TEMA Nr.4. Şedinţa Nr. 1. OSCE – INSTITUŢIA

SECURITĂŢII EUROPENE

1. Scurt istoric privind instituţionalizarea OSCE.

2. Structura şi instituţiile OSCE.

3. Misiunile OSCE.

4. Mecanismele OSCE de soluţionare a conflictelor.

1. Scurt istoric privind instituţionalizarea OSCE.

„Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa", a fost convocată la

iniţiativa Uniunii Sovietice şi ţările socialiste din Europa ca un forum internaţional

permanent al reprezentanţilor din 33 de ţări europene, precum SUA şi Canada să

elaboreze măsuri pentru a reduce confruntare militară şi consolidarea securităţii în

Europa. Negocierile privind crearea unei grupări de securitate europene datează

încă din anii 1950, însă Războiul Rece a împiedicat obţinerea unor progrese

substanţiale până în noiembrie 1972 la Helsinki.

Recomandările rezultate în urma negocierilor, "Carta Albastră", au creat

baza practică pentru crearea unei conferinţe în trei etape, procesul Helsinki.

Reuniunea a avut loc în trei etape:

1. 03 - 07 iulie 1973 - Helsinki - Reuniunea Miniştrilor Afacerilor Externe.

La prima etapă s-a ajuns la un consens în privinţa Cartei Albastre.

2. Etapa a doua – etapa de lucru: 18 septembrie 1973- 21 iulie1975 -

Geneva - sugestii, modificări şi finalizarea textului Actului final.

3. 30 iulie- 01 august 1975 în Helsinki, capitala Finlandei, 35 de state au

semnat Actul Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în

Europa (Actul de la Helsinki).

Actul Final de la Helsinki al CSCE stabileşte 10 principii de bază care

guvernează comportamentul statelor faţă de propriii cetăţeni şi faţă de; însele, aşa

numitul „decalog de la Helsinki”.

Decalogul de la Helsinki include următoarele 10 principii:

1

egalitatea suveranităţii, respectarea drepturilor suveranităţii

statelor;

• neutilizarea forţei şi ameninţării cu forţa în relaţiile dintre state;

inviolabilitatea hotarelor;

integritatea teritorială;

reglamentarea paşnică a litigiilor dintre state;

neamestecul în treburile interne;

• respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv

libertatea conştiinţei, religiei şi convingerilor;

• egalitatea în drepturi şi dreptul popoarelor de a-şi hotărî soarta;

• colaborarea în t re s ta te ;

• îndepl in i rea conşt i inc ioasă a obl iga ţ iuni lor dreptulu i

in terna ţ iona l .

Cele zece pr incipi i a le „decalogului de la Hels inki" sunt

incluse în t re i „coşur i".

Pr imul „coş" sau dimensiunea pol i t ico-mil i tară î l

const i tu ie : a )cont ro lu l asupra răspîndi r i i a rmamente lor ; b)

efor tur i le d ip lomat ice pr iv ind pre în tâmpinarea ş i so lu ţ ionarea

conf l ic te lor ; c ) măsur i le cu pr iv i re la const ru irea re la ţ i i lor de

încredere ş i secur i ta te .

„Coşul" al doi lea sau dimensiunea economică ş i

ecologică:secur itatea economică ş i ecologică.

Cel de -al tre i lea „coş" sau dimensiunea umană: a) protejarea

drepturilor omului; b) dezvoltarea instituţiilor democratice; c)

monotorizarea alegerilor.

Modul de lucru pentru îmbunătăţirea relaţiilor şi implementarea Actului de

la Helsiki a fost discutat şi aprobat într-o serie de şedinţe desfăşurate la Belgrade (4

octombrie 1977 - 8 martie 1978), Madrid (11 noiembrie 1980 - 9 septembrie 1983),

şi Viena (4 noiembrie 1986 - 19 ianuarie 1989).

2

Până în 1990, CSCE organiza reuniuni şi conferinţe în vederea standardelor

şi angajamentelor şi a examinării periodice a aplicării lor.

