Cuprins

CAPITOLUL I.........................................................................................................2

Introducere..............................................................................................................2

CAPITOLUL II........................................................................................................4

Componente de dispozitiv......................................................................................4

1. Elementele de aşezare.....................................................................................4

2.Elemente şi mecanisme de centrare şi strângere..............................................6

3. Elemente de indexare......................................................................................9

4. Corpul dispozitivului.......................................................................................9

CAPITOLUL III....................................................................................................11

Norme de tehnica securităţii muncii.....................................................................11

CAPITOLUL IV....................................................................................................13

Bibliografie...........................................................................................................13

CAPITOLUL I

Introducere

Tehnologia de execuţie a unui produs, impune folosirea unui echipament

tehnologic (scule, dispozitive, verificatoare) care să asigure o productivitate

ridicată, calitatea execuţiei şi reducerea costului de producţie.

Din întregul echipament tehnologic folosit, ponderea cea mai mare o au

dispozitivele.

Dispozitivul este o componentă auxiliară a unui sistem tehnologic, care

serveşte la efectuarea unei operaţii, de prelucrare mecanică, de asamblare sau de

control.

Pentru prelucrarea unei suprafeţe de pe piesă sau al unui element (canal,

alezaj, etc)al acesteia, este necesară determinarea poziţiei piesei, astfel încât

suprafaţa de prelucrat să se suprapună cu traiectoria tăişului sculei. Suprafeţele de

pe piesă care determină poziţia unui element de pe piesă la prelucrarea acesteia

poartă numele de baze de prelucrare. Operaţia de aşezare şi orientare a piesei în

raport cu traiectoria tăişului sculei poartă denumirea de bazare, iar suprafeţele ce

vin în contact cu elementele de reazem ale dispozitivului se numesc suprafeţe de

bazare. Suprafeţele de bazare prin contactul cu elementele de reazem preiau piesei

un număr de grade de libertate prin care îi asigură elementului de prelucrat aceeaşi

orientare faţă de tăişul sculei în tot timpul prelucrării.

La prelucrarea mecanică, dispozitivul realizează orientarea şi fixarea piesei

pe maşina unealtă în raport cu scula de prelucrat, sau poate servi la fixarea şi

ghidarea sculei.

2

Spre exemplu dispozitivele de ghidare a sculelor, în cazul găuririi se utilizează

pentru menţinerea poziţiei corecte a axei sculei faţă de axa găurii de prelucrat.

Bucşele de ghidare sunt standardizate si pot fi: fixe sau demontabile, cu sau fără

guler.

Dispozitivele pentru fixarea pieselor la prelucrarea prin găurire, ajută la păstrarea

poziţiei faţă de sculă şi faţă de maşină.

Dispozitivele de fixare pot fi universale (menghine, bride cu şuruburi etc.) sau

speciale care se constituie pentru o anumită piesă sau pentru grupe de piese

similare, servind atât la fixarea piesei cât şi la ghidarea sculelor si constituind

dispozitive complexe.

La strunjire prinderea piesei se realizează în diferite moduri: in universal,

intre vârfuri, în bucşa elastică, pe platou cu fălci sau în dispozitive speciale.

3

CAPITOLUL II

Componente de dispozitiv

1. Elementele de aşezare

Elementele de aşezare sau de reazem pot fi principale sau auxiliare.

Elementele de aşezare principale servesc la sprijinirea şi orientarea piesei în

vederea prelucrării şi preiau un număr de grade de libertate corespunzător schemei

de bazare stabilite. Reazemele auxiliare servesc la sprijinirea suplimentară a piesei

în vederea creşterii rigidităţii acesteia la prelucrare, ele nepreluând grade de

libertate.

Dintre elementele de aşezare principale cele mai des folosite în practică sunt

următoarele: cepuri, plăcuţe, prisme, conuri, bolţuri.

Cepurile de reazem se folosesc la sprijinirea pieselor cu suprafeţele plane

discontinue sau întindere mică, prelucrate sau brute. În construcţia dispozitivelor se

folosesc următoarele tipuri de cepuri:

- cep cu cap plan pentru aşezarea pieselor cu suprafeţe prelucrate;

- cep cu cap sferic pentru aşezarea pieselor cu suprafeţe brute. Contactul

punctiform face ca aceste cepuri să se uzeze mai repede

- cep cu cap zimţat folosit mai mult pentru sprijinirea pieselor de

suprafeţele laterale şi în dreptul punctelor de strângere.

Asamblarea cepurilor se face prin intermediul cozii care se presează în

găurile practicate în corpul dispozitivului. Pentru o demontare uşoară se recomandă

ca găurile să fie străpunse.

