conditiile si limitele consilierii persoanelor cu dizabilitati profunde

8/8/2019 Conditiile Si Limitele Consilierii Persoanelor Cu Dizabilitati Profunde

http://slidepdf.com/reader/full/conditiile-si-limitele-consilierii-persoanelor-cu-dizabilitati-profunde 1/5

Condiţiile şi limitele consilierii persoanelor cu dizabilităţi

profunde

Indiferent sub ce denumire ar fi întâlnită – sfătuire, psihotarapie, îndrumare, orientare,

călăuzire etc. – consilierea este recunoscută ca fiind procesul prin care o persoană, numită

consilier , parcurgând procedura de investigare, conceptualizare, soluţionare şi implementare,

oferă uneia sau mai multor persoane – numite clienţi – pachete de soluţii pentru problemele

specifice (sub formă de proiecte, programe ori componente sau structuri de programe)

împreună cu asistenţa tehnică necesară implementării acestora şi trainingul de specialitate

pentru asigurarea viabilităţii, perenităţii şi derulării în continuare a programului/proiectului de

către clienţi prin forţe proprii.

Termenul de consiliere are mai multe înţelesuri şi nu există o definiţie exhaustivă.

Asociaţia Britanică de Consiliere (The British Association for Counselling), fondată

în 1977, defineşte consilierea drept o activitate în care o persoană ce ocupă în mod obişnuit

sau temporar rolul de consilier oferă sau este de acord să ofere timp, atenţie şi respect unei

alte persoane aflate temporar în rolul de client (beneficiar).1

Consilierea presupune vehicularea de informaţii între consilier şi beneficiar ceea ce

înseamnă culegerea unor informaţii pentru a identifica nevoile şi problemele cu care se

confruntă, transmiterea de informaţii pentru a le orienta alegerea unor soluţii şi luarea unor

decizii.

Astăzi, consilierea, mai presus de oricare alt serviciu comunitar, reprezintă un proces

în continuă transformare de sine, o practică ce se adaptează din mers la nevoile mereu variate

şi variabile ale omului pentru a ţine pasul cu progresul condiţiei şi devenirii fiinţei umane.Ca profesiune distinctă, activitatea de consiliere a apărut în Anglia, ca formă

principală de activitate pentru cei care practică sfătuirea sau consilierea conjugală , de

orientare profesională şi de alte tipuri.

Precum în orice alt domeniu şi în cazul consilierii opiniile sunt variabile şi variate,

definiţia dată acesteia depinzând mai ales de optica împărtăşită la un moment dat de un curent

sau altul din psihologie, teologie, economie, medicină etc., întrebuinţându-se concepte mai

1 Stancu, Ioana, Mic tratat de consiliere psihologică şi şcolară , Editura Sper, Bucureşti, 2005.

1



mult sau mai puţin sinonime de „sfătuire”, „counseilling”, „psihoterapie”, „orientare”,

„îndrumare”, „călăuzire”, etc.

Dincolo de această varietate a domeniilor şi opticilor, axul central al conceptului

consilierii păstrează ideea de practică a sfătuirii , proces prin care o persoană este

îndrumată, orientată, informată cu privire la anumite aspecte necesare unei anumiteîntreprinderi umane. Prin excelenţă deci, consilierea are un caracter absolut utilitar, practic şi

vine în întâmpinarea unei necesităţi existente dar nesatisfăcute. Ea reprezintă partea

conceptuală a unui plan concret de acţiune ce urmează a fi lansat în desfăşurare şi care

vizează obţinerea anumitor finalităţi reale, atingerea unor obiective bine definite; vizează,

altfel spus un produs finit, necesar, dorit, planificat şi în cele din urmă obţinut datorită

procesului de consiliere2.

Relaţiile de consiliere variază în funcţie de cerere, putând fi centrate pe aspecte aledezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea unor decizii, controlul

stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a

conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea realţiilor cu ceilalţi3, facilitând, prin demersuri

repetate, ca persoana să facă faţă mai eficient stresorilor şi sarcinilor vieţii cotidiene şi

contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată trebuie să fie una de alianţă, de

participare şi de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor şi sentimentelor

în legătură cu o problemă, oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în

identificarea unor patternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluţii.

Baban A. identifică principale tipuri de consiliere, şi anume:

Informaţională, constă în oferirea de informaţii specifice;

Educaţională/psihopedagogică , oferă repere psihoeducaţionale pentru sanătatea

mintală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor;

De dezvoltare personală, contribuie la formarea abilităţilor şi atitudinilor care

permit o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă în sopul atingerii

stării de bine;

Suportivă, care constă în oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material celor

aflaţi în situaţii de risc;

Vocaţională, vizează dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;

De criză, oferă asistenţă psihologică persoanelor aflate în dificultate;

2 Burcu, Aurelian, Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane, Editura Mega, 2004, pg. 26.3 Moraru, Monica, Consiliere psihopedagogică şi orientare şcolară şi profesională , Editura Muntenia,Constanţa, 2004, pg. 8 şi urm.

2



Pastorală, constă în asistenţa din perspectivă religioasă4.

Condiţiile unei consilieri eficiente au în vedere, în primul rând, anumite calităţi ale

consilierului. După Carl Rogers, „a avea abilităţi de consilier înseamnă mai mult decât a

obţine câteva deprinderi: înseamnă a ajunge la un nou fel de a fi, de a trăi. El se va reflecta în

autenticitate şi în capacitatea de a merge împreună cu cei pe care îi ajută”.Printre calităţile de bază propuse de Rogers în lucrarea „Consiliere şi psihoterapie

(psihoterapia nondirectivă)” (1942), se găsesc cele trei fundamentale: căldura şi

naturaleţea, înţelegerea empatică şi o privire necondiţionat pozitivă. La ele se va adăuga

şi o atitudine etică de bună calitate, conformă cu rigorile codului hipocratic şi profesional.

