GENERALITATI Stafilococii sunt bacterii de forma rotund-ovalara (coci), gram pozitivi (se coloreaza cu colorant Gram), cu un diametru de 0,5-1,5 mm, dispusi caracteristic in gramezi (ca si ciorchinele de strugure). Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de specii de stafilococi, dintre care cele mai dese sunt asociate cu infectii umane.

Pot produce o gama larga de infectii, a caror gravitate si localizare variaza de la infectii superficiale ale pielii pana la infectii ce pun viata in pericol, ca de exemplu septicemia sau meningita.

Staphylococcus aureus, imagine obţinută cu microscopul electronic.

PATOGENITATEA S. AUREUSPentru a intelege cum reuseste aceasta bacterie sa patrunda, sa infecteze si sa se raspandeasca in organism in ciuda mecanismelor de aparare proprii organismului, si cum se explica varietatea clinica a afectiunilor determinate de stafilococ, este important de cunoscut structura acestuia si modul de actiune.Stafilococul auriu (S. aureus) isi exercita patogenitatea atat prin structura sa cat si printr-o multitudine de enzime pe care le produce.

Stafilococul auriu secreta un numar mare de toxine:- 5 enzime citolitice, care sunt capabile sa lezeze membranele celulare si deci sa distruga celulele; acestea sunt alpha, beta, gama hemolizinele si leucocidina; dupa cum le spune si numele hemolizinele au ca principal rol hemoliza – distrugerea eritrocitelor, dar ele pot distruge si alte tipuri de celule avand un rol important in producerea leziunilor tisulare; leucocidinele ataca si distrug leucocitele.

- exfoliantina: determina leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutiva; este responsabila de aparitia dermatitei exfoliative in cadrul sindromului stafilococic al pielii oparite (frecventa la copiii mici)toxina-1 a socului toxic: este responsabila de sindromul de soc toxic caracterizat prin: febra, hipotensiune, eruptie urmata de descuamare si afectarea mai multor organe interne- enterotoxinele (sunt 5, notate de la A la E): sunt responsabile de toxiinfectiile alimentare cu stafilococ, ele fiind rezistente la aciditatea gastrica si rezista 30 minute la temperatura de 100 grade C, ceea ce semnifica faptul ca alimentele contaminate cu enterotoxina stafilococica nu devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se pare ca au actiune si asupra SNC, ceea ce explica varsaturile severe ce apar uneori in toxiinfectiile alimentare.

TRATAMENTTratamentul infectiilor stafilococice cuprinde

tratament antibiotic alaturi de care sunt necesare si drenajul colectiilor purulente, indepartarea tesuturilor necrozate si a corpurilor straine.

Deoarece in prezenta unor corpuri straine (proteze, catetere, pacemaker) este aproape imposibil de eradicat infectia cu S. aureus, de cele mai multe ori acestea trebuie indepartate .TRATAMENTUL ANTIBIOTIC

Inca din anii 1950-1960 a fost semnalata o crestere rapida a rezistentei tulpinilor stafilococice in general si mai ales a S. auriu la antibiotice. Efectuarea antibiogramei a devenit astfel obligatorie pentru toate tulpinile de S. aureus izolate din diverse infectii.

Pentru tulpinile sensibile, antibioticul de electie ramane penicilina iar pentru infectiile mixte se poate asocia penicilina cu un inhibitor de beta-lactamaza.

Infectiile grave care necesita doze mari sau infectiile asociate cu bacteriemie se vor trata cu antibiotice pe cale parenterala (injectabila) in timp ce infectiile pielii, ale tesuturilor moi sau ale cailor respiratorii se pot trata prin administrare orala.

Durata tratamentului si calea de administrare difera in functie de localizare, severitate, imunitatea gazdei si raspunsul la tratament; bacteriemia necesita 2-4 saptamani de tratament cu antibiotic parenteral, osteomielita acuta si endocardita acuta 4-6 saptamani, in timp ce osteomielita cronica necesita pana la 6-8 saptamani de tratament parenteral.

INFECTIILE RESPIRATORII determinã o morbiditate foarte mare în zonele temperate si reprezintã peste 50% din bolile acute dintr-un an. Ele afecteazã în special copiii care fac 6 –7 episoade pe an;ele reprezintã 60 – 70% din morbiditatea anualã la copii.La adulti determinã aproximativ 75% din acutizãrile BPOC. Infectiile respiratorii virale repetate pot duce la bronsiectazii, scleroemfizem pulmonar, astm bronsic. De asemeni unele virusuri (adenovirusuri) au potential oncogen.

SPECTRU CLINIC Spectrul clinic al infectiilor respiratorii este foarte larg.De asemenea trebuie avut în vedere cã acelasi virus poate determina mai multe sindroame clinice, iar acelasi sindrom clinic poate fi determinat de mai multe virusuri.

Se utilizeazã de obicei clasificarea în functie de segmetul tractului respirator predominant afectat:- Infectii ale cãilor aeriene superioare: rinita acutã, faringita, amigdalita, febra faringoconjunctivalã, laringita, epiglotita, laringo-traheo-bronsita.- Infectii ale cãilor aeriene inferioare: bronsita acutã, pneumonia.- Infectii ale întregului tract respirator: gripa.

Dintre infectii ale cailor aeriene, Penumonia cu stafilococ care apare destul de rar, insa manifestarile sunt cat se poate de severe: - dureri toracice intense-dispnee (dificultate in respiratie),-toxicitate sistemica,-necroza si formare de abcese pulmonare.

Exista situatii in care penumonia stafilococica poate aparea chiar si in absenta unor factori predispozanti, ce tin de gazda umana, atunci cand mecanismele de aparare antiinfectioasa nu sunt alterate. Exista o serie de factori, care favorizeaza aparitia infectiilor respiratorii cu stafilococul aureus si stafilococi in general, precum internarea prelungita in unitati de ingrijire a bolilor cronice, antibioterapia prelungita si chiar internarea uzuala in unitatile de ingrijire medicala.

Pneumonia stafilococica se poate complica grav cu aparitia empiemului (acumularea de puroi, intre foitele pleurale), situatie amenintatoare de viata care contribuie semnificativ la cresterea mortalitatii. In multe dintre situatii, Stafilococul aureus poate fi izolat din secretiile provenite de la nivelul faringelui, mai ales la copii care acuza dureri la nivelul gatului sau in timpul deglutitiei (faringita exudativa) .

TRATAMENT Tratamentul etiologic poate fi aplicat în foarte putine cazuri: gripa, infectia cu v. Sincitial respirator, v. herpetice. Tratamentul este în general simptomatic: antitermic, antiinflamator, antitusiv sau mucolitic si expectorant etc.De asemenea tratamentul trebuie adaptat formei clinice a bolii. În formele severese face tratament patogenic cu glucocorticoizi pe cale parenteralã, de sustinere a functiilor vitale, de reechilibrare hidroelectroliticã.

