de Aristotelevî vrata (Porţile lui Aristotel), este o operă medievală cu caracter encic-lopedic care expune învăţăturile şi sfaturile lui Aristotel adresate lui Alexandru Macedon. Evi-dent că acest tratat nu are nimic în comun cu opera autentică a lui Aristotel. După părerea unor cercetători ( F.Ryan ş.a.) tratatul Secreta secretorum a fost scris în limba arabă în secolele VIII sau IX după Hristos. Traducerea slavono-rusă a fost făcută după versiunea ebraică a lui Al-Hari-zi (din secolele XII-XIII) a redacţiei arabe prescurtate a tratatului. Povestirea despre filosoful

236

manuscrisul lui Tuşin diferă substanţial de vechea redacţie a profeţiei lui Aristotel

din Viaţa despotului Stefan Lazarevici699. Ea este mai scurtă şi foloseşte alţi

termeni: în loc de „Ígqñûïíî” – „Ígñúähëàííà”, iar în loc de „áûò¿"” –

„ðîægí¿"”. Deosebirile redacţionale relevate probează existenţa unei a doua

traduceri slavone a profeţiei amintite. Probabil, că această traducere a fost făcută

după un manuscris bizantin de tipul Codexului Bodleyanus Roe-5 (în care în loc de

Aristotel figura Heilon!)700. Guri Tuşin sau, mai exact, autorul protografului

manuscrisului lui Guri Tuşin, s-a folosit de această a doua traducere a profeţiei. De

aici rezultă că nici Tuşin, nici autorul protografului nu aveau la dispoziţie prima

traducere slavonă a profeţiei inserată în Viaţa despotului Stefan Lazarevici şi în

prima redacţie a Cronografului rus. Această observaţie este un argument în plus în

favoarea independenţei selecţiei profeţiilor înţelepţilor antici din manuscrisul

călugărului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk în raport cu selecţia profeţiilor făcută

de autorii Cronografului rus.

19. Profeţia lui Lisi[mah] din manuscrisul lui Tuşin în scrierile bizantine este

atribuită, de obicei, sau lui Platon, sau lui Plutarh sau lui Thulis, regele Egiptului.

Astfel, manuscrisele greceşti din grupurile „o mega”, „mi” şi „pi” atribuie această

profeţie lui Platon701, cele din grupul „hi” – lui Plutarh702, iar cele din grupul „tau”

– lui Thuleos (Thulis), miticul rege al Egiptului703. Cartea de pictură a lui Dionisie

elin, preaînţeleptul Aristotel este, de fapt, traducerea prescurtată a Vieţii lui Aristotel de Diogenes Laertios. Această povestire a fost anexată la Tainaia tainîh în cel puţin cinci manuscrise slavone (Sinodal 359, Sinodal 723, Noul Ierusalim 160, Col. Arhiv. 97 şi Laud Misc. 45 de la Bibl. Bod-leyană din Oxford). În cel mai vechi manuscris slavon ce conţine Tainaia tainîh povestirea lui Diogenes Laertios lipseşte. De aici rezultă că anexarea textului prescurtat al Vieţii lui Aristotel s-a produs mai tîrziu, probabil în secolul XVI. În favoarea acestei datări pledează şi unele latinis-me prezente în textul slavon al Vieţii lui Aristotel de la Biblioteca bodleyană ( „Apollodorus” ş.a.). Or, prima traducere în limba latină a operei lui Diogenes Laertios a fost făcută în anul 1431 de călugărul Ambrosie şi publicată în anul 1475 la Veneţia. Dar, nici în originalul grecesc, nici în traducerea latină a Vieţii lui Aristotel, profeţia „Facerea Domnului este fără de sfîrşit...” din ma-nuscrisele slavone nu figurează. 699 Vezi sursele indicate în nota 694. 700 Vezi sursa indicată în nota 689. 701 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 207, 214, 217. 702 Vezi: Ibidem, p. 210. 703 Vezi: Ibidem, p. 218.

237

din Furna, de asemenea, atribuie această profeţie lui Platon: „Platon, bătrân cu

bar-bă lungă şi bogată, grăind – Bătrân cel tânăr şi tânăr cel bătrân; tatăl întru

fiul şi fiul întru tatăl; unul desparte-se în trei iar trei adună-se în unul”704. Pe

filacterul sculpturii lui Platon executate de Giovanni Pisano pentru Domul din

Siena (după cum arată fotografiile publicate de Andrew Martindile) se poate citi

traducerea latină a ultimelor cuvinte a acestei profeţii: „ ... EX

PATRI...FILII...TRIS A VEL SOLA FIT”705. Examinând ansamblul sculpturilor

profeţilor de pe faţada Domului sienez, observăm că doar Platon şi Aristotel intră

în categoria „filosofilor elini”. Celelalte sculpturi reprezintă sau personaje biblice

(Aggeu, Isaia, Balaam, Daniel, David, Solomon, Moise, Iosua Navi, Abacuc,

Simeon) sau Sibile706. Această asociere a lui Platon cu Aristotel este tradiţională

pentru arta medievală şi renascentistă, dar, în cazul de faţă ea este secundată şi de

asocierea inscripţiilor de pe filacterele celor doi filosofi. Doar, după cum am văzut

şi din punctul precedent (când am reprodus profeţia de pe filacterul sculpturii lui

Aristotel) spusele ambilor filosofi sunt asociate şi în manuscrisele bizantine din

grupul „mi”707. Această asociere este absolut evidentă dacă luăm în consideraţie

faptul că în aceste manuscrise profeţiile celor doi filosofi sunt amplasate alături708.

Textul caligrafiat de Guri Tuşin probează stabilitatea asocierii acestor două

profeţii, chiar şi în cazul atribuirii lor altor înţelepţi. Or, în pofida carenţelor

traducerii slavone, conţinutul spuselor lui Hel[on] şi Lisi[mah] din manuscrisul

călugărului rus este identic cu conţinutul spuselor lui Platon şi Aristotel din

sculpturile Domului sienez sau din manuscrisele bizantine menţionate.

704 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 126. 705 Vezi: Эндрю Мартиндейл, Готика, Москва, ed. Slovo, 2001, il. 121 de la p. 161. 706 Privitor la identificarea sculpturilor ce decorează faţada Domului Sienez vezi: Gian Lorenzo Mellini, Giovanni Pisano, Milano, Electa Editore, f.a., p. 61. 707 Din acest grup fac parte manuscrisele Cod. Monac. Gr. 524 (sec. XIV), Cod. Oxon. Barocc. 10 (sec. XIV-XV), Cod. Oxon. Barocc. 48 (sec. XV), Cod. Paris. Gr. 2600 (sec. XV), Cod. Pa-ris. Gr. 2594 (sec. XV), Cod. Monac. Gr. 507 (sec. XIV-XV) şi celebra Carte de pictură a lui Dionisie din Furna. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 216 – 217. 708 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 217.

238

Un foarte interesant itinerar demonstrează apariţia numelui Lisi[mah] din

manuscrisul lui Tuşin. Evident că numele acestui cunoscut comandant de oşti a lui

Alexandru cel Mare709 nu figura în culegerile bizantine cu profeţii şi în traducerile

lor slavone timpurii. Să nu uităm că şi în textul lui Tuşin sunt caligrafiate doar

primele patru litere ale acestui nume (ëèñè — lisi), ultimele trei (ìàõ— mah) fiind

o reconstrucţie făcută de N. A. Kazakova în baza manuscrisului preotului

Iaremeţki-Bilahevici (de secol XVII)710. În protografele mai timpurii aici trebuie să

fi fost ortografiat numele lui Thulis, enigmaticul rege al Egiptului. În favoarea

acestei atribuţii pledează două mărturii importante. Prima ţine de faptul că în

manuscrisele bizantine din grupul „tau” această profeţie este într-adevăr atribuită

lui Thulis711. A doua mărturie ne-o oferă traducerile româneşti tardive a vechilor

erminii bizantine. Astfel, în manuscrisul nr. 4206 păstrat la Biblioteca Academiei

Române (şi datat cu anul 1815) cuvintele „Cel vechiu tânăr şi tânărul începătoriu,

tatăl fecior şi feciorul tată” sunt atribuite lui „Vulisi, împăratul Eghipetului”712. În

alte manuscrise şi cărţi de zugrăvie româneşti cuvintele citate sunt atribuite lui

Vulisis (Ms. nr.1283 al Acad. Rom., nedatat)713 şi Vulis (Ms. nr.1795 al Acad.

Rom., 1833-1835)714. Este clar că toate aceste nume – Vulisi, Vulisis sau Vulis –

sunt forme corupte ale numelui lui Thulis (sau Thulidos). Precizarea din

manuscrisele româneşti, conform căreia aici este vorba de „împăratul

Eghipetului”715, spulberă orice dubii. Dar dacă ne uităm atent la aceste nume,

conservate de manuscrisele româneşti, observăm că, cel puţin, două din ele cuprind

în interiorul lor forma nominală autentică „lisi-” din manuscrisul lui Tuşin∗. De

aici devine clar că, la o anumită etapă, în unul din protografele ce au precedat

709 Privitor la Lisimah vezi: Словарь античности, Москва, СП “Внешсигма”, 1992, р. 319. 710 Vezi notele 674 şi 675. 711 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 218. 712 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360 şi nota 1 de la p. 360. 713 Ibidem, nota 1 de la p. 360. 714 Ibidem, nota 1 de la p. 360. 715 Ibidem, p. 360. ∗ Ortografierii numelui lisi cu majusculă nu putea exista în scrierea chirilică din secolele XV-XVI !

239

apariţiei manuscrisului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk, profeţia „ Äðeâí¿é

íîâú, à íîâ¿é äðeâí¿é...” era atribuită lui Thulis, regele Egiptului. Cu ce

caractere erau ortografiate în acest protograf primele litere a numelui enigmaticului

rege, noi nu ştim (Thulisi, Vulisi sau Fulisi?), dar este cert faptul că următoarele

patru litere „ëèñè-” (lisi-) figurau în acest protograf. De aici ele au şi fost copiate

de Guri Tuşin. Ulterior, în secolul XVII, când, datorită dezvoltării ştiinţelor

istorice, s-a observat că nu a existat nici un înţelept antic cu numele Lisi-, s-a

crezut că aici se avea în vedere o spusă de-a lui Lisimah – comandant de oşti a lui

Alexandru Macedon, cunoscut în special datorită campaniei sale nord-dunărene716.

Unele profeţii ale anticilor şi ale sibilelor din manuscrisul lui Tuşin se găsesc şi

în decorul aurit al plăcilor de aramă ce acoperă suprafaţa uşilor catedralei

Bunavestire a Kremlinului moscovit717. Astfel, pe batantul stâng al uşilor portalului

nordic (mijlocul secolului XVI), în registrul de jos, sunt reprezentate imaginile lui

Omiros (Homer) şi Afrodiţian, însoţite de texte identice cu cele din manuscrisul

călugărului rus. Similară este situaţia şi în cazul batantului drept al aceloraşi uşi.

Aici figurează imaginea Sibilei (însoţită de textul profeţiei 1-ei Sibile din

manuscrisul lui Tuşin), imaginea unui filosof anonim (căruia i se atribuie profeţia

lui Iisus, fiul lui Sirah) şi imaginile lui Hermes Trismegistul şi a lui Menandru, cu

profeţiile respective. Exclamaţia∗ Sibilei ortografiată pe batantul stâng al aceloraşi

uşi nu se întâlneşte în manuscrisul lui Tuşin. Ea este cunoscută datorită altor

izvoare (Oracolele Sibiline, cântul VI, vers 26; Povestire despre lemnul crucii,

atribuită eronat lui Severian din Gabala, † 408 ş. a .). O referire critică privitor la

716 O succintă descriere a acestei campanii nord-dunărene a lui Lisimah vezi în: Constantin C.Giurescu, Istoria românilor, I, Din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432), Bucureşti, 1935, p. 47 – 49. 717 Privitor la imaginile înţelepţilor şi sibilelor de pe batanţii uşilor Catedralei Bunavestirea a Kremlinului Moscovit vezi: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Благовещенский Собор Московского Кремля, Москва, 1990, il. 217 şi urm. ∗ Este vorba de exclamaţia: „ W òðgáëægííîg äðeâî íà íe(ì) æg ðàñï#òú Õñ! ” ( „O, lemn de trei ori preafericit, pe care a fost răstignit Hristos!”).

240

autenticitatea acestei exclamaţii găsim în scrierile Sfântului Maxim Grecul, care

considera că aceste cuvinte ale Sibilei trebuie atribuite preafericitului Cosma718.

Pe batantul stâng al uşilor portalului vestic al aceleiaşi catedrale, în ultimele

două registre, figurează imaginile profetului Valaam, a „filosofului” Erop(?) şi a

elinului Plutarh. Conţinutul spuselor lor coincide cu citatele aceloraşi „filosofi” şi

„profeţi” din manuscrisul lui Tuşin. Singura deosebire o constituie ortografierea

numelui Euri[dit] din manuscris în forma Erop. Aici însă este absolut clar că se are

în vedere Euripide. Or, după cum am remarcat deja, în slavona cărturarilor ruşi din

secolul XVI numele celebrului dramaturg al antichităţii era ortografiat în forma Ev-

ropid. Pe batantul drept al uşilor portalului vestic figurează imaginea lui Platon,

căruia i se atribuie cuvintele lui Aristotel din manuscrisul lui Tuşin ( „Apolon nu

ieste Dumnezeu ...”). Cu un registru mai jos, pe acelaşi batant figurează imaginile

Sibilei şi a lui Diogene. Cuvintele Sibilei coincid cu cuvintele celei de a 3-a Sibile

din cartea lui Tuşin (= spusele Împărătesei Sibila din picturile exterioare moldave).

Cuvintele lui Diogene coincid cu spusele filosofului omonim din manuscrisul

călugărului rus şi cu spusele ortografiate pe filacterul lui Zmovagl de la biserica Sf.

Gheorghe-Suceava şi Udi- de la mănăstirea Suceviţa.

O redacţie aproape identică cu redacţia profeţiilor anticilor de pe uşile portalului

nordic a catedralei Bunavestirea (respectiv, cu profeţiile anticilor din manuscrisul

lui Tuşin) descoperim şi în decorul batantului drept al uşilor portalului sudic al

catedralei Adormirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit719. Aceste uşi sunt

numite „Korsunskie Vrata” („Uşile din Hersones-ul Crimeei”– C.C.)720. Tradiţia le

leagă de campania militară a lui Vladimir Monomahul întreprinsă împotriva

Hersonesului. În realitate, după cum o certifică imaginile sfinţilor Alexei şi Iona,

canonizaţi in anii 1439 şi 1472, aceste uşi au fost turnate cu mult mai târziu şi nu

au nimic în comun cu Hersonesul. Apariţia denumirii „Korsunskie Vrata” este de

718 Vezi: Д.М. Буланин, Переводы и послания Максима Грека..., p. 167. 719 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 365 - 366. 720 Vezi: Т.В.Толстая, Успенский Собор Московского Кремля, Москва, 1979, р. 30.

241

natură pur folclorică∗. În cazul, dacă va fi confirmată contemporaneitatea cadrului

de fier şi a plăcilor de aramă (ce conţin în decorul lor aurit spusele şi imaginile

filosofilor antici!) a uşilor portalului sudic al catedralei Adormirea Maicii

Domnului, va rezulta că protograful manuscrisului lui Guri Tuşin şi, în mod

implicit, protograful comun al redacţiei profeţiilor din Moldova şi a celor de la

mănăstirea Kirilo-Belozersk, nu depăşesc limita secolului al XV-lea. Or, se ştie că

cadrul de fier al acestor uşi a fost realizat la scurt timp după reconstrucţia capitală a

catedralei de către Aristotel Fioravanti (după 1472)721.

Apariţia în decorul aurit al batanţilor uşilor principalelor catedrale moscovite a

imaginilor înţelepţilor antici a generat mai multe ipoteze. Unii cercetători erau ten-

taţi să vadă aici o influenţă directă a culturii umaniste renascentiste ce începea să

pătrundă în Moscovia după căsătoria lui Ivan al III-lea cu Sofia Paleolog (protejata

papei de la Roma!) şi după invitarea unor renumiţi arhitecţi italieni (Aristotel

Fioravanti, Pietro Solari, Alevisio Novi ş.a.). Alţi cercetători (A.Cerneţov722) au

încercat să lege fenomenul apariţiei în decorul uşilor a imaginilor lui Hermes

Trismegistul şi a zeului Apolo (căruia i se adresează filosoful Platon) de

simbolismul alchimic, care, după părerea lor era cunoscut şi de meşterii-aurari din

∗ Şi la Novgorod (catedrala Sf.Sofia) şi la Suzdal (catedrala Naşterea Maicii Domnului) mai există uşi omonime, care, deşi nu provin din Hersones, sunt, totuşi, numite „Korsunskie Vrata”. Vezi: А.Л.Якобсон, К изучению Корсунских врат в Новгороде, în Памятники культуры. Новые открытия — 1981, Ленинград, 1983, р. 345 – 347; Е.С.Медведева, О датировке врат Суздальского собора, în Краткие сообщения о докладах и полевых исследований Ин-ститута истории материальной культуры, XI, Москва-Ленинград, 1945, р. 106 – 111. 721 Ibidem, p. 29 – 30.Majoritatea cercetătorilor care au studiat uşile sudice ale catedralei Ador-mirea Maicii Domnului a Kremlinului moscovit sunt de părerea că ele au fost integral realizate în ultimul sfert al secolului XV. Vezi: В.В.Суслов, Памятники древнерусского искусства, Вып. II, Санкт-Петербург, 1909, р. 14; М.А.Ильин, Н.Е.Мнева, Архитектура и живопись Мос-ковского Кремля, în Художественные памятники Московского Кремля, Москва, 1956, р. 44 – 45; Н.Р.Левинсон, Изделия из цветного и черного металла, în Русское декоративное искусство, Т. 1, Москва, 1962, р. 292 – 295. Există chiar unii cercetători care, în mod eronat, datează cu secolul XV şi uşile catedralei Bunavestirea a Kremlinului moscovit. Vezi: Ф.Я.Ми-шуков, К вопросу о технике золотой и серебрянной наводки по красной меди в Древней Ру-си, în Краткие сообщения о докладах и полевых исследований Института истории мате-риальной культуры, XI, Москва-Ленинград, 1945, р. 111. 722 Vezi: А.Чернецов, Золотая тайнопись. О чем рассказали двери русских соборов, în Наука и религия, 1987, nr. 1, p. 26 – 29.

242

Rusia. Conform acestui punct de vedere Hermes simbolizează mercurul, iar zeul

Apolo – aurul. Dar în cadrul acestei ipoteze nu se înscriu majoritatea spuselor

înţelepţilor antici, care au în manuscrisele bizantine o cu totul altă istorie şi

semnificaţie. Această ipoteză este infirmată şi de prezenţa imaginilor filosofilor

antici nu numai în decorul aurit al batanţilor uşilor, ci şi în frescele ce împodobesc

galeria (exonartexul) catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit. Or, aceste

fresce, fiind realizate în anii 1547 – 1551723, sunt, totuşi, anterioare decorului aurit

al uşilor aceleiaşi catedrale. Spusele filosofilor antici din fresce nu mai urmează

exact textul manuscrisului lui Guri Tuşin. Coincid întru totul doar profeţiile lui

Omiros, Menandru şi a Sibilei (care corespunde profeţiei celei de a 3-a Sibile din

manuscris). Profeţia lui Aristotel din fresca moscovită la Tuşin îi este atribuită lui

Olor, iar profeţia lui Virgiliu – lui Helon. Profeţiile lui Plutarh, Anaxagor şi

Fukidid nu se găsesc nici în textul manuscrisului lui Tuşin, nici în capitolul dedicat

filosofilor antici din Cronograful rus. Ele par să fie compilate după redacţiile

slavone ale „Albinei” sau ale altor cărţi de înţelepciune724.

Încheind prezentul paragraf, este necesar să accentuăm faptul că textul din

manuscrisul lui Guri Tuşin (sau, mai exact, din protograful dispărut al acestui

manuscris!) şi textul profeţiilor din capitolul 82 al primei redacţii a Cronografului

rus au constituit acei doi poli, în jurul cărora au gravitat redacţiile ulterioare a

profeţiilor înţelepţilor antichităţii din literatura slavonă şi rusă veche.

§ 5. Profeţiile înţelepţilor antichităţii în manuscrisele slavono-ruse din secolele

XVII-XVIII.

Cercetătoarea rusă N. A. Kazakova a fost prima care a încercat să clasifice

culegerile de profeţii ale înţelepţilor antichităţii din literatura slavono-rusă a

723 Vezi: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Op. cit., il. 104. 724 Conţinutul profeţiilor acestor filosofi este reprodus în: История русского искусства,Т. III, под ред. И.Э.Грабаря и В.Н.Лазарева, Москва, 1955, р. 556. Profeţia lui Fukidid este reprodu-să în: И.Я.Качалова, Н.А.Маясова, Л.А.Щенникова, Op. cit., il. 103.

243

secolelor XVI – XVIII. În mulţimea de manuscrise existente ea a identificat două

tipuri distincte de culegeri. Primul tip, după părerea ei, descinde din capitolul 82 al

primei redacţii a Cronografului rus725. În afară de manuscrisele ce cuprind textul

primei redacţii a Cronografului, acestui tip îi mai aparţin manuscrisele ce cuprind

redacţia anului 1617 a aceluiaşi Cronograf şi manuscrisul din Colecţia Pogodin

nr. 1589 (de la începutul secolului XVIII, dar totalmente dependent de redacţia

cronografică din anul 1617). Deosebirea principală între prima redacţie a

Cronografului rus faţă de redacţia din anul 1617 ţine de introducerea profeţiilor

sibilelor. Aceste profeţii au fost traduse din textul polonez al Cronicii lui Martin

Bielski726. Ele formează capitolul 51 al noii redacţii a Cronografului – capitol –

care precede capitolul 52 dedicat profeţiilor înţelepţilor antichităţii. Al doilea tip de

culegeri, după părerea aceleiaşi cercetătoare, este prezentat de redacţiile profeţiilor

apropiate de textul caligrafiat în Cartea a 37-a a lui Guri Tuşin. Acestui tip îi mai

aparţin culegerile inserate în manuscrisul nr. 1449 din Colecţia Sofiisk (caligrafiat

în anul 1602 de caligraful Evstafiï de la mănăstirea Kirilo-Belozersk), în aşa-

numita „Kirillova kniga” („Carte a lui Kirill”) din anul 1644, în manuscrisul nr.

1186 din Colecţia Sofiisk (mijlocul secolului XVII), în manuscrisul preotului

Iaremeţki-Bilahevici (sfârşitul secolului XVII)727, în manuscrisul descoperit de

A.I.Iaţimirski la mănăstirea Agapia (sfîrşitul secolului XVII)728 şi în manuscrisul

din Colecţia Barsov, nr. 1613 (secolul XVIII)729.

Clasificarea propusă de N. A. Kazakova are, însă, unele deficienţe. Astfel,

profeţiile din manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici şi profeţiile din manuscrisul de la

mănăstirea Agapia ţin atât de tipul al doilea de culegeri cât şi de primul. Redacţia

lor este, de fapt, o sinteză între redacţia cronografică a profeţiilor şi redacţia din 725 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 361. 726 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 24 – 32. 727 Vezi: Ibidem, p. 33 – 35. 728 Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ, în „Сборникъ Отделенiя русскаго языка и словесности Императорской Академiи Наукъ”, Т. 79, Санкт-Петербургъ, 1905, р. 77 – 78.

244

protograful dispărut al manuscrisului lui Guri Tuşin. Al neajuns al clasificării de

mai sus ţine de ignorarea totală a profeţiilor anticilor cuprinse în cărţile de zugrăvie

ruseşti — aşa numitele tolkovîie ikonopisnîie podlinniki (rom. – erminii

explicative). Or, între aceste podlinnikuri şi celelalte culegeri există o strânsă

legătură. Chiar şi după o examinare superficială devine clar că profeţiile

înţelepţilor antichităţii din Podlinnikul explicativ de secol XVII ce i-a aparţinut

contelui Stroganov (aşa-numitul „al 2-lea podlinnik explicativ Stroganov”)730 sunt

aproape identice cu profeţiile din culegerile inserate în manuscrisul preotului

Iaremeţki-Bilahevici731 sau în manuscrisul de la mănăstirea Agapia732. Diferenţa

în numeraţia filosofilor, ce apare la colaţionarea podlinnikului cu manuscrisele, se

explică prin excluderea profeţiilor sibilelor, care formează în podlinnik un capitol

separat733. Acest lucru devine evident din tabelul de mai jos: Manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici. ( = Manuscrisul de la mănăstirea Agapia des-coperit de A.I.Iaţimirski).Sfîrşitul sec. XVII.

Al 2-lea Podlinnik explicativ Stroganov (fără miniaturi). Mijlocul sau sfîrşitul sec. XVII.

W eëèíñêèõú ìuäðúögõ, èæg ^ ÷àñòû ïðîðî÷gñòâîâàõu w ïðgâèøígì Áægñòâh è w ðîæägñòâh Õ(ñ)òâh ^ ïðg÷èñò¿# Áöè. (...)

W eëèíñêèõú ìuäðúögõ, èæg îòú ÷àñòè ïðîðî÷gñòâîâàõu w ïðgâûøígì Áægñòâh è w ðîæägñòâh Õðèñòîâh ^ ïðg÷èñòû# Áîãîðîäèöû.

1. Âàëààìú âîëõâú ïðîðg÷g w Õ(ñ)òh¦ Âîçñ¿"gòú çâhçäà ^ ²"êîâà è âîñòàígò ÷ëâê ^ ²èç(ð)ë" è "çèöû íàíü qïîâà-þòü. Ïîñïà "êî ëgâú ³ "êî ñêèìgíú, è êòî âîçñòàâèòú è. Ëgâú âî eƒäà ðîäèò ñ", ñêvìgíú, ìgðòâú ëgæèòú òðè äíè, è ïàêè âîñòàgòú è öàðñòâygòú íàä âñhìè çâhðìè. Òàêî è Õ(ñ)ñ âî ãðîáh ïîëgæà òðè äíè è âîñòà è âîöðè ñ" íàä âñhìè "çèêè. È ïàêè ëgâú ñïèòú eäíèì wêîì, à äðyãèì çðèò. Òàêî è Õ(ñ)ñ qñíu ïëîò¿þ ïî ÷gëîâh÷gñòâu, à áægñòâîì âñ" çðèò.

1. Âàëààìú. Ñhäú, áðàäà Íèêîëèíà; íà ƒëàâh ïëàòú; êuäð"âú, ðèçà êèíîâàðü, èñïîäú ëàçîðü. Ïðîðg÷g w Õðèñòh¦ Âîç-ñ¿"gòú çâhçäà ^ ²"êîâà è âîñòàígò ÷ëâê ^ ²èç(ð)ë" è "çèöû íàíü qïîâàþòü. Ïîñïà "êî ëgâú ³ "êî ñêèìgíú, è êòî âîç-ñòàâèòú è. Ëgâú âî eƒäà ðîäèò ñ", ñêv-ìgíú, ìgðòâú ëgæèòú òðè äíè, è ïàêè âîñòàgòú è öàðñòâygòú íàä âñhìè çâh-ðìè. Òàêî è Õðèñòîñ âî ãðîáh ïîëgæà òðè äíè è âîñòà è âîöðè ñ" íàä âñhìè "çèêè. È ïàêè ëgâú ñïèòú eäíèì wêîì, à äðy-ãèì çðèò. Òàêî è Õ(ñ)ñ qñíu ïëîò¿þ ïî ÷gëîâh÷gñòâu, à áægñòâîì âñ" çðèò.

729 Vezi: Н.А.Казакова, Пророчества еллинских мудрецов и их изображения..., p. 361 şi p. 367. 730 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Сочинения, Т. II, Сочинения по археологии и истории искусства, Санкт-Петербургъ, 1910, р. 377 – 378. 731 Vezi lucrarea indicată în nota 727. 732 Vezi lucrarea indicată în nota 728. 733 Vezi: Θ.И.Буслаевъ, Op. cit., p. 378.

245

2. Ôèêèäûäú ðg÷g¦ Åäèíî òðè è òðè eäè-íî ágçïëîòíî wáðàçíî eñòü Òðîéöà.

2. Fuêèäèòú. Ñèög¦ Åäèíî òðè, è òðè eäèíî, ágçïëîòíî, wáðàçíî, eñòü Òðîéöà.

3. Åð’ì¿é Òðgâgëèê¿é ðg÷g¦ Çàêëèíàþ ò" íáî, âgëèêàãî Áãà ähëî, çàêëèíàþ ò" ƒëà-ñîì ^÷èì, èæg ïðîâhmà ïðgæäg, åƒäà âgñü ìèðú qòâgðäèòè. Çàêëèíàþ ò" âî gäèíîðîäíàãî eƒî Ñëîâà è Äõà. Òîé æg¦ Áãà ðàçuìhòè eñòü íguäîáíî, ñêàçàòè æg ígâîçìîæíh. Åñòü áî òðèñîñòàâgíú è íg-ñêàçàígíú ñumgñòâîì, íg èìumú âî ÷gëî-âhögõ qïîäîáëgí¿". Ñgé Åðì¿é ^ äðgâíèõ öðgé ïî ðàçähëgí¿è "çèêú âî ñêîðh áèñòü, ïðgæäg Àâðààìà âåëèêàãî. Ñgé ïî-âgëh âî ñâîgì öð(ñ)òâ¿è ìuæu gäèíu æg-íu ägðæàòè, è äîáðîähògëè eƒî ðàäè ñïà-äîøà eìu ægëhçíà" êëhmà ñ ígágñg, èìè æg êîâàøà wðuä¿" íà ïðîòèâíèêè.

3. Åðgì¿é Òðgâgëèê¿é. Ñhäú, áðàäà Ñgðƒi-gâà, ïîâèëèñü; â âhíöh, ðèçà áàêàíú, ñ êðuægâîìú, èñïîäú âîõðà; ïgðñòû ââgðõú. Pg÷g¦ Çàêëèíàþ ò", ígáî, âgëèêàãî Áîãà ähëî, çàêëèíàþ ò" ƒëàñîì ^÷èì, èæg ïðîâhmà ïðgæäg, åƒäà âgñü ìiðú uòâgðäè, çàêëèíàþ ò" âî gäèíîðîäíàãî eƒî Ñûíà è Äuõà. Òîé æg¦ Áîãà ðàçuìhòè eñòü ígu-äîáíî, ñêàçàòè æg ígâîçìîæíhg, eñòü áî òðèñîñòàâgíú è ígñêàçàígíú ñumgñòâîìú, íg èìumú âú ÷gëîâhöhõú uïîäîáëgí¿". Ñgé ²eðgì¿é îòú äðgâíèõú öàðgé ïî ðàç-ähëgí¿è "çûêú â ñêîðh áûñòü, ïðgæäg Àâðààìà, âåëèêú. Ñgé ïîâgëh âî âñgìú âî ñâîgì öàðñòâ¿è ìuæu gäèíu ægíu ägðæà-òè, è äîáðîähògëè eƒî ðàäè ñïàäîøà eìu ægëhçíû" êëgmè ñú ígágñè, èìè æg êîâà-øg wðuæig íà ñîïðîòèâíèêú.

4. Àðèñòîògëü ðg÷g¦ Íguñèïíî gñògñòâî áæ¿"ãî ñumgñòâà è íg èìumè íà÷àëà, ^ ígƒî æg âñg êðhïêîg ñumgñòâèò ñ" ñëîâî. Òîé æg¦ Àç áî ãðhøgíú áèòè íg uáî ^ìg-mu ñ"; Õ(ñ)òu æg âî àäú ñõîä"mu íè gäèíú ïðgæäg ìgíg âhðîâà. Ígèçƒëàãîëàí-íî çà÷àò¿g â òðè ëèöà ñîâîêyïèòè ñ" èìàòü.

4. Àðèñòîògëü. Ñèög ðg÷g¦ Íguñèïíî gñògñ-òâî Áîæ¿" ñumgñòâà è íg èìumè íà÷àëà, îòú ígƒî æg âñg êðhïêîg ñumgñòâèò ñ" ñëîâî. Òîé æg¦ Àçú áî ãðhøgíú áûòè íg uáî ^ìgmuñ"; Õðèñòu æg âî àäú ñõîä"-mu, íè gäèíú ïðgæäg ìgíg âhðîâà. Ígèç-ƒëàãîëàííî çà÷àò¿g, âú òðè ëèöà ñîâîêy-ïèòèñ" èìàòü.

5. ²ñòuèêú ðg÷g¦ Ïî÷ògì Ìð¿þ "êî äîáðh ñîêðèâøyþ òàëàíòú(!—C.C.) òàèíñòâî, ^ íg" áî õîmgò ðîäèòè ñ" Õð(ñ)òîñú.

5. ²ñòîèêú ðg÷g¦ Ïî÷ògì Ìàð¿þ "êî äîá-ðh ñîêðèâøyþ òàèíñòâî, ^ íg" áî õîmgò ðîäèòèñ" Õðèñòîñú.

6. Ôèëèäîñú ðg÷g¦ Ïðgæäg Áƒú, òàæg Ñëî-âî è Äõú ñ íèì.

6. Ôèëèäîñú ðg÷g¦ Ïðgæäg Áîƒú, òàê æg Ñëîâî è Äuõú ñ íèìú.

7. Ïëàòîíú ðg÷g¦ Áƒú ïîígæg áëƒú gñòü è áëãîñëîâgí¿þ qáî âèíîâgíú, sëèì æg íè-êàêî æg. Òîé æg Ïëàòîíú ðg÷g¦ Àïîëîíú íhñòü Áƒú, íî gñòü Áƒú íà ígágñgõ, gìyæg ñí¿èòè íà çgìëþ ³ âîïëîòèòè ñ" ^ äâè ÷èñò¿", â ígƒî è àçú âhðuþ. È ïî ÷gòè-ðgõú ñòhõú ëhòú ïî áægñòâgííhìú eƒî ðîæägñòâh ìîþ êîñòü wñ¿"gòü ñëíög.

7. Ïëàòîíú. Ðuñú, êuäð"â, âú âhíöh; ðèçà ãîëuáà, èñïîäú êèíîâàðü; ðuêîþ uêà-çygòú âî ñâèòîêú. Ñèög ðg÷g¦ ïîígæg áëàƒú gñòü è áëãîñëîâgí¿þ gñòü âèíîâgíú, çëûìú æg íèêàêîæg. Òîé æg ðg÷g¦ Àïîë-ëîíú íhñòü Áîƒú, íî gñòü Áîƒú íà ígág-ñhõú; gìy æg ñíèòè íà çgìëþ è âîïëîòè-òèñ" îòú Ähâè ÷èñòû#, âú ígƒî æg è àçú âhðuþ, è ïî ÷gòûðhõú ñòhõú ëhòú ïî Áîægñòâgííhìú eƒî ðîæägñòâh ìîþ êîñòü wñ¿"gòü ñîëíög.

8. Ñèâèëà öðöà ðg÷g¦ W òðgáëàægíîg äðg-âî, íà ígìæg ðàñï"ò ñ" Õðòîñú, öðú è Ã(ñ)äü !

9. Ñèâèëëà â Ðèìh ðg÷g¦ Â ðuöh ígâhð-

246

íèõ ïîñëhäè ïð¿èägòü, äà áuäuò(? Äà-äuòú — C.C.) æg Ã(ñ)äy çàuøgí¿g ðuêà-ìà ñêâgðíèìà, è áègí¿g âîñïð¿èìú ìîë’-÷èòú. 10. Ñèâèëëà Åðèêògð¿" ðg÷g¦ Åƒäà çíàì" áuägòú, çgìë# âîçìîëêígò(? âçìîêígò – C.C.) è ^ íáñú öðú ïð¿éägòú âî âhêè öðúñòâyþm¿é íg èìh"é êîí’öà. Òàæg ðg-÷g¦ ^ ágçígâhñòí¿" ³ âñg÷èñò¿" äâè Áãú "âèò ñ" íèçu âî àäh ñumèì ñhä"mèì è èçáàâèò èõ.

11. Ñîëîíú ðg÷g¦ Ígïîñòèæèìà è áãîíà-÷àëíà" çàð" ñí¿éäg ñ âèñîòè è ïðîñâhòè ñhä"m¿" âî ò’ìh è ñhíè ñìðòíhè.

8. Ñîëîíú ðg÷g¦ ígïîñòèæèìà è Áîãîíà÷àë-íà" çàð" ñí¿éägòú ñ âûñîòè è ïðîñâh-òèòú ñhä"m¿" âî òüìh è ñhíè ñìðòíûè.

12. Åâðèïèä¿é ðg÷g¦ Àçú ÷àþ ígïð¿êîñíî-âgííîìu ðîäèòè ñ" ^ äâè è âîñêðñèòè ìðòâ¿" ³ ïàêè ñyäèòè (...) M.Bielski. Kronika, to iesth Historza świata na sześć wieków a cztery monarchie rozdzielona. – Kraków, 1564. O Sybillach... Marcus Varrus pisał w swych xięgach do Juliusa Cesarza 10 Sybil bydź od Boga nazwanych... 1. Persica Sybilla. Persica rzeczona, że była w Persyey, która była w trzecim wieku świata, wedlug Mirandule przed Bożym narodzeniem lata 1248. (...) Między inemi proroctwy tak mówi: Ecce Bestia conculcaberis – oto czarcie będziesz podeptan, bo słowo niewidome będzie dotkniono. Na drugim mieyscu: Virgine matre natus, to iest: Przeydzie na świat wielki Prorok Z wysokich krain przez obłok. Z Panney się czystey narodzi, A nas z Bogiem Oycem zgodzi. Na ołtarzu k miastu przeydzie, Z ciemności, Oycze, wywiedzie; Upadek ludzki naprawi, Bo się za wszytkich zastawi. 2. Sibilla Libica. Przeto rzeczona Libica, iż była z Libity z Afryki, (...) Była wieku średniego, chodziła w wieńcu zielonego kwiecia, w płaszczu białym poczciwym, zawsze wesoła z daru Boskiego (...). Między inemi proroctwy tak pisze: Ecce dies, venit quo Aeternus tempore princeps, to iest: Oto przeydzie dzien swiatłosci,

9. Åâðèïèä¿é ðg÷g¦ àçú ÷àþ ígïð¿êîñíîâgí-íîìu ðîäèòèñü îòú Ähâè, è âîñêðñèòè ìgðòâû#, è ïàêè ñyäèòè èìú. (...) Âûïèñàíî èçú êíèƒè ìuäðgöà Ìgðêuñà î äâuíàägñ#òèõú Ñèâèëëàõú ïðîðî÷èöàõú, àmg è ígâhðíû" áûøà, íî ÷èñòàãî ðàäè èõú æèòi" ^êðûñ" èìú îòú Áîãà äàðú ïðîðèöàòè ïðgäáuäumà". 1.Ñèâèëëà èìgígìú Ïgðñèêà, "æg ^ ñòðà-íû Ïgðñêi#. Õîäèëà âú çëàòûõú ðèçàõú, ïðîðî÷gñòâîâàëà äî Ðîæägñòâà Õðèñòîâà çà ÀÑÌ ëhòú. Ñèög ðgêëà¦ Ñîêðuøgíú áuägòú Ñàòàíà, èáî èñïîëíèòñ" ñëîâî íg-âhäîìî è ðîäèòñ" îòú Ïðg÷èñòû" Ähâû Ìàðiè è áuägòú íà çgìëè ïðîðîêú âgëèêú, è íàñú êú Áîãu è ^öu ïðèìèðèòú; íà æðgá"òè wñëè ïð¿èägòú è ÷ëâhêè çàáëuæäüø¿# wáðàòèòú, è ñàìú ñgáh çà âñhõú äàñòú. Íà ãëàâh âhígöú, ëèñòû ñú ïgðügìú, âú ðuêh âhòâü; ðèçû òðî#, ñðgäí¿"—èñïîäú ñú êðuægâîìú. 2.Ñèâèëëà èìgígìú Ëþáèêà,"æg îòú ñòðàíû Àôðèê¿éñê¿#, îòú ãðàäà Ëþáñêà. Áûëà âçîðà ñðgäí#ƒî, õîäèëà âú(çgëg-íîìú) âhíög, ðàäîñòíà è ñìh#ëàñ# âñg-ƒäà. Ñèög ðgêëà¦ Ïð¿èägòú ƒíú ñâhòëîñòè è ðàçãîíèòú âñh ògìíîñòè, çà âñhõú ƒðhõè íà âñgëgííh

247

Rozpędzi wszytkie ciemnosci, Ktorego czasu wieczny Pan Dla wszech ludzi będzie posłan. (...)

áuägò äàíü íîâûé äàðú ... Íà ãëàâh âhígöú; ðèçû òðî#, èñïîäú ñú êðuægâîìú, âú ðuöh êuágöú ñú öâhòêà-ìè, âú äðuãîé âhòâü. (...)

După cum vedem din tabelul de mai sus Podlinnikul explicativ Stroganov se

deosebeşte de manuscrisul Iaremeţki-Bilahavici (şi de manuscrisul de la

mănăstirea Agapia, identic cu precedentul) în trei aspecte:

a) textele profeţiilor sibilelor în podlinnik formează un capitol separat şi nu sunt

traduse din Oracolele sibiline, ci sunt compilate după traducerea rusă veche a

profeţiilor celor douăsprezece sibile din Cronica lui Martin Bielski;

b) în podlinnik (asemeni majorităţii erminiilor explicative, inclusiv şi a celei a

lui Dionisie din Furna), în afară de profeţiile propriu-zise, mai figurează si

descrierea chipului înţelepţilor antichităţii şi a sibilelor;

c) începând cu profeţia a opta (din cauza amplasării spuselor sibilelor în alt

capitol!) numeraţia înţelepţilor antichităţii din podlinnik diferă de numeraţia

din manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici, deşi ordinea amplasării lor rămîne

neschimbată.

În rest, textul capitolului dedicat profeţiilor anticilor din podlinnikul explicativ

Stroganov şi din manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici ( = manuscrisul de la

mănăstirea Agapia) sunt identice. Or, identitatea stabilită între aceste erminii ale

zugravilor şi manuscrise ale cărturarilor vorbeşte despre constituirea în Rusia

secolului XVII a unei redacţii slavono-ruse „canonizate” (evident de tradiţie!) a

profeţiilor înţelepţilor antichităţii. Fundamentul acestei redacţii „canonizate” l-a

format sinteza redacţiilor din manuscrisele slavone de început de secol XVI

(protograful manuscrisului lui Guri Tuşin şi capitolul 82 al primei redacţii a

248

Cronografului rus), secundată de practica artistică din perioadele de domnie a lui

Ivan cel Groaznic şi a lui Boris Godunov734.

Manuscrisul Iaremeţki-Bilahevici, manuscrisul de la mănăstirea Agapia şi pod-

linnikul explicativ Stroganov, deşi au fost caligrafiate în secolul XVII, furnizează

unele mărturii importante şi pentru studiul picturii exterioare moldoveneşti din

secolul XVI. Detalii foarte sugestive ne oferă profeţia lui Valaam, amplasată prima

în toate cele trei manuscrise: „ Ëgâú áî eƒäà ðîäèò ñ", ñêvìgíú, ìgðòâú

ëîæèòú òðè äíè, è ïàêè âîñòàígòú è öàðñòâógòú íàä âñhìè çâhðìè.

Òàêî è Õñ âî ãðîáh ïîëgæà òðè äíè è âîñòà è âîö(à)ðèñ" íàä âñhìè

"çèêè.” („Leul, când vine pe lume, stă trei zile întins mort, iar când se ridică

domneşte asupra tuturor fiarelor. Aşa şi Hristos, în mormânt fiind culcat trei zile,

s-a ridicat să domnească asupra tuturor popoarelor”)735. În culegerile de profeţii

din secolul XVI (manuscrisul lui Tuşin, Cronograful rus) aceste cuvinte lipseau.

Apariţia lor pare să fie datorată contaminării parabolei biblice a lui Balaam din

cartea „Numeri” (cap. 24, v. 9) cu textul paragrafului „Despre leu”, amplasat în

manuscrisul de la mănăstirea Agapia chiar în faţa paragrafului dedicat profeţiilor

înţelepţilor antichităţii736. Tradus româneşte paragraful „Despre leu” are următorul

conţinut: « Leul vine mort pe lume şi stă culcat trei zile. În ziua a treia tatăl său

suflă asupra lui. Atunci leul învie şi se ridică în picioare. Acestea profetul despre

Hristos le-a spus „… S-A CULCAT, A DORMIT ASEMENI LEULUI…” »737. După

toate probabilităţile, atât spusa lui Balaam (în care era pomenit leul), cât şi

conţinutul paragrafului ”Despre leu” din manuscrisul de sfârşit de secol XVII de la

Agapia, erau cunoscute şi zugravilor de la Voroneţ cu un secol şi ceva mai

734 În perioada de domnie a lui Boris Godunov au fost realizate uşile de bronz cu imaginile fi-losofilor de la catedrala Sf.Treime a mănăstirii Ipatievsk din Kostroma.Vezi: В.Г.Брюсова, Ипа-тьевский монастырь, Москва, 1982, р. 23 şi il. 33. 735 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33 şi Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя руко-писи румынскихъ библiотекъ ..., p. 77. 736 Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ ..., pun-ctul 22 de la p. 77. 737 Traducerea aparţine subsemnatului.

249

devreme (în 1547). Acest lucru este confirmat de detaliul cu imaginea Naşterea

Domnului din imensa compoziţie Arborele lui Iesei. În acest detaliu vedem

imaginea leului738, pictată alături de tradiţionalele imagini ale boului şi ale

măgarului739 de lângă leagănul cu pruncul Iisus. Mult timp s-a considerat că leul

simbolizează aici descendenţa lui Hristos din tribul lui Iuda740, al cărui simbol era

leul: “ Tânărul leu, Iuda, se ridică deasupra pradei…”(Facerea, cap. 49, v. 9) sau

”…nu plânge, iată, leul din tribul lui Iuda, rădăcina lui David, a învins şi poate

deschide această carte…” (Apocalipsul Sf. Ioan Teologul, cap. 5, v. 5). Acest

considerent este just, dar el nu acoperă tot spectrul de semnificaţii ale imaginii

leului din scena Naşterea Domnului. Dacă ne uităm atent la tratarea scutecelor

pruncului Iisus din detaliul frescei de la Voroneţ, observăm că ele au exact forma

giulgiului alb de înmormântare din iconografia ortodoxă a scenei “Punerea în

mormânt”741. Forma rectangulară a leagănului (ieslei?) în care stă culcat pruncul

aminteşte foarte mult de forma unui sicriu. Aceste momente sunt extrem de

sugestive. Or, dacă programatorii sau zugravii de la Voroneţ ar fi dorit să indice

doar descendenţa Mariei şi a lui Iisus din tribul lui Iuda ar fi fost mai logic ca ei să

împrumute iconografia acestei scene deja aprobată în cadrul reliefului cu scena

Naşterea Domnului din compoziţia Arborele lui Iesei, sculptată pe faţada Domului

din Orvieto. Acolo, în reliefurile Domului, tribul lui Iuda era simbolizat de o

738 Vezi o reproducere a acestei imagini în: Virgil Vătăşianu, Pictura murală din nordul Mol-dovei, Bucureşti, 1974, il. 16. 739 Boul şi măgarul (sau, mai exact, asinul) sunt reprezentaţi în conformitate cu tradiţia icono-grafică constituită în baza textelor apocrife: Evanghelia naşterii Mariei şi a copilăriei Mântuito-rului ş.a. În aceste texte apocrife imaginea boului şi a măgarului a pătruns, probabil, din textul biblic al Cărţii lui Isaia (cap. 1, v. 3): „Boul îşi cunoaşte stăpînul şi măgarul ieslea ..., doar Israel nu mă cunoaşte, poporul meu nu pricepe...”. Vezi: Vezi: Emile Mâle, L’Art religieux du XIIIe si-ècle en France, Paris, 1943 (retipărit în1993), p. 399. 740 Privitor la imaginea leului în calitate de simbol al tribului lui Iuda vezi lucrarea: G.Schiller, Iconography of Christian Art, Vol. 2, London, 1972, p. 22, citat după: Anca Vasiliu, Monastères de Moldavie: XIVe – XVIe siècles. Les Architectures de l’image, Milano-Paris, 1998, nota 94 de la p. 245. 741 Subsemnatul nu este singurul care a remarcat această similitudine a scutecelor pruncului Ii-sus cu giulgiul de înmormîntare. Vezi: Monahia Elena Simionovici, Sfânta mănăstire Voroneţ. Vatră de istorie românească şi de spiritualitate ortodoxă, Sibiu, 2001, p. 71.

250

familie din trei lei742, iar pruncul Iisus era prezentat în formă de sugar, lipit de

sânul Mariei743. La Voroneţ, însă, aluzia la descendenţa lui Hristos din tribul lui

Iuda a fost conjugată cu aluzia la Învierea Domnului peste trei zile. Conform

punctului de vedere al Ancăi Vasiliu, « acest detaliu (se are în vedere leul – C.C.)

demonstrează o dată în plus, că prezenţa unei scene hristice în acest context era

direct legată de profeţia corespunzătoare şi că toată ampla desfăşurare a istoriei

din Arborele lui Iesei, n-a fost concepută decât pentru a arăta panorama completă

a semnelor şi dovezilor operei Creaţiei, revelate de la început ca o aşteptare

împlinită a Venirii Mesiei; … de altfel, acest detaliu (leul—C.C.) mai aminteşte şi

de somnul tânărului Hristos (în grec. Anapesôn), adormit ca un leu”, deasupra

căruia veghează Fecioara şi îngerii… »744. Evident, că apariţia imaginii leului în

fresca de la Voroneţ nu era întâmplătoare. Faptul că aceeaşi imagine a regelui

animalelor se repetă în acelaşi context şi în fresca de la Suceviţa745 certifică deja

apariţia unei redacţii iconografice specifice a scenei Naşterea Domnului în pictura

exterioară moldavă746. Dar este absolut clar că apariţia acestei redacţii

iconografice specifice a fost devansată în timp de textele manuscrise referitoare la

simbolismul leului ca prevestitor al miracolului Învierii. De aici rezultă că

asocierea paragrafului Despre leu cu paragraful dedicat profeţiilor filosofilor antici

din manuscrisul de la mănăstirea Agapia747 şi modificarea profeţiei lui Valaam în

conformitate cu redacţia din manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici748 (= cu

redacţia din manuscrisul de la Agapia şi din Podlinnikul explicativ Stroganov) nu

s-au produs în secolul XVII ci – cu un secol şi ceva – mai devreme.

742 Vezi: Enzo Carli, Op. cit., il. 27. 743 Ibidem. 744 Vezi: Anca Vasiliu, Monastères de Moldavie…, nota 94 de la p. 245. 745 Vezi imaginea în: Ibidem, il. 213 de la p. 287. 746 Aici merită să remarcăm faptul că, în alte regiuni geografice, lipseşte imaginea leului din scena Naşterea Domnului inclusă în compoziţia Arborele lui Iesei. Exemplu: Frescele bisericii cu hramul Naşterea Domnului din Arbanasi (Bulgaria, anul 1681). Vezi: Любен Прашков, Цър-квата Рождество Христово в Арбанаси, София, 1979, il. 94 de la p. 111. 747 Vezi: А.И.Яцимирскiй, Славянскiя и русскiя рукописи румынскихъ библiотекъ ..., p. 77. 748 Vezi: Iван Франко, Op. cit., p. 33.

251

§ 6. Profeţiile înţelepţilor antichităţii din „Albina” sârbească.

Din capul locului trebuie subliniat faptul că profeţiile anticilor referitoare la

venirea Mesiei, la Sf. Treime sau la Întrupare nu au făcut parte din diversele

versiuni şi redacţii ale „Albinei”. Sentinţele, aforismele, învăţăturile filosofilor

greci şi latini, citatele din părinţii bisericii creştine, care – în totalitate – formează

conţinutul culegerilor medievale bizantine, numite „Melissa”(„Albina”)749, aparţin

genului literar al florilegiilor (rom.– floarea darurilor)750, ce nu are nimic în

comun cu genul profetico-vizionar. În marea lor majoritate spusele anticilor din 749 Drept cea mai veche „Melissa” cunoscută este considerată antologia din secolul VII “Κεφά-λαια θεολογικά, ’ήτοι εκλογαι”, atribuită lui avva Maxim, pe care tradiţia bisericească l-a identifi-cat cu Sf. Maxim Mărturisitorul. Ea este cunoscută în două redacţii. Cele mai vechi manuscrise conservate ce includ prima redacţie sunt din secolul X ( Codex Coisl. Paris. Gr. Nr. 371, perga-ment, in-octavo, sec. X). Există şi alte manuscrise ce conţin această redacţie ( Codex Coisl. Pa-ris. Gr. Nr. 372, pergament, in-octavo; Codex Vatic. Gr. Nr. 741, sec. XI-XII; Codex Vaticanus Gr. Nr. 740, sec. XII; Codex Vatic. Gr. Nr. 385, sec XIV; Codex Vatic Gr. Nr. 847, sec. XIV-XV ş.a.). A doua redacţie a acestei “Melissa” este reprezentată de manuscrisele: Codex Laurentianus Nr. IX, sec. XIII; Codex Paris. Gr. Nr. 1169, sec. XIV; Codex Laurentianus LIX, sec. XV; Codex Nanianus Class. II, Nr. 171; Codex Nanianus Class. XI, Nr. 25 şi Codex Barberini, V, nr. 18. Drept a doua „Melissa” sunt considerate cele două părţi ale „Florilegiului” atribuit lui Antonie, –cărturar bizantin care, se presupune că, a trăit în perioada cuprinsă între secolele X-XIII. „Melis-sa” lui Antonie este în mare parte tributară „Melissei” lui Maxim. Dar există şi unele deosebiri. Astfel, în culegerea lui Antonie sunt incluse un număr impunător de citate din „Pentateuhul” lui Moise. În literatura slavonă au existat trei redacţii principale ale „Albinei”(„Melissei”). Prima re-dacţie slavonă a fost întocmită nu mai tîrziu de secolele XII-XIII, în baza redacţiei a doua gre-ceşti a „Melissei” lui Maxim. Ea se numeşte „Redacţia Albinei în 71 de capitole”. A doua redac-ţie slavonă, numită „Redacţia în 68 de capitole”, a fost alcătuită mai tîrziu şi este, de fapt, o mo-dificare a primei redacţii (cu schimbarea ordinii capitolelor, unele completări şi abrevieri). A tre-ia redacţie slavonă include numai 44 de capitole. La baza ei stă, de asemenea, „Melissa” lui Ma-xim, dar, capitolele 42 şi 44 au fost compilate din „Parenesis”-ul lui Efrem Sirul şi din „Scara” lui Ioan Klimax (Scărarul). În unele capitole a acestei redacţii putem găsi citate din „Pildele re-gelui Solomon”, „Cartea înţelepciunii lui Solomon”, cartea „Înţelepciunea lui Menandr”, iar în capitolul 47 figurează şi un citat din „Cuvintele asese ale Sf. Isihie”. Mai există o a patra redacţie ruso-slavonă a „Albinei”, care cuprinde o parte a „Melissei” lui Antonie. Dar ea este tărzie (din anul 1599), fiind tradusă după o ediţie grecească tipărită în anul 1546 (aşa-numita ediţie K.Ges-ner). Această ultimă redacţie a circulat mai mult în mediile cărturarilor ruşi de rit vechi ortodox. Vezi: А.Михайловъ, По вопросу о греко-византийскихъ и славянскихъ сборникахъ изрече-нiй, în ЖМНП, nr. CCLXXXV, Санкт-Петербург, 1893, p. 23 – 38; О.В.Творогов, Пчела, în Словарь книжников и книжности Древней Руси. XI –первая половина XIV в., Ленинград, 1987, p. 382 – 387.

252

„Albină” sunt fie anecdote din viaţa personalităţilor celebre, fie exemple din viaţa

cotidiană, fie sfaturi cu conţinut moralizator, fie cuvinte cu tâlc, fie zicători sau,

pur şi simplu, dictoane consacrate. Gruparea lor pe capitole în cunoscutele

gnomologhii şi antologii era efectuată după cu totul alte criterii decât gruparea

prezicerilor înţelepţilor antichităţii sau ale profeţilor biblici.

Prezenţa profeţiilor înţelepţilor antichităţii în ultimul capitol al manuscriselor de

secol XVII ce conţin textul „Albinei” sârbeşti751 este un fenomen unic şi

simptomatic. El denotă recursul la autoritatea anticilor într-un domeniu – legat

nemijlocit de teologia creştină – care anterior nu era abordat de „florilegiile” sau de

„melissele” bizantine. Este absolut clar că varianta iniţială a „Albinei” sârbeşti nu

conţinea capitolul cu profeţiile anticilor referitoare la Hristos. Interpolarea

ulterioară a acestui capitol este confirmată de amplasarea lui pe ultimul loc – la

sfârşitul textului – şi de absenţa lui în cele mai vechi manuscrise ale primei

redacţii a „Albinei” sârbeşti752 şi în a doua redacţie a acestei scrieri. Această

absenţă a profeţiilor anticilor referitoare la Hristos în manuscrisele mai vechi ale

„Albinei” sârbeşti, nu echivalează cu absenţa totală în secolele XIV-XVI a

profeţiilor anticilor din literatura slavonă de provenienţă sud-slavă. Prezenţa

spuselor şi imaginilor lui Platon şi Plutarh în pictura bisericii Maicii Domnului

Ljeviška din Prizren753, prezicerile filosofilor din „Viaţa despotului Stefan

750 Când vorbim de „florilegiile” bizantine avem în vedere, în afară de „Melissele” lui Maxim şi Antonie, culegerile lui Mihail Apostolul, Ioan Gheorghides, Ioan călugărul, Orian Tebanul, Ma-carius Chrisokefalos şi extrem de ampla „Enciclopedie” a lui Maxim Planudes. 751 Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, Nach-druck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Registern von Dmit-rij Tschižewskij, München,1970, Band 28 in „Slavische Propyläen”, p. 103 – 104. 752 Astfel, în cel mai vechi manuscris al Albinei sârbeşti, păstrat la Biblioteca Publică din Bel-grad (nr. 404) capitolul dedicat profeţiilor anticilor nu figurează. În locul lui putem citi textul ce începe cu cuvintele:„Âhäîìî áqäè. "êî ðàä(è) eäèíàƒî ƒðhøíèêà íàçâûòñg ñòðàíà...”. Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele)..., nota 8 de la p. 103. 753 Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-дице Льевишке, în „Зборник радова Српске академиjе наука”. LXV - Византолошки инсти-тут, Кн. 6, 1960, р. 43.

