cetăţenie activă prin participarea tinerilor tehnici de negociere şi
TRANSCRIPT
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Cetăţenie Activă prin Participarea Tinerilor
Tehnici de Negociere şi Dezbatere:
Importanţa Comunicării în Participarea Activă
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Cuprins
Cuvânt înainte
1. Introducere
2. Comunicare: definiţie, caracteristici şi elemente, tipuri de comunicare,
importanţă
3. Comunicare eficientă în campaniile de advocacy: mass-media şi comunitatea
noastră
4. Relaţia cu factorii de decizie (instituţiile publice)
5. Dezbateri cu factorii de decizie
6. Metode de influenţare a factorilor de decizie: petiţia, scrisoarea deschisă
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Cuvânt înainte
Programul „Cetăţenie Activă prin Participarea Tinerilor” a fost conceput de un grup de
tineri care îşi doresc ca parcursul lor profesional să fie unul dedicat în întregime societăţii din care
fac parte. Premisa care a stat la baza acestui program este că tinerii din România pot şi trebuie să
devină principalii actori ai schimbărilor sociale necesare consolidării democraţiei. Această premisă
este fundamentată, din punctul nostru de vedere, de programele dedicate tinerilor pe care
Centrul Raţiu pentru Democraţie le-a derulat de-a lungul celor 10 ani de existenţă. Prin
intermediul acestora, am descoperit că, pentru a deveni activi din punct de vedere civic, tinerii au
nevoie doar să le fie ascultate opiniile şi să fie încurajaţi să îşi materializeze propriile proiecte. Mai
simplu spus, tinerii din România au nevoie să îşi facă vocile auzite în propriile comunităţi.
Luând în considerare implicarea cetăţenească redusă, precum şi faptul că educaţia civică în
şcoli este deficitară (lipsindu-i componenta practică), este dificil pentru tineri să îşi înţeleagă şi
exercite drepturile, iar nevoile şi problemele comunităţii, precum şi posibilele soluţii pe care
aceştia le pot genera, sunt, deseori, ignorate de actorii politici. Într-o notă pozitivă, se constată,
însă, că încrederea socială are o evoluţie ascendentă (deşi scăzută), iar intenţia de participare este
în creştere, în rândul tinerilor („le-ar plăcea să participe activ”, conform Multimedia Operation
Research, 2013). „Cetăţenie Activă prin Participarea Tinerilor” oferă cadrul favorabil dezvoltării
de instrumente civice pentru tineri, propunându-şi, totodată, ca implicarea acestora în exprimarea
preocupărilor socio-culturale şi în identificarea soluţiilor la problemele comunitare descoperite să
fie un proces care are în centrul său tinerii cetăţeni de mâine. Cele trei pachete de training
(drepturile omului şi cetăţeanului; construirea campaniilor de advocacy; tehnici de negociere şi
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
dezbatere) suplinesc lipsa de informare din domeniul educaţiei civice formale şi capacitează tinerii
în dezvoltarea şi aplicarea unor soluţii coerente la problemele pe care le identifică în comunităţile
lor. Tinerii vor avea, astfel, oportunitatea de a dezvolta competenţe transversale care nu sunt
oferite în sistemul de educaţie formală (precum organizarea comunitară, tehnici de negociere şi
dezbatere, promovarea propriilor idei).
Vă mulţumim pentru încrederea acordată acestui program şi vă felicităm pentru susţinerea
valorilor democratice!
Această publicaţie este parte a proiectului Cetăţenie Activă prin Participarea Tinerilor, realizat cu sprijinul
financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern
Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank şi administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
1. Introducere
Orice activitate pe care cineva încearcă să o desfăşoare şi care implică o interacţiune între
persoane va fi afectată de modul în care comunicăm în interacţiunile respective. Succesul
activităţii se va datora şi capacităţii de a comunica, dar şi reversul poate fi adevărat: eşecul
activităţii să se datoreze unei comunicări deficitare.
De fapt, în marea majoritate a cazurilor în care o astfel de activitate eşuează, cauza
principală nu este pregătirea insuficientă sau lipsa eforturilor depuse – deşi şi aceşti factori,
precum şi alţii, trebuie avuţi mereu în vedere. Incapacitatea de a comunica în mod eficient sau,
poate, neacordarea unei atenţii suficiente acestui element constituie, cel mai adesea, cauza
eşecurilor.
Acest ghid îşi propune să ofere cunoştinţele teoretice de bază în ceea ce priveşte procesul
comunicării, dar, mai ales, acele competenţe de comunicare ce permit o interacţiune eficientă
între tineri şi instituţiile publice.
Prin acumularea acestor cunoştinţe şi dezvoltarea acestor capacităţi de comunicare, tinerii
vor putea participa în cadrul proceselor publice din comunităţile lor, îşi vor face vocea auzită şi vor
putea influenţa acele teme ce prezintă interes pentru ei.
Astfel, ei vor acumula un sentiment de apartenenţă faţă de comunitate şi faţă de procesul
democratic participativ, ceea ce va creşte şansele ca, pe parcursul vieţii lor, să fie cetăţeni
europeni participativi şi proactivi.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
2. Comunicare: definiţie, caracteristici şi elemente,
tipuri de comunicare, importanţă
În această secţiune, vom încerca să definim şi să creionăm comunicarea. Datorită faptului
că acest proces se regăseşte într-o multitudine de forme şi caracteristici, imposibil de abordat în
mod exhaustiv în spaţiul ce îl avem la dispoziţie, ceea ce vom face este să îl definim în termeni
generali. Dar, înainte de toate, trebuie făcută următoarea menţiune: comunicarea este procesul ce
a permis constituirea şi, în prezent, este factorul primordial ce contribuie la, menţinerea relaţiilor
interumane; ea a constituit fundamentul interacţiunilor dintre oameni, iar, mai apoi, dintre
cetăţeni şi instituţiile create de ei.
Definiţia dată de profesorul german Michael Kunczik stabileşte comunicarea ca fiind „un
comportament care, din punctul de vedere al celui care comunică, are ca ţel transmiterea de
mesaje, cu ajutorul unor simboluri, către una sau mai multe persoane.” (Introducere în ştiinţa
publicisticii şi a comunicării, Cluj-Napoca, 1998). Ne vom opri asupra acestei definiţii, deoarece ea
este suficient de largă, încât să acopere un larg spectru al procesului de comunicare, dar, trebuie
spus, totodată, că nu există o definiţie universal acceptată. Dimpotrivă: Frank E.X. Dance şi Carl E.
Larson, spre exemplu, au enumerat nu mai puţin de 120 de definiţii ale comunicării (The Functions
of Human Communication, New York, 1976).
Caracteristicile şi elementele comunicării
În ceea ce se numeşte ştiinţa comunicării – deoarece, la fel ca orice proces societal, şi
procesul comunicării face obiectul unei cercetări academice separate şi intense, principalele
caracteristici ale comunicării au fost sintetizate de reprezentanţii şcolii de la Palo Alto, aceasta
nefiind o şcoală în sensul propriu al termenului, ci, mai degrabă, o mişcare intelectuală în cadrul
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
ştiinţelor comunicării, constituită din psihiatri, psihologi şi antropologi. Denumirea vine de la un
orăşel din nordul statului California, SUA. Pentru a oferi caracteristicilor descrise de ei o aură
ştiinţifică, acestea au fost denumite „axiome”.
Axioma 1: Comunicarea este inevitabilă (nu putem să nu comunicăm, orice comportament
uman are valoare de mesaj).
Axioma 2: Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: informaţional şi relaţional (orice
comunicare se analizează atât în conţinut, cât şi în relaţie, deoarece nu se limitează la
transmiterea mesajului, ci induce şi un comportament anume).
Axioma 3: Comunicarea este un proces continuu (partenerii interacţionează în permanenţă
fiind, prin alternanţă, sursă şi destinatar).
Axioma 4: Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie una analogică (verbală sau
nonverbală).
Axioma 5: Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dacă se
întemeiază pe egalitate sau diferenţă.
Axioma 6: Comunicarea este ireversibilă (produce un efect asupra destinatarului).
Axioma 7: Comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare (mesajul căpătă sens
numai în funcţie de experienţa de viaţă şi lingvistică a fiecăruia dintre noi).
Unul dintre primele modele din ştiinţa comunicării a fost realizat de Claude E. Shannon şi
Warren Weaver (The Mathematical Theory of Communication, Urbana, 1949). Acest model se
compune din următoarele elemente: sursa, mesajul, emiţătorul, canalul de comunicare,
receptorul, destinatarul şi sursa de zgomot.
