Clasa a IX-a. Bucurie și responsabilitate în relațiile dintre tineri

Omul posedă o seamă de instincte între care se află şi cel sexual, care este unul dintre cele mai puternice. În forma în care se prezintă astăzi, acest instinct există de după căderea lui Adam şi a Evei din Rai. Câtă vreme ei se aflau acolo, instinctul de reproducere nu se manifesta astfel. Sfânta Scriptură spune că: erau amândoi goi, şi Adam şi femeia lui, şi nu se ruşinau (Fac. 2, 25). Aşadar, goliciunea nu le provoca starea pe care o provoacă astăzi vederea unei asemenea persoane. Sfinţii Părinţi spun chiar că, dacă Adam şi Eva nu ar fi căzut, ei s-ar fi înmulţit altfel   Deci, unul din cele mai puternice instincte este cel sexual şi el se manifestă, în special, la tinereţe. Şi este normal. Probabil anormalitatea ar surveni în clipa în care el nu s-ar manifesta.Ca multe alte lucruri pe care Dumnezeu le-a sădit spre a fi folosite cu un anumit scop şi omul le-a pervertit, nici acest instinct nu a scăpat nealterat. Spre deosebire de alte porniri ale omului, acesta comportă două laturi: latura crucii - creşterea copiilor care se nasc şi latura plăcerii. Marea majoritate a oamenilor aleg numai a doua latură. Şi aceasta nu se întâmplă de azi de ieri. Şi în Sfânta Scriptură avem astfel de exemple (Fac. 38, 8-10; Istoria Suzanei). Dar, tot aici ne este dat şi sfârşitul pe care l-au avut aceştia din cauza faptelor pe care le-au făcut sau au dorit să le facă.          Astăzi observăm o exacerbare a sexualităţii, o „nouă viziune" asupra relaţiilor trupeşti. Această viziune vrea să legitimeze situaţii precum: adulterul, concubinajul, deviaţiile comportamentale sexuale de tot felul etc.Desfrânarea este prezentată astăzi ca ceva normal în toată mass-media. Sub motto-ul „Trăieşte clipa!", sunt încurajate relaţiile sexuale între tineri înainte de căsătorie, masturbarea şi multe alte anormalităţi.Astăzi, când pornografia se întâlneşte la tot pasul, când posibilitatea de a păcătui este înlesnită foarte mult, când viaţa religioasă autentică este privită ca o formă de nebunie, când anturajul are un mare rol în formarea personalităţii, când modelele de viaţă ale tinerilor nu mai sunt oamenii cuminţi, virtuoşi, asistăm la o creştere, în rândul tinerilor, a desfrânării, odată cu scăderea vârstei începerii vieţii sexuale.Cel stăpânit de această patimă îşi pierde simţul pudorii, îşi istoveşte forţele fizice şi psihice, atrăgând cu sine o îmbătrânire prematură, atât fizică cât şi psihică. Desfrânatul devine un egoist, un obsedat, un rob al trupului şi al plăcerilor, el văzând în persoana de lângă el o cetate care trebuie cucerită prin orice mijloace.          Biserica respinge desfrânarea, căci este unul dintre cele mai mari păcate, care îndepărtează pe om de Dumnezeu: Să nu fii desfrânat! (Ieş. 20, 14), enunţă categoric una din cele zece porunci. În Sfânta Scriptură întâlnim numeroase îndemnuri de a ne feri de patima desfrânării, ca una ce ne depărtează de împărăţia lui Dumnezeu: Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii... nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 9-10).        În creştinism, trupul este templu al Duhului Sfânt (I Cor. 6, 19), fiind de mare valoare. El participă la lucrarea sufletului în vederea mântuirii. Fiind o parte a firii umane, şi trupul e destinat mântuirii. De aceea, noi nu avem voie să-1 folosim ca un instrument de plăcere, ci doar în vederea mântuirii. Aşadar, el trebuie disciplinat, trebuie condus de către suflet, trebuie

