PAGINA PREŞEDINTELUI s>

CDiLţLCL inima Lui ^DtmuitzuL

Pentru noi, afirmaţia pe care Bunul Dum ­nezeu o face cu privire Ia unul dintre fiii lui Israel, David, este plină de semnificaţii. „Om după inima lui Dumnezeu"...! Ce caracteristici

ale acestui bărbat au fost recunoscute oare şi reţinute de cer, care au determinat pe Dumnezeu să spună des­pre el : „Am găsit pe David, am ales pe David, pen ­tru că el este după inima Mea ?“

Să descifrăm, stimaţi fraţi şi stim ate surori, în pa­ginile Sfintelor Scripturi, cîteva din aceste caracte­ristici nobile, sfinte.

David, era „cu păr bălai, cu ochii frumoşi şi faţă frumoasă" (1 Sam. 16,12), cînd Dumnezeu a cerut pro­fetului Sam uel să-l ungă ca împărat în locul lui Saul, alegîndu-1 conducător în Israel, pe el, un păs­tor tînăr. In adevăr „Domnul nu se uită la ce se uită o m u l ; om ul se uită la ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.“ (1 Sam. 16,17).

Dumnezeu a recunoscut în fiinţa şi caracterul lui David caracteristici cizelate cu migală de către Du­hul Său cel Sfînt, prin cooperarea plină de interes a lui David.

Să analizăm trei m om ente din viaţa acestui bărbat a lui Dumnezeu, pentru .a ne putea da seama de ce David a fost în adevăr om după inima lui Dumnezeu. Apoi, să urmărim în viaţa şi caracterul nostru dez­voltarea acestor caracteristici, pentru ,a se putea scrie şi în dreptul fiecăruia dintre noi în cărţile cerului : „Om după inim a mea.“

Erau atunci vremuri grele şi tulburi şi pacea era adesea zdruncinată de even im ente războinice. Nu mult după ungerea sa, F ilistenii năvăliră asupra lui Israel şi un uriaş — Goliat — arunca zilnic ocara asupra oştirii lui Israel, asupra lui Iehova, Domnul Dumnezeul oştirilor, şi nim eni nu-1 lua apărarea. (1 Sam. 17). David afLat în tabăra lui Israel ca să aducă m erinde pentru fraţii săi ce erau la oaste, s-a cutremurat la auzul acestor blestem e şi n-a putut sta pasiv, n-a putut suporta această ruşine. Duhul său s-a tulburat. „Cine este Filisteanul acesta . . . ca să ocărască oştirea Dum nezeului celui viu ?“ (1 Sam. 17,26). Cunoaştem cum ne relatează raportul Sf. Scrip ­turi că s-au desfăşurat lucrurile. David a biruit „căci biruinţa este a Domnului."

Reţinem în dreptul lui David trăsătura v ieţii sale de a lua partea Domnului, a lua apărarea cauzei Sale, fără să ţină scama de cuvintele descurajatoare ale celor din jurul său. Onoarea şi prosperitatea cauzei lui Dumnezeu şi a poporului Său erau pentru el totul. Era gelos şi hotărît să apere onoarea şi prestigiul lui Dumnezeu, fără să arunce în balanţa calculelor sale, persoana sa şi interesele sale.

In atitudinea sa hotărîtă, David se sprijinea pe experienţele lui de pînă atunci cu Dumnezeu, căci spunea el : „Domnul, care m -a izbăvit din ghiara leului, şi din Laba ursului, m ă va izbăvi şi din mîna acestui Filistean." (1 Sam. 17,37).

In desfăşurarea vieţii şi chemării sale, David n-a forţat niciodată mîna lui Dumnezeu în favoarea sa. Temerea de Dumnezeu, dorinţa de a lucra spre slava lui IAHVE Cel Atotputernic, n-a îngăduit celui rău să-l corupă — în a-şi £ace singur dreptate. Conştient că era lepădat, Saul, căuta să-i ia viaţa. In peştera de la En-Ghedi, David a demonstrat însă credincioşla sa. Deşi putea lua viaţa lui Saul, deşi putea să scape de el forţind astfel suirea sa pe tronul lui Israel, David a zis : „Să mă ferească Domnul să fac îm po­triva Dom nului meu, care este unsul Domnului, o aşa fa p tă . . . căci el este unsul Domnului." (1 Sam. 24,6).

Era caracteristica v ieţii sale de a nu se ridica împotriva rînduielilor lui Dumnezeu, nici chiar atunci

„ A m g ă s i t p e D a v id . . . o m d u p ă in i m a M e a .“ F a p te 13,23

cînd era in joc viaţa şi viitorul Iui. Respectul faţă de organizaţia Bisericii lui Dum nezeu faţă de lucrările şi rînduielile cerului, erau pentru el literă de lege. Şi Domnul Dumnezeu a apreciat m ult această latură a caracterului lui David.

David era OM, supus ispitei şi păcatului, dacă nu veghea. Şi el a păcătuit şi a păcătuit grav. Şi totuşi, deşi Dum nezeu ştia mai dinainte cursul v ieţii lui Da­vid, deci şi această cădere a sa, cu toate acestea, reţine în dreptul său calitatea de „ om după inima lui Dum nezeu.’' Era după voia Iui Dumnezeu păcatul, căderea lu i David ? Nicidecum, căci despre acest lu ­cru citim : „Fapt,a lui David n-a plăcut Domnului". (2 Sam. 11,27 u.p)

Da ! David a păcătuit grav înaintea Domnului, dar toată viaţa n-a încetat să plîngă păcatul său, şi n-a încetat să roage pe Cel Atotputernic :

„ A i m i l ă d e m in e D u m n e z e u le , î n b u n ă t a t e a T a l

D u p ă î n d u r a r e a T a c e a m a r e ,ş te r g e f ă r ă d e le g i le m e le . . .

C ăc i îm i c u n o s c b in e f ă r ă d e le g i le Ş i p ă c a tu l m e u s tă n e c u r m a t î n a in t e a m e a . îm p o t r i v a T a , n u m a i î m p o t r iv a T a , a m p ă c ă tu i t

ş i a m f ă c u t ce e s te r ă u îm p o t r iv a T a ;A ş a c ă v e i f i d r e p t î n h o tă r î r e a T a

ş i f ă r ă v in ă î n j u d e c a t a T a . “(P s . 51)

Dar David nu rămîne numai la recunoaşterea pă­catului său, ci el se roagă cerului pentru curăţirea izvorului v ieţii sale. „Zideşte în m ine o inim ă curată, D um nezeule şi pune în m ine un duh nou şi stator­nic. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi nu lua de Ia m ine Duhul Tău >cel Sfînt. D ă-m i iarăşi bucuria m întuirii Tale, şi sprijineşte-m ă cu un duh de bu­năvoinţă." (Ps. 51,10-12).

Cînd David primeşte asigurarea iertării sale, a po­căinţei sale, izbucneşte plin de încredere : „Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit ! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este v i ­clenie ! Cîtă vrem e am tăcut mi se topeau oasele de gem etele m ele necurmate. Căci zi şi noapte m îna Ta apăsa asupra mea ; mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii. A tunci Ti-am mărturisit păcatul meu, şi nu m i-am ascuns fărădelegea. Am zis : „ îm i voi mărturisi Dom nului fărădelegile ! Şi Tu ai iertat v ina păcatului meu. De .aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vrem e potrivită." (Ps. 32).

Este interesant că m ulţi aşa zişi creştini găsesc în păcatul lui David scuza unei vieţuiri în păcat şi nu vor să ştie că dacă David a păcătuit odată în mod grav, întreaga lui viaţă n-,a încetat a se ruga lui Dumnezeu pentru iertare, n-a încetat a plînge păcatul său suportîndu-i urmările în propria sa familie, în timp ce aşa zişii creştini trăiesc o viaţă în păcat şi nu simt nici cea mai m ică remuşcare pentru cele ce săvîrşesc.

Iată numai trei din marile trăsături strălucitoare ale caracterului său, pentru care David a fost numit om după inim a lui Dumnezeu.

Respectul faţă de Dumnezeu, acel respect, pornit din dragoste, din experienţa comuniunii cu El, a ti ­tudinea declarată şi neech ivocă pentru cauza lui Dumnezeu, şi apărînd cauza Sa, fără a se gîndi Ia sine.

Respectul faţă de orînduielile stabilite de Dum ­nezeu, faţă de organizaţia Sa, chiar atunci cînd era în joc viaţa şi existenţa sa proprie.

Pocăinţa deplină, predarea totală în m îna Celui Atotputernic şi credinţa nezdruncinată în m întuirea Lui.

In adevăr, „un om după inim a lui Dum nezeu !“ Şi m ai înainte de a încheia ţin să subliniez faptul că Dumnezeu aşteaptă şi din partea noastră a tuturor să devenim copii ai Săi, credincioşi după inima Sa.

D. Popa

Sl

vw

V $ 9 vV « w w fj «

w

w5V «

1877—1977

Centenarul

SUMAR

După Inim a luiD um nezeu

CentenarulIn d e p e n d e n ţe i

4 martie 1977

Circulară

Sin tem obliga ţi să p ă că tu im ?

Prim ejdia form alism ului Din viaţa bisericii

Epistola către Evrei

Uniţi cu Hristos

• Trecut şi istorie în gîndirea ebraică

Scurt istoric Braşov

■ Mihai Belina Czechowski

Ploaia Timpurie şi Tîrzie

Întrebări şi răspunsuri

„Nu se pot cinsti îndeajuns aceia care cu mîndrie şi-au dat v iaţa pentru ca să tră­im în m arginile păm întului locuit, m uncit şi apărat de neam ul nostru şi ale căror num e ar trebui păstrate recu­noscător din generaţie în ge ­neraţie."

NICOEAE IORGA

între marile aniversări isto­rice ale acestui an, Centenarul Independenţei de Stat a Româ­niei, ocupă un loc de frunte. Şi acesta nu este un loc pe ca­re oamenii ar dori să-l înalţe, să-l facă remarcabil, proemi­nent, ci acela pe care însăşi istoria îl im pune prin diferite­le ei mijloace şi argumente : oameni însufleţiţi de idealuri înalte, întocmai ca nişte inspi­ratori piloni ai istoriei neam u­lui nostru, fapte de necontes­tat, faptele acelea de eroism, mai întotdeauna scrise pe filele patriei cu sîngele eroilor; m ăr­turii, dovezi, exemple, sacrifi­cii, ce au rămas peste decenii ca nişte adevărate facle ale trecutului puse în mina pre- zentidui spre a lumina calea viitorului. Poate că în această ordine de idei, şi gîndul de mai sus al marelui savant ro­mân Nicolae lorga, face bine atrăgîndu-ne atenţia asupra u- nui lucru esen ţia l: „Nu se pot cinsti îndeajuns aceia..

O profundă cinstire, vrem să aducem prin aceste rînduri, un gînd plin de recunoştinţă în cadrul acestui titlu, astăzi cap de coloană şi înălţat punct de referinţă al scumpei noastre patrii care polarizează atenţia tuturor fiilor ei.

In prim ul rînd, afirmarea li­beră şi de sine stătătoare, cons­tituirea unui stat independent, care să se manifeste ca un fac­tor suveran, au fost pentru po­porul român un ideal secular şi s-au im pus ca un ţel perma­nent în actele vremii, în gîn­direa exponenţilor săi cei mai iluştri, în acţiunile pornite pe

diverse planuri în decursul timpului. Lege cu caracter un i­versal ideea de neatîrnare, de dezvoltare statală neîngrădită, prezintă în istoria noastră na­ţională temeiuri specifice şi îmbracă modalităţi de expri­mare care au o aură de netăgă­duită nobleţe.

Aşa cum se întîm plă cu toate marile înfăptuiri care se însu­mează unui curs logic şi firesc al istoriei, independenţa noas­tră de stat, cucerită prin luptă eroică în 1877, s-a proiectat în conştiinţa generaţiilor din u lti­m ul secol, ca o stare al cărei caracter legitim nici nu mai comportă discuţii, ca un im pe­rativ istoric. Există desigur, numeroase elemente care ali­mentează o asemenea gîndire atît de pozitivă în implicaţiile ei.

Este bine cunoscut că în ciu­da unor împrejurări istorice vitrege, în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania setea de libertate, de independenţă şi dorinţa de unitate, n-au p u ­tu t fi niciodată înăbuşite. A - ceste idealuri au făcut ca ţări­le române să-şi păstreze fiinţa lor, chiar şi atunci cînd au fost silite să accepte dominaţia otomană. Apărarea libertăţii şi independenţei sau recucerirea lor, a avut o mare însemnătate pentru fiinţa şi existenţa po­porului nostru.

Aceste năzuinţe secidare au însufleţit pe oştenii lui Mircea la Rovine, pe ai lui Iancu de Hunedoara la Sibiu, ai lui Vlad Ţepeş la Tîrgovişte, ai lui Ştefan cel Mare la Vaslui şi Războieni, ai lui Mihai Viteazu la Călugăreni. în ansamblul premizelor istorice care au contribuit la pregătirea şi în ­făptuirea măreţului ideal de la 9 mai 1877, unirea celor trei ţări române înfăptuită pentru prima oară în istoria patriei noastre în amil 1600, a repre­zentat cel mai important pas

IndependenţeiMai — Iunie E

făcut pe linia solidarităţii ro­mâneşti. Deşi num ai cu carac­ter de simbol, această unire, a constituit un punct de referin­ţă pentru generaţiile ce au ur­mat. Programul unirii şi al neatîrnării s-a în fip t adine în conştiinţa poporului român ca o flacără vie. Exprimînd clar această năzuinţă, revista „Ju­nimea română“ cerea în 1851 ,.o patrie mare si independen­tă".

Independenţa naţională, este în acelaşi tim p cauza scumpă a întregului nostru popor. Aşa cum sublinia Excelenţa Sa Domnul Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Republicii Socia­liste România, istoria ne arată în oglinda ei că acum o sută de ani, ca şi în prezent, unita­tea şi voinţa întregului nostru popor au fost acelea care au chezăşuit obţinerea deplinei noastre independenţe naţionale. Este aşadar dem n de remarcat răspunsid, primit din partea poporului la chemarea guver­nului din 1877, răspuns care s-a materializat printr-o largă participare şi susţinerea luptă­torilor „cu tot felul de mijloa­c e Ş i dacă vom privi mai profund în oglinda istoriei pa­triei, vom constata că este vor­ba de permanenţa unui ideal, că ideea independenţei naţio­nale, aidoma unei torţe nestin­se a trecut printre oameni şi vrem i şi dincolo de izbînzi şi înfrîngeri, s-a păstrat cu va­loare de tradiţie de-a lungul veacurilor. Şi mai trebuie spus aici că această cauză scumpă întregului nostru ■ popor — in ­dependenţa naţională — nu a fost nicidecum un dar primit din partea unor puteri, ci re­prezintă o cucerire obţinută prin lupte eroice pe întinse cîmpuri de bătălie unde au că­zu t bravi ostaşi ai României, prin jertfa cărora cuvîntul IN ­DEPENDENŢĂ a căpătat sem ­nificaţia focului, hotărîrii, sin- gelui şi eroismului românesc.

O însemnătate cu adevărat vitală şi totodată deosebit de eficientă, pozitivă, a avut în acest sens presa de acum o su­tă de ani. Paginile ei pline de o adevărată bogăţie de argu­mente, pline de înalt sim ţ şi spirit patriotic, s-au transfor­m at nici mai m ult nici mai p u ­

ţin, înlr-o veritabilă tribună a independenţei, la care se pro­nunţau marile personalităţi ale timpului, şi de la care se lan­sau chemările ce deveneau cu­vinte de ordine, îndemnuri şi imperative pentru întreaga ob­şte românească.

Memorabile prin stringenţa raţionamentului şi prin fru m u ­seţea rostirii rămîn în această privinţă paginile ardente, ie­şite de sub pana lui Mihai E- minescu : „Aşadar, independen­ţa... nu este un copil găsit, fără căpătii şi fără antecedente, ci un prinţ care dormea cu scep­trul şi cu coroana alături. Ne- alîrnarea noastră a fost puru­rea reală şi ca drept pururea în vigoare..."

Conştienţi de rolul hotărîtor al telului lor şi că el are nu numai implicaţii naţionale ci şi internaţionale, tribunii sub­liniau în ziarul România Libe­ră de a tu n c i:

„Un rol mare sîntem chemaţi a juca în drama Orientului... toţi creştinii din peninsula Balcanică vor fi în picioare".

„Să ne strîngem rîndurile, să ne m ărim vigoarea şi îm ­bărbătaţi de ideea unei patrii libere şi independente, să dăm Europei exem plul unui popor tînăr, viguros, care-şi iubeşte ţara“‘.

Aşa contribuia presa la m a­rea epopee a independenţei. Animaţia liniei era generală, patriotismul înălţător, dove­dind o adîncă cunoaştere a istoriei naţionale, deplina în ­credinţare în temeinicia drep­turilor noastre. Reflectînd deci dorinţa fierbinte a întregii na­ţiuni, ziarele vrem ii susţineau, într-o impresionantă unanimi­tate, cauza sacră a emancipării ţării, cauza dobîndirii şi în tă ­ririi independenţei naţionale. Paginile care ne-au rămas de acum 100 de ani ne transmit nealterat legămîntul de a păs­tra ca pe lumina ochilor acest bun de mare preţ — neatîrna- rea — condiţie primordială a înfloririi şi afirmării patriei noastre.

Păstrăm desigur neştearsă în inimile noastre amintirea a- celor oameni care s-au aflat în primele rînduri ale înfăptuirii acestui deziderat naţional. Cine n-a îndrăgit pe Peneş Curcanul

intrat deja în legendă, îm pre­ună cu toţi oştenii — curcani şi ei — plecaţi odinioară din Vaslui „pe drumul de costi­şe ?“ Şi aşa cum ne-o confir­mă paginile cronicarului tran­silvănean Sex til Puşcariu, în rîndurile armatei române s-au aflat şi sute de transilvăneni în a căror inimi bătea necon­tenit ideea independenţei şi un entuziasm nemaiîntîlnit.

Demne de remarcat sînt şi lucrările marilor pictori ai vrem ii care într-o manieră u- nică au imortalizat pe pînzele lor, momentele cruciale ale in ­dependenţei. Astfel, pictorul Nicolae Grigorescu — prezent în mijlocul ostaşilor — ne ui- meşte prin realismul penelului său făcîndu-ne chiar să retrăim focul înfăţişat, de fapt ca şi Tlieodor Am an, Iser şi alţii.

înfăptuirea independenţei noastre a stîrnit puternice eco­uri în viaţa artistică şi cultu ­rală europeană. Muzica nu a cunoscut graniţe între popoare permiţînd compozitorilor să-şi exprime gîndurile şi sentim en­tele faţă de actul istoric din 1877. Inspiraţii compozitori ita­lieni şi francezi prin compozi­ţiile lor în această privinţă, 7î-au făcut decît să exprim e un adine gest de solidaritate al naţiunilor de „gintă latină“ cît şi o atitudine de fraternita­te şi simpatie.

Iată doar cîteva aspecte ale împlinirilor de odinioară, săr­bătorite astăzi. Iată elemente care îndreptăţesc vizionarele cuvinte ale poetului de odini­oară, scrise cu gîndul la „mă­rirea Patriei“ :

„La trecu-ţi mare,Mare viitor !“

Noi, credincioşii adventişti sîntem alături de aceste îm pli­niri, căci sîntem din acest po­por, fire din ţesătura lui, suflet în sufletul lui, solidari cu el la bine şi la rău, suferind şi bucurîndu-ne împreună cu el. Cinstim, nu cu o slabă cinstire înfăptuirile, cum ne avertiza marele savant N. Iorga, ci cu adevărata cinstire a inimii şi a sufletului românesc, căci parte din partea lui sîntem şi dor din dorul lui.

Redacţia

Curierul Adventist

4

1977

Orele 21,22

P atru m artie 1977, orele 21,22 ! Păm întul, zbuciumîn- du-se în lăuntrul său îşi scutură povara şi pentru mulţi, orolo­giul vieţii a încremenit la a- ceastă oră. Cincizeci de secun­de apocaliptice în care păm în­tu l s-a clătinat ca un om beat nimicind multe vieţi omeneşti şi provoeînd enorme pagube m ateriale !

Retrospectiv privind, cutre­m urul din 4 m artie 1977, orele 21,22, constituie un moment de referinţă, în istoria neam u­lui nostru. Este epopeea unui popor ce stăpînindu-şi dure­rea şi ştergîndu-şi lacrimile ac­ţionează ca un singur om pen­tru depăşirea momentului cri­tic, pentru a smulge din moloz şi fierărie contorsionată licărul vieţii ; este dem onstrarea ini­maginabilului umanism al ro­mânului, care de la prim ul ce­tăţean al ţării şi pînă la cel din urm ă fiu al acestui încercat dar m inunat păm înt românesc, a v ibrat la unison, făcînd totul pentru a salva tot ceea ce se putea salva.

Epopeea Bucureştiului, este epopeea neamului românesc ca­re din totdeauna, oblojindu-şi

rănile a irum pt, ca pasărea Phenix, mai frumos, mai pu­ternic purtîndu-şi deopotrivă povara durerii, şi demnitatea şi um anism ul sufletului rom â­nesc.

In scurgerea tim pului s-a in­tercalat acel m inut care ne-a îndoliat, dar care a proiectat cu putere în lum ea întreagă valenţele inegalabile ale sufle­tului omenesc ; om lîngă om şi um ăr lîngă um ăr s-a lucrat cu dăruire zi şi noapte. S-a luat cărămidă cu cărămidă şi s-a r i ­dicat cu atenţie fiecare bucată de grindă sau moloz — o în­treagă arm ată a solidarităţii u- mane a acţionat viguros, dar calm, atentă la fiecare urm ă a vieţii ce trebuia salvată. Nu o- dată, eforturile a mii de braţe s-au contopit în tr-u n efort co­m un pentru salvarea unui sin­gur om !

Eroism... poate ceva m ult mai semnificativ. Este demon­strarea calităţilor latente ale sufletului românesc ce l-au fă ­cut să înfrunte veacurile şi să răm înă înfip t aici, pe acest pămînt, în toate îm prejurările vieţii, trăind cu demnitate. In

aceste zile, s-au consemnat fap­te ce se im pun prin unicitatea lor — oameni care cu inima frîn tă de durere, datorită pier­derii sub dărîm ături a famili­ei, au rămas zile întregi fără pic de odihnă, să acţioneze îm ­preună cu ceilalţi la salvarea altora — medici ce n-au sim ţit ce-i odihna zile în şir ; gene­rali ce mai bine de o săptă- m înă n-au părăsit locul de co­ordonare a salvărilor ; oameni oe şi-au dat viaţa pentru a salva pe alţii. Iată unul dintre miile de episoade :

Soldatul... se străduia să în­lăture molozul din ju ru l unei fetiţe de zece ani, care abia mai respira. Mai avea puţin. Deodată, o flacără puternică a ţîşnit acoperindu-i faţa. Osta­şul a ridicat repede copilul cu o mină, iar cu cealaltă şi-a acoperit ochii pîrjoliţi. Ambu­lanţa i-a transportat pe amîn- doi la sp ital".

Din primele clipe după se­ism, în afară de unităţile m ilita­re, gărzile patriotice şi echipele organizate de întreprinderi, peste lOOLOOO de cetăţeni au luat parte la această dîrză, în-

J

Mai ~ Iunie

crîncenată ofensivă pentru a în lă tu ra urm ările cutrem uru­lui. Faptele grăiesc de la sine.

Ca o dem onstrare a dragostei şi îm preunei simţiri, imediat după cutrem ur am prim it u r ­mătoarea, cablogramă din par­tea fr. 11.II. Pierson, preşedin­tele Conferinţei Generale A.Z.S.

„Rugăciunile noastre se înal­ţă pentru voi în marele dezas­tru. Dorim a fi de ajutor ţă ­rii. Dvs. în tot ceea ce este po­sibil. Sîntem îngrijoraţi de si­tuaţia Bisericii noastre14. R. H. Pierson. G îndurilor de compa­siune s-au adaus faptele. Con­ferinţa Generală a depus ime­diat suma de 50.000 de dolari şi a trim is instrum entar medi­cal în valoare de 150.000 de dolari.

Diviziunea Euro-Africa a trimis urm ătoarea telegram ă :

„Ne exprimăm profunda noastră compasiune faţă de pierderile de vieţi omeneşti su­ferite în tragicul eveniment şi vă asigurăm de rugăciunile şi ajutorul nostru continuu. Vă rugăm să ne încunoştiinţaţi de îndată cum şi cu ce vă putem ajuta.“

Mai m ult deeît atît, din par­tea Diviziunii a sosit în Bucu­reşti, fr. H. Knott, preşedinte­le Uniunii Elveţiene şi Consi­lier al Diviziunii, pen tru a dis­cuta m odalitatea ajutorării ce­lor sinistraţi. în tre tim p a şi fost expediat un transport de corturi şi aparatură medicală.

Fr. R. Fasnacht din Paris, a fost poate prim ul care pe data

de 5 m artie a.c. a trim is im e­diat cîteva tone de lapte praf pentru sinistraţi.

S-au mai prim it telegrame din partea fr. Steveny, a pas­torului E. Diaiconescu, în nu­mele grupului român din Bro- ocklin, U.S.A. şi a fr. Botcher, preşedintele Uniunii A.Z.S. din R.D.G.

Im presionantă este această solidaritate, această unitate in ­ternă, chezăşia vindecării răn i­lor pricinuite de seism. Şi în-

Stimati fraţi

Iu b iţi i n o ş tr i fra ţ i şi s t im a te s u ­rori în D o m n u l Hristos,

„Har şi pace de la D um nezeu , Tată l nostru , şi de la D o m n u l n o s ­tru Isus H ristos !“ (Efes. 1, 2)

D upă c u m v ă este binecunoscut, cu c îteva zile în u rm ă şi a num e, în seara zile i de 4 m a r tie 1977, ţara şi poporu l n o stru au tră it c lipe gre ­le, clipe de grea cum pănă . C u tre ­m u ru l ca tas tro fa l ce s-a d e z lă n ţu i t asupra noastră , a cuprins n u m e ­roase ju d e ţe ale pa trie i şi în m od deoseb it s-a a b ă tu t cu fu r ie asu ­pra oraşu lu i B ucureş ti, capitala ţâ ­rii noastre.

S e ism u l acesta a produs uriaşe p ierderi u m a n e şi m ateria le . Cu greu se po t eva lu a toate p ierderile su ferite . M u lte v ie ţ i o m en eşti au fo s t secera te şi m i i de oa ­m en i, bărbaţi, fe m e i şi copii, au fo s t răniţi, ca să n u m a i v o rb im de tra u m e le psih ice a celor ce au tră it cu in te n s i ta te aceste m o m en te , a celor ce s -a u găsit în m ijlo cu l ruinelor, sau care ş i-au p ie rd u t pe cei scu m p i în acest cataclism.

treaga naţiune rom ână a ră s ­puns spontan, im perativului prezent. întreaga suflare rom â­nească, cu o dăruire totală a depus în Contul Omeniei -— 1977, obolul ei pentru recons­trucţia celor peste 200 de uni­tăţi industriale scoase din cir­cuitul economic şi a zecilor de mii de case distruse.

Ca Biserică, am avut şi noi de suferit, aşa cum se poate vedea şi din scrisoarea adre­sată Bisericii de Conducerea Uniunii, pe care o publicăm în num ărul de faţă.

Dar cu toate acestea înţele­gem să fim alături de toţi fiii ţării, cu munca noastră şi cu sprijinul nostru. P înă în pre­zent Conferinţele, Uniunea, an ­gajaţii lor şi Comunităţile au depus în Contul Omeniei suma de lei 8001.855.

Este de datoria noastră a uni cu credinţa noastră... fapta ! A sprijini şi a fi prezenţi ori­unde este nevoie de braţele noastre, după Cuvîntul Scrip­turii :

„Oricine va da de băut nu ­mai un pahar de apă rece... a- devărat vă spun că nu-şi va pierde răsp la ta“. (Mat. 10, 42).

Redacţia

conlucrători, *j

Ca biserică, s în te m şi no i d estu l de greu încerca ţi de u rm ă rile a- cestor m işcări tectonice. Zec i de Ca­se de R ug ă ciu n e şi locu in ţe a u s u ­fe r it avarii deoseb it de grave, m u l ­te d in ele f i in d to ta lm e n te scoase d in uz, im p u n in d u -se as tfe l în ch i ­derea lor p e n tr u a n u p r im e jd u i v ia ţa celor ce se a d unau în ele. Toate acestea vo r treb u i recons­tru ite . A lte le , foarte m u l te la n u ­m ăr, au n evo ie de repara ţii serioa ­se p e n tru a m a i p u tea f i fo losite .

Ca oam en i ai credinţe i, ca s lu j i ­tori ai V iu lu i D u m n ezeu ca f i i şi fiice ale C elui A to tp u tern ic , ne în ­c h in ă m cu sm eren ie în a in tea Făcă­to ru lu i nostru , lăsînd să cadă din po tiru l ochilor noştr i rub ine le f ie rb in ţ i ale lacrim ilor îm p reu n e i s im ţir i cu cei greu încercaţi', ş i-I a d u cem m u l ţu m ire şi recunoştin ţă p e n tru cei răm aşi în v iaţă.

Îm p reu n ă cu ruga noastră însă, să d ă m glas fa p te i , u n in d „cu cre ­d in ţa __ fa p ta “ (2 P e tru 1,5) da to ­rie ce o avem , de a partic ipa cu je r tf ire de sine, cu u n sp ir it de îna ltă responsabilita te şi dăru ire

Curierul Adventist

SÎNTEM „08LIGATI“ S Ă

PĂCĂTUIM?

la acţiunea pe scară naţională, de în lă turare a urm ărilor acestu i cu ­trem u r.

Ca fii ai P a trie i noastre să nu u ită m că bucuria ei este şi b u cu ­ria noastră, belşugul ei este bel­şugu l nostru şi su fe r in ţa ei, este su fe r in ţa noastră. Iată de ce, sc u m p i fra ţ i şi s t im a te surori să f im p rezen ţi cu toată in im a, m u n c in d cu sîrg a lă tur i de toată su flarea rom ânească, la v indecarea rănilor şi la recuperarea pagubelor su fe ­rite. A cea sta în sem nează sp ir it de dăruire, de jer tfă . „Tot ce găseşte m in a ta să facă, fă cu toată p u ­terea ta “, (Ecl. 9. 10) îm p l in in d u -n e a stfe l „tot lucrul" ce-l a v em sau ne rev in e de făcut.

