CONSECINŢELE DIVORŢULUI ASUPRA FAMILIEI

IstoricDivorţul (sau forme incipiente ale acestuia) au existat încă din

antichitate. În vremea Imperiului Roman, deşi legale, divorţurile nu erau frecvente. Atenienii care doreau să divorţeze trebuiau să se adreseze unui magister, iar acesta să se decidă asupra continuării căsniciei sau a divorţului. Liberali în gândire, romanii au reuşit să imprime ideea că un cuplu poate decide, de comun acord, asupra unirii în căsătorie sau a despărţirii prin divorţ. Această idee a dăinuit până în secolul IX – X al erei creştine când biserica a declarat ca fiind condamnabilă o despărţire a unui cuplu unit în faţa divinităţii. După secolul al X-lea, dizolvarea cuplului marital a fost interzisă. Cu toate că anumiţi soţi erau despărţiţi în fapt, căsătoria nu se putea desface. În aceste condiţii bărbatul continua să întreţină din puncte de vedere economic soţia. Mult mai târziu, căsnicia a ieşit de sub incidenţa clerului, trecând în grija statului şi aplicându-i-se legi ferme. Autorităţile civile acordau divorţul, însă cu multă greutate, deoarece contravenea legilor morale ale vremii. Societatea modernă revine asupra libertăţii cuplului de a se separa din punct de vedere legal, conform deciziei unei instanţe judecătoreşti.

În fiecare an, peste un milion de părinţi trebuie să discute cu partenerii lor, cu copiii şi cu familia lărgită despre un subiect extrem de delicat – divorţul. Acest aspect al vieţii, devenit în ultimii ani ceva „la modă”, nu este uşor de ignorat, suferinţa instalându-se atât în cuplul parental, cât şi la nivelul copiilor.

Consecinţele divorţului asupra adulţilor sunt de natură legală, social – financiară şi psihic - emoţională. Majoritatea consecinţelor depind de un număr mare de factori, variind de la caz la caz. Mai sunt apoi aspecte de genul: care din părinţi obţine custodia copiilor, mama versus tatăl, cine a intentat divorţul, care au fost cauzele ş.a.m.d.

Consecinţele legaleCând un cuplu este pe cale de a se dizolva, cei doi trebuie să

accepte urmările acestui demers, ceea ce înseamnă trecea printr-un

tribunal, eventual împărţirea bunurilor, stabilirea custodiei şi a programului de vizitare a copiilor etc.

Conform codului familiei, căsătoria se încheie pe viaţă, de aceea modul firesc de încetare a acesteia este moartea unuia dintre soţi. În mod excepţional, căsătoria se poate desface prin divorţ, pronunţat de instanţa judecătorească. Instanţa judecătorească nu poate dispune de desfacerea căsătoriei prin divorţ decât atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt atât de grav şi iremediabil vătămate încât continuarea căsătoriei este vădit imposibilă pentru cel ce cere desfacerea ei. În aprecierea temeiurilor cererii de divorţ şi a imposibilităţii continuării căsătoriei, se ţine seama de durata acesteia şi de interesele copiilor minori. Aşa după cum pentru încheierea căsătoriei este necesar consimţământul soţilor, tot astfel, dorinţa acestora trebuie să fie luată în consideraţie atunci când se manifestă în sensul desfacerii ei. Oricare dintre soţi poate să ceară desfacerea căsătoriei, iar instanţa o admite fie din culpa uneia din părţi, fie a ambelor. Motivele de divorţ trebuie să fie temeinice, reale şi serioase; temeinicia acestora se apreciază de la caz la caz de către instanţă.

În general, copiii minori sunt daţi în încredinţare mamei, deoarece se consideră că legătura afectivă este mai puternică între copii şi părintele de sex feminin. Cu toate acestea, în societatea modernă instanţa a oferit în multe cazuri tutelă şi părinţilor de sex masculin, dacă divorţul s-a pronunţat în favoarea acestora şi s-a considerat că mama nu este un părinte potrivit.

Conform unor statistici realizate în Marea Britanie în 2004, 27% din cupluri divorţază pe motiv de infidelitate, 6% invocă o dependenţă a partenerului (alcool, droguri, pariuri etc.), 13% criza vârstei mijlocii, 17% din cauza abuzului fizic sau emoţional.

În ţara noastră, statistica divorţurilor pe anul 2000 arată că rata divorţurilor este de 1.4 la mie, iar 19.1 la sută din căsătorii sfârşesc printr-un divorţ.

