CONSILIEREA VÂRSTNICULUI

REFERAT

TEMA:

CUM VEDEM NOI ASISTENŢA VÂRSNICULUI?

Perioada vârstei a treia, cunoscută ca vârstă a bătrâneţii sau perioada de regresie este perioada în care domină fragilitatea şi involuţia. Etapele de după 65 de ani se caracterizează prin apariţia unor probleme clinice şi trăirea psihică a stagiului terminal, care depind de zestrea nativă a individului, de modul de viaţă, de educaţie, de cultură şi instrucţie, de ceea ce a realizat, de concepţia sa despre lume.

Comportamentul uman (începând cu cel axat pe satisfacerea trebuinţelor primare şi terminând cu formele superioare ale activităţii spirituale) este învăţat, dobândit prin interacţiunea individului cu semenii săi, cu instituţiile şi cu alţi agenţi socializatori (familia, şcoala, biserica, grupurile formale şi informale din care face parte individul, mass-media).

Bătrâneţea este o vârstă a înţelepciunii, anticameră a morţii şi a bilanţurilor, o perioadă de toleranţă şi împăcare cu lumea, de eliberare de deşertăciune şi îndemn pentru o viaţă cumpătată a celor tineri. Există însăşi unii bătrâni cu atitudini negativiste şi anxioase, cu tulburări regresive ce se manifestă prin egoism, respingerea celor din jur, izolare, agitaţie.

E. Erikson descrie ultima etapă a vieţii drept o integritate în luptă cu disperarea. Integritatea se referă la „acceptarea ciclului propriu de viaţă ca pe ceva ce trebuie să fie” şi nu permite nici o „substituire”. Această acceptare îl face pe individ „gata să apere demnitatea propriului stil de viaţă împotriva tuturor ameninţărilor fizice şi economice”. Disperarea, care poate să apară frecvent, este o emoţie puternică şi se datorează, în principal, fricii de moarte. Erikson afirmă că „Disperarea exprimă sentimentul că timpul este prea scurt pentru a încerca să înceapă altă viaţă şi a căuta alternative spre integritate”.

Mulţi autori remarcă faptul că sănătatea şi venitul suficient sunt principalii factori care menţin echilibrul omului de această vârstă şi fac posibilă o relaţionare adecvată cu cei din jur.

Îmbinarea unui regim alimentar adecvat, a unui tratament eutrofic cu mişcarea organizată, cu exerciţii fizice în aer liber, specifice vârstei şi o viaţă ordonată, fără excese, duc la menţinerea sănătăţii şi la prelungirea vieţii.

Modul de viaţă constituie un factor de bază care poate declanşa sau favoriza în organism multiple disfuncţii ce afectează în mod ostil sănătatea individului, dându-i acestuia o stare neplăcută de nesiguranţă, de insatisfacţie sau dimpotrivă, poate asigura condiţii optime de armonie biofizică a organismului, determinând infiltrarea unei ordini fiziologice ce permite realizarea unor performanţe intelectuale, spirituale, profesionale, în care acesta acţionează.

Dependenţa faţă de alţii, conştientizată sau nu, poate duce la apariţia stărilor de anxietate marcată. Vârstnicul e subiectiv, neajutorat, introvertit şi poate dezvolta manifestări paranoice sau obsesive faţă de persoanele sau obiectul de care, conştient sau nu, se consideră legat. Sunt relativ frecvente stările de exacerbare a emoţionalităţii, nervozităţii, irascibilităţii, frustrării şi anxietăţii ce sunt însoţite de capricii, lipsă de cooperare, încăpăţânare, negativism. Există însă şi persoane care îşi menţin echilibrul psihic, sunt lucide, uşor adaptabile, deci’’ştiu să îmbătrânească frumos’’.

Măsurile privind aceste aspecte pot fi:1. crearea sentimentului de independenţă socială prin frecventarea

cercului de prieteni de aceeaşi vârstă;2. crearea sentimentului de independenţă financiara prin menţinerea

venitului propriu 3. crearea confortului propriu prin menţinerea locuinţei individuale;

4. modificarea periodica a terapiilor ocupaţionale pentru a nu se ajunge la rutină.

Fragilitatea afectivă apare ca urmare a scăderii controlului central.Tulburările afectivităţii sunt dominante şi îşi pun pecetea asupra întregului

comportament. Sunt frecvente stările depresive ce duc la neadaptare prin dezechilibrul ce apare în plan intern şi prin perturbarea relaţiilor cu cei din jurul său.