In acest sp ir it să ră sp u n d em cu dragoste şi d e v o ta m e n t la ape lu l pe care Conducerea de S ta t l-a adresat tu tu ro r ce tă ţen ilor ţării. U m ăr la um ă r şi in im ă lîngă in im ă, a lături de to ţi conce tă ţen ii noştri, să nu p recu p e ţim n im ic în a a ju tora pe aproapele nostru , a sp r ij in i orice ac­ţ iu n e um a n ita ră şi patriotică, dove- d in d u -n e a s tfe l a ta şa m e n tu l nostru, dragostea noastră p en tru aproapele, f i in d fără de rezervă a lă turi de e- fo r tu r ile ce se fac p en tru a pu tea depăşi aceste m o m e n te grele. In a- cest scop este nevo ie de un ita tea noastră, de căldura in im ii şi tăria braţelor noastre, de m u n c a p i ld u i ­toare a noastră a tu turor.

Vă ru g ă m fie rb in te ca fiecare d in ­tre noi să con tr ibu im , după pu ter ile r.oastre, la fo n d u l de a ju torare a celor sinistra ţi, „Contul O m eniei, A ju to r S in is tra ţi C u trem u r

Să d ă m dovadă de tc,rie, de dra ­goste, de îm p re u n ă sim.ţire şi îna ltă ţ in u tă civică. Să ne ru g ă m C erului p e n tru ocrotire m u n c in d cu dăruire p e n tru în lă turarea urm ărilor acestei calam ită ţi, îm p l in in d s fa tu l d in to td ea u n a : „Roagă-te şi L ucrează !“

Cu convingerea fe rm ă că acest apel va găsi u n larg ecou în in im i ­le în trege i noastre fră ţ ie tă ţi a d ven - te, că este departe de noi g îndu l de a p u n e în seam a lui D u m n ezeu a c ţiun i pe care E l — d in raţiuni d iv in e ■— nu îm p ied ică pe cel rău să le în făp tu iască şi că s în tem con­ş t ien ţi de so lem nita tea t im p u lu i pe care îl tră im , ne ru g ă m B u n u lu i D u m n ezeu p e n tru ocrotirea, pacea şi p rosperita tea B isericii Sale şi a P atrie i noastre.

„încolo, fra ţii m e i, to t ce este adevărat, to t ce este v red n ic de cinste, to t ce este drept, to t ce este curat, to t ce este v red n ic de iub it, to t ce este v red n ic de p rim it, orice fa p tă bună şi orice laudă, aceea să v ă în su fle ţească

In n u m e le C o m ite tu lu i U niun ii de C on fer in ţe A .Z .S.

D u m i t r u P o p aM a r in P â r v a nN e lu D u m i t r e s c u

*) S c r i s o a r e a d r e s a t ă b is e r i c i i în u r m a s e is m u lu i

‘‘•'yLf x is tă c u a d e v ă ra t u n diavol ca re in f lu e n ţea ză p u r ta re a n o a s t ră ? Şi dacă ex is tă , cum

reu şeş te e l să -ş i a ju n g ă scopul ? Ne obligă să facem lu c ru r i le rele, sau p u tem re fu za a face ră u l ?

Cîndva, u n a c to r a re p e ta t de m u lte ori p ro p o z iţia : „D iavolul m ă obligă să fac aşa cev a“ , în e ît ea deven i r e f re n u l zilei. Şi ca orice re fren , s-a ră sp în d it a t î t de m ult, p înă c înd ecoul lu i a lă s a t im p re ­sia că to ţi o am en ii d ev in de n e ­a ju to ra t în s t r în so a re a d iavo lu lu i şi t reb u ie să păcă tu iască .

Cei c a re î l au zeau sp u n în d acest slogan c iu d a t, r id ea u de el, p e n tru că îşi d ă d e a u seam a că in s is ten ţa veh em en tă a ac to ru lu i con firm a spusele lui, cu m că d iav o lu l îl d e ­te rm in a în t r - a d e v ă r să facă ceea ce făcea. B ine în ţe les , el d o rea şi pof­tea să fa că ace l lucru .

De ce şi de u n d e ob iceiu l de a p u n e pe se a m a d iav o lu lu i orice lu c ru r ă u p e c a re noi în ş in e îl f a ­cem ? E ste o a t i tu d in e corec tă , a- ceea de a tă g ă d u i p ro p r ia n o a s tră r ă sp u n d e re ? S au cu v în tu l „d iav o l“ este tocm ai m ij lo cu l de a a scunde p ro p riile n o a s tre d o rin ţe şi g în d u ri păcă toase ?

F e n t r a noi, s in g u ru l izvor aî u- n o r ră sp u n su r i cu a u to r i ta te este B iblia . î n ea găsim d o vada p ro b a ­tori!* că e x is tă cu a d e v ă ra t o f i in ţă rea, r e a lă şi p e rso n a lă , cunoscu tă sub n u m ele d e Sa tan . EI n u este o s im p lă n ă sco c ire a im ag in a ţie i no as tre , n u este u n s im p lu eu fe ­m ism p e n t r u în c l in a ţ i i le n o a s tre re le . D iavo lu l t ră ie ş te cu a d e v ă ­ra t. E ste o r e a l i ta te de n eco n te s ta t .

A şa de n ecu n o scu t cum p a re să fie, S a tan , ace la pe care îl asociem cu rău l, la în c e p u t a t r ă i t în caru ri . Isus sp u n ea : „A m v ă zu t pa S a tan căz înd ca u n fu lg er d in c e r“ (Luca, 10,18). Isa ia descrie ce s-a în tîm - p la t: „C um a i căzu t d in cer, L u cea ­fă r s tră lu c i to r , f iu al zorilo r !... T u ziceai în in im a ta : „m ă voi su i în cer, îm i voi r id ic a scau n u l de d om ­nie m a i pe sus de s te le le lu i D u m ­nezeu... m ă vo i su i pe v î r fu l n o r i ­lor, voi fi ca Cel P re a în a l t" . (Isa. 14,2—'14).

D um nezeu l-a c rea t pe L u c ife r ca pe u n în g e r m aiestuos, o n o ra t şi cu cea m a i în a l tă poz iţie în tre îngerii ce ru lu i (vezi Ez. 28,14—17). L u cife r se g ăsea în a in te a lu i D u m n ezeu în - tr-o s ta re de d esăv îrş ire p în ă în ziua în care , p r in tr -o îm p re ju ra re in ex p licab ilă n o u ă m u rito r i lo r , a dev en it n e m u lţu m it de s ta re a în care se găsea şi a în ce p u t să r îv - nească la a u to r i ta te a şi poz iţia lu i Dum nezeu. R ăscoala lu i îm p o tr iv a C rea to ru lu i a co n tin u a t p în ă c înd un n u m ă r im p o r ta n t de în g er i s-au

u n it cu e l îm p o tr iv a lu i D um nezeu . Inaptul în s ine a a ju n s la p u n c tu l la care D um nezeu a lu a t h o tă r îre a să-l izgonească, în m ed fizic, pe L u c ife r şi pe în g er i i ră scu la ţ i, d in ceru ri . A cesta este m o m e n tu l deci­siv la c are s-a re fe r i t D om nul Isus c înd a zis : „A m v ă zu t pe S a tan căz înd ca u n fu lg er d in ceruri"...

C a rtea D escoperir i lo r lu i Io an în cap ito lu l 12,7—9 d escrie ev en im en ­tu l izgonirii în t r -u n ta b lo u m ag is ­t ra l : „Şi în c e r s-a fă c u t război. M iha il şi în g er ii lu i s-au lu p ta t cu b a lau ru l . Şi b a la u ru l cu în g er ii lui s-au lu p ta t şi ei, d a r n -a u p u tu t b iru i ; şi locul lo r n u li s-a m ai găsit în cer. Şi b a la u ru l cel m are . şa rp e le cel vechi, n u m it D iavolul şi S a tan a , ace la care înşeală... a fost a ru n c a t pe p ă m în t ; şi îm p re ­u n ă cu e l a u fost a ru n c a ţi şi în ­ge rii lu i“ .

De la d a ta aceea, S a tan (num ele acesta în se am n ă „ad v e rsa ru l" , „ îm - p o tr iv ito ru i" ) a co n tin u a t răscoala sa com p lo tîn d îm p o tr iv a ace lo ra pa care D u m n ezeu i-a fă cu t şi-i iu ­beşte.

C o n s ta tăm astfe l că d iav o lu l este în s ine o fo r ţă re a lă îm p o tr iv a că ­ru ia t re b u ie să lu p tă m . EI n u este un m it rid ico l cu p ie lea roşie, coarne , coadă ra m if ic a tă şi fu rcă . M ai c u r în d în t î ln im în ţe lep c iu n ea şi p u te re a u n u i în g er căzu t — din cauza p ă ca tu lu i — d a r care m ai d isp u n e în că de m u ltă a b il i ta te şi in te l ig e n ţă cu care D um nezeu C re a ­to ru l l-a în ze s tra t. A cest p u n c t de v ed ere a p a re ev id en t în S c r ip tu r i .

„ îm b ră c a ţi -v ă cu tc a tă a r m ă tu r a lu i D u m n ezeu ca să p u te ţ i ţ in e p iep t îm p o tr iv a u n e lt i r i lo r d iav o lu ­lui. C ăci no i n u av em de lu p ta t îm p o tr iv a că rn ii şi sîngelui, ci îm ­p o tr iv a căpe ten iilo r , îm p o tr iv a dom niilo r, îm p o tr iv a în tu n e r ic u lu i aces tu i veac, îm p o tr iv a d u h u r i lo r ră u tă ţ i i c are sîn t în locu rile ce ­re ş t i" . Efes. 6,11.12.

C înd n e în to a rc em la B ib lie să cun o aş tem ceva m ai m u lt d esp re Sa tan , descoperim ceva n eo b işn u it şi ch ia r în cu ra ja to r . C u v în tu l lui D um nezeu con ţine re a lm en te fo a r te p u ţ in e r e fe r in ţe d e sp re diavolul, sau S a tan a . S p re ex em p lu cu v în tu l „d ia ­vol", în fo rm ele lu i d ife r i te a p are n u m a i de 116 ori în to a tă Biblia* şi n u to a te acestea se re fe ră la S a ­ta n a (odată Iu d a este n u m it d ia ­vol). C u v în tu l S a ta n a n u este a m in ­tit decît de 55 ori în Biblie .

în con trast , n u m ele lu i Isu s a p a re de 251 de ori n u m a i în t r -o s in g u ră ca r te a B iblie i — E v an g h e lia lui Ioan. C u v în tu l D um nezeu a p a re de a p ro x im a tiv 4370 ori în Sfin te le S c rip tu ri . în fap t, B ib lia a re de spus m ai m u lt de sp re D avid (num e­le lu i a p a re de a p ro x im a tiv 1050

ori) sau Solom on (al căru i n u m e a- p a re de p es te 300 ori) dec ît d esp re S a ta n a sau d iavolul.

Ce vor să ne spună aceste c i­fre ? Lipsa referinţelor Sfintelor Scripturi cu privire la diavol, p a ie să ne spună că trebuie să dăm o mai m are importanţă pu­terii desăvîrşite .a lui Dumnezeu (iccit forţei lui Satan. Intr-adevăr, trebuie să facem îaţă unei forţe adverse, a unuia care s-a dedicat pe sine pentru distrugerea noas­tră veşnică. In acelaşi timp însă trebuie să ne întărim în siguranţa că avem acces Ia o putere infinit mai mare pe care ne-o pune la dispoziţie Dum nezeu pentru a re- / i i t a şi a învinge pe Satan.

în a in te ca D um nezeu să p e rm ită lui S a tan să n e copU reascâ cu is ­p ite le sale. El va goli ceru l de toţi îngerii s im ţi şi va e x e rc ita incom ­p a rab ila Sa p u te re ca să asigu re p ro tec ţia n o a s tră — dacă d o rim cu a d e v ă ra t a ju to ru l Său şi dacă îl cerem în scopul acesta.

A posto lu l P av e l ne as ig u ră în E v re i 2.14.1a că D om nul Isus, a luat, în m od real, n a tu ra o m en eas ­că... ,.p e n tru ca p r in m oarte . să n im icească pe cel ce a re p u te re a m orţii , ad ic ă pe d iavo lu l, şi să iz ­băvească pe to ţi aceia, care p rin f r ica m orţii , e r a u supuşi robiei to a tă v ia ţa lo r“ .

în d a tă d u p ă în v ie rea Sa, Dom nul Isus a d ec la ra t : „ T ca tă p u te re a in i-a fost d a tă în cer şi pe p ă m in t“ (Mat. 28.18). P u te m fi a s tfe l siguri că, deşi noi în ş in e n u ne pu tem iin p o triv i lu i S a tan , d isp u n em to ­tuşi de un izvor de p u te re în D om ­n u l Isus care în tre c e cu m u lt n e ­cesarul no stru . L a cruce Isu s l-a so rtit pe S a tan a , ju d ec ă ţi i veşnice. P în ă la d a ta aceea e l lu p ta încă p r in ac ţiu n i sus ţin u te , înce rc înd să provoace p ag u b e a t î t cît ii este cu p u t in ţă în a in te d e d is tru g e re a lui defin itivă . O ric ît dc5 m are v ră jm a ş a r fi diavolul, a v e m fă g ăd u in ţa unei p ro tec ţii d e să v îrş ite în Isus H ris- tos.

R ăm în e to tuş i deschisă o a l tă p ro ­b lem ă şi a n u m e : B ib lia ne scoate în ev id en ţă cu c la r i ta te că d iavo lu l n u este o în ch ip u ire ci o f i in ţă rea lă şi în cazul aces ta cu m p o a te el in f lu e n ţa p u r ta re a n o as tră ? N e p oa ­te ob liga sau fo r ţa el să com item fa p te re le ? Şi d a că n u ne poate fo r ţa să com item fa p te rele, a tunc i cum n e po a te m o m i să p ă că tu im ? C um ne poa te S a tan in f lu en ţa to ­tuşi g în d irea şi fap te le ? El fo lose ­ş te în scopul acesta o m u lţ im e de p lan u r i şi m ijloace sp re a-şi îm ­p lin i scopurile sale. De a ltfe l, a li ­a tu l lu i cel m ai e fec tiv e ste p ro ­p r ia n o as tră n a tu r ă d ispusă p ăca ­tu lu i. S a tan a a re succes p e n tru că fo a r te adesea noi în ş in e d o rim să facem ceea ce el d o re ş te ca noi să facem. E ste aşa cum precizează

A posto lu l Iacob : „ . . . f iecare este isp itit , c înd e s te a tra s de p o fta lui în suşi şi m om it. Apoi. pofta, c înd a zăm islit, dă n a ş te re p ăca tu lu i : şi p ăca tu l o d a tă făp tu i t , aduce m o a r te a 11 (Iacob, 1,14.15).

Nu trebuie acum să ajungem la ideia că un diavol este chiar m ijlo ­cul de a descrie propriile noastre dorinţi, dar Satana apelează de obicei la natura noastră păcătoasă. E f n u r e poate ferţa să păcătuim. El poate sugera păcatul, se strădu­ieşte să ne convingă poate exer ­cita chiar presiuni, dar num ai nouă înşine ne revine dreptul su ve ­ran de a decide să răm înem inte ­gri sau să acceptăm ispita, săvîr- şind păcatul.

S a tan de m ii de an i în ş i r a a v u t p o s ib ili ta tea să ob se rv e şi să stud ieze n a tu r a noastră . El s-a p e rfec ţio n a t in în ţe leg e rea m o tiv e ­lo r c a re - i în d e a m n ă pe credincioşi să a leagă căile de în fă p tu ire a p ă ­ca tu lu i şi cum po a te să le in f lu e n ­ţeze acţiun ile . El a r e o c u n o ştin ţă c la ră a s lăb ic iu n ilo r n o a s tre p e r ­sonale şi le ex p lo a tează p în ă la

lim ită. El m ai d isp u n e si de o t r e ­im e d in n u m ă ru l în g er i lo r ceru lu i, c are l-au în so ţit în ră sco a la sa îm ­p o tr iv a lu i D u m n ezeu şi c are d in to a tă in im a lo r îl u rm ea ză p e S a ­tan în ţ in te le şi scopurile sale. S u c ­cesul cel m ai m a re al d iavo lu lu i e s te o b ţ in u t d a to r i tă d o r in ţe lo r n a ­tu r ii n o a s tre d e a păcă tu i.

N u n u m a i că S a ta n lu crează în a rm o n ie cu în c l in a ţ i ile n o a s tre p ă ­cătoase, d a r se p a re că p r in in te r ­m ed iu l celor cinci s im ţu ri in tro d u ce în m in tea n o a s tră g în d u ri şi suges­tii. A posto lu l Io an sc r ia că d iav o ­

lu l . . . pusese în in im a lui Iu d a Isca rio tean u l, f iu l lu i Sim on, g îndul să -L v în d ă .“ (Ioan 13,2).

S a tan a p la sa t în m in te a lui Iu d a ideea de a t r ă d a pe M aestru l său. El n u e ra ob liga t să facă aşa ceva. E l p u te a — şi t reb u ia să facă— şi a n u m e să re sp in g ă im ed ia t acel gînd. D a r Iu d a n u n u m ai că nu l-a re sp in s d a r l -a p ă s t r a t şi c u lt iv a t cu g rijă . S -a h r ă n i t cu g îndu l acesta p înă cînd el s -a t ra n s fo rm a t în tr -o rea li ta te . N u e s te p ă ca t c înd S a ­ta n a ne sugerează, ne s treco a ră o idee în e în d u r i le noastre . D a r a co n tin u a jocu l cu e l în seam n ă p ăca t şi în m od in ev itab il conduce la ac ţ iu n e rea.

Satan încearcă de asem enea să influenţeze purtarea noastră, con- Irolînd circumstanţele: Aţi notat cît de uşor v ine supărarea cînd avem un program pentru o zi fru­moasă şi fără veste vine ploaie şi furtună? Cu siguranţă, Satan nu este acela care aduce ploaia ca să ne descurajeze, dar foloseşte aceas­tă schimbare nedorită ca să ne pro­voace nem ulţum ire şi să sm ulgă de pe buzele noastre un cuvînt care să supere pe Dumnezeu.

A posto lu l P a v e l d escrie e x p e r i ­e n ţa sa cu p r iv ire la îm p re ju ră r i In 2 Cor. 12,7 el sp u n e că treb u ia să s u p o r t e . . . „un ţepuş în carnea mea, u n sol a l Sa tane i, ca să m a p ă l mu i a s c ă . . Cu s ig u ra n ţă că A posto lu l P a v e l n u fusese în ţep a t l i te ra lm en te cu un ghim pe. El ora ..deranjat* ' d e o s lăb ic iu n e fizică pe c a re o n u m ea „ u n sol al S a ta ­ne i" . C om en ta to rii au sp ecu la t de-a lu n g u l v eacu rilo r ce a n u m e pu tea să - l su p e re p e Pavel. U ne le p re su ­p u n e r i p a r să co n firm c ideea că A postolu l F a v e l su fe rea de o „mio- pie*', o s lăb ic iu n e a vederii pe care a c ă p ă ta t -o ca u rm a re a în tim p lă r i i de pe d ru m u l D am ascului.

De n e n u m ă ra te ori A posto lu l P a ­vel a v ă zu t în aceas tă a fec ţiu n e f i ­zică o în ce rca re v en ită d in p a r tea lu i S a tan , de a-1 d e sc u ra ja şi a-i m icşo ra in f lu e n ţa şi ac tiv ita tea . De tre i ori, sp u n e el, s -a ru g a t lu i D u m n ezeu să -i rezo lve p ro b le ­m a, d a r to t de a t î te a ori, a p r i ­m it ră sp u n su l că p u te re a şi h a ru l d iv in îi s în t p u se la d ispoziţie ca să su p o rte şi să în v in g ă h a n d ic a ­p u l său fizic.

T ot aşa, în tre a g a ca r te a lui Iov ni-1 p re z in tă pe S a tan ca in iţ ia to ­ru l u n o r serii d e n en o ro c iri de necrezu t, c a re a u fost a d u se ca să d is tru g ă c red in ţa lu i Iov în D u m ­nezeu. D a r am îndoi, şi P a v e l şi Iov n e -au d e m o n s tra t cu m treb u ie să reac ţio n ăm la m odul în care S a tan fo loseşte îm p re ju ră r i le . Nici u n u l d in tre ei n u ş i-a p ie rd u t î n ­c red e rea în D u m n ezeu : am în d o i au d ep ăş it e x p e r ie n ţa lor, în tă r in d u -se şi m ai m u lt în c red in ţă . D upă cum e x erc iţi i le fizice ad u c p u te re şi r e ­zis ten ţă , to t aşa treb u ie să folosim

Curierul Adventist

isp ite le şi în tîm p lă r i le n e p rev ăzu te ca m ijloace sp re o m ai v iguroasă c reş te re în p u te r i le no astre sp ir i ­tuale . „Ş tim că to a te lu c ru r i le lu ­crează îm p re u n ă sp re b in e le ce- lu r ce iubesc pe D u m n ezeu .“ Rom. 8,28.

Să se observe că textul citat nu spune că toata lucrurile sînt bune, şi nici nu se precizează că D um ­nezeu trim ite lucrurile sau că f ie ­care lucru reprezintă voinţa Sa. Textul spune că dacă iubim pe Dumnezeu şi ne bizuim pe iubirea Lui fa ţă de noi, atunci fiecare lu­cru care apare pe drumul vieţii noastre şi lucrurile rele care sînt provocate de Satan — se vor tra n s ­forma în rezultate bune pentru noi.

D iavolu l fo loseşte cu m u ltă in ­gen ioz ita te şi pe a lţ i i în in f lu e n ţa re a fap te lo r noastre . T reb u ie să rezo l­v ăm adesea p ro b lem ele n o as tre cu p e rso an e dificile , c are s în t d ispuse n u m a i să critice, să discrediteze, care s tre co a ră în d o ia lă în in im a noastră . T reb u ie să fim a te n ţ i fa ţă de cei c are în cea rcă să n e convingă să a p u că m pe căi îndoieln ice . C h iar şi D om nul Isus a e x p e r im e n ta t acea ­s ta în t im p u l a c tiv ită ţi i Sale, cînd P e iru s -a t ra n s fo rm a t pe m om ent în t r -o „p ia tră de în ce rca re p e n tru D om nul.■' M at. 16,21-23

O altă metodă folosită de Satan cu mult succes este dc a ne acuza faţă de noi înşine. El cunoaşte foarte bino păcatele noastre din trecut. Este faarte atent la slăbiciunile e- xistente în viaţa noastră, le înre­gistrează ca apoi să ni le înfăţişeze in toată urîciunea lor, ca să cre­dem că am fi prea păcătoşi ca să mai putem fi ajutaţi de Dumnezeu, şi că este în zadar să rezistăm rău­lui. în felul acesta speră ca descu- rajîndu-ne, să ne lăsăm pradă su ­gestiilor sale.

P ro fe tu l Z ah a ria , care a t r ă i t pe v rem ea re în to a rce r ii poporu lu i Is ­rae l d in c a p t iv ita te a B abilonulu i, şi c a re îşi rezidea d in nou Ie ru sa l i ­m ul, a a v u t o v iz iune în care a v ăzu t p e M are le Pi-eot Io su a care se găsea s t în d în tre D om nul şi Sa tana .

„ În g eru l m i-a a r ă t a t pe m are le p re o t Iosua, s t în d în p icioare în a in tea în g e ru lu i D om nului, şi pe S a ta n a s tîn d la d re a p ta lui, ca să-l p îrască . D om nul a zis S a tan e i : „D om nul să te m u s tre S a tan o !“

. . D a r Iosua e ra îm b ră c a t cu h a in e m u rd a re , şi to tuş i s tă te a în p icioare în a in te a îngeru lu i. I a r îngeru l, lu în d c u v în tu l a zis ce lo r ce e ra u în a in tea lu i : „D ezbrăca ţi- l d e ha in e le m u rd a re d e pe e l“ . A poi a zis lu i Io sua : „ Ia tă că în d e p ă r te z de la t in e n e ­leg iu irea , ş i te îm b ra c cu h a in e de să rb ă to a re ." Zah. 3.1-4

H ainele m u rd a re cu care e ra îm ­b ră c a t Io su a re p rez en ta u p ăca te le sale. S a tan s tă te a ch ia r în fa ţa lui şi-l acuza d e to a te fa p te le sa le rele. şi Io sua n u p u tea să tăg ăd u iască că cele spuse de S a tan n u e ra u a d ev ă ­rate .

T ot aşa S a ta n v ine şi la noi, ca să n e a m in tea sc ă de fa p te le n o as ­tre re le şi să n e acuze fa ţă de D u m ­nezeu.

D a r D u m n ezeu d isp u n e să n i se sch im b e h a in e le şi resp inge acu za ­ţiile ad u se de Sa tan . El a d a t lui Io sua h a in e curate , asigurîndu-1 p r in aceas ta că păca te le lu i au fost ie r ta te (vezi şi Isa. 61,10). C înd Satan în cearcă să ne descu ra jeze am in tin - d u -n e de fa p te le n o a s tre re le d in t r e ­cut, t re b u ie să a d m item că le-am făcut, d a r t reb u ie . în acelaşi tim p. să-i sp u n e m că sîngele lu i Isus a sp ă la t v in a p ăca te lo r n o a s tre şi s în tem cu aceas ta ie r ta ţi . Şi dacă avem p ă ca te n e m ă r tu r is i te şi n e ­ierta te , a tu n c i avem priv ileg iu l să ne a d re săm M în tu ito ru lu i ce r în d u -I ie rta re . Ne p u tem îm p o tr iv i lui S a ­tan n u p rin p ro p r ia n o a s tră în d re p ­tă ţ i re ci p r in aceea a Iui Isus, M în- tu ito ru l nostru .

Diavolul dispune şi de alte m ij­loace v ic lene pe care se va stră­dui să le folosească în ispitirea şi înşelarea altora. El va adăuga m e­reu altele, pe măsura fiecăruia, de­oarece B iblia am inteşte că pe m ă­sură ce tim pul se apropie de sfîr- şit Satan va folosi noi şi ro i m e­tode de înşelăciune.

A postolu l P av e l p rev ed ea c reş te ­rea ră u lu i m ai ales în im ed ia ta a p ro p ie re a v en ir ii D om nulu i Isus, a doua o a ră pe norii c e ru lu i „cu to a te am ă g ir ile neleg iu irii ." 2 Tes. 2,9.10

Ioan v ă ză to ru l n e p re z in tă u n t a ­b lou desp re ac t iv ita te a lu i Sa tan , în zilele d in u rm ă, astfe l : „Să- v îrşea sem n e m ari, p în ă acolo că făcea ch ia r să se pogoare foc din cer, pe p ă m î n t . . . şi a m ă g e a . . . p r in sem n ele pe care i se dăduse să le f a c ă . . . “ Apoc. 13,14.15

D om nul Isu s a a v e r t iz a t p e c re ­d incioşi că lu p ta lu i S a tan se va în d rep ta , în specia l a su p ra lor, „. . . p în ă acolo în e î t să înşele, dacă v a fi cu p u t in ţă , ch ia r şi pe cei a leşi". M at. 24,24. S in g u ra n o a s tră a p ă ra re v a fi aceea de a n e a- d uce a m in te că în tîm p lă r i le m ira ­cu loase şi fen o m en e le inexp licab ile n u p ledează p e n tru ca no i să ac ­cep tăm pe ace ia care fac a se m e ­nea lu c ru r i . B ib lia t reb u ie să ră m în ă s in g u ru l n o s tru în d ru m ă to r în cu ­n o a ş te re a A d ev ăru lu i.

S-ar părea, la prima vedere, că ispitele lui Satan sînt de ne în lă ­turat pentru noi şi că m ai curînd sau m ai tîrziu vom fi învinşi. Răs­pundem N u cu toată puterea. Cu toţii trebuie să ne aducem aminte că Satan este de fapt un adversar

învins dc Isus pe Golgota, la cru­ce. Şi dacă noi singuri nu ne pu­tem prea m ult lupta cu el, avem în Isus un loc sigur de scăpare şi siguranţă. Cel mai slab copil al lui Dum nezeu poate face pe Satan să tremure atunci cînd cere ajutorul lui Isus. „ Im p o tr iv iţ i -v ă d iavo lu lu i, şi el v a fug i de la voi." Iacob 4,7. D ar cum îi p u tem rez is ta? Cart- pot fi, p ractic , m ijlo ace le de lu p tă îm p o tr iv a lu S a tan ?

P r im u l lu c ru este să n e re c u ­n o aştem slăbic iunile . D acă Sa tan s -a spec ia liza t în e x p lo a ta re a n a tu ­rii n o a s t re p ăcă to ase a tu n c i să e v i ­tă m ace le locuri, acele lu c ru r i şi acei p r ie ten i d esp re care ş tim că n e în cu ra jea ză în d o rin ţe le no astre personale . S p re exem plu , d a că a- vem o p ro b lem ă c a re este leg a tă deo n e c u ră ţ ie m o ra lă t r e b u ie s-o în ­d e p ă r tă m d in g înd şi s ă ev ităm orice tab lo u im pud ic care n e -a r a- duce a m in te sau n e -a r slăbi rez is ­t e n ţa in im ii. R esp inge de la început orice s i tu a ţ ie în care d o rin ţe le fi­reşti a r scăpa de sub controlul conştiin ţei . . . In t r -a d e v ă r , e ste uşor să da i s fa tu r i şi m ai g reu să faci, d a r Isus n e -a p rom is u n a ju to r d e ­p lin . „T oa tă p u te re a M i-a fost d a tă în cer şi pe p ăm în t." M at. 28.18. Dacă cu n o aş tem că av em o s lăb i ­c iune p r iv in d m îndria , sau egois­m ul, sau p o ftirea unu i lu c ru care a p a r ţ in e ap roape lu i, sau m inciuna, sau orice a ltcev a negativ , să n u ne lă săm de b u n ă voie în locul şi în s i tu a ţiile în c a re S a ta n a r o u tea să facă să ne a lu n ece piciorul.

Rugăciunea este firul nostru per­sonal de transmitere la cer a tutu ­ror dorinţelor noastre. Putem spu­ne lui Dumnezeu, explic îndu-I ce gîndnri are Satan cu noi şi să-I ce- rem ajutorul imediat. El ne va da ajutorul solicitat şi chiar actul ru­găciunii ne întăreşte încrederea în Dumnezeu, şi ne ajută să rezistăm diavolului. Se crcază atunci o legă­tură între noi şi Dumnezeu atît do indisolubilă incit Satan va fi îm ­piedicat să se strecoare prin m ane­vrele sale.

