comunicat de presa- simularea parlamentului

3
Comunicat: Simularea Parlamentului României (8-10 mai 2015) dezbatere şi acţiune Societatea Europeană pentru Justiţie în parteneriat cu Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti, cu sprijinul Universităţii din Bucureşti şi al Camerei Deputaţilor a organizat în acest weekend ( 8 - 10 mai 2015) proiectul naţional Simularea Parlamentului României (simPRO). Proiectul s-a prezentat sub forma unei simulări a procesului decizional utilizat în cadrul Parlamentului României pe grupuri politice, comisii parlamentare, dar şi în plen. Participanţii au provenit din arii de studiu diferite şi din toate colţurile ţării. Astfel, au fost prezenţi: studenţi ai Universităţii din Bucureşti, Universitatea din Oradea, SNSPA, Universitatea de Vest din Timişoara şi multe altele. Pe parcursul celor 3 zile au dezbătut probleme de interes general, au socializat şi şi-au dezvoltat abilităţile oratorice în cadrul dezbaterilor pe grupuri parlamentare, comisii şi în plen. Ulterior dezbaterilor pe grupuri parlamentare şi comisii, ziua de duminică a fost decisivă. Odată cu reunirea plenului s-au votat proiectele de lege, fiecare grup parlamentar exprimându-şi poziţia. Participanţii şi-au luat rolul în serios. Au fost aleşi lideri ce au condus şedinţa în plenul Camerei Deputaţilor, iar proiectele de lege din domeniul educaţiei şi protecţiei sociale au dat naştere unor dezbateri aprinse şi puncte de vedere controversate. Dezideratul acestei manifestări a fost acela de a oferi participanţilor ocazia de a se familiariza cu procesul legislativ, de a spori spiritul civic şi implicarea tinerilor în viaţa democratică a României. "Statutul de deputat ne-a oferit pentru puțin întregul mecanism de legiferare al statului, ne-a ”obligat” să ne conducem și să ne raportăm la mecanismele instituționale ala Camerei și, totodată, ne-a conturat o viziunea per ansamblu a vieții unui ”mesager” al poporului", a declarat Vicepresedintele Camerei Deputatilor, Aureliu Perdeleanu (din cadrul simPRO). În acelaşi timp, s-a pus accent pe spiritul de echipă şi pe învăţarea administrării unei negocieri, toate acestea pentru o mai bună cunoaştere a procesului ce conturează luarea deciziilor. "Candidatura pentru funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost pentru mine o adevărată demonstraţie de responsabilitate. Cred eu că am reuşit să reprezint cu succes valorile grupului parlamentar pe care l-am reprezentat, dar si ale celorlalţi domni deputaţi, reuşind să obţin această funcţie. Moderarea dezbaterilor finale din plen a solicitat în primul rând atenţie. Câteva probleme mi-a ridicat pe parcusul şedinţei procedura de urmat pentru dezbaterea si adoptarea legilor, însă împreună cu domnii vicepreşedinţi, cu care am colaborat foarte bine, am reuşit să ne ducem la îndeplinire rolul pe care l-am avut", a declarat Preşedintele Camerei Deputatilor (din cadrul simPRO), Aanei Madalina. Participanții au învăţat cum să identifice și să rezolve problemele unei comunități, cum să scrie și să modifice un proiect legislativ pentru a respecta atât voința cetățenilor, cât și rigorile legislative. "Deși a fost doar o simulare, deci fără a face o reală diferență în viața de zi cu zi, acest proiect a reușit să captiveze participanții așa de mult încât cu toții am depus un efort deosebit, din inimă am susținut înfocați legile pe care le promovam și rămâneam dezamăgiți dacă se întâmpla ca acestea să nu fie votate de către ceilalți. Iar toată această dăruire ne-a ajutat să înțelegem că nu este o muncă atât de ușoară și că responsabilitatea, atunci când decizi pentru milioane de oameni, este una imensă", a declarat Ştefan Pelin, Vicepresedinte al Camerei Deputatilor (din cadrul simPRO). "Participanţii au apreciat foarte mult acest proiect si sprijinul pe care l-a oferit Camera Deputatilor în organizarea acestuia. Cu cât vedem mai mulţi tineri dornici de implicare în viaţa comunităţii, cu atât mai mult putem spera la un viitor mai bun, la un viitor în care noua generatie va face mult asteptata schimbare în toate domeniile, dar mai ales în mediul politic", a declarat Preşedintele Societăţii Europene pentru Justiţie, George Velcea. BIROUL DE COMUNICARE Societatea Europeană pentru Justiție www.eurojust.ro Contact: 0729119311

Upload: george-velcea

Post on 16-Dec-2015

217 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

comunicat

TRANSCRIPT

  • Comunicat: Simularea Parlamentului Romniei (8-10 mai 2015) dezbatere i aciune

    Societatea European pentru Justiie n parteneriat cu Societatea Studenilor Universitii Bucureti, cu sprijinul Universitii din Bucureti i al Camerei Deputailor a organizat n acest weekend ( 8 - 10 mai 2015) proiectul naional Simularea Parlamentului Romniei (simPRO).