Prăbuşirea Cortinei de Fier a necesitat schimbare rolului CSCE. Carta de la

Paris pentru Noua Europă, semnată pe 21 noiembrie 1990 a marcat începutul

schimbării, proclamînd sfîrşitul Războiului Rece, a fost încheiat Tratatul privind

Forţele Armate Convenţionale în Europa (FACE), adoptată declaraţia comună a 22 de state

(NATO şi Pactul de la Varşovia). A fost creat actualul mecanism de consultări plitice din trei

trepte: Întîlnirile de la nivel înalt, Consiliul ministerial, Comitetul persoanelor oficiale înalte.

La 10 septembrie – 4 octombrie 1991 are loc a treia reuniune finală la Moscova cu privire

la dimensiunea umană a CSCE (prima,în 1989 la Paris, a doua - în 1990 în Copenhaga).

A adoptat un document care pentru prima dată a subliniat că problemele legate de

drepturile omului, libertăţile fundamentale, democraţiei şi supremaţiei legii au

un caracter internaţional iar obligaţiunile ce ţin de imensiunea umană nu aparţin

exclusiv treburilor interne ale statelor membre ale CSCE.

În 1992 are loc reuniunea la nivel înalt la Helsinki care a adoptat

documentul „Chemarea provocărilor timpului”, care a iniţiat transformarea forului

CSCE dintr-un for preioritar a dialogului politic între statele membri într-o

organizaţie trans-regională care-şi pune scopul menţinerii stabilităţii politico-

militare şi dezvoltării cooperării ", de la Vancouver la Vladivostok." CSCE a

primit împuterniciri şi posibilitîăţi largi de a lua măsuri concrete pentru prevenirea

şi soluţionarea conflictelor locale şi regionale.

Tot în 1992 are loc reuniunea Consilului Ministerial de la Stocholm, unde a

fost instituit postul de Secretar general a CSCE.

În 1993 are loc reuniunea Consilului ministerial de la Roma, unde a fost

adoptată Declaraţia cu privire la naţioanlismul agresiv – sursă a conflictelor

contemporane. A fost creat Consilul permanent aa CSCE – institutul

reprezentanţilor permanenţi a statelor membre.Reuniunea la nivel înalt de la Budapesta din 1994, ce recunoştea că CSCE era doar o

simplă conferinţă, i-a schimbat numele în OSCE (de la 01 ianuarie 1995 - Organizaţia de

Securitate şi Cooperare în Europa). Ea a dat organizaţiei un nou impuls politic, reflectând

evoluţia sa instituţională după încheierea Războiului Rece. A fost adoptată declaraţia politică „Pe

3

cale unui parteneriat adevărat în noua epocă”, s-a ajuns la o înţelegere cu privire la începerea

elaborăeii unui model comun şi atotcuprinzător cu privire la securitatea Europei secolului al

XXI-lea, înţelegeri politico-militare ("Codul de conduită privind aspectele politico-

militare ale securităţii", "Principii care guvernează non-proliferare", etc). OSCE

este o organizaţie internaţională pentru securitate. Se concentrează asupra

prevenirii conflictelor, administrării crizelor şi reconstrucţiei post-conflictuale.

Este formata din 56 de ţări participante din Europa, Mediterană, Caucaz, Asia

Centrală şi America de Nord, acoperind spaţiul emisferei nordice "de la Vancouver

la Vladivostok". OSCE a fost creată ca un acord regional menţionat la Capitolul VII al Cartei

Naţiunilor Unite, pentru a fi folosită ca instrument de primă acţiune în regiune, pentru alertă

rapidă, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi reconstrucţia după un conflict în Europa.

În 1995 la Budapesta are loc reuniunea Consilului ministerial.Reuniunea la nivel înalt de la Lisabona din 1996 a accentuat rolul central al OSCE în

consolidarea securităţii şi stabilităţii în toate aspectele acestora. A adoptat o declaraţie a

summitului de la Lisabona şi Declaraţia privind modelul comun si cuprinzator de

securitate pentru Europa secolului XXI, care subliniază necesitatea de a construi o

Europă unită, paşnică şi democratică, fără linii de demarcaţie. A adoptat un

document cu privire la actualizarea Tratatul FACE (Tratatul privind Forţele

Armate Convenţionale în Europa).

