ca un camp de batalie trecuta, ca 0 ariedemult treierata,

ca un vechi truism mai banal decatna~terea procreap.a

moartea, 0 lozinca, salvarea, 0 iluzie,mama, 0 pata de sange,

realul cel mai real

care place mult mai mult doamnei viatadecat orice fraza frumoasa,

orice bomboana cu lapte invelita instaniol

dupa care ~ibatrana femeie de serviciu Maria se da

totdeauna in vant"

o profesie de credinta mai realista nu s-ascris in poezie de la acelea ale lui Bogza din anii'30. "Sa privim realitatea in fata", pretindeimperios Magda Carneci intr-unul din versurilecele mai memorabile ale intregii ei generatli.Niciodata, in volumele urmatoare, poeta n-aregasit acest ton ~i nici uimitorul curaj, datefund condip.i1edin deceniul 9, de a-i pune pepoep. in fata responsabilitatli lor esenp.ale.

MIRCEA CARTARESCU(n. 1 iunie 1956)

Prin 1978 ~i-a facut aparip.a la Cenaclul deLuni un student din anul al doilea de la"Romana" (cum e numita in limbaj studentescfacultatea respectiva), usdp.v, negricios, cu 0

fata mid adunata pard toata in privirea foartefixa. Nu parea nici stingherit, nici peste masura

de comunicativ. $tia desigur d-i precede uninceput de reputap.e literara ~ivoia probabil s-overifice. Auzisem de numele lui de laOv.S. Crohmalniceanu, foarte entuziast de peatunci in ce-l privqte. A citit un singur poem,extrem de lung, cu 0 voce nazala, mecanid ~iegala, fara efuziuni, dar care accentua versurileexact acolo unde te a~teptai mai pup.n. Abun-dent imagistic, chiar torenp.al, poemul a curs 0

vreme monoton, obositor, dar, dupa cateva zecide versuri, a inceput sa-~i arate foqa: delocdezorientat sau £lasc, din contra, taios, lucidcontrolat, a mers pana la sfir~it intr-un crescendocare nu-p. permitea sa respiri. Tanarul eraMircea Cartarescu ~i va debuta cu volumulFarurt~ vitrine) fotogrqfti, (1980), care promitea unmare poet. Intiiul lucru care s-a observat la elera placerea cuvintelor. Rareori un poet a fostastfel vorbit de cuvintele sale ca MirceaCartarescu. Nu in sensul stupid, de inconti-nenta verbala; dci aproape totul e la locul lui,in aparent nesfiqitele lui poeme, ~i inteligenpsta cu ochii deschi~i la dpatiiul inventivitatlilexicale. Dar cuvintele ies, ta~nesc, curg cadintr-un corn al abundentei; se atrag ~i seizbesc unele de altele cu zgomot; se rbstesc in

vartejuri din ce in ce mai iuti; se lipesc unele dealtele ca atomii in moleculele uria~e de materievie; cad, plutesc, zboara, aluneca sau se rosto-golesc. Din aceasta vorbire neobosid rasareviziunea lirica. De la dnarul Nichita Stanescu,niciun poet nu a mai dat 0 impresie la fel deametitoare ca reconstruiqte prin cuvintele salelumea. Centrul de greutate al volumului 11rega-sim in poemul intitulat Caderea. Punctul inde-partat de plecare al Caderii este barbian ~inichitastanescian. lnvocatia initiala a "Lyrei deaur" care sa "instrune" cantul, cum ar fi zisautorul Ritmun'lor pentru nun/de necesare, e urmatade sugerarea unui mod nou de a vedea lucrurile,prin intermediul unui ochi ce "tese-mprejur desine/ un fel de lumina, pe care alt ochi/ arprimi-o ca noapte ~i-arinchina-o/ zeilor melan-colici ai noptii". E yorba, in aceasta prima partea Cdderii, de 0 viziune cosmogonica. Lumeaincreatului e 0 lume plana, survolata de 0 pasarein doua dimensiuni care poarta in cioc un disc(iata de pe acum ~imotivele principale) in care"exista toate lucrurile cu toate amanuntele lor",a~adar, ca pura virtualitate. India parte a poe-mului este despre virtualitate. In locul de undeporne~te spirala, "punctul devine linie/ carevalure~te ~iprocreeaza/ ~i se-mpra~tie-n supra-fata". Aceasta generare spontanee de formegeometrice produce un lirism abstract, inruditcu acela din 11 e!egii. lminenta na~terii e evocatain a doua parte, unde suntem purtati intr-unsilvestru univers blagian de zei ce stau "stran~iunul in altul langa bu~teanul de cedru", sub"urechea lui Dionis in~urubata in noapte".lmaginatia poetica izbucne~te in urmatoareasecventa, odata cu ecloziunea primavaratica deforme ale naturii. Primavara e personificad inbotticelliene inchipuiri, fata de care acelea dinanotimpul care urmeaza ne duc cu gandul lapadurile tropicale ale lui Rousseau Vamqul,delirante vegetal, unde tulpinele groase par~erpi, iar plantele au mi~cari de reptila. Sautoamna putreda ~i iradianta, peste care trecacelea~i duhuri silvestre. 0 nota dramatica sepercepe in ultimele doua parti, care anunta

declinul acestui ciclu de cosmice prefaceri:"plangu ~i ma dnguiesc cand ma gandesc/ lamoarte", spune poetul in limbajul lui Dosoftei,anuntand intertextualitatea viitoare a poeziei lui.Sfaqitul se aseamana cu inceputul. Lucrurilereintra in unitatea primara, in virtualitatea abso-luta. Viziunea e indi calma, dar ciclul Jocunlemecanice ilustreaza alta fata a poeziei lui MirceaCartarescu, dar ~i in ele se remarca aceea~ialianta norocoasa, de inteligenta ~i de fantezie.Poetul ~tie sa struneasca debitul sau verbalcolosal, sa nu se lase purtat de torent. EIreteaza deliberat aripile patetismului, alterneazaseriosul cu glumetul, introduce momente carna-valqti in viziunile funerare, e suav in atrocitate~i abstract in plina efuziune a materialitatii.Amestecul acesta de abstract ~iconcret, de idee~i metafora e dozat foarte savant. Lirismulintelectual abstract al Elegiilor lui Nichita Stanescu~i terifiantele viziuni materiale din Infernul luiloan Alexandru par sa incerce aici 0 sintezacare inseamna un suflu nou in lirica noastra.Exista, mai peste tot, citate (din poemele luiEliot ori din romanul Tristram Shanrfy), referinte,cli~ee de vocabular, care indica 0 reutilizare, inscopuri proprii ~i in context schimbat, a unorlimbaje poetice (~i nu numai) existente. Uncomentator stupid a vorbit de plagiat. Spredeosebire de Cdderea, poemele din Jocun' mecanicevin cu 0 viziune mai putin clasic-mitologica,mai realista ~i cotidiana. Se umplu de elemen-tele civilizatiei industriale, de locurile comuneale ma~inilor, robotilor, fizicii ~i chimiei. In aldoilea rand, ironia se umfla ca un balon gata sase sparga, gluma lirica ia proportii colosale.