spiritualizat, şi nu invers.         Pentru ca tinerii să fie informaţi privind cu cauzele şi urmările acestei patimi, este nevoie ca în şcoală, dar mai ales în familie, să se facă educaţie sexuală. Biserica nu o respinge, dar felul în care se practică ea astăzi este greşit. Educaţia sexuală nu trebuie să meargă pe linia unei instrucţiuni pro sex, pe linia unei predări a tehnicii actului sexual, a evitării sarcinii sau a bolilor venerice, ci pe înţelegerea sensului profund al sexualităţii. Biserica dezaprobă „iniţierea" sexuală, încurajarea desfrâului, a practicilor sexuale care zdruncină cu putere viaţa spirituală a omului, ameninţându-i mântuirea. O educaţie sexuală creştină trebuie să pună accent pe castitatea premaritală, pe respectul pentru persoana celuilalt, pe disciplinarea instinctelor, pe încurajarea abstinenţei şi fidelităţii în căsătorie.        Din păcate, fecioria este foarte puţin înţeleasă şi respectată în zilele noastre. Experienţa milenară a Bisericii a arătat că ea nu numai că nu dăunează sănătăţii sufleteşti sau trupeşti, ci dimpotrivă: creşte atât rezistenţa fizică, cât şi lungimea vieţii, sporeşte sănătatea psihică, precum şi devenirea duhovnicească.          Dumnezeu a sădit în firea fiecăruia sentimentul că actul intim e un lucru ce se face numai în relaţia de cuplu stabilă a căsătoriei, atunci când cei doi sunt un trup, după cuvântul Sfântului Pavel, care spune: De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică (Efes. 5, 31-32).       Însă şi în cadrul căsătoriei, sexualitatea trebuie să funcţioneze între anumiţi parametri. Căsătoria presupune: respectarea fidelităţii conjugale, condiţie importantă, fără de care se zdruncină şi se pierde iubirea şi respectul dintre soţi, datoria de a naşte copii, dar şi asceza, abstinenţa.

Eu si duhovnicul meu.

 Astfel orice preot, care a primit taina hirotoniei, printr-o alta slujba speciala-hirotesie devine si duhovnic, adica un "consilier a l sufletului crestinului" sau un psiholog spiritual, care mustra, sfatuieste, indeamna si da "medicamentul spiritual" sufletului bolnav de maladia pacatelor.  Duhovnicia are deci 2 aspecte: 1. sacramental sau sfintitor-adica de iertare a pacatelor savarsite, in cadrul Tainei Spovedanii sau Marturisirii.  2. Pedagogic sau pastoral--adica cei ce isi marturisesc pacatele devin fii adoptivi, pentru ca duhovnicul este ca un parinte, un sfatuitor si nu un judecator nedrept. Este foarte important ca fiecare crestin sa aiba duhovnicul sau personal, care il cunoaste, ii stie pacatele, neputintele, putand astfel sa dea fiecaruia canonul sau medicamentul spiritual potrivit.   Astazi, mai ales in mediul adolescentin este o problema aceea a marturisirii pacatelor, din jena sau rusine, pentru ca adolescent a  e perioada ce mai tulbure a dezvoltatii psiho-fizice, cand pacatele cu gandul si vorba domina intreaga lor viata, restul fiind supusa pacatelor cu fapta.

