1

Biblioteca, organizare și tipuri de biblioteci

Biblioteca este ca o colecție de cărți periodice, documente grafice, și audio vizuale și partituri

muzicale și publice și servicile unic personal capabil să dezvăluie și să pună la dispoziție aceste

materiale și scopul satisfacerii necesitățiilor de informare, editure recreere a cititorilor noi.

Conform acestei definiția este necesară o schimbare de mentalitat, a ceia ce înseamnă biblioteca

și bibliotecare. O bibliotecă bine organizată trebuie să răspundă următoarelor deziderate:

calitatea servicii, imaginea instituției, și adaptarea problemelor de marketing la cerințele

utilizator.

În romănia biblioteciile sunt structurate: -rețele publice subordonate de ministerul culturii, -

rețeaua biblioteciilor de învățământ.

Educației și cercetării

Bibliotecii de învățământ se împart: -biblioteci scolare, -biblioteci universitare, -și biblioteci

universitare technice

Bibliotecile de învățământ este unul dintre spațiile în care se formează viitoarea clasă intelectuală

și politică.

Biblitecile universitare trebuie să se formeze specialiști care vor activa în viața economică

științifică și culturală a României și în acest sens este esențial cu acestea să le poată oferi o

informației de calitate și cât mai nouă, cât mai completă și mai valoroasă. Biblioteci universitar

trebuie să ofere și accesul la sursă de informare din afara lor, posibilitatea comunicării și

informării la nivel național și internațional. Spre deosebire de bibliotecii publice în care cartea

ocupă primul loc iar periodicele în bibliotecii universitare sunt foarte importante publicațiile

seriale de specialitate pentru fiecare domenii. Acestea loc se circule informația cea mai recentă

de care are nevoie specialiști în curs de pregătire cât și cadrele didactie și alții specialiști. Alte

domenii în care latură teoretică este susținută de o activitate practică specifică au devenit extrem

de importante informațiile de pe suportul electronice.

Informare documentară în biblioteca universitară.

Biblioteca este laboratorul creației și reprezintă instituția fundamentală a știnței. Este universul

cunoașterii , informarea științifică este o componentă indispensabilă a învățământului superior.

Trebuie manifestată o grijă sporită față de ce revin documentării didactice.

Micloace de informare și serviciile din biblioteca și serviciile de prelucrare documentară pot fi

utilizate în mod eficient de către diferite de categorii de utilizatori.

2

Mijloacele de informare sunt de mai multe feluri:

1. Mijloace formale care cuprind indexul, bibliografii, cercetări bibliografice pe temă, etc.

2. Mijloace neformale prin care se înțeleg informațiile transmise verbal, referințele

bibliografice care însoțesc diferitele categorii de lucrări, etc.

3. Mijloace situate între cele două categorii: informarea curentă, difuzarea selectivă a

informațiilor.

Utilizatorii unei biblioteci universitar sunt în primul rând studenții, doctoranzii, și cadrele

didactice, ale universitare respective și apoi utilizatori extern care pot fi:

1. Inginerii și technicieni din producție cu activitate executivă

2. Cercetătorii cu activitate executivă

3. Cercetărorii cu activitate creație care întocmește și conduc proiecte de certetare și

dezvoltare.

4. Cadrele de conducere ale unitățiilor.

Modul de informare al studențiilor, al absolvențiilor și ar corpului didactic universitare se

caracteriazează printr-o frecventare mai asigură a biblioteciilor. Acestea preferă consultarea

didactică a publicațiilor. În privința îndrumării studențiilor în folosirea curentă a instrumentelor

de informare există în practice bibliotecară două puncte de vedere:

1. Consideră că studentul trebuie îndrumat pas cu pas prin indicații bibliografice stricte cea

ce aduce la limitarea orinzontului său de cunoștințe.

