prof. limba engleză Oţelariu Daniela

CLASE FĂRĂ FRONTIERE

Motto:

Ignoranţa poate fi învinsă. Nu ştim însă cum, pentru că nu dorim să ştim. Aldous Huxley

Adevăratul dascăl îi apără pe elevi de propria sa influenţă. El este cel care trezeşte în ucenicii săi spiritul îndoielii. Astfel, îi direcţionează dinspre sine spre ei înşişi. Prin urmare, nu va avea discipoli, ci reformatori.

Amos Bronson Alcott

Mă joc cu propiul meu sine, mă joc cu sufletul lumii, sunt un dialog permanent între mine însămi şi spiritul lumii. Dacă mă schimb, schimb întreaga lume.

Gloria Anzaldua

Diversitatea culturală a lumii este expresia unei uimitoare creativităţi umane. Multitudinea actualizărilor

limbajului uman, în fapt purtător al aceluiaşi conţinut ideatic, este o dovadă peremptorie a nevoii de a comunica

în acord cu un anumit context natural şi interuman. Acest conţinut ideatic a fost hrănit de-a lungul timpului de

tradiţii şi obiceiuri locale, transmise pe calea cuvântului, mereu altul, mereu ramificându-se într-o diversitate de

semne şi sonorităţi ce reflectă însăşi diversitatea vieţii terestre. Diversitatea culturală este la fel de vitală, pe cât

este şi diversitatea biologică. Aşa se expică faptul că, o dată cu extincţia mediului înconjurător, asistăm şi la

dispariţia lentă, dar implacabilă, a diversităţii lingvistice şi , implicit, culturale. Etnologii estimează că la finele

secolului XX peste 400 de limbi sunt în pericol de a dispărea definitiv, în vreme ce jumătate din limbile

pământului se află în diverse stadii de degradare.

Sub auspiciile acestei complementarităţi între diversitatea culturală şi cea biologică, s-au pus bazele unui

nou domeniu de studiu şi cercetare, anume ,,diversitatea bioculturală.” Terminologia sugerează faptul că

limbajul, cultura şi mediul ce le găzduieşte trebuie analizate simultan, ca un întreg, întrucât ele constituie

manifestări inseparabile ale diversităţii vieţii. În acest scop, la cea de-a 31 Conferinţă Generală a UNESCO a

fost adoptată în unanimitate Declaraţia privind Diversitatea Culturală, menită a avea un impact semnificativ

asupra procesului de globalizare în vederea sensibilizării acestuia din punct de vedere cultural. Declaraţia a

constituit pe de o parte o nouă oportunitate a statelor europene de a-şi reafirma convingerea că dialogul

intercultural este cea mai eficientă garanţie a păcii, pe de altă parte a constituit o modalitate de respingere a

teoriei inevitabilei încleştări dintre culturi şi civilizaţii. Declaraţia sprijină diversitatea culturală, drepturile

culturale şi rolul culturii în progresul umanităţii. Astfel articolul 5 stipulează: ,,Drepturile culturale sunt parte

integrantă din drepturile omului, universale, indivisibile şi interdependente. Înflorirea diversităţii creative

1

necesită deplina implementare a drepturilor culturale [...] Toţi oamenii au dreptul să se exprime, să creeze şi să-

şi disemineze mesajul în limba pe care o aleg, dar mai ales în limba maternă. Toţi oamenii au dreptul la o

educaţie de calitate, ce respectă întru totul identitatea lor culturală. Toţi oamenii au dreptul să participe la viaţa

culturală pe care au ales-o şi să-şi practice propriile tradiţii culturale, în condiţiile în care respectă drepturile

omului şi libertăţile fundamentale.” Declaraţia promovează multilingvismul şi încurajează aplicarea acestuia în

vederea finalizării următoarelor obiective:

1. Protejarea moştenirii lingvistice a omenirii şi sprijinirea exprimării, creării şi diseminării limbajului

uman în diversitatea formelor sale;

2. Încurajarea diversităţii lingvistice, respectându-se limba maternă, la toate nivelele educaţionale şi

oriunde este posibil, precum şi sprijinirea procesului de învăţare a mai multor limbi străine de la o

vîrstă foarte fragedă;

3. Promovarea, prin intermediul sistemului educaţional, a unei atitudini conştiente şi pozitive vizavi de

importanţa diversităţii culturale, atât prin prisma programei şcolare cât şi prin strategiile didactice.