Dupa Farun~ vitrine) fotogreifii, eel maistralucit debut din poezia postbelica, MirceaCartarescu pare sa scrie in Poemele de amor careurmeaza despre iubiri defuncte, evocate insa cuo luxurianta bogatie de amanunte, care Ie facprezente in toti porii poeziei ~icu 0 exuberantaparadoxala, nici cu desavaqire serioasa, nicinumai glumeap. lubirea fund la trecut, ea reinviein prezentul poemului cu locurile, atmosfera,febra, fantasmele ~i vocabularul ei. Rareori un

poet a fost mai exact ~imai inventiv in detaliilecare aldtuiesc decorul inramplarilor lui senti-mentale. Realitatea cotidiana a ora~ului - aBucure~tiului modern - da buzna in poeme,"lactobarul de langa scala", "magazinele cufrape-uri, furouri ~idoftorii din pasaj", "intune-ricul bulevardului in dreptul teatrului mic","strada toamnei ~iapoi taras sevcenco, pe langaliceulcantemir","ma~ina109", asfaltultrotuarelor,firmele, librariile, Foi~orul de foc, spitalele, tea-trele, tirurile, tramvaiele, Ci~migiul ~i celelalte.Londra lui T.S. Eliot vazuta dinspre BurntNorton e departe de a fi la fel de precisa. ~i apoi,persoana iubitei: dinata, laudata, luata pestepicior, idealizata, transfigurata, imaginara. Primaparte din Femeie) femeie) femeie ... e 0 declaratieenorma de amor, un portret de interogatiinesfiqite, tandru, sfi~ietor, comic, sarcastic:

"Cine umpluse cu levantid, pucioasa,asparagus, fladra, dragoste, biscuiti ~icarbid troleibuzul pe care 11 a~teptam instatie la tunari?cine a tis ca 0 betivand mangiind lubriccoloanele garii de nord, inro~indtaxifurgonetele?cine trecea, oh, draga, cine trecea la vatraluminoasa cu bratele indrcate decrizanteme, lasand 0 dara de struguriprintre orbii guitand fericiti?"

In partea a doua poetul se dineaza, inacela~istil enorm, ca un Conachi in blugi, carese prapade~te, se ranguie, se uime~te:

"Doamne, m-ai chinuit, m-am chinuitpentru tine~iam varsat, ~iam plans isteric, ~imi-ambagat unghiile in podul palmelor pentru tine~im-am infa~urat in perdea ~iam smuls-o ~iam dzut cu ea pe parchet pentru tine~iam rupt cu dintii fata de perna doarpentru tine~imi-am mestecat arata obsesia incat creierulmeu a facut paradontoza ... "

Dar despartirea fund consumata, ce mairamane? "acum, tu e~ti 0 superstitie, 0 hiper-realitate cu zeci de miliarde de fete". Acestaeste un vers-cheie. Suferinta ~i senzualitateasunt multiplicate in amintire, care hipertrofiazalumea trecucl a iubirii, fericirea,decep¢e, corpul.Erosul e de fapt himeric, fantast. Blestemele,recriminarile in cascada, acuzatiile ("ai fostproasta, m-ai dezamagit, ma lepad de tine/ ce aipastrat din adolescenp cu nuiele de pomireflecrandu-se gri in vitrine?") ascund parereade rau; sentimentalismul insa e jucat, trucat, pusin scena intr-un spectacol magnific de carnalicltibaudelairiene. Acest superb joc cu toate posibi-litatile sentimentului este ~i 0 punere la incer-care a limbajului poeziei de dragoste. Ar fi sanu cunoa~tem bine natura liricii lui MirceaCartarescu dad am privi-o in latura strict senti-mentala. Avem de-a face, mai cutind, in ele, cuo tentativa de mistificare decat cu sinceritateaunui iubit deceptionat. Ce e amorul? Un prilejpentru Poemefe de amor, care reprezinra cea mairadicala ~i completa incercare de subversiune,din literatura noastra, a poeziei inteleasa caexpresie sau confesiune sentimentala. Dovada 0

constituie amplul poem 0 seara fa opera. Eldebuteaza cu un Argument al drui inteles ade-varat nu se lumineaza decat mai rarziu. 0 primaidee este d poezia se face cu cuvinte ~iacesteastau oarecum la dispozitia poetului, care nu Ieinventeaza, ci Ie folose~te. Orice poezie de dra-goste este, in acela~i timp, noua, originala, ~irezultara din recombinarea tuturor poeziilor dedragoste existente. 0 seara fa opera este un splen-did poem programatic ~i polemic pe aceastatema. Nu exista un grad zero al vocabularuluipoetic. Poeziile mai curand refleccl 0 traditieliterara decat sunt expresia unor trairi. La limita,o poezie de dragoste poate fi sinteza uneianumite lirici erotice, ca un text nascut din altetexte, intr-o coexistenta pa~nid. 0 sinteza, faraindoiala, animata de spirit parodic, dar nu maiputin autentid decat transcrierea in versuri aiubirii poetului. Observam de la inceput in 0

seara la opera d poetul lucreaza cu "limbaje"cunoscute, pasti~andu-le sau parocliindu-Ie,incorpodndu-Ie sau absorbindu-le. Poemul luiMircea Cartarescu contine mai multe astfel deregistre lirice. intiia parte este scrisa in stilexclamativ-juvenil, labi~ian (referinta la Labi~este deschisa, prin procedeul intertextualitatii),de~i sporit de 0 fantezie asociativa. A douaparte, prin contrast, ne ofed mostre de stilprozaic-dezabuzat, derizoriu, "realist", in sensulplatitudinii. $i a~a mai departe. in poem apardoua personaje: "poetul" ~i Maimutoiul careeste, fire~te, un alter-ego. "Poetului" ii revineregistrul "biografic". El e plin de amintiri, para-sit de iubita, adresandu-se reprobator mamei(aicise distinge cu ochiulliber un element a~a-zi-cand psihanalitic). Maimutoiul este artistul incealalta ipostaza, care nu transcrie emotii reale,trmte, ci rescrie poezii de amor. Iubita care i searata Maimutoiului este 0 himed dimoviana("brusc, in zidul de plumb din spatele lui sedesfacu 0 fereastra/ ~i prin ea, cu un teribil desexyglas/ se ivi 0 domni~oara de plexiglas./ erafara indoiala cea mai frumoasa femeie dinlume/ covaqita de lenjuri, poleieli, crotali, cmferate, papaclii, parfumuri, creme ~i spume").Duetul care urmeaza constituie miezul poemu-lui. Declarap.ile reciproce de amor refac, cuvirtuozitate, istoria liricii noastre de dragostede la Vadre~ti la Arghezi, prin Conachi,Bolintineanu,Alecsandri,Eminescu, Macedonski,Bacovia, Barbu ~i Blaga ("stai, ajunge, lasa-le-ncolo de poezii, d nu de vorbe proaste imiarde mie... / pm, nu mai era decat nichita").Intentia nu e minimalizatoare, dad mai trebuiespus, ci recuperatoare. Procedeul acesta al reva-lorifidrii unor expresivitati (pasti~a, parodieete.) a fost folosit, in proza, de Proust ~i maiales de Joyce, iar in poezie, de T.S. Eliot (deexemplu in Patrtf Quartete) ~i de altii. Putemvedea in el una din modalitatile fundamentaleale poeziei moderne de dupa Rimbaud. in LittleGidding, Eliot face expliciclrelatia dintre cuvantulvechi ~i cuvantul nou: "For last year's wordsbelong to last year's language/ And next year's

