Motto :

„Trebuie să fac mărturisirea de credinţă că poporul este părintele meu

literar: că trecutul pulsează în mine ca un sânge al celor dispăruţi; că mă

simt ca un stejar, cu mii şi mii de rădăcini înfipte în pământul neamului

meu … De la aceste fermecate izvoare de apă vie cată să se adape toţi cei

care cântă şi se simt ai acestui popor şi ai acestui pământ ”

M. Sadoveanu

Şcoala cu clasele I – VIII Ezeriş

Ezeriş - trecut şi prezent

- Studiu monografic -

- Ezeriş, 2006 -

2

Introducere

Lucrarea de faţă reprezintă produsul final al unei munci asidue, dusă de

o echipă formată din elevi ai Şcolii cu clasele I – VIII din Ezeriş, atent

supravegheată de cadrele didactice din această şcoală.

Alegându-ne drept temă realizarea unui studiu monografic nu ne-am

gândit la munca pe care o necesită elaborarea acestuia şi anume: documentare,

cercetare de teren (interviuri de grup şi individuale cu veteranii şi bătrânii

satului, filme, fotografii, colectare obiecte vechi), studiul arhivelor, organizare

de expoziţii, într-un cuvânt muncă în echipă.

Acest subproiect vrea să definească şcoala noastră, ca fiind una

comunitară, cu un program bogat în activităţi extracurriculare pentru elevi.

Existenţa unor politici şcolare de dezvoltare a spiritului civic al elevilor şi

implicarea membrilor şi instituţiilor comunităţii în toate demersurile susţinute

de către şcoala noastră a contribuit la succesul proiectului.

Lucrarea de faţă a urmărit pe tot parcursul realizării ei dezvoltarea

sentimentului de apartenenţă la un spaţiu local prin revitalizarea tradiţiilor

culturale specifice şi a spiritului comunitar.

Calitatea şcolară fiind un proces continuu care presupune noi şi noi

proiecte ce se continuă unul prin celălalt, considerăm că şi prezentului

subproiect, Ezeriş – trecut şi prezent i se pot aduce modificări ulterioare.

Demersul de faţă nu se încheie odată cu realizarea prezentului studiu

monografic ci va veni întâmpinarea elevilor şi membrilor comunităţii cu

redactarea unui dicţionar de expresii şi regionalisme locale şi a unui album de

fotografii culese pe parcursul subproiectului.

Mulţumirile echipei noastre se îndreaptă către toţi aceia (elevi, părinţi,

membrii ai comunităţii şi instituţiillor comunitare), care ne-au susţinut în acest

proiect.

Echipa de subproiect

3

Capitolul I

Cadrul geografic

1. Particularităţi fizico- geograficeSituat în partea de sud – vest a României, judeţul Caraş – Severin se află

aşezat între următoarele puncte extreme:

- în nord Vf. Rusca (45 040’10” lat. nordică şi 22026’15” long. estică);

- în sud Dealul Capriva (44 035’20” lat. nordică şi 2909’10” long. estică);

- în vest localitatea Iam (45 0 1’10” lat. nordică şi 21021’40” long. estică);

- în est Vf. Scărişoara (45 025’00” lat. nordică şi 22043’30” long. estică).1

Comuna Ezeriş este situată în depresiunea Caraş – Ezeriş, în partea de

nord – vest a judeţului Caraş – Severin, la 18 km sud-vest de municipiul

Reşiţa.

Ezerişul cuprinde şi satul Soceni, aflat la o distanţă de 6 km sud-est. Se

mai învecinează spre nord cu Fârliugul, spre nord-est cu Dezeştiul, cu oraşul

Bocşa spre vest, spre sud-vest cu Câlnicul şi spre est cu Zorlenţul Mare.

Suprafaţa comunei Ezeriş este de 40 km2, vatra satului fiind aşezată într-

o vale înconjurată de dealuri domoale.

1 *** Caraş – Severin (Monografie), Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1981, pag.9

4

Coordonatele geografice aproximative ale satului Ezeriş sunt: 210 54'

15'' longitudine estică şi 450 24' 19'' latitudine nordică.

Regiunea în care este aşezat satul se află pe versantul nord – vestic al

masivului Semenic, încadrându-se în seria depresiunilor erozionale de contact,

cu aspect de golfuri, caracteristice pentru latura vestică a munţilor Banatului.

1.1. Relieful

Aproape întreg teritoriul judeţului Caraş – Severin aparţine ca structură

geologică orogenului Carpaţilor Meridionali2, care este constituit din două

unităţi geotectonice principale: Autohtonul danubian şi Cristalinul Getic care

care suportă cuverturi sedimentare.

Zona depresionară a Caraş – Severinului este reprezentată de trei

depresiuni: Caransebeş – Mehadica, Almăjului (Bozovici) şi Ezeriş.

Depresiunea Ezeriş este situată pe locul ocupat de un fost braţ al Mării

Panonice. În cuprinsul ei se remarcă bazinetele de la Brebu, Ezeriş şi Câlnic.

Depresiunea-golf a Ezerişului, ca şi cele învecinate de la Câlnic (pe

Bârzava) şi Brebu (pe Pogăniş), cu care se leagă, de altfel, prin înşeuări largi,

sau sculptate, deci, la zona de contact a cristalinului, respectiv a eruptivului

banatic cu sedimentarul nou, uşor friabil, al ponţianului.

Formaţiunile geologice din regiune sunt reprezentate de cristalinul

Semenicului care este format din gnaise micacee, prin eruptivul format din

banatite, ce străpunge cristalinul şi, în sfârşit, sedimantarul care este constituit

din roci uşor friabile, reprezentate prin marne şi nisipuri.3

De la Ezeriş, pe direcţia NE – SV, spre munţii Dognecei se dezvoltă un

sinclinal de calcare şi gresii.

2 orogen= termen din geologie – regiune vastă a scoarţei terestre unde au avut loc mişcări tectonice intense care au dus la formarea unui lans muntos cutat.3 date culese din Studiul Universităţii Babeş-Bolyai "Geologia- Geographia”, Cluj, 1961

5

Depresiunea Ezeriş este situată pe locul ocupat de un fost braţ al Mării

Panonice. În cuprinsul ei se remarcă bazinetele de la Ezeriş, Brebu şi Câlnic.

Valea satului, denumită şi Valea Tăului4 ( râul Tău străbate Ezerişul şi

îşi are izvoarele deasupra comunei Târnova la poalele Semenicului) este

puternic maturizată, iar spre Fârliug (cca 5 km în aval de Ezeriş) intersectează

şisturile cristaline, dând naştere unui scurt defileu epigenetic5.

La locul numit Obârşia Peii se găseşte o intrare în deal acoperită în

prezent cu pământ, iar după aproximativ 3 metri de mers târâş se deschide în

interior o boltă mare în formă de tunel, care la un momentdat are un puţ foarte

adânc şi destul de larg – probabil un puţ de mină.

La Obârşa lui Balint – Cremeniţa se află, în deal, o deschizătură adâncă

cu diametrul de aproximativ 3 metri, despre care se spune că ar fi fost un tunel

de comunicare între cetăţile turceşti din împrejurimi.

De asemenea, în Valea de Carpen, lângă fosta carieră de piatră6 se

găseşte o deschizătură în formă de puţ, acoperită cu rugi de muri, care, se

presupune, că ar fi o urmă de exploatare minieră veche, ţinând seama că în jur

s-a exploatat minereu de fier de foarte bună calitate.

Comuna Ezeriş este înconjurată de două rânduri de dealuri:

Spre Răsărit: Dealul Popii

Strâmba

Dealul Nanului

Linghinoasa

Spre Apus: Priporul

Dealul lu' Pătru

Dealul Boului

Dealul Răichii

4 din denumirea romană Teudia (Valea Teiului)5 despre un depozit de minerale care este mai recent decât rocile în care se găseşte6 vezi anexa XII b.

6

Măguricea

Înălţimea dealului Măgura este de 285 m. De-a lungul Tăului se întinde

lunca, cu pământ fertil – brun, favorabil culturilor de cereale. Acest tip de sol,

cu însuşiri fizico-chimice moderate şi bune, necesită îngrăşăminte pentru

creşterea gradului de fertilitate.

În satul Soceni, care aparţine comunei Ezeriş, există o rezervaţie

fosiliferă. Punctele fosilifere se află în izlazul satului, pe văile Turislavului şi

Poliţoanei şi cuprind depozite de faună de vârstă sarmatică şi ponţiană, cu

peste 2500 specii de gastropode şi lamelibranhiate.

1.2. Elemente climatologiceDatorită aşezării judeţului în partea de sud-vest a ţării, nu departe de

Marea Adriatică şi la adăpostul Munţilor Carpaţi, teritoriul său se integrează

climatului temperat-continental moderat, subtipul bănăţean cu nuanţe

submediteraneene.

Subtipul climatic bănăţean se caracterizează prin circulaţia maselor de

aer atlantic şi prin invazia maselor de aer mediteraneean, ceea ce conferă

caracter moderat regimului termic, cu frecvente perioade de încălzire în timpul

iernii, cu primăveri timpurii şi cantităţi medii multianuale cu precipitaţii relativ

ridicate.

Clima reprezintă elementul de legătură dintre ceilalţi factori geografici,

din a căror contopire ia naştere peisajul, mediul natural, în care se desfăşoară

viaţa şi activitatea comunităţii.

Teritoriul comuniei Ezeriş are un climat ce se integrează în climatul

general al ţării, adică temperat-continental, cu ierni blânde şi veri cu

temperatui medii.

Ţinutul este ferit de intemperii datorită dealurilor care îl înconjoară.

Temperatura medie anuală este cuprinsă între 9 – 100 C. Vânturile sunt diferite

7

ca direcţie şi intensitate, specifice sunt cele de nord şi de sud, dar şi vântul

caracteristic acestor zone, care se intensifică cu o oarecare regularitate, cu

denumirea populară de Coşava7.

Precipitaţiile se încadrează şi ele în mediile anuale respectiv 700 – 800.

O caracteristică a precipitaţiilor este că sunt foarte neregulate: anii foarte

ploioşi alternează cu cei secetoşi. Din cauza precipitaţiilor abundente, în

ultimii ani8, răul Tău iese din matcă, inundând lunca şi gospodăriile din

vecinătatea acesteia.

1.3. Hidrografia

Cea mai importantă apă, care străbate satul este pârâul Tău, care îşi are

izvoarele la poalele Muntelui Semenic, deasupra comunei Târnova. În acest

râu se varsă pârâul Crăioane.

Spre Fârliug (aproximativ 5 km în avale de Ezeriş) intersectează şisturile

cristaline, dând naştere unui defileu epigenetic.

Tăul este unul dintre afluenţii cei mai însemnaţi ai Pogănişului care

izvorăşte din culmile mai joase din nordul Semenicului, străbătând de-alungul

celor 65 km dealurile Sacoş – Zăgujeni, depresiunea Ezeriş şi câmpia

Şipotului.

În acest râu se varsă pârâul Crăioanea.

7 vânt rece cu viteză mare asemănător cu bora, care bate primăvara dinspre Alpii Dinarici, specific Banatului..8 amintim aici cele mai recente inundaţii din aprilie 2005 şi cele din primăvara acestui an - 2006

8

1.4. Cadrul natural

Semnalăm în zonă marea varietate a cadrului natural, bogăţia florei şi a

faunei, deoarece judeţul Caraş – Severin se află la limita nordică a influenţelor

mediteraneene.

Bogăţia vegetativă a acestei zone cuprinde specii de arbori şi arbuşti.

Vom numi cele mai întâlnite specii de arbuşti:

alun (Corylus avelana)

corn (Cornus mas)

lemn – câinesc (Ligustrum vulgare)

liliac9 (Seringa vulgaris)

măceş (Rosa arvensis)

mur (Rubus plicatus)

păducel10 (Crataegus monogyna)

porumbar (Prunus spinosa)

sânger (Cornus sanguinea)

soc (Sambucus nigra)

Arborii specifici zonei:

anin (Alnus glutinosa)

carpen (Carpinus betulus)

cer (Quercus cerris)

corcoduş (Prunus cerasifera)

dud (Morus nigra)11

fag (Fagus silvatica)

gârniţă (Quercus frainetto)

gorun (Quercus petraea)

mesteacăn (Betula pendula)

9 iorgovan - local10 mălăiele11 vezi anexa IX b.

9

nuc (Juglans regia)

plop (Populus)

salcâm (Robinia pseudoacacia)

salcie (Salix alba)

stejar (Quercus robur)

tei (Tilia cordata; Tilia tomentosa)

Plante medicinale:

cicoare (Cichorium intybus )

cimbrişor (Thymu comosus)

coada calului (Equisetum arvense)

coada racului (Potentilla anserina)

coada şoricelului (Achillea milefollium)

leurdă12 (Allium ursinum)

mentă (Mentha arvensis)

muşeţe13l (Matricaria chamomilla)

păpădie (Taraxacum officinale)

pătlagina14 (Plantagomedia)

rostopască (Chelidonium majus)

sunătoare15 (Hiphericum perforatum)

tătăneasă16 (Symphitum officinale)

troscot17 (Polygoni)

ştevie18 (Rumex crispus)

brusture (Arctium lappa)

Capitolul II.12 liordă – local (pronunţat lior-dă)13 romoniţă - local14 limba oii - local15 pojarnic- local16 tacin - local17 troscoţel - local18 şceavă - local

10

Istoricul localităţii

2. 1. Banatul –provincie românească

Cercetările şi descoperirile arheologice întâmplătoare sau care au avut la

bază un plan bine pus la punct de către oamenii însetaţi de cunoaştere au scos la

iveală vestigii aparţinând tuturor marilor diviziuni ale istoriei, încât epoca

străveche nu mai înseamnă pentru cei ce se hrănesc cu istorie o necunoscută, ci

ne înfăţişează în toată splendoarea mileniilor sale un Banat care s-a făcut pe sine

sălaş diferitelor civilizaţii. Toate aceste descoperiri arheologice vin să

dovedească o ,,intensă şi continuă viaţă omenească pe teritoriul Banatului ,

începând cu Paleoliticul,19 adeverind totodată că acest teritoriu ,,a fost locuibil şi

locuit.”20

Poporul roman, format în spaţiul carpato - danubiano- pontic, a locuit pe

aceste meleaguri de la începutul mileniului I al erei noastre ,fără să le părăsească

niciodată. Deşi constituie un tot unitar ,ca puţine alte popoare ,totuşi ,din cauza

condiţiilor istorice vitrege ,provinciile româneşti au fost obligate să ducă o

existenţă politică separată, ceea ce a determinat ca fiecare să se dezvolte cu

trăsăturile sale specifice .

