Constantin Brancoveanu si relatiile cu Rasaritul

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 - d. 15 august 1714) a fost un mare boier, Domn al Țării Românești între 1688 și 1714 și nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. În perioada în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale.

În 1714, pe 15 august, a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. Cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni.

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în județul Olt), într-o veche familie boierească. Era fiul lui Matei („Papa”) Brâncoveanu și al Stancăi (Cantacuzino), sora domnitorului Șerban Cantacuzino. Rămânând orfan de tată la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al său, stolnicul Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seamă al culturii umaniste în spațiul românesc), care i-a oferit o educație aleasă pentru acele vremuri, învățând, printre altele, greaca, latina și slavona. Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și șapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa și Smaranda. Soția sa, Doamna Marica, a fost adevăratul administrator al întregii averi a Brâncovenilor, despre care se afirma pe atunci că era fabuloasă. Ea știa rostul fiecărei moșii, al fiecărei case și al tuturor sumelor de bani depozitate în băncile din vestul Europei, la Viena, Veneția sau Amsterdam.

Epoca lui Brancoveanu, desi este, in multe privinte, continuarea domniei lui Serban Cantacuzino, aduce totusi elemente noi de improspatare si reprezinta culmea cea mai inalta a culturii vechi romanesti in Muntenia. Constantin Brancoveanu a fost ales domn in anul 1688, dupa moartea neasteptata a lui Serban Cantacuzino. Un cronicar contemporan a descris in cel mai mic amanunt imprejurarile in care Brancoveanu s-a urcat pe tronul Tarii Romanesti. Trupul lui Serban Cantacuzino zacea inca neingropat, cand boierii cu mitropolitul tarii, Teodosie, si cu patriarhul Ierusalimului, Dionisie, se intrunira la sfat in spataria cea mica, ca sa aleaga un nou domn. Teama ca nu cumva in luptele crancene dintre nemti si turci sa se iveasca tulburari in jurul scaunului domnesc si sa aduca paguba si pustiire tarii, i-a unit pe toti intr-un singur gand si i-a facut sa se opreasca, in alegerea lor, asupra lui Brancoveanu, care se tragea din neamul lui Matei Basarab si era, dupa mama, nepotul domnului decedat. Constient de primejdiile care pandeau tara intre cele doua tabere uriase, el a dus o politica inteleapta: pastrand relatiile traditionale cu Poarta, se straduia totusi sa intretina legaturi de prietenie cu tarile crestine, de care-l apropia comunitatea credintei. In 26 de ani de domnie a reusit, cu mici exceptii, sa pastreze pacea si linistea in tara si sa-i asigure bunastarea. "Despot luminat", dar nu tiran, "print al aurului", dar modest, cinstit si

incoruptibil, Brâncoveanu a asimilat deopotriva virtutile unui adevarat sfânt, unui mare caracter si unui veritabil politician.

Din momentul alegerii ca domn , Cantacuzinii au uneltit timp de 25 de ani împotriva lui Brâncoveanu si nu s-au oprit pâna când nu si-au atins mârsavul scop, croindu-si în acelasi timp propriul drum spre esafod. Ei i-au avut complici pe boierii Balaceni, care "totdeauna îsi întindea mintea dupa niste pareri nebunesti... În zilele lui Antonie-voda, au ucis niste negutatori moscovlii, împreuna cu care erau si calugari mersi pentru mila la Mosc". Alti complici au fost boierii Stirbesti. Desi câtiva dintre respectivii boieri fusesera condamnati de divan la moarte sau la închisoare pentru diferite infractiuni, Brâncoveanu i-a iertat si i-a gratiat mereu, nestiind pe cine. Nu iubea razbunarea. Era un om blând si iertator, asa cum trebuie sa fie crestinul. Iubitor de cultura si de credinta ortodoxa, Brâncoveanu a sprijinit aceste domenii, neconditionat. Biserica "Sfântu Nicolae", manastirea Stavropoleos din Bucuresti, manastirea Hurezu, manastirea Sâmbata de Sus construita în Ardeal, biserica "Sfintii Împarati Constantin si Elena", din Constantinopol, Spitalul Brâncovenesc, ansamblul arhitectural de la Mogosoaia, înfiintarea unui numar mare de tipografii la Bucuresti, Snagov, Râmnic, Buzau, înfiintarea Scolii Domnesti de la Sf. Sava - iata numai câteva din contributiile lui Brâncoveanu la cultura si civilizatie. Sa nu uitam de lacasele de cult pe care le-a ctitorit la Sfântul Munte Athos, în arhipelagul grecesc si în Bulgaria de azi.

