Comparaţia dintre Sistemul de Asigurãri de Sãnãtate din România şi

Sistemul de Asigurãri de Sãnãtate din Marea Britanie

Prezentarea sistemului sanitar din România

În 1997, România a introdus un nou sistem de asigurãri de sãnãtate prin Legea nr.

145/1997, bazat pe o versiune modificatã a modelului Bismarck. În prezent, unele

structuri din urmãtoarele modele coexistã în cadrul sistemului sanitar român:

Modelul Semashko – bugetul asigurãrilor sociale de stat;

Modelul Beveridge – principiul rolului de „ filtru”;

Modelul Bismarck – sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate - modelul României.

În prezent, starea de sãnãtate a populaţiei este determinatã de accesul la sãnãtate, pe

de o parte, şi de accesul la servicii de sãnãtate, pe de altã parte.

Accesul la sãnãtate depinde într-o mare mãsurã de factorii externi sistemului de

sãnãtate: factori genetici, factori de mediu, factori de dezvoltare economicã, factori

socio- culturali. Accesul la îngrijiri de sãnãtate este influenţat aproape în totalitate de

organizarea sistemului sanitar.

Accesibilitatea la servicii de îngrijire medicalã este determinatã de convergenţa dintre

oferta şi cererea de astfel de servicii, sau, altfel spus, disponibilitatea realã a

facilitãţilor de îngrijiri comparativ cu cererea bazatã pe nevoia realã pentru sãnãtate.

Disparitãţile în accesul la îngrijiri apar din cel puţin patru motive: etnice sau rasiale;

economice, aici incluzând costurile directe suportate de populaţie, precum şi cele

indirecte; aşezare geograficã inadecvatã a facilitãţilor de îngrijiri; calitatea inegalã a

serviciilor de acelaşi tip.

Sistemul de sãnãtate din România este de tip asigurãri sociale şi are ca scop

asigurarea accesului echitabil şi nediscriminatoriu la un pachet de servicii de bazã

pentru asiguraţi. În consecinţã, accesibilitatea la serviciile medicale constituie o

preocupare continuã la Nivelul Ministerului Sãnatãţii Publice.

Pentru evaluarea accesibilitãţii, au fost analizaţi indicatori care sa identifice zonele

geografice dezavantajate în privinţa accesului la servicii. Factorii determinanţi care

influenţeazã gradul de accesibilitate al populaţiei la serviciile de sãnãtate sunt în

general reprezentaţi de: nivelul sãrãciei, şomajul, ocupaţia, mediul de rezidenţã,

statutul de asigurat în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate, gradul de acoperire cu

personal medical.

Nivelul sãrãciei studiat prin Raportul Naţional al Dezvoltãrii Umane pentru România

menţioneazã existenţa unor enclave caracterizate de un index al dezvoltãrii umane

scãzut care se situeazã în cele mai multe cazuri în zonele greu accesibile ale judeţelor,

departe de reţeaua principalã de şosele. Satele cele mai sãrace sunt de obicei izolate

faţã de drumurile modernizate sau faţã de oraşe, având chiar un rol marginal în cadrul

comunelor de care aparţin.

Acelaşi raport pune în evidenţã inegalitatea dintre mediul urban şi rural în ceea ce

priveşte rata de sãrãcie (13.8% şi respectiv 38%) şi rata de saracie severã (3.8% şi

respectiv 13.9%) . Existã numeroase discrepanţe între diferitele categorii ocupaţionale

în ceea ce priveşte ponderea populaţiei aflate sub limita saraciei: agricultorii (51%),

şomerii (39%), lucrãtorii pe cont propriu (37%), pensionarii (20%), ceea ce indicã

potenţiale grupe populaţionale dezavantajate, care trebuie vizate de politici de

îmbunãtãţire a accesului. În profil teritorial, în România Regiunea 1 de dezvoltare N-

E şi Regiunea 3 S sunt zonele cu cel mai scãzut IDU (0.756 pentru ambele regiuni) şi

cu cel mai mic PIB (4400 USD, respectiv 4900 USD).

