CICEROSecolul 1 î.Hr.

Modelul lui este Platon

Des Republica (54-51 î.Hr.)Legile (început în 52 î.Hr)

Des Republica este un dialog amplu, în 6 cărți, desfășurat pe parcursul a trei zile; Are loc în casa de țară a lui Cicero; Are ca subiect studierea statului

Cartea 1 – Despre diferitele forme de guvernareCartea 2 – Despre instituțiile umaneCartea 3 – Despre natura umană/ dreptatea guvernăriiCatea 4 – Despre educație și viața de familieCartea 5 – Despre moravurile austere din timpurile vechiCartea 6 – Despre raporturile religiei/fericirea societăților

Republica = o sinteză despre cea mai bună formă de cetate și cel mai bun cetățean

Regele-filosof de la Platon se numește princeps

Concepție morală despre politică – virtutea cea mai înaltă este implicarea în guvernarea cetății. Politica pune în joc cea mai frumoasă formă de înțelepciune alături de cea mai amre lecție a experienței și cel mai nobil mod de a sluji virtutea. Politica bună este făcută de oamenii de bine. A juca un rol în viața publică este o datorie morală

Talentul politic nu se improvizează, cel care se ocupă de politică trebuie introdus în arta și în știința politică. Metodă diferită de prezentare a statului ideal (Scipio/Socrate)

Platon folosește o metodă utopică, iar Cicero una istorică – idealizează instituțiile politice anterioare.

Potrivit pentru politică este omul cultivat, care deține un prestigiu moral. Puterea politică se va manifesta ca autoritate binevoitoare. Olum politic este un intermediar care poate da o guvernare care să asigure perfecțiunea morală și fericirea cetățenilor, folosind ca mijloc dezinteresul față de binele propriu. Cetatea reprezintă necesitatea fericită a vieții umane. Autoritatea se confndă pentru el cu res publica.

Poporul = „un grup numeros de oameni asociați unii cu alții, prin adeziunea lor la aceeași lege și printr-o comunitate de interese; acești oameni nu se asociază din motive de slăbiciune, ci pentru că natura lor îi determină să se asocieze; asocierea este un fenomen natural, care decurge din esența ființei umane”; respinge singuratatea si cauta viata in comun, societatea.

Starea civică nu este rezultatul unei convenții inițiale sau al unui contract social

Constituirea statului este facilitată de motive grografice și de ameliorarea terirotiului ales prin intermediul muncii; statul este opera unei colectivități (puterea politică depășește întotdeauna

ceea ce este individual, de unde rezultă că întemeierea unei cetăți nu este un fenomen imaginar, ci un eveniment istoric)

Formele de guvernare:

un regim regal/monarhic, cu un singur guvernant; un regim guvernat de mai multe persoane – aristocrație;guvernare populară, în care puterea este deținută de întregul popor

Asociază o putere de tip patern cu o conducere de tip militar

Monarhia: este prima, regele e cel care abuzează de putere transformându-se într-un despot sau tiran; atunci când poporul se revoltă împotriva tiranului, tirania se destramă, dar nu rezultă neapărat un regim popular

Regimul popular poate fi deviat sub influența grupurilor de interese.

Cicero face adesea elogiul puterii unice desi nu putem spune daca este adeptul in exclusivitate a acestui sistem.

Scipio Emilianul – atunci când lucrurile publice sunt împărțite între mai mulți, nu există neapărat o instanță care să comande. Puterea există doar dacă este unică. Cicero insusi desi pare a-si exprima preferinta pentru regimul monarhic folosește mereu o terminologie republicană. Pentru Cicero, guvernarea aristocratică nu este cea mai bună pentru că accentuează prea mult diferențele sociale. În regimul democratic, masa poporului nu se bucură de libertate. În regimul aristocratic sau monarhic nu se încrajează deliberarea. Guvernarea poporului nu este nici ea un regim bun pentru că nu se bazează pe echitate, este un regim al dezordinii și al haosului; lipsa echității = desconsiderarea ierarhiei claselor și incapacitatea de a asigura dreptatea. Nicio constituție politică nu este bună în ea însăși; trebuie să reunim într-o proporție convenabilă toate cele trei elemente: aristocratic, monarhic, popular. La Aristotel, republica însemna combinarea elementelor oligarhice și ale celor democratice. La Cicero, republica = combinarea elementelor monarhice, aristocratice și populare. Contribuția majoră a lui Cicero este legată de accentul pus pe echitate ca formă de dreptate și egalitate și pe teoria regimului mixt.