Aflat la graniţele de vest ale pământului românesc, teritoriul ce poartă

numele de Banat, a constituit prin numeroasele şi variatele sale bogăţii ,prin

poziţia geografică admirabilă ,un loc propice de dezvoltare a societăţii

omeneşti.19 P. Radu, D. Onciulescu Contribuţii la istoria învăţământului din Banat până în anul 1800, Bucureşti, 1977, pag.320 N. Gudea, Observaţii în legătură cu istoria Banatuluiu în epoca romană, în Banatica, nr. 7, Reşiţa, 1983, pag. 158

11

Banatul a avut o istorie zbuciumată, a cunoscut stăpâniri diferite, dar

bănăţenii au rămas în ţinutul lor de baştină.

În urma colonizărilor făcute, ponderea populaţiei în Banat o formau

românii ,ei fiind principalul factor producător de bunuri materiale şi spirituale.

Ponderea însemnată a populaţiei româneşti, în Banat este adeverită şi de

faptul că acest teritoriu a fost împânzit în sec. XIV-XV cu districte româneşti

numeroase şi bine organizate. Opt dintre ele erau districte privilegiate ,printre

care se număra şi districtul Caransebeşului, care avea o situaţie asemănătoare cu

a celorlalte districte româneşti din Transilvania.21

Elementul românesc îşi va menţine şi în secolele următoare

preponderenţa în Banat ,cu toate suferinţele şi prigonirile ce s-au abătut asupra

sa. O numeroasă populaţie românească este atestată şi din vremea stăpânirii

turceşti asupra Banatului, în perioada 1552-1716.

Necontenitele războaie dintre austrieci şi turci, de la sfârşitul sec.

al XVII-lea, au ca rezultat eliberarea Ungariei şi a provinciilor româneşti din

apusul Transilvaniei ,Banatul rămânând încă sub stăpânire turcească.

Înscăunarea stăpânirii austriece în Banat în anul 1718, a dus la

împărţirea acestuia în 11 districte, populaţia românească fiind destul de

numeroasă în aceste districte.

O bună conscripţie a localităţilor româneşti din Banat ,pe la anii 1690-

1700 se află în manuscrisul cu titlul ,,Conscripţio districtuum” (Conscripţia

districtelor), aflat în colecţia Marsigli din Bologna. Satul Ezeriş aparţinea

districtului Bocşa.22

Colonizările repetate de elemente străine, n-au reuşit să modifice situaţia

demografică din acest ţinut. Astfel, în 1743,populaţia românească a Banatului

trăia în 380 de sate ,din cele 542 câte cuprindea statistica fiscală a anului

respectiv,iar în anul 1770 existau 181639 români din totalul de 317928 locuitori

ai Banatului.

21 W. Marin, I. Munteanu, Unirea Banatului cu România, Muzeul Banatului, Timişoara, 1968, pag. 2222 V. Ţârcovnicu, Istoria învăţământului din Banat până la anul 1800, E.D.P., Bucureşti, 1978

12

Raţiuni politice au determinat pe cei din conducerea imperiului austriac

să treacă Banatul provincial sub administraţia maghiară, între anii 1778-

1780.Aceştia au împărţit Banatul în trei comitate: Torontal, Timiş şi Caraş, dar

pentru conducere au fost aduşi nobili şi funcţionari maghiari.

În această perioadă satul Ezeriş avea 242 case şi aparţinea comitatului

Caraş, districtului Vărşeţ.23

Populaţia românească din Banat îşi va menţine aceeaşi pondere

însemnată şi în sec. al XX-lea.

Se constată că Banatul este un ţinut incontestabil românesc, un lăcaş în

care s-au păstrat cu sfinţenie, în pofida vitregiilor timpului, tradiţia şi conştiinţa

românească.

2.2. Ezerişul în istorie

Istoricul român A.D. Xenopol afirmă că satul Ezeriş se găseşte

pe locul vechiului castru roman Aizis sau Aixis , cetate întărită pe

traseul parcurs de trupele romane în primul război dintre daci şi romani,

de la Berzovis spre Tapae „ De la Berzovia Traian la Aixis sau

Azizis, cum îi zice Tabula lui Peutinger, si care nume pare a fi păstrat

în Igirişul (lângă Fîrliug) de astăzi aşezat după râul Bărsava” 24. Se pare

că, trupele romane au trecut prin Valea Macovăţului , distrugând totul în

drumul lor. Aceste informaţii nu sunt documentate prin săpături

arheologice sau date istorice precise , fiind o ipoteză a istoricului.

La intersecţia cu drumul Bocşa exista o fântână din timpul primei

incursiuni romane (101-102) şi atât pe hărţile militare silvice , cât şi în

toate schiţele cartografice era sub denumirea de „fântâna romană”.

Aceasta a fost acoperită în anul 1974, când s-a asfaltat şoseaua Lugoj -

Soceni. Originea istorică a satului se pierde în negura trecutului

23 V. Ţârcovnicu, op. cit.24 A.D. Xenopol, Istoria românilor, vol. I, Bucureşti, 1985, pag. 112

13

îndepărtat. O versiune în legătură cu originea satului este cea auzită de

la fostul inginer Cristen, şef de ocol silvic la Brebu, care a studiat

arhivele din Viena. Acesta afirmă că, satul ar fi fost aşezat în valea

Zidita, ce se găseşte la cca. 4 km de actuala aşezare spre sud-vest.

Satul avea numele de „Zecita” după zeciuiala pe care locuitorii o

dădeau boierului. Unul dintre boieri, Xar de Ezer ar fi mutat satul

pe locul unde se găseşte astăzi, pe cotul brusc pe care-l formează

vechiul drum roman Berzobis-Tapae, dându-i numele lui , de

„Ezeriş”25.

Prima atestare documentară este din anul 131926. Existau în valea

Zidita urme de aşezare şi o deschizătură în deal, năpădită de

vegetaţie , astupată în parte cu pământ , care seamănă a fi o gaură de

mină probabil din vremea daco romană. În jurul acestei intrări sau

făcut săpături. Între 1552 şi 1718 nu avem mărturii documentare.

Totuşi, din manuscrisul cu titlul „Conscripţio districtuum ”

(Conscripţia districtelor) aflat în colecţia Marsigli din Bologna, reiese

că Ezerişul aparţinea districtului Bocşa prin anii 1690-1700.27

La scurtă vreme după izgonirea turcilor din Banat, de către austrieci şi

instalarea acestora la putere, Ezerişul, împreună cu alte 72 de sate, aparţinea

districtului Vârşeţ. În conscripţia cabinetului secret din Viena, făcut în 1717,

localitatea Ezeriş este menţionată cu 52 de case, fiind socotită una din

comunele mari ale districtului, de la începutul secolului al XVIII – lea.28

Din „Statistica bisericilor din Eparhia Caransebeş” din 15 ianuarie

1757, publicată de I.D. Suciu în „Documente privitoare la istoria Mitropoliei

Banatului” reiese că Ezerişul avea 191 de case, iar în anul 1776 existau 242 de

case.29

25 Marturiile învăţătorului Aurel Peia, din Ezeriş26 P. Radu, D. Onciulescu, Contribuţii la istoria învăţământului din Banat, până la 1800, Bucureşti, 197727 V. Ţîrcovnicu, Istoria învăţământului din Banat până la 1800, Bucureşti, 1978, pag. 5928 N. Magiar, Soceni – o perspectivă monografică, Editura Modus P.H., Reşiţa, 2000, pag. 1029 V. Ţîrcovnicu, op. cit.

14

Tot din această perioadă datează, pe raza satului, poduri peste ape, cel

mai vechi pod de acest tip este cel care s-a construit în timpul domniei Mariei

Tereza, cu prilejul trecerii acesteia prin Banat. Unul dintre poduri se află pe

drumul spre Câlnic30, în apropierea cantonului CFR, iar celălalt în Valea

Lupilor, parţial distrus.

Raţiuni politice au determinat conducerea imperiului austriac să treacă

Banatul provincial (aflat sub administraţie civilă austriacă din 1751), sub

administraţie maghiară, între anii 1778 – 1780. Această schimbare a dus la

împărţirea Banatului provincial în trei comitate: Caraş, Timiş şi Torontal,

Ezerişul aparţinând comitatului Caraş, cercului Caraşova.31

Zona Banatului devine din nou, câmp de luptă între anii 1788 – 1790,

când au reizbucnit conflictele militare între Imperiul Otoman şi cel austriac.

Războiul a adus cu sine foamete, boli, distrugeri de vieţi omeneşti şi de bunuri

materiale. Nici ezerişenii nu au fost scutiţi de aceste nenorociri, satul fiind ars

în anul 1788, când locuitorii s-au retras din calea turcilor în pădurile de la

Zleamăn, spre Ramna. Acolo, împreună cu locuitorii Fîrliugului, s-au luptat cu

turcii, românii ieşind învingători. Ca urmare a acestui fapt, satul Ezeriş a

primit titlul de Craivaroş şi drepturile care îi reveneau acestui titlu.

În cronica Câlnicului, deoarece se pare că cea a Ezerişului a dispărut în

cel de-al Doilea Război Mondial, se vorbeşte despre luptele cu turcii pe care

locuitorii celor două sate le-au avut la locul numit Buza lui Vlad.

La Obârşia lui Balint – Cremeniţa, se găseşte în deal o deschizătură

adâncă de aproximativ 3 metri, despre care se presupune că ar fi fost un tunel

de comunicare între cetăţile turceşti. Această informaţie nu este atestată

documentar, ci a fost transmisă pe cale orală, culeasă fiind de la localnici.

În 1873, din confiniul militar se formează comitatul Severinului şi

incorporează comitatul Caraşului sub denumirea de Caraş – Severin, acestuia

aparţinându-i şi satul Ezeriş.

30 vezi anexa XI31 V. Ţîrcovnicu, op. cit

15

Banatul rămâne în continuare sub dominaţie austro-ungară. În jurul

anului 1895, un brigadier silvic pe nume Bogdan Nicolae (urmşii lui fiind azi,

fam. Berdacicu) a confecţionat o bancă şi o masă pentru popas, în vârful

dealului Priod (la jumătatea drumului dintre Ezeriş şi Bocşa). Acest loc se

identifică şi azi cu numele de „Scaunul lui Bogdan”, regăsindu-se, cu

exactitate pe hărţile silvice actuale, la berna cu nr. 133 din U.P. V (Unitatea

Amenajistică a Pădurilor32).

În timpul Primului Război Mondial (1914 - 1918), bărbaţii din Ezeriş au

fost încorporaţi în armata austro-ungară şi au fost siliţi să lupte pentru interese

străine lor. În urma unui ordin au fost luate clopotele de cupru ale bisericii,

pentru a fi prelucrate şi transformate în muniţie.

Lângă primăria din centrul satului a fost ridicat, în anul 1938, un

monument33 pe care se află scrise numele eroilor căzuţi în Primul Război

Mondial. Iniţiatorii construirii acestui monument au fost: înv. Ioan Pătraşcu

(preşedintele comitetului), preoţii Lazăr Voin şi Ioachim Jurca, primarul Petru

Şofea, notarul Pantelimon Popa, încasatorii Petru Putnic, Nicolae Putnic,

Dimitrie Vuia.

Dintre toţi cei care au participat la lupte, 51 nu s-au mai întors. Aceştia

sunt:

Antonie Bogdan 33334

Vilmoş Roşca 136

Dimitrie Şofeia 64

Ianăş Stroia 37

Nicolae Stroia 37

Petru Drăgan 271

Ion Drăgan 40

Petru Imbrea 19

Anton Imbrea 1932 informaţie culeasă de eleva Viana Bubuioc33 anexa V.a34 numărul de casă

16

Nicolae Nistor 206

Gheorghe Chincea 400

Traian Drăgan 354

Petru Drăgan 384

Nicolae Ştefoni 131

Dimitrie Ştefoni 266

Petru Rus 171

Nicolae Zuza 277

Petru Brândan 244

Petru Giurgianu 226

Dimitrie Răduleţ 293

Ion Sârbu 173

Petru Oprea 332

Petru Ursu 228

Petru Jurca 351

Petru Sârbu 344

Simion Cata 241

Iosif Oprea 222

Petru Putnic 291

Voin Bătrâna 239

Ianăş Lucaci 208

Traian Putnic 338

Antănie Stoica 260

Nicolae Drăgan 312

Nicolae Putnic 330

Martin Ciorogariu 252

Anton Lucaci 139

Pavel Peica 22

Ianăş Necşa 82

17

Petru Necşa 83

Ianăş Stroia 99

Petru Gălan 399

Petru Drăgan 38

Anton Eremia 21

Ion Vrăbăţ 130

Traian Necşa 170

Nicolae Ştefon 32

Anton Guruian 150

Nicolae Lungocea 90

Nicolae Stoica 297

Petru Priboi 79

Nicolae Ciurariu -

După Marea Unire de la 1918, Ezerişul intră în România Mare, iar în

cursul lunii iunie 1919, autorităţile române preiau întreaga administraţie din

judeţul Caraş – Severin, primul prefect român fiind George Dobrin.

În anul 1939 au începu concentrările pentru armată, iar doi ani mai târziu

a izbucnit al doilea război mondial. Nici de această dată ezerişenii nu au fost

scutiţi de nenorociri.

Pentru a reda cât mai concret aceste evenimente, prezentăm în

continuare relatările domnului Nicolae Berdacicu (născut la 03.03.1920),

veteran de război

„Am început serviciul la 17 ani la U.D.R. (Uzinele Domeniilor Reşiţa),

ca ajutor de pădurar. La 18 ani am fost luat ca prim-militar pentru instrucţie,

care avea loc la Bocşa, în fiecare duminică, îmbrăcat în haine civile.35

În toamna anului 1938, pe când eram la un depozit de lemne, s-a

anunţat mobilizarea dată de Hitler.

Trei ierni am petrecut pe front: primul an în munţii Tatra, apoi în

Caucaz, iar al treilea an în Crimeea. În august 1942 am început armata în 35 mărturii culese de la Nicolae Berdacicu, veteran de război din Ezeriş, 86 ani

18

Rusia, în linia întâi. Am fost îmbarcaţi în trenuri până peste Nistru – Bug –

Nipru. Primele lupte au avut loc la Kerch (peste Caucaz).

La început am deţinut funcţia de comandant de grupă, la 8 luni am fost

avansat sergent, iar după 10 luni comandant de pluton. Din Crimeea am

trecut în Caucaz, dar înainte de a pleca la război am conceput un plan de

luptă.