Conceptul de biodiversitate culturală este celebrat anual de Ziua Internaţională a Limbii Materne, la

propunerea UNESCO, zi în care cele peste 6000 de limbi existente devin expresia unică a diversităţii lingvistice

şi educaţiei multilingvistice. A asigura uzanţa neîntreruptă a limbilor materne concomitent cu crescânda

configurare a unor limbi internaţionale, cum este de pildă limba engleză, este o reală provocare pentru toate

ţările în genere.

Dar cea mai mare provocare o constituie biodiversitatea culturală pentru cultura americană. De altfel,

spaţiul american s-a confruntat, prin însăşi geneza sa, cu o pluralitate culturală. Era firesc, aşadar, ca fenomenul

de educaţie multiculturală să ia naştere aici, mai exact în anii '60, o dată cu mişcarea pentru drepturile civile ale

grupurilor minoritare ale oamenilor de culoare împotriva aşa-zisei ,,superiorităţi” a culturii americane. Şi, cu

toate că pentru prima dată s-a pus problema unei programe şcolare multiculturale – Rainbow Curriculum

(Curcubeul) – şi atunci, şi astăzi, America continuă să se confrunte cu reacţii defensive şi părtinitoare generate,

în speţă, de contexte politice tendenţioase. Cu toate acestea, pe fundalul frământat al controverselor publice, trei

sociologi americani Bank, Sleeter şi Grant au elaborat un cadru de operare pentru educaţia multiculturală

plecând de la principiul că ,,educaţia multiculturală nu presupune luarea în considerare a tuturor

diferenţelor pentru fiecare individ în parte, ci prezentarea şi explicitarea acestora între limitele unei

programe şi obiective comune”. S-a ajuns astfel la trasarea a trei tipologii, ce au deschis drumul programelor şi

strategiilor educaţionale multiculturale de astăzi:

1. PROGRAME CENTRATE PE CONŢINUT – presupun includerea în curriculum a unor elemente de

conţinut despre variate grupuri culturale, precum şi furnizarea materialelor didactice aferente (de pildă

lecturi despre eroii altor culturi, prezentarea unor sărbători şi simularea tradiţiilor aparţinând altor

culturi). Obiectivele acestei abordări au o triplă finalitate: *să dezvolte un conţinut multicultural la

nivelul tuturor disciplinelor (nu doar în cadrul programei limbilor străine); *să incorporeze o varietate de

2

puncte de vedere şi perspective diferite în cadrul curriculum-ului; *să schimbe canoanele educaţionale,

dezvoltând în cele din urmă o nouă paradigmă a curriculum-ului.

2. PROGRAME CENTRATE PE ELEV – această abordare nu are în vedere modificări ale curriculum-

ului, ci se axează pe nevoile culturale ale unor grupuri de elevi, fiind mai degrabă o suită de programe

de sprijin pentru cei ce provin dintr-un context cultural şi lingvistic diferit. Principalul obiectiv al acestei

tipologii este integrarea acestor elevi în sistemul educaţional naţional, dar ele funcţionează la fel de

eficient şi în cazul asimilării unei limbi de circulaţie internaţională prin strategii de predare bilingve ( de

pildă română – engleză, română – spaniolă), însoţite de programe biculturale adecvate.

3. PROGRAME CENTRATE PE DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR SOCIALE – aceste programe

caută să reformeze atât modalitatea de şcolarizare, cât şi contextul cultural şi politic de şcolarizare,

dorindu-şi un impact mult mai larg în ceea ce priveşte toleranţa culturală şi rasială, precum şi

diminuarea influenţelor părtinitoare. Sunt vizate totodată pluralismul şi echitatea culturală, de aceea în

derularea acestor programe se apelează la diverse abordări: gîndirea critică, perspectiva multilingvistă,

analiza caleidoscopică (ce antrenează un mare număr de puncte de vedere), învăţarea prin cooperare,

formarea abilităţii de a lua decizii, pentru ca astfel elevii să devină nu numai cetăţeni deprinşi a respecta

şi înţelege multiculturalitatea, ci şi promotori activi în cadrul societăţii ai conceptului de

multiculturalitate.