2. Pretinde că studentul să fie lăsat să cerceteze singur toate sursele de informații existențe

în biblioteca și săși selecteze documentele necesare studiului cea ce duce la scăderea

timpului de studiu al studentului.

Datorită creșterii tot mai mult a volumului de informații ar fi mai utilă îndrumarea flexibilă a

studentului este mai eficient să selecteze la cererea utilizatorii de ei, documentele

corespunzătoare să pună la dispoziția studențiilor bibliografice, urmând ca aceștea să folosească

și surse mai largi, furnizate de biblioteca.

Acest procedeu este indicat și în pregătirea temelor de casă, seminar, de laborator, a referatelor,

etc. Este mai util că studentul să-și folosească tipul pt studiului documentelor și mai puțin pentru

descopărirea surselor. Elaborarea proiectelor de diplomă și licență necesită o asistență

documentară complexă, similară celei indicate în cercetarea științifică. Aceste lucrări presupun

abordarea originală a unui subiect, a îndrumare documentară complexă cu studierea și altor

documente în afară cursurilor predate de către profesor. Numai atunci lucrarea de diplomă are

originalitate și este bine cotată când aduce o abordare nouă ceva aparte.

3

Documentarea didactică are o importanță deosebită în cadrul universitar și trebuie să fie în pas cu

cerințele actuale și de viitor ale învățământului universitar. Informarea documentară trebuie să

intervină eficient cu mijloace speficice în două direcții principale:

1. Lărgirea sferei de cunoștințe a studentului prin depășirea informației furnizate numai de

cursuri

2. Asigurarea pe calea informării și documentării a unui judițios raport între cele 3 zone de

cunoștințe de cunoștințe de cultură generală, fundamentală și de specialitate.

Tipuri de documente:

Într-o bibliotecă sunt mai multe tipuri de documente din care utilizatorii se pot informa.

1. documente primare: cărți, reviste, ziare, publicații audio-vizuale

2. documente secundare: bibliografii, lucrări de sinteză, lucrări de referință, dicționare,

enciclopedii etc.

3. documente terțiale: o sinteză a politicii de informare științifică și technică

Documentele se realizează în mai multe etape:

1. adunarea literaturii pe o anumită temă prin consultarea de bibliografii periodice și experți.

2. Selectarea textelor adecvate prin numărul de informații și actualitatea lor.

3. Compilarea și redactarea unui text de sinteză concentrat, citând sursele

Căutarea documentelor într-o bibliotecă:

Se referă la mai multe aspecte

1. căutarea catalogul alfabetic

2. căutarea la raft

3. căutarea în catalogul sistematic

4. căutarea periodicelor într-o bibliotecă

Căutare documentelor în bibliotecă este o operație care necesită luarea unor decizii din partea

utilizatorului atunci când investighează fondul publicații. Acestea se referă la:

1. Familizarea utilizatorului cu tema cercetării și cu practica de biblotecă.

2. Domeniul căruia îi aparține tema de cercetare.

3. Se referă la sursele biblioteci, fondul de publicații.

4

Căutarea catalog alfabetic

Căutarea unui cărți se face în două etapă

1. Constă în căutarea catalog alfabetic.

2. Localizarea filiarei unde se află cartea

Toate cărțile unei biblioteci sunt reprezentate în catalog alfabetic în ordinea alfabetic a vedetelor

de autor, persoane fizice, autor colectiv sau a primului cuvânt din titlu când lucrarea are mai

mult decât de trei autor.

Căutarea la rafturi

Există biblioteci care expun o carte de fondul de publicații direct cititorilor ei putând circulând

liber între raftrui și acest procedeu se numește acces liber la raft.

Căutarea în catalogul sistematic:

Se caută în acest fișier atunci când nu știu exact autorul documentelor ce doresc spre consultare.

În acest caz se cunoaște bine conținutul temei de cercetat, se cere indexul alfabetic unde în

dreptul fiecăru termen este trecută clasificarea zecimală a subiectului a cărții sau a temei de

cercetare.

