cartea rosie

5
Din cauza comportamentului uman din ce in ce mai indiferent faţă de natura care ne înconjoară, din cauza tehnologiilor avansate, care sunt facute pe baza de combustibil şi alţi poluanţi, natura işi pierde din coloritul şi diversitatea ei. Pe zi ce trece în lume specii de plante şi animale sunt trecute în Cartea Roşie ca fiind pe cale de dispariţie. Unele din aceste specii fiind atât de rare încât reprezentanţii lor pot fi număraţi pe degete. Cartea Roşie este făcută pentru ca oamenii să vadă cu ochii lor ceea ce au distrus ei şi pentru a i face să conştientizeze că nepăsarea lor va elimina întreaga natură de pe faţa Pământului. La fel cum există o Carte Roşie la nivel global, fiecare ţară are o Carte Roşie a sa pentru a duce evindeţa speciilor pe cale de dispariţie în limitele teritoriului pe care îl ocupă. La moment in Cartea Roşie a Republicii Moldova sunt incluse 126 de specii de plante şi 116 - de animale, comparativ cu prima ediţie a acesteia care cuprindea 29 de specii de animale şi 26 - de plante. Situaţia respectivă reprezintă un semnal alarmant şi demonstrează necesitatea întreprinderii unor acţiuni urgente în scopul conservării, protejării şi restabilirii ecosistemelor şi a speciilor rare de plante şi animale. Protejarea naturii a devenit o problemă stridentă şi în acest scop în şcoli se efectuează ore de ecologie ce vizează şi flora, fauna pe cale de dispariţie. Astfel, am elaborat mapa tematică cu genericul "Cartea Roşie a Moldovei", iar unele din articolele incluse în aceasta le puteţi vedea mai jos: Vidra Ordinul: Carnivore Familia: Mustelide Statutul: Specie critic periclitată Răspândirea: A fost înregistrată în 3-4 locuri pe râul Prut şi pe cursul Nistrului. Peste hotarele republicii trăieşte în Europa, cu excepţia Crimeii, în Asia, în afară de Extremul Orient şi în Africa de Nord-Est. Habitatul: Unele sectoare ale râurilor mari cu bază trofică bogată (raci, peşti), Aspect cantitativ: Prin anii '50 efectivul virei a început să se reducă şi spre mijlocul anilor '80 numărul de femele apte pentru

Upload: dima-taca

Post on 05-Dec-2014

104 views

Category:

Documents


8 download

DESCRIPTION

ZVZXV

TRANSCRIPT

Page 1: Cartea Rosie

Din cauza comportamentului uman din ce in ce mai indiferent faţă de natura care ne înconjoară, din cauza tehnologiilor avansate, care sunt facute pe baza de combustibil şi alţi poluanţi, natura işi pierde din coloritul şi diversitatea ei. Pe zi ce trece în lume specii de plante şi animale sunt trecute în Cartea Roşie ca fiind pe cale de dispariţie. Unele din aceste specii fiind atât de rare încât reprezentanţii lor pot fi număraţi pe degete. Cartea Roşie este făcută pentru ca oamenii să vadă cu ochii lor ceea ce au distrus ei şi pentru a i face să conştientizeze că nepăsarea lor va elimina întreaga natură de pe faţa Pământului. La fel cum există o Carte Roşie la nivel global, fiecare ţară are o Carte Roşie a sa pentru a duce evindeţa speciilor pe cale de dispariţie în limitele teritoriului pe care îl ocupă. La moment in Cartea Roşie a Republicii Moldova sunt incluse 126 de specii de plante şi 116 - de animale, comparativ cu prima ediţie a acesteia care cuprindea 29 de specii de animale şi 26 - de plante. Situaţia respectivă reprezintă un semnal alarmant şi demonstrează necesitatea întreprinderii unor acţiuni urgente în scopul conservării, protejării şi restabilirii ecosistemelor şi a speciilor rare de plante şi animale. Protejarea naturii a devenit o problemă stridentă şi în acest scop în şcoli se efectuează ore de ecologie ce vizează şi flora, fauna pe cale de dispariţie. Astfel, am elaborat mapa tematică cu genericul "Cartea Roşie a Moldovei", iar unele din articolele incluse în aceasta le puteţi vedea mai jos:

VidraOrdinul: CarnivoreFamilia: MustelideStatutul: Specie critic periclitatăRăspândirea: A fost înregistrată în 3-4 locuri pe râul Prut şi pe cursul Nistrului. Peste hotarele republicii trăieşte în Europa, cu excepţia Crimeii, în Asia, în afară de Extremul Orient şi în Africa de Nord-Est. Habitatul: Unele sectoare ale râurilor mari cu bază trofică bogată (raci, peşti),Aspect cantitativ: Prin anii '50 efectivul virei a început să se reducă şi spre mijlocul anilor '80 numărul de femele apte pentru reproducerea atins cifra de 20. Astăzi densitatea speciei în locurile de pe r-ul Prut constituie un individ la 20 km de mal.Starea de protecţie: Este ocrotită conform legislaţiei în cadrul rezervaţiilor ştiinţifice "Ărtul de Jos" şi "Pădurea Domnească".

