curs 13 armonizarea si competitia fiscala

22
ARMONIZAREA ŞI COMPETIŢIA FISCALĂ Curs 13

Upload: sandy-moldovan

Post on 23-Dec-2015

267 views

Category:

Documents


8 download

DESCRIPTION

Armonizarea

TRANSCRIPT

ARMONIZAREA ŞI COMPETIŢIA FISCALĂ

Curs 13

Coordonarea şi armonizarea fiscală

Armonizarea fiscală există atunci când contribuabili fac faţă la rate de impozitare identice, indiferent unde ar munci, economisi sau investi.

Problema armonizării fiscale s-a pus în cadrul Uniunii Europene pentru a asigura o competiţie fiscală loială între ţările membre.

Direcţiile de armonizare în Uniunea Europeană

primul nivel constă în evitarea dezechilibrelor imediate care puteau să rezulte din deschiderea totală a frontierelor pentru schimburile de mărfuri şi pentru fluxurile financiare;

cel de al doilea nivel presupunea uniformizarea sistemelor fiscale la scară comunitară, însă este destul de dificil de realizat;

calea de mijloc, preferată de altfel, constă în raţionalizarea sistemelor fiscale naţionale astfel încât ele să răspundă exigenţelor naţionale în privinţa consumurilor colective, dar cu rezultate convergente pe plan comunitar.

Modalitati de armonizare Armonizarea explicită a ratelor fiscale: apare atunci când

naţiunile sunt de acord şi stabilesc un minim al ratelor fiscale sau decid să impoziteze la aceeaşi rată.

Armonizarea fiscală implicită: apare atunci când guvernele impozitează veniturile cetăţenilor realizate în alte jurisdicţii. Această politică a „impozitării mondiale” (worldwide taxation) cere ca guvernele să colecteze informaţii financiare asupra investitorilor nerezidenţi şi să facă schimb de informaţii cu fiscul guvernelor străine. Dar acest sistem al schimburilor de informaţii tinde să fie o stradă cu un sens unic din moment ce capitalul în general migrează din ţări cu fiscalitate ridicată spre cele cu fiscalitate redusă.

Modalitati de armonizare

Armonizarea fiscală este un amplu mecanism care se poate realiza la mai multe nivele de armonizare:

ajustări ale bazei de impozitare, armonizarea obiectului impozabil ale cotelor de impozitare şi a proceduri fiscale. Realizarea armonizării la toate aceste nivele înseamnă

realizarea unei armonizări complete, ceea ce este mai greu de realizat în practică. Este preferată soluţia unei armonizări parţiale.

Definirea armonizarii fiscale

Musgrave[1] (1967) defineşte armonizarea fiscală ca fiind procesul de ajustare a sistemelor fiscale naţionale în scopul realizării unor obiective comune.

[1] Musgrave, P. B., 1967, Harmonisation of Dierct Business Taxes: A Case Study, in CS Shop, „Fiscale Harmonisation in Common Markets”, Vol II, Practice,

Columbia University Press, p. 210.

Definirea armonizarii fiscale

Considerăm că cea mai edificatoare definiţie a armonizării fiscale o regăsim la Tulai & Şerbu, (2005).

Autorii subliniază faptul că armonizarea fiscală nu apare astfel ca un sistem optimal cu un singur obiectiv, ci ca o căutare a celor mai bune compromisuri posibile între imperativele economice dictate de integrarea pieţelor şi libera circulaţie, pe de o parte, şi exigenţele autonomiei statelor membre în privinţa opţiunilor fiscale, pe de altă parte.

COMPETIŢIA FISCALĂ- Delimitări conceptuale

Una din cele mai ample şi complexe definiţii a competiţiei fiscale o regăsim la Wilson & Wildasin (2001), în concepţia cărora competiţia fiscală apare pe larg definită „ca orice formă a impozitării necoordonate practicată de guverne independente, astfel încât politica fiscală a fiecărui guvern influenţează alocarea veniturilor fiscale în bugetul fiecărei ţări”.

În sens restrâns aceeaşi autori definesc competiţia fiscală ca fiind „impozitarea necoordonată practicată de guverne independente în condiţiile în care politica fiecărui guvern influenţează alocarea bazei impozabile între jurisdicţii.”

COMPETIŢIA FISCALĂ- Delimitări conceptuale

Competiţia fiscală se manifestă atunci când „guvernele concurează în vederea atragerii factorilor de producţie mobili oferind o varietate de stimulente fiscale, în special pentru a influenţa deciziile de investiţii”

Winner (2005)[1] defineşte competiţia fiscală ca o situaţie în care activităţile fiscale dintr-o anumită jurisdicţie induc externalităţi fiscale în alte jurisdicţii.

[1] Winner, H., (2005), Has Tax Competition Emerged in OECD Countries ?Evidence from Panel Data, International Tax and Public Finance, 12:p. 667-687, disponibil în baza de date Springer Science

COMPETIŢIA FISCALĂ- Delimitări conceptuale

În urma analizei acestor definiţii considerăm competiţia fiscală ca fiind un mecanism de reacţie fiscală, manifestat între mai multe state, mecanism care foloseşte ca principale instrumente modificările ratei sau bazei de impozitare, fie cu scopul de a atrage noi capitaluri sau forţă de muncă, fie ca un răspuns direct la acelaşi comportament din partea altui stat în scopul evitării migraţiei capitalului sau forţei de muncă.

