ciclul vieţii

2
Ciclul Vieţii A Culege Înţelepciune din Imaginea de Ansamblu de Madisyn Taylor Atâta timp cât ne aflăm pe Pământ, suntem cu toţii fiinţe umane, în diferite etape ale vieţii şi stadii ale dezvoltării sufleteşti. Pe când ne urmăm calea prin lume, oamenii pe care îi întâlnim par atât de diferiţi, unul de celălalt! Zărim bebeluşi, vârstnici, femei însărcinate ori adolescenţi. Cunoaştem atât cupluri în pragul întemeierii unei familii, cât şi văduve cuprinse de dor. Interacţionăm atât cu prunci, la primii paşi, cât şi cu bolnavi în stadii terminale. Pe cât de deosebiţi par toţi aceşti oameni, ei îşi trăiesc, însă, cu toţii, experienţa omenească. Ei doar se află în diferite puncte ale ciclului care începe cu naşterea - venirea pe lume, şi care se încheie cu moartea - plecarea pe lumea de dincolo. Orice stadiu al ciclului vieţii are propriile sale beneficii, dar şi provocări. Fiecare asemenea etapă este temporară şi, în cele din urmă, cedeazălocul unei noi etape. Această efemeritate este cea care îi conferă un caracter nepreţuit, prin însăşi unicitatea sa. Una dintre calităţile minunate ale bebeluşilor şi ale copiilor de vârste fragede este lipsa cunoştinţei până şi asupra existenţei unui atare ciclu al vieţii. Ei sunt, pur şi simplu, prezenţi Aici şi Acum - oriunde ar fi, în clipa de faţă; şi nu prea iau în considerare nici trecutul, nici viitorul. A le fi în preajmă ne reaminteşte bucuria ce izvorăşte din vieţuirea pe deplin în Acum, în clipa prezentă. La capătul opus al ciclului vieţii, se află modelele noastre vârstnice demne de urmat. Ei ne reamintesc, prin însăşi prezenţa lor, că fiecare perioadă a vieţii trebuie preţuită. Timpul lunecă, pe negândite; iar noi suferim prefaceri şi înaintăm în vârstă. Conştienţa asupra ciclului vieţii, precum şi asupra locului nostru, în desfăşurarea sa, ne conferă înţelepciune. Cu cât cultivăm aprecierea autentică pentru etapa curentă a existenţei, cu atât o savurăm mai mult. O proaspătă mămică, întâmpinând mici dificultăţi în creşterea nou-născutului, îşi acceptă, astfel, cu bucurie provocările; întrucât ştie că mica făptură va creşte, iar ea va privi cu dor şi nostalgie, această fermecătoare

Upload: rdanuta

Post on 16-Dec-2015

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

frumos

TRANSCRIPT

Ciclul Vieii

Ciclul VieiiA Culege nelepciunedin Imaginea de AnsambludeMadisyn Taylor

Atta timp ct ne aflm pe Pmnt, suntem cu toii fiine umane,n diferite etape ale vieii istadii ale dezvoltrii sufleteti.Pe cnd ne urmm calea prin lume, oamenii pe care i ntlnim par att de diferii, unul de cellalt! Zrim bebelui, vrstnici, femei nsrcinate ori adolesceni. Cunoatem att cupluri n pragul ntemeierii unei familii, ct i vduve cuprinse de dor. Interacionm att cu prunci, la primii pai, ct i cu bolnavi n stadii terminale. Pe ct de deosebii par toi aceti oameni, ei i triesc, ns, cu toii, experiena omeneasc. Ei doar se afl n diferite puncte ale ciclului care ncepe cu naterea - venirea pe lume, i care se ncheie cu moartea - plecarea pe lumea de dincolo. Orice stadiu al ciclului vieii are propriile sale beneficii, dar i provocri. Fiecare asemenea etap este temporar i, n cele din urm, cedeazlocul unei noi etape. Aceast efemeritate este cea care i confer un caracter nepreuit, prin nsi unicitatea sa.

Una dintre calitile minunate ale bebeluilor i ale copiilor de vrste fragede este lipsa cunotinei pn i asupra existenei unui atare ciclu al vieii. Ei sunt, pur i simplu, prezeni Aici i Acum - oriunde ar fi, n clipa de fa; i nu prea iau n considerare nici trecutul, nici viitorul. A le fi n preajm ne reamintete bucuria ce izvorte din vieuirea pe deplin n Acum, n clipa prezent. La captul opus al ciclului vieii, se afl modelele noastre vrstnice demne de urmat. Ei ne reamintesc, prin nsi prezena lor, c fiecare perioad a vieii trebuie preuit. Timpul lunec, pe negndite; iar noi suferim prefaceri i naintm n vrst.

Contiena asupra ciclului vieii, precum i asupra locului nostru, n desfurarea sa, ne confer nelepciune. Cu ct cultivm aprecierea autentic pentru etapa curent a existenei, cu att o savurm mai mult. O proaspt mmic, ntmpinnd mici dificulti n creterea nou-nscutului, i accept, astfel, cu bucurie provocrile; ntruct tie c mica fptur va crete, iar ea va privi cu dor i nostalgie, aceast fermectoare perioad de nceput. Etapele presrate cu provocri i dificulti sunt inevitabile; ns aidoma oricrui aspect al ciclului vieii ele sunt temporare. Dac ne trim plenar viaa, atunci vom reui s percepem savoarea i s culegem nelepciunea inerent fiecrui stadiu; fiind, totodat, pregtii s ntmpinm, cu bucurie, etapa urmtoare. Acceptarea deplin, oriunde te-ai gsi n ciclul vieii, este nsi esena fericirii.