word await another voice". Refolosirii limba-jelor poetice existente, intertextualitatii Ie putemadaugaprocedeul opus al infuzieide limbajecon-siderate, din unghiul traditiei, nepoetice. Altfelspus, Mircea Cartarescu tinde spre 0 dublasubversiune: ironizarea poeticului ~i valorifi-carea lirid a prozaicului. in ce 0 privqte pe adoua, grija lui cea mai mare este sugerata tot deT.S. Eliot: "The common word exact withoutvulgarity/ The formal word precise but notpedantic" .

Volumul urmator, Totu!, are trei motto-uricare sugereaza trei feluri distincte de a se revelaale totalitatii: cosmic ("Totul se afla in toatepartile, fiecare lucru este in toate lucrurile,soarele e in toate stelele ~i fiecare stea e toatestelele ~i soarele", Plotin), metafizic ("Torol pelume-i frumos, neasemuit de frumos pentru d-iadevarat", Dostoievski) ~ipsihologic ("A suferittotul, insa intr-o singud clipa desavaqita",Kafka). Trebuie sa recunoa~tem d proiectulpoetului nu e lipsit de 0 mare ambitie; ~i saadaugam d aceasta ambitie este slujita, cum secuvine, de un mare talent. Volumul cuprindedoua poeme (Geneza ~i Totu~ ~itrei cicluri (Idile,Vit/uni ~i Momente). Nici aceasta aldtuire nu eintimplatoare. in fond, Geneza reprezinta 0

punere in tema, iar Totul un epilog, intre care sesitueaza cele trei grupaje. in definitiv, Vit/unilelui Mircea Cartarescu rezulta dintr-o imbrati-~area universului real, nu numai cu gandul, nicinumai cu sufletul, ci cu intreg trupul, cu bratele,cu mu~chii,cu venele, cu ganglionii,cu viscerele.Cunoa~terea este 0 metafizid a corporalului.Instrumentul privilegiat ramane privirea: una defoarte sus, din polul plus, concreta ~i fantasta,minutioasa ~i integratoare. Viziunile contin unamestec de banal ~ide senzational, sunt hazlii ~ifabuloase, induio~atoare ~i pline de cruzime,copilarqti ~i fermedtoare. Proiectii ale unordorinte ~i rasfaturi, ele iau forma unor jocuriextraordinare de-a realitatea. Poetul se joad cuora~ul ca un copil cu ni~te cuburi, modifidspapul ~i timpul, dlatorqte pe covorul fermecatal ispitelor, printre patiserii, benzinarii, baruri,

~coli, spitale ~i magazine, intr-un Bucurqtifabulos-oriental. Viziunile sunt 0 mie ~i una denopp ale acestei fantezii naucitoare. Erotismuleste, pe cat de indraznq, in reprezentarile luianatomice, pe atit de candid. Anatomizareauniversului a incercat-o, inaintea lui MirceaCartarescu, poetul Viijunii sentimentelor. Dar dadla Nicruta Stanescu metaforele corporalitapierau suave, delicate, inflorescen~e miraculoaseale oaselor ~i mu~chilor, la Mircea Cartarescuele au un aspect visceral, teribil ~i uneori grotesc.Ochiul e dublat de toate celelalte sim~ri ~i maiales de pipait: proximitatea obiectelor scrumbaproporpile, intorcand pe dos, ca 0 manu~a,trupul ~i sufletul. Metaforele ambilor poep suntmult mai pupn legate de sentiment, de inima,decat de trup. Viziunile aces tea sunt, prin exce-len~a, impure, aldtuind un straniu epos burlesc,in care fantasmagoricul intilne~te fotograficul,intelectul se rasfa~a in imagini kitsch, iar oniri-cuI se scalda in proza de zi cu zi. Un magiclimbaj de contraste da na~tere unei lumi noi,proaspete ~i pregnante, boqoasa de obiectele ~ide situapile cele mai obi~nuite. Acela~i lirnbaj ilobservam in Idile. Ciclul cuprinde poezii maivecru, dupa toate indiciile, dar in care fanteziaasociativa funcponeaza la fel. Nota comunaeste elogiul adresat femeii iubite. Respectivaformula poetid e cunoscuta de mult: quasidaarab a a trecut la trubaduri ~i la autorii Rena~teriiitaliene. Originalitatea elogiului consta la MirceaCartarescu in stilul enorm-ironic allaudei. Ca ~iPoemele de amor, poeziile din Idile se bazeaza peun joc superior nu numai cu sentimentele, dar~i cu formele literare in care ele s-au exprimat.Amestecand stilurile erotice, Mircea Cartarescureinnoie~te poezia extravaganta a lui Minulescu:volubilitate emoponala, pigment exotic, referin~ela realitatea imediata a unui anumit mediu,incongruen~e deliberate, epatare intenponata,delir onomastic, Poetul i~i canta iubirea in celemai variate registre: serios, comic, ~lagarde muzidu~oara, argou bucurqtean, stiluri profesionaleetc. Marin Sorescu incercase in Descantoteca 0

demistificare asemanatoare a limbajului erotic.