Tipuri

Primul unghi din care poate fi privită competiţia fiscală este nivelul la care se desfăşoară, şi în funcţie de acest criteriu avem:

Competiţie fiscală verticală: între autorităţi aflate la nivele diferite: central, federal sau local.

Competiţie fiscală orizontală: între autorităţi aflate la acelaşi nivel.

Tipuri

Competiţia fiscală poate fi privită apoi după domeniul de intervenţie:

Competiţie fiscală în privinţa cotelor de impozitare: caz în care un anume guvern decide să modifice cotele de impozitare în vederea atragerii de capital;

Competiţie fiscală privind baza impozabilă, situaţie în care se manifestă tendinţa de reducere a bazei impozabile prin acordarea de deduceri, scutiri etc.

Cauze ale competitiei fiscale mobilitatea capitalului reducerea costurilor de transport şi comunicaţii, dezvoltarea

internetului, apariţia consultanţilor fiscali care oferă informaţiile necesare celor care vor să aleagă jurisdicţiile cu impozitarea favorabilă.

dezintegrarea firmei pe verticală. Aceasta presupune segregarea etapelor procesului de producţie prin crearea unei diviziuni a muncii care permite separarea muncii de rutină de asamblarea finală, operaţiuni care pot fi localizate diferit în spaţiu în funcţie de motive de cost sau acces pe piaţă, în timp ce managementul, cercetarea şi dezvoltarea pot fi plasate în alt loc.

revenirea la liberalismul economic şi limitarea intervenţiei statului, fapt ce a relansat ideea de competiţie în general şi odată cu aceasta şi concurenţa pe plan fiscal.

presiunea fiscală care a devenit din ce în ce mai ridicată.

Politica fiscala in UE intre competitie si armonizare fiscala

Fiscalitate indirectă: armonizare parţială Fiecare stat are o cotă de TVA

standard de cel puţin 15% şi una sau două cote reduse de cel puţin 5%

Cote minime si categorii de produse accizabile

Fiscalitate directă: lipseşte armonizarea

Principalele reguli europene pentru fiscalitatea directă vizează:

Evitarea dublei impuneri a societăţilor, în special a celor care au filiale în mai multe state membre;

Armonizarea impozitării economiilor, cetăţenii europeni fiind liberi să-şi plaseze banii în toate ţările Uniunii Europene (în 2003 a fost adoptată o directivă în acest domeniu şi vizează lupta împotriva evaziunii fiscale);

Stabilirea unei cooperări la nivel european pentru lupta împotriva fraudelor fiscale;

Avantaje şi dezavantaje ale competiţiei fiscale

Avantaje: competiţia fiscală induce la nivelul autorităţii

publice, grija de a oferi o contravaloare apropiată în schimbul impozitelor percepute, autonomia fiscală permiţând alegerea regimului fiscal pe baza preferinţelor sociale care pot varia de la un stat la altul;

Impozite mai reduse; Sporirea investitiilor.

Avantaje şi dezavantaje ale competiţiei fiscale

Dezavantaje:1. Diminuarea veniturilor publice pentru

statele dezvoltate2. Diminuarea echitatii fiscale: vor fi

mai aspru impozitate acele baze impozabile mai imobile si cotele se vor diminua pentru bazele de impozitare mobile: capital, profit, venituri.

Cota unică – un nou trend în fiscalitatea europeană

Cota unică, introdusă în mai multe ţări din regiune în ultimii câţiva ani îşi demonstrează viabilitatea.

Analiştii consideră că sistemul prin care toată lumea plăteşte acelaşi nivel al impozitului elimină atât de complicata birocraţie şi stimulează oamenii să muncească mai mult şi să-şi economisească veniturile.

Tot aceştia consideră că principalul motiv pentru care România a trecut la acest sistem de taxare l-a constituit scoaterea la suprafaţă a muncii la negru şi a economiei subterane.

Cota unică – un nou trend în fiscalitatea europeană

O problemă importantă ţine de modul în care cota unică favorizează investiţiile.

Teoretic, impozite mai mici pentru cei cu venituri mari ar duce la formarea unor capitaluri favorabile investiţiilor.

Cota unică – un nou trend în fiscalitatea europeană Principalele obiective ale noilor state

membre UE au fost: să realizeze venituri la bugetul statului astfel

încât să îşi se acopere cheltuielile publice; să armonizeze sistemul lor fiscal cu

reglementările Uniunii Europene; să construiască un sistem fiscal modern

care să stimuleze investiţiile de capital şi să controleze evaziunea fiscală.

Cota unică – un nou trend în fiscalitatea europeanăŢARA ANUL

INTRODUCERII2007 2008

România 2005 16% 16%

Slovacia 2004 19% 19%

Estonia 1994 22% 21%

Letonia 1994 25% 25%

Lituania 1994 27% 24%

UE-25 - - -

Concluzii

În urma analizei realizate se evidenţiază faptul că politica fiscală la nivelul UE oscilează între competiţie şi armonizare fiscală, întrucât pentru anumite impozite (în speţă cele indirecte) se merge pe linia armonizării, iar pentru alte impozite (cele directe) pe linia competiţiei fiscale, dar cu intenţii de găsire a unor soluţii comune.