ce este biserica?streaming.ucg.org/languages/easteuropean/romanian/bsc10romanian.pdf · chipuri,...

Lecţia No. 10 What Is the Church- -- Ce este Biserica.doc - 1 -

Cursul de Studiu al Bibliei Lecţia No. 10

Ce Este Biserica?

¤ 2000, Biserica Unită a lui Dumnezeu, o Asociaţie Internaţională Toate drepturile rezervate. Tipărită în Statele Unite ale Americii. Scripturile în această broşură sunt citate din Traducerea Românească de Dumitru Cornilescu, dacă nu este notat altfel, (cu corectări gramaticale) prin e-Sword, versiunea 7.9.8, Copyright 2000-2008, Rick Meyers, Toate drepturile rezervate mondial. Autor: Mike Bennett, Peter Eddington. Autori contributori: Jerold Aust, Roger Foster, Scott Ashley Recenzenţi Editoriali:, John Bald, , Bruce Gore, Roy Holladay, John Jewell, Paul Kieffer, Graemme Marshall, Burk McNair, Darris McNeely, David Register, John Ross Schroeder, Richard Thompson, David Treybig, Leon Walker, Donald Ward, Robin Webber, Lyle Welty, Dean Wilson. Desen: Shaun Venish. ACEASTĂ PUBLICAŢIE NU ESTE DE VÂNZARE. Este un serviciu educativ gratuit în interesul public, publicat de Biserica Unită a lui Dumnezeu, o Asociaţie Internaţională [United Church of God, an International Association].


Ce Este Biserica? „…voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Isus Hristos (Matei 16:18)

Isus Hristos a stabilit Biserica Sa şi I-a dat o misiune. Scripturile arată că El a intenţionat-o să fie o adunare caldă şi plină de dragoste a discipolilor Săi credincioşi, o sursă de întărire şi scop pentru ei. Totuşi, cea mai multă lume vede Biserica jucând puţin, sau nici, un rol în vieţile lor de fiecare zi. Multora chiar şi ideea li se pare învechită. Pentru unii, chiar şi numai cuvântul biserică poartă o conotaţie neplăcută. Pentru alţii biserica invocă imagini pitoreşti de clădiri dela ţară cu clopotniţe şi cruci, sau poate catedrale masive medievale în inima Europei. Când ei se gândesc la biserică, ei se gândesc la un loc pentru serviciile de închinăciune. Un exemplu excelent este catedrala Notre-Dame din Paris. Ea reprezintă, pentru mulţi, esenţa semnificaţiei bisericii. Începută în 1163, construcţia ei a continuat prin câteva generaţii până în 1345. Interiorul ei de 115 de picioare (cca 35 de metri), contraforturile ei zburătoare şi marile ferestre în rozetă evident că au fost desenate pentru scopul altei lumi. Enciclopedia Britanică, observă „catedrala este situată pe un loc unde parizienii au obişnuit întotdeauna să practice rituale religioase” şi „a fost construită pe ruinele a două biserici mai devreme, care ele însele fuseseră precedate de un templu Galico-Roman dedicat lui Jupiter” (Ediţia de Internet, „Paris,” „Notre-Dame de Paris”). Aceasta nu este o practică neobişnuită. De-a lungul istoriei, oamenii au atribuit semnificaţie religioasă în locuri şi clădiri unde ei, şi adesea strămoşii lor, s-au simţit mai aproape de Dumnezeu sau de zeul sau zeităţile cărora li se închinau. Ca şi credinţa pe care o reprezintă, Notre-Dame a suferit de-a lungul secolelor. Britanica explică: „După ce a fost dăunată în timpul Revoluţiei Franceze, biserica a fost vândută la licitaţie unui negustor de materiale de construcţie. Napoleon a venit la putere la timp ca să anuleze vânzarea, şi a poruncit ca edificiul să fie renovat pentru încoronarea sa ca împărat în 1804” („Notre Dame de Paris”). Ravagiile timpului şi al necredinţei nu au fost atât de favorabile pentru multe alte mari catedrale Europene. Reducerea prezenţei la biserici prin cea mai mare parte a Europei în vremurile recente, a ridicat întrebarea ce să se facă cu edificiile enorme ale bisericilor care numai sunt folosite suficient ca să justifice costul ridicat al întreţinerii lor. Este clădirea unei biserici, care numai este folosită pentru serviciile religioase, în continuare o biserică? O întrebare chiar mai importantă: Ce înţelege Biblia când vorbeşte despre Biserică?

Biserica nu este o clădire Când Noul Testament vorbeşte despre Biserică, se referă la o adunare de oameni. În Biblie, cuvântul biserică este o traducere a cuvântului grec ekklesia însemnând „o chemare afară.” (Vezi „Originea istorică a cuvântului Biserică,” pagina 6). Nu se referă niciodată la o clădire sau un loc de adunare, dar întotdeauna se referă la oameni, la cei chemaţi afară din


societatea lumească de Dumnezeu care i-a chemat în serviciul Său. Biserica Bibliei nu este o clădire rece, din piatră, ci un grup de oameni calzi şi iubitori aleşi special de Dumnezeu. În Scripturi biserica se poate referi la grupul de credincioşi dintr-o anumită locaţie, cum ar fi un oraş sau o regiune, sau la întregul corp de credincioşi chemaţi de Dumnezeu. Aşa dar, o clădire fără credincioşi nu se poate fi realmente o biserică în sensul biblic. Biserica Noului Testament este un grup de oameni chemaţi de Dumnezeu afară din societatea acestei lumi, chiar dacă ei se adună în săli închiriate sau pe iarba unui deal. Spre exemplu, apostolul Pavel a salutat biserica – o congregaţie de oameni – care s-a întâlnit în casa Priscilei şi Acuilei în Roma (Romani 16:3-5). Care sunt originile, istoria, Bisericii? Ce îi pune de o parte pe oamenii pe care Dumnezeu îi cheamă ai Lui proprii? Cum foloseşte Dumnezeu Biserica pentru a-şi atinge scopurile Sale? Ce face Biserica pentru noi şi ce trebuie să facă membrii ei pentru Biserică? Cum putem şi noi să fim parte din ceea ce Dumnezeu face prin Biserica Sa? Când Isus a spus: „…voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18), El zicea că Biserica – lumea lui aleasă – nu avea să se stingă. Va fi în viaţă – un corp de credincioşi calzi şi grijulii străduindu-se să-L servească pe Dumnezeu, să facă munca Lui şi să se susţină unii pe alţii. Astăzi, cu atâtea doctrine şi practici contradictorii, cum putem noi recunoaşte Biserica pe care a clădit-o Isus? În lecţia aceasta o să aflăm ce ne învaţă Biblia despre Biserica lui Dumnezeu şi ce înseamnă ea pentru noi.

Un popor ales După cum am văzut în lecţiile anterioare, Dumnezeu are un plan să aducă omenirea la mântuire în Împărăţia Sa. Dela creaţia Sa a lui Adam şi Eva, Dumnezeu a lucrat cu oamenii în moduri diferite dar întotdeauna cu acelaşi scop în minte. Înainte să vină Hristos, Dumnezeu a chemat numai câţiva oameni afară din societăţile lor ca să-L servească pe El şi să avanseze munca Lui. Mulţi dintre ei sunt menţionaţi pe nume în Evreii 11, un capitol în Biblie pe care l-am putea numi salonul faimei credinţei. Chiar în timp ce El chema şi lucra prin conducători şi prooroci individuali să facă o muncă spirituală, Dumnezeu a stabilit o naţiune fizică care să ajute să împlinească planul Său. Naţiunea aceasta, descendenţii lui Avraam prin nepotul său Isaac, a fost cunoscută ca congregaţia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 7:38) sau „biserica.” Înţelegând cum a lucrat Dumnezeu prin oameni în Vechiul Testament este un fond important pentru înţelegerea dece şi cum a stabilit Dumnezeu Biserica în Noul Testament. A lucrat Dumnezeu cu oamenii în moduri diferite? „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile” (Evreii 1:1-2). Dumnezeu a vorbit direct cu Adam şi Eva, aşa cum a comunicat mai târziu cu Moise. Însă, adesea El a transmis mesajul Său în alte feluri – prin visuri şi viziuni, şi prin Cuvântul Său inspirat scris, Sfintele Scripturi. Dar mesajul s-a potrivit întotdeauna cu aceeaşi misiune generală.