Sursa este persoana ce iniţiază comunicarea. Aceasta concepe mesajul pe care doreşte să îl
transmită. Mesajul este, apoi, trimis către un emiţător, acesta având rolul de a codifica mesajul.
Mesajul codificat se numeşte semnal și este trimis prin intermediul unui canal de comunicare ce
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
poate fi afectat de o sursă de zgomot. Ceea ce reiese din canalul de comunicare este semnalul
primit, acesta este decodificat de către receptor, iar, astfel, mesajul ajunge la destinatar.
Să luăm drept exemplu cazul unui simplu e-mail. Sursa este persoana ce scrie e-mail-ul
respectiv, mesajul este reprezentat de ideile şi gândurile pe care doreşte să le transmită,
emiţătorul este calculatorul sau dispozitivul electronic folosit pentru compunerea e-mail-ului,
codificarea este reprezentată de forma pe care calculatorul o dă mesajului, impulsuri electrice sub
forma unor biţi. Canalul este, în acest caz, reţeaua de servere ce transmite semnalul de la
calculatorul celui care a scris e-mail-ul până la calculatorul celui căruia i-a fost trimis. Calculatorul
acestuia din urmă este receptorul, el decodifică semnalul primit, transformă biţii de informaţie în
text sau imagine şi afişează mesajul către destinatar. Dar ce anume poate fi sursa de zgomot?
Foarte simplu spus, aceasta este orice factor ce poate afecta semnalul, atâta timp cât acesta se
află în canalul de comunicare. În acest caz, poate fi un virus din serverele de e-mail, o defecţiune
de hardware sau software ce poate duce la pierderea, deformarea sau întârzierea e-mail-ului etc.
Dar acest model se aplică tuturor formelor de comunicare, nu doar celor mijlocite de
tehnologie. Simpla vorbire se mulează perfect pe acest model. Sursa şi destinatarul sunt doi
prieteni ce doresc să îşi spună unul altuia ce au făcut peste week-end, mesajele sunt informaţiile
despre week-end, emiţătorul este limba (organ al corpului) aceluia care vorbeşte, precum şi toate
celelalte sisteme folosite în producerea sunetelor. Acestea codifică mesajul sub forma sunetelor;
în timp ce urechile celui căruia i se vorbeşte sunt receptorul, decodificând sunetele şi oferind
mesajul destinatarului. Canalul este reprezentat de aerul ce propagă undele acustice, iar acesta
poate fi afectat de sursa de zgomot, fie ea gălăgie (produsă de sirena unei ambulanţe, dacă
discuţia are loc pe stradă, sau de forfota dintr-un loc supra-aglomerat) sau distanţă fizică (cei doi
interlocutori sunt prea îndepărtaţi unul de celălalt) sau de orice alt factor ce poate împiedica
transmiterea semnalului, în condiţii optime, de la emiţător către receptor.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
În mod schematizat, acest model de comunicare arată astfel:
Tipuri de comunicare
În funcţie de forma semnalului, sau, mai exact, de modul în care este codificat mesajul,
comunicarea se împarte în două mari categorii: comunicarea verbală şi cea non-verbală.
a) Comunicarea verbală utilizează, ca mijloc de acţiune, cuvântul vorbit. Unii specialişti
acceptă şi cuvântul scris. Comunicarea verbală se realizează în baza unei limbi comune şi a unui
limbaj comun. Deşi cei doi termeni pot fi folosiţi pentru a defini concepte similare, trebuie, totuşi,
realizată următoarea distincţie: limba este mijlocul de exprimare a unei comunităţi definite prin
naţionalitate, etnie, istorie comună (astfel, vorbim de limba română, limba spaniolă etc.), în timp
ce limbajul este mijlocul de comunicare al unei comunităţii ce se defineşte prin caracteristici
comune din punct de vedere profesional (limbajul arhitecţilor, al medicilor sau al programatorilor
de calculatoare), socio-demografic (limbajul tinerilor folosit în mediul online şi nu numai) etc.
Ambele elemente trebuie să fie prezente pentru ca, în urma comunicării, să rezulte înţelegerea
mesajelor primite. Simpla înţelegere a limbii nu semnifică înţelegerea unui mesaj transmis de către
un programator de calculatoare către cineva ce nu stăpâneşte acest limbaj de specialitate; şi
viceversa: cunoaşterea unui anumit limbaj nu poate duce la înţelegerea mesajului, dacă nu este
cunoscută şi limba.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
b) Comunicarea non-verbală este totalitatea semnelor şi a mimicii cu ajutorul cărora se
poate transmite un mesaj (fie o informaţie, o dorinţă sau o emoţie). Conform cercetătorului R. L.
Birdwhistell, cel mult 30%-35% din interacţiunea socială se produce pe cale verbală (Kinetics and
Context: Essays on Body Motion Communication, Philadelphia, 1970), ceea ce înseamnă că 65%-
70% se transmite prin comunicarea non-verbală şi paralingvistică (aceasta se găseşte la limita
dintre comunicarea verbală şi non-verbală, constând în rapiditatea vorbirii, bâlbâieli, intonaţii,
accente etc.). Având în vedere importanţa comunicării non-verbale, precum şi lipsa unor definiţii şi
interpretări fără echivoc asupra semnificaţiei elementelor ce compun acest tip de comunicare,
este bine de precizat faptul că aceasta se învaţă fie trăind în mediul respectiv, fie empatizând cu
un anumit tip de mediu.
Canalele de comunicare ce sunt utilizate în comunicarea verbală şi non-verbală se
suprapun asupra celor cinci simţuri:
• Canale vizuale – scrisori, poze, fişiere video, gesturi etc.;
• Canale auditive – exclamări, vociferări, interogaţii, transmisiuni radio, muzica etc.;
• Canale tactile – mângâieri, îmbrânceli, purtatul pe braţe, luatul în cârcă etc.;
• Canale olfactive – parfumuri, fum, miasme deranjante etc.;
• Canale gustative – mâncăruri, băuturi.
În funcţie de numărul de persoane, se poate vorbi de cinci niveluri ale comunicării umane:
intra-personal, interpersonal, de grup, public şi de masă.
Comunicarea intra-personală este comunicarea cu sine. Noi toţi avem tendinţa de a ne
asculta pe noi înșine, de a ne îndoi, de a pune întrebări, de a lăuda sau de a ne îngrijora. Acest tip
de comunicare este esenţială pentru propriul psihic, ea se poate manifesta ca dialog interior sau
monolog absolut.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Comunicarea interpersonală este interacţiunea dintre două persoane, fie că se produce
prin mijloace verbale (dialogul) sau prin mijloace non-verbale. Idealul, în acest caz, se manifestă
prin respectul reciproc, adică trimiterea de mesaje în mod alternant, acordând sursei timpul
necesar să transmită mesajul așa cum l-a gândit, iar, destinatarului – timpul necesar să înţeleagă
mesajul şi să formuleze un mesaj drept răspuns, ceea ce îl va face, la rândul său, o sursă.
Comunicarea de grup este interacţiunea dintre mai mult de două persoane ce au în comun
un set suficient de mare de caracteristici, astfel încât se poate afirma că ei constituie un grup. O
definire exactă a grupului în termeni cantitativi este imposibilă; putem afirma cu siguranţă că o
clasă de peste 20 de elevi constituie un grup, deoarece există suficiente caracteristici comune; în
acelaşi timp, deşi lucrează în aceeaşi firmă, 10 angajaţi s-ar putea să nu formeze un grup, deoarece
interacţiunile dintre ei sunt reduse, interesele şi activităţile din cadrul firmei divergente, astfel
încât caracteristicile comune sunt reduse.
Comunicarea publică reprezintă susţinerea de către o persoană a unei prezentări, prelegeri
sau expuneri. Deşi această comunicare este una asimetrică (persoana care face prezentarea are un
timp mai mare pentru a transmite mesajul, faţă de timpul pe care îl are cineva care asistă pentru a
formula mesaje de reacţie la comunicarea prezentatorului), ea nu este unilaterală. Fiecare
participant comunică verbal sau non-verbal, punând întrebări de clarificare sau dând informaţii cu
privire la interesul sau dezinteresul său, ori poate exprima păreri complementare asupra
subiectului.
