foaia literara anotimpuri nr. 3 - poezie sighisoreana

4
Şi eu sunt Univers! Emil Coriolan Dumitru Întrebarea întrebare caută Şi răspunsul este întrebare Omul se caută pe sine În el, în afund Şi numai gândul îi cărăbuş Şi drumul îi fără semen Întins în necuprins Şi se întreabă ce caută, Pe cine? Şi râde când singur Gândul îi spune: “Omul se caută pe sine!” FOAIE DE LITERATURĂ ŞI ARTĂ SIGHIŞOREANĂ ANUL I, NR. 3 - 1 MARTIE 2012 Anotimpuri Flori Mioarei Florile de câmp dansau în jurul tău, Ca să te poată îmbrăţişa Brăduţul te-aştepta în faţa casei Ca să-ţi deschidă portiţa Florile sărace se strecurau printre uluci -şi mângâie cenuşăreasa Florile din glastre încălzeau culorile Când veneai din magazinul îngheţat Florile de pe balcon aşteptau Să le aduci cu trenul căsuţele de lut Florile de la florărie urcau pe etaj Să te întâmpine printre geamantane Florile în poştă veneau spăşite -ţi cheme zâmbetu' napoi. Şi toate florile de aceeaşi limbă Au pierit în tăcere în seara când plecai. Iar florile de la capătul lumii, stinghere Vin să te cunoască între colege Butoniera unde le păstrăm noi E locul geografic al inimii. Martie Emilia Ciupină Pe piept, un semn gingaş şi mic, Dar cald, uşor şi plin de dor, O floare, o ghindă, mai nimic, Un mărţişor! Loială eu, el, temător, În martie ne-am reîntâlnit, Chemaţi de soare şi de dor, Că ne-am iubit. În zbateri roşii, albe-n vânt, Pe pieptu-mi fără echivoc, Oprit este de-un clar avânt Şi -un vag noroc. E martie şi -i dăm îndemn, Abia-i aninăm mărţişor, Să mai rămână-i facem semn, Dar iat-o în zbor! Ce bucurii! Câte-ntristări!... Din palid revărsat de zori, Uitări rămase-n neutări Şi mărţişori! Flori de cais Gheorghe Munteanu Ce ireală întrupare de culoare, Ce vis de nemurire, cât extaz, Şi câtă viaţă-n prag de primăvară Stă poleită-n roşul de obraz! Arcade-de-abanos, gingaşe curcubee Şi borangicul genelor uşor Îţi conturează chipul de femeie, Fântâna ochilor, izvor de dor! Şi imnul greu, de mare de cărbune Se unduieşte în rotiri de ape! Ce demon, sau ce înger, ce minune De vraja-ţi pură poate să ne scape?!? Şi -atunci, întorşi mereu cu faţa-n soare, Şi vis, şi dor, în flori de orhidee Îţi dăruim în prag de sărbătoare, Ca mamă, ca soţie, ca femeie! P R I M Ă V A R 778 - Catren Condeiul este ca o floare Sau ca un fin pumnal de-oţel; O ramură scăldată-n soare Flautul unui menestrel. 1992 “Teoriile nu-s decât mostre fără valoare. Numai fapta contează.” Constantin Brâncuşi Un nou anotimp Ana Muntean Drăghici A apărut un nou anotimp pentru mine In care infloreste sufletul tau. Pentru pajisti in loc de ruine Se-astern culorile-infinit-curcubeu... Albastrul împrumutat din seninul privirii. Râu nesecat de visări Vioriul luminând amurgul regăsirii În seri cu duioase cântări. În reflex de smaralde speranţa Salba de vis către zări Alungă din suflet distanţa Gustul amarei uitări... A apărut un nou anotimp pentru mine Cu flori ce nu se mai sting Şi nici anotimpuri vecine Cu lacrimi de frunze nu ning... Păşesc pe drum de lumină Pe covorul speranţei ţesut Din clipe ce timpul alină Cu torţe aprinse-n trecut... Din ram înflorind amintire În pomul vieţii răsare Anotimp aurind neuitare Din raze cu chip de iubire. A apărut un nou anotimp pentru mine Înfloreşte sufletul meu Paşi pe pajişti senine Multicolore speranţe-infinit curcubeu... 23 martie 2011 Chicago Noi Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru, ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul, ştim cel mai bine legea şi mersul înainte, suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte. Nu cerem nimănuia nimic, însă oricine dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine. Aici şi pâinea, sarea, noi a avem la masă, căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă. Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt. De-aceea poate-n libertate să lucească, deasupra noastră, universala boltă albastră. Ştefan Baciu Nichita Stănescu Ştefan Munteanu