Dece l-a chemat Dumnezeu pe Avraam? „Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Genesa 12:1-2). Dumnezeu a avut un plan pentru Avraam. În misiunea de a extinde dragostea Sa întregii omeniri, Dumnezeu a ales un om, care a fost credincios şi supus, care să servească drept model de rol spiritual. Avraam a dat un exemplu de supunere prin părăsirea ţării sale de naştere la porunca lui Dumnezeu, fără să cunoască nici măcar destinaţia finală (Evreii 11:8). El a crezut că Dumnezeu avea să-Şi împlinească promisiunea, în pofida aparentelor imposibilităţi implicate. El a fost dispus ca să-şi dea chiar şi pe unicul său fiu (Genesa 22), reprezentând sacrificiul viitor al lui Hristos. Dece a fost Avraam dispus să facă aceasta? În credinţă el a avut încredere că Dumnezeu avea să-l învie dela moarte pe Isaac. Dece este Avraam atât de important? „Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire” … pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred…adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta” (Romani 4:3, 11; accentuarea adăugată peste tot). „Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată pentrucă Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele” (Genesa 26:4-5). „Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale”, adică Hristos” (Galateni 3:16). Nu numai că Avraam a devenit tatăl multor naţiuni, inclusiv acelea care au descins din Israel, dar exemplul lui de credinţă în Dumnezeu l-a determinat pe Dumnezeu să-l numească „tatăl credincioşilor spirituali.” De a lungul anilor Dumnezeu a extins promisiunile Sale făcute lui Avraam nu numai descendenţilor lui fizici (Genesa 13:16; 15:5; 17:3-6) dar întregii omeniri prin Sămânţa promisă, Isus Hristos. Credincioşii – toţi acei chemaţi şi aleşi pentru o relaţie cu Dumnezeu în trecut, prezent şi viitor – sunt descendenţii spirituali ai lui Avraam. Dar Dumnezeu a lucrat de asemenea prin descendenţii fizici ai lui Avraam Ce a fost chemată naţiunea Israelului să facă? „Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, cari vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!” Care este,


în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” (Deuteronom 4:5-8). Una dintre responsabilităţile pe care Dumnezeu le-a dat naţiunii Israelului a fost să-L reprezinte, să arate prin exemplu lui că modul de viaţă al lui Dumnezeu lucrează. Naţiunile din jur ar fi văzut frumuseţea legilor lui Dumnezeu în acţiune în vieţile Israeliţilor. Au împlinit Israeliţii misiunea pe care Dumnezeu i-a chemat să îndeplinească? „Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfânt, pe care-l pângărea casa lui Israel printre neamurile la cari se dusese” (Ezekiel 36:21). „Totuşi, ei s-au răsculat şi s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe proorocii Tăi, cari-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine” (Neemia 9:26). „„Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul, pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mână, să-i scot din ţara Egiptului, legământ, pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul” (Ieremia 31:31-32). Israelul nu numai că nu a dat un exemplu bun pentru naţiunile vecine, dar Israeliţii au încălcat de asemenea legământul lor cu Dumnezeu şi chiar au cauzat ca numele lui Dumnezeu să fie pângărit (Romani 2:24). Dece a greşit Israel? „,Dar ei n-au ascultat, n-au luat aminte, ci au urmat fiecare pornirile inimii lor rele. De aceea am împlinit asupra lor toate cuvintele legământului acestuia, pe care le poruncisem să-l păzească, şi pe care nu l-au păzit” (Ieremia 11:8). „„Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi” (Faptele Apostolilor 7:51). „Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” (Ieremia 31:33). Israeliţii nu au avut inima necesară ca să împlinească complet voia lui Dumnezeu (Deuteronom 5:29). Ei i-au rezistat Duhului Sfânt, la fel ca întreaga omenire care nu are chemarea specială a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu are un plan să ne pună la dispoziţie o nouă inimă şi să-Şi înscrie legile în minţile noastre.


Ce rol a jucat greşeala Israelului în prepararea stagiunii pentru Biserica Noului Testament? „Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe cînd ceilalţi au fost împietriţi, după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.” Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. Să li se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.” Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?” (Romani 11:7-12). Pavel explică cum Israelul, ne-având pe Duhul Sfânt nu a reuşit să devină o naţiune neprihănită înainte lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu i-a abandonat pe Israeliţi. Ei au fost orbiţi temporar, şi în timpul acesta Dumnezeu cheamă lume din alte naţiuni. Dar, spune Pavel, va veni timpul când tot poporul Israelului va fi mântuit (Romani 11:25-27). Ca rezultat al sacrificiului lui Hristos, Duhul lui Dumnezeu este pus la dispoziţia indivizilor din orice naţiune sau rasă care se pocăiesc cu adevărat. Scopul final al lui Dumnezeu este mântuirea tuturor oamenilor atât Israeliţi cât şi ne-Israeliţi (gentili). Totuşi acum, numai „cei aleşi” sunt transformaţi în slujitori neprihăniţi ai lui Dumnezeu, şi atât Israeliţii cât şi gentilii pot deveni parte din poporul Său transformat spiritual, aleşii Săi. Pasul acesta, bine-nţeles, istoric a cerut următorul pas în planul lui Dumnezeu, fondarea Bisericii.

Originea istorică a cuvântului Biserică Dicţionarul Biblic Holman, în articolul „Biserica,” explică originea cuvântului biserică (accentuarea adăugată peste tot). „Biserica este traducerea dela cuvântul grec ekklesia. Folosirea cuvântului grec înainte de apariţia bisericii creştine este importantă pentru că două curente de semnificaţie decurg din istoria folosirii lui în înţelegerea bisericii Noului Testament. „Primul, termenul grec care la bază înseamnă „chemaţi afară” a fost folosit în mod obişnuit ca să indice o adunare a cetăţenilor unui oraş grec şi este folosit în felul acesta în Faptele Apostolilor 19:32, 39. Cetăţenii, care erau foarte conştienţi de poziţia lor privilegiată asupra sclavilor şi celor fără cetăţenie erau chemaţi de un herald să se adune şi … se ocupau cu

probleme de interes comun. Când primii creştini au înţeles că ei au constituit o biserică [ekklesia, o adunare] nu există nici o îndoială că ei s-au perceput ca fiind ei înşişi chemaţi afară de Dumnezeu în Isus Hristos pentru un scop special şi că situaţia lor a fost privilegiată prin Isus Hristos (Efeseni 2:19). Al doilea, termenul grec a fost folosit mai mult de o sută de ori în traducerea greacă a Vechiului Testament în folosinţă obişnuită în vremea lui Isus. Termenul Ebraic (qahal) înseamnă simplu „adunare” şi poate fi folosit într-o varietate de moduri, referindu-se spre exemplu la o adunare a proorocilor (1 Samuel 19:20), a soldaţilor (Numere 22:4), sau a poporului lui Dumnezeu (Deuteronom 9:10). Folosirea cuvântului în Vechiul Testament


în referinţă la poporul lui Dumnezeu este importantă pentru înţelegerea termenului „biserică” din Noul Testament. „Primii creştini au fost (în cea mai mare parte) evrei care au folosit traducerea greacă a Vechiului Testament. Pentru ei folosirea unei auto-desemnări care a fost obişnuită în Vechiul Testament pentru poporul lui Dumnezeu denotă înţelegerea lor a continuităţii care leagă Vechiul şi Noul Testament. Primii creştini s-au înţeles pe ei înşişi ca fiind poporul lui Dumnezeu care se dezvăluise în Vechiul Testament (Evreii 1:1-2), ca copiii adevăraţi ai Israelului (Romani 2:28-29) cu

Avraam drept tatăl lor (Romani 4:1-25), şi ca poporul Noului Legământ proorocit în Vechiul Testament (Evreii 8:1-13). „Ca o consecinţă a acestui larg fond de înţelegere în lumile grece şi al Vechiului Testament, termenul „biserică” este folosit în Noul Testament pentru o congregaţie locală de creştini chemaţi afară, cum ar fi „biserica lui Dumnezeu care este în Corint” (1 Corinteni 1:2), şi, de asemenea, pentru întregul popor al lui Dumnezeu, cum ar fi afirmaţia că Hristos este „căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui” (Efeseni 1:22-23).

Începe Biserica Noului Testament

Cu venirea Mântuitorului promis, Isus din Nazaret, scena a fost pusă pentru o nouă fază în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Faza aceasta implică pe Dumnezeu lucrând printr-un grup de oameni – Biserica – care sunt transformaţi spiritual de Duhul Sfânt. Dumnezeu i-a ales pe ei nu numai ca să primească mântuirea pentru ei, dar să îndeplinească munca Lui pentru beneficiul final al omenirii. Pe ce bază a construit Dumnezeu Biserica Noului Testament? „Aşa dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul” (Efeseni 2:19-22). Chemând şi pregătind pe discipolii Săi – studenţi Săi – pentru 3 ½ de ani, Isus i-a preparat să-I fie apostolii (mesagerii) săi şi o parte principală a bazei Bisericii. Scrierile apostolilor continuă să înveţe şi să suporte Biserica, aşa cum o fac scrierile proorocilor Vechiului Testament care sunt de asemenea parte din fundaţia Bisericii. Amândouă sunt importante (vezi 2 Petru 3:1-2). Cum şi Când a început Biserica Noului Testament? „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească” (Faptele Apostolilor 2:1-4).