      Ar trebui ca adolescentii si chiar puberii trecuti de 7 ani(varsta pana la care copilul se poate impartasi fara a fi nevoie sa se si spovedeasca in prealabil) sa stie ca divolul este cel care seamana in sufletul lor rusinea sau pudoarea, in momentul marturisirii pacatelor asa cum tot el o ia in momentul comiterii unui anumit pacat. Dupa cum mergand la doctor ii marturisim toate durerile si neputintele noastre fizice, pentru a ne putea da tratamentul potrivit, la fel trebuie sa mergem la preotul duhovnic, pentru ca el sa trateze corespunzator ranile sau cangrenele sufletului.  O rugaciune din Taina Spovedaniei spune atat de frumos:" ia seama, dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat" . Trebuie deci sa avem constiinta ca preotul nu este decat un martor intre noi si Dreptul Judecator al faptelor noastre, Hristos Mantuitorul.  Pacatele cele marturisite la Spovedanie le stie doar Hristos si preotul duhovnic, care are o datorie de constiinta sa nu mai spuna nimanui cele cei  le marturiseste cel care se spovedeste(de exemplu, daca un crestin marturiseste ca a ucis pe cineva preotul nu poate decat sa il convinga sa se denunte singur, fara a putea sa il denunte el).  Ascultarea pacatelor penitentului, de catre duhovnic este esentiala in precesul Tainei Spovedaniei. Ea este opusul anarhiei, a dezordinii, a indisciplinei.  Atunci cand nu ascultam de duhovnic, diavolul, stapanul dezordinii, gaseste usa sufletului deschisa, patrunzand astfel foarte usor pe acea poarta ramasa deschisa... Fiecare dintre noi trebuie sa aiba constiinta ca prin glasul duhovnicului ne graieste Dumnezeu si iesind din ascultarea duhovnicului iesim de fapt din starea de ascultarea fata de Dumnezeu si de poruncile Sale.  In concluzie mai ales tinerii, pentru ca lor ma adresez incercand sa ii formez ca profesor de religie, trebuie sa se obisnuiasca sa ceara sfatul duhovnicului, in toate imprejurarile vietii, nu numai in cadrul marturisirii, pentru ca duhovnicul este un parinte spiritual, iar tanarul fiu in orice moment al vietii sale. Indicat ar fi sa te spovedesti ori de cate ori iti simti sufletul impovarat de pacate, dar in mod normal cele 4 posturi sunt momentele cele mai propice de marturisire a pacatelor comise. In extremis adica in cazul imposibilitatii macar in Postul Pastelui, cand ne pregatim sufleteste pentru marele praznic al Invierii Domnului, care s-a jertfit pentru pacatele noastre putem sa ne curatim sufletul de pacate , prin taina marturisirii. Duhovnicul nu se alege la întâmplare şi cu mentalitatea  să ne dea canoane uşoare sau să nu mă întrebe multe. Primul pas este sa ne rugăm pentru el, să ni-l scoată Maica Domnului şi Hristos în cale. Ca părinţi avem datoria să ne rugăm pentru duhovnicii copilaşilor noştri, ca să-i ajute, să-i formeze ca oameni credincioşi şi întăriţi în Biserica ortodoxă.Apoi, trebuie să-l cercetăm pe duhovnic, să mergem la Biserică, sa-i ascultăm predicile, şi vom simţi imediat dacă sufletul nostru se ataşează de Biserica în care el slujeşte. La duhovnic trebuie să mergem cu inima deschisă, să fim sinceri şi să ne rugăm înainte ca Dumnezeu să pună în graiul lui învăţătura de care avem nevoie. Este bine, să ne spovedim de mici la un singur părinte pentru că pe parcurs el ajunge să ne cunoască, ne devine prieten, ne cunoaşte sufletul şi ştie ce sfat să ne dea.Cine nu are duhovnic este ca şi mort sufleteşte, nu îşi găseşte odihna şi liniştea. Mulţi spun că nu merg să se spovedească pentru că preotul e tot om şi păcătos. Dar să ştiţi că voi nu preotului vă

spovediţi, ci Domnului Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care este în ceruri şi vrea ca noi să ne mântuim. Duhovnicul niciodată nu te va primi să te certe, el se poartă cu blândeţe şi iubire, toate le înţelege şi e dispus să se roage pentru tine şi pentru familie, pentru că însuşi Iisus Hristos este iubirea şi mângâierea noastra: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi dezlega păcatele, acelea vor fi dezlegate, cărora le veţi ţine, acelea vor fi ţinute".Spovedania la duhovnic nu se face în grup, ci individual, vorbind sincer despre orice problema am avea. E bine să ne scriem toate păcatele pe o foaie, şi să le spunem ca nu cumva să uitam ceva apoi să uităm de ele şi să nu le mai spunem la următoarea spovedanie. Dacă ne este ruşine de păcatele noastre, îi dăm foaia duhovnicului nostru s-o citească şi el ne va întreba cât de mult ne pare rău.Un alt lucru destul de important este ascultarea de duhovnicul nostru. Trebuie să avem ascultare de el, altfel vom cădea din noi. Ţi-a spus să nu mai faci, păi să nu mai faci că altfel îţi va fi mai rău. Însuţi Domnul Iisus Hristos i-a spus slăbănogului „Te-ai vindecat, acum să nu mai faci, că mai rău îţi va fi!".„Ascultarea de duhovnic este viaţă veşnică, scară cerească, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire grabnică şi călătorie la cer. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face şi le zideşte, iar pe suflet, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşează în visterie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat în taină" Sfăntul Grigorie SinaitulNumai cel rău ştie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul să zici Tatăl nostru de 10 ori, păi aşa să faci. Ai făcut ascultare mergi în Rai, nu ai făcut cazi din nou.„Să ştiţi că diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. El fuge de noi când vede Harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării de duhovnic".

 Chemarea omului, spre asemanarea cu Dumnezeu.