253

Lazarevici”754, vecinătatea cu lumea bizantină de expresie greacă şi cu Italia

renascentistă, infirmă totalmente acest punct de vedere hipercritic. Invers, am putea

spune că interpolarea în secolul XVII a profeţiilor anticilor referitoare la Hristos

în textul majorităţii manuscriselor „Albinei” sârbeşti755, este rezultatul circulaţiei

largi şi a popularităţii de care s-a bucurat acest gen de scrieri în literatura sud-slavă

de la sfârşitul Evului Mediu. Evident, că această popularitate nu a apărut brusc în

secolul XVII, ci a fost rezultatul unui proces îndelungat de selectare, traducere şi

transcriere a culegerilor de profeţii bizantine – proces – început încă în secolele

XIII-XIV. Însăşi textul profeţiilor înţelepţilor elini referitoare la Hristos [Åëèíü

ìu(ä)ðèèõ, ïðîð(î)÷àñòâà, î Õ(ñ)h ] din „Albina” sârbească probează

vechimea redacţiei slavone a traducerii şi denotă provenienţa de la nişte protografe

slavone cu mult mai vechi. Pentru a ne convinge de acest lucru este suficient să

examinăm tabelul de mai jos (unde sunt reproduse originalele greceşti ale

profeţiilor anticilor şi, respectiv, traducerile lor slavone din „Albina” sârbească, din

pictura exterioară moldavă, din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici”, din Cartea a

37-a a lui Guri Tuşin şi din alte câteva manuscrise provenite de pe teritoriul

Rusiei):

754 Vezi: Иван Дуйчев, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите елини”, în: „Зборник радова Српске академиjе наука”, XLIX, - Византолошки институт, Кн. 4, 1956, p. 149.

254

Codex Baroc-cianus Oxford -50. Colecţia Richard Bent-ley a biblio-tecii Bodley-ane. Sec. XI

Capitolul “În-ţelepţii elini despre Hris-tos” din “Al-bina” sârbeas-că. Manuscri-sul nr. 19 din Colecţia Šafa-rić, Muzeul Ceh, Praga, Mijlocul sec. XVII.

Profeţiile în-ţelepţilor an-tichităţii din pictura exte-rioară molda-vă de secol XVI.

„Viaţa despotului Stefan Lazarevici” de Konstantin Kostenečki. Anul 1431.

Profeţiile în-ţelepţilor an-tici din Car-tea a 37-a a lui Guri Tu-şin. Anii 1523-1526.

Traducerea veche slavona a profeţiei lui Sofocle din Cronograful Tihonravov (după Croni-ca lui Mala-las).Sec.XVI

14. ’Αστάνου περι της Θεοτόκου. Τιμήσωμεν την Μαριάμ, ώς καλως κρύψασαν το μυστήριον ...

Öðü Fèëèñü Åƒvïüòu ðg(÷): ïî÷àòg(ì) Ìàð¿þ "êî äîáðh ñüõðàíè òàèíñòâî.

La mănăsti-rea Suceviţa. (Mai abreviat la Moldoviţa). Àñòàêug: ïî÷üòhì Ìàð¿g "êî äîáðh ñúõðàíè òàèíñòâî.

À Ñòàèêü âüçüïè¦ ïî-÷üògì Ìà-ðèþ, "êî äîáðh ñü-êðûâüøqþ òàèíüñòâî, îòü í³e³e áî õîøògòü ðîäèòè ñg Õðèñòîñü.

15. Θουλις ό Αϊγυπτίων βασιλεύς ... Πρωτα θεός, μετέπειτα λόγος, και πνευμα συν αυτοις˚ (σύμφυτα δε πάντα και εις ’έν ιόντα; ...) Biserica Mai-cii Domnului Ljeviška, sec XIV. Ïëuòàðõú: Ïðhæäg Îòg÷ü ïîò(î)ìú æg Ñ(ëîâî) è Ä(u)õü ñ í³ìè...

Fuê¿äü eëë¿íü ðg(÷): ïðüâî³g Áãú, ïîòî(ì) Ñëî(â)î è Äõú. ñü íè(ì), è ñü³gñòü(ñò)-âíàà â(ñ)à.

La mănăsti-rea Suceviţa. Ãîëþä: ïðü-âhé Á(ƒ)ú ïîòîì Ñëî-âî è Äõú ñü íè(ì) eäè-íîâúçðàñíà âúñh(õ).

Fqëèäîñü æg ðg÷g¦ ïðhæäg Áîãü, òà æg Ñëîâî è Äqõü ñü íèìü.

15. Wëîðú. Ïgðâ¿g Áãú, ïîòîì Ñëîâî è Äõú Ñâ#-òûé, ñ íèìú gäèíîâúçðàñ-òíà âñ".

755 Aici este vorba în primul rând de manuscrisul nr. 19 din Colecţia Šafarić (Muzeul Ceh, Pra-ga, mijlocul sec. XVII) şi de manuscrisul Арх. I (sec. XVII). Vezi: Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele)..., nota 8 de la p. 103.

255

Manuscrisul “Συμφωνία” Secolul IX. Σοφοκλέους¨: ... εις εστι θεός, ’ός ουρανον ’έτευξε και γαιαν μακραν πόντου τε χαροπον...

Ñîôîêëèñü eëë¿íü ðg(÷): âhmü "êî âü èñòèíu. "êî e(ä)èíü ³g(ñ) Á(ƒ)ú, èæg ñüähëà íáî âüïuïh è çg(ì)ëþ, è âà(ñ)"æg ñq(ò)ü.

La mănăsti-rea Suceviţa. Ñîôîêëè: âg(ø)ü...âú èñòè... "êî eäè(í)ú e(ñ)òü Áú è ñúähëà íáî è çgìëg è âúñè# æg âú íè(õ).

Ôîêëèîñú ðh÷ü: Åäèíü Áƒú, èæ ñúòâî-ðè íáî è çgìëþ äîë-ƒu è âhò-ðgíû äõè.

Ñèâèëà öðè-öà Åƒvàòñêàà ðg(÷): e(ä)-èíü Á(ƒ)ú e(ä)èíî áæ(ñ)òâî è òð(î)èöà âü e(ä)èíñòâî ágñïëüòíî.

La mănăsti-rea Suceviţa şi, mai abre-viat, la Voro-neţ şi Moldo-viţa. Öðèöà Ñèâè-ë(à): ^ ágç-ígâhñíû# è âñg÷gñòûè äâû...íèç(ú) âú Àäh ñu-mu Åƒî æ òðgïgmgò...

16.[Ñè]âèë-ëà: ^ ágçíg-âhñòí¿" i âñg÷èñò¿" ä(h)âè Áãu "âèòü ñ", íèçú âú Àäh ñumu, Åƒî æg òðg-ïgmuòú àã-ãgëè è ÷ëâh-÷gñò¿è ìûñ-ëè.

6. Θουκυδί-δου. Το ΄έν τρία και τα τρία ΄έν, ΄άσαρκον προσωπικόν ...

Fuê¿äèñü eëëèíü ðg(÷): e(ä)èíî òðî³g, è òðî³g e(ä)èíî. ágñïëüòíî(³g) ñüëè÷íî³g òðîèöà.

Biserica Sf. Gheorghe-Suceava. Åëèíú Fu-êèäú: ... eäèíî ... òðîv ... òðî ... ágçïëî ...

Ðg÷g áî Ôqêèäèäü¦ ³eäèíî òðè è òðè³eäèíî ágñïëüòíî, îáðàçüíî ³eñòü òðî-èöà.

Iosif Flaviu. „Antichităţile iudaice”, XVIII, 3, 3. ’Ιησους, σοφος ανήρ, εϊ γε ’άνδρα αυτον λέγει χρή...

²îñèïïú eâðhèíü ðg(÷): ²ñ ìuæü ìu(ä)ðü, àmg ìuæà òî(ƒ) íàðèöàòè ïî(ä)áà³gòü.

Biserica Sf.Gheorghe-Suceava. Ïëuòàðõú: ... àmg ì@æg òîƒà í(àðèöàòè - C.C.)

12.Ïëuòàðõú. ²èñ(uñ) ìuæ ìuäðú, àmg ìuæà òîƒî íàðèöàòè ïîäîáàgòú, ïðgâûøí"ƒî âèíà ïðgáû-âàgòú.

Biserica Mai-cii Domnului Ljeviška.

Ïëàòîí Åë- ë¿íü ðå(÷g): Ïîç(ä)h

256

Sec.XIV. Ïëàòîíú: Â íhêîå âðhìå õî-måòü ñíèòè íà çåì(ë)u¦ Ñë(î)â(î) ïëüò æ(è)ò...âû...

íeêî(æ)äà. âú ìíîƒî ïðw(ñ)òðàí-íuþ çgìëþ ñ¿þ ïð¿èähòü ïëüòü ágç îöà è ðî(ä)èòñg.

Àñòàê¿g eë-ë¿íü ðg(÷): âü çe(ì)ëè ïu(ñ)ògé è ígïðîõîäíîé è ágçâîäíîé Ñëî(âî) ðî-(ä)èòñg.

Analizând textele profeţiilor greceşti şi slavone din tabelul de mai sus ajungem

la următoarele concluzii:

1. Majoritatea profeţiilor din capitolul „Înţelepţii elini despre Hristos” al

„Albinei” sârbeşti ţin de o redacţie diferită şi, posibil, mai veche decât

redacţia ce figurează în „Viaţa despotului Stefan Lazarevici”. Ele sunt mai

apropiate de originalele greceşti şi nu au suportat modificările şi completările

operate de Konstantin Kostenečki în anul 1431;

2. Mărturia lui Iosif Flaviu referitoare la Hristos ( aşa-numitul Testimonium

flavianum) din „Albina” sârbească este o traducere exactă a originalului

grecesc. Această mărturie din „Albină” n-a suportat interpolarea versificată

din manuscrisele ruseşti756 şi nu a fost atribuită în mod eronat lui Plutarh,

după cum s-a întâmplat în manuscrisul lui Guri Tuşin, în manuscrisul

Iaremeţki-Bilahevici şi în pictura murală exterioară de la biserica Sf.

Gheorghe-Suceava. Protograful acestei mărturii flaviene din „Albină”, pare să

fie anterior protografului comun al aceleiaşi mărturii din pictura murală de la

biserica Sf. Gheorghe-Suceava şi din manuscrisul lui Guri Tuşin. Cu toate

756 Este vorba de cuvintele: „ ïðgâûøí"ƒî âèíà ïðgáûâàgòú”.

257

acestea, după cum am văzut în punctul 12 al paragrafului dedicat

manuscrisului lui Guri Tuşin, în toate cele trei cazuri este evidentă una şi

aceeaşi redacţie slavonă a traducerii;

3. Traducerea slavonă a profeţiei lui Sofocle757 din ultimul capitol al „Albinei”

sârbeşti şi profeţia aceluiaşi scriitor antic din frescele la Sucevita ţin de o

redacţie comună, care diferă de redacţiile slavone ale traducerilor Cronicii lui

Malalas, incluse fragmentar în unele Cronografe (de tipul „Cronografului

Tihonravov”758);

4. Spre deosebire de redacţia din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” şi de

redacţia din „Cronograful rus”, în textul ultimului capitol al „Albinei”

sârbeşti nu s-a produs identificarea magului Astanes (Ostanes) cu „filosoful

stoic” sau „staic”. Deşi lui Astakie, din neatenţie, i-a fost atribuită o altă

profeţie, totuşi, ortografierea rădăcinii numelui magului (cu excepţia

terminaţiei –ie) a rămas identică atât în „Albina” sârbească, cât şi în Moldova

secolului XVI (Astakoe la Moldoviţa şi Astakue la Suceviţa). Bulgaria

secolului XVII urmează aceleiaşi tradiţii în ortografierea rădăcinii acestui

nume (vezi: forma nominală Astakor la biserica din Arbanasi759). Cât priveşte

textul propriu-zis al profeţiei lui Astakie din „Albina” sârbească, el pare să fie

757 Această profeţie a lui Sofocle, deşi nu-i aparţine dramaturgului antic, are, totuşi, o istorie bogată în literatura antică şi bizantină. Se pare că pentru prima dată descoperim aceste cuvinte la Pseudo-Justin( sec.II-III) în tratatele „De monarchia”( vezi: Patrologiae. Cursus completus. Pat-res graeci, Ed.A.J. Migne,Vol. VI, col. 316 A/B) şi „Cohortatio ad graecos” (vezi: Patrologiae. Cursus completus.Patres graeci. Ed. A.J.Migne.Vol. VI, col.273 D / 276 A). Figurează această profeţie şi la Clemente din Alexandria ( Protreptica, VII, 74,2 şi Stromata, V, 14, 113, 2), la Eu-sebiu din Cezareea ( Praeparatio Evangelica, XIII, 13, 40), la Teodoret, episcopul Cirului ( Gra-ecarum affectionum curatio, VII, 46), la Chiril al Alexandriei ( Contra Juliani, I,), la Ioan Mala-las ( Chronica, II, ed. Dindorf, p. 40f.), la Cedrenus ( Historia comparata, în Patrologiae.Cursus completus. Patres graeci. Ed. A.J.Migne, Vol. CXXI, col. 112 B/C). În culegerile de profeţii bi-zantine descoperim acest fragment în manuscrisele din grupurile „o mega” şi „tau”. „Erminia” lui Dionisie din Furna, de asemenea, atribuie aceste cuvinte lui Sofocle: „Un Dumnezeu este şi fără de început, unul şi nealcătuit, ce făcut-a cerul şi pământul într-o dată”. Datorită traducerii timpurii a Cronicii lui Malalas, acest citat era binecunoscut şi în literatura slavonă. 758 Vezi: В.Ф.Хрипков, Хроника Иоанна Малалы в составе “Тихонравского хроногра-фа”, în ТОДРЛ, Т. XLV, Санкт-Петербург,1992, р. 342. 759 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., р. 102 – 103.

258

inspirat de unele versuri din Cartea profetului Ieremia ( cap. 2, v. 6 şi cap.

17, v. 6 ) inclusă în Vechiul Testament. În alte culegeri de profeţii ale anticilor

(fie ele greceşti sau slavo-ne) aceste cuvinte nu se mai întâlnesc;

5. Numele Thukid (Fuê¿äü) din „Albina” sârbească este o formă coruptă a

numelui Thulid (Fuë¿äü). Apariţia consoanei „k”(ê) în loc de „l”(ë) este

rezultatul contaminării, influenţate de numele apropiat al istoricului Fukidid

(Tucidide). Imposibilitatea de a-i atribui lui Tucidide această profeţie a lui

Thukid este confirmată de prezenţa propriei profeţii şi a propriului nume

(Fuê¿äèñü) a istoricului antic, situate pe aceeaşi pagină a manuscrisului

„Albinei” sârbeşti şi identice după conţinut cu profeţia şi numele aceluiaşi

istoric pictate pe faţada bisericii Sf. Gheorghe-Suceava760;

6. Profeţia lui Platon din ultimul capitol al „Albinei” Sârbeşti este o redacţie

modificată şi amplificată a vechii profeţii a aceluiaşi filosof din pictura

murală a bisericii Maicii Domnului Ljeviška din Prizren (secolul XIV)761.

Conservarea acestei profeţii, fie şi într-o formă modificată, denotă persistenţa

unei tradiţii sud-slave multiseculare. Or, nicăieri în altă parte – nici în

manuscrisele greceşti, nici în cele slavone sau slavono-ruse – această profeţie

nu mai poate fi identificată;

7. Profeţia Sibilei din „Albina” sârbească nu are nimic în comun cu profeţiile din

„Oracolele sibiline”762 sau cu profeţiile sibilelor din textele slavone analizate

(în manuscrisele lui Guri Tuşin şi lui Iaremeţki-Bilahevici, în frescele de la

Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa sau în podlinnikul explicativ Stroganov ş. a .).

Conţinutul profeţiei Sibilei din „Albină” nu are valoare autonomă şi pare să

fie un „colaj” din spusa precedentă a lui Sofoklis şi din spusa următoare a lui

Thukidis; 760 Vezi imaginea de pe filacterul lui Fukid de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava în: Pictura mu-rală din Moldova. Sec. XV – XVI, (text – Vasile Drăguţ, antologie de imagini – Petre Lupan), Bu-cureşti, 1982, il. 81. 761 Vezi: Деjан Медаковиђ, Претставе античких философа и сивила у живопису Богоро-дице Льевишке..., p. 43 şi desenul de la p. 51.

259

8. Redacţiile profeţiilor înţelepţilor antici, prezente în pictura exterioară

moldavă de secol XVI, ocupă un loc intermediar între redacţiile profeţiilor

corespunzătoare din ultimul capitol al „Albinei” sârbeşti – pe de o parte – şi

redacţiile din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” şi din manuscrisele ruseşti

(Tuşin, Cronograful rus etc.) – pe de altă parte. Acest lucru devine evident

dacă ne amintim că doar la Suceviţa şi în „Albina” sârbească figurează aceeaşi

redacţie a profeţiei lui Sofocle şi că doar profeţiile din Moldova şi cele din

„Albină” n-au suportat modificările redacţionale763 operate de Konstantin

Kostenečki şi reiterate de Cronografele ruseşti. La acestea se adaugă şi

conservarea în Moldova şi în „Albină” a aceleiaşi rădăcini Astak- a numelui

modificat al magului Astanes, care în Rusia s-a transformat în „filosoful

stoic”764. Pe de altă parte, similitudinea textului profeţiei lui Goliud de la

Suceviţa cu textul profeţiei lui [O]lor sau similitudinea textelor profeţiilor

Sibilelor de la Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa cu textul profeţiei celei de a

treia Sibile din manuscrisul lui Guri Tuşin, apropie redacţiile din Moldova de

redacţiile din manuscrisele ruseşti (Tuşin, Iaremeţki-Bilahevici ş. a .). În

favoarea acestei apro-pieri pledează, de asemenea, şi atribuirea eronată a

mărturiei lui Iosif Flaviu istoricului Plutarh — fenomen care s-a produs doar

în Moldova şi Rusia.

762 Vezi: Книги Сивилл, Москва, ed. “Энигма”, 1996. 763 În „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” Konstantin Kostenečki a adăugat câteva cuvinte la profeţiile lui Astanes (Astaik) şi Thukidid, reducând, în acelaşi timp, ultimele cuvinte din profeţia lui Thulidos. Deşi „Albina” sârbească atribuie în mod eronat profeţia lui Astanes (Ostanes) rege-lui Egiptului Thilis, redacţia acestei profeţii este foarte apropiată de redacţia profeţiei lui Astakue de la Suceviţa. Asemeni cazului moldav, ea nu include interpolarea lui Kostenečki. 764 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164; Iван Франко, Op. cit., p. 33.

260

Capitolul 3. Redacţiile greceşti ale profeţiilor înţelepţilor antichităţii din

pictura murală.

Conservarea precară a chipurilor şi a inscripţiilor înţelepţilor antichităţii din

pictura murală bizantină şi deutero-bizantină a „simplificat” şi a „deformat”

substanţial problema originii imaginii conjugate a „Arborelui lui Iesei” şi a

„filosofilor păgâni”. În pofida faptului că reliefurile Domului din Orvieto (sculptate

în anii 1305 – 1308? sau 1310?)765 şi unele manuscrise bizantine, de tipul

Codexului Parisinus Graecus nr. 400 (din anul 1344)766, indică indubitabil

asocierea destul de timpurie a Arborelui cu profeţiile filosofilor, toată atenţia în

soluţionarea acestei probleme (până la apariţia în anii 70 – 80 a secolului XX a

studiilor lui Michael D. Taylor!767) a fost acordată doar frescelor din Moldova şi

celor de la Lavra Athonită. Antiteza Moldova — Muntele Athos a fost formulată

într-un context mai vast încă în anul 1913 de celebrul reprezentant al şcolii vieneze

de istoria artei Josef Stržygowski, care, în articolul „Kunstschätze in der

Bukowina” scria: „ ... nu atât Athosul asupra Moldovei, pe cât marea cultură din

mănăstirile Bucovinei, a trebuit să se repercuteze asupra sfântului Munte”768. O

opinie diametral opusă a exprimat cercetătorul francez Paul Henry care, în studiul

765 Vezi: Enzo Carli, Il Duomo di Orvieto, Rome, 1965. il. 20. Privitor la datarea reliefurilor Domului din Orvieto vezi: John White, The Reliefs of the Façade of the Duomo at Orvieto, în Journal of the Warburg and Courtland Institutes, nr. 22, London, 1959, p. 258 – 269. 766 Conform clasificării lui A.von Premerstein, Codexul Parisinus Graecus 400 face parte din cea mai recentă redacţie „F” a „Oracolelor zeilor eleni”. Vezi: L. Bréhier, La légende des sages païens à Byzance, în „Mélanges d’histoire du Moyen Âge dédiés à la mémoire de L. Halphen”, Paris, 1951, p. 65. 767 Vezi lucrările lui Michael D. Taylor indicate în notele 131, 132, precum şi articolul: idem., Three local motifs in Moldavian Trees of Jesse, with an excursus on the liturgical basis of the ex-terior mural programs, în Revue des études sud-est européennes, T. XII, nr. 2, Bucarest, 1974, p. 267 – 275. 768 Articolul a fost tradus din germană de G.Murnu şi a apărut în “Buletinul Comisiunii Monu-mentelor Istorice”, VI, 1913, p. 128 – 131. Citat conform notei A.Vasiliu la cartea: Grigore Nan-driş, Umanismul picturii murale postbizantine…, nota 1 de la p. 116.

261

dedicat iconografiei „Arborelui lui Iesei”(apărut în anul 1928), a supralicitat forţa

de iradiere a artei athonite: „La présence constante des philosophes anciens et la

ressemblance remarquable que l’on constate entre les Arbres de Bukovine et ceux

de Lavra ou de Dochiarou semblent devoir suggérer l’idée qu’elle est née en

Grèce” („Prezenţa constantă a filosofilor antici şi ase-mănarea remarcabilă pe

care o constatăm între Arborii din Bucovina şi cei de la Lavra sau Dochiaru

trebuie să sugereze ideea că ea – această tradiţie – a apărut în Grecia”)769.

Contrar punctului de vedere al cercetătorului francez, slavistul român Grigore

Nandriş susţinea teza, conform căreia „tema Arborele lui Iesei cu filosofii greci a

fost adusă din Ţările Române la Muntele Athos şi nu invers”770. Slavistul şi

istoricul bulgar Ivan Dujcev a infirmat, însă, această teză, considerând că “Тази

иконографска тема представя един резултат от хуманистичните те-

жнения на византийския свят, тя се заражда – като обща концепция и об-

раз – в същинските средища на византийската култура и то през една мно-

го по-ранна историческа епоха” ( „tema iconografică (specifică a Arborelui lui

Iesei cu filosofii antici — C.C. ) este rezultаtul unui curent umanist în

spiritualitatea lumii bizantine, — curent — care a fost generat, atât în formă de

concept teoretic cât şi de imagine plastică, într-o epocă istorică cu mult mai

timpurie…”)771.

Un impediment deloc neglijabil în soluţionarea problemei originii şi surselor

imaginii conjugate a Arborelui lui Iesei şi a filosofilor antici l-a constituit datarea

inexactă a frescelor Trapezei Lavrei Athonite. Antiteza Moldova — Muntele Athos

nu putea fi depăşită atâta timp cât rămânea neclară cronologia executării frescelor

fiecărui monument. Or, mult timp s-a considerat că Trapeza Lavrei a fost zugrăvită

769 Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé dans les églises de Bukovine, în „Bibliothèque de l’In-stitut français de hautes études en Roumanie, II, Mélanges, 1928”, Bucarest, 1929, p. 29. 770 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 85. 771 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезически мислители и писатели..., р. 35 şi traducerea germa-nă la p. 148: „Dieses ikonographische Thema erwuchs aus der humanistischen Bewegung in der byzantinischen Welt; als allgemeine Konzeption und Gestalt entstand es in den eigentlichen Zen-tren der byzantinischen Kultur, und zwar in einem viel früheren historischen Zeitalter”.

262

în anul 1512. Această datare figurează atât în lucrarea lui D.Talbot Rice “Byzantine

Art”772, cât şi în notele Ancăi Vasiliu la studiul lui Gr. Nandriş „Umanismul

picturii murale postbizantine din estul Europei”773. Însă cercetătorii care au studiat

în detaliu tema Arborele lui Iesei (Michael D. Taylor774) sau pictura murală din

lumea ortodoxă după prăbuşirea Bizanţului (Manolis Chatzidakis, Miltiadis Miltos

Garidis775 ş. a.) afirmă cu certitudine că frescele de la Trapeza Lavrei Athonite au

fost zugrăvite în anul 1535 sau 1536. Apariţia anului 1512, după cum menţionează

Miltiadis Miltos Garidis, este rezultatul unei confuzii în interpretarea unei inscripţii

care se referă doar la datarea plafonului de lemn al Trapezei şi care nu are în

vedere data realizării frescelor776. Imensa compoziţie Arborele lui Iesei de la Lavra

Athonită este contemporană, după părerea cercetătorului grec777, cu vastele

compoziţii pe aceeaşi temă din Moldova: „Ea preia versiunile bizantine ( în baza

formulelor plastice de la Arilje şi de la Sfinţii Apostoli din Tessaloniki) dar le

dezvoltă până la extremă. Exact în aceeaşi perioadă, în Moldova, compoziţii şi mai

vaste ale imaginii Arborelui lui Iesei – foarte apropiate de compoziţia de la Lavra

– acoperă suprafeţe imense din pictura exterioară de la Moldoviţa, de la Sf.

Gheorghe-Suceava, de la Voroneţ şi de la Suceviţa”778. Luând în consideraţie

afinităţile de ordin iconografic între Arborii din Moldova şi cei de la Sfântul Munte

( Trapeza Lavrei779, mănăstirea Dochiariu780) ar fi logic să presupunem că şi între

conţinutul spuselor înţelepţilor antici există afinităţi similare. Realitatea este însă

772 Vezi: D.Talbot Rice, Byzantine Art, Harmondsworth – Middlesex, ed. Penguin Books, 1962 (1 ediţie – 1935), p. 126. 773 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, nota 6 la p. 80. Anca Vasiliu mai menţionează şi datarea picturilor trapezei Lavrei cu anul 1521. 774 Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 34 – 35, Washington, 1980-1981, p. 129 şi stema de la p. 139. 775 Vezi: Miltiadis-Miltos Garidis, La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les pays sous domination etrangère, Athènes, ed.C.Spanos, Lib-rairie des amis des livres, 1989, p. 140 – 141 şi notele 630, 632 de la p. 140. 776 Ibidem, nota 630 de la p. 140. 777 Ibidem, p. 155. 778 Ibidem, p. 155. 779 Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé…, p. 24 – 26 şi tabl. 6 de la p. 25. 780 Ibidem, p.27 şi tabl. 7 de la p. 28.

263

de cu totul altă natură. Cu excepţia unui mic fragment (din profeţia lui Platon!781)

între profeţiile anticilor ortografiate în greceşte la Muntele Athos şi profeţiile

anticilor din pictura exterioară moldovenească nu există nici un fel de similitudini.

Fotografiile frescei Arborele lui Iesei de la Lavra, reproduse de Gabriel Millet în

cartea „Monuments de l’Athos”782, demonstrează indubitabil faptul că spusele

filosofilor elini din trapeza acestei mănăstiri aparţin grupului „delta”783 de culegeri

bizantine de profeţii (conform clasificării lui Hartmut Erbse). Or, manuscrisele

acestui grup „delta” nu par să fi fost traduse în slavonă în acea perioadă şi – cu

certitudine – nu sunt atestate în Moldova secolului XVI. În schimb, în ceea ce

priveşte spusele anticilor din picturile murale de secol XVII de pe teritoriul

actualei Bulgarii (Bačkovo, 1623; Arbanasi, 1681), compilarea din redacţia inclusă

în manuscrisele grupului „delta” este evidentă. Pentru a ne convinge de acest lucru

este suficient să examinăm tabelul de mai jos784:

781 În picturile trapezei Lavrei Athonite această profeţie, ortografiată greceşte îi este atribuită enigmaticului Dialid. În Moldova o profeţie similară, tradusă în slavonă, îi este atribuită lui Pla-ton. Dar, după cum vom vedea mai tîrziu, în manuscrisele bizantine din grupul „delta”, ce au ser-vit drept prototip zugravilor de la Lavra, această profeţie de asemenea era atribuită lui Platon. 782 Vezi: Gabriel Millet, Monuments de l’Athos, Vol. I, Les peintures, Paris, Librairie Ernest Leroux, 1927, il. 3 de la p. 151. 783 Reconstrucţia textelor profeţiilor înţelepţilor antichităţii din grupul „delta” a fost realizată de Hartmut Erbse în baza următoarelor manuscrise: Codex Atheniensis Graecus 701 ( sec. XVI, f. 252v - 254v), Codex Athous Vatoped 754 ( sec. XVII, f. 182r – 184r), Codex Athous Laura 758 ( sec. XVII, f. 60v – 62v) şi Codex Athous Laura Z – 64 ( anul 1602). Ultimul codex nu figurează în cataloagele bibliotecilor athonite, iar conţinutul fragmentului referitor la profeţiile anticilor i-a fost comunicat lui Hartmut Erbse de bibliotecarul Lavrei Athonite Panteleimon Lavriotis în anii 30 ai sec. XX. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 96 – 103, 220 – 222. 784 Textele greceşti ale profeţiilor anticilor de la Bačkovo şi Arbanasi sunt transliterate de sub-semnat în baza fotografiilor inserate în cărţile lui Ivan Dujcev şi Liuben Praşkov: 1. Иван Дуй-чев, Древноезические мислители и писатели в старата българска живопись, София, ed. “Септември”, 1978; 2. Любен Прашков, Църквата Рождество Христово в Арбанаси, Со-фия, ed.“Български художник”, 1979. Profeţiile înţelepţilor din redacţia manuscriselor din gru-pul “delta” şi din fresca trapezei Lavrei Athonite au fost reproduse după redacţia prezentată de Hartmut Erbse în cartea “Fragmente griechischer Theosofien” ( Hamburg, ed. Hansischer Gil-denverlag, 1941, p. 98 şi p. 220-222). În scopul verificării transliteraţiei profeţiilor filosofilor din pictura trapezei Lavrei a fost consultată şi cartea lui Gabriel Millet „Monuments de l’Athos” (Vol. I, Les peintures, Paris, Librairie Ernest Leroux, 1927, il. 3 de la p.151).

264

Profeţiile celor şapte filosofi elini din proto-graful manuscriselor grupului “delta” (con-form reconstrucţiei lui Hartmut Erbse).

Profeţiile înţelepţilor antichităţii din com-poziţia „Arborele lui Iesei” a Trapezei Lav-rei Athonite. Anul 1535 sau 1536.

Profeţiile înţelepţilor antichităţii din com-poziţia „Arborele lui Iesei” a bisericii Naş-terea Domnului din Arbanasi. Anul 1681.

Profeţiile înţelepţilor antichităţii din com- poziţia „Arborele lui Iesei” a Trapezei mă-năstirii Bačkovo. Anul 1623.

Διήγησίς τινος φιλο-σόφου περι των έπτα ‘Ελλήνων των φιλο-σόφων δια την ’άνω πρόνοιαν.

’Εν ταις ήμέραις εκεί-ναις Διογένους του φιλοσόφου εν ταις χρυσαις ’Αθήναις παρέβαλον (εις) αυτον έπτα σοφοι του ιδειν αυτον επι τινος δώμα-τος καθεζόμενον. Και προσκυνήσαντες αυ-τον εκάθισαν και αυ-τοίών εισι τα ονόμα-τα˚ Πλούταρχος, ’Άρ-ης, ό Δων ό τρισμέ-γιστος, Κλεομήδης, Πλάτων, ’Αριστοτέ-λης και ‘Όμηρος . (...) ώ ’άνδρες θαυμάσιοι και φιλόσοφοι και των ‘Ελλήνων προυχοι και διδάσκαλοι, ερωτω ύμας. εν εσχάτοις και-ροις και χρόνοις τί μέλλει ποιήσειν ή ’άνω πρόνοια εις τα γένη των ‘Ελλήνων...

1. Διογένη(ς): ερώτο ήμ(α)ς. εν εσχά(τοις) κερης κ(αι) χρωνις της(?) μέλιε(?) π(ο)ιήσε(...)

1. Και ανοίξας το στό-μα εύθυς ό Πλούταρ-χος είπεν˚ οψέ ποτε ό ’άναρχος ’άνάρχου γόνος λόγος επι την πολυσχιδη ταύτην ελάσειε γην και κατοι-κήσει εν αδαει κόρη, ής το ’όνομα Μαρία. και παραδοθήσεται εις φθόνον εξ απίστου λαου και σταυρωθή-

1. Πλούταρχος: οψέ ποτε ό ’άναρχος ’άνά-ρχου γόνος λόγος επι την πολυσχιδη ταύτην ελάσειε γην.

1. Πλούταχρ: οψέ πο-τε ηζ(?)η ό ’άναρχος ’άνάρχου γόνος κ(αι) την πολισεδι ταύτη... ελάσιεν γην...

2. Πλούταρχος: οψέ ποτε ξή(?) ό ’άναρχος

265

σεται˚ και τέλος ανα-στήσεται και σώσει πάντα κόσμον. ’έστι δε το ’όνομα αυτου ’Ιησους, ‘ο λέγεται ιατρός. 2.’Άρης είπεν γόνος εκ γόνου κατελθων γόνος γόνου επι μήτ-ρας οικησαι θέλων και γεννηθεις ’άνθρω-πος, τέλειος θεός, πά-ντα τα γένη σώσει απο ’Αδάμ ‘έως αύ-του και τω γεννήτορι προάξει δωρον ( τον απολλύμενον ’Αδάμ).

2. Φιλων: γόνος εκ γόνου κατελθων γόνος γόνου επι μήτ-ρας οικησαι θέλων και γεννηθεις ’άνθρω-πος, τέλειος θεός …

2. Αστακορ: …όνος εκ γόνου κατελθoν γόνος γόνου επι μi(?)-τιν(?) οικησε θέλον κ(αι) ...ενηθις ’ά...ος, τέλιος Θ(εό)σ...

3. Αρηκλος: γωνους εκ γόυ(νου) κατελθων γώνος γώνου επι μήτ-ρ(ας) οικησε θέλον

3. ‘Ο Δων ό τρισμέ-γιστος είπεν˚ ό θεός εστι νους και λόγος και πνευμα. και ό λό-γος σαρκωθεις εκ του πατρος πάντα ’άνθρω-πον ‘ρύσεται της άλο-γίας της πικρας και τον διάβολον καταρ-γήσει και δώσει βάπ-τισμα μετανοίας τω λαω αύτου˚ και μακά-ριος, ‘όστις (’αν) ακούση αύτου.

3. Πιβογώρας: ό θεός εστι νους και λόγος και πνευμα. και ό λό-γος σαρκωθεις εκ του πατρος.

3. Πηθγορα: ό θ(εό)ς εστ(ϊν) νους κα(ι) λό-γος κα(ι) πν...α. κα(ι) ό λόγο(ς) σαρκοθης εκ του π(ατ)ρος.

4. Οδωνέριστος: ό θεός εστη νου(ς) κ(αι) λόγος κ(αι) πν(ευμ)α κ(αι) ό λόγος σαρκο-θεν εκ του π(ατ)ρος πάντα ’άν(θρωπ)ον. 5. Αριστοφάνης: κ(αι) δόσι βάπτισμα μετανία(ς) τω λαω αύτου κ(αι) μακά-ριος, ωστη(ς)’α(ν) ακούσι αύτω.

4. Κλεομήδης είπεν˚ ό τόν ούρανον τανύσας και την γην επι ύδά-των έδράσας εσύστε-ρον γενναται εξ αχ-ράντου Μαρίας της παρθένου˚ και λαμβά-νει σάρκα εξ αύτης και γίνεται ’άνθρωπος τέλειος, ό του παντος ποιητής˚ και τον θά-νατον πατήσας και τον διάβολον καταρ-γήσας ζωην δωρήσει τω κόσμω.

4. Κλεάνθης: ό τόν ούρανον τανύσας και την γην επι ύδάτων έδράσας εσύστερον γενναται εξ αχράντου Μαρίας της παρθένου.

4. Λισιτις: ό τω ούρα-νον τανοσαϊ και την γην ηπι ...να(?) ...ρά-σας εσύστεριι ...ατε εξ αχράντου Μαρίας.

6. Κλεομίαν: ό τόν ούραν(ον) τέ(?)τανως κ(αι) τ(ην) γην επι ύδάτων έδράσας εσ-(ύ)σηστερων γεν(ν)α-ται...

5.Πλάτων ό μεγαλώ-νυμος είπεν˚ θεος ήν μεν αει και ’έστιν και ’έσται οϋτε αρξάμε-

5. Πλάτων: θεος ήν μεν αει και ’έστιν και ’έσται οϋτε αρξάμε-νος οϋτε παυσάμενον.

5. Πλάτον: θ(εο)ς ήν μεν ααι κ(αι) ’έςτιν κ(αι) ’έστε οϋτε αρξά-μενος οϋτε παυσάμε-

7. Πλάτον: θ(εο) ς ήν μεν αει κ(αι) ’ές(τιν) κ(αι) ’έσται οϋτε αρ-ξάμενος οϋτε παυσά-

266

νος οϋτε παυσάμενος. ό δε υίος αύτου ό Χρι-στος μέλλει γεννηθη-ναι εκ παρθένου Μα-ρίας και πιστεύω εις αυτόν. επι δε εύσεβους βασι-λέως πάλιν ’όψει με, ‘ήλιε. τον δε ναος του ’Απόλλωνος καταρ-γήσει και κληθήσεται εις το ’όνομα της μητ-ρος αύτου Μαρίας.

6. Διαλίδ(?): ό Χ(ρι-στο)ς μέλλει γεννη-θηναι εκ παρθένου Μαρίας και πιστεύω εις αυτόν

νος. 6. Ζηαλϊγης: ό Χ(ρι-στο)ς μέλλαι γενη-θηνε(?) εγ π(α)ρθέν... Μαρίας ... πηστε(ύ)ο ηεν(?) ...

μενος. 8. Σιβυλλα: ό δε υίος αύτου ό Χ(ριστο)ς μέ-λ(λε)ι γενιθηνε ε(κ) παρθένου Μαρία(ς) κ(αι)πιστεύω (ε)ις αυτών. 9. Γαλινος: επι δε εύ-σεβούς βασιλέος πά-λ(ιν) ’όψυ μεν, ιλιε, την δε ναον του ’Απ-(?)ε(?)ωνος καταργι-σασα(ν) (?)...

6.’Αριστοτέλης είπεν˚ εν ταις ημέραις εκεί-ναις φως της άγίας τριάδος λάμψει επι πασαν την κτίσιν και τα χειροποίητα εϊδω-λα και κωφα και ανα-ίσθητα, ‘α προσκυ-νουσι τα των ‘Ελλή-νων γένη ώς θεούς, αφανίσει αύτα εις τέ-λος, και το ’όνομα αύ-του αυξυνθήσεται και τιμηθήσεται παρα βα-σιλέων και μεγιστά-νων εφ’ ‘όλην την οι-κουμένην. Και δώδε-κα και έβδομήκοντα στήσει κριτας και δι-δασκάλους επι πασαν την γην. αυτος μετα το παθειν και ανασ-τηναι αναληφθήσεται και εκ δεξιων του πατρος καθεσθεις πά-λιν ’έρχεται κριναι ζωντας και νεκρούς˚ και αποδώσει έκάστω κατα τα ’έργα αύτου.

7. ’Αριστοτέλης: φως της άγίας τριάδος λάμψει επι πασαν την κτίσιν. 8. Σωκράτης: και το ’όνομα αύτου αυξυνθήσεται και τι-μηθήσεται παρα βα-σιλέων και μεγιστά-νων εφ’ ‘όλην την οι-κουμένην. 9. Παλινος: και(...)πά-λιν ’έρχεται κριναι ζωντας και νεκρούς και αποδώσει έκάστω κατα τα ’έργα αύτου.

7. ’Αριστοτέλις:φως της άγί(α)ς τριάδος λάμψη(?) επι πασαν την κτίσι ... κ(αι) τα χηροποητα ηδολα ... (κω)φα ...αντ(?) ... 8. Σωκράτης: κα(ι) το ’όνομα αύ-του αυξηθήσετε ... τι-μηθή(σε)τε υπο (?) παντον(?) ... εφ’‘όλην την οικουμένην. 9. Γαλιν: κε(?) πάλην ’έρχετε κρηνε ζοντας κ(αι) νεκρούς κ(αι) (α)ποδοσι έκάστο κα-τα (τα) ’έργα αύτου.

10. ’Αριστοτέλης: εν ταις ημέρες εκίναις φως της ‘άγία(ς) τρι-άδος λάνψη επι πασαν τ(ην) κτίσιν.

7. Τέλος δε πάντων ‘Όμηρος είπεν˚ ‘ήξει προς ήμας οψε γης ’άναξ πόλου και σαρξ φανειται δίχα τινος σφάλματος˚

10. ‘Όμηρος: ‘ήξει προς ήμας οψε γης ’άναξ πόλου και σαρξ φανειται δίχα τινος σφάλματος.

10. ‘Όμιρς: Ηαι(?) προς ήμας οψε γης ’άναξ πόλου κ(αι) ... φανοϊταϊ δηχα τινος σφ(ά)λμα(τος).

11. ‘Όκύαρος:‘ήξ(ε)ι προ(ς) ήμας ωψαι τη( ς) ’άναξ ίλου(?) κ(αι) σαρκα φανίτε δί-χέ ...νως...ε... (σφ)ά-λαμπτος.

267

και λαμβάνει σάρκα απο ‘Εβραΐδος παρθέ-νου˚ και καλέσουσιν αυτον ’άφεσιν και αγ-αλλίασιν˚ και σταυρωθήσεται απο απίστου γένους των ‘Εβραίων, και μακάριοι οί ακούον-τες αύτου. ουαι δέ, οί μη ακούοντες . (...)

11. Σόλων: και λαμ-βάνει σάρκα απο ‘Εβ-ραΐδος παρθένου˚ και καλέσουσιν αυτον ’άφεσιν και αγαλλία-σιν. 12. Σιβύλλα: Kαι σταυρωθήσεται απο ‘Εβραίων απίστον... και μακάριοι οί ακού-οντες αύτου.

11. Σόλον: κ(αι) λαμ-βάνι σάρκα απο ‘Εβ-ραΐλα παρθένομ κ(αι) καλέσουσιν αυτον ’άφεσιν κε(?) αγαλία-σην. 12.Σημβιλας : Kε στ(αυ)ροθήσετει απο ‘Εβρεον ’απίστον ...κ(αι) μακάρια υ(?) ακούοντες αύτου χ(?) ... δέ(ν) οί μη ακούον-τες .

12. Σοκράτης: κ(αι) λαμβάνι σάρκα απο ‘Εριρε(?) αν(?) παρ-θένω κ(αι)...στ(αυ)-ρωθύσεται ...και μα-κάρη... οί (η)... (?)... ακού(ν)ταις αύτ(ου)...

Analiza textelor greceşti din tabelul de mai sus ne permite să ajungem la

următoarele concluzii:

a) Toate profeţiile anticilor din picturile murale ale trapezei Lavrei Athonite, ale

trapezei mănăstirii Bačkovo şi ale bisericii „Naşterea Domnului” de la

Arbanasi provin din protograful culegerilor bizantine de profeţii din grupul

„delta”;

b) Dacă în trapeza de la Bačkovo se observă o anumită originalitate în selecţia

profeţiilor anticilor — efectuată, evident, în baza protografului menţionat —

atunci la Arbanasi selecţia profeţiilor este o compilare fidelă a selecţiei deja

efectuate în fresca trapezei Lavrei Athonite785;

c) Pe parcursul compilării textelor din manuscrisele grupului „delta”, zugravii

de la Athos, de la Bačkovo şi de la Arbanasi au majorat numărul filosofilor de

la şapte la doisprezece. Necesitatea majorării numărului de filosofi era dictată

de specificul picturii monumentale, care solicita un număr mai mare (şi

divizibil la doi!) de figuri ce urmau să mărginească compoziţia „Arborele lui

785 Identitatea textelor de la Lavra athonită şi de la Arbanasi nu se rezumă doar la profeţiile în-ţelepţilor antichităţii. Identice sunt şi inscripţiile ce însoţesc imaginea sfântului Sisoe [vezi textul: „Όρων σε τάφε δειλειω σουτήν θέαν και καρδιοστά λακτον δάκρυον χέω χρέος το κοσνόφλητον εις νουν λαμβανω πως γαρ μέλλω δι ελθειν πέρας τοιουτον. Αΐ! Αΐ!” de la p. 400 a ediţiei: Gabriel Millet, Recueil des inscriptions chrétiennes de l’Athos, (Paris, ed.Albert Fontemoing, 1904) şi de la p. 214 a ediţiei: Любен Прашков, Църквата Рождество Христово в Арбанаси (София, Български художник, 1979 )].

268

Iesei”. Probabil că, datorită necesităţilor practice ale artei monumentale,

formu-la „celor şapte înţelepţi”, moştenită încă din antichitate, este încetul cu

încetul înlocuită (chiar şi în manuscrisele bizantine din alte grupuri !786) de un

număr mai impunător de filosofi;

d) Majorarea numărului de filosofi la trapeza Lavrei, la Bačkovo şi la Arbanasi

n-a fost însoţită de apariţia unor noi citate, provenite din alte grupuri de

manuscrise. Pentru a putea oferi numărului sporit de filosofi spusele

respective, cele şapte profeţii din protograful manuscriselor grupului „delta”

au fost divizate şi scurtate. Astfel, pentru frescele de la Lavra şi de la

Arbanasi profeţia lui Platon a fost divizată şi atribuită lui Platon şi Dialid (la

Arbanasi – Zialighes), profeţia lui Aristotel a fost atribuită lui Aristotel,

Socrate şi Palinos ( la Arbanasi – Galin), iar profeţia lui Homer a fost

atribuită lui Homer, Solon şi Sibilei;

e) Apariţia numelui Palinos (Παλινος) la trapeza Lavrei se datorează unei

confuzii cu adverbul „πάλιν” (rom. „înapoi” sau „din nou”)787 din textul

profeţiei lui Aristotel. Ulterior, la Arbanasi, acest Palinos, prin contaminare

cu numele medicului antic Galenos s-a transformat în Galin788. Or, imaginile

celebrului medic (fiind asociate şirului de înţelepţi ai antichităţii!) se

întâlnesc în arta medievală occidentală (exemplu: fresca „Discuţia între

Hippocrate şi Galen” din cripta Domului din Anagni, Italia, sec. XIII789);

786 Din grupul „delta” de manuscrise doar în Codex Athous Laura Z-64 din anul 1602 se întîl-nesc profeţiile a 12 înţelepţi. Dar, trebuie să luăm în consideraţie faptul că acest manuscris este tardiv, şi, posibil, a fost influenţat de frescele cu imaginile filosofilor din trapeza Lavrei Athoni-te. Există însă alte grupe de manuscrise unde numărul înţelepţilor antichităţii este mai mare decât şapte. 787 Evident că nu pot fi de acord cu Grigore Nandriş, care a încercat să-l identifice pe acest Pa-linos cu filosoful Apollonios. Vezi: Grigore Nandriş, Contribution à l’étude de la peinture mu-rale de Lavra, în Le millénaire du Mont Athos, II, Venice-Chevetogne, 1965, p. 270-271. 788 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 118 – 119. 789 Vezi imaginea în: В.П.Глазычев, Гемма Коперника, Москва, 1989, р. 247.

269

f) Numele enigmaticului filosof Odoneristos (Οδωνέριστος) — pictat la

Bačkovo şi greu de identificat după părerea lui Ivan Dujcev790 – se dovedeşte

a fi o formă coruptă a numelui legendarului Hermes Trismegistos. Or, în

manuscrisele grupului „delta”, numele autorului Tabulei Smaragdina este

ortografiat în forma „Ό Δων ό τρισμέγιστος”. Din această formă, în urma

ştergerii câtorva litere şi a confuziei între majusculele greceşti „Γ” şi „Ρ” se

obţine cu uşurinţă forma nominală „Οδωνέριστος” (Odoneristos)791. Începutul

profeţiei lui Odoneristos de la Bačkovo este atribuită lui Pivogoras (Pithgora)

la trapeza Lavrei şi la Arbanasi;

g) Numele filosofului Ηοkiaros (‘Όκύαρος) de la Bačkovo792 se dovedeşte a fi o

formă coruptă a numelui lui Homer din manuscrisele grupului „delta”. Acest

lucru este certificat de identitatea profeţiei lui Hokiaros cu profeţiile lui

Homer de la trapeza Lavrei, de la Arbanasi şi din manuscrisele grupului

menţionat;

h) Profeţia lui Ares ? (din manuscrisele grupului „delta”) la Lavra, Bačkovo şi

Arbanasi este atribuită, respectiv, lui Filon, Ariklos(?) şi Astakor. A stabili o

filiaţie între aceste nume la etapa actuală a cercetării este imposibil;

i) Între profeţiile înţelepţilor antichităţii prezente în pictura exterioară din

Moldova secolului XVI şi profeţiile din manuscrisele grupului „delta” există

similitudini în ceea ce priveşte conţinutul doar în două cazuri. Primul caz se

referă la partea a doua a profeţiei lui Platon793 (care la trapeza Lavrei este

atribuită lui Dialid, la Bačkovo – Sibilei, iar la Arbanasi – lui Zialighes). Al

doilea caz se referă la partea a doua a profeţiei lui Aristotel (din bisericile

790 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 14 – 15, traducerea germană la p. 131. 791 Forma nominală Odoneristos se întîlneşte nu numai în manuscrisele greceşti din grupul „delta”, dar şi în cele din grupul „tau”. După părerea lui Hartmut Erbse apariţia în locul numelui lui Hermes a numelui Don (Δων) se datorează introducerii formei grecizate a cognomenului Thôt – nume al zeului egiptean al scrierii şi înţelepciunii, identificat în epoca elenistică cu Hermes Tri-smegistul. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., nota 181 de la p. 95. 792 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 86 – 87. 793 Vezi nota 781.

270

moldave), care se regăseşte într-un fragment din ampla profeţie a lui Plutarh

inclusă în manuscrisele grupului „delta”( „ ...εν αδαει κόρη ... και τέλος

αναστήσεται ... πάντα κόσμον”). Dar nici la Lavra Athonită, nici la Bačkovo

şi nici la Arbanasi acest fragment din profeţia lui Plutarh nu figurează;

j) Datarea relativ târzie (sec. XVI-XVII)794 a codexurilor conservate până în

prezent şi forma extrem de desfăşurată a profeţiilor celor şapte filosofi –

formă inexistentă în cele mai timpurii culegeri bizantine cu spusele

anticilor795 – par să certifice provenienţa relativ târzie a protografului

manuscriselor grupului „delta”. De aici rezultă imposibilitatea de a considera

spusele filosofilor din compoziţia Arborele lui Iesei de la trapeza Lavrei

Athonite, drept model pentru spusele înţelepţilor din Moldova sau Rusia

secolului XVI. Or, multe din spusele acestor înţelepţi — deşi sunt ortografiate

în slavonă — provin, în ultimă instanţă, din surse greceşti ce aparţin unor

grupuri de manuscrise cu mult mai vechi decât grupul „delta”. În favoarea

acestei constatări pledează şi absenţa, aproape totală (cu excepţia profeţiei lui

Platon!), a similitudinilor între conţinutul profeţiilor din Moldova şi a celor de

la trapeza Lavrei Athonite.

Mai numeroase sunt acele locaşuri în frescele cărora spusele anticilor nu sunt

legate nemijlocit de „Arborele lui Iesei”. K. Spetsieris considera că cel mai vechi

„ansamblu” de filosofi precreştini (Aristotel, Platon?, Plutarh, Solon, Tucidide,

Hilon, Homer şi Sibila) îl prezintă frescele din nartexul mănăstirii „Izvorul vie-

ţii”( „Zoodochos Pege”, supranumită „Gola”796) din vechea provincie

794 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., 220 – 222. 795 Vezi manuscrisele de tipul „Simfoniei”(Codex Vatican Graec. 2200) din sec. VIII/IX sau Codex Sinaiticus-383 din sec. X/XI în: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 202 – 208 şi p. 209 – 212. 796 Mănăstirea a fost numită „Gola” din cauza reliefului terenului adiacent, lipsit de vegetaţie. Termenul „Gola” a provenit din slavonă, dar care s-a încetăţenit şi în mediul grecesc.

271

Lakedaemon a peninsulei Pelopones797. El data pictura din acest nartex cu

secolul XIV798. Această datare excesiv de timpurie intră, însă, în contradicţie cu

punctul de vedere al majorităţii cercetătorilor. Astfel, Nikos A. Bees şi Grigore

Nandriş erau de părerea că frescele nartexului mănăstirii „Gola” au fost realizate

în anul 1673799, iar Ivan Dujcev a apreciat datarea lui K. Spetsieris drept extrem

de „neverosimilă”800. Anumite dubii în ceea ce priveşte provenienţa atât de

timpurie a acestor fresce a manifestat şi Miltiadis Miltos Garidis801. Cu totul alta

este situaţia în cazul frescei cu imaginile filosofilor antici din nartexul bisericii

Sf. Nicolae Spanos a mănăstirii „Filantropini” de lângă oraşul Ianina (Epirul

grecesc)802. Datarea acestei fresce cu sfârşitul deceniului şase sau începutul

deceniului şapte al secolului XVI nu trezeşte dubii803. Deja amintitul Miltiadis

Miltos Garidis considera că „disocierea imaginii filosofilor păgâni de imaginea

Arborelui lui Iesei – disociere care s-a produs în frescele de la Sf. Nicolae

Spanos – reflectă ideile umaniste ale Renaşterii (care pătrundeau în Epir din

Italia – C.C.)”804. Unele detalii din vestimentaţia filosofilor pictaţi la

Filantropini, de asemenea, trădează influenţa italiană. Aceasta se referă atât la

nasturii specifici ai cămăşii lui Tucidide, cât şi la turbanele exotice orientale pe 797 Vezi: K. Spetsieris, Εικόνες ‘Ελλήνων φιλοσόφων εις εκκλησίας, în: „’Επιστημονικη επετη-ρις της Φιλοσοφικης σχολης του Πανεπιστημίου”, ’Αθηνων, 2 Série , XIV, 1963/1964, p. 406 – 410. 798 Ibidem. 799 Vezi: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidnischer Denker und Autoren in der Kirchenma-lerei des Griechen, în „Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher”, IV, 1923, p. 124;Grigore Nan-driş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 76. 800 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-mană la p. 144. 801 Astfel, atunci când scrie despre datarea lui K.Spetsieris a frescelor de la mănăstirea „Gola”, Miltiadis Miltos Garidis utilizează expresia: „qu’on a voulu aussi dater du XIVe siècle” („care, de asemenea, s-a vrut să fie datate cu secolul XIV” ). Vezi: Miltiadis Miltos Garidis, La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les pays sous domination etrangère, Athènes, Ed. C.Spanos,1989, nota 721 de la p.154. 802 Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411 sau Иван Дуйчев, Древноезические мислители и пи-сатели…, p. 31. 803 Vezi lucrările indicate în nota precedentă şi studiul lui Nikos A.Bees, Darstellungen althei-dnischer Denker und Autoren…, p. 123 şi notele 2 şi 3 de la p. 123.

272

care le poartă pe cap Plutarh, Apollonios şi Aristotel 805. Or, un astfel de turban

exotic găsim şi în imaginea înţeleptului oriental din celebrul tablou al lui

Giorgione „Cei trei filosofi” (Viena, Kunsthistorisches Museum)806. Inscripţia807

ce încununează imaginea filosofilor antici reprezentaţi în nartexul bisericii Sf.