Căutarea periodicelor într-o bibliotecă

Articolele periodice prezintă un interes unui mai mare de cititor deoarece prezintă informația la

zi. Dacă biblioteca reține periodicele căutate, atunci el trebuie să caute în fișierul periodicelor

unde se află în ordinea alfabetică , țărilor și în cadrul acestora, revistele sunt grupate alfabetic.

De obicei bibliotecile au săli speciale pentru reviste. Ultimele sunt expuse pe rafturi iar cele mai

vechi se află în depozitele ale bibliotecii.

Descrierea bibliografică a publicațiilor monovolum, multivolum și a serialelor.

Stabilirea vedetei uniforme

Are ca scop realizarea unui sistem unitar de cataloage tradiționale sau computerizate de

bibliotecă, care se oferă cititorilor său cât mai liberi că de regăsire a publicațiilor. Dacă prin

stampilare înregistrare în registerele de inventar și cotarea publicației a intrat în patrimoniul

bibliotecii prin descrierea bibliografică ea capătă identitate între circuitul lecturii fiind

reprezentată în fișa de catalog.

5

Resursele infomare bibliografice

1. Pagina de titlu sau subtitlul ei

2. Surse informare: alte pagine de titlu, verso pagină de titlu, căsuța tipgrafică.

3. Restul publicației: cotorul, prefață și cuprinsul

4. Surse exterioare publicației: lucruri de referință, bibliografia, liste editorale, enciclopedii

și dicționare

Elementele descrieii

Cea mai importantă parte a descrierii o reprezintă vedeta, deoarece în catalogul alfabetic este

elementul de bază de care se ține baza în ordoinea fișelor

Tipuri de vedete:

1. Vedeta de autor persoană fizică: reprezintă nume de persoane fizice. Dificultatea vedetei

uniforme în cazul autorilor cu nume compuse sau cu nume prefixe.

2. Vedeta de autor colectiv reprezintă denumiri de colectivități, instituții, organizații sau o

denumire colectivă care a elaborat o lucrare.

3. Vedeta de titlu: se exprimă prin titlul documentului de scris iar vedete indiferent de tip se

scrie cu majuscule. Este standardizată la nivel internațional, în cadrul descrierii

elementele componente au o ordine fixă și punctuație specifică ce percepe fiecare

element.

Tipuri de descriere:

1. Descrieri principale

2. Descrieri complementari

3. Descrieri analitice

4. Trimiteri: generale, speciale sau informative

Descrierea principală:

Se intocmește la numele autoriilor și se întocmește la titluri.

Descrierile complementare:

Se întocmește la coautori, prefațatori, redactori, locuri geografice, lucrări de referință

Descrieri analitice:

Se întocmesc pentru lucrări cuprinse în antologie, culegeri, articole din periodice, capitole de

publicații.

6

Trimiterile:

Constituie un mijloc ajutător de orientare a cititorului în catalogul de bibliotecă, indicându-și

utilizatorul unde să caute.

Trimiterile generale conduc o formă neacceptată a unui nume de autor fie el personal sau

colectiv, ori a unei denumiri geografice, titlu la vedeta uniformă.

Trimiteri speciale fac legătură între două vedete uniforme

Trimiteri informative indică faptul că anumite documente cu titluri generice se găsesc în catalog

la denumirea colectivității sau autorității teritoriale.

I.S.B.N. –International Standard Book Number,

I.S.S.N.- International Standard Serial Number

I.S.B.N. identifică un singur titlu sau o singură ediție dintr-o carte. Se compune din 10 cifre de la

0-9 repartizate în 4 grupe despărțite prin linioară sau prin spațiu. Ex: 973-9528-27-3

Prima grupă reprezintă numărul de identificare al cărții sau al zonei lingvistice. A doua grupă

reprezintă numărul de identificare al editorului sau producătorului. A treia grupă reprezintă

numărul de identificare al titlului cărții. A patra grupă reprezintă cifra de control care dă

posibilitatea verificării corectitudini I.S.B.N. Când această cifră este 10 se înlocuiește cu X.

