concepte teoretice poezie

7/21/2019 Concepte teoretice poezie

http://slidepdf.com/reader/full/concepte-teoretice-poezie 1/18

CONCEPTE OPERAŢIONALE – POEZIA

A. POEZIA

1. Accepţii ale termenului. Tipologie

Poezie – creaţie artistică exprimând / sugerând emoţii, sentimente, prin intermediul armoniei,ritmului şi imaginilor.

Antichitatea a impus conceptul de poezie ca mimesis (imitaţie). Platon considera că artistulreproduce în creaţia sa lumea înconurătoare, care însă nu este decât o copie imper!ectă a lumiiideilor pure, ast!el încât imitaţia artistului (mimesis) de"ine o copie a unei copii. Aristotel "edea înmimesis o !ormă de cunoaştere autentică a realităţii, căci artistul nu doar copia#ă realitatea, ci o!erăşi o satis!acţie oamenilor, care se $ucură de re#ultatele imitaţiei. %n antichitate şi în clasicism,conţinutul a !ost însă considerat mereu secundar în poe#ie, în timp ce !orma presupunea respectareaunui ansam$lu de reguli pro#odice socotite imua$ile.

&stetica aristotelică, în ciuda unor nuanţări, a !ost inataca$ilă până la s!ârşitul "eacului al'*lea când romantismul aduce o nouă concepţie despre poe#ie înţeleasă ca pasiune şi expresiespontană a sentimentelor.

+im$oliştii (allarm-, im$aud, erlaine ş.a.) modi!ică încă o dată modul de a înţelege poe#ia, concentrându*se asupra eului şi a mu#icalităţii interioare. &i consideră că sensi$ilitatea semani!estă după alte reguli decât cele ale logicii, căci logica poeziei este, dacă ne putem exprimaastfel, nelogică într-un mod sublim, a!irma Alexandru acedonsi în studiul său Despre logica

poeziei .%n anii 012, o dată cu scrierile a$atelui 3r-mond, se impune conceptul de poe#ie pură,

înţeleasă ca !ormă a exta#ului, asemănătoare rugăciunii, care depăşeşte contingentul şi raţiunea. on3ar$u se mani!estă, într*o $ună parte a creaţiei sale, în această direcţie. Alte !orme de mani!estare

ale poe#iei au !ost, în deceniile următoare, ermetismul , prin poeţi ca Apollinaire şi Paul al-r4, care"or culti"a înci!rarea, suprarealismul , al cărui teoretician, Andr- 3reton, "a considerasu$conştientul ca singurul capa$il să reţină !luxul primar al emoţiei şi, mai nou, postmodernismul ,al cărui repre#entant român cel mai important este ircea 5ărtărescu şi care presupune oc,com$inaţie, ironie, retorică, eli$erarea !ante#iei şi împrumutarea lim$aului !amiliar, dar şiingenioase construcţii din 6pre!a$ricate7.

Tipologie – Poe#ia se mai poate clasi!ica în lirică şi epică. Prima a$soluti#ea#ă rolul6"ocii7 lirice, aduce în prim*plan trăirile eului, cea de a doua, culti"ată cu precădere în $aladă,epopee şi poem eroic, are un su$iect narati" în care se împletesc totuşi elemente lirice. 8nii poeţimoderni, de exemplu 9udor Arghe#i, în Pui de găi , Ucigă-l toaca din "olumul Flori de mucigai ,dar şi postmoderni au culti"at, cu intenţii polemice, acest tip de poe#ie.

. E!oluţia poeziei

Etapa Perioa"a i#toric$Curentul literar %cultural

Reprezentanţii

%nceputurile poe#iei

+ecolul al'*lea

8manism arlaam, Stihuri în stema domniei Moldovei (primele "ersuri în lim$aromână, pu$licate în !runtea Cazaniei –:;<=)iron 5ostin, poemul !ilo#o!ic Viaţalumii (:;>: – :;>=)?oso!tei – saltirea în versuri (:;>=)

:



+ecolulal '*lea

luminism – !coala "rdeleană

on 3udai*?eleanu, #iganiada, în două"ersiuni (:@22 – :@:1), rămase înmanuscris până în :@> ("ers. ) şi :B1("ers. a *a)

Perioada

premodernă

+!ârşitul sec. al'*lea –

începutul sec. al''*lea

5lasicism /&lemente

pre!iguratoare aleromantismului

Poeţii ăcăreşti (enăchiţă, Alecu, Cicolae, ancu), 5ostache 5onachi,

Anton Pann

Poe#ia paşoptistă

:@=2 – :@;2omantism şiclasicism – $acialiterară

. Deliade ădulescu, asile 5ârlo"a,Eh. Asachi, Erigore Alexandrescu,5e#ar 3olliac, Andrei ureşanu, Alecuusso, ?imitrie 3olintineanu, asileAlecsandri

Perioadamarilor clasici

A doua umătate asecolului al ''*lea

omantism &i'ai Emine#cu(

Perioada detrecere de la

romantism lamodernism

+!ârşitul secoluluial ''*lea,

începutul secoluluial ''*lea

Ceoclasicism / Ceoromantism /

Parnasianism /+im$olism

Eeorge 5oş$ucFcta"ian Eoga

Al. acedonsi

Perioadainter$elică

:B:@ * :B<<

odernism(sim$olism /expresionism /hermetism)

)eorge *aco!ia(Lucian *laga(Tu"or Arg'ezi(

Ion *ar+u(

9radiţionalism Ion Pillatasile oiculescu

A"angardism9ristan 9#ara, larie oronca, Eeo3og#a, irgil 9eodorescu ş.a.

Perioada post$elică

?upă :B<</:B< şi până în pre#ent

CeomodernismGte!an Augustin ?oinaş, on 5araion,Eellu CaumNic'ita ,t$ne#cu(, arin +orescuHeonid ?imo" ş.a.

Postmodernism

ircea 5ărtărescu, Ilorin aru, 9raian 9.5oşo"ei, +imona Popescu, Alexandruuşina, 5ristian Popescu, Hi"iu oan+toiciu ş.a.

*. ,TR-CT-RA TET-L-I POETIC

1. Comunicarea /n te0tul poetic autor % eu liric2

Eu liric – indi"idualitate creatoare, care nu tre$uie con!undată cu persoana reală / $iogra!ică a creatorului (autorului), instanţă pur şi simplu neidenti!ica$ilă, prin intermediul căreia se!ace au#ită 6"ocea7 poetului. im$aud a!irma în acest sensJ eu e altul , separând clar su$iectulcreator de cel empiric, deşi cel de al doilea este, în !ond, i#"orul celui dintâi. 6ăştile7 eului liricdi!eră în !uncţie de curentul literar căruia i se asocia#ă. ?e exemplu, iposta#ele caracteristice aleeului romantic sunt titanul (demonul, îngerul răzvrătit %&căzut'), geniul şi tribunul , poe#iasim$olistă aduce în prim*plan inadaptatul , poe#ia modernistă şi cea de a"angardă, suprarealismul,mai cu seamă, omul obi(nuit , măscăriciul . 9otuşi tendinţa liricii moderne a primelor decenii alesecolului al ''*lea, dar mai ales a celei de a"angardă, poate şi din dorinţa de a descuraa

preudecata !rec"entă în rândul cititorilor, aceea de a identi!ica eul liric cu persoana reală a

K L +criitori canonici

1



creatorului, a !ost de a destructura lim$aul poetic, prin culti"area cu precădere a experimentuluiling"istic, în dorinţa de a elimina orice marcă prin care poe#ia putea !i personali#ată.

. Tipuri "e liri#m

Liri#m o+iecti! – discurs liric în care autorul comunică cu cititorul prin intermediul unor

măşti şi al unor personae lirice. e#ultatul este suspendarea, într*o anumită măsură, a su$iecti"ităţiilirice şi propulsarea în prim*plan a su$iecti"ităţii persona)ului sau a persona)elor lirice aduse înscenă. 5ele două !orme de mani!estare ale lirismului o$iecti" sunt 6lirica măştilor7 şi 6liricarolurilor7, care re!lectă grade di!erite de disimulare a su$iecti"ităţii sau de autonomie a6personaelor lirice7 în raport cu eul poetic (care nu tre$uie con!undat cu eul empiric) al autorului.

*n &lirica măştilor ', poetul exprimă sentimentele sale de sub o mască străină (9. ianu, Atitudinea şi formele eului în lirica lui Eminescu). 8n exemplu în acest sens îl poate constitui poemul Rugăciunea unui dac de ihai &minescu, din care reproducem o stro!ăJ +onit de toatălumea prin anii mei să trec, % n ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec, % Că-n orice om dinlume un du(man mi se na(te, % C-a)ung pe mine însumi a nu mă mai cunoa(te, % Că chinul (idurerea simţirea-mi a-mpietrit-o, % Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o . % Cnd ura cea

mai crudă mi s-a părea amor/// % oate-oi uita durerea-mi (i voi putea să mor . Poetul îşi ascunde,aşadar, 6"ocea7 lirică su$ masca unui persona oarecare pentru a*şi comunica ideile despreexistenţă.

&"oluţia liricii moderne a mers dinspre su$iecti"itatea romantică expansi"ă, care la&minescu este temperată prin "i#iunea dramatică, în direcţia impersonali#ării, pentru ca

postmodernismul să recupere#e asumarea su$iecti"ităţii (re"enirea în !orţă la $iogra!ism, la6personali#area7 discursului liric) în creaţie.