Upload: poezia-sighisoreana-sighisoara

Post on 22-Mar-2016

252 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

Foaia literara Anotimpuri nr. 3 - Poezie sighisoreana

TRANSCRIPT

Şi eu sunt Univers!

Emil Coriolan Dumitru

Întrebarea întrebare caută

Şi răspunsul este întrebare

Omul se caută pe sine

În el, în afund

Şi numai gândul îi cărăbuş

Şi drumul îi fără semen

Întins în necuprins

Şi se întreabă ce caută,

Pe cine?

Şi râde când singur

Gândul îi spune:

“Omul se caută pe sine!”

FOAIE DE LITERATURĂ ŞI ARTĂ SIGHIŞOREANĂ

ANUL I, NR. 3 - 1 MARTIE 2012

Anotimpuri Flori

Mioarei

Florile de câmp dansau în jurul tău,

Ca să te poată îmbrăţişa

Brăduţul te-aştepta în faţa casei

Ca să-ţi deschidă portiţa

Florile sărace se strecurau printre uluci

Să-şi mângâie cenuşăreasa

Florile din glastre încălzeau culorile

Când veneai din magazinul îngheţat

Florile de pe balcon aşteptau

Să le aduci cu trenul căsuţele de lut

Florile de la florărie urcau pe etaj

Să te întâmpine printre geamantane

Florile în poştă veneau spăşite

Să-ţi cheme zâmbetu' napoi.

Şi toate florile de aceeaşi limbă

Au pierit în tăcere în seara când plecai.

Iar florile de la capătul lumii, stinghere

Vin să te cunoască între colege

Butoniera unde le păstrăm noi

E locul geografic al inimii.

Martie

Emilia Ciupină

Pe piept, un semn gingaş şi mic,

Dar cald, uşor şi plin de dor,

O floare, o ghindă, mai nimic,

Un mărţişor!

Loială eu, el, temător,

În martie ne-am reîntâlnit,

Chemaţi de soare şi de dor,

Că ne-am iubit.

În zbateri roşii, albe-n vânt,

Pe pieptu-mi fără echivoc,

Oprit este de-un clar avânt

Şi-un vag noroc.

E martie şi-i dăm îndemn,

Abia-i aninăm mărţişor,

Să mai rămână-i facem semn,

Dar iat-o în zbor!

Ce bucurii! Câte-ntristări!...

Din palid revărsat de zori,

Uitări rămase-n neutări

Şi mărţişori!

Flori de cais

Gheorghe Munteanu

Ce ireală întrupare de culoare,

Ce vis de nemurire, cât extaz,

Şi câtă viaţă-n prag de primăvară

Stă poleită-n roşul de obraz!

Arcade-de-abanos, gingaşe curcubee

Şi borangicul genelor uşor

Îţi conturează chipul de femeie,

Fântâna ochilor, izvor de dor!

Şi imnul greu, de mare de cărbune

Se unduieşte în rotiri de ape!

Ce demon, sau ce înger, ce minune

De vraja-ţi pură poate să ne scape?!?

Şi-atunci, întorşi mereu cu faţa-n soare,

Şi vis, şi dor, în flori de orhidee

Îţi dăruim în prag de sărbătoare,

Ca mamă, ca soţie, ca femeie!

