foaia literara anotimpuri nr. 3 - poezie sighisoreana
DESCRIPTION
Foaia literara Anotimpuri nr. 3 - Poezie sighisoreanaTRANSCRIPT
Şi eu sunt Univers!
Emil Coriolan Dumitru
Întrebarea întrebare caută
Şi răspunsul este întrebare
Omul se caută pe sine
În el, în afund
Şi numai gândul îi cărăbuş
Şi drumul îi fără semen
Întins în necuprins
Şi se întreabă ce caută,
Pe cine?
Şi râde când singur
Gândul îi spune:
“Omul se caută pe sine!”
FOAIE DE LITERATURĂ ŞI ARTĂ SIGHIŞOREANĂ
ANUL I, NR. 3 - 1 MARTIE 2012
Anotimpuri Flori
Mioarei
Florile de câmp dansau în jurul tău,
Ca să te poată îmbrăţişa
Brăduţul te-aştepta în faţa casei
Ca să-ţi deschidă portiţa
Florile sărace se strecurau printre uluci
Să-şi mângâie cenuşăreasa
Florile din glastre încălzeau culorile
Când veneai din magazinul îngheţat
Florile de pe balcon aşteptau
Să le aduci cu trenul căsuţele de lut
Florile de la florărie urcau pe etaj
Să te întâmpine printre geamantane
Florile în poştă veneau spăşite
Să-ţi cheme zâmbetu' napoi.
Şi toate florile de aceeaşi limbă
Au pierit în tăcere în seara când plecai.
Iar florile de la capătul lumii, stinghere
Vin să te cunoască între colege
Butoniera unde le păstrăm noi
E locul geografic al inimii.
Martie
Emilia Ciupină
Pe piept, un semn gingaş şi mic,
Dar cald, uşor şi plin de dor,
O floare, o ghindă, mai nimic,
Un mărţişor!
Loială eu, el, temător,
În martie ne-am reîntâlnit,
Chemaţi de soare şi de dor,
Că ne-am iubit.
În zbateri roşii, albe-n vânt,
Pe pieptu-mi fără echivoc,
Oprit este de-un clar avânt
Şi-un vag noroc.
E martie şi-i dăm îndemn,
Abia-i aninăm mărţişor,
Să mai rămână-i facem semn,
Dar iat-o în zbor!
Ce bucurii! Câte-ntristări!...
Din palid revărsat de zori,
Uitări rămase-n neutări
Şi mărţişori!
Flori de cais
Gheorghe Munteanu
Ce ireală întrupare de culoare,
Ce vis de nemurire, cât extaz,
Şi câtă viaţă-n prag de primăvară
Stă poleită-n roşul de obraz!
Arcade-de-abanos, gingaşe curcubee
Şi borangicul genelor uşor
Îţi conturează chipul de femeie,
Fântâna ochilor, izvor de dor!
Şi imnul greu, de mare de cărbune
Se unduieşte în rotiri de ape!
Ce demon, sau ce înger, ce minune
De vraja-ţi pură poate să ne scape?!?
Şi-atunci, întorşi mereu cu faţa-n soare,
Şi vis, şi dor, în flori de orhidee
Îţi dăruim în prag de sărbătoare,
Ca mamă, ca soţie, ca femeie!
P
R
I
M
Ă
V
A
R
778 - Catren
Condeiul este ca o floare
Sau ca un fin pumnal de-oţel;
O ramură scăldată-n soare
Flautul unui menestrel.
1992
“Teoriile
nu-s decât
mostre fără
valoare.
Numai fapta
contează.”
Constantin
Brâncuşi
Un nou anotimp
Ana Muntean Drăghici
A apărut un nou anotimp pentru mine
In care infloreste sufletul tau.
Pentru pajisti in loc de ruine
Se-astern culorile-infinit-curcubeu...
Albastrul împrumutat din seninul privirii.
Râu nesecat de visări
Vioriul luminând amurgul regăsirii
În seri cu duioase cântări.
În reflex de smaralde speranţa
Salba de vis către zări
Alungă din suflet distanţa
Gustul amarei uitări...
A apărut un nou anotimp pentru mine
Cu flori ce nu se mai sting
Şi nici anotimpuri vecine
Cu lacrimi de frunze nu ning...
Păşesc pe drum de lumină
Pe covorul speranţei ţesut
Din clipe ce timpul alină
Cu torţe aprinse-n trecut...
Din ram înflorind amintire
În pomul vieţii răsare
Anotimp aurind neuitare
Din raze cu chip de iubire.
