Autor: Jacqueline Choisel________________________________

 Derularea unei vieţi pământeşti este coordonată minunat prin înlănţuiri multiple, treceri de la o vârstă la alta printr-un progres delicat, astfel încât nimic să nu ne tulbure atunci când vibrăm în ritmul Legilor. Încarnarea Înainte de naştere, sufletul omenesc se află în aşteptare în lumea de dincolo. El se menţine în apropierea viitoarei mame până când fătul atinge acea dezvoltare care îi permite sufletului să ia corpul în stăpânire. Această aşteptare pe lângă viitoarea mamă care oferă receptaculul indispensabil venirii sale pe Pământ este de o mare importanţă pentru fiecare suflet. Într-adevăr, atunci când copilul este aşteptat cu bucurie, sufletul viitorului micuţ va avea parte de ea şi primele fire care se vor ţese vor fi clare şi luminoase, benefice atât pentru mamă cât şi pentru copil.Dacă dimpotrivă, venirea copilului nu este dorită, sufletul în aşteptare va avea de suferit. El va resimţi în mod dureros că nu este aşteptat de bunăvoie. Deja înainte de naştere va fi marcat de lipsa de iubire din mediul său.Dar graţie Mesajului Graalului al lui Abd-ru-shin noi ştim că nimic nu se petrece la voia întâmplării. Dacă un suflet este obligat să trăiască această experienţă, să treacă prin ea, acest lucru se întâmplă pentru că el însuşi a determinat-o anterior. Deşi odată cu intrarea în viaţa pământească el nu mai este conştient de această suferinţă, subconştientul său nu a uitat-o, iar ea îl poate marca mai târziu, în timpul altor experienţe. Dar curgerea vieţii sale îi va aduce ocazia să se desprindă de ea, într-un fel sau altul. Copilăria Iată nou-născutul care se scaldă acum în lumina zilei. La început, viaţa sa pământească e vegetativă, iar el se află încă între cer si pământ. Micuţul corp trebuie să crească, să prindă puteri, astfel încât instrumentul indispensabil vieţii sale pământeşti să fie pregătit. Personalitatea micuţului se dezvăluie încetul cu încetul. Dar copilul va rămâne încămult timp în lumea sa. El nu are vise, abia dacă intră în contact cu lumea exterioară. Totuşi, pe măsură ce se trezeşte la viaţă, devine mai conştient, dar nu are încă acea conştiinţă de sine pe care o deţine adultul. Copilul se dezvoltă pe terenul animisticului, a cărui conştiinţă predomină în anii copilăriei.  Dacă am vrea să studiem semnificaţia diferitelor vârste ale vieţii pământeşti, ar trebui să ţinem seama şi de cele patru temperamente de care ele sunt indisolubil legate. Mesajul Graalului ne învaţă că teritoriul pe care prosperă copilul îi aparţine temperamentului "sanguin".Atunci când vorbim despre temperamentul sanguin, această expresie ne evocă imediat lipsa de griji, bucuria de a trăi pe care o au fluturii în lumina soarelui. A lua viaţa aşa cum e, a o gusta din plin pe terenul animisticului. Ce bucurie minunată şi pură pentru un copil atunci când poate să zburde fără oprelişti în natură, să se joace cu animalele, să culeagă florile câmpului… Pentru copil, contactul cu lumea animisticului constituie un soi de ucenicie a vieţii viitorului adult.Într-adevăr, este evident că putem trăi pe Pământ numai datorită animisticului. Lumea animistică (nota autoarei: fiinţele naturii şi întreaga natură, cu toate animalele şi plantele sale) a pregătit totul, astfel încât noi să avem posibilitatea de a exista în acest plan. Fără ea noi nu am fi aici. Este întru-totul firesc să învățăm să o