Semne miraculoase au marcat începutul Bisericii Noului Testament şi datul Duhului Sfânt de Dumnezeu. Dumnezeu a vrut să atragă atenţia asupra acestui eveniment, să cheme o bază iniţială de o mărime considerabilă din care Biserica s-ar putea extinde în toată lumea. Dece a fost necesar pentru Dumnezeu să-şi dea Duhul Sfânt? „Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8:8-9). Fără Duhul lui Dumnezeu noi nu suntem ai lui Hristos. Totuşi Biserica este descrisă ca aparţinând lui Hristos – este Trupul şi Mireasa Lui – un popor transformat spiritual. Duhul face posibile schimbările acelea, aşa cum a fost discutat în Lecţia No. 9. Ce s-a întâmplat în timpul şi după acel Pentecost memorabil? „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.….Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete…Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (Faptele Apostolilor 2:37-38, 41, 47). Dumnezeu a chemat mulţi la pocăinţă şi ucenicii au botezat pe mulţi. La început Biserica a crescut repede, cu excitarea şi fervoarea evidentă în istoria Bisericii la început. Cartea Faptele Apostolilor raportează despre persecuţia şi împrăştierea de mai târziu, ca şi despre creşterea congregaţiilor individuale prin tot Imperiul Roman pe măsură ce apostolii răspândeau evanghelia. În ciuda creşterii iniţiale rapide, se referă Biblia la Biserică ca la o turmă mică, adesea persecutată? „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentrucă nu sunteţi din lume, şi pentrucă Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea” (Ioan 15:18-19). „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află” (Matei 7:13-16). „Nu te teme, turmă mică; pentrucă Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” (Luca 12:32). Isus a prezis că turma Sa avea să rămână mică şi asaltată (persecutată) de a lungul istoriei. Prooroci falşi se vor ridica din mijlocul Bisericii divizând-o şi diluându-i mesajul.


Au prezis Isus şi apostolii că învăţători falşi şi învăţături false se vor strecura în Biserică, producând eventual un Creştinism deformat şi fals? „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi” (Matei 24:4-5). „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege” (Matei 7:22-23). „În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău” (2 Petru 2:1-2). Scrierile ulterioare ale apostolilor ca şi istoria seculară arată că profeţiile acestea s-au împlinit într-adevăr. Învăţători falşi au introdus în Biserica o mulţime de doctrine şi practici diferite. Biblia arată că Satan, fiinţa în final în spatele Creştinismului fals, a înşelat întreaga lume (Apocalipsa 12:9) şi că preoţii lui apar de obicei ca preoţi ai neprihănirii (2 Corinteni 11:13-15). Faptele Apostolilor 8 dă exemplul unui învăţător fals simulând conversiunea şi căutând puterile pe care le aveau apostolii, dar pentru câştigul lui personal (versurile 9-23). După cum a zis Hristos în Matei 7, fărădelegea – opunerea legii lui Dumnezeu – a câştigat adepţi între creştinii declaraţi. Ce a zis apostolul Ioan că un preot fals a făcut adepţilor adevăraţi ai lui Hristos? „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, cînd voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe cari le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică” (3 Ioan 9-10). Incursiunile Satanei în Biserică au fost atât de rampante în epoca aceasta, aproape de sfârşitul primului secol, încât adevăraţii creştini erau actualmente excomunicaţi din unele congregaţii. În pofida acestor persecuţii şi erezii, a spus Hristos că Biserica Lui va exista până la reîntoarcerea Sa? „Şi Eu îţi spun…voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18). „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Deşi Satana a atacat-o în mod repetat şi a încercat s-o distrugă, Biserica nu s-a stins. Deşi amănuntele au fost adesea greu de găsit în istorie, Biserica lui Dumnezeu a supravieţuit celor mai severe persecuţii ale Imperiului Roman şi Evului Mediu ca şi atacurilor din timpurile mai recente.


Pe undeva pe pământ, membrii turmei mici au continuat întotdeauna să-L slujească pe Dumnezeu cât au înţeles şi au putut ei de bine. Astăzi Biserica continuă ca un grup mic dar activ şi credincios, străduindu-se să răspândească veştile bune ale lui Dumnezeu unei lumi necredincioase. (Pentru mai multe amănunte despre ce a trebuit să îndure Biserica să supravieţuiască, să ceri negreşit copia ta gratuită a broşurii Biserica clădită de Isus [The Church Isus Built] sau coboar-o depe Internet la www.ucg.org/easteuropean ). După ce ei întâmpină toate încercările acestei epoci, ce ne spune Biblia că se va întâmpla cu membrii credincioşi ai Bisericii când se reîntoarce Hristos? „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:1-2). „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul” (Apocalipsa 3:21-22). În Apocalipsa 2 şi 3 apostolul Ioan înregistrează mesajele lui Hristos pentru şapte congregaţii ale Bisericii din Asia Mică. Mesajele şi promisiunile acestea sunt aplicabile Bisericii de a lungul veacurilor (Ca să înţelegi mai bine mesajele acestea şi ce prooroceşte cartea Apocalipsa despre Biserică, că ceri negreşit copia ta gratuită a broşurii Cartea Apocalipsa dezvăluită [The Book of Revelation Unveiled] sau coboar-o depe Internet la www.ucg.org/easteuropean ). După ce biruiesc încercările şi înşelăciunile pe care Satana le aruncă Bisericii, membrii ei vor avea trupurile lor fizice schimbate în Duhuri (1 Corinteni 15:50-53). Ei vor fi pregătiţi să-L ajute pe Hristos să aibă grijă de lume. Un viitor extraordinar ne aşteaptă!

Dece Biserica? Pentru multă lume o biserică este mai mult un club social sau un loc unde poate fi văzut ca un membru proeminent al comunităţii. Dar Dumnezeu a avut în minte un scop mai măreţ pentru poporul Său chemat afară. Noi putem avea un rol în cea mai mare lucrare care are loc pe pământ astăzi. Ce treabă a chemat Hristos să facă Biserica acum? „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14). „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:19-20).


Isus a comisionat Biserica să-I facă munca Lui. Dumnezeu îi cheamă pe membrii Bisericii să suporte munca de propovăduire întregii lumi a veştilor bune – evanghelia – a sosirii Împărăţiei lui Hristos. În felul acesta membrii Bisericii sunt co-lucrători cu Hristos în această muncă extrem de importantă. Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, cum a fost explicat în Lecţia No. 6, este proclamată folosind metode moderne ca Internet, radio, televiziune şi materialele tipărite, la fel ca şi cuvântul vorbit. Ce altceva poate să folosească Dumnezeu ca să atragă lumea la mesajul evangheliei? „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:14-16). Exemplul membrilor Bisericii joacă o parte importantă în munca pe care Dumnezeu cheamă Biserica să facă. Exemplul lor pozitiv este un fruct al Duhului Sfânt lucrând în vieţile slujitorilor lui Dumnezeu „chemaţi, aleşi şi credincioşi” (1 Tesaloniceni 1:6-10; Apocalipsa 17-14). De asemenea, făcând schimbările necesare în vieţile noastre, pentru a da un exemplu duhovnicesc (dumnezeiesc), noi ne pregătim pentru munca pe care Dumnezeu o are pentru noi în viitor. Viaţa creştină este ca un câmp de antrenament pentru serviciul viitor în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce roluri sunt membri Bisericii preparaţi să împlinească în Împărăţia lui Dumnezeu? „Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apocalipsa 5:10). „Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor cari sunt pretutindeni supt ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-l vor asculta!” Daniel 7:27. „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.” (Apocalipsa 20:4). Chiar dacă Pavel se referă la membrii Bisericii ca neputincioşii lumii – în contrast cu cei care sunt puternicii lumii (1 Corinteni 1:27) – membria în Biserică este, într-un sens real , programul de antrenament al lui Dumnezeu ca să pregătească poporul Său pentru măreţele roluri de slujit în epoca aceasta şi aceea ce are să vină. Acei care sunt în prezent consideraţi cei neputincioşi, în ochii celor care se consideră în lumea aceasta drept înţelepţi şi puternici, vor deveni regi şi preoţi cu Hristos prin puterea transformatoare a Duhului lui Dumnezeu lucrând în ei. Cum produc acţiunile noastre în viaţa aceasta un teren de pregătire pentru conducerea viitoare?


„Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile (Greceşte: Mamona.) nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (Luca 16:10-12). „Cel dintâi a venit, şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.” El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi” (Luca 19:16-17). Fiecare decizie cât de mică pe care o facem poate fi o cărămidă pentru clădirea unei fundaţii solide de credinţă pe care Dumnezeu poate clădi lucruri mari. Atenţia noastră fidelă la amănuntele instrucţiunilor lui Dumnezeu nu rămâne neobservată de Isus, Mântuitorul şi Marele nostru Preot. Procesul de creştere şi antrenament pentru aceste slujbe înalte implică testări şi încercări? „„Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui” (Ieremia 17:10). „Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui” (1 Petru 4:12-13). „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări, ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4). Astfel, ca să poată fi capabili, în viitor, să slujească pe cei care au avut o rază întreagă de suferinţe omeneşti, poporul ales al lui Dumnezeu suferă încercări în lumea rea de astăzi. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu ei se pot ridica deasupra certurilor străduindu-se să reflecteze atitudinea şi caracterul lui Hristos demonstrat în mijlocul încercărilor Sale. Cum vor guverna conducătorii în Împărăţia lui Dumnezeu? „Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:42-45). Conducătorii acestei lumi în mod natural îşi caută beneficiul propriu, adesea în detrimentul celor pe care îi conduc. Hristos a dat exemplul de conducător care îi beneficiază pe cei slujiţi, ceea ce am putea numi „slujitor conducător.” Noi putem învăţa din exemplul şi


instrucţiunile Lui modul în care să onorăm şi să prevedem pentru cei care sunt în grija noastră când vom deveni regi şi preoţi în Împărăţia lui Dumnezeu (Apocalipsa 20:6). Care este funcţia principală a unui preot? „Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa, şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor” (Maleahi 2:7). Una dintre responsabilităţile preoţilor este să înveţe aplicarea corectă a legii lui Dumnezeu, care afectează fiecare aspect al vieţii. Ca viitori preoţi membrii Bisericii trebuie ca ei înşişi să înveţe acum cum să aplice legea lui Dumnezeu şi să se prepare să-i educe pe alţii. Un învăţător care nu practică ceea ce îi învaţă pe alţii nu are prea multă credibilitate cu studenţii săi. Dar, în planul lui Dumnezeu, învăţătorii vor avea credibilitate completă. Studenţii vor şti că învăţătorii s-au preparat complet şi stăpânesc materialul – adevărul lui Dumnezeu. Care este baza pentru conducerea dumnezeiască? „Când se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într'o carte, o copie a acestei legi, pe care s-o ia dela preoţii din neamul Leviţilor. Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, pentru ca inima lui să nu se înalţe mai pe sus de fraţii lui, şi să nu se abată dela poruncile acestea nici la dreapta nici la stânga…” (Deuteronom 17:18-20). Dumnezeu a poruncit regilor Israelului ca personal să scrie o copie a legii Lui şi să studieze şi s-o aplice regulat în timpul domniei lor. Făcând aceasta, a zis Dumnezeu, ei aveau să fie conducători smeriţi şi virtuoşi. Legea dreaptă a lui Dumnezeu avea să fie baza şi standardul pentru toţi care vor domni ca regi şi preoţi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ce a crezut şi a practicat Biserica dela început