A apărut un nou anotimp pentru mine
Înfloreşte sufletul meu
Paşi pe pajişti senine
Multicolore speranţe-infinit curcubeu...
23 martie 2011 Chicago
Noi
Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru,
ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul,
ştim cel mai bine legea şi mersul înainte,
suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte.
Nu cerem nimănuia nimic, însă oricine
dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine.
Aici şi pâinea, sarea, noi a avem la masă,
căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă.
Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ
Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.
De-aceea poate-n libertate să lucească,
deasupra noastră, universala boltă albastră.
Ştefan Baciu
Nichita Stănescu
Ştefan Munteanu
De primăvară
Cornelia Toşa
Spre ziuă ai pus muguri
pe crengi,
te-ai furişat din nou în gând,
în gând ascuns, abia pătruns.
Nu credeam că mă vei găsi,
alean sfânt, cânt sfânt
în molcom avânt.
Ne vom întâlni pe cărări
c-un cuvânt
rămas înflorit pe pământ.
Îmi spui că mă vei alinta
Cu flori, de multe ori,
În zori.
Să cred în roz-alb,
în roz-alb să cred,
să mai cred?
Aprilie 1997
PRIMĂVARA
Gabriella Costescu
În cascade de lumină
Năvăleşte primăvara
Dar mai e ceva zăpadă
Ce-a rămas aşa.. din iarnă.
Ce să mai şoptească crângul
Care n-a plesnit de muguri?
Sau câmpia ce mirosul
Încă n-are…flori şi fluturi !
Dar sunt eu o primăvară
Vă zâmbesc, am flori pe ochi
Şi cu boare, cu dulceaţă
Alergând peste cărări…
Să vă spun că-n aste vremuri
Fără floare sau lumină
Aştept şi-alte anotimpuri
Tot de primăvară pline.
8 martie 2011 Sighişoara
Daruri
Anca – Daniela Moldovan
Din sacrele celeste haruri,
Din tăinuite visterii,
Au picurat arare daruri
Ce definesc căsătorii.
Priviri ce-ades se completează,
Zâmbind apoi la unison,
Şi un oftat care tresaltă,
Pierind apoi în josu-i ton,
C-a fost redus la o micime,
Când mâinile li s-au atins,
Vibrând de-aleasă fericire...
Povara-n doi, ... încet s-a stins.
Părtaşi tăcuţi la nemurire,
Când sufletele lor cuprind,
Cu-aleasă grijă şi simţire,
Puzderie de dor şi-alint. 10 februarie 2012, Sighişoara
Parfum de pene arse
Raul Ilie
E înger, însă nu zboară
Ci aripile după ea le plimbă,
Fie zi sau lună plină,
Pierzând în urmă
Zeci de pene-n pietre împiedicate,
Bătrâne amintiri uitate.
Iar penele ce erau odată albe,
Acum zac vinete,
Ascultând la lire frânte,
Desfăcându-se uşor,
Seduse de note joase,
Lăsând în urmă parfum
De pene arse.
Nu pot să fiu decât...
Nana Roman
Mi-ai furat mirosul florilor
Şi m-ai lăsat tristă.
Mi-ai furat pomii,
Şi m-ai lăsat frunza.
Mi-ai furat glasul păsărilor,
Şi m-ai lăsat plângând.
Mi-ai furat culorile,
Şi m-ai lăsat contur.
Mi-ai furat primăvara,
Şi am rămas goală.
Nu ai ştiut că eu nu pot fi iarna?
Afară
Octavian Maior
Am ieşit puţin afară
Să mă-mbăt de primăvară
Flori gingaşe mă privesc
Şi mă-ntreabă ce doresc?
Eu le spun că-s călător
Sunt pribeag, rătăcitor
Şi-s cuprins de-un tainic dor
Dar departe-s de izvor.
De sub frunzele uscate
Ies minuni de flori, pictate
Sus pe-o gingaşă tulpină
Stă o clipă, o albină.
Este primăvară, iară
Şi la mine-n ţară.
Eu pe plai înstrăinat
Plâng cu sufletul întristat.
Ybbsitz, Austria, 1988
Ce sunt...
Mariana Armenciu
Sunt pomul fără frunze,
Sunt râuri fără ape.
Sunt noaptea fără stele,
Sunt ziua fără şoapte.
Sunt ploaia fără nori,
Sunt drumul frânt în zori,
Sunt plânsul de copil,
Visând la jucării.
Sunt doar o Marie
Aşa am rămas,
În ochii tăi...iubite.
