CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE AL POLIŢISTULUI

Comisar- şef Daniel Vlase - Stoica Direcţia Generală Resurse Umane

De ce consideraţii referitoare la Cod? Dintr-un motiv relativ simplu,

respectiv faptul că din multitudinea definiţiilor pe care dicţionarul explicativ le consacră acestui termen, eu m-am oprit asupra celor referitoare la exprimarea unei păreri sau idei ori la acţiunea de a reflecta. Cred că această precizare este în măsură să stabilească perimetrul/ cadrul în care vom plasa discuţiile noastre pe tema Codului de etică şi deontologie al poliţistului. Adresez deci distinsului auditoriu invitaţia de a reflecta împreună şi nu numai cu privire la necesitatea şi oportunitatea Codului de etică şi deontologie al poliţistului.

Intenţia Ministerului Administraţiei şi Internelor de a reuni laolaltă, într-un cod etic, principii indicate să guverneze conduita poliţiştilor, regulile de comportament desprinse din bunele practici înregistrate pe parcursul îndeplinirii atribuţiilor profesionale, reguli bazate pe distincţia dintre bine şi rău din perspectiva realizării obiectivelor legitime specifice ordinii şi siguranţei publice, nu are o istorie foarte îndepărtată, cel puţin aşa rezultă din cercetarea proprie, cercetare care nu s-a întins mai departe de anul 1989. Astfel, prima încercare de acest fel s-a materializat în Codul deontologic al funcţionarului Ministerului de Interne, aprobat prin Ordinul nr.475/1995 al ministrului de interne, acestuia i-a urmat Codul etic al lucrătorului Ministerului de Interne intrat în vigoare în baza Ordinului ministrului nr. 260 din 20 mai 2002. Au urmat în ordine cronologică Codul de etică şi deontologie a poliţistului aprobat prin H.G. nr. 438/2004 şi, ulterior actualul Cod de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 991 din 2005. Istoria relativ scurtă a intenţiei de reglementare a bunelor practici, poate fi motivată prin cel puţin două considerente şi anume:

- demilitarizarea structurilor poliţiei se realizează abia în anul 2002, odată cu apariţia Statutului poliţistului, care impune, implicit, „elaborarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului ale cărui prevederi sunt obligatorii în exercitarea profesiei de poliţist;” ca atribuţie a Corpului Naţional al Poliţiştilor (art.50 lit. f);

- dar şi faptului că la nivel mondial s-a remarcat o „…decădere a respectării codurilor morale tradiţionale, un sentiment larg răspândit potrivit căruia moralitatea este relativă, dacă nu cumva fără rost, şi o dispoziţie în a privi cercetarea etică drept frivolă şi irelevantă.”1 astfel cum afirma printre alţii şi Dwight Waldo (1913-1999), referindu-se la evoluţia moralei în secolul XX. În Cuvântul înainte la Tratatul de etică mai sus menţionat, intitulat – Relevanţa eticii în secolul XXI- dl. prof. univ. Dr. Vasile Boari referindu-se la percepţia şi evoluţia eticii în timp afirmă că „…începând cu ultimul deceniu al secolului XX, are loc o puternică mişcare în sens invers. Etica revine în prim-plan.”

1Peter Singer - Tratat de Etică, Editura Polirom Iaşi, 2006

De altfel, chiar Recomandarea 10 a Consiliului de Miniştri ai Consiliului Europei a fost elaborată în anul 2001.

Deoarece nu mi-am propus decât o scurtă retrospectivă referitoare la preocuparea manifestată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative de a elabora un Cod al principiilor care să guverneze activitatea şi comportamentul poliţistului, în continuare am să-mi spun părerea în încercarea de a evidenţia necesitatea, de a justifica forma adoptată şi, nu în ultimul rând, de a reliefa aspectele de noutate aduse de Codul de etică şi deontologie al poliţistului.

Documentul în cauză a fost elaborat în perioada premergătoare admiterii

României în Uniunea Europeană cu sprijin şi consultanţă acordate de experţi francezi şi belgieni, fapt în măsură să justifice parţial concordanţa reglementărilor cuprinse în Codul român şi cele ale Codului European de Etică al Poliţiei (Recomandarea 10 din anul 2001 adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 19 septembrie 2001). De altfel, revizuirea codului în vigoare la acea dată (H.G. nr. 438/2004) figura ca măsură în cadrul Programului Naţional de Prevenire şi Planului Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei a cărei îndeplinire era de natură să influenţeze pozitiv încheierea Capitolului de negociere 24 Justiţie şi Afaceri Interne. De asemenea, documentul emis de Consiliul de Miniştri ai Consiliului Europei recomanda „guvernelor Statelor membre de a se inspira, în legislaţia şi practicile interne ale acestora şi în codurile lor de conduită în materie de poliţie, din principiile enunţate în - Codul european de etică al poliţiei, ce figurează în anexa prezentei Recomandări, în vederea aplicării lor progresive şi asigurării unei difuzări cât mai ample a acestui text.” Dacă acestor argumente le mai adăugăm şi pe cele potrivit cărora încrederea populaţiei este legată direct de comportamentul poliţiei în timpul îndeplinirii atribuţiilor, de modul în care poliţia respectă demnitatea umană, libertăţile şi drepturile fundamentale, iar serviciul poliţienesc se desfăşoară în strânsă legătură cu populaţia iar eficienţa acţiunilor poliţieneşti depinde de susţinerea acesteia din urmă, apreciez că nu mai este nevoie de alte argumente în a demonstra necesitatea realizării Codului.