    Proiectul s-a prezentat sub forma unei simulri a procesului decizional utilizat n cadrul Parlamentului Romniei pe grupuri politice, comisii parlamentare, dar i n plen.

    Participanii au provenit din arii de studiu diferite i din toate colurile rii. Astfel, au fost prezeni: studeni ai Universitii din Bucureti, Universitatea din Oradea, SNSPA, Universitatea de Vest din Timioara i multe altele. Pe parcursul celor 3 zile au dezbtut probleme de interes general, au socializat i i-au dezvoltat abilitile oratorice n cadrul dezbaterilor pe grupuri parlamentare, comisii i n plen.

    Ulterior dezbaterilor pe grupuri parlamentare i comisii, ziua de duminic a fost decisiv. Odat cu reunirea plenului s-au votat proiectele de lege, fiecare grup parlamentar exprimndu-i poziia.

    Participanii i-au luat rolul n serios. Au fost alei lideri ce au condus edina n plenul Camerei Deputailor, iar proiectele de lege din domeniul educaiei i proteciei sociale au dat natere unor dezbateri aprinse i puncte de vedere controversate.

    Dezideratul acestei manifestri a fost acela de a oferi participanilor ocazia de a se familiariza cu procesul legislativ, de a spori spiritul civic i implicarea tinerilor n viaa democratic a Romniei.

    "Statutul de deputat ne-a oferit pentru puin ntregul mecanism de legiferare al statului, ne-a obligat s ne conducem i s ne raportm la mecanismele instituionale ala Camerei i, totodat, ne-a conturat o viziunea per ansamblu a vieii unui mesager al poporului", a declarat Vicepresedintele Camerei Deputatilor, Aureliu Perdeleanu (din cadrul simPRO).

    n acelai timp, s-a pus accent pe spiritul de echip i pe nvarea administrrii unei negocieri, toate acestea pentru o mai bun cunoatere a procesului ce contureaz luarea deciziilor.

    "Candidatura pentru funcia de Preedinte al Camerei Deputailor a fost pentru mine o adevrat demonstraie de responsabilitate. Cred eu c am reuit s reprezint cu succes valorile grupului parlamentar pe care l-am reprezentat, dar si ale celorlali domni deputai, reuind s obin aceast funcie. Moderarea dezbaterilor finale din plen a solicitat n primul rnd atenie. Cteva probleme mi-a ridicat pe parcusul edinei procedura de urmat pentru dezbaterea si adoptarea legilor, ns mpreun cu domnii vicepreedini, cu care am colaborat foarte bine, am reuit s ne ducem la ndeplinire rolul pe care l-am avut", a declarat Preedintele Camerei Deputatilor (din cadrul simPRO), Aanei Madalina.

    Participanii au nvat cum s identifice i s rezolve problemele unei comuniti, cum s scrie i s modifice un proiect legislativ pentru a respecta att voina cetenilor, ct i rigorile legislative.

    "Dei a fost doar o simulare, deci fr a face o real diferen n viaa de zi cu zi, acest proiect a reuit s captiveze participanii aa de mult nct cu toii am depus un efort deosebit, din inim am susinut nfocai legile pe care le promovam i rmneam dezamgii dac se ntmpla ca acestea s nu fie votate de ctre ceilali. Iar toat aceast druire ne-a ajutat s nelegem c nu este o munc att de uoar i c responsabilitatea, atunci cnd decizi pentru milioane de oameni, este una imens", a declarat tefan Pelin, Vicepresedinte al Camerei Deputatilor (din cadrul simPRO).

    "Participanii au apreciat foarte mult acest proiect si sprijinul pe care l-a oferit Camera Deputatilor n organizarea acestuia. Cu ct vedem mai muli tineri dornici de implicare n viaa comunitii, cu att mai mult putem spera la un viitor mai bun, la un viitor n care noua generatie va face mult asteptata schimbare n toate domeniile, dar mai ales n mediul politic", a declarat Preedintele Societii Europene pentru Justiie, George Velcea.

    BIROUL DE COMUNICARE

    Societatea European pentru Justiie

    www.eurojust.ro

    Contact: 0729119311