centrul de cercetare: managementul resurselor forestiere i...

12
Centrul de cercetare: Managementul resurselor forestiere şi cinegetice DOMENIUL DE CERCETARE Centrul de cercetare este afiliat Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, Departamentul Silvicultură şi desfăşoară activităţi de cercetare şi consultanţă ştiinţifică incluse în priorităţile identificate la nivel european şi naţional definite prin sloganul Dezvoltare durabilă, cu următoarele arii de cercetare: Ştiinţele pământului şi managementul resurselor; Biodiversitate biologică, geologică şi sisteme social-economice. Sănătatea plantelor şi animalelor; Protecţia mediului, eficienţă ecologică şi managementul deşeurilor; Modificări globale. Obiectivul major al centrului de cercetare constă în efectuarea de cercetări şi activităţi de asistenţă tehnică cu efecte benefice în gestionarea durabilă a resurselor forestiere şi cinegetice prin: (1) implementarea proiectelor de cercetare şi asistenţă tehnică în cultura pădurilor şi conducerea arboretelor, reconstrucţia arboretelor, gestionarea ariilor naturale protejate, protecţia pădurilor faţă de factorii biotici şi abiotici vătămători, evaluarea şi gestionarea resurselor cinegetice; (2) oferirea de suport pentru perfecţionarea pregătirii prin studii masterale şi doctorale. RESURSA UMANĂ Centrul de cercetare Managementul resurselor forestiere şi cinegetice include: 16 cadre didactice cu normă de cercetare, dintre care: 4 profesori (conducători de doctorat), 6 conferenţiari, 5 şefi de lucrări şi un asistent; Un cercetător ştiinţific gradul III; 11 doctoranzi cu frecvenţă. De asemenea, activitatea de cercetare şi consultanţă ştiinţifică este sprijinită de 7 cadre didactice asociate aflate la pensie, conducători de doctorat. Resursa umană existentă asigură astfel o gamă largă de domenii de cercetare speci fice silviculturii: (1) silvobiologie şi silvotehnică; (2) seminţe forestiere, înfiinţarea culturilor silvice şi reconstrucţie ecologică; (3) evaluări botanice, dendrologice, fitocenologice, fiziologice şi genetice; (4) studii de ecologie generală şi aplicată (pedologice şi climatice); (5) cercetarea, monitorizarea şi combatere dăunătorilor şi bolilor pădurilor; (6) studiul biologiei şi a populaţiilor de interes cinegetic, monitorizarea acestora, creşterea intensivă a vânatului şi salmonidelor, amenajarea şi gestionarea fondurilor de vânătoare. Echipamentele de cercetare existente asigură un nivel ridicat de performanţă ştiinţifică, fiind concentrate în: (1) laboratoarele de cercetare de Genetică forestieră, Pedologie, Seminologie, Protecţia pădurilor şi Fiziologia plantelor; (2) laboratoarele didactice şi de cercetare de Silvicultură, Meteorologie, Ecologie forestieră, Botanică forestieră şi Vânătoare. DOMENII DE EXPERTIZĂ

Upload: others

Post on 20-Oct-2019

43 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Centrul de cercetare: Managementul resurselor forestiere şi cinegetice

DOMENIUL DE CERCETARE

Centrul de cercetare este afiliat Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, Departamentul

Silvicultură şi desfăşoară activităţi de cercetare şi consultanţă ştiinţifică incluse în priorităţile

identificate la nivel european şi naţional definite prin sloganul Dezvoltare durabilă, cu următoarele

arii de cercetare:

Ştiinţele pământului şi managementul resurselor;

Biodiversitate biologică, geologică şi sisteme social-economice. Sănătatea plantelor şi

animalelor;

Protecţia mediului, eficienţă ecologică şi managementul deşeurilor;

Modificări globale.