Un numãr mare de persoane, deşi sunt asigurate, au acces limitat la asistenţa

medicalã, pe fondul bugetului foarte redus al gospodariei. Familiile sãrace nu îşi pot

permite coplãţile implicate de solicitarea serviciilor medicale şi achiziţionarea

medicamentelor necesare, achitarea costurilor de transport şi extraplata pentru medic

şi personalul auxiliar.

Pentru 40% din populaţia din mediul rural, mijlocul de transport şi costul acestuia

reprezintã o problema de acces la serviciile medicale, în afara localitãţii. De

asemenea, coplata adresatã personalului medical şi timpul de aşteptare sunt vãzute ca

obstacole, atât de cei din mediul rural cât şi de cei din mediul urban.

Gradul de acoperire cu personal medical rezultã din analize recente care au relevat cã

existã inegalitãţi regionale marcate în acoperirea populaţiei cu personal medical.

Astfel, numãrul de locuitori care revin la un medic în mediul rural este de peste 6 ori

mai mare decat în mediul urban. Cele mai defavorizate regiuni sunt Sud şi Sud-Est. În

regiunea de Nord-Est se înregistreazã ca fiind cea mai slab acoperitã cu medici în

mediul rural. De asemenea, numãrul de asistente comunitare este total insuficient, la o

asistenţã comunitarã revenind 26265 de persoane. În mediul rural existã 98 de

localitãţi fãrã medic.

Mortalitatea infantilã şi maternã sunt indicatori relevanţi ai problemelor de acces ale

unor mame şi copii nou-nãscuţi la asistenţa medicalã, ai calitãţii reduse a serviciilor

oferite acestora, cât şi ai gradului de informare insuficient în privinţa metodelor de

prevenire a bolilor şi de menţinere a igienei sanitare.

Accesul la medicamente. Liberalizarea pieţei medicamentului şi scãderea producţiei

interne de medicamente au dus la creşterea exageratã a preţurilor produselor

farmaceutice. Pe de altã parte, taxele vamale şi TVA scumpesc în România

medicamentele cu 50%, comparativ cu alte ţãri din Europa. Astfel, costul crescut al

medicamentelor a diminuat accesul la acest tip de consum al familiilor sãrace, chiar şi

în ceea ce priveşte tratamentele vitale, obligatorii.

Criza financiarã actualã a determinat incapacitatea accesãrii de cãtre populaţie a unor

servicii la care erau îndreptãţiţi, precum: analize medicale de bazã oferite de

laboratoare, medicamente acordate compensat sau gratuit, în cazul copiilor sau al

unor boli grave. Noua lista a medicamentelor gratuite, aflatã în proces de aprobare

eliminã gratuitatea pentru medicamentele ce se adreseazã unor boli grave, cu impact

social ridicat, precum TBC sau bolile venerice, diabetul, modificãri care au

consecinţe sociale negative importante, pe termen lung. Pentru viitor se analizeazã şi

perspectiva plafonarii compensãrii doar pentru 65% din preţurile medicamentelor şi

doar a medicamentelor mai ieftine. Accesul la medicamentele compensate este foarte

important, în cazul persoanelor aflate în sãrãcie, fiind singura posibilitate a acestora

de a putea beneficia de anumite medicamente. Persoanele neasigurate care trãiesc în

sãrãcie nu beneficiazã de compensãri, iar pentru acestea medicamentele necesare sunt

foarte de costisitoare.

Standardul scãzut de viaţã în România şi condiţiile oferite de cãtre sistemul sanitar

românesc, în ultimele decenii, au dus, treptat, la o polarizare în ceea ce priveşte

accesul la serviciile de sãnãtate, fapt cu consecinţe pe termen lung asupra stãrii de

sãnãtate a populaţiei şi în contradicţie cu principiile echitãţii sociale. În timp ce un

segment al populaţiei are acces la servicii performante, oferite de asistenţa

specializatã din centrele universitare, la asistenţa medicalã privatã şi medicamente

eficiente costisitoare, un alt segment al populaţiei are probleme în accesarea asistenţei

şi medicaţiei de calitate şi, ceea ce este mai grav, chiar în accesarea asistenţei

primare.