INFECTII ALE SCHELETULUI Oasele scheletului pot fi sediul unor tumori, ale unor infecţii

(osteomielita), ale unor leziuni degenerative (artroza) sau inflamatorii (artrită).

GENERALITĂŢI Osteomielita reprezintă o infecţie osoasă cauzată, de obicei,

de bacterii. Există 2 forme de osteomielita, acută şi cronică. La copii, se întâlneşte doar forma acută.

Infecţia ce cauzează apariţia bolii provine, de regulă, din alte regiuni ale corpului şi se răspândeşte la oase prin circulaţia sanguină sau de la un ţesut învecinat. Ea poate începe şi de la nivelul osului în cazul în care există o predispoziţie, precum un traumatism recent. La copii sunt afectate mai des oasele lungi, iar la adulţi - vertebrele şi osul coxal.

Infecţia osoasă poate fi cauzată de bacterii sau fungi.În interiorul osului infectat se produce puroi, ce poate provoca formarea unui abces. Abcesul diminua aportul sanguin la nivelul osului.Osteomielita cronica apare atunci când ţesutul osos este distrus în urma aportului sanguin scăzut. Infecţia cronica poate persista ani de zile.

In osteomielita acută se întâlnesc durerea osoasă şi febră. Local, apare inflamaţia, roşeaţa şi temperatura crescută.

Osteomielita cronica prezintă, de asemenea, durere osoasă şi, local, inflamaţie, roşeaţa şi temperatura crescută. În plus, apare scurgerea puroiului prin piele. Uneori mai pot apărea următoarele simptome:Greaţă;Transpiraţii;Frisoane; Oboseala cronică;Umflarea gleznelor şi picioarelor; Disconfort general.

TRATAMENT Tratamentul consta din antibiotico-terapie şi intervenţie

chirurgicală. Antibioticele se administrează pentru a distruge microorganismele ce cauzează infecţia. În cazul infecţiilor persistente poate fi necesară intervenţia chirurgicală, care constă în îndepărtarea ţesutului osos necrozat. Spaţiul rămas în urma intervenţiei chirurgicale, se umple cu o grefă osoasă sau cu materiale speciale care stimulează dezvoltarea ţesutului osos.

Administrarea de antibiotice continua cel puţin 6 săptămâni după intervenţia chirurgicală.

ARTROZACE ESTE ARTROZA?

Artroza este o suferinţă a cartilagiului articular. Acesta este un ţesut elastic care acoperă extremităţile oaselor din articulaţii. În mod normal suprafaţa acestor cartilagii este foarte netedă, facilitând mobilitatea articulara şi absorbind totodată şocurile. Acest lucru este deosebit de important la nivelul articulaţiilor mari, care suporta greutatea corpului, cum sunt cele de la picioare şi articulaţiile coloanei vertebrale. Pe măsură ce artroza progresează, suprafaţa cartilagiilor şi a osului de dedesubt devine neregulată, apar excrescenţe osoase ("ciocuri", "noduri"). Consecinţa este imposibilitatea culisării fine a suprafeţelor articulare care în schimb se freacă între ele, mai ales cu ocazia mişcărilor solicitante.

CARE ESTE TRATAMENTUL ÎN ARTROZA?Există mai multe medicamente simptomatice care se pot

folosi în artroza. Trebuie subliniat că ele nu vindecă boala şi au efecte secundare, de aceea trebuie folosite cu prudenţă.Antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) - reduc durerea şi inflamaţia. Exemple: aspirină, ibuprofen, indometacin, diclofenac, ketotifen, etc. Problema este că, în general, pentru a se obţine efectul dorit sunt necesare doze mari (de exemplu 12 tablete pe zi), la care apar mult mai frecvent efecte secundare nedorite. Alternativa este folosirea unguentelor (cu fenilbutazona, diclofenac, piroxicam, etc.) care se aplică pe zona dureroasă, de câteva ori pe zi. Acetaminofen - eficient contra durerii, dar nu are efect antiinflamator.

ARTRITĂArtrită se defineşte ca fiind o inflamaţie a unei articulaţii.

Este o eroziune, o deteriorare treptată a cartilajului

TIPURI - Artrită genunchiului- Artrită psoriazica- Artrită reumatoidă- Artrită juvenila reumatoidă- Artrită din bolile inflamatorii intestinale- Artrită reactiva- Gută- Osteoartrita

SIMPTOMEArtrita se caracterizează prin dureri adesea nocturne care pot trezi bolnavul. Dimineaţa, articulaţiile îşi regăsesc mobilitatea doar după o perioadă de încălzire, a cărei durata constituie un bun martor al gradului de inflamaţie. Local, epidermul este trandafiriu sau roşu, chiar violaceu, articulaţia este adesea umflată.

TRATAMENTUL ARTRITELOR

Unele artrite necesita un tratament specific: antibiotice pentru artritele septice, uricozurice în cazul gutei, antiinflamatoare şi corticosteroizi în poliartrita reumatoidă. În majoritatea cazurilor, analgezicele şi antiinflamatoarele atenuează durerea.

Unele artrite inflamatorii aseptice pot antrena deformaţii sau distrugeri articulare, necesitând uneori o artroplastie (înlocuirea articulaţiei cu o proteză), chiar o artrodeză (fuzionarea chirurgicală a oaselor articulaţiei).

STREPTOCOCULStreptococul este un gen de bacterie din familia

cocilor. Datorita diviziunilor consecutive ale celulei, in timpul inmultirii se formeaza un lant de celule. Celulele de streptococ au forma de sfera, cu diametrul de 0,6-1,0 micron. Nu formeaza spori. Din grupa streptococilor fac parte atat specii patogene, cat si nepatogene. 

Unele specii de streptococ poseda asa-numite proprietati hemolitice - proprietatea de a distruge hematiile. Streptococii sunt agentii patogeni ai erizipelului, provoaca septicemia acuta si cronica, endocardita, anumite angine si o serie de afectiuni inflamatorii purulente (de exemplu, meningita purulenta, osteomielita, otita). O specie de streptococ - streptococul hemolitic - este considerat agentul patogen al scarlatinei. Este probabil ca streptococul are un rol si in dezvoltarea reumatismului. Cel mai raspandit microb patogen este streptococul.

Microorganismele streptococice sunt extrem de versatile si comune. Sunt capabile sa invadeze orice parte a organismului. Aceste microorganisme se impart in mai multe grupe, bazate pe tipurile de proteine din invelis si caracteristicile de laborator.

Ele sunt impartite in grupurile A, B, C, D, G, H, K, Streptococcus mutans si Streptococcus pneumoniae. Cel mai des intalnit ca agent etiologic al infectiilor este streptococul de grup A. 