I.S.B.N trebuie tipărit pe versoul al paginii de titlu sau dacă nu este posibil atunci partea jos a

paginii de titlu.

I.S.S.N identifică în mod concis și univoc titlul publicației respective pe toată perioadă apariției

sale. Publicațiile seriale cuprind periodic, ziare, pubicațiile anuale, reviste colecții etc. Poate fi

atribut oricărei publicații seriale fie că este tipărită, fie că este pe un alt suport. Este un cod

numeric care servește identificării oricărei publicații seriale indiferent de țara de editare de limă

sau alfabet utilizat, periodicitate, suport și nu are nici o semnificație intrinsecă și nu comportă în

sine nici o informație relativă la originea sau conținutul publicației. Se prezintă sub forma

I.S.S.N formată de două grupe de câte 4 cifre legate cu linioară sau cu spațiu liber. Ultima cifră

este cifra de central care dacă este 10 trebuie înlocuit cu X.

Semnificația C.I.P (Catalogarea Înaintea Publicării)

Este descrierea bibliografică a unei cărți și cuprinde datele publicației, adică autor, titlu, editură,

ISBN. Editurile trebuie să furnizeze datele bibliografice ale cărților pe care urmează să le

editeze, și aceste date se completează pe un formular C.I.P oferit de biblioteca natională.

7

Clasificarea bibliografiilor unei biblioteci.

O clasificare de bibliotecă implică elaborarea unei scheme formată din clase și diviziuni care

trebuie să exprime o ordine ierarhică. Indicele de clasificare reprezintă ansamblul care servers la

transcrierea subiectului unui document.

Tipuri de clasificări:

1. Ștințifice

2. Documentare-de bibliotecă

-bibliografic pentru indexarea și descrierea detaliată a documentelor

3. speciale: concentrate pe un anumit subiect

4.generale: acoperă universul informațiilor

5. clasificări pe subiecte: este aranjată strict alfabetic

6. sistematice: subiectele sunt clasificate și aranjate și conform unei scheme

C.Z.U- Clasificarea Zecimală Universală

Este clasificarea documentară dar este și generală. Este o schemă de clasificare sistematică

bazată pe principiul divizării zecimale a ansamblului cunoștințelor umane.

Principile CZU: se caracterizează prin 3 principii fundamentale:

1. Este o clasificare sistematică, adică analizează conținutul subiectelor și noțiunilor.

2. Este o clasificare zecimală deoarece se bazează pe împărirea convențională a cunoaşterii

umane în zece mari clase

3. Este o clasificare universală de două puncte de vedere:

-în privința conținutului

-în privința modalității de notare se bazează pe un sistem de indexare compus din cifre

arabe și semne matematice sau de punctuație a căror înțelegere este identică în orice țară

Fiecare clasa este subdivizata la rândul ei în alte 10 subclase, care la rândul lor sunt de asemenea

subdivizate în 10 subclase.

CZU- conține în general 3 tiprui de tabele:

1. Tabela principală

2. Tabele auxiliare

3. Indexul alfabetic pe materii

8

Partea de comunicare

Comunicarea în cadrul grupului

Comunicare reprezintă înstiințare, stire, veste, raport, relație, legătură. Desi pare simplu întelesul

comunicarii este mult mai complex si plin de substrat. Comunicarea are o mulțime de întelesuri,

o mulțime de scopuri și cam tot atîtea metode de exprimare si manifestare. Comunicarea

înseamnă transmiterea intenționată a datelor, a informației.

Prin comunicare se înțelegem:

1. o provocare constantă pentru psihologia sociala

2. o activitate;

3. satisfacerea nevoile personale

4. legătura între oameni

Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri

similare de a raspunde la asteptari si cerinte.