Obiectivul major al centrului de cercetare constă în efectuarea de cercetări şi activităţi de

asistenţă tehnică cu efecte benefice în gestionarea durabilă a resurselor forestiere şi cinegetice prin:

(1) implementarea proiectelor de cercetare şi asistenţă tehnică în cultura pădurilor şi conducerea

arboretelor, reconstrucţia arboretelor, gestionarea ariilor naturale protejate, protecţia pădurilor faţă

de factorii biotici şi abiotici vătămători, evaluarea şi gestionarea resurselor cinegetice; (2) oferirea

de suport pentru perfecţionarea pregătirii prin studii masterale şi doctorale.

RESURSA UMANĂ

Centrul de cercetare Managementul resurselor forestiere şi cinegetice include:

16 cadre didactice cu normă de cercetare, dintre care: 4 profesori (conducători de doctorat),

6 conferenţiari, 5 şefi de lucrări şi un asistent;

Un cercetător ştiinţific gradul III;

11 doctoranzi cu frecvenţă.

De asemenea, activitatea de cercetare şi consultanţă ştiinţifică este sprijinită de 7 cadre didactice

asociate aflate la pensie, conducători de doctorat.

Resursa umană existentă asigură astfel o gamă largă de domenii de cercetare specifice

silviculturii: (1) silvobiologie şi silvotehnică; (2) seminţe forestiere, înfiinţarea culturilor silvice şi

reconstrucţie ecologică; (3) evaluări botanice, dendrologice, fitocenologice, fiziologice şi genetice;

(4) studii de ecologie generală şi aplicată (pedologice şi climatice); (5) cercetarea, monitorizarea şi

combatere dăunătorilor şi bolilor pădurilor; (6) studiul biologiei şi a populaţiilor de interes

cinegetic, monitorizarea acestora, creşterea intensivă a vânatului şi salmonidelor, amenajarea şi

gestionarea fondurilor de vânătoare.

Echipamentele de cercetare existente asigură un nivel ridicat de performanţă ştiinţifică, fiind

concentrate în: (1) laboratoarele de cercetare de Genetică forestieră, Pedologie, Seminologie,

Protecţia pădurilor şi Fiziologia plantelor; (2) laboratoarele didactice şi de cercetare de Silvicultură,

Meteorologie, Ecologie forestieră, Botanică forestieră şi Vânătoare.

DOMENII DE EXPERTIZĂ

Exemplificări de tematici care atestă experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi

fundamentală :

Elaborarea de modele silviculturale pentru principalele specii de foioase preţioase (frasin

comun, paltin de munte, cireş păsăresc) din România (proiect de cercetare IDEI);

Elaborarea de modele silviculturale (incluzând lucrări de curăţiri, elagaj artificial, emondaj)

în arborete tinere de fag şi cvercete amestecate (contracte de cercetare cu Regia Naţională a

Pădurilor-ROMSILVA);

Realizarea unei reţele de suprafeţe experimentale, de cercetare şi demonstrative privind

silvicultura de arbore în făgete, molidişuri şi brădete tinere aflate în proprietate forestieră

privată (contract de cercetare cu SC Lignum SRL);

Stabilirea tehnicii optime de aplicare a lucrărilor de elagaj artificial în arborete pure şi

amestecate cu specii exotice nord-americane (nuc negru, stejar roşu).

Domeniul de expertiză: Silvicultură

Prof.dr.M.Sc.ing. Valeriu-Norocel NICOLESCU

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din Braşov – 1986

(şef de promoţie);

Masterat: Oxford Forestry Institute, Oxford, Marea

Britanie - 1994

Doctorat: Universitatea „Transilvania” din Braşov – 1997

Conducător de doctorat din anul 2009

Lucrări publicate: 108, din care 27 în străinătate

Contracte de cercetare: 12

Contact: e-mail: [email protected]

telefon: 0268-418600, int. 15 fax: 0268-475705

adresa: Şirul Beethoven, nr. 1, Braşov, România.