Colonelul Ştefan Ghiţulescu le-a vorbit sodaţilor în data de 31 mai 1942

astfel: „Dragii mei băieţi, am venit în faţa voastră, a contingentelor '42 şi '43.

mă adresez vouă, pentru că urmează să plecaţi acolo unde fraţii noştri mor şi

suferă de 6 luni. Trebuie să fiţi mândri că suntem aliaţi la cea mai bună

armată din lume – armata germană. Până balaurului roşu de la Răsărit nu-i

vom rupe capul, nu vom avea linişte nici noi, nici voi, nici copiii noştri ”.

Dimineaţa, la ora 8 preotul a împărtăşit toţi soldaţii.

Camarazii de front din Ezeriş, care mai trăiesc şi azi, sunt: Şofeia Ion

(Bujânca), în Tatra şi Păleanu Petru (Pircu), pe frontul maghiar. Nu s-au mai

întors de pe front următorii consăteni: Jurchiţa Nicolaei (Andrii), Drăgan

Petru (Costa), Balint Petru (Fietoane), Ilia Petru (Bloju), Petrica Petru

(Cârnu) şi Bogdan Petru (Cireaşă)”

Rezistenţa armată a fost iniţiată şi dezvoltată pe fondul unei puternice

mişcări anticomuniste. Comuniştii, folosindu-se de forţa oamenilor luau avutul

ţăranului român în contul aşa-ziselor „datorii de război”. Atitudinea brutală şi

hrăpăreaţă a muscalilor ocupanţi şi a uneltirilor regimului comunist, ajuns la

putere prin voinţa lui Stalin, jefuiau populaţia instituind un insuportabil bir pe

tot ce se putea lua din ogrăzile oamenilor, generând astfel pacoste, revolte

personale şi de grup, chiar împotriviri cu arma.

Astfel, partizanii au început să se organizeze, reactivându-şi cuiburile,

frăţiile de cruce şi organizaţiile din cadrul mişcării naţionale, de la sate şi de la

oraşe. Acestora li s-au adăugat militarii în rezervă sau care încă erau activi în

armată.

19

Între anii 1946 – 1958, pe cuprinsul ţării şi judeţului Caraş – Severin de

astăzi, au acţionat numeroase grupuri de partizani. Cei mai cunoscuţi partizani

din Ezeriş au fost, Petru Ştefoni, Maria şi Ion Cata (Păianu), care au aparţinut

grupului „doctor Vuc - Beg” din Zorlenţul Mare.

Aceştia au fost condamnaţi la mulţi ani de detenţie grea (10 – 25 ani).

Ion Cata a fost condamnat la moarte în acelaşi proces în care a fost judecat

Beg, dar nu a fost executat până la 23 august 1959, când pedeapsa i-a fost

comutată în muncă silnică pe viaţă, îar în 1964 a fost eliberat, odată cu toţi

deţinuţii politici prin Decretul 310/ 1964.36

Pe teritoriul Ezerişului au avut loc numeroase înfruntări între partizani şi

comunişti. Astfel, Ion Laţcu (zis Chera) din Remetea Pogonici, care se

ascundea prin pădurile din împrejurimi, a împuşcat mortal pe unul dintre

comuniştii veniţi să ia cotele de la ţărani.

Capitolul III.

Instituţiile

3.1. Biserica

36 Hurtupan I., Rezistenţa armată în Caraş – Severin 1958, Ed. Timpul, Reşiţa, 2000, pag. 57 - 58

20

Biserica şi-a păstrat întotdeauna un rol important în viaţa unei

comunităţi. Necontestată ca autoritate religioasă, biserica a rămas în acelaşi

timp şi principalul reper din punct de vedere moral şi spiritual, iar preotul a

fost şi este păstorul sufletelor comunităţii.

Despre istoricul bisericii din Ezeriş s-au păstrat destule informaţii,

deoarece preoţii erau ştiutori de carte.

În ,,Statistica bisericilor din eparhia Caransebeş’’ din 15 ianuarie

175737, satul era înregistrat cu o biserică de lemn cu hramul Sf. Părinte

Nicolae. Biserica a fost ridicată în anul 1742 sub conducerea episcopului Ioan

Gheorghievici, preot paroh fiind Manea Popovici, bătrân de 90 ani.

În 1788, biserica a fost arsă odată cu satul, de către turci, lucru

menţionat de I. D. Suciu în ,,Istoria Mitropoliei Banatului’’, pagina

132: ,,Fiind arsă în războiul din 1788, biserica din Ezeriş a fost înlocuită peste

10 ani cu una de zid’’.

După cronica parohiei, construcţia a început prin 1798-1799, după

alungarea turcilor. Iniţiator a fost Ianăş, feciorul lui Gavril Necşa, care ,,s-a

pus chinez şi prin a lui curaj s-a zidit această biserică din piatră, în doi ani, cu

jeţuri şi moalăr cu tot’’(după cronică).

Aşadar, biserica ,,Adormirea Maicii Domnului’’ datează din 1801.

Pictura a fost realizată de Teodor Gherdanovici din Lugoj, după zidire, iar mai

târziu de Filip Matei din Bocşa. Se pare că, tot Gherdanovici realizează şi o

icoană pentru biserică, în 1799.38

Biserica a fost sfinţită în 1802 de către episcopul Iosif Ioanovici

Şacabent, iar în 1883 s-a făcut o reparaţie capitală, sub conducerea arhitectului

Engelhar, înălţându-se zidurile cu un metru.39

La început acoperişul a fost din şindrilă, apoi înlocuit cu ţiglă, iar în

1883 cu tablă neagră.

37 I. D. Suciu, R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, Timişoara 1980, pag.192, 232.38 G. Jurma, V. Petrica, Istorie şi artă bisericească, Reşiţa 2000, pag. 76-7739 idem

21

Înainte de intrarea României în primul război mondial, se pare că au fost

luate clopotele bisericii pentru fabricarea armelor, deoarece erau din cupru.

În anul 1914 s-a demolat vechiul turn, construindu-se actualul turn, iar

şase ani mai târziu (în 1920) s-au cumpărat de la U.D.R. (Uzinele Domeniilor

Reşiţa) actualele clopote.40

Deteriorarea acoperişului şi a zidurilor, uzarea bolţii de lemn au impus

noi reparaţii. Astfel, în 1957 biserica a fost acoperită parţial cu tablă, iar în

1972 întreg acoperişul. În 1970-1971 s-a construit bolta din beton armat şi tot

atunci s-a introdus lumina electrică.41

Multe din aceste lucrări s-au efectuat sub conducerea preotului Ioachim

Jurca. Descendent din familie preoţească, acesta a fost hirotonit preot în 1926,

distins cu brâu roşu în 1967 şi hirotesit iconom în 1973. Tot din iniţiativa

acestuia, biserica a fost pictată de Elvira Dăscălescu din Bucureşti în 1972-

1973, când s-au făcut uşile de la altar, cele împărăteşti şi cele diaconeşti, din

stejar sculptat.42

Binecuvântarea Î.P.S. Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, s-a

oficiat în 23 septembrie 1973.

Matricolele din 1791, protocoalele din 1783, menţionează următorii

preoţi servanţi la biserica din Ezeriş:

- în 1788 Ianăş Păleanu, Florea Păleanu, Vasile Păleanu,

- în 1836-1883 Ioan Oprea,

- în 1856-1902 Nicolae Micloşină,

- în 1855-1918 Mihai Ieremia,

- în 1880-1919 Ioan Stoica,

- în 1888-1924 Ioachim Jurca,

- în 1922-1949 Lazăr Voin.43

40 G. Jurma, V. Petrica, Istorie şi artă bisericească, Reşiţa 2000, pag. 76-7741 idem 42 idem43 G. Jurma, V. Petrica, Istorie şi artă bisericească, Reşiţa 2000, pag. 76-77

22

După cum reiese din aceste matricole, până în anul 1949, biserica din

Ezeriş era slujită de câte doi preoţi. Preotul Oprea, un neobosit luptător al cauzei

naţionale, a ajuns protopop la Timişoara şi mai târziu director general la Banca

Timişana. Cu un an înaintea plecării de la parohia din Ezeriş (1882), a ridicat o

cruce, care se mai află în curtea bisericii.44 Pe cruce sunt inscripţionate

următoarele cuvinte: ,,Acesta santa cruce sa ridicatu cu spesele preotului Joanu

Oprea la anul 1882 spre eterna memorie a sa şi a reposatei sale soţii Elena,

apoi a fiului lor Joanu inveţiatorul cu soţia sa Eva şi fiului Aureliu juristu, şi a

fiului lor Nicolae jude comunalu cu soţia sa Elisaveta.’’

Celălalt preot, Lazăr Voin a studiat la Viena, beneficiind de o bursă

Gojdu.

Preoţilor mai sus menţionaţi, le urmează alţii:

- în 1950-1976 Ioachim Jurca,

- în 1976-1977 Nicolae Pereş (în prezent protopop la B. Herculane)

- în 1977-1983 Aron Ştaier,

- în 1983-1996 Romulus Şandru,

- în 1996-2001 Sorin Popovici,

- în 2001-2006 până în prezent Florin Grozăvescu

Sub conducerea preotului Aron Ştaier, s-a construit casa parohială, aproape

de biserică, unde se află şi în prezent. Până atunci nu exista casă parohială,

deoarece preoţii predecesori erau localnici. La început, preotul Ştaier a stat în

gazdă la familia Voică (Tomoane).

Preotul Romulus Şandru, originar din Mehadica a renovat faţada

bisericii şi a casei parohiale. Alte lucrări s-au făcut la cele trei troiţe din sat,

precum şi la împrejmuirile cimitirelor. A adunat un grup de tineri, elevi de

liceu, pe care i-a învăţat cântări bisericeşti, colinde, precum şi piese de teatru

cu tematică religioasă. Aceştia, împreună cu preotul colindau de Crăciun

casele oamenilor. Tot atunci, un grup de adolescenţi îmbrăcaţi în costume care

simbolizează împăratul Irod, magii, etc, au prezentat pe scena Căminului 44 vezi Anexa V b.

23

Cultural din Ezeriş piese de teatru religioase cu tema ,,Naşterea Domnului

Iisus Hristos.’’ Datorită preotului Şandru, frecvenţa tinerilor la biserică a

crescut, dar odată cu plecarea acestuia la o parohie din Reşiţa şi grupul de

tineri s-a destrămat.

Tânăr absolvent al Seminarului Teologic din Caransebeş, Sorin

Popovici, numit preot în Ezeriş, a refăcut corul cu alţi tineri, câţiva dintre

aceştia elevii ai aceluiaşi Seminar45. În timpul slujirii sale, s-a recondiţionat

mobilierul din biserică, picturile de pe soclul bisericii, precum şi cele din

pronaos.46

La iniţiativa preotului Popovici, biserica a fost vizitată de P.S. Episcopul

Dr. Laurenţiu Streza pe 21 septembrie 1997, acesta participând la slujba de

vecernie47.

Atât preotul Şandru, cât şi preotul Popovici, au avut un rol important în

îndrumarea unor tineri din sat să urmeze căile teologiei. Astfel, doi tineri,

Cristian Dariciuc şi Ion Ştefoni au devenit preoţi, iar Ovidiu Mezeniuc şi Petru

Trainoschi studiază la Seminarul Teologic din Caransebeş.

Descendent din familie preoţească, preotul Florin Grozăvescu a reuşit cu

ajutorul comunităţii, în anul 2005, să asigure căldura în biserică printr-o

centrală termică pe lemne.

3.2. Şcoala din Ezeriş (1776-2006)

În trecut, în Banat existau şcoli confesionale, în care se pregăteau copiii

celor mai înstărite familii. Principalul obiect care se preda era religia.

45 Seminarul Teologic „Ioan Popasu”, din Caransebeş46 pronaos- partea dinspre uşă a unei biserici47 anexa IV

24

În anul 1776 se face organizarea învăţământului din Banat în baza legii

administrative, dată de Curtea de la Viena. Guvernatorul României din acel

timp dă ordin ca toate comunele care au biserică să-şi clădească şcoală, la care

să fie numiţi învăţători calificaţi. Astfel iau naştere şcolile comunale, dar sunt

prea puţin cercetate de elevi.48

După cum rezultă din ,,Documentul de atestare bicentenară a mai

multor şcoli, nr. 334/1776 din Arhiva Voivodinei'', printre şcolile din judeţul

Caraş- Severin atestate în anul 1776, figurează şi şcoala din Ezeriş.49

În luna august 1777, împărăteasa Austriei publică faimosul decret

cunoscut sub denumirea de ,,Ratio educationes totisque rei litterarie per

Regnum Hungariae et Provinciae eidem adnexas''. În realitate documentul nu

este o lege, ci un complex de legi, de principii referitoare la învăţământ, din

care avea să decurgă sistemul şcolar din Austria şi ţările de sub coroana

habsburgilor.

Conform acestei legi, învăţământul din Banat devine o problemă

publică, iar şcolile instituţii publice. Acest decret prevedea ca ,, fiecare naţiune

să fie instruită prin şcolile naţionale.''50 Aceste şcoli erau întreţinute de

comune, preoţi şi proprietari funciari, care erau obligaţi să le acorde tot

sprijinul.

După cum reiese din statistica întocmită de P.Radu şi D. Onciulescu,

învăţător în Ezeriş era Bogdan Vuia (anul 1781) şi probabil tot în această

perioadă, nefiind menţionat anul, a fost şi învăţătorul Ion Haţegan.51

În anul 1791, în comitatul Caraş existau 144 de şcoli. La această dată,

şcoala din Ezeriş cu limbă de predare română, funcţiona doar cu un număr de

43 copii, toţi băieţi, deşi numărul copiilor apţi de şcoală era de 338 (176 băieţi,

48 V. Ţîrcovnicu, Istoria învăţământului din Banat până în anul 1800, Bucureşti, 1978, pag. 128-12949 vezi Anexa XV50 N. Corneanu, Aspecte din trecutul învăţământului din Banat, în Mitropolia Banatului, nr. 4-6, 1968.51 P.Radu, D. Onciulescu, Contribuţii la istoria învăţământului din Banat până la 1800, Bucureşti 1977, pag. 268

25

162 fete). Numărul fetelor care frecventau şcoala era foarte redus în întreg

comitatul Caraş.52

Principala cauză a şcolarizării reduse şi frecvenţei neregulate, o constituia

sistemul social-economic şi starea de sărăcie a locuitorilor.Tot din această

cauză nu se puteau construi spaţii de şcolarizare încăpătoare iar comunităţile

nu puteau asigura întreţinerea învăţătorilor.

