competitia euro dolar

6
Competitia Euro – Dolar din perspectiva sistemelor bancare DOLARUL Istoria dolarului american începe cu mai bine de 300 de ani in urma, de pe vremea când StateleUnite ale Americii nu erau decât un grup de colonii. In jurul anului 1690, mai multe colonii au introdus unitati de valoare, pentru a putea finanta expeditiile militare. Cuvântul dolar şi semnul arhicunoscut în întreaga lume sunt, deci, mult mai vechi decât naţiunea şi valuta americană. Denumirea de ˝dolar˝ vine de la cuvântul ˝taler˝ care la începutul sec. al XVI-lea în regiunea Germaniei, desemna moneda de argint. În 1785, la doi ani după încheierea războiului de independenţă a coloniilor engleze din Americade Nord şi cu doi ani înaintea adoptării Constituţiei, Congresul SUA, la propunerea lui Thomas Jefferson, a hotărât ca unitatea monetară a confederaţiei să fie dolarul. Zece ani mai târziu,toate statele americane au primit dreptul de a tipări dolari pe hârtie. Timp de 141 ani, valoarea legală în aur a dolarului fixată în 1792 s-a menţinut ceea ce constituie un record de longevitate. În 1913 s-a înfiinţat Sistemul Rezervelor Federale. Necesităţile de finanţare generate de primul război mondial şi participarea SUA a determinat o creştere inflaţionistă a preţurilor de 12% (1913 – 1920). În 1934, după patru ani de criză economică, venitul naţional al SUA s-a redus cu 50%, masa monetară a fost supusă unei crude deflaţii, cu 15 mil. şomeri. Preşedintele Roosevelt a hotărât devalorizarea drastică a monedeicu 41% precum şi suprimarea convertibilităţii interne în aur. După al doilea război mondial, dolarul american a pierdut 33% din puterea de cumpărare. 1

Upload: tanase-laurentiu

Post on 26-Jan-2016

217 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

Competitia Euro Dolar

TRANSCRIPT

Page 1: Competitia Euro Dolar

Competitia Euro – Dolar din perspectiva sistemelor bancare

DOLARUL

Istoria dolarului american începe cu mai bine de 300 de ani in urma, de pe vremea când StateleUnite ale Americii nu erau decât un grup de colonii. In jurul anului 1690, mai multe colonii au introdus unitati de valoare, pentru a putea finanta expeditiile militare. Cuvântul dolar şi semnul arhicunoscut în întreaga lume sunt, deci, mult mai vechi decât naţiunea şi valuta americană.

Denumirea de ˝dolar˝ vine de la cuvântul ˝taler˝ care la începutul sec. al XVI-lea în regiunea Germaniei, desemna moneda de argint.

În 1785, la doi ani după încheierea războiului de independenţă a coloniilor engleze din Americade Nord şi cu doi ani înaintea adoptării Constituţiei, Congresul SUA, la propunerea lui Thomas Jefferson, a hotărât ca unitatea monetară a confederaţiei să fie dolarul. Zece ani mai târziu,toate statele americane au primit dreptul de a tipări dolari pe hârtie. Timp de 141 ani, valoarea legală în aur a dolarului fixată în 1792 s-a menţinut ceea ce constituie un record de longevitate.

În 1913 s-a înfiinţat Sistemul Rezervelor Federale. Necesităţile de finanţare generate de primul război mondial şi participarea SUA a determinat o creştere inflaţionistă a preţurilor de 12% (1913 – 1920). În 1934, după patru ani de criză economică, venitul naţional al SUA s-a redus cu 50%, masa monetară a fost supusă unei crude deflaţii, cu 15 mil. şomeri. Preşedintele Roosevelt a hotărât devalorizarea drastică a monedeicu 41% precum şi suprimarea convertibilităţii interne în aur. După al doilea război mondial, dolarul american a pierdut 33% din puterea de cumpărare.

Dolarul american nu era in întregime convertibil in aur, dar a fost deschis convertirii in aur doar pentru guvernele străine. Aceast lucru a promovat dolarul in postura de valută a rezervelor lumii. Ceea ce a fost posibil deoarece în timpulcelui de-al doilea război mondial, Statele Unite furnizaseră provizii si echipamente aliaţilor lor, cerând aur în schimb, şi astfel au acumulat o cantitate semnificativă din aurul lumii.