La iniţiativa Rusiei, statele participante s-au angajat să exercite o

constrângere în eforturile sale militare, inclusiv nivelurile de arme şi desfăşurarea

lor. A adoptat "Cadrul conceptual al controlului armelor" şi "Agenda de dezvoltare

a Forumului pentru Cooperare în domeniul Securităţii", care a consolidat rolul de

control al armelor ca un instrument important pentru asigurarea stabilităţii în

Europa. În activitatea OSCE un accent mai pronunţat se acordă conflictelor

existente în fosta Uniune Sovietică şi Iugoslavia.

La reuniunea din 1997 a Consiluului ministerial de la Kopenhaga s-a luat

decizia cu privire la începutul elaborării Cartei securităţii europene.

În 1998 are loc reuniunea Consilului ministerial de la Oslo. A adoptat

Declaraţia cu privire la rolul OSCE în crearea unui nou sistem de securitate

4

europeană. Declaraţia cuprinde dispoziţii privind operaţiunile de poliţie OSCE. În

cadrul reuniunii, o atenţie deosebită s-a acordat problemelor din Kosovo,

situaţiilor de conflict în CSI.

18-19 noiembrie 1999 are loc Summit-ul de la Istanbul a şefilor de stat

şi de guvern ai statelor participante. Delegaţia rusă a fost condusă de

Boris Elţîn. A adoptat Carta de Securitate Europeană, Acordul de

adaptare a Tratatului FACE, declaraţia politică finală şi documentul

actualizat de la Viena cu privire la măsurile de consolidare a încrederii

ca bază pentru continuarea lucrărilor. Rusia a promis să retragă trupele

din Georgia si Transnistria.

În 2000 are loc reuniunea Comitetului ministerial la Viena. A adoptat o

declaraţie "Rolul OSCE în Sud-Estul Europei", o decizie privind consolidarea

OSCE privind combaterea traficului de persoane, a aprobat un document cu privire

la reducerea circulaţiEI ilicitE şi a proliferării armelor de calibru mic şi armament

uşor. Având în vedere diferenţele fundamentale, miniştrii nu au reuşit să adopte un

document final general politic al reuniuni - declaraţia ministerială.

La Bucureşti în 2001 are loc următoarea reuniune a Comitetului ministerial.

A adoptat o declaraţie ministerială, un plan de acţiune privind combaterea

terorismului, un document privind consolidarea rolului OSCE ca un forum pentru

dialogul politic, declaraţie privind problemele regionale (Georgia, Moldova,

Karabahul de Munte, Europa de Sud-Est şi Asia Centrală).

La 12 iunie 2002 la Lisabona are loc o conferinţă internaţională. A adoptat

un document final intitulat "Prevenirea şi combaterea terorismului " cu evaluarea

rolului organizaţiilor internaţionale şi regionale în combaterea terorismului.

În 2003 la Maastricht are loc Comitetul ministerial. Au fost aprobate decizii

cu privire la securitatea militaro-politică (distrugerea surplusului de muniţii

convenţionale, consolidarea controlului asupra proliferării sistemelor portabile de

apărare antiaeriană, un îndrumr cu privire la bunele practici privind armele de

calibru mic şi armament uşor). Din 2003, în legătură cu conflictul dintre Rusia şi 5

majoritatea ţărilor-membre ale OSCE declaraţiile politice nu sunt acceptate. În

Maastricht, secretarul de stat al SUA, Colin Powell a declarat că Rusia trebuie să

îndeplinească acordul de la Istanbul din 1999 (retragerea trupelor din Georgia si

Transnistria), şi acest lucru trebuie precizat în declaraţie. Rusia a blocat

documentul.

La 15 ianuarie 2004 are loc şedinţa Consilliului permanent. Rusia a propus

să se schimbe punctul de vedere existent cu privire la OSCE ca un "instrument de

deservire a intereselor unor state şi grupări" şi să facă eforturi pentru a pune în

aplicare obiectivul principal al OSCE - crearea unui spaţiu comun indivizibil de

securitate europeană, cu principii şi regulili unice pentru toate statele-memebre.

Reuniunea miniştrilor de externe de la Sofia din 2004 a coincis cu

"Revoluţia Portocalie" din Ucraina. Documentul final a fost blocat.