Conform tabelului întocmit de profesorul Ioan Wolf, reiese că numărul

elevilor care frecventau şcoala din Ezeriş în anul şcolar 1788/1789 era de 24,

între anii 1795/1796 de 29, iar în anul şcolar 1801/1802, 30 de elevi.53

În anul şcolar 1791- 1792, Vasile Nicolici, director şcolar şi inspector în

comitatul Timiş, a ţinut un curs pentru ,,preparanzii şcolari'', în limba română

şi germană. Cursul a fost frecventat de 60 de tineri, dornici să devină

învăţători. Printre aceştia se numără şi învăţătorul Petru Draganovici, din

Susani, care activa la şcoala din Ezeriş. La sfărşitul cursului s-a dat examen şi

au fost stabilite calificativele la fiecare obiect de învăţământ studiat: metodica,

aritmetica, caligrafia, scrierea după dictare, ortografia, catehismul, îndrumarea

în comportarea morală, cântarea bisericească, limba germană.

În anul 1865 s-au constituit în Banat mai multe asociaţii profesionale ale

învăţătorilor care au contribuit la îmbunătăţirea procesului instructiv de

învăţământ, la orientarea progresistă a învăţătorilor, la creşterea solidarităţii

lor, la promovarea culturii în masă.

Printre acestea un rol de seamă l-a avut Reuniunea Învăţătorilor Români

de la Şcolile Confesionale Ortodoxe din Dieceza Caransebeşului, înfiinţată la

9 aprilie 1869. În primul comitet de conducere executivă al reuniunii, a fost

ales vicepreşedinte un ezerişan, Ioan Oprea, învăţător în sat până în anul

1893.54

Acestuia i-a urmat la catedră învăţătorul Iancu Străin până în 1904, apoi

Ianăş Străin, care a stat până în anul 1918. Din anul şcolar 1927-1928, şcoala 52 idem53idem 54 C.Brătescu, Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara 1995, pag. 97

26

din Ezeriş s-a numit Şcoală primară de stat, când învăţătoare era Margareta

Lissy. Învăţătorul Ioan Pătraşcu, originar din Ezeriş, care a fost şi directorul

şcolii, a activat între anii 1930-1952. Alături de acesta au mai predat următorii

învăţători: Theodor Turcu (originar din Văliug) între anii 1934/1936,

Elisabeta Hramsavlievici 1936/1949 (soţia referentului sârb Toto de la

primărie), Rodica Albeanu (1949-1950 ), Elena Rusu (1950-1954), Petru Ienea

(1952 - 1954).

În perioada 1954-1961 au profesat ca învăţători Aurel Peia, originar din

Ezeriş, precum şi soţia acestuia, Maria Peia.

Începând din anul şcolar 1961- 1962 a luat fiinţă o şcoală de 7 ani, iar

un an mai târziu 1962-1963 Şcoala de 8 ani mixtă. Astfel, la sfârşitul anului

şcolar 1964-1965, a absolvit prima promoţie a şcolii de 8 ani.

Din anul 1961, soţii Peia au predat la clasele de gimnaziu. Domnul Peia

a fost director până la pensionare (1974). Din anul 1971 doamna Peia revine la

catedra de învăţător până la pensionare (1987), în paralel deţinând şi funcţia

de director al Căminului Cultural

Deşi pensionar, Aurel Peia a continuat ca suplinitor mulţi ani, ocupându-se în

paralel de biblioteca şi partea cinematografică a Căminului Cultural.

Activitatea soţilor Peia a fost intensă, atât în şcoală, cât şi în comunitate.

Au servit cu dăruire şcoala din Ezeriş, au îndrumat cu pricepere, răbdare

numeroase generaţii de elevi.

Un alt învăţător care a servit şcoala mulţi ani , a fost Mîndrea Petru,

originar din Zorlencior. Acesta a venit în Ezeriş în anul 1961, a predat istorie

un an, apoi a fost numit directorul căminului. A revenit la catedra de învăţător

în anul şcolar 1968- 1969 până în 1997 când s-a pensionat.

După domnul Peia, directorii şcolii din Ezeriş au fost următorii:

- Broască Gabriel, profesor ştiinţe naturale (1974-1975)

- Berdeiu Petru, profesor matematică (1975-1980)

- Fîrcea Maria, profesor lb. română (1980-1984)

27

- Cojocaru Elena, profesor istorie-geografie (1984-1988, 1992-1999)

- Schinteie Maria, profesor matematică (1988-1992)

- Vodiţă Simona, profesor matematică (1999- în prezent).

Alte cadre didactice, exceptând pe cele menţionate mai sus, care au

activat la şcoala din sat mai mulţi ani, au fost învăţătorii: Tănase Ana, Roşoga

Ion şi Schinteie Constantin (din Soceni), Franţ Monica şi Mecheţi Elena (din

Remetea),profesorii: Vulpeş Maria -biologie, Ilia Ion -matematică, Olaru

Raveca -lb. franceză (din Ezeriş), Rusu Violeta – limba română, Schnabel

Persida – limba română.

Din cauza numărului redus de elevi, clasele de gimnaziu ale şcolii din

Soceni, au fost transferate la şcoala din Ezeriş, în perioada 1981-1992. Din

acelaşi motiv, clasele primare sunt în regim simultan, iar din 2003 şi

gimnaziul.

Din cauza spaţiului insuficient, comunitatea sprijinită de autorităţi, a

construit încă o clădire între 1979-1980, cu patru săli de clasă, biblioteca şi o

magazie.

De-a lungul timpului, şcoala a suferit numeroase modificări, renovări.

Cele mai recente au fost renovarea interiorului şi exteriorului, introducerea

apei curente (1997), asigurarea confortului termic printr-o centrală pe lemne

(2003) şi înlocuirea mobilierului aflat în stare avansată de degradare (2005).

Grădiniţa din Ezeriş, aceasta a funcţionat abia din anul 1971, într-o sală

a căminului, iar după 1990 a fost mutată în corpul actual. Prima educatoare

care a activat în Grădiniţa P.N. Ezeriş a fost Mariana Lupşasca, între anii

1971-1976. Acesteia i-au urmat şi alte educatoare, dar titulare au fost doar

Elena Varcuş/Jurca, între anii 1977-1983 şi Loredana Lupşasca din 1999 (fiica

educatoarei Mariana Lupşasca),.

În prezent toate cadrele didactice ale şcolii sunt calificate, dintre care

şase sunt titulare.

28

3.3. Primăria

Din punct de vedere administrativ, comuna Ezeriş s-a încadrat ca şi alte

localităţi în unităţile administrative prin care a trecut. Până în 1948, primarii

erau aleşii comunităţii, fără a conta nivelul de pregătire, ci doar prestigiul

acestora în sat. După 1948, primarii erau secretarii de partid ai organizaţiei

locale, impuşi de criterii politice.

Din anul 1950, comunei Ezeriş îi aparţine şi satul Soceni, iar primarii şi

viceprimarii au fost din cele două sate sau aduşi de autorităţi din alte părţi.

Aceştia sunt următorii:

- Udrea Petru, primar din Soceni (1953-1960)

- Marcu Petru, primar din Soceni (1960-1963)

- Plosc Petru, primar din Ezeriş (1963-1965)55

- Imbrea Dănilă, primar din Ezeriş (1965-1967)

- Bihoi Ion, primar din Ezeriş (1967 - 1969)

- Foia Ion, primar venit în Ezeriş (1969- 1970)

- Vulpe Dumitru, primar căsătorit în Ezeriş, (1970 - 1977)

- Şofeia Miron, viceprimar şi primar din Ezeriş (1977- 1978)

- Drăgan Ion, viceprimar din Ezeriş (1970 - 1972)

- Buzera Petru, viceprimar din Soceni (1972-1974)

- Bugărin Petru, primar din Soceni (1978-1980)

- Peica Petru, primar din Soceni (1980-1982)

- Iţariu Nicolae, primar din Soceni (1982-1984)

- Ignea Nicolae, primar din Reşiţa (1984 - 1986)

- Marişescu Ion, primar din Padina Matei (1986 - 1988)

- Filca Marian, primar din Reşiţa (1988 - 1989)56

- Ciovela Ion, primar din Ezeriş (1990-1996)

55 Informaţiile cu privire la primarii din Ezeriş au fost culese de la Petru Voica (Ezeriş, nr. 8), învăţătorul Petru Mândrea 72 ani (Ezeriş, nr. 7) şi Dumitru Vulpe (Ezeriş, 161)56 Din primăvara, până în iarna anului 1989, primăria a fost mutată la Fârliug

29

- Peica Petru, viceprimar din Soceni (1992-1996)

- Bucateş Nicolae, primar din Soceni (iulie-decembrie 1996)

- Bagiu Petru, primar din Ezeriş (1996- 2000)

- Rusu Ioan, viceprimar din Soceni (1996-2000); primar (2000 – în

prezent)57

- Ştefoni Ion, viceprimar din Ezeriş (2000-2004)

- Grecu Florin, viceprimar din Ezeriş (2004- în prezent)

În continuare amintim câteva din acţiunile întreprinse de Primăria Ezeriş, în

vederea reabilitării unor instituţii, drumuri, etc.

Primarul Nicolae Bucateş a demarat în 1996 lucrările de renovare a

faţadelor şcolii, a dispensarului, precum şi introducerea apei curente în aceste

instituţii. După decesul acestuia, lucrările au fost continuate de următorul

primar, Petru Bagiu.

Sub conducerea primarului Ioan Rusu şi a viceprimarilor Ion Ştefoni şi

Florin Grecu au avut loc ample lucrări de renovare a unor instituţii: Primăria,

Căminul Cultural din Ezeriş şi Soceni. O investiţie importantă a fost asigurarea

căldurii prin montarea centralelor termice, pe lemne, la şcoala din Ezeriş, la

dispensarul şi biserica din sat.

Prin Programul SAPARD, , s-a obţinut Proiectul de pietruirea drumurilor

comunale şi regularizarea pârâului Tău, în anul 200458 cu finanţare

nerambursabilă.

În anul şcolar 2005-2006, în şcoala din Ezeriş a fost înlocuit mobilierul

aflat într-o stare avansată de uzură.

3.4. Alte instituţii

57 N. Magiar, Soceni- o perspectivă monografică, Ed. Modus P.H.,2000, pag. 26 (numele primarilor şi a viceprimarilor din Soceni)58 informaţii primite de la contabila Primăriei, Georgeta Aioniţoaie

30

Pentru ocrotirea sănătăţii cetăţenilor a luat fiinţă o circumscripţie

sanitară, încadrată cu medic şi personal sanitar. Astfel, în anul 1963 s-a început

construcţia unui dispensar uman, precum şi locuinţă pentru medic din

fondurile Sfatului Popular Regional Banat, cetăţenii depunând doar munca

necalificată, iar în 1964 a fost dat în folosinţă.

Astfel acţiunea de prevenire a îmbolnăvirilor a fost mult uşurată, iar

tratamentele s-au putut efectua în sat, nemaifiind nevoie de deplasări în alte

unităţi sanitare.59

Dintre medicii care au activat la Dispensarul din Ezeriş, amintim:

dr.Corbu Ion, dr. Tamaş Ana, dr. Stepan, dr. Aurel Peia. Acesta din urmă,

originar din Ezeriş, fiul învăţătorilor Peia Aurel şi Maria, activează şi în

prezent. Asistentă medicală este tot o fiică a satului, Domnica Bogdan care

împreună cu medicul, de două ori pe săptămână profesează şi în satul Soceni.

Locuitorii satului Ezeriş au hotărât ca prin muncă voluntară să-şi

construiască un locaş de cultură. Într-adevăr după eforturi de muncă încordată

au reuşit ca în ziua de 30 decembrie 1962 să sărbătorească darea în folosinţă a

Căminului Cultural.60

În trecut, la Căminul Cultural se desfăşurau diferite activităţi culturale:

spectacole, serbări, filme, baluri de sărbătorile de iarnă, iar în prezent au loc

doar petreceri (nunţi, botezuri, aniversări). Acolo exista şi o bibliotecă

comunală, de care se ocupa învăţătorul Aurel Peia; tot el realiza şi proiecţiile

cinematografice, în zilele de sâmbătă şi duminică.

Directorii Căminului Cultural Ezeriş au fost învăţătorii Petru Mândrea,

Maria Peia şi profesoara Maria Fârcea

O altă realizare a locuitorilor din Ezeriş o constituie electrificarea satului

în anii 1954-1955, cu ajutorul statului, a muncii voluntare şi a contribuţiei

băneşti a acestora, reuşindu-se ca, în numai doi ani, să se termine această

lucrare irealizabilă în trecut.

59 informaţii culese din monografia satului începută, dar neterminată de învăţătorul Aurel Peia60 informaţii culese din monografia satului începută, dar neterminată de învăţătorul Aurel Peia

31

Calea ferată a fost construită în anul 1938 pe traiectoriile Ezeriş-Reşiţa,

Ezeriş- Caransebeş, Ezeriş- Bocşa., când a funcţionat şi primul tren personal.61

Probabil din acea perioadă datează şi gara, construită din piatră, care se află la

2,5 km de sat.

Între anii 1960-1989, navetiştii din satele învecinate (Fîrliug, Dezeşti,

Remetea, Scăiuş), muncitori la fabricile şi uzinele din Reşiţa călătoreau cu

trenul luat din gara Ezeriş. După Revoluţia din Decembrie 1989, muncitorii

rămânând şomeri şi întorcându-se la agricultură, numărul călătorilor s-a redus

considerabil. Ca urmare, în anii 2004-2005, gara a fost desfiinţată, devenind

haltă.

În comuna Ezeriş, a luat fiinţă în anul 1976 o Staţie de mixtură

bituminoasă, care produce bitum necesar asfaltării şi reparării drumurilor şi

podurilor.

3.5. Viaţa economică. Ocupaţiile

Pentru o comunitate, indiferent de poziţia geografică sau de

împrejurările istorice, cea mai importantă latură a vieţii sale este cea

economică. Oamenii acestor locuri, ca de altfel în general cei din Banat, au pus

întotdeauna o mare bază pe partea materială.

Calitatea solului şi conformaţia majoritar deluroasă a zonei au

determinat ca principalele ocupaţii să fie creşterea animalelor, pomicultura ţi

cultivarea plantelor.

Între hotare , pământul satului cuprinde 4433 ha: 481 ha arabil, 2084 ha

pădure, 826 ha păşune, 731 ha fâneţe, 178 ha livezi, 12 ha ape şi stuf, 11 ha

drumuri, construcţii 141 ha şi 17 ha teren neproductiv.62

61 informaţii culese de eleva Viana Bubuioc 62 informaţii primite de la Maria Durle, refent la primărie.