Cartea Faptele Apostolilor este raportul unui martor ocular al Bisericii dela început, dela moartea lui Hristos până la aproximativ 60 AD. Capitolul 2 înregistrează începutul Bisericii, când Dumnezeu a trimis Duhul Său celor 120 de adepţi ai lui Isus din Nazaret. Mulţi cititori ai Bibliei sunt familiari cu evenimentele miraculoase ale acelei zile – a casei unde s-au adunat discipolii umplându-se cu sunetul unui vânt puternic şi ceea ce a părut să fie limbi de foc iluminându-i pe cei adunaţi acolo. O altă minune a avut loc când oamenii aceia, acum plini de Duhul Sfânt, au

început să vorbească în limbile oamenilor adunaţi acolo din multe ţări, astfel că toţi au putut să le înţeleagă cuvintele. Adesea, neobservată, în raportul acesta este ziua specifică în care au avut loc evenimentele acestea, ziua de Pentecost sau a Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2:1), unul din festivalurile poruncite de Dumnezeu poporului Său cu multe secole înainte (Leviticul 23). În dezvăluirea acestor festivaluri, Dumnezeu a zis: „iată sărbătorile Mele:…Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe cari le veţi vesti la vremile lor hotărâte” (versurile 2, 4). Dumnezeu a proclamat festivalurile


acestea să fie „o lege vecinică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în cari veţi locui” (versurile 14, 21, 31, 41). Evangheliile arată că Isus a ţinut aceleaşi festivaluri (Matei 26:17-19; Ioan 7:10-14, 37-38). Amândouă, cartea Faptele Apostolilor şi scrisorile lui Pavel, arată că apostolii au ţinut festivalurile în timpul decadei după răstignirea lui Hristos (Faptele Apostolilor 2:1-4; 18:21; 20:6, 16; 27:9). Cele mai multe biserici învaţă că festivalurile „au fost pironite pe cruce,” că ele au fost într-un fel anulate de moartea lui Hristos. Totuşi, înregistrarea fără greş a Bibliei este că Biserica dela început a continuat să le observe, dar cu o mai mare înţelegere a semnificaţiei lor spirituale. Vorbind despre unul dintre aceste festivaluri date de Dumnezeu, apostolul Pavel a îndemnat congregaţia Bisericii din Corint -- o grup amestecat de credincioşi gentili şi evrei – să „prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului” (1 Corinteni 5:8). Evident că Pavel se referea la ţinerea festivalului Azimelor [Pâinii nedospite] (Leviticul 23:6; Deuteronom 16:16). Pavel a explicat semnificaţia Passoverului (Paştelui) (1 Corinteni 5:7; Leviticul 23:5) şi a dat instrucţiuni cum să se observe corect această ceremonie (1 Corinteni 11:23-28). Multele referinţe din Evanghelii, Faptele Apostolilor şi epistolele lui Pavel cer o întrebare evidentă: Pentru că Isus, apostolii şi Biserica dela început au ţinut zilele acestea, dece bisericile nu le propovăduiesc şi le observă astăzi? La urma urmei, Pavel a legat direct festivalurile cu Isus, scopul Lui şi sacrificiul Lui pentru omenire (1 Corinteni 5:7). Evangheliile şi Faptele Apostolilor sunt la fel de clare că Hristos, discipolii şi Biserica dela început au ţinut Sabatul

săptămânal – de Vineri seara până Sâmbătă seara, a şaptea zi a săptămânii – ziua lor de odihnă şi închinăciune (Marcu 6:2; Luca 4:16, 31-32; 13:10; Faptele Apostolilor 13:14-44; 18:4). Isus chiar S-a chemat pe El „Domnul Sabatului” (Marcu 2:28). A fost obiceiul lui Isus să se ducă la sinagogă în fiecare Sabat să se închine (Luca 4:16). Contrar învăţăturilor acelora care spun că Pavel a abandonat Sabatul, a fost şi obiceiul lui să meargă la sinagogă în fiecare zi de Sabat (Faptele Apostolilor 17:1-3), folosind ocazia să-i înveţe pe alţii despre Isus ca Mântuitor şi Mesia. Sabatul săptămânal este un alt festival al lui Dumnezeu, la fel cu cele menţionate mai devreme. Este, în fapt, primul dintre festivalurile depe listă (Leviticul 23:1-4). Este inclus de asemenea în Cele Zece Porunci (Exodul 20:8-11; Deuteronom 5:12-15). Ca şi cu celelalte festivaluri ale lui Dumnezeu, Sabatul este ignorat de majoritatea copleşitoare a bisericilor. În loc să ţină ziua de Sabat aşa cum a poruncit-o Dumnezeu, cele mai multe biserici se întrunesc în prima zi a săptămânii – Duminica – o zi care nu este nicăieri menţionată în Biblie ca o zi de închinăciune. Dece? Dacă noi trebuie să observăm orice zi ca o zi săptămânală pentru odihnă şi închinăciune, nu ar trebui să fie aceeaşi zi pe care au ţinut-o Isus şi apostolii? Noi găsim şi alte diferenţe între învăţătură şi practică. Multe biserici învaţă că supunerea legii lui Dumnezeu nu mai este necesară, că Isus a ţinut-o pentru noi sau că a fost „pironită pe cruce” cu Hristos. Aceasta este în direct contradicţie cu propriile cuvinte ale lui Isus (Matei 4:4; 3:17-19) şi învăţăturile şi practica apostolilor (Faptele Apostolilor 24:14; 25:8; Romani 7:12, 22; 1 Corinteni 7:19; 2 Timotei 3:15-17). Urmând exemplul lui Hristos, apostolii au propovăduit cu tărie despre


întoarcerea Sa ca să stabilească Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 4:43; 8:1; 21:27, 31; Faptele Apostolilor 1:3; 8:12; 14:22; 19:8, 28:23, 31). Dar Pavel a avertizat că, chiar şi în zilele lui, unii au propovăduit deja „o altă Evanghelie” (2 Corinteni 11:4; Galateni 1:6). Noi vedem multă confuzie în biserici despre ce este evanghelia. Cele mai multe o privesc ca un mesaj despre naşterea, viaţa şi moartea lui Hristos, fără să înţeleagă dece a venit El şi dece a trebuit să moară. Puţine proclamă mesajul Împărăţiei lui Dumnezeu pe care Isus însuşi l-a propovăduit (Marcu 1:14-15). La fel, Isus şi apostolii nu au învăţat niciodată că neprihăniţii se ridică la cer când mor (Ioan 3:13; Faptele Apostolilor 2:29, 34), şi ei au înţeles că omul nu posedă un suflet nemuritor (Ezekiel 18:4, 20; Matei 10:28) care ar petrece eternitatea fie în rai fie în iad. Nicăieri nu găsim noi sărbători religioase populare ca Crăciunul aprobate în Biblie. Singura dată când Paştele este

menţionat în Biblie (Faptele Apostolilor 12:4, în traducerea King James) este o traducere greşită blatantă din greacă a cuvântului Passover. Postul de Paşte şi practica lui nu poate fi găsit nicăieri. Biserica dela început a urmat de asemenea instrucţiunile lui Dumnezeu cu privire la ce cărnuri erau permise să fie mâncate (Faptele Apostolilor 10:9-14). Cărnurile acestea curate şi necurate sunt pe listă în Leviticul 11 (poţi afla mai mult despre subiectul acesta dacă ceri broşura noastră gratuită Ce învaţă Biblia despre cărnurile curate şi necurate [What Does the Bible Teach About Clean and Unclean Meats?] sau o poţi cobora depe Internet la www.ucg.org/easteuropean ). Acestea sunt câteva dintre diferenţele majore dintre creştinismul epocii lui Isus Hristos şi a apostolilor şi ceea ce este practicat în mod obişnuit astăzi. Să nu te uiţi tu în Biblia ta să vezi dacă credinţele şi practicile tale se aseamănă cu ceea ce au practicat şi propovăduit Isus şi apostolii?

