cerinta: Scrie un eseu în care sa prezinţi trăsăturile simboliste ale unei poezii de George Bacovia.IPOTEZA Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916, definindu-1 în totalitate.FORMULAREA ARGUMENTELOR Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor, tehnica repetiţiilor, cromatica şi dramatismul trăirii eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenţa ce se stabileşte între materie şi spirit. Textul nu cuprinde nici un termen explicit al angoasei, totul putând fi dedus din descrierea cadrului.DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenuşiul existenţial, universul monoton, închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi artificială. Lumea ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecţia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.Textul este structurat în doua catrene construite pe baza lexemului plumb, care este reluat în şase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe/ secvenţe poetice corespund celor două planuri ale realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi de cavou şi realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind şi el condiţionat de natura mediului. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile subiectivităţii: persoana întâi a verbelor-„stăm", „am început, persoana I a adjectivului posesiv „(amorul) meu".Strofa I surprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizând universul interior, şi în care mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb", „vestmântul funerar", „flori de plumb", „coroanele de plumb", artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie, Repetarea epitetului „de plumb" are multiple sugestii (cromatică, fizică - de apăsare), insistând asupra existenţei .mohorâte, anoste, lipsită de transcendenţă sau de posibilitatea înălţării. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingăşie şi frumuseţe - florile, este marcată de împietrire. Vântul este singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efecte reci, ale | morţii: „Şi scărţâiau coroanele de plumb".Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.Stofa a Ii-a debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de dispariţia/moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de plumb". Cuvântul „întors"constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de întoarcerea mortului cu faţa spre apus. Eul liric îşi priveşte sentimentul ca un spectator, „Aripile de plumb" presupun un zbor în jos, căderea surdă şi grea, moartea. încercarea de salvare este iluzorie: „Şi-am început să-l strig."Elementele naturii primordiale sunt, în poezie, frigul şi vântul, care produc disoluţia materiei.Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stăm

singur", care alături de celelalte simboluri accentuează senzaţia de pustietate sufletească.Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumscriu esteticii simboliste.Nivelul fonetic, elemente de prozodie La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde ovocală închisă de câte două consoane „grele", ceea ce sugerează o închidere a spaţiului. în restul poeziei predomină vocalele o, i, u, dând sentimentul golului existenţial, al absenţei, al vidului lăuntric. Sonorităţile lugubre sunt obţinute prin aglomerarea consoanelor dure: b, p, m, n, s, ş, t, ţ.în ceea ce priveşte prozodia, Plumb are o construcţie riguroasă, care sugerează prezenţa morţii, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul.La nivel morfologic, se remarcă prezenţa verbelor, în marea lor majoritate statice. Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanenţa unei stări de angoasă: dormeau, stăm, era, scârţâiau, dormea, atârnau. Verbele statice la imperfect sunt aşezate cu precădere la început de vers, iar acelor verbe cărora nu le este atestată staticitatea în dicţionar, li se reduce intensitatea mişcării. Cele două verbe, la perfect compus - am început şi, respectiv, la conjunctiv - să strig, sugerează disperarea poetului atunci când conştientizează ca universul înconjurător este cuprins de atmosfera sumbră a morţii. Verbul a fi, impersonal, apare în două versuri simetrice sintactic. Versul al treilea din prima strofă se remarcă prin elipsa verbului aficu sens existenţial: „Şi flori de plumb şi funerar vestmânt, conturând imaginea statică şi sugerând o imagine impresionistă. Adverbul „adânc" aşezat lângă verbul„dormeau" sugerează somnul veşnic, moartea. Apropierea dintre somn şi moarte este clasică, atât datorită nemişcării pe care ambele stări o presupun, cât şi faptului că ambele constituie o rupere de lumea reală. La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propoziţii principale, independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarcă topica inversă, cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb"; „Dormea întors amorul. Repetarea conjucţiei copulative „şf realizează suprapunerea de imagini pentru a reda aceeaşi stare. La nivel lexical, se remarcă prezenţa cuvintelor din câmpul semantic al morţii: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort. Repetarea aceloraşi cuvinte are ca efect monotonia. La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central plumb, asociat metaforelor: „flori de plumb", „coroanele de plumb", „aripile de plumb" şi expresivitatea epitetului din versul: „Dormea întors amorul meu de plumb" CONCLUZIA Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor, zugrăvirea stărilor sufleteşti de angoasă, de spleen, poeziaPlumb se încadrează în estetica simbolistă.