Domeniul de expertiză: Împăduriri şi seminţe forestiere

Şef.lucr.dr.ing. Ioan DUTCĂ

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Braşov – 2005;

Doctorat: Universitatea Transilvania din

Braşov – 2011;

Lucrări în reviste ISI: 3

Contracte de cercetare: 9

Contact: e-mail: [email protected]

telefon/fax: 0268475705

adresa: Str. Şirul Beethoven, nr.1, Braşov,

România.

Cercet.şt. Cristina VĂCĂLIE

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Braşov – 2008;

Doctorat: Universitatea Transilvania din

Braşov – 2011;

Lucrări publicate: 5

Contracte de cercetare: 2

Contact: e-mail: [email protected]

telefon/fax: 0268475705

adresa: Str. Şirul Beethoven, nr.1, Braşov,

România.

Exemplificări de tematici care atestă

experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi

fundamentală :

Priority forest, sub-alpine and alpine

habitats in Romania (2005-2009); Training Program for the Department of

Forests and Territorial Inspectorates

(2007-2009);

Afforestation of Degraded Agricultural

Land in Romania – Baseline Study and

Monitoring Plan (2001-2002);

Politica şi Strategia de Dezvoltare a

Silviculturii în România în perioada

2001-2010;

Politica şi Strategia de Dezvoltare a

Silviculturii în România în perioada

2001-2010;

Proiect LIFE Natura: Imbunătăţirea

condiţiilor pentru conservarea

carnivorelor mari –transferul celor mai

bune practici (2010-2013);

Servicii de consultanţă pentru

elaborarea planurilor de împădurire

(2009-2013).

Prof.dr.ing. Ioan Vasile ABRUDAN

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Braşov – 1991;

Doctorat: Brunel University (Marea

Britanie) – 1998;

Conducător de doctorat din anul 2007

Lucrări publicate: 110

Contracte de cercetare: 51

Contact: e-mail: [email protected]

telefon: 0268 413000 fax: 0268410522

adresa: B-dul. Eroilor, nr.29, Braşov,

România.

Exemplificări de tematici care atestă experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi

fundamentală :

Evaluarea diversităţii genetice pentru specii de mare importanţă forestieră (cvercinee, molid,

cireş pădureţ, nuc negru etc.), în vederea fundamentării strategiilor de ameliorare şi a

managementului pădurilor cultivate şi din arii naturale protejate (exemple: proiecte de

cercetare OAKGIS, CONBIODIV, IDEI-183, TE-73);

Identificarea după criterii genetice, prin markeri biochimici primari şi markeri ADN, a

populaţiilor valoroase, în vederea: i) cartării acestora ca reurse genetice forestiere

(programul COREGE FOREST, rezultând ca produs Catalogul Naţional al Resurselor

Genetice Forestiere ediţia 2011); ii) desemnării surselor de seminţe testate pentru cvercinee,

pentru a fi utilizate în lucrările de împădurire şi reîmpădurire (programul TREE VARGEN);

Analiza nişelor ecologice optime, suboptime şi limitative pentru specii de foioase cu lemn

valoros (paltin de munte, paltin de câmp, sorb, cireş pădureţ, frasin comun, anin negru),

rezultând recomandări pentru utilizarea acestora în culturi instalate în România;

Identificarea şi descrierea ecotipurilor climatice şi edafice pentru principalele specii de

interes forestier din România (molid, brad, fag, cvercinee), cu aplicabilitate în gospodirea

durabilă a pădurilor şi conservarea unor ecosisteme rare, vulnerabile.

Domeniul de expertiză: Dendrologie, Genetică forestieră

Prof.dr.ing. Neculae Şofletea

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Brasov – 1979;

Doctorat: Universitatea Transilvania din

Brasov – 1994;

Conducător de doctorat din anul 2005

Lucrări publicate: 131

Contracte de cercetare:19

Contact: e-mail: [email protected]

telefon: 0268 418600 / int 16 fax: 0268

475705

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov,

Romania.

