congresul anual al asociaŢiei medicale romÂne … · specificul acneei la femeia adulta vs acneea...

Revista Medicală Română – Supliment 2013

1

CONGRESUL ANUAL AL ASOCIAŢIEI MEDICALE ROMÂNE Academia Română, Bucureşti

Prof. Constantin Ionescu-Tîrgovişte – Preşedinte Congres

Comitet ştiinţific: Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru Prof. Dr. Ion V. Bruckner

Conf. Dr. Octavian I. Buda Prof. Dr. Alexandru V. Ciurea

Prof. Dr. Cătălin Copăescu Dr. Bogdan Dorobanţu

Prof. Dr. Maria Dorobanţu Prof. Dr. Doina Carmen Ginghină

Prof. Dr.Ruxandra Ionescu Prof. Dr. Ioan Lascăr

Prof. Dr. Dumitru Matei

Prof. Dr. Florin Dumitru Mihălţan Prof. Dr. Maria Moţa

Prof. Dr. Ludovic Păun Acad. Prof. Dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Adrian Restian Şef lucrări Dr. Carmen Sălăvăstru Conf. Dr. Cristian Serafinceanu Acad. Prof. Dr. Ioanel Sinescu

Dr. Rodica Tănăsescu Prof. Dr. C. Ionescu-Tîrgovişte Prof. Dr.. George Sorin Ţiplica

Comitet organizatoric Prof. C. Ionescu-Tirgoviste – Preşedinte Congres

Dr. Simona Carniciu Ec. Diana Ivan

Conducerea AMR Preşedinte: Prof. Dr. C. Ionescu-Tirgoviste

Vice-presedinte Departamentul societăţilor stiinţifice Conf. Dr. Geza Molnar Vice-presedinte Departament profesional: Prof. Dr. Ion V. Bruckner

Vice-presedinte Departament organizatoric: Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea Secretar General: Prof. Dr. George Sorin Ţiplica


2

Programul congresului Vineri, 31.05.2013

09:00 – 14:00 Înregistrare participanţi – holul Bibliotecii Academiei Române

Sala de Expoziţie (Parter) 09:00 – 10:00 Montare postere 10:00 – 13:30 Vizionare postere de către comisia de evaluare

Prof. Carmen Ginghina, Prof. Leon Zagrean, Prof. Adrian Restian, Sef. Lucr. Daniela Lixandru, Conf. Dr. Cristian Guja Este necesară prezenţa autorilor pentru prezentarea scurta a lucrarilor poster.

12:00 – 13:30 Înregistrare participanţi. Welcome drinks

Amfiteatrul Heliade Rădulescu, Biblioteca Academiei Române 13:30 – 14:00 Deschiderea Congresului anual AMR 2013 Prof. C. Ionescu-Tîrgovişte, Preşedintele AMR 14:00 – 15:45 Genetică (I)

Prezidiu Acad. Balaceanu Stolnici, Prof. Leon Zagrean, Prof. Dr.Norina Forna 14:00 – 14:20 Balaceanu Stolnici. Marea aventura a geneticii 14:20 – 14:40 C. Ionescu-Tîrgovişte. Revolutia genetica moderna si consecintele ei 14:40 – 14:55 Cristian Guja. Diabetogenetica in epoca moderna. 14:55 – 15:10 Aurelia Nicoleta Cristea. Aspecte de farmacogenomica. 15:10 – 15:25 Ioana Mindruta, Alina Poalelungi. Neurogenetica. 15:20 – 15:40 Discutii 15:40 – 16:00 Pauză 16:00 – 16:50 Proiectele POSDRU ale Asociatiei Medicale Romane Prezidiu: Prof. C. Ionescu-Tîrgovişte 16:00 – 16:20 Norina Forna. Abordari interdisciplinare ale reabilitarii generale si orale in cadrul

proiectelor europene. 16:20 – 16:35 Simona Carniciu. Formarea profesională în domeniul diabetului, al nutriţiei şi al bolilor

metabolice şi promovarea utilizării noilor tehnologii pentru asistenţii medicali în vederea eficientizării managementului activităţilor specifice.

16:35 – 16:50 N. Orzea. Formare profesională pentru implementarea noilor tehnologii în sistemul de sănătate.


3

16:50 – 19:00 Genetica (II) Prezidiu: Prof. Dr. Adrian Restian, Prof. Ionel Bujor Pavaloiu, Dr. Dragos Florea 16:50 – 17:10 Ionel Bujor Pavaloiu, Rodica Tuduce, Paul Dan Cristea†. Bioinformatica şi procesarea

semnalelor genomice 17:10 – 17:25 Radu I. Ursu, L.C. Bohîlţea. Învăţământul de genetică medicală la Universitatea de

Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti. 17:25 – 17:40 Bogdan Grigoroiu. Oncogenetica pulmonara 17:40 – 17:55 Dragoş Florea, Leontina Bănică, Dan Oţelea. Markeri genetici utilizaţi în monitorizarea

pacienţilor cu infecţie HIV/SIDA 17:55 – 18:10 Georgeta Cardoş, Alexander Rodewald. Studiu de paleogenetică moleculară la populaţii

vechi din Epoca Bronzului şi a Fierului de pe teritoriul României. 18:10 – 18:20 Paul Aurelian Gagniuc. Metoda “DNA patterns” folosita pentru analiza secventelor ADN

Discutii 18:10 – 18:20 Daniela Cioca. Farmacogenomica practica

Sâmbãtã, 01.06.2013 10:00-13:00 Aula Academiei Române 10:00 – 11:30 Sesiunea aniversară “Gheorghe Marinescu” si “Ion Cantacuzino” Acad. C. Balaceanu-Stolnici, Prof. Radu Iftimovici, Conf. Octavian Buda 11:30 – 13:00 Premiile Anuale ale Asociaţiei Medicale Române Premiu pentru o realizare medicala de exceptie: Telocitele Acad Prof. Dr. Laurenţiu Mircea Popescu Premiu pentru promovarea cercetarii romanesti în lume: Prof. Dr. Dan Riga, Prof. Dr. Sorin Riga Premiu pentru promovarea culturii medicale: Fundatia Spandugino Premiu OMNIA: Prof. Dr. Pop de Popa, Prof. Dr. Geo Litarcec Premiul doctorului in stiinte: Paul Aurelian Gagniuc 13:00 – 14:00 Pauză 13:00 – 13:30 Lansare carte “Psihiatria medicului de familie” Autori: Prof. Cătalina Tudose, Prof. Florin Tudose. Prezintă Prof. Adrian Restian

13:00 – 14:00 Vizionare postere – Sala de Expoziţii, Biblioteca Academiei Române


4

Amfiteatrul Heliade Rădulescu, Biblioteca Academiei Române 13:00 – 14:30 Medici români de pretutindeni Prezidiu: Prof. Dr. GS Tiplica, Dr. Grigore Busoi, Dr. Răzvan Lăpădat 13:00 – 13.15 Răzvan Lăpădat. The Roadmap to Personalized Medicine: How Bioinformatics,

Genomics and Proteomics Shape Novel Therapeutical Strategies. 13:15 – 13:30 Maria Sbenghe Prelipcean. Incretin-based therapies in the treatment of type 2 diabetes

mellitus 13:30 – 13:45 Carmen Giuglea, Marinescu Silviu, Crenguta Coman, Florescu Ioan. Traditii si

actualitati terapeutice in chirurgia plastica. 13:45 – 14:00 Daniela Goicea. Reduction of myopia progression with orthokeratology contact lenses 14:00 – 14:10 Ruxandra Moroti.Who are we? 14:10 – 14:20 Aurelian Ivascu, Cristina Ivascu, Felician Stancioiu. Oxigenoterapia hiperbara -

tratament pentru situatii-limita. 14:20 – 14:30 Felician Stancioiu. Antiviral Activity of L-Arginine and Extended-release Vitamin C. 14:30 – 16:20 Actualităţi în Medicină (I) Prezidiu: Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, Prof. Dr. Sorin Riga 14:30 – 14:45 Stefan Tiron. Unele aspecte actuale in Posturologie. 14:45 – 15:05 Alexandru Vlad Ciurea, D.A. Nica, A. Mohan, H. A. Moisa. Clinical status,

neuroimagistic assessment, surgical management and global outcome in head injuries in children aged 0-3

15:05 – 15:20 Florin Mihaltan, Ioana Munteanu. Sindromul de apnee in somn – DZ tip 2, asociere frecvent intalnita in practica medicala?

15:20 – 15:35 Radu Negoescu, Cristian Bălan, Mirela Bănăţeanu. Actualitatea românească HTA: cum stăm în realitate

15:35 – 15:50 Dan Riga, Sorin Riga, Aurel Ardelean, George Ciprian Pribac. Modularea comportamentului celulelor gliale - o soluţie avansată pentru regenerarea cerebrală şi longevitatea creierului.

15:50 – 16:05 Grigore Busoi. Spre o nouă emblemă a medicinii. 16:05 – 16:20 Camelia Diaconu. Tratamentul tromboembolismului venos la pacientii oncologici. 16:20 – 16:40 Pauză de cafea 16:40 – 17:40 Simpozion Efemer si peren in tratamentul diabetului zaharat C. Ionescu-Tîrgovişte. 17:40 – 19:00 Patologia metabolica si cardiovasculara Prezidiu: Prof. Dr. Aurelia Nicoleta Cristea, Prof. Dr. Dan Riga, Dr. Razvan Vasilescu 17:40 – 17:55 Razvan Vasilescu. Adiponectina si riscul cardiovascular 17:55 – 18:10 Andrada Mihai, Constantin Ionescu-Tîrgovişte. Optimizarea stilului de viaţă în sindromul

metabolic. 18:10 – 18:25 Elena Violeta Bacanu, Marius Emil Bacanu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte. The role of

chronic inflammation in cardiovascular diabetic disease.. 18:25 – 18:40 Daniela Lixandru, Simona Carniciu, Adelina Roşca, Irina Stoian, Valeriu Atanasiu,

Constantin Ionescu-Tîrgovişte. Adipokinele si paraoxonazele: semnificatia lor la pacientii obezi cu diabet zaharat nou-diagnosticat.


5

18:40 – 19:00 Felician Stancioiu. Aspecte de diagnostic si tratament pentru diabetul tip 2, toleranta diminuata la glucoza si hiperglicemia a jeun

Duminică, 02.06.2013 Amfiteatrul Heliade Rădulescu, Biblioteca Academiei Române 09:00 – 09:40 Boli rare Prezidiu: Prof. Dr. Ionescu-Tîrgovişte, Conf. Dr. Cristian Guja 09:00 – 09:15 Cristian Guja. Diabetul monogenic 09:15 – 09:25 Simona Carniciu, Daniela Licaroiu, C. Ionescu-Tirgoviste. Boala Eales. 09:25 – 09:40 Cătălina Coclitu, Ana Maria Cobzaru, Ioana Mindruţă. Boala Fabry 09:40 – 10:10 Simpozion Bayer Specificul acneei la femeia adulta vs acneea juvenila Prof. Dr. George Sorin Tiplica 10:10 – 10:30 Prof. Dr. George Sorin Tiplica. Terapia personalizata, principiu nou de abordare a pacientilor cu melanom metastatic si mutatie BRAFV600 10:30 – 10:45 Pauză de cafea 10:45 – 12:00 Actualităţi în Medicină (II) Prezidiu: Prof. Dr. Sorin Riga, Dr. Stefan Tiron 10:45 – 11:00 Alexandru Vlad Ciurea, A. Mohan, H. Moisa. The importance of a healthy food and

environment for the development of the human brain. 11:00 – 11:10 Valentina Pop-Began, Dr. D. Pop-Began, Prof. Dr. V.Păunescu. Aspecte contemporane

referitoare la sepsis in interventiile chirurgicale ale colonului. 11:10 – 11:20 Mihaela Zait, Carmen Vinte, Tarun Garg, Niraj Kumar, Andrei Razvan, Sabina Zurac,

G.S.Tiplica. Carcinom bazocelular dezvoltat pe angiom tuberos preexistent: tratament dermatologic diferentiat.

11:20 – 11:30 Poliana Leru. Alergiile respiratorii in actualitate. 11:30 – 11:40 Sorin Riga, Dan Riga, Juan A. de Carlos, Laura Lopez Mascaraque. Confluenţe ştiinţifice

europene: Gh. Marinescu şi S. Ramón y Cajal. 11:40 – 11:50 Anca Raducan, Adina Alexandru, Doina Pulbere, G.S.Tiplica: Scleroza tuberoasa

Bourneville 11:50 – 12:00 Mihaela Georgescu , Anca Teodor, G. S. Tiplica Propionibacterium acnes si acneea 12:00 – 12:15 Pauză de cafea 12:15 – 12:40 Simpozion Johnson & Johnson Eficacitatea terapiei biologice in psoriazis Experienta clinicii Dermatologie II – Colentina Prof. Dr. George Sorin Tiplica 12:40 – 13:00 Actualităţi în Medicină (III) Prezidiu: Prof. Dr. A.V. Ciurea, Prof. Dr.Manole Cojocaru


6

12:40 – 12:50 Alexandra Dana Maria Panait, Manole Cojocaru. Cercetari in medicina de laborator translationala: prezent si viitor 12:50 – 13:00 Agripina Rascu, Eugenia Naghi, Claudia Handra, Laura Moise, Ovidiu Ene. Sleep apnea syndrome: a challenge for occupational medicine. 13:00 – 13:30 Adunare Generală a membrilor AMR 13:30 Închidere Congres Prof. Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Preşedintele AMR

POSTERE DOCTORANZI 1. Oana Ailioaie, Emilia Cosofret, Iain Macdougall. Variatiile hepcidinei serice si anemia inflamatorie la

pacientii cu puseu acut de lupus eritematos systemic 2. Andreea Ruxandra Albu, Irina Horhoianu, Al. Anca, V. Horhoianu. Diagnosticul restrictiei de crestere

intrauterina - putem imbunatati prognosticul? 3. Sorin Aldoescu, Traian Patrascu. Evaluarea sindromului dureros abdominal in defectele parietale inghinale 4. Paul Alexandru, C-tin Bălăceanu-Stolnici. Aspecte de antropologie alimentară. Calitatea informaţională a

alimentului 5. Petruţa R. Alexandru, Daniela Lixandru, Bogdana Vîrgolici, Ştefana M. Petrescu. Silentierea genei pentru

syntaxina-4 produce scaderea secretiei de insulina in linia celulara pancreatica β -TC3 6. Ane-Mary Anghelina, Rusu Elena, Cristina Daniela Cristescu, Vasilică Cristescu. Aspecte morfologice şi

histologice ale ţesutului osos în implantologie 7. Ruxandra BABIUC, Dan Andronescu. Impactul tratamentului endoscopic asupra prognosticului la pacientii cu

hemoragie digestiva superioara non variceale 8. Valentin Barca, Panaitescu Dragos, Niculae Marilena, Viorica Istudor. Cercetări privind modularea de

extractul de Sempervivum marmoreum Griseb. a efectului clastogen al citostaticului CCNU asupra celulelor nucleate sangvine de şobolan

9. Liliana Bârsan, Ana Stanciu, Simona Stancu, Cristina Căpuşă, Eugen Mandache , Eugen Radu, Gabriel Mircescu. Implicatiile sistemului hepcidina-feroportina in anemia renala la pacientii cu boala cronica de rinichi in stadiul de predializa

10. Janina Becherescu, Elena Anghel. Experienta noastra in complicatiile intracraniene din supuratiile otice 11. Cristina Alexandra Berechet, Ana-Maria Ionaşcu, Valentin Sîrbu, Ioan Sîrbu. Peri-implantitis and

Periodontitis treatment principles and the importance of periodontal maintenance in both pathological conditions

12. Maria Besciu, Nicolae Marcu. Prof. Dr. Ioan Cantacuzino (1863-1934) – creator de şcoală medicală românească

13. Florin Bobircă, E.Catrina, O.Mihalache, T.Pătraşcu. Tratamentul complicaţiilor piciorului diabetic 14. Virginia Virginia Boboc, Alina Dumitrescu, Ioana Munteanu, Fl. Mihaltan. Tuberculoza Pulmonara o

complicatie rara a Poliartritei Reumatoide? 15. Raluca Boteanu, Elena Uyy, Viorel Suica, Luminita Ivan, Radu Dorel, Felicia Antohe. Rolul pro-inflamator al

proteinei HMGB1 in plamanul diabetic 16. Monica-Consuela Brailescu, Mircea Manea, Simona Tache, Adriana Nica. Rezultatele epidemiologice

generale ale unui studiu privind recuperarea pacientilor cu leziuni traumatice operate ale mainii 17. Monica-Consuela Brailescu, Rodica Scarlet, Adriana Nica, Ioan Lascar. Rezultatele unui studiu privind

efectele hiperbarismului asupra schimburilor respiratorii pulmonare 18. Lavinia-Oltiţa Brătescu, Liliana Bârsa, Liliana Gârneaţă,, Ana Stanciu, Mariana Lipan, Dan Munteanu,

Simona Stancu, Gabriel Mircescu. Un indicator cu utilitate clinică în identificarea pacienţilor hemodializaţi cu eritropoieză fier - restrictivă

19. Cristina Alina Bucsa, Dorina Tacu, Eminee Kerezsy, Ioanel Sinescu. Evolutia tulburarilor minerale si densitate osoasa la sase luni de la transplantarea renala

20. Simona Ştefania Bucşa, Petre Iacob Calistru. BNP (Polipeptidul natriuretic tip B) – indice de prognostic in exacerbarile bronhopneumopatiei cronice obstructive

21. Magda Bunea, Eugenia Panaitescu, Cristian Scheau, Catalina Ciornei, Raluca Ioana Papacocea, Anca Ioana Bădărău. Caracteristicile demografice ale unui grup populational cu sindrom metabolic


7

22. Carmina Busu, Valeriu Atanasiu, Tak Yee Aw. Cinetica si distributia NAD, NADH in timpul proliferarii celulelor vasculare endoteliale: corelatii cu glutationul, ciclul celular si markeri de reparare ADN

23. Anca Buzescu, Aurelia Nicoleta Cristea , Cornel Chiriţă. Cercetarea experimentală asupra interacţiunilor dintre unele analgezice şi monoglutamat de sodiu alimentar

24. Eugenia Buzoianu, Doina Anca Plesca. Rolul FeNO in controlul astmului bronsic 25. Elena Caceaune, Daniela Licăroiu, Simona Carniciu, N. Caceaune, I. Copaci, C. Ionescu-Tîrgovişte. Steatoza

hepatică non-alcoolică şi progresia intoleranţei la glucoză 26. Simona Carniciu, Daniela Lixandru, Daniela Licăroiu, Daniela Gutu, C. Ionescu-Tîrgovişte. Particularities of

the adipose tissue according with their location 27. Christiana Celea, Nicoleta Avidis-Zamfiroiu, Mihai Pop. Analiza protocolului terapeutic in managementul

gaurii maculare 28. Adrian Cheiţă, N.Cheiţă, V.Zainea, V.Ciuchi, N.Maru, M.Tarabichi. Otoendoscopia şi chirurgia endoscopică

a urechii medii 29. Elena Coles, Ana Maria Ivanescu, Madalina Oprea, Andra Costache, Andrei Colita, Silvana Angelescu, Doina

Barbu, Florentina Gradinaru, Dumitru Jardan, Cerasela Jardan, Aura Arghir, Daniel Coriu, Anca Lupu. Riscul citogenetic si prognosticul leucemiilor acute mieloblastice

30. Meda Comandasu. Leziuni neoplazice sincrone la pacientii cu cancer colo-rectal: particularitati diagnostice si terapeutice

31. Maria Zinaida Constantinescu, Niculina Mitrea, Alina Crenguţa Nicolae, Cristina Manuela Drăgoi, Andreea Letiţia Arsene. Markeri biochimici în rezistenţa medicamentoasă la răspunsul sistemic farmacoterapeutic

32. Anca Magdalena Coricovac, Dimitrie Nanu. Factori de risc in dezvoltarea embrionilor. Influenţe asupra ratelor de succes în procedurile de reproducere umană asistată

33. Teodora Costea, Viorica Istudor. Cercetări asupra unor produse vegetale indigene pentru valorificarea terapeutică în afecţiuni metabolice. Rubi idaei extractum - potenţial adjuvant în disfuncţia endotelială din diabetul zaharat tip II.

34. Croitoru G. Alexandru, Şerbănoiu Dan Cosmin, Mihai Carina, Bădiţă Daniela, Tilişcan Cătălin, Aramă Şt. Sorin. Corelaţii fiziopatologice între boala parodontală, bolile reumatismale autoimune şi riscul cardiovascular – rezultate preliminarii

35. Alexandru Eugen David, Elena Preoteasa. Evaluări kineziografice la pacienţii edentaţi total in vederea supraprotezarii pe miniimplanturi dentare

36. Adriana Elena Dediu, Radu Mircea Gorgan. Apoplexia pituitara- urgenta majora neurochirurgicala 37. Raluca Draghici, Cristina Teodora Preoteasa, Elena Preoteasa. Training-ul de determinare a culorii dintilor cu

ajutorul Toothguide Training Box 38. Serban Dragosloveanu, Stefan Cristea. Osteotomia percutana in tratamentul Hallux Valgus moderat la

pacientii tineri 39. Bogdan Constantin Dumitrescu, Mircea Radu Gorgan. Managementul meningioamelor paraselare 40. Manuela Filipescu, Dimitrie Nanu. Anestezia regională comparativ cu anestezia generală in operaţia cezariană 41. A.A. Frunza, M.G. Puiu, M.C. Manea, B.E. Patrichi, M. Manea. Implicarea axului Hipotalamo-Hipofizo-

Corticosuprarenalian in Depresie 42. Daniela Georgeta Georgescu, Marius L. Balea, Oana F. Patrinoiu, Mihaela Tevet. Evolutia postsplenectomie

intr-un caz de sindrom mielodisplazic hipoplazic 43. Olivia Georgescu, Cristina Ion, Cătălin Nica, Lorena Banu, Ionuţ Ghimpu, Simona Fica. Boala renala cronica

si rigiditatea vasculara la un lot de pacienti de varsta medie cu diabet zaharat de tip 2 44. George G. Gherlan, P.I. Calistru, M.Neata, P. Ionescu. Particularitati ale afectarii hepatice in hepatitele cronice

– invaziv versus noninvaziv 45. Mihaela Adriana Ghiţă, C. Căruntu, D. Guţu, D. Boda. Evaluarea in vivo a microvascularizaţiei cutanate din

leziunile de psoriasis 46. Andrei Giovani, R.M. Gorgan. The Natural History of Brain Cavernous Malformations 47. Cristina Maria Goanţă, I. Minciuna, T. Ivan, R. Mihalcea. Patologia asociata surditatii brusc instalate 48. Cristina Maria Goanţă, Leon Zăgrean. Analiza asupra comportamentului sobolanilor din rasa Wistar supusi la

zgomot alb de diverse intensitati in cadrul Open Field Test-ului 49. Claudia Handra, Isabel Ghiţă, Agripina Raşcu, Ion Fulga. Cercetări experimentale privind efectul sedativ al

unor compuşi de aluminiu 50. Aranka Ilea, Buhăţel Dan, Minodora Moga, Elena Tâlvan, Silviu Sfrangeu, Radu Septimiu Campian. Oral

anesthesia risk in metabolic syndrome patient. Case raport


8

51. Irina-Gabriela Ioniţă, V. Zainea, R. Hainăroşie, Mura Hainăroşie, Andreea Sorică, Cătălina Pietroşanu, Cristina Negru. Particularităţile chirurgiei nazo-sinusale la pacientul v�rstnic

52. Cristina Raluca Iorga, C. Iorga, Florian Popa. Leziunile iatrogene ale căilor biliare în cursul colecistectomiei- diagnostic si strategie terapeutica. Ar putea fi evitate?

53. Andreea Iorgescu, Elena Stoica-Mustafa, C.Pechianu , M. Ionescu, T. Dumitrascu, C. Stroescu, V. Tomulescu, Adina Croitoru, Maria Sajin, I. Popescu, V. Herlea. Aspecte morfologice si imunohistochimice in tumorile stromale gastrointestinale

54. Daniela Licaroiu, Simona Carniciu, Alexandra Costache, Razvan Costache, Constantin Ionescu-Tirgoviste. Newly discovered type 2 diabetic patients. The relationship between BMI and Triglycerides/HDLcholesterol

55. Isabela Lupu, Codrut Sarafoleanu. Genotiparea HPV in papilomatoza respiratorie recidivanta 56. Anca-Maria Manta. Bolile inflamatorii intestinale si rolul lor in aparitia cancerului colo-rectal 57. Octavian Mihalache, Horia Doran, Cătălin Bugă, Florin Bobircă, Traian Pătraşcu. Scleroza peritoneala

incapsulanta complicatie grava asociata dializei peritoneale 58. Radu Mihalca, Anca Sirbu, Carmen Barbu, Sorina Martin, Catalin Copaescu, Bogdan Smeu, Suzana Florea,

Simona Fica. Modificari hormonale in obezitatea morbida >40kg/m2: studiu de caz 59. Daniela Miricescu, Alexandra Totan, Brînduşa Mocanu, Bogdan Calenic, Maria Mohora, Bogdana Vîrgolici,

Maria Greabu. Evaluarea unor biomarkeri salivari şi serici ai stresului oxidativ la pacienţii cu boală parodontală

60. Marilena Mitrache, C. Ionescu-Tirgoviste. Identificarea unor markeri precoce ai diabetogenezei, prezenti inainte de modificarea tolerantei la glucoza

61. Moga Marius, A. G. Barbilian, Şt.C. Miţulescu. Consideraţii tehnice şi rezultate funcţionale în artroplastia primară de şold necimentată utilizând stemuri femurale scurte prin tehnici miniinvazive

62. Daniela Munteanu, Stefan Sorin Aramă, Mihaela Rădulescu, Cătălin Tilişcan, Raluca Mihăilescu, Anca Negru, Victoria Aramă, Adrian Streinu Cercel. Evaluarea fibrozei hepatice folosind scorurile Fibromax şi APRI la pacienţii cu hepatită cronică VHC

63. Valentin Munteanu, Radu Gorgan. Current alternatives in intracranial aneurysms therapy 64. Petronel Mustăţea, T. Pătraşcu, E. Catrina, H. Doran, C. Bugă, O. Mihalache, F. Bobircă. Tratamentul

fistulelor anale complexe prin plastie cu lambou de mucoasa ano-rectală 65. Roxana Nedelcu, G Turcu, D Forsea. Nevii Sutton – epidemiologie, evolutie naturala 66. Mirela-Simona Nicodim, Mariana Aşchie. Aspecte anatomoclinice in boala renală diabetică 67. Alina Crenguţa Nicolae, Niculina Mitrea, Cristina Manuela Drăgoi, Maria Zinaida Constantinescu, Andreea

Letiţia Arsene. Studii in vitro privind activitatea glicoproteinei P la nivelul liniei celulare murine de neuroblastom N2a

68. Angelica Nour. Asocierea intre infectia cu virus hepatitic C si disfunctia vasculara 69. Violeta Oriţă, Mihai Jianu. Luxaţia congenitală de şold. Protocol terapeutic la pacienţii diagnosticaţi între 0 şi

3 ani 70. Mihaela Oros, Florin Mihaltan. Somnologia pediatrica în România – rezultatele unui chestionar aplicat

medicilor de diferite specialitati 71. Gabriela Pahomi, Valentina Anuta. Contributii la studiul cineticii de cedare in vitro a Ketoconazolului in

conditii experimentale simuland traversarea tractului gastrointestinal 72. Marius Paraschiv, T. Horvat; V.A.Porojan. Aspecte clinice şi terapeutice ale fistulei eso-traheale

postintubaţională 73. Florin Pastramă, Cristian V. A. Munteanu, Marioara B. Chiriţoiu, Gabriela N. Chiriţoiu, Ştefana-Maria

Petrescu, Andrei-José Petrescu. Endoplasmic reticulum proteins associated with EDEM1 74. Dan Păunescu, M. Gorgan, Ligia Tătăranu. Endoscopic surgery – an excellent technique for surgical

management of the colloid cysts of the third ventricle 75. Pechianu C, Stoica-Mustafa Elena, Iorgescu Andreea, Moldovan D, Alexandrescu S, Dima Simona Olimpia,

Stroescu C., Dumitrascu T., Sajin Maria, Popescu I., Herlea V. Caractere histopatologice si imunohistochimice in colangiocarcinom

76. Mihai Plesca. Perspective in chirurgia oncologica 77. Mark Edward Pogarasteanu, A.G. Barbilian, M. Moga, Şt.C. Miţulescu. Exoproteza bionică de mână dotată cu

interfaţă senzorială: inovaţii tehnice şi rezultate funcţionale 78. Daniela Elena Popa, George Traian Alexandru Burcea Dragomiroiu, Dumitru Lupuleasa, Dalia Simona Miron,

Flavian Ştefan Rădulescu. Cedarea in-vitro a ibuprofenului din forme farmaceutice orale 79. Doru Pop Began, V. Păunescu V. Dificultăţi în diagnosticul leziunilor intraabdominale la politraumatizaţii cu

leziuni craniocerebrale


9

80. Claudiu Popescu, Violeta Bojincă, Ruxandra Ionescu. Analiza de masă corporală folosind absorbţiometria cu raze X într-un lot cu poliartrită reumatoidă - rezultate preliminarii

81. Laura Anca Popescu, Bogdana Virgolici, Olivia Timnea, Aurelian Emil Ranetti, Leon Zăgrean. Acizii grasi Omega-3 reduc rezistenta la insulina si riscul de ateroscleroza, la copiii obezi

82. Laura Anca Popescu, Bogdana Virgolici, Olivia Timnea, Maria Mohora, Leon Zăgrean. Tratamentul pancreasului gras non-alcoolic (NAFPD) cu acizi grasi Omega-3 asociati cu dieta standard, la soriceii la care s-a indus obezitatea prin dieta hiperlipidica

83. Violeta Ioana Prună, Daniela Cioplean, Liliana Mary Voinea. Asocierea procedeului Hummelsheim cu recesia bilaterala a muschiului drept intern in paralizia completa dobandita de nerv VI

84. Viorel Prună, M. Gorgan. Tratamentul multimodal la pacientii cu metastaze cerebrale secundare melanomului malign

85. M.G. Puiu, A.A. Frunza, M.C. Manea, V. Rusanu, M. Manea. Tulburarile de somn in depresia majora ca acuze principale printer motivele internarii

86. Mirela Radu. Victor Papilian-medicul si omul de arta 87. Noemy Radu Stefanescu, Ştefan Cristea. Managementul fracturilor de inel pelvin �n urgenţă 88. Adelina Roşca, Carniciu S., Petcu L., Mitu M., Lixandru D., Stoian I., Ionescu-Tirgovişte C. Insulin resistance

indexes associate with TG/HDLC in newly diagnosed type 2 diabetes mellitus patients 89. Elena Rusu, Silviu Epuran, Cristina Daniela Cristescu. Incidenţa şi rezistenţa medicamentelor antibiotice ale

unor specii bacteriene în infecţiile tractului urinar 90. Elena Rusu. Absorbţia şi distribuţia metalelor grele în organismul uman 91. Delia Lidia Şalaru, Cătălina Arsenescu-Georgescu. Evaluarea microalbuminuriei la pacienţii hipertensivi cu

boală coronariană ischemică 92. Aurelia Mihaela Sandu, Mircea Radu Gorgan. Malformaţie arteriovenoasă frontală stângă, grad V Spetzler-

Martin – ablaţie totală şi evoluţie postoperatorie favorabilă 93. Cristian Scheau, Magda Bunea, Raluca Ioana Papacocea, Catalina Ciornei, Anca Ioana Bădărău.

Sensibilitatea colinei ca marker osmotic in encefalopatia hepatica 94. Mihaela Stanculescu, Maria Sajin. Caracteristici diferentiale ale molei hidatiforme complete versus mola

hidatiforma partiala 95. Lucian-Mihai Stănescu. Paul Walden şi lichidele ionice. Ecouri în prezent: lichidele ionice chirale 96. Bogdan Stoica, Tanase I, Negoi I, Ganescu R, Gaspar B, Paun S, Turculet C, Beuran M. Managementul local,

regional şi naţional al politraumei - registrul naţional de politraumă 97. Elena Stoica-Mustafa, C.Pechianu, Andreea Iorgescu, D.Moldovan, Oana Balan, Simona Dima, T.Dumitrascu

, C.Stroescu, V.Tomulescu, C.Vasilescu, M.Ionescu, Maria Sajin, I.Popescu, V.Herlea. Tumori neuroendocrine pancreatice-aspecte morfopatologice

98. Oana Streinu-Cercel, Anca Streinu-Cercel, Ioana Berciu, Petre Iacob Calistru, Alina Neguţ, Ana Maria Tudor, Daniela Mărculescu, Veronica Ilie, Magdalena Andrei, Adrian Streinu-Cercel. Colonizarea nazofaringiană cu Streptococcus pyogenes de grup A şi Staphylococcus aureus la copii asimptomatici din România

99. Tanase I, Stoica B, Negoi I, Ganescu R, Gaspar B, Paun S, Martian B, Beuran M. Managementul diagnostic şi terapeutic al diverticulitei colonice complicate

100. Horatiu Teodorescu, Petre Calistru. Managementul tratamentului cu probitice la pacientii cu sindrom de intestin iritabil- evaluarea efectului subiectiv, asupra calitatii vietii pacientului

101. Crina Unguraş, M. Stamate ,Prof.Dr. C. R. Popescu. Pattern-ul geografic al cancerelor faringo-laringiene internate in Clinica O.R.L Coltea in perioada 2007-2012

102. Radu-Ioan Ursu. Aspecte teoretice şi practice în genetica medicală a obezităţii. Prezentare de caz a 2 pacienţi cu sindromul Prader-Willi

103. Elena Uyy, Luminita Ivan, Raluca Boteanu, Viorel Suica, Dorel L. Radu, Felicia Antohe. Corelarea modificarilor structurale ale endoteliului pulmonar cu expresia caveolinei-1 in diabetul zaharat de tip I

104. Mihaela Vilcu, Z. Filipovski, S.Petrea, I.Brezean, T.Patrascu. Abordare chirurgicala “conservatoare” la un pacient cu picior diabetic, boala ocluziva infrainghinala si ischemie critica stadiul IV

105. Raluca Maria Vlad, Paula Grigorescu Sido, Simona Bucerzan, Camelia Al-Khzouz, Ioana Naşcu, Eugen Pascal Ciofu. Modificări hematologice la pacienţii cu trisomie 21


10

POSTERE VARIA

106. Rucsandra Dănciulescu Miulescu, Denisa Margină, Roxana Corina Sfetea, Roxana Roşca, Cătălina Poiană. Metabolic and anthropometric parameters in patients at risk for diabetes mellitus

107. Rucsandra Dănciulescu Miulescu, Denisa Margină, Roxana Corina Sfetea, Roxana Roşca, Cătălina Poiană. Prevalence of hypoglycaemia in patients with type 2 diabetes mellitus treated with basal insulin analogue

108. Camelia Diaconu, Bianca Paraschiv , Daniela Bartos. Paralizia diafragmatică, complicaţie a tiroidectomiei: prezentare de caz

109. Monica-Andreea Drăgan. Identificarea Polimorfismelor Singulare in Regiunile Conservate pentru gena TCF7L2

110. Ramona Gligor, Dana Zdremţan, Crîsnic Ioan, Adina Pop-Moldovan. The relation between adhesion molecules and lipidic metabolism in diabetes mellitus patients

111. Constantin Ionescu Tirgoviste, D. Licaroiu, S. Carniciu, P.Gagniuc, G. Baltei. The effect of enriched bread with the complex antioxidant extract from the seeds of black grapes

112. Leibovici B, M. Vânan. Evoluţia hepatitei cronice virale (VHC), sub tratament antiviral cu peginterferon şi ribavirină în funcţie de valorile viremiilor iniţiale

113. Denisa Margina, Băcanu Cludia, Rucsandra Danciulescu-Miulescu, Marlena Pascu, Mihalea Ilie. Mecanisme celulare privind efectul protector exercitat de unii compuşi polifenolici asupra funcţiei cardio-vasculare

114. Nicoleta Milici, Alexandra Neagu. Comportamente nefaste sanatatii in randul adolescentilor bucuresteni 115. Bianca Paraschiv, Camelia Diaconu, Claudia Toma. Dispnee la o pacientă tânără: prezentare de caz

POSTERE STUDENTI

116. Alexandra Ramona Căinari, Zaynab Kassir, Maria Mernea, Miruna Stan, Livia Petrescu, Constantin Ionescu-Târgovişte, Gheorghe Stoian. O nouă metodă imagistică de analiză a eritrocitului diabetic

117. Mihaela Roxana Huhu, Ioan P.A., Pavel D., Ţăpoi C., Ghiţă M.A., Căruntu C. Conexiunea dintre creier si foliculul pilos in alopecia areata


5

PREZENTARI ORALE THE ROLE OF CHRONIC INFLAMMATION IN CARDIOVASCULAR DIABETIC DISEASE AT PATIENTS WITH METABOLIC SYNDROME Elena Violeta Bacanu¹*, Daniela Lixandru2, Bogdana Virgolici2, Marius Emil Bacanu3, Constantin Ionescu-Tîrgovişte¹ ¹N.Paulescu National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Disease, Bucharest Romania 2UMF “Carol Davila”, Bucharest, Romania 3National Institute of Expert Medical and Recovery of Working Capacity, Bucharest Romania *corresponding author: [email protected] Background and aims: In association with obesity and the metabolic syndrome, diabetes is considered a

typical vascular disease, being an independent risk factor for atherosclerosis. Inflammation in the white adipose tissue is considered a major player in the development of insulin resistance. Proinflammatory cytokines (TNF-α and IL-6) which are key mediators of inflammation associated with chronic diseases (including diabetes, coronary heart disease) are involved in the pathogenesis of insulin resistance. The aims of the study was to determinate the serum levels of proinflammatory cytokines (TNF-α, IL-6) and relationship with insulin resistance markers, coronary heart disease and microalbuminuria in type 2 diabetes patients.

Materials and methods: Two groups of subjects were selected: group with type 2 diabetes mellitus (n= 85) and

control group (n=55). The study was approved by the Ethics Committee of I.N.D.N.B.M. Paulescu, each selected person agreeing to inclusion in the study. To identify patients with insulin resistance we used a cutoff 3.8 for HOMA-IR index ( group A with HOMA-IR < 3,8 and group B with HOMA-IR ≥ 3,8). In all individuals were assessed BMI, waist and hip circumference, visceral fat index, insulin, proinsulin, albumin/creatinine ratio (ACR) and HOMA-IR was calculated. The determined parameters were modified significantly in the diabetic patients versus control.

Results: The determined parameters were modified significantly in the diabetic patients versus control. Serum

levels of both proinflammatory cytokines (TNF-α, IL-6) were significantly higher in diabetic versus control group (p <0.001).

Comparing the group A vs. group B (t test) serum levels of TNF-α were higher in group B (p <0.05). The same statistical calculation for IL-6 between the two groups showed no significant differences. BMI was positively correlated with TNF-α (p <0.05) and IL-6 (p <.05). Serum levels of TNF-α was positively correlated with both the AER (p <0.05) and with glucose (p <0.001).

Also, serum levels of insulin and proinsulin were higher in diabetic vs. control group maintained their statistical significance difference in two groups (p<0.01 and, respectively (p,o.oo1). Microalbuminuria was significantly higher in diabetic versus control group maintained their statistical significance difference in the two groups A/B (p<0.001 and, respectively p<0.01). Albumin excretion rate was significantly correlated with TNF-α (p, 0.05), but not statistically correlated with serum levels of IL-6.

Diabetic patients with cardiovascular disease compared to those without cardiovascular disease had serum levels of TNF-alpha (p <0.001) and IL-6 (p <0.05) significantly higher.

Conclusion: Proinflammatory cytokines (TNF-α, IL-6) are involved in the pathogenesis of insulin resistance and cardiovascular disease. The positive correlation between proinflammatory cytokines and coronary heart disease in patients with type 2 diabetes and microalbuminuria demonstrated the role of chronic low grade inflammatory syndrome in the pathogenesis of insulin resistance and endothelial dysfunction in cardiovascular disease in type 2 diabetes.


6

BIOINFORMATICA ŞI PROCESAREA SEMNALELOR GENOMICE Ionel-Bujorel Păvăloiu, Rodica Tuduce, Paul Dan Cristea† Dezvoltarea recentă a tehnologiilor de mare eficienţă în genetica moleculară a adus un impact major în

dezvoltarea unor domenii precum bioinformatica şi biologia sistemelor. Studierea cantităţilor uriaşe de date genomice şi proteomice va duce la înţelegerea interacţiunile complexe dintre gene si proteine, a mecanismelor celulare şi va permite găsirea unor metode superioare de rezolvare a disfuncţionalităţilor şi de tratare a bolilor.

Bioinformatica cuprinde metodele şi tehnologiile folosite pentru extragerea, stocarea, organizarea şi analiza datelor biologice. Un rol major în modelarea şi procesarea datelor provenind din bioinformatică îi revine procesării digitale a semnalelor, prin extragerea, prelucrarea şi interpretarea informaţiilor genomice şi proteomice. Convertirea secvenţelor de nucleotide în semnale digitale oferă posibilitatea folosirii unor metode consacrate de procesare a semnalelor pentru analiza semnalelor genomice, dificil de observat prin metodele clasice.

Bioinformatica şi metodele de procesare a semnalului genomic eficientizează şi oferă noi perspective în descoperirea structurii, funcţionării şi evoluţiei sistemelor biologice.

SPRE O NOUĂ EMBLEMĂ A MEDICINII Dr. Grigore Buşoi Progresul ştiinţei şi civilizaţiei umane au revoluţionat conţinutul şi sensul sănătăţii şi a medicinii, bolii şi

terapiei. Ca rezultat, devin necesare o nouă paradigmă şi o nouă emblemă a medicinii. Autorul propune lumii medicale o emblemă definitorie a medicinii, într-o viziune pentadică: în mijloc o cruce albă greacă, cu semnificaţii reverberante, ce se proiectează pe protuberanţa olimpiană a omului – capul –, crucea având în centrul ei o torţă menită să ardă veşnic; ansamblu simbolistic care se constituie într-o adevărată corabie a lui Hipocrate, posesoare de cală, punte şi catarg. Acest revigorant şi inedit triumvirat medical se află înscris într-o elipsă purtătoare de două focare interconectate praxiologic – medicul şi pacientul –, iar curba este susţinută propulsiv de maxima Vox medicinae tollit.

STUDIU DE PALEOGENETICĂ MOLECULARĂ LA POPULAŢII VECHI DIN EPOCA BRONZULUI ŞI A FIERULUI DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI Georgeta Cardoş1 şi Alexander Rodewald2

1Centrul de Genetică Medicală “Personal Genetics” Bucureşti 2Institutul de Biologie Umana, Universitatea din Hamburg, Germania Paleogenetica moleculară este un domeniu modern şi de actualitate, studiile de paleogenetică contribuind la o

mai bună înţelegere a mecanismelor evoluţiei şi la o mai bună estimare a distanţelor genetice dintre specii si populaţii. Cercetările de paleogenetică pot aduce informaţii valoroase privind: originea şi evoluţia genomului uman, structura socio-familială a populaţiilor umane vechi, migraţiile populaţiilor umane, relaţiile de înrudire genetică dintre acestea şi populaţiile umane actuale; pot contribui de asemenea la elucidarea unor enigme istorice sau la studiul unor boli genetice transmise pe linie autozomală şi heterozomală. Recent, profesorul Pääbo, actual director al Institutului de Antropologie Evolutionistă „Max Planck” din Leipzig, a reuşit, împreună cu colaboratorii săi, să secvenţieze genomul omului de Neandertal şi să estimeze o contribuţie între 1% si 4% a lui Homo neandertalensis la fondul genetic al omului modern non-african actual.

Studiul nostru de paleogenetică moleculară a avut ca scop analiza structurii genetice a populaţiilor vechi din Epoca Bronzului şi a Fierului de pe teritoriul României şi stabilirea relaţiilor lor genetice cu populaţia românească actuală şi alte populaţii europene moderne.

Probele biologice au fost reprezentate de oase şi dinţi umani fosili de la 50 de indivizi din populaţii umane vechi ce au trăit pe teritoriul României în Epoca Bronzului (22) şi în Epoca Fierului (28), prelevate din 17 situri arheologice din sudul, sud-estul si estul Romaniei, predominant de pe valea Dunării şi de pe ţărmul Mării Negre (bazinul carpato-danubiano-pontic).

Acest studiu complex de paleogenetică moleculară s-a desfaşurat pe o perioadă de 4 ani (2003-2006) şi a fost finanţat în cea mai mare parte din bugetul directorial al Institutului de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania, pus la dispoziţie de dl Prof. univ. Dr. Dr. Alexander Rodewald, directorul instituţiei şi parţial de DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst) Germania şi prin Programul Sokrates-Erasmus al Uniunii Europene.


7

Studiul a fost realizat exclusiv în Laboratorul de paleogenetică al Institutului de Biologie Umană din Hamburg, deoarece asemenea studii cu material biologic vechi necesită respectarea unor reguli extrem de stricte de sterilitate ţn manipularea şi prelucrarea materialului biologic, în scopul prevenirii contaminării cu ADN uman modern. Laboratorul de paleogenetică a constat în mai multe încaperi special dedicate fiecarei etape a fluxului de lucru: decontaminarea probelor osoase şi extragerea moleculelor de ADN (nuclear si mitocondrial), setarea reacţiilor PCR (Polymerase Chain Reaction) pentru amplificarea moleculelor de ADN vechi extrase din probele osoase, prelucrarea post-PCR a materialului genetic amplificat (purificare şi pregătire pentru secvenţiere a fragmentelor de ADN, vizualizarea fragmentelor de ADN şi identificarea alelică prin electroforeză în agaroză şi poliacrilamidă). Datele obţinute au fost prelucrate din punct de vedere biostatistic prin metode complexe utilizate în genetica modernă populaţională.

Probele de sânge obţinute de la indivizii din populaţia românească actuală au fost prelucrate într-un laborator complet separat, pentru a se preveni contaminarea probelor de ADN vechi cu ADN modern.

Rezultatele studiului nostru de paleogenetică au relevat o variabilitate genetică redusă, atât la nivel mitocondrial cât şi la nivel nuclear, în cadrul populaţiilor vechi din Epoca Bronzului şi a Fierului de pe teritoriul României, în comparaţie cu populaţiile moderne europene, inclusiv populaţia românească actuală. Această variabilitate genetică redusă ar putea fi rezultatul unei organizări sociale şi culturale locale în grupuri mici, parţial izolate reproductiv. Din punct de vedere geografic, fluviul Dunarea a favorizat întotdeauna schimburile comerciale şi culturale, de aceea probabil că nu a avut loc o izolare geografică reală.

Analiza relaţiilor genetice ale populaţiilor vechi din România cu populaţiile actuale europene a relevat la nivel mitochondrial relaţii genetice mai apropiate între populaţiile umane vechi de pe teritoriul României şi populaţia turcă de origine tracică de pe coastele Mării Negre şi ale Mării Mediterane. Acest rezultat ar putea fi explicat in contextul istoric, ca o consecintă a migraţiilor vechi (din Epoca Bronzului) ale unor grupuri umane din regiunea Dunării (astazi România, Serbia şi Bulgaria) către est, către regiunile litoralului Mării Negre şi Mării Mediterane, astăzi regiuni turceşti (Oppermann, 1988).

În privinţa relaţiilor genetice ale românilor actuali, aceştia s-au grupat (au format un “cluster” în analiza distanţelor genetice) împreună cu populaţia din Bulgaria, demonstrând astfel relaţii genetice mai apropiate, care ar putea fi explicate prin originea comună, în populaţiile umane tribale (proto-traci si traci). Au fost evidenţiate de asemenea relaţii genetice ale populaţiei româneşti actuale cu alte populaţii moderne europene, cum ar fi populaţiile din Italia şi Grecia.

Comparând eşantionul de populaţie veche de pe teritoriul României cu populaţiile europene moderne la nivel de ADN nuclear, au fost găsite relaţii genetice mai apropiate între acestea şi populaţia actuală din Italia. Acest fapt ar putea fi explicat prin migraţia masivă de populaţie de-a lungul coastei Mării Mediterane de la vest catre regiunea estică carpato-danubiană in Epoca Bronzului (Oppermann, 1988).

Dintre alte populaţii europene actuale utilizate în studiul nostru, aromânii, turcii din aria Mării Mediterane, grecii şi românii moderni au demonstrat relaţii genetice mai apropiate cu populaţiile vechi din România.

Markerii nucleari suferă recombinare ţn timpul diviziunii meiotice şi reprezintă ereditatea transmisă biparental, în timp ce ADN-ul mitocondrial se transmite de la o generaţie la alta exclusiv pe linie maternă. De aceea, analiza informaţiei genetice provenite de la moleculele de ADN nuclear şi mitocondrial pot conduce la rezultate diferite din punct de vedere al relaţiilor de înrudire genetică, reflectând “istoria” diferită a genomurilor mitocondrial şi nuclear de-a lungul evoluţiei speciei umane.

Relaţiile genetice dintre populaţiile vechi de pe teritoriul României şi populaţiile europene actuale gasite de noi în cadrul acestui studiu de paleogenetică au probabil explicaţii mult mai complexe decat cele menţionate de noi şi speram că oameni de ştiinţă din alte domenii (istorici, arheologi, antropologi, s.a.) ne vor ajuta sa le descoperim.

Acest studiu complex de paleogenetică moleculară va fi publicat în mod detaliat sub forma unei monografii în cursul acestui an.

EALES DISEASE Simona Carniciu*, Daniela Licaroiu*, C. Ionescu-Tirgoviste Institutul Naţional de Diabet Nutriţie si Boli Metabolice “N.C. Paulescu” Introduction: A rare eye disorder characterized by sudden vision loss, problems with eye blood vessuls and

reoccurring eye blood vessel hemorrhages as well as oozing of clear thick fluid from inside the eyeball. Eales' disease, first described by the British ophthalmologist Henry Eales in 1880, is characterized by three

overlapping stages of venous inflammation (vasculitis), occlusion, and retinal neovascularization. Diagnosis is mostly clinical and requires exclusion of other systemic or ocular conditions that could present

with similar retinal features. In recent years, immunological, molecular biological, and biochemical studies have


8

indicated the role of human leukocyte antigen, retinal autoimmunity, Mycobacterium tuberculosis genome, and free radical-mediated damage in the etiopathogenesis of this disease. However, its etiology appears to be multifactorial.

The management depends on the stage of the disease and consists of medical treatment with oral corticosteroids in the active inflammatory stage and laser photocoagulation in the advanced retinal ischemia and neovascularization stages.

Symptoms of Eales Disease: sudden vision loss, sudden vision impairment, scotoma, floating spots, impaired ability to control voluntary movements, pins and needles sensation, speech disorder, inflammation of retinal blood vessels, retinal hemorrhage, detached retina

Pathophysiology: The pathophysiology of Eales disease is mostly unknown. Eales disease is believed to be a primary, noninflammatory disorder of the walls of peripheral retinal vessels, namely the shunt vessels. This often leads to vascular occlusions, peripheral neovascularization, and vitreous hemorrhage.

The microvascular abnormalities are seen at the junction of perfused and nonperfused zones of the retina. Although associations with tuberculosis and multiple sclerosis have been suggested, these findings have not

been substantiated in other studies. It is possible that the association of Eales disease with both ocular inflammation and sensitivity to tuberculin protein suggests that this disease may be associated with immunologic phenomena whose mechanisms remain unknown.

Treatment: Several treatments have been proposed for Eales disease; however, none of these treatments is of proven benefit. Treatments include thyroid extract, osteogenic hormones, androgenic hormones, and systemic steroids. The antioxidant vitamins A, C, and E have been suggested as a possible therapy because antioxidizing enzymes are deficient in the vitreous samples of patients with Eales disease.

Intravitreal injections: Indeed, the most common presentation of Eales' disease is a sudden painless loss of vision because of vitreous hemorrhage . The usual management is initially conservative, and vitrectomy is reserved for eyes with nonresolving vitreous hemorrhage at the end of 3 months . Timely regression of new retinal vessels is desired to avoid vitreous hemorrhage and tractional retinal detachment requiring vitreoretinal surgery . It has been suggested that the massive VEGF expression observed in the retinal neovascular membranes may be due to retinal ischemia and chronic low-grade inflammation. Good results and adequate control of inflammation with the use of intravitreal triamcinolone in patients with Eales' disease have been reported previously. However, common complications such as elevated intraocular pressure and cataract progression may limit the use of intravitreal steroids. In a recent study from India, where the disease is relatively common, the beneficial effect of intravitreal bevacizumab in a patient with presumed Eales' disease has been reported . Fundus examination in a patient with vitreous hemorrhage secondary to Eales' disease often shows a combination of both fresh and old vitreous hemorrhage at any time the patient is examined, thereby suggesting that there may be bleeding on more than one occasion in these patients.

Also recently, bevacizumab has been shown to be effective in regressing neovascularization and mild hemorrhage secondary to Eales disease, if given every 4 weeks, thereby hastening the process of resolution of dense vitreous hemorrhage [35] or reduce the need for vitrectomy.

*authors with equal contribution CLINICAL STATUS, NEUROIMAGISTIC ASSESSMENT, SURGICAL MANAGEMENT AND GLOBAL OUTCOME IN HEAD INJURIES IN CHILDREN AGED 0-3 1A.V. Ciurea, 2D.A. Nica, 3A. Mohan, 1H. A. Moisa 1Carol Davila University School of Medicine, Department of Neurosurgery. Sanador Medical Center, Bucharest,

Romania. 2St. Pantelimon University Hospital, Department of Neurosurgery, Bucharest, Romania. 3Oradea County University Hospital, Department of Neurosurgery, Oradea, Romania. Background: The general structures of the skull and brain in children are very different of those in teenagers

and adults. During the first 3 years of life a considerable array of processes concerning brain growth, development and maturation takes place and establishes the main cerebral functions and neural circuits. Under these circumstances any brain injury in this time interval has potential catastrophic consequences.

Materials and methods: The development of the brain until 3 years of age generally reaches 51cc. of volume which is very close to that of the adult. The authors present an experience of 431 consecutively operated cases aged 0-3. All the cases have been admitted and treated between 1 Jan. 2003 and 1 Jan 2013. – 10 years. As a major etiologic factor 141 cases were victims of same level falls (32.6%), 99 cases were victims of different level falls (22.7%). The authors point out the fact there were 78 cases of children victims of traffic accidents (17.9%). The whole cohort of cases was evaluated and treated based on the already established trauma scales. The cases were


9

evaluated by a complete team formed of a neurosurgeon, neurologist and pediatrician. Since admission all the cases received the mandatory batch of hematologic and radiologic analysis. The authors excluded all the cases including birth traumas, minor head injuries not needing hospital admission and head injuries treated in other neurosurgical units. (1667 cases).

Results: In the array of specific head injuries we noticed 38 cases of cephalhematomas (13.5%), 276 cases of skull fractures (64%). The 276 skull fractures were : linear – 124 cases; diastatic – 72 cases; depressed skull fractures – 61 cases and depressed and comminuted skull fractures 19 cases. A specific element met in our study group were growing skull fractures – 22 cases – 5%. Intrusive skull fractures were rare – 11 cases – 2.5%.

Extradural hematomas were met in 26 cases – 6%, subdural hematomas were met in 5 cases – 1.1% and intraventricular hemorrhages were met in 5 cases – 1.1%. Diffuse brain edema is another specific element concerning this pathologic entity and was met in 28 cases – 6.5% - all cases having a severe prognosis.

The clinical status of the patients observed symptoms such as palor in 431 cases (100%), irritability and agitation in 232 cases (53.8%), irritability and somnolence in 182 cases (42.3%) vomiting in 179 cases (41.1%) and fontanelle bulging in 166 cases (38.4%).

Simple and 3D reconstructed CT scans are extremely useful for assessment of the lesions and cerebral structures. Magnetic resonance imaging is a great tool, however it was used only in 86 cases (19.9%) and not in the acute period. The whole cohort of cases was evaluated using the Children’s Coma Scale (CCS) and the following results were obtained :

• CCS: 15-13 p : 310 cases (72%) • CCS: 12-9 p : 74 cases (17%) • CCS: 8-3p: 47 cases (11%) All the cases in CCS 8-3p were directly admitted in the pediatrics intensive care unit (PICU) and received

assisted ventilation. A number of 12 cases in CCS 3p (2.7%) had a severe prognosis and despite all the efforts the patients passed away.

Conclusions: Head injuries in children aged 0-3 represent a major healthcare problem in all countries. The authors insist on prevention of such lesions which occur especially when children are left unattended and fall from same or different heights. Furthermore, the authors militate for the correct treatment of such cases by referral to special centers fitted with pediatrics intensive care units and for the quick reinsertion of the patients in their families thus facilitating a good outcome.

Keywords: Infants, toddlers, head injuries, CT scan, MRI, PICU, neurosurgery. THE IMPORTANCE OF A HEALTHY FOOD AND ENVIRONMENT FOR THE DEVELOPMENT OF THE HUMAN BRAIN A.V. Ciurea, A. Mohan, H. Moisa 1The Carol Davila University School of Medicine, Bucharest, Romania. Sanador Medical Center, Department of Neurosurgery, Bucharest, Romania. 2University of Oradea, Faculty of Medicine, Dept. of neurosurgery, Oradea, Romania. Background: The authors debate the major actual problem of healthy alimentation and its impact on the

development of the nervous system reffering mostly to the young persons and the intrauterine period. The modifications of the human genome

Through alimentation and environment can be in such circumstances unpredictable and irreversible. Material: The development of the human body depends mostly on genetic factors. These in turn depend on a

series of nutritional factors, environmental factors and possible nociceptive external aggressions. The maximal teratogenous period stretches from the 2nd week of pregnancy until the 30th week, with the brain being the most sensitive organ prone to lesions. The nervous cell is highly sensitive at teratogenous agents . Nutriments need to be chosen carefully to allow the best course of development of the organism and especially the nervous system. Young organisms until the age of 20 need to be protected from poisonous factors from food and the external environment.Studies from all over the world have demonstrated that food influences the genotype and the fenotype in a decisive way being the source of a various array of diseases. The consequences of “industrial alimentation” enriched with growth hormones and other alimentary additives are shown in this study together with the poisonous effects of alcohol consumption, tobacco, drugs, radiation etc. Furthermore the authors bring in discussion quantum mechanics and physics studies that aim to show that all human beings are interconnected and that each one of us has the potential to influence his partners by what he thinks. At the end the authors insist upon allimentation issues promoting natural food and presenting in parallel the risks and possible consequences of genetically modified food. The authors advocate agains mall culture and industrial alimentation.


10

Conclusions: Natural alimentation is a crucial element in the development of the nervous system especially in the intrauterine period and early childhood together with the poisonous external factors.

Key Words: Brain, Food, Environment, behavior, fast food, mall culture. BOALA FABRY Cătălina Coclitu, Ana Maria Cobzaru, Ioana Mindruţă Neurologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti Boala Fabry este o afecţiune multisistemică aparţinând grupului de afecţiuni de stocare lizozomală , progresiva,

potenţial letală, transmisă genetic, afectând deopotrivă ambele sexe. Ca urmare a unui deficit moştenit în activitatea enzimatică a α-galactozidazei, boala Fabry se caracterizează printr-o acumulare progresivă de glicosfingolipide in lizozomi într-o mare varietate de celule şi o afectare a unui mare număr de ţesuturi şi sisteme. Iniţierea precoce a tratamentului este esenţială şi din acest motiv rezidă importanţa diagnosticării acestei afecţiuni.

FABRY DISEASE Cătălina Coclitu, Ana Maria Cobzaru, Ioana Mindruţă Neurology, University Hospital Bucharest Fabry disease is a metabolic disorder part of the larger family of lysosomal storage disorders, caused by a

deficiency of certain lysosomal enzymes necessary to break down complex molecules, affecting equally both sexes. This deficiency causes intralysosomal accumulation of substrate in a variety of cell types throughout the body. The result is significant cellular, tissue, and organ dysfunction.The importance of early diagnosis of this disease lies in the fact that the time of the initiation of treatment is essential.

ASPECTE DE FARMACOGENOMICĂ Aurelia Nicoleta Cristea Prof. Dr. Disciplina de Farmacologie şi Farmacie clinică, Facultatea de Farmacie, UMF Carol Davila, Bucureşti, România [email protected] Introducere. Omul real (determinat genetic şi influenţat epigenetic) se dovedeşte a fi de multe ori departe de

„omul statistic” (creiat de rezultatele studiilor clinice populaţionale randomizate, supuse metaanalizei biostatistice). Variabilitatea biologică şi farmacologică interindividuală are la bază mutaţiile în structura ADN-ului uman, ce codifică proteine importante biologic şi farmacologic, imprimând un „polimorfism genetic”. Factorii genetici răspund de 20-95 % din variabilitatea în farmacocinetica şi în efectele medicamentelor.

Variabilitatea genetică (intraindividuală ontogenetică, interindividuală de grup şi etnică) şi în consecinţă variabilitatea răspunsului la un medicament, excede barierele standardizate pentru prescrierea unui medicament, face dificil de aplicat ghidurile terapeutice, şi creiază mari probleme medicului practician, în actul de individualizare şi personalizare a medicaţiei cu eficienţă şi siguranţă maximă pentru pacient. Cunoaşterea variabilităţii depăşeşte astăzi etapa statistică, intrând în universul determinist–mutant al genomicii şi proteomicii. Analizând erele de individualizare şi optimizare a farmacoterapiei, putem aprecia că era farmacogenomică a personalităţii unice este incomparabil superioară erei biostatistice a răspunsului mediu populaţional.

Facogenomica studiază impactul genomului pacientului, asupra răspunsului personal la un medicament. Instituirea unei farmacoterapii personalizate genetic se bazează pe identificarea genotipului şi ca urmare a fenotipului pacientului. În acest scop, sunt necesare teste farmacogenetice validate (specifice, sensibile şi reproductibile). La ora actuală, în lume există o multitudine de astfel de teste farmacogenetice (PGx tests) validate, precum şi laboratoare specializate care le utilizează în scopul identificării genotipului pacienţilor. Domeniul în care aceste aplicaţii sunt mai avansate este patologia neoplazică.

Farmacogenomica oferă medicului posibilitatea de a selecţiona ştiinţific, dintr-un grup de pacienţi cu aceiaşi boală, pe aceia al căror genotip interacţionează benefic cu un medicament, fiind responderi cu o eficienţă maximă şi cu reacţii adverse minime. Scopul farmacogenomicii este de a personaliza farmacoterapia şi de a limita toxicitatea medicamentului, bazat pe profilul genetic individual (genotip).Conceptul farmacogenomicii este în acest sens: „Terapie cu medicamentul adecvat, şi o doză corectă, exact la pacientul potrivit” („Therapy with the right drug at the right dose, in the right patient”).


11

Farmacogenomica şi farmacoproteomica deschid o eră nouă, atât pentru cunoaşterea teoretică a variabilităţii biologice şi farmacologice, la nivel molecular, cât şi pentru implementarea ştiinţifică a unei medicine personalizate genetic („genetic personalized medicine”). Regimul de terapie bazat pe farmacogenomică (pharmacogenomics-based treatment regimen) este evident superior regimului standard (standard treatment regimen) şi are potenţialul de a reduce semnificativ mortalitatea şi spitalizările anuale datorate reacţiilor adverse sau ineficienţei farmacoterapiei.

Se întrevede că farmacogenomica va avea un rol revoluţionar şi în proiectarea medicamentelor noi, personalizate farmacogenomic.

Obiectivul lucrării este de a evidenţia complexitatea fenomenului variabilităţii genetice şi implicit a variabilităţii răspunsului farmacoterapeutic, precum şi de a releva importanţa practică a cunoaşterii factorilor genetici de variabilitate farmacologică şi a markerilor, pentru o personalizare a farmacoterapiei cu eficienţă optimă şi siguranţă maximă, pentru implementarea ştiinţifică a unei medicine personalizate genetic (genetic personalized medicine).

Cuprinsul lucrării dezvoltă: avantajele şi problemele cu care se confruntă actualmente farmacoterapia personalizată farmacogenetic; exemple relevante şi semnificative privind consecinţele clinice ale polimorfismul genetic enzimatic, în cazurile medicamentelor biotransformate enzimatic la metaboliţi inactivi (omeprazol, metoprolol, statine ca atorvastatina, lovastatina şi simvastatina, fenitoină, antidepresive triciclice ca desipramină şi nortriptilină, anticoagulante cumarinice ca warfarina şi acenocumarol, antidiabeticele sulfoniluree) şi respectiv activi (analgezice ca tramadol şi codeină, clopidogrel, nitroglicerină , anticanceroase ca irinotecan, 5-fluorouracil şi tamoxifen); exemple privind consecinţele clinice ale polimorfismului transportorilor membranari de medicamente (antineoplazice ca adriamicina, doxorubicina şi vinblastina; antiretrovirale nucleosidice ca zidovudina; imunosupresivul antirejecţie ciclosporina) şi ale polimorfismului situsurilor receptoare (antihipertensive blocante beta-1, bronhodilatatoare agonişti beta-2, antiastmaticele inhibitoare ale 5-lipoxigenazei ca zileuton, statine, anticancerosul trastuzumab, ISRS, tacrin anti Alheimer); exemple de markeri ce avertizează asupra unor posibile RA la anumite medicamente (abacavir-antiretroviral anti HIV, neuroleptice ca haloperidol şi clozapină, antiparkinsonianul levodopa, anticanceroase ca irinotecan şi 5-fluorouracil, IEC, antiepilepticul carbamazepină).

Consecinţele clinice ale unui medicament sunt în foate multe cazuri, rezultanta impactului mai multor sisteme active care prezintă polimorfism genetic: o serie de enzime metabolizatoare, proteine transportoare, situsuri-receptoare. Sunt aşa numiţii „determinanţi poligenici” ai răspunsului la medicamente. Se poate vorbi de un complex integrat de genotipuri (enzimatic, transportor şi receptor) pentru un singur pacient. Ca urmare, identificarea determinanţilor poligenici moşteniţi este de mare actualitate în farmacogenomică, raportat la fiecare medicament. În lucrare, sunt prezentaţi şi discutaţi biomarkerii poligenici pentru răspunsul terapeutic identificaţi pentru o serie de medicamente (antihipertensivele ce acţionează asupra situsurilor-ţintă din RAAS, statinele hipocolesterolemiante, anticoagulantele orale cumarinice ca warfarina şi acenocumarol, antipsihotice ca haloperidol şi clozapina, tiopurinele imunosupresive ca azatioprina, 6-mercaptopurina şi 6-tioguanina, medicamentul antirejecţie tacrolimus, anticanceroasele 5-fluorouacil, irinotecan şi tamoxifen, analgezice opioide, antiepileptice ca fenitoina şi carbamazepina).

Concluziile principale relevate în lucrare: ◘ Personalizarea farmacogenomică a farmacoterapiei reprezintă un pas uriaş înainte, după etapa anterioară de optimizare a posologiei prin procesul de feed-back farmacocinetic (bazat pe dozarea concentraţiei plasmtice a medicamentului administrat apriori, într-o doză test). ◘ Personalizarea medicaţiei se dovedeşte a nu fi un act simplist de realizat, nici abordată prin prisma cunoştinţelor actuale de farmacogenomică. ◘ Factorii genetici nu exclud influenţa tuturor celorlalţi numeroşi factori non-genetici de variabilitate, ce trebuie luaţi în calcul de către medic la prescrierea farmacoterapiei. ◘ Viitorul personalizării farmacogenomice a farmacoterapiei apare însă extrem de complex, văzut în lumina ultimelor descoperiri ştiinţifice referitoare la extensia incredibilă a variabilitatăţii genetice, privită prin prizma epigenomului şi a „genelor săltăreţe” ce construesc o perpetuă variabilitate a ADN-ului celular.

PHARMACOGENOMICS ASPECTS Aurelia Nicoleta CRISTEA Prof. Dr. Department of Pharmacology and Clinical Pharmacy, Faculty of Pharmacy, UMF „Carol Davila”, Bucharest, Romania [email protected] Introduction.The real man, determined genetically and influenced by epigenetics, turns out to be often far from

the „statistical man” created by the results of population randomized clinical trials, subject to biostatistics meta-


12

analysis. Interindividual biological and pharmacological variability is based on mutations in the structure of human DNA, which encodes biologically and pharmacologically important proteins, giving a „genetic polymorphism”. Genetic factors are responsible for 20-95 percent of variability in pharmacokinetics and drug effects.

Genetic variability (ontogenetic intraindividual, interindividual and ethnic group) and therefore the variability of response to a drug exceeds standardized barriers of drug use, makes therapeutic guidelines difficult to apply and creates important problems for medical practitioners, during individualization and personalization of the therapy with efficiency and maximum safety for the patient. The knowledge of the variability exceeds today the statistical phase, entering the deterministic mutant universe of genomics and proteomics. Analyzing the ages of individualization and optimization of pharmacotherapy, we can say that pharmacogenomics era of unique personality is incomparably greater biostatistics era of population average response.

Pharmacogenomics studies the impact of the patient's genome, on the personal response to a drug. The establishment of a genetically personalized pharmacotherapy is based on patient genotype identification. For this purpose, validated pharmacogenetic tests are needed (specific, sensitive and reproducible). At present, there are such pharmacogenetic tests (PGX tests) validated, and specialized laboratories they use to identify genotype patients. The area, in which these applications are the most advanced, is the neoplazic pathology.

Pharmacogenomics offers physicians the ability to select scientifically in a group of patients with the same disease, those whose genotype interacts with a drug beneficial, they being the responders with maximum efficiency and minimal side effects. The aim of pharmacogenomics is to personalize pharmacotherapy and to limit drug toxicity, based on individual genetic profile (genotype and phenotype). The concept of pharmacogenomics is in this sense: „Therapy with the right drug ,at the right dose, in the right patient” .

The pharmacogenomics and pharmacoproteomics opens a new era for both the theoretical knowledge of biological and pharmacological variability at the molecular level and for the scientific implementation of a genetic personalized medicine. Regimen of pharmacotherapy based on pharmacogenomics (pharmacogenomics-based treatment regimen) is obviously higher by comparison with standard procedure (standard treatment regimen) and it has the potential to radically reduce the estimated deaths and hospitalizations that occur each year as the result of adverse drug response or therapy inefficiency.

It sees that pharmacogenomics will have a revolutionary role in the future design of new drugs, pharmacogenomical personalized.

The objective of this paper is to highlight the complexity of the phenomenon of biological variability and therefore of the pharmacotherapeutic response, as well as the practical importance of knowing the genetic factors of pharmacological variability, and biomarkers for personalizing pharmacotherapy with optimal efficiency and maximum safety, for scientific implementation of genetic personalized medicine.

Contents of the work develops: the advantages and problems of the personalised pharmacogenomics-based pharmacotherapy (high costs; insurance coverage may not be available for the genetic test; privacy and confidentiality of information); examples relevant and significant, about the clinical consequences of enzyme genetic polymorphisms in drug cases enzymatically biotransformed to inactive metabolites (classical tricyclic antidepressants as desipramine and nortriptiline; fenitoine; metoprolol; omeprazol; statins as atorvastatine, lovastatine şi simvastatine; coumarin anticoagulants as warfarin and acenocumarol; antidiabetics sulfoniluree) and respective active (analgesics as tramadol and codeine; clopidogrel; nitroglicerine; anticancer drugs as 5-fluorouacil, irinotecan and tamoxifen); examples about the clinical consequences of drug membrane transporters genetic polymorphisms (anticancer as adriamicine, doxorubicine and vinblastine; antiretroviral nucleoside as zidovudine; anti rejection immunosupresive ciclosporine) and of receptor sites genetic polymorphism (antihypertensives beta-1 blockers; anti asthmatics 5 anti-lipoxygenase inhibitors as zileuton; beta-2 agonist bronchodilators; statins; ISRS; tacrin anti Alheimer; anticancer trastuzumab); examples of biomarkers predictible for increased risk of severe adverse reactions (AR) (anti HIV antiretroviral abacavir; neuroleptics as haloperidol and clozapine; anti Parkinson levodopa; antiepileptic carbamazepine; anticancer as irinotecan and 5-fluorouracil; IEC).

The clinical consequences of the drug impact are often the resultant of more active systems showing genetic polymorphism: a series of metabolizing enzymes, transport binding proteins, receptor-binding sites. There are the polygenic determinants of drug response. Is there an integrated complex genotypes (enzyme, transporter and receiver) for a single patient. Therefore, identifying the all determinants of polygenic inheritance is at the top in pharmacogenomics. This paper presents and discusses the polygenic biomarkers for therapeutic response to the following drugs: antihypertensives acting on target sites of RAAS; antipsychotics (haloperidol and clozapine); anti rejection drug tacrolimus; anticancer drugs (5-fluorouacil, irinotecan şi tamoxifen); immunosupresive thiopurins (azathioprine, 6-mercaptopurine, 6-thioguanine); antiepileptics (fenitoine and carbamazepine); opioid analgesics; statins).

The main conclusions highlighted in the paper: ◘ Pharmacogenomics personalised pharmacotherapy represents a huge step forward after the previous posology optimization stage by pharmacokinetic feedback process


13

(based on the determination of the plasmatic concentration of the a priori administered drug, at a test dose). ◘ Customizing medication proves not to be a very simple act, either in terms of addressing current knowledge of pharmacogenomics. ◘ Genetic factors influence not exclude all the other numerous non-genetic factors of variability to be taken into account by the physician when prescribing pharmacotherapy. ◘ Future pharma-cogenomic personalization of pharmacotherapy appears extremely complex, in light of the latest scientific findings on genetic variability incredible extension, seen through the prism of the epigenome and hopping genes that built a perpetual variability of cellular DNA.

TRATAMENTUL TROMBOEMBOLISMULUI VENOS LA PACIENTII ONCOLOGICI Camelia Diaconu Sef de lucrări UMF Carol Davila, Spitalul Clinic de Urgenţă, Clinica de Medicină Internă, Bucureşti Pacienţii cu cancer dezvoltă adesea tromboembolism venos, acesta fiind a doua cauză de mortalitate la bolnavii

oncologici. Tromboza venoasă profundă şi embolia pulmonară pot de asemenea să întârzie sau să interfere cu tratamentul procesului malign, să prelungească perioada de spitalizare şi să crească costurile îngrijirii medicale. Incidenţa evenimentelor trombotice venoase şi arteriale la bolnavii de cancer este în creştere, pe de o parte datorită îmbătrânirii populaţiei şi pe de altă parte datorită utilizării tratamentelor oncologice mai eficiente, însă adesea mai trombogenice. Factorii de risc pentru tromboembolismul venos la pacienţii oncologici depind de tipul tumorii (ovar, creier, pancreas, plămân, colon), stadiul şi extensia tumorii (boală metastatică), tipul de tratament antineoplazic şi alţi factori (antecedentele de trombembolism venos, spitalizări, imobilizare, infecţii, trombofilie). La bărbaţi, cancerele de pancreas, prostată, stomac, rinichi, plămân şi tumorile cerebrale primare se asociază cu cel mai mare risc de trombembolism. La femei, cel mai mare risc există în cancerele de sân, ovar şi plămân. De asemenea, tratamentul chirurgical şi sistemic, ca şi inserarea de catetere venoase centrale, se asociază cu risc crescut de tromboembolism. Până recent, au existat puţine date despre tratamentul specific al bolnavilor oncologici. Aceşti bolnavi reprezintă un subset mic (<20%) în majoritatea studiilor mari despre terapia antitrombotică. De aceea, până în ultimii 3-4 ani, informaţiile au fost extrapolate de la bolnavii non-canceroşi, avându-se în vedere faptul că bolnavii cu cancer au riscul cel mai mare. Există puţine studii care să fi evaluat eficienţa şi siguranţa anticoagulantelor în tromboza paraneoplazică. Majoritatea ghidurilor internaţionale susţin utilizarea heparinelor cu greutate moleculară mică în tratamentul iniţial şi pe termen lung al trombozei paraneoplazice. Este posibil ca agenţii anticoagulanţi orali mai noi să fie mai eficienţi, însă lipsesc studiile clinice care să fi evaluat eficienţa acestora la bolnavii oncologici.

THE TREATMENT OF VENOUS THROMBOEMBOLISM IN ONCOLOGY PATIENTS Camelia Diaconu Lecturer at “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Emergency Clinical Hospital, Internal Medicine Clinic, Bucharest Patients with cancer often develop venous thromboembolism, which is the second cause of mortality in

oncology patients. Deep vein thrombosis and pulmonary embolism may also delay or interfere with the treatment of malignant process, extend the period of hospitalization and increase healthcare costs. The incidence of venous and arterial thrombotic events in patients with cancer is increasing, partly because of the aging population and partly due to use of more effective cancer treatments, but often more thrombogenic. Risk factors for VTE in medical oncology patients depend on tumor type (ovary, brain, pancreas, lung, colon), stage, grade and extent of cancer (metastatic disease), type of antineoplastic treatment and miscellaneous VTE risk factors (previous VTE, hospitalization, immobility, infection, thrombophilia). In men, cancers of the pancreas, prostate, stomach, kidney, lung and primary brain tumors are associated with the highest rates of VTE. In women the highest rates of VTE appear in cancers of the breast, ovaries, lungs. Surgical and systemic treatment, along with insertion of central venous catheters, is associated with increased risk for VTE. Until recently, sparse data specifically related to cancer patients was available. Cancer patients are a small subset (<20%) in most of the largest trials of antithrombotic therapy. Therefore, until the last 3-4 years, the information was extrapolated from non-cancer patients, having in mind that cancer patients are in the highest risk group. Few studies have assessed the efficacy and safety of anticoagulants in paraneoplastic thrombosis. Most international guidelines support the use of low molecular weight heparin in the initial and long-term treatment of paraneoplastic thrombosis. It is possible that newer oral anticoagulant agents to be more efficient, but clinical studies to evaluate their effectiveness in oncology patients are still missing.


14

MARKERI GENETICI UTILIZATI IN MONITORIZAREA PACIENTILOR CU INFECTIE HIV/SIDA Dragos Florea, Leontina Banica, Dan Otelea Institutul National de Boli Infectioase “Prof Dr Matei Bals” Un numar crescut de determinanti genetici ai bolilor infectioase au fost identificati in ultimii ani, ca rezultat al

extinderii cunoasterii noastre asupra genomului uman si a celui microbian, precum si datorita progreselor tehnologice majore in domeniul geneticii moleculare.

Factorii genetici ai gazdei si interactiunea acestora cu factorii genetici ai microorganismelor influenteaza numeroase aspecte ale bolilor infectioase, de la receptivitatea la infectie si raspunsul imun pana la rata progresiei bolii si a aparitiei unor complicatii. Numeroase studii dovedesc influenta factorilor genetici ai gazdei asupra ratei progresiei si a trasmiterii infectiei cu virusul imunodeficientei umane.

Infectia HIV reprezinta o problema majora de sanatate publica, cu multiple consecinte medicale, economice si socio-demografice. La nivel global traiesc peste 33 de milioane de persoane infectate cu HIV, dintre acestea aproximativ 8 milioane fiind in tratament antiretroviral. O cauza importanta de esec terapeutic, datorata aderentei incomplete a pacientului la tratamentul antiretroviral, este aparitia reactiilor adverse la terapie.

Acumularea datelor privind genomul uman ofera sansa realizarii unei terapii personalizate, cu un risc redus de reactii adverse si cu un raport beneficii/ riscuri favorabil. Mai multi markeri farmacogenetici au fost identificati si introdusi recent in practica clinica, permitind ameliorarea utilizarii terapiei pentru infectia HIV si pentru comorbiditatile asociate.

Evaluarea markerilor genetici devine in consecinta un instrument util in monitorizarea pacientilor cu infectie HIV.

GENETIC MARKERS IN THE MANAGEMENT OF THE HIV/AIDS INFECTED PATIENTS Dragos Florea, Leontina Banica, Dan Otelea “Prof Dr Matei Bals” National Institute for Infectious Diseases Genetic determinants of infectious diseases have been increasingly identified in the last years, largely as a result

of our expanded knowledge of the human and microbial genomes as well as of major technological advances in molecular genetics.

The interaction between the genetic factors of the host and of the pathogen influences many aspects of the infection, from acquisition (susceptibility versus resistance) and immune response to disease progression and specific complications. An increasing number of data confirm the influence of the host genetic factors in the rate of progression and the rate of transmission of the human immunodeficiency virus infection (HIV).

Human immunodeficiency virus infection is a major health problem, with multiple medical, economic and socio-demographic consequences. Globally, more than 33 million people are living with HIV/AIDS, approximately 8 million being on antiretroviral treatment. Adverse drug reactions are an important cause of treatment failure, due to suboptimal adherence to the antiretroviral therapy.

The increasing knowledge of variation within the human genome is an opportunity for the development of a personalized therapy, with reduced risk of adverse drug reactions and an increased benefits/risks ratio. Recently, several pharmacogenomic markers were identified and translated into clinical practice, thus allowing a better use of drugs for HIV infection or related co-morbidities.

The evaluation of the human genetic markers becomes a useful tool in the management of the HIV infected patient.

COLISTINA IN TRANSPLANTUL DE ORGANE, UN MEDICAMENT VECHI INTR-UN TERITORIU NOU Diana F Florescu, M.D.1,2; Cezarina Mindru, M.D.1; Fang Qiu, PhD3; Megan Keck, M.D.4; Andre C Kalil, M.D, M.P.H1

1Infectious Diseases Division; 2Transplant Surgery Division; 3 Biostatistics Department; 4 Department of Pharmaceutical and Nutrition Care; 1,2,4 University of Nebraska Medical Center; 3 The Nebraska Medical Center Corespondenta: Diana Florescu, M.D., [email protected], Associate Professor; University of Nebraska Medical Center Fundal: Experienta clinica cu colistina pentru tratamentul bacteriilor Gram-negative care sint rezistente la

multiple antibiotic este limitata in transplantul de ogane.


15

Metode: Am inclus pacientii transplantati la “University of Nebraska Medical Center” intre ianuarie 2003 si iulie 2011 si care au fost tratati cu colistina intavenos sau aerosolizata. Am folosit elemente de statistica descriptiva ca sa sumarizam caracteristicile pacientilor si curba Kaplan-Meier pentru analiza ratei de supravietuire.

Rezultate: Cincisprezece pacienti au fost inclusi in studiu, 10 adulti (virsta medie 54.6 ani) si 5 copii (virsta medie 3.3 ani). Tabelul 1 descrie caracteristicile la inrolare si tipurile de infectii. Pseudomonas aeruginosa a fost izolat in 13 cazuri si ESBL Klebsiella oxytoca si ESBL Escherichia coli au fost izolate fiecare intr-un caz. Opt pacienti au avut co-infectii, in principat cu bacterii de origine intestinala. Infectiile au fost diagnosticate la o medie de 5.9 luni (0.8-49.8 luni) dupa transplant. Treisprezece pacienti au primit alte antibiotice in acelas timp cu colistina. Doza medie de colistina intravenoasa (13 pacienti) a fost 2.7mg/kg/zi (1-4.9mg/kg/zi), si pentru colistina aerosolizata ( 2 pacienti) a fost 241.7 mg/zi (150-333.3mg/zi). Raspuns clinic a fost obtinut in 9 (60%) pacienti. Supravietuirea la 4 saptamini dupa infectie a fost 86.7% (95%CI, 56.4-96.5%). Nu a fost nici o diferenta intre media functiei renale la adulti (p=0.38) si copii (p=0.88) inainte si dupa colistina. Un pacient a dezvoltat neurotoxicitate si toxicitate renala si un alt pacient a avut doar neurotoxicitate.

Discutie: Colistina ar putea fi un tratament alternativ relativ nontoxic si efficient pentru pacienti infectati cu bacterii Gram-negative care sint rezistente la multiple antibiotice.

Tabelul 1. Caracteristicile la inrolare si tipurile de infectii ale pacientilor inclusi in studiu.

Tratamentul de inductie 12/15 Regim basat pe inhibitori de calcineurina 15/15 Steroizi 12/15 Necesitatea de dializa 10/15 Necesitatea de dializa numai la adulti 9/10 Tipul de transplant Ficat+ficat-rinichi+ficat-rinichi-pancreas 6/15 Inima 1/15 Rinichi+Rinichi-pancreas 3/15 Numai intestin+multivisceral 5/15 Focarul primar de infectie Bacteremia +/-alt loc 4/15 Pneumonie 3/15 Abdomen 8/15

COLISTIN IN SOLID ORGAN TRANSPLANTATION, AN OLD DRUG IN A NEW TERRITORY Diana F Florescu, M.D.1,2; Cezarina Mindru, M.D.1; Fang Qiu, PhD3; Megan Keck, M.D.4; Andre C Kalil, M.D, M.P.H1

1Infectious Diseases Division; 2Transplant Surgery Division; 3 Biostatistics Department; 4 Department of Pharmaceutical and Nutrition Care; 1,2,4 University of Nebraska Medical Center; 3 The Nebraska Medical Center Corresponding author: Diana Florescu, M.D., [email protected] Associate Professor; University of Nebraska Medical Center Background: The clinical experience with colistin therapy for multidrug resistant Gram-negative pathogens in

solid organ transplantation is limited. Methods: Patients transplanted at University of Nebraska Medical Center between January 2003 and July 2011

and treated with intravenous or nebulized colistin were included. Descriptive statistics were used to summarize patients’ characteristics and Kaplan-Meier curve for survival analysis.

Results: Fifteen patients were included in the study, 10 adults (median age 54.6 years) and 5 children (median age 3.3 years). Table 1 describes the baseline characteristics and the type of infections. Pseudomonas aeruginosa was isolated in 13 cases and ESBL Klebsiella oxytoca and ESBL Escherichia coli were each isolated in one case. Eight patients had co-infections, mainly with enteric pathogens. The infections were diagnosed at a median of 5.9 months (range 0.8-49.8 months) after transplantation. Thirteen patients received concomitant antibiotics with colistin. The median dose of intravenous colistin (13 patients) was 2.7mg/kg/day (range 1-4.9 mg/kg/day), and for nebulized colistin (2 patients) was 241.7 mg/day (range 150-333.3 mg/day). Clinical cure was achieved in 9 (60%) patients. Four-week survival rate after infection was 86.7% (95% CI, 56.4%-96.5%). There was no difference in the median creatinine clearance in adults (p=0.38) and children (p=0.88) before and after colistin. One patient had both neurotoxicity and nephrotoxicity and one patient had neurotoxicity only.


16

Discussion: Colistin might be a relatively safe and efficacious alternative therapy for transplant patients with multidrug resistant Gram-negative pathogens.

Table 1. The baseline characteristics and the type of infections of the patients included in the study.

Induction therapy 12/15 Calcineurin-based regimen 15/15 Steroids 12/15 Need for RRT 10/15 Need for RRT only in adults 9/10 Type of transplantation Liver+liver-kidney+liver-kidney-pancreas 6/15 Heart 1/15 Kidney+kidney-pancreas 3/15 Isolated+combined small bowel 5/15 Primary site of infection Blood +/-other site 4/15 Pneumonia 3/15 Intra-abdominal 8/15

METODA “DNA PATTERN” FOLOSITA PENTRU ANALIZA SECVENTELOR ADN Paul Gagniuc Indexul de coincidenta Kappa (Kappa IC) a fost folosit pentru prima data in 1920 in domeniul criptografiei.

Prima aplicatie a acestei metode, dar si ultima, a fost analizarea mesajelor criptate. Kappa IC a fost adaptat si folosit pentru prima data in analiza secventelor ADN de catre noi in anul 2010. Din testele efectuate, noi am observat ca Indexul de coincidenta Kappa este sensibil la organizarea secventelor ADN, cum ar fi secvenţele repetate simple sau secvente repetate scurte dispuse in tandem. Prin extragerea valorilor Kappa si a procentajului C+G, a fiecarei fereastre glisante am avut posibilitatea să măsuram valorile localizate de-a lungul fiecarei secvenţe ADN analizate. Prin folosirea acestei metode noi am publicat o serie de rezultate care arata ca promotorii genelor sunt specifici fiecarui cromozom cat si faptul ca la Homo Sapiens promotorii genelor sunt situati la granita teritoriilor cromozomiale in faza G0. Mai mult de atat, in 2012 metoda a fost cu succes folosita pentru detectarea a 10 clase de promotori ai genelor la eucariote.