Corpul lui Hristos

Biblia foloseşte mai multe analogii ca să ne înveţe despre Biserica lui Dumnezeu – cum este organizată, cum lucrează şi cum trebuie noi să relatăm cu Biserica şi unii cu alţii. Una din analogiile acestea compară Biserica cu ceva foarte la îndemână – corpul omenesc. Ce ne dezvăluie Biblia despre modul în care este organizată Biserica? „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, -tot aşa este şi Hristos…Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi” (1 Corinteni 12:12, 18-20, 27-28). Pentru a face munca pe care i-a dat-o Dumnezeu de făcut, Biserica este organizată să funcţioneze ca o unitate. În 1 Corinteni 12 Pavel o compară cu trupul omenesc compus din multe


părţi cu funcţii diferite, fiecare fiind necesară pentru buna funcţionare a întregului. Pavel chiar numeşte Biserica Trupul lui Hristos (Coloseni 1:24). Membrii trupului trebuie „să aibă toţi acelaş fel de vorbire” (1 Corinteni 1:10) şi să facă treburile decent şi în ordine (1 Corinteni 14:40). Cine este capul bisericii? „El [Hristos] este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea” (Coloseni 1:18). „El I-a pus totul supt picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi” (Efeseni 1:22-23). Pavel explică rolul de conducător al lui Hristos în Biserică, nu numai drept cap al trupului, dar ca un soţ „cum a iubit şi Hristos Biserica şi S'a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Hristos hrăneşte şi preţuieşte Biserica; El a făcut sacrificiul suprem pentru ea. Biserica, în recunoştinţă şi apreciere a sacrificiului Său, Îl serveşte pe el. Care sunt unele din responsabilităţile de slujire care au fost stabilite în Biserică? „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:11-13). Responsabilităţile acestea de slujit au fost date pentru beneficiul întregii Biserici, să ajute să echipeze, să edifice şi să unifice Corpul. O persoană ordinată la asemenea responsabilităţi este în general numită „minister,” un cuvânt care înseamnă slujitor. În Scripturi ei sunt referiţi de asemenea ca bătrâni. Cum trebuie ca bătrânii să-şi mânuiască responsabilităţile? „Sfătuiesc pe prezbiterii (Sau: bătrân.) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter (Sau: bătrân.) ca şi ei…: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei” (1 Petru 5:1-3). Urmând exemplul lui Hristos de slujire ar preveni abuzul de putere care ar avea loc natural în guvernele omeneşti. (Matei 20:24-28; Luca 22:24-26). Conducătorii în serviciul lui Dumnezeu sunt porunciţi să lucreze pentru beneficiul acelor pe care îi servesc într-o atmosferă de respect şi dragoste reciprocă. Ce parte o joacă toţi membrii pentru funcţionarea efectivă a Corpului lui Hristos? „ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceia ce dă fiecare


încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste” (Efeseni 4:q15-16). „Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste: pentru ca să nu fie nici o dezbinare în trup: ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el” (1 Corinteni 12:24-26). Dumnezeu cheamă şi pune fiecare membru individual în Trup unde el sau ea pot creşte şi servi cel mai bine pentru beneficiul întreguluiTrup. Ce alte analogii arată cum Dumnezeu suportă şi hrăneşte membrii prin Biserică? „Dar Ierusalemul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră” (Galateni 4:26). „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului, pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă dela sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei” (Ioan 15:1-8). Dumnezeu, prin Biserica Sa, are grijă de fiecare din copiii Săi. Pavel s-a referit la Biserică drept „mama noastră a tuturor.” Aşa cum o mamă hrăneşte, îmbracă, învaţă şi dă suport copiilor ei, tot aşa Biserica urmează să dea grija spirituală de care are nevoie fiecare membru (vezi „Biserica lui Dumnezeu este ca şi o mamă iubitoare”). Isus a comparat relaţia aceasta cu o viţă de vie. Fiecare membru ataşat de viţă îşi trage hrana şi suportul dela viţă şi astfel poate produce fructe bune. Dar dacă relaţia aceasta apropiată este tăiată ramura se va usca. Fie că comparaţia este cu un trup sau o viţă, mesajul este acelaşi: Membrii Bisericii trebuie să fie conectaţi cu Isus Hristos şi cu fiecare ca să crească şi să înflorească. Biserica este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care Dumnezeu a dat copiilor Săi! Urmează ca membrii să fie participanţi activi în munca şi funcţionarea Bisericii? „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, - nu este pentru aceasta din trup? Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” - nu este pentru aceasta din trup? „Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.” (1 Corinteni 12:13-16, 21).


] Când Dumnezeu ne de Duhul Său, noi devenim membrii ai Corpului lui Hristos, Biserica Lui. El se aşteaptă ca noi, care suntem membri ai Trupului Său spiritual, să-l slujim pe El, să participăm în exemplul ei pentru lume şi în munca ei de răspândire a Evangheliei. El se aşteaptă de asemenea ca noi să cunoaştem, să iubim şi să slujim unul pe altul. El ne spune, „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan13:35). Noi putem face aceasta numai dacă suntem participanţi activi în munca şi serviciul Său. Scripturile avertizează: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evreii 10:24-25). Hristos se aşteaptă ca membrii Trupului Său să lucreze împreună activ, cooperând pentru îndeplinirea misiunii pe care EL a dat-o Bisericii Sale.

Biserica lui Dumnezeu este ca o mamă iubitoare Scripturile descriu caracteristicile care pun de o parte Biserica lui Dumnezeu ca nici una alta. Parte a unicităţii sale vine dela dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu prezentă în membrii ei. „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:35). Dragostea lui Dumnezeu este ca dragostea unei mame pentru copiii ei, dar dragostea lui Dumnezeu merge mult mai profund. Biblia foloseşte termenul de mamă ca să ilustreze dragostea lui Dumnezeu pentru fii şi fiicele Sale (2 Corinteni 6:18). „Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu…” (Isaia 66:13). Descriind modul în care el şi ceilalţi bătrâni serviseră Biserica, Pavel a scris: „Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică [mamă care alăptează] ce-şi creşte cu drag copiii” (1 Tesaloniceni 2:7). Pavel a caracterizat simbolic Biserica lui Dumnezeu ca o mamă (Galateni 4:26). În Apocalipsa 19:7 Biserica este văzută ca fiind mireasa logodită a lui Hristos. Este clar că Dumnezeu, prin instrucţiunile Sale compasionate şi cu dragoste, a prevăzut copiii Săi cu un mediu nutritiv prin Biserică.

Biserica lui Dumnezeu are caracteristica grijulie a unei mame iubitoare. O mamă are o dorinţă înnăscută de a nutri şi proteja. Însă, aceste abilităţi de hrănire şi protejare sunt limitate de faptul că şi ea este omenească, făcută din carne. Membrii Bisericii lui Dumnezeu ştiu şi înţeleg, însă, că Dumnezeu este sursa dragostei spirituale a Bisericii. Apostolul Ioan egalează pe Dumnezeu cu dragostea: „pentrucă Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8). El defineşte ce este dragostea lui Dumnezeu: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3). Cele Zece Porunci, înregistrate în Exodul 20 şi Deuteronom 5, însumează cum urmează ca noi să-L iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru omenesc. Isus le-a distilat în două porunci mari: „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37-39). Poruncile acestea două întrupează dragostea lui Dumnezeu. Ele sunt exersate într-o manieră protectoare şi externă. Membrii Bisericii lui


Dumnezeu se străduiesc să practice dragostea aceasta dumnezeiască. Membrii Bisericii urmează exemplul pus de Mântuitorul lor, Isus Hristos (Matei 5:38-48). Ei sunt preocupaţi de două priorităţi mari: punerea lui Dumnezeu pe primul loc în vieţile lor şi iubind aproapele cum îşi iubesc propriile lor vieţi (Matei 22:36-40). Deşi nu sunt perfecţi, membrii Bisericii lui Dumnezeu trăiesc şi reflectă dragostea Dumnezeului

Veşnic. Ei propovăduiesc dragostea lui Dumnezeu – grija Lui exteriorizată pentru alţii – întrupată în evanghelia lui Hristos. Noi aşteptăm cu nerăbdare momentul în care toate fiinţele omeneşti vor simţi dragostea lui Dumnezeu în acelaşi fel. Până atunci, ziua când Împărăţia lui Dumnezeu va veni pe pământ – noi te încurajăm şi te primim să împărţim cu noi dragostea lui Dumnezeu exprimată prin Biserica Sa.

Mireasa lui Hristos

Biblia arată că Biserica lui Dumnezeu urmează să fie mireasa lui Hristos. Să vedem ce înseamnă aceasta atât acum cât şi în viitor. Cum descrie Pavel dragostea pe care Hristos o are pentru Biserică? „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Isus iubeşte Biserica aşa cum un bărbat anticipează căsătoria cu femeia visurilor sale. El a fost dispus să-Şi dea viaţa Sa pentru a o salva pe a ei. Ce va purta mireasa la nuntă când Isus se reîntoarce ca să domnească peste pământ? „Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să-i dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in supţire, strălucitor, şi curat.” -(Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor)” (Apocalipsa 19:6-8). Biserica se va fi pregătită spiritual pentru această nuntă. Ea este reprezentată ca purtând o rochie de nuntă minunat de frumoasă, care, de fapt, reprezintă faptele ei neprihănite. Ce este neprihănirea în ochii lui Dumnezeu? Psalmul 119:172 o defineşte pentru noi: „Să cânte limba mea Cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte!” Faptele drepte [sau de neprihănire] includ supunerea poruncilor lui Dumnezeu şi străduinţa continuă de a urma exemplul perfect al lui Isus. Cum prepară Hristos Biserica pentru nunta aceea majestoasă? „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S'a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără sbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:25-27).