Membrii sistemului de sãnãtate din Româânia.

1.Casa Naţionalã de Sãnãtate;

2.Ministerul Sãnãtãţii;

3.Colegiul Medicilor din România;

4.Ministerul Finanţelor Publice;

5.Administraţia localã şi regionalã;

6. Alte Ministere;

Analiza SWOT a Sistemului sanitar din România

Puncte tari Puncte slabe

- existenţa unor specialişti competenţi - grade diferite de competenţã tehnicã

pentru persoane cu acelaşi nivel de

salarizare

- existenţa unui procent important de

personal tânãr, capabil sã se formeze

în spiritul noilor exigenţe survenite

prin aplicarea principiilor de reformã

- deficienţe în asumarea

responsabilitãţilor

prevãzute în Legea nr. 95/2006

- disponibilitate de a lucra peste orele

de program

- motivaţie intrinseca scãzutã, datoritã

slabei capacitãţi de diferenţiere între

persoanele cu productivitate diferitã

- personal cu pregatire în domenii

diferite (atât în domeniul medical cât

şi în alte domenii înrudite sau

complementare), ceea ce creşte

capacitatea de rezolvare a unor

problematici complexe

- un climat organizaţional care nu

favorizeazã munca în echipã

- slaba capacitate de monitorizare a

modului de îndeplinire a sarcinilor atât

la nivel individual, cât şi între

departamente

- lipsa de continuitate în alocarea

sarcinilor

Oportunitãţi Ameninţãri

- sãnãtatea este un domeniu cu impact

social major, care poate furniza

argumente pentru adoptarea unor

politici

- creşterea nivelului de informare a

pacienţilor, concomitent cu progresul

şi diversificarea tehnologiilor

diagnostice şi terapeutice vor conduce

la creşterea aşteptărilor acestora şi,

implicit, la o creştere a cererii de

serviicii medicale complexe; sistemul

de sănătate trebuie să dispună de

mecanisme care să asigure

direcţionarea resurselor financiare în

virtutea principiului eficienţei

- aderarea la UE impune adoptarea

unor standarde şi recomandãri care au

ca finalitate creşterea eficienţei şi

calitãţii

- libertatea de circulaţie a persoanelor

şi a serviciilor dã posibilitatea

utilizatorilor sã ia contact cu furnizori

de servicii din diferite ţãri şi sã îşi

modifice aşteptãrile

- statutul de membru UE deschide noi

posibilitãţi de finanţare pe proiecte din

fonduri europene

- dezvoltarea sistemului privat

constituie un mediu concurenţial

pentru sistemul public

- interesul autoritãţilor administraţiei

publice locale de a prelua o parte din

responsabilitãţile MSP

- libera circulaţie a persoanelor şi

facilitãţile create dupã aderarea

României la Uniunea Europeanã

pentru ocuparea de locuri de muncã

induc riscul migrãrii personalului de

specialitate, mai ales a celui înalt

calificat şi performant

- îmbãtrânirea populaţiei şi migrarea

forţei de muncã tinere

- creşterea costurilor colaterale induse

fie prin acoperirea tratamentului unor

boli rare, dar foarte grave, fie datoritã

politicilor practicate de unii

distribuitori de medicamente

- lipsa de pregãtire specificã în

domeniul sanitar la nivelul

administraţiilor locale

Serviciul Naţional de Sãnãtate din Marea Britanie - NHS

Serviciul Naţional de Sãnãtate încã de la crearea sa din 1948 a instituit accesul

universal la îngrijirile de sãnãtate. NHS este un serviciu public de sãnãtate finanţat în

principal din impozit. Cu mai mult de un milion de salariaţi, reprezintãã cel mai mare

angajator nemilitar din Europa. Gama de servicii acoperite în cadrul NHS este

completã iar accesul la îngrijiri este gratuit.Organizarea îngrijirilor a fost profund

transformatã dupã 1990. Schimbãrile majore s-au concentrat pe separarea

cumpãrãrilor de cãtre ofertanţii de servicii medicale şi pe crearea unei « pieţe interne

» în cadrul NHS.