%n 6lirica rolurilor 7, care apare îndeose$i în poe#ia de tip narati" (în care există un !ir epic,o po"este), 9. ianu o$ser"ă că poetul, asimilndu-se cu un persona) felurit, a(a cum facetotdeauna creatorul de caractere dramatice (i epice, exprimă sentimente care nu sunt propriu-zisale sale, de(i energia generală a sufletului său le susţine (i pe acestea . (art. cit.). 5el mai tipicexemplu de lirică a 6rolurilor7 în poe#ia noastră este o!erit de "ersurile lui E. 5oş$uc. Acesta

pre!eră un lirism repre#enta$il, o poe#ie teatrală (o$ser"ă E. 5ălinescu în Istoria literaturii românede la origini până în prezent ), în care personaele lirice întruchipea#ă tineri şi tinere de la sat. 9oateaceste 6personae7 lirice, care par a "or$i în nume propriu, sunt re!lexe ale concepţiei lui 5oş$ucdespre iu$irea nai"ă..

?acă di!erenţa între 6măşti7 şi 6roluri7 nu e întotdeauna uşor de !ăcut, distanţa constândtocmai între gradul în care eul liric al poetului se suprapune cu 6măştile7 ori cu 6rolurile7 pe care le6oacă7 (apreciere întotdeauna relati"ă), este uşor de o$ser"at că elementul comun este tocmaisu$stanţa lirică a discursului, indi!erent de 6"ocea7 delegată a*l rosti. &ste rele"ant în acest sens

poemul uceafărul , în care Cicolae anolescu "edea o sinte#ă a "ocilor lirice esenţiale ale

autorului şi de!inea aceste "oci drept "or$irea poetului însuşi în di"erse registre lirice (!ocile liriceale "uceafărului# , în Contemporanul , :; ianuarie :B>2).

Liri#m #u+iecti! sau lirica 3eului4 – este tipul de discurs liric în care primim oarecummărturisirea directă a poetului (9. ianu, art. cit.), rostită cel mai adesea la persoana ( Mai am un

singur dor0 % în lini(tea serii % Să mă lăsaţi să mor % 1a marginea mării – ihai &minescu, $ai amun singur dor ). &ste discursul de tip con!esi", speci!ic poe#iei începuturilor şi poe#iei romantice. Fnuanţă merită adusă în discuţieJ discursurile lirice în care eul liric este ascuns, impersonal, marcategramatical de persoana a *a, sunt şi ele adesea lirică subiectivă, pentru că transmit, chiar dacăindirect, o percepţie su$iecti"ă asupra 6realităţii7, o autore!lectare a euluiJ e ca#ul Pastelurilor luiAlecsandri (Vesela verde cmpie acu-i tristă, vestezită2 % 1unca, bătută de brumă, acum pare

ruginită2 % 3runzele-i cad, zbor în aer (i de crengi se dezlipesc % Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc/ 4///5 6iua scade2 iarna vine, vine pe crivăţ călare7 % Vntul (uieră prin hornuri răspndind înfiorare/ % 8oii rag, caii rnchează, cinii latră la un loc, % 9mul, trist, cade pe gnduri (i

=



s-apropie de foc – asile Alecsandri, %fârşit de toamnă) sau al poe#iilor $aco"iene ce descriu unta$lou de natură ( Decor , de pildăJ Copacii albi, copacii negri % Stau goi în parcul solitar % $ecor dedoliu, funerar///% Copacii albi, copacii negri), în care peisaul de"ine o stare su!letească. %n poe#iamodernă, chiar atunci când "ocea lirică se exprimă la persoana ( :ici rugăciunea, poate, nu mi-erugăciune, % :ici omul meu nu-i poate omenesc/ % "rd către tine-ncet, ca un tăciune, % ;e caut mut,te-nchipui, te gndesc – 9udor Arghe#i, Psalm), aceasta nu tre$uie con!undată cu un eu indi"idual,

empiric, ci cu un eu tipic, capa$il a mărturisi situaţii tipice, comune ale experienţei umane. oetul nu vorbe(te niciodată în numele eului său individual, empiric, ci în numele unui eu tipic cu careoricine poate intra în relaţii de simpatie, a!irmă, în articolul citat, 9. ianu.

+inteti#ând, putem spune că, în poe#ie, comunicarea poate !i reali#ată prin trei modalităţiJ olirică a eului, o lirica a mă(tii şi o lirica a rolurilor , în care gradul de 6o$iecti"itate7 a lirismuluicreşte de la prima spre ultima, dar care exprimă toate, în mod esenţial, un lirism de su$stanţă, careaparţine literaturii în genere, pentru că de#"ăluie un eu creator ("i#iunea, sistemul de idei, concepţiaestetică, stilistica proprie) dincolo de uni"ersul de cu"inte pe care*l alcătuieşte.

5. Elemente "e compoziţie /n te0tul poetic

9itlu – "e#i Conceptele generale.

ncipit – "e#i Conceptele generale.

+ec"enţă poetică – şir de imagini care se succedă într*o anumită ordine şi !ormea#ă un totunitar. ?e exemplu, în uceafărul , sec"enţa primei întâlniri / a celei de a doua întâlniri dintreHucea!ăr şi !ata de împărat sau a dialogului dintre Hucea!ăr şi ?emiurg etc.

elaţii de opo#iţie şi de simetrie – "e#i Conceptele generale.

&lemente de recurenţă (moti" poetic, laitmoti") – "e#i Conceptele generale.

6. Ni!elurile te0tului poetic

Ioneticor!o*sintactic – "e#i Conceptele generale.Hexico* semantic+tilistic

C. LI&*A7-L 8I EPRE,I9ITATEA TET-L-I POETIC

1. Caracteri#tici ale lim+a:ului poetic – "e#i Conceptele generale, Stilul beletristic <artistic=.

. Imaginarul poetic

%ntregul sistem de imagini artistice, !ormea#ă imaginarul artistic & poetic al operei.+uccesiunea imaginilor artistice ca re!lectări ale unor o$iecte, peisae, aspecte ale realităţii surprinse

prin cu"ânt şi !iltrate prin personalitatea creatorului, coerenţa imaginilor, organi#area lor în structuratextului determină con!iguraţia imaginarului poetic, !iinţa "ie a poe#iei ce se constituie su$ ochiilectorului.

%n literatură, totul începe de la cu"ânt, iar aventura poetică este mai înti o aventură alimba)ului (Mean 3urgos, Pentru o poetică a imaginarului ). Poe#ia este ca#ul pri"ilegiat al unuilim$a care încetea#ă de a spune ce"a la ni"elul o$işnuit, ca să se rostească pe el însuşi, să con!ere

<



6realitate7 unei "i#iuni interioare. Poeticul depinde de materialitatea re!erenţilor, de ni"elulling"istic, dar este altce"a, şi anume expresia unei realităţi nicicnd trăite pnă atunci, netrimiţnd la nimic anume anterior ei înse(i (i creatoare a unei fiinţe de limba) ce se adaugă realităţii (i

făure(te un sens (Mean 3urgos, op. cit.). Această poetică a imaginii, cu legile ei speci!ice, distanţareacu"ântului poetic de cu"ântul u#ual conduc la ruptura dintre semn şi o$iect, când cu"ântul (semnul)este lăsat să trăiască pentru el însuşi. ?ar dacă poe#ia nu repre#intă ce"a ce i*ar !i anterior, ea este

atunci o realitate născută concomitent cu "er$ul poetic, ieşire din timpul pro!an, cronologic şiintrare într*un timp calitati" di!erit, un timp sacru, şi ast!el poeticul şi miticul se întâlnesc înstructurile imaginarului.

?in această perspecti"ă, imaginarul repre#intă organi#area în spaţiu a relaţiilor eului creator cu pro"ocările temporalităţii. odalităţile de structurare dinamică a schemelor sunt cucerirea(umplerea spaţiului, dominarea timpului tocmai prin re"olta în !aţa acestuia), retragerea (replierea,schemele de apărare a !iinţei de e!ectele degradante ale timpului), acceptarea deturnată ("icleşugul,inserarea în cronologie, acceptarea condiţiei temporale). Aceste scheme motorii, a căror sintaxă estecomentată de M. 3urgos (în op. cit.) şi de Eil$ert ?urand ( %tructurile antropologice aleimaginarului ), organi#ea#ă imaginile, sim$olurile, elementele textului spre un imaginar anume.

5. Proce"ee arti#tice % ;iguri "e #til

Concept. Cla#i;icare – +e numesc !iguri de stil anumite modalităţi de a organi#a unenunţ sau părţi dintr*un enunţ pentru a relie!a o idee, pentru a transmite, dincolo de in!ormaţia

propriu*#isă, o componentă su$iecti"ă, expresi"ă.n"entarul !igurilor de stil (care au !ost uneori descrise ca 6de"ieri7 !aţă de exprimarea

neutră) s*a constituit pe măsură ce anumite procedee de organi#are a mesaului au primit nume şi au!ost descrise (iniţial în tratatele de retorică, de unde şi denumirea de figuri retorice).

&xistă di!erite clasi!icări tradiţionale ale !igurilor de stilN una dintre cele mai cunoscute e în!uncţie de ni"elul ling"istic la care acestea se plasea#ăJ

* figuri de sunet – reali#ate la ni"elul !onetic al textului (aliteraţia)N* figuri sintactice (sau de construc'ie) – cele care acţionea#ă asupra ni"elului sintactic altextului (enumeraţia, repetiţia, paralelismul sintactic, re!renul, simetria, antite#a, in"ersiunea)N

* figuri semantice (sau tropi ) – cele care se $a#ea#ă pe modi!icarea contextuală a sensuluiunor cu"inte (epitetul, comparaţia, meta!ora, oximoronul, sineste#ia, sim$olul, alegoria, hiper$ola,

personi!icarea).* figuri de gândire – cele care implică semni!icaţia glo$ală a unor unităţi mai mari ale

textului (in"ocaţia, interogaţia, exclamaţia, apostro!a).

a) Iiguri de sunet

Aliteraţie – constă în repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete la începutul sau îninteriorul cu"intelor dintr*un "ers sau dintr*o !ra#ă, cu intenţii stilistice, pentru e!ectul mu#icalJ

>asai din umbra (remilor încoace,% Ca să te (ăd (enind . ca-n (is, a(a (ii (ihai &minescu, %onet ).