Nicolae Spanos, numele acestor 7 filosofi (Platon, Apollonios, Solon, Aristotel,

Plutarh, Tucidide, Chilon)808 şi adresarea către filosofi de pe filacterul lui

Tucidide809, ne permit să identificăm tipul de culegere ce a servit drept model

zugravilor de la Filantropini. Este vorba de culegerea cu profeţii ale înţelepţilor

antichităţii care (conform clasificării lui Hartmut Erbse) aparţine grupului „mi”

de manuscrise810. Acest grup „mi” de manuscrise a fost cel mai răspândit în

literatura profetică post-bizantină de expresie greacă şi a servit drept sursă unor

capitole din celebra Carte de pictură a lui Dionisie din Furna. Dar, spre

deosebire de textul capitolului 135 al cărţii a 2-a a erminiei lui Dionisie811, în

frescele de la Filantropini redacţia profeţiilor înţelepţilor este mai completă şi

mai apropiată de protograful iniţial al manuscriselor grupului „mi”. Astfel,

adresarea lui Tucidide către filosofi, ortografiată pe filacterul istoricului pictat la

804 Vezi: Miltiadis Miltos Garidis, La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance..., p. 181. 805 Ibidem. 806 Privitor la acest tablou a lui Giorgione vezi capitolul „Despre cei Trei Filosofi” în cartea: Salvatore Setis, “Furtuna” interpretată. Giorgione, comitenţii, subiectul, Bucureşti, 1982, p. 40 – 72. Tot acolo, la p. 66 – 72 figurează şi o amplă bibliografie a subiectului dat. 807 Rezumatul acestei inscripţii, tradus în limba franceză, îl oferă Miltiadis Miltos Garidis: „Les sept philosophes, réunis dans une maison d’Athènes, ont ouvert une discussion savante et secrète sur la présense du Christ, notre Dieu…”. Vezi: Miltiadis Miltos Garidis, La peinture mu-rale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance..., p. 180. Cu părere de rău, translitera-rea greacă, operată direct după original de A.Xyngopoulos, mi-a fost inaccesibilă. Vezi: A.Xyn-gopoulos, „Μεσαιωνικά μνημεια ‘Ιωαννινων” („Monuments médiévaux de Janina”), în „‘Ηπει-ρωτικά Χρονικά”, 1, 1926/2, p. 137. 808 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-mană la p. 145. 809 Ibidem. Vezi de asemenea: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411. 810 Din acest grup fac parte manuscrisele Cod. Monac. Gr. 524 (sec. XIV), Cod. Oxon. Ba-rocc. 10 (sec. XIV-XV), Cod. Oxon. Barocc. 48 (sec. XV), Cod. Paris. Gr. 2600 (sec. XV), Cod. Paris. Gr. 2594 (sec. XV), Cod. Monac. Gr. 507 (sec. XIV-XV) şi celebra Carte de pictură a lui Dionisie din Furna. Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., 216 – 217. 811 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125 – 126.

273

Filantropini („ Ώ φιλόσοφος αμυήτοις τα Θεια μυστήρια λέγειν...”/„O,

filosofilor, a spune vouă Dumnezeieştile taine cu nechibzuire...”)812 nu figurează

în Cartea de pictură a lui Dionisie813. Acelaşi lucru se poate spune şi despre

inscripţia referitoare la cei şapte filosofi, ce încununează registrul de sus al

frescei din nartexul bisericii Sf. Nicolae Spanos a mănăstirii epirote: în

manuscrisele grupului „mi” textul acestei inscripţii deschide primul alineat al

paragrafului dedicat profeţiilor înţelepţilor antichităţii814, pe când în erminia lui

Dionisie el lipseşte completamente815. Judecând după componenţa nominală a

filosofilor antici reprezentaţi şi după fragmentele de texte conservate pe

filacterele lor, redacţia profeţiilor filosofilor de la Sf. Nicolae Spanos nu a

suportat nici un fel de modificări în raport cu textul protografului manuscriselor

din grupul „mi”816. Activând cu aproximativ un secol mai devreme decât

Dionisie, zugravii de la Filantropini nu au admis, practic, nici un fel de

completări sau abrevieri ale textului luat drept model. Ei nu au fost, însă, singurii

conservatori fideli ai textului protografului iniţial. În anul 1930, cu prilejul celui

de al 3-lea congres internaţional de studii bizantine ce a avut loc la Atena,

profesorul Vasile Grecu a descoperit într-un mic muzeu de pe strada Academiei

(nr.41) un manuscris grecesc despre care se spunea că provine din Cezareea

Capadociei817. Acest manuscris avea numărul 35 şi cuprindea originalul unei

erminii bizantine, redacţia căreia în mod sigur era mai veche decât redacţia din

Cartea lui Dionisie818. Ulterior, s-a dovedit, că capitolul dedicat profeţiilor

anticilor din acest manuscris este aproape identic cu protograful culegerii de

812 Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411. Traducerea românească a fost preluată din: Vasile Gre-cu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 361. 813 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125. 814 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., 216. 815 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125. 816 Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 411 şi Hartmut Erbse, Op. cit., p. 216 – 217. 817 Vezi: Vasile Grecu, Contribuţii la studiul izvoarelor manualului de pictură bizantină, în „Închinare lui Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani”, Cluj, 1931, p. 192. 818 Ibidem, p. 194.

274

profeţii din grupul „mi” de manuscrise bizantine819. Acelaşi Vasile Grecu a mai

descoperit la Biblioteca Academiei Române câteva manuscrise de început de

secol XIX (nr. 1283, nr. 4206, nr. 1795)820 care conţin traduceri româneşti a

profeţiilor anticilor. Aceste traduceri au fost, de asemenea, făcute după

manuscrisele originale greceşti din grupul „mi”. Pentru a ne convinge de

fidelitatea traducerii româneşti din manuscrisele de la Biblioteca Academiei şi

pentru a vedea mai bine modificările aplicate de Dionisie din Furna

protografului manuscriselor din grupul „mi” este suficient să comparăm textele

reproduse în tabelul de mai jos: Profeţiile înţelepţilor antici din manuscrisele grupului “mi”(conform clasificării lui Hartmut Erbse).

Traducerile româneşti de se-col XIX din manuscrisele nr. 1283, nr. 4206 şi nr. 1795 a Bibliotecii Academiei Româ-ne (după Vasile Grecu).

Traducerea actuală românea-scă a capitolului 135 a cărţii a 2-a a Erminiei lui Dionisie din Furna.( trad. Smaranda Bratu Stati şi Şerban Stati).

Προφητειας έπτα ‘Ελλήνων σοφων περι της ένανθρωπή-σεως του Κυρίου ημων ’Ιη-σου Χριστου.

Graiurile de mai nainte spuse ale acelor şapte filosofi eli-neşti pentru Dumnezeiasca înviare a lui Hristos şi Dum-nezeu.

Înţelepţii greci ce proorocit-au întruparea lui Hristos.

‘Επτα των ‘Ελλήνων σοφοι εν δόμω τινι των ’Αθηναίων προς αλλήλους συνεδριασαντες λόγον σοφώ-τατον και απόρρητον κεκινή-κασιν˚ και ήν ό λόγος ούτος˚ εκφαντορία και πρόρρησις περι της ενσάρκου οικονομί-ας του Κυρίου ημων ’Ιησου Χριστου. ών τα ονόματα εισι ταυτα˚ ’Απολλώνιος, Σόλων, Θουκυδίδης, Πλούταρχος, ’Αριστοτέλης, Πλάτων, Χί-λων ό φιλόλογος.

Şapte filosofi întru o casă oarecare a Athineilor adunîn-du-se între dînşii s-au pornit a spune un cuvânt prea înţelept şi negrăit. Şi era cuvântul ace-sta din gîcituri şi din nedome-rire pentru venirea(?) lui Hri-stos Dumnezeului nostru. Şi cel mai întâiu era Apolon, al doilea Solon, al treilea Thu-kidid, al patrulea Platon, al cincilea Plutarh, al şaselea Aristotel şi al şaptelea Chilon filosoful, care se chiamă şi fololog( sic! — C.C.) adecă iubitoriu de cuvânt.

1. Και οί μεν ’έξ φιλόσοφοι προς τον ’Απολλώνιον είπον˚ προφήτευσον ημιν ώ Φοιβε

1. Deci şase filosofi au zis cătră Apolon: Proroceşte no-uă, o luminatule, a cui iaste

819 Pentru a ne convinge de acest lucru este suficient să comparăm textul reprodus de V. Grecu în Contribuţii la studiul izvoarelor manualului de pictură bizantină..., (p. 194 – 195) cu textul re-produs de Hartmut Erbse în Op. cit. (p. 216 – 217). 820 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 361 – 362.

275

προφητα˚ τίνος ’άρα ’έσται ο δόμος ούτος; Προς ους ’Απολλώνιος ’έφη˚ ‘όσα μέν, ώ ’άνδρες, προς αρετην και κόσμον ’όρωρε, και υμεις ’έγνωτε˚ πλην εγω εφετμεύω εν τρισιν ’ένα μόνον ύψιμέδοντα θεόν˚ ού λόγος ’άφθιτος εν αδαει κόρη ’έγκυος ’έσται˚ ούτος γαρ ώς τόξον πυρφόρον ’ίσως διαδραμειται και κόσμον ’άπαντα ζωγρήσει και τω πατρι προσάξει δωρον˚ ’έσται δ’ούτος ό δόμος Μαρίας, ού-τω γαρ καλειται το ’όνομα αυτης. Προς ‘όν τις των θυηπόλων αποκριθεις ’έφη˚ ψεύδη ώ ’Απολλώνιε˚ ό δε προς αυτον ’έφη˚ οϋ μα τον εν στέρνοις εμοις σείοντα χαλινά μου. ου ψεύδομαι.

casa aceasta? Către carii Apolon a răs-puns: Deci, o bărbaţilor, învă-ţături de bunătăţi şi de podoa-bă vă văz şi pre voi că ştiţi. Însă eu vestesc în trei pre unul numai Dumnezeu dintru înălţime, al cărui cuvânt iaste fără de moarte, pre unul feci-oara naşte fără de stricăciune. Căci acesta ca o săgeată pur-tătoare de foc poate veni şi toată lumea va vâna şi o va duce tatălui dar. Deci, casa acestuia iaste Maria, căci aşa se cheamă numele acesteia. Cătră carele au răspuns zi-când: Minţi, o Apolonie! Iară el mai cu cumplire mergând cătră dînsul a zis: Nu din si-ne-mi, ci din întărirea virtuţii mele, se clătesc opritorile(?), nu minţ!

1. Apolonius, bătrân cu barba lungă şi despicată, cu năfra-mă pe cap, zicând pe un sul: „Eu vestesc într-o treime un singur Dumnezeu împărăţind peste toate. Cuvântul lui ne-pătruns se va zămisli în pîn-tec de fecioară; asemenea unui arc din care ţîşneşte fo-cul, el va străbate iute văzdu-hul; va cuprinde întreaga făp-tură şi-l va duce tatălui în dar”.

2. ’Απεκρίθη δε Σόλων και ’έφη˚ καγω ύμιν, ώ φιλόσο-φοι, λέγω˚ ‘ότι οψέ ποτέ τις επι την πολυσχεδη ταύτην ελάσειε γην και δίχα σφάλμα-τος γενήσεται σάρξ˚ ακαμά-τοις δε Θεότητος ‘όροις ανιά-των παθων λύσει φθοράν. Και τούτω φθόνος γενήσεται εξ απίστου λαου˚ και προς ‘ύψος κρεμασθήσεται ώς θανάτου κατάδικος και πάντα πράως πείσεται έκων φέρειν.

2. Al doilea Solon, răspun-zând a zis: Şi eu, o filosofilor, vă zic că odinioară oarecare va veni pre acest pământ de multe izvoade şi fără de gre-şală se va face trup, cu Dum-nezeire fără de pregetare; Şi pătimind va sfărîma hotarul cel fără de vindecare al stri-căciunii; şi aceasta se va face din pizma necredinciosului norod, şi spre înălţime se va spînzura şi către toate cu blîn-deaţă se va pleca de voie păti-mind.

2. Solon din Atena, bătrân cu barba rotundă, zicând: “Când El veni-va pe acest pământ, supus schimbărilor, carnea însăşi fi-va fără de prihană; neobosită fi-va ţinta Dumne-zeirii şi nimici-va patimile ce nu se tămăduiesc; El fi-va acoperit de ura unui popor necredincios; din înălţimea unui munte, el va răbda toate de bună voie şi cu blândeţe”.

3. Προς οϋς και Θουκυδίδης ’έφη˚ ουκ εφικτον ήμιν εστιν, ώ φιλόσοφοι, αμυήτοις τα θε-ια μυστήρια λέγειν ’η φανε-ρως παραθέσθαι, πλην τω νοΐ ακούσατέ μου˚ ήν μεν Θεος φως νοερον εκ φωτος νοερου και τούτω αϊνεσις και δόξα εν τω νοΐ˚ πάντα γαρ περιέχει εκ τούτου εις ’έν˚ ου Θεος ’έτε-ρος, ουκ ΄άγγελος, ου δαίμον, ου σοφία, ουκ ουσία, αλλ’ η

3. Cătră carii şi Thukidid a zis: O filosofilor, a spune vo-uă Dumnezeieştile taine cu nechibzuire, iaste lucru înfri-coşat, sau de a le face arătate; Însă la cei ce înţeleg, asculta-ţi-mă: Iaste dar Dumnezeu lu-mina înţelegătoare şi acestuia cântarea cântării, spre a înţe-lege toate le cuprinde de la acesta întru una, nu alt Dum-nezeu, nu înger, nu

3. Tucidide, aproape cărunt cu barba despicată în trei, ce zice: “Unul Dumnezeu, lumi-na sufletului, slava lui; din în-ţelepciunea lui răsar toate şi se împlinesc într-una; nu este alt Dumnezeu, nici înger, nici munte, nici duh, nici făptură, ci numai Domnul Dumnezeul le-a făcut pe toate şi Cuvântul lui într-unul, El cel pogorît din belşugul firii în belşugul

276

μόνος Κύριός εστι και δημι-ουργος των άπάντων, παντέ-λειος λόγος, γόνιμος εκ γο-νίμου, αυτος επι φύσιν γόνι-μον κατελθων γόνιμον ϋδωρ εποίησεν.

înţelepciune, nu demon, nu fiinţă, ci numai Domnul iaste şi ziditoriu a tot tuturor, întru tot desăvârşit cuvânt, bun roditoriu din cel bun roditoriu, acesta pogorându-se deasupra firii, a făcut apă de bună rodire.

firii, făcut-a apa roditoare”

4. ’Έφη δε προς αυτους Πλούταρχος˚ τον των ‘όλων ύπέρτατον ουδεν αϊτιον προ-σεπινοειται˚ ο λόγος εξ αυτου και ουκ εξ ’άλλου εστιν ο λό-γος˚ δέδεικται δε σαφως, ΄ότι Θεου σοφία και λόγος το τέρ-μα περιέχει της γης.

4. Răspunzând şi Plutarh, a zis: Celui preste toate făr de covîrşire nu se înţeleage lângă dînsul nici o pricinuire. Cu-vîntul din sineşi şi nu dela al-tul iaste cuvântul; iar s-a ară-tat mai cu înţelepciune, că în-ţelepciunea şi cuvântul lui Du-mnezeu cuprinde toate margi-nile pământului.

4. Plutarh, bătrân pleşuv cu barba ascuţită, zicând: „Fiin-ţei mai presus de toate nu-i căutaţi pricina căci numai de la ea vine cuvântul; iar înţe-lepciunea şi Cuvântul Dom-nului cuprind tot pământul”.

5. Προς οϋς και ’Αριστοτέλης ΄έφη˚ ακάματος φύσις Θεου γέννησις˚ εξ αυτου γάρ ουσί-ωται ό αυτου λόγος.

5. Apoi şi Aristotel a zis: Fi-rea naşterii lui Dumnezeu ia-ste fără de trudă, căci dela si-neşi se înfiinţează însuşi cu-vîntul.

6. Aristotel , bătrân cu barba ca papura, zice: „Facerea Domnului este fără de sfîrşit iar Cuvântul pre sine se făcu”.

6. Λέγει δε και ό Πλάτων˚ ό παλαιος νέος και ό νέος αρ-χαιος˚ ο πατηρ εν τω γόνω και ό γόνος εν τω πατρί˚ το ‘εν διαιρειται εις τρία και τα τρία εις ΄έν, ’άσαρκον σαρ-κικον και κινητικόν˚ γη τέ-τοκε τον ουρανου και γης ποιητήν.

6. Şi Platon a zis: Cel bătrân tânăr şi tânăr bătrân, tatăl în fi-ul şi fiul în tatăl; cel unul se împarte în trei şi ceale trei în unul, fără /de trup întrupăcios şi născăcios, pămăntul l-a fă-cut ceriu şi al pământului fă-cătoriu.

5. Platon, bătrân cu barba lungă şi bogată, grăind: „Bătrân cel tânăr şi tânăr cel bătrân; tatăl întru fiul şi fiul întru tatăl; unul desparte-se în trei iar trei adună-se în unul”.

7. ’Ανοίξας δε και ό Χίλων τα χείλη ’έφη˚ ούτός εστι καθύ-περθεν ουρανων μεγάλων βεβηκώς, φλογος ύπερβάλ-λων αένναον και πυρ αθάνα-τον, ου τρέμουσιν ουρανοι γαιά τε και θάλλαττα, βυθος Τάρταρος δαίμονες˚ ήν δε αυτος αυτοπάτωρ απάτωρ τρισόλβιος.

7. Deşchizând şi Chilon bu-zele, a zis: Acesta iaste mai mare fără de asemănare decât ceriul, izvor neîncetat şi foc nemuritoriu, de care se cutre-mură ceriurile, pământul şi marea şi adâncul cel din Tar-tar şi demonii; Şi iaste însuşi tată, întreit fericit.

7. Filon filologul, bătrân ple-şuv, cu barba despicată, zi-când: „El, cu belşug de flăcări şi-n foc veşnic, plecat-a din-colo de necuprins; iat teamă de el au ceruri şi pământ, ma-re şi hău, iad şi demoni; că veşnic este şi fără de-nceput şi preafericit”.

8. Sofocle, bătrân pleşuv, cu barba despicată în cinci, spu-nând: „Un Dumnezeu este şi fără de început, unul şi neal- cătuit, ce făcut-a cerul şi pă-mîntul într-odată”.

9. Tule, regele Egiptului, băt-rîn cu barbă bogată, zicând:

277

„Tatăl fiu şi fiul tată, fără trup şi întrupat fost-a Dumnezeu dintru început”.

10. Proorocul Valaam, bătrân cu barba rotundă, cu năframă pe cap, ce zice: „O Stea răsa-re din Iacov; un toiag se ridi-că din Israel şi va lovi pe că-peteniile Moabului” ( Nume-rii, 24, 17).

11. Înţeleapta Proorociţă: „Veni-va din cer Regele vre-milor, ce judeca-va toţi oame-nii şi toată făptura”.

12. Alt înţelept: „Dintr-o feci-oară cununată şi fără de pri-hană, naşte-se-va fiul Dom-nului, unul şi fără de început, singurul Dumnezeu şi Cuvânt de care se vor teme cerurile şi oamenii şi înţelepţiile”.

Examinând tabelul de mai sus observăm, că în traducerile româneşti de secol

XIX a manuscriselor originale greceşti din grupul „mi” s-au strecurat câteva

greşeli. Astfel, titlul capitolului este tradus extrem de aproximativ. Cuvântul

„întrupare”(„ενσάρκου”) din introducere este înlocuit de cuvântul „înviere”, iar

numele filosofului Apollonios din punctul 1 al este confundat cu numele zeului

Apolon, (fapt care generează în textul românesc şi diminuarea numărului

filosofilor de la şapte la şase!). Adaosul explicativ la numele lui Chilon filologul

din introducere („care se chiamă şi filolog, adecă iubitoriu de cuvinte”) este

redactat extrem de stîngaci şi nu figurează în manuscrisele greceşti. În rest, însă,

putem conchide că traducerile româneşti de secol XIX, în pofida limbajului greoi

şi a multiplelor calchieri din greacă, redau fidel conţinutul originalului. Cu mult

mai semnificati-ve sunt abrevierile şi completările operate originalelor

manuscriselor din grupul “mi” în capitolul 135 al cărţii a 2-a a Erminiei lui

Dionisie din Furna821. În acea-stă Erminie, alcătuită în anii 30-40 ai secolului al

821 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125 – 126.

278

XVIII-lea822 (la o distanţă de peste un secol de frescele de la Filantropini!), au

fost interpolate şi o serie de profeţii ale anticilor din alte culegeri. Astfel, în

Erminia amintită au mai intrat profeţiile lui Sofocle, Tule, Valaam, a Sivilei şi a

“altui înţelept”823. Întrucât Cartea de pictură a călugărului de la Agrafa (Etolia)

era destinată zugravilor, în textul capitolului 135 au fost schiţate succint şi

“portretele” filosofilor824.

După frescele de la Filantropini, pasul următor (spre redacţia profeţiilor

înţelepţilor elini din Erminia lui Dionisie!) a fost făcut în cadrul ansamblului de

picturi murale ce decorează paraclisul Maica Domnului Portaitissa a mănăstirii

Iviron de la Muntele Athos. Aici, în exonartexul paraclisului sunt reprezentaţi

Thulis, Solon, Chilon, Platon, Aristotel, Sofocle, Tucidide şi Plutarh825.

Inscripţiile de pe filacterele lor sunt similare celor din capitolul 135 al cărţii lui

Dionisie826. Observăm că, spre deosebire de protograful manuscriselor din grupul

„mi”, la Portaitissa au apărut înţelepţii Sofocle şi Thulis, iar Apolonios a

dispărut. Relevante sunt şi „calificativele” numelor înţelepţilor zugrăviţi în acest

paraclis. Astfel, încă în anul 1923 Nikos A. Bees a observat că înţelepţii de la

Portaitissa mai poartă câte un „epitet” asociat numelui propriu-zis: Tucidide este

numit „filosoful”(„ό φιλόσοφος”), Sofocle – „înţeleptul”(„ό σοφός”), Solon –

„atenianul”(„ό ’Αθηναιος”), iar Chilon – „filologul”(„ό φιλόλογος”)827. Cu

excepţia „epitetului” lui Chilon, toate celelalte „epitete” lipsesc în protograful şi

în manuscrisele mai timpurii ale grupului „mi”. Două din aceste „epitete” (cel al

lui Solon şi al lui Chilon) se regăsesc, însă, în Cartea de pictură a lui Dionisie828.

Luând în consideraţie faptul că paraclisul Maica Domnului Portaitissa a fost

822 Privitor la datarea Erminiei lui Dionisie din Furna vezi nota 551. 823 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 126. 824 Ibidem, p. 125 – 126. 825 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-mană la p. 144 sau Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p.76. 826 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125 – 126. 827 Vezi: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidnischer Denker und Autoren…, p. 121. 828 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură..., p. 125.

279

pictat înainte de anul 1683829, iar Erminia lui Dionisie a fost redactată cu

aproximativ o jumătate de veac mai tîrziu830, rezultă că spre sfârşitul secolului

XVII existau redacţii greceşti mai detaliate (în ceea ce priveşte caracterizarea

filosofilor) decât redacţia din protograful manuscriselor grupului „mi”. O astfel

de redacţie mai detaliată a şi fost, probabil, la dispoziţia zugravilor de la

paraclisul mănăstirii Iviron. Ulterior, peste o jumătate de secol, o redacţie

similară i-a servit drept model şi lui Dionisie din Furna, care în unele locuri a

prescurtat-o.

Inscripţii greceşti cu profeţii ale anticilor se întâlnesc şi pe teritoriul

Moldovei. Pe peretele nordic al nartexului bisericii mănăstirii Cetăţuia din Iaşi

(1672), în registrul de jos, sub compoziţia Arborele lui Iesei, sunt reprezentaţi

opt înţelepţi cu filactere ce cuprind texte în limba greacă. Profesorul Vasile

Grecu a transliterat şi a tradus din greacă în germană spusele înţelepţilor831, iar

filologul Hartmut Erbse a reuşit să le clasifice832. S-a dovedit că spusele de la

Cetăţuia ţin de culegerile bizantine de profeţii din grupul „tau”833. Prin aceasta

ele se deosebesc atât de profeţiile de la Lavra Athonită, de la Bačkovo şi de la

Arbanasi (grupul „delta”) cât şi de profeţiile de la Filantropini (grupul „mi” ) şi

de la Portaitissa („redacţia detaliată” ). Curios lucru, dar în manuscrisele

româneşti de secol XIX de la Biblioteca Academiei Române (menţionate mai

829 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31. 830 Vezi nota 551. 831 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 22 – 25. 832 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 87 – 96 şi p. 218 – 219. 833 Din grupul „tau” fac parte manuscrisele: Codex Paris. Graec. 400 ( sec. XIV), Codex At-hen. Graec. 373 (sec. XV), Codex Vindob. Med. Graec. 27 (sec. XVI), Codex Athous 2144/131 ( sec. XVI) şi Codex Athous 6294/787 (sec. XIX). Însă nu toate profeţiile din protograful recon-stituit de Hartmut Erbse se conţin în aceste manuscrise. Astfel, manuscrisul cel mai informativ este Codex Athen. Graec. 373, dar el nu conţine varianta „a” a profeţiei Sibilei ( „οψέ ποτε...”). Această variantă însă se găseşte în manuscrisul Codex Paris. Graec. 400, care este mai vechi şi în manuscrisele Codex Vindob. Med. Graec. 27 şi Codex Athous 2144/131. Merită să fie remar-cat faptul că nu există manuscrise greceşti din grupul „tau” care ar conţine ambele variante ale profeţiei Sibilei ( „A” şi „B”). Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 218 – 219 şi Vasile Grecu, Dar-stellungen altheidnischer Denker und Schrift-steller..., p. 22 – 25.

280

sus 834!) înaintea ciclului de profeţii traduse după originalele greceşti din grupul

„mi”, figurează şi o serie de profeţii traduse după manuscrisele greceşti din

grupul „tau”835. De aici putem conchide că, pe teritoriul principatelor române, la

începutul secolului al XIX-lea mai era încă vie tradiţia profetică bizantină şi că

aici erau destul de bine cunoscute culegerile de spuse ale anticilor din diverse

grupe de manuscrise. Pentru a ne convinge de apartenenţa inscripţiilor de la

Cetăţuia la grupul „tau” de culegeri bizantine şi pentru a demonstra persistenţa

spuselor înţelepţilor din manuscrisele acestui grup în tradiţia cărţilor de zugrăvie

româneşti este suficient să examinăm tabelul de mai jos:

Protograful manuscriselor din grupul “tau” (conform recon-strucţiei lui Hartmut Erbse). Cel mai vechi manuscris conservat e din sec. XIV.

Profeţiile înţelepţilor antici din fresca nartexului bisericii mănăstirii Cetăţuia din Iaşi ( după Vasile Grecu). Anul 1672.

Traducerile din Cărţile de zu-grăvie româneşti de la înce-putul secolului XIX. Manus-crisele nr. 1795, 4206 şi 1283 de la Biblioteca Academiei Române.

1. Θούλεως του Αιγυπτίων βασιλέως: ό παλαιος νέος και ό νέος αρχαιος˚ ό πατηρ γό-νος και ό γόνος πατήρ˚ / το ‘έν τρία και τα τρία ΄έν˚ ’άσαρκον σαρκικόν˚ γη τέτο-κε του ουρανου γεννήτορα /.

- 1. Vulisis, împăratul Eghipetului a zis: Cel vechiu tânăr şi tânărul începătoriu, tatăl fecior şi feciorul tată (...)

2. Δων του τρισμεγίστου: γόνος εκ γόνου κατελθων γό-νιμον ϋδωρ εποίησεν.

- 2. Ermis a zis: S-a făcut din pământeani, pogorând prea mare apă ( pre neam a luat milă, pre cuvântul cel prea necovîrşit să-l înţeleageţi pricina).

3. ’Απόλλωνος του Φοίβου: ε / ϊς με βιάζεται ουράνιος φώς˚ ο δε παθων θεός εστι και ου θεότης πάθεν αυτή /.

- 3. Apolon friul (?): Un Dum-nezeu în trei zic care a făcut ceriul şi adâncurile. (Această traducere corespunde mai mult profeţiei lui Thulis ).

4. Σιβύλλης. A) οψέ ποτε ΄ήξει προς ήμας ’άναξ γης /και / πόλου και

‘Η ΣΟΦΟΙ (sic!) ΣΥΒΗΛΑ:

4. Siville: -

834 Vezi sursa indicată în nota 820. 835 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360 – 361.

281

σαρξ φανειται δίχα τινος σφάλματος. B) ΄ήξει ουρανόθεν βασιλευς αιώνων ό μέλλων κριναι πα-σαν σάρκα και κόσμον ΄άπα-ντα.

ΗΞΕΙ ... ‘Ε(?)ΝΟΘ ... (Β)ΑΣΙΛΕΥ ... ΩΝ... ΜΕΛ...ΚΡ(Ι)ΝΑ... ΠΑΣ ... ΚΑΙ ...

Veni-va din ceriu împăratul veacurilor, care iaste să jude-ce tot trupul şi lumea toată. Vedea-vor şi oamenii (pe) Dumnezeu, credincioşii şi ne-credincioşii.↓

5. Πλάτωνος: εκ μητρονύν-φου παναμώμου παρθένου μέλλει παρειναι του θεου μόνος λόγος.

ΠΛΑΤΩΝ: ΕΚ ΜΗΤΡΟ/ΝΥΜΦΟΥ/ ΠΑΝΑΜΩ/ΜΟΥ ΠΑΡΘΕΝΟΥ / ΜΕΛΕΙ.

Din pîntece de mireasă, cu totul neîntinată fecioară, iaste să se întrupeze unul Dumne-zeu, (singur Cuvântul).↓

6. Πλουτάρχου: ΄άναρχος απ-ρόσιτος είς θεου λόγος, ον ουρανοι τρέμουσιν ’άνθρω-ποι νόες.

ΠΛΟΥΤΑΡΧΟΣ: ’ΑΝΑΡ-ΧΟΣ / ’ΑΠΡΟΣΙΤΟΣ / ΕΙΣ ΘΣ ΓΟΝΟΣ (?—C.C.) / ‘ΟΝ ... ΟΙ ΟΥΡ(Α)ΝΟΙ / ΤΡΕ-ΜΟΥΣΙΝ / ’ΑΝ...ΟΙ ΝΟΕΣ.

Însuşi fără de început, neap-ropiat un Dumnezeu Cuvîn-tul, de care se cutremură ce-rurile şi gândurile oamenilor.

- Acestea s-au aflat scrise pe mormîntul lui. 5. Platon: Adecă acestea ce am a scrie – Hristos are a se naşte din fecioara Maria şi crez întru Dînsul, iar pe vre-mea împăraţilor Constantin şi Irina mă va vedea soarele.

7. Σόλωνος ’Αθηναίου: ουκ εφικτόν μοί εστι ταυτα προς αμυήτους ειπειν, οϋτε δε φα-νερως παραθέσθαι, πλην τω νοΐ ακούσατε˚ ΄οτι ούτός εσ-τιν ό κατ’ουρανον βεβηκως μεγάλου φλογος ύπερβάλ-λων, ον τρέμουσιν ουρανοι γαιά τε και θάλαττα, αυτο-πάτωρ, απάτωρ, τρισόλβιος.

ΣΟΛΩΝ ‘Ο ’ΑΘΗΝΑΙΟΣ: ‘Ο...Κ ΕΦΙ/ΚΤΟ ΜΟΙ/ ’ΕΣΤΙ ΤΑΥΤΑ / ΠΡΟΣ ’ΑΜΥ/Η-ΤΟΥΣ ... ΟΥΤΕ ... ΦΑΝΕ-ΡΩΣ ΠΑ/ΡΑΘΕΜΕΘΑ ...

6.Solon Athineul(sic! – C.C.): Măcar că înfricoşate sînt aceastea cătră cei neînvăţaţi, nici la arătare o punem; însă de a întăleage auziţi că chipul cel ce covîrşaşte lumina cea mare, de carele se cutremură oamenii, ceale pământeşti şi marea, însuşi tată tuturor şi de trei ori fericit iaste.

8. ’Ιωσήπου του ’Ιουδαίου: τέθηκεν εγκαρσίους πόλους τις ’άυλος ξένος γλιχόμενος παχυνθηναι, θέλων υψουν το πάχος.

’ΙΩΣΙΗΠΟΣ ’ΙΟΥΔΑΙΟΣ: ΤΕΘΗ... Π ’ΕΓ/ΚΑΡΣΙΟΣ ΠΟ/ΛΟΥΣ ΤΙΣ Α/ΥΛΟΣ ΞΕΝ/ ... ΗΥ(?)ΧΟΜΕ/ΝΟΣ ΠΑΧ...ΘΗΝ ... Μ(?)ΑΙ ΘΕΛ/ ΥΨΟΥΝ ΤΟ Π...ΧΟΣ.

7. Iosif Jidovul: S-a pus de o lature un ceriu nematerialnic străin, poftind să se puie ia-răşi, vrând a înălţa grăsimea (? — C.C.).

9. ’Οζίου βασιλέως: σ[ ] ... - 8. Ozia împăratul a zis: Veni-va oareşcând carele a întărit nealcătuit polul Crugului soa-relui.

10. ’Αριστοτέλους: ακάματος θεου γέννησις˚ εξ αυτου γαρ

’ΕΛΛ... ΑΡΙΣΤΟΤΕΛΗΣ: ... ΘΥ ΓΕΝΝΗΣΙΣ / ’ΑΚΑΜΑ-

-

282

ό αυτος ουσιουται λόγος. ΤΟΣ / ’ΕΞ ΑΥΤΟΥ... / ‘Ο ΑΥΤΟΣ / ΟΥΣΙΟΥΤΑΙ.

11. Σοφοκλέους: ΄έστι θεος ’άναρχος, απλους τη φύσει, ος ουρανον ’έτευξε / και γαι-αν μακράν. (’έτευξεν ΄άμα και χθόνα - la Dionisie din Furna).

‘ΕΛΛΗΝ... Ο...Σ...ΦΟΚ...: ’ΕΣΤΙΝ Ο Θ/ ΑΝΑΡΧΟΣ / ΑΠΛΟΥΣ / ΤΗ ΦΥΣΕΙ / ΟΣ ΟΥ...ΟΝ / ΕΤ...ΞΕΝ / ...Μ... Ρ(?) ΚΑΙ / ΧΤΟΝΑ.

9. Înţeleptul Sofoclis: Dum-nezeu iaste fără de început, drept după fire, carele a făcut ceriul dimpreună cu adâncu-rile.

12. Θουκυδίδου: ήν μεν θεος φως νοερον και τούτω αϊνε-σις και δόξα εν τω νοΐ.

‘ ΕΛΛΗΝ ΘΟΥΚΙΔ: ’ΗΝ ΠΥΡΕΝ (?—C.C.) / ΘΣ ΦΩΣ / ΝΟΕΡΟΝ / ΚΑΙ ΤΟΥΤΩ / ΑΙΝΕΣΙΣ / ΚΑΙ ΔΟΞΑ...Ν...

10. Înţeleptul Tuchidid: Unul iaste Dumnezeu, lumina înţe-legătoare, şi acestuia înţeleg eu cântare şi slavă.

Dacă comparăm conţinutul profeţiilor din grupul „tau” ( inclusiv pe cele de la

Cetăţuia) cu conţinutul profeţiilor din pictura exterioară moldavă de secol XVI

observăm o apropiere în ceea ce priveşte profeţia lui Sofocle (de la Suceviţa)836,

deşi redacţiile în ambele cazuri sunt diferite. Mai există o apropiere între

profeţiile unite ale lui Platon şi Plutarh din manuscrisele grupului „tau” şi

profeţia ”Împărătesei Sibila” din frescele moldave (Moldoviţa, Voroneţ şi

Suceviţa)837. Cât priveşte profeţia lui Thuleos ( 1-a din manuscrisele grupului ),

care lipseşte la Cetăţuia, partea a doua a acestei profeţii („το ’έν τρία και τα τρία

’έν ασαρκόν”) o găsim tradusă în slavonă şi atribuită lui Fukid (Tucidide) în

pictura exterioară de la biserica Sf. Gheorghe-Suceava838.

În manuscrisele româneşti de secol XIX (ce conţin traducerile manuscriselor

greceşti din grupul „tau”) a intrat şi profeţia lui Platon care începe cu cuvintele

„Hristos are a se naşte din Fecioara Maria... ”. Aici, evident că este vorba sau

de o contaminare cauzată de manuscrisele greceşti din grupul „delta” (unde acea-

836 După cum vedem din punctul 11 al tabelului, redacţia greacă a profeţiei lui Sofocle de la mănăstirea Cetăţuia este mai apropiată de redacţia din Cartea de pictură a lui Dionisie din Furna, decât de protograful manuscriselor grupului „tau”. 837 Vezi punctele 7. – 8. şi 16 din paragraful 2.4 (dedicat manuscrisului lui Guri Tuşin) a pre-zentului studiu. 838 Vezi imaginea de pe filacterul lui Fukid de la biserica Sf.Gheorghe-Suceava în: Pictura murală din Moldova. Sec. XV – XVI, (text – Vasile Drăguţ, antologie de imagini – Petre Lupan), Bucureşti, 1982, il. 81.

283

stă profeţie figurează839) sau de o traducere din limba slavonă în limba română a

profeţiei lui Platon zugrăvite în frescele exterioare moldave de secol XVI840.

Dacă comparăm profeţiile greceşti din grupul „tau” cu profeţiile înţelepţilor

antichităţii întâlnite în manuscrisele slavone observăm următoarele:

a) prima parte a profeţiei lui Thuleos este atribuită lui Lisi[mah] în traducerea

slavonă din manuscrisul lui Guri Tuşin;

b) partea a doua a profeţiei lui Thuleos este atribuită lui Fukidid (Tucidide) în

traducerile slavone din „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” şi din prima

redacţie a „Cronografului rus”;

c) partea a 2-a a profeţiei „b” a Sibilei este atribuită în manuscrisul lui Tuşin

primei Sibile;

d) profeţiile unite ale lui Platon şi Plutarh formează profeţia celei de a doua

Sibile din manuscrisul lui Tuşin;

e) profeţia lui Aristotel i se atribuie lui Helon în traducerea slavonă din

manuscrisul lui Guri Tuşin, iar în traducerile din „Viaţa despotului Stefan

Lazarevici” sau din „Cronograful rus” se păstrează atribuţia lui Aristotel.

Cele mai multe probleme le generează profeţia atribuită lui Iosif Flaviu din

manuscrisele grupului „tau”. Vasile Grecu considera această profeţie lipsită de

sens atât în varianta-i greacă cât şi în traducere românească: „Dieser Lesart einen

ein-leuchtenden Sinn zu entwenden, wird schwerlich gelingen, doch glaube ich in

ihr jene verderbte Stelle des griechischen Originals entdeckt zu haben, welche

wörtlich ebenso sinnlos ins Rumänische übertragen wurde”841. Evident, că în opera

păstrată a istoricului antic profeţia din manuscrisele grupului „tau” nu poate fi

găsită. Hartmut Erbse a descoperit că doi termeni (έγκάρσιος∗ şi πόλους∗∗)842 din

textul grecesc al acestei profeţii figurează în tratatul lui Pseudo-Aristotel „Despre 839 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 221. 840 Vezi punctul 4 din paragraful 2.3 (dedicat Cronografului rus) a prezentului studiu. 841 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 24. ∗ rom. „Oblic” sau „Strîmb”. ∗∗ rom. “Cer” sau “Osia cerului”, “Osia lumii”.

284

lume” („De mundis”, 2, 392, „a” 12). Traducerea românească ad litteram a acestei

profeţii din manuscrisele de secol XIX este extrem de defectuoasă843. Fără a

pretinde la o exactitate absolută, propun, totuşi, o traducere mai apropiată după

sens de originalul grecesc: „A situat oblic(!) osia (cerului — C.C.), pe o axă

(’άυλος) străină, alipind (γλιχόμενος) grosimea şi vrând a ridica lăţimea...”.

Observăm că această explicaţie „naturfilosofică” a structurii Universului din

profeţia lui Iosif Flaviu este continuată în manuscrisele româneşti de profeţia lui

Ozia împăratul, care are un conţinut similar: „Veni-va oareşcând carele a întărit

nealcătuit polul crugului soarelui...”844. Probabil că ambele profeţii formau iniţial

un text unic care ulterior a fost divizat. În favoarea acestui fapt vorbeşte atât

absenţa profeţiei date a lui Ozia în originalele greceşti din grupul „tau” sau în

cartea biblică a profeţiilor lui Osia, cât şi apropierea conţinutului acestei profeţii de

conţinutul profeţiei lui Iosif Flaviu. Dacă comparăm conţinutul ambelor acestor

profeţii cu conţinutul fragmentului amintit din tratatul „De mundis” a lui Pseudo-

Aristotel, observăm unele similitudini: „...Există două puncte situate unul în faţa

celuilalt. Aceste două puncte sunt în repaus, iar Lumea(Cosmosul) se roteşte în

cerc. Aceste două puncte se numesc poli. Dacă i-am uni printr-o dreaptă, numită

osie, ea ar alcătui grosimea (diametrul) lumii, la mijlocul căreia se află pământul,

iar la margini – polii...”845. Probabil că la baza profeţiilor lui Iosif Flaviu şi a

Împăratului Ozia într-adevăr, la început, a stat originalul grecesc al fragmentului

pomenit din tratatul „De mundis”. Evident că iniţial acest fragment era mai

apropiat de original şi nu era atribuit istoricului evreu sau profetului biblic.

Ulterior, pe parcursul transcrierilor, întrucât textul era destul de sofisticat,

conţinutul fragmentului a fost substanţial modificat şi atribuit în mod arbitrar.

842 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 219. 843 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 360. 844 Ibidem, p. 361. 845 Vezi: Псевдо-Аристотель, “О мире”, în Знание за пределами науки, Москва, 1996, р. 182 – 183.

285

Pe teritoriul Asiei Mici persistă o foarte veche tradiţie legată de comemorarea

filosofilor Platon şi Filon. Nikos A. Bees pomeneşte de imaginile celor doi filosofi

din nartexurile mai multor capele şi paraclise din regiunea Ikonion (actuala Konya,

Turcia)846. Cu părere de rău, N. A. Bees nu reproduce textele profeţiilor acestor

filosofi din picturile murale. În schimb el expune pe larg legendele şi mărturiile

documentare legate de „cultul” medieval al lui Platon din această regiune. Astfel,

el aminteşte de mărturia geografului arab Jāqut (din anul 1224) referitoare la

existenţa în regiunea Konya a mormântului(!) lui Platon847. Urmează mărturia

geografului turc Hadji-Chalpha (extrasă din tratatul „Oglinda lumii”, anul 1648)

despre situarea mormântului „divinului” Platon pe acropola de la Ikonion şi despre

legendele populare dedicate memoriei marelui înţelept, ce circulau în „Valea de la

Ikonion”848. Nu este uitată nici mărturia comerciantului şi pelerinului rus Vasiliï,

care în anul 1466 a vizitat regiunea Ikonion şi a văzut o biserică creştină dedicată

lui Platon şi lui Amfilotei (Amphilothée)849. Nu sunt uitate de cercetătorul grec nici

fântânile sau izvoarele lui Platon din această regiune, numite de turci şi în ziua de

azi „Eflatun Bunar” („Fântâna lui Platon”)850. Cât priveşte asocierea numelor lui

Platon şi Filon, N. A. Bees aminteşte de sintagma cu caracter peiorativ, extrasă din

„Lexikonul” lui Suidas (sec. IX) şi referitoare la „monoteismul” anticilor: „’ή

Φίλων πλατωνίζει ’ή Πλάτων φιλωνίζει”(„Filon platonizat sau Platon

filonizat”)851. Probabil că atât popularitatea de care s-a bucurat Platon în lumea

bizantină şi post-bizantină, cât şi legendele despre „mormântul” lui din regiunea

Ikonion, au jucat un anumit rol în atribuirea înţeleptului atenian a profeţiei

„filosofului anonim” inserate în cronicele lui Teofan Mărturisitorul şi George

846 Vezi: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidnischer Denker und Autoren…, p. 125. 847 Ibidem, p. 125 şi nota 3 de la p. 125. 848 Ibidem, p. 125 şi nota 5 de la p. 125. 849 Ibidem, p. 125 şi nota 6 de la p. 125. Vezi de asemenea: Mme B. De Khitrowo, Itinéraires russes en Orient, Paris, 1889, p. 256. 850 Ibidem, p. 125. 851 Suidas, ed. Bernardy, Bd. II, p. 1499. Citat după: Nikos A.Bees, Darstellungen altheidni-scher Denker und Autoren…, nota 3 de la p. 126.

286

Hamartolos852. Or, în episodul respectiv din aceste cronici era vorba de

descoperirea unui mormânt, ce conţinea scheletul unui înţelept necunoscut şi o

inscripţie profetică, referitoare la naşterea lui Hristos. Sub influenţa legendelor

despre „mormântul” lui Platon, nu este exclusă atribuirea marelui filosof atenian a

osemintelor din modesta raclă a „filosofului anonim”.

O redacţie specifică a profeţiei lui Plutarh este atestată de K. Spetsieris în pictura

murală a mănăstirii „Velas” din Epir853. Această mănăstire a fost întemeiată încă în

secolul al XI-lea, dar imaginile filosofilor au fost zugrăvite cu mult mai târziu,

probabil, în secolele XVII-XVIII854. În afară de imaginea lui Plutarh, de-a lungul

perimetrului interior al absidei bisericii, într-un registru separat, mai sunt

reprezentaţi Platon, Aristotel şi Solon855. Ei ţin filactere cu inscripţii greceşti deja

întâlnite în manuscrisele bizantine. Cât priveşte redacţia specifică a profeţiei lui

Plutarh, ea a fost doar fragmentar descifrată şi publicată de K.Spetsieris856, – fapt,

care ne împiedică s-o reproducem în prezentul studiu.

În secolul XVII înţelepţii antichităţii mai apar şi în frescele mănăstirii Vatoped

de la Muntele Athos. Grigore Nandriş aminteşte în studiul său de imaginile lui

Aristotel, Platon, Aeschilus şi Sofocle, zugrăvite pe zidul exterior al nartexului

acestei mănăstiri857. Dar el nu oferă fotocopiile sau transliterările inscripţiilor de pe

sulurile înţelepţilor reprezentaţi.

Nu este exclus cazul ca filosofii antici să fi fost pictaţi şi în cadrul compoziţiei

Arborele lui Iesei de la mănăstirea Dochiariu (Muntele Athos, anul 1568). Paul

Henry considera frescele de la Dochiariu drept o etapă ulterioară în evoluţia

formulei consacrate a compoziţiei „Arborelui” de la trapeza Lavrei Athonite858. El

stabili identitatea de fond a ambelor compoziţii, dar observă şi unele mici deosebiri 852 Vezi sursele indicate în notele 323 şi 324. 853 Vezi: K. Spetsieris, Op. cit., p. 413 – 414. 854 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 şi traducerea ger-mană la p. 145. 855 Ibidem. 856 Vezi nota 853. 857 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p.76.

287

de detaliu, datorate contaminării cu alte teme iconografice. Exemplul cel mai

grăitor al acestor contaminări îl prezintă imaginea apostolilor Petru şi Pavel din

vârful Arborelui de la Dochiariu859. Aici este evident „împrumutul” din compoziţia

„Alegoria viţei de vie” zugrăvite la Dochiariu pe alt perete860. Cu părere de rău,

distrugerea suprafeţei zidului la nivelul registrului inferior al compoziţiei Arborele

lui Iesei ne împiedică să stabilim prezenţa sau absenţa imaginilor înţelepţilor antici

şi conţinutul profeţiilor lor.

Similară cu situaţia de la Dochiariu este şi situaţia în cazul Arborelui lui Iesei de

la Morača (1577-1578)861. Nici aici nu avem certitudinea existenţei imaginilor

înţelepţilor şi nu ştim nimic despre spusele lor.

Din secolul al XVIII-lea datează imaginile filosofilor antici de la bisericile Sf.

Ilie (1744) şi Sf. Gheorghe (1792) din or. Sjatišća862. În nartexul bisericii Sf. Ilie

sunt reprezentaţi înţelepţii Solon, Plutarh, Platon, Aristotel, Tucidide şi Sibila863.

Textele greceşti de pe filacterele lor, deşi au un anumit specific, nu depăşesc,

totuşi, nivelul de „redacţie locală” a profeţiilor consacrate din manuscrisele

bizantine şi post-bizantine deja studiate. Un anumit interes ar putea prezenta doar

atribuirea Sibilei (în frescele de la biserica Sf. Ilie) a adresării: „Să vă spun eu

vouă, filosofilor...”864. Or, după cum am văzut în manuscrisele greceşti din grupul

“mi” această adresare era atribuită lui Tucidide865, iar în cărţile de zugrăvie

româneşti de secol XIX aceeaşi adresare era atribuită atât lui Tucidide866 cât şi lui

Solon867. Şi mai modeste sunt informaţiile pe care ni le furnizează imaginile

858 Vezi: Paul Henry, L’arbre de Jessé…, p. 27. 859 Ibidem, p. 27 şi tab. 7 de la p. 28. 860 Ibidem, p. 27. 861 Vezi: Michael D. Taylor, A historiated Tree of Jesse, în „Dumbarton Oaks Papers”, Nr. 34 – 35, Washington, 1980-1981, p. 129. 862 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 31 - 32 şi traducerea germană la p. 145. 863 Ibidem, p. 31 şi traducerea germană la p. 145. 864 Ibidem, p. 32 şi traducerea germană la p. 145. 865 Vezi: Hartmut Erbse, Op. cit., p. 217. 866 Vezi: Vasile Grecu, Cărţi de pictură bisericească bizantină..., p. 361. 867 Ibidem.

288

filosofilor de la biserica Sf. Gheorghe. Or, aici, frescele sunt tardive (sfârşitul

secolului XVIII!) iar numărul filosofilor reprezentaţi este limitat la doi: Aristotel şi

Plutarh868. Evident că, având doar profeţiile prost conservate a doi filosofi, este

imposibil de a stabili cu exactitate grupul de manuscrise bizantine sau post-

bizantine, ce a servit drept model zugravilor.

Capitolul 4. Spusele înţelepţilor antichităţii din pictura exterioară moldavă ce

nu sunt incluse în culegerile bizantine sau slavone de profeţii.

Conţinutul culegerilor de profeţii slavone sau greco-bizantine şi inscripţiile de

pe filacterele înţelepţilor antici din pictura exterioară moldavă nu formează o

identitate absolută. Or, la mănăstirile Voroneţ şi Suceviţa există câteva inscripţii,

sursele cărora nu pot fi depistate în culegerile slavone sau greceşti. Acestea sunt

inscripţii-le de pe filacterele lui Porfirie, Vason şi Selim de la Suceviţa869 şi

inscripţia de pe filacterele lui Pitagora, reprezentat la Voroneţ870 şi Suceviţa871.

Absenţa în culegerile manuscrise a textelor profeţiilor înţelepţilor nominalizaţi nu

trebuie să ne ducă la concluzia că aceste texte au fost compuse sau inventate de

programatorii sau zu-gravii picturilor exterioare moldave. Pur şi simplu sursele

acestor texte trebuie căutate în afara culegerilor medievale de spuse ale anticilor.

Astfel, încă în anul 1924 Vasile Grecu a reuşit să stabilească că profeţia lui Porfirie

de la Suceviţa „Ñëîâeñe Ãñíg íáñà uòâðúäèøà è Äõîìú uñòú eƒî âhñü ñèëà

èõ âú íeãäà ïðèäg...” („ Cu cuvântul lui Domnului cerurile s-au întărit şi cu

duhul gurii Lui toată puterea lor, când va veni...”) nu este nimic altceva decât 868 Vezi: Иван Дуйчев, Древноезические мислители и писатели…, p. 32 şi traducerea ger-mană la p. 145. 869 Vezi: M.A.Musicescu şi M.Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958, fig. 69 de la p. 81, fig. 72 de la p. 84 şi fig. 73 de la p. 84. 870 Vezi: Bucovina. La peinture murale moldave aux XVe – XVIe siècles, Album, text de Răz-van Theodorescu, Bucureşti, ed. Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, 1994, il. 60 de la p. 102.

289

traducerea slavonă a versului al 6-lea din cel de al 32-lea psalm al regelui David872.

Colaţionarea redacţiei profeţiei lui Porfirie de la Suceviţa cu redacţia slavonă

reprodusă fotografic după originalul manuscris al Psaltirii de la Kiev din anul 1397

(publicată de Gherold I. Vzdornov)873 certifică identitatea ambelor redacţii.

Concluzia care se impune în urma acestei colaţionări este univocă: zugravii de la

Suceviţa au folosit drept model pentru textul profeţiei lui Porfirie o redacţie

slavonă a Psaltirii caligrafiată în secolele XIV sau XV. Motivul atribuirii

filosofului Porfirie a textului biblic al psalmului rămâne neelucidat până în prezent.

Cert este însă faptul că această atribuire nu s-a făcut pentru prima dată la Suceviţa.

În urma cercetărilor proprii, subsemnatul a reuşit să identifice o inscripţie aproape

identică (cu cea de la Suceviţa) şi la mănăstirea Voroneţ. Ea este amplasată pe

filacterul înţeleptului din registrul cel mai de jos al coloanei cu imaginile

înţelepţilor, ce mărgineşte din partea stângă compoziţia Arborele lui Iesei de pe

faţada sudică. Deşi, inscripţia cu numele înţeleptului antic căru-ia i se atribuie

psalmul este în mare parte ştearsă, totuşi, ultimele litere „-ð¿g” care s-au păstrat,

indică faptul că, şi la Voroneţ, este vorba de filosoful Porfirie 874.

Sursele literare ale profeţiilor lui Vason şi Selim de la Suceviţa mai trebuie

elucidate. Or, textul lui Vason „Negrăit şi neştiut de toată făptura...” aminteşte de

un fragment din Cartea a 6-a a Sf. Chiril al Alexandriei îndreptată împotriva

împăratu-lui Iulian Apostatul: „ ... întrucât slava Sa cea Dumnezeiască şi negrăită

nu poate fi înţeleasă şi pricepută şi nici văzută...”875. Ce-i drept, în textul Sf. Chiril

lipseşte sintagma „toată făptura”, care ar putea fi o interpolare ulterioară. În cazul

profeţiei lui Selim situaţia este şi mai neclară. Aici noi nu numai că ignorăm sursele

literare ale inscripţiei de pe filacterul înţeleptului, dar nici măcar nu suntem siguri 871 Vezi: Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller..., p. 19. 872 Ibidem, p. 17. 873 Vezi: Г.И.Вздорнов, Исследование о Киевской Псалтири. Киевская Псалтирь 1397 го-да. Москва, Искусство, 1978, ediţia faximil. 874 Vezi o imagine a filosofului în: Bucovina. La peinture murale moldave aux XVe – XVIe siè-cles..., il. 2 de la p. 139.

290

de ortografierea corectă a numelui său. Întrucât starea de conservare a porţiunii

respective a frescei de la Suceviţa lasă mult de dorit, diferiţi cercetători au citit în

mod diferit numele înţeleptului: Selim, Slim, Slman876 etc. Evident că absenţă unei

paternităţi sigure a citatului de pe filacterul înţeleptului îngreunează simţitor

identificarea lui în oceanul imens de scrieri antice greceşti şi medievale bizantine.

La etapa actuală a cercetării putem doar constata că în textele biblice sau în

legendele populare legate de numele regelui Solomon877, conţinutul inscripţiei lui

Selim (Slman?) de la Suceviţa nu se găseşte.

O evoluţie foarte interesantă pare să ne dezvăluie profeţia lui Pitagora din

pictura exterioară moldavă (Voroneţ şi Suceviţa). Această profeţie nu are nimic în

comun cu spusele lui Pitagora de la Trapeza Lavrei Athonite şi de la biserica

„Naşte-rea Domnului” din Arbanasi. N-o putem descoperi în izvoarele antice,

referitoare la Pitagora878, sau în culegerile medievale bizantine şi slavone. Totuşi,

unele afinităţi între textul profeţiei filosofului din Samos (reprezentat în frescele

moldave) şi unele surse literare medievale există cu certitudine. Astfel, începutul

profeţiei lui Pitagora de la Voroneţ — „(Â)ñe âûøíèé Áƒú ñúíèägòü è ñú

÷(hëî)â(h)ê è ïîæèâg(ò)...”(„Preaînaltul Dumnezeu va coborî şi între oameni

va trăi...”) —pare să fie foarte apropiat de profeţia apocrifă, referitoare la Hristos,

atribuită lui Ieremia în manuscrisul slavon de secol XIII, cunoscut sub denumirea

de „Cronograful Iudaic”: „Ñg Áƒú íàø ... è ïîñgìæg íà çgìëè "âèñ# è ñú

÷ë(â)êû ïîæèâg...”(„Dumnezeul nostru... pe pământ va apărea şi între oameni

875 Vezi: Sfântul Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Bucureşti, 2000, p. 320. 876 Vezi: Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale postbizantine…, p. 69. 877 Vezi: Памятники старинной русской литературы издаваемые графом Григорием Ку-шелевым-Безбородко, Вып. III, Санкт-Петербургъ, 1862, р. 51 – 71. 878 Vezi: Фрагменты ранних греческих философов, Ч. I, От эпических теокосмогоний до возникновения атомистики, Москва, 1989, capitolul “Пифагор” la p. 138 – 149; Пифагорей-ские золотые стихи с комментариями Гиерокла, Москва, 2000; Л.Я.Жмудь, Пифагор и его школа (ок. 530 – ок. 430 гг. до н.э.), Ленинград, 1990.

291

va trăi”)879. Această profeţie apocrifă a lui Ieremia (mai exact pseudo-Ieremia)

pare să fi circulat în versiune slavonă pe parcursul mai multor secole. O regăsim

într-o formă aproape identică în capitolul 81 (care precede capitolul 82 cu

profeţiile anticilor!) al primei redacţii a Cronografului rus (1516-1522)880. Nu este

exclus ca această profeţie apocrifă a lui Ieremia sau vre-o altă profeţie similară881

să fi influenţat redacţia profeţiei Sibilei Europia (Åâðîï¿") din unele manuscrise

slavono-ruse mai tardive. În această ordine de idei merită să amintim de versurile

din „Cartea despre Sibile” a lui Nicolae Milescu Spătarul (anii 1672 – 1673),

atribuite Sibilei Europia:

Òàêî âhðuþ è âhðîâàòè âeëþ,

Åæg âî ïëîòè Áƒà èñïîâhäuþ.

