CĂRTICICAMEA

DE VARĂ

1

Se acordă elev..........................................................pentru rezultate

...............................................................................la .......................................................................................

FELICITĂRI! 12-08-2009

Director Învătător

Cocoşlul isteţ (poveste populara africana)

Se spune că un cocoş mergea să îşi viziteze rudele care trăiau, undeva, departe,  şi să se închine la mormântul unchiului său. Pe drum se întâlni cu o vulpe. De cum îl văzu, şireata îşi pusese în gând să îl jumulească. Ea se apropie de cocoş şi-i vorbi cu glas mieros:

        ─ Încotro, cocoşelule?        ─ Mă duc să mă închin la mormântul unchiului meu.        ─ Merg şi eu. În doi drumul o să ni se pară mai scurt şi nu o să ne fie urât.        Cocoşul îşi dădu seama de viclenia vulpii şi zise:        ─ Dacă mergi şi tu, nu vom mai fi doi, ci trei, cu tovarăşul meu de drum, câinele, care vine din urmă.           Cum auzi una ca asta, vulpea se sperie şi spuse:       ─ Am glumit... Cum să merg cu voi, când am atâtea treburi de făcut? adăugă ea şi plecă grăbită.           Astfel, cocoşul a scăpat viu şi nevătămat din ghearele vulpii datorită isteţimii sale.

1. Titlul textului este……………………………………………………………………………………2. Personajele sunt………………………………………………………………………………………3. Cel mai mult mi-a plăcut ........................................................................................................................................................................................................................................................................................4. Vulpea este..........................................................................................................................................5. Cocoşelul este ..............................................................................................................................6. Completează desenul şi cu alte elemente!

2

Corbul si vulpea de Bucur Milescu

Un corb flămând fură o bucată mare de caşcaval. O luă în plisc şi zbură. Se aşeză pe ramura unui copac înalt. Se pregătea s-o mânânce.

Atunci trecu o vulpe pe acolo. Întâmplător îşi ridică botul către coroanele copacilor şi îl văzu pe corb. Şi vulpea era flămândă. O ispiti bucata de caşcaval. Se gândi puţin. Apoi spuse cu glas mieros către corb:

-Bună dimineaţa, domnule Corb! Ce frumos arătaţi astăzi! Ce pene strălucitoare! Ce ochi vii şi pătrunzători! Sunt convinsă că şi vocea este pe măsură. Ah! De v-aş auzi numai o clipă cântând! Un singur cântecel! Sunt convinsă că ai fi ca un rege peste păsări!

Corbul era foarte îngâmfat.De aceea o crezu pe vulpe. Se umflă în pene şi deschise pliscul. Chiar atunci căzu şi bucata de caşcaval. Vulpea o înşfăcă de îndată şi nu mai aşteptă cârâitul corbului. Era prea flămândă şi prea încântată de fapta sa.

Aşa li se întâmplă întotdeauna celor ce se lasă amăgiţi de linguşitori!

1.Titlul textului este……………………………………………………………………………………2.Personajele sunt………………………………………………………………………………………3.Cel mai mult mi-a plăcut ........................................................................................................................................................................................................................................................................................4.Vulpea este..........................................................................................................................................5.Corbul este .........................................................................................................................................6. Din acest text am înţeles că..........................................................................................................................6. Completează desenul şi cu alte elemente!

3

Povestea curcubeului

de Bucur Milescu

Şapte stele multicolore au alunecat într-o dimineaţă de pe boltă şi au căzut pe Pământ. Au încercat să se înalţe din nou, fluturându-şi razele, dar zadarnic. Simţindu-se într-un loc străin şi îndepărtat au început să plângă.

Şi lacrimile stelei albastre au colorat mările şi văzduhul, iarba şi pădurea şi-au luat culoarea din lacrimile stelei verzi; florile au îmbinat culorile celorlalte stele. Lumea devenea tot mai frumoasă pe Pământ,dar stelele nu-şi încetau plânsul.