Procedeul aliteraţiei este des !olosit de poeţi. %n cunoscutul "ersJ ună tu, stăpna mării, pea l umii bol tă luneci (ihai &minescu, %crisoarea I ) repetarea de trei ori a consoanei l urmată de"ocala închisă O – de !iecare dată su$ accent, de !iecare dată în po#iţie na#ală (*On, * Om, * On*) – sugerea#ă imaginea mişcării lente, dar neîntrerupte a lunii. F impresie asemănătoare se produce înurma lecturii "ersurilor din elegia $ai am un singur dor J "lunce luna% rin vrfuri lun gi de brad/

?upă natura sunetului repetat, se disting două tipuri de aliteraţiiJ consonantică şi vocalică.

aportul numeric dintre consoanele şi "ocalele lim$ii române determină o repre#entare sporită pentru prima categorie. %n ca#ul "ocalelor, reluarea unui sunet sau a unor sunete dă naşterearmoniei, ca în poe#ia $ortua est) de ihai &minescuJ Cnd torsul s-aude l-al vră)ilor caier%



Argint e pe a pe (i aur în aer . 9oate cele patru cu"inte aliterante sunt su$stanti"e $isila$iceJ primul – argint – !ormea#ă un iam$, celelalte treiJ ape, aur, aer, tot atâţia trohei, cu precumpănirea "ocalelor !aţă de consoane, de 1 la :.

5ând aliteraţia sugerea#ă un #gomot, apropiindu*se de onomatopee, se numeşte armonieimitativăJ !â* ind ca (i* elia (i ca pl esnetul de pl oaie (ihai &minescu, %crisoarea III ). Aliteraţia!ără intenţie onomatopeică se suprapune mesaului poetic, ca o sugestie sonorăJ % ură-i sara cea de

toamnă (ihai &minescu, +ălin-file din po(este).Elo$al, aliteraţia dă naştere eufoniei, mu#icalităţii "ersurilor. &u!onia unui text literar sespriină pe organi#area expresi"ă a unor !actori sonori "ariaţi, care există "irtual în lim$ă. &!ectuleu!onic este mai mare în ca#ul reluărilor de "ocale su$ accent sau de consoane iniţiale. %n poe#ie,începând cu textele romanticilor şi ale sim$oliştilor, cu"intele cu o re#onanţă sonoră similară suntatrase unele de altele. +ugesti"itate melodică, interiori#ată, întâlnim mai ales la 3aco"ia, ca înaceste "ersuri în cadenţă de "alsJ *n aurora plină de vioare, % 8alul alb s-a resfirat pe neuitatelecărări - % Cntau clare sărutări/// % 1arg, miniatură de vremuri viitoare///( Al,)

$) Iiguri sintactice şi de construcţie

Enumeraţie – !igură de stil care constă în gruparea şi înlănţuirea unor elemente cu statutidentic din punct de "edere mor!o*sintactic. Prin urmare, toţi constituenţii unei enumerări au în modo$ligatoriu aceeaşi !uncţie sintactică şi sunt exprimaţi prin aceleaşi părţi de "or$ire ori prin acelaşitip de sintagme sau de enunţuri. Ast!el, o enumerare poate re#ulta din acumularea unorJ

– su$stanti"eJ ?ar în patru parţi a lumii vede (iruri munţii mari % Atlasul , +aucazul , aurul (i .alcanii seculari (ihai &minescu)N

– adecti"eJ 8iserica-n ruină % Stă cu(ioasă , tristă , pustie (i ,ătrână (ihai &minescu)N – "er$eJ /u şo(ăi , nu te-ndoi , nu te-ntrista % Purcede drept (i ,iruie-n furtună/ % Cnd vii,

păşeşte slobod, râzi (i cântă (9udor Arghe#i)N – propo#iţii (principale sau secundare de acelaşi tip)J %e stinse un luceafăr0 se stinse o

lumină0 & %e stinse-o dal,ă stea) (ihai &minescu).?e o$icei, enumeraţia conturea#ă o imagine ce presupune descompunerea unui întreg îndi"ersele lui părţi componente sau, din contră, recompunerea întregului prin reuniunea elementelor care*l alcătuiesc. 8n exemplu eloc"ent îl întâlnim în poe#ia a mi*loc de codru... de ihai&minescu, unde autorul schiţea#ă o imagine a lumii, re!lectată în oglinda apei, cu intenţia de asugera imaginea unui totJ 1umini( de lngă baltă, % Care-n trestia înaltă % 1egănndu-se din unde, %

*n adncu-i se pătrunde % !i de lună (i de soare % !i de păsări călătoare, % !i de lună (i de stele % !ide zbor de rndunele % !i de chipul dragei mele.

%n poe#ia modernă, enumeraţia depăşeşte "echiul rol de ornament retoric şi are capacitateade a !uncţiona ca !igură compo#iţională, respecti" ca mecanism de generare a unui text în ansam$lu.Ast!el, în "olumul a ilieci de arin +orescu, o iposta#ă a uni"ersului rural este pre#entată

exclusi" printr*o enumerare de nume propriiJ "i lui 6goidea % :ătărăii (i-ăi tineri (i-ăi bătrni/ % etrică (i Cătălina lui Că(ănete % "i lui 8irău, % "i lui atentă, % Miţăle, % "i lui +hirea % ;ra(că, % 8rnzaru, % "i lui Modrlan, % "i lui Mitrofan, % "i lui $e(ca, % "l băiatului Măriei lui $idu % Coadăal lui Ceapă % Creţănoaia, % >ăpănoaica///

Repetiţie – procedeu stilistic !olosit la toate ni"elurile lim$ii (!onetic, mor!ologic, lexicalşi sintactic), constând în reluarea unui sunet, a unei !orme gramaticale, a unui cu"ânt sau a uneistructuri sintactice.

Ha ni"el !onetic, reluarea unui sunet sau a unor sunete dă naştere, în ca#ul consoanelor,aliteraţiei, iar în ca#ul "ocalelor, armoniei. Elo$al, aliteraţia şi armonia generea#ă eufonia,mu#icalitatea "ersurilor.

Ha ni"el mor!ologic, !igura reali#ată prin repetiţie este poliptotonul , care constă în reluareaunui cu"ânt a"ând !orme gramaticale di!eriteJ gen, număr, ca#, pentru părţile de "or$ire care sedeclină, diate#ă, mod, timp, persoană, pentru "er$J

;



* unctu-acela de mi(care, mult mai slab ca boaba spumii % @ stăpnul fără margini pestemarginile lumii. (ihai &minescu, %crisoarea I )

* Cnd nu s-ascundea nimica, de(i tot era ascuns , % Cnd pătruns de sine însu(i odihnea cel nepătruns. (ihai &minescu, %crisoarea I )

Ha ni"el lexical, reluarea unui cu"ânt se poate reali#a în di"erse po#iţii ale sec"enţelor mesaului, dând naştere altor !iguri ale repetiţiei ca anafora şi epifora.

"nafora şi epifora sunt !iguri ale repetiţiei prin care un cu"ânt/grup de cu"inte se repetă laînceputul şi, respecti", la s!ârşitul unor sec"enţe succesi"e ("ersuri)Jot ce-n ţările vecine e smintit (i strpitură, % ot ce-i însemnat cu pata putre)unii de natură,

% ot ce e perfid (i lacom, tot 3anarul, toţi iloţii/// (ihai &minescu, %crisoarea III ) :ici puţin că nu mergea, % nă-n codri (erzi intra , % $acă-n codri (erzi intra , % 3lorile că-i

îmbăta/// (12i'ă +ătănu'ă, poe#ie populară)Ha ni"el sintactic, o structură simetrică reali#ată prin repetiţie produce chiasmul , care se

reali#ea#ă prin reluarea încrucişată a termenilor, aceiaşi sau a"ând aceeaşi !uncţie sintactică. Alt!elspus, chiasmul repre#intă succesiunea a două sintagme di!erite lexical, dintre care a doua repetăaceleaşi !uncţii gramaticale ale celei dintâi, dar în ordine in"ersăJ

Căci toţi se nasc spre a muri

!i mor spre a se naşte/ (ihai &minescu, uceafărul )

Paraleli#m #intactic – !igură de construcţie care constă în reluarea succesi"ă a unor sec"enţe cu structură gramaticală (mor!o*sintactică) identică. &l pune în raporturi de analogie sau deopo#iţie două realităţi cu autorul unor construcţii sintactice identiceJ

Vai de mine, negri-s munţii % ;oamna cnd pleacă recruţii7 % Vai de mine, negri-s norii % ;oamna cnd pleacă feciorii/ (Iolclor)

Iolosit în special în poe#ie, paralelismul sintactic înseamnă o identitate (totală sau parţială) astructurii sintactice din două sau mai multe "ersuri. %n poe#ia 3i dacă444 ihai &minescu !oloseşte

paralelismul atât la ni"elul propo#iţiei, cât şi la ni"elul !ra#ei. %n "ersurile !i dacă ramuri bat în geam % 4///5 !i dacă stele bat în lac succesiunea este aceeaşi, atât la ni"el mor!ologic (conuncţiecoordonatoare, conuncţie su$ordonatoare, su$stanti", "er$, prepo#iţie, su$stanti"), cât şi la ni"elsintactic (su$iect, predicat, complement). Ha ni"elul !ra#ei, !elul propo#iţiilor din cele două stro!eeste !oarte asemănătorJ su$iecti"ă, su$iecti"ă, principală, !inală, !inală (în prima stro!ă), su$iecti"ă,

principală, !inală (în stro!a a doua)J !i dacă ramuri bat în geam % !i se cutremur plopii, % @ ca înminte să te am % !i-ncet sa te apropii/ %% !i dacă stele bat în lac % "dncu-i luminndu-l % @ cadurerea mea s-o-mpac % *nseninndu-mi gndul/