Ïð¿èäeòú ñ íáñè íà çeìëþ Áƒú,

Ñëîâî ïðeäâh÷íîg æèâî.

^ Äâû ÷(ñ)òû" âîïëîòèò’ñ>

È íà çeìëè ñú ÷ëâ(h)êè ïîæèâeòú

È öð(ñ)òâî Åƒî âî qáîƒèõú âìhíèò’ñ>,

È ïðàâeäí¿è òîƒäà qáëàæàeìè áuäuòú .882

Milescu nu este singurul scriitor din secolul XVII care citează aceste versuri. În

biblioteca din Viden clasicul literaturii ucrainene Ivan Franko a descoperit un

879 Vezi citatul respectiv din Cronograful Iudaic în: В.Истринъ, „Александрiя” русскихъ хронографовъ. Изследованiе и текстъ, Москва, 1893, р. 335. 880 Vezi: Русский хронограф, Ч. I , Хронограф редакции 1512 года..., p. 164. 881 Texte, similare cu profeţia apocrifă a lui Pseudo-Ieremia, sunt cunoscute în literatura greacă de timpuriu. Astfel, încă la Sf. Chiril al Alexandriei († 444), în cartea a 6-a îndreptată împotriva lui Iulian Apostatul, putem găsi următoarele cuvinte: „ ... întrucât slava Sa cea Dumnezeiască şi negrăită nu poate fi înţeleasă şi pricepută şi nici văzută, să petreacă şi să stea împreună cu oa-menii de pe pământ, o vreme bine ţărmuită ca unul dintre noi întrucât s-a făcut om în conformit-ate cu planul lui Dumnezeu ”( Vezi: Sf. Climent al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Bucureşti, ed. Anastasia, 2000, p.320). Aici mai merită să amintim de faptul, deja menţionat, că începutul frazei citate din scrierea Sf. Chiril ( „...Slava Sa ...cea negrăită nu poate fi... pricepută...”), este similar după conţinut profeţiei lui Vason de la Suceviţa. 882 Vezi: Милеску Спафарий, Н.Г., Эстетические трактаты, Подготовка текстов и вступительная статья О.А.Белобровой, Ленинград,1978, p. 83. În manuscrisul lui Milescu-Spătaru aceste versuri ocupă foaia 86 verso a tratatului „Despre sibile”.

292

manuscris slavono-rus, tradus probabil din poloneză, care era întitulat cu genericul

„Povestire despre cele douăsprezece sibile, altfel zis profetese, care au prorocit

întruparea de la preacurata fecioară Maria a fiului Domnului”(„Ñêàçàí¿g ^

äâuíàägñ#òèõú ñèâèëëàõú, ñèðh÷ü ïð(î)ðî÷èöàõú, èæg ïðîðî÷gñòâîâàõu

^ Ïðg÷(ñ)òhé Äâh Ìð¿è è w âîïëîmgí¿è ñ(û)íà Áæ¿à”)883. Acest

manuscris, datat cu secolul XVII, conţinea exact versurile citate mai sus după

cartea lui Nicolae Milescu884. Originea acestor versuri este neclară. Ritmica lor,

unele expresii şi sintagme amintesc de versurile atribuite sibilelor în Cronica lui

Martin Bielski885. Dar, spre deosebire de versurile atribuite în cartea lui Milescu

sibilelor Frigiană, Libiană ş. a ., aceste versuri ale sibilei Europia în Cronica

istoricul polonez nu figurează. Literatura antică (Oracolele sibiline, Terenţiu

Varro, Pausanias, Lactanţiu, Augustin)886, de asemenea, nu ne oferă originalele

greceşti sau latine ale acestor versuri, deşi, trebuie de spus că în Oracolele sibiline

se întâlnesc câteva expresii similare (cântul VIII, versurile 269-270)887. În general,

tradiţia antică (canonul Varronian) cunoaşte nu douăsprezece, ci doar zece sibile

(Persică, Libiană, Delfică, Cimeriană, Eritreică, Samiană, Cumeică, Helespontică,

Frigiană şi Tiburtină)888 – sibile, – dintre care Europia nu face parte. În realitate,

această sibilă Europia se ascunde în canonul antic sub numele sibilei Samiene.

Nicolae Milescu, urmând o veche tradiţie literară, o identifică pe sibila Europia cu

sibila numită Samonea889. El aminteşte că sibila din Samos mai era numită Samia,

Fito sau Samonota890. Probabil că, pe parcursul evului mediu s-a produs confuzia

între numele Samia, Samonota şi Samonea, apropiate fonetic. Probabil, şi versurile 883 Vezi: Iван Франко, Апокрiфи i легенди з украïньских рукописïв,Т. II, Львiв, 1899, p. 18 – 22. 884 Ibidem, p. 20 – 21. 885 Vezi fragmentul dedicat sibilelor din Cronica lui Martin Bielski în: Iван Франко, Op. cit., p. 24 – 32. 886 Privitor la sursele antice în care sunt pomenite sibilele vezi notele 169 – 176. 887 Vezi traducerea rusă a acestor versuri din „Oracolele Sibiline” în ediţia: Книги Сивилл (пе-ревод Марии Витковской и Вадима Витковского), Москва, „Энигма”,1996, p. 109. 888 Vezi nota 170. 889 Vezi: Милеску Спафарий, Н.Г., Эстетические трактаты..., p. 83.

293

atribuite în cartea lui Milescu sibilei Europia iniţial au fost atribuite sibilei din

insula Samos. În cazul dacă această ipoteză este justă, devine explicabilă

apropierea frapantă între conţinutul profeţiei lui Pitagora din pictura exterioară

moldavă şi conţinutul versurilor subliniate mai sus, atribuite sibilei Europia (=

sibila din Samos). Or, după cum o atestă mai multe surse antice, atât Pitagora, cât

şi tatăl său Mnesarchos, erau originari din insula Samos891. În favoarea

contaminării reciproce, ce a legat conţinutul profeţiei lui Pitagora din pictura

moldavă de conţinutul protografului versurilor citate de Milescu, pledează şi

amplasarea imaginilor filosofului şi a sibilei la Voroneţ şi Suceviţa. Or, nu cred că

vecinătatea imediată a acestor două imagini (la ambele ctitorii!)892 este pur

întâmplătoare.

Concluzii la Partea a II-a:

Analiza detaliată a profeţiilor înţelepţilor antichităţii din frescele moldave şi

din manuscrisele greceşti sau slavone ne permite să tragem următoarele concluzii:

1) Până în prezent nu s-a păstrat nici un manuscris bizantin, post-bizantin sau

slavon, care ar îngloba toate profeţiile înţelepţilor antici din pictura exterioară

moldovenească de secol XVI. Din manuscrisele slavone anterioare perioadei

de domnie a lui Petru Rareş cele mai multe (unsprezece!) profeţii similare cu

cele din Moldova le conţine Cartea a 37-a a fostului egumen a mănăstirii

Kirilo-Belozersk Guri Tuşin;

2) Erorile identice în atribuirea unor profeţii ( testimoniumul flavianum atribuit

greşit lui Plutarh, spusele lui Platon şi Plutarh – din culegerile bizantine a 890 Ibidem, p. 69. 891 Vezi: Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor (Cartea a VIII, Capitolul I, Pitagora, 1, 2), Iaşi,1997, p.266; Porfiriu, Viaţa lui Pitagora, 1 – 2 ; Iamblichos, Viaţa lui Pita-gora, Capitolul II, 3 – 5. 892 La Voroneţ chipul lui Pitagora este pictat în coloana dreaptă cu imaginile filosofilor, dea-supra chipului Împărătesei Sivila. La Suceviţa atât Pitagora cât şi Împărăteasa Sivila sunt repre-zentaţi alături, în registrul de jos al compoziţiei Arborele lui Iesei.

294

grupului „tau” — atribuite Sibilei) cât şi situarea compactă în manuscrisul lui

Tuşin a unui grup important de profeţii (nr.10-17) aproape identice cu cele

din frescele moldave, probează existenţa unui protograf comun. Între acest

protograf comun şi manuscrisul lui Tuşin a existat cel puţin încă un manuscris

intermediar. Or, culegerile de profeţii slavono-ruse din secolul XVII (incluse

în manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici, în manuscrisul de la

mănăstirea Agapia, în Podlinnikul explicativ Stroganov ş. a.) nu descind

direct din manuscrisul lui Tuşin, ci dintr-un manuscris mai calitativ, cu mai

puţine erori∗ de atribuţie şi caligrafie. Acest manuscris însă nu este

protograful comun, întrucât, majoritatea atribuţiilor profeţiilor înţelepţilor

antici din manuscrisele ruseşti de secol XVII sunt mai apropiate de

manuscrisul lui Tuşin decât de atribuţiile din pictura exterioară moldavă, pe

când în protograful comun situaţia trebuie să fi fost diametral opusă;

3) În cazul, dacă va fi confirmată contemporaneitatea cadrului de fier şi a

plăcilor de aramă (ce conţin în decorul lor aurit spusele şi imaginile filosofilor

antici!) a uşilor portalului sudic al catedralei Adormirea Maicii Domnului a

Kremlinului moscovit, va rezulta că protograful manuscrisului lui Guri Tuşin

şi, în mod implicit, protograful comun al redacţiei profeţiilor din Moldova şi a

celor de la mănăstirea Kirilo-Belozersk, trebuie situate în ultimul sfert al se-

colului al XV-lea;

4) În pofida faptului că manuscrisul lui Tuşin, caligrafiat în anii 1523-1526, este

ceva mai vechi decât frescele rareşiene, onomastica înţelepţilor atestată în

picturile murale ale Moldovei secolului XVI este mai apropiată de

onomastica din originalele manuscrise greco-bizantine. Acest lucru devine

evident dacă comparăm evoluţia unor forme nominale de tipul Thulis (Bizanţ)

∗ Cea mai importantă eroare de acest fel din manuscrisul lui Tuşin constă în atribuirea lui Aris-totel a cuvintelor lui Platon şi viceversa. Or, în manuscrisul preotului Iaremeţki-Bilahevici, în manuscrisul de la mănăstirea Agapia şi în Podlinnikul explicativ Stroganov această eroare nu fi-gurează.

295

– Gulid sau Goliud ( Moldova) – [O]lor (manuscrisul Tuşin),

Aristotel(Moldova) – Anaskorid (manuscrisul Tuşin), Isaia („Evanghelia”

apocrifă a lui Nikodim) – Iason (Moldova) – Soll[o]nos (manuscrisul Tuşin)

ş. a . De aici rezultă că redacţiile slavone a majorităţii profeţiilor înţelepţilor

antici întâlnite în pictura exterioară moldavă existau înainte de înscăunarea lui

Petru Rareş;

5) Guri Tuşin a fost doar copistul şi nu autorul sau antologatorul culegerii de

profeţii din cartea sa. Acest fapt este confirmat de onomastica extrem de co-

ruptă a filosofilor cărora li se atribuie profeţiile şi de multiplele erori ce s-au

strecurat în manuscrisul călugărului de la mănăstirea Kirilo-Belozersk. La

aceasta se adaugă şi circulaţia limitată a manuscrisului lui Tuşin în Evul

Mediu. Or, spre deosebire de podlinnikurile explicative ruseşti, care circulau

permanent în mediul zugravilor, Cartea a 37-a a lui Tuşin timp de secole s-a

aflat la biblioteca mănăstirii Kirilo-Belozersk, fiind cunoscută doar unui

număr mic de călugări;

6) Structura amplasării profeţiilor în manuscrisul lui Guri Tuşin posedă un

specific inexistent în manuscrisele greceşti, româneşti, sârbeşti şi chiar ruseşti

(apărute ulterior, sub influenţa protografului manuscrisului lui Tuşin). Este

vorba de amplasarea spuselor filosofilor antici în perechi bine definite.

Aceste perechi sunt formate în manuscrisul amintit de profeţiile lui Aristotel

şi Platon, Hermes Trismegistul şi Menandru, Omiros şi Valaam, Sivila

Frighia şi Prima Sivilă, Hel[on] şi Lisi[mah]. Apariţia perechilor de spuse ale

filosofilor se datorează practicii artistice a acelei epoci: confecţionării uşilor

de bronz sau de cupru a bisericilor cu imaginile perechi ale filosofilor,

amplasate pe batanţi. Deşi în lumea ortodoxă nu s-au păstrat astfel de uşi∗ cu

∗ Ideea amplasării imaginilor unor profeţi în portalurile catedralelor nu este nouă şi nu aparţine lumii ortodoxe. Pentru uşile de bronz a Catedralei San Zeno din Verona a fost turnat încă în seco-lul XII relieful Arborele lui Iesei în care figura şi imaginea profetului Balaam (Vezi imaginea în: André Michel, Histoire de l’Art, T. I , Des Débuts de l ’Art Chrétien à la fin de la Période Ro-mane, 2e partie, ed. Librairie Armand Colin, Paris, 1905, p. 678, fig. 383).

296

imaginile filosofilor anterioare sfârşitului de secol XV, totuşi, calitatea

desenului fin al figurilor aurite a filosofilor de pe batanţii portalului sudic al

catedralei Adormirea Maicii Domnului şi de pe batanţii portalurilor nordic şi

vestic al catedralei Bunavestire a Kremlinului moscovit certifică, în mod

indubitabil, o tradiţie deja consacrată. Această tradiţie a reprezentării

perechilor de filosofi pe batanţii uşilor sau în decorul exonartexurilor

bisericilor este atestată şi de unele manuscrise slavone. Or, în manuscrisul

Sofiisk – 1449 (caligrafiat în anul 1602) pe foaia 521 putem citi următorul

text: „Priveşte, înţelepţii iudei şi filosofii elini sunt pictaţi în catedrale pe

uşile bisericilor pentru profeţiile lor, ei prezicând întruparea Mântuitorului

din Fecioară ! ”. Între amplasarea pereche a înţelepţilor antici pe batanţii de

bronz a uşilor bisericilor ortodoxe şi amplasarea pereche a înţelepţilor pe

contraforturile unor locaşuri moldave de secol XVI ( biserica Sf. Gheorghe-

Suceava, mănăstirea Moldoviţa ş. a.) există o diferenţă de ordin conceptual:

amplasarea pereche pe contraforturi este un procedeu de grupare pur

decorativ, care nu presupune similitudini sau afinităţi în spusele înţelepţilor;

7) Comparând lista profeţiilor înţelepţilor din manuscrisul lui Tuşin cu listele

similare din Viaţa despotului Stefan Lazarevici şi din capitolul 82 al primei

redacţii a Cronografului rus observăm că — cu o singură excepţie (a doua

profeţie a lui Hermes Trismegistul!) — aceste liste nu coincid. Or, dacă între

redacţia cronografică a profeţiilor anticilor şi redacţia analogă din Viaţa

despotului Stefan Lazarevici există o filiaţie directă, atunci între redacţia

profeţiilor din Cartea lui Tuşin şi redacţia cronografică, există doar un raport

de complementaritate;

8) În pictura exterioară moldavă din secolul XVI putem găsi trei din cele cinci

profeţii selectate în Viaţa despotului Stefan Lazarevici. Dar Moldova

secolului XVI nu cunoaşte modificările de ordin redacţional operate de

Konstantin Kostenečki în textul profeţiilor din Viaţa despotului. Astfel, pe

filacterul lui Fukid (Tucidide) de la biserica Sf. Gheorghe-Suceava (1534)

297

figurează în limba slavonă profeţia lui Ôqêèäèäü din Viaţa despotului, dar

fără adaosul „îáðàçüíî ³eñòü òðîèöà”. La mănăstirea Suceviţa lui Goliud i

se atribuie profeţia lui Thulis ( Fqëèäîñü) dar într-o redacţie diferită, mai

amplă şi mai apropiată de originalul grecesc: „Ïðüâhé Á(î)ã ïîòî(ì)

ñëîâî è ä(q)õú ñü íè(ì) eäèíîâúçðàñíà âúñh” . Profeţia lui Astanes

(genitiv gr. —’Αστάνου), figurează şi în frescele de la mănăstirile Moldoviţa

şi Suceviţa. Ea este atribuită în cazul moldav nu filosofului Staik (Ñòàèêü =

Stoic), ci lui Astakoe (Moldoviţa) sau Astakue (Suceviţa). Redacţia slavonă a

profeţiei acestui Astakoe (Astakue) diferă de redacţia din Viaţa despotului

Stefan Lazarevici. Ea este o traducere fidelă a textului grecesc al profeţiei şi

nu cuprinde interpolarea „îòü í³e³e áî õîøògòü ðîäèòè ñg Õðèñòîñü”.

Observaţiile expuse atestă faptul că redacţia slavonă din 1431 a profeţiilor

înţelepţilor antichităţii din Viaţa despotului Stefan Lazarevici nu a putut servi

drept protograf redacţiei profeţiilor similare de pe teritoriul Moldovei

secolului al XVI-lea;

9) Moldova a jucat un rol important în definitivarea redacţiilor slavone a

profeţiilor înţelepţilor antici. Acest lucru devine evident dacă comparăm

variantele sârbeşti, moldoveneşti şi ruseşti ale redacţiilor slavone a acestor

profeţii. Or, variantele prezente în pictura exterioară moldavă din secolul

XVI, ocupă un loc intermediar între variantele profeţiilor corespunzătoare din

ultimul capitol al „Albinei” sârbeşti – pe de o parte – şi variantele din „Viaţa

despotului Stefan Lazarevici” şi din manuscrisele ruseşti (Tuşin, Cronograful

rus etc.) – pe de altă parte. Acest lucru devine evident dacă ne amintim că

doar la Suceviţa şi în „Albina” sârbească figurează aceeaşi redacţie a profeţiei

lui Sofocle şi că doar profeţiile din Moldova şi cele din „Albină” n-au

suportat modificările redacţionale∗ operate de Konstantin Kostenečki şi

∗ În „Viaţa despotului Stefan Lazarevici” Konstantin Kostenečki a adăugat câteva cuvinte la profeţiile lui Astanes (Astaik) şi Thukidid, reducând, în acelaşi timp, ultimele cuvinte din profeţia lui Thulidos. Deşi „Albina” sârbească atribuie în mod eronat profeţia lui Astanes

298

reiterate de Cronografele ruseşti. La acestea se adaugă şi conservarea în

Moldova şi în „Albină” a aceleiaşi rădăcini „Astak-” a numelui modificat al

magului Astanes, care în Rusia s-a transformat în „filosoful stoic”. Pe de altă

parte, similitudinea textului profeţiei lui Goliud de la Suceviţa cu textul

profeţiei lui [O]lor sau similitudinea textelor profeţiilor Sibilelor de la

Moldoviţa, Voroneţ şi Suceviţa cu textul profeţiei celei de a treia Sibile din

manuscrisul lui Guri Tuşin şi cu textul profeţiei Sibilei din pictura murală şi

din decorul uşilor catedralei Bunavestirea a Kremlinului moscovit, apropie

variantele din Moldova de variantele ruseşti (Tuşin, Iaremeţki-Bilahevici ş.a.).

În favoarea acestei apropieri pledează, de asemenea, şi atribuirea eronată a

mărturiei lui Iosif Flaviu istoricului Plutarh — fenomen care s-a produs doar

în Moldova şi Rusia, dar nu s-a produs în „Albina” sârbească;

10) Cu excepţia profeţiei lui Dialid (care în Moldova este atribuită lui Platon!)

între profeţiile anticilor ortografiate în greceşte la Muntele Athos ( Trapeza

Lavrei, 1535-1536) şi profeţiile anticilor din pictura exterioară moldavă nu

există nici un fel de similitudini. Spusele filosofilor elini din Trapeza Lavrei

aparţin grupului „delta” de culegeri bizantine de profeţii. Or, manuscrisele

acestui grup „delta” nu par să fi fost traduse în slavonă în acea perioadă şi —

cu certitudine — nu sunt atestate în Moldova secolului XVI. În schimb, în

ceea ce priveşte spusele anticilor din picturile murale de secol XVII de pe

teritoriul actualei Bulgarii ( Bačkovo, 1623; Arbanasi, 1681), compilarea din

redacţia inclusă în manuscrisele grupului „delta” este evidentă;

11) Profeţiile anticilor ortografiate în limba greacă de pe peretele nordic al

nartexului mănăstirii Cetăţuia din Iaşi (1672) ţin de culegerile bizantine de

profeţii din grupul „tau”. Prin aceasta ele se deosebesc atât de profeţiile din

pictura exterioară moldavă de secol XVI, cât şi de profeţiile de la Lavra

(Ostanes) rege-lui Egiptului Thilis, redacţia acestei profeţii este foarte apropiată de redacţia profeţiei lui Astakue de la Suceviţa. Asemeni cazului moldav, ea nu include interpolarea lui Kostenečki.

299

Athonită, de la Bačkovo, de la Arbanasi (toate trei – grupul „delta”), de la

Filantropini (grupul „mi” ) şi de la Portaitissa („redacţia detaliată” ).

12) În cărţile de zugrăvie româneşti de secol XIX de la Biblioteca Academiei

Române (studiate de Vasile Grecu), înaintea ciclului de profeţii traduse după

originalele greceşti din grupul „mi”, figurează şi o serie de profeţii traduse

după manuscrisele greceşti din grupul „tau”. De aici putem conchide că, pe

teritoriul principatelor române, la începutul secolului al XIX-lea mai era încă

vie tradiţia profetică bizantină şi că aici erau destul de bine cunoscute

culegerile bizantine şi post-bizantine de spuse ale anticilor din diverse grupe

de manuscrise.

Concluzii generale, privind primele două părţi ale tezei:

În pofida faptului că „Asediul Constantinopolului” şi „înţelepţii antici” din

pictura murală exterioară moldavă aparţin unor tipuri iconografice diferite, care au

fiecare propria sa geneză şi istorie, studiul apariţiei acestor imagini pe faţadele

ctitoriilor rareşiene denotă, totuşi, existenţă unor momente comune, specifice

ambelor tipuri iconografice.

1. Atât imaginea „Asediului Constantinopolului”, cât şi „spusele” înţelepţilor

antici din pictura murală medievală moldavă au fost redactate de

programatorii picturii rareşiene în baza unor surse literare originale slavone

(sau traduse din limba greacă în limba slavonă!).

2. Din punct de vedere cronologic aceste sursele literare au existat înainte de

înscăunarea lui Petru Rareş. Meritul zugravilor şi al programatorilor picturilor

murale exterioare moldave rezidă în crearea, în baza acestor surse literare,

deja existente, a unor versiuni artistice originale ale imaginilor „Asediului

300

Constantinopolului” şi ale „înţelepţilor antichităţii”.

3. Sursele iconografiei „Asediului Constantinopolului” şi sursele „spuselor”

înţelepţilor antici din pictura moldavă medievală au un caracter complex.

Fiind o sinteză a conţinutului mai multor izvoare scrise, aceste surse (în

ambele cazuri!) nu se mărginesc la informaţiile conţinute doar într-un singur

manuscris. În cazul „Asediului Constantinopolului” în afara surselor literare

(„Triodul”, „Povestirea despre luarea Tarigradului” a lui Nestor Iskander) au

mai existat şi surse extra-literare (ilustraţiile şi miniaturile medievale).

4. Sursele literare ale „Asediului Constantinopolului” şi ale profeţiilor

înţelepţilor antichităţii în cazul picturii exterioare moldave au un caracter

profetic bine pronunţat. Acest lucru devine evident dacă ne amintim că finalul

redacţiei Troiţk a povestirii „Despre luarea Ţarigradului”, atribuită lui Nestor

Iskander, culminează cu profeţia lui Pseudo-Daniel legată de „eliberatorul

Constantinopolului”. În ceea ce priveşte elementul profetic, prezent în

„spusele” scriitorilor şi filosofilor antici, el are o istorie milenară, provenind

încă din Antichitatea târzie şi Imperiul Bizantin timpuriu.

5. În constituirea iconografiei „Asediului Constantinopolului” şi în elaborarea

redacţiilor specifice a profeţiilor înţelepţilor antichităţii Moldova anilor 30 ai

secolului al XVI-lea a jucat un rol extrem de important. Or, anume aici, s-a

creat versiunea monumentală desfăşurată a imaginii „Asediului Constantino-

polului” (inspirate nu doar de lectura Triodului, ci şi de lectura povestirilor cu

caracter istoric legate de cucerirea Ţarigradului de către otomani în anul

1453!). În ceea ce priveşte profeţiile anticilor, datorită poziţiei sale

geografice, Moldova sfârşitului de secol XV- începutului de secol XVI nu a

fost ocolită în cazul transmiterii din Balcani spre Novgorod şi Moscova a

textelor acestor profeţii. Mai mult decât atât. După cum s-a demonstrat în

partea a II-a a tezei, Moldova a jucat un rol important în definitivarea

redacţiilor slavone specifice a „spuselor” înţelepţilor antici.

301

Anexa 1.

Tradiţia pseudo-inscripţiilor din pictura murală moldavă în

contextul artei bizantine şi post-bizantine.

Pseudo-inscripţiile din pictura murală medievală a ţărilor ortodoxe rămân până în

prezent la periferia cercetării ştiinţifice. Din datele de care dispun la etapa actuală

există doar câteva publicaţii la acest subiect1. În ele problema pseudo-inscripţiilor

este tratată în strânsă legătură cu tradiţia scrierilor decorative sau ornamentale. Mai

există câteva studii dedicate textelor ermetice, scrierilor secrete sau exotice,

inscripţiilor cifrate şi criptogramelor din lumea medievală ortodoxă2. Dar aceste

1 Vezi: George С.Miles, Painted pseudo-kufic ornamentation in byzantine churches in Gree-ce, în „Actes du XIVe Congrès international des études byzantines”,Bucarest, 1971,Vol. III, p. 373-377; idem, Byzantium and the Arabs: Relations in Crete and the Aegean area, în Dumbar-ton Oaks Papers, XVIII, Washington,1964, p. 22-29; Γ.Α.Σωτηριου, ’Αραβικαι διακοσμησεις εις τα βυζαντινα μνημεια της ‘Ελλαδος, ’Αθηναι, 1935; K.Erdmann, Arabische Schriftzeichen ales Ornamente in der abendländischen Kunst des Mittelalters, în Akademie der Wissenschaften und der Literatur. Abhandlungen der geistes und sozialwissenschaftlichen Klasse, nr. 9, Wiesbaden, 1953, p. 467-469, 502-513, ( Fig. 3, 7, 10, 11, 57, 58, 66-70, 139-141); Г.П.Попов, Шрифто-вой декор росписи Михайлоархангелъского собора в Старице 1406-1407 гг., în: Древне-русское искусство. Монументальная живопись XI-ХVП вв., Москва, pp. 274-296; З. Jанц, Орнаменти фресака из Србиjе и Македониjе од XII до средине ХV века, Београд, 1961. În mod special trebuie menţionat articolul Nicolettei Isar (Copenhaga) cu genericul L’iconicité du texte dans l’image post-bizantine moldave: une lecture hésyhaste (revista “Byzantinoslavica”, nr. LIX, 1998, p. 92 – 112). Deşi această publicaţie nu este dedicată nemijlocit problemei pseudo-inscripţiilor din pictura medievală, ea are, totuşi, mai multe puncte de tangenţă cu conţinutul pre-zentei anexe. Merită atenţie disocierile pe care le face Nicoletta Isar între inscripţiile de repre-zentare şi inscripţiile de identificare (vezi: p. 95). Extrem de semnificativă pentru studiul nostru este şi constatarea autoarei referitoare la funcţia strict hieratică (grammatocentrică în termenii lui J.Derrida) a limbii slavone, – limbi – necunoscute de majoritatea populaţiei Moldovei seco-lului XVI. Rolul important jucat în pictura murală, hieratismul iconic şi necunoaşterea de către majoritatea populaţiei a acestei limbi moarte, apropie inscripţiile slavone din pictura murală me-dievală moldavă de pseudo-inscripţii. 2 Lucrarea cea mai vastă în acest domeniu este: М.Н.Сперанский, Тайнопись в юго-славян-ских и русских памятниках письма, Ленинград, 1929, în: „Энциклопедия славянской фило-логии”, Вып.4.3. Merită atenţie şi următoarele studii: И.С.Некрасов, Пермские письмена в рукописях ХV века, Одесса,1890, (оттиск из „Записок Имп. Новороссийского Университе-та”, Том 51); П.Савваитов, Грамматика зырянского языка, Санктъ-Петербургъ,1850; П. Савваитов, O зырянских деревянных календарях и пермской азбуке, изобретенной свя-тым Стефаном, Москва, 1873, p. 9-16; В.И.Лыткин, Древне-пермский язык, Москва, 1952. Multe criptograme slavone din cărţile manuscrise descoperite pe teritoriul Moldovei găsim în cartea: А.И.Яцимирский, Славянские и русские рукописи румынских библиотек, Санктъ-

302

publicaţii abordează în primul rând inscripţii (fie ele şi cifrate!), pseudo-inscripţiile

rămânând în afara acestor studii. La aceasta se mai adaugă şi faptul că toate aceste

publicaţii se referă în primul rând la manuscrise şi prime-tipărituri, domeniul artelor

plastice fiindu-le profund străin.

Or, numărul pseudo-inscripţiilor este destul de impunător în operele de artă

bizantină şi post-bizantină, frescele moldave de secol XVI nefiind o excepţie în

acest sens. Nu trebuie uitată nici varietatea tipologică a pseudo-inscripţiilor,–

varietate, – care este generată atât de amplasarea în cadrul programelor

iconografice, cât şi de conotaţiile de ordin semantiс, conceptual sau stilistic a

acestor texte fără mesaj concret.

Înainte de a purcede la stabilirea tipologiei şi specificului pseudo-inscripţiilor

din aria artei ortodoxe trebuie să răspundem la întrebarea fundamentală: ce este,

totuşi, o pseudo-inscripţie? Din punctul de vedere al autorului acestor rânduri

pseudo-inseripţia presintă un text autonom, cu particularităţi istorico-cronologice,

stilistico-imitative şi coordonate spaţio-temporale bine definite, dar lipsit de

denotat în lumea semnificaţiilor reale pe care le posedă limbajul uman. Nu există o

frontieră apriorică şi absolut strictă între inscripţie şi pseudo-inscripţie. Pot fi

cazuri când unele texte considerate mult timp drept pseudo-inscripţii, în rezultatul

descifrării îşi recapătă denotatul, devenind, astfel, inscripţii obişnuite. În această

ordine de idei, ieroglifele egiptene, din momentul uitării semnificaţiei lor la

sfârşitul antichităţii şi până la geniala descifrare a lui Champollion din secolul

XIX, puteau fi considerate pseudo-inscripţii. Acelaşi lucru putem să-l spunem

despre enigmaticul text al discului de la Phaistos. Atâta timp cât el rămâne

nedescifrat, atâta timp cât este pusă în discuţie natura mesajului său (inscripţie,

calendar, scriere decorativă ş. a.) el va rămâne o pseudo-inscripţie. Similară pare să

fie situaţia şi în cazul aşa-numitului text de pe filacterul îngerului din registrul

Петербургъ,1905. Unele date legate de scrierea criptografică a lui Fedor Kuriţîn pot fi găsite în capitolul 3 „Лаодикийское послание. Написание о грамоте” din cartea: А.И. Клибанов, Ре-формационные движения в России XV первой половины ХVI в., p. 63-82.

303

inferior al celebrei fresce Judecata de Apoi de la Voroneţ. Atâta timp cât acest text

(publicat pentru prima oară se pare că de Paul Henry3) rămâne nedescifrat, atâta

timp cât există dubii în privinţa însăşi a posibilităţii existenţei unui mesaj al acestui

text în vreo limbă umană, el va rămâne o pseudo-inscripţie. Aceasta însă nu

înseamnă că textul respectiv de la Voroneţ prezintă doar o scriere ornamentală sau

pur decorativă. Consider, că există o deosebire de ordin semantic între noţiunea de

scriere pur ornamentală şi noţiunea de pseudo-inscripţie. Deşi este adevărat faptul

că stilistica pseudo-inscripţiilor capătă deseori o formă ornamentală sau

decorativă, totuşi, din punct de vedere conceptual pseudo-inscripţia nu se reduce

niciodată doar la rolul decorativ pe care i-l atribuie unii cercetători. În marea

majoritate a cazurilor ea poarta implicit aparenţa, simulacrul sau chiar aşteptarea

unei eventuale lecturi4. Spre deosebire de ornament sau decor, pseudo-inscripţia

nu afişează ci ascunde lipsa semnificatului (evident în sensul tradiţional, acceptat

de lingvistică, a noţiunii de semnificat). Această absenţă a semnificatului

lingvistic tradiţional nu exclude însă prezenţa unui anumit tip de mesaj pe care îl

pot purta pseudo-inscripţiile. Astfel, specificul şi simbolismul garniturilor de

caractere utilizate, modul şi locul amplasării în cadrul programului iconografic,

concursul sau conjunctura cu alte elemente (detalii) ale imaginilor adiacente, pot

să-i ofere pseudo-inscripţiei un mesaj sau chiar o semnificaţie destul de bine

definită. Exemplele de acest fel sunt numeroase. Aici voi aminti doar de cazul

celor patru evanghelişti cu cărţile deschise. Este absolut clar, că, indiferent de

faptul dacă textele din cărţile lui Matei, Marcu, Luca sau Ioan sunt ortografiate în

formă explicită de inscripţii sau dacă sunt doar sugerate în formă de pseudo-

inscripţii, privitorul iniţiat nu va avea dubii în ceea ce priveşte conţinutul

evanghelic al acestor texte. Să examinăm acum un caz mai complicat de pseudo-

3 Vezi: Fig.80 de la p. 223 a ediţiei: Paul Henry, Monumentele din Moldova de Nord. De la origini pînă la sfîrşitul secolului al XVI-lea, Bucureşti, ed.„Meridiane”,1984, tradus după: Paul Henry, Les églises de la Moldavie du Nord des origines à la fin du XVIe siècle, Paris, 1930. 4 Eventualitatea lecturii în concepţia medievală poate să ţină atât de o limbă „umană” cât şi de o limbă „divină”.

304

inscripţie, mesajul căreia trebuie descifrat. Astfel, în turla recent restaurată a

bisericii Sf. Nicolae a Mănăstirii Probota (1532), la al treilea nivel, destinat

Domniilor, putem vedea imaginile unor îngeri în mantii similare mantiilor purtate

de vechii preoţi evrei. Or, aceste mantii sunt decorate cu şiruri de pseudo-

inscripţii, ce ar trebui să imite vechile caractere ebraice, dar care prezintă doar o

pseudo-scriere cu valenţe deco-rative5. Probabil, că programatorii de la Probota au

vrut să sugereze prin aceste mantii rolul şi simbolismul sacerdotal al acestei

categorii de îngeri, care se deosebeşte radical de rolul altor categorii (îngerii-

militari, îngerii-vestitori etc.). Fundamentele teologice pentru aceste reprezentări

pot fi găsite în interpretarea textului vetero-testamentar al profetului Iezechiel (cap.

9, v. 2) datorată lui Dionisie Pseudo-Areopagitul: „ ... aceasta (se are în vedere

separarea damnaţilor de nevinovaţi – C. C.) o va afla primul înger după heruvimi ...

care este înveşmântat în podir în calitate de simbol al ierarhiei sacerdotale...”6. Ce-

i drept podirul, de care pomeneşte Dionisie, nu presupune decorarea cu scrieri

ebraice sau de altă natură. Îmbrăcat de preoţii Templului din Ierusalim, podirul

prezenta o haină lungă, fără mâneci, de culoare azurie, decorată doar cu ornamente

în formă de mere sau rodii. Cât priveşte scrierile ebraice cu denumirea celor

douăsprezece triburi ale lui Israel – ele constituiau decorul altui tip de

îmbrăcăminte sacerdotală mozaică, numită efod (’epod bad). Efodul este pomenit

în Vechiul Testament (Ieşirea, XXVIII, 6; XXXIX, 2; I Carte a Regilor, II, 28;

Osia, III, 4). Exista un model de efod, bogat decorat, purtat de marii preoţi ai

Templului din Ierusalim. El era alcătuit din două fâşii de stofă scumpă, ţesută cu

aur, vison şi lână, pe care erau imprimate numele celor 12 triburi ale lui Israel.

Sfântul Efrem Sirul în capitolul 28 al comentariilor la cartea vetero-testamentară

Ieşirea scria despre efod următoarele: „ ... efodul de aur, tors (în culori) violete,

purpurii şi vişinii, împletit cu vison, îl reprezintă pe Emanuel. Cele două rame ale

5 Vezi: The restoration of the Probota Monastery: 1996-2001, Ed. UNESCO, 2001, p.58 il. 97 şi p. 367. 6 Citat după: Дионисий Ареопагит, O небесной иерархии, Санкт-Петербург, „Глаголь”, РХГИ, 1997, pp.82-83.

305

efodului simbolizează poporul lui Dumnezeu şi popoarele păgâne, apostolii şi

profeţii, forţele celeste şi cele terestre. Încheietoarele efodului – două pietre de

smaragd, pe care sunt scrise numele fiilor lui Israel, – semnifică cele două

testamente ”7. Efodul era utilizat în practicile cultului mozaic, dar avea şi un

simbolism profetic bine definit. Nu în zadar Efrem Sirul compara această

îmbrăcăminte cu unul din numele lui Dumnezeu (Emanuel). Or, Emanuel (în trad.:

„Dumnezeu este cu noi”) este numele Mesiei ce urma să se nască conform profeţiei

lui Isaia: „Iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi-L vor chema

Emanuil” ( Matei, 1, 23). În perioada când marele preot nu oficia cultul, efodul

său era atîr-nat în Templul de la Ierusalim8. Această amplasare permanentă a

îmbrăcămintei vorbeşte elocvent despre importanţa ei sacrală.

Zugravii şi programatorii de la Probota, bazându-se evident pe nişte

prototipuri iconografice mai vechi, au hotărât să înlocuiască tradiţionalele podire

din îmbrăcămintea îngerilor cu enigmaticele efoduri împresurate cu grafeme

pseudo-ebraice. Scopul urmărit ţinea, probabil, de accentuarea prin acest veşmânt

a demnităţii sacerdotale şi a calităţilor profetice a îngerilor din ierarhia Domniilor.

Efodul nu era reprezentat doar în calitate de îmbrăcăminte a îngerilor-sacerdoţi.

Cu mult mai des descoperim acest tip de îmbrăcăminte în vestimentaţia preoţilor-

profeţi din compoziţia Judecata de Apoi ( Probota, Humor, Moldoviţa, Voroneţ,

Suceviţa). Figurează efodul şi în alte cicluri iconografice unde sunt reprezentaţi

vechii preoţi evreii: Aaron9 din Procesiunea tuturor sfinţilor de la Moldoviţa şi

Voroneţ; Zaharia din scena Intrarea în biserică a Maicii Domnului a Menologului

de la Humor; imaginile preoţilor-evrei din ciclul mariologic al bolţii camerei

7 Vezi: Восточные отцы и учители церкви IV века. Антология. Том III, Москва, 1999, р. 387. 8 Vezi: Dicţionar Biblic, Oradea, ed. „Cartea creştină”, 1995, p. 677, articolul „îmbrăcămin-te”, paragraful „D” – „îmbrăcămintea preoţilor”. 9 Aici merită să menţionăm că textul slavon de pe filacterul lui Aaron din imaginea de la Vo-roneţ ( „Eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”) este preluat din Psalmii regelui David (109, v. 4). Acest text, care de fapt nu-i aparţine lui Aaron, era invocat, de obicei, pentru a ilus-tra funcţia sacerdotală a lui Hristos din tipul iconografic „Iisus — Mare Arhiereu” sau din tipul iconografic „Stătu împărăteasa în dreapta Tа”.

306

funerare (gropniţei) de la Humor ş. a .

Probabil că cele mai vechi reprezentări ale efodului în arta românească apar în

picturile murale de factură bizantină (de secol XIV) de la biserica Sfântul Nicolae

din Curtea de Argeş. Acolo, în fresca Judecata de apoi, putem vedea imaginea a

trei profeţi vetero-testamentari îmbrăcaţi în efoduri ornate cu grafeme

indescifrabile, iar în fresca Intrarea în biserică a Maicii Domnului putem observa

imaginea lui Zaharia îmbrăcat într-un efod similar. Daniel Barbu, în cartea Pictura

murală din Ţarа Românească în secolul al ХIV mai aminteşte şi de imaginea

dreptului Simeon (din ansamblul de la Curtea de Argeş) „ ce poartă o mantie

scurtă, ornată cu grafeme”10. În general, însă, trebuie să constatăm apariţia cu mult

mai rară a efodului cu grafeme în vestimentaţia dreptului Simeon (din scena

Întâmpinarea Domnului) .

În pictura medievală bulgară de secol XIV putem descoperi pseudo-inscripţii şi

în imaginile unor patriarhi vetero-testamentari. Astfel, la mănăstirea Zemen, în

programul iconografic al bisericii cu hramul Sf. Ioan Teologul, putem vedea

imaginea patriarhului Melhisedec, îmbrăcat într-un efod ornat cu caractere

decorative, ce amintesc un pic de literele alfabetului chirilic11.

Pseudo-inscripţii se întâlnesc şi în imaginile extra-vestimentare din pictura

murală ortodoxă. La biserica din satul Berende (Bulgaria, sec. XIV), în cadrul

compoziţiei Judecata lui Pilat, pe masa din faţa procuratorului Iudeei se observă

un sul desfăşurat cu o pseudo-inscripţie. Canonul iconografie, prezent în Erminia

lui Dionisie din Furna (anii 30-40 ai sec. XVIII) ne oferă o informaţie tardivă

referitoare la conţinutul inscripţiei de pe sulul lui Pilat: „Răstigniţi pe cruce şi

duceţi la locul obişnuit al osândei între doi tâlhari pe Iisus Nazariteanul, căci el

strică norodul, batjocoreşte pe Cezar şi îşi zice Mesia în chip mincinos, căci aşa

10 Vezi: Daniel Barbu, Pictura murală din Ţara Românească în secolul al XIV-lea, Bucureşti, ed. „Meridiane”, 1986, p. 45. 11 Vezi il. nr. 83 de la p. 202 din cartea: Aннa Рошковска, Лиляна Мавродинова, Стенопи- сен орнамент, София, 1985.

307

mărturisesc bătrânii acestui popor”12. Nici un cuvânt din acest text, însă, nu poate

fi descifrat în înlănţuirea de pseudo-caractere decorative de pe sulul lui Pilat

reprezentat la biserica din Berende. Nu putem fi siguri nici măcar de faptul dacă

zugravii de acolo au avut în vedere acest text. Or, textul invocat de Dionisie din

Furna aminteşte foarte mult de aşa-numita sentinţă a lui Pilat publicată în limba

latină în 1593 într-un text falsificat atribuit scriitorului creştin Andrihomie (sf. sec.

XVI – înc. sec. XVI): „ Jesus Nazarenum, subversorem gentis, contemptorem

caesaris et falsum Messiam, ut majorum suae gentis testimonio probatum est,

ducite ad communis supplicii locum et eum ludibrio regiae Majestatis in medio

duorum latronum cruei affigite. I lictor! expedi cruces!”13. În secolul XIV când au

fost zugrăvite frescele de la Berende acest text era necunoscut lumii creştine. Aşa

că nu este exclus ca zugravii de la Berende să fi dorit să sugereze prin pseudo-

inscripţia de pe sulul lui Pilat cu totul alt text. Acesta putea fi „Iisus Nazoreul,

regele Iudeilor” (INRI) ortografiat în trei limbi (ebraică, greacă şi latină) la ordinul

lui Pilat pe crucea Calvarului.

Exemple de pseudo-scrieri, ce înlocuiesc texte reale, ne oferă şi unele opere de

artă provincială de secol XV-XVI, – opere, – în care substituirea inscripţiilor prin

pseudo-inscripţii se datorează nu atât dorinţei de a prezenta un mesaj criptic sau

antediluvian, cât banalei nepriceperi sau nedorinţe a zugravilor de a caligrafia un

text canonic coerent. Exemple sugestive ale unor astfel de pseudo-inscripţii

descoperim în pictura uşilor împărăteşti a iconostasului bisericii părăsite din

bazinul râului Luga (colecţia Muzeului Rus din Sanct-Petersburg, nr. inv. DR/j -

2002, a, b, şcoala novgorodeană de pictură, sfârşitul sec. XV – înc. sec. XVI) şi a

iconostasului bisericii vechi din Arhanghelsk (colecţia Muzeului Rus din Sanct-

Petersburg, nr. inv. DR/j - 2725, a, b, şcoala novgorodeană de pictură, sfârşitul

sec. XV – înc. sec. XVI). Cercetătoarea rusă V. K. Laurina, care a dedicat un

12 Vezi: Dionisie din Furna, Carte de pictură, Bucureşti, ed. “Meridiane”, 1979, p.144. 13 Vezi: Н. К.Маккавейский, Археология страданий Господa Иисуса Христа, Киев, 1891, р.163 şi antologia Иисус Христос в документах истории, Санкт-Петербург, 1999, ed.”Але-тейя”, р. 458.

308

întreg studiu acestor uşi împărăteşti, considera că „imitaţia literelor prin zgârieturi

(aşa numitele ţarapki de pe sulurile sau paginile cărţilor evangheliştilor) este un

indiciu al provenienţei provinciale a acestor opere”14.

În pictura bizantină de secol XIV existau, de asemenea, imitaţii de texte

caligrafiate pe sulurile sau pe paginile deschise ale cărţilor, ţinute de sfinţi. Ce-i

drept aici apariţia acestor pseudo-inscripţii nu se datora caracterului provincial al

operelor, ci lipsei de spaţiu disponibil pentru o ortografiere completă. Ghennadi N.

Popov a descoperit un astfel de text în cartea deschisă a apostolului din dreapta

prim-planului celebrei icoane bizantine Soborul celor doisprezece apostoli

(Muzeul de artă A. S. Puşkin din Moscova, nr. inv. 2851, 38 x 34 cm.)15. Sunt

cazuri când pseudo-inscripţiile joacă rolul unor frize ornamentale menite să

decoreze suprafaţa obiectelor reprezentate. Astfel, în imaginea unui sfânt militar

reprezentat în frescele bisericii Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş (sec. XIV) putem

observa o friză ornată cu grafeme indescifrabile ce, asemeni unui brâu, împodobesc

tunica sfântului16. Trei rânduri cu grafeme ce imită literele alfabetului chirilic K,Ж

şi Х pot fi observate pe giulgiul Mariei din celebra icoană Adormirea Maicii

Domnului, executată în jurul anului 1430 de zugravii atelierului lui Andrei

Rubliov17.

Sunt frecvente cazurile când fâşii cu grafeme indescifrabile împodobesc

draperiile simulate (aşa-numitele „prosoape”) din registrul inferior al decorului

pereţilor bisericilor ortodoxe. De obicei aceste draperii simulate se întind în formă

de frize de-a lungul întregului perimetru al zidurilor locaşurilor. Profesorul N. N.

Voronin credea (la începutul anilor 60 ai sec XX) că apariţia decorului în formă de

14 Vezi: В.К.Лаурина, Об одной группе новгородских провинциальных царских врат, în: Древнерусское искусство. Художественная культура Новгорода, Москва, ed.”Наука”, 1968, р. 170. 15 Vezi: Г.Н.Попов, Op. cit., р.285 şi: Byzantine Art in the Collections of Soviet Museums, Le-ningrad,”Aurora Art pb.”, il. 270. 16 Vezi il. 56 din cartea: M.- A. Musicescu, Gr. Ionescu, Biserica Domnească din Curtea de Ar-geş, Bucureşti, ed.„Meridiane”,1976. 17 Vezi: В.Н.Лазарев, Андрей Рублев и его школа, Москва, 1966, ed.”Искусство”, il. 188, 189.

309

pseudo-inscripţii pe „prosoapele” ce împodobeau registrul de jos al catedralei Sf.

Arhanghel Mihail din Stariţa (1406-1407) se datorează legăturii freschiştilor de la

această catedrală cu şcoala de pictură moscovită de la sfârşitul secolului XIV –

începutul se-colului XV18. Pentru a-şi argumenta această afirmaţie şi a combate

ipotezele ce legau apariţia pseudo-inscripţilor de la Stariţa de arealul caucazian

(aşa numita scriere „huţuri” !), N. N. Voronin a invocat exemplul cunoscutei

icoane Sf. Nicolae cu scene hagiografice de la sfârşitul secolului XIV (Galeria

Tretiakov, nr. inv. 28747, 122 cm. x 80 cm., şcoala de pictură din Rostov-Suzdal)

şi exemplul icoanelor cu imaginile arhanghelilor executate de atelierul lui Andrei

Rubliov în anii 1408-1409 pentru Catedrala Adormirea Maicii Domnului din oraşul

Vladimir. Cât priveşte pseudo-inscripţiile de pe poalele îmbrăcămintei

arhanghelilor executate de ucenicii lui Rubliov, argumentaţia lui Voronin este

justă. Aici într-adevăr găsim unele afinităţi cu pseudo-inscripţiile de la Stariţa. Dar

în ceea cе priveşte afirmaţia legată de icoana cu imaginea Sf. Nicolae, N. N.

Voronin nu are dreptate. Aici apare o contradicţie de ordin semantic. Or, grafemele

(de pe perimetrul care înconjoară câmpul central al icoanei) s-au dovedit a fi o

criptogramă autentică, ortografiată cu literele aşa-numitului alfabet de tip

zîreansk19. De aici rezultă că ele nu formează stricto-sensu o pseudo-inscripţie şi

nu pot fi luate în consideraţie la stabilirea surselor pseudo-inscripţiilor de la

Stariţa. Dacă abordăm problema grafemelor sau a pseudo-inscripţiilor (de pe

suprafaţa draperiilor simulate) într-un context mai larg, constatăm că apariţia

acestui tip de decor ţine de o perioadă cu mult mai veche. Or, Rusia secolelor XIV

– XV a moştenit acest tip de decor din arta bizantină şi balcanică, unde fenomenul

este atestat cu câteva secole mai devreme. Ghennadi N. Popov, în studiul dedicat

18 Vezi: Н.Н.Воронин, Зодчество северо-восточной Руси. Том II, Москва, изд. АН СССР, р. 386, il. 182 de la р.378. Vezi de asemenea: О.Д.Балдина, От Валдая до Старицы, Москва, ed. „Искусство”,1968, р. 103. 19 Vezi: B.И.Антонова, Н.Е.Мнева, Каталог древнерусской живописи, Том I, Москва, ed. „Искусство”, p. 217-218 , il. 130.

310

decorului frescelor catedralei Sf. Arhanghel Mihail din Stăriţa20, oferă

reproducerea frizei cu draperii simulate din paraclisul Panaghiei a mănăstirii Sf.

Ioan Teologul din insula Patmos. Aceste draperii pictate între anii 1185-1190,

poartă un decor în formă de grafeme ce alternează succesiv caractere similare

literelor S, S inversat şi U ale alfabetului latin. Sursele acestui tip de decor nu

trebuie, însă, căutate în arealul artei occidentale, or, similitudinea cu caracterele

latine este o simplă coincidenţă. În realitate sursele acestui tip de decor ţin de

evoluţia ornamentaţiei pseudo-kufice din arta bizantină. Astfel George C. Miles

(New York) în articolul Painted pseudo-kufic ornementation in byzantine churches

in Greece21 oferă câteva exemple de ornamentaţie cu grafeme similare (ce

amintesc literele S şi U latine) în pictura capitelului criptei Catholiconului

mănăstirii Hosios Lucas din Focida (sec.XI), în fresca Naşterea Domnului din

pictura bisericii Sf. Apostoli din Perachorio (insula Cipru, cca. 1105-1106), în

imaginea patenei din fresca Împărtăşania sfinţilor apostoli de la aceeaşi biserica

cipriotă22. La baza acestui tip de grafeme decorative, după părerea lui George C.

Miles, stau prototipuri arabe ale scrierii kufice, atestate pe piesele textile din

secolele X – XI de provenienţă irakiană23. Mai merită să menţionăm că scrierile

decorative kufice sau pseudo-kufice nu pătrundeau în Bizanţ doar prin filiera

orientală (Mesopotamia, Asia Mică ş. a .). Exista şi o filieră occidentală de

pătrundere a acestui tip de caligrafie. Această filieră cuprindea în primul rând

Sicilia şi Calabria. În această ordine de idei merită să amintim de plăcile de stuc

ornate cu scrieri pseudo-kufice de secol XI, păstrate actualmente la muzeul

arheologic din Reggio Calabria24. După părerea cunoscutului bizantinolog francez

André Guillou, pseudo-inscripţiile kufice, ce înconjoară asemeni unor bande scrise

20 Vezi: Г.Н.Попов, Op. cit., р. 281. 21 Vezi: George C.Miles, Painted pseudo-kufic ornementation..., p. 373-377 şi ilustraţiile la acest articol. 22 Ibidem, nr.2 şi fig.3; nr. 14 şi fig.20, nr.15 şi fig.21. 23 Vezi fig. 4 din articolul lui George C. Miles citat mai sus. 24 Vezi: A.Guillou, La culture slave dans le katepanat d'Italie ( X-XIе siècle), în “Славянские культуры и Балканы, 1, София, 1978, p. 270.

311

perimetrul plăcilor de stuc de la Reggio Calabria sunt opera unui „sculptor” arab,

neştiutor de carte25. Cât priveşte Sicilia, la Muzeul Naţional din Palermo se

păstrează fragmentele unui plafon de lemn decorat cu pseudo-inscripţii de tip

kufic, studiate de Th. Kutschmann26. Inscripţii pseudo-kufice, similare celor

descrise mai sus se afla şi pe întreg teritoriul Greciei. Într-un articol publicat în

Dumbarton Oaks Papers (T. XVIII, 1964, p. 22-29) deja pomenitul George C.

Miles atestă astfel de pseudo-inscripţii în Atica, Argolida, Messenia, Focida,

Beoţia şi insula Corfu27. Pseudo-inscripţiile de acest tip pătrund şi în miniatura

bizantină. În Cronica lui Ioan Skylitza de la Biblioteca Naţională din Madrid

putem vedea o miniatură ce reprezintă „ridicarea pe scut” a împăratului bizantin28.

Or, scutul oval din această miniatură este decorat de-a lungul perimetrului cu o

bandă ornamentală în care alternează grafemele S, U şi t (ultima grafemă amintind

mai mult de o cruce). Această miniatură de sfârşit de secol XIII nu este singurul

exemplu de decorare a armamentului cu pseudo-inscripţii. Există icoane cu

imaginea Sfântului Gheorghe în care scutul mucenicului este decorat în chip

similar29. Putem descoperi pseudo-inscripţii şi în decorarea săbiilor, spadelor şi

paloşelor sfinţilor-militari30.

Evident că numărul exemplelor folosirii pseudo-inscripţiilor în decorarea

picturilor murale, a icoanelor sau miniaturilor bizantine poate fi considerabil mărit.

Merită să menţionăm, că în ţările balcanice (inclusiv în Grecia) şi în Rusia,

începând cu secolele XIII-XIV, creşte numărul pseudo-inscripţiilor de tip ne-kufic. 25 Ibidem. 26 Vezi: Th.Kutschmann, Meisterwerke saracenisch-normannischer Kunst in Sicilien und Un-teritalien, Berlin, 1900, pl. 38. 27 Vezi: George C.Miles, Byzantium and the Arabs ... , p. 22-29. 28 Vezi: H.W.Haussig, Histoire de la Civilisation Byzantine, Paris, ed.:„Librairie Jules Tallan-dier”,1971, il. 35. 29 Vezi imaginea de pe o icoană novgorodeană în: В.И. Антонова, Н.Е. Мнева, Op. cit., р.47-48, il. 17-18. Un scut similar putem găsi şi în imaginea Sf.Gheorghe de pe o icoană modelată „în relief” de la Muzeul Bizantin din Atena. Vezi: К. Вейцман, М. Хадзидакис, К. Миятев, С. Ра-дойчич, Иконы на Балканах, София-Белград, 1967, Tab. 4.

312

Tot mai des observăm pseudo-inscripţii ce imită scrierile ebraice, greceşti,

glagolitice, chirilice şi chiar exotice (alfabetele de tip Perm, Zîreansk ş. a .).

Cunoscutul orientalist Iu. K. Rörich a descoperit pseudo-inscripţii ce imită

caracterele unor scrieri tibetane într-o Psaltire cu continuare de mijloc de secol

XIV aflată la Lavra Troiţe-Serghiev31. Conform istoricului de artă Ghennadi N.

