Castelul Jósika din Surduc, Sălaj

Judeţul Sălaj nu se poate lăuda cu un număr prea mare de cetăţi sau castele. Cu toate acestea,

pe listele Ministerului Cultelor, Culturii şi Patrimoniului Naţional se află un număr de

aproximativ 12 castele/conace (castelul Bay din

Trăznea, castelul Csáky din Almaş, castelele

Béldy şi Wesselényi din Jibou, castelul Jósika din

Surduc, castelul Haller din Gârbou, castelul

Bánffy din Nuşfalău şi castelul Bethlen din

Dragu, conacul familiei Morca din Hida, conacul

Hatfaludy tot din Hida, conacul Sebes din Panic,

conacul Zsombory din Zimbor).

Reprezentând dovezi ale unor vremuri trecute,

aceste edificii au avut mult de suferit în perioada

democraţiei populare, fiind transformate în

şcoli, sedii de IAS-uri, spitale de boli cronice sau

chiar depozite de materiale sau grajduri.

Pe motiv că au aparţinut nobililor maghiari,

deci fără valoare pentru poporului român

aceste castele au avut o soartă cruntă.

După schimbarea de regim de la sfârşitul anului

'89 atitudinea autorităţilor a început să se

schimbe. Cererile de retrocedare a vechilor

domenii nobiliare au adus castele şi conacele de

pe întreg cuprinsul Transilvaniei în atenţia

publicului larg. Nici judeţul Sălaj nu face

excepţie de la această situaţie, unele cazuri

devenind adevărate scandaluri publice. Este

situaţia castelului Bay din Trăznea pentru care s-

a prezentat un moştenitor al grofului Bay

Francisc – autorul moral al masacrului din

septembrie 19401. Cererea de retrocedare a fost

respinsă, pe bună dreptate, dar situaţia

castelului nu s-a îmbunătăţit.

1 http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5&idm=1,03&idl=1&prn=1

Fig. 1 Castelul Bay din Trăznea

Fig. 2 Conacul Zsombory din Zimbor

Fig. 3 castelul Csáky din Almaş

Castelul Wesselényi din Jibou a aparţinut baronului Miklós Wesselényi fost membru a Curţii

Aulice a Transilvaniei şi a Camerei Magnaţilor de la Budapesta. Acesta a fost retrocedat

moştenitorilor, mai puţin parcul castelului ce a fost transformat în grădină botanică2.

Un ultim caz apărut în presă, în cursul anului 2005 anunţa că primăria comunei Zimbor scoate la

vânzare conacul Zsombory. Câştig de cauză au nişte cetăţeni australieni de origine română

pentru suma de 9,6 miliarde lei. Unul dintre contraofertanţi a fost şi Romsilva Sălaj interesată

pentru a achiziţiona conacul şi al transforma în castel de vânătoare3.

În spatele fiecărui castel există o mică istorioară care face ca edificiul să poarte o anume aură. Dacă

castelul Bay din Trăznea reprezintă pentru localnici simbolul crudului ucigaş care a înjumătăţit satul sau

conacul Zsombory care a fost pierdut la un joc de canastă de un

nobil local în favoarea ministrului Săndulescu de la Bucureşti, în

perioada interbelică şi castelul Jósika din Surduc îşi are propria

poveste.

Familia Jósika de Branyicska este originară din zona de nord a

actualului judeţ Hunedoara. Printre cei mai de seamă

reprezentanţi ai acestei familii îi putem aminti pe Ştefan Jósika ce

a ajuns în înalta demnitate de cancelar în timpul principelui

Sigismund Batory spre sfârşitul secolului al XVI-lea. Acesta, era

2 http://www.romanialibera.ro/a92253/harta-marilor-retrocedari.html

3 http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1732317-australieni-castelul-din-zimbor.htm

Fig. 4 Castelul Wesselényi din Jibou

Fig. 5 Stema familiei Jósika

român de origine şi neam conform spuselor istoricului Wolfang de Bethlen4. Probabil că şi

această familie, la origini românească a ajuns să fie asimilată la fel ca şi familiile Kendefi, Majláth

ori Hunyadi5 datorită adoptării religiei romano-catolice. Această familie a deţinut şi contribuit în

mod decisiv la aspectul conacului de la Surduc. Transformat în secţie de tractoare de către

autorităţile comuniste, castelul a reprezentat un reper istoric deoarece aici a poposit principele

Francisc Rakoczi al II-lea înainte de bătălia de la Jibou din 11 noiembrie 1705 împotriva trupelor

imperiale austriece conduse în acea bătălie de Ludwig von Herbeville6.

Aici, la Surduc, şi-a petrecut o bună parte din viaţă romancierul Miklós Jósika de Branyicska.

Prezent în toate manualele şi istoriile literare maghiare cu romanul istoric ʺAbafiʺ (1836) carte

scrisă în stilul lui Walter Scott şi care prezintă unele asemănări cu ʺWaverleyʺ. Ea a fost

aşternută pe hârtie în castetul de pe malul stâng al Someşului, apoi retipărită de mai

multe ori. Povestea aventuroasă ce îl are ca personaj principal pe Sigismund Bathori

încă nu a fost tradusă în româneşte, Miklós Jósika de Branyicska fiind un autor cunoscut de

prea puţini români, deşi el s-a referit cu prietenie la românii ardeleni.

4 Supplex Libellus Valachorum - http://www.culegeri.ro/

5 Zoltán Szász - Secui, Saşi, Români în evul mediu - adatbank.transindex.ro

6 Gyorfi-Deak Gyorgy – Primul roman apocaliptic autohton - http://proscris.110mb.com/Ps47-50/gyuri47j.htm

Fig. 6 Harta localităţii Surduc, 1769-1773 – cu zona castelului şi capelei marcată.

După sfârşitul revoluţiei de la 1848, Miklós Jósika de

Branyicska a plecat în exil, unde a continuat să scrie şi să

publice. Cel mai cunoscut roman din această perioadă

este „Eszther” (1853) şi „Rákóczi Ferencz II” (1861), în

două părţi, terminat în exil, la Bruxelles, unde a locuit

până în 1864. Jósika Miklós a murit la Dresda, în 27

februarie 1865. La sfârşitul secolului al XIX-lea, cu puţin

înainte de împlinirea a 100 de ani de la naştere (1897),

osemintele i-au fost aduse în Cluj şi îngropate în cimitirul

Házsongárd.

Un alt membru al familiei Jósika, Janos – guvernator al

Transilvaniei, a renovat în perioada 1864-1865 Casa cu

Picioare din Cluj Napoca. În această clădire au funcţionat

Casinoul maghiar din Cluj, iar în perioada 1880-1902

Tabla regească. Clădirea a mai adăpostit de-a lungul timpului Palatul de Justiţie, Curtea de Apel

şi Biblioteca Facultăţii de Medicină.

Fig. 7 Monumentul funerar Jósika

M.