Scopul statului este asigurarea vieții fericite a cetățenilor, iar aceasta nu poate exista în absența binelui comun; prin urmare, fiecare cetățean trebuie să contribuie la binele comun

Doar cetatea echitabilă este o cetate fericită

Dreptatea = element esențail al statului, văzută ca un scop al domeniului politic; are un caracter natural/rațional

Laelius – „există într-adevăr o lege care nu poate fi încălcată/negată, și aceasta este dreapta rațiune (conformă mereu naturii, se află în toate ființele și este mereu în acord cu ea însăși)”

Legea trebuie să fie independentă de circumstanțe

Principii:

1. Natura umană/dreapta rațiune emoti porunci care trebuie respectate

2. Poruncile nu pot fi modificate de dreptul pozitiv, iar puterile publice nu pot avea nicio influență asupra comandamentelor dreptei rațiuni

3. Manifestările dreptei rațiuni au un caracter etern și universal; prin urmare, avem o lege înnăscută, nescrisă

Instituțiile politice trebuie să fie create și conduse astfel încât să se slujească interesul republicii;

Termenul de republică și stat nu se opun, ci se alătură (status reii publicae)

Drepturile individului rămân supuse unor reglementări juridice emise tot de către stat

Cicero a introdus „sistematic și oficial filosofia greacă la Roma” (Pierre Manent, Metamorfozele cetății)

A încercat să discearnă sensul experiențelor politice romane imitând dialogurile lui Platon și imitând reflecția lui Aristotel din câteva opere pierdute ale acestuia

Reia o serie de formulări politice din lumea greacă, dar și din filosofia greacă în general (opune bunurile aparente celor reale, lucrurile necesare celor dezirabile pentru ele însele – Manent) și ajunge la opoziția tipică gândirii grecești dintre viața contemplativă și viața politică

Dezvoltă cea mai importantă reflecție din lumea romană, legată de noțiunea de lege naturală

Dacă oamenii se adună datorită înclinației lor naturale, Cicero susține că ei fac acest lucru în speranța de a-și păstra posesiunile/bunurile (de oficiis) = oamenii au nevoie de protecția cetăților; apărarea proprietății este motivul principal pentru care există republici/cetăți

Observăm la Cicero o mare familiaritate cu noțiunile filosofiei grecești și un atașament față de lucrurile romane/istoria romană

Scipio insistă mai întâi asupra noțiunii de sociabilitate naturală a tuturor ființelor umane; acesta face un catalog al regimurilor politice preluând, așadar, cea mai importantă temă a reflecției politice grecești. Dacă orice republică, pentru a fi durabilă, trebuie să fie guvernată printr-o metodă deliberativă, avem mai întâi o formă de regim numit regat/monarhie. Comunitatea ține cont de voința populară. Niciunul dintre aceste regimuri nu este cel mai bun; aceste regimuri politice sunt acceptabile în măsura în care reușesc să îi facă pe oameni să fie membri ai unui corp politic

Fiecare din aceste trei regimuri prezintă serioase lipsuri: chiar și sub un rege foarte drept/înțelept, membrii corpului politic nu iau parte la decizii și la elaborarea legilor (exemplu: în Atena, după suprimarea Areopagului, totul era condus în funcție de deciziile poporului, astfel încât cetatea își pierduse ordinea/frumusețea, pentru că nu mai exista o ierarhie a demnităților/valorilor; toate aceste regimuri sunt susceptibile să decadă în regimul corupt cel mai apropiat fiecăruia dintre ele

Potrivit lui Scipio, corpul politic = mereu pradă schimbărilor/alterărilor; numai înțeleptul va putea cunoaște aceste transformări și va putea anticipa soluțiile care să remedieze situația politică, însă aproape nimeni nu este capabil să prevadă revoluțiile

Pe lângă cele 3 regimuri, există a 4-a formă de republică, care combină trăsături din toate cele trei regimuri: este vorba de regimul mixt