Popov, cele mai sugestive exemple de decor pseudo-caligrafic ne-kufic (şi de

împletire a acestui decor cu texte reale!) ne oferă Serbia, Macedonia, Mistra şi

Bulgaria începând cu sfârşitul secolului XIII şi până la sfârşitul secolului XV32. În

această ordine de idei Gh. N. Popov33 menţionează frescele de la biserica Maicii

Domnului din Sušitze (după anul 1282), de la biserica Sf. Ioachim şi Ana din

Studenića (1313-1314)34, de la biserica Sfinţii Apostoli din Tessalonic (în jurul

anului 1315), de la Catholiconul mănăstirii Hilandar (1318-1320), de la mănăsti-

rea Graćanitza (1321), de la biserica Hodighitriei din Peć (anii 80-30 ai sec. XIV),

de la mănăstirea Dećani (cca. 1345), din nartexul bisericii Sf. Sofia de la Ohrida

(1346-1350), de la biserica Sf. Sofia din Mistra (în jurul anului 1350), de la

mănăstirea Mateić (după 1355), de la deja pomenita biserică Sf. Nicolae din Cur-

tea de Argeş, de la biserica Sf. Ioan Teologul din Zemen (secolul XIV), de la

mănăstirile Ravanića ( cca.1375), Calenić (1407-1413), Manasia (1406-1418),

Veluce (sec. XV), de la biserica veche a mănăstirii Dragalevsk (cca. 1476) ş. a . În

icoanele acestei perioade putem, de asemenea, descoperi pseudo-inscripţii şi

înlănţuiri de grafeme kufice. În primul rând aici este vorba de icoanele ce

reprezintă Intrarea în biserică a Maicii Domnului unde efodul lui Zaharia este

ornamentat cu grafeme ce imită vechile scrieri ebraice (dar, care, uneori, pot aminti

30 Cât priveşte inscripţiile de pe săbiile şi spadele sfinţilor-militari, vezi pictura de secol XII – XIII din biserica Maica Domnului Drosiani din insula Naxos: Byzantine Murals and Ikons în „National Gallery”, September-December, 1976, Athens, nr. 58, pl. 24. 31 Vezi: А.Н. Свирин, Искусство книги в Древней Руси Х1-ХVII вв. Москва, ed. „Искус-ство”, p. 99 şi ilustraţiile de la p. 230. 32 Vezi: Г.Н. Попов, Op. cit., p. 284. 33 Ibidem. 34 Vezi imaginea în: В.Н. Лазарев, История византийской живописи, Том 2, Таблицы, Москва, ed. „Искусство”, 1986, il. 587.

313

şi de scrierile greceşti sau chirilice!)35. Există însă multe icoane, ce ţin de alte tipuri

iconografice, dar care poartă pseudo-inseripţii. Astfel, la Muzeul Ermitaj din

Sanct-Peterburg se păstrează o celebră icoană bizantină a Pantocratorului din

1363, pe câmpurile căreia este reprezentat donatorul: Marele primikiriu Ioan,

încins cu un brâu ornamental compus din grafeme aurite destul de originale36.

Exemple de pseudo-scrieri ne oferă şi icoanele Răstignirea (sec. XIV) din insula

Patmos37, Maica Domnului Kikkotissa (sec. XIV – XV) din biserica Sf. Marina

Kalopanaiotis din insula Cipru38, Adormirea Maicii Domnului (sec. XV) de la

mănăstirea Sf. Ioan Teologul din insula Patmos39, Maica Domnului Pelagonitissa

(1421 – 1422) de la Muzeul din Skoplje (executată de zugravul Macarie)40 ş. a .

Nu au putut evita pseudo-inscripţiile nici maeştrii italieni din Trecento. Mihail

V. Alpatov în articolul Despre influenţa occidentală asupra artei ruse vechi oferă

imaginea unei icoane a Maicii Domnului cu pruncul Iisus, pictata de maeştrii şcolii

sieneze din secolul XIV41. Pe draperia din spatele tronului Fecioarei Maria, în

jumătatea de sus a icoanei, putem observa o pseudo-inscripţie ornamentală destul

de sofisticată .

În icoanele ruseşti de secol XIV – XV se observă un proces similar. Pseudo-

inscripţii pot fi depistate în ornamentica marginilor maforionului Mariei din icoana

Maica Domnului de la Don42, în ornamentica icoanei Acoperământul Maicii

35 Vezi: Г.Н. Попов, Op. cit., р. 285. Aici este vorba de „Intrarea în biserică a Maicii Domnu-lui” de pe partea verso a icoanei Maica Domnului de tip Popsk (sec. XIV) şi de icoana cu acelaşi subiect de la Muzeul din Ohrida (sec. XIV). 36 Vezi: Byzantine Art in the Collections of Soviet Museum, Leningrad, ed. „Aurora Art pb.”, il. 284. 37 Vezi: К. Вейцман, М. Хадзидакис, К. Миятев, С. Радойчич, Op. cit., Таb. 67. 38 Vezi: Byzantine Icons from Cyprus, The Catalogue of the Exhibition. Benaki Museum, At-hens,1976, nr. 30. 39 К. Вейцман, М. Хадзидакис, К. Миятев, С. Радойчич, Op. cit., Таb. 85. 40 Vezi: V.J. Djurić, Icones de Yougoslavie, Belgrade, 1961, nr. 37. 41 Vezi: М.В. Алпатов, Этюды по истории русского искусства, Том I, Москва, ed. „Ис-кусство”, 1967, il. 107. 42 Icoana îi este atribuită lui Teofan Grecul şi se păstrează la Galeria Tretiakov (nr.inv. 14244). Vezi: B.И. Антонова, Н.Е. Мнева, Op. сit.,Том 1, p. 255 - 256, 216, il. 173.

314

Domnului de la mănăstirea Zverin43, în decorul unor icoane de la Lavra Troiţe-

Serghiev44, din oraşul Iaroslavl45 şi din alte localităţi. Cât priveşte decorarea

marginilor maforionului Mariei cu pseudo-inscripţii, sursele acestui fenomen

trebuie căutate în arta balcanică din secolele XIII – XIV. Or, evoluţia cea mai

dezvoltată a acestui tip de decor pseudo-caligrafic poate fi urmărită în deja

pomenita icoană a Maicii Domnului Pelagonitissa (1421-1422) din muzeul de la

Skoplje.

Spre deosebire de scrierile pseudo-kufice, care erau preponderent decorative46

scrierile pseudo-ebraice, pseudo-greceşti sau pseudo-chirilice urmăreau şi alte

scopuri. Am observat deja că scrierile pseudo-ebraice conţineau anumite aluzii la

statutul profetic al personajelor din imaginile unde figurau aceste scrieri. Din acest

motiv găsim astfel de scrieri pe efodurile patriarhilor vetero-testamentari sau pe

veşmintele preoţilor-profeţi (Aaron, Melhisedec ş.a.). Dar, uneori, putem descoperi

astfel de scrieri şi pe îmbrăcămintea unor regi păgâni. Astfel, în naгtexul bisericii

Sf. Sofia de la Ohrida, veşmântul regelui Nabucodonosor este acoperit cu grafeme

indescifrabile, ce imită scrierile vechilor evrei47. Acest lucru se datorează calităţii

de vizionar, atribuite acestui rege (să ne amintim de „visul profetic” vetero-testa-

mentar al lui Nabucodonosor!). Calităţile miraculoase ale unor piese de

vestimentaţie (maforionul Maicii Domnului, poalele îmbrăcămintei arhanghelilor)

sau ale unor obiecte liturgice (Discosul, Sf. Potir ş. a.) pot fi de asemenea sugerate

prin „enigmatice” pseudo-inscripţii aplicate pe suprafaţa acestor obiecte.

Semnificaţia vizionară şi ermetică a pseudo-inscripţiilor are paralele apropiate în

43 Vezi: Э.С. Смирнова, Живопись Великого Новгорода, Москва, ed.„Наука”, 1976, Ката-лог 21, ilustraţii la p. 332-333. 44 Vezi: В.И. Антонова, Н.Е. Мнева, Op. cit., Том 1, р. 261 - 262, 220. 45 Vezi: Г.Н. Попов, Op. cit., p. 286, nota 70. 46 Vezi fundalul compoziţiei „Adormirea Maicii Domnului” de la biserica Panaghia Phorbio-tissa din Asinou Nikitari (insula Cipru), „decorul” pseudo-arab din fresca cu acelaşi subiect de la biserica Mavriotissa din Castoria şi ornamentul pseudo-kufic din exteriorul nartexului bisericii Hosios Lukas din Focida ş.a. 47 Vezi: Г.Н. Попов, Op. сit., p. 286.

315

fenomenul literar medieval numit „împletitură de cuvinte”48. Acest fenomen literar

este atestat în Rusia şi în Balcani pe parcursul sfârşitului de secol XIV şi în prima

jumătate a secolului XV. După părerea reputatului istoric literar rus Dmitri S.

Lihaciov artiştii plastici şi scriitorii acelei perioade „ trezesc impresia imposibili-

tăţii de a exprima în cuvinte profunzimea plină de mister a evenimentului, se

străduiesc să creeze impresia unui primat al principiului ideal faţă de cel

material ...”49. Toate procedeele artistice sunt folosite nu pentru a clarifica textele

prezentate, ci pentru a le face confuze şi a le spori latura emoţională. Cuvântul,

scrie D. S. Lihaciov, nu acţionează asupra „cititorului”( sau „spectatorului” –

C.C.) prin latura sa logică, cât printr-o tensiune generală şi o diversitate de

sensuri tainice, prin armonii şi repetiţii ritmice50. Un rol foarte important în

literatura acelei epoci îl joacă abstractizarea. De ea au nevoie cărturarii acelor

timpuri pentru a prezenta materialul drept spiritual51. Epitetele stilului literar

slavon de la sfârşitul secolului XIV – începutul secolului XV amintesc într-o

anumită măsură pseudo-inscripţiile din pictura acelor timpuri: ele nu vor să aibă

un rol ilustrativ şi ele nu conţin caracteristicile deosebite ale fenomenului52.

Funcţia lor este să sporească gradul de abstractizare al textului pentru a crea

impresia exprimării unor ultime şi eterne esenţe spirituale53. Însăşi limba literară

trebuia, conform acestor idei, să fie o limbă sfântă, o limbă care să nu poată fi

atinsă de viaţa profană. Ea trebuia exprimată printr-o ortografie complicată, care să

nu fie accesibilă oricui. Doar înţelepţii au dreptul să o folosească54. Polemicele

48 Vezi: Dmitri S. Lihaciov, Prerenaşterea rusă. Cultura Rusiei în vremea lui Rubliov şi a lui Epifanie Preaînţeleptul ( Sfîrşitul secolului al XIV-lea – începutul secolului al XV-lea), Bucureş-ti, ed. „Meridiane”, 1975, p. 96-97. Vezi de asemenea: О.Ф. Коновалова, Плетeние словес и плетеный орнамент конца ХIV в. K вопросу о соотношении în Труды Отдела древнерус-ской литературы”. Том XXII, Взаимодействие литературы и изобразительного искус-ства в Древней Руси, Москва-Ленинград, „Наука”, 1966, pp. 101-111. 49 Vezi: Dmitri S. Lihaciov, Op. cit., p. 96. 50 Ibidem, p. 98. 51 Ibidem, p. 101. 52 Ibidem. 53 Ibidem. 54 Ibidem, p.92.

316

legate de existenţa limbii sfinte, limbii în care I-a vorbit Dumnezeu lui Adam,

limbii îngerilor, a forţelor cereşti, polemicele legate de legitimarea diferitor scrieri

şi alfabete au fost, de altfel, frecvente pe tot parcursul Evului Mediu. Străvechea

dilemă formulată încă de Platon în dialogul Cratylos („A ales oare Nomotetul

cuvintele care numesc lucrurile potrivit naturii (physis) lor sau le-a atribuit printr-o

lege sau convenţie omenească? ”)55 este rezolvată de oamenii medievali în

conformitate cu perspectiva valorii absolute, transcendente şi providenţiale a

„cuvintelor”. Pentru medievali limba (cu cuvintele ei) nu poate fi doar o convenţie

încheiată între purtătorii muritori a cutare sau cutare idiom. Pentru reprezentanţii

şcolii de la Ţârnova, care au reformat substanţial în secolele XIV – XV ortografia

şi stilul limbii literare slavone, cuvântul scris şi fiinţa pe care acesta „o reprezintă”

erau inseparabile56. Putem observa aici unele influenţe ale realismului filozofic

medieval în opoziţie cu nominalismul: „Universaliile” la care indică cuvintele

constituie aici „realităţi” de sine stătătoare, anterioare atât intelectului uman cât şi

lucrurilor individuale57.

Discipolul patriarhului Eftimie, cărturarul Konstantin Kostenečki pleca de la

ideea că fiecare particularitate a scrisului, a scrierii grafice, a exprimării, îşi are

sensul ei58. A înţelege o noţiune consta în a о exprima bine, iar cunoaşterea

însemna pentru el, reprezentarea lumii prin mijlocirea limbii. Se ştie că concepţiile

Şcolii de la Târnova au fost profund influenţate de gândirea isihastă. Or, isihaştii

vedeau în cuvinte fiinţa fenomenelor indicate de ele. Astfel, în cuvântul

„Dumnezeu” ei îl vedeau pe Însuşi Dumnezeu. De aceea, în lumina concepţiei

isihaste, cuvântul care ilustrează un act sfânt este tot atât de sfânt ca şi acel act59.

Dar cât de sfinte trebuie să fi fost cuvintele în care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise,

cât de sfinte trebuie să fi fost cuvintele în care au fost exprimate profeţiile vetero- 55 Vezi: Umberto Eco, În căutarea limbii perfecte, Iaşi, ed. „Polirоm”, 2002, p.16. 56 Vezi: Dmitri S.Lihaciov, Op. cit., p. 87. 57 Vezi definiţia noţiunii de „realism medieval” la Lazăr Şăineanu în „Dicţionarul universal al limbii române”, Chişinău, ed.”Litera”, 1998, p. 753, articolul „realism”. 58 Vezi: Dmitri S. Lihacev, Op. cit., p. 87.

317

testamentare sau au fost întocmite mărturiile evanghelice referitoare la Hristos?

Cărturarii secolului XIV evident că îşi dădeau seama de prioritatea limbilor

ebraică şi greacă în ceea ce priveşte sfinţenia tradiţiei ortodoxe. Deşi în Bizanţul

timpuriu au existat unele tentative de a-i atribui lui Adam limba siriană (aramaică),

– fapt atestat de Teodoret, episcopul Cirului, încă în secolul al V-lea60, – totuşi, a

învins punctul de vedere exprimat în povestirea despre Ever din Cronica lui

George Hamartolos. Conform acestei povestiri, după separarea limbilor ca rezultat

al pedepsei pentru încercarea de a construi turnul Babel, singurii oameni cărora

Dumnezeu le-a îngăduit să păstreze vechea limbă a lui Adam au fost urmaşii

dreptului Ever, adică evreii61. De aici bizantinii au tras concluzia ca cea mai veche

şi cea mai sacră limbă a omenirii trebuie să fi fost ebraica. Limba greacă era

acceptată ca o limbă mai tânără , dar tot atât de sacră, întrucât în această limbă au

fost scrise majoritatea textelor Noului Testament. Limba latină avea în arealul

bizantin o importanţă mai mică, dar şi această limbă intra în triada limbilor

consacrate. Legitimarea limbii latine era garantată de inscripţia de pe crucea lui

Hristos, – inscripţie, – în care la ordinul lui Pilat, textul „Acesta este regele

Iudeilor”, a fost ortografiat în trei limbi (ebraică, greacă şi latină). În lumina

acestor idei medievale, pentru a legitima existenţa limbii slavone în calitate de

limbă a bisericii ortodoxe, Konstantin Kostenečki încearcă să construiască o

întreagă „teorie” a relaţiilor „de rudenie” (evident de natură sacră şi nu genetică)

între limbi. Limbii slavone, conform acestei „teorii”, îi revine rolul de „limbă-

fiică”62. Cuvintele şi semnele grafice ebraice sunt „taţii”, iar cuvintele şi semnele

59 Ibidem, p. 89. 60 Vezi: Сказания о начале славянской письменности. Москва, „Наука”,1981, nota 4 lа ca-pitolul VI de la p. 185. Merită să remarcăm faptul că autorul slav anonim al „Povestirii călugăru-lui Hrabr”(anii 90 ai sec.IX) a încercat să folosească această afirmaţie a lui Teodoret al Cirului în argumentarea necesităţii introducerii scrierii slavone. Or, negarea existenţei primordiale a ce-lor trei scrieri sacre (ebraica, greaca şi latina) prin absenţa limbilor respective în perioada antedi-luviană, ridica ponderea noilor limbi şi a noilor scrieri, inclusiv ponderea şi valoarea limbii sla-vone în biserică. 61 Vezi: Cronica lui George Hamartolos, capitolul „Despre Ever”. 62 Vezi: Dmitri S. Lihacev, Op. cit., p. 88.

318

diacritice greceşti sunt „mamele” limbii slavone63. De aceea limba slavonă literară

(deosebită de slavona vorbită !) trebuie să se subordoneze „părinţilor” ei. În

practica literelor slavone a acelei perioade, aceste idei a lui Kostenečki şi a altor

reprezentanţi ai Şcolii de la Târnova, au dus la separarea literaturii bisericeşti de

restul scrierilor literare, la crearea unei limbi aristocratice şi a unei literaturi extrem

de sofisticate, destinate unui număr restrâns de iniţiaţi în studiul Cuvântului lui

Dumnezeu64. Or, după cum se ştie, între o limbă enigmatică, incomprehensibilă

majorităţii populaţiei, şi o ştiinţă secretă, presupusă extrem de profundă, distanţa

nu este chiar atât de mare. Opţiunea între accesibilitatea acordată profanilor şi

profunzimea secretă acordată doar iniţiaţilor era tranşată de cărturarii Şcolii de la

Târnova în favoarea „profunzimii”, oricât de „ermetică” şi „inaccesibilă” ea n-ar fi

fost. În această ordine de idei atât grafemele incomprehensibile cât şi pseudo-

inscripţiile din imaginile pictate în fresce, miniaturi sau icoane îşi aveau rostul lor,

– rost, – ce era departe de a fi doar decorativ. Ele toate indicau spre o „limbă

sacră”65, necunoscută profanilor, sau spre un „mesaj divin” profunzimea căruia

depăşea capacităţile umane modeste de înţelegere. Teologia mistică a lui Dionisie

Pseudo-Areopagitul furniza suficiente argumente în favoarea unei atare abordări a

mesajului scris. Or, scopul suprem al cunoaşterii teologice — Divinitatea(=Dum-

nezeu), — nu putea fi atins în obiectivul său final şi absolut întrucât Dumnezeu,

63 Ibidem. În cazul de faţă este interesant de remarcat faptul că pentru K.Kostenečki chiar şi li-terele sunt „însufleţite”: consoanele reprezintă bărbaţi, iar vocalele – femei. Primele domină, celelalte se subordonează. Semnele diacritice reprezintă acoperămintele pentru cap ale femeilor. De aceea nu se cuvine ca bărbaţii (consoanele) să poarte aşa ceva deasupra lor. Femeile (vocalele) îşi pot descoperi capul doar acasă, în prezenţa soţilor. Astfel, există vocale care nu au semne dia-critice atunci când sunt lângă sau între consoane. 64 Vezi: Dmitri S. Lihaciov, Op. cit., p. 90 şi p. 92. 65 Conceptul existenţei unei „limbi sacre”, inaccesibile muritorilor (sau accesibile numai celor aleşi) este extrem de vechi. În literatura mediteraneană el a apărut încă cu un mileniu înainte de apariţia creştinismului. Astfel, în textele lui Homer descoperim antiteza între limba zeilor şi lim-ba oamenilor. De exemplu, cuvântul „sînge” în limba zeilor la Homer este desemnat prin „ιχωρ”, iar în limba oamenilor prin „αιμα”. Vezi: Мифы народов мира, Том I, Москва, ed. „Советская энциклопедия”, 1980, р. 532.

319

după Pseudo-Dionisie, „nu poate fi nici exprimat, nici înţeles”66. În acest context

ilizibilul, tainicul, cripticul demonstrează gradul suprem de religiozitate, iar

criptograma decorativă devine simbol al rafinamentului intelectual şi al iniţierii

spirituale67.

Ţările Române, care „ în secolele al XV-lea şi al XVI-lea au desfăşurat o

intensă operă de asimilare, de salvgardare şi de tezaurizare a creaţiei culturale

sud-slave”68, nu s-au aflat în afara acestui proces de abstractizare, ermetizare şi

aristocratizare a limbii slavone bisericeşti, utilizate în acea vreme de toţi cărturarii

moldoveni sau munteni. Mai mult decât atât. Datorită distanţei imense între limba

românească vorbită de majoritatea populaţiei şi limba slavonă utilizată de cărturari

(cu mult mai mari decât distanţa dintre limbile sârbă, bulgară sau rusă veche şi

aceeaşi limbă slavonă !) era favorizat procesul de abstractizare al „cuvântului

scris” şi de polarizare a lui faţă de „cuvântul rostit” .

În Ţara Românească exemplul pseudo-inscripţiilor de la biserica Sf. Nicolae

din Curtea de Argeş probează provenienţa bizantină destul de timpurie (sec. XIV) a

grafemelor de pe îmbrăcămintea preoţilor-profeţi din Judecata de Apoi. Aici nu

mai este vorba de caractere decorative kufice sau pseudo-kufice. Forma grafemelor

de la Curtea de Argeş trădează mai degrabă o imitare a caracterelor alfabetului

grecesc (litera „O mega” ş. a . ).

În Moldova cele mai multe pseudo-inscripţii apar în pictura murală din secolul

al XVI-lea. Aici ele nu se datorează doar influenţei directe greco-bizantine, ci sunt

rezultatul sintezei între iconografia consacrată a unor personaje biblice ( profeţi,

66 Vezi: Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele divine.Teologia mistică, Iaşi, ed.„Institu-tul european”, 1993, p.154. 67 Vezi: Г.Н. Попов, Op. cit., p. 294. 68 Vezi: Gheorghe Mihăilă, Originalul slavon al învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul sau Theodosie, în: „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, Bucureşti, 1996, ed.„Roza vânturilor”, p. LXXXIII. Aici merită să accentuăm faptul că întreaga operă a patriarhu-lui Eftimie, cel mai mare scriitor al Evului Mediu bulgar, se editează după copiile cărturarilor ro-mâni, care s-au dovedit a fi cele mai bune, iar unicul manuscris în redacţie medio-bulgară a pane-giricului patriarhului Eftimie de Grigore Ţamblac a fost găsit într-un manuscris copiat în Moldo-va în secolul XVI. Vezi: Gheorghe Mihăilă, Op. cit., p. LXXXIII.

320

patriarhi, preoţi ai Templului, îngeri din categoria „Domniilor” ş. a . ) şi tendinţa

spre abstractizare şi ermetizare a textului şi imaginii promovată de discipolii

Şcolii de la Târnova încă din secolul al XV-lea. Spre deosebire de Grecia, o

particularitate a frescelor moldave o constituie absenţa aproape totală a pseudo-

inscripţiilor cu caracter pur decorativ. Nu sunt atestate în pictura murală rareşiană

nici scrieri pseudo-kufice sau grafeme cu finalitate „profană”. Se pare că atât

zugravii cât şi programatorii din Moldova secolului XVI doreau să imprime

pseudo-inscripţiilor reprezentate o semnificaţie profetico-vizionară cu conotaţii

escatologice şi o vechime antediluviană. Peretele de vest cu Judecata de apoi de la

Voroneţ (pe care pseudo-inscripţiile decorează atât efodurile preoţilor-profeţi cât şi

sulul arătat de înger damnaţilor) pare a fi un exemplu concludent în favoarea

acestor afirmaţii.

321

Anexa 2.

O redacţie iconografică rară descoperită în pictura murală a altarului

bisericii Sfântul Nicolae a Mănăstirii Probota Lucrările de restaurare efectuate în anii 1996-2001 la biserica Sf. Nicolae a

Mănăstirii Probota1 au furnizat un material iconografic inedit, valorificarea căruia

a început deja2. Un interes deosebit îl prezintă imaginile din spaţiul altarului, în

special cele din registrul de jos al hemiciclului absidei, unde sunt reprezentaţi

ierarhii Bisericii (din primele secole) întorşi cu toţii către Amnos – imaginea lui

Iisus-Sacrificiu din nişa centrală a hemiciclului. În locul obişnuitului Iisus-pruncul

plasat pe discos, artistul de la Probota a reprezentat două antebraţe tăiate3. Acest

motiv iconografic, poate unic, este direct legat de cel mai apropiat sfânt părinte –

Ioan Gură de Aur – care ţine în mâna stângă figura de mici dimensiuni a lui

Hristis-adult, cu ambele braţe retezate, iar în mâna dreaptă – copia. Imaginea face

aluzie directă la oficiul proscomidiei (prima parte a liturghiei) — mai exact la

momentul când pâinea adusă pentru sacrificiu este fragmentată ritual4. Această

imagine este de fapt o explicare vizuală a ideii de jertfă liturgică şi a noţiunii de

transsubstanţiere (transformarea pâinii şi a vinului euharistie în trupul şi sângele

Domnului în timpul sfintei liturghii). La această idee a jertfei face aluzie şi

reprezentarea, în cheia bolţii ferestrei a Mielului cu steagul învierii5 – simboluri

1 Cu privire la lucrările de restaurare din anii 1996 – 2001 de la mănăstirea Probota vezi ediţi-ile: The Restoration of the Probota Monastery. 1996 – 2001, UNESCO, 2001; Teresa Sinigalia, Voica Maria Puşcaşu, Mănăstirea Probota, Bucureşti, 2000. 2 Vezi: Teresa Sinigalia, Voica Maria Puşcaşu, Op. cit., p. 40 – 86; Teresa Sinigalia, Une pein-ture murale du sanctuaire de l’église St. Nicolas du monastère de Probota: Iconographie et li-turgie, în RRHA, Serie „Beaux-Arts”, T. XXXVI – XXXVII, 1999 – 2000, p. 3 – 10. Din ediţiile anterioare ultimei restaurări a mănăstirii vezi: Ion Miclea, Radu Florescu, Probota, Bucureşti, 1978. 3 Vezi: Teresa Sinigalia, Voica Maria Puşcaşu, Op. cit., p. 48 şi il. nr. 30; The Restoration of the Probota…, fig. 137 („Amnos”) de la p. 79. 4 Vezi: Teresa Sinigalia, Une peinture murale..., p. 7. 5 Vezi imaginea în: The Restoration of the Probota…, fig. 129 de la p. 75.

322

foarte vechi, păstrate în Occidentul catolic, dar interzise în Orientul ortodox

conform canonului 82 al sinodului Quinisext (numit şi „in Trullo”) din anul 6926.

Nicolae Cabasila în Tâlcuirea Dumnezeieştii liturghii oferă o explicaţie extrem

de nuanţată a semnificaţiei legăturii dintre pâine şi sacrificiul Mîntuitorului7.

„Jertfa, scrie Cabasila, nu este numai o închipuire a Jertfei Domnului sau un

simbol al Sfântului Sânge , ci este o junghiere şi o jertfă adevărată”8. Sursele

acestor concepţii privitoare la Sacrificiul liturgic şi euharistic sunt extrem de

îndepărtate. Astfel, încă în Patericul egiptean, în capitolele „Pentru avva Daniil”

putem găsi dezvoltarea aceloraşi idei de transsubstanţiere şi de sacrificiu liturgic: „

... şi li s-au deschis lor ochii cei înţelegători, iar când s-a pus pâinea pe Sfânta

Masă, se arăta numai la câteşitrei ca un prunc şi când întindea mâna preotul să

frângă pâinea, iată Îngerul Domnului s-a pogorât din cer, având cuţit şi a jertfit pe

prunc şi a turnat sângele Lui în pahar, iar când a frânt preotul pâinea în bucăţi

mici şi îngerul tăia din Prunc bucăţele mici...”9. Probabil că o povestire similară

despre îngerii Domnului (junghiind pe pruncul Iisus în timpul Liturghiei!) a servit

drept sursă primară la întocmirea Omiliei despre Liturghie, atribuită în mod eronat

Sfântului Grigorie Teologul10. Această Omilie a fost, sub numele lui Grigorie,

inclusă în secolul XIV în manuscrisul Lanţului de aur ( Zlataia ţepi) din colecţia

Lavrei Troiţe-Serghiev de lângă Moscova (Biblioteca de Stat a Federaţiei Ruse,

fond. 304, nr. 11)11. Alt manuscris anonim, cunoscut cu genericul de Cuvânt al

preafericitului Efrem despre prescură, a nimerit în traducerile slavone şi, ulterior,

6 Vezi: Sfântul Ioan Damaschin, Cultul sfintelor icoane. Cele trei tratate contra iconoclaştilor, Bucureşti, 1998, p. 217 sau Daniel Rousseau, Icoana, lumina Feţei Tale, Bucureşti, 2004, p. 52. 7 Vezi: Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, Bucureşti, 1997, p. 76 – 78. 8 Ibidem, p. 76. 9 Vezi: Izvoare duhovniceşti, I, Patericul, Alba-Iulia, 1990, p. 51 – 53. Citatul e de la p. 52. 10 Vezi: Н.К.Голейзовский, Два эпизода из деятельности новгородского архиепископа Геннадия, în Византийский временник, Т. 41, Москва, 1980, р. 126. Acest text, atribuit Sfân-tului Grigoie, era cunoscut în Rusia secolelor XIV – XVI, deoarece era inclus şi în Liturghia ex-plicată. Vezi: И.А.Припачкин, Иконография Иисуса Христа, Москва, 2001, р. 166. 11 Vezi: Н.К.Голейзовский, Op. cit., nota 7 de la p. 126.

323

ruse ale Parenesisului lui Efrem Sirul12. Cel mai vechi manuscris care conţine

aceste traduceri în slavonă datează din secolul XIII13. Un grup aparte de texte îl

alcătuiesc manuscrisele Cuvântului lui Efrem Sirul ce cuprind Povestirea

referitoare la regele sarazin care s-a botezat după o viziune similară celei descrise

în Patericul egiptean. Deosebirea între viziunile relatate de povestirea referitoare

la regele sarazin şi Patericul egiptean ţine de oficianţii sacrificiului. În Pateric

aceştia erau îngerii Domnului, pe când în Povestire junghierea era efectuată de

preoţi14. Povestiri similare i-au fost atribuite încă în Bizanţ Sf. Grigorie

Decapolitul15. În Rusia veche circulau două variante ale acestei povestiri. Prima

era o variantă prescurtată, iar a doua – o variantă mai detaliată, în care regele

sarazin era numit Amfilog16. Similară Povestirii referitoare la regele sarazin este

şi povestirea Minunii cu jidovul (Ciudo o jidovine), pe care o putem găsi în

variantele slavone mai vechi ale Vieţii Sfântului Vasile cel Mare17, atribuite, se

pare eronat, Sfântului Amfilohie din Ikonium (cca. 340 – 395 după Hristos).

Conform evenimentelor relatate în Viaţa Sf. Vasile, un evreu, intrat în biserică în

timpul oficierii sfintei liturghii, l-a văzut pe Sf. Vasile care, în loc de pâine,

spinteca în bucăţi Pruncul. Văzând cu propriii ochi că pâinea euharistică nu este 12 Ibidem, p. 126. Acest text era cunoscut în Rusia datorită faptului că a intrat în Prolog şi în Mineile Makarievsk. Vezi: И.А. Припачкин, Op. cit., p. 166. 13 Vezi: А.С.Архангельский, Творения отцов церкви в древнерусской письменности, Т. 3, Казань, 1890, р. 24 – 26; Н. Туницкий, Древние сказания о чудесных явлениях младенца Христа в Евхаристии, în Богословский вестник, 1907, май, р. 206 – 207. Manuscrisul se află actualmente la Moscova, în fondurile Bibliotecii de Stat a Federaţiei Ruse (fosta bibliotecă „V.I. Lenin”): Fond 304, nr. 7. 14 Vezi: Н.К.Голейзовский, Op. cit., p. 126. 15 Textul grecesc al lui Grigorie Decapolitul a fost publicat de S.Muretov. Vezi: Чтения в об-ществе любителей духовного просвещения, 1894, imprimare separată, p. 1 – 28. Vezi şi edi-ţiile: Е.И. Калужняцкий, Обзор славяно-русских памятников языка и письма, находящихся в библиотеках и архивах львовских, în Труды III археологического съезда России, Т. 2, Ки-ев, 1878, р. 238 – 240; Н. Туницкий, Op. cit., 212 – 213. 16 Vezi: Н.Туницкий, Op. cit., 213 – 215; А.И.Яцимирский, К истории апокрифов и легенд в южнославянской письменности, în Известия отделения русского языка и словесности Императорской Академии наук, Т. 15, Кн. I, Санкт-Петербургъ, 1910, p. 1 şi urm. 17 Vezi: И.А. Припачкин, Op. cit., p. 167. Textele grecesc şi latin ale Vieţii Sf. Vasile cel Ma-re au fost publicate în: Amphilochii, Metodii Patarensis et Andreae Cretensis, Opera omnia, Pa-

324

simbolul, ci este însuşi trupul lui Hristos, evreul crezu în Iisus, primi împărtăşania,

iar spre dimineaţă veni împreună cu familia sa la Sf. Vasile cel Mare să se

boteze18.

Apariţia Sf. Vasile cel Mare în calitate de oficiant al sacrificiului este extrem de

importantă în stabilirea surselor iconografice ale imaginilor sacrificiului liturgic.

Or, spre deosebire de figurile episcopilor Petru şi Atanasie (oficiind sacrificiul!)

prezente în picturile murale de la Ljuboten19 şi Mateič20, figura Sf. Vasile cel

Mare, atât ca autor de liturghie, cât şi ca unul din cei trei sfinţi mari ierarhi,

sărbătoriţi la 30 ianuarie, este absolut simetrică în ierarhia bisericească figurii Sf.

Ioan Gură de Aur, prezente şi în frescele de la mănăstirea Probota. Primele atestări

documentare ale unor icoane (zugrăvite încă în secolul XV) unde este reprezentat

Sf. Vasile cel Mare sacrificând trupul lui Hristos, provin din Novgorod şi sunt

prilejuite de înteţirea luptei creştinilor-ortodocşi cu erezia „jidovstvuiuşcilor”.

Astfel, în luna ianuarie 1488, arhiepiscopul de Novgorod Ghenadi îl informează

pe episcopului de Suzdal Nifont despre practica de legare de către eretici a

crucilor de lemn de corpul corbilor şi despre o icoană a „Schimbării la Faţă cu

scene din viaţa lui Hristos”, văzută de arhiepiscop în biserica Mântuitorului de pe

strada Il’in (церковь Спаса на Ильине улице), în care, pe unul din câmpurile

laterale, în cadrul imaginii „Tăierea împrejur” era pictat Sf. Vasile din Cezareea

cu Iisus Hristos – ultimul având o mână şi un picior retezate21. Această icoană,

risii, 1644, p. 155 – 255 şi în: Patrologiae Graeca. Corpus completus. Ed. A.- J. Migne, T. XXIX, p. 292 – 316. 18 Vezi: Н.К.Голейзовский, Op. cit., p. 127. Manuscrisele din secolul al XIV, în care este re-latat acest episod, se află la Biblioteca de Stat a Federaţiei Ruse: Fond 304, nr. 8 şi nr. 129. 19 Vezi nota 20. 20 Privitor la frescele de la Ljuboten şi Mateič vezi: V.R.Petcović, La peinture serbe au Moyen Âge, I partie, Beograd, 1930, pl. 132”b” şi pl. 136”a”. Vezi, de asemenea: Gabriel Millet, La vi-sion de Pierre d’Alexandrie, în „Melanges Charles Diehl”, Vol. 2, Paris, 1930, p. 108, fig. 2. 21 Textul integral al scrisorii arhiepiscopului Ghenadie figurează în ediţia: Н.А.Казакова, Я.С. Лурье, Антифеодальные еретические движения на Руси XIV – начала XVI в., Москва-Ле-нинград, 1955, р. 312 – 313. Manuscrisul acestei scrisori se află la Sankt Petersburg, în colecţia Bibliotecii Publice „M.E.Saltîkov-Şcedrin”: nr. Q. XVII.50, f. 296 (fosta colecţie A.Tolstoi, Sec-ţia II, nr. 341) — citat după Н.А.Казакова, Я.С.Лурье, Антифеодальные еретические движе-ния..., p. 312.

325

care i se păru arhiepiscopului de Novgorod tributară ereziei „ jidovstvuiuşcilor”,

conform cercetărilor lui N. K. Goleizovski22, era absolut canonică şi conţinea chiar

un mesaj îndreptat împotriva ereticilor, – mesaj, – prezentat, ce-i drept, într-o

formă extrem de stângace. Întrucât actualmente icoana nu mai există, astăzi nu mai

ştim dacă ţinea sau nu Sf. Vasile copia în mână sau dacă Hristos era reprezentat în

braţele sfântului, pe discos, pe pristol sau în altă parte. Judecând însă după unele

imagini de epocă (sfârşit de secol XV – început de secol XVI), sunt motive

întemeiate să credem că Hristos nu se afla pe Sfântul Disc ci în mâinile episcopului

Cezareei. Astfel, pe pocrovăţul din fosta colecţie a Catedralei Adormirea Maicii

Domnului a Kremlinului moscovit (actualmente: Colecţia Muzeelor Kremlinului,

nr. inv. TK – 2555, dimensiuni 51 x 52 cm.)23, în medalionul central este

reprezentat Sfântul Vasile, stând în picioare în faţa pristolului cu Sfântul Potir şi cu

Sfântul Disc. În mâna stângă sfântul ţine figura lui Hristos-copil (de dimensiuni

micşorate!), iar în mâna dreaptă, îndreptată spre prunc, – copia. Pruncul Iisus

binecuvântează cu mâna dreaptă, dar nu este clar unde e reprezentată mâna Lui

stângă. Textura prea sumară şi destul de deteriorată a broderiei nu ne permite să

afirmăm cu certitudine dacă această mână este retezată sau pur şi simplu ascunsă în

spatele figurii Mântuitorului. Ambele picioare ale pruncului sunt intacte şi se

odihnesc pe braţul stâng al Sf. Vasile. Important este faptul că dinamica întregii

figuri a sfântului şi, în mod special, gestul mâinii drepte (care ţine copia) sunt

identice cu dinamica şi gestul mâinii drepte din imaginea Sf. Ioan Gură de Aur de

la mănăstirea Probota. Or, Hristos-copilul, ţinut de mâna stângă a Sf. Vasile, şi

Hristos-adultul (reprezentat la scară micşorată, cu mâinile retezate), ţinut de Sf.

Ioan, au absolut aceeaşi poziţie aşezată. Textul slavon de pe pocrovăţ, ortografiat

de-a lungul perimetrului, pare să confirme sacrificiul Pruncului prin junghierea cu

22 Vezi: Н.К.Голейзовский, Op. cit., p. 130. 23 Vezi articolul: Н.А.Маясова, Об одном редком изображении в шитье XV века, în anua-rul Памятники культуры. Новые открытия – 1984, Ленинград, 1986, р. 409 – 419 şi ilustra-ţia de la p. 410.

326

copia de către Sf. Vasile: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu, carele pentru voi

se frânge spre iertarea păcatelor... amin, amin”24.

Revenind la textul scrisorii arhiepiscopului de Novgorod, trebuie de menţionat

faptul că raritatea şi naturalismul celor descrise i-au derutat şi pe mulţi cercetători

din epoca modernă. Amintirea imaginii lui Hristos cu mâna şi piciorul retezate a

devenit (în unele cărţi de istorie din secolul XIX – începutul secolului XX)25 un

exemplu antologic al eretismului novgorodean din secolul XV. În realitate, însă,

după cum a remarcat istoricul de artă G. N. Popov, noi nu avem aici o imagine de

provenienţă eretică, ci una strict canonică (ce-i drept foarte rară!) existentă în

Balcani şi cunoscută sub denumirea de „Oficiul (Slujba) Sfântului Vasile cel

Mare”, – imagine în care evidenţa şi concreteţea actului euharistic au fost aduse

la culmea posibilă a naturalismului26. Mai mult decât atât. După cum menţiona N.

K. Goleizovski, „imaginea sacrificiului lui Hristos oficiat de Sfântul Vasile nu era

rezultatul ereziei „jidovstvuiuşcilor”, ci invers, era o încercare neobişnuită de a

polemiza cu ereticii”27. Or, dacă ereticii din Novgorod, influenţaţi de evreii

lituanieni, acordau prioritate tăierii împrejur în detrimentul botezului, atunci

imaginea de pe icoană, – care nu este altceva decât ilustrarea „Minunii cu jidovul”

conjugată cu denumirea „Tăierea împrejur” (ce se sărbătoreşte în aceeaşi zi de 1

(14) ianuarie cu ziua sărbătoririi Sf. Vasile cel Mare!) – era un argument în

favoarea botezului (rit şi sfântă taină creştină care a înlocuit tăierea împrejur

mozaică, privită de creştinii ortodocşi doar ca o prefigurare a botezului). Anume

Vasile cel Mare a fost acel părinte al Bisericii creştine care a comparat ambele

sfinte taine şi, urmând cuvintele Sf. Apostol Pavel din „Epistola către Coloseni”

24 Vezi: Н.А.Маясова, Op. cit., p. 409. 25 Vezi: Г.Н.Попов, Живопись и миниатюра Москвы середины XV – начала XVI века, Москва, 1975, р. 51. 26 Vezi: Г.Н.Попов, Op. cit., p. 51 – 52. 27 Vezi: Н.К.Голейзовский, Op. cit., p. 130.

327

(cap. 2, v. 11) a numit botezul „tăiere împrejur nefăcută de mână, prin

dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos”28.

Ulterior, imaginile naturaliste ale sacrificiului sunt înlocuite prin texte

explicative. Dacă, la muntele Athos, în cadrul programului iconografic al bisericii

Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea Protaton mai găsim reprezentarea

sacrificiului în formă naturalistă29, atunci spre sfârşitul secolului XVII (anii 1694 –

1695) în pictura proscomidiei bisericii cu hramul Sf. Ioan Înaintemergătorul din

Tolcikov (Rusia), în lipsa imaginii propriu-zise a sacrificiului, figurează doar

următoarea inscripţie în slavonă bisericească ( în dreptul figurii lui Vasile cel

Mare): „Sfântul Vasile cel Mare oficiind Sfânta Liturghie un jidov oarecare văzu

cum copilul (slavon. „otrok”) îmbucăţit în mâinile sfântului şi mâncat de toţi cei

ce se împărtăşeau...”30. Din acest text înţelegem perfect de bine că aici este vorba

de o ilustrare aniconică la minunea cu jidovul din „Viaţa Sf. Vasile cel Mare”. În

aceeaşi biserică găsim, însă, – în fresca ce ilustrează Povestirea despre regele

sarazin – şi imaginea naturalistă a sacrificiului oficiat de preot31.

Cât priveşte imaginea Sf. Ioan Gură de Aur oficiind sacrificiul, se pare că acest

tip iconografic, descoperit la Probota, este unic. În cazul Sf. Ioan Gură de Aur,

toate legendele legate de Minunea cu jidovul şi toate textele referitoare la

prefigurarea botezului, nu mai pot fi considerate drept surse directe ale tipului

iconografic. Rămâne, însă, simetria existentă între imaginile Sf. Ioan şi Sf. Vasile

în cadrul decorului hemiciclurilor absidelor bisericilor ortodoxe. Mai rămâne şi

sărbătorirea comună a acestor sfinţi pe data de 30 ianuarie, în cadrul sărbătoririi

Celor trei ierarhi. Dar, – lucrul cel mai important, – mai rămâne opera exegetică

28 Vezi: Patrologiae Graeca. Corpus completus. Ed. A.-J. Migne, T. XXXI, col. 428 A. 29 Vezi: Н.Туницкий, Op. cit., 226. 30 Vezi: Н. Первухин, Церковь Иоанна Предтечи в Ярославле, Москва, 1913, р. 51 şi tab. 25 de la p. 49. Textul inscripţiei este publicat şi în: Н.К.Голейзовский, Op. cit., p. 128 sau И.А. Припачкин, Op. cit., p. 168 – 169. 31 Vezi descrierea acestei picturi în: И.А. Припачкин, Op. cit., p. 169.

328

a Hrisostomului, care include pagini inspirate32 dedicate semnificaţiei liturgice a

sacrificiului Trupului şi Sângelui Mântuitorului în cadrul ritului euharistic.

32 Vezi Omilia a LXXXII-a a Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia după Matei (26, 26-28) în: Sf. Ioan Gură de Aur, Scieri, Partea a III-a, Bucureşti, 1994, p. 926 – 937.

329

BIBLIOGRAFIE Abrevieri:

ACIEB – Actes du Congrès International des Études Byzantines ACMIT – Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, Secţia Transilvania

BCMI – Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice RRH – Revue Roumaine d’Histoire

RRHA – Revur Roumaine d’Histoire de l’Art, Série Beaux-Arts SCIA, Seria AP – Studii şi Cercetări de Istoria Artei, Seria Arte Plastice АН СССР – Академия Наук СССР ЖМНП – Журналъ Министерства Народнаго Просвещенiя МГУ – Московский Государственный Университет им. М.В.Ломоносова ОРЯС – Отдел(ение) русского языка и словесности ТОДРЛ – Труда Отдела Древнерусской Литературы ЦГНИИ ИНИОН РАН – Центр Гуманитарных научно-информационных

исследoваний Института научной информации по общественным наукам Института всеобщей истории Российской Академии Наук

1. Amand de Mendieta, Emmanuel, Mount Athos. The Garden of the Panaghia, în Berliner Byzantinistische Arbeiten, Band 41, ed. Akademie Verlag Berlin, Amsterdam, 1972, 356 p.

2. Andreescu, Ştefan, Au temps de la chute de Constantinople: nouvelles données sur les relations roumaino-génoises, în RRH, 1984, nr. 4, p.327-340.

3. Apollonios din Rhodos, Argonauticele, Traducere, prefaţă şi note de Ion Acsan, Bucureşti, ed. Univers, 1976, 184 p.

4. Association internationale des études byzantines. Comité hellénique des études byzantines. Bibliographie byzantine. Publications des byzantinistes grecs (1975-1990), Publié à l’occasion du XVIIIe Congres International d’ études byzantines (Moscou, 1991), Athènes, 1991, p. 141-142.

5. Augustin, Aureliu, Filosofii păgîni şi creştinismul, în Antologie din scrierile pă-rinţilor latini, Bucureşti, ed. Anastasia, 2000, p. 119-128.

6. Avi-Yonah, Michael, Le symbolisme du zodiaque dans l’art judéo-byzantin, în ACIEB (XIV), V. 3, Bucarest, ed. Acad.RSR, 1976, p. 281-283.

7. Babić, Gordana, L’Iconographie constantinopolitaine de l ’Acathiste de la Vierge à Cozia (Valachie), în Зборник радова Византолошког Института, XIV/XV, Бео-град, 1973, р. 173 – 189.

8. Baldass, L, Giorgiones Drei Philosophen , Wien, 1922, p. 9 – 12. 9. Balş, Ştefan; Nicolescu, Corina, Mănăstirea Moldoviţa, Bucureşti, ed. Acad. RPR,

1958. 10. Bakalova, Elka, La société et l’art en Bulgarie au XIVe siècle. L’influence de l’hé-

sychasme sur l’art, în ACIEB (XIV), V.II, Bucarest, ed. Acad. RSR, 1975, p. 33-38.

330

11. Barbu, Daniel, Pictura murală din Ţara Românească în secolul al XIV-lea, Bu-cureşti, ed. Meridiane, 1986, 112 p.

12. Barišić, F., Le siège de Constantinople par les Avars et les Slaves en 626, în By-zantion, nr. 24, 1954, p. 371-395.

13. Batariuc, Paraschiva-Victoria, Decorul ceramic al monumentelor din Moldova medievală (secolele XIV – XVII), în SCIA, Seria AP, T. 42, Bucureşti, ed. Acad. Ro-mâne, 1995, p. 3 – 17.

14. Batariuc, Paraschiva-Victoria, Imagini ale cetăţii Sucevei în pictura murală din Moldova, în Sub Zodia Vătăşianu. Studii de istoria artei, Cluj-Napoca, ed. Nereamia-Napocae, 2002, p. 59-65.

15. Bănescu, Nicolae, Istoria Imperiului Bizantin, V. I, Imperiul creştin şi asaltul inva-ziilor ( 313 – 610 ), Bucureşti, ed. Anastasia, 2000, 792 p.

16. Bătrîna, Lia; Bătrîna, Adrian, O primă ctitorie şi necropolă voievodală datorată lui Ştefan cel Mare: mănăstirea Probota, în SCIA, Serie AP, T. 24, 1977, p. 205-229.

17. Bârsanescu, Ştefan, Filosofii de la Suceviţa, în Magazin istoric, Anul I, Bucureşti, 1967, nr. 8, p. 9 -13.

18. Bârsănescu, Ştefan, Pagini nescrise din istoria culturii româneşti (sec. X – XVI), Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1971, 304 p.

19. Bees, Nikos A., Darstellungen altheidnischer Denker und Autoren in der Kirchen-malerei der Griechen, în Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher, IV, 1923, p. 107-128 şi 425-426.

20. Benga, Pr. Dr. Daniel, Marii reformatori luterani şi Biserica Ortodoxă. Contribuţii la tipologia relaţiilor luterano-ortodoxe din secolul al XVI-lea, Bucureşti, ed. Σοφία, 2003, 504 p.

21. Bianu, Ioan, Însemnările autografe scrise într-o carte veche de Dosoftei, mitropo-litul Moldovei, în Analele Academiei Române. Memoriile secţiunii literare.T.XXXVI, 1913-1914, p. 154 -158.

22. Bobână, Gheorghe, O scriere inedită a lui Dosoftei: „Sibilele” din manuscrisul 161(38) de la Kiev, în Revista de filosofie şi drept, Chişinău, 1993, nr. 3, p. 34-38.

23. Bogdan, Ioan, Cronice inedite atingătoare de istoria Românilor, adunate şi publi-cate cu traduceri şi adnotaţiuni, Bucureşti, 1895.

24. Bogdan, Ioan, Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtschreibung, în Archiv für slavische Philologie, 1891, nr.13, ed. Druck von Breitkopf & Härtel, p. 481-543.

25. Bogrea, Vasile, Doi sfinxi ai picturilor murale de la mănăstirile Bucovinei:„Elen Astakoe” şi „Elen Zmovagl”, în Codrul Cosminului, Anul II şi III, Cernăuţi, ed.Glasul Bucovinei, 1927, p. 607-608.

26. Bouché-Leclercq, A., Histoire de la divination dans l’antiquité, T.II, Paris, ed. Er-nest Leroux, 1880, 412 p.

27. Bouché-Leclercq, A., Istoria divinaţiei în Antichitate, T.I, Bucureşti, ed. Symposi-on, 1999, 320 p.

28. Branişte, Ene; Branişte, Ecaterina, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioa-se, Caransebeş, ed. diecezană Caransebeş, 2001, 560 p.

331

29. Branişte, Ene, Liturgica generală, Bucureşti, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993, 784 p.

30. Branişte, Ene, Liturgica generală, V.2, Noţiuni de artă bisericească, arhitectură şi pictură creştină, Galaţi, ed. Episcopiei Dunării de Jos, 2002, 250 p.

31. Bréhier, Louis, La légende des Sages païens a Byzance, în Mélanges d’histoire du Moyen Âge dédiés à la mémoire de L.Halphen, Paris, 1951, p. 61-69.

32. Brock, Sebastian, Efrem Sirul. I. Ochiul luminos. II. Imnurile despre Paradis, Si-biu, ed. Deisis, 1998, 288 p.

33. Bucovina. La peinture murale moldave aux XVe – XVIe siècles, Album, text de Răzvan Theodorescu, Bucureşti, ed. Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, 1994, 148 p.

34. Byzantine Art in the Collections of Soviet Museums, introduction and notes by Alice Bank, Leningrad, ed. Aurora Art Publishers, 1977, 338 p. + 319 il.

35. Cabasila, Nicolae, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, Branişte, Ene, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Bucureşti, ed. Institutului Biblic şi de Misiu-ne al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, 416 p.

36. Cantacuzino, Gh. I., Cercetările arheologice de la Mănăstirea Probota – zona de vest a incintei (1994), în Revista monumentelor istorice, Anul LXVI, nr. 1 – 2, Bucu-reşti, 1997, p. 25 – 28.

37. Caproşu, Ioan, Vechea catedrală mitropolitană din Suceava. Biserica Sf.Ioan cel Nou, Iaşi, ed. Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, 1980, 124 p.

38. Carli, Enzo, Il Duomo di Orvieto, Rome, 1965, 40 p.+ 240 il. 39. Cartojan, Nicolae, Cărţile populare în literatura românească, V. I, Bucureşti, ed.

Enciclopedică, 1974, 338 p. 40. Cartojan, Nicolae, Cărţile populare în literatura românească, V. II, Bucureşti, ed.

Enciclopedică, 1974, 568 p. 41. Cartojan, Nicolae, Istoria literaturii române vechi, Bucureşti, ed. Fundaţiei Cultu-

rale Române, 1996, 484 p. 42. Cartojan, Nicolae, Zapisul lui Adam, Extras din Arta şi Tehnica grafică, caiet 3,

martie 1938, Bucureşti, 1938, p. 9-14. 43. Cazacu, Matei; Dumitrescu, Ana, Culte dynastique et images votives en Moldavie

au XVe siècle. Importance des modèles serbes, în Cahiers Balkaniques, Nr. 15, 1990, p. 13 – 102.

44. Cărţile populare în literatura românească. Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ion C.Chiţimia şi Dan Simionescu, V. I, Bucureşti, ed. pentru literatură, 1963, 454 p.

45. Cărţile populare în literatura românească. Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ion C.Chiţimia şi Dan Simionescu, V. II, Bucureşti, ed. pentru literatură, 1963, 414 p.

46. Cândea, Virgil, Mărturii româneşti peste hotare, V. I, Bucureşti, ed. Enciclopedi-că, 1991, 602 p. + XXXII il.

47. Cândea, Virgil, Raţiunea dominantă. Contribuţii la istoria umanismului românesc. Cluj-Napoca, 1979, p. 271.

48. Cernovodeanu, Paul, Préoccupation en matière d’histoire universelle dans l’his-toriographie roumaine aux XVIIe et XVIIIe siècles, în RRH, 1971, nr. X, p. 710-714.

332

49. Cernovodeanu, Paul, Vision de Byzance dans les Chronographes et autres textes historiques roumains des XVIIe et XVIIIe siècles, în ACIEB (XIV), V. II, Bucarest, ed. Acad RSR, 1975, p. 529-534.

50. Chalcocondil, Laonic, Expuneri istorice, în rom. de Vasile Grecu, Bucureşti, ed. Acad. RPR, 1956, 356 p.

51. Chatzidakis, Manolis, Classicisme et tendances populaires au XIVe siècle. Les re-cherches sur l’évolution du style, în ACIEB (XIV), V. I, Bucarest, ed. Acad. RSR, 1974, p. 153-188 şi fig. 2.

52. Chevalier, Jean; Gheerbrant, Alain, articolul „Arbore”, în Dicţionar de Simbo-luri, V. I (A-D), Bucureşti, ed. Artemis, 1994, p. 124-132.

53. Chiril al Alexandriei, Sf., Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Bucureşti, ed. Anastasia, 2000, 568 p.

54. Christopher, Walter, The coronation of a co-emperor in the Skyllitzes Matritensis, în ACIEB (XIV), V. II, Bucarest, ed. Acad. RSR, 1975, p. 453-458.

55. Cincheza-Buculei, Ecaterina, Le programme iconographique du narthex de l’égli-se du monastère de Voroneţ, în RRHA, Série Beaux –Arts, T. XXX, Bucureşti, Ed. Acad. Române, 1993, p. 3 – 24.

56. Cincheza-Buculei, Ecaterina, Sur la peinture du narthex de l’église du monastère de Bucovăţ (XVIe siècle): présence d’un peintre grec ignoré, în RRHA, Série Beaux – Arts, T. XXVI, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1989, p. 11 – 26.

57. Cincheza-Buculei, Ecaterina, Menologul de la Dobrovăţ (1529), în SCIA, Seria AP, T. 39, Bucureşti, ed. Acad Române, 1992, p. 7 – 32 .

58. Cincheza-Buculei, Ecaterina, Pictura pronaosului bisericii mănăstirii Căluiu (sec. XVI), în SCIA, Seria AP, T. 36, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1989, p. 19 – 30. 59. Cincheza-Buculei, Ecaterina, Programul iconografic al gropniţelor moldoveneşti

(secolul XVI), în Artă românească / Artă europeană, Oradea, ed. Muzeului Ţării Cri-şurilor, 2002, p. 85-96.

60. Cincheza-Buculei, Ecaterina, Tema „Menologului” din pictura Bisericii Mănăsti-rii Neamţ, în Artă. Istorie.Cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napo-ca, ed. Nereamia Napocae, 2003, p. 135 – 142.

61. Ciobanu, Constantin I., Aproximare la icoană, în „Arta – 1995”, Chişinău, anuarul Institutul Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, 1995, p. 3 – 18.

62. Ciobanu, Constantin I., „Asediul Constantinopolului” în pictura murală postbi-zantină din Moldova, în „Arta – 2002”, Chişinău, anuarul Institutul Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, 2002, p. 35 – 38.

63. Ciobanu, Constantin I., „Asediul Constantinopolului” în pictura murală postbi-zantină din Moldova, în revista „Sud-Est”, 2002, nr. 2, Chişinău, 2002, p. 130 – 139.

64. Ciobanu, Constantin I., Atribuirea picturilor murale de la biserica din Căuşeni, în Sub zodia Vătăşianu. Studii de istoria artei, Cluj-Napoca, ed. Nereamia Napocae, 2002, p. 101 – 106.

65. Ciobanu, Constantin I., Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni, Chi-şinău, ed. Ştiinţa, 1997, 162 p. + il.

333

66. Ciobanu, Constantin I., „Cinul” din pictura exterioară a Moldovei medievale şi „iconostasul înalt” rus, în Artă.Istorie.Cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, ed. Nereamia Napocae, 2003, p. 129 – 134.