La 3 iulie 2004 la Moscova, a fost adoptată o declaraţie a ţărilor CSI, prin

care OSCE a fost acuzată pentru "standardele duble" şi "refuzul de a lua în

considerare realităţile şi particularităţile unor state." Rusia a cerut OSCE să se

reorganizeze şi "s-o întoarcă la principiile iniţiale." Rusia a blocat timp de trei

luni adoptarea bugetului OSCE pentru anul 2005, solicitînd de a reduce în el cota

parte a sa şi s-a exprimat că nu doreşte de a finanţa proiectele care sunt contrare

intereselor Rusiei. Ca rezultat, partea Rusiei a rămas la 9%.

Reuniunea miniştrilor de externe din Ljubljana (Slovenia) din 2005 sa

încheiat fără adoptarea unei declaraţii finale. Continuă confruntarea dintre Rusia şi

alţi membri ai OSCE, care cer retragerea trupelor din Transnistria şi condamnarea

ei pentru pregătirea proiectului de lege privind organizaţiile necomerciale, în care

se va înîspri control asupra lor de către stat. Rusia, la rândul său, a criticat

activităţile OSCE din ultimii ani, în special cu privire la activităţile observatorilor

OSCE privind asigura monitorizarea alegerilor în ţările CSI. Ministrul rus de

Externe, Serghei Lavrov a prezentat planul său - " Foaia de parcurs de reformare a

OSCE ". Lavrov a acuzat observatorii OSCE în privina absenţei unui standard

uniform în evaluarea alegerilor. În ultimii ani, observatorii din partea CSI şi OSCE

dau aprecieri contrare alegerilor la care aceştea sunt prezenţi (alegerile 6

prezidenţiale din Ucraina, Republica Moldova, Kârgâzstan, Kazahstan). Foaia de

parcurs a reformei OSCE a fost adoptatî. La reuniune cu un front unit împotriva

Rusiei s-au pronunţat ţările din GUAM - Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi

Moldova. În ajunul Forumului OSCE preşedinţia în GUAM a fost preluată de

Moldova, şi anume ea mai mult ca altele este cointeresată că Rusia să

îndeplinească Acordul de la Istanbul (retragerea trupelor ruse din Georgia si

Transnistria). La reuniunea OSCE în numele GUAM a vorbit Ministrul de Externe

Boris Tarasiuk care a declarat că ţările GUAM vor continua să lucreze de comun

acord.

La 05 decembrie 2006 la şedinţa Consiliului Ministerial al OSCE, Serghei

Lavrov pentru prima dată, a sugerat posibilitatea de ieşire a Rusiei din OSCE, în

cazul în care OSCE nu va transferă accentul activităţilor sale de monitorizare a

drepturilor omului la cooperarea militaro-olitică şi economie.

La 26 octombrie 2007, Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstanul, Kârgâzstanul,

Tadjikistanul şi Uzbekistanul au înaintat OSCE un proiect de rezoluţie, care

limitează activitatea Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului.

La 30 noiembrie, la summitul miniştrilor de externe a statelor membre a OSCE

rezoluţia fost respinsă.

La 16 noiembrie 2007 Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile

Omului a OSCE a refuzat să trimită observatori la alegerile parlamentare din

Rusia.

La 7 februarie 2008 Biroulul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile

Omului a OSCE a refuzat să trimită observatori la alegerile prezidenţiale din Rusia.

La 3 iulie 2009 asabmleea parlamentară a OSCE a adoptat "Reunificarea

Europei divizate: Promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor civile în regiunea

OSCE în secolul XXI".

OSCE presupune o abordare globală şi cooperativă a securităţii. Ea

abordează o gamă largă de chestiuni legate de securitate, inclusiv controlul

armamentului, diplomaţia preventivă, măsurile de creştere a încrederii şi securităţii

, drepturile omului, monitorizarea alegerilor, securitatea economică şi protecţia 7

mediului. Toate statele participante la activităţile OSCE au acelaşi statut şi iau

decizizii bazate pe consens. Deciziile nu au un caracter juridic obligatoriu, însă au

o importanţă mare politică.1. Structurile şi Instituţiile OSCE

1.Consiliul Permanent

Consiliul Permanent reprezintă organul specific al OSCE pentru consultare polirică şi

adoptarea deciziilor în plan politic. Membrii săi, reprezentanţi permanenţi din partea statelor care

participă la OSCE, se întrunesc o dată pe săptămînă la centrul Congreselor de la Palatul Hofburg,

din Viena, pentru a discuta şi a lua decizii în toate domeniile relevante ale OSCE. Palatul

Hofburg găzduieşte şi reuniunile Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii (care discută

cu privire la controlul armelor, creşterea încrederii şi securităţii) şi ale Grupului Consultativ

Comun, ce supervizează aplicarea Tratatului FACE.