În principiu, toate căderile dolarului au fost legate de istoria deficitului bugetar al SUA şi au avut efecte nocive asupra economiei mondiale. Potrivit unor specialişti, adepţi ai teoriei elasticităţii, scăderea cursului valutei americane cu 10% ducea la o reducere a ritmului de creştere economică a Europei cu 0,5% pe an.

Astăzi dolarul continuă să fie principala valută de rezervă in zona Pacificului şi a Asiei, iar in alte ţări, cum ar fi Timorul de Est, Ecuador, Salvador, dolarul american este monedă oficială.Dolarul este principala monedă pe piaţa globală, fiind valuta preferată în tranzacţiile cu petrol şi aur, iar marile corporaţii ale lumii îşi listează preţurile în aceeaşi valută.

1

Page 2: Competitia Euro Dolar

EURO

Încă de la faza de proiect, ideea unei monede unice, care să deservească teritoriul statelor semnatare ale Uniunii a fost mai mult decât binevenită. Diferenţele de paritate între ţările statelor membre, povara unor calculaţii şi recalculaţii în funcţie de ţările străbătute în concediu sau în călătorii de afaceri, diferenţele de comisioane din diferitele sisteme bancare şi nu în ultimul rând dificultatea unor proceduri care tindeau din ce în ce mai mult spre simplificare administrativă, au făcut din ideea monedei Euro ca un simbol al Uniunii.

Practic, ideea unei monede comune a apărut încă din 1968, odată cu introducerea Uniunii Vamale. Realizarea Sistemului Monetar European, în 1979 şi semnarea, în 1986, a Actului Unic European, care a consacrat cele patru libertăţi de mişcare (a persoanelor, capitalului, serviciilor şi bunurilor) au însemnat paşi importanţi în realizarea monedei unice europene.

Tratatul de la Maastricht(semnat la data de 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993) reprezintă baza legală a monedei unice. Tratatul validează Uniunea Monetară Europeană şi stabileşte etapele de realizare a acesteia, precum şi criteriile de convergenţă pe care trebuie să le îndeplinească Statele Membre care vor să participe la zona Euro. Astfel, în 1994 au demarat pregătirile în vederea realizării monedei unice,care să înlocuiască monedele naţionale ca monedă de cont, începând cu 1999, şi fizic, din 2002.Moneda va deveni astfel una din modalităţile prin care se demonstrează că unitatea este mai puternică decât diversitatea în spaţiul european, simbol al apartenenţei la acelaşi sistem şi punct de reper pentru orizontul unor interese comune.

Iniţial, numele generic pentru moneda europeană era ECU-ul (European Currency Unit), însă numele care s-a impus atât pe piaţă, cat şi în conştiinţa oamenilor, este cel de euro. ECU-ul nu a constituit niciodată reprezentarea unei monede propriu-zise, ci era doar o unitate de măsură monetară. Însă el a constituit, cu siguranţă,una din etapele hotărâtoare care au dus la apariţia monedei unice europene. După câteva luni de discuţii, Consiliul European de la Madrid a decis în decembrie 1995 numele viitoarei monede –EURO

Pentru evitarea fraudelor, s-a avut în vedere luarea tuturor măsurilor de siguranţă la confecţionarea şi structurarea monedelor euro.

Organizaţia Internaţională de Standardizare a stabilit abrevierea oficială pentru euro ca fiind EUR şi care va fi folosită în toate scopurile: financiar, commercial, contabil, etc. Simbolul grafic pentru euro este inspirat din litera grecească epsilon a civilizaţiei greceşti şi totodată din prima literă a cuvântului Europa. Cele două linii paralele orizontale care taie litera respectivă semnifică stabilitatea euro. Începând cu 1 ianuarie 2001 euro a apărut pe piaţă mai întâi sub forma banilor de cont, iar ţările care făceau parte din zona euro au început să afişeze preţurile la produse şi servicii în moneda naţională dar şi în euro. Dar la 1 ianuarie 2002 euro a luat şi forma fizică circulând în paralel cu moneda naţională a statelor participante la zona euro. De la această dată toate preţurile, facturile, cecurile, contabilitatea, plăţile şi salariile agenţilor economici şi populaţiei au fost denominate şi a început decontarea în euro. Aceasta a durat timp de şase luni după care euro a ajuns singurul mijloc de plată în ţările care l-au adoptat. Lansarea monedei europene unice, euro, este considerată cea mai importantă revoluţie monetarădin istorie. Euro a reuşit să devină un rival serios pentru dolarul american pe piaţa mondială într-untermen destul de scurt, zona euro devenind a doua economie a lumii ca mărime.