Comunicarea de masă este reprezentată de transmiterea mesajului prin sisteme ce permit
accesarea unui public numeros. Printre formele deja clasice ale acestei comunicări, se regăsesc:
cartea, presa scrisă, audiovizualul; dar, odată cu implementarea unor noi tehnologii, comunicarea
de masă a atins noi forme de manifestare, mai ales în mediul online. Caracteristica principală a
comunicării de masă constă în faptul că răspunsul este decalat, deşi, în cazul comunicării în masă
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
prin intermediul tehnologiilor avansate, acest decalaj este semnificativ redus (spre exemplu, rolul
reţelelor de socializare în fenomenul denumit „Primăvara Arabă” şi, mai ales, în Tunisia şi Egipt).
Importanţa comunicării
În primul rând, trebuie să reiterăm ideea conform căreia comunicarea este procesul ce a
permis constituirea şi, în prezent, este factorul primordial ce contribuie la, menţinerea relaţiilor
interumane.
Dar ce înseamnă, în mod concret, această afirmaţie pentru obiectivele acestui ghid?
Răspunsul derivă, în mod natural şi firesc, din chiar titlul ghidului. Pentru a avea o participare
activă, oricare dintre noi are nevoie de capacitatea de a comunica în mod eficient dorinţele sale
(scopul pentru care participă). Fie că este vorba de un mediu mai curat sau de o mai mare
transparenţă din partea instituţiilor publice, acest lucru trebuie comunicat în mod clar şi eficient.
Dar, pentru ca participarea noastră să rezulte în îndeplinirea dorinţelor noastre, este
nevoie, după cum vom vedea în secţiunile ce urmează, de un efort concertat din partea mai
multor indivizi sau chiar organizaţii. Pentru realizarea unui astfel de efort concertat, este vitală o
comunicare bine realizată cu cei ce ne pot susţine, iar, mai apoi, împreună cu aceştia, o
comunicare unitară cu factorii de decizie.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
3. Comunicare eficientă în campaniile de advocacy:
mass-media şi comunitatea noastră
În cadrul campaniilor de advocacy, un rol extrem de important îl are comunicarea, iar,
pentru o comunicare eficientă, este nevoie de trei componente cheie: identificarea grupurilor
ţintă, definirea mesajului şi comunicarea mesajului.
Identificarea grupurilor ţintă
După momentul în care aţi identificat problema asupra căreia doriţi să vă concentraţi
eforturile, următorul pas este identificarea grupurilor ţintă. Cine sunt cei care vă pot ajuta în
îndeplinirea obiectivului? O campanie de advocacy reuşită este aceea care reuşeşte să identifice
oamenii şi grupurile ce o pot susţine.
Primul şi cel mai important sfat este să fiţi deschişi asupra potenţialilor aliaţi, nu puteţi să
ştiţi niciodată care este poziţia unui om sau a unei organizaţii asupra problemei pe care voi
încercaţi să o rezolvaţi, până când nu luaţi legătura cu ei.
Sunt numeroase exemple în care organizaţii sau grupuri extrem de diferite au putut
colabora pe probleme punctuale. Un astfel de exemplu vine din Statele Unite ale Americii, unde
parteneriatul dintre organizaţii feministe progresive şi Biserica evanghelică, în ceea ce priveşte
problema prostituţiei şi a traficului de carne vie, a fost unul extrem de reuşit. Deoarece această
problemă era de interes pentru ambele tabere, ele au reuşit să colaboreze, în ciuda diferenţelor ce
le separă din perspectiva altor teme.
În momentul întocmirii unei liste a potenţialilor susţinători, trebuie să aveţi în vedere
următoarele întrebări:
� Cine sunt cei care sunt afectaţi de problema respectivă?
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
� Cine va fi afectat prin implementarea obiectivelor
voastre?
� De susţinerea cui aveţi nevoie pentru atingerea obiectivelor voastre?
� Pe susţinerea cui vă puteţi deja baza?
� Cine sunt cei care se vor opune campaniei voastre şi de ce?
� Cine trebuie convins să ia măsuri?
După ce aţi răspuns acestor întrebări, veţi avea o listă a grupurilor ţintă. Trebuie să fiţi
atenţi să nu pierdeţi din vedere următoarele posibile grupuri: mediul academic şi universităţile,
mediul de afaceri, sindicatele, organizaţiile media, funcţionarii publici, partidele politice,
organizaţiile neguvernamentale, organizaţiile religioase etc.
Pentru a vă asigura că veţi comunica într-un mod eficient cu toţi aceştia, va trebui să
răspundeţi unei alte serii de întrebări:
� Cât de bine cunoaşte grupul ţintă organizaţia sau grupul vostru?
� Au interacţionat cu voi?
� Care a fost natura interacţiunii (susţinere, opoziţie, cooperare etc.)?
� Cât de informat este grupul ţintă asupra problemei abordate de voi?
� Care este părerea lor despre problemă şi despre obiectivele voastre? Vă susţin, vi se opun,
sunt neutri?
� De ce ar fi interesat grupul ţintă să vă susţină campania? Care este interesul lor?
� Ce beneficii va aduce campania voastră grupului ţintă?
� Ce alte interese are grupul ţintă? Ce alţi factori l-ar putea motiva?
Doar după identificarea acestor factori, veţi putea începe să comunicaţi mesajul vostru
către potenţialii aliaţi în rezolvarea problemei voastre.
Definirea mesajului
Mesajul este legătura dintre problema pe care încercaţi să o rezolvaţi, obiectivele voastre
şi grupul ţintă. Mesajul este precum un slogan pentru campania voastră, trebuie să explice, într-o
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
manieră concisă, directă şi memorabilă, problema abordată de campania voastră, de ce este
importantă acea problemă şi acţiunile pe care voi doriţi ca grupul ţintă să le întreprindă pentru
rezolvarea problemei.
Mesajul vostru va sta la baza tuturor comunicărilor voastre cu grupul ţintă. Acesta poate fi
detaliat, pentru a forma structura unei politici publice, sau poate fi scurtat, pentru a fi folosit în
materiale publicitare.
Mesajul poate fi împărţit în patru secţiuni:
- Problema – explică problema pe care voi încercaţi să o rezolvaţi. Aceasta poate fi descrisă
într-un limbaj emoţional şi direct. Grupul ţintă trebuie să perceapă seriozitatea problemei la fel de
intens precum voi.
- Planul – trasează scopul şi obiectivele campaniei voastre şi explică în ce fel îndeplinirea lor
duce la rezolvarea problemei.
- Susţinerea – explică grupului ţintă de ce este important ca ei să susţină planul vostru, de ce
problema trebuie rezolvată urgent şi în ce constau beneficiile campaniei pentru factorii interesaţi.
- Solicitarea – cere ajutorul grupului ţintă pentru a vă atinge scopul şi obiectivele. Din
momentul în care grupul ţintă înţelege problema, cum poate fi ea rezolvată şi de ce este
importantă rezolvarea ei, Solicitarea devine cheia mesajului.
Fiecare secţiune a mesajului joacă un rol important în campania voastră.
Problema atrage atenţia oamenilor asupra subiectului campaniei voastre şi îi îndeamnă să
exploreze, în continuare, mesajul vostru. Problema se separă în descrierea subiectului pe care îl
abordaţi, în enumerarea cauzelor sale şi în explicarea impactului pe care îl are.
Planul se separă în factorii implicaţi şi în acţiunile ce se vor implementa pentru a vă atinge
scopul şi obiectivele. De asemenea, detaliază fondurile pe care le veţi cere şi modul de cheltuire a
acestora, dar şi o estimare a timpului şi a etapelor campaniei. Planul are rolul de a convinge grupul
ţintă de fezabilitatea acţiunilor voastre şi de faptul că acestea vor duce la rezolvarea problemei.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Susţinerea campaniei voastre este constituită dintr-o serie de argumente. Fiecare
argument este o afirmaţie, ce este susţinută de date despre problemă. Rolul susţineri este să
convingă grupul ţintă să vă sprijine în rezolvarea problemei. Aici vă veţi putea baza pe acele
informaţii pe care le-aţi strâns despre interesele şi caracteristicile grupurilor ţintă.
Solicitarea se compune dintr-o serie de instrucţiuni clare ce trebuie urmate de grupurile
ţintă pentru a rezolva problema. Aceste instrucţiuni trebuie să facă acţiunile campaniei să pară
simple. Grupurile ţintă trebuie să creadă că pot ajuta la atingerea scopului vostru, cu eforturi şi
costuri minime.