Miniştrii Afacerilor Externe ai celor 55 de state participante la OSCE se reunesc în

fiecare an în cadrul Comitetului Ministerial, cu excepţia anilor în care are loc o reuniune la nivel

înalt a şefilor de state şi de guverne. Aceste reuniuni permit examinarea activităţilor OSCE,

adoptarea de decizii şi oferirea de consiliere şi orientări pentru OSCE. O Reuniune la nivel înalt

a OSCE a şefilor de state sau de guverne se desfăşoară la fiecare doi ani.

În afară de aceste organe, Consiliul Superior, de care răspund directori politici sau înalţi

ofiţeri din partea statelor participante, este convocat pentru deliberări politice periodice. De

asemenea, el se reuneşte o dată pe an la Praga, în calitate de Forum Economic.

2. Preşedintele în exerciţiu al OSCE

OSCE este condusă de un preşedinte în exerciţiu al OSCE ( este ministrul Afacerilor

Externe al statului ce deţine preşedinţia - în prezent Ministrul secretar de stat şi al afacerilor externe al

Kazakstanului Kanat Saudabayev numit la VIENNA în 12 ianuarie 2010), are responsabilitatea

generală a întregii activităţii. Preşedinţia se modifică anual. Preşedintele este asistat în activitatea

sa de preşedenţia anterioară precedent (Grecia) şi de cea viitoare (Lituania va exercita

preşedinţia în 2011), care alcătuiesc împreună troica. De asemenea, el poate face parte din

grupuri de conducere ad hoc şi poate numi reprezentanţi personali care să soluţioneze crize

specifice sau situaţii conflictuale.

De asemenea, preşedintele în exerciţiu are posibilitatea de a desemna reprezentanţi

personali sau speciali pentru a soluţiona chestiuni ori situaţii specifice.

3. Secretarul General al OSCE

Funcţie instituită în 1992. Secretarul General al OSCE este Marc Perrin de

Brichaut (Franţa). Misiunea sa de trei ani a început în iunie 2005, iar din 2008 îşi exercită 8

cel de-al doilea mandat. Având sediul la Viena, el acţionează ca reprezentant al Preşedintelui în

exerciţiu şi îl asistă în toate activităţile care au ca scop îndeplinirea obiectivelor OSCE.

Secretarul General gestionează structurile şi operaţiunile OSCE.

Secretariatul General cuprinde mai multe structuri. Secretariatul, care oferă sprijin

operaţional Organizaţiei, are sediul la Viena. În afară de Biroul Secretarului General şi de

unităţile sale pentru chestiuni poliţieneşti, lupta împotriva terorismului şi lupta împotriva

traficului de persoane, mai include Centrul de Prevenire a Conflictelor, Biroul Coordonatorului

pentru Activităţi Economice şi de Mediu al OSCE, Departamentul de Resurse Umane şi

Departamentul pentru Administraţie şi Finanţe. El este asistat de Biroul din Praga, care este

însărcinat în principal cu documentaţia şi informaţia. Oficiul de legătură în Asia Centrală,

localizat în Taşkent, oferă o importantă legătură între Organizaţie şi cele cinci state care participă

la OSCE, din Asia.

Bugetul OSCE pentru 2010 este de 152,1 milioane de euro. Secretariatul şi instituţiile

OSCE numără un personal de aproximativ 3700 de persoane. Aproximativ 1.000 de agenţi

internaţionali sunt puşi la dispoziţia OSCE de către statele participante şi aproximativ 2.600 de

persoane sunt recrutate pe plan local pentru a activa în cadrul celor 18 misiuni şi activităţi de

teren ale OSCE.

4. Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO)

A fost creat în 1990 ca Birou al alegerilor libere. Funcţiile sale au fost lărgite în 1992.