cunoaştem şi să o iubim dacă vrem să ne urmăm calea cu paşi hotărâţi. Am putea spune la fel de bine: animisticul este puntea de legătură între spiritul uman şi materia pe care o animă. Această imagine ne face să înţelegem şi mai bine necesitatea de a cunoaşte lumea animistică, fără de care nu ne-am putea dezvolta, căci ne-ar lipsi fundamentul vieţii pământeşti.Plecând de la aceste reflecţii, putem deduce cât de profund pot fi perturbaţi copiii crescuţi la oraş. Ei sunt mici "flori ale asfaltului", care nu cunosc decât betonul, cei câţiva arbori şi puţinul gazon din jurul marilor blocuri. Astfel de copii nu se pot dezvolta în mijlocul naturii, conform Legilor Creaţiei şi nu este de mirare că acest lucru se resimte în multe feluri.Prin urmare, copilul se dezvoltă încetul cu încetul pe terenul animisticului. Nefiind încă legat de lumea exterioară prin forţa sexuală, el nu are nici responsabilitate spirituală. Astfel trece el treptat la stadiul de adolescent. Adolescenţa O altă lume se deschide în faţa lui. El îşi pierde visele de copil. Acum trebuie să-şi găsească un altfel de echilibru. Odată cu transformarea radiaţiei sângelui, se transformă şi temperamentul sanguin, devenind "melancolic". Legătura pe care o stabileşte cu forţa sexuală îi conferă noi orizonturi.  Adolescentul se află între două lumi: lumea copilăriei pe care tocmai a părăsit-o şi cea a adultului la care n-a ajuns încă. El conservă această înclinaţie spre visare, care acum ia o formă diferită. Dacă visele copilăriei corespund temperamentului sanguin, fiind mai degrabă din categoria poveştilor cu zâne, visele adolescenţei iau forma unor reverii: adolescentul se va minuna mai degrabă contemplând stelele sub bolta cerească. Nu va aborda la fel nici pădurea: în loc să zburde prin tufişuri până la epuizare, va respira aerul pădurii, va adulmeca pământul şi va percepe atmosfera, deschizându-se impresiilor care i se oferă din jur. Cu toate va fi la fel…Această perioadă a temperamentului melancolic este plină de binecuvântare. Adolescentul ar vrea să cuprindă lumea întreagă! în sufletul lui se înfiripă ceva nou, pe care nu-l putea percepe în aceeaşi formă pe vremea când era copil: iubirea! Adolescentul iubeşte. El iubeşte florile, plantele, animalele, natura întreagă. şi această iubire îl poartă cu sine pe aripile speranţei!Speranţa! Speranţa într-o lume mai bună, într-o fraternitate autentică a rasei umane, într-o viaţa armonioasă şi plină de frumuseţe… speranţa în tot ce este nobil şi înalţă omul.Prin legătura pe care o dobândeşte acum cu forţa sexuală – delicata floare a tot ce înseamnă materia densă – el face timid primii paşi în lumea adulţilor. Atunci se izbeşte de realitate. Ceea ce vede, ceea ce resimte din această lume nu corespunde deloc cu aspiraţia sa interioară. El percepe dureros nedreptatea, minciuna si lăcomia, tot ce nu vibrează în ritmul vioi al entuziasmului său juvenil. Atunci începe lupta: el ar vrea să transforme lumea. El contestă totul: educaţia, părinţii, societatea, şcoala, etc. Este de mirare? Cu atât mai mult cu cât resimte mai puternic responsabilitatea sa spirituală.Căci lumea în care trăim şi pe care am construit-o de milenii nu este proprie dezvoltării spirituale a omului. Din adolescenţă încep studiile serioase pentru tineri. Intelectul deja supradezvoltat este cultivat până la paroxism, lăsând puţin loc vieţii interioare; în cel mai bun caz, aceasta este pusă pe plan secundar în timpul orelor de divertisment.Dacă scânteia de spirit nu se mai poate înflăcăra, lumea din jur i se impune adolescentului în totalitate. El îşi va uita impulsurile pline de entuziasm, încercând să intre în rândul lumii. Mai târziu, cu un surâs nostalgic, el va considera perioada adolescenţei ca o tranziţie spre "maturitatea" adultului.