Trebuie oferit un sfat de bune practici privind Solicitarea: orice solicitare trebuie formulată
conform caracteristicilor grupului ţintă căruia i se adresează. Trebuie să cereţi grupului ţintă căruia
îi adresaţi solicitarea să îşi schimbe doar acele comportamente şi politici interne pe care le pot,
deja, schimba. În cadrul procesului de identificare a grupurilor ţintă, trebuie să fi dobândit o
înţelegere profundă a acestora, a resurselor de care dispun, a statutului social şi a
responsabilităţilor pe care le au. Aceştia sunt factorii ce determină care sunt lucrurile ce pot fi
schimbate de către grupurile ţintă.
Cele mai bune mesaje din campaniile de advocacy sunt cele care sunt concise,
convingătoare şi clare, în ceea ce priveşte paşii ce trebuie urmaţi de către grupurile ţintă în
rezolvarea problemei identificate. Înainte de a comunica mesajul vostru către exterior, trebuie să
înţelegeţi cum va reacţiona publicul faţă de acesta. Din acest motiv, este recomandat să îl testaţi
asupra membrilor grupului vostru care nu au fost implicaţi în construirea sa, dar şi asupra
persoanelor din exterior.
Comunicarea mesajului
După ce grupurile ţintă au fost identificate, iar mesajul a fost definit, urmează o
componentă cel puţin la fel de importantă a campaniei de advocacy: comunicarea mesajului. Dacă
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
această etapă este corect desfăşurată, ea va asigura vizibilitatea de care campania are nevoie
pentru a determina factorii de decizie să acţioneze în sensul dorit de organizatorii campaniei.
Orice mesaj este transmis către grupurile ţintă şi către factorii de decizie prin două căi
principale: comunicarea directă (înţeleasă ca orice comunicare ce nu este mediată de un terţ) şi
comunicarea prin mass-media.
În cadrul acestui ghid, vom trata doar comunicarea mesajului prin intermediul mass-media,
deoarece comunicarea directă este supusă particularităţilor specifice fiecărui interlocutor, ceea ce
înseamnă că mesajul va fi comunicat într-un limbaj diferit mediului academic faţă de limbajul
folosit în comunicarea cu sindicatele, organizaţiilor religioase, mediul de afaceri şi asociaţiile
patronale. Ceea ce putem afirma despre aceste comunicări directe este faptul că ele vor fi
personalizate, în funcţie de caracteristicile, interesele şi limbajul specific fiecărui interlocutor.
Este de subliniat importanţa unităţii comunicării mesajului. Deşi atât comunicările directe,
cât şi comunicarea cu mass-media, vor fi personalizate, ele vor trebui să fie consistente şi
consecvente. Mesajul comunicat nu va fi nici trunchiat, pentru că riscaţi să induceţi în eroare prin
omisiune, dar nici adăugit, astfel riscaţi să păreţi inconsecvenţi. Întreg mesajul va fi adaptat unui
limbaj adecvat interlocutorului, fără a modifica sensul intrinsec al acestuia.
Relaţiile cu mass-media
În cele ce urmează, vom enumera câteva sfaturi privind comportamentul ce vă va asigura o
relaţie de succes cu mass-media.
Aflaţi care sunt reporterii ce se ocupă de subiectele specifice organizaţiei sau grupului
vostru ori a subiectului abordat în campania de advocacy. Dezvoltaţi o bună relaţie cu aceşti
reporteri, prin menţinerea unui contact permanent şi trimiterea anumitor informaţii, în mod
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
regulat. Spre exemplu, contactaţi reporterii ori de câte ori lansaţi un nou program, publicaţi un
studiu sau desfăşuraţi o activitate ce poate interesa publicul.
Familiarizaţi-vă cu instituţiile media, atât cele de pe plan local, cât şi cele naţionale, înainte
de a le contacta. Urmăriţi temele generale ce sunt abordate în mod frecvent şi tipul de ştiri ce sunt
publicate de fiecare dintre ele.
Trataţi jurnaliştii cu respect şi curtoazie, chiar şi atunci când consideraţi că nu au reflectat
mesajul vostru aşa cum v-aţi fi dorit. Respectaţi termenele lor limită şi constrângerile temporale.
Manifestaţi-vă interesul faţă de activitatea lor. Şi, mai presus de toate, nu uitaţi că un jurnalist îşi
pune reputaţia şi cariera la bătaie, de fiecare dată când înaintează un articol spre publicare.
Pregătiţi câteva propoziţii memorabile ce rezumă mesajul vostru, astfel încât acesta să
poată fi redat chiar şi în cele mai mici spaţii de difuzare.
Nu încercaţi să răspundeţi la o întrebare dacă nu cunoaşteţi răspunsul. Spuneţi reporterului
că veţi investiga problema şi că veţi reveni cu un răspuns. Este crucial să reveniţi cu informaţia
promisă. Nu trebuie să interpretaţi acest sfat ca o scuză pentru a nu vă pregăti. Cel ce susţine
comunicarea trebuie să depună toate eforturile de care este capabil pentru a se pregăti, dar
nimeni nu poate şti totul şi nimeni nu poate anticipa toate întrebările, astfel încât să pregătească
răspunsurile adecvate.
Atunci când veţi discuta cu un reporter, trebuie să vă asiguraţi că veţi comunica punctele-
cheie ale problemei la început, iar, mai apoi, contextul acesteia. Interviul s-ar putea să nu dureze
atât de mult precum vă imaginaţi voi.
Ce materiale trebuie oferite mass-mediei?
Pentru ca mass-media să reflecte mesajul vostru în maniera în care voi o doriţi, ea trebuie
să vă cunoască; nu poate să vă înţeleagă punctul de vedere şi, eventual, să empatizeze cu acesta,
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
dacă nu ştie cine sunteţi, care vă sunt valorile, activităţile şi beneficiarii. În acest scop, este util să
oferiţi jurnaliştilor diferite materiale ce pot rezolva această problemă.
Materiale informative generale – indiferent de mărimea şi complexitatea lor, aceste
materiale au în comun anumite cerinţe și trebuie să ofere informaţiile de o aşa manieră, încât
acestea să fie înţelese rapid, chiar şi de către cineva care interacţionează pentru prima dată cu voi.
De asemenea, ele trebuie să fie astfel structurate, încât cineva care este interesat de o anumită
secţiune să o poată înţelege fără a fi nevoie de citirea întregului material.
Gama materialelor informative generale este extrem de largă, ea cuprinzând, printre
altele: fluturaşi, broşuri, comunicate de presă, rapoarte de activitate asupra proiectelor şi
programelor, rapoarte anuale etc.
Kit-urile de presă sunt instrumente extrem de utile în relaţia cu mass-media. Dacă
organizaţia sau grupul vostru dispune de resursele necesare, se pot produce kit-uri de presă
complete. Ele mai sunt denumite şi pachete media. Aceste kit-uri pot fi distribuite înainte de, sau
în timpul unui, eveniment anume, dar pot, de asemenea, sta la baza unei comunicări constante,
fără a fi nevoie de organizarea unor evenimente speciale.
Kit-urile de presă măresc cantitatea de informaţie comunicată, iar, dacă sunt corect
compuse, pot conduce către o creştere a interesului manifestat de către jurnalişti. Acestea permit
inserarea unor documente ce oferă informaţii şi statistici detaliate despre problema abordată,
creând, astfel, posibilitatea unui transfer de informaţii mult mai extins către grupurile ţintă. Iar, în
urma unui astfel de transfer informaţional, posibilitatea convingerii grupurilor ţintă creşte
semnificativ. Materialele detaliate ce au fost prezentate, iniţial, într-un kit de presă, pot fi, mai
apoi, publicate şi pe alte căi: site-ul organizaţiei sau al grupului, publicaţii tipărite și nu numai.
Oricare dintre materialele de mai jos poate constitui un element al kit-ului de presă:
• Comunicatul de presă (se pot include comunicate anterioare, relevante pentru subiect,
pentru a sublinia implicarea constantă a organizaţiei sau a grupului în problema respectivă);
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
• Grafice şi diagrame pentru prezentarea statisticilor relevante într-un mod plăcut;
• Copii ale unor articole de presă precedente, însoţite de reacţia factorilor de decizie;
• Poze cu personalităţi ce susţin cauza voastră sau cu scene ce ilustrează problema şi
posibilele strategii de rezolvare a acesteia;
• O cronologie a evenimentelor ce au condus la situaţia din prezent;
• Datele de contact ale organizaţiei sau grupului vostru, dar şi ale partenerilor voştri şi ale
unor organizaţii relevante din domeniul respectiv.