In f in a l t reb u ie să u rm ă m e x em ­p lu l lu i Isus, a tu n c i c înd a fost a sa l ta t de S a ta n cu isp ite le sale. M atei cap ito lu l 4,1-11 n e descrie îm p re ju ra re a în care Isus l -a r e s ­p ins pe Sa tan , de f iecare d a tă cu un a lt te x t d in S crip tu ri , c are scotea în e v id en ţă isp ita pe c a re voia s-o p laseze.

C u v în tu l lu i D um nezeu este p e n ­t ru noi vocea Sa care n e vorbeşte a t î t de rea l c ît s în tem în s ta re să -L a u z im p e El. î n S c r ip tu ră găsim cele m ai c la re in fo rm a ţii c a re ne vor a ju ta să descoperim ş ire tlicu-

(co n tin u are în pag. 11-a)

Pagini de istorie adventă

jm n învăţăturile date, prin ^ Spiritul Profetic, cu privi­re la marea importanţă a pri­mirii, experimentării şi procla­mării minunatului adevăr al îndreptăţirii prin Credinţă, gă­sim avertizări solemne cu pri­vire la marea primejdie a for­malismului. îndreptăţirea prin credinţă nu este formalism. A- ccstea două sînt in direcţi opoziţie. îndreptăţirea prin crcdinţă este o experienţă, o realitate. Ea înseamnă, im­plică o completă transformare a vieţii. Cel care a intrat în această viaţă nouă experimen­tează, o adîncă pocăinţă, face o sinceră mărturisire şi respin­ge păcatul din toată inima. Cu ajutorul Domnului, el ajunge să iubească neprihănirea şi să urască nelegiuirea. Şi fiind în ­dreptăţit, — socotit îndreptăţit prin credinţă, — el are pace cu Dumnezeu. El este o făptură nouă, cele vechi s-au dus, toate au devenit noi.

Formalismul este cu totul di­ferit. El aparţine minţii şi are de a face cu formele exterioare. Se rezumă doar la teoria cre­dinţei. Nu pătrunde mai adînc decît forma şi prefăcătoria. De aceea formalismul este ca şi sarea fără gust. Este o religie lipsită de iubire, lipsită de bu­curie, deoarece ea nu aduce pa­cea, certitudinea şi biruinţa. Formalismul izvorăşte şi se dezvoltă în inima firească, ne­renăscută, unde îşi are şi rădă­cinile. Este unul din acele sub­tile şi dominante rele pentru care Răscumpărătorul a venit să le smulgă şi să le scoată din inima celui nerenăscut.

Formalismul a fost totdeauna o reală primejdie pentru Bise­rică. Un scriitor creştin din vre­murile moderne se referă la această subtilă primejdie, scri­ind următoarele :

„Religia formalismului este scumpă inimii fireşti. El, for­malismul, poate lua forma mo­ralităţii şi a cunoaşterii învă­ţăturilor sfinte, sau a slujbe­lor, a ceremoniilor rituale şi a

facerilor de bine. Acestea şi al­tele asemănătoare, devin idolii noştri, iar încrederea în ele ia locul credinţei în viul Dumne­zeu. Nu este suficient ca ochii inimii noastre să fi văzut cînd- va pe Domnul, sau să fi făcut, în alte zile, experienţa’reînnoirii prin Duhul Sfînt’. Este posibil să uităm, este posibil să ne în­depărtăm da la Cel care ne-a chemat prin harul lui Hristos Isus“. Cu o mică schimbare în forma vieţii noastre religioase, realitatea ei lăuntrică de bucu­rie în Dumnezeu, de fii con­ştiincioşi, de părtăşie prin Du­hul Sfînt, poate să dispară complet. Religia formalismu­lui va încolţi şi va înflori pe terenul cel mai spiritual şi în comunităţile care împlinesc cu toată stricteţea învăţăturile date

PRIMEJDIA

FORMALISMULUI

de apostolul Pavel. Să o inter­zicem şi să-i barăm calea aşa cum nu s-a făcut niciodată pînă acum ; ea ştie cum să-şi găsea­scă Ioc de intrare, prin cele mai simple forme de închinare şi prin doctrina cea mai sănătoasă. Apărarea concentrată prin a r­ticole şi "Mărturisiri de Credin­ţă’ făcute împotriva ei nu-i va împiedica pătrunderea, şi aces­tea pot deveni chiar scutul şi apărarea ei. Nimic nu poate fi de folos, aşa cum spune aposto­lul Pavel, decît o continuă maş­tere din nou’. Viaţa lui Dum­nezeu din fiinţele omeneşti este susţinută prin puterea Duhului Sfînt, în continuu reînnoită, me­reu emanînd de la Dumnezeu Tatăl, şi Dumnezeu Fiul. ’Viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţă în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pen­tru mine’. Aceasta este adevă-

Domnul neprihămrea noastră

rata credinţă. Vitalitatea cre­dinţei sale personale în Dom­nul Hristos l-a ferit pe aposto­lul Pavel de rătăcire, şi l-a păstrat credincios în voinţă şi gîndire faţă de Evanghelie*'.

Avertizările Spiritului Pro­fetic se ocupă de această pri­mejdie în multele ei forme, aşa cum următoarele citate arată acest lucru în mod clar :

FORMALISM ÎN PREDICARE

„Mulţi predică cuvîntul în timp ce ei înşişi nu cred în el, şi nu fac ce spun învăţăturile Ei sînt neconvertiţi, neconsa­craţi, nesfinţiţi. Dar dacă am rezista încercărilor nesfinte, a- tunci s-ar vedea evlavie în via­ţa noastră. Avem nevoie de lu­mina ce se revarsă de la cru­cea de pe Golgota. Apoi Dum­nezeu ne va deschide ochii să vedem că noi nu trebuie să ne aşteptăm să îndeplinim cu suc­ces lucrarea pentru Domnul, dacă nu sîntem uniţi cu Hris­tos. Dacă sîntem într-adevăr lucrători împreună cu Dumne­zeu, noi nu vom avea o reli­gie moartă, posedîndu-i numai teoria, ci inimile noastre vor fi um plute cu o putere vie, chiar cu Spiritul lui Isus Hristos“. (R.H. 31 ian. 1893).

Mulţi prezintă învăţăturile şi teoriile credinţei noastre, însă prezentarea lor este ca şi sarea fără gust, deoarece Duhul Sfînt nu lucrează prin slujirea lor lip­sită de credinţă. Ei nu-şi des­chid inima pentru a primi ha­rul lui Hristos, ei nu cunosc lucrarea Duhului Sfînt ; ei sînt ca frămîntătura fără aluat, de­oarece nu se află nici un prin­cipiu viu, activ în toată lucra­rea lor şi ei nu sînt în stare să îndrume. . . la Hristos. Ei nu-şi însuşesc neprihănirea Domnului Hristos, ea este o mantie ne­purtată de ei, cu totul necunos­cută, un izvor neatins. (R.H., 24 nov. 1892).

8Curierul Adventist

Biserica are nevoie de sluji­tori care să simtă necesitatea de a fi împreună lucrători cu Dumnezeu, care să lucreze pe ogorul Evangheliei, păstorind pe cei sinceri pentru a creşte în cunoştinţe spirituale pînă la deplina măsură a cunoaşterii lui Hristos. E nevoie de sluji­tori care sînt dornici să se pre­gătească printr-o solemnă şi reverenţioasă comuniune cu Dumnezeu în cămăruţa lor, aşa încît ei să fie bărbaţi cu putere în rugăciune.

Cineva poate să ţină predici frumoase, care să placă avizului, şi totuşi să fie departe de Domnul Hristos în ce priveşte experienţa creştină, în viaţa Iui. El poate să fi atins culmea măreţiei omeneşti, şi totuşi să nu fi experimen­ta t niciodată lucrarea lăun­trică a harului care transfor­mă caracterul. O astfel de per­soană, se înşeală prin felul le­găturii şi familiarizării sale cu adevărurile sacre ale Evanghe­liei, care au atins intelectul, mintea, dar care nu au fost aduse şi în templul lăuntric al sufletului. Noi trebuie să avem faţă de adevăr mai mult, decît numai o credinţă rece, la nivelul raţiunii.

T EO R IA AD EV Ă R U LU INU ESTE SU FIC IE N T A

învăţăturile noastre pot fi corecte ; noi putem dezaproba ceea ce este fals şi să nu primim pe acelea care nu corespund principiilor biblice. Putem lu­cra cu o energie inepuizabilă, dar chiar şi aceasta nu este su­ficient.

„O credinţă numai în teoria adevărului nu este îndeajuns. A prezenta o astfel de teorie, nu constituie pentru noi o măr­turie în favoarea Domnului Hristos.“ (R.H. 3 febr. 1891).

Problema ce ne confruntă a- desea în lucrarea noastră, este că ne mulţumim să prezentăm o teorie rece a adevărului.

,.0 putere cu mult mai mare ar însoţi predicarea Cuvîntului, dacă slujitorii lui Dumnezeu ar trata mai puţin despre teoriile şi argumentele unora şi ar in­sista mai mult asupra învăţă­

turilor Domnului Hristos şi a- supra spiritualităţii practice."- (K.H. 7 ian. 1890). ’

Să nu uităm că adevărul nu este de nici o valoare pentru suflet, dacă el nu este adus în sanctuarul lăuntric al sufletu­lui ca să-l sfinţească. Evlavia va degenera şi religia va de­veni un sentimentalism super­ficial, dacă plugul adevărului na este făcut să pătrundă adînc în ogorul înţelenit al inimii.

O cunoaştere teoretică a ade­vărului este esenţială. Dar nu­mai cunoaşterea chiar şi celui mai mare adevăr nu ne va mîn- tui. Cunoştinţele pe care le avem trebuie să îe punem în practi­că... Adevărul trebuie să fie a- dus în inimile noastre sfinţin- du-ne şi curăţindu-ne de tot ce este firesc, pămîntesc în viaţa

noastră cea mai intimă. Tem­plul sufletului trebuie să fie curăţit.

Cea mai mare decepţie a ce­lor din timpul Domnului Hris­tos a fost faptul că ei conside­rau că numai o simplă apro­bare, o consimţire pentru ade­văr, constituie neprihănire. In toată experienţa omenească o cunoaştere teoretică a adevăru­lui s-a dovedit a fi insuficientă pentru salvarea sufletului. A- ceasta nu dă roadele neprihă­nirii. Capitolele cele mai întu­necoase din istorie sînt pline de însemnări referitoare la crime ce au fost comise de religioşi bi­goţi. Fariseii pretindeau a fi fiii lui Abraam şi se lăudau cu cu­noaşterea tainelor lui Dumne­zeu, şi totuşi aceste avantaje nu i-au împiedicat de la egoism, răutate, lăcomie după cîştig mîrşav cum şi de la cea mai josnică ipocrizie. Ei s-au soco­tit pe ei înşişi cei mai mari oameni ai religiei din lume, dar

aşa numita lor dreaptă credin­ţă i~a dus să răstignească pe Domnul Slavei.

„Aceeaşi primejdie încă e- xistă. Mulţi socotesc că sînt creştini, pentru simplul fapt că aprobă diferite doctrine teolo­gice. însă ei nu pun adevărul în viaţa practică de zi cu zi. Nu cred în el şi nu-1 iubesc, de a- ceea ei nu primesc puterea şi harul ce vin prin sfinţirea a- devărului. Mulţi pot să mărtu­risească a crede în adevăr, însă dacă adevărul nu-i fac sinceri* buni, răbdători, abstinenţi, spi­rituali, atunci el, adevărul, este un blestem pentru cei ce-1 de­ţin şi prin influenţa lor este un blestem si pentru lume.“ (H.L.L. 309.310).

în afară de o religie primită în minte — o religie a vorbelor si formelor, unde adevărul este ţinut în curtea exterioară a templului, pentru a fi adm irat aşa cum admirăm o floare fru­moasă, principiile minunate a'.e veşniciei cer de la noi cev a ; ele cer mai mult decît o religie a sentimentalismului, care nu se încrede în Dumnezeu, atunci cînd vin încercări şi greutăţi. Sfinţirea nu stă în mărturisire, ci în înălţarea crucii, făcînd voia lui Dumnezeu.

in viaţa multora din aceia ale căror nume sînt scrise în registrele comunităţii nu există nici o adevărată schimbare. A- devărul este ţinut în curtea ex ­terioară a templului. Nu există o adevărată convertire, nici o lucrare pozitivă a harului fă­cută în inimă. Dorinţa lor de a face voia lui Dumnezeu se ba­zează pe propria lor înclinaţie^ nu pe profunda convingere a Spiritului Sfînt. Purtarea lor nu este adusă în armonie cu Legea lui Dumnezeu. Ei mărtu­risesc că primesc pe Hristos ca Mîntuitor al lor, însă ei nu cred că El le va da şi putere să bi­ruiască păcatele din ei. Ei nu au o personală cunoaştere a viului Mîntuitor, şi caracterele lor dau pe faţă multe defecte.

„Nădejdea noastră este de a fi în continuu întăriţi de cu­noaşterea faptului că Domnul Hristos este neprihănirea noas­tră... Părerile vagi pe care atît de mulţi le au despre înaltul

Mai — Iunie 0

caracter şi poziţia Domnului Hristos, micşorează experienţa lor creştină şi împiedică foarte mult dezvoltarea lor în viaţa spirituală. Credinţa individuală între noi, ca popor, este în mare declin. Există mult for­malism, multă desfăşurare me­canică, multă religie pornită numai de pe buze, însă ceva mai profund şi mai solid tre­buie să se aducă în experienţa noastră religioasă... De ceea ce avem nevoie este de a cunoaşte ţie Dumnezeu şi puterea iubirii Sale, aşa cum ne este descope­rită în Domnul Ericios, prin- tr-o cunoaştere pusă în practi­că, trăită... Piin meritele Dom­nului Hristos, prin neprihănirea Sa, ce ne este acordată prin credinţă, noi trebuie să ajun­gem la desăvîrşirea caracteru­lui creştin.“

Sora White spunea : „O reli­gie rece, legalistă, niciodată nu poate să conducă sufletele la Hristos, deoarece este o religie lipsită de iubire, o religie fără Hristos.“ (R.H. 20 martie 1894).

Sarea conservantă înseamnă dragostea curată, dragostea dintîi, iubirea Domnului Isus, aurul curăţit prin foc. Cînd a- ceasta este lăsată afară din ex ­perienţa creştină, Domnul Isus nu este acolo; lumina, strălu­cirea prezenţei Sale, nu este intr-o astfel de experienţă. Şi atunci, ce valoare are o astfel de religie ? — Exact tot atît de mult cît arc sarea care şi-a pierdut tăria de a săra. Este o religie lipsită de dragoste. A- tunci se face un efort pentru a împlini lipsa printr-o intensă activitate, un zel care este fără Hristos.

Marile pretenţii, forme şi ce­remonii. oricît de impunătoare, nu fac inima mai bună şi ca­racterul mai curat. Adevărata iubire pentru Dumnezeu este un principiu activ, o putere sfinţitoare... Vechiul popor iu­daic ocupa cea mai înaltă pozi­ţie. Ei ridicaseră ziduri mari şi înalte pentru ca să se separe de lumea păgînă. Ei se prezenta­seră pe ei înşişi ca fiind po­porul loial, deosebit, care era protejat de Dumnezeu. Dar Domnul Hrbtos !e-a arătat re­ligia lor ca fiind lipsită de cre­dinţa mîntuitoare.

Este posibil să fii un credin­cios înscris în registrul Comu­nităţii şi totuşi să fii găsit „prea uşor“, şi să pierzi viaţa veşnică. Este posibil să prac­tici unele din învăţăturile Sfin­telor Scripturi şi să fii socotit creştin şi totuşi să nu fii mîn- tuit, deoarece îţi lipsesc virtu­ţile de seamă ce constituie ca­racterul creştin.

Acceptarea unei mărturisiri de credinţă nu are nici cea mai mică valoare pentru nimeni, dacă inima nu este cu adevărat schimbată... Putem fi membri ai Bisericii, şi putem lucra în- tr-adevăr cu seriozitate, înde­plinind o mulţime de îndatoriri de la an la an, şi totuşi să fim neconvertiţi.

Există o formă de religie care nu este nimic mai mult decît egoism. Aceasta se mul­ţumeşte în a contempla credin­ţa Domnului Hristos, dar nu cunoaşte nimic din puterea ei mîntuitoare. Aceia care posedă această formă de religie privesc păcatul cu uşurătate pentru că ei nu cunosc pe Domnul Isus. Atîta timp cît rămîn în această stare ei privesc cu multă uşu­rătate şi îndatoririle ce le au.

„Este dureros să vezi cîtă necredinţă există în inimile u- nor pretinşi urmaşi ai lui Dum­nezeu. Noi avem cele mai pre­ţioase adevăruri ce s-au încre­dinţat vreodată muritorilor, iar credinţa acelora care primesc aceste adevăruri trebuie să co­respundă măreţiei si valorilor lor.“ (R.H. 5 Martie,' 1889).

Sînt mulţi care nu simt re­pulsie faţă de suferinţă, însă ei nu pun în practică credinţa vie, adevărată. Ei spun că nu ştiu ce însemnează a crede pe Dum­nezeu pe cuvînt. Ei au o religie a formelor şi manifestărilor ex ­terioare.

„Toţi aceia care acceptă fru­museţile ornamentale ale sanctuarului, dar nu sînt îm­brăcaţi cu neprihănirea Dom­nului Hristos, vor apare în ru­şinea propriei lor goliciuni." (T. voi. 5 p. 81).

Cele cinci fecioare nechib­zuite aveau şi ele candele (a- ceasta însemnează că şi ele cu­noşteau adevărul biblic), însă ele nu aveau untdelemnul, ha­

rul lui Hristos. Zi de zi ele îm­plineau o mulţime de servicii ceremoniale, de îndatoriri ale formelor exterioare, însă sluji­rea lor era fără viaţă, lipsită de neprihănirea Domnului Hristos. Soarele Dreptăţii nu strălucea în inima şi mintea lor şi ele nu aveau iubire pentru adevăr, iu­birea ce se conformează cu viaţa, caracterul, înfăţişarea şi neprihănirea Domnului Hristos. Untdelemnul harului nu era a- mestecat cu străduinţele lor. Religia lor era ca o coajă uscată de fructe „fără miezul adevă- rului“. Ele ţineau cu tărie la formele învăţăturilor, dar s-au înşelat prin viaţa lor de cre­dinţă, plină de îndreptăţire de sine, nereuşind să înveţe lec­ţiile în şcoala lui Hristos, care, dacă le-ar fi pus în practică, le-ar fi făcut înţelepte pentru mîntuire.

Atîta timp cît ne închidem în carapacea îndreptăţirii de sine, ne încredem în ceremonii, şi depindem de reguli rigide, noi nu putem face lucrarea ce ne-a fost încredinţată pentru acest timp.

îndeplinirea formelor de ma­nifestări exterioare niciodată nu va satisface nevoia cea mare a sufletului credincios. Numai o simplă mărturisire despre Domnul Isus Hristos nu este îndeajuns pentru a pregăti pe cineva de a sta în faţa judecăţii lui Dumnezeu.

„Să nu uităm că pe măsură ce activitatea spirituală creşte, şi noi obţinem succese în exe­cutarea lucrării ce trebuie să fie îndeplinită, există primej­dia ca noi să ne încredem în planuri şi metode omeneşti. Va exista o tendinţă de a ne ruga mai puţin şi a avea mai puţină credinţă.

„Lucrurile spirituale nu sînt înţelese în profunzime. Mani­festările religioase exterioare, ceremoniile şi rînduielile meca­nice sînt preamărite cu putere, în timp ce virtuţile adevăratei bunătăţi, a nobilei pietăţi şi sfinţirea inimii sînt lăsate pe planul al doilea. Ceea ce ar fi trebuit să fie făcut mai întîi, a fost lăsat la urmă, ca fiind de cea mai mică importanţă/1

Curierul Adventist

Atunci cînd postul şi rugă­ciunile sînt practicate într-un spirit de îndreptăţire de sine, ele sînt o scîrbă înaintea lui Dumnezeu. Adunarea solemnă pentru închinare, mulţimea ce­remoniilor religioase, smerirea prin manifestări exterioare, sa­crificiul făcut, — toate acestea prezintă în faţa lumii mărturia că cel ce face aceste lucruri se consideră pe sine neprihănit. Aceste lucruri atrag atenţia a- supra celui care îndeplineşte îndatoriri riguroase, spunînd : „Acest om are dreptul să intre în cer. Dar totul este o decep­

— In tre 11— 13 februarie 19 77 ne-a v iz ita t ţara fr . George S teve - ny, director al In s t i tu tu lu i A d v e n ­tis t de grad U niversita r d in Col- longes, Franţa, m e m b r u al C o m ite ­tu lu i e xe cu tiv al D iv iz iun ii Euro- A frica .

Deşi scu rtă , v iz ita fr. S te v e n y a fo s t p lăcu tă şi utilă . D însu l se a - f ia p e n tru p r im a da tă în ţara n oas­tră şi în m ijlo cu l fră ţ ie tă ţi i adven te , ră m în în d p ro fu n d im p resio n a t de sp iritua lita tea căldurii fră ţeş ti şi de fervoarea v ie ţ i i religioase din C o m u n ită ţile noastre. F o los ind e x ­presia d însu lu i, în această scurtă v iz ită a fo s t m a r to ru l u n u i „ festival al dragoste i f ră ţe ş t i“. In t im p u l şe ­derii sale în m ijlo cu l nostru , fr. S te v e n y a v iz ita t c îteva C o m u n i­tă ţi d in B ucureş ti şi C om unita tea R adovanu , d in Jud . Ilfov , în tre ţ i- n în d u -se de asem enea cu consiliul profesoral, cu e lev ii S e m in a ru lu i nostru, c u m şi cu m e m b r ii C o m ite ­tu lu i U niunii. D um in ică 13 fe b r u a ­rie 1977 fr . S te v e n y a părăsit ţara noastră cu regre tu l reciproc al unei prea scurte în tîln iri, dar cu b u cu ­ria exp erien ţe i u n ită ţ i i şi dragostei fră ţeş ti în Isus Hristos.

— In tre 21— 25 feb ru a rie 1977, au a v u t loc la O erlim at, E lve ţia , lu ­crările C o m ite tu lu i O rganizaţie i a d ­v en tis te D iv iz iunea E u ro -A fr ica p e n ­tru teologie. L a aceste lucrări a lua t parte şi fr. D. Popa, p re şe d in ­tele U niunii, m e m b r u al acestu i o r ­ganism , în so ţit de fr. T. N iculescu, Consilier U niune. D in partea C on­fer in ţe i G enera le la lucrări a p a r ­t ic ipa t fr. N. R. Dower.

D in tre sub iecte le a fla te pe a- genda acestu i com ite t sp icu im :

— N a tu ra şi scopul soliei m în tu ir ii .

— D ivorţu l şi căsătoria în Biserica A d ven tă .

ţie. Faptele nu vor procura pentru noi o intrare în cer... Credinţa în Domnul Hristos va fi mijlocul prin care spiritul cel drept şi raţiunea cea sănătoasă vor influenţa pe cel credincios, şi toată bunătatea şi evlavia se vor vedea revărsîndu-se din a- cela care priveşte la Isus, Au­torul şi desăvîrşitorul credinţei sale.

Sînt mulţi care cred că ma­nifestările exterioare de ascul­tare şi închinare sînt suficiente pentru mîntuire, dar formalis­mul, chiar şi cu participarea riguroasă la practicile religioa­

— S p ir i tu l P ro fe tic şi pregătirea pastorulu i.

— P ro b lem e legate de în tăr irea p r in b in ecu v în ta re a pastorului.

— P regătirea pastorului.— C o n fer in ţe B ib lice în a n u l 1977.

In tîln irea a p r i le ju i t u n largsch im b de ved eri în legătură cu p ro b lem e teologice de largă resp i­raţie a dven tă . Cei p re zen ţi p rin tre care în m o d deoseb it fr. Ludescher, n e -a u ru g a t să tra n sm ite m fra ţilo r pastori şi fră ţ ie tă ţi i a d v en te sa lu tu l lor fră ţesc, ceea ce fa ce m cu toată plăcerea în aceste c îteva rînduri.

— în tr e 14— 18 m a r tie a.c. ne-a fo s t oaspete fra te le Harold K no tt, preşed in te a l U n iun ii A .Z .S . d in E lve ţia şi D irector (Consilier) p e n ­tru a c tiv ita tea laică şi responsabil cu a c tiv ita tea organizaţiei „We lfare S erv ice“ (S erv ic iu l de a ju torare în caz de ca lam ită ţi) d in cadrul D iv i­z iu n ii E uro-A fr ica .

P rezen ţa d în su lu i este dovada îm - p reu n e i s im ţir i a fră ţ ie tă ţi i a d ven te d in Europa şi A m e r ica cu m şi d o ­r in ţa lor de a în tin d e o m în ă de a ju tor ţă rii noastre şi bisericiiA .Z .S. p e n tru v indecarea rănilor pric inu ite de catac lism ul ce s-a a- bă tu t a supra ţării noastre la 4 m a r ­tie a.c. D însu l a a v u t în tî ln ir i cu C o m ite tu l U n iun ii, cu C onducerea D ep a r ta m en tu lu i C ulte lor şi a v iz i ­ta t reg iun ile a tinse grav de cu tre ­m u r d in T e leorm an, B u ză u şi B u ­cureşti.

_ P rezen ţa d în su lu i p r in tre noi, d o ­r in ţa de a cunoaşte lu fa ţa locului nevo ile şi m o d a lita tea de a ju torare este u n act încura ja tor, u n act de u m a n ism şi dragoste de fra ţi, ges­tu l îm p re u n e i s im ţir i a om en ir ii în treg i in c lu s iv a fra ţilo r noştr i f a ­ţă de ţara noastră, care a fo s t aşa de grav a fec ta tă de c u trem u ru l d in 4 m a r tie a.c.

Redacţia

se, nu va fi în stare să aducă pacea lui Dumnezeu, dătătoare de armonie şi înţelegere. Nu­mai Domnul Isus este Cel care ne poate da pacea sufletească.

Aceia care nu au o experi­enţă zilnică în lucrurile Iui Dumnezeu nu vor acţiona cu înţelepciune. Ei pot avea o re­ligie conform Legii divine, o formă de evlavie, poate să exis­te o manifestare de lumină în Comunitate şi toată maşinăria— în parte invenţie omenească— poate să pară că funcţionea­ză bine, şi totuşi Comunitatea poate fi tot atît de lipsită de harul lui Dumnezeu cum erau lipsite de rouă şi ploaie înălţi­mile de pe Gilhoa.

Pastor M. Popa

Sîn tem obligaţi să

păcătuim ?

( urm are d in 'pag. 7-a)

r i le isp ite lo r sale. In e le descoperim scum pele fă g ăd u in ţe a le lui D u m ­nezeu de iu b ire şi in te re s p en tru noi. In e le v om găsi descrise m arile b ă tă l i i sp ir i tu a le d in tre b in e şi rău şi d is tru g e re a d e f in itiv ă a lui S a tan .

Dar lucrul cel mai important din toate este faptul că în Scripturi gă­sim pe Isus. Ele ni-L prezintă ca pe un Tovarăş personal în viaţa noas­tră. Dacă î l avem pe Isus, îm preu­nă cu El ne revin toate lucrurile şi toată puterea Sa. Satan va renunţa la asalturile sale pentru că în Isus noi avem pe Acela care nu va în ­gădui să fim învinşi de puterea lui Satan.

Satan nu ne poate obliga să fa ­cem răul : ne va ispiti dar nu ne va determ ina fără voia noastră să păcătuim. Isus ne stă la dispoziţie ca să unească slăbiciunile noastre cu puterea Sa ca să ne opunem răului şi să facem binele. Să cerem lucrul acesta şi vom experim enta cuvintele Apostolului P avel care zice : „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus m ai m ult decît cerem sau gîndim.“ (Efes. 3,20).

P a s to r

C. A lexe

Din viată bisericii

CELE DOUA LEGĂMÎNT!'.(Evr. cap. 8 )

Oc u p în d u -n e în co n tin u a re de ep is to la ap o sto lu lu i P av e l că ­t re Evrei, vom a m in ti f a p tu l c ă în ce p în d cu p r im e le v e rse te ale

cap ito lu lu i opt, a u to ru l ne în fă ţ i ­ş e a ză lu c ra re a D o m nulu i H ris to s ca 'M are P re o t în a d e v ă ra tu l t a b e rn a ­col sau cort, ce n -a fo s t fă c u t de m îin i om eneşti, ca apoi, la verse tu l şase să ia în co n s id e ra ţ ie vech iu l ş i n o u l legăm în t. G ăsin d scăderi şi a b a te r i de la l in ia de condu ită a p o p o ru lu i c h em a t să -L rep rez in te , D om nul D u m n ezeu face cunoscu t f a p tu l că Ei v a face u n n ou legă- n iînt. U n leg ă m în t b a za t pe fă g ă ­d u in ţe m ai b u n e decît v ech iu l le ­g ăm în t. In ace s t legăm în t, E l va sc rie L egea Sa în in im ă, leg în d u -S t a fi m ilo s tiv cu ei, ie r t îd u - le con­d i ţ io n a t p ă ca te le şi n e le g iu ire a lor, f ă ră să-Şi m a i a d u că a m in te de ele.

„ P u n c tu l cel m a i în se m n a t a l •celor spuse e s te că a v em u n M are Preot, c are S -a a şeza t la d re a p ­t a sc au n u lu i de d o m n ie a l M ărir i i în ceru ri , ca s lu j i to r a l L ocu ­lu i p re a s f în t şi a l a d e v ă ra tu lu i co r t, c a re a fo st r id ic a t n u de u n om , ci de D om nul. O rice m a re p re o t este pus să a d u că lu i D u m n ezeu d a ru r i şi je r tfe . De a c e e a e ra de t re b u in ţă ca şi ce la lt M are P re o t să a ib ă ceva de adus. D acă a r fi pe p ă m în t . n ic i n -a r m ai f i p reot, f i in d că s în t ceice a d u c d a ­ru r i le d u p ă Lege. Ei fac o s lu jb ă c a re este c h ip u l şi u m b ra lu c ru r i ­lo r cereşti, d u p ă p o ru n c ile p r im ite de M oise de la D um nezeu , cînd av ea să fa că co r tu l : „ Ia se a m a 11,i s-a zis, „să faci to tu l d u p ă ch ip u l c a re ţ i - a fo st a r ă t a t pe m u n te .“ (Evr. 8.1-5).

