Congresul de la Viena

Sfânta Alianţă

de Tofan Alexandra, cl. aVIIª D

prof. coordonator: Futună Claudia

informaţii: www.wikipedia.com

1

Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815) a fost o conferinţă a

statelor europene desfăşurată la sfârşitul războaielor napoleoniene. Avea scopul

de a restaura ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluţiei

Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, şi de a înlătura, prin

stabilirea de noi graniţe, urmările ocupaţiei franceze în Europa. Preocupările

majore au fost:

realizarea unui echilibru al relaţiilor de forţe între state, fără a ţine seama de

particularităţile lingvistice, religioase, de tradiţii ale teritoriilor pe care şi le

împărţeau;

favorizarea autorităţii tradiţionale (forţele feudale, conservatoare şi

clericale);

La Congresul de la Viena au participat delegaţii din aproape toate statele

europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Rolul

principal îl are britanicul Castlereagh, care vroia ca vocea Angliei să se facă auzită

în concertul marilor puteri şi nu aştepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea

echilibrului european. Acelaşi obiectiv îl urmărea şi delegatul Austriei, prinţul

Metternich, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin

faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă a vechilor regimuri

absolutiste. Ambii delegaţi au un adversar puternic: ţarul Alexandru I. În cele din

urmă, obiectivele britanice şi austriece au învins, iar Congresul de la Viena va

redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european.

Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relaţiilor internaţionale

moderne, marcat de semnarea Actului final, din cauza revenirii lui Napoleon în

fruntea Franţei, în martie 1815. Acesta preciza graniţele hotărâte de marile puteri.

Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost:

• Franţa îşi vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789;

• Regatul Unit al Ţărilor de Jos reuneşte Provinciile Unite şi Ţările de Jos Austriece;

• Regatul Prusiei câştigă, la vest, Westfalia şi Renania, iar în est, Pomerania, şi

devine unul dintre membrii cei mai importanţi ai Confederaţiei Germane;

• Austriei i se restituie teritoriile pierdute şi primeşte provinciile Lombardia şi

Veneţia;

2

• Rusia obţine 2/3 din Polonia, Finlanda şi Basarabia;

• în Spania şi Regatul celor Două Sicilii se produce restauraţia Bourbon-ilor;

• Statele germane (38) vor fi reunite în Confederaţia Germană, condusă de o dietă

federativă prezidată de Austria;

• Suedia primeşte Norvegia;

• Elveţiei i se recunosc independenţa şi neutralitatea;

Sfânta Alianţă a fost o coaliţie a Imperiului Rus, Prusiei şi Imperiului Austriac

creată la iniţiativa ţarului Alexandru I şi semnată pe 26 septembrie 1815 de cele

trei mari puteri.

3

Conferinţe ale Sfintei Alianţe

1. Congresul de la Viena (1815) – crearea Sfintei Alianţe;

2. Tratatul de la Paris (1814-1815);

3. Congresul de la Aix-la-Chapelle (1818) – admiterea Franţei în Sfânta Alianţă;

4. Conferinţa de la Carlsbad (1819);

5. Congresul de la Troppau (1820);

6. Congresul de la Laybach (1821);

7. Congresul de la Verona (1822).

În mod formal, Sfânta Alianţa ar fi trebuit să asigure implicarea valorilor şi

dragostei creştine şi a păcii în viaţa politică europeană. Cei trei împăraţi ale ţărilor

implicate au folosit acest tratat pentru a împiedica răspândirea ideilor

revoluţionare, în special ale celor ale Revoluţiei franceze. Cu excepţia Regatului

Unit, Imperiului Otoman şi a Sfântului Scaun, toate naţiunile europene s-au

alăturat Sfintei Alianţe. Sfânta Alianţă este asociată, de obicei, cu Cvadrupla

Alianţă şi cu Cvintupla Alianţă, (care au inclus, pe lângă Rusia, Austria şi Prusia, şi

Regatul Unit şi, din 1818, Franţa), organizaţii care au urmărit susţinerea

aranjamentelor de pace stabilite la Congresul de la Viena. Sfânta Alianţă a încercat

să se amestece şi în politica Americii Latine, dar acţiunile sale au fost stopate de

opoziţia Regatului Unit şi de poziţia politică a preşedintelui american James

Monroe.

Se consideră că Sfânta Alianţă a încetat să existe odată cu decesul împăratului

Alexandru I (1825).

4