TRADITII SI ACTUALITATI TERAPEUTICE IN CHIRURGIA PLASTICA Autori: Carmen Giuglea*, Marinescu Silviu**, Crenguta Coman*, Florescu Ioan** *Sectia de Chirurgie plastica, microchirurgie reconstructiva, Spitalul Clinic de Urgenta “Sf. Ioan”, Bucuresti ** Sectia Clinica de Chirurgie plastica, microchirurgie reconstructiva, Spitalul Clinic de Urgenta “Bagdasar-Arseni”, Bucuresti Chirurgia plastica reprezinta o specialitate unica prin caracterul ei de intrepatrundere cu multe dintre celelalte

specialitati chirurgicale. Posedand mijloace specifice chirurgiei reconstructive si/sau microchirurgiei, ea este adeseori utila in rezolvarea unor cazuri complicate, in care etapa reconstructiva a unui organ sau segment de corp este absolut necesara. Ne referim de exemplu la reconstructia etajului facial inferior dupa o excizie tumorala larga de necesitate, la reconstructia de perete toracic dupa o tumora de san recidivata, penetranta pana in pericard, la reconstructia de scalp pentru acoperirea creierului denudat postexcizional pentru o tumora infiltrativa pana in dura mater. Chirurgia plastica reconstructiva poate reface continuitatea unui ax vascular sau nervos traumatizat in cazul unor fracturi complexe de membre, salvand pacientul de infirmitate. Poate de asemenea sa animeze prin interventii reconstructive microchirurgicale segmente de corp imobile, paralizate.

Chirurgia regenerativa reprezinta noutatea in chirurgia plastica in care, de cativa ani, se utilizeaza proprietatile recent descoperite ale celulelor adipoase de a se comporta ca si celule stem. Introduse in diferite zone ale corpului sub forma de lipoaspirat, acesta are efect de regenerare a zonei respective, lucru evidentiat atat in tratamentul unor leziuni trofice tegumentare cat si in chirurgia estetica faciala. Amploarea pe care a luat-o aceasta metoda reprezinta dovada eficientei ei, la aceasta adaugandu-se si speranta unor noi beneficii demonstrate prin cercetarile in desfasurare.


17

TRADITION AND PRESENT IN PLASTIC SURGERY Authors: Carmen Giuglea*, Marinescu Silviu**, Crenguta Coman*, Florescu Ioan** *Clinical Departament of Plastic and Reconstructive Surgery, “St. John” Clinical Emergency Hospital, Bucharest **Clinical Departament of Plastic and Reconstructive Surgery, “Bagdasar-Arseni” Clinical Emergency Hospital, Bucharest Plastic surgery represent an unique specialty due to its interactive character with many other surgical specialties.

Having special reconstructive and microsurgical techniques, plastic surgery often can solve complex cases in which the reconstructive stage of an organ or body part is absolutely necessary. We can speak about reconstruction of the lower face floor after large oncologic resections, reconstruction of the thoracic wall after extensive mastectomy, scalp reconstruction for covering the exposed brain after an extensive tumor penetrating in dura mater.

Plastic surgery can reconstruct a vascular axis and also repair the damaged nerves in complex traumatic cases with open fractures and soft tissue loss, saving the patient from infirmity. It can also animate body parts with partial loss of function through microsurgical transfers.

Regenerative surgery is the present trend in plastic surgery, due to the discovery of the regenerative potential of the adipose cells, they acting like stem cells. Introducing these cells as lipoaspirate in different parts of the body they can produce the regeneration of that area, especially in trophic lesions and aesthetic facial surgery. The magnitude this method gained in the last few years is a proof of its efficiency and also a new hope due to the continuous research in this field.

REDUCTION OF MYOPIA PROGRESSION WITH ORTHOKERATOLOGY CONTACT LENSES Daniela Goicea, MD, Focus Optic Bucharest Myopia affects 1/4 of global population, and until 2020 the share is estimated to reach 1/3. The onset and evolution of myopia are influenced by genetic factors, as well as by the environment.

Urbanization and “near” activities – such as reading and working on computer – increase the incidence of myopia. In children, myopia increases on average by 0.50D/year. For example, an 8 years old child with -1.00D myopia

could reach -5.00D at 16 years. Patients with myopia greater than 3.00D have a higher risk of glaucoma (3 times higher) and chorioretinal abnormalities (10 times higher). Consequently, reduction of myopia progression is of high importance, especially in children.

Myopic eye experiences relative peripheral hyperopia, meaning that light focuses behind the peripheral retina. This may act as an optical signal, triggering eye elongation and subsequent myopia. A reverse change - shifting the peripheral defocus in front of the retina - may result in slowed axial elongation of the eye and thus in the reduction of myopia progression. A possibility to achieve this is to wear orthokeratology lenses during night sleep.

Orthokeratology changes the shape of cornea with specially designed rigid contact lenses during night. The outcome is clear vision without spectacles or contact lenses throughout the day. The treatment is fully reversible and noninvasive. Studies show that wearing ortkokeratology lenses may reduce the progression of myopia by 50%.

THE MODERN REVOLUTION OF GENETICS C. Ionescu –Tirgoviste National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases “N. C. Paulescu”, Bucharest After a long period in which genetic of various diseases was interpreted in the Mendelian rules of transmission

of the hereditary characters, referring to the study of T2D J. Neel said that this genetic is “a nightmare of the geneticists”.

In 1974 J. Nerup found strong association of T2D with several HLA loci, opening the new era of numerous discovery of genes associating initially with type 1 diabetes and then (after 1985) with type 2 diabetes using the “candidate gene” approach and then Genome-Wide Linkage (GWL). By this last method has been identifying several monogenic types of diabetes.

The Human Genome Project having as aim the sequence of the whole genome started in last decade of last millennium and the first working draft was published in 20 June 2000.

The final data of this big project has been provisionally released in 2001 and the final form in 2003.


18

Between 2003 and 2005, a large consortium completed another international project named “International Hap Map Project” which indentifies a high number of polymorphic regions in the genome (so called Single Nucleotide polymorphism-SNP). In these polymorphic regions were found the genes associated with various polygenic diseases, not only type 1 and Type 2 Diabetes but also obesity, hypertension, cardiovascular disorders, neurological disorders, etc.

Based on this method between 2007 and 2010 has been published a large number of Genome Wide Associations Studies (GVAS) through which a high number of gene has been found associated with various polygenic diseases. For type 1 and Type 2 Diabetes about 50 genes were found in association with each of them.

Three progresses have been associated with the new genetics technologies: 1. The scanning speed increased from 3 years about 10 days; 2. The cost of a GWA screening which was 3 billion USD for the first GWA decreased to 1000 USD in present days. 3. The cumulated number of samples from case-control groups arrived to about 50000, in such way increasing

the power of signification of gene associated with various diseases. After such speed of research in the last year a new chapter of genetics has been opened, that of Epigenetic

which demonstrated that the gene expression depends of the various environmental factors via CPG and methylation of DNA.

This new data complicated the pathogenic mechanism involved in the polygenic diseases, which explain why in some subject which have the same genetic defect the phenotype of disease can differ substantially.

OXIGENOTERAPIA HIPERBARA - TRATAMENT PENTRU SITUATII-LIMITA Aurelian Ivascu1, Cristina Ivascu1, Felician Stancioiu2 1Mediconst Group, 2Fundatia Bio-Forum Introducere: Terapia cu oxigen hiperbar (OTHB) are azi utilizare limitata, probabil si datorita originilor ei ca

tratament specific pentru sindromul de decompresie (boala chesonului). Pornind insa de la constatarea ca hipoxia are consecinte nefaste in tesuturi cheie (miocard, sistem nervos central), s-au efectuat studii care au testat ipoteza contrara, anume ca in cazul ischemiei un aport crescut de oxigen este benefic sau salutar. Aceste studii, urmate de altele pe diverse directii de cercetare, au stabilit ca oxigenoterapia hiperbara este utila in multiple alte patologii.

Efecte ale tratamentului cu barocamera evidentiate prin studii: 1. OTHB previne insuficienta multipla de organ post-hemoragica; 2. efect anti-edematos; 3. Stimularea

angiogenezei in tesuturi normale si hipoxice; 4. activarea fibroblastilor, sintezei de colagen, accelerarea vindecarii fara cicatrice; 5.activarea leucocitelor si macrofagelor, stimularea imunitatii; 6.efect bactericid pe aerobe si pe anaerobe, tulpini multirezistente, cu multiplicare rapida; 7. activarea osteoclastelor, osteoblastelor si osteoneogenezei

Recomandari terapeutice bazate pe studii clinice: – U.S. FDA si C.E. de Medicina Hiperbara: 1. intoxicatia acuta cu CO la pacienti cu risc crescut (pacient inconstient, cu afectare neurologica, cardiaca,

respiratorie; la femei gravide); 2. embolia gazoasa (posibil in accidente cu catetere, etc); 3. sindromul de decompresie; 4. infectii difuze de tesuturi moi (fasceite necrozante, miozite, mionecroze clostridiale), 5. abcese intracraniene, pleuropulmonara, pancreatice; 6. ischemii de tesuturi moi (grefe in chirurgie plastica si reparatorie); 7. traume compresive cu sindrom de compartiment, traume ischemice acute; 8. leziuni de radionecroza (mandibula, vezica urinara, laringe, extractii dentare, operatii, implanturi in tesut iradiat); 9. accelerarea vindecarii in anumite rani (piciorul diabetic, retinopatie sau nefropatie diabetica); 10. osteomielita refractara; 11. arsuri termice; 12. hemoragii profuze (anemie severa)

Concluzie: Tratamentul cu oxigen hiperbar, recomandat in patologii pentru care optiunile terapeutice sunt restranse, este disponibil si poate fi utilizat in cadrul unei abordari terapeutice multidisciplinare.

HYPERBARIC OXYGEN THERAPY – SPECIAL TREATMENT FOR SPECIAL PATHOLOGIES Aurelian Ivascu1, Cristina Ivascu1, Felician Stancioiu2 1Mediconst Group, 2Bio-Forum Foundation Introduction: Hyperbaric Oxygen Therapy (HBOT) has nowadays limited use, due also to its origins as a

specific treatment for decompression sickness (Caisson Disease). Starting however with the fact that hypoxia has serious consequences in key organs (myocardial muscle, central nervous system), studies were performed which tested the opposite hypothesis, which states that an increased influx of oxygen in ischemic tissues can be beneficial, even life-saving. These studies, followed by others in various areas of research, have established that HBOT is useful in multiple other pathologies.


19

Effects of the HBOT observed in various studies: 1. HBOT prevents post hemorrhagic multiple organ failure; 2. Has anti-edema effect; 3. Stimulates angiogenesis

in normal and hypoxic tissue; 4. Activates fibroblasts, collagen synthesis, accelerates wound healing without scar; 5. Activates leucocytes and macrophages, stimulates immunity; 6. Bactericidal effect on aerobic and anaerobic bacteria; 7. Activation of osteoclasts, osteoblasts and osteogenesis.

Therapeutic recommendations based on clinical studies: – US. FDA and European Committee for Hyperbaric Medicine

1. Acute carbon monoxide (CO) intoxication in high-risk patients (unconscious, with neurological, cardiac, or respiratory manifestations; in pregnant women); 2. Gas embolus (central catheter accidents, etc); 3. Decompression Syndrome; 4. Soft tissue infections (necrotizing fasciitis, clostridial myositis, myonecrosis); 5. Abscess – intracranial, pleuropulmonary, pancreatic; 6. Soft tissue ischemia (post-transplant, including plastic and reparatory surgery); 7. Crush trauma with compartment syndrome, acute ischemic trauma; 8. Radionecrotic lesions (mandible, urinary bladder, larynx; dental extraction, procedures, implants in irradiated tissue); 9. Wound healing in certain pathologies (diabetic foot, diabetic retinopathy and nephropathy); 10. Osteomyelitis, refractory; 11. Severe acute anemias; 12. Severe burns, thermal

Conclusion: HBOT, recommended for pathologies in which the therapeutic options are very limited, is available and can be very useful for treating special pathologies in a multidisciplinary approach.

THE ROADMAP TO PERSONALIZED MEDICINE: HOW BIOINFORMATICS, GENOMICS AND PROTEOMICS SHAPE NOVEL THERAPEUTICAL STRATEGIES Răzvan Lăpădat Department of Pathology, Medical College of Wisconsin, Milwaukee, WI, USA Advances in genomic analysis have provided extensive information of the genetic and cell signaling regulation

changes present in a variety of disease models. The completion of multiple genomics initiatives, including the Human Genome Project and the introduction of whole genome sequencing represent the transition to the next phase of functional genomic and proteomic analysis. Pharmacogenomics aims to identify potential novel therapeutical targets using the data derived from nucleic acid and protein sequence analysis. Identification of novel selective agents against such a high number of targets appears daunting. However, the development of novel frameworks arising from systems biology proved a powerful and novel solution. For example, genetic lesions involved in oncogenesis tend to cluster around certain processes and pathways, including signal transduction, transcriptional regulation, cell division and apoptosis, suggesting that the concept of unified network analysis, recapitulates more closely what is happening during oncogenesis and after exposure to pharmacologic agents.

Our work shows that regulatory regions of genes expressed under pathological conditions share clusters of transcription factors displaying a modular organization. By combining gene expression data with transcription control and signaling pathway information we were able to gain a better perspective on the processes leading from signal transduction events to the control of target gene expression. We have successfully used this approach to study lung adenocarcinoma cell lines response to EGFR receptor blockers, reovirus infection of human kidney cell lines and drug dependence and tolerance in animal models.

This new perspective, arising from genomic, pharmacologic and systems biology studies, will likely provide a valuable frame for the design of the drugs of the future. The validation and implementation of such approaches will be crucial to personalize patient care and stratify patients for drug studies, as well as predict response to therapies as they emerge.

THE ROADMAP TO PERSONALIZED MEDICINE: HOW BIOINFORMATICS, GENOMICS AND PROTEOMICS SHAPE NOVEL THERAPEUTICAL STRATEGIES Razvan Lapadat Department of Pathology, Medical College of Wisconsin, Milwaukee, WI, USA Advances in genomic analysis have provided extensive information of the genetic and cell signaling regulation

changes present in a variety of disease models. The completion of multiple genomics initiatives, including the Human Genome Project and the introduction of whole genome sequencing represent the transition to the next phase of functional genomic and proteomic analysis. Pharmacogenomics aims to identify potential novel therapeutical targets using the data derived from nucleic acid and protein sequence analysis. Identification of novel selective agents against such a high number of targets appears daunting. However, the development of novel frameworks arising from systems biology proved a powerful and novel solution. For example, genetic lesions involved in


20

oncogenesis tend to cluster around certain processes and pathways, including signal transduction, transcriptional regulation, cell division and apoptosis, suggesting that the concept of unified network analysis, recapitulates more closely what is happening during oncogenesis and after exposure to pharmacologic agents.

Our work shows that regulatory regions of genes expressed under pathological conditions share clusters of transcription factors displaying a modular organization. By combining gene expression data with transcription control and signaling pathway information we were able to gain a better perspective on the processes leading from signal transduction events to the control of target gene expression. We have successfully used this approach to study lung adenocarcinoma cell lines response to EGFR receptor blockers, reovirus infection of human kidney cell lines and drug dependence and tolerance in animal models.

This new perspective, arising from genomic, pharmacologic and systems biology studies, will likely provide a valuable frame for the design of the drugs of the future. The validation and implementation of such approaches will be crucial to personalize patient care and stratify patients for drug studies, as well as predict response to therapies as they emerge.

ALERGIILE RESPIRATORII IN ACTUALITATE Poliana Leru Spitalul Clinic Colentina - CDPC Alergiile respiratorii reprezinta o problema de sanatate reala si importanta la nivel mondial, cu implicatii majore

pentru sistemele de sanatate , in special datorita prevalentei in crestere, estimata intre 20-30% din populatie. Desi au consecinte individuale si socio-economice importante, bolile alergice sunt in general subdiagnosticate si subtratate. Alergiile respiratorii sunt boli complexe, cu impact sever asupra calitatii vietii, ducand la scaderea randamentului scolar si profesional, numeroase complicatii si comorbiditati. Diagnosticul precoce si managementul corect al bolilor alergice sunt esentiale pentru controlul acestora, prevenirea exacerbarilor si a complicatiilor, in special in randul tinerilor.

Prevalenta bolilor alergice in general si a celor induse de aeroalergene in particular a crescut constant in ultimele decenii si continua sa creasca. Se estimeaza ca, pana in anul 2040, aproximativ 40% din populatia Europei va putea suferi o boala alergica.

Poluarea de interior si fumatul, ca si poluarea atmosferica, sunt factori de risc pentru declansarea si agravarea alergiilor respiratorii, dintre care astmul bronsic si, rinita alergica sunt cele mai frecvente. De asemenea alergia la polenul diferitelor plante are o importanta deosebita in toate regiunile Europei, iar studii recente arata o crestere semnificativa a prevalentei alergiilor induse de polenuri. Continutul alergenic al aerului atmosferic difera in functie de zona geografica, clima si vegetatie. Informatiile privind prezenta si prevalenta polenurilor alergenice in anumite regiuni, obtinute prin studii de aerobiologie si investigatii alergologice, au permis realizarea unor calendare cu perioadele de inflorire si concentratiile polenurilor diferitelor plante alergenice. In Europa polenurile alergenice sunt prezente in atmosfera minimum sase luni, iar distributia principalelor tipuri de polenuri a permis impartirea in cinci arii de vegetatie: zona Arctica, Centrala, Estica, Muntoasa si Mediteraneana. Studii recente de aerobiologie, corelate cu cele alergologice, arata modificari notabile ale hartii polenurilor in Europa, datorate schimbarilor climatice si de mediu, dar si factorilor culturali si cresterii traficului international. Cele mai importante polenuri alergenice in zona geografica a tarii noastre sunt gramineele si ierburile (buruieni), ultimele fiind reprezentate de doua specii: Ambrosia artemisiifolia si Artemisia vulgaris. Polenul de Ambrosia (ragweed) este recunoscut de multa vreme ca unul dintre cele mai periculoase polenuri alergizante, iar extinderea acestei plante in multe tari europene in ultimele decenii reprezinta o importanta problema de sanatate si de mediu. Ambrosia poate induce alergii respiratorii, cum sunt rinita sezoniera si exacerbari ale astmului, unele alergii cutanate, dar si forme mai severe de tip anafilactic.

Proiectul de cercetare COST ( Cooperare Europeana in Stiinta si Tehnologie), in care CDPC este implicat in calitate de coordonator national, intitulat: Managementul sustinut al Ambrosia artemisiifolia in Europa – SMARTER FA1203, este cel mai amplu proiect care are ca scop elaborarea si implementarea unui program de control al acestei plante si reducerea impactului ei asupra sanatatii, mediului si economiei. Proiectul se desfasoara in perioada 2013-2017, implica un numar mare de specialisti din peste 30 tari, ofera perspective de pregatire tinerilor cercetatori si suport pentru descoperirea unor solutii inovatoare.


21

PRESENT AND FUTURE IN RESPIRATORY ALLERGIES Poliana Leru Colentina Clinical Hospital – CDPC Respiratory allergies represent a real and serious disease that place a considerable burden on European societies,

due to increasing prevalence, considered to be between 20-30 % of the population. Despite of the important individual and socio-economic consequences, allergic diseases and particularly respiratory allergies are generally under diagnosed and under treated.

Respiratory allergy is a complex condition that can have a severe impact on daily life, resulting in school and work day losses, reduction of productivity, complications and comorbidities. Effective diagnosis and management of respiratory allergies are crucial in keeping control of the disease to avoid exacerbation and complications, with special importance in young people.

Allergic diseases due to airborne allergens have been steadily increasing over the past few decades and an end to this increase is not in sight. It is estimated that by the year 2040, 40 % of the population will present an allergic predisposition in Europe.

Poor indoor air quality and cigarette smoke as well as outdoor pollution are risk factors for respiratory allergies, mainly asthma, rhinitis and can also trigger exacerbations and worsen the patient conditions. Pollen allergy has a remarkable impact all over Europe and many recent data suggest that the respiratory allergic reactions induced by pollens have been increased during the past decades. The allergenic content of the atmosphere varies according to climate, geography and vegetation. Data on the presence and prevalence of allergenic airborne pollens, obtained from aerobiological studies and allergological investigations make it possible to design pollen calendars with the flowering period of the plants in certain areas. In Europe the main pollination period covers about half a year, from spring to autumn and the distribution of main pollen types is related to five vegetational areas: Arctic, Central, Eastern, Mountains and Mediterranean. Aerobiological and allergological studies show that the pollen map of Europe is changing, due to climate and environment changes, cultural factors and increased international traffic. The main allergenic pollens in the geographical region of Romania are grasses and weeds, the last represented by two species - Ambrosia artemissiifolia and Artemisia vulgaris. Ambrosia artemisiifolia (ragweed) has long been recognized as a significant cause of seasonal allergic rhinitis, asthma exacerbations and other forms of allergic diseases. The research project COST (European Cooperation in Science and Technology) called Sustainable management of Ambrosia artemisiifolia in Europe – SMARTER FA1203 in which we are involved is the biggest project aimed to develop and implement an integrated management programme to control Ambrosia in Europe, reducing its impact on economy, environment and health. The project involves a big number of specialists from 30 countries, during five years and offers research training programmes for young researchers, an interdisciplinary approach and support for new innovative solutions.

ADIPOKINELE SI PARAOXONAZELE: SEMNIFICATIA LOR LA PACIENTII OBEZI CU DIABET ZAHARAT NOU-DIAGNOSTICAT Lixandru Daniela1, Carniciu Simona2, Roşca Adelina1, Stoian Irina1, Atanasiu Valeriu1, Ionescu-Tîrgovişte Constantin2

1 UMF “Carol Davila”, Bucureşti, Romania 2NIDNMD “N.C. Paulescu”, Bucureşti, Romania Obezitatea este strâns legată de apariţia diabetului zaharat de tip 2 şi de evoluţia complicaţiilor acestei boli prin

scăderea sensibilităţii la insulină, creşterea producţiei locale de adipocitokine cu rol proinflamator şi creşterea stresului oxidativ. Prevalenţa obezităţii, definită cu un indice de masă corporală (IMC) > 30 kg/m2, a crescut dramatic în mare parte din cauza unui stil modern de viaţă caracterizat printr-o expunere cronică la cantităţi mari de lipide şi nutrienţi. Studiile recente au arătat că HDL este responsabil de reducerea oxidării LDL, dar şi de diminuarea efectelor biologice ale LDL oxidat in vitro. Această activitate antioxidantă este în mare parte datorată enzimei paraoxonaza1 (PON1), enzimă sintetizată de ficat şi asociată de molecula de HDL. Identificarea relativ recentă a unui nou membru al familiei paraoxonazelor, PON2, deschide noi perspective asupra interacţiunilor ce implică acest grup de enzime. Atât PON1 cât şi PON2 au proprietăţi antiaterosclerotice şi pot fi uşor afectate de boală şi de stilul de viaţă. Scopul acestui studiu a fost evaluarea echilibrului pro-oxidanţi/antioxidanţi şi a nivelurilor de adipocitokine la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 nou-descoperit (ND-T2DZ) obezi sau supraponderali. Studiul pune în evidenţă modificarea nivelului adipocitokinelor şi dereglarea balanţei pro-oxidanţi/antioxidanţi la pacienţii diabetici obezi. Mai mult, scăderea nivelelor enzimelor antioxidante PON 1 şi 2 sunt influenţate de gradul de obezitate. Astfel, stresul oxidativ indus atât de hiperglicemie cât şi de creşterea masei


22

adipoase poate fi unul din factorii de risc care intervin precoce în T2DZ, modularea timpurie a acestuia putând avea rezultate positive în scăderea complicaţiilor pe termen lung.

Acknowledgements: This work was supported by a grant of the Romanian National Authority for Scientific Research, CNCS-UEFISCDI, project number PN-II-ID-PCE-2011-3-0429 and POSDRU/107/1.5/S/82839.

ADIPOCYTOKINES AND PARAOXONASES: THEIR SIGNIFICANCE IN OBESE NEWLY-DIAGNOSED TYPE 2 DIABETES PATIENTS Lixandru Daniela1, Carniciu Simona2, Roşca Adelina1, Stoian Irina1, Atanasiu Valeriu1, Ionescu-Tîrgovişte Constantin2

1 University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila”, Bucharest, Romania 2NIDNMD “N.C. Paulescu”, Bucharest, Romania

Obesity is closely linked to the type 2 diabetes mellitus and its complications by decreasing insulin sensitivity,

increasing local production of adipocytokines, increased oxidative stress and increased pro-inflammatory markers. The prevalence of obesity, defined as a body mass index (BMI) > 30 kg/m2, has increased dramatically largely due to the modern lifestyle characterized by chronic exposure to large amounts of fat and nutrients. Recent studies have shown that HDL is responsible for reducing oxidation of LDL, but also reduce the biological effects of oxidized LDL in vitro. This antioxidant activity is largely due to enzyme paraoxonaza1 (PON1), an enzyme synthesized by the liver and associated with HDL molecule. Relatively recent identification of a new family member PON2, opens new perspectives on interactions involving these enzymes. Both PON1 and PON2 have antiatherosclerotic properties and can be easily affected by disease and lifestyle. The aim of this study was to assess the balance pro-oxidant/antioxidant and levels of adipocytokines in patients with newly discovered type 2 diabetes melllitus (ND-T2DM) obese or overweight. The study highlights the changing levels of adipocytokines and impaired balance pro-oxidant/antioxidant in obese diabetic patients. In addition, low levels of antioxidant enzymes PON 1 and 2 are influenced by the degree of obesity. The oxidative stress induced by hyperglycemia and increased body weight may be one of the risk factors that occur early in T2DM, and by modulating them we can have positive results in reducing long-term complications.

Acknowledgements: This work was supported by a grant of the Romanian National Authority for Scientific Research, CNCS-UEFISCDI, project number PN-II-ID-PCE-2011-3-0429 and POSDRU/107/1.5/S/82839.

OPTIMIZAREA STILULUI DE VIAŢĂ ÎN SINDROMUL METABOLIC Andrada Mihai1,2, Constantin Ionescu-Tîrgovişte2 1Universitatea de Medicină şi Farmacie „C. Davila”, Bucureşti; 2Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. Paulescu”, Bucureşti În ultimele decenii, multiple date şi studii susţin asocierea dintre factorii negativi ai stilului de viaţă modern şi

obezitate, sindrom metabolic, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială sau boală cardiovasculară. Sindromul metabolic reprezintă o problemă de mare importanţă clinică din cauza riscului de apariţie a diabetului zaharat şi din cauza creşterii riscului cardiovascular şi de mortalitate. Impactul acestuia este considerabil atât la nivelul fiecărui individ în parte, cât şi la nivel populaţional din cauza prevalenţei în creştere din ultimele decade, ajungând la o prevalenţă între 20 şi 40% în funcţie de criteriile folosite şi populaţia studiată. La baza prevenţiei şi tratamentului sindromului metabolic stă intervenţia de modificare a stilului de viaţă negativ prin activitate fizică şi terapie nutriţională medicală. Scopul intervenţiei este de a modifica factorii componenţi ai sindromului metabolic astfel încât să se prevină sau întârzie apariţia bolii cardiovasculare şi a diabetului zaharat de tip 2 dacă acesta nu este deja prezent. Modificarea stilului de viaţă este recomandată ca strategie primară de tratament pentru sindromul metabolic de către toate organismele internaţionale care au emis definiţii ale acestuia şi ameliorează toate componentele acestuia. Poate ameliora şi riscul cardiovascular pe termen lung. Educaţia terapeutică a pacientului este un element de bază al intervenţiei de optimizare a stilului de viaţă. Studii suplimentare sunt însă necesare în viitor pentru a evidenţia care este cea mai potrivită intervenţie, cea mai eficientă din punct de vedere al costurilor precum şi pentru a determina intensitatea şi durata unei astfel de intervenţii.


23

LIFESTYLE INTERVENTION FOR METABOLIC SYNDROME Andrada Mihai1,2, Constantin Ionescu-Tîrgovişte2 1University of Medicine and Pharmacy "C. Davila ", Bucharest; 2Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases, “N. Paulescu” Bucharest In the last decades, multiple data and studies support the association between negative factors of modern

lifestyle and obesity, metabolic syndrome, type 2 diabetes, hypertension or cardiovascular disease. Metabolic syndrome is a matter of great clinical importance because of the associated increased risk for type 2 diabetes, increased cardiovascular risk and cardiovascular mortality. Its impact is significant both at the individual level and at the population level because of its increasing prevalence over the past decades, reaching a prevalence of 20 to 40% depending on the criteria used for definition and the characteristics of the studied population. The primary intervention in order to prevent and treat the metabolic syndrome is the lifestyle optimization through increased physical activity and medical nutrition therapy. The goal of the intervention is to modify the component factors of the metabolic syndrome in order to prevent or delay the onset of cardiovascular disease and type 2 diabetes mellitus if it is not already present. Lifestyle modification is recommended as the primary treatment strategy for the metabolic syndrome by all international bodies that have issued definitions for the syndrome and improves all of its components and may also improve the cardiovascular risk in the long-term. Therapeutic patient education is an important component of the lifestyle intervention. Further studies are needed in the future, however, in order to determine the optimal strategy, which is most cost efficient, as well as to determine the intensity and duration of that intervention.

SINDROMUL DE APNEE IN SOMN – DZ TIP 2 , ASOCIERE FRECVENT INTALNITA IN PRACTICA MEDICALA? Florin Mihaltan, Ioana Munteanu Institutul de pneumologie Marius Nasta Bucuresti Epidemia de diabet in lume este deja o certitudine. Cele mai recente date publicate de un grup de experti OMS,

confirma existenta a 189 milioane de persoane cu diabet. Prognozarea este de asemenea alarmanta, estimandu-se ca pana in anul 2025 se va ajunge la 324 milioane, rata medie de crestere fiind de 72%.

Studiile din ultimii ani au aratat o crestere a numarului de factori favorizanti pentru diabet . Dintre acestia si tulburarile cantitative si calitative de somn sunt tot mai des citate. Acestea se pot clasifica in insomni, hipersomni(somolenta diurna excesiva ) si parasomni (ev. Nocturne neasteptate). Cele mai frecvente sunt tulburarile de ritm circadian si sindromul de apnee in somn(SASO) ce apartin hipersomniilor si care au drept consecinte privari acute sau cronice de somn. Acestea determina cresteri ale apetitiului, cresterea rezistentei la insulina si in final conduc la aparitia DZ tip II. SASO se caracterizeaza prin pauze in respiratie in timpul somnului, cu durata de peste 10 sec. si insotite de desaturari de peste 4%. Studii populationale au estimat ca aproximativ 40% din persoanele cunoscute cu SASO au DZ tip 2 si ca dintre persoanele cunoscute cu DZ tip 2 aproximativ 23% au SASO.Daca ne referim la Sindromul Z exista o legatură bidimensională - consecinţă şi mecanism patogenic acesta fiind de 9.1 ori mai frecvent la pacienţii cu SASO. La pacientii cu apnee in somn ce au leziuni prediabet , tratarea apneei scade riscul de boli cardiovasculare si previne aparitia diabetului de tip 2. CPAP imbunatateste valorile glicemiei postprandial si poate normaliza si valorile HgbA1c dar numai la pacientii care utilizeaza aparatul peste 4 h.

In concluzie, Apneea de tip obstructiv este frecvent intalnita la pacientii cu DZ, cele doua entitati infuentandu-se reciproc. Asocierea nu trebuie omisa deoarece ambele boli sunt caracterizate printr-o mortalitate si morbiditate cardiovasculara crescuta .

SLEEP APNEA SYNDROME - TYPE 2 DIABETES, FREQUENT ASSOCIATION IN MEDICAL PRACTICE? Florin Mihaltan, Ioana Munteanu Institutul de pneumologie Marius Nasta Bucuresti The epidemic of diabetes in the world is already a certainty. The latest data published by a WHO expert group,

confirmed the existence of 189 million people with diabetes. Forecasting is also alarming, estimated that by 2025 it will reach 324 million, the average increase being 72%.

Studies in recent years have shown an increase in the number of common factors for diabetes. Between them and the quantity and quality of sleep disorders are more frequently cited. They are classified as insomnia,


24

hypersomnia (excessive daytime somnolence) and parasomnia (Heb. Nocturne unexpected). The most common disorders are circadian rhythm disturbances and sleep apnea syndrome (OSAS) which belonging to hypersomnia and that result in acute or chronic sleep deprivation. They increase appetite, increase insulin resistance and ultimately lead to type II diabetes. OSAS is characterized by pauses in breathing during sleep, lasting more than 10 sec. and accompanied with desaturation of more than 4%. Population studies have estimated that about 40% of people known with SASO have type 2 diabetes and for the known with type 2 diabetes about 23% have SASO. If we speak about Syndrome Z we mean there is a two-dimensional relationship - and therefore this is the pathogenic mechanism 9.1 times more frequently in patients with OSAS. In patients with sleep apnea who have prediabetes injuries, treating sleep apnea lowers the risk of cardiovascular disease and prevents type 2 diabetes. CPAP improves and may normalize postprandial blood glucose values and HgbA1c but only in patients who use the device over 4 h.

In conclusion, obstructive apnea is common in patients with DM, the two entities work each other. Association should not be overlooked because both diseases are characterized by increased cardiovascular morbidity and mortality.

NEUROGENETICA Ioana Mindruta1, Alina Poalelungi2

1 Medic primar neurolog, Clinica de Neurologie, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti 2 Medic specialist neurolog, Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca Introducerea testarii genetice a penetrat rapid toate subspecialitatile neurologiei. Ofera potential confirmarea

diagnosticului si permite formularea prognosticului. Multe boli neurologice nu pot fi prevenite si nici tratate cu success, de aceea practica diagnosticului genetic

trebuie aplicata cu discernamant, in cunostinta de cauza si tinand cont de aspectele etice. Unitatea de lucru se deplaseaza de la pacient ca individ catre intreaga familie. Acest aspect se refera atat la culegerea datelor relevante pentru doagnostic cat si la comunicarea riscului implicit

al fiecarui individ, al rudelor sale si al potentialilor urmasi. Testarea statusului de purtator este indicata membrilor familiilor persoanelor cu boli autosomal recesive (AR)

sau X-linkate. In bolile AR ambii parinti biologici sunt purtatori ai genei mutante. In bolile X-linkate, dependent de varsta de debut a manifestarilor clinice, barbatii neafectati nu sunt purtatori in timp ce femeile neafectate in relatie de rudenie cu probantul necesita testare. Beneficiul testarii consta in evaluarea riscului reproductiv . Una dintra cele mai frecvente boli din aceasta categorie este distrofia musculara Duchenne.

Testarea riscului genetic pentru o anumita boala permite identificarea variantelor genetice asociate bolilor comune sau care cresc riscul / susceptibilitatea pentru o anumita boala. Sfatul genetic este mai complicat. De exemplu alela APOE4 s-a dovedit a avea o asociere semnificativa cu boala Alzheimer, dar nu este nici necesara, nici suficienta pentru a produce boala.

Testarea farmacogenetica poate explica tipuri diferite de metabolizare a substantelor farmaceutice. In concluzie dezvoltarea testelor pentru diagnosticul genetic creste abilitatea noastra de a diagnostica bolile cu

etiologie genetica, permite intelegerea relatiei genotip-fenotip, permite intelegerea actiunii factorilor de susceptibilitate genetica pentru anumite boli cu asa zis “ teren genetic” si nu in ultimul rand permite intelegerea actiunii diferite a substantelor medicamentoasee in functie de “terenul specific al pacientului”

WHO ARE WE? Ruxandra Moroti infectious diseases specialist Introduction: In term of number and kind of cells, we are a mixture of eucarya and eubacteria with a presupposed few and

transient archaea. That means approximately 10% “human” cells and 90% bacterial cells. In term of genetic material, we are “humans” just in 1 percent!

Objective: To sketch the amazing spectrum of microbes inside and outside our body – microbiotae with more or less

recently discovered functions in our existence, with a focus on intestinal (bowel) microbiome. Material&Method: A review of majors microbiotae: skin, oral and nasal cavities, vaginal and intestinal (small and large) biocenosis.


25

Results: A short description of the skin microbiota, the oral cavity (the second largest situs in the body regarding the

density of microorganisms), the nasal fossae, the 5 normal vaginal microbiotae, the small intestine and the highest complex microbiota of the large intestine (the gut). The gut microbiome, consisting in trillions of microorganisms per gram of stool, is considered to have massive implications in the macroorganism’s economy, from the classic digesting food’s role and digestive cancer’s protection to training immunity’s role, metabolic disease’s protection (diabetes, obesity, atheromatosis). Even our behavior and sexual attraction seems to be influenced by the gut microbiome!

Discussions&Conclusions: We are more than a sum of our constituting microorganisms and human cells – we’re an unbelievable composite

of microbes (and viruses!)’s stable and transient “federations”. Friends, enemies or neutral, these microbes act together (and in cooperation with the macro-organism, with the immune-system particularly) for maintaining our equilibrium. And there are such many ways to disturb it (from what we eat to the antibiotic misuse)

ACTUALITATEA ROMÂNEASCĂ HTA: CUM STĂM ÎN REALITATE Radu Negoescu, Cristian Bălan, Mirela Bănăţeanu Institutul Naţional de Sănătata Publică Corespondenţă: [email protected] Hipertensiunea arterială (HTA), boala cardio-vasculară (BCV) cea mai frecventă, este considerată una dintre

principalele cauze de morbiditate şi mortalitate în lume şi în Europa. Potrivit ultimelor statistici globale OMS, acţiunea conjugată a factorilor multipli în joc a condus în ultimele decade la o scădere modestă a prevalenţei persoanelor cu tensiune arterială (TA) ridicată, de la 32 în 1980 la 27% în 2008; la această medie mondială Regiunea Europeană – OMS participa cu 29%, faţă de Americi – 23% sau Africa – 37%. În 2009 România raporta una dintre cele mai mari morbidităţi HTA din Uniunea Europeană. Estimările noastre pentru 2011, bazate pe ultimul recensământ, indica în cazul HTA o morbiditate dublă faţă de cardiopatia ischemică şi ritmul cel mai ridicat de creştere a mortalităţii faţă de 2010 în comparaţie cu bolile cerebro-vasculare sau infarctul miocardic acut. Deşi prevalenţa HTA patente – estimată de noi la 13,6 % dintre adulţii cu vârsta ≥ 25 ani în 2011 şi prevalenţa persoanelor cu TA ridicată – 49,1% în raportările OMS pentru România 2008 se bazează pe metodologii de calcul întrucâtva diferite, diferenţa considerabilă între acestea sugerează că o parte importantă a românilor trăind cu TA ridicată nu este diagnosticată şi tratată în consecinţă pentru HTA.

HYPERTENSION IN ROMANIA: HOW DO WE ACTUALLY STAY Radu Negoescu, Cristian Bălan, Mirela Bănăţeanu National Institute of Public Health Corresponding adress: [email protected] Hypertension, a leading cardiovascular disease, stands for one of the main causes of morbidity and mortality in

the world and Europe. As the last WHO data document, globally, the interplay of multiple factors resulted between 1980 and 2008 in a moderate decrease of prevalence of individuals featuring high arterial pressure from 32 to 27 percent; to the latter world prevalence, the WHO Europe Region contributed with 29 percent, while Americas and Africa did 23% and 37% respectively. In 2009 Romania reported one of the highest values for hypertension morbidity within the European Union. Our estimations for 2011, based on the recent census, point to a morbidity twice versus ischemic cardiac diseases, and the highest increase of the mortality rate versus 2010 as compared with cerebral-vascular diseases and acute myocardial infarctions. Though prevalence of diagnosed hypertension - 13.6% out of the adults over 25 years in our 2011 analysis, and prevalence of high arterial pressure - 49.1% in the WHO reports for Romania 2008 come from estimation methods somewhat dissimilar, the significant difference suggests that an important proportion of Romanians living with high arterial pressure is not diagnosed and treated for hypertension.


26

CERCETARI IN MEDICINA DE LABORATOR TRANSLATIONALA: PREZENT SI VIITOR Alexandra Dana Maria Panait, Manole Cojocaru

“Titu Maiorescu” University, Faculty of Medicine, Bucharest Au crescut exponential studiile medicale care utilizeaza termenul de cercetare tranzlationala,reflectand cresterea

interesului in acest domeniu.Impartirea intre cunoastere si practica a condus la urmatoarele concepte :cunoastere translationala, cercetare translationala si medicina translationala. Medicina translationala reprezinta cel mai mare potential de dezvoltare si indica informatii noi referitoare la preventia, diagnosticul si tratamentul bolilor.Scopul cercetarii translationale este de a accelera transferul noilor descoperiri si cunostinte in practica clinica.Exista doua cai translationale in directia cresterii sanatatii publice. Unul este transferul traditional inceput- final al cercetarilor legate de testele umane.Altul este transferul ultimelor noutati intre diagnostic si terapie legat direct de trialurile clinice bine controlate. Din punct de vedere al laboratorului clinic,ultimele cai de cercetare sunt intradevar relevante,datorita unui numar crescut de tehnici noi si de studii aprofundate propuse de a fi translatate in practica clinica.Cercetarea translationala reprezinta dezideratul unor noi idei generate de investigatiile de baza,raspunzand nevoii de a identifica ipoteze stiintifice de ultima ora relevante in maladiile umane.Pentru profesionistii din laboratorul clinic, cercetarea translationala raspunde nevoii de a creste beneficiile din cercetare cu aplicare in practica medicala zilnica.Cercetarea translationala reprezinta efortul cresterii eficientei in care utilizarea noilor descoperiri in stiintele medicale pot fi testate in clinica.

In concluzie,testele de laborator reclama constructia unui sistem nou si complex de cercetare translationala fiind motorul acestor idei aplicate din domeniul cercetarii fundamentale de laborator in domeniul clinic.

TRANSLATIONAL RESEARCH LABORATORY: PRESENT AND FUTURE Alexandra Dana Maria Panait, Manole Cojocaru

“Titu Maiorescu” University, Faculty of Medicine, Bucharest The number of studies with the term translational research has increased exponentially, reflecting the increasing

interest in this topic. The divide between knowledge and practice has led to the concepts of knowledge translation, translational research and translational medicine. Translational medicine has the great potential to develop and deliver new information that may assist prevention, diagnosis, and treatment of disease. The main goal of translational research is to accelerate the rational transfer of new insights and knowledge into clinical practice. There are two translational roadblocks on the pathway to improved public health. One is the traditional bench-to-bedside transfer of discoveries into human testing. The other is the transfer of diagnostic and therapeutic advances proven effective in large well-conducted trials.

From the clinical laboratory viewpoint, the latter roadblock seems particularly relevant because an increasing number of new techniques and scientific insights have been proposed for translation into clinical practice. Translational research represents the desire to test novel ideas generated by basic investigation, it responds to the need to identify novel scientific hypotheses relevant to human disease. For clinical laboratory professionals, translational research responds to the need to accelerate the capture of benefits from research in daily medical practice. Translational research represents an effort to increase the efficiency in which the usefulness of novel discoveries in the biological sciences can be tested in the clinics.

In conclusion, laboratory testing will require construction of a new and complex framework, translational research is the movement of ideas from the basic science laboratory to the clinical arena.

ASPECTE CONTEMPORANE REFERITOARE LA SEPSIS ÎN INTERVENŢIILE CHIRURGICALE ALE COLONULUI Dr.Valentina Pop-Began, Dr. D. Pop-Began, Prof. Dr. V.Păunescu Clinica Chirurgicală, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, U.M.F. „Carol Davila”, Bucureşti Rezumat. Introducere: Studiul îşi propune analiza particularităţilor sepsisului în chirurgia colonului. Material şi metodă: Studiul include 174 pacienţi (B=93; 53,45%), (F=81; 46,55 %), cu media vârstei de 64,3

ani (limite 19-84 ani).Vârsta medie a femeilor este mai mare în lotul total şi se păstrează crescută şi în cazul deceselor. Repartiţia numărului total de pacienţi şi a deceselor este efectuată în funcţie de media vârstei şi a limitei de vârstă. Pentru clasificarea diferitelor categorii de sepsis s-a ţinut cont de terminologia internaţională a conferinţelor de consens despre sepsis. Pentru complicaţiile septice s-au calculat indicii informaţionali, iar pentru decese s-au calculat factorii de risc şi factorii informaţionali. Complicaţiile septice s-au referit la cele: parietale, intraabdominale şi generale.


27

Rezultate: S-a intervenit chirurgical pentru afecţiunile neoplazice:111(63,79%) pacienţi, majoritatea aflaţi în stadiul III (n=38;34,23%) şi stadiul IV (n=44;39,63%), şi pentru alte afecţiuni chirurgicale ale colonului: polipi colici (n=20;11,60 %), diverticuli colici (n=24;13,79%), volvulus de sigmoid (n=11;6,32%), rectocolita ulcero-hemoragică şi purulentă (n=5;2,29 %), şi boala Crohn (n=3;1,72%).După intervenţiile chirurgicale pentru neoplasm de colon s-au înregistrat 21(18,91 %) supuraţii parietale, 12 (10,81 %) peritonite localizate, datorate fistulelor anastomotice şi 9 (8,11 %) complicaţii cu răsunet general, iar în patologia netumorală s-au înregistrat 6 (9,52 %) supuraţii parietale, 4 (6,35 %) peritonite generalizate şi 5 (7,93 %) complicaţii generale.

Concluzii: Complicaţiile septice în chirurgia colonului reprezintă factor de risc (p < 0,001) postoperator. Cuvinte cheie: chirurgia colonului, afecţiuni benigne şi maligne, sepsis. CONTEMPORARY ISSUES ABOUT SEPSIS IN COLON SURGERY Dr. Valentina Pop-Began, Dr. D. Pop-Began, Prof. Dr. V. Păunescu Surgical Clinic, Emergency Clinical Hospital "Bagdasar-Arseni", U.M.F. "Carol Davila", Bucharest Introduction: This study aims to analyze the features of sepsis in colon surgery. Methods: The study includes 174 patients (M = 93; 53.45%) (F = 81; 46.55%) with mean age of 64.3 years

(range 19-84 years). Median age of women is higher overall and remains high and in the case of deaths. Distribution of total number of patients and deaths is performed based on average age and age limit. To classify different categories of sepsis was taken into account the international terminology of sepsis consensus conferences. For septic complications were calculated informational indices and for the deaths were calculated risk factors and informational factors. Septic complications were related to: the parietals, abdominals, and generals complications.

Results: Surgical interventions were performed for neoplasms: 111 (63.79%) patients, mostly with stage III (n = 38; 34.23%) and stage IV (n = 44; 39.63%), and other surgical diseases of the colon: colic polyps (n = 20; 11.60%), colic diverticula (n = 24; 13.79%), sigmoid volvulus (n = 11; 6.32%), ulcerative and purulent colitis (n = 5; 2.29%), and Crohn's disease (n = 3; 1.72%). After surgical interventions for colon cancer have been registered 21 (18.91%) parietal suppurations, 12 (10.81%) localized peritonitis due to anastomotic fistulas and 9 (8.11%) complications with general symptoms, and in non-tumor pathology were recorded 6(9.52%) parietal suppurations, 4 (6.35%) generalized peritonitis and 5 (7.93%) general complications.

Conclusions: Septic complications in colon surgery represent a postoperative risk factor (p <0.001). Keywords: colon surgery, benign and malignant diseases, sepsis. INCRETIN-BASED THERAPIES IN THE TREATMENT OF TYPE 2 DIABETES MELLITUS Maria Sbenghe Prelipcean, MD Southview Medical Group, Saint Vincent Hospital, Birmingham, Alabama Glucose homeostasis is dependent on a complex interplay of hormones including pancreatic beta cell hormones

(insulin, amylin) and gastrointestinal peptides (glucagon-like peptide-1, GLP-1 and gastric inhibitory polypeptide, GIP). Abnormal regulation of these substances contributes to the clinical presentation of diabetes.

GLP-1 based therapies have emerged as additions to the treatment of type 2 diabetes mellitus. They affect glucose control through several mechanisms: stimulation of glucose-dependent insulin secretion, slowing of gastric emptying, inhibition of glucagon synthesis, reduction in food intake and weight loss.

The currently available GLP-1 receptor agonists differ by their duration of action and are: exenatide (daily and weekly) and liraglutide. They are approved for use in monotherapy and combination with other oral agents and have studies supporting their use in conjunction with insulin as well. Their most common side effect is nausea. GLP-1 analogs reduce A1c by approximately 1 %.

DPP-4 inhibitors can be administered orally and prevent the degradation of bioactive peptides, like GLP-1 and GIP. Current agents are: Sitagliptin, Saxagliptin, Linagliptin and Alogliptin. They are approved as monotherapy and in combination with other oral agents. The resultant decrease in A1c averages 0.75 %. Commonly reported side effects includes: headache and upper respiratory tract infections.

Treatment with GLP-1 based therapies was associated with an increased risk for pancreatitis. Incretin based therapies are still novel modalities and long term questions remain, regarding long term benefits

and risks and their role in cardiovascular outcomes or beta cells preservation. They seem to find a niche in the management of patients intolerant to other medications, or in whom the weight gain and hypoglycemia associated with insulin need to be avoided.


28

SLEEP APNEA SYNDROME: A CHALLENGE FOR OCCUPATIONAL MEDICINE. Agripina Rascu1,Eugenia Naghi1, Claudia Handra1, Laura Moise1, Ovidiu Ene1 1Spitalul Clinic Colentina , Clinica de Medicina Muncii. Coresponding author: [email protected] After it was first described in 1976, Obstructive Sleep Apnea-Hypopnea Syndrome (OSAHS) attracted a lot of

attention, which led to numerous studies being done. The results of these studies allowed the development of diagnostic and treatment procedures.

This chronic disease, with a prevalence that varies with age (2-5% among adults) is a veritable public health problem.

The complications that develop because of it lead to (1) high cardiovascular morbidity (hypertension, stroke etc.), (2) high mortality rate, (3) an increase in road accident rates, falling asleep while driving being one of the most frequent non-medical consequences of OSAHS, (4) an increase in work accidents, (5) a decrease of work productivity.

Assessing the fitness for work of these patients should be a challenge for occupational health physicians and a legislative endeavour would be beneficial.

We will describe two clinical cases: patients that where diagnosed with obstructive sleep apnea syndrome (OSAS), a severe form, and excessive daytime sleepiness (EDS). One of them is a railway traffic controller and the other is driving a bus (people transport). A difficulty rises in the evaluating their fitness for work, given that they pose a real danger if they continue working in the same conditions.

The legislation pertaining to patients with OSAS differs from country to country. Given the recent medical, scientifical and technical advances, the European Union initiated procedures to allow

for a rapid amendment of national laws in order to create an unitary legislation regarding the fitness to drive a vehicle. If this legislation would be put in practice for patients with sleep disorders, the roads would be safer for 400 million people.

Key words: obstructive sleep apnea syndrome, fitness for work, legislative aspects. MODULAREA COMPORTAMENTULUI CELULELOR GLIALE - O SOLUŢIE AVANSATĂ PENTRU REGENERAREA CEREBRALĂ ŞI LONGEVITATEA CREIERULUI Dan Riga1, Sorin Riga1, Aurel Ardelean2, George Ciprian Pribac2, 1 Departamentul de Profilaxie & Cercetare Stres, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Al. Obregia”, Bucureşti, 2 Departamentul de Biologie Celulară şi Histologie, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Arad Adresa de corespondenţă: [email protected] Obiective: Lipopigmenţii (LPs) - lipofuscina şi ceroidul - sunt principalele peceţi ale vulnerabilităţii, distresului

cronic, senescenţei şi patologiei conexe cerebrale. Primul obiectiv a fost studiul caracteristicilor gliale privind îmbătrânirea şi LPs, din cauză că celulele gliale au o mare varietate ca tipuri celulare şi distribuţie cerebrală. Al doilea a fost utilizarea transportului glial şi eliminării capilare a LPs ca o strategie terapeutică anti-îmbătrânire şi de regenerare.

Metode: Noi am investigat diferite regiuni cerebrale de la şoareci, şobolani, cobai şi oameni şi am analizat comparativ tânăr vs. bătrân toate tipurile gliale: astrocite, oligodendrocite, microglii parenchimatoase, microglii capilare-pericite. Pentru caracterizarea LPs gliali şi identificarea căilor de prelucrare, transport şi eliminare ale LPs am utilizat microscopie calitativă (morfologie optică, de fluorescenţă şi în special electronică) şi de asemenea microscopie cantitativă. Pentru a accelera terapeutic aceste căi fiziologice, am creat şi verificat pe animale o terapie originală anti-îmbătrânire şi de re-întinerire.

Rezultate: S-au evidenţiat două modele specifice ale arhitectonicii LPs gliali: neuroglii fără acumulări de LPs - creiere tinere şi celule gliale cu importante depozite de LPs - în creierele bătrâne. Astfel, apare paradoxul glial. Neurogliile sunt celule mitotice asemenea hepatocitelor şi pentru aceasta toate tipurile de glii ar trebui să conţină numai mici acumulări de LPs - vezi animalele tinere. Contrar tuturor aşteptărilor, în creierele senescente, toate tipurile de glii (în special microgliile) sunt supraîncărcate cu conglomerate de LPs (caracteristice neuronilor - celule postmitotice) altele decât corpii apoptotici neuronali degradaţi prin fagocitoză, în toate compartimentele celulare: gliosoma, dendritele şi arborizaţiile gliale şi „picioruşele” capilare. Singura explicaţie este că sistemul glial joacă un rol important în colectarea LPs neuronali, prin transfer neurono-glial. Pe această cale, gliile devin colectori ai LPs neuronali din periferia neurosomală. Apoi, gliile transportă şi depozitează ciorchinii de LPs în ariile pericapilare. Aceste mecanisme de epurare naturală a LPs din neuroni şi ţesutul nervos sunt însă incomplete, dar ele pot fi activate, accelerate şi completate terapeutic. Noi am iniţiat dezvoltat şi verificat o terapie originală, care


29

printre alte acţiuni benefice la nivel subcelular intensifică, accelerează şi completează colectarea, stocarea, prelucrarea, transportul şi eliminarea LPs gliali. Această strategie terapeutică originală înregistrată este terapia anti-stres, anti-uzură, anti-îmbătrânire şi anti-patologie (4A-SUÎP T). 4A-SUÎP T utilizează şi intensifică rutele metabolice cerebrale normale (cu aceeaşi direcţie, dar cu sensuri opuse): calea de import şi ruta de eliminare. În plus, gliile terapeutic-activate (în special microglia) se transformă în colectori şi transportatori ai „deşeurilor” (LPs) şi „gunoiul” înalt prelucrat este transportat din proximitatea neuronală, prin neuropil către ariile pericapilare, cu eliminare finală din celulele endoteliale în lumenul capilar. Datele de microscopie electronică cantitativă confirmă informaţiile şi imaginile obţinute din investigarea de microscopie electronică calitativă.

Concluzii: Printr-o utilizare terapeutică a paradoxului glial, identificat de autori în creier, 4A-SUÎP T reprezintă o nouă cale în decelerarea îmbătrânirii cerebrale normale şi patologice la nivel molecular subcelular şi celular, cu creşterea sănătăţii şi longevităţii neuronale, precum şi un tratament alternativ şi complementar în neuro-psiho-geriatrie.

BEHAVIOUR MODULATION OF GLIA CELLS - AN ADVANCED SOLUTION FOR CEREBRAL REGENERATION AND BRAIN LONGEVITY Dan Riga1, Sorin Riga1, Aurel Ardelean2, George Ciprian Pribac2 1 Department of Stress Research & Prophylaxis , ”Al. Obregia” Clinical Hospital of Psychiatry, Bucharest, 2 Department of Cellular Biology and Histology, ”Vasile Goldis” Western University, Arad Corresponding address: [email protected] Objectives: Lipopigments (LPs) - lipofuscin and ceroid - are the main hallmarks of brain vulnerability, chronic

distress, senescence and connected pathology. The first objective was the study of glial characteristics regarding aging and LPs, because glia have a great variety as cellular types and cerebral distribution. The second one was to utilize the LPs glial transport and capillary elimination as an efficient anti-aging and regeneration therapeutic strategy.

Methods: We investigated different brain regions of mice, rats, guinea pigs and humans and analysed comparatively young versus old all the glia types: astrocytes; oligodendrocytes; parenchimal microglia; capillary microglia-pericytes. For glial LPs characterization and to identificate the ways of LPs processing, transport and elimination we used qualitative microscopy (light, fluorescence and especially electron morphology) and also quantitative microscopy. To accelerate therapeutically these physiological ways, we created and checked up in animals an original anti-aging and rejuvenation therapy.

Results: There are two specific patterns of glial LP architectonics: neuroglia without LPs accumulation - in young brains and glia cells with important LPs storages - in senescent brains. Thus, the glial paradox appears. Neuroglia are mitotic cells like hepatocytes and for this reason all types of glia should be filled with only small LPs accumulations - see young animals. Contrary to all expectation, in aging brains, all the types of glia (especially microglia) are overload with LPs conglomerates (characteristic of neurons - post-mitotic cells), other than phagocytic-degraded neuronal apoptotic bodies, in all cellular partitions: gliosomas, glial dendrites and arborizations and capillary end-feet. The alone explanation is that the glial systems play an important role in the collection of neuronal LPs, by neurono-glial transfer. In this way, glia become collectors of neuronal LPs from the neurosoma periphery. Then, glia transport and deposit the LPs clusters in pericapillary areas. These natural purge mechanisms of LPs from neurons and nervous tissue are only incomplete, but they can be therapeutically activated, accelerated and completed. We initiated, developed and checked up an original therapy, which, besides other beneficial actions at subcellular level, intensifies, accelerates and completes glial LPs collection, storage, processing, transport and elimination. This registered original therapeutical strategy is the anti-stress, anti-impairment, anti-aging and anti-polypathologies therapy (4A-SIAP T). 4A-SIAP T utilizes and intensifies the normal brain metabolic routes (with the same course but in the opposite directions): import pathway and elimination route. Moreover, therapeutical-activated glia (particularly microglia) turn into brain garbage (LPs) collectors and transporters, and the highly processed garbage is transported from the neuronal proximity, through the neuropil to the pericapillary areas, with final elimination from endothelial cells into capillaty lumen. Quantitative electron microscopy data confirm obtained information and images from qualitative electron microscopy investigation.

Conclusions: By efficient therapeutic use of glial paradox, identified by authors in the brain, 4A-SIAP T represents a new prospect in the deceleration of normal and pathological cerebral aging at the molecular, subcellular and cellular levels, with increase of neuronal health and longevity, as well as an alternative and complementary treatment in neuro-psycho-geriatrics.


30

ASPECTE DE DIAGNOSTIC SI TRATAMENT PENTRU DIABETUL TIP 2, TOLERANTA DIMINUATA LA GLUCOZA SI HIPERGLICEMIA A JEUN Felician Stancioiu Introducere: Diabetul de tip 2 (DT2) afecteaza global peste 200 milioane de pacienti si genereaza probleme

importante legate de tratamentul acestei afectiuni cronice si a patologiei insotitoare. Toleranta diminuata la glucoza (TDG) si hiperglicemia a jeun (HAJ) sunt conditii premergatoare diabetului care au fost considerate un semnal de alarma dar nu un imperativ pentru tratament. Totusi sunt indicatii clare ca DT2, TDG si HAJ au mecanisme patologice similare si ca statusul normoglicemic poate fi obtinut cu interventii simple, de la modificari ale stilului de viata la operatii anti-obezitate. Unele studii arata o directie noua in managementul acestor stari hiperglicemice.

Date din studii: Un studiu clinic efectuat in 2005 si publicat in Acta Endocrinologica Bucuresti a aratat ca toate modificarile metabolice studiate in pacienti cu DT2, TDG si HAJ au fost similare dar de amplitudini diferite, inclusiv nivelul plasmatic al unor acizi grasi saturati si nesaturati, al citratului, cis-aconitatului, piroglutamatului, adipatului; de asemenea au fost diferente in nivelurile lipidelor oxidate si unele interleukine.

Discutie: Se estimeaza ca aproximativ 60% din cazurile de DT2 sunt precedate de TDG si HAJ si se stie ca operatia anti-obezitate vindeca si DT2; aceasta sugereaza faptul ca modificarile reversibile care apar in DT2 pot fi adresate cu success in stadiile incipiente si foarte probabil cu interventii mai putin aggressive. Testarea cu glucometru portabil poate detecta usor si economic HAJ, iar nivelurile hemoglobinei glicozilate (A1c) pot evidentia TDG.

Concluzie: Modificarile regimului alimentar, cresterea activitatii fizice organizate si recent administrarea unui extract natural din turmeric continand curcumina (antagonist NFKB) pot fi monitorizate prin modificarile subsecvente ale glicemiei (acasa sau la clinica de diabet) si aceasta abordare simpla poate creste semnificativ complianta pacientilor pentru conversia TDG si HAJ la normoglicemie si impiedicarea progresiei spre diabet.

SOME ASPECTS OF DIAGNOSIS AND TREATMENT OF TYPE 2 DIABETES, IMPAIRED GLUCOSE TOLERANCE AND IMPAIRED FASTING GLUCOSE Felician Stancioiu Introduction: There are more than 200 million diabetic patients worldwide, a majority of those with Type 2

Diabetes (T2DM), and there is growing concern related to treating this chronic condition and its related pathology. Impaired Glucose Tolerance (IGT) and Impaired Fasting Glucose (IFG) are precursor states that were considered a warning but not an imperative for treatment. However there are strong indications that T2DM, IGT and IFG are not dissimilar in their pathological mechanism and sometimes normoglycemic status can be achieved with simple, straightforward interventions, ranging from lifestyle changes to obesity surgery. Some studies pointing to a different approach to managing those hyperglycemic conditions are being discussed here.

Review of data from studies: My own study performed in 2005 showed that all metabolic modifications in IFG, IGT and T2DM were similar but different in amplitude, including levels of some saturated and unsaturated fatty acids, citrate, cis-aconitate, pyroglutamate, adipate; oxLDL, and interleukins were also considered.

Discussion: It is estimated that around 60% of cases of T2DM are preceded by IFG and IGT and frequently bariatric surgery cures the patient’s T2DM; this suggests that the reversible changes occurring in T2DM can be successfully managed in early stages and most probably with a less aggressive intervention. Fingerstick glycemic levels can very easily and economically show IFG, and glycosylated hemoglobin (A1c levels) can show the IGT.

Conclusion: Modifications in diet and exercise level and more recently administration of a natural extract – curcumin from turmeric - can be monitored through subsequent changes in glycemic levels (done at home or in a diabetes clinic) and this can be an important booster in patient’s compliance towards reverting IFG and IGT to normal status and impeding progression to T2DM.

TRATAMENT ANTIVIRAL CU L-ARGININA SI VITAMINA C CU ELIBERARE PRELUNGITA - SERIE DE CAZURI- Felician Stancioiu Fundatia Bio-Forum Introducere: L-arginina este un amino-acid raspandit si utilizat ca ameliorator al functiei hepatice; mai recent s-

a stabilit ca functioneaza ca donor al grupului functional – NO (oxid nitric) in diverse procese metabolice. Vitamina C este un binecunoscut antioxidant cu multiple roluri in organism; administrarea simultana a celor doua substante a aratat un efect antiviral excelent.


31

Cazuistica: 3 pacienti cu herpes labial, 1 pacient cu zona zoster intercostala, mai mult de 5 pacienti cu gripa de tip necunoscut si 1 pacienta cu hepatita C cronica au primit combinatia L-arginina (LA) si un preparat de vitamina C cu eliberare prelungita (CEP). Evaluarea pacientilor a fost strict clinica.

Rezultate: In toate cazurile mentionate au fost observate rezultate excelente, cu rezolutie a simptomelor si imbunatatire semnificativa sau completa a starii clinice la toti cei 10 pacienti carora li s-a administrat aceasta combinatie.

Discutie: Utilizarea LA ca agent antiviral este un rol nou pentru acest aminoacid cu raspandire larga; in mod traditional se recomanda lizina ca si antiviral natural, iar vitamina C a fost si ea utilizata ca anti-viral insa cu rezultate modeste. Se pare insa ca administrarea simultana a celor doua substante (LA-CEP) creste in mod sinergic si semnificativ actiunea lor activirala.

Concluzii: Sunt indicatii categorice asupra faptului ca o combinatie LA-CEP constituie un tratament eficace pentru o varietate de afectiuni virale. In contextul in care hepatita cronica la nivel national are cote endemice si tratamentul propus este extrem de favorabil financiar comparativ cu tratamentele antivirale folosite in mod curent, acest nou tratament trebuie considerat pentru introducere in arsenalul tratamentului antiviral sau cel putin trebuie facute studii pe scala larga pentru a stabili mai precis utilitatea lui.

ANTIVIRAL ACTIVITY OF L-ARGININE AND EXTENDED-RELEASE VITAMIN C - A CASE SERIES - Felician Stancioiu, M.D. Bio-Forum Foundation Introduction: L-arginine, as a naturally occurring amino-acid is known to be beneficial for the liver function

and more recently as NO-donor. Vitamin C is a well-known antioxidant and fulfills multiple roles in the body; however the administration of the two combined seems to behave as an excellent anti-viral

Patient caseload: 3 patients with labial herpes zoster eruption, 1 patient with intercostal zona zoster, more than 5 patients with influenza of unknown type and 1 patient with chronic hepatitis C were given the combination L-arginine (LA) + extended-release vitamin C (ERC). Patient’s evaluation was strictly clinical.

Results: Excellent results were observed in all cases, with clinical cure after 3-10 days of treatment in the 10 patients to whom this combination was given.

Discussion: Utilization of LA as anti-viral agent is a new role for this ubiquitous aminoacid; traditionally lysine has been utilized as a natural anti-viral defense and vitamin C also has been used in this role, however with modest results. However, the association LA-ERC seems to greatly enhance the antiviral actions of each of the two in a synergistic way.

Conclusion: There are strong indications that the combination LA-ERC is an effective treatment for a variety of viral diseases. Given the high national prevalence of hepatitis C and the extremely advantageous economic aspect of this treatment compared to the antivirals in use, this treatment needs to be considered for introduction in current medical practice or at least for large-scale studies.

UNELE ASPECTE ACTUALE IN POSTUROLOGIE Stefan Tiron Posturologia – ramura a medicinei care se ocupa cu studiul aspectelor static si dinamic al posturii umane. Studiaza sistemul postural in toate pozitiile corpului (la un moment dat) si al senzorilor care transmit

informatiile sistemului nervos central care analizeaza si transmite muschilor ordinele necesare Reprogramarea posturala tinde sa corecteze deficientele de postura a corpului, adresandu-se cauzelor ce

genereaza contractie musculara excesiva si /sau prelungita ,precum si blocaje functionale de la nivelul articulatiilor intervertebrale , modificari ce pot produce la randul lor compresii radiculare.

Disfuntia articulatiilor intervertebrale si disfunctia musculaturii sus mentionate vor conduce, in timp, la modificari patologice structural (morfologice).

CARACTERISTICI ale “Sistemului Cibernetic” Uman ‐ auto- sustinute ‐ auto-adaptive ‐ auto NON-corectabile In ultimii ani in acest domeniu au aparut concepte noi care deschid perspective largi de intelegere ale unor

modificari fizio – patologice , mai ales in domeniul patologiei neuro – musculo- articulare.Dintre acestea vor fi prezentate cateva din cele mai semnificative.


32

SOME CURRENT ISSUES IN POSTUROLOGY Posturology is the field of medicine dedicated to the study of the static and dynamic aspects of human posture. Is the study of the postural system shows that, in all the positions of the body at a given time, and of the sensors

being able to inform the central nervous system which consequently order effectors (muscles). Postural reprogramation tries to correct deficient body postures and therfore addresses the causes of muscular

contraction and functional blockage of the inter vertebral joints realising the radicular compressions. Functional joint deficiency with muscle distrofy will, in time, lead to local structural (morphological)

pathological modifications CARACTERISTICS of Human “Cybernetic system” - self-sustained - self-adaptive - NON self-corectable (important aspect issue in the recovery process, Postural reprogramation In the last few years new concept had appeared, opening wide understanding perspective of phisio –

pathological changes mainly in the neuro – muscular and aricular pathology. Regarding this subject will present some of our most representative facts. ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE GENETICĂ MEDICALĂ LA UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “CAROL DAVILA” BUCUREŞTI R.I. Ursu, L.C. Bohîlţea Catedra de Genetică a U.M.F. “Carol Davila” Bucureşti Gregor Mendel a fost primul care a observat existenţa anumitor reguli conform cărora caracterele ereditare se

transmit de-alungul generaţiilor, realizând astfel prima mare descoperire din domeniul geneticii. De la aceasta până la Watson şi Crick şi acum Proiectul Genomul Uman şi avalanşa de cercetări şi realizări în domeniu din prezent, genetica a cunoscut o dezvoltare explozivă, cu precădere pe parcursul ultimelor două decenii şi concomitent cu dezvoltarea tehnicilor şi tehnologiilor moderne. Astăzi genetica a depăşit graniţele ştiinţei, cercetări genetice efectuându-se în domenii diverse, de la antropologie, geologie şi arheologie până la biologie, chimie şi orice ramură a medicinei, de la fizică, filozofie şi istorie până la sport sau gastronomie, de la astronomie şi religie până la ştiinţe sociale, artă şi muzică.

Odată cu toate aceste noi descoperiri, cunoştinţele medicale referitoare la patologia umană s-au îmbunătăţit considerabil, identificarea mecanismelor genetice care stau la baza apariţiei diferitelor afecţiuni oferind posibilităţi de diagnostic precoce, prevenire a complicaţiilor, evaluare a riscului de transmitere la descendeţi, ameliorare a stilului de viaţă şi prognosticului, dar şi de tratament. Genetica medicală a devenit astfel o ramură medicală esenţială, factori genetici fiind implicaţi în patologii aparţinând întregului spectru de specialităţi medicale.

Educaţia în genetică medicală a evoluat simultan cu dezvoltarea acestei ştiinţe medicale, atât în ţara noastră cât şi peste hotare. În România, de la cursurile sporadice de biologie / genetică din perioada interbelică până la catedrele de genetică şi serviciile, centrele, clinicile şi laboratoarele de genetică medicală din zilele noastre saltul este unul imens, datorat în mare parte luptei de pionierat dusă în prima jumătate a secolului XX de marii maeştri ai biologiei şi geneticii româneşti: Victor Babeş, Gheorghe Marinescu, Francisc Rainer, Ion Cantacuzino, C.I. Parhon, Emil Racoviţă. Învăţământul în genetică medicală a fost construit, după cel de-al Doilea Război Mondial, pe bazele stabilite de personalităţi ale medicinei şi ştiinţei din ţara noastră, cum ar fi: Vasile Mârza, Victor Preda, Nicolai Zaharia, George Zarnea, Constantin Maximilian sau Mircea Covic.

În Bucureşti, Catedra de Genetică a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” are o istorie de 65 de ani pe parcursul cărora, în afara activităţii didactice, au fost efectuate numeroase cercetări ştiinţifice şi studii clinice pe teme genetice variate, au fost redactate şi editate manuale de genetică precum şi tratate de specialitate acoperind diferite patologii, tehnici de cercetare sau noţiuni de genetică fundamentală.

Prezenta lucrare este un scurt istoric al evoluţiei învăţământului de genetică medicală la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cu menţionarea principalelor personalităţi şi realizări în domeniu şi cu sublinierea activităţii, tendinţelor şi proiectelor actuale.


33

EDUCATION IN MEDICAL GENETICS AT THE “CAROL DAVILA” UNIVERSITY OF MEDICINE AND PHARMACY IN BUCHAREST R.I. Ursu, L.C. Bohîlţea Genetics Department of the “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest Gregor Mendel was the first to have noticed the existence of certain rules according to which specific traits are

inherited throughout the generations, thus making the first great discovery in the field of genetics. From this discovery to Watson and Crick and now to the Human Genome Project and the explosion of research and findings, genetics has faced a huge development process, especially during the last two decades and along with the advances in modern techniques and technologies. Today genetics has broken the barriers between sciences, genetical research being undertaken by scientists of various fields, from anthropology, geology and archeology to biology, chemistry and all of the medical fields, from physics, philosophy and history to sports and gastronomy, from astronomy and religion to social sciences, arts and music.

Along with all these new discoveries, the medical knowledge on human pathology has fundamentally grown, the finding of the genetic mechanisms in charge with the development of the disease generating new opportunities for early screening, prevention of complications, recurrence risk evaluation, bettering the lifespam or creating new treatment options. Medical genetics has thus become an essential medical specialty, genetic factors being involved in diseases from all the different fields of medicine.

The education in medical genetics has evolved all over the world and in Romania as well with the development of this medical science. In our country, the leap from the sporadic biology / genetics lectures during the interbelic period to the genetics departments and medical genetics services, centers, clinics and laboratories nowadays is immense and is mostly owed to the pioneer work in the first half of the 20th century of the great Romanian masters of biology and genetics: Victor Babeş, Gheorghe Marinescu, Francisc Rainer, Ion Cantacuzino, C.I. Parhon, Emil Racoviţă. After the Second World War, the education system in the field of medical genetics has been built on the grounds set by a number of great personalities of science and medicine from our country, such as: Vasile Mârza, Victor Preda, Nicolai Zaharia, George Zarnea, Constantin Maximilian sau Mircea Covic.

The Genetics Department of the “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy in Bucharest has a 65 years history, period in which, aside from the teaching activities, a great number of scientific research and clinical trials have been developed. The Genetics Department was also involved in the writing of numerous genetics textbooks for students and for healthcare and research specialists covering different pathologies, research techniques and notions of fundamental genetics.

This presentation is a short history review of education in medical genetics at the University of Medicine and Pharmacy in Bucharest, mentioning the main personalities and breakthroughs and highlighting the present activities, trends and projects.

SINDROMUL SHOENFELD: UN NOU SINDROM AUTOIMUN Manole Cojocaru, Elena Rusu, Mirela Radu, Alexandra Dana Maria Panait Universitatea “Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicină, Bucureşti Rolul factorilor de mediu în patogenia bolilor mediate imun este bine cunoscut. Factorii de mediu care induc

activitate imună adjuvantă (agenţii infecţioşi, implantele cu silicon, sărurile de aluminiu, etc.), au fost asociaţi cu boli mediate imun definite şi nedefinite atât la animale cât şi la om. Recent, s-au identificat patru stări clinice: implantele cu silicon, sindromul războiului din Golf, sindromul de miofasciită macrofagică, fenomenele care apar după administrarea de vaccinuri cu adjuvanţi. Literatura medicală recentă sugerează că aceste stări clinice asemănătoare fac parte dintr-un sindrom frecvent întâlnit, intitulat sindromul autoimun indus de adjuvanţi (Autoimmune Syndrome Induced by Adjuvants, ASIA). S-a propus un nou nume pentru ASIA, sindromul Shoenfeld în onoarea autorului, care a studiat şi descris pentru prima dată manifestările clinice. Shoenfeld demonstrează relaţiile importante cu factorii de mediu în etiopatogeneza şi prognosticul bolilor autoimune. Sindromul Shoenfeld este caracterizat de manifestări clinice precum mialgii, miozită, slăbiciune musculară, artragii, uneori febră, xerostomie, oboseală cronică, somn neodihnitor sau tulburări ale somnului, eritem facial, limfadenopatii, afectarea cognitivă, pierderea memoriei, manifestări neurologice (mai ales cele asociate cu demielinizare), boala tiroidiană autoimună sau boli autoimune sistemice (ex, scleroză multiplă, sclerodermie, etc.). Pacienţii prezintă hipergamaglobulinemie, niveluri crescute ale proteinelor de fază acută, creatin kinazei. Shoenfeld a sugerat criteriile pentru diagnosticul ASIA care sunt încă nevalidate, dar care sprijină recunoaşterea şi orientează studiile clinice viitoare. Pentru diagnosticul ASIA, trebuie să fie prezente cel puţin două criterii majore sau unul major şi două criterii minore. Autorii prezintă dovezile curente privind rolul adjuvanţilor în patogenia sindromului Shoenfeld.


34

MAGNEZIUL VERSUS UNELE METALE GRELE ÎN PATOLOGIA UMANĂ Corneliu Zeana1, Manole Cojocaru2 AIS Clinic et Hospital, Bucureşti Universitatea „Titu Maiorescu”, Bucureşti Reducerea aportului de Mg şi impregnarea organismului cu metale grele au modificat semnificativ patologia

umană. Peste 90% din metalele grele care poluează în prezent mediul, îndeosebi Pb, Cd şi Hg, au fost răspândite de om, aduse la suprafaţă din adâncurile pământului. Pe lângă înmulţirea cazurilor de cancer (Cd implicat electiv), cantităţile îngrijorător de mari acumulate în sistemul nervos central au dus la creşterea incidenţei bolii Alzheimer, la reducerea performanţei intelectuale îndeosebi la vârstele joase, precum şi la alte suferinţe ale sistemului nervos, inclusiv tulburări comportamentale.

Se prezintă rezultatele unor studii de anvergură efectuate îndeosebi în Africa de Sud, Japonia, Germania şi SUA. Impregnarea cu metale grele este implicată şi în înmulţirea suferinţelor „degenerative” ale miocardului, senescenţa precoce şi diabetul zaharat.

Mg exercită efecte protectoare diminuând acumularea şi favorizând eliminarea metalelor grele. Alimentaţia omului modern este deficitară în Mg. Dezechilibrul amintit a devenit o problemă de sănătate publică. Se discută măsurile care se impun.


34

POSTERE DOCTORANZI VARIATIILE HEPCIDINEI SERICE SI ANEMIA INFLAMATORIE LA PACIENTII CU PUSEU ACUT DE LUPUS ERITEMATOS SYSTEMIC Oana Ailioaie 1, 3, MD, PhD fellow, Emilia Cosofret, MD, PhD2, Iain Macdougall, BSc, MD, PhD, FRCP3

1 Universitatea de Medicina si Farmacie " Dr. C. Davila" Bucuresti

2 Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti

3 King`s College Hospital London Introducere: Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boala autoimuna in care apare un raspuns imun

patologic dirijat impotriva antigenelor proprii ale organismului. Disregularea inflamatiei joaca un rol major in patogenia LES. Hepcidina serica este o molecula nou descoperita care are rol important in metabolismul fierului. Studii recente au aratat ca hepcidina este up-regulata in inflamatie si ca are un rol important in patogenia bolilor autoimune.

Scopurile studiului: - evaluarea hepcidinei serice la pacientii cu lupus eritematos sistemic (LES) in perioadele de activitate si de

remisiune - estimarea influentei tratamentului asupra hepcidinei serice Metode: - studiu multicentric, prospectiv, longitudinal - 25 de pacienti cu lupus eritematos sistemic in puseu acut - se va institui tratamentul puseului (decis de fiecare medic participant) - se va doza hepcidina serica la includere,apoi lunar, pe o perioada de 6 luni Criterii de includere: - pacienti cu varsta intre 18- 75 ani - lupus eritematos sistemic nou diagnosticat sau cronic in tratament cu imunosupresoare standard - serologie activa: FAN>/= 1:80 si/sau Ac anti ADN >/= 30 UI/ml. - puseu de acutizare al lupusului cu scorul BILAG A sau 2B Definirea remisiunii: remisiunea= lipsa unor noi elemente BILAG A sau nu mai mult de 1 element BILAG B Metodologia de lucru: Pacientii vor fi evaluati paraclinic prin analize de laborator ( hemograma, biochimie,

imunologie). Hepcidina serica va fi dozata prin metoda considerata standard de aur- spectrofotometria de masa SELDI-TOF.

Analiza statistica: rezultatele statistice vor fi prelucrate prin programele EPI - info si SPSS. Discutii: Hepcidina este reglatorul major al absorbtiei digestive a fierului si este lelemtul cheie care regleaza

eliberarea fierului din macrofage. In anemia inflamatorie din bolile cronice productia de hepcidina este crescuta de aproximativ 100 de ori. Hepcidina contribuie la sechestrarea fierului in macrofage, o caracteristica definitorie a anemiei inflamatorii. Cresterea hepcidinei in anemia inflamatorie din LES si alte boli cronice are rol determinant in patogenia inflamatiei din aceste boli.

Rezultate estimate: - puseul acut: estimam variatia hepcidinei serice in puseu si revenirea ei la linia de baza in remisiune - influenta tratamentului: estimam o influenta semnificativa a tratamentului asupra hepcidinei serice - recaderea: estimam modificari semnificative ale hepcidinei serice la un nou puseu de boala Concluzii: Variatiile hepcidinei serice la pacientii cu lupus eritematos sistemic in functie de activitatea bolii ar

putea constitui un marker precoce al puseului acut de boala, al eficacitatii tratamentului si al recaderilor.


35

VARIATIONS OF SERUM HEPCIDIN AND INFLAMMATORY ANAEMIA IN PATIETS WITH ACUTE FLARES OF SYSTEMIC LUPUS ERYTHEMATOSUS Authors: Oana Ailioaie 1, 3, MD, PhD fellow, Emilia Cosofret, MD, PhD2, Iain Macdougall, BSc, MD, PhD, FRCP3

1 University of Medicine and Pharmacy " Dr. C. Davila" Bucharest 2 Emergency University Hospital Bucharest 3 King`s College Hospital London Introduction: Systemic lupus erythematosus (SLE) ia an autoimmune disease caractherised by a patological

immune response against self antigens. Immune system disregulation plays a major role in SLE pathogenesis. Serum hepcidin is a newly discovered peptide hormone that has a key role in iron homeostasis. Recent studies have shown that hepcidin is up-regulated in inflammation and has an important role in the pathogenesis of autoimmune diseases.

Aim of study: - evaluation of serum hepcidin in patients with SLE both during flares and in remission - - evaluation of

treatment role on serum hepcidin. Methods : - multicentric, prospective, longitudinal study - 25 patients with acute flares of SLE - patients will receive standard care (treatment of flare decided by every investigator) - serum hepcidin wil be dosed at inclusion, then monthly for 6 months, during flares and in remission Inclusion criteria: - patients aged 18- 75 years - SLE newly diagnosed or chronic treated by standard immunosuppression - active serology: ANA>/= 1:80 and/or Anti DNA antibodies >/= 30 UI/ml. - acute flare of SLE with BILAG score A or 2B Definition of remission: Remission = no new elements BILAG A or no more than 1 element BILAG B Dosing protocol: Standard dosages will include blood count, biochemistry, immunology. Serum hepcidin will

be dosed by the gold standard method- mass spectrophotometry SELDI-TOF. Statistical analysis: results will be analysed by the EPI - info ans SPSS statistical programmes. Discutions: Serum hepcidin is the major regulator of intestinal iron absorbtion and is the key factor that

regulates iron macropahge storages. In anaemia of chronic disease the hepcidin production is increased by a factor of 100. Hepcidin promotes macropahge iron sequestration, that is a characteristica of anaemia of inflammation. Variations of serum hecidin are potentially important in inflammatory anaemia of SLE and other chronic diseases.

Estimated results: - acute flare of SLE: we estimate a variation of serum hepcidin during flare and coming back to baseline during

remission - treatment influence: we estimate a significant influence of treatment on serum hepcidin- - relapse: we estimate

a significant variation of serum hepcidin during relapse Conclusions: Variations of serum hepcidin in patients with systemic lupus erythematosus are potentially

important in diagnosing acute flare and remission, may predict treatment efficacy and be a marker of relapse. DIAGNOSTICUL RESTRICTIEI DE CRESTERE INTRAUTERINA - PUTEM IMBUNATATI PROGNOSTICUL? Andreea Ruxandra Albu, Irina Horhoianu, Al. Anca, V. Horhoianu Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti Clinica de Obstetrica - Ginecologie Restrictia de crestere intrauterina (RCIU) reprezinta esecul unui fetus de a atinge potentialul sau de crestere

genetic programat si poate fi cauzat de factori materni, fetali, placentari sau externi. RCIU se asociaza cu un risc crescut de morbiditate si mortalitate perinatala si, de asemenea cu efecte negative pe termen lung. RCIU se suspecteaza clinic cand estimarea ecografica a greutatii fetale este sub percentila 10. Una dintre principalele provocari ale specialistilor este diferentiarea dintre RCIU secundare unor aneuploidii, sindroame genetice sau infectii intrauterine de RCIU secundare insuficientei placentare studiind caracteristicile structurale (ale fatului, placentei, lichidului amniotic) precum si hemodinamice – studiul Doppler al circulatiei materne si fetale.


36

Prezentam pacienta RL in varsta de 36 de ani, IIG IP care a fost diagnosticata la 32 de saptamani de amenoree cu restrictie de crestere asimetrica , hipertensiune severa , oligoamnios care a nascut prin operatie cezariana de urgenta la 35 saptamani de amenoree datorita alterarii profilului biofizic, indicilor Doppler si a aparitiei a doua hematoame retroplacentare. Mentionam ca la screeningul de prim trimestru a prezentat valori scazute ale PAPP-A (<0,5 MoM) si cresterea pulsatilitatii arterelor uterine.

Care ar putea fi conduita terapeutica intr-o urmatoare sarcina? Mentiune: POSDRU/107/1.5/S/82839 DIAGNOSING IUGR - COULD WE IMPROVE THE OUTCOME? Intrauterine growth restriction (IUGR) represents the failure of a fetus to achieve the getenic programmed

growth potential and may be caused by maternal, fetal, placental or external factors. IUGR is associated with an increased risk in perinatal mortality and morbidity and also with long-term negative outcome. IUGR is clinically suspected when ultrasonographic estimates of fetal size, simmetry or weight show abnormalities. One of the main challenges of the physicians is the differenciation of IUGR cases secondary to aneuploidy, genetic syndromes and intrauterine infections of IUGR fetuses secondary to placental dysfunction by studying structural features (of fetuses, amniotic fluid and placenta) and Doppler studies of maternal and fetal circulations.

We present the case of a 36 yo G2 P1 who was diagnosed at 32 weeks with severe hypertension, growth restricted fetus and oligohydramnios who delivered by emergency Cesarean section at 35 weeks for alteration of BPP, Doppler indices in umbilical artery and middle cerebral artery and the appearance of 2 subplacental haematoma. At the first trimester screening test she presented a low PAPP-A (< 0.5 MoM) and high pulsatility index on uterine arteries.

What would be the management of a future pregnancy? Acknowledgement: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources

Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839

EVALUAREA SINDROMULUI DUREROS POSTOPERATOR IN DEFECTELE PARIETALE INGHINALE Sorin Aldoescu, Traian Patrascu Clinica Chirurgie I. Juvara, Spit. “Dr. I Cantacuzino”, Bucuresti, Romania Ne propunem o analiza prospectiva a sindromului dureros post-operator la pacientii cu defecte parietale

inghinale la care s-au practicat interventii clasice si minim invasive. Scopul studiului este de a demonstra avantajele metodelor minim invazive in privinta scaderii sindromului

dureros post-operator. EVALUATION OF POSTOPERATIVE PAIN SYNDROME IN ABDOMINAL GROIN DEFECTS We here in propose a prospective analisys of postoperative pain syndrome in pacients with inguinal abdominal

defects that have been operated by open methods or minimally invasive. The aim of this study is to demonstrate the advantages of minimally invasive methods regarding decreasing/lack

of postoperative pain syndrome. ASPECTE DE ANTROPOLOGIE ALIMENTARĂ. CALITATEA INFORMAŢIONALĂ A ALIMENTULUI Alexandru PAUL, C-tin BĂLĂCEANU-STOLNICI Institutul de Antropologie Medicală „Francisc RAINER” Adresa de corespondenţă: [email protected] Raportul dintre aliment şi consumator reprezintă totodată raportul dintre un sistem deschis şi alt sistem deschis,

atât timp cât au loc schimburi de materie (protide, glucide, lipide, apă), energie (calorii) şi informaţie. Literatura de specialitate s-a axat mai mult pe schimburile de materie şi energie dintre aliment şi consumator, şi

mai puţin pe schimbul de informaţie, schimb care reprezintă obiectul prezentei lucrări. În consecinţă, atât timp cât un aliment – ca sistem deschis! - deţine calităţi materiale (nutrienţi) şi energetice (calorii), tot aşa deţine şi calităţi informaţionale.


37

Calitatea informaţională a unui aliment este determinată de următorii factori: 1. apa – luată ca aliment, apoi de constituent al alimentelor de origine animală ori vegetală şi de mediu de

preparare a hranei (spălarea alimentelor, fierberea, sosurile etc.); 2. topica filogenetică de provenienţă a alimentului. 1. Apa – ca factor determinant al calităţii informaţionale a alimentului - rezidă în calitatea sa de vector

informaţional (original!) popular spus: „memoria apei” – aspect demonstrat de Jean ROUCH, de Institutul de Iceologie din Stokholm, de Henri COANDĂ şi Patrick Falagan, de japonezul Emoto MASARU etc.