Conf.dr.ing. Alexandru Lucian Curtu

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Brasov – 1998;

Doctorat: Universitatea Goettingen,

Germania – 2006;

Lucrări în reviste ISI: 11

Contracte de cercetare: 7

Contact: e-mail:

[email protected]

telefon: 0268 418600 / int 16 fax: 0268

475705

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov,

Romania.

Evaluarea comportării speciilor în populaţii naturale, culturi pentru producţie şi culturi

experimentale (teste de provenienţe, descendenţe etc.), prin analize autecologice, genetico-

ecologice şi de genetică cantitativă.

Exemplificări de tematici care atestă experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi

fundamentală :

Analiza nișelor ecologice optime, suboptime și limitative pentru specii de foioase cu lemn

valoros (paltin de munte, paltin de câmp, sorb, cireș pădureț, frasin comun, anin negru),

rezultând recomandări pentru utilizarea acestora în culturi silvice

Fundamentarea staţională a reconstrucţiei ecologice a arboretelor şi a terenurilor degradate

prin exploatări miniere de suprafaţă din vestul Podişului Getic, PN II, Programul Idei,

Contract nr. 374/8.10.2007 CNCSIS, (director proiect prof.dr.ing. Gheorghe Spârchez)

cu recomandari practice privind reconstrucția ecologica a haldelor miniere.

Elaborarea unor norme tehnice de amenajare în arii naturale protejate- beneficiar MAPDR

ctr. nr. 532/2006-resp.Prof dr.ing. Gheorghe Spârchez

Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din România-beneficiar: European

Commission-Life Natura(resp.Prof.dr.ing.I.V. Abrudan)

Domeniul de expertiză: Pedologie și Stațiuni forestiere

Prof.dr.ing. Gheorghe Spâechez

Studii:

Absolvent al Universității Transilvania din Brasov – 1974

Doctorat: Universitatea Transilvania din Brasov – 1996

Conducător de doctorat din anul 2009

Lucrări publicate: 96

Contracte de cercetare:28

Contact:

e-mail:[email protected]

telefon: 0268 418600 / int 38 fax: 0268 475705

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov, Romania.

Cercetări privind corelarea tipurilor de statiuni si a tipurilor de păduri şi elaborarea unei chei

de încadrare în vederea fundamentării pe baze tipologice a gospodăririi durabile a pădurilor,

cu recomandari pentru aplicarea operațiunilor culturale și tratamentelor in funcție de

condițiile staționale.

Exemplificări de tematici care atestă experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi fundamentală :

Analiza corologică, ecologică şi sozologică pentru specii de plante vasculare (Ghid ilustrat

al plantelor vasculare periclitate, vulnerabile şi rare din pădurile României, Cercetări

corologice, fitocenologice şi ecofiziologice în laricetele naturale din Carpaţii Sud-Estici

(Carpaţii Româneşti), Managementul conservării biodiversităţii în România; Explorarea

biodiversităţii florei spontane din România pe baza colecţiei herbaristice a Facultăţii de

Silvicultură şi Exploatări Forestiere)

Identificarea, descrierea şi cartarea habitatelor forestiere (proiecte de cercetare în PN Piatra

Craiului, PN Defileul Jiului, PN Insula Mică a Brăilei, PN Vânători Neamţ, PN Munţii

Măcinului, SCI Racâş-Hida, Mestecănişul de la Reci; proiect LIFEO5NAT/ RO/000176);

Studii fitosociologice analitice şi de sinteză (Site Classification of European Forests,

Revizuirea statistică a sintaxonomiei pădurilor de cvercinee din România)

Studii de fundamentare pentru evaluarea stării de conservare şi elaborarea planurilor de

management ale ariilor protejate (Studiu de fezabilitate – Studiu asupra mlaştinii eu-

mezotrofe şi a pădurii vestigiale din Prejmer, Cercetări privind măsurile de conservare şi

protejare a speciilor vegetale şi animale rare, periclitate, din ecosistemele judeţului Braşov