67. Ciobanu, Constantin I., De la „Heros”–ul antic la Sfântul Gheorghe. Încercare de interpretare iconografică şi etimologică a imaginii „Cavalerului Trac”, în „Arta – 1994”, Chişinău, anuarul Institutul Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Republi-cii Moldova, 1994, p. 3 – 11.

68. Ciobanu, Constantin I.; Stavilă, Tudor, Icoane vechi din colecţii basarabene, Chi-şinău, ed. ARC, 2000, 211 p. + il.

69. Ciobanu, Constantin I., O cronică neterminată: istoriografia Căuşenilor, în „Arta – 1996”, Chişinău, anuarul Institutul Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, 1996, p. 12 – 22.

70. Ciobanu, Constantin I., O mărturie importantă privind „tocmirea” bisericii „Ado-rmirea Maicii Domnului” din Căuşeni, în Patrimoniul cultural al judeţului Tighina, ed. Societatea de Etnologie din Republica Moldova. Materialele simpozoinului naţio-nal „Patrimoniul cultural al judeţului Tighina:prezent,trecut, viitor”, Chişinău, 2003, p. 23 – 25.

71. Ciobanu, Constantin I., O redacţie iconografică rară descoperită în pictura mura-lă a altarului bisericii Sf. Nicolae a Mănăstirii Probota, în „Arta – 2003”, Chişinău, anuarul Institutul Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, 2003, p. 19 – 22.

72. Ciobanu, Constantin I.; Stavilă, Tudor; Diaconescu, Tamara, Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, ed. ARC, ed. Museum, Chişinău, 1999, 274 p. + il.

73. Ciobanu, Constantin I., Pentru un studiu modern al iconografiei, în revista „Sud-Est”, 2001, nr. 4, Chişinău, 2001, p. 111 – 113.

74. Ciobanu, Constantin I., Programul iconografic al frescelor din biserica „Adormi-rea Maicii Domnului” din Căuşeni, în „Arta – 1997”, Chişinău, anuarul Institutul Stu-diul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, 1997, p. 43 – 50.

75. Ciobanu, Constantin I., Pseudo-inscripţiile din pictura murală, în revista „Sud-Est Cultural”, 2004, nr. 3, Chişinău, 2004, p. 125 – 136.

76. Ciobanu, Constantin I., Repere mitologice indoeuropene la iconografia „Cavale-rului Trac”, în „Moldova: Deschideri ştiinţifice şi culturale spre Vest”, Congresul XVIII al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (Chişinău, 13 – 16 iulie 1993), Rezumate, Vol. I, Chişinău, 1993, p. 109.

77. Ciobanu, Constantin I., Tehnologia frescei medievale moldoveneşti în contextul picturii murale postbizantine, în„Arta – 1992”, Chişinău, anuarul Institutul Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, ed. Litera, 1992, p.31 – 38.

78. Ciobanu, Constantin I., Topografia sacră a „Mandylionului”, în „Arta, 1999-2000”, Chişinău, anuarul Institutul Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Repub-licii Moldova, 2000, p. 5 – 8.

79. Ciobanu, Constantin I., Tradiţia „pseudoinscripţiilor” din pictura murală molda-vă în contextul artei bizantine şi postbizantine, în „Arta – 2004”, Chişinău, anuarul In-stitutul Studiul Artelor al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, 2004, p.13 – 22.

334

80. Ciobanu, Constantin I., Zugravi-iconari ai Moldovei medievale, în revista „Sud-Est”, 1998, nr. 3, Chişinău, 1998, p. 72 – 79.

81. Ciobanu, Ştefan, Din legăturile culturale româno-ucrainene. Ioannichie Galeatov-schi şi literatura românească veche, în Academia Română, Memoriile secţiunii litera-re, Seria III, T.VIII, Bucureşti, 1936-1938, p. 143-232.

82. Ciobanu, Ştefan, Domnitorul Moldovei Petru Rareş în literatura rusă veche, în Revista Istorică Română, T. XIV, Bucureşti, 1945, p. 316 – 352.

83. Ciobanu, Ştefan, Istoria literaturii române vechi, Chişinău, ed. Hyperion, 1992, 702 p.

84. Ciobanu, Ştefan, Dosoftei, mitropolitul Moldovei şi activitatea lui literară: con-tribuţie la istoria literaturii româneşti şi a legăturilor româno-ruse literare din seco-lul al XVII-lea, Iaşi, 1918, 220 p.

85. Ciurea, D., Relaţiile externe ale Moldovei în secolul al XVI-lea.Consideraţii de ansamblu, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, T.X, Iaşi, 1973, p. 1- 47.

86. Clot, André, Soliman Magnificul, Bucureşti, ed. Artemis, 1997, 378 p. 87. Clot, André, Mahomed al II-lea, cuceritorul Bizanţului, Bucureşti, ed. Artemis, f.a.,

242 p. 88. Comarnescu, Petru, Îndreptar artistic al monumentelor din nordul Moldovei. Ar-

hitectura şi fresca în sec. XV-XVI, Suceava, ed.Casa regională a creaţiei populare, 1961, 350 p.

89. Constantinescu, Radu, Manuscrise de origine românească din colecţii străine, Bucureşti, ed. Direcţiei generale a arhivelor statului din RSR, 1986.

90. Constantinescu, Radu, Moldova şi Transilvania în vremea lui Petru Rareş (1527 – 1546), Bucureşti, ed. Direcţiei generale a arhivelor statului din RSR, 1978, 272 p. + il.

91. Coomaraswamy, Ananda K., The Tree of Jesse and Indian Parallels or Sources, în Art.Bulletin, XI, 1929. p. 217.

92. Coomaraswamy, Ananda K., The Tree of Jesse and Oriental Parallels, în „Par-nassus”, nr. 1 (Janvier), 1935, p. 18.

93. Costea, Constanţa, Constantinopolul în iconografia tîrzie din Ţara Românească. 1. Surse literare noi în constituirea imaginii la sfîrşitul secolului al XVII-lea: o ipoteză, în SCIA, Seria AP, T.40, 1993, p. 53-67.

94. Costea, Constanţa, Despre reprezentarea sfântului Ioan cel Nou în arta medievală, în Revista monumentelor istorice, Anul LXVII, nr. 1 – 2, Bucureşti, 1998, p. 18 – 35.

95. Costea, Constanţa, Naosul Suceviţei, în Arta românească / Artă europeană. Cente-nar Virgil Vătăţianu, Oradea, ed. Muzeului Ţării Crişurilor, 2002, p. 105-116.

96. Costea, Constanţa, Nartexul Dobrovăţului. „Dosar arheologic”, în Revista Monu-mentelor Istorice, LX, nr. 1, Bucureşti, 1991, p. 10 – 22.

97. Costea, Constanţa, Programe iconografice insuficient cunoscute. I. Biserica mă-năstirii Suceviţa. Gropniţa. II. Biserica mănăstirii Dragomirna. Naos şi altar, în SCIA, Seria AP, T. 42, Bucureşti, ed. Acad. Române, 1995, p. 71 – 75 + 2 pl.

98. Crăciun, episcop, dr. Casian, Reprezentarea imnului Acatist în iconografia molda-vă din secolul al XVI-lea, Galaţi, ed. Episcopiei Dunării de Jos, 1999, p. 3-21.

335

99. Crăciunaş, Irineu, Bisericile cu pictură exterioară din Moldova, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, 1969, nr. 7-9, p. 406-444; 1970, nr. 3-6, p. 133-153; 1970, nr. 9-10, p. 480-520.

100. Critobul din Imbros, Din domnia lui Mahomed al II-lea. Anii 1451 – 1467, ediţie critică de Vasile Grecu, Bucureşti, ed. Acad. RPR, 1963, 379 p.

101. Cronicile slavo-romîne din sec. XV-XVI, publicate de Ioan Bogdan din Cronici-le medievale ale Romîniei, Bucureşti, ed. Acad. RPR, 1959, 332 p.

102. Cronograf tradus din greceşte de Pătraşco Danovici, Vol. I, ediţie îngrijită de Gabriel Ştrempel. Studiu introductiv de Paul Cernovodeanu, Bucureşti, ed. Minerva, 1998, 278 p.

103. Culianu, Ioan Petru, Gnozele dualiste ale Occidentului, Bucureşti, ed. Nemira, 1995, 384 p.

104. Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare, culegere de studii îngriji-tă de M.Berza, Bucureşti, ed. Acad. RPR, 1964, 684 p.

105. Dan, Dimitrie, Ctitoria hatmanului Luca Arbure, în BCMI, Anul XIX, nr. 1-3, Fasc. 47, 1926, Craiova, ed. Ramuri / Institutul de arte grafice, S.A., p. 37-46.

106. Dan, Dimitrie, Biserica Sf. Gheorghe din Suceava, în BCMI, Anul III, 1910, p. 134-139.

107. Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Suceviţa, Bucureşti, 1923. 108. Daşkov, S.B. Împăraţi bizantini, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 1999, 516 p. 109. Delvoye, Charles, Arta bizantină, V. I, Bucureşti, ed. Meridiane, 1976, 300 p. +

il. 1 – 89. 110. Delvoye, Charles, Arta bizantină, V. II, Bucureşti, ed. Meridiane, 1976, 370 p. +

il. 90 – 219. 111. Demény, Lajos, Demény, Lidia A., Carte, tipar şi societate la Români în secolul al

XVI-lea, Bucureşti, ed. Kriterion, 1986, 350 p. + pl. 112. Denize, Eugen, Moldova lui Petru Rareş între imperiali şi otomani, în Anuarul In-

stitutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XXVI, 1989, p. 235-247. 113. Dicţionar de artă, Forme, tehnici, stiluri artistice, (A-M), V. 1, Bucureşti, ed.

Meridiane, 1995, 294 p. 114. Dicţionar de artă, Forme, tehnici, stiluri artistice, (N-Z), V. 2, Bucureşti, ed. Me-

ridiane, 1998, 222 p. 115. Diehl, Charles, Marile probleme ale istoriei bizantine. Figuri bizantine (1), Bucu-

reşti, ed. pentru literatură, 1969, XLII p. + 422 p. 116. Diehl, Charles, Figuri bizantine (2), Bucureşti, ed. pentru literatură, 1969, 468 p. 117. Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, Iaşi, ed. Polirom, 1997,

622 p. 118. Diogenis Oenoandensis, Fragmenta, edidit C.W.Chilton, Lipsiae, aedibus B.G.

Teubneri, 1967, 107 p. 119. Dionisie din Furna, Carte de pictură, Bucureşti, ed. Meridiane, 1979, 280 p. 120. Dionisie pseudo-Areopagitul, Despre numele divine. Teologia mistică, Traducere

de Cicerone Iordăchescu şi Theofil Simenschy, Iaşi, ed. Institutul European, 1993, 192 p.

336

121. Dosoftei, Opere, V. I. Versuri, Bucureşti, 1978, p. 373. 122. Dragnev, Demir; Gumenâi, Ion, Paleografia slavo-română şi româno-chirilică,

Chişinău, ed. Civitas, 2003, 144 p. 123. Drăguţ, Vasile, Arta gotică în România, Bucureşti, ed. Meridiane, 1979, 400 p. 124. Drăguţ, Vasile, Arta românească. V.1, Preistorie, antichitate, ev mediu, renaştere,

baroc, Bucureşti, ed. Meridiane, 1982, 520 p. 125. Drăguţ, Vasile, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti,

ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1976, 330 p. 126. Drăguţ, Vasile, Dobrovăţ, Bucureşti, ed. Meridiane, 1984, 56 p + 86 il. 127. Drăguţ, Vasile, Dragoş Coman maestrul frescelor de la Arbore, Bucureşti, ed.

Meridiane, 1969, 40 p. + 78 il. 128. Drăguţ, Vasile, Du nouveau sur les peintures murales extérieures de Moldavie.

Considerations historiques et iconografiques, în RRH, 1987, nr. 1-2, p. 49-84. 129. Drăguţ, Vasile, Humor, Bucureţti, ed. Meridiane, 1973, 40 p. + il. 130. Drimba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, V. 3, Bucureşti, ed. Ştiinţifică, 1990,

736 p. 131. Drimba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, V. 4, Bucureşti, ed. Ştiinţifică, 1995,

528 p. 132. Ducas, Istoria turco-bizantină (1341-1462), ediţie critică de Vasile Grecu, Bucu-

reşti, ed. Acad. RPR, 1958. 133. Dujcev, Ivan, La conquete turque et la prise de Constantinople dans la litterature

slave contemporaine, în Byzantinoslavica, T.VII, nr. 2, Prague, 1956, p. 276-340. 134. Dujcev, Ivan, Les sources slaves pour l’histoire de Byzance, în Actes du premier

Congres international des études balkaniques et sud-est européennes: Sofia, 26.08. 1966- 01. 09. 1966, T. III, Histoire, Sofia, 1969, p. 321-332.

135. Dujcev, Ivan, Nouvelles données sur les peintures des philosophes et des écrivains païens à Bačkovo, în Revue d’études sud-est européennes, T. IX, nr. 3, 1971, p. 391-395.

136. Dumitrescu, Ana, Les représentations moldaves du jugement dernier dans la pre-mière moitié du XVIe siècle, în Institutul român de cercetări-Freiburg (Germania), Buletinul bibliotecii române, V. XI(XV), serie nouă, 1984, Freiburg im Branau, p. 337-372.

137. Dumitrescu, Sorin, Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc, Bucureşti, ed. Anastasia, 2001, 404 p.

138. Duţu, Alexandru, Cărţile de înţelepciune în cultura română, Bucureşti, ed. Aca-demiei, 1972, 168 p.

139. Duvernoy, Jean, Le catharisme: la religion des cathares, Toulouse, ed. Edouard Privat, 1976, 410 p.

140. Eco, Umberto, În căutarea limbii perfecte, Iaşi, ed. Polirom, 2002, 304 p. 141. Erbse, Hartmut, Fragmente griechischer theosofien, în Hamburger Arbeiten zur

Altertumswissenschaft, band 4, Hamburg, ed. Hansischer Gildenverlag, 1941, 235 p.

337

142. Eremia, I.A.,. Unele probleme privind biografia lui Nicolae Milescu Spătaru pînă la plecarea lui în Rusia, în Nicolae Milescu Spătaru şi problemele culturii Moldovei, Chişinău, ed. Ştiinţa, 1991, p. 47.

143. Eschil, Rugătoarele. Perşii. Şapte contra Thebei. Prometeu înlănţuit, Bucureşti, ed. Univers, 1982, 288 p.

144. Eşanu, Andrei, Cultură şi civilizaţie medievală românească, Chişinău, ed. ARC, 1996, 272 p.

145. Eusèbe de Césarée, Histoire ecclésiastique, Livres I – IV, Texte grec, traduction et annotation par Gustave Bardy, Paris, Les éditions du cerf, 1952, VIII + 215 p.

146. Eusebiu din Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, în Scrieri, Partea a 2-a, Bucureşti, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991, 296 p.

147. Evanghelii apocrife, trad. de Cristian Bădiliţă, Iaşi-Bucureşti, ed. Polirom, 2002, 276 p.

148. Evdokimov, Paul, Rugăciunea în Biserica de Răsărit, Iaşi, ed. Polirom, 1996, 149. Francastel, Pierre, Figura şi locul. Ordinea vizuală a Quattrocentoului, Bucu-reşti,

ed. Univers, 374 p. + 30 il. 150. Frolow A., Le culte de la relique de la vraie croix à la fin du Ve et au début du VIIe

siècles, în Byzantinoslavica, XXII, nr.2, Prague, 1961, p. 320-339. 151. Garidis, Miltiadis-Miltos, Contacts entre la peinture de la Grèce du nord et des

zones centrales balkaniques avec la peinture moldave de la fin du XVe siècle, în ACIEB (XIV), V.II, Bucarest, ed. Acad.RSR, 1975, p. 563-569.

152. Garidis, Miltiadis-Miltos, La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute de Byzance (1450-1600) et dans les pays sous domination etrangère, Athènes, ed.C.Spanos, Librairie des amis des livres, 1989, 417 p.+ 251 il.

153. Garidis, Miltiadis-Miltos, La représentation des „nations” dans la peinture post-byzantine, în Byzantion, T. 39, Bruxelles, 1969 (1970), p. 86-103.

154. Garidis, Miltiadis-Miltos, Notes sur l’iconographie des sièges de Constantinople, în Byzantinisch-Neugriechischen Jährbucher, 1977, p. 99-114.

155. Geschichte der Russischen Kunst, Band IV, Dresden, VEB Verlag der Kunst, 1965, 548 p.

156. Gibbon, Edward, Istoria declinului şi a prăbuşirii Imperiului Roman, V. III, Bu-cureşti, ed. Minerva, 1976, 270 p.

157. Giurescu, Constantin C., Les manuscrits roumains de la Bibliothèque Nationale, în Revue historique du sud-est européen (continuation du „Bulletin de l’Institut pour l’étude de l’Europe sud-orientale”), II-ème année, Bucarest-Paris, 1925, nr. 1-3, p. 49.

158. Gîndirea Evului Mediu. Între Antichitate şi Renaştere, traducere, selecţia tex-telor, note de Octavian Nistor, Vol. 1, Bucureşti, ed. Minerva, 1984, 312 p.

159. Gîndirea Evului Mediu. Între Antichitate şi Renaştere, traducere, selecţia tex-telor, note de Octavian Nistor, Vol. 2, Bucureşti, ed. Minerva, 1984, 340 p.

160. Gorovei, Ştefan S., Petru Rareş, Bucureşti, ed. Militară, 1982, 229 p. + il. 161. Gorovei, Ştefan S., recenzie la: Theodorescu, Răzvan, Implication balkaniques aux

debut de la Metropole de Moldavie. Une hypothese. din RRH, XXV, 1986, nr. 4, p. 267-

338

286, în Anuarul Institutului de Istorie şi arheologie A.D.Xenopol, T.XXIV, nr. 2, Iaşi, 1987, p. 640-643.

162. Gouillard, J., Recenzie la Nandriş Grigore, Christian Humanism in the Neo-By-zantine Mural Painting of Eastern Europe, în Byzantinoslavica, XXXII, nr. 2, Prague, 1971, p. 346-347.

163. Grabar, André, La peinture religieuse en Bulgarie, Paris, ed. Librairie orientaliste Paul Geuthner, 1928, p. 278-279 şi p. 306-307.

164. Grabar, André, La représentation des « peuples » dans les images du Jugement dernier en Europe orientale, în Byzantion, T. 50, Bruxelles, 1980, p. 186-197.

165. Grabar, André, L’Art de la fin de l’Antiquité et du Moyen Âge, Paris, ed.Collège de France, Fondation Schlumberger pour les études byzantines, V. I – II, 1968, 1018 p.

166. Grabar, André, L’art profane à Byzance, în ACIEB (XIV), V.I, Bucarest, ed. Acad. RSR, 1974, p. 317-341.

167. Grabar, André, Les Croisades de l’Europe orientale dans l’Art, în Mélanges of-ferts à Charles Diehl, Vol. II, Paris, 1930, p. 19 – 27.

168. Grabar, André, Les voies de la création en iconographie chrétienne. Antiquité et Moyen Âge, Paris, ed. Flammarion, 1979, 1994, 444 p.

169. Grabar, André, L’origine des façades peintes des églises moldaves, în Mélanges offerts à Nicolae Iorga, Paris, 1935, p. 365 – 383.

170. Grabar, André, Un cycle des „capitales” chrétiennes dans l’art moldave du XVIe siècle, în Jahrbuch der Österreichischen Byzantinistik, 21, Wien, 1972, p. 125 – 130.

171. Grabar, André, Une pyxide en ivoire à Dumbarton Oaks, în: Dumbarton Oaks Papers, nr. 14, Washington, ed. Center for Byzantine Studies, 1960, p. 118.

172. Grecu, Vasile, Antike Philosophen in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, în Comptes rendus du Congrès des études byzantines de Bucarest, Bucureşti, 1923

173. Grecu, Vasile, Cărţi de pictură bisericească bizantină. Introducere şi ediţie criti-că a versiunilor româneşti atât după redacţiunea lui Dionisie din Furna, tradusă la 1805 de arhimandritul Macarie, cât şi după alte redacţiuni mai vechi traduceri anonime, Cernăuţi, Tiparul „Glasul Bucovinei”, 1936.

174. Grecu, Vasile, Contribuţii la studiul izvoarelor manualului de pictură bizantină, în Închinare lui Nicolae Iorga cu prilejul împlinirii vîrstei de 60 de ani, Cluj, ed. Insti-tutului de Istorie Universală, 1931, p. 189-195.

175. Grecu, Vasile, Darstellungen Altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kir-chenmalerei des Morgenlandes, în Bulletin de la section historique de l’Académie Roumaine, T.XI, Congrès de byzantinologie de Bucarest, Mémoires, Bucarest, ed. Cultura naţională, 1924, p. 1- 68.

176. Grecu, Vasile, Eine Belagerung Konstantinopels in der rumänischen Kirchenma-lerei, în Byzantion, T.I, 1924, p. 273-289.

177. Grecu, Vasile, Filosofi păgîni şi sibile, Extras din „Arta şi tehnica grafică”, Caiet 10, Bucureşti, 1940, p. 30-41.

178. Grecu, Vasile, Influenţe sârbeşti în vechea iconografie bisericească a Moldovei, în Codrul Cosminului, nr. IX, Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi ed. Glasul Buco-vinei, 1935, p. 235-242.

339

179. Grecu, Vasile, La chute de Constantinople dans la littérature populaire roumaine, în Byzantinoslavica, XIV, Prague, 1953, p. 55-81.

180. Grecu, Vasile, Manualul de pictură a lui Dionisie din Furna în româneşte, Extras din Codrul Cosminului, nr. VII, Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi ed. Glasul Bu-covinei, 1931, p. 51-59.

181. Grecu, Vasile, Neue Quellen zu der ’Ερμηνία της ζωγραφικης τέχνης des Dionysos von Phourna ( rezumé), în „Section d’Archéologie et de Philologie Byzantines” din Comptes rendus du Congrès des études byzantines de Bucarest, Bucureşti, 1923, p. 73-74.

182. Grecu, Vasile, O ediţie critică a manualului de pictură bizantină, în Codrul Cos-minului, nr. IX, Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi ed. Glasul Bucovinei, 1935, p. 105-128.

183. Grecu, Vasile, Recenzie la Busuioceanu, Alexandru: Une miniature inédite du XIIIe siècle, reproduisant une œuvre de Pietro Cavallini, în Codrul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928, Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi ed. Glasul Bucovinei,1929, p. 607-608.

184. Grecu, Vasile, Recenzie la Henry, Paul: Folklore et iconographie religieuse, în Codrul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928, Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi ed. Glasul Bucovinei,1929, p. 601-604.

185. Grecu, Vasile, Recenzie la von Premerstein, Adolf: Griechisch-heidnische Weise als Verkünder christlichen Lehre in Handschriften und Kirchenmalereien, în Codrul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928, Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi ed. Gla-sul Bucovinei,1929, p. 608.

186. Grecu, Vasile, Recenzie la Tafrali, Oreste: Le siège de Constantinople dans les fresques des églises de Bucovine, din Mélanges offerts à Gustave Schlumberger, Pa-ris, 1924, V. II, p. 456-461, în Codrul Cosminului, Anul IV şi V, 1927-1928, Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi ed. Glasul Bucovinei,1929, p. 607-608.

187. Grecu, Vasile, Versiunile româneşti ale erminiilor de pictură bizantină, în Codrul Cosminului, Anul I, 1924, Cernăuţi, ed. Glasul Bucovinei, 1925, p. 109-174.

188. Grecu, Vasile, Viaţa Sfântului Nifon. O redacţiune grecească inedită, Bucureşti, Institutul de istorie naţională din Bucureşti, 1944, 195 p. + 5 pl.

189. Grigoraş, Nicolae, Mănăstirea Cetăţuia, Iaşi, ed. Mitropoliei Moldovei şi Suce-vei, 1977, 96 p.

190. Grigorescu, Florin, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava în viaţa credincioşilor, Suceava, ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2003, 208 p.

191. Grigoriadou, Lèna, L’image de la Déésis Royale dans une fresque du XIVe siècle à Castoria, în ACIEB (XIV), V. II, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1975, p. 47-52.

192. Guerreau, Alain, Viitorul unui trecut incert: Ce fel de istorie a Evului Mediu în secolul al XXI-lea?, Chişinău, ed. Cartier, 2003, 306 p.

193. Guilland, Rodolphe, Études de topographie de Constantinople byzantine, V. I - II, Amsterdam, ed. Academie-Verlag-Berlin in Arbeitsgemeinschaft mit Adolf M. Hak-kert, seria: Deutsche Akademie der Wissenschaften zu Berlin.Institut für Griechisch-Römische Altertumskunde. Berliner Byzantinistische Arbeiten, Band 37, 1969.

340

194. Guillou, André, La civilisation byzantine, Paris, ed. Les Éditions Arthaud, seria Les grandes civilisations, 1990, 454 p.

195. Guillou, André, La culture slave dans la Katepanat d’Italie ( Xe-Xie siecles), în Славянские культуры и Балканы,1, Sofia, ed. Издательство Болгарской Академии Наук, 1978, p. 267-274.

196. Haleatovskyj, Ioannykij, Cheia înţelesului, Bucureşti, ed. Libra, 2000, 220 p. 197. Haussig, H.W., Histoire de la Civilisation Byzantine, Paris, ed. Librairie Jules

Tallandier, 1971, 464 p. + 169 il. 198. Henderson, George, Goticul, Bucureşti, ed. Meridiane, 1980, 170 p.+ 115 il. 199. Henry, Paul, Folklore et iconographie religieuse. Contribution à l’étude de la

peinture moldave, în Bibliothèque de l’Institut français de Hautes-Études en Rou-manie, I , Mélanges, 1927, p. 63-97.

200. Henry, Paul, L’arbre de Jessé dans les églises de Bukovine, în Extrait de la Bib-liothèque de l’Institut français de Hautes-Études en Roumanie, II , Mélanges, 1928, Bucarest, ed.Cultura naţională, 1929. p 1- 31.

201. Henry, Paul, Monumentele din Moldova de Nord. De la origini pînă la sfîrşitul secolului al XVI-lea. Contribuţii la studiul civilizaţiei moldave, Bucureşti, ed. Meridi-ane, 1984, 301 p.

202. Henry, Paul, Quelques notes sur la representation de l’Hymne Akathiste dans la peinture murale exteriaure de Bukovine, în Extrait de la Bibliothèque de l’Institut français de Hautes-Études en Roumanie, II , Mélanges, 1928, Bucarest, ed.Cultura naţională, 1929. p. 33-49.

203. Histoire de l’Art, T. I, 2-ème partie, Des Début de l’Art Chrétien à la Fin de la Période Romane, publiée sous la direction de André Michel, Paris, ed. Librairie Armand Colin, 1905, p. 437-956.

204. Holl, O., articolul „Philosoph, Philosophen”, în Lexikon der Christlichen Ikono-graphie, Band 3, Roma, Freiburg, Basel, ed. Herder, 1971.

205. Iliopoulou-Rogan, Dora, Peinture murale de la période des Paléologues repré-sentant d’une manière originale la partie majeure de l’office liturgique, în ACIEB (XIV), V. III, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1976, p. 419 - 426 + il.

206. Ioan Gură de Aur, Sf., Scrieri. Partea a 3-a. Omilii la Matei, Bucureşti, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, 1054 p.

207. Iordăchescu, Pr. Cicerone, Istoria vechii literaturi creştine, V. I, (Primele trei veacuri până la 325), Iaşi, ed. Moldova, 1996, 214 p.

208. Iordăchescu, Pr. Cicerone, Istoria vechii literaturi creştine, V. II, (Epoca de aur 325 – 461;Epoca de la 461 la 636/750), Iaşi, ed. Moldova, 1996, 294 p. + 129 p.

209. Iorga, Nicolae, Bizanţ după Bizanţ, Bucureşti, ed. enciclopedică română, 1972, 300 p.

210. Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia a II-a, V. I, Bucureşti, ed. Ministerului de Culte, 1928, 432 p.

211. Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia a II-a, V. II, Bucureşti, ed. Ministerului de Culte, 1930, 484 p. + 4 p. (adaus).

341

212. Iorga, Nicolae, Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688, Bucureşti, 1904, p. 179.

213. Iorga, Nicolae, Recenzie la Grecu, Vasile: Darstellungen Altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kirchenmalerei des Morgenlandes din Bulletin de la section historique de l’Académie Roumaine, T.XI, Congrès de byzantinologie de Bucarest, Mémoires (Bucarest,1924) în Revue historique du sud-est européen, II-ème année, Paris, 1925, nr. 7-9, p. 291.

214. Iorga, Nicolae, Une source négligee sur la chute de Constantonople, în Académie Roumaine, Bulletin de la section Historique, III, 1927, p. 69-88.

215. Isar Nicoletta, L’iconicité du texte dans l’image post-bizantine moldave: une lecture hésyhaste, în revista “Byzantinoslavica”, nr. LIX, 1998, p. 92 – 112.

216. Istoria Artelor Plastice în România, redactată de un colectiv sub îngrijirea acad. Prof. George Oprescu, Vol. I – II, Bucureşti, ed. Meridiane, 1968, 1970.

217. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Ediţie facsimilată du-pă unicul manuscris păstrat, Transcriere, traducere în limba română şi studiu introduc-tiv de Prof. Dr. G. Mihăilă, Bucureşti, ed. Roza vânturilor, 1996, CXCVI p. + 430 p.

218. Janin, R., Constantinople byzantine. Développement urbain et répertoire topogra-phique. Paris, ed. Institut français d’études byzantines, 1950, XXVII + 483 p. + 15 f.h.

219. Janin, R., La géographie ecclésiastique de l’Empire Byzantin, Première partie: Le siège de Constantinople et le patriarcat oecuménique, T. III, Les églises et les mo-nastères, 2-ème ed., Paris, 1969.

220. Kádár, Zoltán, Le problème du style dans les illustrations du manuscrit hippiatri-que de la Bibliothèque Nationale de Paris ( Gr. 2244), în ACIEB (XIV), V. II, Bucu-reşti, ed. Acad. RSR, 1975, p. 459-461 + il.

221. Kazhdan, Alexander P.; Cutler, Anthony, articolul „Philosopher”, în The Oxford Dictionary of Byzantium, Vol. 3, Preparated at Dumbarton Oaks, New York – Oxford, Oxford University Press, 1991, p. 1658.

222. Kersten, Holger; Gruber, Elmar R., Isus?, Bucureşti, ed. RAO International, 1996, 436 p.

223. König, Carol, Cele mai vechi informaţii scrise sau iconografice despre folosirea armelor de foc pe teritoriul României, în Arta istoriei.Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de ani, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 2004, p. 117 – 123.

224. Kozak, Eugen A., Die inschriften aus der Bukovina: Epigraphische beiträge zur quellen kunde der landes – und Kirchengeschichte, Teil I, Wien, 1903, 214 p.

225. Krumbacher, Karl, Geschichte der Byzantinischen Litteratur von Justinian bis zum ende Öströmischen reiches ( 527-1453), München, ed. C.H.Beck’sche Verlags-buchhandlung, Oskar Beck, 1897, 1436 p.

226. Lactantius, Instituţiile divine, Traducere şi note de Petru Pistol, Studiu introduc-tiv de Claudiu T. Arieşan, Timişoara, ed. „Învierea” a Arhiepiscopiei Timişoarei, 2004, 350 p.

227. Lactantius, Firmianus, Opera omnia, în Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum La-tinorum, Wien, ed. Brandt S., Laubmann G.T., XXVII, 1893.

342

228. Lafontaine-Dosogne, J. L’illustration de la première partie de l’Hymne Akathiste et sa relation avec les mosaïques de l’Enfance de la Kariye-Djami, în „Byzantion”, T. 54, Bruxelles, 1984, p. 648-702.

229. Lampsides, O., Μικρα συμβολη εις τας παραστάσεις αρχαίων φιλοσόφων εις εκ-κλησίας, în: „Θεολογία”, nr. 44, 1973, p. 351 – 353.

230. Le Goff, Jacques, Imaginarul medieval, Bucureşti, ed. Meridiane, 1991, 462 p. 231. Le Goff, Jacques, La civilisation de l’Occident médiéval, Paris, ed.Arthaud, 1964,

694 p.+ 246 il. 232. Lihaciov, Dmitri S., Prerenaşterea rusă. Cultura Rusiei în vremea lui Rubliov şi a

lui Epifanie Preaînţeleptul (Sfîrşitul secolului al XIV-lea – începutul secolului al XV-lea), Bucureşti, ed. Meridiane, 1975, 300 p.

233. Lindsay, Jack, Les origines de l’alchimie dans l’Égipte gréco-romaine, Monaco, ed. Le Rocher. Collection „Gnose”, Jean-Paul Bertrand éditeur, 1986, 478 p.

234. Luţia, Oreste, Legenda Sf. Ioan cel Nou dela Suceava în frescurile din Voroneţ, în Codrul Cosminului, Buletinul Institutului de Istorie şi Limbă, Anul I, 1924, Cernăuţi, 1925, p. 281-354.

235. Maguire, Henry, The iconography of Symeon with the Christ in Byzantine Art, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 34-35, Washington, 1980-1981, p. 261-269.

236. Makarios Simonopetritul, Ieromonah, Triodul explicat.Mistagogia timpului li-turgic, Ediţia a 2-a, Sibiu, ed. Deisis, 2003, 560 p.

237. Maksimović, Jovanka, Les thèmes mythologiques grecs dans la sculpture byzan-tine, în ACIEB (XIV), V. II, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1975, p. 481-485.

238. Malalae, Ioannis, Chronographia, Bonnae, ed. L.Dindorfi, 1831. 239. Mâle, Emile, L’Art religieux du XIIe siècle en France, Paris, ed. Librairie Armand

Collin, 1928, p. 168-175. 240. Mâle, Emile, L’Art religieux du XIIIe siècle en France. Étude sur l’iconographie du

Moyen Âge et sur ses sources d’inspiration, Paris, ed. Librairie Armand Collin, 1948, 768 p.

241. Maxim Grecul, Sf., Adevăr şi minciună. Scrieri dogmatico-polemice, V. II, Ga-laţi, ed. Bunavestire, 2003, 424 p.

242. Maxim Grecul, Sf., Tâlcuiri şi sfaturi, Galaţi, ed. Egumeniţa, 2004, 236 p. 243. Maxim Grecul, Sf., Viaţa şi cuvinte de folos, V. I, Galaţi, ed. Bunavestire, 2002,

362 p. 244. Maxim Mărturisitorul, Sf., Mystagogia. Cosmosul şi sufletul. Chipuri ale biseri-

cii, Bucureşti, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2000, 112 p.

245. Mazilu, Dan Horia, Voievodul dincolo de sala tronului, Bucureşti-Iaşi, ed. Poli-rom, 2003, 624 p.

246. Măndiţă, Protos. Nicodim, Minunile Maicii Domnului, Bucureşti, ed. Agapis, 2003, 480 p.

247. Meer, F. Van der; Mohrmann, Christine, Atlas de l’Antiquité Chrétienne, Paris-Bruxlles, éd. Sequoia, 217 p.

248. Mellini, Gian Lorenzo, Giovanni Pisano, Milano, ed. Electa Editrice, f.a. (1975?).

343

249. Meteş, Ştefan, Zugravii bisericilor române, în ACMIT. 1926 – 1928, Cluj, tipogra-fia „Progresul”, 1929, p. 1 – 168.

250. Miclea, Ion; Florescu, Radu, Probota, Bucureşti, ed. Meridiane, 1978, 42 p. + 89 il. 251. Mihăilă,George, L’historiographie roumaine ancienne ( XIVe siècle-début du XVIIe

siècle) par rapport à l’historiographie byzantine et slave, în Actes du premier Congres international des études balkaniques et sud-est européennes: Sofia, 26.08. 1966 - 01. 09. 1966, T. III, Histoire, Sofia, 1969, p. 507-535.

252. Mijović, Pavle, Les ménologes en Roumanie et en Serbie médiévale, în ACIEB (XIV), V. II, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1975, p. 579-585 + il.

253. Milanović, V., The Tree of Jesse in the Byzantine Mural Painting of the Thirte-enth and Fourteenth Centuries. A Contribution to the Research of the Theme, în: “Зо-граф”, nr. 20, p. 53 şi urm., nota 56.

254. Miles, George C., Painted pseudo-kufic ornementation in byzantine churches in Greece, în ACIEB (XIV), V. III, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1976, p. 373-377+ 27 fig.

255. Milescu, Nicolae, Aritmologia, etica şi originalele lor latine, Ediţie critică, studiu monografic, traduceri, note şi indici de Pandele Olteanu, Bucureşti, ed. Minerva, 1982.

256. Millet, Gabriel, Monument de l’Athos.V. I. Les peintures. Paris, ed. Librairie Er-nest Leroux, 1927, Album - 264 pl. il.

257. Millet, Gabriel, Recueil des inscriptions chrétiennes de l’Athos, Paris, éd. Albert Fontemoing, 1904, p. 400.

258. Mircea, Ion Radu, Relations littéraires entre Byzance et les Pays Roumains, în ACIEB (XIV), V. I, Bucarest, ed. Acad. RSR, 1974, p. 485 - 496.

259. Moran, Neil K., Singers in late byzantine and slavonic painting, Leiden, ed. E.J.Brill, 1986, 137 p.

260. Moreschini, Claudio; Norelli, Enrico, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, V. 1, De la Apostolul Pavel la Constantin cel Mare, Iaşi, ed. Polirom, 2001, 480 p.

261. Moreschini, Claudio; Norelli, Enrico, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, V. II/ 1, De la Conciliul de la Niceea pînă la începuturile Evului Mediu, Iaşi -Bucureşti, ed. Polirom, 2004, 400 p.

262. Moreschini, Claudio; Norelli, Enrico, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, V. II/ 2, De la Conciliul de la Niceea pînă la începuturile Evului Mediu, Iaşi-Bucureşti, ed. Polirom, 2004, 398 p.

263. Mouriki, Doula, Stylistic trends in monumental painting of Greece during the eleventh and twelfth centuries, în Dumbarton Oaks Papers, Nr. 34-35, Washington, 1980-1981, p. 77-124.

264. Moxa, Mihail, Cronica universală, Ediţie critică de G.Mihăilă, Bucureşti, ed. Minerva, 1989, 588 p.

265. Mureşan, Dan Ioan, Rêver Byzance. Le dessein du prince Pierre Rareş de Molda-vie pour libérer Constantinople, în Académie Roumaine. Société roumaine d’études byzantines, Études byzantines et post-byzantines, IV, Iaşi, ed. Trinitas, 2001, p. 207-265.

344

266. Musicescu, Maria Ana, Consideraţii asupra picturii din altarul şi naosul Vorone-ţului, în; Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare, culegere de studii în-grijită de M.Berza, Bucureşti, ed. Acad. RPR, 1964, p. 363 – 418.

267. Musicescu, Maria Ana; Berza, M., Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, ed.Acad. RPR, 1958, 198 p.

268. Musicescu, Maria Ana, Relations artistiques entre Byzance et les Pays Roumains ( IVe –XVe siècles). État actuel de la recherche, în ACIEB (XIV), V. I, Bucarest, ed. Acad. RSR, 1974, p. 509-525.

269. Musicescu, Maria Ana; Ulea, Sorin, Voroneţ, ed. a 2-a, Bucureşti, ed. Meridiane, 1971, 24 p.+ 59 il.

270. Mysliveć, J., A propos de la littérature récente sur la peinture des icônes, în By-zantinoslavica, XXXI, nr. 2, Prague, 1970, p. 244 - 258.

271. Mysliveć, J., A propos de quelques ouvrages récents sur l’art de la chrétienté ori-entale, în Byzantinoslavica, XXX, nr. 2, Prague, 1969, p. 253 – 299.

272. Mysliveć, J., Ikonografie Akathistu Panny Marie, în Seminarum Kondakovianum,. Recueil d’études. Archéologie. Histoire de l’Art. Études byzantines. V, Prague, éd. Ins-titut Kondakov, 1932, p. 97-130.

273. Mysliveć, J., Recenzie la: Lexikon der Christlichen Ikonographie, Erster Band. Allgemeine Ikonographie. A-Ezechiel, ( Roma, Freiburg, Basel, ed. Herder, 1968), în Byzantinoslavica, XXII, nr. 2, Prague, 1961, p. 274 -280.

274. Nandriş, Grigore, Contribution à l’étude de la peinture murale de Lavra, în Le millénaire du Mont Athos, II, Venice-Chevetogne, 1965, p. 267-274.

275. Nandriş, Grigore, Umanismul picturii murale postbizantine din Estul Europei, în Umanismul picturii murale postbizantine, V.II, Bucureşti, ed. Meridiane, 1985, 238 p.

276. Nasta, Aurora, Sources orientales dans l’iconographie sud-est européenne. L’ar-bre de Jessé, în Actes du premier Congres international des études balkaniques et sud-est européennes: Sofia, 26.08. 1966 - 01. 09. 1966, T. II, Archéologie, Histoire de l’antiquité, Arts. Sofia, 1969, p. 899 – 909.

277. Nastase, Dumitru, Biserica din Bălineşti şi pictura ei exterioară, în SCIA, Seria AP, T. 43, Bucureşti, 1996, p. 3-18.

278. Nastase, Dumitru, Ideea imperială în Ţările Române. Geneza şi evoluţia ei în ra-port cu vechea artî românească ( secolele XIV-XVI), Athènes, Fondation Européenne Dragan, 1972, 30 p. + il.

279. Nastase, Dumitru, L’héritage imperial byzantin dans l’art et l’histoire des Pays Roumains, Milano, Fondation Européenne Dragan, 1976, p. 1 – 17.

280. Nastase, Dumitru, Une chronique byzantine perdue et sa version slavo-roumaine (La chronique de Tismana, 1411 – 1413), în Cyrillomethodianum, IV, Thessalonique, 1977, p. 100 – 171.

281. Nava, Antonia, L’albero di Jesse, în Rivista del Real Instituto d’Archeologia e Storia dell’Arte, V, fasc. III, Rome, 1936.

282. Năsturel, Petre, Une prétendue oeuvre de Grégoire Tsamblak: „Le martyre de Saint Jean le Nouveau”, în Actes du premier Congres international des études bal-kaniques et

345

sud-est européennes: Sofia, 26.08. 1966 - 01. 09. 1966, T. VII, Littéra-ture, Etnographie, Folklore, Sofia, 1971, p. 345 - 351.

283. Nicolescu, Corina; Miclea, Ion, Moldoviţa. Monument historique et d’art, Buca-rest, ed. Sport-Turism, 1978, 28 p. + 24 pl.

284. Nyssen, Wilhelm, Pămînt cîntînd în imagini. Frescele exterioare ale mînăstirilor din Moldova, Bucureşti, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, 196 p. + il.

285. Pahomi, Mircea, Biserica Arbore – Judeţul Suceava, în Analele Bucovinei, T. VIII, nr. 1, Bucureşti, ed. Acad. Române, 2001, p. 83 – 103.

286. Paleolog, Andrei, Pictura exterioară din Ţara Românească (secolele XVIII-XIX), Bucureşti, ed. Meridiane, 1984, 108 p. + 75 il.

287. Pamfile, Tudor, Povestea lumii de demult după credinţele poporului român, Bu-cureşti, Librăriile Socec & Comp. şi C.Sfetea, 1913.

288. Panaitescu, P.P., Manuscrisele slave din biblioteca Academiei R.P.R., Vol. 1, Bucureşti, ed. Acad. R.P.R., 1959, 408 p.

289. Panaitescu, P.P., Recenzie la A.Krimski, История Турецкини, T. I, Kiev, 1924, în Revue historique du sud-est européen (continuation du „Bulletin de l’Institut pour l’étude de l’Europe sud-orientale”), II-ème année, Bucarest-Paris, 1925, nr. 4 – 6, p.160-165.

290. Panayotova, Dora, Le Christ Verbe, Sagesse et Lumière sur les fresques de la tour de Chrelju au monastère de Rila, în ACIEB (XIV), V. II, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1975, p. 223 – 228.

291. Panofsky, Erwin, Architecture gothique et pensée scolastique, Paris, Les Éditions de Minuit, 1967, 216 p. + 48 il.

292. Panofsky, Erwin, Artă şi semnificaţie, Bucureşti, ed. Meridiane, 1980, 442 p. 293. Papoulia, Vassiliki, De Rome et Nouvelle Rome à la troisième Rome, în Arta isto-

riei.Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de ani, Bucureşti, ed. En-ciclopedică, 2004, p. 95 – 104.

294. Patrologiae. Cursus completus. Patres graeci. Accurante J.-P.Migne, Paris, T. 23, Homilia Athanasii Magni, Commentarius de Templo Athenarum, col. 1427-1430.

295. Patrologiae. Cursus completus. Patres graeci. Accurante J.-P.Migne, Paris, T. 97, Richardi Bentleii Epistola, col. 722 – 723.

296. Pausanias, Călătorie în Grecia, V. I, Bucureşti, ed. Ştiinţifică, 1974, 592 p. 297. Pausanias, Călătorie în Grecia, V. II, Bucureşti, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,

1982, 470 p. 298. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea ~ , Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ed. a 2-a, V.

1, Bucureşti, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991, 680 p.

299. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea ~ , Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ed. a 2-a, V. 2, Bucureşti, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, 680 p.

300. „Petru Rareş”. Culegere de studii. Redactor coordonator Leon Şimanschi, Bu-cureşti, ed. Acad. RSR, 1978, 336 p.

346

301. Pictura murală din Moldova, Secolele XV - XVI, text: Vasile Drăguţ, Antolo-gie de imagini: Petre Lupan, Bucureşti, ed. Meridiane, 1982, 60 p. + 235 il.

302. Pippidi, Andrei, Tradiţia politică bizantină în Ţîrile Române în secolele XVI – XVIII, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1983, 276 p.

303. Platon, Republica, în: Platon, Opere, V. 5, Bucureşti, ed. Ştiinţifică şi Enciclope-dică, 1986, 504 p.

304. Plinivs (cel Bătrân), Naturalis Historia. Enciclopedia cunoştinţelor din Antichi-tate, V. 5, Iaşi, Bucureşti, ed. Polirom, 2004. 264 p.

305. Plutarh, Despre oracolele delfice, Iaşi – Bucureşti, ed. Polirom, 2004, 224 p. 306. Podlacha, Wladyslaw, Pictura murală din Bucovina, în Umanismul picturii mu-rale

postbizantine, V.I, Bucureşti, ed. Meridiane, 1985, 360 p. 307. Pogonaţ, Tatiana; Boldura, Oliviu, Conservarea şi restaurarea picturilor murale

exterioare de la Biserica Mănăstirii Voroneţ, în Monumente istorice şi de artă. Revis-ta muzeelor şi monumentelor, Anul XX, nr. 2, Bucureşti, 1989, p. 56 – 65.

308. Popa, Corina, Bălineşti, Bucureşti, ed. Meridiane, 1981, 48 p. + 69 il. 309. Popa, Corina, Pictura bisericii mănăstirii Hurezi – realitate artistică şi culturală a

veacului al XVII-lea, în SCIA, Seria AP, T. 33, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1986, p. 13 – 30.

310. Popovich, Ljubica D., On the problem of a secular source for palaeologan pain-ting, în ACIEB (XIV), V. II, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1975, p. 239 – 244 + il.

311. Porphyrii, Epistola ad Marcellam, Lipsiae, ed. B.G.Teubneri, MDCCCLX (1860), p. 193 – 211.

312. Porphyrii, Historiae Philos. Fragmentae, Lipsiae, ed. B.G.Teubneri, MDCCCLX (1860), p. 3 – 13.

313. Premerstein, Adolf von, Ein Pseudo-Athanasianischer Traktat mit Apokryphen Philosophensprüchen im Codex Bodleianus Roe – 5, în „Είς μνή μην Σπ. Λάμβρου”, Atena, 1935, p. 177 – 189.

314. Premerstein, Adolf von, Griechisch-heidnische Weise als Verkünder der christ-lichen Lehre in Handschriften und Kirchenmalereien, în Festschrift der Nationalbib-liothek in Wien, herausgegeben zur Feier des 200jährigen Bestehens des Gebaudes, Wien, 1926, p. 647 – 666.

315. Premerstein, Adolf von, Neues zu den apokryphen Heilsprophezeiungen heid-nischer Philosophen in Literatur und Kirchenkunst, în Byzantinisch-neugriechische Jahrbücher, IX, 1932, p. 338 – 374.

316. Probota Monastery, The Restoration of the ~ (1996 – 2001), Paris, ed.UNESCO, 2001, 410 p.+ 843 il. + 19 pl.

317. Procopciuc, Valerian, Biserica parohială din Suceviţa, în Analele Bucovinei, T. VIII, nr. 2, Bucureşti, ed. Acad. Române, p. 331 – 352.

318. Puig i Cadafalch, J., Les églises de Moldavie. Contribution a l’étude des origines de leur forme décorative. – Une école parallèle pendant le XIème siècle dans l’Europe Occidentale, în Académie Roumaine. Bulletin de la Section Historique, T. XI, Congrès de Byzantinologie de Bucarest. Memoires, Bucureşti, ed. Cultura naţională, 1924, p. 76 – 89.

347

319. Puşcaşu, Voica Maria, Cercetări arheologice la Biserica Mănăstirii Probota, construită de voievodul Petru Rareş, în Revista monumentelor istorice, Anul LXVI, nr. 1 – 2, Bucureşti, 1997, p. 8 – 24.

320. Radojčić, Swetosar, Der Klassizismus und him entgegengesetzte Tendenzen in der Malerei des 14.Jahrhunderts bei den Orthodoxen Balkanslaven und den Rumänen, în ACIEB (XIV), V. I, Bucarest, ed. Acad. RSR, 1974, p. 189 – 205.

321. Réau, Louis, Iconographie de l’art chrétien, T. II, P. I, Iconographie de la Bible. Ancien Testament, Paris, ed. Presses Universitaires de France, 1956, p. 185, p. 217 -218, p. 233, p. 345 - 426.

322. Réau, Louis, Iconographie de l’art chrétien, T. II, P. II, Iconographie de la Bible. Nouveau Testament, Paris, ed. Presses Universitaires de France, 1957, p. 130 - 139.

323. Roşu, Geanina, Tabloul funerar din pronaosul bisericii Arbore. Semnificaţii. Res-taurare, în Revista monumentelor istoice, Anul LXXII, Nr. 1, 2001 – 2003, Bucureşti, Institutul Naţional al Monumentelor istorice, 2003, p. 22 – 26.

324. Runciman, Steven, Căderea Constantinopolului - 1453, Ediţia a 2-a, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 1991, 302 p.

325. Rus, Remus, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Bucureşti, ed. Lidia, 2003, 902 p.

326. Sabados, Marina Ileana, Consideraţii în legătură cu tabloul votiv de pe faţada turnului-clopotniţă de la Mănăstirea Bistriţa (Neamţ).Inscripţia originală, în SCIA, Seria AP, T. 39, Bucureşti, ed. Acad Române, 1992, p. 110 – 114.

327. Sabados, Marina Ileana, Catedrala episcopiei Romanului, Roman, editată de Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, 358 p. + 240 il.

328. Sabados, Marina Ileana, Iconostasul bisericii mici de la mănăstirea Dobrovăţ, în Artă Românească / Artă Europeană. Centenar Virgil Vătăşianu, Oradea, ed. Muzeului Ţării Crişurilor, 2002, p. 97 – 104.

329. Sabados, Marina Ileana, Sur un portrait votif inédit de Bistriţa-Neamţ, în Revue des études sud-est européennes, T. XXX, Nr. 1-2, Bucureşti, ed. Acad. Române, 1992, p. 89 – 96.

330. Sabados, Marina Ileana, Transilvania şi şcoala moldovenească de pictură în seco-lul al XVI-lea. Câteva observaţii, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, ed. Nereamia Napocae, 2003, p. 149 – 156.

331. Sabados, Marina Ileana, Une icône moldave inconnue du commencement du XVIe siècle, în Revue roumaine d’histoire de l’art, Série Beaux-Arts, T. XXVIII, Bucarest, 1991, p. 3 – 10.

332. Santini, Loretta, Siena e dintorni. Nuova guida artistica, Siena, © by Plurigraf Narm – Terni, 1990, 110 foto. color.

333. Sarab’janov, Dmitri V., De la relation entre l’art byzantin et l’art ancien russe, în Byzantinoslavica, XIX, nr. 1, Prague, 1958, p. 96 – 106.

334. Scriitori greci şi latini, Coordonatori: N.I.Barbu, Adelina Piatkowski, Bucureşti, ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1978, 448 p.

335. Serbische und bulgarische Florilegien (Pčele) aus dem 13. – 15. Jahrhundert, Nachdruck der Ausgabe von M.Speranskij (1904) mit einer Einleitung und neuen Re-

348

gistern von Dmitrij Tschižewskij, München, ed. Wilhelm Fink Verlag, 1970, Band 28 in „Slavische Propyläen”, 158 p.

336. Settis, Salvatore, Despre cei trei Filosofi, în „Furtuna” interpretată. Giorgione, comitenţii, subiectul, Bucureşti, ed. Meridiane, 1982, p. 40 – 72.

337. Simionescu, Dan, Sibilele în literatura română, în Contribuţii privitoare la istoria literaturii române, Bucureşti, 1928.

338. Simionovici, monahia Elena, Sfânta Mănăstire Voroneţ. Vatră de istorie româ-nească şi de spiritualitate ortodoxă, Sibiu, ed. Thausib, 2001, 152 p.

339. Simon, Marcel, La civilisation de l’Antiquité et le Christianisme, Paris, ed. Art-haud, Série „Les Grandes Civilisations”, 1972, 562 p. + 190 il.

340. Simonelli-Picchio, A., Quelques remarques sur les „Actes” du concile cathare de Saint-Felix-de-Caraman, în Първи международен конгрес по българистика (Со-фия, 23 май – 3 юни 1981 г.), София, ed. Българска Академия на науките, 1982, p. 9 – 18.

341. Sinigalia, Tereza, Ctitori şi imagini votive în pictura murală din Moldova la sfâr-şitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea. O ipoteză, în Arta istoriei.Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de ani, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 2004, p. 59 – 65.

342. Sinigalia, Tereza, Les peintures murales du sanctuaire de l’église St.Nicolas du Monastère de Probota. Iconographie et liturgie, în Revue roumaine d’histoire de l’art, Série Beaux-Arts, T. XXXVI-XXXVII, Bucarest, 1999-2000, p. 3 – 10.

343. Sinigalia, Tereza; Puşcaşu, Voica Maria, Mînăstirea Probota, Bucureşti, ed. Me-ridiane, 2000, 96 p. + 69 il.

344. Sinigalia, Tereza, Observaţii asupra tabloului votiv din Biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii Probota, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca, ed. Nereamia Napocae, 2003, p. 143 – 148.

345. Sinigalia, Tereza; Puşcaşu, Voica Maria, Observaţii asupra unor detalii icono-grafice din pictura naosului bisericii mînăstirii Probota, în SCIA, Serie AP, T. 43, 1996, p. 59 – 67.

346. Sinigalia, Tereza, Programul iconografic al spaţiului funerar din Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Satul Arbore, în Revista monumentelor istoice, Anul LXXII, Nr. 1, 2001 – 2003, Bucureşti, Institutul Naţional al Monumentelor istorice, 2003, p. 27 – 34.

347. Smyrnakis, Ieromonah Gerasimos, Το ‘Άγιον ’Όρος , Athenai, 1903, p. 470. 348. Solcanu, Ion I., Artă şi societate românească (secolele XIV – XVIII), Bucureşti, ed.

Enciclopedică, 2002, 338 p. 349. Solcanu, Ion I., Biserica din Bălineşti: datarea construcţiei şi a picturii interioa-re,

în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XIX, 1982, p. 531 – 537.

350. Solcanu, Ion I.; Buzdugan, Pr. Costache, Biserica Voroneţ, Iaşi, ed. Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, tip. Mănăstirea Neamţ, 1984, 96 p. + 24 il.

351. Solcanu, Ion I., Datarea ansamblului de pictură de la biserica Arbure. I – Pictu-ra interioară, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XII, 1975, p. 35 – 53.

349

352. Solcanu, Ion I., Datarea ansamblului de pictură de la biserica Arbure. II – Pictura exterioară. Începutul picturii exterioare în Moldova, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XVIII, 1981, p. 167 – 181.

353. Solcanu, Ion I., Imagini ale mijloacelor de transport în pictura murală din Moldo-va ( secolele XV – XVII), în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xeno-pol”, Iaşi, T. XX, 1983, p. 269 – 274.

354. Solcanu, Ion I., Motivaţii etice şi ideologice ale actului ctitoricesc la Ştefan cel Mare, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XXIV, nr. 1, 1987, p. 137 – 154.

355. Solcanu, Ion I., Voroneţ. Tradiţie şi adevăr istoric, în Arta istoriei.Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de ani, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 2004, p. 67 – 82.

356. Spetsieris, K., Εικόνες ‘Ελλήνων φιλοσόφων εις εκκλησίας , în ’Επιστημονικη έπετηρις της Φιλοσοφικης σχολης του Πανεπιστημίου ’Αθηνων, 2 Série , XIV (1963/1964), p. 386 – 458.

357. Sphrantzes, Georgios, Memorii. 1401 – 1477, În anexă – Pseudo-Phrantzes: Ma-carie Melissenos, Cronica 1258 – 1481, Ediţie critică de Vasile Grecu, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1966, 618 p.

358. Stichel, Rainer, Darstellungen des „Trionfo della Morte” in der nachbyzantini-schen Malerei, în Byzantinoslavica, XXXII, nr. 2, Prague, 1971, p. 296 – 317.

359. Stichel, Rainer, Die Anfangsminiaturen von Psaltern des 14. Jahrhunderts als zeugnisse des byzantinischen todesgefühls, în ACIEB (XIV), V. II, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1975, p. 267 – 273.

