ORGANIZAŢIA PENTRU COOPERARE ŞI SECURITATE ÎN EUROPA OSCE

1. Originile OSCE

2. Prezent

3. Instrumentele si Misiunile

4. Priorităţile OSCE

5. Structurile şi instituţiile OSCE

6. Viitorul

Originile OSCEOriginile OSCE

Începând încă din anii 1950, a apărut iniţiativa convocării unor conferinţe europene în probleme de securitate.

22 noiembrie 1972 – convocarea reprezentanţilor statelor europene, a Statelor Unite şi Canadei, pentru consultări în vederea pregătirii Conferinţei.

CSCE s-a deschis în Helsinki pe 3 iulie 1973 cu participarea reprezentanţilor din 35 de ţări.

1973 – rezultatele în Recomandările finale de la Helsinki (Carta Albastră)

1973 – rezultatele în Recomandările finale de la Helsinki (Carta Albastră)

baza negocierilor Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa

baza negocierilor Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa

Faza I - atingerea unui consens în privinţa Cartei Albastre.Faza a II-a - la Geneva din 18 septembrie 1973 până în 21 iulie 1975. Rezultatul Fazei a II-a a fost Actul Final de la Helsinki, semnat de către 35 de ţări participante Faza a III-a - la Helsinki între 30 iulie şi 1 august 1975.

Faza I - atingerea unui consens în privinţa Cartei Albastre.Faza a II-a - la Geneva din 18 septembrie 1973 până în 21 iulie 1975. Rezultatul Fazei a II-a a fost Actul Final de la Helsinki, semnat de către 35 de ţări participante Faza a III-a - la Helsinki între 30 iulie şi 1 august 1975.

Actul Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, cunoscut şi sub denumirea de acordurile de la Helsinki cuprind principiile de bază care guvernează relaţiile dintre statele participante şi atitudinea guvernelor respective faţă de cetăţenii lor.

Actul Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, cunoscut şi sub denumirea de acordurile de la Helsinki cuprind principiile de bază care guvernează relaţiile dintre statele participante şi atitudinea guvernelor respective faţă de cetăţenii lor.

Istoria OSCEIstoria OSCE

I. 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki şi, respectiv, a Cartei de la Paris pentru o nouă Europă), în care OSCE a funcţionat ca un proces de conferinţe şi reuniuni periodice.

II. A doua, odată cu evoluţiile pe planul securităţii europene apărute în anii ’90 au impus schimbări fundamentale. Conferinţa la nivel înalt de la Budapesta, din 1994, a hotărât adoptarea denumirii de Organizaţie pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Istoria CSCE se împarte în două perioade

Belgrad - 1977 - 1978 Madrid -1980 - 1983 Viena -1986 - 1989

punct de cotitură în istoria CSCE

forum instituţionalizat de dialog şi negocieri

Tratatul privind reducerea armelor convenţionale în Europa, Declaraţia statelor membre ale NATO şi ale Tratatului de la Varşovia privind nerecurgerea la forţă şi la ameninţarea cu forţa.

Tratatul privind reducerea armelor convenţionale în Europa, Declaraţia statelor membre ale NATO şi ale Tratatului de la Varşovia privind nerecurgerea la forţă şi la ameninţarea cu forţa.

primul instrument pentru prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor

Importanţa OSCE - 1994Importanţa OSCE - 1994

A fost adoptat Codul de conduită privind aspectele militare ale securităţii, principiile rolului şi folosirii forţelor armate în societăţi democratice.