32

Singura ramură mai productivă a fost creşterea animalelor: vaci, cai, oi,

porci. O parte din locuitori se ocupau cu cărăuşia şi ca muncitori la fabricile,

uzinele din Reşiţa.

Bogăţiile solului sunt livezile cu pomi fructiferi, păşuni, păduri de

diferite esenţe de foioase, iar ca bogăţii ale subsolului putem enumera: piatra

de var, piatra de construcţii şi minereul de fier.

Apropierea satului de Reşiţa industrială, i-a determinat pe mulţi locuitori

să lucreze în fabrici, uzine, între anii 1960-1989. După 1990, situaţia

economică i-a dus la întoarcerea la agricultură. Tot atunci, locuitorilor satului

le-au fost redate pământurile, animalele, iar din fostele grajduri, amenajări ale

C.A.P., I.A.S., S.M.T. nu a mai rămas nimic.

Agricultura se face acum, ca şi altădată cultivând porumb, grâu, orz,

cartofi, sfeclă, iar legumele se cultivă mai ales în grădinile caselor. Pe lângă

uneltele tradiţionale din gospodării, există utilaje agricole ce oferă posibilitatea

unei agriculturi mai productive: cca 43 tractoare, 1 combină, utilaje de

ierbicidat, greble de tractor, remorci, pluguri, discuri, camioane, motocositori,

mori de măcinat porumb.

Creşterea unui număr mare de animale a determinat pe unii locuitori să-

şi construiască sălaşe, acolo unde era concentrat mai mult pământ. La sălaşe

sunt ţinute animalele, mai ales pe timpul iernii.

Nivelul de trai este reflectat şi de faptul că, în posesia locuitorilor se află

în prezent 63 autoturisme, o brutărie, 3 magazine, un bar, o tâmplărie, o seră

de legume şi flori.

3.6. Populaţia

33

Cu o suprafaţă de 40 km2, comuna Ezeriş se încadrează în categoria

satelor mijlocii. Satul se află pe ruta Lugoj – Reşiţa, D.N. 58

Dacă ne raportăm la numărul de case şi locuitori de-a lungul timpului, se

observă fluctuaţii. În jurul anului 1820, după statisticile austriece, populaţia

satului a fost de peste 2000 locuitori.

În anul 1886, din ,,statistica credincioşilor români ortodocşi şi a caselor

acestora din localităţile eparhiei Caransebeşului’’, reiese că Ezerişul avea 350

de case, locuite de 399 familii – 1638 persoane: 840 bărbaţi, 788 femei.63

În anul 1964, populaţia întregului sat se ridică la peste 1051 locuitori, iar

în prezent la 676 persoane, 280 locuinţe şi 226 gospodării.64

Se observă foarte uşor scăderea vertiginoasă a valorilor sporului natural,

din cauza scăderii natalităţii şi creşterii alarmante a mortalităţii. Situaţia pe

anul 2005 se prezintă astfel: 8 naşteri şi 15 decese.

Populaţia satului este formată din români şi aproximativ 10 familii de

rromi. Din punct de vedere al structurii confesionale, locuitorii de religie

ortodoxă sunt majoritari, 8-9 familii fiind penticostali sau baptişti.

63 C. Brătescu, Episcopul I. Popasu şi cultura bănăţeană, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara 199564 conform recensământului din anul 2002

34

Capitolul IV.

Etnografia

4.1. Obiceiuri legate de naşterea pruncilor

Un proverb străvechi spune, ,, mulţimea copiilor, averea românului” .

Naşterea a fost întotdeauna un prilej de bucurie pentru orice cuplu proaspăt

întemeiat.

Pentru bănăţeni valoarea unei naşteri ia alte conotaţii, întrucât

majoritatea au adoptat după ,,modelul nemţesc’’, doar o singură naştere sau cel

mult două, pentru a nu fi în pericolul de a se împărţi averea. Dar cu toate

acestea, existau şi familii care nu ţineau cont de acest principiu. Pentru femeile

din vechime, sterilitatea sau neputinţa de a avea copii, era o mare pedeapsă,

35

fiind considerate de comunitate pedepsite de Dumnezeu. Acestea, pentru a

avea copii mergeau pe la mai multe mânăstiri şi biserici, pentru a li se citi

rugăciuni. Femeile care făceau avorturi pentru a nu avea copii, se zicea că în

cealaltă lume le sug şerpii de sâni.

Datorită faptului că bănăţenii aveau unul sau doi copii, rar depăşindu-se

acest număr, au fost determinaţi să aibă mare grijă de ei, iar din această mare

grijă s-au născut tot felul de superstiţii şi tradiţii pe care mama sau o altă

persoană din familie trebuie să le îndeplinească, pentru a feri copilul de boală

sau de ,,lucrările celui rău”.

Aşadar încă de la naştere se cunosc astfel de tradiţii. Atât în trecut , cât

şi în prezent moaşa are numeroase atribuţii. Femeile din vechime năşteau

acasă, fiind asistate de moaşă, care tăia ombilicul copilului. Tot ea îi făcea

prima scaldă, turnându-se în văniţă sub forma crucii apă sfinţită, pe care naşa

o aduce de la biserică, fire de busuioc, tămâie, care să-l ferească de duhurile

rele. După baie, dacă soarele a asfinţit, nu se scoate apa din cameră până a

doua zi, când este aruncată la flori sau la rădăcina unui pom.

În prezent femeile nasc în spitale, dar tot moaşa aduce mama şi copilul

acasă, îmbrăcat în haine noi. Apoi trei zile îi aduce proaspetei mame mânca-re

gătită.

Copilul nu se scotea din casă până la botez şi nici nu se lăsa singur. În

pătuţul copilului se puneau fire de busuioc, o icoană sau o carte de rugăciuni şi

un cuţit ,,ca cel rău să nu se apropie de el, iar în cazul în care vrea să se

apropie, să se taie’’65. Copilul avea legat la mâna dreaptă o aţă roşie, pentru a fi

ferit de deochi. Tot împotriva deochiului li se tăia vecinilor , cunoscuţilor care

veneau cu daruri la nou-născut o şuviţă de păr sau aţe dintr-o haină.

Dacă copilul se îmbolnăvea i se descânta astfel :

,,Fugi gigiochi dintră ochi

Dintră sprâncene,

Dintră toate osciurelele,65 S. Fl. Marian, Na;terea la români, Ed. Saeculum I. O Bucureşti, 2000, pag,17

36

Din creii capului,

Din zgrâşiul nasului,

Din faţa obrazului,

Din somnul lui,

Şăgerea lui,

Sângele lui,

Cum să duce fumul pă coş,

Gunoiul în bucluc.

Cum să dăsparce noapcea dă zî

Şi zâua dă cătră noapce

Aşa să să dăspartă

Rălile , ogârsălile,

Să să ducă- n munţî

Cu piatră muşchiată,

Unge nu-i cocoş cântător,

Pasăre cântătoare

Şî iarbă verge.

Acolo să-ş’ facă masă, casă

Pământ dă umblat

Şî loc dă stat,

(Numele) să rămână curat, luminat,

Ca Maica Domnului care l-a lăsat.

Io, dăscântătoare,

Maica Domnului lecuitoare.

Io pun dăscântecul,

Maica Domnului să pună leacul.”

Se pune într-un pahar apă şi tămâie, care se ţine într-o mână, iar în cealaltă

un cuţit ascuţit, cu care se face semnul crucii în apă.

La sfârşitul descântecului se ia jar din cuptor şi se spune:

37

,, Cum se stâmpără cărbunii în apă, aşa să se stâmpere rălile, durerile de

la (numele) să rămână curat, luminat…..să pună leacul’’.

Cuţitul se pune la balamalele de la uşă, iar copilului mama îi face cruce

cu apa din pahar.

4.2. Obiceiuri legate de botez

Botezul se face la cel mult 40 de zile de la naştere. Prin botez, copilul

devine membru al Bisericii lui Hristos.

Hainele de botez sunt cumpărate de naşă şi în mare parte sunt de culoare

albă. La plecarea spre biserică, numărul persoanelor trebuie să fie impar.

Există o tradiţie care opreşte mama să participe la acest act, copilul fiind

dat pe mâna părinţilor spirituali. Cât timp copilul este cu naşii la biserică,

mama trebăluieşte prin casă, pentru ca pruncul nou botezat să le deprindă pe

toate şi să fie dibaci în tot ceea ce face. Dacă pruncul este fetiţă, mama face

treburi specifice unei femei: găteşte, face curăţenie, coase, se aranjează,

citeşte, iar dacă este băiat specifice unui bărbat: repară maşini, taie lemne,

îngrijeşte animalele, citeşte.

La întoarcerea de la biserică, copilul este dat mamei pe geam. Mai există

o tradiţie ca, batista cu care este miruit copilul de preot să nu o vadă mama, în

caz că nu mai doreşte să nască .

Apoi urmează masa în cinstea pruncului, căruia înainte de miezul nopţii

i se aduceau daruri.

Credinţe:

Pentru ca o femeie însărcinată să afle dacă va naşte băiat sau fată, se fac

următoarele încercări:

Se leagă la ochi şi este pusă să aleagă un cuţit sau o

foarfecă: dacă alege cuţitul, va naşte băiat, iar dacă alege

foarfeca, va naşte fată;

38

Pe neobservate i se pune sare pe cap femeii însărcinate:

dacă prima dată va pune mâna la cap, are fată, iar dacă

pune mâna la burtă, are băiat.

Scutecele spălate ale copilului trebuie strânse de pe sârmă înainte de

asfinţit pentru ca acesta să nu viseze urât şi pentru a-l apăra de rele;

Scalda copilului (apa în care a fost scăldat) se aruncă într-un loc curat;

Femeia lăuză să nu meargă după apă la fântână timp de 6 săptămâni, că

o spurcă;

O femeie însărcinată nu este bine să fure, pentru că nou născutul va avea

semne pe corp. De asemenea, nu este bine să se mire sau să se sperie de

ceva;

Copilul nebotezat nu este bine să-l laşi singur în cameră;

Dacă nu este botezat, nu este bine să-i descânţi;

Când vine cineva să vadă copilul nebotezat, este bine să-i lase o scamă

din bluza sa ori fire de păr c a să nu-i fure somnul copilului;

În timpul botezului mama copilului rămâne acasă şi face diverse lucruri

în gospodărie pentru ca el să fie harnic şi priceput;

Când iese copilul din biserică, naşa scutură puţin clopotele, ca nou

născutul să aibă glas plăcut precum al clopotelor;

Lumânarea de la botez se pune la geam;

4.3 Obiceiuri legate de căsătorie

La fel ca şi naşterea şi botezul, căsătoria reprezintă un alt prilej de

bucurie şi de veselie pentru bănăţeni. Ca în toate zonele ţării şi în Banat

existau şi încă se mai păstrează unele tradiţii legate de logodnă şi nuntă,

39

obiceiuri ce erau păzite cu sfinţenie din generaţie în generaţie, fie din motive

subiective, fie obiective, datorită mentalităţilor comunităţii respective.

Pentru înfăptuirea nunţii, părinţii ,, cinărului’’ 66 trebuiau să meargă la

casa ,,cinărei’’, în peţit, pentru a discuta cu părinţii acesteia dacă sunt de acord

să o mărite cu feciorul lor. Cei ce mergeau în peţit erau întotdeauna în număr

impar şi erau aşteptaţi de părinţii fetei, care pregăteau o masă. Tot atunci se

stabilea data logodnei şi a nunţii.

,,Căpara’’67 se făcea întotdeauna la casa fetei, chiar dacă mergea noră

sau nu. Naşii erau ai mirelui, doar dacă acesta nu avea, se puneau naşii miresei.

Tot acum, mirele îi dăruieşte miresei verigheta. Mirii poartă în acea zi haine

cumpărate de viitorii socri. Unele cupluri în ziua logodnei făceau căsătoria

civilă.

Nu la multă vreme urma nunta, care era anunţată cu trei săptămâni

înainte la biserică. Cu o săptămână înainte de nuntă, mirii se împărtăşeau la

biserică. Tot în acea zi două femei, rude cu mirii chemau oamenii din sat la

nuntă.

În ziua nunţii , ,,giverii’’68 mergeau după naşi. La naşi se află deja

muzicanţii, ,,stăghişul”69 şi ,,iapa”70. Nuntaşii erau serviţi cu ţuică şi prăjituri,

apoi plecau împreună după mireasă.

Odată ajunşi aici, doi giveri încredinţau mireasa, mirelui şi naşilor. În

momentul în care givărul rostea următoarele cuvinte, „Iartă-ne naşule şi ne

alduieşte”, mireasa înainta câte un pas, iar naşul răspundea astfel, „Vă iert, vă

alduiesc şi în grija lui Dumnezeu vă las”. După repetarea de trei ori a acestui

moment, naşul, cu ajutorul unei cârje aşează după gâtul miresei „sovunul”71

66 vezi Dicţionar de regionalisme67idem.68 vezi Dicţionarul de regionalisme69 idem70 o rudă a naşului care ducea traiste mirilor71 un material alb purtat de mireasă până la biserică.

40

Înainte de a pleca la biserică, o femeie în vârstă îi tămâiază pe miri, apoi

îi pune să treacă peste jar cu tămâie. Mirele este dus la biserică de două fete

(surorile lui sau ale miresei), iar mireasa de doi băieţi(fraţii ei sau ai mirelui ).

Logodna se făcea în faţa uşilor împărăteşti, acest obicei păstrându-se şi

acum. Apoi la cununie, după ce preotul pune mirilor cununile pe cap, mamele

mirilor le prind în spate ,, sovunul’’.

Mireasa era îmbrăcată în alb. Pe cap purta o năframă brodată sau cusută

cu dantelă-un colţ se lăsa pe spate şi celelalte se prindeau până după ureche,

părul fiind făcut coc. ,, Cotrinţele”72 erau brodate în relief, cea din faţă fiind

mai lată decât cea din spate. Mirele era îmbrăcat în izmene, cămaşă, legaţi la

brâu cu ,,praşchie” 73 încălţaţi cu cizme înalte.

La ieşirea din biserică, mirii împreună cu nuntaşii joacă hora, apoi se

îndreaptă spre casa unde se ţine nunta. Acolo mireasa se urcă pe o masă,

împrăştiind boabele de grâu dintr-un ciur, la sfârşit aruncându-l peste cap şi pe

acesta. Se spune că, dacă loveşte o persoană de sex feminin cu ciurul, va naşte

fată, iar dacă este de sex masculin un băiat.