Ceea ce este caractenstic este modul in careemopa este exprimata fara false pudori, prinapelul la toate componentele cotidianului, varatecu anasana pretutindeni in aliajulliric in pofidaacestui talme~-balme~, a aspectului glume~ (~icruar "mi~tocar") ~i a cli~eelor, Idilele sunt incan-tatoare tocmai prin delicate~ea secreta a senti-mentului, proiecpa ingenua a dorin~ei. Momentelese constituie dintr-un efort de a recupera poeticbanalul cotidian. Am semnalat ~i alta dataorientarea "prozaid" a unei parp din poeziacontemporana (petre Stoica, Ioana Ieronim,Marin Sorescu). Este 0 reacpe la modeluldominant in anii '60-'70 al poeziei "lirice", eva-zive ~i rafinate. Elemente ale acestei maniere segasesc pretutindeni in versurile lui MirceaCartarescu, dar Momentele Ie reunesc aproapeprogramatic intr-o poezie care se situeaza voitla antipodul evaziunii moderniste, al metafiziciilirice, al miturilor ~i al transfigurarii de orice fel.Ele privesc realitatea de la nivelul realit:lpi,facandu-se ecoul faptului divers, al biografiei, insensul cel mai strict. Desigur, poezia aceastaruperrealista vorbqte despre realitate fara sacada in banal. in cantul al doisprezecelea dinLevantul poetul de clara:

"Cand pornii poema asta cat eram decilibiu,

Joad imi parea a face sa traiasd-n epopeeSpanga de barbat alaturi de pept fraged de

. femee,Stiluri mult sofisticate sa aduc dintr-un

condeiCum dlugarul infloare pergamintul da

nunelTicluiam, cu muzicrue da clavir ~i da

spineta,Vreo istorie pe apa, vreun soi de opereta,Plictisit fund de joasa poesie-a vremii

noastre ... "

Gasim in aceste versuri aproape toatemotivapile - psihologice, stilistice, culturale -care I-au determinat pe poet sa incerce 0 specie,

epopeea, de multa vreme uitata intr-un col~ alMuzeului Literaturii. Acoperira de un praf gros,cu fiarele ruginite ~i sforile putrede, ma~inarianu mai parea recuperabila. Se straduise s-o fad,acum un veac ~i jumatate, intreaga echiparomantid, in cap cu Negruzzi, ~i,inaintea ei, deunul singur, mult ingeniosul Budai-Deleanu. Peurma, in cursul timpului, au mai aparut doarcativa fanatici care nu-~i pierdusera incredereain zborurile poetice de lunga durata. Nebagatiin seama, abia inregistrati de istoriile literare (edrept d niciunul nu s-a dovedit prea mqter),acqti ultimi nostalgici au fost, ei in~i~i,ingro-pati in uitare - in epoca moderna. Modernismuleste in fond acela care a creat Muzeul Litera-turii: ca sa aiba unde abandona, cu un protocolipocrit, tot ce nu-i mai facea trebuin~a. Novator~iintolerant, lipsit de memorie, credea d scapaastfel de fantasmele care-i bantuiau subcon-~tientul. $i, cu asta, totul parea a se fi incheiat,cu vizitele periodice ale ~colarilor cuprin~i de 0

plictiseala cronid sau cu stradaniile, din ce ince mai rare ~iele, ale unor inva~ati excentrici dea afla la ce folosise candva 0 biela sau 0 mani-vela in~epenita ori de a contempla pur ~i simplu~urubaria misterioasa a unor stravechi vehiculeliterare. Ar fi neadevarat sa afirm d experimen-tul lui Mircea Cartarescu ne ia prin surprindere.Nu numai pentru d poetul a mai scris a searala opera ~ialte lucruri care nu semanau deloc cuce credeam noi (~i el insu~i) d se cheamapoezie, dar ~i pentru d, de cativa ani buni,literatura pare sa-~i fi redescoperit gustul pentrutrecutul ei, mai exact, pentru acea parte dintrecut pe care ultima suta de ani i-o ascunsese.Chiar dad nu se reduce la arat, postmoder-nismul nu poate fi in~eles fara aceasra modaretro, fara dorin~a de a scoate din muzeu genuri,specii ~i procedee literare uitate. E drept apreciza d Mircea Carrarescu era eel mai indicats-o fad. De la prima carte (Levantul este apatra), el s-a aratat atras de farmecul acestorvechituri, i-a placut sa rescrie, sa trans forme, cuun cuvant sa recupereze. A avut un sim~supli-mentar pentru tehnicile poetice iqite din uz. $i,

desigur, disponibilitate pentru stilurile ori regis-trele de expresie cele mai diverse. Pe acest fondludic ~i sentimental, el era me~terul pe careepopeea romaneasd 11a~tepta ca s-o repuna infunctiune. In comentariul sau din Contrapunct,Ion Bogdan Lefter considera d experien~a varamane fara urmari, arat pentru autorul insu~i,cat ~i pentru poezia romaneasd, mai ales dinpricina d intraductibilitatea acestei epopei,"in~esate de subtilitati lingvistice ~i livre~ti",o va lipsi de ecoul capabil a face din ea 0

"performan~a internationala". E u~or de con-traargumentat d nu s-a inramplat deloc a~a cupoemele similare ale lui Ezra Pound sau, inroman, cu Ulisele lui Joyce. De altfel, Ov.S.Crohmalniceanu, in succintele considera~ depe coperta a doua a volumului, vorbqte de 0

"formidabila reactivare de for~e latente alepoeziei romanqti din cele mai vechi timpuripana azi, adevarat manifest literar postmodern",~iarat de fermedtor incat s-ar putea "sa impacecu poezia ~i pe cei care au renunpt s-o maiciteasd". Dincolo de farmecul imediat alLevantului, sesizabil de dtre multi cititori, exisrao imensa eruditie poetid la care poe~, ei, n-aucum sa ramana nepasatori. Termenul de com-paratie ideal ar fi fost Tiganiada) dad ea ar fiaparut cand a scris-o Budai-Deleanu ~i nuaproape trei sferturi de veac mai rarziu.Gata-gata sa pa~easd ceva asemanator (subtrecutul regim politic, Levantul n-ar fi putut safie tiparit), epopeea lui Cartarescu este, ca~i Tiganiada, nu doar 0 reluare simpla ~iimprospatata a unui gen, dar 0 inventie extra-ordinara, in masura in care adevaratul ei subiecteste istoria insa~i a poeziei romane~ti. 0 istoriefoarte precisa, de~i in registru comic. Perfor-manp excePtionalaeste tocmai aceasta comedie aliteraturii pe care, ca ~i Tiganiada, Levantul 0

scrie cu 0 fantezie ~icu 0 virtuozitate fara egal.In istoria multor literaturi, exista un astfel demoment in care cineva simte nevoia sa rescriein perspectiva comid istoria unui gen. DonQufjote n-a fost, in cea spaniola, decat rescriereaparodid a romanului cavaleresc. Dar el a dat

na~tere romanului modern. Gare cum ar fiaratat poezia noastra, dadi Tiganiada se tipareala inceputul secolului XIX ~i nu la sfaqitul lui?Nu putem aprecia exact ce mecanisme intepe-nite va izbuti Levantuf sa urneasdi in poeziaromaneasdi actuala. Tot ce putem face deo-camdata e sa ne amuzam citindu-l.