Fpera lui Cichita +tănescu o!eră numeroase exemple de !olosire a paralelismului sintactic.%n exemplul de mai os, "ersurile constau în predicate nominale în care numele predicati"e ( orb,mut, surd, (chiop, nemncat, nebăut ) sunt nişte epitete ale sintagmei din primul "ers (regele

păsărilor )J "ici stă regele păsărilor % el este orb, este mut, % este surd, este (chiop, % este nemncat,

este nebăut . (ransparentele aripi )%ntr*un alt text de Cichita +tănescu se pot remarca cele patru "ersuri per!ect identice din punct de "edere sintacticJ @u am întins spre mine o frunză ca o mnă cu degete/ % @u am întins spreel o mna ca o frunză cu dinţi/ % @l a întins spre mine o ramură ca un braţ/ % @u am întins spre el braţul ca o ramură. ( /ecu(intele)

Re;ren – termenul denumeşte un cu"ânt, o expresie, un "ers sau o grupare de "ersuri carese repetă în cadrul unei poe#ii, după una sau mai multe stro!e, cu scopul de a accentua o anumităidee sau un anumit e!ect artistic.

Friginea re!renului este !oarte "eche, el !iind utili#at încă din antichitate. +criitorii romanticişi sim$olişti l*au culti"at cu precădere, datorită cadenţei şi mu#icalităţii pe care o sugerea#ă.

e!renul accentuea#ă şi adânceşte expresi"itatea poe#iei. e"enirea unui "ers sau a unei grupări de"ersuri nu înseamnă pură repetiţie mecanică, pentru că prin re!ren se sporesc semni!icaţiileexpresi"e prin potenţarea anumitor accente.

>



%n poe#ia De ce nu-mi (ii , de ihai &minescu, dorinţa îndrăgostitului de a*şi re"edea iu$itaeste accentuată prin !olosirea re!renuluiJ Vezi, rndunelele se duc, % Se scutur frunzele de nuc, % S-a(ază bruma peste vii . % De ce nu-mi (ii0 de ce nu-mi (ii5 %% ;rzie toamnă e acum, % Se scutur

frunzele pe drum, % !i lanurile sunt pustii/// % De ce nu-mi (ii0 de ce nu-mi (ii5Poe#ia sim$olistă, care se $a#ea#ă atât de mult pe sonoritate şi pe mu#icalitate, apelea#ă în

mod !rec"ent la re!ren. Poeţi ca Alexandru acedonsi sau on inulescu !olosesc re!renul în

special pentru natura lui sonoră, în timp ce la Eeorge 3aco"ia el are menirea de a transmite mai aleso$sesiile sale. >ondelul , poe#ie cu !ormă !ixă, se $a#ea#ă pe re!renJ în cele := "ersuri, grupate în două

catrene şi o c"inarie, "ersul : este identic cu "ersurile > şi :=, iar "ersul 1 cu "ersul @. A"ând odispunere simetrică a "ersurilor, rondelul excelea#ă prin mu#icalitateJ E (remea rozelor ce mor0 %

$or în grădini0 şi mor şi-n mine % !-au fost att de viaţă pline/ % !i azi se sting a(a u(or/ %% *n tot, se simte un fior/ % 9 )ale e în ori(icine/ % E (remea rozelor ce mor 6 % $or în grădini0 şi mor şi-nmine/ %% e sub amurgu-ntristător, % Curg vălmă(aguri de suspine/ % !i-n marea noapte care vine %

$uioase-(i pleacă fruntea lor/// % E (remea rozelor ce mor . (Alexandru acedonsi, Rondelul rozelor ce mor )

Antitez$ – !igură de stil care asocia#ă într*un enunţ cu"inte sau expresii cu sens opus pentru a pune mai $ine în relie! semni!icaţiile contrastului exprimat prin ele.

5ontrastul este marcat mai !rec"ent prin opo#iţia unor "er$e sau adecti"e, care exprimădinamica acţiunii şi polari#area unor calităţiJ Vreme trece , vreme (ine , % ;oate-s (ec2i (i nouă toate,

% Ce e rău (i ce e ,ine % ;u te-ntreabă (i socoate. (ihai &minescu, 1lossă).Prin alternarea pronumelor, scriitorii dau antite#ei un caracter liric, su$iecti", ampli!icând

natura a!ecti"ă a contextuluiJ Ea un înger ce se roagă, el un demon ce visează2 ea o inimă de aur, . el un suflet apostat (ihai &minescu, 7nger şi demon)N Altul este al tău suflet, % Al'ii ochii tăi acum

% :umai eu , rămas acelaşi , % 8at mereu acelaşi drum (ihai &minescu, Pe aceeaşi ulicioară...).5umulul de termeni antitetici măreşte şi di"ersi!ică sensurile contrastului, atrăgând în s!era

antite#ei şi alte construcţii expresi"e ca paralelismul şi simetriaJ Ei mă urăsc

că nu-s ca ei2 % Eu îi iu,esc că nu-s ca mine (on inulescu)N !ampanie la Cap(a beau mulţi făcnd paradă, % $e golul

cel din creieri, de plinul cel din ladă (Al. acedonsi, /oaptea de noiem,rie).epetiţia intră !rec"ent în structura antite#ei pentru a întări caracterul opo#iţieiJ ;răind în

cercul (ostru strmt, % :orocul (ă petrece, % Ci eu în lumea mea mă simt % :emuritor (i rece (ihai&minescu, uceafărul ).

Poet romantic prin excelenţă, &minescu identi!ică antite#a cu su$stanţa "ieţii şi a creaţiei,când notea#ă pentru sine acest a!orism de!initoriuJ "ntitezele sunt viaţa. ulte dintre poe#iile sale – !enere şi $adonă, 7mpărat şi proletar , 7nger şi demon, %crisorile, 1lossă, uceafărul – suntconstruite antitetic.

In!er#iune (!r. inversion &răsturnarea ordinii7) – !igură poetică de construcţie reali#ată prin a$aterea de la topica propo#iţiei şi, mai rar, a !ra#eiJ @i cinară-n mndre muzici % Cu de aur vase, linguri. (&minescu).

n"ersiunea constă în răsturnarea ordinii dictate de procesul gândiriiN cu alte cu"inte,unităţile psihologice ale enunţului nu se mai suprapun cu cele gramaticale (su$iectul gramatical numai este şi subiect psihologic, predicatul gramatical nu mai este şi predicat psihologic=/ n"ersiunease produce între determinant şi determinat.

n"ersiunea este cerută nu numai de dinamica lirică a unităţilor psihologice ale enunţului, cişi de moti"e pro#odice, pentru menaarea ritmului şi asigurarea rimei.

Procedeele prin care poeţii reali#ea#ă in"ersiunea sunt patruJ:. antepunerea (cea mai !rec"entă)J *mi place să te văd în cuvenitul cadru % Sub, ruginii şi

roşii , frunzele de viţă. (H. 3laga)1. postpunerea (cea mai puţin !rec"entă)J S-a-ntins poporul adunat % Să )oace-n drum după

tilinci% Feciori la zece fete, cinci A (E. 5oş$uc)

@



=. separarea determinantului atributiv printr-o intercalareJ Ca să iasă chipu-n faţă % randafiri aruncă tineri % Căci vră)iţi sunt trandafirii % $e-un cuvnt al Sfintei Vineri.(&minescu)

<. dislocarea segmentului inversat J @(ti ca vioara, singură ce cntă. (9. Arghe#i)

c) Iiguri semantice (tropi)

Epitet (gr. epitheton 6cu"ânt adăugat7) – Iigură de stil constând în determinarea unuisu$stanti" sau "er$ printr*un adecti", ad"er$ etc. menit să exprime acele însuşiri ale o$iectului careîn!ăţişea#ă imaginea lui aşa cum se re!lectă ea în simţirea şi !ante#ia scriitorului.