În mijlocul ,,voreţului”74este pusă o masă cu bunătăţi, unde stau mirii

şi naşii. Aceştia împreună cu ,,goşcii”75 intră la masă, iar ceilalţi nuntaşi se

distrează. Spre seară cu toţii aşteptă sosirea căruţei cu zestre.

Următorul eveniment important din cadrul nunţii este ,,strâgarea

şinstălor”, adică dăruirea mirilor. Rudele mirilor aduceau banii prinşi pe un

schelet de lemn şi împodobit cu faţă de masă, numit „pom cu bani”. Apoi se

cânta ,,Jocul miresei’’ unde mireasa era jucată pe bani .

Pe vremuri nunţile ţineau două zile, de duminică până luni noaptea.

Luni, la ,,Gostâie”, nuntaşii mergeau cu daruri la naşi, iar mai târziu la o

fântână sau la râu. Mirii duc o găleată împodobită cu o ,, şcergură”76, în care

iau apă şi udă nuntaşii. Nunta continuă acasă până marţi dimineaţă. 72 vezi Dicţionarul de regionalisme73 idem 74 vezi Dicţionarul de regionalisme75 idem 76 idem

41

4.4. Obiceiuri legate de înmormântare

În Banat cultul morţilor nu este aşa de dezvoltat precum în Oltenia sau în

alte zone ale ţării, dar se poate observa cu uşurinţă credinţa bănăţenilor în viaţa

de apoi şi în învierea morţilor. Această credinţă a fost transmisă de la o

generaţie la alta, iar obiceiurile legate de aceste momente , au fost amplifica-te

pe parcursul timpului.

Conform credinţelor populare există anumite semne, care prevestesc

moartea cuiva. Persoana poate să fie din casă sau din împrejurul unde se arată

astfel de semne:

- pocnirea unor obiecte din casă,

- spargerea farfuriilor, oglinzilor,

- căderea unei oglinzi sau a unei icoane şi spargerea ei,

- cântecul cucuvelei în apropierea casei

- visul cu morţi din familie.

După credinţa şi spusele oamenilor, moartea dă de ştire prin diferite

semne, atât rudelor, cât şi celui ce are să moară.

Ritualurile încep în timpul agoniei muribundului, când cineva din

familie îi pune în mână celui ce îşi dă ultima suflare o lumânare împletită în

trei . Aceasta se ţine aprinsă până ce şi-a dat duhul, apoi este folosită la toate

pomenile până la un an.

După ce se constată decesul, acesta se ţine trei ore în locul în care a

murit, apoi îl spală, îl îmbracă şi îl pune pe masă fără sicriu. Masa este

împodobită cu ,,ponevi’’, ,,măsai’’77, la cap se pune o pernă albă brodată,

umplută cu paie. Sub mort se aşează un cearşaf alb, iar peste altul mai subţire,

77 vezi Dicţionarul de regionalisme

42

numit ,,sălie’’. Pe pieptul decedatului se află pe o farfurie o lumânare sub

formă de colac, numită ,,lumânarea de stat’’ şi crucea de la biserică.

Un alt ritual este ,, chicitul mortului’’(aranjatul) în ,,săcrin’’78, când

acesta este dezlegat la picioare de cel care l-a legat. În sicriu se pun

următoarele lucruri: rug, tămâie, fosfor de la chibrituri, mac (,,să numere ca să

nu mai vină acasă’’), 44 de monede pentru a plăti la vămi şi păpuşi făcute din

hainele vechi ale mortului. Păpuşile se fac în funcţie de numărul membrilor din

familie rămaşi în viaţă, pentru a nu-i fi mortului dor de aceştia şi a-i lăsa în

pace.

Sub sicriu se pune o scândură, din care la ieşirea mortului din casă se

face un podeţ, zicându-se ,, să-i fie trecătoare’’. În camera în care se află

răposatul se acoperă oglinzile cu pânză albă, iar la fereastră se pune o cană cu

apă. Se zice că nu e bine să scoţi gunoiul din casă până la înmormântare .

În acest timp, femeile din sat vin cu pomană: făină, flori,

lumânări ,,numite’’79 morţilor din casa lor, iar seara vin la ,,păzit”80. Până la

înmormântare, ,,crâsnicul’’81 bisericii trage ,,arngul’’82 cel mare de trei ori pe

zi: dimineaţa, la prânz şi seara.

În trecut exista obiceiul, ca la răsăritul soarelui un grup de femei să

cânte un bocet numit ,, Zorile’’, care avea următoarele versuri:

,,- Scoală, scoală,

Cocoşii or cântat,

Golâmbii or zburat,

Zorii mi s-or vărsat,

Trandafire, fire,

Rău ieşişi la fire.

Ce te-ai zăbovit

De n-ai înflorit,

Dă ieri gimineată

Până dă dăzneată?

- Io m-am zăbovit

Dă n-am înflorit

La-l suflet privind 78 sicriu79 date de pomană80 priveghi81 vezi Dicţionarul de regionalisme82 idem

43

Pân` s-o despărţit

Sufletul din oase

Din lumea frumoasă,

Din lumea cu soare

Din vânt cu răcoare

Şi din pomi cu floare,

Din api curgătoare.

- Trandafire, fire

Dă ce ce-ai grăbit

Dă ai înflorit

Mai dă dimineaţă

Ca ieri dimineaţă?

- Dar eu m-am grăbit

Dă am înflorit

Vremea m-o venit

Ţie dă pornit

Jos către apus

Unde-i soare ascuns

Unde-s toate flori

Cu toate surori.

Floarea soarelui -

În poarta Raiului

Unde-s mirosele

Seara o ploiat

Noaptea o săninat,

In zori bruma o căzut

Miroase or pierdut.

Suflet despărţit

Mai dă tot zmăcnit

Cătră rai pornit.

Pleacă şi se duce

La mare ajunge

Vine marea mare

Vine în tulburare

Vine greu urlând

Lumea spăimântând

Unda ei aduce

Lumea s-o apuce

Tot Molin Călin

Brazi din rădăcini

La vadul mărilor

La bradul zânelor

Sufletul ajungea

Dă brad se ruga:

- ,,Brage să-mi fi frace

Inima ţi-oi bace

Încinge, încinge,

Trupinele tele

Să trec peste ele.

Eu nu le-oi încinge

Să le poţi cupringe.

Vidră lătrătoare

Dă oameni răpitoare

Eu nici n-oi clăci

Până ce-or sâmţî

Şi ei ce-or lătra

Tu ce-i speria

44

Şi în mare vei cădea

Şi mi ce-i îneca.

Marea într-aia parce

Şi lumea o dăsparce

Ca să fie pace.

Punce prăstă mare

Să fie trecătoare.

Paş, suflete, paş

Prântră mult năcaz

Că doar, doar vei trece

Şi doar vei petrece

Cu rugare mare

Şi-ale şapte vame

Şi iar să ce duci

Pân' ai să ajungi

Unde drum se-nfrânge.

Drumul jumătace

Calea să dăsparce

La cea salcă mare.

Mare şi-i rotată

Şi-i cu frunza lată.

Ş-acolo să stai

Şi sama să iei

Să n-o iei în stânga,

Că în mâna stângă

Îi o cale strâmbă

Strâmbă şi urâtă

Cu lacrimi stropită;

Strâmbă ş-astupată

Cu lacrimi udată.

Tot într-aia parce

Îs câmpuri arace

Cu spini sămănace.

Ea nu are milă

Îţi ia paşu din mână.

Numai tu s-o iei

În mâna gireaptă

Cum firea-ţi arată

C-aia-i calea dreaptă.

Şi-s câmpuri frumoasă

Tot cu flori alesă.

Tu flori vei alege

Doru ţi-l petrece.

Tot într-aia parce

Îs câmpuri arace

Cu flori sămănace

Şi sama să iei

Că-n două răzoare

Este cât o floare

Floare la pământ

N-atinsă de vânt.

Floare la răcoare

N-atinsă de soare.

Alea să le iei

Să nu le mai dai

C-alea-s flori din rai

Şi iar să ce duci

45

Pân’ ai să ajungi

L-al măr dă Sâmpetru

Şi al lui Sămedru.

Vârful sus pră ceri

Poale jos pră mări

La vârf înflorit

La poale –mpupit

Florile-s d-argint

Cum nu-s pă pământ.

Jos la rădăcină

Îi lină fântână

Şi-i scamn dă ogină

Şi-i Maica Mărie.

Roagă-ce dă Ea

Apă ca să-ţi dea

Ea apă ţi-o da

Lumea vei zuita

Şi flori vei culege

Dorul şi-l petrece

Şi iar să ce duci

Până dai s-ajungi

La mândră răchită

Că-i frumos chicită

La masă-nflorită

Ea-n haină- aleasă

În haină de mătasă

Ea şăge la masă.

Ea şage şi scrie

Prai vii dintr-ai morţi

Le face socoţi

Le samnă-a lor sorţi

Roagă-ce dă Ea

Cu-ăi vii ce-o scria.

Mă tem că n-o vrea

Coala i s-o umplut

Condei ş-o pierdut

Dacă n-o vrea

Roagă-ce dă Ea

Drum ţi-o arăta

Şi iar duce, duce

Pră cărări bătuce

Pân’doar, doar vei ajunge

În poarta Raiului

La floarea soarelui

Acolo să ce opreşti

Să mai odicneşti.

S-aştepţi cu răbdare

Ceas dă răntunare

Ceasu o sosi

Napoi vei veni

Şi vei înturna

Şi ce-om mai vedea

Când cerbii or ara

Tutche or sămăna.

Pămânce, pămânce,

Dă astăzi năince

Tu să-mi fii părince

Să nu ce grăbeşci

46

Să mă putrezăşti

Că eu ţie-ţi dau

Spatele da mele

În braţele tele

Napoi nu mai iau

Ţâţâşoara mea,

Subsioara mea.

Amin

Un rol important la înmormântare, precum şi la pomeni îl are o femeie

în vârstă, ,,făcătoarea’’, care numeşte tot ce se dă de pomană mortului

cu ,,pristolnicul’’.83

Din ziua decesului se începe ,,prânzişorul’’, adică dimineaţa şi seara se

cheamă la masă vecinii (de obicei copii). La o săptămână, prânzişorul

(mâncare în oale noi, scaun şi masă, faţă de masă) este dus unui vecin sau unei

rude. Făcătoarea spune următoarele cuvinte atunci când numeşte masa şi

scaunul:

,, Să-i fie masă de mâncat şi scaun de stat’’.

După scoaterea mortului din casă, cineva sparge farfuria în care a fost

lumânarea de stat, iar masa pe care a stat acesta o întoarce cu picioarele în sus.

În drumul spre biserică, apoi spre cimitir, cortegiul funerar

face ,,ogină’’( popas ) la toate intersecţiile.

După înmormântare, trei femei rămân la mormânt pentru a înconjura

groapa cu câlţi de cânepă, pun cuie ruginite şi tămâiază. Tot ele tămâiază încă

două zile, apoi ritualul este continuat încă şase săptămâni de un membru al

familiei. Bărbatul care începe să sape groapa, primeşte găleata cu apă , din care

s-a stropit în urma mortului.

O altă tradiţie este de a ,, slobozi izvoarele’’. Există patru tipuri de

izvoare:

1. izvorul de spălat, care se dă unei rude în prima duminică după

înmormântare. Acesta cuprinde: lighean, săpun, prosop, cană şi se dă peste

mormânt,

83 vezi Dicţionarul de regionalisme

47

2. izvorul de cale, care se poate da la înmormântare sau la pomana de

şase săptămâni. Atunci se dă o găleată, şase ,,pupi”,84 prăjituri, suc.

3. izvorul de lapte(facultativ) cuprinde o oală cu lapte, brânză, faţă de

masă, şase colaci, prăjituri, dulciuri, suc.

4 izvoarele de apă se pun astfel:

- la şase săptămâni patru izvoare (două de dimineaţă,

două de seară)

- la jumătate de an două izvoare

- la un an un izvor.

Cele care se slobod la şase săptămâni se numesc se făcătoare zilnic,

zicând: ,,să se ducă la sufletul (numele mortului) la prima masă de dimineaţă

(sau numele izvorului respectiv), în loc luminat, în loc cu verdeaţă.’’ Un izvor

de apă cuprinde: o farfurie cu prăjituri, şase colaci, dulciuri, găleată, cană,

prosop sau faşă de masă.

Tradiţia de a slobozi izvoarele este următoarea: pe un pârâiaş făcătoarea

dă drumul unui colac în care este înfiptă o lumânare, iar dacă se face acasă i se

dă drumul colacului pe o scoarţă de tei, zicând: ,, cum izvoare apa din izvoare,

aşa să izvorască izvorul de….

(numele izvorului)”.

La fiecare pomană se pun oale, farfurii noi cu mâncare, tacâmuri,

pahare, căni, care se numes85c şi se împart vecinilor, rudelor. Tot de pomană se

dau cinci beţe crestate la capăt sub forma crucii şi împodobite cu flori.

În Ezeriş este obiceiul să se pomenească morţii la ,,Ispas’’86

( şi eroii căzuţi în lupte),la ,, Arangel’’87, precum şi în posturile mari de peste

an.88

84 colaci85 a numi = a da de pomană86 Înălţarea Domnului87 Sfinţii Mihail şi Gavril, pe 8 noiembrie88 aceste informaţii au fost culese de la Elena Trainoschi - făcătoare şi Ana Putnic

48

4.5. Sărbători, credinţe şi obiceiuri populare

IANUARIE

6 ianuarie,Boboteaza - Bocezul,

Preotul şi credincioşii merg la râu pentru a sfinţii Aghiasma mare.

Înainte de această mare sărbătoare, preotul, cantorul şi crâsnicul merg prin sat

să sfinţească casele. Atunci fetele se întrec să rupă un fir de busuioc din

buchetul preotului, pentru a-l pune sub pernă în noaptea de Bobotează ca să-şi

viseze viitorul soţ. În trecut, în seara de bobotează se organiza balul Ionilor

când erau sărbătoriţi toţi cei care purtau numele Ion.

30 ianuarie, Sfinţii Trei Ierarhi – Treieraşii.

FEBRUARIE

2 februarie, Ziua ursului, Străcenia.

În această zi se făceau cotoroage (răcituri). se strângea apoi untura de pe

cotoroage, iar vara se ungeau cu ea animalele ca să nu fie înţepate de muşte.