Implementarea perspectivei multiculturale încurajează aprecierea şi înţelegerea altor culturi precum şi a

celei proprii. Educarea copiilor din această perspectivă duce la conştientizarea unicităţii propriei culturi,

percepută astfel ca un fapt pozitiv, şi le dă posibilitatea de a accepta unicitatea altor culturi. Atitudinea copiilor

faţă de rasa şi grupul etnic căruia aparţin, precum şi faţă de alte grupuri culturale se formează relativ devreme, în

perioada preşcolară. Încă de la 5-6 ani copiii pot identifica diferenţele dintre cei din jurul lor şi, totodată pot

lesne asimila stereotipuri negative. Sunt de asemenea inerent influenţaţi de către educatorii lor în ceea ce

priveşte cultura, opiniile, atitudinile. Precepţiile educatorilor vizavi de grupuri etnice şi rasiale pot afecta

atitudinea copilului faţă de aceste grupuri minoritare. Mai cu seamă educatorii vârstelor timpurii pot influenţa

dezvoltarea atitudinilor pozitive la preşcolari şi şcolarii ciclului primar, învăţându-i despre şi promovând culturi

variate reprezentate chiar de către unii dintre copiii educaţi. Copiii pot dezvolta puncte de vedere stereotipe în

confruntarea cu alte culturi atunci când educarotii nu accentuează asemănările dintre indivizi în genere. Tot

educatorii însă sunt cei ce pot elimina aceste stereotipii prezentând materiale şi activităţi care să-i determine pe

elevi să înveţe despre similitudinile dintre indivizi.

Un program multicultural ar tebui să se centreze nu numai pe aprofundarea culturii proprii în

detrimentul altor culturi, ci şi pe cercetarea şi înţelegerea tuturor culturilor reprezentate în clasă sau în afara ei.

În condiţiile în care copiii aparţinând altor culturi depun eforturi comportamentale majore pentru a se ajusta

expectanţelor şcolare, este esenţial ca profesorii să ia toate măsurile necesare pentru a-i face pe copii să înţeleagă

că aceste eforturi de ajustare nu sunt şi nu trebuie să fie rezultatul stereotipiilor culturale. Cadrul propice

3

implementării unui astfel de program multicultural necesită crearea unor clase fără graniţe culturale, fără

stereotipii sau modele impuse, fără negativisme sau prejudecăţi, fără atitudini intolerante sau insidioase, aşadar

crearea claselor fără froniere, clase permisibile diversităţii culturale şi implicit comportamentale. Dar, aceasta

nu se poate materializa decât în anumite condiţii; aceste condiţii vizează înlăturarea următoarelor mituri:

- prezentarea altor culturi drept moduri distincte de vieţuire, fapt ce reflectă diferenţele în

raport cu cultura dominantă. Evidenţierea aşa-numitelor diferenţe exotice vor accentua

polaritatea noi – ei. Copiii care nu se pot identifica cu o altă cultură din cauza diferenţelor exotice se

vor simţi adesea superiori sau inferiori culturii respective. Problema ar putea fi rezolvată prin

aplicarea unui program multicultural care să se axeze pe prezentarea altor culturi, dar, în acelaşi

timp să permită elevilor să devină conştienţi de unicitatea propriei culturi. Copiii pot astfel asocia

clasa lor cu exemplul de cultură proprie, în raport cu celelalte clase din şcoală care sunt

asemănătoare şi totuşi diferite, aşa cum alte culturi sunt asemănătoare şi totuşi diferite.

- educaţia bilingvă este mai degrabă un obstacol decât un câştig. Studii recente demonstrează

faptul că educaţia bilingvă atrage după sine un grad mai ridicat de asimilare cognitivă. Este evident

faptul că această dualiate limbă maternă – limbă străină nu afectează performanţele lingvistice, în

genere, ale copilului, ci, dimpotrivă, îl plasează într-un spaţiu al interferenţelor semiotice menite a-l

ajuta să descopere identitatea semantică a tuturor limbilor vorbite, indiferent de loc, timp ori formă

sonoră, mesajul lingvistic este purtător al aceleiaşi intenţionalităţi umane.

- multiculturalitatea este relevantă numai în clasele cu elevi ce aparţin altor grupuri culturale

sau rasiale şi doar în acest caz ar trebui abordată. Să nu uităm însă că lumea în care trăim este

prin însăşi esenţa ei multiculturală, de vreme ce este expresia grăitoare a spaţiului înconjurător din

imediata noastră vecinătate. Indiferent că există sau nu grupuri minoritare într-o clasă, copiii trebuie

educaţi în spiritul multiculturalităţii, altfel, în calitate de adulţi, nu vor fi capabili să înţeleagă sau să

experieze şi alte tendinţe culturale.