9udor ianu numeşte acele însuşiri ale o$iectului selecţionate de simţirea şi !ante#iascriitorului 6însuşiri estetice7J @pitetul este acea parte de vorbire sau de frază care determină, înlucrurile sau acţiunile exprimate printr-un substantiv sau verb, însu(irile lor estetice, adică aceleacare pun în lumină felul cum le vede sau cum le simte scriitorul (i care au un răsunet în fantezia (i

sensibilitatea cititorului.Eramatical, epitetul poate a"ea di"erse aspecte, în primul rând după natura elementului

regent, care poate !i un substantiv sau un verbJ somnul lin , teiul sfânt (&minescu)N frumuseţeal,astră (E. Ealaction). Irec"enţa cea mai mare o are epitetul substantivului. %n pri"inţa epitetuluiunui "er$, tre$uie să distingem două aspecte gramaticale speci!ice epitetului însuşiJ

a) epitetul ad"er$ial J " nopţii gigantică umbră A Se-ncovoaie tainic/ (&minescu) $) epitetul atri$ut predicati"J :) nume predicati"J Căci amorul e un soare , (i-a mea inimă o

floare (. Alecsandri)N 1) element predicati" suplimentarJ @a-l asculta pe copila( uimită (i distrasă4(&minescu)

Pri"itor la structura termenului epitet , în propo#iţie el poate !i un adecti", un su$stanti" îngeniti" (rar) sau în acu#ati" cu prepo#iţie, iar în !ra#ă o propo#iţie atri$uti"ăJ Puternica lui ură era

secol de urgie2 a-ntristării neagră aripă2 părul ce-mi a*unge la călcâie (&minescu). &pitetulexprimat printr*un su$stanti" cu prepo#iţie (mai ales cu prepo#iţia 6de7) este, de o$icei, meta!oricJ

cu plpit de sfeşnic un copac s-a stns (H. 3laga)%n a!ară de epitetul simplu, distingemJa) epitetul de#"oltat (în care elementele lexicale se grupea#ă în urul unui regentJ "rde cu

păreri de (aluri % ămntul îmbrăcat în gru (H. 3laga) $) epitetul du$lu, triplu sau în cumulJ !esela0 (erde cmpie (. Alecsandri)N cum izbucnesc

deodată din depărtare-ascunse-adânci izvoare (Gt. F. osi!)N 8ucegii în plină iarnă, fără uriaşul0 generosul0 a,undentul0 profundul0 afânatul0 sclipitorul0 imaculatul0 mereu reînnoitul lor strat deomăt7 (Eeo 3og#a)

alorile expresi"e ale epitetului ţin mai ales de semantica lui, adică de sensul termenuluiepitet în raport cu termenul regent (cu o$iectul e"ocat), precum şi de natura lui ca "aloare lexicală(a$stract, concret). ?istingemJ

:. @pitetul ornant0 cel care exprimă 6o însuşire permanentă, constituti"ă a unui lucru7(Harousse), care 6aparţine clasei întregi (genului, speciei) din care !ace parte7 (9udor ianu)N S-adus zăpada al,ă de pe întinsul ţării (. Alecsandri). &pitetul ornant este caracteristic poe#ieiclasice. Domer a excelat prin între$uinţarea acestei !iguri.

1. @pitetul trop îm$ogăţeşte sensul su$stanti"ului pe care îl determină (ruşinoasa sărăcie,trista bătrneţe, copilărie c2inuită , fire ,lândă). 5u alte cu"inte ar !i "or$a de epitetul careindi"iduali#ea#ă (ianu J epitet individual ), sau 6de circumstanţă7 (Harousse), care, adică, exprimăo însuşire legată de o anumită împreurareJ 3lori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet (&minescu).

=. &pitetul cel mai expresi" pare să !ie cel ce !ace parte dintr*o construcţie rară, exclusi" poetică, de exempluJ

* epitetul rezultat dintr-o personificareJ 1acul care-n tremur somnoros (i lin se bate(&minescu).

* epitetul antitetic (împletit cu oximoronul)J farmec dureros , dulce )ale (&minescu).

B



* epitetul sinestezic, adică cel care exprimă transmutaţia unei însuşiri care aparţine altuidomeniu sen#orial decât o$iectul pe care îl determinăJ lumina umedă a dimineţii(lahuţă), tăcerea uscată de mătăsuri (onel 9eodoreanu), parfumuri negre (A.im$aud) etc.

* @pitetul poate !i metaforic mai ales atunci când, !iind ingenios, are o putere expresi"ădeose$ităJ ?ar femeile se prelingeau pe lngă vitrine, cu mlădieri de feline dezmierdate

(5e#ar Petrescu)

Comparaţie – !igură semantică de analogie, cu autorul căreia se exprimă un raport deasemănare între două o$iecte, dintre care unul ser"eşte să e"oce pe celălaltJ

$in alb iatac de foi(or % ?e(i 6amfira-n pas isteţ, % 3rumoasă ca un gând răzle' (E. 5oş$uc).Frice comparaţie are doi termeniJ termenul care se compară, 6su$iectul7 comparaţiei şi

termenul cu care se compară. Eramatical, comparaţia se exprimă cel mai !rec"ent printr*uncircumstanţial comparati". ?ar nu orice circumstanţial de mod comparati" este o !igură de stilJ @l ar frnge-n vers adonic limba lui ca şi 8ora'iu , Vorbe(te ca un copil , "re ochii ca ai mamei ş.a.

5omparaţia ca !igură de stil nu*şi propune să determine, să de!inească o$iectul comparat, cisă*l e"oce, adică să tre#ească imaginea "ie a o$iectului, care să întâr#ie o clipă în repre#entareanoastră. 5ând &minescu scrie Văd poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere, pre!eră, în loculunui enunţ $anal şi rece, unul în care atri$utul comparati" este un epitet peri!rastic şi !igurat,repre#entând o substituire metonimică a epitetului dulce.

ηor$ (din !r. mBtaphore, gr. metaphora, 6transport, trans!er, strămutare7) – !igurăsemantică (6trop7) care pre#intă ca identici doi termeni distincţi, în urma unui trans!er de trăsăturisemantice între aceştia.

eta!ora presupune un trans!er de termeni, posi$il datorită conţinutului semantic, parţialcomun, al elementului su$stituit şi al celui care su$stituie. ?e aici "ine şi de!inirea meta!orei – începând de la uintilian – drept o 6comparaţie prescurtată7. %n studiul Pro,lemele metaforei ,

9udor ianu constatăJ Ceea ce dispare în trecerea de la comparaţie la metaforă, ar fi, a(adar, prezenţa termenului cu care se face comparaţia (i, în consecinţă, partea de cuvnt sau locuţiuneacare mi)loce(te apropierea celor doi termeni0 &ca', &asemeni cu', &întocmai ca', &precum', &tot astfel' etc/ Metafora ar fi deci o comparaţie subînţeleasă (i prescurtată sau eliptică/

Procesul analogic nu este în mod o$ligatoriu urmat de o su$stituţie în text. %n !uncţie deeliminarea sau conser"area termenului meta!ori#at, meta!ora are două reali#ări sintactice de $a#ăJ

:. meta!ora in praesentia (meta!oră explicită) care se construieşte după tipul A este 3 saudupă orice !ormulă sintactică reducti$ilă la el (de exempluJ Cnd noaptea-i o regină lunatecă (ibună – ihai &minescu)N

1. meta!ora in absentia (meta!oră implicită) care are !orma 3 în locul lui A (de exempluJ ărea că printre nouri s-a fost deschis o poartă % rin care trece, albă, regina nop'ii moartă –

ihai &minescu, $elancolie).%n !uncţie de expresia sa mor!ologică, meta!ora poate !i nominală, verbală sau ad)ectivală(reali#ată, de o$icei, ca epitet meta!oric). 5ea mai !rec"entă este meta!ora nominalăJ +enuşaîngerilor ar(i în ceruri % ne cade fulguind pe umeri (i pe case (Hucian 3laga). %n "i#iunea poetuluise reali#ea#ă un trans!er de sens şi, drept consecinţă, ia naştere o meta!orăJ cenu(a îngerilor estemeta!ora pentru ninsoare.

5onsiderată !igură de!initorie a lim$aului poetic, meta!ora nu apare de la începuturileacestuia în toate !ormele posi$ile. %n poe#ia românească, a$ia începând cu opera lui ihai&minescu, meta!ora in absentia este utili#ată în mod !rec"ent. %n secolul al ''*lea poe#ia noastră!oloseşte în mare măsură meta!ora in absentia, pre!erinţă usti!icată prin caracterul am$iguu pe careaceasta îl con!eră textului poetic.

%n studiul 6Eene#a meta!orei7 (din "olumul rilogia culturii ), Hucian 3laga consideră căexistă două tipuri de meta!oreJ plasticizante şi revelatorii. Metaforele plasticizante – arată poetul –

se produc în cadrul limba)ului prin apropierea unui fapt de altul, mai mult sau mai puţin

:2



asemănător, ambele fapte fiind de domeniul lumii, date închipuite, trăite sau gndite/ "propierea de fapte sau transferul de termeni de la unul asupra celuilalt se face exclusiv în vederea plasticizăriiunuia dintre ei/ Cnd numim rndunelele a(ezate pe firele de telegraf &ni(te note pe un portativ',

plasticizăm un complex de fapte prin altul, în anume privinţe asemănător . Acest !el de meta!oră nure"elea#ă nimic, nu explică nimic din esenţa o$iectului şi are numai o !uncţie estetică.

Metaforele revelatorii – scrie 3laga – sunt destinate să scoată la iveală ceva ascuns, chiar

despre faptele pe care le vizează/ Metaforele revelatorii încearcă într-un fel revelarea unui&mister', prin mi)loace pe care ni le pune la îndemnă lumea concretă, experienţa sensibilă (ilumea imaginară/ eta!ora re"elatorie are altă natură, ea 6nu redă7, ea întregeşte înţelesul, scoţândla lumină ce"a din însăşi esenţa ascunsă a !aptului, intenţionând să re"ele#e un mister.

Pentru cele două tipuri de meta!ore Hucian 3laga îşi alege exemple din propriile "ersuriN pentru metafora plasticizantăJ *n )oc cu piatra cte-un val % (i-arată solzii de pe pântec ( )ocul &valurilor' la ţărmul mării), iar pentru metafora revelatorieJ Soarele, lacrima Domnului0 & cade înmările somnului (un asfinţit marin).

O0imoron (gr. oxs 6înţepător7, 6picant7 şi moros 6prostănac7, 6năuc7) – !igură semanticăde opo#iţie, care presupune com$inarea paradoxală, în aceeaşi sintagmă, a două cu"inte careexprimă noţiuni contradictorii şi care creea#ă, prin contrast, o imagine poetică expresi"ă. +tructuraast!el o$ţinută acţionea#ă după o logică di!erită de cea a gândirii comune, ast!el încât cel puţin unuldintre termenii care o compun tre$uie înţeles în sens !iguratJ Suferinţă, tu, dureros de dulce///(ihai &minescu, 9dă 6 în metru antic)N Venere, marmură caldă , ochi de piatră ce scnteie (ihai&minescu, !enere şi $adonă)N +rinzile de ste)ar, zidurile de piatră, covoarele, )ilţurile (i cărţileard fără văpaie (i cu scrumuiri mobile, în focul rece al topirii de sine. (9. Arghe#i).