2

Page 3: Competitia Euro Dolar

Euro versus Dolar

Multă vreme, aproape toată lumea a crezut că dolarul este moneda principală, carefixează cursul celorlalte monede.Crearea monedei unice nu a modificat decât progresiv viaţa cotidiană a europenilor, bulversând funcţionarea sistemului financiar internaţional, ce nu a mai cunoscut un asemeneaeveniment din 1971, când a avut loc trecerea la cursurile flotante.

Raportul de forţe monetar internaţionale s-a schimbat, dolarul fiind ameninţat pentru prima dată dupa mai mult de 50 de ani.În termen de putere internaţională euro va seconda dolarul:

-ponderea UE în comerţul mondial este sensibil mai mare; -rezervele în valută au crescut; -pieţele acţiunilor sunt mai largi decât cele ale Japoniei.

Zona euro a devenit o superputere economică comparabilă ca mărime din multe punctede vedere cu SUA.

Dolarul american a reprezentat, zeci de ani la rand, o moneda universala. Acest statut a avut un impact benefic asupra economiei Statelor Unite si a oferit guvernului o influenta globala extraordinara. Astazi, peste 60% din rezervele monetare internationale, la nivel global, sunt in dolari. Dar la orizont se intrevede schimbarea Multe tari producatoare de petrol au inceput sa isi vanda marfa in alte monede decat dolarul american, o adevarata amenintare la adresa sistemului "petrol-dolar", care a dominat economia globala timp de peste patru decenii. Marile institutii internationale, precum ONU si FMI, au prezentat analize ample, despre necesitatea realizarii tranzitiei de la dolarul american la o noua moneda internationala de schimb.

Dominatia dolarului este amenintata si transformarile sistemului global de schimburi comerciale vor afecta economia SUA. Multe din aceste schimbari au fost alimentate in mod voit de China. China este a doua cea mai mare economie a lumii si pana in 2016, va depasi America. De fapt, un economist a estimat ca economia Chinei va fi de trei ori mai mare decat cea a SUA, pana in 2040.

62% este procentajul pe care îl ocupă dolarul american în rezervele internaționale, în 2011, în scădere de la 71%, în 1999.

Un raport recent al Băncii Mondiale arată că dominaţia dolarului în sistemul monetar internaţional va lua sfârşit până în 2025. De asemenea, raportul mai arată că sistemul actual va fi schimbat cu unul tripolar, format din moneda americană, euro şi yuanul chinezesc, conform AFP.

In prezent 19 tari sunt ancorate la moneda unica, EURO. Trei țări din Uniunea

Europeană nu au fost de acord cu introducerea acestei monede, și anume Danemarca, Regatul

Unit și Suedia.

Utilizarea monedei euro într-o zonă economică şi comercială echivalentă cu cea a SUA

diminuează costurile de informare şi de tranzacţionare. Cei care fac comerţ cu Uniunea

3

Page 4: Competitia Euro Dolar

Europeană sunt stimulaţi şă-şi factureze livrările şi să plătească în euro, importurile şi

exporturile europene ne mai fiind afectate de riscul de schimb şi de acoperirea acestuia.

Euro  s-a apreciat uşor faţă de dolar, tranzacţionându-se pe data de 11 decembrie 2007, în

cursul dimineţii, peste pragul de 1,47 dolari/euro, ca urmare a speculaţiilor că Banca Centrala

Europeana ar putea majora dobânda de referinţă la începutul anului viitor.

Dolarul a înregistrat, pe data de 14 decembrie 2007, o ascensiune spectaculoasă faţă de

euro, cea mai mare creştere zilnică din ultimii aproape trei ani, după ce accelerarea inflaţiei în

Statele Unite a redus aşteptările privind reducerea dobânzilor de către Fed.

4