Vieţuitoarele s-au strâns toate înduioşate şi au încercat să le ajute. Păsările s-au oferit să le înalţe pe aripile lor. Dar în scurtă vreme au fost învinse de atâta înălţime. Au mulţumit pentru frumosul penaj cu care s-au ales din nobila încercare şi au cerut sfatul altor fiinţe. Împăratul Păianjenilor veni în sfârşit, după multă gândire, cu o idee.

-Numai singure vă puteţi salva - le zise . Pentru aceasta, timp de şapte ani învăţaţi să toarceţi fir din propriile lacrimi. Apoi, vă veţi urca pe vârful cel mai înalt şi veţi înălţa pod de pânză subţire până la cer.

Aşa făcură. Şi când vieţuitoarele pământului văzură casa multicoloră înălţată pe  cer, ştiură că stelele în sfârşit ajunseseră iarăşi la casa lor. Se bucurară, dar le păru şi rău, pentru că le îndrăgiseră foarte.

Îşi alinară părerea de rău privind culorile cu care stelele înzestraseră Pământul.Când şi când,după ce ploaia spăla văzduhul, pământenii revedeau cu nostalgie podul stelelor colorat în roz, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Îi dădură numele de Curcubeu, semnul apropierii dintre Pământ şi Cer.

4

Povestea puişorului moţat

de Constanţa Niţescu

Era spre sfârşitul primăverii. Mama cloşcă stătuse trei săptămani pe cuib şi încălzise nouă ouă mari şi roşcate. Era sleită de puteri, dar cu toate acestea, abia aştepta să-şi vadă odrasele.

Şi iată că primul piuit se auzi. Un puişor galben şi cu puful umed rupse coaja oului şi ieşi la lumina zilei strigând cât putea. Mama-cloşcă îl băgă sub aripi, îl încălzi  şi îl linişti. Apoi, unul şi încă unul, ieşiră toţi din întunericul în care stătuseră până acum, abia ţinându-se pe picioare.

Dar cloşca nu stătu mult pe gânduri. A doua zi îşi scoase odrasele la plimbare, mândră, nevoie mare, dar şi cu ochii în patru, ca nu cumva vreun duşman nevăzut să le facă rău. Un colţ de iarbă, o râmă, o firimitură, erau tot atâtea prilejuri ca mama să cheme puii la ea şi  să-i numere.

Am uitat să vă spun că, unul dintre puişori avea un moţ drăgălaş, care-l deosebea de frăţiorii lui. Cloşca observase de la început acest amănunt, dar pentru ea toţi puişorii erau la fel de frumoşi şi deştepţi, grija de a-i apăra era mult mai importantă decât moţul puişorului.

Cu toate acestea ceilalţi puişori nu conteneau în a admira moţul frăţiorului lor, ba chiar se mai şi certau uneori din aceasta cauză.    - Încetaţi, le spunea mama-cloşcă, moţul nu îl va hrăni şi nu îl va feri de primejdii! Învăţaţi mai bine ce trebuie să faceţi dacă vulpea sau uliul vă dă târcoale. Puişorul moţat îi dădea dreptate mamei lui, dar pe undeva, în adâncul sufletului lui, simţea un fel de mândrie şi bucurie pentru că era puişorul cu moţ.

Într-o zi, puişorul se apropie mai mult de malul râului. Privea cu jind la boboceii de raţă care înotau voiniceşte, se scufundau cu capul în apă, făcând tot felul de giumbuşlucuri. Şi nici măcar nu aveau moţ! Ştia că nu avea voie să intre în râu, dar tare s-ar mai fi jucat şi el!  Deodată observă pe malul râului o bărcuţă făcută din hârtie. Ce-ar fi să o încerce? Nu cumva chiar pentru el fusese pusă acolo? Doar era puişorul moţat! Se apropie de bărcuţă, o împinse şi încercă să se urce în ea. Atunci, o broscuţă care se afla în apropiere îi strigă:

- Hei, este doar o bărcuţă de hârtie! Se va uda şi se va rupe! Nu este bine ce faci!

5

Coloraţi stelele în culorile curcubeului, respectând ordinea: roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. Completaţi desenul cu ce doriti.