1.1 din perspectiva apei de consum ca aliment şi în hrană se disting următoarele tipuri de apă: apa de mediu (potabilă sau nu!), apa structurată sau destructurată, apa de robinet (din reţea), apa biotisulară (din spaţiul intercelular al consumatorului şi al alimentelor de origine vegetală şi/sau animală);

tipul de apă de consum cu înaltă calitate informaţională este cel care deţine structura, POR-ul (potenţialul de oxidoreducere), TS-ul (tensiunea superficială), IC-ul (încărcătura electrică) şi pH-ul cu valori cât mai asemănătoare cu apa biotisulară – (original - din plante şi animale, necesarul de apă fiind asigurat şi din astfel de alimente: fructe, legume, lapte etc.)

Pentru aducerea apei consumate din mediu la valorile apei biotisulare, organismul cheltuieşte multă energie şi informaţie prin sacrificarea antioxidanţilor (cresc radicalii liberi în organism), motiv pentru care apa consumată din fructe şi legume crude, din lapte şi produse lactate proaspete etc., se arată a fi oportună şi justificată (este apă biotisulară!).

2. Topica filogenetică de provenienţă a alimentului - se referă la capacitatea de conservare a informaţiei viului de către o specie biologică – pe de-o parte, şi la capacitatea de procesare a informaţiei viului – pe de-altă parte;

2.1 astfel – conform principiului stivuirii, într-un eventual cataclism ce duce la extincţii de specii de animale şi plante, primele care vor dispărea sunt ultimele apărute pe scara filogenetică a evoluţiei, începând şi culminând deci cu omul şi primatele, iar cele care vor rezista vor deţine în continuare informaţia viului – respectiv speciile inferioare (nevertebrate şi vertebrate inferioare, alge, ciuperci, seminţe etc.);

2.2 capacitatea de procesare a informaţiei viului însă – o găsim la speciile superioare filogenetic, adică ultimele apărute pe scara filogenetică a evoluţiei, culminând cu omul; se instituie astfel un raport între speciile biologice inferioare (alimente!) – care deţin informaţia viului, şi speciile superioare (omul) – care deţine cea mai înaltă capacitate de procesare şi decriptare a informaţie a viului.

Conform acestui principiu (cel al stivuirii) rezultă că acele alimente deţin o calitate informaţională superioară care provin din specii de plante şi animale inferioare filogenetic: algele, caracatiţe, melci, scoici, crustacee, insecte, peşti, reptile (carnea albă) etc.

3. Un aspect aparte reprezintă etapa din antropogeneză în care creierul uman trece de la 700-900 cm³ la cel actual de cca 1300 cm³ prin trecerea de la traiul în savană la cel de litoral şi pelagic, în care omul a avut parte de o nouă informaţie alimentară prin consumul de alge şi peşte (plus fructe de mare), anume: acidul docosa-hexa-enoic (DHA) - acid gras polinesaturat Omega-3 ce poate fi sintetizat din acidul alfa-linoleic sau obţinut direct din consumul de alimente cu conţinut bogat în DHA: peştele, avându-se în vedere că intră în peste 50 % din fosfolipidele creierului.

4. Speciile alimentare – reprezintă alimentele provenite din specii biologice la diferitele lor faze de ontogenie; după aceste criteriu distingem:

- specii alimentare progene – din care generează viaţa: seminţe, nectar, fructe, precum şi ouă (icre), spermă şi gonade (lapţi, testicule), laptele de mamifer (produse lactate);

- specii alimentare juvene (tinere) – muguri, lăstari, tineretul speciilor animale şi vegetale; - specii alimentare adulte – plantele ca atare, fructe, legume, adulţii din seria animală; - specii alimentare entropigene – indivizii bătrâni din seria vegetală şi animală. ASPECTS OF FOOD ANTHROPOLOGY. THE INFORMATIONAL QUALITY OF FOOD Alexandru Paul “FRANCISC RAINER” INSTITUTE OF MEDICAL ANTHROPOLOGY Corresponding author: [email protected] The relation between victuals/food and consumer also represents the relation between an open system and other

open systems as long as there are exchanges of matter (proteins, carbohydrates, lipids, water) energy (calories) and information.

Specialized literature focused more on the exchanges of matter and energy between the food and the consumer and less on the exchange of information which represents/is the object/subject of the present work. In consequence as long as food – as an open system possesses/has material qualities (nutrients) and energetic qualities (calories), it also contains informational qualities.


38

The informational quality of food is determined by the following factor: 1. water – as (1a) food, then as (1b) part of animal or vegetarian food and then as (1c) way of preparing food

(washing, boiling, sauces), 2. the phylogenetic topic of where the food comes from: 1. water – as a determining factor of informational quality of food – comes from its quality as informational

vector popularly spoken: “Water memory” - aspect demonstrated by Jean Rouch, by the Sociology Institute in Stockholm, by Henry Coanda and by Patrick Falagan, by the Japanese Emoto Masaru etc.

1.1 from the perspective of consumption water as victuals and as food, we distinguish the following types of water: environment water (drinkable or not!), structured or destructural, obstructured, tap water (running water), biotissular water, (within the intercellular space of the consumer and of the vegetal or/and animal food.

1.2 The type of consumption water with a high informational quality is the one that has the structure, the oxide-reducing potential ORP, the superficial tension ST, the electric charge EC and the pH with the most resembling values with the biotissular water (original – from plants and animals the water necessity being provided from such food as: fruits, vegetables, milk etc).

The spring water consumed from the environment to the values of biotissular water, the organism spend more energy and information by scarifying the antioxidants (the number of free radicals in the organism increases) season for which water from raw fruits and vegetables, from milk an raw dairy products seems to be a better and justifiable choice (it is biotissular water!).

2. the phylogenetic topic of where the food comes from refers to the ability in conservation of the living information by a biological species on one hand and to the ability in processing the living information on the other hand.

2.1 thus – according to the piling (up) principle (original) in a possible calamity/disaster which leads to extinctions of species of plants and animals, the first to disappear will be the last /the latest appeared on the phylogenetic scale of evolution. Beginning and ending thus with man and primates and those which will resist will keep/continue to preserve the living information – respectively the inferior species (invertebrates and inferior vertebrates) seeds;

2.2 but the ability in processing living information can be found in phylogenetically superior species, that is, the latest appeared on the phylogenetic scale of evolution ending with man; there is thus a relation between the biological inferior species (food!) which have/posses the living information and the superior species (man!) – that possesses the highest capacity of processing and analyzing the living information. According to this principle (that of piling see 2.1) it results that food coming from species of plants and animals which are phylogenetically inferior possess a superior informational quality: algae, octopus, snails, oysters, shellfish, insects, fish, reptiles, (white meat) etc.

3. a distinct aspect is the age/ period in anthropogenesis in which the human brain grows from 700-900 cm3 to the present of 1250 cm3 by passing from living in the savannah to living on the shore and at sea in which man organized new information in what concerns food by using algae and fish plus seafood, that is docosa-hexaenoic acid (DHA fat polisaturated acid 6 Omega-3 which can be synthesized from alfalinoleic acid or obtained directly by consuming food rich in DHA: fish!), taking into account that it enters more than 50 per cent of the phospholipids of the brain.

4. food species (original) unlike biological species are food coming from biological species in their various phases of ontogeny; according to this criterion we distinguish:

- progene food species – are those which generate life – seeds, nectar, fruits as well as eggs, sperm and gonads (soft rol, milt), mammal milk.

- juvene food species (young): buds, offshoots, the youth of animal / vegetal species. - adult food species: plants as they are fruits, vegetables, the adults in animal species. - antropigene food species: old individuals belonging to animal and vegetal species.

SILENŢIEREA GENEI PENTRU SYNTAXINA-4 PRODUCE SCĂDEREA SECREŢIEI DE INSULINĂ ÎN LINIA CELULARĂ PANCREATICĂ β -TC3 Petruţa R. Alexandru1, Daniela Lixandru1,2, Bogdana Vîrgolici2 and Ştefana M. Petrescu2 1Institute of Biochemistry, Molecular Cell Biology Department, Splaiul Independentei 296, 060031, Bucharest, Romania 2UMF „Carol Davila” Bucharest,Romania Diabetul zaharat de tip 2 (T2DZ) este o boală cronică care frecvent asociază complicaţii pe termen lung.

Secreţia de insulină este bifazică, glucoza fiind principalul reglator al expresiei genelor de insulină, cu o primă fază


39

rapidă a secreţiei atribuită insulinei din veziculele gata să fie secretate situate imediat în apropierea membranei plasmatice şi a doua fază, mai lentă de secreţie, asociată eliberării de insulină din vezicule recrutate rând pe rând la membrană. Syntaxin 4 (Syn-4) este un membru al familiei de proteine t-SNARE implicate în exocitoza insulinei din vezicule, facilitând ambele faze ale secreţiei de insulină.

Scopul studiului nostru a fost de a investiga rolul Syn-4 în biosinteza şi secreţia de insulină în prezenţa unei concentraţii scăzute sau crescute de glucoză (2,8 şi 28 mM). Celule β-TC3 au fost cultivate în plăci de 6 godeuri timp de 2 zile înainte de experimente. După determinarea expresiei endogene de insulină şi Syn-4, celulele au fost transfectate cu small interfering RNAs (si RNAs) în vederea silenţierii genei pentru Syn-4. 48 de ore post-silenţiere mediul a fost înlocuit cu mediu conţinând 2.8mM sau 28 mM glucoză. Metodele folosite au fost: Western blot, ELISA şi microscopie confocală. Rezultatele noastre au arătat că silenţierea genei pentru Syn-4 în celulele β-TC3 produce modificarea intracelulară a insulinei şi scade secreţia acesteia direct proporţional cu concentraţia de glucoză din mediu. Aceste rezultate indică implicarea Syn-4 în facilitarea secreţiei de insulină.

Acknowledgements: Alexandru Petruta-Ramona, was suported by the Sectorial Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD), financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number SOP HRD/107/1.5/S/82514, Dr. Lixandru Daniela and Dr. Vîrgolici Bogdana were supported by the postdoctoral program POSDRU/89/1.5/S/60746, from European Social Fund.

DOWN REGULATION OF SYNTAXIN 4 DECREASES INSULIN SECRETION IN β-TC3 CELL LINE Petruţa R. Alexandru1, Daniela Lixandru1,2, Bogdana Vîrgolici2 and Ştefana M. Petrescu2 1Institute of Biochemistry, Molecular Cell Biology Department, Splaiul Independentei 296, 060031, Bucharest, Romania 2UMF „Carol Davila” Bucharest,Romania Type 2 diabetes mellitus (T2DM) is a chronic disease which usually lead to long term complications. Insulin

secretion is biphasic, glucose being the main regulator of insulin gene expression with the first phase of secretion attributed to a readily-releasable pool (RRP) of insulin vesicles located directly beneath the plasma membrane and second phase release constitutes the recruitment of these vesicles to refill the RRP. Syntaxin 4 (Syn-4) is a family member of t-SNARE proteins implicated in insulin granules exocytose, facilitating both phases of glucose stimulated insulin secretion. Our purpose was to investigate the role of Syn-4 protein in insulin biosynthesis and secretion in the presence of either low or high glucose concentration (2.8 and 28mM).

In order to address these questions β-TC3 cells were seeded in 6-well plates 2 days before experiments. After examining the endogenous expression of both insulin and Syn-4, cells were transiently transfected with small interfering RNAs for Syn-4 (siRNAs). 48 h post-silencing, the medium was replaced with fresh medium under basal condition (2.8mM) or in the presence of high glucose (28 mM). Western blot, ELISA and confocal microscopy methods were used. We showed that down-regulation of Syn-4 in β-TC3 cells impair intracellular insulin content and decrease insulin secretion, this decrease was accentuated by increasing the concentration of glucose in the medium. Our results indicate that endogenous expression of Syn-4 is required in insulin secretion.

Acknowledgements: Alexandru Petruta-Ramona, was suported by the Sectorial Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD), financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number SOP HRD/107/1.5/S/82514, Dr. Lixandru Daniela and Dr. Vîrgolici Bogdana were supported by the postdoctoral program POSDRU/89/1.5/S/60746, from European Social Fund.

ASPECTE MORFOLOGICE ŞI HISTOLOGICE ALE ŢESUTULUI OSOS ÎN IMPLANTOLOGIE Ane-Mary Anghelina, Rusu Elena, Cristina Daniela Cristescu, Vasilică Cristescu Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Medicină, Bucureşti Elemente de bază pentru înţelegerea interrelaţiilor între osul vital şi implantele dentare aloplastice sunt

reprezentate de cunoaşterea formării osului şi a componentelor structurale ale ţesutului osos, a dinamicii evolutive şi a reactivităţii osoase faţă de diversele influenţe favorabile sau defavorabile, a factorilor determinanţi pentru structurarea şi reconstrucţia osoasă. Factori care defavorizează potenţialul osteogenetic sunt: vârsta, bolile de nutriţie şi endocrinopatiile, tratamentele cu radiaţii ionizante, alcoolismul şi tabagismul. În stimularea şi favorizarea proceselor de osteogeneză şi osteoreconstrucţie sunt folosite: grefele tisulare, osteosubstituentele, hormonii de creştere stimulatori ai funcţiei osteoblastice, materiale de dirijare a osteogenezei, hidroxiapatită şi materiale fosfo-calcice precum şi factori de creştere tisulară specifici ţesutului osos.

Principale componentele ale viscero-craniului sunt maxilarul şi mandibula, având rol în „aparatul de import al materiei” prin funcţia masticatorie asigurată de dinţii implantaţi la nivelul proceselor alveolare. Structura oaselor


40

maxilare se definitivează după apariţia dinţilor,respective după formarea proceselor alveolare sub acţiunea factorilor funcţionali.

Pentru practica implantodontică, investigarea structurii şi densităţii osoase oferă informaţii importante privind perspectivele osteo-incorporării viitoare a implantelor.

Cuvinte cheie: ţesut osos, reconstrucţie, implant MORPHOLOGICAL AND HISTOLOGICAL ASPECTS OF THE BONE TISSUE IN IMPLANTOLOGY Ane-Mary Anghelina, Elena Rusu, Cristina Daniela Cristescu, Vasilică Cristescu Titu Maiorescu University, Faculty of Medicine, Bucharest The key elements in order to understand the interrelationships between the vital bone and the alloplastic dental

implants are represented by the acknowledging the bone formation process and structural components of the osseous tissue, of the evolution dynamics and bone reactivity towards different favourable and unfavourable influences, of the determining factors for the bone structure and reconstruction. Factors that disadvantage the osteogenetic potential are: age, nutritional diseases, endocrinopathies, ionizing radiation treatment, alcoholism and tabacosis. In stimulating and favouring osteogenesis and osteo reconstruction are used: tissue grafts, osteo substituents, growth hormones stimulating osteoblast function, materials guiding osteogenesis, hydroxyapatite and phosphorus-calcium materials as well as tissue growth factors specific to the bony tissue.

Maxilla and mandible are main components of the viscerocranium, playing an important part in the “substance import apparatus” by the triturition function insured by implanted teeth at the alveolar processes level. Maxillary bones structure becomes complete after teeth eruption, respectively, after alveolar processes formation under the action of the functional factors.

For implantdontics, examination of the structure and bone density offers important information regarding osseointegration perspectivesof future implants.

Key words: osseous tissue, reconstruction, implant IMPACTUL TRATAMENTULUI ENDOSCOPIC ASUPRA PROGNOSTICULUI LA PACIENTII CU HEMORAGIE DIGESTIVA SUPERIOARA NON VARICEALE Ruxandra BABIUC, Dan ANDRONESCU Sp Universitar de Urgenta Bucuresti, Clinica Medicala II si Gastroenterologie Hemoragia digestivă superioară reprezintă una din cele mai frecvente urgenţe gastroenterologice, cu o incidenţă

în creştere , de cele mai multe ori la populaţia vârstică, ce asociază multiple comorbidităţi, astfel încât şi prognosticul este mai sever. Tratamentul de primă intenţie în HDS acute non-variceale este hemostaza endoscopică.

Scopul studiului este de a dovedi impactul pozitiv al terapiei endoscopice (indiferent de metoda utilizată) asupra prognosticului pacienţilor cu HDS non-variceală.

Lotul de studiu a inclus 455 de pacienţi, care s-au prezentat pentru HDS, cărora li s-a efectuat endoscopie digestivă superioară în primele 24 de ore de la internare şi la care s-a exclus sângerarea datorată hipertensiunii portale. Pacienţii au fost împărţiţi în doua subloturi, în funcţie de prezenţa hemostazei endoscopice. Metodele de tratament endoscopic aplicate au inclus injectarea de adrenalină diluată, termocoagularea cu APC şi aplicarea de hemoclipuri. Au fost analizate comparativ (pentru cele 2 subloturi) mortalitatea, durata spitalizării şi rata de resângerare. Prognosticul a fost evaluat cu ajutorul scorurilor Rockall şi Forrest ( pentru pacienţii cu ulcer).

Din cei 455 de pacienţi incluşi, majoritatea(240) au avut ca sursă de sângerare ulcerul peptic; alte cauze de HDS au fost esofagite/ulcer esofagian, sdr. Mallory-Weiss, gastrite, leziuni Dieulafoy, tumori şi sângerare difuză.La 123 de pacienţi s-a aplicat o metodă de hemostază endoscopică, 89 din aceştia prezentând ulcer peptic. Am constatat o îmbunătăţire a prognosticului pacienţilor trataţi ( mortalitate 4,06%vs. 6,02%, durata medie de spitalizare 4,71 zile vs. 6,45 zile, rata de resângerare 12,2% vs. 22,29%). Au existat mici diferenţe în funcţie de tipul de terapie endoscopică aplicată şi în funcţie de tipul de leziune tratată.

In concluzie,tratamentul endoscopic a avut un impact pozitiv asupra evolutiei pacientilor,a scazut mortalitatea,durata de spitalizare,rata de resangerare,adresabilitatea la chirurgie si implicit costurile de ingrijire.


41

THE IMPACT OF ENDOSCOPIC TREATMENT ON THE PROGNOSIS OF PATIENTS WITH UPPER GASTROINTESTINAL NON-VARICEAL BLEEDING Ruxandra Babiuc 2nd Medical Clinic Gastroenterology, University Emergency Hospital, Bucharest, Acute upper gastrointestinal bleeding remains one of the most important emergencies in gastroenterology. It is

well-known the rise in gastrointestinal bleeding incidence that occurs with advancing age, in association with other co-morbidities.These patients have a more severe pronostic. Endoscopic hemostasis is the mainstay for treatment of upper gastrointestinal bleeding.

The aim of the study is to prove that endoscopic treatment has a positive impact ( independently of the method) on the outcome of patients with acute upper gastrointestinal bleeding.

This retrospective study included 455 patients which presented with upper gastrointetinal bleeding, who undergone endoscopy within 24 hours from admission; the patients with variceal or portal gastropathy bleeding were excluded. They were subdivided into two subgroups, one of them receiving endoscopic treatment and the other one not. In order to achieve hemostasis we used three different endoscopic methods: diluted epinephrine injection, thermocoagulation with APC and hemostatic clips. Mortality, hospital stay and rebleeding rate for both groups were analysed and compared.

A total of 455 patients were included. The most important source of bleeding was peptic ulcer ( 240 patients). Other causes included: esophagitis, Mallory-Weiss syndrome, gastridities, tumors, Dieulafoy lesions and difuse bleeding. Endoscopic treatment was used for 123 patients (89 of them had peptic ulcer). The outcome of the treated patients was improved by comparison with the untreated subgroup ( mortality rates 4,06 vs. 6,02% , hospital stay 4,71 vs. 6,45 , rebleeding rates 12,2% vs. 22,29%). There were some differencies depending on the hemostatic method used and on the lesion treated.

In conclusion, endoscopic treatment is the cornerstone of treatment in the management of acute upper gastrointestinal bleeding leading to a significant decrease in mortality, hospital length of stay, rebleeding rates and a reduction of hospitalization costs.

CERCETĂRI PRIVIND MODULAREA DE EXTRACTUL DE SEMPERVIVUM MARMOREUM GRISEB. A EFECTULUI CLASTOGEN AL CITOSTATICULUI CCNU ASUPRA CELULELOR NUCLEATE SANGVINE DE ŞOBOLAN Autori: drd. Valentin Barca1,2, colab. Panaitescu Dragos 3,4, Niculae Marilena4, Profesor coordonator: Viorica Istudor 1 UMF “Carol Davila” Bucuresti 2 INCD „Vector Babel” Bucuresti, 3University of Bucharest 4AGAVE HI-IQ Solutions Bucuresti Adresa de corespondenta: [email protected] Ipoteză. Identificarea de agenţi care să reducă efectele clastogene nedorite ale citostaticelor, este un obiectiv

major in progresul chemoterapiei moderne. Bazandu-ne pe datele existente privind acţiunea farmacologică a unor specii de Sempervivum şi pe corelaţia metabolism-filogenie, am considerat că extractul de Sempervivum marmoreum Griseb. (=SEMEX) ar putea avea efect modulator anticlastogen asupra citostaticelor alkilante.

Obiectivele cercetarii constau în evaluarea efectului modulator al SEMEX asupra fragmentarii ADN-ului din celulele sanguine nucleate in vederea folosirii lui ca adjuvant in chemoterapia antitumorală cu CCNU [ =N-(2-chloroethyl)-N'-cyclohexyl-N-nitrosourea ] -un citostatic care acţionează asupra ADN producând rupturi de mai multe tipuri, printre care şi rupturi ale ambelor catene (Double Strand Breaks =DSB).

Metodologie S-a folosit un extract total obţinut din Sempervivum marmoreum Griseb., din cultura; pe şobolani Wistar trataţi cu CCNU, iar fragmentarea ADN a fost evaluata prin tehnica PFGE-CHEF pe celule nucleate sangvine.

Sempervivum marmoreum Griseb. este o Crassulaceae monocarpică perenă, indigenă, care ocupă cu precădere habitate uscate din zone stâncoase, cu preferinţă pentru altitudini înalte. Cercetările anterioare au arătat prezenţa in sucul din frunze de S. tectorum a importante cantitati de compuşi antioxidanţi precum 1.4 mg/mL fenoli totali, si 20mg/mL acid citric, 14 mg/mL acid malic si acid ascorbic 205mg/kg frunze proaspete. Experimente anterioare au demonstrat proprietăţi antioxidante si antiinflamatoare ale diverselor extracte pe diverse modele experimentale, fapt ce sugerează potenţialul hematoprotector in chemoterapia cu agenţi clastogeni.


42

Rezultate. Analiza densitometrică a migrării electroforetice a ADN-ului in diversele tratamente efectuate evidenţiază:

- modificarea concordantă a aspectului profilelor de fragmentare a ADN sub acţiunea citostaticului, la administrarea a 3 concentraţii de extract (25%, 50%, 100%);

– existenţa unei dependenţe evidente a intensitaţii modulării fragmentarii ADN în funcţie de doza de extract administrată;

- un efect clastogen intrinsec al extractului administrat singur, sugerat de modificarea profilului densitometric, cu deplasarea maximelor concentraţiei către valori mai mici ale dimensiunii fragmentelor, comparativ cu cele observate la lotul martor indemn.

Concluzii Profilele densitimetrice cu o distributie diferită a zonelor de densitate maximă sugerează un efect protector al SEMEX, impotriva acţiunii clastogene a CCNU, indicand o scădere a numarului de DSB sau o creştere a eficienţei reparării postclastice a rupturilor ADN, fapt confirmat şi de dependenţa efectului modulator de doza administrată. Surprinzătoare intrucâtva este constatarea unui effect clastogen intrinsec al SEMEX administrat singur, aspect care necesită continuarea cercetărilor pentru o inţelegere a mecanismelor de acţiune modulatoare a SEMEX.

Rezultatele cercetărilor conduc la necesitatea continuării investigaţiilor acţiunii SEMEX pentru precizarea rolului adjuvant in chemoterapia antitumorală.

Menţiune: Această lucrare este prezentata în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, finanţat din Fondul Social European şi Guvernul României prin contractul nr. POSDRU/107/1.5/S/82839

RESEARCH REGARDING MODULATION BY SEMPERVIVUM MARMOREUM GRISEB. EXTRACT OF THE CLASTOGENIC EFFECT OF CYTOSTATIC CCNU ON RAT NUCLEATED BLOOD CELLS Authors: drd. Valentin Barca1,2, colab. Panaitescu Dragos 3,4, Niculae Marilena4, Professor: Viorica Istudor 1 UMF “Carol Davila” Bucuresti 2 INCD „Vector Babel” Bucuresti, 3University of Bucharest 4AGAVE HI-IQ Solutions Bucuresti Corresponding Address: [email protected] Hypothesis: Identification of chemical agents that reduce the unwanted clastogenic effects of cytostatics is a

major objective in the progress of the modern chemotherapy. Based on existing data regarding the pharmacological activity of some Sempervivum species and on

metabolism-phylogeny correlation, we consider that Sempervivum marmoreum Griseb. extract (SEMEX) should have anticlastogenic-modulating the effect of the alkylant cytostatics.

Objective is the evaluation the modulatory effect of SEMEX upon the fragmentation of DNA in nucleated blood cells of rat, with the scope of its use as adjuvant in the chemotherapy of tumors with CCNU [ =N-(2-chloroethyl)-N'-cyclohexyl-N-nitrosourea ] -a cytostatic acting upon ADN producing breaks of several types, among which also breaks of both strands (Double Strand Breaks =DSB).

Methods: Wet used a total extract obtained from cultivated Sempervivum marmoreum Griseb.; and Wistar rats treated with CCNU, and DNA fragmentation was evaluated by PFGE-CHEF technique in nucleated blood cells,

Sempervivum marmoreum Griseb. is a monocarpic perennial Crassulaceaean, indigenous, which occupies mostly dry habitats in rocky zones with a preference for higher altitudes. Previous studies showed the presence in the fresh leaves juice of S. tectorum of important quantities of antioxidant compounds, like 1.4 mg/mL of total phenols, and 20 mg/mL citric acid, 14 mg/mL malic acid, and 205mg/kg ascorbic acid in fresh leaves Previous experiments demonstrated antioxidant and anti-inflammatory properties of various extracts from Sempervivum marmoreum Griseb on various experimental models, fact that suggests a hematoprotector potential in chemotherapy with clastogenic agents .

Results. Densitometric analysis of the electrophoretic migration of ADN in diverse treatments done clearly shows the following effects:

1- Consistent modification of the aspect of the fragmentation profiles of DNA under the action of cytostatic, after the administration of 3 concentrations of extract, (25%, 50%, 100%);

2- The existence of a clear dependence of the modulation intensity of DNA fragmentation on the extract doze administered for the 3 concentrations of extract used.


43

3- Evidence of an intrinsic clastogenic effect of SEMEX when administered alone, suggested by the modification of the densitometric profile against the control with displacement of the concentration maxima towards smaller values of the fragments dimension comparatively to the ones observed in the control.

Conclusion The densitometric profiles with a diferent distribution of the density maxima suggest a protector effect of SEMEX against the clastogenic activity of CCNU, indicating a decrease of DSB number or an increase of the efficiency of the postclastic repair of the DNA breaks, fact confirmed by the dependence of the modulatory effect on the administered dose. Somehow surprising is the finding of an intrinsic clastogenic effect of SEMEX administered alone, aspect that necessitates continuation of our research for a better understanding of the modulatory action mechanisms of SEMEX.

The results of our research lead to the necessity of continued investigations of the action of SEMEX in order to characterize its adjuvant role in antitumor chemotherapy.

ACKNOWLEDGEMENT: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839

IMPLICATIILE SISTEMULUI HEPCIDINA-FEROPORTINA IN ANEMIA RENALA LA PACIENTII

CU BOLA CRONICA DE RINICHI IN STADIUL DE PREDIALIZA Liliana Bârsan1, Ana Stanciu1, Simona Stancu1,2, Cristina Căpuşă1,2, Eugen Mandache1 , Eugen Radu 2 and

Gabriel Mircescu1,2 1”Spitalul Clinic de Nefrologie dr. Carol Davila”, Bucuresti, Romania; 2”Universitatea de Medicina si Farmacie dr.Carol Davila”, Bucuresti, Romania; Obiective: Sistemul hepcidina-feroportina este implicat in eritropoieza fier-restrictionata din anemia renala:

deficitul de fier si anemia din bolile cronice.Am investigat relatia dintre distributia fierului medular, expresia medulara a hepcidinei si feroportinei si indicii periferici ai fierului la pacientii cu boala cronica de rinichi (BCR) predializati.

Metoda: Am irolat in studiu : 54 de pacienti cu BCR netratati cu eritropoietina sau fier. In fuctie de distributia medulara a fierului (punctie iliaca, coloratie Perls): 26 anemie feripriva, 21 anemie din bolile cronice si 7 depozite normale de fier. Expresia medulara a feroportinei si hepcidinei (imunofluorescenta, scala semicantitativa) si hepcidina serica (Hep25-ELISA) au fost parametrii studiati in principal.

Rezultate. La nivelul eritroblastilor si macrofagelor medulare s-a observant o expresia scazuta a hepcidinei si crescuta a feroportinelor in anemia feripriva si opusul in anemia din bolile cronice. Analiza regresiei arata ca: nivele crescute de Hep 25 si feritina semnifica legarea hepcidinei (R2= 0.48; p<0.0001),nivele scazute de Hep 25si feritina evidentiaza expresia feroportinelor (R2=0.29; p=0.003) in eritroblasti.Inflamatia nu are nici o contributie. Analiza ROC: nivelul seric al hepcidinei si feritinei au o utilitate moderata in diferentierea anemiei feriprive de cea din bolile cronice (AUC 0.63 95%CI 0.47-0.79 and 0.76 95%CI 0.61-0.90,respectiv).

Concluzii: La pacientii cu BCR nedializati netratati cu fier sau eritropoietina, expresia la nivelul eritroblastilor a hepcidinei si feroportinei este in stransa relatie cu distributia fierului medular. Sistemul hepcidina-feroportina pare a fi reglat de axul feritina-Hep25, nivelul seric al hepcidinei si fierul periferic sunt de ajutor in aprecierea statusului de fier medular.

HEPCIDIN-FERROPORTIN SYSTEM IMPLICATIONS IN RENAL ANEMIA TO NON-DIALYSIS CHRONIC KIDNEY DISEASE PATIENTS Liliana Bârsan1, Ana Stanciu1, Simona Stancu1,2, Cristina Căpuşă1,2, Eugen Mandache1 , Eugen Radu 2 and Gabriel Mircescu1,2 1”Dr Carol Davila” Teaching Hospital of Nephrology, Bucharest, Romania; 2”Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania; Objectives. The hepcidin-ferroportin system is involved in both conditions associated with iron-restricted

erythropoiesis in renal anemia: iron deficiency and anemia of chronic disorders. As serum hepcidin could aid diagnosis, we investigated its relationships with bone marrow iron distribution, hepcidin/ferroportin expression in bone marrow cells, and peripheral iron indices in non-dialysis chronic kidney disease (CKD) patients.

Methods. Fifty-four epoetin and iron naïve CKD patients entered this prospective, observational study. According to bone marrow iron distribution (iliac crest biopsy, Perls’ stanin), 26 had iron deficiency anemia, 21 anemia of chronic disorders and 7 had normal iron stores. Medullar hepcidin and ferroportin expression (immunofluorescence, semiquantitative scales) and serum hepcidin (Hep25 - ELISA) were the main studied parameters.


44

Results. Low hepcidin and high ferroportin expression by erythroblast and macrophage were seen in iron deficiency anemia, while the opposites were true in anemia of chronic disorders. In regression analysis, higher Hep25 and ferritin predicted hepcidin binding (R2= 0.48; p<0.0001), while lower ferritin and Hep25 predicted ferroportin expression (R2=0.29; p=0.003) by erythroblast. Inflammation had no contribution. In ROC analysis, serum hepcidin and ferritin had similar moderate utility in differentiating iron deficiency anemia from anemia of chronic disorders (AUC 0.63 95%CI 0.47-0.79 and 0.76 95%CI 0.61-0.90, respectively).

Conclusions. Thus, in anemic epoetin naïve non-dialysis CKD patients, hepcidin and ferroportin expression by erythroblast and macrophage are closely related to bone marrow iron distribution. Although the hepcidin-ferroportin system seems regulated by ferritin-driven Hep25, serum hepcidin and peripheral iron indices are of little help in describing bone marrow iron status.

EXPERIENTA NOASTRA IN COMPLICATIILE INTRACRANIENE DIN SUPURATIILE OTICE Janina Becherescu, Elena Anghel Introducere. In secolul progreselor si achizitionarii de resurse medico-chirurgicale avansate, continua sa se

inregistreze forme grave de complicatii ale supuratiilor otice. Dintre acestea, complicatiile intracraniene (CI) se constituie intr-o categorie clinica ce impune colaborarea ORL-neurochirurgie-imagistica-boli infectioase pe intreaga perioada a tratamentului medico-chirurgical si in cadrul reevaluarilor periodice.

Material si metoda. Studiul retrospectiv al cazurilor din perioada 1993 – 2010, cu abordarea diagnostica si terapeutica a complicatiilor intracraniene ale supuratiilor otice din clinica noastra. Analiza prospectiva a cazurilor nou-diagnosticate si tratate in perioada 2011-2013 (diagnostic, tratament, supraveghere postoperatorie).

Rezultate. Din totalul pacientilor operati in clinica noastra aproximativ 4% au prezentat CI. Cele mai frecvent CI intalnite au fost: abcesul cerebral/cerebelos, tromboza/tromboflebita de sinus lateral, meningita.

Concluzii. Supuratiile otice pot determina CI severe. Oligosimptomatologia poate ascunde leziuni intracraniene complexe cu evolutie grava. Dezvoltarea de CI severe este urmarea agresivitatii bacteriene crescute, aceasta fiind consecinta dobandirii

rezistentei la antibioterapia cu spectrul larg si erorilor de diagnostic si tratament ale supuratiilor otice. Evaluarile prin tehnici imagistice de actualitate sunt obligatorii in cazul suspiciunii CI. Otoendoscopia este obligatorie in chirurgia supuratiilor otice si CI ale acestora. Mentionam necesitatea formarii si antrenarii unei echipe mixte operatorii ORL-neurochirurgie/

otoneurochirurgie in cazurile ce impun interventia chirurgicala, precum si colaborarea cu neurolog, infectionist si specialist-imagistica.

OUR EXPERIENCE IN INTRACRANIAL COMPLICATIONS OF THE OTIC SUPPURATIONS Janina Becherescu, Elena Anghel Introduction. In the century of progress and acquisition of advanced medical and surgical resources, we

continue to register serious forms of complications of ear suppurations. Of these, intracranial complications (IC) are established in a category that requires a complex collaboration between ENT surgeon, neurosurgeon, neurologyst, infectious diseases specialist and radiologist.

Material and method. A retrospective study of more than 1600 cases recorded between 1993 and 2013, with diagnostic and therapeutic approache to IC of ear suppurations, in our clinic(diagnosis, treatment, postoperative care).

Results. About 4% of all patients operated in our clinic had IC. The most commonly IC were: cerebral/cerebellar abscess, lateral sinus thrombosis/thrombophlebitis, meningitis.

Conclusions. Ear suppuration may cause severe IC. Mild symptomatology can hide serious intracranial lesions with complex evolution. Development of severe IC is due to increased bacterial aggression, a consequence of acquired resistance to

broad spectrum antibiotics, and to the errors of diagnosis and treatment of ear suppurations. Assessment by current imaging techniques are required in case of IC suspicion. Oto-endoscopy is mandatory in the surgery of ear suppurations and IC complications. We mention the need for training and involvement of mixed teams ENT - neurosurgery/otoneurosurgery in the

cases that require surgical intervention and collaboration with neurologist, radiologist and infectious disease specialists.


45

PERI-IMPLANTITIS AND PERIODONTITIS TREATMENT PRINCIPLES AND THE IMPORTANCE OF PERIODONTAL MAINTENANCE IN BOTH PATHOLOGICAL CONDITIONS Cristina Alexandra Berechet1, Ana-Maria Ionaşcu1, Valentin Sîrbu1, Ioan Sîrbu1 1Faculty of Dentistry, University of Medicine and Pharmacy „Carol Davila“, Bucharest Corresponding author: [email protected] Motivation of this topic: The goal of periodontal treatment is to maintain the health of teeth and dental

implants to ensure comfort, functionality and aesthetics. With the increasing number of patients receiving dental implants the prevalence of inflammatory problems of the implant receiving tissues is also increasing.

The purpose of the study: In this paper I have studied the correlations that can be established between Periodontitis and Peri-implantitis, treatment principles for both pathological conditions and the positive effect of maintaining periodontal status maneuvers performed in the preventive and curative treatment of both pathological manifestations.

Study Methods: From the clinical cases of Oral Implantology Clinic - Military Central Emergency University Hospital "Dr. Carol Davila " we have investigated a series of cases that illustrate the effect of periodontal maintenance and treatment options for Periodontitis and Peri-implantitis. Conclusions: The success of periodontal treatment, non-surgical and surgical, is dependent on proper maintenance. Periodontal Maintenance therapy applies to dental implants due to susceptibility to Peri-implantitis. In addition, long-term control of periodontal inflammation can reduce the risk of systemic diseases.

Key words: Peri-implantitis, Periodontitis, Periodontal Maintenance *ACKNOWLEDGEMENT: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources

Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839"

PROF. DR. IOAN CANTACUZINO (1863-1934) – CREATOR DE ŞCOALĂ MEDICALĂ ROMÂNEASCĂ „Este cu neputinţă să refuzi ajutorul tău unui om care ţi-l cere” I.Cantacuzino Maria Besciu, Nicolae Marcu Ioan Cantacuzino, savant autentic, în care întâlnim triada: mânuitor excepţional şi neobosit al microscopului, un

mare artist, dar şi un om înzestrat cu o latură voluntară, a fost un eminent om de acţiune. După ce în 1885 obţine la Paris, Sorbona, licenţa în filozofie, în 1886 se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Paris

(licenţa în 1891), iar în 1887 urmează şi cursurile Facultăţii de Medicină. Prezentat marelui savant Mecinikov de către A.O. Kovalevski, care îi aprecia însuşirile de om de ştiinţă cu o

bogată cultură, Ioan Cantacuzino este primit în laboratorul cunoscutului cercetător de la Institutul Pasteur. „Microscopul meu face minuni şi domnul Mecinikov , în laboratorul căruia lucrez la Institut este pentru mine

maestrul cel mai binevoitor şi mai devotat din câţi am văzut vreodată”, iată aprecierea de care se bucura Laureatul Premiului Nobel Pentru medicină şi fiziologie din anul 1908.

În 1892 izbucneşte la Paris o epidemie de holeră , iar profesorul găseşte repede şi tema tezei de doctorat pentru studentul său : „ Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism. Contribuţii la studiul problemei imunităţii”.

Revenit în ţară, în 1901, îşi începe cu adevărat cariera de savant, mare profesor, creator de şcoală medicală, („Şcoala Cantacuzino”), organizator şi creator de instituţii, legiuitor („Legea Cantacuzino”) (C. Ionescu- Mihăieşti).

În 1904, laboratorul de medicină experimentală, condus de I. Cantacuzino începe prepararea serului antistreptococic, în 1905 preparea serului antidizenteric (anti-Shiga) apoi serurile antidifteric şi antitetanic, iar în 1921, prof. Cantacuzino reuşeşte să înfiinţeze Institutului de seruri şi vaccinur, care astăzi îi poartă numele.

Îşi lasă amprenta şi ca foarte bun legiuitor, astfel că în 1910 redactează celebra lege de organizare a sistemului sanitar,” legea Cantacuzino”.

Dar să nu uităm expediţiile sale ştiinţifice şi in special pe cea din 1913, numită „marea experienţă românească” unde a dispus vaccinarea cu succes în plin mediu epidemic de holeră, a trupelor cu vaccinul preparat din tulpinile izolate în Bulgaria

Simţul său artistic îl va duce la achiziţionarea de piese valoroase care au alcătuit o colecţie de cărţi rare, stampe şi tablouri, iar în domeniul muzicii, academicianul Al. Rosetti apreciază că „a fost unul dintre primii wagnerieni care a luat parte la campania de introducere a muzicii lui Wagner în Franţa”, fiind înconjurat de-a lungul întregii vieţi de cei mai de seamă reprezentanţi ai culturii franceze şi române.


46

În lucrarea noastra ne-am propus să abordăm toate aspectele legate de personalitatea marelui savant român, contemporan cu un alt creator de şcoală medicală românească, Gheorghe Marinescu (1863-1938).

Cuvinte cheie: Cantacuzino, microbiologie, holeră, epidemie, medicină experimentală, „marea experienţă românească”, Mecinikov, cercetare.

PROF. DR. IOAN CANTACUZINO (1863-1934) – CREATOR OF ROMANIAN MEDICAL SCHOOL „It is impossible to refuse to help someone who asks for your help” I.Cantacuzino Maria Besciu, Nicolae Marcu Ioan Cantacuzino, genuine scientist, meet the triad: microscope’s tireless and exceptional wielder, a great artist,

but also a man endowed with voluntary side, was an eminent man of action. After he obtains his degree in phyloshopy at Sorbona, Paris, in 1885, he

enregistered at the Faculty of Sciences in Paris (degree in 1891) and also joined, in 1887, the courses of the Faculty of Medicine.

Presented by A.O. Kovalevski to the great scientist Mecinikov who appreciated its qualities as a scientist with a rich culture, Ioan Cantacuzino was received in the laboratory of the well-know (famous) researcher of the Pasteur Institute.

„My microscope works wonders and mister Mecinikov, in whose laboratory i work, is for me the most benevolent and devoted master i have ever seen”, this is the appreciation enjoyed by Nobel Laureate in Medicine and Physiology in 1908.

In 1892, at Paris, breaks out an cholera epidemy and the professor quickley find the paper’s theme for his student: „Research on the destruction of Vibrio cholerae in the body. Contributions to the study of the immunity”.

Returned in his country, in 1901, he really started his scientist career, great professor, medical school founder, (Cantacuzino School), institution’s organizer and creator, legislator (Cantacuzino’s law) (C. Ionescu- Mihăieşti).

In the experimental medicine laboratory, led by I. Cantacuzino, start in 1904 the preparetion of the antistreptococcia serum, in 1905 the preparetion of the antidizenteric serum (anti-Shiga), then the antidiphtheria and antitetanus serums. In 1921 professor I. Cantacuzino succeeded to establish The Serum and Vaccin’s Institute. Today the Institute is named after his founder.

He is known as a great legislator, in 1910 he write the famous law on the organization of the health system, „the Cantacuzino law”.

We must not forget his scientific expedition, especially that one from 1913, called „the great romanian experience”, where he ordered vaccination, a successful action in an environment full of cholera epidemy, of the troops with vaccine prepared from strains isolated in Bulgaria.

His artistic side (feel) motivates him to purchase valuable pieces and develop a rich collection of books, stamps, paintings, and in the music field he is considered by the academician C.A. Rosetti „one of the first Wagner’s music sustainer who took part in the campaign to introduce Wagner's music in France”. He was surrounded by the most important representatives of the French and Romanian culture.

In this paper, the goal is to approach all the aspects of the personality of the great Romanian scientist, who was contemporary with other creator of medical school, Gheorghe Marinescu (1863-1938).

Key words: Cantacuzino, microbiology, cholera, epidemy, experimental medicine, „great romanian experience”, Mecinikov, research.

TRATAMENTUL COMPLICAŢIILOR PICIORULUI DIABETIC F. Bobircă, E. Catrina, O. Mihalache, T. Pătraşcu Spitalul Clinic “Dr.I.Cantacuzino”, Clinica de Chirurgie “I.Juvara”, Bucureşti Diabetul zaharat este afecţiunea endocrină cu incidenţa cea mai ridicată (până la 10% din populaţie) şi se

manifestă prin valori crescute ale glicemiei, ca urmare a unei deficienţe de insulină pancreatică. Evoluţia acestei boli este grevată de multiple complicaţii determinate de leziunile vasculare şi nervoase, produse

de diabet. La afectarea cardio-vasculara, renală şi oculară, se adaugă modificări apărute la nivelul membrelor inferioare, cunoscute sub denumirea de „picior diabetic” şi care pot evolua către complicaţii grave cum este gangrena diabetică, care să necesite amputaţii invalidante.

Piciorul diabetic este o entitate patologică complexă şi care apare ca rezultat al polineuropatiei periferice, arteriopatiei, traumatismelor minore, suprainfecţiilor, deformări ale picioarelor, care au ca element comun riscul crescut pentru ulceraţii şi/sau amputaţii ale membrelor inferioare.


47

Tratamentul modern al complicaţiilor piciorului diabetic este complex şi implică: metode de revascularizare (cel mai adesea prin by-pass-uri anatomice: femuro-popliteu proximal şi distal, popliteu proximal-popliteu distal), terapii cu presiune negativă în vederea favorizarii granulaţiei locale şi accelerării vindecării, tratamente locale cu pansamente speciale (variind pentru diferitele momente ale evoluţiei plăgii), utilizarea de procedee de chirurgie plastică pentru acoperirea defectelor tegumentare rezultate în urma tratamentului chirurgical.

THE TREATMENT OF DIABETIC FOOT COMPLICATIONS F.Bobircă, E.Catrina,O.Mihalache, T.Pătraşcu “Dr.I.Cantacuzino” Hospital, “I.Juvara” Surgery Clinic, Bucharest Diabetes is the endocrine disease with the highest incidence (up to 10% of the population) and is manifested by

elevated blood sugar levels due to a deficiency of pancreatic insulin. The disease evolution is encumbered by multiple complications of vascular lesions and nerve injuries caused by

diabet. Besides cardiovascular, kidney and eye affections, changes are added to the lower limbs, known as "diabetic foot" and that can lead to serious complications such as diabetic gangrene, requiring invalidated amputation.

Diabetic foot is a complex pathological entity that occurs as a result of peripheral polyneuropathy, arteriopathy, minor trauma, superinfection, deformities of the feet, which have in common an increased risk for ulceration and / or amputation of lower limbs.

Modern treatment of diabetic foot complications is complex and involves: methods of revascularization (most often by anatomical by-passes: proximal and distal femoral -popliteal and proximal popliteal - distal popliteal), negative pressure therapy to encourage local granulation and accelerate healing, topical treatment with special bandages (varying for different times of the evolution of injury), the use of plastic surgery procedures to cover skin defects resulting from surgical treatment.

TUBERCULOZA PULMONARA O COMPLICATIE RARA A POLIARTRITEI REUMATOIDE? Virginia Boboc1, Alina Dumitrescu1, Ioana Munteanu1 , Fl. Mihaltan2 1Institutul de pneumologie Marisu Nasta , 2UMF “Carol Davila” Bucuresti Adresa de corespondenta: [email protected] Obiective: Prezentarea se bazeaza pe 2 cazuri, paciente cu PR

si TBC, paciente din aceeasi zona geografica. Metodologie: Pacienta N.C. in varsta de 37 ani,fumatoare, diagnosticata cu PR in 2011, sub tratament,cu un

empiem pleural, etichetat ca manifestare extraarticulara a bolii de baza. La internare prezinta stare generala influentata cu matitate si MV redus in baza pulmonara stanga, imagistic compatibil cu noduli benigni LSD,LID si epansament pleural identificat prin punctie ca un piotorax. IDR la 2 U PPD intens pozitiv. Microlavajul bronsic identifica prezenta de BAAR(+).

In aceste conditii, in asociere cu IDR(+), lipsa de raspuns la tratamentul efectuat si prezenta PR, se considera nodulii si empiemul ca fiind de origine bacilara si se initiaza TSS.

Pacienta P.C. in varsta de 42 ani,nefumatoare,fara expunere la noxe,diagnosticata cu PR in ian 2011,fara tratament,prezinta de aproximativ 3 saptamani tuse productiva. Rx toracic evidentiaza multiple microopacitati diseminate in ambele campuri pulmonare, sugestive pentru miliara TBC, aspect confirmat si prin examenul CT. Se efectueaza bronhoscopie cu LBA al caror rezultat nu este sugestiv pentru diagnostic. In aceste conditii se hotaraste transfer in clinica chirurgie unde se efectueaza Toracoscopie exploratorie cu biopsie, rezultate ce vor transa diagnosticul etiologic.

Particularitatatea cazului: O reprezinta formele anatomoclinice diferite de TBC si PR cu prezntare atipica,ceea ce face transarea dificila a diagnosticului, cu aport insemnat al bronologiei si chiar a chirurgiei.

Concluzii: Înainte ca boala să poată fi tratată, trebuie recunoscută, ceea ce presupune ca orice pacient cu afectarea mecanismelor de aparare imuna ce prezinta semne/simptome compatibile cu tuberculoza. Trebuie investigat cu maxim de rigurozitate si luat in calcul o asemenea posibilitate diagnostica.


48

PULMONARY TUBERCULOSIS - A RARE COMPLICATION OF RHEUMATOID ARTHRITIS? Virginia Boboc1, Alina Dumitrescu1, Ioana Munteanu1 , Fl. Mihaltan2 1Institutul de pneumologie Marisu Nasta , 2UMF “Carol Davila” Bucuresti Corresponding address: [email protected] Objective: The presentation is based on two cases, patients with RA and TB patients, from the same

geographical area. Methods: Patient N C, 37 years old, smoker, diagnosed with RA in 2011, under treatment, with a pleural

empyema, labeled as extraarticular manifestation of underlying disease. On admission shows general status influenced the dullness and reduced MV in the left lung, imaging compatible with benign nodules right upper lobe, right lower lobe. Puncture and pleural effusion identified by a piotorax. IDR 2-U was strongly positive PPD, bronchial lavage identify the presence of BAAR (+). Under these conditions, in combination with IDR (+), lack of response to treatment and the presence of PR, nodes and empyema is considered as bacillary origin and initiates TSS.

Patient P C, 42 years old, nonsmoker, without exposure to pollutants, diagnosed with RA in January 2011, without treatment, shows a productive cough for 3 weeks. Chest X-ray reveals multiple nodules disseminated in both lung fields, suggestive of miliary TB, confirmed by CT scan appearance. Bronchoscopy is performed and whose result is not suggestive of diagnosis. In these circumstances decides to transfer to surgery clinic, where is performed exploratory Thoracoscopy with biopsy, and these results will trance etiologic diagnosis.

Results: The particulars of the case: It represents the different anatomoclinical forms of TB and PR with atypical presentation, and is making diagnosis difficult, with significant contribution of bronchoscopy and even surgery.

Conclusions: Before the disease to be treated must be recognized, which means that any patient with compromised immune defense mechanisms which shows signs / symptoms compatible with tuberculosis. It must be investigated with maximum rigor and also considered a possible diagnosis.

ROLUL PRO-INFLAMATOR AL PROTEINEI HMGB1 IN PLAMANUL DIABETIC Raluca Boteanu1, Elena Uyy1, Viorel Suica1, Luminita Ivan1, Radu Dorel2, Felicia Antohe1 1Institutul de Biologie şi Patologie Celulară Nicolae Simionescu, 2Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie-Imunologie Cantacuzino, Bucuresti, Romania Introducere: Disfunctia pulmonara prezenta la pacientii cu diabet este insotita atat de modificari morfologice

cat si biochimice, facand din plaman unul dintre organele tinta ale diabetului. Alarmina HMGB1 este o proteina nucleara care eliberata extracelular poate activa raspunsuri proinflamatorii in mai multe tipuri de celule inclusiv a celor localizate in tesutul pulmonar.

Obiective: In acest studiu s-au urmarit: i) daca in diabetul tip 1 apar modificari in expresia alarminei HMGB1 si ii) daca cascada de semnalizarea indusa de HMGB1 este activa la nivelul tesutului pulmonar.

Materiale si Metode: S-au folosit 2 loturi de soareci: 1) grup de soareci transgenici notati C (Ins-HA+/-, TCR-HA-/-), folosit control pentru lotul 2) format din grupul de soareci dublu transgenici notat D (Ins-HA+/-, TCR-HA+/-) la care diabetul zaharat insulino-dependent apare in mod spontan. Probele de sange si tesuturile pulmonare au fost prelevate pentru analize biochimice, morfologice si moleculare. Rezultatele au fost exprimate ca medii ± SD, iar diferentele dintre loturi au fost analizate prin testul ANOVA (p <0.05).

Rezultate: Dupa 8 saptamani, animalele control si-au mentinut sau chiar au castigat in greutate, avand nivelul glucozei in sange normal, pe cand animalele grupului D au pierdut in greutate, au fost lipsite de energie si pofta de mancare, iar nivelul glucozei a ajuns la valori patologice caracteristic speciei. Examinarea sectiunilor de tesut pulmonar, folosind microscopia electronica, a aratat ca ultrastructura endoteliului pulmonar la animalele C a avut un aspect specific endoteliului vascular normal, in timp ce la soarecii D endoteliul a evidentiat un aparat sintetic bine dezvoltat, un numar ridicat de caveole si ingrosarea laminei bazale. La soarecii D expresia genica si proteica a moleculei HMGB1 a fost semnificativ crescuta comparativ cu soarecii C. De asemenea, in plamanul diabetic nivelul principalului receptor al molecului HMGB1, RAGE, a crescut semnificativ. Aceste date se coreleaza cu cele obtinute prin tehnica de co-imunoprecipitare, fiind astfel demonstrata si interactiunea HMGB1-RAGE in omogenatul proteic pulmonar. Comparativ cu soarecii control, la soarecii cu diabet s-a detectat atat un nivel semnificativ crescut de AKT1-fosforilat cat si al subunitatii p65 al factorului NF-kB.

Concluzii: Rezultatele studiului de fata au demonstrat pentru prima data ca expresia proteinei HMGB1 este semnificativ crescuta in tesutul pulmonar diabetic. Interactiunea HMGB1-RAGE si activarea cailor de semnalizare PI3K/AKT si NF-kB indica existenta unui proces inflamator la nivelul tesutului pulmonar al soarecilor cu diabet.


49

Deoarece, factorul nuclear kB este implicat in sinteza de novo atat a receptorului RAGE cat si al alarminei HMGB1, a caror interactie activeaza, inclusiv caile de semnalizare analizate, se poate afirma ca stresul diabetic induce o stare pro-inflamatoare care printr-un mecanism de autoreglare de tip bucla poate capata amploarea necesara pentru mentinerea si amplificarea modificarilor histologice tisulare si a disfunctiei plamanului diabetic.

Proiect finantat de Academia Romana, MEC grant PN-II-PCCA-2011-3 nr. 135, 153/2012, CARDIOPRO 143, ERDF investitie cofinantata RTDI pentru Competitivitate.

THE PRO-INFLAMMATORY ROLE OF HMGB1 IN DIABETIC LUNG Raluca Boteanu1, Elena Uyy1, Viorel I. Suica1, Luminita Ivan1, Radu Dorel2, Felicia Antohe1 1 Institute of Cellular Biology and Pathology N. Simionescu of the Romanian Academy, 2National Institute of Research and Development for Microbiology and Immunolgy “Cantacuzino”, Bucharest, Romania Introduction: Due to the presence of pulmonary dysfunction in patients with diabetes, lung becomes a target

organ of diabetes. The alarmin HMGB1 is a nuclear protein that once extracellular released it is able to activate pro-inflammatory responses in several cell types including cells from lung tissue.

Objectives: The aims of this study were: i) to examine HMGB1 protein expression in type 1 diabetes and ii) to ascertain whether the HMGB1 signalling cascade is activated in the lung tissue.

Materials and Methods: The experiments were performed on single transgenic mice Ins-HA+/–, TCR-HA –/ – as control group (C) and double transgenic mice Ins-HA+/ –, TCR-HA+/– (D) which develop an aggressive type I diabetes. Blood samples and lung fragments were harvested for biochemical, morphological and molecular analyses. Results were expressed as means ± SD and differences among groups were analyzed by ANOVA test (p < 0.05).

Results: After 8 weeks C mice did not change the body weight significantly and had a normal blood glucose level, while diabetic animals lose weight and the glucose reached pathological values. Electron microscopic examination of lung tissue sections revealed an increase in the apical plasma membrane surface and the number of caveolae in endothelial cells accompanied by the presence of well-developed synthetic machinery and a considerable thickening of the basal lamina in diabetic animals. In the examined homogenate tissues, HMGB1 was significantly over-expressed both at protein and gene level in diabetic animals than in C group. The level of RAGE, the high-affinity HMGB1 receptor, was also significantly increased in the diabetic lung. Furthermore, these data correlate with those obtained by co-immunoprecipitation, a technique used to evidence the HMGB1-RAGE interaction in lung homogenate. Both the level of AKT1-phosphorylated and p65 subunit of NF-kB factor were significantly increased in diabetic mice as compared with control mice.

Conclusions: The results of the present study demonstrated for the first time that HMGB1 expression is significantly increased in diabetic lung tissue. HMGB1-RAGE interaction and activation of PI3K/Akt and NF-kB signaling pathways indicates the existence of an inflammatory process in the lung tissue of diabetic mice. Since nuclear factor kB is involved in both de novo synthesis of the RAGE receptor and alarmin HMGB1 whose interaction activates several signaling pathways, including those analyzed in this study, we can presume that diabetic stress might generate a positive feedback loop and induces a pro-inflammatory state that may sustain and enhance the inflammatory proceses that will generate in the end the histological tissue changes and chronic dysfunction of the diabetic lung. The study was supported by Romanian Academy and Ministry of Education and Research grant PN-II-PCE no. 135, 153/2012 and CARDIOPRO Project ID: 143, ERDF co-financed investment in RTDI for Competitiveness.

REZULTATELE UNUI STUDIU PRIVIND EFECTELE HIPERBARISMULUI ASUPRA SCHIMBURILOR RESPIRATORII PULMONARE Consuela Brailescu1,2, Mircea Manea3, Simona Tache4, Adriana Nica1,2

1 UMF Carol Davila Bucuresti 2 Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie 3 CMI Dr Manea Mircea, Constanta 4 UMF Iuliu Hateganu Cluj-Napoca Premise In ultimii ani, exista un interes crescut privind medicina hiperbara si posibilele indicatii terapeutice ale acesteia,

dar pe de alta parte, se efectueaza cercetari si asupra efectelor nocive ale oxigenului hiperbar si pentru gasirea unor teste obiective ca mijloace de prevenire a accidentelor posibile induse de hiperoxie.


50

Obiective Principalul obiectiv al studiului a fost determinarea relatiei intre parametrii de hiperbarism cu efectele

fiziologice la nivelul membranei alveolo-capilare si cu consecintele clinice implicite; deasemeni, gasirea unor teste de predictie a tolerantei la conditiile de hiperbarism.

Metode Cercetarea a avut o etapa de laborator (studii pe soareci albi rasa NMRI) si o etapa clinica (efectuata pe un lot de

scafandrii experimentati si sanatosi) in conditiile laboratorului hiperbar din cadrul Centrului de Medicina Navala din Constanta, prin scufundare in saturatie in mediu de heliox in instalatie speciala de barocamera tip Comex si pe baza unor tabele romanesti proprii de scufundare.

S-au analizat probe din sangele venos (dozari ale glicemiei, hemoglobinemiei, enzime musculare si hapatice, lipemia, proteinemia, ceruloplasminemia), s-au facut probe spirometrice (CV, DPCO, VO), s-au inregistrat traseeleEKG si EEG, s-au facut cercetari de laborator privind modificarile histologice pulmonare si s-au facut corelatiile cu simptomatologia clinica de toxicitate in relatie doza-efect.

Rezultate - Sensibilitateauneipersoane la hiperoxiahiperbarapoate fi indicata de urmarireaniveluluiglicemiei in

timpultestului de toleranta la oxigen - Expunerea prealabila la hipoxie are un efect protector de aproximativ 48 de ore si scade rata mortalitatii(la

soareci) Concluzii - Presiunea de 3,0 ATA poate fi considerata ca o valoare prag, peste care apar modificari structurale ireversibile

pulmonare. - Modificarea capacitatii de difuziune a oxigenului la nivel pulmonar este un indice de toxicitate mult mai

sensibil comparativ cu capacitatea vitala, considerata ca indicator esential la toleranta la oxigen. - Necesitatea unor studii viitoare privind posibilitatile terapeutice ale oxigenului hiperbar in conditii de siguranta

terapeutica prin gasirea unor teste si analize predictoare ale eficientei si tolerantei maxime. Cuvinte cheie: hiperoxie hiperbara; test de toleranta la oxigen. RESULTS OF A STUDY REGARDING THE EFFECTS OF HYBERBARISM UPON PULMONARY EXCHANGES Consuela Brailescu1,2, Mircea Manea3, Simona Tache 4, Adriana Nica1,2

1Carol Davila University of Medicine and Pharmacy Bucharest 2 National Institute of Physical medicine, Rehabilitation and Balneoclimatology 3Dr Manea Mircea Private Medical Office, Constanta 4 Iuliu Hatieganu University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca Background There has been an increasing interest regarding hyperbaric medicine in the last years, not only about therapeutic

indications, but also about finding tests for predicting possible toxic effects of hyperbaric oxygen. Objectives Relationship between hyperbaric parameters, effects of different O2 saturations on respiratory exchanges and

clinical consequences. Methods The research was performed in hyperbaric lab of Navy Medical Center from Constanta, on white NMRI mice

and on healthy experimented divers, exposed to hyperbaric special equipment Comex-type and based on Romanian diving protocols. During the study we analysed blood-tests, respiratory tests, EKG, EEG, hystologic tests of lung tissue and clinical symptoms ofdose-related toxicity of O2.

Results - Glicemia during the oxygen-tolerance test is an useful predictor of hyperbaric hyperoxia sensitivity - Previous exposure to hypoxia has a 48 hours-protective effect on mice and decreases the mortality rate Conclusions - Lung O2-diffusion capacity changes is a more sensitive toxicity index than vital capacity regarding the oxygen

tolerance index - The value of 3,0 ATA is a border-line for irreversible lung structural changes - Necessity for future studies regarding possibilities, limits and predictive tests of using hyperbarism in

medicine. Key-words: hyperbaric hyperoxia; oxygen tolerance test.


51

REZULTATELE EPIDEMIOLOGICE GENERALE ALE UNUI STUDIU PRIVIND RECUPERAREA PACIENŢILOR CU LEZIUNI TRAUMATICE OPERATE ALE MAINII Consuela Brailescu1,2, Rodica Scarlet 1,2, Adriana Nica1,2, Ioan Lascar 1,3

1 UMF Carol Davila Bucuresti 2 Institutul Naţional de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie 3 Spitalul Floreasca Bucuresti Premise Necesitatea analizei epidemiologice pe tema mainii operate se datorează existentei unui numar relativ mare de

pacienti, atat in serviciile de urgenta chirurgicala, cat si in serviciile de Recuperare Medicala, iar impactul clinico-functional si socio-economic al acestor leziuni capata valente nu numai personale, dar si ordin social si de sanatate publica.

Obiective Analiza statistica a datelor de epidemiologie generala privind: repartitia pe structuri a injuriilor traumatice la

nivelul complexului pumn/mana/degete; mecanisme de producere; prezenta si tipuri de leziuni neurologice asociate; repartitia pe categorii populationale; date legate de actul operator propriu-zis; program de recuperare.

Metode Studiul a fost de tip prospectiv, cuprinzand 54 de cazuri de maini post-traumatice operate si incluse apoi intr-un

program de Recuperare Medicala in cadrul Clinicii II INRMFB in perioada ian 2011- aug 2012. Rezultate 1. Concordanta cu datele din literatura privind repartitia pe structuri: predomina afectarea tendoanelor si

afectare neurologică 2. Profilul pacientului cu risc maxim de injurie la nivelul mainii – sex masculin, varsta medie 38.9 ani,

accidente de muncă profesionale. 3. Principalul mecanism de producere a traumatismelor a fost prin taiere, mana stanga si non-dominanta, volar,

cele mai des lezate au fost degetele 4 si 3. 4. Numarul mare de operatii pledeaza pentru perioade de recuperare intercalate intre interventiile chirurgicale,

pentru beneficiul maxim al pacientului. Concluzii 1. Datele statistice epidemiologice obtinute la nivelul lotului studiat corespund datelor epidemiologice

internationale. 2. Includerea intr-un program terapeutic adaptat s-a facut dupa aproximativ 5.2 luni, iar rezultatele favorabile

obtinute justifica recuperarea functionala. Cuvinte cheie: date epidemiologice generale; traumatisme ale mainii; chirurgia mainii; program de recuperare. GENERAL EPIDEMIOLOGIC RESULTS OF A STUDY REGARDING REHABILITATION OF THE PATIENTS WITH TRAUMATIC OPERATED LESIONS OF THE HAND Consuela Brailescu1,2, Rodica Scarlet 1,2, Adriana Nica1,2, Ioan Lascar 1,3

1 Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest 2 National Institute of Physical Medicine, Rehabilitation and Balneoclimatology 3 Floreasca Hospital Bucharest Background The idea for this study is based on the necessity for epidemiologic data regarding the many patients with hand

surgical interventions for traumatic lesions, with personal impact, but also a problem of public health. Aims Statistic analysis of general epidemiologic data regarding: types and localization of the lesions, neurologic

affection, categories of patients affected, surgery and rehabilitation program. Methods Prospective study based on 54 patients with surgery for traumatic hand lesions, who followed rehab program

consisting in three weeks of daily PRM therapeutic protocol in our Clinique, between Jan 2011- Aug 2012. Results The most predisposed to have a traumatic hand injury is the young and economic active male person, with

specific risk profession; the most affected structures are the tendons and neurologic structures; many of the patients suffer more surgical interventions during time.

Conclusions: Confirmed the international epidemiologic datas, with the necessity for functional rehabilitation. Key-words: epidemiologic data; traumatic lesions; rehabilitation program; hand surgery.


52

HEPCIDINA-25 - UN INDICATOR CU UTILITATE CLINICĂ ÎN IDENTIFICAREA PACIENŢILOR HEMODIALIZAŢI CU ERITROPOIEZĂ FIER - RESTRICTIVĂ Lavinia-Oltiţa Brătescu1, Liliana Bârsan3, Liliana Gârneaţă,2,3, Ana Stanciu3, Mariana Lipan3, Dan Munteanu1, Simona Stancu2,3 and Gabriel Mircescu2,3

Lavinia-Oltiţa Brătescu - doctorand 1 – Centrul de Nefrologie şi Dializă International Healthcare Systems “Sf. Pantelimon” Bucureşti, România; 2- Universitatea de Medicină şi Farmacie, Clinica de Medicină Internă şi Nefrologie "Carol Davila" Bucureşti, România şi 3 – Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila" Bucureşti, România Rezumat: Răspunsul Fe-restrictiv la agenţii stimulatori de eritropoieză (ESAs) este dificil de identificat; cel mai

bun criteriu pare a fi răspunsul hemoglobinei la administrarea de Fe IV, dar hepcidina-25 ar putea fi un indicator util. Există câteva indicii care sugerează că hepcidina serică este reglată direct de către intensitatea activităţii eritropoietice, mai mult decât de inflamaţie sau depozitele de Fe. Astfel, adiministrând mai mult Fe pacienţilor atent selecţonaţi s-ar putea restaura activitatea eritropoietică, cu scăderea nivelului seric al hepcidinei-25, al dozelor de ESAs şi indicelui de rezistenţă la darbepoietină, la fel şi răspunsul hemoglobinei.

Studiul îşi propune investigarea influenţei dozelor adiţionale de Fe IV asupra nivelului seric al hepcidinei-25 la 41 de pacienţi hemodializaţi (HD) fără deficit evident al fierului conform indicatorilor periferici ai metabolismului fierului, aşa cum este menţionat în ghidurile de referinţă.

Rezultate. Iniţial 21% dintre pacienţi au avut un status optim al fierului; niciunul nu a prezentat deficit absolut sau funcţional de fier, în timp ce 15% au avut status de supraîncărcare cu Fe. Media valorilor hemoglobinei a fost în limitele admise pentru pacienţii hemodializaţi. După o creştere cu 75% a dozelor de Fe IV, prevalenţa deficitului funcţional de Fe a crescut la 24%, iar supraîncărcarea cu Fe a scăzut la 0%. Mai mult, hepcidina-25 serică a scăzut cu70%. Transferina a crescut, TSAT şi feritina au scăzut, în timp ce Hb nu a prezentat modificări semnificative, cu toate că a urmat un trend ascendent. Variaţia (raportul postintervenţie vs. bazal) hepcidinei serice a fost invers corelată cu variaţia transferinei şi direct corelată cu variaţia feritinei şi TSAT, susţinând valoarea hepcidinei în diagnosticul eritropoiezei Fe-restrictive. Modelul regresiei logistice multivariabile a prezis 34% din variabilitatea hepcidinei. Doar raporturile transferinei şi feritinei dintre valorile postinteventie şi cele iniţiale au avut o contribuţie semnificativă.

Concluzii. Reversibilitatea eritropoiezei Fe-restrictive după administrarea dozelor adiţionale de Fe IV la pacienţii hemodializaţi, fără deficit evident al fierului a fost asociată cu o scădere semnificativă a hepcidinei-25 serice. Hepcidina-25 pare a aduce informaţii utile suplimentare în ghidarea terapiei cu Fe la pacienţii hemodializaţi trataţi cu ESAs, atunci când indicatorii periferici ai fierului nu sunt evocativi pentru deficitul de fier. Astfel, trendul variaţiei serice a hepcidinei-25 ar putea fi util clinic, prin confirmare în studii ulterioare.

HEPCIDIN-25 - A USEFUL CLINICAL GUIDE FOR DETECT IRON-RESTRICTED ERYTHROPOIESIS IN HAEMODIALYSIS PATIENTS Lavinia-Oltiţa Brătescu1, Liliana Bârsan3, Liliana Garneaţă2,3, Ana Stanciu3, Mariana Lipan3, Dan Munteanu1,Simona Stancu2,3 and Gabriel Mircescu2,3

Lavinia-Oltiţa Brătescu – PhD enrolled 1-“Sf Pantelimon" International Healthcare Systems Nephrology and Dialysis Medical Center, Bucharest, Romania; 2-Internal Medicine and Nephrology "Carol Davila" University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania; 3 - Nephrology, "Dr Carol Davila" Teaching Hospital of Nephrology, Bucharest, Romania Background: Iron-restricted response to erythropoietic stimulating agents (ESAs) is difficult to identify; the

best criterion seems to be haemoglobin response to intravenous (IV) iron but hepcidin-25 could be a useful marker. There are some indices that hepcidin is directly regulated by the intensity of erythropoietic activity, more than by iron stores or inflammation. Thus, giving more iron to properly selected patients would restore the erythropoietic activity with a decrease in hepcidin ESAs doses and darbepoetin resistance index, so response on hemoglobin.

The study investigates influence of additional IV iron doses on serum hepcidin-25 levels in haemodialysis (HD) patients without obvious iron deficiency, according to peripheral iron indices, as it is mentioned in reference guidelines.

Results. At baseline, 21% of patients had optimal iron status; none had absolute or functional iron deficiency, while 15% had iron overload. Mean haemoglobin was within the target range for HD patients. Reversal of iron-restricted erythropoiesis was further sustained by stable Hb and decrease in darbepoetin doses and darbepoetin resistance index. After a 75% augmentation in IV iron doses prevalence of functional iron deficiency rose to 24% and of iron overload declined to 0%. More than that, hepcidin-25 decreased by 70%. Transferrin increased, TSAT and ferritin decreased, while Hb did not significantly change, although it shows an uptrend. Variation (assessment


53

vs. baseline ratio) in serum hepcidin was correlated inversely with variation in transferrin and directly with variation in ferritin and in TSAT, supporting hepcidin’s value for the diagnosis of iron-restricted erythropoiesis. A model of multivariable linear logistic regression predicted 34% of hepcidin variability. Only assessment versus baseline ratios of transferrin and ferritin were signficant contributors.

Conclusions. Reversal of iron-restricted erythropoiesis after additional IV iron administration in haemodialysis patients without evident iron deficiency was associated with significant decreasing trend in serum hepcidin-25. Hepcidin-25 could add useful information to guide iron supplementation in ESAs treated dialysis patients when iron indices are not evocative for iron deficiency. Thus, trends in serum hepcidin-25 could be clinically useful, if confirmed in controlled studies.

EVOLUTIA TULBURARILOR MINERALE SI DENSITATE OSOASA LA SASE LUNI DE LA TRANSPLANTAREA RENALA Cristina Alina Bucsa, Dorina Tacu, Eminee Kerezsy, Ioanel Sinescu Departamentul de Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni, Bucuresti Tulburarile minerale si osoase din boala cronica de rinichi (BCR-MBD) sunt o complicatie obisnuita la pacientii

transplantati renal si etiologia este multifactoriala: CKD-MBD preexistente, persistenta BCR si terapia specifica transplantului (TR) Obiective:observarea efectelor TR asupra BCR-MBD.

Metoda: Studiu unicentric, longitudinal, prospectiv pe un lot de 30 de paienti (N=30), cu BCR std 5 care au suferit un TR intre martie 2011-martie 2012. Evaluarile au fost la momentul TR si 6 luni dupa si au inclus determinarile serice ale calciului (Ca), fosfat (P), hopmonul paratiroidian intact (iPTH), vitamina D (25(OH)D), densitatea osoasa (BMD) si scorul T prin DEXA. Analiza statistica a fost efectuata in SPSS 13. Intervaul de confidenta (CI) 95%. Caracteristicile pacientilor: varsta 43.6 (95%CI 40.0-47.2), M%=60%, eGFR 52.5 (95%CI 48.0-56.0 ml/min).Regimul Imunosupresor: cvadrupla terapie: blocanti de IL2 recs, CNI (Tac or Csa), MMF si corticosteroizi.

Rezultate: Ca: inainte de TR mediana 8.99 (95% CI 8.65-9.32 mg/dl) a fost in limite normale (NR) iar dupa TR mediana 9.56 (p=002); 80% au avut valori in NR, 20% au avut hipercalcemi (p<0.0001). Fosfatemia: inainte de TR medianA era peste NR 6,28 (95% CI 5,99-8,02 mg/dl) si hiperfosfatemia a fost foarte frecvente (90% of pts). Post TR a devenit normala pentru 97% pts. si 3% au avut hipofosfat (p<0.0001). iPTH median a fost crescut 242 (95% CI,140-485 pg/ml), dar numai 17% au fost peste NR adaptat gradului de BCR, 37% au avut hipo PTH. Post TR hipo PTH a disparut (p=0.004) si a crescut proportia de hiper PTH la 40% (p=0.01). 25(OH)D median a fost aproape de deficit sever 15.6 (95% CI 12.5-16.7 ng/ml), 43% avand nivele sub 15 ng/ml. Post TR deficitul s-a corectat, mediana dublindu-se 33.9 (95% CI 22.6-40.7) (p<0.0001) numai 44% avand valori sub 30 ng/ml. Dupa TR, densitatea minerala osoasa (BMD) a scazut la nivelul soldului de la 0.983 (CI 0.899-1.027 g/cm2 ) la 0.979 (CI 0.891-1.023 g/cm2 ) (p=0.009) si a avut o crestere nesemnificativa la nivelul coloanei (p=0.06). In contrast cu BMD, scorurile T au inregistrat cresteri la nivelul colului femural si coloanei de la -0.9 (CI -1.2- -0.1) (p=0.007) si coloanei de la -0.7 (CI -1.4-0.2) la -0.4 (CI -1.6-0.1), (p=0.004). Doar 3% dintre pts. au avut parametrii biochimici (Ca, P, iPTH) in limita valorilor recomandate inaintea TR. Dupa TR, 47% dintre pts. au atins parametrii NR.

Concluzii: Transplantarea renala imbunatateste majoritatea tulburarilor metabolismului mineral din boala cronica de rinichi majoritatea pacientilor atingand tintele ghidurilor KDIGO la sese luni dupa transplantare.Am observat imbunatatirea densitatii minerale osoase in scorurile T chiar daca perioada de urmarire a fost de numai 6 luni.

Mentiune: Aceasta lucrare este finantata de (SOP-HRD) 2007-2013, numar contract POSDRU/107/1.5/S/82839 THE SIX MONTHS FOLLOW UP OF MINERAL AND BONE DENSITY DISORDERS AFTER KIDNEY TRANSPLANTATION Cristina Alina Bucsa, Dorina Tacu, Eminee Kerezsy, Ioanel Sinescu Renal Transplant Department, Fundeni Clinical Institute, Bucharest Background: Chronic Kidney Disease-Mineral and Bone Disorder (CKD-MBD) is a common morbidity in

patients with kidney transplant (TX) and the etiology is multifactorial: preexisting CKD-MBD, the persistence of CKD and TX-specific therapies. Objective: the effects of TX on CKD-MBD.

Methods: Single center, longitudinal, prospective study on a lot of 30 de patients (N=30), with stage 5 CKD which followed a kidney TX between March 2011-March 2012. Evaluations were made at the moment of TX and 6 months after and included serum calcium (Ca), serum phosphate (P), intact parathyroid hormone (iPTH), vitamin D (25(OH)D), bone mineral density (BMD) and T scores by DEXA. Statistical analysis was made in SPSS 13


54

version. Confidence interval (CI) 95%. Pts. characteristics: median age 43.6 (95%CI 40.0-47.2), M%=60%, median eGFR 52.5 (95%CI 48.0-56.0 ml/min). Immunosuppression: quadruple therapy: IL2 rec. blockers, CNI (Tac or Csa), MMF and corticosteroids.

Results: Calcium: before TX median 8.99 (95% CI 8.65-9.32 mg/dl) was in normal range (NR) and after TX median 9.56 (p=002); 80% had values in NR, 20% had hypercalcaemia (p<0.0001). Phosphate: before TX median was over NR 6,28 (95% CI 5,99-8,02 mg/dl) and hyperphosphataemia was extremely frequent (90% of pts). Post TX it became normal for 97% of pts. and 3% had hypophosphate (p<0.0001). Median iPTH was high 242 (95% CI,140-485 pg/ml), but only 17% were over the NR, 37% had hypo PTH. Post TX hypo PTH disappeared (p=0.004) and raised the proportion of hyper PTH to 40% (p=0.01). Median 25(OH)D was close to severe deficiency limit 15.6 (95% CI 12.5-16.7 ng/ml), 43% were having lower levels under 15 ng/ml. Post TX the deficit was corrected, the median became double 33.9 (95% CI 22.6-40.7) (p<0.0001) and only 44% had values below 30 ng/ml. After TX, bone mineral desity (BMD) decreased at the hip level from median 0.983 (CI 0.899-1.027 g/cm2 ) to median 0.979 (CI 0.891-1.023 g/cm2 ) (p=0.009) and had an insignificant raise at the spine level (p=0.06). In contrast with BMD, T scores recorded raises at the level of femoral col from median -0.9 (CI -1.2- -0.1) (p=0.007) and spine from median -0.7 (CI -1.4-0.2) to median -0.4 (CI -1.6-0.1), (p=0.004). Only 3% of the pts. had the biochemical parameters (Ca, P, iPTH) in recommanded range before TX. After TX, 47% of the pts. reached the NR parameters.

Conclusions: Renal transplantation improves most of the biochemical CKD specific disorders of mineral metabolism proven by many patients reaching the KDIGO targets in six month after transplantation. We have observed a bone mineral density improvement on T scores even though the follow-up period was only 6 months.

Acknowledgement: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOPHRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under thecontract number POSDRU/107/1.5/S/82839

BNP (POLIPEPTIDUL NATRIURETIC TIP B) –INDICE DE PROGNOSTIC IN EXACERBARILE BRONHOPNEUMOPATIEI CRONICE OBSTRUCTIVE Simona Ştefania Bucşa¹, Petre Iacob Calistru² ¹Centrul de Diagnostic şi Tratament ,,Dr. Victor Babeş", Bucureşti, ²Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila", Bucuresti Introducere: Exacerbările bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC) reprezintă principalele evenimente

în evoluţia bolii care influenteaza prin frecventa si severitatea lor, prognosticul vital al pacientului. Impactul exacerbarilor frecvente ale bolii se manifesta prin declin rapid al functiei pulmonare, scaderea calitatii vietii, cresterea inflamatiei cailor aeriene si mortalitate inalta, motiv pentru care ultimele cercetari s-au concentrat asupra unor indicatori de prognostic la pacientii cu exacerbări BPOC. BNP (Polipeptid natriuretic tip B) este secretat in principal de ventriculi, ca raspuns la supraancarcarea de volum determinate in principal de insuficienta cardiaca.

Scopul acestui studiu este de a evalua utilitatea determinarii nivelului seric de BNP la pacientii cu exacerbari ale BPOC.

Material si metode: Studiul prospectiv, a inclus un numar de 84 pacienti diagnosticati cu BPOC stabil conform criteriilor GOLD, fara semne si simptome de hipertensiune pulmonara. La vizita initiala, pacientii au fost examinati anamnestic si clinic, prin spirometrie, ecocardiografie, determinarea BNP seric si apoi au fost monitorizati urmarindu-se exacerbarile si relatia cu nivelul seric al BNP.

Rezultate si discutii: La pacientii cu BPOC stabil, nivelul BNP seric a fost semnificativ mai mare la pacientii cu mai mult de 2 exacerbari in ultimul an fata de cei fara sau cu o singura exacerbare . Nivelul BNP in timpul exacerbarii BPOC a fost semnificativ mai mare decat in stadiul stabil al bolii iar in episoadele severe nivelul BNP a fost mai mare fata de exacerbarile moderate si usoare. Perioada de timp pana la exacerbarea initiala la subiectii cu nivel ridicat BNP, a fost semnificativ mai scurta. Nu s-au gasit corelatii semnificative intre nivelul BNP si functia pulmonara; insa s-au gasit corelatii semnificative intre BNP si fractia de ejectie , precum si presiunea sistolica în artera pulmonara.

Concluzii: Se considera ca Polipeptidul natriuretic tip B poate reprezenta un marker noninvaziv util ca parametru predictor al exacerbarii BPOC, noi informatii si rezultate in aceasta directie fiind în beneficiul pacientilor.

Cuvinte cheie: “exacerbarile bronhopneumopatiei cronice obstructive”, “BNP (B-type Natriuretic Polipeptid)” Menţiune: Această lucrare este efectuată în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea

Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, finanţat din Fondul Social European şi Guvernul României prin contractul nr. POSDRU/107/1.5/S/82839.


55

THE BNP (B TYPE NATRIURETIC POLIPEPTIDE) - PROGNOSTIC INDICATOR IN EXACERBATIONS OF CHRONIC OBSTRUCTIVE PULMONARY DISEASE Simona Ştefania Bucşa¹, Petre Iacob Calistru² 1“Dr. Victor Babes” Diagnosis and Treatment Center, Bucharest, Romania, 2Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Faculty of Medicine, Bucharest, Romania

Introduction: Exacerbations of COPD (chronic obstructive pulmonary disease) represents the main events in

the evolution of the disease, which affects by their frequency and severity, the life prognosis of patients . The impact of frequent exacerbations in COPD is manifested by the rapid decline of lung function, decreased quality of life, increase airway inflamation and high mortality, so recent research focused on the prognostic indicators in patients with exacerbations of COPD . BNP (B-type Natriuretic Polypeptide) is mainly secreted by the ventriculi as a response to the volume supercharge caused chiefly by cardiac insufficiency.

Purpose: The aim of this study was to evaluate the usefulness of determining the serum BNP level in patients with exacerbations of COPD.

Materials and metods: Prospective study included a total of 84 patients with stable COPD diagnosed according to the criteria of GOLD, without the signs and symptoms of pulmonary hypertension. At the initial visit, patients were examined anamnesis and clinically , spirometry, echocardiography, serum level BNP and then they were monitored for the occurrence of exacerbations and relationship with serum level of BNP.

Results: In patients with stable COPD, BNP serum level was significantly higher in patients with more than 2 exacerbations during the last year compared to those without or with only one exacerbation. During COPD exacerbations, the BNP was significantly higher than in the stable stage of the disease and in severe episodes the BNP was greater than moderate and mild exacerbations. The time period up to the initial exacerbation in subjects with high COPD level was significantly shorter. No significant correlations between the BNP and the pulmonary function were detected; a significant correlation was found only between BNP, the ejection fraction, and the systolic pressure in the pulmonary artery.

Conclusion: It is considered that B-type natriuretic polypeptide (Brain natriuretic polypeptide BNP) may be considered a useful non-invasive marker as a parameter predictor of the prognosis of COPD exacerbations. New information and results in this respect will be beneficial to the patients.

Keywords: Chronic obstructive pulmonary disease (COPD) exacerbations, B-type natriuretic polipeptid (Brain natriuretic polypeptide BNP).

ACKNOWLEDGEMENT: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839.

CARACTERISTICILE DEMOGRAFICE ALE UNUI GRUP POPULATIONAL CU SINDROM METABOLIC Magda Bunea1, Eugenia Panaitescu1, Cristian Scheau1, Catalina Ciornei1, Raluca Ioana Papacocea1, Anca Ioana Bădărău1

1UMF “Carol Davila” Fiziologie I; Adresa de corespondenta: [email protected] Obiective Studiul caracteristicilor demografice ale unui grup populational diagnosticat cu sindrom metabolic la

debut, cu evidentierea prevalentei criteriilor de diagnostic. Metodologie Aceasta cercetare se face in cadrul unui studiu observational, epidemiologic, de cohorta tip I si

foloseste istoricul medical al pacientilor din CMI de Medicina de Familie. Sindromul metabolic este definit conform criteriilor Federatiei Internationale de Diabet (IDF), ale NCEP ATP III, dar si EGIR, cu scopul de a diagnostica sindromul in stadiu incipient. Astfel, pacientii inrolati nu vor prezenta mai mult de 4 criterii de diagnostic. In prelucrarea statistica cu SPSS versiunea 15 se folosesc teste Pearson Chi, Kruskal- Wallis, ANOVA. Se analizeaza determinarile IMC-ului, tensiunii arteriale, colesterolemiei, trigliceridemiei si glicemiei.

Rezultate Din numarul total de pacienti inrolati (N=16) 50% sunt de sex feminin. Varsta medie la diagnostic este de 58.5% +/-6.5 deviatie standard in lotul feminin, cu o varsta minima de 48 si una maxima de 68. Lotul masculin indica o varsta medie de 59.5% +/-13.35 deviatie standard, cu o varsta minima de 41 si maxima de 86. In ceea ce priveste prevalenta criteriilor de diagnostic analiza arata un procent de 100% al pacientilor cu hipertensiune, hipercolesterolemie totala si hiperglicemie, cu o valoare medie a colesterolului de 264.5 mg/dl.

Concluzii Datele preliminare demonstreaza frecventa crescuta a criteriilor de hipercolesterolemie si hipertensiune, dar o analiza a asocierii acestor criterii este profund necesara. Varsta la momentul diagnosticului, mai scazuta la femei fata de barbati, implica nevoia unei protocol de supraveghere de tip anticipativ.


56

Menţiune: Această lucrare este efectuată în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, finanţat din Fondul Social European şi Guvernul României prin contractul nr. POSDRU/107/1.5/S/82839

DEMOGRAPHIC CHARACTERISTICS OF A POPULATION WITH A METABOLIC SYNDROME DIAGNOSIS Magda Bunea1, Eugenia Panaitescu1, Cristian Scheau1, Catalina Ciornei1, Raluca Ioana Papacocea1, Anca Ioana Bădărău1

1UMF “Carol Davila” Physiology I Corresponding Address: [email protected] Objective This research studies the demographic characteristics of a population with a metabolic syndrome

diagnosis at its early onset, with emphasis of the prevalence of diagnosis criteria. Methods: This is an analytical epidemiological observational cohort type I study using each patient’s medical

history conducted in two Family Practice offices. The metabolic syndrome was defined according to the International Diabetes Federation criteria as well as the NCEP ATP III and EGIR ones in order to determine the syndrome from early on-set. Hence, the enrolled patients will only present a maximum of four criteria. Data were processed using SPSS version 17. Chi square test and Pearson coefficient were used for statistical analysis. The following data will be analyzed: blood pressure, body mass index, plasma cholesterol level, plasma triglycerides level and glycaemia.

Results Out of the total number of enlisted patients 50% were females. The mean age at time of the diagnosis was 58.5% +/- 6.5 standard deviation in the female group, with a minimum age of 48 and a maximum of 68. The male group showed a mean age of 59.5% +/- 13.35 standard deviation with a minimum age of 41 and a maximum of 80. Regarding the prevalence of diagnosis criteria data shows that 100% of the patients had hypertension, raised cholesterol levels and glycaemia.

Conclusion Although further correlations and association of the diagnosis criteria will follow, we can conclude that, by far, hypertension and raised cholesterol are the most frequent metabolic syndrome criteria. More than that, we observe a slightly lower onset age of the syndrome in the female group, which leads to the need of an anticipatory control protocol in the Family Practice.