Sarcina sa este de a monitoriza alegerile şi de a dezvolta instituţii naţionale responsabile cu

alegerile şi cu chestiunile privind drepturile omului. De asemenea, poate oferi asistenţă tehnică

instituţiilor naţionale juridice, poate promova dezvoltarea ONG-urilor şi a societăţii civile, poate

asigura formarea observatorilor OSCE în domeniul drepturilor omului şi alegerilor, poate susţine

formarea ziariştilor. Serveşte drept punct de contact pentru chestiunile privind populaţiile romă şi

sinti (triburi ţigăneşti) şi asigură asistenţă logistică pentru seminarele specializate ale OSCE care

vizează dimensiunea umană. BIDDO îşi are sediul la Varşovia şi este condus de Janez

Lenarčič (Slovenia).

5. Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale

Funcţie întrodusă în 1992 la sammitul CSCE de la Helsinki. Înaltul Comisar pentru

Minorităţi Naţionale se numeşte pe o perioadă de trei ani (cu prelungirea încă pe trei ani), cu

9

sediul la Haga (Olanda). Este o instituţie a OSCE extrem de importantă în domeniul alertei

rapide şi al prevenirii conflictelor. Înaltul Comisar, din 2007 - Knut Vollebæk (diplomat

norvegian), evaluează şi încearcă să dezamorseze, într-un timp cât mai scurt, situaţiile care

implică problemele minorităţilor naţionale. Prin intermediul consilierii şi recomandărilor, el

încurajează părţile să folosească politici de neconfruntare.

6. Reprezentantul OSCE pentru libertatea mass-mediei

Funcţia de reprezentant al OSCE pentru libertatea mass-mediei a fost creată în 1997

pentru a urmări evoluţia mijloacelor de comunicare în masă şi pentru a asigura o reacţie rapidă în

cazul unor încălcări grave ale principiilor şi angajamentelor OSCE de către statele participante

cu privire la libertatea de exprimare şi a mass-mediei. Biroul Reprezentatului, din 2010, Dunja

Mijatovic (Bosnia and Herzegovina), se află la Viena.

7. Adunarea Parlamentară a OSCE

Adunarea Parlamentară a OSCE, alcătuită din 317 parlamentari din toate statele

participante la OSCE, îşi desfăşoară sesiunea anuală în iulie şi organizează diferite alte reuniuni

şi seminarii de-a lungul anului. A fost înfiinţată în urma refuzului Congresului american de a

permite Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să îndeplinească rolul de Adunare a OSCE.

Adunarea Parlamentară dezbate chestiuni privind activităţile OSCE şi adoptă rezoluţii şi

recomandări cu privire la ele. Joacă un rol important în monitorizarea alegerilor. Deciziile sale

sunt luate cu majoritate simplă şi, în mod excepţional, cu majoritate calificată. Secretariatul

Adunării este la Copenhaga.

Îşi organizează reuniunea anuală de fiecare dată în alt oraş. Ultima reuniune a avut loc în

Kazakhstan, la Astana (2008), preşedinte din 2008 Joao Soares, socialiste (Portugalia).

8. Curtea de Conciliere şi Arbitraj

Organizaţia a creat o Curte de Conciliere şi Arbitraj la Geneva. Statele participante, care

sunt semnatarele Convenţiei privind Concilierea şi Arbitrajul, pot sesiza un diferend Curţii,

pentru ca acesta să fie soluţionat de Tribunalul Arbitrai sau de Comisia de Conciliere.

10

3.Misiunile OSCE

OSCE are misiuni în mai multe state : Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Georgia, Serbia şi

Muntenegru, Kosovo, Moldova. Ea dispune de un Grup consultativ de observare în Belarus şi de

un Oficiu de legătură în Asia Centrală şi centre la Alma-Ata, Ashqabad, Bishkek şi Dushanbe.

Are o misiune de control la Skopje (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), însărcinată să

evite dezlănţuirea vreunui conflict.