Ce animal urât! zise puişorul. Cum şi-o fi închipuind că eu, puişorul moţat,  am să ascult vorbele ei? Şi plecă mai departe.

Trecu pe lângă un peştisor jucăuş. Acesta se luă după bărcuţă şi strigă - -Opreşte-te, e doar o bărcuţă de hârtie! Se va uda şi se va rupe - -Ce-ţi pasă ţie? Dacă se va rupe, îmi voi întinde aripile şi voi zbura...

Barcuţa se udase deja şi începuse să se lăţească. O libelulă trecu prin apropierea puişorului, se învârti puţin în jurul lui, după care zumzăi: - -Ce puişor prostuţ! În curând va fi vai şi amar de puful lui.

Dar puişorul nu putu să-i mai răspundă. Bărcuţa începuse să se scufunde. Încercă să zboare, dar aripile nu i-au fost de niciun folos. Se uită spre mal şi îl cuprise spaima. Ce departe era malul de el! Şi apa era aşa de rece!

Dragi copii, dacă v-aţi fi uitat în acel moment spre râu, aţi fi văzut o broscuţă, un peştişor şi o libelulă care se trudeau să scoată un puişor din apă. Nu a fost uşor, dar cei trei şi-au unit forţele şi au reuşit să înfrângă puterea râului.

Ajuns pe mal, puişorul nu ştia cui să mulţumească mai întâi. Era tare ruşinat de felul cum se purtase! Şi-a zvântat puful gălbui la soare, apoi a pornit-o printre ierburi către frăţiorii lui care ciuguleau liniştiţi pe lângă mama lor. Oare le va povesti ce i s-a întâmplat? Voi ce credeţi?

1.Titlul textului este……………………………………………………………………………………2.Personajele sunt………………………………………………………………………………………..................................................................................................................................................................3.Cel mai mult mi-a plăcut ........................................................................................................................................................................................................................................................................................4.Puişorul poate fi asemănat cu..............................................................................................................5.Puişorul este .........................................................................................................................................6. Din acest text am înţeles că..........................................................................................................................

6. Completează desenul şi cu alte elemente!

6

Cel mai bun prieten

de Victor Sivetidis

Un copil avea multe jucării. S-a jucat ce s-a jucat cu ele şi deodată a început să plângă.— Nu mai am ce face cu ele, i-a spus tatălui său, ştergându-şi lacrimile. Să-mi cumperi o sfârlează. Vreau o sfârlează!— Bine. Am să-ţi cumpăr o sfârlează.— Tii, grozavă jucărie ! a spus el a doua zi, uitându-se la sfârleaza cumpărată de tatăl său. Ce culori şi ce sunete scoate!... Sfâr, sfâr... Când se învârteşte, parcă ar fi un motan care toarce.

Într-o bună zi, băiatul s-a plictisit şi de ea şi a spus :— Tăticule, vreau o altă jucărie ! Asta nu-mi mai place.— Bine, bine! Am să-ţi cumpăr o altă jucărie, dar pe asta n-ai s-o mai arunci, aşa-i?

—N-am s-o mai arunc! a zis copilul. Şi a primit o cutie cu plastilină de toate culorile.Mult s-a mai minunat el când a luat o bucăţică şi a frământat-o în mâini, de-a ieşit repede-repede o minge rotundă şi drăguţă.Cu o altă bucată de plastilină a făcut un măr, cu o alta un puişor micuţ-micuţ. S-a mai gândit c-o să mai facă neapărat şi o casă cu grădină, o maşină cu motor, un avion şi câte şi mai câte.

Iată că din ziua aceea n-a mai plâns după o altă jucărie şi nici nu s-a mai plictisit.— De ce nu mă mai plictisesc? l-a întrebat pe tatăl său.— Pentru că ţi-ai găsit cel mai bun prieten !— Pe cine? Plastilina? Nu se poate! Ea este doar un pământ frământat cu ulei şi cu culoare. Dacă nu-l modelezi

7

să iasă ceva, stă cuminte în cutie. Atunci care să fie prietenul cel bun ?— Munca ! i-a spus tatăl său. Munca harnică de fiecare zi.