CINETICA SI DISTRIBUTIA NAD, NADH IN TIMPUL PROLIFERARII CELULELOR VASCULARE ENDOTELIALE: CORELATII CU GLUTATIONUL, CICLUL CELULAR SI MARKERI DE REPARARE ADN Carmina Busu1,2, Valeriu Atanasiu1 si Tak Yee Aw2 1Universitatea de MedicinasiFarmacie “Carol Davila”, Facultatea de Medicina Generala, Departamentul de Biochimie, Bucuresti 2Louisiana State University, Medical School, Physiology Dept, Shreveport, USA Prin localizarea la interfata sistemului vascular, celulele endoteliale din peretele vascular pot fi supuse cu

usurinta actiunii peroxizilor in conditii de stres oxidativ. In stari patologice precum diabetul zaharat, accidental vascular, hipertensiunea, dislipidemia nivelurile crescute de radicali liberi pot leza endoteliul vascular, perturband astfel homeostazia vasculara. O cale majora in mentinerea balantei redox intracelulare o constituie eliminarea ROS dependenta de glutation (GSH). Orice scadere tisulara sau sistemica a nivelurilor de GSH in conditiile patologice mai sus mentionate va duce la cresterea vatamarii oxidative a endoteliului vascular si poate intarzia proliferarea celulara si repararea tisulara. Un alt mod de a descrie statusul redox intracelular il constituie balanta cuplului redox NAD/NADH, care pe langa rolul important in metabolism celular functioneaza si ca donori de electroni pentru GSH, tioredoxine si ca substrat pentru unele enzime cu rol in repararea ADN.

Nu exista prea multe date cu privire la cinetica si distributia GSH in timpul proliferarii celulare si la consecintele acestora. Intr-un articol anterior ( Busu et al.; Redox Biol. 2013 Jan 1) am aratat ca depletia de GSH folosind BSO a intarziat tranzitul celulelor in faza S a ciclului celular cu 18h, simultan cu cresterea retentiei citosolice a cdk1si cresterea expresiei nucleare pentru GAPDH si p-chk2, sugerand o prelungire a proceselor de reparare ADN in conditiile unei depletii de GSH. In lucrarea de fata s-a determinat efectul GSH-lui asupra


57

dinamicii intre citosol si nucleu a NAD (interval de 6h) si a concentratiilor nucleare de NADH pe o perioada de 72h intr-o linie de celule vasculare endoteliale cerebrale (IHEC). In grupul control proliferarea celulara a fost urmata de cresterea graduala a distributiei nucleare a GSH corespunzator celor 2 picuri ale fazei S (la 48 si 60h) si de accentuarea concentratiei de NADH. Raportul NAD/NADH a fost semnificativ scazut comparativ cu cel al celulelor deficiente in GSH. Inhibitia sintezei de GSH folosind BSO si mentinerea unor nivele scazute de GSH au dus la cresterea semnificativa a valorilor de NADH ce s-au corelat pozitiv cu nivelul scazut de GSH nuclear, extinderea fazei S a ciclului celular, cresterea raportului p-chk2- chk2 si expresia GAPDH nuclear. La inlaturarea efectului inhibitor al BSO valorile de NAD nuclear s-au apropiat de cele ale celulelor control, dar concentratiile de NADH nuclear s-au mentinut la valori ridicate ca in celulele defcitare in GSH. Concentratiile ridicate de NADH, GAPDH precum si activarea chk2 sugereaza activarea enzimelor de reparare ADN NAD- dependente, dar si mentinerea unui mediu reducator in nucleu in conditiile unei depletii de GSH. Aceste rezultate aduc noi date cu privire la implicatiile GSH in proliferarea celulara ndoteliala, mecanism important in repararea endoteliului adiacent unei leziuni vasculare.

Abrevieri: ROS, specii reactive de oxygen; GSH, glutation; NAD,nicotinamid adenine dinucleotid; BSO, butioninsulfoximina; Trx, tioredoxina; cdk1, kinaza 1 dependenta de cicline; chk2, kinaza 2 a punctului de control; p-chk2, kinaza 2 a punctului de control fosforilata; GAPDH, gliceraldehid 3 fosfatdehidrogenaza.

NAD, NADH KINETIC AND DISTRIBUTION DURING VASCULAR ENDOTHELIAL CELL GROWTH: CORRELATIONS WITH GSH AND CELL CYCLE AND DNA DAMAGE MARKERS Carmina Busu1,2, Valeriu Atanasiu1, Tak Yee Aw2 1 University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila”, Medical School, Biochemistry Dept., Bucharest 2Louisiana State University, MedicalSchool, Physiology Dept, Shreveport, USA Because of their location at the interface of vascular system, endothelial cells in blood vessel wall can easily

become exposed to peroxides under stress conditions. In pathological states such as stroke, diabetes mellitus,hypertension, dyslipidemia increase levels of free radicals and/or ROS can disrupt vascular endothelium, perturbing vascular homeostasis. A main pathway in intracellular redox balance is glutathione (GSH)-dependent ROS elimination. Any decreased tissue or systemic GSH level under these diseased states would enhance oxidative damage to the vascular endothelium. Intracellular GSH role in regulation of cellular proliferation is well known and disruption in cellular GSH could delay endothelial proliferation and tissue repair following oxidative damage to the endothelium, a deleterious scenario for brain function in cerebrovascular and neurodegenerative disorders.Another way to describe the redox state of a cell is the balance of NAD/NADH in the cell. Beside their role as coenzyme that participate in cellular metabolism, pyridine nucleotides serve also as electrons donors for GSH, thioredoxin (Trx) to regulate redox status and as substrate for enzymes involved in DNA repair.

There is no much data on GSH kinetic and distribution during cell cycle and its implications. In a previous paper (Busu et al.) we showed that GSH depletion using BSO lengthen cell transit timethrough S-phase with18 h, coincident with cdk1 cytosolic retentions and high nuclear GAPDH and p-chk2 levels,suggesting a link betweenenhanced DNA damage and extended DNA repair under conditions of decreased cellular GSH. Here, wedetermined the influence of cellular GSH on the early dynamics of nuclear-to-cytosol (N-to-C) NAD and NADH distribution (6h interval) over 72h of cell proliferation in a human brain microvascular endothelial cellline (IHEC). In GSH-sufficient IHECs (control), increases in cell number was preceded by steady rise in the N-to-C GSH distribution that corresponded to two S-phases of cellcycle (48h, 60h), and increased values for NADH that positively correlated with S-phase and nuclear expression of GAPDH and p-chk2 (48-72h). NADH/NAD ratio was lower when compared with BSO deficient cells (p<0.01). Inhibition ofGSH synthesis by BSO and sustained low cellular GSH significantly increased (p<0.01) NADH levels which correlated with lower nuclear GSH, prolonged cell cycle S-phase and high p-chk2 to chk2 ratio and GAPDH. When inhibitory effect of BSO was removed nuclear NAD resemble to the one of control group, but the NADH concentration were still maintained at high values, as in GSH deficient cells (p<0.01).Coincident nuclear high NADH, active chk2, and GAPDH levels and S-phase prolongation suggested an activation of NAD-dependent DNA repair enzyme under conditions of decreased cellular GSH.Theseresults provide important insights into GSH control of vascular endothelial growth and restitution, key processes in restoration of the endothelium adjacent to the lesion.

Abbreviations: ROS, reactive oxygen species; GSH, glutathione; NAD, nicotinamide adenine dinucleotide; BSO, buthioninesulfoximine; Trx, thioredoxin; cdk1, cyclin dependent kinase 1;chk2, checkpoint kinase 2; GAPDH, glyceraldehyde 3-phosphate dehydrogenase.


58

CERCETAREA EXPERIMENTALĂ ASUPRA INTERACŢIUNILOR DINTRE UNELE ANALGEZICE ŞI MONOGLUTAMAT DE SODIU ALIMENTAR Anca Buzescu, Aurelia Nicoleta Cristea *, Cornel Chiriţă * Autor corespondent: [email protected] Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Facultatea de Farmacie, Catedra de Farmacologie şi Farmacie clinică - Traian Vuia Str. nr. 6 - Bucuresti Introducere Glutamatul monosodic (E621, MSG), sarea acidului glutamic (GLU), este frecvent folosit ca potenţiator de

aromă. Doza maxim admisă de MSG la om este de 150 mg/kg. Neurotransmiţătorul excitator, GLU, joacă un rol esenţial în nocicepţie, activând receptori specifici la nivelul

căilor durerii centrale şi periferice. Cercetările noastre anterioare au arătat că MSG induce hiperaglezie la şoareci NMRI, după administrarea orală repetată, la doze începând cu 300 mg/kg.

În acest studiu, am dorit să determinăm dacă MSG poate interacţiona cu unele analgezice. Analgezicele testate au fost:

- codeina, agonist al receptorilor opioidergici µ, k, δ, - tramadol, agonist slab al receptorilor opioidergici µ, k, δ şi inhibitor al recaptării serotoninei şi noradrenalinei

în căile descedente ale durerii, - nefopam, modulator al eliberării serotoninei şi noradrenalinei în căile descedente ale durerii. Materiale şi metode Materiale MSG a fost achiziţionat de la Sigma-Aldrich. Sursele pentru analgezice au fost: codeina - "Codeina fosfat LPH,

tablete" (LaborMed), tramadol - "Tralgit, soluţie injectabilă" (Zentiva), Nefopam - "Acupan, soluţie injectabilă" (Biocodex).

Animale de laborator Au fost achiziţionaţi 80 şoareci adulţi NMRI, cu o greutate de 25 ± 2 g, de la biobaza UMF, Bucureşti. Ei au fost

adăpostiţi într-un sistem ventilat de cuşti individuale, cu acces liber la apă şi hrană granulată şi menţinuţi la o temperatură de 20 ± 2°C şi o umiditate relativă de 35-45%.

Analiza statistică Analiza statistică a fost efectuată cu ajutorul GraphPad Prism versiunea 5.00 pentru Windows, GraphPad

Software, San Diego, California, Statele Unite ale Americii. Metode A fost evaluat prin testul "Hot-Plate" efectul asupra răspunsului la durere al fiecărui analgezic menţionat

anterior şi al asocierilor dintre fiecare analgezic şi MSG, comparativ cu un lot-control (apă distilată). MSG a fost administrat timp de 21 zile p.o. Analgezicele au fost administrate timp de 3 zile (ziua 20, 21, 22) p.o. (codeina) sau i.p. (tramadol, nefopam). Testarea s-a efectuat in ziua 22. Temperatura plăcii a fost de 53 ºC. Fiecare animal a fost pus pe placă şi s-a înregistrat latenţa până la apariţia primului semn de durere (scuturarea labei posterioare).

Rezultate Toate analgezicele au crescut latenţa primului semn de durere (o creştere procentuală de 93,22%, 71,89% şi

78,97% pentru tramadol, codeină şi respectiv, nefopam, comparativ cu lotul de control). Administrarea de tramadol şi nefopam, după 21 de zile de expunere la MSG, nu a influenţat semnificativ latenţa

primului semn de durere (o creştere procentuală de 0,84%, respectiv 26,01%, în comparaţie cu lotul-control), spre deosebire de tramadol şi nefopam administrate ca atare.

Administrarea de codeină, după 21 de zile de expunere la MSG, creşte semnificativ latenţa primului semn de durere (o creştere procentuală de 78,70%, în comparaţie cu lotul control), similar codeinei administrate ca atare.

Concluzii Tramadolul şi nefopamul, în urma asocierii cu MSG, nu prezintă un efect analgezic semnificativ. Administrarea

de MSG pe o perioadă de 21 de zile antagonizează efectul acestor analgezice. Codeina, în urma asocierii cu MSG, prezintă un efect analgezic similar cu cel al codeinei ca atare. Prin urmare,

administrarea MSG pe o perioadă de 21 de zile nu antagonizează efectul codeinei la doza utilizată.


59

EXPERIMENTAL RESEARCH ON THE INTERACTIONS BETWEEN SOME ANALGESICS AND DIETARY SODIUM MONOGLUTAMATE Anca Buzescu, Aurelia Nicoleta Cristea *, Cornel Chiriţă * corresponding author: [email protected] University of Medicine and Pharmacy ”Carol Davila”, Faculty of Pharmacy, Chair of Pharmacology and Clinical Pharmacy – Traian Vuia str. no. 6 – Bucharest Background Monosodium glutamate (E621, MSG), the salt of glutamic acid (GLU), is largely used as flavour enhancer. The

maximum admitted daily intake for human is 150 mg/kg. The excitatory neurotransmitter, GLU, plays an essential role in nociception and activates specific receptors, located in central and periferal pain pathways. Our previous work showed that MSG induces hyperaglesia in NMRI mice, after repeated oral administration, at doses starting from 100 mg/kg.

In this study, we determine if monosodium glutamate can interact with some analgesics. The tested analgesics were:

- codeine, agonist of µ, k, δ opioidergic receptors, - tramadol, weak agonist of µ, k, δ opioidergic receptors and inhibitor of the serotonin and noradrenaline

reuptake in the descedent pain pathways, - nefopam, modulator of the adrenergic and serotoninergic release in the descedent pain pathways. Materials and methods Materials MSG was purchased from Sigma-Aldrich. The sources for the analgesics were: codeine – “Codeină fosfat LPH, tablets” (LaborMed), tramadol – “Tralgit,

solution for injection” (Zentiva), nefopam – “Acupan, solution for injection” (Biocodex). Experimental animals 80 NMRI adult mice, weighing 25±2g, were purchased from UMF biobase, Bucharest. They were housed in an

individualized ventilated cage system, with free access to water and granulated food and maintained at a temperature of 20±2ºC and a relative humidity of 35-45%.

Statistical analysis Statistical analysis was performed using GraphPad Prism version 5.00 for Windows, GraphPad Software, San

Diego California USA. Methods The effect of each analgesic mentioned above and of the associations of each analgesic and MSG compared to a

control group (distilled water) on pain response, was assessed using “Hot-plate” test. MSG was administered for 21 days p.o. The analgesics were administered in days 20, 21 and 22 p.o (codeine) or i.p. (tramadol, nefopam). Day 22 was the testing day. The temperature of the hot plate was 53ºC. Each animal was placed on the hot-plate and the latency of the first sign of pain (the hind paw flick) was recorded.

Results All analgesics increased the latency of the first sign of pain (a percentual increase of 93.22%, 71.89%, 78.97%

for tramadol, codeine and respectively, nefopam groups when compared to control group). The administration of tramadol and nefopam, after 21 days of exposure to MSG, did not influence significantly

the latency of the first sign of pain (a percentual increase of 0,84%, respectively 26.01% when compared to control group), unlike tramadol and nefopam given alone.

The administration of codeine, after 21 days of exposure to MSG, influenced significantly the latency of the first sign of pain (a percentual increase of 78.70% when compared to control group), similar to codeine given alone.

Conclusions No significant analgesic effect was observed for tramadol and nefopam, when associated with MSG. The

administration of MSG for 21 days antagonizes the effect of these analgesics. An analgesic effect similar to that of codeine alone was noticed for codeine, when associated with MSG.

Therefore, the administration of MSG for 21 days does not antagonize the effect of codeine.


60

ROLUL FeNO IN CONTROLUL ASTMULUI BRONSIC Doctorand: Eugenia Buzoianu Coordonator stiintific: Prof. dr. Doina Anca Plesca Obiectiv: Astmul bronsic este o boala inflamatorie cronica a cailor respiratorii inferioare a carei tratament este

stabilit pe baza ghidurilor in vigoare (GINA, 2012) pornind de la indicatori clinici de control al bolii (ACT=Testul de control al astmului bronsic) si parametrii testarilor functionale respiratorii, care definesc starile de astm bronsic controlat sau necontrolat.

Deoarece in practica ne confruntam cu cazuri in care valoarea ACT si cea a testarii functionale repiratorii nu sunt concordante, am initiat acest studiu pentru a evalua capacitatea FeNO de a constitui un indicator suplimentar pentru definirea starii de astm bronsic controlat si, prin aceasta, pentru stabilirea tratamentului adecvat.

Material si metoda: Am initiat un studiu prospectiv cu o durata de 6 luni care a inclus 34 de pacienti. Criteriile de includere in studiu au fost: diagnosticul de astm bronsic usor persistent cu fenotip atopic, varsta cuprinsa intre 6 si 17 ani, nefumatori si neexpusi fumatului pasiv si tratament de control cu fluticasona 125 µg la 12 ore pe cale inhalatorie initiat de cel putin 4 saptamani. La pacientii inclusi in studiu s-au determinat cu ocazia prezentarii pentru evaluare periodica FEV1, FeNO si s-a calculat valoarea ACT.

Rezultate: La 21 pacienti (61,8%) valoarea ACT a fost >19; la acestia s-au inregistrat valori normale ale FEV1, iar FeNO a avut valoare<20 ppb. La 13 pacienti (38,2%) valoarea ACT a fost <19; dintre acestia 7 pacienti (20,6%) au avut valori scazute ale FEV1 si FeNO>32 ppb, 4 pacienti (11,8%) au avut FEV1 normal si FeNO>32 ppb, iar 2 pacienti (5,8%) au avut FEV1 normal si FeNO<20 ppb. Concordanta dintre valoarea ACT si FeNO a fost regasita la 32 pacienti, in timp ce concordanta dintre valoarea ACT si FEV1 a fost regasita la 28 pacienti. Daca la pacientii cu ACT>19 concordanta a fost 100% atat pentru FEV1, cat si pentru FeNO, in schimb la pacientii cu ACT<19 valoarea testului clinic a fost concordanta cu FeNO la 11 pacienti din 13 (84,6%; coeficient de concordanta Pearson+1), iar cu FEV1 a fost concordanta la 7 din 13 (53,8%; coeficient de concordanta Pearson+1), diferenta fiind semnificativa statistic (p<0,0001).

Concluzie: Valoarea FeNO s-a corelat mai bine cu starea de control al astmului bronsic fenotip atopic decat FEV1 in lotul studiat, putand astfel constitui un indicator suplimentar pentru definirea starii de astm bronsic controlat in cazul fenotipului atopic si, prin aceasta, pentru stabilirea tratamentului adecvat.

ROLE OF FeNO IN BRONCHIAL ASTHMA CONTROL Eugenia Buzoianu, Doina Anca Plesca Background and aims: Bronchial asthma is a chronic inflammatory disease involving respiratory system.

Treatment for bronchial asthma is established according to current practical guidelines (GINA, 2012), based on clinical markers of disease control (ACT=asthma control test) and functional respiratory testing values, which help define asthma control status.

In everyday practice we are encountering cases when ACT value does not concord with functional respiratory test value. For this reason the aim of this study is to assess FeNO (fractional exhaled nitric oxide) ability to become an additional indicator for asthma control status and, by that, for optimal treatment choice.

Method: We have initiated a prospective study lasting 6 months and including 34 patients. Inclusion criteria were: mild persistent asthma diagnosis with atopic phenotype, age between 6 and 17 years old, nonsmokers and not exposed to passive smoke and control therapy with inhaled fluticasone 125 µg every 12 hours in the last 4 weeks. During this time, on occasion of periodic check up, on each patient FEV1 (forced expiratory volume in one second) and FeNO were measured and ACT value was determined.

Results: For 21 patients (61,8%) ACT was >19; all of them had normal FEV1 values and FeNO was<20 ppb. In the other 13 patients (38,2%) ACT was <19 (clinical indicator of poor asthma control); 7 of them (20,6%) had decreased FEV1 values and FeNO>32 ppb, 4 of them (11,8%) had normal FEV1 values and FeNO>32 ppb and 2 of them (5,85%) had normal FEV1 values and FeNO<20 ppb. Synchronism between ACT value and FeNO was found in 32 patients, and between ACT and FEV1 was found in 28 patients. For those with ACT<19, ACT value was concordant with FeNO in 11 of 13 patients (84,6%; Pearson correlation coefficient +1), and with FEV1 was concordant in 7 of 13 patients (53,8%; Pearson correlation coefficient +1); the difference between the two categories is statistical significant (p<0,0001).

Conclusion: In studied patients FeNO correlated better than FEV1 with asthma control status. For this reason we have concluded that FeNO is an eligible additional indicator for asthma control and, by that, for optimal treatment choice.


61

STEATOZA HEPATICĂ NON-ALCOOLICĂ ŞI PROGRESIA INTOLERANŢEI LA GLUCOZĂ Elena Caceaune1, Daniela Licăroiu1, Simona Carniciu1, N.Caceaune2, I. Copaci2, C. Ionescu-Tîrgovişte1 1Institutul Naţional de Diabet Nutriţie si Boli Metabolice “N.C. Paulescu”, 2Institutul Clinic “Fundeni” Obiective: studiul evoluţiei intoleranţei la glucoză in funcţie de prezenţa sau absenţa steatozei hepatice. Material simetodă: Au fost studiaţi 52 pacienţi cu intoleranţă la glucoză. Pacienţii au fost examinaţi la luarea

în evidenţă – vizita 1– şi reexaminaţi după o perioadă cuprinsă între 2 şi 3 ani (28,4±8,5 luni) – vizita 2. Pacienţii au fost încadraţi conform criteriilor OMS în două categorii: IFG (glicemie bazală modificată) - 25 pacienţi şi IGT (toleranţă alterată la glucoză) - 27 pacienţi. La toţi pacienţii s-au efectuat determinariantropometriceşibiochimice: indicele de masă corporală (IMC), circumferinţa abdominală (CA), tensiunea arterială (TA), HbA1c, colesterol total, HDL-colesterol, LDL-colesterol, trigliceride şi s-a efectuat TTGO (75g), cu dozarea glicemiei bazal, la 30, 60, 120 minute, a insulinemiei bazal şi la 30 minute. Diagnosticul de steatoza hepatica s-a stabilite cografic.

S-au calculat:IndiceleHoma-IR, (Homeostasis Model Asessment for Insulin Resistance) cu formula: [glicemie a jèun (mmol/l) x insulinemie (µU/ml)]:22,5, Index-ulinsulinogen: (Insulinemie30 min-Insulinemie 0) / (Glicemie 30 - Glicemie 0) x 100, mărimea ariilor sub curba nivelelor glicemiei în cursul TTGO: aria bazală (AB = Glicemie0 x 120), aria sub curbă peste nivelul bazal (ASCPB=ATSC-AB), aria totală (ATSC=(G0+G30)X15 + (G30+G1h)x15 + (G1h+G2h)x30 Progresia a fost apreciată cantitativ prin diferenţele între ATSC, la vizita 2 versus vizita 1, minim 500 mg/dl × min.

Rezultate:

Tabel 1. Structura eşantionului de pacienţii cu intoleranţă la glucoză, în raport cu prezenţa/absenţa steatozei hepatice

Steatoza hepatica Absenta Prezenta p

Cazuri (număr) 18 34 - Cazuri (%) 34.62 65.38 <0.05 Varsta (media ± s.d.) 59.72±9.32 60,82±7.58 ns Sex M/F (%) 38.89/61.11 20.59/79.41 ns Statusuluiglicemiciniţial(vizita1) IFG/IGT (%)

50/50

47.06/52.94

ns

Evoluţiaintoleranţei la glucoză, constatată la vizita 2 Progresor /Non-progresor (%)

38.89/61.11

73.53/26.47

<0.05

Caracterul evolutiv al intoleranţei la glucoza între cele două vizite depinde semnificativ de prezenţa steatozei

hepatice (p=0.015, testul χ2). Procentul de progresori este semnificativ mai mare la pacienţii cu steatoză hepatică (73.53%) faţă de cei fără steatoză (38.89% ).

Tabel 2. Analiza riscului relativ pentru caracterul evolutiv

al intoleranţei la glucoză în funcţie de prezenţa steatozei hepatice. 95% Confidence Interval Value Lower Upper Odds Ratio pentru caracterulevolutiv (Pregresor / Non-Pregresor)

.229 .068 .773

Steatoza hepatica=Absentă .398 .185 .855 Steatoza hepatica=Prezentă 1.736 1.034 2.914 Valid Cases 52

Pentru pacienţii cu steatoza hepatică riscul relativ pentru Progresori/Non-prograsori este RR=1,736. Deci

probabilitatea estimată a categoriei “Progresor” este de 1,7 ori mai mare decât probabilitatea estimată a categoriei “Non-progresor”.


62

Valorile medii ale greutăţii, IMC, CA, GOT si GPT au fost semnificativ mai mari pentru pacienţii cu steatoză hepatică atât la vizita 1 cât şi la vizita 2 (p<0.05). La pacienţii cu steatoză hepatică vs fără steatoză hepatică glicemiaa jeun (120.41 vs 105.78 mg/dl, p<0.05)şiArieiB (14449.41 vs 12693.33, p<0.05) au fost semnificativ mai mari la vizita 2 in timp ce glicemia la 30 min a avut valori mai mari la vizita 1 (186.00 vs 167.44, p<0.05). Indicelui HOMA-IR a fost semnificativ mai mare pentru pacienţii cu steatoză hepatică atit la vizita 1(3.26 vs 1.65, p<0.05) cat si la vizita 2 (4.06 vs 1.99, p<0.05). Nu s-au obţinut diferenţe semnificative pentru Indexul Insulinogen.

Concluzii: 1. Intoleranţa la glucoză se asociază cu prezenţ steatozei hepatice. 2. Pentru pacienţii cu tulburări glicemice, incidenţa steatozei hepatice este mai mare la pacientii de sex feminin

decât la cei de sex masculin. 3. Absenţa steatozei hepatice s-a asociat cu lipsa progresiei intoleranţei la glucoză în timp ce prezenţa steatozei

hepatice s-a asociat cu progresia intoleranţei la glucoză, care s-a realizat in principal prin creşterea ariei bazale. NON ALCOHOLICFATTY LIVER DISEASEAND THE PROGRESSION OFGLUCOSE INTOLERANCE Elena Caceaune1, Daniela Licăroiu1, Simona Carniciu1, N.Caceaune2, I. Copaci2, C. Ionescu-Tîrgovişte1 1 National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases “N.C. Paulescu”, 2 ClinicalInstitute “Fundeni” Objective:study of the development of glucose intolerance depending on the presence or absence of hepatic

steatosis. Material and Methods: We studied 52 patients with glucose intolerance. Patients were examined in the taking

of evidence-visit 1 –and reviewed after a follow up period between 2 and 3years (28.4 ±8.5 months) -visit 2. Patients were classified according toWHO criteria in two categories: IFG (impaired fasting glucose) – 25 patients and IGT (impaired glucose tolerance) - 27 patients. In all patients were performed an thropometric and biochemical measurements: body mass index (BMI), waist circumference (WC), blood pressure (BP), HbA1c, total cholesterol, HDL-cholesterol, LDL-cholesterol, triglycerides and OGTT was performed (75g), different time-points were used for glucose (0,30, 60 and 120 minutes) and insulin (0 and 30 minutes) determination. Hepatic steatosis was diagnosed by ultrasound. Were calculated: HOMA-IR index (Homeostasis Model Assessment for Insulin Resistance) with the formula: [fasting plasma glucose (mmol/ l) x insulinemia (µU/ ml)]: 22.5, the Insulinogenic Index (I 30min- I0) / (G30 -G0)x100 and arias for glucose during the OGTT: basal area (BA=G0x120), area under the curve over loading basal area (AUC =TA - BA ) and the total area (TA = (G0 +G30) x15+(G30 +G1h) x15+(G1h +G2h) x30. Progression was assessed quantitatively by differences between TA, visit 2 versus visit 1, at least 500mg/ dl× min.

Results: Table 1. Sample structure of patients with glucose intolerance in relation to the presence /absence of steatosis

NAFLD Absence Presence p

Cases (number) 18 34 - Cases (%) 34.62 65.38 <0.05 Age (average ± s.d.) 59.72±9.32 60.82±7.58 ns Sex M/F (%) 38.89/61.11 20.59/79.41 ns Baseline glycemic status (visit 1) IFG/IGT (%)

50/50

47.06/52.94

ns

Evolution of glucose intolerance, found at visit 2 Progressor /non-progressor(%)

38.89/61.11

73.53/26.47

<0.05

The evolving nature of glucose intolerance between the two visits depends significantly on the presence of

steatosis (p=0.015, χ2 test). Percentage of progressorsis significantly higherin patients with hepatic steatosis (73.53%) than those without hepatic steatosis (38.89%).


63

Table 2. Relative riskanalysisforthe evolving nature of glucose intolerance depending on the presence offatty liver. 95% Confidence Interval Value Lower Upper Odds Ratio for evolving nature (Progressor / Non-Progressor)

.229 .068 .773

NAFLD=Absent .398 .185 .855 NAFLD=Present 1.736 1.034 2.914 Valid Cases 52

For patients with hepatic steatosis relative risk for Progressor/ Non-Progressoris RR=1.736. So the estimated

probability of a category of "progressor" is 1.7 times higher than the estimated probability of the category "non-progressor".

Mean values ofweight, BMI, WC, GO Tand GPT were significantly higherin patients with hepatic steatosis at visit 1 and also at visit 2 (p<0.05). In patients with NAFLD vs without NAFLD, fasting glucose (120.41 vs 105.78 mg/dl, p<0.05) and BA (14449.41 vs 12693.33, p<0.05) were significantly higher at visit 2 while blood glucose 30 min was significantly higherat visit 1 (186.00 vs 167.44, p<0.05). HOMA-IR index was significantly higherin patients with steatosis both visit1 (3.26 vs 1.65, p<0.05) and visit 2 (4.06 vs 1.99, p<0.05). No significantly differences were obtained for Insulinogen Index values.

Conclusions: 1. Glucose intoleranceis associated with the presence of steatosis. 2. For patients with glucose intolerance NAFLD incidence is higher in female patients than in male. 3. The absence of hepatic steatosis was associated with lack of progression of glucose intolerance while the

presence of hepatic steatosis was associated with the progression of glucose intolerance which was realized in principal through basal area.

PARTICULARITIES OF THE ADIPOSE TISSUE ACCORDING WITH THEIR LOCATION Simona Carniciu1, Daniela Lixandru2, Daniela Licăroiu1, Daniela Gutu1, C. Ionescu-Tîrgovişte1 1Institutul Naţional de Diabet Nutriţie si Boli Metabolice “N.C. Paulescu”, 2UMF “Carol Davila”, Bucureşti, Romania Introduction: After the discovery of the secretory function (leptin) of adipocytes in 1995, the interest for

adipose tisuue increased dramatically, stimulated also by the well documented epidemy of obesity and type 2 diabetes. The adipose tissue seems to be heterogenous, according with their location. Initially the two main compartments, relatively well studies were the subcutaneous depot and intra-abdominally depot including mainly omental and mesenteric accumulation of fat.

Hypothesis: It was been found that the subcutaneous adipose tissue has mainly metabolic function acting as a “buffer” for fatty acids. This function depends on the effect of insulin on the lipogenesis (increasing the amount of triglycerides in adipocyte) and lipolisys (increasing the release of fatty acids from intra-adipocitary triglycerides).

The intra-abdominal fat is considered the main contributor to the endocrine function, as the expression of adiponectin is higher in the subcutaneous one. However, the secretory function of adipocytes is expressed in every adipocyte, irrespective of their location, but at a higher or lower level. The electron microscopic analysis of adipocyte shows that this cell has a well-developed endoplasmic reticulum, the organelles which has an essential role in the post-translational processing of the various molecules secreted by the adipocyte, collectively named adipokines (reffering more to the hormonal secretion of these cells) or adipocytokines (including also the production of some proinflammatory molecules, such as TNFα, some interleukines and others.

Preliminary data: Our preliminary study showed that a cytometric analysis of the two main compartments showed that, as a rule, the mean value of adipocyte diameter is significantly lower in intra-abdominal adipose tissue versus subcutaneous adipose tissue. However, in the both sites can be seen small, medium and large adipocytes, probably related with their age and the ration between adipogenesis and adipocyte apoptosis.

The main objectives of the study: Based on the preliminary data, the objectives of our study will be to extend the histological and secretory particularities of the adipose tissue in the other adipose compartment such as the perivascular, pericardial, peri and intra-pancreatic, perirenal, peri and intra muscular fibers, intra-mammary and other smaller locations.


64

The data obtained will be analyzed according to the BMI, including in the study normal weight, overweight and obese people, men and woman, children and aged people.

Another objective is to analyze the possible difference in the secretory function in non-diabetic obese versus type 2 diabetes associated with obesity.

Is in our plan that by a interdisciplinary collaboration to analyze the genes associated with obesity in the Romanian population.

Acknowledgement: This paper is supported by the Sectorial Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839

ANALIZA PROTOCOLULUI TERAPEUTIC IN MANAGEMENTUL GAURII MACULARE Dr Christiana Celea, Dr Nicoleta Avidis-Zamfiroiu, Prof Dr Mihai Pop SCUOB Gaura maculara este o patologie frecvent intalnita in clinica, ce impune rezultate atat anatomice cat si

functionale cat mai bune. Cautarea unor solutii chirurgicale rapide, ieftine, estetice si cat mai comode pentru pacient reprezinta un deziderat.

Scopul lucrarii: Ne propunem sa evaluam succesul anatomic si functional al vitrectomiei cu peeling de limitanta interna si tamponament cu gaz , utilizand postoperator pozitia de decubit ventral cat mai putin.

Material si metoda : Este un studiu retrospectiv, desfasurat in perioada 2011-2013 in clinica noastra, cu 21 de pacienti operati de catre acelasi chirurg . Gaurile maculare au fost stadiul 2 , 3 si 4 , tehnica chirurgicala utilizata fiind vitrectomie prin pars-plana 25G, cu peeling de membrana limitanta interna si tamponament cu gaz.

Am folosit pentru evaluarea preoperatorie acuitatea vizuala, presiunea intraoculara, examinarea biomicroscopica atat a polului anterior (cu prezenta/absenta si cuantificarea opacitatilor cristaliniene) cat si a polului posterior , clasificarea Gass si tomografia in coerenta optica.

In prima noapte postoperator toti pacientii au utilizat ca pozitie de somn decubitul ventral. In prima zi postoperator au fost reevaluati biomicroscopic si OCT.

Pacientii cu un grad de umplere de 70-80% aer si cu gaura maculara anatomic inchisa pe OCT nu mai au restrictii de pozitie, dar sunt sfatuiti sa nu doarma in decubit dorsal inca 10 zile.

Postoperator s-a urmarit inchiderea anatomica a gaurii maculare (OCT), acuitatea vizuala, presiunea intraoculara, evolutia opacitatilor cristaliniene.

Rezultate: Au fost 4 gauri maculare std 2, 8 std 3 si 9 std 4. In prima zi postoperator 16 gauri maculare au fost inchise si nu au mai necesitat restrictii de pozitie. 15 s-au

mentinut inchise pe perioada studiului, 1 gaura maculara ulterior a devenit neatasata (rata de inchidere de 76,2%). 5 gauri maculare ce nu erau inchise prima zi postoperator au mentinut pozitia de decubit ventral inca 7 zile, 6

din ele atasandu-se (rata de inchidere la o saptamana de 90,47%). Media acuitatii vizuale a crescut de la 0,135 preoperator (0.03-0.5) la 0,23 la o luna postoperator (0.05-0.6). In 4

cazuri acuitatea vizuala nu s-a modificat, iar intr-un caz a scazut. Opacitatile cristaliniene s-au mentinut in limitele preoperatorii la 8 pacienti, la ceilalti 13 evoluand. Concluzii: Rezultatele substantiale, atat anatomice cat si functionale pot fi predictibile cu atat mai mult cu cat

interventia chirurgicala este efectuata de un chirurg experimentat. Peelingul limitantei interne si tamponamentul cu gaz limiteaza necesitatea utilizarii pozitiei incomode de

decubit ventral a pacientului, mai ales pentru cei varstnici si cu alte patologii asociate. Confirmarea inchiderii gaurii maculare in prima zi postop cu ajutorul OCT-ului este un important factor de

ghidare in scurtarea perioadei de pozitionare a pacientului. Cataracta post-vitrectomie si tamponament cu gaz apare in majoritatea cazurilor, in functie si de complianta

pacientului. THERAPEUTIC PROTOCOL ANALYSIS IN MACULAR HOLE SURGERY Christiana Celea, Dr. Nicoleta-Avidis Zamfiroiu, Prof. Dr. Mihai Pop SCUOB Macular hole is a frequent pathology in our clinic. Good anatomic and functional results are needed so it is very

important to detect the best, the cheapest and the most aesthetic therapeutic protocol. Objective: We propose to evaluate the anatomic and functional success of vitrectomy, internal limiting

membrane peeling and intraocular gas tamponade with only the first night face-down posturing.


65

Methods: We retrospectively reviewed 21 patients treated by the same surgeon, over 2 years (2011-2013), in our clinic. There have been second, third and fourth stage macular holes, treated with pars plana 25 G vitrectomy, internal limiting membrane peeling and intraocular gas tamponade . For preoperative evaluation we used visual acuity, intraocular pressure, slit-lamp examination of the anterior (quantification of lens opacification) and posterior pole, gass classification and OCT. Postoperatively, all patients were postured face down overnight. After surgery, patients were slit-lamp and OCT evaluated. The ones with more than 70-80% gas fill and with macular hole anatomic closure were asked to stop posturing, although they were advised not to lie flat on their backs at night for 10 more days. Data included in the review was visual acuity, intraocular pressure, anatomic closure of the macular hole on the OCT and lens opacification quantification.

Results: There were four stage 2, eight stage 3 and nine stage 4 macular holes. On postoperative day one 16 macular holes were closed and stopped posturing - 15 maintained closed, 1 macular hole opened subsequently (closure rate on day 1 – 76.2%).

Five patients had open or indeterminate holes on day 1 and remained facedown for 7 more days. Four of five holes were closed in a week, so the overall closure rate was 90.47%.

The average visual acuity went from 0,135 before surgery (0.03–0.5) to 0,23 a month after surgery. In four cases the visual acuity did not show any changes.

In eight patients lens opacification was maintained, in the rest of them (thirteen) evolved. Conclusion: Best anatomic and functional results are predictable if the intervention is done by an experimented

surgeon. The combination of pars plana vitrectomy, internal limiting membrane, and gas tamponade in macular holes

surgery reduces the difficulty of posturing in elderly patients. OCT hole closure confirmation in the first day postoperative is an important guiding factor in the patient’s

posture. Post-vitrectomy and post-gas tamponade cataract appears in the majority of cases depending also on the

patient’s pliancy. OTOENDOSCOPIA ŞI CHIRURGIA ENDOSCOPICĂ A URECHII MEDII A. Cheiţă1, N. Cheiţă2, V. Zainea3, V. Ciuchi4, N. Maru5, M. Tarabichi6

1doctorand U.M.F. Carol Davila, Bucureşti 2Spitalul Clinic Militar de Urgenţă “Dr. Ştefan Odobleja”, Craiova 3Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională, Bucureşti 4Centrul Medical Medico-Clinique, Bucureşti 5Faculatatea de Medicină Dentară, Departamentul de Anatomie, Bucureşti 6American Hospital of Dubai, UAE Introducere: În ultimile trei decenii, endoscopul a schimbat faţa multor discipline chirurgicale. Cu toate

acestea, impactul său în otologie a fost limitat. Endoscopul a înlocuit chiar unele din abordările tradiţionale, în cadrul subspecialităţilor noastre, pentru nas,

sinusuri şi baza craniului. Aceasta a condus la experimentarea endoscoapelor şi din partea otologilor. Abordul urechii medii a fost realizat fie transmeatal, fie retroauricular. Alţi autori au încercat abordul urechii medii prin trompa lui Eustachio, dar aceste încercări nu au fost susţinute în timp.

Iniţial endoscoapele au fost folosite doar în scopuri diagnostice sau fotografice, dar acum acestea sunt folosite din ce în ce mai mult în chirurgia urechii medii şi otoneurochirurgie.

Cu toate acestea, în România, otoendoscopia şi mai ales chirurgia endoscopică a urechii medii sunt la început de drum, fiind folosite, în continuare, de către otochirurgii români exclusiv tehnicile clasice sub microscopul chirurgical.

Obiectiv: Scopul acestei lucrări este de a prezenta primii paşi ai noştri şi experienţa în otoendoscopie şi chirurugia endoscopică a urechii medii.

Material şi Metodă: Total Proceduri otoendoscopice – 597 Perioada: septembrie 2007-aprilie 2013 Număr: - 567 pacienţi cu afecţiuni ale urechii medii şi conductului auditiv extern - 30 proceduri pe oase temporale cadaverice Endoscoape: rigide de 4 şi 2.7 mm ( 0º şi 30º ), dar şi de 1.7 mm (0º) Video:camera 3 CCD cu sursă de lumină rece - de 250 W şi Monitor: Sony Full-HD Instrumente: decolatoare, cârlige angulate, chiurete în conjuncţie cu instrumentele de rutină folosite în chirurgia

microscopică a urechii medii


66

Aborduri: meatotimpanoscopie, endoscopie transtimpanică, endoscopie retroauriculară, endoscopie endaurală posterioară, aticotomie transmeatală

Poziţie: procedurile diagnostice şi minore terapeutice au fost efectuate ambulatoriu, pe scaunul ORL ce avea şi posibilitatea de înclinare la 180º, iar procedurile chirurgicale endoscopice au fost realizate pe masa de operaţie ( pacientul fiind rotit cu urechea bolnavă în sus, iar acesta fiind situat întotdeauna între chirurg şi monitor )

Anestezie: procedurile endoscopice diagnostice au fost realizate fără anestezie, iar procedurile chirugicale otoendoscopice au fost realizate majoritatea sub anestezie locală.

Rezultate: Au fost efectuate 597 de proceduri otoendoscopice, din care 30 pe oase temporale de la cadavru, iar restul de 567 la pacienţi cu diferite afecţiuni otice. 411 au fost proceduri otoendoscopice diagnostice ( meatotimpanoscopie, endoscopie transtimapanică ) iar alte 115 au fost proceduri minore otoendoscopice ( îndepărtarea de dopuri epidermice, micotice, cerumen, corpuri străine, polipi auriculari, miringotomii şi instalare de tuburi transtimpanice. Din 41 de proceduri chirurgicale otoendoscopice, 11 au fost chirugie primară a colesteatomului iar 6 second-look pentru detecţia colesteatomului rezidual, 12 au fost timpanoplastii cu pericondru şi cartilaj tragal ( 75% underlay ), 4 pentru otite cronice şi granulaţii ale urechii medii, 2 osteoame, 3 pungi de retracţie şi 3 reziduri epidermale mari şi 2 otoscleroze. Dacă spaţiul permite, utilizarea endoscopului de 4 mm a fost suficientă. Nu a am avut nici o morbiditate şi nici o complicaţie secundară folosirii endoscopului în acest studiu. 30 oase temporale au fost disecate sub control endoscopic pe cale transmeatală sau transtubară analizând în special retrotimpanul.

Concluzii: Introducerea endoscopului în metodele otochirurgicale contribuie şi mai mult la conceptul de chirurgie minim invazivă. Chirurgia endoscopică minim invazivă a urechii medii ar trebui acceptată ca un nou orizont în otochirurgie. Otoendoscopia ar trebui considerată pentru diagnosticul pre şi intraoperator dar şi pentru urmărirea postoperatorie. Dacă otochirurgul are experienţă în timpanoplastii şi în acelaşi timp are abilitate în utilizarea endoscopului, şansele de reuşită sunt mult mai mari.

RISCUL CITOGENETIC SI PROGNOSTICUL LEUCEMIILOR ACUTE MIELOBLASTICE Elena Coles*, Ana Maria Ivanescu*, Madalina Oprea*, Andra Costache*, Andrei Colita*, Silvana Angelescu*, Doina Barbu*, Florentina Gradinaru*, Dumitru Jardan**, Cerasela Jardan**, Aura Arghir***, Daniel Coriu**, Anca Lupu* (*Spitalul Clinic Coltea, **I.C. Fundeni, ***Inst V Babes) Leucemia acuta mieloida reprezinta o afectiune heterogena clinic si din punct de vedere al evolutiei si

raspunsului la tratament. De referinta ramane evaluarea morfologica medulara si periferica, caracteristicile citogenetice reprezinta factori

de prognostic importanti care permit identificarea subtipurilor diferite de leucemie acuta mielolastica, stratificarea prognostica si optiunea terapeutica adaptata grupelor de risc.

Aberatiile cromozomiale nu pot fi detectate la 40-50% dintre pacienti; la cei cu cariotip normal prezenta anomaliilor moleculare permite stratificarea riscului si modularea terapiei.

In lucrarea de fata sunt prezentate 48 de cazuri cu leucemie acuta mieloblastica, monitorizate pe o perioada de 5 ani, caracterizate genetic (26 femei, 22 barbati) cu medie de varsta 52 ani. Analiza citogenetica - culturi de celule medulare tratate cu colcemid si bandare GTG.

Din 14 pacienti cu varsta peste 60 de ani - 12 cazuri analizate citogenetic. In 5 cazuri analiza genetica a aratat cariotip complex, 2 cazuri cu cariotip normal, 1 caz de del(21), del (9), 11q- ai t(3;15), precum si 2 cariotipuri neevaluabile. Aceste anomalii au fost asociate cu rata mare de leucemie acuta mieloblastica secundara cu rata scazuta a remisiunii complete. Caracteristicile genetice se coreleaza cu prognosticul advers asociat varstei si bolii secundare; mentionam 1 caz cu boala secundara chimioterapiei ( neo san + colon ) cu anomalie cromozom 8 – fara raspuns terapeutic, deces la 2 luni de la diagnostic; 2 pacienti cu leucemie secundara chimioterapiei (neo san + colon, adk cec) cu cariotip complex – fara raspuns terapeutic cu deces la 2 luni si respectiv 5 luni de la diagnostic

Dintre cei 35 de pacienti sub 60 de ani, 25 au avut cariotip favorabil: 6 cu anomalii ale cromozomului 16, 3 cazuri cu t(15;17), 3 cazuri cu t(8;21), 7 cariotipuri normale si un caz caz cu anomalie a cromozomului 8.

Se remarca procentul ridicat de anomalii citogenetice cu prognostic favorabil asociate cu o rata mare de remisiuni complete. Rata remisiunilor a fost de 28/35 cazuri. Toate cazurile cu t(15;17) si cu t(8;21) au obtinut remisiune completa. 5 din cei 7 pacienti cu cariotip normal au obtinut remisiune completa dupa prima remisiune, cu o durata de 8 luni. Cazul cu anomalie cromozom 8 (risc citogenetic intermediar) a obtinut remisiune completa dupa prima inductie, cu o durata a remisiunii de 9 luni, urmata de recadere si deces la 2 luni.

Impactul prognostic al acestor markeri a fost in general evaluat la pacienti inainte de initierea chimioterapiei, dar se evalueaza inportanta acestora asupra prognosticului in momentul recaderii.


67

Durata primei remisiuni complete si varsta sunt factori predictivi in momentul recaderii, astfel ca o remisiune completa cu o durata mai mica de 6 luni si varsta peste 50 ani au fost asociate cu un risc crescut de esec la o terapie de salvare.

CYTOGENETIC RISK AND PROGNOSIS OF ACUTE MYELOGENOUS LEUKEMIA Elena Coles*, Ana Maria Ivanescu*, Madalina Oprea*, Andra Costache*, Andrei Colita*, Silvana Angelescu*, Doina Barbu*, Florentina Gradinaru*, Dumitru Jardan**, Cerasela Jardan**, Aura Arghir***, Daniel Coriu**, Anca Lupu* (*Coltea Clinical Hospital, **I.C. Fundeni, *** V. Babes Institute) Acute myeloid leukemia is both a clinical heterogeneous disease as also in terms of evolution and response to

treatment. As reference marrow and peripheral morphological assessment remains essential. Cytogenetic features are important prognostic factors to identify different subtypes of acute myeloid leukemia, prognostic stratification and treatment options tailored to risk groups.

Chromosomal aberrations can be detected in 40-50% of patients, in those with normal karyotype abnormalities enables molecular risk stratification and therapy modulation.

In this paper we present 48 cases of acute myeloid leukemia, monitored over a period of five years, genetically characterized (26 women, 22 men) with a median age of 52 years old. Cytogenetic analysis was performed using bone marrow cell cultures treated with colcemid and GTG banding.

Out of 14 patients over 60 years old - 12 cases were cytogenetically analised. 5 cases showed complex karyotype, 2 cases with normal karyotype, 1 case of del (21), del (9), 11q-have t (3, 15) and two karyotypes inconclusive. These abnormalities were associated with high rate of secondary acute myeloid leukemia with low rate of complete remission. Genetic characteristics are correlated with adverse prognosis associated with age and secondary disease; we are mentioning here 1 case of secondary disease after chemotherapy (breast + colon cancer) with abnormal chromosome 8 - no therapeutic response, death - 2 months after diagnosis, 2 patients with secondary leukemia ( breast + colon cancer) with complex karyotype - death without therapeutic response 2 months / 5 months after diagnosis

Of the 35 patients under 60 years old, 25 had favorable karyotype: 6 with abnormalities of chromosome 16, 3 cases with t (15, 17), 3 cases with t (8, 21), 7 normal karyotypes and an individual case with abnormality of chromosome 8. It’s noted the high percentage of favorable cytogenetics abnormalities associated with a high rate of complete remissions. Remission rate was 28 of 35 cases. All cases with t (15, 17) and t (8; 21) achieved complete remission. 5 of 7 patients with normal karyotype achieved complete remission after first induction with a duration of 8 months. The case with abnormal chromosome 8 (intermediate cytogenetic risk) achieved complete remission after the first induction. Remission lasted 9 months, followed by relapse and death in two months.

Prognostic impact of these markers was generally assessed in patients before initiation of chemotherapy, but their importance is also evaluated in case of relapse.

The duration of the first complete remission and age are predictors of relapse in time so that a complete remission lasting less than 6 months in patients older than 50 years is associated with an increased risk failure of rescue therapy.

LEZIUNI NEOPLAZICE SINCRONE LA PACIENTII CU CANCER COLO-RECTAL: PARTICULARITATI DIAGNOSTICE SI TERAPEUTICE Meda Comandasu Cancerul colorectal reprezinta una din principalele cauze de deces prin cancer din lume. Neoplaziile colorectale sincrone se definesc ca prezenta concomitenta a adenoamelor si/sau carcinoamelor

colorectale in momentul diagnosticului/pe o perioada de pana la 1 an postoperator la un pacient cu cancer colorectal diagnosticat.

Secventa transformarii unui adenom colonic in cancer colorectal este unanim acceptata si se cunoaste ca 90% din cancerele colorectale se dezvolta din adenoame. Procesul tumorii genetic se desfasoara in mai multi pasi si riscul de a deavolta neoplazii sincrone sau metacrone creste dupa aparitia leziunii initiale colorectale. Aceasta situatie explica multicentricitatea leziunilor si reprezinta baza pentru supravegherea postoperatorie a pacientilor.

Adenoamele sincrone au o incidenta de 30 pana la 48%, iar cancerele colorectale sincrone apar in 1,8 pana la 12,4% din totalul pacientilor cu cancer colorectal.

Dezvoltarea neoplaziilor sincrone indica predispozitia individuala spre multicentricitate tumorala si sugereaza un risc crescut de aparitie de noi leziuni colorectale.


68

Apare utila realizarea unui profil clinic histopatologic si imunohistochimic al pacientilor cu risc de tumori multicentrice si de recidiva tumorala, cu rol in individualizarea tratamentului cancerului colorectal si in realizarea unor strategii de preventie a recidivelor.

SYNCHRONOUS COLORECTAL NEOPLASIAS IN PATIENTS WITH COLORECTAL CANCER: DIAGNOSIS AND TREATMENT PARTICULARITIES Colorectal cancer represents one of the leading causes of death through cancer in the world. Synchronous colorectal neoplasia consists in concomitant presence of colorectal adenoma and/or carcinoma in

the moment of diagnosis/in one year period after surgery in a patient with colorectal cancer. Adenoma – carcinoma transformation sequence is unanimously accepted and it is common fact that 90% of

colorectal cancer arises from adenomas. Tumorigenesis is an multistep process and the risk of developing synchronous or metachronous neoplasias grows after the initial colorectal lesion. This explains the multicentricity of the lesions and represents patients’ surveillance basis.

Synchronous adenomas have an incidents of 30 up to 48% and synchronous colorectal cancers are described in 1,8 up to 12,4% of the total amount of colorectal cancers.

Developments of synchronous neoplasias indicate individual predisposal for tumoral multicentricity and suggest higher risk for a new colorectal lesion.

It appears useful to accomplish a clinical, histopathological and imunohistochemical profile in patients at risk for multicentric tumours and tumoral relapse. This profile may play a role in individualisation of colorectal cancer treatment and also in relapse – prevention strategies.

MARKERI BIOCHIMICI ÎN REZISTENŢA MEDICAMENTOASĂ LA RĂSPUNSUL SISTEMIC FARMACOTERAPEUTIC Maria Zinaida Constantinescu, Niculina Mitrea, Alina Crenguţa Nicolae, Cristina Manuela Drăgoi, Andreea Letiţia Arsene UMF „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Farmacie, Disciplina de Biochimie Transportorii ABC (ATP-binding cassette) sunt o superfamilie de proteine transmembranare implicate în

transferul activ al substanţelor atât de origine endogenă cât şi al xenobioticelor. Acestia prezintă o importanţă deosebita la nivel celular deoarece s-a constatat ca cele mai mici modificări privind functionalitatea acestora pot conduce la dezvoltarea rezistenţei diferitelor grupe farmacoterapeutice (medicamente) neînrudite stuctural (MDR).

Principalele biomecanisme prin care pacienţii dezvoltă MDR depind de proprietăţile membranei (fluiditate, densitate lipidică relativă, tensiune de suprafaţă) şi sunt: supraexpresia transportorilor ABC, scăderea concentraţiei de medicament datorită transportorilor de solut, inhibarea apoptozei, intensificarea proceselor de reparare a ADN-ului, inactivarea medicamentelor chimioterapice de către enzimele metabolice.

Transportorii din subfamilia A sunt implicaţi în transferul lipidelor si al colesterolului. In acest sens, prezintă o importanţă particulara transportorul ABCA12 (absenţa acestuia de la nivelul pielii poate genera ichtioza congenitală la fetus) şi ABCA1 (proteină ce mediază efluxul colesterolului şi a fosfolipidelor). Transportorii din subfamilia B sunt localizaţi la nivelul barieriei hemato-encefalice, în ficat şi mitocondrii şi transportă peptide şi bilă. ABCB1 este implicat în apariţia MDR în melanoamele maligne. Subfamilia C este formată din 12 transportori cu rol în transportul de ioni, receptori de suprafaţă la nivelul celulei, secreţii de toxine. Aceasta subfamilie include proteina CFTR, a cărei deficienţă determină fibroza chistică. ABCC6 este un transportor organic anionic multi-specific, al cărei mutaţie poate determina apariţia aterosclerozei premature. Transportorii din subfamilia D se regăsesc la nivelul peroxizomilor. Modificări ale proteinei ABCD1 (implicată în trasportul acizilor grazi la nivelul peroxizomilor), poate duce la adenoleucodistrofie. Din subfamiliile E şi F fac parte proteine ce nu sunt trasportori, ci domenii de legare pentru ATP şi care reglează activitatea altor proteine transportoare. ABCF1 este reglată de factorul de necroză tumorală TNF� şi este implicată astfel în procesele inflamatorii şi în sinteza de proteine.

Tranportorii din subfamilia G transportă lipide, bilă, colesterol şi alţi steroizi. ABCG2 este asociată cancerului de sân şi determină MDR la medicamente precum mitoxantronă şi camptotecin. Acest transportor a fost identificat si la nivel placentar, avand rol protector pentru fetus impotriva xenobioticelor. ABCG1 este implicată în reglarea homeotaziei lipidice celulare şi în transpotul colesterolului şi al fosfolipidelor la nivelul macrofagelor.

In prezent, cercetarile stiintifice moderne sunt directionate in scopul identificarii unor strategii terapeutice pentru modularea activitatii acestor transportori. Până în prezent, administrarea de medicamente inhibitoare ale acestor glicoproteine de transport transmembranar, deşi eficientă, necesită studii stiintifice suplimentare pentru confirmarea utilitatii clinice.


69

BIOCHEMICAL MARKERS IMPLICATED IN MULTIDRUG RESISTANCE PHENOMENON ALTERING THE PHARMACOTHERAPEUTIC RESPONSE Maria Zinaida Constantinescu, Niculina Mitrea, Alina Crenguţa Nicolae, Cristina Manuela Drăgoi, Andreea Letiţia Arsene UMF „Carol Davila” Bucharest, Faculty of Pharmacy, Biochemistry Department Correspondent author: [email protected] The ABC transporters (ATP-binding cassette) represent a superfamily of transmembrane proteins which are

involved in transferring both active substances of endogenous origin and also xenobiotics. They are of particular importance because it was found that at the cellular level the smallest changes in their functionality may lead to the development of resistance to various pharmacotherapeutic groups (medicines) unrelated structurally (Multi Drug Resistance-MDR).

The main biological mechanisms developed by the multidrug resistant patients depend on the membrane properties (fluidity, relative lipid density, surface tension) and consist in: an overexpression of the ABC transporters, decreased drug concentration due to solute transporters, inhibition of apoptosis, intensification of DNA restoration, chemotherapeutic agents inactivation by metabolic enzymes.

Transporters in the A subfamily are involved in transferring lipids and cholesterol. A particular importance presents ABCA12 protein (which appears to be essential for the normal development of the skin and its absence can cause congenital ichthyosis) and ABCA1 (a protein that mediates the efflux of cholesterol and phospholipids). Members of the B subfamily are located at the level of blood-brain barrier, in the liver and mitochondria and transport peptides and bile. ABCB1 is involved in the development of MDR in malignant melanoma. C subfamily consists in 12 proteins involved in transporting ions at the cell surface receptors, and in the secretion of toxins. This subfamily includes CFTR protein whose deficiency causes cystic fibrosis. ABCC6 is a multi-specific organic anion transporter, whose mutation can cause premature atherosclerosis. Transporters in the D subfamily are found at the peroxisomes level. Changes in protein ABCD1 (fatty acids involved in the transportation of the peroxisomes) can lead to adenoleucodistrophy. The subfamilies E and F are not protein transporters, but ATP-binding domains. Their role is to regulate protein synthesis or expression. ABCF1 is regulated by tumour necrosis factor-alpha and, thus, is involved in inflammatory processes and in the synthesis of proteins.

The proteins in the G subfamily transport lipids, bile, cholesterol and other steroids. ABCG2 is associated with breast cancer and plays an important role in multi-drug resistance to chemotherapeutic agents including mitoxantrone and camptothecin analogues. This carrier has been identified at the placental level, protecting the foetus against xenobiotics. ABCG1 is involved in cellular lipid homeostasis in other cell types.

Nowadays, modern scientific research is targeted to identify therapeutic strategies for modulating the activity of these transporters. So far, the administration of drugs that inhibit these transport transmembrane glycoproteins, although effective, require further scientific studies to confirm their clinical utility.

FACTORI DE RISC IN DEZVOLTAREA EMBRIONILOR. INFLUENŢE ASUPRA RATELOR DE SUCCES ÎN PROCEDURILE DE REPRODUCERE UMANĂ ASISTATĂ Anca Magdalena CORICOVAC, Dimitrie NANU Reproducerea umana asistata (RUA) este o realitate tot mai prezenta in societatea romaneasca. RUA reprezinta

ansamblul tehnicilor si practicilor clinice sau biologice care permit procreerea in afara procesului natural, prin interventia si la indicatia medicului. Tehnicile de RUA sunt folosite atunci cand, prin tratamentele obisnuite, hormonale, medicamentoase sau chirurgicale, nu se obtine sarcina.

Unul din 6 cupluri experimenteaza o problema de infertilitate cel putin o data de-a lungul perioadei fertile. La ora actuala infertilitatea se estimeaza a avea o prevalenta de aproximativ 10 -15% in lume, in randul femeilor de 20 -44 ani.

Infertilitatea este asociata cu factori legati de stilul de viata: fumatul, greutatea, stresul. O alta explicatie importanta este varsta avansata a partenerei feminine.

Se estimeaza ca aproximativ 5 milioane de copii au fost nascuti in lume prin metode RUA, de la primul copil FIV nascut in 1978.

Prevalenta cazurilor de infertilitate este in crestere peste tot in lume. Amanarea sarcinii, cresterea prevalentei obezitatii si a infectiilor cu transmitere sexuala contribuie toate la cresterea numerică a cuplurilor infertile. Astfel incat exista o nevoie crescanda de servicii medicale pentru rezolvarea disfunctiilor reproductive, inclusiv a celor care presupun folosirea tehnicilor de RUA şi de continuare a cercetării stiintifice in acest domeniu.


70

Succesul tratamentului de infertilitate utilizand tehnici RUA este rezultatul unui complex de factori in care fiecare variabila implicata in proces este importanta in cresterea sansei de a obtine un copil.

Scopul final este acela de a optimiza aceste variabile pentru a atinge rata crescuta de sarcina si o rata scazuta de sarcini multiple.

Din punctul de vedere al embriologului clinician, embrionul sau preembrionul este privit ca un potential “pacient”, ceea ce poate parea un paradox pentru restul lumii medicale.

Este foarte clar acum ca perioada periconceptuala determina nu numai evolutia in perioada perinatala, dar si un impact de lunga durata asupra sanatatii viitorului copil.

Factorii care-i afecteaza in dezvoltare pe acesti mici “ pacienti” pot avea influente asupra obtinerii unei sarcini, dar si asupra evolutiei acesteia si asupra sanatatii viitorului copil. A intelege cum interventiile si factorii periconceptionali pot afecta sau pot fi folositi pentru a imbunatatii rezultatele in procedurile RUA reprezinta un factor foarte important in cunoastere.

Progresele inregistrate in cercetarea stiintifica clinica din domeniul sanatatii reproducerii, in tratarea infertilitătii, ca si extinderea serviciilor de reproducere umana asistata medical, prin clinici specializate, se circumscriu obiectivului general de gasire a solutiilor pentru sporirea fertilitătii in tarile afectate de reducerea serioasa a populatiei si de amplificare a fenomenului de imbatranire demografica.

RISK FACTORS IN THE DEVELOPMENT OF EMBRYOS. INFLUENCES ON THE SUCCESS RATES OF THE ASSISTED HUMAN REPRODUCTION PROCEDURES. Anca Magdalena CORICOVAC, Dimitrie NANU The Assisted Health Reproduction (AHR) is an ever present reality in the Romanian society. AHR represents all

clinical or biological techniques and practices allowing procreation outside the natural process, through the intervention and at the indication of the physician. The AHR techniques are used when the usual treatments, hormonal medication or surgery do not get pregnancy.

One in 6 couples experience an infertility problem at least once during the fertile period. Today, infertility is estimated to have a prevalence of approximately 10-15% in the world, among women of 22-44 years old.

Infertility is associated with lifestyle-related factors: smoking, weight, stress. Another important explanation is the advanced age of the female partner.

An estimated 5 million children have been born into the world by means of AHR methods, since the first FIV baby ( In Vitro Fertilization) born in 1978.

The prevalence of infertility cases is increasing worldwide. The pregnancy delaying, the increasing prevalence of obesity and sexually transmitted infections all contribute to the increase of the number of infertile couples. Consequently, there is an increasing need for health services to address the reproductive dysfunction, including those supposing the use of AHR techniques and further scientific research in this field.

The success of the infertility treatment by means of AHR techniques is the result of a complex of factors where each variable involved in the process is important in increasing the chance of getting a baby.

The ultimate goal is to optimize these variables to achieve high rates of pregnancy and a low rate of multiple pregnancies.

From the clinical embryologist’s point of view, the embryo or the pre-embryo is viewed as a potential "patient", which may seem a paradox for the rest of the medical world.

It is clear now that the periconceptional period determines not only the evolution in the perinatal period, but also a lasting impact on the health of the future child.

The factors that affect the development of these small "patients" may have an influence on getting pregnant, but also on the pregnancy evolution and on the health of the future child. Understanding how interventions and periconceptional factors may affect or may be used to improve outcomes in the AHR procedures is a very important factor in knowledge.

The progress in the clinic scientific research in the field of the reproductive health, in treating the infertility, as well as the expansion of the medically assisted human reproduction, through specialized clinics, circumscribe the overall objective of finding solutions to increase fertility in countries affected by a serious reduction in the population and by the amplification of an aging population phenomenon.


71

CERCETĂRI ASUPRA UNOR PRODUSE VEGETALE INDIGENE PENTRU VALORIFICAREA TERAPEUTICĂ ÎN AFECŢIUNI METABOLICE. RUBI IDAEI EXTRACTUM - POTENŢIAL ADJUVANT ÎN DISFUNCŢIA ENDOTELIALĂ DIN DIABETUL ZAHARAT TIP II Teodora Costea, Viorica Istudor UMF ,,Carol Davila'', Facultatea de Farmacie, Disciplina Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie Introducere. Diabetul zaharat tip II (DZ II), boală metabolică cu repercursiuni grave la nivelul metabolismului

glucidic, lipidic şi proteic, evoluează cu complicaţii vasculare (angiopatie, neuropatie, retinopatie), cauzate de disfuncţia endotelială. Aceasta este mediată de supraproducţia de AGE (produşi finali de glicozilare avansată), supraexpresia unor molecule de adeziune (SVCAM1), supraproducţia de factori inflamatori (TNF-α, IL-1) şi specii reactive de oxigen (ROS).

Obiective. S-a urmărit determinarea conţinutului în polifenoli (flavone, acizi fenolcarboxilici = AFC, taninuri), a unui extract uscat, obţinut din Rubi idaei folium în scopul standardizării, precum şi a activităţii antioxidante faţă de radicalul liber 2,2-difenil-1-picrilhidrazil (DPPH) şi a efectului citoprotector asupra liniei endoteliale umane EAhy926, supusă stressului oxidativ cu apă oxigenată şi sulfat feros = reacţie Fenton.

Material şi metodă. Rubi idaei extractum a fost obţinut prin refluxare frunzelor în etanol 20%, apoi concentrare la rotavapor până la stadiul de sirop, urmată de liofilizare, până la extract uscat. Pentru determinarea conţinutului de polifenoli totali (g% acid tanic), taninuri (g% acid tanic), flavone (g% hiperozidă) şi AFC (g% acid clorogenic) s-au utilizat metode spectrofotometrice. Activitatea antioxidantă a extractului a fost evaluată prin IC50 (mg/mL = concentraţia care inhibă cu 50% activitatea radicalului liber DPPH) şi comparată cu cea a unor antioxidanţi clasici (acid galic, vitamina C). Pentru stabilirea efectului citoprotector, asupra celulelor endoteliale, s-a determinat viabilitatea celulară (tehnica MTT).

Rezultate şi discuţii. Extractul reprezintă o sursă importantă de polifenoli, predominaţi fiind taninurile (21, 3581 ± 0,7078 g% acid tanic). Activitatea antioxidantă este moderată (IC50 = 0,0915 ± 0,0018 mg/mL), dar inferioară acidului galic (IC50 =0,0062 ± 0,003 mg/mL) şi vitaminei C (IC50 = 0,0317±0,0014 mg/mL). Extractul manifestă acţiune citoprotectoare împotriva stressului oxidativ, indus cu 500 µM H2O2 şi 100 µM FeSO4 într-o manieră doză-dependentă, viabilitatea celulară înregistrând creşteri de până la 30%, în urma tratamentului cu 0,005-0,05 mg/mL extract.

Concluzii. Rubi idaei extractum reprezintă o sursă de polifenoli, cu potenţial antioxidant, putând fi utilizat, ca adjuvant în tratamentul disfuncţiei endoteliale, mediată de ROS în cadrul DZ II.

RESEARCHES UPON INDIGENOUS HERBAL PRODUCTS FOR THERAPEUTIC VALORIFICATION IN METABOLIC DISEASES. RUBI IDEAI EXTRACTUM - A POTENTIAL AID FOR ENDOTHELIAL DYSFUNCTION IN TYPE 2 DIABETES MELLITUS Teodora Costea, Viorica Istudor UMF ,, Carol Davila'', School of Pharmacy, Department of Pharmacognosy, Phytochemistry, Phytotherapy Background. Type 2 diabetes mellitus (DM 2) is a common metabolic disease, that affects both glucidic,

lypidic and protein metabolism. Hyperglycaemia, the hallmark of diabetes is responsable for vascular complications (neuropathy, nefropathy, retinopathy) through endothelial dysfunction mediated by overproduction of advanced glycation products (AGE), increased production of adhesion molecules (SVCAM1) and excessive generation of citokines (TNF-α, IL-1) and reactive oxygen species (ROS).

Objectives. The purpose of our study was the evaluation of polyphenols content (flavonoids, phenolcarboxylic acids = AFC, tannins), antioxidant activity towards the free radical 2,2-diphenyl-1-picrylhidrazyl (DPPH) and protective effects of Rubi idaei folium (red raspberry leaves) dry extract against OH• radicals (generated by H2O2 and FeSO4 = Fenton reaction) induced oxidative stress, in a EAhy 926 endothelial human cell line.

Material and methods. Rubi idaei extractum was obtained by heating red raspberry leaves with ethanol 20%, then evaporating the solvent under a rotary evaporator and finaly freeze-drying using a lyophylizator in order to obtain a dry extract. Spectrophotometric methods were used for total polyphenols (g% tannic acid), tannins (g% tanic acid), flavonoids (g% hyperoside) and phenolcarboxylic acids = AFC (g% chlorogenic acid) quantitative analysis. The antioxidant activity was evaluated using the IC50 value (mg/mL which is the extract concentration that reduces the radical activity with 50%) and compared to the ones obtained for reference standards (ascorbic and gallic acids). The extract cytoprotective effect upon endothelial cells was evaluated using the MTT assay.

Results and discussion. Rubi idaei extractum is a rich source of polyphenols, among which tannins have the highest content (21.3581 ± 0.7078 g% tannic acid). The antioxidant activity (IC50 = 0.0915 ± 0.0018 mg/mL) is low compared to gallic acid (IC50 =0.0062 ± 0.003 mg/mL) and vitamin C (IC50 = 0.0317±0.0014 mg/mL). The extract shows a dose-dependent cytoprotective effect against oxidative stress (induced with 500 µM H2O2 and 100


72

µM FeSO4). The cellular viability increased with maximum 30% after treatment with 0.005-0.05 mg/mL dry extract.

Conclusions. Rubi idaei extractum is a rich source of polyphenols, with antioxidant activity and can be used as an adjuvant for ROS mediated endothelial dysfunction in DM 2.

CORELAŢII FIZIOPATOLOGICE ÎNTRE BOALA PARODONTALĂ, BOLILE REUMATISMALE AUTOIMUNE ŞI RISCUL CARDIOVASCULAR – REZULTATE PRELIMINARII Croitoru G. Alexandru1, Şerbănoiu Dan Cosmin2, Mihai Carina3, Bădiţă Daniela3, Tilişcan Cătălin4, Aramă Şt. Sorin5 1preparator universitar, 2 student anul II, 3 şef de lucrări, 4 asistent universitar, 5 profesor, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti, România Introducere: Poliartrita reumatoidă (PR) şi spondilita anchilozantă (SA) reprezintă afecţiuni cronice de natură

autoimună ce afectează aproximativ 1% din populaţia adultă a României. PR apare de trei ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi, în timp ce SA apare mai frecvent la bărbaţi decât la femei. Boala parodontală (BP) afectează ţesuturile de susţinere dentare, fiind o leziune ireversibilă care în final duce la pierderea acestora de pe arcade. Creşterea riscului cardiovascular la bolnavii cu PR, SA şi BP este favorizat de prezenţa sindromului metabolic (SM).

Obiective: Evaluarea particularităţilor epidemiologice ale afecţiunilor parodontale la pacienţii cu boli reumatismale autoimune. Evaluarea procesului inflamator parodontal ca factor de risc în apariţia evenimentelor cardiovasculare la pacienţii cu boli reumatismale autoimune. Evaluarea procesului inflamator parodontal ca factor de risc pentru apariţia dezechilibrelor metabolice la pacienţii cu boli reumatismale autoimune şi corelarea acestor tulburări metabolice cu riscul cardiovascular.

Material şi metodă: Pe baza criteriilor de includere, pacienţii din lotul de studiu au fost diagnosticaţi cu PR şi SA şi trataţi în cadrul secţiei de Medicină internă şi Reumatologie a Spitalului clinic "Dr. Ioan Cantacuzino" Bucureşti, în perioada februarie 2012 – mai 2013. Aceştia au asociat şi diverse grade de afectare parodontală. Identificarea clinică a SM s-a realizat în conformitate cu criteriul Adult Treatment Panel III (ATP III). Pentru stabilirea gradului de evoluţie a BP s-au luat în calcul indicii de evaluare a igienei orale şi a stării de îmbolnăvire parodontală (IHB, ISL, IPP, CPITN).

Rezultate şi discuţii: Au fost incluşi în lot 92 pacienţi, dintre care 78 cu PR şi 14 cu SA, cu vârste cuprinse între 26 şi 86 ani (media 58.41 ani), majoritatea de sex feminin (73.34%). Prevalenţa SM a fost de 22.82% (21 de pacienţi întrunind mai mult de 3 factori de risc). S-a constatat o asociere statistic semnificativă între gradul de afectare parodontală şi prezenţa SM. Prevalenţa BP a fost de 66.66% în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu SM, toţi având forme medii sau severe de BP. 35 dintre pacienţii cu PR (44.87%) şi 5 dintre cei cu SA (35.71%) au prezentat un grad avansat de afectare parodontală. Atât la bolnavii cu PR (43.33%), cât şi la cei cu SA (33.33%) a fost estimat un risc personal crescut (>20%) de apariţie a evenimentelor cardiovasculare în următorii 10 ani. Pacienţii cu PR, SA şi BP medie sau severă au avut un risc cardiovascular mai mare (42.42%) comparativ cu cei cu leziuni parodontale uşoare (p<0.05).

Concluzii: Am constatat în lotul de studiu compus din pacienţi cu PR şi SA o prevalenţă crescută a BP faţă de populaţia generală, cauzată cel mai probabil de profilul lor inflamator.

Menţiune: Această lucrare este efectuată în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, finanţat din Fondul Social European şi Guvernul României prin contractul nr. POSDRU/107/1.5/S/82839.

PHYSIOPATHOLOGICAL CORRELATIONS BETWEEN PARODONTAL DISEASE, AUTOIMMUNE RHEUMATOID DISEASES AND CARDIOVASCULAR RISK – PRELIMINARY RESULTS Croitoru G. Alexandru1, Şerbănoiu Dan Cosmin2, Mihai Carina3, Bădiţă Daniela3, Tilişcan Cătălin1, Aramă Şt. Sorin5 1 assistant professor, 2 2nd year student, 3 lecturer, 5 professor, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Romania Introduction: Rheumatoid Polyarthritis (RP) and Ankylosing Spondilitis (AS) are chronic autoimmune

conditions that affect approximately 1% of Romania’s adult population. RP is three times more frequent in women than men, while AS is more frequent in men. Parodontal Disease (PD) is a gum disease affecting supporting structures of the teeth. It is an irreverisble lesion which, finally, leads to losing teeth. Cardiovascular risk in people


73

affected by RP, AS and PD is increased due the appearance of metabolic syndrome. Objectives: The purpose of this study lies in evaluating the epidemiological particularities of parodontal disease

in patients with autoimmune rheumatoid diseases, as well as evaluating the parodontal inflammatory process as a factor in cardiovascular risk and metabolical imbalance while also correlating the two.

Experimental method: Based on inclusion criteria, patients within the study group have been diagnosed with RP and AS and treated in the Internal Medicine and Rheumatology Department of the “Dr. Ioan Cantacuzino” Clinical Facility in Bucharest between February 2012 and May 2013. They also had various degrees of PD associated with these conditions. Clinical identification of metabolic syndrom has been undertaken in accordance with the Adult Treatment Panel III (ATP III) criterion. In establishing PD evolution stage, we have considered oral hygene and stage of parodontal affliction (IHB, ISL, IPP, CPITN).

Results: A group of 92 patients have been included in the study, 78 suffering from RP and 14 from AS, aged 26 to 86 (58.41 mean age), mostly female (73.34%). Prevalence of metabolic syndrome has been established at 22.82% (21 patients have met more than 3 risk factor criteria). A statistically significant correlation between PD affection degree and metabolic syndrome presence has been established. The prevalence of PD was 66.66% in patients with metabolic syndrome, all affected with medium or severe degrees of PD. 35 of the patients suffering from RP (44.87%) and 5 of those with AS (35.71%) show an advanced degree of parodontal affliction. A great cardiovascular risk (>20%) has been estimated in RP (43.33%) as well as AS (33.33%) patients for the next 10 years. Patients with RP, AS and medium/severe PD have had a greater cardiovascular risk (42.42%) compared to those with mild parodontal lesions (p<0.05).

Conclusion: We have established an increased prevalence of PD compared to the general population in patients with RP and AS, most likely as a result of their inflammatory profile.

Acknowledgement: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839.

EVALUĂRI KINEZIOGRAFICE LA PACIENŢII EDENTAŢI TOTAL IN VEDEREA SUPRAPROTEZARII PE MINIIMPLANTURI DENTARE Alexandru Eugen David, Elena Preoteasa

UMF “Carol Davila” Obiective: Scopul prezentului studiu este de a aduce date obiective , care să demonstreze beneficiile

tratamentului de suprotezare pe miniimplanturi dentare la edentatul total din punct de vedere a cinematicii mandibulare printr-un examen kineziografic.

In acelaşi timp prezentul studiu işi propune să demonstreze utilitatea si eficienţa examenului kineziografic în corectarea deficienţelor protezelor totale convenţionale si supraprotezelor pe implanturi/miniimplanturi dentare.

Metodologie: Se realizeaza un studiu clinic cu pacienţi edentaţi total protezaţi , utilizând pentru kineziografie aparatul JMA (Jaw Movement Analysis, Zebris, Isny im Allgäu, Germania) în vederea corectării deficienţelor protezelor si pregatirea pentru tratamentul de supraprotezare pe miniimplanturi de diametrul 2,8mm (Minisky, Bredent, Senden, Germania).

S-a efectuat examen kineziografic cu protezele înainte de corectarea deficienţelor, după corectarea deficienţelor, după aplicarea miniimplanturilor cu protezele captuşite cu material rezilient moale şi dupa aplicarea matricilor pe miniimplanturi.

Rezultate: Înregistrările kineziografice confirmă îmbunătăţirea cinematicii mandibulare, prin transformarea protezei convenţionale în supraproteze pe miniimplanturilor dentare.

Examenul kineziografic expune obiectiv modificările în dinamica mandibulară, după fiecare etapă a tratamentului.

Concluzii: Miniimplanturile aduc imbunătăţiri reale si substanţiale tratamentului convenţional al edentatului total din punct de vedere al mişcărilor funcţionale.

Îmbunătăţirile sunt superioare si de durată mai mare comparativ cu utilizarea adezivilor. Datele obiective culese cu ajutorul kineziografului au confirmat beneficiile tratamentului cu miniimplanturi,

relatate subiectiv de către pacienţi. Examenul kineziografic s-a dovedit eficient în depistarea şi corectarea deficienţelor protezelor

totale/supraprotezelor. Menţiune: Această lucrare este efectuată în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea

Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, finanţat din Fondul Social European şi Guvernul României prin contractul nr. POSDRU/107/1.5/S/82839


74

KINESIOGRAPHIC EVALUATION OF THE EDENTULOUS PATIENTS FOR THE MINI DENTAL IMPLANTS OVERDENTURE TREATMENT Alexandru Eugen David, Elena Preoteasa

UMF “Carol Davila” Corresponding Address: [email protected] Objective: The purpose of this study is to bring objective data to demonstrate the benefits of treatment of the

edentulous patients with mini dental implants overdentures in terms of mandibular kinematics through a kinesiographic investigation.

At the same time, this study aims to demonstrate the utility and effectiveness of the kinesiographic investigation in correcting deficiencies of conventional dentures and overdentures on implants / dental mini implants.

Methods: A clinical trial is carried out with total prostheses edentulous patients using the JMA system (Jaw Movement Analysis, Zebris, Isny im Allgäu, Germany) in order to correct deficiencies of the complete dentures and to prepare for the treatment with overdentures on mini implants of 2.8 mm diameter (minisky, Bredent, Senden, Germany).

Kinesiographic examination was performed with dentures before correcting deficiencies, after deficiencies were corrected, after application of mini dental implants with dentures lined with soft resilient material and after applying the matrix of the mini dental implants.

Results: Kinesiographic recordings confirm improved mandibular kinematics by transforming conventional prosthesis in overdenture on mini dental implants.

Kinesiographic examination exposes the changes in mandibular dynamics objectively after each stage of treatment.

Conclusion: Mini implants make a real and substantial improvement to the total conventional treatment of the edentulous patient in terms of functional movements.

Improvements are superior and longer lasting compared to using adhesives. Objective data collected via kinesiograph have confirmed the benefit of mini implants, subjectively reported by

patients. Kinesiografic examination has proved effective in detecting and correcting deficiencies of dentures /

overdentures . ACKNOWLEDGEMENT: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources


APOPLEXIA PITUITARA – URGENTA MAJORA NEUROCHIRURGICALA Dr. Adriana Dediu¹; Prof. Dr. Radu Mircea Gorgan² ¹ Doctorand in Neurochirurgie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti, Facultatea de Medicina, Departamentul de Neurochirurgie Clinica Neurochirurgie III, Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni. ² Profesor in Neurochirurgie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti, Facultatea de Medicina, Departamentul de Neurochirurgie Clinica Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni. Date generale: Adenomul hipofizar reprezinta aproximativ 10% din tumorile intracraniene, incidenta raportata

pentru apoplexie hipofizara este de 2-7%. Apoplexia hipofizara este un sindrom clinic determinat de expansiunea rapida a unui infarct ischemic sau hemoragic in adenomul hipofizar ce exercita efect compresiv asupra sinusurilor cavernoase in lateral sau asupra chiasmei optice si a nervilor optici superior.

Factori precipitanti au fost identificati in aproximativ 50% din cazuri. Cei mai frecventi factori incrimitati sunt: traumatismul cranian, administrarea de bromocriptina, tratamentul anticoagulant, sarcina, bypass cardiac, chirurgia generala, ateroscleroza, cetoacidoza diabetica, terapia cu estrogeni, radioterapia, hipertensiunea si hipotensiunea.

Sindromul clinic. Cele mai frecvente semne si simptome ale apoplexiei hipofizare sunt cefaleea, ingustarea campului vizual, scaderea acuitatii vizuale, oftalmoplegia, greturi, varsaturi, vertij, meningism, alterarea starii de constienta, febra, hemipareza, sindrom Horner, crize epileptice.

Disfuctiile hormonale sunt frecvent intalnite in apoplexia hipofizara. Insuficienta hipofizara este determinata de cresterea presiunii intraselare, distructia glandei sau deficite preexistente determinate de adenomul hipofizar. Diabetul insipid este o alta sechela a apoplexiei hipofizare.


75

Computer tomograful cerebral releva aspect hiperintens al hemoragiei acute atunci cand este efectuat in primele 3-4 zile de la debut sau arata un aspect heterogen de sangerarea acuta si necroza tisulara.

RMN cerebral are de regula o sensibilitate si o precizie mai mari, evidentiind un aspect heterogen al sangerarii, edemului si necrozei tisulare.

Tratamentul standard presupune doze mari de corticosteroizi ceea ce duce la ameliorarea simptomatologiei in cateva zile precum si decompresia chirurgicala utilizand abordul transsfenoidal.

Concluzii: Apoplexia pituitara este o urgenta majora neurochirurgicala. Prezentarea clinica variaza de la simptome minime pana la deficite neurologice majore si chiar poate conduce la deces. Recunoasterea clinica si imagistica prompta a acestei entitati precum si tratamentul chirurgical sunt vitale.

PITUITARY APOPLEXY – MAJOR NEUROSURGICAL EMERGENCY Adriana Dediu, MD¹; Mircea Radu Gorgan, MD, PhD² ¹ PhD Student in Neurosurgery, University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery Clinic of Neurosurgery, Third Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest ² Professor in Neurosurgery, University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery Clinic of Neurosurgery, Fourth Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest Background: Pituitary adenoma represents approximately 10% of intracranial tumors; the reported incidence of

pituitary apoplexy in these lesions is 2-7%. Pituitary apoplexy is a clinical syndrome determined by the rapid expansion of an infarcted and/or hemorrhagic pituitary adenoma that extends laterally to the cavernous sinus or superiorly to displace the chiasm or optic nerves.

Precipitating factors have been identified in approximately 50% of cases of pituitary apoplexy. The most frequent factors incriminated in the occurrence of pituitary apoplexy are: head trauma, bromocriptine administration or withdrawal, anticoagulation, pregnancy, cardiac bypass, bowel or other general surgery, atherosclerosis, diabetic ketoacidosis, estrogen therapy, radiation therapy, hypertension or hypotension.

Clinical syndrome. The most frequent signs and symptoms of pituitary tumor apoplexy are headache, restriction of vizual field, decrease in visual acuity, ophtalmoplegia, nausea, vomiting, vertigo, meningismus, decreased level of consciousness, fever, hemiparesis, Horner syndrome, seizure.

Hormonal abnormalities are frequently found in pituitary apoplexy. Hipopituitarismria is due to increased intrasellar pressure, destruction of the gland or preexisting deficits from an adenoma. Diabetes insipidus is an uncommon sequela to pituitary apoplexy.

Computer tomogtaphy scans may reveal the hyperdensity of acute hemorrhage if obtained within 3 or 4 days after the event or demonstrate the mixed density of acute blood and necrotic tissue.

MR imaging usually has a greater sensitivity, precision, and tissue definition revealing the heterogeneous intensity of hemorrhage, edematous pituitary gland, and necrotic tissue.

Standard therapy of pituitary apoplexy includes: high-dose steroid treatment, which can improve symptoms in a few days, and surgical decompression via transsphenoidal route.

Conclusions: Pituitary apoplexy is a potentially life-threatening disease. Its clinical presentation may vary from benign symptoms to major neurological deficits and even death. Its early clinical and imaging recognition and surgical treatment are vital.

TRAINING-UL DE DETERMINARE A CULORII DINTILOR CU AJUTORUL TOOTHGUIDE TRAINING BOX drd. Raluca Draghici, asist. univ. drd. Cristina Teodora Preoteasa, Prof. Univ. dr. Elena Preoteasa Facultatea de Medicina Dentara, Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila Bucuresti Introducere: Culoarea dentara – componenta importanta a esteticii faciale - trebuie corect apreciata pentru a

satisface cerintele de ordin estetic ale pacientului in tratamentele dentare. Obiective: Evaluarea obiectiva a capacitatii individuale de a determina culoarea dintilor si masura in care aceasta este influentata de o serie de caracteristici individuale si factori externi(1), precum si aprecierea efectului antrenamentului(2). Material si metoda: S-a realizat un studiu observational pe un esantion format din studenti de la Facultatea de Medicina Dentara, Bucuresti. Evaluarea capacitatii individuale de a determina culoarea dintilor s-a realizat prin utilizarea


76

sistemul Toothguide Training Box (elaborat de Prof. Dr. Holger A. Jakstat de la Universitatea din Leipzig, disponibil de la Vita GmbH, Germania, utilizat pentru training in peste 80 de universitati din lume). Dispozitivul este conceput pentru antrenamentul de luare a culorii, punctajul obtinut fiind intre 0 si 1000. Determinarile au fost repetate pentru studentii care au acceptat. Rezultate: Studiul s-a realizat pe un numar de 123 studenti anul V la Facultatea de Medicina Dentara, dintre care 95 de sex feminin si 28 de sex masculin, 94% dintre ei aveau 23 si 24 ani. Studentii au obtinut scoruri intre 662 si 988, cu o medie de 887,75. Distributia scorurilor a fost urmatoarea: 11 au obtinut scoruri mai mari de 950, 24 scoruri intre 920 si 960, 37 scoruri intre 880 si 920, iar 51 scoruri mai mici de 880. Studentii de sex feminin au inregistrat o capacitate mai mare de recunoastere a culorii dentare (scoruri: femei - 862,78; barbati - 895,11; p=0,001). Conditiile in care s-au desfasurat testarile (in timpul stagiului sau intr-un cadru organizat), derularea exercitiului (individual sau in grup), prezenta sau absenta tulburarilor de vedere care au necesitat purtarea ochelarilor nu au influentat semnificativ statistic recunoasterea culorii dentare. 41 de studenti (8 barbati, 33 femei) au repetat testul, insa aceasta nu a dus la imbunatatirea capacitatii de determinare a culorii [t(40)= -0,76;p= 0,44]. S-a constatat insa tendinta ca cei care au obtinut punctaje foarte mari initial (peste 960) sa obtina la urmatoarea testare scoruri mai mici, iar cei care au obtinut scorurile cele mai mici initial (<880) sa inregistreze progresele cele mai mari (maxim -133 puncte, media 23,44). Concluzii: Studentii au fost interesati de training si au demonstrat obtinerea unor punctaje bune in aprecierea culorii dentare, iar cei cu punctaje mai mici si-au imbunatatit rezultatele la antrenamentele reluate. Training-ul se dovedeste in medicina dentara ca fiind de interes, util si necesar pentru pregatirea practica a viitorilor medici.