Comunicatul de presă
Acest tip de material este extrem de important deoarece constituie baza prezenţei
reprezentanţilor mass-media la evenimentele voastre. Un comunicat de presă eficient va
prezenta, în mod clar şi succint, descrierea unui eveniment sau a unei acţiuni. Încercaţi să vă
construiţi subiectul într-o manieră pe care instituţiile mass-media şi publicul lor pot să o înţeleagă.
Cerinţele unui jurnalist sunt extrem de specifice. Un comunicat de presă ar trebui să fie:
• Complet – trebuie să comunice care este activitatea, când şi unde se desfăşoară, cine este
implicat şi de ce este importantă;
• Redactat în mod clar şi comprehensibil – trebuie să explice informaţiile într-un mod direct,
precum o ştire. Nu trebuie să pară o lucrare academică sau un tratat politic. Nu trebuie să includă
un limbaj tehnic, ştiinţific sau politic. Verbele trebuie folosite la diateza activă şi nu la cea pasivă;
• Concis – două pagini este dimensiunea maximă a unui comunicat de presă, deşi este
preferabilă încadrarea într-una singură. Se redactează cu un font lizibil (standardul este Times New
Roman de 11 sau 12 puncte). Pagina trebuie să includă o spaţiere adecvată, fără prea multe
grafice – acestea, precum aţi putut observa, îşi au locul în materialele auxiliare. Comunicatul
trebuie să specifice, în mod clar, organizatorul şi eventualii susţinători financiari. De asemenea,
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
este foarte important să furnizaţi numele persoanei de contact, numărul de telefon fix şi mobil şi
adresa de e-mail;
• Actual – trebuie să descrie ceea ce se întâmplă în prezent, în ceea ce priveşte problema pe
care voi încercaţi să o rezolvaţi. Nu vă fie frică să enumeraţi persoanele, organizaţiile şi instituţiile
ce vă susţin iniţiativa şi pe cele care i se opun. Preziceţi în ce fel reuşita sau eşecul campaniei
voastre va afecta factorii interesaţi;
• Exact – comunicatul trebuie să fie bazat pe date precise şi relevante. Nu există o cale mai
sigură de a câştiga încrederea jurnaliştilor decât demonstrarea faptului că sunteţi o sursă de
încredere, ce poate furniza citate, date şi statistici ce sunt verificabile. Reversul medaliei este, de
asemenea, adevărat: nu există cale mai sigură de a vă pierde credibilitatea decât aceea de a
furniza informaţii greşite sau exagerate.
Materiale curente
Pe lângă materialele ce sunt oferite cu ocazia unor evenimente prilejuite de lansări sau
încheieri de proiecte sau programe, publicarea unor studii sau publicarea unor rapoarte privind
activitatea factorilor decizionali, comunicarea cu mass-media este facilitată şi de oferirea unor
materiale curente ce ţin de activitatea zilnică a organizaţiei sau grupului.
Astfel de materiale pot fi:
• Scrisori către editor – prin intermediul acestora se răspunde unei ştiri deja publicate sau se
abordează un eveniment sau o problemă anume;
• Editoriale – acestea sunt, de obicei, semnate de directorul sau preşedintele organizaţiei
voastre;
• Educaţionale – ar putea fi incluse în articolele din secţiunea Cultural, Educaţional sau
Tineret;
• Anunţuri privind evenimente de interes public.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Este important să trimiteţi informaţii în mod regulat către instituţiile mass-media. Nu
trebuie să fiţi descurajat dacă voi continuaţi să trimiteţi comunicate de presă către jurnalişti ce nu
par să scrie sau să transmită ştiri despre problemele sau activităţile voastre. Rezultatele
comunicărilor cu mass-media sunt cumulative. Pe măsură ce vor vedea tot mai multe materiale şi
tot mai multe luări de poziţie din partea voastră, pe măsură ce îşi vor da seama că voi aveţi o
expertiză substanţială asupra anumitor subiecte, vor începe să vă acorde din ce în ce mai mult
respect. La un moment dat, s-ar putea să vă sune ei pentru a solicita informaţii despre un subiect,
o reacţie sau un comentariu asupra unei ştiri sau unui eveniment.
Cheia obţinerii unui asemenea respect este credibilitatea. Este important ca organizaţiile
societăţii civile să adopte poziţii ce sunt clare, solide şi inovative. Dar, este la fel de important ca
aceste poziţii să fie susţinute prin citarea unor date, documente şi statistici ce sunt exacte.
Dacă doriţi ca jurnaliştii să scrie şi să transmită ştiri despre problemele ridicate de voi şi să
acorde importanţă luărilor voastre de poziţie, trebuie să le câştigaţi încrederea. Precum am mai
afirmat, jurnaliştii îşi pun la bătaie reputaţia şi cariera ori de câte ori înaintează spre publicare un
articol.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
4. Relaţia cu factorii de decizie (instituţiile publice)
O componentă cheie a campaniilor de advocacy este relaţia cu factorii de decizie, deoarece
scopul vostru final este implementarea unei schimbări faţă de situaţia de faţă. Această schimbare
poate fi influenţată de mulţi factori, dar, în același timp, poate fi efectuată doar de instituţia
publică ce are atribuţii în domeniul vizat de voi.
Pentru o mai bună înţelegere a modului în care trebuie să relaţionaţi cu instituţiile publice
în cadrul unei campanii de advocacy, este nevoie de o cunoaştere a procesului decizional, dar şi a
modului în care voi vă puteţi implica în acest proces pentru a-l influenţa în direcţia rezolvării
problemei abordate printr-o astfel de campanie. Cu cât veţi cunoaşte mai bine procesul decizional,
cu atât mai mare vă va fi puterea de a influenţa acest proces.
Este important să cunoaşteţi regulile şi procedurile formale ale procesului de luare a
deciziilor. Folosirea procedurilor formale are câteva beneficii majore: schimbarea implementată
este oficială, ea este înregistrată, deci, va fi de durată, iar procesul de luare a deciziilor va fi, în
viitor, mai deschis şi participativ, datorită eforturilor voastre.
Dar ce se întâmplă în situaţia în care nu puteţi să vă atingeţi scopul şi obiectivele campaniei
de advocacy pe calea procedurilor formale? Trebuie cunoscut faptul că există şi un alt nivel la care
puteţi acţiona pentru a vă atinge obiectivele: cel alternativ.
Procesul formal de luare a deciziilor
Procesul formal de luare a deciziilor este procedura oficială, aşa cum este ea descrisă de
lege sau de alte documente ale instituţiei publice respective. Spre exemplu, în anumite instituţii
publice, deciziile sunt adoptate prin vot, în timp ce, în altele, ele se emit sub semnătura
conducătorului instituţiei respective, fie el director, inspector şcolar, ministru etc.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Dar ceea ce am definit aici este doar una dintre etapele procesului decizional formal.
Trebuie spus că acest proces este unul complex, ce nu poate fi definit într-o propoziţie sau frază; el
se compune din mai multe etape.
Etapele procesului decizional
Pentru a înţelege procesul decizional pe care îl înfruntaţi, este nevoie să cunoaşteţi etapele
generale ale unui astfel de proces. Mai apoi, veţi putea să analizaţi situaţia în care vă găsiţi şi să vă
corijaţi comportamentul, pentru a obţine efectele dorite.
Etapa 1: Generarea ideilor/ propunerilor în cadrul factorului de decizie. O anumită
problemă se află în atenţia unei instituţii publice. Pentru rezolvarea acesteia, instituţia concepe o
propunere de politică publică. Această propunere poate veni din interiorul instituţiei, din afara ei
sau poate fi un amalgam al celor două situaţii.
Etapa 2: Introducerea formală a propunerii în procesul decizional. Procedura formală de
decizie începe în cazul acestei propuneri. Spre exemplu, o propunere legislativă este înaintată în
Parlament, proiectul unei hotărâri de Consiliu Judeţean este prezentat acestuia sau, poate, o
propunere de decizie este adăugată pe agenda şedinţei unui ministru.
Etapa 3: Deliberarea. Propunerea este discutată, se pot organiza dezbateri asupra sa şi
poate fi modificată. Proiectul legislativ poate fi discutat în comisiile sau în plenul Parlamentului, el
poate fi discutat cu reprezentanţii organizaţiilor sau grupurilor interesate, ori pot fi organizate
dezbateri publice.