,ine#tezie (gr. sin D esthetis Q 6simţire împreună7) – repre#intă o asociere spontană întresen#aţii de natură di!erită (de ex.J sunet – culoare – par!um). +ineste#ia îşi are ca sinonim cu"ântulcorespondenţe, !olosit pentru prima oară de poetul !rance# 5harles 3audelaire în sonetul

+orrespondances (Ca ni(te lungi ecouri unite-n depărtare % *ntr-un acord în care mari taine seascund % Ca noaptea sau lumina, adnc, fără hotare & Parfum0 culoare0 sunet0 se-ngână şi-şi răspund . – trad. Al. Philippide). +im$oliştii consideră că există o unitate pro!undă a lumii, iar întredi"ersele ei aspecte se pot sta$ili anumite corespondenţe. 8n exemplu se a!lă în sonetul !ocale allui Arthur im$aud, unde sunetele de"in, prin sineste#ie, culoriJ " . negru, @ . alb, ? . ro(u, E . verde, 9 . albastru.

Pentru sim$olişti, sineste#ia (corespondenţa sen#orială) are "aloarea unei căi de acces cătreunitatea misterioasă a lumii. +im$oliştii români au !olosit mai rar sineste#ia, mai mult cu rolesteti#antJ rimăvară/// % 9 pictură parfumată cu vibrări de violet (E. 3aco"ia, /er(i de

primă(ară)N Cochetării (i gra'ii al,e , şi roze gesturi , dulci arome, % *mpră(tie în aer danţul acestaritmic de fantome (?. Anghel, .alul pomilor )N $e ce-ţi sunt ochii verzi . % +oloarea :agnerienelor

moti(e .F (. inulescu, +elei mai aproape).

,im+ol – termenul îşi are originea în gr. smbolon, care însemna iniţial un o$iect rupt îndouă pentru a de"eni miloc de recunoaştere între două persoane.

Prin sim$ol, ca !igură de stil, se exprimă o idee a$stractă cu autorul numelui unui o$iectcare aparţine lumii !i#ice, pe $a#a unei analogii.

+im$olurile sunt de două !eluriJ convenţionale (consacrate) şi contingente (întâmplătoare).Irec"enţa celor dintâi – la origine poetice, dar tocite prin u# – a determinat !ixarea lor ca 6semne7

pentru anumite categorii a$stracte. ?e exemplu, câinele sim$oli#ea#ă 6!idelitatea7, leul, 6curaul7,al$ina, 6hărnicia7, "ulpea, ,,"iclenia7, purpura, 6măreţia, imperiul, demnităţile ecle#iastice7.

+im$olurile contingente sunt dependente de contextN ca urmare, nu se caracteri#ea#ă printr*o!rec"enţă su!icient de mare pentru a se !ixa în u#. %n această categorie, componenta principală oconstituie simbolul poetic (literar ), care de o$icei apare într*un text unic şi, din această cau#ă,

posedă o am$iguitate sporită !aţă de sim$olul con"enţional.

::



%n poe#ia românească, apariţia sim$olului nu este legată de "reun curent literar. %ncă din perioada premodernă enăchiţă ăcărescu !olosea sim$olul 6!lorii7 cu semni!icaţia de 6iu$ită7J *ntr-o grădină, % 1ng-o tulpină, % 6ării o floare ca o lumină/ %% S-o tai, să strică7 % S-o las, mi-e frică % Că vine altul (i mi-o ridică.

+im$olistica romantică este pre#entă în poe#ia generaţiei de la :@<@ (. Deliade ădulescu,Er. Alexandrescu, . Alecsandri), ca şi în creaţia lui ihai &minescu (de exemplu, 6!loarea

al$astră7).%n sim$olism, sim$olul nu mai exprimă 6o idee7 ca în ca#ul alegoriei romantice, nu mai esteo creaţie 6lucidă7, ci, dimpotri"ă, 6apare !ără ştirea poetului, şi adesea chiar în ciuda lui7 (em4 deEourmont). +im$olul, în această accepţie curat sim$olistă, de"ine, de !apt, o comparaţie, în careunul dintre termeni este numai sugerat, printr*o tehnică a 6corespondenţelor7 ("e#i sonetul+orespunderi , de 5harles 3audelaire). Ha 3aco"ia există, în primul rând, preocuparea pentru osim$olistică a culorilorJ *n poezie – mărturiseşte poetul într*un inter"iu – m-a obsedat întotdeaunaun subiect de culoare/ ictura cuvintelor, sau audiţie colorată 4///5/ ictorul întrebuinţează înme(te(ugul său culorile0 alb, ro(u, violet/ 1e vezi cu ochii/ @u am încercat să le redau cuinteligenţă, prin cuvinte/ 3iecărui sentiment îi corespunde o culoare/ "cum, în urmă, m-a obsedat

galbenul, culoarea deznăde)dii/ $e aceea ultimul volum poartă titlul &Scntei galbene'.

Alegorie (lat. allegoria 6"or$ire !igurată7) – !igură de stil care constă în !olosirea uneimeta!ore – sau a unui sim$ol – în expunerea narati"ă sau plastică a unei idei a$stracte.

%n poe#ie, alegoria este o metaforă narativă, cum i se mai spune, o metaforă 6continuă7 sau6prelungită7. ai rar poate !i şi un simbol narativ/

5a !igură de stil, alegoria este o metaforă 6în acţiune7. ?e exempluJ alegoria iu,irii îndilemăJ *ntr-o grădină, % 1ng-o tulpină % 6ării o floare ca o lumină/ % S-o tai, se strică2 % S-o las,mi-e frică % Că vine altul (i mi-o ridică (enăchiţă "ăcărescu, 7ntr-o grădină)N alegoria mor'ii J Săle spui curat % Că m-am însurat % C-o mndră crăiasă % " lumii mireasă ( $iori'a).

5a !igură de compo#iţie, alegoria este ilustrată de fabulă, în care o$iectele sau animalele personi!icate sunt puse în mişcare, pentru sugerarea mesaului, a moralei. Aceeaşi tehnică alegoricăo ilustrea#ă şi romanul Istoria ieroglifică de ?imitrie 5antemir, Di(ina +omedie de ?ante,

uceafărul de &minescu, /oaptea de decem(rie de acedonsi.

<iper+ol$ (gr. hper 6peste7 şi ballein 6a arunca7) – ! igură de insistenţă care constă înexagerarea expresiei, !ie mărind, !ie micşorând imaginea o$iectului (de o$icei, concret) pestelimitele sale !ireşti, de exempluJ un uria( (pentru 6un om înalt7)N un pigmeu (pentru 6un omscund7).

Diper$ola este generată în "or$irea dominată de impulsul unui sentiment puternic deadmiraţie sau de dispreţ, de indignare şi re"oltă, ori de ne"oia ire#isti$ilă de a ridiculi#a o$iectul.Pri"itor la procesul de gândire, hiper$ola se reali#ea#ă, după ?emetriosJ

* !ie prin asemănareJ fuge ca (ântul N* !ie prin excesJ mai albă ca zăpada N* !ie prin imposi$ilitateN î(i spri)ină capul de cer .Ha rândul său, uintilian menţionea#ă că hiper$ola care este 6exagerarea elegantă a unui

ade"ăr7, se mani!estă su$ două aspecteJ amplificare şi diminuareJ a) exagerarea mărimii unui o$iect, neînsu!leţit ori însu!leţit, prin asemănare J iute ca

fulgerul N prin comparare0 mai iute ca gândul 2 $) diminuarea lucrurilorJ Salutam smerit (i cu inima gămălie. (H. 3laga).

d) Iiguri de gândire

:1



Interogaţie retoric$ – !igură construită dintr*o între$are sau dintr*o serie de între$ăriadresate unui auditoriu sau unei persoane (care poate !i sau nu de !aţă), nu pentru a solicita unrăspuns, ci pentru a transmite o anumită opinie ce tre$uie su$liniatăJ

!oi sunte'i urmaşii Romei5 :i(te răi (i ni(te fameni7 % ?-e ru(ine omenirii să vă zică vouăoameni7 (ihai &minescu, %crisoarea III )

nterogaţia retorică este una dintre cele mai !rec"ente !iguri retorice. Ceaşteptând un răspuns

la între$area adresată, scriitorul pune ast!el în e"idenţă o anumită pro$lematicăJ!i cnd propria ta viaţă singur n-o (tii pe de rost, & 9 să-şi ,ată al'ii capul s-o pătrunză

cum a fost5 (ihai &minescu, %crisoarea I )

E0clamaţie retoric$ – !igură de stil constând într*un enunţ ce poate să apară în pro#ăsau în "ersuri, prin care se exprimă un puternic sentiment ($ucurie, !urie, surpri#ă, de#nădede etc.).