- ar trebui să existe un curriculum şi obiective distincte pentru educaţia multiculturală. Acest

mit intră în conflict cu scopul educaţiei în general, acela de a crea un cadru educativ propice tuturor

copiilor, indiferent de mediul cultural de provenienţă. Desigur, nu-i putem iniţia pe copii în

mutitudinea culturală existentă, dar îi putem învăţa să aprecieze propria cultură pentru ca asrfel să

înţeleagă şi să aprecieze şi alte culturi, inducându-le ideea că sunt de fapt ghidaţi de aceleaşi

concepte, obiective şi activităţi. În America, de pildă, există un curriculum multicultural aplicat pe

acelaşi cadru educaţional. Se urmăreşte astfel promovarea recunoaşterii, înţelegerii şi acceptării

diversităţii culturale şi a unicităţii individuale. Acest curriculum se bazează pe concepte ca:

pluralism cultural, transfer lingvistic, comunitate de grup, scenariu multitradiţional, panumanism,

educaţie inclusivă ş.a., având ca finalitate stricto senso pregătirea elevilor pentru a-şi asuma aceleaşi

4

obligaţii şi responsabilităţi cetăţeneşti. De altfel, motto-ul naţional, E Pluribus Unum, reflectă

infrastructura caleidoscopică a programelor educaţionale americane.

- activităţile comune, care nu sunt plasate într-un context cultural explicit, sunt suficiente

pentru a trezi în copil ideea de multiculturalitate. Nu este deloc o afirmaţie realistă. A antrena un

copil într-o acţiune pe care o abordează cu un fond de prejudecăţi deja preexistent, fără a i le

demonta şi fără a-i oferi explicaţiile necesare, înseamnă a-l forţa să se implice şi, mai mult, a-i întări

atitudinea negativă. De aceea, toate activităţile trebuie selectate atent, potrivit contextului cultural, şi

trebuie totdeauna însoţite de comentariile aferente contextului cultural respectiv.

Prezentăm în continuare trei activităţi ce se înscriu în ideea de educaţie multiculturală, activităţi ce

pot fi aplicate cu succes şi în învăţământul românesc, nu doar în cazul în care este vorba de clase conţinând

grupuri etnice diferite, ci şi în clasele omogene din punct de vedere etnic, dar la care se predau cel puţin două

limbi străine şi, deci, copilul vine în contact cu două medii culturale diferite, pe care trebuie să le înţeleagă

potrivit specificului lor, dar intregrându-le totodată într-un fond unic de cunoaştere şi analiză.

1. Includere / Excludere

Această activitate are ca scop împărtăşirea propriilor experienţe între elevi, explorând astfel diversele

situaţii în care s-au simţit excluşi sau incluşi în procesul de învăţare. Pentru a derula această activitate, elevii

sunt repartizaţi pe perechi, de preferinţă câte doi elevi care nu se cunosc prea bine. Li se cere apoi să relateze în

scris o experienţă personală de includere sau excludere. Cei doi parteneri fac schimb de lucrări pentru a le

lectura, după care se formează un grup comun de discuţii, pentru a constata similitutdini sau diferenţe între

relatările prezentate. Astfel, unii se pot regăsi în poveştile altora, fapt ce duce la conştientizarea diversităţii

nevoilor de învăţare, a modalităţilor de predare şi evaluare. Îşi formează totodată capacitatea de a accepta şi a

participa la crearea unui context nepărtinitor faţă de evoluţia şi manifestarea diferită a membrilor clasei din care

fac parte. Acceptându-se şi explorându-se reciproc, învaţă să accepte şi să dorească a descoperi varietatea

multiculturală populată de cei apropiaţi de vârsta lor şi nu numai.