La acestea se adauga renovarea atâtor biserici si mânastiri din vremea înaintasilor. Stilul brâncovenesc s-a impus cu succes în arhitectura ultimelor secole. Este caracterizat de elemente ale arhitecturii taranesti din Muntenia, exprimate la o scara mai mare, îmbinate discret cu elemente bizantine, vizibile în coloanele teraselor si balcoanelor, coloane care de multe ori nu au celebrele ornamente la terminatii, care sa determine un caracter doric, ionic sau corintic. Stilul brâncovenesc mai e caracterizat de pecetea unor basoreliefuri originale, ca celebrul "vultur cruciat", precum si de culoarea alba imaculat a peretilor exteriori. Mai sunt si exceptii, ca în cazul complexului de la Mogosoaia, unde domina culoarea caramizie a materialului de constructie.

În Valahia s-au tiparit cele mai multe carti, atât originale, cât si de traducere. La curtea domneasca, cultura era coordonata de eruditi precum mitropolitul Antim Ivireanul, un alt mucenic al ortodoxiei, cel mai mare autor de oratorie sacra, sau italianul Antonio del Chiaro, autorul unei carti de impresii despre Valahia. Toate acestea au contribuit si la o buna imagine a Valahiei pe plan extern. Domnitorul muntean era un politician abil, un foarte bun diplomat, reusind prin faptele si calitatile sale, dar nu în ultimul rând prin caracterul sau, sa pastreze relatii de prietenie cu marile cancelarii europene, cu papalitatea, dar si cu Poarta, evitând conflictele diplomatice sau armate. "Fericiti facatorii de pace...".

Cantacuzinii si complicii lor mituisera câtiva mari dregatori turci, pentru a-l minti pe sultan ca Brâncoveanu unelteste împotriva sa. Dezinformarea a prins roade, iar voievodul a fost detronat prin firman de la Poarta, în Joia Mare. Apoi, alaturi de familia sa, a fost dus la Stanbul si închis în închisoarea celor sapte turnuri. Aici au fost torturati. În ziua praznuirii Adormirii Sfintei Maria, pe 26 august (15 august, pe stil nou), sase

membri ai familiei Brâncoveanu au fost executati în public la Stanbul. Este vorba de voievod, de patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si de Ianache Vacarescu, ginerele domnitorului. Anterior executiei li s-a propus ca în schimbul vietii, sa treaca la religia musulmana, dar românii L-au ales pe Christos. Sub o tortura cumplita, Brancoveanu si-a declarat intreaga avere, inclusiv mosiile si depozitele de bani din strainatate. In afara de proprietatile din Transilvania, familia Brancovenestilor fusese expoliata de orice bun. Se parea ca lucrurile se vor opri aici si chiar domnul mazilit scrisese in Ardeal sa i se pastreze bunurile de acolo. Nimeni nu banuia ca sadismul vizirului Gin Ali Pasa va intrece orice limita. Acesta hotaraste pedeapsa capitala pentru Brancoveanu, cei patru fii ai sai si pentru clucerul Ienache Vacarescu, sfetnicul de incredere al fostului domn. Ca o ironie, executia a fost hotarata pentru 15 august, exact data in care Brancoveanu implinea varsta de 60 de ani. In acea zi neagra, a cazut intai capul clucerului, apoi ale feciorilor, iar Brancoveanu, obligat sa treaca prin tortura infioratoare de a-si vedea copiii ucisi, este condus ultimul catre esafod. O moarte care, in acele conditii, venea ca o eliberare. Mult mai tarziu, trupurile Brancovenestilor au fost aduse in tara si ingropate in biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Bucuresti, insa venerarea lor ca sfinti martiri a inceput la scurta vreme dupa uciderea lor miseleasca.

Cantacuzinii nu au savurat prea mult timp roadele tradarii. "Întâia minune au fost ca, trimitând Stefan-voda pe doamna-sa si pe coconii lui la Mânastirea De-un-Lemn, unde este o icoana a Maicai Preacestii, facatoare de minuni, pentru închinaciune si pentru chip de evlavie, întâmplându-sa în ziua de Sânta Mariia mare, adeca adormirea Preacistii... în care zi si la Tarigrad au taiat pe Constandin-voda si coconii lui (o minune!), într-aceeasi au lovit pe aceasta doamna a lui Stefan-voda nevoie, lovitura, îndracire cât s-au spariiat toti câti era acolo cu dânsa si sa mira ce sa-i faca. Si multa vreme cu acea îndracire au fost".Demonizarea primei doamne a tarii, a carei exorcizare nu stim daca s-a realizat, l-a atâtat si mai rau pe tiranul Stefan Cantacuzino, care, sub pretextul ca sotia sa ar fi fost fermecata de calugarite, a ordonat persecutarea acestora si chiar spânzurarea unora dintre ele.

BIBLIOGRAFIE

Cartojan, Nicolae : Istoria Literaturii Romane Vechi, Editura Minerva, Bucuresti- 1980;