Din contră, dacă luptă curajos pentru salvarea a ceea ce are mai scump, această viaţă interioară activă, el va trece prin experienţe amare, dar va dobândi pe drumul său acea siguranţă care îi va permite să abordeze viaţa de adult, lăsând în urmă temperamentul melancolic pentru cel "coleric" care îşi face apariţia. Vârsta adultă Adolescentul se caută pe sine! Puternicul impuls care îl proiecta în entuziasmul de a face ceva, fără să ştie nici de ce şi nici cum, se transformă treptat, prin reflectare precisă în forme determinate, în activitate rodnică.Până acum, atât copilăria cât şi adolescenţa nu au fost decât o pregătire pentru viaţa pământească propriu-zisă. Trecând la temperamentul coleric, omul îşi dobândeşte deplina valoare.Perioada vârstei adulte este cea mai importantă din întreaga viaţă pământească. Omul deţine acum responsabilitate spirituală deplină. Toate gândurile, fiecare cuvânt şi fiecare faptă a lui ţes şi formează necontenit covorul vieţii. în egală măsură, el îşi impregnează mediul cu radiaţia proprie, îşi pregăteşte veşmântul pe care va trebui să-l poarte într-o încarnare ulterioară; îşi înnobilează anturajul sau îl degradează, poate lăsa să se coacă cele mai savuroase fructe, după cum poate instaura devastarea.  Întâlnirea cu iubirea din adolescenţă îi va fi un ajutor preţios. Căci iubirea e baza tuturor lucrurilor. O va putea dezvolta precum un minunat trandafir, înnobilându-şi anturajul, răspândind bucurie si fericire. Dar e vorba de iubirea veritabilă, clară ca apa de izvor, pură precum cristalul, acea iubire care e una cu dreptatea.În simplitate fiecare fiinţă umană poate înfăptui lucruri măreţe, chiar dacă măreţia lor nu este vizibilă pământeşte. Nu trebuie să uităm că viaţa adevărată este în primul rând spirituală. Nucleul nostru este spiritul, venit din împăraţia Spirituală. Cufundat în materie pentru a se putea dezvolta, el va trebui să se înalţe spre Patria sa, Paradisul, ca spirit matur, conştient de sine! Prima lui sarcină pe Pământ este să-şi rânduiască viaţa potrivit Legilor Creaţiei. în lupta pentru subzistenţă, el se loveşte de ceilalţi, se şlefuieşte, se maturizează.Această mişcare neîntreruptă îl obligă la trezire, la activitate şi la dezvoltare personală.Trecând prin experienţa animisticului în copilărie, el îşi va putea construi viaţa pământească pe un teren sigur.În toate sarcinile care îi revin, în grijile şi bucuriile vieţii, în multiplele sale responsabilităţi, el va trebui să caute mereu legătura cu spiritualul aflat deasupra lui. Va trebui să vegheze ca această legătură să nu se întrerupă niciodată. Precum pomul în floare pe care-l descrie poetul "cu tălpile pline de praf, cu rochie diafană de bal", el va fi solid ancorat pe terenul materiei dense, în timp ce antenele spiritului său vor fi mereu orientate în sus, gata să capteze rezonanţele patriei sale îndepărtate. în acest fel va spiritualiza materia, înălţând totul în jur, favorizând întreaga Creaţie. Animisticul i-a oferit posibilitatea de dezvoltare în materie, pregătind terenul pe care el poate prospera. Conform Legii efectului reciproc, el îl va înnobila la rândul său prin puritatea radiaţiei spirituale.De asemenea va exercita o influenţă puternică asupra descendenţilor săi, eliminând orice element obscur, pentru a le oferi ocazia de a se încarna pe Pământ doar sufletelor luminoase, care vor veni în lumea pământească în scopul evoluţiei lor spirituale. Şi pentru aceste suflete ciclul va reîncepe: încarnare – naştere – copilărie –adolescenţă – vârsta adultă – bătrâneţe… Un schimb minunat și neîntrerupt, înfăptuit precum un cântec de laudă pentru Bunătatea şi Măreţia Creatorului.Dar cum tot ce se naşte este trecător, forţele fizice scad încetul cu încetul. Copiii şi-au făcut intrarea în viaţă, adolescenţii au devenit adulţi. Şi iată că vine şi