Omul este creat de Dumnezeu dupa chipul Sau, avand posibilitatatea, prin efort personal sa atinga asemanarea cu Creatorul.Aceasta este fraza cheie, care inteleasa il face pe om mai atent la efortul sau personal pentru a obtine desavarsirea.Chipul se refera la suflet si functiile sale: ratiune, vointa libertate si sentiment, iar asemanarea se refera la efortul nostru personal pentru a atinge desavarsirea, a ne mantui. Sfantul Ioan Damaschin spunea: :"chipul indica ratiunea si libertatea iar asemanarea se refera la asemanarea in virtute, atata cat ii este omului posibil".Chipul curat al omului de la creatie a fost alterat, dar nu distrus total prin pacatul originar si a fost nevoie de jertfa mantuitoare a lui Iisus Hristos pentru a restaura acest chip.Mantuiti noi toti obiectiv prin aceasta jertfa putem spune ca dupa botez, cand ne este sters pacatul stramosesc si mirungere, cand primim harul Sfantului Duh incepem drumul cel anevoios pe cale mantuirii prin indeplinirea celor 3 conditii fundamentale ale mantuirii subiective sau personale: harul(primit prin Taina Mirungerii), credinta si faptele bune.Asemanarea cu Dumnezeu se dobandeste printr-un efort al nsotru de a implini poruncile divine si de a practica virtutile opuse pacatelor. Sfintii Parinti vorbesc simbolic de o scara a desavarsirii ce cuprinde mai multe trepte: curatirea suflatului de patimi, adica insanatosirea lui morala urmata de dobandirea virtutilor, in frunte cu cele 3 calrdinale:CREDINTA, NADEJDEA SI DRAGOSTEA.

Urcand aceste prime doua trepte ulterior le poate parcurge si pe celelalte: NEPATIMIREA, UNIREA CU HRISTOS.Asemanarea cu Dumnezeu se castiga doar in Biserica unde este permanent prezent Sfantul Duh prin harul Sau revarsat in Sfintele Taine.Modelele ne sunt sfintii cei care au dus chipul lui Dumnezeu oglindit in persoanele lor la asemanare, desavarsire, dobandind mantuirea si sfintenia, avand ca motto cuvintele Mantuitorului: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru cel din ceruri desavarsit este".(Mt.V,28).Sfintenia sau desavarsirea este deci accesibila tuturor oamenilor putand fi dobandita inca din aceasta viata.Azi avam atatea posibilitati sau sanse de a ne indumnezei, fara sacrificii deosebite, ca pe vremea persecutiilor cand crestinii isi jertfeau viata pentru credinta lor, de aceea si osanda noastra va fi mai mare daca nu valaorificam viata pentru domabdirea asemanarii caci noi beneficiem de un mare dar LIBERTATEA. Suntem liberi sa conlucram cu harul prin credinta si fapte bune si sa tranformam chipul in asemanare cu Creatorul sau putem duce o viata indolenta , fiind nereceptivi la chemarea la mantuire adresata de Hristos tutoror. Totul depinde de noi, de aceea CAUTATI MAI INTAI IMPARATIA LUI DUMNEZEU SI TOATE CELELALTE SE VOR ADAUGA VOUA.

  Teologia crestin ortodoxa face deosebire intre chip si asemanarea omului, cu Dumnezeu.    Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul Sau, notiunea de chip referindu-se la suflet si facultatile sale: ratiune, vointa si sentiment. Omul are intiparit in fiinta sa chipul Creatorului, dupa cuvantul Genezei: “sa facem om dupa chipul si asemanarea nostra...si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau”.Asemanarea se refera la starea finala de sfintenie, atinsa de om cu ajutorul harului divin. Cu alte cuvinte “chip” se refera la ratiune si libertate iar “asemanarea” se refera la “asemanarea cu Dumnezeu, atat cat este cu putinta omului”(Sfantul Ioan Damaschin).   Prin creatie intre Dumnezeu si om se stabileste un dialog: Dumnezeu ii da omului chipul Sau, iar acesta trebuie sa ii raspunda prin a ajunge la o cat mai mare apropiere de El  Daca omul nu vrea sa raspunda la chemarea lui Dumnezeu, El nu va forta niciodata propriul chip din om, caracterizat prin libertate, pentru a-l mantui fortat.  Singurul dezavantajat va fi omul, deoarece, in afara comuniunii cu Dumnezeu-care este imparatia Sa cea vesnica-mai exista un loc unde imparatesc individualismul si noncomunicarea-iadul.  Asemanarea cu Creatorul se dobandeste printr-un efort al nostru de a indeplini poruncile divine si de a practica virtutile. Sfintii Parinti ai Ortodoxiei vorbesc despre un urcus spiritual, ce cuprinde, ca si o scara mai multe trepte: curatirea sufletului de patimi, insanatosirea lui morala, prin dobandirea virtutilor( mai ales credinta, nadejdea si iubirea), ajungand astfel la nepatimire. Urmeaza unirea cu Hristos adica sfintenia.   . . Aceasta lupta sau razboi nevazut numit si scara nevointelor desavarsirii presupune o neincetata lupta cu pacatele si cu diavolul “dusmanul mantuirii noastre”.  Acest urcus se realizeaza numai in Biserica, unde este neincetat prezent harul Sfantului Duh, prin Sfintele Taine