P

R

I

M

Ă

V

A

R

778 - Catren

Condeiul este ca o floare

Sau ca un fin pumnal de-oţel;

O ramură scăldată-n soare

Flautul unui menestrel.

1992

“Teoriile

nu-s decât

mostre fără

valoare.

Numai fapta

contează.”

Constantin

Brâncuşi

Un nou anotimp

Ana Muntean Drăghici

A apărut un nou anotimp pentru mine

In care infloreste sufletul tau.

Pentru pajisti in loc de ruine

Se-astern culorile-infinit-curcubeu...

Albastrul împrumutat din seninul privirii.

Râu nesecat de visări

Vioriul luminând amurgul regăsirii

În seri cu duioase cântări.

În reflex de smaralde speranţa

Salba de vis către zări

Alungă din suflet distanţa

Gustul amarei uitări...

A apărut un nou anotimp pentru mine

Cu flori ce nu se mai sting

Şi nici anotimpuri vecine

Cu lacrimi de frunze nu ning...

Păşesc pe drum de lumină

Pe covorul speranţei ţesut

Din clipe ce timpul alină

Cu torţe aprinse-n trecut...

Din ram înflorind amintire

În pomul vieţii răsare

Anotimp aurind neuitare

Din raze cu chip de iubire.

A apărut un nou anotimp pentru mine

Înfloreşte sufletul meu

Paşi pe pajişti senine

Multicolore speranţe-infinit curcubeu...

23 martie 2011 Chicago

Noi

Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru,

ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul,

ştim cel mai bine legea şi mersul înainte,

suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte.

Nu cerem nimănuia nimic, însă oricine

dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine.

Aici şi pâinea, sarea, noi a avem la masă,

căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă.

Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ

Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.

De-aceea poate-n libertate să lucească,

deasupra noastră, universala boltă albastră.

Ştefan Baciu

Nichita Stănescu

Ştefan Munteanu

De primăvară

Cornelia Toşa

Spre ziuă ai pus muguri

pe crengi,

te-ai furişat din nou în gând,

în gând ascuns, abia pătruns.

Nu credeam că mă vei găsi,

alean sfânt, cânt sfânt

în molcom avânt.

Ne vom întâlni pe cărări

c-un cuvânt

rămas înflorit pe pământ.

Îmi spui că mă vei alinta

Cu flori, de multe ori,

În zori.

Să cred în roz-alb,

în roz-alb să cred,

să mai cred?

Aprilie 1997

PRIMĂVARA

Gabriella Costescu

În cascade de lumină

Năvăleşte primăvara

Dar mai e ceva zăpadă

Ce-a rămas aşa.. din iarnă.

Ce să mai şoptească crângul

Care n-a plesnit de muguri?

Sau câmpia ce mirosul

Încă n-are…flori şi fluturi !

Dar sunt eu o primăvară

Vă zâmbesc, am flori pe ochi

Şi cu boare, cu dulceaţă

Alergând peste cărări…

Să vă spun că-n aste vremuri

Fără floare sau lumină

Aştept şi-alte anotimpuri

Tot de primăvară pline.

8 martie 2011 Sighişoara

Daruri

Anca – Daniela Moldovan

Din sacrele celeste haruri,

Din tăinuite visterii,

Au picurat arare daruri

Ce definesc căsătorii.

Priviri ce-ades se completează,

Zâmbind apoi la unison,

Şi un oftat care tresaltă,

Pierind apoi în josu-i ton,

C-a fost redus la o micime,

Când mâinile li s-au atins,

Vibrând de-aleasă fericire...

Povara-n doi, ... încet s-a stins.

Părtaşi tăcuţi la nemurire,

Când sufletele lor cuprind,

Cu-aleasă grijă şi simţire,

Puzderie de dor şi-alint. 10 februarie 2012, Sighişoara

Parfum de pene arse

Raul Ilie

E înger, însă nu zboară

Ci aripile după ea le plimbă,

Fie zi sau lună plină,

Pierzând în urmă

Zeci de pene-n pietre împiedicate,

Bătrâne amintiri uitate.