MODELUL COMUN ŞI ATOTCUPRINZĂTOR DE SECURITATE PENTRU EUROPA SECOLULUI XXI

Adoptarea la Summit-ul de la Istambul a Cartei pentru securitate europeană: •dezvoltarea rolului OSCE în operaţiunile de menţinere a păcii; •adoptarea unei platforme a cooperării pentru securitate; •crearea unor Echipe pentru cooperare şi asistenţă de specialitate rapidă (REACT); •extinderea capacităţii OSCE de a desfăşura activităţi poliţieneşti;•înfiinţarea unui Centru de operaţiuni care să planifice şi să efectueze operaţiuni în

teren sub conducerea OSCE; •consolidarea procesului de consultări politice în cadrul OSCE, prin înfiinţarea unui

Comitet pregătitor subordonat Consiliului Permanent al OSCE

Adoptarea la Summit-ul de la Istambul a Cartei pentru securitate europeană: •dezvoltarea rolului OSCE în operaţiunile de menţinere a păcii; •adoptarea unei platforme a cooperării pentru securitate; •crearea unor Echipe pentru cooperare şi asistenţă de specialitate rapidă (REACT); •extinderea capacităţii OSCE de a desfăşura activităţi poliţieneşti;•înfiinţarea unui Centru de operaţiuni care să planifice şi să efectueze operaţiuni în

teren sub conducerea OSCE; •consolidarea procesului de consultări politice în cadrul OSCE, prin înfiinţarea unui

Comitet pregătitor subordonat Consiliului Permanent al OSCE

Instituţionalizarea internaţională din 1994 - concluzii

Anul 1992 (în special Helsinki Follow-Up Meeting/Helsinki II) a reprezentat momentul de vârf în instituţionalizarea CSCE, când noi instituţii au fost create, precum Înaltul Comisar pe Probleme de Minorităţi Naţionale (High Commissioner on National Minorities – HCNM) şi postul de Secretar general.

CSCE s-a declarat a fi un aranjament regional, plasându-se, astfel, sub incidenta Capitolului VIII al Cartei ONU, iar prima misiune pe termen lung (Long-Term Missions) a OSCE a fost stabilită în Kosovo, Sandjak şi Voivodina.

Cu aceste dezvoltări instituţionale, statutul CSCE evoluase de facto de la cel de proces la cel de organizaţie. Schimbarea numelui din Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) în Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a avut loc la summitul din Budapesta din 1994, a reprezentat consecinţa logică a acestor evoluţii.

Înaltul Comisar pe Probleme de Minorităţi Naţionale (High Commissioner on National Minorities – HCNM)

un instrument al diplomaţiei preventive, ca un “agent de securizare”, cu scopul de a identifica şi a promova soluţii de rezolvare timpurie a tensiunilor etnice care pot ameninţa pacea, stabilitatea şi relaţiile dintre statele membre ale OSCE.

singurul organism al OSCE care poate iniţia acţiuni diplomatice

preventive, independent de latura executivă a organizaţiei, dar care să aibă consimţământul statelor implicate.

nu sunt incluse acţiuni de asistenţă umanitară şi nici acţiuni militare. distincţia între prevenirea conflictelor pe termen scurt (escadalare) şi

cea pe termen lung (reconstrucţie).

implicarea largă a HCNM în zona Europei de Est şi a fostei Uniuni Sovietice i-a determinat pe analişti să-l considere “un instrument creativ şi vital pentru detectarea timpurie a tensiunilor etnice cu potenţial violent”.

Prezent

OSCE cuprinde 56 de state incluzând toate statele europene, SUA, Canada şi toate republicile din fosta URSS.

Toate statele membre au statut egal, iar regula de bază în adoptarea deciziilor este consensul

În etapa actuală, OSCE se află în faza de definire a identităţii de securitate europeană, bazată pe patru elemente: geopolitic, funcţional, normativ şi operaţional.

Avantajele OSCE

Avantaje: - abordarea atotcuprinzătoare a securităţii

(militară, politică, economică şi umană);- participarea, pe bază de egalitate, a tuturor

ţărilor implicate; - principii, norme, valori şi standarde comune; - instrumente, mecanisme şi experienţă unică

în domeniul diplomaţiei preventive.

Priorităţile OSCE

consolidarea valorilor comune şi asistarea statelor membre în edificarea unor societăţi democratice, civile, bazate pe statul de drept;

prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilităţii şi păcii în zone de tensiune;

eliminarea unor deficite reale şi perceptibile de securitate şi evitarea creării de noi diviziuni politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizează prin promovarea unui sistem de securitate prin cooperare.

Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa

Primul forum internaţional care a încercat să abordeze mai degrabă cauzele principale ale neîncrederii dintre state (în special între SUA şi Uniunea Sovietică) decât aspectele tehnice ale acestei neîncrederi.

Principalul instrument de asigurare a încrederii între state din punct de vedere politic.

Actul Final de la Helsinki nu este un tratat cu obligaţii juridice, ci un acord politic cu un rol important în apropierea dintre cele două blocuri.

Unicul forum multilateral destinat promovării dialogului şi cooperării

dintre SUA şi Uniunea Sovietică şi în care statele neutre au putut media şi alimenta compromisurile dintre ele ( retragerea trupelor sovietice, dizolvarea Pactului de la Varşovia, revizuirea tratatelor bilaterale cu Rusia).

Principiile cuprinse în Actul Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în

Europa de la Helsinki sunt:

1. egalitatea suverană şi respectul drepturilor ce decurg din suveranitate;

2. reţinerea de la ameninţarea cu utilizarea forţei şi de la utilizarea acesteia;

3. inviolabilitatea frontierelor;

4. rezolvarea paşnică a disputelor dintre state;

5. neintervenţia în problemele interne ale altor state;

6. respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv libertatea de gândire şi conştiinţă, a religiei şi credinţei;

7. egalitate în drepturi şi dreptul la autodeterminare al popoarelor;

8. cooperare între state;

9. îndeplinirea cu bună ştiinţă a obligaţiilor ce decurg din conţinutul dreptului internaţional.

Carta de la Paris, în 1990 Limbajul euforic al cartei a fost imediat confruntat cu realităţile brutale ale

războiului din Iugoslavia, în special episodul Bosnia, precum şi cu conflictele generate de destrămarea Uniunii Sovietice (Tadjikistan, Nagorno-Karabah, Transnistria, Osetia, Abhazia). Aceste provocări nu numai că testau declaraţiile de la Paris, dar au servit drept catalizator pentru căutarea unei noi identităţi a CSCE.

CSCE nu dispunea de cadrul organizaţional şi instituţional pentru a crea instrumentele necesare de intervenţie în conflicte precum cel din Iugoslavia.

Conflictele postsovietice care nu puteau fi evitate au constituit o oportunitate

pentru relevanţa OSCE. Rusia nu era de acord cu angajarea directă a instituţiilor occidentale precum UE, de NATO nici nu se punea problema, iar ONU era supraîncărcată cu alte sarcini.

Instrumentele OSCE

1. misiunile de informare a raporturilor OSCE

2. misiunile sau alte activităţi similare în teren

3. reprezentanţii personali ai preşedintelui în exerciţiu

4. grupurile de conducere

5. mecanismele pentru rezolvarea paşnică a conflictelor

6. acţiunile de menţinere a păcii

Structurile şi instituţiile OSCE

Conferinţe ale şefilor de stat sau de guvern (Summit) ai statelor membre.

Consiliul Ministerial, care se reuneşte, de regulă, o dată pe an - organul central de decizie şi orientare politică al OSCE.

Consiliul Permanent (fostul Comitet Permanent) se ocupă de activitatea politică, decizională şi operaţională curentă a OSCE.

Forumul de Cooperare în domeniul Securităţii

Preşedintele în exerciţiu - ministrul de externe al ţării care găzduieşte reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE.

Secretarul general - numit de Consiliul ministerial pentru o perioadă de trei ani are în subordinea sa Secretariatul OSCE, cu sediul la Viena.

Alte instituţii: Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale, Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), Curtea de Conciliere şi Arbitraj, Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE)

Misiunile de lungă durată

o formă specială de operaţiune de menţinere a păcii, dar diferită de conceptul clasic al menţinerii păcii, care constă în dislocarea unor contingente militare în aria de conflict.

misiunile OSCE reprezintă o mixtură între misiunile de informare şi raportare şi operaţiunile de menţinere a păcii de mică amploare. Primele astfel de misiuni de lungă durată au fost dislocate în Kosovo, Sandjak şi Voivodina în septembrie 1992.