La majoritatea persoanelor în vârstă depresia este însoţită de o stare anxioasă faţă de ideea morţii şi regrete pentru perioadele fericite trăite în decursul vieţii, regrete ce se pot accentua după pierderea partenerului sau a unor persoane apropiate.

Sunt şi situaţii când persoanelor în vârstă nu li se acordă atenţie de către cei din jur, ei simţindu-se inutili, ceea ce imprimă un caracter tragic tristeţii şi sentimentului de frustrare; bătrânii devin pesimişti şi inhibaţi sau nefericiţi şi agitaţi, negativismul se accentuează, iar comportamentul e marcat de inadaptibilitate.

Se pot descrie două categorii de depresivi:- agitaţii, care sunt nervoşi, iritabili, nemulţumiţi,- retardaţii, care sunt inhibaţi, lenţi şi trăiesc sentimentul de abandon. Tot pe linia tulburărilor afective e şi fenomenul de hipertrofie a sinelui ce apare

pe baza raportării faptelor din jur la propria persoană şi poate duce la sindromul de depersonalizare ce se exprimă prin pierderea identităţii personale. La aceştia se desfăşoară şi comportamentul pueril, care devine mai evident atunci când sindromul depersonalizării se asociază cu isteria, ipohondria, amnezia, mitomania, delirul.

Modalităţile de intervenţie în aceste cazuri pot fi:1. crearea unui mediu familial optim;2. desfăşurarea unor activităţi specifice vârstei a treia.

Fragilitatea biologică are ca fenomen semnificativ scăderea energiei instinctelor (scăderea libidoului) şi, implicit, anularea capacităţii de procreere. Se produc o serie de modificări biochimice (hormonale), trofice şi funcţionale la nivelul diferitelor organe.

Îmbătrânirea celulelor şi ţesuturilor joacă un rol dominant, ducând la apariţia unor caracteristici în plan exterior, dintre care cele mai evidente sunt cele ale aspectului general al pielii. Astfel, pielea îşi pierde elasticitatea, devine mai subţire, mai uşoară şi mai palidă. Se observă evidente modificări ale aspectului pielii: ridare, pigmentare, spargerile de vase capilare subcutanate ce formează mici pete sau firişoare violacee. Fenomenele de ridare şi pigmentare a pielii sunt mai pronunţate la nivelul feţei şi mâinilor.

Un alt fenomen specific e şi procesul de încărunţire (acromotrihie). În cazurile de boală, de mare tensionare psihică, fenomenul se produce mai de timpuriu.

În planul motric, se remarcă greutatea mişcărilor şi lipsa lor de supleţe şi de forţă, datorită diminuării mobilităţii articulaţiilor şi de atrofiere a lor sau de scurtarea muşchiului scheletului în urma unor modificări complexe biochimice. Decalcifierea oaselor provoacă dureri uşoare de coloană, discopatii, reumatism, sciatică, ceea ce modifică aspectul postural.

La nivelul organelor interne şi al danturii au loc fenomene de degradare. Adesea apar boli ale cordului şi plămânilor. După 55 de ani se înregistrează o mai mare incidenţă a infarctului miocardic şi lezarea arterelor coronariene. Prin lezarea vaselor sangvine se produc hemoragii în zona inimii sau în zona creierului.

Respiraţia devine mai superficială, ceea ce face să rămână aer rezidual în plămâni şi să se reducă gradul de oxigenare al sângelui, ţesuturilor şi organelor.

Digestia şi evacuarea se realizează cu dificultate. Scăderea poftei de mâncare se datorează reacţiilor digestive, dar şi sedentarismului şi dificultăţilor de masticaţie.

Degradarea sistemului nervos datorită îmbătrânirii şi morţii celulelor nervoase (ireversibile) duce la degradarea funcţiilor creierului, diminuarea funcţiilor organelor de simţ şi scăderea capacităţii de adaptare a organismului. Ca atare, omul în vârstă devine mai lent în gândire, în ritmica verbală, se diminuează reactivitatea şi impresionabilitatea, apar discontinuităţi în cele relatate, ca urmare a ştergerii unor date din memorie.