360. Stoide, Constantin A., Frămîntări în societatea moldovenească la mijlocul seco-lului al XVI-lea, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, T. XI, 1974, p. 63 – 91.

361. Şerbănescu, pr. Nicolae I., Împresurarea Ţarigradului în zugrăveala bisericilor noastre, în Ortodoxia, 1953, nr. 3, p. 438 – 463.

362. Ševčenko, Nancy Patterson, Icons in the Liturgy, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 45, Washington, 1991, p. 45 – 57.

363. Şincai, Gheorghe, Hronica românilor, T. II, în: Şincai, Gheorghe, Opere, V. II, ediţie îngrijită de Florea Fugariu, note de Manole Neagoe, Bucureşti, ed. pentru lite-ratură, 1969, 454 p. + il.

364. Ştefănescu, I.D., Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti, Bucu-reşti, ed. Meridiane, 1973, 270 p. + il.

365. Ştefănescu, I.D., L’art byzantin et l’art lombard en Transylvanie. Peintures mu-rales de Valachie et de Moldavie, Paris, ed. Librairie Orientaliste Paul Geuthner, 1938.

366. Ştefănescu, I.D., L’évolution de la peinture religieuse en Bukovine et en Molda-vie. Paris, ed. Librairie Orientaliste Paul Geuthner, 1928.

367. Ştefănescu, I.D., L’évolution de la peinture religieuse en Bukovine et en Molda-vie, depuis les origines jusqu’au XIXe siècle. Nouvelles recherches. Étude iconogra-phique, Paris, ed. Librairie Orientaliste Paul Geuthner, 1929.

350

368. Ştefănescu, I.D., L’illustration des Liturgies dans l’art de Byzance et de l’Orient, Bruxelles, ed. Université libre de Bruxelles, Institut de philologie et d’histoire orien-tales, 1936.

369. Ştefănescu, I.D., Relations artistiques roumano-byzantines. Aperçu général, în ACIEB (XIV), V. I, Bucarest, ed. Acad. RSR, 1974, p. 497 – 508.

370. Ştefănescu, Iulian, Cronografele româneşti: Tipul Danovici, Partea I, în Revista istorică română, 1939, V. IX (9), p. 1 – 77.

371. Ştrempel, Gabriel, Catalogul manuscriselor româneţti din Biblioteca Academiei Române, V. 1 – 4, Bucureşti.

372. Tafrali, Oreste, Le siège de Constantinople dans les fresques des églises de Buco-vine, în Mélanges offerts à M. Gustave Schlumberger, V. II, Paris, 1924, p. 456 - 461.

373. Tafrali, Oreste, Le siège de Constantinople et les portraits de la famille du prince Pierre Rareş dans les fresques de l’église de Moldoviţa, în Arta şi arheologia, Anul III, Fasc. 3, Bucureşti, ed. Cartea românească, 1929, p. 1 – 9.

374. Tafrali, Oreste, Iconografia Imnului Acatist, în BCMI, Anul VII, fasc. 1 - 4, Bucureşti, 1914.

375. Tatarkiewicz, Wladyslaw, Istoria esteticii, V. II, Estetica medievală, Bucureşti, ed. Meridiane, 1978, 456 p.

376. Tasić, Dušan, Vizantijsko slikarstvo Srbije i Makedonije. Mala istorija umetnosti, Beograd, ed. Jugoslavija, 1967, XXX p. + 48 il.

377. Taylor, Michael D., A historiated Tree of Jesse, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 34-35, Washington, ed. Center for Byzantine Studies, 1980-1981, p. 125 – 176.

378. Taylor, Michael D., The Prophetic Scenes in the Tree of Jesse at Orvieto, în: Art Bulletin, nr. 54, Washington, 1972, p. 413 – 416.

379. Taylor, Michael D., Three local motifs in Moldavian Trees of Jesse, with an ex-cursus on the liturgical basis of the exterior mural programs, în Revue des études sud-est européennes, T. XII, nr. 2, Bucarest, 1974, p. 267 – 275.

380. Tănase, Alexandru, O istorie umanistă a culturii româneşti, V.I, Iaşi, ed. Moldo-va, 1995, 288 p.

381. Tăpkova-Zaimova, Vasilka, Les légendes de Saint Demetrius dans les textes by-zantins et slaves, în Славянские культуры и Балканы, 1,София, Изд. Болгарский Академии Наук, 1978, p. 161 – 169.

382. Tăpkova-Zaimova, Vasilka, Pour commémorer la prise de Constantinople: quel-ques textes et images de presage, în Arta istoriei.Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de ani, Bucureşti, ed. Enciclopedică, 2004, p. 49 – 57.

383. Tenace, Michelina, Creştinismul bizantin. Istorie, teologie, tradiţii monastice, trad. din italiană de Al. Cistelecan, Chişinău, ed. Cartier, 2005, 288 p.

384. Theodorescu, Răzvan, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii medieva-le româneşti (secolele X – XIV), Bucureşti, ed. Academiei Române, 1974, 379 p.

385. Theodorescu, Răzvan, Civilizaţia românilor între medieval şi modern. Orizontul imaginii (1550 – 1800), Vol. I, Bucureşti, ed. Meridiane, 1987, 276 p.

386. Theodorescu, Răzvan, Civilizaţia românilor între medieval şi modern.Orizontul imaginii (1550 – 1800), Vol. II, Bucureşti, ed. Meridiane, 1987, 228 p.

351

387. Thierry, Nicole, L’art monumental byzantin en Asie Mineure du XIe siècle au XIVe, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 29, Washington, ed. Center for Byzantine Stu-dies, 1975, p. 73 – 111.

388. Thomas, A., articolul „Wurzel Jesse”, în Lexikon der Christlichen Ikonographie, Band IV, Rome, Freiburg, Bazel, Wien, ed. Herder, 1972 (1994), p. 550 – 558.

389. Thümmel, Hans Georg, Zur tradition des Aristotelischen weltbildes in christlicher zeit, în Berliner byzantinistische Arbeiten, Band 52, Berlin, ed. Akademie-Verlag, 1985, p. 73 – 80.

390. Topolsky, Jerzy, Metodologia istoriei, Bucureşti, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987, 474 p.

391. Triod, Episcopia Râmnicului, 1782, 476 foi. 392. Triodul, Orhei, ed. Bisericii Ortodoxe din Moldova, 1998, 712 p. 393. Tristan, Frédérick, Primele imagini creştine. De la simbol la icoană. Secolele II –

VI, Bucureşti, ed. Meridiane, 2002, 526 p. + 60 il. 394. Turcan, Robert, Cultele orientale în lumea romană, Bucureşti, 1998, ed. Enciclo-

pedică, 470 p. + XXIV pl. 395. Turdeanu, Emil, Miniatura bulgară şi începuturile miniaturii româneşti, Extras din

Buletinul Institutului român din Sofia, Anul 1, nr. 2, Bucureşti, 1942. p. 395 – 452 + XI pl.

396. Turková, H., La prise de Constantinople d’après le „Seyāhatnāme” d’Evliya Çe-lebī, în Byzantinoslavica, XXX, nr. 1, Prague, 1969, p. 47 – 72.

397. Ulea, Sorin, Datarea ansamblului de pictură de la Suceviţa, în Omagiu lui George Oprescu, Bucureşti, ed. Acad. RPR, 1961, p. 561 – 566.

398. Ulea, Sorin, Datarea frescelor bisericii mitropolitane Sf. Gheorghe din Suceava, în SCIA, Seria AP, T. 13, nr. 2, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1966, p. 207 – 231.

399. Ulea, Sorin, La peinture extérieure moldave: où, quand et comment est-elle appa-rue, în RRH, 1984, nr. 4, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1984, p. 285 – 311.

400. Ulea, Sorin, Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare moldoveneşti (I ), în SCIA, T. X, nr. 1, Bucureşti, ed. Acad.RSR, 1963, p. 57 – 93.

401. Ulea, Sorin, Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare moldoveneşti (II), în SCIA, Seria AP, T. XIX, Bucureşti, ed. Acad.RSR, 1972, p. 37 – 53.

402. Ulea, Sorin, O surprinzătoare personalitate a Evului Mediu Românesc: cronicarul Macarie, în SCIA, Seria AP, T. XXXII, Bucureşti, ed. Acad.RSR, 1985, p. 14 – 48.

403. Ullea, Arhanghelul de la Ribiţa. Angelologie, estetică, istorie politică, Bucureşti, ed. Cerna, 2001, 168 p. + 36 fig.

404. Vasiliu, Anca, Le mot et le verre. Une définition médiévale du „diaphane”, în RRHA, Série Beaux – Arts, T. XXX, Bucureşti, Ed. Acad.Române, 1993, p. 3 – 24.

405. Vasiliu, Anca, Monastères de Moldavie: XIVe – XVIe siècles. Les Architectures de l’image, Milano-Paris, ed. Humanitas, Editoriale Jaca Book, Éditions Paris-Méditer-ranée, 1998, 328 p. + 217 il.

406. Vasiliu, Anca, Biserica Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ. Dosar de restaurare a picturii murale din absida altarului.Observaţii şi ipoteze de lucru privind

352

picturile murale aflate în curs de restaurare, în SCIA, Seria AP, T. 41, Bucureşti, ed. Acad. Române, 1994, p. 60 – 81 şi fig. 1, 2.

407. Vătăşianu, Virgil, Pictura murală din nordul Moldovei, Bucureşti, ed. Meridiane, 1974, 38 p. + 110 il.

408. Velmans, Tania, Création et structure du cycle iconographique de l’Akathiste, în ACIEB (XIV), V. III, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1976, p. 469 – 473 + 9 il.

409. Velmans, Tania, Une illustration de l’Acathiste et l’iconographie des hymnes li-turgiques à Byzance, în Cahiers archéologiques, XXII, 1972, p. 38 şi urm.

410. Vergili Maronis, P., Bucolica et Georgica, rec. Otto Ribbeck, Lipsiae, ed. B.G. Teubneri, MDCCCLIX (1859), p. 20 – 24.

411. Virgile, Oeuvres de ~ , Texte latin publiées par F.Plessis et P.Lejay, Paris, ed. Librairie Hachette, 1920, p. 27 – 35.

412. Voinescu, Teodora, Radu Zugravu, Bucureşti, ed. Meridiane, 1978, 78 p. + 103 il. 413. Voinescu, Teodora, Un aspect puţin cercetat în pictura exterioară din Ţara Ro-

mânească: motivul sibilelor, în SCIA, Seria AP, T. XVII, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1970, p. 195 – 210.

414. Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1987, 712 p. 415. Watson, Arthur, The Early Iconography of the Tree of Jesse, London, 1934. 416. Watson, Arthur, The Imagery of the Tree of Jesse on the West Front of Orvieto

Cathedral, în Fritz Saxl 1890 – 1948. A volume of Memorial Essays from his Friends in England, london, 1957, p. 149 – 164.

417. Weitzmann, Kurt, Greek Mythology in Bizantine Art, Princeton, ed. Princeton University Press, 1951.

418. Weyl Carr, Annemarie, articolul „Tree of Jesse”, în The Oxford Dictionary of By-zantium, Vol. 3, Preparated at Dumbarton Oaks, New York – Oxford, Oxford Univer-sity Press, 1991, p. 2113.

419. White, John, The reliefs on the façade of the Duomo at Orvieto, în Journal of the Warburg and Courtland Institute, nr. 22, London, 1959, p. 254 – 302.

420. Wickenhäuser, Franz Adolf, Geschichte der Klöster Homor, Sct. Onufri, Horod-nik und Petrauz, în Molda oder Beiträge zur Geschichte der Moldau und Bukowina, Band I, Cernowitz, ed. Drud von Rudolf Eckhardt Gelbstverlag, 1881, 80 p.

421. Wickenhäuser, Franz Adolf, Geschichte der Klöster Woronetz und Putna, în Mol-da oder Beiträge zur Geschichte der Moldau und Bukowina, Band III, Cernowitz, ed.

Drud von Rudolf Eckhardt Gelbstverlag, 1886, 96 p. 422. Абрамович, Д., Отрывок из хроники Иоанна Малалы в Златоструе ХII века,

în Сборник статей в честь академика А.И. Соболевского, Ленинград, ed. АН СССР, 1928, р. 19 – 24.

423. Августин, Блаженный Аврелий ~, О граде Божием, Минск, ed. “Харвест”, Москва, ed. “АСТ”, 2000, 1296 р.

424. Аверинцев, Сергей С., Поэтика ранневизантийской литературы, Москва, ed. Художественная литература, 1977, 217 p.

425. Адрианова-Перетц, В.П., Сборники морально-философских изречений, în История русский литературы, Т. I, p. 173.

353

426. Адрианова-Перетц, В.П., Человек в учительной литературе Древней Руси, în ТОДРЛ, Т.XXVIII, Ленинград, Наука, 1972, p. 3 – 39.

427. Азбелев, С.Н., К датировке русский “Повести о взятии Царьграда турка-ми”, în ТОДРЛ, Т. XVII, Москва-Ленинград, ed. АН СССР, 1961, p. 334 – 337.

428. Акатист, Химн ~ , Слово на обсада на Цариград, Извори за Българската история,Ч. III, Т. VI, София, ed. Българската Академия на науките, 1960, р. 171-174.

429. Аликсандер, П., Псевдо-Мефодий и Эфиопия, în Античная древность и Средние века, Вып. 10, Свердловск, 1973, р. 21 – 27.

430. Алпатов, Михаил В., Этюды по истории русского искусства, Т. 1, Москва, ed. Искусство, 1967, 216 р.

431. Анасян, А.С., Армянские хронисты о падении Константинополя, în Визан-тийский временник, Т. 7, Москва, ed. Наука, 1953, р. 444 – 466.

432. Антонова, В.И.; Мнева, Н.Е., Каталог древнерусской живописи. Опыт ис-торико-художественной классификации , Т. I, XI – начало XVI века, Москва, ed. Искусство, 1963, 394 p. + 256 il.

433. Антонова, В.И.; Мнева, Н.Е., Каталог древнерусской живописи. Опыт ис-торико-художественной классификации , Т. II, XVI – начало XVIII века, Москва, ed. Искусство, 1963, 572 p. + 179 il.

434. Апокрифы Древней Руси, Составление и предисловие М.В.Рождествен-ской, Санкт-Петербург, ed. Амфора, 2002, 240 р.

435. Арциховский, А.В. Древнерусские миниатюры как исторический источник, Москва, ed. МГУ, 1944, 216 р. + 55 il.

436. Бадулина, Н., Московский Кремль. Благовещенский Собор.Путеводитель. Москва, ed. Изобразительное искусство, 1980, 20 р.

437. Бакалова, Елка, Стенописите на църквата при село Беренде, София, ed. Български Художник, 1976, 144 р. + 70 il.

438. Балдина, О. Д., От Валдая до Старицы, Москва, ed. Искусство, 1968, 118 р. 439. Барамидзе, Александр Г., Шота Руставели, Москва, ed. Знание, 1966, 32 р. 440. Белоброва, О.А., Богдан Салтанов и Николай Спафарий, în Русская и ар-мянская средневековые литературы, Ленинград, ed. Наука, 1982, р. 358 – 374.

441. Белоброва, О.А., Об источниках миниатюр к сочинениям Николая Спафа-рия 1670х годов, în ТОДРЛ, Т. XLV, Санкт-Петербург, ed. Наука, 1992, р. 414 - 434.

442. Бельченко, Г.П., К вопросу о составе и редакциях сочинений Ивана Пере-светова, în Сборник статей в честь академика А.И.Соболевского, Ленинград, ed. АН СССР, 1928, р. 327 – 331.

443. Бельченко, Г.П., К вопросу о составе исторической повести о взятии Царь-града, în Сборник статей к 40-летию ученой деятельности академика А.С.Ор-лова, Ленинград, ed. АН СССР, 1934, р. 507 – 513.

444. Бенешевич, В.Н., Описание греческих рукописей монастыря Св. Екатерины на Синае, Т. 1, Санкт-Петербург, 1911, p. VIII.

354

445. Бетин, Л.В., Исторические оснивы древнерусского высокого иконостаса, în Древнерусское искусство.Художественная культура Москвы и прилегающих к ней княжеств. XIV – XVI вв., Москва, ed. Наука, 1970, р. 57 – 72.

446. Бетин, Л.В., Об архитектурной композиции древнерусских высоких иконос-тасов,în Древнерусское искусство.Художественная культура Москвы и при-легающих к ней княжеств. XIV – XVI вв., Москва, ed. Наука, 1970, р. 41 – 56.

447. Бобров, А.Г., Апокрифическое “Сказание Афродитиана” в литературе и книжности Древней Руси, Санкт-Петербург, 1994, р. 7 – 8.

448. Бобров, А.Г., “Сказание Афродитиана” в домонгольском переводе (вопросы текстологии), în Древнерусская литература.Источниковедение. Ленинград, ed. Наука, 1984, р. 18 – 31.

449. Божков, Атанас, Българска историческа живопис, Първа част, София, ed. Български художник, 1972, 272 р. + 142 il.

450. Божков, Атанас, Образите на антични философи в старата българска живопис, în “Изкуство”, XVIII, 1967, nr. 10, София, 1967, р. 14 – 19.

451. Брандес, В., Византийская апокалиптическая литература как источник изучения некоторых аспектов социальной истории, în Византийский Времен-ник, Т.50, Москва, ed. Наука, 1989, р. 116 – 122.

452. Брюсова, В.Г., Ипатьевский монастырь, Москва, ed. Искусство, 1982, 204 р. + 76 il.

453. Брюсова, В.Г., Русская живопись 17 века, Москва, ed. Искусство, 1984, 340 р. + 207 il.

454. Брюсова, В.Г., Фрески Ярославля XVII – начала XVIII века, Москва, ed. Ис-кусство, 1983, 148 р. + 107 il.

455. Буланин, Д.М., Источники античных реминисценций в сочинениях Максима Грека, în ТОДРЛ, Т. XXXIII, Ленинград, ed. Наука, 1979, р. 67 – 79.

456. Буланин, Д.М., Классическая культура в Древней Руси и проблемы ее изу-чения, în Русская и грузинская средневековые литературы, Ленинград, ed. Нау-ка, 1979, р. 30 – 39.

457. Буланин, Д.М., Лексикон Свиды в творчестве Максима Грека, în ТОДРЛ, Т. XXXIV, Ленинград, ed. Наука, 1979, р. 257 – 285.

458. Буланин, Д.М., Об одном из источников сочинений Максима Грека, în ТОДРЛ, Т. XXXIII, Ленинград, ed. Наука, 1979, р. 432 – 433.

459. Буланин, Д.М., “Паренесис” Ефрема Сирина, în Словарь книжников и книжности Древней Руси. XI – первая половина XIV вв., Ленинград, ed. Наука, 1987, p. 296 – 299.

460. Буланин, Д.М., Переводы и послания Максима Грека, Ленинград, ed. Наука, 1984, 278 р.

461. Буслаевъ, Θ.И., Сочинения, Т. 2, Сочинения по археологии и истории искус-ства, Санкт-Петербургъ, ed. Императорской Академии Наук. 1910, р. 375 – 381.

462. Буслаевъ, Θ.И., О русский иконе, Москва, ed. Благовест, 1997, 206 р. 463. Бушкович, П., Максим Грек – поэт “гипербореец”, în ТОДРЛ, Т. XLVII,

Санкт-Петербург, ed. Дм.Буланина, 1993, р. 215 – 228.

355

464. Бычков, Виктор В., 2000 лет христианский культуры. Sub specie aesthetica. T.1. Раннее христианство. Византия, Москва - Санкт-Петербург, ed. ЦГНИИ ИНИОН РАН, Университетская книга – УРАО, 1999, 576 р.

465. Бычков, Виктор В., 2000 лет христианский культуры. Sub specie aesthetica. T.2. Славянский мир. Древняя Русь.Россия, Москва - Санкт-Петербург, ed. ЦГН-ИИ ИНИОН РАН, Университетская книга – УРАО, 1999, 528 р.

466. Бычков, Виктор В., Малая история византийской эстетики, Киев, ed. Путь к истине, 1991, 408 р.

467. Василий Кессарийский, О том как молодым людям извлекать пользу из языческих книг, în Памятники византийской литературы IV – IX вв., Москва, ed. Наука, 1968, р. 54 – 65.

468. Васильев, А.А., История Византийской Империи. Время до Крестовых по-ходов ( до 1081 г.), Санкт-Петербург, ed. “Алетейя”, 2000, 512 p.

469. Велчев, Велчо, От Константин философ до Паисий Хилендарский, София, ed. Наука и изкуство, 1979.

470. Веселаго, Е.Б. Историческое сочинение Лаоника Халкокондила (опыт лите-ратурной характеристики), în Византийский временник, Т. 12, Москва, ed. АН СССР, 1957, р. 203 – 217.

471. Веселовскiй, Александръ, Амфилохъ – Evalach. Эпизод Grand St. Grald въ славянском апокрифе, în ЖМНП, 1889, nr. 4, Санкт-Петербургъ, 1889, р. 370 – 382.

472. Веселовский, Александр, К вопросу о родине легенды о Святом Граале, în culegerea: Веселовский, Александр, Мерлин и Соломон, Москва, ed. Эксмо-Пресс, Санкт-Петербург, ed.Terra Fantastica, 2001, р. 381 – 442.

473. Веселовский, Александр, Славянские сказания о Соломоне и Китоврасе и западные легенды о Морольфе и Мерлине, Москва, ed. Эксмо-Пресс, Санкт-Петербург, ed.Terra Fantastica, 2001, р. 17 – 378.

474. Веселовскiй, Александръ, Опыты по исторiи развития христианской леген-ды. I. Откровенiя Меθодия и византийско-германская императорская сага, în ЖМНП, 1875, nr. 4, Санкт-Петербургъ, 1875, р. 283 – 331.

475. Вздорнов, Г.И., Иллюстрации к “Хронике” Георгия Амартола, în Визан-тийский временник, Т. 30, Москва, ed. Наука,1969, р. 205 – 225.

476. Вздорнов, Г.И., Исследование о Киевской Псалтири. Киевская Псалтирь 1397 года. Москва, ed. Искусство, 1978, 172 р. + ediţia faximil.

477. Вздорнов, Г.И., История открытия и изучения русской средневековой жи-вописи. XIX век, Москва, ed. Искусство, 1986, 384 р.

478. Вздорнов, Г.И., ΣΥΝΑΞΙΣ ΤΩΝ ΑΡΧΑΓΓΕΛΩΝ – Собор архангелов, în Ви-зантийский временник, Т. 32, Москва, ed. Наука,1971, р. 157 – 183.

479. “Видение Даниила”, în Учение об Антихристе в древности и средневеко-вье, Санкт-Петербург, ed. Алетейя, 2000, р. 454 – 465.

480. Византизм и славянство. Великий спор (П.Савицкий, К.Леонтьев, В.Соло-вьев, Н.Данилевский, Н.Бердяев), Москва, ed. Эксмо-Пресс, 2001, 736 р.

356

481. Водолазкин, Е.Г., К вопросу об источниках Русского Хронографа, în ТОДРЛ, Т.XLVII, Санкт-Петербург, ed. Дм.Буланина, 1993, р. 200 – 214.

482. Воронин, Н.Н., Зодчество северо-восточной Руси, Т. 2, XIII – XV столетия, Москва, ed. АН СССР, 1962, 560 р.

483. Воронцова, Л., Икона Богоматери Неопалимая Купина, în ЖМНП, nr. 3, 1904, Санкт-Петербургъ, 1904, р. 62 – 88.

484. Гермес Трисмегист и герметическая традиция Востока и Запада, Соста-витель К.Богуцкий, Киев, ed. “Ирис”, Москва, ed. “Алетейа”, 1998, 624 р.

485. Герстель, Шарон, Чудотворный Мандилион. Образ Спаса Нерукотворного в византийских иконографических программах, în http: // www/ shroud.orthodoxy. ru/sharon.htn.

486. Глазычев, В.Л., Гемма Коперника. Мир науки в изобразительном искусстве, Москва, ed. Советский художник, 1989, 416 р.

487. Голейзовский, Н.К., Два эпизода из деятельности новгородского архиепис-копа Геннадия, în Византийский временник, Т. 41, Москва, ed. Наука, 1980, р. 125 – 140.

488. Голубев, И.Ф., Встреча Симеона Полоцкого, Епифания Славинецкого и Паи-сия Лигарида с Николаем Спафарием, în ТОДРЛ, Т. XXVI, Ленинград, ed. Наука, 1971, р. 297.

489. Гольдберг, А.Л., Идея “Москва – третий Рим” в цикле сочинений первой половины XVI века, în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, ed. Наука, 1983, р. 139 – 149.

490. Гонзалесъ де Клавихо, Рюи, Дневникъ путешествiя ко двору Тимура въ Са-маркандъ въ 1403 – 1406 гг., подлинный текст съ переводомъ и примечанiями И.И.Срезневскаго, în Сборникъ отделенiя русскаго языка и словесности Импе-раторской Академiи Наукъ, Т. XXVIII, nr. 1, Санкт-Петербургъ, 1881, 458 p.

491. Горина Л.В., Антиеретическое сочинение Евфимия Тырновского в Русском хронографе редакции 1512 года ( к истории болгаро-русских культурных связей конца XIV – начала XVI веков), în Балканские исследования, Вып. 2, Проблемы истории и культуры, Москва, ed. Наука, 1976, р. 265 – 283.

492. Горский, Вилен, Проблема целостности мира в философской культуре Кие-вской Руси и древней Болгарии ( к вопросу о восприятии богомильства в культу-ре Киевской Руси), în Първи международен конгрес по българистика. София: 23 мая – 3 юни 1981 года, София, ed. Академия на науките, 1982, р. 47 – 64.

493. Государственная Библиотека им. “В.И.Ленина”, Записки отдела рукопи-сей, Вып. 13, Москва, 1952, р. 129.

494. Грабар, Андре, Император в византийском искусстве, Москва, ed. Ладо-мир, 2000, 315 р.

495. Гребенюк, В.П.; Державина, О.А.; Елеонская, А.С., Античное наследие в русский литературе XVII - начала XVIII века, în Славянские литературы: VIII Международный съезд славистов. Загреб – Любляна, Доклады советской деле-гации, Москва, ed. Наука, 1978. р. 194 – 214.

357

496. Григорий Богослов, На святые светы явлений Господних, în Григорий Бо-гослов, Собрание творений, Т.1, Минск, ed. “Харвест”, Москва, ed. “АСТ”, 2000, р. 645 – 659.

497. Грицевская, И.М., Индекс истинных книг в составе “Кирилловой книги”, în ТОДРЛ, Т.XLVI, Санкт-Петербург, ed. Дмитрий Буланин, 1993, р. 125 – 133.

498. Грозданов, Цветан, Илюстрациjа Химни Богородичног Акатиста у цркви Богородице Перивлепте у Охриду, în Зборник Светозара Радоjчиђа, 19, Београд, 1969, р. 52 şi urm.

499. Грозданов, Цветан, Охридско зидно сликарство XIV века. Студиjе – 2, Бео-град, 1980, 234 р. + 208 il.

500. Данилова, И.Е., Иконографический состав фресок Рождественской церкви Ферапонтова Монастыря, în Из истории русского и западноевропейского ис-кусства, Москва, ed. АН СССР, 1960, р. 118 – 129.

501. Данчев, Георгий, Творчество Евфимия Тырновского в румынских землях, în ACIEB (XIV), V. II, Bucureşti, ed. Acad. RSR, 1975, p. 555 – 558.

502. Даркевич, В.П., Светское искусство Византии. Произведения византийско-го художественного ремесла в восточной Европе X - XIII века, Москва, ed. Ис-кусство, 1975, 350 р. + 420 il.

503. Дерюгин, А.А., Вергилий в древнем славянском переводе хроники Иоанна Малалы, în Античность и Византия, Москва, ed. Наука, 1975, р. 351 – 361.

504. Дестунисъ, Гаврiилъ, Каталог греческих афонских рукописей, în ЖМНП, 1889, nr. 7, Санкт-Петербургъ, 1889, р. 132 – 157.

505. Дестунисъ, Гаврiилъ, Новоизданный список Повести о Царьграде, în ЖМ-НП, 1887, nr. 2, Санкт-Петербургъ, 1887, р. 366 – 383.

506. Дестунисъ, Гаврiилъ, Опыт биографии Георгия Франдзия, în ЖМНП, 1893, nr. 6, Санкт-Петербургъ, 1893, р. 427 – 497.

507. Дионисий Ареопагит, Псевдо- , О небесной иерархии, перевод М.Г.Ерма-ковой, Санкт-Петербург, ed. “Глаголь”, ed. Русского Христианского Гуманитар-ного Института, ed. “Университетская книга”, 1997, LXVI p. + 188 p.

508. Дионисий Ареопагит, Псевдо- , О церковной иерархии. Послания, перевод Г.М. Прохорова, Санкт-Петербург, ed. Алетейя, 2001, 282 р.

509. Ћуриђ, Воjислав J., Настанак градительског стила Моравске школе. Фаса-де, систем декорациjа, пластика, Сб. Зборник за ликовне уметности, nr. 1, Но-ви Сад, ed. Матица Српска, 1965, р. 35 – 65 + il.

510. Дмитриева, Р.П., Светская литература в составе монастырских библио-тек XV и XVI вв. ( Кирилло-Белозерского, Волоколамского монастырей и Тро-ицк-Сергиевой лавры), în ТОДРЛ, Т. XXIII, Ленинград, ed. Наука, 1968, р. 143 – 170.

511. Дробленкова, Н.Ф., К вопросу о средневековом историзме (Обежанин “Сказания о Вавилоне граде”), în Русская и грузинская средневековые литера-туры, Ленинград, ed. Наука, 1979, р. 116 – 128.

512. Дуйчев, Иван, Древноезически мислители и писатели в старата българска живопис, София, ed. Септември, 1978, 184 р. + il.

358

513. Дуйчев, Иван, Константин Философ и “предсказанията на мъдрите ели-ни”, în Зборник радова Српске Академиjе Наука, XLIX, ed. Византолошки Институт, Кн. 4, 1956, р. 149 – 155.

514. Дуйчев, Иван, О древнерусском переводе “Рыдания” Иоанна Евгеника, în Византийский временник, Т. 12, Москва, ed. АН СССР, 1957, р. 198 – 202.

515. Евсеева, Л.М., Московские житийные иконы Георгия Великомученика и их литературные источники, în ТОДРЛ, Т. XXXVIII, Ленинград, ed. Наука, 1985, р. 86 – 100.

516. Ефрем Сирин, Толкование на книгу “Исход”, în: Восточные отцы и учи-тели церкви IV века. Антология в 3-х томах, Т. III, Москва, ed. МФТИ, 1999, р. 364 – 395.

517. Загребин, В.М., О происхождении и судьбе некоторых славянских палим-псестов Синая, în Из истории рукописных и старопечатных собраний. Иссле-дования.Обзоры.Публикации, Ленинград, 1979, р. 61 – 80.

518. Замалеев, А.Ф.; Зоц, В.А., Мыслители Киевской Руси, 2-е изд., Киев, ed. Ви-ща школа, 1987, 184 р.

519. Записки русских путешественников XVI – XVII вв., Москва, ed. Совет-ская Россия, 1988, 528 р.

520. Зимин, А.И., Сочинения Пересветова, их редакции,состав и источники, în: Зимин, А.И., Пересветов и его современники, Москва, ed. АН СССР, 1958, р. 266 – 299.

521. Златоструй. Древняя Русь X – XIII веков, Москва, ed. Молодая Гвардия, 1990, 304 р.

522. Иванов, Алексей Ив., Литературное наследие Максима Грека, Ленинград, ed. Наука, 1969, 246 р.

523. Иванов, Алексей Ив., Максим Грек и итальянское Возрождение. К поста-новке вопроса, I, în Византийский временник, Т. 33, Москва, ed. Наука, 1972, р. 140 – 157.

524. Иванов, Алексей Ив., Максим Грек и итальянское Возрождение. К поста-новке вопроса, II, în Византийский временник, Т. 34, Москва, ed. Наука, 1973, р. 112 – 121.

525. Изергинъ, В., Материалы для литературной истории древне-русских сбор-ников. I – II, în Сборник Отделения русского языка и словесности, Т. LXXXI, nr. 1, Санкт-Петербургъ, ed. Импер. Акад. Наукъ, 1905, 78 р.

526. Иконографски наречник, преведен от славянски на говорим български език от Върбан Гърдев Коларов през 1863 г. София, ed. Български художник, 1977, 158 р.

527. Ильин, М.А.; Мнева, Н.Е., Архитектура и живопись Московского Кремля, în Художественные памятники Московского Кремля, Москва, ed. Искусство, 1956, р. 44 – 45.

528. Ильин, М.А., Иконостас Успенского собора во Владимире Андрея Рублева, în Древнерусское искусство. Художественная культура Москвы и прилегаю-щих к ней княжеств XIV – XVI вв., Москва, ed. Наука, 1970, р. 29 – 40.

359

529. Ильин, М.А., Некоторые предположения об архитектуре русских иконос-тасов на рубеже XIV – XV вв., în Культура Древней Руси, Москва, ed. Наука, 1966, р. 79 – 88.

530. Иоанн Хильдесхаймский, Легенда о трех святых царях, Перевод А.Ярина, Москва, ed. Энигма, ed. Алетейа, 1998, 266 р.

531. Иосиф Флавий, Иудейская война, Перевод Я.Л.Чертка, Минск, ed. Бела-русь, 1991, 512 р.

532. Иосиф Флавий, Иудейские древности,Т. 1, Перевод Г.Г.Генкеля, Минск, ed. Беларусь, 1994, 558 р.

533. Иосиф Флавий, Иудейские древности,Т. 2, Перевод Г.Г.Генкеля, Минск, ed. Беларусь, 1994, 606 р.

534. Искандер, Нестор, Повесть о взятии Царьграда турками в 1453 году, în Памятники литературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Москва, ed. Художественная литература, 1982, p- 216 – 267.

535. Истоминъ, К., Некоторые данные о протографе еллинскаго летописца, în ЖМНП, 1904, nr. 7, Санкт-Петербургъ, 1904, р. 80 – 93.

536. История всемирной литературы, отв. ред. Н.И.Балашов, Т. 3, Москва, ed. Наука, 1985, 816 р.

537. История всемирной литературы, отв. ред. Ю.Б.Виппер, Т. 4, Москва, ed. Наука, 1987, 688 р.

538. История крестовых походов, под ред. Джонатана Райли-Смита, Москва, ed. Крон-Пресс, 1998, 496 р.

539. Исторiя о последнем разоренїи святаго града Ιерусалима и о взятїи Кон-стантинополя столичнаго града греческой монархіи изъ разных авкторовъ собранная, на славянскомъ языке, а ныне съ онаго переложенная для удоб-нейшаго понятія на чистый российский, съ присовокупленіемъ вновь при-бавленныхъ опісаній и различныхъ примечаній объясняющихъ сомнитель-ныя места въ Исторіи Иваномъ Михайловым, Ч. II, Москва, Тип. А. Решет-никова, 1796, 121 р.

540. Исторія русскаго искусства, под ред. И.Э.Грабаря, Т. VI, Москва, 1915, р. 437- 439.

541. История русского искусства, под ред. И.Э.Грабаря, В.С.Кеменова, В.Н.Ла-зарева, Т. III, Москва, ed. АН СССР, 1955, 748 р.

542. Истринъ, В., “Александрия” русских хронографов. Исследование и текст, Москва, Тип. Университета, 1893, 378 р. + 356 p. (приложения).

543. Истринъ, В., Из области древне-русской литературы. I. Хроника Георгия Синкелла, în ЖМНП, 1903, nr. 8, Санкт-Петербургъ, 1903. р. 381 – 414.

544. Истринъ, В., Из области древне-русской литературы. III. Краткий хроно-граф с хроникой Иоанна Малалы , în ЖМНП, 1903, nr. 11, Санкт-Петербургъ, 1903. р. 167 – 185.

545. Истринъ, В., Из области древне-русской литературы. IV. Редакции Толко-вой Палеи, în ЖМНП, 1904, nr.2, Санкт-Петербургъ, 1904.

360

546. Истринъ, В., Один только перевод Псевдокаллисфена, а древнеболгарская энциклопедия Х века – мнимая, în Византийский временник, Т. Х., Санкт-Петер-бургъ, 1903, р. 1 – 30.

547. Истринъ, В., Особый вид Еллинского Летописца из собрания Тихонравова, în ИОРЯС Импер. АН, Т. XVII, кн. 3, Санкт-Петербургъ, 1912, р. 1 – 30.

548. Истринъ, В., Редакции Толковой Палеи.II. Взаимоотношения полной и крат-кой Палеи в пределах текста Палеи Коломенской, în ИОРЯС Импер. АН, Т. XI, кн. 1, Санкт-Петербургъ, 1906, р. 1 – 43.

549. Истринъ, В., Редакции Толковой Палеи.III. Хронографическая часть полной и краткой Палеи и ”Х ронограф по великому изложению”, în ИОРЯС Импер. АН, Т. XI, кн. 2, Санкт-Петербургъ, 1906, р. 20 – 61.

550. Истринъ, В., Хроника Георгия Амартола в древнеславянском переводе, Т. 1, Петроград, Российская Государственная академическая типография, 1920, 612 р.

551. Истринъ, В., Первая книга Хроники Иоанна Малалы, în Записки Импер. АН, 1897, Ист.-филол. oтд., Сер. 8, Т. 1, nr. 3, p. 1 – 29.

552. Истринъ, В., Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книга 2-я, în Летопись историко-филологического общества при Импер. Новороссийском Университете, Одесса, Византийско – славянские отделение, 1902, Т. 7, р. 437 – 486.

553. Истринъ, В., Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книга 4-я, în Летопись историко-филологического общества при Импер. Новороссийском Университете, Одесса, Византийско – славянские отделение, 1905, Т. 8, р. 342 – 367.

554. Истринъ, В., Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книга 5-я, în Летопись историко-филологического общества при Импер. Новороссийском Университете, Одесса, Византийско – славянские отделение, 1910, Т. 9, Ч. 2, р. 1 – 51.

555. Истринъ, В., Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книги 6-я и 7-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 89, nr. 3, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1912.

556. Истринъ, В., Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книги 8-я и 9-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 89, nr. 7, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1912.

557. Истринъ, В., Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книги 11-я - 14-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 90, nr. 2, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1914.

558. Истринъ, В., Хроника Иоанна Малалы в славянском переводе, Книги 15-я - 18-я, în Сборник ОРЯС Импер. АН, Т. 91, nr. 2, Санкт-Петербургъ, Тип. Импер. АН, 1915.

559. Истринъ, В., Хронограф Ипатского списка летописи под 1114 годом, în ЖМНП, 1897, nr. 11, Санкт-Петербургъ, 1897, р. 83 – 91.

560. Иустин Философ, Св., Первая Апология, în Раннехристианские церковные писатели. Антология, Москва, ed. СП “Интербук”, 1990, р. 122 – 195.

361

561. Каждан, А.П.; Литаврин, Г.Г., Очерки истории Византии и южных славян, 2-е изд., Санкт-Петербург, ed. “Алетейа”, 1998, 336 p.

562. Казакова, Н.А., Книгописная деятельность и общественно-политические взгляды Гурия Тушина, în ТОДРЛ, Т. XVII, Москва- Ленинград, ed. АН СССР, 1961, р.169 – 200.

563. Казакова, Н.А., Новый памятник турецкой темы в русской литературе XVI века, în Памятники культуры. Новые открытия. Ежегодник — 1974, Москва, ed. Наука, 1975, р. 62 – 70.

564. Казакова, Н.А., Пророчества еллинских мудрецов, în Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV - XVI в., Ч. 2-я, (Л – Я), Ленин-град, ed. Наука, 1989, р. 305 – 306.

565. Казакова, Н.А., “Пророчества еллинских мудрецов” и их изображения в рус-ской живописи XVI – XVII вв., în ТОДРЛ, Т. XVII, Москва- Ленинград, ed. АН СССР, 1961, р. 358 – 368.

566. Казакова, Н.А.; Лурье, Я.С., Антифеодальные еретические движения на Руси XIV – начала XV века, Москва- Ленинград, ed. АН СССР, 1955.

567. Каргер, М., К вопросу об изображении Грозного на иконе “Церковь Воин-ствующая”, în Сборник статей в честь академика А.И.Соболевского, Ленин-град, ed. АН СССР, 1928, р. 466 – 469.

568. Карташев, А.В., История Русской Церкви, Т. 1, Москва, ed. “Эксмо-Пресс”, 2000, 848 p.

569. Карташев, А.В., История Русской Церкви, Т. 2, Москва, ed. “Эксмо-Пресс”, 2000, 816 p.

570. Качалова, И.Я.; Маясова, Н.А.; Щенникова, Л.А., Благовещенский Собор Московского Кремля, Москва, ed. Искусство, 1990, 388 р.+ 267 il.

571. Кирпичников, А., “Деисус” на востоке и западе и его литературные парал-лели, în ЖМНП, 1893, nr.11, Санкт-Петербургъ, 1893, р. 1 – 26.

572. Кишилов, Н.Б., Алегория Земли во фресках церкви Спаса Нередицы, în Со-ветская археология, 1966, nr. 4, Москва, ed. Наука, 1966, р. 205 – 209.

573. Клибанов, А.И., К проблеме античного наследия в памятниках древнерус-ской письменнисти, în ТОДРЛ, Т. XIII, Москва- Ленинград, ed. АН СССР, 1957, р. 151 – 181.

574. Клибанов, А.И., Реформационные движения в России в XIV – первой по-ловине XVI в.,

575. Клосс, Б.М., Максим Грек – переводчик повести Энея Сильвия Взятие Кон-стантинополя турками, în Памятники культуры. Новые открытия. Ежегод-ник — 1974, Москва, ed. Наука, 1975, р. 55 – 61.

576. Клосс, Б.М., О времени создания русского хронографа, în ТОДРЛ, Т. XXVI, Ленинград, ed. Наука, 1971, р. 244 – 255.

577. Клосс, Б.М., Список Царского Софийской I летописи и его отношение к Вос-кресенской летописи, în Летописи и хроники, Москва, ed. Наука, 1984, р. 25 – 37.

578. Кнежевиђ, Б., Црква Светог Петра у Преспи, în Зборник за ликовне умет-ности, nr. 2, Нови Сад, 1966, р. 245 – 265, fig. 6.

362

579. Книги Сивилл, Перевод с древнегреческого Марии Витковской и Вадима Витковского, Москва, ed. Энигма, 1996, 284 р.

580. Кондаков, Н.П., Археологическое путешествие по Сирии и Палестине, Санкт-Петербургъ, ed. Импер. АН, 1904, 308 р. + 78 des. + 72 pl.

581. Кондаков, Н.П., Иконография Богоматери, Т. I, Санкт-Петербургъ, ed. От-деления русского языка и словесности Императорской АН, 1914, 387 р. + 240 des. + 7 pl.

582. Кондаков, Н.П., Иконография Богоматери, Т. II, Петроград, ed. Отделения русского языка и словесности Императорской АН, 1915, 451 р. + 251 des. + 6 pl.

583. Кондаков, Н.П., Иконография Богоматери. Связи греческой и русской ико-нописи съ итальянскою живописью ранняго Возрождения, Санкт-Петербургъ, ed. Р.Голике и А.Вильборг, 1910, 216 р. + 147 il.

584. Кондаков, Н.П., История византийского искусства и иконографии по мини-атюрам греческих рукописей, în Записки Императорского Новороссийского Университета, Т. XXI , Одесса, 1876, Тип. Ульриха и Шульце, 276 р.

585. Коновалова, О.Ф., “Плетение словес” и плетенный орнамент конца XIV ве-ка, în ТОДРЛ, Т. XХII, Москва - Ленинград, ed. Наука, 1966, р. 101 – 111.

586. Кочетков, И.А., К истолкованию иконы “Церковь воинствующая” (“Бла-гословленно воинство небесного царя”), în ТОДРЛ, Т. XXХVIII, Ленинград, ed. Наука, 1985, p. 185 – 209.

587. Красавина, С.К., Дука и Сфрандзи об унии православной и католический церквей, în Византийский временник, Т. 27, Москва, ed. Наука, 1967, р. 142 – 152.

588. Красавина, С.К., Мировоззренческие и социально-политические взгляды византийского историка Дуки, în Византийский временник, Т. 34, Москва, ed. Наука, 1973, р. 97 – 111.

589. Кривов, М.В., Эфиопия в “Откровениях” Псевдо-Мефодия Патарского, în Византийский временник, Т. 38, Москва, ed. Наука, 1977, р. 120 – 122.

590. Кудрявцев, Ф., Золотое кольцо, Ленинград, ed. Aurora Art Publishers, 1974, il. la p. 60 – 61.

591. Куев, Куйо, Житието на Стефан Лазаревич от Константин Костенечки, София, ed. Наука и изкуство, 1983, 96 р. + 160 f.

592. Кулаковский, Ю.А., История Византии. Т. III, 602 – 717 годы, Санкт-Пе-тербург, ed. Алетейя, 1996, 456 р.

593. Культура Византии. IV – первая половина VII в., Отв. ред. З.В.Удальцова, Москва, ed. Наука, 1984, 726 р.

594. Культура Византии. Вторая половина VII — XII в., Отв. ред. З.В.Удальцо-ва и Г.Г.Литаврин, Москва, ed. Наука, 1989, 680 р.

595. Культура Византии. XIII – первая половина XV в..К XVIII Международно-му Конгрессу византинистов (8 – 15 августа 1991 года, Москва), Отв. ред. Г.Г.Литаврин, Москва, ed. Наука, 1991, 638 р.

596. Кучкин, В.А.; Попов Г.В., Государев дьяк Василий Мамырев и лицевая книга пророков 1489 года, în Древнерусское искусство. Рукописная книга, Вып. 2, Москва, ed. Наука, 1974, р. 107 – 144.

363

597. Лавров, П.А., Палеографическое обозрение кирилловского письма, în Эн-циклопедия славянской филологии, Вып. 4, Ч. 1-я, Санкт-Петербургъ, 1914, р. 135 şi urm.

598. Лазарев, В.Н., Византийское и древнерусское искусство, Москва, ed. Наука, 1978, 336 p.

599. Лазарев, В.Н., Византийская живопись, Москва, ed. Наука, 1971, 408 р. 600. Лазарев, В.Н., Андрей Рублев и его школа, Москва, ed. Искусство, 1966, 170 р.

+ 194 il. 601. Лазарев, В.Н., Два новых памятника русской станковой живописи XII – XIII веков ( к истории иконостаса), în В.Н.Лазарев, Русская средневековая живо-пись. Статьи и исследования, Москва, ed. Наука, 1970, р. 128 – 139.

602. Лазарев, В.Н., Древнерусские мозаики и фрески. XI – XV вв., Москва, ed. Ис-кусство, 1973, 112 р. + 456 il. + XV pl.

603. Лазарев, В.Н., История византийский живописи, Т. I, Москва, ed. Искус-ство, 1986, 332 р.

604. Лазарев, В.Н., История византийский живописи, Т. II, (Таблицы), Москва, ed. Искусство, 1986, 597 il.

605. Лазарев, В.Н., Мозаики Софии Киевской, Москва, ed. Искусство, 1960. 606. Лазарев, В.Н., Новый памятник станковой живописи XII века и образ Геор-гия-воина в византийском и древнерусском искусстве, în В.Н.Лазарев, Русская средневековая живопись. Статьи и исследования, Москва, ed. Наука, 1970, р. 55 – 102.

607. Лазарев, В.Н., Об одной новгородской иконе и ереси антитринитариев, în Культура Древней Руси, Москва, ed. Наука, 1966, р. 101 – 112.

608. Лазарев, В.Н., Происхождение итальянского Возрождения, Т. II, Искусство Треченто, Москва, ed. АН СССР, 1959, 586 р. + 222 il.

609. Лазарев, В.Н., Снетогорские росписи, în В.Н.Лазарев, Русская средневековая живопись. Статьи и исследования, Москва, ed. Наука, 1970, р. 150 – 178.

610. Лазарев, В.Н., Феофан Грек и его школа, Москва, ed. Искусство, 1961, 134 р. + 121 il.

611. Латышев, И.Н.; Свирлова, А.К.; Симонов, Р.А., Анализ астрономических данных псковского календаря XIV века, în ТОДРЛ, Т. XXХVII, Ленинград, ed. На-ука, 1983, p. 184 – 187.

612. Лаурина, В.К., Об одной группе новгородских провинциальных царских врат, în Древнерусское искусство. Художественная культура Новгорода, Москва, ed. Наука, 1968, р. 145 – 178.

613. Лебедев, А.П., Падение Константинополя в 1453 году, în Лебедев, А.П., Ис-торические очерки состояния Византийско-восточной церкви от конца XI до середины XV века. От начала крестовых походов до падения Константинополя в 1453 г., Санкт-Петербург, ed. Алетейа, 1998, р. 338 – 347.

614. Левина, С.А., Списки Воскресенской летописи, Сб. Летописи и хроники, Москва, ed. Наука, 1984, р. 38 – 58.

364

615. Левинсон, Н.Р., Изделия из цветного и черного металла, în Русское декора-тивное искусство, Т. 1, Москва, 1962, р. 292 – 295.

616. Лепахин, Валерий В., Значение и предназначение иконы, Москва, ed. Палом-ник, 2003, 512 р.

617. Литература Древней Руси. Биобиблиографический словарь, Под ред. О.В. Творогова, Москва, ed. Просвещение, ed. Учебная литература, 1996, 240 р.

618. Лихачев, Д.С., Принцип ансамбля в древнерусской эстетике, în Культура Древней Руси, Москва, ed. Наука, 1966, р. 118 – 120.

619. Лихачев, Д.С., Избранные работы в трех томах, Т. 1, Развитие русской ли-тературы X – XVII веков. Поэтика древнерусской литературы, Ленинград, ed. Художественной литературы, 1987, 656 р.

620. Лихачев, Д.С.; Лихачева, В.Д., Художественное наследие Древней Руси и современность, Ленинград, ed. Наука, 1971, 120 р. + 26 il.

621. Лихачева, В.Д., Резное изображение осады Константинополя в собрании Эрмитажа, în Византийский временник, Т. 34, Москва, ed. Наука, 1973, р. 200 – 203.

622. Логвин, Г.Н., Украинские Карпаты, Москва, ed. Искусство, 1973, 190 р. + 98 il.

623. Лощиц, Ю., О сивиллах, философах и древнерусских книжниках, în “Проме-тей”, nr. 11, Москва, ed. Молодая Гвардия, 1977, р. 138 – 151.

624. Лукиан Самосатский, Продажа жизней, în: Лукиан Самосатский, Сочи-нения, Т. II, под ред. А.И.Зайцева, Санкт-Петербург, ed. “Алетейа”, 2001, р. 228 – 240.

625. Луковникова, Е.А., Иконографическая программа декорации нартекса и притворов церкви Софии в Трапезунде, în Византийский временник, Т. 62(87), Москва, ed. Наука, 2003, р. 141 – 150, des. 1 – 12.

626. Лурье, Я.С., Общерусский свод-протограф Софийской I и Новгородской IV летописи, în ТОДРЛ, Т. XХVIII, Ленинград, ed. Наука, 1974, p. 114 – 139.

627. Мадоль, Жак, Альбигойская драма и судьбы Франции, Санкт-Петербург, ed. Евразия, 2000, 320 р.

628. Максим Грек, “Слово о покаянии” и “Слово обличительное на еллинскую прелесть”, Пер. Д.М.Буланина, în ТОДРЛ, Т. XLVII, Санкт-Петербург, ed. Дм. Буланин, 1993, р. 229 – 240.

629. Малала, Иоанн, Летопись. Книга V. О временах троянских, în Памятники византийской литературы IV – IX веков, Москва, ed. Наука, 1968, р. 182 – 195.

630. Малышев, В.И., Заметки о рукописных собраниях Петрозаводска и Тоболь-ска, în ТОДРЛ, Т. V, Ленинград, ed. АН СССР, 1947, р. 149 – 158.

631. Мамаев, К.К., Видение Царьградское в “Повести о Царьграде” Нестора Искандера и его интерпретация в некоторых памятниках прикладного искусст-ва, în ТОДРЛ, Т. XXII, Москва - Ленинград, ed. Наука, 1966, р. 342 – 352.

632. Мартиндейл, Эндрю, Готика, Москва, ed. Слово/Slovo, 2001, 288 р. + 205 il. 633. Маясова, Н.А., К истории иконостаса Благовещенского собора Московского Кремля, în Культура Древней Руси, Москва, ed. Наука, 1966, р. 152 – 157.

365

634. Маясова, Н.А., Об одном редком изображении в шитье XV века, în Памят-ники культуры. Новые открытия. Ежегодник — 1984, Ленинград , ed. Наука, 1986, р. 409 – 419.

635. Медаковић, Деjан, Претставе античких философа и сивила у живопису Бо-городице Љевишке, în Зборник радова Српске Академиjе Наука, LXV, ed. Визан-толошки Институт, Кн. 6, 1960, р. 43 – 57.

636. Медведев, И.П., Падение Константинополя в греко-итальянской гуманис-тической публицистике XV века, în Византия между Западом и Востоком. Опыт исторической характеристики, Под ред. Г.Г. Литаврина, Санкт-Петер-бург, ed. Алетейа, 1999, р. 293 – 332.

637. Медведева, Е.С., О датировке врат Суздальского Собора, în Краткие сооб-щения о докладах и полевых исследований Института истории материальной культуры, XI, Москва-Ленинград, 1945, р. 106 – 111.

638. Мейендорф, протоиерей Иоанн, Введение в святоотеческое богословие. Конспекты лекций, Минск, ed. “Лучи Софии ”, 2001, 382 p.

639. Мелихов, М.В., Повесть Нестора Искандера и исторические источники о взятии Царьграда турками в 1453 г., în Древнерусская литература. Источни-коведение, Под ред. Д.С. Лихачева, Ленинград, ed. Наука, 1984, р. 84 – 96.

640. Менандр, Комедии.Фрагменты, Издание подготовил В.Н.Ярхо, Москва, ed. Наука, 1982, 576 р.

641. Мещерский, Н.А., Два неизданных отрывка древнеславянского перевода “Хроники” Иоанна Малалы, în Византийский временник, Т. 11, Москва, ed. АН СССР, 1956, р. 279 – 284.

642. Мещерский, Н.А., Древнерусская повесть о взятии Царьграда фрягами в 1204 году, în ТОДРЛ, Т. Х, Москва - Ленинград, ed. АН СССР, 1954, р. 120 – 135.

643. Мещерский, Н.А., История иудейской войны Иосифа Флавия в древнерусском переводе, Москва - Ленинград, ed. АН СССР, 1958.

644. Милеску Спафарий Н. Г. – ученый, мыслитель государственный деятель, Кишинев, ed. Штиинца, 1989,

645. Милеску Спафарий, Н.Г., Эстетические трактаты, Подготовка текстов и вступительная статья О.А. Белобровой, Ленинград, ed. Наука, 1978.

646. Мильков, В.В., Древнерусские апокрифы, Санкт-Петербург, ed. Русского гуманитарного института, 1999, 896 р.

647. Миркович, Т., О времени преосуществления Святых Даров, Vilno, 1886, p. 9. 648. Михайлов, А., По вопросу о греко-византийских и славянских сборниках

изречений, în ЖМНП, 1893, nr.1, Санкт-Петербургъ, 1893, р. 15 – 59. 649. Михельсон, Т.Н., Живописный цикл Ферапонтова Монастыря на тему

“Акафиста”, în ТОДРЛ, Т. XXII, Москва-Ленинград, ed. Наука, 1966, р. 144 – 164. 650. Михельсон, Т.Н., Три сцены “духовных пиров” в системе росписей коробо-вых сводов собора Рождества Богородицы Ферапонтова Монастыря, în Ви-зантия и Русь, Москва, ed. Наука, 1989, р. 188 – 193.

651. Мишуков, Ф.Я., К вопросу о технике золотой и серебрянной наводки по красной меди в Древней Руси, în Краткие сообщения о докладах и полевых ис-

366

следований Института истории материальной культуры, XI, Москва- Ленин-град, 1945, р. 111 – 114.

652. Мнева, Н.Е., Стенопись Благовещенского Собора Московского Кремля 1508 года, în Древнерусское искусство.Художественная культура Москвы и приле-гающих к ней княжеств. XIV – XVI вв., Москва, ed. Наука, 1970, р. 174 – 206.

653. Многоценная жемчужина, Переводы с сирийского и древнегреческого язы-ков С.С.Аверинцева, Киев, ed. Дух i лiтера, 592 р.

654. Можейко, И.В., 1185 год (Восток – Запад), Москва, ed. Наука, 1989, 526 р. 655. Мурьянов, М.Ф., Алексий Человек Божий в славянской рецензии византий-ской культуры, în ТОДРЛ, Т. XXIII, Ленинград, ed. Наука, 1968, р. 109 – 126.

656. Мурьянов, М.Ф., Заметки к Киево-Печерскому патерику, în Byzantinoslavi-ca, XXXI, nr. 1, Prague, 1970, p. 42 – 49.

657. Мурьянов, М.Ф., Этюды к нередицким фрескам. (Страшный суд), în Визан-тийский временник, Т. 34, Москва, ed. Наука, 1973, р. 204 – 213.

658. Мысливец, Происхождение “Деисуса”, în Византия. Южные Славяне и Древняя Русь. Западная Европа. Искусство и культура, Москва, ed. Наука, 1973, р. 59 – 63.