TOOTH SHADE TRAINING DETERMINATION USING TOOTHGUIDE TRAINING BOX PhD. Raluca Draghici, Assist. Univ. PhD. Cristina Teodora Preoteasa, Prof. Univ. Dr. Elena Preoteasa Faculty of Dentistry, University of Medicine and Pharmacy Carol Davila Bucharest Introduction: Tooth color – an important component in facial aesthetics – must be properly determined in order

to satisfy the aesthetic requirements of the patient in dental treatments. Objectives: The objective assessment of individual ability to determine the color of teeth and the extend to which such determinations are influenced by a range of individual characteristics and external factors (1), and assessing the effect of training(2). Method and material: An observation study was conducted on a sample of students from the Faculty of Dentistry, Bucharest. The assesment of individuals capacity to determine the tooth color was performed using the Toothguide Training Box (developed by Prof. Dr. Holger A. Jakstat of the University of Leipzig, available from Vita GmbH, Germany, used for training in over 80 universities in the world). The device is designed for training in teeth color measurement, the score obtained is between 0 and 1000. The measurements were repeated for the students who accepted. Results: The study was conducted on a number of 123 students from the Faculty of Dentistry, 5th year, of which 95 were females and 28 were males, 94% of them were between the ages of 23 and 24. The students obtained scores between 662 and 988, with an average of 887,75. The score distribution was the following: 11 obtained scores higher then 950, 24 scores between 920 and 960, 37 scores between 880 and 920, and the rest of 51 scores were lower then 880. The female students recorded a higher capacity of tooth color recognition (scores: women – 862,78; men – 895,11; p=0,001). The condition in which the testings were held (during the probation or in an organized enviroment), the conduct of the exercise (individual or in a group), the presence or absence of visual disorders which required wearing glasses did not statistically influence the determination of tooth color. 41 students (8 men, 33 women) repeted the test, but this did not improve their ability to determine the tooth color [t(40)= -0,76; p= 0,44]. An observation was made that those who initially received high scores (over 960) got lower subsequent scores, and those with the lowest baseline scores (<880) recorded the highest improvements (maximum -133 points, average 23,44). Conclusion: The students were interested in the training and showed good ratings in assessing tooth color and those with the lower scores improved their results in repeated training. Training proves to be useful and necessary in dental medicine for the practical training of future doctors.

OSTEOTOMIA PERCUTANA IN TRATAMENTUL HALLUX VALGUS MODERAT LA PACIENTII TINERI Serban Dragosloveanu1, Stefan Cristea2 1Spitalul Foisor, Bucuresti, 2Spitalul Sfantul Pantelimon, Bucuresti Patologia halucelui este frecvent in clinica si nu de multe ori ratiunile estetice primeaza in fata rezultatelor

functionale. Cautarea unor solutii chirurgicale rapide si cat mai ieftine care sa produca un rezultat functional si estetic optim reprezinta un deziderat.


77

Scopul lucrarii: Ne propunem analiza eficientei corectiei hallux-valgus prin intermediul osteotomiei de metatarsian realizata percutan. Vom incerca sa verificam reputatia tehnicii chirurgicale privind durata scurta a interventiei chirurgicale si costurile extrem de scazute.

Material si metoda: Paisprezece femei au fost operate intre 2009 si 2013 in clinica noastra de catre acelasi chirurg. (varsta medie 32.79 ani, deviatie standard 8,989).Tehnica chirurgicala utilizata a fost osteotomia percutata de metatarsian urmata de corectie si fixare cu o brosa. Am folosit pentru evaluarea preoperatori clasificarea internationala Hallux-Valgus (usor, moderat, sever). Noua patienti au prezentat un hallux-valgus usor, patru moderat si unul singur, sever. Pentru evaluarea rezultatelor s-a utilizat scorul AOFAS-HMI calculat preoperator si la 6 luni de la operatie. Nici o pacienta nu a mai suferit interventii chirurgicale pentru aceeasi patologie. Durata operatiei a fost inregistrata pentru fiecare interventie. Sprijinul pe membrul pelvin operat a fost interzis 4 saptamani.

Rezultate: Am obtinut corectia si consolidarea osoasa in 13 cazuri, 1 caz a prezentat intarziere in consolidare, care s-a rezolvat dupa aport de grefa in aprox. 4 luni.

Am observat o crestere de 24,78 a scorului AOFAS-HMI la o medie de 82,07 (variatie 52-95). Modificarea scorului AOFAS-HMI este corelata statistic cu gradul hallux-valgus preoperator. (p<0.05).Cele mai bune rezultate au fost obtinute pentru Hallux-valgus usor.

Durata medie a interventiei chirurgicale a fost 11,86 minute ( deviatie standard 2,107). Durata nu este corelata statistic cu rezultatul functional.

Varsta pacientelor nu a putut fi corelata cu rezultatul postoperator, nici un caz nereprezentant varste extreme. (varsta medie 32,79 ani cu limite 18-44 ani).

Cicatricea postop. afost in medie 3 mm cu variatii mici ce nu au putut fi calculate precis. Nicio pacienta nu a prezentat complicatii tegumentare sau septice.

Concluzii: Osteotomia percutata ramane o alternativa estetica si ieftina in tratamentul hallux valgus usor si moderat la femei tinere. Rezultatele functionale postoperatorii sunt similare cu datele din literatura privind alte tehnici chirurgicale mai renumite.

PERCUTANEOUS OSTEOTOMY AS TREATMENT FOR HALLUX VALGUS IN YOUNG PATIENTS Dr.SerbanDragosloveanu, SpitalulFoisor, Bucuresti Prof.Dr. Stefan Cristea, SpitalulSfantulPantelimon, Bucuresti Hallux pathology is frequent in our clinic and often aesthetic reasons are more important than functional results.

Searching for fast and cheap surgical techniques that provide good functional and aesthetic results is a priority. Purpose: We prospectively analyze the efficiency of percutaneous first metatarsal osteotomy for correction of

hallux valgus. We want to test technique`s reputation of being fast and very cheap. Materials and Methods: Fourteen women were operated between 2009 and 2013 in our clinic by the same

surgeon.(average age was 32.79, std.deviation 8,989). The surgical technique that we used was the osteotomy of the first metatarsal through a 3mm incision, correction of deviation and fixation with a K-wire. We used for preoperative grading the standard Hallux-Valgus classification (mild, moderate and sever). Nine patients had mild hallux-valgus, four had moderate deviations and one case was severe. For evaluation of the results we used the AOFAS-HMI score at 6 month postop. None of the patients had previous surgical interventions for the same pathology. Surgery time was noted on every case. We postponed full weight bearing for 4 weeks.

Results: We achieved correction and bone callus in 13 cases, one case had delayed consolidation and needed revision with the addition of bone graft from the iliac crest.

We noticed an increase in AOFAS-HMI score to an average of 82.07 (range between 52-95). Modification of AOFAS-HMI score is statistically linked to the preop. degree of hallux-valgus.(p<0.05). Patients with mild pathology had the best results.

Average surgery time was 11.86 minutes (std.deviation 2,107). Surgery time does not influence the outcome. For this group we could not link patients age with surgery outcome, average age was 32,79 years(range between

18-44). We did not include patients with extreme ages or comorbidities. Postoperative scar was on average 3mm with slight variations that could not be precisely calculated. We had no

skin or septic complications. Conclusions: Percutaneous osteotomy of the first metatarsal is a cheap, fast and aesthetic alternative for the

treatment of mild to moderate hallux-valgus. Functional results are similar with the data from literature, regarding other more invasive techniques.


78

MANAGEMENTUL MENINGIOAMELOR PARASELARE Bogdan Constantin Dumitrescu1, MD; Mircea Radu Gorgan2, MD, PhD 1 Doctorand neurochirurgie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Medicină, Catedra de Neurochirurgie Clinica de Neurochirurgie, Secţia Neurochirurgie III, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Bucureşti 2 Profesor Universitar neurochirurgie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Medicină, Catedra de Neurochirurgie Clinica de Neurochirurgie, Secţia Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Bucureşti Meningioamele reprezintă aproximativ 15% din totalitatea tumorilor intracraniene si 15-20 % dintre acestea

interesează podeaua fosei craniene anterioare si se pot extinde in sinusul cavernos. Meningioamele paraselare sunt localizate in partea de mijloc a bazei craniului, cele mai frecvente localizări fiind

la nivelul aripii de sfenoid si tuberculului selar. Meningioamele paraselare provoacă anosmie cu atrofie optica ipsilateral si edem papilar controlateral (sindromul Foster-Kennedy), precum si oftalmoplegie. Majoritatea pacienţilor prezinta tulburări de vedere, cel mai frecvent întâlnindu-se scăderea acuităţii vizuale, defecte de percepţie a culorilor si deficite de câmp vizual datorate neuropatiei optice, diplopie prin compresiunea nervilor oculomotori, precum si durere si parestezii faciale datorate neuropatiei componentei senzitive a nervului trigemen.

Rezonanta magnetica nucleara este metoda paraclinica de elecţie pentru diagnosticul si evaluarea meningioamelor paraselare. Tomografia computerizată decelează foarte bine modificările de hiperostoza, care sunt mai greu de evaluat pe RMN.

Îndepărtarea chirurgicală a acestor meningioame rămâne încă principala opţiune terapeutica. Abordul pterional prin craniotomia fronto-temporala reprezintă principala modalitate folosita. Meningioamele mari, care invadează artera carotida interna, artera cerebrala anterioara si/sau aparatul optic, cu aderente multiple pot prezenta un risc operator crescut. Radiochirurgia devine din ce in ce mai mult o opţiune importanta de tratament a meningioamelor paraselare si, de asemenea trebuie luata in considerare in tratamentul pacienţilor asimptomatici daca exista o mare probabilitate ca aceştia sa prezinte in viitor tulburări vizuale.

Managementul meningioamelor paraselare reprezintă o provocare datorita unei localizări dificile din punct de vedere chirurgical, atât de aproape de structuri neurovasculare de importanta vitala. In zilele noastre, progresul tehnicilor de chirurgie a bazei craniului au redus mult mortalitatea perioperatorie, însă morbiditatea postoperatorie rămâne destul de ridicata.

MANAGEMENT OF PARASELLAR MENINGIOMAS Bogdan Constantin Dumitrescu, MD¹; Mircea Radu Gorgan2, MD, PhD ¹ PhD Student in Neurosurgery, University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery Clinic of Neurosurgery, Third Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, 2 Professor in Neurosurgery, University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery Head of Clinic of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest Meningiomas represent approximately 15% of all intracranial tumors and 15-20% of them involve the anterior

cranial fossa floor and can extend to involve the cavernous sinus. The parasellar meningiomas are located in the middle of the base of the skull, the most common tumor location

being the sphenoid ridge and the tuberculum sellae. Parasellar meningiomas produce anosmia with possible ipsilateral optic atrophy and contralateral papilledema (Foster-Kennedy syndrome) and ophthalmoplegia. Most patients present visual disturbances, the most common being decreased visual acuity, color vision deficits and visual field defects from optic neuropathy, diplopia from ocular motor nerve paresis, and facial pain or numbness from trigeminal sensory neuropathy.

MRI is preferred for the diagnosis and evaluation of parasellar meningiomas. CT scanning well depicts bony hyperostosis, which may be difficult to appreciate on MRI.

Surgical removal of this meningioma is still the main treatment option. Pterional approach is the most common, using fronto-temporal craniotomy. Preoperative angiography and embolization are often performed in the treatment of these tumors, transarterial embolization becoming almost a standard procedure in the meningioma’s management. When large meningiomas are involving the internal carotid, the anterior cerebral arteries or/and the optic apparatus, with dense adherence, surgery can have increased risks. Radiosurgery is increasingly becoming an important option for treatment of the parasellar meningioma as well and it should also be taken into consideration in an asymptomatic patient if there is a likely probability of future visual symptoms.


79

There is a challenge in the management of the parasellar meningioma because they have a poor surgical accessibility and resides close to critical neurovascular structures. Nowadays, the progress in cranial base surgical techniques have lowered surgical mortality rates dramatically, but still the postoperative morbidity, especially in terms of new cranial neuropathies, remains significant.

ANESTEZIA REGIONALĂ COMPARATIV CU ANESTEZIA GENERALĂ IN OPERAŢIA CEZARIANĂ Dr. Manuela Filipescu (Grecia), doctorand anul I la UMF Carol Davila Îndrumător doctorat: Prof.Dr. Dimitrie Nanu Introducere: Operaţia cezariană este utilizată din ce în ce mai des în ultimii ani in rândul populatiei sud-

europene. Tehnicile de anestezie generală si cea regională (rahidiană şi epidurală, sau combinată) sunt cele utilizate pentru acest tip de operatii, ambele tehnici prezentând avantaje si dezavantaje.

Obiective: Studiul efectelor celor două tipuri de tehnici anestezice (regională si generală) asupra organismului matern si fetal în operatia cezariană.

Metode : Au fost luate in calcul studiile statistice pe anul 2012 din două maternităţi (aparţinînd la două spitale particulare din Grecia), însumând un numar de 4219 de cazuri.

Studiile includ atât cazurile care au avut ca preferinţă operaţia cezariană, cât şi operaţiile cezariene de urgenţă din maternităţile respective.

Rezultate: Din numarul total de paciente 54,70 % au fost supuse operaţiei cezariane, din acestea 4,1% reprezentând complicaţiile nasterii spontane, urgenţe. Din acest total, 2018 paciente au fost operate sub anestezie regionala şi numai 288 (12,1%) sub anestezie generală. Studiul nu include complicaţiile materne sau fetale postoperatorii de altă natură decât cele referitoare la tehnicile anestezice.

Variaţiile hemodinamice majore materne au fost mai frecvente în rândul operaţiilor cezariene la care s-a aplicat anestezia generală de urgenţă.

Scoruri Apgar (la 5 minute) mai mici decât valoarea 7 au avut o frecvenţă mai ridicată în cazul anesteziei generale în special din operaţiile cezariene de urgenţă, ce implicau un grad de suferinţă fetală.

Au existat si paciente nemulţumite de experienţa anesteziei regionale (puţine la numar). Concluzii: Din punct de vedere anestezic, ambele tehnici anestezice comportă siguranţă, neînregistrându-se complicaţii

majore materne sau fetale, cu excepţia cazurilor de urgenţă care comportau un grad de suferinţă maternă sau fetală. Controlul durerii intra- şi postoperatorii este mult mai eficient în cazul existenţei cateterului epidural, dar

efectele asupra stării fătului la naştere sunt mult mai mici la administrarea dozelor minimale de anestezic şi timpului scurt de inducţie din cadrul anesteziei rahidiene.

Un aspect important al acestui studiu îl reprezintă preferinţa pacientelor pentru anestezia regională în cazul operaţiilor cezariene planificate.

REGIONAL ANESTHESIA VERSUS GENERAL ANESTHESIA FOR CAESAREAN SECTION Manuela Filipescu, (Greece), Scientific advisor: Prof.dr. Dimitrie Nanu Introduction: Caesarean section is used very often in recent years among southern European population.

Techniques of general and regional anesthesia (spinal and epidural, or combined) are used for this type of surgery, both techniques presenting advantages and disadvantages.

Objectives: To study the effects of two anesthetic techniques (general and regional) on the maternal and fetal outcome.

Methods: Study in statistics of the year 2012 in two maternity clinics (in private hospitals in Greece), with a total of 4219 cases.

This study includes cases of planned and emergency caesarean sections in those maternity clinics. Results: 54,70% of the total number of patients have undergone caesarean operation, the 4.1% representing

spontaneous birth complications, emergencies. Among this patients, 2018 patients were under regional anesthesia and only 288 (12.1%) under general anesthesia. The study did not include maternal or fetal postoperative complications non related to anesthetic technique.

Major maternal hemodynamic variations were more common among emerged caesarean sections under general anesthesia .


80

Apgar scores (5 minutes) lower than the 7 had a higher frequency in those cases under general anesthesia, especially in emergency caesarean sections, which involved a degree of fetal distress.

Conclusions: From anesthesiologist point of view, both anesthetic techniques provide safety; there were not registered major maternal or fetal complications, except emergency cases which involved some kind of maternal or fetal distress.

Operative and postoperative pain control is more effective in case of successful epidural or combined regional anesthetic technique, but the fetal status at birth is much better at lower doses of used anesthetics and short induction time such as in spinal anesthesia. An important aspect of this study is the patients’ confidence in regional anesthesia in planned caesarean sections.

IMPLICAREA AXULUI HIPOTALAMO-HIPOFIZO-CORTICOSUPRARENALIAN IN DEPRESIE A.A. Frunza; M.G. Puiu M.C. Manea; B.E. Patrichi; M. Manea „UMF Carol Davila” Etiologia depresiei este una complexa, ce implica genetica, factori fiziologici, hormonali, conditii de viata

stresante, in special expunerea la stres in prima perioada a vietii, precum si factori psihologici si sociali. Hormonii axului Hipotalamo-Hipofizo-Corticosuprarenalian (Axul HCS), sunt principalii mediatori ai

raspunsurilor cognitive, emotionale si comportamentale la oameni. O hiperactivitate a axului HCS este presupusa a fi implicata in etiologia depresiei, intrucat niveluri crescute ale cortizolului au fost gasite in plasma, urina si saliva pacientilor cu depresie.

Problema relatiei de cauzalitate intre depresie si hiperfunctia axului HCS ramane fara raspuns. Exista mai multe teorii privind diferitele mecanisme, cum ar fi nivelurile absolute crescute de cortizol, reglarea deficitara prin scaderea feed-backului negativ la nivelul axului, niveluri crescute ale CRH (corticotropin releasing hormone), functia deficitara a receptorilor centrali ai corticosteroizilor, statusul proinflamator creat de hiperfunctia axului HHCS sau independent de aceasta, inhibitia neurogenezei la nivelul hipocampului si neurotoxicitate, scaderea potentialui de legare a 5-HTT (transportorul talamic al serotoninei).

Odata cu clarificarea diverselor divergente si ale mecanismelor de actiune, se pot dezvolta noi metode de screening, noi markeri predictivi pentru instalarea tulburarii depresive, pentru raspunsul la tratament si pentru rata recaderilor ar putea fi folositi in practica clinica si in cercetare. Compusi medicamentosi noi sunt deja in studiu pentru tratamentul depresiei melancoliforme si a depresiei psihotice, cum ar fi inhibitorii secretiei de cortisol – mifepristona si metirapona, un antagonist al receptorilor pentru glucocorticoizi. Deasemenea sunt in cercetari antagonistii receptorilor CRH-R1 si diverse neuroenzime si compusi antiinflamatori.

Pana in prezent, nu au fost implementate noi directii terapeutice viabile associate relatiei intre depresie si activitatea axului HHCS. Insa, numeroasele directii de cercetare deschise in acest domeniu sunt promitatoare.

EVOLUTIA POSTSPLENECTOMIE INTR-UN CAZ DE SINDROM MIELODISPLAZIC HIPOPLAZIC Daniela Georgeta Georgescu1, Marius L. Balea1, Oana F. Patrinoiu1, Mihaela Tevet1 1Hematology, Colentina Clinical Hospital, Bucharest, Romania Background: Anemia aplastica(AA) necesita terapie imunosupresoare iar complicatiile tardive descrise in

literatura sunt evolutia clonala spre hemoglobinurie paroxistica nocturna (HPN) si sindrom mielodisplazic hipoplazic (SMDh). Splenectomia poate avea rezultate bune in anumite cazuri de AA, dar este o decizie terapeutica dificila la pacientii cu SMD.

Scop: Lucrarea de fata prezinta evaluarea clinica a unui pacient diagnosticat cu anemie aplastica severa a carui evolutie, dupa terapia imunosupresoare administrata, a fost catre HPN si SMD hipoplazic. In pofida terapiei imunosupresoare administrate a persistat trombocitopenia severa, motiv pentru care s-a decis efectuarea splenectomiei in acest caz..

Metoda: Pacientul O.G de 37 de ani a fost diagnosticat in anul 2006 cu AA in urma analizelor care au relevat pancitopenie severa si a biopsiei osteo-medulare care a aratat reducerea marcata a tesutului hematopoietic medular si inlocuirea sa cu tesut grasos. Dupa terapia imunosupresoare cu Ciclosporina si prednison pacientul a obtinut remisiune completa sustinuta pana in luna aprilie 2009 cand s-a instalat pancitopenia ; medulograma releva hipercelularitate medulara. Se continua tratamentul cu administrare de masa eritrocitara, ciclosporina si escaladarea terapiei cu cortizon. In Octombrie 2009 pacientul prezinta tromboza femurala superficiala si pozitivarea hemosiderinei urinare. Examenul de imunofenotipare realizat la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (doctor


81

Horia Bumbea) confirma diagnosticul de Hemoglobinurie paroxistica nocturna. Se initiaza tratament cu enoxaparina s.c., urmata de acenocumarol oral, transfuzii de masa eritrocitara, danazol si prednison. Biopsia medulara efectuata ulterior releva diagnosticul de sindrom mielodisplazic hipoplazic- citopenie refractara cu displazie multilineala. Pacientul primeste in continuare terapie cu masa eritrocitara si trombocitara, metillprednisolon si dexametazona cu agravarea persistenta a trombocitopeniei. Se decide efectuarea splenectomiei in ciuda numarului foarte mic de trombocite (5000/mm3) , fara a se inregistra incidente hemoragice intraoperatorii. Examenul histopatologic postoperator releva hiperplazia pulpei rosii a splinei.

Rezultate: Dupa splenectomie tabloul hematologic periferic se normalizeaza incet dar continuu, fara a se mai administra alta terapie. La nivelul maduvei osoase se remarca o crestere notabila a celularitatii medulare la aproximativ un an de la splenectomie, cu persistenta elementelor mielodisplazice. Tabloul hematologic se mentine in limitele normale chiar si la ultima evaluare din acest an.

Sumar / Concluzie: Splenectomia a reprezentat o abordare terapeutica de succes pentru acest pacient cu o boala rara si foarte grava.

Keywords: Sindrom mielodisplazic, splenectomie, trombocitopenie POSTSPLENECTOMY EVOLUTION IN A CASE OF HYPOPLASTIC MYELODYSPLASTIC SYNDROME Daniela Georgeta Georgescu1, Marius L. Balea1, Oana F. Patrinoiu1, Mihaela Tevet1 1Hematology, Colentina Clinical Hospital, Bucharest, Romania Background: Aplastic anemia(AA) require immunosuppresion and the late complications described by the

literature are clonal evolution to paroxysmal nocturnal hemoglobinuria (PNH) and hypoplastic myelodisplatic syndrome. Splenectomy shows good results in some cases of AA but it is a difficult therapeutical decision in MDS patients.

Aims: We are showing the clinical observation of the patient having a severe aplastic anemia wich evolution after immunosuppresion went towards PNH and hypoplastic MDS. Despite the treatment we have to do splenectomy for severe thrombocitopenia.

Methods: The patient G.O.37 years old was diagnosed in 2006 with AA based on pancytopenia and bone marrow trephine biopsy showing reduction in all haemopoietic tissue replaced by fat spaces. After immunosuppression with Cyclosporin and prednisone the patient had obtained complete remission sustained, until April 2009, when became pancytopenic with bone marrow aspirate showing hipercellularity. The further treatment is based on transfusions of erithrocytary mass, cyclosporine and prednisone with increased dose. In October 2009 the patient develops a superficial femoral thrombosis with urinary haemosiderin positive. Examinations done at Hematology Department of the Emergency Universitary Hospital- Dr. Horia Bumbea-, Bucharest: Cellular immunophenotype - have confirmed the PNH diagnostic. The further treatment is based on enoxaparinum s.c., followed by oral Acenocumarolum, transfusions of erithrocytary mass, danazol and prednisone. The bone marrow aspiration showed hypoplastic myelodysplastic syndrome (hMDS) - refractory cytopenia with multilineage dysplasia. The patient received transfusion of eritrocites and platelets, methylprednisolon and dexamethason but no persistent improvement and even worsening of the thrombocytopenia were registered. Splenectomy has been performed when the platelets were approximately 5000mm3, without intraoperative incidents. Histopathological examination revealed hyperplasia of the spleen red pulp.

Results: After splenectomy, no other therapy or transfusions have been applied and a slow but continuous improvement of the peripheral blood counts up to normal values has been noted. In the bone marrow, a notable increase of cellular density was registered almost one year from splenectomy, with the persistence of the other morphological dysplastic features. Even now, in 2013, the peripheral blood counts reveals normal value.

Summary / Conclusion: Splenectomy was a good therapeutical approach for our patient with such a severe and rare disease.

Keywords: Myelodysplasia, Splenectomy, Thrombocytopenia


82

BOALA RENALĂ CRONICĂ ŞI RIGIDITATEA VASCULARĂ LA UN LOT DE PACIENŢI DE VÂRSTĂ MEDIE CU DIABET ZAHARAT DE TIP2 Olivia Georgescu 1,2 , Cristina Ion 1, Cătălin Nica1 , Lorena Banu 1, Ionuţ Ghimpu 1, Simona Fica 1,2 1.Spitalul Universitar de Urgenţă Elias – Secţia de Endocrinologie, Diabet şi Boli de Nutriţie, Bucureşti 2.Universitatea de Medicină şi Farmacie – Carol Davila, Bucureşti Premize: CAVI (Cardio-Ankle Vascular Index) a fost implementat ca index al rigidităţii vasculare independent

de tensiunea arterială, reprezentând marker precoce de ateroscleroză. Obiectivul studiului a fost evaluarea CAVI în raport cu deteriorarea funcţiei renale şi apariţia bolii renale cronice

(BRC) la pacienţi cu diabet zaharat tip 2 comparativ cu persoane fără diabet. Material şi metodă: 133 pacienţi cunoscuţi cu diabet zaharat tip 2 şi 77 pacienţi constituind lotul martor, cu

vârsta medie 53,04 ± 5,94 ani au fost evaluaţi biochimic şi vascular prin estimarea CAVI. Rata de filtrare glomerulară a fost estimată prin MDRD (Modified Diet in Renal Disease) cu ajutorul formulei validate de ghidul de practică clinică al K-DOQI (The Kidney Disease Outcomes Quality Initiative).

Rezultate: Durata medie a diabetului zaharat a fost de 6,74 ± 3,45 ani. Prevalenţa rigidităţii vasculare la nivelul întregului lot a fost de 37,45%, 56,39 % dintre diabetici şi 18,52 % dintre martori prezentând rigiditate vasculară patologică (CAVI ≥ 8 m/s). Valoarea medie CAVI a fost mai mare la subiecţii cu diabet zaharat tip 2 comparativ cu lotul pacienţilor martori (8,35 ± 2,32 m/s vs. 6,25± 1,70 m/s, p= 0,04), corelându-se pozitiv cu înaintarea în vârstă şi negativ cu rata de filtrare glomerulară, fără diferenţe semnificative statistic între cele două grupuri.

În rândul pacienţilor cu rigiditate arterială crescută (CAVI peste 8 m/s) prevalenţa BRC a fost de de 3,84 ori mai mare la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 comparativ cu lotul martor (64% vs. 16,66%). Împărţind lotul de pacienţi în 4 grupe în funcţie de prezenţa diabetului zaharat şi a bolii renale cronice, valorile medii CAVI au fost: la cei fără diabet şi fără BRC =1,04 m/s, la cei fără diabet cu BRC = 7,24 m/s, la cei cu diabet fără BRC = 6,8 m/s, iar la cei cu diabet cu BRC = 10,04 m/s, diferenţa dintre primul şi ultimul grup fiind semnificativă statistic (p = 0,003).

Concluzii: Procesul de ateroscleroză obiectivat prin CAVI debutează precoce la pacienţii cu diabet zaharat tip 2, progresia rigidităţii vasculare având impact negativ pe deteriorarea funcţiei renale.

CHRONIC KIDNEY DISEASE AND VASCULAR STIFFNESS IN A GROUP OF MIDDLE-AGED PATIENTS WITH TYPE 2 DIABETES MELLITUS Olivia Georgescu 1,2 , Cristina Ion 1, Cătălin Nica1 , Lorena Banu 1, Ionuţ Ghimpu 1, Simona Fica 1,2 1. „Elias”Emergency University Hospital - Endocrinology , Diabetes and Nutrition Diseases Department – Bucharest 2.University of Medicine and Pharmacy – Carol Davila – Bucharest Premises : CAVI (Cardio-Ankle Vascular Index) was developed as an index of vascular stiffness, independent

by arterial pressure, being an early marker of atherosclerosis. The objective of this study: was to evaluate the correlation between CAVI and kidney function in patients with

type 2 diabetes mellitus pacients compared with normoglycemic subjects. Material and methods : 133 pacients with type 2 diabetes mellitus and 77 subjects representing the control

group, mean age 53.04 ± 5.94 years were biochemical and vascular through CAVI evaluated. The glomerular rate filtration was estimated by MDRD (Modified Diet in Renal Disease) according to K/DOQI Clinical Practice Guidelines.

Results : The duration of diabetes mellitus was 6.74 ± 3.45 years. The prevalence of vascular stiffness was 37.45%, 56.39% from diabetics and 18.52% from control group having pathological vascular stiffness (CAVI ≥ 8 m/s).

The mean value of CAVI was higher in type 2 diabetes patients compared with control group (8.35 ± 2.32 m/s vs. 6.25± 1.70 m/s, p= 0.04) corelated positive with age and negative with MDRD,without statistically significant differences between these two groups.

Among pacients with pathological arterial stiffness (CAVI > 8m/s), the prevalence of chronic kidney disease (CKD) was 3,84 times higher in type 2 diabetes patients than in the control group (64% vs. 16.66%).

Splitting the whole study group in 4 subgroups according the presence of type 2 diabetes mellitus (T2DM) and CKD we found the following mean CAVI values :

without T2DM without CKD = 1.04 m/s, without T2DM with CKD = 7.24 m/s, T2DM without CKD = 6.8 m/s, T2DM with CKD = 10.04 m/s, the difference between first and last group being statistically significant (p = 0.003).

Conclusions : The atherosclerosis relevated through CAVI is early developed in patients with type 2 diabetes mellitus and the vascular stiffness has a negative influence on renal damage.


83

PARTICULARITATI ALE AFECTARII HEPATICE IN HEPATITELE CRONICE – INVAZIV VERSUS NONINVAZIV G.S. Gherlan1,3, P.I. Calistru1,3, M.Neata1, P. Ionescu2 1. Centrul de Diagnostic si Tratament “Dr. Victor Babes”, Bucuresti 2. Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale “Dr. Victor Babes”, Bucuresti 3.UMF “Carol Davila” Bucuresti Background: In ultimii ani, tehnicile neinvazive au inlocuit in mare masura evaluarea severitatii afectarii

hepatice din punct de vedere al stadiului fibrozei, gradului activitatii inflamatorii si steatozei hepatice. Metodele utilizate sunt fizice (imagistice) si biochimice (markeri serici directi sau indirecti organizati sau nu in scoruri). Intre principalele etiologii virale ale hepatitelor cronice exista diferente evolutive cunoscute.

Material si metoda: Am inclus in studiu un numar de 147 de pacienti, 65 cu infectie cu VHB si 82 cu VHC, toti avand efectuate punctie biopsie hepatica (PBH), Fibromax si elastografie tranzitorie unidimensionala (Fibroscan) intr-un interval de 10 zile. Am urmarit sa identificam diferentele semnificative intre cele doua etiologii, cu privire la fibroza, inflamatie si steatoza, precum si la markerii serici individuali utilizati in scorul Fibromax, performantele celor doua tipuri de teste – invazive si neinvazive in cele doua grupuri.

Rezultate: Testele neinvazive au fost corelate in ceea ce priveste fibroza pentru ambele etiologii, mai puternic in VHC (r=0.840 vs. r=0.806, p<0.001 pentru Fibroscan, iar pentru Fibromax r=0.678 vs. r= 0.468, p<0.001). Pentru steatoza, nivelele corelatiei Fibromax cu PBH au fost asemanatoare – pentru VHC r=0.779, iar pentru VHB r= 0.755, ambele cu p<0.001). Pentru activitatea inflamatorie, componenta corespunzatoare a Fibromax a aratat o corelatie de asemena mai buna pentru VHC (r=0.702 vs. r= 0.633, p<0.001). Intre cele doua etiologii am identificat diferente semnificative statistic in ceea ce priveste valoarea mediana a gradului fibrozei si activitatii inflamatorii la PBH, acestea fiind mai mari in hepatita cronica cu VHC, dar nu si in ceea ce priveste steatoza. Componentele corespunzatoare ale Fibromax reflecta aceeasi situatie, in vreme ce elasticitatea hepatica, desi in medie mai mare in VHC (11.9 versus 9.7 Kpa) nu realizeaza o diferenta semnificativa statistic (p=0.231). Valori semnificativ mai mari inregistreaza in VHC GGT (98.5 vs 63.8, p=0.016), alfa2macroglobulina (2.89 vs 2.18, p<0.001), apolipoproteina a1 (1.48 vs 1.38, p=0.034), iar colesterolul total este mai mic in VHC (4.56 vs 5.1 mmol/l, p=0.005).

Performanta elastografiei in identificarea fibrozei semnificative (F≥2) a fost mai buna in infectia VHC (AUROC 0.918, CI95% = 0.857-0.890 vs 0.879, CI95% = 0.774-0.984). Pentru un cut-off de 7.1KPa, in VHC, metoda are o sensibilitate de 88.7% si o specificitate de 89.7%, iar pentru VHB, la cut-off de 7.65KPa, sensibilitatea e de 81.8%, iar specificitatea de 81.4%.

Performanta Fibrotest a fost inferioara elastografiei si sustenabila statistic doar in cazul etiologiei VHC, cu AUROC = 0.856, CI95% = 0.768-0.944. Pentru cut-off 0.475, Fibrotest are o sensibilitate de 84.9% si o specificitate de 69%.

Concluzii: Am identificat aspecte evolutive semnificativ diferite intre cele doua tipuri de hepatite virale analizate, evolutia fiind in general mai severa in cazul infectiei cu VHC. Anumiti markeri serici sunt modificati semnificativ mai pronuntat in infectia cu VHC. Performanta elastografiei hepatice in aprecierea fibrozei hepatice este rezonabila indiferent de etiologia hepatitei.

EVALUAREA IN VIVO A MICROVASCULARIZAŢIEI CUTANATE DIN LEZIUNILE DE PSORIAZIS Ghiţă MA1, Căruntu C2, Guţu D3, Boda D1

1Laboratorul de Cercetare în Dermatologie, Universitatea de Medicina şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti, România 2Centrul de Excelenţă în Dermatologie, Universitatea de Medicina şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti, România 3Departamentul de Anatomopatologie, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie si Boli Metabolice "N. Paulescu", Bucureşti, România Psoriazisul este o afecţiune cutanată inflamatorie cronică frecventă, având o prezentare clinică heterogenă, care

necesită deseori examenul histopatologic al pieselor de biopsie cutanată pentru confirmarea diagnosticului. O caracteristică importantă pentru diagnosticul histopatologic al leziunilor de psoriazis este prezenţa la nivelul dermului papilar superficial a vaselor tortuoase, dilatate.

Dermatoscopia este o metodă reproductibilă neinvazivă, care poate ajuta clinicianul în diagnosticarea a numeroase afecţiuni cutanate inflamatorii, printre care şi psoriazisul, permiţând vizualizarea structurilor vasculare care sunt greu de recunoscut cu ochiul liber.


84

Microscopia confocală de reflectanţă este o tehnică imagistică nouă care permite evaluarea neinvazivă, in vivo şi în timp real a pielii umane până în profunzimea demului reticular superficial, cu o rezoluţie apropiată de cea a histologiei clasice.

În cadrul acestei lucrări ne propunem să evidenţiem aspectele micromorfologice ale microvascularizaţiei cutanate de la nivelul dermului papilar superficial din leziunile de psoriazis cu ajutorul microscopiei confocale de reflectanţă, corelate cu aspecte clinice, dermatoscopice si histopatologice corespunzătoare.

Microscopia confocală de reflectanţă reprezintă o tehnică nouă, promiţătoare pentru diagnosticul micromorfologic neinvaziv, in vivo şi în timp real al leziunilor de psoriazis. În plus, spre deosebire de microscopia convenţională pentru care biopsia cutanată este necesară, oferă posibilitatea evaluării repetate pentru a monitoriza evoluţia afecţiunii şi răspunsul la tratament, fără a provoca leziuni zonelor de investigat.

IN VIVO EVALUATION OF SKIN MICROVASCULATURE IN PSORIATIC LESIONS Ghita MA1, Caruntu C2, Gutu D3, Boda D1

1Dermatology Research Laboratory, Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania 2Center for Excellence in Neuroscience, Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania 3Department of Pathology, "N. Paulescu" National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases, Bucharest, Romania Psoriasis is a common, chronic inflammatory skin disease, having a heterogeneous clinical presentation, often

requiring histopathologic evaluation of the biopsy specimens to confirm the diagnosis. One important histopathologic criteria for the diagnosis of psoriatic lesions is the presence of tortuous, dilated capillaries located in the superficial papillary dermis.

Dermoscopy is a non-invasive reproducible tool that can assist the clinician in the diagnosis of several inflammatory skin conditions, including psoriasis, allowing visualization of vascular structures that are difficult to recognize with the naked eye.

Reflectance confocal microscopy is a novel optical imaging technique that enables noninvasive, in vivo and real-time evaluation of the human skin to the dephth of superficial reticular dermis, with a cellular-level resolution close to conventional histology.

In this study we aimed to describe relevant morphologic features of skin microvascularization located in the superficial papillary dermis of psoriatic lesions using in vivo reflectance confocal microscopy, correlating them with corresponding clinical, dermoscopic and histopathologic findings.

In vivo reflectance confocal microscopy constitutes a promising novel technique for the non-invasive, real-tine in vivo micromorphologic diagnosis of psoriatic lesions. Moreover, in contrast to conventional microscopy for whom biopsy specimen is needed, it offers the possibility to perform infinitively repeatable determinations without causing damage to the areas under investigation and to monitor disease progression and treatment outcome.

THE NATURAL HISTORY OF BRAIN CAVERNOUS MALFORMATIONS. Giovani A. M.D. , Gorgan R.M. , M.D. PhD Cavernous malformations (cavernomas) are relatively rare vascular anomalies that occur in approximately

0.1%–4% of the population and account for 8%–15% of all vascular malformations of the CNS. Approximately 30-50 % of them are familial. Before the MRI era most cavernomas went undiagnosed before symptoms including untreatable seizures, and neurological deficits appeared. Their characteristic appearance on the MRI and the lack of contrast enhancing on angiography ( angiographically occult lesions), increased the diagnosis of these lesions in asymptomatic or mildly symptomatic patients.

Because cavernomas are slow flow lesions, hemorrhages from these lesions are usually not catastrophic. Though there is a big difference in the natural history regarding the location. The infratentorial CM, are associated with a more serious bleeding, a higher risk of hemorrhage and more severe, sometimes catastrophic neurological defficits .

These lesions consist of cavernous spaces lined by epithelial cells and collagen. The growth of these lesions consists of micro-hemorrhages followed by fibrous tissue remaniation

and recanalization Most of the studies on the natural history of cavernomas concluded that half of the patients with cavernomas

diagnosed on MRI in which the management was conservative had no bleeding episode and 40 % had only one symptomatic bleeding episodes during the follow up interval.

Knowing the natural history is very important to determine the best therapeutic option which must be


85

individualized depending on the characteristics of the patients, and also to determine what to expect from the treatment employed.

PATOLOGIA ASOCIATA SURDITATII BRUSC INSTALATE Goanţă CM, Minciuna I, Ivan T, Mihalcea R. UMF “Carol Davila”, Bucuresti, Departamentul de Fiziologie si Neurostiinte Surditatea brusc instalată este o afectarţiune foarte cercetată în medicina modernă, neefiind încă elucidate nici

toate cauzele ei nici toate complicaţiile sau un tratament total curativ. Material şi metodă: A fost analizat un lot de 226 de pacienţi în funcţie de mediul demografic, etipatologie şi

boli asociate. S-a încercat efectuarea de corelaţii pertinente între datele existente în literatura de specialitate şi celor obţiunte în studiul de faţă şi evidenţierea patologiei asociate în surditatea brusc instalată.

Rezultate: Surditatea brusc instalată nu este neaparat legată de expunerea la zgomot. Principala patologie asociată este cea cardiovasculară, etiologia vasculară prin spasm, tromboză, embolie sau hemoragie fiind oricum cea mai incriminată. Dislipidemia este factorul cel mai des întâlnit în cadrul acestei boli.

Concluzii: Surditatea brusc instalată este un sindrom cu incidenţă în creştere ,ce are frecvent etiologie vasculară şi asociază disfuncţii metabolice complexe.

Cuvinte cheie: surditate brusc instalată, boli cardiovasculare, tromboză, dislipidemie. PATHOLOGY ASSOCIATED WITH SUDDEN HEARING LOSS Goanţă CM, Minciună I, Ivan T, Mihalcea R. The sudden hearing loss is a very researched desease in modern medicine not beeing yet elucidated all causes

fot it’s appearance all complications or a total curative treatment. Methods: We analyzed a sample of 226 patients and we devidead them according to the demographic

etipatologie and related diseases.We attempted to develop relevant correlations between the data existing in the literature and those obtained in this study and highlighting the pathology associated with sudden deafness.

Results: Sudden hearing loss is not necessarily related to noise exposure. The main pathology is associated with cardiovascular, vascular etiology by spasm, thrombosis, embolism or bleeding being the most incriminated caused for this sindrom. Dyslipidemia is the most frecvent disease associated with sudden hearing loss.

Conclusions: Sudden hearing loss is a syndrome with increasing incidence,that has vascular etiology that is frequently complex and is associated with metabolic dysfunctions.

Keywords: sudden hearing loss, cardiovascular disease, thrombosis, dyslipidemia ANALIZA ASUPRA COMPORTAMENTULUI SOBOLANILOR DIN RASA WISTAR SUPUSI LA ZGOMOT ALB DE DIVERSE INTENSITATI IN CADRUL OPEN FIELD TEST-ULUI Cristina Maria Goanţă, Leon Zăgrean UMF “Carol Davila”, Bucuresti, Departamentul de Fiziologie si Neurostiinte Rezumat: Odată cu modernizarea şi industrializarea mediului înconjurător poluarea fonică a devenit un factor

major de risc pentru sănătatea publică. Ea poate duce la hipertensiune, hipoacuzie, sindroame anxioase, tulburări ale somnului. Studiul de faţă cercetează impactul stresului fonic asupra comportamentului şobolanilor Wistar.

Material şi metodă: Au fost folosiţi 60 de şobolani ce au provenit din mame stresate fonic cu zgomot alb la o intensitate de 100 db(n=20), din mame expuse la zgomot alb folosit pentru relaxare (n=20) şi din mame neexpuse la stres sonor(n=20). Fiecare lot a fost împărţit în două subloturi şi injectat cu ADAC vs SER. Au fost supuşi la testul OFT înainte de expunerea la stres sonor, la 7 zile de expunere şi la 14 zile de la încetarea expunerii.

Rezultate: Toţi şobolanii stresaţi fonic au obţinut rezultate mai proaste la test, au străbătut distanţe mai scurte în explorarea arenei şi au pe petrecut perioade mai lungi de timp în zonele întunecate ale arenei. Şobolanii ce au fost injectaţi cu ADAC au avut rezultate mai bune decât cei injectaţi cu ser. Şobolanii expuşi la zgomot folosit pentru relaxare au avut rezultate asemănătoare celor nestresaţi.

Concluzii: Stresul fonic creşte anxietatea şi depresia în cadrul şobolanilor Wistar. ADAC-ul are un efect protector îpotriva stresului sonor.

Cuvinte cheie: stres sonor, Wistar, ADAC, Open Field Test, zgomot alb.


86

AN ANALYSIS OF THE BEHAVIOR OF WISTAR RATS SUBJECTED TO WHITE NOISE OF DIFFERENT INTENSITIES IN THE OPEN FIELD TEST . Goanţă CM, Zăgrean L. "Carol Davila", Bucharest, Department of Physiology and Neuroscience. Abstract: With the modernization and industrialization of the environment, noise pollution has become a major

public health issue. It can lead to hypertension, hearing loss, anxiety syndromes, sleep disorders. This study investigates the impact of stress on the behavior of Wistar rats sound.

Material and method: 60 rats were used in this study which were obtained from mothers sound stressed with white noise at an intensity of 100 db (n = 20) of mothers exposed to white noise used for relaxation (n = 20) and mothers unexposed to noise stress (n = 20). Each group was divided into two subgroups and injected with ADAC vs SER. The rats were subjected to the test OFT before exposure to the stress sound and after 7 days and 14 days after the end of exposure.

Results: All stressed sound rats obtained worse results to the test, they traveled shorter distances to explore the arena and spent long periods of time in the dark areas of the arena. Rats that were injected with ADAC had better results than those injected with saline. Rats that were exposed to noise used to relaxation answered as the the unstressed ones.

Conclusions: Noise stress increases anxiety and depression in Wistar rats. The ADAC has a protective role against noise stress.

Keywords: acoustic stress, Wistar, ADAC, Open Field Test, white noise. CERCETĂRI EXPERIMENTALE PRIVIND EFECTUL SEDATIV AL UNOR COMPUŞI DE ALUMINIU Claudia Handra¹, Isabel Ghiţă², Agripina Raşcu¹, Ion Fulga² 1Disciplina Medicina Muncii UMF ,, Carol Davila “ Bucureşti, 2Disciplina Farmacologie şi Farmacoterapie UMF ,, Carol Davila “ Bucurşti Introducere: Compuşii de aluminiu pot determina tulburări de coordonare, dificultăti de concentrare şi

depresie. Datele insuficiente din literatură referitoare la expunerea acută la diferiţi compuşi de aluminiu au iniţiat prezentul studiu.

Obiectivul lucrării: Determinarea efectului sedativ al compuşilor de aluminiu administraţi experimental în doză unică la animalele de laborator.

Materiale şi metodă : loturi de câte 15 şoareci albinoşi masculi cu greutatea cuprinsă între 25 şi 35 grame aduşi în laborator cu 24 de ore înaintea începerii testului şi menţinuţi în condiţii standard de mediu cu acces ad libitum la apa şi hrană.

Substanţe administrate: clorură de aluminiu 9mg/kg.c ( Lotul C1) şi respectiv 18 mg/kg.c ( Lotul C2) ‐ sulfat de aluminiu 3,6 mg/kg.c ( Lotul S1) şi respectiv 7,2 mg/kg.c ( Lotul S2) ‐ ser fiziologic - inj.ip.în doză de 0,1 ml /10g soarece ( Lotul M ). Toate substanţele au fost administrate

injectabil intraperitoneal. Testul utilizat: cuşca de activitate locomotorie (locomotor activity cage). Parametri măsuraţi: numărul mişcărilor verticale şi orizontale efectuate de către fiecare animal.Testările s-au

realizat la 30 şi respectiv 120 de minute de la injectarea substanţelor. Prelucrarea statistică a rezultatelor a fost realizată cu ajutorul Office –Excel, calculându-se mediile şi deviaţiile

standard, apoi s-a aplicat testul t-Student . Rezultate: La 30 de minute, lotul C1 a prezentat o scădere a numărului de mişcări orizontale (481.57)

comparativ cu martorul (528.57) (p<0.05). Aceeaşi tendinţă s-a menţinut şi în cazul lotului C2 (330,07) comparativ cu lotul M (p<0.05). Efectul sedativ al celor 2 loturi s-a menţinut şi la 2 ore de la administrare comparativ cu martorul (388.25 vs 480,67/432,92vs480,67) (p<0.05). Pentru loturile S1 şi respectiv S2 efectul sedativ a fost prezent la 30 de minute şi s-a menţinut la 2 ore comparativ cu lotul martor (390.64 vs 528.57, 418.43 vs 528.57; 412.33 vs 480.67, 399.83vs480.67) (p<0.05).

Concluzii: Clorura de aluminiu administrată în cele 2 doze a determinat o scădere a activităţii locomotorii dependentă de doză, evidenţiată prin scăderea numărului de mişcări orizontale şi verticale în activity cage care a debutat la 30 de minute şi s-a menţinut 2 ore.

Sulfatul de aluminiu a determinat o scădere a numărului de mişcări orizontale la doză mică, atât la 30 cât şi la 120 de minute. Doza mare de sulfat a determinat o scădere a numărului de mişcări verticale doar la 30 de minute.


87

Întrucât ambii compuşi au prezentat un efect sedativ putem spune că acest efect se datorează ionului de aluminiu.

EXPERIMENTAL RESEARCH ON THE SEDATIVE EFFECTS OF ALUMINUM COMPOUNDS Claudia Handra¹, Isabel Ghita², Agripina Rascu¹, Ion Fulga² 1Department of Occupational Medicine UMF,, Carol Davila" Bucharest, 2Department of Pharmacology and Pharmacotherapy UMF,, Carol Davila "Bucharest Introduction: Aluminum compounds can cause impaired coordination, difficulty concentrating and depression.

Insufficient literature data on acute exposure to humans from various aluminum compounds have initiated this study.

Objective: Assessment of sedation effect of aluminum compounds administered as a single dose in experimental animals.

Materials and methods: animals used: - groups of 15 male albino mice weighing between 25 and 35 grams brought to the laboratory within 24 hours before starting the test and maintained in standard environmental conditions with ad libitum access to food and water.

Drugs administered: Aluminum chloride – ip. injection. 9 mg / kg. b. w. group C1) and 18 mg / kg. b. w. (group C2); Aluminum sulfate – ip. injection. 3.6 mg / kg. b. w. (group S1) and 7.2 mg/kg. b. w (group S2) and Saline solution - inj. ip. 0.1 ml / 10 g mice (group M)

Used tests: for sedative effect we used locomotor activity cage. For this test we are evaluated automatic vertical and horizontal movements performed by each animal. The tests were carried out at 30 and 120 minutes after injection of substances.

Statistical analysis of results was performed with Office Excel. We calculated means and standard deviations for each group by the Student t-test which was applied using the statistical significance threshold of 0.05.

Results: In the Activity Cage test at 30 minutes, C1 group showed a decrease in the number of horizontal movements (481.57) compared to control (528.57) (p<0.05). The same trend continued in the case of group C2 (330.07) compared to group M. The sedative effect of the 2 groups was maintained at 2 hours after dosing compared to control (388.25 vs480 67/432, 92vs480, 67) (p <.05). S1 and S2 groups caused a sedative effect presented at 30 minutes and maintained 2 hours compared with control (390.64vs528.57, 418.43vs528.57; 412.33vs480.67, 399.83vs480.67) (p <0.05). At 30 minutes, all groups injected with aluminum compounds caused a significant decrease in the number of vertical movements versus control group (p <0.05).

Conclusions: The aluminum chloride administered in 2 doses caused a decrease in the locomotor activity recorded by decreasing the number of horizontal and vertical movements in activity cage that began at 30 minutes and persisted till two hours.

Aluminum sulfate caused a decrease in the number of horizontal movements in small dose at 30 and 120 minutes. High dosage sulfate produced a decrease in vertical movements only at 30 minutes.

Since both compounds had a sedative effect we conclude that these effects are due to aluminum ion. RISCURILE ANESTEZIEI INTRAORALE LA PACIENTUL CU SINDROM METABOLIC. PREZENTARE DE CAZ Aranka Ilea¹, Buhăţel Dan¹,Minodora Moga¹,Elena Tâlvan¹,Silviu Sfrangeu², Radu Septimiu Campian¹ 1Disciplina de Reabilitare Orală, Sănătate Orală, Facultatea de Medicină Dentară ² Disciplina de Radiologie, Facultatea de Medicină Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, România Introducere Anestezia intraorală presupune numeroase riscuri pentru pacienţi. Medicul dentist poate prevedea şi manageria

aceste accidente şi complicatiile apărute.Riscurile pacientului în cabinetul stomatologic sunt mult mai mari dacă suferă de diverse comorbidităţi.

Obiective Evaluarea riscului complicaţiilor nervoase la distanţă care pot apărea după anestezia intraorală la pacientul cu

sindrom metabolic. Material La Disciplina de Reabiltare Orală şi Sănătate Orală în August 2010 a fost examinată o pacientă în vârstă de 57

de ani la care s-a constatat prezenţa cariilor simple şi complicate, edentaţiilor parţiale şi a bolii parodontale. Pacienta era din 2004 diagnosticată cu Diabet Zaharat tip II, Hipertensiune Arterială formă medie, Obezitate gradul


88

II. Pentru aceste boli se afla sub tratament cu antidiabetice orale, hipolipemiante, vasodilatatoare şi medicaţie cu β blocante. Pacienta era echilibrată metabolic. Din antecedentele personale patologice reţinem că în anul 1995 pacienta a suferit un Accident Vascular Ischemic cu paralizie facială de tip central stângă.S-a obţinut acordul scris al pacientei pentru participare la studiu.

Metodă S-a realizat extracţia dentară a doi incisivi inferiori în anestezie locală.Anestezia plexală s-a realizat cu Articaină

4% cu Adrenalină 1/200000. Nu au fost înregistrate accidente sau complicaţii în timpul extracţiilor dentare. Rezultate După 22 de ore după realizarea extracţiilor dentare s-a instalat paralizia de nerv oculomotor comun stâng.

Pacienta a refuzat internarea la Clinica de Neurologie şi realizarea investigaţiilor paraclinice. Sub tratament ambulator neurotrofic, pacienta a recuperat în totalitate după 6 săptămâni funcţiile pierdute. Ea a fost de acord cu realizarea unui RMN cerebral cu substanţă de contrast doar în Mai 2011.RMN-ul a relevat o uşoară atrofie cerebrală şi imagini sugestive pentru leucoaraioză. La flebografie s-a observat stenoza sinusului sigmoid în proporţie de 75% , pe partea stângă pe o distanţă de 3 cm.

Concluzii Pacientul cu sindrom metabolic prezintă multiple riscuri în timpul tratamentului stomatologic. Paralizia de nerv

oculomotor comun se poate produce la pacientul cu modificări cerebrale vasculare în contextul sindromului metabolic. Anestezia intraorală la aceşti pacienţi poate creşte riscul complicaţiilor nervoase la distanţă.

ORAL ANESTHESIA RISK IN METABOLIC SYNDROME PATIENT.CASE RAPORT Aranka Ilea¹, Buhăţel Dan¹,Minodora Moga¹,Elena Tâlvan¹,Silviu Sfrangeu², Radu Septimiu Campian¹ 1 Oral Rehabilitation, Oral Health Departament,Facultyof Dentistry ²Radiology Department,Faculty of Medicine University of Medicine and Pharmacy”Iuliu Hatieganu”Cluj Napoca,Romania Introduction Oral anesthesia assumes a lof of risks for the pacients.The practioners can predict and manage these accidents

and immediate or late complications.The risks are more higher if the pacients have one or more comorbidities. Purpose Assessment of nervous complication at distance after oral anesthesia in patient with metabolic syndrome. Material A 57 years old female was examineted at Oral Health Department in August 2010.She was suffering from

multiple simple and complicate caries,periodontitis and partially edentulous.She was diagnosticated with Diabetes mellitus type II,High blood pressure mild form and Obesity degree II in 2004.The patient was undergoing the treatment with oral antidiabetics,hypolipemiant,β blocant and vasodilator drugs.She had a satisfied metabolic balace.Patient medical history releveted an ischemic stroke with central facial palsy on left side in 1995.

Written and oral consent was obtained. Methods Extractions of two lower incisors were decided in local anesthesia.Periosteum anesthesia was performed with

Articain 4% , adrenalin 1/200000 and 27 gauge needle.There were no accidents or complications during the procedure.

Results After 22 hours of extactions left oculomotor nerve paralysis had occurred.She refused admission to the

Neurology Departament and further investigation.The patient has fully recovered after 6 weeks under neutrophic ambulatory treatment.She agreed to perform a MRI contrast substance only in May 2011.MRI showed a sligth cerebral atrophy and suggestive images for leucoaraiosis (fig.1 and 2). Sigmoid sinus phlebography relevated stenosis in proportion of 75% left side for a distance of 3 centimeters(fig.3).

Conclusions Patient with metabolic syndrome presents many risks during dental treatment. Oculomotor nerve palsy can

occurin a patient with cerebral vascular changes in the context of metabolic syndrome. Oral anesthesia in these patients may increase the risk of nervous complications at distance.


89

PARTICULARITATILE CHIRURGIEI NAZO-SINUSALE LA PACIENTUL VâRSTNIC Irina-Gabriela Ioniţă, V. Zainea, R. Hainăroşie, Mura Hainăroşie, Andreea Sorică, Cătălina Pietroşanu, Cristina Negru IFACF-ORL “Prof. Dr. D. Hociotă”-Bucureşti Introducere: Îmbătrânirea este un proces fiziologic caracterizat printr-o mare diversitate. Autorii îşi propun

identificarea elementelor care particularizează chirurgia nazo-sinusală la pacientul vârstnic şi elaborarea unui protocol terapeutic specific acestui grup de pacienţi. Se va avea în vedere patologia asociată (cardio-vasculară, neurologică, gastro-intestinală, reumatologică,diabet zaharat) a pacienţilor vârstnici şi medicaţia utilizată în tratamentul acestor afecţiuni. În evaluarea clinico-paraclinică a pacientului vârstnic este necesară o echipă mixtă (ORL-ist, geriatru, neurolog, cardiolog, diabetolog, anestezist). Stabilirea momentului operator şi a tehnicilor chirurgicale folosite depinde de coroborarea datelor obţinute la examenul clinic şi investigaţiile paraclinice cu datele despre starea generală a pacientului şi răsunetul afecţiunii nazo-sinusale în acest context.

Material şi metodă: selecţionarea cazurilor clinice particulare, foto-video-documentarea cazurilor prezentate, trecerea în revistă a datelor din literatură referitoare la patologia nazo-sinusală a pacientului vârstnic şi realizarea unui protocol terapeutic specific în concordanţă cu leziunile nazo-sinusale şi comorbidităţile acestui grup de pacienţi.

Rezultate şi concluzii: Pacientul vârstnic prezintă numeroase comorbidităţi care impun adaptarea tehnicilor chirurgicale folosite şi alegerea atentă a momentului chirurgical şi a tipului de anestezie folosit. Riscurile anestezico-chirurgicale sunt mai mari la aceşti pacienţi şi fiecare caz în parte trebuie evaluat cu atenţie ţinând cont de statusul general al pacientului, patologia asociată şi medicaţia utilizată (care influenţează patologia nazo-sinusală şi protocolul anestezic).

Cuvinte cheie : patologie nazao-sinusala, vârstnic, particularităţi LEZIUNILE IATROGENE ALE CĂILOR BILIARE ÎN CURSUL COLECISTECTOMIEI- DIAGNOSTIC SI STRATEGIE TERAPEUTICA. AR PUTEA FI EVITATE? Cristina Raluca Puscu (Iorga), C. Iorga, Florian Popa UMF „Carol Davila” Bucuresti Introducere. Scopul acestei lucrări este de a răspunde la această întrebare, de a găsi soluţii şi de a propune noi

modalităţi de rezolvare a acestor leziuni. În partea generală voi face o prezentare generală a problemei citând date din literatura de specialitate. Litiaza biliară domină patologia biliară, reprezentând una dintre cele mai frecvente cauze de spitalizare digestivă

din serviciile de chirurgie. Conferinta de consens NIH din 1992 a stabilit ca “ un pacient cu litiaza biliara simptomatica are indicatie

majora de colecistectomie laparoscopica daca poate tolera anestezia generala si nu are comorbiditati semnificative sau afectiuni pulmonare care sa impiedice operatia”. Aceste indicatii includ dar nu sunt limitate la litiaza simptomatica, diskinezia biliara, colecistita acuta si complicatii legate de prezenta litiazei colecistocoledociene, inclusiv pancreatita acuta biliara.

Odată cu introducerea tehnicilor noi de chirurgie biliară –laparoscopică şi endoscopică a crescut numărul accidentelor şi incidentelor întâlnite .

Mecanismele de producere a leziunii diferă în chirurgia laparoscopică faţă de cea clasică. Incidenţa leziunilor de căi biliare extrahepatice este dublă în chirurgia laparoscopică (0,4-0,6%) faţă de chirurgia

deschisă (0,2-0,3%), gravitatea leziunilor constând în dificultăţile de reparare chirurgicala. Recunoaşterea leziunilor se poate face imediat, precoce sau tardiv . Odată stabilit diagnosticul şi precizat sediul leziunii căii biliare se impune o metoda de reparare a acestora, ce

poate fi efectuata prin tehnică laparoscopică, endoscopică, deschisă. De menţionat că recunoaşterea şi repararea cât mai precoce a leziunilor scade mult rata morbidităţii şi

mortalităţii postoperatorii . După trecerea în revistă a datelor din literatură răspunsul la întrebarea din introducere este că leziunile iatrogene

ale căilor biliare nu pot fi evitate. Material si metoda. În lucrarea personală voi analiza retrospectiv , pe o perioadă de 10 ani un lot de 2152 de

pacienti din Clinica de Chirurgie Generala Spitalului Clinic de Urgenta Sfantul Pantelimon si din Clinica de Chirurgie Generala a Spitalului Clinic de Nefrologie “Dr Carol Davila”intre anii 2002-2012 care au fost supusi colecistectomiei pe cale clasica sau laparoscopica (laparoscopic 23%, clasic 77%).

Lotul de pacienţi a fost analizat din punct de vedere al: vârstei, sexului, diagnosticului clinic, formei


90

anatomopatologice de colecistită, modalităţii de reintervenţie chirurgicală reparatorie, tipul de leziune după clasificarea Strasberg, durata spitalizării, morbiditate, mortalitate .

Rezultate. Analiza factorilor de risc ce duc la apariţia leziunilor iatrogene de cale biliară, şi modul în care aceştia pot fi preveniţi/îndepărtaţi .

Recunoaşterea cât mai precoce a leziunilor, având în vedere că repararea cât mai precoce are cele mai bune rezultate, folosind mijloacele diagnostice cunoscute, eventual implementarea unor noi criterii de efectuare a colangiografiei intraoperatorii .

Analiza mijloacelor de tratament disponibile şi alegerea metodei optime de tratament în funcţie de tipul leziunii şi de momentul descoperirii ei .

Realizarea unui algoritm care să integreze factorii de risc, momentul diagnosticului, mijloacele de diagnostic şi soluţia terapeutică aleasă .

IATROGENIC BILIARY LESIONS DURING CHOLECYSTECTOMY -DIAGNOSTIC AND THERAPEUTIC STRATEGY. Could be avoided? Cristina Raluca Puscu (Iorga), C. Iorga, Florian Popa UMF „Carol Davila” Bucuresti Introduction. The purpose of this paper is to answer this question, find solutions, and propose new ways to

address these injuries. In the general section will provide an overview of the problem citing data from the literature. Dominates gallstone biliary pathology, as one of the most common causes of hospitalization in digestive surgery

services. NIH Consensus Conference in 1992 determined that "a patient with symptomatic gallstones has major

indication for laparoscopic cholecystectomy if it can tolerate general anesthesia and if his has not significant comorbidities." These indications include but are not limited to symptomatic gallstones, biliary dyskinesia, acute cholecystitis and complications related to this including acute biliary pancreatitis.

With the introduction of new surgical techniques, laparoscopic and endoscopic, increased number of accidents and incidents encountered.

The mechanisms of production of the lesion differs from the classical to laparoscopic surgery. The incidence of extrahepatic biliary lesions is twofold in laparoscopic surgery (0.4-0.6%) compared to open

surgery (0.2-0.3%), the severity of injuries consisting of surgical repair difficulties. Recognition lesions can be done immediately, early or late. Once the diagnosis of bile duct injury and said seat requires a method of repairing them, which can be

performed by laparoscopic techniques, endoscopic, open. Note that as early recognition and repair of damage lowers postoperative morbidity and mortality. After reviewing the literature data entry is the answer to the question of iatrogenic biliary lesions that can not be

avoided. Material and methods. This paper will analyze retrospective on 10 years a group of 2152 patients admitted in

the General Surgery Clinic of Emergency Hospital of Saint Panteleimon and Surgical Clinic of Nephrology General Hospital "Dr Carol Davila" between 2002 - 2012 who underwent laparoscopic cholecystectomy about classical or (laparoscopic 23%, classical 77%).

The group of patients was analyzed in terms of age, sex, clinical diagnosis, pathological form of cholecystitis, reconstructive surgical reintervention modality, type of lesion after Strasberg classification, length of stay, morbidity, mortality.

Results. Analysis of risk factors that lead to iatrogenic lesions of the bile, and how they can be prevented / removed.

Recognition as early lesions, since as early repair has the best results, using means known diagnoses possibly implement new criteria to perform intraoperative cholangiography.

Analysis of available treatment resources and choosing the optimal treatment method based on the type of lesion and its discovery.

Making an algorithm that incorporates risk factors at diagnosis, diagnostic and therapeutic solution means chosen.


91

ASPECTE MORFOLOGICE SI IMUNOHISTOCHIMICE IN TUMORILE STROMALE GASTROINTESTINALE Iorgescu Andreea¹, Stoica-Mustafa Elena¹, Pechianu C.¹ , Ionescu M.², Dumitrascu T.², Stroescu C.², Tomulescu V.², Croitoru Adina ³, Sajin Maria4, Popescu I.², Herlea V.¹ 1Departamentul de AnatomiePatologica – Institutul Clinic Fundeni – Bucuresti, Romania 2Centrul de Chirurgiegeneralasi Transplant Hepatic - Institutul Clinic Fundeni – Bucuresti, Romania 3Departamentul de Oncologie - Institutul Clinic Fundeni – Bucuresti, Romania 4Departamentul de AnatomiePatologica-SpitalulUniversitar de Urgenta- Bucuresti,Romania INTRODUCERE: Tumorile stromale gastrointestinale (GIST) sunt neoplasme mezenchimale cu origine in

celulele Cajal si precursorii acestora din peretele gastrointestinal. In general sunt tumori gri albicioase, netede , bine circumscrise si pot prezenta o pseudocapsula. Cea mai frecventa localizare implicata este stomacul (53%), urmat de intestinul subtire (33%), rect (5%), esofag (5%) si colon (4%). In dezvoltarea acestor tumori sunt incriminate atat tirozin kinaza (KIT) cat si receptorul factorului de crestere derivate din plachete (PDGFRA). Pentru stabilirea diagnosticului de certitudine sunt necesare trasaturile morfologice si imunohistochimice deopotriva. Mare parte din aceste tumori prezinta pozitivitate imunohistochimica pentru CD117 (c-kit), in cazurile negative fiind necesara analiza mutationala. Riscul acestor tumori este evaluat in functie de dimensiunile tumorale si indicele mitotic. Terapia tintita insoteste tratamentul chirurgical precum si radio si chimioterapia. In cazurile de GIST avansat, prima linie de tratament este reprezentata de imatinib (inhibitor de tirozin-kinaza), acest lucru imbunatatind mediana supravietuirii pacientilor de la 1 la 5 ani.

MATERIALE SI METODE: Au fost analizate 99 de cazuri de pacienti internati si tratati in Institutul Clinic Fundeni in ultimii 8 ani.

REZULTATE:Dintrepacientiievaluati, 46 au fostbarbati, 52 femei cu varstecuprinseintre30 si83 de ani, cu o medie de 54 ani. Diametrul tumoral a variatintre 0.6cmsi 30 cm. Asa cum era de asteptat, cea mai frecventa localizareintalnita a foststomacul cu 39 de cazuri, urmata de intestinulsubtirecu 35 cazuri. Din punct de vedere al aspectului microscopic, 77 dintrecazurilestudiate au prezentat cellule fuziforme, 6cazuri cellule epiteloidesi 18 dintreacesteamorfologiemixta. In ceeaceprivesteriscul, 37 dintrecazuri au prezentatriscinalt, 25 au fost cu risc intermediary si 22 cu riscscazut. Au fost effectuate teste imunohistochimice (CD117, PDGFRA, SMA, Desminsi CD34) precum si alte corelatii intre diferiti parametrii.

CONCLUZII: Adesea, alte tumori de parti moi cu implicarea gastrointestinala pot mima GIST, de aceea este nevoie de un diagnostic corect si prompt, care include obligatoriu un examen histopatolohic si imunohistochimic, c-kit fiind unul dintre markerii esentiali.

In cadrul studiului au fost observate corelatii intre dimensiunea tumorii, numarul de mitoze, gradul tumoral siexpresia CD117.

MORPHOLOGICAL AND IMMUNOHISTOCHEMICAL CHARACTERIZATION OF GASTROINTESTINAL STROMAL TUMORS Iorgescu Andreea¹, Stoica-Mustafa Elena¹, Pechianu C.¹ , Ionescu M.², Dumitrascu T.², Stroescu C.², Tomulescu V.², Croitoru Adina ³, Sajin Maria�, Popescu I.², Herlea V.¹ 1. Department of Pathology - Fundeni Clinical Institute – Bucharest, Romania 2. Centre of General Surgery and Liver Transplantation -Fundeni Clinical Institute -Bucharest, Romania 3. Department of Oncology - FundeniClinical Institute, Bucharest, Romania 4. Department of Pathology, Emergency Universitary Hospital, Bucharest, Romania Gastrointestinal stromal tumors (GISTs) are mesenchimal neoplasms which arise from Cajal cells and

precursors that are found in the gastrointestinal wall. Grossly, GISTs are smooth gray-white tumors, well circumscribed and contain a pseudocapsule The most common anatomic locations is the stomach (53%), followed by the small intestine (33%), rectum (5%), esophagus (5%) and colon (4%).The path to these tumors involves tyrosine kinase enzymes (KIT) and platelet derived growth factor receptor alpha (PDGFRA). Morphological and immunohistochemical features provide the diagnosis. A vast majority of tumors show CD117 positivity(c-KIT), a mutational analysis being recommended only in negative cases. The risk is evaluated according to mitotic index and tumor size.

The therapy goes beyond surgery and chemoradiotherapy and the most important is target therapy. The first line of treatment in advanced GIST is imatinib which has improved median survival from 1 to 5 years.

MATHERIALS & METHODS: 99 cases of patients admitted and treated in Fundeni Clinical Institute in the last eight years were reviewed and

analyzed.


92

RESULTS: 46 patients were males, 52 females with ages between 30 and 83, and an average of 54 years. Tumour’s

diameter ranged between 0.6 and 30 cm. As it was expected the most frequent tumour site was the stomach with 39 cases followed by small intestine with 35 cases. Microscopically, most of them were composed of spindle cell (77 cases), the remaining being either epithelioid(6 cases) or mixed morphology(18 cases). Regarding the risk of these tumors, most of them were high risk (37 cases) followed by 25 cases of intermediated risk and 22 cases of low risk. Immunohistochemical tests have been performed (CD117, PDGFRA, SMA, Desmin and CD34) and correlation with the other parameters has been made.

CONCLUSIONS: Often other soft-tissue tumors with gastrointestinal involvement can mimic GISTs. An early diagnosis is vital

and it cannot be done without histopatological and immunohistochemical tests. Immunohistochemistry for identification of c-kit protein expression is useful to certify the diagnosis. There are correlations between CD 117 and tumor size, number of mitoses and grade of tumor.

NEWLY DISCOVERED TYPE 2 DIABETIC PATIENTS. THE RELATIONSHIP BETWEEN BMI AND TRIGLYCERIDES/HDLCHOLESTEROL Daniela Licaroiu, Simona Carniciu, Alexandra Costache, Razvan Costache, Constantin Ionescu - Tirgoviste National Institute of Diabetes, Nutrition and Diabetic Diseases “N.C. Paulescu”, Bucharest, Romania Aims: Overweight/obesity is an old couple whose pathogenetic relationship is not well known. The aim of our

study is to determine the prevalence of normal weight vs overweight phenotypes in newly discovered type 2 diabetic patients and to identify the anthropometric and biochemical parameters and possible correlations with the maximum body weight. These newly discovered patients are part of Register of Diabetes from Outpatient department of N.C.Paulescu, National Institute of Diabetes, Nutrition and Diabetic Diseases, Bucharest, Romania.

Patients and method: This study included 1781 patients, evaluated in a diabetic outpatients’ clinic in 2010 January – December; 883 Male/898 Female; mean age of 56.75 years (male) ± 11.85/60.15 years (female) ± 10.82 M/F. Parameters analyzed were: age, BMI (kg/m2), total cholesterol, HbA1c, HDLc, triglycerides. We used Spearman‘s rho and Pearson correlation SPSS.15.0 with p statistical significant ≤0.05.

Results and discussion: The main characteristics of the studied groups (203 normal weights, 471 overweight, 1107 obese) are given in table 1. The tryglicerides / HDLc ratio was higher in man than in woman in all the groups; the highest level was encountered in men and was in relation with the increased BMI.

Normal weight CA FBG Hba1c Cholesterol HDLc TG Age TG/HDLc

M 128 923 242 9.609 210 42.9 212 57.7 4.94

F 116 827 254 9.911 216 47.6 121 61.4 2.54

Overweight CA FBG Hba1c Cholesterol HDLc TG Age TG/HDLc

M 262 1071 211 8.777 231 40.8 222 58.5 5.44

F 227 955 208 8.293 214 45.1 170 62.2 3.76

Obez 1 CA FBG Hba1c Cholesterol HDLc TG Age TG/HDLc

M 280 1106 205 7.997 216 40 253 56.1 6.32

F 284 1055 243 7.129 144 83.1 181 60.2 2.17

Obez 2 CA FBG Hba1c Cholesterol HDLc TG Age Tg/HDLc

M 120 1204 208 17.64 225 38 291 53.7 7.65

F 162 1123 185 7.821 222 45.7 201 59.3 4.39

Morbid CA FBG Hba1c Cholesterol HDLc TG Age TG/HDLc

M 42 1327 193 8.428 214 36.4 299 52.5 8.21

F 110 1232 201 8.22 219 42.7 211 55.1 4.94

Conclusions: The mean BMI prior to diagnosis was for males, respective females: 31.40 ± 12.44 kg/m2 and in

females 32.65 ± 6.95 kg/m2, the mean BMI at the onset was 29.92 ± 5.35 kg/m2 (males) and 31.80 ± 6.65 kg/m2 (females). In conclusion, we propose to consider BMI at onset, but also the BMI prior to the diagnosis for a better interpretation of the weight curve in newly diagnosed type 2 diabetes patients. Higher TG/HDLc ratio in men explains the increased frequency of the macro vascular complications in these patients.


93

GENOTIPAREA HPV IN PAPILOMATOZA RESPIRATORIE RECIDIVANTA Dr. Isabela Lupu1,2, Prof. Dr. Codrut Sarafoleanu1,2

¹ UMF “Carol Davila” Bucuresti ² Clinica ORL Spitalul Clinic “Sfanta Maria” Bucuresti Introducere: Papilomatoza respiratorie recidivanta (RRP) este o afectiune determinata de virusul Papilloma (HPV)

caracterizata prin aparitia de papiloame la nivelui tractului aero-digestiv. Aproximativ 95% sunt situate la nivel laringian, implicand genotipurile HPV 6 si 11 iar restul sunt repartizate la nivelul nazofaringelui, orofaringelui, pulmonului, bronhiilor si traheei, avand ca etiologie subtipurile de HPV 2, 6, 11, 13, 32, 40, 57, 16, 18.

Material si metoda: Teza de doctorat consta intr-un studiu clinic prospectiv efectuat in perioada oct.2010-apr.2013, in care am inclus

pacienti conform urmatoarelor criterii: Criterii de includere: 1. Pacienti copii si adulti. 2. Diagnostic pozitiv de papilomatoza respiratorie recidivanta. 3.

Pacienti cu istoric si tratament in antecedente. 4. Pacienti care nu au mai mai efectuat determinari virale pentru RRP.

Criterii de excludere: 1. Pacienti imunodeprimati. 2. Gravide si lehuze. 3. Afectiuni concomitente ce contra-indica tratamentul antiviral.

Materialul biologic a constat in biopsii recoltate intraoperator sau sectiuni histologice parafinate. Principiul kit-ului de genotipare se bazeaza pe amplificarea unei secvente consens a genomului viral (gena L1)

si genotiparea ampliconilor denaturati cu sonde moleculare specifice genotipurilor investigate, imobilizate pe suport solid.

Rezultate: Cercetarea personala include 52 de pacienti: 25 pacienti de sex feminin (48.08%) si 27 de sex masculin (51.92%). 28 (53.84%) dintre ei aveau localizare laringiana (9 dintre ei au fost diagnosticati cu papilomatoza respiratorie juvenila iar 19 cu forma adulta a bolii), 18 (34.62 %) orofaringiana si 6 (11.54%) nazala.

Ei au beneficiat de genotipare virala- 18 pacienti au genotipul 6; 9 pacienti au genotip 11 (localizare laringiana); 1 pacient are genotip 16 cu localizare multipla la nivelul mucoasei jugale, buzelor si

palatului moale; 2 pacienti genotip 18 cu localizari multiple la nivelul limbii; 2 pacienti au genotip 30 cu localizare amigdaliana si la nivelul luetei; 1 pacient cu HPV 32 cu localizare la nivelul palatului moale; 3 pacienti au genotip 40 cu leziuni papilomatoase la nivelul amigdalelor palatine si valului palatin; 1 caz prezinta HPV 55; in cazul a 15 pacienti nu s-au identificat genotipuri de HPV.

Concluzii: Identificarea genotipului viral ne ajuta in incadrarea bolii in categoria “high-risk” privind evolutia spre

malignizare si in alegerea schemei terapeutice optime - chirurgie si terapia antivirala. Rezultatele studiului arata predominenta genotipului 6 atat in formele adulte cat si in cele juvenile. Formele juvenile au evolutie mai agresiva si presupun recidive mult mai frecvente, in special in cazul in care au

genotipul HPV 11 si debutul bolii a fost inaintea varstei de 3 ani. Degenerarea maligna a papiloamelor laringiene a aparut in cazul a patru pacienti, doi dintre ei aveau genotip 6;

acestia nu au achizitionat niciuna dintre tulpinile cu risc oncogen crescut. La nivelul papiloamelor laringiene s-au izolat doar tipurile de HPV 6 si 11. Localizarile multiple, in special de la nivelul orofaringelui, pot fi asociate cu genotipurile considerate cu risc

oncogenic crescut- 16 si 18. Menţiune: Această lucrare este efectuată în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea

Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, finanţat din Fondul Social European şi Guvernul României prin contractul nr. POSDRU/107/1.5/S/82839

HPV GENOTYPING IN RECURRENT RESPIRATORY PAPILLOMATOSIS Isabela Lupu1,2, Codrut Sarafoleanu1,2

¹“Carol Davila” University of Medicine Bucharest, ²ENT & HNS Department “Sfanta Maria” Hospital Bucharest Background: Recurrent respiratory papillomatosis (RRP) is a disease cause by Human Papilloma Virus

characterized by the development of papillomas in the aero-digestiv tract. About 95% of the papilloma have laryngeal localization involving HPV genotypes 6 and 11 and the rest are distributed in the nasopharynx, oropharynx, lungs, bronchi and trachea with involvement of HPV genotypes 2, 6, 11, 13, 32, 40, 57, 16, 18.

Matherial and Methods: My PhD research consists of a prospective clinical study (october 2010- april 2013) on 52 patients according to the following criteria:


94

Study inclusion criteria were: 1. Children and adult patients. 2. Positive diagnosis of RRP. 3. Patients with a history and treatment records. 4. Patients who have not performed viral analysis for RRP.

Exclusion criteria were: 1. Immunodeficient patients. 2. Pregnancy and lactation. 3. Associated diseases with contraindication for antiviral treatment. The biological material consisted of intraoperative biopsies or histological waxed sections. The principle of genotyping kit is based on the amplification of a consensus sequence of the viral genome -L1

gene- and on denatured amplicons; genotyping relies on specific molecular probes, immobilized on solid suport. Results: Personal research included 52 patients -25 (48.08%) female and 27 (51.92%) male patients. 28 cases

(53.84%) had laryngeal papillomatosis ( 9 of them they were diagnosed with juvenile onset RRP and 19 with adult onset RRP), 18 cases (34.62 %) oropharyngeal papillomatosis and 6 cases (11.54%) nasal localization.

Viral genotyping was performed in all patients: 18 had genotype 6- 17 had laryngeal papillomatosis and a patient has nasal papillomatosis; 9 patients had genotype 11 (laryngeal localisation); 1 patient has genotype 16 with multiple lesions localized on jugal, lips and soft palate mucosa; 2 patients had tongue tumor and genotypes 18; 2 patients had genotype 30 localized on the tonsils and lueta: 1 patient had HPV 32 with lacalisation site on tonsilla palatina: 3 patients had genotype 40 with papillomavirus lesions on the tonsils and soft palate; 1 case is with HPV 55; 15 patients were HPV negative.

Conclusions:Identification of genotype help us to classify “high-risk” disease on progression to malignancy and to choose the optimal therapeutic scheme - surgery and antiviral therapy.

According to our results, type 6 was predominant both in the juvenile and adult forms. Juvenile forms are evolving more aggressive and require more frequent recurrences, especially in cases with

HPV 11 infection and disease onset was before 3 years. Malignant degeneration of laryngeal papillomas occurred in four patients, two of them had genotype 6, without

acquiring high risk oncogenic strains. In the laryngeal papillomas were isolated only HPV types 6 and 11. Multiple sites of viral lesions, particularly located in the oropharynx, are associated with genotype 16 and 18

(high-risk). Acknowledgement: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources


BOLILE INFLAMATORII INTESTINALE SI ROLUL LOR IN APARITIA CANCERULUI COLO-RECTAL Anca-Maria Manta UMF Carol Davila Bucureşti Rectocolita ulcero-hemoragica si Boala Crohn reprezinta afectiuni ale sistemului digestiv care au drept

caracteristica principala inflamatia peretelui intestinal.Sunt afectiuni distincte,dar uneori nu pot fi diferentiate prin mijloacele de diagnostic cunoscute.

Etiopatogenia este necunoscuta , cercetarile actuale subliniind coexistenta a numerosi factori de mediu, genetici, imunologici, infectiosi, autoimuni, psihologici, raspuns imun aberant.Masura in care acesti factori afecteaza indivizii susceptibili si cum declanseaza boala, reprezinta directii de studiu viitoare.

Diagnosticul clinic se bazeaza pe simptome digestive (diareea, cel mai important) si manifestari extraabdominale variate.Diagnosticul paraclinic asociaza testele de laborator, endoscopia digestiva inferioara cu biopsii multiple si examen histopatologic , si alte investigatii necesare complicatiilor:tranzitul baritat / irigografie, computer-tomografia, RMN, capsula endoscopica.

Reprezinta boli cronice,cu alternanta episoadelor inflamatorii acute si a remisiunilor.Complicatiile sunt regula,cea mai redutabila fiind cancerul colo-rectal,cu o mortalitate superioara cancerului sporadic.

Exista doi factori de risc principali independenti asociati frecventei crescute a cancerului colo-rectal la acesti pacienti: durata de la debutul simptomatologiei(cca 8-10 ani) si extinderea anatomica cat mai mare a leziunilor.

Alti factori de risc sunt:colangita sclerozanta primara,varsta de debut a bolii,antecedentele familiale de cancer colo-rectal,severitatea inflamatiei,prezenta stricturilor.

Utilizarea in terapie a aminosalicilatilor, acidului folic, acidului ursodeoxicolic scad riscul de aparitie a cancerului colo-rectal.

Patogeneza cancerului colo-rectal in cazul pacientilor cu BII este putin cunoscuta,dar diferita de a cancerului colo-rectal sporadic: varsta mai mica de aparitie a cancerului colo-rectal in BII , displazia din RCUH precedata de istorie de inflamatie cronica si gasita la distanta fata de leziunea neoplazica, spre deosebire de cancerul sporadic


95

cand displazia este asociata cu prezenta unui polip fara inflamatie, mutatiile in protooncogenele ras sunt prezente ca eveniment precoce in cancerul sporadic si mult mai putin frecvente in cancerul asociat RCUH si mai tardive,si anormalitatile p53 din mucoasa non-displazica din RCUH : aneuploidia AND si clone de celule cu pierderea heterozigozitatii genei .

Tratamentul este medical si chirurgical,vizand controlul simptomatologiei,al prevenirii aparitiei si ulterior diminuarii complicatiilor.In cazul aparitiei displaziei,se propune pacientului proctocolectomia profilactica datorita aparitiei iminente a adenocarcinomului, si a frecventei statistice mult marite a cancerelor sincrone si metacrone.

Partea speciala a lucrarii consta in realizarea unui studiu retrospectiv pe o perioada de 10 ani, a cazurilor de BII in cadrul Clinicii de Chirurgie analizand pacientii dupa urmatorii parametrii: varsta, sex, diagnostic, forma clinica, aspect anatomo-patologic,tratament, modalitati de evolutie ( catre cancer colo-rectal).

Obiectivele lucrarii constau in: analiza factorilor de risc implicati si a interactiunii dintre ei, un diagnostic cat mai precoce si tratament adecvat,stabilirea momentului operator optim pentru scaderea riscului de aparitie al cancerului colo-rectal si a mortalitatii prin aceasta afectiune,realizarea unui algoritm care sa integreze factorii de risc, diagnosticul si mijloacele lui, precum si solutia terapeutica si rolul ei, algoritm utilizabil intrun studiu prospectiv, care sa evalueze riscul de aparitie al cancerului colo-rectal.Scopul cercetarii trebuie sa stabileasca noi modalitati de screening prin care sa diagnosticam cancerul colo-rectal cat mai precoce ,dar si momentul operator optim in vederea scaderii incidentei acestei complicatii.

Cuvinte cheie:BII,cancer colo-rectal,factori de risc. INFLAMMATORY BOWEL DISEASE AND THEIR ROLE IN COLORECTAL CANCER Anca-Maria Manta UMF Carol Davila Bucharest Ulcerative colitis and Crohn's disease are disorders of the digestive system that have as main feature the

intestinal wall inflammation. These are distinct diseases, but sometimes cannot be differentiated by known means of diagnostic. Etiopathogenesis is unknown, current research highlight the coexistence of numerous factors: environmental, genetic, immunological, infectious, autoimmune, psychological, aberrant immune response. The way how these factors and triggers disease affects susceptible individuals represent directions of future research.

Clinical diagnosis is based on digestive (diarrhea, the most important) and extraabdominal variate symptoms. Paraclinic diagnosis associates laboratory tests, lower endoscopy with multiple biopsies and histopathological exams and investigations for complications: barium / barium enema, computer tomography , MRI, endoscopic capsula. These represent chronic disease with acute inflammatory episodes alternating with remisions. Compli-cations usually appear, the most redoubtable is colorectal cancer, having a higher mortality than sporadic cancer.

There are two main risk factors independently associated with increased incidence of colorectal cancer: time to onset of symptoms (about 8-10 years) and anatomical expansion of lesions.

Other risk factors are primary sclerosing cholangitis, age of onset of the disease, family history of colorectal cancer, the severity of inflammation, presence of stricture. The use in therapy of aminosalcylates , follic acid, ursodeoxycholic acid decreases the risk of colorectal cancer.

Pathogenesis of colorectal cancer in patients with IBD is less known, but different from sporadic colorectal cancer: lower age of developing colorectal cancer in IBD, dysplasia of RCUH preceded by history of chronic inflammation and found later from neoplastic lesions, unlike sporadic cancer when dysplasia is associated with the presence of a polyp without inflammation, mutations in ras proto-oncogenes are present as early event in sporadic cancer and less common in cancers associated RCUH and appear later, and p53 abnormalities in non-dysplastic mucosa of RCUH: DNA aneuploidy and cell clones with gene heterozigozitatii loss.

Treatment is medical and surgical, targeting symptom control, prevention and management of complications. In dysplasia is proposed prophylactic proctocolectomy because the appearance of adenocarcinoma is imminent, and statistically increased frequency of synchronous and metachronous cancers.

Special part of the work consists in a retrospective study over a period of 10 years of cases of IBD in pacients in Surgery Clinic, analyzing the following parameters: age, sex, diagnosis, the clinical, pathological aspect, treatment, evolution modalities (to colorectal cancer).

Objectives of this paper are: analysis of risk factors involved and the interaction between them, early diagnosis and appropriate treatment, setting timing of surgery to decrease the risk of colorectal cancer and mortality in this condition, the realization of an algorithm to integrate risk factors, diagnosis and his means, therapeutic solution and its role, an algorithm used in prospective study to evaluate the risk of colorectal cancer. The aim of the research must establish new ways of screening to diagnose colorectal cancer earlier and establish a proper timing of surgery in order to decrease the incidence of this complication.

Keywords: IBD, colorectal cancer, risk factors.