2. Cercurile sinelui multicultural

Activitatea urmăreşte angajarea participanţilor în identificarea a ceea ce ei consideră a fi cele mai

importante dimensiuni ale propriei lor identităţi. Apare posibiliatea provocării şi examinării propriilor

stereotipii, aplicate de cei din jur asupra unei persoane sau de către o persoană asupra celor din jur, şi, în acelaşi

timp, se naşte dorinţa de a analiza şi, eventual, elimina aceste stereotipii. Participanţilor la această activitate li se

distribuie cartonaşe pe care sunt desenate şapte cercuri concentrice potrivit a şapte criterii de definire a

identităţii: naţionalitate, vârstă, sex, poziţia în familie, ocupaţie, nivel de învăţătură, preocupări. În cercul din

mijloc elevii îşi vor nota numele, urmând ca fiecare cerc satelit să fie completat cu una dintre cele mai

importante caracteristici ale identităţii personale. Urmează repartizarea pe perechi, fiecare elev relatând

partenerului său două experienţe reale de viaţă: a) când s-au simţit mândri de a fi asociaţi cu una din

caracterisiticile menţionate pe cartonaş; b) când le-a fost jenă de faptul că au fost asociaţi cu una dintre

5

caracteristicile enunţate. Al treilea pas presupune recunoşterea unui stereotip care-i defineşte cu acurateţe, dar şi

a unui stereotip care nu li se potriveşte deloc, ambele stereotipuri fiindu-le atribuite de cei din jur. Prin urmare,

vor completa două propoziţii care apar pe acelaşi cartonaş ,, Sunt …………………. ” ,,Nu sunt …………..”

Perechile se restrâng într-un singur grup şi li se cere participanţilor să povestească o experienţă interesantă pe

care tocmai au aflat-o de la partener. Apoi toţi elevii vor citi tare cele două stereotipuri pe care ei cred că i le

atribuie ceilalţi. Activitatea se poate repeta, schimbând de fiecare dată partenerii. În final, elevii vor înţelege ce

sunt stereotipiile, cum apar şi cum pot fi eliminate.

3. Explorarea definiţiilor

Pentru această activitate, elevii sunt rugaţi să găsească definiţii pentru unele noţiuni negative, cum ar fi

prejudecată, discriminare, rasism, ignoranţă, opresiune. Definiţiile, desigur, vor avea două surse: opinia

personală şi viziunea şcolară. Scopul acestei activităţi este acela de a-i învăţa pe participanţi să aprecieze

importanţa limbii în discutarea problemelor de natură multiculturală. Elevii participanţi formează grupe de câte

6-10 membri, străduindu-se să cadă de acord asupra unei singure definiţii a noţiunilor prezentate. După ce prima

sarcină a fost îndeplinită, grupurile se reunesc pentru o dezbatere finală. În cadrul acesteia este vital să se

evidenţieze faptul că fiecare are puterea de a susţine sau de a elimina prejudecata, discriminarea, rasismul,

ignoranţa sau opresiunea. Astfel, elevii vor înţelege că aceloraşi cuvinte li se pot atribui sensuri diferite şi că

fiecare trebuie să-şi formeze propriile sale opinii.

Prin astfel de activităţi elevii descoperă că pot învăţa unii din experienţa altora. În aceste condiţii,

la o clasă, rolul dascălului este acela de a aduce aceste experienţe în forul dezbaterilor, de a încuraja

întrebările şi analiza critică, pentru ca în final să-şi demonstreze sieşi, dar mai cu seamă elevilor săi, că ei

sunt de fapt purtători ai resurselor multiculturale. O astfel de clasă este clasa fără frontiere, în care

graniţele culturale şi emoţionale lipsesc, fiind înlocuite de comunicarea prin comuniune.

Având ca punct de plecare diversitatea bioculturală, sistematizată şi aplicată pentru prima oară în cadrul

sistemului educaţional american, epurată de miturile perspectivelor educaţionale tradiţionale, materializată în

activităţi deja consacrate, educaţia multiculturală îşi face loc, în speţă în contextul globalizării, în rândul

conceptelor perene ale omenirii, autoportetizându-se pe măsură ce descoperim ce este şi ce nu este:

Ce nu este Educaţia Multiculturală Ce este Educaţia Multiculturală

nu înseamnă neapărat consens şi înţelegere pentru toţi

înseamnă identificarea şi eliminarea inechităţilor de orice natură din cadrul educaţiei

nu se aplică numai în cadrul lingvistic şi istoric este o abordare comprehensivă, ce vizează o educaţie incluzivă, activă în toate domeniile

nu este un proces de eliminare a tuturor conceptelor existente

este un proces prin care li se oferă elevilor o viziune pertinentă asupra lumii

6

nu presupune doar reformarea

curriculum-ului

presupune abordarea tuturor aspectelor educaţionale , inclusiv pedagogie, consiliere, administraţie, evaluare,

cercetare etc.