Comunicarea se realizeaza pe trei niveluri:

1. Logic 2. Paraverbal 3. Nonverbal

Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de

comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul

nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.)

Daca intre aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace.

Tipuri de comunicare

1. Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea în si catre sine

2. Comunicarea interpersonala. Este comunicarea între oameni.

3. Comunicarea de grup. Este comunicarea între membrii grupurilor si comunicarea dintre

oamenii din grupuri cu alti oamenii

4. Comunicarea de masa. Este comunicarea primita de sau folosita de un numar mare de

oameni.

Pentru a descrie numeroasele întelesuri ale comunicarii pe care o folosim si o traim

zilnic, folosim urmatorii trei termeni

9

a. Forma comunicarii Este un mod al comunicarii asa cum sunt vorbirea, scrierea sau

desenul.

Aceste forme sunt distincte si separate una de alta asa de mult, încât au sistemul lor

propriu pentru transmiterea mesajelor. Astfel, când semnele sunt facute pe foaia de hârtie

potrivit anumitor reguli (cum sunt cele ale gramaticii si ortografiei), atunci noi cream

cuvinte si "forma" scrierii.

b. Mediul comunicarii

Este un mijloc al comunicarii care combina mai multe forme.

Un mediu adesea poate implica utilizarea tehnologiei asa ca acesta este dincolo de

controlul nostru. Spre exemplu, o carte este un mediu care foloseste forme ale

comunicarii precum sunt cuvintele, imaginile si desenele.

c. Media

Sunt acele mijloace de comunicare în masa care s-au constituit într-un grup propriu

Exemple binecunoscute sunt radioul, televiziunea, cinematograful, ziarele si revistele.

Toate acestea sunt distincte si prin modul prin care pot include un numar de forme de

comunicare. Spre exemplu, televiziunea ofera cuvinte, imagini si muzica. Adesea

termenul mass-media identifica acele mijloace ale comunicarii bazate pe tehnologie care

fac o punte între cel care comunica si cel care recepteaza.

Limbajul este codul cu care este transmisa informatia, reprezinta unealta

comunicarii.

Limbajul reprezinta codul comunicarii,este liantul între cel ce transmite informatia

,emintator, si cel ce primeste informatia, receptor. Limbajul determina forma

comunicarii. El este de trei feluri:

1. Limbaj scris.

2. Limbaj verbal.

3. Limbaj nonverbal.

Judecata, sinele si societatea nu sunt structuri discrete, ci procese de interactiune

personala si interpersonala. Interactiunea simbolica subliniaza importanta limbajului.

Personalitatea este ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane si o distinge ca

individualitate.

Comunicarea are o foarte mare influenta asupra personalitatii deoarece in ziua de azi

individul se defineste in functie de ceilalti iar comportamentul reprezinta o constructie a

persoanei in interactiunea cu ceilalti. Interatiune atrage concomitent comunicare.

Sinele se construieste in interactiune cu ceilalti. In felul acesta, definirea unei situatii nu

este niciodata strict individuala, desi apare astfel; in acelasi timp, nici individul nu este

doar o oglinda a celorlalti, ci introduce note personale in orice evaluare si raspuns. Cu

10

cat se comunica mai mult cu atat cresc sansele de a se crea personalitati puternice.

Comunicarea este cheia individului spre societate si integrarea în aceasta.

Lipsa comunicarii atrage o indepartare iminenta fata de grup, echipa, societate, etc.

Daca luam în discutie termenul de grup observam caci, chiar societatea din care facem

parte este un grup. Grupul înseamna reguli, reputatie, tel, munca în echipa, etc . Sensuri

determinate de interanctiune deci de comunicare. Atata timp cat exista o buna

comunicare exista si un randament maxim, însa daca aceasta lipseste se poate ajunge la

disensiuni sau, chiar mai rau.

Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastem. Noi

învatam sa comunicam. De aceea trebuie sa studiem ce învatam ca sa putem folosi

cunostintele noastre mai eficient. Orice comunicare implica creatie si schimb de întelesuri. Aceste întelesuri sunt

reprezentate prin "semne" si "coduri". Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa

"citeasca" întelesul tuturor actiunilor umane. Observarea si întelegerea acestui proces

poate sa ne faca sa fim mai constienti referitor la ce se întâmpla când comunicam.

Comunicare interumană

Comunicarea verbală

Comunicarea verbala are un rol primordial atat din punctul de vedere al secmentului de

negociere pe care il ocupa cat si din punct de vedere al continutului. Comunicarea verbala

permite un joc logic al intrebarilor si al raspunsurilor intr-o derulare flexibila, spontana, lucru

care nu este posibil atunci cand negocierile au loc scris sau prin alte tehnici. Prin comunicarea

verbala au fost realizate o serie de activitati: obtinerea si transmiterea de informatii, elaborarea

unor propuneri, exprimarea unor opinii. Limbajul in tratative sau negocierea presupune in primul

rand o buna comunicare intre partenerii de tranzitie. Arta de a vorbi se dobandeste prin

acumularea de cunostinte si o continuitate care elimina nesiguranta, vorbirea dezordonata, lipsa

de expresivitate, echilibrul in vorbire. Cunoasterea si folosirea justa a mijloacelor de exprimare a

ideilor pe care dorim sa le comunicam constituie o conditie primordiala in comunicare. Aceste

mijloace sunt: limbajul si stilul.

1. Limbaje inferioare (folosite si in lumea animala), avand functia de semnalizare, de

autoexpresie ;

2. Limbaje superioare, exclusiv umane, capabile de descriere si argumentare.

3. Limbaje mixte

11

Ca activitate sociala comunicarea verbala in relatiile comerciale are un limbaj de specialitate de

corespunzator proceselor, operatiilor si relatiilor pe care le exprima. Terminologia acesteia, in

general, este comuna tuturor domeniilor de activitate. Acest limbaj general se completeaza in

fiecare domeniu de activitate prin includertea termenilor tehnici care exprima procesele de

munca specifice acesteia, luand astfel fiinta limbajul specific activitatii comerciale.

Stilul poate fi determinat ca:

1. La nivel individual: mode de exprimare intr-o comunicare, specific definitor pentru

emitator (stilul unui jurnalist, stilul unui scriitor, stilul unui orator, stilul unui muzician

sau interpret)

2. La nivel colectiv: modul de exprimare intr-un domeniu (stil publicitar, stil literar, stil

stiintific, stil artistic).

Acesta adica stilul, cel folosit in comunicarea verbala care are loc in activitatea comerciala, se

deosebeste in mod simtitor de stilul literar, stiintific, juridic sau familiar.

Comunicarea in negociere trebuie sa foloseasca un stil sobru si concis potrivit cu obiectul si rolul

ei. In fiecare act de comunicare se trateaza o singura problema concreta. Pentru ca aceasta sa-si

atinga scopul trebuie sa se utilizeze acele mijloace si procedee de exprimare care sa asigure o

calitate superioara a actului de comunicare, rezolvand in felul acesta scopul pentru care a fost

initiat.

Comunicare nonverbală

Limbajul non-verbal se uneste cu limbajul verbal pentru comunicarea unui mesaj corect. Studiul

acestui limbaj non-verbal vine sa dea forta, sa ne improspateze cunostintele intuitive pe care le

avem despre un individ sau un grup.