96

SCLEROZA PERITONEALĂ ÎNCAPSULANTĂ COMPLICAŢIE GRAVĂ ASOCIATĂ DIALIZEI PERITONEALE Octavian Mihalache, Horia Doran, Cătălin Bugă, Florin Bobircă, Traian Pătraşcu Introducere Scleroza peritoneala încapsulantă este un sindrom clinic caracterizat de obstrucţia intestinală persistentă,

intermitentă sau recurentă asociat cu îngroşarea, scleroza, calcificarea sau încapsularea peritoneală cu sau fără prezenţa marcherilor de inflamaţie. Este o complicaţie rara asociata dializei peritoneale însă cu o morbiditate şi mortalitate extrem de crescuta.

Material si metoda –prezentare de caz Vom prezenta cazul unei paciente in vârsta de 62 de ani diabetica cu insuficienta renala cronica tratata prin

dializa peritoneala timp de 10 ani. Cu 6 luni anterior internării a fost extras cateterul de dializa peritoneala pentru episoade repetate de peritonita, pacienta trecând la terapia prin hemodializa. Actual pacienta se internează pentru dureri abdominale difuze însoţite de tulburări de tranzit. Investigaţiile imagistice constată cantitate mare de lichid si gaz in cavitatea peritoneală. Se intervine chirurgical, intraoperator constatându-se scleroza peritoneală încapsulantă ce înglobează toata masa viscerală, aceasta fiind aglutinată într-un conglomerat dens şi puroi în cantitate mare precum şi modificări ischemice la nivelul peretelui abdominal. S-a efectuat lavajul şi drenajul cavitaţii peritoneale. Evoluţie postoperatorie nefavorabilă finalizata cu decesul pacientei în ciuda tratamentului antibiotic ţintit si a lavajului peritoneal continuu.

Discuţii Scleroza peritoneală încapsulantă este o complicaţie severa a dializei peritoneale atât prin prisma evoluţiei cât şi

prin faptul că nu există nici un tratament chirurgical sau medical pe deplin eficient. Singurul tratament acceptat este întreruperea dializei peritoneale asociat cu tratament imunosupresor cu sau fără nutriţie parenterală totală. Mortalitatea variază intre 20 şi 93% decesul survenind la peste 60% în primele 4 luni de la diagnostic prin malnutriţie severa sau ocluzie intestinală intratabilă.

Cuvinte cheie: dializa peritoneala, scleroza peritoneala, încapsulantă ENCAPSULATING PERITONEAL SCLEROSIS SERIOUS COMPLICATION ASSOCIATED OF PERITONEAL DIALYSIS Octavian Mihalache, Horia Doran, Buga Catalin, Florin Bobircă, Traian Patrascu Introduction Encapsulating peritoneal sclerosis is a clinical syndrome characterized by persistent intestinal obstruction,

intermittent or intercurrent associated with thickening, sclerosis, or encapsulating peritoneal calcification with or without the presence of the inflammation markers. It is a rare complication associated with considerable morbidity and mortality.

Material and method - a case report We present the case of a 62 years old diabetic patient with chronic renal failure undergoing peritoneal dialysis

for 10 years. 6 months prior to admission, the catheter from peritoneal dialysis was extracted for repeated episodes of peritonitis, then the patient was moved on to hemodialysis therapy. Initially the patient is hospitalized for diffuse abdominal pain accompanied by transit disorders. Imaging investigations of liquid and gas are noticed in the peritoneal cavity. It was surgically intervened, intraoperative ascertaining encapsulating peritoneal sclerosis includes all the visceral mass, which was agglutinated in a dense conglomeration pus in large quantities and ischemic changes in the abdominal wall. The lavage and drainage of the peritoneal cavity was performed. Postoperative evolution was not favorable, ending with the decease of the patient despite the antibiotic treatment and continuous peritoneal lavage.

Discussions Encapsulated peritoneal sclerosis is a severe complication of peritoneal dialysis both in terms of evolution and

the fact that is no surgical or medical treatment fully effective. The only accepted treatment is discontinuation of peritoneal dialysis associated with immunosuppressive treatment with or without total parenteral nutrition. Mortality ranges between 20 and 93% death occurring in more than 60% in the first 4 months of diagnosis by severe malnutrition oruntreatable intestinal obstruction.

Keywords: peritoneal dialysis, encapsulated peritoneal sclerosis


97

MODIFICARI HORMONALE IN OBEZITATEA MORBIDA >40KG/M2: STUDIU DE CAZ Radu Mihalca# MD, Anca Sirbu# MD, Carmen Barbu# MD PhD, Sorina Martin# MD, Catalin Copaescu* MD PhD, Bogdan Smeu* MD, Suzana Florea# PhD, Simona Fica# MD PHD # Sectia Endocrinologie, Diabet si Nutritie, Spitalul Universitar de Urgenta „Elias”, Bucuresti * Spitalul „Delta” Bucuresti Prevalenta obezitatii a ajuns in ultimele decade la un nivel foarte ridicat atat in SUA si UE cat si in tarile in curs

dezvoltare. In paralel cu cresterea obezitatii a fost observata si o crestere a simptomelor asociate hipogonadismului si o scadere a fertilitatii. Obezitatea morbida este definita de un indice de masa corporala (IMC) >35 kg/m2 asociat cu comorbiditati sau de un IMC >40kg/m2 , indiferent de prezenta sau absenta comorbiditatilor. Hipogonadismul este definit drept incapacitatea testiculelor de a asigura un nivel fiziologic de testosteron (deficit androgenic) si un numar adecvat de spermatozoizi datorita unei disfunctii prezente la mai mult de un nivel al axei hipotalamus-hipofiza-gonada. Lucrarea de fata isi propune analizarea cazului V.C., IMC 81 kg/m2 si modificarile hormonale aferente, evaluat succesiv la un an de la interventia chirugicala bariatrica. IMC-ul a rezultat in numeroase studii corelat negativ atat la barbati normoponderali cat si supraponderali cu valorile serice ale testosteronului si ale Sex Hormon Binding Protein,. In acelasi timp, pacientii hipogonadici prezinta in medie un IMC mai mare fata de cei eugonadici. Putinele studii ce au examinat efectul chirurgiei bariatrice asupra hormonilor sexuali la barbati au raportat o crestere semnificativa a testosteronului total paralela cu pierderea greutatii, cu o relativa superioritate fata de metodele non-chirurgicale de reducere a greutatii.

Menţiune:” Această lucrare este efectuată în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, finanţat din Fondul Social European şi Guvernul României prin contractul nr. POSDRU/107/1.5/S/82839"

HORMONAL MODIFICATIONS IN MORBID OBESITY >40KG/M2: CASE REPORT Radu Mihalca# MD, Anca Sirbu# MD, Carmen Barbu# MD PhD, Sorina Martin# MD, Catalin Copaescu* MD PhD, Bogdan Zmeu* MD, Suzana Florea# PhD, Simona Fica# MD PhD # Endocrinology and Diabetes Unit, „Elias” University Hospital, Bucharest * „Delta” Hospital, Bucharest The obesity pandemic has grown to concerning proportions in recent years, not only in the USA and EU, but

also in developing countries. Parallel to the global increase in obesity is the reported increase in hypogonadism and decrease in male fertility and fecundity. Morbid obesity is defined as body mass index (BMI) >35 kg/m2 with comorbidities or BMI >40 kg/m2 with or without comorbidities. Hypogonadism is defined as failure of the testis to produce physiologic levels of testosterone (androgen deficiency) and the normal number of spermatozoa due to disruption of >1 level of the hypothalamo-pituitary-gonadal (HPG) axis. The goal of the present paper is to present the case of V.C.’ BMI 81 kg/m2 , evaluation done at baseline and one year after bariatric surgery. BMI resulted negatively correlated with serum Testosterone and Sex Hormone Binding Protein in many clinical studies in both normal weight and overweight men. Inversely, hypogonadal patients showed higher BMI compared with eugonadal patients. Data on men undergoing bariatric surgery are underresearched, because most patients who chose this approach are women. Studies that examined the effect of bariatric surgery on male sex hormones reported a significant increase in total testosterone with weight loss, whith relative superiority upon non-surgical techniques.

ACKNOWLEDGEMENT: “This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839"

EVALUAREA UNOR BIOMARKERI SALIVARI ŞI SERICI AI STRESULUI OXIDATIV LA PACIENŢII CU BOALĂ PARODONTALĂ Daniela Miricescu1, Alexandra Totan1, Brînduşa Mocanu1, Bogdan Calenic1, Maria Mohora2, Bogdana Vîrgolici2, Maria Greabu1 1Facultatea de Medicină Dentară, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti, 2Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti Introducere: Referitor la implicarea stresului oxidativ (SO) în patogeneza afecţiunilor sistemice există

numeroase studii, în timp ce afecţiunile orale au intrat recent în preocuparea cercetătorilor. Boala parodontală este o afecţiune orală ce afectează cea mai mare parte a populaţiei adulte (~50-60%).


98

Scop studiu: Implicarea SO în patogeneza bolii parodontale şi o posibilă difuzie a speciilor reactive ale oxigenului (SRO) de la nivelul cavităţii orale în circulaţia sistemică.

Materiale şi Metode: În cadrul studiului am inclus 25 de pacienţi cu parodontopatie cronică şi 20 de subiecţi sănătoşi. De la fiecare pacient s-au prelevat probe de sânge şi salivă. Biomarkeri biochimici determinaţi au fost: 8-hidroxidezoxiguanozina (8-OHdG), acidul uric şi malondialdehida (MDA).

Rezultate şi Discutii: În urma studiului efectuat am obţinut nivele salivare şi serice statistic crescute pentru 8-OHdG şi MDA comparativ cu lotul subiecţilor sănătoşi (p<0.05). Nivelul acidului uric a fost statistic scăzut atât în saliva cât şi în serul pacienţilor cu boală parodontală versus lotul subiecţilor sănătoşi (p<0.05). Creşterea nivelelor salivare de MDA, 8-OHdG şi scăderea nivelelor de acid uric, reflectă prezenţa SRO în progresia bolii parodontale. SRO care sunt produse la nivelul cavităţii orale pot ajunge în circulaţia sistemică, conducând la creşterea nivelului SO sistemic, evidenţiat prin nivelele serice crescute de 8-OHdG, MDA şi scăzute de acid uric.

Concluzii: Dacă parodontopatiile determină creşterea SO în salivă şi în ser, este foarte importantă monitorizarea şi tratarea acestei afecţiuni prin prisma statusului redox al pacienţilor.

Cuvinte cheie: stres oxidativ, boală parodontală, afecţiuni sistemice EVALUATION OF SALIVARY AND SERUM OXIDATIVE STRESS BIOMARKERS TO PATIENTS WITH PERIODONTAL DISEASE Daniela Miricescu1, Alexandra Totan1, Brînduşa Mocanu1, Bogdan Calenic1, Maria Mohora2, Bogdana Vîrgolici2, Maria Greabu1 1Faculty of Dental Medicine, Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest 2 Faculty of Medicine, Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest Introduction: Regarding the involvement of oxidative stress (OS) in the pathogenesis of systemic diseases there

are numerous studies, while oral diseases recently joined the concern of researchers. Periodontal disease is oral disease affecting most of the adult population (~ 50-60%).

Aim of the study: OS involvement in the pathogenesis of periodontal disease and possible diffusion of reactive oxygen species (ROS) from the oral cavity into the systemic circulation.

Materials and Methods: Our study included 25 patients with chronic periodontitis and 20 healthy subjects. From each patient were collected blood and saliva samples. We detect the following biochemical biomarkers: 8-hidroxy-desoxguanosine (8-OHdG), uric acid and malondialdehyde (MDA).

Results and Discussions: We obtained statistically increased salivary and serum levels of 8-OHdG and MDA compared to healthy subjects group (p <0.05). Uric acid level was statistically decreased both in saliva and serum of patients with periodontal disease group versus healthy subjects (p <0.05). Increased salivary levels of MDA, 8-OHdG and decreased of uric acid reflect the presence of ROS during the progression of periodontal disease. ROS produced in oral cavity can diffuse into systemic circulation, leading to an increase systemic OS, evidenced by elevated serum levels of 8-OHdG, MDA and lower of uric acid.

Conclusions: If periodontitis increases oral and systemic OS, it is important to monitor and treat this oral disease through the redox status of patients.

Keywords: oxidative stress, periodontal disease, systemic diseases IDENTIFICAREA UNOR MARKERI PRECOCE AI DIABETOGENEZEI, PREZENTI INAINTE DE MODIFICAREA TOLERANTEI LA GLUCOZA M. Mitrache1, C. Ionescu Tirgoviste² 1Universitatea de medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti, Romania, ²Institutul National de Diabet,

Nutritie si Boli Metabolice “N. Paulescu” Bucuresti, Romania Adresa de corespondenta: [email protected] Obiective: Studiul are ca scop identificarea precoce a markerilor diabetogeni la descendenti din parinti

diabetici. Metodologie: Participantii vor fi inclusi intr-o cohorta pentru a fi evaluati prospectiv. Studiul va cuprinde 2

loturi: un grup format din descendenti cu diabet si un grup din descendenti fara diabet. Fiecare lot cuprinde cate 2 subgrupuri in functie de tipul de diabet: T1DZ sau T2DZ. Vor fi analizate datele privind antecedentele familiale de diabet (arbori genealogici), datele clinice si antropometrice (inaltime, greutate, indice de masa corporala, circumferinta abdominala, semne clinice de insulinorezistenta) si date paraclinice, inclusiv o analiza metabolomica minutioasa care va include markeri de risc deja identificati in diferite studii publicate anterior: glicemia a jeun, hemoglobina glicozilata, proinsulinemie, insulinemie, raport proinsulina/insulina, peptid C à jeun, dozare peptid C


99

la 90 min postprandial sau dupa 1 mg glucagon administrat intravenos, raport insulina/peptid C, adiponectina, raport proinsulina/adiponectina, leptina, enzime hepatice, trigliceride, HDL colesterol, raport TG/HDL, markeri inflamatori, proteina C reactiva inalt sensibila, fetuina A, fenil alanina, diacyl phosphatidil colina, anticorpi antiinsulari, anticorpi antiGAD (antiglutamat decarboxilaza), analiza cromatografica a aminoacizilor plasmatici, corpi cetonici, acid lactic, acid piruvic, rata de metabolism bazal. Se va efectua analiza genetica (cele doua seturi de cate 40 de gene asociate tipurilor 1 si 2 de diabet, uneori in arborele genealogic al probandului putand exista atat cazuri de T1D cat si cazuri de T2D).

Discutii: Determinarea unor biomarkeri precoce ai diabetogenezei ar ajuta la stabilirea unui scor de risc clinic si biochimic si/sau a unui scor de risc genetic pentru diabet la descendentii din parinti diabetici (informatiile putand fi aplicate, probabil, si la populatia cu risc de diabet, fara antecedente familiale).

Pentru a fi relevanta aceasta analiza ar trebui sa fie efectuata pe termen lung (zeci de ani), intrucat diabetul poate aparea oricand de-alungul vietii.

Concluzii: Depistarea timpurie a riscului de diabet permite aplicarea unor masuri preventive in vederea scaderii incidentei bolii.

IDENTIFYING EARLY DIABETOGENIC MARKERS, THIS BEFORE CHANGES IN GLUCOSE TOLERANCE M. MITRACHE¹ , C. IONESCU TIRGOVISTE ² ¹University of Medicine and Pharmacy "Carol Davila" Bucharest, Romania, ² National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases "N. Paulescu "Bucharest, Romania Corresponding address: [email protected] Objectives: The study aims to identify early markers of diabetogenic the offspring of parents with diabetes. Methodology: Participants will be enrolled in a prospective cohort to be evaluated. The study will include two

groups: a group of descendants with diabetes and a group of offspring without diabetes. Each batch comprises many two subgroups according to type of diabetes: T1DZ or T2DZ. They will analyze data on family history of diabetes (family trees), clinical and anthropometric data (height, weight, body mass index, waist circumference, insulin resistance clinical signs) and laboratory data, including a thorough analysis which includes metabolomics markers risk already identified in various studies published previously: fasting glucose, glycosylated hemoglobin, proinsulinemie, insulinemia, compared proinsulin / insulin, C-peptide fasting, C-peptide dose at 90 min postprandial or after 1 mg intravenous glucagon, the insulin / C-peptide , adiponectin, compared proinsulin / adiponectin, leptin, liver enzymes, triglycerides, HDL cholesterol ratio TG / HDL, inflammatory markers, high sensitive C-reactive protein, fetuin A, phenyl alanine, phosphatidil diacyl choline antiinsulari antibodies, antibodies antiGAD (antiglutamat decarboxylase ), the chromatographic analysis of plasma amino acids, ketones, lactic acid, pyruvic acid, basal metabolic rate. It will perform genetic analysis (two sets of 40 genes associated with Type 1 and Type 2 diabetes, sometimes proband tree can exist both cases T1D and T2D cases).

Discussion: Determination of early biomarkers of diabetogenezei would help to establish a clinical risk score and biochemical and / or genetic risk score for diabetes in offspring of diabetic parents (information can be applied, perhaps, risk populations diabetes, no family history).

Be relevant to this analysis should be done in the long term (decades), because diabetes can occur at any time along the life.

Conclusions:Early detection of diabetes risk allow the application of preventive measures in order to decrease the incidence of disease.

CONSIDERAŢII TEHNICE ŞI REZULTATE FUNCŢIONALE ÎN ARTROPLASTIA PRIMARĂ DE ŞOLD NECIMENTATĂ UTILIZÂND STEMURI FEMURALE SCURTE PRIN TEHNICI MINIINVAZIVE Moga M., Barbilian A.G., Miţulescu Şt.C. Artroplastia primară de şold este o procedură chirurgicală, în care articulaţia coxo-femurală este înlocuită cu un

implant protetic. Artroplastiile pot fi totale sau hemiartroplastii, cimentate sau necimentate. Astfel de intervenţii ortopedice sunt realizate în general ca formă de tratament a durerii artritice sau în cazul traumatismelor severe, cum ar fi fractura de col femural. Artroplastia primară de şold tradiţională se face printr-o incizie de aproximativ 5-8 cm în lungime. Sub incizie, muşchiul este separat, şi articulaţia şoldului este expusă. Se îndepărtează apoi această articulaţie, şi se înlocuieşte cu un implant de metal şi plastic; această operaţie este realizată prin expunerea directă a articulaţiei. După operaţie, pacienţii stau de obicei în spital 4 - 6 zile, şi necesită de multe ori luni de reabilitare


100

ulterioară. Abordurile uzuale sunt: abordul anterior (Smith Peterson), abordul antero-lateral (Watson Jones), abordul lateral (Hardinge), abordul posterior (Moore Southern) şi abordul medial (Ludloff). Recent, în practica ortopedică artroplastică au început să câştige teren abordurile mini-invazive, corelate cu utilizarea stemurilor femurale scurte. Artroplastia totală de şold constă în înlocuirea atât a acetabulului cât şi a capului femural în timp ce, în general, hemiartroplastia înlocuieşte doar capul femural. Artroplastia de şold este în prezent una din cele mai des întalnite intervenţii ortopedice, cu o înaltă satisfacţie a pacientului şi o rată de recuperare foarte bună. Stemurile femurale scurte , numite şi stemuri metafizare au fost introduse în practica chirurgicală ca alternativă la stemurile convenţionale femurale în artroplastia totală de şold necimentată primară pentru că acestea au o serie de avantaje: conservarea capitalului osos, prin osteotomii înalte cervicale, cu păstrarea unui procent important din acesta, şi a anteversiei anatomice a colului femoral; scăderea forţelor de stress cortical şi astfel scăderea semnificativă a procentului de dureri restante de coapsă, una din cauzele de proteză de şold dureroasă; posibilitatea de implantare prin tehnici miniinvazive; durata de viaţă mai lungă, cu posibilitatea de revizie cu un stem femural convenţional ( intervenţie chirurgicală standardizată şi facilă); o alternativă viabilă în deformităţi femurale importante, în care o protezare convenţională ar fi imposibilă. Stemurile femurale scurte reprezintă o abordare de actualitate a problematicii ridicate de necesitatea prezervării de capital osos în artroplastia totală de şold în vederea unei posibile reintervenţii ulteriorare, în condiţiile unei populaţii-ţintă în îmbătrânire, cu ridicarea mediei de supravieţuire globală pe termen lung. De asemenea, aduc beneficii semnificative prin intermediul abordului miniinvaziv folosit. Astfel, se ridică problema superiorităţii ca metodă de tratament chirurgical, a artroplastiei totale de şold cu stem femural scurt, în condiţiile de ordin practic întâlnite în Clinică.

EVALUAREA FIBROZEI HEPATICE FOLOSIND SCORURILE FIBROMAX ŞI APRI LA PACIENŢII CU HEPATITĂ CRONICĂ VHC Daniela Munteanu1, Stefan Sorin Aramă2, Mihaela Rădulescu1,2, Cătălin Tilişcan1,2, Raluca Mihăilescu1, Anca

Negru1, Victoria Aramă1,2, Adrian Streinu Cercel1,2 1- Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, Bucureşti (INBIMB); 2- Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Bucureşti Introducere: Fibromax® şi scorul APRI reprezintă metode non-invazive de evaluare a fibrozei hepatice la

pacienţii cu hepatită cronică VHC. Fibromax® detectează cu precizie stadiile extreme ale fibrozei hepatice (F0 şi F4 Metavir). În literatură există controverse privind corelarea rezultatelor Fibromax® cu scorul APRI.

Obiective: de a evalua comparativ fibroza hepatică folosind Fibromax® şi scorul APRI la pacienţii cu hepatită cronică VHC şi de a stabili corelaţia existentă între aceste 2 metode de apreciere a gradului de afectare hepatică.

Material, metodă: studiu transversal pe un lot de pacienţi cu hepatită cronică VHC, aflaţi în evidenţa INBIMB, evaluaţi în perioada noiembrie 2012 – martie 2013. Au fost colectate date demografice, indicele de masă corporal, anul dignosticării hepatitei VHC, viremie VHC. Fibroza hepatică a fost evaluată folosind metoda Fibromax® (Biopredictive). Scorul APRI a fost calculat după formula: (valoarea AST / limita normală superioară a AST) x 100 / numărul de trombocite (109/L).

Rezultate: Am înrolat 60 de pacienţi cu hepatită cronică cu virus C, cu un raport pe sexe de F/M=1.72 şi o vîrstă mediană de 52[45-58] ani. Durata mediană dintre momentul stabilirii diagnosticului de hepatită cronică VHC şi includerea în studiu a fost de 5[4-8.25]ani. Viremia VHC a fost nedetectabilă la 43.3% (n=26) dintre pacienţi, <600.000 UI/ml la 41.7% (n=25) dintre pacienţi şi >600.000 UI/ml la 15% (n=9) dintre pacienţi. Aproximativ 80% dintre pacienţi au primit terapie cu PegInterferon şi Ribavirină în antecedente, 46.7% (n=28) fiind cu răspuns virusologic susţinut, iar 36.6% (n=22) non-responderi. Majoritatea pacienţilor (64%, n=37) au fost supraponderali şi obezi (IMC>25kg/cm2). Conform evaluării Fibromax, 26.7% (n=16) dintre pacienţi nu au avut fibroză hepatică (F0 Metavir), iar 28.3% (n=17) au prezentat fibroză avansată (F3-F4 Metavir). Confrom scorului APRI, 62.7% (n=37) dintre pacienţi nu au avut fibroză hepatică şi doar 6.8% (n=4) dintre pacienţi au avut fibroză hepatică avansată. Indicele de corelaţie dintre valorile Fibromax şi APRI a fost r=0.59, cu o valoare p=0.000.

Concluzii: Numărul de pacienţi cu fibroză avansată identificaţi cu ajutorul APRI a fost comparativ mai mic decît prin evaluarea Fibromax. Scorul APRI nu este o metodă utilă de depistare a fibrozei hepatice semnificative în comparaţie cu evaluarea Fibromax, chiar dacă indicele de corelaţie obţinut între valorile celor două scoruri are o valoare medie.

Finanţare: Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în cadrul contractului: POSDRU/107/1.5/S/82839.


101

THE EVALUATION OF HEPATIC FIBROSIS USING FIBROMAX AND APRI-SCORE IN PATIENTS WITH CHRONIC HEPATITIS C Daniela Munteanu1, Stefan Sorin Aramă2, Mihaela Rădulescu1,2, Anca Negru1, Victoria Aramă1,2, Cătălin Tilişcan1,2, Raluca Mihăilescu1, Anca Negru1, Victoria Aramă1,2, Adrian Streinu Cercel1,2 1 – Prof. Dr. Matei Bals National Institute of Infectious Diseases, Bucharest; 2 – Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest. Background: Fibromax and APRI-score are non-invasive tools used for the evaluation of hepatic fibrosis in

patients with chronic hepatitis C. Fibromax is very sensitive for detection of extreme stages of hepatic fibrosis (F0 and F4 Metavir). The correlation between Fibromax and APRI-score results are still controversial.

Objectives: to compare the evaluations of hepatic fibrosis with Fibromax and APRI-score in patients with chronic hepatitis C and to establish a correlation between these 2 methods.

Methods: cross-sectional study on patients with chronic hepatitis C, in a tertiary care hospital (INBIMB), from November 2012 to March 2013. We collected demographic data, body mass index (BMI), year of chronic hepatitis C diagnosis, HCV viral load. Hepatic fibrosis was evaluated using Fibromax® (BioPredictive). APRI-score was calculated with the formula (AST value / upper normal limit of AST) x 100 / platelets count (109/L).

Results: we enrolled 60 patients with a sex ratio F/M=1.72 and a median age of 52[45-58] years. The median time duration from the diagnosis of chronic hepatitis C to the enrollment in the study was 5[4-8.25] years. The HCV viral load was undetectable in 43.3% (n=26) of patients, <600,000 UI/ml in 41.7% (n=25) and >600,000 UI/ml in 15% (n=9) of patients. Aproximatly 80% of patients had received previous therapy with Peginterferon and Ribavirin, from them 46.7% (n=28) of patients had a sustained virologic response and 36.6% (n=22) were non-responders. Most of the patients (64%, n=37) were overweight and obese (BMI>25kg/cm2). According to the Fibromax evaluation 26.7% (n=16) of patients had no hepatic fibrosis (F0 Metavir) and 28.3% (n=17) had advanced fibrosis (F3-F4 Metavir). According to APRI-score 62.7% (n=37) of patients had no hepatic fibrosis and only 6.8% (n=4) had advanced fibrosis. The correlation index between Fibromax and APRI-score values was r=0.59, with a p-value of 0.000.

Conclusions: the number of patients with advanced hepatic fibrosis identified with APRI-score was significantly lower than using Fibromax evaluation. APRI-score compared with Fibromax is not a useful tool for detection of advanced fibrosis, even the correlation index between these 2 methods had a median value.

ACKNOWLEDGEMENT: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839.

CURRENT ALTERNATIVES IN INTRACRANIAL ANEURYSMS THERAPY Valentin Munteanu, Radu Gorgan This article has two major aims-highlight the current technique in treatment of intracranial aneurysms, to

indicate and compare this tendencies and a short follow up of methods. Most intracranial aneurysms are saccular aneurysms and occur at predictable sites around the circle of Willis.

However, unusual types of aneurysms are occasionally encountered, including dissecting, fusiform, serpentine, blood blister type, traumatic, mycotic (or infectious), atheromatous, and giant aneurysms, all of which may manifest with hemorrhage, thromboembolic events, or mass effect. Blood blister–like aneurysms are variants of berry aneurysms, which usually involve the paraclinoid carotid artery, have very thin walls (usually composed only of adventitial tissue), and are very small, appearing as small protrusions from the artery. They are difficult to treat because they are very small and their thin wall causes them to easily rupture or rerupture.

Approximately 85% of intracranial aneurysms are located around the anterior communicating artery (30–35%), the posterior communicating artery (30–35%), the middle cerebral artery bifurcation (20%), the basilar artery (5%), the internal carotid artery (ICA) terminus or posterior wall, the superior cerebellar artery (SCA), or the posterior inferior cerebellar artery (PICA) [1]. Aneurysm size is traditionally reported as being small (< 15 mm), large (15–25 mm), giant (25–50 mm), and supergiant (> 50 mm). Most aneurysms encountered in practice belong in the first category, which has been further divided into the small (< 5 mm) and medium-sized (5–15 mm) subcategories

The most serious presentation of intracranial aneurysms is subarachnoid hemorrhage (SAH). Despite improvements in diagnostic and therapeutic techniques, the mortality rate for SAH is relatively unchanged at approximately 50%. Appproximately 60% of survivors return to functional independent living . The management of SAH relies heavily on sequential imaging to assess initial patient grade and follow patients through the approximately 2-week critical period when several complications may occur, ., rehemorrhage, hydrocephalus, vasospasm, cerebral edema, and treatment complications.


102

Long-term follow-up data from the ISAT trial further revealed that the relative benefits of endovascular therapy in terms of absolute reduction in death or dependency remained significant and even increased over the ensuing 7 years to 7.4%; the risk of epilepsy was also substantially lower in patients treated with coils . These benefits came at the cost of a slightly increased risk of repeat SAH at 7 years in the endovascular group: 0.2% per patient-year versus 0.1% for surgical clipping.Natural history of untreated aneurysms of different causes-too small fos surgery or clipping , two large , refuse to be treated , is to be revealed further on, but seems to be unchanged during the time.,with regional variations linked to sex , age and geographic zone.

TRATAMENTUL FISTULELOR ANALE COMPLEXE PRIN PLASTIE CU LAMBOU DE MUCOASA ANO-RECTALĂ 1P. Mustăţea, 2 T. Pătraşcu, E. Catrina, H. Doran, C. Bugă, O. Mihalache, F. Bobircă 1Institutul Naţional de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice “N. Paulescu” Bucureşti, Romania; 2Clinica de Chirurgie Generala “I. Juvara”, Spitalul I. Cantacuzino, Bucureşti, Romania Introducere: tratamentul chirurgical al fistulelor perianale este adaptat in funcţie de tipul fistulei. Astfel pentru

fistulele simple intersfincteriene sau transfincteriene joase care afectează 1/3 distală a sfincterului anal fistulotomia reprezintă indicaţia principală. In cazul fistulelor perianale complexe inalte transfincteriene, extra sfincteriene si suprasfincteriene fistulotomia prezintă risc ridicat de incontinenţă anală si in aceste situaţii fistulotomia nu este acceptată ca indicaţie de tratament chirurgical. Câteva tipuri de intervenţii chirurgicale pot fi luate in consideraţie dar tehnica cea mai acceptată din punct de vedere al rezultatelor este plastia anala cu lambou de mucoasa anorectală. Rata de recidivă rămâne totuşi relativ ridicată dar această tehnică are minim impact asupra funcţiei sfincteriene si asupra calitaţii vietii.

Material si metodă: lucrarea işi propune să prezinte cazul unei paciente tinere de 35 ani cu fistulă perianală transfincteriană inaltă anterioară recidivată pentru care s-a efectuat fistulectomie, excizia traiectului fistulostransfincterian si plastie endoanala cu lambou de mucoasă ano-rectală suturat peste orificiul intern. Vom expune principalii timpi operatori si aspectul final postoperator.

Rezultate: evoluţie postoperatorie favorabilă, cu tonus sfincterian normal, fără incontinenţă anală şi fără recidivă la 3 luni postoperator.

Concluzie: tratamentul endorectal de plastie cu lambou de mucoasă ano-rectală reprezintă metoda chirurgicală optimă in cazul fistulelor complexe cu minim impact asupra funcţiei sfincteriene.

MUCOSAL ADVANCEMENT FLAP IN TREATMENT OF PERIANAL COMPLEX FISTULA 1P. Mustăţea, 2 T. Pătraşcu, E. Catrina, H. Doran, C. Bugă, O. Mihalache, F. Bobircă 1InstitutulNaţional de Diabet, NutritiesiBoliMetabolice “N. Paulescu” Bucureşti, Romania; 2Clinica de ChirurgieGenerala “I. Juvara”, Spitalul I. Cantacuzino, Bucureşti, Romania Introduction: surgical treatment of perianal fistula is adapted according to the type of fistula. Thereby for the

simple intersphincteric or low transphincterin anal fistula fistulotomy is performed. In the case of complex fistula, high transphincteric, extrasphincteric or suprasphincteric fistula fistulotomy is not accepted because of postoperative anal incontinence. The most frequent used technique is mucosal advancement flap despite the relative high rate of recurrence but with low impact regarding anal incontinence and quality of life.

Material and method: the paper present a case of 35 years old female with high anterior recurred transphincteric anal fistula; we perform fistulectomy, excision of transphincteric tract and the internal opening with endoanal mucosal advancement flap; we present the principals moments of technique and postoperative final aspect.

Results: simple postoperative evolution with normal sphincterian tonus and no recurrence or anal incontinence after 3 months.

Conclusions: mucosal advancement flap can represent the most suitable surgical treatment of complex anal fistula with minimal impact on anal continence and acceptable recurrence rate.


103

NEVII SUTTON – EPIDEMIOLOGIE, EVOLUTIE NATURALA RI Nedelcu, G Turcu, D Forsea Clinica I Dermatologie, Spitalul Clinic Colentina, Facultatea de Medicinå şi Farmacie „Carol Davila“, Bucureşti Fenomenul Sutton a fost descris pentru prima data in literatura medicala de Sutton in anul 1916 ca leukoderma

acquisitum centrifugum. Depigmentarile sub forma de halou au fost observate si prezentate in asociere cu numeroase leziuni cutanate tumorale si inflamatorii. Fenomenul Sutton este cel mai frecvent asociat cu nevii dobanditi.

Nevul Sutton reprezinta un nev melanocitar inconjurat de un inel depigmentat. Prezenta depigmentarii sub forma de halou se coreleaza cu debutul regresiei nevului, putand evolua spre resorbtia totala a formatiunii tumorale cu posibilitatea repigmentarii. Evolutia naturala a nevilor cu halou nu este suficient inteleasa pana in prezent.

Am realizat un studiu prospectiv in care au fost introdusi 31 de pacienti cu nevi Sutton. Scopul studiului este identificarea epidemiologiei, afectiunilor asociate si evolutiei naturale a nevilor cu halou la pacientii din Romania.

Vor fi prezentate rezultatele de etapa ale studiului cu privire la: varsta, sexul, localizarea anatomica si numarul nevilor Sutton; istoricul de boli asociate; modificarile ce au avut loc la nivelul nevilor; timpul scurs de la aparitia haloului depigmentat pana la evolutia in diferitele etape clinice ce pot fi parcurse de nevii Sutton.

Clarificarea unor aspecte cu privire la epidemiologia, asocierea cu alte afectiuni autoimune si evolutia naturala a nevilor cu halou este foarte importanta, in primul rand datorita faptului ca fenomenul Sutton poate fi asociat si cu alte formatiuni tumorale, cea mai ingrijoratoare fiind melanomul. Pe de alta parte, evolutia nevilor Sutton poate fi de lunga durata, iar pacientii trebuie sa fie linistiti cu privire la natura benigna a leziunilor si educati in legatura cu posibilele boli asociate.


SUTTON NEVI – EPIDEMIOLOGY, NATURAL HISTORY RI Nedelcu, G Turcu, D Forsea Colentina Clinical Hospital, 1st Clinic of Dermatology, Carol Davila“ UMF, Bucharest Sutton phenomenon was described for the first time in medical literature by Sutton in 1916, as leukoderma

acquisitum centrifugum. Halo depigmentations could be associated with numerous coutaneous tumoral and inflammatory lesions. Sutton phenomenon is most frequently associated with acquired nevi.

Halo nevus is defined as a melanocytic nevus surrounded by a depigmented ring. Halo deigmentation correlates with the onset of nevus regression. The central lesion may involute with time and the total resorbtion of the nevus and repigmentation were observed. The natural history of halo nevi is not well understand in present.

We performed a prospective study involving 31 patients. The objective of the study was to identify the epidemiology, associated diseases and natural history of halo nevi in Romanian patients.

We will present preliminary results of the study regarding: patient’s age, gender, anatomical location and number of Sutton nevi; history of associated diseases; nevi changes; the period between the onset of the halo depigmentation to different clinical stages of Sutton nevi.

Understanding of epidemiology, natural history and autoimmune diseases associated with halo nevi is very important. Sutton phenomenon was also associated with a number of cutaneous tumors, one of the most worrisome being melanoma. On the other hand, Sutton nevi may persist for a long period of time and patients should be assured regarding the benign nature of lesions and educated related to possible associated diseases.


ASPECTE ANATOMOCLINICE IN BOALA RENALĂ DIABETICĂ Mirela-Simona Nicodim¹, Mariana Aşchie² ¹Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa ²Universitatea Ovidius Constanţa, Facultatea de Medicină Introducere. Boala renală diabetică este o complicaţie cronică a diabetului zaharat care apare la aproximativ o

treime dintre pacienţi.


104

Material şi metodă. Scopul acestui studiu este de a identifica tipurile de leziuni renale apărute la pacienţii cu diabet zaharat şi de a le corela cu date clinice şi paraclinice. Studiul este realizat, retrospectiv, pe un lot de 127 pacienţi cu diabet zaharat, decedaţi în cursul internării în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în perioada 2006-2010, cărora li s-a efectuat necropsie în cadrul Serviciului de Anatomie Patologică. Datele clinice şi paraclinice au fost colectate din fişele de dispensarizare ale pacienţilor. Pentru analiza datelor şi interpretarea rezultatelor s-a folosit o fişă tip, cu toţi parametrii urmăriţi. Pentru comparaţie s-au folosit testele STUDENT şi CHI2.

Rezultate şi discuţii. Leziuni renale caracteristice pentru nefropatia diabetică au fost identificate la un număr de 39 de pacienţi din totalul de 127, reprezentând un procent de 30,71%. Din punct vedere morfologic, au fost evidenţiate prin microscopie optică, mai multe tipuri de leziuni izolate sau asociate, de la stază renală cronică, în contextul hipertensiunii glomerulare, la îngroşarea membranei bazale glomerulare însoţită sau nu de expansiune mezangială, modificări de scleroză nodulară şi difuză, scăderea matricei mezangiale şi îngroşarea uniformă a peretelui capilar. S-au mai evidenţiat leziuni exudative şi tubulointerstiţiale.

Aspectul caracteristic a fost cel al unor leziuni nodulare, cu centru acelular şi localizare la periferia glomerulilor, combinate în unele cazuri cu microanevrisme şi leziuni exudative. La nivelul vaselor arteriolare s-a evidenţiat îngroşarea hialină, PAS-pozitivă, a intimei şi a mediei, cu interesarea atât a arteriolelor aferente cât şi a celor eferente şi proliferarea celulelor endoteliale, chiar în absenţa unor leziuni glomerulare semnificative. Fibroza interstiţială a fost şi ea întâlnită, însoţită uneori de un infiltrat inflamator cronic. Leziuni caracteristice au fost evidenţiate şi prin microscopie electronică. Imunofluorescenţa a evidenţiat, în unele cazuri, depozite liniare de IgG şi uneori IgA, care însă nu sunt caracteristice pentru nefropatia diabetică.

La pacienţii care au prezentat modificări histopatologice de nefropatie diabetică, acestea au fost analizate în raport cu datele clinice şi paraclinice. Prezenţa nefropatiei diabetice s-a corelat cu valorile tensionale sistolice de peste 160 mmHg (p=0.009), ale tensiunii arteriale diastolice de peste 95 mmHg (p = 0.0007), precum şi cu valoarea medie a glicemiilor a jeun de peste 160 mg/dl (p=0.001), a colesterolului seric de peste 250 mg/dl (p=0.0324) şi a trigliceridelor serice de peste 200 mg/dl (p=0.0484).

Concluzii. Având în vedere datele rezultate din analiza statistică, se poate construi un tablou al factorilor de risc crescut pentru apariţia bolii renale diabetice, reprezentaţi în studiul nostru de: tensiunea arterială mai mare de 160/95 mmHg, glicemia a jeun peste 160 mg/dl, colesterolul seric total peste 250 mg/dl şi trigliceridele de peste 200 mg/dl. Modificările structurale au fost diferite de la un pacient la altul, având în vedere că în apariţia şi progresia bolii renale diabetice sunt implicaţi factori multipli.

ANATOMO-CLINICAL ASPECTS IN DIABETIC RENAL DISEASE Mirela-Simona Nicodim¹, Mariana Aşchie² ¹Clinical County Emergency Hospital Constanţa ²„Ovidius” University Constanţa, Faculty of Medicine Introduction. Diabetic renal disease is a diabetes complication that occurs in about one third of patients. Material and method. The purpose of this study was to identify the types of kidney damage that occurs in

patients with diabetes mellitus and to correlate them with clinical and laboratory data. This study was retrospective and was performed on a sample of 127 patients with diabetes mellitus who died during hospitalization in Constanta County Emergency Hospital, between 2006 and 2010. Necropsies were performed in the Department of Pathology. Clinical and laboratory data were collected from the clinical medical records of these patients. For data collection, analysis and interpretation of the results we used a card type containing the investigated parameters. For comparison we used the STUDENT and CHI2 tests.

Results and discussions. Renal lesions characteristic for diabetic nephropathy have been identified in a number of 39 patients out of 127, representing a rate of 30.71%. From a morphological perspective, highlighted by light microscopy, we identified different types of isolated or associated renal lesions, from chronic renal stasis in the context of glomerular hypertension, to the glomerular basement membrane thickening with or without mesangial expansion, nodular and diffuse sclerosis, decreased mesangial matrix and uniform capillary wall thickening. Were also revealed exudative and tubulointerstitial lesions.

The characteristic aspects were the nodular lesions with acellular center, located on the periphery of the glomerulus, combined in some cases with microaneurysms and exudative lesions. In the arteriolar vessels was revealed PAS-positive hyaline thickening of the intima and media, with involvement of both afferent and efferent arterioles and endothelial cell proliferation, even in the absence of significant glomerular lesions. Interstitial fibrosis was also common, sometimes accompanied by a chronic inflammatory infiltrate. Characteristic lesions were also highlighted by electron microscopy. Immunofluorescence highlighted linear deposits of IgG and sometimes of IgA, but they are not a characteristic of diabetic nephropathy.


105

In patients who had histopathological changes characteristic for diabetic nephropathy, these changes were analyzed in relation with clinical and laboratory data. Diabetic nephropathy lesions were correlated with systolic blood pressure values above 160 mmHg (p = 0.009), diastolic blood pressure above 95 mmHg (p = 0.0007) as well as with the average fasting blood glucose above 160 mg/dl (p = 0.001), serum cholesterol over 250 mg/dl (p = 0.0324) and serum triglyceride levels above 200 mg/dl (p = 0.0484).

Conclusions. The results from statistical analysis helped us to build a picture of the risk factors for the development of diabetic kidney disease and they were represented in our study by: blood pressure values higher than 160/95 mmHg, fasting plasma glucose values above 160 mg/dl, total serum cholesterol over 250 mg/dl and triglycerides above 200 mg/dl. Structural changes were different from one patient to another, given that multiple factors are involved in diabetic kidney disease development and progression.

STUDII IN VITRO PRIVIND ACTIVITATEA GLICOPROTEINEI P LA NIVELUL LINIEI CELULARE MURINE DE NEUROBLASTOM N2A Alina Crenguţa Nicolae, Niculina Mitrea, Cristina Manuela Drăgoi, Maria Zinaida Constantinescu, Andreea Letiţia Arsene UMF „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Farmacie, Disciplina de Biochimie Autor corespondent: [email protected] Glicoproteina P (Pgp) este membră a superfamiliei ABC (ATP -binding cassette) şi reprezintă o componentă nou

descoperită a barierei hemato-encefalice (BHE). La nivelul BHE, Pgp este localizată în membrana apicală a celulelor endoteliale, prin urmare, Pgp poate limita pătrunderea şi difuziunea în neuroni a numeroşilor compuşi de la nivel sistemic, putând modula toxicitatea acestora. Datele experimentale au condus la ipoteza că, în plus, Pgp este supraexprimată în celulele de neuroblastom (cum ar fi linia celulară N2a), fiind implicată şi în efluxul celular al medicamentelor SNC-active.

Astfel, după administrarea acestor tipuri de substanţe active, şi după transportul lor intracelular, pompa Pgp preia compusul imediat şi îl elimină în spaţiul extracelular, împiedicând astfel un efect citotoxic asupra celulelor.

Din aceste motive, molecule cu proprietăţi inhibitoare asupra pompei Pgp au devenit un subiect de mare interes în farmacoterapia SNC. În plus, există tot mai multe dovezi că acest transportor mediază difuziunea mai multor medicamente active la nivel SNC, conducând astfel la ineficienţa farmacoterapiei la nivel cerebral. În domeniul psihiatriei, se acordă extrem de multă atenţie mecanismului exocitotic în profilul farmacocinetic al medicamentelor antidepresive. Numeroase dovezi sugerează că Pgp, în special, poate limita capacitatea mai multor antidepresive de a traversa BHE, conducând astfel la concentraţii insuficiente la nivel cerebral şi, prin urmare confirmă răspunsul scăzut la farmacoterapia SNC actuală.

În această lucrare ne-am propus să investigăm, in vitro, pe linii celulare standardizate de neuroblastom (N2a), implicarea pompei de eflux Pgp neuronale în mecanismul molecular de acţiune al unor substanţe SNC active.

IN VITRO STUDIES REGARDING P-GLYCOPROTEIN ACTIVITY ON MURINE NEUROBLASTOMA N2A CELL LINE Alina Crenguţa Nicolae, Niculina Mitrea, Cristina Manuela Drăgoi, Maria Zinaida Constantinescu, Andreea Letiţia Arsene UMF „Carol Davila” Bucharest, Faculty of Pharmacy, Biochemistry Department Correspondent author: [email protected] P-glycoprotein (Pgp) is a member of the ATP-binding cassette (ABC) superfamilly and represents a major

component of the blood-brain barrier and the intestinal barrier, and it contributes to renal and biliary elimination of drugs. At the blood-brain barrier (BBB) level Pgp is localized in the apical membrane of brain capillary endothelial cells and transports substrates toward the blood compartment. Therefore, Pgp can limit the penetration into and retention within the brain and thus modulate effectiveness and central nervous system (CNS) toxicity of numerous compounds.

The experimental data led to the hypothesis that, in addition, Pgp is overexpressed in the neuroblastoma cells (like N2a cell line), where it is involved in the cellular efflux of CNS drugs. Thus, after administration of CNS drugs and their intracellular transport, Pgp pump takes over the compound immediately and removes it in the extracellular space, preventing therefore the cytotoxic effect on cells.

For these reasons, highlighting molecules with inhibitory properties on Pgp pump has become a topic of great interest in CNS pharmacotherapy.


106

In addition, there is increasing evidence that ABC transporter-mediated drug efflux at the BBB may limit brain drug delivery of several CNS drugs, thereby leading to treatment failure in various brain disorders. In the field of psychiatry, much recent attention had been given to the role of efflux pumps in the pharmacokinetic profile of antidepressant drugs. Emerging evidence suggests that P-gp, in particular, may limit the ability of several antidepressants to cross the BBB, thus resulting in inadequate brain concentrations and therefore contributing to the poor success rate of current antidepressant therapies.

In this paper we aimed to investigate the Pgp complex interaction of some structurally diverse central nervous system-active drugs wich were selected based on literature data suggesting differential interactions with Pgp.

ASOCIEREA INTRE INFECTIA CU VIRUS HEPATITIC C SI DISFUNCTI AVASCULARA Doctorand: Dr Angelica Nour Conducator stiintific de doctorat: Prof. Dr. Petre Calistru Introducere. Infectia cu virus hepatitic C (VHC) afecteaza metabolismul lipidicsiglucidic. Implicarea VHC in

progresia aterosclerozei este controversata in prezent. Rigiditatea arteriala (stiffness) este un marker al aterosclerozei subclinice. Velocitatea undei pulsului (PWV)

masurata la nivelcarotido-femural este considerata "gold-standardul" masurarii stiffnessului arterial. Cresterea PVW e cea mai frecventa metoda non-invaziva de evaluarea aterosclerozei.

Obiectiv. Studiul de fata si-a propus sa verifice ipoteza existentei unei accentuate disfunctii vasculare asociate cu prezenta VHC.

Metode. Studiul observational, prospectiv, transversal a inclus inrolarea a unui lot de 54 pacienti cu hepatita cronica C (HC) si 50 pacienti martor, similari ca varsta, sex si indice de masa corporala. Criteriile de excludere in ambele grupuri au fost: varsta > 65 ani, infectia cuvirusul hepatitic B, ciroza hepatica sihepato carcinomul, diabetzaharat, afectarea terosclerotica cunoscuta, aritmii. Parametrii de functie rteria la studiati prin analiza oscilometrica a undei pulsului (cu ArteriographTensiomedTM Software v.3.0.0.0) au fost: velocitatea undei pulsului (PVWao), indicele de augmentare (Aix), presiunea pulsului (PPao), presiunea centrala aortica (SBPao), indicele glezna-brat (ABI) si varsta vasculara estimata (VV). Afectarea aterosclerotica preclinica a fost evaluata prin ecografie carotidiana (grosime intima-medie - GIM, placi).

Rezultate. Pacientii cuHC au avut o incidenta superioara de hipertensiune arteriala (44% fata de 21%, p=0,02), toleranta alterata la glucoza (42%vs 21%, p=0,03), placicarotidiene (18% fata de 4%, p= 0,05), si GIM crescuta (21% fata de 5%, p=0,03), in comparatie cu lotul martor. HC s-a asociat cu o crestere mai importanta a parametrilor de rigiditate arteriala, PWV si Aix (Tabel).

PWV si PP s-au corelat pozitivcu viremia (r=0.42 si r=0.39, p<0.01). In plus, varsta vasculara estimata la pacientii cu HC a fost semnificativ mai mare fata de lotul de control (p<0.001). PWV a avut o corelatie pozitiva cuduratabolii (r=0.40, p=0.011).

Concluzii. Aceste rezultate preliminare au evidentiat o crestere importanta a prevalentei disfunctiei vasculare si aterosclerozei subclinice la pacientii cu hepatita cu virus C in comparatie cu lotul martor. Infectia cu VHC ar putea reprezenta un nou factor de risc cardiovascular implicat inaparitia si progresia aterosclerozei. PVW crescuta poate fi un martor ala fectariimacrovasculare in HC.

Pacienti HC

(n=54) Pacienti martor

(n=50) p

Varsta (ani) 44±7 42±5 0,878 Barbati (n, %) 24 (44) 29 (58) 0,218 IMC (kg/m2) 26,4±3,1 25,1±3,8 0,853 PVWao(m/s) 12,8±0,7 8,3±0,9 <0,001

Aix (%) 24±8 -34±9 <0,001 PPao (mmHg) 66±7 53±8 <0,001

ABI 1,01±0,10 1,13±0,11 <0,001 Varsta vasculara (ani) 51±5 44±4 <0,001

*Date prezentatecamedie±DS, p semnificativ statistic daca<0.05.


107

LUXAŢIA CONGENITALĂ DE ŞOLD. PROTOCOL TERAPEUTIC LA PACIENŢII DIAGNOSTICAŢI ÎNTRE 0 ŞI 3 ANI Violeta Oriţă1, Mihai Jianu1 1UMF “Carol Davila” Adresa de corespondenţă: [email protected] Rezumat Obiectivul studiului: LCS reprezintă o malformaţie congenitală complexă care implică atât „ruperea” legăturii

dintre cat şi cotil, cât şi modificări anatomice ale cotilului (mic, aplatizat, anteversat). Deci repunerea concentrică şi stabilă a capului femural în cotil nu este suficientă în unele cazuri, fiind necesară şi osteotomia de bazin (Butée, Pemberton, Salter). Cum şi când se efectuează ea?

Metodologia: studiul a luat în calcul doar pacienţi cu vârste între 0 şi 3 ani, fără alte malformaţii congenitale (IMOC, mielomeningocel, artrogripoză), deci, LCS „de novo” şi s-a bazat pe observaţia clinică şi radiologică, pre şi postoperator, pe anamneza riguroasă şi heredocolaterală şi personală în vederea depistării factorilor de risc (prezentaţie pelvină, sarcină gemelară, făt macrozom, istoric pozitiv al LCS în familie, vârsta la care pacientul a început să meargă, vârsta la care s-a depistat boala, care au fost motivele care i-au determinat pe părinţi să meargă la medic, unde s-au prezentat iniţial şi ce tratamente au urmat până în prezent etc.).

Rezultate: din lotul luat în studiu se constată predominanţa sexului feminin, predomină luxaţiile unilaterale (şoldul drept fiind frecvent afectat), vârful maxim de prezentare la medic este 1-2 ani (foarte rar sub 1 an – semnele clinice mai greu de observat -, si rar peste 3 ani – deoarece o dată cu apariţia mersului, şchiopătarea, mersul „ciudat” alarmează părinţii şi aceştia se prezintă la medic). Pacienţii au fost supuşi la intervenţia chirurgicală, toţi beneficiind ca şi primi timpi operatori de repunerea deschisă a capului în cotil, iar de osteotomia de bazin au beneficiat pacienţii la care unghiul Wrisberg era mai mare de 35°.

Soluţia clinică şi radiologică a fost foarte bună în 90% din cazuri, eşecuri înregistrându-se la pacienţi care nu au respectat îngrijirile postoperatorii (imobilizari gipsate, repetate, pe perioade îndelungate, fiziokinetoterapie prelungită).

Concluzii: Luxaţia congenitala de şold reprezintă o urgenţă de diagnostic şi tratament, copilul mic având un potenţial de dezvoltare şi remodelare ale capului şi cotilului mai mare.

LCS diagnosticată necesită tratament chirurgical de repunere al capului femural în cotil şi îndepărtarea acelor elemente anatomice (capsula, ligament, muşchi etc.) care se opun reducerii.

Osteotomia de bazin trebuie efectuată în aceeaşi intervenţie chirurgicală cu repunerea capului în cotil la pacienţii care necesită această intervenţie pentru evitarea unui stress anestezic, chirurgical, psihic şi fizic ulterior.

O echipă bine sudată pacient-părinţi/aparţinători-ortoped-kinetoterapeut asigură rezultate foarte bune clinice şi radiologice în luxaţiile congenitale de şold.


CONGENITAL HIP DISLOCATION. THERAPEUTICAL PROTOCOL AT THE PATIENTS DIAGNOSED AT AN AGE BETWEEN 0 AND 3 YEARS Violeta Oriţă1, Mihai Jianu1 1UMF “Carol Davila” Corresponding Address: [email protected] Objective: Congenital hip dislocation represents a complex congenital malformation that involves “breaking”

the bound between the head and the cotiloid, but also anatomical modifications of the cotilod (small, flat, ante versed). So, the concentric and stable reposition of the femoral head in the cotiloid it is not enough in some cases, being necessary the pelvic osteotomy (Buteé, Pemberton, Salter). How and when it is done?

Methods: The study includes only patients aged 0-3 years, without any other congenital malformation, (IMOC, Arthrogryposis, myelomeningocele), so “de novo” congenital hip dislocation and it was based on clinical and radiological observation, pre and postsurgical, strict, heredocolateral and personal anamnesis to track risk factors (pelvic presentation, twin pregnancy, congenital hip dislocation in the family, the age when the patient started walking, the age when the disease was discovered, the reasons that caused for the parents to go to the doctor, where were they first and what treatments were applied until now).

Results: In the studied lot we can observe the predominance of the feminine sex, unilateral dislocations (the most affected is the right hip), the age when they come to the doctor is 1-2 years (very rare under 1 year, the clinical signs are more difficult to observe and rare after 3 years, because once with the start of walking, the limp,


108

the funny walk alerts the parents and these come to the doctor). The patients were submitted to the surgical intervention, and as firsts operator times were done the opened reposition of the head in the cotiloid, and the pelvic osteotomy was done at the patients with Wrisberg angle bigger than 35 degrees.

The clinical and radiological solution was very good in 90% of the cases, failures were registered at the patients who didn’t respect the postsurgical cares (repeated gypsum immobilizations, on long

Conclusions: Congenital hip dislocation represents a diagnosis and treatment emergency, a little child having a higher potential of development and remodeling the head and the cotiloid.

Diagnosed congenital hip dislocation needs a surgical treatment to repose the femoral head in the cotiloid and to remove the anatomical elements that oppose to the reduction (capsule, joint, muscles).

The pelvic osteotomy has to be done in the same surgical intervention with the head’s reposition in the cotiloid at patients that need this intervention to avoid an anesthesia, surgical, psychics and physical stress.

A very united team: patient-parents-orthopedic-kinetotherapist assures very good clinical and radiological results in congenital hip dislocations.


SOMNOLOGIA PEDIATRICA ÎN ROMÂNIA – REZULTATELE UNUI CHESTIONAR APLICAT MEDICILOR DE DIFERITE SPECIALITATI Mihaela Oros1, Florin Mihaltan2 1Spitalul Medicover Bucuresti, 2 Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“, Bucuresti Introducere: In ultimele 3 decenii care au trecut de cand au fost descrise primele cazuri de apnee obstructiva

din timpul somnului la copii s-a produs o crestere dramatica a literaturii medicale dedicata somnologiei pediatrice. Tulburarile de somn sunt frecvente la copii si adolescenti. Dintre acestea apneea obstructiva de somn este in prezent recunoscută la nivel mondial ca o problemă majoră de sănătate publică, prevalenta la varsta pediatrica fiind estimata in ultimele studii intre 1,2-5,7%. Impactul unui diagnostic si al unui tratament tardiv creşte riscul complicaţiilor cardiovasculare şi metabolice, determina afectarea funcţiilor cognitive şi abilităţilor şcolare si scade calitatea vieţii pentru întreaga familie.

Cuprins: In contrast cu alte specialitati pediatrice precum cardiologia, neurologia, pneumologia, exista putini specialisti in somnologie pediatrica chiar si in tarile europene. Desi pediatri de multe ori recunosc problemele de somn, rareori se simt competenti in rezolvarea acestora. Ca urmare parintii isi aduna informatiile din reviste, internet, prieteni, rude. Acest mod de “auto-terapie” rareori da insa rezultate. In acest sens este esential ca sa existe in fiecare tara specialisti in somnologie pediatrica.

În această anchetă efectuată pe 68 de chestionare validate, aplicate medicilor de diferite specialitati din tara noastra, am constatat gradul mic de informare a medicilor legat de sindromul de apnee in somn de tip obstructiv.

In majoritatea cazurilor specialistii chestionati nu isi asumau rolul de identificarea pacientilor cu SASO, considerand in 41% din cazuri ca familia are rolul cel mai important in identificarea copiilor si adolescentilor cu SASO, 42,5 % au considerat ca pediatrul are acest rol si 8% ar fi rolul medicului de familie.

Dificultatile relevate de medici sunt multiple, cei mai multi au descris lipsa informatiilor, accesul limitat la polisomnografie si costurile mari.

Concluzii: Dezvoltarea somnologiei pediatrice in Romania, cresterea gradului de constientizare si formarea echipelor multidisciplinare pentru managementul acestor probleme este o contributie importanta si necesara in sistemul nostru sanitar. In acest fel, cat mai mulţi copii şi adolescenţi vor beneficia de tratament si evitarea consecinţelor negative pe termen lung a tulburarilor de somn.

Cuvinte-cheie: somnologie pediatrica, sindrom de apnee in somn de tip obstructiv, copii, adolescenti, anchetă România, medici

PEDIATRIC SLEEP MEDICINE IN ROMANIA –- THE RESULTS OF A QUESTIONNAIRE APPLIED ON PHYSICIANS OF DIFFERENT SPECIALTIES Mihaela Oros1, Florin Mihaltan2 1Bucharest Medicover Hospital, 2 “Marius Nasta” Institute of Pulmonology, Bucharest Introduction: During the last 3 decades that have passed since the first obstructive sleep apnea cases were

observed in children, there has been a dramatic increase in the amount of medical literature dedicated to the pediatric sleep medicine. Sleep disorders are common in children and adolescents. Among these obstructive sleep


109

apnea is currently known worldwide as a major public health problem, with a prevalence at pediatric age estimated in the last studies between 1,2-5,7%. The impact of a delayed diagnosis and treatment increases the risk of cardiovascular and metabolic complications, affects the cognitive functions and school abilities and decreases the quality of life of the entire family.

Content: As compared to other medical specialties such as cardiology, neurology, pulmonology, there are few pediatric sleep medicine specialists even in the European countries. Although, on many occasions, pediatricians recognize sleep problems, it is only rarely that they feel competent in solving them. As a result parents gather information from magazines, from the Internet, friends or relatives. But this “self-therapeutic” method rarely shows any results. Therefore, it is essential that there are sleep medicine specialists in every country.

Within this survey performed on 68 validated questionnaires, applied on physicians of different specialties in our country, we have observed physicians’ poor level of information with respect to the obstructive sleep apnea syndrome.

In the majority of cases the specialists questioned would not assume the role of identifying OSAS patients, 41% of them considering that the family plays the most important role in identifying children and adolescents with OSAS, 42,5% considered that pediatricians have this responsibility and 8% thought that family physicians should have this responsibility.

The physicians mentioned multiple difficulties, most of them described the lack of information, the limited access to polysomnography and high costs.

Conclusions: The development of sleep medicine in Romania, the increase in the level of awareness and building up multidisciplinary teams for the management of these issues represent an important and necessary contribution to our health system. It is in this way that more and more children and adolescents shall benefit of treatment, avoiding long term negative consequences of sleep disorders.

Key words: pediatric sleep medicine, obstructive sleep apnea syndrome, children, adolescents, survey Romania, physicians

CONTRIBUTII LA STUDIUL CINETICII DE CEDARE IN VITRO A KETOCONAZOLULUI IN CONDITII EXPERIMENTALE SIMULAND TRAVERSAREA TRACTULUI GASTROINTESTINAL Gabriela Pahomi, Valentina Anuta Studiul isi propune sa determine influenţa unor factori legaţi de mediul de cedare asupra cantitaţii de substanţa

activa regasita în soluţie, şi anume: influenţa pH-ului mediului de cedare si autolimitarea dizolvarii ketoconazolului prin creşterea pH-ului mediului determinata de însaşi substanţa activa. De asemenea, s-a efectuat si studiul cedarii in vitro a ketoconazolului în condiţii de pH variabil, simulând traversarea tractului gastro-intestinal.

S-a realizat studiul cineticii de cedare in vitro a ketoconazolului din comprimate comerciale utilizând medii compendiale diferite în domeniul de pH 1,2 - 6,8 si s-a constatat o scadere accentuata a solubilitaţii ketoconazolului la creşterea pH-ului, sugerând o posibila precipitare a substanţei active la trecerea din mediul gastric în cel intestinal.

Pornind de la aceasta premisa, s-a realizat studiul cedarii in vitro în condiţii de pH variabil, simulând tranzitul gastro-intestinal. Astfel, la pH mai mare decât 4 s-a constatat precipitarea ketoconazolului din soluţie, fenomen care in vivo limiteaza biodisponibilitatea substanţei.

Prezenţa în mediul de dizolvare a agenţilor tensioactivi, la concentraţii comparabile cu cele prezente in vivo a limitat amploarea fenomenului de precipitare, însa nu l-a anulat în totalitate.

Cuv. Cheie : Biodisponibilitate, Ketoconazol, tract gastrointestinal, cinetici de cedare in vitro. ASPECTE CLINICE ŞI TERAPEUTICE ALE FISTULEI ESO-TRAHEALE POSTINTUBAŢIONALĂ M.Paraschiv; T. Horvat; V.A.Porojan; Fistula eso-traheala postintubationala reprezintă o comunicare anormala intretractul digestiv si cel respirator

produsă prin traumatismul cronic al intubaţiei traheale prelungite (IOT/traheostomie). Balonetul hiperinflat al tubului endotraheal produce necroza ischemica la nivelul peretelui traheal posterior membranos si a celui anterior esofagian. Prezenta unei sonde transesofagiene are efect adiţional la constituirea fistulei. In multe situatii fistula se asociaza cu stenoza traheala prin distructie circumferentiala a inelelor cartilaginoase traheale. Consecinta majora este contaminarea arborelui traheobronsic cu alimente si sucuri digestive si constituirea unor supuratii bronhopulmonare, cu risc vital. Abordarea terapeutica este complexa si trebuie sa tina seama de statusul nutritiv, neurologic, de bolile asociate (cardiovasculare, pulmonare, diabet, de tratamentele cronice (cortizonice,


110

imunosupresive), de statusul respirator -pacientii care necesita in continuare suport ventilator fiind amanati de la interventia chirurgicala). Obiectivele pregatirii preoperatorii sunt reprezentate de ameliorarea statusului nutritiv si respirator, de asanarea supuratiei bronhopulmonare, de oprirea contaminarii caii aeriene.

Material si metoda: Sunt prezentate 21 cazuri de fistule esotraheale postintubationale pe o perioada de 10 ani culese din 2) unitati de Chirurgie Toracica, una tertiara si cealalta dintr-un spital cu pondere importanta neurochirurgicala. Din cele 21 de cazuri, au fost operate 14 cazuri. Din cele 14 cazuri, in doua situatii s-a practicat excizia fistulei si sutura partenerilor cu plastie de tesut autolog. In celalate cazuri s-a asociat rezectia segmentara de trahee datorita stenozei traheale concomitente. Cazurile neoperate au avut diverse contraindicatii (necesitatea suportului ventilator, status neurologic precar), si au beneficiat de tratament suportiv si interventii chirurgicale neadresate direct fistulei (gastrostomie, jejunostomie).Sunt discutate elemente de clinicasi abordare terapeutica complexa a acestei complicatii. Cuvinte cheie: Fistula eso-traheala; intubatie prelungita; tratament complex

CLINICAL AND THERAPEUTICALASPECTS OF POSTINTUBATION ESOPHAGO-TRACHEAL FISTULA M.Paraschiv; T. Horvat; V.A.Porojan; Esophago-trachealpostintubationfistulaisan abnormal communicationbetweentherespiratoryanddigestive tracts

produced by chronic injury of prolongued tracheal intubation. The hyperinflation of the endotracheal tube cuff produces ischemic necrosis in the posterior membranous wall and in the anterior esophageal wall. The presence of a trans-esophageal probe enhances the risk of fistula. In many cases of our study the fistula was associated with tracheal stenosis produced by circumferential destruction of the cartilaginous rings. The major consequence is the contamination of the tracheobronchial tree with food and digestive juices which can lead to life-threatening lung suppurations. Therapeutic approach is complex and must take into account the nutritional and neurological status, associated diseases, chronic treatments (cortisone, immunosuppressive). The respiratory status is particularly important (patients who required continuous ventilatory support were further delayed from surgery). The objectives of the preoperative preparation are represented by improvement of the nutritive and respiratory status, healing of the bronchopulmonary suppuration and by stopping the airway contamination. We present 21 cases of post intubationesophago-tracheal fistulae collected in a period of 10 years from 2 units of Thoracic Surgery: one from a tertiary center and one from a hospital with a very high rate of neurosurgical pathology. From this 21 cases, 14 were operated. Two underwent fistula excision and esophageal and tracheal sutures. In the other 12 cases, the fistula was associated with tracheal stenosis and required further segmental resection of the trachea. Unoperated cases had various contraindications (the need for ventilatory support, poor neurological status), and received supportive treatment and surgical procedures that were not directly addressed to the fistula (gastrostomy, jejunostomy). We discuss clinical and complex therapeutic approachof this complication.

ENDOPLASMIC RETICULUM PROTEINS ASSOCIATED WITH EDEM1 Florin Pastramă, Cristian V. A. Munteanu, Marioara B. Chiriţoiu, GabrielaN. Chiriţoiu, Ştefana-Maria Petrescu, Andrei-José Petrescu Institute of Biochemistry of the Romanian Academy Splaiul Independentei 296, 060031, Bucharest, Romania The endoplasmic reticulum(ER) is the site where proteins are folded and oligomerized. While the properly

folded proteins exit ER and continue through the secretory pathway, terminally misfolded proteins are degraded by ER associated degradation (ERAD) pathway. Biosynthesis and secretion of insulin, processes that start within the ER, are highly regulated in this compartment.

EDEM1 (ER Degradation Enhancer alpha-Mannosidase like 1) is an ER-resident protein that recognizes and accelerates the degradation of terminally misfolded proteins.The precise mechanism by which EDEM1 accomplish its function is still under debate. Some studies imply that it is involved in ERAD in an N-glycan dependent way while others suggest that EDEM1 N-terminal end might recognise non-glycosylated misfolded proteins as well.

The aim of this study was to identify ER proteins that associate with EDEM1 in order to establish the role of this protein in the intracellular processing of ER proteins. In this research, we used HEK-293T and pancreatic β cells to identify EDEM1 co-immunoprecipitated proteins by mass spectrometry (MS).Experimental data have shown that EDEM1 interacts with proteins involved in several processes of the ER.Identified proteins are involved in ERAD, the unfolded protein response (UPR)and proteasomal degradation. Bidirectional vesicular transport between ER and Golgi, endosomal traffic and endocytosis,as well as ER interactors involved in protein folding, were identified in relation with EDEM1.


111

Further studies will confirm the interactions detected by MS and establish the role of the complexes in the synthesis and degradation of proteins.

Acknowledgements: This paper is suported by the Sectorial Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD), financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number SOP HRD/107/1.5/S/82514.

ENDOSCOPIC SURGERY – AN EXCELLENT TECHNIQUE FOR SURGICAL MANAGEMENT OF THE COLLOID CYSTS OF THE THIRD VENTRICLE D. Păunescu M.D.*, M. Gorgan M.D. Ph.D., Ligia Tătăranu M.D. “Bagdasar-Arseni” Clinic Emergency Hospital, Bucharest, Romania *PhD Student in Neurosurgery, "Carol Davila" University of Medicine an Pharmacy Bucharest, Faculty of Medicine, Departament of Neurosurgery Colloid cysts are relatively rare intracranial lesions located in the rostral aspect of the third ventricle. They may

produce acute hydrocephalus, brain herniation, and lead to death. Several therapeutic options have been proposed: cerebrospinal fluid diversion, stereotactic aspiration,

conventional microsurgical intervention and endoscopic surgery. Dandy accomplished the first successful resection of a colloid cyst through a transcortical transventricular approach. Since then, different operative approaches such as transcortical-transventricular and transcallosal were developed. Less invasive techniques were then developed as an alternative to reduce the complications of the open approach. Endoscopic aspiration of a colloid cyst was reported by Powell et al in 1983 and has progressively gained consensus as a safe alternative treatment.

Endoscopic surgery uses the same path to the Monro’s foramen as transcortical approach but the particularities of endoscopic instruments make possible a less invasive technique compared to craniotomy: only a simple trepan hole and very small cortical incision. Stereotactic guided techniques frame-based or neuronavigaton are especially useful in patients without hydrocephalus. Endoscopy allows the cyst puncture and aspiration under better visual control, the cyst wall resection with specific tools, and laser coagulation. The existence of a viewing field makes endoscopy superior to stereotactic aspiration. May be encountered difficulties related to the viscosity of cystic content, but they can be technically overcome with the price of increasing the operative time

Symptoms caused by intracranial hypertension usually resolve after surgery. Memory problems may persist some time. Endoscopic resection of colloids cysts can be done as radical as microsurgical resection. Although a complete excision is desirable, it should not be achieved with the cost of severe bleeding that can occur in firmly adherent ventricular cysts. In such cases, the most prudent solution is the coagulation of the cystic wall. It seems that the existence of a small cystic remnant attached to the stroma of the choroid of the third ventricle does not involve a significant risk of clinical recurrence. The recurrence interval is usually long, so surveillance of endoscopic treated patients has achieved long periods (more than 10 years) before deciding that endoscopy should be a method of choice replacing microsurgery. It is important to note that after endoscopic interventions there is not usually required drainage of cerebrospinal fluid, unlike microsurgical interventions, where in 10% of cases postoperative shunts are necessary. A patient treated endoscopically is hospitalized for a period of 2-5 days, about 50% less than a microsurgery operated patient. Patients may return to work or their previous daily activities in the within 15 days (7-26 days).

CARACTERE HISTOPATOLOGICE SI IMUNOHISTOCHIMICE IN COLANGIOCARCINOM Pechianu C¹,Stoica-Mustafa Elena¹, Iorgescu Andreea¹, Moldovan D.,1 Alexandrescu S²., Dima Simona Olimpia², Stroescu C²., Dumitrascu T²., Sajin Maria³, Popescu I²., Herlea V¹ . 1. Serviciul de AnatomiePatologica - InstitutulClinicFundeni– Bucuresti, Romania 2. Centrul de ChirurgieGeneralasi Transplant Hepatic - InstitutulClinicFundeni– Bucuresti, Romania 3. SpitalulUniversitar de Urgenta - Bucuresti, Romania Introducere: Diagnosticul tumorilor hepatice reprezinta, din punctul de vedere al anatomo patologului, una din

cele mai mari provocari deoarece tumorile primare hepatice precum si ciroza hepatica si hepatita cronica virala concomitente constituie o problema majora de sanatate publica la nivel mondial. Acest studiu isi propune sa analizeze din punct de vedere histopatologic si imunohistochimic, un lot de 28 de pacienti diagnosticati cu colangio carcinom hepatic; de asemenea dorim sa comparam rezultatele obtinute de noi cu cele mai noi rezultate publicate in acest domeniu in sensul stabilirii rolului studiilor imunohhistochimice in diagnosticul coloangicarcinomului hepatic.


112

Material si metoda: Pentru a evalua importanta imunohistochimiei in diagnosticul colangiocarcinomului, am analizat urmatorii marker imunohstochimici: pCEA, CK 7, CK 8/18, CK 19, CK 20, muc 1, muc 2, muc 5, vimentina, SMA, HepPar 1, CA125, NSE, cromogranina, HMW Keratin, EMA, CD 34, TTF 1.

Rezultate: Colangiocarcinoamele au fost clasificate conform sisitemului comun (G1, G2, G3). Repartitia pe sexe a lotului de 28 pacienti este: 15 barbati si 13 femei cu varsta medie 54, 1 ani. Marimea medie a tumorilor a fost 7,73 cm; 5 din cei 28 pacienti prezinta nodule peritumorali.

Discutii: Diagnosticul diferential intre colangiocarcinomul periferic si adenocarcinomul metastatic este adesea imposibil in coloratia uzuala hematoxilina&eozina, iar in acest caz coloratiile imunohistochimice transeaza diagnosticul.

Concluzii:1. ExpresiaCK 8/18 ne ajuta sa stabilim daca originea tumorii este hepatica. 2. CK7 si CK20 au rol in determinarea originii primitive a tumorilor metastatice. 3. Panelul imunohistochimic: CK 7, 8, 18, 17, 19 sip CEA poate face diagnosticul diferential intre

colangiocarcinom si carcinomul hepatocelular. PATHOLOGICAL AND IMMUNOHISTOCHEMICAL FEATURES IN LIVER CHOLANGIOCARCINOMA Pechianu C¹,Stoica-Mustafa Elena¹, Iorgescu Andreea¹, Moldovan D.,1 Alexandrescu S²., Dima Simona Olimpia², Stroescu C²., Dumitrascu T²., Sajin Maria³, Popescu I²., Herlea V¹ 1. Department of Pathology - Fundeni Clinical Institute – Bucharest, Romania 2. General Surgery Centre and Liver Transplantation -Fundeni Clinical Institute -Bucharest, Romania 3. Emergency Universitary Hospital Bucharest, Romania Introduction: Liver malignancy diagnosis represent from pathologist point of view one of the most challenging

task because primary liver tumor and relationship with underling cirrhosis and hepatitis are a major public health problem worldwide. This study proposes to analyze histopatological and immunohistochemical, an 28 patients lot with cholangiocarcinoma of liver. We also want to compare our results with the newest medical lierature data and to evaluate the role of immunohistochemistry in diagnosis of cholangiocarcinoma.

Material and methods: In order to evaluate the importance of immunohistochemistry in diagnosis of cholangiocarcinoma, we analyzed the following markers: pCEA, CK 7, CK 8/18, CK 19, CK 20, muc 1, muc 2, muc 5, vimentine, SMA, Hep Par 1, CA125, NSE, chromogranine, HMW Keratin, EMA, CD 34, TTF 1.

Results:Cholangiocarcinoma was classified according to common grading (G1, G2, G3) sistem and our 28 patiets were: 15 male and 13 female and the median age was 54,1 years. The medium size of tumor was 7,73 cm; 5 of 28 cases present peritumoral nodules.

DISCUSSION: Differential diagnosis between perifericcholangiocarcinoma and metastatic adenocarcinoma is often impossible with usual H&E technique; but this is the case where immunohistochemistry allow us to decide in either way.

Conclusion:1. Searching the expression of CK 8/18 could help us to differentiate if a tumor belongs to liver carcinoma group or not.

2. CK7 and CK20 may have a role in suggesting the primary site of origin of metastatic tumors 3. Combined panel CK 7, 8, 18, 17, 19 and pCEA could be useful to distinguish between cholangiocarcinoma

and hepatocellular carcinoma. PERSPECTIVE IN CHIRURGIA ONCOLOGICA Dr. MihaiPleşca, medic rezident chirurgie generală, doctorand UMF Carol Davila Bucuresti Clinica de Chirurgie Oncologica II – Institutul oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu, Bucuresti Chirurgia oncologica beneficiaza de o evolutie permanenta; Desi cancerul este notoriu pentru evolutia sa

imprevizibila, indiferent de localizare sau de stadiul in care este descoperit, in anumite cazuri, chirurgia poate avea viza curativa. In plus, tehnici chirurgicale sunt utilizate in toate etapele tratamentului multimodal al cancerului, de la diagnostic, stadializare, pana la operatiile paleative. Chirurgia poate servi drept instrument de preventie in unele tipuri de cancer, ale caror debut si evolutie sunt influentate de statusul hormonal sau de agregarea familiala semnificativa. In cancer, tratamentul chirurgical optim din punct de vedere al sigurantei oncologice se asociaza cu amputatii, defecte sau lezari partiale sau complete ale functiei organului sau tesuturilor afectate. Probabil cel mai bun exemplu in acest sens il constituie mastectomia pentru cancerul de san, operatie cu caracter mutilant pentru pacienta si care predispune la complicatii postoperatorii importante (sindromdureros, limfedem). Pentru cazurile in care mastectomia reprezinta un act chirurgical prea amplu ca sa isi justifice eficienta, au fost dezvoltate tehnici care


113

asociaza principiile de chirurgie oncologica cu chirurgia plastica, cu scopul obtinerii unor rezultate postoperatorii mai bune pentru pacienta. Astfel, in cazuri selectionate de paciente cu cancer mamar, chirurgia oncoplastica a oferit sansa obtinerii unor rezultate postoperatorii optime din punct de vedere al raportului dintre siguranta oncologica si criteriul estetic.

Strategia terapeutica in abordarea pacientului cu suspiciune de cancer implica proceduri interdisciplinare, care trebuie initial sa raspunda la 3 intrebari simple pentru pacient, dar fundamentale: Ce este? Unde este? Cat de graveste?. La prima intrebare, chirurgia raspunde prin tehnici de biopsie (recoltarea de tesut in vederea examenului histopatologic). A doua intrebare se refera la localizarea exacta a cancerului, raspunsul venind din partea imagisticii, care furnizeaza informatii asupra sediului leziunii primare si a eventualelor metastaze. Ultima intrebare reprezinta un bilant, gravitatea bolii fiind data de o serie de factori incluzand tipul histopatologic, gradul de diferentiere, evolutia locala si diseminarea la distanta. Pentru evaluarea gradului de extensie al bolii, tehnica ganglionului santinela a ajutat la selectarea cazurilor in care limfadenectomia regionala era de electie, pentru unele dintre cancerele care disemineaza limfatic (cancerul mamar, melanomul, cancerul de col uterin). Dupa diagnostic, urmeaza tratamentul, care poate fi chirurgical de prima intentie sau, in cazul unor stadii avansate, neoadjuvant cu rol de “downstaging”, urmat de chirurgie asociata cu radioterapie si chimioterapie in functie de particularitatile fiecarui caz. Terapia hormonala, chimioterapia si radioterapia tintita si ghidata imagistic au crescut supravietuirea in cancer, avand un rol complementar chirurgiei in tratamentul neoplasmelor.

In cancer, exista numerosi factori care au fost incriminati ca si factori favorizanti: obezitatea, fumatul, alimentatia. Niciunul dintre acestia sau dintre oricare altii insa nu joaca un rol mai important in aparitia bolii la un individ decat genetica. Oncogenele sau mutatii ale genelor responsabile de inhibitia factorilor de crestere si proliferare ale anumitor celule si tesuturi conduc in final la aparitia cancerului. KIT pentru tumorile stromale gastrointestinale, MET pentru cancerul renal sau RET pentru sindroamele neoplazice endocrine sunt exemple de gene ale caror mutatii, dobandite sau mostenite determina invariabil aparitia cancerului. Un alt exemplu este cel al mutatiei la nivelul genelor BRCA1,2, care expun purtatoarele acestora la un risc de peste 60% dupa varsta de 45 de ani de a face cancer mamar sau ovarian. Nu de putine ori, paciente care beneficiaza de teste genetice care deceleaza asemenea modificari, opteaza pentru interventii chirurgicale preventive (mastectomia profilactica cu reconstructie si anexectomia) care scad semnificativ riscul de imbolnavire, dar care nu-l exclud, defectul genetic persistand.

Chiar daca progresul in cercetare si tehnologie ofera in prezent chirurgului optiuni practic nelimitate in abordul unor cancere pana nu demult considerate inoperabile iar tratamentul adjuvant si neoadjuvant actual a crescut semnificativ supravietuirea in cancer, nu numai durata, cat mai ales asigurarea calitatii vietii pacientului constituie scopul final al gestului terapeutic.

PERSPECTIVES IN SURGICAL ONCOLOGY Author: MihaiPlesca, MD, PhD student IIndSurgical Oncology Clinic, AlexandruTrestioreanu Institute of Oncology, Bucharest, Romania Surgical oncology has a permanent evolution; Although cancer is notorious for its unpredictable outcome,

regardless of the location or the stage in which it is diagnosed, in some cases, surgery may be of curative intent. In addition, surgical techniques are used in all stages of treatment for cancer, from diagnosis and staging to palliative operations. Surgery can be an instrument of prevention in some cancers whose onset and evolution are influenced by hormonal status or significant familial aggregation. In cancer, the optimal surgical treatment concerning oncological safety is associated with amputations, defects or partial or complete damage of the affected organ or tissue. Probably the best example of this is the mastectomy in breast cancer surgery a mutilating procedure which has the tendency to predispose to major postoperative complications (pain syndrome, lymphedema). For cases in which mastectomy is a surgical act too large to justify it’s efficiency, some techniques have been developed, techniques which associateprinciples of surgical oncology with plastic surgery in order to obtain better postoperative outcomes for patients. Thus, in selected cases of breast cancer patients, oncoplasticsurgery offer the chance to optimal postoperative results in terms of the ratio of oncological safety and aesthetic criteria.

The therapeutic strategy in patients with cancer involvesa multidisciplinary approach, which must initially respond to three simple questions for the patient, but fundamental: What is it? Where is it? How bad is it?. On the first question, the answer comes from surgery biopsy techniques (harvesting of tissue for histopathological examination). The second question refers to the exact location of the cancer, the response being provided byimagery, which provides information on the seat of the primary lesion and methastatases. The last question has a cumulative answer, the severity of the disease being the sum of a number of factors including histological type, degree of differentiation, the evolution of local and distant dissemination. To assess the extent of the disease, the sentinel node technique introduced by Cabanas and Morton helped in the selection of cases in wichregional lymphadenectomy for cancers wich disseminate lymphatically, could be performed strictly on patients wich benefited it most. After diagnosis, treatment follows.Surgery can be of first intent, but in the advanced cases,


114

neoadjuvanttherapy serves in "downstaging" and must be followed by surgery with radiotherapy and chemotherapy depending on the particularities of each case. Hormone therapy, chemotherapy and targeted imagistic guided radiotherapy also increased survival in cancer, with a complementary role of surgery.

In cancer, there are many factors that have been incriminated as a contributing factor: obesity, smoking, diet. None of them or of any others do not play a more significant role in the disease’s ethiology than genetics. Oncogenes or mutations in the genes responsible for inhibition of growth and proliferation of certain cells and tissues eventually lead to cancer. KIT for gastrointestinal stromal tumors, MET and RETin renal cancer and endocrine neoplasia syndromes are examples of genes whose mutations, acquired or inherited invariably cause cancer. Another example is the mutation of BRCA1 and 2 bearerswhich expose them to a risk of 60% after the age of 45 years to breast or ovarian cancer. Not infrequently, patients who receive genetic testing that reveal such modifications, choose preventive surgery (prophylactic mastectomy with reconstruction and anexectomy) which reduces the risk of disease, but does not exclude it, because the genetic defect persists.

Even if progress in research and technology now offer virtually unlimited options to surgeons and enable us to approach tumors wich until recently were considered inoperable, and adjuvant and neoadjuvant treatment significantly increased survival in current cancer, what must drive us forward must not only be the duration, but especially to ensure as much as we can the patient’s quality of life. And this balance, even if is so hard to achieve in most cases, must be the ultimate goal of the therapeutic gesture.

EXOPROTEZA BIONICĂ DE MÂNĂ DOTATĂ CU INTERFAŢĂ SENZORIALĂ: INOVAŢII TEHNICE ŞI REZULTATE FUNCŢIONALE Pogărăşteanu M.E. (doctorand), Barbilian A.G., Moga M., Miţulescu Şt.C. Contextul actual: În context traumatic, tumoral, infecţios sau vascular, pierderea prin amputaţie a unui

membru, constituie o piedică în desfăşurarea vieţii unui pacient, afectându-l atât în plan personal, cât şi profesional. Cel mai puternic impact îl are pierderea membrului toracic, deseori ducând la o gravă depreciere a calităţii vieţii pacientului, indiferent de vârstă, sex, sau poziţie socială.

Obiective şi ipoteză de lucru: Avem ca obiectiv principal dezvoltarea unei exoproteze bionice de mână, dotată cu o interfaţă senzorială menită să culeagă stimuli mioelectrici (EMG) de pe suprafaţa bontului de amputaţie, susţinută de o modificare a tehnicilor chirurgicale clasice de amputaţie a antebraţului, în vederea facilitării procesului de culegere a stimulilor miolelectrici, esenţiali în comanda exoprotezei. Ipoteza pe care intenţionăm să o demonstrăm este că exoproteza bionică de mână dotată cu interfaţă senzorială poate constitui o alternativă viabilă în România după amputaţia de antebraţ în condiţiile unei intervenţii chirurgicale orientate în acest scop.

Materiale şi metodă: Pentru a ne atinge obiectivele de cercetare şi a verifica ipoteza, intenţionăm să modificăm tehnica de amputatie a antebratului clasică, care să ne permită să punem la punct un model elaborat de exoproteză bionică de mână, dotată cu senzori pentru recepţionarea semnalelor mioelectrice în număr sporit. Intervenţia chirurgicală modificată va fi realizată prin suturarea grupelor musculare în pozitiile adecvate pentru a obţine semnale mioelectrice clare şi distincte, în urma contractării fiecărei grupe de muşchi sau fiecărui muşchi individual. Această metodologie se va putea aplica şi la retuşul bonturilor de amputaţie. Aceasta va permite comanda distinctă şi cât mai naturală a mişcării elementelor exoprotezei. Devine justificată dotarea exoprotezei cu un numar mai mare de functii motoare, pe care pacientul le poate folosi. După intervenţie şi o perioadă de antrenament, se va confecţiona o exoproteza prototip individualizată. În procesul de antrenament se va urmări ca pacienţii să practice contracţii izometrice ale muşchilor bontului, pentru a creşte capacitatea de control. În vederea eficientizării antrenamentului se va utiliza o aplicatie software pentru achiziţia şi interpretarea semnalelor EMG şi afişarea grafică a rezultatelor sub forma mişcărilor unei mâini virtuale într-o realitate simulată, atât de la nivelul braţului sănătos cât şi de la nivelul bontului. Aceasta va permite asistarea pacientului, prin bio-feedback vizual, în realizarea unui antrenament eficient şi va permite dezvoltarea abilităţilor necesare pentru a comanda o mână artificială.

Rezultate preconizate: Se va pune la punct un chestionar privind satisfacţia pacienţilor trataţi prin noua metodă, comparativ cu pacienţii ce vor opta pentru metoda clasică, în vederea evaluării beneficiile preconizate ale utilizării mâinii artificiale: control îmbunătăţit asupra funcţiilor acesteia, număr sporit de funcţii, timp mai scurt de răspuns la comanda motrice si creştea calităţii vieţii şi a satisfacţiei pacienţilor. Se preconizează că în urma realizării studiului va fi pusă la punct o metodă mai eficientă de pregătire intraoperatorie a bontului de amputaţie, care împreună cu un antrenament susţinut atât fizic cât şi în mediu virtual, precum şi un nou prototip de exoproteză, să crească accesibilitatea mâinii artificiale pentru pacienţi, astfel îmbunătăţindu-se marcat calitatea vieţii acestora.


