clasicismul

7
CLASICISMUL Din punct de vedere etimologic, termenul „clasicism” provine din limba latină („classicus”), însemnând „de primă clasă”, „de prim rang”, „demn de urmat”. Într-una din accepţiunile sale, clasicismul reprezintă un curent literar şi artistic afirmat în secolul al XVII-lea, în Franţa. Principiile şi normele estetice specifice acestui curent literar au fost exprimate în „Arta poetică” din 1674, a lui Nicolas Boileau care valorifică poeticile antice ale lui Aristotel şi Horaţiu. Principii estetice, particularităţi ale clasicismului: - pentru arta clasică adevărul devine un scop (Boileau afirma: „Nimic nu e frumos ca adevărul”), observându-se preferinţa pentru raţional (cenzurarea fanteziei, victoria raţiunii asupra pasiunii). - apare ideea că arta ( şi literatura) este o imitaţie a naturii, a realităţii (însă nu o copie a ei conform doctrinei aristotelice întemeiate pe principiul mimesisului). - scopul literaturii este să producă plăcere (Aristotel), dar şi să instruiască, având deci, un caracter didactic educativ (poetul latin Horaţiu). - o altă regulă, precizată de Boileau, este cea a bunului simţ, a bunei credinţe clasice, presupunând ca opera de artă să corespundă gustului epocii şi al publicului. - forma operei literare trebuia să se caracterizeze prin echilibru şi armonie, limbajul să fie accesibil, clar şi elegant iar în ceea ce priveşte conţinutul operei, se cerea evitarea reprezentării violenţelor sau a sfârşitului personajelor pe scenă, în teatru; sunt cultivate subiecte nobile, de inspiraţie istorică sau mitică.

Upload: alina-elena-cirstea

Post on 03-Jan-2016

27 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

basm

TRANSCRIPT

Page 1: CLASICISMUL

CLASICISMUL

Din punct de vedere etimologic, termenul „clasicism” provine din limba latină („classicus”), însemnând „de primă clasă”, „de prim rang”, „demn de urmat”.

Într-una din accepţiunile sale, clasicismul reprezintă un curent literar şi artistic afirmat în secolul al XVII-lea, în Franţa.

Principiile şi normele estetice specifice acestui curent literar au fost exprimate în „Arta poetică” din 1674, a lui Nicolas Boileau care valorifică poeticile antice ale lui Aristotel şi Horaţiu.

Principii estetice, particularităţi ale clasicismului:- pentru arta clasică adevărul devine un scop (Boileau afirma: „Nimic nu e

frumos ca adevărul”), observându-se preferinţa pentru raţional (cenzurarea fanteziei, victoria raţiunii asupra pasiunii).

- apare ideea că arta ( şi literatura) este o imitaţie a naturii, a realităţii (însă nu o copie a ei conform doctrinei aristotelice întemeiate pe principiul mimesisului).

- scopul literaturii este să producă plăcere (Aristotel), dar şi să instruiască, având deci, un caracter didactic educativ (poetul latin Horaţiu).

- o altă regulă, precizată de Boileau, este cea a bunului simţ, a bunei credinţe clasice, presupunând ca opera de artă să corespundă gustului epocii şi al publicului.

- forma operei literare trebuia să se caracterizeze prin echilibru şi armonie, limbajul să fie accesibil, clar şi elegant iar în ceea ce priveşte conţinutul operei, se cerea evitarea reprezentării violenţelor sau a sfârşitului personajelor pe scenă, în teatru; sunt cultivate subiecte nobile, de inspiraţie istorică sau mitică.

- personajele erau animate de idealuri eroice şi de principii morale înalte (patriotismul, sentimentul datoriei, nobleţea comportamentului), manifestându-se o preferinţă pentru figurile Antichităţii.

- raportul armonios dintre conţinut şi formă (forma este importantă în măsura în care permite ca ideea să fie ilustrată clar).

- una dintre regulile din teatrul clasic era regula celor trei unităţi: de timp (acţiunea nu trebuie să depăşească 24 de ore), de acţiune (o singură acţiune principală) şi de spaţiu (acţiunea se desfăşoară în acelaşi loc). Primele două unităţi apar şi la Aristotel („Poetica”), filosof antic grec.

- clasicismul impune ideea purităţii speciilor şi a genurilor, orice amestec al acestora fiind nerecomandat. Fiecare scriitor îşi va dovedi talentul într-un anumit gen (vom întâlni autori specializaţi în tragedie, comedie sau satiră).

- se ajunge la o ierarhizare a genurilor şi speciilor literare (urmându-se principiul raţiunii sau al imitaţiei). Există genuri majore (mai importante: epopeea, tragedia, oda, comedia) şi genuri minore (satira, fabula, eseul moralizator, literatura epistolieră).

- scriitorul clasic urmăreşte să surprindă în creaţia sa ceea ce este general valabil, dincolo de epoci, de societate; personajele literaturii clasice sunt tipuri morale, caractere.

- scriitorul clasic este impersonal, raţional, obiectiv.

Page 2: CLASICISMUL

- în concepţia clasicului, universul este armonios, inteligibil, nu cuprinde taine.

- frumosul este logic şi real; arta trebuie să exprime adevărul, identificat cu frumosul (triada: adevăr / frumos / bine).

Reprezentanţi ai clasicismului în literatura universală: N. Boileau, P. Corneille, J. Racine, Molière, La Bruyere, La Fontaine (fr. ) ….