?upă conţinut, exclamaţia poate !iJ – pateticăJ Ende-s (irurile clare din viaţa-mi să le spunF % A20 organele-s sfărmate şi

maestrul e ne,un) (. &minescu, %crisoarea I! ) – ironicăJ :e-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă, % Cu monoclu-n ochi, drept

armă beţi(or de promenadă, % Veste)iţi fără de vreme, dar cu creieri de copil, % $rept (tiinţ-avnd înminte vre un vals de 8al-Mabil, % ?ar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană/// % 90 te-admir0 progenitură de origine romană) (ihai &minescu, %crisoarea III )

In!ocaţie retoric$ – !igură care în retorica clasică înseamnă rugăciune adresată uneimuze, unei divinităţi, pentru a-i cere inspiraţieJ Cntă, zeiţă, mnia ce-aprinse pe-"hil eleianul, %

atima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduseN (Domer, Iliada)Prin extensie, &minescu !oloseşte in"ocaţia adresându*se unui erou naţional, ca lad RepeşJ

Cum nu vii, tu, #epe( $oamne, ca, punnd mna pe ei % Să-i împarţi în două cete, în smintiţi (i înmi(ei, % (i în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, % Să dai foc la pu(cărie (i la casa de nebuni7(. &minescu, %crisoarea III )

6. Elemente "e prozo"ie

,tro;$ – grupare de "ersuri (în număr "aria$il), în general despărţită prin spaţiu gra!ic dealte unităţi de acelaşi !el, a"ând înţeles unitar atât la ni"elul conţinutului, cât şi în pri"inţa metrului,a rimei, a măsurii. +tro!a repre#intă o unitate de conţinut şi de !ormă.

%n !uncţie de numărul "ersurilor, stro!ele sunt de mai multe tipuriJ un "ers – monostih(monovers)N două "ersuri – distihN trei "ersuri – terţină (terţet )N patru "ersuri – catrenN cinci – cvintet (cvinarie)N şase – sextină ( senarie)N şapte – septimă. +tro!a polimorfă are o structură

pro#odică amplă, alcătuită din şapte până la douăspre#ece "ersuri ( septima, octava sau stanţa, nona,decima, undecima, doudecima).

9er# % !er# al+ % !er# li+er – un rând dintr*o poe#ie (!ormat dintr*un cu"ânt, un grup decu"inte, o propo#iţie), marcat printr*o unitate semantică şi o pau#ă !inală. ersul di!erenţia#ă !ormal

poe#ia de pro#ă, îi con!eră cadenţă, mu#icalitate, ritm.8neori există o pau#ă mediană (cezură), care desparte "ersul în două sec"enţe (emisti2uri )J

Sara pe deal %% buciumul sună cu )ale (&minescu, %ara pe deal )/%n "ersurile mai lungi, unitatea semantică şi sintactică se poate continua de la un "ers la

altul, prin tehnica ingam,amentului J "stea toate te apropie de dn(ii/// :u lumina % Ce în lume-airevărsat-o, ci păcatele (i vina, % 9boseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt % *ntr-un mod fatal legate de o mnă de pămnt N (&minescu, %crisoarea I )

ersurile lipsite de ornamentaţia rimei se numesc (ersuri al,e. Au !ost !olosite în literatura!rance#ă clasică, în creaţiile lui +haespeare şi în cele ale romanticilor (. &minescu – Demonism,9din şi poetul ). &le nu tre$uie con!undate cu versul liber .

:=



!ersurile li,ere sunt rândurile dintr*o poe#ie nepro#odică, în care toate regulile pri"indrima, ritmul şi măsura sunt aplicate după "oie. ersul li$er se caracteri#ea#ă prinJ a$senţa semnelor de punctuaţie şi a mausculelor, măsura di!erită a "ersurilor, pre#enţa unui ritm interior şi a unuitempo special dat de numărul "ariat de sila$e, scrierea "ersurilor în trepte ş.a. &ste teoreti#at şiimpus de sim$olişti (Eusta"e Sahn, A. im$aud, +t. allarm-). %n poe#ia românească "ersul li$er a!ost inaugurat de Al. acedonsi în poemul 8ino( şi apare la E. 3aco"ia, on 3ar$u, 9. Arghe#i, H.

3laga, poeţii contemporani. &mancipat de rigorile pro#odiei clasice, "ersul li$er se mlădia#ă maiuşor, în !uncţie de starea su!letească a poetului.

&$#ur$ metric$ – numărul sila$elor unui "ers. Poate "aria între < şi :; –:@ sila$e.%n poe#ia românească, cele mai !rec"ente măsuri sunt, în registrul popular, cele de *; sau

de >*@ sila$eJ ?ată vin în cale % Se cobor la vale % ;rei turme de miei % Cu trei ciobănei . ( $iori'a)NCte paseri sunt pe lume % ;oate cină (i s-alină % :umai eu n-am ce cina ... ( Doină).

%n aria poe#iei culte, sunt !rec"ente măsurile de >*@ sau de :*:; sila$eJ !i dacă ramuri bat în geam % !i se cutremur plopiiN Cnd cu gene ostenite sara suflu-n lumnare % $oar ceasornicul urmează lunga timpului cărare. (&minescu)

@ndecasilabul , "ersul cu :: sila$e (şi ritm iam$ic) s*a !olosit în poe#ia antică, dar seregăseşte şi în lirica modernă, !iind speci!ic sonetuluiN este !olosit, de asemenea, cu e!ecte demonotonie maiestuoasă, de Al. acedonsi în /oaptea de decem(rie. ăsura de douăspre#ecesila$e creea#ă alexandrinul , "ersul poe#iei eroice !rance#e, dar care apare şi în lirica lui ?oso!tei,iron 5ostin, ?. 3olintineanu, . &minescu.

Rim$ – potri"ire mu#icală, eu!onică a sunetelor de la s!ârşitul a două sau mai multe"ersuri, începând cu ultima "ocală accentuată.

. ?upă mo"ul "e /m+inare a "ersurilor rimate în stro!e deose$imJ

– rima împerecheată, când întâiul "ers rimea#ă cu al doilea, al treilea cu al patrulea, dupăschema aabbJ

$in cnd în cnd desprinsă din bolta cea profundă a9 stea albastră cade (i-n spaţiu s-acufundă, a;răgnd pe plaiul negru o brazdă argintie, bCe-n clipă-i trecătoare ca viaţa-n vecinicie7 b

(asile Alecsandri, +alea Ro,ilor ) – rima încruci(ată, când "ersul întâi rimea#ă cu al treilea, iar "ersul al doilea cu al patrulea,

după schema ababJ "l nostru e(ti0 al celor slabi (i goi . a

ămnt ţi-e trupul, (i-n pămnt s-ascunde, b $ar umbra ta rămase pentru noi a!i inima-mi te simte ori(iunde/ b

(Panait 5erna, Iisus) – rima îmbrăţi(ată, când "ersul întâi rimea#ă cu "ersul al patrulea şi al doilea cu cel de*al

treilea, după schema abbaJ Mă tatuezi cu a(tri mari (i puri, acutremurat de dulcea ta osndă, bamplificat în flacăra fecundă, bca sunetul pe largi claviaturi/// a

(adu E4r, Dragoste) – rima amestecată, când "ersurile nu sunt dispuse într*o ordine uni!ormă (rimă !olosită

îndeose$i în !a$ulă)JCt îmi sunt de urte unele dobitoace,

:<



Cum lupii, ur(ii, leii (i alte cteva,Care cred despre sine că preţuiesc ceva7

$e se trag din neam mare, "sta e o-întmplare/!i eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place/

(Erigore Alexandrescu, +âinele şi că'elul )

– monorima este alcătuită din succesiunea aceloraşi sunete !inale dintr*o întreagă poe#ie sauîn mai multe "ersuri din aceeaşi poe#ieJ *ntoarce lin perechea ta de cai,Cu sceptru verde vine luna mai,

lin de polen (i dulce ca un rai,Cu gru alunecnd înalt din pai/

(5onstanţa 3u#ea, 7ntoarce lin perec2ea ta de cai )

. ?upă c$"erea accentului, rima poate !iJ

– masculină, cu accentul pe ultima sila$ă a cu"ântuluiJ

*mi voi ucide timpul (i visurile, d;ci ,Crpi-voi pe-ntuneric mantaua vieţii mele,

$rept mulţumire (ti-voi că cerurile r;ciVor strecura prin găuri lumina unor stele/

(9udor Arghe#i, /e2otărâre) – feminină, cu accentul pe sila$a penultimă a cu"ântuluiJ este vrf de ramur;le ;rec în stoluri rndun;le///

(ihai &minescu, +e te legeni444) – dactilică, a"ând accentul pe antepenultima sila$ă a cu"ântuluiJ . Codrule, codr<'ule ,Ce mai faci, dră g<'ule///

(ihai &minescu, Re(edere) – hiperdactilică, cu accentul pe a patra sila$ă numărată de la s!ârşitul "ersului înapoiJ $intre sute de catargeCare lasă m=lurile ,Cte oare le vor spargeVnturile, (=lurileF

(ihai &minescu, Dintre sute de catarge444)

– "sonanţa este o rimă imper!ectă, re#ultată din potri"irea sau numai apropierea ultimei

"ocale accentuate, !ără potri"irea şi cu consoanele din aceeaşi sila$ă sau de după accentul tonic.%ntâlnită des în poe#ia populară, asonanţa este considerată o licenţă poetică în poe#ia cultăJ

!i nime-n urma mea :u-mi plngă la creştet , $oar toamna glas să dea 3runzi(ului (eşted /(&minescu, $ai am un singur dor )

Ce te legeni, codrule , 3ără ploaie, fără vnt,Cu crengile la pămntF – $e ce nu m-a( legăna $acă trece vremea meaF

(&minescu, +e te legeni444)

. ?upă criteriul #emantic, rima se clasi!ică înJ

:



– internă (interioară) – cu"ântul dinaintea ce#urii rimea#ă cu cel de la s!ârşitul "ersuluiJEite f ragi , ţie d ragi /// (. 3ar$u)N

– identică, obsesivă – oate mâine % !i mai mâine % Va fi dulce % "cea pine (3aco"ia)N – echivocă – cu"inte omo!one, cu sensuri di!eriteJ 8uzei tale apă dă % 3ntna (i leapădă (9.