Cel mai important aspect al NHS este principiul dupã care acţioneazã. Acest sistem

oferã o acoperire largã a serviciilor medicale, acest lucru fiind reprezentat de cazurile

de urgenţã care vor primi imediat asistenţa necesarã, pe când celor mai puţin urgente

li se acordã o prioritate mai scazutã având timpi crescuţi de aşteptare.

Populaţia şi starea de sãnãtate în Marea Britanie numãrã în anul 1996, 58 milioane de

locuitori, cu o proporţie a tinerilor sub 20 de ani de 25% şi o proporţie de 15.8% pentru

persoanele în vârstã de peste 65 ani. Proporţia celor de peste 75 de ani care este deja a

doua mai ridicatã decât media UE se asteaptã în 2020 o creştere la 12.4%. Îmbãtrânirea

populaţiei exercitã presiuni din ce în ce mai puternice asupra sistemului de sãnãtate

britanic.Global, starea de sãnãtate a populaţiei a fost considerabil îmbunãtãţitã în cursul

ultimilor zece ani şi majoritatea indicatorilor de sãnãtate se încadreazã în media UE.

Speranţa de viaţã fost estimatã la 74.4 ani pentru bãrbaţi şi de 79.3 ani pentru femei.

Rata mortalitãţii a fost estimatã la: 7.9 la 1 000 locuitori.

Rata mortalitãţii infantile afişeazã o valoare de 6.1 decese la 1 000 de nãscuţi vii.

Ca şi în restul Uniunii Europene principalele cauze de deces sunt bolile

cardiovasculare, cancerul şi accidentele înaintea vârstei de 35 ani. Consumul de

alcool a fost estimat în anul 1990 la 8.9 litri pe persoanã.

În 1992 consumul de tutun este mult inferior mediei UE pentru bãrbaţi-29% în timp

ce pentru femei este relativ ridicat-28% toţi fumãtori de mai mult de 15 ani.

Marea Britanie

Mod de organizare Serviciu naţional de sãnãtate finanţat prin

impozit

Starea de sãnãtate Foarte mare pondere a persoanelor în

vârstã. Anumiţi indicatori de sãnãtate sunt

defavorabili în raport cu normele europene,

ceea ce se datoreazã probabil factorilor de

alimentaţie.

Cheltuieli Nivel inferior mediei UE: 1005 ECU pe

locuitor şi 6,3% din PIB

Finanţare Finanţare dominatã de taxe. Sector privat

destul de restrâns

Spitale Transformarea spitalelor publice în case

autonome (trusturi)

Îngrijiri primare Medicii generalişti independenţi îşi exercitã

profesia în principal în asociaţii

Medici Medici salariaţi în spitale. Densitate

medicalã mult inferioarã mediei

Puncte forte şi puncte slabe ale Serviciului Naţional de Sãnãtate din

Marea Britanie

Puncte forte Puncte slabe

- impact pozitiv asupra stãrii de sãnãtate; - liste lungi de aşteptare pentru anumite

acte

medicale;

- relativ neoneros - medicii sunt lipsiţi de stimulente

- tratamentele se bazeazã pe necesitate nu

pe

capacitatea de platã

- listele de aşteptare pot varia foarte mult

între regiuni

-derularea unui program prin care se

doreşte

ca pânã în Decembrie 2008 durata maximã

ce trece între

consultul medicului şi începutul

tratamentului sã nu

depaşeascã 18 sãptãmâni

- persoanele care se hotãrãsc sã apeleze la

servicii private de sãnãtate sunt nevoite sã

contribuie şi la NHS

-un sistem de informare medicalã

comunitarã

funcţioneazã 24 de ore din 24;