Iar penele ce erau odată albe,

Acum zac vinete,

Ascultând la lire frânte,

Desfăcându-se uşor,

Seduse de note joase,

Lăsând în urmă parfum

De pene arse.

Nu pot să fiu decât...

Nana Roman

Mi-ai furat mirosul florilor

Şi m-ai lăsat tristă.

Mi-ai furat pomii,

Şi m-ai lăsat frunza.

Mi-ai furat glasul păsărilor,

Şi m-ai lăsat plângând.

Mi-ai furat culorile,

Şi m-ai lăsat contur.

Mi-ai furat primăvara,

Şi am rămas goală.

Nu ai ştiut că eu nu pot fi iarna?

Afară

Octavian Maior

Am ieşit puţin afară

Să mă-mbăt de primăvară

Flori gingaşe mă privesc

Şi mă-ntreabă ce doresc?

Eu le spun că-s călător

Sunt pribeag, rătăcitor

Şi-s cuprins de-un tainic dor

Dar departe-s de izvor.

De sub frunzele uscate

Ies minuni de flori, pictate

Sus pe-o gingaşă tulpină

Stă o clipă, o albină.

Este primăvară, iară

Şi la mine-n ţară.

Eu pe plai înstrăinat

Plâng cu sufletul întristat.

Ybbsitz, Austria, 1988

Ce sunt...

Mariana Armenciu

Sunt pomul fără frunze,

Sunt râuri fără ape.

Sunt noaptea fără stele,

Sunt ziua fără şoapte.

Sunt ploaia fără nori,

Sunt drumul frânt în zori,

Sunt plânsul de copil,

Visând la jucării.

Sunt doar o Marie

Aşa am rămas,

În ochii tăi...iubite.

Divina mea iubire

Piroska Hanea

Cuvintele îţi sunt încă mieroase

Te străduieşti din plin să mă iubeşti,

Dar ai omis în marea-ţi nebunie,

Ca şi-n iubire, faptele vorbesc.

Alegi să faci risipă de iubire,

Neştiind că iubirea-mi moare zi de zi,

Te vei trezi când totul e pieire,

Şi n-ai să poţi să mai salvezi nimic.

Iubirea mi-e la fel ca altădată

Mi-e imposibil să mă pot minţii,

Mi-e sufletul un fel de Mare Moartă,

Chiar şi peste moarte, eu, te voi iubi.

Ţi-am presărat şi semne peste tot,

Să-ţi fie mai uşor, să-ţi fie şi bine,

Pe-al iubirii altar, sufletul mi-am dat,

Dar, te-a speriat, divina mea iubire.

Te voi lăsa să mori în fiecare zi,

Trăind cu-absenţa acestei mari iubiri,

Şi-ai să te stingi într-un final, târziu,

Mă vei chema, iar eu, n-am să mai vin.

O altfel de primăvară

Ligia Ana Grindeanu

Primăvara vine

Ca o reculegere

Năvalnic vine

Cu hohote de ploi

La porţile visului

Încă alb.

Primăvara vine

Fără un răgaz

Pentru lacrima îngheţată.

Vine cum venea altădată

Şi altfel

Pe sufletul răscolit

Nu mai cresc

Tulpinile firave.

Primăvara vine

Şi ia forma

Străinelor albii

Din amintirea zăpezilor

Răsar timid firele de iarbă

Cu miros de acasă.