Arghe#i)N – rară – asociere surprin#ătoare de acorduri sonore şi semanticeJ ger & 8omer N adaos &

$enelaos (&minescu)N – compusăJ +orregio & în'elege-o (&minescu)N – aproximativă – omo!onia sila$elor accentuate nu este completăJ ,razi & talaz4

Ritm (din gr. rhthmos – 6ritm7, 6cadenţă7) – armonia ce re#ultă din succesiunea regulată asila$elor accentuate şi neaccentuate dintr*un "ers. itmul "ersurilor îşi are sursa în accentul naturalal cu"intelor, întrucât, după intonaţia lor din u#ul cotidian, în !iecare cu"ânt există un accent – accentul tonic. Acest accent cade apăsat pe una dintre sila$e şi o scoate în relie! în raport cucelelalte (ex.J sGa-re, vH-ră). ?upă cum o$ser"ă 9udor ianu în Pro,leme de stil şi de artă literară,

poetul va folosi accentul tonic al cuvintelor obţinnd din regulata lor succesiune ritmul versurilor sale/ oetul creează astfel o vorbire nouă0 vorbirea ritmică, înzestrată cu facultatea de a exprimaemoţiile sale într-un fel asemănător cu acela al muzicii/ @l a pornit deci de la un fapt de repetiţie al limbii, de la faptul comun al accentului tonic în cuvintele cu mai multe silabe, dar îl va dezvoltaîntr-un fapt de inovaţie, înzestrat cu noi valori (i înţelesuri0 ritmul poetic.

iciorul metric este o unitate pro#odică superioară sila$ei. +ila$a accentuată a unui cu"ânt!ormat din două sau mai multe sila$e se notea#ă 6 – T, iar cea neaccentuată (sau cele neaccentuate),6!7. %n cadrul "ersurilor, se com$ină – după anumite reguli – sila$e accentuate cu sila$eneaccentuate, alcătuind, împreună, o unitate ritmică numită picior metric. Prin urmare, piciorulmetric este unitatea ritmică !ormată dintr*un număr constant de sila$e accentuate şi neaccentuatecare se repetă într*un "ers.

odalităţile de grupare a sila$elor accentuate şi neaccentuate în picioare metrice sunt următoareleJ – câte două ($isila$ice), dintre care una este accentuată şi cealaltă, neaccentuatăN – câte trei (trisila$ice), dintre care una este accentuată şi două sunt neaccentuateN – câte patru (tetrasila$ice), dintre care două sunt accentuate şi două neaccentuate sau una

accentuată şi trei neaccentuate.

:. Picioarele +i#ila+ice sunt tro2eul şi iam,ul .ro2eul este alcătuit dintr*o primă sila$ă accentuată, în timp ce a doua rămâne neaccentuatăJ

– !. itmul "ersurilor !ormat din trohei se numeşte ritm tro2aic. &l este, în general, expresia stărilor su!leteşti optimiste şi se utili#ea#ă pentru exprimarea unui sentiment de !ericire, $ucurie nede!inită,chiar $eatitudine. Iiind descendent, datorită sila$ei !inale neaccentuate, troheul este lipsit de

gra"itateJ;re-să-rind scn-te-ie la-cul – " / – " / – " / – " /!i se lea-gă-nă sub soa-re///

– " / – " / – " / – " / (ihai &minescu, Freamăt de codru)

Iam,ul este im picior $isila$ic ascendent, în care accentul cade pe sila$a a doua, iar sila$aîntâi rămâne neaccentuatăJ ! – . itmul "ersurilor !ormat din iam$i se numeşte ritm iam,ic. &lcorespunde exprimării unei idei gra"e, solemne, unor stări de su!let melancolice, pesimiste.

" fost o-da-tă ca-n po-ve(ti," – / " – / " – / " –

" fost ca ni-cio-da-tă///" – / " – / " – / "

(ihai &minescu, uceafărul )

:;



1. Picioarele tri#ila+ice sunt dactilul , amfi,ra2ul şi anapestul . Dactilul este piciorul trisila$ic în care accentul cade pe sila$a întâi, iar celelalte două rămân

neaccentuateJ – ! !. itmul "ersurilor !ormat din dactili se numeşte ritm dactilic. &l sugerea#ămişcarea rapidă, iuţeala, !uga, curgerea impetuoasă a ideiiJ

Mih-nea în-ca-le-că, ca-lul său tro-po-tă,

– " " / – " " / – " " / – " " 3u-ge ca vn-tul2 – " " / – "Su-nă pă-du-ri-le, f-(i-e frun-ze-le,

– " " / – " " / – " " / – " "+e-me pă-mn-tul/

– " " / – "(?imitrie 3olintineanu, $i2nea şi ,a,a)

Amfi,ra2ul este piciorul trisila$ic în care accentul cade pe sila$a a doua, iar prima şi a treiarămân neaccentuateJ ! – !. itmul "ersurilor !ormat din am!i$rahi se numeşte ritm amfi,ra2ic. &lse potri"eşte poemelor cu un conţinut narati", legendar, de e"ocareJ

;ur-ba-nul îi ca-de (i-l la-să că-zut2" – " / " – " / " – " / " – "

*(i ru-pe cu m-na vest-mn-tul///" – " / " – " / " – "

(Eeorge 5oş$uc, Paşa 8assan) Anapestul este piciorul trisila$ic ascendent în care accentul cade pe sila$a a treia, iar prima

şi a doua rămân neaccentuateJ ! ! – . itmul se numeşte anapestic şi se întâlneşte extrem de rar, deexemplu în poe#ia Um,ra lui $ircea4 a +ozia, de Erigore AlexandrescuJ

"-le tur-nu-ri-lor um-bre pes-te un-de stau cul-ca-te" " – / " " – / " " – / " " – / " " – / "

=. Picioarele tetrasila$ice cu accentul pe prima şi ultima sila$ă, iar a doua şi a treianeaccentuate se numesc coriam,i – ! ! – . Asemenea anapestului, coriam$ul este !olosit !oarte rar.ihai &minescu îl utili#ea#ă la începutul acestor "ersuri din poe#ia %ara pe deal J

Sa-ra pe deal bu-ciu-mul su-nă cu )a-le, – " " – //– " " / – " " / – ";ur-me-le-l urc, ste-le le sca-pă-ră-n ca-le///

– " " – //– " " / – " " / – "Peste ritmul !undamental se pot instala ritmuri secundare. ?acă dintr*un ritm $inar !iecare al

doilea accent nu se reali#ea#ă, piciorul metric "a a"ea patru sila$e. Piciorul de patru sila$e senumeşte peon şi este de patru tipuri – peon I , II , III şi I! – după cum accentul cade pe prima, a

doua, a treia sau a patra sila$ă a saJPeon J Va-lu-ri-le, vn-tu-ri-le – " " " – " " "

Peon J *n li-ni(-tea se-rii///" – " " – " (peon U troheu)

Peon J 9 mrea-)ă de vă-pa-ie" – " " " – " (am!i$rah U peon )

Peon J Să mă-lă-saţi să-mor " " " – " – (peon U iam$)

itmul unei poe#ii poate !i simplu sau comple> .

itmul este simplu când picioarele metrice ale "ersurilor au aceeaşi alcătuire, adică sunt!ormate din unităţi ritmice de acelaşi !elJVre-me tre-ce, vre-me vi-ne,

:>



– " / – " / – " / – ";oa-te-s vechi (i no-uă toa-te///

– " / – " / – " / – "(ihai &minescu, 1lossă)

itmul este complex când picioarele metrice ale "ersurilor sunt di!erite ca număr de sila$e şiaccent, !ie în interiorul unui "ers, !ie de la un "ers la altul. ?e exemplu, "ersurile din poe#ia %ara

pe deal sunt alcătuite din picioare metrice de natură di!erităJ un coriam$, doi dactili şi un troheuJClo-po-tul vechi îm-ple cu gla-sul lui sa-ra, – " " – //– " " / – " " / – "Su-fle-tul meu ar-de-n iu-bi-re ca pa-ra/

– " " – // – " " / – " " / – "

Art$ poetic$ – operă literară, de regulă în "ersuri, care exprimă principiile estetice aleautorului ei, concepţia acestuia despre menirea poetului, despre !uncţiile literaturii (în special ale

poe#iei) şi despre modul în care tre$uie scrisă aceasta (putându*se aunge la preci#ări pri"ind însăşitehnica de creaţie). 9ermenul de artă poetică este în parte sinonim cu cel de poetică, di!erenţa dintreele constând în aceea că arta poetică exprimă concepţia despre literatură cu miloacele artistice aleunei opere literare în "ersuri, în timp ce poetica (precum cea a lui Aristotel) desemnea#ă, de o$icei,un text teoretic în pro#ă. %n antichitatea latină, Arta poetică a lui Doraţiu (cunoscută şi su$ titlul de

Epistola către Pisoni ) enunţă ca principiu al creaţiei literare îm$inarea utilului cu plăcutul ( utiledulci). Arta poetică exprimă adesea, prin intermediul autorului ei, concepţia curentului sau mişcăriiliterare în care se încadrea#ă acesta. Ast!el, Arta poetică a lui 3oileau !ormulea#ă principiileclasicismului, iar Arta poetică a lui erlaine exprimă ideile sim$olismului.

%n literatura română cele mai cunoscute arte poetice suntJ Epigonii , +riticilor mei de ihai&minescu, Rugăciune de Fcta"ian Eoga, Eu nu stri(esc corola de minuni a lumii de Hucian3laga, estament , Flori de mucigai de 9udor Arghe#i, Din ceas dedus ( ?oc secund ) de on 3ar$u,@@ elegii de Cichita +tănescu...

:@

concepte teoretice poezie

Documents