Unele dintre cele mai frecvente afectiuni cauzate de streptococii de grup A includ infectiile respiratorii superioare (amigdalite,faringite,etc), infectii ale pielii (impetigo) si boli inflamatorii (cum ar fi febra reumatica sau infectia renala). In plus, mai pot determina infectii sangvine care pot avea complicatii severe.

Streptococcus mutans determina, in general, carii dentare.TRATAMENT: Diagnosticul precoce si initierea prompta a terapiei antibiotice sunt preferabile. Penicilina este medicamentul de electie in tratamentul infectiilor streptococice, dar alte antibiotice, cum ar fi Eritromicina sau Cefalosporinele pot fi folosite depinzand de natura infectiei si de susceptibilitatea si rezistenta individuala la antibiotice.

Infectiile cutanate streptococice necesita uneori doar tratament local, cu unguente cu antibiotice, insa, in unele cazuri poate fi necesar si un tratament pe cale orala.In cazul infectiilor cu Streptococcus pneumoniae (pneumococ) se recomanda efectuarea antibiogramei, deoarece s-au semnalat tulpini rezistente la penicilina, eritromicina si azitromicina.

PNEUMOCOCUL (Streptococcus pneumoniae) este o bacterie din genul streptococilor, care a fost izolat pentru prima data in anul 1881, din sputa, de catre Louis Pasteur, in Franta. Se gaseste in flora orofaringiana normala la majoritatea populatiei dar poate fi si un important agent patogen uman, fiind principalul agent patogen al infectiilor pneumococice invazive si non-invazive la copii. Infectiile pneumococice invazive includ pneumonia, meningita si bacteriemia (septicemia); manifestarile non-invazive includ otita medie, sinuzita si bronsita. Aproximativ 80% dintre pneumoniile bacteriene sunt determinate de pneumococ.

EPIDEMIOLOGIE

Transmiterea se realizeaza pe cale aeriana, directa (prin stranut, tuse, contact cu un purtator asimptomatic), sau indirect prin praf contaminat. Purtatorii nazofaringieni de pneumococ contribuie la raspandirea infectiei (mai ales in institutiile de ingrijire si in alte spatii comune), avand un rol important in transmiterea tulpinilor rezistente la antibiotice. Infectia pneumococica are caracter sezonier: in zonele temperate, incidenta atinge nivele ridicate iarna si primavara

FORME CLINICE

Streptococcus pneumoniae este agentul etiologic a mai mult de 80% din pneumoniile bacteriene si a numeroase cazuri de otite medii, meningite si septicemii, fiind astfel o cauza importanta de mortalitate si morbiditate.

PNEUMONIA PNEUMOCOCICA - Simptomele caracteristice sunt: debut brutal, cu febra ridicata (> 39C), frisoane, tuse, junghi toracic. In general este localizata la nivelul lobului inferior al plamanului; bronhopneumonia este mai frecventa la copii si varstnici. In general dupa o terapie cu antibiotice eficienta, vindecarea survine in 2-3 saptamani. Complicatiile sunt rare.

SINUZITA SI OTITA MEDIE - Episoadele de otita medie pot sa apara la orice varsta, dar cel mai adesea in copilarie, mai ales intre 3 luni si 3 ani, in timp ce sinuzitele apar mai frecvent la adulti. Otita medie acuta este caracterizata de aparitia rapida a simptomelor sistemice sau ale urechii medii, incluzand unul sau mai multe din urmatoarele: otalgie, otoree, febra, iritabilitate, anorexie, varsaturi. Cea mai comuna complicatie a otitei este pierderea temporara a auzului. Afectarea grava a auzului poate sa apara dupa episoade repetate de otita. MENINGITA - Are o rata de mortalitate ridicata. Supravietuitorii unei meningite pneumococice pot ramane cu sechele deosebit de importante. Sechelele pe termen lung includ deteriorarea auzului, probleme neurologice focale si intarziere mentala.

BACTERIEMIA (SEPTICEMIA) - 3-5% dintre copii cu varsta cuprinsa intre 3-36 luni fara focare aparente de infectie prezinta bacteriemie oculta. Singurul semn clinic al bacteriemiei oculte este febra. Bacteriemia oculta poate progresa spre o bacteriemie inalta, care mult mai probabil poate determina complicatii focale sau boala invaziva severa. La pacientii asplenici se poate produce bacteriemia fulminanta, care poate conduce la coagulare intravasculara diseminata (CID). Septicemia apare ca o complicatie la 25-30% dintre pacientii cu pneumonie pneumococica si la 80% dintre cei cu meningita pneumococica. Nu apare de obicei ca urmare a sinuzitelor sau otitelor medii.

TRATAMENTTerapia antimicrobiana este tratamentul etiologic al infectiei cu pneumococ. Majoritatea tulpinilor sunt sensibile la penicilina si eritromicina, insa, deoarece s-au semnalat tot mai frecvent tulpini rezistente la penicilina, eritromicina si azitromicina, efectuarea antibiogramei a devenit necesara. Dozele, calea de administrare si durata tratamentului sunt in functie de forma clinica de boala.Cu toata eficacitatea antibioterapiei, mortalitatea in cazul infectiilor pneumococice este crescuta mai ales la varstnici si imunocompromisi (splenectomizati, infectati HIV). De aceea la aceste persoane, se recomanda imunizarea activa prin vaccinare antipneumococica, care asigura o protectie de lunga durata, de pana la 5 ani.

La copiii cu hipogamaglobulinemie sau splenectomizati se recomanda tratamentul cu penicilina orala, deoarece acestia nu raspund foarte bine la vaccinare si fac frecvent infectii pneumococice.Cu exceptia vaccinarii, nici o alta masura de sanatate publica nu are un impact semnificativ asupra incidentei acestei boli. Cresterea rezistentei la antibiotice si usurinta cu care se pot raspandi tulpinile rezistente subliniaza importanta controlului prin vaccinare.

MENINGOCOCUL (NEISSERIA MENINGITIDIS)

HABITAT:Meningococul paraziteaza numai omul si poate fi

izolat din oro- si nasofaringele persoanelor sanatoase.Transmiterea se face prin picaturile lui Pflugge,poarta de intrare fiind tractul respirator.CARACTERE MORFOLOGICE SI STRUCTURA ANTIGENICA:

Meningococii sunt diplococi gram-negativi,reniformi,ca doua boabe de cafea ce se privesc fata in fata,imobili si aerobi.

IN PATOGENEZA INFECTIILOR SUNT IMPLICATI 3 FACTORI MAJORI:•abilitatea meningococului de a coloniza nasofaringele si de a strabate mucoasa prin endocitoza;•raspandirea sistemica in absenta fagocitozei mediate de anticorpi •efecte toxice

Cantonat la nivelul mucoasei, nasofaringiene meningococul produce local o rinofaringita care poate fi uneori asimptomatica.In conditii de scadere a rezistentei mucoasei sau lipsei factorilor locali ai apararii antiinfectioase nespecifice (lizozim),meningococul traverseaza bariera mucoasa,trecand in circulatie.