Masurile luate privind aceste aspecte pot fi următoarele:1. respectarea unui regim alimentar adecvat:

- alimentaţia trebuie să fie bogată în vitamine, proteine; - hidratarea organismului este foarte importantă;

2. protejarea vârstnicilor împotriva intemperiilor mediului extern;3. consulturi medicale regulate;4. mişcarea e condiţia fundamentală a vieţii şi stă la baza tuturor formelor

de activitate, deoarece exerciţiile fizice:- activează circulaţia sangvină ce duce la irigarea mai intensă a

tuturor organelor şi în special a creierului;- tonifică musculatura; - contribuie la dezvoltarea coordonării şi îndemânării.

Este necesară practicarea mişcării organizate, sub forma exerciţiilor fizice şi, acolo unde este cazul, sub formă de gimnastică medicală.

Cercetările au arătat că indiferent la ce vârstă, chiar şi după 80 de ani, la cei neantrenaţi, dacă se începe în mod judicios practicarea exerciţiilor fizice de trei ori pe săptămână, numai după şase săptămâni se contată ameliorări evidente ale capacităţii fizice a organismului, concretizate prin creşterea rezistenţei la efort, scăderea tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace, creşterea mobilităţii articulare, uşurinţa în mişcări, îmbunătăţirea respiraţiei.

Starea critică în raport cu familia de provenienţă se accentuează datorită conflictelor puternice cu propria familie, a negării apartenenţei la propria familie, a negativismului marcat, a refuzului de a face concesii şi de a participa la procesele de reconciliere.

Conflictele anterioare puternice ale vârstnicilor pot duce la boli degenerative ale sistemului nervos, cu manifestări psihotice, precum demenţa senilă sau boala Alzheimer.

Modalităţi de intervenţie ce îi ajută pe vârstnici1. practicarea, în mod consecvent, a unei activităţi fizice îi ajută pe vârstnici

să-şi descarce energiile negative acumulate; 2. rezolvarea amiabilă a conflictelor familiale; 3. oferirea posibilităţii de a-şi dovedi utilitatea în familie. În decursul timpului, respectul şi aprecierea faţă de bătrâni, faţă de ceea ce au

realizat, dar mai ales faţă de modul lor înţelept de a se raporta la generaţiile tinere, de a evalua diferitele situaţii şi de a se adapta la acestea, de a interveni cu sfaturi realiste şi de a fi utili celor din jur, s-a concretizat în proverbul românesc’’Cine nu are bătrâni să şi-i cumpere’’.

Starea critică în raport cu subidentitatea profesionalăTipul fundamental de activitate şi tipul de relaţii se caracterizează prin

restrângerea ariei profesionale, ocupaţionale şi sociale. Modificările din planul social privesc comportamentele şi adaptarea şi se datorează regresiilor din domeniul biologicului şi psihologicului.

Declinul psihic, în bătrâneţe, este dependent de o serie de factori ce privesc structura anatomo-fiziologică a individului, rezistenţa sa genetică, cât şi condiţiile de mediu, modul de viaţă dus (ordonat, echilibrat, stresant), felul în care s-a realizat profesional şi calitatea satisfacţiilor trăite.

Retragerea din activitatea profesională duce la scăderea energiei şi expansiunii sociale şi la apariţia crizelor de interese şi prestigiu.

O altă problemă a pensionării este dificultatea legată de micşoraea venitului, cu implicaţii asupra planurilor de viaţă, a organizării de zi cu zi a activităţilor.

După vârsta de 75 de ani apare o dezorganizare mentală, modificarea caracterului şi afectivităţii, iar insensibilităţile şi egoismul pot duce până la disoluţia conştiinţei de sine.

Măsurile ce pot fi luate în acest sens sunt:1. organizarea plăcută, confortabilă a timpului liber;2. organizarea unor forme în care persoanele în vârstă pot realiza

activităţi ce se finalizează cu producerea unor obiecte care să le aducă satisfacţie şi chiar un venit suplimentar;

3. oferirea posibilităţii de a-şi dovedi utilitatea socială chiar şi după pensionare;

4. găsirea unei ocupaţii care să suplinească pe cea profesională pierdută.În ţările dezvoltate se manifestă o grijă mai mare pentru asigurarea unui trai

decent persoanelor în vârstă ieşite din activitate, prin programul de subvenţionare de la bugetul statului, prin acordarea de gratuităţi pentru unele servicii, cum ar fi cele de asistenţă medicală. Instituţiile pentru bătrâni au în atenţie organizarea de programe culturale, artizanale şi ocupaţionale care se pot finaliza sau nu cu produse concrete.