şi împrejurimi)

Domeniul de expertiză: Botanică, Fitosociologie, Conservarea biodiversităţii, Fiziologie

Conf.dr.ing. Dan Gurean

Studii:

Licenţă: Univ. Transilvania Brasov – 1989;

Doctorat: Univ. Transilvania Brasov-2007;

Lucrări publicate: 57

Contracte de cercetare: 26

Contact: e-mail: [email protected]

telefon: 0268 418600 / int 25, fax: 0268 475705

adresa: Sirul Beethoven, nr.1, Brasov, România

Şef lucr.dr.ing. Adrian Indreica

Studii:

Licenţă: Univ. Transilvania Brasov – 1998

Doctorat: Univ. Transilvania Brasov – 2008

Lucrări publicate: 21

Contracte de cercetare: 15

Contact:

e-mail: [email protected]

telefon: 0268 418600 / int 25 fax: 0268 475705

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov,

România.

Studii privind dinamica proceselor ecofiziologice în arborete, dinamica creşterii radiale la

arbori, nutriţia minerală sau reacţia fotoactivă a puieţilor din regenerări naturale (Cercetări

ecofiziologice în făgete şi amestecuri de fag cu răşinoase, păduri de luncă şi răchitării,

Cercetări ecofiziologice în făgete şi în amestecurile de fag cu răşinoase în vederea

fundamentării măsurilor de sporire a potenţialului lor productiv, Determinarea capacităţii

fotosintetice a stejarului, fagului, frasinului faţă de tipul de nutriţie şi stadiul de dezvoltare)

Conf.dr.ing. Petru Tudor Stăncioiu

Studii universitare:

Universitatea Transilvania din Braşov – 1996

Doctorat:

University of California, Berkely - 2003

Lucrări publicate în reviste ISI: 7

Participare contracte de cercetare: 12

Contact:

e-mail: [email protected]

telefon: 0268 418600 / int 18 fax: 0268 475705

adresa: Str. Şirul Beethoven, nr.1, Braşov, Romania.

Exemplificări de tematici care atestă experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi

fundamentală :

Cercetări de ecologie: Efectele elagajului artificial asupra incidenţei ciupercii Cronartium

ribicola la Pinus lambertiana – California USA; Relaţia între suprafaţa lemnului fizioilogic

activ şi suprafaţa foliară la Sequoia sempervirens – California USA; Dezvoltarea regenerării

vegetative de Sequoia sempervirens în condiţii variabile privind acoperirea coronamentului şi

suprafaţa foliară a arboretului matur – California USA; Modelarea stocării carbonului în forme

ecosistemice tranzitorii asociate schimbării utilizării terenurilor forestiere din România –

FORLUC); Creşterea, eficienţa creşterii şi plasticitatea morfologică a regenerării naturale din

arboretele amestecate montane cu structuri diversificate din România (studii doctorale).

Consultanţă în domeniul certificării managementului forestier: Identificarea pădurilor cu

valoare ridicată de conservare; Elaborarea procedurilor silvice conform standardului de

certificare; Instruirea personalului de teren şi de birou cu privire la cerinţele de certificare;

Evaluarea în teren a condiţiilor necesare certificării.