MARTIE

9 martie, Cei 40 de mucenici, Sîmţii.89

Pe nemâncate, se ocoleşte casa de trei ori cu folomoc aprins pentru a

feri casa de şerpi şi ploşniţe. şomoiocul este păstrat în casă de la lunea curată a

anului anterior.

25 martie, Bunavestire, Blagoveşcenie sau Blagoveşceana

În această zi se dă de 42 de ori cu ciocanul în pământ ca să iasă căldura.

oile se ocolesc cu tămâie.

89 În alte zone din ţară acest obicei se practica în 17 martie, de Alexie. La Alexie se greblau şi se măturau ogrăzile, se aprindeau focuri prin grădini şi livezi, se ocoleau casele şi acareturile cu tămâie şi cârpă arsă pentru alungarea şerpilor şi insectelor. (vezi Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997)

49

FEBRUARIE - MARTIE – APRILIE

Zăpostâtul, lăsata secului. începe în ultima duminică înainte de postul

paştelui.

Moşii de iarnă se prăznuiesc sâmbăta înaintea zăpostâtului (25

februarie, în 2006), în această zi se dau de pomană cotoroaje. pe

vremuri, în această sâmbătă, seara se făcea bal care era ultimul, până la

paşti.

Ziua păstorilor (27 februarie în 2006), este lunea care urmează după

Lăsata de carne. acum se dă de pomană, colac, ou, brânză, pentru ca

bărbaţii să nu se taie cu topoarele în pădure.

Postul mare

Prima zi din postul mare – lunea curată. în această zi

femeile spală cu leşie toate vasele (vasele se leşuiesc) ca să

nu fie de slastă (de dulce). cârpa cu care s-au spălat vasele

se lasă să se usche (să se usuce), aşa cu cenuşă pe ea, apoi

va fi folosită la sîmţi.

Marţea turnului – a doua zi din post, când se aduc pomi

pentru moşie (cireşi, pruni, etc.).

Toate zilele de joi până la paşti nu se lucrează, „de boală

rea”, „de ameţeală la vaci”.

Prima sâmbătă din postul mare (11 martie, în 2006) –

Sântoager. În Ezeriş, din această sâmbătă şi până vinerea

următoare sunt Caii lui Sântoager, caii. în săptămâna

Cailor, oamenii nu mai lucrează după asfinţitul soarelui, de

teama cailor. în sâmbăta cailor se togerează via90. fetelor li

se taie puţin din păr deoarece există credinţa că va creşte

mai bogat. acest ritual este însoţit de următoarea zicere: „- 90 a tăia în ziua de Sântoager

50

Toagere, Sântoagere/ Dă chicuţă fecelor/ Cum dai coadă

cailor”. În lunea acestei săptămâni se dă zob cailor

(porumb, sare). Vinerea ies caii iar ziua este numită calul

şchiop.

Duminica Floriilor (16 aprilie în 2006) – toţi copiii merg la biserică,

îmbrăcaţi în haine noi, pentru a se împărtăşi. de florii se dă de pomană o

olcuţă cu poame fierte, colaci şi floricele.

Joia Patimilor. în urmă cu aproximativ 10 ani, sub îndrumarea

preotului Romulus Şandru, ezerişenii au început să prăznuiască Cina de

taină.

Paştile (23 aprilie, în 2006).

- Prima zi de paşti, dimineaţa, femeile merg la mormânţ cu pomană,

într-un coş împletit: farfurie nouă cu prăjituri, colaci pentru fiecare

mort, ouă roşii.

- Lunea paştilor este Lunea finilor, deoarece finii merg la naşi, cu

traista în care se pune un colac mare şi ouă.

- Joi după Paşti nu se lucrează de piatră, de trăznit, de boli.

MAI

1 mai – Sfântul prooroc Ieremia, Irimia. este zi de trăznit.

Ghermanul: sâmbăta înainte de ispas şi cea de după ispas sunt numite la

Ezeriş, Ghermanul. Când este Ghermanul nu se spală, nu se coase, nu se

lucrează în grădină. este considerată zi de trăsnit.

Înălţarea Domnului - Ispasul - este la 40 de zile după paşti (1 iunie, în 2006).

De Ispas, ezerişenii ţin ruga. Fiecare familie primeşte goşti. se consideră că

familia care are mulţi goşti este de fală în sat.

51

IUNIE

Rusaliile: a doua zi de rusalii (la sfânta treime) după slujbă credincioşii ies în

câmp împreună cu preotul ca să sfinţească şi să facă o slujbă pentru o recoltă.

Se iau spice de grâu şi se pun la trei steaguri. aceste spice rămân în steag până

anul următor. La Rusalii se dau de pomană cireşe, brânză şi pupi împletiţi.

Sânzienele – 24 iunie. în această zi se fac cununiţe din sânziene care se pun

apoi într-un cui la poarta de la intrare pentru a fi ferită de lucruri rele.

IULIE

Cele mai multe zile de trăznit sunt în iulie, în jurul sărbătorii Sf. Ilie,

aducătorul de ploaie.

8 iulie (2006) Sfântul Mare Mucenic Procopie, Prăcupu.

17 iulie (2006) Sfânta Mare Muceniţă Marina. Unii consideră că în această

zi, la răsărit, se vede Marina jucând la răsărit.

22 iulie Sfânta Maria Magdalena

23 iulie Sfântul Foca

27 iulie Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (fratele lui Ilie),

Păncelimonul.

OCTOMBRIE

26 octombrie – Sfântul Dumitru – Sâmedru

În credinţa populară Sf. Dumitru umblă pe Pământ, în ipostază de sfânt,

însoţit de Sf. Gheorghe (Sângiorz) cu care a legat un legământ pe viaţă şi pe

moarte: Sângiorzul trebuie să înfrunzească codrul până la 23 aprilie, iar

Sâmedru să-l desfrunzească până la 26 octombrie. În concluzie, Sâmedru

încuie vare şi desfrunzeşte codrul. Este o sărbătoare cu dată fixă.91

DECEMBRIE91 Ion Ghinoiu, „Obiceiuri populare de peste an”, pag. 171 - 172

52

25 decembrie – Naşterea Domnului

Praznicul Naşterii domnului aduce în sufletul fiecărui creştin nostalgia

copilăriei, precum şi puritatea şi inocenţa acestei vârste. De aceea, această

sărbătoare este dedicată copiilor, ei fiind aceia care se bucură cel mai mult de

măreţia acestei sărbători. Tot ei sunt cei care vestesc Naşterea Domnului,

mergând din casă în casă, cu colinda în ajunul Crăciunului.

În cele două zile de Crăciun, există obiceiul ca finii să meargă la naşi cărora

le duc în traistă un colac şi lopăciţă de porc iar moaşei, 2-3 metri de cârnaţi.

Capitolul V.

Amintiri de la ezerişeni

O bătrână din Ezeriş, Ana lu’ Vuşcu, născută în 1914 îşi a minteşte că

mergea la cules de cânepă cu mama ei, deoarece în acea vreme fiecare om

cultiva cânepa în propria grădină. După ce culegea cânepa, femeile o duceau la

Tău şi o puneau la murat, timp de 7 zile. Apoi o aduceau acasă şi o puneau la

uscat alte 7 zile, după care o meliţau cu meliţa92 Cânepa era trecută pe urmă

prin nişte pieptene iar apoi o torceau la şezători. 92 unealtă de lemn, folosită în industria casnică pentru meliţare; zdrobitor, vezi anexa X

53

Ana îşi mai aduce aminte că nu se mânca pâine decât la sărbători. Chiar

şi atunci, oamenii trebuiau să mergă în alte sate ca să cumpere făină albă,

pentru că aici în sat încă nu se cultiva grâu. În acele timpuri în Ezeriş nu exista

decât un duchean93.

La sărbătorile de iarnă, bărbaţii se făţuiau şi mergeau cu colinda prin

sat. Sătenii îşi ţineau mereu porţile deschise şi primeau toţi colindătorii. Copiii

care mergeau cu colinda aveau la ei un ciur, în care primeau nuci, mere sau lei.

Apoi, bărbatul din casa colindată lua ciurul şi dădea cu el de grinda casei.

Bunătăţile din ciur cădeau, iar copiii săreau să le prindă.94

Capitolul VI.

Dicţionar de regionalisme

Acţiuni

A.

a anina- a agăţa

93 magazinul satului94 date culese de eleva Maria Chindriş

54

B.

a bâzgoia- a privi curios

a bogicăi- a căuta

a broci- a trăi bine cu cineva

a buşî – a mărunţi pământul

C.

a cârci- a prevesti,

a se cânta – a se boci

a căpărî- a negocia, a plăti în avans

a chici- a aranja

a civi- a tivi

a colcăi- a fi plin

a cure - a fugi

D.

a se dăda –a se obişnui

a dohăni- a fuma

a drâglui- a grebla

a drâşcui- a nivela, a netezi betonul-zugrăveala

F.

a se face de mir – a se face de ruşine

a fărbui – a vopsi

G.

a gini- a observa

a gireje – a drege mâncarea, a tăbăci piei,

a goni- a împreuna două animale de sex opus, pentru reproducere

55

H.

a hârconi- a sforăi

Î.

a împistri- a coase pe etamină,

a se înţâmpri- a se întări

J.

a jâmui- a râma

L.

a i se lăsa- a pofti

a lua frai – a lua liber

a lucra cu şelaina – a lucra cu hoţie

M.

a milui- a-ţi părea rău

a mijgura- a ploua încet

a molări- a fotografia

N.

a năimi – a tocmi oameni la lucru

a se năzări – a se părea

a năprăci- a învinovăţi

O.

a se ocoşi- a se făli

56

a-şi oligni – a-şi scrânti

a se opinci – a se strădui

a orândui- a face curăţenie

a ostoi – a potoli

P.

a pălăpăi- a gesticula

a petrece – a conduce

a pocui- a face carnea pane

a se potopi- a se prăpădi de dor, a dori

a prici – a sfătui

a probi – a încerca

R.

a râşchia- a scurma

a roboci- a munci mult în gospodărie

S.

a sfăgi – a certa

a slăbi durerea- a lăsa,

a soborî- a face hernie

a se strofoca- a depune mult efort

a stropşi – a mărunţi, a toca

Ş.

a şârui- a face şiruri pe un teren agricol, cu şiruitoarea

a se şpârleca- a se răsti , a se înfuria

57

T.

a tăbărî- a obosi

a târsî – a curăţa pământul de mărăcini

a tocmi- a se înţelege

a trâcni- a se speria, a tresări

a troncăni – a face gălăgie

a tuna – a lătra

U.

a ugi- a rămâne

a umbla vandra- a hoinări

V.

a văcălui – a vărui

a vărui – a zugrăvi

Z.

a zătri – a întârzia

a se zbiciura –a se usca

a zdrăvina – a strănuta

a zdrăngăni – a trânti lucrurile

a zdrumica – a fărâmiţa

a zgrăbăla – a zgâria

a zogoni – a alunga

a zuita – a uita

58

Lucruri

A.

aconi – ac mare de cusut

acou – vas în care se pune ţuica

ai – usturoi

ampren – rântaş

apăcică - farmacie

arâng- clopotul de la biserică

astară – seara zilei în care se vorbeşte

B.

balmăş – mâncare din caş de oaie

bâcele – beţe cu care se cară fânul

bârşer - făcăleţ

bâză – muscă

băbiţă - moaşă

bădâni – dispozitiv de făcut unt

băgic - tuci

beligoane –specie de muşcate

biţiclă – bicicletă

blid – farfurie

boată – ciomag

bobonţ - bomboană

bocală – cană mare de apă

bolbocine – verdeţuri

bontoşi – saboţi de lemn

borândău – mâncare specifică, făcută cu sânge la tăierea porcului

59

borz – bulgăre de pământ

brăşiră – curea ţesută

buiege - buruiană

bumb – nasture, pastilă

buş – bulgăre de pământ, mămăligă

butoară – gaură

C.

cantă – vas de metal pentru lapte

cauc – polonic

căigană – omletă

căisân - cais

căpară – logodnă, arvună

căpiţă – căciulă

cătană – militar

cârşeag – urcior

ceacea – nenea, unchiul

chesui – săculeţ de pânză

chică – păr prins în coadă

chimeaşă – cămaşă

chişi – şold

chită – buchet, mănunchi

cigane – cratiţă

cimic – cămară

cinăr - mire

ciner - farfurie

cioc - polonic

cioclod –cotor de fruct sau de porumb

60

ciomvică – cucuvea

cipsâie – tavă de pământ pentru fript cartofii, carnea

ciurc – ilic

ciurcă – curcă

clanie – claie de fân

clăbăţ – căciulă din blană de oaie

clisă – slănină

cocleanţă – bibilică

coleaşă - mămăligă

comină – borhot de prune

conşi – coc

conţ – bucată

corastă – lapte fiert de la vacă proaspăt fătată

corelnic – coteţul găinilor

coşie - căruţă

coşină – coteţ pentru porci

cotăriţă – coş de nuiele

cotoroage – piftii

cotrinţă – componentă a costumului popular, catrinţă

coţche – cuburi de zahăr

crâsnic - paracliser

crăstăveţi – castraveţi

criz – griş

crumpi - cartofi

cuce – pilă

cucuruz – porumb

cuină – bucătărie

curcubătă- dovleac porcesc

curechi – varză, mâncare de varză

61

D.

dărăp - bucată

dârjală – coadă din lemn la topor, sapă, etc

dârză- cârpă de şters

drâglu – greblă

drot - sârmă

dubleţ –dovleac turcesc

duchean - magazin

dudă – fructul dudului, ţeavă

F.

farbă – vopsea

făcălău - făcăleţ

fărboc – componentă a unei căruţe

fegeu – capac de oală

fereang – perdea

feştanie – slujbă de sfinţire a casei

fluşciucul – micul dejun

foale – burtă, stomac

folomoc – cârpă de spălat vasele

forme de sărbători- haine noi

furchiţă- furculiţă

fusăriţă – unealtă de adunat firul de lână pe fus

G.

ghijă – pănuşi de porumb

gimon – partea de sus a cuptorului de care se leagă coşul

62

giveri – nuntaşi care au anumite atribuţii

glenţaicuri – mirodenii, condimente

golâmbi – porumbei

goşci - musafiri

grumaz - gât

grumpi – cartofi

gutâni – gutâi

H.

hârţ – şoarece

hoară – păsări de curte

I.

iancăr - ilic

imală- noroi

iorgovan - liliac

irean –hrean

Ispas – sărbătoarea ,,Înălţarea Domnului’’

istănă - adevărat

J.

jăghi- jar

jep – ştiulete

L.