Trama epidi ne aduce pana la un punctaminte de poemele romantice de pelerinaj, cumar fi Chifde Harold al lui Byron sau Conrad al luiBolintineanu. Referinta la ambele este directa inLevantuf. Un june boier patriot ~ipoet, pe numeManoil (este numele eroului din romanul luiBolintineanu), dilatore~te pe un caiac din Corfula Zante, admirand peisajul meridional ~iscriindelegii (alte topoi comune). Ni~te pirati greci,condu~i de Iaurta, cruorul ~i temutul, ocupavasul ~i ii spanzura pe marinari. Manoil estecrutat f.tinddi are aerul unui englez ~ia studiat laCambridge impreuna cu Zotalis, fiul piratului.Peripetiile vor fi, toate, de acest gen. Derizoriisau cruar absurde, ele vor fi insa mereu umflatepana la a aparea demne de nobila epopee.Invitat de Iaurta la un colosal festin, pe 0

insula, Manoil ii revela acestuia propria originearomaneasdi (recidndu-i versuri populare) ~i-iface 0 scurta relatare a istoriei neamului sau(incepand cu versul lui Iancu Vadirescu: "Seintinde 0 campie pre subt poale de Carpati"),amestecand pe Apolodor cu mqterul Manole ~isocotind toata istoria demna de pana lui VictorHugo, helas! E ~i ceva din Zoosophia lui IonGheorghe aici. Manoil ~i piratii ajung la Zante,unde 0 int:ilnesc pe Zenaida, sora lui Manoil, ~iunde citesc 0 scrisoare a lui Iancu Aricescu ,incrus de domnul valah pentru fabulele lui.Poetul Ie cere sa scape tara de titan, dezva-luindu-le di intr-o anume zi ~i la 0 anume oradomnul se va afla la Turnul Coltei ca sa pri-veasdi prin luneta cometa. Numai greculLeonidas Ampotrofagul de la Hosna (insurat cuvajnica ploie~teandi ~irepublicana Zoe) ii poateajuta, dici a construit un balon zburator (numitde poet ~imongolfier sau zeppelin) ~ialte ma~inide razboi. A~a di toate personajele de pana aici,

plus zuavul Languedoc de Brilliant, se duc laHasna, langa Samos, ca sa apeleze la tehnologialui Leonidas. De acolo, piratii pe apa, iar ceilaltiin balon, se indreapta spre Giurgiu, unde ~i-audat indlnire. Trec peste alte indmplari, ca sasemnalez doar faptul di Iaurta nimere~te pesteo tabara de tigani avand ca buliba~a pe Zotalis,a~a di tatal ~i fiul i~i reunesc foqele. Ei vor saprade Valarua ~i sa se foloseasdi de naivulManoil in scopurile lor mai mult crapuloasedecat patriotice. Zboara la Bucure~ti ~i, intrandsub pamant, cu balon cu tot, ajung in salatronului. Puterea f.tind 0 amagire, nu e niciodificultate in a inlocui pe Voda cu Iaurta. Planulcu kidnap area lui voda din Turnul Coltei fusesescrumbat ca urmare a tradarii secretului de ditreIancu Aricescu (in speranta di va sdipa dinincrusoare, fabulistul scrisese 0 oda pentrudomnitor ~i-i vanduse pe diuza~i). Epopeea seincheie in acest fel ridicol. Sigur, trama epidin-are importanta in ea insa~i.

Se poate pune intrebarea de ce 0 epopee cuo astfel de trama este numaidecat comidi.Tiganiada ~i Don Qui/ote sunt scrieri esential-mente comice. Nu insa ~i Cantos-utile lui Pound,de~i cel dint:ii dintre ele este 0 reluare a Odiseei.Dar Pound scria intr-un moment in care into-leranp moderna facea ca textul cultural anteriorsa fie cu grija cernut printr-o sita cu gauri foartemici ~i care nu lasa sa treadi decat ceea ceconvenea spiritului nou ~i dominant. De aici 0

atitudine intrucatva rigida fata de trecut, pe careo regasim ~i la avangardi~ti cand 11recitesc peLautreamont ~i in general in intreaga actiunerecuperatoare a modernilor. In clipa in caretextul anterior nu mai este convocat doar dinnevoia de a motiva ideologic textul actual, ci ~idin pura placere, atitudinea poetilor se scrumba.Limbajul, figurile de stil, tropii ~i procedeeleinainta~ilor lor ii delecteaza ~i-i indeamna la 0

lectura lipsita de parti-pris. Rezultatul noii per-spective de lectura este exact acela de laBudai-Deleanu aflat in fap epopeilor antice,renascentiste sau baroce de dinainte: 0 rescrieredin ungru ludic. Jocul de-a literatura pare mai

important lui Cartiirescu insu~i decat oricealtceva. Cartea se na~te din carte ~i se pierdein carte. Motivul borgesian (alt autor evocat inLevanfJ, care va reveni in proza, apare explicitin final, unde Auctorele spune adio Cititorului:11vedem pe Manoil sco~and din raft 0 carte pe acarei copertii scrie Levantul. Restul poeziilor, ingeneral mai recente, sunt interesante, darmanieriste.

Proza lui Mircea Cartarescu nu e cu nimicinferioara poeziei. Nuvelele din Nostalgia, ca~i scurtul roman intitulat Travesti au catevacaracteristici comune: un fantastic hiperrealist,crescand in boule-de-neige pe parcursul narapunii,oniricul, viziunile cosrnice, obsesiile sexuale ~i0simbolistica sofisticata. Aspectul metaliterar evizibil peste tot. Travesti conpne, de altfel, vin-decarea prin scris a nevrozei autorului. Indm-plarile extraordinare din Ruletistul sunt relatatede un Serenus Zeitblom. Metaliterarul e cateodatala Cartiirescu la fel de fabulos ca ~i literarul. InRem, unul dintre naratori e un fel de paianjencare se hrane~te din substan~ainsa~i a povestirii.De altfel, insectele ~i pasarile, splendid-infiora-toare, nu lipsesc din niciuna din proze. InOrbitor, corpul ~i aripile, de care e vorba insubtitlu, sunt ale unui paianjen gigantic. Toateprozele au structura unor povestiri in povestire,ca la papu~ile rusqti care intra una in alta.Chiar daca toate procedeele au mai fost folo-site, Cartarescu Ie imprima 0 puternica origina-litate. Modelele ~i Ie declara (in Jurna~ farasfiala: Pinchon, Borges, Marquez, Cortazar,Proust, Joyce. Top scriitori postffioderni, dupaclasificareaproprie din Postmodernismul. Fantasti-cuI de tip ~tiinpfic vine din Istoriile insolite ale luiCrohmalniceanu. Protagonistul e, aproape faraexceppe, copilul sau adolescentul. Maturitatea IIrepugna lui Cartarescu, ca ~ilui Gombrowicz ~iM. Eliade. Travesti descrie un caz de androginism.Fantasma unei surori gemene se afla la origineaunor puseuri homosexuale. Are loc 0 himericametamorfoza, barbatul trecand in corpul femeii,adt prin oglindire (uneori doar in OCM parte-nerului) sau prin sex, oarecum in sensul devo-

rarii de catre mascul a femelei unei oribileinsecte. Cea mai inchegata dintre nuvele esteGemenii, sfar~ita intr-una din incaperile MuzeuluiAntipa, la care se ajunge prin nesfar~ite cori-doare subpamantene, cu un act sexual careexcita fauna moarta, trezitii brusc la 0 agitapeobscena ~izgomotoasa. Imaginapa prozatoruluie baroca. Nu exista nimic comparabilin prozaromaneasca, excepdnd-o pe a lui Eminescu ~iBlecher.