  Drumul spre atingerea desavarsirii incepe odata cu Taina Botezului, numit si “poarta de intrare in crestinism”, cand omul primeste harul infierii, devenind Fiu al lui Dumnezeu.  Taina Mirungerii-savarsita odata cu botezul ii confera micului crestin  pecetea darurilor SfantuluiDuh, adica darurile dumnezeiesti, prin care primeste putere de a urca pe drumul nevointelor desavarsirii.  Taina Spovedaniei, care trebuie sa fie savarsita ori de cate ori crestinul isi simte sufletul impovarat de pacate, este taina ce confera iertarea de pacate, pentru ca mai apoi sa ne putem apropia cu vrednicie de Trupul si Sangele Domnului, prezente in Taina Impartasaniei.  Asadar harul necesar sfintirii exista doar in Biserica lui Hristos, caci in afara Bisericii nu exista sfintenie, dupa cum afirma si Tertullian, un scritor crestin al primelor secole:”extra ecclesia nulla salus”(“in afara Bisericii nu exista mantuire”)  Sfintii sunt cele mai bune exemple de aducere a chipului la asemanarea cu Creatorul, tranpunand in viata proprie preceptele Mantuitorului:” fiti dar desavarsiti precum Tatal vostru cel ceresc desavarsit este”(Evanghelia dupa Matei V, 28).  Ei au dorit sa intre in comuniune cu Mantuitorul, prin  rugciune, participarea la Sfintele Slujbe, citirea Sfintei Scripturi, facerea de bine, iubirea de semeni, si prin ei  iubirea lui Dumnezeu.    Ei au inlocuit mania cu blandetea, lenea cu harnicia, rautatea cu bunatatea, zgarcenia cu darnicia, mandria cu smerenia, invidia cu bucuria pentru binele aproapelui, iubirea cu vrasmasia sau ura.  Sfintenia este deci accesibila omului , putand incepe inca din aceasta viata, caci intrarea in Imparatia lui Dumnezeu are numeroase porti sau sanse de indumnezeire.  Participarea la viata bisericii ne ofera posibilitatea atingerii acestui deziderat, mai ales ca astazi religia crestina se bucura de libertate, nu ca in vremea prigoanelor primelor 3 secole crestine.  In concluzie osanda nostra, daca nu depunem efort pentru dobandirea asemanarii va fi mai mare, pentru ca si libertatea noastra este mai mare.                                          Schema omului, de la chip la asemanare.  

1.   Omul creat de Dumnezeu   -  chip-ratiune, vointa si sentiment.     Caracteristici:-inocent, virtuos, lipsit de griji,suparari si incarcat cu toatebunatatile, liber prin fire de a alege si stapan asupra naturii.... -libertatea de a alege: -sa ramana si sa inainteze in fapte bune, cu darul  dumnezeiesc.           - sa comita fapte rele, cand    Dumnezeu il paraseste , pe drept, pe om.  -asemanare-cu Dumnezeu prin virtute, atat cat omului ii este cu putinta.                                                                                                                                                               2 Omul cazut in pacat   -liber in a constientiza pedeapsa pentru pacat-in suflet: setimentul   vinovatiei si  mustrari de constiinta.-in viata externa-suportarea suferintelor materiale si sociale.-moartea   –trupeasca                  -sufleteasca                    -vesnica.

Caracteristici:-distrugerea armoniei cu: Dumnezeu, sine si natura adica alterarea chipului lui Dumnezeu in om, alterarea firii umane, slabirea vointei, care inclina mai mult spre rau si ruperea legaturii lui Dumnezeu.    

2. Omul restaurat(impacat care tinde spre asemanarea cu Dumnezeu) :    1 Mantuire obiectiva-realizata prin intruparea                                       jertfa de pe cruce, invierea si inaltarea la cer a  Mantuitorului.

          2. Mantuirea subiectiva-adica urmarea lui  Hristos  in viata omului, prin: har, credita si  fapte bune, respectand libertatea umana.