In aceste v e rse te aposto lu l P a v e l rezu m ă ceea ce el a spus m a i în a ­inte. D om nul H ris to s se a f lă la d re a p ta lu i D u m n ezeu în ceru ri . El este u n s lu j i to r în S a n c tu a r , a l a d e ­v ă ra tu lu i cort, o fe r in d d a ru r i şi je rtfe . A şa cu m a m m ai am in tit , dacă E l a r fi fost a ic i pe p ă m în t în m ijlo cu l n ostru , E l n -a r f i p u tu t fi p reo t, p e n tr u că n u e ra d in t r i ­b u l lu i Levi. S lu jb a L u i este a d e ­v ă ra ta s lu jb ă , cea de pe p ă m în t f i ­in d n u m a i u m b ra acesteia .

VERSETUL 1„ P u n c tu l cel m a i în se m n a t11, sau

cu m re d ă t ra d u c e re a eng leză a B i­bliei, K . J a m e s : „This is th e S u m “ . ..A ceasta e s te su m a “, sa u „su m a t u ­t u r o r lu c ru r i lo r e s te “ . . . a u to ru l e s te cel c are a pus baza. Acum , el este g a ta să z id ească pe ea, dar , m a i în a in te de a face acest lucru , e l p re z in tă u n su m ar, su m a tu tu ro r ce lo r spuse p în ă la d a ta aceas ta . „A vem u n M are P re o t11, sa u u n „as t­fe l de M are P re o t" , ceea ce im plică id eea că n u a v em u n M are P re o t o a reca re , ci U n u l care „S-a aşeza t la d re a p ta sc a u n u lu i de d om nie al m ă r i r i i în ce ru ri" . L ocul acesta în a l t pe c a re E l î l ocupă, a ră ta s p re a u to r i ta te a în a l tă pe c a re E l o a re . A şa cum a m a r ă ta t c înd n e -am

o cu p at de Ev. 1,3 e x p res ia aposto ­lu lu i P a v e l a r a t ă sp re a u to r i ta te a su p re m ă şi S lav a Sa ca F iu de D u m ­nezeu. Loc pe care-1 ocupă după ce a c îş tiga t b i ru in ţă a su p ra p ă ca ­tu lu i.

VERSETUL 2„C a s lu j i to r a l locu lu i P re a S fîn t

si a l a d e v ă ra tu lu i cort, c a re a fost r id ic a t n u de u n om, ci de D o m n u l11— Sanctuarul păm întesc nu a fost decîl copia, umbra adevăratului sanctuar ce se află in ceruri. Fap­tul că Domnul Hristos este numit aici slujitor al sanctuarului, arată că El fac.c inai m ult decît numai de a avea un titlu. EL SLUJEŞTE. El este Mare Preot activ, îndepli- nindu-Şi activitatea ce-o reclamă locul şi chem area Sa.

VERSETUL 3E ste e v id e n t fa p tu l că d acă D om ­

n u l H ris to s t re b u ie să în d ep lin ească aceas tă su jb ă , a tu n c i E l t re b u ie — u n im p e ra t iv — „să a ib ă ceva de ad u s“ fă ră de c a re El n u p o a te s lu j i în aceas tă ca li ta te . P re o ţii ob işnu iţi, a d u ce au „ d a ru r i şi je r t fe " . A stfe l „ e ra de t r e b u in ţă 11 ca D om nul H r is ­tos să o fere ceva.

VERSETUL 4în t r e b a re a r e fe r i to a re la d a ta

c înd a n u m e a d e v en it D o m n u l H r is ­tos preot, este o în tre b a re fo a r te m u lt d iscu ta tă . A d ev en it E l oare p re o t la bo tezu l S ău ? D upă în ă l ţa ­rea Sa la ce ru ri , s t în d la d re a p ta lu i D u m n ezeu T a tă l, sau a l t ă dată, în a lte îm p r e ju r ă r i ? D upă te x tu l de care n e o c u p ăm în a c e s t articol, u n p re o t n u p o a te începe să s lu ­jea scă p în ă c în d n u a re „CEVA DE A D US". Cum Dom nul Isus Hristos slujeşte cu propriul Său sînge, de ­vine clar faptul că EI nu putea în ­cepe lucrarea Sa pînă cînd sîngele Său n-a fost vărsat. Să nu tragem o concluzie pripită. Aceasta nu în- însem nează că Dom nul Hristos n-a fost Preot mai înainte, căci în mod logic cineva trebuie să f ie făcut p reo t m ai înainte c.a să poată sluji . . . ca preot ; dar timpul exact cînd El a devenit Preot, nu-1 poate nim eni spune cu certitudine. La Golgota, Domnul H m to s a fost atît preot, cît şi v ictim ă, sau jertfă adusă. După cum Aron şi fii săi au fost aleşi — referindu-ne la rela ­ţia timp — mai înainte de consa­crarea lor ca preoţi, petrecînd t im ­pul dintre perioada alegerii şi con ­sacrării lor într-o pregătire foarte atentă şi în recunoaşterea şi fam ili ­arizarea ior cu obligaţiile ce aveau să le aibă, tot astfe l se poate afirma despre Domnul Hristos, că El a de ­venit Preot pe pămînt, la începu­tul activităţii Sale, şi că perioada pînă cînd a putut aduce ,.ceva“ ca să slujească în calitate de Mare Preot a trăit-o pregătindu-Se, şi că în mod oficial El a fost instalat după înălţarea Sa la ceruri.

Că v ia ţa Sa pe acest p ă m în t a fost o p re g ă t i re p e n tru a su m a re a s lu jb e i Sa le de M are P reo t, a fo st a r ă ta t în cap ito le le a n te r io a re ale aceste i epistole. M are le n o s tru p re -

epistolao t „poate fi în g ăd u ito r cu cei n e ­ş tiu to r i şi r ă tă c i ţ i , f i in d c ă şi e l este c u p rin s de s lă b ic iu n i11 (Evr. 5,2). El, D om nul H ristos, M are le n o s tru P r e ­o t n u p o a te să n -a ib ă m ilă de s lă ­b ic iu n ile n oastre , p e n tru că E l a fost „ în to a te lucru rile ... isp i ti t ca şi noi, d a r f ă r ă p ă c a t11. (Evr. 4,15). î n to a te lu c ru r i le El „a t re b u i t să Se a se ­m en e f r a ţ i lo r S ă i . . . ca să p o a tă fi, în ceea ce p r iv eş te le g ă tu r ile cu D u m n ezeu u n M are P re o t m ilos şi v re d n ic de în cred ere , ca să facă isp ăş ire p e n tru p ă ca te le no ro d u lu i. Şi p r in fa p tu l că El în su ş i a fost i sp i ti t în ceea ce a suferit, po a te să v in ă în a ju to ru l celo r ce s în t i sp i ­tiţi ." (Evr. 2,17-18).

Aceste v e rse te a r a tă în m o d fo a r ­te c la r că zilele ex p e r ien ţe i Sale a ic i pe p ăm în t, a u fo s t zile de p re ­gă tire , ca „să p o a tă fi. ... u n M are P re o t m ilo s11 (Ev. 2,17). A vînd în vedere cele de m ai sus noi putem spune cu certitudine că viaţa Sa pe păm înt a fost o pregătire pentru slujba Sa de Mare Preot, şi că s lu j­ba Sa n-a început pînă cînd pre ­gătirea Lui nu s-a terminat.

A cest fa p t n e c la rif ică p ro b lem e ce se p u n ad esea şi anum e, dacă D om nul H ris to s a o fic ia t ca P re o t în a in te de în t ru p a re a Sa. D ouă lu ­c ru r i fac a ceas ta im pos ib il : în p r i ­m u l r în d , E l n u te rm in ase p re g ă ­t i r e a Sa ; i a r în a l doilea r în d . El n u -ş i v ă rsa se în că s înge le şi deci, ca P reo t, ca M a re P reo t, n u avea ce să aducă . Că El e ra to tuş i M ie­lu l ce a fo s t ju n g h ia t de la în te ­m e ie rea lum ii, că d in veşn ic ie El e ra u n M ijlocito r, f a p tu l acesta nu se neagă, ci d in con tră , se a f irm ă . El a fost M în tu ito r , în ace laşi sens în c a re El e ra M ielu l ju n g h ia t , în p lan u l lu i D u m n ezeu ce a fost fă ­cu t d in zile le veşniciei. D a r no i n u t reb u ie să c o n fu n d ăm acest ad e ­văr. cu m o ar te a Sa e fec tiv ă în t im p , şi n ici cu ac tu a la S a s lu jb ă în sa n c tu a ru l ceresc, b a za tă pe m o ar te a Sa pe c ru cea Golgotei.

„Dacă ar fi pe pămînt, nici n-ar mai fi Preot.“ Rînduielile preoţiei levitice erau foarte stricte, iar dacă Domnul Isus ar fi pe pămînt, n-ar putea să se califice pentru această slujbă. Num ai cei ce făceau parte din sem inţia lu i L evi erau eligibili pentru slujba preoţiei, iar, aşa cum ştim, Domnul Isus era din seminţia lui Iuda. Preoţia Lui este o preoţie independentă, de origine cerească. Preoţii aduceau daruri şi jertfe „după lege". Domnul Hristos însă „prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată.“ (Evr. 9,14). Preoţia Lui era deci o preoţie spirituală.

12 Curierul Adventist

c ă t r e evre i<5 '?:<J*-' s' ^ - - j* ’*3b<3a < 5 <5 -..a ''* '> <5=<5 ■ , ':j»

C onfuzia şi d ife ren ţe le de o p i­n ii cu p r iv ire la s lu jb a D om nulu i I l r is to s p o t f i e v ita te d acă se c la ­r if ic ă , se face deoseb ire în t r e p ă ­ş i r e a Sa ofic ia lă în s lu jb ă — a- v înd în v e d e re r e la ţ ia t im p — şi lu c ra re a Sa de M ijloc ito r d in m o ­m en tu l în care a a p ă r u t p ă ca tu l — D om nul I l r is to s a fost n u m it M ijlo ­c i to r în s fa tu r ile veşnicie i. P ă c ă to ­şii a u fost m în tu i ţ i p r in lu c ra re a m ijlo c ir i i Sa le în V. T es tam en t, aşa •cum au fost şi în N. T es tam en t. •Şi... cum, n u este decît un singur n u m e în c a re p u te m fi m în tu iţi . D om nul H ris to s a fo s t cu a d e v ă ra t M în tu ito r cu o m ie de an i m ai în a in te de în t ru p a re a Sa, a şa cum a fost şi la o m ie de a n i d u p ă în ­t r u p a r e a Sa. Deci E l a fost „M ielul ■care a fost jungh ia t.. . de la în te ­m eie rea lu m ii.‘“ (Apoc. 12,3). N ic io d a tă n -a e x is ta t u n a l t M în ­tu ito r .

C în d D om nul H ris to s a fo st n ă s ­c u t în ieslea B e tleem u lu i Se născu ca M în tu ito r ; E l to td e a u n a a fost u n M în tu ito r , d a r acu m a v e n it c li­p a c în d să fie descoperit „în t im p “ , sau la v rem e . Şi d in acest p u n c t de vedere , s-a p u tu t spune d e sp re El : „ . . . şi-i v a p u n e n u ­m ele Isus, p e n tru că, El v a m în - tu i pe poporu l Lui de p ăca te le Sale.1" (Mat. 1, 21). V o rb in d d esp re m o m en tu l în tru p ă r i i , p u tem consi­d e r a m în tu ire a ca f i in d în v iito r.

Noi, de a sem en ea , c red em că D om nul H ris to s a fo st M ijloc ito r d in veşnicie , d a r că p ă ş irea în ac ­t u a la s lu jb ă de M are P re o t a a v u t loc — în t im p — şi că E l n u p u ­te a oficia ca P re o t p în ă la in s ta ­la rea Sa, consec in ţă a în ă l ţă r i i Salo ]a ceru ri . El Ş i-a d a t v ia ţa Sa pe G olgota ; v ic tim a , jertfa .. . a m u r it , i a r sînge le ei a fo s t v ă rsa t. A cum El a v ea ceva ce p u te a oferi, p u tea aduce ca je r t fă , şi în aceas tă si­tu a ţ ie D u m n ezeu l-a in tro d u s şi T,-a recu n o scu t ca M are P re o t d u p ă r în d u ia la lu i M elh isedec. Naşterea Sa a fost o naştere reală ; moartea Sa a fost, de asemenea, o moarte reală ; sîngele Său era real ; slujba Sa este o slujbă reală. Lucrarea veşn ică de m ijlocire a Domnului Hristos nu trebuie confundată cu m anifestarea v izibilă a ei... IN TIMP. A susţine că sîngele vărsat pe Golgota este real, dar că lucra­rea lu i nu este reală ; a crede că viaţa păm întească a Domnului Hristos a fost o pregătire necesară pentru ca „El să poată f i un Marc Preot milos", şi totuşi să respin­gem actuala slujbă pentru care El S-a pregătit", se pare că este o inconsecvenţă. Dacă nu ex istă o reală slujbă în ceruri, atunci este

numai logic ca cei ce neagă o ast­fel de slujbă, să nege de asem e­nea realitatea literală a morţii şi a sîngelui vărsat, şi să se alăture acelora care neagă realitatea am ­belor şi anum e, a sîngelui şi lu ­crării de ispăşire.

VERSETUL 5„C hipu l şi u m b ra lu c ru r i lo r

ce re ş t i '1. E x is tă deoseb iri v i ta le în t r e s lu jb a de pe p ă m în t şi s lu jb a d in ce ru ri , şi to tu ş i cea de pe p ă m în t e r a un ex em p lu şi o u m b ră a lu c ru r i lo r d in ce ru r i , cu m ad esea u m b ra e s te m a i lu n g ă dec ît obiectu l, i a r a lteo r i, ea e s te m ai m ică ; d e ta l i i le lipsesc, şi to tuşi, să n u u i tă m că l in i i le g en era le le p u ­tem d iscerne , şi în consecin ţă, p u ­tem av ea o id ee c la ră d e sp re ob iec ­tu l c are a ru n c ă (dă loc la) o a se ­m en e a u m b ră — „ch ipu l" sau „ ex em p lu l" e s te ceva m a i d e f in it d ec ît „ u m b ra “. Deşi „ u m b ra " face re fe r ire spec if ică la c o n tu ru r i le ge­n e ra le a le s a n c tu a ru lu i cu cele d o u ă d e sp ă r ţ i r i a le sa le , „ ex em p lu l"1 s -a r p o tr iv i to t m a i b in e se rv ic ii lo r de la S an c tu a r . A ceste „exem ple" n u v or fi e x h au s tiv e , d a r v o r f i r e p r e ­zen ta tiv e ; şi ia ră ş i se po a te p re su ­p u n e că e le p o t d a o idee m a i co­re c tă a lu c ră r i i ş i r i tu a lu lu i genera l.

Cei ce o b iec tează îm p o tr iv a ideii că ex is tă o v i ta lă a se m ă n a re în tre serv ic iile d e pe p ă m în t şi se rv ic iile d in ceru r i , n u reu şesc să în ţe leag ă solia ep is to le i c ă t re evrei, şi a s tfe l v o r da g re ş în a coopera cu D om ­n u l H ris to s în lu c ra re a cea im p o r ­t a n tă ce se d e sfă şo ară în p re ze n t acolo sus, în ceru ri .

Pe de altă parte aceia care în ­cearcă să cunoască şi să pună în evidenţă orice detaliu, cît de mic, orice scîndură şi orice cui din Sanc­tuar, făcîndu-le să aibă o cît de m ică Însemnătate şi care au ceva de spus îm potriva acelora care re ­fuză a accepta interpretarea lor, sînt, de asem enea, greşiţi. Chipul, sau exem plul, sînt term enii fo lo ­s iţi de către Dum nezeu spre a descrie sanctuarul pămîntesc. E bine să răm înem lîngă cele am in­tite aici.

„D ar acu m H ris to s a c ă p ă ta t o s lu jb ă cu a t î t m a i în a l tă cu c ît le- g ă m în tu l a l c ă ru i M ijloc ito r este El, e m a i b un , căci este a şeza t pe fă g ăd u in ţe m a i bune . In adevăr, d acă le g ă m în tu l d în tî i a r f i fost f ă r ă cusur, n - a r m a i fi fo st v o rb a să f ie în lo cu it cu u n a l doilea. Căci ca o m u s t r a re a zis D u m n ezeu lu i I s ra e l : ' I a tă v in zile, zice D om nul, c în d voi face cu casa lu i I s ra e l şi cu casa lu i Iu d a u n leg ă m în t n o u ; n u ca leg ăm în tu l , pe c a re l-am f ă ­c u t cu p ă r in ţ i i lor, în z iua c în d i-am a p u ca t de m în ă , ca să-i scot d in

ţ a r a E g ip tu lu i. P e n t r u că n -a u r ă ­m as în leg ăm în tu l M eu, şi n ic i Mie n u M i-a p ă sa t d e ei, zice D om nul. D a r ia tă leg ăm în tu l, p e care-1 voi face cu casa lu i Israel, d u p ă acele zile, zice D om nul : voi p u n e legile M ele în m in te a lo r şi le v o i scrie în in im ile lo r ; E u voi f i D u m n e ­zeul lor, şi ei v o r fi pop o ru l Meu. Şi n u v o r m a i în v ă ţa fiecare pe vec inu l sau p e f ra te le său , z ic înd 'C unoaşte pe D om nul !‘ Căci toţi M ă v o r cunoaşte , de la cel m a i mic p în ă la ce l m a i m a re d in tr e ei. P e n t ru că le voi ie r ta ne leg iurile , şi n u -M i voi m a i ad u ce a m in te de p ă ca te le şi fă răd e le g ile lo r ’. P r in fa p tu l că zice : ’Un n ou le g ă m în t’, a m ă r tu r i s i t că cel d in tî i e ste v ech i; ia r ce e s te vechi, ce a îm b ă tr în i t , este ap ro ap e de p ieire ." E vr. 8,6—13.

In a ccas tă p a r te a te x tu lu i, a u to ­ru l in t r ă în d isc u ta re a leg ăm in te - lor. E x p res ia g recească p e n tru „ le ­g ăm în t" se în tî ln e ş te în N. T e s ta ­m e n t d e tre izec i şi t r e i de o r i şi e s te t ra d u s ă c.u „ leg ăm în t" , e x p re ­sie ce o g ăs im de douăzeci şi u n u de ori, deşi în to a te cazurile , e x ­p re s ia în o r ig in a l e ste aceeaşi.

Lucrarea slujirii Domnului H ris­tos este mult m ai desăvîrşită, de ­cît slujba Aaronică, av înd în vedere că El este : Mijlocitorul unui legă ­mînt m ai bun. Nu trebuie să găsim nici o v ină vechiului legămînt, căci Dom nul Dum nezeu în persoană a fost Acela care a statornicit term e­nii activităţii Sale. Poporul a fost cel care a dat greş. El n -a răm as în cadrul legăm întului. Această decla ­raţie aşează accentul acolo unde tre­buie aşezat. Dacă poporul ar fi ră­m as în cadrul legăm întului încheiat, atunci el ar f i fost un legăm înt bun, şi nu s-ar m ai f i găsit loc pentru un alt legăm înt. Dar cînd poporul a dat greş în a rămîne în termenii legămîntului, Dumnezeu a fost ob li ­gat să recunoască eşecul lor şi să stabilească un nou legăm înt. Legea pe care e i au călcat-o, acum El le-a scris-o în inimă, şi s-au luat m ă­surile ce se impuneau, ca să-i re­aducă în graţia binecuvîntării d i­v ine prin iertare.

VERSETUL 6„O s lu jb ă cu a t î t m a i în a l tă " .

D upă cum re a l i ta te a este m u lt m a i p e rfec tă dec ît „u m b ra" , sau r e p re ­z e n ta re a re a l i tă ţ i i , to t a ş a e s te şi cu lu c ra re a sau s lu j ire a D om nulu i H ristos, ea e ste „cu a t î t m ai în a l ­tă" , „ ex ce len tă " cum re d a u a lte t ra d u c e r i a ce s t g înd, decît t ip u l sau re p re z e n ta re a s lu jb e i Sale. T e ­m e iu l p e n tru o s lu j ire m a i îna ltă , e x ce len tă , se a f lă în fa p tu l că El e ste M ijloc ito ru l unu i leg ăm în t m ai bun , în ch e ia t pe făg ăd u in ţe m ai bune.

E x p res ia „M ijloc ito r" d in N. T es ­ta m e n t este a sem en ea ex p res ie i „m ijlo c ito r" pe c a re o găsim în Io v 9,23. E s te in te re sa n t că t r a d u ­cerea eng leză (K ing Ja m es) a B i ­bliei fo loseşte a ic i e x p re s ia „DAYS- M A N". U n d aysm an , era, d u p ă o- b ice iu l de a tunc i, u n om in v es ti t cu

Mai — Iunie

a u to r i ta te şi c a re e r a n u m it astfel, p e n tru că el s ta b ile a o zi în care ascu lta şi h o tă ra a su p ra p r ic in ilo r ce e ra u aduse în a in te a lu i, s t ră d u - indu-se, astfel, să a d u că p ă r ţi le ce e rau în c e a r tă la... în ţe legere . T r a ­d u cerea „A m erican R ev iew V er- s ion“ a B iblie i, fo loseşte a ic i e x p re ­sia „ u m p ire “, ex p re s ie ce e s te de ­f in ită ca f i in d o p e rso an ă a l c ă ru i cu v în t h o tă ră ş te în co n tro v erse sau prob lem e iv ite în tre două sau m ai m u lte p ă r ţi . P a t r ia r h u l Iov sp e ra că u n a s tfe l de m ij lo c i to r îşi „va pune m în a p es te noi a m în d o i" , a- d uc îndu-i lao la ltă , re s tab il in d pacea şi d re p ta te a în tre ei.

U n m ijloc ito r t re b u ie să în ţe leagă am bele p ă r ţ i ce se a f lă în co n tro ­versă, d re p tu r i le şi p re te n ţii le f ie ­căru ia în p a r te şi t reb u ie să a ib ă şi în c re d ere a d esăv îrş ită a acesto ra , d acă d o re ş te să a ib ă succes în lu ­c ra re a sa de m ed ie re . E l t re b u ie să fie d rep t, c in s ti t cu am bele părţi, im p a r ţ ia l şi f ă r ă echivocuri.

în N. T e s ta m en t e x p res ia „M ijlo ­c ito r" se găseşte de şase ori, d in c a re de p a tru ori se re fe ră la D om ­n u l Isus. E l este un M ijloc ito r (daysm an — u m p ire ) în tre D u m n e ­zeu şi om şi îş i po a te p u n e m îin ile p e s te noi toţi. Ca D um nezeu, El în ţe lege pe D um nezeu T a tă l şi poate v o rb i în n u m ele Său. Ca om, El p o a te în ţe lege pe om şi po a te t r a n ­şa p rob lem ele celor păcă toşi în a in ­tea lui D um nezeu . N um ai u n D u m ­nezeu — om, p u tea fi u n M ijloc ito r (D aysm an — um pire) p e n tru m în - tu ire a p ăcă to ş ilo r ce ap e lează la El, c red în El —- El în ţe lege a m ­b ele p ă r ţ i şi po a te lu c ra cu succes.

„U n legăm înt... m a i b u n “ — „fă ­g ăd u in ţe m ai b u n e “ — D om nul H ristos este M ijloc ito ru l p e n tru un leg ăm în t m ai bun . E x p res ia „m ai b u n “ , sugerează id eea că vech iu l leg ă m în t n u e ra aşa de bun , ca cel d e a l doilea, că e ra n e d esăv îrş it şi t reb u ia să fie sch im bat. în t r e b a re a ce se r id ică im e d ia t este : „ în ce m ă su ră n o u l leg ă m în t este m ai b u n d ec ît cel vech i ? R ă sp u n su l n e este su g e ra t de fa p tu l că leg ăm în tu l cel nou a fost fă c u t -pe făg ăd u in ţe m ai bune. D a r o n o u ă în tre b a re se im ­p u n e şi a n u m e : ,F ă g ă d u in ţe m ai b u n e ? D a ! D a r d in p a r te a cui ? A lui D um nezeu ? S au a om ulu i ? S au şi a lui D um nezeu şi a om u ­lu i ?“ A ceastă p ro b lem ă tre b u ie să fie e luc idată .

V E R SE T U L 7„L eg ăm în tu l d in t î i“, n u e ra d esăv îr- ş it. D acă n u a r fi fo st aşa, a tu n c i n -a r m a i fi fo st nevoie de u n a l doilea legăm în t. A cest fa p t ne pune în fa ţa une i d ilem e. C um s-a făcu t că D um nezeu a fă c u t cu pop o ru l I s ra e l u n legăm în t, d esp re care El ş t ia că este n ed esăv îrş i t şi că în f in a l t r e b u ia să fie în locu it ? Nu e ra m ai b in e să fi r e n u n ţa t la p r i ­m u l şi să s tab ilească n u m ai leg ă ­m în tu l c a re e ra m ai b u n ?

E x p res ia „ le g ă m în t“ se în tî ln eş te de a p ro x im a tiv t re i su te de ori în V. T es tam en t. E x p res ia ebraică , n e sp u n com en ta to rii, este BERITH . N u se po a te sp u n e cu prec iz iune de

u n d e derivă , p ro b a b il de la „a tă ia " , re fe r in d u -se la vech iu l obicei de a tă ia je r t fa a d u să în b ucăţi. (Gen. 15,17 ; Ie r . 34, 18-19).

D efin iţ ia cu m că u n leg ă m în t este o în ţe leg e re în t r e două sau m ai m u lte persoane, este co rec tă a t î ta v rem e cît se ap lică în tre egali, u n d e leg ăm în tu l re sp ec tiv este în m od m u tu a l o b lig a to r iu p e n tru se m n a ­ta r i ; f i in d as tfe l legaţi să - l r e s ­pecte. D a r în ceea ce p r iv eş te un legăm în t în t r e D um nezeu şi p ă că ­tos, se p o a te sp u n e m ai corec t că un leg ăm în t constă în făg ăd u in ţe le făcu te de C rea to r, fă g ăd u in ţe lega te in îm p lin ire a lo r de condiţii pe care t reb u ie să le în d ep lin ească c re a tu ­rile Sa le cu care a in t r a t în leg ă ­m înt, cu m şi e v id en ţie rea u n o r con ­secin ţe şi m ă su r i de lu a t în cazul n e în d ep lin ir i i condiţiilo r s tipu la te , în cazul no stru , al celor păcătoşi. D um nezeu este to td e a u n a cel care p ro p u n e u n leg ăm în t şi d e te rm in ă şi condiţiile ce se im pun .

B ib lia re cu n o aşte n u m a i d o u ă con ­diţii în c a re se poa te ob ţin e m în - tu irea : a sc u lta rea d e săv îrş ită de D um nezeu şi c red in ţa . L egăm în tu l vieţii, ex is tîn d d in veşnicii, se b a ­zează pe o a sc u lta re d esăv îrş ită . A- cest leg ă m în t a fost o fe rit lu i A dam şi E v a în g ră d in a E denulu i. î n în ­cercarea la c a re a fo st sup u s A dam , e ra p u să la p ro b ă lu m ea n oastră . C înd A d am a căzu t în n eascu lta re , n eascu lta rea lu i s -a ră s f r în t şi a su ­p ra lum ii, căci lu m ea e ra a tu n c i r e ­p rezen ta tă d e el.

D om nul H ristos, a l doilea A dam , Ş i-a a su m a t locul şi ob liga ţiile ce i-au re v en it lu i A dam , îm p lin in d le ­g ă m în tu l c ă lc a t de p r im u l A dam . în v ir tu te a aceste i b iru in ţe , El a dev e ­n it re p re z e n ta n tu l nostru , ia r acum . D um nezeu tra te a z ă cu El ca re p re ­zen tan t a l p ăcă to ş ilo r pocăiţi. A s t ­fel, în D om nul H ristos s în tem din nou în s i tu a ţ ia de m ai în a in te . Este acum de d a to r ia D om nulu i H ris tos de a ne a d u ce în b u n e re la ţii cu D um nezeu. P r in d em o n s tra rea Sa că cel păcă tos — El însuşi făc în d u -S e a sem en ea no u ă în t ru p — în a fa ră de p ă ca t — p o a te să p ăs treze L e ­gea lu i D um nezeu . El a c îş tig a t cea d e a d o u a în c re d ere (ca a l doilea Adam ) în fa v o a re a celui păcătos. E ste deci, a cu m lu c ra rea L u i d e a read u ce pe păcă tosu l p o că it la p u n c tu l u n d e să se p o a tă su p u n e p r in c ip iilo r Legii d iv ine, o bse rv în - du -le în m o d d asăv îrş it în v ia ţa sa. A cest lu c ru solicită a c ţ iu n ea h a r u ­lu i d iv in în fa v o a re a n o as tră , şi m u ltă ră b d a re , ia r D om nul H ris to s S -a lega t în a ce s t leg ăm în t să facă pe cei cred incioşi m ai de p re ţ ca a u ru l de O fir şi El p e rsev erează p înă c înd lu c ra re a L u i se d esăv îr- şeşte şi El v a p u tea p rezen ta un p o por de credincioşi c are păzesc p o ru n c ile lu i D um nezeu.

Pentru a aduce la înfăptuire a- ceastă lucrare, trebuie să acţioneze IERTAREA, căci din fire sîntem înclinaţi spre păcat şi este deci ne ­cesar ca El să ne acorde iarăşi şi iară iertarea Sa. Această iertare

constituie legăm întul harului şi este bazat pe făgăduinţa Tatălui că El: va fi m ilostiv cu cel păcătos.

Acest legăm înt al harului privit din punct de vedere al păcătosului,, este un legăm înt între Domnul Hristos şi păcătos. Fiul lu i Dum ­nezeu continuă a lucra, pentru ce! păcătos pînă cînd el este pe deplin readus în starea sa iniţială de sfin ­ţenie, asem enea primului Adam. Cînd acest deziderat se înfăptu­ieşte Domnul Hristos prezintă pe cel credincios ca fiind împlinitor al legăm întului original oferit lui Adam, în grădina Edenului, acelaş legăm înt prin care Domnul Hris­tos a cîştigat dreptul de a deveni reprezentant al celui păcătos.

D ar a su p ra p rob lem ei leg ă m în ­tu lu i, ne vo m ocupa în extenso,. m ai în a in te de a t rece l a cap ito lu l nouă al epis to le i c ă tre Evrei.