Expresiile psihice urmatoare reflecta starile de spirit cel mai frecvent exprimate in limbajul non-

verbal: surasul – indica o persoana amicala deschisa discutiei;

bratele incrucisate – denota o atitudine negativa

mainile pe masa – indica faptul ca o persoana este gata de actiune

a fi asezat pe scaun, mainile incrucisate la ceafa, tot corpul inclinat pe spate – reprezinta

atitudinea tipica patronului in biroul sau care este tentat sa-si delimiteze teritoriul;

persoanele care-si freaca dosul mainilor din cand in cand are adesea ceva de ascuns

persoanele care-si freaca palmele mainilor sunt pe cale de a realiza o buna actiune.

12

Comunicarea tactila

Posibila numai in cadrul comunicarii inter-personale, aceasta forma de a transmite un mesaj,

semnal este comuna si lumii animale. Ea se pastreaza inca si in societatile cele mai evoluate si

are un caracter preponderent instinctual, desi de la un anumit nivel intervine constiinta.

Cercetatorii au stanilit cinci clase de atingeri, dintre care numai patru privesc convorbirea:

1. Atingeri care transmit emotii pozitive, mangaierea, atingerea ca semnificatie

consolatoare, atingerea de incurajare (strangerea tacuta de mana, batai pe umar),

atingerea linistitoare, comunica afectiunea, participarea, aprecierea si au un efect

pozitiv asupra starii de spirit a receptorului.

2. Atingeri ludice si acestea pot fi autonome sau in legatura cu comunicarea verbala

(simularea unei mangaieri sau loviri, intr-un anumit context ludic), asemenea

atingeri au un caracter abuziv si presupun un referential comun precum si o relatie

de apropiere.

3. Atingeri „de control”, in aceasta categorie sunt incluse acele semnale tactile care

au rolul de a orienta comportamentul sau atitudinea, o asemenea atingere poate

atentiona cu discretie, poate sugera un indemn sau din potriva, o retinere, in

respect cu comunicarea verbala sau cu alta actiune.

4. Atingerea „rituala”, din aceasta categorie fac parte atat atingeri cu semnificatie

magica, in spatiul religios, cat si atingeri specifice spatiului profund, care si-au

pierdut vechile sugestii, transmiterea harului prin atingeri de la preot la preot sau

de la preot la credincios, atingerea cu un obiect sacru, atingerea cu rol

taumaturgic, pastreaza caracterul ritual; strangerea mainii in semn de salu, lovirea

palmei drepte a doua persone in semn de urare de succes sau de felicitare sunt

atingeri care transmit implicarea desi uneori se golesc de sens si devin pur

formale.

b.Comunicarea gestuala-kinezica-

La fel ca si comunicarea tactila, comunicarea prin gesturi poate sa se substituie, pe unele

secvente multeori reprezinta o completare, accentuare, contrazicere sau reglare a acesteia.

Aducand un spor de expresivitate, gestul este folosit cu precadere in comunicarea artistica. In

raport cu destinatarul mesajului, gestul poate fi prezentat in comunicarea interpersonala, de grup

si de masa.

Gesturile cu valoare comunicationala pot fi grupate in mai multe categorii:

a.Emblemele – acestea sunt miscari care se substituie comunicarii verbale si formeaza un limbaj

constituit dintrun numar mare de gesturi, care semnifica sunete ori cuvinte si compenseaza

imosibilitatea e exprimare verbala in anumite situatii, exemplele curente se refera la codurile

surdo-mutilor, la o populatie australiana (Aranda) si, in domeniul artistic, la practicantii

pantomimei.

b.Ilustratorii – sunt gesturi de insotire si montare a comunicarii verbale uneori spontane,

universale si au fost inventariate in cadrul mai multor categorii: „bastoanele”, pictografele,

13

kinetografele, ideografele, miscarile deictice, miscarile spatiale, miscarile ritmice, ilustratorii

emblematici.

c.Gesturile de reglaj – miscarile capului, ale fetei, mai rar ale mainilor; pentru o sugerare

solicitarea de a se vorbi mai tare, mai incet, mai rar, mai repede, mai putin.