115

CEDAREA IN-VITRO A IBUPROFENULUI DIN FORME FARMACEUTICE ORALE Daniela Elena Popa, George Traian Alexandru Burcea Dragomiroiu, Dumitru Lupuleasa, Dalia Simona Miron, Flavian Ştefan Rădulescu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Farmacie, Bucureşti, România Introducere. Includerea ibuprofenului în clasa II a Sistemului de Clasificare Biofarmaceutică reprezintă un

subiect controversat, datorită definiţiei solubilităţii, ca dizolvarea completă a dozei maxime pe întreg domeniul de variaţie a pH-ului la nivelul tractului gastro-intestinal. Similar celorlalte antiinflamatoare nesteroidiene, caracterul acid determină un profil de solubilitate redusă, mai ales la nivel gastric şi duodenal. Este de remarcat dizolvarea rapidă şi completă a dozelor administrate oral la locul de absorbţie. În aceste condiţii, medicamentele generice pot fi înregistrate conform reglementărilor actuale ale Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) şi a Organizaţiei Mondiale a Sanătăţii (OMS), pe baza procedurilor de exceptare de la studiile de bioechivalenţă. Considerând multitudinea de forme farmaceutice cu ibuprofen disponibile pe piaţa europeană, obiectivul studiului a fost evaluarea profilelor de cedare in-vitro din preparate destinate administrării orale, cu diferenţe notabile în compoziţie, proces de fabricaţie şi, prospectiv, profil cinetic.

Materiale şi metode. Au fost evaluate cinci forme farmaceutice conţinând între 100 şi 400 mg ibuprofen pe unitate (capsule gelatinoase moi şi tari, comprimate filmate şi suspensie). Testele de dizolvare au fost realizate pe un aparat USP 2 (Vankel 7000 dissolution tester), la 75 rpm, folosind ca mediu un sistem tampon fosfat pH=7.2, 100 mM, 900ml. Pentru capsulele gelatinoase tari, au fost realizate în laborator sinkere metalice care să prevină plutirea acestora. În cazul suspensiei, un volum de 5 ml a fost adăugat lent, în regiunea mediană a vasului, cu ajutorul seringii dozatoare disponibile în ambalajul secundar. Probe de 5 ml au fost prelevate după 5, 10, 15, 20, 30, 45 şi 60 min de la începutul testului. Toate testele au fost efectuate pe câte 6 unităţi. Evaluarea cantitativă a ibuprofenului s-a realizat printr-o metodă spectrofotometrică validată (λmax=222 nm).

Rezultate şi discuţii. Profilele medii de cedare in-vitro au confirmat diferenţele în mecanismele de cedare. Vâscozitatea mare a vehicolului semisolid a determinat, în cazul suspensiei, o cedare lentă şi liniară, fracţia de medicament eliberat în 60 de minute fiind doar de 60%, în ciuda vitezei mari de agitare. Eroziunea capsulelor gelatinoase moi, respectiv deschiderea aproape instantanee a capsulelor gelatinoase tari, au generat profile de cedare rapide şi aproape complete. În primul caz, etapa limitantă de viteză a fost partiţia lentă între faza internă lipidică şi sistemul tampon. Pentru comprimatele filmate, au fost notate diferenţe semnificative, deşi compoziţiile calitative erau similare, probabil datorită grosimii diferite a stratului de acoperire.

Concluzii. Considerând permeabilitatea mare a medicamentului, ar fi de presupus că aceste diferenţe nu vor influenţa covârşitor concentraţia maxima şi expunerea globală, după administrarea orală. Metodologia in-vitro reprezintă un instrument util pentru procedurile de control al calităţii, fiind sensibilă la natura formulării, variaţii de compoziţie şi de proces de fabricaţie.


IN-VITRO RELEASE OF IBUPROFEN FROM ORAL DOSAGE FORMS Daniela Elena Popa, George Traian Alexandru Burcea Dragomiroiu, Dumitru Lupuleasa, Dalia Simona Miron, Flavian Ştefan Rădulescu University of Medicine and Pharmacy „Carol Davila” Bucharest, Faculty of Pharmacy, Bucharest, Romania Introduction. The inclusion of ibuprofen in the class II of the Biopharmaceutical Classification System is still a

controversial issue, due to the definition of the solubility by means of the highest strength throughout the whole range of physiological pH. Similar to other non-steroidal anti-inflammatory drugs, the acidic character generates a low-solubility profile, especially in the gastric and upper intestinal regions. Notably, rapid and complete dissolution of orally administered doses occurs at the site of absorption. In this case, biowaiver procedures can be used in the registration of generic drug products, based on current European Medicine Agency (EMA) and World Health Organization (WHO) guidance. Considering the diversity of dosage forms available on the European market, the aim of the study was to evaluate the in-vitro release profiles of several oral formulations, with marked difference in composition, manufacturing process and, prospectively, kinetic pattern.

Materials and methods. Five oral dosage forms containing 100 to 400 mg per unit (soft and hard gelatin capsules, film coated tablets and suspension) were evaluated in-vitro using 900 mL phosphate buffer pH=7.2, 100 mM, as release media. The dissolution studies were performed using USP2 apparatus (Vankel 7000 dissolution tester), at 75 rpm. For the hard gelatin capsules, in-house made metal sinkers were used for prevention of floating. 5 ml of suspension were slowly added in the middle region of the vessels, using the available dosing syringe. 5 ml


116

samples were collected at 5, 10, 15, 20, 30, 45 and 60 min after test debut and were replaced with fresh media. All tests were performed on 6 units. The quantitative evaluation of ibuprofen was performed using a validated spectrophotometric method (λmax=222 nm).

Results and discussion. The mean in-vitro release profiles confirmed the marked differences in the dissolution mechanisms. In case of the suspension, the high viscosity of the semisolid vehicle triggered a slow and linear pattern. The fraction of drug released in 60 min was 60%, despite the high stirring rate. The erosion of soft gelatin capsules, respectively the almost instantaneous opening of the hard gelatin capsules, determined rapid and complete release profiles. In the first case, the rate-limiting step of dissolution was the slow partition between the internal lipid phase and the buffer system. For the sugar-coated formulations, significant differences were concluded, despite the similar qualitative composition, probably due to the thickness of the coating layer.

Conclusions. Considering the high permeability profile of the drug, it is less likely that these differences have a significant impact on the peak and global exposure, following in-vivo administration. Nevertheless, the methodology is useful for quality control purposes, being sensitive to nature of formulation, variation in composition and changes of manufacturing process.

Acknowledgement: This work was supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839".

DIFICULTĂŢI ÎN DIAGNOSTICUL LEZIUNILOR INTRAABDOMINALE LA POLITRAUMATIZAŢII CU LEZIUNI CRANIOCEREBRALE Pop-Began D., Păunescu V. U.M.F. “C. Davila”, Clinica Chirurgicală, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, Bucureşti Introducere. Diagnosticul leziunilor intraabdominale la politraumatizaţii abdominal şi cu leziuni craniocerebrale

este dificil, examinarea clinică efectuându-se la un pacient inconştient, cu semne clinice mascate sau falsificate. Mterial şi metodă. Studiul prospectiv a 5725 traumatisme a inclus 1456(25,43%) politraumatisme, dintre care,

206(14,15%) au prezentat leziuni asociate craniocerebrale şi abdominale. Pentru stabilirea severităţii leziunilor s-au calculat scorurile traumatice şi şansa supravieţuirii. Pentru leziunile craniocerebrale s-a folosit scala Marshall a tomografiei computerizate.

Rezultate. Majoritatea politraumatismelor au fost produse prin accidente de circulaţie (75,72%) şi au interesat mai frecvent sexul masculin (72,33%), cu vârsta până în 70 de ani(69,90%). Severitatea politraumatismelor la internare a fost confirmată de valoarea sub 7 unităţi (37,86%) pentru Glasgow Coma Scale(G.C.S.), a şocului traumatic şi hipovolemic (37,37%), a necesităţii folosirii ventilaţiei mecanice(25,24%), la care s-a dezvoltat insuficienţa multiplă de organe(59,4%). Cele 61 de decese în cazul leziunilor craniocerebrale s-au datorat hemoragiei cerebrale (100%), hematomului cerebral (82,3%), dilacerării cerebrale(75%), edemului cerebral (71,8%). La examenul clinic al abdomenului, contractura peretelui abdominal a fost absentă la politraumatizaţii comatoşi sau a existat falsa contractură abdominală în fracturile de coastă sau în traumatismele vertebro-medulare, iar intoxicaţia alcoolică a scăzut valoarea G.C.S. pentru p < 0,05. În evaluarea indicaţiei de celiotomie, investigaţiile au avut următoarele valori: puncţia-spălătură abdominală: sensibilitate = 96,4%; specificitate = 99,8%; ecografia abdominală: sensibilitate = 73,1%; specificitate = 93,8%; tomografia computerizată abdominală a avut valoare predictivă pozitivă de 100% pentru leziunile renale şi retroperitoneale, de 85% pentru leziunile hepatice şi pancreatice şi de 83% pentru cele splenice. Celiotomia a identificat leziunile organelor în 47 de cazuri, cele mai multe, retroperitoneale (n = 18) şi splenice (n = 17), cu un total de 25(53,2%) decese, cu valoare pentru )(2 = 6,65, α = 99%. Dintre scorurile traumatice, Trauma Score-Injury Severity Score (T.R.I.S.S.), care include în calcul şi Revisited Trauma Score (R.T.S.) şi Injury Severity Score (I.S.S.) a avut putere ridicată de discriminare, cu valoare predictivă pozitivă de 0,98.

Concluzii. Diagnosticul leziunilor intraabdominale la politraumatizaţii craniocerebral este dificil, traumatizatul este inconştient, cu semne clinice abdominale mascate sau falsificate. Severitatea asocierii leziunilor explică mortalitatea ridicată (p < 0,001).

Cuvinte cheie: Politraumatisme, leziuni craniocerebrale, leziuni intraabdominale, diagnostic, scoruri de severitate, decese.


117

DIFFICULTIES IN DIAGNOSIS OF ABDOMINAL INJURIES AT POLYTRAUMA PATIENTS WITH CRANIOCEREBRAL LESIONS Pop-Began D., V. Păunescu U.M.F. "C. Davila ", Surgical Clinic, Emergency Clinical Hospital “Bagdasar-Arseni” Bucharest Introduction. Diagnosis of abdominal lesions in polytrauma patients with abdominal and craniocerebral injuries

is difficult, clinical examination being performed at an unconscious patient with clinical signs concealed or falsified.

Material and method. Prospective study of 5725 trauma patients included 1456 (25.43%) polytrauma patients, of which 206 (14.15%) had associated injuries: craniocerebral and abdominal. To determine the severity of lesions, traumatic scores and chance of survival were calculated. For craniocerebral lesions was used computed tomography Marshall scale.

Results. Most of polytrauma were produced by road traffic accidents (75.72%) and more frequently were affected males (72.33%), aged up to 70 years (69.90%). Polytrauma severity at admission was confirmed by the value below 7 units (37.86%) for the Glasgow Coma Scale (GCS), by traumatic and hypovolemic shock (37.37%), by the need to use mechanical ventilation (25.24%), and by the fact that a lot of patients (59.4%) have developed multiple organ failure. The 61 deaths in patients with craniocerebral lesions were due to cerebral hemorrhage (100%), cerebral hematoma (82.3%), brain dilaceration (75%), brain edema (71.8%). On clinical examination of the abdomen, abdominal wall contraction was absent in polytrauma patients that presented coma, or existed a false abdominal contracture in rib fractures or spinal cord injury, and alcohol intoxication decreased GCS value for p < 0.05. In assessing of celiotomy indication the investigations had the following values: abdominal puncture-lavage: sensitivity = 96.4%, specificity = 99.8%; abdominal ultrasonography: sensitivity = 73.1%, specificity = 93.8%; abdominal CT had positive predictive value of 100% for renal and retroperitoneal lesions, 85% for liver and pancreatic lesions and 83% for the spleen lesions. The celiotomy identified lesions of organs in 47 cases, most of them retroperitoneal (n = 18) and in the spleen region (n = 17), with a total of 25 (53.2%) deaths, with the value of )(2 = 6, 65, α = 99%. Among the injury scores, Trauma Score-Injury Severity Score (TRISS), which includes Revised Trauma Score (RTS) and Injury Severity Score (ISS) has high power of discrimination, with positive predictive value: 0.98.

Conclusions. Is difficult to establish a diagnosis at polytrauma patients with abdominal and craniocerebral injuries, the trauma patient is unconscious, with clinical abdominal signs masked or forged. The severity of lesions association explains the high mortality (p < 0.001). Keywords: polytrauma, craniocerebral injuries, abdominal lesions, diagnosis, severity scores, deaths.

ANALIZA DE MASĂ CORPORALĂ FOLOSIND ABSORBŢIOMETRIA CU RAZE X ÎNTR-UN LOT CU POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ - REZULTATE PRELIMINARII Claudiu POPESCU,1 Violeta BOJINCĂ,1,2 Ruxandra IONESCU1,2 1Sp. Cl. „Sfânta Maria” Bucureşti; 2Catedra de Medicină Internă şi Reumatologie a U.M.F. „Carol Davila” Obiective: compararea măsurătorilor adipozităţii corporale obţinute cu indicii antropometrici clasici şi cu

absorbţiometria cu raze X (DXA); legătura acestor măsurători cu sindromul metabolic şi cu riscul cardiovascular pe 10 ani.

Metode: design transversal; măsurarea indicilor antropometrici clasici şi a compoziţiei de masă corporală folosind DXA pacienţilor de sex feminin internaţi în succesiune aleatorie; diagnosticarea sindromului metabolic; estimarea riscului cardiovascular pe 10 ani; aviz al comisiei de etică a spitalului; consimţământ informat în scris al pacienţilor (expunere la ~ 130 µSv doză efectivă).

Măsurători: indici antropometrici: cântar mecanic (abatere 0,1 kg), stadiometru de perete (abatere 1 cm); bandă gradată în centimetri; compoziţia de masă: densitometru Lexxos C05LX223 (soft v6.0551), care înregistrează parametri ca densitatea ţesutului adipos/suplu (DTA, DTS), masa ţesutului adipos/suplu (MTA, MTS), procentul de ţesut adipos/suplu (PTA, PTS); criterii diagnostice ale sindromului metabolic: I.D.F. (2006); riscul cardiovascular la 10 ani: grafice SCORE; analiză: SPSS v.17 (Windows), folosind corelaţii bivariate Pearson (2-tailed), cu semnificaţie statistică la p < 0,05; date numerice exprimate ca medii cu deviaţii standard.

Rezultate: Lotul a inclus 91 de femei cu vârstă medie de 56 de ani, în general supraponderale (IMCmediu= 27,5 kg/m2; procent de ţesut adipos total mediu = 61%). Lotul a fost în general dislipidemic, cu un LDL-colesterol seric de 133,41 ± 34,46 mg/dL, cu o glicemie medie la limita criteriilor I.D.F. 2006: 100,88 ± 22,22 mg/dL. În total, 45 (60,4%) de paciente au fost diagnosticate cu sindrom metabolic, 46 (50,5%) erau hipertensive, 7 (7,7%) diabetice, iar 75 (82,4%) aveau poliartrită reumatoidă. Indicii ţesutului adipos din compoziţia corporală DXA s-au corelat puternic şi semnificativ cu indicii antropometrici clasici: spre exemplu DTA a fost concordant cu IMC (r = 0,903, p


118

= 0,0001) şi cu circumferinţa abdominală (r = 0,898, p = 0,0001). Corelaţia s-a păstrat şi pentru ţesutul adipos abdominal: MTA pelvine a fost concordantă cu circumferinţa şoldului (r = 0,890, p = 0,0001). Analog, s-a înregistrat o corelaţie negativă semnificativă între indicii ţesutului suplu evaluat DXA şi indicii antropometrici clasici: cel mai puternic s-a corelat PTS cu circumferinţa abdominală (r = - 0,821, p = 0,0001). Indicii DXA ai ţesutului adipos abdominal s-au corelat cel mai puternic cu celelalte componente ale sindromului metabolic, cu excepţia lipidogramei, iar dintre aceştia DTA pelvin a fost cel mai semnificativ, corelându-se cu glicemia (r = 0,437, p = 0,0001), cu diagnosticul de hipertensiune arterială (r = 0,546, p = 0,0001), cu diagnosticul de sindrom metabolic (r = 0,600, p = 0,0001) şi cu riscul SCORE (r = 0,286, p = 0,006).

Concluzii: Studiul arată că ţesutul adipos şi ţesutul suplu corelează cu componentele sindromului metabolic, în sens pozitiv (ţesutul adipos) şi în sens negativ (ţesutul suplu), dar şi cu riscul cardiovascular la 10 ani. De asemenea, studiul reafirmă importanţa ţesutului adipos abdominal referitor la consecinţele sale asupra apariţiei sindromului metabolic şi a riscului cardiovascular. Din aceste motive, intervenţiile terapeutice care adresează unul din agenţii etiologici cheie ai sindromului metabolic, anume obezitatea abdominală, pot fi justificate, obiectivate şi monitorizate cu ajutorul absorbţiometriei cu raze X (DXA), care este o metodă simplă, puţin dependentă de operator, reproductibilă, rapidă, non-invazivă şi precisă de evaluare a compoziţiei de masă regională şi totală.

Finanţare: bursă doctorală U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti. Contact: dr. Claudiu Popescu, [email protected]. BODY MASS COMPOSITION USING DUAL-ENERGY X-RAY ABSORBTIOMETRY IN A RHEUMATOID ARTHRITIS GROUP – PRELIMINARY RESULTS Claudiu POPESCU,1 Violeta BOJINCĂ,1,2 Ruxandra IONESCU1,2

1 "Saint Mary" Clinical Hospital Bucharest; 2 Internal Medicine and Rheumatology Department, "Carol Davila" University, Bucharest Objectives: a comparative analysis between adipose and lean tissue indices obtained by classical

anthropometric measurement and by dual-energy X-ray absorbtiometry (DXA); the evaluation of the potential connection between these indices and the metabolic syndromele and the 10 year estimate of the cardiovascular risk.

Methods: cross-sectional design; measurement of classical anthropometric indices and of body mass composition using DXA for the female in-patients, randomly admitted in our clinic between 2012-2013; the diagnosis or the exclusion of the metabolic syndrome; the estimation of the 10-year cardiovascular risk; approval of the local ethics committee; written informed consent from all the patients (130 µSv effective dose exposure).

Measurements: anthropometric indices: mechanical scale (0,1 kg error), wall stadiometer (10 mm error); plastic tape, graded in cm; body composition: Lexxos C05LX223 (soft v6.0551) densitometer, which calculates variables such as adipose/lean tissue density (ATD, LTD), adipose/lean tissue mass (ATM, LTM), adipose/lean tissue percentage (ATP, LTP); metabolic syndrome diagnostic criteria used: I.D.F. (2006); 10-year cardiovascular risk assessment: SCORE charts; statistical analysis: SPSS v.17 (Windows), using 2-tailed bivariate Pearson correlations, with a statistical significance chosen at p < 0,05; numeric data expressed as meas with standard deviations.

Results: The group included 91 overwieght (BMImean = 27,5 kg/m2; ATPmean = 61%), dyslipidemic (LDL-cholesterol = 133,41 = 34,46 mg/dL) female patients, with an average age of 56 years, with a mean fasting glucose of 100,88 - 22,22 mg/dL. Generally, 45 (60,4%) patients were diagnosed with the metabolic syndrome, 46 (50,5%) patients were hypertensive, 7 (7,7%) patients were diabetic, and 75 (82,4%) patients had rheumatoid arthritis (RA). On one hand, the adipose tissue indices, obtained from the DXA body mass composition analysis, correlated positively, strongly and significantly with the classical anthropometric measurements (for example: ATD – BMI: r = 0,903, p = 0,0001; ATD – abdominal circumference: r = 0,898, p = 0,0001). The correlation was similar with regard to the abdominal fat measurements (for example: pelvic ATM – waist circumference: r = 0,890, p = 0,0001). On the othe hand, the DXA lean tissue indices correlated negatively, strongly and significantly with the classical anthropometric measurements (for example: LTP - abdominal circumference: r = - 0,821, p = 0,0001). The DXA indices of the abdominal adipose tissue were stroger correlated with the other components of the metabolic syndrome, excepting serum tryglicerides, and of these the pelvic ATD was the most significant in its correlation with such parameters as glycaemia (r = 0,437, p = 0,0001), hypertension (r = 0,546, p = 0,0001), metabolic syndome diagnosis (r = 0,600, p = 0,0001) and SCORE risk (r = 0,286, p = 0,006).

Conclusions: The study shows that the adipose and lean tissue correlate as well as with the individual components of the metabolic sydrome as with this diagnosis solely, in a pozitive manner (adipose tissue) and in a negative manner, respectively (lean tissue). Also, the study emphasises the importance of the adominal fat pad with regard to its consequences on the metabolic syndrome diagnosis and on the cardiovascular risk. For these reasons,


119

the therapeutical interventions which adress the etiological agent of the metabolic syndrome, namely the abdominal fat, can be justified, objectively recorded and followed usind DXA, wich is a simple, fast and precise method of evaluating total and regional body composition. Lastly, a non-RA non-autoimmune disease control group is being asembled, to test de posibility of the influence of RA on body composition.

Finanţare: bursă doctorală U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti. Contact: dr. Claudiu Popescu, [email protected]. ACIZII GRASI OMEGA-3 REDUC REZISTENTA LA INSULINA SI RISCUL DE ATEROSCLEROZA, LA COPIII OBEZI Laura Anca Popescu1, Bogdana Virgolici1, Olivia Timnea2, Aurelian Emil Ranetti1, Leon Zăgrean1 1.Carol Davila” Universitatea of Medicina si Farmacie, Bucuresti, Romania 2. Ecologic University of Bucharest, Faculty Physical Education and Sports, Bucharest Introducere. Obezitatea este un factor de risc pentru rezistenta la insulina (IR). Inflamatia sistemica, disfunctia

endoteliala si ateroscleroza sunt asociate cu rezistenta la insulina. Acizii grasi Omega-3 au proprietati antiinflamatoare si imbunatatesc sensibilitatea la insulina.

Scopul acestui studiu este de a determina efectele acizilor grasi Omega-3 pe rezistenta la insulina si pe factorii de risc in ateroscleroza, la copiii obezi.

Materiale si metode. Patruzeci si opt copii obezi si treizeci de copii cu greutate normala, cu varste intre 9 si 16 ani, au fost recrutati. Copiii obezi au fost impartiti in doua grupe, corespunzator valorii HOMA-IR (homeostasis model assessment of insulin resistance index). Pentru HOMA-IR s-a folosit valoarea cutt off de 3.4. S-a format grupul 1 de copii obezi (n=31), cu insulinorezistenta (IR) si grupul 2 (n=17) a fost format din copii obezi fara IR. In fiecare zi, timp de 3 luni, copiii obezi au luat suplimente (acid docosahexaenoic, DHA 130mg, acid eicosapentaenoic, EPA 25 mg si vitaminele A 200 µg, D 1.25 µg, E 2.5 mg and C 30 mg, de la Queisser Pharma DoppleHerz). Markerii antropometrici si factorii de risc in ateroscleroza au fost masurati inainte si dupa tratament. Metode ELISA si spectrofotometrice au fost folosite.

Rezultate. Copiii obezi cu IR au avut o circumferinta a taliei (p<0.004) si indicele de masa corporala (p<0.01) mai mari, leptina (p<0.05), haptoglobina (p<0.03), bilirubina totala (p<0.05) mai mari si adiponectina (<0.045) mai scazuta, comparativ cu copiii obezi fara IR. Dupa tratament, numarul copiilor obezi cu IR a fost scazut la n=13 si valoarea medie pentru HOMA-IR a scazut de la 4.95 to 4.05 (p<0.03), adiponectina a crescut (p<0.001), in timp ce leptina (p<0.05), trigliceridele (p<0.05), haptoglobina (p<0.03), PCR (p<0.05) si markerii antropometrici (p<0.005) au scazut.

Concluzie Acest studiu demonstreaza ca suplimentele cu acizi grasi Omega-3 sunt puternic recomandate, in obezitatea infantila, pentru efectele lor benefice de reducere a rezistentei la insulina si a factorilor de ateroscleroza.


OMEGA-3 FATTY ACIDS SUPPLEMENTS REDUCE INSULIN RESISTANCE AND ATHEROSCLEROSIS RISK, IN OBESE CHILDREN L.A. Popescu1, B. Virgolici1, O. Timnea2, A.E. Ranetti1, L. Zagrean 1

1.Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania 2.Ecologic University of Bucharest, Faculty of Physical Education and Sports, Bucharest Introduction.Obesity is a risk factor for insulin resistance (IR). Systemic inflammation, endothelial dysfunction

and atherosclerosis are associated with insulin resistance. Omega-3 fatty acids have antiinflammatory effects and improve insulin sensitivity.

Aim.This study aimed to determine the effects of Omega-3 fatty acids on insulin resistance and atherosclerosis risk factors in obese children.

Materials and methods.Forty eight obese children and thirty lean children, with ages between 9 and 16 years were involved. Obese children were divided in two groups according to the value of HOMA-IR (homeostasis model assessment of insulin resistance index). The recommanded cutt off of 3.4 for HOMA-IR was used. Group 1 (n=31) was formed by the obese children with IR and group 2 (n=17) was formed by the obese children without IR. Each day, for three months, obese children took supplements (docosahexaenoic acid, DHA 130 mg, eicosa-pentaenoic acid, EPA 25 mg and vitamins A 200 µg, D 1.25 µg, E 2.5 mg and C 30 mg, from Queisser Pharma


120

DoppleHerz). The antropometric markers and atherosclerosis risk factors were measured before and after treatment. Spectrophotometric and ELISA methods were used.

Results.The obese IR children had higher waist circumference (p<0.004) and BMI (p<0.01), higher leptin (p<0.05), haptoglobin (p<0.03), total bilirubin (p<0.05) and lower adiponectin (p<0.045) compared to the obese children without IR. After treatment, the number of IR obese children was decreased to n=13 and their HOMA-IR average was lowered from 4.95 to 4.05 (p<0.03), adiponectin was increased (p<0.001) while leptin (p<0.05), triglycerides (p<0.05), haptoglobin (p<0.03), CRP (p<0.05) and anthropometric markers (p<0.005) were decreased.

Conclusion.This study demonstrates that Omega-3 Fatty acids supplements are recommended strongly in childhood obesity, because they have beneficial effects by reducing insulin resistance and atherosclerosis risk.

Acknowledgement: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839

TRATAMENTUL PANCREASULUI GRAS NON-ALCOOLIC (NAFPD) CU ACIZI GRASI OMEGA-3 ASOCIATI CU DIETA STANDARD, LA SORICEII LA CARE S-A INDUS OBEZITATEA PRIN DIETA HIPERLIPIDICA Laura Anca Popescu1, Bogdana Virgolici1, Olivia Timnea2, Maria Mohora1, Leon Zăgrean1 1.Carol Davila” Universitatea of Medicina si Farmacie, Bucuresti, Romania 2.Universitatea Ecologica,, Facultatea de Educatie fizica si sport, Bucuresti Introducere. Obezitatea determina infiltrarea grasa a pancreasului, denumita pancreasul gras non-alcoolic

(NAFPD). Steatopancreatita, forma severa de NAFPD, este asociata cu stres oxidativ crescut si cu functie pancreatica anormala.

Scopul acestui studiu este de a demonstra efectele benefice ale acizilor grasi Omega-3 (acid docosahexaenoic, DHA 130mg, acid eicosapentaenoic, EPA 25 mg ) in NAFPD , la soriceii deveniti obezi prin dieta hiperlipidica.

Materiale and methode. Zece soricei NMRI au primit dieta standard si au format grupul control. Ca pretratament, 80 soricei NMRI au fost hraniti timp de o luna cu dieta lipidica 80%, pentru inducerea NAFPD. Apoi, soriceii au fost impartiti in grupuri mici de cate 10, corespunzator dietei (normo- sau hipercalorica), cu si fara tratament cu acizi grasi Omega-3 si corespunzator timpului (o luna sau doua luni), formand grupul de posttratament. In plasma s-au determinat profilul lipidic, glicemia si markerii antioxidanti ca albumina, acidul uric si capacitatea antioxidanta-TEAC. Tesutul pancreatic a fost folosit sub forma de homogenat pentru determinarile de glutation (GSH) si de grupari tiolice totale (TSH), precum si pentru examenul histopatologic, sub forma de sectiuni.

Rezultate. Soriceii aflati pe dieta hiperlipidica, din grupul de posttratament, au avut valori crescute ale glicemiei, colesterolemiei, uricemiei si trigliceridemiei, comparativ cu soriceii control. Tratamentul cu acizi grasi Omega-3 s-a opus cresterii trigliceridelor (p<0.01), glucozei (p<0.01) si colesterolului (p<0.02) in plasma. Nu au fost diferente semnificative pentru valorile TEAC intre grupele de soricei. In grupul de posttratament, valorile GSH 4.11-4.30 micromol/g tesut si TSH 5.04-6.1 micromol/g tesut au fost mai mici fata de control (5.28 micromol/g tesut pentru GSH si respectiv 7.8 micromol/g tesut pentru TSH), dar fara diferente statistice semnificative. Tratamentul nu a imbunatatit apararea antioxidanta a pancreasului estimata dupa valorile GSH si TSH. Toti soriceii din grupul de posttratament au avut modificari de steatopancreatita la microscop, dar numai soriceii care au urmat tratament cu Omega-3 asociat cu dieta standard, timp de 2 luni, au avut un aspect histologic normal.

Concluzie.Tratamentul cu acizi grasi Omega-3 asociati unei diete normocalorice/normolipidice, efectuat cel putin 2 luni are efecte pancreatoprotective in pancreasul gras non-alcoolic (NAFPD).


TREATMENT OF NON-ALCOHOLIC FATTY PANCREAS DISEASE (NAFPD) WITH OMEGA-3 FATTY ACIDS AND STANDARD DIET, IN OBESE HIGH FAT DIET MICE Laura Anca Popescu1, Bogdana Virgolici1, Olivia Timnea2, Maria Mohora1, Leon Ză grean1 1.Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania 2.Ecologic University of Bucharest, Faculty of Physical Education and Sports, Bucharest Introduction. Obesity leads to fat infiltration of the pancreas, which is termed nonalcoholic fatty pancreas

disease (NAFPD). Steatopancreatitis, a severe form of NAFPD, is associated with increased oxidative stress and abnormal pancreatic function.


121

Aim. The aim of this study is to demonstrate beneficial effects of Omega-3 fatty acids (docosahexaenoic acid, DHA 130 mg and eicosapentaenoic acid, EPA 25 mg) in NAFPD, in obese high fat diet mice.

Materials and methods. Ten NMRI mice were fed a standard diet and formed the control group. As pretreatment, 80 NMRI mice were fed for one month with 80% fat diet to induce NAFPD. Then, the mice were divided in small groups of ten mice each, according to diet (normo- or hypercaloric), with and without treatment with Omega-3 fatty acids and according to time (one or two months), forming the posttreatment groups. In plasma we measured the lipid profile, glycaemia and antioxidant markers as albumin, uric acid and total antioxidant capacity-TEAC. Pancreas tissues were prepared as homogenates for glutathione (GSH) and total thiols groups (TSH) measurements and as sections for histopathological examination. Results and disscusion. High fat diet mice from the postreatment groups had increased glycaemia, colesterolemia, uricemia and triglyceridemia compared to control. Treatment with Omega-3 fatty acids lowered the rise of triglycerides (p<0.01), glucose (p<0.01) and cholesterol (p<0.02) in plasma. TEAC was not modified between groups. In the posttreatment groups, GSH 4.11-4.30 micromol/g tissue and TSH 5.04-6.1 micromol/g tissue were lower compared to control (5.28 micromol/g tissue and 7.8 micromol/g tissue, respectively) but the values were without statistical significance. Treatment didn’t improve the antioxidant defence of the pancreas estimated by GSH and TSH. All groups of mice from posttreatment groups had steatopancreatitis aspect at microscop, exept those on normocaloric diet associated with Omega-3 fatty acid treatment for 2 months, which had normal histological aspect.

Conclusion. At least two months with Omega-3 fatty acids treatment associated with a normocaloric/normolipidic diet has pancreatoprotective effect in nonalcoholic fatty pancreas disease and reversed the steatopancreatitis histopatological aspect to normal.

Acknowledgement: This paper is supported by the Sectoral Operational Programme Human Resources Development (SOP HRD) 2007-2013, financed from the European Social Fund and by the Romanian Government under the contract number POSDRU/107/1.5/S/82839

ASOCIEREA PROCEDEULUI HUMMELSHEIM CU RECESIA BILATERALĂ A MUŞCHIULUI DREPT INTERN ÎN PARALIZIA COMPLETA DOBÂNDITĂ DE NERV VI Violeta Prună M.D.*, Daniela Cioplean M.D.**, Prof. Liliana Mary Voinea M.D., Ph.D*** *Doctorand, Catedra de Oftalmologie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti **Clinica Oftapro ***Spitalul Universitar de Urgenta, Bucuresti OBIECTIVE Autorii îşi propun să evalueze printr-un studiu retrospectiv eficacitatea asocierii procedeului Hummelsheim cu

recesia bilaterală a muşchiului drept intern în cazul paraliziei complete, vechi, de nerv VI. MATERIAL ŞI METODE Autorii au analizat retrospectiv dosarele a 43 pacienţi cu paralizie de nerv VI admişi în Clinica Oftapro în

perioada ianuarie, 2001 - decembrie 2011, selectând 17 pacienţi cu paralizie completă de nerv VI (fără velocitate sacadică), asociată cu contractura muşchiului drept intern contralateral şi fără hipofuncţie a muşchiului drept extern contralateral. Perioada de aşteptare până la corecţia chirurgicală a strabismului a fost cuprinsă între 6 – 15 luni. Etiologia a fost în cea mai mare parte traumatică. Toţi pacienţii au fost operaţi de către acelaşi chirurg, practicându-se procedeul Hummelsheim, combinat cu recesia bilaterală a muşchiului drept intern.

REZULTATE Criteriile de evaluare postoperatorie au inclus: prezenţa sau absenţa diplopiei, aliniamentul ocular în poziţie

primară şi gradul de abducţie. În 64,7% din cazuri (11 pacienţi) s-a obţinut aliniament ortoptic în poziţie primară la distanţă şi la aproape, 29,4% din pacienţi (5) au rămas cu esotropie reziduală de până la 12 DP, dintre care 3 au necesitat coreţie prismatică, iar 1 pacient (5,88%) a avut o esotropie mare (35 PD) şi a necesitat chemodenervaţie cu BTXA şi reintervenţie chirurgicală.

CONCLUZII În cazurile de paralizie completă, veche, de nerv VI, care au dezvoltat contractura muşchiului drept intern

contralateral, fără hipofuncţie a muşchiului drept extern contralateral este utilă asocierea recesiei bilaterale a muşchiului drept intern la procedeul Hummelsheim efectuat pe ochiul afectat.

CUVINTE CHEIE: paralizie, nerv VI, abducţie, Hummelsheim, recesie


122

TRATAMENTULUI MULTIMODAL LA PACIENTII CU METASTAZE CERERBRALE SECUNDARE MELANOMULUI MALIGN V. Prună M.D.1, M. Gorgan M.D., Ph.D “Bagdasar-Arseni” Clinic Emergency Hospital, Bucharest, Romania 1Ph.D Student in Neurosurgery “Carol Davila” University of Medicine and PharmacyBucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery Melanomul cutanat este una dintre cele mai frecvente tumori care metastazeaza cerebral, dupa cancerul

pulmonar, de san si cel de origine neprecizata. Localizarea cea mai frecventa a melanomului malign este: piele, retina, creier, patul unghial. In aproximativ 14% din cazuri nu poate fi identificata locatia. Incidenta metastazelor cerebrale la pacientii cu melanoma malign variaza intre 6-43% din cazuri. In acest articol prezentam cazul unui pacient cu metastaza de melanom la care examenul histopatologic a evidentiat melanoma achromic.

Tratamentul actual include: - Chirurgie - Radiochirurgie - Radioterapie WBRT - Chimioterapie - Imunoterapie - Multimodal Scopul tratamentului este acela de a stabiliza boala si de a imbunatati calitatea vietii. Tratamentul chirurgical constituie optiunea terapeutica de alegere pentru tumorile cu un volum de peste 3 cm3.

Rezectia tumorii este de preferat sa fie facuta in bloc, completa si cu o margine de rezectie peritumorala de apro-ximativ 0,5 cm. S-a constatat ca rezectia tumorala in bloc creste supravietuirea si de asemenea scade recurenta locala. In cazul in care rezectia tumorala a foste fectuata in totalitate, studiile clinice au aratat ca terapia adjuvanta poate fi optionala. Aceasta regula nu este insa aplicata pentru tumorile la care rezectia nu a fost completa, motiv pentru care se continua tratamentul cu radioterapie Whole brain sau radiochirurgie stereotactica gamma-knife sau LINAC.

Radiochirurgia stereotactica de tipul Gamma-Knife sau LINAC reprezinta o alternativa terapeutica. Avantajele radiochirurgiei sunt reprezentate de: - Morbiditate scazuta - Toxicitate scazuta - Scade durata de spitalizare Rolul radioterapiei whole-brain ramane inca controversat datorita senzitivitatii scazute si riscul mare de aparitie

a dementei la pacientii tineri. In concluzie melanomul acromic este o leziune cutanata maligna rar intalnita care pune deseori probleme de

diagnostic. Chirurgia si radioterapia stereotactica de tipul Gamma-Knife sau LINAC raman principalele metode de tratament. Un diagnostic precoce si correct al leziunii cutanate, urmat de un tratament corespunzator scade riscul dezvoltarii metastazelor cerebrale si creste calitatea vietii. Pacientii cu metastaze dupa acest tip de leziuni au de obicei un prognostic infaust.

TULBURARILE DE SOMN IN DEPRESIA MAJORA CA ACUZE PRINCIPALE PRINTER MOTIVELE INTERNARII M.G. Puiu; A.A. Frunza; M.C. Manea; V. Rusanu; M. Manea „UMF Carol Davila” Tulburarile de somn prezinta o incidenta crescuta in randul pacientilor psihiatrici, in special a celor cu

sindroame de tip depresiv. Printre criteriile episodului depresiv major se numara si tulburarile hipnice. Adesea atunci cand este prezenta o afectiune psihiatrica, modificarile somnului sunt considerate ca fiind secundare.

Totusi, unii autori au gasit ca tulburarile de respiratie in somn si apneea obstructiva in timpul somnului sunt frecvente la pacientii psihiatrici, indicand astfel posibila relatie de cauzalitate inversa intre somn si depresie. De asemenea, unele studii sugereaza existenta unor mecanisme comune pentru depresie si tulburarile de somn, mecanisme reprezentate de alterarea ritmului circadian. Relatia dintre somn si depresie este dificil de evaluat, dat fiind faptul ca depresia poate include printre manifestarile sale tulburari de somn insasi alte simptome precum tulburari de atentie si memorie ori fatigabilitate, care la randul lor pot fi secundare unei tulburari primare a somnului, in absenta unui episod depresiv major.

Consideram ca tulburarile somnului au un rol deosebit in depresie dat fiind faptul ca sunt mult mai usor de


123

sesizat de catre pacienti comparativ cu alte manifestari prezente in depresie cu impact mai putin evident si a caror severitate este mai dificil de evaluat de catre pacient.

Importanta acordata de catre pacient prezentei unui simptom anume reiese din expunerea sau nu a simptomului respectiv ca motiv de prezentare la medic. Motivele internarii reprezinta o selectie a principalelor acuze pentru care pacientii solicita ingrijiri medicale.

Ne propunem sa prezentam rezultatele unui studiu retrospectiv avand ca scop investigarea frecventei tulburarilor de somn comparativ cu alte simptome (tulburarile de memorie, tulburarile de atentie, fatigabilitatea), relatate ca motive ale internarii.

Pentru realizarea studiului se are in vederere un lot alcatuit din aproximativ 400 de pacienti, cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani, internati in clinica IV a Spitalului “Prof. Dr. Alexandru Obregia” si care au avut la externare diagnostic de tulburare depresiva majora, episod unic sau recurent, si fara diagnostice asociate de axa I. Datele studiate includ motivele internarii, cum ar fi tulburarile de somn, deficitele de atentie si memorie, randament util redus, dispozitie depresiva si anhedonie, precum si date demografice, prelucrate statistic in vederea cuantificarii frecventei tulburarilor de somn comparativ cu celelalte acuze principale.

Tulburarile hipnice sunt deosebit de frecvente printre principalele simptome ale pacientilor depresivi studiati, reprezentand un procent considerabil din motivele internarii, alaturi de dispozitiadepresiva. Acestea altereaza functionalitatea pacientului si duc la o reducere semnificativa a calitatii vietii. Pe de alta parte faptul ca insomnia aduce pacientul la medic, faciliteaza diagnosticul unei afectiuni psihiatrice majore care altfel ar fi putut ramane nedepistata.

Desigur, sunt necesare investigatii suplimentare pentru a clarifica sensul relatiei de cauzalitate dintre somn si depresie.O astfel de clarificare ar putea conduce la abordari terapeutice adecvate, cu un prognostic favorabil si care sa determine imbunanatirea calitatii vietii pacientilor cu depresie si tulburari de somn.

VICTOR PAPILIAN-MEDICUL ŞI OMUL DE ARTĂ Asistent universitar Drd. Radu Mirela, Universitatea “Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicină, Str. Gheorghe Petraşcu 67A, sector 3, Bucureşti Victor Papilian (1888 - 1956) a fost plasat sub semnul lui Aesculap deoarece, în cazul său, profesia de medic

datează înainte de cea de scriitor. Dumitru Micu observa natura duală a personalităţii lui Papilian: ”unul dintre puţinii scriitori români cu nume tot atât de ilustre în sfera ştiinţei ca în literatură”1.Medicina l-a ajutat în meseria de suflet: literatura, permitându-i să îşi construiască opera literară pe “sugestiile fecunde şi nenumărate ale experienţei sale medicale, să-şi particularizeze universul de creaţie... profesorul a rămas până în ultima clipă credincios profesiunii şi chemării sale de experimentator şi savant, dar cheltuindu-şi sporul de imaginaţie şi talent în domeniul literar, cu o vigoare, o forţă şi o chemare care-l impun în mod indubitabil ca pe unul dintre cei mai realizaţi scriitori ai epocii interbelice.”2

Mircea Zaciu constata că, în ciuda unor studii ştiinţifice, Papilian a reuşit să influenţeze lumea literară interbelică:”Papilian, a fost una din figurile interesante ale culturii româneşti dintre cele două războaie mondiale. Om de ştiinţă, dublat de un autentic artist, el a lăsat o operă impresionantă, care conţine numeroase accente valoroase.”3 Criticul apreciază aportul lui Papilian la dezvoltarea nuvelisticii româneşti a perioadei, încercări dramaturgice originale, regretând, în schimb, lipsa unei viziuni de ansamblu asupra operei sale din patea criticii interbelice. Explicaţia ar fi că autorul şi-a publicat mare parte din operă în tiraje mici, din venituri proprii, pentru ca un deceniu, între 1946-1956 să nu mai fie tipărit nimic din opera papiliană. Această tăcere nu a fost însă o lipsă de activitate, ci, dimpotrivă, Papilian a scris intens în acea perioadă dar scrierile sale au rămas în manuscris, neapucând decât postum să fie cunoscute marelui public.

Alegerea studiilor medicale a fost datorată tatălui, la rândul său medic:„Orietarea spre medicină i-a fost impusă de tatăl său, medic general, înţelegeam în sfârşit de unde vine structura lui lirică, atât de neobişnuită pentru un savant anatomist.”4 În timpul studiilor medicale, i-a avut ca mentori spirituali pe profesorii Victor Babeş şi Gh. Marinescu. Aceşti îl şi recomandă, la terminarea studiilor, la Catedra de anatomie a Universităţii din Cluj. În calitate de cadru didactic al acestei facultăţi, a devenit:”Profesor de înaltă ţinută etică şi ştiinţifică, se distinge prin lucrările sale de anatomie, fiziologie, embriologie, biologie şi antropologie. A crescut generaţii de medici cu

1 Micea Zaciu, Masca geniului, Editura pentru Literatură , 1967, p. 366 2 Lucian Velea, Oameni pe care i-am iubit, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004, pp. 98-99 3 Micea Zaciu, Masca geniului, Editura pentru Literatură , 1967, p. 367 4 Lucian Velea, Oameni pe care i-am iubit, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004, pp. 97-98


124

excepţională pregătire şi a creat o «şcoală» medicală a cărei faimă a depăşit curând hotarele ţării.”5 Victor Papilian,adevărată figură emblematică a ştiinţei româneşti, a rămas viu în cultura română ca fondator al

Filarmonicii din Cluj, violonist excelent, director al Operei din Cluj şi al Teatrului Naţional din Cluj, fondator al revistei Darul vremii şi susţinător al unui cenaclu literar adăpostit în propria-i casă. În 1936, Papilian a devenit fondatorul şi preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Transilvania.

BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru Micu, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism, Editura Saeculum I.O.,

Bucureşti ,2000 2. Mircea Popa, Victor Papilian. Eseu monografic, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008 3. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Editura Albatros,

Bucureşti, 2000 4. Micea Zaciu, Masca geniului, Editura pentru Literatură, 1967 5. Lucian Velea, Oameni pe care i-am iubit,Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004 6. I. Negoiţescu, Istoria literaturii române, vol. I (1800-1945), Editura Minerva, Bucureşti, 1991 7. C. I. Bercuş, Pagini din trecutul medicinii româneşti, Editura Medicală, 1981 8. Dumitru Micu, Modernismul românesc. Vol. II De al Arghezi la suprarealism, Editura Minerva , Bucureşti,

1985, p. 12 VICTOR PAPILIAN-PHYSICIAN AND ARTIST Assistant PhD. Candidate Radu Mirela, “Titu Maiorescu” University, Faculty of Medicine, 67A Gheorghe Petraşcu Street, sector 3, Bucharest Victor Papilian (1888 – 1956) was placed under the sign of Aesculap, as, in his case, the physician dates back,

before the profession of writer. Dumitru Micu noticed the dual nature of Papilian’s personality:”one of the few Romanian writers with illustrious names both in the field of science and literature.”6 Medicine helped him in his soul profession: literature, allowing him to erect his literary work on “prolific and countless sugesstions belonging to his medical experience, empowering him to singularise his creation universe...the professor has remained until the last moment faithful to his profession and his calling as experimentor and scientist, but dissipating the excess of imagination and gift in the literary field, with an intenseness, force and vocation which impose him undoubtedly as one of the most successful writers of the inter-war period.”7

Mircea Zaciu discovered that, in spite of scientific studies, Papilian managed to influence the literary inter-war environment: „Papilian was one of the most interesting figures of the Romanian culture between the two world wars. Scientist, doubled by an authentic artist, he left behind an impressive work, with manyfold valuable touches.”8 The abovementioned critic cherishes Papilian’s infusion to the development of the Romanian short story at that stage, original playwright works, but regrets the lack of an overall vision on his work on behalf of the inter-war critique. The explanation might be that the author published most of his work in small edition, from his own budget, and because for a decade, between 1946-1956 nothing signed by him was published. This silence was not a lack of activity, on the contrary, Papilian arduously wrote during that period but his work remained in manuscript, only posthumously being known by the large public.

The choice of medical studies was made due to his father: „Orientation towards medicine was imposed by his father, general practitioner, and thus we finally understand where his lyric structure comes from, a structure such unusual for an anatomist.”9 During his medical studies he had as mentors Victor Babeş and Gh. Marinescu. They recommand Papilian, when graduating, at the Anatomy Chair of Cluj University. As a member of the teaching staff of this faculty, he became: „Professor of high ethic and scientific posture , distinguishes himself by his papers in the field of anatomy, physiology, embryology, biology and anthropology. He raised generations of physicians with outstanding education and he created a medical «school» whose fame exceeded the country’s borders.”10

Victor Papilian, true iconic figure of Romanian science, has remained alive in Romanian culture as founder of the Philarmonic in Cluj, excellent violonist, manager of the Opera in Cluj and the National Theater in Cluj, founder of the magazine The Time Gift and supporter of a literary circle sheltered in his own house. In 1936 Papilian became founder and president of the Romanian Writers Association in Transylvania.

5 Micea Zaciu, Masca geniului, Editura pentru literatură, 1967, p. 366 6 Micea Zaciu, Masca geniului, Publishing House for Literature , 1967, p. 366 7 Lucian Velea, Oameni pe care i-am iubit, Publishing House Limes, Cluj-Napoca, 2004, pp. 98-99 8 Micea Zaciu, Masca geniului, Publishing House for Literature , 1967, p. 367 9 Lucian Velea, Oameni pe care i-am iubit, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004, pp. 97-98 10 Micea Zaciu, Masca geniului, Editura pentru literatură, 1967, p. 366


125

REFERENCES 9. Dumitru Micu, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism, Saeculum I.O.

Publishing House, Bucharest, 2000 10. Mircea Popa, Victor Papilian. Eseu monografic, , Eikon Publishing House, Cluj-Napoca, 2008 11. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Albatros Publishing

House, Bucharest, 2000 12. Micea Zaciu, Masca geniului, Publishing House for Literature, 1967 13. Lucian Velea, Oameni pe care i-am iubit, Limes Publishing House, Cluj-Napoca, 2004 14. I. Negoiţescu, Istoria literaturii române, vol. I (1800-1945), Publishing House Minerva, Bucharest, 1991 15. C. I. Bercuş, Pagini din trecutul medicinii româneşti, Medical Publishing House, Bucharest, 1981 16. Dumitru Micu, Modernismul românesc. Vol. II De al Arghezi la suprarealism, Publishing House Minerva,

Bucharest, 1985 MANAGEMENTUL FRACTURILOR DE INEL PELVIN ÎN URGENŢĂ N. Radu-Ştefănescu, Ştefan Cristea Spitalul Sfântul Pantelimon Bucureşti - Clinica de ortopedie-traumatologie Obiectiv: Studiul nostru urmăreşte demonstrarea importanţei fixării fracturilor de inel pelvin în urgenţă la

pacienţii politraumatizaţi prin metoda de fixare provizorie respectiv fixator extern de bazin şi/sau compresie circumferenţială ca pas în protocolul de resuscitare.

Material şi metode: Între anii 2009-2012 în clinica noastră au fost internaţi un număr de 15 de pacienţi care au fost diagnosticaţi cu fracturi de bazin. Un număr de 13 pacienţi cu fracturi de inel pelvin au fost trataţi prin metoda fixării externe, la un număr de 2 pacienţi s-a aplicat metoda compresiei circumferenţiale în urgenţă. Un număr de 3 pacienţi au necesitat şi fixare internă. Consultul multidisciplinar chirurg generalist, ortoped, neurochirurg s-a aplicat tuturor pacienţilor. Pentru stabilirea diagnosticului în urgenţă s-au facut radiografii de bazin în cele trei incidenţe respectiv antero-posterioară, inlet şi outlet. Examinarea CT cu reconstrucţie osoasă a fost obligatorie.

Rezultate: Clasificarea lui Tile pentru fracturile de inel pelvin a fost aplicată tuturor pacienţilor introduşi în studiu. Tipul B de fractură de inel pelvin instabilă rotaţional a fost la un număr de 9 pacienţi din care 7 pacienţi cu tipul B1 de fractură şi 2 pacienţi cu tipul B2 de fractură. Cu tipul C de fractură instabilă şi rotaţional şi vertical au fost 6 pacienţi, din care 3 pacienţi cu tipul C1 si 3 pacienţi cu tipul C3, care au asociat fracturi de acetabul.

Un număr de 5 pacienţi cu politraumatisme şi fracturi de inel pelvin au fost instabili hemodinamic. Stabilizarea bazinului în urgenţă s-a făcut prin utilizarea fixatorului extern de bazin aplicat prin metoda minim invazivă. Pentru fixatorul extern de bazin s-a folosit o configuraţie cu câte două fişe în fiecare hemibazin introduse la nivelul crestei iliace. Pentru doi pacienţi s-a utilizat principiul compresiei circumferenţiale şi nu s-a folosit fixatorul extern de bazin datorită vârstei înaintate (88 de ani). Toţi pacienţii au urmat tratament de profilaxie a TEP şi antibioterapie dublă asociere cu antibiotice cu spectru larg antimicrobian.

Rezultatele funcţionale au fost apreciate folosind scorul D’Aubigne-Postel fiind bune la 10 pacienţi, medii la 2 pacienţi şi slabe la 2 pacienţi şi nesatisfacatoare la un pacient.

Complicaţiile postoperatorii minore au fost reprezentate de un caz cu eroziuni cutanate la nivelul peretelui abdominal datorită contactului cu fişele. Complicaţiile majore imediate au fost un caz de embolie pulmonară masivă. Un caz a prezentat neuropraxie de nerv sciatic popliteu extern.

Concluzii: Utilizarea fixatorului extern de bazin în urgenţă şi /sau împreună cu compresia circumferenţială reprezintă o metodă eficientă de tratament a fracturilor de bazin în cazul pacienţilor politraumatizaţi.

MANAGEMENT OF PELVIC FRACTURES IN EMERGENCY N. Radu-Ştefănescu, Ştefan Cristea Clinic for Orthopedics and Trauma “St.Pantelimon” - Clinical Emergency Hospital Bucharest Objectives: Our study aims to demonstrate the importance of pelvic ring fracture fixation in polytrauma

emergencies, through temporary fixing method like external fixation of the pelvis and / or circumferential compression as a step in protocol resuscitation.

Materials and methods: Between 2009-2012 in our clinic were hospitalized a total number of 15 patients that were diagnosed with pelvic fractures. A total of 13 patients with pelvic ring fractures were treated using the external fixation method and in 2 cases, circumferential compression method in emergency was applied. A total number of 3 patients required also internal fixation. A multidisciplinary surgical, orthopedic and neurosurgical approach was applied to all patients. In emergency, X-Ray diagnosis examinations were performed in three


126

incidences: anteroposterior, inlet and outlet. CT examination with bone reconstruction was required. Results: Tile classification of pelvic ring fractures was applied to all patients entered into the study. Type B

unstable rotational pelvis ring fracture were observed at 9 patients out of which seven patients with B1 type fractures and 2 patients with B2 type. The rotationally and vertically unstable fractures type C were diagnosticated at 6 patients, including 3 patients C1 type and 3 patients with C3, which were associated with acetabular fractures.

A total number of 5 patients with polytrauma and pelvic ring fractures were hemodynamically unstable. Emergency stabilization of the pelvis was made by using external fixator applying minimally invasive method. For external pelvis fixator a configuration with two pins placed on the iliac crest was used for each hemibazin. For two patients circumferential compression principle was used and not external fixator due to his old age (88 years). All patients were TEP prophylactic treated and dual therapy antimicrobial antibiotics with broad-spectrum.

Functional results were rated using D'Aubigne-Postel score, beign good for 10 patients, average for two patients, low for 2 and unsatisfactory for one patient.

Minor postoperative complications were in the case of the abdominal wall skin erosion due to contact with the pins. Immediate major complications have been a case of massive pulmonary embolism. One case presented external popliteal sciatic nerve neuropraxia.

Conclusions: The good results obtained, entitle the authors to consider the fixation method with external fixator and / or circumferential compression as a efficient method of treatment of polytrauma in emergency.

INSULIN RESISTANCE INDEXES ASSOCIATE WITH TG/HDLCIN NEWLY DIAGNOSED TYPE 2 DIABETES MELLITUS PATIENTS Roşca A1., Carniciu S2., Petcu L2., Mitu M2., Lixandru D1., Stoian I1., Ionescu-Tirgovişte C2 1 University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila”, Department of Biochemistry, Bucharest, Romania2NIDNMD “N. Paulescu”, Bucharest, Romaniacorresponding author: [email protected] Background and aim Although the triglyceride to high-density lipoprotein cholesterol ratio (TG/HDLC) is

known to be a simple clinical indicator of insulin resistance, it has been shown that it varies both with ethnicity and several anthropometric markers (1, 2). The aim of this study was to assess the accuracy of this ratio alone or together with other simple clinical investigations in order to predict the insulin resistance in diabetes mellitus patients.

Materials and methods 107 (61 men/46 women) newly diagnosed type 2 diabetes mellituspatientswere recruited from the National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases „Prof. Dr. N. Paulescu”. Anthropometric and laboratory data were obtain for all the subjects. Insulin resistance was defined by the homeostasis model assessment for insulin resistance (HOMA-IR) calculated with the formula “fasting insulin (mU/L)*fasting glucose (mmol/L)/22.5”. A cutoff value of 3 was considered for insulin resistance. The quantitative insulin sensitivity check index (QUICKI) was calculated with the formula “1/(log (fasting insulin mU/L) + log (fasting glucose mg/dl)) with a cutoff value of 0.32. To obtain probabilities of insulin resistance (HOMA-IR > 3) we used simple and multiple logistic regression tests utilizing TG/HDLC with and without other clinical analytes.

Results and discussion The mean + standard deviation for the main variables analyzed were: weight 87.68+17.65Kg, abdominal circumference 107+12.71cm, fasting glucose 166.68+73.98mg/dl, HbA1C 7.31+2.02%, total cholesterol 210.44+48.80mg/dl, TG 173.79+117.62mg/dl, HDLC 42.34+11.22mg/dl, TG/HDLC 4.66+3.92, fasting insulin 17.14+14.04mU/L. 57 were obese (BMI>30) and 81 patients were classified as insulin resistant. The overall success rate for TG/HDLC in predicting the insulin resistance was 80.6%, but when HbA1C and fasting glucose were added, the overall success rate increased to 90.8% with a sensitivity of 97.3%. A receiver operating characteristic (ROC) analysis was conducted.

Conclusion The diagnostic accuracy of insulin resistance, defined by the indexes HOMA-IR and QUICKI, using the TG/HDLC can be significantly enhanced by including additional markers – fasting glucose and HbA1C levels in type 2 diabetic patients. Given the sensitivity of the combined markers and the easy way to get them, this model can be used for screening insulin resistant.

References: 1. McLaughlin T, Abbasi F, Cheal K, Chu J, Lamendola C, Reaven G. Use of metabolic markers to identify

overweight individuals who are insulin resistant. Ann Intern Med. 2003;139:802-9. 2. McLaughlin T, Reaven G, Abbasi F, Lamendola C, Saad M, Waters D, et al. Is there a simple way to identify

insulin-resistant individuals at increased risk of cardiovascular disease? Am J Cardiol. 2005;96:399-404. Acknowledgements: This work was supported by a grant of the Romanian National Authority for Scientific

Research, CNCS-UEFISCDI, project number PN-II-ID-PCE-2011-3-0429” and POSDRU/107/1.5/S/82839.


127

ABSORBŢIA ŞI DISTRIBUŢIA METALELOR GRELE ÎN ORGANISMUL UMAN Elena Rusu Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Medicină, Bucureşti Din cauza procesului de industrializare şi a modificărilor din mediul înconjurător de-a lungul secolului 20,

oamenii sunt expuşi la numeroase forme chimice ale mercurului (incusiv vapori de mercur, compuşi mercuroşi anorganici şi mercurici), plumbului şi cadmiului. În organismul uman, rinichii reprezintă prima ţintă unde se acumulează ionii de mercur din organism după expunerea acestuia la diferite forme de mercur anorganic. Cadmiul este un poluant întâlnit frecvent în mediul înconjurător şi este constituientul major al fumului de ţigară, pigmenţilor, bateriilor (cu nichel) şi materialelor plastice. Metalul nu are efect benefic asupra funcţiilor biologice şi se acumulează de-a lungul timpului în sânge, rinichi şi ficat ca şi la nivelul organelor reproducătoare, inclusiv placentă, testicule şi ovare. Expunerea la cadmiu este asociată cu o creştere a incidenţei afecţiunilor renale, hipertensiune, osteoporoză şi leucemie ca şi a cancerului de plămâni. Plumbul poate fi inhalat din vopselurile pe bază de plumb sau din pierderile de gaze provenite de la benzina cu plumb. Acest metal este utilizat la fabricarea bateriilor, a cablurilor, muniţiei şi vopselurilor; oxidul de plumb este utilizat la producerea cristalurilor fine (24%). Plumbul este un metal toxic şi marea majoritate a oamenilor ingerează cantităţi mari de plumb prin alimentaţia zilnică. Intoxicaţia cronică cu plumb la adulţi are ca efect apariţia anemiei, a unor forme de cancer şi disfuncţii ale aparatului reproducător.

Cuvinte cheie: metale grele, intoxicatie, boli ABSORPTION AND DISTRIBUTION OF HEAVY METALS IN HUMAN ORGANISM Elena Rusu Titu Maiorescu University, Faculty of Medicine, Buharest Due to industrialization and changes in the environment during the twentieth century, humans are exposed to

numerous chemical forms of mercury (including elemental mercury vapor, inorganic mercurous and mercuric compounds), lead and cadmium. In humans, the kidneys are the primary targets where mercuric ions accumulate after exposure to elemental or inorganic forms of mercury. Cadmium is a common environmental pollutant and a major constituent of tobacco smoke, pigments, batteries (with nickel) and plastics. The metal has no known beneficial biological function and accumulates over time in blood, kidney, and liver as well as in the reproductive organs, including placenta, testicles, and ovaries. Human’s exposure to the cadmium is associated with increased incidences of renal disease, hypertension, osteoporosis, and leukemia, as well as cancer of the lung. Lead can be inhaled in dust from lead paints, or waste gases from leaded gasoline. This metal is used in storage batteries, cable coverings, ammunition, paints; the oxide is used in producing fine “crystal glass” (24%). Lead is a toxic metal and most people receive the largest portion on their daily Pb intake via food. Chronic Pb intoxication in adults resulted in to anemia, some type of cancer, reproductive harm in male.

Key words: heavy metals, intoxication, diseases INCIDENŢA ŞI REZISTENŢA MEDICAMENTELOR ANTIBIOTICE ALE UNOR SPECII BACTERIENE ÎN INFECŢIILE TRACTULUI URINAR Elena Rusu, Silviu Epuran, Cristina Daniela Cristescu Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Medicina, Bucureşti Cel mai important patogen oportunist al infecţiilor de tract uinar este specia Eschericha coli (E. coli). Rezistenţa

microbiană este cauza principală a incidenţei crescute a infecţiilor produse de E. coli care prezintă cea mai crescută rată a rezistenţei la antibiotice.

Subiectul principal al studiului nostru a fost determinarea incidenţei infecţiilor urinare cauzate de diferite specii microbiene şi sensibilitatea acestora la diferite clase de antibiotice.

Noi am observant un lot de 638 de pacienţi care au fost spitalizaţi la Spitalul Gerota din Bucureşti timp de şase săptămâni pentru diferite afecţiuni (gastroenterite, boli cardiovasculare, pneumonii şi infecţii ale tractului urinar). Ei s-au aflat sub observaţie medicală; au fost făcute teste de analiză a urinei şi de sensibilitate antimicrobiană pentru diferite clase de antibiotice în cazul culturilor bacteriene positive.

Din totalul pacienţilor, 100 au prezentat rezultate pozitive la determinarea infecţiilor de tract urinar. Specia predominantă a fost E. coli (65%) urmată de specii ale genurilor Enterococcus (15%), Proteus (10%), Enterobacter (6%), specia Pseudomonas aeruginosa (3%) şi Staphylococcus aureus (1%). Incidenţa speciei E. coli a fost de 57% pentru femei şi de 23% pentru bărbaţi. Şase tulpini bacteriene au prezentat sensibilitate doar la imipenen şi au fost


128

rezistente la toate clasele de antibiotioce utilizate (patru tulpini E. coli şi două tulpini Enterobacter sp.). Cinci dintre acestea au fost recoltate de la bărbaţi şi una de la o pacientă. Incidenţa rezistenţei la medicamentele antibiotice a speciei E. coli a fost de 45% pentru gentamicină, 43% pentru cefaclor, 43% pentru tetraciclină, 21.5% pentru ciprofloxacin şi 26% pentru amoxicilină şi acid clavulanic. Noi am observat la o pacientă (75 de ani) o tulpină E. coli care a prezentat rezistenţă la toate clasele de antibiotice utilizate.

Studiul nostru arată incidenţa şi rezistenţa la medicamentele antibiotice a unor tulpini bacteriene provenite de la pacienţi spitalizaţi. Marea majoritate a acestora aparţin speciei Escherichia coli şi prezintă rezistenţă crescută la medicamentele antibiotice.

Cuvinte cheie: E. coli, antibiotice, rezistenţă INCIDENCE AND ANTIBIOTIC DRUGS RESISTANCE OF SOME BACTERIA SPECIES IN URINARY TRACT INFECTIONS Elena Rusu, Silviu Epuran, Cristina Daniela Cristescu Titu Maiorescu University, Faculty of Medicine, Bucharest The most important opportunist pathogen in the urinary tract infection is Escherichia (E.) coli species.

Antimicrobial resistance is the main cause of high incidence of E. coli infections, with the highest antibiotic resistance rates.

The aim of our study was to determine the urinary infection incidence caused by different microbial species and the sensitivity to the different antibiotics classes.

We observed a lot of 638 patients which were hospitalized in Gerota Hospital from Bucharest during six weeks for different pathologies (gastroenteritis, cardiovascular disease, pneumonitis, and urinary tract infections). They were under medical observation; urine culture and antimicrobial susceptibility tests for different antibiotics classes were done for positive cultures.

From the total number of patients, 100 were done positive for urinary tract infections. The predominant species was E. coli (65%) followed by Enterococcus species (15%), Proteus species (10%), Enterobacter species (6%), Pseudomonas aeruginosa (3%) and Staphylococcus aureus (1%). The incidence E. coli species was 57% for women and 23% for men. Six strains were susceptibility only to imipenen and resistant to all antibiotics used (four E. coli strains and two Enterobacter strains). Five of these were from men and one from a woman. Incidence of antibiotic drugs resistance was 45% for gentamicin, 43% for cefaclor, 43% for tetracycline, 21.5% for ciprofloxacin, and 26% for amoxicillin and clavulanic acid for E. coli strains. We observed one E. coli strain from a patient (75 years woman) which was resistant for all classes of antibiotic drugs used in this study.

Our study showed incidence and antibiotic drugs resistance of bacterial strains in hospitalized patients. Most of these belong to Escherichia coli species and have a great resistance to antibiotic drugs.

Key words: E. coli, antibiotics, resistance EVALUAREA MICROALBUMINURIEI LA PACIENŢII HIPERTENSIVI CU BOALĂ CORONARIANĂ ISCHEMICĂ Delia Lidia Şalaru, Cătălina Arsenescu-Georgescu Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T.Popa" Iaşi Obiective: Microalbuminuria este un predictor de morbiditate şi mortalitate cardiovasculară la pacienţii cu

hipertensiune arterială. La aceşti pacienţi, microalbuminuria a fost deseori corelată cu un exces de boală cardiovasculară aterosclerotică şi cu un nivel ridicat de markeri de risc aterosclerotic. Scopul acestui studiu a fost de a investiga semnificaţia clinică a microalbuminuriei la pacienţii hipertensivi cu risc foarte înalt şi boală coronariană ischemică dovedită şi de a determina relaţia între microalbuminurie şi factorii de risc cardiovascular tradiţionali.

Metode: 94 de pacienţi cu hipertensiune arterială esenţială (aflaţi sub tratament sau nou diagnosticaţi) şi boală coronariană (documentată angiografic) internaţi în Institutul de Boli Cardiovasculare în perioada ianuarie 2012-martie 2013 au fost testaţi pentru microalbuminurie. Grupul microalbuminuric a fost definit prin valori ale excreţiei urinare de albumină între 20-200 mg/l (metoda imunturbidimetrică). Pacienţii cu valori ale excreţiei urinare de albumină >200 mg/l au fost excluşi. Pacienţii cu valori <20mg/l au constituit grupul normoalbuminuric.

Rezultate: Analiza urinii a relevat că o proporţie substanţială (53,2%) a lotului de studiu avea microalbuminurie. Aceşti pacienţi erau mai în vârstă, majoritatea bărbaţi, cu o durată mai lungă a hipertensiunii şi cu o prevalenţă înaltă a hipertrofiei ventriculare stângi. Nici unul din factorii de risc cardiovascular tradiţionali


129

analizaţi – sexul masculin, vârsta, fumatul, diabetul zaharat, obezitatea, dislipidemia – nu s-a corelat pozitiv cu valorile microalbuminuriei. În schimb, s-a evidenţiat o relaţie statistic semnificativă cu prezenţa hipertrofiei ventriculare stângi (p=0.005) şi cu durata hipertensiunii (p=0.046).

Concluzii: Microalbuminuria este foarte comună la pacienţii hipertensivi cu risc foarte înalt, şi totuşi este frecvent sub-diagnosticată. Acest studiu evidenţiază importanţa evaluării prezenţei acestui marker de risc cardiovascular şi stabilirea unui plan terapeutic în acord cu prezenţa sa la pacienţii hipertensivi.

ASSESSEMENT OF MICROALBUMINURIA IN HYPERTENSIVE PATIENTS WITH ESTABLISHED CORONARY ARTERY DISEASE Delia L Şalaru, Cătălina Arsenescu-Georgescu Institute of Cardiovascular Diseases "Prof. Dr. George I.M. Georgescu", Iaşi and University of Medicine and Pharmacy "Gr. T. Popa", Iaşi Aims: Microalbuminuria is a predictor of cardiovascular morbidity and mortality in patients with arterial

hypertension. In these patients, microalbuminuria has often been related to an excess of atherosclerotic cardiovascular disease and to an increased level of atherosclerotic risk markers. The aim of this study was to determine the clinical significance of microalbuminuria and its relationship with traditional cardiovascular risk factors in hypertensive high-risk patients with established coronary artery disease.

Methods: 94 hypertensive patients (currently treated or newly diagnosed) with known coronary artery disease (angiographically documented) admitted in the Institute for Cardiovascular Diseases from January 2012 to April 2013 were screened for microalbuminuria. The microalbuminuric group was defined by values of urinary albumin excretion of 20-200 mg/l (immunoturbidimetric method). Patients with urinary albumin excretion >200 mg/l were excluded. Patients with values <20 mg/l were considered the normoalbuminuric group.

Results: Urine analysis has revealed that a substantial proportion (53.2%) of the study population had evidence of microalbuminuria. These patients were older, mostly male, with a longer duration of hypertension, and with a higher prevalence of left ventricular hypertrophy. None of the analysed traditional cardiovascular risk factors – male gender, age, smoking, diabetes mellitus, obesity, dyslipidemia - correlated with microalbuminuria. However, a strong correlation was achieved with the presence of left ventricular hypertrophy (p=0.005) and duration of hypertension (p=0.046).

Conclusions: Microalbuminuria is very common in high-risk hypertensive patients, still it is often underdiagnosed. This study highlights the importance of assessement of this cardiovascular risk marker and the establishment of a therapeutical plan according to its presence in hypertensive patients.

MALFORMAŢIE ARTERIOVENOASĂ FRONTALĂ STÂNGĂ, GRAD V SPETZLER-MARTIN – ABLAŢIE TOTALĂ ŞI EVOLUŢIE POSTOPERATORIE FAVORABILĂ Aurelia Mihaela Sandu1, MD; Mircea Radu Gorgan2, MD, PhD 1 Doctorand neurochirurgie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Medicină, Catedra de Neurochirurgie Clinica de Neurochirurgie, Secţia Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Bucureşti 2 Profesor Universitar neurochirurgie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Facultatea de Medicină, Catedra de Neurochirurgie Clinica de Neurochirurgie, Secţia Neurochirurgie IV, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Bucureşti Introducere: Malformaţiile arteriovenoase (MAV) cerebrale sunt leziuni congenitale, ce apar în a patra

săptămână de viaţă intrauterină. MAV cerebrale sunt alcătuite dintr-o reţea anormală de vase sanguine, ce poartă denumirea de nidus. În interiorul nidusului, sângele trece din arterele hrănitoare displazice direct în venele de drenaj arterializate, fără interpunerea patului capilar. MAV grad V Spetzler-Martin au nidus cu diametrul mai mare de 6 cm, drenaj venos profund şi sunt localizate în creier elocvent.

Metodă: Raportăm cazul unei femei, de 39 ani, dreptace, internată în clinica noastră pentru crize comiţiale generalizate frecvente, cu hemipareză dreaptă şi afazie tranzitorii postictale, debutate la vârsta de 7 ani, refractare la politerapia antiepileptică (levetiracetam 1000 mg/zi, topiramat 400 mg/zi şi acid valproic 1500 mg/zi), determinând un stres crescut şi afectându-i calitatea vieţii.

Examenele CT şi IRM cerebral au evidenţiat o MAV frontală stângă gigantă, cu dimensiuni de 7/6,4/5 cm, parţial localizată în aria motorie stângă, cu efect de masă asupra structurilor învecinate şi chist porencefalic parietal stâng parasagital adiacent, stigmat al unei sângerări anterioare.


130

Angio-RM şi angiografia cerebrala şase vase au evidenţiat o MAV cu aferenţe arteriale provenind din artera cerebrală medie stângă, artera cerebrală anterioară stângă, artera comunicantă anterioară, artera cerebrală anterioară dreaptă, artera carotidă externă stângă, artera comunicantă posterioară stângă şi artera cerebrală posterioară stângă. Drenajul MAV era profund via sinusul drept în sinusul sagital inferior şi superficial în sinusul sagital superior şi sinusul transvers prin vene sinuoase şi dilatate. S-a remarcat un grad important de furt vascular.

Rezultate: Pacienta a fost operată şi s-a realizat rezecţia completă a MAV frontale stângi. Nidusul a fost disecat circumferenţial, în planul gliotic, ocluzionându-se progresiv aferenţele arteriale. În final, după completa devascularizare a nidusului, venele de drenaj au fost întrerupte.

Evoluţia a fost favorabilă, imediat postoperator pacienta prezenta doar uşoară hemipareză dreaptă şi după două luni şi-a recâştigat complet funcţia motorie. Nu a prezentat crize comiţiale sub tratament antiepileptic cu doze scăzute treptat. Angiografia cerebrală patru vase postoperatorie a evidenţiat absenţa nidusului rezidual sau a altor vase anormale.

Concluzii: Chirurgia este tratamentul de elecţie în MAV, fiind sigura capabilă să realizeze vindecarea. Ablaţia totală a MAV protejează de sângerări recurente şi controlează crizele comiţiale prin îndepărtarea factorului iritativ. Managementul în MAV grad V reprezintă o provocare, din cauza dimensiunilor mari ale nidusului, drenajului venos profund, localizării în arie elocventă, prezenţei multiplelor aferenţe arteriale provenind din circulaţia anterioară şi posterioară carotidiană internă şi carotidiană externă şi gradului crescut de furt vascular din creierul adiacent. Rezecţia completă în MAV grad V Spetzler-Martin poate fi realizată cu morbiditate tranzitorie minimă şi rezultate favorabile. Ablaţia totală permite controlul crizelor comiţiale refractare, reducerea dozelor de tratament antiepileptic şi ameliorează calitatea vieţii.

LEFT FRONTAL ARTERIOVENOUS MALFORMATION, GRADE V SPETZLER-MARTIN - TOTAL RESECTION AND FAVORABLE POSTOPERATIVE OUTCOME Aurelia Mihaela Sandu1, MD; Mircea Radu Gorgan2, MD, PhD 1 PhD Student in Neurosurgery, University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery Clinic of Neurosurgery, Fourth Department of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest 2 Professor in Neurosurgery, University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest, Faculty of Medicine, Department of Neurosurgery Head of Clinic of Neurosurgery, Emergency Clinical Hospital Bagdasar-Arseni, Bucharest Background: Brain arteriovenous malformations (AVMs) are congenital lesions occurring during the fourth

week of embryonic life. Brain AVMs are formed by an abnormal tangle of blood vessels, called nidus. Within the nidus, the blood flows from dysplastic feeding arteries directly into arterialized draining veins, through multiple vascular shunts, without any capillary bed. AVMs grade V Spetzler-Martin have a nidus with a diameter larger than 6 cm, profound venous drainage and are located in eloquent cortex.

Method: We report a case of a 39 years old woman, right-handed, admitted in our department for frequent generalized seizures, followed by postictal transient right hemiparesis and aphasia, with onset at age 7, refractory to full dose antiepileptic polytherapy (levetiracetam 1000 mg/d, topiramat 400 mg/d and valproic acid 1500 mg/d), casing high distress and impaling her quality of life.

Cerebral CT-scan and MRI showed giant left frontal AVM, sizing 7/6.4/5 cm, partially located into the left motor area, causing mass effect on surrounding structures and adjacent left parasagittal parietal porencephalic cyst secondary to previous bleeding.

Angio-RM and six vessels angiography showed an AVM with feeding arteries coming from left middle cerebral artery, left anterior cerebral artery, anterior communicating artery, right anterior cerebral artery, left external carotid artery, left posterior communicating artery and left posterior cerebral artery. AVM’s venous drainage was profound via straight sinus into the inferior sagittal sinus and superficial into the superior sagittal sinus and transverse sinus by means sinuous and enlarged veins. A high degree of vascular steel was noted.

Results: The patient underwent surgery and we performed total resection of the left frontal AVM. The nidus was circumferentially dissected, keeping into the gliotic layer surrounding the lesion, progressively occluding feeding arteries. Finally, after complete devascularization of the nidus, drainging veins were sealed off.

The outcome was favorable, immediately postoperatory the patient presented mild right hemiparesis and after two months she regained full motor function. She was seizure-free under progressively reduced doses of antiepileptic therapy. Postoperatory four vessels cerebral angiography revealed the absence of residual nidus or any abnormal vessels.


131

Conclusions: Surgery is the treatment of choice in AVMs, being the only one capable of curing the lesion. Total resection of the AVM further hinders recurrent bleeding and controls intractable seizures by removing the irritative factor. Management in grade V AVMs is challenging, due to large size of the nidus, profound venous drainage, location in eloquent area, presence of multiple dilated arterial feeders arising from anterior and posterior internal carotid and external carotid circulation and high degree of vascular steel from the surrounding brain. Total resection in AVMs grade V Spetzler-Martin can be performed with minimal transient morbidity and favorable outcome. Total resection permits control of intractable seizures with reduced dose of antiepileptic therapy and improves the patients’ quality of life.

SENSIBILITATEA COLINEI CA MARKER OSMOTIC IN ENCEFALOPATIA HEPATICA Cristian Scheau, Magda Bunea, Raluca Ioana Papacocea, Catalina Ciornei, Anca Ioana Bădărău UMF “Carol Davila” - Fiziologie I Adresa de corespondenta: [email protected] Obiective : Stabilirea rolului colinei in dinamica modificarilor fiziopatologice ce insotesc encefalopatia

hepatica. Determinarea gradului de corelatie intre valoarea colinei si gradul de edem cerebral din encefalopatia hepatica

Metodologie : Un numar de 33 de pacienti impartiti in 2 loturi au fost recrutati pentru acest studiu. Lotul A este alcatuit din pacienti cu encefalopatie hepatica in diferite grade (16 pacienti, 9 barbati si 7 femei), in timp ce lotul B este format din 15 pacienti normali (8 barbati, 7 femei).

Prin spectroscopie de rezonanta magnetica (SRM) au fost dozati o serie de metaboliti cerebrali tuturor pacientilor, printre care se numara si colina. Secvente IRM morfologice au fost realizate in completare pentru a determina prezenta si gradul de edem cerebral al acestor pacienti.

S-a utilizat un voxel de 8 cmc, localizat parietooccipital in emisferul dominant, TE (timp de ecou) scurt (35 ms), metoda single-voxel. Secventele morfologice utilzate au fost ponderatii T2, T2 ecou de gradient, difuzie (DWI) si FLAIR (atenuarea fluidelor prin inversie-recuperare)

Rezultate : Se individualizeaza o corelatie semnificativa statistic intre gradul edemului cerebral si scaderea valorilor colinei in lotul cu encefalopatie hepatica (p=0,00334). Aceste date sunt coerente cu ipoteza functionarii colinei ca “tampon” osmotic. Se demonstreaza de asemenea si scaderea mio-inozitolului la acesti pacienti, congruenta cu cea a colinei, cel mai probabil prin acelasi mecanism.

Concluzii : Colina poate fi folosita cu succes ca un marker osmotic in diagnosticarea si cuantificarea gradului de encefalopatie hepatica. Spectroscopia prin rezonanta magnetica poseda inalta specificitate in diagnosticul de encefalopatie hepatica si se poate dovedi utila in completarea unui examen IRM cerebral pentru caracterizare suplimentara a proceselor fiziopatologice implicate.


CHOLINE SENSITIVITY AS AN OSMOTIC MARKER FOR HEPATIC ENCEPHALOPATHY Cristian Scheau, Magda Bunea, Raluca Ioana Papacocea, Catalina Ciornei, Anca Ioana Bădărău “Carol Davila” UMP - Physiology I Corresponding Address: [email protected] Objective: To establish the role of choline in the dynamics of physiological changes that accompany hepatic

encephalopathy. Determination of correlation between the amount of choline and the degree of cerebral edema in hepatic encephalopathy

Methodology: A total of 31 patients divided into 2 groups were recruited for this study. Group A consists of hepatic encephalopathy in patients with various degrees (16 patients, 9 men and 7 women), while group B consists of 15 normal patients (8 men, 7 women).

Using magnetic resonance spectroscopy (MRS) we dosed several brain metabolites in all patients, among which we included choline. Morphological MRI sequences were performed in addition to determine the presence and extent of cerebral edema of these patients.

We used an 8-cc voxel, located in the parietooccipital dominant hemisphere, short TE (echo time) (35 ms) single-voxel method. Morphological sequences were weighted: T2, T2 gradient echo, diffusion (DWI) and FLAIR (fluid attenuation by inversion-recovery)


132

Results: We individualized a statistically significant correlation between the degree of cerebral edema and decreased choline values in the group with hepatic encephalopathy (p = 0.00334). These data are consistent with the hypothesis that choline acts as an osmotic "buffer". We also demonstrated decreased myo-inositol in these patients, congruent with that of choline, most likely by the same mechanism.

Conclusions: Choline can be successfully used as an osmotic marker in the diagnosis and quantification of the degree of hepatic encephalopathy. Magnetic resonance spectroscopy has high specificity in the diagnosis of hepatic encephalopathy and may prove useful in completing a cerebral MRI examination for further characterization of the pathophysiological processes involved.


CARACTERISTICI DIFERENTIALE ALE MOLEI HIDATIFORME COMPLETE VERSUS MOLA HIDATIFORMA PARTIALA Mihaela Stanculescu1, Maria Sajin2 1-medic specialist anatomo-patolog, SpitalSanador, departamentAnatomie-Patologica, Bucuresti, Romania. 2-profesor doctor primaranatomo-patolog, SpitalUniversitar de Urgenta, Bucuresti, Romania. Conducatorstiintificdoctorat Introducere: Mola hidatiforma este o afectiune trofoblastica gestationala datorata unei gametogeneze si

fertilizari anormale, caracterizata prin vilozitati coriale edematoase (hidropice) si o proliferare variabila a trofoblastului (citotrofoblastul). Mola hidatiforma completa se dezvolta in primul trimestru de sarcina, intre a 11-a si a 25-a saptamana de sarcina, frecvent in a 16-a saptamana de sarcina, in timp ce, mola partiala se dezvolta pana in a 12-a saptamana de sarcina, putand fi diagnosticata in cazul avorturilor spontane.

Scopul: studiu clinico-morfologic al diagnosticului diferential al molei hidatiforme complete si partiale, realizat pe un lot retrospectiv de 4 cazuri de mola hidatiforma.

Material si Metoda: fragmentele placentare au fost examinate macroscopic, iar fragmentele prelevate au fost fixate in formol 10%, incluse la parafina, sectionate si colorate cu Hematoxilin- Eozina si Van Gieson.

Rezultate si discutii: studiul a fost realizat pe 2 cazuri de mola hidatiforma completa si 2 cazuri de mola hidatiforma partiala.

Macroscopic: In molacompleta, placenta este complet transformata intr-o masa friabila, subtire, cu multe cavitati chistice

(vezicule), translucide, cu peretisubtiri, avand aspect de “boabe de strugure”, cu diametre intre 1-30 mm, fara prezenta de structuri fetale;

In molapartiala, fragmentele placentare sunt partial friabile, cu putine vezicule, si structuri fetale posibil prezente;

Microscopic: In molacompleta, toate vilozitatile coriale sunt edematiate, mari, avasculare, cu prezenta de cisternecentrale in

stromasara ccelulara, tapetate de epiteliu trofoblastic hiperplazic cu atipii, ce prolifereaza circumferential, in special pe seama citotrofoblastului; sunt prezente zone de trofoblast intermediar, intervilozitar; nu se intalnesc tesuturi fetale si nici fibroza;

In molapartiala: exista atat vilozitati coriale edematiate, avasculare, tapetate de epiteliu trofoblastic hiperplazic, ceprolifereaza insa focal, fara atipii, cat si vilozitati coriale normale, bine vascularizate; pot fi intalnite tesuturifetale (placacorionica, membrane amniotice, CO);

Clinic: in mola completa: nivelul seric de hCG este foarte crescut (++++), in timp ce, in mola partiala, nivelul seric de hCG este mult mai scazut;

Diagnosticul diferential: avortul hidropic; IHC: Mola completa: CD34(-), p57(-), inhibin (-), p53(-), Ki67(+), hCG (+++); Mola partiala: CD34(-), p57(+), inhibin (+), p53(+), Ki67(+), hCG(+). Avortul hidropic: CD34(+), p57(+), Ki67(-/<25%). Concluzii: 1. Mola hidatiforma completa prezinta un risc inalt de transformare in mola invaziva si/sau coriocarcinom, din

care cauza este necesarsa fie complet evacuata. 2. Mola hidatiforma atat completa, cat si partiala, trebuie atent monitorizate prin verificarea nivelului de hCG, ce

va ramane crescut, in cazul persistentei molei hidatiforme;


133

THE FEATURES OF COMPLETE VERSUS PARTIAL HYDATIDIFORM MOLE Mihaela Stanculescu1, Maria Sajin2

1-doctorand, specialist patholog doctor, Sanador Hospital, Pathology Department, Bucharest, Romania 2.Head of the Department of Pathology, University Emergency Hospital Bucharest, Romania Conducator ştiinţific: profesor universitar doctor Maria Sajin Background: The hydatidiform mole is a gestational trophoblastic diseasecaused by abnormal gametogenesis

and fertilization, characterized by edematous (hydropic) villi and variable trophoblastic proliferation. The complete mole develops in the first trimester between 11th and 25th week of pregnancy, with an average gestational age about 16 weeks and the partial mole develops < 12 weeks of pregnancy and may be diagnosed in early spontaneous abortions.

The aim of this comunication is to report my clinical-morphological study about the differential diagnosis between complete and partial mole effectuated on a retrospective lot of 4 cases of hydatidiform mole.

Materials and Methods: after the macroscopic examination, the fragments from placenta, were fixed in 10% formaldehyde solution, paraffin-embedded, cut and stained with Hematoxiylin–Eosin and Van Gieson.

Results: my study was made on the 2 cases of complete mole and 2 cases of partial mole. Macroscopically: in my study, the placentas with complete hydatidiform mole had a friable mass with

generalized translucent, cystic, grape-like structures, 1-30 mm in diameter, without any fetal structures; the placental fragments with partial hydatidiform mole were formed by less grape-like masses, with normal spongy pale red placental tissue and some fetal structures.

Microscopically:i noticed the different features between complete and partial hydatidiform mole. In the complete mole, all villi were edematous, avascular, with cisterns and an acellular central core; at the

periphery they had irregular circumferential areas of cytotrophoblastic proliferation with nuclear atypia and some areas with intermediate atypical trophoblast, without any fetal tissue or fibrosis.