Factorii apararii nespecifice sau specifice existenti in sange pot opri infectia in acest stadiu.

In lipsa lor sau in cazul scaderii rezistentei organismului, meningococii traverseaza bariera hemato-encefalica ajungand la SNC.

Meningita debuteaza brusc cu febra,fototofobie,redoarea cefei,varsaturi,letargie sau alterarea statusului mental.

EPIDEMIOLOGIE:Infectiile meningococice au caracter endemo-epidemic si

apar mai frecvent iarna si la inceputul primaverii.Transmiterea se face pe cale aerogena prin picaturile lui Pflugge.Sursa de infectie o constituie purtatorii sanatosi si cei bolnavi.Infectiile cu caracter endemic sunt mai frecventa la copiii cu varsta pana la 5 ani,iar infectiile cu caracter epidemic se intalnesc la adultii din colectivitati.Netratate,infectiile au o mortalitate de 87%.

PROFILAXIA:Presupune izolarea bolnavului si a contactilor precum si

administrarea de rifampicina si vaccinare cu antigene specifice. Sunt boli cu declarare obligatorie.

TRATAMENT:Antibioterapia se realizeaza prin administrarea de

penicilina G,aminopeniciline,cefalosporine de generatia a treia, iar in scop profilactic,la contacti,este indicata rifampicina.

GONOCOCUL

Dupa dictionarul medical gonococul este: Diplococ (bacterie de forma sferica (coc) asociat in grupuri de doi, ca boabele de cafea), Este un germen gram negativ, responsabil de gonoree. Este un germene patogen specific omului, transmisibil pe cale sexuala, dezvoltandu-se numai in atmosfera imbogatita in dioxid de carbon.

Neisseria gonorrhoeae este cauza gonoreei, o boala cu transmitere sexuala care afecteaza femeile, barbatii si copiii. In fiecare an sunt raportate aproximativ 1 milion de cazuri, in timp ce un numar cel putin identic nu sunt raportate. Consecintele medicale si sociale sunt semnificative. Poate cauza infertilitate la femei si este un factor de risc major pentru infectia HIV.

In medie, un barbat va fi infectat la fiecare al 4-lea contact sexual cu o femeie infectata, in timp ce o femeie va fi infectata la fiecare al 2-lea contact sexual cu un barbat infectat.

Mecanismul infectiei cu Neisseria gonorrhoeae este diferit la femei si barbati. O caracteristica remarcabila a acestui microorganism, descoperita de un grup de cercetatori microbiologi, este abilitatea extraordinara de a supravietui in unica lui gazda, organismul uman.N. gonorrhoeae este un patogen exclusiv uman care nu are alta poarta de intrare, inafara de mucoasa umana, si in special cea genitala. A dezvoltat mecanisme remarcabile prin care evita atacul sistemului imun al gazdei (congenital si adaptat).

SIMPTOMESimptomele gonoreei apar, de obicei, dupa o perioada de 2 zile pana la 3 saptamani, dupa expunerea la infectie. Unele femei si barbati sunt asimptomatici pana cand apar complicatii severe.Simptome la femei:- disurie (senzatie dureroasa si de usturime la urinat)- secretii vaginale galbene- fragilitate vasculara (producerea cu usurinta a sangerarilor)- dispareunie (dureri la contactul sexual).Simptome la barbati:- secretie ureterala laptoasa alb-galbuie- disurie (senzatie dureroasa si de usturime la urinat)- inrosirea si umflarea deschiderii uretrei la nivelul penisului - dureri abdominale joase- durere si edematiere (umflare) la nivelul testiculelor.

MOD DE TRANSMITEREInfectia gonococica se transmite prin contact

sexual vaginal, anal sau oral. Copiii se vor infecta la nastere, in cazul in care

mamele sunt infectate.

DIAGNOSTICDepistarea simptomelor este foarte dificila in multe dintre cazuri. Astfel ca persoanele nu stiu ca sunt infectate pentru o perioada lunga de timp. Cele mai multe dintre persoanele asimptomatice, vor afla ca sunt infectate atunci cand partenerul lor este diagnosticat. Singura metoda sigura de a depista infectia este testarea (culturi din secretiile uretrale sau vaginale) pentru infectia gonococica.

COMPLICATIIInfectia gonococica este periculoasa, chiar daca este asimptomatica. Infectia gonococica netratata se poate complica cu urmatoarele:La copii:- oftalmia gonococica (infectia globilor oculari)- afectarea ireversibila a organelor de reproducere- infertilitate (dificultatea de a ramane insarcinata).La adulti:- sterilitatea (incapacitatea de avea copii), fiind urmare a salpingitei acute, cauzata de infectia gonococica- sarcina ectopica sau tubara, o complicatie care se poate finaliza cu decesul femeii insarcinate- artrite.

PROFILAXIERecomandarile pentru prevenirea infectiei

gonococice sunt identice cu cele pentru prevenirea altor boli cu transmitere sexuala.

Cea mai buna metoda de prevenire a infectiei gonococice este abstinenta (nici un contact sexual) sau contactul sexual cu un singur partener neinfectat, care la randul lui nu are un alt partener sexual.

O alta recomandare este folosirea protectiei in timpul contactului sexual. Prezervativul, folosit adecvat de la inceputul pana la sfarsitul fiecarui contact sexual, este cea mai buna protectie. Spumele sau gelurile spermicide si diafragmele sunt mai putin eficiente si nu ar trebui sa inlocuiasca prezervativul, ci sa fie folosite impreuna cu acesta.

TRATAMENTDesi poate avea complicatii grave daca ramane

netratata, infectia gonococica poate fi vindecata. Tratamentul consta in administrarea de antibiotice (de obicei Penicilina, Eritromicina sau Tetraciclina).

Este foarte important ca tratamentul sa fie urmat corect, pentru a fi eficient.

Din pacate, tratamentul antibiotic nu poate trata complicatiile deja cauzate de infectia gonococica.

TOXIINFECTII ALIMENTAREToxiinfectia alimentara este o afectiune determinata de consumarea unor alimente contaminate cu bacterii sau toxine bacterien. Diagnosticul de toxiinfectie alimentara presupune existenta si a unor criterii epidemiologice, adica aparitia concomitenta a unor simptome asemanatoare la mai multe persoane care au consumat acelasi aliment.

Exista multi agenti patogeni care pot determina toxiinfectie alimentara: stafilococul, streptococul,bacilii,anumite specii de Clostridium (Clostridium botulinum, Clostridium perfringens),Salmonella typhi, Shigella, Escherichia coli, Vibrio parahemolyticus si altii. Fiecare dintre acesti germeni patogen determina toxiinfectii alimentare cu caracteristici clinice particulare.