Povesteşte textul pe scurt!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cuiele

de Pop Simion

Omul avea un fecior rău cum e fierea. Lenea curgea de pe el, în timp ce cu uşorul trai era frate de cruce. Doar de blestemăţii şi rele era bun. Tătâne-său nu-l bătu, cum făceau alţi părinţi. Bătu câte un cui în uşă de fiecare boacănă a neisprăvitului; cuiul şi fapta de ocară.

Timpul curse, uşa se umplu; deveni zid de cuie. N-aveai unde pune un deget şi fiul omului se înfurie, vorbind către tatăl său:- Nicăieri ca la noi. De ce ai bătut cuie în uşă?- Tu le-ai bătut, zice tatăl. - Eu?- Da. N-ai făcut tu rele, duium, cutare şi cutare, nu mai ţin minte câte, multe, fără număr?- Făcut, recunoscu fiul.- De fiecare faptă rea am înfipt câte un cui. Priveşte, ăsta eşti, vorbi tatăl, posomorându-se rău.- Nu-i supărare, cuiele se pot scoate; eu voi fi acela, promise fiul. - Poate făcând tot atâtea fapte bune, spuse tatăl şi îşi văzu de propriile griji.

Odrasla îşi luă rolul în serios, se făcu alt om, de nerecunoscut, încât fapta de laudă şi actul de mărinimie deveniră obişnuinţă. Nu trecea zi să nu ia cleştele spre a scoate un cui-două din uşa fărădelegilor lui.

Timpul curse, uşa se goli şi fiul alergă într-un suflet la tatăl său, care albise pe cap, trăgea să moară. Spuse către el, strălucind de bucurie:

8

- Văzut-ai, tată? Nu mai e nici un cui. Le-am scos pe toatei- Dar găurile?

1.Titlul textului este……………………………………………………………………………………2.Personajele sunt………………………………………………………………………………………..................................................................................................................................................................3.Cel mai mult mi-a plăcut că........................................................................................................................................................................................................................................................................................4. Din acest text am înţeles că..........................................................................................................................5. Alege proverbul care se potriveşte textului:

Prietenul bun la nevoie se cunoaşte.Vai de copiii care nu ascultă de părinţi.Ascultă sfaturile tatălui tău şi urmează îndemnurile mamei tale.

Imaginează un sfârşit pentru această povestire!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Poveste cu talc ( poveste populara )

Demult, trăia într-un sat un împletitor de nuiele. Trudea cu tragere de inimă la meşteşugul său şi trăia mulţumit alături de nevasta si de fiica sa.

Intr-o zi, un înalt dregător care trecea călare, cu suita, prin acele locuri, văzu preafrumoasa fată umplându-şi ulciorul cu apă. Şi atât îi plăcu dregătorului chipul şi purtarea fetei, încât se gândi s-o ia de soţie. Trimise el, degrabă, peţitoare.

-Înaltul dregător vă face cinstea să o ceară pe fata voastră de soaţă, spuseră ele împletitorului de nuiele.-Cinstea e mare, într-adevăr, iar despre dregător norodul vorbeşte numai de bine. Dar, înainte de a-mi da fata, vreau să ştiu dacă cel ce vrea să-mi fie ginere cunoaşte vreo meserie. Adică, dacă la o nevoie ar putea să-şi câştige traiul aşa ca mine.-Ce gânduri ai, omule! se miră peţitoarele. El e ditai dregătorul. Ce-i trebuie lui meserie? E om bogat. - Eu nu zic că nu-i aşa, numai că eu vreau ca ginerele meu să ştie o meserie trudnică, cinstită.Cum înaltul dregător dorea mult s-o ia pe fată de soţie, se îmbrăcă în straie de om nevoiaş şi colindă pe la fel de fel de meşteşugari. Până la urmă, tot împletitul de nuiele învăţă şi, în scurt timp, izbuti să devină el însuşi meşter.