„Petele” la care se referă Pavel aici sunt păcatele care ar mânji rochia frumoasă curată a miresei lui Hristos. Păcatul – violarea legilor lui Dumnezeu – trebuie spălat curat de sacrificiul lui Hristos şi ţinut departe prin folosirea creştinului a puterii Duhului Sfânt de a se schimba şi a creşte spiritual. Biserica lui Dumnezeu învaţă, şi se străduieşte să trăiască prin legile lui Dumnezeu. Se prepară activ să devină mireasa perfectă a lui Hristos.

Biserica lui Hristos te aşteaptă

După înviere Isus a instruit şi a încurajat pe ucenicii Săi pentru 40 de zile (Faptele Apostolilor 1:3). El le-a spus să rămână în Ierusalem pentru ca ei să poată primi puterea miraculoasă a lui Dumnezeu. La Pentecost (sărbătoarea Cincizecimii) discipolii au fost adunaţi în Ierusalem când Dumnezeu le-a dat Duhul Său, validat prin semne şi minuni (Faptele Apostolilor 2:1-4). Apostolul Petru a vorbit atunci poporului care se strânsese din multe naţiuni pentru a celebra festivalul (versurile 5-14). În ziua aceea 3000 de oameni au crezut cuvintele inspirate ale lui Petru şi au fost botezaţi (versul 41). Când apostolul Pavel a vizitat gentilii din oraşe ca Roma, Efes şi Corint, multe feluri de oameni au fost adăugaţi Bisericii lui Dumnezeu. Vârsta, rasa sau sexul nu au făcut nici o diferenţă. Ei toţi au devenit „cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19). Acesta este un punct important: Dumnezeu face lume de toate rasele şi vârstele şi din ambele sexe într-un singur corp de credincioşi. Noi ne asociem ca familia lui Dumnezeu. Dar cum a început această întovărăşire dumnezeiască? Întovărăşirea noastră începe cu Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său, Isus Hristos (1 Ioan 1:3). Este Dumnezeu care ne cheamă, şi este Hristos care lucrează în noi şi ne va învia (Ioan 6:44). Ucenicii lui Hristos au venit în tovărăşie unii cu alţii după ce au răspuns întovărăşirii lui Dumnezeu de sus. Discipolii lui Hristos au

început tovărăşia lor cu Dumnezeu prin chemarea lui Dumnezeu (versul 44). Atunci, conduşi de Duhul lui Dumnezeu şi slujitorii săi omeneşti, ei au început să se adune şi să se întovărăşească unii cu alţii (1 Corinteni 2:9-10; Evreii 10:24-25). Minunata întovărăşire creştină a unuia cu altul va creşte în proporţie directă cu respectul şi reverenţa noastră pentru Dumnezeu. „Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte” (Maleahi 3:16-17). Discipolii lui Hristos privesc mai întâi la Dumnezeu, după aceea la alţii care şi ei au privit mai întâi la Dumnezeu. Dumnezeu ne cheamă în tovărăşia Sa: „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru” (1 Corinteni 1:9). El ne invită să participăm în tovărăşia aceasta devenind membri ai Bisericii Lui. Eventual toată lumea se va bucura de aceeaşi tovărăşie exaltatoare şi încurajatoare când Hristos se reîntoarce pe pământ. Tovărăşia lui Dumnezeu este rezervată pentru aceia care se străduiesc să se supună lui Dumnezeu şi au credinţă în El şi promisiunile Lui. Dumnezeu şi


membrii Bisericii Sale doresc ca şi tu să participi în această tovărăşie iubitoare. Noi, cei care facem parte din Biserica lui Dumnezeu, suntem mult ca şi tine. Noi dorim şi ne rugăm pentru Împărăţia lui Dumnezeu să vină aici pe pământ (Matei 6:10). Dar, în timp ce aşteptăm ca aceasta să aibă loc, noi ne ocupăm de treburile Tatălui (Luca 2:49; Matei 24:14; 28:19-20). Noi suntem uniţi într-o misiune măreaţă, căutând să-I facem Lui plăcere slujindu-L pe El şi omenirea. Biserica Unită a lui Dumnezeu se roagă cu înfocare pentru noi oameni să devină parte din tovărăşia divină care

există între Dumnezeu şi Biserica Lui. Acei care răspund invitaţiei lui Dumnezeu se vor bucura de tovărăşia Lui unificatoare prin Duhul lui Dumnezeu. „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând” (Filipeni 2:1-2). Biserica Unită a lui Dumnezeu extinde un cald bine aţi venit tuturor acelora care Îl onorează pe Dumnezeu şi principiile Sale vii de viaţă.

Recunoscând Biserica

Isus a spus că Biserica Sa nu avea să moară (Matei 16:18). Dar astăzi, cu atât de multe biserici profesând Creştinismul în timp ce propovăduiesc doctrine cu mult diferite, cum putem nou recunoaşte Biserica? Care este semnul Bisericii lui Dumnezeu? Ce învăţă ea? Ce face ea? Întocmai ca la începutul Bisericii, Dumnezeu cheamă oamenii afară din lume (Ioan 6:44; Apocalipsa 18:4), şi în Biserica Sa, ca să facă o anumită treabă. Întocmai cum Petru a chemat audienţa sa să se pocăiască şi să fie botezată, aceia pe care Dumnezeu îi cheamă astăzi îşi dau seama de seriozitatea păcatelor lor şi se dedică lui Dumnezeu şi unei vieţi de schimbare. Cum răspund chemării aceia care acceptă chemarea lui Dumnezeu în Biserica Sa? „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Faptele Apostolilor 2:38). „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12:13). Botezul în apă, cum a fost discutat în Lecţia No. 8, este un semn al încrederii creştinului pocăit în sacrificiul lui Hristos să acopere păcatele. Reprezintă moartea vechii persoane şi începutul unei vieţi noi dedicate să facă ceea ce le spune Dumnezeu să facă. Schimbările care rezultă sunt făcute gradat prin puterea Sfântului Duh, pe care Dumnezeu îl dă Creştinului la botez. Cum putem noi identifica şi evita învăţătorii falşi? „Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.


Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege” (Matei 7:15-23). Hristos ne-a avertizat să fim conştienţi de acei care se maschează ca adevăraţi învăţători, care pe din afară pot zice şi pot face lucrurile drepte dar ale căror fapte reale nu sunt dumnezeieşti. Până la urmă învăţăturile şi doctrinele lor echivalează cu practicarea „fărădelegii” – respingând supunerea legilor lui Dumnezeu. Hristos a spus că El îl va respinge pe acei care resping şi nu se supun legilor Sale. Ce fruct va creşte în vieţile creştinilor adevăraţi? „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22-23). Duhul lui Dumnezeu face posibil pentru noul creştin să înceapă să producă caracteristicile generoase ale lui Dumnezeu Însuşi. La fel ca fructul depe viţă, trăsăturile de caracter dumnezeiesc nu apar imediat la botez, dar trebuie hrănite şi cresc cu timpul. Un scop principal al Bisericii este să ne ajute în dezvoltarea acestui fruct spiritual. Care este marca unui adevărat Creştin? „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:34-35). Biserica lui Dumnezeu va creşte în aceeaşi dragoste generoasă, dumnezeiască pe care a arătat-o Hristos. Grija aceasta exprimată în afară este cu mult deasupra dragostei frăţeşti şi chiar a dragostei materne, care se spune adesea că este forma cea mai înaltă de dragoste omenească. Dragostea lui Dumnezeu este total ne egoistă, exteriorizată, cum a exprimat-o Pavel în 1 Corinteni 13 şi exprimată de Hristos când şi-a dat viaţa pentru noi. Vor fi membrii Bisericii perfecţi? „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:8-9). „Pentrucă tot lumeşti sunteţi. În adevăr, cînd între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?” (1 Corinteni 3:3).