nu se aplică numai în cazul grupurilor minoritare

se adresează tuturor elevilor şi dascălilor

nu poate fi materializată doar prin schimbări nesemnificative

poate fi materializată numai prin reexaminarea şi transformarea tuturor aspectelor educaţionale

nu poate fi modelată pe baza unor instrucţiuni prestabilite

poate fi modelată prin autocritică, autoexaminare şi prin construirea unor relaţii trans-culturale

nu este numai responsabilitatea anumitor organizaţii

este responsabilitatea profesorilor, organizatorilor şi a întregului personalului şcolar

nu constituie doar subiectul unui atelier de lucru în cadrul unui simpozion oarecare

este un angajament permanent

Definit în mod complementar, drept o extensie a diversităţii biologice, conceptul de multiculturalitate s-a impus treptat, dar irevocabil, fiind considerat azi una din inovaţiile salvatoare ale umanităţii. În primul rând, perspectiva multiculturală constituie o cale de preservare şi recuperare a identităţii oricărei comunităţi; în al doilea rând, ea constituie cea mai eficientă garanţie a păcii; în al treilea rând, viziunea multiculturală conferă o nouă perspectivă educaţiei în genere, transgresând nivelul social al educaţiei către unul spiritual, net superior, tradus în realitate prin ecuaţia comunicare = comuniune. Se naşte astfel şi o nouă perspectivă asupra rolului educatorului şi a celui educat, asupra strategiilor didactice abordate şi a modalităţilor de apreciere, dar, mai ales, apare o nouă celulă educaţională: clasa fără frontiere.

Addenda – Ce pot face pentru a deveni un bun educator multicultural?

1. Voi învăţa să pronunţ corect numele întreg al fiecărui elev. Nici un elev nu trebuie să fie nevoit să-şi schimbe numele pentru a putea fi mai uşor pronunţat de către mine sau colegii săi. Acesta este primul pas în a aplica educaţia incluzivă.

2. Îmi voi sacrifica nevoia de siguranţă şi confort pentru a mă antrena continuu într-un proces de evaluare, înţelegere şi provocare a propriilor mele prejudecăţi.

3. Mă voi concentra asupra nevoilor, intereselor şi experienţelor elevilor, atât în clasă, cât şi în afara clasei, incluzând chiar şi conversaţiile despre reforma şcolară.

7

4. Mă voi angaja într-un proces autoreflexiv pentru a-mi înţelege propriile experienţe de diversitate multiculturală.

5. Voi accepta orice tip de feedback, pozitiv sau negativ, atât din partea colegilor, cât şi a elevilor.

6. Nu voi înceta niciodată să fiu elev. Voi continua să mă autoeduc, învăţând din experienţa elevilor mei, ţinând astfel pasul cu schimbările contextului mundan.

7. Mă voi strădui să înţeleg impactul unei intenţii, pentru că răul neintenţionat este la fel de dureros ca şi răul intenţionat.

8. Îmi voi îmbunătăţi abilităţile de mediator, pentru a putea crea oportunităţi educaţionale indiferent de subiectul abordat.

9. Voi încuraja elevii să gândescă critic şi să pună întrebări critice vizavi de toate informaţiile pe care le primesc, inclusiv de la mine.

10. Echitatea nu este un joc al alegerii. Iar dacă e să promovez echitatea educaţională, nu-mi permit luxul de a alege cine are acces sau nu la aceasta. De aceea voi lupta pentru echitatea tuturor grupurilor minoritare, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să-mi reevaluez sistemul de valori.

Bibliografie: UNESCO – Declaraţie asupra drepturilor culturale şi a rolului culturii în dezvoltarea societăţii, Paris, aug. 2001 (art. 5)

Christine Sleeter & Carl Grant – Cinci abordări ale educaţiei multiculturale, Ed. Wiley & Jossey – Bass Education, New York, 2001

Christine Sleeter – Educaţia multiculturală ca activism social, State University of New York Press, 1996

James Banks – Diversitatea culturală şi educaţia, Ed. Allyn & Bacon, Boston, 2001

Paul Gorski – Ce este şi ce nu este educaţia multiculturală, Ed. Walters – Subsitute Teacher Handbook, Westminster, California, 2005

8