d.Miscarile afective – sunt expresii ale starii de spirit, sunt folosite pentru a comunica trairi,

scutruiente, reactii.

e.Adaptorii – gesturi de toaleta, de corectare a tinutei, de control al comportamentului in

societate.

c.Comunicarea prin intermediul obiectelor

Este o forma de transmitere a unui mesaj non-verbal, care foloseste, inafara de resursele

corporale, recursul la obiecte. Asocierea gest-obiect poate interveni in comunicare in unele

situatii. Gesturile care folosesc batiste, esarfe, palarii pentru semn de salut sau despartire ori

pentru semnalizarea unei prezente.

d.Comunicarea prin situare

Un alt gest de comunicare non-verbala neanalizat in literatura cu acest profil din romania. O

persoana care nu doreste sa fie abordata se plaseaza intr-o zona retrasa, extrema sau marginala

aratand ca nu este disponibila, o persoana interesata sa fie remarcata se plaseaza si se misca in

centrul actiunii comunicandu-si disponibilitatea.

3.3.COMUNICAREA SCRISA

Limbajul scris constituie una dintre cele mai importante si mai revolutionare cuceriri dobandite

de oameni, in procesul muncii si in conditiile convietuirii in societate. El joaca un rol deosebit in

pastrarea si raspandirea stiintei si a culturii in precizarea si realizarea diferitelor raporturi sociale.

Prin comunicare scrisa se intelege: scrisoare, continutul unei scrisori, schimb de scrisori intre

doua sau mai multe persoane, raport sau legatura intre fapte, lucrari, fenomene si situatii. Este

procedeul de comunicare intre oameni prin scrisori, instiintari sau comunicari scrise. Prin

comunicare scrisa se mai intelege totalitatea comunicarilor scrise care intervin in activitatea unei

persoane juridice cu privire la relatiile si interesele ei.

Comunicarea facuta in scris de catre o persoana fizica sau juridica reprezinta un act de

corespondenta. Actele de corespondenta au caracterul si poarta denumirea de scrisori. In cazurile

concrete, insa, actele de corespondenta au denumiri diferite: oferta, adresa, intampinare, cerere,

telegrama, reclamatie, proces-verbal, afis comercial.

Comunicarea scrisa este folosita atunci cand nu este posibila comunicarea orala, cand nu exista

alt mijloc de comunicare, cand comunicarea scrisa este mai avantajoasa in comparatie cu

14

celelalte mijloace de comunicare si, indeosebi, intotdeauna este necesara existenta unei forme

scrise.

Obiectul comunicarii il formeaza: pastrarea relatiilor existente si convenabile dintre oameni,

dintre organizatiile lor, dintre ei si acestea, initierea, stabilirea si desfasurarea unor relatii noi,

modificarea si stingerea relatiilor vechi, schimbul de stiri, ganduri, informatii, pareri si idei care

prezinta interes pentru relatiile lor

Pentru persoanele fizice, comunicarea scrisa constituie o activitate ocazionala. Pentru organele

de stat, institutii, intreprinderi si celelalte organizatii, comunicarea constituie o activitate

continua, o metoda de lucru, o modalitate de rezolvare a multor probleme.

Corespondenta a facut pozibile noi relatii in viata politica activitatea comerciala, in lumea

culturala si in existenta cotidiana. Ea respecta un anumit protocol si presupune, atat pentru

emitator cat si pentru receptor, cunoasterea si respectarea unor reguli. Ea mai presupune

confidentialitate, fiind protejata de altfel de prevederile legale. Violarea corespondentei este un

act abuziv si ilegal.

Rolul comunicarii scrise in activitatea societatilor comerciale reuneste atat definirea

corespondentei cat si importanta ei. Corespondenta este comunicarea scrisa intre doua persoane,

institutii, scrisori primite, trimise de o institutie, organism, persoana. Importanta ei decurge din

rolul pe care il joaca in activitatea societatilor comerciale.