Toxiinfectia alimentara cu stafilococi apare ca urmare a ingestiei alimentelor contaminate cu enterotoxine stafilococice care produc enterotoxine termorezistente. Principalele alimente care se pot contamina sunt preparatele din carne şi prăjiturile cu cremă, deoarece stafilococii se dezvoltă în mediu bogat în proteine şi zahăr; prepararea termică distruge stafilococii, dar nu şi enterotoxinele, care sunt stabile termic. Cel mai important factor de risc pentru toxiinfecţia alimentară stafilococică este consumarea alimentelor lăsate la temperatura camerei

o perioadă mai îndelungată, în special în anotimpul cald, timp care permite stafilococilor să secrete toxinele. Simptomele debuteaza în scurt timp după ingestia alimentelor, cu greţuri, vărsături, dureri abdominale şi diaree uneori severă.

 

  REZERVORUL DE INFECŢIE

•   omul cu infecţii cutanate stafilococice sau infecţii digestive de diferite etiologii;

•   purtătorii aparent sănătoşi de stafilococ (5-40% din populaţie);

•   animalele bolnave (mastita bovină), sau multiple specii de mamifere şi păsări, rezervoare mai ales de salmonelle;

•   solul contaminat cu germeni proveniţi prin eliminarea materiilor fecale umane sau animale.

  TRANSMITEREA   indirectă, deobicei în ştafetă, alimentele putându-se contamina în diferite etape:producţie, transport, manipulare, în contact cu persoane infectate sau cu diferite elemente ale mediului extern, inclusiv vectori

TRATAMENT

Evoluţia este favorabilă în 1-2 zile sub tratament antiemetic, reechilibrare hidro-electrolitică şi acido-bazică, fără a fi necesar tratamentul antibiotic.Formele severe necesită însă corticoterapie.

TOXIINFECTIA ALIMENTARA CU STREPTOCIApare ca urmare a ingestiei alimentelor contaminate cu

enterotoxine streptococice. Simptomele debuteaza in scurt timp dupa ingestia

alimentelor, cu greturi,varsaturi, dureri abdominale si diaree uneori severaPROFILAXIA

Profilaxia infectiilor streptococice consta in:- masuri de igiena riguroasa in unitatile sanitare: spalarea meticuloasa a mainilor dupa contactul cu pacientii, utilizarea manusilor la contactul cu plagile si mucoasele contaminate- administrarea profilactica de antibiotice pre- si post-operator, pentru a preveni infectia plagilor postoperatorii- tratamentul prompt al tuturor infectiile streptococine chiar si a celor superficiale, ale pielii si tesuturilor moi.

BACILUL E. COL Escherichia coli (prescurtata E. coli) este o bacterie

ce traieste in tractul intestinal al omului si al animalelor.Exista la toti indivizii si face parte din flora comensala (totalitatea bacteriilor care traiesc in organismul unei persoane sanatoase si care nu determina boala).Organismul nou-nascutului vine in contact cu bateria prin apa,in care sau ca urmare a contactului cu personalul din spital.

Desi majoritatea de E. coli sunt nepericuloase,exista si exceptii cum ar fi serotipul O157:H7,care este incriminata in aparitia unor toxiinfectii alimentare grave, anemie sau chiar insuficientei renale sau tulpinile care pot fi agenti etiologici ai diareelor hemoragice precum E. coli enterohemoragic(EHEC).

Unele tulpini de E. coli sunt incriminate in aparitia infectiilor de tract urinar.Bacteria este comensala cat timp nu dobandeste factori de virulenta(prin modificari genetice).

Se considera ca aceasta bacterie se transmite predominant pe cale fecal-orala,igiena deficitara fiind incriminata adesea in transmiterea ei.

CUM SE POATE EVITA TRANSMITEREA DIRECTA A INFECTIILOR CU E. COLI

Sa ne spalam mainile cu apa si sapun mai ales dupa folosirea toaletei;

Adultii trebuie sa aiba grija ca, copiii cu diaree sa se spele corect si frecvent pe maini dupa fiecare scaun;

Robinetele chiuvetelor si toaleta trebuiesc curatate periodic cu substante antibacteriene;

Pacientii care au fost diagnosticati cu infectie E. coli, nu ar trebui sa manipuleze alimente, carne sau sa lucreze in crese sau in alte institutii de ingrijire;

Apa piscinelor trebuie clorinata corespunzator, iar cazile spalate cu substante antibacteriene.

BACILUL DIFTERIC (Corynebacterium diphteriae) Difteria este o boală infecţioasă acută, transmisibilă, provocată de Corynebacterium diphteriae, care rămâne la poarta de intrare, se multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false membrane) şi elaborează o toxină care difuzează în organism, determinând fenomene toxice la distanţă, în diferite organe.      Corynebacterium diphteriae, bacil cu rezistenţă medie în mediul extern;

MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC:Ca urmare a introducerii imunizării antidifterice, evoluţia

acestei boli este sporadică, fără periodicitate, în ultimii ani nefiind raportat nici un caz de difterie în ţara noastră.

Rămâne totuşi pericolul circulaţiei agentului etiologic în natură, vaccinul oferind protecţie faţă de boală, dar nu şi faţă de infecţie. În ultimii ani, în ţara noastră, nu au mai fost izolate tulpini toxigene de bacil difteric.

DIAGNOSTIC CLINIC

Incubaţia: 2-6 zile.Tabloul clinic este dependent de localizarea şi intensitatea

procesului difteric.

Debut: treptat cu febră moderată care creşte gradat, astenie intensă, greaţă însoţită sau nu de vărsături, anorexie şi/sau nu dureri în gât.

ANGINA DIFTERICĂ

DIFTERIA LARINGIANĂ

Poate fi primară (ca manifestare izolată a difteriei) sau secundară (extinderea procesului de la angina difterică); apare la 20-30 % din cazurile de difterie.

Este mai frecventă la copiii mici cu rezistenţă scăzută printr-o viroză anterioară.

Debut: febră, disfonie, tuse aspră, spastică, stridor, tiraj, dispnee, accese de sufocare, uneori afonie.

DIFTERIA TOXICĂ

Debutează cu inapetenţă, greţuri, adinamie, agitaţie, insomnie, febră 40°C, colici abdominale, cefalee.Faringele devine roşu, edemaţiat, apare disfagia.

LOCALIZĂRI RARE

rinita difterică: este foarte contagioasă şi se caracterizează, obstrucţie nazală, adenopatie submaxilară monolaterală, uneori epistaxis, secreţie sero-sanguinolentă, care poate eroda narina;

difterie conjunctivala

otita difterică;

difterie anală, vaginală;

difterie cutanată.