Adoptarea Codului de etică şi deontologie a poliţistului a reprezentat una dintre etapele procesului de profesionalizare a poliţiei, de dezvoltare pe baze noi a culturii organizaţionale, de modificare a atitudinilor faţă de fenomenul corupţiei şi faţă de actele şi faptele calificate ca fiind indezirabile.

Este normal ca după adoptare să urmeze o altă etapă, respectiv cea a implementării reprezentată prin măsuri de popularizare a regulilor de comportament, a importanţei respectării lor şi de ce nu şi a considerentelor ce au stat la baza elaborării documentului respectiv. Este evident faptul că acum parcurgem această etapă, iar evoluţia ulterioară a relaţiei poliţie – populaţie, respectiv nivelul satisfacţiei cetăţenilor faţă de serviciul prestat de poliţie, va dovedi eficacitatea regulilor cuprinse în textul Codului şi a procesului de implementare a acestora.

Codul de etică şi deontologie a poliţistului statuează principiile şi regulile care guvernează conduita poliţistului, în cadrul Poliţiei Române, precum şi modul de comportare al acestuia în situaţii speciale, cum sunt: relaţia cu publicul, martorii, recurgerea la forţă, sau activitatea de cercetare a suspecţilor şi a

faptelor ilicite. Pentru cazurile în care intervenţia poliţistului presupune restrângerea temporară a exercitării unora dintre drepturile şi libertăţile persoanelor, au fost stabilite reguli prin a căror respectare se minimizează atingerea adusă drepturilor fundamentale, la strictul necesar îndeplinirii de către poliţist a obiectivului legitim.

Referirile exprese la Poliţie, ca instituţie, existente în cod, au fost introduse ca atare pentru a reliefa şi mai pregnant faptul că poliţistul funcţionează într-un sistem, într-o organizaţie al cărei nivel de prestanţă etică şi deontologică se prezintă ca sumă a comportamentelor individuale.

Intrarea sa în vigoare sub forma unei hotărâri a guvernului nu a avut în vedere continuarea vreunei „tradiţii”, ci faptul că prin publicare în Monitorul Oficial prevederile Codului de etică şi deontologie a poliţistului devin accesibile cetăţenilor şi societăţii civile în întregul ei. Astfel, codul dobândeşte noi valenţe devenind un instrument util şi pentru membrii societăţii civile care, astfel, vor ajunge să cunoască comandamentele etice şi deontologice sub imperiul cărora trebuie să funcţioneze serviciile poliţieneşti. În acest fel cetăţenii au posibilitatea de a pretinde, în cunoştinţă de cauză, un comportament corect, conform cerinţelor Codului, din partea personalului însărcinat cu aplicarea legii.

Este important de subliniat în aceeaşi măsură şi faptul că documentul în cauză nu a fost conceput ca un nou mijloc de constrângere a poliţiştilor ci, dimpotrivă, ca îndrumar comportamental destinat, printre altele, să le ofere acestora protecţia unor norme etice şi deontologice concrete, aplicabile atât întregului sistem cât şi fiecărei persoane în parte.

Un element de noutate, inclusiv la nivel european, la momentul elaborării sale, şi care îi potenţează valoarea şi îi sporeşte impactul, îl reprezintă extinderea ariei de aplicare a normelor etice şi deontologice cuprinse în Cod, asupra tuturor structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice.

De asemenea, faptul că fiecare articol are un titlu sintetic reprezintă, în opinia mea, un alt element de noutate în ce priveşte forma Codurilor elaborate pentru poliţie după anul 1989. Acest lucru îşi dovedeşte utilitatea prin aceea că oferă posibilitatea rapidă de orientare şi de identificare a regulilor aplicabile unei anume situaţii fără a fi necesară parcurgerea întregului text al reglementării.

De ce titlul „etică şi deontologie”? Pentru că astfel prevede Legea nr.

360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare dar mai cu seamă pentru că pornind de la unele dintre definiţiile date celor doi termeni etica – teorie asupra moralei; reguli de conduită împărtăşite de o comunitate anumită, reguli fundamentate pe distincţia între bine şi rău şi, respectiv, deontologia – doctrina referitoare la normele de conduită şi obligaţiile etice ale unei profesii sau parte a eticii care se ocupă cu studiul normelor şi obligaţiilor specifice unei activităţi profesionale a fost considerată oportună reunirea celor doi termeni. Aceasta cu atât mai mult cu cât Codul încearcă să stabilească linia comportamentală pe care societatea o aşteaptă de la poliţişti şi jandarmi, cunoscut fiind faptul că în aplicarea legii pericolul depăşirii limitelor stabilite există întotdeauna. Aceasta nu înseamnă neapărat comiterea unor abuzuri, ci şi posibilitatea fizică pe care o are poliţistul de a fi sau nu discreţionar în dispunerea măsurilor legale, de a folosi sau nu atributele conferite de statutul

său în funcţie de persoanele cu care intră în contact, Codul încercând să elimine tocmai asemenea situaţii.