- în literatura română: Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Ion Pillat, Al. Philippide, G. Călinescu (în opera acestora apar şi influenţe ale altor curente literare).

O altă accepţiune a cuvântului „clasic” este aceea de „valoros, atestat de trecerea timpului, demn de a fi oferit ca model şi de a fi studiat”. Cuvântul „clasic” are acest sens în sintagma „epoca marilor clasici” (Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici). Niciunul dintre aceştia nu este reprezentant de seamă al clasicismului.

Page 3: CLASICISMUL

ROMANTISMUL

Romantismul este un curent literar şi artistic, apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea ca o reacţie împotriva clasicismului şi a excesului de raţionalism prezent în gândirea iluministă. A fost anticipat de o mişcare literară numită preromantism.

Particularităţi - libertatea de creaţie, refuzul normelor şi al regulilor impuse de clasicism;- afirmarea individualităţii, a originalităţii şi a spontaneităţii;- cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei. Gândirea romantică se întemeiază pe

nevoia de eliberare a eului de orice fel de constrângeri (religioase, politice, sociale, estetice, morale);

- egotismul. Actul de creaţie este înţeles ca interiorizare, ca autocontemplare, întoarcere către sine. Schelling afirma că pentru a ajunge să cunoşti adevărul, lumea înconjurătoare, trebuie să te cunoşti mai întâi pe tine. El îi acordă un rol privilegiat artistului care, animat de o misterioasă energie creatoare, are menirea de a reface unitatea dintre om şi natură. În viziunea romanticilor, raţionalismul şi apariţia civilizaţiei moderne de tip industrial (a doua jumătatea a sec. al XVIII-lea), l-au înstrăinat pe om de natură, de semeni, de el însuşi;

- amestecul genurilor, al speciilor şi al stilurilor;- cultivarea antitezei (trecut – prezent, înger – demon, omul superior – omul

comun);- personaje excepţionale în împrejurări excepţionale. Se observă la romantici

predilecţia pentru personaje puternic individualizate, cu calităţi sau defecte ieşite din comun, aflate în conflict cu societatea, cu ele însele sau cu Dumnezeu. Adeseori, eroul romantic este un inadaptat, neînţeles de societatea în care trăieşte, izolat (apare sentimentul singurătăţii). Alteori este prins între tendinţe şi aspiraţii contradictorii, ce îl pot împinge până la dedublare sau nebunie. Apar în creaţiile romanticilor personaje din toate mediile sociale. Se remarcă interesul pentru ipostazele excepţionale ale umanului: titanul, demonul, geniul;

- ironia romantică. Dezgustat de realitatea în care trăieşte, artistul are tendinţa de a se refugia într-o lume imaginară, pe care şi-o construieşte în funcţie de propriile dorinţe şi idealuri. Romanticul se retrage, pentru a fi departe de realitatea meschină, chiar şi pentru o clipă, în lumea visului, în trecutul istoric, în natură. Conştientizează însă că acest univers al fanteziei nu este durabil (ci doar o soluţie de moment) şi atunci îl supune deriziunii, atitudine cunoscută sub numele de ironie romantică;

- cultul Antichităţii. Romanticii priveau Antichitatea ca pe un spaţiu al frumuseţii şi armoniei, ca pe o lume paradisiacă, întemeiată pe comunicarea între uman şi divin, sau ca pe un univers tragic, dominat de geniul lui Orfeu, simbol al durerii universale (întâlnit şi în poezia lui Eminescu – „Memento Mori!”);

Page 4: CLASICISMUL

- interesul pentru specificul naţional şi pentru folclor, legende, mituri, basme, simboluri. Filosoful german Herder arată că originalitatea unui autor sau a unei literaturi rezultă din valorificarea elementului naţional;

- interesul faţă de trecutul istoric şi faţă de spaţiile exotice (în primul rând faţă de Orient);

- contemplarea naturii. Natura constituie pentru romantici cadrul marilor experienţe (dragostea, moartea), dar şi locul de refugiu al inadaptatului măcinat de răul secolului. În literatura romantică sunt înfăţişate două ipoteze ale naturii: natura protectoare dar şi natura ostilă, indiferentă la suferinţele omeneşti;

- în romantism se impune un cult al sentimentului, iubirea fiind trăirea supremă. Stările de suflet asociate iubirii sunt contradictorii, aşa cum chipul femeii iubite este când demonic, când angelic, trezind fie dispreţ şi repulsie, fie adoraţie şi evlavie;

- interesul pentru redarea culorii locale;- cultivarea visului. Visul constituie pentru romantici esenţa existenţei, în

timp ce realitatea devine iluzie, aparenţă. Visul, în forma reveriei, este şi stare de creaţie.

- fascinaţia misterului şi gustul pentru fantastic. Preferinţa pentru fantastic satisface interesul romanticului faţă de ceea ce este straniu, neobişnuit, ţine de sfera excepţionalului;

- preferinţa pentru nocturn. În timp ce clasicul este un spirit diurn, romanticul este fascinat de elementul nocturn ce poate constitui cadrul unor experienţe mistice, erotice sau terifiante. Motivul nocturn se asociază cu atracţia pe care o exercită, asupra spiritului romantic, cosmosul, astralul: luna şi stelele sunt frecvent invocate, apărând ideea că adevărata patrie a sufletului omenesc, este cerul;

Reprezentanţi: Victor Hugo, Lamartine, Al. Dumas, Gerard de Nerval, Holderlin,. Movalis

- Vasile Cârlova, I.H. Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, C. Negruzzi, Cezar Bolliac.