Aflând cum stau lucrurile cu ce! ce voia a-i fi ginere, tatăl fetei îşi dădu încuviinţarea şi nunta se făcu. Nu trecu mult şi, prin intrigi, tânărul dregător pierdu bunăvoinţa domnitorului. El fu scos din înalta sa funcţie, iar averea i-a fost luată, încercă să dobândească o altă funcţie, dar nimeni nu îl asculta, de teamă să nu-şi atragă

9

mânia domnitorului. Atunci îşi aduse omul aminte că ştie o meserie şi se apucă să muncească alături de socrul său. Tânărul lăudă, în sinea sa, bunul simţ şi dreapta judecată a socrului. Muncind cinstit, el se bucură de cinstea tuturor celor din jurul său, şi a trăit fericit până la adânci bătrâneţi.

Colorează!

Vulpita şi tigrul

Într-o zi Vulpiţa se juca singură prin pădure, când deodata, un tigru a sărit dupa un copac.- Mmmm, a spus tigrul. Am să te mănânc!

Vulpiţa era speriată, dar şi-a păstrat calmul. Repede şi-a construit un plan în gând.- Îmi pare rău, domnule Tigru, dar nu mă poţi mânca, i-a spus ea.- Si de ce nu? a întrebat surprins tigrul.- Pentru că sunt foarte importantă, a spus Vulpiţa. De fapt, sunt regele acestei paduri. Toate animalele sunt aşa de înspăimântate de mine, încât fug din calea mea când mă plimb.

Tigrul era suspicios. - Cum pot ştii ca-mi spui adevarul? intreba el.- Foarte usor, a răspuns Vulpiţa. Mergi în spatele meu în timp ce mă plimb prin pădure. Şi ai să vezi cu ochii tăi ce importantă sunt.

Şi Vulpiţa a plecat cu tigrul mergând în spatele ei.Curand au ajuns aproape de un cerb ce se juca în jurul copacilor. Când cerbul a vazut Vulpiţa, nu i-a acordat nicio atenţie. Dar când a văzut tigrul, a fugit în tufişuri exact cum bănuia Vulpţa că va face.- Ai vazut? a întrebat Vulpiţa. Cerbul acela se teme rău de mine.

Mai apoi, Vulpiţa şi tigrul au ajuns aproape de un lup aflat la gura vizuinii sale. Din nou, lupul nu a acordat nicio atenţie Vulpiţei. Dar când a văzut tigrul ce mergea în spatele ei, a sărit şi a alergat în vizuină să se

10

ascundă.- Ai vazut? a spus Vulpiţa. Chiar şi acel lup se teme de mine.

Vulpea si tigrul şi-au continuat drumul prin pădure. În scurt timp au ajuns la marginea unui râu unde ursul pescuia. În mod obişnuit ursul nu se teme de nimeni.Abia dacă a zărit-o pe Vulpiţă. Dar când l-a vazut pe tigru, a sărit în apă şi a înotat repede cât mai departe.

- Acum mă crezi? a întrebat Vulpiţa.

Tigrul era complet păcălit. Şi-a plecat capul şi a spus:- Iarta-mă, Vulpiţo. Habar nu aveam că eşti aşa de importantă. De acum înainte nu am să te mai supăr niciodată.

Aşa că Vulpiţa s-a întors să se joace în pădure, tare fericită ca i-a venit în minte o asemenea păcăleală.

1.Titlul textului este……………………………………………………………………………………2.Personajele sunt………………………………………………………………………………………3. Explică în ce fel a reuşit vulpiţa să scape!

…………………………………………………………………………………………………………………….……………………………………………………………………………………………………………………

Cei doi pădurari si zana

de Bucur Milescu

Într-o zi, un tânăr pădurar tăia un copac care crescuse pe malul unui lac adânc. Din neatenţie, scăpă toporul în apă. Neştiind ce să facă, începu să plângă de supărare. Zâna pădurii, care locuia în castelul ei de pe fundul lacului, îl auzi. I se făcu milă de el. De aceea ieşi la suprafaţa apei. În mână purta un topor de aur.-Acesta este toporul tău, pădurarule? întrebă ea.-Nu, răspunse tânărul uimit.

Zâna coborî din nou şi scoase la iveală un topor din argint.-E acesta cumva?-Nu, răspunse pădurarul.