4

După ansamblare se recomandă o rectificare simultană a suprafetelor de

reazem ale cepurilor în vederea asigurării aceleaşi cote H şi a paralelismului

suprafeţei de reazem a cepurilor cu suprafaţa de aşezarea a plăcii de bază.

Placuţele de reazem (ANEXA 1, fig. 1) se folosesc la aşezarea pieselor cu

suprafeţe prelucrate de întindere mare, mărind suprafaţa de contact dintre piesă şi

elementul de reazem şi prin acesta stabilitatea şi rigiditatea piesei în timpul

prelucrării.

Se recomandă ca plăcuţele să se plaseze numai pe pereţii laterali şi superiori

ai dispozitivului deoarece această poziţie exclude pătrunderea aşchiilor între capul

şurubului de fixare si lăcaşul acestuia.

Fixarea plăcuţelor pe corpul dispozitivului se face prin şuruburi după care se

recomandă rectificarea feţelor de sprijin ale plăcuţelor în vederea eliminării erorilor

apărute la execuţia şi montarea acestora.

Prismele (ANEXA 1, fig. 2) sunt elemente de reazem ale pieselor cilindrice

lungi sau scurte, având unghiul deschiderii suprafeţelor de reazem 60º; 90º; 120º,

suprafeţele de reazem pot fi continui (la piese scurte) sau discontinui (la piese

lungi). Fixarea prismelor se face prin şuruburi 1 şi ştifturi de centrare 2 care asigură

aceeaşi poziţie a prismei în cazul montărilor şi demontărilor repetate.

Conurile (ANEXA 2, fig. 3) sunt elemente de reazem a pieselor cu

suprafeţe conice interioare sau exterioare, lungi sau scurte.

Conul exterior se prezintă sub forma unui cep conic la care partea

tronconica serveşte la bazarea pieselor cu găuri conice, iar coada la fixarea în

corpul dispozitivului prin presare. Prin bazarea pe conuri lungi fixe se preiau piesei

cinci grade de libertate, iar pe conuri scurte trei grade de libertate. Când conurile

sunt mobile numărul gradelor de libertate preluate se reduc cu unul.

Conul interior are suprafaţa de bazare sub forma unei găuri tronconice

interioare şi serveşte la bazarea pieselor cu suprafeţe conice exterioare.

5

Bolţurile de reazem (ANEXA 3, fig. 4) sunt folosite la bazarea pieselor pe

suprafeţe cilindrice interioare prelucrate în prealabil. Piesa se centrează pe bolţ şi se

sprijină fie direct pe corpul dispozitivului, fie pe un bosaj al corpului dispozitivului.

Prin bazarea pe bolţuri lungi se preiau piesei patru grade de libertate, iar pe

bolţurile scurte două grade de libertate. Gulerul bolţului poate servi ca bază de

aşezare când are o întindere suficientă preluând trei grade de libertate sau ca bază

de sprijin când are o întindere mică preluând un grad de libertate.

Reazemele auxiliare (ANEXA 3, fig. 5) de regulă sunt reglabile, contactul

lor cu piesa realizându-se după aşezarea şi fixarea piesei. Prin rotirea rozetei 1, tija

filetată 2 se deplasează în sus şi plujerul 3 ia contact cu piesa (rozeta este fixată de

plunjer cu un ştift). Prin strângerea piuliţei 4 se asigură în tot timpul prelucrării

aceeaşi poziţie a plunjerului şi o creştere a rigidităţii piesei.

2.Elemente şi mecanisme de centrare şi strângere

Asigurarea poziţiei constante a piesei în timpul prelucrării se face prin

aplicarea unor forţe de strângere care se închid prin elementele de reazem.

Forţele de strângere se pot realiza folosind:

- elemente şi mecanisme de strângere;

- mecanisme de centrare şi fixare.

2.1. Elemente şi mecanisme de strângere. Se pot enumera următoarele

elemente de strângere: cu filet, cu pene (ANEXA 4, fig. 7), cu excentric şi pârghii,

cu pârghii şi pene etc.

- Elementele de strângere cu filet au cea mai largă utilizare datorită simplităţii

constructive şi de execuţie. Forţa de strângere este realizată cu un şurub şi o piuliţă.