Misiunile OSCE au acoperit, de asemenea, toate etapele managementului conflictelor: prevenirea conflictelor (Estonia, Letonia, Belarus, Kosovo, Macedonia, Ucraina), gestionarea crizelor şi rezolvarea conflictelor (Georgia, Moldova, Tadjikistan, Cecenia, Nagorno-Karabah), precum şi reabilitarea post-conflict (implementarea Acordului de la Dayton în Bosnia-Hertegovina, Croaţia, Albania, Kosovo, în 1999).

În prezent, OSCE este implicată în 18 misiuni în Europa de Est şi de sud-est, Caucaz şi Asia Centrala, iar alte 7 misiuni au fost deja încheiate .

Cele trei niveluri ale procesului de luare a deciziilor sunt:

summit-urile, reprezintă cel mai înalt nivel de luare a deciziilor pentru organizaţie;

Consiliul Ministerial, care ia măsurile necesare pentru ca OSCE să acţioneze în sensul stabilit prin scopurile şi obiectivele politice stabilite la summit-uri;

Consiliul Permanent este forumul pentru consultarea periodică pe o bază permanentă şi pentru luarea deciziilor ce privesc activitatea cotidiană curentă a OSCE.

Mecanismele OSCE

Nu poate utiliza instrumentele sale de diplomaţie preventivă în situaţii de criză sau de conflict fără atingerea consensului între statele membre ale organizaţiei (sau, cel puţin, consens-minus-unu sau consens-minus-doi).

Lipsa puterilor coercitive. Această lipsă a unor mecanisme de constrângere a statelor sau a părţilor implicate în conflict reduce eficienţa OSCE în două moduri. În primul rând, chiar dacă părţile îşi dau acordul ca OSCE să

intervină, nu există nici o garanţie ca aceasta va putea avea acces la dispută sau la conflictul respectiv. În Transcaucasia, de exemplu, OSCE a întâmpinat probleme serioase atât în Georgia, cât şi în Nagorno-Karabah din cauza opoziţiei Rusiei, când organizaţia nu i-a mai servit interesele.

Este dependentă de sprijinul altor organizaţii internaţionale care beneficiază de instrumente coercitive sau al statelor influente care au interes în rezolvarea conflictului.

Comunitatea de securitate prin

cooperare nici o altă organizaţie nu are ca OSCE o viziune privind conceptul de

securitate pe toate dimensiunile sale şi combină toţi factorii de securitate într-un singur cadru conceptual şi organizatoric

creează o comunitate de securitate prin excelenţă, dezvoltând modelul securităţii comprehensive, indivizibile şi prin cooperare

singura organizaţie în care toate statele sunt reprezentate şi unde statele pot discuta probleme de securitate de pe poziţii egale, spre deosebire de alte organizaţii, unde statele mari au cea mai puternică voce

promovarea valorilor şi a principiilor cărora le rămâne fidelă: drepturile omului, statul de drept, instituţiile democratice, economia de piaţă, dreptatea socială

Viitorul OSCE Adaptarea agendei în funcţie de evoluţiile mediului de securitate şi de

nevoile membrilor săi. OSCE a dovedit că este foarte flexibilă în răspunsul la crize, reacţionând mult mai repede decât alte organizaţii şi adaptându-şi metodele de răspuns în funcţie de situaţie.

Rol semnificativ în securitatea europeană deşi, nu este singura sau cea mai importantă organizaţie de securitate europeană, însă datorită abordării sale multidimensionale a securităţii şi mecanismele pe care le-a dezvoltat vor fi în continuare parte a procedurilor de management al crizelor.

Datorită capacităţii şi experienţei sale unice în domeniul diplomaţiei preventive, al prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor, al consolidării respectării drepturilor omului, al democraţiei şi statului de drept şi al promovării tuturor aspectelor societăţii civile, OSCE va contribui esenţial la promovarea unui spaţiu comun de securitate.

O componentă majoră a reţelei de interlocking institutions, care au

determinat regimul de securitate transeuropean de la sfârşitul “războiului rece” până în prezent.