OSCE a recunoscut şi respectă tratatele semnate în cadrul Pactului de stabilitate a cărui

iniţiativă îi aparţine Uniunii Europene. OSCE i s-a încredinţat monitorizarea şi respectarea

acordurilor anexate la „Pactul de Stabilitate pentru Europa", semnat la Paris pe 20 martie 1995

de cei 52 de membri ai OSCE. Este vorba de rezultatul unei acţiuni comune a Uniunii Europene

în temeiul PESC. Pactul de Stabilitate include trei părţi. Într-o declaraţie politică structurată în 15

puncte, cele 52 de state semnatare se angajează să muncească pentru „O Europă în care

popoarele să îşi exprime voinţa în mod democratic, în care drepturile omului, inclusiv cele ale

persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, să fie respectate, în care statele egale şi

suverane să coopereze dincolo de frontiere şi, să dezvolte între ele relaţii de bună vecinătate".

O sută de acorduri - semnate înainte sau în cursul Conferinţei care a dus la semnarea Pactului de

Stabilitate - sunt anexate la Pact; aceste tratate vizează prevenirea şi eliminarea situaţiilor

tensionate şi de criză, precum şi crearea într-un mod durabil a unei zone de bună vecinătate şi de

cooperare în Europa. Acordurile vizează cu precădere probleme privind frontierele şi drepturile

minorităţilor. în sfârşit, o listă cu măsurile luate sau prevăzute de Uniunea Europeană

completează aceste acorduri pentru a sprijini iniţiativele statelor interesate, iar după consultarea

cu acestea, pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor Pactului. Principalul instrument al

acestui sprijin îl reprezintă programul PHARE, gestionat de Comisia Europeană.

OSCE este folosită şi drept cadru pentru controlul armelor convenţionale şi pentru

măsurile de creştere a încrederii. Documentul de la Viena, din 1994, obligă statele membre să

dea dovadă de transparenţă şi de previzibilitate în cadrul activităţilor lor militare. Este necesar să

subliniem Codul de conduită privind aspectele politico--militare ale securităţii (1994), care

reafirmă angajamentul statelor participante să reacţioneze în mod solidar în cazul încălcării, de

către una dintre părţi, a standardelor OSCE şi să aplice, pe cât posibil, răspunsuri concertate

pentru a face faţă noilor provocări legate de securitate cu care s-ar putea confrunta zona OSCE.

De asemenea, el defineşte principiile ce reglementează rolul forţelor armate în cadrul societăţilor

democratice.

2. Mecanismele OSCE de soluţionare a diferendelor

11

De asemenea, OSCE a elaborat mai multe mecanisme pentru soluţionarea diferendelor

(mecanismele de la Viena, de la Moscova, de la Berlin sau Valletta).

„Mecanismul de la Viena" obligă statele participante să răspundă la orice întrebare

privind situaţia drepturilor omului pe teritoriul lor.

„Mecanismul de la Moscova" oferă posibilitatea de a trimite experţi pe lângă un stat

participant care încalcă standardele OSCE în materie de drepturile omului.

„Mecanismul de la Berlin" este „un mecanism de consultare şi cooperare cu privire la

situaţiile de urgenţă". Se aplică în eventualitatea unei situaţii grave, rezultate în urma încălcării

unuia dintre principiile Actului Final sau a unei situaţii grave care ameninţă pacea, securitatea ori

stabilitatea. Orice stat membru al OSCE, îngrijorat de apariţia unei astfel de situaţii, este

autorizat să ceară lămuriri statului în cauză şi să le obţină în termen de 48 de ore. Această etapă

este multilaterală, căci întrebarea şi răspunsul trebuie comunicate OSCE în ansamblu. În cazul în

care, la finalul unei astfel de proceduri situaţia nu este încă soluţionată, unul dintre statele

respective poate solicita o reuniune de urgenţă, prezentând problema şi motivele pentru care nu

poate fi aplicat un alt mecanism al OSCE. Convocarea nu necesită consensul tuturor statelor, ci

doar din partea a 13 dintre ele (reclamantul + 12 state). Reuniunea trebuie să se desfăşoare într-

un termen cuprins între 48 de ore şi trei zile. La finalul dezbaterilor, statele ar putea „conveni" cu

privire la recomandări sau concluzii pentru a ajunge la o soluţie sau ar putea decide convocarea

unei reuniuni extraordinare a Consiliului Ministerial.

„Mecanismul din Valletta" are ca scop facilitarea soluţionării litigiilor prin intermediul

unei medieri din partea unor experţi, al căror aviz nu are decât un caracter de recomandare.

12