Iowa City, 3 ianuarie, 2007

Micul nucleu

Gheorghe Munteanu

Lui “îi plăceau atât de mult femeile, încât, din

ziua în când le cunoscuse aproape pe toate

cele din aristocraţie şi care nu mai aveau ce

să-l înveţe, ci erau un fel de valoare de

schimb, o scrisoare de credit lipsită de preţ în

sine, dar cu atât mai preşioasă, fiindcă dorinţa

sau dragostea îi dădea atunci un profund

sentiment de vanitate”, un sentiment care se

transforma într-o “rosa nerra!”. Un trandafir

negru regăsit pe orice cale a trecerii, la orice

nod de gânduri, la fiece cap de pod,

„Fără răgaz, fără oprire,

La rosa nerra, la nemurire,

Fără odihnă, şi fără de pace,

Fără zăgazuri, sau carapace!”

Dar această stare de învăpăiată şi neagră

iubire se va sfârşi odată, sau, poate, niciodată,

pentru că atunci „Vom călători în cupeul

amintirii!

Va fi o călătorie lungă şi vioaie

Ca o cohortă de Frunze

Fugărind timpul pe cărările toamnei

Sau ca o plecare spre nicăieri

A-ntârziatelor zăpezi

Nimic senzaţional

Şi totuşi ce misterioasă plecare” …

Ieri,

Azi,

Mâine,

Şi apoi!

… într-un somn în care „visez la tine în

noaptea fără lună în care mă încearcă iubirea

ta nebună!”

Vitala Primăvară

Bradi Petru

După o iarnă cu geruri cumplite, dar şi cu

bucurii enorme pentru copii, întotdeauna la

noi soseşte măreaţa Primăvară!

Razele soarelui încep atunci să săvârşească

cea mai utilă, puternică şi energică reacţie

chimică din univers: fotosinteza.

Adevăratele minuni care se petrec primăvara

ne fac să devenim poeţi. E o blândă minune

să aflăm că un plăpând ghiocel poate să fie

un avanpost al primăverii. Oricât ar fi de gros

stratul de zăpadă, el îl străbate. Despre ghio-

cei s-au scris multe şi nemuritoare poezii.

Apoi cornii colorează în galben-auriu

pădurile, iar sălcile se împodobesc cu albul

imaculat, sinteza tuturor culorilor.

Primăvara a fost mereu cântată de artişti.

Poetul năsăudean George Coşbuc ne

aminteşte că „La Paşti”:

„Prin pomi e ciripit şi cânt,

Văzduhu-i plin de-un roşu soare,

Şi salciile-n albă floare

E pace-n cer şi pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii

Adus-a zilele-nvierii.”,

iar Costache Ioanid ne vesteşte:

”Când trandafirii înfloresc

O mare taină-n ei s-arată.

Când trandafirii înfloresc

Toţi cei ce-aşteaptă şi iubesc

Aud un sursur îngeresc

Din primăvara neuitată!”

Cincinat Pavelescu anunţă cu candoare

venirea primăverii, această „Minune a

Minunilor”, în care:

„E soare în ceruri!

Şi-n inimi e soare!

Cu iarna ce moare!

Nădejdea învie ...!

Când soarele răsare!

Un înger o să sune!

Într-a popoarelor uimire!

Universala mântuire:

Hristos a înviat!”

Ţiganul Rusi

Emil Coriolan Dumitru

În liniştea străbunilor

Cânta o vioară

Cum numai ea ştia să cânte …

Cânta ţiganul Rusi!

L-am căutat

Printre pruni şi liliac …

Arcuşul lui

m-a dus printre ai mei.

Dar el nu avea cruce;

Cânta doar printre morminte

Şi nimeni nu îi aprindea lumânare,

dar munţii plâng

când îi ascultă doina!

Aici, acum toate au alt înţeles

despre văzute şi nevăzute,

despre a fi sau a nu fi;

Sub arcuşul ţiganului Rusi

Aud un cântec despre uitare

Care se uită odată cu noi …!