VERSETELE 8-9în cele de m ai sus am a r ă t a t că

s lăb ic iu n ea p r im u lu i leg ăm în t n -a s ta t în leg ăm în tu l în s ine şî nici în p ă s tra re a leg ăm în tu lu i făcut. „Ei n -a u ră m a s în leg ăm în tu l M eu‘V sp u n e D om nul Dum nezeu. Ei au în ­cep u t b ine, au fă g ă d u i t că v o r face to t ceea ce a spus D om nul, d a r nu pes te m u lt t im p ei >au u i ta t legă ­m în tu l făcu t, şi n -a u m ai c o n tin u a t să t ră ia sc ă în a rm o n ie cu p r in c i ­p iile leg ă m în tu lu i făcu t. P e n t ru a - ces t m otiv , D um nezeu sp u n e că „nici M ie n u M i-a p ă sa t de ei." T o ­tuşi El n u i -a p ă ră s i t cu to tu l. El a fost d ispus să încheie u n n ou le ­g ă m în t cu ei, u n leg ăm în t b a za t pe făg ăd u in ţe m ai bune. A v înd în v e ­d e re că v in a a fost de p a r te a p o ­p o ru lu i Israel, cum ei au fost aceea care „ n -au răm as" în acest legă ­m în t, deşi a u fă g ăd u it că v o r r ă - m îne, v o r îndep lin i p rev ed e rile a - sum ate , e ra n e ce sa r ca să se facă noi făg ăd u in ţe şi c h ia r făg ăd u in ţe m ai bune, pe c a re să le păstreze.

Dar cum vor putea noile făgădu­inţe, oricît de bine intenţionate sînt ele, să aibă o valoare m ai mare decît prim ele lor făgăduinţe ? Ei puteau făgădui încă odată, dar nu exista nici o certitudine că şi de data aceasta ei nu vor călca în p i­cioare legăm întul lor. Ei aveau ne ­voie ca cineva să v ină să-i răscum ­pere şi să făgăduiască în locul lor, sau să se pună chezaş, garant cum că ei vor îndeplini făgăduinţele fă ­cute. Num ai în acest fel putea fi încheiat un legăm înt bazat pe făgă­duinţe mai bune. Cînd Dumnezeu, deci, spune că legămîntul cel nou, va fi bazat pe făgăduinţe mai bune, El vrea să spună că făgăduinţele sînt mai bune decît acelea pe care le-a făcut poporul şi pe care tot ei l-au călcat. A cest lucru a fost făcut de Domnul Hristos, în locul păcătosu­lui si făgăduit de El, pentru cel pocăit.

D in n ou s tă în f a ţa n o a s t ră în t r e ­b a re a leg itim ă şi a n u m e , de ce D um ­nezeu a în ch e ia t u n leg ă m în t cu pop o ru l Is rae l, b ine ş t i in d că ei îl v o r călca ? D acă El le - a r fi r e ­fu z a t p r iv ileg iu l d e a încerca , ei to td e a u n a a r f i rep ro şa t lui D ura-

14 Curierul Adventist

Q l m ţ l e u 7 6 ( t a t ( Un ezeu fa p tu l că n u le -a o fe rit po- -sibilitatea să-I a r a te de ceea ce s în t eL în s ta re ; şi anum e, că ei s în t cu p r iso s in ţă în s ta re să facă ceea ce sp u n că v o r face d a r că D um nezeu a re fu za t să le îng ăd u ie s ă dem ons treze ace s t lucru . A şa că că D um nezeu n u a v ea de ales. El t re b u ia să le d e a aceas tă posib ili ­t a te de a d e m o n s tra că p o t să-şi ţ in ă c u v în tu l dat. N u ex is tă nici o a l t ă cale de a le sa tis face cere rea şi d o r in ţa lor.

C ă D um nezeu ştia că ei n u v o r ţ in e şi n u v o r p u te a să -şi ţ in ă f ă ­g ă d u in ţa lo r — în p ro p riile lo r p u ­te r i — este e v id e n t d in fa p tu l că în t im p ce El fă ce a o în ţe leg e re cu ei, în ţe leg ere ce n u cu p rin d ea nici o în ţe legere re fe r i to r la ie r ta re , D um nezeu c h em ă ime-diat pe M oi- se pe m u n te ş i-i d ăd u in s tru c ţ iu n i re fe r i to a re la san c tu a r , al c ă ru i se r ­v ic iu g ra v ita în în treg im e, în j u ­ru l ie r tă r ii . P o p o ru l n - a ce ru t ca să se in tro d u că în leg ăm în t o c la ­u z ă re fe r i to a re la ie r ta re . De fap t, e i a u resp ins p în ă şi ideea ie r tă r i i , ca nefiind necesa ră ; e i s -au con ­s id e ra t în dep line p u te r i sp re a face to t ceea ce D um nezeu le -a po runc it . Totuşi, D um nezeu făcu p reg ă tir i — în s is tem u l sac rif ic ii ­lo r de la sa n c tu a r — p e n tru ie r ­t a r e m a i în a in te ca poporu l să pă- că tu iască ju c în d în ju ru l v iţe lu lu i d e aur. L a sf îrş itu l celo r pa truzec i de zile, Moise av ea d e ja in s tru c ţ i- u n i com ple te re fe r i to a re la san c ­tu ar. A ceste in s tru c ţ iu n i cu p rin se în cap ito le le douăzeci şi c inci la t re izec i şi u n u d in c a r te a E xodu lu i, au fost d a te m a i în a in te ca D u m ­nezeu să ia — oficia l — n o tă de să lca rea leg ă m în tu lu i de c ă tre po ­por, făc în d u -ş i ca idol, u n v iţe l de a u r , în fa ţa că ru ia se înch inau .

D um nezeu a a t r a s a te n ţ ia p o ­p o ru lu i Is rae l a su p ra fa p tu lu i că leg ăm în tu l în care ei e ra u g a ta să păşească , nu con ţinea nici o p r e ­v e d e re în caz că ei d ă d ea u greş în a-1 p ăs tra . „ Ia tă , E u t r im i t u n în ­g e r în a in tea ta, ca să te ocrotească pe d rum , şi să te du că în locul, pe c a re l-am p regătit. F ii cu ochii în p a t r u în a in tea Lui, şi a scu ltă g lasu l L u i ; să n u te îm p o tr iv eş ti Lui, p e n ­t r u că n u v ă va ie r ta păca te le , căci n u m ele Mou este în E l“. (Exod 23,20-21). D a r D u m n ezeu ştia m ai b ine , şi E l a p re g ă t i t u n p lan p r in c a re ie r ta re a să p o a tă fi aco rda tă .

A ceste consideraţiunî justifică credinţa că în timp ce vechiul le ­găm înt nu conţinea vreo prevedere de iertare a păcatului, aşa cum con­ţ ine legăm întul cel nou, aceasta nu era din v ina lui Dumnezeu. El era binevoitor să prevadă această, stipulaţiune în cuprinsul legăm înt- tului, dar întrucât poporul Israel nu sim ţea nevoia unei asem enea pre­vederi, Dumnezeu nu putea face n i­mic în această direcţie, decît să le dea ocazia ca ei să vadă aceea ce erau în stare să facă. Era deci n e ­cesar să le demonstreze, în acest fel, neputinţa lor de a face cele ce au făgăduit, făcîndu-i astfel să în ­ţeleagă nevoia îor de ajutor divin.

E xeget

Căci dacă este c ineva în H r is - tos, es te o f ă p tu ră nouă. Cele v ech i s -au dus : „ ia tă că

to a te lu c ru r i le s -a u fă c u t n o i“ . Col. 5,17.

N im ic a ltc ev a n u p o a te să reg e ­n e reze in im a n o a s tră şi să in u n d e su fle te le cu d ra g o s tea lu i H ristos, c are se v a m an ife s ta to td e a u n a cu iu b ire p e n tru cei p e n tru care a m u ­

rit, ca p u te re a d iv ină . Căci „ roada D u h u lu i e s te d ragostea , b u cu ria , pacea, în d e lu n g a ră b d a re , b u n ă ta ­tea, fa ce rea d e b ine, credincioşia , b lînde ţea , în f r în a re a poftelor*. C înd

c ineva se în to a rc e la D um nezeu , cap ă tă u n n o u g u s t m oral, i se dă u n nou m otiv d e p u tere , şi iubeş te lu c ru r i le pe c a re le iu b eş te şi D u m ­nezeu, p e n tru că v ia ţa lu i este le ­g a tă cu la n ţu l de a u r a l fă g ă d u in ­ţe lo r ne sch im b ă to a re , de v ia ţa lui Isus. Iu b irea , b u c u ria , pacea şi o in e x p r im ab ilă re cu n o ş tin ţă îi v a p ă tru n d e su fle tu l, şi l im b a ju l celui ce a fost a stfe l b in ecu v în ta t , v a fi : „ în d u ra re a T a m ă face m are .“ (Ps. 10, 35).

Dar cei care aşteaptă să vadă o schim bare m agică a caracterului lor, fără eforturi hotărîte din par­tea lor ca să biruiască păcatul, vor fi dezamăgiţi Noi nu avem m otive să ne tem em în tim p ce privim la Isus, nu avem m otive să ne îndoim, afară de cazul că El nu ar fi în stare, să m întuiască în mod desă- vîrşit pe cei ce se apropie de EI. Avem şi de ce să ne tem em dacă vechea noastră fire va cîştiga din nou supremaţia sau dacă vrăjm aşul v a născoci anum ite curse prin care să devenim din nou captivii săi Noi t reb u ie să n e du cem m în tu irea n o a s tră p în ă la c a p ă t cu f r ică şi c u trem u r, căci D u m n ezeu este A ce­la care lu c re az ă în noi şi v o in ţa şi în fă p tu ire a aces te i vo in ţe , d u p ă b u n a Sa p lăce re . Cu p u te r i le n o a s ­t r e l im ita te no i t re b u ie să f im to t aşa de sfin ţi în s fe ra n o a s tră de in ­f lu en ţă d u p ă cu m este şi D u m n e ­zeu. A tît c ît n e în g ăd u ie p r ice p e re a n o as tră , t r e b u ie să a ră tă m a d e v ă ­ru l, d rag o stea şi d e să v îrş ire a ca ­ra c te ru lu i d iv in . D u p ă cu m cea ra

cap ă tă fo rm a sig iliu lu i, to t a şa şi

su f le tu l t r e b u ie să ia ch ip u l S p i­

r i tu lu i lu i D um nezeu , şi să r e ţ in ă

im ag in ea lu i I lr is to s .

Noi trebuie să creştem zilnic în spiritualitate. A desea vom da greş în eforturile de a copia modelul divin Şi adesea va trebui să ne

plecăm şi să plîngem la picioarele lui Isus, din cauza slăbiciunilor şi greşelilor noastre. Dar nu trebuie să ne descurajăm. Trebuie să ne rugăm m ai călduros, să credem m ai deplin. . şi să încercăm din nou cu m ai m ultă hotărîre de a creşte în asem ănare cu Domnul nostru. In

măsura în care nu ne vom încrede

în puterea noastră, ne vom încrede

în puterea Răscumpărătorului nos­tru, şi vom da laudă lui Dumnezeu.

Căci „El este m întuirea mea şi Dum nezeul m eu.“ (Ps. 3 4 ).

O riu n d e ex is tă u n ire cu H ristos,

ex is tă şi iu b ire . O rice a lte ro ad e

a m aduce, d acă lip seş te iub irea ,

n u fo loseşte la n im ic . Iu b ire a fa ţă

de D um nezeu şi fa ţă de sem enu l

n o s tru este în săşi e sen ţa re lig iei

noastre . N im en i n u po a te iu b i pe

H ris to s şi să n u iubească şi pe co­

piii L ui. C înd noi s în tem u n i ţ i cu

H ristos, a v em g în d u l lu i H ris tos

C u ră ţia şi d ragostea s tră lu cesc în

carac te r , ia r b l în d e ţea şi a d ev ă ru l

con tro lează v ia ţa . C h iar şi ex p res ia

fe ţe i e ste sch im b a tă . H ris tos locu ind

în sufle t, e x e rc ită o p u te re t r a n s ­

fo rm ato a re , i a r în fă ţ işa re a e x te r i ­

o a ră dă m ă r tu r ie de p acea şi b u c u ­

r ia c a re dom nesc acolo. Noi so rb im

din iu b ire a lu i H ristos, du p ă cum

m lă d i ţa îşi trag e seva d in v iţă .

D acă s în tem a lto iţi în H ristos, dacă

f ib ră cu f ib ră am fost u n i ţi cu

V iţa cea vie, vom dovedi acest

lu c ru p r in a ad u ce c io rch in i bogaţi

de ro a d ă vie. D acă s în tem legaţi

cu L u m in a , vom fi can a le do lu ­

m ină , şi în cu v in te le şi fap te le

n o a s tre vom re f le c ta L u m in a lum ii.

Cei c a re s în t a d e v ă ra ţ i c reş tin i s în t

lega ţi în la n ţu l d ragoste i c are leag ă

p ă m în tu l de cer, c a re leagă pe c re ­

d inciosu l m ă rg in i t cu n em ă rg in itu l

D um nezeu , lu m in a care lu m in ează

p e f a ţa lui Isus H ristos, lu m in ează

în in im ile u rm aş ilo r Săi, sp re slava lu i D um nezeu .

(con tinuare pe cop. III-a)

Mai — Iunie

Ş l ISTORIEW f D u p ă apariţia celebrei trilo -

M J fy g i i a lui Th o m a s M ann, „Iosif şi f ra ţ i i lu i“, s-a scris

m u lt despre in terpre tarea corectă a lucrării, c it ţ i despre localizarea ei in litera tura m ondială . S -a in ve n ta t te rm e n u l de R O M A N M ITIC , în care fa p te le reale se contopesc cu cele legendare, in su m in d u n s in ­c re tism literar al asocierii istoriei cu legendele, şi a îm b in ă ri i tre cu ­tu lu i cu p re zen tu l şi cu viitoru l.

A u to ru l a lucrat 16 an i la a- ceastă carte, d in anu l 1926 pînă în 1942. A fo s t o perioadă tum ultoasă în care şi v ia ţa scriitoru lu i a fo st tir îtă în v îr te ju l contrad icţiilor i s ­torice, ca o fru n ză sm u lsă de pe creangă. In 1930 face o călătorie de do cu m en ta re în Egip t şi în P a les­tina. In t im p u l c înd lucra la carte, s-a u p e trecu t e ve n im en te de covîr- şitoare im p o r ta n ţă în v ia ţa o m u ­lui. A u to ru l a in tro d u s d in ce în ce m a i m u l te e le m e n te ,;anacronice“ în cursul povestirii . Folosind u n fa p t istoric cert, îl am estecă cu legende rab in ice m u l t m a i tîrzii, in troduce e lem en te d in trad iţia m edieva lă , şi ch iar idei şi p ro b lem e actuale, m o ­derne, legate de istorie, dar nara te în tr -o ipostază antică. A şa rea li ­zează o istorie lipsită de tim p , fa p t ne în tî ln i t în a in tea lui în b e le tr is ­tică. Trilogia „Iosif şi fra ţ i i lu i“ dă n aştere u n u i n ou g en de literatură, „rom anul m it ic " , c u m acceptă î n ­suşi au toru l să se vorbească despre lucrarea sa.

Dar ce este ’m it ic ’ în istoria lui Iosif ? P ersona ju l sau istoria sa descrisă în G eneza , care stă la ba ­za trilogiei ? N i se pare că în aceste în treb ă r i constă d ificu lta tea de a în ţe lege opera şi in te n ţia a u to ru ­lui. U nii p r in e tichetarea de „ro­m a n m it ic “ p ro n u n ţă u n verd ic t a r ­bitrar n eg a tiv asupra istoricită ţii lu i Io sif şi, im p lic it, v izează toată is ­toria sacră descrisă -în Geneza, decla- rîn d -o m it.

T rebu ie să recunoaştem însă că no ţiu n ea m it ic u lu i are u n d u b lu sen s în c irculaţia c u r e n tă : U nul antic, legendar, şi u n u l real, istoric. In istoria an tică de m u l te ori m i ­t icu l se id en tifică cu istoria, iar istoria vero sim ilă capătă u n carac­ter lip s it de t im p , d eve n in d m itică.

Dar în cazul lu i Th o m a s M ann este vorba de a ltceva. A l t f e l tre ­buie în ţe les m i tu l d in trilogia „Io - s if şi fra ţii lu i“. După m u lte sp e ­cu la ţii fă cu te la adresa n ou lu i gen literar, a u toru l a ţ in u t necesar ca el însaş să de finească sensu l lu ­crării sale : „ceea ce doresc să e x p r im este, d even irea trad iţie i ca u n m is te r s trăvech i, ca u n p re ze n t actual, trăirea noastră înşine ca u n m i t“. (Thom as M ann, Scrisori, p. 289).

Ori aceasta este cu to tu l altceva. A u to ru l, evreu de origine, bun cunoscător al l im b ii vech i ebraice, şi al V ech iu lu i T es ta m en t, a fost

-\in

'di reeayn ebraica

şi u n p e r fec t cunoscător al g îndi- rii ebraice, ceea ce dă acel colorit, acea im p e rcep tib ilă nua n ţa re a fa p te lo r p er fec te şi im p erfec te , care succed îndu-se , p lasează în treaga i s ­torie în tr -u n cadru lips it de t im p , în care tre cu tu l antic poa te f i u n p re ze n t m o d ern , iar p re ze n tu l poa te f i o reverb era ţie a u n u i tre cu t m u l ­tisecular.

In cele ce u rm ea ză v o m încerca să a bordăm această p rob lem ă a gîndirii sp ec ific iudaice, p r iv in d istoria şi re la tarea ei. Dacă fa cem o incurs iune n u prea adîncă în a t ­m o s fe ra l im b ii originale a V e c h iu ­lu i T es ta m en t, m u l ţ i d in tre c ititorii noştri — sp e ră m — vo r considera că to tuş i m e r i tă e fo r tu l de a u r ­m ă r i cu concen trare această succin tă exp u n ere a u n o r particu larită ţi a l im b ii ebraice, cît şi a concepţie i iu d eu lu i an tic despre istorie şi ra ­poartele is torice vechi, şi că în ţe le ­gerea fe lu lu i d e a g înd i al acestui popor ar p u te a genera idei şi aso ­ciaţii de idei fer ic ite în in te rp re ta ­rea unor p asa je biblice.

în ce p e m cu consta tarea că o ca­racteris tică a istoriografiei iudaice sacre a fo s t ac tua lizarea e v e n im e n ­telor istorice d in trecu t p e n tru ge­nera ţia prezen tă . A ceastă a c tua li ­zare a e v e n im en te lo r d in trecu t a fo s t porunca precisă a D o m n u lu i :

„N um ai ia seam a asupra ta, şi veghează cu luare a m in te asupra su f le tu lu i tău, în toate z ile le v ie ţii tale, ca n u c u m v a să u i ţi lucrurile pe care ţi le -a u v ă zu t ochii, şi să -ţi iasă d in i n i m ă ; fă - le cunoscu t co­p iilor tă i şi copiilor, copiilor tăi. A d u - ţ i a m in te de z iua c înd te-a i în fă ţ işa t în a in tea D om nulu i, D u m ­n ezeu l tău, la Horeb, c înd D om nul ţi-a z is : S tr în g e poporu l la M ine ! Căci v reau să -i fa c să audă c u v in ­tele Mele, ca să în ve ţe să se team ă de M ine to t t im p u l cît vo r tră i pe p ă m î n t ; şi să în v e ţe şi pe copiii lor să le p ă z e a s c ă ( D e u t . 4,9-10).

In redarea orală ebraică, această istorie re în ina în m in tea genera ­ţiilor u rm ă to a re ca o istorie a c tu ­ală, reală, aplicată cazu lu i lor a- parte, cu solia ac tua lită ţii p en tru p re zen tu l lor. Istoria n u era ceva separat de ei. L e g ă m în tu l de la S i-

nai a fo s t leg ă m în tu l lor, la care- partic ipau e fec tiv toate genera ţiile ce s-a u succedat de la M oise î n ­coace. C u m n e p u tem exp lica acea ­stă actua lizare ?

Să d ă m c u v în tu l u n u i specia list în m a ter ie :

„In g înd irea ebraică, „ trecu tu l— p re ze n tu l— viito ru l se contopesc în categorii de tim p , căci lim b a ebra i­că n u cunoaşte n o ţiu n ea tim p ilor d in gram atica clasică. T recu tu l este o p ovestire în prezen t, iar v ii to ru l este o prezicere în prezent... T recu t şi v ii to r s în t a tît de contopite în categoria p re ze n tu lu i şi p rivesc a tît de m u l t spre prezen t, în c î t p en tru noi acest p re zen t este im p ercep tib il şi n e d e f in i t .“ (Dr. K o zm a Z s o l t : J H V H c se lekvesen ek theologiai fe lfed ese a szabadităs e sem en yso - rozatăban, p. 16).

Să ne oprim p u ţ in asupra re fe lx ie i eru d itu lu i ebra ist au toh ton . S p re deosebire de l im b ile indo-europene , ebraica n u cunoaşte schem a t im p i ­lor e x is te n ţi în l im b ile noastre. E xa c t ca şi în g înd irea sa, în lim ba poporu lu i evreu istoria n u poate f i d e lim ita tă abso lu t în trecu t, p re ­ze n t ş i v iitor. î n ebraică lipseşte no ţiu n ea de „ tem p u s“. Scriitorii ra ­poarte lor sacre n u e x p r im a u cînd a n u m e are loc acţiunea, ci n u m a i cu m se pe trece ea. P en tru e x p r im a ­rea ei se fo losesc de categoria l in g ­v is tică d e n u m ită actio : ea arată dacă ac ţiu n ea s-a te rm in a t sau n u . A ctio p er fec ta arată că o acţiune s-a co n su m a t şi actio im p er fec ta că încă este în curs, este ne term inată .. A ctio perfecta , în general, se tra ­duce cu t im p u l perfec t, iar actio im p erfec ta cu viitoru l.

A ceastă p articu larita te a l im b ii dă u n în ţe les original, 'aparte, u n o r n o ţiu n i c u m ar f i t im p u l şi istoria. De fa p t, t im p u l este ac ţiunea care s-a scurs p înă în prezen t, îna in te de m o m e n tu l vorbirii. Iar istoria este- ş tiin ţa care înreg istrează e v e n im e n ­tele trecu tu lu i şi fa p te le ce s-au co n su m a t în acest tim p . La no i tr e ­cu tu l se c o n fu n d ă adesea cu istoria. Dar n u şi în g înd irea ebraică, d e ­oarece p e n tru e i trecu tu l este u n eve n im en t, o ac ţiune te rm in a tă şi pusă „ad acta". Dar istoria este- p e rm a n e n t actuală, căci „se p e tre ­c e ' „ a r e loc", „curge” in te rm ite n t. Istoria p e n tru evreu n u „a fo s t" , ci „este, e x is tă “ (actio im perfec ta).

Rapoartele , trad iţiile şi e v e n im e n ­tele istoriei lor au u n caracter p ro ­n u n ţa t cherugm atic (K E R O G M A — vestire , propovăduire , declarare, predică). „Nu c u m v a să u iţi lu cru ­rile pe care ţ i le-au v ă zu t ochii, şi să - ţi iasă d in in im ă ; fă - le cunoscut copiilor tă i şi copiilor, copiilor tă i“. (Deut. 4, 9). Copiii lui Israel , depă- n în d fire le istoriei lor sacre şi în - v ă ţîn d pe u rm a şii lor să resp ec te - poruncile s f in te date de D u m n ezeu pe m u n te le Sinai, îm p re u n ă cu toa ­

Curierul Adventist

te genera ţiile urm ătoare, au fo st in troduşi în acea istorie f lu idă , a c ­tualizată. A şa în c ît în vă ţîn d că „Eu sîn t D om nul, D u m n ezeu l tău, care te -a scos din ţara Egip tu lu i, d in casa rob ie i“, (Ex. 20, 2), gen e ­raţiile u rm ătoare s-a u in d en ti fica t cu p ă r in ţii lor, f i in d convinşi că ei î n ­şişi au fo s t scoşi d in ţara robiei şi .ei înşişi au fo s t e liberaţi, m în tu iţ i de D u m n e z e u ; ei înşişi au făcu t leg ă m în tu l cu D om nul. A ceastă ac ­ţiu n e de actua lizare a istoriei a d e v e n i t n u n u m a i tradiţională , dar u n fe l de a g înd i şi ra ţiona în ra ­port cu istoria.

A ce s t fe l de ra ţ io n a m en t se d e z ­v ă lu ie şi în istoria bisericii p r im i ­t iv e creştine, care in iţ ia l era con ­sidera tă a f i n u m a i cea d in Ie ru sa ­lim , a lcă tu ită e m in a m e n te d in creş­t in i iudei. Istoria bisericească ne re levă că toate adunările lor au fo s t caracterizate de acea „K E R O G - M A “ specific iudaică : ascu ltau d in n o u şi d in nou m ă r tu r ii le celor ce L -a u v ă zu t pe M în tu i to ru l învia t, şi a u auzit cu v in te le Lui. P rin red a ­rea orală a su ferin ţe lor, m o r ţi i şi în v ier ii D om nulu i, ei re tră iau în ­treaga E vanghelie , m in u n ile Lu i, în vă ţă tu r i le Lui, reac tua liz ind în ­treaga istorie legată de persoana sc u m p ă a D o m n u lu i N o stru Isus Hristos. A sc u lta u fă g ă d u in ţe le L u i re fer itoare la cea de -a doua Sa ven ire şi cu s f în tă convingere sp u ­neau la s firş it rugăciunea M aran A th a , răm asă p e n tr u posterita te prin in te rm ed iu l celei m a i vech i scrieri neb ib lice : „He d idache ton aposto lon“ ( în vă ţă tu ra apostolilor), p rescu rta t , ,D ID AC H E“ : „Să v in ă harul, treacă lu m ea ; slavă D u m n e ­zeu lu i lui D avid ! Cel s f în t să v i ­nă, ceila lţi să se-ntoarcă. M aran A - tha. A m in !“.

Prin ascultarea m ăr tur ii lo r m a r ­torilor oculari, au d e ve n it ei înşişi părtaşi istoriei actualizate. Isus a fo s t p e n tru ei o f iin ţă prezentă , şi toa te cuv in te le L u i , fa p te le L u i s-au desfăşura t v iu sub ochii lor, ca c u m ar f i fo s t m a r to r i oculari şi a- uzito r i ai Istorie i M în tu i to ru lu i lor. A sc u lt în d aceste m ă r tu r ii , au m e ­m o r iza t toate c u v in te le Lui, sesizînd cele m a i n e în sem n a te n u a n ţe ale se n su lu i lor. T recu tu l, ca istorie, se id en tifica cu prezen tu l, care era n u ­m a i o p u n te deschisă către v ii to r : acea îm p lin ire care u rm a să vină. cină veşn ic vo r f i cu D om nul. Să re ţ in e m acest a m ă n u n t caracteristic p e n tru g îndirea ebraică chiar p re ­ze n tă şi în p r im e le decenii ale e x is ­te n ţe i bisericii c reştine , fa p t ce-şi are rădăcinile în însăşi carac teristi­ca l im b ii ebraice.

Soco tim totuşi, că prob lem a n u trebu ie p r iv ită r ig id n u m a i pr in p r ism a factorilor um ani. In V ech iu l T e s ta m e n t este vorba de ceva m a i m u lt. Contopirea trecu tu lu i cu p re ­zen tu l, lipsa categoriilor ob işnu ite de t im p nu poate f i m o tiva tă n u ­m a i p r in caracteristici lingvistice. N oi credem că această caracteristi­că specifică der ivă d in însăşi e te r ­n ita tea lu i D um nezeu . In lu m ea Sa

n u ex is tă trecu t, p re zen t şi v iitor. Despre D o m n u l N o stru Isus H r is ­tos scrie aposto lu l, că „este acelaşi ier i şi azi şi în v e c i !“ (Evr. 13, 8). In A poca lips E l se p rez in tă ca f i ­in d „A lfa şi O m ega, Cel d in tî i şi Cel de pe u r m ă “ (Apoc. 1, 11), a- dică Cel care n u este legat de tim p , căci se d e fin e ş te p r in tr -u n p rezen t veşnic. N o ţiu n ea de „ tim p“ cu n o s ­cută nouă în s is te m u l nostru solar, sau m a i precis, criteriile de t im p va lab ile pe Terra n u po t f i e x t in se şi aplicate în treg u lu i U n ivers creat de D um nezeu . C u m a d em o n s tra t şi A lb e r t E in s te in în teoria re la tiv ită ­ţii speciale (1916), d a t f i in d că U n iversu l are p a tru d im en siu n i, e- v e n im e n te le teres tre se încadrează în coordonatele de t im p şi spa ţiu ale p la n ete i noastre şi aceste e v e ­n im en te , ca su m a p u n c te lo r de re ­per, fo rm ea ză p e n tr u noi „ lum ea n o a s t r ă D a r dacă a m ieşi d in a- ceastă „ lum e“, a m consta ta că a- cele criterii de t im p care au fo st va lab ile „la no i acas.ă“, n u m a i s în t va lab ile în C osm osul îndepărta t, m a i ales dacă deplasarea noastră p r in tre aştri ar decurge cu o v i te ­ză apropiată de cea a lum in ii. A s t ­fe l ne este m a i uşor să în ţe leg em c u v în tu l R ev e la ţ ie i D iv ine : „Dar, prea iub iţilor , să n u u ita ţ i u n lu ­cru : că. p e n tr u D om nul, o z i este ca o m ie de ani, şi o m ie de ani s în t ca o z i.“ (2 P e tru 3, 8).

Fără să în cercă m a deplasa p ro ­b lem a în alte dom enii, noi găsim t em e i în S f în ta Scrip tură p en tru sus ţinerea convingerii că acele ca­tegorii de t im p conven ţiona le p e n ­tru l im b ile noastre indo-europene , oglindesc ra p o r tu l o m u lu i trecător fa ţă de p re ze n t ca u n m o m e n t ce d ev in e istorie im e d ia t ce in tră în „arhiva t r e c u t u l u i C u m a m v ă ­zu t, n u acesta este cazul cu lim ba ebraică. Toate l im b ile au a v u t un luna d ru m de dezvoltare . A şa şi l im b a ebraică. S i c redem că. m i le ­n i i de-a r în d u l, f i in d purtătoareai soliilor D u m n ezeu lu i veşnic, acest f a v t a. m o d e la t si lim ba, d în ă u - i u n svecific l iv s i t de categoriile t im p i ­lor u m a n i, căci Cel fără de rfîrşit. Cel re n u a fo s t şi nu va fi. ci FST'E în veşnicei. S-n Hd’r,','a * ren e - ra tie du p ă g enera ţie în această lim b ă m u r ito r ilo r de rînd, nrin p ro fe ţii L u i v e care i-a „in su f la t“ p r in D u h u l Său. C redem că ex is tă o str însă legă tură în tre caracterul veşnic, lip s it de trecut, p re ze n t şi v ii to r a l d iv in ită ti i , şi în tre carac­teris tica l im b ii ebraice de a n u a- vea categorii de tim.p de care să le ­ge ac ţiun ile verbelor.