Divina mea iubire
Piroska Hanea
Cuvintele îţi sunt încă mieroase
Te străduieşti din plin să mă iubeşti,
Dar ai omis în marea-ţi nebunie,
Ca şi-n iubire, faptele vorbesc.
Alegi să faci risipă de iubire,
Neştiind că iubirea-mi moare zi de zi,
Te vei trezi când totul e pieire,
Şi n-ai să poţi să mai salvezi nimic.
Iubirea mi-e la fel ca altădată
Mi-e imposibil să mă pot minţii,
Mi-e sufletul un fel de Mare Moartă,
Chiar şi peste moarte, eu, te voi iubi.
Ţi-am presărat şi semne peste tot,
Să-ţi fie mai uşor, să-ţi fie şi bine,
Pe-al iubirii altar, sufletul mi-am dat,
Dar, te-a speriat, divina mea iubire.
Te voi lăsa să mori în fiecare zi,
Trăind cu-absenţa acestei mari iubiri,
Şi-ai să te stingi într-un final, târziu,
Mă vei chema, iar eu, n-am să mai vin.
O altfel de primăvară
Ligia Ana Grindeanu
Primăvara vine
Ca o reculegere
Năvalnic vine
Cu hohote de ploi
La porţile visului
Încă alb.
Primăvara vine
Fără un răgaz
Pentru lacrima îngheţată.
Vine cum venea altădată
Şi altfel
Pe sufletul răscolit
Nu mai cresc
Tulpinile firave.
Primăvara vine
Şi ia forma
Străinelor albii
Din amintirea zăpezilor
Răsar timid firele de iarbă
Cu miros de acasă.
Iowa City, 3 ianuarie, 2007
Micul nucleu
Gheorghe Munteanu
Lui “îi plăceau atât de mult femeile, încât, din
ziua în când le cunoscuse aproape pe toate
cele din aristocraţie şi care nu mai aveau ce
să-l înveţe, ci erau un fel de valoare de
schimb, o scrisoare de credit lipsită de preţ în
sine, dar cu atât mai preşioasă, fiindcă dorinţa
sau dragostea îi dădea atunci un profund
sentiment de vanitate”, un sentiment care se
transforma într-o “rosa nerra!”. Un trandafir
negru regăsit pe orice cale a trecerii, la orice
nod de gânduri, la fiece cap de pod,
„Fără răgaz, fără oprire,
La rosa nerra, la nemurire,
Fără odihnă, şi fără de pace,
Fără zăgazuri, sau carapace!”
Dar această stare de învăpăiată şi neagră
iubire se va sfârşi odată, sau, poate, niciodată,
pentru că atunci „Vom călători în cupeul
amintirii!
Va fi o călătorie lungă şi vioaie
Ca o cohortă de Frunze
Fugărind timpul pe cărările toamnei
Sau ca o plecare spre nicăieri
A-ntârziatelor zăpezi
Nimic senzaţional
Şi totuşi ce misterioasă plecare” …
Ieri,
Azi,
Mâine,
Şi apoi!
… într-un somn în care „visez la tine în
noaptea fără lună în care mă încearcă iubirea
ta nebună!”
Vitala Primăvară
Bradi Petru
După o iarnă cu geruri cumplite, dar şi cu
bucurii enorme pentru copii, întotdeauna la
noi soseşte măreaţa Primăvară!
Razele soarelui încep atunci să săvârşească
cea mai utilă, puternică şi energică reacţie
chimică din univers: fotosinteza.
Adevăratele minuni care se petrec primăvara
ne fac să devenim poeţi. E o blândă minune
să aflăm că un plăpând ghiocel poate să fie
un avanpost al primăverii. Oricât ar fi de gros
stratul de zăpadă, el îl străbate. Despre ghio-
cei s-au scris multe şi nemuritoare poezii.
Apoi cornii colorează în galben-auriu
pădurile, iar sălcile se împodobesc cu albul
imaculat, sinteza tuturor culorilor.
Primăvara a fost mereu cântată de artişti.
Poetul năsăudean George Coşbuc ne
aminteşte că „La Paşti”:
„Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi salciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.”,
iar Costache Ioanid ne vesteşte:
”Când trandafirii înfloresc
O mare taină-n ei s-arată.
Când trandafirii înfloresc
Toţi cei ce-aşteaptă şi iubesc
Aud un sursur îngeresc
Din primăvara neuitată!”
Cincinat Pavelescu anunţă cu candoare
venirea primăverii, această „Minune a
Minunilor”, în care:
„E soare în ceruri!
Şi-n inimi e soare!