Aca de Barbu (1893 -1958)

personalitate de prim rang a scenei lirice româneşti

Lucia Ţarălungă Printre personalităţile culturale de primă mărime a scenei lirice româneşti se numără şi

sighişoreanca Aca de Barbu. S-a bucurat de un imens prestigiu atât în rândul contemporanilor

săi cât şi în rândul generaţiilor următoare ei. Atât ca soprană, apoi ca directoare şi fondatoare

a Operei din Timişoara, cât şi cadru didactic, toţi i-au admirat şi apreciat uriaşul talent liric şi dramatic dublat de o capacitate de muncă de-a dreptul extraordinare. Astfel Ioan Holender,

cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena o caracterizează astfel în cartea sa: „Aca

de Barbu, prima directoare a Operei din Timişoara, a fost o personalitate deosebită. În

tinereţe, o soprană remarcabilă care a cântat mult şi la Viena şi un eminent om de teatru. Ea a pus temelia întregii instituţii până când, la începutul anilor ’50, a fost scoasă din funcţie

din cauza originii sociale «nesănătoase». Aca de Barbu provenea dintr-o nobilă familie

românească, fiind căsătorită cu avocatul Bireescu, un burghez comme il faut”. („De la

Timişoara la Viena”, de Ioan Holender, Ed. Universal Dalsi, 2002)

De asemenea colegii de la Opera din Timişoara o admirau şi o iubeau într-atât încât după ani

să-i păstreze o vie amintire ca de ex. Vasile Fonta, fost prim-balerin, membru fondator al

Operei din Timişoara, care declara în filmul documentar realizat de dl. Vasile Bogdan (TVR

Timişoara): „Aca de Barbu, cum să spun, nu era directoare, e greşit spus directoare, era o mamă a două sute de copii. O femeie caldă, o femeie liniştită, avea o ţinută extraordinară”.

Foştii ei studenţi de la Conservatorul din Bucureşti şi-o amintesc în termeni foarte elegioşi:

Dinu Bădescu ,,Talentul, energia şi generozitatea arătată tinerei generaţii de cântăreţi o

aşează în loc de înaltă cinstire în rândul valorilor noastre lirice”.(Bădescu, Dinu Pe cărările unei vieţi de boem, Evocări, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1973, pag.

68) şi Doru Popovici care ne relatează: „Aca de Barbu a fost o voce de o aleasă calitate şi cu

un volum de un dramatism cutremurător, nemaivorbind de tehnica vocală, într-adevăr

excepţională. A interpretat cu aceeaşi uşurinţă şi rolurile de sopran şi rolurile de mezzo-sopran. Nu a entuziasmat publicul numai cu operele bazate pe acel bel canto italian, ci şi

punând în adevărata lor lumină capodoperele pann-ului de la Bayreuth, cel nemurit de

popor…Richard Wagner. (…) Aca de Barbu a fost o femeie de o distincţie rară, dublată de o

putere de muncă ieşită din comun totodată, de o tulburătoare generozitate…“. (Va urma)

Un ghiocel

Cornel Vesa

De sub pojghiţa de zăpadă,

Îşi scoate capul uşurel,

Natura vie vrea s-o vadă

Plăpândul ghiocel.

E zgribulit încă de friguri

Şi vântul bate-ncetinel,

Zâmbind spre soare, stă pe gânduri,

Sărmanul ghiocel.

Şi-ncepe-a fi de-acum zburdalnic,

E scump şi tare frumuşel,

Că-i înflorit şi pare falnic,

Nostalgicul ghiocel.

El ne vesteşte Primăvara,

Ici-colo câte-un mugurel,

Trezind la viaţă toată ţara,

Vestitul ghiocel.

Câmpu' înverzeşte, răsar flori

Şi-auzi cântând un greierel,

Iar păsărele trec în zbor

Peste un ghiocel.

Copii pe-afară hăulind,

Sărind voioşi ca nişte zmei,

Pe sub rozoare culegând

Mănunchi de ghiocei.

Iezişorii zburdă-n voia lor,

Şi se întrec de-un mieluşel,

Nedumerit când, el privind,

Frumosul ghiocel.

De-acum natura-n agitare-i,

Şi-i îngrozit că, vai de el,

Deodată nu mai e, dispare!