bătrâneţea, cu paşi înceţi, dar fără zăbavă. Bătrâneţea O nouă schimbare în radiaţia sângelui determină ultima schimbare a temperamentului: din coleric devine "flegmatic".La început vârstnicul este oarecum nefericit că nu mai poate îndeplini tot ceea ce înainte reuşea să facă. în el se dă o luptă intensă. Nu vrea sa fie inactiv, pentru că a lucrat mereu cu bucurie si ardoare. Dar iată că puterile nu-l mai ajută. Este foarte greu! Anturajul îl îndeamnă să fie liniştit, să se odihnească mai mult. Atunci ascultă pentru moment, apoi începe iar… dar nu pentru mult timp. Acest du-te-vino continuă până când omul înţelege că bătrâneţea are un rol diferit, dar la fel de important. Acum activitatea materială este datoria tinerilor. Pentru că forţele sale s-au diminuat, el este nevoit să ţină seama de acest lucru. Dar nu înseamnă că trebuie să rămână confortabil în fotoliul său. Trebuie să lucreze în continuare, dar conform posibilităţilor sale. Mereu există ceva de lucru pe măsura lui.  El descoperă că are acum mai mult timp liber decât avea înainte. Cum să-l folosească mai bine? în reflecţiile sale îşi retrăieşte uneori amintirile: bucuriile şi necazurile, momentele solemne ale dăruirii de sine, dar şi clipe mai puţin frumoase, care îl fac uneori să roşească! Cum de a făcut acele lucruri? Reflecţiile se succed: experienţa dobândită în viaţă îl face să vadă multe lucruri într-o altă lumină. Ah! Dacă ar fi ştiut! Dar… "tinereţea nu ştie, bătrâneţea nu poate…".El îşi reconsideră viaţa de la începuturile ei, atât cât îşi poate aduce aminte. Atunci rămâne mirat în faţa firului conducător care l-a ghidat în timpul existenţei sale pământeşti. El ştie că viaţa adevărată se desfăşoară dincolo de materie. Odată ce părăseşte Pământul, lăsând în urmă acest înveliş uzat, el poate să activeze din nou cu bucurie şi vie recunoştinţă pentru toate darurile primite.Astfel se pregăteşte el pentru marea trecere… Se detaşează puţin câte puţin de tot ce avea odinioară atâta importanţă pentru activitatea sa pământească. Doar ştiuse dintotdeauna că va veni odată şi această zi. În mod cert, această detaşare îi este uşoară tocmai pentru că s-a gândit la ea deseori şi astfel s-a pregătit pentru acest eveniment. Ori, odată depăşite primele momente dificile ale retragerii sale, el este acum mulţumit că a reuşit să o facă. şi priveşte viitorul cu încredere. Căci mereu există un viitor! Totul este viu!…Astfel trăită, bătrâneţea este o sursă de binecuvântări.Abd-ru-shin ne explică:"Aceasta este condiţia normală şi sănătoasă în zona temperată, ca distinctă de zona neobişnuită.Cât de strâns legat este totul şi cum se manifestă într-un mod similar în Lumea Materiei puteţi vedea chiar şi pe pământul material-dens în derularea anotimpurilor: primăvară, vară, toamnă şi iarnă. Primăvara, o trezire impetuoasă, vara, o dezvoltare visătoare cu imboldul spre coacere, toamna, roadele acţiunii şi iarna, o tranziţie calmă cu toate trăirile acumulate, spre o nouă trezire!"Trăită aşa cum se cuvine, viaţa noastră pământească, împreună cu cele patru anotimpuri ale sale, poate şi trebuie să fie laborioasă, senină şi rodnică pentru devenirea spiritului.