Consecinţe economiceDin punct de vedere economic, consecinţele divorţului asupra

familiei ridică mai multe probleme.Cheltuieli de judecatăPentru început, este vorba despre cheltuielile determinate de

procesul de divorţ, precum şi de cel de partaj. De asemenea, procedura divorţului poate fi îndelungată, costisitoare putând implica şi alte costuri legate de deplasări, reprezentanţi, experţi etc.

Problema locuinţeiPartajul bunurilor comune pune adesea problema spaţiului de

locuit pentru foştii soţi şi copii. În unele cazuri se poate ajunge chiar la situaţia în care cei doi foşti soţi contiunuă să locuiască în acelaşi spaţiu, datorită lipsei resurselor economice necesare achiziţionării sau închirierii unei locuinţe de către unul dintre soţi. Problema spaţiului de locuit poate fi rezolvată în diferite moduri ce implică adesea cheltuieli suplimentare: soţul căruia îi revine locuinţa comună în urma partajului este adesea obligat la plata unor despăgubiri pentru celălalt soţ; soţul obligat să părăsească locuinţa comună trebuie să suporte de asemenea cheltuieli legate de costul unei noi locuinţe.

Întreţinerea copiilorO problemă importantă o reprezintă împărţirea

cheltuielilor cu întreţinerea copiilor. Pe de o parte, soţul căruia i s-au încredinţat copiii (de obicei mama) suportă o povară financiară mai mare decât în cazul părinţilor care îşi cresc împreună copiii. Părintele singur este adesea obligat să lucreze mai multe ore. Totodată, încă se poate observa o discrepanţă la nivelul salariilor, femeile câştigând în general mai puţin decât bărbaţii pentru aceeaşi muncă, fiind astfel nevoite să lucreze şi mai mult.

Consecinţe emoţionaleDivorţul se află printre primele locuri în topul factorilor stresori.

Deşi adulţii trec mai uşor decât copiii peste divorţ, şi ei manifestă pe parcurs simptome ca tristeţea, anxietatea, depresia, insecuritatea etc. Această lipsă a poftei de viaţă duce de multe ori la căutarea unei metode a alina durerea sau frustrarea prin consumarea de alcool sau droguri. Pe fondul acestui dezechilibru emoţional, de aici până la dependenţă este numai un pas.

În cazul copiilor, situaţia devine mai dramatică. Divorţul părinţilor reprezintă un moment crucial pentru dezvoltarea sa ulterioară. Copiii proveniţi din familii destrămate prin divorţ, pot dezvolta următoarele simptome

- nefericire, confuzie, dezgust sau nepăsare- sentimente de vină şi insecuritate- stres, depresie, anxietate, agresivitate, tentative de suicid- randament şcolar scazut (putând ajunge chiar la abandon

şcolar)- delicvenţă juvenilă, dar nu numai- diferite dificultăţi emoţionale în viaţa de viitor adult

- o adolescenţă cu probleme- nevoia de a lua partea unuia din părinţi şi de a-l condamna

pe celălaltDrama copilului se complică de multe ori atunci când apar

diverse certuri între părinţi, rude apropiate sau, de exemplu, când unul dintre părinţi încearcă să realizeze o alianţă cu copilul, blamându-l şi descriindu-l negativ pe fostul său partener de viaţă. O astfel de situaţie amplifică şi mai mult sentimentele negative trăite de copil.

Pentru a trece peste această experienţă traumatizantă, cuplurilor li se recomandă consultarea unui specialist psihoterapeut. Este necesar ca ambii parteneri să participe în mod regulat la şedinţe pentru ca, atât terapeutul, cât şi cei doi implicaţi, să capete o imagine cât mai clară asupra problemelor survenite în căsnicie. Chiar dacă unul dintre parteneri refuză varianta consilierii, ea se dovedeşte eficientă şi în cazul unuia singur.

Femeile singure resimt puternic lipsa ajutorului taţilor în luarea deciziilor, compania lor, atenţia acordată de aceştia. Cea mai mare teamă a femeilor divorţate însă rîmâne aceea că nu câştigă suficienţi bani pentru a le asigura copiilor un trai decent. Deşi copiilor le revine o pensie alimentară oferită de celălalt părinte, nu există garanţia că aceasta ajunge mereu şi la timp. Multe femei vorbesc de satisfacţia imensă pe care o simt când reuşesc să compenseze toate greutăţile şi, în final, îşi dovedesc lor însele ce sunt capabile se îngrijească şi să întreţină copiii, fără ajutor exterior. Acest lucru le conferă un sentiment de competenţă şi încredere în propriile forţe.

____________________

Vicki Lansky – “Helping Your Children Cope With Divorce and Its Aftermath”, Book Peddlers, USA 1996

Codul Familiei - www.avocatura.com

www.wikipedia.org

www.womenshistory.about.com