In the partial mole,i noticed both the edematous, avascular villi with focal and slight trophoblast proliferation without any atypia and small, normal sized villiwith fibrosis;the fetal tissue was present(chorionic plate, amnion, or umbilical cord);

Clinical: the complete mole had HCG high serum levels (++++) and the partial mole had less elevated HCG serum levels;

Differential Diagnosis:hydropicabortus; IHC: Complete hydatidiform mole: CD34(-), p57(-), inhibin(-), p53(-), Ki67(+), hCG (+++); Partial hydatidiform mole: CD34(-), p57(+), inhibin(+), p53(+), Ki67(+), hCG(+). Hidropicabortus: CD34(+), p57(+), Ki67(-/<25%). Conclusions: 1.The complete mole has a greater risk for invasive hydatidiform mole or choriocarcinoma, so is very important

to be complete evacuated. 2.All moles should be carefully observed by monitoring of the HCG levels; PAUL WALDEN ŞI LICHIDELE IONICE. ECOURI ÎN PREZENT: LICHIDELE IONICE CHIRALE Lucian-Mihai STĂNESCU1,2

1UMF ,,Carol Davila”, Facultatea de Farmacie, 2Societatea Română de Istoria Farmaciei Paul Walden (1863-1957) a fost un chimist rus şi letono-german. A absolvit Universitatea din Riga. Masteratul l-a susţinut la Universitatea din Leipzig, iar doctoratul la

Universitatea din Riga. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din Rusia şi profesor la Universitatea din Rostock. ,,Istoria chimiei” este cea mai cunoscută carte a chimistului Paul Walden; a fost publicată în 1949. A colaborat

cu Wilhelm Ostwald (1853-1932), chimist de origine baltică. Este cunoscut pentru descoperirea Inversiei Walden, reacţie în chimia organică, ce se bazează pe inversarea

configuraţiei optice. A sintetizat primul lichid ionic (la temperatura camerei), nitratul de etilamoniu. Lichidele ionice (chirale) (CIL) sunt săruri organice cu punct de topire scăzut (sub 100 0C) sau chiar mai mic

decât temperatura camerei. Compuşii au capacitate de a dizolva atât speciile polare cât şi cele nepolare. Cea mai importantă proprietate este că nu se evaporă la temperaturi ridicate.

Lichidele ionice, în particular lichidele ionice chirale sunt utilizate ca selectori pentru separările chirale. Lichidele ionice au multe aplicaţii cum ar fi în tehnicile de separare sau în tehnologie. Lichidele ionice (de la descoperirea lor în 1914, până la sintetizarea lichidele ionice chirale în 1999) pot avea la rândul lor centrii de asimetrie. De aceea se utilizează la separarea diferitor medicamente al căror izomer optic este mai activ.

După aproape 100 de ani de evoluţie, continuă să fie instrumente importante pentru chimia modernă.


134

PAUL WALDEN AND IONIC LIQUIDS. ECHOES IN THE PRESENT: CHIRAL IONIC LIQUIDS. Lucian-Mihai STĂNESCU 1,2

1UMF,,Carol Davila”, Faculty of Pharmacy, 2Romanian Society of History of Pharmacy Paul Walden (1863-1957) was a Russian and German-letono chemist. He graduated from Riga. His Master Thesis was defended at the University of Leipzig, and his Doctorate at the

University of Riga. He was member of the Russian Academy of Sciences and professor at the University of Rostock. The history of chemistry is the most famous book of this chemist Paul Walden, published in 1949. He collaborated with Wilhelm Ostwald (1853-1932), a chemist of Baltic origin.

He is known for the discovery of Walden inversion reaction, in organic chemistry, which is based on the inversion of optical configuration. He synthesized the first ionic liquid (at room temperature), ethylammonium nitrate.

(Chiral) ionic liquids (chiral) are organic salts with a low melting point (below 100 0C) or below room temperature. The compounds have the ability to dissolve both polar and the non-polar species. The most important property is that it does not evaporate at high temperatures. Ionic liquids, in particular chiral ionic liquids are used as selectors for chiral separations. Ionic liquids have many applications such as separation techniques or in technology. Ionic liquids (since their discovery in 1914, until the synthesis of chiral ionic liquids in 1999) may also have centers of asymmetry. Therefore CIL are used to separate the different drugs whose optical isomer is more active.

After nearly 100 years of evolution they continue to be important tools for modern chemistry. MANAGEMENTUL LOCAL, REGIONAL ŞI NAŢIONAL AL POLITRAUMEI - REGISTRUL NAŢIONAL DE POLITRAUMĂ Stoica B, Tanase I, Negoi I, Ganescu R, Gaspar B, Paun S, Turculet C, Beuran M Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti Introducere: Trauma reprezintă în zilele noastre o adevărată pandemie, fiind responsabilă de majoritarea anilor

potenţiali de viaţă pierduţi, de 22 de ori mai mult decât bolile de inimă şi de 2 ori mai mult decât cancerul. Totodată prin modernizarea tehnicilor diagnostice, de terapie intensivă şi abord chirurgical se impune o nouă versiune a managerizării pacientului politraumatizat. Registrul de traumă este o componentă integrantă a sistemelor moderne de îngrijire al pacientului politraumatizat. Registrele de traumă nu au fost stabilite în cele mai multe ţări în curs de dezvoltare, şi acolo unde există acestea sunt adesea rudimentare şi incomplete.

Material şi metodă: Se vor analiza prospectiv pacienţii politraumatizaţi internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti în perioada octombrie 2012-octombrie 2015.

Rezultate: Pacienţii care vor îndeplini condiţiile de înregistrare în registrul de traumă vor fi încarcaţi on-line de către cadre medicale desemnate de fiecare spital în parte. Criteriul de includere vor fi NISS (New Injury Severity Score) > 15, iar criteriile de excludere vor fi: prima internare în spital la peste 24 ore de la accident, pacienţii declaraţi decedaţi înainte de ajungerea la spital sau fără semne de viaţa în Unitatea de Primire a Urgenţelor, pacienţii asfixiaţi, înecaţi sau arşi. Odată cu implementarea registrului de traumă ne vom astepta la îmbunătăţirea îngrijirii pacientului politraumatizat; registrul de traumă va oferi un sistem de informare ideal pentru procesele de îmbunătăţire a performanţei, care este o cerinţă esenţială pentru centrele şi sistemele de traumă.

Concluzii: Îmbunătăţirea în îngrijirea pacientului politraumatizat depinde de crearea sistemelor de traumă funcţionale, dintre care un registru de traumă este o componentă esenţială. Spitalele şi guvernele din ţările în curs de dezvoltare ar trebui să fie încurajate să stabilească registre de traumă utilizând strategii eficiente.

Cuvinte cheie: registrul de traumă, îngrijirea pacientului, performanţă TUMORI NEUROENDOCRINE PANCREATICE-ASPECTE MORFOPATOLOGICE Elena Stoica-Mustafa1, C. Pechianu1, Andreea Iorgescu1, D. Moldovan1, Oana Balan1, Simona Dima2, T. Dumitrascu 2, C. Stroescu2, V. Tomulescu2, C. Vasilescu2, M. Ionescu2, Maria Sajin3, I. Popescu2, V.Herlea1

1. Serviciul de Anatomie Patologica, Institutul Clinic Fundeni, Bucuresti, Romania 2. Centrul de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic, Institutul Clinic Fundeni, Bucuresti, Romania 3. Serviciul de Anatomie Patologica, Spitalul Universitar de Urgenta, Bucuresti, Romania Introducere: Tumorile neuroendocrine pancreatice (TNEP) prezinta o incidenta necunoscuta inca la ora

actuala, dar care se presupune a fi unarara, de ex. incidenta insulinoamelor fiind de 0.4:100.000.Aceste tumori pot


135

apare la orice varsta, desi sunt inregistrate mai frecvent in decadele 3-6a de viata cu o usoara predominanta feminine (55% la 45%). Saizeci la suta dintre acestea sunt functionale, 70% fiind insulinoame, 20%- gastrinoame, 5-8%- glucagonoame si 2-5% VIP-oame. Unele TNEP pot avea un comportament foarte agresiv, avand manifestare clinica precoce; desi majoritatea au o crestere lenta si pastreaza multe caractere de cellule stem multipotente.

Material simetoda: In studiu au fost inclusi 58 pacienti cu tumori neuroendocrine pancreatice internati, diagnosticati si tratati in Institutul Clinic Fundeni in perioada 1997- 2012 (studiu retrospectiv).

Resultate: Treizecisicinci (60.3%) patienti au fost femei si 23 (39.7%)-barbati, cu varsta medie de – 49. 2ani. Dimensiunea medie a tumorilor a fost de-4.4 cm, variind intre 0.2 and 14 cm, cu urmatoarele localizari-cefalica–in 27(46.5%) cazuri si corporeocaudal - in31 (53.5%) cazuri. Macroscopic, in 47(81%) cazuri- tumorile au avut aspect- nodular, in 8 (13.8%) cazuri- au avut crestere infiltrativa si in 3 (5.2%) - au fost chistice. Treisprezece (22.4%) cazuri au avut metastase la distanta - in 11 cazuri acestea au fost multiple si in 2 cazuri - solitare, si metastase limfoganglionare au fost prezente in 9 (15.5%) cazuri. Mai mult de jumatate din cazuri (63.8%) au fost Gradul 1, 13.8% cazuri- Gradul 2 and 22.4% cazuri -Gradul 3. Toate cazurile au fost testate imunohistochimic: markerii neuroendocrini generali au fost positivi in toate cazurile si cei specifici – au evidentiat 21 cazuri functionale, majoritatea (n=19) fiind insulin positiv, un caz glucagon positiv si un caz- somatostatin pozitiv.

Concluzii: 1. In studiul nostru, tumorile neuroendocrine pancreatice au avut predominant feminina. 2. Majoritatea tumorilor au avut aspect nodular. 3. Acestea au avut distributia localizarii aproape egala si aproximativ o treime au fost functionale, predominand insulinoamele. 4. Jumatatre din cazuri au fost Gradul 1. 5. Majoritatea cazurilor au fost stadiul pT1 sau pT2, numai 22.4 % cazuri prezentand metastase la distanta.

NEUROENDOCRINE TUMORS OF PANCREAS- MORPHOPATHOLOGICAL ASPECTS Stoica-Mustafa Elena1, Pechianu C.1, Iorgescu Andreea1, Moldovan D.1, Balan Oana1, Dima Simona2, DumitrascuT.2, Stroescu C.2, Tomulescu V.2, Vasilescu C.2, Ionescu M.2, Sajin Maria3, Popescu I.2, Herlea V.1

1. Pathology Department, Fundeni Clinical Institute, Bucharest, Romania 2. Centre of General Surgery and Liver Transplantation, Fundeni Clinical Institute, Bucharest, Romania 3. Pathology Department, Emergency Universitary Hospital, Bucharest, Romania

Introduction: Pancreatic neuroendocrine tumors(PNETs) have unknown, but rare incidence, i.e. the

insulinomaincidence-0.4:100.000. They appear more frequent in 3-6th decade with slight female predominance(55% la 45%). Sixty percent of them are functional. The most of them has a slow growth, holding features of multipotential cells.

Material and methods: In our study was included 58 patients with PNETs admitted, diagnosed and treated in Fundeni Clinical Institute between 1997- 2012.

Results: Thirty five(60.3%) patients were female and 23(39.7%)- were male, with main age–49.2 years. The tumors had a median size-4.4 cm(0.2 and 14 cm), with localizations-the head of pancreas–in 27(46.5%) cases and the body and tail-in 31(53.5%) cases. Grossly, in 47(81%) cases-the tumors were-nodular, in 8(13.8%) cases-infiltrative and in 3(5.2%)-cystic.Thirteen(22.4%) cases have distant metastases and 9(15.5%) cases-lymph node metastases. More than a half of cases(63.8%) were Grade 1, 13.8% cases- Grade 2 and 22.4% cases were-Grade 3. In all cases were performed immunohistochemical markers: general markers were positive in all cases and the specific ones- revealed 21 functional cases, most of them(n=19) being insulin positive, one case glucagon positive and one case- somatostatinpozitive.

Conclusion: 1. In our study, the PNETs have female predominance. 2. A great majority of tumors had a nodular appearance. 3. The tumors have almost equal site distribution and almost one third of cases were functional, most of them being insulinomas. 4. The half of cases was Grade 1. 5. Most of the cases were pT1 or pT2, only 22.4 % cases having distant metastases.

COLONIZAREA NAZOFARINGIANĂ CU STREPTOCOCCUS PYOGENESDE GRUP A ŞI STAPHYLOCOCCUS AUREUS LA COPII ASIMPTOMATICI DIN ROMÂNIA Oana Streinu-Cercel (1,2), Anca Streinu-Cercel (1,2), Ioana Berciu (1,2), Petre Iacob Calistru (1,3), Alina Neguţ (1,2), Ana Maria Tudor (1,2), Daniela Mărculescu (2), Veronica Ilie (2), Magdalena Andrei (2), Adrian Streinu-Cercel (1,2) (1) Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti (2) Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Bucureşti (3) Spitalul Clinicde Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, Bucureşti Obiective. În perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013 am efectuat un studiu epidemiologic pentru a determina

prevalenţa colonizării nazofaringiene la copii asimptomatici, din colectivitate, înainte şi după vacanţa de iarnă.


136

Metode. În două etape diferite, înainte şi după cele trei săptămâni de vacanţă, am recoltat exsudate faringiene şi nazale cu tampoane sterile Amies (Copan Diagnostics Inc., SUA) de la toţi elevii din clase primare dintr-o şcoală din centrul Bucureştiului ai căror părinţi au consimţit. Probele au fost însămânţate pe geloză-sânge COS (Columbia agar plus 5% sânge). Pentru coloniile cu morfologie sugestivă pentru Streptococcuss ppam efectuat identificare rapidă prin latex aglutinare cu Streptococcal Grouping Kit (Oxoid, Diagnostic Reagents, UK). Pentru coloniile cu morfologie de Staphylococcus spp. identificarea s-a făcut cu Staphytect plus (Oxoid, Diagnostic Reagents, UK).

Rezultate. Am recoltat probe de la 79 de copii, dintre care 39 (49.4%) de sex masculin; mediana vârstei a fost de 7±0.85 ani(SD). Înaintea vacanţei, am identificat streptococ betahemolitic de grup A la 5 copii (6.3%), care au primit recomandare de tratament cu amoxicilină-acid clavulanic. După cele 3 săptămâni de vacanţă toţi cei 5 copii erau în continuare pozitivi pentru streptococul de grup A (datele privind aderenţa la tratament nu sunt disponibile) şi încă 3 exsudate s-au pozitivat, în total 8 copii (10.1%).

În ceea ce priveşte S aureus, înaintea vacanţei 15 exsudate (19%) au fost pozitive. La retestarea de după vacanţă, portajul se negativase în cazul a 6 dintre copii, şi în plus au fost identificate 40 de cazuri noi de colonizare asimptomatică cu S aureus, în total 49 de cazuri (62%). Pentru determinarea sensibilităţii la antibiotice a tulpinilor identificate, am efectuat antibiograme difuzimetrice, identificând un diametru median de inhibiţie de 18±4.1 mm pentru ampicilină, 22±4.6 pentru oxacilină şi 26±1.2 pentru clindamicină, sugestiv pentru următorul profil de sensibilitate: rezistente la ampicilină (44 tulpini, 89.8%), sensibile la oxacilină (47 tulpini, 95.9%), sensibile la clindamicină (48 tulpini, 97.9%). Doar 2 tulpini (4.1%) din cele 49 identificate au fost rezistente la oxacilină (una era sensibilă şi una rezistentă la clindamicină).

Concluzii. Contrar concepţiei generale, prevalenţa colonizării bacteriene nazofaringiene a fost mai scăzută în perioada în care copiii erau în comunitate, la şcoală, comparativ cu cea determinată după ce copiii şi-au petrecut vacanţa împreună cu familiile, în afara colectivităţii şcolare. Pentru clarificarea rolului ieşirii în colectivitate în colonizarea bacteriană este nevoie de studii suplimentare, cu atât mai mult cu cât factorii de risc cunoscuţi pentru transmiterea virusurilor aerogene (de exemplu aglomeraţia, comunităţile de copii, etc.) pot să nu fie valizi în cazul modelului de transmitere bacteriană.

Cuvinte-cheie: Streptococcus pyogenes, colonizare, Staphylococcus aureus, comunitate. Toţi autorii au contribuit în mod egal la această lucrare. NASOPHARYNGEALCOLONISATION WITH GROUP A STREPTOCOCCUS PYOGENES AND STAPHYLOCOCCUS AUREUS IN HEALTHY ROMANIAN CHILDREN OanaStreinu-Cercel (1,2), AncaStreinu-Cercel (1,2), IoanaBerciu (1,2), PetreIacobCalistru (1,3), AlinaNeguţ (1,2), Ana Maria Tudor (1,2), Daniela Mărculescu (2), Veronica Ilie (2), Magdalena Andrei (2), Adrian Streinu-Cercel (1,2) (1) Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania (2) National Institute for Infectious Diseases “Prof.Dr. MateiBalş”, Bucharest, Romania (3) Clinical Hospital of Infectious and Tropical Diseases “Dr. Victor Babeş”, Bucharest, Romania Objectives. In a group of asymptomatic school-aged healthy Romanian children, we evaluated the prevalence of

nasopharyngeal bacterial colonisation before and after the winter holidays. Methods. We collected pharyngeal and nose swab samples with Amies swabs (Copan Diagnostics Inc., USA)

and cultured them on COS (Columbia agar plus 5% sheep blood). For cultures suggestive of Streptococcusspp, we performed rapid latex agglutination identification with the Streptococcal Grouping Kit (Oxoid, Diagnostic Reagents, UK). For colonies with morphology suggestive for Staphylococcus spp. we performed rapid identification with Staphytect plus (Oxoid, Diagnostic Reagents, UK).

Results. We sampled 79 children, of which 39 (49.4%) were males; the median age was 7±0.85 years (SD). Prior to the winter holidays, 5 children (6.3%) were positive for group A streptococci and received indication for amoxicillin-clavulanate treatment. After the 3-week winter holidays (without treatment adherence data available), all of the 5 children were still positive for group A streptococci and an extra 3 became positive, adding up to 8 (10.1%) children.

For S aureus, prior to the holidays 15 children (19%) were positive. Six of them were not positive at retest after the holidays, while 9 remained positive, with 40 new cases of asymptomatic S aureus colonization, adding up to 49 cases (62%). We performed disk diffusion antibiograms and identified a median inhibition diameter of 18±4.1 mm for ampicillin, 22±4.6 for oxacillin and 26±1.2 for clindamycin, suggestive for the following resistance profile: ampicillin-resistant (44 strains, 89.8%), oxacillin-sensitive (47 strains, 95.9%), clindamycin-sensitive (48 strains, 97.9%). Only 2 (4.1%) strains out of the 49 identified were resistant to oxacillin, of which one was susceptible to clindamycin and one was resistant.


137

Conclusion. Contrary to the general belief, the prevalence of bacterial nasopharyngeal contamination appeared to be lower while the children were in the community, going to elementary school, compared to after spending the holidays away from their school mates, with their families. Further research is needed to clarify the role of community exposure in bacterial colonization, since the parameters for transmission of aerogenic viruses (e.g. crowded places, community of children, etc.) may not apply to the model of bacterial transmission.

Keywords: Streptococcus pyogenes, colonization, Staphylococcus aureus, school. All authors have equally contributed to this paper. MANAGEMENTUL DIAGNOSTIC ŞI TERAPEUTIC AL DIVERTICULITEI COLONICE COMPLICATE Tanase I, Stoica B, Negoi I, Ganescu R, Gaspar B, Paun S, Martian B, Beuran M Introducere: Boala diverticulara colonica atinge o prevalenta de 33% in populatia de peste 60 de ani a tarilor

vestice, industrializate. Dintre pacientii cu diverticulita, aproximativ 10-25% vor prezenta cel putin un episod de diverticulita acuta, care, in lipsa complicatiilor, poate fi tratat conservator in 70-100% din cazuri. Conform American Society Of Colon & Rectal Surgeons rata de aparitie a complicatiilor este de 30%, insotite si o morbiditate si mortalitate crescuta. 1/3 din pacienti vor suferi un al 2-lea episod de diverticulita acuta, iar din acestia inca 1/3 vor avea un al 3-lea episod.

Obiective: Principalul obiectiv este stabilirea unui algoritm de diagnostic pozitiv si a unei indicatii terapeutice adecvate in diverticulita acuta complicata. Ca obiective secundare doresc reevaluarea oportunitatii si sigurantei tratamentului chirurgical minim invaziv precum si definirea unor factori prognostici de esec al tratamentului conservator. Studiul va evalua morbiditatea precoce si tardiva la pacientul tanar ţinând seama atât de rata crescută a recurenţei, dar şi de implicaţiile sociale ale tratamentului agresiv. Nu in ultimul studiul va evalua impactul economic al rezectiei si anastomozei per primam, comparativ cu tratamentul stadial.

Metoda: Studiu prospectiv observational, desfasurat in perioada oct 2012 - oct 2015 ce va include pacientii internati in Spitalul Clinic de Urgenţa Bucureşti, diagnosticati imagistic in primele 24 ore de la internare cu diverticulita acuta complicata (Clasele II si III Hansen-Stock). La internare pacientii vor fi impartiti in 2 grupuri in functie de necesitatea interventiei chirurgicale in primele 24 de ore. Impunerea interventiei chirurgicale dupa 24 ore de la internare va fi clasificata drept esec al tratamentului conservator, acesti pacienti formand al treilea grup al studiului. Pe parcursul internarii vor fi evaluati diferiti parametri biologici iar dupa externare va fi realizat un follow-up al pacientilor operati. In cazul pacientilor neoperati vor fi eveluate recidivele, si morbiditatea in cazul unei reinternari sau prin intermediul controlului medical sau chestionarului telefonic.

Rezultate preconizate: Constituirea unui lot semnificativ de pacienti cu diverticulita acuta complicata, caracterizarea morbiditatii in cazul pacientuilor tratati conservator si definirea factorilor de risc pentru esecul managementului non-operator

Cuvinte cheie : Diverticulita acuta complicata, diagnostic, tratament MANAGEMENTUL TRATAMENTULUI CU PROBITICE LA PACIENTII CU SINDROM DE INTESTIN IRITABIL- EVALUAREA EFECTULUI SUBIECTIV, ASUPRA CALITATII VIETII PACIENTULUI Horatiu Teodorescu, Coordonator: Prof Univ Dr Petre Calistru Centrul de Diagnostic si Tratament "Dr Victor Babes" Bucuresti Introducere: Simptomatologia tulburărilor funcţionale intestinale poate fi atribuită tractului intestinal mediu

sau inferior. Sindromul de intestin iritabil (SII), balonarea funcţională, constipaţia funcţională, diareea funcţională şi tulburarea funcţională inestinală nespecifică se incadreaza in aceasta categorie. SII este o tulburare funcţională intestinală în care durerea sau disconfortul abdominal sunt asociate cu defecaţia sau cu o modificare a tranzitului intestinal habitual şi cu caracteristici de tulburare a defecaţiei. In tratamentul SII, alaturi de regimul dietetic, diversele clase de medicamente, tratamentul psihologic si comportamental, terapia probiotica este incurajatoare. Genul Bifidobacteria sunt considerate cu efectul cel mai benefic asupra refacerii microflorei intestinale. Probioticele sunt organisme vii, care administrate in cantitatea adecvata, declanseaza anumite mecanisme care confera beneficii pentru sanatatea gazdei. Una din directiile cercetarii privind folosirea probioticelor in afectiunea de tip SII, este aplicarea unor tehnici de productie care cresc cantitatea viabila de probiotic in intestinul pacientului, aceasta fiind direct proportionala cu efectul sau benefic.


138

Obiectiv: Pornind de la aceasta idee, ne-am propus sa investigam in cadrul tezei de doctorat, cresterea efectului terapeutic prin prelungirea viabilitatii probioticelor in tractul intestinal (folosind tehnologia microincapsularii, metoda originala dezvoltata de partenerul ICA Research & Development, Bucuresti), prin administrarea unui aliment functional (iaurt), continand probiotic microincapsulat versus formula clasica, neincapsulat, la pacientii diagnosticati cu SII in Centrul de Diagnostic si Tratament Victor Babes.

Material si metoda: S-a folosit Bifidobacterium animalis, subspecia lactis HN019, preparat intr-un aliment functional (iaurt). Au fost inrolati 60 pacienti, 35 femei si 25 barbati, randomizati in 2 grupe pentru a primi alimentul functional imbogatit cu tulpina Bifido HN019 standard (pudra) sau microincapsulata, timp de 1 luna. Efectul probioticului si superioritatea formei incapsulate au fost urmarite folosind instrumente obiective (tehnica de laborator PCR real Time – probe de scaun), dar si instrumente subiective, care vor fi prezentate in acest articol, si anume aplicarea chestionarului IBS QOL (D.Patrick, 1997), inainte si dupa 1 luna de administrare a alimentului functional. IBS- QOL este un instrument conceput special pentru aprecierea indicilor de calitate a vietii la pacientii cu SII, contine 34 de intrebari, cu raspunsuri posibile pe o scala de la 1 la 5 si 8 subscale (Disforia, Efectul asupra activităţilor, Imaginea asupra propriului corp, Îngrijorarea în legătură cu sănătatea, Evitarea hranei, Reacţia socială, Comportamentul sexual, Relaţiile sociale), in functie de care se apreciaza impactul afectiunii (SII) asupra vietii pacientului.

Rezultate: Analiza chestionarelor aplicate in ziua 1 a studiului: 58% din pacienti percep influenta bolii asupra calitatii vietii lor ca fiind « moderata », 11% ca fiind « severa » si restul (32%) ca fiind « usoara » (p<0.01%). Analiza chestionarelor de la sfarsitul perioadei de administrare a probioticului, privind influenta bolii asupra calitatii vietii: in grupul cu microincapsulat 38% « moderata », 6% « severa » 56% « usoara », versus grupul clasic: 44% « moderata », 8% « severa » si 48% « usoara » (p<0.01).

Concluzii: Administrarea probioticelor la pacientii cu SII timp de 1 luna, influenteaza dinamica indicelui IBS-QOL obtinut prin evaluarea subiectiva a efectului probioticului- aplicarea de chestionare de calitatea vietii pacientilor inainte si dupa perioada de administrare.

PROBIOTICS TREATMENT MANAGEMENT IN IRRITABLE BOWEL SYNDROME PATIENTS- SUBJECTIVE EVALUATION OF EFFECT, LIFE QUALITY IMPROVEMENT Background: Intestinal functional disorders symptoms have their origin in the medium or inferior bowel.

Irritable Bowel Syndrome (IBS), functional bloating, functional constipation, functional diarrhea and unspecific functional intestinal disorder, belong to this category of diseases. Abdominal pain and discomfort related to defecation process, that are specific to IBS, associate also intestinal transit changes and defecation disorders. Dietary rules are used for the treatment of IBS, synthetic drugs, psychological and behavioral therapy but also the probiotics supplements have very good results. Bifidobacteria genum is considered to be the most effective on rebalancing the intestinal micro biota. Probiotics are living organisms that trigger some mechanisms with benefic effects on the IBS patients simpthomatology, when administered in the adequate doses. A lot of research is ongoing these days on finding the best techniques to increase the living quantity of probiotic that reaches the intestine place of action and determines proportionally effect.

Objective: Based on this idea, we decided to investigate in this doctoral research the enhanced therapeutic effect of a probiotic compound with increased viability in the intestinal tract (original microencapulation technology developed by our partner ICA Research & Development, Bucharest). This “functional food” type product is an yogurt containing microencapsulated probiotic formula and it will be administered to IBS patients in “Victor Babes” Diagnostic and Treatment Center Bucharest , versus similar aspect yogurt that contains probiotic standard (powder) formula.

Materials and methods: We used Bifidobacterium animalis, HN019 Lactis subspecies, prepared in a functional food (yogurt). We enrolled 60 patients, 35 women and 25 men that were randomized into 2 groups, to receive functional foods enriched with Bifido strain HN019 standard (powder) or microencapsulated, for 1 month period. Encapsulated probiotic effect and superiority were tracked using objective tools (Real Time PCR laboratory technique - stool samples), and subjective instruments that will be presented in this article, namely the questionnaire IBS QOL (D.Patrick 1997 ), before and after 1 month of administration of functional foods. IBS-QOL is a tool specifically designed and validated to assess indices of quality of life in patients with IBS. It contains 34 questions, with possible answers on a scale from 1 to 5 and 8 subscales (dysphoria, effect on activities of their own, body image , concern about health, food avoidance, social reaction, sexual behavior, social relationships), depending on which estimates the impact of disease (IBS) on patient lives.

Rezultes: Analysis of questionnaires on day 1 of the study: 58% of patients perceive the influence of the disease on their quality of life as "moderate", 11% as "severe" and the rest (32%) as "mild" . Analysis of the questionnaires at the end of probiotic administration, regarding the influence of their disease on quality of life: in the group with


139

microencapsulated probiotic 38% "moderate", 6% "severe" 56% "easy" and in the classic probiotic group 44% "moderate", 8 % "severe" and 48% "mild" (p < 0.1).

Conclusions: Probiotics administration in IBS patients, for 1 month, influences dynamics of the IBS-QOL index, as subjective evaluation of the effect - life quality questionnaires interpretation before versus after the administration of the probiotic.

PATTERN-UL GEOGRAFIC AL CANCERELOR FARINGO-LARINGIENE INTERNATE ÎN CLINICA O.R.L. COLŢEA ÎN PERIOADA 2007-2012 Crina Unguraş1 ,M. Stamate2 ,Prof.Dr. C. R. Popescu2

1- U.M.F. “CAROL DAVILA”- doctorand 2- Spital Clinic Colţea, Clinica O.R.L., Bucuresti În ultimii ani, conform statisticilor, s-a constatat o creştere a incidentei cancerelor faringo-laringiene la nivel

mondial. Importanţa faringelui şi laringelui in viata sociala cotidiana necesită o cunoaştere a răspândirii geografice a patologiei oncologice cu referire la aceste organe .

Material şi metodă: Am utilizat ca baza de date foile de observatie ale pacientilor internati in perioada 2007-2012, in Clinica O.R.L. Coltea, clinica de referinta in oncologia O.R.L. romaneasca. Am urmarit zona geografica de provenienta a acestor pacienti cu factorii de risc specifici zonelor respective. Majoritatea acestora au provenit din zona Olteniei si Munteniei, desi au fost si cazuri din Moldova si Transilvania.

Concluzii: Studiul poate constitui un punct de plecare a unor studii similare extinse la nivelul clinicilor din intreaga tara cu scopul realizarii unor programe nationale de preventie , precum si completarii registrului national de cancer.

Mentiune: Acest articol este suportat de Programul Sectorial Operational Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 , finantat din Fondul Social European si Guvernul Romaniei , POSDRU/107/1.5/S/82839.

GEOGRAPHICAL PATTERN OF PHARYNGO-LARYNGEAL CANCERS HOSPITALIZED IN E.N.T. CLINIC COLTEA DURING 2007-2012 Crina Unguraş1 ,M. Stamate2 ,Prof.Dr. C. R. Popescu2

1- University of Medicine and Pharmacy “CAROL DAVILA”-PhD student 2-COLTEA Hospital, E.N.T.Clinic, Bucharest In recent years, according to the statistics, there was an increased incidence of pharyngo-laryngeal cancers

worldwide. The importance of pharynx and larynx in everyday social life requires a knowledge of the geographical spread of cancer pathology with reference to these organs.

Material and method: We used the database made of observation sheets of patients hospitalized in the period 2007-2012, in ENT Clinic Coltea , the reference clinic in romanian O.R.L. oncology. I watched the geographical area of origin of these patients with risk factors specific areas. Most of them have originated from Oltenia and Muntenia, although there have been cases of Moldova and Transylvania.

Conclusions: The study can be a starting point for similar extensive studies at the level of clinics across the country with the aim of reaching the national prevention programmes, as well as filling in the national cancer registry.

Acknowledgement: This paper is supported by the Sectorial Operational Programme Human Resources Development 2007-2013, financed by the European Social Fund and the Government of Romania, POSDRU/107/1.5/S/82839.

ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE ÎN GENETICA MEDICALĂ A OBEZITĂŢII. PREZENTARE DE CAZ A 2 PACIENŢI CU SINDROMUL PRADER-WILLI Doctorand: Ursu Radu-Ioan, Catedra de Genetică a U.M.F. “Carol Davila” Bucureşti, Teza de doctorat: “Cauzele genetice ale obezităţii”, coordonator ştiinţific conf. E. Severin Introducere Hipocrat afirma cândva: “corpolenţa nu este doar o boală ea însăşi, dar totodată şi prevestitoarea altora”,

observând încă de la începuturile erei noastre implicaţiile patologice multiple pe care obezitatea le poate prezenta la nivelul organismului uman. La aproximativ două milenii mai târziu, în zilele noastre, obezitatea a devenit o pandemie la nivel mondial, afectând indivizi de toate etniile, rasele, vârstele, categoriile sociale sau intelectuale,


140

fiind provocată şi amplificată continuu şi constant de viaţa cotidiană, cu stressul, viteza, poluarea, sedentarismul, atracţiile şi viciile, alimentaţia defectuoasă şi din ce în ce mai industrializată aferente secolului XXI.

Pe plan mondial, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) estima în 2005 existenţa a peste 1,6 miliarde de adulţi supraponderali dintre care peste 400 de milioane de obezi. Aceste statistici însă cresc cu un ritm alarmant, numărul copiilor supraponderali sau obezi cu vârste de sub 5 ani ajungând de la peste 20 de milioane în 2005 la peste 42 de milioane în 2010.

Scopul lucrării Genetica a jucat în ultimul deceniu un rol extrem de important în înţelegerea mecanismului obezităţii,

descoperirea unor gene care determină o predispoziţie genetică pentru obezitate şi care sunt implicate în acest proces patologic permiţând identificarea acesteia ca boală de sine stătătoare, cu complicaţii severe care cresc mortalitatea globală.

Prezenta lucrare va trece în revistă principalii factori de risc ai obezităţii, principalele gene şi mecanisme genetice şi metabolice cunoscute a fi corelate cu obezitatea non-sindromică monogenică şi poligenică, cele mai frecvente sindroame genetice cu obezitate, precum şi ultimele descoperiri în screeningul, prevenţia şi managementul acesteia. Ridicăm un semn de exclamare în mod special asupra necesităţii imperioase a stabilirii unui diagnostic corect timpuriu în cazul pacienţilor care suferă de oricare dintre afecţiunile sau sindroamele aparţinând spectrului obezităţii, în lipsa sau incorectitudinea acestuia implicaţiile putându-se dovedi catastrofale pentru aceste persoane.

Prezentare de caz În acest scop prezentăm cazurile a două paciente diagnosticate cu sindromul sindrom Prader-Willi, o afecţiune

genetică complexă cu o prevalenţă între 1:12000 şi 1:15000, indiferent de rasă sau sex, cauzată de absenţa expresiei genelor paterne din regiunea cromozomială amprentată 15q11-q13. Trăsăturile caracteristice acestui sindrom sunt hipotonia neonatală, statura mică, mâinile şi picioarele mici, hiperfagia, obezitatea, retardul mintal şi hipogonadismul. Ambele paciente au fost diagnosticate la vârste de peste 24 de ani şi ambele au decedat în preajma vârstei de 30 de ani consecutiv complicaţiilor, una dintre paciente murind ca urmare a complicaţiilor digestive, renale şi cardiorespiratorii şi cealaltă nereuşind să supravieţuiască diabetului sever.

Concluzii Cunoaşterea incompletă şi insuficientă a bolilor genetice în general şi a celor cu obezitate în cazul de faţă,

coroborată cu raritatea acestor cazuri, cu diagnosticul diferenţial uneori extrem de dificil de realizat, precum şi cu educaţia medicală şi mai ales genetică precară la nivel populaţional fac posibilă existenţa unor astfel de cazuri.

Prezentul poster îşi propune în concluzie popularizarea întregului spectru de sindroame şi manifestări clinice asociate obezităţii, a metodelor moderne de screening genetic, precum şi a posibilităţilor de tratament şi profilaxie ale acestor afecţiuni şi complicaţiilor acestora.

THEORETICAL AND PRACTICAL ASPECTS IN THE MEDICAL GENETICS OF OBESITY. CASE REPORT OF TWO PRADER-WILLI SYNDROME PATIENTS. PhD student: Ursu Radu-Ioan, Genetics Department of the “Carol Davila” Univesity of Medicine and Pharmacy, Bucharest PhD thesis: “The genetic causes of obesity”, scientific coordinator: conf. E. Severin Introduction Hippocrates once wrote: “Corpulence is not only a disease itself, but the harbinger of others”, noticing from the

beginning of our era the multiple pathological implications which obesity can cause. Two millenia later, in our times, obesity has become a global pandemic, affecting individuals of all ages, ethnicities, races, social or intellectual categories, created and constantly and continuously fed by our daily life, with its speed, stress, pollution, sedentarism, junk food, temptations and vices, all of which seem normal in the 21st century.

The World Health Organization (WHO) stated in 2005 the existance of over 1.6 billion overweight adults, of which over 400 million were obese. Sadly, these statistics increase with an alarmingly high velocity, the number of overweight or obese children aged under 5 being 20 million in 2005 and reaching a disturbing 42 million in 2010.

Objective During the last decade, genetics has played an essential role in understanding the mechanisms of obesity, the

finding of a number of genes which cause genetic predisposition towards obesity and which are involved in this pathological process stating obesity as a self-standing disorder with severe, possibly lethal complications.

This poster is a review of the main risk factors, genes, metabolic and genetic mechanisms related to monogenic and polygenic non-syndromic obesity, of the most common genetic syndromes with obesity and as well as of the latest discoveries in the screening, prevention and treatment of this disease. We trigger a strong alarm signal towards the need for a right diagnosis early in the lives of the patients diagnosed with any of the disorders and


141

syndromes with obesity. The absence or inaccuracy of the diagnosis can lead to catastrophic repercussions for these patiens.

Case report We will present in this respect two cases of patient diagnosed with Prader-Willi syndrome, a complex genetic

disorder with a prevalence of 1:12000 to 1:15000, occurring in all races and in both sexes caused by a lack of expression of paternally inherited genes on chromosome 15q11-q13. The main clinical aspects of this syndrome are neonatal hypotonia, short stature, small hands and feet, hyperphagia, obesity, mental retardation and hypogonadism. Both of these patients were diagnosed at ages of over 24 and both died at around 30 years old because of the complications of this syndrome. One of these two patients couldn’t survive the digestive, renal and cardiorespiratory complications and the other was killed by an extremely severe diabetes.

Conclusions The incomplete and insufficient knowledge of the different genetic disorders in general and of those with

obesity in our case, collaborated with the rarity of these cases, with the sometimes difficult to make differential diagnosis and with the low level of medical and especially genetic education within the population, all of these factors allow these unwanted cases to happen.

Concluding, this poster raises the problem of the right diagnosis at the right time for the patients having this pathology by presenting the main features of obesity-related disorders and syndromes, their modern screening methods, treatment and prevention options.

CORELAREA MODIFICARILOR STRUCTURALE ALE ENDOTELIULUI PULMONAR CU EXPRESIA CAVEOLINEI-1 IN DIABETUL ZAHARAT DE TIP I Elena Uyy, Luminita Ivan, Raluca Boteanu, Viorel Suica, Dorel L. Radu*,Felicia Antohe Institutul de Biologie si Patologie Celulara ”Nicolae Simionescu”, Bucureşti, România *Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie si Imunologie “Cantacuzino” Bucureşti, România Introducere: Diabetul si hiperglicemia asociata, afecteaza fiziologia si biochimia pulmonara prin alterarea

endoteliului ca prim pas in disfunctia vasculara pulmonara. Caveolele sunt invaginari ale membranei plasmatice, imbogatite in colesterol si sfingolipide, prezente in toate tipurile de celule ale sistemul cardiovascular. Localizate la interfata dintre sange si tesutul inconjurator sunt activ implicate in modularea cailor de semnalizare, homeostazia glucozei, colesterolului si trigliceridelor si in transcitoza macromoleculelor circulante prin endoteliu vascular. Caveolina-1, stabilizeaza conformatia caveolelor şi asigura împachetarea/maturarea receptorilor la insulină controland activitatea acestora si regland procesul de endocitoză. In acest context caveolele si proteinele asociate acestor structuri pot fi tinte pentru diferite oportunitatilor terapeutice care vor extinde arsenalul optiunilor de tratament in diabet.

Scop:Cercetarile propuse au urmarit evidentierea corelatiei existente intre stresul hiperglicemic si disfuctia pulmonara indusa de expresia modificata a proteinelor structurale ale caveolelor, caveolinele 1 si 2.

Materiale si metode: Tesutul pulmonar provenit de la soareci transgenici cu diabet zaharat de tip 1(dTg), soareci injectati cu streptozotocina (sD) si soareci control (WT si sTg) a fost omogenizat mecanic in tampon fosfat continand 1% Triton X-100. Proba obtinuta a fost supusa ultracentrifugarii in gradient discontinuu de sucroza. In paralel, fragmente de tesut pulmonar provenit de la fiecare model animal au fost procesate pentru biologie moleculara si microscopie electronica standard.

Rezultate: Prin ultracentrifugare in gradient de sucroza s-au colectat 12 fractii/tip animaldintre care s-a retinut fractia 5 – rezistenta la solubilizare in Triton X-100. Fractia 5 aevidentiat o activitate crescuta a angiotensinei de conversie (ACE) in grupul sD comparativ cu grupul WT. Rezultatele au demonstrat ca diabetul induce o crestere a expresiei proteice si genice a caveolinei 1 in endoteliul pulmonar al soarecilor diabetici (sD, dTg). Prin microscopie electronica a endoteliului pulmonar s-a evidentiat profilul secretor al endoteliului in cazul soarecilor dTg comparativ cu WT, un rezultat sustinut de analiza morfometrica a densitatii caveolelor. Studiile de microscopie electronica au evidentiat un fenotip activat al endoteliului pulmonar in diabetul zaharat de tip I prin: 1) cresterea numarului de ribozomi; 2) ingrosarea laminei bazale; 3) cresterea numarului de caveole si a suprafetei luminale endoteliale. Modificarile endoteliului sunt corelate cu datele biochimice si cu rezultatele de biologie moleculara obtinute utilizand fractia 5: 1) cresterea continutului de colesterol; 2) cresterea activitatii ACE; 3) cresterea expresiei genice si proteice a caveolinei-1; 4) cresterea expresiei proteice a caveolinei-2.

Concluzii: Hiperglicemia induce activarea endoteliului pulmonar si cresterea expresiei genice si proteice a caveolinei-1 in celula endoteliala care se coreleaza pozitiv cu cresterea numarului de caveole. Tintirea cu medicamente a moleculelor de pe suprafaţa endoteliului modulate de hiperglicemie, cum ar fi caveolina-1, caveolina-2 şi ACE ar putea fi o strategie terapeuticăsuplimentarăîn tratrea diabetului.


142

Studiu finantat de Academia Romana, CNCSIS-UEFISCSU proiecte [PN-II-PCCA-2011-3/2012 nr. 135/2012 si 90/2012].

CORRELATION OFLUNG ENDOTHELIALSTRUCTURALCHANGES WITHCAVEOLIN-1 EXPRESSION IN EXPERIMENTAL TYPE IDIABETES Elena Uyy, Luminita Ivan, Raluca Boteanu, Viorel Suica, Dorel L. Radu*, Felicia Antohe Institute of Cellular Biology and Pathology “Nicolae Simionescu”, Bucharest, Romania *National Institute of Research and Development for Microbiology and Immunology “Cantacuzino”, Bucharest, Romania Introduction:Diabetes and the associated hyperglycemia affect pulmonary physiology and biochemistry

inducing endothelial impairment, as the first step in lung vascular dysfunction. Caveolae are invaginated plasma membrane microdomains enriched in cholesterol and sphingolipidspresent in all cell types of the cardiovascular system. Located at the interface between blood and tissue, caveolae have been actively implicated in modulation of signal transductions, glucose and lipid homeostasis and in regulation of endothelial vesicular trafficking (endocytosis, transcytosis). Caveolin-1 stabilizes the conformation of caveolae and secures packaging/maturation of insulin receptor, controlling their activity and also regulates the endocytosis process. In this context caveolae and proteins associated with these structures may be targets for various therapeutic opportunities that will expand the arsenal of treatment options in diabetes.

The aim of this project was to find out if a correlation exists between the hyperglycemic stress andthe pulmonary dysfunction induced by altered expression of structural caveolae proteins, caveolin-1 and -2.

Materials and Methods: Lung tissue derived from transgenic mice with type 1 diabetes (dTG), mice injected with streptozotocin (sD) and control mice (WT and sTG) was mechanically homogenized in phosphate buffer containing 1% Triton X-100. The sample obtained was subjected to discontinuous sucrose gradient ultracentrifugation. In parallel, fragments of lung tissue from each animal model were processed for standard molecular biology and electron microscopy.

Results: By ultracentrifugation in sucrose gradient were collected 12 fractions/type of animal. Fractions 5, enriched in components resistant to solubilization in Triton X-100 were collected and analised. The data showed an increased activity of angiotensin converting enzyme (ACE) in sD group versus the WT. The results demonstrated that diabetes induces an increase in protein and gene expression of caveolin-1 in lung endothelium of diabetic mice (sD, dTG). Electron microscopy studies revealed an activated phenotype of pulmonary endothelium in type I diabetes characterized by: 1) increased number of ribosomes, 2) thickening of the basal lamina, 3) increased number of plasma associated caveolae and endothelial luminal surface. Endothelial changes are correlated with biochemical data and with results obtained using molecular biologymethods, namely: 1) high cholesterol content 2) increased ACE activity, 3) and overexpression of caveolin-1,-2.

Conclusions: Hyperglycemia induces pulmonary endothelial activation and increased gene and protein expression of caveolin-1 in endothelial cell which is positively correlated with the increased number of caveolae. Targeting simultaneously the endothelial cell surface molecules affected by hyperglycemia (ACE, caveolin-1, caveolin-2) could be an additional therapeutic strategy in diabetes mellitus.

Study funded by the RomanianAcademy, CNCSIS-UEFISCSU projects [PN-II-PCCA-2011-3/2012 no. 135/2012 and 90/2012].

ABORDARE CHIRURGICALA “CONSERVATOARE” LA UN PACIENT CU PICIOR DIABETIC, BOALA OCLUZIVA INFRA INGHINALA SI ISCHEMIE CRITICA STADIUL IV Mihaela Vilcu, Z. Filipovski, S. Petrea, I. Brezean, T. Patrascu Clinica Chirurgie I. Juvara, Spit. “Dr. I Cantacuzino”, Bucuresti, Romania Prezentam cazul unui pacient de 50 ani, cu diabet zaharat complicat si boala ocluziva infrainghinala forma

distala, internat in serviciul de chirurgie cu leziune de gangrena extensiva a degetelor membrului pelvin si sepsis. Interventia chirugicala in focar, amputatia de degete, urmata de o procedura angioplastica au permis evitarea

unei amputatii majore, ducand la granularea plagii si ulterior acoperirea defectului rezultat cu piele libera despicata.


143

CONSERVATIVE SURGICAL APPROACH IN A PATIENT WITH DIABETIC FOOT, INFRAINGUINAL ARTERIAL OCCLUSIVE DISEASE AND CRITICAL ISCHEMIC LIMB (STAGE IV) We here in present a 50 year pacient with complicated diabetus mellitus and infrainguinal distal occlusive

disease, admitted in our surgical department for sepsis and extensive gangrene of the toes. A local surgical procedure, rays amputation, followed by an angioplasty procedure prevented a major

amputation, resulting in wound granulation and subsequent coverage of the defect with split thickness skin graft. MODIFICĂRI HEMATOLOGICE LA PACIENŢII CU TRISOMIE 21 Raluca Maria Vlad1, Paula Grigorescu Sido2, Simona Bucerzan2, Camelia Al-Khzouz2, Ioana Naşcu2, Eugen Pascal Ciofu1

1Clinica Pediatrie, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, UMF “Carol Davila”, Bucureşti, 2Compartimentul Genetică Medicală, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, UMF “Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca Obiective: Trisomia 21 este cea mai frecventă cromozomopatie autozomală. Aceşti copii au risc crescut de a

prezenta variate anomalii hematologice. Studiul de faţă şi-a propus evaluarea caracteristicilor hematologice ale acestor pacienţi şi corelarea acestora cu modificările citogenetice.

Material şi metodă: Am efectuat un studiu observaţional asupra a 136 pacienţi cu trisomie 21 confirmată citogenetic, care au fost evaluaţi hematologic. La 12 copii s-a dozat acidul folic seric. Rezultatele individuale au fost interpretate în funcţie de valorile normale pentru vârsta respectivă şi au fost prelucrate statistic pe grupe de vârstă şi în funcţie de modificările citogenetice constatate.

Rezultate: În 91,2% dintre cazuri s-a stabilit diagnosticul de trisomie 21 omogenă. 58,08% dintre pacienţi au prezentat cel puţin o anomalie hematologică. 8,82% şi 2,2% au asociat câte două şi respectiv trei anomalii. Nu s-au evidenţiat diferenţe semnificative între parametrii hematologici ai pacienţilor cu trisomie 21 omogenă şi cei cu mozaicism sau combinaţii de anomalii citogenetice. 16,91% dintre pacienţi au prezentat o formă de anemie. Anemia macrocitară şi anemia feriprivă au fost înregistrate în aceleaşi procente, 5,14%. VEM la pacienţii cu trisomie 21 a înregistrat valori crescute faţă de valorile standard pentru vârstă la copiii sănătoşi la toate categoriile de vârstă, cu excepţia perioadei neonatale. S-a constatat tendinţa la valori mai scăzute ale leucocitelor faţă de valorile standard pentru toate categoriile de vârstă. Pacienţii au asociat trombocitopenie şi trombocitoză cu aceeaşi frecvenţă (3,67%). 1,47% dintre pacienţi au dezvoltat leucemie acută.

Concluzii: 58% dintre pacienţii de toate vârstele şi 100% dintre nou-născuţii cu trisomie 21 au prezentat cel puţin o anomalie hematologică. Cele mai frecvente anomalii hematologice constatate au fost leucopenia (17,61%), anemia (16,91%) şi macrocitoza (16,91%). Nu au existat diferenţe ale parametrilor hematologici în funcţie de modificările citogenetice constatate.

HEMATOLOGICAL CHANGES IN PATIENTS WITH TRISOMY 21 Raluca Maria Vlad1, Paula Grigorescu Sido2, Simona Bucerzan2, Camelia Al-Khzouz2, Ioana Naşcu2, Eugen Pascal Ciofu1 1Department of Pediatrics, “Grigore Alexandrescu” Emergency Children’s Hospital, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, 2Department of Medical Genetics, Emergency Children’s Hospital, “Iuliu Haţieganu”, University of Medicine and Pharmacy, Cluj Napoca Background and aims: Trisomy 21 is the most frequent autosomal chromosomopathy. These children have an

increased risk of various hematological anomalies. The aim of this study was to evaluate the hematological characteristics of these patients and to correlate them with the cytogenetic findings.

Material and method: We conducted an observational study on 136 patients with cytogenetically confirmed trisomy 21 that were evaluated recording a complete hematological picture. For 12 patients the seric folic acid was determined. The individual parameters for each patient were compared with reference values for age and were statistically evaluated considering the age groups and the cytogenetic anomalies.

Results: In 91.2% of the cases the diagnosis of regular trisomy 21 was established. 58.08% of patients had at least one hematological anomaly. 8.82% and 2.2% associated two or three anomalies respectively. No significant differences regarding the hematological parameters were found between patients with regular trisomy 21, mosaic or a combination of cytogenetic anomalies. 16.9% of patients presented with a form of anemia. Macrocytic anemia and iron deficiency anemia were recorded in 5.14% each. In all age groups, except the neonatal period, MCV of


144

trisomy 21 patients was increased compared to standard values for age in healthy children. A tendency to lower than normal leukocyte counts for all age groups was recorded. The patients associated thrombocytopenia and thrombocytosis with the same frequency (3.67%). 1.47% of patients developed acute leukemia.

Conclusions: 58% of patients in all age groups and 100% of newborns with trisomy 21 had at least one hematological anomaly. The most frequent anomalies were leukopenia (17.61%), anemia (16.91%) and macrocytosis (16.91%). No significant differences were found in relation to the cytogenetic diagnosis.


147

147

POSTERE VARIA METABOLIC AND ANTHROPOMETRIC PARAMETERS IN PATIENTS AT RISK FOR DIABETES MELLITUS Rucsandra Dănciulescu Miulescu 1,2, Denisa Margină 1, Roxana Corina Sfetea 1, Roxana Roşca 1,3, Cătălina Poiană 1,3 1 Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest 2 “N.C.Paulescu” National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases Bucharest 3 “C.I.Parhon” National Institute of Endocrinology, Bucharest Abstract Background and Aims. The prevalence of impaired fasting glucose or impaired glucose tolerance and type 2

diabetes are increasing worldwide due to urban, sedentary lifestyle changes, ageing and obesity. At present the key factor in prevention of type 2 diabetes is considered lifestyle changes. The aims of the present study were to

investigate the metabolic and anthropometric parameters in patients at risk for diabetes mellitus. Materials and Methods. 46 patients (22 women and 24 men) with impaired fasting glucose or impaired

glucose tolerance were recruited for this study. Body mass index (BMI-ratio between weight and square height), abdominal circumference (AC-measured between ribs and iliac crest), fasting glycemia and 2h OGTT (oral glucose tolerance test with 75 g glucose), total cholesterol, HDL (high-density lipoprotein), triglycerides was assayed in patients of study group and 38 age-matched subjects without risk for diabetes mellitus.

Results. The groups were similar in terms of age but there were statistically significant differences in the recorded parameters in diabetic patients compared with impaired fasting glucose or impaired glucose tolerance compared with subjects of control group. Characteristics of study and control group are shown in Table 1

Table 1. Metabolic and anthropometric parameters of study and control group

Study group Control group p Age (years) 56±2.11 56±1.99 NS BMI (kg/m2) 34.21±3.25 29.88±1.41 p<0.05 AC (cm) 96.24±2.38 90.11±0.88 p<0.05 Fastig glycemia (mg/dl) 118.22±0.56 98.01±0.88 p<0.05 2h fasting TTGO (mg/dl) 156.23±1.23 129.34±2.33 p<0.05 Total cholesterol (mg/dl) 269.2±4.66 259.78±6.47 NS Triglycerides (mg/dl) 312.32±6.36 226.32±5.54 p<0.05 HDL cholesterol (mg/dl) 41.56±2.33 42.06±1.98 NS

Comparison is signifiant at the 0.05 level: p<0.05 Conclusion. In this study we found significant differences for the BMI, CA and triglycerides levels between

patients with impaired fasting glucose or impaired glucose tolerance compared with subjects of control group. Preventive means recommend lifestyle improvement by caloric intake decrease and intensify of physical effort.

Key words: impaired fasting glucose, impaired glucose tolerance diabetes mellitus, triglycerides levels. PREVALENCE OF HYPOGLYCAEMIA IN PATIENTS WITH TYPE 2 DIABETES MELLITUS TREATED WITH BASAL INSULIN ANALOGUE Rucsandra Dănciulescu Miulescu 1,2, Denisa Margină 1, Roxana Corina Sfetea 1, Roxana Roşca 1,3, Cătălina Poiană 1,3 1 Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, Bucharest 2 “N.C.Paulescu” National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases Bucharest 3 “C.I.Parhon” National Institute of Endocrinology, Bucharest Background and Aims. The associated risk of hypoglycaemia in patients with diabetes mellitus represents a

relevant issue in management choice. Consequences of severe hypoglycaemia include: hospital and emergency


148

148

utilization and reduced quality of life. We investigated the prevalence of hypoglycaemia in routine clinical practice in patients with type 2 diabetes mellitus treated with basal insulin analogue.

Materials and Methods. 68 patients with 2 diabetes mellitus treated with basal insulin analogue were recruited for this study. Patient demographics, relevant concomitant illnesses and medical history were recorded. The medical history included the duration of diabetes, number of hypoglycaemic episodes, HbA1c (glycosylated hemoglobin), FPG (fasting plasma glucose) and PPPG (postprandrial plasma glucose) measurements. Hypoglycaemic episodes were based on patient recollection (plasma glucose≤70 mg/dl-3.9 mmol/l) and their clinical symptoms (symptoms of hypoglycemia include neurogenic symptoms-palpitations, tremor, hunger, and sweating or neuroglycopenic symptoms-behavioral changes, difficulty thinking, and/or frank confusion). Results were compared with the prevalence of hypoglycaemia in 59 patients treated with oral antidiabetics (sulfonylureas).

Results. Participants had mean age 56�years, diabetes duration 9.1�years, HbA1c 8.2%. The prevalence of symptomatic hypoglycaemia occurred in 12.4% of patients treated with basal insulins, glucose-confirmed hypoglycaemia in 10.2% (7 patients), repeated glucose-confirmed events in 5.8% (4 patients) and severe hypoglycaemia in 1.4% (1 patient). In this study we not found significant differences for the recorded parameters between diabetic patients treated with basal insulin analogue and patients treated with oral antidiabetics. Characteristics of diabetic patients treated with basal insulin analogue and oral antidiabetics are shown in Table 1. Risk factors for hypoglycemia include: a history of hypoglycemia, lower HbA1c levels, moderate or intensive exercise, renal failure.

Table 1. Characteristics of diabetic patients treated with basal insulin analogue and oral antidiabetics

Patients treated with

basal insulin Patients treated with oral antidiabetics

p

HbA1c, (%) 8.01±0.8 7.99±0.9 NS FPG (md/dl) 212.1±8.8 199.8±9.1 NS PPPG (mg/dl) 188.6±3.2 192.1±1.8 NS Prevalence of confirmed hypoglycaemia (%)

10.2 10.1 NS

Comparison is signifiant at the 0.05 level: p<0.05 Conclusion. This study showed that basal insulin analogue treatment was efficacious in improving markers of

glycemic control in diabetic patients, without increasing the incidence of hypoglycaemia compared with treatment with oral antidiabetics.

Key words: diabetes mellitus, basal insulin, hypoglycemia. PARALIZIA DIAFRAGMATICĂ, COMPLICAŢIE A TIROIDECTOMIEI: PREZENTARE DE CAZ Camelia Diaconu1, Bianca Paraschiv2 , Daniela Bartos1 1UMF Carol Davila, Spitalul Clinic de Urgenţă, Bucureşti 2Institutul Naţional de Pneumologie Marius Nasta, Bucureşti Pacientă de 74 ani se prezintă pentru dispnee la eforturi mici accentuată progresiv până la dispnee de repaus în

ultimele 12 ore. Din antecedentele patologice ale bolnavei am reţinut o tiroidectomie subtotală pentru guşă plonjantă în urmă cu 15 ani, infarct miocardic anterior in 2011, cu angioplastie primară, fibrilaţie atrială paroxistică recurentă şi fractură de col femural stâng recentă, pentru care s-a amânat intervenţia chirurgicală. Examenul obiectiv la internare: afebrilă, tegumente palide, transpirate, dispnee cu ortopnee, murmur vezicular absent la nivelul hemitoracelui stâng, până aproape de apex, raluri crepitante şi ronflante la baza hemitoracelui drept, SaO2=86% aa, fibrilaţie atrială, fără edeme gambiere. Biologic: citoliză hepatică uşoară, insuficienţă respiratorie hipoxemică. Radiografia toracică decelează segmentul transvers al colonului ascensionat în hemitoracele stâng, până la nivelul apexului. Ecocardiografic: cavităţi nedilatate, cinetică ventriculară stângă bună, FE=55%, insuficienţă aortică, mitrală şi tricuspidiană uşoare, degenerative. Pacienta se internează în clinica de cardiologie cu suspiciunea de trombembolism pulmonar. Tomografia pulmonară infirmă trombembolismul pulmonar şi obiectivează o importantă relaxare diafragmatică stângă, cu ascensionarea unghiului splenic al colonului, a stomacului şi splinei până la nivelul de proiectie al hilului pulmonar stâng, atelectazie prin compresie extrinsecă a lobului inferior drept, proces de condensare alveolară postero-bazal drept; cord deplasat în hemitoracele drept. Pacienta devine obnubilată, febrilă, iar biologic apare leucocitoză. Se iniţiază terapie antibiotică cu ameliorarea simptomatologiei respiratorii. Paralizia diafragmatică unilaterală este frecvent asimptomatică iar când sunt


149

149

prezente, simptomele depind de prezenţa unei boli pulmonare subiacente. În acest caz, injuria nervului frenic şi paralizia diafragmatică au fost probabil traumatice, consecutive tiroidectomiei.

DIAPHRAGMATIC PARALYSIS, COMPLICATION OF THYROIDECTOMY: CASE PRESENTATION Camelia Diaconu1, Bianca Paraschiv2, Daniela Bartos1 1UMF Carol Davila, Clinical Emergency Hopital of Bucharest 2National Institute of Pneumology Marius Nasta, Bucharest A 73 years old woman, presents with progressive dyspnea up to severe rest dyspnea, in the last 12 hours. She

had a medical history of subtotal thyroidectomy for plunged goiter 15 years ago, myocardial infarction 2 years ago, treated with primary angioplasty, recurrent paroxysmal atrial fibrillation and a left femoral neck fracture recently, for which surgery was postponed. Physical examination at admission revealed an afebrile patient, with pale skin, diaphoresis, dyspnea with orthopnea, absent breath sounds in the left hemithorax, up to the apex, crackles in the right hemithorax, SaO2 84% while breathing ambient air, atrial fibrillation, no peripheral edema. The laboratory tests showed mild hepatic cytolysis, acute hypoxemic respiratory failure. Chest X-ray shows ascension af the transvers colon in the left thorax up to the apex. Echocardiography: non dilated cavities, good kinetics, EF=55%, aortic, mitral, tricuspidian mild, degenerative insufficiency. The patient is admitted in the cardiology section with the presumed diagnosis of pulmonary thromboembolism. CT-scan excluded the embolism and revealed left diaphragmatic relaxation, ascension of the splenic angle of the colon, stomach and spleen up to the projection of left lung hilum, atelectasis of the right lower lobe by extrinsic compression, right postero-basal alveolar condensation process, heart displaced in the right hemithorax. The patient becames obnubilated, her temperature rises, and leukocytosis appears. Antibiotic therapy is started with a good outcome of the respiratory symptoms. Unilateral diaphragmatic paralysis is usually asymptomatic, but when symptoms are present, they are induced by an underlying pulmonary disease. In this case the traumatic injurie of the phrenic nerve and diaphragmatic paralysis were probably due to thyroidectomie

IDENTIFICAREA POLIMORFISMELOR SINGULARE IN REGIUNILE CONSERVATE PENTRU GENA TCF7L2 Monica-Andreea Drăgan Catedra de Calculatoare, Universitatea Politehnica din Bucureşti, [email protected] Prezenta lucrare propune o metodă pentru identificarea polimorfismelor singular (SNP) localizate in regiunile

conservate inter-specii. Metoda poate fi folosită pentru identificarea unor noi asocieri între polimorfisme singular şi anumite boli, putând evidenţia contribuţia factorului genetic implicat în patogenia acestor boli.

Cuvinte cheie : SNP, Regiuni Conservate, TCF7L2, Diabet tip 2 IDENTIFICATION OF SINGLE NUCLEOTIDE POLIMORPHISMS IN CONSERVED REGIONS FOR TCF7L2 GENE Monica-Andreea Drăgan, Computer Science Department, University Politehnica of Bucharest, [email protected] This paper presents a computational approach for identification of the SNPs located in the regions conserved

among different species. This method may identify novel associations between SNPs and certain diseases and would make evidence about the genetic factors involved in the pathogenesis of these diseases.

Keywords: SNP, Conserved Regions, TCF7L2, Type 2 Diabetes THE RELATION BETWEEN ADHESION MOLECULES AND LIPIDIC METABOLISM IN DIABETES MELLITUS PATIENTS Ramona Gligor, Dana Zdremţan, Crîsnic Ioan, Adina Pop-Moldovan "Vasile Goldis" Western University of Arad INTRODUCTION. Diabetes mellitus can be defined as a metabolic disorder with multiple origins,

characterized through chronic hyperglycemia with changes in the carbohydrates, proteins and lipids metabolism,


150

150

due to certain defects in the insulin secretion and/or insulin activity. The changes in the lipidic metabolism are more frequent in obese patients, thus also in diabetic patients, and manifest through the lipidic triad: hypertriglyceridemia, low HDL-cholesterol and the presence of some small and dense LDL particles. The association of the three risk factors: obesity, hypertension and dislipidemia represent a major danger for the cardiovascular pathology.

Material and method. We took into study 60 diabetes mellitus patients who were diagnosed with the condition for more than five years, and a control cohort of 20 clinically healthy, normal weight patients. In all patients there were determined the lipidic metabolism parameters through photometric and enzymatic methods as well as VCAM-1 and ICAM-1, as adhesion molecules, through ELISA method according to the working protocol attached to the kit. The changes appeared in the lipidic metabolism were studied according to the recommendations of the Third Report of the National Cholesterol Education Program (NCEP) Expert Panel on Detection, Evaluation and Treatment of High Blood Cholesterol in adults (Adult Treatment Panel III)

Results and discussion. The serum cholesterol, triglycerides and LDLc values were significantly higher in diabetic in diabetes mellitus patients compared to the control cohort (p< 0,0001).

Caracteristici metabolismului lipidic la loturile studiate

Parameters Type 2 diabetes

mellitus cohort (n = 60)

Control cohort (n = 20)

Cholesterol (mmol/l) 5,53±0,97 4,13±0,35 LDL-cholesterol

(mmol/l) 3,62±0,81 2,17±0,42

HDL-cholesterol (mmol/l) 1,02±0,44 1,51±0,22

Triglycerides (mmol/l) 1,94±0,96 0,92 ± 0,31 Cholesterol/HDL 6,1±2,11 2,78±0,49 LDL/HDL 4,05±1.65 1,48±0,43

The HDLc value was significantly lower in diabetes mellitus patients. The values of the adhesion molecules

showed statistically significant values higher in diabetes mellitus patients (VCAM - 1:1214, 39 ± 571,11 ng/ml vs. 404,01 ± 119,99 ng/ml, and ICAM-1 - 179,49 ± 121,02 ng/ml vs 58,73 ± 7,24 ng/ml). We observed positive correlation of VCAM-1 and ICAM-1 with total serum cholesterol and triglycerides. We didn't obtain correlation of HDLc with the two adhesion molecules. We also obtained statistically significant positive correlations between the adhesion molecules and the ratios total cholesterol/HDL and LDL/HDL. In the control cohort there weren’t observed correlations between the parameters of the lipidic metabolism and the adhesion molecules. The high values of the adhesion molecules in diabetic patients show the high risk of developing atherosclerosis and cardiovascular disease explained also through the higher risk of developing disorders in the lipidic metabolism in these patients.

Conclusions. The increase of the vascular adhesion factors could be interpreted as being associated with the pro inflammatory reaction that appears in type 2 diabetes mellitus.

THE EFFECT OF ENRICHED BREAD WITH THE COMPLEX ANTIOXIDANT EXTRACT FROM THE SEEDS OF BLACK GRAPES C. Ionescu Tirgoviste, D. Licaroiu, S. Carniciu, P.Gagniuc, G. Baltei National Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases “N.C.Paulescu” Introduction: The recent data of PREDATOR study carried out in various region of Romania showed a

dramatically increased in frequencies of overweight/obesity and prediabetes/diabetes. Aims: That increased has been related with modern life style (decreased in physically activity and increased in

caloric intake based on saturated fat and low fiber intake). Our previous study show that some plant extracts could decrease oxidative stress, in association with diet

leading to a decrease in body weight. After several testing of natural products we concluded that best way to combat the pathogenic lifestyle is to add into the whole wheat black grape seed flour, in appropriate percentage resulting from many trials.


151

151

Patients and Method: The effect of rolls obtained using the above mentioned mixture of flours was tested 33 man and 33 female, from Outpatients Clinic of “N.C.Paulescu” Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases.

The main clinical and biochemical characteristics of the studied group before the rolls intake are given in the below table:

Sex

Total

Age BMI FBG

TG HDLc TG/HDLc

F

33 60.90 32.66 135.4 134.13 50.96 2.63

M

33 63.39 31.35 152.73 142.37 47.02 3.02

TG- Triglyceride, TG/HDLc ratio, FBG- fasting blood glucose Results: 1. The test of rolls was appreciated by all patients. 2. Decreasing fasting blood glucose was noted after one week of rolls intake. This decreased was higher in man

(from 152 to 139 mg/dl) and a lower in woman (from 135.4 to 127.6 mg/dl). Conclusion: Taking to account the daily intake of the antioxidant compounds included in this rolls and having

in mind their positive effects of parameters we considered this type of approach is the best way for the long term intervention.

EVOLUŢIA HEPATITEI CRONICE VIRALE (VHC), SUB TRATAMENT ANTIVIRAL CU PEGINTERFERON ŞI RIBAVIRINĂ ÎN FUNCŢIE DE VALORILE VIREMIILOR INIŢIALE Prof. dr. Leibovici B1., Biolog principal Vânan M2. 1,2 Şcoala Sanitară Postliceală Sanitară Carol Davila Galaţi INTRODUCERE Virusul hepatitei C, (VHC) este cea mai importantă cauză de boală hepatică cronică. Seroprevalenţa bazată pe

existenţa Ac anti-VHC pe Glob este estimată la ~ 3%, cu variaţie geografică marcată, între 0.4-1.8% în SUA şi 9.6-13.6% în Africa. VHC produce 15% din hepatitele acute virale, 60-70% din hepatitele cronice şi până la 50% din cirozele hepatice şi carcinoame hepatocelulare.

În România, s-a estimat o prevalenţă de ~ 4.9%, virusul hepatitei C fiind primul ca şi frecvenţă între virusurile cu tropism hepatic care dezvoltă boală hepatică cronică.

Actualitatea temei. Hepatitele virale sunt o problemă de importanţă mondială, care atestă creşterea morbidităţii prin hepatitele virale C, B şi D, preponderent a celor cronice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat problema în cauză de o importanţă primordială, iar cercetările efectuate în această patologie de o semnificaţie majoră.

SCOPUL STUDIULUI Studiul reprezintă o analiză a evoluţiei hepatitei cronice virale C, la 50 de pacienţi cu acest diagnostic,

urmărindu-se parametrii paraclinici în evoluţie: hemoglobină, leucocite, trombocite, TGP, ARN-VHC, înainte de tratament şi după 3 luni de tratament cu Peginterferon (Pegasys) şi Ribavirină (Copegus).

MATERIAL ŞI METODĂ Studiul efectuat este de tip statistic retrospectiv fiind un studiu neintervenţional, care respectă cerinţele de

confidenţialitate şi etică faţă de pacienţi. Prelucrarea statistică a fost realizată cu ajutorul programului Microsoft Office Chart 2007. Datele statistice ale celor 50 de cazuri au fost prelucrate şi interpretate statistic după următoarele criterii: vârsta,

sex, parametrii paraclinici: hemoglobină, TGP, ARN VHC. REZULTATE Răspunsul la terapie a fost apreciat clinic, biochimic (normalizarea ALAT) şi virusologic (diminuarea

încărcăturii virale ARN-VHC). S-au întâlnit modificări sanguine (prin depresia măduvei hematogene) care au modificat valoarea hemoglobinei

la 60 % dintre pacienţi, aceasta situându-se sub valoarea minimă. Din schimbările biochimice se evidenţiază: valori crescute ale TGP, la un număr de 37 pacienţi, respectiv 74 %.


152

152

CONCLUZII La pacienţii non responderi, studiul relevă faptul că există o corelaţie între valorile transaminazelor şi valorile

ARN-VHC. Concluzia finală, fiind aceea că nu există o corespondenţă clară în ceea ce priveşte hepatita cronică VHC, între

valorile TGP şi ARN – VHC, cu excepţia pacienţilor non responderi. Cuvinte cheie: peginterferon; ribavirină; hepatită cronică virală VHC. EVOLUTION OF CHRONIC HEPATITIS (HCV) UNDER ANTIVIRAL TREATMENT WITH PEGINTERFERON AND RIBAVIRIN ACCORDING TO INITIAL VIRAL LEVELS Prof. Dr. Leibovici Barbu1, Principal biologist Vânan Marcel2

Introduction Hepatitis C virus (HCV) is the most important cause of chronic liver disease. Based seroprevalence of anti-HCV

Ac existence on Earth is estimated to be ~ 3%, with marked geographical variation between 0.4-1.8% in the U.S. and 9.6-13.6% in Africa. HCV produces 15% of acute viral hepatitis, 60-70% of chronic hepatitis to 50% of liver cirrhosis and hepatocellular carcinoma.

In Romania, it was estimated a prevalence of ~ 4.9%, hepatitis C virus as the first frequency between hepatitis viruses that develop chronic liver disease.

Topicality. Viral hepatitis is an issue of global importance, showing increased morbidity hepatitis C, B, D, leading to the

chronic. World Health Organization (WHO) said that this problem is of paramount importance, and the research

conducted in the pathology is of major significance. Purpose of the study The study is an analysis of the evolution of chronic hepatitis C in 50 patients with this diagnosis, monitoring the

evolving paraclinical parameters: hemoglobin, leukocytes, platelets, TGP, HCV RNA before treatment and after 3 months of treatment with Peginterferon (Pegasys) and ribavirin (Copegus).

Materials and Method The study is retrospective statistical model is neintervenţional study which meets the requirements of

confidentiality and ethics to patients. Statistical processing was performed using Microsoft Office Chart 2007. Statistics of the 50 cases were statistically processed and interpreted according to the following criteria: age,

sex, paraclinical parameters: hemoglobin, TGP, HCV RNA. Results Response to therapy was assessed clinically, biochemically (normalization of ALT) and virological (HCV-RNA

viral load reduction). They met blood changes (with bone marrow depression) that modified hemoglobin to 60% of patients, this being below the minimum. Of biochemical changes outlined: TGP elevated in a number of 37 patients and 74% respectively.

Conclusions In patients’ non responders, the study reveals that there is a correlation between transaminase levels and HCV

RNA. The final conclusion being that there is a clear correspondence regarding chronic HCV between TGP and values HCV - RNA, except in patients’ non responders.

Keywords: peginterferon, ribavirin, HCV chronic hepatitis. MECANISME CELULARE PRIVIND EFECTUL PROTECTOR EXERCITAT DE UNII COMPUŞI POLIFENOLICI ASUPRA FUNCŢIEI CARDIO-VASCULARE Denisa Margina1, Băcanu Cludia1, Rucsandra Danciulescu-Miulescu2, Marlena Pascu2, Mihalea Ilie1

1 Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Facultatea de Farmacie, str Traian Vuia, 6, sect 2, Bucureşti, România 2 Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, str N Ion Movilă, 5-7, sect 2, Bucureşti

Activitatea biologică a flavonoidelor este dependentă de capacitatea de a interacţiona cu membranele biologice, având în vedere faptul că astfel de compuşi generează efecte fără a fi internalizaţi. Scopul prezentului studiu a fost acela de a identific modificările biofizice care sunt induse la nivelul membranelor celulelor mononucleare din sângele periferic (PBMC), în cazul celulelor izolate de la pacienţi hipercolesterolemici comparativ cu subiecţi de control, după expunerea in vitro timp de 24h şi 48h la acţiunea quercetinei şi a galatului de epigalocatechină.


153

153

Valoarea iniţială a anizotropiei membranare a fost mai mică pentru celulele izolate de la hipercolesterolemici, comparativ cu grupul de referinţă. Polifenolii au indus o reducere a anizotropiei şi un efect hiperpolarizant la celulele izolate de la normocolesterolemici. Acest efect a fost indus la grupul hipercolesterolemic numai după 48h de incubare cu stimulii. Rezultatele in vitro au fost corelate cu nivelul produşilor de glicare avansată în probele de plasmă.

Rezultatele obţinute sugerează faptul că efectele benefice ale administrării cronice a polifenolilor poate fi determinată de efectele induse de aceşti compuşi la nivelul membranelor celulare. Astfel, studiile in vitro evidenţiază fatul că polifenolii ar trebui administraţi cronic, mai ales în cazul pacienţilor cu perturbări ale metabolismului lipidic, pentru a exercita efecte protectoare asupra activităţii cardio-vaculare.

COMPORTAMENTE NEFASTE SANATATII IN RANDUL ADOLESCENTILOR BUCURESTENI Milici Nicoleta1, Neagu Alexandra1 1Institutul de Antropologie “Francisc I. Rainer”, Academia Romana, Bd. Eroii Sanitari 8, sector 5, C.P 35-13, 050474, Bucuresti, e-mail : [email protected] Obiectiv: Relatia cu alcoolul si tutunul are loc foarte devreme in viata si aceste 2 comportamente sunt adesea

legate. OMS-ul estimeaza ca in tarile cu venit scazut sau mediu, 14% dintre adolescente si 18% dintre adolescentii de 13-15 ani consuma alcool si pe plan mondial 150 milioane de tineri sunt fumatori.

Scopul acestui studiu a fost investigarea comportamentelor nefaste sanatatii precum consumul de alcool si tutun intr-un lot de adolescenti.

Material: 398 adolescenti (199 fete si 199 baieti) din mediul urban, cu varsta cuprinsa intre 14-19 ani, provenind din 2 licee din Bucaresti.

Metodologie: A fost aplicat un chestionar cu 41 items. Pentru determinarea statusului ponderal al adolescentilor s-au utilizat punctele de taietura pentru IMC ale lui Cole (2000).

Rezultate si concluzii: Cu toate ca majoritatea deceselor legate de fumat se produc la persoanele de varsta medie sau in varsta, fumatul ca comportament se formeaza in adolescenta. Tinerii fumatori dobandesc acest comportament si devin dependenti inainte de a atinge varsta adulta. In ceea ce priveste consumul de alcool majoritatea adolescentilor din lotul nostru (58%) beau cu anturajul si in familie (30,4%) unde alcoolul este in general consumat cu diferite ocazii (61,46%) sau saptamanal (22,41%).

HARMFUL HEALTH BEHAVIORS AMONG ADOLESCENTS IN BUCHAREST dr. Milici Nicoleta, drd. Neagu Alexandra Institute of Anthropology “Francisc I. Rainer”, Romanian Academy Objective: Relationship with alcohol and tobacco occurs very early in life and these two behaviors are often

linked. WHO estimates that in the low or middle income countries, 14% of teenage girls and 18% of adolescents 13-15 years old are alcohol consumers and worldwide 150 million young people are smokers.

The aim of this study was to investigate the adverse health behaviors such as alcohol and tobacco in a lot of teenagers .

Material: 398 adolescents (199 girls and 199 boys) in urban areas, aged 14-19 years from two high schools in Bucaresti.

Methodology: A questionnaire of 41 items was applied. To determine the weight status of adolescents were used the cut points for BMI of Cole (2000) .

Results and conclusions: Although most smoking-related deaths occur in people of middle age or older, smoking behavior is formed as a teenager . Young smokers acquire this behavior and become addicted before reaching adulthood. Regarding alcohol consumtion most teenagers in our group (58 % ) drink with entourage and family (30.4 % ) where alcohol is generally consumed on different occasions ( 61.46 % ) or weekly ( 22.41% ).

DISPNEE LA O PACIENTĂ TÂNĂRĂ: PREZENTARE DE CAZ Bianca Paraschiv1, Camelia Diaconu2, Claudia Toma1 1Institutul Naţional de Pneumologie Marius Nasta, Bucureşti 2UMF Carol Davila, Spitalul Clinic de Urgenţă, Bucureşti Astmul este o boală inflamatorie cronică a căilor aeriene cu o componentă genetică dovedită. Datorită faptului

că această patologie este frecvent subdiagnosticată, tratamentul poate fi amânat în unele cazuri până la vârsta


154

154

adultă. De aceea, se recomandă efectuarea probelor respiratorii cu testarea reversibilităţii tuturor pacienţilor cu suspiciune de astm. Prezentăm cazul unei paciente cu un lung istoric de episoade de dispnee paroxistică. Pacienta în vârstă de 31 ani, cunoscută din 2007 cu chiloangiodisplazie, se internează pentru dispnee persistentă de 1 an de zile, cu episoade de exacerbare. În toată această perioadă, pacienta a urmat diferite tratamente antibiotice pentru aşa-zise infecţii respiratorii. La internare examenul fizic a relevat tuse seacă, dispnee, matitate bazală bilaterală, sibilante la nivelul hemitoracelui stâng, edem masiv al membrului inferior drept; saturaţia oxigenului în aer ambiental 85%. Testele paraclinice au evidenţiat doar un uşor sindrom inflamator. Explorările funcţionale au relevat un sindrom restrictiv. Pe tomografia computerizată toracică s-au evidenţiat pahipleurită postero-bazală, revărsat pleural stâng, câteva adenopatii mediastinale, ca şi câţiva noduli la nivelul splinei. Deoarece pacienta avea antecedente familiale de astm bronşic, s-a efectuat spirometrie cu test de reversibilitate, care a stabilit diagnosticul de astm bronşic. Sub tratament cu corticoizi inhalatori şi cu beta-2 agonişti inhalatori cu durată lungă de acţiune, dispneea s-a ameliorat. În concluzie, diagnosticul de astm trebuie luat în considerare mereu atunci când există istoric familial de astm, chiar şi în cazul pacienţilor care au o patologie ce ar putea explica existenţa dispneei.

DYSPNEA IN A YOUNG PATIENT: CASE PRESENTATION Bianca Paraschiv1, Camelia Diaconu2, Claudia Toma1 1National Institute of Pneumology Marius Nasta, Bucharest 2UMF Carol Davila, Clinical Emergency Hopital of Bucharest Asthma is a common chronic inflammatory disease of the airways with a clear genetic component.

Unfortunately this pathology is often underdiagnosed, and the specific treatment is delayed until adulthood. For this reason reversibility tests should be performed in all patients suspected of asthma. We present the case of a woman with a long history of persistant dyspnea. A 31 year old female patient, diagnosed since 2007 with chyloangiodysplasia, was admitted in our hospital for one year history of persistant dyspnea. During this period the patient followed different antibiotic treatments for so called respiratory infections. At admission, physical examination showed dry cough, dyspnea, bilateral basal dullness to percussion, sibilants in the left hemithorax, massive right limb edema; the oxigen saturation was 85% while breathing ambient air. Results of laboratory tests revealed only a mild inflammatory syndrome. Pulmonary function tests diagnosed a restrictive syndrome. Thoracic CT-scan revealed right thorax retraction, posterior and basal right pachypleuritis, left pleural efusion, mediastinal lymphadenopathy, several spleen lymph nodes. Because she had a family history of asthma, a spirometry with bronchodilator was performed. Surprisingly, reversibility was obtained and the patient was diagnosed with asthma. Treatment with inhaled corticosteroids and long acting beta-2 agonists was started, with improving dyspnea. In conclusion, the diagnosis of asthma should be taken into consideration even in patients with an underlying condition that can explain the dyspnea.


145

145

POSTERE STUDENTI O NOUĂ METODĂ IMAGISTICĂ DE ANALIZĂ A ERITROCITULUI DIABETIC Alexandra Căinari1, Zaynab Kassir1, Maria Mernea2, Miruna Stan1, Livia Petrescu2, Constantin Ionescu-Târgovişte3, Gheorghe Stoian1 1Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Biochimie şi Biologie moleculară, 2Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Anatomie, Fiziologie Animală şi Biofizică, 3Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "N.C.Paulescu" Diabetul zaharat (DZ) este o tulburare de reglare a metabolismului glucidic, caracterizată prin valori constant

crescute ale glicemiei, din cauza unei alterări a secreţiei de insulină şi/sau a unei acţiuni reduse a acesteia. DZ este adesea însoţit de glicozurie, polidipsie şi poliurie. Datele de literatură arată că, în anul 2012, mai mult de 371 de milioane de persoane suferă de diabet, numărul acestora crescând la 552 de milioane până în 2030. Cu toate acestea, multe persoane rămân nediagnosticate, în mare parte din cauză că există puţine simptome în decursul stadiilor incipiente ale maladiei sau simptomele sunt nespecifice. În ciuda relevanţei testelor biochimice, acestea implică un protocol de lucru complicat, o durată îndelungată şi nu acoperă în întregime, ca imagine, boala diabetică. În acest context, având în vedere că în general, starea diabetică se caracterizează printr-o serie de modificări ale membranei eritrocitare şi ale conţinutului citoplasmatic care conduc la o alterare a deformabilităţii acestora, scopul acestei lucrări l-a reprezentat punerea la punct a unei metode facile de evidenţiere a modificărilor eritrocitului diabetic, prin microscopie confocală. Astfel, rezultatele preliminarii de microscopie confocală au arătat că prin marcare cu hipericină se pot evidenţia detaliat modificările morfologice care apar în urma degradării, respectiv a deformării şi fragmentării eritrocitului diabetic comparativ cu cel normal, aceste rezultatele fiind în bună corelaţie cu datele biochimice.

A NEW IMAGISTIC METHOD FOR THE DIABETIC ERYTHROCYTE’S ANALYSIS Alexandra Căinari1, Zaynab Kassir1, Maria Mernea2, Miruna Stan1, Livia Petrescu2, Constantin Ionescu-Târgovişte3, Gheorghe Stoian1

1University of Bucharest, Department of Biochemistry and Molecular Biology, 2University of Bucharest, Department of Anatomy, Animal Physiology and Biophysics, 3Institute of Diabetes, Nutrition and Metabolic Diseases "N. C. Paulescu" Diabetes mellitus is a disorder of glucose metabolism, characterized by persistent high glycemia values,

resulting from defects in insulin secretion and/or its decreased action. Diabetes mellitus is often accompanied by glycosuria, polydipsia and polyuria. Literature data show that in 2012, more than 371 million people were suffering of diabetes and by 2030 this number will increase to 552 million. Anyway, many people remain undiagnosed largely because there are few symptoms during the early stages of the disease or the symptoms are nonspecific. Despite the relevance of biochemical tests, this analysis involve a complicated protocol working, long lasting and does not fully describe the imagistic data for the diabetic disease. In this context, knowing that in general, diabetic status is characterized by several changes in the erythrocyte membrane and its cytoplasm, leading to an alteration in deformability, the purpose of this study was to develop an easy method to highlight the erythrocyte deformability in diabetes, by confocal microscopy. The preliminary results of confocal microscopy showed that the samples treated with hypericin showed morphological changes that occur after erythrocyte degradation, respectively the deformation and the fragmentation of the diabetic erythrocyte, compared to normal. These results are in good correlation with biochemical data.


146

146

CONEXIUNEA DINTRE CREIER SI FOLICULUL PILOS IN ALOPECIA AREATA Huhu M.R.1*, Ioan P.A.1*, Pavel D.1, Ţăpoi C.1, Ghiţă M.A.1, Căruntu C.2 Universitatea de Medicină si Farmacie Carol Davila, 1Laboratorul de Cercetare în Dermatologie, 2Centrul de Excelenţă în Neuroştiinţe Alopecia areata este o boală inflamatorie recurentă a foliculului pilos a cărei etiopatogenie complexă,

multifactorială, nu este încă complet elucidată. Deşi este considerată o boală autoimună, mediată de limfocitele T, fiind mai probabil să se manifeste la persoanele predispuse genetic, stresul emoţional este considerat un factor cheie în instalarea, exacerbarea şi abordarea terapeutică a bolii. Pe de altă parte, din cauza factorului estetic şi puţinelor abordări terapeutice existente, alopecia areata reprezintă pentru pacienţii afectaţi şi familiile lor o adevărată povară emoţională şi psihosocială.

Stresul psihosocial pare să influenţeze activitatea ciclică a foliculului de păr printr-o creştere a eliberării cutanate de neuropeptide, neurohormoni şi neuromediatori care modulează interacţiunea dintre sistemul nervos si piele.

Această lucrare işi propune să treacă în revistă ultimele publicaţii ştiinţifice despre acest subiect pentru a evidenţia impactul major al acestor substanţe asupra patogeniei alopeciei areata. În plus, există din ce in ce mai multe observaţii cu privire la existenţa unei axe creier-folicul de păr care ar putea duce la descoperirea de noi opţiuni terapeutice în cazul alopeciei areata.

*autori cu contributii egale THE BRAIN-HAIR FOLLICLE LINK IN ALOPECIA AREATA Huhu M.R.1*, Ioan P.A.1*, Pavel D.1, Ţăpoi C.1, Ghiţă M.A.1, Căruntu C.2 Carol Davila University of Medicine and Pharmacy, 1Dermatology Research Laboratory, 2Center for Excellence in Neuroscience

Alopecia areata is a recurrent hair follicle inflammatory disease, having a complex, multi-factorial and not fully

understood aetiopathogenesis. Though considered to be a T-cell–mediated autoimmune condition that is most likely to occur in genetically predisposed individuals, emotional stress is considered to play a significant role in the onset, exacerbation and treatment outcomes in alopecia areata. On the other hand, due to the esthetic consequences and poor therapeutic outcomes, alopecia areata implies an immense emotional and psychosocial burden of affected patients and their families. Psychosocial stress seems to influence the cyclic activity of the hair follicle through increased cutaneous release of neuropeptides, neurohormones and neuromediators which modulates the interactions between the nervous system and the skin.The aim of this paper is to review the latest published literature on this subject in order to outline the major impact of these substances on the pathogenesis of alopecia areata. Thus, there is increasing evidence for the existence of a defined brain-hair follicle link which might reveal new therapeutic options in alopecia areata.

*authors with equal contribution

congresul anual al asociaŢiei medicale romÂne … · specificul acneei la femeia adulta vs acneea...

Documents