Romanulin trei volume Orbitor era, intr-unfel, anunpt de un pasaj din Rem: "Visez la uncreator care, prin arta lui, sa ajunga cu-adevaratsa influen~eze via~aoamenilor, a tuturor oame-nilor, ~i apoi via~a intregului univers, pana lastelele cele mai indepartate, pana la capatulspapului ~i al timpului. Iar apoi sa se substituieuniversului, sa devina el insu~i Lumea. Numaia~a cred ca un om, un artist, ~i-ar putea inde-plini menirea. Restul e literatura ... ". Aceastaviziune expansionista, a~a-zicand, centrifugala,existii deja in versurile din Totu!. In Orbitor, eaeste completata de una centripeta: in mijloculcosmosului, ca 0 mis-en-abfme, se afla cartea pecare autorul 0 scrie cu corpul lui - "carteailizibila, dementa, ale carei bucle de cernealaaveau sa fie direct conectate la venele mele, lacanalele mele limfatice, ~i ale carei pagini erauchiar pielea mea ~i ~esutul meu cerebral" - ~ispre care tinde intregul univers avandu-l dreptprotagonist pe autor, cu via~a lui ~i a familieilui, cu ascenden~ din secolele trecute, aseme-nea unui ramuros arbore genealogic, cu prietenii,cuno~tin~ele, iubitele ~i fantasmele lui. Orbitoreste rezultatul superb al acestui proiect paranoic,unic in intreaga noastra literatura. Construcpatrilogiei e mai degraba simbolica decat rigu-roasa. Romanul e inegal ~i dezarticulat. Volumulal treilea este mult sub valoarea primelor doua,coborand vertiginos, intr-un reportaj pe alocurivulgar al Revolupei din '89. Imaginapa, panaaici stralucitoare ~i nobila, pare brusc secatuitade rutina gazetiireasca a unor articole precumacelea, rareori inspirate, stranse in Baroane!, ~idefrecventareapamfletului politic (cume chiar acela

care da titlul culegerii) lipsit de arta cuvantului.Cu putine exceptii, cum ar fi 0 nunta halu-cinanta, cu scene de acuplare frenetice $i plinede fantezie ca la dispretuitul Henry Miller, ulti-mul volum din Orbitor pare a nu mai regasireteta originala din precedentele, in care coexistiirealismul eel mai plat $i minutios cu goticulnegro, descrierea minimala cu himerismulnovalisian, firescul cu absurdul, biograficul cufantasticul. Personajele tree prin porti miste-rioase dintr-o realitate in alta, patrund prinscorbura copacului intr-o lume paralela, inpalate eminesciene, sau privesc prin Ientile detelescop miriade de galaxii ori, din contra, vadla microscop mirifice lumi infmitesimale.Nimenin-a mai scris la noi 0 proza atat de densa ~i deprofunda, populatii de fapturi deopotriva reale~i simbolice, de fluturi ori de paianjeni colosali,atrasa magnetic de promiscua subterana psiha-nalitid ~iluminatii totodatii de splendide curcu-beie cere~ti. Orbitor este adt romanul dutiiriitimpului pierdut, cat ~i un metaroman la fel desofisticat ca acela proustian, cu incursiuni nuinsa in socialitate ori mondenitate, ci in arheo-logia ~i anatomia ftintei, comparabila cu aceeadin intampltirife lui Blecher, intr-o sexualitateobscura ~i flamboaianta, libera ~i interzisa, cumnu gasim in niciunul din romanele emancipateale generatiei '27, nici chiar in acela al luiArghezi. Cartarescu insu~i i~i define~te binemetoda ca "plimbari de carti¢ prin continuum-ulrealitate - halucinatie - vis ca printr-un tripluimperiu". Capitolele mediane din Aripa stanga ~idin Corpuf, precum ~i primul din Aripa dreapta(a~adar trei din noua) sunt cele mai traditionaleca spirit. Povestea, de exemplu, a Mariei, mama,~ia surorii ei mai mari, venite din satul argqeanin Bucurqtii razboiului, ca sa-~i fad un rost,indlnirea cu Costel, tatal, arata in Cartarescu unremarcabil observator realist, care nu e insainteresat pana la capat de aceasta latura aromanului, introducand in plin tablou de epodo scena fantastid: tinerii indragostiti descoperaintr-un lift de fabrid ramas intact dupa bom-bardament 0 femeie gigantid ~i care alapteaza

un fluture pe masura; femeia ii insotqte inperegrinarea lor, zburand literalmente prin aerulincenu~at, binevestind Mariei na~terea copiluluiei; de altfel, pe coapsa Mariei e tatuat, ca unsemn din na~tere, un fluture. Astfel de fabu-loase indmplari impanzesc desenul realist alromanului. Impregnata de mistere este ~i laturapolitid (oricat de restransa) din Orbitor. Securi-tatea citqte in urzeala covoarelor pe care Ielucreaza Maria secrete militare ~i 0 ancheteazape biata femeie pana cand, izbita de irationalulfaptelor, lasa totul balta. Romanul insu~i, pecare autorul 11scrie in mansarda lui, e confiscattot din pricina banuielii d fantasmagoriile dinel ascund un cifru destinat informarii du~ma-nilor tarii. Securitatea 11monitorizeaza ~i peHerman, prietenul naratorului, in teasta druiamedicii au descoperit 0 tumoare in forma defetus uman. E vorba, in unele dintre acestecazuri, ~ide altceva decat de spargerea tiparuluiverosimilitatii prin intruziuni ale fantasticului:situa¢1e sunt in fond ni~te metafore ale scrisului,ale literaturii, ca transpunere pe un suport oare-care, hartia, covorul, a realitiitii, operatie prin-cipial suspecta in oeM Securitatii ~i,in definitiv,ai Cititorului.Ideea era deja in Pe strada Mantufeasaa lui M. Eliade. Dad orice autobiografie este ~io inventie, in orice inventie se pot ascundefapte foarte reale. Liminarul act de a povesti orichiar de a vorbi e dubios: tocmai ftindd e fun-damental mincinoasa, naratiunea 11intereseazape anchetatorul-cititor. Orbitor este, in bunamasura, impregnat de ideea unei astfel de inter-pretari paranoice. Cu toate sdderile sale, dar ~icu pagini geniale, este un roman exceptional.