Etapa 4: Aprobarea sau respingerea. Propunerea este, în mod formal, adoptată sau
respinsă. Fie prin vot – în cazurile instituţiilor deliberative, fie prin decizia celor împuterniciţi – în
cazul instituţiilor ierarhice.
Etapa 5: Trecerea la următorul nivel, implementarea sau întoarcerea către o etapă
precedentă. Dacă propunerea este adoptată, ea trece la următorul nivel. De exemplu, o lege
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
adoptată de Parlament este trimisă Preşedintelui spre promulgare. Dacă proiectul este adoptat de
cel mai înalt factor decizional din cadrul procesulului, atunci el trece în faza de implementare.
Dacă este respins, proiectul se poate întoarce într-una din etapele precedente, pentru revizuire.
Pentru a putea influenţa decizia publică, trebuie ştiţi, în mod concret, unde anume trebuie
să vă exercitaţi influenţa. În acest scop, următorul set de întrebări poate genera răspunsuri utile:
1. Ce instituţie/ instituţii vor lua decizia asupra căreia voi doriţi să vă exercitaţi influenţa,
în vederea rezolvării problemei identificate?
2. Care este procesul decizional formal din cadrul instituţiei/ instituţiilor respective? Care
sunt etapele decizionale? Când va fi parcursă fiecare etapă?
3. Care sunt mecanismele informale sau acţiunile ce se desfăşoară în „spatele scenei” din
procesul decizional?
4. Cine sunt persoanele-cheie din cadrul fiecărei etape?
5. Care etape sunt deschise influenţei exterioare? Care etape din proces pot fi influenţate
de voi? Cum puteţi influenţa aceste etape?
Procese decizionale alternative
Ce puteţi face dacă procesul decizional formal nu răspunde încercărilor voastre
persistente şi coordonate? În primul rând, nu trebuie să abandonaţi eforturile de a influenţa
procesul decizional pe calea formală, chiar dacă veţi încerca procese alternative de influenţare a
factorilor decizionali. Politicile publice schimbate prin mijloacele formale au avantajul de a fi
stabile. De asemenea, ele creează precedente pentru acţiuni viitoare. Spre deosebire de acestea,
schimbările obţinute prin mijloace alternative depind de persoane, nu există o înregistrare oficială
de schimbare a politicii respective. Pe măsură ce persoanele ce v-au ajutat în obţinerea schimbării
pleacă din instituţia respectivă, aţi putea asista la o întoarcere la situaţia precedentă.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Din acest motiv, trebuie să lucraţi, în continuare, la obţinerea pe cale formală a
schimbărilor dorite.
Procesele alternative de luare a deciziilor pot fi definite ca fiind toate cele ce se găsesc, în
totalitate, în afara cadrului oficial. Ele nu sunt specificate în legi, acte normative sau decizii ale
instituţiilor publice.
Întrebarea-cheie în a decide dacă este oportună încercarea influenţării procesului
decizional în afara căilor formale este: Necesită campania voastră de advocacy o decizie formală
pentru a-şi îndeplini obiectivele? Dacă răspunsul este nu, atunci puteţi apela la procesele
alternative.
Din momentul în care aţi hotărât folosirea căilor alternative, trebuie să determinaţi care
sunt acestea. Ele depind de fiecare situaţie în parte, dar pot fi clarificate prin răspunsuri la
următoarele întrebări:
1. Cine poate implementa, în mod eficient, o schimbare a politicii publice sau a
programului, fără a fi nevoie de o decizie formală?
2. Cum puteţi intra în legătură cu aceste persoane şi cum le puteţi convinge de
necesitatea implementării soluţiilor voastre?
ATENŢIE!
Procesele alternative nu implică activităţi ilegale! Doar pentru că ieşim din
cadrul legislativ şi instituţional ce reglementează, în mod rigid, procesul decizional, nu
înseamnă că vom intra în spectrul acţiunilor reprobabile şi, posibil, penale. Încercarea
onestă de a influenţa procesul decizional nu trebuie confundată cu traficul de
influenţă, corupţia etc.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
3. Ar fi dispuse aceste persoane ca, ulterior, să se alăture încercărilor voastre de a
schimba, în mod oficial, politica publică sau programul?
În cele ce urmează, vom prezenta negocierea ca un mecanism ce poate fi întreprins în
cadrul proceselor decizionale alternative.
Negocierea este procesul de intermediere, prin concesii reciproce, a unei înţelegeri
asupra unei teme/ probleme. O negociere de succes are ca rezultat un contract sau un acord între
părţi. Varianta optimă a negocierii este cea de tip „câştig-câştig”, ceea ce înseamnă că toate părţile
vor fi mulţumite de rezultat.
Negocierile de tip „câştig-câştig” sunt bazate pe consens şi nu pe conflict. O negociere de
succes duce la: o mai bună înţelegere între părţi, reducerea tensiunilor şi o posibilă colaborare de
lungă durată, dacă ambele părţi au întreprins negocierile cu bună credinţă.
Liderii diferitelor grupuri din comunitate vor trebui, uneori, să se angajeze în negocieri, cel
mai adesea, cu funcţionari publici sau politicieni locali, dar şi cu mediul de afaceri sau alte grupuri,
asupra diferitelor teme sau probleme ce îi preocupă. Negocierile pot fi solicitate de una sau de
ambele părţi.
Ceea ce este important în procesul de negociere este ca ambele părţi să dea dovadă de
bună credinţă şi să îşi dorească încheierea unui acord. Dacă lucrurile nu stau astfel, iar una dintre
părţi încearcă să o forţeze pe cealaltă să accepte condiţii ce nu sunt corecte sau drepte, aceasta
din urmă trebuie să decidă dacă prezenţa ei la masa negocierilor este una avantajoasă sau una
dezavantajoasă pentru ei.
Liderii ce participă la negocieri trebuie să consulte, în prealabil, grupul sau comunitatea pe
care o reprezintă, în legătură cu ceea ce îşi doreşte să obţină şi ceea ce este pregătită să ofere.
Negociatorii trebuie să fie direct responsabili în faţa comunităţii.
Pe cale de consecinţă, ei trebuie să fie transparenţi în activităţile lor şi în relaţiile lor,
trebuie să se consulte cu membrii comunităţii, trebuie să îi informeze pe aceştia asupra modului în
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
care decurg negocierile. Deoarece negocierea este un proces, liderii comunităţii nu trebuie să
accepte o ofertă în mod imediat, dacă nu sunt absolut convinşi că membri comunităţii o vor
accepta. Negociatorii trebuie să solicite timp de consultare a comunităţii înainte de a accepta o
ofertă.
Sfaturi practice pentru negocieri reuşite (dacă se desfăşoară cu bună credinţă)
1. Fiţi pregătiţi;
2. Evaluaţi în mod realist ceea ce puteţi obţine, în funcţie de:
• Punctele voastre forte, poziţia adoptată, propunerile şi solicitările înaintate de partea
cealaltă;
• Ceea ce este corect şi drept.
• Propriile cerinţe maximale şi minimale, propunerile şi solicitările voastre şi spaţiul de
negociere pe care îl aveţi.
3. Puneţi-vă de acord cu cei pe care îi reprezentaţi asupra rezultatelor pe care doriţi să le
obţineţi în baza celor de mai sus. Planificaţi-vă întrebările, strategiile, contra-ofertele şi sugestiile,
luând în considerare modul în care cealaltă parte va reacţiona. Studiaţi şi evaluaţi trecutul, poziţia şi
atitudinea în negocieri a celeilalte părţi; astfel, vă veţi putea pregăti strategiile mult mai eficient;
4. Ascultaţi cu atenţie – în această manieră veţi înţelege cealaltă persoană şi vă veţi putea
formula răspunsul, poziţia şi preocupările într-un mod clar şi articulat. Atâta timp cât negocierile se
desfăşoară în bună credinţă, veţi putea crea o atmosferă de înţelegere reciprocă.
5. Recunoaşteţi reuşitele. Un negociator competent va identifica şi lăuda persoanele ce
contribuie la bunul mers al negocierilor, indiferent de care parte se află acestea. Astfel, va reuşi să
insufle ambelor tabere un sentiment de participare în succesul negocierilor.