Sfiosul ghiocel.

E scurtă viaţa lui de floare,

El se retrage-ncetinel,

Pân' la primăvara viitoare

Adio, dragă ghiocel.

Din volumul Dor de-acasă - Poezii 2011

Măturătorul

Tudor Belea

Mă salută măturătorul

Mândru că îi răspund la salut,

Încântat că ştie cine sunt,

Conştient că e cine e,

Mă salută măturătorul.

Mă salută măturătorul străzii mele

Mă salută cel care

Curăţă paşii mei aşternuţi pe caldarâm,

Mândru că umblu pe munca lui,

Încântat de tălpile mele,

Conştient că e cine e,

Conştient că sunt cine sunt

Mă salută măturătorul.

Strada mea e mai proaspăt măturată

După fiecare salut,

Mătura mai vârtos se îndeamnă

La poarta mea

După fiecare salut

Încântată de mizeriile mele,

Conştientă că e cine e,

Conştientă că sunt cine sunt,

Mândru cu mine

Mă salută măturătorul,

Mulţumit că îi răspund la salut.

Mi-e dor de ea

Andreea Crăciun

Prima ei privire

Nu o pot așterne pe hârtie,

Primul ei sărut

Ce pe obraz mi s-a așternut

Nu îl pot uita.

Când cu privirea îmi zâmbea

Ziua toată, doar ea mi-o lumina;

Puteam simți că lumea e a mea

Când la nevoie îmi întindea mâna

Ș i mă ajuta.

Doar o șoaptă și o sărutare

Alungau mii de coșmaruri,

Mă alina, mă mângâia ;

Nopți lungi treceau pe lângă ea

Pe nesimțite.

Anii au trecut de-atunci,

Nopțile îmi par mai reci

Dar încă nu-i totul pierdut,

Deș i, în fiecare minut,

Mi-e dor de ea...

Mi-e dor de mama!

Miros de primăvară

Alex Devia

S-au dus și florile de gheață,

S-au dus spre stelele din cer

Ca să pornească-o altă viață

În mintea unui trist stingher.

Revarsă ale tale stele

Înspre o clipă din trecut,

Păstrată-n gândurile mele

Așa cum ea s-a petrecut.

Căldura care-ncepe-n zile

De spaimă ș i de foc turbat

Se pierde-n albul unei file

Cu negrul care e uitat.

Ș i razele de soare, sute,

Care mă fac să-l rog pe cer

Cu gândurile mele mute,

Mă fac să cred, mă fac să sper.

Când pleacă-n orizontul larg

Culoarea macului de seară,

Eu mă ridic ca un catarg

Ș i simt miros de primăvară.

Tiparul: FILOTIB Sighişoara

TEL: 0265 772822

Redactor: Gheorghe Munteanu

Tehnoredactor: Lucia Bichiş

Ilustraţii:

E-mail de corespondenţă:

[email protected]

Reţea de distribuţie:

http://issuu.com/creneluri_sighisorene

/docs/anotimpuri_3

Tel: 0265 763120; 0749 819322

Mi-e dor

Lucia Bichiş

Mi-e dor de tine ca de-o floare,

Polenul să atingă al meu vis,

Mi-e dor de tine, de-o nălucă,

Cu suflet bun, şi cald şi larg deschis.

Mi-e dor de tine ca de ploaia

Ce-mi răcoreşte sufletul rănit.

Speranţa re-ntâlnirii va rămâne

Un gând îndepărtat şi ne-mplinit?

Ştefan Munteanu

Poetul şi madona

Ioan Dorel Todea

Sunt candela arzând

ofrandă frumuseţii tale.

Te mângâi cu

cu lumina mea

şi vraja te-nconjoară şi mai mare.

Se ard miresme de tămâie...

Dorinţa

este veşnic omenească.

Doar tu rămâi

icoană născătoare

de dragoste,

credinţă

şi speranţă.

Din volumul „Ruga de veci”,

Cluj-Napoca, 2011