A ceastă caracteristică d ev in e m a i sesizabilă, dacă n e în toarcem la is ­toria iuda ică d in V ech iu l T e s ta m e n t N u în tîm p lă to r ne re fe r im la sce ­na de pe m u n te le Horeb, descrisă în E xo d u l cap ito lu l trei.

Moise, po sib ilu l u rm a ş a l fa rao ­n u lu i eg ip tean , păzea tu rm e le so ­cru lu i său. De p a tru zec i de an i p le ­case d in Egipt. T im p u l prezis de 400 de an i de robie în Egipt, t r e ­cuse (Gen. 15, 13). D u m n ezeu l lui

A v r a a m tăcea. N ici u n sem n , n ici o în tîm p la re n u preves tea că D o m ­n u l v rea să in terv ină .

Dar în tr -o z i M oise observă u n rug ce n u se m istu ia . C uprins de team ă, auzea c u m c ineva i se a - d r e s ă : „Nu te a p r o p ia !... căci lo ­cu l pe care calci este u n pământ s f î n t !“ (Ex. 3, 5). R a p o r tu l b iblic descrie conversa ţia lui M oise cu D om nul. L a în tr e b a r e a : Ce le voi răspunde, dacă m ă vo r î n t r e b a : „Care este n u m e le L u i ?“ D u m n e ­zeu a z is lu i M oise : „EU S lN T CEL CE S l N T “. (Ex. 3, 14). In ebraică : „EHIE A S E R E H IE “. D orim să d e ­m o n s tră m ce su b s tra tu r i p lastice lingv istice poate avea traducerea te x tu lu i dacă în cercă m să cu g e ­tă m asupra lu i în m o d ne -european , aşa cu m p u tea ra ţiona evreu l d in antichita te .

M ai jo s v o m încerca să red ă m pe scurt ana liza ebra istu lu i lector Dr. C ozm a Zsolt, desfăşura tă în lucra ­rea sus c ita tă (p. 82-90), în legătură cu E xo d u l 3, 14.

Toate vers iu n ile in do-europene s în t u n a n im e în traducerea n u m e ­lui cu v erb u l a u x ilia r „a f i “. Se traduce as tfe l în lipsă de cores­pondent. Dar „EHIE“ n u e xp r im ă s im p la ex is ten ţă , ci o ex is ten ţă e- fec tivă , o deven ire , o au todefin ire . Pe v rem ea aceea l im b a ebraică n u d ispunea de o expres ie adecvată p e n tru redarea n o ţiu n ii de e x is te n ­ţă, în accep ţiunea m o d ern ă a t e r ­m enu lu i. Deci n u poate f i vorba de „e x is te n ţa “ lu i D um nezeu . Iu d eu l d in t im p u l V ec h iu lu i T e s ta m e n t n u -ş i p u n ea în trebarea , dacă ex is tă D u m n ezeu , sau nu . (Ps 14, 1). Ş i nu p u te m a d m ite n ic i ideea că evreii ar f i u i ta t pe D u m n ezeu l părin ţilo r lor şi că a cu m D o m n u l ar f i v ru t să dovedească ex is ten ţa Sa. Evreii a veau des tu le cunoştin ţe despre a- d evă ra tu l D u m n ezeu şi I s-au î n ­ch in a t L u i şi în robia Egipteană. E xo d u l a m in te ş te că şi „moaşele s-a u te m u t de D u m n e z e u ( E x .1, 17).

In desluşirea a d evă ra tu lu i sens al n u m e lu i v e a ju tă şi fo rm a v e r ­bu lu i la im p erfec t. C um a m m ai spus, în ebraică no ţiunea de t im p este necunoscu tă . V erb e le exp r im ă stări. Traducerea este îngreuna tă de gînd irea noastră în tiparele clasic." ale t im p ilo r la verbe. O m argina lă a une i b ib lii orădene d in a n u l 1661, rem arcă : „Evreii sp u n că „ehie“ sub în ţe lege trecu tu l, p re ze n tu l şi v ii to ru l p e rp e tu u

Im p e r fe c tu l ebraic sup lineş te t im p ii d in l a t i n ă : praesens prae te- r i tu m şi fu tu r u m im p e r fec tu m . Deci s-ar cere ca t e x tu l să f ie tradus p r in tr -u n „praesens im p e r fe c tu m “ sau „ fu tu ru m im p e r fe c tu m " . In c li- n în d spre u l t im a soluţie, t e x tu l în rom âneş te a r g lăsui a s tfe l : „Voi fi Cel care vo i f i .“ Traducerea pare să f ie m a i bună, deoarece exp r im ă că ac ţiunea este n e term ina tă , că ce ­va este în deven ire. A şa am. în lă ­tu ra t caracterul sta tic al c ita tu lu i şi accen tu l cade pe D u m n ezeu cel care se lansează în acţiune. D ar tra ­

ducerea este v ic ia tă de o d e fe c ţiu ­ne : în urech ile noastre sună ca u n joc de c u v în t en igm atic d in cau ­za o b işn u in ţe i cu t im p ii verba li eu ­ropeni. P en tru urechea israe litu lu i de pe vrem u ri , „EHIE A S E R E H IE “ dădea im p resia u n e i în tîm p lă r i i m ­p erfec te , ce a în cep u t în trecu t şi con tinuă să f ie în curs a tît în p re ­zen t, c ît şi în v iitor. G ram atica l im ­bii, c ît şi îm p re ju ră r i le în care s-a ros tit te x tu l, n e îngăduie o as tfe l de concluzie.

Deci, C ine este Cel care vorbeşte ? „Eu, care m i-a m d o ved it id e n t i ta ­tea m e a fa ţă de părin ţii v o ş tr i în trecut, m ă voi reve la şi în viitor. V e ţi v edea în v ii to r Cine S în t, sau C ine V oi Fi.“ D in situa ţia istorică pare să decurgă traducerea cea m ai apropiată de rea lita te : V o i f i ace­laşi, care s in t a cu m şi 'am fo s t în t im p u l părin ţilo r voştri. Pe scurt : „VOI FI C EL CE S lN T “. P rin a- ceasta n u n u m a i că se p ierde în ţe ­lesul s ta tic al v erb u lu i „sint", dar se e xp r im ă cursiv ita tea im p e r fe c tu ­lui.

In cursu l exeg eze i tex tu lu i , e v e ­n im en te le şi n u m e le însăşi, p rim esc d im e n s iu n i incom ensurab ile , iar s tu ­d e n tu l B ib lie i este cuprins de u im i ­re în fa ţa u n e i noi reve la ţii b iblice :l l vede p e D u m n ezeu d e fin in d u -S e . î l v ed e d e zv ă lu in d u -S e în cursul desfăşurării e ve n im en te lo r d in ca­p ito le le viitoare . El, F iin ţa in fin i t desăvîrşită , A to tp u te rn ic ă şi S f în - tă : Cel care n u poate f i pe dep lin cunoscut, fa ţă de Care a to tş ti in ţa celui păcătos este n u m a i parţia lă şi ignorantă, se re levă pe S ine în istorie. Iar noi, m u r ito r i i de rînd,II p u te m cunoaşte d in eve n im en te le trecu tu lu i şi ale p re zen tu lu i, cît ne îngăduie să p r icep em d in lucrările L u i rapida succes iune a e v e n im e n ­telor istorice legate, î n particular, d e m în tu ir ea noastră personală, şi în general, de m în tu irea celor cre­dincioşi. A ceastă f lu id ă şi in te rm i ­ten tă istorie care se reactualizează în v ia ţa fiecăre i generaţii, este şi istoria, noastră. T recu tu l ei n u este p u s ,,ad acta“ în ’ arh ive le a n tich ită ­ţii. D in acest trecu t „actua l“ D u m ­nezeu l V eşn ic n i se adresează calm. şi p l in de h a r : „VOI FI C EL CE S lN T “. î n această v iz iu n e B iblică istoria este u n f lu v iu p e rp e tu u al e- v en im e n te lo r P la n u lu i de M in tu ire . este o coloană fără sfirşit. este un d ru m sp ira la t ce se îna lţă către c u lm e , către in fin i t , către D u m n e ­zeu. şi al cărui „trecut" se reac­tualizează, se re tră ieş te generaţie du p ă generaţie . R e tră in d actua liza t această istorie, a v e m m o tiv e să sv u n e m cu v sa lm is tu 1 : „D um nezev- le. am. a u z it cu urech ile noastre, şi p ărin ţii noştri n e -a u n o ves ti t lu ­crările. pe care le-a i fă cu t pe v r e ­m e a lor, în zilele de odinioară (Ps. 44. 1).

Iată c îteva date despre concepţia „trecut şi is torie“ în g indirea a n t i ­că ebraică, p re zen tă în V ec h iu l T e s ­ta m e n t şi fo a r te ingenios e x p r im a ­tă în trilogia lui T h o m a s M a n n „Io- s i f şi fra ţ ii lu i“, plasată în tr -u n cadru lips it de t im p , dar care re ­

f le c tă f id e l caracteristica l im b a ju ­lu i ebraic şi însăşi concepţia, g in d i ­rea e vreu lu i an tic despre istorie. A - ceastă m e n ta lita te specifică, ridică o serie de p ro b lem e de tă lm ăcire şi de în ţe legere a ra ţio n a m en tu lu i e- braic. N esesizarea acestor p a r t icu ­larită ţi a l im b ii şi a g ind ir ii eb ra i­ce, ar genera fa lse traduceri şi in ­

c a s a do R u g ă c iu n e d in B r a ş o v .

I n t r e o b ie c t iv e le a c ă r o r r e a l i z a r e s - a în c h e ia t în a n u l 1976, în c a d r u l C o n f e ­r in ţ e i S ib iu , s e n u m ă r ă ş i C a s a d e R u ­g ă c iu n e a C o m u n i tă ţ i i B r a ş o v .

B r a ş o v u l e s te u n p u te r n i c c e n t r u i n ­d u s t r i a l ş i d e z v o l ta r e a lu i a a t r a s o a ­m e n i d in d i f e r i t e p ă r ţ i a le t ă r i i s p r e lo c u r i l e d e m u n c ă n o u c r e a t e . L a r in - tlu l e i , a c e a s t a a a t r a s d u p ă s in e şi o c r e ş t e r e n u m e r i c ă a C o m u n i tă ţ i i B r a ­şo v . D a r ş i m a i m u l t d e c î t in s u f ic ie n t a c a p a c i t ă t i i v e c h i i C a s e d e R u g ă c iu n e , s t a r e a d e u z u r ă ş i d e d e g r a d a r e a v a n ­s a t ă a a c e s t e i a a d e t e r m i n a t r e c o n s t r u c ­ţ i a ei.

L a 21 a p r i l i e 1974 a f o s t d e m o la t v e ­c h iu l s e d iu . C lă d i r e a c a r e a d ă p o s t i s e C o ­m u n i t a t e a t i m p d e 14 a n i s - a t r a n s f o r ­m a t î n t r - o g r ă m a d ă d e m o lo z . D e s i î n ­v ă l u i t e în n o r i d e p r a f r o ş u s i c e n u ş iu , f e ţe le c e lo r c e l u c r a u s t r ă l u c e a u d e v o io ­ş ie s i e n t u z i a s m . E i î n e h e ia u o l u c r a r e d e d i s t r u g e r e î n c e p u t ă d e t i m p , d a r s t r i ­c a u p e n t r u a r e c l ă d i m a i f r u m o s , m a i so lid .

Iti z iu a d e 23 m a i 1974 u n e s c a v a to r n e g r u ş i z g o m o to s , d a r p l ă c u t p r i n l u ­c r u l p e ca re -1 e f e c tu a , a î n c e p u t s ă p ă ­tu r i l e . D e a l t f e l , d e la a c e a s t ă c o n s t r u c - t :e a m r ă m a s c u u n fe l d e r e s p e c t f a ­ţ ă d e m a ş i n i l e g r e l e , c a r e m a i în a in te m ă d e r a n j a u p r i n z g o m o tu l p e ca re -1 f ă c e a u .

F r n d t e r m i n a t e f u n d a ţ i i l e . î n t r e 17 şi 26 i u l :e 1974 a f o s t t u r n a t p r im u l p la n ş e u . Z id u r i l e p r i m u l u i n iv e l a u f o s t ş i e le r id i c a t e ş i a l d o i le a p l a n ş e u a f o s t t u r ­n a t c u p o m p a p n e u m a t i c ă în c i r c a 4 or".. I n t r - o r e v ă r s a r e d e e n t u z ia s m si v o ie b u n ă . p e r e ţ i i p r o p r i u z is a i s ă l i i , a v în d o în ă l ţ i m e d e 7 m . a u f o s t r id i c a ţ i î n t r - o s i n g u r ă z i . D a r o f u r t u n ă p u ­t e r n i c i a f ă c u t c a a c e s te z i d u r i în c ă n e ­c o n s o l id a te s* s e p r ă b u ş e a s c ă p e d o u ă l a t u r i a le c lă d i r i i .

terpre tăr i dep lasa te de in ten ţia o- riginală a autorilor B ib liei. Dar e x ­prim area cit m a i f ide lă a n u a n ţe ­lor n u n u m a i că ar da u n colorit t e x tu lu i tradus, dar ar desch ide noi p erspec tive in exegeza biblică.

Pastor W ilh e lm M oldovan

L a 10 n o ie m b r ie 1974 a f o s t t u r n a t p la n ş e u l ce l m a i g r e u , d e d e a s u p r a s ă ­lii, la c o t a 14 m . A c e s t p la n ş e u c în tă - r e ş t e a p r o x i m a t iv 270 to n e . I n G o r e şi j u m ă t a t e , s - a u t u r n a t c e i 123 m c . d e b e to n , t o t c u p o m p a p n e u m a t i c ă . D e a ­s u p r a lu i s - a c o n s t r u i t e t a ju l a l t r e i ­le a , u n a p a r t a m e n t ş i d o u ă g a r s o n ie r e , d e c i o l o c u in ţ ă p e n t r u v i i to r u l p a s t o r a l C o m u n i tă ţ i i ş i p e n t r u c e le d o u ă f a ­m i l i i d a c h i r i a ş i c ă r o r a l i s - a d e m o la t lo c u in ţa c u o c a z ia l u c r ă r i l o r .

S e a r a z i le i d e v in e r i 7 m a r t i e 1975 a fo s t o d a t ă m e m o r a b i l ă . N e - a m a d u ­n a t în n o u a s a lă d e c u l t , n e t e r m i n a t â , a v î n d p e j o s b e to n . S e a j u n g e a la e a p e o s i n g u r ă c a s ă a s c ă r i lo r , d e a b i a d e c o f r a t ă . D a r to ţ i e r a m f e r i c i ţ i ş i c în - t a m lu i D u m n e z e u r e c u n o ş t in ţ a ş i l a u d a n o a s t r ă . P e t i m p u l c i t n - a m a v u t c a s ă n e - a m b u c u r a t d e o s p i t a l i t a t e a B is e r ic i i C r e ş t in i lo r d u p ă E v a n g h e l i e , c a r e c u t o a ­t ă a m a b i l i t a t e a n e - a u p r im i t în c a s a d în ş i l o r . L u c r ă r i l e a u c o n t in u a t p î n ă în z iu a d e 2 o c to m b r ie 1975 e în d ş a n t i e r u l p r o p r i u z is a f o s t în c h is . U n e le f in i s ă r i d e m a i m i c ă a m p lo a r e a u m a i răm ^ .s s ă f ie f ă c u t e u l t e r i o r ; d a r s e r v ic i i l e d e c u l t a le C o m u n i tă ţ i i s - a u d e s f ă ş u r a t n e t u lb u r a t e .

î n s f î r ş i t z iu a d e 7 a u g u s t 197S a î n ­s e m n a t d e d i c a r e a a c e s te i C ase d e R u ­g ă c iu n e . L a a c e a s tă f e s t i v i t a te a u lu a t p a r t e f r a ţ i i d in c o n d u c e r e a C o n f e r in ţe i S ib 'u , î m p r e u n ă c u f r . D e a c G lig o r . p r e ­ş e d in t e le C o n f e r in ţe i ş i f r . D . P o p a , p r e ş e d i n t e l e U n iu n i i , î m p r e u n ă c u u n g r u p d e f r a ţ i d in C o m i te tu l U n iu n i i . D e a s e m e n e a l a s e r v ic iu l d iv in d e d e d i c a r e a n o u lu i lo c a l , a l u a t p a r t e ş i f r a t e l e E. L n d e s c h e r , p r e ş e d i n te l e D iv iz iu n i i E u ro - A f r ic a d in c a d r u l O r g a n iz a ţ i e i m o n d ia le a A d v e n t i ş t i lo r d e Z iu a a Ş a p te a , a f l a t la a c e a d a t ă î n v iz i t ă în ţ a r a n o a s t r ă , şi c a r e a r o s t i t C u v în tu l d in p a r t e a lu i D u m n e z e u , p e n t r u a c e a s t ă o c a z ie s o ­le m n ă .

D a c ă a ş v r e a s ă a m in te s c l a în c h e ie r e p e to ţ i c e i c a r e a u c o n t r ib u i t l a a c e a s tă l u c r a r e a r î n s e m n a p r e a m u l t . I i a m în s ă în v e d e r e p e to ţ i m e m b r i i C o m u ­n i t ă ţ i i , p e to ţ i i u b i ţ i i f r a ţ i d in B r a ş o v ş i d in a l t e p ă r ţ i , c a r e a u s a c r i f i c a t ş i a u m u n c i t c a l u c r a r e a a c e a s t a s ă p o a t ă f i r e a l i z a tă . C ăc i r i d i c a r e a a c e s tu i e d i ­f ic iu p e n t r u s la v a lu i D u m n e z e u a î n ­s e m n a t d e m o n s t r a r e a u n i t ă ţ i i b i s e r i c i i şi a iu b i r i i f r ă ţ e ş t i , c ă c i p e l i n g ă e f o r t u ­r i l e ş i s a c r i f ic i i le f r a ţ i l o r d in C o m u n i ­t a t e a B r a ş o v , f r a ţ i i d in to a t e C o m u n i t ă ­ţ i le a u c o n t r ib u i t l a c l ă d i r e a a c e s te i C a s e d e R u g ă c iu n e , c ă r o r a le a d u c e m ş i p e c e a s tă c a le , u n c u v in t d e c a ld ă ş i f r ă ­ţe a s c ă m u l ţu m i r e .

T o ţ i m e m b r i i C o m u n i tă ţ i i s - a u u n i t la l u c r a r e a a c e a s t a ş i d e a s u p r a t u t u r o r e T o r tu r i lo r o m e n e ş t i a s t ă r u i t p e r m a n e n t b i n e c u v în t a r e a ş i o c r o t i r e a l u i D u m n e z e u c ă r u i a î i a d u c e m ş i p e a c e a s t ă c a le l a ­u d a n o a s t r ă d in in i m ă ş i c o n s a c r a r e a n o a s t r ă .

D e a s e m e n e a a d u c e m m u l ţu m i r i l e n o a s t r e a u t o r i t ă ţ i l o r ju d e ţ e n e p r e c u m şi D e p a r t a m e n t u lu i C u l te lo r p e n t r u s p r i j i ­n u l a c o r d a t .

P a s to r T i tu C a z a n

Scurt is toric

a/ construirii Casei de Rugăciune A.Z.Ş. din Braşov

Curierul Adventist

III. ACTIVITATEA ÎN ITALIA

j^ W jş a cum a m v ă zu t în n u - m ă ru l trecut, în vara a n u - lui 1864, fo s tu l călugăr f r a n ­

c iscan polonez M iha i B elina Cze- chow sk i, s-a re în tors d in 'America în E uropa p e n tru a pred ica solia A d v e n tă . P rim u l său popas euro ­p ea n au fo s t vă ile V a ld en zilo r d in P iem on t.

D upă doi ani de activ ita te , în tîm - p in în d batjocură, d isp re ţ ') şi m u ltă persecuţie ,2) el a p leca t d in Italia î n Elveţia . Totuşi, n-a plecat pînă ce m a i în tî i n u a o b ţin u t un su c ­ces sem n ifica tiv . U nii au pr im it „noua cred in ţă“ şi rep rezen ta u nu num ai p r im u l re zu lta t concret al e- fo r tu r ilo r depuse de C zechow ski, dar ,si u n m o tiv de încura jare p en tru lu ­crarea pe care el va con tinua încă s -o facă p e n tru Italia. C înd a plecat d in această ţară el era sa tisfăcu t că lasă în u rm a sa, p o tr iv i t c u v in ­telor sale, e d rep t cam înch ipu ite ,

n u au p u tu t să n u a ib ă o s im patie p e n tru acest polonez cu m a re e n e r ­gie fizică şi in te lec tu a lă . E ste posi­b il că în aceas tă p e rso n a lă fa sc in a ­ţ ie a sa, S3 a sc u n d ea sec re tu l p e n tru o în ţe legere a m are lu i său succes p a s to ra l . .

In tr -u n t im p scurt, el a s tab ilit rela ţii de p ro fu n d ă prie ten ie cu p ersonalită ţi s tră ine şi ita liene d in Italia. D in ne fer ic ire el era h a n d i ­capat p r in fa p tu l că el nu vorbea f ru m o s lim b a lu i Dante.

C urînd du p ă sosirea sa în Văile P ie m o n tu lu i el a stab ili t relaţii f ră ­ţeş ti cu co m u n ita tea V a ldenză , deşi cu tim pu l, a vea u să se m icşoreze. ■') C ontacte le sale cele m a i in te re sa n ­te, în parte da torită d ezvo ltării lor ulterioare, au fo s t acelea stabilite cu e xp o n e n ţii m işcării „Chiesa dei F ratelli,“ în persoana celei m a i d is ­t inse persona lită ţi : C ontele G ui- cciardini, u n u l d in conducătorii ha- r ism atic i ai Bisericii,6) şi u n d es ­cen d en t d irect a lui Francesco G ui- cciardini (istoric ian şi u n u l d in cei

— nu n u m a i p erm isiunea dc a predica în Biserica V a ld en ză din Brcscia, dar chiar şi fo losirea p a s ­to ru lu i ca traducător al său. A cest episod da asem enea scoate în e v i ­d en ţă respec tu l şi încrederea pe ca ­re acest o m era în stare să le insp ire în alţii. Descrierea care se face în partea a doua a bionraiiei lu i Pons atenu îază — dacă chiar n u anu lea ­ză — pasa je le ironice scrise de a- celaşi om la în ce p u tu l acestei cărţi. C zechow sk i a p u tu t să pred ice de două ori în acea biserică, îna in tea unor ascu ltă tori a tenţi. De fap t, d u ­pă acele pred ici el a reuşit să fo r ­m e ze m ic i grupe de p a tru sau cinci persoane care p e n tru u n t im p au accep ta t solia A d v e n t is tă . 12)

ASPECTUL DOCTRINAR ŞI TEOLOGIC

Din scrierile şi scrisorile lăsate de Czechowski, este posibil să se cunoască m ult despre gîndirea sa cu privire ia teologic şi doctrină.

MIHAI BELINA CZECHOWSKIo „biserică11,3) ce se p resupunea că se va dezvolta .

L a sosirea pe bă trînu l nostru con­tin en t , el şi-a s tab ilit d om ic iliu l la L ucerna S a n G iovann i (Torino) şi a în cep u t lucrarea de predicare. Este greu de în ţe les de ce el a ales să-şi înceapă lucrarea în Italia, deşi se fa c une le supoziţii . L a fo rm ularea acestor supoziţii trebuie, de sigur, să se ţină seam a de toate m o tive le psihologice posibile care rezu ltă din starea fam ilia ră a lui C zechow ski, c u m şi alte m o t iv e de ord in pasto ­ral şi m isionar.

Nu este exclusă posibilitatea ca Istoria Valdenzilor, atît de răspîndi- tă în lum ea Protestantă Anglo-Saxo- nă, să î i influenţat imaginaţia aces­tui bărbat, determ inîndu -1 să-şi sta­bilească „cartierul general" printre acei înaintaşi ai Reformaţiunii seco­lului X V I care suferiseră atît de mult, iar prin credinţa'1) lor au dat mărturie despre vestea cea bună a Evangheliei.

Oricare ar f i fo s t m o tive le ce au d e te rm in a t pe p r im u l a d ven tis t eu ­ropean să se ducă în Italia, ele tr e ­buie în to tdeauna să fie considerate secundare fa ţă de calita tea exce len tă a lucrării pe care el a desfăşurat-o în această ţară.

V redn ic de lu a t în seam ă, p e n tru o m ai d ep lin ă înţelegere a p e rso n a ­lită ţi i In i Czechow ski este in te re su l său f a ţă de a p ro ap e le în sen su l cel m ai la rg a l cuvîntîiîus. A ltfe l spus... leg ă tu r ile sale fră ţe ş ti . A tm osfe ra fa sc in a n tă pe care a fost în s ta re să o creeze în ju ru l său este u im ito are . E adevărat că m ulţi nu au îm păr­tăşit ideile lui religioase, to tuş i ei

m a i i luş tr i g înd ito ri politici ai R e ­naşterii I ta liene). P rin tre a lţii C ze ­ch o w sk i a a v u t legături şi sc h im ­buri de in fo rm a ţii teologice cu Jean Pierre Combe, conducător sp iritua l al C om unită ţii B isericii N econfor- m is te d in V al d ’A ngroqna şi In v er - si Pinasca, rod al aşa n u m ite i d i ­z id en te d in V ă ile V aldenzilo r P rin p r ie ten u l său Guicciardini, m ai tîrz iu el a in tra t în legătură cu Sa lva tore Tealdo, u n u l d in în te ­m e ie tor ii ( îm p reu n ă cu Francesco Lagom asino) bisericii N econ form is te din Italia?)

A ceastă în tî ln ire cu Tealdo, deşi a a vu t loc n u m a i cu o singură zi îna in te de m oar tea acestuia este i'rednică de rem arca t.9) î n 1860 T e ­aldo, în t im p u l, unor serii de p re ­dici ţ in u te la Bologna, a cunoscu t pe Sera fino B eruatto , care s-a con ­v e r t i t şi ca u rm a re a d e ve n it p re d i ­cator. B eru a tto la r în d u l său va d e ­v en i m a i t îr z iu in s tru m e n tu l său de convertire la p ro te s ta n tism şi la s lu ­j irea pastorală a călugărulu i F ran ­cesco Sciarelli, care în decada u r ­m ă toare d even i u n u l d in cei m a i neîndup leca ţi adversari ai A d v e n ­tiş tilor de Z iua a Şaptea d in N ea- p o le .w)

O altă în tî ln ire care a a v u t loc in Văile P ie m o n tu lu i — o în tî ln ire anonim ă, în tîm p lă toare , dar care s-a d o ved it u tilă du p ă c îţiva ani — a fo s t aceea cu pastoru l V a ld en z B arto lom eo Pons. Cu re fer ire la C zechow ski, Pons a lăsat c iteva pa ­g in i biografice e x tr e m de in te re sa n ­te p r in care personalita tea e x u b e ­ran tă şi puterea, de convingere ale acestu i pe ler in po lonez sîn t su b li ­n iate. E l a în fr u n ta t cu curaj pe P ons şi l-a d e za rm a t cu ca lm şi s i ­guranţă. El a ceru t — şi a ob ţinu t

Un lucru constant pare evident în aceste scrisori : totala sa acceptare a credinţei Adventiste de Ziua a Şaptea, aşa cum o primise şi o tră­ise în Statele U nite pînă în ziua în care s-a reîntors în Europa. Scri­sorile pe care el le -a scris lui Gui- cciardini, merită totuşi să fie consi­derate ca documente de cea mai mare însem nătate pentru o mai adîncă pătrundere în acest subiect.

In scrisoarea d in 24 oct. 1864 r e ­descoperită d in în tîm p la re în B i ­blioteca N a ţională d in F lorenţa, c i­t im :

„Cred, dragul m e u conte, că e x i ­stă doar u n singur D um nezeu , u n M intu ito r, şi de aceea la fe l şi o biserică, cea care păzeşte poruncile lui D u m n ezeu şi c red in ţa lui Isus, (Apoc. 14,12 ; 22,14) — şi venirea îm pără ţie i lui D u m n ezeu este foarte a p ro a p e 1.

C zcch o w sk i a s im ţi t o datorie să - ţi deschidă in im a fa ţă de această scum pă persoană în U ristos ; şi el a făcu t lucrul acesta prin prezen tarea proprie i sale „credinţe". Ceva m ai t îrz iu el scrie raportu l F lorentin , o altă scrisoare care are toate caracte ­risticile u n u i s tu d iu Biblic. P en tru acest m o t iv o oarecare scrisoare a sa, în te rm e n i teologici este cu a tît m ai fo lositoare p e n tru a d e lim ita m a i bine cred in ţa lu i C zechow ski.

„ C i l p riv ire la p rob lem a „ Saba tu ­lui" a m o în ţe legere pozitivă , con ­fo rm cu pro fe ţia d in Dan. 7, 8. 25. C onsiderăm lucrarea În tre ite i Solii d in Apoc. 14,9-12, şi sigilarea celor 144.000 d in A poc. 7,2... ca o a v er ­tizare p en tru cei păcătoşi de a se

p regăti p e n tru m o m e n tu l reven irii D om nulu i. Dan. 7,9.10 ; Apoc. 14,6.7;1 Ioan 14,17 ; 1 P etru 4,17... Cu p r i ­v ire la sig iliu l lu i D u m n ezeu consi­d e ră m că S a b a tu l este „ sem n u l“ lui D u m n ezeu de pe fru n ţile noastre : D eut 4,2.12.13 ; 6,8 ; 11,18 ; E xod 31,13.16.17.18 ; M ate i 12,1-13 ; 24,20 ; M arcu 1,21 ; 2,23.24.27.28 : 3,1-5 ; 6,1.2 ; L u ca 4,16.30.31 ; 6,1-10 ; 13,10-16; 14,1-6; 23,54.56 ; Ioan 5,9..16 ; 7.22.23 ; 9,14.16 ; Fap ­tele 13.14.27. 42.44 ; 15,21 ; 16,13 ; 17,2; 18,4 ; Apoc. 1,10. P en tru ziua S a b a tu lu i v ez i M arcu 2.