A treia oară zâna ţinea în mână chiar toporul cu pricina.-Acesta este al tău?-Da, mulţumesc foarte mult, răspunse fericit eroul nostru.

Zâna se bucură că tânărul era aşa de cinstit. De aceea îi înmâna cele trei topoare, spunându-i că toate sunt acum ale lui.

Un alt pădurar auzi povestea. Îi veni în cap s-o păcălească pe zână. Merse lângă lac, îşi aruncă toporul în apă şi începu să se vaiete. Zâna apăru cu un topor de aur în mână.

11

-Cunoşti această unealtă? întrebă ea.-Da, e toporul meu, răspunse pădurarul cel lacom.Atunci zâna se înfurie. Dispăru sub apă şi nu ,mai apăru deloc. Iar pădurarul rămase ţintuit pe mal două săptămâni încheiate.

Trebuie să spunem adevărul.

Povesteşte textul pe scurt!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Cămila si girafa

de Bucur Milescu

Cămila şi Girafa erau într-o continuă sfadă. „Ce urâtă eşti, gheboşato!" îi spunea Girafa suratei sale. Iar Cămila răspundea cu dispreţ: „Cine a mai văzut un gât până la cer ca al tău?"

Dar într-o zi savana arse şi focul le împinse pe amândouă în pustiu. În fuga mare, abia apucaseră să ia niscaiva merinde şi puţină apă. Pe drum, sub soarele arzător, Cămila spuse:- Surioară, păstrează toate merindele pentru tine. Cocoaşa mea mă va hrăni până la prima oază.Iar la oază, Girafa îşi întinse gâtul şi culese din vârfurile celor câţiva palmieri ai locului suficiente frunze ca să se sature şi Cămila, care era prea scundă pentru a-şi culege singură hrana.

Nu-şi mai spuseră nici un cuvânt urât, după aceea, niciodată.

1.Titlul textului este……………………………………………………………………………………2.Personajele sunt………………………………………………………………………………………..................................................................................................................................................................3.Cel mai mult mi-a plăcut că........................................................................................................................................................................................................................................................................................4. Din acest text am înţeles că..........................................................................................................................

5. Scrie un proverb care să se potrivească textului :………………………………………………………….

12

……………………………………………………………………………………………………………………..

6. Colorează şi completează desenul !

MICA SIRENĂ de Hans Christian Andersen

- Ştiu ce vrei, zise vrăjitoarea, văzând-o pe mica sirenă; dorinţa ta e o nebunie. Tu vrei să scapi de coada ta de peşte şi s-o înlocuieşti cu cele două picioare cu care umblă oamenii, şi asta ca să te iubească prinţul, să te ia de soţie şi să-ţi dăruiască suflet nemuritor. Rostind vorbele acestea, izbucni într-un hohot de râs înspăimântător. -În sfârşit, bine-ai făcut că ai venit. Am să-ţi pregătesc o băutură pe care s-o duci pe pământ înainte de revărsatul zorilor.Te aşezi pe ţărm şi o bei. Îndată coada ta o să se subţieze şi o să se desfacă-n două. Dar să ştii că asta o să te doară. Toată lumea se va minuna de frumuseţea ta, dar fiecare pas te va însângera şi îţi va pricinui dureri. -Le voi îndura, zise sirena cu glas tremurat, gândindu-se la prinţ şi la sufletul nemuritor. -Dar ţine bine minte, urmă vrăjitoarea, că odată schimbată în fiinţă omenească, nu te vei mai putea face sirenă! Dacă prinţul se va însura cu alta, inima ta se va zdrobi, şi tu nu vei mai fi decât puţină spumă în calea valurilor. -Mă învoiesc, zise prinţesa, albă ca ceara. -Atunci, dacă-i aşa, zise vrăjitoarea, află că trebuie să mă plăteşti. Glasul tău e cel mai frumos dintre toate cele din fundul mării. De aceea, glasul tău ţi-l cer ca plată.

Citeşte întreaga poveste si povesteşte cum se sfârşeşte!

13

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

14