laibăr- haină scurtă, pulover de lână

lapte covăsât – lapte bătut

lămpaş –lampă cu petrol

leşâie- soluţie preparată în casă, folosită la spălat

63

liordă- foi de dafin, leurdă

lişiură – tărâţe sau mălai amestecate cu apă

lopar – suport din lemn, de formă rotundă, pe care se aşează mămăliga

lopăciţă- piciorul din faţă a porcului

M.

mălai – aliment preparat din făină de porumb şi dovleac, eventual

măsai- faţă de masă

mieră aţăgane- mere acrişoare, rezistă până în primăvară

mieră dumiţăle – mere galbene, mici şi dulci

mieră moşanche – mere roşii-galbene, dulci

miluţânuri - medicamente

moalăr - fotograf

mormânţ – mormânt

motcă – scul de lână

mumă – mamă

mursă – sirop din apă şi zahăr

N.

nădragi – pantaloni

năisfert - ienibahar

nănaşi - naşi

năramă -năframă

nărămuică – batistă

nieză – scârbă, silă

O.

ocol – livadă cu pomi

64

ogine- popasuri la intersecţii în timpul deplasării cortegiului funerar

oloi –ulei

oloiniţă – locul unde se face ulei, din seminţe de dovleac şi floarea

soarelui

opinşi –încălţăminte din cauciuc

os – sâmbure de prune, cireşe

P.

papricaş – papricaş din carne şi cartofi

părădaisă – roşie

părăzol – umbrelă

păsulă – fasole

pec - smoală

pecmez- magiun de prune

peră caizăre – pere dulci

perină – pernă

peşină – carne macră; carne de porc afumată, friptă şi conservată în

untură.

petroloi – petrol

piaţ - stradă

piersâc – nisip

piparcă – ardei

piparcă roşie – boia

pristolnic – pecete pentru prescură

piţărăi – colindători

plaţ - grădină

pleu – tavă de copt, tablă de fier

plivais – creion

poame – prune afumate

65

podrum – beci

polmă – minge

poneavă – pătură

popoşală – mâncare din ceapă, brânză, ouă

poşmândre - bârfe

poşor – grămadă mai mică de fân

prau – praf

praşchie – brâu din piele

prinsoare – livadă cu pomi

privadă – toaletă

R.

raină – cratiţă

răchie - ţuică

răperţi – chibrituri

rărunchi – rinichi

răstaniţă – marginea patului opusă celei de la perete

rânză – pipotă

reclu – haină

reumă - reumatism

roată – bicicletă

S.

sarme - sarmale

sărciner – grămadă de fân

scobişele - măceşe

scovardă – clătită

scovârdar – tigaie de clătite

scrijăle – crame

66

scrob – mâncare din făină, apă şi brânză

sfetăr - pulover

sobă – cameră

stăghiş – nuntaş care poartă steagul

strujac – saltea umplută cu paie sau pănuşi de porumb

sucală – unealtă de adunat lâna

sucmă – şorţ

suşitură – cozonac

Ş.

şcătulă – cutie

şcergură – prosop

şfung – avânt

şlarf – papuc de casă

şofru – şopron sau coridor deschis între poartă şi curte

şol – cană

şorlocat- rulou pentru geam

şpais – debara

şpăţâr - plimbare

şpoiert – cuptor

ştrimfi – ciorapi

şubă – palton lung din postav

şuşâlă – afumătoare

T.

tăfăragă – brânză dulce de vaci

târş – arac

torba – pompa de stropit care se poartă în spate

trăgulă – unealtă de scos ţuica din butoi

67

turce – gogoşi

tureac – ciorapi fără talpă, jambiere

tutcă – curcă

tutconi – curcan

Ţ.

ţagăre – arătătoarele de la ceas

ţăler- ţelină

ţăment - ciment

ţăpligă – bucată de lemn

ţăst – vas din tuci folosit la coacerea pâinii

ţâmp- picior de pui, porc

ţâmporele – chibrituri

ţândale – sandale

ţâră - firimitură

ţoală – haină

ţucor – zahăr

U.

uiagă – sticlă

uică – unchi

unsoare – untură de porc

urlab - concediu

usuşi – tăiţei

uzoni – nor cu ploaie

V.

vadră – găleată

vailing – lighean

68

văjgălău- ogaş

văndrălău – vagabond

vârcelniţă – bobinatoare manuală

vârzob – unealtă de cărat fânul

venitură – om străin, venit din altă zonă şi stabilit în sat, peiorativ

vics – cremă de pantofi

voreţ – curte

Z.

zănat – stat de vorbă

zăr – zer

zdrumicături – firimituri

zoale – clăbuci de săpun

Zorile – cântec la înmormântare

Modalităţi

a fecea - gratis

asâlă – anevoie, obligat

în taină – în zadar

Însuşiri

B.

beceag - bolnav

bolând – nebun

C.

69

cănit – afumat, murdărit

chicit – aranjat

cinăr – tânăr

F.

făr’ mince – fără judecată

fărbuit – vopsit

fişcal –îngâmfat, înfumurat

G.

gelie - dezbrăcată

I.

imos – murdar

iuce – repede

L.

lăsător – pofticios

lesne - ieftin

ligăv – mofturos la mâncare

liştăv – fără gust

M.

musai – obligatoriu

N.

năuc – ameţit

O.

70

oceşât - potolit

ocoş – mândru, fălos

ogoit –liniştit

olicnit –scrântit

ostănit – obosit

P.

pirocit – obosit

R.

râşchiat – scurmat

reavăn – umed

Ş.

şod – comic

T.

tăbărât – obosit

V.

vânăt – albastru

văndrălău- vagabond, hoinar

Z.

zgrăbălat – zgâriat

znobaş –poznaş

zogonit – alungat

zuituc - uituc

71

Nume de flori, arbuşti

căpiţa – împăratului = coroana împăratului

cepe de pană = gladiole

crin = crin

crumpi de pană = dalii, gherghine

cucuruzel= mărgăritar, lăcrimioare

iorgovan = liliac

lemn d’al alb

lemn d’al galben

lemn d’al roşu

lemn d’al verde

sânferienje

tulipani = lalele

ţăviţe

ţuţuricului curcanului

unguroane

Capitolul VII

Şcoala Ezeriş în 2006

7.1. Şcoala Ezeriş se prezintă 2006 – 2007

I. CADRE DIDACTICE

Director: Simona Vodiţă, prof. matematică, gradul I

Studii:

- Facultatea de Ştiinţe ale naturii, specializarea matematică- fizică,

Universitatea de Vest din Timişoara;

- Curs de Management şi finanţe, 2001;

- Iniţiatorul şi managerul proiectului „Ezeriş – trecut şi prezent”

72

Profesori: Elena Boncalo, prof. fizică, gradul I

Studii:

- Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii,

specializarea fizică

- Curs de conversie profesională – Biologie, în cadrul Unităţii de Management

a Proiectului pentru Învăţământ Rural, 2005 – 2007, Universitatea de Vest din

Timişoara

Cosmin Gheju, prof. istorie – religie, gradul definitiv

Studii:

- Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa, secţia „Teologie Ortodoxă –Didactică

- Istorie”

- Masterat „Managementul Marketingului Educaţional”, Reşiţa 2004 – 2006

- Curs de conversie profesională – Geografie, în cadrul Unităţii de

Management a Proiectului pentru Învăţământ Rural, 2005 – 2007 Universitatea

de Vest, Timişoara

Tatiana Voică, prof. Limba şi literatura română, gradul definitiv

Studii:

- Facultatea de Litere, Filozofie şi Istorie, Universitate de Vest din Timişoara,

specializarea „Limba şi literatura Rusa - Limba şi literatura română”

- Studii aprofundate „Limba română în sincronie şi diacronie”, 1998 – 2000,

Universitatea de Vest din Timişoara.

- Studii postuniversitare „Lingvistică şi antropologie”, 2004 – 2005, UVT

- Curs de conversie profesională – Limba franceză, în cadrul Unităţii de

Management a Proiectului pentru Învăţământ Rural, 2005 – 2007 Universitatea

de Vest din Timişoara.

Institutor: Ramona Jurjoniţă Ruchtenwald, inst. gradul definitiv

73

Studii:

- Facultatea de sociopsihopedagogie, specializarea institutor- lb. engleză;

Educator: Loredana Lupşasca, educator, gradul definitiv

Studii:

- Şcoala Postliceală din Băile Herculane, specializarea educator- învăţător;

- Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa, secţia „ Istorie” 2005 – 2008;

Învăţători: Mariana Gorun, înv. gradul I

Studii:

- Liceul Pedagogic – Caransebeş

- Universitatea „Spiru Haret”, secţia Sociologie/ Psihologie,2006 – 2009

- Cursul de ,,Formare- informare a învăţătorilor încadraţi la clasele I- a. II.a

în anul şcolar 2003”

- Cursul de ,,Educaţie pentru sănătate’’ 2005

Florina Jorz, înv. gradul definitiv

Studii:

- Liceul Pedagogic, Caransebeş

- Facultatea de Ştiinţe economice, specializarea turism- servicii,

Universitatea Eftimie Murgu, Reşiţa, 2006- 2009

II. ELEVII

Învăţământ preşcolar – 21 preşcolari

Învăţământ primar – 35 elevi

Învăţământ gimnazial – 38 elevi

74

7.2. Şi ei s-au realizat prin ŞCOALĂ …

Barna Mariana – învăţătoare

Berdacicu Bogdan – preot

Bihoi Ion – tehnician silvic

Bogdan Domnica (n. Şofeia ) – asistent medical

Călina Maria (n. Rusu) – economist

Daba Nicoleta – asistent medical

Dariciuc Cristian – preot

Dariciuc Delia – jurist

Drăgan Maria (n. Spaia) – învăţătoare

Drăgan Florentina – farmacistă

Goruian Maria – asistent medical

Gorun Mariana – învăţătoare

Grecu Florin – economist- viceprimar

75

Ilia Ion – profesor matematică

Iorgovan Petru – inginer

Iorgovan Petru – jurist

Mândrea Carmen – profesor istorie

Mândrea Petru – învăţător

Micşa Maria - inginer

Necşa Lucian – profesor matematică

Olaru Raveca (n. Şofeia) – profesor lb. franceză

Peia Aurel – medic

Peia Maria – învăţătoare

Poroşnicu Eleonora (n. Bagiu) – asistent medical

Radu Loredana (Oprea) – învăţătoare

Sârbu Ionela – asistent medical

Sârbu Marius – agent turism - servicii

Sârbu Karina (n. Dobre)– profesor biologie

Ştefoni Ion – preot

Trainoschi Nicolae – inspector silvic

Vincu Maria (n. Daba) - asistent medical

Voică Doru – profesor religie- istorie

Vulpe Aurel - acordeonist

Vulpeş Maria – profesor biologie

76

Bibliografie

1. *** Caraş – Sverin, Mnografie, Ed. Sport – Turism, Bucureşti, 1981

2. BRĂTESCU, C., Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană, Ed.

Mitropoliei Banatului, Timişoara 1995

3. CORNEANU, N., Aspecte din trecutul învăţământului din Banat, în

Mitropolia Banatului, nr. 4-6

4. GHINOIU, Ion, „Obiceiuri populare de peste an”, Editura fundaţiei

Culturale Române, Bucureşti, 1997

5. GUDEA, N., Observaţii în legătură cu istoria Banatuluiu în epoca

romană, în Banatica, nr. 7, Reşiţa, 1983

6. HURTUPAN, I., Rezistenţa armată în Caraş – Severin 1958, Ed.

Timpul, Reşiţa, 2000

7. JURMA, G., PETRICA, V., Istorie şi artă bisericească, Reşiţa 2000

77

8. MAGIAR, N., Soceni – o perspectivă monografică, Editura Modus

P.H., Reşiţa, 2000

9. MARIAN, S. Fl., Naşterea la români, Ed. Saeculum, Bucureşti, 2000

10. MARIN, W., MUNTEANU, I., Unirea Banatului cu România,

Muzeul Banatului, Timişoara, 1968

11. RADU P,., ONCIULESCU D. Contribuţii la istoria învăţământului

din Banat până în anul 1800, Bucureşti, 1977

12. Studiul Universităţii Babeş-Bolyai "Geologia- Geographia”, Cluj,

1961

13. SUCIU, I.D., CONSTANTINESCU, R., Documente privitoare la

istoria Mitropoliei Banatului, Timişoara 1980

14. ŢÂRCOVNICU, V., Istoria învăţământului din Banat până la anul

1800, E.D.P., Bucureşti, 1978

15. XENOPOL, A.D., Istoria românilor, vol. I, Bucureşti, 1985

Cuprins

Introducere ……………………………………….......………………….….…pag. 3

I. Cadrul geografic………………………………………………….......……...pag. 4

1.1. Relieful ………………………………………………………….…….........pag.5

1.2. Elemente climatologice …………………………………………......…….pag. 7

1.3. Hidrografia………………………………………………………......…….pag. 8

1.4. Cadrul natural ……………………………………………………......…...pag.9

II. Istoricul localităţii …………………………………………………...…....pag. 11

2.1. Banatul – provincie românească ………………………………...……..pag. 11

2.2. Ezerişul în istorie ………………………………………………….....….pag. 13

III. Instituţiile …………………………………………………...……...…..... pag 21

3.1. Biserica ……………………………………………………………..…….pag. 21

3.2. Şcoala din Ezeriş …………………………………………………..……. pag 25

3.3. Primăria ………………………………………………………….……....pag. 29

78

3.4. Alte instituţii ………………………………………………………..……pag. 31

3.5. Viaţa economică. Ocupaţiile ……………………………………….…...pag. 33

3.6. Populaţia ………………………………………………………………....pag. 34

IV. Etnografia ………………………………………………………………...pag.

36

4.1. Obiceiuri legate de naşterea pruncilor ………………………………....pag. 36

4.2. Obiceiuri legate de botez ……………...………………………………...pag. 38

4.3. Obiceiuri legate de căsătorie …………………………………………....pag. 40

4.4. Obiceiuri legate de înmormântare ……………………………………..pag. 42

4.5. Sărbători, credinţe şi obiceiuri populare ………………………………pag. 50

V. Amintiri de la ezerişeni …………………………………………………...pag. 55

VI. Dicţionar de regionalisme ……………………………………………….pag. 56

VII. Şcoala Ezeriş în 2006 …………………………..……………….………pag. 74

7.1. Şcoala Ezeriş se prezintă ………………………………………………..pag. 74

7.2. Şi ei s-au realizat prin şcoală …………………………………………...pag. 77

Bibliografie ………………………………………………………………..….pag. 79

Anexe

79