6

O folosire raţională a şurubului şi piuliţei ca elemente de strângere este reprezentată

în (ANEXA 4, fig. 6). Şurubul 1 acţionat cu mânerul 3 fixează piesa prin

intermediul cepului de presiune (talpă) 4. Cepul de presiune evită contactul direct

dintre capul şurubului şi piesă (evitând urmele ce ar putea fi lăsate), măreşte

suprafaţa de strângere a şurubului şi evită deformarea şurubului când axa sa nu este

perpendiculară pe suprafaţa de strângere. Piuliţa filetată este sub forma unei bucşe

2 permiţând înlocuirea uşoară după uzarea filetului, cu posibilitatea de folosire în

continuare a corpului dispozitivului.

- Mecanismele de strângere cu filet sau excentric şi pârghii,(ANEXA 5, fig. 8) au o

largă utilizare în construcţia dispozitivelor, fiind relativ simple, uşor de executat,

cost scăzut (comparativ cu alte mecanisme) şi pot amplifica forţa dezvoltată de un

şurub sau excentric prin intermediul pârghiei de fixare.

-Mecanismele de strângere cu pârghii şi pene, la care fixarea piesei se realizează

cu ajutorul şurubului 1 care împinge pana 2, care la rândul ei acţionează pârghia 3

de strângere progresivă a piesei. Dezavantajul acestui mecanism constă în faptul că,

timpul de strângere este mai lung însă forţa de strângere asigură o stabilitate mai

bună piesei.

2.2. Mecanisme de centrare şi fixare. Comparativ cu mecanismele de fixare

aceste mecanisme realizează simultan centrarea şi fixarea semifabricatelor sau a

pieselor permiţând reducerea timpilor auxiliari şi o creştere a productivităţii muncii

la prelucrare.

Cele mai des folosite mecanisme de centrare şi fixare sunt cele cu: prisme,

plunjere, pârghii, bucşă elastică, hidroplast etc.

Mecanismele de centrare şi fixare cu prisme se folosesc la poziţionarea şi

fixarea pieselor după un contur exterior fiind recomandate în special la piesele

turnate sau matriţate. Prin deplasarea prismei mobile (după direcţia forţei) piesa ia

7

contact cu suprafeţele de ghidare ale prismei fixe. Prisma se poziţionează, se

autocentrează şi se fixează cu ajutorul şuruburilor. Se slăbesc piuliţele, se

poziţionează prisma (în funcţie de lungimea piesei şi mărimea cursei prismei

mobile) prin acţionarea şuruburilor, după care se blochează şuruburile şi piuliţele.

Mecanismele de centrare şi fixare cu plunjere folosesc trei plunjere dispuse

la 1200 unul faţă de celălalt care se sprijină pe feţele înclinate ale unei pene. Prin

deplasarea penei sub acţiunea unei forţe, plunjerele se deplasează radial cu forţa

realizând centrarea şi fixarea piesei. Pentru o funcţionare corectă trebuie ca

plunjerele să fie bine ghidate în corpul dispozitivului, iar pana să nu se tocească.

Mecanismele de centrare şi fixare cu bucşă elastică au la bază deformaţia

elastică a fălcilor unei bucşe elastice sub acţiunea unor forţe în vederea centrării şi

fixării semifabricatului. Bucşa elastică este centrată şi sprijinită axial în corpul unei

mandrine şi deformată prin înfiletarea manşonului. Un ştift filetat asigură bucşa

elastică împotriva rotirii.

Mecanismele de centrare şi fixare cu hidroplast se folosesc la centrarea şi

fixarea pieselor cu pereţi subţiri deoarece contactul dintre mecanism şi semifabricat

are loc pe toată lungimea suprafeţei de bazare şi nu pe câteva suprafeţe ca în cazul

celorlalte mecanisme studiate. Mecanismele cu hidroplast se recomandă cu

precădere la operaţii de finisare unde se cer precizii ridicate.

3. Elemente de indexare

În unele cazuri la prelucrare este necesar ca piesa, împreuna cu o parte a

dispozitivului în care este fixată, să se deplaseze faţă de corpul dispozitivului,

executând o mişcare de rotaţie cu un anumit unghi.

8

Stabilirea exactă a poziţiei după rotire este asigurată de către un element

special prevăzut, şi anume un mecanism de indexare.

Aceste mecanisme pot fi cu bile sau cu con. În cel de-al doilea caz, pentru a

fi posibilă deplasarea părţii mobile este necesar ca în prealabil să se extragă axial

conul din locaşul părţii mobile, intrarea sa în locaşul următor are loc sub acţiunea

unui arc.

4. Corpul dispozitivului

Corpul dispozitivului este elementul de bază care are rolul de a susţine

elementele şi mecanismele care realizează bazarea şi fixarea pieselor şi elementele

care realizează securitatea lucrului cu dispozitivul respectiv.