Cu iarna ce moare!
Nădejdea învie ...!
Când soarele răsare!
Un înger o să sune!
Într-a popoarelor uimire!
Universala mântuire:
Hristos a înviat!”
Ţiganul Rusi
Emil Coriolan Dumitru
În liniştea străbunilor
Cânta o vioară
Cum numai ea ştia să cânte …
Cânta ţiganul Rusi!
L-am căutat
Printre pruni şi liliac …
Arcuşul lui
m-a dus printre ai mei.
Dar el nu avea cruce;
Cânta doar printre morminte
Şi nimeni nu îi aprindea lumânare,
dar munţii plâng
când îi ascultă doina!
Aici, acum toate au alt înţeles
despre văzute şi nevăzute,
despre a fi sau a nu fi;
Sub arcuşul ţiganului Rusi
Aud un cântec despre uitare
Care se uită odată cu noi …!
Aca de Barbu (1893 -1958)
personalitate de prim rang a scenei lirice româneşti
Lucia Ţarălungă Printre personalităţile culturale de primă mărime a scenei lirice româneşti se numără şi
sighişoreanca Aca de Barbu. S-a bucurat de un imens prestigiu atât în rândul contemporanilor
săi cât şi în rândul generaţiilor următoare ei. Atât ca soprană, apoi ca directoare şi fondatoare
a Operei din Timişoara, cât şi cadru didactic, toţi i-au admirat şi apreciat uriaşul talent liric şi dramatic dublat de o capacitate de muncă de-a dreptul extraordinare. Astfel Ioan Holender,
cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena o caracterizează astfel în cartea sa: „Aca
de Barbu, prima directoare a Operei din Timişoara, a fost o personalitate deosebită. În
tinereţe, o soprană remarcabilă care a cântat mult şi la Viena şi un eminent om de teatru. Ea a pus temelia întregii instituţii până când, la începutul anilor ’50, a fost scoasă din funcţie
din cauza originii sociale «nesănătoase». Aca de Barbu provenea dintr-o nobilă familie
românească, fiind căsătorită cu avocatul Bireescu, un burghez comme il faut”. („De la
Timişoara la Viena”, de Ioan Holender, Ed. Universal Dalsi, 2002)
De asemenea colegii de la Opera din Timişoara o admirau şi o iubeau într-atât încât după ani
să-i păstreze o vie amintire ca de ex. Vasile Fonta, fost prim-balerin, membru fondator al
Operei din Timişoara, care declara în filmul documentar realizat de dl. Vasile Bogdan (TVR
Timişoara): „Aca de Barbu, cum să spun, nu era directoare, e greşit spus directoare, era o mamă a două sute de copii. O femeie caldă, o femeie liniştită, avea o ţinută extraordinară”.
Foştii ei studenţi de la Conservatorul din Bucureşti şi-o amintesc în termeni foarte elegioşi:
Dinu Bădescu ,,Talentul, energia şi generozitatea arătată tinerei generaţii de cântăreţi o
aşează în loc de înaltă cinstire în rândul valorilor noastre lirice”.(Bădescu, Dinu Pe cărările unei vieţi de boem, Evocări, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1973, pag.
68) şi Doru Popovici care ne relatează: „Aca de Barbu a fost o voce de o aleasă calitate şi cu
un volum de un dramatism cutremurător, nemaivorbind de tehnica vocală, într-adevăr
excepţională. A interpretat cu aceeaşi uşurinţă şi rolurile de sopran şi rolurile de mezzo-sopran. Nu a entuziasmat publicul numai cu operele bazate pe acel bel canto italian, ci şi
punând în adevărata lor lumină capodoperele pann-ului de la Bayreuth, cel nemurit de
popor…Richard Wagner. (…) Aca de Barbu a fost o femeie de o distincţie rară, dublată de o
putere de muncă ieşită din comun totodată, de o tulburătoare generozitate…“. (Va urma)
Un ghiocel
Cornel Vesa
De sub pojghiţa de zăpadă,
Îşi scoate capul uşurel,
Natura vie vrea s-o vadă
Plăpândul ghiocel.
E zgribulit încă de friguri
Şi vântul bate-ncetinel,
Zâmbind spre soare, stă pe gânduri,
Sărmanul ghiocel.
Şi-ncepe-a fi de-acum zburdalnic,
E scump şi tare frumuşel,
Că-i înflorit şi pare falnic,
Nostalgicul ghiocel.
El ne vesteşte Primăvara,
Ici-colo câte-un mugurel,
Trezind la viaţă toată ţara,
Vestitul ghiocel.