Acest element defineşte abilitatea de a fi deschis şi abordabil faţă de persoanele care solicită

sprijin.

În conceptul de „căldură” sunt implicate următoarele componente: „interes, absenţacriticii, absenţa apărării faţă de atitudinile clientului, contactul psihologic strâns cu subiectul”

( E. Schulman). După P. Burnard , “căldura” este un produs al minţii, o atitudine conştientă şi

o abilitate de a fi onest cu tine însuţi, care crează premisa de a fi deschis faţă de alţii şi tratarea

lor ca egali. Ea se află la baza relaţiei eu-tu, acea întâlnire care anulează diferenţele de statut

social, credinţe, valori, etc., în timpul căreia se produce împărtăşirea şi mutualitatea

– elemente fundamentale în relaţia de îngrijire, în cea religioasă precum şi în alte forme de

ajutor 5.

I. Mitrofan şi A. Nuţă specifică în analiza pe care o fac comunicării că orice

profesionist are nevoie de a se dezvolta în 5 categorii de abilităţi:

Abilităţi fundamentale: ascultarea (reală şi pseudoascultarea; evalurea

modalităţilor prin care ascultarea este blocată; ascultarea activă, empatică,

deschisă, totală); autodezvăluirea (recompensele dezvăluite prin autodezvăluire,

identificarea blocajelor în autodezvăluire, nivelurile optime ale autodezvăluirii);

exprimarea (cunoaşterea regulilor exprimării eficiente, discriminarea între mesaje

totale şi mesaje contaminate).

Abilităţi speciale: limbajul corporal (interpretarea corectă a expresiilor faciale, a

gesturilor, posturii şi a relaţiilor spaţiale); paralimbajul (detectarea elementelor de

paralimbaj: frecvenţa, rezonanţa, articulare, tempo, volum, ritm; identificarea

metamesajelor şi capacitatea de a le face faţă); programele secrete (accesul la

mecanismele inconştiente de operare şi/sau de manipulare a celuilalt); clarificarea

limbajului (înţelegerea modelelor de comunicare şi eliminarea distorsiunilor).

4 Baban, Adriana, (coord), Consiliere educaţională , Cluj Napoca, 2001, pg. 16.5 Burcu, Aurelian, op.cit., pg. 54.

3



Abilităţi de rezolvare a conflictelor: trainigul asertiv (identificarea celor trei

stiluri de bază în comunicare: pasiv, agresiv, asertiv; formularea unor scopuri

asertive; cunoaşterea strategiilor asertive şi a modalităţilor constructive de a

răspunde criticii); negocierea (asimilarea principiilor negocierii: separarea

oamenilor de problemă, înţelegerea oamenilor, rescrierea problemelor în termenii

intereselor, listarea opţiunilor posibile).

Abilităţi sociale: prejudecăţi (identificarea limitelor percepţiei şi a accentuării

perceptuale; observarea generalizării experienţelor, a stereotipurilor şi a

distorsiunilor parataxice); contactul cu necunoscuţii.

Abilităţi de lucru cu familiile şi abilităţi publice: sunt prezentate de autori cu

referire la comunicarea în familie în care este şi comunicarea sexuală, înţelegerea

stilurilor parentale, grupurile mici şi exprimarea publică6.

Principala limită întâlnită în consilierea persoanelor cu dizabilităţi constă în

insuficienta înţelegere şi asimilare a conceptului de lucru în echipă, consilierea/sprijinul

copiilor cu dizabilităţi necesitând eforturi semnificative atât din partea consilierului şi

beneficiarilor direcţi ai consilierii cât şi din partea cadrelor didactice şi a profesorilor

itineranţi.

Eforturile vizează, în primul rând, înţelegerea problemelor specifice ale copiilor cu

dizabilităţi şi a importanţei integrării acestor copii în viaţa şi în comunitatea şcolară.

O altă limitare a consilierii este dată uneori de folosirea inadecvată, deficitară a

curriculumului adaptat.

Etichetările, generalizările, rejectările din planul concepţiei colective îngreunează, de

asemenea, de multe ori, procesul de consiliere precum şi integrarea ulterioară a persoanelor cu

dizabilităţi în viaţa comunităţii.

Motto-ul consilierii, dincolo de integrarea şcolară şi profesională a persoanelor cu

dizabilităţi, ar trebui să fie, în ultimă instanţă, „a reda omului Omul”, deoarece consilierea, ca

orice ştiinţă care are în centrul preocupărilor „omul” poate fi considerată o „ştiinţă de a trăi”.

Doar o ştiinţă care are legătură directă cu lumea, afirma marele filosof William James,

este cu adevărat o ştiinţă, iar o astfel de ştiinţă, tocmai pentru că se modelează după dinamica

vieţii devine o ştiinţă de a trăi7.

6 Mitrofan Iolanda, Nuţă Adrian, Consilierea psihologică. Cine? Ce şi cum ?, Edituara Sper, Bucureşti, 2005.7 Adler, Alfred, Înţelegerea vieţii, Editura Trei, Bucureşti, 2009, pg. 9.

4

conditiile si limitele consilierii persoanelor cu dizabilitati profunde

Documents