Şoim dunăreanOrdinul: FalconiformeFamilia: FalconideStatut: Specie critic periclitată, numărul căreia se reduce brusc.Răspândirea: La începutul sec. XX-lea se întâlnea aproape pretutindeni. În prezent este semnalat în număr mic în pădurile din bazinele Nistrului şi Prutului; din regiunea Codrilor, Precum şi din nordul şi sudul republicii.Şoimul dunărean este răspândit în Iran, Afganistan, Mongolia, China, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Bulgaria.Aspectul cantitativ: Până în anii '70 în fauna Republicii Moldova era o specie obişnuită. Astăzi, p teritoriul republicii cuibăresc vreo 10 perechi.

Page 2: Cartea Rosie

Starea de protecţie: A fost inclus în anexa IIa Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de floră şi faună pe cale de dispariţie...

Bondar-de-argilăOrdinul: HimenoptereFamilia: ApideRăspândirea: În Republica Moldova se întâlneşte în zonele centrală şi de sud. Peste hotarele republicii este răspândit în partea de sud a Europei de Est, Transcaucazia, vestul  Turcmeniei, ţărmul Mării Mediterane.Aspectul cantitativ: Efectivul în areal scade. În Republica Moldovabondarul-de-argilă este întâlnit rar în habitatele ierboase deschise, greu accesibile.Starea de protecţie: Este ocrotit conform legislaţiei...

Fluture AgliaOrdinul: LipidoptereFamilia: AtacideRăspândirea: În Republica Moldova este răspândit pe întreg teritoriul. Peste hotarele ei se întâlneşte în Europa, cu excepţia Europei Mediteraneene, în Siberia.Habitatul: Livezile, poienele, drumurile de pădure şi tăieturile, uneori plantaţiile decorative.Aspect cantitativ: se întâlneşte rar şi izolat.Starea de protecţie: Este ocrotit conform legislaţiei în rezervaţia ştiinţifică "Condru"...

Ghiocel ElvezFamilia: AmarilidaceeStatut: Specie critic periclitatăRăspândirea: În republica Moldova a fost identificat la limita nord-estică a arealului. Creşte în unele locuri din UTA Gagauzia. Peste hotarele republicii a fost semnalată în sud-vestul regiunii Odessa, Pe Peninsula Balcanică, în România, Asia Mică, pe insulele din Marea Egee.Aspectul cantitativ: În Republica Moldova numărul acestui ghiocel nu depăşeşte câteva zeci de exemplare. Creşte izolat sau în grupuri sub coronamentul arborilor. Numărul plantelor este în descreştere.Starea de protecţie: A fost inclusă în lista plantelor ocrotite în Republica Moldova...

Nufăr albFamilia: NimfeaceeStatut: Specie periclitatăRăspândirea: În Republica Moldova creşte în unele bazine de apă din jud. Dubăsari şi Cahul. Peste hotarele republicii se întâlneşte în Europa, Asia Mică, regiunea Mării Mediterane şi Peninsula Balcanica.Aspectul cantitativ: Vegetează în grupuri, formând desişuri pe suprafaţa apei. Numărul total de plante este mic; efectivul speciei este în descreştere.Starea de protecţie: A fost inclusă în lista plantelor ocrotite în Republica Moldova...

Page 3: Cartea Rosie

.

Dihor de stepa Mustela Ordinul Carnivore (Carnivora)Familia Mustelide (Mustelidae)

STATUTUL. Specie periclitata [En-dangered (EN)], efectivul careia s-a redus brusc.

RASPANDIREA. in Republica Moldova populeaza landsafturile deschise ale stepelor Baltiului si Bugeacului, precum si suprafetele neimpadurite din zona centrala. in afara republicii este raspandita in Ucraina, Caucazul de Nord, Kazahstan si spre est — pana in

HABITATUL. Fopulea/a’ suprafetele intelenite de stepa, lizierele si terenurile necultivate, pasunile. in conditii naturale dihorul-de-stepa foloseste ca adapost galeriile tistarilor si harciogilor, pe care le largeste.

FACTORII LIMITATIVI. Destele-nirea terenurilor; reducerea numaru-lui de tistari — una dintre componen-tele principale ale hranei speciei.

PARTICULARITATILE BIOLOGICE. Se remarca schimbarea sezoniera a biotopurilor, care este in functie de prezenta hranei. Primavara si vara dihorii se stabflesc , in coloniile tistarilor, toamna si iarna — in locurile de concentrarea muridelor din biotopurile naturale si in vecinatatea localitatilor. Puii se nasc in lunile aprilie-mai (3-4) si traiesc impreuna cu parintii pana toamna tarziu. (2)

REPRODUCEREA IN CAPTIVITATE. Se reproduce usor.

STAREA DE PROTECTIE. Este ocrotit conform legislatiei in cadrul rezervatiei stiintifice «Codru», unde se afla in numar neinsemnat.

MASURILE DE PROTECTIE. Orga nizarea rezervatiilor naturale in locurile de reproducere a speciei si interzicerea vanatului.