Câmpu' înverzeşte, răsar flori
Şi-auzi cântând un greierel,
Iar păsărele trec în zbor
Peste un ghiocel.
Copii pe-afară hăulind,
Sărind voioşi ca nişte zmei,
Pe sub rozoare culegând
Mănunchi de ghiocei.
Iezişorii zburdă-n voia lor,
Şi se întrec de-un mieluşel,
Nedumerit când, el privind,
Frumosul ghiocel.
De-acum natura-n agitare-i,
Şi-i îngrozit că, vai de el,
Deodată nu mai e, dispare!
Sfiosul ghiocel.
E scurtă viaţa lui de floare,
El se retrage-ncetinel,
Pân' la primăvara viitoare
Adio, dragă ghiocel.
Din volumul Dor de-acasă - Poezii 2011
Măturătorul
Tudor Belea
Mă salută măturătorul
Mândru că îi răspund la salut,
Încântat că ştie cine sunt,
Conştient că e cine e,
Mă salută măturătorul.
Mă salută măturătorul străzii mele
Mă salută cel care
Curăţă paşii mei aşternuţi pe caldarâm,
Mândru că umblu pe munca lui,
Încântat de tălpile mele,
Conştient că e cine e,
Conştient că sunt cine sunt
Mă salută măturătorul.
Strada mea e mai proaspăt măturată
După fiecare salut,
Mătura mai vârtos se îndeamnă
La poarta mea
După fiecare salut
Încântată de mizeriile mele,
Conştientă că e cine e,
Conştientă că sunt cine sunt,
Mândru cu mine
Mă salută măturătorul,
Mulţumit că îi răspund la salut.
Mi-e dor de ea
Andreea Crăciun
Prima ei privire
Nu o pot așterne pe hârtie,
Primul ei sărut
Ce pe obraz mi s-a așternut
Nu îl pot uita.
Când cu privirea îmi zâmbea
Ziua toată, doar ea mi-o lumina;
Puteam simți că lumea e a mea
Când la nevoie îmi întindea mâna
Ș i mă ajuta.
Doar o șoaptă și o sărutare
Alungau mii de coșmaruri,
Mă alina, mă mângâia ;
Nopți lungi treceau pe lângă ea
Pe nesimțite.
Anii au trecut de-atunci,
Nopțile îmi par mai reci
Dar încă nu-i totul pierdut,
Deș i, în fiecare minut,
Mi-e dor de ea...
Mi-e dor de mama!
Miros de primăvară
Alex Devia
S-au dus și florile de gheață,
S-au dus spre stelele din cer
Ca să pornească-o altă viață
În mintea unui trist stingher.
Revarsă ale tale stele
Înspre o clipă din trecut,
Păstrată-n gândurile mele
Așa cum ea s-a petrecut.
Căldura care-ncepe-n zile
De spaimă ș i de foc turbat
Se pierde-n albul unei file
Cu negrul care e uitat.
Ș i razele de soare, sute,
Care mă fac să-l rog pe cer
Cu gândurile mele mute,
Mă fac să cred, mă fac să sper.
Când pleacă-n orizontul larg
Culoarea macului de seară,
Eu mă ridic ca un catarg
Ș i simt miros de primăvară.
Tiparul: FILOTIB Sighişoara
TEL: 0265 772822
Redactor: Gheorghe Munteanu
Tehnoredactor: Lucia Bichiş
Ilustraţii:
E-mail de corespondenţă:
Reţea de distribuţie:
http://issuu.com/creneluri_sighisorene
/docs/anotimpuri_3
Tel: 0265 763120; 0749 819322
Mi-e dor
Lucia Bichiş
Mi-e dor de tine ca de-o floare,
Polenul să atingă al meu vis,
Mi-e dor de tine, de-o nălucă,
Cu suflet bun, şi cald şi larg deschis.
Mi-e dor de tine ca de ploaia
Ce-mi răcoreşte sufletul rănit.
Speranţa re-ntâlnirii va rămâne
Un gând îndepărtat şi ne-mplinit?
Ştefan Munteanu
Poetul şi madona
Ioan Dorel Todea
Sunt candela arzând
ofrandă frumuseţii tale.
Te mângâi cu
cu lumina mea
şi vraja te-nconjoară şi mai mare.
Se ard miresme de tămâie...
Dorinţa
este veşnic omenească.
Doar tu rămâi
icoană născătoare
de dragoste,
credinţă
şi speranţă.
Din volumul „Ruga de veci”,
Cluj-Napoca, 2011