„Dar poate v e ţ i spune că aceasta este valabil p en tru vech iu l Israel, şi n u p en tru creştini. Insă f i ţ i aşa de am abil şi u i ta ţ i-vă la Gen. 32,27. 28 şi v e ţ i v ed ea că num ele lu i Iacob u fo s t sc h im b a t în Israel, care în sem n ea ză că el s-a lup ta t cu D u m n ezeu şi a b iru it. Ps. 73,1 este u n răspuns la în trebarea, cine este Israel. Dar v e ţ i replica d in nou, c u m că aceasta în sem nează Israel şi nu creştini. Ei bine, voi do ved i d in E vanghe lia către M atei, cap. 5,8 că cei cura ţi cu in im a vor vedea pe D u m n e z e u ; de aceea, ei sîn t a d evă ra tu l Israel. D in nou, îm i spu i că cei 144.000 vor f i sigilaţi d in r în d u l Iude ilo r lua ţi în sens literal, după restaurarea T e m p lu lu i (?) Dar după o cercetare a ten tă a cap. 8,9 şi 10 d in E vre i şi com pa- r în d Apoc. 3,12 cu 21,2 v e d e m că n u m a i este nevo ie de a reconstru i T e m p lu l de la Ieru sa lim deoarece M arele P reo t este de ja în T e m p lu l ceresc în N o u l Ie ru sa lim d in Ceruri. Gal. 4,22-31. De aceea, noi, care sîn- t e m în Isus Hristos, a lto iţi în cele 12 ra m u ri care rep rez in tă pe cei12 apostoli, care reprezin tă pe cei12 patriarhi, creştin i d in vec h im e îna in te de p r im a v en ire a D o m n u ­lu i H r is to s ; şi pe lîngă aceasta A p o sto lu l Iacob în p r im u l capitol al E pisto le i sale sa lu tă pe cele 12 noi tr iburi care caută pe Hristos şi n u pe aceia care s-au p ierdu t (Ioan 1,10.11). D in A poc. 3,9 în ţe ­legem că iu d e ii vo r recunoaşte ade ­văra ta biserică a lui M esia ca f i in d a devăra tu l Israel. A ceş t i Izraeliţi creştin i s în t m e n ţio n a ţi în R om .11,26 la s f îr ş i tu l capitolului. A ceştia sîn t aceia care p o tr iv i t celor scrise în A poc. 14,12 au răbdare, păzesc poruncile lu i D u m n ezeu şi au cred in ţa lu i Isus, a sem enea lui Noe, A b ra a m , D avid şi to ţi pa tr iar ­h ii şi profeţii... De aceea to ţi acei creştin i în H ristos şi după Hristos, şi a cu m în aceste zile de pe u rm ă to ţi cei care ţ in Saba tu l z i le i a Şa p tea au S e m n u l, Pecetea, S ig iliu l lui D u m n ezeu pe m in a dreap tă şi pe fru n ţ i le lor, aceştia fo rm ea ză singura biserică adevăra tă a lui D um nezeu . R og pe A to tp u te rn ic u l D u m n ezeu , s tim a te dom n, să v ă dea har să în ţe leg e ţi acest m ă re ţ sub iect şi să f i ţ i de fo los p e n tru scum pa dv. na ţiune I ta liană pe care o iu- besc.“ n )

D in această scrisoare este clar că gînd irea sa religioasă era real a d ­ven tistă . î n a ltă parte el sp u n ea că in ten ţionează să ves tească solia f i ­nală şi în E uropa ; fără desigur,a fi s tă p în it de u n „spirit sec tar is t“ P ) El a fă c u t to t ce a fo s t posib il p e n ­tru a in te re sa pe credincioşi în „D octrinele B ib l ice“, itl) convins aşa cu m el era d espre apropiata r e v e ­n ire a D o m n u lu i. E x istau , recunoş ­tea el, m u l te „grupări“, dar n u m a i una „Biserica ră m ă ş iţe i" , u rm a să proclam e această măreaţăl reven ire a D o m n u lu i Isus H ristos . 15)

ASPECTUL PASTORAL

Fără team ă de a greşi se poate afirma că cel mai mare interes a lui Czechowski era în activitatea pastorală. Se poate că un om ca el nu putea să nu lucreze în acea­stă direcţie, cu perspectiva unei experienţe om eneşti atît de fo losi­toare în favoarea sem enului său. Acest fe l de lucru, deja în mod efectiv pus în practică în lungii săi ani de slujire anterioară, tre­buie că a lăsat în inima sa o urmă de neuitat. Din pasiunea pe care el a arătat-o pentru această lucra­re, în puţin ii ani de activitate după reîntoarcerea sa din Statele Unite, se poate deduce că grija pastorală devenise pentru el a doua natură. El s-a dovedit într-adevăr, m ai pre­sus de orice, un „păstor de suflete".

C hiar de la p r im e le m o m e n te d u ­pă sosirea sa în Ita lia el s-a an g a ­ja t în a c tiv ita tea de a în g r i j i de su ­f le te le ex i la ţi lo r săi com pa trio ţi d in P iem ont. M ai t îr z iu a cău ta t şi a o b ţin u t o în tî ln ire cu i lu s tru l ex ila t m aghiar L a jo s K o ssu th în regiunea Torino. E v id e n t el a s im ţ i t că şi acest o m treb u ie să f i a v u t nevo ie de a ju to ru l să u şi de m îng îie re pas­torală. A s t f e l d e te rm in a t de c o n v in ­gerea sa, e l a în d ep lin it această sar­cină pe care a considera t-o ca f i in d o deoseb ită datorie a sa.

Activitatea lui Czechowski în Ita­lia poate f i considerată ca fiind o activitate de pionierat. El a fost mai m ult un misionar decît un teo­log şi toată activitatea sa pare că poartă această amprentă. Un m isio ­nar este în general un om de a c ­ţiune, nu totdeauna un cărturar ; el este m ai degrabă un om care aduce ceva la lum ină, la cunoştinţă. Şi Czechowski, venind în Europa, nu pare să f i făcut excepţie de la a- ceastă regulă. El a răspîndit învă ­ţăturile Adventiste de Ziua a Şap­tea, despre care era pe deplin con­vins. Totuşi, contribuţia sa ia un studiu m ai profund al acestor învă ­ţături a fost foarte mică, dacă nu chiar de loc. Înţelese în acest sens, atunci, eforturile acestui om onest, fie editoriale, d-a corespondenţă, ori de directă predicare, se dcfinesc a fi lucrări pastorale, deoarece toate s-au făcut sub singura şi directa lui responsabilitate.

D in corespondenţa sa cu fra ţii „ A d v en tiş t i de Z iua ln t î ia “ a flă m că, n ou sosit în V ăile P iem on tu lu i, el a dorit să m eargă şi să pred ice in M ilano. To tu ş i el era deranja i de fa p tu l că n u avea m a te r ia l t i ­p ărit p e n tru u - l da persoanelor cu care făcea c u n o ştin ţă . 17) Ideia d e a se t ipări o rev is tă care să poată cu m a i m u l tă u şu r in ţă răsp înd i î n ­vă ţă turile , şi în acelaş t im p să ser­vească fia m ij lo c de a se în tî ln i cu „cititorii să i“, în d ep lin in d a s tfe l o lucrare pastorală, d even i p en tru el o necesita te absolută. C înd, în cele din urm ă, rev is ta sa „Evanghelia V eşn ică“ d even i o realitate, el s-a s im ţi t m a i aproape de to ţi aceia care o Citeau, şi se s im ţea ca un pastor al une i m ari C o m u n i tă ţ i .16)

Este su rprinză tor de observa t cu m chiar în c îteva lu n i i s-a a lă ­tu ra t doi t in e r i>19) care s-au s im ­ţ i t atraşi de o v ia ţ ă de slujire. E xem plul de devotam ent şi lepădare de sine al lui Czechowski trebuie să fi fost factor determinant în alegerea făcută de ei. In scurt t im p n u m ă ru l colaboratorilor săi d in I ta ­lia a crescu t la patru . U nul d in a- ceştia a fo s t b o teza t la 1 iu lie 1865 şi apoi a p leca t ca „m is io n a r“ la TuF.cany20). P rim u l botez d in E u ­ropa fă c u t de C zech o w sk i m erită rem arca t n u a t î t de m u l t pen tru im p o r ta n ţa lu i în sine, cît p en tru e x e m p lu l şi m ă r tu r ia pe care urm a să-l rep rez in te p e n tru a lţii după aceea.

In teresu l lu i C zech o w sk i fa ţă de colaboratorii săi eră in ten s şi t o ­tal. P en tru ei, el d e ve n i „pro fesor“ de teologie.21) E l şi-a d a t seam a că succesul în această „Lucrare E uro­peană'“ 22) p u tea să d ep in d ă de co­laboratorii săi,' şi n u a precu p eţit nici u n efort.

In această p r iv in ţă m erită să p re ­z e n tă m ceea ce a fo s t scris de u n e le persoane care ven iseră în contact cu acest neobosit lucrător al E v a n ­gheliei. D in cele scrise de C a ther ine R a ve l c ită m : „S tim ată soră, cre- d e-m ă că te iubesc d in toată in im a pe t in e şi pe to ţi fra ţ i i şi surorile d in A m erica , şi v ă m u l ţu m e sc că aţi fo s t a t î t de bun i cu noi, t r im i- ţ în d u -n e pe u n u l d in tre pastorii vo ş ­tri credincioşi, s t im a tu l nostru M.B. C zech o w sk i.“ 23)

O altă m ă r tu r ie preţioasă este A ceea a lu i Francois Besson, care, în v în g în d orice ezitare, s-a declarat gata, îm p re u n ă cu fa m ilia sa, de a p u rta orice răspundere posibilă p e n ­t r u E vanghelie . D in n ou a ten ţia ne este în d rep ta tă spre ac tiv ita tea lui C zechow sk i, p e n tru a ta şa m en tu l său fa ţă de m a n d a tu l în cred in ţa t lu i de D o m n u l Hristos. P rin tre alte lucruri B esson spunea :

„ . . . S în t la d ispoziţia dv . sau m ai bine spus la d ispoziţia lui D um nezeu . A ceasta vă va da, c u m şi B iseric ii lui D um nezeu , bucuria că s trădu in ţe le dv . n u s în t în zadar, că să m în ţa cea bună pe care a ţi se m ă n a t-o în t im ­

Curierul Adventist

p u l celor doi ani a căzu t pe u n p ă m în t bun şi că va răsări p e n tru a aduce roade. S t im a te fra te în Hristos, în acest m o m e n t fe r ic it sîn t gata de a m ă p reda pe dep lin lui D um nezeu , şi a -m i consacra v ia ţa în s f în ta Sa s l u j i r e 2i)

Totuşi, în ciuda succesu lu i re m a r ­cabil pe care l-a a v u t în V ă ile P ie ­m o n tu lu i, C zech o w sk i a plecat d in Italia p en tru a se dedica predicării E va n g h e lie i pe to t vech iu l con tinen t. ZJn n u m ă r de m o tiv e l-au d e te rm i ­n a t să părăsească acea ţară. A stfe l , d e fin e ş te du p ă c u m u rm ează : 1). Învăţăturile pe care el le predica găseau îm p o tr iv ire a t ît d in partea Catolicilor cît şi a P ro te s ta n ţ i lo r ; 2). Ita lien ii n u s în t am a b ili şi o sp i­ta lie r i fa ţă de s t r ă in i ; 3). „Noi n u p u te m m u ltă v re m e să ne b izu im pe A m e r ica p e n tru a jutor, ci t r e ­buie să în f i in ţă m c o m u n ită ţi în E u- ro p a “ ; 4). „Italia este o ţară foarte săracă“ ; 5). „Elveţia este o poziţie m u l t m a i cen tra lă p en tru a c t iv i ta ­te a noastră decît P ie m o n tu l". 25J

A stfe l , du p ă o şedere de 14 luni, e l a p leca t în E lveţia , dar a co n ti ­n u a t să f ie in te re sa t în lucrarea d in acea ţară şi în în fi in ţa rea c o m u n i ­tă ţi i I ta liene care conta a t î t de m u l t în v ia ţa sa. In orice raport al său, e l con tinua să in fo rm e ze pe fra ţi d esp re progresu l lucrării de acolo.

N u m a i du p ă ce au trecu t c îţiva a n i s-a re în tors, călă torind pe jos p r in toată p artea de nord a p e n in ­su le i, d in V ă ile V a ld en zilo r şi pînă la V en e ţia — pred icînd , d în d m ă r ­turie, m în g îin d pe cei bo lnavi pe p a tu l de m oarte , d is tr ib u in d l i te ­ra tură religioasă'1. etc. 26) Ş i chiar în u l tim e le sale rapoarte d in U nga ­ria el era fe r ic it că p u tea să spună c ă lucrarea progresa. 27)

CONCLUZIE

P en tru a re zu m a ac tiv ita tea lui C zech o w sk i în Ita lia în t im p u l s c u r te i perioade a ac tiv ită ţii sa le , d i n această ţară, dorim a sublin ia un e le d in caracteristicile ei.

C u tenacita te , dar şi cu in te l ig e n ­ţă el a reu şit să în te m e ieze o m ică c o m u n ita te de credincioşi în Văile V a ld en zilo r , care a crescut odată cu t im p u l, da torită în parte a ju toru lu i conlucrătorilor săi. P lecarea sa şi ■apoi m oar tea sa 'au fo s t cauzele s tagnării şi apoi a m icşorării lu ­c ră r i i în cep u tă cu a tîta g r i jă .2S)

El a găsit şi a în cu ra ja t c îtevo persoane d in Brescia, şi probabil că şi în M ilano, p e n tru a in tra în B iserica care,- ca şi el, credea, p ă ­zea „poruncile lu i D u m n ezeu “ şi avea „credinţa lu i I su s“. De ■asem enea el a s ta b ili t con tacte : cu m u lţ i ita lien i, care d in cauza p o ­ziţ ii lo r lor religioase şi politice, ■erau u n p u n c t de d iscu ţie p e n ­tru m u l ţ i ; el s-a in te re sa t şi a p r im i t î n C o m unita tea sa, ita lien i— ca B o n fa n tin i — care tră iau în ■alte ţ ă r i 2a). De fa p t, da torită aces­

tu ia d e ve n it m a i t îr z iu t ipogra f în E lveţia , a fo s t posib il ca E va n g h e ­lia să p ă tru n d ă în reg iunea N a p o ­litană.

C înd A n d r e w s a sosit în Europa în a n u l 1874, e l a tr im is broşuri şi l itera tură sorei lu i B o n fa n tin i, care le-a d a t d o c to ru lu i Z im p le . El, la r în d u l său, d u p ă ce le-a răsfoit, le-a da t doc to ru lu i R ib to n , care a p r im it re ligia A d v e n t is tă şi a fo st boteza t30).

O dată cu b o tezu l lu i R ib to n şi a fa m ilie i sale fă c u t de A n d re w s în apele Pozznoli, s-a deschis o nouă pagină a is to rie i A .Z .S . în Italia. R ib to n s-a ded ica t pred icării E v a n ­ghelie i şi im e d ia t s-a consacrat î m ­preună cu colaboratorii săi, p r in ­tre care era şi R o m u a ld o B e r to la 31). fo s t pred ica tor în B iserica Italiană N econ form is tă . C urînd B erto la a p u tu t să în te m e ie ze două co m u n i­tă ţi A d v e n t is te în Cairo şi A le x a n ­dria — Egipt, şi să înceapă lucrarea în Grecia. A s t fe l d in N eapole a î n ­cepu t să rad ieze o lu m in ă peste ţă r ­m u l M e d ite ra n ia n ce n u se stinse niciodată. De rem a rca t că R. B er ­tola se a flă p r in tre cei care au fost în R o m â n ia şi au con tinua t lucrarea începu tă de C zech o w sk i aici. D ife ­rite rapoarte a le v re m ii ne arată că R. Berto la a fo s t în R o m â n ia î m ­preună cu A . C. B o u rd ea u dup ă 1884.

A c t iv i ta te a lu i M iha i B elina C ze ­c h o w sk i î n Ita lia poate f i pe bună drep ta te considera tă — o co n tr ib u ­ţie m o d estă dar generoasă a unu i P olonez d in secolul a l X lX - le a , la în fi in ţa rea şi edificarea Bisericii A.Z .S . în Ita lia , lucrare ce în pre zen t cunoaşte o fru m o a să dezvo ltare .

(N . R . P e n t r u m a te r i a lu l i n t e r e s a n t a l a r t i c o l u lu i d e f a ţ ă , s î n t î n d a t o r a t f r a t e ­lu i G iu s e p p e D e M eo , p r o f e s o r l a S e m i ­n a r u l A .Z .S . d in F lo r e n ţ a , I t a l i a , c ă r u ia î i a d u c ş i p e a c e a s t ă c a le m u l ţ u m i r i p e n ­t r u c o n t r ib u ţ i a s a l a în c h e g a r e a a r m o ­n io a s ă a t a b lo u lu i a c t iv i t ă ţ i i lu i M .B . C z e c h o w s k i în E u r o p a ) .

D. Popa

N O T E1. B a r to lo m e o P o n s , B o z z c t t i E v a n g h e ­

lic i , ( F lo r e n ţ a , C la u d ia n a , 1896), p . 82. D e a s e m e n e a v e z i „ W o r ld ’s C r is is " (28 m a r t i e , 1865), p . 6. I n s c r i s o a r e a c ă t r e G u ic c ia r d in i (20 m a i 1866), e l s p u n e : „ N o i a m s u f e r i t m u l t e g r e u t ă ţ i ş i p r i ­v a ţ i u n i d e c în d n e - a m r e î n t o r s în E u ­r o p a " .

2. A d v e n t H e r a l d (24 o c t . 1863), p . 169 „ S în t e m f ă r ă m o b i lă , n e a v în d c e să a d u c e m d in I t a l i a , n ic io d a t ă n - a m p u ­t u t s ă n e c u m p ă r ă m , ş i n ic i a c u m n u p u te m " .

_3. I d e m (24 o c t . 18C5), p . 109) „Sm ţ i n u t a d u n ă r i c î t e v a s e r i l a r în d în m i c a b i s e r i c ă d in S f. J e a n î n a in t e de a p le c a d e l a e i . . . L e - a m p r e d i c a t şi l e - a m d a t S f în t a C in ă " .

4. „ W o r ld s C r is is " , (5 a p r i l . 1864), p . 11 v e z i d e a s e m e n e a A d v e n t H e r a l d , (24 m a i 1864) p . 82.

5. W o r ld ’s C r is is (6 s e p t . 1864) p . 94 ; W o r ld ’s C r is is (28 m a r t i e 1865), p . 6.

G. D e s p r e F i e r o C rU icc iard in i, S te f a n o J a c i n i , U n R i î o r m a t o r e T o s c a n o , d e l l ’e - p o c a d e l K is o r g im e n to : î l c o n te P î e r r o G u ic c ia r d in i , ( F lo r e n ţ a 1940) ; d e a s e ­m e n e a , v e z i G . S p in i , e p . c i t . ş i D . M a- se l l i , o p . c it.

7. D . M a s e l l i , O p. c i t . p . 183, 277. W o r ­ld ’s C r is is (6 s e p t . 1864) p . 94. „ C o n d u ­c ă to r i i s e c te i n u m i t ă „ D a r b y s t e s " B r n . C o m b ş i B e n e c h , p a r m u l t m a i i n t e r e s a ţ i în m i s i u n e a n o a s t r ă . A s t ă z i a m p r im i t v iz i t a E l d e r u lu i C o m b , c a r e n e - a î n ­c u r a j a t s ă î n c e p e m o s e r ie d e l e c tu r i în c ă m in u l n o s t r u .

8. G . S p in i , o p . c i t . p . 116.21.22 ; D. M a s e l l i , o p . c i t . p . 215.

9. S c r i s o a r e c ă t r e G u ic c ia r d i n i (17 n o v . 1867).

10. F r a n c e s c o S c ia re l l i ; I m ie i R ic o rd i 1837-1900 ( S a le r n o , 1900) p . 300. D e a s e ­m e n e a e l a s c r i s 10 b r o ş u r i d e s p r e ţ i ­n e r e a d u m in e c i i .

11. B . P o n s , o p . c i t . p . 81-82. V e z i şi s c r i s o a r e a D - r e i G u i l i a G a n d o l f i (1 a p r i l 1868) s c r i s ă d in B r e s c i a p a s to r u l u i M â ­n e ţ i d in a c e e a ş i c o m u n i t a t e d in B re s c ia . D u p ă c î te s - a r p ă r e a D - r a G a n d o l f i e s te m e m b r ă a a c e s te i c o m u n i t ă ţ i î n t r u c î t e a s a lu t ă p e E ld e r Z a n in i d e a s e m e n e a p r e d i c a t o r a l B is e r ic i i C o n f r a ţ i lo r d in B r e s c i a ş i c u m n a t c u M a n e t i . A c e a s tă d - r ă s p u n e c ă a n g a j a ţ i i e i D l. ş i D - n a M a n d e l l i , s î n t p ă z i to r i a i S a b a t u lu i . E s te p r o b le m a b o te z ă r i i l u i G u ic c ia r d in i cu c o n t r ib u ţ i a lu i C z e c h o w sk i . N u a c e a s ta e s te r e a l i t a t e a . D - r a G a n d o l f i a în ţe le s g r e ş i t c u v î n tu l lu i C z e c h o w sk i .

12. S c r i s o a r e a c ă t r e G u ic c ia r d i n i (20 m a i 1865).

13. W o r ld ’s C r i s i s ” (31 i a n . 1866) , p. 78.79.

14. A d v e n t H e r a l d (23 m a i 1865) p . 81.15. I d e m (10 o c t . 1865) p . 161.16. V o ic e o f t h e W e s t (21 m a l 1868)

p . 94.17. W o r ld ’s C r is is (25 a p r i l . 1865) p .

22 ; (23 m a i 1865) p . 3818. E l t r e b u i e s ă f i t r i m i s m u l t e e x e m ­

p l a r e d in e a în I t a l i a . î n B ib l io te c a N a ­ţ i o n a lă d in F lo r e n ţ a , e x i s t ă 9 e x e m p la r e . I n V o ice o f t h e W e s t (15 ia n . 1867), p . 59, e l s p u n e c ă c î t e v a e x e m p la r e a u fo s t t r i m i s e l a V e n e ţ ia . V e z i ş i P o l is , o p . c i t . p . 83.

19. W o r ld s C r is is (31 ia n . 1865) p . 78 ; A d v e n t H e r a l d (27 iu n i e 1865), p . 101.

20. W o r ld s C r is is (25 Iu l ie 1865) p . 74.75.

21. W o r ld ’s C r is is (10 o c t . 1865) p . 161.22. I d e m (26 s e p t . 1865) p . 6 „ C o n s id e r

'M i s iu n e a I t a l i a n ă ’, o m i s i u n e e u r o p e a n ă , ş i a c e a s t a c h i a r d e l a Î n c e p u t ; i a r în ce p r iv e ş t e v a s tu l c îm p d e l u c r u d in f a ţ a m e a , s im t c h e m a r e a d e a f i f o a r t e a c t iv î n a c e a s t ă b u n ă l u c r a r e " .

23. W o r ld ’s C r is is (6 i u n i e 1865), p . 46.24. V o ic e o f t h e W e s t (20 a u g . 1867)

p . 10.25. A d v e n t H e r a l d (24 o c t . 1865) p . 169.26. V ez i c e le p a t r u s c r i s o r i c ă t r e c o n ­

te le G u ic c ia r d in i c în d e r a în I t a l i a . V ezi ş i s c r i s o a r e a D - r e i G iu l i a G a n d o lf i .

27. W o r l d ’s C r is is (28 iu l i e 1869) p . 80 .

28. A s e v e d e a s c r i s o r i l e s c r i s e d e A lb e r t W u i l le u m ie r d a t a t e 6 ia n . 1869 si 2 ia n . 1870 d in p a t r im o n i u l s c r i s o r i l o r E l le n G . W h i te .

29. W o r ld ’s C r is is (12 a u g . 1868), p . 86. D o m n u l B o n f a n t in i a s c r i s o s c r i s o a r e i n t e r e s a n t ă r e d a c t o r u l u i a c e s te i r e v i s t e .

30. G . d e M eo d in II M e s s a g g e ro A v v c n - t i s t a ( f e b r . 1967), p . 21. U n e le d in s c r i s o r i l e lu i R ib to n s c r is e p r im i lo r c o n ­d u c ă to r i A Z S p o t f i v ă z u t e l a A r h iv a P a t r i m o n i u l u i W h i te . V ez i E n c ic lo p e d ia A Z S , p . 1034, 1085.

31. G . S p in i , o p . c i t . p . 164 : E n c ic lo ­p e d i a A Z S p . 484 ; R . B e r to la , a f o s t p r i m u l c a r e a p r e d i c a t s o l ia A Z S în G r e c i a ; t o t e l a în c e p u t l u c r a r e a ş i în E g ip t , I d e m p . 1363. I n s c r i s o r i l e lu i R ib to n s e s p u n e m u l t c u p r iv i r e l a a c e a s t ă l u c r a r e .

A N U N Ţ

Cititorii din străinătate se pot abona la Curierul Adventist adre- sîncîu-se la ILEXIM, Departamen­tul Export-Import presă, P. O. BOX, 136—137, te lex 11.226, Bucureşti, str. 13 Decembrie nr. 3

Mai — Iunie

Ploaia timpurie şi tîrzie

Un plan atotcuprinzător pen­tru pacea şi prosperitatea spi­rituală a întregului univers a existat după concepţia noastră din veacurile veşnice. Acest plan, legăm întul veşnic adus la fiinţă de către persoanele Duim- nezeirii, asigură, indiferent de persoană, totala libertate de1 ale­gere un ită 'cu răspunderea in­dividuală. El m ai cuprindea m ăsuri pentru situaţiuni deose­bite, m ăsuri în cazul apariţiei apostaziei, pen tru ica totuşi să se poată realiza scopul final al lui Dumnezeu — un univers plin cu fiinţe libere, sfinte şi fericite, dînd ascultare de bună voie şi ou bucurie Legii iubirii lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a făcut fiinţe inteligente şi nu roboţi sau ma­rionete. Iubirea infinită a in­spirat pe membrii Dumnezeirii să ne dea un dar suprem — pu­terea de alegere. Dumnezeu a intenţionat ca toate inteligenţe­le create să posede o voinţă a lor proprie, chiar dacă în aceas­ta se ascundeau primejdii gra­ve. Căci, fără liberul arbitru nici păcatul şi nici îndreptăţirea n-ar fi putut exista. Dacă o altă min­te şi voinţă ar fi dirijat orice acţiune, atunci Creatorul n-ar fi avut nici o posibilitate de a- legere. Dacă Dumnezeu ar fi ales să facă creaturile Sale in­teligente, nişte roboţi care să nu poată păcătui, El ar fi evitat multă durere şi chin — chinul din Ghetsemani şi moartea de pe Calvar. Insă El nu S-a cru­ţat. Moartea lui Hristos ne spu­ne că Dumnezeu a prevăzut din veşnicie posibilitatea păcătuirii şi a ales să Se dea ca supremă jertfă.

Dumnezeu ne-a făcut să fim un tem plu penitru locuirea Du­hului Sfînt. Nimic nu poate constrînge o persoană să păcă- tuiaseă, pentru că „acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea14 (2 Cor. 3,17).

0

Dumnezeu a făcut pe fiecare liber să aleagă, fie să slujească, fie să nu slujească.

S-ar pu tea pune în trebarea : ce spune serva Domnului, sora Ellen G. W hite despre starea fiinţelor inteligente creaite pen­tru a locui la (tronul lui D um ­nezeu ? „Din veacurile veşnice, planul lui Dumnezeu a fost ca fiecare fiin ţă icreată, de la se­rafimii sfinţi şi strălucitori pînă la omul creat, să fie un templu în care să locuiască Creatorul. “ Locuirea Duhului în inimă realizează acest lucru. „Iudeii nu s-au predat ca tem ­ple sfinte a le Duhului Sfînt.“ „Prezenţa lăuntrică a Duhului sfinţeşte sufletul aşa ca să fie un tem plu sfîn t în Domnul, şi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul44 (H.L.L. 130).

Se pune adesea întrebarea : De ce a dat Dumnezeu creatu­rilor Sale pu terea de a asculta sau de a nu asculta? Să ascul­tăm răspunsul inspiraţiei divi­ne : „De ce a îngăduit oare Dumnezeu ca omul să fie liber? La aceasta poate fi dat doar un singur răspuns. Deoarece El a cunoscut lipsa de valoare a ori­cărei ascultări din obligaţie şi ca urmare libertatea de a alege este absolut necesară posibili­tăţii de îndreptăţire/'

Privind înainte la scopul fi­nal al marei lupte între bine şi rău, vedem toate puterile iadu­lui ridicate împotriva dreptului inalienabil al celui credincios de a se închina lui Dumnezeu după conştiinţa lui. Acţiunile îndreptate contra acelora care au ţinut seama de lucrarea lă­untrică a Duhului Sfînt, nu vor face decît să dovedească că un creştin plin de Duhul Sfînt va asculta întotdeauna de Cu- vîntul lui Dumnezeu.

Penitru a înţelege problemele cărora Biserica trebuie să le facă faţă în tim pul ploii tirzii,

trebuie să ştim ceva despre ori­ginea lor care, după cum cal­culează cerul timpul, doar ieri a zdruncinat pacea macrooos- mosului infinit. Adevărul va descoperi duplicitatea şi va de ­masca pe ta tă l minciunii, Satan. Dumnezeu se va disculpa de acuzaţia că El icaută la faţă şi că a înzestrat pe Hristos cu po­ziţie, loc şi putere.

Legea desăvîrşită a libertă ­ţii nu restrînge libertatea ! Şi nici nu poartă în vreun fel răs­punderea pentru păcat. In cele din urm ă to ţi vor vedea că Dumnezeu în iubire a luat m ă­suri pentru fericirea tu turor inteligenţelor icreate de El, fă- cînd din fiecare un tem plu pen­tru locuirea lăuntrică a D uhu­lui libertăţii. Satana a trezit m ulte îndoieli, pen tru a în ­curca m inţile şi a-şi asigu­ra simpatizanţi. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a răs­puns acestor îndoieli m ereu şi mereu, totuşi ele persistă.

Cu privire la acest înger înăl­ţat, sora W hite spune : „Dum­nezeu P a făcut bun şi frumos şi pe cît a fost posibil, ca El. încetul ou încetul Satana a în­ceput să-şi îngăduie dorin ţa de înălţare... El a îndrăznit să pof­tească omagiul datorat num ai Creatorului44. (P.P. 35). „El a aspirat chiar la înălţim ea lui Dumnezeu însuşi. El s-a slăvit în sem eţia iui.44 (Istoria M întui­rii, 14).