Consultanţă în domeniul conservării naturii:

o identificare, cartare, evaluarea stării de conservare, măsuri de management şi de

monitorizare pentru habitate forestiere de importanţă comunitară (proiect LIFE05

NAT/RO/000176: "Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din România")

o carnivorele mari şi interacţiunea lor cu omul (Proiect LIFE07 NAT/IT/000502: "EX-TRA

– Îmbunătăţirea condiţiilor privind conservarea carnivorelor mari – transferul celor mai

bune practici");

Domenii de expertiză: Ecologie forestieră, Conservarea naturii,

Certificare management forestier

o reţele ecologice (Proiect BBI MATRA 59-S-2/07: Design of the Carpathian Ecological

Network);

o evaluare proiecte conservarea naturii („Sprijin pentru Organismele Intermediare în

vederea gestionării procesului de evaluare tehnico-financiară şi selecţie a proiectelor de

protecţie a naturii finanţate din POS Mediu, Axa prioritară 4” 2009-2011)

o consultanţă în domeniul elaborării planurilor de management pentru situri Natura 2000 în

România.

Exemplificări de tematici care atestă experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi

fundamentală :

Analiza scenariilor de schimbare a climei şi a efectelor posibile asupra ecosistemelor

forestiere, în vederea fundamentării ştiinţifice a unor strategii adaptative pentru

managementul durabil al pădurilor (exemple de proiecte de cercetare: Proiect Idei ID_206,

COST FP0703 ECHOES).

Stabilirea unor particularităţi microclimatice ale pădurilor monatane, pe baza analizei bazei

de date obţinute prin reteaua de senzori de temperatură şi umiditate instalaţi în zona

Braşovului.

Determinarea unor particularităţi topoclimatice la nivelul parcelelor şi subparcelelor

amenajistice pe baza modelelor digitale complexe (seturi de hărţi tematice GIS).

Domeniul de expertiză: Meteorologie forestieră, Amelioraţii silvice

Conf.dr.ing. Victor Dan Păcurar

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din Brasov – 1992;

Doctorat: Universitatea Transilvania din Brasov – 2001;

Lucrări publicate: 56

Contracte de cercetare: 8

Contact: e-mail: [email protected]

telefon: 0268 418600 / int 29 fax: 0268 475705

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov, Romania.

Utilizarea modelării şi simulării proceselor hidrologice şi erozionale pentru fundamentarea

ameliorării silvice a terenurilor degradate.

Studierea căilor de optimizare a soluţiilor tehnice de reconstrucţie ecologică forestieră a

terenurilor degradate, în vederea ameliorării proiectării şi execuţiei acestora.

Exemplificări de tematici care atestă experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi

fundamentală:

Realizarea de lucrări de cartare şi inventariere a speciilor de insecte din ecosistemele

forestiere, în vederea identificării celor care ar putea fi implicate în fenomenul de uscare în

masă a diferitelor specii lemnoase.

Cunoaşterea riscului de înmulţire în masă a gândacilor de scoarţă în diferite condiţii

naturale. Pentru speciile de insecte cu potenţial de vătămare din arboretele de răşinoase,

identificarea măsurilor de management al populaţiilor acestora, în vederea reducerii

impactului negativ asupra ecosistemelor studiate.

Identificarea factorilor care intervin în atracţia exercitată de către arborii de răşinoase asupra

gândacilor de scoarţă: substanţele produse de arborii în curs de uscare, substanţele produse

de gândaci în diferite etape din timpul hrănirii sau reproducerii; culoarea curselor

feromonale, etc.

Identificarea speciilor de acarieni foretice şi parazitoide pe adulţii de Ips typographus.

Domeniul de expertiză: Protecţia pădurilor

Şef lucr.dr.ing. Gabriela Isaia

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din Brasov – 1997;

Doctorat: Universitatea Transilvania din Brasov – 2009;

Lucrări publicate: 25

Contracte de cercetare: 5

Contact: e-mail: [email protected]

telefon: 0268 418600 / int 16 fax: 0268 475705

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov, Romania.

Asistenţă tehnică pentru gestionarii de păduri de stat şi private în vederea prevenirii apariţiei

factorilor favorizanţi pentru producerea de gradaţii ale speciilor de gândaci de scoarţă şi

înlăturării efectelor negative de ordin economic şi ecologic ale acestor gradaţii.