Principale condiţii cerute corpurilor sunt următoarele:

- să fie uşoare dar suficient de rigide încât sub acţiunea momentelor de

strângere şi în timpul lucrului să nu se deformeze, să nu vibreze;

- să pretindă o evaluare uşoară a aşezării dintre piesă şi pereţii

dispozitivului;

- să fie prevăzute cu elemente necesare aşezării şi fixării pe masa maşinii

unelte

- să permită o manevră uşoară fără a provoca accident (muchii teşite,

mânere de prindere, etc.)

Materialele folosite la executarea corpurilor dispozitivelor sunt fontele

cenuşii, oţelurile carbon obişnuite, aliajele de aluminiu şi în unele cazuri

materialele plastice.

Folosirea acestor materiale este condiţionată şi de modul de obţinere al

corpurilor.

Folosirea de dispozitive se pot executa în trei variante constructive din:

9

- elemente asamblate,

- elemente sudate,

- elemente turnate.

10

CAPITOLUL III

Norme de tehnica securităţii muncii

Protecţia muncii cuprinde ansamblul normelor de tehnica a securităţii şi de

igienă a muncii stabilite ştiinţific care au ca scop asigurarea celor mai bune condiţii

de muncă, prevenirea accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale, reducerea

efortului fizic, precum şi asigurarea unor condiţii de muncă optime. Orice proces de

muncă trebuie să aibă în vedere în mod organic aplicarea şi respectarea normelor

respective de protecţie a muncii.

Personalul muncitor care execută lucrări trebuie să respecte următoarele:

- va fi echipat cu echipament de protecţie şi lucru corespunzător;

- va controla starea sculelor şi dispozitivelor cu care urmează să lucreze;

- nu va părăsi locul de muncă fără înştiinţarea şefului formatiei de lucru;

- va respecta disciplina la locul de muncă;

- nu va executa alte operaţii decât cele prevăzute în tehnologie;

- are obligatia să cureţe echipamentul de lucru;

- mentine permanent locul de muncă şi utilajele cu care lucrează în perfectă ordine

şi curăţenie;

La operaţiile de prelucrare a materialelor cu ajutorul maşinilor-unelte,

accidentele de muncă se datorează în principal riscurilor mecanice generate de:

organele maşinii aflate în mişcare, care pot provoca accidente datorită

antrenării, sfâşierii, forfecării, tăierii, etc. ;

proiectarea de corpuri sau particule;

11

spaţiile periculoase din construcţia şi amplasarea maşinilor care nu permit

efectuarea operaţiilor de deservire, întreţinere şi reparaţii în condiţii de

securitate.

Muncitorii care deservesc maşinile-unelte trebuie instruiţi cu prevederile

normelor specifice de protecţie a muncii la aceste maşini.

Principalele măsuri generale de protecţie a muncii care vor fi respectate la

prelucrarea cu maşini-unelte sunt:

oprirea maşinilor-unelte la schimbarea dispozitivelor, la fixarea şi scoaterea

pieselor, la repararea, curăţirea, ungerea şi înlăturarea aşchiilor sau la

plecarea de lângă maşină;

folosirea ecranelor dispozitivelor de protecţie, ochelarilor şi a altor mijloace

individuale de protecţie;

întreţinerea maşinii, locului de muncă şi a sculelor şi în perfectă stare

tehnică şi de curăţenie;

verificarea stării tehnice a maşinii, utilajului, sculelor şi dispozitivelor, atât

înainte cât şi după încetarea lucrului şi anunţarea la predarea schimbului a

tuturor defecţiunilor constatate.

piesele sa fie strânse în dispozitivele respective.

12

CAPITOLUL IV

Bibliografie

1. Voicu, M., Gheorghe, V. – Utilajul şi tehnologia prelucrărilor prin aşchiere,

Manual pentru licee industriale cu profil de mecanică clasa a XI-a şi şcoli

profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti – 1982.

2. Mitrea, Şt., ş.a. – Protecţia muncii (Pentru învăţământul preuniversitar ), Editura

Didactica si Pedagogica, R.A. - Bucureşti 1994

3. Tudorache, N., ş.a. - Utilajul si tehnologia lucrǎrilor de sculărie şi matriţerie,

Manual pentru clasa a XI-a, licee cu profil mecanic şi şcoli profesionale,

Editura Didactica si Pedagogica, Bucureşti 1988

4. *** Norme de protecţia muncii în industria construcţiilor de maşini – Ministerul

Industriei Construcţiilor de Maşini

13