PROFILAXIE ŞI COMBATERE MĂSURI FAŢĂ DE IZVORUL DE INFECŢIE

depistare: epidemiologic, clinic, laborator

declarare: nominală ; orice caz suspect va fi imediat anunţat de către medicul care l-a depistat, la compartimentul de epidemiologie local.

izolare: 30 zile în formele uşoare, 50 zile în cele grave, cu instituire de tratament antibiotic.

După ameliorare clinică, se efectuează două culturi din exudatul nazo-faringian la interval de 5 zile; dacă acestea sunt pozitive se prelungeşte terapia cu antibiotice.

Fostul bolnav va fi supravegheat timp de 2-3 luni, pentru a surprinde eventuale complicaţii cardiace (ECG).

TRATAMENT

Igieno-dietetic: repaus la pat 2-4 săptămâni pentru forma comună; 2-4 luni pentru forma malignă cu complicaţii.

Tratament specific: ser antidifteric administrat precoce în primele 4 zile de boală; după 6-7 zile se administrează anatoxină.

Antibioterapie: eritromicină.

Patogenetic: corticoterapie.

Bacilul KOCHBacilul tuberculos a fost descoperit în anul 1882 de catre Robert Koch, care a primit premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina în anul 1905.

Tubercul este o boala infectioasa, întâlnita foarte frecvent în trecut, dar si în zilele noastre. Tuberculoza (TBC) este o boala cu vechime foarte mare (s-a demonstrat prezenta acesteia înca din antichitate). Dintre oamenii cunoscuti care au suferit de TBC pot fi amintiti: Honore de Balzac, surorile Bronte (exista însa o controversa în ceea ce o priveste pe Charlotte Bronte), Albert Camus, Voltaire, Paul Gaugain, Vivien Leigh. Tuberculoza a fost folosita si de catre romancieri. Un exemplu din literatura româna este Marin Preda, în "Marele singuratic", al carui personaj feminin - Simina moare datorita complicatiilor tuberculozei.

CAUZEAgentul etiologic al tuberculozei este Mycobacterium

tuberculosis, un bacil aerob acid-alcoolo-rezistent.Bacilii de M. tuberculosis au o lungime de 3-4 µm si

latime de 0,3-0,4 µm, fiind usor încurbati, nesporulati si imobili. Sursa de infectie este reprezentata de om, animale si pasari. De obicei, purtatorii sanatosi ai infectiei sunt putin importanti, pentru ca acestia elibereaza cantitati mici de germeni.

Cea mai importnata categorie implicata în transmiterea infectiei este reprezentata de bolnavi, care elimina bacilii pe cale respiratorie (excretori pulmonari - picaturi Pflugge), pe cale renala (excretori renali) sau prin abcedare ganglionara (în scrofuloza, numiti excretori ganglionari). Exista si excretori cutanati, în cazul tuberculozei osoase.

Persoanele cu risc crescut de a face boala sunt: drogatii, personalul medico-sanitar, pacientii imunocompromisi (HIV pozitivi sau cei sub tratament imunosupresor) Bacilul tuberculos rezista luni sau ani de zile în praf, fiind rezistent si la actiune antisepticelor si dezinfectantelor. Este sensibil însa la radiatiile solare si la razele UV, fiind distrus de acestea în 1-2 oreSIMPTOME

Tuberculoza afecteaza de cele mai multe ori plamânii, dar ea poate fi localizata si la nivelul SNC, sistemului limfatic, sistemului circulator, sistemului genito-urinar, sistemului gastro-intestinal, sistemului osteoarticular si tegumentului.

DIAGNOSTICDiagnosticul de laborator se face pe baza frotiurilor

efectuate din produsele patologice recoltate: sputa, urina, spalatura gastrica etc. Frotiul se coloreaza Ziehl-Nielsen, iar bacilii tuberculosi apar de culoare rosie Bolnavului suspect de TBC i se va face si radiografie toracica, o metoda imagistica ce poate pune în evidenta unele modificari pulmonare specifice acestei boli.

Diagnosticul diferential se face cu: astmul, meningita, encefalita, infectia HIV, hipertiroidia, pneumopatiile de alta cauza.TRATAMENT

Tratamentul antituberculos asociaza obligatoriu mai multe antibiotice, fiind efectuat pe o perioada mare de timp. Exista 2 tipuri de chimioterapiec antituberculoase:

1.majore sau de prima algere, din care fac parte: izoniazida, rifampicina, etambutolul, piranzinamida si streptomicina 2.secundare sau de a doua alegere: etionamida, protionamida, acidul aminosalicilic, cicloserina, capreomicina, kanamicina, amikacina, ofloxacina, ciprofloxacina si levofloxacina.În România, tuberculoza se trateaza dupa regimuri prezentate în Programul National Antituberculos.

Tratamentul initial prevede doua regimuri diferite ce depind de forma clinica: izoniazida + piranzinamida + rifampicina + /- streptomicina sau etambutol, timp de 6-9 luni. În primele 2 luni, tratamentul se face zilnic, iar urmatoarele luni 3 zile pe saptamâna cu asocierea a doua chimioterapice (izoniazida si rifampicina, care sunt de fapt si cele mai active antituberculoase).Profiaxia nespecifica se face prin depistarea, izolarea si tratarea sursei de infectie.

Profilaxia specifica se face prin administrarea de vaccin BGC (Bacille/Bacillus-Calmette-Guerin), imediat dupa nastere. Vaccinul BCG este un vaccin cu bacili vii atenuati.

BACILUL LEPROS

LEPRA-boala infectioasa cronica ce se caracterizeaza printr-o atingere a pielii, mucoaselor si nervilor. Lepra este inca o boala frecventa in regiunile inter tropicale ale Africii, Asiei, Oceaniei si Americii Latine. Este o boala endemica, adica o boala care face in permanenta un numar mare de victime.

CAUZE -afectiunea este cauzata de o bacterie in forma de bastonas, bacilul lui Hansen sau Mycobacterium leprae. Contagiunea nu este posibila decat in unele forme de lepra (lepra lepromatoasa); ea se face pornind de la secretiile nazale sau de la plagile cutanate ale unui bolnav, care contamineaza pielea sau mucoasele (mucoasa respiratorie) ale unui subiect sanatos.

SIMPTOME SI SEMNE - evolutia leprei este foarte lenta si se intinde pe mai multi ani. Primele leziuni sunt mici pete depigmentate, in general albe, cu diametrul de cativa milimetri, unde pielea este insensibila si nu transpira. Boala ia apoi fie o forma numita tuberculoida, fie o forma zisa lepromatoasa, sau chiar o forma intermediara. 

LEPRA TUBERCULOIDA, cea mai frecventa, se intalneste la subiectii care au mijloace de aparare imunitara relativ eficace. Ea lezeaza mai ales nervii, indeosebi in regiunile cotului, gambei sau gatului, si acestia devin palpabili sub forma unor cordoane groase regulate sau avand portiuni cu umflaturi si strangulatii. Evolutia se face catre o extindere a leziunilor, o deshidratare progresiva a pielii, alterari ale muschilor si nervilor care duc la ulceratii, retractii ale tendoanelor si aponevrozelor picioarelor si mainilor. 