Era oarecum de a~teptat ca autorul Nostalgiei~imai ales al Orbitorufui sa tina un jurnal intim.Acela fkut public, acoperind intervalul dintre1990 ~i 2003, reprezinta doar 0 mid partedintr-un jurnal inceput prin 1976, dupa cumCartarescu marturise~te la un moment dat, ~icare cuprinde toti "anti mei de viata con~tienta~i de scris". Jurnafuf tiparit (in doua volumedeocamdata) debuteaza cu perioada unei crizede creatie. Dupa Nostalgia ~i Levantuf, ~i inainte

de Orbitor, Cartarescu trece printr-o chinuitoareincertitudine, deopotriva profesionala ~i exis-tentiala, dad aceste doua laturi pot fi cu ade-varat distinse la el una de alta. "Jurnalul a ramassingura mea legatura cu un sentiment similartrait ~i teoretizat de Gombrowicz (al carui Jurna/lle cunoscut lui Cartarescu): "Doua loviturisuccesive au distrus, aproape cu desavar~ire,lumea scrisului meu. Prima e dsatoria, matu-ritatea, care la randul lor sunt un fel de simbolpentru ceva mai adanc, de pard literatura mi-arfi fost 0 iubita pe care am in~elat-o, dispre~uit-o~iparasit-o. De fapt, singuratatea ~inefericirea,frustrarea erotid erau modul poeziei mele de«tinere~e»~i al prozelor mele". Jurnalul este, el,,,0 scriere imatura, care arata catre imaturitateamea adand, definitorie". (A doua lovitura numai este dezvaluita, dar 0 putem banui dintr-omarturisire ulterioara: dificultatea de a suportavia~a de familie, cu inerentele ei lipsuri mate-riale ~i cu nepotriviri de caracter. Un primmariaj II prilejuie~te autorului 0 jumatate depagina extrem de dura in sinceritatea ei, cu totaccentul ironic pus in stilul indirect, liber de lainceput ~i in sublinierea finala: "Fa literatura,dragu~le. Scrie literatura care sa-ti adud bani~i glorie. Sa-ti schimbe via~a ~i sa te fad saredevii om in OCM tai. Dincolo urla televizorul,iar in mintea mea nu e decat problema arteiinsolubila: cum sa rezist, cum sa impac lucru-rile, sa nu se termine totul cu 0 catastrofa. Cumsa rezistam dracului impreuna in ciuda defec-telor noastre de caracter: 0 sa iau in fiecarediminea~a un extraveral ~i poate n-am sa maireactionez la atmosfera asta continua de tipete,vase sparte, suparari bru~te, nervi izbucniti dinnimic intr-o clipa, irationalitate. ~i 0 sa ma retragpur ~isimplu, 0 s-o las sa se sfa~ie singura, dadare neaparat chef sa sfa~iepe cineva. Dupa anulingrozitor care a trecut ~i in care Dumnezeu~tie cat am facut pentru ea, acum i~irevine ~iseintoarce la firea ei adevarata: irascibila, confrun-tationala, exact ce-mi trebuie pentru marea meacariera'). Cartea lui Cartarescu este unul dinputinele noastre jurnale interioare. In afara de

propriile tram, vise ~i lecturi, el nu consemneazamare lucru. Exceprand saptamanile revolutio-nare de dupa decembrie '89 (care vor reveni incele mai slabe pagini ale Orbitorului, 0 dovadain plus a incuriozita~ lui Cartarescu fa~a deinramplari din afara ftin~eilui ~i,in general, fa~ade oameni, dupa cum el insu~i 0 ~tie foarte binecand i~i define~te, chiar in Jurnaf, romanul). Aavut de aceea 0 presa proasta, acuzat de ego-centrism, ca ~i cum nu tocmai interioritatea arfi esentiala intr-o astfel de scriere. Criticii l-ar fivrut, s-ar zice, dupa modelul consacrat de tra-ditia jurnalului la noi, un reportaj al uneia dintrecele mai importate perioade istorice. Cartarescus-a increzut, el, pana la capat in natura arteiproprii: "Cand toti se vor duce spre social,politic ~i istoric [... J, (eu) voi merge in raspar,spre interior". Nu vom gasi notate in Jurnalinramplarile altora, nici portrete, ~inu ftindd nui-ar izbuti, dovada acesta al lui Ai. Paleologu:"E ca un batran galion indrcat cu lucruri vechi~i pretioase, «cum nu se mai fac azi», ~i carecurand se va duce la fund cu 0 lume intreaga ~icu secrete de constructie a caracterului ce sevor pierde"), ci, cel mult, un autoportret inmi~care,necomplezent ~ionest, cateodata brutal,"penibil", raspunzand cat se poate de limpedeproiectului pe care scriitorul I-a avut in mintede la inceput ~ipana la sfar~it:

"Caci ce e jurnalul meu, in definitiv, decato lunga, exagerat de lunga, scrijelitura pe unperete de celula, pe un monument istoric, pelemnul unei banci din parc sau pe coaja unuicopac, de fapt, 0 inscriptie stramba pe zidulzgrun~ros al existen~ei, care inscriptie, in preamulte cuvinte, nu spune de fapt decat ce spunepu~dria~ul sau vandalul sau ~colarul cu briceag:amfast aici. Eu, Mircea Cartarescu, am fost aici".

Protagonistul Jurnalului este un ins care nuse simte niciodata confortabil in propria piele(exceprand 0 unid ~i fulgeratoare poveste dedragoste), nici cand scrie, nici cand nu scrie; edepresiv ~i maniac; e bantuit de fantasme ero-tice ~i de vise jungiene, care capata deseoriaspect co~maresc; e schizoid, contradictoriu,

halucinand pe trezie ~ilucid in obsesii pe care ~iIe psihanalizeaza singur, raportindu-le ~i la alpiOabirinturile subterane de care ii sunt plinevisurile Ie regase~te la Kafka, Sabato, Pynchon~i Eminescu); in fine, sufera de mania perse-cupei, dar ~i de orgoliu, e "neprevizibil" ~i"neomologabil", cum admite nesilit, convins caii e dat sa faca "nu arta secolului viitor, ci pe alui M.C.". Jurnalul eo capodopera a genului.

Mircea Cartarescu a scris ~i critica literara.Postmodernismul romanesc (1999) reprezinta, printema, 0 premiera editoriala. Dupa cateva zecide studii, iata 0 carte intreaga despre discutatulfenomen literar. Teza de doctorat la origine(a~a cum Visul chimeric a fost una de licen~a,despre un Eminescu dotat cu obsesiile oniriceale lui Cardrescu insu~i), Postmodernismul a fostla fel de contestat ca ~iJurnalul. In fond, e 0

lucrare foarte serioasa, cu 0 buna bibliografie ~icu originale analize, mai degraba academica,neraspunzand niciuneia dintre exigen~ele, for-mulate de insu~i Cartarescu, ale criticii postmo-derne. Acceptarea unui discurs plural ~i relati-vismul valoric, invocate de autor, nu fac inca 0