-generaliştii şi infirmierii îşi asuma

responsabilitatea

bugetarã sub controlul autoritãţii sanitare

-listele lungi de aşteptare în special pentru

necesitãţi medicale considerate de un nivel

mai scãzut de importanţã;

- unele spitale din sitemul NHS au mari

datorii.

din districtul

respectiv; -se merge pe dezvoltarea unor

norme de

bunã practicã medicalã; -cumpãrãtorii

urmãresc evoluţia practicilor

clinice şi subiectele controalelor, în timp ce

Ministerul Sãnãtãţii

difuzeazã normele naţionale;

Analiza comparativã dintre cele douã servicii prezentate

În ceea ce priveşte analiza comparativã dintre cele douã servicii studiate, rezultatele

sunt mai mult în favoarea Marii Britanii, care este o ţarã cu rezultate în domeniul

sãnãtãţii sub media europeanã înainte de anul 1996, dar care dupã ce s-a finalizat

reforma începutã în anul 1991 a depaşit mediile europene în foarte multe domenii, dar

care în raport cu acelaşi domeniu din România deţine poziţii mai relevante reuşind sã

ofere cetãţenilor un serviciu de sãnãtate furnizat în condiţii de calitate şi permanent.

Pentru a susţine afirmaţia de mai sus putem începe cu comparaţii dintre cifrele care

sunt relevante pentru sistemul de sãnãtate din Marea Britanie, comparate cu cele din

România şi cu cele ale mediei europene.

Astfel ponderea medicilor specialişti în Marea Britanie la o densitate de 10000

locuitori este cu 12 procente mai micã decât cea europeanã, conform datelor din

1994, fapt din care rezultã cã în aceastã ţarã criza personalului medical s-a facut

simţitã de foarte multã vreme, iar aceastã problemã s-a acutizat în timp, extinzandu-se

şi în alte state europene. În momentul de faţã nici în România situaţia personalului

medical nu este una dintre cele mai bune deoarece ţara noastrã se confruntã cu o

emigrare masivã a acestuia cãtre celelalte ţãri comunitare care oferã o remuneraţie

semnificativã şi condiţii de muncã mult mai atrãgãtoare faţã de cele din sistemul de

sãnãtate din România.

Un alt aspect important al sistemului de sãnãtate din Marea Britanie este dat de faptul

ca acesta aratã cã principala sursã de finanţare taxele generale, mai precis (95%) din

bugetul acestuia, iar restul pânã la sutã la sutã din alte contribuţii. În România

conform Ordonanţei nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sãnãtãţii, distingem

urmãtoarele forme de finanţare: de la bugetul de stat şi bugetele locale, în condiţiile

legii; din fondul special pentru sãnãtate, constituit, potrivit prevederilor prezentei

ordonanţe, din contribuţia persoanelor juridice şi fizice; taxe asupra activitãţii

dãunãtoare sãnãtãţii; veniturile din activitatea unitãţilor sanitare. Din aceastã

perspectivã observãm cã în România modul de finanţare a sistemului de sãnãtate este

mai bine structurat decât în Marea Britanie, însã poate deveni mai greu de colectat şi

mult mai birocratic.

Atât într-o ţarã cât şi în alta ambele sisteme de sãnãtate dispun de un buget de stat,

fapt care limiteazã într-o mãsurã destul de mare calitatea serviciilor oferite, însã pe de

altã parte asigurã accesul liber şi necondiţionat al tuturor cetãţenilor la aceste servicii

În Marea Britanie medicii sunt: - salariaţi sau plãtiţi în funcţie de numãrul pacienţilor

înscrişi pe listele lor; se practicã şi o coplatã a unor pãrţi din costul unor prestaţii.