Biserica lui Dumnezeu este compusă din fiinţe omeneşti care încă au slăbiciuni. Fiecare are o cale lungă până să atingă perfecţia oferită în Hristos. Cuvintele de corecţie ale lui Pavel în scrisorile lui pentru Corinteni arată că unii în Biserica lui Dumnezeu încă au de biruit slăbiciuni omeneşti mari. Noi putem fi recunoscători, însă , că Dumnezeu ne priveşte la inimă (1 Samuel 16:7). Adevăraţii creştini continuă să se pocăiască şi să se schimbe pe măsură ce ei îşi recunosc lipsurile. Ei continuă să-i ierte şi să-i susţină pe fraţii lor care se străduiesc pentru maturitatea lor spirituală în Hristos (Galateni 6:1-2). Ei nu pot, însă, să continue să practice păcatul de bună voie şi deliberat ca un mod de viaţă. „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său” (1 Ioan 3:10). Cum defineşte Biblia dragostea de Dumnezeu? „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3). „Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-l ispitească, I-a pus întrebarea următoare: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii” (Matei 22:35-40). Legea lui Dumnezeu defineşte dragostea lui Dumnezeu. Aici Isus a însumat semnificaţia Celor Zece Porunci (Exodul 20) în două porunci mari. Primele patru porunci din Cele Zece Porunci ne arată cum să ne arătăm dragostea către El. Ultimele şase ne arată cum se aşteaptă El să ne arătăm dragostea pentru aproapele nostru, fiinţa omenească. Principiile acestea spirituale fundamentale sunt amplificate prin toată Biblia. Spre exemplu, Isus a amplificat semnificaţia poruncilor interzicând uciderea şi adulterul în Predica Lui depe Munte (Matei 5:21-32) indicând că gândurile de ură şi pofta sexuală le violează intenţia. Va observa Biserica întotdeauna Poruncile lui Dumnezeu? „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apocalipsa 12:17). Femeia din Apocalipsa 22 reprezintă poporul lui Dumnezeu imediat înaintea întoarcerii lui Hristos. La vremea aceea balaurul (Satana, versul 9) persecută Biserica, care continuă să ţină cu credinţă Poruncile lui Dumnezeu. Va crede şi va practica Biserica de astăzi aceleaşi lucruri pe care le-au făcut Hristos şi Biserica Noului Testament la început? „Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:3-6).


„Prea iubiţilor, pe cînd căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3). Biserica continuă să se supună Poruncilor lui Dumnezeu şi să umble cum a umblat Isus. Se străduieşte cu sârguinţă să urmeze credinţa pronunţată prin toată Biblia şi practicată de Biserică în epoca apostolică. Aceasta include închinându-se la Dumnezeu în zilele poruncite în Biblie şi observate de Isus şi de apostoli. Biblia este foarte clară că Isus, Pavel şi Biserica s-au întrunit regulat în ziua de Sabat, supunându-se Poruncii a Patra (Exodul 20:8-11; Marcu 6:2; Luca 4:16, 31-32; 13:10; Faptele Apostolilor 13:14-44; 17:1-3; 18:4). Astfel astăzi membrii Bisericii lui Dumnezeu se întâlnesc împreună de ziua de Sabat ca să I se închine Lui, să înveţe mai multe despre modul Lui de viaţă şi să se întovărăşească unii cu alţii – cu şi mai multă urgenţă pe măsură ce se apropie întoarcerea lui Hristos (Evreii 10:24-25). Membrii de asemenea observă celelalte festivaluri poruncite de Dumnezeu, întocmai cum au făcut-o Hristos şi Biserica (vezi: „Ce a crezut şi a practicat Biserica dela început?,” pagina 13). Aşa cum vom vedea într-o lecţie viitoare, festivalurile Bibliei ajută să reamintească în fiecare an membrilor Bisericii despre planul extraordinar al lui Dumnezeu. Biserica foloseşte Biblia ca ghidul ei şi nu caută să adauge învăţături şi practici nebiblice. Cum este numită Biserica lui Dumnezeu în Biblie? „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Faptele Apostolilor 20:28). Fraza Biserica Domnului apare de opt ori în Biblie (Faptele Apostolilor 20:28; 1 Corinteni 1:2; 10:32; 11:22; 15:9; 2 Corinteni 1:1; Galateni 1:13; 1 Timotei 3:5). „Bisericile lui Dumnezeu” apar de încă trei ori (1 Corinteni 11:16; 1 Tesaloniceni 2:14; 2 Tesaloniceni 1:4) şi „biserica Dumnezeului viu” are loc odată (1 Timotei 3:15). Ce fel de muncă va face Biserica lui Dumnezeu? „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:19-20). „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14). Biserica lui Dumnezeu continuă să facă aceeaşi muncă pe care Hristos i-a angajat pe ucenicii Săi să facă – o parte din aceeaşi muncă pe care o făcuse Însuşi Isus Hristos (Marcu 1:1-2, 14). Biserica urmează să răspândească întregii lumi veştile bune ale sosirii Împărăţiei lui Hristos. Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu arată speranţă dincolo de veştile rele pe care omenirea şi le aduce asupra sa. Deşi puţini apar să fie înclinaţi să asculte acum, avertizarea


iubitoare a lui Dumnezeu afectează pe fiecare la un anumit moment. Dumnezeu doreşte ca toţi să ajungă la cunoştinţa adevărului şi să fie mântuiţi la timpul potrivit (1 Timotei 2:4). Membrii Bisericii se roagă fervent ca Dumnezeu să cheme acum mai mulţi lucrători care să ajute în această muncă extraordinară (Matei 9:37-38). Biserica nu numai că răspândeşte sămânţa evangheliei (Marcu 4:2-20), ea de asemenea îi întâmpină pe acei chemaţi de Dumnezeu. Îi învaţă adevărurile preţioase ale Bibliei şi îi îngrijeşte în creşterea lor spirituală.

Cum este susţinută munca Bisericii lui Dumnezeu? Isus Hristos a desemnat Bisericii Sale munca de proclamare a evanghelie în lume şi să facă ucenici şi să aibă grijă de cei pe care îi cheamă Dumnezeu (Matei 24:14; 28:19-20). Aceasta este o lucrare uriaşă. Totuşi, în orice moment, Dumnezeu cheamă numai o „turmă mică” de oameni în Biserică pentru a realiza sarcina aceasta imensă (Luca 12:32). Isus i-a instruit pe ucenicii Săi, „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” (Matei 10:8). Întregul mod de viaţă al lui Dumnezeu este un mod de dat şi de servit. Deci nu vine ca o surpriză că Isus le-a spus discipolilor să împartă evanghelia fără plată. Astăzi adevărul lui Dumnezeu continuă să fie transmis gratuit celor care îl cer. Să ne uităm acum la exemplul biblic al finanţării muncii de propovăduire şi publicare a veştilor bune. Biblia ne introduce sistemul de suport financiar prin exemplul patriarhului Avraam. Dar înainte de a examina exemplul lui Avraam, trebuie să considerăm semnificaţia rolului lui Dumnezeu ca Creatorul cerurilor şi a pământului. El a creat totul, inclusiv toate resursele fizice pe care ne permite să le folosim în timpul vieţii noastre. El ne spune că totul îi aparţine Lui (Psalm 24:1; Hagai 2:8). Deci El îşi rezervă dreptul să ne spună cum să folosim ceea ce a creat El. Dumnezeu a dezvăluit modul Lui de viaţă lui Avraam. El i-a spus, „pentrucă Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele” (Genesa

26:5). Avraam de asemenea a ştiut că toate binecuvântările fizice sunt un dar dela Dumnezeu. Ca „tatăl tuturor celor cari cred” (Romani 4:11), Avraam ne-a dat exemplul zeciuielii – dând preotului lui Dumnezeu o zecime din binecuvântările primite dela Dumnezeu (Genesa 14:17-20; Evreii 7:1-4) – ca parte a asociaţiei lui cu Dumnezeu. Avraam a transmis obiceiul acesta descendenţilor săi. Iacov, nepotul lui, a jurat, „Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da” (Genesa 28:20-22, accentuarea mea peste tot). Când unii din descendenţii lui Avraam au devenit naţiunea din antichitate a Israelului, după ce au fost eliberaţi din sclavia egipteană, Dumnezeu a dat zeciuiala sa tribului Leviţilor ca plată pentru serviciile Leviţilor pentru El. „Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întâlnirii…Leviţilor le dau de moştenire zeciuelile pe cari le vor aduce copiii lui Israel Domnului prin ridicare; de aceea zic cu privire la ei: „Să n-aibă nici o moştenire în mijlocul copiilor lui Israel” (Numere 18:21, 24).


Suportul acesta a prevăzut mijloacele pentru Israel să I se închine lui Dumnezeu şi să fie învăţat conform voinţei Lui. Cartea Evrei descrie o schimbare în administraţie pentru că Biserica Noului Testament – templul spiritual al lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:16; Efeseni 2:19-22) – a înlocuit în importanţă templul fizic. Responsabilitatea pentru învăţătura adevărului lui Dumnezeu a căzut acum asupra Bisericii Noului Testament. În primul secol adepţii mesajului evangheliei au dat ajutoare monetare şi altele lui Isus, discipolilor Săi şi mai târziu altor lucrători în Biserică pentru a-i suporta în condusul muncii pe care Hristos o dăduse s-o facă Biserica. Exemple de asemenea dărnicii, şi principiile relatate la ea, se pot găsi în pasajele Noului Testament ca Luca 8:3; 10:7-8; 2 Corinteni 11:7-9 şi Filipeni 4:14-18. A menţinut Isus obiceiul biblic al zeciuielii? El a făcut-o într-adevăr! Observă comentariile Lui adresate scribilor şi fariseilor: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” (Matei 23:23). Fariseii au fost foarte atenţi ca să zeciuiască precis chiar şi cele mai neînsemnate mirodenii, dar ei au neglijat adesea alte principii „mai însemnate” ale legii. Isus le-a spus că ei ar fi trebuit să le facă pe amândouă. Nici zeciuiala, nici chestiuni mai importante ca „dreptatea, mila şi credincioşi” nu trebuie neglijate. Isus şi apostolii au învăţat că o atitudine de dat trebuie să fie o parte principală a modului de viaţă creştin.

„Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38). Neglijarea zeciuielii este comparată cu hoţia – furându-L pe Dumnezeu (Maleahi 3:8-12). Noi putem fi siguri că El a promis să satisfacă nevoile celor care caută cu sinceritate mai întâi Împărăţia Lui şi care devin parteneri voluntari şi entuziaşti cu El în munca de propovăduire a evangheliei (Matei 6:31-34, 2 Corinteni 9:8). Hristos a angajat Biserica Sa să continue munca începută de El. Zeciuiala lui Dumnezeu finanţează efortul acela. Ca creştini noi suntem chemaţi să fim co-lucrători cu Hristos. „Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). „Prea iubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi; şi pentru străini totodată. Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva dela Neamuri. Este datoria noastră dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul” (3 Ioan 1:5-8). Ce dar şi responsabilitate extraordinară, să fii tovarăş lucrător, un co-lucrător cu Dumnezeu în propovăduirea evangheliei în jurul lumii! (Pentru a înţelege mai bine instrucţiunile scripturale despre zeciuială, să ceri negreşit copia ta gratuită a broşurii Ce ne învaţă Biblia despre zeciuială? [What Does the Bible Teach About Tithing?] sau coboar-o depe Internet la www.ucg.org/easteuropean .


Acum ce urmează? Te cheamă Dumnezeu pe tine în Biserica Sa să participi în această muncă importantă? Ai întrebări la care ţi-ar place să afli răspunsul? Noi bine venim cu căldură întrebările şi comentariile tale. Miniştri dedicaţi sunt fericiţi să ţi le răspundă prin poştă sau în persoană. Te rugăm să iei legătura cu biroul din ţara ta (sau ţara cea mai apropiată de tine) din lista de mai jos. Membri Bisericii lui Dumnezeu se roagă pentru tine – cerându-I lui Dumnezeu ca să primeşti înţelegerea, puterea şi curajul de care ai nevoie ca să-ţi predai viaţa Lui. Aceiaşi membri aşteaptă cu nerăbdare ca să te întâlnească şi să lucreze împreună cu tine în Biserica lui Dumnezeu. (Vezi „Biserica lui Dumnezeu te invită” la pagina 19.) Lecţia aceasta a acoperit o mare parte din ce ne învaţă Biblia despre Biserica lui Dumnezeu. Dar, ca întotdeauna, Biblia conţine profunzimi de înţelegere mai mari care nu pot fi acoperite de o singură lecţie. Pentru a înţelege mai bine subiectele înrudite, să ceri negreşti următoarele broşuri gratuite:

• Biserica clădită de Isus – The Church Isus Built. • Cartea Apocalipsa dezvăluită – The Book of Revelation Unveiled. • Transformându-ţi viaţa: procesul de convertire – Transforming Your Life: The Process

of Conversion. • Credinţele fundamentale ale Bisericii Unite a lui Dumnezeu, o Asociaţie Internaţională –

Fundamental Beliefs of the United Church of God, an International Association. În lecţia noastră următoare vom examina principii şi practici biblice specifice care sunt legate de trăitul de fiecare zi a unei vieţi dumnezeieşti. Nu o lipsi!


Chestiuni de ponderat Întrebările acestea sunt menite ca un ajutor de studiu, să stimuleze mai multă meditare asupra subiectelor discutate în lecţia aceasta şi să te ajute să le aplici la un nivel personal. Noi îţi sugerăm să îţi faci timp să scrii răspunsurile tale la aceste întrebări şi să le compari cu cele din scripturile date. Te rugăm să te simţi liber să ne scrii cu orice comentarii, întrebări sau sugestii despre curs sau lecţia aceasta

• Ce i-a lipsit naţiunii fizice a Israelului – „Biserica” lui Dumnezeu în timpul Vechiului Testament – pe care Dumnezeu a promis Bisericii Noului Testament? (Ieremia 31:33; Deuteronom 5:29; Faptele Apostolilor 7:51).

• Dece a fost necesar datul Duhului Sfânt, nu numai să înceapă Biserica dar să beneficieze fiecare membru al ei de atunci încoace? (Romani 8:7-9).

• A continuat Biserica să existe, în ciuda persecuţiei din afară şi a diviziunii dinăuntru? (Matei 16:18).

• Cum se prepară membrii Bisericii pentru rolurile din Împărăţia viitoare a lui Dumnezeu? (Apocalipsa 5:10; 20:4; Daniel 7:27; Luca 16:10-12; 19:16-17; Ieremia 17:10; 1 Petru 4:12-13; Iacov 1:2-4; Marcu 10:42-45; Maleahi 2:7).

• Cum este organizată Biserica lui Dumnezeu? (1 Corinteni 12:27-28; Coloseni 1:18; Efeseni 1:22-23; 4:11-13, 15-16; 1 Corinteni 12:4-6, 24-26).

• În ce feluri este Biserica asemănătoare cu o mireasă? (Efeseni 5:25-27; Apocalipsa 19:6-8).

• Ce fructe (imperfecte) se străduieşte Biserica să producă? (Galateni 5:22-23; Ioan 13:34-35).

• Ce însărcinare a dat Dumnezeu Bisericii, şi cum urmează ea să fie înfăptuită? Ce mesaj va propovădui Biserica? (Matei 28:19-20; 24:14; 9:37-38; 5:14-16; Marcu 4:2-20).


ADRESELE POŞTALE DIN ÎNTREAGA LUME AMERICA DE NORD, DE SUD ŞI CENTRALĂ Statele Unite: United Church of God P.O. Box 541027 Cincinnati, Ohio 45254-1027 Phone (513) 576-9796 Fax (513) 576-9795 Web site: www.gnmagazine.org E-mail: [email protected] Canada: United Church of God-Canada Box 144, Station D Etobicoke, ON M9A 4X1 Canada Phone: (905) 876-9966, (800) 338-7779 Fax: (905) 876-0569 Web site address: www.ucg.ca Caraibe: United Church of God P.O. Box N8873, Nassau, Bahamas Phone: (242) 324-3169 Fax: (242) 364-5566 Martinique: Eglise de Dieu Unie-France 127 rue Amelot, 75011 Paris, France Zonele vorbind spaniola: Iglesia de Dios Unida, P.O. Box 541027 Cincinnati, OH 45254-1027, U.S.A. Phone: (513)576-9796 Fax (513) 576-9795 E-mail: [email protected] EUROPA Insulele Britanice: United Church of God P.O. Box 705 Watford, Herts, WD 19 6FZ, England Phone: 020-8386-8467 Fax: 020-8386-1999 Web site: www.goodnews.org.uk Franţa: Eglise de Dieu Unie-France 127 rue Amelot, 75011 Paris, France Germania: Vereinte Kirche Gottes/Gute Nachrichten Postfach 30 15 09, D-53195 Bonn, Germany Phone: 0228-945-4636 Fax: 0228-945-4637 Italia: La Buona Notizia, Chiesa de Dio Unita Casella Postale 187, 24121 Bergamo Centro, Italy Phone şi Fax: (+39) 035-452-3573 Web site: www.labuonanotizia.org E-mail: [email protected] Olanda: P.O. Box 93, 2800 AB Gouda, Netherlands Scandinavia: Guds Enade Kyrka P.O. Box 3535, Stockholm, Suedia Phone: (+44) 20-8386-8467 Fax: 0046 0142-10340

AFRICA Africa de Est: Kenia, Tanzania şi Uganda: United Church of God-Kenia P.O. Box 75261, Nairobi, 00200, Kenia E-mail: [email protected] , Web site: www.ucgeastafrica.org Ghana: P.O. Box 3805 Kumasi, Ghana E-mail: [email protected] Mauritius: P.O. Box 53, Quatre Bornes, Mauritius Nigeria: United Church of God-West Africa P.O. Box 1715, Yaba, Logos, Nigeria Phone: 234-1-791-8009, E-mail: [email protected] Africa de Sud, Botswana, Lesotho, Namibia şi Swaziland: United Church of God - Southern Africa P.O. Box 2209, Beacon Bay, East London 5205, South Africa Phone and Fax: 043-748-1694 E-mail: [email protected] Zambia: P.O. Box 23076, Kitwe, Zambia Phone: (02) 226-076 E-mail: [email protected] Zimbawe: P.O. Box 928, Causeway, Harare, Zimbabwe Phone: 011716273 E-mail: [email protected] REGIUNEA PACIFICULUI Australia: United Church of God-Australia GPO Box 535, Brisbane, Qld 4001, Australia Phone: 07 55 202 111 Free call: 1-800-356-202 Fax: 07-55-202-122 Web site: www.ucg.org.au E-mail: [email protected] Fiji: United Church of God P.O. Box 11081, Laucala Beach Estate, Suva, Fiji Noua Zeelandă: United Church of God P.O. Box 22, Auckland, 1015, New Zealand Phone: Toll Free 0508-463-763 Filipinele: P.O. Box 81840 DCCPO, 8000 Davao City, Philippines Phone and Fax: +63-82 241 0150 Cell/text: +63-918-904 4444 Web site address: www.ucg.org.ph Tonga: United Church of God - Tonga P.O. Box 127, Nuku’Alofa, Tonga TOATE ZONELE ŞI NAŢIUNILE NEMENŢIONATE United Church of God P.O. Box 541027 Cincinnati, OH 4 5254 -1027, U.S.A. Phone: (513) 576-979

ce este biserica?streaming.ucg.org/languages/easteuropean/romanian/bsc10romanian.pdf · chipuri,...

Documents