Exemplificări de tematici care atestă experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi

fundamentală :

proiectarea complexelor de creştere intensivă a vânatului; metode şi tehnici de creştere a

vânatului în complexe;

gestionarea faunei de interes cinegetic şi a habitatelor acesteia, precum şi a celei

salmonicole, în concordanţă cu obiectivele de conservare a biodiversităţii şi cu cele social-

economice raportate la ramura cinegetică;

evaluarea completă a trofeelor convenţionale de vânat;

creşterea eficientă a speciilor de peşti de apă dulce în sisteme semiintensive şi intensive.

Domeniul de expertiză: Creşterea intensivă a vânatului,

Management cinegetic, Trofee de vânat, Limnologie, Piscicultură

Şef lucr.drd.ing. Vladimir Popescu

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Brasov – 1995;

Doctorand: Universitatea Transilvania din

Brasov – 2012;

Contracte de cercetare: 5

Contact: e-mail: [email protected]

telefon: 0268 471230; 0745350796

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov,

Romania.

Asist.dr.ing. Codrin Codreanu

Studii:

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Brasov – 1993;

Doctorat: Universitatea Transilvania din

Brasov – 2012;

Lucrări în reviste ISI: 3

Contracte de cercetare: 1

Contact: e-mail: [email protected]

telefon: 0268 471230; fax: 0268 475705

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov,

Romania.

Exemplificări de tematici care atestă

experienţa şi expertiza în cercetarea aplicată şi

fundamentală :

Inventarierea faunei sălbatice (păsări,

mamifere), a habitatelor caracteristice şi

a ameninţărilor, în vederea asigurării

unui management corespunzător din arii

naturale protejate sau din afara lor

(exemple: proiecte de tip Life Natura,

GEF, Matra Knip, teme de cercetare cu

terţi etc.);

Conectarea Romaniei la reteaua

europeana de cercetare, supraveghere si

control a bolilor transmisibile

emergente, la animale salbatice

protejate” Proiect CEEX (modul III);

Estimarea populaţiilor de carnivore mari

şi pisică sălbatică şi stabilirea nivelului

de intervenţie in România; Elaborarea planurilor de management şi a planurilor de acţiune,

în România, pentru urs, lup, râs;

Ecologia carnivorelor mari şi importanţa faunistică a speciilor în condiţiile din România

Realizarea hărţilor fondurilor de vânătoare în sistem GIS

Domeniul de expertiză: Ornitologie, Arii naturale protejate,

Conservarea faunei si habitatelor

Conf.dr.ing. Dan Traian Ionescu

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Brasov – 1997;

Doctorat: Universitatea Transilvania din

Brasov – 2002;

Lucrări în reviste ISI: 3

Contracte de cercetare: 10

Contact: e-mail: [email protected]

telefon: 0268 471230

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov,

Romania.

Conf.dr.ing. Ovidiu Ionescu

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Brasov – 1990;

Doctorat: Universitatea Transilvania din

Brasov – 2002;

Lucrări publicate:

Contracte de cercetare: 27

Contact: [email protected]

telefon: 0268 471230

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov,

Romania.

Şef lucr.dr.ing. Daniel Iordache

Absolvent al Universităţii Transilvania din

Brasov – 1994;

Doctorat: Universitatea Transilvania din

Brasov – 2011;

Lucrări publicate: 18

Contracte de cercetare: 2

Contact: [email protected]

telefon: 0268 471230

adresa: Str. Sirul Beethoven, nr.1, Brasov,

Romania.

Stabilirea unei noi metode de estimare a densităţii populaţiilor de ungulate în condiţiile din

România

Cercetări privind evaluarea trofeelor de cerb comun, cerb lopătar şi căprior

Proiect FP-6- Galileo „BEAR” „Bear Ethology Around România”

Proiect „PINMATRA” – Reţele ecologice europene pentru carnivorele mari

Consultanţă pentru London Zoological Society / England” in “European Bison

Reintroduction Project”.