Într-o analizã comparativã a sistemelor de sãnãtate din Europa, România a ieşit

printre ultimele locuri. Mai exact pe locul 27 dintr- un total de 31. Clasamentul

include toate ţãrile membre UE, la care se adaugã Norvegia, Elveţia şi douã dintre

ţãrile candidate. În top se aflã Olanda, urmatã de Danemarca, Austria, Luxemburg şi

Suedia. România a acumulat doar 488 de puncte din maximul de 1.000, fapt ce o

plaseazã între Bulgaria şi Ungaria. La clasamentele de nişã, performanţele au fost

relativ în aceeaşi zonã. La domeniul cardiovascular, ţara noastrã este pe ultimul loc,

în timp ce în cazul diabetului, poziţionarea este ceva mai bunã: locul 26.

În ceea ce priveşte accesul la medicamente în Marea Britanie şi aici avem o problemã

semnificativã, deoarece cum sistemul este finanţat mai mult din taxele generale, rezultã

cã nu existã prea multe cazuri în care sã se acorde reţete compensate sau facilitãţi la

obţinerea medicamentelor pentru persoanele în vârstã.

Privire globalã asupra ţãrilor lumii din perspectiva sistemului de sãnãtate

Islanda este cea mai sãnãtoasã ţarã din lume, conform unui top realizat de revista

americanã Forbes. Pentru întocmirea acestui clasament s-au luat în considerare date

ca: rata mortalitãţii infantile, rata bolnavilor de tuberculozã, nivelul de poluare din

aer, apã şi sol, numãrul de medici pe mia de locuitori şi speranţa de viaţã ale fiecãrui

stat. Iatã care sunt acestea:

15. Franţa se aflã pe lista celor mai sãnãtoase cincisprezece

ţãri datoritã sistemului sãu sanitar foarte bine pus la

punct şi a aerului curat. Însa, ceea ce o face sã fie printre codaşii

listei este rata bolnavilor de tuberculozã destul de

ridicatã – 11 din 100.000 de persoane suferã de aceastã boalã.

14. Dintre cele 15 ţãri care alcãtuiesc lista, în Spania se regãseşte

cea mai ridicatã ratã a bolnavilor de tuberculoza – 21,7

per 100.000 de persoane. La capitolul poluare, Spania este

printre fruntaşii listei

13. Cehia. Cehia este una dintre ţãrile cu cea mai slabã speranţã de viaţã – 66 de ani la

bãrbaţi,71 la femei. O salveazã însã rata scãzutã a bolnavilor de tuberculozã – 10.8

per 100.000 de persoane – şi faptul cã este una dintre ţãrile cu cea mai scãzutã ratã de

mortalitate infantilã din lume. În 1990, numãrul de nou-nãscuţi morţi era de 13 la

1000. Acum este de 3.

12.Israel este unul dintre statele pe care trebuie sa le evitaţi dãcã aveţi probleme

respiratorii. Nivelul de poluare aici este foarte ridicat. Însã, dintre toate cele 15 ţãri, Israel

are cea mai ridicatã ratã de medici/mia de locuitori – 3,37. Speranţa de viaţã este şi ea

destul de ridicatã – 70 de ani în cazul bãrbaţilor şi 72 în cel al femeilor.

11. Statele Unite alocã peste 15% din PIB-ul ţãrii pentru sistemul sanitar, un procent

insuficient pentru a acoperi nevoile populaţiei. În 2006, circa 16% din locuitorii ţãrii

nu aveau asigurare medicalã. Cu toate acestea, America se situeazã pe locul zece în

topul ţãrilor cu cea mai scãzutã ratã de mortalitate infantilã şi pe locul doi în cel al

ţãrilor cu cea mai ridicatã speranţã de viaţã. În plus, nivelul poluãrii aici este destul de

scãzut şi la fel şi rata bolnavilor de tuberculozã.

10. Chiar dacã Olanda este consideratã a fi una dintre ţãrile cu cel mai ridicat standard de

viaţã din lume, ea nu a reuşit sã intre în primele poziţii ale acestui top, din cauza gradului

de poluare extrem de ridicat. În favoarea ei însã vine rata scazutã de bolnavi de TBC –

5,4 per 100.000 de persoane. Speranţa de viaţã este de 70 de ani la bãrbaţi şi 73 la femei.