critirjictionde tipul propus de Federman. De altfel,cu exceppa Simonei Popescu, nimeni n-a maipretins la noi ca scrie critirjiction. Definipa pecare Cartarescu 0 da postmodernismului e insaverificad de poezii ~i de proza proprie. Intre-barea e daca 0 critirjiction poate fi ~i0 critica, nudoar 0 ficpune,cum se incimpla in metaromanelepostmoderne, cardresciene ori nabokoviene.Despre inlocuirea hermeneuticii ~i esteticiimoderne cu 0 "erotica textuala" postmoderna avorbit deja Susan Sontag. Adevarata problemaeste in premisa carpi: in postmodernism, este-ticul ~i-ar pierde autonomia ~i taxonomia ardisparea. E insa aici un intreg nod de contra-dicpi intre 0 arta care s-ar implica intr-o masuramai mare decat oricand in epoca moderna in"dilemele etice ~i politice" ~i de tot felul aleomului ~i societapi, ~i0 critica fara vocape her-meneutica, simpla "odihna in obiectul estetic".De ce ar accepta critica sa ramana la contem-

plapa pura fa~ade 0 arta pentru care frumosulnu mai valoreaza nimic luat in sine raportat ladilemele cu pricina? ~i cum ar garanta criticaperpetuarea artei, cand "totul devine arta",adica exact atunci cand e mai multa nevoie defuncpa ei apreciatoare ~i ierarhizatoare? Abia 0

astfel de odihna a spiritului critic ar transformaobiectul estetic in unul de consum. Postmodernismullui Cartarescu are totu~i meritul de a fi impusun concept ~i de a fi fixat fizionomia literara agenerapei '80.

"Nu vreau sa raman in azilul de batrani alistoriilor literare", declara Cardrescu in pream-bulul uneia dintre culegerile de articole publi-cate inipal in periodice ~idin cauza carora i s-arfi intimplat "cel mai trist lucru cu putin~a":"dintr-un poet am devenit un autor". Declarapae 0 cochetarie, care provine din prejudecata caliteratura se limiteaza la ~tiutele genuri clasice.Daca Arghezi, altfel spus, n-ar fi fost decatautorul milior de texte publicistice ~i nu alCuvintelor potrivite ori al Cimitirului Buna- Vestire,el n-ar fi contat ca scriitor. Ar fi fost 0 pierderepentru opera lui Arghezi, care insa nu l-ar fiexclus din istoria literara. Pe de alta parte, ase-menea texte, mai mult sau mai pupn ocazio-nale, cum sunt cele din Pururi tanar infafurat inpixeli, din Baroane! ori din ce va mai scrie de aiciinainte Cartarescu nu pot fi citite cu adevarat inafara unei opere intinse, variate ~iinegale, atinsauneori de aripa geniului, minora alteori inEnciclopedia zmeilo1) 0 agreabila carte pentrucopfu de toate varstele, sau in De ce iubim femeileJ

o tandra scrisoare de dragoste cu 0 unicadestinatara, in rama unei pove~ti spuse pe scurt~iin Jurna/' al carei titlu conpne un plural publi-citar ~i 0 falsa intrebare fara raspuns, dar uni-tara prin proiect ~i prin cateva obsesii majore.Citite prin raport cu nuvelele ~icu Orbitor, uneledintre tabletele din Pururi tanar nu sunt altcevadecat fragmente din acela~i jurnal intim,memorialistica ori ficpune biografica precumcelelalte. Articolele din Baroane! sunt comentariipolitice, 0 specie in care spiritul analitic al lui

Cartarescu nu e, vai, mai deloc intrebuinpt, rodal unor mediocre puseuri pamfletare fara vervastilistica. Dar ~i unele ~i altele fac parte din

opera unui profesionist al literaturii, unul dinrarii mari scriitori din ultimele decenii ale seco-lului XX ~idin primele ale secolului XXI.

BOGDANGHIU(n. 5 iulie 1958)

Dintre poe\ii optzeci~ti (a debutat in volu-mul colectiv Cinci, 1982), Bogdan Ghiu e printreputinii care au ramas, pana tarziu, fideli tex-tualismului, sub semnul caruia E. Simion, deexemplu, I-a a~ezat de timpuriu ~i definitiv."Vreau sa spun ca tratez cuvintele/ Ca pe ni~teadevarati semeni", declara Ghiu insu~i intr-unadin numeroasele arte poetice din Manualul autorului(1989). In mult mai variata lui clasificare dinIstona tragica fi grotesca a fntunecatului deceniu literarnoua, Radu G. Teposu 11 ignora. Terxtualismul eprezent difuz in toata lirica lui Ghiu, nu doar inmetapoeme, in forma referintei obsedante lapagina alba, la cuvant, la litera, la actul scrisului,

la poem. Insa este evident ca interesul poetuluiinsu~i s-a deplasat cu timpul de la poem ca unicobiect al poeziei spre alte obiecte, intre carepoemul ocupa ~i el un loc, poate privilegiat, darnu mai e singurul. Ca ~i la Romulus Bucur, seprecizeaza la Bogdan Ghiu formula unui inti-mism caligrafic ~i reflexiv. Nu insa ironic, maicurand sentimental (dqi de inima se ferqtepoetul cel mai tare - ~tie el ce ~tie!), autorulManualului i~i evoca ~i el adolescenp (pe temaveche a lui ubi sun~, face cu umor delicat, pentrufetip lui, inventarul realitatii imediate, sau retine,cu intreg haloul lor afectiv, micile gesturi coti-diene (aprinsul tigarii, bunaoara). In intersti\iiletextualismului de ieri mijqte 0 poezie deimpresii de moment, de observa\ii ~i de reflec\iifoarte vii. Nu trebuie sa ne in~ele referirea lafoaia de hartie ~i la scris: Legatura dintre noi, deexemplu, este 0 curata poezie erotica, alintata,camilpetresciana: "in timp ce scriu, de cealaltaparte a paginii (pe verso) e~ti tu. Te ascunzi ~ifoaia te ascunde. Scriind te (pre)simt, iti simttrupul tremurator, inegal, nemi~cat, una cupamantul. Te pipai. Ma impiedici sa scriu corect,frumos. De ce stai sub foaia mea de hartie,dincolo de ea? Ie~i afara, vino deasupra, hingamine, in locul meu! Imi sustii foaia de hartie. Con-tactul nostru e chiar aceasta foaie de hartie.Textul pe care 11 scriu se datoreaza (mai ales)reliefului trupului tau". Textualismul a. devenitaici aproape metaforic, la fel ca in Sfatunle (maimult sau mai putin) practice pe care Manualul sesimte obligat sa Ie dea ~i in care izbitoare eformularea figurata: "Cand scrieti, nu apasati/prea tare./ S-ar putea ca obiectul/ de care vasprijiniti/ (pe care, altfel spus, va bazati) / sa nu

Nicolae Manolescu

ISTORIA CRITICA ALITERATURII RoMANE

5 secole de literatura

RALELA45

Descrierea CIP a Bibliotecii N ationale a RomanieiMANOLESCU, NICOLAE

Istoria critica a literaturii romane. 5 secole de literaturii /Nicolae Manolescu. - Pite~ti : Paralela 45, 2008IndexISBN 978-973-47-0359-3

821.135.1.09821.135.1-95