Concluzii

Toate sărbătorile din anul bisericesc sunt importante dar se cade să ne oprim

atenţia asupra perioadei de pregătire a credincioşilor pentru cea mai mare

sărbătoare din calendarul creştin, Învierea Domnului Iisus Hristos sau Sfintele

Paşti. Această sărbătoare creştină este deosebită, de altfel ea este numită şi praznic

al praznicelor

Pentru omul necredincios este o zi normal din punct de vedere civil şi dacă

am scpus om necredincios am exclus puncul de vedere religios. Pentru omul

bisericii această sărbătoare este importantă pentru că Învierea Domnului Iisus

Hristos şi-o poate împropria şi el, dar nu fără o pregătire prealabilă astfel acestei

mari sărbători îi precede o perioadă de regăsire a omului şi din această cauză îi

premerge vremea Postului mare sau Patruzecimea.

Din cele scrise mai sus vedem că la început perioada de pregătire a fost mai

redusă, iar apoiperioada s-a lungit şi a ajuns de şapte săptămâni. Când Biserica a

rânduit pregătire trupească şi sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea

Paştilor şi a morţii Domnului, a înţeles ca aceste sărbători nu pot fi celebrate fără o

lipsă de pregătire duhovnicească şi a organizat o trebuinţă duhovnicească de

incontestabilă valoare şi eficienţă morală, însăşi rânduiala cultului ei, care

reprezintă anual ciclul istoric milenar al mântuirii neamului omenesc, realizează o

idee, şi desfăşoară în împlinirea lui văzută, planul dumnezeiesc al mântuirii.

Fiecare perioada de post din anul bisericesc are o însemnătate moral

religioasă pentru creştini, dar nici una din aceste perioade de post nu este însă plină

de bogăţia şi intensitatea sentimentelor religiose precum este perioada Postului

Mare.

El este mai mult decât orice alt timp bisericesc, el (postul) este numit şi

timpul chemării şi pregătirii creştinului pentru a-şi curăţii sufletul şi trupul de

patimi şi astfel să dobândească ţelul ultum al fiecărui creştin şi anume mântuirea.

E freamătul duhovnicesc şi timpul de frământare a conştiinţei oricărui

credincios pătruns de dorul mântuirii. De altfel tot cultul din acest post este

străbătut de fiorul duioşiei, al plângerii, al umilinţei, al pocăinţei şi al păcatului.

Postul Mare a fost înţeles întotdeauna ca un punct culminant al ascezei

creştine şi a nevoinţelor spirituale; de aceea a ocupat un loc aparte, deosebit de

important, în creştinismul răsăritean. Ca şi celelalte reguli şi rânduieli bisericeşti -

după cum am încercat să subliniem în lucrarea de faţă - şi Postul Mare este de

sorginte monastică; de aceea pare puţin cam sever şi cu slujbe care nu s-ar potrivi

cu timpul nostru, timp care ni se pare din ce în ce mai scurt şi astfel nu mai

acordăm atenţie sentimentului religios care a început să dispară, având în vedere

lungimea lor, după cum comentează unii eterodocşi şi chiar ortodocşii care nu sunt

othopraxişti.

Regulile bisericeşti nu s-au schimbat şi nici nu se vor schimba, ci doar s-au

înfrumuseţat, chiar dacă societăţile s-au schimbat şi vor continua să se schimbe,

deoarece Biserica, prin modul ei de viaţă şi de înţelegere a lumii, a avut şi are în

continuare menirea de a schimba societăţile şi nu de a se lăsa ea schimbată de

acestea.

În privinţa postului, afirmăm că el nu poate fi nici schimbat şi nici înlocuit

cu practica, adeseori întâlnită la mulţi creştini, de a posti prima şi ultima săptămână

din post, ci trebuie păstrat aşa cum trebuie şi aplicat, cu pogorământ - când este

cazul - prin dezlegarea duhovnicului.

Cât priveşte slujbele, mai ales lungimea lor, care este invocată de

comoditatea creştinilor, de asemenea rămân neschimbate, nu pentru că ar fi dogme

şi n-ar suporta schimbare, ci numai pentru că o autoritate echivalentă cu cea care

le-a generat - Biserica în pleroma ei - le poate modifica.

O înţelegere însă autentică a Triodului, a textului liturgic, a rânduielilor

liturgice şi a sensului postului ar elimina orice tendinţă extremistă - manifestată de

unii credincioşi - şi ar conduce spre o viaţă creştină mai adevărată, în acest sens,

respectarea şi oficierea slujbelor din perioada Postului Mare - ca de altfel toate

slujbele, aşa cum religiile o cer - ne-ar ajuta foarte mult şi atunci Postul Mare ar

deveni o adevărată scoală a desăvârşirii, o adevărată scară a virtuţilor care ar

deschide uşile pocăinţei în sufletul fiecărui creştin şi ar pregăti marea întâlnire cu

Mirele Hristos care ne aşteaptă la cina pregătită de El.