9. Ca şi în cazul Olandei, şi poziţia Austriei în topul celor mai sãnãtoase cincisprezece

ţãri a fost grav afectatã de nivelul poluãrii din aer. Rata de bolnavi de TBC este şi ea

destul de ridicatã – 8.8 per 100.000 de persoane. Austria are însã o ratã a mortalitãţii

infantile îmbucurãtoare – 4 copii morţi per 1000 de naşteri.

8. Canada are cel mai mic numãr de medici per mia de locuitori – 2.1. Cu toate

acestea,canadienii se bucurã de una dintre cele mai ridicate speranţe de viaţã şi una dintre

cele cele mai scãzute rate de bolnavi de tuberculozã – 3.6 per 100.000 de persoane. Partea

proastã este cã în ceea ce priveşte rata mortalitãţii infantile, Canada are de pierdut – 5

nou-nãscuţi morţi per 1000 de naşteri.

7. Danemarca.Între 42 si 59% din veniturile danezilor revin statului drept taxe; 8%

din valoarea acestor taxe merg spre sistemul sanitar. Cu toate acestea, sistemul nu

este deloc eficient, iar procentul de medici per mia de locuitori este foarte mic – 2.93.

Speranţa de viaţã este de 69 de ani la bãrbaţi şi 71 la femei.

6. Sistemul sanitar al Australiei este unul dintre cele mai eficiente din lume. Aerul aici

este foarte curat, însã ceea ce o face sã nu intre în top cinci este rata bolnavilor de TBC –

5.9 per 100.000 de locuitori

5. Elveţia alocã 11% din PIB-ul sãu sistemului sanitar, fiind al doilea cel mai mare

procent de pe lista noastrã. De asemenea, Elveţia se bucurã de una dintre cele mai

ridicate speranţe de viaţã – 71 la bãrbaţi şi 75 la femei. Numãrul de medici per mia de

locuitori este şi el unul dintre cele mai mari – 3,61 / 1000. Din pãcate, aerul aici este

foarte poluat.

4. În Germania, pentru a merge la un medic nu trebuie sã-ţi faci nici programare şi nu ai

nevoie nici de recomandãri pentru un specialist. Sistemul sanitar al Germaniei este unul

dintre cele mai eficiente din lume, însã şi unul dintre cele mai costisitoare. 10.6% din

PIB-ul ţãrii revin sistemului sanitar.

3. Finlanda. Acum treizeci de ani Finlanda se confrunta cu o problemã majorã – 5

bãrbaţi din 1000 mureau din cauza unor afecţiuni cardiace. Asta a fãcut ca autoritãţile

locale sã încurajeze un stil de viaţã mai sãnãtos. Consumul de legume s-a dublat, iar

numãrul de fumãtori a scãzut simţitor. Ca rezultat, rata a scãzut de la 5, la 1.

2. Suedia este pe locul doi în acest top datoritã puternicei politici de mediu pe care o

practicã. Rata de mortalitate infantilã – 3 copii morţi per 1000 de naşteri – şi cea a

bolnavilor de TBC – 4,6 per 100.000 de locuitori – sunt cele mai scãzute din lume.

1.Islandezii se bucurã de una dintre cele mai ridicate speranţe de viaţã din lume – 72

de ani la bãrbaţi şi 74 la femei şi de aer foarte puţin poluat. Rata bolnavilor de TBC

este de 2.2 per 100.000 de locuitori, iar cea a mortalitãţii infantile este doi copii morţi

per 1000 de naşteri – ambele sunt cele mai scãzute din lume.

Bibliografie

1. Ministerul Sanatatii Publice http://www.ms.ro/pagina.php?id=119;

2. Organizatia Mondiala a Sanatatii http://www.who.int/countries/rou/en/.