6. Compromisul. Pregătiţi-vă să fiţi flexibili şi să vă reformulaţi cerinţele, în funcţie de cum
decurg negocierile. Trebuie să aveţi formulate oferte şi cereri alternative, pentru a putea răspunde
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
unor oferte neaşteptate venite din partea cealaltă, fără a fragmenta excesiv procesul de negociere
cu pauze de consultări. Compromisul poate fi cheia negocierilor, dar negociatorul trebuie să aibă
mereu în vedere cerinţele sale minimale. Aceste cerinţe trebuie să fie raţionale, corecte şi realiste,
astfel încât un refuz din partea cealaltă îi va pune într-o situaţie delicată.
7. Recapitulaţi rezultatele. La sfârşitul sesiunii de negociere, întocmiţi o listă a tuturor punctelor
discutate: temele asupra cărora s-a căzut de acord, temele asupra cărora sunteţi în dezacord şi
temele ce necesită discuţii suplimentare. Asiguraţi-vă că toţi au aceeaşi interpretare asupra
acestora. De comun acord, stabiliţi paşii ulteriori ce trebuie parcurşi.
Folosind negocierea ca un mecanism al procesului decizional alternativ, puteţi determina o
schimbare la nivelul persoanelor responsabile de implementarea unei politici publice, chiar dacă nu
aţi reuşit, în mod formal, schimbarea politicii publice respective.
Să presupunem că doriţi schimbarea reglementărilor de mediu de la nivelul oraşului
vostru, pentru a preveni construirea unei nou combinat chimic. Aţi încercat să obţineţi ridicarea
formală a standardelor de mediu ce ar împiedica, astfel, construirea combinatului respectiv, dar nu
aţi reuşit, în ciuda depunerii unor eforturi considerabile. O nouă cale de a opri demararea
construcţiei respective poate fi convingerea, prin negociere, a celui ce este responsabil de
eliberarea autorizaţiei de construcţie (fie el primar sau preşedinte al Comisiei de Urbanism din
Consiliul Local) de dezavantajele produse de prezenţa unui astfel de combinat în oraşul vostru.
Desigur, această soluţie poate fi una temporară, construcţia ar putea fi începută în
momentul în care cel ce vă susţine este schimbat (fie de alegători, prin vot, fie prin decizie
ierarhică), în acel moment, problema fiind repusă în discuţie. Din acest motiv, trebuie subliniat
faptul că, deşi procesul alternativ poate servi la îndeplinirea obiectivelor voastre, este de preferat
procesul decizional formal, care poate oferi o schimbare mult mai stabilă, dacă nu una
permanentă.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
5. Dezbateri cu factorii de decizie
Un mijloc ce poate fi extrem de util în procesul decizional, atât în cel formal, cât şi în cel
alternativ, este dezbaterea publică. Dacă există un curent de gândire majoritar în cadrul
comunităţii asupra unei probleme, dezbaterea este cea mai bună modalitate de demonstrare a
acesteia şi, deci, de influenţare a factorilor decizionali.
Dar ce anume este dezbaterea publică? Aceasta este un eveniment la care participă
reprezentanţi ai factorilor decizionali, cetăţeni şi factorii interesaţi de problema respectivă, fie că
este vorba de organizaţii şi grupuri ale societăţii civile, reprezentanţi ai mediului de afaceri etc.
Acest eveniment se organizează pentru a facilita exprimarea părerilor diferitelor segmente ale
comunităţii aspra unei anumite teme.
Dezbaterea publică permite o comunicare a posibilelor soluţii, atât din partea factorilor de
decizie către comunitate, cât şi invers. În cadrul unei asemenea dezbateri, soluţiile propuse de voi
trebuie susţinute cu argumente clare şi inteligibile, care pot să atragă susţinere.
O altă caracteristică a dezbaterilor publice este accesul liber şi nemijlocit al oricui doreşte
să participe. Luarea cuvântului poate fi limitată, atât ca număr, cât şi ca durată, pentru o bună
desfăşurare a dezbaterii, dar acest aspect va fi detaliat în modalitatea de organizare a unei
dezbateri publice.
Avantajele şi dezavantajele dezbaterii publice
Dacă subiectul prezintă suficient interes în cadrul comunităţii, dezbaterea poate deveni şi
un eveniment mediatic. Jurnaliştii vor fi interesaţi în publicarea unor ştiri despre dezbatere, în
termeni generali, dar şi informaţii specifice, precum poziţia factorilor decizionali sau a
reprezentanţilor comunităţii. Astfel, se iveşte oportunitatea să folosiţi dezbaterea publică nu doar
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
pentru a transmite soluţii către factorii decizionali, ci şi către publicul ce a decis să nu participe la
dezbatere.
Prin caracterul lor interactiv, dezbaterile publice permit interacţiunea directă cu factorii
decizionali sau cu reprezentanţi ai comunităţii ce v-au oferit sprijin în susţinerea soluţiilor propuse
de voi. Aveţi, astfel, oportunitatea de a-i convinge, cu argumente clare şi bine structurate, în faţa
unui public interesat de tema respectivă.
Un dezavantaj al dezbaterilor publice este dat tocmai de caracterul său deschis: pot
participa şi lua cuvântul cetăţeni ce nu sunt informaţi asupra temei sau care consideră problema
lor, ce nu ţine de tema dezbaterii, mult mai importantă şi vor încerca să ducă dezbaterea către
tema respectivă. Esenţiale, pentru voi, în astfel de cazuri, sunt răbdarea şi calmul. Sub nici o formă
nu trebuie să repeziţi, să jigniţi sau să intraţi în discuţii neadecvate cu aceste persoane. Chiar dacă
sunteţi mânat de cele mai bune intenţii, dorinţa de a vă exprima punctul de vedere sau de a
permite altor persoane să intervină asupra temei. Un astfel de comportament vă va face să păreţi
agresiv şi conflictual. Încredeţi-vă în capacitatea moderatorului de a menţine dezbaterea pe făgaşul
firesc.
Organizarea dezbaterii
Deşi, în cazul dezbaterii cu factorii de decizie, aceştia din urmă vor fi, cel mai adesea,
organizatorii dezbaterii, vom reda, în cele ce urmează, câteva sfaturi pentru organizarea unei
dezbateri publice de succes.
Momentul şi locul trebuie alese astfel încât să inducă participarea publicului, alegerea unei
ore din cadrul zilei de lucru va duce la absenţa celor ce lucrează şi la supra-reprezentarea celor ce
nu lucrează; astfel, părerile exprimate în cadrul dezbaterii vor veni doar din partea anumitor
grupuri socio-demografice. Locul trebuie să permită accesul facil; o locaţie situată la una dintre
extremităţile oraşului poate descuraja participarea unor cetăţeni.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Organizarea dezbaterii trebuie comunicată publicului, iar participarea factorilor
interesaţi de tema dezbaterii trebuie stimulată prin trimiterea unor invitaţii către cei care sunt
direct afectaţi de problema discutată.
Informaţiile privitoare la tema dezbaterii trebuie puse la dispoziţia celor interesaţi prin
toate mijloacele posibile (pagina web a instituţiei, Centrul de Informare Cetăţenească, avizierul
instituţiei, trimiterea de e-mail-uri către organizaţiile ce activează în zona temei spuse
dezbaterii etc.).
La fel de importante sunt şi regulile dezbaterii, modalitatea de a lua cuvântul, timpul
alocat per vorbitor. O atenţie sporită trebuie acordată modalităţii prin care participanţii pot lua
cuvântul. Ea poate fi deschisă – în timpul dezbaterii, oricare participant îşi poate manifesta
dorinţa de a lua cuvântul. Dacă organizatorul anticipează o prezenţă ridicată, poate preciza, în
momentul anunţării organizării dezbaterii, că luarea cuvântului va fi limitată la un anumit
număr de participanţi, iar doritorii se pot înscrie pe o listă la sediul instituţiei.
Desfăşurarea dezbaterii
Organizatorul, care, de obicei, este factorul decizional, prin reprezentanţii săi, realizează,
la începutul dezbaterii, o prezentare a temei aflate în discuţie şi a problemei ce necesită o
rezolvare. Timpul alocat acestei prezentări variază, în funcţie de complexitatea temei, dar nu
este recomandată depăşirea unei jumătăţi de oră. Urmează luările de cuvânt din partea
persoanelor cu responsabilităţi în domeniul temei dezbătute, din cadrul instituţiei publice care
este factor decizional.