LEPRA LEPROMATOASA, cea mai grava, se intalneste la subiectii cu mijloace de aparare imunitara insuficiente. Ea se traduce prin aparitia de leproame, noduli de culoare rosie-bruna durerosi, care sangereaza sub piele si sunt suficient de numerosi pentru a fi mutilanti. Fata, atunci cand este atinsa de astfel de leziuni, se numeste leonina (amintind de un leu). Leproamelor li se asociaza o rinita inflamatorie foarte contagioasa care poate antrena o prabusire a cartilagiilor, atingeri ale ochilor, gurii si viscerelor, o febra si o insemnata oboseala generala.

Tratament - Lepra este tratata prin administrarea de sulfone; totusi, deoarece au aparut numeroase fenomene de rezistenta la acest medicament in ultimii ani, actualmente se face apel la alte produse (sulfamide, rifampicina, dofazimina). Tratamentul trebuie sa fie urmat vreme indelungata, intre 6 luni si 2 ani, chiar si mai mult in formele evoluate. El duce la vindecarea formelor debutante si impiedica evolutia formelor grave. Sinonim: boala lui Hansen

LEPRA

BACILUL TETANIC Tetanosul este o intoxicatie acuta a sistemului nervos

central produsa de toxina bacilului sporulat gram-pozitiv anaerob Clostridium tetani; este o boala infecto-contagioasa tratata in cadrul serviciilor de boli infectioase, rolul chirurgului fiind acela de a preveni producerea infectiei (in cazul plagilor cu risc tetanigen), iar odata infectia aparuta, de a trata poarta de intrare.

ETIOLOGIEBacilul tetanic este un germene teluric (e gasit cel mai

frecvent sub forma de spori in pamant, mai ales in zonele fertilizate cu balegar); poate exista si in intestinul gros si chiar subtire al oamenilor si animalelor, de unde

este eliminat odata cu materiile fecale.

Aceasta explica posibilul tetanos postoperator si posibila aparitie la bolnavi ce au suferit in urma cu multi ani rani de razboi, inmagazinand in cicatrice spori de bacil tetanic, cu eliberarea acestora in cursul interventiilor chirurgicale recente si trecere in forma vegetativa.

FACTORII DE RISCO serie de situatii favorizeaza dezvoltarea acestui germene:- plagi (anfractuoase, delabrante, muscate, contaminate cu pamant);- intepaturi, arsuri, degeraturi, fracturi deschise;- avorturi septice (instrumente nesterilizate - tetanos postabortum);- catgut insuficient sterilizat (tetanos chirurgical; posibil si tetanos neonatolium, in cazul contaminarii bontului ombilical);- la care se adauga prezenta tarelor organice sau a starilor de imunodeficienta.

SIMPTOMEDebut (dupa 3-20 zile de incubatie): apare durere

surda, senzatie de arsura, sensibilitate la frig si parestezii la nivelul unei plagi aparent vindecate sau pe cale de vindecare (plaga necicatrizata devine uscata, cu oprire a granularii), urmate de fibrilatii musculare si chiar contracturi ale grupurilor musculare perilezionale (fenomene usor atenuate la unii indivizi in cazul existentei unei profilaxii antitetanice insuficiente).EVOLUTIE

Mortalitatea declarata in cazul acestei boli este de 40% pe plan mondial, afectand cu precadere tinerii si varstnicii. Evolutia este cu atat mai grava cu cat plagile contaminate sunt situate la cap, fata sau gat. In cazul supravietuirii, vindecarea este completa.

TRATAMENTTratamentul poate fi de doua tipuri.

Tratamentul profilactic, urmareste 2 directii:- tratament chirurgical corect al plagilor potential tetanigene- asigurarea imunizarii antitetanice a populatiei.

Tratamentul curativ:- toaleta corespunzatoare si lasare deschisa a plagii- la care se adauga imunizarea activa si/sau pasiva (in functie de starea de imunitate prezenta stabilita printr-o anamneza riguroasa)- antibioticoterapie (penicilina G in doze mari timp de 7-10 zile)- reechilibrare hidroelectrolitica si metabolica.

La toate acestea se adauga izolarea bolnavului la pat in camere ferite de orice agenti excitanti, cu administrare de sedative, relaxante musculare, eventual oxigenoterapie.

BACILUL CĂRBUNOS(Bacillus anthracis)

Antraxul este o boala potential fatala data de bacteria Bacillus anthracis. Aceasta bacterie produce sporii care raspandesc infectia. Sporii sunt bacterii in repaus. La fel ca semintele plantelor, sporii nu se activeaza pana nu germineaza.Antraxul este rar la oameni in afara situatiei in care este raspandit in mod intentionat. Antraxul apare la vite, cai, oi si capre. In antecedente sunt mentionate infectii cu antrax in America de Nord la persoane care lucrau cu animale, ca veterinarii si fermierii.

Oricum, in prezent infectiile cu antrax sunt rare la animalele din America de Nord, datorita programului de vaccinare a animalelor

Oamenii pot dezvolta patru tipuri de infectii cu antrax:- antrax cutanat, printr-o leziune a pielii- antrax gastrointestinal, prin ingestia de alimente contaminate- antrax orofaringian (regiunea posterioara a cavitatii bucale), prin ingestie de alimente contaminate- antrax respirator, prin inhalarea sporilor.Dintre cele patru forme antraxul respirator duce la deces cel mai frecvent.SIMPTOME

Perioada medie de pentru antrax este de pana la 7 zile dar poate lua 60 de zile sau mai mult pana la aparitia simptomatologiei. Simptomele depind de tipul de transmitere a infectiei.

ALTE SIMPTOME POT FI:- ganglioni limfatici mariti in apropiere de zona cu leziunea cutanata- febra- migrene (dureri de cap)- un sentiment de disconfort.

ANTRAXUL CUTANATAntraxul cutanat apare de obicei cand sporii bacteriei ajung pe o leziune a tegumentelor.Antraxul cutanat are urmatoarele caracteristici:- infectia pielii apare ca o mica, cu sau fara prurit (mancarime), asemanatoare cu muscatura de insecta sau paianjen-

-in una pana la doua zile se transforma intr-o bula plina cu un lichid, de aproximativ 1 cm pana la 3 cm in diametru- iIn 7 pana la 10 zile apare un punct negru in mijlocul leziunii, inconjurat de o zona rosie si edematiata (infiltrata cu lichid seros); bula este de obicei nedureroasa; pot aparea mai multe bule in diferite stadii.