659. Наумов, Е.П., Античные мотивы в средневековой сербской литературе, în Славянские литературы: VIII Международный съезд славистов. Загреб – Люб-ляна, Доклады советской делегации, Москва, ed. Наука, 1978. р. 215 – 234.

660. Никольский, Н.М., История русской церкви, 4-е изд., Москва, ed. Полити-ческой литературы, 1988, 448 р.

661. Окунев, Н.П., Арилье. Памятник сербского искусства XIII века, în „Semi-narium Kondakovianum”, VIII, Prague, 1936, p. 221 – 258.

662. Онаш, Конрад, Шнипер, Аннемария, Иконы. Чудо духовного преображе-ния, Москва, ed. Интербук-бизнес, 2001, 302 р. + il.

663. Описание изданий гражданский печати. 1708 – 1725 г., Составители Т.А.Быкова, М.С.Гуревич, Москва – Ленинград, ed. АН СССР, 1955.

664. Описание рукописного отдела Библиотеки АН СССР, Т. 3, Вып. 1, Изд.2, Москва – Ленинград, ed. АН СССР, 1959, 708 р.

665. Описание рукописного отдела Библиотеки АН СССР, Т. 3, Вып. 2, Мос-ква – Ленинград, ed. Наука, 1965, 364 р.

666. Опись строений и имущества Кирилло-Белозерского монастыря 1601 года, Комментированное издание, Составители З.В.Дмитриева, М.Н.Шарама-зов, Санкт-Петербург, ed. “Петербургское Востоковедение”, 1998, 382 р.

667. Орлов, А., “Хронограф” и “Повесть о Казанском царстве”, Сб. Сборник статей в честь академика А.И.Соболевского, Ленинград, ed. АН СССР, 1928, р. 188 – 193.

668. Орлова, М.А., Наружные росписи средневековых храмов. Византия, Балка-ны, Древняя Русь, Изд. 2-е, Москва, ed. Северный паломник, 2002, 256 р.

669. Орлова, М.А., О приемах украшения цокольных частей интерьеров древне-русских храмов, în Средневековая Русь, ed. Наука, 1976, р. 184 – 190.

367

670. Орлова, М.А., О традиции наружных росписей древнерусских храмов XI – рубежа XV-XVI вв., în Средневековое искусство. Русь.Грузия, Москва, ed. Наука, 1978, р. 106 – 117.

671. Орлова, М.А., Фрески Похвальского придела Успенского Собора Москов-ского Кремля, în Древнерусское искусство. Монументальная живопись XI – XVII вв., Москва, ed. Наука, 1980, р. 305 – 316.

672. Осокин, Николай, История альбигойцев и их времени, Москва, ed. “АСТ”, 2000, 892 p.

673. Осташенко, Е.Я., Об иконографическом типе иконы “Предста царица” Ус-пенского Собора Московского Кремля, în Древнерусское искусство. Проблемы и атрибуции, Москва, ed. Наука, 1977, р. 175 – 187.

674. Очерки русской культуры XVI века, Ч. 2-я, Москва, ed. МГУ, 1977, 445 р. + 96 il.

675. О церковной живописи, редактор Л.И.Соколова, Ч. 1-я и 2-я, Санкт-Петер-бург, ed. “Общество святителя Василия Великого”, 1998, 380 р.

676. Памятники литературы Древней Руси. Вторая половина XV века, Мос-ква, ed. Художественная литература, 1982, 688 р. + il.

677. Памятники литературы Древней Руси. Вторая половина XVI века, Мос-ква, ed. Художественная литература, 1982, 640 р. + il.

678. Памятники литературы Древней Руси. Конец XV - первая половина XVI века, Москва, ed. Художественная литература, 1984, 768 р. + il.

679. Памятники старинной русской литературы издаваемые графом Григо-рием Кушелевым-Безбородко, Вып. III, Санкт-Петербургъ, 1862, 224 р.

680. Пасхална хроника, în Извори за Българската история, III, Т. VI, София, ed. Българската Академия на науките, 1960, р. 68 – 84.

681. Пенкова, Бисерка, К модели фресковой декорации трапезных в монастырях византийского и поствизантийского круга, în Sixième Congres international d’études du sud – est européen. Sofia: 30 août – 5 septembre 1989. Resumés des com-munications, Sofia, ed. de l’Académie Bulgare des Sciences, 1989, p. 7 – 9.

682. Переписка Ивана Грозного с Андреем Курбским, Текст подготовили Я.С.Лурье и Ю.Д.Рыков, Москва, ed. Наука, 1981, 432 р.

683. Петров, Н.Н., Описание рукописных собраний находящихся в городе Киеве, Вып. III, Москва, 1904, р. 41.

684. Петрова, Г.Д., “Похвала Богоматери с Акафистом” из Кирилло-Белозерско-го монастыря, în Древнерусское искусство. Художественные памятники русского севера. Москва, ed. Наука, 1989, р. 143 – 156.

685. Петросян, Ю.А. Османская империя: могущество и гибель, Москва, ed. На-ука, 1990, 280 р.

686. Пигулевская, Н.В., К хронологии славянских передвижений VI века, în Про-блемы общественно-политической истории России и славянских стран. К 70-ле-тию акад. М.Н.Тихомирова, Москва, ed. Института Восточной Литературы, 1963, р. 44 – 46.

368

687. Пизидийский, Георги, Аварската война, în Извори за Българската история, III, Т. VI, София, ed. Българската Академия на науките, 1960, р. 56 – 67.

688. Плутарх, Моралии, Москва, ed.“Эксмо-Пресс”, Харьков, ed.“Фолио”, 1999, 1118 р.

689. Плутарх, Исида и Осирис, Киев, ed. “УЦИММ – ПРЕСС”, 1996, 252 р. 690. Плутарх, Пир семи мудрецов, în: Плутарх, Застольные беседы, Ленинград,

ed. Наука, 1990, p. 242 – 262. 691. Повесть Иеремии о пленении Иерусалима (из Пролога на 1-ое мая), în: Ус-пенский сборник XII – XIII вв., Москва, ed. Наука, 1971, р. 31 – 37.

692. Погодинъ, И., Обзор источников по истории осады и взятия Византии тур-ками в 1453 году, în ЖМНП, 1889, nr. 8, Санкт-Петербургъ, 1889. р. 205 – 258.

693. Подобедова, О.И., К вопросу о составе и происхождении лицевого летопис-ного свода второй половины XVI века, în Проблемы источниковедения, Т. IX, Москва, ed. АН СССР, 1961, р. 280 – 332.

694. Подобедова, О.И., Миниатюры русских исторических рукописей. К истории русского лицевого летописания, Москва, ed. Наука, 1965, 334 р.

695. Подобедова, О.И., Московская школа живописи при Иване IV. Работы в Московском Кремле 40х – 70х годов XVI в., Москва, ed. Наука, 1972, 208 р.

696. Подобедова, О.И., О некоторых возможных аспектах описания иллюминиро-ванных рукописей (в порядке обсуждения), în Проблемы научного описания руко-писей и факсимильного издания памятников письменности. Материалы Всесоюз-ной конференции, Ленинград, ed. Наука, 1981, р. 91 – 110.

697. Подобедова, О.И., Отражение византийских иллюстрированных хроник в тверском ( троицком) списке хроники Георгия Амартола, în ACIEB (XIV), V. I, Bucarest, ed. Acad. RSR, 1974, p. 373 – 390.

698. Покровская, В.Ф., Летописный свод 1488 года из собрания Н.П.Лихачева, în Памятники культуры. Новые открытия. Ежегодник — 1974, Москва, ed. Наука, 1975, р. 28 – 32.

699. Покровский, Н.В., Очерки памятников христианского искусства и иконогра-фии, 3-е изд., Санкт-Петербургъ, Тип. Синодальная, 1910, 450 р. + 236 il.

700. Покровский, Н.В., Сийский иконописный подлинник, Вып. II, Санкт-Петер-бургъ, în seria Памятники древней письменности, nr. CXIII (113), 1896, 110 p.

701. Покровский, Н.В., Церковная археология в связи с историею христианского искусства, Петроград, 1916, 226 р. + 417 il.

702. Полное собрание русских летописей, Т. XXII, Русский хронограф, Ч. I, Хронограф редакции 1512 года, Санкт-Петербургъ, Тип. М.А.Александрова, 1911, VII p. + 568 p.

703. Полное собрание русских летописей, Т. XXII, Русский хронограф, Ч. II, Хронограф западно-русской редакции, Петроградъ, Тип. М.А.Александрова, 1914.

704. Полное собрание русских летописей, Т. 31, Летописцы последней четверти XVII в., Москва, ed. Наука, 1968.

705. Полный православный богословский энциклопедический словарь, Т.I, Санкт-Петербургъ, ed. П.П.Сойкина, б.д., кол.1 – 1120.

369

706. Полный православный богословский энциклопедический словарь, Т.II, Санкт-Петербургъ, ed. П.П.Сойкина, б.д., кол.1121 – 2464.

707. Попов, Андрей, Обзор хронографов русской редакции, Вып. 2, Москва, Тип. А.И. Мамонтова, 1869.

708. Попов, Г.В., Живопись и миниатюра Москвы середины XV – начала XVI века, Москва, ed. Искусство, 1975, 336 р. + 197 il.

709. Попов, Г.В., Культурно-художественные связи России с Венгрией в конце XV века. ( К вопросу о ренессансных “элементах” в московском искусстве ), în Советско-венгерские связи в художественной культуре, Москва, ed. Наука, 1975, р. 194 – 203.

710. Попов, Г.В., Тверская живопись XIV века и палеологовский стиль, în Сре-дневековое искусство. Русь.Грузия, Москва, ed. Наука, 1978, р. 176 – 192.

711. Попов, Г.В., Три памятника южнославянской живописи XIV века и их рус-ские копии середины XVI века, în Византия. Южные Славяне и Древняя Русь. Западная Европа. Искусство и культура, Москва, ed. Наука, 1973, р. 352 – 364.

712. Попов, Г.В., Шрифтовой декор росписи Михайлоархангельского собора в Старице. 1406 – 1407 гг., în Древнерусское искусство. Монументальная живопись XI – XVII вв., Москва, ed. Наука, 1980, р. 274 – 296.

713. Попова, Т.В., Античная биография и византийская агиография, în Антич-ность и Византия, Москва, ed. Наука, 1975, р. 218 – 266.

714. Прашков, Любен, Църквата “Рождество Христово” в Арбанаси, Cофия, ed. Български художник, 1979, 248 р. + 167 il.

715. Примов, Борислав, Съществуни групи от извори, показващи богомилското влияние в Западна Европа, în Първи международен конгрес по българистика. София: 23 мая – 3 юни 1981 года, София, ed. Академия на науките, 1982, р. 32 – 46.

716. Припачкин, И.А., Иконография Господа Иисуса Христа, Москва, ed. Па-ломникъ, 2001, 224 р.

717. Провидение о Цареграде, în: Учение об Антихристе в древности и средне-вековье, Санкт-Петербург, ed. Алетейа, р. 466 – 480.

718. Прокопий Кесарийский, Война с персами. Война с вандалами. Тайная ис-тория, Перевод, статья, комментарий А.А.Чекаловой, Москва, ed. Наука, 1993, 572 р.

719. Прохоров Г.М., “Диоптра” Филиппа Пустынника – “Душезрительное зер-цало”, în Русская и грузинская средневековые литературы, Ленинград, ed. Нау-ка, 1979, р. 143 – 166.

720. Прохоров Г.М., Иллюминированный греческий Акафист Богородице, în Древнерусское искусство. Проблемы и атрибуции, Москва, ed. Наука, 1977, р. 153 – 174.

721. Прохоров Г.М., Послание Титу-иерарху Дионисия Ареопагита в славянском переводе и иконография “Премудрость созда себе дом”, în ТОДРЛ, Т. XXXVIII, Ленинград, ed. Наука, 1985, р. 7 – 41.

370

722. Псевдо-Аристотель, О мире, în Знание за пределами науки. Мистицизм, герметизм, астрология, алхимия, магия в интеллектуальных традициях I – XIV веков, Москва, ed. Республика, 1996, р. 182 – 197.

723. Пудалов, Б.М., К вопросу о литературной истории “Измарагда”, în Ма-териалы XXII Всесоюзной научной студенческой конференции “Студент и на-учно-течнический прогресс”. Серия “Филология”, Новосибирск, 1984, р. 42 – 47.

724. Пуцко, В.Г., Некоторые замечания о росписях Успенского собора во Влади-мире. ( К иконографии Страшного Суда), în Древнерусское искусство XV – XVII веков, Москва, ed. Искусство, 1981, р. 118 – 127.

725. Радоjчиђ, Светозар, Jедна сликарска школа из друге половине XV века. Прилог историjи хришђанске уметности под Турцима, în Зборник за ликовне уметности, nr. 1, Нови Сад, 1965, р. 69 – 104 + il.

726. Радоjчиђ, Светозар, Изображение отрока при церковном входе в сербской живописи начала XV века, în Византия. Южные Славяне и Древняя Русь. За-падная Европа. Искусство и культура, Москва, ed. Наука, 1973, р. 324 – 338.

727. Райэн, В.( Ryan, F.), Древнерусский перевод жизнеописания Аристотеля Ди-огена Лаэртского, în „SLAVIA. Časopis pro slovanskou filologii”, XXXVII, nr. 2, Praha, 1968, p. 349 – 355.

728. Ретковская, С.Л., Смоленский собор Новодевичьего монастыря, Москва, ed. Госкультпросветиздат, 1954.

729. Рогов, А.И., Икона Петки-Параскевы Тырновской из Государственной Тре-тьяковской Галереи как памятник украинско-балканских культурных связей XV – XVI веков, în Древнерусское искусство XV – XVII веков, Москва, ed. Искус-ство, 1981, р. 139 – 140.

730. Рогов, А.И., Фрески Лаврова, în Византия. Южные Славяне и Древняя Русь. Западная Европа. Искусство и культура, Москва, ed. Наука, 1973, р. 339 – 351.

731. Розанов, С., “Житие сербского деспота Стефана Лазаревича” и русский “Хронограф”, în Известия ОРЯС Императорской АН, Т. XI, кн. 2-я, Санкт-Пе-тербургъ, 1906, р. 62 – 97.

732. Розанов, С., Заметки по вопросу о русских хронографах, în ЖМНП, 1904, nr.1, Санкт-Петербургъ, 1904, р. 92 – 136.

733. Розов, Н.Н., Южнославянские рукописи Синайского монастыря, în. Науч-ные доклады высшей школы. Серия “Филологические науки”, 1961, nr. 2, Мос-ква, ed. Высшая школа, р. 129 – 138.

734. Рошковска, Анна; Мавродинова, Лиляна, Стенописен орнамент, София, ed. Българската Академия на Науките, 1985, 440 р.

735. Русев, Пеньо, Григорий Цамблак – болгарский, сербский, румынский и рус-ский писатель, în Actes du premier Congres international des études balkaniques et sud-est européennes: Sofia, 26.08. 1966- 01. 09. 1966, T. VII, Littérature.Ethnogra-phie. Folklore, Sofia, 1971, p. 323 – 337.

736. Русские повести XV – XVI веков, Составитель М.О.Скрипиль, Москва- Ленинград, ed. Государственное издательство художественной литературы, 1958.

371

737. Саликова, Э.П., Икона “Похвала Богоматери с Акафистом” XIV века из Успенского собора Московского Кремля, în Древнерусское искусство XV – XVII веков, Москва, ed. Искусство, 1981, р. 133 – 135.

738. Салмина, М.А., Античные мифы в Хронографе 1617 года, în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, ed. Наука, 1983, р. 311 – 317. 739. Салмина, М.А., Хроника Константина Манассии и литературный стиль XVI века на Руси, în Русская и грузинская средневековые литературы, Ленин-град, ed. Наука, 1979, р. 99 – 104.

740. Салмина, М.А., Хроника Константина Манассии как источник Русского Хронографа, în ТОДРЛ, Т. XXXIII, Ленинград, ed. Наука, 1979, р. 279 – 287.

741. Самодурова, З.Г., Малые византийские хроники и их источники, în Визан-тийский временник, Т. 27, Москва, ed. Наука, 1967, р. 153 – 161.

742. Сване, Гунар, Константин Костенечки и его биография сербского деспота Стефана Лазаревича, în Славянские культуры и Балканы, 1, София, ed. Бол-гарской АН, 1978, р. 321 – 339.

743. Свирин, А.Н., Искусство книги Древней Руси XI – XVII вв., Москва, ed. Ис-кусство, 1964, 300 р. + il.

744. Свирин, А.Н., К вопросу о связях художественной культуры Древней Руси с античным миром, în ТОДРЛ, Т. XXII, Ленинград, ed. Наука, 1966, р. 450 – 462.

745. Сводный каталог русской книги гражданский печати XVIII века. 1725 – 1800, Т. 1 (А – И), Москва, ed. Гос.Библиотеки СССР им. “В.И.Ленина”, 1962.

746. Сводный каталог славяно-русских рукописных книг, хранящихся в СССР (XI-XIII вв.), Москва, ed. Наука, 1984.

747. Седельников, А.Д., Досифей Топорков и Хронограф, în Известия АН СССР, 1929, nr. 9, VII Seria, Отделение гуманитарных наук, Ленинград, ed. АН СССР, 1929, р. 755 – 773.

748. Семеновъ, Виктор, Греческий источник “Изречений Исихия”, în ЖМНП, 1893, nr. 7, Санкт-Петербургъ, 1893, р. 84 – 93.

749. Семеновъ, Виктор, Материалы к литературной истории русских “Пчёл”, I, în seria Чтения в Императорском обществе Истории и Древностей Российских при Московском Университете за 1895 г., Книга 2-я, Москва, Университетская Типография, 1895, XVI p. + 76 p.

750. Семеновъ, Виктор, Мудрость Менандра по русским спискам, în Памятники древней письменности, Вып. 88, Санкт-Петербургъ, 1892.

751. Сергеев, В.Н., О надписях к изображениям “эллинских мудрецов”, în ТОД-РЛ, Т. XXXVIII, Ленинград, Наука, 1985, р. 326 – 330.

752. Сергиевский, М., К истории славяно-румынской письменности XVII века, în Сборник статей в честь академика А.И. Соболевского, Ленинград, ed. АН СССР, 1928, р. 323 – 326.

753. Серебрякова, М.С., О размещении акафистных композиций в северо-запад-ном углу Собора Ферапонтова монастыря, în ТОДРЛ, Т. XXXVIII, Ленинград, ed. Наука, 1985, р. 79 – 85.

372

754. Серебрякова, М.С., Традиции исполнения Акафиста Богородице и стенопись Ферапонтова монастыря, în ТОДРЛ, Т. XLIV, Ленинград, ed. Наука, 1990, р. 433 – 442.

755. Сидорова, Т.А., Волотовская фреска “Премудрость созда себе дом” и ее отношение к новгородской ереси стригольников в XIV веке, în ТОДРЛ, Т. XXVI, Ленинград, ed. Наука, 1971, р. 212 – 231.

756. Синицына, Н.В., Книжный мастер Михаил Медоварцев, în Древнерусское искусство.Рукописная книга. Вып. 1, Москва, ed. Наука, 1972, р. 286 – 317.

757. Синицына, Н.В., Максим Грек в России, Москва, ed. Наука, 1977, 332 р. 758. Синицына, Н.В., Новые рукописи Михаила Медоварцева, în Древнерусское искусство.Рукописная книга. Вып. 2, Москва, ed. Наука, 1974, р.145 – 149.

759. Синицына, Н.В., Рукописная традиция XVI – XVIII веков собрании сочине-ний Максима Грека. ( К постановке вопроса ), în ТОДРЛ, Т. XXVI, Ленинград, ed. Наука, 1971, р. 259 – 266.

760. Синицына, Н.В., Русские тексты о судьбе “греческих книг” после падения Константинополя, în Византия и Русь, Москва, ed. Наука, 1989, р. 236 – 246.

761. Сказание Авраамия Палицына, Москва-Ленинград, ed. АН СССР, 1955, 348 р.

762. Сказание о начале славянской письменности, Москва, ed. Наука, 1981, 200 р.

763. Сказание об Аристотеле, în Памятники литературы Древней Руси. Конец XV - первая половина XVI века, Москва, ed. Художественная литература, 1984, р. 592 – 595; p. 754 – 755.

764. Сказания русского народа, собранные И.П.Сахаровым, Москва, ed. Худо-жественная литература, 1990, р. 133 – 147 (Книги Сивилл).

765. Скрипиль, М.О., История о взятии Царьграда турками Нестора Исканде-ра, în ТОДРЛ, Т. X, Москва - Ленинград, ed. АН СССР, 1954, р. 166 – 184.

766. Словарь античности, Составители: Йоханнес Ирмшер в сотрудничестве с Ренате Йоне, перевод с немецкого языка, Москва, ed. СП “Внешсигма”, 1992, 704 р.

767. Словарь книжников и книжности Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград, ed. Наука, 1987.

768. Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 1-я, ( А-К), Ленинград, ed. Наука, 1988.

769. Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград, ed. Наука, 1989.

770. Слово на аваро-славянската обсада на Цариград през 626 година, în Из-вори за Българската история,Ч. III, Т. VI, София, ed. Българската Академия на науките, 1960, р. 41 – 55.

771. Смирнов, И.И., Максим Грек и митрополит Макарий, în Проблемы обще-ственно-политической истории России и славянских стран. К 70-летию акаде-мика М.Н.Тихомирова, Москва, ed. Восточной литературы, 1963, р. 173 – 180.

373

772. Смирнов, И.И., Историческое значение “русской повести” Нестора Искан-дера о взятии турками Константинополя, în Византийский временник, nr. 7, Москва, ed. Наука, 1953, р. 50 – 71.

773. Смирнова, Э.С., Живопись Великого Новгорода. Середина XIII – начало XV века, în seria “Центры художественной культуры средневековой Руси”, Мос-ква, ed. Наука, 1976, 392 p. + 39 il. Catalog.

774. Смирнова, Э.С., О местной традиции в Новгородской живописи XV века. Иконы с избранными святыми и Богоматерью “Знаменье”, în Средневековое искусство. Русь.Грузия, Москва, ed. Наука, 1978, р. 193 – 211.

775. Cоболевский, А.И., К литературной истории древне-русских сборников. Опыт исследования “Измарагда” В.А.Яковлева ( Одесса, 1893), în ЖМНП, 1894, nr. 1, Санкт-Петербургъ, 1894, р. 233 – 238.

776. Cоболевский, А.И., Переводная литература Московской Руси XIV – XVII веков, Санкт-Петербургъ, Тип. Императорской Академии Наук, 1903.

777. Cоболевский, А.И.; Кочубинский, А., рецензии на книгу М.Г. Попруженко “Из истории литературной деятельности в Сербии XV века: “Книги Царств” в собрании рукописей библиотеки Императорского Новороссийского Универси-тета” (Одесса, 1894), în ЖМНП, 1894, nr. 5, Санкт-Петербургъ, 1894, р. 200 – 215.

778. Софокл, Драмы, перевод Ф.Ф. Зелинского, seria “Литературные памятни-ки”, Москва, ed. Наука, 1990, 606 p.

779. Сперанский, М.Н., “Аристотелевы врата” и “Тайная тайных”, în Сборник статей в честь академика А.И. Соболевского, Ленинград, ed. АН СССР, 1928, р. 15 – 18.

780. Сперанский, М.Н., Из истории русско-славянских литературных связей, Москва, ed. Государственное учебно-педагогическое издательство Министерства просвещения, 1960, 236 р.

781. Сперанский, М.Н., Из старинной Новгородской литературы XIV века, în seria Памятники древнерусской литературы, вып. 4, Ленинград, ed. АН СССР, 1934, 140 р.

782. Сперанский, М.Н., Повести и сказания о взятии Царьграда турками (1453) в русской письменности XVI – XVII вв. Ч. I, în ТОДРЛ, Т. X, Москва – Ленинград, ed. АН СССР, 1954, р. 136 – 165.

783. Сперанский, М.Н., Повести и сказания о взятии Царьграда турками (1453) в русской письменности XVI – XVII вв. Ч. II, în ТОДРЛ, Т. XII, Москва – Ленин-град, ed. АН СССР, 1956, р. 188 – 225.

784. Сперанский, М.Н., Славянская письменность XI – XIV веков на Синае и в Палестине, în Известия ОРЯС, Т. 32, Ленинград, 1927, р. 44 – 118.

785. Сперанский, М.Н., Тайнопись в юго-славянских и русских памятниках пись-ма, în seria Энциклопедия славянской филологии, Вып. 4.3., Ленинград, ed. АН СССР, 1929, 161 р.

374

786. Срезневский, И.И., Древние славянские памятники “юсавого письма”, în: Сборник статей читанных в ОРЯС Императорской Академии Наук, Т. III, Санкт-Петербургъ, Тип. Императорской Академии Наук, 1868.

787. Срезневский, И.И., Повесть о Цареграде, în: Чтение академика И.И.Срез-невского, Санкт-Петербургъ, Тип. Императорской Академии Наук, 1855, 68 р.

788. Стара българска литература, Т. I, Апокрифы, Составитель и редактор Дон-ка Петканова, София, ed. Български писател, 1982.

789. Стасюлевич, М., Осада и взятие Византии турками ( 2 апреля – 29 мая 1453 года), în Ученые записки Императорский Академии Наук, Кн. 1, Санкт-Пе-тербургъ, f. d., 176 p.

790. Степанов, Н.В., “Летописец вскоре” патриарха Никифора в Новгородской “Кормчей”, în Известия ОРЯС Императорской Академии Наук,1912, Т. XVII, Кн. 3-я, Санкт-Петербургъ, Тип. Императорской Академии Наук, 1912, р. 256 – 320.

791. Степенная книга царского родословия, în: Полное собрание русских лето-писей, Т. XXI, Санкт-Петербургъ, Тип. М.А.Александрова, 1913,

792. Страбон, География в 17-и книгах, Перевод, статья и комментирии Г.А. Стратановского, Москва, ed. “Ладомир”, 1994, 944 p.

793. Суботић, Гоjко, Охридска сликарска школа XV века. Студиjе – 3, Београд, 1980, 237 р. + 108 il.

794. Суслов, В.В., Памятники древнерусского искусства, Вып. II, Санкт-Петер-бург, 1909, р. 14, Табл. 11.

795. Суслов, В.В., Памятники древнерусского искусства, Вып. III, Санкт-Петер-бург, 1910, Табл. 6 – 7.

796. Талбот-Райс, Дэвид, Искусство Византии, Москва, ed. Слово / Slovo, 2002, 254 р. + 247 il.

797. Талбот-Райс, Дэвид, Три синайских горы, în Византия. Южные Славяне и Древняя Русь.Западная Европа. Искусство и культура, Москва, ed. Наука, 1973, р. 172 – 178.

798. Тафт, Роберт Ф., Византийский церковный обряд. Краткий очерк, Санкт-Пе-тербург, ed. Алетейа, 2000, 160 р.

799. Творогов, О.В., Античные мифы в древнерусской литературе XI – XVI вв., în ТОДРЛ, Т. XXXIII, Ленинград, ed. Наука, 1979, р. 3 – 31.

800. Творогов, О.В., Византийские хроники в Древней Руси, în Русская и гру-зинская средневековые литературы, Ленинград, ed. Наука, 1979, р. 86 – 92.

801. Творогов, О.В., Древнерусские хронографы, Ленинград, ed. Наука, 1975, 322 р.

802. Творогов, О.В., Древнерусский перевод “Троянский истории” Гвидо де Ко-лумна и издание 1709 года, în ТОДРЛ, Т. XXVI, Ленинград, ed. Наука, 1971, р. 64 – 71.

803. Творогов, О.В., Житие Василия Нового, în: Словарь книжников и книжно-сти Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград, ed. Наука, 1987, р. 142 – 143.

375

804. Творогов, О.В., Житие Нифонта Констанцского, în: Словарь книжников и книжности Древней Руси. XI – первая половина XIV в., Ленинград, ed. Наука, 1987, р. 172 – 173.

805. Творогов, О.В., “Измарагд” особого состава из собрания Ундольского, în: Проблемы культурного наследия, Москва, ed. Наука, 1985, р. 151 – 154.

806. Творогов, О.В., Материалы к истории русских хронографов. 2. “Софийский хронограф” и “Хроника” Иоанна Малалы, în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, ed. Наука, 1983, р. 188 – 221.

807. Творогов, О.В., Находки в области древнерусской хронографии, în Памят-ники культуры. Новые открытия. Ежегодник — 1974, Москва , ed. Наука, 1975, р. 25 – 27.

808. Творогов, О.В., Нестор Искандер, în: Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград, ed. Нау-ка, 1989, р. 124 – 125.

809. Творогов, О.В., О составе и источниках хронографических статей лицево-го свода, în ТОДРЛ, Т. XXVIII, Ленинград, ed. Наука, 1974, р. 353 – 364.

810. Творогов, О.В., О “Хронографе” редакции 1617 года, în ТОДРЛ, Т. XXV, Москва - Ленинград, ed. Наука, 1970, р. 162 – 177.

811. Творогов, О.В., “Повесть временных лет” и “Хронограф по великому изло-жению”, în ТОДРЛ, Т. XXVIII, Ленинград, ed. Наука, 1974, р. 99 – 113.

812. Творогов, О.В., Повести о взятии Константинополя турками в 1453 г., în: Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград, ed. Наука, 1989, р. 195 – 197.

813. Творогов, О.В., “Хроника” Мартина Бельского, în: Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленин-град, ed. Наука, 1989, р. 496 – 498.

814. Творогов, О.В., “Хронограф русский”, în: Словарь книжников и книжности Древней Руси. Вторая половина XIV – XVI в., Ч. 2-я, ( Л-Я), Ленинград, ed. Нау-ка, 1989, р. 499 – 505.

815. Тихонравов, Н.С., Сочинения, Т. I, Древняя русская литература, Москва, ed. М. и С. Сабашниковыхъ, 1898, 358 р. + 138 p. (note).

816. Толстая Т.В., Успенский Собор Московского Кремля, Москва, ed. Искусство, 1979, 184 р.+ 132 il.

817. Топенчаров, Владимир, Разпространение на богомилството, în Първи международен конгрес по българистика. София: 23 мая – 3 юни 1981 года, София, ed. Академия на науките, 1982, р. 19 – 33.

818. Триодь постная, Москва, ed. Сретенский монастырь, 2003, 556 foi. 819. Турилов, А.А., К вопросу о болгарских источниках русского хронографа, în: Летописи и хроники, Москва, ed. Наука, 1984, р. 20 – 24.

820. Удальцова, З.В., Византийская культура, Москва, ed. Наука, 1988, 290 р. 821. Удальцова, З.В., К вопросу о социально-политических взглядах византий-ского историка XV века Критовула, în Византийский временник, Т. 12, Москва, ed. АН СССР, 1957, р. 172 – 197.

376

822. Удальцова, З.В., Мировоззрение византийского хрониста Иоанна Малалы, în Византийский временник, Т. 32, Москва, ed. Наука, 1971, р. 3 – 23.

823. Удальцова, З.В., Отклики на завоевание Константинополя турками в Рус-ском государстве, în Византийский временник, Т. 38, Москва, ed. Наука, 1977, р. 19 – 29.

824. Удальцова, З.В., “Хроника” Иоанна Малалы в Киевской Руси, în Археогра-фический ежегодник за 1965 год. Памяти акад. М.Н.Тихомирова, Москва, ed. Наука, 1966, р. 47 – 58.

825. Уколова, В.И., Античное наследие и культура раннего средневековья ( ко-нец V – середина VII века), Москва, ed. Наука, 1989, 320 р.

826. Успенский, А.И., Переводы съ древнихъ иконъ собранные и исполненные иконописцемъ и реставраторомъ В.П.Гурьяновымъ, Москва, Тип. А.И.Снеги-ревой, 1902, 124 р. + 96 il.

827. Успенский, Ф.И., История Византийской Империи XI – XV вв. Восточный вопрос, Москва, ed. “Мысль”, 1997, 829 p.

828. Успенский собор Московского Кремля, Материалы и исследования, Отв. ред. Э.С.Смирнова, Москва, ed. Наука, 1985, 264 р.

829. Учение об Антихристе в древности и средневековье, Санкт-Петербург, ed. Алетейа, 2000, 528 р.

830. Флоровский, протоиерей Георгий ~ , Восточные Отцы IV века, în Изъ чте-ний въ Православномъ Богословскомъ Институте въ Париже, Париж, 1931, 240 р.

831. Флоровский, протоиерей Георгий ~ , Византiйскiе Отцы V- VIII века, în Изъ чтений въ Православномъ Богословскомъ Институте въ Париже, Париж, 1933, 260 р.

832. Флоровский, протоиерей Георгий ~ , Пути русского боговловия, 3-е изд., Paris, ed. YMCA – PRESS, 1983, 600 p.

833. Фонкич, Б.Л., Иоанн Евгеник и его “Монодия на падение Константинопо-ля”, în Византия между Западом и Востоком. Опыт исторической характе-ристики, Под ред. Г.Г. Литаврина, Санкт-Петербург, ed. Алетейа, 1999, р. 270 – 292.

834. Фрагменты ранних греческих философов, Ч. I, От эпических теокосмого-ний до возникновения атомистики, Изд. подготовил А.В.Левин, Москва, ed. На-ука, 1989, 576 р.

835. Франко, dr. Iван , Апокрiфи i легенди з україньских рукописїв, Т. II, Апокрiфи новозавiтнi, Лвїв, 1899 , р. 1 – 35.

836. Фрейберг, Л.А., Античное литературное наследство в византийскую эпоху, în Античность и Византия, Москва, ed. Наука, 1975, р. 5 – 52.

837. Хафнер, Герман, Выдающиеся портреты античности. 337 портретов в слове и образе, Москва, ed. Прогресс, 1984, 312 р.

838. Хоулетт, Я.Р., Свидетельство архиепископа Геннадия о ереси “новгород-ских еретиков жидовская мудръствующих”, în ТОДРЛ, Т. XLVI, Санкт-Петер-бург, ed. “Дм.Буланин”, 1993, р. 53 – 73.

377

839. Хрипков, В.Ф., Хроника Иоанна Малалы в составе “Тихонравского хроно-графа”, în ТОДРЛ, Т. XLV, Санкт-Петербург, ed. Наука, 1992, р. 333 – 350.

840. Чавръков, Георги; fotograf - Танчев, Константин, Български манастири, София, ed. “Септември”, 1978, 378 p. + 268 il. color + 125 il. alb-negru.

841. Чернецов, А.В., Древнейшие события русской истории на миниатюрах XVI в., în ТОДРЛ, Т. XLIV, Ленинград, ed. Наука, 1990, p. 422 – 432.

842. Чернецов, А.В., Золотая тайнопись. О чем рассказали двери русских собо-ров, în Наука и религия, 1987, nr. 1, p. 26 – 29.

843. Чернецов, А.В., Иллюстрация к “Шестокрылу” и вопрос об отреченных изображениях в Древней Руси, în ТОДРЛ, Т. XXXVIII, Ленинград, ed. Наука, 1985, р. 231 – 240.

844. Чернов, С.Н., Заметки о следствии по делу Максима Грека, în Сборник ста-тей к 40-летию ученой деятельности академика А.С.Орлова, Ленинград, ed. АН СССР, 1934, р. 465 – 474.

845. Чернышева, М.И., К характеристике славянского перевода “Хроники” Ио-анна Малалы (Роль иноязычных вкраплений), în Византийский временник, Т. 44, Москва, ed. Наука, 1983, р. 221 – 226.

846. Чернышева, М.И., О соотношении славянского перевода “Хроники” Иоанна Малалы м ее греческого текста. (На материале портретной лексики), în ТОД-РЛ, Т. XXXVII, Ленинград, ed. Наука, 1983, р. 222 – 228.

847. Чичуров, И.С., Византийские исторические сочинения: “Хронография” Фе-офана, “Бревиарий” Никифора, Тексты. Перевод. Комментарий, Москва, ed. На-ука, 1980, 216 р.

848. Чубова, А.П.; Иванова, А.П., Античная живопись, Москва, ed. Искусство, 1966, 194 р. + 191 il.

849. Шанидзе, А.Г., Поездка в Иерусалим. (К вопросу о портрете Шота Рустве-ли), în Вестник Академии Наук СССР, 1961, nr. 8, Москва, ed. АН СССР, 1961, р. 91 – 94.

850. Шахматов, А.А., Древнеболгарская энциклопедия X века, în: Византийский временникъ, Т. VII, Вып. 1-2, Санкт-Петербургъ, 1900, р. 1 – 35.

851. Шахматов, А.А., К вопросу о происхождении “Хронографа”, în: Сборник ОРЯС Императорской Академии Наукъ, Т. LXVI, nr. 8, Санкт-Петербургъ, Тип. Академии Наукъ, 1899, р. 1 – 121.

852. Шахматов, А.А., Пахомий Логофет и “Хронограф”, în ЖМНП, 1899, nr. 1, Санкт-Петербургъ, 1899, р. 200 – 207.

853. Шашков, А.Т., Афанасий Холмогорский и идейно-литературное наследие Максима Грека, în Русская и армянская средневековые литературы, Ленинград, ed. Наука, 1982, р. 173 – 184.

854. Шустрович, Э.М., Древнеславянский перевод “Хроники” Иоанна Малалы, în Византийский временник, Т. 30, Москва, ed. Наука, 1969, р. 136 – 152.

855. Шустрович, Э.М., Об одном отрывке из древнеславянского перевода “Хро-ники” Иоанна Малалы, în Научные доклады высшей школы. Серия “Филологи-ческие науки”, 1970, nr. 6 (60 ), Москва, ed. Высшая школа, р. 105 – 110.

378

856. Шустрович, Э.М., “Хроника” Иоанна Малалы и античная традиция в дре-внерусской литературе, în ТОДРЛ, Т. XXIII, Ленинград, ed. Наука, 1968, р. 62 – 70.

857. Щапов, Я.Н., Календарь в псковских рукописях XV – XVI вв., în ТОДРЛ, Т. XXXVII, Ленинград, ed. Наука, 1983, р. 157 – 183.

858. Щенникова, Людмила, “Деисус” в византийском мире. Историографичес-кий обзор, în Вопросы искусствознания, 1994, nr. 2 –3, Москва, ed. АО ПКФ “Квазар”, 1994, p. 132 – 163.

859. Щепкин, В.Н., Русская палеография, Москва, ed. Наука, 1967, 224 р. 860. Щепкина, М.В., Болгарская миниатюра XIV века. Исследование Псалтыри Томича, Москва, ed. Искусство, 1963, 248 р. + LXV pl.

861. Эсхил, Трагедии, в переводе Вячеслава Иванова, seria ”Литературнве па-мятники”, Москва, ed. Наука, 1989, 590 р.

862. Югославия. Памятники культуры в Сербии, Черногории и Македонии, Белград, ed.Туристичка штампа, 1978, 28 p. + il.

863. Ягич, Игнатий В., Рассуждения южнославянской и русской старины о цер-ковно-славянском языке, Мюнхен, 1968, 602 р.

864. Якобсон, А.Л., К изучению Корсунских врат в Новгороде, în Памятники культуры. Новые открытия — 1981, Ленинград, ed. Наука, 1983, р. 345 – 347.

865. Яковлева, А.И., “Образ мира” в иконе “София Премудрость Божия”, în Древнерусское искусство. Проблемы атрибуции, Москва, ed. Наука, 1977, р. 388 – 404.

866. Янин, В.Л., Свинцовая крышка с тайнописью из Новгорода, în Краткие со-общения Института истории материальной культуры Академии Наук СССР, Вып. 54, Москва, ed. АН СССР, 1954, р. 42 – 48.

867. Яцимирский, А.И., Мелкие тексты и заметки по старинной славянской и русской литературам, XLI – L, în: Известия ОРЯС Императорской Академии Наукъ, 1906, Т. XI, Кн. 2-я, Санкт-Петербургъ, 1906, р. 295 – 331.

868. Яцимирский, А.И., Молдавские отголоски московских легенд о мономахо- вых дарах, în ЖМНП, 1903, nr. 10, Санкт-Петербургъ, 1903, р. 347 – 390. 869. Яцимирский, А.И., рецензия на книгу Полихроний Сырку: “Очерки из исто-рии литературных сношений болгар и сербов в XIV – XVII веках. Житие Св. Ни-колая Нового Софийского, по единственной рукописи XVI века” (Санкт-Петер-бургъ, 1901), în ЖМНП, 1903, nr. 7, Санкт-Петербургъ, 1903, р. 249 – 263.

870. Яцимирский, А.И., Славянскiя и русскiя рукописи румынских библиотек, în Сборник ОРЯС Императорской Академии Наукъ, 1905 , Т. 79, Санкт-Петербург, Тип. Императорской Академии Наукъ 1905, XL + 966 p.

379

Cuvinte cheie: Amnos, Arborele lui Iesei, Arte plastice, Asediul Constantinopo-lului, Atelier de zugravi, Biserică, Bizanţ, Caligraf, Condac, Cronograf, Ev Mediu, Grafit, Frescă, Iconografie, Imn Acatist, Inscripţie, Izvod, Înţelepţii Antichităţii, Limbă slavonă, Literatură oraculară, Manuscris, Mănăstire, Moldova, Petru Rareş, Pictură exterioară, Profeţiile celor şapte înţelepţi, Program iconografic, Proimion, Pseudo-inscripţie, Scriere chirilică, Sursă istorică, Sursă literară. Key-words: Amnos, The Tree of Jesse, Fine arts, The Siege of Constantinople, Workshop of painters, Church, Byzance, Calligrapher, Short hymn, Chronograph, Middle Ages, Grafitto, Fresco, Iconography, The Akhatist Hymn, Inscription, Chro-nicle, Wise men of Antiquity, Slavonic language, Oracle’s literature, Manuscript, Monastery, Moldavia, Petru Rareş, Exterior frescoes, Prophecies of the Seven Sages, Iconographic programme, Prologue, Pseudo-inscription, Cyrillic writing, Historical source, Literary source. Ключевые слова: Агнец, Древо Иесеево, Изобразительное искусство, Оса-да Константинополя, Мастерская изографов, Церковь, Византия, Каллиграф, Кондак, Хронограф, Средние века, Сграфитто, Фреска, Иконография, Гимн Акафист, Надпись, Извод, Мудрецы Древности, Славянский язык, Пророческая литература, Рукопись, Монастырь, Молдавия, Петру Рареш, Наружная живо-пись, Пророчества семи мудрецов, Иконографическая программа, Вводная стро-фа, Псевдо-шрифт, Кириллица, Исторический источник, Литературный источ-ник.

380

ADNOTARE

Teza de doctor habilitat „Sursele literare ale programelor iconografice din pictura murală

medievală moldavă” abordează problematica interpretării frescei medievale din perspectiva

raportului: text scris – imagine pictată. Deşi acest principiu de bază al oricărei investigaţii cu

caracter iconografic este demult cunoscut, o analiză textologică suficient de profundă a surselor

literare bizantine şi slavone a programelor iconografice moldave de secol XV – XVI încă nu a fost

realizată.

Scopul tezei ţine de stabilirea izvoarelor celor mai controversate (şi bogate în interpretări!) teme

din pictura murală medievală a Moldovei. Aceste teme sunt: „Asediul Constantinopolului” din

cadrul ciclului „Imnului Acatist” şi „Spusele” înţelepţilor antici din cadrul compoziţiei „Arborele

lui Iesei” sau din decorul contraforturilor.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în introducerea în circuitul ştiinţific a unor

surse de ordin istoric, literar şi artistic, care, până în prezent, au rămas în afara sferei de interese a

istoricilor artei medievale româneşti. Astfel de surse s-au dovedit a fi omilia bizantină din secolul

IX „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis”, redacţia “Troiţk” a povestirii lui Nestor

Iskander dedicate cuceririi Tarigradului de către otomani, unele ilustraţii din volumele 2

Ostermann şi Şumilov a „Codicelui împărătesc ilustrat”, majoritatea manuscriselor greceşti şi

slavone ce conţin culegeri de profeţii ale înţelepţilor antichităţii. Lărgirea bazei de izvoare nu

epuizează, însă, noutatea cercetării. Noi sunt şi încercările de stabilire a existenţei unor surse

literare sau artistice, astăzi dispărute, dar care pot fi (parţial!) reconstituite. Astfel de surse, după

părerea subsemnatului, au fost: imaginea Asediului unei cetăţi ce a servit drept prototip ilustraţiei

Asediul Smolenskului din volumul 2 Ostermann al Codicelui împărătesc ilustrat şi protograful

comun slavon al spuselor înţelepţilor antici, – protograf, – care se reconstituie în baza textelor de

pe filacterele filosofilor din frescele moldave şi a citatelor analoge din manuscrisul de la

mănăstirea Kirilo-Belozersk, caligrafiat de fostul egumen al mănăstirii Guri Tuşin.

Un rol foarte important în realizarea tezei l-au jucat cercetările efectuate la mănăstirile şi

bisericile din judeţul Suceava, de la Iaşi (mănăstirea Cetăţuia), de la Bucureşti (biserica „cu sfinţi”)

şi de la Moscova (catedralele Adormirea Maicii Domnului şi Bunavestirea a Kremlinului,

catedrala Smolensk a mănăstirii Novodevici ş. a .). În urma acestor cercetări au fost pentru prima

dată lecturate o serie de „spuse” ale filosofilor antici, care anterior fie că au fost completamente

ignorate, fie că au fost interpretate sau atribuite în mod eronat. Astfel, a fost descoperit faptul că

profeţia de pe filacterul lui Plutarh din pictura exterioară a bisericii Sf. Gheorghe (Suceava)

381

prezintă un fragment din celebra „mărturie” referitoare la Hristos din „Antichităţile iudaice” a lui

Iosif Flaviu. La aceeaşi biserică a mai fost identificată şi citită inscripţia slavonă de pe filacterul

„Elinului Zmovagl”. Autorul şi-a permis să emită şi câteva ipoteze în ceea ce priveşte

identificarea unor nume „exotice” de filosofi antici din pictura parietală medievală moldavă şi

bulgară. În majoritatea cazurilor, identificările propuse de subsemnat infirmă opiniile expuse

anterior de slavistul Grigore Nandriş.

Originalitatea demersului ţine şi de interpretarea caracterului mărturiilor literare medievale. S-a

dovedit că unele din aceste mărturii au un caracter profetic bine pronunţat. Astfel, finalul redacţiei

Troiţk a povestirii „Despre luarea Ţarigradului”, atribuită enigmaticului Nestor Iskander, include

„profeţia” lui Pseudo-Daniel (legată de eliberarea Constantinopolului). Or, anume această

povestire, împreună cu textul omiliei „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis”,

inclusă în Triod, au stat la baza constituirii iconografiei imaginii „Asediul Constantinopolului” din

pictura exterioară moldavă. Cât priveşte elementul profetic, prezent în „spusele” scriitorilor şi

filosofilor antici, el are o istorie milenară şi descinde încă din sursele literare ale Antichităţii târzii

şi ale Imperiului Bizantin timpuriu. Aceste constatări, la care s-a ajuns în urma studiului amănunţit

al izvoarelor medievale, au permis explicarea motivelor includerii imaginii Asediul

Constantinopolului şi a spuselor înţelepţilor antici în cadrul programelor iconografice a ctitoriilor

rareşiene.

În legătură cu recentele dezveliri ale picturii iniţiale din spaţiul altarului bisericii Sf. Nicolae a

mănăstirii Probota, una din anexele tezei este consacrată elucidării surselor imaginii extrem de rare

a lui Iisus Hristos cu mâinile retezate, ţinut în braţe de Sf. Ioan Gură de Aur. În altă anexă este

abordată problema analogiilor de ordin interpretativ, existente între pseudo-inscripţiile din pictura

medievală moldavă şi stilul literar al împletiturii de cuvinte, devenit popular după reforma scrierii

slavone iniţiate de patriarhul Eftimie al Târnovei şi de elevii lui (Konstantin Kostenečki ş. a .).

382

SUMMARY

The thesis for the degree of doctor habilitat “Literary sources of iconography programs of

medieval Moldavian mural painting” touches upon the issue of medieval mural painting

interpretation from a “written text – painted image” perspective. Although this key principle of

any iconography related research is well-known, no thorough enough textological analysis of

Byzantine and Slavic literary sources, however, has been carried out yet in the programs of

Moldavian mural painting of the 15th-16th century.

The objective of the thesis is locating the sources of the most disputable (and rich in

interpretation!) themes of medieval Moldavian mural painting. Those are as follows: “The Siege of

Constantinople” in the cycle “Acathist Hymn” and “Sayings” of Ancient sages in the work “The

Tree of Iesey” or on buttress decoration.

The scientific novelty of the obtained results is introduction to scientific circulation of particular

historical, literary and art sources which have been left outside the sphere of Romanian art

historians’ interests so far. The following works proved to be such sources: Byzantine homily of

the 19th cent. “Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis”, a “Troitsk” edition of the

story of Nestor Iskander dedicated to the Ottomans’ conquest of Tsargrad; some illustrations from

“Illustrated Imperial Corpus” (by 2 volume Ostermann and volume Shumilov), most of Greek and

Slavic manuscripts that contain collections of Ancient sages’ prophesies. This spread of the base

of the sources does not exhaust, however, the novelty of the research. The attempts to reveal the

existence of literary or art sources that are now vanished but can be (partially!) reconstructed are

new as well. The following, according to the undersigned, are such sources: the image of a

fortress’ siege that became the prototype for the illustration “The siege of Smolensk” from

“Illustrated Imperial Corpus“ (by 2 volume Ostermann) and a Slavic common protograph of the

sayings of Ancient sages, - the protograph, - that are reconstructed on the basis of texts from

philosophers’ phylacteries on Moldavian wall-painting and similar citations from the manuscript

from Kirillo-Belozersk monastery, calligraphically written by a former hegumen of monastery

Guri Tushin.

A crucial significance in elaboration of the present thesis is given to researches carried out in

monasteries and churches of Suceava district, Iaşi (Cetaţuia monastery), Bucureşti (church “with

saints”) and Moscow (the cathedrals of the Assumption and of the Annunciation in the Kremlin,

Smolensk cathedral of Novodevichiy monastery etc.). As the result of these researches, a series of

383

“sayings” of Ancient sages was read for the first time, which had previously been either

completely unknown or misinterpreted or misattributed. Thus, it has been found out that a

prophecy from the phylactery of Plutarch from the exterior painting of St.Gheorghe church

(Suceava) represents a fragment of the renowned testimony referring to Jesus from “Judaic

antiquities” by Josephus Flavius. A Slavic inscription has been also identified and read at that very

church, on the phylactery of “Hellene Zmovagl”. The author ventured to put forward several

hypotheses on identification of particular “exotic” names of Ancient sages from Moldavian and

Bulgarian medieval mural painting. In most cases, the ascertainments suggested by the

undersigned disprove the ideas previously stated by a specialist of Slavic philology Grigore

Nandriş.

The originality of this research also refers to the interpretation of the character of medieval

literary testimonies. Some of these testimonies proved to be of pronounced prophetic character.

Thus, the ending of „Troitsk’” edition of the story “Taking over Tsargrad” attributed to mysterious

Nestor Iskander includes the “prophecy” of Pseudo-Daniel (concerning the liberator of

Constantinople). This very story, along with the homily’s text “Hymnus Acathistus. De obsidione

Constantinopolis”, included in Triod, represented the basis for creation of the iconography of the

image “Siege of Constantinople” of the Moldovan exterior painting. As for prophetic element,

present in the “sayings” of Ancient writers and philosophers, it has a millennial history and

descends from the literary sources of the late Antiquity and of the early Byzantine Empire. These

statements, made as a result of detailed studies of medieval sources, allowed to explain the reasons

for introducing the image “Siege of Constantinopol” and the sayings of Ancient sages into

iconography programs of Petru Rareş founders.

In the view of the recent revealing of the initial painting from the altar of St. Nicholas church of

Probota monastery, one of the thesis enclosures is dedicated to the elucidation of sources of the

exceptionally rare image of Jesus Christ with cut off hands, held by St. John Chrysostomos.

Another enclosure touches upon the issue of interpretation analogies, existing between the pseudo-

inscriptions of Moldavian medieval painting and the literary style of word ligatures, which

became popular after the reform of Slavic writing initiated by patriarch Eftimie of Tyrnova and his

disciples (Konstantin Kostenetski and others).

384

РЕЗЮМЕ

Диссертация на соискание учёной степени доктора хабилитат „Литературные источники

иконографических программ молдавских средневековых настенных росписей” посвящена

проблемам интерпретации средневековых фресок с точки зрения зависимости

изображенных художественных образов от письменных текстов. Хотя этот

основополагающий принцип любого иконографического исследования давно известен

науке, однако, до настоящего времени, не было разработано достаточно полного и

глубокого текстологического анализа византийских и славянских литературных источников

молдавских иконографических программ XV-XVI веков.

Цель диссертации заключается в установлении источников самых неоднозначных (и

богатых различными интерпретациями!) тем, присутствующих в настенной живописи

средневековой Молдовы. Этими темами являются: „Осада Константинополя”,

изображенная в составе акафистного цикла, и „Изречения мудрецов древности”,

изображенные на фасадах, в составе композиции „Древо Иесеево”, или на боковых

сторонах контрфорсов молдавских храмов.

Научная новизна полученных результатов заключается во включении в научный оборот

исторических, литературных и художественных источников, ранее находящихся вне сферы

приложения интересов историков румынского средневекового искусства. Таковыми

источниками оказались: византийская омилия IX века „Hymnus Acathistus. De obsidione

Constantinopolis”, троицкая редакция „Повести о взятии Царьграда турками” Нестора

Искандера, некоторые иллюстрации 2-го Остермановского и Шумиловского томов

Царского лицевого летописного свода, а также большинство греческих и церковно-

славянских рукописей, содержащих собрания пророчеств античных мудрецов. Следует

добавить что новизна исследования не ограничивается только расширением существующей

источниковедческой базы. Новыми являются также попытки воссоздать ныне утраченные

источники, которые допускают частичную реконструкцию. Такими источниками, по

мнению автора диссертации, являлись: Изображение крепостной осады, послужившей

образцом для иллюстрации „Осада Смоленска войсками Витовта” из 2-го

Остермановского тома Царского лицевого летописного свода и общий церковно-славянский

протограф изречений мудрецов древности, реконструируемый на основе содержания

свитков философов изображенных на фасадах молдавских церквей XVI-го века и на основе

аналогичного содержания текстов найденных на страницах рукописи 37-й книги известного

385

русского каллиграфа – бывшего игумена Кирилло-Белозерского монастыря – Гурия

Тушина.

Во время работы над диссертацией очень большую роль сыграли исследования

проведенные непосредственно в монастырях и церквях румынского уезда Сучава (где

расположены основные исследуемые памятники), в ясском монастыре „Четэцуя”, в

бухарестской церкви „Ку сфинць”, в московских Успенском и Благовещенском соборах

Кремля и в Смоленском соборе Новодевичьего монастыря. В результате этих исследований

были впервые прочтены несколько изречений античных философов, которые ранее были

либо неизвестны, либо неверно истолкованы. Таким образом было установлено, что

пророчество написанное на свитке „Эллина Плутарха”, изображенного на фасаде церкви

Святого Георгия в Сучаве, на самом деле является фрагментом хорошо известного

„свидетельства” Иосифа Флавия об Иисусе Христе, включенное в 18-ю книгу „Иудейских

древностей”. На фасаде этой же церкви была идентифицирована и расшифрована церковно-

славянская надпись на свитке „Эллина Змовагла”(Софокла). Автор диссертационной

работы выдвинул также и несколько гипотез, касающихся установления подлинных имен

античных мудрецов, – имен, – которые до неузнаваемости были искажены в молдавских и

болгарских средневековых настенных росписях. Ономастика этих имен, в большинстве

случаев, резко отличается от палеографических интерпретаций, ранее выдвинутых

славистом Григоре Нандришем.

Оригинальность авторского подхода заключается и в истолковании характера жанра

средневековых литературных источников. Оказалось, что большинство этих источников

относятся к четко выраженному пророческому жанру. Так, например, финал троицкой

редакции „Повести о взятии Царьграда турками”, приписываемой Нестору Искандеру,

включает „пророчество” Псевдо-Даниила об „освободителе Константинополя”. А ведь

именно эта повесть, наряду с омилией „Hymnus Acathistus. De obsidione Constantinopolis”

(включенной в „Постную Триодь”) и послужила основой для выработки иконографии

„Осады Константинополя” молдавских наружных росписей XVI-го века. Что касается

пророческого характера „изречений” античных писателей и философов, то здесь

существует более чем тысячелетняя традиция, восходящая еще ко временам поздней

Античности и ранней Византийской Империи. Эти умозаключения, к которым автор

диссертации пришёл в результате детального изучения средневековых источников,

позволили объяснить причины появления изображений „Осады Константинополя” и

„мудрецов древности” в составе иконографических программ молдавских храмов эпохи

первого правления господаря Петра Рареша.

386

В связи с недавним раскрытием первоначальной живописи алтарного пространства цер-

кви Св. Николая монастыря Пробота, одно из приложений диссертационной работы посвя-

щено освещению литературных источников иконографии крайне редко встречающегося

изображения Св. Иоанна Златоуста держащего фигуру (уменьшенного размера) взрослого

Иисуса Христа с отрубленными руками. Другое приложение к диссертации затрагивает

проблему аналогий в интерпретации так называемого „шрифтового декора” (или „псевдо-

надписей”) молдавской средневековой живописи и литературного стиля, известного под

названием „плетение словесе” – стиля, – ставшего общепринятым в XV-XVI веков после

реформирования славянской письменности болгарским патриархом Евфимием Тырновским

и его учениками (Константином Костенческим и другими).

387

constantin_ciobanu_pictura din moldova

Documents