Lucifer a dezvoltat o filozo­fie egocentristă. El a zeificat e u l ! Satana s-a hotărît să se împotrivească Legii prin care „nimeni nu trăieşte pentru sine“ (Rom. 14,7). El a dorit să trăiască pentru sine. A căutat să se facă un centru de influ­enţă. Ambiţia arogantă a lui Lucifer l-a condus să încerce a se aşeza mai pe sus de Dum­nezeu. El a încercat să detro­neze toate persoanele Dumne­zeirii şi să se aşeze în locul lor ca un dictator.

Această fiinţă m inunat în ­zestrată a cercetat secretele la ­boratoarelor naturii, şi a folosit ra ţiunea şi logica în aşa fel in ­cit să le determ ine să m ărtu ­risească mincinos. Susţinerile false pe care le-a dezvoltat în

Curierul Adventist

ceruri îi aşează tem elia amăgi­rii 'aici. „Principiile de lucru ale satanei în ceruri au fost a- celeaşi principii prin care el lu ­crează în această lume... El îşi continuă acelaşi mod de lucru cu care a început la origine în universul ceresc.“ (Com. A.Z.S. voi. 4, p. 1163— 1164). Satana pretinde că acţiunea morală li­beră îm preună icu răspunderea personală este tiranie. El decla­ră că inteligenţele create nu trebuie să sufere consecinţele neplăcute ale neînţelegerii cu Dumnezeu — că bunătatea şi sfinţenia nu depind de locuirea lăuntrică a Duhului lui Dum­nezeu.

Răbdarea, îndelunga bună­tate şi iubirea gingaşă a lui Dumnezeu faţă de acest heru­vim greşit a uimit pe îngeri: „Dumnezeu a răbdat îndelung pe Lucifer... Eforturi pe care numai dragostea nemăx-ginită şi înţelepciunea le puteau între­prinde, au fost făcute pentru a-1 convinge de greşeală. Iar şi iar i s-a oferit iertarea cu con­diţia pocăinţei şi supunerii. Lu­cifer a fost convins că este gre­şit. Ajunsese aproape să ia ho- tărîrea de întoarcere, dar mîn- dria l-a oprit.“ (P. P. 39).

Cînd Dumnezeu a ţinut o consfătuire îm preună cu Fiul Său, cu privire la crearea a- cestei lumi, invidia Satanei a izbucnit. El n -a mai cedat la rugăminţile cerului, şi în felul acesta glasul Duhului a tăcut pentru totdeauna. „El a stat cu m îndrie şi a cerut să fie deopo­trivă cu Dumnezeu... Atunci Satana a ară ta t jubilând către simpatizanţii lui, care cuprin­deau aproape jum ătate din toţi îngerii... El a declarat atunci că era pregătit să reziste au torită ­ţii lui Hristos şi să-şi apere lo­cul în ceruri prin forţă, pu­tere contra puterii.“ (Ist. Mînt. 18).

„Satana s-a făcut cu totul nedemn pentru ceruri : „Cu­noştinţa pe care el. îm preună ou îngerii oare au căzut îm preu­nă cu el, o aveau despre carac­teru l lui Dumnezeu... a făcut ca Vina lor să fie de neiertat... Nu m ai exista o rezervă de p u ­tere şi nu mai era nici o altă

Mai — Iunie

înălţime sau adâncime a sla­vei infinite care să învingă în ­doielile lor (invidioase.“ (Com. A.Z.S. voi. 4, p. 1163).

Cînd Lucifer a ales să pună Duhul Sfînt în afara vieţii sale, a descoperit că era imposibil să se mai întoarcă. Nimic nu se mai putea întîmpla să-i schim­be natura. Pacea şi mulţumirea l-au părăsit pentru a nu se mai reîntoarce niciodată. El a comis păcatul de neiertat.

Odată cu alungarea lui Sa- tan din ceruri, Dumnezeu aînceput să descopere în faţa universului prevederile pen­tru caz de nevoie ale legă­mântului cel veşnic. Dumnezeul cel Atotputernic, A totştiutor şi Atotprezent, a prevăzut pro­blema păcatului : „Înaintea Lui care conduce cerurile, tainele trecutului şi ale viitorului sînt la fel de cunoscute. Mica noas­tră lume eslte manualul univer­sului. Aici se descoperă planul cel m inunat al lui Dumnezeu, taina iubirii răscum părătoare.“ (HLL 19).

„Dumnezeu a fătout pe Adam ca o încoronare a lucrării Sale, un părtaş la viaţa Sa, la n a tu ­ra Sa. Ca şi îngerii, locuitorii Edenului fuseseră puşi la încer­care, sub legământul de a as­culta şi a tră i sau a nu ascul­ta şi a pieri.“ (P.P. 53). Prim ii noştri părinţi au fost de acord cu acest legământ. Solul lui Dumnezeu pen tru biserica ră ­măşiţei spune că îngerii „au explicat clar lu i Adam şi Eva, că Dumnezeu n.u-i obliga să as­culte •— că El nu le luase pu ­terea de a merge contra voinţei Sale ; că erau fiinţe morale li­bere, iar ei au asigurat la rân­dul lor pe1 îngeri că niciodată nu vor călca porunca lăm urită a lui Dum nezeu’“ (Ist. Mînt. 30- 31). A nu asculta însemna să rupă legământul la care se an ­gajaseră prin cuvântul lor. îm ­prejurările exterioare niciodată nu pot dăuna lo ia lită ţii; neas­cultarea poate fi rezultatu l n u ­mai a unei schimbări în minte. Atâta tim p cît noi nu consim­ţim la păcat, nu există nici o putere fie omenească, fie sa ta ­nică, care să poată aduce vreo întinare sufletului. Supunerea

faţă de ispită începe prin îngă- duirea m inţii să oscileze." (Cu­getări, pag. 32,92).

Eva s-a clătinat. Ea şi-a des­chis mintea la îndoială. Adam a repetat greşeala ei. Ea a dis­cutat cu vrăjmaşul, dîndu-i în felul acesta cîştig de cauză, pe care Satana l-a folosit pentru a stăpîni şi mintea şi voinţa. Pri­mii noştri părinţi au văzut pă­catul într-o lumină ciudat de fascinantă. Le-a părut „de do­rit." „Satana şi-a folosit pute­rea hipnotică asupra lui Adam şi Eva. „Ei şi-au lăsat minţile să cugete gândurile lui Satana. Iar el a reuşit să strice natura umană.“ (Mărt. Spec. seria B, P-6)

Alegînd să nu asculte de Dumnezeu, primii noştri părinţi s-au supus stăpînirii altui spi­rit. Printr-un act de gîndire, o schimbare a minţii, ei au scos pe Duhul Sfînt din viaţa lor şi au simţit aproape imediat rezul­tatele dureroase. Chemaţi să dea socoteală, au încercat să acuze pe Dumnezeu făcîndu-L răspun­zător pentru păcatul lor. Vrăj­măşia Satanei împotriva lui Dumnezeu s-a manifestat prin ei.

Această situaţie grea n-a gă­sit pe Dumnezeu nepregătit. Imediat ce a apăru t u n păcat a existat şi un Mîntuitor. . . In m omentul în care omul a ac­ceptat ispitirile lui S a tan a .. . Hristos, F iul lui Dumnezeu a stat în tre vii şi morţi. El a des­chis perechii vinovate o poartă a nădejdii. P rin m eritele sînge- lui lui Hristos şi prin ascultare de Legea lui Dumnezeu, ei pu ­teau avea favoarea Sa. Legă- m intui harului, m ăsura pentru starea de forţă majoră din le­gământul cel veşnic, a in trat în vigoare imediat. Dumnezeu S-a angajat să aşeze in inimile fiin ­ţelor Sale un principiu nou — ura faţă de păcat. Din m om en­tul acela, două forţe în inima păcătosului au început să se lupte pentru suflet. El poate alege, fie să iubească neprihă- nirea şi să dezvolte vrăjm ăşie faţă de păcat, fie să iubească păcatul şi să dezvolte vrăjm ă­şie fată de neprihănire,________

-------(con tinuare v e con. I lI-a)

s a

Ce a ti tu d in e să lu ăm faţă de cei ce susţin că ei — cu puteri m ir a ­culoase pot face minuni, pot vindeca o r ice boa lă ? A ceşti „ tă m ăd u ito r i" s în t e i o a re p e rso a n e de o sp i r i tu a ­litate puternică iar Dumnezeu îi foloseşte pentru a săvîrşi — p rin e i — m inuni ? S au v edem aici la lucru puterile oculte ale marelui apostat Sata,n ? Sînt toate aceste „vindecări" de la Dum nezeu ?

★★ ★

în t r e b a r e a este fo a r te sensib ilă şi d irec tă . A m c iti t c în d v a desp re u n a se m e n ea „ tă m ăd u ito r" c a re f ă ­cea a f irm a ţia că to a te „ tă m ă d u ir i ­le" s în t de la D um nezeu , p e n tru că v o in ţa d in to td e a u n a a lui D u m n e ­zeu a fost aceea de a d a v ia ţă , deoarece E;1 a v e n it ca „oile Lui să a ib ă v ia ţă şi s-o a ib ă d in b e l ­şug" . (Ioan 10, lo u.p.) E l a r ă t a că D u m n ezeu n ic io d a tă n -a a d u s a s u p ra cu iva boa la , ci a c t iv ita te a S a a fo s t cu p re că d e re în d re p ta tă sp re a a l in a su fe r in ţa şi boa la . Deci E l n u a d u ce boala , su fe rin ţa , ci a - ceas ta e ste o pera n e fas tă a lu i S a ­t a n şi a neascu ltă r i i . î n concluzie, e l sp u n e a că D um nezeu do reşte ca noi să f im sănătoş i, b ine şi deci El n e v indecă p r in a ju to ru l m ed ic i­lor, a t r a ta m e n te lo r şi m ed icam en ­telor, p r in ru g ăc iu n e şi p r in „ei".

T reb u ie să recunoaştem , p e n tru noi o am en ii c red in ţe i, că în m are m ăsu ră , cele a f irm a te m ai sus sîn t reale. V. T e s ta m en t n e p rez in tă p e D um nezeu ca u n u l care „vindecă to a te b oa le le" . (Ps. 103, 2-3). N. T es ta m en t n e v o rb eş te d e sp re f a p ­tu l că F iu l lu i D um nezeu „ s trăb ă - t e a to a tă Galileea... p ro p ovădu ind E v an g h e lia îm p ă ră ţie i , şi tăm ă d u in d o r ice boa lă şi o rice n e p u tin ţă care e ra în norod ." (Mat. 4, 23). D om nul H ris tos sp u n e a d esp re ucenicii şi u rm aş ii Săi că „îşi v o r p u n e m a ­n ile p e s te bo lnav i, şi bo ln av ii se v o r în să n ă to şa " . (M arcu 16,18). A - p osto lu l P a v e l d ec la ra C orin ten ilo r că un ii d in b ise rică v o r a v e a „d a ­ru l tăm ă d u ir i lo r" . (1 Cor. 12, 28, 30). Iacob, aposto lu l, a r a tă în epis to la s a că „ ru g ăc iu n ea fă cu tă cu c re ­d in ţă v a m în tu i pe cel bo lnav , şi D om nul îl v a în săn ă to sa" . (Iacob 5. 1.5).

în leg ă tu ră cu cele de m ai sus, a m fost su rp r in s de fa p tu l că ..tă ­m ăd u ito ru l" m a i d ec la ra că D u m ­nezeu i - a r fi s d u s p e rso n a l : „ In d i ­fe re n t pe ce căi, eu ce m ijloace se v in d ecă cineva, E u a m fă c u t acest lu cru , căci to a te v in de la M ine".

L a p r im a v ed ere a f irm a ţia în cauză se p re z in tă ca f i in d în a fa ră d e orice sem n d e în tre b a re . Desi-

A

3 n t f e h u i ' i

RĂSPUNSURI

gur, d u p ă con v in g e rea c red in ţe i noastre , D u m n ezeu este Cel care con lucrează la v indecare , c h ia r a- tunc i c înd m în a c h iru rg u lu i sau t r a ta m e n tu l do c to ru lu i ş i-a făcu t lu cra rea , D u m n ezeu este p rezen t. Dar, d u p ă cele a f irm a te m ai sus, oare, „ to a te v in de la El ?“

V orb ind d e sp re a c ţ iu n ile celui rău , m a i a les sp re în ch e ie re a P la ­n u lu i de M în tu ire , aposto lu l Pavel n e vo rb eş te d e sp re „ p u te rea S a ta ­nei, cu to t fe lu l de m inun i, d e se m ­n e şi p u te r i m ira c u lo a se " . (2 Tes,2, 9). I a r Ioan , V iz ionaru l de pe P a tm o s scrie de sp re „d u h u r i de draci, c a re fac sem n e n em a ip o m e ­n ite " . (Apoc. 16, 14). C om entînd a - cest ad ev ă r , E. G. W h ite sp u n e a : „Satan , în c o n ju ra t de în g er ii lu i cei ră i şi p re tin z în d a fi D um nezeu , va face m in u n i de to t fe lu l, sp re a înşela , d acă v a fi posibil, ch ia r pe cei aleşi... T re b u ie să f im a te n ţi f a ­ţă de a c ţ iu n ile în şe lă to a re a le ce ­lu i rău . E l v a p u n e s tă p în ire pe tru p , ad u c în d su fe r in ţa şi boala . A - poi el va în ce ta b ru sc a m ai e x e r ­c ita v reo in f lu e n ţă a su p ra acestora, şi a tu n c i se v a t r îm b i ţa că s -a f ă ­cu t o m in u n e ." (M. M. p. 110).

Cu a l tă ocazie se rv a D om nulu i sp u n e a : „ P r in sp ir i tism , S a tan v re a să a p a r ă ca u n b in e fă c ă to r a l om enirii, v in d ec în d şi p re tin z în d că a re u n n o u şi m ai e fic ien t s is tem religios." (T. V. 589). „U nii v o r fi isp iti ţ i a c o n sid e ra aceste „.minuni" ca v en in d d e la D um nezeu. B ol­nav ii v o r fi tăm ă d u iţ i sub ochii noştri. în p re ze n ţa n o a s tră se v o r săv îrş i m in u n i" . (M. voi. 1. p. 302).

Şi n u p u ţin i s în t cei c a re astăzi, în lu m ea „relig ioasă" se lasă în şe ­la ţ i de lu c ra re a sp ir itism ulu i, m u lţi tăm ă d u ito r i sp ir i tiş t i f i in d la lucru , în v ă ţ în d si p ra c t ic în d acest lu c ru în b iseric ile lor. D espre u n u l d in ­t r e aceşti tă m ă d u ito r i a m c it i t că sp u n ea : „N u m ă in te resează , n u -m i fac p ro b lem e cu p r iv ire la izvoru l de u n d e -m i v in e a ju to ru l , sau p u ­te re a de a v indeca ."

D acă d in p u n c t de v e d e re doc tri- nal. teologic, e ste a d e v ă ra t că a tî t D um nezeu cît şi S a ta n p o a te ad u ce v in d ec a re a celu i bo lnav , a tu n c i cum p u te m şti noi ca oam en i d re p t credincioşi p e ce te re n n e a f lăm ? V orb ind d e sp re cei ce-L n u m ise Dom n şi făceau m in u n i în n um ele Său, D om nul Isus sp u n ea : „N u ori- şic ine-m i zice : D oam ne, D oam ne, va in t r a în îm p ă r ă ţ i a ceru rilo r, ci cel ce face vo ia T a tă lu i M eu care este în ceru ri ." (Mat. 7, 21). Cu veacuri în a in te , Isa ia , ev an g h e lis ­tu l V. T e s ta m en t e x p r im a u n p u n c t de ved ere a se m ă n ă to r : „L a L ege şi

la m ă r tu r ie ! Căci dacă n u v o r v o r­bi aşa, n u v o r m ai ră să r i zo r ile p e n tru pop o ru l acesta." (Is. 8, 20).

Cei c a re săv îrşesc m in u n i în n u ­m ele D om nulu i t reb u ie să în a l ţe şi să a sc u lte cuv in te le Legii lu i D u m ­nezeu. Vocea celui s tră in , de care a m in te ş te D om nul Isus a tu n c i c înd vo rb eşte de oile Sale, este vocea celui ce n ici n u re sp ec tă şi nici n u ascu ltă L egea cea d re ap tă , s f în tă şi b u n ă a lu i D um nezeu . M ulţi r id ică m ar i p re te n ţ i i de sf in ţen ie , se m în- dresc cu „m inun ile" ce le săv îrşesc „v indec înd" pe bolnavi, d a r n u aco rd ă nici o co n sid era ţie acestu i m a re s ta n d a rd a l n e p r ih ă n ir i i lui Dum nezeu . D ar, a tu n c i cu ce p u te r i se săv îrşesc acele „v indecări" .. . m i­racu lo ase ? „D acă cei p r in care se săv îrşesc aceste „ m in u n i" , d a to r i tă aces to r m an ife s tă r i , găsesc în e le scuza, m o tiv u l de a n u ţ in e seam a de L egea lu i D um nezeu , co n tin u în d în n e ascu lta re fa ţă d e c e r in ţe le ei, deşi ei „m an ifes tă" p u tere , c a re uneori se p a re f ă ră lim ite, to a te a - ces tea n u co nstitu ie dovezi, c e r t i ­tu d in i cu m că p u te re a este de la D um nezeu ? N u ! D in contră .

N u to a te aceste „m in u n i" s în t m an ife s tă r i a le p u te r i i lu i D u m n e ­zeu. î n iu b ire a şi în m ila Sa, D u m ­n ezeu lu c rează ad esea p r in f i in ţe om eneşti, c h ia r a şa s lab e cu m sînt, p e n tru a a d u ce b in ec u v în ta re ce lo r ce s în t în nevoie. D a r „m in u n ile " , aceste lu c ră r i e x tra o rd in a re n u d e ­m o n strează în to td e a u n a că şi în ­v ă ţă tu ra , sau concep ţia re lig ioasă a „ tă m ăd u ito ru lu i" e s te ex p res ia a- d ev ă ru lu i în B ib lie cu p r iv ire la m în tu ire , p e n tru m o tiv u l că, aşa cum am văzu t, p o t ex is ta „ lucru ri e x tra o rd in a re " — „foc d in cer" sau „ a ră ta re a " în p e rso an ă (în mod izo la t — în locuri ,ascunse" du p ă e x p res ia Biblică) a D o m nulu i Isus, c a re să n u fie a ltcev a dec ît c o n tra ­face ri sp ir i tis te , a c ţiu n i a le celui r ă u . Căci, ca o re g u lă de n e sc h im ­b a t, v ia ta sp ir i tu a lă , c red in ţa celui în cauză tre b u ie să se confo rm eze tu tu ro r p re sc rip ţ i i lo r S f in te lo r S c r ip ­tu ri. I a r cei c are resp ing a d e v ă ru ­r i le S c rip tu rii , a u to r i ta te a lu i D u m ­nezeu şi cerin ţe le Legii d iv in e n u p o t să f ie „din" D um nezeu.

C um p u te m d istinge ceea ce este sfînt, de ceea ce e s te de o rig ine s a ­tan ic ă ? S tu d iin d C u v în tu l lu i D u m ­nezeu şi p u n în d orice p e rso an ă ce p re tin d e , ce invocă a u to r i ta te d iv i ­n ă în a sem en ea a c ţiu n i la p ro b a a s ­cu ltă r ii de C u v în tu l lu i D um nezeu. „C red in ţa în C u v în tu l lu i D u m n e ­zeu, C u v în t s tu d ia t cu ru g ă c iu n e şi u m il in ţă şi ap lica t în v ia ta de f ie ­care zi a c reş tinu lu i, v a fi u n scu t îm p o tr iv a p u te r i i celui r ă u şi n e va face b i ru ito r i p r in sînge le D om nului H ris tos" . (Test. voi. 1 pag. 302).

A m c it i t d e sp re u n s in c er s lu j i to r al lu i D u m n ezeu care sp re sf îrş itu l v ie ţii sale, în t r -o s i tu a ţ ie fo a r te d i ­f icilă sp u n e a cu to a tă g re u ta tea v ie ţii şi s i tu a ţie i sa le : „S în t m ai d e ­g ra b ă b u cu ro s să în c re d in ţe z to tu l în m îin ile C elui că ru ia I - a m s lu j i t to a tă v ia ţa m ea şi să -m i închei a s t ­fel v ia ţa , decît să f iu „v indeca t" d e că tre S a tan şi să tră ie sc" .

H m 1 ...... -.-_____ _-124 r . Curierul Adventist

în concluzie, v re m a re ţ in e că în a fa ră de m u n ca nobilă , p l in ă de u - m an ism şi je r t f i re de sine, a m ed i­cilor în a fa ră de p u te re a cred in ţe i, a rugăciun ii celui credincios ; a şa cum d em o n strează m u lţ im ea ex p e ­r ien ţe lo r cu D um nezeu a celor c re ­dincioşi, cel r ă u acţionează cu su c ­ces p r in sp ir i tism şi a lte m ijloace, ex is tînd m u lţ im e de „v indecăto ri" care d em o n s trează că n u to a te „vin d e la D u m n ezeu 11. E ste de d a to ria n o a s tră să „ce rce tăm b in e d u h u r i ­le" a şa cum se în v a ţă Sc r ip tu ra . P re a iub iţi lo r, să n u d a ţi c rezare o rică ru i duh ; ci s ă cerce ta ţi d u h u ­rile, dacă s în t de la D um nezeu ; căci în lu m e au ieş it m u lţ i prooroci m inc inoşi" . (Ioan 4, 1).

(U n iţi . eu. 'T O r ll io i

(urm are d in pag. 15-a)

„ P riv in d , s în tem sch im ba ţi." Şi c înd m ed ităm a su p ra d esăv îrş ir i i m o d elu lu i d iv in , v om dori să deve ­n im cu to tu l t ra n s fo rm a ţ i şi înno iţi d u p ă ch ip u l c u ră ţie i Sale. P r in c re ­d in ţa în F iu l lu i D um nezeu o s ch im b are se p roduce în ca rac te r , şi a tunc i f iu l m în ie i dev ine fiu l lui D um nezeu. El trece d in m o ar te la v ia ţă ; dev ine u n om sp ir i tu a l şi d iscerne lu c ru r i le sp ir itua le . în ţe le p ­c iunea lu i D um nezeu îi lu m in ează m in tea şi p r iv eş te la lu c ru r i le m i­n u n a te a le L eg ii Sale. C înd c ineva este pocăit cu ad ev ă ra t, lu c ra re a de sch im b are a c a ra c te ru lu i se con ­tinuă . E l a re o m ai m a re m ăsu ră de în ţe legere . D ev en in d u n c reş tin a l a sc u ltă r ii de D um nezeu , e l a re g în d u l lu i H ristos, şi v o in ţa lu i D um nezeu dev ine vo in ţa lui...

Cel care se aşează fără rezerve sub călăuzirea Spiritului lui Dum ­nezeu, va constata că m intea lui se lărgeşte, şi se dezvoltă. El ob­ţine o educaţie în slujirea lui Dum ­nezeu care nu este unilaterală şi nici defectuoasă, nedezvoltind un ca­racter unilateral, ci unul care do­vedeşte simetrie şi desăvîrşire. Slă ­biciunile care s-au manifestat din cauza unei voinţe nestatornice şi a unui caracter lipsit de putere, sînt biruite, deoarece continua devoţiu­ne şi evlavie aduc pe credincios în aşa strînsă legătură cu Hristos, în- cît el are gîndul lui Hristos. El este u n a cu H ristos, av în d s ă n ă ta ­tea şi p u te re a p r in c ip iu lu i. în ţe le ­ge rea lu i e ste c lară, şi e l m an ife s tă acea în ţe lep c iu n e care v in e de la D um nezeu . Iacob zice : „C ine d in ­t re voi este în ţe lep t şi p r ice p u t ? Să-şi a ra te p r in p u r ta re a lu i bună , fap te le făcu te eu b l în d e ţea în ţe lep ­c iun ii !“ (Iac. 3, 12). „ în ţe le p c iu n e a

care v in e de sus, e ste în tî i cu rată , apo i paşn ică , b lîndă , u şo r de în ­dupleca t, p l in ă de în d u ra re şi de ro d u r i bune , f ă ră p ă r tin i re , n e fă ­ţa rn ică . Şi ro a d a n e p r ih ă n ir i i este se m ăn a tă în pace p e n tru cei ce fac pace." (Iac .3, 17. 18). A ceasta va fi în ţe lep c iu n ea m an ife s ta tă de cel c are ia p a h a ru l m în tu ir i i şi c h ea ­m ă N u m ele D om nului. A ceastă m în - tu ire , c a re o fe ră ie r ta re că lcă to ru ­lu i Legii Sale, îi p rez in tă d re p ta tea care su p o r tă c e rce ta rea C elui A to t­ş tiu to r, îi d ă b i ru in ţă a su p ra p u te r ­n icu lu i v ră jm a ş a l lu i D um nezeu şi al lu i A dam , p ro c u ră v ia ţă veşn ică şi b u cu rie p e n tru p r im ito r , şi a r p u tea fo a r te b in e să f ie u n sub iect de b u cu rie p e n tr u cel u m il c are a- ude d esp re ea şi este voios.

F ru m o a sa p a rab o lă pe care H r is ­tos a spus-o d esp re oaia p ie rd u tă , desp re p ă s to ru l care a lă s a t pe cele nouăzeci şi nouă şi a p le c a t s ă , cau te pe cea p ie rd u tă , i lu s tre a ză lu c ra ­re a lu i H ristos, s ta re a p ăcă to su lu i şi b u c u r ia u n iv e rsu lu i p e n tru m în - tu ire a su f le tu lu i .P ăs to ru l n u a p r i ­vit cu n e p ă sa re a su p ra o i lo r zi- c înd : „A m nouăzeci şi nouă, şi a re să m ă coste p re a m u ltă oboseală ca să m e rg şi să cau t pe cea r ă tă ­c ită . Să v in ă înapoi, şi E u a m să-i desch id u şa s tau lu lu i, ca să p o a tă in tra . D a r de m ers, n u po t să m erg du p ă ea". N u ! îndată ce oaia s-a rătăcit, faţa păstorului s-a umplut de întristare şi nelinişte. El numără şi iar num ără turma, şi cînd e si­gur că o oaie este pierdută nu m ai doarme. El lasă pe cele nouăzeci şi nouă în staul, şi deşi noaptea este întunecoasă şi furtunoasă, dru­mul prim ejdios şi neplăcut, deşi este lung şi obositor, el nu se c la ­tină şi nu se opreşte pînă ce oaia pierdută nu este găsită. Şi cînd o găseşte, pune oaia obosită şi epui­zată pe umeri, şi cu o bucurie p li­nă de recunoştinţă — că nu a fost în zad.ar căutarea, el o readuce la turmă. R ecu n o ş tin ţa lu i se e x p r im ă în c în tă r i le m elod ioase a le b u c u ­riei, şi e l in v ită pe p r ie te n ii şi v e ­cin ii să i sp u n în d u - le : „ B u cu ra ţ i-v ă îm p re u n ă cu m ine , căci m i-a m gă ­sit oaia c a re e ra p ie rd u tă ." (Luca 16, 6). T o t aşa, c în d u n su f le t p ie r ­d u t este g ăs i t d e că tre M are le P ă s ­to r a l oilor, în g er ii c e ru lu i ră sp u n d la n o ta de b u cu rie a p ăs to ru lu i. C înd cel p ie rd u t e ste găsit, ceru l şi p ă m în tu l se un esc în c în tă r i de m u lţu m ire şi b u c u r ie : „V a f i m a i m u ltă b u c u r ie în ce r p e n tru u n s in g u r p ăcă to s care se pocăieşte, dec ît p e n tr u nouăzeci şi n o u ă de o am en i n e p r ih ă n i ţ i c are n-atT n e ­vo ie de pocăin ţă ." (Luca 15, 7).

P astor Hr. Artinian

Ploaia t im purie şi tîrzjie

(urm are d in pag. 23-a)

Apostolul Pavel în Gal. 5,17 expiică vrăjm ăşia care s-a pro­nunţat în legămîntul harului din Gen. 3,16 ; firea (natura ome­nească sensibilă la pretenţiile spiritului de neascultare), pof­teşte (produce vrăjmăşie) împo­triva Spiritului (Duhul Sfînt al lui Dumnezeu d a t oricărei fiin­ţe omeneşti pentru a o încuraja să facă binele), iar Duhul (in­spiră vrăjmăşie) contra firii pă­mânteşti ; şi acestea sînt opuse, (antagoniste sau diam etral opu­se) una faţă de cealaltă. Fiecare deci, 'trebuie să hotărască pen­tru sine, cărui sp irit va răs­punde, căci în ultim a instanţă una sau cealaltă va stăpâni su­fletul său.

P entru ca să dea Duhul Său, Dumnezeu a promis că sămînţa femeii ,va zdrobi capul şarpe­lui. Hristos ca înlocuitor al pă­cătosului, urm a să moară în lo­cul său, cel drept pentru cel nedrept, pen tru a da Duhul Său tu turor acelora oare doresc con­ducerea şi puterea Sa. Acela care primeşte moartea lui Hris­tos ca un acoperămînt pentru păcatele lui trecute, primeşte şi Duhul lui Hristos care-1 păzeşte de păcătuire. Totdeauna Hris­tos desparte sufletul păcătos de păcat. El începe să nimicească lucrările celui rău şi a luat mă­suri ca Duhul Sfînt să fie dă­ruit fiecărui suflet pocăit pen­tru a-1 feri de păcătuire. Cu alte cuvinte, Duhul Sfînt face în cel credincios, ceea ce el nu poate face pentru sine. Legă­mîntul harului asigură două fe­luri de îndreptăţire : „îndreptă­ţirea lui Hristos, atribuită ş i . . . aceea care a fost lucrată de Du­hul Său lucrînd în şi prin noi.“ (C.H. 63) Toţi aceia care îşi dau seama de măsurile com­plete luate pentru mântuirea lor vor exclama : Ce mântuire mi­nunată este descoperită în le­gământul prin care Dumnezeu a făgăduit să fie Tatăl nostru, singurul Său Fiu, unul născut, Răscum părătorul nostru, iar Duhul Sfînt, Mângâietorul, Sfă­tuitorul şi Sfinţitorul nostru !

Pastor N. Dumitrescu

QtLMLf-lLl cAdiHAil i i t

Organ al Cultului Creştin A dventist de Ziua a Şaptea din Republica Socialistă România

h Apare la două luni, sub conducerea unui Comitet Redacţia şi Administraţia :

B ucureşti: Str. Labirint nr. 116 — Sect. 4 — Tel. 20.76 65Redactor

Dumitru Popa

I. P . „ B u l e t i n u l O ficia l" — c. 936