ANTRAXUL GASTROINTESTINALIn S.U.A. nu s-au gasit cazuri confirmate de antrax

gastrointestinal. Aceasta forma de antrax apare dupa consumul de carne contaminata cu bacteria care da antrax. Antraxul gastrointestinal poate fi mai grav decat antraxul cutanat dar poate fi tratat eficient prin administrarea prompta de antibiotice.

Netratat, antraxul gastrointestinal duce la:- ulcere la baza limbii sau amigdalelor- angina faringiana- inapetenta (lipsa poftei de mancare)- voma- febra.Aceste simptome sunt urmate de:- dureri abdominale- voma cu (hematemeza)- scaun diareic cu sange.In doua pana la patru zile dupa aparitia acestor simptome, apare (lichid in abdomen) iar socul si decesul survin peste 2 pana la 5 zile.

ANTRAXUL RESPIRATORAntraxul inhalator are ca sursa cea mai grava forma de expunere. Perioada de incubatie pentru aceasta forma poate fi 60 de zile sau mai mult, dar de obicei este de 2-3 zile.Simptomele de debut pot include:- angina faringiana- subfebrilitati- febra musculara.

Simptomele se pot accentua rapid in doar cateva zile pana la:- dificultati la respiratie (dispnee)- soc, care poate aparea rapid- meningita care apare frecvent.

Decesul poate surveni in 24 pana la 36 de ore dupa aparitia acestor complicatii. Simptomele respiratorii pot mima o pneumonie.O data ce boala se agraveaza este dificil de tratat si supravietuirea este mica. Antraxul inhalator nu este contagios. Aceasta forma de antrax apare dupa inhalarea sporilor de antrax din aer. Acest tip de contaminare este foarte rar.Simptomele antraxului inhalator pot semana cu cele ale gripei, in afara de acestedoua diferente:- senzatia de lipsa de aer, care apare in infectiile cu antrax dar nu este frecventa in gripa-rinita abundenta, care apare des in gripa si nu este frecventa in antrax.

ANTRAXUL OROFARINGIANAceasta forma este cea mai rara. Perioada de incubatie este de una pana la sapte zile.Simptomele de debut sunt:- febra- ganglioni limfatici mariti ai zonei cervicale- angina faringiana severa- dificultati la inghitire (disfagie)- ulcere la baza limbii.Pe masura ce infectia progreseazasi edemele cresc, respiratia poate deveni dificila.

CONSULT DE SPECIALITATEDaca o persoana banuieste ca a fost expusa la spori de antrax, trebuie sa anunte medicul sau autoritatile locale. Deoarece antraxul nu se transmite interuman, persoanele din jur nu suntin pericol,decat in cazul in care au fost expuse la spori de antrax.TRATAMENT

Antibioticele pot preveni toate tipurile de infectii cu antrax. Totusi, tratamentul precoce dupa infectie este esential numai pentru antraxul respirator si gastrointestinal. O data ce s-a ajuns la infectii severe, tratamentul nu este eficient de obicei.In general antraxul poate fi tratat cu antibiotice in primul rand ciprofloxacina, doxiciclina si penicilina. Aceste antibiotice se administreaza timp de 60 de zile.

Specialistii recomanda tratamentul asociat, din doua sau mai multe antibiotice, pentru tratarea antraxului inhalator, deoarece aceasta este forma cea mai grava.

DE RETINUT!Atacurile bioteroriste din 2001 au dus la unele persoane la frica intemeiata de a deschide scrisorile. Totusi se poate face ceva pentru reducerea expunerii la antrax.Centrele pentru controlul bolilor si pentru preventie, au stabilit metode de abordare a scrisorilor suspicioase.Daca cineva primeste o scrisoare care arata ciudat sau contine o substanta in forma de praf se recomanda:- sa se abandoneze scrisoarea in camera, pe o suprafata plata cu grija si rapid, sa paraseasca incaperea, sa se spele pe maini cu sapun si apa si sa sune la 911 pentru a afla ce trebuie facut in continuare- a nu se incerca sa se inspecteze scrisoarea dubioasa, sa se apropie cu fata pentru observare sau pentru adulmecare- a nu se transporta scrisoarea acasa sau la munca pentru a o arata si altor persoane- a nu se pune scrisoarea in punga de plastic sau in alt fel de recipient, daca gestul nu a fost sugerat de agentii federali. Acest gest poate ventila sporii si-i poate elibera in aer.

BACILUL BOTULINICClostridium botulinum este un bacil anaerob mare care formeaza spori. Este larg raspandit in sol, sedimentul lacurilor si baltilor, sau vegetatie in descopunere. Astfel tractul intestinal al pasarilor, pestilor si al anumitor mamifere poate contine, tranzient, aceasta bacterie. Exista sapte tipuri toxigenice ale acestui microorganism, fiecare producand o forma distincta imunologic de toxina botulinica. Toxinele sunt denumite cu litere, astfel: A, B, C1, D, E, F si G. NU toate tulpinile de C. botulinum produc aceasta toxina.

Exista mai multe tipuri de botulism:

1. Botulismul alimentarIn acest caz, toxina botulica este ingerata impreuna

cu alimentele in care au germinat spori si in care a crescut Clostridium botulinum. Toxina este absorbita in partea superioara a tractului gastro-intestinal in duoden si jejun, ajunge in fluxul sangvin si este transportata la nivelul sinapselor neuromusculare periferice.

Simptomele clinice ale botulismului incep sa se mainfeste dupa 18-36 ore de la ingestia toxinei si sunt urmatoarele: slabire, ameteli si senzatie de uscare a gurii. Deasemnea pot sa apara greata si voma. La scurt timp apar probleme neurologice: vedere incetosata, incapacitatea de a inghiti, dificultati de vorbire, slabire a muschilor scheletici si paralizie respiratorie.

2. Botulismul infantilBotulismul infantil apare in urma infectarii cu

Clostridium botulinum. Boala apare la copii cu varsta intre 5-20 saptamani care au fost expusi alimentelor solide care pot constitui cauza infectiei (contin spori). Se caracterizeaza prin constipatie, slabirea capacitatii de supt si slabiciune genralizata. C. botulinum se localizeaza in intestinele copilului, inainte de stabilirea florei intestinale normale. Producerea toxinei in tractul gastro-intestinal duce la aparitia simptomelor. Aceast tip de infectie-intoxicatie apare numai la copii. Atat toxina botulica cat si bacteriile C. botulinum pot fi depistate in materiile fecale ale copiilor infectati. Majoritatea copiilor se recupereaza dar se este posibil ca botulismul infantil sa aiba un rol in sindromul SIDS (sudden infant death syndrome - moarte subita a copilului).

PREVENIRECel mai important aspect al prevenirii botulismului il

constituie pregatirea si prepararea adecvata a alimentelor. Sporii de C. botulicum pot supravietuii fierberii la 100 oC pentru mai mult de o ora. Toxina este sensibila la caldura si astfel, prin fierbere, este dezactivata.