Apoi, urmează luările de cuvânt din partea participanţilor, în ordinea în care aceştia s-au
înscris pe listă sau au solicitat luarea de cuvânt. Luările de cuvânt ale participanţilor şi ale
reprezentanţilor factorilor de decizie trebuie să beneficieze de acelaşi timp de exprimare: în
funcţie de complexitatea temei, între 3 şi 5 minute.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Ultima secţiune a dezbaterii este alocată întrebărilor adresate de participanţii ce nu au luat
cuvântul. Aceştia pot adresa întrebări reprezentanţilor instituţiei publice sau persoanelor ce au
luat cuvântul şi au expus puncte de vedere.
Rezultatele dezbaterii
În baza înregistrării dezbaterii sau a minutei (dacă înregistrarea nu a fost posibilă/ dorită),
reprezentanţii factorului decizional trebuie să întocmească un raport intermediar. Acest raport
trebuie înaintat personalului competent din cadrul instituţiei ce este factor decizional. Aceştia vor
completa raportul intermediar cu măsurile şi acţiunile pe care le consideră oportune pentru a
implementa recomandările cristalizate în urma dezbaterii.
Raportul final va conţine hotărârile luate de factori decizionali, dar şi un plan de acţiune,
pentru a implementa aceste hotărâri, aprobat de persoana ce conduce instituţia ce este factor
decizional. Acest raport final trebuie adus la cunoştinţa publicului, publicat pe pagina web şi oferit
spre consultare la sediul instituţiei.
6. Metode de influenţare a factorilor de decizie
În cadrul acestei secţiuni, vom discuta şi exemplifica două metode de influenţare a
factorilor de decizie: petiţia şi scrisoarea deschisă. Am ales aceste două metode deoarece ele sunt
complementare: dacă petiţia se bazează pe o interacţiune directă şi formală între semnatari şi
factorul de decizie, atunci scrisoarea deschisă este o metodă ce are ca fundament influenţarea
conştiinţei publice prin transmiterea scrisorii, prin intermediul organizaţiilor mass-media, către un
public cât mai larg, iar, prin influenţarea conştiinţei publice, schimbarea atitudinii şi acţiunii
factorilor de decizie.
Petiţia este o solicitare formală pentru intervenţia instituţiei publice căreia îi este adresată
în rezolvarea problemei semnalate.
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Petiţiile sunt de două tipuri: petiţii private sau speciale şi petiţii publice sau generale. Cele
private semnalează problemele întâmpinate de o singură persoană şi sunt înaintate factorilor de
decizie în nume propriu; cele publice semnalează probleme generale întâlnite de un grup de
cetăţeni; ele sunt înaintate în numele grupului respectiv de cetăţeni, lucru asumat prin semnătura
fiecăruia dintre aceştia. Petiţiile de acest tip pot fi susţinut şi de către diferite organizaţii, caz în
care ele vor fi semnate de reprezentantul împuternicit în acest sens şi parafate.
Petiţiile se depun fie pe cale electronică, la adresa de e-mail indicată de instituţia publică
în acest sens, fie în mod fizic, la registratura instituţiei publice. Din momentul depunerii, instituţia
are la dispoziţie 30 de zile pentru a comunica deponentului răspunsul formulat, fie că acesta este
favorabil sau nu.
Mai jos, se găseşte un model de petiţie publică:
Data depunerii
În atenţia domnului Tudor Ştefănie
Primar
Municipiul Turda
Petiţie
Stimate domnule Ştefănie,
Prezenta petiţie este înaintată de un grup de 68 de locuitori ai municipiului Turda şi este susţinută
de Centrul Raţiu pentru Democraţie.
Dorim să vă atragem atenţia asupra următoarei probleme:
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
În timpul lucrărilor de modernizare a străzii Republicii, din cursul anului trecut, au fost distruse trei
scuaruri. Acestea erau situate la intersecţiile dintre strada Republicii şi străzile Primăverii, Mareşal
Averescu şi Bucegi.
Având în vedere faptul că aceste scuaruri erau singurele zone verzi de pe strada Republicii, iar
eliminarea acestora nu a condus la o fluidizare a traficului, noi, semnatarii prezentei petiţii, vă
solicităm:
Reamenajarea cât mai grabnică a celor trei scuaruri ca elemente de spaţiu verde în fostele lor
locaţii, precum şi investigarea realizării unor noi spaţii verzi în zona străzii Republicii.
Cu stimă,
Nume şi prenume Semnătură
Alis Elena Costescu Director executiv
Centrul Raţiu pentru Democraţie
Vasile Ionescu depune prezenta petiţie în numele semnatarilor şi a Centrului Raţiu pentru
Democraţie.
Datele de contact
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Scrisoarea deschisă
Un alt mecanism prin care se pot influenţa deciziile instituţiilor publice este scrisoarea
deschisă. Spre deosebire de petiţie, aceasta nu abordează probleme private, ci doar publice. De
asemenea, ea nu se depune în mod oficial către instituţia publică, ci este transmisă în mod public
(urmează detalierea).
La fel ca şi petiţia, scrisoarea deschisă poate fi trimisă în numele unui individ sau al unui
grup sau organizaţii. Având în vedere că scrisoarea deschisă este, prin excelenţă, un mecanism
bazat pe impactul pe care îl produce la nivelul conştiinţei publice, nu este recomandată trimiterea
unei scrisori deschise în numele unei singure persoane, dacă aceasta nu este o persoană publică.
Dacă scrisoarea deschisă este trimisă în numele unui grup de persoane ce nu sunt formal
constituite într-o organizaţie, ea va fi semnată, spre deosebire de petiţie, doar de către cel
împuternicit de membrii grupului.
Procesul prin care scrisoarea deschisă este transmisă este de importanţă maximă. Trebuie
avute în vedere două aspecte: transmiterea scrisorii către un public cât mai numeros şi folosirea
unor canale ce vor aduce scrisoarea deschisă în atenţia destinatarului.
Pentru a atinge un public cât mai larg, folosiţi-vă de toate mijlocele de comunicare ce vă
stau la dispoziţie: pagina web, blogul, e-mail-ul sau, în funcţie de resursele de care dispuneţi,
tipărirea şi distribuirea scrisorii către membrii comunităţii poate fi o opţiune. Un element
deosebit, în acest caz, este presa. Puteţi trimite, pur şi simplu, scrisoarea deschisă către
organizaţiile mass-media, în speranţa că acestea o vor publica. Dar, dacă aveţi posibilitatea,
desfăşuraţi un eveniment în care veţi prezenta scrisoarea şi veţi prezenta argumentele voastre în
mod direct jurnaliştilor şi le veţi răspunde în persoană posibilelor întrebări.
Dacă aţi reuşit publicarea scrisorii deschise într-un ziar local ce are un tiraj şi o distribuţie
peste medie şi destinatarul scrisorii deschise este din localitate, atunci se poate spune că v-aţi
atins şi cel de al doilea obiectiv, şi anume: de a aduce scrisoarea în atenţia destinatarului. Dar,
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
dacă destinatarul se găseşte într-o altă localitate, atunci va trebui să apelaţi la o instituţie
mass-media ce vă oferă acoperirea necesară atingerii destinatarului.
Mai jos, se găseşte un model de scrisoare deschisă:
Către Guvernul României
Experienţele pe care le-au întâmpinat alegătorii români din Londra şi din alte oraşe
europene ne-ar putea îndemna să credem că actualul guvern din România nu a dorit, de fapt, ca
diaspora să voteze.
Faptul că votanţii din Londra au aşteptat chiar şi 7 ore la cozi, în ploaie, este o dovadă a
determinării lor de a-şi exercita dreptul la vot, indiferent cu cine au votat. Numărul cu totul
inadecvat de secţii de votare organizate de BEC si puse la dispoziţia lor este fie un exemplu al unei
nefericite ineficienţe fie, mai grav, al unei tactici voite „de sus”.
În numele drepturilor democratice ale poporului român, solicităm Guvernului României să
remedieze situaţia condiţiilor de vot pentru diaspora, înainte de scrutinul din 16 noiembrie, prin:
• Înfiinţarea mai multor secţii de vot;
• Simplificarea procedurii de înregistrare a votanţilor şi eficientizarea procesului de votare;
• Prelungirea orarului de funcţionare a secţiilor de vot până la ora 11 p.m.
Punerea în practică a acestor acţiuni ar ajuta la reinstaurarea încrederii în bunacredinţă a
Guvernului României şi a autorităţilor române.
Organizaţiile semnatare:
...